Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 Iulie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și leviții au fost numărați de la vârsta de treizeci de ani în sus: și numărul lor era, după capetele lor, bărbat după bărbat, treizeci și opt de mii. Dintre aceștia, douăzeci și patru de mii erau pentru conducerea lucrării casei Domnului și șase mii erau administratori și judecători; și patru mii erau ușieri; și patru mii lăudau pe Domnul cu instrumente, „pe care le-am făcut eu”, a zis David, „pentru laudă”. Și David i-a împărțit în cete după fiii lui Levi.

1 Cronici 23.3-6


Leviții (19) – Organizați pentru slujire de către David

În ultimii ani ai vieții sale, David, inspirat de Dumnezeu, i-a împărțit pe leviți în cete pentru slujire. Nu mai era nevoie ca ei să poarte cortul din loc în loc, fiindcă templul urma să fie construit. Datoria lor era să-i ajute pe preoți în diferitele aspecte care țineau de lucrarea și de slujirea din casa lui Dumnezeu.

Preoții, fiind descendenți ai lui Aaron, erau de asemenea din seminția lui Levi. Ei aveau responsabilitatea să aducă jertfe Domnului și să vegheze ca totul să fie făcut într-un fel potrivit cu sfințenia Lui. Erau responsabili de asemenea să păstreze o copie a legii lui Dumnezeu, să-i dea interpretarea și să o citească înaintea poporului la fiecare șapte ani. Leviții slujeau sub comanda preoților, jupuind și tăind în bucăți jertfele, pregătind pâinea pentru punerea înainte și făcând tot ceea ce era necesar pentru împlinirea ritualurilor de închinare. În ziua sabatului slujeau două grupuri, fiindcă preoții și leviții intrau în slujbă la început de sabat și ieșeau din slujbă la sfârșitul sabatului următor.

Unii dintre leviți erau puși deoparte pentru îndatoriri speciale. Aceștia erau cântăreții, care cântau cu glasul sau cu instrumentele muzicale. Mai erau și ușierii și cei care păzeau lucrurile dedicate și vistieriile templului. Erau de asemenea administratorii și judecătorii, care slujeau în chestiunile cu privire la Domnul și la împărat.

La fel și astăzi, Domnul ne încredințează fiecăruia responsabilități specifice în lucrarea Sa. Facă El ca toți să fim găsiți credincioși în tot ceea ce facem!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Acum credem nu numai din cauza spuselor tale, ci noi înșine L-am auzit și știm că Acesta este într-adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.

Ioan 4.42



Neîncrederea în acrobat

Un acrobat de circ era pregătit să-și demonstreze abilitățile. „Credeți că voi putea merge pe această frânghie?”, a întrebat el. „Da!”, a strigat publicul însetat de senzațional; iar acrobatul s-a balansat elegant pe frânghie, până a ajuns pe partea cealaltă.

„Credeți că voi reuși să duc și o roabă?” Publicul a strigat din nou: „Da!”. Și acrobatul a trecut pe frânghie cu o roabă.

„Credeți că ajung dincolo și cu un om în roabă?” — „Da!”, au strigat din răsputeri oamenii. „Atunci cine se oferă să ia loc în roabă?” Liniște de mormânt… Nimeni nu s-a anunțat. Oamenii aceia credeau în iscusința acrobatului, dar ei nu se încredeau în el.

Mulți oameni cred în Dumnezeu. Unii chiar cred cu sinceritate că Biblia este din scoarță-n scoarță adevărată. Alții înalță cântări armonioase despre credință.

Dar, dacă rămân aici, acelor oameni le lipsește lucrul esențial. Credința nu înseamnă să cunoști tot felul de adevăruri sau de teorii. Credința înseamnă încredere, dar nu în tine însuți sau în propria ta putere, nu în fapte bune sau în ritualuri, ci într-o Persoană: în Domnul Isus Hristos!

