5 Iulie 2021
Și, după el, a fost Șama, fiul lui Aghe, hararitul. Și filistenii se adunaseră în ceată și acolo era un ogor plin de linte. Și poporul fugise dinaintea filistenilor. Și el s-a așezat în mijlocul ogorului și l-a apărat și i-a bătut pe filisteni. Și Domnul a adus o mare salvare.
2 Samuel 23.11,12
Șama este unul dintre vitejii lui David, renumit pentru biruințele dobândite împotriva filistenilor. Lucrul remarcabil cu privire la el este că „s-a așezat [s-a plasat – a stat în picioare]”. Când tot poporul fugise dinaintea vrăjmașului, el a stat în picioare. Cineva ar putea spune că nu merita să-ți pui viața în pericol pentru un ogor cu linte. Șama însă a gândit altfel, fiindcă știa că toată țara fusese dată de Domnul lui Israel ca moștenire (Iosua 1.6). În acel ogor era hrană pentru poporul lui Dumnezeu. În afară de aceasta, filistenii gândiseră că merita să se lupte pentru dobândirea acelui ogor – și întotdeauna vrăjmașul dorește să cedăm chiar și cele mai neînsemnate lucruri, dacă ele sunt legate de mărturia pentru Hristos.
Ceea ce i-a întărit pe Șama și pe ceilalți viteji a fost convingerea lor că David era într-adevăr unsul Domnului și că Domnul îi dăduse împărăția. Stau lucrurile la fel cu noi? Poate că facem parte dintr-o adunare mică, unde este multă slăbiciune și unde apar nenumărate dificultăți. La fel ca în timpul lui Șama, poate că mulți au dat bir cu fugiții, dar este nevoie de un frate sau de o soră care să stea în picioare. Vrăjmașul, care este întotdeauna împotriva intereselor lui Dumnezeu în această lume, nu se va mulțumi până nu va șterge și ultima urmă de mărturie pentru El.
Pavel ne îndeamnă să stăm în picioare (Efeseni 6.13). Șama a făcut așa, însă Domnul a fost Cel care a dat biruința.
Domnul ne cere să stăm în picioare, să fim credincioși și să privim cum El ne dă biruința. Șama a considerat că merita să se lupte pentru un ogor cu linte, nu pentru că el era mai viteaz și mai luptător decât ceilalți, ci fiindcă prețuia ceea ce Dumnezeu Însuși prețuia.
B. Reynolds
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
Ioan 3.16
Prea tineri… prea ocupați… prea bătrâni… prea târziu…!
Dumnezeu ne-a întâmpinat în fiecare etapă a vieții noastre, dar acest lucru ne-a incomodat, astfel că de fiecare dată ne-am scuzat:
Acum suntem prea tineri… Și viața este o neobosită alergare după împlinire. Ne străduim cu toate mijloacele să prindem presupusa fericire. Filmul vieții se turnează, astfel că încercăm deznădăjduiți să ne găsim un rol în el. Din exterior se pare că avem totul sub control, dar în inimă totul se revoltă…
Apoi suntem prea ocupați… Și ne străduim să ne atingem țelurile. Uneori totul merge bine și putem ține pasul cu ceilalți, dar de cele mai multe ori suntem nemulțumiți. Caruselul vieții se învârte neobosit, fără să țină cont de ideile noastre. Dacă ne uităm cu atenție la viața noastră, ne întrebăm: Este aceasta totul? Parcă ceva lipsește…
Ulterior suntem prea bătrâni… Și ne-am trăit viața. Concluzia la care ajungem este că omul nu este mereu tânăr, așa cum ar dori el să se prezinte. Viața și-a lăsat amprenta și puterile slăbesc. Încă nu am găsit ceea ce ar putea face ca viața noastră să fie prețioasă; simțim că nu mai durează mult și că totul se va sfârși…
Odată va fi prea târziu… pentru a accepta oferta lui Dumnezeu! Astăzi, Dumnezeu Se adresează tuturor oamenilor! Cu toții avem nevoie de ceea ce vrea Dumnezeu să ne dea, pentru că toți suntem păcătoși! Poate veți întreba: „Eu? Păcătos?!”. — „Da, dumneavoastră!” Dumnezeu spune: „Toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23).
Citirea Bibliei: 2 Samuel 7.17-29 · 1 Tesaloniceni 3.1-5
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
GĂSEȘTE-ȚI LOCUL ÎN TRUPUL LUI HRISTOS (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.” (1 Corinteni 12:18)
Ai experimentat vreodată sentimentul că ar trebui să-ți schimbi biserica pentru a găsi persoane care „seamănă mai mult cu tine?” O echipă de misionari a mers în Kenya și a fost condusă spre destinație, cu mașina, de către un grup din tribul Masai. Pe drum, turmele de antilope gnu și de zebre, care migrau laolaltă, le-au captat atenția. Escorta le-a explicat de ce acele turme mari, din specii atât de diferite, călătoreau împreună. El le-a spus că antilopele gnu au vederea slabă, dar au simțul olfactiv foarte dezvoltat, în timp ce zebrele au văzul foarte bun, dar stau rău la capitolul miros. Așadar, împreună sunt mai puțin vulnerabile în fața unui atac, deoarece tocmai diferențele dintre ele le compensează slăbiciunile.
Apostolul Pavel scrie: „Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?” (1 Corinteni 12:17).
Versetul acesta ne amintește de zebrele și antilopele gnu, nu-i așa? Când ne înscriem într-un club, de obicei alegem să fim cu oameni care sunt mai mult sau mai puțin asemenea nouă. Dar membralitatea în „trupul lui Hristos” ne pune laolaltă cu oameni care sunt la fel de diferiți de noi, precum este mâna de picior. Și dacă aceste diferențe te pot face uneori s-o iei pe un drum greșit, aceste diferențe sunt concepute de Dumnezeu ca să beneficiezi de pe urma lor. Zebrele și antilopele nu trebuie să se împrietenească, dar supraviețuirea și izbânda lor depinde de faptul că trăiesc în bună înțelegere.
Creșterea ta spirituală nu depinde de faptul că ești de acord cu toată lumea, dar ea depinde de faptul că îi iubești suficient de mult ca să trăiești cu ei într-un mod agreabil și plăcut în fața lui Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Matei 4:1-11
Îmbrăcat cu puterea Duhului Sfânt, Isus este gata să-Şi împlinească slujba; însă, ca orice slujitor al lui Dumnezeu, El trebuie mai întâi să fie pus la încercare. Astfel a avut El de-a face cu marele vrăjmaş. Pentru a-l abate pe un om al lui Dumnezeu de la calea ascultării, Satan utilizează două tactici principale: sau îi prezintă lucruri înspăimântătoare (pentru Hristos, aceasta va fi în special lupta din Ghetsimani), sau îi aşază lângă drum lucruri de dorit şi aceasta este ceea ce face diavolul aici.
Să remarcăm că, citând v. 11 şi 12 din Psalmul 91, Satan evită să adauge şi versetul următor, care face aluzie la propria sa zdrobire: „Vei păşi peste leu şi peste năpârcă, vei călca în picioare leul tânăr şi şarpele”. Năpârca este şarpele căruia Geneza 3.15 îi vestise că va avea capul zdrobit de Hristos, „sămânţa femeii”. În felul acesta, în Eden, fără a-i lipsi nimic, cel dintâi Adam a suferit o triplă
înfrângere: prin „pofta cărnii”, „pofta ochilor„
şi „trufia vieţii” (1 Ioan 2.16), în timp ce Omul desăvârşit a triumfat în pustiu asupra şarpelui celui vechi prin Cuvântul suveran al Dumnezeului Său (Psalmul 17.4). Iar „în ceea ce El Însuşi a suferit, fiind ispitit, poate (acum) să-i ajute pe cei ispitiţi” (Evrei 2.18).
Mana Zilnica 