21 Iunie 2021
Și David și-a făcut case în cetatea lui David și a pregătit un loc pentru chivotul lui Dumnezeu și a întins un cort pentru el. Și David a zis: „Nimeni să nu poarte chivotul lui Dumnezeu, decât leviții, pentru că pe ei i-a ales Domnul să poarte chivotul lui Dumnezeu și să-I slujească pentru totdeauna”. Și David a adunat tot Israelul la Ierusalim, ca să suie chivotul Domnului la locul său, pe care i-l pregătise.
1 Cronici 15.1-3
Leviții (18) – Aducerea chivotului la Ierusalim
Cu câteva luni mai înainte, David pregătise un car nou și încercase să aducă astfel chivotul la Ierusalim. Această încercare s-a dovedit însă dezastruoasă, atunci când boii s-au poticnit, iar Uza, unul dintre cei care-i conducea, a întins mâna să sprijine chivotul. Acest gest a stârnit mânia Domnului, care l-a lovit pe Uza, iar acesta a murit pe loc. La început, David s-a mâniat, după care s-a înspăimântat, zicând: „Cum voi aduce chivotul lui Dumnezeu la mine?”.
David învățase astfel o lecție dureroasă, pe care și noi trebuie să o învățăm, dacă dorim ca Dumnezeu să aprobe slujirea noastră. Pentru a fi plăcută înaintea lui Dumnezeu, slujirea trebuie făcută potrivit cu îndrumările Sale, nu cu ideile noastre, oricât de bune ar fi ele.
Acum el declară public lecția pe care a învățat-o. Nu numai că exprimă acest lucru în cuvânt, ci și acțiunile sale o demonstrează, fiindcă de acum avea să facă totul potrivit cu rânduiala divină. Preoții și leviții s-au sfințit și au purtat chivotul pe umerii lor, cu ajutorul drugilor, așa cum poruncise Moise, potrivit cuvântului Domnului. Cântăreții și muzicienii pricepuți, cu harfe, instrumente cu coarde și trompete, au luat parte cu mare bucurie la această ceremonie. Au fost rânduiți ușieri și păzitori pentru chivot. David, bătrânii lui Israel și căpeteniile peste o mie au luat și ei parte la festivitate. Când Dumnezeu i-a ajutat pe leviți să ridice chivotul, au fost oferite jertfe. Tot Israelul a luat parte cu bucurie și tuturor li s-a împărțit hrană. De asemenea, un psalm a fost scris și cântat cu această ocazie.
E. P. Vedder, Jr.
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
Ioan 3.16
Inima omului este făcută pentru Dumnezeu
În acest verset se cuprinde toată vestea bună a mântuirii, toată evanghelia. Dumnezeu nu dorește ca cineva să meargă în pierzare. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci ca el să se pocăiască și să trăiască. De aceea El poruncește, în toate timpurile, oamenilor de pretutindeni, să se pocăiască și să primească mântuirea în Hristos. „Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”
Care este poziția noastră față de oferta harului divin? O primim? Sau preferăm să o ignorăm? Dacă o respingem, pierdem pentru veșnicie mântuirea sufletului nostru.
Nu putem să slujim în același timp și lui Dumnezeu și lumii. Să ne hotărâm pentru Dumnezeu care ne iubește și dorește să ne salveze! El a demonstrat dragostea Sa trimițându-L pe singurul Său Fiu pe pământ, nu ca să ne judece, ci ca să ne facă pe veci fericiți. Avem dreptul să fim fericiți. Evlaviosul Augustin a spus odată: „Inima omului este făcută pentru Dumnezeu și nu se odihnește până nu se odihnește în Dumnezeu”.
