4 Iunie 2021
M-au pus păzitoare la vii; via mea, care este a mea, nu am păzit-o.
Marto, Marto, … un singur lucru este necesar: și Maria a ales partea cea bună.
Cântarea Cântărilor 1.6; Luca 10.41,42
Primul impuls spiritual al unui suflet care tocmai a fost născut din nou este: „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9.6). O astfel de reacție este bună și lipsa ei ar trebui să ne îngrijoreze. Este necesar ca în inima oricărui credincios adevărat să existe o dorință de a-L sluji pe Domnul, într-un fel sau altul. Fiecăruia dintre noi i s-a dat un dar, mai mare sau mai mic, și de asemenea abilitatea de a-L sluji pe Domnul. Aceasta nu este o afirmație gratuită, ci ceea ce Biblia declară – fiecare dintre cei credincioși a primit un dar de la Hristos (Efeseni 4.7).
Acest lucru este minunat, însă, ca orice mare privilegiu, este însoțit și de o mare responsabilitate, fiindcă, în privința lui, ca și în privința oricărui alt privilegiu, ne pândește un pericol important. Unele grupări creștine pun mare accent pe activitate și îi pot împinge pe credincioși în lucrări pentru care ei nu sunt pregătiți. Sau poate că cineva este cu adevărat chemat de Domnul să-L slujească, însă, cu timpul, tot mai multe sarcini sunt așezate asupra lui. Se întâmplă adesea ca cei mai ocupați oameni să primească și cele mai multe sarcini, fiindcă ceilalți știu că ei se vor achita de ele.
Oricum ar sta lucrurile, pericolul principal în lucrarea creștină este acela de a pierde din vedere starea noastră spirituală interioară. Avem nevoie să petrecem timp înaintea Domnului și a Cuvântului Său. Orice slujire reală trebuie să decurgă din comuniunea cu El. Nu putem da altora ceea ce noi înșine n-am primit. Mai există și pericolul ipocriziei – a avea o reputație în slujirea creștină, însoțită însă de o viață lipsită de devotament și de comuniune.
Slujirea Martei a fost importantă (deși atitudinea ei a trebuit corectată), însă Maria își alesese „partea cea bună”. Să fim preocupați cu Domnul ca Maria, iar acest lucru ne va face fericiți atunci când vom sluji ca Marta!
B. Reynolds
Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, și ca un ciocan care sfărâmă în bucăți stânca?
Ieremia 23.29
Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu
Un medic stomatolog călătorea spre Italia. Pentru a-i trece mai repede timpul, citea din Noul Testament. Cu toate că nu punea mare preț pe Cuvântul lui Dumnezeu, a fost totuși atras de conținutul lui. Dar nu mai avea liniște. Deschidea mereu cartea și citea în ea. Însă, înainte de a ajunge la destinația lui, el a găsit pacea cu Dumnezeu, primindu-L prin credință pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al său personal. De atunci, dorința lui era să le spună și altora despre acest Mântuitor care îi duce pe oameni la siguranță veșnică și care deja în această viață dorește să le dăruiască valori nepieritoare, care fac ca viața să fie demnă de a fi trăită.
Ce putere are Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu! Dacă ar fi fost realizat prin duhul omului, nu ar mai fi existat de mult timp, deoarece Biblia este cea mai disprețuită și mai urmărită carte din toate timpurile. Dar ea este cuvântul inspirat de Însuși Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu S-a folosit de oameni pentru a fi scrisă. Ea este ca un foc, ca un ciocan care sfărâmă în bucăți stânca. Multe inimi ale oamenilor au fost atinse de acest Cuvânt și astfel mândria și voința lor proprie au fost zdrobite! Doar când ajungem falimentari înaintea lui Dumnezeu, suntem gata să ne lăsăm salvați de El. Brațele Mântuitorului sunt larg deschise, ca să-i primească pe oamenii care se predau Lui în întregime pentru a-i face fericiți.
Să recunoaștem în lumina sfântului Dumnezeu că suntem păcătoși vrednici de condamnare! Fiecare personal are nevoie de iertarea păcatelor! De aceea, să venim astăzi la El, fiindcă El ne așteaptă! Cu câtă iubire ne întâmpină! Să renunțăm la mândrie și la îndreptățirea de sine!
Citirea Bibliei: 1 Samuel 19.1-17 · Psalmul 105.23-45
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CÂND NU ÎNȚELEGI, ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România
„Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului…” (Naum 1:7)
Louisa Stead, soțul ei și fiica lor se bucurau de un picnic la malul mării, când au observat un băiat care se zbătea pe o placă de surf. Domnul Stead a încercat să-l salveze, dar a fost tras sub valuri de băiatul speriat și amândoi s-au înecat, sub privirile soției și fiicei lui care priveau neajutorate de pe mal. În zilele de durere care au urmat, Louisa a așternut pe hârtie o cântare care este cunoscută de milioane de oameni: „Dulce e a crede-n Isus/ a primi Cuvântul Lui/ Stând pe-a Lui promisiune/ și făcând doar voia Lui./ Doamne, mă încred în Tine/ Te iubesc atât de mult/ O, Isuse, scump Isuse/ de-a Ta voce vreau s-ascult.”
Încrezându-se în Domnul și Mântuitorul ei, Louisa a plecat ca misionară în Africa de Sud, unde L-a slujit pe Domnul în următorii douăzeci și cinci de ani. Dacă te lupți cu probleme de tot felul, și ești deznădăjduit astăzi – ia pentru tine cuvintele Scripturii, versete precum:
1) „Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.” (Naum 1:7)
2) „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3).
3) „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este curăţit; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.” (2 Samuel 22:31).
4) „O, cât de mare este bunătatea Ta pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!” (Psalmul 31:19).
Așadar, când nu înțelegi ce se întâmplă, nu-ți pierde încrederea în Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Isaia 44:14-28
Pentru a-şi linişti conştiinţa, lumea asociază cu plăcere religia cu căutarea confortului şi a plăcerilor (comp. cu Exod 32.6), asemenea acestui om care, din acelaşi lemn, îşi aprinde un foc, îşi coace pâinea, se încălzeşte … şi îşi ciopleşte un idol. Această descriere este suficientă pentru a dovedi nebunia unei asemenea închinări: în loc să-L adore pe Cel care l-a creat, nebunul se prosterne înaintea unui obiect inert, ieşit din propriile lui mâini.
Versetele 9-20 sunt marcate de lucrarea omului: el face una, el face alta. Îşi cheltuie truda fără măsură, şi toate acestea într-o tragică iluzie, pentru că „se hrăneşte cu cenuşă … ca să nu-şi scape sufletul” (v. 20).
Începând cu v. 21 găsim ce face Dumnezeu: „Eu ţi-am şters fărădelegile ca pe un nor gros, şi păcatele tale ca pe un nor … Eu te-am răscumpărat„ (v. 22). După cum vântul îndepărtează într-o clipă norii cei mai groşi, tot aşa Dumnezeu, cu suflarea Lui puternică, alungă tot ceea ce s-a strâns între El „care este lumină”
şi sufletul nostru, care are nevoie de această lumină precum pământul de lumina soarelui. Cel care a „desfăşurat cerurile”, „a aşternut pământul” şi „a făcut omul” (v. 24) va face şi tot ceea ce este necesar pentru restaurarea poporului Său … şi pentru mântuirea oricăruia care crede.
Mana Zilnica 