5 Iunie 2022
El S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu și a Tatălui nostru, a căruia fie gloria în vecii vecilor! Amin.
Galateni 1.4,5
Doxologiile din Noul Testament (5) – El S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre
Această doxologie este întrucâtva unică, nu prin conținutul ei, ci prin poziția pe care o ocupă în această epistolă. Ea face parte din introducerea făcută de Pavel la Epistola către Galateni. El menționează mai întâi că autoritatea sa de apostol nu-și avea originea în om, ci în Dumnezeu Tatăl și în Isus Hristos (versetul 1). Apoi el spune că Hristos a murit pentru păcatele noastre. Urmează doxologia: „Căruia fie gloria în vecii vecilor! Amin”.
Semnificația și importanța acestui lucru vor fi înțelese atunci când privim la contextul situației sfinților din Galatia. Aceștia intraseră sub influența unor falși învățători care îi învățau să păzească legea lui Moise. Apostolul Pavel a caracterizat pe drept acest lucru ca fiind un atac la temeliile creștinismului, creștinism care este un sistem al harului, nu al legii (Ioan 1.17; Romani 6.14). Este izbitor să comparăm atitudinea lui Pavel față de galateni cu cea pe care el a manifestat-o față de corinteni. În adunarea din Corint erau multe lucruri în neorânduială, chiar și imoralitate. Pavel i-a mustrat aspru pe alocuri, însă, în același timp, el a manifestat multă afecțiune în prima sa epistolă către ei. Însă eroarea doctrinară din Galatia a fost tratată de el cu o mustrare plină de răceală și cu pronunțarea anatemei încă de la început (Galateni 1.6-9). Câteodată suntem șocați de imoralitatea apărută în mijlocul creștinilor, însă rămânem indiferenți la pătrunderea învățăturii eronate. Poziția apostolului este în direct contrast cu o astfel de atitudine.
Domnul Isus S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne elibereze din acest veac rău. Mântuirea nu este prin lege, ci prin harul minunat al lui Dumnezeu, în Hristos. Să-L lăudăm necontenit pentru acest har, fiindcă el este temelia pe care stăm! A lui Dumnezeu să fie gloria pentru totdeauna!
B. Reynolds
Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul zis al „Căpățânii” … unde L-au răstignit și împreună cu El alți doi: unul de o parte și altul de alta, iar Isus la mijloc.
Ioan 19.17,18
Iar Isus la mijloc
Oamenii I-au dat Domnului Isus locul între doi răufăcători, în mijlocul lor, ca și când ar fi fost cel mai rău dintre ei. Această atitudine arată atât de bine ce „prețuire” aveau oamenii față de Fiul lui Dumnezeu! Când Pilat i-a întrebat ce acuzație aduc împotriva lui Isus, conducătorii iudei au răspuns: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale” (Ioan 18.30).
Locul din mijloc a fost însă și locul pe care Hristos trebuia să-L ocupe după planul lui Dumnezeu. Crucea Lui a reprezentat punctul central al celor întâmplate pe dealul Golgota. „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.14,15). El, Cel drept, a suferit acolo judecata lui Dumnezeu asupra păcatului oamenilor și a împlinit marea lucrare a mântuirii.
La crucea lui Isus, omenirea se împarte în două grupe. „Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine Însumi pe toți” (Ioan 12.32). Cu aceste cuvinte, El arăta rezultatul morții Sale pe cruce. Unul dintre cei doi răufăcători și-a recunoscut vina și a primit har. În aceeași zi a intrat cu Salvatorul său în Paradis. Celălalt răufăcător a rămas însă respingător și a mers în moarte neîmpăcat cu Dumnezeu.
Citirea Bibliei: Geneza 40.1-23 · Psalmul 25.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
GÂNDEȘTE-TE MAI PUȚIN LA TINE! – Fundația S.E.E.R. România
„Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.” (Iacov 4:10)
Se spune, pe bună dreptate, că „smerenia nu te înjosește, ci te face să te gândești mai puțin la tine”. Asta nu înseamnă că trebuie să fii preșul tuturor, sau să pari lipsit de coloană vertebrală, lipsit de convingeri și de păreri. Adevărata smerenie înseamnă să-L recunoști pe Dumnezeu drept sursa tuturor lucrurilor pe care le ai și de care ai nevoie, și să nu uiți să-I mulțumești Lui pentru toate acestea. De ce? Pentru că „Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, și i-a suflat în nări suflare de viaţă” (Geneza 2:7). Intenția lui Dumnezeu pentru oameni a fost ca ei să locuiască în Paradis și să se bucure de prezența Sa, în fiecare zi. Însă noi nu L-am ascultat și am hotărât să trăim după propriile noastre legi, și nu după legile Sale. Urmarea? Dumnezeu ne-a anunțat: „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3:19).
S-o recunoaștem, în zilele noastre cele mai bune suntem doar țărână, cât poate fi ea de respectabilă! De fapt, cineva a estimat că materia din care este compus un om valorează undeva în jur de 20 de lei. Așadar, când murim și trupul nostru se întoarce în pământ, asta este valoarea noastră fizică. Destul de jenant, nu?
Așadar, când îți conduci mașina de lux, adu-ți aminte că o persoană ce valorează sub 20 de lei o conduce! O persoană care valorează sub 20 de lei trăiește în lux. O persoană care valorează mai puțin de 20 de lei poartă haine de firmă. O persoană care valorează mai puțin de 20 de lei deține în conturi mult mai mulți bani decât valorează ea de fapt. Apostolul Pavel definește smerenia prin aceste cuvinte: „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine” (Romani 12:3).
Vrei să știi ce te face valoros? Coloseni 1:27 – „Hristos în voi, nădejdea slavei”!
de Jean Koechlin
Luca 15:1-10
Cele trei parabole din acest capitol formează un ansamblu minunat. Ele ne prezintă aici atât condiţia celui păcătos, sub trei aspecte: cel al oii, al drahmei şi al copilului, toate trei pierdute, cât şi mântuirea sa, ca o împlinire a dragostei deopotrivă a Fiului (Păstorul cel bun), a Duhului Sfânt (femeia sârguincioasă) şi a Tatălui.
Păstorul cel tandru nu numai că-şi caută oaia „până o va găsi” (v. 4; comp. cu v. 8b), ci apoi o şi pune pe umerii Săi, pentru a o duce acasă.
Aşa cum această drahmă are pe ea chipul suveranului care a emis-o, omul are chipul Celui care l–a creat. Dar, odată pierdut, cum mai poate fi el folosit? El a devenit nefolositor (Romani 3.12). Atunci Duhul Sfânt, aprinzând lumina, se pune pe lucru cu sârguinţă şi ne găseşte în întunericul şi în ţărâna unde am căzut.
Fiecare parabolă menţionează bucuria proprietarului legitim, o bucurie pe care acesta caută s-o împărtăşească. Bucuria lui Dumnezeu întâlneşte un ecou al îngerilor; îi auzim pe aceştia cântând în momentele creaţiei (Iov 38.7), apoi chiar de la naşterea Mântuitorului (cap. 2.13), iar veselia umple şi cerul „pentru un singur păcătos care se pocăieşte”. Atât de mare este în ochii Dumnezeului dragostei preţul unui suflet!
Mana Zilnica 