Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 Iunie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și comuniunea Sfântului Duh fie cu voi toți! Amin.

2 Corinteni 13.14


Binecuvântarea lui Pavel pentru corinteni (1) – Harul Domnului Isus Hristos

Acest verset conține trei subiecte minunate; cu aceste cuvinte și-a încheiat Pavel cea de-a doua epistolă a sa către sfinții din Corint, amintindu-le astfel de resursele bogate pe care le aveau la dispoziție în călătoria lor prin pustia acestei lumi. În prima noastră meditație asupra acestui verset vom privi la subiectul prețios despre har, care adesea a fost definit ca favoare nemeritată.

Corintul era o cetate mare aflată pe ruta comercială care lega Europa de Asia. Mulți iudei și greci se stabiliseră acolo, dobândind averi considerabile din negustorie. Idolatria și imoralitatea dominau, iar apostolul era foarte îngrijorat cu privire la sfinții de acolo. El le amintește de acest har minunat atunci când le scrie: „Deoarece cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți” (2 Corinteni 8.9). Este bine și pentru noi să punem la inimă acest adevăr binecuvântat. Nu există nimic în noi care să merite acest har. El vine în întregime din inima Lui – este harul Domnului nostru Isus Hristos.

Pavel a înțeles că legea nu putea elibera pe nimeni de obiceiurile anterioare, ci că „prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu: nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9). Avem nevoie și noi, la fel ca sfinții din Corint, să ținem bine minte acest adevăr, pentru a nu deveni nepăsători și nici îngâmfați, ca și cum am fi contribuit cu ceva la mântuirea noastră. Ea este rezultatul harului pur al Domnului nostru Isus Hristos.

Există însă mai mult decât atât. Tot harul Său este cel care ne ajută și ne întărește zi de zi pe drumul nostru în această lume. El a promis: „Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (2 Corinteni 12.9).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Zicând: Pace! Pace! Când pace nu este.

Ieremia 8.11



Se tânjește după pace

Dorința după pace și după relații armonioase este foarte puternică – și în politică, și pe plan profesional și în viața privată.

În politică, oamenii se străduiesc să găsească soluții pacifiste. Încearcă să aducă la masa negocierilor propunerile contradictorii ale diverselor partide, să ducă tratative, să semneze tratate de pace. Dar numărul conflictelor armate crește în întreaga lume.

Pe plan profesional, angajații sunt bine instruiți să aplaneze orice conflict de la locul de muncă, deoarece ura și cearta subminează succesul firmei.

În viața privată, oamenii tânjesc de asemenea după pace. Pentru a împiedica cearta între soți și în familie, se recomandă evitarea conflictelor sau tăcerea. Desigur, aceste stări nu vor promova o relație armonioasă.

Se pune acum întrebarea: De ce nu există adevărată pace pe pământ, în ciuda atâtor străduințe omenești? Răspunsul ar fi: Pentru că fiecare dintre noi are o inimă rea, care este sediul dușmăniei și al controverselor.

Inima noastră este cea care trebuie să fie schimbată, pentru ca nouă să ne fie mai bine. Ceea ce i-a spus Domnul Isus lui Nicodim are valabilitate și pentru noi: „Trebuie să fiți născuți din nou” (Ioan 3.7). Această schimbare o poate face numai Dumnezeu prin Cuvântul Său și prin Duhul Său. Dacă noi credem în Fiul Său Isus Hristos, El ne dă, prin nașterea din nou, o viață nouă. Atunci vom fi capabili să renunțăm la simțămintele noastre dușmănoase și să căutăm pacea cu semenii noștri.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 22.1-10 · Filipeni 1.12-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI TEAMA DE RESPINGERE (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată…” (Psalmul 139:14)


Pentru a învinge teama de respingere, trebuie să crezi cu tărie că Dumnezeu te-a creat din punct de vedere fizic, intelectual și temperamental, și ți-a dat o slujbă pe care nimeni altcineva nu o poate îndeplini. A avea o părere nu foarte înaltă despre tine poate părea o formă de smerenie, însă de fapt e o formă de orgoliu, deoarece te face să respingi proiectul lui Dumnezeu și planul Său pentru tine.

Așa că declară și tu împreună cu psalmistul: „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!” (Psalmul 139: 14-17).

De unde ți-a venit ideea că ești mai prejos de atât? De la părinți critici, de la așa-zișii prieteni care te-au etichetat, de la profesori lipsiți de înțelepciune, de la colegi de clasă plini de cruzime, de la un soț sau o soție care te-a abuzat verbal?! Nu uita: Satan este „tatăl minciunii” (Ioan 8:44). El s-a folosit de cineva ca să te mintă în legătură cu valoarea și potențialul tău, date de Dumnezeu… Ia hotărârea de a respinge acea minciună chiar acum. Cu alte cuvinte, respinge respingerea! Fă o listă cu toate darurile primite de la Dumnezeu, toate atuurile, avantajele sau beneficiile pe care le ai și care sunt sau ar putea fi o binecuvântare pentru alții. Nu folosi sisteme lumești în întocmirea listei, ci biblice! Concentrează-te asupra trăsăturilor de caracter, cum ar fi integritatea, loialitatea, generozitatea, discernământul, înțelepciunea și răbdarea.

Gândește-te la modalități prin care poți folosi fiecare dintre aceste trăsături pentru a-L glorifica pe Dumnezeu și pentru a fi o binecuvântare pentru alții!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 48:1-8


Cititorii în stele, cei care împart cerurile (47.13) şi alţi astrologi s-au dezvoltat în toate timpurile pe seama credulităţii poporului. În ciuda pretenţiilor acestora, nimeni nu are puterea să prezică viitorul. Numai Dumnezeu îl cunoaşte şi ne descoperă prin Cuvântul Său ceea ce avem nevoie să ştim (46.10; Fapte 1.7). Împlinirea în trecut a evenimentelor care fuseseră vestite mai înainte prin profeţi este încă o dovadă a existenţei şi atotputerniciei lui Dumnezeu (v. 5; vezi şi Ioan 13.19). Lucrurile dintâi, vestite cu mult înainte, s-au împlinit (v. 3).

Aceasta dovedeşte că şi lucrurile cele noi sunt şi vor fi tot lucrarea lui Dumnezeu (v. 6; Matei 13.52). Astăzi este la îndemâna oricui, şi mai ales a evreilor, să cerceteze Scripturile, pentru a se convinge de aceste lucruri. Cu multe secole înainte, respingerea lui Mesia a fost anunţată limpede, printr-unul dintre cei mai mari profeţi, exact în capitolele de care ne ocupăm noi acum. Cu ce durere trebuie să spunem că nu numai Israel, ci omul în general este foarte îndărătnic”; grumazul său este un tendon de fier, fruntea îi este de aramă (v. 4), urechea îi este închisă (v. 8) şi, ca şi cum ar fi puţin acestea, inima sa este tare (46.12).

Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.