Credința multor oameni le este poate suficientă pentru a duce o viață liniștită, dar, cu siguranță, le este insuficientă pentru a muri cu ea. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Crede în Domnul Isus [pune-ți încrederea în El], și vei fi mântuit” (Fapte 16.31).

Citirea Bibliei: 2 Samuel 3.31-4.12 · 1 Tesaloniceni 1.1-5

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNDREPTAR PENTRU PĂRINȚI (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu cruţa copilul de mustrare…” (Proverbele 23:13)


Când vorbim despre disciplinare, prima ta preocupare trebuie să fie nu propriul confort, ci „sufletul” (mintea, voința și emoțiile) copilului tău! Disciplina, sau lipsa ei, poate declanșa o reacție în lanț, pozitivă sau negativă. Dacă copiii tăi nu respectă autoritatea acasă, ei nu o vor respecta nici la școală, nici în societate sau biserică, și nici în fața lui Dumnezeu. E doar un pas mic de la răzvrătirea împotriva părinților, pe care ni i-a dăruit Dumnezeu, și până la răzvrătirea împotriva Dumnezeului care ne-a dăruit părinții. De aceea disciplinarea trebuie să înceapă cât mai devreme. Când un copil este suficient de mare ca să i se spună să facă ceea ce este bine, și el alege totuși ce este rău – acel copil trebuie disciplinat.

Biblia nu menționează vârsta limită aferentă accepțiunii cuvântului „copil”. Numai pentru că fiul tău este suficient de mare ca să conducă o mașină, să se bărbierească ori să meargă la întâlnire nu înseamnă că este scutit de mustrare. Poate este prea mare să-l pui la colț sau să-i confiști jucăriile, dar există și alte metode eficiente de a disciplina un adolescent sau un tânăr.

Dacă citim cu atenție cartea Proverbelor, descoperim că împăratul Solomon se adresa unui fiu care era suficient de mare ca să se întovărășească cu o gașcă de pe stradă, să fie ispitit de păcate trupești, să intre în datorii ori să se îmbete. El n-a avut în vedere copii de școală primară. Concluzie: câtă vreme copiii tăi locuiesc sub acoperișul tău, ei sunt sub jurisdicția ta și vei da socoteală în fața lui Dumnezeu pentru modul în care ți-ai folosit – sau nu ți-ai folosit – autoritatea.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 1:1-17


Glasul profeţilor se stinsese de mai bine de patru sute de ani. Pentru Dumnezeu, sosise „împlinirea vremii (Galateni 4.4): de acum va vorbi „în Fiul (Evrei 1.1,2) şi va face cunoscut poporului Său, lumii, precum şi fiecăruia dintre noi, personal, vestea bună a Evangheliei. Aceasta, redată în puţine cuvinte, poate fi rezumată prin: a dat pe Fiul Său (sau: „dar de Fiu”).

Dar cum pot spiritele noastre limitate să pătrundă în cunoaşterea unei asemenea Persoane…? Dumnezeu S-a îngrijit de aceasta, oferindu-ne patru Evanghelii, ca să putem privi gloria Fiului Său sub mai multe aspecte, tot aşa cum valoarea unui obiect (diamant) de mare preţ este pusă în evidenţă când acesta este privit sub străluciri şi unghiuri diferite.

Matei este evanghelia împărăţiei (sau a Împăratului) şi, din acest motiv, aici este necesară o genealogie care să-L plaseze de la început pe Mesia în cadrul promisiunilor făcute lui Avraam şi, de asemeni, care să dovedească fără drept de apel titlul Său de moştenitor al tronului lui David (Galateni 3.16 şi Ioan 7.42). Din această lungă listă nu au fost şterse câteva nume de tristă amintire (Ahaz, Manase, Amon…). Altele, precum Rahav, Rut sau soţia lui Urie, amintesc de harul divin care s-a manifestat faţă de cei care nu aveau niciun drept. Este acelaşi har care acum dă un Mântuitor lui Israel şi lumii întregi, … ceea ce înseamnă că şi vouă şi mie.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: