1 Octombrie 2021
Înaintea lui Dumnezeu, pe care L-a crezut, care dă viață celor morți și cheamă cele care nu sunt ca și cum ar fi.
Romani 4.17
În acest verset este adus înaintea privirilor noastre un adevăr prețios: puterea învierii, puterea de a da viață acolo unde totul zace în moarte, puterea de a acționa ca și Creator acolo unde nu mai există niciun fel de speranță pentru oameni. Această putere a fost cea pe care s-a bazat Avraam, trupul său fiind ca și mort, iar pântecele Sarei fiind deja mort. Pentru credință, totul depinde de această putere și de Dumnezeul în care ea se găsește. Și această credință a lucrat în mod miraculos în Avraam: el „nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând glorie lui Dumnezeu și fiind pe deplin convins că, ceea ce a promis, El poate să și facă” (versetele 20 și 21).
Ce exemplu încurajator și înălțător de credință! Pentru ochiul firesc, Avraam era fără speranță, dar Dumnezeu promisese, iar aceasta îi era de ajuns. Avraam a crezut cuvintele lui Dumnezeu și nu a rămas de rușine. Ce frumoasă este progresia: Avraam nu s-a îndoit, ci a fost întărit în credință, dând glorie lui Dumnezeu, și a fost deplin convins că Dumnezeu Își va îndeplini cuvântul. „Așa va fi sămânța ta!”, „de aceea aceasta i s-a socotit ca dreptate” (versetul 22) și „a fost numit prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2.23). Dumnezeu îl cinstește pe cel care-I dă Lui toată cinstea.
Trebuie să remarcăm că aici credința este pusă în legătură cu Dumnezeu, „care L-a înviat dintre morți pe Isus, Domnul nostru” (versetul 24). Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, Cel care dă viață celor morți și cheamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi. Prin credință, el a socotit că Dumnezeu „poate să învieze dintre morți, de unde, vorbind figurativ, l-a și primit” pe singurul său fiu preaiubit (Evrei 11.17-19). Credința i-a permis să judece astfel: «Dacă Dumnezeu mi-l cere pe Isaac, pe care mi l-a dat și în care mi-a întărit făgăduințele, trebuie ca El să-l aducă dintre cei morți și să cheme cele care nu sunt ca și cum ar fi. Promisiunea Sa este de nestrămutat».
R. Brockhaus
Fiii ei se scoală și o numesc fericită, soțul ei se scoală și-i aduce laude.
Proverbe 31.28
Dragă mamă,
Acum sunt și eu părinte și înțeleg tot mai bine dăruirea ta. De aceea, astăzi doresc să-ți mulțumesc din inimă pentru ce ai făcut tu pentru mine.
Mi-ai dăruit timpul tău. Fie noapte, fie dimineață, fie seară, tu ai fost întotdeauna acolo pentru mine, chiar și atunci când nu te chemam.
Mi-ai dăruit bunătatea ta, fiind mereu blândă, ocrotitoare și puternică, anticipând toate.
Mi-ai dăruit inima ta, pentru că, pe lângă hrană și îmbrăcăminte, te-ai străduit să modelezi în mine un caracter puternic, prin obiceiurile, valorile și normele care mi le-ai arătat.
Mi-ai stabilit anumite limite, în care am trăit fericit, fără teamă și fără să fiu rănit. Atunci nu înțelegeam de ce erau acele limite și câteodată eram supărat pe tine. Consecvența ta nu îmi era întotdeauna plăcută, dar astăzi văd cât de necesară mi-a fost pentru a învăța lucrurile corect și bine și pentru a mă deprinde să evit răul.
Îți mulțumesc în mod deosebit că mi-ai vorbit despre Dumnezeu, despre credința ta, pe care ai trăit-o practic. Nu trăiai doar o credință de duminica, la biserică, ci una zilnică. Ai dovedit că iubești Biblia, iar umblarea ta cu Dumnezeu a fost vizibilă. Trăirea ta zilnică era caracterizată de dragostea lui Dumnezeu. Rugăciunile tale pentru mine înaintea tronului de har al lui Dumnezeu au fost stăruitoare și au fost ascultate de Dumnezeu. Salvatorul tău, pe care Îl iubești, a devenit și Salvatorul meu, iar tu și tata ați contribuit mult la aceasta. Pentru aceasta doresc să vă mulțumesc astăzi!
Citirea Bibliei: 2 Împărați 5.15-27 · Ioan 18.28-32
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU LUCREAZĂ ÎN TINE! – Fundația S.E.E.R. România
„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13)
Când vorbim despre înfăptuirea voii lui Dumnezeu, există două mari obstacole pe care trebuie să le dai la o parte: „doresc” și „pot”. Nu este ușor să renunți la propriile tale planuri și să îmbrățișezi voia lui Dumnezeu. Omul tău cel vechi dorește ce vrea el, nu ce-Și dorește Dumnezeu. Chiar și atunci când voia lui Dumnezeu este clară, și tu dorești ce dorește și El, îți lipsește abilitatea necesară pentru a pune în practică. Din fericire, aici este punctul în care Dumnezeu intervine în dilema ta, lucrând în tine și dându-ți, pe lângă „voință” și „înfăptuirea”. Însă atât voința, cât și înfăptuirea vin de la Dumnezeu, nu de la tine! Tu întrebi: „De vreme ce Dumnezeu lucrează în mine, de ce există o luptă atât de mare de a cunoaște și de a face voia Sa?” Problema este că mintea ta firească este egocentrică și are tendința de a se împotrivi voii lui Dumnezeu. Așadar, care este soluția? 1) Predă-i lui Dumnezeu trupul și poftele tale. „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie” (Romani 12:1). 2) Înnoiește-ți mintea. „Să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2). În textul original din limba greacă, „înnoire” înseamnă „renovat pe dinăuntru,” adică aliniază-ți gândurile la gândurile lui Dumnezeu – și gândește în mod deliberat ceea ce gândește El. Cu alte cuvinte, Dumnezeu inițiază „voința” și „înfăptuirea”, iar tu cooperezi prin faptul că-ți aliniezi mintea la a Sa. Când se întâmplă lucrul acesta, devii încrezător că (Filipeni 1:6) „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”.
de Jean Koechlin
Ieremia 26:1-11
Acest capitol ne poartă din nou înapoi în timp, cu patru ani înaintea evenimentelor din capitolul precedent (cap. 25.1). La porunca Domnului, Ieremia merge de astă dată în templu, pentru a profeţi acolo. Fără îndoială, aceasta se petrece cu ocazia uneia dintre cele trei mari sărbători anuale, când toţi israeliţii se suiau la Ierusalim (v. 2 este cel care ne permite să ne gândim la aceasta). Oricum ar fi fost, chemarea se adresează către întregul Iuda, nu numai căpeteniilor sale, şi nu trebuia omis „niciun cuvânt„ (comp. cu Fapte 20.27).
Cât de emoţionant este v. 3! El ne ajută să intrăm în gândurile harului lui Dumnezeu. Deşi cunoştea totul mai dinainte, El Îşi exprimă dorinţa Sa cea mai preţioasă: „Poate că vor asculta…” (vezi şi cap. 36.3,7).
Acelaşi „poate” traduce şi speranţa stăpânului din parabolă: „Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate că, văzându-l, îl vor respecta” (Luca 20.13). Ei însă nu L-au respectat mai mult pe Fiul Său decât pe profeţii care au venit înaintea Lui. Observaţi ce primire i-au făcut lui Ieremia şi, implicit, Celui care l-a trimis… Ce orbire! Aceşti oameni, deşi veniseră să se închine în Casa Domnului (v. 2), resping cuvintele Domnului, pun mâna pe solul Lui şi, chiar în această Casă, îl condamnă la moarte!
Mana Zilnica 