Mana Zilnica

Mana Zilnica

13 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

A doua zi, o mare mulțime care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, au luat ramuri de palmier și I-au ieșit în întâmpinare, și strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”.
Ioan 12.12,13

De obicei, când împărații acestei lumi intrau în capitala imperiului lor, erau îmbrăcați în armură strălucitoare și călăreau pe cai albi, pentru a-și ilustra puterea. Însă felul în care Împăratul lui Dumnezeu a intrat în Ierusalim a fost similar cu cel în care a sosit în Betleem, în noaptea în care S-a născut. Isus a călărit pe un măgăruș, ilustrând umilința și pacea. În mod remarcabil, măgărușul era împrumutat, ca și primul pătuț al Domnului – o iesle.

El a fost un om fără casă, fără armată și fără vreun alt semn vizibil al puterii. Nu este surprinzător că Isus, Creatorul tuturor lucrurilor, nu a avut nimic în posesie? Cu ceva timp în urmă, El împrumutase o corabie și prânzul unui băiețel. Pe una o folosise ca podium de pe care să predice; pe celălalt, pentru a hrăni în mod miraculos o mulțime flămândă. Iar acum, înainte de sfârșitul săptămânii, trupul Său avea să fie așezat într-un mormânt împrumutat. Faima Lui se înălța pe aripile a ceea ce fusese probabil cea mai mare minune a Lui – învierea dintre morți a prietenului Său, Lazăr – iar când mulțimea a auzit că venea la Ierusalim, entuziasmul a ajuns la cota maximă. Fiindcă era sărbătoarea Paștelui, mai mult de un milion de oameni veniseră în Cetatea Sfântă. Isus era înconjurat de pelerini; unii și-au așternut hainele pe drum, în timp ce alții tăiau ramuri din copaci pentru a le așeza pe calea Sa. Pe când trecea, mulțimea striga: „Osana, Fiul lui David!”.

Isus respinsese mai înainte orice încercare a oamenilor de a-L face împărat. Totuși, la această sărbătoare de Paște, lucrurile erau diferite. El îi instruise pe ucenicii Lui să-I aducă un măgăruș pentru intrarea Sa în cetate, indicând faptul că El era Împăratului profețit de Zaharia (Zaharia 9.9). După această clară demonstrație publică, elita religioasă avea să fie forțată fie să-L primească, fie să-L respingă – să-L așeze pe tronul inimilor lor sau să-L țintuiască pe o cruce.

T Hadley, Sr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Isus a întins mâna, S-a atins de el și a zis: «Da, voiesc, fii curățit!» Îndată l-a lăsat lepra.”
Luca 5.13

Omul compătimitor

Într-o cetate în care Se afla Mântuitorul, un lepros a venit la  Domnul,  s-a  aruncat  cu  fața  la  pământ  și  L-a  rugat: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.” Acel om deosebise în Domnul Isus puterea divină care singură putea să-l vindece din starea sa nenorocită. Lepra simbolizează păcatul pe care numai Domnul îl poate curăți. Acel om știa că Isus Hristos are puterea de a vindeca lepra, dar se îndoia de voința Domnului.

O astfel de îndoială este de înțeles într-o lume caracterizată de egoism, necredință și nepăsare. Într-o astfel de lume poți să te îndoiești întotdeauna de bunăvoința celor care ar putea să vină în ajutorul celor nenorociți, al celor apăsați de păcatele lor. Leprosul încă nu-L cunoștea pe singurul Om ceresc care Se deosebea totalmente de toți ceilalți oameni. Nu-L cunoștea pe Acela care, mișcat de milă față de creatura Sa, binevoise să vină din cer pentru a-i da ajutorul de care avea nevoie. Domnul Isus Hristos era Omul compătimitor, dar în același timp Dumnezeu arătat în trup. Slaba credință a leprosului a primit răspunsul plin de har din gura Domnului: „Da, voiesc, fii curățit!”

