4 Iulie 2021
Dar el, fiind plin de Duh Sfânt, privind țintă spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; și a spus: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu”.
Fapte 7.55,56
Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (6)
Vedem, la sfârșitul capitolului 6 din Fapte, că Ștefan a fost adus înaintea sinedriului. Conducătorii lui Israel doreau să-l judece, însă, în realitate, pozițiile s-au schimbat. Plin de Duh Sfânt, Ștefan, în capitolul 7, le demonstrează că ei întotdeauna se împotriviseră Duhului Sfânt, iar acum Îl lepădaseră pe Cel Drept, așa cum părinții lor îi lepădaseră pe Iosif și pe Moise.
Aceste cuvinte ale lui Ștefan au fost atât de puternice și de imposibil de tăgăduit, încât tot ceea ce mai-marii poporului au putut face, în furia lor, a fost să-l scoată afară și să-l omoare cu pietre.
S-a spus adesea că această reacție a lor a însemnat împlinirea parabolei pe care Domnul a rostit-o în Luca 19, unde El a spus că cetățenii acelui om de neam ales au trimis un mesaj după el, spunând: „Nu vrem ca acesta să împărățească peste noi” (versetul 14).
Calmul de care Ștefan dă dovadă în această împrejurare este remarcabil. Care a fost secretul lui? Ochii îi erau ațintiți asupra unei scene care nu făcea parte deloc din această lume. El și-a început discursul înaintea sinedriului vorbind despre Dumnezeul gloriei, iar acum Îl vede pe Isus stând în picioare la dreapta gloriei lui Dumnezeu.
De ce este Domnul aici prezentat ca stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu? Știm că El este așezat, în ce privește lucrarea de răscumpărare (Evrei 10.12). Acest lucru poate arăta faptul că El era gata să Se întoarcă pentru a-Și binecuvânta poporul pământesc, Israel, dacă ei L-ar fi primit ca pe Hristosul înălțat (Fapte 3.19-21). Sau, de asemenea, faptul că El era în picioare ar putea arăta că era gata să-L primească la Sine pe Ștefan, care în curând avea să fie martirizat. Ștefan, ca și Domnul său, a fost lepădat pe pământ, însă urma să fie primit în cer. Nu îngerii aveau să-l întâmpine, ci Domnul Însuși.
K. Quartell
După ce Isus a spus aceste lucruri, Și-a ridicat ochii spre cer și S-a rugat: Tată, a sosit ceasul! Preamărește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te preamărească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veșnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.
Ioan 17.1,2
Gânduri cu privire la Ioan 17
Fiul lui Dumnezeu urma să plece din această lume la Tatăl. Pentru acest eveniment, El i-a pregătit cu multă dragoste și înțelepciune pe ucenicii Săi. În aceste versete însă nu mai auzim glasul Domnului vorbindu-le ucenicilor. Acum Fiul Îi vorbește Tatălui Său. Cuvintele Sale către Tatăl arată preocuparea inimii Lui pentru ucenicii Săi și pentru toți cei care vor crede în El.
Această rugăciune din Ioan 17 este unică. Este numită și „rugăciunea de Mare-Preot a Domnului Isus”. Ea nu conține niciun fel de aluzie la păcat sau la greșeli. Fiind „în această lume”, ucenicii erau în pericol, dar pericolul este așezat față-n față cu lucrurile veșnice și cerești: cu viața veșnică, cu Numele, cuvintele și dragostea Tatălui, cu bucuria lui Hristos, cu sfințenia, cu unitatea și gloria. Acestea reprezintă fericirea noastră!
Cu toate că moartea pentru ispășire era în fața Sa, Domnul Isus vedea deja aici totul ca fiind încheiat. El L-a rugat pe Tatăl să-L preamărească, să-L încununeze cu cinste și cu slavă. Dar, de fapt, în această preamărire a Sa, Fiul lui Dumnezeu urmărea un singur țel: să-L preamărească pe Tatăl din cer.
Ca Om, Fiul lui Dumnezeu a primit de la Tatăl putere universală. El a putut și să o primească și să o exercite, dar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi fost în același timp Dumnezeu. „Puterea peste orice făptură” s-a arătat la învierile din morți pe care le-a făcut Domnul Isus. În viitor, ea se va arăta la judecarea oamenilor. Iar astăzi se arată în darul vieții veșnice. Toate acestea Îl preamăresc pe Tatăl.
Citirea Bibliei: 2 Samuel 7.1-16 · 1 Tesaloniceni 2.13-20
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
GĂSEȘTE-ȚI LOCUL ÎN TRUPUL LUI HRISTOS (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.” (1 Corinteni 12:25)
Când vorbim de găsirea unei biserici în care să-L întâlnești pe Hristos și să experimentezi nașterea din nou, opțiunile sunt nelimitate. Evanghelică, neo-protestantă, tradițională, contemporană, numește-o cum dorești – foarte probabil vei găsi ce-ți place! Însă locul tău ca individ în trupul lui Hristos e cu totul altceva; acesta nu este stabilit de către tine, ci de către Dumnezeu. Biblia ne spune: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup…” (1 Corinteni 12:13). Când Îl accepți pe Isus Hristos ca Mântuitor, devii parte a familiei Sale răscumpărate și tu experimentezi miracolul plasării în trupul lui Hristos. Nu este o alegere pe care tu o faci; e alegerea lui Dumnezeu – și ea îți determină identitatea spirituală. Apostolul Pavel spune: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” (vers. 13). Asta înseamnă că oricine, în orice loc s-ar afla pe pământul acesta și L-a primit pe Isus ca Mântuitor și Domn, este mai legat de tine decât este palma ta de încheietura mâinii tale. Și tu ai un rol de îndeplinit în relație cu fiecare dintre aceștia! Dumnezeu nu numai că te-a așezat în trupul Său, dar El ți-a și stabilit rolul unic atunci când „a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.” (vers. 18). De asemenea, El ți-a dat anumite „daruri” și El se așteaptă să le folosești pentru împlinirea planului Său (vezi Romani 12:6-8). Când Îl rogi pe Dumnezeu să-ți arate care îți sunt darurile, El te va asculta. Și când o face, tu trebuie să profiți de fiecare ocazie pentru a le folosi – pentru slava Lui!
de Jean Koechlin
Matei 3:1-17
Ioan Botezătorul face slujba de a vesti apropiata venire a Împăratului asemeni unui ambasador care precedă o persoană importantă. Numai că Împăratul nu-Şi poate găsi loc în mijlocul unui popor indiferent cu privire la starea sa de păcat. Predicarea lui Ioan este, din acest motiv, o chemare la pocăinţă; cât despre fariseii şi saducheii care veneau să fie botezaţi după propria lor îndreptăţire, pe aceştia trebuia să-i anunţe judecata.
Se înţelege că Ioan a fost încurcat când Acela Căruia nu se considera vrednic să-I dezlege curelele încălţămintei vine, la rândul Său, să fie botezat de el. Versetul 15 ne ajută să auzim cel dintâi cuvânt rostit de Isus în această Evanghelie: „Lasă acum…„. Pentru că omul nu a ştiut să facă decât rău, se cuvine de acum să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin Hristos şi să împlinească întreaga dreptate (vezi şi Romani 10.3). „Atunci L-a lăsat”, se spune despre Ioan, deşi el era cel care boteza. Avem şi noi întotdeauna interesul să-L lăsăm pe Domnul să lucreze?
Domnul Isus iese imediat din apă, pentru că nu are nimic de mărturisit, iar cerul se deschide pentru a da o dublă mărturie: Duhul Sfânt coboară asupra Lui asemeni unui untdelemn al ungerii care-l desemna odinioară pe împărat (comp. cu 1 Samuel 16.13) şi, în acelaşi timp, primeşte de la Tatăl Său un preţios cuvânt de iubire şi de aprobare.
Mana Zilnica 