2 Octombrie 2021
Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
Ioan 8.12
Mii de dificultăți din viața noastră zilnică s-ar rezolva dacă am aștepta călăuzirea divină și dacă n-am încerca să ne mișcăm fără ea. Dacă nu am primit lumină pentru a mă mișca, atunci este datoria mea să stau pe loc. Nu trebuie să ne mișcăm niciodată cu incertitudine. Se întâmplă adesea că ne agităm cu privire la a ne mișca sau a acționa, atunci când Dumnezeu dorește să stăm liniștiți și să nu facem nimic. Mergem și Îl întrebăm pe Dumnezeu cu privire la aceasta, iar El nu ne dă niciun răspuns. Cerem sfaturi prietenilor noștri, însă ei nu ne pot ajuta, căci este o chestiune doar între sufletul nostru și Domnul. În felul acesta suntem aruncați în îndoială și în teamă. De ce? Fiindcă ochiul nostru nu este simplu; nu-L urmăm pe Isus, „Lumina lumii”. Putem păstra ca un principiu fix, ca o prețioasă axiomă a vieții divine, faptul că, dacă Îl urmăm pe Isus, vom avea lumina vieții. El Însuși a spus-o și acest lucru este suficient pentru credință.
Prin urmare, ne simțim perfect îndreptățiți să tragem concluzia că Cel care Și-a călăuzit poporul pământesc, în umblarea lui prin pustie, Își va călăuzi poporul ceresc acum, în toate mișcările și în toate căile lui. De altă parte, să avem grijă să nu dorim a ne împlini propria voie și propriile planuri. Marele nostru scop trebuie să fie acela de a umbla pe urmele Celui binecuvântat, care nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci care întotdeauna a umblat potrivit voii divine. El niciodată n-a acționat fără autoritatea divină, El, care era Dumnezeu peste toate, binecuvântat pentru totdeauna, dar care, după ce Și-a luat locul de Om pe acest pământ, a renunțat complet la voia Sa și Și-a găsit mâncarea și băutura în a face voia Tatălui Său. Astfel vor fi inimile și mințile noastre ținute într-o pace deplină; și vom putea să umblăm zi de zi, cu pași fermi și hotărâți, pe calea pe care Călăuza noastră ne-a arătat-o. El nu numai că știe, ca Dumnezeu, orice pas de pe acea cale, însă, ca Om, El a mers pe ea înaintea noastră și ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui. Fie ca toți să-L urmăm cu mai multă credincioșie, în toate lucrurile, prin lucrarea de har a Duhului Sfânt care locuiește în noi!
C. H. Mackintosh
Căci mie nu mi-e rușine de evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.
Romani 1.16
Puterea lui Dumnezeu
Oamenii s-au străduit dintotdeauna să ajungă la mântuire prin propriile eforturi. Dar această strădanie a eșuat, pentru că niciun om nu are putere să facă acest lucru. Nimeni nu poate cu propriile-i sforțări să treacă peste groapa adâncă pe care a săpat-o păcatul între el și Dumnezeu.
Omul este fără putere. Sfânta Scriptură ne arată foarte clar și fără niciun menajament care este starea omului natural: „Fără putere” și „nelegiuit” (Romani 5.6), ba chiar „mort în greșeli și în păcate” (Efeseni 2.1). Asemănarea cu un om mort arată incapacitatea absolută a omului.
Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Ceea ce omul nu poate, aceea poate Dumnezeu. Evanghelia, vestea bună a lui Dumnezeu, ne arată că puterea Lui divină vrea să ne vină în ajutor. Această putere face din niște oameni „morți”, oameni vii, face din oameni păcătoși, copii ai lui Dumnezeu.
Evanghelia este puterea lui Dumnezeu, o putere care schimbă oamenii din temelie. Nenumărați oameni au experimentat că această putere este mai tare decât înclinațiile lor rele, că poate să-i elibereze de obiceiurile și de legăturile lor pătimașe. Numai puterea lui Dumnezeu ne poate salva și ne poate face plăcuți pentru prezența Sa. Dar ea poate lucra numai într-un om care se debarasează de toate încercările lui proprii și crede. Puterea aceasta este spre mântuirea fiecărui om care crede.
Să renunțăm acum la strădaniile noastre de a obține mântuirea și să acceptăm iertarea lui Dumnezeu în Isus! Ceea ce trebuie să facem este să-I spunem, cu o inimă sinceră, în rugăciune înaintea Domnului, toată apăsarea vinei noastre.
Citirea Bibliei: 2 Împărați 6.1-17 · Ioan 18.33-40
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CREȘTEREA – MAI PRESUS DE SCOPURI – Fundația S.E.E.R. România
„Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare…” (Proverbele 4:18)
Phil Cooke a scris: „Creșterea este ceea ce facem cu cunoașterea. Creșterea este locul în care ducem cunoașterea noastră și modul în care o aplicăm și o folosim în viața noastră de zi cu zi. John Maxwell, expertul în probleme de leadership, m-a învățat cu mult timp în urmă să-mi schimb orientarea de la scopuri la creștere. Când mi-a spus acele cuvinte, a fost ca o revelație pentru mine. Întotdeauna am fost învățat că scopurile sunt importante și am încercat din răsputeri să folosesc un sistem prin care să pot ajunge la ele, dar mereu m-am luptat cu acest sistem. Vedeam că scopurile îi motivează pe mulți oameni, dar îndeplinirea scopurilor mele mă lăsa gol și nemulțumit. Însă când John mi-a arătat cum să-mi concentrez atenția asupra creșterii, dintr-odată toate lucrurile și-au găsit locul lor. Acest proces m-a învățat că scopurile sunt minunate, dar că atunci când atingem un scop, e ca și cum am fi terminați. Dar cu creșterea, e un proces care nu se termină niciodată; învățăm mereu, mergem mereu înainte, avem mereu realizări. Sper ca atunci când voi ajunge la finalul vieții, pe noptiera mea se vor găsi vreo două cărți bune. Vreau să învăț și să cresc până la ultima mea suflare. Uită-te la persoanele din cercul tău de prieteni. De ce unii au succes, iar alții stagnează? De ce unii ajung la niveluri mai înalte ale realizării, în timp ce alții rămân blocați în același loc ani de-a rândul? Mulți dau vina pe sistem, pe companie sau pe șef… dau vina pe societate, pe felul în care au fost crescuți sau pe trecutul lor… Dar un plan de viață pentru creștere poate trece dincolo de bariere și poate da la o parte aproape orice obstacol!” Biblia spune lucrul acesta astfel: „cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” Așadar, citește, învață și crește… în asemănarea cu Hristos!
de Jean Koechlin
Ieremia 26:12-24
Martorul credincios al Domnului nu a fost tulburat de condamnarea sa la moarte, nici de prezenţa mulţimii duşmănoase strânse împotriva lui. Cu fermitate, el îi îndeamnă încă o dată să se pocăiască, după care, fără teamă, se lasă în mâinile lor. Departe de a se înduioşa de propria lui soartă, el se gândeşte tot la popor şi la înfiorătoarea responsabilitate pe care această crimă o va face să apese asupra lor. Prin felul cum acţionează, Ieremia ne duce cu gândul la Ştefan, cel care mijlocea pentru cei care îl loveau cu pietre (Fapte 7.60), şi amândoi ne amintesc de Domnul Isus (Luca 23.28,34).
Omul lui Dumnezeu este eliberat aici prin intervenţia căpeteniilor şi a bătrânilor; aceştia însă ar fi trebuit să mai facă încă un pas: să se teamă de Domnul şi să caute faţa Lui, la fel ca Ezechia (v. 19). Nu este de ajuns să ştim să cităm un exemplu frumos, trebuie să-l şi urmăm!
Vedeţi cât de influenţabilă şi de nestatornică este mulţimea. În v. 8, „tot poporul” îi urmase pe preoţi pentru a striga: „Vei muri negreşit!”, iar în v. 16, acelaşi popor împărtăşeşte părerea căpeteniilor, pentru a spune: „Omul acesta nu este vrednic de moarte”.
Istoria lui Urie, urmărit şi ucis de Ioiachim, confirmă tristul portret care ne-a fost făcut despre acest împărat. El este gata să verse sânge nevinovat (cap. 22.17).
Mana Zilnica 