Poate căutați în acest timp liniște și pace și alergați după plăcerile temporare ale păcatului. Mergând din plăcere în plăcere, setea adâncă a sufletului nu este liniștită, pentru că beți din izvoare otrăvite sau din fântâni ale deșertăciunii. Nici izvoarele curate ale înțelepciunii omenești, ale științei sau ale cunoașterii nu pot stinge setea. De ce? Pentru că sufletele voastre tânjesc după Dumnezeu.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 28.15-25 · Coloseni 1.12-23
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CASA VISURILOR TALE (2) – Fundația S.E.E.R. România
„…m-am uitat, şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni…” (Apocalipsa 7:9)
Când vrei să te muți în „casa visurilor” tale, o altă întrebare importantă e: Ce fel de oameni locuiesc în zonă?
Apostolul Ioan scrie despre cetățenii cerului în Apocalipsa 7:9-10. „După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”
Max Lucado povestește într-una dintre cărțile sale despre prietena sa Joy, care era învățătoare de Școală duminicală și avea în grupa ei o fetiță de nouă ani, foarte timidă, pe care o chema Barbara… care era o fetiță fără privilegii, dintr-o zonă săracă a orașului. Lucado scrie: „Barbara avea o viață de familie foarte dificilă și asta o făcea să fie o fetiță fricoasă și nesigură. În săptămânile când prietena mea a fost învățătoare la grupa ei, Barbara nu a scos vreun cuvânt. Niciodată. Când ceilalți copii vorbeau, ea stătea pe scaun. Când ceilalți cântau, ea tăcea. Când ceilalți râdeau, ea stătea liniștită. Era mereu prezentă. Asculta întotdeauna. Dar tăcea întotdeauna! Până în ziua în care Joy le-a prezentat o lecție despre cer. Joy le-a vorbit despre faptul că Îl vom vedea pe Dumnezeu. Le-a spus copiilor despre ochi fără lacrimi și despre viață fără moarte. Barbara era fascinată. Nu o slăbea pe Joy din ochi. Asculta însetată. Apoi a ridicat mâna: „Doamnă?” Joy a rămas înmărmurită. Până atunci Barbara pusese nicio întrebare. „Da, Barbara.” Și fetița aceea de nouă ani a întrebat: „Este cerul și pentru fetițe ca mine?” Răspunsul este: DA! Cerul a fost creat și pentru Barbara – dar și pentru tine!
de Jean Koechlin
Isaia 58:1-14
Această parte importantă a cărţii, care se deschide odată cu acest capitol, începe prezentându-ne poporul postind şi întristându-şi sufletul.
Pentru că Domnul îl are în vedere tocmai pe „omul cu duhul zdrobit şi smerit„ (57.15 şi 66.2), ne putem întreba ce găseşte El de criticat. Versetele 3 şi 7 ne învaţă că Dumnezeu nu Se mulţumeşte numai cu simple forme religioase exterioare, nici cu declaraţii evlavioase. Prin gura unui alt profet, El ne pune tuturor o întrebare directă: „Cu adevărat, aţi postit pentru Mine, chiar pentru Mine?„ (Zaharia 7.5).
În spatele unei frumoase evlavii de faţadă, câte lucruri nu-şi pot găsi locul: împlinirea poftelor noastre, chiar şi în ziua sfântă a Domnului, duritate şi egoism, contestări şi certuri (v. 3,4), judecăţi şi critici (v. 9: „arătarea cu degetul„), chiar şi flecării (v. 13: „cuvinte deşarte”).
Adevăratele exigenţe sau cerinţe ale lui Dumnezeu sunt, de fapt: să o rupem cu obiceiurile păcatului, cu aceste lanţuri care ne ţin sub puterea vrăjmaşului (v. 6; Daniel 4.27); Proverbe 18.13 ne aminteşte de milă, care este promisă aceluia care-şi mărturiseşte fărădelegile şi se lasă de ele; suntem, de asemenea, învăţaţi să punem în practică dragostea în toate ocaziile care ni se ivesc (v. 7,10). Ce frumoase promisiuni sunt legate de această nouă umblare!
Mana Zilnica 