1 Iunie 2022
Așa și credința: dacă nu va avea fapte, este moartă în sine.
Iacov 2.17
Trebuie să înțelegem bine că faptele asupra cărora Iacov insistă atât de mult în aceste versete sunt faptele credinței. Ținând cont de acest lucru, am face bine să citim Romani 3 și 4, la fel și Galateni 3, unde apostolul Pavel demonstrează clar că îndreptățirea noastră este prin credință, nu prin fapte; aceste fapte însă, pe care Pavel le elimină în mod complet, sunt faptele legii.
Mulți au presupus că există o contradicție între Pavel și Iacov în privința acestei chestiuni, însă lucrurile nu stau așa. Deosebirea pe care tocmai am prezentat-o ne ajută să lămurim această dificultate. În ambele cazuri este vorba de fapte, însă există o diferență imensă între faptele legii și faptele credinței.
Faptele legii, despre care vorbește Pavel, sunt fapte făcute în ascultare de legea lui Moise, prin care cel care le făcea spera să-și făurească o dreptate prin care să poată sta în prezența lui Dumnezeu. „Fă aceasta și vei trăi”, spunea legea, iar acele fapte erau făcute cu speranța de a obține viața – viața pe pământ. Niciun om n-a obținut vreodată această viață continuă pe pământ prin ținerea legii, de vreme ce, așa cum Iacov ne arată, cu toții ne-am făcut complet vinovați din momentul în care am încălcat o singură poruncă. Prin urmare, cu toții suntem sub sentința morții, iar faptele legii sunt fapte moarte, fiind făcute cu scopul de a obține viața.
Faptele credinței, despre care vorbește Iacov, sunt acele fapte care izvorăsc dintr-o credință vie, ca rezultat direct al ei. Ele sunt o dovadă a realității credinței, așa cum florile și rodul sunt o dovadă a vieții pe care pomul o are. Dacă nicio astfel de faptă nu este prezentă, atunci credința pe care pretindem că o avem este moartă.
F. B. Hole
Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?
Marcu 8.36
Un polițist nigerian (1)
În 1978 m-am alăturat corpului de poliție nigerian. Ca orice ofițer de poliție în Nigeria, mă bucuram de o anumită putere și aveam câteva privilegii.
În aprilie 1983 a avut loc un accident de circulație între renumitele orașe Lagos și Ibadan. Două persoane au murit pe loc și altele trei au fost grav rănite. Împreună cu un coleg am mers la fața locului pentru a constata împrejurările în care s-a produs accidentul. Colegul s-a ocupat cu transportul răniților la cel mai apropiat spital. Între timp eu am căutat obiecte care puteau duce la identificarea celor implicați. În prima mașină am găsit două obiecte care mi-au stârnit curiozitatea: o servietă cu bani în valoare de peste o mie de euro și o Biblie nouă pe care nu era notat niciun nume. Fiind singur, mi-am însușit banii și Biblia.
Banii i-am cheltuit în mai puțin de trei luni, dar Biblia stătea încă nebăgată în seamă pe o masă din casa mea. Câteva luni mai târziu, ca orice polițist obișnuit, am uitat problema. Într-o zi m-a vizitat un coleg cu care eram prieten și a văzut Biblia. Răsfoind-o, din întâmplare, a dat peste pasajul din care este citat versetul de astăzi.
Atunci mi-am amintit cum a ajuns această carte în mâinile mele, dar am ignorat gândul și o săptămână mai târziu eram în concediu.
Citirea Bibliei: Geneza 37.1-17 · Psalmul 22.10-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU DORESTE SA PROPASESTI – Fundația S.E.E.R. România
„Dumnezeu l-a facut sa propaseasca”. (2 Cronici 26:5)
de Jean Koechlin
Luca 13:16-21
Istoria lui Israel relatată prin smochinul neroditor este în acelaşi timp istoria întregii umanităţi. Dumnezeu a tot încercat să scoată ceva bun de la făptura Sa. Dar ce trist este să vedem cum omul carnal, în pofida pretenţiilor lui religioase (frunze frumoase), este incapabil să aducă cel mai mic rod pentru Dumnezeu! El ocupă deci într-un mod inutil pământul şi trebuie să fie judecat!
Continuându–Şi slujba de har, Isus vindecă o sărmană femeie infirmă. Ea era gârbovă, aşa cum riscăm să fim şi noi din punct de vedere spiritual atunci când ne îndreptăm privirile spre lucrurile de pe pământ sau când ne încăpăţânăm să purtăm poverile pe care Domnul doreşte să le ducă în locul nostru. El însă „îi ridică pe cei încovoiaţi” (Psalmul 146.8) şi vrea să ne facă „să umblăm cu capul ridicat” (Levitic 26.13).
Din nou o minune făcută în zi de sabat le serveşte drept pretext adversarilor Săi ipocriţi. Răspunsul Său însă îi umple de ruşine, amintindu–le de îndatoririle dragostei faţă de o soră de-a lor, fiică a lui Avraam.
Cele două scurte parabole care urmează descriu marea dezvoltare vizibilă pe care era chemat s–o atingă creştinismul pe pământ. Copacul cel mare al creştinătăţii va avea în final aceeaşi soartă cu cea a smochinului lui Israel (v. 9).
Mana Zilnica 