Mana Zilnica

11 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce urmează dupa tăcerea lui Dumnezeu?

Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul in care era.

Ioan 11:6

Ţi-a încredinţat Dumnezeu o perioadă de tăcere din partea Lui – o tăcere plină de înţeles? Tácenle lui Dumnezeu sunt răspunsurile Lui! Gândeşte-te la acele zile de tăcere absolută in casa din Betania! Există ceva asemănător acelor zile in viaţa ta? Poate Dumnezeu sa-ţi încredinț|eze aşa ceva sau încă ceri un răspuns vizibil? Dumnezeu îţi va da binecuvântările pe care le ceri, dacă nu vrei să mergi mai departe fără ele. dar tăcerea Lui este semnul că El te duce la o înţelegere minunată Lui. Te plângi înantea lui Dumnezeu pentru că na-i prirmit un răspuns Clar? Vei descoperi că Dumnezeu ţi-a încredinţat, in modul cel mai personal cu putinţă, o tăcere absolută, nu a disperării, ci a bucunei. pentru că El a văzut că poţi primi o revelaţie şi mai mare. Dacă Dumnezeu a ales să tacă laudă-L. deoarece El te introduce în marele curs al scopurilor Lui. Momentul de arătare a răspunsului ţine de suveranitatea lui Dumnezeu. Timpul nu contează pentru Dumnezeu. O vreme poate că ai spus – La-m rugat pe Dumnezeu să-mi dea pâine şi El mi-a dat o piatră!”. Nu este aşa. Iar astăzi descoperi că El ți-a dat pâinea vieţii.

Un lucru minunat privitor la tăcerea lui Dumnezeu este acela că te molipseşti de liniştea Lui şi ajungi să fi plin de încredere – „Ştiu că Dumnezeu m-a auzit”. Tăcerea Lui este dovada că te-a auzit. Cit timp trăieşti cu ideea că Dumnezeu te va binecuvânta răspunzându-ţi la rugăciune, El o va face. dar nu-ţi va da niciodată harul tăcerii Sale. Dacá lsus Cristos te aduce la înţelegerea faptului că rugăciunea are ca scop glorificarea Tatălui Său, El îţi va da primul semn al prieteniei Sale – tăcerea.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Celui ce va birui îi voi da din mana ascunsă” APOCALIPSA 2:17

Unele din situaţiile care erau în Biserica din Pergam reprezintă cîteva din pericolele care îl confruntă astăzi pe orice credincios care vrea să slujească Dumnezeului cel viu şi adevărat. Erau învăţăturile false şi grave; şi astăzi s-au înmulţit aşa de mult! De aceea Domnul promite „mana ascunsă” celui ce este ferm hotărît de a învinge pericolele spirituale ale creştinului în vremea de acum. Această „mană ascunsă” este hrana unei vieţi „ascunse cu Hristos în Dumenzeu” (Col. 3:3), viaţă pe care o recunoaştem, dacă viaţa personală şi egoistă este răstignită cu Domnul Hristos, împreună cu patimile şi poftele ei, împreună cu eforturile personale de a face sau de a adăoga ceva la lucrarea desăvîrşită şi terminată a Domnului Isus de la Golgota şi împreună cu manifestările orgolioase ale unui devotament şi rîvnă false. Această viaţă ascunsă în Dumnezeu, nu vorbeşte despre ea însăşi. Ea iubeşte disciplina şi ascultarea, învăţînd de la învăţătorul de a da lumii tot ce este mai de preţ, o consacrare adevărată. O astfel de viaţă este hrănită cu „mana ascunsă”. Mana este o ilustrare a Domnului Hristos însuşi şi aşa cum odinioară ea era harul ceresc al lui Dumnezeu, pe pămînt, mana de astăzi este Cel ceresc în mijlocul împrejurărilor pămînteşti. El este harul ceresc acum, pentru ai Săi, lucrînd pentru ei în timpul călătoriei prin pustia acestei lumi, către Canaanul nostru ceresc.

Mana ascunsă este dulcea şi tainica părtăşie cu El însuşi, care este în slavă, ca Acela care a suferit aici şi care are milă de slăbiciunile noastre, care a fost ispitit de Satan personal, şi care ştie că şi noi avem de înfruntat acelaşi vrăjmaş.Mana aceasta este permanenta nostră aprovizionare, zilnică, pentru nevoile noastre cele mai intime, şi ne este dată fără să ştim cum, dar numai atunci cînd facem linişte în noi înşine. O viaţă de sfinţenie, o slujire devotată şi în smerenie, presupun suferinţe, dar Domnul le cunoaşte şi ne dă această provizie de har, „ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”. Ea vindecă rana, ridică greutatea, îndepărtează agitaţia. Astfel este partea celui ce biruieşte şi care este hrănit cu mana ascunsă.

Mana aceasta ne reînoieşte puterile, dă viaţă acelora care slăbesc, protejează de uzura vieţii. Fără zgomot, fără vîlvă ea transformă caracterele noastre şi întăreşte pe omul dinăuntru; ea ne confirmă credincioşia lui Dumnezeu şi izgoneşte teama de greutăţi şi lupte. „Mana ascunsă” preţuieşte mai mult decît orice „binecuvîntare” spectaculoasă, căci ea este chiar Acela care binecuvintează, intrînd El însuşi în mijlocul împrejurărilor noastre, luînd în stăpînire duhurile noastre. Viaţa ascunsă cu Hristos în Dumnezeu se hrăneşte, se întreţine, creşte, se manifestă în afară prin asimilarea acestei „mane ascunse”. Ce trist este însă că credincioşi a căror inimă nu este întreagă a Domnului au obosit de mana aceasta şi tînjesc, vai, după altă hrană, ca israeliţii din vechime. Mîntuitorul nostru însă, a pătruns pînă în adîncul inimilor noastre ca să ne încredinţeze de adîncul inimii Lui, astfel încît să ne putem cunoaşte păcătoşenia inimii noastre, dar să cunoaştem tot harul inimii Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„V-am iubit, -zice Domnul! Si voi ziceţi; „Cu ce ne-ai iubit?” Nu este Esau frate cu Iacov? – zice Domnul; Totuşi am iubit pe Iacov”. Maleahi 1:2.

Aceşti fraţi, Esau şi Iacov erau gemeni. Esau era întâiul născut, deci după obiceiurile de atunci era moştenitorul de drept. Lui i-a aparţinut dreptul de întâi născut; dar el l-a vândut lui Iacov în schimbul unei ciorbe roşiatice şi a nesocotit acest drept. Iacov a dorit acest lucru şi acum el s-a folosit doar de ocazie şi l-a cumpărat. El a dat ciorba de linte, care i-a făcut plăcere, în schimbul dreptului de întâi născut. Este scris în Cuvânt: „Căci aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său”. Dumnezeu i-a văzut dinainte şi pe Iacov şi pe Esau, El a văzut pe cel care nesocotea dreptul de întâi născut şi El a văzut şi gândul lui Iacov. De aceea spune: „Am iubit pe Iacov şi am urât pe Esau”. Oamenii asemenea lui Esau, sunt oameni cu neprihănire proprie. Ei au două feţe, una bună şi una rea. Ei doresc să îmbunătăţească partea rea şi se gândesc că prin fapte bune sunt plăcuţi lui Dumnezeu. Dar nu pot propăşi cu îmbunătăţire. Când ei zidesc ceva, Dumnezeu le-o dărâmă. Ei rămân sub osânda şi mânia lui Dumnezeu. Dar la Iacov n-a fost aşa. El s-a bazat pe promisiuni şi nu pe fapte. Mama lui avea promisiunea că dreptul de întâi născut şi binecuvânţările aparţin lui Iacov. Dar iată, a venit o zi critică, când Isaac a vrut să-l binecuvinteze pe întâiul născut. El a poruncit lui Esau să-i aducă vânat, din care să-i facă o mân-care, după care, înainte de a muri să-l binecuvinteze. Mama a auzit acest lucru. Deoarece a ştiut că binecuvântarea aparţine lui Iacov, i-a zis să aducă doi iezi din turmă, să-i pregătească din ei tatălui său o mâncare gustoasă cum îi place.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LIBER SĂ UMBLI

Îi voi întări în Domnul şi vor umbla în Numele Lui, zice Domnul.Zaharia 10.12

Aceasta este o mângâiere pentru credincioşii bolnavi. Ei se simt slabi şi se tem că nu vor putea să se scoale niciodată din patul în care zac în îndoială şi teamă. Dar Doctorul Cel Mare poate să înlăture boala şi să îndepărteze slăbiciunea pe care o produce boala. El îi va întări pe cei slabi, şi-i va întări „în Domnul”. Este mai bine ca tăria noastră să fie în Dumnezeu, decât în noi înşine. Tăria în noi înşine este mărginită şi ne duce Ia îngâmfare; în Dumnezeu, tăria n-are margini, căci ea vine din legătura cu viaţa din Dumnezeu.Când credinciosul primeşte putere de sus, atunci el o foloseşte cum trebuie. El umblă şi lucrează în numele Domnului. Ce bucurie, când poţi să umbli după o boală lungă; ce plăcere să fii sănătos în Domnul după un timp de adormire. Domnul dă poporului Său această slobozenie de a se mişca, de a umbla, o umblare plină de bucurie şi întăritoare. El face din noi oameni deosebiţi, nobili; noi nu mai suntem robi care nu cunosc nici o odihnă, lipsiţi de orice bucurie, ci El ne face slobozi ca să putem să străbatem în voie toată ţara lui Emanuel. Aşa dar, inima mea, încetează de a mai fi tristă şi bolnavă. Domnul Isus te cheamă să fii tare în El, să umbli cu Dumnezeu, într-o sfântă adorare a Persoanei Sale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Mijlocul să vă fie încins, și făcliile aprinse și, să fiți ca niște oameni, care așteptă pe stăpânul lor.

Luca 12,35.36.

Fiecare om care este salvat prin sângele Domnului Isus și prin Duhul Sfânt a primit nașterea din nou, posedă o nădejde minunată: Isus va veni iarăși! în Vechiul Testament era ieșirea poporului Israel care stătea sub sângele ocrotitor al Mielului Pascal. Gata de plecare, așteptau pentru a porni la drum. Toată lucra- rea dinainte era întreruptă, totul era pregătit pentru a porni la drum. Dumnezeu le-a făgăduit o țară măreață în care curge lapte și miere.

Desigur că îmbărbătează mult viitorul luminos pe cei care sunt pe calea cerească. Ziua venirii Domnului este foarte aproape, noi nu putem să-l așteptăm numai zilnic, El poate să vină din clipă în clipă, de aceea să fim pregătiți tot timpul pentru venirea Lui. Dacă această nădejde este vie în inimile noastre, atunci suntem atenți să îndepărtăm tot ce poate să ne abată de la pregătirea noastră. Noi vom veghea asupra a tot ce ar putea face să slăbească puterea noastră duhovnicească. Dușmanul sufletelor, caută să tulbure această nădejde. El nu precupețește nici un efort ca să ne abată prin lucrurile exterioare, mai ales prin prosperitatea zilelor noastre, de la Domnul Isus Hristos. Prin lucrări interne de asemenea Satana caută să ne abată. Acestea pot fi: necitirea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu, răcire lentă față de lucrurile sfinte, găsirea de greșeli la alții, inactivitate creștină personală, în familie și adunare, și multe alte forme care le știm destul de bine fiecare din noi. Să fim slujitori care așteaptă pe Domnul, cu toată inima, ca să fim plăcuți Lui.

Creștinii n-au nimic pe pământ; viața lor fiind cerească nu poate fi hrănită decât tot cu lucruri cerești. In Isus Hristos ei au TOTUL deplin și nu au nevoie de lucrurile firii pământești.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te slăvesc pentru faptul de a mă simţi bine în dimineaţa asta. Te laud pentru revelaţia adâncă a Răscumpărării! Străluceşte peste noi toţi cu o rază neumbrită.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (sau zidire) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.» 2 CORINTENI 5,17

Mai păcătuieşte un om născut din nou? Este sau nu totul înnoit în viaţa sa? Biblia o spune cu claritate: «toate lucrurile s-au făcut noi». Deci, esenţa omului — duhul primit de la Dumnezeu şi mort prin păcat — învie în momentul naşterii din nou şi este umplut de Duhul Său cel Sfânt. Acesta este omul nou. Noua creaţie nu mai poate păcătui; este născută din Dumnezeu, de aceea este fără pată, sfântă şi dreaptă.

Cine poate atunci să mai păcătuiască? Eul nostru care a fost distrus pe cruce de Isus Hristos: omul cel vechi, firea, carnea păcătoasă de care nu vom putea scăpa pe pământ. Dar acest «eu» nu mai are justificare în faţa lui Dumnezeu; Biblia spune: «toate lucrurile s-au făcut noi». Iată de ce cuvintele apostolului Pavel au o extraordinară semnificaţie şi pentru noi: «Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine» (Gal. 2,20).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer.

Plângeri 3:41

Actul rugăciunii ne arată nevrednicia noastră, şi aceasta este o lecţie foarte benefică pentru nişte fiinţe atât de mândre ca noi. Dacă Dumnezeu ne-ar da favoruri fără să ne constrângă să ne rugăm pentru ele, nu am şti niciodată cât de săraci suntem. O adevărată rugăciune este un inventar al nevoilor, un catalog al necesităţilor, o descoperire a sărăciei ascunse. Deşi o aplicaţie la bogăţia divină, este o mărturisire a deşertăciunii omeneşti. Cea mai sănătoasă stare a unui creştin este să fie întotdeauna gol şi sărac prin el însuşi, să depindă mereu de Domnul pentru ajutor, să fie bogat în Isus, slab ca apa personal, dar puternic prin Dumnezeu şi gata de lucruri mari. Aici stă utilitatea rugăciunii, fiindcă, în timp ce îl adoră pe Dumnezeu, aşează creatura pe locul ei, în praf şi noroi. Rugăciunea este prin ea însăşi, în afară de răspunsul pe care îl aduce, un mare beneficiu pentru creştin. După cum alergătorul câştigă putere pentru cursă prin exerciţiu zilnic, şi noi câştigăm energie pentru marea cursă a vieţii prin lucrarea sfântă a rugăciunii. Rugăciunea întăreşte aripile tinerilor vulturi ai lui Dumnezeu, ca să poată învăţa să ajungă până la nori. Rugăciunea îi încinge pe războinicii lui Dumnezeu şi îi trimite la luptă cu muşchii tari şi încheieturile legate. O rugăciune sinceră izbucneşte la timpul rugăciunii aşa cum soarele răsare din est, bucuros ca un atlet care aleargă în cursă. Rugăciunea este cea care ridică mâna lui Moise şi nimiceşte pe amaleciţi mai tare decât sabia lui Iosua. Este săgeata aruncată din camera proorocului, care dărâmă apărarea sirienilor. Rugăciunea încinge slăbiciunea omenească cu putere divină, transformă nebunia omenească în înţelepciune cerească, şi oferă pacea lui Dumnezeu muritorilor tulburaţi. Nu ne putem gândi la ceva ce rugăciunea nu poate face! Îţi mulţumim, Dumnezeule mare, pentru scaunul milei, o dovadă sigură a minunatei Tale bunătăţi. Ajută–ne să folosim acest drept în dimineaţa aceasta!

Seara

Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat.

Romani 8:30

În 2 Timotei 1:9 citim: „EI ne-a mântuit, şi ne-a dat o chemare sfântă”. Din versetul acesta aflăm primul standard prin care putem să ne testăm chemarea. Este „o chemare sfânta, nu pentru faptele noastre, după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Christos Isus” (vers. 8). Această chemare ne interzice orice încredere în faptele noastre, şi ne îndreaptă numai spre Christos pentru mântuire. Apoi, după ce suntem mântuiţi, ea ne va curaţi „de faptele moarte ca să slujiţi Dumnezeului viu” (Evrei 9:14). „După cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi” (1 Petru 1:15). Dacă trăieşti în păcat, nu eşti chemat. Dacă îi aparţii cu adevărat lui Christos, vei spune: „nimic nu mă chinuieşte mai mult decât păcatul; vreau să scap de el. Doamne, ajută-mă să fiu sfânt”. Este aceasta dorinţa inimii tale? Tendinţa

vieţii tale se îndreaptă către Dumnezeu şi voia Sa? În al doilea rând, în Filipeni 3:14 ni se spune despre „premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Christos Isus”. Chemarea ta este o „chemare cerească”? Iţi înnobilează inima şi te face să vezi lucruri cereşti? Iţi înalţă speranţele, gusturile şi dorinţele? Iţi ridică tendinţa generală a vieţii, astfel încât să o petreci cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu? Găsim un al treilea test în Evrei 3:1 — „Aveţi parte de chemarea cerească”. O „chemare cerească” înseamnă că trebuie să vină din ceruri. Este chemarea ta de la Dumnezeu? Este o chemare din cer şi pentru cer? Dacă eşti străin pe acest pământ, şi cerul este adevăratul tău cămin, ai fost chemat cu o „chemare cereasca”. Cei care au fost chemaţi declară că aşteaptă „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10), şi că ei înşişi sunt „străini şi călători pe pământ” (vers. 13). Este chemarea ta „sfântă”, „înaltă” şi „cerească”? Atunci, prea iubitule, ai fost chemat de Dumnezeu, fiindcă aceasta este calea prin care Dumnezeu îşi cheamă poporul.

IZVOARE IN DEŞERT

… murim, şi iată că trăim. (2 Corinteni 6:9)

Vara trecută am avut un pat de flori de ochiul-boului care aproape că a acoperit grădina mea de la ţară. Ele au fost plantate târziu în sezon, dar ce frumoase erau! În timp ce partea din afară a plantelor încă mai producea flori proaspete, vârfurile deveniseră seminţe, şi când a venit un ger timpuriu, am văzut că frumuseţea radiantă a florilor pălise. Tot ce am putut să spun în momentul acela a fost: „Ei bine, cred că sezonul a fost prea greu pentru ele, şi ele au murit”. Aşa că le-am urat un călduros rămas bun.După aceasta nu m-am mai bucurat să privesc la patul de flori, pentru că părea să fie doar un cimitir al florilor. Şi totuşi, cu câteva săptămâni în urmă, unul din grădinari mi-a atras atenţia asupra faptului că de-a lungul întregii grădini florile de ochiul-boului răsăreau acum în mare număr. Se părea că fiecare plantă pe care eu credeam că iarna o distrusese replantase cincizeci care să-i ia locul. Ce făcuse gerul şi vântul năprasnic al iernii?Ei au luat florile mele şi le-au distrus, aruncându-le la pământ. Ei au călcat peste ele cu picioarele lor de zăpadă şi, odată terminată treaba lor, au spus: „Acesta este sfârşitul vostru”. Şi totuşi primăvara, pentru fiecare floare distrusă au răsărit cincizeci de martori care au spus: „Murim, şi iată că trăim”.

Aşa cum este în lumea plantelor, tot aşa este şi în împărăţia lui Dumnezeu. Prin moarte a venit viaţa eternă. Prin răstignire şi mormânt a venit tronul şi palatul eternului Dumnezeu. Printr-o înfrângere aparentă a venit victoria.Deci nu te teme de suferinţă sau de înfrângere. Pentru că prin a fi „trântiţi jos, dar nu omorâţi” (2 Corinteni 4:9) şi prin a fi sfărâmaţi în bucăţi, şi aceste bucăţi rupte în fărâme mici, devenim oameni tari. Şi trăinicia unui credincios produce mulţi credincioşi.Alţii pot fi absorbiţi de aparenţa lucrurilor şi merg după mersul lumii acesteia. Pot să înflorească repede şi să găsească o prosperitate momentană, dar sfârşitul lor să fie moartea eternă. Henry Ward Beecher

Evaluează-ţi viaţa după pierderi şi nu după câştiguri,

Nu după vinul băut, ci după vinul vărsat.

Pentru că puterea dragostei se găseşte în sacrificiul dragostei,

Şi cel care suferă cel mai mult are cel mai mult de dat.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 31.2740

Ieremia nu anunţă numai evenimente triste, ci are şi veşti bune pentru popor: „Iată, vin zile”, spune el, când Domnul „va restabili” casa lui Israel şi pe cea a lui Iuda, în temeiul unui nou legământ. Cel vechi fusese „rupt” de către popor. Acesta se dovedise incapabil să facă faţă obligaţiilor rezumate în lege. Atunci Dumnezeu nu le va mai da alor Săi această lege pe table de piatră, ci o va pune înăuntrul lor (ei vor fi în felul acesta o imagine a Robului ascultător; vezi Psalmul 40.8): o va scrie direct pe inima lor reînnoită (v. 33; 2 Corinteni 3.3). Cu alte cuvinte, din dragoste, şi nu din teamă vor împlini ei voia Domnului. Nu este acesta, cu atât mai mult, măreţul argument care trebuie săi aducă pe copiii lui Dumnezeu la ascultare de Tatăl lor ceresc? Cu siguranţă, de aceea săL lăsăm pe Dumnezeu să graveze pe inima fiecăruia dintre noi învăţăturile Cuvântului Său!

„Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor…” (v. 34). Domnul doreşte să fie aşa în fiecare dintre familiile noastre.

Versetele 3134, citate în Evrei 8.1012, se încheie cu o promisiune care ne priveşte şi pe noi: „le voi ierta nelegiuirea şi nuMi voi mai aminti de păcatul lor” (comp. cu Fapte 10.43), pentru că „sângele noului legământ” sa vărsat şi pentru noi (Matei 26.28).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 4:7-16

CREŞTEREA

…ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi

spre mântuire. 1 Petru 2:2

O persoană poate fi creştină de mulţi ani, şi cu toate acestea, să rămână nematurizată din punct de vedere spiritual. De aceea, este posibil ca un nou credincios să fie mult mai crescut în Domnul decât cineva care este de 40 de ani la pocăinţă.

Un bun exemplu în acest sens îl găsim în incidentul descris de
Ethel Barrett în cartea ei „Râsul îmi aduce numai durere”. Ea spunecă atunci când D.L. Moody a devenit creştin, a căpătat o aşa foame după Cuvântul lui Dumnezu, a petrecut atât de mult timp în citirea Lui, şi a fost atât de pregătit să asculte acest Cuvânt, încât a devenit un fel de „primejdie” pentru unii credincioşi. Creşterea sa spirituală rapidă a devenit deranjatoare pentru anumiţi oameni care, deşi erau mântuiţi de mulţi ani, nu au crescut niciodată în Cristos. Săptămână de săptămână, în biserica pe care o frecventa Moody, el mărturisea o nouă experienţă pe care a avut-o cu Domnul. în final, unii dintre bătrânii sfinţi care nu mai puteau suporta să fie umiliţi de această viaţă exemplară, s-au dus la unchiul lui Moody şi l-au rugat să-şi reducă nepotul la tăcere.

Ethel Barrett a tras această concluzie despre Moody: „Sănătatea sa spirituală robustă şi energia sa izbitoare le-a tulburat moţăiala; era prea de tot. Aşa că, în timp ce ei îşi sugeau degetele, el creştea lăsându-i în urmă; el crescu în câţiva ani mai mult decât crescuseră ei în treizeci”.

Care este situaţia noastră? Cât de mult ne-am maturizat? Avem noi o foame reală după Cuvântul lui Dumnezeu? Suntem gata să-L ascultăm? Suntem noi în creştere?     R.W.D.

Isuse, ia-mi inima şi mâna

Şi Te rog ocupă-Te de mine,

Ca în iubirea Ta să cresc mereu

Şi să fiu din zi în zi ca Tine.    – Garrison

Când încetează creşterea, începe decăderea.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și aceștia erau mai aleși decât cei din Tesalonic; ei au primit Cuvântul cu toată bunăvoința, cercetând zilnic Scripturile, să vadă dacă aceste lucruri erau așa.
Fapte 17.11

Ajunși în Bereea, Pavel și Sila au căutat sinagoga iudeilor, unde au găsit aceeași libertate de exprimare de care se bucuraseră în multe alte locuri. Adevărul este că în sinagogile iudeilor din primul secol al erei creștine exista mai multă libertate de exprimare decât în majoritatea adunărilor creștine de astăzi. Când învățătorii veneau din locuri îndepărtate, erau recunoscuți și li se oferea prilejul de a vorbi, iar Pavel s-a folosit întotdeauna de această libertate pentru a prezenta mesajul evangheliei celor din poporul său.

Atitudinea iudeilor din Bereea și a prozeliților asociați lor este una de natură să ne învioreze. Ni se spune că „aceștia erau mai aleși decât cei din Tesalonic; ei au primit Cuvântul cu toată bunăvoința, cercetând zilnic Scripturile, să vadă dacă aceste lucruri erau așa”. În altă parte din Scriptură ni se spune: „Cercetați toate lucrurile”. Singura metodă de a testa orice sistem de doctrină este să-l comparăm cu Scriptura.

Acești iudei din Bereea cercetau cu atenție Scriptura pe măsură ce ascultau învățătura lui Pavel. Îi putem parcă vedea comparând diverse locuri din Scriptură, cu mare atenție, până când erau în final convinși că ceea ce Pavel proclama era adevărul. Nu suntem surprinși deci să citim, în versetul 12, că „mulți dintre ei au crezut”.

H A Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Privește liniștit minunile lui Dumnezeu!
Iov 37.14

„Manuscrisul lui Dumnezeu”

Filozoful Soren Kierkegaard a povestit într-o parabolă cum un om se plimba în trăsura lui luminată în interior, având ca vizitiu un țăran obligat să îndure frigul nopții cocoțat îndărătul calului. Pentru că stătea așezat lângă lumina artificială dinăuntru, bogatul nu putea vedea bolta înstelată cu priveliștea ei grandioasă. În același timp însă, țăranul putea privi liniștit minunile lui Dumnezeu.

Din cauza preocupărilor zilnice și a strălucirii „luminilor artificiale” care ne înconjoară la tot pasul, prea adesea uităm să privim la frumusețea creației lui Dumnezeu, pentru a ne minuna de înțelepciunea Creatorului. Naturalistul John Muir numea natura „manuscrisul lui Dumnezeu”. Și avea dreptate. Profetul ne îndeamnă: „Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește” (Isaia 40.26). Natura este o carte mare, în care se poate citi oriunde despre Dumnezeu. În ea putem vedea lucrarea Creatorului. Această carte este deschisă ziua și noaptea. O poate citi orice muritor. În ea Îl vedem pe Dumnezeu în orice clipă. Nimeni nu se poate scuza că nu are timp, deoarece se mișcă în natură; se întâlnește la fiecare pas cu minunile ei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM SĂ VEZI MÂNA LUI DUMNEZEU LA LUCRU

„Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri…” (Matei 21:42)

     Domnul Isus a spus aceste cuvinte: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri.” Să remarcăm cuvintele „au lepădat”. Lepădarea lui Iosif, de către frații săi, l-a plasat pe calea spre tronul Egiptului și la salvarea familiei și a poporului său. Cât de des ai pățit un anumit lucru în viață, pentru ca mai târziu să constați că a fost necesar? Dacă nu ai fi experimentat lucrul acela sau dacă nu ai fi trecut prin așa ceva, nu ai fi fost pregătit pentru binecuvântările de care te bucuri acum.

Când începi să vezi mâna lui Dumnezeu în acea situație, înțelegi că ceea ce vrăjmașul a vrut să fie spre distrugerea ta, Dumnezeu a folosit spre dezvoltarea ta. A fi „mai mult decât biruitor” înseamnă a putea sta în picioare și a spune: „Iată cum văd eu situația. A fost nevoie de toate lucrurile prin care am trecut ca să ajung ceea ce sunt și pentru a învăța ceea ce știu.

Așa că, aleg să fiu mai bun, nu mai „acru”. Am încredere în credincioșia lui Dumnezeu mai mult ca niciodată. Am învățat că, și dacă nu mută muntele, credința îmi va da puterea de-a îndura până mâine.

Dacă până mâine problema nu dispare, eu tot voi crede că Dumnezeu poate s-o facă, și voi crede în El până când o va îndepărta!” „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui.” (Psalmul 37:23) El nu Și-a luat ochii și nu Și-a retras mâna de peste tine, nici măcar o clipă…

Când treci printr-o încercare îți dai seama că „cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla” este, de fapt, „planul lui Dumnezeu” – și El va deveni „minunat în ochii tăi”!

10 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Cum voi cunoaşte?

” Te laud. Tată,… pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi si priceputi si le-ai descoperit pruncilor.”

Matei 11:23

În relaţiile spirituale nu creştem pas cu pas. ci ori avem acea relaţie, ori nu. Dumnezeu nu ne curăţă tot mai mult de păcat, dar când suntem în lumină, umblând în lumină, noi suntem curăţiţi de orice păcat. Este nevoie de ascultare şi imediat ce ascultăm, relaţia este făcută desăvârşită. Ajunge să te depărtezi doar o clipă de la ascultare că întunericul şi moartea sunt îndată la lucru.

Toate revelaţiile lui Dumnezeu sunt pecetluite până când ne sunt dezvăluite prin ascultare. Nu vei avea parte niciodată de ele prin filozofie sau meditaţie. Imediat ce asculţi de El. urmează o explozie de lumină. Lasă ca adevărul lui Dumnezeu să lucreze în tine afundăndu-te în el, nu frământându-te cu el. Singurul mod în care poţi ajunge să cunoşti adevărul lui Dumnezeu este să pui capăt încercării de a-l descoperi singur şi să te naşti din nou. Ascultă de Dumnezeu în primul lucru pe care ţi-L arată şi imediat El îţi descoperă lucrul următor. Am putea citi tomuri întregi despre lucrarea Duhului Sfânt, dar cinci minute de ascultare deplină ar face lucruri Ia la fel de clare ca o rază de soare. „Presupun că voi înţelege aceste lucruri într-o zi!” Le poţi înţelege acum. Nu studiul te face să le înţelegi, ci ascultarea. Chiar şi cel mai mic act de ascultare este suficient ca cerul să se deschidă şi adevărurile profunde ale lui Dumnezeu să ajungă imediat la tine. Dumnezeu nu-ţi va descoperi niciodată mai multe adevăruri despre El până când nu L-ai ascultat în ceea ce ştii deja. Fereşte-te să devii „înţelept şi priceput”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns”. IOAN 14:8

O nuanţă de tristeţe se desprinde din cuvintele acestea. Cererea lui Filip era ca strigătul unui orfan care însă îşi găsea înţelegerea în inima Tatălui. Lui Filip îi lipsea ceva. El urmase pe Isus din Nazaret din ziua în care L-a întîlnit; el a spus lui Natanael că a găsit pe Mesia; el a înştiinţat pe Domnul Isus că nişte greci vor să-L vadă. El dăduse deci o bună mărturie şi a slujit pe Învăţătorul său, dar lui Filip îi lipsea cineva. Nu-L cunoştea pe Tatăl. Pricina pentru care el nu cunoaşte pe Tatăl, era pentru că nu-L cunoştea pe Domnul Isus, deşi umblase cu El trei ani neîntrerupţi. Şi situaţia aceasta era şi cu ceilalţi ucenici care nu L-au cunoscut pe Domnul, decît după învierea Sa. Filip era „orfan”, era lipsit de înţelegere cu privire la Acela pe care de fapt, Îl iubea din toată inima. Ce-i răspunde însă Domnul Isus? „De atîta timp sînt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” Iată situaţia multora dintre noi, credincioşii Lui de astăzi. Oh! lipsa noastră de înţelegere, tristul adevăr că nu-L cunoaştem pe Domnul Isus, deşi L-am primit în inima noastră poate de ani şi ani de zile! El a fost cu noi însă tot timpul acesta cu toată dragostea şi înţelegerea pe care o are faţă de noi, fiindcă ştie din ce sîntem făcuţi, şi-aduce aminte că sîntem ţărînă.

Şi totuşi, trebuie să fim mai mult decît nişte credincioşi superficiali, mulţumindu-ne numai cu o cunoaştere superficială care nu se adînceşte în adevărata cunoaştere a scumpului nostru Mîntuitor. Cel mai eficace mijloc de a-L cunoaşte pe Domnul Isus este de a cultiva legătura noastră personală şi intimă cu El, dedicîndu-ne în totul Lui, ocupîndu-ne cu El, întreţinînd relaţiile noastre cu El prin mijloacele pe care ni le-a pus la îndemînă. Cuvîntul şi rugăciunea şi dezvoltînd această părtăşie cu El, în fiecare zi din viaţa noastră pînă ne va lua la El. Şi cunoscîndu-L astfel pe El, Îl vom cunoaşte în adevăr pe Dumnezeu ca pe Tatăl.”Aceasta ne este de ajuns”. în textul original, verbul „a fi de ajuns”, a fi suficient, cuprinde idea unui zid de protecţie, adăpost de orice surpriză din afară. Iată ce este pentru noi Tatăl nostru ceresc. Dacă îl cunoaştem în felul acesta, El ne va păzi de orice deviere; nu vom mai avea nedumeriri cu privire la voia lui Dumnezeu căci vom avea din belşug, în Domnul Isus, tot ce priveşte viaţa şi evlavia pe calea noastră în drumul spre cer. Nu ne vom mai simţi ca nişte orfani, pentru că cunoscîndu-L pe Domnul Isus, îl vom cunoaşte pe Dumnezeu ca pe Tatăl nostru de care avem atîta nevoie, care împreună cu Domnul Hristos îşi face locuinţa în noi, în viaţa noastră, transformînd-o şi făcînd din noi posesori şi moştenitori a tot ce are El şi a tot ce este El pentru noi. Domnul Isus ne-a arătat mîinile şi coasta Sa străpunse nu ca să declare că oamenii L-au urît, ci că Dumnezeu nea iubit.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei, căci fiul celei roabe nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode”. Gal. 4:30.

Galatenii erau născuţi din nou, dar au fost aduşi din nou sub lege de unii învăţători falşi. Pavel încerca să le explice că, aceia care sunt sub lege, nu vor fi moştenitori, tot astfel şi aceia care împlinesc legea numai în parte, pentrucă puţin aluat dospeşte toată plămădeala. Pentru clarificarea acestui lucru apostolul foloseşte istoria lui Ismael şi Isaac. Avraam a avut doi fii, unul de la roabă, iar pe celălalt de la cea slobodă. Cel de la roabă a fost născut în mod firesc, dar fiul Sarei s-a născut prin făgăduinţă. Aceasta are o însemnătate adâncă. Cele două femei sunt două legăminte. Unul, cel de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar, care corespunde Ierusalimului de acum, care este în robie cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. Pentrucă este scris: „Bucură-te tu care eşti stearpă, care nu naşti! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat”. (Gal. 4:27). Astfel, copiii de la Agar sunt copii ai legii care vor să fie îndreptăţiţi prin fapte. Dar toţi cei care sunt născuţi din nou, au devenit copii prin făgăduinţă şi anume, atunci când n-au mai avut nădejde. Ei au devenit copii ai lui Dumnezeu prin credinţă, fără fapte. Cuvântul e valabil acum: „Izgoneşte pe femeia roabă şi pe fiul ei, căci fiul celei roabe nu va moşteni împreună cu fiul celei slobode”. Aşa precum Agar reprezintă Legea, tot astfel Ismael înseamnă roada Legii. Sunt fapte pe care le facem din propriile noastre puteri. Isaac în schimb, reprezintă roada credinţei. Iar noi fiind asemenea copii, să privim faptele provenite din propriile puteri ca fiind fără nicio valoare.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

UŞA DESCHISĂ A PĂRTĂŞIEI

Iată, ţi-am pus în faţă o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide. Apocalipsa 3.8

Sfinţii care rămân credincioşi adevărului lui Dumnezeu au o poartă deschisă înaintea lor. Suflete al meu, tu te-ai hotărât să trăieşti adevărurile pe care Domnul ţi le-a descoperit din Cuvântul Său; de aceea înaintea ta stă această uşă deschis. Eu voi intra întâi pe uşa legăturii cu Dumnezeu. Cine se va împotrivi? Domnul Isus a şters păcatul meu şi mi-a dat neprihănirea Lui, care îmi îngăduie să intru liber la Tronul Harului. Doamne, eu fac acest lucru prin harul Tău.Înaintea mea mai este deschisă încă o uşă, pentru tainele Cuvântului. Eu voi intra în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Alegerea, unirea cu Domnul Cristos, a doua venire, toate acestea sunt în faţa mea şi mă bucur de ele. Nici făgăduinţele, nici învăţătura dumnezeiască nu-mi sunt ascunse.O altă uşă se deschide pentru mine în slujirea ascunsă în rugăciune şi în lucrarea din afară. Dumnezeu mă va asculta, Dumnezeu mă va folosi. El îmi deschide calea pentru legătura frăţească, legătura mea zilnică cu sfinţii Săi. Dacă ar căuta cineva să-mi închidă uşa sau să mă dea afară, ar fi în zadar. În sfârşit, în curând mi se va deschide o uşă în cer; uşa de mărgăritar va fi uşa pe care voi intra ca să merg până la Mântuitorul şi împăratul meu şi voi fi cu Dumnezeu toată veşnicia.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat. Ai fost chemat când erai rob? Să nu te neliniștești de lucru acesta. 1. Cor. 7,20-21.

Îndeosebi tinerii creștini, care nu s-au pocăit de mult timp, cred uneori că trebuie să schimbe locul de muncă sau profesia, ca să aibă timp mai mult să mărturisească pe Domnul. In majoritatea cazurilor putem spune acestor tineri credincioși: rămâi liniștit acolo unde ai fost chemat, căci acolo ai un câmp mare de acțiune de a mărturisi și a slăvi pe Domnul. Dacă inima ta este plină de Hristos, de harul Său și de dragostea cu care te-a mântuit, atunci nu trebuie să te îngrijești de ocazii și nici nu trebuie să le cauți, trebuie numai să le folosești pe toate de a mărturisi ce a făcut Domnul pentru tine. Dragostea lui Hristos te va mâna la toți cu care vii în contact ca să le vorbești despre Mântuitorul tău. Dacă ești sincer cu tine însuți vei spune și tu cum spun eu și mulți alții, că de multe ori nu folosim toate ocazile pe care ni le dă Domnul. Să ne cercetăm pe noi înșine, dacă nu schimbarea câmpului de activitate vrem să o facem cu ghidul să fim văzuți de alții! Chiar ghidul de a merge pentru Domnul în misiune, poate să izvorască din dorința de a ieși mai la suprafață și de a fi mai popularizați!

Numai acolo unde Domnul Isus ne arată locul nostru și numai în puterea care ne-o dă El putem aduce roade veșnice. Acolo să rămânem până când Domnul ne arată un alt loc de activitate. Este foarte important să rămânem în locul unde ne-a pus Dumnezeu și acolo să fim credincioși mărturiei noastre. Atunci vor curge binecuvântări din noi pentru toți care ne înconjoară. ‘

„Cuvântul Meu nu se va întoarce fără rod.” – Isaia 55.11

„Eu îți vin în ajutor.” – Isaia 41.10.

„Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13.6).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Curăţeşte-mă de greşelile ascunse. Fereşte-l, de asemenea, pe robul Tău de păcate ale mândriei” (Psalmul 19:12b, 13a- RV). O, să cunosc cum Tu manifeşti în mine pacea şi puritatea Ta!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt. ” 1 PETRU 1,15-16

De ce «Sfinţenie Domnului» (Exod 28,36)?

1. Pentru că El este sfânt! Pe cine urmezi dacă nu ÎI urmezi pe Isus? De cine să asculţi dacă nu de Dumnezeul cel sfânt? In viaţa de credinţă posibilităţile de a păcătui sunt multe, aproape la tot pasul. Cum stau lucrurile în relaţia ta cu Dumnezeu? Sunt cumva adevărul şi minciuna mult prea apropiate? Din păcate mulţi binecuvântează cu gura, dar blestemă cu inima, mulţi au credinţă, dar nu au faptele credinţei, în timp ce alţii nu au credinţă, dar au faptele ei. Noi însă trebuie să fim o imagine completă a lui Dumnezeu în lume. Haina preoţească a lui Aaron, căciula albă, pietrele preţioase de pe piept, placa de pe frunte, prezentarea sa în sfinţenie, toate acestea sunt numai manifestarea exterioară a poziţiei inimii sale: «Sfinţenie Domnului».

2. De ce să fii sfânt? Pentru că eşti al Său! Este de-a dreptul şocant de câte ori repetă Domnul acest lucru în Exod 28: în versetul 1 — «pune-i deoparte în slujba Mea ca preoţi», în versetul 3. «să-Mi împlinească slujba de preot»; în versetul 4 — «să-Mi împlinească slujba de preot»; şi în versetul 41 — «şi-Mi vor sluji ca preoţi». Tragem concluzia că acest «Sfinţenie Domnului» reprezintă de fapt expresia dragostei Sale: «îmi aparţii!»

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale. Iuda 24

Ce minunat este cuvântul acesta: „fără prihană” Suntem departe de el acum, dar fiindcă Domnul nostru nu se opreşte niciodată în îndeplinirea lucrării Sale de iubire, vom ajunge fără prihană într-o zi. Mântuitorul care îşi va păstra poporul până la sfârşit îi va prezenta la urmă ca pe o „biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:27). Toate diamantele din coroana Mântuitorului sunt de calitatea întâi şi nu au nici o zgârietură. Toate doamnele de onoare care o aşteaptă pe soţia Mielului sunt fecioare curate, fără pată şi fără prihană. Dar cum ne va face Işus fără prihană? Ne va spăla păcatele în sângele Lui, până când Vom deveni la fel de albi şi frumoşi ca cei mai puri îngeri ai lui Dumnezeu. Vom fi îmbrăcaţi în neprihănirea Sa – neprihănirea care îi sfinţeşte pe cei care o poartă, şi îi face desăvârşiţi în ochii lui Dumnezeu. Vom fi fără vină şi fără mustrare în ochii Lui. Legea Sa nu numai că nu ne va acuza, dar va fi şi slăvită în noi. Mai mult, lucrarea Duhului Sfânt din interiorul nostru va fi completă. El ne va face atât de sfinţi încât nu vom mai avea nici o tendinţă spre păcat. Judecata, memoria, voinţa, fiecare putere și pasiune vor fi eliberate din sclavia răului. Vom fi sfinţi după cum Dumnezeu este sfânt, şi vom locul în prezenţa Lui pentru totdeauna. Sfinţii nu vor fi stingheri în cer. Frumuseţea lor va fi la fel de mare ca frumuseţea locului pregătit pentru ei. O, Cât de minunată va fi clipa în care se vor deschide porţile veşniciei, iar noi, pregătiţi pentru moştenire, vom locui cu sfinţii în lumină. Păcatul dispărut, Satan izgonit, ispita nimicită pentru totdeauna, şi noi ,fără prihană” înaintea lui Dumnezeu – asta înseamnă rai, de bună seamă! Să ne bucurăm acum repetând cântarea de laudă pe care o vom cânta curând în corul celor spălaţi de sângele lui Christos. Să învăţăm imnul de laudă pe care 1-a înălţat David înaintea chivotului, ca un preludiu al extazului din faţa tronului.

Seara

Te voi izbăvi din mâna celor răi, şi te voi scăpa din mâna asupritorilor. Ieremia 15:21

Observaţi glorioasa personalitate din această făgăduinţă: „Te voi… te voi”. Domnul Iehova însuşi intervine ca să-Şi elibereze şi să-Şi răscumpere poporul. El se angajează personal să-i salveze. Braţul Său o va face, pentru ca slava să fie a Lui. Nu se spune nici un cuvânt despre vreun efort pe care l-am putea face noi ca să-1 ajutăm pe Domnul. Nici puterea, nici slăbiciunea noastră nu sunt puse la socoteală. Singurul „Eu Sunt” străluceşte în toată puterea Sa, ca soarele la amiază. De ce, atunci, ne măsurăm puterile şi ne sfătuim cu carnea şi sângele — pentru a ne face rău singuri? Iehova are putere destulă fără să mai împrumute de la neputinţa noastră. „Taci, fii liniştită” (Marcu 4:39), minte necredincioasă, şi să ştii că Domnul împărăteşte. Nu există nici un indiciu în text care să arate spre mijloace şi cauze secundare. Domnul nu spune nimic despre prieteni şi ajutoare. El ia asupra Lui toată munca, şi nu are nevoie de ajutor omenesc. Toate aşteptările noastre de ajutor de la rude si prieteni sunt inutile. Sunt ca nişte trestii rupte pe care ne sprijinim (vezi Isaia 36:6). Adesea nu vor să ne ajute atunci când pot, şi nu pot să ne ajute atunci când vor. De vreme ce promisiunea vine de la Dumnezeu însuşi, am face mai bine să-L aşteptăm numai pe El. Când facem aşa, aşteptările nu ne sunt niciodată înşelate. Cine sunt cei răi, ca să ne temem de ei? Domnul îi va distruge în curând; sunt mai vrednici de milă decât de teamă. Cât despre teribilii asupritori, reprezintă o teroare doar pentru cei care nu au un Dumnezeu la care să fugă. Dacă Domnul este de partea noastră, de cine ne vom teme? Dacă alergăm înapoi în păcat ca să le facem pe plac celor răi, avem motive să ne alarmăm. Totuşi, dacă ne păstrăm integritatea,mânia tiranilor va fi controlată spre binele nostru. Când peştele l-a înghiţit pe Iona, a prins o înghiţitură pe care n-o putea mistui. În acelaşi fel, când lumea devorează biserica, să ne asigurăm că sufletele noastre îndură cu răbdare.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu te mânia.(Psalmul 37:1)

Cred că acest verset este tot o poruncă divină ca şi „Să nu furi” (Exod 20:15). Dar ce înseamnă să te mânii? Un om odată a definit aceasta ca ceea ce face pe un om să fie aspru la suprafaţă, făcându-l să se uzeze şi să se epuizeze pe el însuşi şi pe alţii. Nu-i aşa că un om iritabil, iraţional şi critic nu numai că se consumă pe el însuşi, dar totodată îi seacă şi îi obosesc şi pe alţii? Când ne îngrijorăm şi ne mâniem, suntem o sursă permanentă de necaz. Acest psalm nu spune doar: „Nu te mânia pe cei răi”, ci nu lasă loc mâniei de orice fel. Este foarte dureros, şi Dumnezeu nu doreşte să ne rănim pe noi înşine sau pe alţii.Orice doctor poate să-ţi spună că o izbucnire de mânie este mai dăunătoare pentru sistemul tău nervos decât o febră şi că o predispoziţie pentru mânie continuă nu contribuie la sănătatea trupului tău. Următorul pas care rezultă din mânie este să fii irascibil, şi aceasta e tot una cu furia. Să punem deoparte aceasta odată pentru totdeauna şi să ascultăm pur şi simplu de porunca „Nu te mânia”.

Margaret Bottome

Auzită din întâmplare într-o livadă

Spunea Prigoarea către Vrabie:

    „Mi-ar place într-adevăr să ştiu

Pentru ce aceste fiinţe umane neliniştite

    Se agită şi se îngrijorează atât”.

Spunea Vrabia către Prigoare:

    „Prietene, eu cred că trebuie să fie

Din cauză că nu au un Tată ceresc

    Ca Acela care are grijă de tine şi de mine”.

Elizabeth Cheney

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 31.1526

Frumoasa restaurare a lui Israel, vestită în prima parte a capitolului, va fi precedată de lacrimi amare. Este zugrăvit acum tabloul poporului necăjit, prin imaginea Rahelei, soţia lui Iacov, careşi plânge copiii pierduţi. (Aşa cum se întâmplă deseori în Scriptură, v. 15 şia găsit deja o împlinire, parţială, cu prilejul masacrului pruncilor din Betleem: Matei 2.18). Este însă vorba pentru acest popor de o întristare după voia lui Dumnezeu, care „lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nuţi pare rău” (2 Corinteni 7.10). Versetele 1820 ne arată că Dumnezeu este foarte sensibil la expresia unei asemenea tristeţi. Săl ascultăm pe Efraim relatânduşi istoria. Corecţia divină a fost salvatoare, determinândul să se convertească, cufundat întro pocăinţă autentică; iar când sa cunoscut pe sine (când a înţeles cu adevărat ce era el), a fost copleşit de ruşine. Şia condamnat tinereţea vinovată şi neîmblânzită. Poate face fiecare dintre noi o relatare asemănătoare? Până atunci, să ascultăm şi cum anume Îi place lui Dumnezeu să ne numească: „un fiu scump, un copil plăcut” (sau: un copil al desfătărilor; v. 20). Confesiunea noastră va fi imediat întâmpinată de o mărturie personală şi intimă a dragostei eterne, precum şi de resursele care o însoţesc: „Am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat” (v. 25).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 17:11-19

MAJORITATEA NERECUNOSCĂTOARE

Isus a a luat cuvântul şi a zis: „Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt?” Luca 17:17

Cu mulţi ani în urmă, Arthur Vandenberg, senatorul statului Michigan, s-a întors acasă ca să candideze pentru o nouă perioadă legislativă. A vizitat pe mulţi, a strâns mâini şi a solicitat oamenii să voteze pentru el. Intr-un orăşel a vizitat o familie, ai cărei membrii fuseseră ajutaţi de el într-un mod sau altul. Când i-a spus capului de familie că ar aprecia mult sprijinul lui la alegerile care urmau să vină, bătrânul i-a răspuns: „îmi pare rău, dar vom vota pentru adversarul dumneavoastră”. „Bine, a spus senatorul,
apreciez sinceritatea dumitale. Dar pot să te întreb de ce nu poţi vota pentru mine?” „Pentru că”, a spus bătrânul, n-aţi făcut nimic pentru noi în ultima vreme.”

Cei nouă leproşi din textul nostru de azi au fost mult mai lipsiţi
de recunoştinţă decât acest om. Domnul i-a curăţit de boala lor fatală, şi cu toate acestea au plecat mai departe, să se bucure de noua lor libertate pe care o găsiseră, şi nu mai auzim nimic despre ei. Numai un singur lepros s-a întors la Isus, pentru a-şi exprima gratitudinea şi a I se închina.

Cum au putut cei nouă să fie atât de lipsiţi de recunoştinţă? Pentru a găsi un răspuns, tot ce trebuie să facem este să privim în propriile noastre inimi. Cât de repede uităm tot ce suntem sau ce avem din mâna lui Dumnezeu! Trebuie continuu să hrănim harul recunoştinţei prin rugăciune, laudă, şi slujirea altora. Aceasta ne va păzi de-a lua binecuvântările Domnului ca pe un drept, crezând că le merităm.

Fie ca noi să nu fim niciodată parte din majoritatea nerecunoscătorilor.    – D.J.D.

Lăudaţi pe Domnul toţi ai Lui,

Cei ce ştiţi că toate-I datorăm.

Bucuroşi-naintea Domnului

Cu tot ce-avem să ne-nchinăm.    – Kelly

Dumnezeu nu ne datorează nimic ci ne dăruie totul

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ei au zis: „Veniți, și să-i nimicim ca națiune și să nu mai fie amintit numele lui Israel”.
Psalmul 83.4

Ce au în comun faraon din Exod, Haman agaghitul și Adolf Hitler? O ură atroce împotriva poporului Israel. Însă ei nu doar că l-au urât pe Israel, ci au și pus în practică planuri de a-l șterge de pe fața pământului. Care este sursa unei astfel de uri și de ce persistă ea chiar și astăzi? Lumea recunoaște existența acestei uri iraționale împotriva iudeilor și a numit-o antisemitism. Au fost făcute studii academice pentru a determina rădăcina ei, însă rezultatele sunt inconcludente.

N-ar trebui decât să fie deschisă Biblia pentru a găsi răspunsul. Sămânța lui Avraam (prin Iacov și Isaac) a fost linia prin care a venit Mesia (Galateni 3.16). Nu poate exista nicio îndoială că a fost planul lui Satan să folosească decretul lui faraon de a-i distruge pe copiii evrei de parte bărbătească sau să folosească complotul nelegiuit al lui Haman (Estera 3.6), pentru a împiedica scopul lui Dumnezeu de a-L trimite pe Fiul Său în această lume. Dacă poporul Israel era distrus, ar fi fost distrusă și linia prin care Mesia avea să vină, iar noi nu mai puteam fi răscumpărați.

Dar care este explicația pentru acțiunile celor din timpurile moderne, precum Hitler, care au acționat după ce Mesia a venit? De ce dorește încă Satan să extermine poporul evreu? Biblia promite că Dumnezeu îl va restabili și îl va binecuvânta pe Israel. Împărăția milenială a lui Hristos își va avea centrul în acea țară. Prin urmare, Satan încearcă din nou să împiedice împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu și să-l distrugă pe Israel. Însă Dumnezeu S-a folosit de această ură pentru a-i disciplina pe iudei, înspre binele lor final și înspre împlinirea planurilor Lui, după cum este scris: „Pentru că mânia omului Te va lăuda” (Psalmul 76.10). Dorința vrăjmașului este de a-i distruge, însă el nu poate face decât ce îi este îngăduit, fiindcă, în cele din urmă, Dumnezeu va fi glorificat prin poporul Său ales.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci Domnul dă înțelepciune; din gura Lui iese cunoștință și pricepere.
Proverbe 2.6

Sfaturi

Dacă nu ai cu cine vorbi despre problemele tale, vorbește cu Dumnezeu care este tot timpul prezent și disponibil.

Dacă necazurile te copleșesc, încredințează-ți viața și viitorul tău lui Dumnezeu. Nicio problemă nu este prea mică pentru El și nici prea mare ca să-i facă față.

Vino cu sinceritate la Mântuitorul și vei găsi odihnă pentru sufletul tău.

Înainte ca să arăți cu degetul și să condamni pe altul, adu-ți aminte că nimeni dintre noi nu este fără păcat și noi toți suntem răspunzători în fața Creatorului nostru.

Înainte ca să te plângi de greutățile vieții, gândește-te la cineva care a murit de tânăr.

Când ești obosit de sarcinile de serviciu, gândește-te că mulți doresc un loc de muncă.

Încearcă să trăiești în așa fel, încât să nu te faci remarcat acolo unde ești, însă să ți se simtă lipsa imediat ce nu mai ești acolo.

Nu te ruga numai ca să scapi de necazuri. Nu te ruga numai ca să dobândești mângâie-re în suflet. Roagă-te să ți se dea putere să faci voia lui Dumnezeu în toate situațiile.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CE ÎNSEAMNĂ SĂ TE POCĂIESTI?

„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire.”  (2 Cor. 7:10)

     Cuvântul „pocăință” înseamnă să-ți recunoști păcatul, să te lepezi de el, să cauți iertarea lui Dumnezeu și să încerci să trăiești altfel. Înseamnă să faci stânga-mprejur și s-o iei în direcția bună. Dacă parcurgi cincizeci de kilometri în direcția greșită, trebuie să faci cale întoarsă și să parcurgi cincizeci de kilometri înapoi. La început, lucrul acesta te poate descuraja. Însă e benefic, deoarece data viitoare te vei gândi de două ori înainte s-o apuci într-o oarecare direcție. Pocăința înseamnă uneori să le restitui altora anumite lucruri. Zacheu a fost un vameș care s-a îmbogățit din taxele suplimentare percepute de la oameni.

Dar după ce L-a întâlnit pe Domnul Isus, el a spus – fără să-l învețe sau silească cineva: „dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (Luca 19:8) Dumnezeu este bucuros să-ți ofere iertarea, dar poate îngădui și unele consecințe dureroase ale păcatului tău, pentru a te motiva să-I devii supus: „Orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11).

Diavolul va încerca să-ți spună că harul lui Dumnezeu nu poate ajunge până la tine – dar nu e adevărat! Fiul risipitor și-a pierdut moștenirea și a ajuns la cocina porcilor.

Însă în ziua în care s-a hotărât să se întoarcă, tatăl său a alergat să-l întâmpine și i-a redat drepturile depline de fiu în familie. Dumnezeu va face același lucru și pentru tine. „Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55:7)

9 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Zideşte pe temelia ispăşirii

… daţi mădularele voastre în robie dreptăţii. spre sfinţire. Romani 6:19

Eu nu mă pot mântui şi sfinţi singur; nu pot face ispăşire pentru păcat; nu pot răscumpăra lumea; nu pot să îndrept ce este rău, să purific ce este impur, să sfinţesc ce este nesfânt. Toate acestea sunt lucrarea suverană a lui Dumnezeu. Am eu credinţă în ceea ce a făcut Isus Cristos? El a făcut o Ispăşire perfectă; m-am desprins eu să fiu tot timpul conştient de acest lucru? Cea mai mare nevoie nu este de a face lucruri, ci de a crede lucruri. Răscumpărarea făcută de Cristos nu este o experienţă, ci este marele act pe care Dumnezeu 1-a realizat prin Cristos; pe aceasta trebuie eu să-mi zidesc credinţa. Dacă-mi zidesc credinţa pe experienţa pe care o am, voi produce cel mai nebiblic tip de viaţă – o viaţă izolată, având ochii aţintiţi asupra propriei mele curăţii. Fereşte-te de această evlavie care nu se bazează pe ispăşirea făcută de Domnul. Ea nu foloseşte la nimic, decât să-ţi dea o viaţă de izolare; îi este nefolositoare lui Dumnezeu şi e o neplăcere pentru oameni. Măsoară orice experienţă pe care o ai după standardul Domnului nostru. Nu putem face nimic care să-I placă lui Dumnezeu dacă nu zidim deliberat pe temelia ispăşirii.

Ispăşirea făcută de Isus trebuie să se realizeze în moduri practice Şi discrete în viaţa mea. De fiecare dată când ascult. Dumnezeu este de partea mea, astfel că harul lui Dumnezeu şi ascultarea naturală lucrează împreună în perfectă armonie. Ascultarea înseamnă că mi-am pus deplin încrederea în Ispăşire; ascultarea mea este întâmpinată imediat de bucuria harului supranatural al lui Dumnezeu.

Fereşte-te de evlavia care nesocoteşte viaţa naturală, aceasta este o înşelătorie. Vino mereu la scaunul de judecată al Ispăşirii – ce spune Ispăşirea în cutare sau cutare lucru?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele”. EFESENI 5:16

În textul acesta insuflat de Duhul Sfînt, timpul nostru este privit ca o valoare care trebuie considerată şi recîştigată. În Cuvîntul lui Dumnezeu, expresia de „răscumpărare” are un adînc şi solemn înţeles şi referindu-se la oameni, înseamnă a elibera pe captivi (păcătoşi) din captivitatea (robia) păcatului, plătindu-se un preţ enorm pentru ei. Domnul Isus ne-a răscumpărat plătind acest preţ pentru noi (Ef. 1:7), de aceea noi nu mai sîntem ai noştri ci ai Aceluia care ne-a cumpărat (1 Cor. 6:20). Timpul nostru, care a devenit acum foarte preţios, trebuie răscumpărat din mîna aceluia care ne face să-l irosim fără nici un folos şi Domnul vrea să ne înveţe că timpul nostru îi aparţine Lui. El să ne dea harul şi puterea ca să împlinim zilnic tot ce este după voia Lui. El vrea să ne atragă atenţia cu privire la timpul pe care-1 pierdem în lucruri inutile şi poate chiar contrarii poziţiei pe care o avem acum în Hristos, ca făpturi noi, şi astfel de lucruri se războiesc cu sufletul şi ne împiedică să împlinim în întreaga zi, tot ce este compatibil cu firea cea nouă.

Diavolul dispută timpul nostru şi de aceea Cuvîntul ne spune să-l răscumpărăm pentru a-l folosi pentru Dumnezeu şi slava Lui şi nu pentru Cel Rău. Această răscumpărare a timpului din mîna vrăjmaşului este un act hotărît pentru copilul lui Dumnezeu care are o atitudine stăruitoare şi în privinţa timpului, ca să nu-1 mai piardă ca înainte. Apostolul Pavel reaminteşte efesenilor că ei sînt chemaţi să umble ca nişte copii ai luminii în contrast cu întunericul în care trăiau altădată. în felul acesta ei vor răscumpăra vremea pe care înainte au pierdut-o pentru o lume de întuneric şi păcat. Cu toate că noi sîntem răscumpăraţi de Domnul Isus şi ştim cît L-a costat această lucrare măreaţă, pierdem totuşi adesea o mulţime de timp. Să ne gîndim, de pildă, la ziua de ieri; cît timp I-am dat Domnului Isus şi ce-am făcut cu restul. A da din timpul nostru, scumpului Mîntuitor înseamnă a face ceva pentru fraţii Lui. „Mie Mi le-aţi făcut!” Cît timp din ziua de ieri am folosit pentru citirea Cuvîntului lui Dumnezeu şi în rugăciune? Şi dacă mergem cu gîndul înapoi, în timp, vom vedea cîtă vreme am pierdut şi pe care nu o vom mai recupera niciodată. Copii ai lui Dumnezeu, vremea aproape s-a dus, venirea Domnului este extrem de aproape; să-L rugăm să ne dea harul şi puterea de a face orice putem pentru El ca să nu ne trezim într-o zi, cu mîinile goale înaintea Lui. Să-I mărturisim cu adînc regret tot timpul pierdut, toate ocaziile pe care nu le-am folosit şi să umblăm de acum înainte ca nişte copii ai luminii. Un venerabil credincios spunea unui tînăr: „Nu mă îndoiesc că ai vrea să faci ceva pentru Domnul Isus, dar ce este cel mai bine este să faci totul ca pentru El”. Dumnezeu vrea să folosească pentru El ce este cel mai bun în viaţa noastră: TIMPUL NOSTRU!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui”. 2 Petru 1:3

Petru spune la începutul scrisorilor lui, că el este robul şi apostolul lui Isus Hristos şi scrisoarea lui este valabilă pentru aceia care au căpătat o credinţă de acelaş preţ prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Aceia care spun: „Nu este nimeni drept, şi nimeni nu are o inimă curată”, aceia n-au primit această credinţă preţioasă. Există o singură dreptate, care este valabilă înaintea lui Dumnezeu, care este dreptatea lui Dumnezeu. Este scris „Domnul care este dreptatea noastră”. Și în această privinţă este inclusă credinţa preţioasă. Prin cunoaşterea Mântuitorului, putem privi mai adânc harul şi primim mult har şi pace. Pentru că şi pacea trebuie să se înmulţească, ea să fie scopul nostru. Cu cât avem o cunoaştere mai adâncă, cu atât avem mai multă putere dumnezeiască, care ne ajută la viaţă şi evlavie. Deci un trai dumnezeiesc nu constă din căderi şi ridicări. Prin trai dumnezeiesc înţelegem o viaţă de biruinţă, o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Aceasta o lucrează Hristos în noi, atât voinţa cât şi înţelepciunea, şi noi suntem plăcuţi înaintea Celui Prea Înalt. Aceasta înseamnă viaţă de credinţă. Prin credinţă a fost plăcut Enoh înaintea lui Dumnezeu. El a umblat 300 de ani cu Dumnezeu şi a născut fii şi fiice, apoi a fost răpit, deci nu a văzut moartea. Aceasta este o pildă pentru răpire. Cel care va avea credinţă va putea merge cu Isus când El va reveni. Dacă dăm dreptate Cuvântului lui Dumnezeu vom putea cunoaşte pe Isus şi prin aceasta vor înceta căderile şi vom duce o viaţă echilibrată.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CE SFINŢEŞTE DARURILE NOASTRE?

Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare, înaintea Domnului. Levitic 4.7

Altarul pentru tămâia mirositoare este locui unde sfinţii aduc înaintea lui Dumnezeu, rugăciunile şi laudele lor, şi este de folos să ne gândim că acest altar a fost stropit cu sângele jertfei celei mari. Această stropire face ca rugăciunile noastre să fie primite de Dumnezeu. El vede sângele Fiului Său şi primeşte prinoasele noastre. Să privim ţintă cu ochii noştri sângele acestei jertfe, singura jertfă care este adusă pentru păcatele noastre. Păcatul se ascunde chiar şi în lucrurile noastre sfinte şi nici căinţa noastră, nici credinţa noastră, nici rugăciunea şi nici faptele noastre bune, n-ar fi primite de Dumnezeu, fără acest sânge al jertfei de ispăşire. Mulţi râd şi se supără când aud de acest „sânge”; dar acest sânge este temelia mângâierii noastre şi nădejdea noastră. Acest sânge fiind uns pe coarnele altarului este mai uşor de văzut când ne apropiem de Dumnezeu. Sângele dă putere rugăciunii, de aceea el este pus pe coarnele altarului, coarnele fiind semnul puterii. El este „înaintea Domnului” şi trebuie să fie şi înaintea noastră. El este deja pe altar, înainte ca să aducem noi tămâia, adică rugăciunile noastre; sângele este acolo ca să sfinţească jertfele şi darurile noastre. Să ne rugăm dar cu încredere, pentru că jertfa fără cusur a fost adusă în persoana Domnului Hristos, ea a fost primită de Tatăl, sângele a intrat dincolo de perdeaua dinăuntru şi rugăciunile făcute cu credinţă sunt o mireasmă de bun miros pentru Domnul.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare? Evr. 2,3.

Această întrebare e pusă de scriitorul acestei epistole după ce în capitolul întâi ne-a prezentat măreața Persoană a Domnului Isus; „Dumnezeul și Mântuitorul Isus Hristos.” (Tit 2.13). El este Acela care „a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta măriri în locurile prea înalte.” (Evrei 1.3). Pe bună dreptate putem întreba: „Cine va scăpa dacă stă nepăsător sau chiar se împotrivește dragostei Lui?” Dumnezeu a făcut prin dăruirea Fiului Său o lucrare atât de mare care poate să ne mântuiască, deoarece noi toți am fost mari păcătoși față de Dumnezeu. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Gen. 6.5). Noi nu eram numai niște păcătoși ci și dușmanii lui Dumnezeu, copiii mâniei și a neascultării. Datoria oamenilor era de neplătit și starea lor dezastruoasă. Dar, „unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult.” (Rom. 5.20). Oricine primește Vestea Bună de la dragostea lui Dumnezeu care s-a făcut cunoscut prin Domnul Isus, capătă prin credință iertarea păcatelor și Duhul Sfânt va efectua în inimă marea lucrare de transformare și de bucurie deplină. (Faptele Ap. 8.8).

Tot ce face Dumnezeu este dumnezeiesc, mare și desăvârșit: Dumnezeul și Mântuitorul nostru a săvârșit o mare mântuire și statornicește în fiecare om, care primește această mântuire, o mare bucurie.

Să nu fie printre cititorii mei nici unul care să neglijeze această mare mântuire. Ce rămâne pentru cei care neglijează această mântuire? Nimic altceva decât o aspră judecată a lui Dumnezeu cum o găsim scrisă în Apocalipsa 6.17: „Cine poate sta în picioare în ziua cea mare a mâniei Lui?” Această zi o poți ocoli dacă primești pe Domnul Isus prin credință și pocăință adevărată.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, situaţia prezentă apasă la maxim asupra conştiinţei mele în dimineaţa asta. Fă ca mintea mea, simţirile mele, întreaga mea natură să dorească ceea ce ai rânduit Tu pentru mine, ca astfel să ştiu că am făcut ce trebuie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi.» EXOD 22,31

Haideţi să analizam mai în detaliu sintagma «Sfinţenie Domnului» (Exod 28,36). Oare de ce a trebuit să fie îcrustată pe o placă de aur şi fixată pe frunte? Aurul reprezintă în Biblie dumnezeirea. Cine e sfanţ şi rămâne sfânt descoperă Fiinţa lui Dumnezeu, însăşi minunăţia şi frumuseţea naturii divine.

Placa de aur cu inscripţia «Sfinţenie Domnului» trebuia fixată pe frunte, adică acolo unde se află lăcaşul gândurilor omeneşti, locul de unde vin comenzile. Acolo unde este centrul personalităţii umane, acolo vrea Domnul să îşi aşeze mâna şi pecetea «Sfinţenie Domnului». Această sintagmă era încrustată pe o placă: «să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete» (Exod 28,36). Ceea ce este gravat reprezintă dovada unui fapt de necontestat, a unui adevăr imposibil de şters. Prin aceasta Dumnezeu Şi-a pecetluit slujitorul şi a mărturisit în faţa lumii văzute si nevăzute: «El este al Meu!» Placa lui Aaron era pusă acolo unde oricine o putea vedea şi citi ce este inscripţionat pe ea. Deci Aaron nu trebuia să spună: «eu îi aparţin lui Dumnezeu», deoarece lucrul acesta era deja clar şi vizibil. Cei cu adevărat sfinţi vorbesc prin fiinţa lor mai puternic decât prin cuvinte; ei sunt epistole vii ale lui Hristos, epistole pe care oricine le poate citi.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Care poate să vă păzească de orice cădere.

Iuda 24

Într-un anume sens, cărarea spre cer este foarte sigură, dar în alte privinţe, nu există drum mai primejdios. Ea este înconjurată de greutăţi. Un pas greşit – şi cât este de uşor să-1 faci dacă harul lipseşte — şi ne ducem la vale. Ce cărare alunecoasă trebuie să înfrunte unii dintre noi! De câte ori am exclamat împreună cu psalmistul: „Era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii” (Psalmi 73:2). Dacă am fi munteni puternici şi cu pasul sigur, nu ar conta atât de mult; dar cât de slabi suntem prin noi înşine! Ne poticnim curând pe cele mai sigure drumuri; alunecăm de pe cele mai drepte cărări. Picioarele noastre slabe nu pot îndura greutatea şi se clatină. Un pai ne face să ne împiedicăm, şi o pietricică ne răneşte. Suntem ca nişte copii care fac primii paşi pe drumul credinţei. Tatăl nostru ceresc ne ţine de mână, altfel am cădea. O, dacă suntem păziţi de cădere, cât este de binecuvântată răbdătoarea putere care veghează zi şi noapte asupra noastră! Gândeşte-te cât de înclinaţi să păcătuim, cât de pregătiţi să alegem pericolul, cât de puternică este tendinţa noastră de a ne arunca la pământ, şi aceste gânduri ne fac să cântăm mai duios ca niciodată: „Slavă Celui care poate să ne păzească de

orice cădere”. Avem mulţi duşmani care încearcă să ne împingă jos. Drumul este greu, şi noi suntem slabi. In plus, duşmanii ne pregătesc ambuscade care ne ies în cale când ne aşteptăm mai puţin. Ei încearcă să ne înşele sau să ne trântească jos cât mai repede. Numai un braţ atotputernic ne poate păzi de duşmanii nevăzuţi care încearcă să ne distrugă. Un asemenea braţ este angajat în apărarea noastră. El este credincios făgăduinţelor Sale. El este capabil să ne păzească de cădere, aşa că ne încredem cu tărie în desăvârşita noastră siguranţă, cu un adânc sentiment al slăbiciunii noastre. Putem să spunem, cu încredere voioasă:

Şi cerul şi pământul luptă contra mea

Dar eu rezist prin ajutor divin

Isus este al Meu, şi-a mea e slava Sa!

Seara

El nu i-a răspuns nici un cuvânt.

Matei 15:23

Cel care caută cu stăruinţă mântuirea în Christos, dar care nu a obţinut încă binecuvântarea, poate să se mângâie cu povestirea din care a fost luat textul. Mântuitorul nu i-a dat imediat femeii binecuvântarea pe care a cerut-o, chiar dacă ea avea mare credinţă în El. El intenţiona să i-o dea, dar El a aşteptat un timp. „El nu i-a răspuns nici un cuvânt”. Nu au fost bune rugăciunile ei? Nu au existat niciodată în lume rugăciuni mai bune. Nu era urgent cazul ei? Era dureros de urgent Nu îşi simţea suficient nevoia? Simţământul nevoii o copleşea. Nu era destul de sinceră? Era foarte sinceră. Nu avea credinţă? O avea într-un asemenea grad, încât până şi Isus s-a mirat, şi a spus: „o, femeie, mare este credinţa ta” (Matei 15:28). Putem să vedem, deci, că deşi este adevărat că credinţa aduce pace, ea nu o aduce pe loc. Sunt anumite motive care cer încercarea credinţei, mai degrabă decât răsplătirea ei. Credinţa fierbinte poate fi ascunsă în suflet ca o sămânţă care nu a înflorit şi nu a rodit încă pace. Tăcerea dureroasă a Domnului este o încercare grea pentru multe suflete, dar încă şi mai greu de suportat este un răspuns tăios şi aspru ca acesta: „nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei” (vers. 26). Mulţi oameni aşteaptă cu plăcere răspunsul Domnului, dar nu sunt toţi la fel. Unii, ca temnicerul, se întorc de la întuneric la lumină într-un singur moment (vezi Fapte 4:23-33), dar alţii sunt plante care cresc mai încet. In locul sentimentului că eşti iertat, poţi primi un simţământ mai adânc al păcatului. Într-un asemenea caz, trebuie să ai răbdare şi să înduri lovitura grea. Sărmană inimă, chiar dacă Christos te poate lovi sau măcelări în sens spiritual, chiar dacă te ucide, încrede-te în El (vezi Iov 13:5). Deşi îţi poate da un răspuns mânios, crede în iubirea inimii Sale. Te implor, nu renunţa să-ţi cauţi învăţătorul din cauză că nu ai obţinut încă bucuria după care tânjeşti. Încrede-te în EL şi continuă să depinzi numai de El, chiar şi atunci când nu poţi spera să te bucuri.

IZVOARE IN DEŞERT

Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare. (Isaia 30:18)

Cea mai verde iarbă se găseşte acolo unde cad cele mai multe ploi. Deci presupun că ceaţa şi ploaia măruntă a Irlandei sunt cele care o fac să fie „Insula de smarald”. Şi acolo unde găseşti ceaţa larg răspândită a necazurilor şi ploaia măruntă a suferinţei, vei găsi întotdeauna inimi verzi ca smaraldul care sunt pline de frunzişul frumos al mângâierii şi dragostei lui Dumnezeu.Dragă creştine, să nu spui: „Unde sunt toate rândunelele? Toate s-au dus – au murit”. Nu, nu au murit. Pur şi simplu au traversat în zbor marea albastră şi adâncă, zburând spre un pământ îndepărtat; dar ele se vor întoarce din nou în curând.Copil al lui Dumnezeu, să nu spui: „Toate florile au murit – iarna le-a omorât, aşa că s-au dus”. Nu! Deşi iarna le-a acoperit cu o haină albă de nea, ele îşi vor scoate iarăşi capetele şi vor fi vii foarte curând.O, credinciosule, să nu spui că soarele a ars complet, doar pentru că l-a ascuns un nor. Nu, el e încă acolo, plănuind o vară pentru tine; pentru că atunci când va străluci din nou, va face ca acei nori să-şi picure ploile de aprilie, fiecare din ele o mamă pentru o minunată floare de mai.Mai presus de toate, ţine minte – când Dumnezeu Îşi ascunde faţa de tine, să nu spui că te-a uitat. Pur şi simplu El aşteaptă puţin ca să te facă să-L iubeşti mai mult. Şi odată ce va veni, te vei bucura cu inexprimabila „bucurie a Domnului” (Neemia 8:10). Aşteptarea Lui îţi exersează darul de har şi-ţi testează credinţa. De aceea continuă să aştepţi cu nădejde, pentru că deşi promisiunea poate să întârzie, niciodată nu va veni prea târziu. Charles H. Spurgeon

O, fiecare an îşi are iarna lui,

    Şi fiecare an îşi are ploaia lui –

Dar întotdeauna vine o zi

    Când păsările merg din nou spre nord.

Când frunze noi înmuguresc în pădure,

    Şi iarba încolţeşte verde pe câmpii,

Şi lalelele se mândresc cu florile lor –

    Şi păsările merg din nou spre nord.

O, fiecare inimă îşi are necazul ei,

    Şi fiecare inimă îşi are durerea ei –

Dar întotdeauna vine o zi

    Când păsările merg din nou spre nord.

Este cel mai minunat lucru să-ţi aminteşti,

    Dacă curajul începe să te lase,

Când zilele reci şi întunecate se sfârşesc –

    Că păsările merg din nou spre nord.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 31.114

Puţine pasaje din Vechiul Testament exprimă dragostea lui Dumnezeu întrun mod atât de emoţionant cum o fac v. 114. Ce dragoste necondiţionată, manifestată faţă de fiinţe care nu au nimic plăcut şi a cărei măreţie este scoasă în evidenţă tocmai prin îndepărtarea noastră! „Domnul mi Sa arătat de departe” (v. 3). Să ne gândim la tot drumul străbătut de Fiul lui Dumnezeu pentru a ajunge până la noi. Iubirea Dumnezeului veşniciei este o iubire veşnică. Dragostea este însăşi natura Lui (1 Ioan 4.8,16), iar fiecare credincios este în mod personal ţinta acestei iubiri din veşniciile trecute.

La chemarea entuziastă din cap. 3.4: „Tatăl Meu! Tu eşti călăuza tinereţii Mele!”, Domnul poate acum răspunde: „Eu îi voi fi tată lui Israel” (v. 9). El va fi sensibil la lacrimile poporului Său, pe care odinioară „la răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el” (v. 11) şi îl va strânge cum îşi adună un păstor turma.

Versetele acestea ne aduc aminte fiecăruia în parte de o binecuvântare autentică. Dumnezeu ne iubeşte nu numai când ne copleşeşte cu haruri văzute (cum va face pentru poporul Lui pământesc, potrivit măreţelor declaraţii din v. 714), ci şi în momentele noastre cele mai întunecate; chiar atunci când din vina noastră am pierdut bucuria comuniunii Sale, El nu încetează să Se gândească la noi.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 37:1-9

DĂ LUMEA TA LUI DUMNEZEU

Încredinţează-ţi soarta in mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra. Psalmul 37:5

Când încercăm să ne conducem vieţile fără ajutorul Domnului, dăm de necazuri. De aceea trebuie să învăţăm că Dumnezeu vrea ca noi să-I dăm Lui poverile noastre.

În cartea sa „Believe and Belong” (Crede şi aparţine), Bruce Larson povestea cum ajuta el pe mulţi oameni cărora le venea greu să-şi dăruiască vieţile lui Cristos. „De mai mulţi ani am lucrat la New York şi am oferit consiliere spirituală în biroul meu multor oameni care oscilau între da şi nu. Adesea le sugeram să vină cu mine într-o scurtă plimbare până la o clădire importantă din strada a cincea. La intrarea în clădire era o statuie uriaşă a lui Atlas, un bărbat minunat proporţionat, cu toţi muşchii încordaţi, ţine globul pământesc pe umerii lui. Era cel mai puternic bărbat din lume, care de-abia se mai ţinea pe picioare sub povara aceasta. ‘Vezi,¹ spuneam arătând spre statuie, acesta este un mod de-a trăi, în-
cercând să cari lumea pe umerii tăi. Dar acum, vino cu mine să trecem strada¹. Pe partea cealaltă a străzii a cincea, este catedrala Sfântul Patric, şi acolo în spatele altarului este o statuie mică a copilului Isus, poate de 8 sau 9 ani, care fără nici un efort ţine globul pământesc într-o mână.”

În loc să încercăm să ducem povara problemelor noastre singuri, trebuie să le dăm Celui ce poate să le mânuiască. Păstrezi poverile numai pentru tine? Eşti încovoiat sub greutatea lor? Este vremea să dai lumea ta – îngrijorările tale – lui Cristos!    – D.C.E.

Truditor împovărat de grijuri şi dureri,

Călător cu ochii trişti şi pieptul cu suspine,

Lângă tine aşteaptă Purtătorul de poveri

Puternic, ca să poarte povara-ţi, şi pe tine.    – Anonim

Nimeni nu este suficient de puternic să-şi poarte poverile singur.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Dezbrăcând stăpânirile și autoritățile, le-a făcut de rușine în public, triumfând asupra lor prin cruce.
Coloseni 2.15

La cruce a fost rezolvată pentru totdeauna întreaga chestiune a binelui și a răului. Acolo s-au adunat laolaltă toate forțele binelui și ale răului. Acolo păcatul s-a ridicat cu toată puterea sa împotriva lui Dumnezeu și acolo Dumnezeu S-a manifestat în judecata Sa făcută asupra păcatului. Niciodată creatura răzvrătită n-a fost mai cutezătoare ca acolo. Niciodată păcatul nu se manifestase la fel. Venise prilejul lui: Fiul lui Dumnezeu Se afla în mâinile păcătoșilor.

Venise momentul ca pământul să lepede orice frâu al cerului. Vrăjmășia națiunilor, complotul iudeilor, răutatea lumii – toate s-au îndreptat împotriva lui Hristos. Nu voiau ca Omul acesta să domnească peste ei. Puterile, stăpânirile și autoritățile răutății s-au combinat într-un efort disperat de a înclina balanța către victoria răului.

Domnul a numit acest timp „ceasul” omului (Luca 22.53). De la cădere și până la acel ceas, omul fusese ținut în frâu de mâna lui Dumnezeu. Omul umpluse pământul de violență și de desfrânare, vărsase sânge nevinovat, încălcase legea, se închinase demonilor, îi omorâse pe slujitorii lui Dumnezeu și Îl urâse pe Hristos, venit acum în har și în dragoste. Vrăjmășia omului fusese însă sub controlul lui Dumnezeu. Acum însă, „ceasul” lui venise. Era liber de controlul și de frâul cerului, iar universul era spectator al felului cum omul își folosea această libertate. Libertatea lui însă s-a dovedit, încă o dată, a fi doar ruină. La fel ca turma de porci din Gadara, el s-a năpustit de pe culme în ruină; și aceeași putere a fost cea care a lucrat în ambele cazuri.

J W H Nichols

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Rămâi cu noi, căci este spre seară, și ziua aproape a trecut”. Și a intrat să rămână cu ei.
Luca 24.29

Rămâi cu noi

Când privim în evanghelii grija părintească a Mântuitorului față de ai Săi, putem să ne întrebăm: ce au simțit oare inimile ucenicilor ca-re se îndreptau spre Emaus, când Călătorul străin le-a vorbit pe drum? O astfel de explicație a Scripturilor nu au auzit niciodată. Călătorul necunoscut lor, care este punctul central al Scripturii, le-a explicat ce era cu privire la El. Suferințele Sale și întoarcerea în slavă erau subiectele principale ale învățăturii. Cât de mult s-au bucurat inimile celor doi, se deduce din faptul că au stăruit de Călător să rămână cu ei, atunci când El a dorit să meargă mai departe. Nu a fost o simplă invitație, ci o stăruință care nu permitea refuz. Nu voiau să se despartă de Învățătorul, care le explica așa de clar Scriptura. Putea refuza oare Domnul o astfel de dorință atunci sau acum? Desigur, nu!

Cine este atent la cele spuse de Scriptură și la evenimentele care se petrec în apropierea și îndepărtarea noastră, va fi conștient că ziua mântuirii aproape a trecut. Prin toate mijloacele, Dumnezeu ne îndeamnă: „Nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii”. La ușile încuiate din pricina păcatelor, Mântuitorul bate și prin aceste rânduri. El vrea să aducă pacea în suflete. Și cine L-a primit pe Mântuitorul în inimă, va spune cu bucurie Domnului: „Rămâi cu noi!”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CRITICI, ANTRENORI, SUSTINĂTORI

„Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ din argint.” (Prov. 25:11)

     Din punctul de vedere al reacției și atitudinii, cei din jur se împart în: critici – care scot în evidență ceea ce este greșit și te lasă cu un gust amar în ceea ce te privește; antrenori – îți arată ce ai greșit, te învață cum să te corectezi și te lasă cu un sentiment de bine în ceea ce te privește; și susținători – cei care îți ridică moralul, își oferă ajutorul și te asigură că poți reuși, dacă perseverezi. Așadar, pe cine ai prin preajmă?! Și, mai important: dintre care ești tu? Dacă ai tendința să fii una dintre acele persoane ambițioase, orientate spre scop, antrenarea cuiva poate fi o provocare pentru tine. Poate faci parte din școala acelora care cred că o remunerație corectă ar trebui să fie o încurajare suficientă pentru cineva – mai ales dacă un angajat este recompensat cu generozitate. Dacă ești așa – ai grijă! Ești blocat în „epoca de piatră” și ai nevoie disperată de o schimbare a gândirii!

Dacă vrei ca oamenii să fie productivi, învață și propune-ți să-i formezi. Poate spui: „Dar nu am o înclinație naturală spre a antrena jucătorii slabi. Vreau doar să-i elimin!” Stai puțin: tu ai de-a face cu o ființă umană, care este o persoană iubită și prețuită de Dumnezeu! Și, cu puțină încurajare, dacă pui umărul și comunici mult, poți ajunge să ai un nivel de productivitate și de loialitate de care superstarul cel înfumurat nu este capabil! Da, dacă ai „un măr stricat” în grămada ta de mere, trebuie să scapi de el înainte să contamineze întregul coș. Dar înainte să recurgi la îndepărtarea cuiva, încearcă să-l motivezi! Unii dintre cei cu care lucrezi trebuie să primească o viziune clară și să li se dea de înțeles că pot lua și ei parte la ea. Apoi, trebuie să li se explice care sunt stimulentele și răsplata care rezultă în urma participării lor la echipa care împlinește viziunea. Analizează, identifică, decide-te… și plasează-te!

8 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Numai Cristos

„Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Nu este umililor să ni se spună că trebuie să venim la Isus? Să ne gândim la lucrurile pentru care nu vrem să venim la Isus Cristos. Dacă vrei să ştii cât eşti de sincer, verifică-te prin aceste cuvinte; ..Veniţi la Mine”. în fiecare domeniu în care nu eşti sincer, mai degrabă vei comenta în loc să vii, mai degrabă vei apela la răspunsuri evazive în loc să vii, mai degrabă vei trece prin întristări în loc să vii; vei face orice numai să n-ajungi să faci ultimul pas, care ţi se pare o nebunie de nedescris: „Vin aşa cum sunt”. Cât timp mai există în tine o cât de mică urmă de impertinenţă spirituală, aceasta se va manifesta prin faptul că aştepţi ca Dumnezeu să-ţi spună să faci un lucru mare, pe când tot ce-ţi spune El este: „Vino”.

„Vino la Mine.” Când vei auzi aceste cuvinte, vei şti că trebuie să se întâmple ceva în tine înainte de a putea veni. Duhul Sfânt îţi va arăta tot ce trebuie să faci ca să pui toporul la rădăcina oricărui lucru care-ţi opreşte înaintarea. Nu vei înainta niciodată până când nu vei fi gata să faci acest lucru. Duhul Sfânt îţi va arăta care este acel lucru de neclintit în tine, dar El nu-1 poate clinti din loc dacă tu nu vrei să-L laşi să facă aceasta.

Cât de des ai venit înaintea lui Dumnezeu cu cererile tale şi apoi ai plecat spunându-ţi: „Oh. de data aceasta am procedat bine!'”; şi totuşi, pleci fără nimic, în timp ce Dumnezeu stă cu mâinile întinse, nu numai ca El să te primească pe tine, ci şi pentru ca tu să-L primeşti pe El. Gândeşte-te la răbdarea fără margini, de neînfrânt şi neobosită a lui Isus: „Veniţi la Mine”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El care n-a cruţat pe însuşi Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” ROMANI 8:32

Cuvîntul acesta este răspunsul lui Dumnezeu la toate nevoile inimii omeneşti. Nevoile inimii omului… ce lume de nevoi! Nimeni nu se cunoaşte deplin pe sine; nimeni nu poate să pătrundă pînă în adîncul propriei lui inimi, cu toate capabilităţile ei, cu aspiraţiile şi dorinţele ei cunoscute sau ascunse. Dar Dumnezeu are un răspuns pentru fiecare din aceste nevoi, nimic nu-I scapă, nimic nu-I este imposibil. Nevoile inimii omului se întind cît vezi cu ochii… şi toate pot fi satisfăcute în Domnul Hristos, dacă ele intră în limitele voii Lui Dumnezeu şi izvorăsc dintr-o inimă curată şi predată în întregime. Dumnezeu care a revărsat cu dărnicie peste noi atîtea bogăţii de har, roade ale jertfei Fiului Său Prea iubit, ar putea El să limiteze rîvna pe care o are pentru noi, curgerea liberă a rîului de har care a izvorît de la cruce? Ar putea El să reţină ceva din binefacerile Sale? Ar face El rezerve faţă de întinderea dragostei Lui? Fluviul îndurării Lui nu va continua să curgă de acolo de unde a ţîşnit? Şi dacă prin harul Lui am ajuns la acest izvor, Il vom vedea noi secînd? Fi-vom noi decepţionaţi? NU, căci cuvîntul acesta, din versetul de care ne ocupăm, ne face să ne amintim de punctul de plecare al primirii şi sfinţirii noastre prin har. Realizăm astfel ce binecuvîntări nespuse posedăm în slăvita mîntuire pe care o avem în Isus Hristos, Domnul nostru, în care sînt cuprinse toate comorile Dumnezeirii. In declaraţia acestui verset ne este asigurată întreaga binefacere cu toate foloasele de o valoare veşnică şi care izvorăsc din jertfa Mîntuitorului nostru.

In ce priveşte trecutul nostru, avem siguranţa că sîntem răscumpăraţi prin sîngele Său, iar în ce priveşte prezentul şi viitorul pentru a putea trăi o viaţă nouă, versetele care urmează, 33-39, sînt cea mai puternică confirmare cu privire la siguranţa pe care o avem în Domnul Isus. Oricare şi oricît de multe ar fi fost păcatele noastre, Domnul Hristos a triumfat asupra lor prin cruce şi acum sîntem iertaţi şi izbăviţi. Acum trăim viaţa Lui de înviere, El locuieşte în noi prin Duhul Sfînt şi Dumnezeu ne-a dat în adevăr „împreună cu El toate lucrurile”. „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Cor. 8:9). Dumnezeu să ne dea harul să aşteptăm numai de la El, ca să primim în dar tot ce avem nevoie pentru viaţa noastră creştină! Invăţăm să cunoaştem slava Domnului Isus prin faptul că El răspunde la nevoile noastre cum apreciază un sărac binele pe care îl primeşte de la cel bogat. Da, noi învăţăm ce este Domnul Isus prin nevoile pe care le avem şi nu prin încercarea mîndră de a ne ridica pînă la El prin cunoştinţe doctrinare de înaltă factură spirituală. Studierea asiduă a Bibliei nu ne aduce o viaţă creştină adevărată prin acumularea de cunoştinţe doctrinare. Trăirea în dragoste dovedeşte că îl cunoaştem pe Domnul iubirii.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”. Luca 5:32.

Dacă te-ai decis odată să-L umezi pe Domnul şi să trăieşti aşa cum te învaţă Biblia, doar atunci poţi recunoaşte cu adevărat cât de păcătos eşti şi cum ai lucrat mereu împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Dar atunci să vii, aşa cum eşti, trudit şi împovărat la Isus; căci El te va înviora şi va da odihnă sufletului tău. Dar cum putem veni la El? Supune-te întru totul voiei Lui, Cuvântului Său şi crede tu, ca un păcătos pierdut, că Isus te-a împăcat cu Dumnezeu, deci nu că te va împăca ci te-a împăcat cu Tatăl. Citeşte 2 Cor. 5. Isus a vorbit pentru binele nostru, încă înainte de întemeierea lumii. Este scris: „Cel care va călca porunca lui Moise, va trebui să moară, dacă vor fi doi sau trei martori”. Noi dar, am călcat cu toţii legea lui Moise. Este scris: „Apoi pofta când a zămislit, dă naştere păcatului şi păcatul odată făptuit aduce moartea”. (Iac.1:15); şi anume moartea duhovnicească. Aceasta nu înseamnă altceva decât să fii îndepărtat de Dumnezeu, pierdut. Deoarece păcatul ne desparte pe noi de Dumnezeu. Noi nu am avea nicio scăpare dacă Isus nu ar fi venit ca Mijlocitor pentru noi, ca unul care a luat povara păcatelor asupra Lui şi care a gustat moartea şi încă moartea pe cruce. El a murit deci în locul nostru, El a fost făcut păcat pentru noi şi pentrucă a luat păcatele noastre asupra Lui, ca fiind ale Lui, a trebuit să moară pe lemnul de ocară după dreptatea lui Dumnezeu. Plata păcatului este moartea. Astfel plata păcatelor noastre este plătită şi noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Această jertfă este valabilă odată pentru totdeauna pentru toţi cei care sunt gata să se căiască. Crede acest lucru!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NICIODATĂ SINGUR

Nu te voi mai numi Părăsită. Isaia 62.4

„Părăsită” este un cuvânt trist, care sună ca un clopot de moarte. Este amintirea celor mai adânci dureri şi vestirea mai dinainte a necazurilor celor mai grele. O prăpastie de nenorociri vedem înaintea noastră când auzim acest cuvânt: „Părăsit”. Părăsit de cineva care urăşte fericirea ta! Părăsit de un prieten încercat în care aveai încredere! Părăsit de cineva apropiat, de care erai legat prin iubire! Părăsit de tată şi de mamă! Părăsit de toţi! Grozavă nenorocire; şi totuşi ea poate să fie îndurată cu răbdare, dacă Dumnezeu ne ocroteşte. Dar ce trebuie să se întâmple pentru a te simţi părăsit de Dumnezeu? Gândiţi-vă la strigătul acela al Domnului Isus, mai amar decât orice: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Am gustat noi într-o anumită măsură, amărăciunea şi veninul cuprinse în acest cuvânt: „Părăsit”? Dacă aşa s-a întâmplat cu noi, să rugăm stăruitor pe Domnul să nu mai vină peste noi această stare de tristeţe şi să nu mai cădem niciodată într-un întuneric aşa de grozav. în răutatea lor, oamenii au strigat în faţa unui sfânt al lui Dumnezeu: „L-a părăsit Dumnezeu; urmăriţi-l puneţi mâna pe el” (Ps. 70.11). Dar ei se înşeală totdeauna, căci Dumnezeu sileşte pe vrăjmaşii noştri să-şi ia înapoi vorbele sau chiar să tacă. Cu totul deosebită este însă această numire: „Plăcerea Mea este în ea”. Este bucuria care vine după lacrimi. Cei ce au crezut că sînt părăsiţi, să asculte dar aceste cuvinte ale Domnului: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar DUMNEZEU își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, HRISTOS a murit pentru noi. Rom. 5,8.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (loan 3.16). Mai mult nu putea Dumnezeu. Isus era Fiul desfătării Lui din veșnicii. El L-a dat la judecată și la moarte. „Pe Cel care n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Cor. 5.21). Moartea, plata păcatului trebuia să vină. Ce mișcător când citim în Romani 5.8: „Dar Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că Hristos a murit pentru noi, pe când eram noi încă păcătoși.” Asemănător citim și în Efeseni 2.4: „Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos.” Ceea ce a fost cu neputință pentru Lege a fost posibil pentru Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi, pentru păcătoși. După Romani 5.6. El a murit și pentru cei fără putere. Tot în acest capitol Dumnezeu ne lasă să știm că suntem împăcați prin Fiul Său care a murit pentru noi; (vers. 10).

Ce stare tristă a fost aceea în care ne-am găsit odinioară. Eram fără putere, nici odată nu ne puteam salva singuri, eram sub povara mulțimii de păcate, departe de Dumnezeu, fără nădejde în lumea aceasta și pe deasupra mai eram și dușmani care în plină ură ne împotriveam Prea Iubitului Său. Pentru astfel de oameni Dumnezeu a lăsat ca Fiul Său prea iubit să moară, și Fiul și-a dat viața de bună voie ca să ne mântuiască pe veci și să ne apropie de inima Tatălui.

Aceasta este o dragoste nemărginită. Oare să nu fim tot timpul mulțumitori pentru această dragoste măreață?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Iată, acestea sunt doar marginile căilor Sale… Dar tunetul puterii Lui cine-1 poate înţelege?” (Iov 26:14, RV) Atât de multe dispoziţii rătăcitoare plutesc prin sufletul meu; nu am nici înţelepciune, nici pricepere cu privire la lucrurile legate de Tine până ce Tu nu îmi luminezi întunericul.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Să faci şi o tablă de aur curat şi să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfinţenie Domnului.”» EXOD 28,36

Exod 28 este un capitol impresionant despre alegerea divină a Lui Dumnezeu. Domnul alege oameni pentru slujbe sfinte. Cine citeşte întreg capitolul va remarca fără îndoială seriozitatea şi caracterul aparte al ceremoniei consacrării preoţilor în slujbă. Odinioară Domnul a ales numai seminţia lui Levi pentru această slujbă sfântă de preot, dar, în Noul Legământ fiecare credincios născut din nou prin Cristos este împărat şi preot: «care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor!» (Apoc. 1,5-6). Dacă privim însă astăzi Biserica lui Isus, vedem din păcate o realitate înspăimântătoare. Mulţi s-au întors la Isus, dar s-au oprit pe «pragul» îndurării Domnului. A te întoarce la El este eliberarea din robia Egiptului spiritual, adică a păcatului. Cine se mai preocupă astăzi cu înţelesul adânc al alegerii pentru slujire? Care au fost la început scopul şi apogeul slujirii? Au devenit cumva leviţii preoţi de dragul preoţiei? A avut slujba lor un scop în sine? Deloc! Ţelul era: «Sfinţenie Domnului!» Un astfel de om I se dăruieşte total lui Dumnezeu şi Îi aparţine Lui cu totul.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.

Luca 5:4

Din această povestire învăţăm necesitatea implicării omeneşti. Tragerea năvodului a fost miraculoasă, totuşi nici pescarul, nici barca şi nici uneltele lui nu au fost ignorate. Toate au fost folosite pentru prinderea peştelui. In acelaşi fel, în mântuirea sufletelor, Dumnezeu foloseşte diferite mijloace. Cât timp stă în picioare economia harului, Dumnezeu este mulţumit să se folosească de absurditatea predicii ca să-i mântuiască pe cei care cred. Atunci când Dumnezeu lucrează fără instrumente, El este slăvit, fără îndoială, dar El însuşi a ales acest plan prin care să fie preamărit pe pământ. Mijloacele, prin ele însele, sunt mai degrabă inutile. „Invăţătorule, toată noaptea am trudit şi n-am prins nimic” (Luca 5:5). Care a fost motivul? Nu erau ei pescari îndeletnicindu-se cu chemarea lor specială? Într-adevăr, nu erau lipsiţi de îndemânare; îşi înţelegeau munca. îşi făcuseră meseria fără pricepere? Nu. Le lipsea hărnicia? Nu, fiindcă trudiseră. Le lipsise perseverenţa? Nu, fiindcă trudiseră toată noaptea. Nu era destul peşte în mare? Cu siguranţă că era, fiindcă de îndată ce a venit Mântuitorul, peştii au potopit năvodul. Atunci care este motivul? Este faptul că mijloacele în sine nu au putere, fără prezenţa lui Isus. Nu putem face nimic fără El. Dar cu Christos putem face toate lucrurile. Prezenţa lui Christos ne conferă succes. Isus stătea în barca lui Petru, şi voia Sa, printr-o influenţă misterioasă, a tras peştii în mreajă. Când Isus este înălţat în biserica Sa, prezenţa Sa este puterea bisericii – strigătul unui rege este în mijlocul ei. „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (loan 12:32). Să pornim în lucrarea noastră de pescuire a sufletelor în dimineaţa aceasta, privind înainte în credinţă şi în jurul nostru cu solemnă îngrijorare. Să trudim până vine noaptea, şi nu vom munci degeaba. Cel care ne îndeamnă să aruncăm mreaja o va umple cu peşte.

Seara

Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt.

Iuda 20

Aceasta este marea caracteristică a rugăciunii adevărate: ,prin Duhul Sfânt”. Sămânţa devoţiunii primite trebuie să vină din grânarul cerului. Numai rugăciunea care vine de la Dumnezeu ajunge la Dumnezeu. Trebuie să aruncăm săgeţile Domnului înapoi la EL. Dorinţa pe care El a înscris-o în inimile noastre îi va mişca inima şi va coborî binecuvântarea, dar dorinţele cărnii nu au nici o putere în faţa Sa. „Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt” înseamnă să te rogi cu înflăcărare. Rugăciunile reci îi cer Domnului să nu fie ascultate. Cei care nu mijlocesc fierbinte nu mijlocesc deloc Unii pot să vorbească despre focul călduţ ca despre rugăciunea călduţă. Este esenţial ca rugăciunea să fie fierbinte. In al doilea rând, înseamnă rugăciune perseverentă. Adevăratul rugător adună forţe în timp ce se roagă, şi devine şi mai insistent atunci când Dumnezeu întârzie să răspundă. Cu cât mai mult timp rămâne poarta închisă, cu atât mai tare bate. Cu cât mai mult întârzie îngerul, cu atât mai hotărât este să nu-l lase să plece fără să-i primească binecuvântarea, (vezi Genesa 3224-30). Insistenţa plină de lacrimi, agonizantă şi invincibilă este plăcută în ochii lui Dumnezeu In al treilea rând, înseamnă rugăciune umilă, fiindcă Duhul Sfânt nu ne umflă de mândrie niciodată. Rolul Său este să ne convingă de păcat, şi prin aceasta să ne facă să ne plecăm în pocăinţă şi sfâşiere a sufletului. Nu vom cânta niciodată „Gloria in excelsis” dacă nu ne vom ruga lui Dumnezeu „depmfundis”. Aceasta înseamnă că nu vom vedea nidodată „slavă în locurile prea înalte” dacă nu vom striga către Dumnezeu „din adâncuri”. In al patrulea rând, înseamnă să te rogi cu iubire. Rugăciunea trebuie să fie parfumată cu iubire, saturată cu iubire – iubire pentru fraţii noştri sfinţi şi iubire pentru Christos. In cele din urmă, înseamnă să oferi rugăciuni care sunt pline de credinţă. Omul îşi atinge ţinta doar atunci când crede. Duhul Sfânt este autorul credinţei El ne şi întăreşte în credinţă, ca să putem crede făgăduinţele lui Dumnezeu. Fie ca această binecuvântată combinaţie de daruri excelente, nepreţuite şi dulci ca miresmele negustorului, să ne înmiresmeze interiorul, fiindcă Duhul Sfant este în inimile noastre! Mangâietorule binecuvântat, ajută ca slăbiciunea noastră în rugăciune să se transforme în puterea Tu înlăuntrul nostru

IZVOARE IN DEŞERT

Nu vă îngrijoraţi de nimic. (Filipeni 4:6)

Destul de mulţi creştini trăiesc într-o stare teribilă de îngrijorare, fiind mereu neliniştiţi de problemele vieţii. Secretul trăirii într-o pace perfectă în mijlocul ritmului febril al vieţii zilnice este un secret ce merită din plin să fie cunoscut. Ce bine a făcut vreodată îngrijorarea? N-a făcut niciodată pe nimeni mai puternic, n-a ajutat pe nimeni să facă voia lui Dumnezeu, nici n-a oferit nimănui o cale de scăpare din neliniştea şi confuzia lui. Îngrijorarea doar distruge eficacitatea unei vieţi care altfel ar putea fi folositoare şi frumoasă. A fi neliniştit şi plin de griji şi îngrijorări este absolut interzis de Domnul nostru, care a spus: „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?»” (Matei 6:31). El nu vrea să spună că nu trebuie să fim prevăzători sau că viaţa noastră nu trebuie să aibă niciodată un plan sau un model al ei. El vrea să spună pur şi simplu că nu trebuie să ne îngrijorăm de aceste lucruri.Oamenii vor cunoaşte că trăieşti într-o stare constantă de îngrijorare după adânciturile de pe faţa ta, după tonul vocii tale, după atitudinea ta negativă, şi după lipsa de bucurie din duhul tău. Deci urcă pe înălţimile unei vieţi abandonate în mâna lui Dumnezeu, şi perspectiva ta se va schimba până-ntr-atât încât vei privi în jos pe norii de sub picioarele tale. Darlow Sargeant

Este un semn de slăbiciune să te îngrijorezi şi să te frămânţi mereu, îndoindu-te de toate şi neavând încredere în nimeni. Se poate câştiga ceva prin asta? Nu ne facem noi doar incapabili de acţiune, şi ne detaşăm mintea de abilitatea de a lua decizii înţelepte? Pur şi simplu ne cufundăm în luptele noastre când am putea pluti peste ele prin credinţă.O, pentru harul de a fi liniştiţi! O, „opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu [Yehova] sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)! „Sfântul lui Israel” (Psalmul 89:18) îi va apăra şi-i va elibera pe ai Săi. Putem fi siguri că fiecare cuvânt al Său va rămâne în picioare pentru totdeauna, chiar dacă munţii s-ar prăbuşi în mare. El merită încrederea noastră totală. Deci vino, suflete al meu, întoarce-te la locul tău de odihnă, şi odihneşte-te în dulcea îmbrăţişare a Domnului Isus. selectat

Pacea va umple adâncul sufletului tău

    Când eşti liniştit!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 30.124

Domnul îl invită pe Ieremia să consemneze toate cuvintele Sale întro carte, astfel ca generaţiile care vor urma să se poată referi la ea. Acesta este încă şi privilegiul nostru: noi nu mai avem în mijlocul nostru nici profeţi, nici apostoli care să ne înveţe, dar Dumnezeu Sa îngrijit să ne păstreze Cuvântul Său scris, singurul izvor de adevăr pentru sufletele noastre.

Tot prin Scripturi, Israel va primi în mijlocul necazului său celui mare mângâieri şi promisiuni.

În v. 11 strălucesc în acelaşi timp sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu: „Nu te voi socoti nicidecum vinovat” (sau: „Nu te voi lăsa cu totul nepedepsit”) – zice Domnul. Dumnezeul sfânt nu poate trece cu vederea cu niciun chip răul, ci El Însuşi trebuie săi pedepsească pe ai Săi. Fiind însă totodată şi Dumnezeul dragostei, El aplică „cu măsură” (lit. „cu judecată”) corecţia şi nu dă nicio lovitură în plus dacă nu este necesar (vezi şi cap. 10.24; 46.28).

Versetele 18 şi 19 din cap. 31 ne vor arăta efectele acestei corecţii salvatoare (1 Corinteni 11.32); în acelaşi timp, citind v. 1822, simţim cât Se bucură Dumnezeu la gândul că va vindeca şi va restaura poporul Său. „Cine este cel care îşi predă (sau: îşi pune garanţie) inima?”, întreabă Domnul (v. 21). Cât despre noi, suntem cumva creştini din conformism, ori din obicei? Sau dintre aceia care neam angajat cu adevărat inima pentru Domnul?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ioan 13:1-17

UN DUBLU HOŢ

…trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă iată ce urăsc eu. Proverbele 8:13

Mândria păcătoasă ne jefuieşte de două binecuvântări – bucuria de-a ne dărui altora şi bucuria de-a primi de la alţii. Un fost pastor, membru al bisericii pe care o păstoream, s-a privat pe sine de ocazia de-a servi ca diacon pentru că simţea că această poziţie era sub nivelul demnităţii sale. A devenit un om nefericit şi neîmplinit deoarece era prea mândru ca să fie un diacon după ce fusese pastor.

Mândria ne fură şi de binecuvântarea de-a primi. Un bărbat în vârstă, rămas văduv, şi care nu avea copii, era incapabil să gătească o mâncare bună şi să-şi păstreze curăţenia în casă. Am aranjat cu cineva să vorbească cu el şi să-l ia la plimbare într-o zi când un grup de surori din biserică voiau să meargă să-i facă întreaga casă lună. Când s-a întors acasă, s-a înfuriat. Apoi când femeile i-au trimis o mâncare caldă, hotărâte să facă acest gest în fiecare zi, a refuzat mâncarea. Era prea mândru ca să accepte ajutorul cuiva.

Petru, la fel ca noi toţi, avea lupte cu mândria păcătoasă. Când L-a văzut pe Isus că se apropie de el cu ligheanul, s-a lăsat cuprins de mândrie care l-a dus iniţial la a-L refuza pe Isus să-i spele picioarele. Petru, împreună cu ceilalţi ucenici, a fost împiedicat de mândrie să-şi ia rolul de slujitor pentru a spăla picioarele celorlalţi.

Trebuie să fim gata să luăm rolul de slujitori şi să ne dăruim altora. Dar trebuie, de asemenea, să fim gata să primim de la alţii. Să nu lăsăm ca mândria să ne jefuiască de bucuria dublă de-a sluji şi de-a ni se sluji.    – H.V.L.

De-ţi doreşti bucuria lui Cristos

În inimă izvor răcoritor,

Alungă-ţi egoismul păcătos

Şi ia-ţi slujba de rob ascultător.    – D.J.D.

Binecuvintările Domnului sunt adeseori jertfite pe altarul mândriei.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Nu cu cele pieritoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați, … ci cu sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. 1 Petru 1.18,19

Evanghelia nu numai că proclamă iertarea de vină și îndreptățirea, ci ni-L și descoperă pe Dumnezeu ca Răscumpărător. Iahve le-a spus fiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul; și Eu vă voi scoate de sub poverile egiptenilor și vă voi elibera din robia lor și vă voi răscumpăra cu braț întins și cu mari judecăți” (Exod 6.6). O frumoasă ilustrație a răscumpărării se găsește în cartea Rut. Prin dreptul de răscumpărare, Boaz a luat pentru sine atât o soție, cât și o moștenire.

În Noul Testament găsim răscumpărarea și îndreptățirea menționate în Romani 3. Suntem „îndreptățiți … prin răscumpărarea care este în Hristos Isus”. Aceste diverse aspecte ale lucrării lui Hristos și ale efectelor ei stau într-o strânsă legătură, astfel încât nu putem avea pe unele fără celelalte, deși ele sunt de asemenea distinse cu claritate. Hristos a împlinit marea lucrare necesară pentru plata tuturor datoriilor pe care le aveam și, în felul acesta, răscumpărarea pentru noi este în El. Ea cuprinde chiar și învierea trupului, fiindcă citim în Efeseni 1.14: „Pentru răscumpărarea posesiunii dobândite”. Aceasta este răscumpărarea pentru care încă așteptăm, iar ea se va împlini la venirea Domnului Isus pentru cei ai Săi.

Răscumpărarea este o lucrare divină, nu omenească. Dumnezeu nu-Și lasă niciodată neîmplinită lucrarea, așa cum vedem în istoria răscumpărării lucrate de El în Egipt. El nu i-a răscumpărat pe fiii lui Israel prin sângele mielului, pentru ca apoi să uite de ei și să-i lase în continuare sub apăsarea robiei. Nu, ci pe toți cei pe care îi răscumpărase prin sânge i-a și scos din Egipt prin puterea Lui măreață. Dumnezeu Își va duce la bun sfârșit și lucrarea Sa cu privire la noi. Toți cei răscumpărați prin sângele scump al lui Hristos vor avea trupurile răscumpărate la venirea Sa.

F B Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Iată, și corăbiile, cât de mari sunt, și, măcar că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă foarte mică … Iacov 3.4

Efectul lucrului mic

În octombrie 1871, asupra orașului Chicago s-a abătut una din cele mai mari catastrofe, denumită „Marele foc”. Tradiția spune că incendiul a fost declanșat, când vaca doamnei O’Leary a răsturnat cu copita lampa de lângă ea. Dacă acest lucru este adevărat sau nu, nu știm cu precizie. Dar adevărul este că incendiul a distrus o treime din oraș, aproximativ 300 oameni au pierit, circa 100.000 oameni au rămas fără locuință, iar 1.600 magazine au ars.

La temelia lucrărilor mari stau lucruri mici. La un incendiu mare este suficient un chibrit. O ceartă mare poate începe de la un cuvânt nepotrivit. Când privim viața din perspectiva biblică, putem observa că decizii mici au condus la lucrări mari. La începutul creștinismului, un tânăr, pe nume Saul, era plin de râvnă pentru religia strămoșilor săi. Și nu numai atât. În râvna sa pentru religia iudaică, amenința cu uciderea ucenicilor Domnului. Dar, într-o zi, acest tânăr a fost oprit din calea sa de Mântuitorul prigonit în ucenicii Săi. Întrebarea lui Saul – „Doamne, ce vrei să fac?” – a primit un răspuns clar. De la această simplă și sinceră întrebare, a început o viață cu totul nouă. Efectul unei întrebări mici a îndreptat spre adevărata țintă toată viața acelui tânăr, și prin el și viața altora. Această întrebare mică poate avea efecte mari în viața noastră, a fiecăruia.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

BENEFICIILE MERSULUI LA BISERICĂ

„Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnului!” (Psalmul 122:1)

     Oamenii stau departe de biserică din mai multe motive. Uneori, ei se simt stingheriți întrucât credința lor nu este așa de bună precum cred ei că ar trebui să fie. Sau încă se luptă cu anumite probleme. Sau se simt deprimați pentru că au impresia că celorlalți le merge bine, iar lor nu. Nu lăsa ca descurajarea să te îndepărteze de familia ta spirituală! Ai nevoie de dragostea și de sprijinul lor. Ai nevoie să-i auzi spunând: „Noi am reușit, și prin harul lui Dumnezeu și tu vei reuși!” Biblia spune: „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei.” (Evrei 10:25)

Cuvântul „a părăsi” este luat din trei cuvinte grecești care s-ar putea traduce „afară”, „jos” și „în urmă”. El descrie o persoană care se simte lăsată pe dinafară, decăzută spiritual și emoțional și cu mult în urma tuturor. În clipa în care ai aceste sentimente, diavolul îți șoptește: „Nu te duce astăzi la biserică; ce să faci tu acolo, între toți acei oameni cumsecade?!”

Dacă diavolul te poate separa de ceilalți credincioși tocmai atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, el îți poate fura ceea ce ți-a pregătit Dumnezeu. Firește, poți sta acasă, poți citi Biblia și poți urmări programul creștin de la radio sau de la televizor. Dar când ești înconjurat de familia ta spirituală primești răspunsuri, experimentezi bucurie și primești încurajarea pe care nu o poți găsi nicăieri altundeva. Biserica este ultimul loc în care ar vrea diavolul să te duci, când te simți căzut. El știe că dacă mergi acolo, vei fi atins de prezența Domnului și vei reuși să te târăști afară din groapa în care ai căzut. Așa că, du-te la biserică!

7 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Împăcarea

Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El.

2 Corinteni 5:21

Păcatul este o relaţie fundamentală; el nu înseamnă a face rău, ci a fi rău, a avea o independenţă deliberată şi hotărâtă faţă de Dumnezeu. Creştinismul pune totul pe baza naturii reale, radicale a păcatului. Alte religii se ocupă de păcate; numai Biblia se ocupă de păcat. Primul lucru cu care S-a confruntat Isus Cristos în oameni a fost ereditatea păcătoasă; motivul pentru care mesajul Evangheliei şi-a pierdut forţa provocatoare şi puterea exploziva este faptul că am ignorat acest adevăr în modul nostru de prezentare a Evangheliei.

Adevărul revelat al Bibliei nu este că Isus Cristos a luat asupra lui păcatele noastre carnale, ci faptul că a luat asupra Lui natura noastră ereditară de a păcătui, pe care nu o poate schimba nici un om. Dumnezeu L-a făcut pe propriul Său Fiu păcat pentru ca El să-l poată face pe păcătos un sfânt. În toată Biblia ni se arată că Domnul nostru a purtat păcatul lumii prin identificarea cu noi, nu prin compasiunea fată de noi. El a luat în mod deliberat pe propriii Lui umeri şi a purtat în propria Lui persoană păcatul cumulat al întregii rase umane – „Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi” şi. în felul acesta. El a pus întreaga rasă umană pe temelia răscumpărării. Isus Cristos a reabilitat rasa umană; a pus-o înapoi acolo unde a destinat-o Dumnezeu să fie; oricine poate ajunge să fie una cu Dumnezeu pe baza a ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce.

Omul nu se poate răscumpăra singur; răscumpărarea este lucrarea lui Dumnezeu şi ea este absolut terminată şi completă; aplicarea ei la oameni în mod individual ţine de acţiunea lor individuală. Trebuie întotdeauna făcută o distincţie între adevărul revelat al răscumpărării şi experienţa conştientă a mântuirii în viaţa unui om.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mînca cele mai bune roade ale ţării”. ISAIA 1:19

Ascultarea de Cuvîntul lui Dumnezeu a fost totdeauna urmată de binecuvîntarea Lui, iar neascultarea a fost totdeauna urmată de pedepse disciplinare şi adeseori, de mari nenorociri. Istoria poporului evreu este cea mai evidentă ilustrare a acestui adevăr. Avem mult de învăţat din istoria lui Israel. A asculta în toate lucrurile pînă în cele mai mici amănunte, a asculta fără comentarii, fără să înţelegem, a asculta într-un duh filial, iată ce vrea Dumnezeu de la noi. Duhul acesta de ascultare nu ne este natural. Dacă ar fi fost aşa, primii oameni n-ar fi nesocotit pe Dumnezeu prin neascultarea lor. Ascultarea trebuie învăţată şi ce bine cînd ea este de bună voie şi nu trebuie învăţată prin disciplinare. Fiul lui Dumnezeu „a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit” (Ev. 5:8), şi prin acest mijloc El a slăvit pe Dumnezeu pe pămînt. Numai El putea să trăiască o viaţă de ascultare totală de voia lui Dumnezeu ca Om adevărat şi ca Dumnezeu adevărat. Domnul Isus să ne dea harul să învăţăm ascultarea de la El! Dumnezeu nu vrea să ascultăm ca un sclav care se teme de pedeapsă, sau ca un mercenar care are un profit din servilismul lui. Ascultarea adevărată îşi are izvorul în recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

O, dacă ar lucra El ca mulţumirea, lauda şi recunoştinţa reală să caracterizeze viaţa noastră. Dacă sîntem într-o adevărată părtăşie cu Domnul Hristos (nu închipuită), dacă atitudinea noastră faţă de Dumnezeu este filială, nu vom putea face altfel decît să ascultăm din dragoste şi această ascultare nu va fi grea pentru că motivul ei este iubirea faţă de Tatăl nostru care ne-a iubit întîi (1 Ioan 2:19). Şi atunci, ca nişte copii ascultători vom iubi disciplinarea şi vom trăi dragostea ascultării şi ascultarea dragostei – ascultare de bună voie a unui fiu care dispune de toate bogăţiile tatălui său. O astfel de ascultare este cu siguranţă urmată de binecuvîntările Lui, atît cu privire la pămînt – „veţi mînca din cele mai bune roade ale ţării” – cît mai ales de „orice binecuvîntare duhovnicească în locurile cereşti, în Hristos” (Ef. 1:3).”Cînd voia lui Dumnezeu ne este descoperită, putem merge înainte cu o desăvîrşită siguranţă. Dumnezeu este cu noi numai dacă ascultăm. A ne lăsa călăuziţi de propria noastră voinţă, este o stare care ne produce numai pagube în toate privinţele. Israel, în pustie, nu ştia unde merge, dar înainta fără şovăială, urmînd direcţia indicată de stîlpul de nor. Împrejurările n-au putere asupra celui credincios cînd el este pe calea ascultării de Dumnezeu în toate împrejurările. A asculta de Dumnezeu este mai important decît orice. Urmîndu-L într-o deplină ascultare, credinciosul este în stare să umble ori de cîte ori „se ridică norul” fără să ştie, ca Israel din vechime, unde merge, dar deplin încredinţat fiind că Domnul îl va conduce pînă în „ţara făgăduinţei”. Trebuie să facem aceasta în toate amănuntele vieţii de fiecare zi. Cînd nu sîntem atenţi la noi, atunci cînd toate ne merg bine, nu-L vom putea deosebi în greutăţi. Copilul lui Dumnezeu nu se bucură numai de mîntuirea Lui, el este bucuros de a face voia Tatălui. Aceasta era bucuria Domnului Isus.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor”. Rom. 1:18.

De aceea, decide-te să-L slujeşti în toate pe Dumnezeu şi să laşi deoparte ceea ce nu-i este plăcut, şi să faci ceea ce-I este plăcut. Aceasta înseamnă pocăinţă. Să nu-ţi închipui că este imposibil: „Iată, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui nu este prea tare ca să audă. Să nu te gândeşti că este greu să trăieşti pentru Dumnezeu şi că tu nu vei mai avea parte de bucurii, pentrucă nu este aşa. Când eram necredincios şi eu m-am gândit că este un lucru plictisitor să trăieşti pentru Dumnezeu, dar am avut parte de surpriză, după ce m-am pocăit. Ceea ce am experimentat atunci, nu mi-am putut închipui mai înainte: o astfel de mântuire şi fericire! Nu m-aş fi gândit niciodată, că zilele vor trece aşa de repede; este cel mai frumos lucru să-L urmezi pe Domnul Isus din toată inima ta. Desigur, că vom avea parte de batjocuri şi de ocară; şi totuşi ne putem bucura pentrucă răsplata noastră va fi mare în ceruri. Pentrucă Isus spune: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărâ, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înaintea voastră. Să-L mărturiseşti pe Isus şi să nu-ţi fie ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. Oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. Dar dacă-L mărturisim şi credem în mântuirea adusă de Isus, atunci suntem scăpaţi de mânia care va urma şi Domnul Isus ne va mărturisi înaintea Tatălui Său din ceruri.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

TOTDEAUNA ÎNTÂI LA ADUNARE

El merge înaintea voastră în Galilea; acolo îl veţi vedea, cum v-a spus. Marcu 16.7

Acolo unde a spus El să vină ucenicii, acolo trebuiau să-L găsească la timpul hotărât. Domnul Isus îşi ţine cuvântul dat. Dacă El ne făgăduieşte că ne va primi la tronul harului Său sau în adunarea ucenicilor Săi, putem fi siguri că acolo îl vom întâlni. Noi, la rândul nostru putem să lipsim de la întâlnirea cu El din cauza leneviei noastre sau a necredinţei noastre, dar El nu va lipsi niciodată. „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu de faţa”, a zis El. El n-a zis „voi fi de faţă”, ci „sunt şi Eu de faţă”.Domnul Isus vine cel dintâi la întâlnire: „El merge înaintea voastră”. Inima Lui şi bucuria Lui sunt poporul Lui; de aceea El nu întârzie niciodată să vină la întâlnire cu cei credincioşi, întotdeauna El ne ia înainte.El Se descoperă acelora care-I urmează. „Acolo îl veţi vedea.” Ce vedere binecuvântată! Noi nu ţinem deloc să îi vedem chiar pe cei mai mari oameni, ci să-L vedem pe El! Asta înseamnă să te umpli de bucurie şi de pace. Şi noi îl vom vedea, căci El făgăduieşte să vină la cei care cred în El şi să li Se arate lor. Fii sigur că aşa va face şi cu tine, căci El lucrează întotdeauna după făgăduinţa „Cum v-a spus”. Agaţă-te dar de acest cuvânt şi fii sigur că până la sfârşit El va lucra pentru tine, „aşa cum ţi-a spus”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson și de Ieftaie. Evr. 11,32.

Înaintea morții lui, Iosua a chemat poporul și i-a spus să se decidă cui vrea să-i slujească: lui Dumnezeu sau idolilor. Poporul a răspuns: „Și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.” (Iosua 24.18). Dar după moartea lui Iosua și a celor care au văzut lucrurile lui Dumnezeu s-a născut altă generație, „care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.” pud. 2.10). Unde au rămas însă învățăturile părinților? întotdeauna copiii lui Israel au făcut ce e rău în ochii lui Dumnezeu în așa fel încât El a trebuit să se folosească de dușmanii lor ca sistem de îndreptare. Sub jugul asupritorilor strigau către Dumnezeu și El îi salva. Patru asemenea situații sunt amintite în Evrei 11 dar nu după cronologia lor care ar fi fost astfel: Barac, Ghedeon, Iefta și Samson. Prin aceasta vedem că Dumnezeu ia seama la lucrările și umblarea fiecărui credincios. De aceea Ghedeon stă pe locul întâi. Deși credința acestui om nu ajunge la înălțimea celor amintiți mai înainte în Evrei 11, harul lui Dumnezeu nu uită nici pe cel mai slab credincios ci îl pune la un loc de neuitat în Cuvântul Său. Barac, cel de-al doilea este dependent de Debora în ascultarea soliei lui Dumnezeu. Samson care a fost un om de credință, arăta o puternică pornire firească; pe când Iefta era un om cu o lucrare superficială ce l-a costat o jertfă mare.

Noi nu suntem judecători în Israel, ci credincioși și dacă Dumnezeul nostru a scos la iveală viața acestor patru oameni, atunci El este Acela care ne va aduce la judecată toate neajunsurile noastre cu mult har. Ce mângâiere pentru noi!

Dacă oamenii sunt gata să-și dea viața pentru patria lor, cu atât mai mult ar trebui să fie gata creștinii să-și piardă viața pentru Hristos și pentru Evanghelie.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Cu siguranţă, Doamne, că nu am nevoie de mai multă confirmare a adevărului cuvintelor Tale cu privire la inima umană; dacă va fi voia Ta, nu vreau să ştiu mai mult despre aceasta. Vreau să ştiu mai mult despre Realitatea măreaţă şi plină de har a Răscumpărării Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!»

IOAN 1,29

Ştii că acest Isus care a fost crucificat şi a murit pentru tine pe cruce este Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor? Stii că Dumnezeul cel veşnic nu oboseşte niciodată? Inţelepciunea Sa nu poate fi pătrunsă; El guvernează întreg universul. De fapt nu există legi ale naturii, ci totul este pus în mişcare prin Persoana şi prin voinţa Sa. In Isaia 9,6 citim: «... domnia va fi pe umărul Lui». Acest Isus, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, este atât de puternic încât duce întreg universul pe umerii Săi. Acum citeşte şi pasajul din Lu-ca 15,4-5. Aici îl vei descoperi pe Dumnezeul măreţ drept Păstorul cel bun, Fiul Omului. El ne vorbeşte despre cele o sută de oi pe care le are şi despre felul în care, atunci când pierde una, merge şi o caută până o găseşte şi o aduce înapoi pe umerii Săi. Crezi că aceşti umeri puternici au cedat vreodată? Da, la un moment dat în istorie au cedat sub o povară care este mai grea decât întreg universul: «Iată Mielul Lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» (loan 1,29). Isus Hristos a murit purtând povara păcatelor noastre, dar moartea nu a putut să-L ţină. A înviat şi trăieşte! Glorie Lui!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău?

Numeri 11:11

Tatăl nostru ceresc trimite necazuri frecvente care să ne încerce credinţa. Dacă credinţa noastră valorează ceva, va rezista testului. Spoiala se teme de foc, dar aurul nu. Pietrele artificiale se tem să fie atinse de diamant, dar adevăratele bijuterii nu se tem de test. Este o credinţă slabă cea care se încrede în Dumnezeu doar atunci când prietenii sunt adevăraţi, trupul sănătos şi afacerile profitabile. Adevărata credinţă se tine de credincioşia Domnului atunci când prietenii se duc, trupul este bolnav, sufletul descurajat şi lumina feţei Tatălui se ascunde. Credinţa care poate spune în cel mai mare necaz: „N-am nimic de nădăjduit, dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui” (Iov 13:15) este o credinţă născută în cer. Domnul îşi îndurerează slujitorii ca să se slăvească pe Sine, fiindcă El este slăvit prin darurile poporului Său, care sunt lucrarea mâinilor Lui. Atunci când „necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea” (Romani 5:3), Domnul este onorat prin creşterea acestor virtuţi. Nu am auzi niciodată muzica harpelor dacă coardele nu ar fi atinse, nu ne-am bucura de must dacă strugurii nu ar fi zdrobiţi în teasc, nu am descoperi parfumul scorţişoarei dacă nu ar fi presată şi bătută, şi nu am simţi căldura focului dacă nu s-ar consuma cărbunii. Înţelepciunea şi puterea marelui Lucrător sunt descoperite în încercările prin care trec vasele îndurării Sale. Nefericirile prezente ne îndreaptă către bucuriile viitoare. Trebuie să existe umbre în tablou ca să se vadă frumuseţea luminii. Am putea fi atât de suprem binecuvântaţi în cer dacă nu am cunoaşte blestemul păcatului şi durerea pământului? Nu este pacea mai dulce după conflict, şi odihna mai binevenită după trudă? Oare amintirea suferinţelor trecute nu măreşte binecuvântarea slavei? Sunt multe alte răspunsuri mângâietoare la întrebarea care a deschis scurta noastră meditaţie. Să păstrăm aceste gânduri pe tot parcursul zilei.

Seara

În cine ţi-ai pus dar încrederea?

Isaia 36:5

Cititorule, aceasta este o întrebare importanta. Ascultă răspunsul Creştinului, şi vezi dacă este şi al tău. „In cine ţi-ai pus dar încrederea?” „Eu cred”, spune Creştinul, „într-un Dumnezeu întreit Cred în Tatăl, şi ştiu că El m-a ales „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Cred că El mă va îngriji în providenţa Sa, mă va învăţa, mă va călăuzi, şi mă va corecta, dacă este nevoie, ca să mă aducă înapoi în casa Lui, unde sunt „multe locaşuri” (loan 14:2). Cred în Fiu. El este Dumnezeu din Dumnezeu, Omul Isus Christos. Cred că El îmi spală toate păcatele prin jertfa Sa, şi mă îmbracă cu neprihănirea Lui desăvârşită. Cred că El este Mijlocitorul meu, că prezintă rugăciunile şi dorinţele mele în faţa tronului Tatălui Său. Cred că va fi Avocatul meu şi în Ziua cea din Urmă, să-mi pledeze cauza şi să mă îndreptăţească. Cred în El pentru ceea ce este, pentru ce a făcut, şi pentru ce a făgăduit să facă. Cred în Duhul Sfânt El a început să mă izbăvească din păcatele înnăscute, şi cred că El le va izgoni pe toate. Cred că îmi potoleşte temperamentul, îmi supune voinţa, îmi luminează înţelegerea, îmi controlează pasiunile, îmi alină disperarea, îmi ajută slăbiciunea şi îmi iluminează întunericul. Cred că El locuieşte în mine şi în viaţa mea; domneşte în mine ca Rege, îmi sfinţeşte spiritul, sufletul și trupul, şi mă va face să locuiesc cu „moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12) pentru totdeauna”. O, binecuvântată încredere. Este o binecuvântare să te încrezi în Cel a cărui putere nu va slăbi niciodată, a cărui dragoste nu va pieri niciodată, a cărui bunătate nu se va schimba niciodată, a cărui înţelepciune nu va scădea niciodată, şi a cărui bunătate desăvârşită nu va fi niciodată micşorată! Binecuvântat eşti şi tu, cititorule, dacă ai această credinţă! Cu ea, te vei bucura de pace acum, şi de slavi în viaţa viitoare. Temelia credinţei tale nu se va zgudui niciodata.

IZVOARE IN DEŞERT

Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său!Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui! (Isaia 50:10)

Ce trebuie să facă un credincios în vremuri de întuneric – un întuneric de nedumeriri şi confuzie – un întuneric nu al inimii, ci al minţii? Aceste vremuri de întuneric vin la un ucenic credincios care umblă supus în voia lui Dumnezeu. Ele vin ca nişte perioade în care el nu ştie ce să facă sau pe care drum s-o apuce. Cerul lui se acoperă cu nori, şi lumina clară a cerului nu mai străluceşte pe cărarea lui, aşa încât el se simte ca şi cum ar bâjbâi după drumul lui prin întuneric complet.Dragul meu credincios, te descrie aceasta pe tine? Ce ar trebui să faci în vremuri de întuneric? Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu: „Cine umblă în întuneric…să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!” De fapt, primul lucru pe care trebuie să-l facă e nimic. Acesta este un lucru dificil de făcut pentru natura noastră umană umilă. Este o zicătoare: „Când eşti zăpăcit, nu te grăbi”. Cu alte cuvinte, „Când eşti confuz şi nu şti ce să faci, nu fă nimic”. Când te găseşti într-o ceaţă spirituală, nu alerga înainte, ci încetineşte pasul vieţii tale. Şi dacă este necesar, ţine corabia vieţii tale ancorată sau legată la doc.Este bine să te încrezi pur şi simplu în Dumnezeu, pentru că atunci când ne încredem, El poate lucra. Îngrijorarea, însă, Îl împiedică să facă ceva pentru noi. Dacă întunericul care ne acoperă produce spaimă în inimile noastre şi alergăm încoace şi-ncolo, căutând în van să găsim o cale de ieşire din încercarea întunecată în care ne-a aşezat providenţa lui Dumnezeu, atunci Domnul nu poate lucra pentru noi.Numai pacea lui Dumnezeu va linişti minţile noastre şi va da odihnă inimilor noastre. Trebuie să punem mâna noastră în a Lui ca un copil mic şi să-L lăsăm să ne conducă în lumina strălucitoare a soarelui iubirii Sale. El cunoaşte calea de ieşire din pădurea deasă şi întunecoasă, aşa că ne putem urca în braţele Lui, încrezându-ne în El că ne va salva, arătându-ne cel mai scurt şi cel mai sigur drum.

Dr. Pardington

Să ne aducem aminte că niciodată nu suntem fără pilot – chiar când nu ştim pe ce drum să apucăm.

Persistă, inima mea, în credinţa ta –

    Numai cei neclintiţi câştigă cununa;

Cel care, atunci când vânturile furtunoase întorc corabia,

    Se desparte de ancora lui, se va scufunda;

Dar cel pe care îl susţine Isus prin toate,

    Va rămâne în picioare, chiar dacă cerul şi pământul s-ar prăbuşi.

Persistă! Va veni un sfârşit al necazurilor;

    Speranţa se va înălţa biruitoare din ţărână;

Furtuna prevesteşte vara de mâine;

Crucea arată spre paradis;

Tatăl domneşte! Deci orice îndoială să înceteze;

    Persistă, inima mea. Persistă, rabdă până la capăt.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 29.1532

Lucrarea fatală a profeţilor mincinoşi nu se limita nicidecum numai la Ierusalim şi la Iuda. Chiar şi la Babilon, din rândul poporului deportat, unii dintre ei propagau „cuvinte de minciună” (v. 23). În scrisoarea lui, Ieremia îi pune în gardă pe cei „captivi” cu privire la ei şi anunţă sfârşitul groaznic a doi dintre aceşti oameni răi, Zedechia şi Ahab. Un al treilea, Şemaia, scrisese din Babilon către poporul rămas la Ierusalim, pentru al stârni la răzvrătire împotriva Domnului (sf. v. 32), iar întruna din scrisorile lui, acest om nu sa sfiit nici chiar să propună un nou preot, cu ajutorul căruia avea de gând să pună mâna pe Ieremia. Însă, aşa cum Ieremia va scrie (şi pentru sine) mai târziu, în plângerile sale: „Cine este acela care zice ceva şi se împlineşte fără să fi poruncit Domnul?” (Plângeri 3.37), şi Şemaia trebuie să audă sentinţa Domnului împotriva lui.

De câte ori nu vom vedea cum şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu vor fi nevoiţi săi denunţe pe învăţătorii falşi şi pe lucrătorii răi, în epistolele lor inspirate… (expl. Galateni 1.7; Filipeni 3.2; 2 Petru 2.1; 1 Ioan 2.18; Iuda 3.4). Copii ai lui Dumnezeu, siguranţa noastră constă în a cunoaşte bine glasul Păstorului celui bun (Ioan 10.4,5)! Atunci nul vom putea confunda cu vreun alt glas.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Samuel 1:19-28

ÎNTREAGA VIATĂ SALVATĂ

Pentru copilul acesta mă rugam… vreau să-l dau Domnului; toată viaţa lui să fie dat Domnului.
1 Samuel 1:27, 28

Indrumarea din fragedă pruncie a copilului către Domnul este de-o importanţă vitală. Satan îşi caută prada de tânără, şi copiii noştri pot fi feriţi de uneltirile lui numai atunci când picioarele lor le sunt călăuzite prin rugăciuni spre Cel ce-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6). Multe dureri de inimă pot fi prevenite şi multe realizări frumoase se pot atinge atunci când îi călăuzim pe fiii şi fiicele noastre la Isus din primăvara vieţii lor. Intreaga viaţă poate fi scutită de consecinţele unui stil de viaţă păcătos şi poate fi consacrată Domnului.

Isaac Watts a fost mântuit pe când avea 9 ani. Imnurile sale au încurajat inimile milioanelor de oameni. Jonathan Edwards, ale cărui mărturii clare şi predici dinamice au stârnit întreaga Nouă Anglie pentru Dumnezeu, a fost convertit la numai 7 ani. Matthew Henry a fost adus la Cristos la vârsta de 11 ani, şi de-a lungul multor ani de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu, a produs binecunoscutul comentariu al Scripturilor. Mii de alţi bărbaţi şi femei au fost aduşi la piciorul crucii pe când erau tineri şi întreaga lor viaţă a putut fi dedicată lui Cristos.

Sunt copiii tăi instruiţi să urmeze calea Domnului? Ai vorbit cu ei în mod serios despre mântuirea lor? Este foarte important ca părinţii să-şi înconjoare copiii cu dragoste şi rugăciuni, şi să le vorbească devreme despre Cristos. Aceasta poate însemna salvarea unei întregi vieţi. – H.G.B.

„Unde, Doamne, oi semăna sămânţa Ta divină,

Ca s-aducă roadă sfântâ mai deplină?”

Domnul auzindu-l i-a răspuns zâmbind:

„Planteaz-o-n inima unui copil plăpând!”    – Anonim

Aducând un copil la mântuire – vei salva o întreagă viaţă din pieire.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și a fost așa: în zilele acelea, când nu era împărat în Israel, era un levit care locuia temporar în latura mai îndepărtată a ținutului muntos al lui Efraim și și-a luat o țiitoare din Betleemul lui Iuda. Și țiitoarea lui i-a fost necredincioasă și a plecat de la el în casa tatălui ei … Și soțul ei s-a ridicat și s-a dus după ea, să-i vorbească inimii, ca s-o aducă înapoi. Și erau cu el slujitorul lui și o pereche de măgari. Și ea l-a dus în casa tatălui ei și, când l-a văzut tatăl tinerei femei, s-a bucurat să-l întâlnească. Și socrul său, tatăl tinerei femei, l-a ținut și a rămas la el trei zile; și au mâncat și au băut și au rămas acolo.
Judecători 19.1-4

Judecătorii lui Israel – Falimentul moral – Lipsa unui discernământ evlavios

Capitolele finale ale cărții Judecători prezintă o serie de evenimente care au avut loc la scurt timp după moartea lui Iosua. Pe atunci nu era un împărat în Israel și fiecare făcea ceea ce era drept în ochii săi. Privind la aceste capitole vedem o completă lipsă de evlavie și de discernământ spiritual din partea celor implicați, ceea ce trebuie să constituie o solemnă atenționare pentru noi toți.

Leviții erau ajutoare ale preoților și trebuiau să-I slujească lui Dumnezeu și să învețe pe popor legea și judecățile Sale. Ei trebuiau să fie exemple ale evlaviei pentru cei din popor. Atunci de ce un levit să aibă o țiitoare? Planul lui Dumnezeu de la început a fost ca bărbatul să aibă o singură soție, iar aceasta să-i fie un ajutor potrivit. De asemenea, încă de la început, Dumnezeu a dorit credincioșie în legătura de căsătorie, fiindcă relația dintre un soț și o soție este o imagine a relației minunate dintre Hristos și Adunare.

În pasajul nostru, pare să nu fi existat nici o judecată a păcatului comis de acea femeie. Dimpotrivă, levitul s-a bucurat de ospețe cinci zile alături de tatăl ei. Imoralitatea, petrecerile, drogurile, alcoolul și pornografia sunt considerate normale astăzi în lume. Dumnezeu însă le numește „plăcerile de o clipă ale păcatului”.

Acest levit refuză apoi să petreacă noaptea într-o cetate a iebusiților. Ce ipocrizie! După care, pentru a se proteja pe sine, o lasă pe țiitoarea sa pradă destrăbălării oamenilor din Ghibea.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.
Psalmul 125.1

Aproape de țărm

Istorioara de ieri ne ajută să înțelegem bine că de multe ori în viață, chiar atunci când mai avem puțin de parcurs până la o țintă, la un țărm, noi descurajăm. De ce? Pentru că nu păstrăm în minte imaginea scopului nostru, vedem doar ceața, uităm că încrederea în Domnul este suportul nostru moral.

Toți oamenii au nevoie de încurajare, inclusiv tu și eu! Nimic nu te ridică mai mult decât încurajarea unui prieten sau a cuiva drag. Cel mai bun prieten este Domnul nostru. Prezența Domnului în descurajarea noastră rezolvă toate problemele și frământările noastre. Încrederea în Mântuitorul nostru ne va ajuta să nu ne mai îngrijorăm. Însă fără o relație personală cu Mântuitorul prin credința în El, nimeni nu va putea căpăta curajul sau voința de a merge înainte pe calea vieții. Însă cu Mântuitorul, trăirea aceasta este posibilă pentru oricine.

Adevăratul creștin are siguranța că Mântuitorul îngrijește de el. Cu toate problemele sale se poate adresa Domnului să-i dea putere și ajutor. Credinciosul nu-și pierde nădejdea. Ce siguranță, ce liniște, ce pace lăuntrică! Iată de ce Mântuitorul îi cheamă și astăzi pe oameni la El, ca să le dea o nădejde pentru timpul de acum și pentru veșnicie!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNVATĂ SĂ SPUI „DESTUL”!

„După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage…” (Matei 14:23)

     Domnul Isus a dat „liber” mulțimii de ascultători pentru a petrece timp cu Tatăl Său în rugăciune. În consecință, când S-a întors la ei, avea noi puteri de lucru și de învățare, inclusiv de vindecare și să facă minuni. Gândește-te la următorul lucru: Înainte ca un avion să decoleze, însoțitoarea de zbor îți spune că dacă se întâmplă ceva cu avionul, trebuie să-ți pui propria mască de oxigen, apoi să încerci să-i ajuți pe ceilalți să și-o pună pe a lor. Dacă nu primești suficient oxigen, cum îi poți ajuta pe ceilalți? Așadar: propriile tale nevoi îți sunt împlinite? Dacă nu, e timpul să te îngrijești de tine înainte să te epuizezi. Este cu neputință să călătorești prin viață sperând că lumea își va da seama de momentul în care ai ajuns la capătul puterilor. Vorbește, căci altfel ei vor continua să te copleșească cu probleme și responsabilități. Împuternicirea personală începe atunci când ești la cârma vieții tale.

Oamenii supraîncărcați eșuează în căsnicie, în lucrare, în afaceri, ca părinți, ca parteneri și în problemele personale. Asemenea unui avion, dacă duci bagaje prea grele, nu vei reuși să te desprinzi de sol. Când ești motivat de nevoia de a fi pe placul celorlalți sau de a-i impresiona, te vei încărca prea tare și nu vei reuși să atingi înălțimile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru tine. Sau te vei prăbuși fiindcă ți-ai ignorat limitările. Nu toate situațiile care apar necesită atenția ta! Oare Domnul Isus a fost înțeles greșit când a dat drumul noroadelor? Probabil. Și tu va trebui să iei aceeași hotărâre. Cei ce nu-ți recunosc nevoile și nu-ți respectă scopurile te vor secătui, te vor face să deviezi de pe cale și te vor ține la sol. Care este răspunsul? Dă tot ce poți și învață când să spui „destul!”

6 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Natura regenerării

Dar când Dumnezeu… a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său…

Galateni 1:15-16

Pentru ca Isus Cristos să mă regenereze, ce problemă întâmpină EI? Am o ereditate în privinţa căreia nu pot face nimic; nu sunt sfânt şi nici nu e probabil că voi fi; şi dacă tot ce poate face Isus este să-mi spună că trebuie să fiu sfânt, învăţătura Lui îmi provoacă doar descurajare. Dar dacă Isus Cristos este Cel care regenerează. Cel care poate pune în mine propria Lui ereditate sfântă, atunci încep să înţeleg ce vrea El să spună când zice că trebuie să fiu sfânt. Răscumpărarea înseamnă faptul că Isus Cristos poate pune în orice om natura ereditara care a fost in El însuşi şi toate standardele pe care le dă El sunt bazate pe această natură – învăţătura Lui este destinată viefii pe care El o pune în noi. Partea mea este să fiu de acord cu verdictul lui Dumnezeu asupra păcatului, verdict dat în crucea lui Cristos.

Învăţătura nou-testamentală despre regenerare declară că. atunci când un om e pătruns de sentimentul nevoii sale spirituale. Dumnezeu va pune Duhul Sfânt în duhul acelui om şi, astfel, duhul său va fi animat de Duhul Fiului lui Dumnezeu – „… până când Cristos va lua chip în voi”. Miracolul moral al răscumpărării este că Dumnezeu poate pune în mine o nouă natură prin care pot trăi o viaţă cu totul nouă. Când ajung la hotarul nevoii spirituale şi-mi înţeleg limitele, Isus spune: ..Fence de tine”. Dar trebuie să ajung acolo. Dumnezeu nu poate pune în mine, o fiinţă morală responsabilă, natura care era în Isus Cristos dacă eu nu sunt conştient că am nevoie de ea.

Aşa cum înclinaţia spre păcat a intrat în rasa umană printr-un singur om, la fel Duhul Sfânt a intrat în rasa umană printr-un alt Om; şi răscumpărarea înseamnă că pot fî eliberat de ereditatea păcătoasă şi pot primi, prin Isus Cristos, o ereditate nepătată, adică pe Duhul Sfânt.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce nu are vigoare”. ISAIA 40:29

Domnul Isus cunoaşte bine tendinţa noastră de a obosi şi de a fi descurajaţi cînd vrăjmaşul ne apasă cumplit, cînd întunericul se îngroaşe în jurul nostru şi cînd vînturi furtunoase se abat peste noi, în deosebi cînd rugăciunile noastre nu primesc răspunsul aşteptat. „El îşi aduce aminte că sîntem ţărînă” şi ţărîna nu trage spre cer ci spre ţărînă. În loc să ne lăsăm doborîţi de oboseală, să ne rugăm şi să stăruim în rugăciune pînă va crede El de cuviinţă să ne trimită izbăvirea pe care o socoteşte cea mai bună pentru noi. Cît de adevărat este că Dumnezeu nu este refractar de a răspunde cererilor noastre, ca judecătorul nedrept faţă de văduva săracă. Este trist că foarte puţini îl cunosc bine pe Tatăl nostru ca să-şi dea seama că noi nu îl deranjăm, nici nu-L obosim cînd venim mereu înaintea Lui cu problemele noastre. Este adevărat, după cum este şi scris, că „o nădejde amînată îmbolnăveşte inima”, dar îmbolnăveşte numai inima celor care nu aşteaptă pe Domnul. Uneori sîntem atît de istoviţi, încît sîntem gata să renunţăm de a mai nădăjdui că vom primi izbăvire, şi ascultare la rugăciunile noastre stăruitoare. Se ştie că pînă la urmă văduva din pilda judecătorului nedrept (Luca 18:1-8) a primit ce a cerut, cel puţin pentru că a refuzat să renunţe la nădejdea că va fi ascultată.Dumnezeu nu vrea să obosim, să fim istoviţi şi nu ne va lăsa să ajungem fără vigoare şi desnădăjduiţi. El ne-a dat soluţia preţioasă împotriva oboselei sufleteşti. „Cei ce se încred în Domnul (cei ce-L aşteaptă) umblă şi nu sînt extenuaţi” (vs. 31). „Orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi va fi al vostru” (Marcu 11:24).

Singurul lucru pe care-l avem de făcut este să-L lăudăm şi să aşteptăm împlinirea promisiunilor Lui în viaţa noastră. Răbdarea credinţei este aceea care aşteaptă să vadă că nu ne-am încrezut degeaba şi că Dumnezeu este credincios făgăduinţelor făcute. Psalmistul David, care a trecut prin experienţe extenuante şi descurajatoare a spus: „O, daca n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pămîntul celor vii” (Ps. 27:13) şi aceasta 1-a întărit ca să nu cadă în desnădejde.Să nu ne lăsăm descurajaţi din pricina împrejurărilor prin care trecem ci să credem în Acela despre care Pavel spunea: „Ştiu în cine am crezut!”. Dumnezeu ne pregăteşte pentru cer, tăindu-ne puţin cîte puţin, legăturile care ne mai leagă de pămînt, ca fii ai lui Adam. Oboseala şi descurajarea sînt legate de ţărîna din noi, dar nădejdea pe care a pus-o Dumnezeu în inimile noastre, ne ridică oridecîte ori cădem de oboseală şi ne aduce aminte de Cuvîntul care spune că:”… suferinţele din timpul de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare”. Cineva spunea: „Domnul nu este o asigurare că vom fi scutiţi de necazuri, dar este o desăvîrşită asigurare în necazuri, El însuşi fiind cu noi în ele.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi”. 1 Petru 2:24.

Dacă nu ne împotrivim faţă de aceste cuvinte dătătoare de viaţă, atunci putem trăi precum scrie Pavel Filipenilor: „Faceţi toate fără cârtire şi fără şovăieri, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume”. Nu mai trebuie deci să cârtim la locul de muncă, în bucătărie, pe câmp, nici la munca din grajd, sau la spălat chiar dacă nu ne convine. În Coloseni 3:23-25, este scris: „Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ştiind că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. Căci cine face rău, îşi va primi plata după răul pe care l-a făcut; şi nu se are în vedere faţa omului”. Dacă noi facem orice lucrare ca şi pentru Domnul, atunci nu mai e nevoie să cârtim şi să ne îndoim, pentrucă ştim că lucrarea noastră nu este degeaba şi Mântuitorul ne răsplăteşte. De aceea putem fi mereu veseli şi putem spune împreună cu Pavel, chiar dacă vine întristarea peste noi: „Ca nişte întristaţi, dar totdeauna bucurându-ne; ca nişte săraci, dar îmbogăţind pe mulţi; ca neavând nimic şi stăpânind toate”. Iar în Psalmul 118:15-16, este scris: „Strigăte de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor drepţi; dreapta Domnului câştigă biruinţa: Dreapta Domnului se înalţă; dreapta Domnului câştigă biruinţa”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

FELUL ÎN CARE SUNTEM CĂLĂUZIŢI

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul. Ioan 16.13

Adevărul este ca o peşteră foarte mare în care noi dorim să intrăm, dar pe care nu suntem în stare s-o traversăm singuri. Ea este clară şi luminoasă la intrare, dar dacă voim să pătrundem mai departe şi să cercetăm ascunzişurile ei, ne trebuie o călăuză, fără de care ne putem pierde. Duhul Sfânt care cunoaşte foarte bine tot adevărul, el este această călăuză, este rânduit să îl conducă pe orice credincios adevărat, atât de departe cât poate el pricepe, să-l ducă dintr-o încăpere în alta ca să înveţe să cunoască lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi sa-i descopere toate lucrurile ascunse.Ce mare făgăduinţă pentru sufletul care cercetează smerit! Noi dorim să cunoaştem adevărul şi să ne adâncim în el. Ne dăm seama că suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie grabnică să fim călăuziţi. Să ne bucurăm dar de faptul că Duhul Sfânt a venit să rămână cu noi. El vrea să ne slujească de călăuză şi noi primim cu bucurie călăuzirea Lui. Dorim „tot adevărul”, ca să nu ne clătinam în vreo parte. Să nu nesocotim nici o fărâmă din descoperirea Duhului Sfânt, ca să nu pierdem o binecuvântare şi să cădem în păcat. Duhul lui Dumnezeu ne-a fost dat ca să ne călăuzească în tot adevărul şi ca noi, cu inimile supuse, să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i urmăm îndrumările.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Urmați dar pilda lui DUMNEZEU ca niște copii prea iubiți și trăiți în dragoste, după cum și HRISTOS ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui DUMNEZEU. Efes. 5,1.2.

Ce vorbe mărețe! Ce desăvârșită este lucrarea lui Hristos. Odinioară eram foarte departe de Dumnezeu, iar acum suntem aduși atât de aproape de El încât suntem făcuți copii ai Săi prea iubiți. „Voi fiți desăvârșiți după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” (Mat. 5.48). Dar CUM este posibil acest lucru? Harul lui Dumnezeu a pregătit totul. Noi stăm în fața lui Dumnezeu ca copiii Săi prea iubiți și suntem părtași ai naturii dumnezeiești. Starea normală a unui copil față de tatăl este aceea de a face ceea ce face și părintele său. Dacă umblăm cu Dumnezeu, umblăm în dragoste, căci El este dragostea. Această dragoste o vedem arătată în Hristos. El a părăsit cerul, S-a lepădat pe Sine însuși pentru a Se jertfi în locul nostru, ca dar al lui Dumnezeu și ca jertfă de ardere de tot. De aceea apostolul Pavel spune: „Trăiți în dragoste după cum și Hristos ne-a iubit.” Dragostea lui Hristos trebuie să fie activă în noi, ea trebuie să se arate prin noi. Dumnezeu pune mare preț ca noi în viața de toate zilele să fim o mărturie vie în umblarea noastră practică. Domnul Isus este modelul nostru desăvârșit. întotdeauna El a făcut voia Tatălui. Tot odată El a arătat o adâncă milă pentru fiii oamenilor. El a făcut bine oricui și în orice loc și nu a bruscat pe nimeni. El era Lumina care a venit în lume ca să lumineze pe orice om. Tot odată El era îndurarea desăvârșită.

Indurarea și dragostea către oameni are izvorul în Fiul Omului. Deci avem în toate o pildă plină de slavă în El, și tot prin El avem puterea de a traduce în practică lucrurile sfinte așa cum a făcut și Marele nostru Mântuitor. Să privim țintă la El și vom deveni asemenea Lui.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ce minunat este să mă gândesc la Tine! Dar oare când inima mea doritoare va fi acaparată întru totul de Tine? Parcă sunt paralizat de propria mea micime şi îngustime şi păcătoşenie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!» ROMANI 7,19

Nu te recunoşti în acest verset? Vrei cu tot dinadinsul să te lupți din răsputeri să-ţi birui furia, pasiunile întunecate, păcatele, şi totuşi nu reuşeşti. De ce oare? Pentru că predarea ta nu este totală. «Da».spui tu, «vreau să trăiesc cu tot ce am şi cu tot ce sunt pentru Isus, dar nu am putere». Dragul meu, Dumnezeu nu aşteaptă putere din partea ta, dimpotrivă! A-L urma pe Isus nu te face pe tine mai puternic; vei rămâne fară doar şi poate la fel de slab ca înainte. Şi totuşi este posibil să duci o viaţă de biruinţă, deoarece victoria Lui pe crucea de pe dealul Golgotei este reală. Pe cruce El a strigat: «S-a isprăvit!» (loan 19,30). Oare în momentul în care te-ai hotărât să-L urmezi pe Domnul, ai fost umplut cu putere? Nu, nu a fost deloc aşa. Tu ai rămas la fel de slab ca mai înainte, poate chiar mai slab. Dar prin decizia şi predarea ta totală în mâna Lui se declanşează o putere spirituală pe care nu tu o ai, dar care îţi stă deplin la dispoziţie. In spatele slăbiciunii şi nevredniciei tale stă întreaga putere de biruinţă a lui Isus Hristos. Nu te uita la poverile care te apasă, ci abandonează-te în braţele Sale puternice!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.

loan 4:14

Cel care crede în Isus găseşte destule în Domnul ca să fie mulţumit acum şi totdeauna. Credinciosul nu este om ale cărui zile sunt lipsite de mângâiere şi ale cărui nopţi sunt pline de gânduri negre şi apăsătoare. El găseşte în Christos un asemenea izvor de bucurie, o asemenea fântână de mângâiere, încât este mulţumit şi fericit. Pune-1 într-o temniţă, şi va găsi tovărăşie bună. Du-l în sălbăticie, şi va mânca pâine din cer. Îndepărtează-1 de prieteni, şi el se va întâlni cu un „prieten mai aproape decât un frate” (Proverbe 18:24). Goleşte-i burdufurile, şi va găsi adăpost la Stânca Veacurilor. Dărâmă temelia speranţelor sale pământeşti, şi inima lui va rămâne liniştită, încrezătoare în Domnul. Inima este la fel de nesătulă ca mormântul până când intră Isus în ea, şi apoi este ca un pahar plin ochi. Există o asemenea plinătate în Christos, încât El este totul pentru credincios. Adevăratul sfânt este atât de mulţumit cu plinătatea lui Isus încât nu mai însetează niciodată – în afară de setea după Fântâna vie. În acelaşi fel vei înseta şi tu, credinciosule. Nu va fi o sete dureroasă, ci o dorinţă iubitoare; vei afla că este plăcut să tânjeşti după plinătatea iubirii lui Isus. In vremea de demult, Cineva a spus: „Mi-am umplut de multe ori vadra la fântână, dar acum setea mea după Isus a devenit atât de nesăţioasă încât aş vrea să beau direct din fântână”. Este acesta şi simţământul tău, credinciosule? Simţi că toate dorinţele tale sunt satisfăcute în Isus şi că nu ai nici o altă dorinţă decât să-1 cunoşti mai mult şi să ai o părtăşie mai apropiată cu El? Atunci vino mereu la Fântână, şi „ia apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22:17). Isus nu spune niciodată că iei prea mult, ci te va întâmpina întotdeauna spunând: „Bea, da, bea cât vrei, prea iubitule”.

Seara

Luase o femeie etiopiana.

Numeri 12:1

Aceasta era o alegere ciudată pentru Moise. Totuşi, cu cât mai ciudată este alegerea Celui care este un „prooroc ca Moise” (Deuteronom 34:10), dar care este mai mare decât el! (vezi Evrei 3:1-3). Domnul nostru, care este frumos ca un crin, s-a căsătorit cu o femeie care mărturiseşte „sunt neagră… căci m-a ars soare/e” (Cânt. 1:6). Este de mirarea îngerilor că Isus şi-a acordat dragostea oamenilor săraci, pierduţi şi vinovaţi. Fiecare credincios, atunci când este umplut de dragostea lui Isus, trebuie să fie copleşit de mirare, văzând că o asemenea dragoste este risipită pe un obiect atât de nevrednic ca noi. Cunoscându-ne vinovăţia secretă, necredinţa şi împietrirea inimii aşa cum o ştim, suntem copleşiţi de admiraţie recunoscătoare faţă de incomparabila libertate şi suveranitate a harului. Isus trebuie să fi găsit cauza acestei iubiri în propria Lui inimă. Nu ar fi putut s-o găsească în noi, fiindcă nu există. Chiar şi după convertire, rămânem „negri”, deşi harul ne-a făcut „frumoşi”. Rutherford spunea despre sine că fiecare trebuie să subscriem la următoarea afirmaţie: „Relaţia Sa cu mine este că eu sunt bolnav, iar El este Medicul de care am nevoie. Vai! Cât de adesea mă joc de-a v-aţi ascunselea cu Christos! El leagă, şi eu dezleg; El zideşte, eu dărâm. Mă cert cu Christos, şi se împacă cu mine de douăzeci de ori pe zi!” Mire iubitor şi credincios al sufletelor noastre, urmează-ţi lucrarea de har şi conformează-ne cu imaginea Ta, până când ne poţi prezenta fără

„pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Moise a întâlnit opoziţie din cauza căsătoriei sale. Atât el cât şi soţia sa erau subiectul criticii şi bârfelor. Ne mai mirăm, atunci, când lumea această deşartă se opune lui Isus şi miresei Sale, mai ales atunci când marii păcătoşi sunt convertiţi? Temelia obiecţiilor fariseilor este întotdeauna: ” Omul acesta primeşte pe păcătoşi” (Luca 15:2).

IZVOARE IN DEŞERT

N-a deschis gura deloc (Isaia 53:7)

Ce har ni se cere când suntem înţeleşi greşit, şi totuşi ne purtăm corect, sau când suntem judecaţi cu asprime, dar primim aceasta cu sfântă blândeţe! Nimic nu testează mai bine caracterul nostru de creştin decât atunci când se spune ceva rău despre noi. Acest tip de test al zdrobirii este ceea ce arată dacă suntem aur solid sau doar metal placat cu aur. Dacă măcar am putea vedea binecuvântările care sunt ascunse în încercările noastre, am spune ca David, când l-a blestemat Şimei: „Lăsaţi-l să blesteme… Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi” (2 Samuel 16:11-12).Unii creştini se întorc uşor de la măreţia chemării vieţii lor, urmărindu-şi în schimb motivele de nemulţumire şi vrăjmaşii. În cele din urmă îşi transformă vieţile într-un mic vârtej de ostilităţi. Aceasta îmi aminteşte de încercarea mea de a mă ocupa de cuibul unei viespi. Poate că eşti în stare să împrăştii viespile, dar vei fi probabil înţepat îngrozitor şi nu vei primi nimic pentru durerea ta, pentru că mierea lor n-are valoare.Fie ca Dumnezeu să ne dăruiască mai mult din Duhul lui Hristos, care: „când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23). „Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre” (Evrei 12:3).

A.B. Simpson

Pentru tine El a mers pe drumul calvarului,

El a fost aspru bătut, având capul plecat în umilinţă.

El a cunoscut cele mai adânci suferinţe, dureri şi întristări,

El a cunoscut îndelunga răbdare fără nici o uşurare,

El a luat toată amărăciunea din cupa adâncă a morţii,

El nu a păstrat nici o picătură de sânge, ci şi le-a dat pe toate.

Da, pentru tine şi pentru mine, El a câştigat bătălia

Ca să ne ducă la glorie, pe tărâmuri de lumină.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 29.114

Ieremia a încredinţat la doi călători o scrisoare pentru cei din Babilon. Ea se adresa celor care fuseseră deja deportaţi, sub domnia anterioară, şi care aparţineau tuturor claselor sociale ale poporului. Tonul acestei scrisori este cu totul diferit de cel întrebuinţat de profet pe când se adresa poporului rămas în Ierusalim. Celor din Babilon le transmite din partea Domnului „gânduri de pace, şi nu de rău” (v. 11), mângâieri, încurajări şi promisiuni emoţionante.

Ca şi Israel la Babilon, creştinul este străin pe pământ. Cetăţenia lui este în ceruri (Filipeni 3.20) şi el aşteaptă împlinirea promisiunii care îl va introduce în adevărata sa Patrie. „Cuvântul cel bun” al lui Dumnezeu îi asigură „un viitor şi o speranţă” (v. 10,11). Cu toate acestea, Cuvântul nui fixează celui credincios o dată exactă, asemeni celor deportaţi, când această preafericită speranţă se va împlini. Domnul doreşte, în adevăr, ca noi săL aşteptăm necontenit. Până atunci, până la fericitul moment al întoarcerii Lui, să ne amintim că avem o datorie şi faţă de oraşul sau satul în care ne aflăm (v. 7): să aducem pacea (comp. cu Matei 5.9), să ne gândim la adevăratul bine al sufletelor şi să ne rugăm pentru cei lângă care trăim.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Isaia 6:1-8

DE LA ZDROBIRE LA BINECUVÂNTARE

Vai de mine, Sunt pierdut… am văzut cu ochii mei pe împăratul, Domnul oştirilor! Isaia 6:5

Scriitorul de literatură devoţională F.W. Boreham din Noua Zeelandă, a auzit cântând o fată frumoasă un cântec minunat. Cu toate acestea, el a avut un sentiment ciudat de nemulţumire, după ce cântecul s-a terminat. Un prieten de-al său care a avut un sentiment similar şi a încercat să afle ceea ce lipsea cântecului, a comentat: „Intr-o zi inima îi va fi zdrobită, şi dacă o vei auzi cântând atunci vei fi mulţumit”. Ceea ce voia să spună era că suferinţele vor putea da o adâncime vieţii ei care îi va schimba minunata performanţă într-o experienţă adânc mişcătoare.

In Scriptură, zdrobirea este adeseori premergătoare binecuvântării. După ce lui Iacov i s-a frânt coapsa şi a rămas olog, Dumnezeu i-a schimbat numele în Israel, care înseamnă: „prinţul lui Dumnezeu” (Genesa 32:28). Când Isaia L-a văzut pe Domnul „plin de mărirea Lui”, el fost umilit de condiţia extrem de păcătoasă în care se afla. O singură privire asupra sfinţeniei lui Dumnezeu l-a despuiat de toată mândria. Prima dată a fost zdrobit, apoi a fost în măsură să răspundă chemării lui Dumnezeu pentru slujbă.

În Noul Testament, Pavel a spus: „De aceea mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine… căci, când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:9, 10). Si pentru că trupul Domnului a fost frânt şi sângele Lui a fost vărsat la Calvar, curg binecuvântările purificatoare spre viaţa ta şi a mea.

Permite oare Dumnezeu ca în viaţa ta să fie anumite greutăţi, chiar acum? Hotărăşte-te să nu te laşi înfrânt de ele. Încrede-te în El. Lasă-L să transforme zdrobirea ta în binecuvântare. – P.R.V.

O inimă zdrobită poate da viaţă;

Din adâncul ei frumseţi se vor ivi;

Iar când ea se dă deplin pentru lsus,

Iubirea Lui prin ea va străluci.    – D.J.D.

Înainte de-a fi folosit din plin de Dumnezeu, va trebui poate să fii rănit adânc

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Vino cu mine și vei vedea râvna mea pentru Domnul. 2 Împărați 10.16

Râvna casei Tale Mă mistuie. Ioan 2.17

Putem distinge, în Cuvântul lui Dumnezeu, cel puțin patru feluri de râvnă. Cuvintele împăratului Iehu ilustrează primul fel de râvnă, anume o râvnă selectivă. Iehu a arătat energie în exterminarea casei lui Ahab, potrivit cuvântului Domnului, dar oare n-a făcut acest lucru și pentru că, în felul acesta, își mărea propria putere și propriul prestigiu? El nu a avut nicio râvnă pentru a umbla în legea Dumnezeului lui Israel cu toată inima sa, nici pentru a se depărta de păcatele lui Ieroboam.

Înainte de convertirea sa, Pavel a arătat o mare râvnă în persecutarea Adunării. O astfel de râvnă fanatică a caracterizat Inchiziția din Evul Mediu, când mulți credincioși adevărați au fost întemnițați sau omorâți în numele adevărului și al dreptății. Această râvnă poate fi văzută astăzi în țările musulmane împotriva creștinilor care Îl mărturisesc cu îndrăzneală pe Hristos. Ea pare inspirată de diavolul însuși, care răcnește ca un leu împotriva oricărei mărturii adevărate pentru Domnul Isus Hristos.

Această râvnă pare înrudită cu cel de-al treilea tip de râvnă, descris în Romani 10.2, anume râvna lipsită de pricepere. Ea a caracterizat poporul Israel în zilele lui Pavel și a făcut ca el să se roage intens pentru mântuirea celor de același neam cu el. Astăzi, mulți creștini de nume arată o râvnă asemănătoare, încercând să-și stabilească propria dreptate, prin fapte bune și prin împlinirea unor ritualuri religioase.

Cât de mângâietor este să privim la adevărata râvnă, atât de perfect exemplificată prin viața Domnului Isus Hristos! După ce i-a alungat pe schimbătorii de bani din templu, la începutul slujirii Sale publice, ucenicii și-au amintit de cuvintele Psalmului 69.9: „Râvna casei Tale M-a mistuit”. Râvna Sa a fost întotdeauna doar pentru gloria lui Dumnezeu. El să ne dea harul să avem și noi o astfel de râvnă!

G W Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți …
1 Tesaloniceni 5.14

Aproape de țărm

În anul 1952, tânăra Florence Chadwick a încercat să străbată prin înot distanța dintre insula Catalina și țărmul californian. Ea fusese prima femeie care traversase prin înot canalul Mânecii, în ambele direcții. Acum însă, vremea era rece și cețoasă; abia se vedeau vasele care o însoțeau. Cu toate acestea, a înotat timp de 15 ore. Când a rugat să fie scoasă afară din apă, mama ei, care se găsea în una din ambarcațiuni, i-a spus că nu mai are mult până la țărm și că poate izbândi. În cele din urmă, epuizată fizic și psihic, a încetat să mai înoate și a fost scoasă din apă. Doar când s-a aflat pe vas, a descoperit cât de aproape era de țărm. După câteva ore a explicat unui reporter: „Nu mă acuz pentru eșec…, am simțit că nu mai pot; dar dacă aș fi văzut țărmul, n-aș fi renunțat să înot până la capăt”.

Ceea ce a făcut-o pe tânără să renunțe să lupte până la capăt a fost faptul că nu putea vedea țărmul spre care înota. Dar tânăra nu s-a dat bătută. Două luni mai târziu a încercat din nou. De data aceasta, în ciuda ceții dense, tânăra Florence Chadwick a înotat cu o credință puternică și, având imaginea țărmului pe care voia să-l atingă, a reușit. A contat pe faptul că undeva, dincolo de ceață, este țărmul dorit. De data aceasta, ceața a fost învinsă și ea a ajuns la țărm victorioasă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

VIATA ÎMPĂRTĂSITĂ

„Aveau toate de obşte…” (Faptele Apostolilor 4:32)

     Când citim istoria Bisericii, din Noul Testament, suntem fascinați de creșterea ei explozivă și de minunile extraordinare ce-au avut loc. Există însă o componentă pe care n-ar trebui s-o trecem cu vederea: „Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte… nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute, şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.” (v. 32-35) Poate spui: „Dacă aș avea mai mulți bani, aș fi fericit!” Să zicem că s-ar putea să te simți într-o mai mare siguranță și ai avea mai puține griji… dar nu ai fi neapărat mai fericit! În Jurnalul de studii despre fericire, cercetătorii s-au uitat să vadă ce îi deosebește pe cei fericiți de cei mai puțin fericiți. A existat un factor care separa în mod evident cele două grupuri. Nu este vorba despre cât de mulți bani ai, de sănătate, de siguranță sau de cât ești de atrăgător, și nici de inteligență sau de succesul în carieră.

Ceea ce îi deosebește pe oamenii fericiți de cei mai puțin fericiți este prezența unor relații serioase, profunde, aducătoare de bucurie, care schimbă viața și îi dau sens. Cercetătorul sociolog Robert Putnam scrie: „Singura și cea mai comună descoperire din ultima jumătate de secol privind mulțumirea în viață, nu numai în Statele Unite, ci în întreaga lume, este faptul că fericirea este cel mai adesea prevestită de avântul și profunzimea legăturilor sociale”. Însă există o mulțime de oameni care nu sunt cunoscuți de nimeni și aceștia ajung să fie singuri. Oamenii din Biserica Noului Testament au înțeles foarte bine că numai când ai părtășie cu ceilalți din punct de vedere spiritual, emoțional, financiar și relațional – poți atinge nivelurile cele mai înalte ale bucuriei.

5 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Predispoziţia spre degenerare

După cum prirntr-un singur om a intrai păcatul în lume. si prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Romani 5:12

    Biblia nu spune că Dumnezeu a pedepsit rasa umană pentru păcatul unui singur om, ci că natura păcatului, adică pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane, a intrat în rasa umană printr-un singur om; tot Biblia spune şi că un alt Om a luat asupra Lui păcatul rasei umane şi l-a îndepărtat (Evrei 9:26) – o revelaţie infinit mai profundă. Natura păcatului nu înseamnă imoralitate şi fapte rele, ci predispoziţia spre realizarea de sine – eu sunt propriul meu dumnezeu. Această predispoziţie se poate manifesta prin moralitate sau imoralitate, dar ea are aceeaşi bază: pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane. Când Domnul nostru S-a întâlnit cu oameni care aveau în ei toate forţele răului sau cu oameni care trăiau o viaţă curată, morală şi dreaptă, n-a dat atenţie degradării morale a unora sau realizării morale a celorlalţi: El a privit la ceva ce noi nu vedem, şi anume la natura păcatului.

    Păcatul este un lucru cu care m-am născut, şi nu pot schimba aceasta; doar Dumnezeu şterge păcatul prin răscumpărare. Prin Crucea Iui Isus Cristos Dumnezeu a răscumpărat întreaga rasă umană de la posibilitatea condamnării datorate eredităţii păcatului. Dumnezeu nul trage pe om la răspundere pentru că a moştenit ereditatea păcatului. Condamnarea apare nu pentru că m-am născut cu o ereditate păcătoasă, ci pentru că, atunci când înţeleg că Isus Cristos a venit să mă elibereze de această ereditate, refuz să-L las s-o facă. Din acel moment încep să primesc pecetea condamnării. „Şi judecata (momentul critic) stă în faptul că lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„… O jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.” FILIPENI4:18

O jertfă vie, adică făcută din toată inima ca pentru Domnul, este primită de Dumnezeu. Să fim încredinţaţi că şi lucrurile cele mai mici pe care le facem pentru Domnul Isus, îi sînt plăcute. Cînd ne gîndim la delicata Lui apreciere, să dorim să facem cît mai bine, orice am face pentru El, din dragoste şi recunoştinţă. Se spune de Leonardo da Vinci că pe cînd era încă un tînăr ucenic, înainte ca geniul lui să izbucnească în mod strălucitor, el a primit o deosebită inspiraţie în privinţa aceasta. Bătrînul şi renumitul lui maestru, din pricina neputinţelor vîrstei, s-a simţit silit să renunţe la lucrul lui şi într-o zi i-a oferit lui da Vinci să-i termine un tablou pe care-l începuse. Tînărul discipol avea aşa un respect pentru talentul maestrului său încît s-a sfiit şi a şovăit la început. Bătrînul artist însă n-a acceptat nici o scuză ci a stăruit poruncindu-i: „Fă tot ce poţi!” Da Vinci, în cele din urmă, tremurînd, a luat pensula şi îngenunchind înaintea şevaletului s-a rugat: „Doamne, te implor să-mi dai îndemînare şi putere pentru sarcina aceasta, de dragul maestrului meu”. De îndată ce a început să continue lucrarea încredinţată, mîna i-a devenit sigură, ochii i s-au luminat cu o licărire de geniu. S-a uitat pe el însuşi şi a fost umplut cu entuziasm pentru lucrul pe care-l făcea. Cînd tabloul a fost terminat, bătrînul maestru a fost adus în studio ca să judece rezultatul. Ochii s-au odihnit într-un triumf al artei, îmbrăţişînd pe tînărul artist, a exclamat: „Fiul meu, eu nu mai pictez!”

Sînt unii credincioşi care se sfiesc să ia lucrul pe care li-l dă Domnul să-l facă. Ei nu se socotesc vrednici; nimeni de fapt nu este vrednic; ei nu au îndemînare, nici puterea sufletească pentru lucrarea încredinţată. Dar faţă de toată timiditatea şi retragerea lor sfioasă, îndemnul insistent al învăţătorului este totuşi „Fă tot ce poţi”. Singurul lucru pe care îl au de făcut este să îngenuncheze într-un smerit respect şi să se roage ca, de dragul învăţătorului, să li se dea îndemînare şi putere pentru sarcina încredinţată şi vor fi inspiraţi şi ajutaţi s-o facă bine. Puterea Domnului Hristos se va odihni asupra lor şi dragostea Lui le va umplea inima pentru a face totul, orice lucru mic sau mare din dragoste pentru El şi să-1 facă bine. Şi fără-ndoială, orice lucrare făcută sub această binecuvîntată însufleţire va fi primită de Dumnezeu şi plăcută înaintea Lui. Trebuie în adevăr să ne aşezăm jertfa pe altar şi Dumnezeu va trimite focul acceptării Lui pentru o jertfă de un bun miros.Nu este suficient de a face un lucru pentru Domnul. Trebuie să-l facen după gîndul şi voia Lui. Treaba noastră nu este de a avea un rezultat, ci de a plăcea Domnului Isus. Este însă imposibil cînd sîntem ocupaţi cu noi înşine să ne mai ocupăm de lucrul Domnului.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Umblaţi dar după darurile cele mai bune” I Cor.12:31.

Acelora care au primit ceva din darurile lui Dumnezeu le sună cuvântul: „Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele”. Aceasta trebuie să fie pe prim plan, la fiecare om pentru că altfel nu suntem copii ai lui Dumnezeu. Altfel toată evlavia noastră nu ne foloseşte la nimic. Nici rugăciunile, nici dărnicia, nici faptele bune n-au nici o însemnătate. Aceasta reiese clar din I Cor.13. Atunci cel mai important este să avem temelia sub picioare, ca să ştim care este căminul nostru, unde vom ajunge după moarte, sau dacă vine răpirea că vom fi şi noi răpiţi sau nu. Dumnezeu cere credinţă şi recunoştinţă de la noi. El ne porunceşte să vindecăm bolnavi şi să alungăm draci. Când el cere ceva, şi noi nu putem face, trebuie să mergem la El şi să-I cerem ajutorul. Cu cât avem credinţa mai copilărească, cu atât este mai bine. Eu înţeleg prin „a umbla după darurile cele mai bune”, să le folosim. Unuia îi este dat să vindece bolnavi: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe bătrânii adunării şi ei să se roage pentru el”. Dar dacă bolnavul nu se vindecă? Eu am încercat să mă ascund după versetul: „Să ţi se întâmple după credinţa ta”. Mântuitorul a spus-o astfel, când a văzut credinţa lor. Mie mi se pare de fiecare dată, că eu n-am darul, când mă rog, şi totuşi cred şi mă rog. Câteodată vindecă Dumnezeu pe oameni, câteodată nu. Dar Cuvântul este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cel care are acest dar, să-l folosească, dar nu pentru slava lui, ci numai pentru slava lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LA DISPOZIŢIA LUI DUMNEZEU

Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă de iarnă, care nu se bizuiesc pe oameni şi nu atârnă de copiii oamenilor.Mica 5.7

Dacă acest lucru este adevărat pentru poporul Israel, cu cât mai mult este adevărat pentru Israelul duhovnicesc, pentru poporul credincios al lui Dumnezeu. Când sfinţii sunt ceea ce trebuie să fie, ei sunt o binecuvântare nepreţuită printre cei ce-i înconjoară.Ei sunt ca roua, căci într-un chip duios şi fără constrângere, ei îi răcoresc pe cei din jurul lor. În tăcere, în linişte, dar cu multă seriozitate, ei fac o slujbă în folosul lor şi ajută la bucuria lor, Ia viaţa lor şi la creşterea lor. Asemănători cu rouă care coboară proaspătă şi răcoroasă din cer şi străluceşte ca nişte diamante în bătaia soarelui, copiii harului îi înconjoară pe cei slabi şi pe cei mici până când fiecare fir de iarbă îşi primeşte picătura sa de rouă. Mici ca persoane, ei sunt de ajuns când sunt uniţi, pentru lucrările de iubire pe care Domnul le împlineşte prin ei. Micile picături de rouă, prin mulţimea lor, pot să ude câmpii întinse. Să fim şi noi ca această rouă! Copiii Lui Dumnezeu sunt de asemenea ca o ploaie care vine la porunca Domnului, fără încuviinţarea şi fără autorizaţia omului. Ei lucrează totdeauna în vederea binelui pentru toţi, fie că oamenii doresc sau nu, şi nu le cer învoirea, aşa cum nici ploaia nu le cere; ei nu atârnă decât de Dumnezeu. Doamne, fă-mă şi pe mine, gata şi liber pentru slujba Ta, peste tot unde îmi stabileşti Tu locul.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci DOMNUL urăște pe oamenii stricați, dar este prieten cu cei fără prihană. Prov. 3,32.

Cel stricat este cu totul stricat și din această cauză strică totul în jurul lui. El numește binele rău și răul bine. Iuda vorbește în epistola lui despre unii oameni care strică harul lui Dumnezeu pentru ei. „Cel stricat și ticălos umblă pe două cărări”, spune Solomon. Un astfel de om nu e drept niciodată și lucrează totdeauna împotriva lui Dumnezeu pe care-L critică fără rușine. Se înțelege că și Dumnezeu îi răsplătește lucrarea după cum merită. David spune: „Cu cel curat ești curat, cu cel îndărătnic Te porți după îndărătnicia lui.” (2 Sam. 22.27). Dumnezeu în Cuvântul Său clasifică tot neamul omenesc ca fiind ticălos: „.. .ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unui neam ticălos.” (Filip, 2.15). în comparație cu aceasta, dreptatea este foarte prețuită în fața lui Dumnezeu: „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric.” (Pslam 112.4). Un suflet care se îndreaptă cu toată hotărârea către Dumnezeu, va găsi calea, adevărul și puterea, se va despărți de orice nelegiuire și se va închina Domnului cu o inimă curată. Dacă îți cercetezi viața ta de până acum în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, e cazul să te întrebi din ce categorie faci parte. Cale de mijloc nu există. Dacă constați că aparții celor stricați și ticăloși, atunci roagă-te lui Dumnezeu pentru har, pentru o adevărată întoarcere de pe calea pierzării. Tu vei simți cum Dumnezeu te duce pe calea spre Isus și cum sufletul tău va găsi liniște și odihnă în jertfa Lui. Atunci și tu vei călători prin această pustietate cu toți cei neprihăniți către Canaan – țara cea cerească a credincioșilor adevărați.

„Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea…”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Dumnezeule Atotputernic, dă-mi astăzi înţelepciune ca să mă închin Ţie aşa cum se cuvine şi să-Ţi fiu plăcut Ţie. Descoperă-mi-Te din ce în ce mai mult în plinătatea şi frumuseţea Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi» ROMANI 5,8

Când vine vorba de Fiul lui Dumnezeu, părerile se împart. Unii oameni zic da, ceilalţi nu. Dar Dumnezeu respectă toate aceste decizii. El te ia de fiecare dată în serios, deoarece eşti creaţia mâinilor Sale. Când Dumnezeul cel veşnic a creat cea mai importantă capodoperă din creaţia Sa din «ţărâna pământului», l-a făcut pe om după chipul Său şi după asemănarea Sa şi «i-a suflat în nări suflare de viaţă» (Gen. 2,7). Prin aceasta ne-a dat fiinţă din Fiinţa Lui. Esenţa Fiinţei divine a lui Dumnezeu este dragoste. El a creat oameni care să-L iubească necondiţionat, deoarece dragostea presupune libertate. Asta înseamnă că la început omul putea să-şi aleagă propria cale. Din nefericire el a ales păcatul. Niciodată nu vom putea înţelege ce a simţit inima lui Dumnezeu (care este dragoste pură) când omul pe care l-a creat după chipul şi asemănarea Sa I-a întors cu răceală spatele şi l-a preferat pe Satan. Numai cel care L-a recunoscut şi acceptat pe Isus Cristos ca darul nepreţuit al Iui Dumnezeu începe să înţeleagă ceva din profunzimea versetului de aur al Scripturii: «Fiindcă atât de multa a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu …» (loan 3,16). Acesta este minunatul mesaj al celei de-a doua şanse pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor căzuţi în păcat.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

1 Împăraţi 19:8

Toată puterea pe care ne-o dă Dumnezeul nostru este destinată slujirii, nu distracţiei sau laudei. Când proorocul Ilie a găsit turta coaptă pe cărbuni şi ulciorul de apă la capul lui în timp ce zăcea sub ienupăr, el nu era un nobil care se odihnea la umbră după bunul lui plac;

dimpotrivă. El era însărcinat să meargă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi cu puterea acestei mâncări, călătorind spre Horeb, muntele lui Dumnezeu. Când învăţătorul şi-a invitat ucenicii „veniţi de prânziţi” (loan 21:12), a spus lui Petru după terminarea prânzului: „Paşte oile Mele” (vers. 16-17). Mai târziu a spus: „Vino după Mine” (vers. 19). Această chemare este adevărată şi în privinţa noastră. Mâncăm pâinea cerului ca să ne întărim puterea în slujba învăţătorului. Venim la Paşte şi mâncăm Mielul Pascal cu hainele încinse şi toiagul în mână, gata să pornim la drum imediat după ce ne-am potolit foamea. Unii creştini vor să trăiască în Christos, dar nu sunt atât de ambiţioşi încât să trăiască pentru Christos. Pământul trebuie să fie o pregătire pentru cer, şi cerul este locul în care sfinţii se ospătează cel mai mult şi lucrează cel mai mult. Ei stau la masa Domnului, şi slujesc zi şi noapte în templul Său. Ei mănâncă hrană cerească şi fac o slujbă desăvârşită. Credinciosule, prin puterea pe care o câştigi zilnic de la Christos, lucrează pentru El. Unii dintre noi au multe de învăţat în privinţa modalităţii de acordare a harului Său. Noi nu trebuie să ţinem pentru noi grăunţele preţioase ale adevărului, aşa cum ţineau mumiile egiptene grâul timp de secole, fără să le oferim posibilitatea de a încolţi. Trebuie să îl semănăm şi să îl udăm. De ce trimite Domnul ploaie peste pământul însetat şi ne dă soare? Nu face acest lucru pentru ca pământul să-şi dea roadă lui pentru hrana omului? Chiar aşa, Domnul hrăneşte şi răcoreşte sufletele noastre ca să ne putem folosi puterea în propovăduirea slavei Lui.

Seara

Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit.

Marcu 16:16

Domnul MacDonald i-a întrebat pe locuitorii insulei St. Kilda din Scoţia cum poate fi mântuită o persoană. Un bătrân i-a răspuns: „Vom fi mântuiţi dacă ne căim, ne mărturisim păcatele şi ne întoarcem la Dumnezeu”. „Da”, a adăugat o bătrână, „dacă o facem din toată inima”. „Da”, a oftat un al treilea, „şi cu rugăciune”. Un al patrulea a adăugat: „Trebuie să ne rugăm din inimă”. „Şi trebuie să fim atenţi la păzirea poruncilor”, a spus al cincilea. După ce fiecare a contribuit cu gândurile lui şi au simţit că alcătuiseră un crez decent, au privit spre pastor şi i-au aşteptat aprobarea – dar au întâlnit o privirea plină de compătimire. Mintea omenească croieşte întotdeauna o cale prin care să lucreze şi să devină măreaţă. Totuşi, calea Domnului este opusă. Să crezi şi să fii botezat nu sunt probleme de merit cu care să te lauzi. Ele sunt atât de simple încât exclud lauda. Harul gratuit al lui Dumnezeu a câştigat victoria. S-ar putea însă ca tu să fii nemântuit. Dacă este aşa, care este motivul? Crezi că drumul prescris de text este îndoielnic? Cum poate fi aşa, când Dumnezeu şi-a dat Cuvântul pentru siguranţă? Crezi că este prea uşor? Atunci de ce nu asculţi? Uşurătatea lui îi lasă fără scuză pe cei care îl neglijează. Să crezi înseamnă pur şi simplu să ai încrederea, să depinzi, să te bizuieşti pe Isus Christos. Să fii botezat înseamnă să te supui poruncii pe care Domnul însuşi a îndeplinit-o la râul Iordan (vezi Matei 3:13-17), aceea că toţi cei convertiţi trebuie să se supună Cincizecimii (vezi Fapte 2:1-42), şi că temnicerul însuşi a ascultat în noaptea convertirii lui (vezi Fapte 16:23-33). Botezul este un semn exterior al credinţei interioare. El nu ne mântuieşte, dar demonstrează moartea, îngroparea şi învierea noastră cu Isus. Ca şi Cina Domnului, nu trebuie neglijat. Crezi în Isus? Atunci, dragă prietene, alungă-ţi temerile, fiindcă vei fi mântuit Mai stărui în necredinţă? Aminteşte-ţi că există o singură Uşă (vezi loan 10:7-9). Dacă nu intri prin ea, vei muri în păcatele tale.

IZVOARE IN DEŞERT

Dar după câtăva vreme pârâul a secat.

(1 Împăraţi 17:7)

Educarea credinţei noastre este incompletă dacă avem încă de învăţat că providenţa lui Dumnezeu lucrează prin pierderi, că există o slujire pentru noi prin lipsa şi pierderea lucrurilor, şi că El dă darul de a nu avea nimic. De fapt, instabilităţile materiale ale vieţii fac ca vieţile noastre să fie stabile din punct de vedere spiritual.Izvorul care scădea al pârâului Cherit, unde Ilie stătea adâncit în gânduri, este un adevărat tablou al vieţii fiecăruia din noi. „Dar după câtăva vreme pârâul a secat” – aceasta este istoria zilelor noastre de ieri, şi o profeţie a zilelor noastre de mâine.Într-un fel sau altul, toţi trebuie să învăţăm diferenţa dintre a te încrede în dar şi a te încrede în Dăruitor. Darul poate dura o vreme, dar Dăruitorul este numai dragostea eternă.Pârâul Cherit a fost o problemă dificilă pentru Ilie până a ajuns la Sarepta, şi deodată totul a devenit clar ca lumina zilei pentru el. Poruncile grele ale lui Dumnezeu nu sunt niciodată pentru noi ultimele Lui cuvinte, pentru că vaietul, pierderea şi lacrimile vieţii aparţin interludiului, nu finalului.Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la Sarepta, el ar fi pierdut ceva care l-ar fi ajutat să devină un profet mai înţelept şi un om mai bun – trăirea prin credinţă la Cherit. Şi ori de câte ori pârâul nostru pământesc sau orice altă resursă exterioară seacă, acest lucru a fost îngăduit ca să învăţăm că speranţa şi ajutorul nostru sunt în Dumnezeu, care a făcut cerurile şi pământul. F.B. Meyer

Poate că şi tu ai tăbărât lângă astfel de ape dulci,

Şi ţi-ai stins cu bucurie setea sufletului tău istovit şi uscat;

Ca să vezi, cu timpul, că pârâiaşul tău se schimbă

    Din ce a fost la început.

Inimi care au fost vesele, şi liniştite, şi binecuvântate, şi întărite;

Iubiri care s-au dăruit fără rezerve;

Bucurii, scumpe bucurii – au dispărut, pe măsură ce a trecut timpul,

    În întuneric.

Dacă deci, o, suflete, izvorul pe care inima ta l-a îndrăgit

Te-a părăsit acum – nu-ţi mai potoleşte setea –

Dacă şuvoaiele lui care te înviorau odată s-au dus,

    Lasă-L pe EL să-ţi cucerească inima.

El nu te va părăsi, nici nu va râde de tine, nici nu te va dezamăgi;

Mângâierea şi grija Lui nu se schimbă cu trecerea anilor;

Cu un untdelemn de bucurie El sigur te va unge,

    Şi îţi va şterge lacrimile.

J. Danson Smith

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 28.117

Avem în faţă o nouă scenă, care de astă dată se derulează în templu, în prezenţa preoţilor şi a întregului popor. Ieremia apare acolo având pe grumaz unul dintre jugurile pe care le confecţionase şi pe care îl poartă, asemeni brâului din cap. 13, ca o mărturie în faţa întregului Ierusalim. Omul lui Dumnezeu este însă înfruntat în public de profetul Hanania, ale cărui cuvinte arogante şi mincinoase contrazic tot ceea ce Ieremia nu înceta să vestească. Răspunsul frumos al său poartă deopotrivă amprenta dragostei, a adevărului şi a înţelepciunii. Cu siguranţă că nu cu inimă veselă vestea Ieremia dezastrele ce urmau să se abată asupra poporului pe carel iubea. Dorea cu toată fiinţa sa ca Hanania să poată avea dreptate (v. 6), însă nu putea schimba nici măcar o vorbă din Cuvântul Domnului. El lea spus adevărul, aşa dureros cum era; de asemenea, din v. 9 putem admira înţelepciunea profetului. Ceea ce dovedeşte că o profeţie este adevărată e tocmai împlinirea ei. Dumnezeu Se îngrijeşte ca, la momentul potrivit, să arate cine a avut dreptate. În aşteptarea sa, Ieremia nu se mânie şi nici nu se îndârjeşte săi convingă. Îi lasă şi pleacă (comp. cu Ioan 8.59 şi 12.36). Acesta este întotdeauna modul cel mai înţelept de a pune capăt unei discuţii zadarnice (Proverbe 17.14).

Judecata anunţată nu întârzie să cadă asupra lui Hanania (v. 1517; citiţi Deuteronom 18.2022).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 119:161-168

A ADUNA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă aş avea toate comorile. Psalmul 119:14

Ce aţi crede despre o persoană care ar poseda o comoară inestimabilă, dar care ar trata-o ca pe ceva lipsit de orice valoare? Ei bine, în felul acesta îşi tratează Biblia mulţi oameni. N-o studiază, nu meditează la ea şi nici măcar nu-şi petrec câteva minute zilnic pentru a auzi ce le spune Domnul. Apropo, aţi citit pasajul ales pentru ziua de azi? Este evident că autorul acestui psalm a iubit foarte mult Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a păstrat ca pe-o comoară.

Acest mod de-a trata Biblia trebuie să fie valabil şi pentru noi. Aşa este cazul cu un bărbat din Kansas City care a fost rănit îngrozitor în urma unei explozii. Evanghelistul Robert L. Sumner scrie despre el în cartea sa „Minunea Cuvântului lui Dumnezeu”. Faţa i-a fost cumplit desfigurată, şi-a pierdut vederea şi ambele braţe. Era un creştin convertit de curând, şi cea mai mare dezamăgire a sa era că nu va mai putea citi Biblia. Apoi a auzit despre o femeie din Anglia care citea în Braille cu buzele. Sperând să facă
acelaşi lucru, a cerut câteva cărţi ale Bibliei în alfabetul Braille pentru nevăzători. Spre marea sa dezamăgire,a constatat că terminaţiile nervoase ale buzelor sale fuseseră distruse şi ele de explozie. Într-o zi, pe când şi-a adus una din cărţile Bibliei la gură, pentru a încerca din nou, i s-a întâmplat să atingă cu limba unele din caracterele paginii şi a putut să le identifice. Ca o străfulgerare i-a venit descoperirea că putea citi Biblia cu limba. În timpul când Robert Sumner scria cartea, omul acesta citise întreaga Biblie de patru ori.

O, Doamne, ajută-ne să adunăm şi noi la fel ca pe-o comoară Cuvântul Tău!    – R.W.D.

Să-Ţi iubesc Cuvântul preţios,

Explorând comori nebănuite.

Mireasma lui să mă încânte,

Lumina Ta să mă-nveşmânte.    – Hodder

Biblia este cel mai minunat dar dat vreodată omului. – Lincoln

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Salutați pe Prisca și pe Acuila, împreună-lucrătorii mei în Hristos Isus (care, pentru viața mea, și-au pus capul; cărora le mulțumesc nu numai eu, ci și toate adunările națiunilor).
Romani 16.3,4

Numele multor persoane sunt amintite în Romani 16, însă sunt menționate și adunări care se strângeau prin case. Toți cei menționați sunt lăudați, fiindcă această porțiune oferă o imagine frumoasă a scaunului de judecată al lui Hristos, eveniment care va avea loc imediat după răpire.

Capitolul începe astfel: „Vă recomand pe Fivi, sora noastră, care este slujitoare a adunării din Chencrea” (versetul 1). Caracterul și lucrarea ei erau vrednice de recomandat. Să remarcăm că această listă începe cu o soră. De asemenea, Priscila este menționată înaintea soțului ei, Acuila. Ori de câte ori acest cuplu este privit prin prisma responsabilității publice, Acuila este menționat primul. Priscila și Acuila își puseseră capul în joc pentru Pavel. Fără îndoială că Acuila primise putere și încurajare în această privință de la devotata lui soție.

Despre Maria se spune că lucrase mult (versetul 6). Trifena și Trifosa erau surori de trup care se osteniseră pentru Domnul. Persida preaiubită se ostenise mult în Domnul (versetul 12).

Toate aceste exemple sunt deosebit de încurajatoare pentru cei care doresc să placă Domnului în anonimat, fără să fie văzuți de alții. „De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul” (1 Corinteni 15.58). „Știind că de la Domnul veți primi răsplata moștenirii; slujiți Domnului Hristos!” (1 Corinteni 15.58).

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Îngăduiți-vă unii pe alții, și dacă unul are o pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.
Coloseni 3.13

Ce-ai făcut toată ziua?

Tatăl a venit acasă și i-a găsit pe fiii săi îmbrăcați în pijamale jucându-se în nisipul din curte. În casă era o dezordine de nedescris. Într-o cameră, televizorul urla pe programul de desene animate, iar pe jos erau împrăștiate jucării și haine. În bucătărie, chiuveta era plină cu vase nespălate. Mâncarea era împrăștiată pe masă, ușa frigiderului era larg deschisă. Tatăl urcă scările în grabă călcând peste jucării și haine împrăștiate peste tot, căutându-și soția. De sub ușa de la baie ieșea apă. Intrând în baie observă că robinetele nu erau închise; peste tot era apă. În dormitor și-a găsit soția în pat, citind într-o carte. Ea s-a uitat la el și zâmbind a întrebat cum a fost ziua de lucru. El s-a uitat mirat la ea și a întrebat: „Ce s-a întâmplat aici?”. Ea a zâmbit din nou și i-a răspuns: „Știi cum în fiecare zi te întorceai acasă și mă întrebai ce am făcut toată ziua, căci nu se vede nimic”. – „Da”, răspunse soțul. – „Ei bine, astăzi n-am făcut nimic și se vede.”

„Ce-ai făcut toată ziua?” este o întrebare specifică multor bărbați. Rareori se întâlnesc aprecieri față de lucrul în casă al soțiilor. Sau uneori aprecierile vin prea târziu. Să luăm seama la această învățătură!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LEACUL ÎMPOTRIVA PLICTISELII SPIRITUALE

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22)

     De ce spune Biblia: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători”? Pentru că a asculta fără a face, devine plictisitor – tot timpul! Poți ajunge până acolo că auzi atâtea predici și învățături, încât îți spui: „O, nu, încă o predică!” Problema nu este Cuvântul, ci faptul că ai devenit suprasaturat și surd din punct de vedere spiritual. Ești plictisit, pentru că nu îl pui în practică și nu culegi roadele lucrurilor pe care le-ai auzit. Domnul Isus a spus: „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:17) Odată ce începi să faci ce ți s-a spus, nu vei mai avea timp să te plictisești. Expresia „numai ascultători” vine de la substantivul grecesc akroates. Astăzi, el se folosește pentru a descrie studenții care vin la cursuri numai pentru a asculta învățătura, și nu pentru a fi evaluați sau să primească note. Aceștia nu sunt interesați să învețe, să promoveze examenele, să primească o diplomă și să schimbe ceva în lume. Ei merg la curs pentru că li se pare că asta îi stimulează intelectual și pentru că adoră să simtă entuziasmul de a fi împreună cu ceilalți. Deseori își urmează dascălul preferat dintr-un oraș în altul; le plac vorbitorii noi, iar la terminarea cursurilor iau masa împreună, râd și discută despre ce au auzit. În esență, ei doresc numai să pară învățați în ochii altora. Nu lăsa să ți se întâmple așa ceva! Biblia ne mai atenționează: „Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Deschide-ți inima spre adevărurile pe care le-ai auzit predicându-se, și începe să le pui în practică în viața ta. Când faci așa, fii sigur că nu vei mai suferi niciodată de plictiseală spirituală.

4 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Viziunea şi realitatea

Chemaţi să fiţi sfinţi… 1 Corinteni 1:2

Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că ţi-a arătat ceea ce n-ai ajuns încă să fii. Ai avut viziunea, dar în nici un caz nu ai ajuns încă la realitatea ei. In vale, acolo unde demonstrăm dacă vom fi cei aleşi, este locul în care cei mai mulţi dintre noi se întorc înapoi. Nu suntem destul de pregătiţi pentru loviturile care trebuie să vină ca să fim transformaţi conform viziunii. Am văzut ceea ce nu suntem, precum şi ceea ce vrea Dumnezeu să fim. dar suntem noi gata să fim modelaţi conform viziunii, pentru a fi folosiţi de Dumnezeu? Modelarea vine întotdeauna pe căile obişnuite şi prin oamenii obişnuiţi.

Sunt cazuri când nu ştim care este scopul lui Dumnezeu; dar depinde de noi, nu de El, dacă ne lăsăm caracterul să fie transformat conform viziunii. Dacă preferăm să ne tolănim pe munte şi să trăim cu amintirea viziunii, nu vom fi de nici un folos practic în lucrurile comune din care este formată viaţa umană. Trebuie să învăţăm să trăim pe baza a ceea ce am văzut pe munte; nu în încântare extatică şi în contemplarea conştientă a lui Dumnezeu, ci trăind în viaţa reală în lumina viziunii până când adevărul viziunii se împlineşte în noi. Absolut toată pregătirea noastră este în direcţia aceasta. învaţă să-I mulţumeşti lui Dumnezeu că ţi-a făcut cunoscute cerinţele Sale.

Micul „eu” se îmbufnează de fiecare dată când Dumnezeu îi spune Fă asta. Lasă acest mic „cu” să pălească sub mânia lui Dumnezeu -„Eu sunt cel ce sunt te trimite”. El trebuie să domine. Nu este răscolitor să ne dăm seama că Dumnezeu ştie unde trăim, dar cunoaşte şi coteţele în care ne furişăm? El ne va urmări ca un fulger strălucitor. Nici o fiinţă umană nu cunoaşte fiinţele umane aşa cum le cunoaşte Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Le-am dat Cuvîntul Tău…” IOAN 17:14

Domnul Isus a spus aceste cuvinte cu puţin timp înainte de a fi arestat şi deci cu puţin timp înainte de a merge la cruce şi apoi de a se întoarce la Tatăl de unde a venit. „Dar acum Eu vin la Tine”. întregul verset de care vrem să ne ocupăm acum cuprinde patru gînduri deosebit de minunate asupra cărora este de folos să ne oprim şi să medităm, ajutaţi de Duhul Sfint.

1. „Le-am dat Cuvîntul Tău”. Cuvintele acestea reflectă grija pe care Domnul nostru a avut-o pentru ucenicii Lui, ca şi pentru noi astăzi. El a ştiut că nu este posibil să supravieţuim în lumea aceasta rea, coruptă şi condusă de Satan fără să avem lumina şi călăuza necesară la fiecare pas, şi puterea de care avem nevoie ca să nu ne poticnim. „Căci Evanghelia… este puterea lui Dumnezeu” (Rom. 1:16) precum şi mijlocul de sfinţire permanentă. „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău, Cuvîntul Tău este adevărul” (Ioan 17:17).

2. „Şi lumea i-a urît”. „Dacă pe Mine M-au urît şi pe voi vă vor urî”. Prin aceasta Domnul se identifică cu noi. Ce mîngîietor este faptul acesta! În adevăr, în toate timpurile, copiii lui Dumnezeu au fost urîţi din pricina Cuvîntului Său care „stîrneşte împotrivire”, pentru că oamenii au iubit întotdeauna mai mult întunerecul, „căci oricine face răul urăşte lumina” şi ne urăşte şi pe noi care sîntem „fii ai luminii”.

3. „Ei nu sînt din lumea aceasta”. Ce descoperire nemaipomenit de scumpă ne face Domnul Isus aici, arătîndu-ne că originea noastră este cerească. Cum ar trebui să fie umbletul nostru aici, pe pămînt ştiind că cetăţenia noastră este cerească! Dar vai, cît de adesea uităm aceasta, uităm că patria noastră nu este aici, şi trăim ca şi cum originea noastră ar fi fost pămîntească. Dar dacă ne-am gîndi la ce spune ultima parte a versetului de care ne ocupăm şi care spune:

4. „După cum Eu nu sînt din lume” am realiza şi mai bine cum ar trebui să ne desprindem tot mai mult de această lume, şi să dorim să fim cît mai curînd cu Domnul nostru. Cuvîntul „după cum” ne confirmă şi ne întăreşte convingerea că sîntem de acolo de unde este El, şi că El a făcut totul ca să ne aibe cu EI pentru totdeauna. Ce iubire, ce slavă!

5. Dar din cuvintele: „Le-am dat Cuvîntul Tău”, Duhul Sfînt ne desprinde un alt gînd şi mai minunat. La începutul Evangheliei lui Ioan, Domnul Isus ne este prezentat ca fiind El însuşi Cuvîntul, ba mai mult, că El este Dumnezeu. Şi cînd spune, Le-am dat Cuvîntul Tău” ne arată că El însuşi S-a dat nouă pentru ca să ne salveze şi să ne aibe cu El în veci. O Doamne, de ne-am purta în chip vrednic de-atîta HAR!!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Umblaţi dar după darurile cele mai bune” 1 Cor. 12:31.

Vedem din acest capitol, că trebuie să dorim lucrurile cele mai bune şi că Duhul împarte la fiecare, după cum voieşte. Ne-am putea întreba: Ce contează atunci dorinţa? Deoarece fiecare primeşte precum voieşte Dumnezeu. Cel care vorbeşte astfel nu va primi niciodată mult, Cuvântul lui Dumnezeu este un lucru minunat. Cel care nu doreşte ca Dumnezeu să-l poată folosi, care nu înfometează şi nu însetează pentru ca Dumnezeu să se poată descoperi, acela nu va avea parte de darurile dumnezeeşti. La cei de curând întorşi la credinţă se poate observa o mare dorinţă după darul minunilor. Dar citim din Sfânta Scriptură că un om poate să facă lucruri mari şi minuni fără Duhul lui Dumnezeu şi să piară, cum spune însuşi Domnul Isus. „Mulţi îmi vor zice în ziua ceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea”. Deci nu putem spune clar şi hotărât că cineva are o stare bună, deoarece face minuni şi are daruri. Aceasta s-a dovedit de multe ori. Eu nu aş putea să spun nimic despre aceasta, dar este. scris în Biblie. Deci darurile nu fac totul. Noi trebuie să-l avem pe Acela, care dă darurile, deoarece fără El darurile nu înseamnă nimic, ci dimpotrivă. Dar mulţi oameni îi cred pe făcătorii de minuni care nu au Duhul lui Dumnezeu, ci au doar o formă de evlavie. Darurile de altfel, sunt bune, sunt de la Dumnezeu şi ajută la zidirea împărăţiei lui Dumnezeu, dacă sunt folosite spre slava lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CEL MAI PUTERNIC MAGNET

Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi oamenii. Ioan 12.32

Voi, care lucraţi pentru Dumnezeu, prindeţi curaj. Vă temeţi poate că nu îi veţi putea atrage la El pe cei ce ascultă. Vestiţi un Mântuitor răstignit pe cruce, înviat şi apoi înălţat la cer; aici se găseşte cea mai mare atracţie care ar putea fi arătată. Cine v-a atras pe voi la Domnul Hristos, dacă nu chiar Hristos însuşi? Cine vă atrage acum la El, dacă nu persoana Sa binecuvântată? Dacă aţi fost atraşi la credinţă prin orice altceva, în curând vă veţi depărta de ea. Însă Domnul Isus v-a ţinut şi vă va ţine la credinţă până la sfârşit. De ce să vă îndoiţi de puterea Sa când este vorba să fie atraşi şi alţii la El? Mergeţi în Numele Domnului Isus la cei care resping încă harul şi veţi vedea dacă El nu-i va atrage şi pe ei.Nici o categorie de oameni nu este în afara acestei puteri de atracţie. Tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi, neştiutori sau învăţaţi, urâcioşi sau amabili, toţi vor simţi această putere care atrage. Domnul Isus este singurul magnet. Să nu ne gândim la nimic altceva. Muzica nu va atrage către Isus, nici elocvenţa, nici logica, ceremoniile ori zgomotul. Isus însuşi trebuie să îi atragă pe oameni la Sine; şi El e destoinic să lucreze în fiecare caz. Nu vă lăsaţi înşelaţi de spiritul vremii; ci, ca lucrători pentru Domnul, să lucraţi chiar în felul Lui şi să folosiţi chiar mijloacele Lui. Atrageţi la Hristos, atrageţi prin Hristos, şi Hristos vă atrage prin voi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Moise păștea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustie, și a ajuns la muntele lui DUMNEZEU, la Horeb. Exod.3,1.

O mare schimbare s-a produs în viața lui Moise. Patruzeci de ani a avut parte numai de frumusețe, de strălucirea curții lui Faraon, de la care a fost luat ca să rămână încă patruzeci de ani în liniște. A fi păstor la oi nu era un lucru agreabil. Din contră, pentru mintea omului era o cale de nepriceput, deoarece pregătirea cu totul deosebită în Egipt a lui Moise putea să-l facă un om de stat. Dar Dumnezeu nu poate să se folosească de ceea ce este în stare firea omului. De aceea, pe muntele lui Dumnezeu era liniște, un loc prielnic de a ține răstignită firea lui Moise ca și când a fi ținut-o în mormânt. Acolo Moise a trebuit să învețe că tot ce poate da lumea nu are nici o valoare în fața lui Dumnezeu, între creșterea și educația oamenilor și cea a lui Dumnezeu există deosebiri esențiale.

Prima are în obiectiv propășirea firii vechi, pe când ultima luptă să le pună deoparte. Oricât ai educa un om firesc, el niciodată nu va deveni un om duhovnicesc. „Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duh este duh.” (loan 3.6). De-am cunoaște toți locul acesta dincolo de pustie. Numai în felul acesta vom fi plăcuți lui Dumnezeu, ca slujitori, vom fi păziți și îmbărbătați pentru această lucrare. Vom fi păziți de a nu face vreo lucrare în puterea noastră. Dumnezeu va îmbărbăta numai pe acela care cunoaște locul de dincolo de pustie și liniștea înaintea lui Dumnezeu.

Cineva poate să aibă înfățișarea unui om foarte evlavios, totuși evlavia acestui om poate să stea numai în niște simțăminte firești, niște simțăminte religioase ale firii vechi. Firea veche poate fi înrâurită de felurite lucruri ca: măreția slujbelor religioase, cântări, coruri, orchestre, fanfare.. .și cu toate acestea lipsește ce e ceresc.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te slăvesc pentru bucuria vieţii mele de aici – pentru dragostea soţiei şi a copilului, pentru studenţi, pentru darurile Duhului Sfânt. Ce minune a bucuriei şi a binecuvântării strălucitoare este locul acesta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.» LUCA 21,26

Omenirea trăieşte în ziua de astăzi într-o extraordinară tensiune; se pare că am ajuns Ia o răscruce în care trebuie să luăm o decizie importantă. Nu numai fiecare individ în parte, ci şi națiunile simt această presiune, sute de mii, ba chiar milioane de persoane. De ce oare sunt atâţia oameni obosiţi şi sătui de viaţă? Pentru că toate hotărârile luate până acum nu au dus la rezolvarea celor mâi arzătoare dileme. De aceea astăzi îţi spun: predă-ţi viaţa cu totul în mâna lui Isus! Răspunde acum fară echivoc la întrebarea lui Pilat: «Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?» (Matei 27,22). Spune un «da» hotărât Fiului lui Dumnezeu! Pentru cine ia această decizie definitivă în toate domeniile vieţii, orice altă problemă, indiferent cât de delicată şi grea ar fi, se rezolvă în mod minunat. Viaţa celui care L-a primit pe Domnul va fi complet reînnoită. Da, cel ce se decide pentru Isus Hristos va avea foamea şi setea sufletului săturate. Un astfel de om are un viitor si o nădejde.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Spre seară se va arăta lumina.

Zaharia 14:7

Adesea privim cu teamă spre bătrâneţe, uitând că va fi lumină până seara. Pentru mulţi sfinţi din vechime, bătrâneţea a fost cel mai bun timp. Un aer mai blând răcoreşte faţa marinarului pe măsură ce se apropie de ţărmul nemuririi. Valurile înfuriate părăsesc marea lui, şi domneşte tăcerea, adâncă, liniştită şi solemnă. De pe altarul bătrâneţii au plecat scânteile focului tinereţii, dar flacăra sentimentelor zeloase rămâne. Pelerinii au ajuns în ţara Beula, acel tărâm fericit, ale cărui zile sunt precum cerul pe pământ. Îngerii îl vizitează, vânturile cereşti adie deasupra lui, florile paradisului cresc pe el, şi aerul este plin de muzica serafimilor. Unii locuiesc ani întregi aici, iar alţii zăbovesc doar câteva ore înainte de plecare, dar este Edenul pe pământ. Putem să tânjim după timpul când vom ajunge în dumbrăvile lui umbroase, şi să ne mulţumim cu Speranţa până va veni timpul roadelor. Soarele care apune pare mai mare decât cel de amiază, şi splendoarea gloriei aureşte toţi norii care îi înconjoară coborâşul. Durerea nu întrerupe calmul înserării bătrâneţii, fiindcă „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9) şi suportă totul cu răbdare. Fructele coapte ale experienţei alese se adună în seara vieţii, când sufletul se pregăteşte pentru odihnă. Poporul Domnului se va bucura de lumină şi în ceasul morţii. Necredinţa se vaită când vede apropierea umbrelor, venirea nopţii şi sfârşitul existenţei. „Ah, nu”, strigă credinţa. „Noaptea a trecut; se apropie ziua adevărată”. Lumina vine, lumina nemuririi, lumina feţei Tatălui. Strânge-ţi picioarele în pat; priveşte sufletele care aşteaptă! Îngerii te duc departe. Rămas bun, prea iubitule. Îţi fluturi mâna; te-ai dus. Ah, acum este lumină. Porţile de diamant se deschid. Străzile de aur strălucesc în lumina de iaspis. Ne acoperim ochii, dar privim nevăzutul. Rămas bun, frate; ai văzut lumina înserării, pe care noi nu am văzut-o încă.

Seara

Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Total un Mijlocitor, pe Isus Christos, Cel neprihănit. 1 loan 2:1

Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor”. Da, chiar dacă am păcătuit, II avem. Ioan nu spune: „Dacă cineva a păcătuit, şi-a pierdut avocatul”, ci „avem un Mijlocitor” – aşa păcătoşi cum suntem. Toate păcatele pe care le-a comis vreodată un păcătos, sau pe care le poate comite, nu-i pot distruge dreptul de a-L avea pe Domnul Isus Christos ca Mijlocitor. Numele cu care este chemat Domnul în text este semnificativ. Mai întâi, El este numit „Isus„. El este chiar Mijlocitorul de care avem nevoie, fiindcă „Isus” este numele Celui a cărui treabă şi plăcere este să mântuiască. „Ii vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale” (Matei 1:21). Cel mai dulce nume implică succesul Său. In al doilea rând, El este „Christos”. Cuvântul „Christos „înseamnă „uns” în limba greacă. Acest nume ne arată autoritatea Sa de a interveni în favoarea noastră. Christosul are dreptul de a mijloci, fiindcă El este Mijlocitorul numit de Tatăl şi Preotul ales. Dacă ar fi după alegerea noastră, El ar putea să cadă. Totuşi, dacă Dumnezeu a zis: trAm dat ajutorul Meu unui viteaz” (Psalmi 89:19), putem să ne încredinţăm necazurile Celui care a primit ajutorul lui Dumnezeu. El este Christos, şi de aceea este autorizat El este Christos, şi de aceea este calificat, fiindcă ungerea L-a echipat pentru lucrarea Lui. El poate mijloci într-un fel care mişcă inima lui Dumnezeu şi îşi atinge ţinta. Ce cuvinte de tandreţe, ce fraze convingătoare va folosi Unsul când va mijloci pentru mine. Mai rămâne o parte a numelui Său: „Cel neprihănit”. Acest titlu reflectă nu numai caracterul Său, ci şi pledoaria Sa. Neprihănit” este caracterul Său, şi dacă Cel neprihănit este Mijlocitorul meu, atunci cauza mea este bună, altfel nu ar fi luat-o. Este pledoaria Lui fiindcă El întâmpină acuzaţia de nedreptate împotriva mea prin motivul că El este drept El se declară înlocuitorul meu, şi îşi aşează ascultarea în contul meu. Ai un Prieten care este potrivit să fie Mijlocitorul tău. El nu poate face altceva decât să biruiască. De aceea, predă-te in întregime în mâinile Lui

IZVOARE IN DEŞERT

În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi

(Iov 42:12)

Iov şi-a găsit moştenirea prin necazul pe care l-a experimentat. El a fost încercat pentru ca evlavia lui să poată fi confirmată şi validată. În acelaşi fel, necazurile mele au drept scop să-mi formeze caracterul şi să mă îmbrace în daruri pe care nu le-am avut înainte de dificultăţile mele, pentru că cel mai copt rod al meu creşte pe cel mai aspru zid. Ajung la un loc de glorie numai prin umilinţa, lacrimile şi moartea mea, aşa cum necazurile lui Iov l-au lăsat cu o viziune mai înaltă despre Dumnezeu şi cu gânduri mai smerite despre el însuşi. La sfârşit el a strigat: „Acum ochiul meu Te-a văzut” (v.5).Dacă experimentez prezenţa lui Dumnezeu în măreţia Sa când trec prin dureri şi pierderi, astfel încât să mă plec înaintea Lui şi să mă rog: „Facă-se voia Ta” (Matei 6:10), atunci am câştigat mult într-adevăr. Dumnezeu i-a dat lui Iov sclipiri din gloria lui viitoare, pentru că în acele zile şi nopţi dificile şi istovitoare, i s-a permis să penetreze vălul lui Dumnezeu şi a putut spune cu onestitate: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25). Aşa că în adevăr: „În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi”. din În ora liniştită

Necazul nu vine niciodată la cineva dacă nu aduce o bucată de aur în mâna lui.

Adversitatea aparentă va deveni în cele din urmă un avantaj pentru aceia dintre noi care fac ce este drept, dacă dorim să continuăm să-I slujim şi să-L aşteptăm cu răbdare. Gândeşte-te la marile suflete victorioase din trecut care au lucrat cu credinţă neclintită şi care au fost invincibile şi curajoase! Sunt multe binecuvântări pe care nu le vom obţine niciodată dacă nu vrem să acceptăm şi să răbdăm suferinţa. Sunt anumite bucurii care nu pot ajunge la noi decât prin necaz. Sunt revelaţii ale adevărului divin al lui Dumnezeu pe care le vom primi numai când luminile pământului au fost stinse. Şi sunt recolte care vor creşte numai odată ce plugul şi-a făcut lucrarea. selectat

Din suferinţă au ieşit cele mai puternice suflete cunoscute vreodată; cea mai mare manifestare de caracter din lume se vede în aceia care îşi arată cicatricele necazurilor; martirii veacurilor şi-au purtat hainele încununării care au strălucit în foc, şi totuşi prin lacrimile şi necazurile lor au văzut porţile cerului. Chapin

Voi cunoaşte după licărirea şi strălucirea

    Lanţului de aur pe care îl porţi,

După puterea liniştită a inimii tale de a iubi,

    Din focul pe care a trebuit să-l suporţi.

Bate, inimă curată, pentru totdeauna;

    Străluceşte, lanţ puternic de aur;

Şi binecuvântează focul curăţitor

Şi cuptorul durerii vii!

Adelaide Proctor

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 27.1222

Cu acest prilej, Ieremia se adresează împăratului lui Iuda şi apoi preoţilor. Nebucadneţar luase din templu, şi încă în două rânduri, o parte din vase. Departe de a le restitui, el va organiza o a treia (şi definitiva) jefuire, în momentul deportării lui Zedechia însuşi, precum şi a restului poporului (2 Cronici 36.7,10,18). Ne putem gândi că aceste obiecte le erau scumpe inimii evreilor mai curând din orgoliu naţional, decât pentru că erau mijloace de a I se închina Domnului. Nici în zilele noastre nu este altfel: multe persoane se ataşează puternic de forme de religie aşazise creştine, fără să se preocupe câtuşi de puţin cu aL sluji pe Dumnezeu prin respectul pentru ele.

Ceea ce Ieremia nu încetează să vestească este supunerea faţă de autoritatea instaurată de Domnul (care, în cazul de faţă, era cea a împăratului Babilonului). „Nu este autoritate decât de la Dumnezeu … şi cine se împotriveşte autorităţii se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu” (Romani 13.1,2). Oricând este vorba de guverne sau de magistraţi, de părinţi sau de şefi (chiar duri şi nedrepţi: 1 Petru 2.18), acest îndemn este întotdeauna actual pentru noi.

Profeţia din acest capitol nu se încheie înainte ca Dumnezeu să anunţe că, întro zi, El personal Se va ocupa de uneltele de la templu şi le va aduce înapoi. Acest cuvânt se va împlini în Ezra 1.7 şi 7.19.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 5:6-11

EFORTUL UNUI PRIETEN

„…dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Cristos.” Galateni 2:21

Vecinul se luptă cu motorul maşinii, încercând să-1 repare. Dar de fiecare dată când încearcă să desfacă un şurub înţepenit, cheia îi alunecă şi îşi loveşte încheieturile degetelor de paletele ventilatorului. Aşa că-i spui: Bill, aşteaptă puţin, am o cheie franceză cu prelungitor cu care poţi desface şurubul acela. Mă duc s-o aduc”. Presupunând că se va bucura de oferta ajutorului tău, fugi imediat acasă, cobori în pivniţă vreo duzină de trepte. Acolo, pe fundul cutiei cu scule, este cheia de care are nevoie. Apoi urci din nou pe scări, aproape să calci pe câine sau pe unul din copii.
După toate acestea, cum răspunde vecinul la ajutorul tău? Nu-ţi vine să-ţi crezi urechilor ceea ce auzi: „Nu, mulţumesc, cred că mă descurc singur”. Nu-i aşa că toate acţiunile tale au fost o pierdere de vreme şi de energie?

Vecinul acela care n-are nevoie de tine este imaginea tuturor acelora care refuză oferta lui Dumnezeu prin Cristos şi încearcă să se mântuiască singuri. Bizuindu-se pe propriile eforturi, ei spun că suferinţele îngrozitoare ale lui Cristos de pe cruce nu au fost nimic mai mult decât un lucru frumos, dar în acelaşi timp un gest care nu era necesar. Respingerea darului fără plată al graţiei lui Dumnezeu, este un act de sinucidere. Să luăm în considerare Cuvântul Lui referitor ia aceasta, neprihănirea nu vine prin lege. Nu putem lucra la dobândirea ei. Nici o cantitate a sângelui nostru, sudoare sau lacrimi nu va putea dobândi mântuirea. Nu există nici o cale de a-L respinge pe Cristos şi de-a intra pe poarta cerului. Moartea lui
Isus pentru păcatele noastre este singura noastră speranţă pentru viaţa veşnică.    – M.R.D.II

Nici
un merit de-al meu nu poate

Să stingă mânia de sus.

Singura nădejde îmi este

Neprihănirea lui Isus.    – Clayton

Dacă ne-am putea merita salvarea,
Cristos n-ar fi murit niciodată pentru a ne-o asigura.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Cine a măsurat apele în pumnul mâinii sale și a măsurat cerurile cu palma și a cuprins într-o măsură țărâna pământului și a cântărit munții într-o balanță, și dealurile cu cântarul?
Isaia 40.12

Și înaintea încăperilor era o deschizătură de un cot, și de cealaltă parte o deschizătură de un cot; și fiecare încăpere era de șase coți de o parte și de șase coți de cealaltă parte.
Ezechiel 40.5

Isaia 40 este un capitol magnific, care descrie măreția și puterea Domnului, controlul Său asupra tuturor lucrurilor și grija Sa față de poporul Lui. Expresia „pumnul mâinii” arată controlul Său perfect asupra creației, precum și faptul că El o susține. Evrei 1.3 ne arată că acest control este legat de Cuvântul Său. Verbul „a măsura” indică, printre alte lucruri, precizia cu care El lucrează și cu care controlează toate lucrurile.

Isaia ne arată în multe feluri că El este marele nostru Creator și Răscumpărător și, în particular, Răscumpărătorul lui Israel. Faptul că El „cântărește” totul arată nu numai controlul Său, ci și faptul că El evaluează totul și că știe să aprecieze lucrurile potrivit cu adevărata lor valoare. Munții reprezintă adesea marile puteri în Scriptură (vedeți Isaia 2.2), iar El îi ține sub controlul Său și îi „cântărește”, așa cum a făcut cu Belșațar (Daniel 5). Cât de important este, prin urmare, să ne smerim și să dorim să ne supunem controlului și călăuzirii Sale!

Pasajul din Ezechiel 40 ne arată că orice lucru și orice persoană vor fi aduse sub controlul lui Hristos. Aceasta este semnificația noii măsuri care a fost folosită de Domnul, „latul de palmă”. În lumea viitoare, gândurile lui Dumnezeu vor fi impuse, iar mâna Sa va fi în orice lucru. Astăzi, noi recunoaștem controlul Său în har și, prin credință, ne supunem acestui control.

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Timoteie, păzește ce ți s-a încredințat; ferește-te de flecăriile lumești și de împotrivirile științei, pe nedrept numite astfel. 1 Timotei 6.20

Impactul cuvintelor

Cuvintele au o putere incredibilă. Ele pot răni sau vindeca. Rareori, tăcerea face rău, însă vorbirea este de multe ori o urgie, mai ales când este o flecărie (pălăvrăgeală). Tăcerea este înțelepciune; apele liniștite sunt adânci.

Cei care ne aud sunt mult influențați de cuvintele noastre. Avem o mare responsabilitate; de aceea să avem grijă ce iese din gura noastră!

Cuvintele pot răni. Ele sunt caracterizate ca săgeți, sulițe, cuțite și săbii. Dacă aceste instrumente puternice sunt mânuite greșit, pot tăia, răni sau chiar ucide. Ele pot diviza familii și nărui reputații. Se spune despre Penina că o înțepa deseori pe Ana prin vorbirea ei (1 Samuel 1.6). Cuvintele, care critică, judecă, înjosesc, sunt unelte ale lui satan care este numit „acuzatorul fraților noștri”.

În ciuda potențialului distructiv al cuvintelor, adevărul minunat este că de asemenea cuvintele pot vindeca. Ele pot fi ca un leac alinător sau ca raza soarelui strălucitor. Totul depinde de starea inimii celui care vorbește: „Căci din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12.34). În școala Domnului și Mântuitorului nostru putem învăța să vorbim în mod constructiv.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CONTROLEAZĂ-TI MÂNIA!

„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi.” (Efeseni 4:26)

     Mânia necontrolată e ca și cum ai sări în mașină, ai ambala motorul, iar mai târziu, ajuns în viteza a 3-a, ți-ai da seama că frânele nu funcționează! Biblia spune: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:26-27) Ai înțeles? Mânia necontrolată deschide ușa lui Satan – și de-acolo, căderea este sigură!

Așa că, înainte să rostești cuvinte pe care le vei regreta și pe care nu le poți lua înapoi, întreabă-te:

1) Eliberarea pe care aș simți-o în urma unei astfel de izbucniri merită prețul consecințelor? Biblia spune: „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.” (Proverbe 15:1) Prin faptul că taci, riști să nu spui cel mai reușit discurs pe care îl vei regreta vreodată. Prin însăși natura sa, mânia încurajează exagerarea și te face să spui lucruri pe care nu le poți retrage. Ani de zile după ce le rostești, cuvintele dure își păstrează puterea de a răni și de a dezbina.

2) Chiar merită să-i târăști pe alții prin așa ceva? Mânia îi afectează inevitabil și pe cei din jurul tău, pentru că stă în firea lucrurilor să-ți dorești să susții un anumit punct de vedere, chiar dacă nu ai nimic de câștigat. Implicarea altor oameni este de obicei o modalitate de a-ți hrăni eul și de a-ți justifica purtarea greșită. Nu face așa ceva!

3) Mânia mea este potrivită? Mânia din cauza ipocriziei și a nedreptății a fost și este benefică (Isaia 57:17). Dar e ușor să lași comentariile necugetate sau copiii capricioși să te facă să reacționezi în mod exagerat. Pentru ca mânia să aibă o consecință sănătoasă, ea trebuie să fie cu măsură și constructivă.

Pavel spune: „umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6). Mânia ține de control, și răspunsul controlat este un răspuns după chipul lui Hristos.

3 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Locul slujirii

„Acest soi de draci nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Marcu 9:29

„Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” Răspunsul se află în relaţia personală cu Isus Cristos. Acest fel de demoni nu poate ieşi decât prin concentrare şi iarăşi concentrare asupra Lui. Putem rămâne pentru totdeauna fară putere, cum au rămas ucenicii în acea situaţie, încercând să facem lucrarea lui Dumnezeu fără să ne concentrăm asupra puterii Sale, ci urmând ideile izvorâte din propria noastră natură. Il defăimăm pe Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a lucra pentru El fară să-L cunoaştem pe El.

Când ajungi faţă în faţă cu un caz dificil, deşi în exterior nu se întâmplă nimic, totuşi tu ştii că eliberarea va veni, deoarece tu te concentrezi asupra lui Isus Cristos. Aceasta este direcţia slujirii tale – să veghezi ca să nu se interpună nimic între Isus şi tine. Există ceva între tine şi Isus acum? Dacă există, trebuie să treci de acel lucru, nu ignorându-l iritat sau sărind peste el, ci înfruntându-l şi trecând, prin el, în prezenţa lui Isus Cristos. Atunci tocmai acel lucru, şi toate situaţiile prin care ai trecut în legătură cu el, Il vor glorifica pe Isus Cristos într-un mod pe care nu-l vei cunoaşte niciodată până nu-L vei vedea pe El faţă în faţă.

Trebuie să ne putem înălţa ca pe aripi de vultur; dar trebuie, de asemenea, să ştim cum să coborâm. Puterea unui sfânt stă în coborâre şi în viaţa trăită jos în vale. „Pot totul în Cristos care mă întăreşte”, a spus Pavel, şi lucrurile la care s-a referit el erau, în general, lucruri umilitoare. Stă în puterea noastră să refuzăm să fim umiliţi şi să spunem: „Nu, mulţumesc, eu prefer să stau pe vârful muntelui cu Dumnezeu”. Pot eu înfrunta lucrurile, aşa cum sunt ele, în lumina realităţii lui Isus Cristos, sau lucrurile, aşa cum sunt ele, distrug credinţa mea în El şi mă fac să intru în panică?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Îndrăzniţi, Eu am biruit…” IOAN 16:33

 

Biruind, Domnul nostru ne-a dat biruinţă asupra păcatului şi asupra osîndirii care apăsa asupra noastră. Credinţa în jertfa ispăşitoare a Domnului nostru Isus Hristos, ne dă în mod efectiv puterea de a triumfa asupra păcatului şi a osîndirii care este legată de el. „Acum deci nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sînt în Isus Hristos” (Rom. 8:1). Biruind El ne dă deasemenea şi biruinţa asupra vrăjmaşului nostru diavolul, şi asupra lucrărilor lui. Nimic n-a rămas neisprăvit, nici un vrăjmaş nu a rămas viu pe cîmpul de bătălie al Golgotei. Biruinţa Domnului Hristos cîştigată acolo cuprinde toată împărăţia întunericului, toate duhurile rele, absolut tot! Cînd contemplăm crucea, Duhul Sfînt ne descoperă sensul spiritual al rănilor Mîntuitorului nostru, al suferinţei şi neliniştei luptei Lui ca să zdrobească capul şarpelui. El ne-a făcut astfel să înţelegem sensul cuvintelor Lui: „S-a sfîrşit,” A fost un strigăt de biruinţă.Biruind, Domnul nostru ne mai descopere că tot ce priveşte păcatul în noi şi în jurul nostru, El a luat asupra Lui. Carnea cu dorinţele şi poftele ei, ereditatea păcătoasă şi amprentele lumii, chiar dacă le-am primit în mod inconştient, au fost răstignite împreună cu El. Biruitorul dumnezeiesc face copiilor şi moştenitorilor Lui darul biruinţei asupra tuturor acestor lucruri. Să-l primim în toată simplitatea credinţei.El a purtat pe cruce îngrijorările şi neputinţele noastre, pentru ca noi să nu mai fim încărcaţi cu ele. Cînd greutăţi apăsătoare ar vroi să ne copleşească, să cîntăm cîntarea de laudă: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Cor.15:57).

Cîţi credincioşi se lasă biruiţi de împrejurările lor şi tîrîţi de voia temperamentului lor. Astfel, ei trăiesc în afara biruinţei de la Golgota. Nu ne izbăveşte crucea de tot ce vatămă viaţa noastră spirituală? Această biruinţă este absolută, ea este prezentă, efectivă şi credinţa este aceea care îşi însuşeşte acest dar pe care ni-l oferă Dumnezeu!

Cînd Domnul Isus ne spune „îndrăzniţi”, se înţelege că este vorba de o luptă, acea crîncenă luptă a credinţei. Dar El nu ne lasă numai la această încurajare, ci, amintindu-ne că este Biruitor, ne face să strigăm ca apostolul Pavel: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins şi luînd cuvântul a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului Celui Prea înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace”. Daniel 3:26.

Am citit ieri cum au fost aruncaţi aceşti trei oameni în cuptorul aprins, din cauza că nu s-au închinat statuii. Astăzi vedem cum s-a înspăimântat împăratul, din cauză că nu s-au ars, şi când s-a apropiat de gura cuptorului a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului Celui Prea înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Si cei trei oameni au ieşit din mijlocul focului. Dregători, îngrijitori, cârmuitori, sfetnici ai împăratului s-au strâns şi au văzut că focul nu avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, căci nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei. Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!” Iată dar ce a poruncit acum împăratul, ca „orice om, din orice popor, neam sau limbă ar fi, să se închine Dumnezeului celor trei oameni, şi cel ce nu face astfel, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de gunoi, pentru că nu este nici un alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El.” Vedem ce urmări a avut credinţa celor trei oameni, că au fost gata să-şi de-a viaţa. Ei au devenit binecuvântare pentru multe ţări şi ne vorbesc până în ziua de azi. Aceasta ne dă şi nouă curaj, de care avem mare nevoie, ca nici noi să nu ne temem de nici un om, ci să-L cinstim doar pe Dumnezeu, şi să fim gata pentru El din pricina adevărului să ne dăm chiar şi viaţa.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂSFRÂNGEREA FRUMUSEŢII DOMNULUI

Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta; cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău. Psalmul 17.15

Partea oamenilor din lume este să-şi hrănească trupurile şi să-şi îmbogăţească copiii, dar partea celui credincios este cu totul alta. Oamenii pământeşti au comoara lor aici jos, dar oamenii din lumea care va veni, privesc în sus şi în depărtare. Averea noastră este dublă. Acum avem prezenţa lui Dumnezeu, mai târziu vom fi asemenea Lui. Aici pe pământ noi ne minunăm de faţa lui Dumnezeu în nevinovăţie, căci în Domnul Hristos suntem neprihăniţi. Ce bucurie să poţi vedea faţa unui Dumnezeu împăcat prin jertfa Domnului Isus! Slava lui Dumnezeu, care se odihneşte pe faţa Domnului Isus, ne aduce chiar acum cerul pe pământ; dar acolo sus, va fi cerul cerului.Dar va fi ceva mai mult: noi vom fi schimbaţi în chipul Domnului Isus pe care Îl privim azi. După ce vom fi dormit câtva timp, ne vom deştepta şi vom fi asemenea unor oglinzi care vor răsfrânge frumuseţea Domnului. Credinţa îl priveşte pe Dumnezeu şi această privire îl schimbă pe cel credincios. Inima primeşte astfel chipul Domnului Isus până în adâncurile ei, şi însuşirile Domnului Isus se întipăresc încet, încet în inimă. Aceasta înseamnă satisfacţie. Să priveşti la Dumnezeu şi să fii făcut asemenea Lui. Ce am putea dori mai mult? Încredinţarea lui David arătată în versetul de la început, ajunge să fie pentru noi prin Duhul Sfânt, chiar făgăduinţa Domnului. Eu cred şi aştept.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Au primit în slăbiciunea lor putere să fie viteji în război și au pus pe fugă oștirile vrăjmașe. Evr. 11,34.

In textele originale și în alte traduceri apropiate de original nu există expresia „s-au vindecat de boli” (care există în actuala traducere în limba română) ci este scris foarte clar că ei au fost slabi și în această stare ei au primit putere de a birui. Cine erau acești oameni care au primit această mărturie? Erau oameni care în timpurile grele au biruit prin CREDINȚĂ. Durerile și suferințele nu i-au putut clinti, căci nădejdea lor era ațintită spre Acela care îl cunoșteau ca Dumnezeul cel Veșnic, Creatorul pământului, care dă putere celor osteniți. Nădejdea lor era ațintită spre Acela care zi de zi ne dă noi puteri ca să lucrăm prin credință. în Evrei 12.23 se spune că ne-am apropiat de „duhurile celor neprihăniți.” Aceștia au fost credincioșii timpurilor vechi. Credința lor le dădea putere de a trece peste aceste dureri care adesea duceau la moarte. Ei au primit un loc în Cuvântul lui Dumnezeu și aceasta pentru îmbărbătarea noastră. Dumnezeu călăuzește și în timpurile noastre pe copiii Săi prin suferință și încercări, dar lucrările Lui sunt desăvârșite. Aceeași putere care le stătea la dispoziție credincioșilor odinioară este încă și astăzi pentru toți cei care își pun încrederea în Dumnezeu. Credincioșii vremurilor străvechi au crezut „într-o țară mai bună” și aceasta este pentru noi Casa Tatălui.

Ce ne dă astăzi putere de biruință? Cugetarea la Căpetenia și Desăvârșirea credinței, care după ce a suferit crucea, S-a așezat la dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu. El vine curând și ne va duce sus unde fiecare își va primi dreapta răsplătire pentru orice biruință.

Nimic nu are preț în ochii lui Dumnezeu decât ceea ce ține de HRISTOS.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, n-am nici o indicaţie despre căile Tale prin detalii vizibile, dar aştept ca minunile Tale să se vadă curând. Cât de liniştit şi cât de liber sunt, chiar dacă nu înţeleg ce faci.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.» APOCALIPSA 3,20

Vrei şi tu să fii sfânt cum este Isus Hristos? Când eşti gata să începi umblarea perseverentă în dragostea Sa? Poate te confrunţi cu imposibilitatea, cu incapacitatea de a-ţi iubi «aproapele». Mai mult chiar, probabil eşti pe punctul să fii sfâşiat de ura împotriva vrăjmaşilor tăi. Acest lucru este din cauză că Isus Hristos încă nu are controlul total în inima ta. Dacă îl auzi bătând la usa inimii tale să ştii că te costă totul să-L laşi să intre. Dar dacă îl accepţi în inima ta, Dumnezeu îţi dăruieşte într-o clipă exact ceea ce-ţi lipseşte, deoarece este scris: «pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat» (Rom. 5,5). Doar atunci ura şi lipsa dragostei dispar. Prezenţa Lui Dumnezeu îţi inundă întreaga fiinţă, iar El are acces şi lucrează cu putere prin Isus Hristos în inima ta. Doar în acest fel devii capabil să-ţi iubeşti chiar şi cel mai înverşunat duşman şi să-l binecuvântezi în rugăciune. Umblă în dragostea lui Dumnezeu şi începe de astăzi să înţelegi voia sfântă a Lui cu privire la viaţa ta! Da, atunci cu siguranţă umblarea ta va avea loc pe calea ce duce la cer!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?

Evrei 1:14

Îngerii sunt ajutoare nevăzute ale sfinţilor lui Dumnezeu. Ei ne poartă pe mâinile lor, ca să nu ne lovim piciorul de vreo piatră. Loialitatea faţă de Domnul îi face să poarte un mare interes copiilor iubirii Sale. Ei se bucură de întoarcerea fiului risipitor acasă la tatăl şi întâmpină sosirea credincioşilor în palatul Regelui de sus. In timpurile străvechi, fiii lui Dumnezeu au fost favorizaţi cu apariţia lor vizibilă, şi astăzi, deşi noi nu-i, vedem, cerul este deschis şi îngerii lui Dumnezeu coboară şi i urcă deasupra Fiului Omului, ca să-i viziteze pe moştenitorii mântuirii. Serafimii zboară încă purtând cărbuni aprinşi de pe altar, ca să atingă buzele oamenilor prea iubiţi. Dacă ochii noştri ar fi deschişi, am putea vedea caii şi carele de~ foc din jurul slujitorilor lui Dumnezeu; fiindcă am ajuns la un mare număr de îngeri care păzesc şi protejează sămânţa regală, versurile lui Edmund Spenser nu sunt ficţiune poetică:

Cât de ades brăzdează cerul cu aripi de aur

Ca nişte soli cereşti, înaripaţi cu har

Să lupte lângă noi pe-al răului hotar!

La ce demnitate se ridică cei aleşi atunci când strălucitorii curteni ai cerului devin slujitorii lor supuşi! La ce grad de comuniune suntem înălţaţi prin părtăşia cu fiinţele cereşti! Cât de bine suntem apăraţi, de vreme ce toate cele douăzeci de mii de care de foc ale lui Dumnezeu sunt înarmate pentru eliberarea noastră! Cui îi datorăm toate acestea? Să-L iubim întotdeauna pe Domnul Isus Christos, fiindcă prin El am fost aşezaţi „în locurile cereşti” (Efeseni 2:6), deasupra împărăţiilor şi puterilor. El este Cel al cărui tabără este „în jurul celor ce se tem de El” (Psalmi 34:7). El este adevăratul Mihail care a învins balaurul. Toată slava Ţi se cuvine Ţie, Isuse! Ţie, îngerul prezenţei lui Dumnezeu, îţi oferă această familie rugăciunile ei de dimineaţă.

Seara

El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit.

Evrei 2:18

Acesta este un concept bine cunoscut, dar foarte preţuit de inimile obosite: Isus a fost ispitit în acelaşi fel ca şi mine. Probabil că ai auzit acest adevăr de multe ori, dar ţi l-ai însuşit cu adevărat? El a fost ispitit să comită aceleaşi păcate în care cădem noi. Nu-L despărţi pe Isus de umanitatea noastră comună. Tu păşeşti într-un loc întunecat, dar Isus a trecut deja prin el. Tu te lupţi într-o bătălie înverşunată, dar Isus a învins deja acelaşi duşman. Să ne întărim curajul. Christos a dus povara înaintea noastră, şi urmele pătate de sânge ale Regelui Slavei pot fă văzute pe drumul pe care călătorim noi acum. Totuşi există ceva mai bun decât cunoaşterea că Isus a fost ispitit în acelaşi fel ca noi: deşi a fost ispitit, nu a păcătuit niciodată; de aceea, nici noi nu suntem obligaţi să păcătuim. Isus a fost om, şi dacă un Om a îndurat aceleaşi ispite şi nu a păcătuit, atunci, prin puterea Lui, membrele trupului Său pot să stăpânească păcatul. Unii oameni, care sunt la începutul vieţii de creştin, cred că nu pot si fie ispitiţi fără să păcătuiască. Totuşi, se înşeală. Nu există nici un păcat în a fi ispitit, doar în a ceda ispitei. Acest adevăr este mângâietor pentru cei care sunt adesea ispitiţi. Ar fi totuşi mai încurajaţi dacă s-ar gândi la faptul că Domnul Isus, deşi ispitit, a triumfat glorios. Fiindcă El a învins, urmaşii Săi vor învinge şi ci, fiindcă Isus este Omul reprezentativ pentru poporul Său. Capul a triumfat, şi membrele împărtăşesc victoria. Temerile sunt inutile, fiindcă Christos este cu noi, înarmat pentru apărarea noastră. Locul nostru de siguranţă este în Mântuitorul. Poate că suntem ispitiţi acum ca să ne apropiem de El. Binecuvântat fie orice vânt care ne duce în portul iubirii lui Dumnezeu! Binecuvântate sunt rănile care ne fac să-L căutăm pe iubitul nostru Medic. Voi cei ispitiţi, veniţi la Mântuitorul vostru ispitit El poate simpatiza cu slăbiciunea voastră. El va veni în ajutorul tuturor celor ispitiţi şi încercaţi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc … Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

(1 Împăraţi 19:12)

O femeie care a făcut un progres rapid în înţelegerea Domnului a fost întrebată odată care este secretul creşterii ei aparent uşoare. Răspunsul ei scurt a fost: „Fiţi atenţi la piedici”.Motivul pentru care mulţi dintre noi nu-L cunoaştem şi nu-L înţelegem pe Dumnezeu mai bine este că nu luăm seama la blândele Lui „piedici” – delicatele Lui restricţii şi constrângeri. Glasul Lui este „un susur blând şi subţire”. Un susur subţire abia poate fi auzit, aşa că trebuie simţit ca o presiune slabă şi constantă pe inimă şi pe minte, ca atingerea unei brize de dimineaţă care trece uşor peste suflet. Şi când este observat cu atenţie, creşte liniştit tot mai clar în urechea interioară a inimii.Glasul lui Dumnezeu se îndreaptă spre urechea dragostei, şi adevărata dragoste doreşte ca şi cea mai slabă şoaptă să fie auzită. Şi totuşi vine o vreme când dragostea Lui încetează să mai vorbească, când noi nu-I răspundem sau nu credem mesajul Lui. „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8), şi dacă vrei să-L cunoşti pe El şi glasul Lui, trebuie să asculţi mereu de atingerile Lui blânde.Deci când eşti pe cale să spui ceva într-o conversaţie cu alţii, şi simţi o interdicţie blândă din partea susurului Său liniştit, ia seama la interdicţie şi abţine-te să vorbeşti. Şi când eşti pe cale să dai curs unei acţiuni care pare perfect clară şi dreaptă, şi totuşi simţi în duhul tău că ţi se sugerează o altă cale cu forţa unei convingeri tăcute, ia seama la acea convingere. Urmează celălalt curs, chiar dacă schimbarea planurilor pare a fi o nebunie absolută din perspectiva înţelepciunii umane.De asemenea învaţă să nădăjduieşti în Dumnezeu până când El îţi va descoperi voia Sa. Dă-I voie să creeze toate planurile din inima şi mintea ta, şi apoi lasă-L să le împlinească. Să nu ai o înţelepciune a ta proprie, pentru că deseori ceea ce face El va părea că este în contradicţie cu planul pe care ţi l-a dat. Dumnezeu va părea că lucrează împotriva Lui Însuşi, deci pur şi simplu ascultă-L, supune-te şi încrede-te în El, chiar când pare a fi cea mai mare absurditate să faci aşa. În sfârşit, „ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28), dar de multe ori, în etapele iniţiale ale împlinirii planurilor Lui:

 

În lumea Lui El este mulţumit

    Să joace o partidă pierdută dinainte.

 

De aceea dacă doreşti să cunoşti glasul lui Dumnezeu, să nu te gândeşti niciodată la consecinţele finale sau la posibilele rezultate. Ascultă de El chiar când îţi cere să mergi în timp ce tu vezi numai întuneric, pentru că El Însuşi va fi o lumină glorioasă în interiorul tău. Atunci va apărea îndată în inima ta o cunoaştere de Dumnezeu şi o părtăşie cu El, care vor fi suficient de copleşitoare în ele însele ca să vă ţină pe tine şi pe El împreună, chiar şi în cele mai severe încercări şi sub cele mai puternice presiuni ale vieţii. din Calea credinţei

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 27.111

Acest capitol şi următoarele ne poartă înspre ultima perioadă a domniei lui Zedechia. Acesta părea să se fi înţeles cu cei cinci vecini ai săi, împăratul Edomului, al Moabului, al Amonului, al Tirului şi al Sidonului, pentru a i se împotrivi lui Nebucadneţar. Fără îndoială, pentru a se înfiinţa această alianţă, delegaţii acestor naţiuni se vor fi întrunit la Ierusalim (v. 3). Ieremia a avut misiunea din partea Domnului să dea fiecăruia dintre aceşti diplomaţi un dar, cel puţin original, confecţionat după intenţiile Sale: este vorba de juguri şi de legături care simbolizează tocmai dominaţia împăratului Babilonului, de sub care aceste popoare intenţionau să se elibereze. Ne putem imagina cu ce sentimente au primit cei cinci negociatori acest cadou umilitor.

Orgoliul, sub diferite forme, este încă şi în zilele noastre principiul de bază care guvernează statele moderne (ca şi pe indivizi), dar dincolo de intrigile lor ambiţioase, Dumnezeu este Cel care conduce destinele lumii şi pe El se bizuie creştinul, nicidecum pe politica dubioasă a oamenilor (Daniel 4.17).

Dumnezeu, Cel care îl punea deoparte pe Israel, îi dădea lui Nebucadneţar, din acel moment, puterea universală, numindul robul Său. Romani 13.4 le aminteşte creştinilor, oameni înclinaţi să uite, că „Robul lui Dumnezeu” este Cel care are puterea, şi aceasta spre binele lor.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Corinteni 1:26-2:5    

CREŞTINUL IDEAL

Dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari. 1 Corinteni 1:27

Timp de un sezon sportiv şi jumătate am auzit mult despre un jucător de baseball de la echipa Twins din Minnesota. Il chema Kirby Puckett. El alerga foarte repede, lovea mingea foarte puternic, urca pe gardul de sârmă să prindă mingea din zbor. Mi l-am imaginat ca fiind un atlet desăvârşit – înalt, cu umeri largi, cu o figură atletică. Apoi, într-o zi l-am văzut jucând la televiziune. Ce surpriză! Marele jucător era scund, cu pieptul ca un butoi şi cu picioarele butucănoase. Nu arăta în nici un fel cum îmi imaginasem că trebuie să arate un sportiv, dar era unul bun.

Tot astfel, avem anumite idei despre felul cum trebuie să arate un creştin ideal. El sau ea, ar trebui să fie atractiv, să vorbească blând, să fie inteligent, să folosească un vocabular adecvat, şi să acţioneze întotdeauna în felul cum credem noi că ar acţiona un creştin. Potrivit textului de azi totuşi nu putem identifica un creştin după trăsături ca acestea: atractivitate, inteligenţă, ori elocinţă. Creştinii sunt oameni obişnuiţi de zi cu zi care au slăbiciuni, care uneori nu ţin bine socoteala banilor, care sunt morocănoşi. De fapt, creştinii cei mai buni poate că nu se apropie nici pe departe de conceptul nostru ideal. Sfântul umil, tăcut al lui Dumnezeu, care umblă prin credinţă şi creşte în Cristos, poate că nu se potriveşte
cu imaginea noastră, dar Dumnezeu se uită la inimă. El a ales lucrurile slabe ale lumii pentru a face de ruşine pe cele tari şi mari. Creştinul ideal este acela care îşi cunoaşte slăbiciunile şi care stă tare în Domnul. D.C.E.

Cum arată creştinii adevăraţi?

Ce le face viaţa diferită?

Ei sunt persoane obişnuite

Şi de Isus li-e inima lipită.    – D.J.D.

 

Creştinii sunt oameni obişnuiţi care sunt consacraţi neobişnuitei persoane a lui Cristos.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Auzind despre Isus, venind prin mulțime pe dinapoi, I-a atins haina.
Marcu 5.27

Această întâmplare cu femeia care s-a atins de haina Mântuitorului a fost întotdeauna un subiect deosebit de interesant pentru cei care studiază Scriptura. Boala ei incurabilă, precum și simplitatea credinței ei trezesc compasiunea noastră spirituală.

O mare mulțime se îmbulzea pe străzile Capernaumului. Oamenii Îl urmau pe Domnul Isus către casa mai-marelui sinagogii. Cei care judecau după aparențe ar fi putut crede că tot ținutul Îl iubea pe Fiul lui Dumnezeu, însă, așa cum se întâmpla în Capernaum, se întâmplă și astăzi în creștinătate: mulți Îl urmează pe Domnul doar din curiozitate sau doar pentru că sunt mulți alții care merg pe același drum. Sunt doar câțiva, ici și colo, care, precum femeia din această istorisire, Îl caută fiindcă inima lor tânjește după ceea ce doar El poate oferi. Femeia era acum lipsită de orice posibilități materiale. Vreme de doisprezece ani căutase ajutor la doctori. De ce oare nu venise mai devreme la marele Vindecător? În privința aceasta, ea este o imagine tristă a celor din zilele noastre, care, în căutarea lor după mântuire, merg oriunde și la oricine, dar nu la Fiul lui Dumnezeu. Când femeia a ajuns la concluzia că singura ei speranță era Domnul Isus, și-a făcut un plan: „Dacă voi atinge numai hainele Lui, voi fi vindecată”.

Spre uimirea lui Petru și a celorlalți ucenici, Mântuitorul S-a întors și a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?”. La fel ca atunci, El și acum face o deosebire atentă între mulțimea religioasă și lipsită de realitate și cei care caută cu sârguință binecuvântarea. A chemat-o pe femeie înaintea Lui și, după ce a determinat-o să mărturisească ceea ce făcuse, i-a adresat cuvinte pline de mângâiere: „Fiică, credința ta te-a vindecat; mergi în pace și fii vindecată de boala ta”. Este bine să avem de-a face cu Unul care este atât de plin de har. Cel smerit care caută vindecarea spirituală va găsi pentru vecie iertare, mântuire și pace prin sângele Său scump.

W W Fereday

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Matei 7.21

De ce parte ne găsim?

Doi oameni, unul credincios și altul necredincios, se duseră în pădure după lemne. Doborând un arbore, cel necredincios zise:

– Vezi, frate, așa este și viața noastră. Când vine moartea, ne doboară și s-a terminat cu noi.

– O, prietenul meu, răspunse credinciosul, nu-i adevărat că viața noastră se termină când vom muri. Vezi tu arborele acesta? L-am doborât, dar abia acum, după ce l-am tăiat, se va vedea de ce este bun. Abia acum vom vedea, dacă este sănătos sau este bun doar de foc. La fel vom afla la judecata lui Dumnezeu cine a fost fățarnic în viață și cine a fost credincios față de Mântuitorul.

Există o mare diferență între credincios și necredincios, chiar dacă nu întotdeauna este foarte vizibilă. Dar în ziua judecății, această diferență va fi foarte vizibilă. Acum și aici pe pământ, necredinciosul zice uneori: „Doamne, Doamne!”, dar inima lui este departe de a-L recunoaște pe Mântuitorul ca Domn al vieții sale. Însă, în acest moment, fiecare are prilejul de a-L accepta pe Mântuitorul ca Domn al vieții. Această acceptare a fost explicată în cuvinte simple de Însuși Mântuitorul: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6.29). Credința în Mântuitorul arată pe fiecare de ce parte se găsește.

2 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

In valea umilinţei

„Daca poţi face ceva, fie-ți milă de noi şi ajută-ne.” Marcu 9:22

După fiecare perioadă de exaltare, suntem repede aduşi înapoi la lucrurile obişnuite, aşa cum sunt ele. adică nici frumoase, nici poetice, nici palpitante. Înălţimea muntelui se măsoară prin cenuşiul muncii de rând din vale; dar aici, în vale, este locul unde trebuie să trăim pentru gloria lui Dumnezeu. Noi vedem gloria Lui pe munte, dar nu acolo trăim pentru gloria Lui. In valea umilinţei descoperim valoarea noastră reală în faţa lui Dumnezeu, aici se arată credincioşia noastră. Cei mai mulţi dintre noi putem face anumite lucruri dacă suntem întotdeauna la înălţimi eroice, datorită egoismului din inimile noastre, dar Dumnezeu ne vrea la înălţimea cenuşiului obişnuit al vieţii cotidiene de aici, din vale, unde trăim conform relaţiei noastre personale cu El. Petru s-a gândit că ar fi frumos pentru ei să rămână pe munte, dar Isus Cristos i-a luat pe ucenici de pe munte şi i-a dus jos în vale – locul unde se explică înţelesul viziunii.

„Dacă poţi face ceva…” Este nevoie de valea umilinţei pentru a smulge scepticismul din noi. Priveşte înapoi la experienţele tale şi vei descoperi că, până în momentul când ai învăţat cine este Isus, ai fost foarte sceptic în privinţa puterii Sale. Când erai pe munte, puteai crede orice, dar ai mai putut crede oare atunci când ai fost faţă în faţă cu realităţile din vale? Poate eşti în stare să depui o mărturie despre sfinţire, dar ce poţi spune despre lucrul care este o umilinţă pentru tine în momentul de faţă? Ultima dată când ai fost pe munte cu Dumnezeu, ai văzut că toată puterea din cer şi de pe pământ este a lui Isus – vei fi sceptic acum doar pentru că te afli în valea umilinţei?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiţi plini de Duhul”. EFESENI 5:18

Subiectul plinătăţii Duhului preocupă pe orice copil al Lui Dumnezeu care doreşte să slăvească pe Domnul său; căci dacă el poate să realizeze acest grad de înaintare spirituală, cuvintole lui, gîndurile lui şi faptele lui vor fi toate spre slava lui Dumnezeu, spre zidirea sfinţilor şi spre mîntuirea sufletelor. Să observăm bine că nu este un adevăr abstract, un ideal irealizabil, ci un cuvînt de ordine, o poruncă: „Fiţi plini de Duhul”. Şi pentru că voia Domnului este ca toţi copiii Săi să fie plini de Duhul, să vedem care sînt condiţiile pentru ca fiecare din noi să atingă acest scop.

1. Trebuie să fim adînc pătrunşi de gîndul că Dumnezeu vrea să ne dea plinătate Duhului. Vai! sînt atîţia credincioşi care totuşi nu cred în această plinătate şi care nici n-o caută. Creştinul care nu crede în Duhul Sfînt nu va putea fi niciodată deplin fericit fără să cunoască plinătatea Duhului.

2. Orice copil al lui Dumnezeu trebuie să fie plin de Duhul. Credinciosul de ieri ca şi un bătrîn în Hristos, trebuie să caute plinătatea Lui. Aici nu este vorba de lumini deosebite primite, de mulţimea cunoştinţelor acumulate, de progrese realizate, ci de primirea imediată a Celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi, în toată plinătatea ei. Drept vorbind, Dumnezeu nu pune de loc condiţii cu privire la adevărul acesta, ci foarte simplu ne porunceşte să fim plini de Duhul. Această plinătate ne este semnalată în multe locuri din Cuvîntul lui Dumnezeu. 1) „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie”. Spunea lucrul acesta despre Duhul (Ioan 7:38-39). 2) „Apa (Duhul) pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14).”

3. Trebuie ca cel credincios să părăsească orice este nepermis de Cuvîntul lui Dumnezeu şi orice păcat de orice natură ar fi el. „Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul” (Ps. 66:18).

Mii de copii ai lui Dumnezeu nu vor cunoaşte niciodată ce însemnează să fii plin de Duhul pentru că L-au întristat (Ef. 4:3a) prin felul lor lumesc de a fi, lipsa de dreptate, îngustimea de duh şi prin păcatul care-i înfăşoară asa de lesne.

4. In sfîrşit, trebuie ca fiecare credincios „să aducă trupul lui ca o jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu” (Rom. 12:1). Cînd vom aduce ca jertfă în întregime eul nostru, acea apă vie, acea plinătate va începe să curgă din inima noastră. „Fiţi plini de Duhul”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate”. Daniel 3:17.

Am observat ieri că Satana le poate întuneca mintea la oameni în aşa fel, ca aceştia să se închine unor statui, în loc să se închine lui Dumnezeu. Astfel a făcut împăratul Nebucadneţar şi a vrut să-i oblige pe cei trei iudei, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego să se închine statuii lui. Dar ei au răspuns hotărât: „Noi nu ne vom închina chipului de aur pe care l-a înălţat împăratul.” Apoi împăratul a poruncit să fie aruncaţi în cuptorul de foc. „Și care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” Cei trei bărbaţi au răspuns: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta împărate şi chiar dacă nu ne va scoate din mâna ta, să ştii împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat”.

Aceasta înseamnă ceva, să răspunzi astfel unui împărat! împăratul a poruncit să se încălzească de şapte ori mai mult cuptorul decum se obişnuia. Apoi a poruncit unora dintre cei mai voinici ostaşi din armata lui să-i lege şi să-i arunce în cuptorul aprins. De ce a luat împăratul pe cei mai voinici ostaşi? S-a gândit că Dumnezeu i-ar putea cumva ajuta pe cei trei. Ei au fost aruncaţi cu hainele lor în cuptor şi cei care i-au aruncat au fost ucişi de flacără. Puterea lor nu i-a ajutat la nimic. Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins. Atunci împăratul s-a înspăimântat, s-a sculat şi a spus sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi? Ei au răspuns: Negreşit, împărate. El a răspuns: Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MÂNGÂIERE ÎN DRUM SPRE CASĂ

Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. Geneza 50.24

Iosif fusese pentru fraţii săi o providenţă întrupată. Toţi „Iosif”-ii, adică protectorii noştri pământeşti mor şi, odată cu ei se duc şi multe ajutoare. Egiptul n-a mai fost pentru Israel la fel după moartea lui Iosif, şi lumea nu va mai fi pentru noi ceea ce era când trăiau cei dragi ai noştri.Dar ce mult a fost îndulcită suferinţa cauzată de această moarte! Israel avea făgăduinţa că Dumnezeul cel viu îl va cerceta, îl va vizita. O vizită, o cercetare a lui Dumnezeu! Ce favoare, ce mângâiere şi ce ajutor ceresc! Doamne, vizitează-ne astăzi, cu toate că noi nu suntem vrednici să intri sub acoperământul nostru! Dar o făgăduinţă şi mai bună ni s-a dat: Domnul îi va scoate din această ţară. Ei aveau să fie primiţi cu răceală în Egipt după moartea lui Iosif, şi ţara aceasta avea să ajungă pentru ei o ţară a robiei. Dar nu va fi totdeauna aşa; ei vor ieşi din ea printr-o izbăvire dumnezeiască şi vor intra în ţara făgăduinţei. Noi nu vom plânge aici pentru totdeauna. La rândul nostru vom fi chemaţi în ţara slăvită, ca să îi întâlnim acolo pe prea iubiţii noştri. „De aceea mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.”

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ferice de ceice-și pun tăria în Tine, în a căror inimă locuiește încrederea. Ps. 84,5.

Marea taină a puterii în Dumnezeu este deplina încredere în dragostea Lui. Dacă am priceput dragostea lui Dumnezeu care a dat pe Isus la moarte pentru noi și după proslăvirea Lui, a trimis pe Duhul Sfânt pentru ca să ne introducă în tot adevărul; dacă am priceput toate acestea, atunci în deplină încredere îi vom atribui cârma și conducerea pe calea noastră cerească. Aceasta este dacă se poate spune așa, puterea lui Dumnezeu în suflet și aceasta dă puterea și bucuria inimii pe calea credinței, pe care Dumnezeu ne călăuzește chiar dacă este ușoară sau grea. Ce altceva îi poate da călătorului puterea de a cânta cântări de laudă sau ce altceva poate să-i dea martirului puterea de a proslăvi pe Dumnezeu chiar în chinul focului? Chiar dacă cărarea duce prin ape adânci este totuși calea lui Dumnezeu, calea spre veșnica moștenire. Cerințele inimii înnoite nu se astâmpără pe deplin decât atunci când suntem în Casa Tatălui. Să cugetăm asupra cuvintelor: „Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta!”

„Ferice de acei oameni care își pun tăria în Tine!” De ar găsi toți cei ce călătoresc prin valea plângerii, îmbărbătare și putere în comuniunea cu Dumnezeu și Tatăl lor! Cine oare ar putea să găsească mărimea cuvântului „ferice” dacă nu le ia în legătură cu Dumnezeu? Dumnezeu și dragostea Lui, Hristos și atașamentul Lui, Duhul Sfânt și lucrarea Sa, Casa Tatălui și calea într-acolo; toate acestea sunt subiecte ale inimii noastre.

Moartea Domnului Isus ne-a dat o cetate în cer. Acum nu mai este un loc sfânt pe pământ. Hristos a fost adus jertfă dincolo de marginile religiei acestei lumi. Dacă oamenii înalță o „cetate sfântă” trebuie să căutați pe Hristos lepădat, „dincolo de poartă.” Dacă oamenii fac o tabără religioasă, oricare ar fi numele ei trebuie să ieșiți afară din ea, ca să găsiți pe Hristos cel lepădat.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Dacă îşi ascunde El faţa, cine poate să-L vadă?” (Iov 34:29). În zilele astea de aşteptare sunt atât de puţine semne că Tu ai fi cu noi. Nu te rog pentru vreun semn vizibil al succesului, dar caut sentimentul binecuvântării şi a aprobării Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Copilaşilor, sä nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.» 1 IOAN 3,18

Umblarea în dragoste înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât urmarea perseverentă a Mielului oriunde S-ar duce El! Dar omul firesc, păcătos nu vrea acest lucru. Nici Petru, cel mai temperamental şi entuziast ucenic, nu a fost gata să o facă. Atunci când a mers cu Isus spre Golgota, «L-a urmat de departe» (Matei 26:8). Atât timp cât negăm calea Mielului, atât timp cât «Îl urmăm de departe» şi ocolim suferinţa Lui, rămânem în «de ce?» – urile noastre limitate şi nu observăm că Dumnezeul cel veşnic vrea să ni Se reveleze exact în aceste momente de încercare.

Cum poate oare dragostea noastră pentru El să devină tot mai profundă şi mai intensă, în aşa fel încât să dorim cu toată fiinţa să îl urmăm pe Miel oriunde ar merge? Să privim şi să căutăm să înţelegem minunatul adevăr din Romani 8,32: «El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?» Iată dragostea fară margini a lui Dumnezeu, dragoste divină pe care ne-a dăruit-o prin suferinţa şi moartea Fiului Său!

Această dragoste naşte la rândul ei dragoste. Şi adevărul că Dumnezeu ne dăruieşte absolut totul în Isus (deci şi dragostea Sa) îl descoperim citind şi textul din Romani 5,5: «pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat».

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri.

Coloseni 1:5

Nădejdea noastră în Christos pentru viitor este izvorul şi sprijinul bucuriei noastre pe pământ. Ea ne va îndemna inimile să se gândească mai des la cer, fiindcă tot ce putem dori este făgăduit acolo. Aici suntem obosiţi şi trudiţi, dar dincolo este tărâmul odihnei, unde truditorul nu va mai asuda şi oboseala va fi alungată pentru totdeauna. Pentru cei obosiţi şi istoviţi, cuvântul odihnă înseamnă cer. Noi suntem întotdeauna pe câmpul de luptă. Suntem atât de ispitiţi dinăuntru, şi atât de chinuiţi de vrăjmaşi în afară, încât nu avem decât puțină pace, sau chiar deloc. Dar în cer ne vom bucura de victorie când steagul va fi înălţat în triumf, sabia va fi pusă în teacă, şi ÎI vom auzi pe Căpitanul nostru spunând: „bine, rob bun şi credincios” Matei 25:21.

Am suferit pierdere după pierdere, dar ne îndreptăm spre ţara nemuririi, unde nu sunt cunoscute mormintele. Aici păcatul ne îndurerează mereu, dar acolo va fi o desăvârşită sfinţenie. Ceea ce mânjeşte nu va intra în cer prin nici un mijloc. Cucuta nu poate răsări în brazdele câmpurilor cereşti. O, nu este o mare bucurie că nu vei fi izgonit pentru totdeauna, că nu vei locui în pustie pentru totdeauna, ci vei moşteni în curând Canaanul? Totuşi, nu îngăduiţi să se spună despre noi că visăm la viitor şi uităm prezentul. Lăsaţi ca viitorul să sfinţească prezentul pentru cea mai bună folosire. Prin Duhul lui Dumnezeu, speranţa cerului este cea mai puternică forţă pentru producerea virtuţii. Este o fântână de eforturi voioase; este piatra unghiulară a sfinţeniei. Omul care are această speranţă îşi împlineşte lucrul cu putere, fiindcă bucuria Domnului îl întăreşte. El luptă împotriva ispitelor cu ardoare, fiindcă speranţa lumii viitoare înfrânge hoarda duşmanilor. El poate munci fără răsplată prezentă, fiindcă aşteaptă o răsplată în lumea care va veni.

Seara

Om prea iubit şi scump.

Daniel 10:11

Copil al lui Dumnezeu, nu îndrăzneşti să ceri acest titlu? Oare necredinţa te-a făcut să uiţi că şi tu eşti prea iubit? Trebuie să fii foarte iubit ca să fii cumpărat „cu sângele scump al lui Christos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:19). Când „Dumnezeu… a dat pe singurul Său Fiu” (loan 3:16), nu înseamnă aceasta că eşti prea iubit? Trăieşti în păcat. Nu numai că trăieşti, te şi desfeţi în el. Trebuie să fii foarte iubit de Dumnezeu ca să aibă atâta răbdare cu tine. Ai fost chemat prin har şi condus la Mântuitorul. Ai fost făcut copil al lui

Dumnezeu moştenitor al cerului. Nu dovedeşte aceasta marea şi bogata iubire a lui Dumnezeu pentru tine? De atunci, fie că ai păşit pe o cărare spinoasă şi plină de necazuri sau netedă şi pietruită cu îndurări, ai avut nenumărate dovezi ale faptului că eşti prea iubit. Dacă ai fost disciplinat de Domnul, El nu a facut-o cu mânie. Dacă ai ajuns sărac, eşti încă bogat în har. Cu cât te simţi mai nevrednic, cu atât este mai evident că numai dragostea inexprimabilă ar fi putut conduce la Domnul un suflet ca al tău. Cu cât te simţi mai păcătos, cu atât mai clar se demonstrează că dragostea bogată a lui Dumnezeu te-a ales, te-a chemat şi te-a făcut moştenitor al binecuvântării. Acum, de vreme ce există o asemenea o asemenea dragoste între Dumnezeu şi noi, să trăim în puterea şi dulceaţa ei, şi să folosim privilegiul poziţiei noastre. Să nu ne apropiem de Domnul ca nişte străini, ca şi cum El nu ar dori să ne asculte, fiindcă suntem foarte iubiţi de Tatăl nostru iubitor. „El care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:31). Vino cu îndrăzneală, credinciosule, fiindcă eşti prea iubit, în ciuda şoaptelor lui Satana şi a îndoielilor din inima ta. Meditează la măreţia şi credincioşia iubirii divine în seara aceasta, şi culcă- te în pace.

IZVOARE IN DEŞERT

El i-a luat cu Sine, şi S-a dus la o parte.

(Luca 9:10)

Ca să creştem în har, trebuie să petrecem o bună bucată de timp în singurătate liniştită. Contactul cu alţii în societate nu face sufletul să crească cel mai viguros. De fapt, o oră liniştită de rugăciune deseori va da rezultate mai bune decât multe zile petrecute în compania altora. În deşert roua este cea mai proaspătă şi aerul este cel mai pur.

Andrew Bonar

Vino cu Mine la o parte şi odihneşte-te puţin,

    Ştiu că eşti obosit de stres şi de aglomeraţie,

Şterge-ţi de pe frunte sudoarea şi praful muncii,

    Şi întăreşte-te din nou în puterea Mea liniştită.

Vino acum deoparte de tot ce iubeşte lumea,

    Pentru părtăşia pe care lumea n-a cunoscut-o niciodată,

Numai cu Mine, şi cu Tatăl Meu aici,

    Cu Mine şi cu Tatăl Meu, nu singur.

Vino, spune-Mi tot ce ai spus şi ai făcut,

    Biruinţele şi eşecurile tale, speranţele şi temerile.

Ştiu cum se cuceresc şi se câştigă inimile împietrite;

    Cele mai alese cununi ale Mele sunt întotdeauna udate cu lacrimi.

Vino acum şi odihneşte-te; călătoria este prea lungă,

    Şi tu vei leşina lângă drum şi vei cădea;

Pâinea vieţii este aici pentru tine s-o mănânci,

    Şi vinul dragostei este aici pentru tine ca să-l bei.

Apoi întoarce-te din părtăşia cu Domnul tău,

    Şi lucrează până nu se stinge lumina zilei înspre seară:

Nu sunt pierdute acele scurte ceasuri în care afli

    Mai multe despre Stăpânul tău şi despre odihna Lui din ceruri.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 26.1224

Martorul credincios al Domnului nu a fost tulburat de condamnarea sa la moarte, nici de prezenţa mulţimii duşmănoase strânse împotriva lui. Cu fermitate, el îi îndeamnă încă o dată să se pocăiască, după care, fără teamă, se lasă în mâinile lor. Departe de a se înduioşa de propria lui soartă, el se gândeşte tot la popor şi la înfiorătoarea responsabilitate pe care această crimă o va face să apese asupra lor. Prin felul cum acţionează, Ieremia ne duce cu gândul la Ştefan, cel care mijlocea pentru cei care îl loveau cu pietre (Fapte 7.60), şi amândoi ne amintesc de Domnul Isus (Luca 23.28,34).

Omul lui Dumnezeu este eliberat aici prin intervenţia căpeteniilor şi a bătrânilor; aceştia însă ar fi trebuit să mai facă încă un pas: să se teamă de Domnul şi să caute faţa Lui, la fel ca Ezechia (v. 19). Nu este de ajuns să ştim să cităm un exemplu frumos, trebuie săl şi urmăm!

Vedeţi cât de influenţabilă şi de nestatornică este mulţimea. În v. 8, „tot poporul” îi urmase pe preoţi pentru a striga: „Vei muri negreşit!”, iar în v. 16, acelaşi popor împărtăşeşte părerea căpeteniilor, pentru a spune: „Omul acesta nu este vrednic de moarte”.

Istoria lui Urie, urmărit şi ucis de Ioiachim, confirmă tristul portret care nea fost făcut despre acest împărat. El este gata să verse sânge nevinovat (cap. 22.17).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Corinteni 11:23-34

O CINĂ PENTRU PĂCĂTOŞI

Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi acest lucru in amintirea Mea.

1 Corinteni 11:24

Aproape toţi creştinii sunt uniţi într-o singură practică – celebrarea Cinei Domnului. Maniera în care ea se face poate diferi, dar cu toţii sunt de acord că pâinea şi rodul viţei vorbesc despre trupul frânt şi sângele pe care Cristos Şi l-a dat pentru cei păcătoşi.

Putem cădea în două extreme atunci când ne apropiem de Cina Domnului. Putem fi prea conştienţi sau prea împietriţi. Îmi aduc aminte de o istorioară despre o femeie care era gata pentru comuniune. Era o creştină devotată, deşi cam prea sensibilă şi era uneori necruţătoare cu ea însăşi. Practica era să bea cu toţii din acelaşi pahar. Când paharul a ajuns la ea, l-a luat cu mâinile tremurânde şi nu l-a putut duce la gură. Observându-i lacrimile din ochi, pastorul s-a apropiat în linişte şi a rugat-o să bea. „Dar, frate pastor, a spus ea, simt că sunt o mare păcătoasă.” „Da, dar Isus a murit pentru păctoşi”, a spus pastorul. „Bea să-ţi aminteşti acest lucru.” Ea avea nevoie de asigurarea că sângele lui Cristos a fost dăruit pentru a ispăşi păcatele ei.

Pe de altă parte, putem lua Cina Domnului prea uşor. Unii credincioşi din zilele apostol lui Pavel se îmbătau la mesele frăţeşti atunci când aveau şi Cina Domnului. Pavel a trebuit să le spună să se cerceteze pe ei înşişi ca să nu cadă sub judecata Lui Dumnezeu (1 Corinteni 11:21, 28-30). Să ne aducem aminte ori de câte ori luăm Cina Domnului că ea este pentru păcătoşii mântuiţi – păcătoşi care s-au pocăit cu adevărat şi care au nevoie de siguranţa mântuirii lor.     D.J.D.

Iau pâinea şi paharul, Doamne,

Ce vorbesc de dragostea-Ţi divină

Şi mă dărui iarăşi numai Ţie,

Tot ce sunt, cu inima deplină.    – Anonim

Venim la Masa Domnului, nu pentru că suntem merituoşi, ci pentru că avem nevoie.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac, și mergi în ținutul Moria și adu-l acolo ca ardere-de-tot … Și Avraam a luat lemnele arderii-de-tot și le-a pus pe Isaac, fiul său; și a luat în mână focul și cuțitul și mergeau amândoi împreună.
Geneza 22.2,6

Cine poate citi Geneza 22 fără să vadă că acest capitol vorbește, de fapt, despre alt tată decât Avraam și despre alt fiu decât Isaac? Așa cum vedem în Evanghelia după Ioan, care ne oferă acest aspect al crucii, totul a fost acolo între Tatăl și Fiul. Tată L-a dăruit pe Fiul, iar Fiul S-a dăruit pe Sine. În capitolul din Geneza nu citim că Isaac s-ar fi împotrivit în vreun fel; Dumnezeu a vrut ca nimic să nu compromită reprezentarea prețioasă a Celui care a venit aici pentru a face voia Tatălui.

Istoria din Geneza punctează fiecare detaliu al încercării tatălui. Trei zile de călătorie până la locul stabilit, trei zile în care a avut în inima sa cuvintele care îi ceruseră să-l jertfească pe singurul său fiu, pe preaiubitul său! Întreaga întindere a jertfirii sale este revelată în cuvintele: „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe Isaac, pe care îl iubești”. Este o mângâiere inexprimabilă să știm că Dumnezeu cunoaște fiecare picătură din paharul pe care ne cere să-l bem.

Nu L-a costat pe El atât de mult ca să-L dea pe Fiul Său preaiubit? A fost sacrificiul doar din partea Fiului și deloc din partea Tatălui? Îl numim „Tată” și nu credem că are o inimă de tată? Este El revelat ca un Dumnezeu impasibil? Cu siguranță, nu trebuie să-I atribuim defecte și slăbiciuni omenești, însă trebuie să-L credităm cu toate simțămintele dragostei! Ce binecuvântare să cunoaștem o astfel de inimă și faptul că ceea ce a suferit Fiul din sânul Său a suferit și sânul în care El este!

F W Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Sutașul și cei ce păzeau pe Isus împreună cu el … au zis: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”.
Matei 27.54

Nevinovăția lui Isus

Sutașul roman, care a fost de pază la răstignirea Mântuitorului, a dat ultima mărturie despre nevinovăția Domnului nostru. Acest Om sfânt și nevinovat a suferit moartea pe cruce, pentru ca alții – toți care cred în El – să fie salvați de moartea veșnică pe care ar fi meritat-o. Înainte de această ultimă mărturie despre nevinovăția Mântuitorului nostru, găsim în Evanghelia după Luca încă șase mărturii despre nevinovăția Celui acuzat, dar care totuși a fost judecat și condamnat la moarte.

Pilat a mărturisit de patru ori că nu găsește nicio vină în Domnul și Mântuitorul nostru. Nici Irod, la care a fost trimis Domnul, nu a găsit nicio vină în El. La urmă, Dumnezeu S-a folosit și de unul din cei doi tâlhari pentru a menționa nevinovăția Fiului Său. Acel tâlhar a spus tovarășului său de tâlhării: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău”. Cu toate aceste afirmații despre nevinovăția Fiului lui Dumnezeu, planul de mântuire a fost dus până la capăt de Mântuitorul. Prin credința în Cel crucificat, fiecare primește iertarea, pacea cu Dumnezeu, o natură nouă, capabilă să meargă pe urmele Mântuitorului și să privească tot timpul vieții țintă la Cel care a adus o mântuire așa de mare prin jertfa Sa.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DOBOARĂ-TI GOLIATUL!

„Eu vin împotriva ta în Numele Domnului…” (1 Samuel 17:45)

     Pentru a doborî „Goliatul” din viața ta, trebuie să faci trei lucruri:

1) Trebuie să-l înfrunți. Fiecare problemă pentru care găsești scuze sau care îți scapă, primește putere. După ce au ascultat amenințările lui Goliat în fiecare zi, teama cuprinsse inimile celor ce făceau parte din poporul lui Dumnezeu și nu l-au mai putut înfrunta.

2) Trebuie să-ți aduci aminte ce a făcut Dumnezeu pentru tine. David și-a adus aminte de victoriile lui asupra leului și a ursului. Și tu trebuie să faci la fel. Ieremia a spus: „Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.” (Plângerile lui Ieremia 3:21-23) Puterea de a face față luptelor de astăzi vine din amintirea modului în care te-a ajutat Dumnezeu să faci față luptelor de ieri.

3) Trebuie să-i retezi capul uriașului. „David… i-a luat sabia… şi i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă.” (1 Samuel 17:51). Trebuie să-ți cunoști vrăjmașul, să-i studiezi tacticile și să fii dispus să te lupți cu el cu aceeași intensitate.

Trebuie să iei ce ai învățat și să aplici în domeniile în care el este slab. Și nu presupune niciodată că a murit – când, de fapt, este doar confuz. Dacă nu-i tai capul, el îți va da târcoale și se va năpusti asupra ta într-o altă zi. Caută o soluție permanentă, nu o reparație pe termen scurt. Întărește-te prin rugăciune, înnoiește-ți mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu și caută sprijinul care îți este la îndemână prin familia ta spirituală. Mai presus de toate, nu uita că puterea ta nu stă în tine însuți, ci în Dumnezeu. Avându-L pe El de partea ta, vei fi câștigător de fiecare dată!