Mana Zilnica

Mana Zilnica

13 Martie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru orice lucru este o vreme și pentru orice ocupație, un timp sub ceruri: … un timp pentru a planta și un timp pentru a smulge ce este plantat.
Eclesiastul 3.1,2

Eclesiastul și creștinul

Oare n-am putea spune că plantatul și smulsul vorbesc despre timpul semănatului și despre cel al secerișului? După potop, Domnul a promis omului: „De acum înainte, în toate zilele pământului, semănatul și seceratul, și frigul și căldura, și vara și iarna, și ziua și noaptea nu vor înceta” (Geneza 8.22). Acest principiu natural al semănatului și al seceratului este folosit adesea în Scriptură pentru a ne învăța diverse adevăruri spirituale. Domnul Isus Însuși a spus parabola Semănătorului (Matei 13.1-9), unde arată că sămânța bună semănată pe pământul bun a adus rod îmbelșugat la seceriș: „Unul o sută, altul șaizeci și altul treizeci” (Matei 13.8).

În slujba pentru Domnul, semănatul vine înaintea secerișului – „Agricultorul trebuie să se ostenească mai înainte de a se bucura de roade” (2 Timotei 2.6). De asemenea este nevoie nu doar de osteneală, ci și de răbdare, așa cum ne spune Iacov: „Iată, plugarul așteaptă rodul prețios al pământului, având îndelungă răbdare pentru el, până primește ploaie timpurie și târzie” (Iacov 5.7). Cât de ușor uităm aceasta și devenim nerăbdători sau descurajați, atunci când nu vedem rod imediat!

Mai este însă în Biblie un alt principiu spiritual foarte important, care folosește aceeași imagine: „Nu vă amăgiți: «Dumnezeu nu Se lasă batjocorit»; pentru că ce seamănă omul, aceea va și secera” (Galateni 6.7). Există momente în viața noastră când semănăm și momente când secerăm ceea ce am semănat. Am semănat în carne, sau în Duhul? Semănatul în carne poate fi plăcut la prima vedere, însă secerișul va fi întotdeauna amar. Să privim în viața lui Iacov la câteva exemple ale acestui principiu și să învățăm din ele! Prin urmare, „să nu obosim făcând binele, pentru că, la timpul potrivit, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Galateni 6.9).

M Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.”
Evrei 11.1

Ce credem?

Orice om crede ceva. Dar se pune întrebarea: Ce crede? Mulți oameni citesc regulat horoscopul și cred în el. Un copil găsește un trifoi cu patru foi și este bucuros crezând că acesta îi aduce noroc. Cine a fost așa de nepriceput, încât l-a învățat o asemenea „credință”? Cine găsește o potcoavă,o prinde de mașină fiind convins că îi va aduce noroc. Ce ciudat! Se crede că o bucată de fier ar putea influența destinul unui  om! Alții  nu  întreprind  nimic  fără  să  aibă  la  ei  talismanul, deoarece cred că acesta posedă o putere protectoare. Şi câte și câte nu mai cred oamenii!

Dacă cineva afirmă: „Doar hazardul domnește asupra lumii și asupra mea”, aceasta este tot un fel de „credință”, desigur, o credință greșită. Deseori se aude și maxima: „Cred în ceea ce este bun în om”. Cum se poate avea o asemenea „credință”, când realitatea arată contrariul?

 Poate vă întrebați ce cred eu. Vă spun: eu cred în Dumnezeul cel viu, care este Domn peste cer și pământ. El este de asemenea Domnul vieții mele. El a venit în Isus Hristos la mine. Prin El, Dumnezeu a devenit Dumnezeul și Tatăl meu, în care mă pot încrede. Cred în ceea ce a săvârșit Domnul Isus Hristos la cruce pentru mine. Prin aceasta, El mi-a dăruit iertarea păcatelor, intrare spre Dumnezeul sfânt și o pace adâncă în inima mea. Credința mea se întemeiază pe Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PETRECE TIMP CU DUMNEZEU

„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)

     Dumnezeu poate să-ți vorbească oricând, oriunde, prin oricine… chiar și printr-un gând pe care ți-l pune în inimă (vezi 1 Corinteni 2:16). Dar pentru că acel gând poate fi sufocat de mulțimea altor gânduri pe care le ai, El spune: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” În liniște Îl poți auzi pe Dumnezeu mult mai clar. „Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă… dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.” (Marcu 4:33-34) În cartea sa „Înalta chemare, înaltul privilegiu,” Gail MacDonald scrie: „Pustnicii trăiau și erau supuși crezului tăcere-solitudine-pace lăuntrică. Numai după un timp suficient de tăcere și solitudine se considerau pregătiți să vorbească. În zilele noastre, există o logică ciudată, cum că resursele spirituale și împrospătarea se găsesc în căutarea constantă de voci noi, în participarea la tot mai multe întruniri, în împărtășirea unor opinii gândite pe jumătate. Cădem în capcana convingerii că Dumnezeu este cel mai mulțumit când suntem doxă de informații și când ne-am organizat la maxim timpul și relațiile. Eliberarea presupune să taci înaintea lui Dumnezeu, este un moment de discuție cerească în timpul căreia ascultăm mai mult decât vorbim. Iar tăcerea necesită solitudine!” În așteptarea noastră tăcută înaintea lui Dumnezeu, urechea noastră spirituală se antrenează pentru a-I cunoaște vocea. Autoarei Sylvia Gunter îi aparține următorul citat: „Înțeleg de ce David a trebuit să poruncească sufletului său să se oprească. Să te oprești e greu, aproape imposibil pentru unii dintre noi. Am descoperit, însă, că sufletul meu a fost multă vreme flămând după liniște, iar acum că a gustat iarăși din ea, nu va fi mulțumit până când aceasta nu va deveni parte constantă a fiecărei zile!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 22:17-29

În această nouă diviziune a Proverbelor (care se deschide odată cu cap. 22:17), Înţelepciunea încetează să se mai exprime sub formă de maxime bine echilibrate şi reia îndemnurile directe, aşa cum a făcut în capitolele 1-9. Dar, cum nu are sens să vorbeşti cuiva care nu este atent, înainte de orice învăţătură, tânărul ucenic este invitat să-şi plece urechea, să-şi îndrepte inima la lucruri minunate (v. 20; comp. cu Filipeni 1:10) şi să facă din acestea subiectele sale de meditaţie şi de conversaţie. Şi care este scopul acestei învăţături? În primul rând, să-l determine pe ucenic să-şi pună încrederea într-un Dumnezeu cunoscut. Apoi să-i pună la dispoziţie siguranţa (sau norma) cuvintelor adevărului, altfel spus, certitudini cu care el va fi în măsură să compare, pentru a le judeca, toate celelalte cunoştinţe. În sfârşit, să-l incite să vestească el însuşi cuvintele adevărului (v. 17-21).

Avertismentele care urmează au un caracter negativ. Să ne oprim la versetul 28: Nu muta vechea piatră de hotar pe care au pus-o părinţii tăi! (comp. cu cap. 23:10). Mulţi consideră prea înguste bazele spirituale ale credincioşilor din generaţiile anterioare, pe care aceia au trăit fericiţi şi aprobaţi de Dumnezeu. Atenţie, pericol!, le strigă acest verset. De altfel, a încălca diversele domenii ale acestei lumi echivalează cu o fatală neglijare a teritoriului care ne este rezervat nouă şi în care Se află Domnul (comp. cu Psalmul 16:6).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: