10 Noiembrie 2016
TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Părtăşia la Evanghelie
Împreună lucrator la Evanghelia lui Cristos. 1 Tesaloniceni 3:2
După sfinţire este dificil să stabileşti care este scopul tău în viaţă, pentru că Dumnezeu te-a inclus în planul Său prin Duhul Stău. El te foloseşte acum pentru împlinirea planurilor Sale oriunde în lume, aşa cum L-a folosit pc Fiul Său pentm mântuirea noastră. Dacă urmăreşti lucruri mari pentru tine însuţi – „Dumnezeu m-a chemat să fac cutare sau cutare lucru” -. pui o barieră în calea lui Dumnezeu şi El nu te mai poate folosi. Cât timp manifeşti un interes personal faţă de propriul tau caracter sau faţă de vreo ambiţie bine înrădăcinată în tine, nu poţi să te identifici cu interesele lui Dumnezeu. Poţi ajunge acolo numai dacă renunţi pentru totdeauna la orice planuri personale şi dacă-L laşi pe Dumnezeu să te cuprindă direct in scopul Său pentru lume; atunci nu vei mai putea să-ţi ştii dinainte căile, întrucât ele sunt hotărâte de Domnul.
Eu trebuie să înţeleg că scopul vieţii Îi aparţine lui Dumnezeu, nu mie. Dumnezeu mă foloseşte din marea Lui perspectivă personală şi tot ceea ce-mi cere este să mă încred în El şi să nu spun niciodată: „Doamne, asta imi frânge mima”. Dacă vorbesc în felul acesta, devin o piedică. Când încetez să-i spun lui Dumnezeu ce vreau, El mă poate lua şi folosi după vuia Lui, fără nici o întârziere sau piedică. El mă poate zdrobi sau înalţă, poate face orice doreşte. El îmi cere doar să am o credinţă implicită în El şi în bunătatea Sa. Autocompătimirea este de la diavolul; dacă alunec în direcţia aceea, nu pot fi folosit de Dumnezeu pentru scopurile pe care le are în lume. Dacă procedez astfel, înseamnă că am o lume a mea în care trăiesc şi Dumnezeu nu va putea niciodată si mi scoată din ea, pentru că-mi este teamă să nu „îngheţ”.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Oare n-ai doborât Tu Egiptul, şi n-ai străpuns balaurul? Nu eşti Tu Acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit, în adâncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?’
ISAIA 51:9,10
În zilele noastre se umblă după minuni, dar nu este nici o minune aşa cum o caută oamenii. Şi totuşi noi înşine suntem o minune a harului lui Dumnezeu, o minune smerită şi ascunsă. Dumnezeul nostru este singurul care face minuni. Dar noi avem tendinţa de a alerga după ceva spectaculos, după situaţii în care noi înşine să jucăm un rol, mai degrabă, decât să căutăm slava Domnului însuşi şi voia Sa.
Iată de pildă, un copil al Său, răscumpărat, în faţa unui obstacol, un obstacol îngăduit de Dumnezeul său. El îşi pune încrederea în El şi nădăjduieşte în El. Şi în curând se deschide înaintea lui un drum croit pentru ca să poată trece… Aceasta este o minune!
Sau iată pe copilul Său, chemat să-L urmeze, găsindu-se în faţa unei „mări” de trecut, în faţa unei masse inerte de „imposibil”! Dar el ştie că Dumnezeul său poate şi vrea să facă exact ce credinciosul nu poate să facă el însuşi şi că nimic nu-I este cu neputinţă. Şi atunci, la ceasul lui Dumnezeu, i se deschide un drum croit pentru ca să poată trece pe el: această masă de „imposibil” se despică, scoţând la iveală un drum de trecere pentru copilul Său… Nu-i aceasta o minune?
Nu este Dumnezeul nostru totdeauna Acelaşi, ieri, astăzi şi în veci? (Evr. 13:8). Puterea şi îndurarea Lui nu sunt totdeauna la fel de mari? De ce să umblăm după lucruri spectaculoase şi să ne abatem de la drumul strâmt al vieţii obişnuite, în care Dumnezeu binecuvintează mărturia noastră şi căruia îi place să Se arate ca Dumnezeul minunilor? Dacă facem o scurtă incursiune în viaţa noastră cu Dumnezeu, va trebui să recunoaştem atâtea minuni, atâtea izbăviri minunate, atâtea drumuri croite când poate nu vedeam nici o ieşire, şi totuşi, aproape le-am uitat.
Nu este El Acela care a doborât Egiptul? Nu a străpuns El balaurul? Vrăjmaşul îsuşi a fost biruit la cruce! Domnul Isus a pus această putere la dispoziţia credinţei noastre, ca să biruim lumea, firea pământească şi pe diavolul. Aceasta este viaţa miraculoasă a copilului lui Dumnezeu.
Dar întoarcerea la Dumnezeu a unui suflet, este în adevăr cea mai mare minune. Un om căzut în păcate de tot felul să fie schimbat într-unul nou? Fiecare din noi avem o istorie a minunii făcute de Dumnezeu în viaţa noastră. Să-L slăvim pentru ea.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Dar Naaman s-a mâniat şi a plecat”. 2 Împ.5:11.
Naaman, căpetenia oştirii siriene, avea trecere înaintea stăpânului său şi era onorat pentru că prin el Domnul dăduse eliberare Siriei. Omul acesta era viteaz dar era lepros. Soţia lui avea a fetiţă captivată din ţara lui Israel ca slujnică, care-i spunea: „Oh, dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar vindeca de lepra lui.” Şi iată că Naaman s-a dus la împăratul Israelului, împăratul s-a umplut de frică şi şi-a sfâşiat hainele. Dar Elisei a trimis la împărat ca să-i spună: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine şi va şti că este un prooroc în Israel”. Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei. Acesta este un lucru deosebit când un viteaz vine la un om atât de simplu. Elisei nici măcar n-a ieşit la el, ci şi-a trimis slujitorul ca să-i spună: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat”. Naaman îşi închipuise cum va fi la prooroc. El credea că va ieşi în întâmpinarea lui, va chema numele Domnului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra. Există mulţi oameni care-şi fac planuri cum să fie vindecaţi. Da, ei fac planuri evlavioase, şi se pare că este pe baza Scripturii. Dar Dumnezeu nu îngăduie să-I trasăm noi drumul. Naaman a zis: „Nu sunt oare râurile Damascului, Ahava şi Parpar mai bune decât toate apele Israelului?”
O, săracul de tine Naamane! Cât de aproape eşti tu de vindecarea ta şi acum vrei să fugi! Dar slujitorii lui i-au zis să asculte totuşi de prooroc. S-a coborât atunci şi s-a scufundat de şapte ori în Iordan şi carnea lui a devenit iarăşi cum este carnea unui copilaş şi s-a curăţit.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
UN MERS FĂRĂ POTICNIRE
Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul. Psalmul 121.3
Dacă Domnul nu îngăduie, nici oamenii, nici diavolul nu vor izbuti să facă să ni se clatine piciorul. Ce bucurie ar fi pentru ei dacă ar putea să fie de faţă la căderea noastră, să ne vadă căzând din starea noastră bună, duhovnicească şi să dispărem din ochii lor! Străduinţele lor i-ar face să-şi atingă scopul spre bucuria inimii lor, dacă o piedică, una singură, nu le-ar sta în cale: Domnul, care nu le va îngădui acest lucru. Şi, dacă Dumnezeu nu le îngăduie să ne piardă, de ce avem să ne temem?Cărarea vieţii este asemenea unui drum de munte. În unele locuri, prăpăstiile pot să ne pună în primejdia în care să ne alunece piciorul, să ameţim şi astfel să ne prăbuşim. Unele locuri de trecere sunt alunecoase ca gheaţa şi altele zgrunţuroase şi pietroase, aşa încât este foarte uşor să cazi. Ce prilej de mulţumire pentru acela care, în toată viaţa lui a fost întărit ca să rămână în picioare şi a fost scutit de căderi! Căci, fără credincioşia dragostei dumnezeieşti care i-a întărit paşii, cum ar putea cel mai tare copil al lui Dumnezeu să reziste la toate cursele şi primejdiile pe care le va întâlni în cale şi să rămână tare, cu toată oboseala drumului?
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi peştişori; dar ce sunt acestea la atâția? Ioan 6.9
Domnul nostru Sa retras întrun loc pustiu împreună cu cei doisprezece ucenici, însă mulțimile Lau găsit și acolo. El nu Sa supărat; deși oamenii nuL apreciau așa cum trebuie, totuși El, în harul Său perfect, era gata săi aprecieze pe deplin, pe ei și nevoile lor.
Ucenicii ar fi dorit ca El să dea drumul poporului să plece, însă Domnul a refuzat săi trimită înapoi înfometați. Ca un test al credinței, El la întrebat pe Filip de unde aveau să ia pâine pentru toată mulțimea. Filip a răspuns că pâinea pe care o puteau cumpăra cu două sute de dinari (salariul unui lucrător pe o perioadă de opt luni) ar fi ajuns doar ca fiecare să ia câte puțin. Apoi Andrei Ia spus Domnului că era acolo un băiețel care avea cinci pâini de orz și doi peștișori, după care a adăugat: „Dar ce sunt acestea la atâția?”. Niciunul dintre ei nuși dădea seama că se adresa Creatorului universului. În împietrirea lor, ar fi dorit să scape de popor și, astfel, de povara nevoilor acestuia; în necredința lor, ar fi făcut ca poporul să flămânzească dacă rămânea acolo. Așa este inima omenească, chiar și cea a slujitorilor adevărați ai lui Hristos!
Domnul Isus a arătat apoi că El era Dumnezeul care dăduse mana (Exod 16). A poruncit mulțimilor să șadă pe iarbă în rânduri de o sută și de cincizeci. Ordinea caracterizează toate căile Sale, fie în creație, fie în har. Apoi, înainte de a face această minune măreață, Domnul a mulțumit în mod public pentru mâncare. Ce combinație minunată de dependență umană și de atotputernicie divină întro singură Persoană! În mâinile Sale, cele cinci pâini și cei doi peștișori au fost suficiente pentru cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii.
Cuprins de entuziasm, poporul a dorit săL facă împărat (Ioan 6.15). Domnul a refuzat. Împărăția va fi a Lui, însă El o va primi din mâna lui Dumnezeu, nu din mâna omului. Crucea Golgotei este temelia viitoarei Împărății, a gloriei și a binecuvântării. W. W. Fereday
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
Doamne, fă ca ziua aceasta să fie umplută cu lauda Ta. Dă-mi eliberare din această amestecătură de lucruri ce mă distrag, din încordarea nervilor la toate detaliile care presează. Te laud pentru că „mintea mea este fixată asupra Ta” (Isaia 26:3, KJV), dar doresc, într-adevăr, ca frumuseţea Ta să fie peste mine.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» ISAIA 50,10
Versetul acesta descrie experienţa extraordinară a oamenilor care se tem de Dumnezeu şi ascultă glasul Fiului Său Isus Cristos când trec prin încercări. Toţi cei care Îl urmează cu adevărat, în credincioşie pe Dumnezeu vor fi negreşit testaţi când vor fi conduşi prin întuneric. Dar Domnul nostru, Păstorul cel bun spune despre oile Sale: «după ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul» (Ioan 10,4). Din păcate însă, despre cei ce sunt cu El, Isus spune uneori: «dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea» (Ioan 10,6). Nici astăzi mulţi oameni nu înţeleg ce bogăţii spirituale extraordinare revarsă în viata noastră Păstorul cel bun când ne vorbeşte astfel. Iată care este secretul: dacă accepţi prin credinţă că «poate fi întuneric spiritual în jurul tău, dar tu tot îi vei auzi vocea şi vei avea deplină încredere în conducerea Sa», atunci vei cânta împreună cu psalmistul: «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie» (Psalm 23,4).
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineaţa
Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost. Deuteronom 33:27
Cuvântul „adăpost” poate fi tradus prin „casă”, sau „locuinţă”, ceea ce ne face să credem că Dumnezeu este căminul şi locuinţa noastră. Există plinătate şi dulceaţă în metafora aceasta, fiindcă ne iubim căminele, chiar dacă sunt căsuţe umile. Cu mult mai mult Îl iubim pe Dumnezeu, „căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17:28).
Acasă ne simţim în siguranţă, închidem lumea afară şi locuim în siguranţă şi pace. În acelaşi fel, atunci când sunt cu Dumnezeu, „nu mă tem de nici un rău” (Psalmi 23:4).
El este scutul şi apărarea noastră, adăpostul nostru în vreme de nevoi. Acasă ne odihnim după oboseala şi truda zilei. Şi inimile noastre găsesc odihnă în Dumnezeu atunci când sunt obosite de conflictele vieţii; când ne întoarcem spre El, sufletele noastre află pacea. Acasă ne simţim în largul nostru; nu ne teme că vom fi înţeleşi greşit, nici că vorbele noastre vor fi răstălmăcite. Atunci când suntem cu Dumnezeu, putem să comunicăm liber cu El, dezvăluindu-ne toate dorinţele ascunse; pentru că „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El” (Psalmi 25:14),
tainele celor ce se tem de El vor fi în siguranţă în mâna Domnului. Acasă este locul celei mai adevărate şi pure fericiri. În Dumnezeu, inimile noastre află cea mai adâncă încântare. Bucuria pe care o avem în El depăşeşte orice altă bucurie. Acasă muncim cu voie bună. Gândul la casă ne dă puteri şi ne ajută să purtăm poverile zilnice şi să ne îndeplinim datoriile; în sensul acesta, putem spune că Dumnezeu este casa noastră. Dragostea pentru El ne întăreşte. Ne gândim la El în persoana Fiului Său prea iubit, şi vederea feţei suferinde a Mântuitorului ne constrânge să lucrăm pentru cauza Lui. Simţim că trebuie să lucrăm, fiindcă avem prieteni şi rude dragi nemântuite, şi vrem să bucurăm inima Tatălui aducându-i acasă pe cei rătăcitori. Vrem să umplem cu mir sfinţit familia cu care locuim. Ferice de cei care îşi găsesc adăpostul în Dumnezeul Lui Iacov!
Seara
Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui. Matei 10:25
Nimeni nu poate contrazice această afirmaţie, fiindcă ar fi nepotrivit pentru ucenic să-şi depăşească învăţătorul. Ce tratament a primit Domnul când a venit pe pământ? I-au fost ascultate cererile, I-au fost urmate învăţăturile, I-a fost slujită desăvârşirea de cei pe care a venit să-i binecuvânteze? Nu.
El a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni” (Isaia 53:3). Locul Lui a fost în afara taberei (vezi Evrei 13:11-13). Purtarea crucii a fost ocupaţia Lui. I-a oferit lumea mângâiere şi odihnă? ” Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde-şi odihni capul” (Matei 8:20). Pământul acesta străin nu I-a oferit adăpost; L-a alungat şi L-a răstignit. Dacă eşti un urmaş al Lui Isus, şi te străduieşti să păşeşti mereu pe urmele Sale, trebuie să
te aştepţi să fii tratat în acelaşi fel atunci când viaţa ta spirituală ajunge să fie observată de oameni în dezvoltarea ei exterioară. Ei te vor trata aşa cum L-au tratat pe Mântuitorul – te vor dispreţui. Să nu crezi că lumea te va admira, sau că, dacă eşti mai sfânt şi mai creştin, se va purta mai paşnic cu tine. Ei nu au preţuit diamantul şlefuit; de ce să admire piatra neşlefuită? „Dacă pe Stăpânul casei l-au numit Beelzebut, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?” (Matei 10:25). Dacă am semăna mai mult cu Christos, am fi mai urâţi de duşmanii Lui. Este o mare dezonoare pentru copilul lui Dumnezeu să fie favoritul lumii. Este semn rău să auzi lumea bătând din palme şi strigând „Bravo!” unui creştin. Credinciosul poate începe să-şi examineze caracterul, şi să vadă dacă nu cumva a făcut ceva rău, atunci când este aprobat de cei răi. Să fim credincioşi învăţătorului nostru şi să nu căutam prietenia unei lumi oarbe şi josnice, care l-a dispreţuit şi L-a respins. Departe de noi gândul unei coroane de slavă, atunci când Domnul a găsit o coroană de spini.
IZVOARE IN DEŞERT
Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, [Avraam] a crezut.
(Romani 4:18)
Credinţa lui Avraam părea să fie în deplin acord cu puterea şi credincioşia constantă a lui Yehova. Privind la condiţiile exterioare în care se afla, el nu avea nici un motiv să se aştepte la împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Şi totuşi el a crezut cuvântul Domnului şi a aşteptat cu bucurie momentul când sămânţa lui avea să fie la fel de numeroasă „ca stelele cerului” (Gen. 26:4).
Dragă suflete, ţie nu ţi s-a dat doar o singură promisiune, ca lui Avraam, ci o mie de promisiuni. Şi ţie ţi s-a dat exemplul multor credincioşi ca model pentru viaţa ta. De aceea este pur şi simplu în avantajul tău să te bizui cu toată încrederea pe Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cu toate că El poate să întârzie trimiterea ajutorului Său, şi răul pe care îl experimentezi pare să devină din ce în ce mai rău, nu-ţi pierde curajul. În schimb, fii tare şi bucură-te, pentru că de regulă Dumnezeu păşeşte înainte ca să ne salveze când ne aşteptăm cel mai puţin, împlinind promisiunile Lui cele mai glorioase într-un mod miraculos.În general El aşteaptă să ne trimită ajutorul Său până în momentul în care nevoia ajunge la maximum, astfel încât mâna Sa să fie văzută foarte clar în izbăvirea noastră. El alege această metodă pentru ca noi să nu ne încredem în nimic din ce vedem sau simţim, aşa cum suntem atât de înclinaţi să facem, ci să ne punem încrederea numai în Cuvântul Său – pe care putem să ne bizuim întotdeauna, indiferent de împrejurările noastre. C.H. Von Bogatzky
Adu-ţi aminte că timpul potrivit pentru credinţă să lucreze este când vederea noastră începe să slăbească. Şi cu cât sunt mai mari dificultăţile, cu atât este mai uşor pentru credinţă să lucreze, pentru că atâta timp cât putem vedea anumite soluţii naturale la problemele noastre, nu vom avea credinţă. Credinţa nu lucrează niciodată aşa de uşor ca atunci când perspectivele noastre naturale cad.
George Mueller
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
IEREMIA 52.1-16
Capitolul 52 nu mai face parte din „cuvintele lui Ieremia” (51.64). Asemeni cap. 39, şi acest capitol, 52, expune evenimentele care au pus capăt împărăţiei lui Iuda, reproducând îndeaproape cap. 25 din 2 Împăraţi.
A sunat ceasul judecăţii. Sunt loviţi deodată: Ierusalimul, templul (v. 17-23), împăratul şi locuitorii. Cetatea este luată. Zedechia şi armata lui caută să o ia la fugă, vrând să scape de încercuirea care îi apasă din nou. Dar nu cu caldeenii aveau ei de-a face, ci cu Dumnezeu. Condus la Ribla, înaintea lui Nebucadneţar, împăratului lui Iuda îi sunt scoşi ochii – pedeapsă aplicată vasalilor trădători – şi, legat cu lanţuri de aramă, el ia drumul exilului, având să păstreze, din mizerabila sa viaţă, ca ultimă imagine, doar spectacolul crud al masacrării fiilor săi. O lună mai târziu, comandantul gărzilor revine la Ierusalim pentru a incendia şi a demola sistematic cetatea răzvrătită şi apoi pentru a face o triere a populaţiei. Versetul 15 aminteşte de „cei care au fugit la împăratul Babilonului, ilustrând faptul că au fost printre ei şi unii care au dat ascultare cuvintelor lui Ieremia.
Aceste lucruri ne sunt scrise (şi repetate) nu numai pentru că prezintă interes istoric, ci şi pentru a da învăţătură sufletelor noastre şi pentru a ne avertiza (1 Corinteni 10.11): „Voi deci, preaiubiţilor, cunoscând mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă…” (citiţi 2 Petru 3.17,18).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Genesa 45:1-8
OBSTACOLELE TE AJUTĂ SĂ URCI
Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău; dar Dumnezeu a schimbat răul in bine, … să scape viaţa unui popor în mare număr. Genesa 50:2
Profesorul în Studiul Bibliei, Warren Wiersbe, relatează o povestire despre un băieţaş care îsi conducea surioara mai mică pe o cărare abruptă de munte. Urcuşul era greu, pentru că erau multe stânci în cale. În final, fetiţa exasperată de urcuşul greu, i-a spus fratelui ei: „Aceasta nu-i o cărare. Este toată numai stânci şi bolovani”. „Sigur, a spus el, dar bolovanii sunt obstacolele care te ajută să urci”.
Dacă cineva a avut de trecut obstacole, atunci acela a fost Iosif. Fraţii lui îl urau. A fost vândut ca sclav. A fost acuzat pe nedrept şi aruncat într-o închisoare egipteană. Cu toate acestea a continuat să se încreadă în Domnul şi să umble prin credinţă. În loc să-l facă să se poticnească, greutăţile au fost pentru el doar noi paşi în slujirea Domnului.
Şi alţii din Biblie au arătat aceeaşi atitudine încrezătoare: Avaam, Moise, Samuel, Ghedeon, şi însuşi Domnul nostru Isus Cristos. Pentru fiecare din ei, felul în care au împlinit voia lui Dumnezeu a fost marcat de împotrivire, greutăţi şi dificultăţi. Dar ei n-au lăsat ca acestea să-i oprească din cale.
Care este situaţia ta? Ai obstacole în cale? Ai stânci în drumul tău? Doreşti să abandonezi? Întoarce-te spre Domnul pentru a primi putere, harul Său, şi călăuzirea care vine numai de la El. Ia-ţi privirea de la dificultăţi şi aţinteşteţi-o asupra scopului, pregătindu-te pentru a fi folosit de Domnul mai mult. Dumnezeu nu a promis să îndepărteze toate stâncile din calea ta, dar El a promis că te va ajuta la fiecare pas al cărării tale.Nu uita: „obstacolele te ajută în urcare”. – D.C.E.
El n-a promis drum larg şi uşor
Să poţi umbla fără ajutor
Şi nici pe drum că nu vor fi stânci
Că n-ai să treci prin ape adânci. – Smith
Dumnezeu poate transforma obstacolele în oportunităţi.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui DUMNEZEU. Rom. 7,22.
Fiecare credincios adevărat va spune din inimă aceste cuvinte. Legea în acest capitol este denumită „legea primită de mintea mea.” (vers. 23). Omul din lăuntru este cugetul curat şi viaţa. El are plăcere în acele lucruri care îi plac şi lui Dumnezeu. Unii credincioşi oftează sub marea jale: „Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac.” (vers. 19). De unde vine aceasta? Astfel de suflete nu sunt libere, sunt preocupate cu ele însele nu sunt libere de ele, sunt sclavii voinţei proprii. Ei nu au recunoscut încă COMPLETA DISTRUGERE a EULUI, pentru care s-a dat sentinţa de moarte pe cruce şi nu savurează încă starea nouă ÎN Hristos. În asemenea cazuri natura (firea) cea nouă este în lanţuri şi astfel este frânată să se dezvolte liber. Din această cauză, interesele personale ocupă locul dintâi şi nu interesele lui Dumnezeu.
Ce viaţă săracă, fără bucurie şi fără fericire!
Omul este plin de el însuşi şi de preocupările sale. împrejurările grele, necazurile şi încercările prin care lasă Dumnezeu să treacă astfel de oameni, pentru a învăţa creşterea în duh nu vor fi o pricină de înălţare ci mai degrabă una de nemlţumire.
De aceea, să stăm neclintiţi în libertatea pentru care Hristos ne-a eliberat. Atunci se va dezvolta natura cea nouă şi se va arăta în umblarea noastră Voinţa şi dorinţele noastre vor fi în acord şi dependenţă cu voinţa lui Dumnezeu. Atât timp cât omul se va gândi numai la experienţele sale, va striga tot timpul: „O nenorocitul de mine!” El are plăcere de legea Lui Dumnezeu, dar în sinea lui nu are putere de a o îndeplini. Nu te mai uita la tine. Uită-te ţintă la Dumnezeu care în Isus Hristos a făcut totul pentru tine! „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Gen. 18.14).
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Psalmul 104.33
În anul 1747 a mers ca și preot în localitatea Drehna de lângă Niederlausitz, unde de asemenea au fost treziri. Un an mai târziu putea fi întâlnit în localitatea Bunzlau în Schlesien. Mulțimea ascultătorilor era atât de mare, încât biserica nu putea cuprinde acea masă de oameni. Atunci a predicat în pădurea din apropiere sub cerul liber. Săptămână de săptămână a organizat încă zece ore suplimentare de studiere a Bibliei, pentru a sluji celor ce erau în căutare. O mare trezire generală a început în anul 1749.
Mai târziu a devenit conducătorul unui orfelinat și s-a ocupat de cei mai săraci dintre copii. Nopțile le-a folosit pentru a scrie. Deseori simțea un foc în inima sa de a cânta Dumnezeului său o cântare. El însuși spunea cândva: „Cu privire la originea cântărilor mele, pot spune cu adevărat că le-am primit de la Domnul. Altfel n-aș avea libertatea să le dau la tipărit”.
A lăsat în urma sa 218 cântări și este primul printre autorii de cântări evanghelistice. Astfel, până în ultima sa clipă, când soția și cei șase copii ai săi au stat în jurul patului său de moarte, inima sa a fost plină de nădejde vie. Acest lucru îl arată și comoara sa mare de cântări.
Două biografii scurte, două drumuri prin viață, unul lipsit de nădejde, celălalt umplut cu nădejde vie. Cunoști și tu această nădejde a slavei?
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ACORDĂ SPAȚIU!
„Dragostea este îndelung răbdătoare” (1 Corinteni 13:4)
Pentru a fi fericiți într-o relație, trebuie să vă acordați libertate unul altuia si trebuie să vă simțiți în siguranță când faceți lucrul acesta. Cineva a spus: „Dacă iubești ceva, trebuie să-i poți da libertate. Daca se întoarce la tine, e al tău pe viată. Dacă nu, el nu a fost al tău de la început. Când tânjești necontenit după afecțiunea cuiva și încerci să te agăți de acea persoană, creezi exact lucrul de care ți-e teamă – distanța. Când încerci să te apropii prea mult de o persoană, o îndepărtezi, la fel cum cineva pe punctul de a se îneca se apucă de orice obiect plutitor, inclusiv de cel care îl salvează. O persoană care iubește și care este lovită de panică încearcă să se tină de cel care dorește să scape. Acest lucru îl determină și mai mult să-si dorească să se îndepărteze.
Se spune că un tânăr dorea să se împrietenească cu o fată frumoasă, dar ea l-a respins. Atunci s-a gândit că ar ajunge la inima ei prin scrisori. Așa că, a început să-i scrie câte o scrisoare de dragoste în fiecare zi. Când a văzut că nu-i răspunde, a crescut numărul la trei scrisori pe zi. În total, a scris peste șapte sute de scrisori într-o singură vară. Nu numai că planul său nu a dat roade – dar ea s-a căsătorit cu poștașul! Când pari prea neliniștit si insistent, cealaltă persoană este mai degrabă respinsă decât atrasa de tine. Dragostea seamănă cu o plantă; când o sufoci, moare, dar când îi dai aer, se dezvoltă. Există o singură persoană care te poate „repara” si aceasta este Dumnezeu. Când devii mai sănătos din punct de vedere spiritual vei deveni mai sănătos din punct de vedere emoțional și când se întâmplă lucrul acesta, ești mai apt să-ți împlinești nevoile. Pavel concluzionează astfel: „Dragostea este îndelung răbdătoare”.
Mana Zilnica 