Atât leprosul, cât și mulțimea din jur au putut să vadă ceva din gloria Persoanei Domnului. Mântuitorul S-a atins de lepros și acesta a fost vindecat. Lepra nu putea face niciun rău Învățătorului venit din cer în ajutorul celor nenorociți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALEGE SĂ FII MULȚUMITOR

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2)

     Un om stătea pe o bancă în parc și arăta atât de deprimat, încât un polițist a încercat să-l consoleze. „Ai pățit ceva?” „Da, a răspuns el. Acum câteva luni, bunicul meu mi-a lăsat moștenire 500.000 de lire și câteva zăcăminte de petrol.” Polițistul a comentat: „Ăsta nu prea pare un motiv de  supărare!” „Da, dar nu ai auzit povestea până la capăt. Luna trecută unchiul meu mi-a lăsat 1.000.000 de lire.” Polițistul a dat din cap. „Nu înțeleg. Atunci de ce ești atât de nefericit?” El a răspuns: „Pentru că uite, suntem la sfârșitul lunii, și nimeni nu mi-a mai dat nimic!”

Serios vorbind, această persoană face parte din categoria oamenilor care sunt nefericiți indiferent cât de mult ar avea. Psalmistul ne arată că putem scăpa de atitudinea de nemulțumire cultivând recunoștința. „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!”

Gândirea și mulțumirea merg mână în mână. Amintirea este catalizatorul pentru închinare. O cântare de mulțumire spune așa: „Ia în seamă harul Său bogat/ tot ce Domnul tău în dar ți-a dat; ia în seamă cât de minunat/ Domnul zi de zi Te-a binecuvântat!”

Psalmistul ne încurajează să facem trei lucruri:

1) Să ne gândim la ceea ce ne-a dat Dumnezeu – iertare, vindecare, ocrotire, răscumpărare, dragoste și compasiune (vezi versetele 1-5).

2) Să ne gândim la ceea ce nu ne-a dat Dumnezeu – pedeapsa pe care o merităm pentru păcatele noastre (vezi versetele 8-12).

3) Să ne gândim la ceea ce ne-a promis Dumnezeu. „Bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El.” (Psalmul 103:17)

Dumnezeu te acceptă atunci când accepți lucrarea lui Hristos. Deci, uită-te în oglindă în fiecare dimineață și spune: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!” Nu-i târziu nici acum s-o faci!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 10.1-14

Uneori Dumnezeu răspunde imediat la rugăciunile alor Săi. În capitolul 9.21, cuvântul Său a ajuns la Daniel pe când el încă se ruga. Alteori, dimpotrivă, ca în acest capitol, El amână intervenţia Sa, pentru a testa cât de reale sunt dorinţele noastre, cât de perseverentă este credinţa noastră. Dar chiar dacă uneori trebuie să ne rugăm mult timp înainte de a fi împlinită rugăciunea, niciodată să nu tragem concluzia din aceasta că Dumnezeu nu ascultă (1 Ioan 5.15). El îi spune lui Daniel că rugăciunea lui a fost auzită încă din prima zi. Acest verset 12 ne dezvăluie starea morală plăcută lui Dumnezeu, care este, am putea spune, cheia comunicării cu cerul. Să reţinem secretul lui Daniel: el şi-a pus inima să înţeleagă şi să se smerească.

Comparând viziunea din versetele 5 şi 6 cu cea a apostolului Ioan în Patmos (Apocalipsa 1.13-16), înţelegem că Acela care apare aici încărcat cu atributele dreptăţii suverane nu poate fi altul decât „Unsul“ cel „nimicit“ (cap. 9.26) care va fi, de asemenea, glorificat. Într-o astfel de prezenţă, cel mai evlavios dintre oameni este paralizat de o spaimă mortală. (Pentru a putea fi un canal al revelaţiilor divine, trebuie ca mai întâi moartea să-şi fi făcut lucrarea în noi – 2 Corinteni 4.12.) Dar acelaşi cuvânt al harului vine să-l liniştească şi pe Daniel, cum mai târziu o va face şi faţă de Ioan: „Nu te teme“, „nu te teme de nimic, om preaiubit“ (v. 12, 19).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: