Mana Zilnica

21 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Călăuziţi de impuls

Zidindu-va pe credinţa voastră preasfântă… Iuda 20

În Domnul nostru n-a existat nimic ce ţine de impuls sau de sânge rece, ci numai o tărie calmă care n-a intrat niciodată în panică. Cei mulţi dintre noi dezvoltăm un creştinism potrivit temperamentalui nostru, nu potrivit naturii lui Dumnezeu. Impulsul e o trăsătură a vieţii naturale, dar Domnul nostru ignoră întotdeauna impulsurile, pentru că ele împiedică dezvoltarea vieţii ucenicului. Priveşte cum, atunci când Duhul lui Dumnezeu ne cercetează imboldurile, cercetarea Sa trezeşte în noi conştiinţa de sine şi dorinţa prostească de a încerca să ne îndreptăţim. A acţiona călăuzit de impuls este ceva normal la un copil, dare un dezastru la un bărbat sau la o femeie; un om călăuzit de impuls e întotdeauna un om capricios. Impulsul trebuie transformat în intuiţie prin disciplină.

Ucenicia se zideşte numai pe harul supranatural al lui Dumnezeu. A merge pe apă este un lucru uşor pentru curajosul impulsiv, dar a umbla pe uscat ca ucenic al lui Isus Cristos este cu totul altceva. Petru a umblat pe apă ca să se ducă la Isus, dar L-a urmat de departe pe uscat. Nu avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a ţine piept crizelor, natura omenească şi mândria sunt de ajuns ca să putem face faţă tensiunii şi stresului în mod minunat: dar este nevoie de harul supranatural al lui Dumnezeu ca să trăieşti ca un sfânt timp dc douăzeci şi patru de ore pe zi, să faci o muncă de rând ca ucenic, să duci o existenţă obişnuită, neobservată şi ignorată de ucenic al lui Isus. S-a întipărit în noi ideea că trebuie să facem lucruri excepţionale pentru Dumnezeu; dar nu este aşa. Trebuie să fim excepţionali în lucrurile obişnuite ale vieţii şi să fim sfinţi pe străzi neînsemnate, printre oameni neînsemnaţi; acesta nu este un lucru care se învaţă în cinci minute.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„În pornirea mea nechibzuită ziceam: „Sînt izgonit dinaintea privirii Tale!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele cînd am strigat către Tine”. PSALMUL 31:22

În pripeala mea”… în loc de a cugeta, în loc de a ne reculege, în loc să aşteptăm îndrumarea de sus, noi ne pripim! Cîte regrete, cîte situaţii neîntemeiate, greşite, cîte pagube neplăcute şi dureroase cauzate de pripeala noastră! Sînt în adevăr în viaţa noastră momente şi împrejurări în care trebuie să acţionăm cu rapiditate. Dar aici psalmistul vorbeşte de o ispită care se prezintă fiecărui credincios: pripeala. Mai întîi acceptăm cu pripeală un gînd; apoi, cu aceeaşi pripeală, adoptăm o atitudine, în sfîrşit spunem un cuvînt, scriem o scrisoare, luăm o hotărîre care, pentru că toate acestea erau pripite, ne ascund negreşit faţa lui Dumnezeu şi ne lipsesc de părtăşia Sa pînă cînd, recunoscîndu-ne pripeala cerem iertare şi mai mult har. Atunci inima noastră nu poate rezista la gîndul rebel: „Sînt izgonit dinaintea ochilor Tăi”.

Tot psalmul acesta este de o mare actualitate, căci el vorbeşte de suferinţă, de întristare, de luptă şi de vrăjmaşii credinciosului, dar el vorbeşte şi de ajutorul credincioşiei lui Dumnezeu, de purtarea Lui de grijă părintească şi de puterea Sa care lucrează în favoarea fiecăruia din credincioşii Săi.El îi apără la adăpostul feţei Sale, le aude implorările, El Se va ocupa de duşmanii lor şi dă putere şi bucurie celor ce-L aşteaptă şi care se bucură de El. De ce atunci să avem această pripeală care este începutul unei răzvrătiri, chiar mută fiind, dar care dă pe faţă felul de viaţă proprie, şi care în mod fatal aduce cu ea febra îndoielii şi poate o trenă de fapte care pot fi uneori, ireparabile. Poate că vine după aceea un regret, o pocăinţă, poate sinceră, dar ceea ce s-a creat cu pripeala noastră poate aduce multă suferinţă şi pagubă nu numai sufletelor, dar şi lucrării lui Dumnezeu. Să ne mărturisim pripeala noastră înaintea Tatălui nostru, să ne dăm seama unde poate duce ea, ce situaţie a creat şi Să-L implorăm, dacă este cu putinţă, să repare El răul pe care 1-a pricinuit graba noastră nechibzuită, dar fără-ndoială, să căutăm cu totdinadinsul să reparăm şi noi dacă se poate, pagubele pe care le-am făcut unui frate sau soră. El care a văzut şi ştie tot, aşteaptă să venim la El, nu plîngîndu-ne că ne-a ascuns faţa Sa, ci plîngîndu-ne de noi înşine, recunoscînd înaintea Lui graba firească pe care o avem adeseori, şi rugîndu-L să ne izbăvească de starea aceasta. Şi atunci vom putea spune cu David: „Binecuvîntat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine” (vs. 21).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„În care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”. Coloseni 2:3.

În Hristos ne-a fost dăruit totul; dar în acest Hristos sunt ascunse toate. Făptura Dumnezeiască este ascunsă. Prin cunoaşterea lui Dumnezeu ne sunt dăruite toate, ceea ce priveşte viaţa şi evlavia. Dacă în vreun lucru nu ne comportăm în chip dumnezeiesc, atunci ne lipseşte înţelepciunea. Dacă ne „opunem” doar, nu vom avea o viaţă de biruinţă. Trebuie să căutăm şi să întrebăm: „Ce avem în Hristos?” Avem în El făgăduinţele. Pe acestea ne putem baza şi încrezându-ne în ele, putem „suna în trâmbiţă în afara zidurilor”; astfel ni se descopere taina. Pavel spune în vers. 4: „Spun lucrul acesta pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare”. Dacă a primit cineva iertarea de păcate, acela ştie, că jertfa este valabilă pe veci, acela este fericit.

Dar iată că vin mulţi din toate părţile şi spun: Greşim în fiecare zi, zilnic păcătuim. Aceasta este amăgitor şi cel care o crede, care nu rămâne la izvor şi la ce a fost învăţat de ungere, acela va fi înşelat prin cuvinte amăgitoare. Ei mai spun: până când mai faci greşeli, până când mai cazi în vreun păcat, până atunci mai trăieşte omul cel vechi; da, omul cel vechi şi cel nou trăiesc împreună unul lângă altul sub aceiaşi piele. De multe ori mi s-a părut când i-am auzit, că au dreptate; dar ungerea m-a învăţat altfel. Ea m-a învăţat că omul cel vechi este răstignit şi un om nou este aici. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Dar priceperea amăgitoare, înşelătoare, m-a învăţat că ceva din cel vechi s-a dus şi ceva s-a făcut nou. Dar eu am murit împreună cu Hristos, am fost îngropat și înviat cu El, deci prin har am fost mântuit, prin credinţă. Și credinţa noastră este cea care câştigă biruinţa asupra lumii.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

TABLA ÎNMULŢIRII A LUI DUMNEZEU

Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri la vremea lor. Isaia 60.22

Lucrările pentru Domnul încep adesea prin lucruri mici şi din pricina aceasta parcă n-au valoare. În slăbiciune se face educaţia credinţei, care îl apropie pe om de Dumnezeu şi aduce slavă numelui Său. Sămânţa de muştar este cea mai mică dintre toate seminţele; dar ea dă naştere unui pom mare care adăposteşte multe păsări pe ramurile sale. Să începem cu unul, „cu cel mai mic” şi poate acesta se va face o mie. Domnul Şi-a arătat mărimea în ziua înmulţirii pâinilor şi de câte ori a repetat El aceasta cu fiecare din slujitorii Săi în parte: „Eu te voi înmulţi!” Încredeţi-vă în Dumnezeu, voi care nu sunteţi decât unul sau doi; El este în mijlocul vostru, dacă voi v-aţi adunat în numele Lui.Cu toate că „cel mic” este de dispreţuit în ochii acelora care privesc la putere, la număr, la mărime, acesta poate fi sămânţa unui neam mare la număr. La început nu se vede strălucind pe cer decât o singură stea, şi curând după aceea întreg cerul se acopere de nenumărate stele luminoase.Să nu ne mai gândim că această făgăduinţă de înmulţire trebuie să fie cine ştie cât de târziu, căci Dumnezeu zice: „Eu voi grăbi aceste lucruri la timpul lor”, fără graba care ar aduce o îndeplinire mai timpurie, ci la timpul lor şi fără întârziere. Când Domnul Se grăbeşte, iuţeala cu care lucrează este plină de slavă.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui DUMNEZEU; cea bună plăcută și desăvârșită.    Rom. 12,2.

Chiar și copiii lui Dumnezeu sunt uneori furați de gânduri rele în lucrarea lor, gândindu-se la interesele și foloasele personale. „Eul” este adesea scopul tendințelor, năzuințelor și a ostenelii noastre. Până la sfârșit totul este egoism. Dumnezeu vrea să ne salveze. De aceea dorința Lui este să privim și să respirăm aerul curat și ceresc al noii creații.

Adesea se găsesc și oameni nepocăiți care sunt amabili și iubitori. Mulți sunt fără pretenții, ospitalieri, bine voitori și plini de abnegație. Și totuși este imposibil ca „omul natural” să fie călăuzit prin Duhul lui Dumnezeu și așezat pe temelia creștină cu aceste caracteristici în slujba lui Dumnezeu. Ceea ce nu putem nega e faptul că uneori putem învăța de la acești oameni. Noi ca oameni cerești și duhovnicești trebuie să mărturisim cu adâncă durere că adesea suntem înclinați să ne căutăm interesele, comoditatea și foloasele noastre. Ar trebui să nu fie așa. Dacă tot timpul am avea în fața noastră pe Domnul Isus și în simplitate și supunere ne-am măsura cu dimensiunile Lui nemărginite, atunci El va fi pas cu pas descoperit în viața noastră. Atunci am cerceta care este voia lui Dumnezeu cea BUNĂ, PLĂCUTĂ și DESĂVÂRȘITĂ. Pentru aceasta e necesar să ne ocupăm tot mai mult cu Marele nostru Model și să citim mai mult Cuvântul Său.

Aceasta este taina adevărată și practica creștină. Îndemnuri legaliste și râvna firii pământești nu formează niciodată un caracter asemenea lui Hristos. Numai dacă lăsăm să lucreze în noi Duhul Sfânt putem umbla pe urmele Lui; dacă ne preocupăm cu slava Sa, atunci vom fi schimbați din chipul acesta în chipul Său. (2 Cor. 3.18). în felul acesta va fi slăvit Domnul nostru iubit și lăudat Tatăl nostru ceresc.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Iţi mulţumesc pentru cuvântul din dimineaţa asta -„Domnul îl susţine cu mâna Lui” (Psalmul 37:24, KJV). Ah, Doamne, Tu îmi vorbeşti, într-adevăr, cu apăsarea mâinii Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.” ISAIA 30,21

Unul dintre semnele vremii sfârşitului este faptul că tot mai mulţi copii ai lui Dumnezeu au tendinţa, pe această ultimă sută de metri, să o ia pe căi greşite. Nu îi mai conduce Domnul pe copiii Săi? Bineînţeles că Domnul ne mai conduce, dar în zilele noastre mult prea puţini credincioşi mai sunt gata să se lase călăuziţi de El fară să protesteze. Prezenţa Duhului Sfânt în noi ne îndeamnă însă să dorim această călăuzire.

Domnul cere sacrificiul total al voinţei noastre. Aici este vorba de a ne lăsa conduşi acolo unde, în mod normal nu vrem să mergem. Domnul nu ne cere mult, ci ne cere absolut totul! «Când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi» (loan 21,18). Nu trebuie neapărat să îmbătrânim pentru ca aceste cuvinte pe care Isus i le-a spus lui Petru să devină valabile pentru fiecare dintre noi. Eşti pregătit – în orice domeniu al vieţii tale — să-ţi subordonezi voinţa lui Dumnezeu? Acest lucru înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât să te laşi transformat după chipul şi caracterul Domnului Isus Hristos, chiar dacă asta presupune să mergi sau să faci ce nu vrei.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cât de mult datorezi Domnului meu? A făcut vreodată ceva pentru tine? Ţi-a iertat păcatele? Te-a acoperit cu haina neprihănirii Sale? Ţi-a aşezat picioarele pe stâncă? Ţi-a îndrumat cărările? A pregătit cerul pentru tine? Te-a pregătit pe tine pentru cer? Ţi-a scris numele în Cartea Vieţii? Ţi-a dăruit nenumărate binecuvântări? A pregătit pentru tine o grămadă de binecuvântări, pe care „ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit” (1 Corinteni 2:9)? Atunci fă pentru Isus ceva vrednic de dragostea Lui. Nu oferi numai cuvinte Răscumpărătorului tău muribund. Cum te-ai simţi dacă, la venirea Mântuitorului, ar trebui să mărturiseşti că n-ai făcut nimic pentru El, şi ţi-ai ţinut dragostea închisă ca un lac, fără să laşi nici o picătură să treacă spre săracii Lui, sau spre lucrarea Sa? Lipseşte-te de o asemenea dragoste! Ce cred oamenii despre o dragoste care nu se arată niciodată în acţiune? Ei bine, spun: „Mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă” (Proverbe 27:5). Cine ar accepta o dragoste atât de slabă, care nu te motivează să faci o singură faptă de lepădare de sine, generozitate, eroism sau zel? Gândeşte-te cât de mult te-a iubit El şi cum s-a dat pe Sine însuşi pentru tine! Cunoşti puterea acestei iubiri? Atunci las-o să se repeadă ca un vânt puternic în sufletul tău, ca să alunge norii asemănării cu lumea şi să gonească ceţurile păcatului. Fie ca declaraţia „de dragul lui Christos” să reprezinte limba de foc care se aşează pe capul tău. Fie ca răpirea divină şi inspiraţia cerească să te înalţe de pe pământ, iar Duhul Sfânt să te facă curajos ca un leu şi uşor ca un vultur în slujba Domnului tău. Dragostea dă aripi picioarelor credinţei şi putere braţelor care lucrează. Să manifestăm dragostea pentru Isus care ne strânge aţintindu-ne privirile asupra lui Dumnezeu cu o atenţie neclintită, hotărâţi să-L onorăm cu o fermitate care nu poate fi neglijaţi, grăbindu-ne la lucru cu un zel care nu oboseşte niciodată. Fie ca steaua divină să ne atragă înspre ceruri, către ea.

Seara

Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?

Luca 24:38

Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului me?” (Isaia 40:27). Domnul se îngrijeşte de toate lucrurile, şi cea mai umilă creatură este cuprinsă de providenţa Sa universală; dar providenţa Sa particulară este rezervată sfinţilor Săi. „îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El” (Psalmi 34:7). „Sângele lor va fi scump înaintea Lui” (Psalmi 72:14). „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” (Psalmi 116:15). „Ştim că toate lucrurile lucrează împreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28). Incurajează-te şi mângâie-te cu acest fapt chiar dacă El esic „Mântuitorul tuturor oamenilor” (1 Timotei 4:10), El este Mântuitor „mai ales a celor credincioşi” (vers. 10). Tu eşti grija Lui specială, comoara regală pe care o păzeşte zi şi noapte ca pe „lumina ochiului Lui” (Deuteronom 32:10), via Sa pe care o veghează zi şi noapte. „Până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi” (Mata. 10:30). Fie ca gândul iubirii Sale să fie un calmant special, un sprijin în necazurile tale. „Niciodată n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 1 13:5). Dumnezeu îţi face aceeaşi făgăduinţă ca şi sfinţilor clin vechime. „Nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare (Genesa 15:1). Pierdem multă mângâiere citind făgăduinţele Sale ca fiind adresate doar bisericii, în loc să le aplicăm în dreptul nostru,

Credinciosule, prinde-te de Cuvântul divin cu o credinţă personala, potrivită. Ascultă-L pe Isus cum îţi spune: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta” (Luca 22:32). Priveşte-L cum păşeşte pe apele necazului tău, fiindcă El este acolo, şi îţi spune! „îndrăzniţi; Eu sunt, nu vă temeţi” (Matei 14:27). O, ce cuvinte blânde rosteşte Christos! Să ne ajute Duhul Sfânt să ne gândim la ele ca fiind rostite în dreptul nostru. Uită-i pe ceilalţi un timp, şi accepă că vocea lui Isus ţi se adresează ţie. Spune: „Isus îmi aduce mângâiam Nu pot să o refuz. Mă voi aşeza cu aşa drag… la umbra lui”(Cânt 2:3),

IZVOARE IN DEŞERT

Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică. (2 Corinteni 5:1)

Proprietarul casei în care am locuit mulţi ani m-a anunţat că n-are de gând să facă nimic ca s-o repare. El m-a sfătuit de asemenea să mă pregătesc să mă mut.La început aceasta n-a fost o veste foarte bună. În multe privinţe zona era foarte plăcută, şi chiar dacă starea casei era evident în declin, era totuşi o casă foarte drăguţă. Însă o privire mai atentă mi-a arătat că şi un vânt uşor o putea clătina şi mişca, şi fundaţia ei nu era suficient de sigură. De aceea am început să mă pregătesc de mutare.Pe când mă gândeam la mutare, e ciudat cât de repede s-a transferat interesul meu spre viitoarea mea casă nouă într-o altă ţară. Am consultat hărţi şi am studiat rapoarte despre locuitorii ei. Şi cineva care a venit de acolo în vizită mi-a spus că că e frumoasă de nedescris şi că nu se poate spune în cuvinte ce a auzit acolo. El a spus că pentru a face o investiţie acolo, a pierdut tot ce avea aici, şi totuşi se bucură de ceea ce alţii numesc sacrificiu. Un alt om, a cărui dragoste pentru mine s-a dovedit prin cel mai greu test posibil, acum locuieşte acolo. El mi-a trimis câţiva ciorchini din cei mai delicioşi struguri pe care i-am mâncat vreodată, şi după ce i-am gustat totul aici părea fără gust.De câteva ori am mers la marginea râului care formează graniţa dintre aici şi acolo şi am dorit fierbinte să fiu cu cei care cântă laude Împăratului din partea cealaltă. Mulţi dintre prietenii mei s-au mutat dincolo de acest râu, dar înainte să plece de aici au vorbit despre a-i urma pe ei mai târziu. Am văzut zâmbetul de pe feţele lor când au dispărut din faţa ochilor mei. Cuvintele Domnului Isus în ultimele Sale zile pe pământ exprimă viu dorinţa Lui de a Se duce „la Tatăl” (Ioan 16:28). Noi, ca popor al Său, avem de asemenea o viziune a ceva ce este mult dincolo de dificultăţile şi dezamăgirile vieţii acesteia şi călătorim spre împlinire, spre desăvârşire şi spre o viaţă îmbelşugată. Şi noi ne ducem „la Tatăl”. O mare parte din noua noastră casă este încă neclară pentru noi, dar două lucruri sunt sigure. „Casa Tatălui” nostru (Ioan 14:2) este casa noastră. Şi ea este în prezenţa Domnului. Ca şi credincioşi, ştim şi înţelegem că toţi suntem călători şi nu avem o locuinţă permanentă în această lume. R. C. Gillie

Păsărelele se încred în Dumnezeu, căci ele zboară cântând

    Din pădurile nordice unde bat vânturile toamnei,

Străbătând cu credinţă voioasă cărarea lor nemarcată

    Spre ţinuturile de cântec ale verii, îndepărtate şi necunoscute.

Să mergem cântând deci, să nu mergem plângând:

    Întrucât suntem siguri că zilele noastre sunt în mâna Lui,

De ce să plângem, şi să ne temem, şi s-o numim moarte?

    Este doar un zbor spre o Ţară a Verii.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 38.113

Căpeteniile, exasperate, se ridică împotriva lui Ieremia, acuzândul că a ţinut discursuri exagerate, menite să slăbească rezistenţa morală a poporului, şi obţin de la împărat aprobarea de care au nevoie pentru al arunca întro groapă unde îşi propuseseră săl lase să moară. Ce cumplită este mizeria omului lui Dumnezeu în această fântână murdară şi mocirloasă! El însă Îl cheamă pe Domnul şi primeşte acest răspuns preţios: „nu te teme” (citiţi Plângeri 3.5257). Scăparea este pregătită. Dumnezeu Se îngrijise de instrumentul pentru aceasta: cineva care nu făcea parte din popor, un slujitor negru de la palat, pe nume EbedMelec (el ne face să ne gândim la tânărul de care Sa folosit Dumnezeu pentru al salva pe Pavel: Fapte 23.16). Cum Zedechia era influenţabil şi spre bine şi spre rău, el se lasă înduplecat, iar acum asistăm la operaţiunea dificilă de al scoate pe Ieremia din groapa cea întunecoasă, faptă care scoate în evidenţă devotamentul lui EbedMelec.

Acuzat pe nedrept, bătut şi aruncat în groapă, Ieremia este în special aici o imagine a Domnului Isus. Sfârşitul v. 6 ne poartă cu gândul la Psalmul 69.2: „Mă afund în noroi adânc şi nu este loc de pus piciorul…” – imagine a suferinţelor şi a morţii Domnului Hristos”, în timp ce v. 13 poate fi asemănat cu începutul Psalmul 40, privind învierea Lui: „Ma scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlei…”.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Corinteni 6:12-20

NU EXISTĂ PĂCATE NEVĂTĂMĂTOARE

Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt… Şi că voi nu mai sunteţi ai voştri? 1 Corinteni 6:19

Un ziar publica un articol intitulat: „Infracţiunile care nu se soldează cu victime, se reanalizează”. El afirma că practici cum sunt: prostituţia şi jocurile de noroc se află într-un proces de reevaluare de către autorităţi. Deoarece legile care pedepsesc asemenea infracţiuni sunt greu de aplicat, unii cred că aceste infracţiuni ar trebui legalizate. Unele state nu mai consideră beţia o infracţiune. Unele nu au legi împotriva actelor sexuale ilicite între persoane adulte care consimt. Se pretinde că aceste comportări reprobabile nu lasă victime pentru că nimeni nu este rănit. Este un raţionament profund greşit. Păcatul întotdeauna răneşte fiinţa umană, atât pe cel care comite păcatul cât şi pe ceilalţi. Nici un om nu este o insulă izolată, şi societatea este la fel de puternică pe atât cât sunt de puternici indivizii ce-o compun. Dar pătrunzând mai adânc în miezul problemei, putem să vedem că păcatul îl ofensează pe Dumnezeu care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa şi care ne spune ce este bine şi ce este rău. Poruncile Sale sunt întotdeauna îndreptate spre bine. A nu le da ascultare înseamnă să nu cunoaştem niciodată ceea ce a pregătit El bun pentru noi.

In textul de azi, Pavel a spus că noi creştinii nu ne mai aparţinem nouă înşine – suntem în posesia altuia. A viola trupul, mintea, şi sufletul prin imoralitatea sexuală, înseamnă a lovi direct în Dumnezeu, care ne-a creat şi a pus Duhul Lui cel Sfânt în noi.

Poate credem că unele lucruri sunt nevătămătoare. Dar chiar şi atunci când nimeni nu este afectat direct, ne rănim singuri şi producem amărăciune Celui care ne-a creat. Nu există păcate nevătămătoare! D.J.D.

Tu eşti sortit, legat de alte vieţi

Prin faptă sau cuvânt de rău sau bine.

Păcatul tău, să nu crezi niciodată

Că el te va răni numai pe tine.    D.J.D.

Păcatul unui singur om adesea aduce tragedia în viaţa multora.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Mi-ai uns capul cu untdelemn, paharul meu este plin de dă pe deasupra. Da, bunătatea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în casa Domnului zile îndelungate.
Psalmul 23.5,6

Paharul meu este plin de dă pe deasupra

Cât de puțin cunosc unii creștini că lucrurile pe care inimile lor se sprijină, ca și cum ar fi esențiale pentru bucuria lor, nu fac decât să șubrezească și să împiedice experimentarea reală a bucuriei! Doar atunci când totul dispare și Hristos rămâne singur înaintea inimii, paharul este plin de dă pe deasupra. Acesta este secretul unei morți fericite.

Domnul însă dorește ca aceasta să fie experiența întregii noastre vieți și ca, mai devreme sau mai târziu, fiecare suflet să fie adus în această stare. Când suntem aduși în starea de a-L avea doar pe Hristos, sufletul descoperă că nu dorește nimic altceva decât pe El. Epistola către Filipeni ne oferă o frumoasă expresie a acestei stări, sub forma experienței creștine normale.

Fie ca toți să cunoaștem personal ce înseamnă ca El să fie totul pentru noi, indiferent de împrejurări! Atunci umblarea noastră va fi spre gloria Lui, până când vom intra în casa Tatălui, pentru totdeauna. Toate căile Lui cu noi au ca scop să ne modeleze în așa fel încât, fiind eliberați de tot ceea ce nu înseamnă El Însuși, să descoperim, în valea umbrei morții, că paharul nostru este plin de dă pe deasupra, prin faptul că El este cu noi. Aceasta este bucuria cerului începută de pe acum. În prezența Lui este o plinătate a bucuriei, pentru totdeauna.

J A Trench

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.
Evrei 9.27

Moarte și judecată

Un soț și o soție în vârstă savurau o cafea. Deodată, soția deveni gânditoare și spuse: „Când va muri unul dintre noi doi, atunci o să mă întorc la noi în sat”. Dar doamna nu a fost atentă: nu s-a gândit că și viața ei se va încheia cândva, poate chiar înainte de cea a soțului ei. Dar, nu numai ea gândește așa, deoarece gândul la moartea proprie este ignorat și dat deoparte.

Moartea este o realitate tristă. În fiecare secundă mor în lume doi până la trei oameni; fie că vor, fie că nu vor. Nimeni nu știe când îi vine rândul.

Dar știi care este o altă realitate ca și moartea? După moarte urmează judecata lui Dumnezeu. Acest adevăr nu este numai dat deoparte, ci este chiar tăgăduit. Dar totuși, după moarte vine judecata, pentru că așa a spus Dumnezeu în Cuvântul Său.

Există vreo cale de a scăpa de această soartă: moarte, apoi judecată? Da, există! Isus Hristos a venit pe acest pământ pentru a muri pentru păcătoși. El a suferit judecata divină, deși el era nevinovat deplin. El a făcut totul, ca fiecare om să fie mântuit. Dar noi trebuie să credem Evanghelia, ca să aflăm mântuirea. Isus Hristos spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND LUCRAREA TA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU (1)

„…Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis.” (Ioan 9:4)

     Când începi să-ți vezi ocupația ca pe o parte importantă a voii lui Dumnezeu pentru viața ta, vei experimenta un nou nivel al împlinirii sufletești. Domnul Isus a predicat și a făcut vindecări, dar Și-a văzut întreaga activitate ca pe „lucrarea” ce i-a fost dată de către Tatăl. Și tu trebuie s-o consideri la fel! În loc să vezi în biserică un loc în care te întâlnești cu Dumnezeu duminica, consider-o un loc în care ești hrănit și întărit – pentru a putea apoi duce cu tine prezența lui Dumnezeu la locul de muncă. „Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi prin El lui Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3:17)

Să remarcăm aici două cuvinte:

1) „Cuvântul”. Acesta acoperă competențe de comunicare și informare.

2) „Fapta” – cuvânt care acoperă competențe precum creativitatea și execuția.

Orice faci, se presupune că faci cu o inimă mulțumitoare, ca și cum Domnul ar fi șeful tău – și El este, de fapt… Când lucrezi cu o astfel de atitudine, te trezești la viață. Cineva se trezește la viață când învață un instrument muzical, altcineva când conduce o echipă… o persoană – când consiliază pe cineva aflat în suferință, și o altă persoană când se uită la un raport financiar. Când fiecare dintre noi facem lucrul pentru care ne-a creat Dumnezeu, lumea din jurul nostru este îmbogățită. Toate darurile sunt oferite de Dumnezeu și suntem invitați să trăim într-o interacțiune conștientă cu Duhul Sfânt, când lucrăm, pentru a putea să valorificăm și să ne dezvoltăm talentele pe care El ni le dă.

20 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Este voia lui Dumnezeu voia mea?

Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastră. 1 Tesaloniceni 4:3

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu vrea să mă sfinţească, ci daca este aceasta şi voia mea? Vreau să-L las pe Dumnezeu să facă în mine tot ce a devenit posibil prin Ispăşire? Vreau sâ-L las pe Isus să fie făcut sfinţire pentru mine şi să las ca viaţa Lui să se manifeste în trupul meu muritor? Fereşte-te să spui: „O, doresc să fiu sfinţit!” Nu doreşti; încetează să tânjeşti doar după aceasta şi fă din ea o problemă de acţiune. „Vin cu mâinile goale”. Acceptă ca Isus Cristos să fie (acut sfinţire pentru tine prin credinţă implicită şi. atunci, marea minune a Ispăşirii va deveni reală în tine. Tot ce a devenit posibil prin Isus devine al meu prin darul din dragoste al lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce a făcut HI pe cruce. Atitudinea mea ca suflet mântuit şi sfinţit este aceea a unei sfinţenii profunde şi umile (nu există sfinţenie mândră); această sfinţenie se bazează pe pocăinţa plină de durere şi pe sentimentul de ruşine şi degradare de nedescris şi, de asemenea, pe înţelegerea uimitoare a faptului că dragostea lui Dumnezeu mi s-a arătat prin aceea că, pe când mie nu-mi păsa de El, El a împlinit totul pentru mântuirea şi sfinţirea mea. Nu e de mirare că Pavel spune că nimic nu poate să ne „despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.

Sfinţirea mă face una cu Isus Cristos şi, în El, una cu Dumnezeu, ea este realizată numai prin minunata Ispăşire al lui Cristos. Nu lua niciodată efectul drept cauză. Efectul în mine este ascultarea, slujirea şi rugăciunea; şi ţoate acestea sunt rezultatul mulţumirii şi adorării de nespus pentru minunata sfinţire lucrată în mine datorită Ispăşirii.

MANA DE DIMINEAŢĂ

Isus i-a zis: „Marie!” IOAN 20:16

În marea ei durere, această femeie era tare descumpănită; dar numai menţionarea numelui ei de către Domnul Isus, a fost suficientă ca s-o ajute să-şi găsească echilibrul păcii Lui Dumnezeu care întrece orice pricepere. Chemînd-o pe nume, Domnul i-a arătat că o recunoaşte ca pe copilul Său, căci dacă ea a crezut că este grădinarul, El nu se putea înşela cu privire la copilul Său. Pronunţîndu-i numele, El o făcea să înţeleagă că nu o pierduse din vedere, că marea tulburare prin care a trecut na putut s-o răpească din mîna Sa.”Isus i-a zis: „Marie” Era ca odinioară cînd Dumnezeu, voind să mîngîie pe Israel care era atît de hărţuit, îi spune prin gura proorocului: „Nu te teme de nimic căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume; eşti al Meu! Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi rîurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu vei fi ars şi flacăra nu te va aprinde” (Isa. 43:1-2). în adevăr, El îşi cheamă oile pe nume; El dovedeşte nu numai că nu le uită, dar că sînt ale Lui pentru totdeauna. Mai este însă, încă ceva în această menţionare a numelui Mariei: El îi vorbeşte ca Domn înviat. El îi descopere pe Tatăl ceresc: „Mă duc la Tatăl nostru… şi Tatăl vostru.” El îi descoperă că nu mai este singură, că ea este un copil preaiubit al Tatălui ceresc, deschizîndu-i astfel slava veşnică.

După cum numele seminţiilor lui Israel erau înscrise pe umerii şi inima marelui Preot cînd se prezenta înaintea lui Dumnezeu, tot aşa şi numele noastre sînt săpate pe umerii şi inima Marelui nostru Preot, în mod permanent în slavă. „Iată te-am săpat pe mîinile Mele” (Isa. 49:16). În adevăr, în mîinile străpunse ale Domnului Isus, s-au înscris pentru totdeauna numele noastre, căci pentru noi au fost străpunse; iar coasta străpunsă de soldatul roman, în spatele căreia era inima Lui caldă şi plină de iubire, este cea mai vie dovadă că am fost şi sîntem pe inima Lui, pe viaţă şi pe moarte. Da, viaţa Lui aici pe pămînt a trăit-o pentru noi, iar moartea Lui a fost apogeul iubirii pe care o are pentru noi. Ne mai putem teme de ceva? Să nu mai fim descumpăniţi de împrejurările triste prin care trecem! Să ne reculegem în mijlocul furtunii şi a necazurilor de tot felul, să fim atenţi şi vom auzi pe Domnul nostru chemîndu-ne pe nume şi atunci vom înţelege şi ne vom bucura că sîntem cunoscuţi de El pe nume.

Să ne punem numele nostru în locul numelui Mariei şi vom simţi prezenţa Domnului Isus lîngă noi, şi un flux din iubirea Lui caldă ne va umplea inima şi ne va aduce tot atîta mîngîiere cît a adus Mariei. Da! Domnul meu este viu, şi este viu pentru mine!”

Dragostea lui Dumnezeu este cheia tuturor încercărilor pe care le întîmpinăm, ea este şi puterea care ne ajută să le suportăm. Fiind pusă la încercare, inima poate să se încreadă în Dumnezeu dacă a învăţat că nimic nu o poate susţine decît dragostea lui Dumnezeu. Cel credincios poate în orice împrejurare, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Da, chiar dacă necazul este rodul păcatului nostru, singurul mijloc de a fi izbăviţi de păcatul nostru şi de necazul pe care l-a cauzat, este de a merge la Dumnezeu ascunzîndu-ne în spatele Unsului Său”. J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul, scutul care îţi dă ajutor şi sabia care te face slăvit? Vrăjmaşii tăi vor face pe prietenii înaintea ta şi tu vei călca peste înălţimile lor”. Deut.33:29.

Acest om, Moise, a trecut în veşnicie crezând. Prin câte lucruri a trecut el împreună cu poporul! El ar fi putut să se gândească şi să socotească, că un astfel de popor nu intră în ţara făgăduinţei, nu ajunge la ţintă. Astfel ar fi putut să se plângă; dar el s-a uitat la promisiunile lui Dumnezeu, s-a uitat la ceea ce era scris şi a ştiut. Este scris că Dumnezeu va conduce poporul Său în ţară şi ceea ce El a promis va face. Si chiar când era în pustie îi vedea deja cum vor călca peste înălţimile lor. Ii auzea deja trâmbiţînd pe Munţii Israelului şi vedea căzând duşmanii.

Și Iacov a trecut în veşnicie binecuvântând şi nu plângând, deoarece el binecuvânta pe fiii lui, unul după altul şi astfel s-a dus acasă, în veşnicie. Și David, cum a fost el prigonit! Lui i s-a pus cununa de har pe cap, iar Dumnezeu a spus despre el după ce a murit că: „El a făcut numai ce a fost plăcut înaintea Domnului”. Oare ce este scris despre noi în Cronici? Sunt tot felul de oameni printre eroii credinţei. Solomon nu este printre ei, dar este Samson. V-aţi gândit şi voi deja la acest lucru? Samson nu mi se pare să fi fost un om prea evlavios şi totuşi este amintit printre eroii credinţei. El a primit puterea înapoi, după ce a pierdut-o şi chiar dacă a rămas orb, totuşi a crezut. Dar printre eroii credinţei sunt aceia care ţin mereu „Steagul” sus sau cel puţin „Catargul” până când începe să sufle vântul.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DE ORICE PĂCAT

…El va mântui poporul Lui de păcatele sale. Matei 1.21

Doamne, mântuieşte-mă de păcatele mele. Numele Tău, Isus, îmi dă îndrăzneală să mă rog astfel. Izbăveşte-mă de păcatele mele vechi, de teamă să nu mă înlănţuiască din nou. Izbăveşte-mă de metehnele mele fireşti, ca să nu ajung robul slăbiciunii mele. Izbăveşte-mă de păcatele pe care le am mereu sub ochi şi fă ca ele să-mi producă o scârbă din ce în ce mai mare. Curăţă-mă de păcatele făcute din greşeală, păcate pe care nu le cunosc din lipsă de lumină. Izbăveşte-mă ca să nu fiu luat de păcat prin surprindere şi să nu fiu niciodată dus de vreo ispită venită pe neaşteptate. Izbăveşte-mă, Doamne, de orice păcat. Fă ca nici o nelegiuire să nu stăpânească peste mine!Numai Tu poţi să faci acest lucru. Eu nu pot să zdrobesc lanţurile mele, nici să înving pe vrăjmaşii mei. Tu cunoşti păcatul, pentru că ai purtat povara păcatelor noastre. Tu ştii cum să mă păzeşti în timpul luptei. Tu poţi să mă păzeşti ca să nu păcătuiesc şi să mă curăţeşti când am păcătuit. Aceasta este făgăduinţa cuprinsă chiar în Numele Tău şi eu Te rog să împlineşti în fiecare zi cu mine această prorocie. Să nu mă laşi să mă plec vreodată în faţa firii mele păcătoase, nici în faţa mândriei mele, nici în faţa deznădejdii sau a vreunui rău. Du-mă, Te rog, în sfinţirea vieţii, pentru ca numele Tău, Isus, să fie slăvit cu putere în mine.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Omul la care am muncit azi, a zis ea, se numește Boaz. Rut 2,19.

Rut a părăsit țara Moabului și a urmat pe soacra ei până la Betleem. Ea a fost pe ogorul lui Boaz care îi arăta mult har. Deși era o străină i-a vorbit foarte frumos și milostiv. Hrană, astâmpărarea setei, mângâiere, un loc la masa Lui, acestea toate le-a primit din partea lui. Când s-a lăsat seara s-a întors la soacră-sa și i-a arătat ceea ce a putut culege două mâini harnice într-o zi. Ea i-a povestit, de Boaz pe al cărui ogor a muncit și care i-a făcut mult bine. Harul și milostenia lui a făcut plăcut și foarte de preț numele lui în inima ei. La fel este și Numele lui Isus pentru fiecare credincios. Este Numele Fiului lui Dumnezeu care l-a preluat când a intrat în această lume în supunere și sărăcie. Sub acest Nume de mare preț a mers prin această lume, binecuvântând și fiind pe deplin supus lui Dumnezeu până la moarte de cruce. Este Numele Aceluia care a fost înviat, a fost primit în cer și de acolo va veni în curând. întrucât așteptăm venirea Sa, avem aici marele privilegiu să ne adunăm pentru Numele Său și în Numele Său putem să ne închinăm în fața lui Dumnezeu ca în fața unui Tată. La fel avem posibilitatea de a vesti Numele lui Isus celor care sunt departe de Dumnezeu în lumea aceasta.

E foarte măreț Numele lui Isus pentru inima celor mântuiți. Este Numele care îl avea în supunere aici pe pământ și pe care îl va purta în slavă în vecii vecilor, în fața căruia orice genunche se va închina și fiecare limbă va mărturisi spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus este Domnul.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu de dragoste duioasă, caldă, neschimbătoare și nemărginită. Și pentru că este un Dumnezeu de dragoste nemărginită, este vrednic de o ÎNCREDERE nemărginită. Să-i dăm încrederea și supunerea desăvârșită pe care o cere credința în El!

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, în ce mare nevoie sunt! Ce slăbiciuni pândesc în locuri ascunse şi distrug întreaga mea fiinţă! O, Doamne, mă îndrept spre Tine. Ce mult am nevoie să-mi dau seama că despărţit de Tine nu pot face nimic!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai, dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi» IOAN 21,18

Domnul îi spune lui Petru: «Până acum te-ai dus unde ai vrut, dar va veni o vreme când vei fi dus de alţii unde nu vei dori». Trebuie să fim mereu conştienţi de autoritatea lui Dumnezeu şi să acceptăm fară să protestăm conducerea Sa în viaţa noastră. Adevărul este că noi suntem conduşi de El şi când nu observăm acest lucru. Referitor la acest adevăr, în Sfânta Scriptură avem mai multe promisiuni. Iată, de exemplu, Psalmul 32,8: «Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta». Cu toate acestea mulţi credincioşi pierd direcţia şi eşuează. Care este motivul pentru care nu mai vezi calea? În mod sigur de vină este voinţa ta, firea veche şi păcătoasă care îţi întunecă vederea şi îţi creează permanent probleme. Întinde-ţi mâinile din nou spre El şi spune-I: «îmi încredinţez cu totul viaţa în mâna Ta, Fiu al lui Dumnezeu!» Atunci El te va conduce acolo unde nu doreşti — la Golgota, în suferinţă — dar o va face din pricina Numelui Său, pentru a te păstra pe calea cea dreaptă. El a promis că va veghea asupra noastră şi că va fi cu noi în toate zilele.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Să creştem în toate privinţele. Efeseni 4:15

Mulţi creştini rămân încremeniţi şi închirciţi în lucrurile spirituale, aşa că prezintă aceeaşi înfăţişarea an după an. Nu manifestă simţăminte mai avansate şi mai pure. Ei există dar nu

cresc „în toate privinţele”. Să ne mulţumim oare să fim frunze verzi, când putem înainta până la spic şi chiar până la boabe coapte în spic? Să ne mulţumim să credem în Christos, şi s-ă spunem „sunt în siguranţă” fără să dorim să cunoaştem din experienţă mai mult despre plinătatea care se poate găsi în El? Nu ar trebui să fie aşa. Ar trebui, ca nişte negustori buni în piaţa cerului, să ne dorim să ne îmbogăţim în cunoaşterea lui Isus. Este foarte bine să ţinem viile altor oameni, dar nu trebuie să neglijăm creşterea noastră spirituală. De ce să fie întotdeauna iarnă în sufletele noastre? Trebuie să avem un timp pentru semănat, dar, o, trebuie să avem şi primăvară – şi o vară care promite o recoltă timpurie! Dacă vrem să secerăm în har, trebuie să trăim lângă Isus – în prezenţa Sa – şi să ne coacem la lumina zâmbetului Său. Trebuie să păstrăm părtăşia cu El. trebuie să renunţăm la vederea din depărtare şi să venim aproape, aşa cum a făcut Ioan, cu capul sprijinit de pieptul Său. Atunci vom vedea că avansăm în sfinţenie, în dragoste, în credinţă, în speranţă — da, în orice dar preţios. Aşa cum soarele răsare de pe vârful munţilor şi îi încununează cu lumină, înfăţişând o privelişte de neuitat călătorului, şi noi trebuie să privim lumea prin lumina Duhului turnată pe capul unui sfânt, care a crescut în statura spirituală, ca Saul, printre semenii săi. Ca şi Alpii veşnic încununaţi de zăpadă, el reflectă razele soarelui Neprihănirii printre cei aleşi. Apoi el poartă cununa de glorie ca să o vadă toţi, şi să aducă slavă Tatălui său din ceruri.

Seara

Nu opri. Isaia 43:6

Deşi mesajul acesta a fost dat „miazăzilei” (Isaia 43:6), referindu-se la copiii lui Israel, putem să îl considerăm un îndemn pentru noi şi să beneficiem de el. Suntem neînvăţaţi în privinţa lucrurilor bune, şi este o lecţie de har să învăţăm să păşim înainte pe calea Domnului. Cititorule, dacă eşti neconvertit, vrei să crezi în Domnul Isus? Atunci „nu opri”. Dragostea te invită, făgăduinţa îţi asigură succesul, şi sângele preţios al lui Isus pregăteşte drumul. Nu lăsa păcatele şi temerile să te împiedice, vino la Isus aşa cum eşti. Vrei să te rogi? Vrei să-ţi verşi inima înaintea Domnului? „Nu opri”. Tronul milei este pregătit pentru cei care au nevoie de milă. Strigătul unui păcătos va ajunge până la Dumnezeu. Tu eşti invitat — mai mult, ţi se porunceşte – să te rogi. De aceea, vino cu îndrăzneală la tronul harului. Dragă prietene, eşti mântuit deja? Atunci „nu opri” părtăşia cu poporul Domnului. Nu neglija orânduirea botezului şi Cina Domnului. Poate că eşti timid. Trebuie să lupţi împotriva timidităţii, ca să nu te conducă la neascultare. O făgăduinţă preţioasă este acordată celor care îl mărturisesc pe Christos. Nu o pierde în nici un caz, ca să nu ajungi sub condamnarea celor care îl neagă. Dacă ai talente, „nu opri” folosirea lor. Nu aduna bogăţii. Nu pierde timpul. Nu-ţi lăsa abilităţile să ruginească şi influenţa să se piardă. Isus nu s-a oprit. Urmează-I exemplul în lepădare de sine şi jertfire. „Nu opri” părtăşia cu Dumnezeu, nu renunţa Ia binecuvântările legământului, nu stopa înaintarea în viaţa de creştin, nu-ţi retrage privirea de la tainele iubirii lui Christos. Iubite prieten, nu te fa vinovat de îndepărtarea altora prin răceala, asprimea sau bănuielile tale. De dragul lui Isus, păşeşte înainte, şi încurajează-i şi pe alţii să facă la fel. Iadul şi forţele unite ale superstiţiei şi necredincioşiei sunt în formaţie de luptă. Soldaţi ai crucii, nu vă opriţii

IZVOARE IN DEŞERT

Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere,vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filipeni 4:7)

Există o parte a mării cunoscută ca „perna mării”. Ea se află sub suprafaţa care este agitată de furtuni şi bătută de vânturi. Este la o adâncime atât de mare încât este o parte a mării care nu se mişcă niciodată. Când fundul oceanului în aceste locuri adânci este dragat de rămăşiţele plantelor şi animalelor, se descoperă dovada că au rămas complet nemişcate timp de sute, dacă nu chiar mii, de ani. Pacea lui Dumnezeu este un calm etern ca perna mării. Ea se află atât de adânc în inima omului încât nici o dificultate sau tulburare exterioară n-o poate ajunge. Şi oricine intră în prezenţa lui Dumnezeu devine părtaş al acestui calm netulburat şi de netulburat. Arthur Tappan Pierson

Când vânturile vuiesc peste suprafaţa oceanului,

    Şi valurile se aruncă sălbatice cu un muget furios,

Se spune că jos în adânc sub agitaţia sălbatică,

    Acea linişte plină de pace domneşte veşnic.

Jos, jos în adânc, zgomotul furtunilor amuţeşte,

    Şi valurile argintii sunt mereu liniştite,

Şi nici o furtună, oricât de furioasă sau de violentă,

    Nu tulbură Sabatul acelei adâncimi a mării.

Deci pentru inima care cunoaşte dragostea Ta, o, Tată,

    Există un templu veşnic sfânt,

Şi toate vocile mânioase ale vieţii care necăjesc

    Mor în liniştea tăcută de la uşa ei plină de pace.

Departe, departe de tot, strigătele de luptă amuţesc,

    Şi gânduri pline de iubire apar mereu paşnice,

Şi nici o furtună, oricât de furioasă sau de violentă,

    Nu tulbură sufletul care locuieşte, o, Doamne, în Tine.

Harriet Beecher Stowe

Pelerinul a fost dus într-o cameră mare de sus care privea spre răsărit. Şi numele camerei era Pace. din Călătoria creştinului

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 37.121

Capitolul 37 ne readuce în vremea lui Zedechia. Mai bine intenţionat, dar cu mult mai slab decât predecesorul său, acest împărat rămâne la fel de surd la toate cuvintele Domnului. Aceasta însă nu îl împiedică (ca în cap. 21) săl consulte pe Ieremia şi să ceară mijlocirea lui. Prea adesea suntem înclinaţi mai degrabă să aducem cereri Domnului, în loc să ascultăm ceea ce El doreşte să ne spună, dar, dacă dorim ca El să răspundă la rugăciunile noastre, pentru aceasta trebuie să începem prin aL asculta! (Ioan 15.7).

Pentru moment, evenimentele păreau să infirme cele vestite de profet. În loc să ia Ierusalimul, caldeenii, ameninţaţi de armata egipteană, ridică asediul şi pleacă. Cetatea părea salvată, dar Domnul îi aminteşte lui Ieremia că aceasta era doar o situaţie provizorie. Profetul doreşte să profite de situaţie pentru a părăsi cetatea condamnată, dar este recunoscut şi adus înaintea căpeteniilor sub acuzaţie de trădare. Pe vremea lui Ioiachim, căpeteniile păreau mai bine intenţionate decât împăratul (cap. 36.19); sub Zedechia a fost însă invers: în timp ce căpeteniile lau bătut şi lau întemniţat pe Ieremia, împăratul se îngrijeşte să aibă o întâlnire secretă cu el şi apoi îi uşurează condiţiile captivităţii sale.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 20

AJUTORUL REGELUI

Cheamă-mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi… Psalmul 50:15

O legendă antică spune că un rege a angajat nişte oameni ca să facă tapiserii şi haine pentru el. Printre ei era un băiat care era deosebit de priceput la ţesături. Regele le-a dat mătase şi modele, împreună cu instrucţiuni, şi când se vor ivi dificultăţi, să-i ceară ajutorul.

Băiatul făcea progrese remarcabile, în timp ce ceilalţi se zbăteau în multe încercări neizbutite. Într-o zi s-au adunat în jurul tânărului şi l-au întrebat: „De ce eşti atât de fericit şi plin de succese, în timp ce noi avem numai necazuri? Fie că mătasea noastră se încâlceşte, fie că ţesătura noastră nu este la fel cu modelul”. Băiatul le-a răspuns: „Nu vă aduceţi aminte de cuvintele regelui, când ne-a spus să-l chemăm ori de câte ori este necesar?” „în final, l-am chemat şi noi în ajutor, dar atunci lucrurile erau atât de încâlcite că ne-au trebuit zile la rând să le descurcăm şi să ne reparăm greşelile.” „Nu aţi observat cât de des i-am cerut eu ajutorul?” a
întrebat el. „Ba da, dar el este foarte ocupat, şi am crezut că nu trebuie să-l deranjăm atât de des.” „Ei bine, eu l-am crezut pe cuvânt, a spus băiatul, şi întotdeauna a fost bucuros să mă ajute!”

Domnul ne încurajează să-L chemăm „în ziua necazului” (Psalmul 50:15). Dacă aruncăm asupra Lui îngrijorările noastre imediat, El ne va ajuta înainte ca firul să se încâlcească şi modelul vieţii noastre să nu se mai potrivească cu voia Sa. Cere-I ajutorul chiar azi şi evită marile probleme ale zilei de mâine.     H.G.B.

Vino la El cu orice problemă,

Orice nevoie din viaţa ta

Adu la El poverile zilei,

Niciodată singur nu le purta.    – Adams

Rugăciunea
este locul unde poverile se schimbă
de pe umerii tăi, pe umerii Domnului

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Lupta noastră nu este împotriva sângelui și a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităților, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutății în cele cerești, … rugându-vă în orice timp, … pentru toți sfinții.
Efeseni 6.12,18

Citind cu atenție versetele de mai sus, ne dăm seama că acest conflict este mult mai serios decât suntem tentați să credem. Nu este vorba doar de un conflict cu Satan, ci toate puterile întunericului sunt implicate împotriva întregii Adunări a lui Dumnezeu pe pământ – „toți sfinții” din versetul 18. Creștinul care este conștient de această realitate nu poate să nu fie interesat de întreaga Adunare, căci Adunarea este una, iar dacă vrăjmașul dobândește o biruință undeva, în vreun colț al ei, dobândește o biruință asupra ei ca întreg.

Să presupunem că eu stau în picioare și că fratele meu cade; voi rămâne eu indiferent? Nicidecum, oricât de slabe ar fi afecțiunile mele! Dacă rămân indiferent, înseamnă că nu cunosc caracterul conflictului și că nu iau deloc parte activă la el.

Diavolul lucrează prin viclenie; el îi înșală pe sfinții lui Dumnezeu prin ceea ce este popular. Dorește să îi determine să renunțe la ceea ce este al lor în Hristos și la adevăr, utilizând diverse doctrine false sau elemente ale religiei lumești, care nu este Hristos. Cât de mult trebuie să urască el Epistola către Efeseni, iar una dintre înșelătoriile lui este să-i facă pe creștini să creadă că adevărul cuprins în ea este prea înalt pentru ei.

Fiecare credincios trebuie să ia armura pentru sine însuși, însă nu trebuie să se gândească doar la sine. Trebuie să se roage pentru toți sfinții și pentru ca taina evangheliei să fie vestită – nu doar evanghelia, ci taina ei, care constă în faptul că Hristos și Adunarea Sa sunt una.

J T Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea …!
Luca 19.42

Sabia lui Damocles

Ierusalimul L-a avut pe Domnul și Mântuitorul lui între zidurile sale. El a trăit acolo făcând binele și vindecând oamenii din cetate. Toți au avut parte de dragostea, bunătatea și adevărul Său. Dar locuitorii orașului Ierusalim au rămas indiferenți, iar Isus Hristos a plâns și a spus despre cetate: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea!” (Luca 19.42).

Păcatul indiferenței este foarte răspândit. Pe cine mira atunci că sabia judecății atârna de un fir subțire de mătase asupra cetății? Ci-ne cunoaște istoria, știe că la scurt timp după aceea, Ierusalimul a fost distrus împreună cu templul său și nu a mai rămas piatră pe piatră.

Lumea noastră L-a lepădat pe Isus Hristos. Caracteristicile zilelor noastre sunt indiferența împerecheată cu bunăstarea, imoralitatea obraznică și desconsiderarea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea, lumea stă în fața judecății. Și deasupra noastră, a oamenilor din secolul al XXI-lea atârnă o sabie a lui Damocles. Poate chiar mai mult decât o sabie. Catastrofe naturale mari, epidemii mondiale sau un război cu arme nucleare, biologice sau chimice, toate acestea pot veni foarte curând și dintr-o dată asupra noastră. Totuși, Domnul Isus îți spune ție astăzi personal: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea!”.

Aceste cuvinte sunt pentru tine! Acum te poți încrede deplin în El și să te întorci cu pocăință sinceră și în credință la El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU-TI PUNE SINGUR ETICHETE!

„Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” (Luca 8:30)

     Îți aduci aminte de omul din Scriptură care era posedat de demoni? „Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune” a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el” (în armata romană, legiunea era formată din șase mii de oameni). Nu „Legiune” era numele adevărat al acelui om; era numai o etichetă. Însă el s-a luptat atât de mult cu problema sa, încât și-a acceptat eticheta și s-a definit prin experiența avută. Poate te-ai etichetat singur – „grăsanul”, să zicem, pentru că te-ai luptat cu greutatea în plus de atâta vreme, fără să întrevezi la orizont vreo victorie… Sau poate te-ai definit ca „victimă”, pentru că ai fost abuzat sau pentru că alții au profitat de tine. Poate te vezi un „ratat”, pentru că ai divorțat sau pentru că pruncii tăi au luat-o pe căi greșite…

Dacă așa stau lucrurile, e timpul să scapi de etichetele negative și să începi să te vezi așa cum te vede Dumnezeu. Domnul Isus l-a eliberat pe acel om chinuit, i-a redat stima de sine și l-a repus în familie. El dorește să facă la fel și cu tine! Satan te va duce de la o extremă la alta. El te va face fie o persoană lăudăroasă, fie o persoană timidă; te va face să crezi că ești un om „nemaipomenit” sau te va convinge că ești total lipsit de valoare. Nu mușca momeala! Auto-condamnarea este adeseori deghizată în smerenie, când de fapt reprezintă o respingere a Cuvântului lui Dumnezeu, singurul care îți dă siguranța celui ce afirmă liniștit și smerit: „Pot totul în Hristos care mă întărește.” (Filipeni 4:13).

Numele pe care ți-l dau alții nu contează; numele pe care ți-l dai singur contează! Concluzia este aceasta: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” (2 Corinteni 9:8)

19 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Secretul nebăgat în seamă

Jmpărăția Mea nu este din lumea aceasta.” Ioan 18:36

Marele duşman al Domnului Isus Cristos în zilele acestea este concepţia despre lucrarea practică, concepţie izvorâtă nu din Noul Testament, ci din sistemele lumii; se insistă asupra unei energii şi a unor activităţi fără sfârşit, dar lipseşte viaţa de părtăşie în ascuns cu Dumnezeu. Se pune accentul pe un lucru greşit. Isus a spus: „împărăţia lui Dumnezeu nu vine in aşa fel ca să izbească privirile…, căci iată că împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:20-21), ea este un lucru ascuns şi necunoscut. Prea des creştinul activ trăieşte pentru a fi văzut de alţii, în vreme ce numai partea cea mai profundă a lăuntrului nostru arată puterea vieţii noastre. : Trebuie să scăpăm de boala spiritului acestui veac religios în care trăim. În viaţa Domnului nostru n-a existat nimic din tensiunea şi din graba activităţii imense pe care noi o apreciem aşa de mult; or, ucenicul trebuie să fie ca Stăpânul său. Lucrul esenţial în legătură cu împărăţia lui isus Cristos este relaţia personală cu El, nu măsura în care suntem folositori oamenilor în mod public. Nu activităţile practice sunt tăria acestui Bible Training College (Colegiu de pregătire biblică); întreaga lui tărie stă în faptul că aici eşti pus să te îmbibi cu Dumnezeu.

Tu nu ai nici o idee despre locul unde Dumnezeu îţi va rândui împrejurările de viaţă; nu ştii ce apăsare va fi pusă peste tine acasă sau în străinătate. Dacă-ţi pierzi timpul cu prea multe activităţi, în loc să te laşi îmbibat cu marile adevăruri fundamentale ale Răscumpărării făcute de Dumnezeu, te vei frânge atunci când vei fi supus tensiunilor; dar dacă îţi petreci acest timp îmbibându-te cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru a te înrădăcina şi a te întări în El – ceea ce poate apărea a fi nepractic – atunci Îi vei rămâne credincios Lui orice s-ar întâmpla.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintiche să fie cu un gînd în Domnul”. FILIPENI 4:2

Nimic nu este mai dureros pentru inima unui adevărat credincios şi nimic nu slăbeşte mai mult mărturia, ca atunci cînd diferenţele de păreri care apar între copiii lui Dumnezeu cu privire la lucrarea Lui, sau la înţelesul Scripturii, duc la neînţelegeri, certuri şi pînă la urmă la despărţiri dureroase. În Filipeni 2, apostolul leagă toate geloziile şi certurile de această singură rădăcină: „slavă deşartă” (vs. 3). Chiar în prezenţa blîndului învăţător era ceartă între apostoli, pentru că fiecare vroia să fie considerat cel mai mare (Luca 22:24). Tot aşa, în zilele apostolului Pavel era ceartă din pricina aceleaşi slave deşarte a unora care vroiau să fie mari. Şi în zilele noastre, aproape toate despărţirile şi certurile care au apărut între oamenii lui Dumnezeu, au acelaşi motiv la rădăcină – cineva vrea să fie mare şi chiar cel mai mare, supraestimîndu-se pe sine şi subestimînd pe ceilalţi.

Omul care umblă după o slavă deşartă, va fi totdeauna un om invidios, gelos pe oricine este mai duhovnicesc sau cu mai mult dar decît el. Şi gelozia se traduce în răutate, şi răutatea sfîrşeşte în ceartă (Iacov 3:14-15). Cum mai putem fi noi atunci „un singur gînd în Domnul”? Apostolul arată clar că aceasta poate fi posibil numai cînd sîntem îmbrăcaţi cu smerenie. „Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus”. El era smerit şi aceasta L-a făcut să se dezbrace pe El însuşi, adică să se facă fără reputaţie, ca să slujească altora în dragoste. Domnul nostru, Acela prin care şi pentru care au fost făcute toate lucrurile, s-a golit pe El însuşi de orice reputaţie şi slavă la care ar fi avut dreptul şi aceasta ca să ne slujească nouă şi să ne mîntuiască. Şi noi, ce ruşine, să ţinem la pretenţiile şi reputaţia noastră care de fapt nu sînt decît o închipuire a minţii noastre, în loc să luăm pilda Domnului Isus, şi să ne slujim unii altora în dragoste şi în smerenie. Eului îi place să i se slujească şi se îngîmfă cînd se întîmplă astfel, dar dragostei îi place să slujească. Poţi să slujeşti fără să iubeşti, dar nu poţi să iubeşti fără să slujeşti.

Vom avea deci gîndul Domnului Hristos numai dacă, şi numai cînd, ne vom uita pe noi înşine, vom renunţa la pretenţiile şi reputaţia noastră, şi vom căuta să slujim altora în dragoste, în felul smerit al Domnului Isus.Noi sîntem servitori ai credinţei şi ai dragostei. Dacă nu putem face ceva pentru Domnul Isus, nu putem face nimic. Lucrarea ascunsă şi smerită este cea mai frumoasă, cea mai plăcută inimii lui Dumnezeu.Sîntem fericiţi dacă Dumnezeu şi cugetul nostru nu ne reproşează nimic. Unde este conştiinţa că facem ceva pentru Domnul Isus, şi bucuria că ne-a făcut favoarea aceasta, nu mai este slavă deşartă nici duh de ceartă, nici dorinţa de întietate. Ce privilegiu pentru noi de a aparţine numai lui Dumnezeu, de a-L sluji din toată inima şi de a ne uita în întregime pe noi înşine! Este mai bine să ne gîndim la dragostea lui Dumnezeu, decît la slujirea noastră. Să trăim în prezenţa Domnului Hristos şi astfel vom fi ţinuţi în smerenie. „învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt smerit cu inima”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor”. Mat. 5:3.

Aparţinem noi de aceşti oameni fericiţi? Dacă nu ne punem această întrebare, atunci nu ne foloseşte Cuvântul la nimic. Cuvântul este o lumină pe cărarea noastră. Putem să ne uităm în oglindă. Dar unii fac la fel ca şi acel copil, care a vrut să spele oglinda, deoarece a văzut în ea murdăria lui. Ei vor să întoarcă Cuvântul, să-i dea o altă interpretare şi astfel schimbă oglinda. Dar oglinda arată aceiaşi imagine. Apoi îşi întorc spatele şi nu mai vor să consulte Cuvântul. Cum vrei să stai în fata lui Dumnezeu, dacă tu îți întorci spatele la Cuvântul Său şi nu laşi ca să fi îndreptat, în loc să te apropii de Isus şi să te laşi vindecat?

Cine sunt cei săraci în duh? După cum spune filosofia şi învăţătura omenească, sunt oamenii care n-au pace care mai stau în păcat şi n-au putere de biruinţă. Dar după Cuvântul lui Dumnezeu, astfel de oameni nu sunt fericiţi, ca urmare, nu sunt nici săraci în duh, ci nefericiţi, legaţi de păcate. Astfel de oameni mai au multe avuţii proprii. Ei cred că se pot păzi de diferite păcate iar faptul că ei cad într-un alt păcat, este doar slăbiciune, din pricina căruia se roagă astfel: „Scump Mântuitor, Tu ştii că eu sunt slab, dar Tu eşti tare în cei slabi”. Dar ei nu se gândesc ce înseamnă cuvintele rostite în rugăciune. Pentrucă Biblia spune că Dumnezeu este puternic în cei slabi şi „Când sunt slab atunci sunt tare şi cel care este tare nu mai este robul păcatului, ci un rob al dragostei lui Dumnezeu, biruit prin sângele Mielului. Deci, unui astfel de om îi aparţine Împărăţia cerurilor.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PEDEAPSĂ CONTROLATĂ

„Te voi pedepsi cu dreptate” Ieremia 30.11

A nu fi pedepsit niciodată, n-ar fi un semn bun; din partea Iui Dumnezeu, aceasta ar însemna: „S-a alipit de idoli, lăsaţi-l în pace”. Dar Dumnezeu nu vrea ca aceasta să fie partea noastră. O propăşire neîntreruptă a celui credincios este un lucru de care ar trebui să ne speriem şi să ne cutremurăm. Pe toţi aceia pe care Dumnezeu îi iubeşte cu duioşie, îi mustră şi îi pedepseşte; pe aceia care nu au nici un preţ înaintea Lui, îi lasă să se îngraşe în voie, ca boii sortiţi pentru măcelărie. Dar, în dragostea Sa, Tatăl nostru ceresc foloseşte nuiaua pentru copiii Săi.

Totuşi trebuie să luăm seama că pedeapsa este „cu măsură”, pentru îndreptare. Dragostea Tatălui ţi s-a dat fără măsură, dar pedeapsa Sa este măsurată cu grijă. Un om nu putea să primească, după legea veche evreiască decât „patruzeci de lovituri fără una”; aceasta îi sileau pe cei ce pedepseau, să numere exact şi să pună hotar suferinţei. Tot aşa pentru oricare mădular din poporul celor credincioşi, fiecare lovitură este numărată. Asta este măsura înţelepciunii, măsura simpatiei, măsura dragostei care rânduieşte pedeapsa noastră. Departe de noi gândul de a ne răzvrăti împotriva rânduielii dumnezeieşti. Doamne, dacă Tu eşti lângă mine ca să numeri picăturile amare din paharul suferinţelor mele, voi lua acest pahar cu bucurie din mâna Ta, îl voi bea după îndemnurile Tale sfinte şi voi zice: „Facă-se voia Ta”. Eu am încredere în Tine, Tatăl meu, căci Tu ştii ce este bun pentru copilul Tău.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Au chemat dar pe Rebeca, și i-au zis: Vrei să te duci cu omul acesta? Da vreau! Gen. 24,58.

Rebeca, fiica lui Betuel a fost pusă în fața unei alegeri. Sluga lui Abraham i-a descris persoana lui Isaac, unicul fiu prea iubit al lui. Acum avea să se decidă. „Vrei să te duci cu omul acesta? Au întrebat-o pe Rebeca. Aceasta a fost o clipă de mare preț pentru ea. Două căi erau în fața ei: fie că rămânea mai departe în casa unde crescuse, ori dintr-o dată să lase totul, părinți, surori, casa părintească, liniștea și pe deasupra tuturor să facă o călătorie grea. Avea însă în viitor să fie soția fiului binecuvântărilor și moștenitorul lui Abraham. Rebeca le-a răspuns cu toată inima: „Da vreau.” Inima ei era deci să părăsească tot ce îi era mai scump și să urmeze pe omul acela care avea s-o ducă la Isaac. In fața lor era o călătorie lungă și grea prin pustie dar țelul spre care mergeau era măreț. Stimate cititor, Cum răspunzi tu la dragostea Domnului Isus Hristos? Vrei să te decizi pentru El sau pentru această lume care în curând va trece? Alegi prezentul sau viitorul, iadul sau fericirea veșnică? DECIDE-TE AZI Decide-te pentru Hristos, moștenitorul tuturor lucrurilor, căci, cu El ai de primit imense și neprețuite lucruri. Prin El ai viața veșnică, haina albă a neprihănirii și atâtea bunuri care nu termini să le enumeri; într-un cuvânt în Domnul Isus Hristos găsești TOTUL DEPLIN. (Col. 2.10).

Viața e așa de nesigură. Zilnic mor pe pământ peste 210.000 de persoane. La fiecare tic-tac al ceasornicului pleacă mai bine de două suflete în veșnicie. Ai tu siguranța că nu vei fi următorul? Te bizui pe faptul că ești sănătos? Te bizui pe faptul că ai studii? în veșnicie pleacă și oameni sănătoși, și tineri, și cu studii și fără studii. Dacă nu crezi verifică acest lucru în cel mai apropiat cimitir, în Numele Domnului Isus Hristos, te rog împacă-te cu Dumnezeu până nu va fi prea târziu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, trebuie să predic în Numele Tău astăzi. Să vorbesc despre „Dumnezeu este dragoste” (1 loan 4:8)? Să o fac fără inspiraţia Ta cea mare şi fără puterea Ta răscolitoare? Nu, Doamne fereşte!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit!» IACOV 5,16

Care trebuie să fie atitudinea ta în rugăciune în faţa lui Dumnezeu? Una umilă, dar onestă, dreaptă şi sfântă. Aşa trebuie să apari în faţa sfântului Dumnezeu! Cum este însă acest lucru posibil? Numai şi numai prin spălarea în sângele lui Isus. Numai prin sângele Său vărsat pentru noi la Golgota suntem îndreptăţiţi să stăm înaintea Lui, numai prin sângele Lui sfânt avem acces liber înaintea Tronului de har şi de îndurare al lui Dumnezeu: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt» (Evrei 10,19). Nu putem să vorbim cu Dumnezeu fară a fi curăţiţi în prealabil în sângele lui Isus. Această condiţie este însă, din păcate, de multe ori neglijată, de aceea ne vine greu să ne rugăm. Ai uitat că nu te poţi apropia de Dumnezeu decât prin puterea înnoitoare a sângelui lui Isus? Acest lucru înseamnă că nu ne putem apropia de El fără ca Duhul Sfânt să ni-L reveleze pe Miel şi fară a trece prin durerile Sale de moarte, dureri pe care a trebuit să le îndure din cauza păcatelor noastre. Doar atunci vom simţi în suflet dorinţa puternică de a-L adora, iar adorarea Lui naşte rugăciuni eficiente. Din acest motiv haideţi să nu mai intrăm în mod necugetat în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu! El Se va retrage dacă nu ne apropiem de Tronul de har sfinţiţi prin sângele Fiului Său.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Prunci în Christos. 1 Corinteni 3:1

Jeleşti, credinciosule, fiindcă eşti atât de slab în viaţa divină, fiindcă ai atât de puţină credinţă, şi atât de puţină, dragoste? Inveseleşte-te, fiindcă ai motive de recunoştinţă. Aminteşte-ţi că în unele lucruri eşti egal cu cei mai mari şi maturi creştini. Ai fost cumpărat cu acelaşi sânge. Eşti tot copil al lui Dumnezeu, ca oricare dintre ei. Un prunc este tot copilul părinţilor săi, ca şi un adult. Eşti complet îndreptăţit, fiindcă îndreptăţirea nu este o chestiune de grad. Credinţa ta puţină te-a făcut curat. Ai dreptul la cele mai preţioase lucruri ale legământului, asemeni celor mai avansaţi credincioşi, fiindcă dreptul la îndurările legământului nu stă în creşterea ta, ci în legământ. Credinţa ta în Isus nu este măsura cu care ţi se va împărţi moştenirea în El. Eşti la fel de bogat ca cel mai bogat, dacă nu în bucurii, atunci

în posesiuni adevărate. Cea mai mică stea care străluceşte aparţine cerului. Cea mai slabă rază de lumină are afinitate cu strălucirea din miezul zilei. Eşti la fel de îndrăgit de inima Tatălui ca cel mai mare membru al familiei. Isus este foarte bun cu tine. Eşti ca o lumânare care se stinge. Un suflet mai aspru ar spune: „Stinge lumânarea aceea cu totul. Umple camera cu miros urât!” Dar El nu va stinge „mucul care mai arde încă” (Isaia 42:3). Eşti ca o trestie frântă, şi orice mână mai puţin blândă decât cea a Marelui Muzician te-ar rupe şi te-ar arunca, dar El nu zdrobeşte o trestie frântă (vers. 3). In loc să fii aruncat din cauza a ceea ce eşti, vei triumfa în Isus. Sunt mic în Israel? Totuşi, prin Christos, sunt aşezat în locuri cereşti. Sunt sărac în credinţă? În Isus sunt moştenitor al tuturor lucrurilor. Deşi nu am nimic cu care să mă laud, dacă rădăcina este în mine, pot să mă bucur în Domnul şi să-L slăvesc pe Dumnezeul mântuirii mele.

Seara

Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea. Iov 35:10

Oricine poate cânta ziua. Când paharul este plin, omul se inspiră din el. Când grâul este din abundenţă, oricine îl poate lăuda pe Domnul care dă o recoltă bogată, sau trimite acasă o corabie încărcată cu bunătăţi. Este uşor pentru o harpă eoliană să cânte atunci când suflă vântul. Dificultatea este să produci muzică atunci când nu adie urmă de vânt. Este uşor să cânţi când vezi notele la lumina zilei. Totuşi, cel care poate cânta atunci când nu există nici o rază de lumină la care să citească – cel care cântă din inimă — este cel mai priceput. Nimeni nu poate compune un cântec noaptea prin propria sa putere. Poate să încerce, dar va descoperi că are nevoie de inspiraţie divină. Dacă totul merge bine, pot să cânt oriunde aş fi, inspirat de florile care cresc pe marginea cărării. Totuşi, duceţi-mă într-un deşert, unde nu creşte nimic verde; voi putea crea un imn de laudă Domnului? Cum poate un muritor să făurească o cunună pentru Domnul dacă nu are pietre preţioase? Dacă vocea mea este clară, şi trupul meu este plin de sănătate, pot să cânt laude Domnului. Dar dacă boala mă doboară în pat, şi limba îmi este tăcuta, cum voi putea cânta laudă Domnului, dacă nu îmi dă chiar El cântecul? Nu, nu stă în puterea omului să cânte atunci când totul merge rău, dacă un cărbune de pe altar nu îi atinge buzele (vezi Isaia 1:5-7). Habacuc cânta o cântare divină, când spunea noaptea: „chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:17-18). De aceea, fiindcă Făcătorul nostru ne dă „cântări de veselie noaptea”, să aşteptăm muzica Lui. O, Mare Muzician, nu ne lăsa fără cântec atunci când vin necazurile. Atinge buzele noastre cu melodia recunoştinţei.

IZVOARE IN DEŞERT

Chivotul legământului Domnului a pornit înaintea lor. (Numeri 10:33)

Dumnezeu uneori ne influenţează printr-o simplă atingere sau printr-un sentiment, dar noi nu ne luăm după sentimente. Dacă atingerea este de la El, atunci El ne va da suficiente dovezi ca s-o confirme dincolo de cea mai mică îndoială.Gândeşte-te la frumoasa poveste a lui Ieremia, când a simţit că Dumnezeu îl îndeamnă să cumpere ogorul de la Anatot. El nu a acţionat după sentimentul lui iniţial, ci a aşteptat ca Dumnezeu să-Şi împlinească deplin cuvintele faţă de el înainte de a trece la acţiune. Apoi, odată ce vărul lui a venit la el, aducând dovada exterioară a poruncii lui Dumnezeu prin faptul că i-a făcut o propunere de cumpărare, el a răspuns şi a zis: „Am cunoscut că era cuvântul Domnului” (Ieremia 32:8).Ieremia a aşteptat până când Dumnezeu a confirmat sentimentul lui printr-un act providenţial, şi apoi a lucrat având o viziune clară a faptelor, pe care Dumnezeu putea de asemenea să le folosească ca să-i convingă şi pe alţii. Dumnezeu doreşte să acţionăm numai după ce am primit gândul Lui cu privire la o anumită situaţie. Nu trebuie să ignorăm glasul personal al Păstorului care ne vorbeşte, ci la fel ca Pavel şi însoţitorii lui la Troa (vezi Fapte 16:6), trebuie să ascultăm şi totodată să analizăm lucrarea Lui providenţială în împrejurările noastre, ca să aflăm tot gândul Domnului. A. B. Simpson

Oriunde arată degetul lui Dumnezeu, mâna Lui va deschide un drum.

Niciodată să nu spui în inima ta ce vei face sau ce nu vei face, ci să aştepţi până când îţi descoperă Dumnezeu calea Sa pentru tine. Cât timp această cale este ascunsă, e clar că nu este nevoie să acţionezi şi că El Însuşi este răspunzător pentru toate consecinţele ţinerii tale pe loc exact acolo unde eşti.

Căci Dumnezeu pe căi necunoscute de noi,

    Îi va conduce pe ai Săi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 36.1632

Lam lăsat pe Baruc şezând în mijlocul căpeteniilor lui Iuda, citindule cuvintele Domnului. Înspăimântaţi, aceşti oameni „sau uitat unul la altul” (v. 16). Problema le părea prea gravă, încât să nui vorbească despre ea împăratului. Acesta, ţinut la curent, porunceşte să i se citească şi lui acel sul înspăimântător. Remarcăm că nu ni se face cunoscut conţinutul sulului nici în timpul scrierii lui, nici cu ocazia celor trei citiri ale sale, dar putem să ne gândim că din el făcea parte cap. 25 al acestei cărţi (comp. v. 1 şi 29 din cap. 36 cu v. 1 şi 9 din cap. 25).

După ce ascultase un timp, cu mânie crescândă, împăratul pune mâna pe sul, îl taie şi îl aruncă în foc. Aşa înţelegea el, în nebunia lui, să scape de judecată, dar, odată cu sulul, el nu a putut distruge nici măcar un singur cuvânt din cele scrise în el, pentru că, la porunca Domnului, un altul urmează săl înlocuiască pe acesta, în care sunt adăugate încă „multe cuvinte asemenea lor” (v. 32). Împăratul şia atras însă asupra capului său, prin aceasta, o pedeapsă suplimentară (v. 30,31; Proverbe 13.13).

Şi cât de multe persoane nu dispreţuiesc astăzi Cuvântul lui Dumnezeu, fără să mai fie necesar să imite gestul peste măsură de îndrăzneţ al lui Ioiachim…! (Psalmul 50.17; 1 Ioan 4.6).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 119:9-24

O BIBLIE UNSĂ BINE

…nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
Ps 119:10

Când preşedintele Societăţii Biblice Americane a fost întrebat cum se poate păstra o Biblie cu coperţi de piele, fără ca pielea să se întărească şi să crape, el a dat o replică interesantă: „Există un singur fel de ulei care este deosebit de bun pentru pielea coperţilor Bibliei. Da fapt, el va asigura ca Biblia să se păstreze în bune condiţiuni. Uleiul acesta nu se vinde, dar se poate găsi numai în palma mâinii umane”.

Este coperta de piele a Bibliei tale elastică, ca un semn că citeşti Biblia cu regularitate? Unul din scopurile acestei cărţi, este să-i ajute pe oameni să citească şi să studieze Scripturile. De aceea fiecare articol din această „Pâinea cea de toate zilele” se întemeiază pe o porţiune din Scriptură. Sperăm că o citeşti întotdeauna, deoarece este mult mai importantă decât articolul însuşi. Vedeţi, Cuvântul lui Dumnezeu are multe funcţiuni. El serveşte de candelă (Ps. 119:105), este o oglindă (Iacov 1:22-25), este un ciocan (Ieremia 23:29), este o sabie (Efes. 6:17). El este de asemenea şi lapte pentru hrană duhovnicească (1 Petru 2:2). La fel cum viaţa fizică este susţinută de consumarea hranei, la fel şi viaţa spirituală este întreţinută de citirea şi ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu.
El este o parte esenţială a unui regim spiritual sănătos. Dacă neglijăm Cartea lui Dumnezeu, devenim creştini slabi, anemici. Să nu uităm, el este „viu şi lucrător” şi ne poate transforma (Evrei 4:12).

Trebuie să fim atenţi să nu ne abatem de la poruncile lui Dumnezeu. Să ne facem timp ca în fiecare zi să citim rânduriie inspirate ce ne sunt adresate. Priveşte la Biblia ta. Este „unsă” bine? – P.R.V.

Foamea de-adevăr doar El mi-o satisface
Când din Cuvântul, Pâine Vie mă hrănesc.
Şi n-am să ştiu ce-i setea niciodată;
Din cereştile-i fântâni mă răcoresc.    – Sanders

Prea mulţi oameni pun Biblia pe raft în loc s-o pună in inimă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Chiar dacă aș umbla prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău: pentru că Tu ești cu mine … paharul meu este plin de dă pe deasupra.” Psalmul 23.4,5

Paharul meu este plin de dă pe deasupra

Psalmul 23 ne prezintă un proces prin care cu toții trebuie să trecem, ca să putem spune: „Paharul meu este plin de dă pe deasupra”. Prima parte a psalmului ne prezintă acest proces, fiindcă, dacă putem spune: „Domnul este Păstorul meu”, este ușor să adăugăm: „Nu voi duce lipsă de nimic”. Prin urmare, vedem exprimată grija Păstorului, care ne conduce în pășuni verzi și la ape de odihnă, pentru ca sufletul, astfel înviorat, să poată umbla pe cărările dreptății, datorită Numelui Său.

Însă în cea de-a doua parte a psalmului intervine o schimbare. Pășunile verzi și apele de odihnă nu mai sunt înaintea sufletului, ci valea umbrei morții. Această expresie este în general considerată a desemna patul de moarte. În unele cazuri poate fi așa, însă adevărata semnificație a pasajului devine clară din cuvintele: „Da, bunătatea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele„.

Există o moarte mai mare decât a noastră și cu siguranță că umbra morții Sale – a morții prezentate în Psalmul 22 – planează asupra întregii scene a acestei lumi. Lumea în care Domnul a fost răstignit este valea umbrei morții. O, de-ar fi inimile noastre mai atinse de gândul morții Sale! Toată această lume este doar o scenă a umbrei morții. Ce ne mai rămâne deci? „Tu ești cu mine.” Păstorul Însuși Se dovedește astfel a fi mai prețios pentru inimă decât chiar grija Sa minunată. El este mai mult decât tot ceea ce ne poate dărui. Când sufletul ajunge să înțeleagă acest adevăr și vede că nu-L are decât pe El în această lume, va spune nu doar: „Nu voi duce lipsă de nimic”, ci și: „Paharul meu este plin de dă pe deasupra”.

J A Trench

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… cei ce-mi pândesc viața se sfătuiesc între ei, zicând: „… puneți mâna pe el, căci nu-i nimeni care să-l scape!”.
Psalmul 71.10,11

Sabia lui Damocles

Prima scenă a acestei istorii este renumitul oraș Siracuza din Sicilia. Aici, în jurul anului 400 înainte de Hristos, tiranul grec Dionisos și-a ridicat o cetate puternică. De acolo conducea cu putere dictatorială și cu duritate împărăția sa mare.

Scriitorul latin Cicero (106-43 î.H.) relatează o întâmplare interesantă din timpul lui Dionisos:

Unul din curtenii săi, pe nume Damocles, lăuda în cuvinte deosebite fericirea stăpânului său. El spunea că se poate trăi minunat și în bucurie ca și domnitor atotputernic. El și-a exprimat părerea sa mult timp și fără să fie împiedicat de cineva.

Într-o zi, Dionisos a reacționat neobișnuit, pentru a-i da o lecție curteanului său: i-a cerut lui Damocles să ia loc la masa luxoasă pe jilțul împărătesc. Apoi, slujitorii trebuiau să-i aducă cele mai alese mâncăruri și vinuri.

Dar când Damocles și-a ridicat privirea, a văzut atârnând exact deasupra capului său o sabie grea și ascuțită. Atârna deasupra lui fixată doar cu un fir de păr de cal și în orice clipă putea să cadă pe capul lui. Ce simbol potrivit că și în bunăstare și savurare pericolul este mereu la pândă! Nu este de mirare că această alocuțiune despre sabia lui Damocles a devenit proverbială din Antichitate până astăzi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU TE LĂUDA!

„Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic.” (1 Corinteni 15:10)

     Dacă ai fost binecuvântat și-ți merge bine, citește aceste cuvinte ale lui Pavel și strânge-le în inimă: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic”. Orice lucru bun pe care îl ai acum, sau de care te vei bucura în viitor, vine de la Dumnezeu. Încearcă să nu uiți asta!

Poate spui: „Stai puțin, am lucrat din greu pentru asta… Nu merit și eu puțină recunoaștere?” Ba da, meriți; Biblia spune: „Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi…” (Romani 13:7) Lauda însă, prin natura sa, poate fi dăunătoare. Corpul omenesc este o dovadă extraordinară de chimie; bate-l pe un om pe spate – și pieptul începe să i se umfle!

Cineva a spus: „Lauda este asemenea parfumului; dacă o consumi, te va ucide!” De aceea, Pavel ne lasă această aducere aminte valabilă și astăzi: „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7) Într-o zi, împăratul Nebucadnețar s-a umflat în pene și s-a lăudat: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu… prin puterea bogăţiei mele?” (Daniel 4:30) Însă Dumnezeu i-a întrerupt acest moment de mândrie și i-a luat împărăția, iar el a ajuns să-și piardă mințile și să trăiască la fel ca fiarele sălbatice. Numai după ce s-a pocăit și a recunoscut că Dumnezeu este stăpânul tuturor lucrurilor, i-a redat Dumnezeu sănătatea și împărăția. Mustrat, smerit și luminat, el a îngenuncheat și s-a rugat: „Eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc.” (Daniel 4:34)

Lauda este o formă de nebunie, nu te lăsa atras de ea! A-ți ridica ochii spre cer – te menține umil și sănătos!

18 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Secretul devotamentului misionarului

Căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui. 3 Ioan 7

Domnul nostru ne-a spus cum trebuie să se manifeste dragostea faţă de El. „Mă iubeşti?” „Hrăneşte oile Mele” – identifică-te cu interesul Meu faţă de alţi oameni, nu – identifică-Mă pe Mine cu interesu tău faţă de alţi oameni. I Corinteni 13:4-8 prezintă caracteristicile acestei iubiri – găsim aici modul în care se manifestă dragostea lui Dumnezeu. Dovada dragostei mele pentru Isus este ceea ce se vede în practică, restul sunt doar vorbe sentimentale.

Credincioşia faţă de Isus Cristos este lucrarea supranaturală a Răscumpărării, lucrare realizată în mine de Duhul Sfânt care toarnă în inima mea dragostea lui Dumnezeu; această dragoste lucrează cu eficacitate prin mine oricând vin în contact cu cineva. Eu rămân credincios Numelui Său, chiar dacă orice fapt privit prin prisma gândirii umane ÎI face pe El mincinos şi declară că El nu are mai multă putere decât ceaţa dimineţii.

Secretul devotamentului misionarului constă în a nu se ataşa de nimeni şi de nimic decât de Domnul însuşi, şi nu în a se detaşa de lucruri într-un mod exterior. Domnul nostru a fost în mod uimitor implicat în lucrurile obişnuite ale vieţii; dar a fost detaşat de ele înlăuntrul Său, fiind ataşat doar de Dumnezeu. Detaşarea exterioara este adesea indiciul unei ataşări secrete şi vitale de lucrurile pe care în afară le ţinem la distanţă.

Datoria unui misionar este de a-şi ţine mereu sufletul larg deschis la natura Domnului Isus Cristos. Oamenii pe care-i trimite Domnul nostru în lucrarea Sa sunt oameni obişnuiţi, dar cu un puternic devotament faţă de El, dezvoltat în ei prin lucrarea Duhului Sfânt.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„El le-a zis: „Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Matei 22:21

Domnul era în lume, dar nu era din ea. El a întîlnit tot felul de oameni în tot felul de stări, dar pe ai Săi i-a ţinut curaţi, neîntinaţi, ei înşişi fiind în lume dar nefiind din ea (Ioan 17:16). Pretenţiile şi prefăcătoria fariseilor, irodianii lumeşti, saducheii filozofi, mulţimile nestatornice, atentatele adversarilor şi ignoranţa şi slăbiciunile ucenicilor, iată cu ce se confruntă Domnul Isus în fiecare zi. Toată această stare de lucruri ca şi caracterele persoanelor îl necăjeau, dar El le lua pe toate din mîna Tatălui Său, şi le trata cu o demnitate şi superioritate dumnezeiască. Moneda Cezarului circulînd în tara lui Emanuel, era rodul păcatelor poporului şi Domnul le arată că ei singuri au acceptat jugul roman în loc să-1 primească pe al Lui care era cel mai bun pentru ei, ca popor ales al lui Dumnezeu. Mîntuitorul le răspunde cu acea desăvîrşită înţelepciune care se arată totdeauna în tot ce făcea şi vorbea.

Prin această „regulă de aur” cum a numit-o un credincios de acum 150 de ani, El a arătat felul lui desăvîrşit de a trece prin toate. „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Iată atitudinea perfectă pe care trebuie s-o aibe orice credincios în trecerea prin lumea aceasta. Daniel sfătuia pe împărat, dar nu mînca mîncarea lui, Neemia slujea la palat, dar nu a suferit moabitele şi amonitele în casa Domnului; Ezra a primit favoruri de la persani, dar a refuzat ajutorul samaritenilor. Captivii se rugau pentru pacea Babilonului, dar nu ar fi cîntat acolo cîntările Sionului. Fără-ndoială că atunci cînd Domnul Isus a spus vorba aceasta a vrut să-i mustre pe fariseii făţarnici care de fapt nu aveau nici o intenţie de a apăra dreptul Cezarului, fiindcă urau robia romană, dar nici de a da lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, şi lucrul acesta l-au dovedit cu prisosinţă, de aceea Domnul îi mustră de opt ori la rînd (Matei 23:13-39), biciuind fără nici un menajament păcatul prefăcătoriei. Dar vai, cîtă făţărnicie se poate găsi şi la cei credincioşi.

În acelaşi timp, Domnul Isus prin cuvintele acestea de care ne ocupăm acum, ne dă şi nouă astăzi, un solemn îndemn. Credincioşii cu atît mai mult trebuie să dea Cezarului ce este al lui (bineînţeles cu păstrarea unui cuget curat), adică să-şi facă datoria cu corectitudine şi onestitate faţă de autorităţi acolo unde i-a aşezat Dumnezeu, pentru ca oamenii să nu găsească nimic de osîndit în ei.Dar cu atît mai mult ca credincioşi trebuie să-I dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Ce este al Lui? Noi înşine sîntem ai Lui, căci ne-a cumpărat cu un preţ (1 Cor. 6:20). Se cuvine, deci, săi aducem trupurile noastre ca o jertfă vie şi sfîntă şi aceasta înseamnă ascultare, adorare, slujire, pentru ca tot ce facem cu cuvîntul sau cu fapta, să fie totul spre slava Aceluia care a făcut totul pentru noi.Dumnezeu să ne ajute să înţelegem cum să-i dăm Cezarului ce este al lui şi lui Dumnezeu ce este al Lui. Nu este greu să înţelegem lucrul acesta, dacă citim cu grijă Cuvîntul lui Dumnezeu şi dacă sîntem sinceri şi gata să-I ascultăm şi să-I trăim.Un cuget sensibil este cea mai preţioasă comoară pe care o purtăm în fiecare zi, un cuget care se pleacă fără murmur în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu. Să nu argumentăm cu acest reprezentant al lui Dumnezeu în noi. În momentul în care vom începe să ne îndreptăţim înaintea acestui glas divin, am părăsit calea ascultării şi viaţa creştină începe să se ruineze.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău; să vestim dimineaţa bunătatea Ta şi noaptea credincioşia Ta”. Psalm.92:1-2.

Psalmul 92, este un psalm de veselie: „Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi ca sa arate că Domnul este drept”. Mărturisirea aduce roade. Putem spune: „El mă conduce pe cărări drepte; El nu face nimic greşit. Putem fi mulţumitori pentru călăuzirea lui Dumnezeu şi nu trebuie să murmurăm şi să zicem: „Eu n-am meritat aşa ceva, ci în cea mai mare nevoie putem spune: „Noi n-am meritat faptul că o ducem aşa de bine; câtă bunătate am putut experimenta din partea lui Dumnezeu”. Vor veni vremuri când această laudă se va lua de la noi. Mie mi se pare că niciun necaz nu mi-ar putea face nimic, dacă aş şti cu siguranţă că Dumnezeu este mulţumit de mine. Am cercetat în Cuvânt şi am găsit că Dumnezeu este mulţumit cu mine din pricina lui Isus. Dar dacă trebuie doar să ne închipuim acest lucru? Dar nu avem nevoie numai să ne închipuim, deoarece este scris în Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvintele Lui sunt „duh şi viaţă”. „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci”. (Evr. 13:8). Ştim cumva călăuzit El oamenii din Vechiul Testament, prin ce nevoie au trecut şi cum i-a păzit până la sfârşit, până ce au ieşit triumfători în ţara promisă, altfel decât cum cred unii oameni evlavioşi că trebuie „Să spun până la capăt că sunt un sărman păcătos”. Pavel a spus înaintea sfârşitului său: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii”. ( 2 Tim.4:7).

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LACRIMI, APOI SECERIŞ PLIN DE BUCURIE

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie.Psalmul 126.5

Anotimpul ploios este prielnic pentru semănături, pe când un pământ prea uscat nu este bun. Sămânţa semănată cu lacrimi şi cu mare grijă şi mari suferinţe, va creşte cu atât mai repede, şi sarea lacrimilor îi va da o putere care o va păzi de stricăciune. Adevărul spus cu multă seriozitate are putere de două ori mai mare. Deci în loc să oprim semănăturile din cauza necazurilor, să dublăm eforturile noastre, căci acesta este timpul potrivit.Sămânţa cerească nu poate să fie aruncată cu uşurătate şi veselie. Dacă o întristare şi o îngrijorare adâncă pentru suflete însoţesc învăţătura sfântă, acestea sunt mai de folos decât tot ce s-ar spune cu uşurătate. Am auzit vorbindu-se de oameni care plecau la război cu inima veselă, şi care au fost învinşi; la fel se întâmplă în general cu aceia care seamănă Cuvântul în felul acesta.Nu te nelinişti deci dacă semeni plângând, ci continua să răspândeşti sămânţa, căci tu ai făgăduinţa că te vei întoarce strigând de bucurie. Iar curând vei secera, văzând tu însuţi rodul ostenelii tale. Recolta va fi aşa de bogată şi bucuria ta se va revărsa aşa de mult, că te va despăgubi mai mult decât un cules a cărui lucrare nu te-a costat nimic. Dacă în ochii tăi strălucesc lacrimi argintii, gândeşte-te la secerişul auriu. Îndură cu curaj încercările şi dezamăgirile; ziua în care vei vedea snopii tăi, va fi pentru tine o zi de răsplată deplină.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Pe DUMNEZEU se întemeiază ajutorul și slava mea. Ps. 62,7.

Dumnezeu dorește să ducă inima creștină până acolo încât să nu găsească bucurie numai în lucrarea Sa, ci în El ÎNSUȘI, în Nu- mele și Persoana Sa. în această lucrare există o desăvârșire veșnică și o fericire fără margini pentru sufletul născut din nou. Dacă inima găsește în Dumnezeu adăpostul dacă se ascunde în „Turnul puternic” care reprezintă Numele Său, dacă găsește în El pacea deplină atunci se găsește în afara oricărei împrejmuiri create de mâna omului. Dacă inima se poate depărta de tot ce-i pământesc și de tot ce poate de lumea mai frumos, dacă se poate depărta de tot ce-i omenesc atunci Domnul Isus este valoarea și comoara sa. O inimă care îl cunoaște pe Dumnezeu din experiență nu numai că spune în legătură cu lumea aceasta: „Totul este deșertăciune” ci poate să-și ridice ochii spre Dumnezeu și să strige: „Toate izvoarele mele sunt în Tine.” (Psalm 87.7). Cât de mult este slăvit Dumnezeu printr-o asemenea stare! Oare nu ne-a dat El cele mai mărețe proorocii atât pentru calea noastră, cât și pentru necesitățile noastre aici și pentru veșnicie? Dragostea Lui, milostenia Lui, împărtășirea durerilor Lui, nu ne lasă niciodată. Noi totdeauna putem fi siguri de El. Este de mare preț dacă promisiunile lui Dumnezeu și milostenia Lui umple sufletul nostru de fericire, dar oare nu este mai de preț că El însuși este salvarea, cetatea, stânca și mântuirea noastră? Noi nu putem spune numai: „Dumnezeu este adăpostul meu, ci Dumnezeu este adăpostul nostru.” Toate binecuvântările sunt strâns legate de Persoana Sa. „Dumnezeu este partea mea de moștenire și paharul meu.. .Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei, când este El la dreapta mea nu mă clatin. (Ps. 16.5,8).

 

Dumnezeu numără perii capului nostru și se îngrijește cu o bunăvoință nemărginită de TOT ce ne privește. El ia asupra Sa toate nevoile și toate grijile noastre. Vrem să i le încredințăm Lui?

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, dă-mi discernământ şi inspiraţie pentru lecţiile de azi, în special pentru discuţia despre „Sufletul Creştinului” din după-amiaza asta. Binecuvântează ziua şi fă-o să strălucească de puterea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat si împins de vânt încoace si încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul.»

IACOV 1,6-7

Ce înseamnă să te rogi cu credinţă? Acest lucru presupune ca în rugăciune să te sprijini cu toată puterea pe promisiunile veşnice ale lui Dumnezeu. Nu putem însă să credem orbeşte. Există oameni care susţin: «Trebuie doar să crezi şi vei avea tot ce vrei», dar greşesc amarnic crezând un asemenea lucru. Avem nevoie de o promisiune veşnică a lui Dumnezeu pentru fiecare situaţie dificilă din viaţa de credinţă. Cât de minunate sunt promisiunile Sale! De exemplu:

pentru cei singuri:
«iată că Eu sunt cu voi în toate zilele» (Matei 28,20);

pentru cei slabi:
«puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 12,9);

pentru cei plini de griji:
«aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi» (1 Petru 5,7);

pentru cei supăraţi: «nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră?, (Neem. 8,10);

pentru cei bolnavi:
«Eu sunt Domnul, care te vindecă» (Exod 15,26).

Pentru fiecare situaţie specială, specifică, Dumnezeu ne-a dat o promisiune să ne putem baza în mod concret pe ea prin credinţă. Rugăciunea este cea mai înaltă expresie a credinţei: nu te mai laşi condus de lucrurile vizibile, ci de cele invizibile, de Dumnezeul cel veşnic.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Paşii Tăi varsă belşugul. Psalmi 65:11

Multe sunt „cărările Domnului” (Psalmi 25:10) care „varsă belşugul”, dar una specială este cărarea rugăciunii. Nici un credincios care petrece mult timp în rugăciune nu va avea nevoie să strige: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine!” (Isaia 24:16). Sufletele flămânde trăiesc la mare distanţă de tronul milei și devin ca nişte câmpuri arse de secetă. Rugăciunile fierbinţi Către Dumnezeu întăresc în mod sigur credinciosul – şi îl fac mai fericit. Locul care se află cel mai aproape de poarta cerului este tronul de har ceresc. Petrece mult timp singur cu Isus, şi vei avea siguranţă; petrece puţin timp cu El şi religia ta va fi superficială, contaminată de îndoieli şi temeri, lipsită de strălucirea bucuriei în Domnul. De vreme ce cărarea bogată a rugăciunii este deschisă şi celui mai slab sfânt, de vreme ce nu se cere nici o realizare, de vreme ce nu eşti invitat numai dacă eşti un sfânt avansat, ci eşti chemat gratis dacă eşti sfânt, păşeşte pe ea, dragă cititorule, şi ai grijă să frecventezi mai des locul devoţiunii private. Petrece mai mult timp pe genunchi, fiindcă Ilie a făcut aşa şi a adus ploaia pe ogoarele însetate ale Israelului. Mai există o cărare specială care aduce belşugul celor ce păşesc pe ea: este cărarea tainică a părtăşiei. O, desfătările părtăşiei cu Isus! Pământul nu are cuvinte care să descrie pacea unui suflet Culcat pe pieptul lui Isus. Puţini creştini o înţeleg. Ei trăiesc în văi şi nu urcă decât prea rar pe culmi. Ei trăiesc în curtea exterioară. Nu intră în locul sfânt. Nu se ridică la privilegiul preoţiei. Văd jertfa de la distanţă, dar nu se aşează cu preoţii ca să mănânce din ea şi să se bucure de grăsimea jertfei oferite. Deci, cititorule, aşează-te întotdeauna la umbra lui Isus. Vino la palmier şi ia câteva ramuri. Lasă-L pe Prea Iubitul tău să fie ca un măr în mijlocul pădurii, şi vei fi săturat de măduvă şi grăsime. Isuse, vizitează-ne cu mântuirea Ta!

Seara

Ascultarea face mai mult decât jertfele. 1 Samuel 15:22

Saul primise porunca să ucidă toţi amaleciţii şi vitele lor. In loc să facă aşa, el a cruţat pe rege şi a permis israeliţiior să ia cei mai buni boi şi cele mai bune oi. Când a fost tras la răspundere, a declarat că a făcut-o ca să ofere jertfe mai bune lui Dumnezeu. Totuşi, Samuel l-a înfruntat imediat cu următorul adevăr: jertfele nu sunt scuze pentru o faptă de răzvrătire directă. Textul pentru seara aceasta merita să fie tipărit cu litere de aur, şi agăţat în faţa ochilor acestei generaţii idolatre. Ei sunt foarte legaţi de amănuntele închinării lor, dar neglijează legea lui Dumnezeu. Amintiţi-vă întotdeauna că a păzi cu stricteţe calea poruncilor Mântuitorului este mai de preţ decât orice formă de religie exterioară. Ascultarea atentă a preceptelor Sale este mai bună decât grăsimea berberilor” (1 Samuel 15:22), sau orice alt lucru de preţ pe care îl aşezi pe altar. Dacă ai trecut cu vederea cea mai neînsemnată poruncă a Mântuitorului către ucenici, te implor să nu mai continui cu neascultarea ta. Toate pretenţiile de dragoste faţă de învăţătorul, şi toate acţiunile devotate pe care le poţi face, nu pot recompensa neascultarea. „Ascultarea” chiar în cele mai mici lucruri, „face mai mult decât jertfele” – nu contează cât de bogate sunt ele. Nu trebuie să cântăm imnuri gregoriene, să purtăm haine somptuoase, tămâie şi steaguri ca să fim pe placul lui Dumnezeu. Primul lucru pe care îl cere Dumnezeu de la copiii Săi este ascultarea. Chiar dacă ţi-ai da trupul să fie ars, şi toate bunurile tale săracilor, dacă nu asculţi poruncile Domnului, toate aceste formalităţi nu-ţi vor aduce nici un profit. Este o mare binecuvântare să poţi asculta ca un copil, Totuşi, este o şi mai mare binecuvântare să îndeplineşti lecţia la literă după ce ai învăţat-o. Câţi oameni înfrumuseţează bisericile şi împodobesc preoţii, dar refuză să asculte Cuvântul Domnului! Nu fi unul dintre ei.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită…timp de patru sute de ani. Dar…pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. (Geneza 15:13-14)

Pot fi sigur că parte din binecuvântarea promisă a lui Dumnezeu pentru mine este întârziere şi suferinţă. Întârzierea din timpul vieţii lui Avraam care părea să pună promisiunea lui Dumnezeu foarte departe de împlinire a fost atunci urmată de întârzierea aparent fără sfârşit experimentată de urmaşii lui Avraam. Dar a fost într-adevăr doar o întârziere – promisiunea s-a împlinit, pentru că în cele din urmă ei au ieşit „de acolo cu mari bogăţii”.

Dumnezeu mă va testa cu întârzieri, şi împreună cu întârzierile va veni suferinţa. Şi totuşi prin toate acestea promisiunea lui Dumnezeu stă în picioare. Am noul Lui legământ în Hristos, şi promisiunea Lui sfântă pentru orice binecuvântare mai mică de care am nevoie. Întârzierile şi suferinţa fac parte de fapt din binecuvântările promise, deci am să-L laud pentru ele astăzi. Am să fiu tare, o să-mi îmbărbătez inima şi voi nădăjdui în Domnul! (vezi Psalmul 27:14).

 

Charles Gallaudet Trumbull

 

N-ai primit încă răspuns la rugăciunea pe care au rostit-o buzele tale

    În agonia inimii în aceşti ani mulţi?

Începe credinţa să slăbească? Se duce speranţa?

    Şi crezi că toate lacrimile tale cad în zadar?

Să nu spui că Tatăl nu ţi-a auzit rugăciunea;

    Dorinţa ta se va împlini cândva, undeva.

 

N-ai primit încă răspuns? Nu, să nu spui că nu s-a aprobat;

    Poate că lucrarea ta n-a fost încă împlinită în întregime.

Lucrarea a început când ai rostit pentru prima dată rugăciunea ta,

    Şi Dumnezeu va termina ce a început.

Dacă vei menţine tămâia arzând acolo,

    Vei vedea gloria Lui cândva, undeva.

 

N-ai primit încă răspuns? Credinţa nu poate rămâne fără răspuns,

    Picioarele ei sunt bine înfipte în Stânca;

În mijlocul celor mai violente furtuni ea rămâne neînfricată,

    Şi nu se clatină nici înaintea şocului celui mai puternic tunet.

Ea ştie că Omnipotenţa a auzit rugăciunea ei,

    Şi strigă: „Se va face” – cândva, undeva.

Ophelia G. Browning

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 36.115

Lam cunoscut deja pe Baruc, secretarul şi prietenul credincios al lui Ieremia (cap. 32.12). Numele lui înseamnă „binecuvântat”. Deşi provenea dintro familie nobiliară − fratele lui, Seraia, „era maimare peste locul de odihnă al împăratului” (lit. „prinţ al odihnei”; cap. 51.59) − el alesese mai degrabă tovărăşia profetului întemniţat, urât şi dispreţuit, în locul celei a prinţilor, la care avea drept prin naştere. El ne face să ne gândim la Onisifor, fratele devotat care la vizitat pe Pavel în închisoarea din Roma, cu privire la care apostolul avea săi scrie lui Timotei: „deseori ma înviorat şi nu ia fost ruşine de lanţul meu – şi tu ştii mai bine decât alţii cât de mult a slujit el în Efes” (2 Timotei 1.1618). Baruc a fost şi el întotdeauna gata să slujească, cu toate riscurile pe care le implica aceasta. Să admirăm şi noi – şi totodată să dorim să avem – acest zel minunat al dragostei, deopotrivă pentru Dumnezeu, pentru slujitorul Lui, cât şi pentru poporul Lui. Aici este vorba de a scrie, după dictarea întemniţatului Ieremia, înseşi cuvintele lui Dumnezeu (comp. cu Romani 16.22), apoi de a le citi, în ziua de post, în auzul întregului Iuda. Un ascultător numit Mica, deosebit de atent, sa grăbit să le înştiinţeze pe căpetenii, iar acestea lau convocat pe Baruc pentru a le oferi şi lor o audiţie specială a conţinutului acelui sul.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 146

O VIATĂ PLINĂ DE LAUDE

Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Domnul meu cât voi fi. Psalmul 146:2

Cel care a scris Psalmul 146 a avut cu siguranţă motive foarte temeinice să-L laude pe Dumnezeu! Cei mai mulţi comentatori, demni de încredere, cred că psalmistul a trecut prin dezamăgiri cutremurătoare înainte de-a fi scris acest poem. Din moment ce ne sfătuieşte să nu ne punem încrederea într-o fiinţă umană, fie el chiar un om de rang, se poate să fi fost trădat chiar de către cineva sus pus, dintre nobili. Dar când s-a întors spre
Dumnezeu, a primit ajutorul. Drept rezultat, el spune că-şi va dedica viaţa întreagă laudelor lui Dumnezeu.

Prin contrast, o persoană care are tot ceea ce este mai bun din
ceea ce poate oferi viaţa, poate fi goală pe dinăuntru. Romancierul rus Lev Tolstoi, care pe la mijlocul vieţii era sănătos, bogat, faimos, cu o căsnicie fericită, mărturiseşte că toate aceste plăceri nu-i dau, nici motive ca să-L laude pe Dumnezeu, nici o împlinire durabilă. El a scris: „O ciudată apatie psihică creştea mereu în mine…. Aceleaşi întrebări îmi reveneau mereu: De ce?
şi Ce va fi după toate acestea?¹… Viaţa mea se apropia de un sfârşit imediat. Puteam respira, mânca, bea, dormi, totuşi toate acestea nu mă ajutau cu nimic. Dar în mine nu era o viaţă reală… Viaţa, nu avea nici un rost pentru mine”.

Oamenii care sunt sănătoşi, bogaţi şi faimoşi pot să găsească unele plăceri fără Dumnezeu, dar nu vor experimenta niciodată o satisfacţie durabilă. Cunoaşterea lui Dumnezeu prin Cristos este motivaţia cea mai convingătoare pentru a trăi o viaţă plină de laude la adresa lui Dumnezeu.    – H.V.L.

 

Prin tot decorul vieţii schimbător,

Prin necaz şi bucurii, mereu

Să-L slăvesc pe Domnul sunt dator

Din toată vlaga sufletului meu.    – D.J.D

 

Lauda este ceea ce-I datorăm lui Dumnezeu,
în bucurii sau în dureri, laude lui Dumnezeu
Îi cânt din răsputeri.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Luați seama să nu Îl respingeți pe Cel care vorbește! Pentru că, dacă n-au scăpat aceia care L-au respins pe Cel care rostea cuvinte divine pe pământ, cu atât mai mult noi, care ne abatem de la Cel din ceruri.
Evrei 12.25

Aici avem prezentat caracterul dispensației la care noi, cei credincioși, suntem chemați; în acest pasaj, ea face referire la toată Biserica mărturisitoare, deși este adevărată doar pentru cei care au viață din Dumnezeu. Acest glas le-a vorbit din cer, iar ei l-au auzit. Era glasul lui Isus. Astfel, El este prezentat ca intrat în glorie și ca vorbind de acolo.

Învățăm deci că acest Isus care a vorbit pe pământ este același cu Cel care vorbește acum din cer. Glasul Lui ne spune că este același Hristos, care odinioară S-a dat pentru păcatele noastre, care a trecut prin această lume, trudit și în suferință; același Om care a fost crucificat, care a murit, care a fost îngropat, care a înviat și care S-a înălțat, iar acum vorbește din cer. El vorbește ca Unul care a trecut prin toate acestea, iar acum Se află la dreapta lui Dumnezeu, de unde îi invită pe cei ai Săi la El.

Aceasta este bucuria copilului lui Dumnezeu, atunci când aude glasul lui Isus vorbindu-i din cer, mărturisind ceea ce El a făcut și vestind pacea. El a purtat păcatele celor ai Săi și le-a înlăturat pentru totdeauna prin jertfirea Sa, care nu mai trebuie repetată. El ne spune, cu alte cuvinte: «Am înlăturat pentru totdeauna păcatul care vă despărțea de Dumnezeu și am intrat în odihnă și în glorie, ca Reprezentant al vostru în prezența Tatălui». Când acest glas este auzit și cunoscut, dobândim pace.

J N Darby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare …, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).
Efeseni 2.4,5

Adevăratele fapte bune

Cu mai mulți ani în urmă L-am recunoscut pe Hristos ca Domn și Mântuitor al vieții mele. Primind pacea, liniștea și bucuria pe care le poate da doar Mântuitorul, am dorit să explic unei rude apropiate în ce constă mântuirea lui Dumnezeu. Atunci, ea mi-a replicat ferm că este curată înaintea lui Dumnezeu, că nu a făcut nimic rău, că a spus tot timpul adevărul și multe alte lucruri asemănătoare.

Acest caz nu este unic. Sunt mulți care se bazează pe comportamentul și faptele lor bune, crezând că acestea Îl vor influența pe Dumnezeu. Într-o împrejurare, poporul L-a întrebat pe Mântuitorul: „Ce să facem, ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?”. Atunci „Isus le-a răspuns: «Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El»” (Ioan 6.28,29).

În lucrarea de mântuire a sufletului omenesc, Unicul care are prioritate este Mântuitorul. „El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege.” După ce omul a primit din partea Mântuitorului o natură nouă, este în posesia posibilității de a face fapte bune. Să reținem: numai Mântuitorul poate să ne răscumpere, iar adevăratele fapte bune sunt urmarea încrederii în Cel ce Și-a dat viața la cruce.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PĂRINTI EVLAVIOSI, COPII EVLAVIOSI

„Știu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului…” (Geneza 18:19)

     Vorbind despre Avraam, Dumnezeu – pentru că-l cunoștea – a putut să spună că: „are să poruncească fiilor lui… să ţină Calea Domnului…”

Oare ar putea Dumnezeu să spună la fel și despre tine? Când iei în serios creșterea copiilor tăi într-un mod evlavios, Dumnezeu va pune accentul acolo unde trebuie: pe tine! Dacă dorești să vezi adevărurile importante zburând pe deasupra capetelor copiilor tăi, încearcă să-i înveți un lucru la care nu te-ai angajat în mod personal. Crezi că din senin și deodată sunt dificili copiii tăi? Nu, ei te urmăresc și aproape că te imită!

Dacă faptele tale demonstrează că ceea ce îi înveți nu are însemnătate pentru tine, nici pentru ei nu va fi important vreodată. Poți să-i învinovățești? Dacă ești dedicat alergării după bunuri materiale, și ei vor fi la fel. Dar dacă ești devotat slujirii Domnului, și ei vor fi atrași spre El. Dorești să te bucuri de o viață lungă și fericită? Transmite-le copiilor tăi  și copiilor lor după ei învățătura Domnului (vezi Deuteronom 6:2).

Putem remarca faptul că dragostea pentru Hristos este pe primul loc: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta” (Deuteronom 6:5). Ești surprins? Nu ar trebui să fii! Când stilul tău de viață demonstrează dragostea pentru Hristos, El îi va atrage pe copiii tăi mai mult decât orice altceva de pe pământ. Te văd copiii tăi citind Biblia? Discuți cu ei adevărurile Scripturii, într-un mod care să-i angajeze și pe ei?

Când sunt aduse în discuție anumite comportamente și valori, îi îndrumi la Scriptură, le-o deschizi – pentru a afla răspunsuri? De ce este important lucrul acesta? Pentru că Biblia spune: „s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul…” (Judecători 2:10). Pentru a crește copii evlavioși, trebuie să-i înveți principiile lui Dumnezeu pe care tu însuți le practici, și pe care ei le văd trăite de tine. Amin?

17 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Lucrări mai mari

„Va face şi altele mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.” Ioan 14:12

Rugăciunea nu ne pregăteşte pentru lucrări mai mari; rugăciunea este o lucrare mai mare. Noi privim rugăciunea ca pe un exerciţiu firesc al puterilor noastre superioare, care ne pregăteşte pentru lucrarea lui Dumnezeu. În învăţătura lui Isus Cristos rugăciunea este lucrarea miracolului Răscumpărării în mine, lucrare ce produce acelaşi miracol al Răscumpărării şi în alţii prin puterea lui Dumnezeu. Roadele pot rămâne doar prin rugăciune, dar reţine că e vorba de rugăciunea bazată pe suferinţa Răscumpărării, nu pe propria mea suferinţă. Numai un copil primeşte răspuns la rugăciune, un om „înţelept” nu primeşte.

Rugăciunea este o luptă; nu contează unde te afli. In orice împrejurare ai fi pus de Dumnezeu, datoria ta este să te rogi. Nu gândi niciodată: „Nu sunt de nici un folos aici”; pentru că sigur nu poţi fi de nici un folos acolo unde nu eşti. In orice situaţie te-ar fi pus Dumnezeu, roagă-te. îndreaptă-te spre El tot timpul. „Orice veţi cere în Numele Meu voi face” (loan 14:13). Noi nu ne rugăm decât sub influenţa unor stimuli, dar aceasta este cea mai intensă formă de egoism spiritual. Trebuie să învăţăm să lucrăm aşa cum ne porunceşte Dumnezeu; El spune să ne rugăm. ..Rugaţi dar pe Domnul secerişului E să scoată lucrători la secerişul Său.”

Nu este nimic palpitant în lucrarea unui muncitor, dar muncitorul este cel care pune în practică ideile geniului; la fel. sfântul care lucrează este cel care pune în practică ideile Stăpânului său. Când tu munceşti în rugăciune, din perspectiva lui Dumnezeu întotdeauna ai rezultate. Ce uimire va fi atunci când vălul se va ridica şi vei vedea toate sufletele pe care le-ai „cules” doar pentru că te-ai deprins să-ţi primeşti ordinele de la Isus Cristos!

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cine îşi cunoaşte greşelile? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte deasemenea pe robul Tău de păcate de mîndrie, ca să nu pună ele stăpînire pe mine! Atunci voi fi,fără prihană, nevinovat păcate mari”.

PSALM 19:12-13

După ce psalmistul descrie caracteristicile desăvîrşite ale căilor şi rînduielilor lui Dumnezeu în versetele 7-11, găsindu-şi bucuria în Cuvîntul lui Dumnezeu, deodată se face o lucrare în cugetul lui în raport cu aceste aspecte şi continuă psalmul într-un stil de cercetare şi judecare de sine. Iată în adevăr ce înseamnă să fii sincer cînd eşti în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu. Dacă citirea lui nu provoacă în noi o cercetare lăuntrică sinceră, urmată de o rugăciune sinceră ca în cazul acesta al lui David, atunci nu sîntem folosiţi de loc de citirea lui ci am împlinit doar o rutină. Din pricina aceasta nu se văd transformări radicale în viaţa multor credincioşi care nu preţuiesc şi nu respectă autoritatea Sfintelor Scripturi şi creştinismul lor este doar un creştinism de adunare. Este adevărat că noi nu putem să ne cunoaştem toate greşelile, mai ales atunci cînd cugetele noastre şi-au pierdut sensibilitatea întreţinută prin Cuvînt şi prin Duhul Sfînt. O, de-am realiza ce pagube enorme a adus, de-alungul istoriei Bisericii, nerespectarea autorităţii supreme a Cuvîntului lui Dumnezeu care poate aduce la lumină păcatele pe care nu le cunoaştem, sau care, mai corect zis, păcatele ascunse, căci acesta este sensul în textul original. Păcate ascunse! Ascunse de cine? Poate faţă de oameni, dar în nici un caz faţă de Dumnezeu. Nu numai că nu este nici o propăşire pentru cei ce îşi ascund păcatele (Prov. 28:13), dar ele sînt ca un vierme care roade pînă la nimicire. Dar psalmistul însuflat mai vorbeşte şi de un alt păcat care are acelaşi efect: mîndria care duce la pieire. Nici nu ne putem imagina cît de subtil se poate ascunde acest păcat grav, chiar în lucrul Lui Dumnezeu şi uneori se ascunde chiar sub o falsă mantie de smerenie. Domnul să ne păzească de păcatul mîndriei! Noi înşine acceptăm ispita atunci cînd ştim că ce facem este rău, lăsîndu-ne înşelaţi de inima noastră rea. Uneori poate, îndrăznim să facem răul în mod deliberat, profitînd de mila lui Dumnezeu care îl rabdă! Aceasta este o grozavă insultă faţă de harul Lui Dumnezeu în Hristos Isus, faţă de harul care ne-a mîntuit de teribila vină a păcatelor noastre, faţă de harul care ne ridică deasupra puterii păcatului, făcîndu-ne să trăim în mod sobru, drept şi sfint în lumea aceasta.

Şi fiindcă noi nu sîntem în stare să ne păzim singuri, nici de cel mai mic păcat, să rugăm pe Dumnezeu, ca David, să ne păzească El. Să stăm într-o neîntreruptă părtăşie cu Dumnezeu, în rugăciune, să ne plecăm cu toată sinceritatea în faţa autorităţii Cuvîntului Lui, şi să ne pocăim îndată ce el ne arată greşala, neîncercînd niciodată, nici o îndreptăţire. Atunci vom fi fără prihană, cum spune versetul nostru, şi nevinovaţi, pentru că sîngele Lui Isus Hristos… ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 2:7). „Dumnezeu dă, prin har, o viaţă care urăşte răul, iubeşte sfinţenia şi care se plasează faţă de rău, în virtutea eficacităţii vieţii lui Hristos în noi”. J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci”. Evrei 13:8.

El nu se schimbă. Ce bucuros sunt că El este mijlocitorul meu. Dar dacă ar fi numai mijlocitor n-ar fi de-ajuns, El este şi garant şi rămâne în această calitate. „Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har”, (vers 9). Aceasta nu se întâmplă prin fapte. De aceea trebuie să ne încredem în har, că niciodată nu ne va părea rău. Când inima ne este plină de veselie, putem spune uşor şi putem chiar cânta; dar chiar dacă în inimă este altfel, când ni se pare că totul este deşertăciune, atunci este important să ne încredem în har. Îndurarea lui Dumnezeu nu scade. De multe ori punem condiţii înaintea lui Dumnezeu, alte ori greşim ţinta dinaintea ochilor noştri şi ne închipuim altceva înaintea ochilor noştri. Dar trebuie să rămânem la aceasta: Mântuitorul a murit pentru cei păcătoși, pierduţi şi El a plătit pentru fiecare nelegiuire a noastră. Este o mântuire desăvârşită. Nu este niciun păcat pe care El nu l-ar fi luat. Dacă am fi mântuiți numai până la un anumit punct, atunci mântuirea nu ar fi desăvârşită. Dar mântuirea este desăvârşită. Câteodată m-am gândit „Aceasta face încăperea curată şi o curăţa de murdărie. Și chiar dacă ar striga prin geam 500 de oameni şi ar zice: acolo mai este murdărie, mai sunt păienjeni, totuşi mântuirea este desăvârşită şi valabilă pentru veci. De aceea, crede în ciuda oricărei păreri, crede şi biruinţa e a ta. Cel neprihănit va trăi prin credinţă. Numai să nu lăsaţi să vi se îndepărteze ţinta dinaintea voastră, ci rămâneți la jertfa de la Golgota.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

TEAMĂ SFÂNTĂ

Cine se teme de poruncă este răsplătit. Proverbe 13.13

O temere sfântă de Cuvântul Lui Dumnezeu este ca şi cum ţi-ai depune banii la bancă, cu o dobândă mare. Oamenii se socotesc mai înţelepţi decât Cuvântul Lui Dumnezeu şi-şi îngăduie să-L judece. „Eu nu am lucrat astfel din temere de Domnul.” Noi socotim însă cartea lui Dumnezeu fără greşeală şi prin ascultarea noastră dovedim că o preţuim. Acest Cuvânt nu ne produce groaza, ci ne dă o temere de fii, care îndeamnă pe copii să nu supere pe părinţi. Nu ne temem de pedepsele lui, pentru că ne temem de poruncile Lui.Temerea de Cuvântul lui Dumnezeu ne dă odihna smereniei, care este mult mai bună decât nepăsarea mândriei. Temerea aceasta ajunge să fie pentru noi o călăuză în toate mişcările noastre, un imbold ca să urcăm pe înălţimi şi o frână când coborâm. Feriţi de rău şi călăuziţi pe calea neprihănirii prin ascultarea de învăţătura Cuvântului, căpătăm un cuget liniştit, scăparea de orice teamă şi siguranţa că suntem plăcuţi lui Dumnezeu; avem, într-un cuvânt, cerul pe pământ. Cei nelegiuiţi pot să râdă de preţuirea pe care noi o dăm Cuvântului lui Dumnezeu, dar noi nu luăm seama la acest lucru. Preţul chemării noastre cereşti este pentru noi o mare mângâiere şi răsplata legată de ascultarea noastră ne face să nu ţinem seamă de dispreţul celor răi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe DUMNEZEU în trupul și duhul vostru. 1. Cor. 6,20.

Odinioară eram sclavi, după această sclavie ar fi urmat moartea veșnică. (Rom. 6.16-17). Potrivit cu voia lui Dumnezeu însă noi am fost scăpați din această sclavie. Noi înșine nu puteam să ne salvăm. „Ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Era vai de noi dacă nu ne-ar fi dat Dumnezeu un mijloc. Dar nu numai din cauza noastră a lucrat Dumnezeu în milă și har ci El însuși a vrut să ne aibă pentru slavă în mărirea Sa. Prețul de răscumpărare pentru mântuirea noastră era mult prea mare în comparație cu valoarea noastră Oh, câtă mulțumire avem să aducem Domnului Isus Hristos, toată lauda și adorarea deoarece El însuși S-a dat ca preț de răscumpărare. Cu însuși sângele Lui ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu. Acum SUNTEM copii ai Lui Dumnezeu, făcuți desăvârșiți pentru sfânta Sa prezență. Oare să nu fim mulțumitori? Ajunge oare dacă îi aducem numai mulțumiri prin vorbe? Nu are oare Dumnezeu însuși dreptul asupra vieții noastre? În Romani 12.1 suntem îndemnați să dăm trupurile noastre „ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” iar în textul de la început vedem că în același capitol ni se amintește: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt. *…că voi nu mai sunteți ai voștri?” De aceea nu mai avem nici un drept ca să trăim pentru noi înșine (2 Cor. 5.15) ci mai mult să ne predăm lui Dumnezeu ca El să se poată folosi de noi pentru slava Sa.

Lumea, deși e puțin îndulcită prin cultură și moravuri și spoită pe deasupra cu mărturisirea creștină, are în suflet tot aceeași ură adâncă împotriva Persoanei și stăpânirii Domnului Isus Hristos ca și atunci când a fost răstignit. Lumea a atârnat de religia ei Numele cel Sfânt, dar sub haina ei religioasă are o inimă plină de ură față de Dumnezeu și față de Fiul Său Prea Iubit.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, lasă-mă să Te văd deplin şi nestingherit astăzi. Păstrează un interval luminos între Tine şi mine ca să văd calea pe care trebuie să merg.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«… şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.» IOAN 14,13

La cine apelăm în rugăciunile noastre? Domnul Isus a spus în mod clar că doar în Numele Lui trebuie să ne adresăm Tatălui. El a îndreptat mereu atenţia oamenilor spre Tatăl Său. Dumnezeu este ţinta noastră, iar Fiul este calea care duce într-acolo. Acesta a fost de fapt scopul suferinţelor Domnului Isus: «Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu» (1 Petru 3,18). Nu există altă cale! Numai prin Isus avem intrarea în sfinţenie, adică în prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu. De asemenea Domnul Isus ne învaţă să ne rugăm: «Tatăl nostru care eşti în ceruri…» (Matei 6,9). Şi apostolul Pavel a subliniat care este Calea: «mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos» (Rom. 1,8).

Recunoaştem că Isus Hristos este Domnul! Cât de mult dorim şi aşteptăm revenirea Sa? Prin Isus Hristos am primit îndurarea fară margini a lui Dumnezeu, de aceea putem să ne rugăm direct Lui. El Însuşi spune: «Şi cine Mă vede pe Mine, îl vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine» (loan 12,45).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul”.

1 Samuel 27:1

Gândul acesta al lui David era un gând mincinos. Nu avea nici un motiv să creadă că ungerea sa pentru Domnul, înfăptuită de Samuel, trebuia să rămână o faptă deşartă şi nefolositoare. Domnul nu îşi părăsise slujitorul în nici o ocazie. El se găsise adesea în primejdii, dar nu existase nici una din care să nu fie scăpat de intervenţia divină. Încercările prin care a trecut au fost variate; ele nu s-au prezentat sub o singură formă, ci au avut multe înfăţişări. Totuşi, în fiecare caz, Cel care a trimis încercarea a rânduit o cale de scăpare. David nu putea pune degetul pe un rând din jurnalul să şi să spună: „iată dovada că Domnul m-a neglijat”, fiindcă tot cursul vieţii sale dovedeşte exact contrariul. Ar fi trebuit să-şi dea seama, din lucrurile pe care Dumnezeu le făcuse pentru el, că Dumnezeu îl va apăra în continuare. Dar oare noi nu ne îndoim în acelaşi fel de ajutorul domnului? Nu este o neîncredere fără motiv? Avem vreun drept să ne îndoim de bunătatea Tatălui? Nu a fost minunată îndurarea Lui? Ne-a înşelat El vreodată încrederea? A, nu! Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit niciodată. Am avut parte de nopţi întunecoase, dar steaua iubirii a strălucit de fiecare dată printre neguri. Am trecut prin conflicte aspre, dar El ne-a ocrotit întotdeauna cu scutul Său. Am avut parte de multe încercări, dar niciodată în dauna noastră; ele au fost întotdeauna în avantajul nostru. Concluzia experienţelor din trecut este că Cel care a fost cu noi în şase necazuri nu ne va uita într-al şaptelea. Ceea ce am aflat despre Dumnezeul nostru credincios dovedeşte că El ne va păstra până la sfârşit Să nu ne răzvrătim, deci, împotriva evidenţei. Cum am putea să fim atât de lipsiţi de generozitate încât să ne îndoim de Dumnezeul nostru? Doamne, doboar-o pe Izabela necredinţei noastre, şi las-o s-o mănânce câinii.

Seara

El… va lua mieii în braţe.

Isaia 40:11

Bunul Păstor are o mulţime de oi în turma Sa. Unele sunt puternice în Domnul, în timp ce altele sunt slabe în credinţă. Totuşi, El le îngrijeşte pe toate la fel. Cel mai slab miel îi este la fel de drag ca cea mai puternică oaie. Mieii tind să rămână în urmă, să se rătăcească şi să se obosească. Totuşi, Păstorul îi păzeşte de aceste pericole purtându-i în braţe. El vede că sufletele născute din nou, ca şi mieii tineri, sunt gata să piară, şi le hrăneşte până când se întăresc. Vede că minţile slabe sunt gata să leşine şi să moară, şi le mângâie şi le reînnoieşte puterile. El îi adună pe toţi micuţii, fiindcă voia Tatălui este ca nici unul să nu piară. Ce ochi atent trebuie să aibă ca să-i vadă pe toţi, ce inimă bună ca să-i îngrijească pe toţi, ce braţ puternic şi întins ca să-i adune pe toţi. In timpul vieţii Sale pe pământ, El a adunat pe toţi cei slabi. Acum că locuieşte în ceruri, inima Lui iubitoare se apleacă spre cei sfioşi şi umili, spre cei slabi şi supuşi, spre cei fricoşi şi neputincioşi de jos. Cât de blând m-a luat în braţe pe mine – la El, la adevărul Lui, la sângele Lui, la dragostea Lui, la biserica Lui! Cu mare har, El m-a constrâns să vin la El. De la convertirea mea, m-a adus adesea acasă din rătăcire, şi m-a îmbrăţişat din nou în braţele Sale veşnice. Ce este cel mai bine este că El face totul singur, personal. El nu trimite un delegat în locul Lui, ci ia asupra Sa salvarea şi păzirea celui mai nevrednic slujitor. Cum aş putea să-1 iubesc îndeajuns, şi să-L slujesc cu vrednicie? Aş vrea să-L proslăvesc „până la marginile pământului” (Mica 5:4). Totuşi, ce poate face neputinţa mea pentru El? Mare Păstor, adaugă o îndurare la îndurările Tale: o inimă care să te iubească mai adevărat, aşa cum ar trebui.

IZVOARE IN DEŞERT

În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume. Galateni 6:14

Ei erau oameni care trăiau pentru ei înşişi. Speranţele, promisiunile şi visele lor încă îi stăpâneau, dar Domnul a început să le împlinească rugăciunile. Au cerut o inimă plină de pocăinţă şi s-au predat pe ei înşişi cu bucuria de a plăti orice preţ pentru ea, şi El le-a trimis necaz. Ei au cerut puritate, şi El le-a trimis pe neaşteptate suferinţă. Ei au cerut blândeţe, şi El le-a zdrobit inimile. Ei au cerut să fie morţi faţă de lume, şi El le-a omorât toate speranţele vieţii lor. Ei au cerut să fie făcuţi asemenea Lui, aşa că El i-a pus în foc şi „va şedea, va topi şi va curăţi argintul” (Mal. 3:3), până când ei vor putea să reflecte imaginea Lui. Ei au cerut să-i ajute să poarte crucea Lui, şi totuşi când El le-a înmânat-o, ea le-a tăiat şi le-a zdrelit mâinile.Ei n-au înţeles pe deplin ce cereau, dar El i-a luat pe cuvânt şi le-a dat tot ce au cerut. Ei nu erau siguri dacă să-L urmeze de la mare distanţă sau să se apropie de El. O teamă şi o groază a pus stăpânire pe ei, ca Iacov la Betel când a visat „o scară … al cărei vârf ajungea până la cer” (Gen. 28:12), sau ca Elifaz „în clipa când vedeniile de noapte frământă gândul” (Iov 4:13), sau ca ucenicii când „plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh” (Luca 24:37) şi nu realizau că era Domnul Isus. Ucenicii erau aşa de plini de frică, încât ar fi vrut să-L roage fie să Se depărteze de ei fie să-Şi ascundă gloria.

Au găsit că este mai uşor să asculţi decât să suferi, să lucrezi decât să te dai bătut, şi să porţi crucea decât să atârni pe ea. Dar acum ei nu mai puteau să dea înapoi, pentru că ajunseseră prea aproape de crucea nevăzută a vieţii spirituale, şi virtuţile ei îi străpunseseră prea adânc. Şi Domnul împlinea această promisiune a Lui pentru ei: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32).

Acum în sfârşit a venit şi oportunitatea lor. Mai înainte ei doar auziseră despre mister, dar acum l-au simţit. El Şi-a aţintit ochii plini de dragoste asupra lor, aşa cum Şi-i aţintise asupra Mariei şi a lui Petru, aşa încât ei n-au putut decât să-L urmeze. Şi puţin câte puţin, din când în când, cu scurte licăriri de lumină, misterul crucii Lui a strălucit peste ei. Ei L-au văzut „înălţat de pe pământ”, şi au privit gloria care radia din rănile suferinţei Lui sfinte. Pe când se uitau la El, s-au apropiat de El şi au fost schimbaţi în asemănarea Lui. Numele Său a strălucit atunci prin ei, pentru că El trăia în ei. Viaţa lor din momentul acela a fost o viaţă de inexprimabilă părtăşie numai cu El sus. Ei erau bucuroşi să trăiască fără posesiunile pe care alţii le aveau şi pe care ar fi putut şi ei să le aibă, ca să nu fie ca ceilalţi, ci să semene mai mult cu El.

Aceasta este descrierea tuturor celor care de-a lungul veacurilor „urmează pe Miel oriunde merge El” (Apoc. 14:4). Dacă ar fi ales în mod egoist pentru ei înşişi, sau dacă prietenii lor ar fi ales pentru ei, atunci ar fi făcut alte alegeri. Vieţile lor ar fi strălucit mai mult aici pe pământ, dar mai puţin glorios în împărăţia Lui. Moştenirea lor ar fi fost aceea a lui Lot, nu a lui Avraam. Şi dacă s-ar fi oprit pe drum sau dacă Dumnezeu Şi-ar fi luat mâna de pe ei, lăsându-i să se rătăcească, ce ar fi pierdut ei? Ce drepturi ar fi pierdut ei la învierea lor?

Şi totuşi Dumnezeu i-a întărit şi i-a protejat, chiar şi de ei înşişi. Deseori, în îndurarea Lui i-a susţinut când erau în pericol să alunece şi să cadă. Şi chiar în viaţa aceasta, ei ştiau că tot ce făcea El era bine făcut. Ştiau că era bine să suferi în viaţa aceasta ca să împărăţeşti în cea viitoare; să rabzi crucea aici jos, ca să porţi cununa acolo sus; şi să ştii că nu voia lor, ci voia Lui s-a făcut în ei şi prin ei.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 35.1219

Fiii lui Recab ar fi putut motiva cu uşurinţă că, de vreme ce se scurseseră mai bine de două sute cincizeci de ani de când strămoşul lor le dăduse acele învăţături, ele nu mai erau de actualitate, ei trebuind să trăiască în spiritul epocii, sau că un comportament exterior nu are valoare, importantă fiind numai starea de inimă. Mulţi invocă astăzi asemenea pretexte, cu scopul de «a lărgi» calea. Dumnezeu Însuşi găseşte plăcere în a remarca cum „fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, au împlinit porunca tatălui lor” (v. 16). Din generaţie în generaţie, ei au respectat cu hotărâre linia de comportament trasată de înaintaşul lor, fără a face caz de aceasta (deşi, cu siguranţă, nu fără ruşine şi nu fără suferinţă).

Sub domniile cele mai odioase, ale lui Ahaz, Manase şi Amon, ei se număraseră printre credincioşii ascunşi, pe care Domnul îi cunoştea, asemeni celor şapte mii din vremea lui Ilie (1 Împăraţi 19.18). Noi nam fi ştiut nimic despre această familie, dacă Dumnezeu nar fi dorit so folosească pentru a da o mărturie publică în întreg Iuda. Aşa cum exemplul recabiţilor scotea atunci în evidenţă neascultarea poporului din Ierusalim… tot aşa, astăzi, modul de viaţă al creştinilor ar trebui, prin contrast, să condamne o lume răzvrătită împotriva lui Dumnezeu şi să se adreseze conştiinţei ei.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ioan 1:1-13

IA MEDICAMENTUL

Dar tuturor celor ce L-au primit… le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Ioan 1:12

Mulţi oameni nu sunt lămuriţi cum pot ei să fie siguri că Dumnezeu i-a iertat şi că îi va primi în cer. Nu ştiu ce înseamnă să-L primeşti, să crezi în, sau să-L accepţi pe Cristos.

Pentru a ajuta audienţa să înţeleagă acest adevăr, doctorul-predicator Walter L. Wilson obişnuia să spună o ilustraţie, pe care o are în cartea sa „The Romance of a Doctor’s visits” (Romanţa vizitelor unui doctor). Odată, în timp ce predica, Wilson a luat un vas în mână, l-a ridicat în sus, şi a spus: „Să ne imaginăm că acesta este o sticluţă cu un medicament, dovedit fără îndoieli ca fiind un medicament ce vindecă tusea. De aceea eu vă pot da cuvântul meu că este în măsură să vă vindece de tuse”. Dr. Wilson a întrebat atunci audienţa: „Ce credeţi? Poate medicamentul acesta să-mi facă bine?” A făcut o pauză, aşteptând răspunsul. Au trecut câteva momente. Liniştea a fost spartă în sfârşit, de vocea unui băieţel care a spus: „Nu, numai în cazul că-l veţi lua!” Copilul avea dreptate. Oricât ar fi medicamentul acela de bun împotriva tusei, beneficiile lui nu vor putea fi simţite – numai în cazul că a fost luat.

Acelaşi lucru este valabil şi despre mântuire – a fi iertat şi a merge în cer. Cu toate că Isus ne-a asigurat toate acestea prin moartea Sa pe cruce, tot ceea ce a realizat El la cruce nu ne va folosi la nimic dacă nu-L primim pe El. Ai crezut tu vreodată tot ce ne spune Biblia despre Isus, şi I-ai
cerut tu să fie mântuitorul tău personal? Adu-ţi aminte, acei „care-L primesc” pe Isus, devin „copiii lui Dumnezeu”.     R.W.D.

Neprihănirea lui Cristos

Se dă gratis orişicui;

Se cere numai ne-ndoios

Să crezi în Fiul Tatălui.     D.J.D.

Cristos te va primi întotdeauna numai dacă crezi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și a fost așa: oricine vedea zicea: „Nu s-a făcut și nu s-a văzut una ca aceasta din ziua când au ieșit fiii lui Israel din țara Egiptului până în ziua aceasta. Gândiți-vă bine, sfătuiți-vă și vorbiți”. Și toți fiii lui Israel au ieșit și adunarea s-a strâns ca un singur om … la Domnul la Mițpa … Și fiii lui Israel au zis: „Spuneți, cum a avut loc această răutate?”. Și levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a răspuns.
Judecători 19.30–20.1,3,4

Judecătorii lui Israel – Falimentul moral – Sfătuirea împreună

După ce țiitoarea levitului a fost omorâtă, el i-a tăiat trupul în douăsprezece bucăți și a trimis câte o bucată în fiecare seminție a lui Israel. Acest lucru i-a șocat pe toți și, în afară de seminția lui Beniamin, s-au adunat împreună pentru a hotărî ceea ce era de făcut.

După ce s-au adunat „ca un singur om”, nu citim că L-au întrebat pe Domnul ce trebuiau să facă. L-au întrebat pe levit despre cum avusese loc acea faptă cumplită, iar răspunsul său a fost tipic omenesc. Nu a menționat nimic despre greșelile lui, ci doar că beniamiții voiseră să-i facă lui ceea ce i-au făcut femeii. Cât de greu ne este să ne mărturisim greșelile și să luăm asupra noastră vina pentru ele!

Levitul i-a îndemnat pe cei din popor: „Dați-vă părerea și sfătuiți-vă aici!”, iar ei au dat curs îndemnului. Fără să arate vreo urmă de smerire și fără să caute îndrumare de la Domnul, tot poporul a hotărât să lupte împotriva Ghibeei. Erau cu toții una în hotărârea de a trata cu cea mai mare severitate această nelegiuire cumplită, însă nu aveau gândul Domnului pentru ceea ce urmau să facă. Ei au cerut seminției lui Beniamin să le predea pe bărbații din Ghibea, iar după ce beniamiții au refuzat să facă acest lucru, s-au pregătit de luptă. Cât de des suntem și noi gata de a acționa împotriva altora! Uităm de marea răbdare pe care Domnul o are cu noi și nu căutăm călăuzirea lui pentru felul în care i-am putea ajuta pe frații noștri care au greșit.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… când m-am uitat cu băgare de seamă …, am văzut că în toate este numai deșertăciune …
Eclesiastul 2.11

Instabilitatea lumii

Regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei a domnit ca rege din anul 1840 până în anul 1861. El a spus: „Căile împăraților sunt bogate în lacrimi …”. Regele însuși a avut parte de adevărul acestor cuvinte. Regele a vărsat multe lacrimi și vigoarea lui s-a frânt de timpuriu, când a trebuit să afle în zile de răscoală și revoltă, ce repede se clatină inimile oamenilor pe care i-a iubit și în care a avut încredere.

Cât de nestatornică este lumea! Într-o zi te tratează ca pe un idol și în ziua următoare ca pe un vrăjmaș; ea te va osândi dacă trăiești la un nivel mai jos, dar va face tot ce-i stă în putere pentru a te descuraja dacă vei căuta să trăiești pe un plan spiritual mai ridicat. În orice pagină a istoriei omenești, în orice capitol, paragraf sau rând citim despre ruina și înstrăinarea omului de Dumnezeu. De aici vine instabilitatea lumii. Înțeleptul Solomon a recunoscut deșertăciunea căilor omenești. Și acest lucru trebuie să-l facem și noi. Dar să nu ne oprim și să cădem în aceeași cursă a instabilității. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne dă soluția ieșirii din astfel de stări nefericite: „Când îți întorci privirile spre El [Dumnezeu], te luminezi de bucurie … Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui” (Psalmul 34.5,6).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM TE DESCURCI, FRATE SLUJITOR? (4)

„Veniţi singuri la o parte… și odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31)

     Există două tipuri de „oboseală”. Deosebirea este asemănătoare cu diferența dintre norii pufoși de primăvară care aduc ploaia și norii care prevestesc o tornadă. Există oboseala temporară, obișnuită. O resimțim în urma unei activități bine făcute, iar după o perioadă de odihnă revenim în plină forță. Celălalt tip de oboseală este una cronică și lăuntrică, ce se acumulează în timp, și care nu se manifestă întotdeauna pe plan fizic.

De fapt, este deseori mascată de o activitate frenetică și de comportamente impulsive, precum:

1) Nu te poți relaxa în timpul mesei sau la o cafea.

2) Îți verifici la nesfârșit mesageria vocală și emailurile.

3) Noptiera ta este plină de teancuri de publicații menite să te ajute să fii „cu un pas înainte”.

4) Ți se pare imposibil să-ți iei o zi liberă.

5) Nu faci pauze și lucrezi în timpul tuturor sărbătorilor.

6) Nu poți dormi.

7) Orice timp liber pe care îl ai, îl petreci adoptând comportamente neobișnuite precum: mâncatul excesiv, cumpărăturile și uitatul la televizor, fără să te gândești la nimic.

Wayne Muller a spus: „Pentru că nu ne odihnim, rătăcim. Intoxicați de convingerea că lucrurile bune vin numai prin determinare și efort neobosit… din lipsă de odihnă, viețile noastre sunt în pericol”. În realitate, în timp ce noi suntem ocupați să muncim fără odihnă și să părem importanți, ne putem pierde abilitatea de a auzi vocea Celui ce ne-a chemat la această lucrare de slujire. Da, Dumnezeu așteaptă să lucrezi serios, dar nu să-ți pui în pericol sănătatea, familia sau timpul tău cu El. Dacă momentan te găsești într-o astfel de stare, Domnul Isus îți spune: „Veniţi singuri la o parte… odihniţi-vă puţin.” Dacă ești înțelept și dorești să reziști până la capăt, vei fi cu băgare de seamă și vei asculta ce-ți spune El.

16 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Cheia poruncilor Stăpânului

..Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”

Matei 9:38

Cheia la problemele lucrării misionare este în mâna lui Dumnezeu: această cheie este rugăciunea, nu lucrarea, adică nu lucrarea aşa cum este în general înţeleasă astăzi, pentru că ea poate însemna evitarea concentrării asupra lui Dumnezeu. Cheia la problemele lucrării misionare nu este nici raţiunea, nici medicina, nici civilizaţia sau educaţia, nici chiar evanghelizarea. Cheia este rugăciunea. „Rugaţi dar pe Domnul secerişului.” Privită prin prisma naturii umane, rugăciunea nu este ceva practic, ci absurd; trebuie să înţelegem că rugăciunea e ceva stupid, dacă este privită din punctul de vedere al înţelepciunii pământeşti.

Din perspectiva lui Isus Cristos nu există naţiuni, ci lumea întreagă. Câţi dintre noi se roagă fără a fi părtinitori cu privire la oameni, ţinând cont doar de părerea unui singur Om, lsus Cristos? El este Stăpânul secerişului produs de suferinţă şi de recunoaşterea păcatului; acesta este secerişul pentru care trebuie să ne rugăm ca să fie trimişi lucrători. Noi suntem ocupaţi cu lucrul, în timp ce oamenii din jurul nostru sunt copţi pentru seceriş, iar noi nu „culegem” nici unul, ci irosim timpul Domnului nostru în activităţi care ne consumă toată energia. Dacă apare o criză în viaţa tatălui sau a fratelui tău, eşti tu acolo ca un lucrător gata să secere recolta pentru lsus Cristos? „O, dar am o lucrare specială de făcut!” Nici un creştin n-are nici o lucrare specială de făcut. Creştinul este chemat să-I aparţină lui lsus Cristos, să fie un rob care „nu este mai mare decât Domnul său”, care nu-I spune lui lsus Cristos ce intenţionează el să facă. Domnul nostru nu ne cheamă la nici o lucrare specială, ci ne cheamă la Sine. „Rugați dar pe Domnul secerişului” şi El va pregăti împrejurările şi vă va trimite ca lucrători ai Săi.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos”. 1 CORINTENI 15:57

Noi nu putem să biruim păcatul şi greutăţile prin propriile noastre puteri, ci numai prin biruinţa pe care a cîştigat-o Domnul Isus la cruce. Crucea este o realitate şi ea trebuie să devină pentru noi o experienţă trăită. O atitudine pasivă şi pur mintală faţă de Golgota nu este de ajuns. Prin însăşi faptul că Domnul Isus S-a dăruit pentru ai Săi, Domnul le dăruieşte biruinţe; El îi face să biruiască totdeauna prin El şi îi învaţă să pună în aplicare autoritatea Numelui de biruitor al tuturor vrăjmaşilor şi ispitelor. Din viaţa şi slujirea aceluia care apucă această biruinţă, emană nişte rezultate binecuvîntate care sînt efectul prezenţei Domnului Hristos într-o astfel de viaţă. Rîuri de apă vie curg şi nu se pierde nici o ocazie de a mărturisi pe Domnul Isus. Poate fi o minune mai mare decît o viaţă transformată prin puterea crucii? Domnul Hristos se manifestă în acest „vas de lut”, şi chiar vrăjmaşii vor recunoaşte că ucenicul acela seamănă cu Isus.Domnul Isus ne dă deasemenea biruinţă în rugăciunile de mijlocire şi cîtă nevoie este de astfel de rugăciuni. Dacă şi apostolul Pavel avea nevoie ca credincioşii să se roage pentru el, cu cîţ mai mult noi care trăim acum zilele de încheiere ale dispensaţiunii harului. Cuvîntul lui Dumnezeu este plin de astfel de îndemnuri pentru rugăciuni de mijlocire (Col. 4:3; 1 Tes. 5:25; Ev. 13:18; Iacov 5:13, 14, 16; 1 Ioan 5:16). „Deschide-ţi gura şi ţi-o voi umple”. Sînt unii credincioşi care au adoptat un bun obicei. Fac o listă de toţi aceia pe care îi au pe inimă pentru ca să nu-i uite şi să se roage stăruitor pentru ei. Dragostea, în orice caz, ne va ajuta să nu uităm în ce priveşte şi datoria aceasta de a ne ruga unii pentru alţii. Avem o astfel de dragoste? Atunci rugăciunile inspirate şi controlate de Duhul Sfînt vor primi răspuns cu siguranţă şi ce revelaţie, ce slavă, ce bucurie va urma atunci.Lumea înţelege „limbajul” unor astfel de vieţi dedicate şi trăite în virtutea biruinţei de la Golgota a Domnului Isus, biruinţă care ne-a fost transmisă şi nouă prin Duhul Sfînt. Să o folosim şi să pornim la cucerirea ei în numele Biruitorului.Dacă crucea este sfîrşitul vieţii vechi, ea este şi începutul vieţii noi: o viaţă de slujire, de renunţare, de rugăciune şi de laude!

„Dumnezeu are în lumea aceasta un drum pe care Satan nu ne poate birui. Este acela pe care a mers Domnul Isus. Este un drum dumnezeiesc, un drum unic unde se găseşte puterea lui Dumnezeu. Este drumul ascultării. Dumnezeu, în dragostea Sa a devenit pentru noi un Dumnezeu de aproape; El a intrat în toate trebuinţele noastre şi prin dragoste ne-a făcut ceea ce sîntem în Hristos”. J.N.D.

Poţi să slujeşti fără să iubeşti, dar nu poţi să iubeşti fără să slujeşti. Noi nu sîntem mai de folos cînd spunem multe cuvinte, oricît de frumoase ar fi ele, ci cînd ne rugăm mai mult.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.

2 Tim.3:16-17.

Aici nu este scris că: un om al lui Dumnezeu rămâne un sărman păcătos, nu va deveni niciodată desăvârşit pe acest pământ şi că el nu este în stare să facă nicio faptă bună şi trebuie să rămână precum este. Da, Astfel vorbesc cei care caută folosul lor şi nu luptă pentru credinţă. Cum spun deseori oamenii care doresc să fie mântuiţi: „Noi nu suntem capabili, noi nu putem face nimic, Dumnezeu trebuie să facă totul! Ei fac însă cum nu ar trebui. Ceea ce a făcut deja Dumnezeu, aceea vor să facă, iar de lucrurile pe care le porunceşte Dumnezeu să le facă ei spun: acestea nu le putem face, Dumnezeu trebuie să le facă. Astfel de cuvinte nu sunt insuflate de Dumnezeu.

Ce este Evanghelia? Evanghelia este Vestea cea Bună. „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit”, (Isaia 40:1) Și iată vine duşmanul şi zice: tu trebuie să rămâi un păcătos până la moarte. Astfel spune duşmanul Evangheliei. De aceea trebuie să ne luptăm pentru credinţă. Este scris: „Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”. (Ioan 8:36). Credinţa Evangheliei ne învaţă: „El s-a arătat pentru ca să ne ia păcatele”. „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” şi în Col. 1:22, spune: „El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă înfăţişeze înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină”. Acesta este un lucru fără cusur, o lucrare desăvârşită prin Mântuitorul nostru.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

UNA CU HRISTOS ISUS

Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. Ioan 14.19

Viaţa celor credincioşi este tot aşa de sigură ca şi aceea a Domnului Isus Însuşi. După cum este sigur că trăieşte Capul, tot atât de sigur este că trăiesc şi mădularele. Dacă Isus n-a înviat din morţi, atunci noi suntem morţi în păcatele noastre; dar fiindcă El a înviat, credincioşii sunt înviaţi în El. Moartea Lui a dat la o parte înfrângerea noastră de către cel Rău şi a rupt legăturile morţii. Învierea Lui înseamnă neprihănirea noastră şi ne spune: „Tu eşti iertat. Domnul a şters păcatul tău; tu nu vei muri”.Domnul Isus a făcut viaţa alor Săi tot aşa de veşnică cum este a Lui. Cum ar putea să moară ei, atâta vreme cât El trăieşte, ştiind că ei sunt una cu El? Fiindcă El nu poate să moară, căci moartea nu are nici o putere asupra Lui, ei nu se vor mai întoarce în mormântul vechilor lor păcate, ci vor trăi o viaţă nouă pentru Mântuitorul lor.

Credinciosule care eşti sub lovitura vreunei mari ispite şi care te temi că ai să fii zdrobit de mâna vrăjmaşului tău, stai liniştit; tu nu poţi pierde viaţa ta duhovnicească, pentru că ea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Tu nu te îndoieşti de nemurirea Mântuitorului tău; şi dacă este aşa, nici nu te gândi că El are să te lase să pieri, pentru că eşti din aceeaşi tulpină cu El. Temelia vieţii tale este viaţa Lui. De aceea sprijineşte-te pe Mântuitorul tău viu.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Da, frate, fă-mi binele acesta în DOMNUL, și înviorează-mi inima în HRISTOS! Filimon 20.

Foarte important că acest mare apostol cerea de la fratele său în Domnul, să-i facă acest bine. Dacă acest gând ne călăuzește, atunci vom avea și noi dorințe de a fi de folos pentru frații și surorile noastre și să le înviorăm inima în Hristos. Ce despărțitor acționează acest lucru în activitatea noastră multilaterală și personală; ceea ce nu-i după voia Domnului trebuie să rămână la o parte. Cine este înviorat în Hristos nu mai caută împlinirea dorințelor sale din partea lumii ci numai de către Dumnezeu. Un astfel de creștin va pune deoparte tot ce nu-i demn și potrivit cu promisiunile lui Hristos.

Există oare ceva în această lume rea și decăzută care ne-ar putea” fi de folos pe calea credinței? „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții NU este de la Tatăl, ci din lume.” Poate oare să existe o părtășie între Domnul slavei și cinematograf, teatru sau televizor? Cine găsește bune aceste legături este plin de duhul lumii care a răstignit pe Domnul Isus Hristos pe cruce. Asemenea om nu este de folos pentru frați și surori creștine, ci este o MARE PAGUBĂ. Ce puțin ne gândim la faptul că Domnul ne-a dat o părtășie de a fi de folos și de ajutor. Umblarea noastră să fie în așa fel încât „în inimă să se nască o laudă pentru Dumnezeu” (Filip. 4.8). Câteodată comportarea noastră lasă de dorit, și de aceea frații noștri au mult de oftat. Ce mare răspundere avem dacă fratele pentru care a murit Hristos în loc să fie întărit în credință și înviorat este întristat!

Cum ar putea Duhul Sfânt să cârmuiască, să curețe, să prefacă, să umple și să întrebuințeze o viață, înainte ce ea să-I fie predată în totul? Ce poate face olarul cu un lut care nu este mlădios? Cum ar putea Dumnezeu să fățuiască o ființă care plânge și geme pentru orice idol care i se ia?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te slăvesc că Tu eşti şi că înfaptuieşti voia Ta desăvârşită în şi prin viețile oamenilor.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.»

LUCA 9,23

Trebuie să treacă Biserica lui Isus prin aceleaşi suferinţi prin care a trecut şi Domnul? În Sfânta Scriptură ni se spune că noi:

– trebuie să urmăm aceeaşi cale ca Mielul,

– trebuie să păşim pe urmele Lui,

– suntem destinaţi să fim părtaşi la suferinţa Lui,

– în părtăşia cu suferinţa lui Isus devenim asemenea Lui,

– devenim asemenea Lui dacă suntem pregătiţi să şi murim împreună cu Hristos.

Trebuie să trecem prin aceleaşi Suferinţe ca Domnul Isus, deoarece prin naşterea din nou suntem mădulare ale Trupului Său. El este Capul, iar noi suntem mădularele. Noi însă nu trebuie să purtăm păcatele lumii — aceasta a facut-o El o dată pentru totdeauna. Nici nu mai trebuie să îi ducem crucea. Nu crucea Sa o am de purtat, ci crucea mea. Această dorinţă de a purta crucea face parte din urmarea lui Isus: astfel se conturează chipul pe care-l vom avea în veşnicie. Acesta este scopul minunat al lui Dumnezeu pentru noi!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

” Veniţi de prânziți”, le-a zis Isus. Ioan 21:12

Prin aceste cuvinte, credinciosul este invitat la o apropiere sfântă de Isus. „Veniţi de prânziţi” implică aceeaşi masă şi aceeaşi hrană; da, şi uneori înseamnă să stai faţă în faţă şi să-ţi sprijini fruntea de pieptul Mântuitorului. Înseamnă să fii pus în sala de ospăţ, unde flutură steagul dragostei. „Veniţi de prânziţi” ne oferă o viziune a unirii cu Christos, fiindcă singura hrană pe care o putem ospăta cu Isus este Isus însuşi. O, ce uniune este aceasta! Este o adâncime pe care raţiunea nu o poate pătrunde, aceea că ne hrănim cu Isus. „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el” (loan Ip56). Este şi o invitaţie la părtăşie cu sfinţii. Creştinii pot să se deosebească într-o varietate de puncte, au acelaşi apetit spiritual. Dacă nu putem simţi cu toţii la fel, putem să ne hrănim la fel cu Pâinea Vieţii care ne-a fost trimisă din cer. La masa părtăşiei cu Isus, suntem uniţi într-o singură pâine şi un singur pahar. Odată cu paharul care trece de la unul la altul, unitatea şi dragostea trec dintr-o inimă într-alta. Apropie-te de Isus, şi vei vedea că eşti tot mai legat spiritual de cei care sunt ca tine, hrăniţi de aceeaşi mană cerească. Dacă suntem mai aproape de Isus, suntem mai aproape unii de alţii. în cuvintele acestea vedem izvorul puterii pentru orice creştin. Să priveşti la Christos înseamnă să trăieşti, dar puterea de a-L sluji vine de la „veniți de prânziţi”. Lucrăm sub multe slăbiciuni inutile, fiindcă neglijăm acest precept al învăţătorului. Nici unul din noi nu are nevoie de o dietă săracă în calorii; din contră, trebuie să. ne îngrăşăm cu grăsimea şi măduva Evangheliei, ca să adunăm putere din ea şi să folosim orice putere în slujba Mântuitorului. De aceea, dacă vreţi să realizaţi apropierea de Isus, uniunea cu Isus, dragostea pentru poporul Său şi puterea de la Isus, „veniţi de prânrnţi” cu El prin credinţă.

Seara

Căci la Tine este izvorul vieţii. Psalmi 36:9

În experienţa noastră spirituală există ocazii în care sfaturile şi simpatia oamenilor, sau hotărârile creştineşti, nu ne mângâie şi nu ne ajută. De ce îngăduie bunul Dumnezeu aşa ceva? Poate fiindcă trăim prea mult fără EL. De aceea, El ne ia toate lucrurile pe care ne-am obişnuit să ne sprijinim, ca să ne îndreptăm spre EL. Este o binecuvântare să trăieşti lângă o fântână. Cât timp avem burdufurile pline, suntem mulţumiţi să ne aflăm în pustie, ca Agar şi Ismael (vezi Genesa 21:14). Totuşi, când se golesc, nimic nu ne ajută mai mult decât „Dumnezeu

care mă vede” (Genesa 16:13). Suntem ca fiul risipitor. Ne plac roşcovele porcilor şi uităm casa Tatălui. Aminteşte-ti, totuşi, că putem face mâncare pentru porci din practicile noastre religioase, Asemenea practici sunt lucruri binecuvântate, dar când îl înlocuim pe Dumnezeu cu ele nu mai au nici o valoare. Orice devine idol dacă ne îndepărtează de Dumnezeu. Până şi şarpele de aramă devine dispreţuitul „Nebuştan” (2 împăraţi 18:4) dacă ne închinăm lui în locul lui Dumnezeu. Fiul rătăcitor nu a fost niciodată mai în siguranţă decât în braţele tatălui său, fiindcă nu putea găsi sprijin în altă parte. Domnul poate îngădui o foamete în ţară ca să ajute să-L căutăm mai mult. Cea mai bună poziţie a unui creştin este să trăiască în întregime prin harul lui Dumnezeu rămânând acolo unde stătea când a venit prima dată la Christos! „neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile” (2 Corinteni 6:10). Să nu ne gândim nici un moment să rămânem în sfinţenia noastră, în refuzurile noastre, în darurile noastre şi în sentimentele noastre. Să recunoaştem că suntem mântuiţi pentru că Christos a oferit o ispăşire deplină, fiindcă avem „totul deplin în El” (Coloseni 2:10). Neavând nimic în care să ne încredem prin noi înşine, ne odihnim în meritele lui Isus. Jertfa Sa şi viaţa Lui sfântă oferă o temelie sigură încrederii noastre. Prea iubiţilor, când suntem însetaţi, să ne întoarcem cu sinceritate spre „izvorul vieţii”.

IZVOARE IN DEŞERT

Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. (Evrei 12:1)

Sunt anumite lucruri care nu sunt păcate în ele însele, dar care tind să ne tragă în jos sau să ne distragă şi devin pietre de poticnire pentru creşterea noastră spirituală. Una din cele mai rele dintre acestea este disperarea sau deznădejdea. O inimă grea este într-adevăr o greutate care cu siguranţă ne va trage în jos în sfinţenia şi utilitatea noastră.Eşecul copiilor lui Israel de a intra în Ţara Promisă a început cu plângerile lor, sau aşa cum o spune Cuvântul: „Toţi copiii lui Israel au cârtit” (Num. 14:2). S-ar putea să fi început cu o slabă dorinţă de a se plânge şi de a fi nemulţumit, dar ei au lăsat-o să continue până a înflorit şi a rodit într-o totală răzvrătire şi ruină.Nu trebuie să ne îngăduim niciodată libertatea de a ne îndoi de Dumnezeu sau de dragostea şi credincioşia Lui eternă faţă de noi în toate. Putem hotărî să ne împotrivim îndoielii cu toată voinţa noastră aşa cum facem împotriva oricărui alt păcat. Apoi, dacă stăm neclintiţi, refuzând să ne îndoim, Duhul Sfânt va veni în ajutorul nostru, dându-ne credinţa lui Dumnezeu şi încununându-ne cu victorie.Este foarte uşor să cădem în obiceiul de a ne îndoi, îngrijorându-ne, întrebându-ne dacă nu cumva ne-a părăsit Dumnezeu, şi gândindu-ne că după toate prin câte am trecut, speranţele noastre vor sfârşi în neîmplinire. Dar hai să refuzăm să fim descurajaţi şi nefericiţi! Hai „să privim ca o mare bucurie” (Iacov 1:2), chiar şi când nu simţim nici o fericire. Haideţi să ne bucurăm prin credinţă, printr-o hotărâre fermă, şi socotind pur şi simplu că este adevărat, şi vom vedea că Dumnezeu va face lucrul acesta real pentru noi. selectat

Diavolul are două şiretlicuri foarte abile. Primul este să ne ispitească să devenim descurajaţi, pentru că atunci suntem înfrânţi şi de nici un folos altora, cel puţin pentru o vreme. Celălalt este să ne ispitească să ne îndoim, prin aceasta rupând legătura credinţei care ne uneşte cu Tatăl. Deci să fim atenţi! Să nu fim înşelaţi în nici un fel. G. E. M.

Îmi place să-mi cultiv spiritul de fericire! El îmi acordează din nou sufletul şi mi-l menţine într-o armonie atât de perfectă că Satan se teme s-o atingă. Corzile sufletului meu devin atât de vibrante şi pline de energie cerească încât îşi ia degetele diabolice de pe mine şi se duce în altă parte! Satan este întotdeauna prudent să intervină la mine când inima mea este plină de fericirea şi bucuria Duhului Sfânt. Planul meu este pur şi simplu să-mi păzesc duhul de tristeţe aşa cum în mod normal mă păzesc de Satan, dar din nefericire nu reuşesc întotdeauna. Ca şi diavolul însuşi, tristeţea stă înaintea mea când sunt pe autostrada utilităţii. Şi stă faţă-n faţă cu mine până când bietul meu suflet devine trist şi amărât! De fapt, tristeţea decolorează totul în jurul meu şi produce o paralizie mentală. Nu mă mai interesează nimic, planurile de viitor par acoperite de nori în întuneric, şi sufletul meu îşi pierde toate aspiraţiile şi puterea! Un credincios în vârstă a spus odată: „Voioşia în credinţa noastră face ca orice act de slujire să fie făcut cu plăcere, şi niciodată nu înaintăm atât de repede în chemarea noastră spirituală ca atunci când suntem purtaţi pe aripile fericirii. Tristeţea, însă, retează aceste aripi sau, folosind o altă analogie, face să cadă roţile de la carul slujirii noastre. Carul nostru devine atunci asemenea carelor egiptenilor la Marea Roşie, târându-se cu greu pe osie şi încetinind progresul nostru”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 35.111

De astă dată, Ieremia are înaintea lui o slujbă care se va arăta foarte încurajatoare: Dumnezeu la împuternicit să invite membrii familiei recabiţilor în Casa Domnului, pentru ai pune la încercare. Aveau ei să bea din vinul pe care lil va turna profetul? Cu fermitate, aceşti oameni refuză paharele care le sunt oferite şi fac cunoscut şi motivul refuzului: ca adevăraţi nazirei, ei sunt dedicaţi abţinerii de la ceea ce ilustrează bucuriile lumii (Numeri 6.13). Mai mult, înţelegând caracterul de străini pe un pământ pe care se aflau doar în călătorie (sf. v. 7), ei nu au semănat, nici nu şiau construit case, ci au locuit doar în corturi. Tot acest mod de viaţă, afirmă ei, le fusese poruncit de strămoşul lor, Ionadab, acel om credincios care, după cum ne arată 2 Împăraţi 10.15…, luase cu hotărâre poziţie pentru Domnul.

Mulţi dintre noi au avut părinţi sau bunici care iau învăţat, chiar dacă nu au înţeles întotdeauna, ce este despărţirea de lumea în care creştinul este un străin, ca şi Domnul lui. Mai mult ca oricând, această despărţire trebuie realizată în ajunul venirii Lui (Apocalipsa 22.11,12), însă El nu ne invită să ne abţinem de la bucuriile lumii fără ca mai întâi să avem în El „o bucurie de nespus şi glorioasă (lit.: glorificată)” (1 Petru 1.8).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Tesalomceni 5:1-11

„CRONCĂNITUL” ÎNCURAJATOR

De aceea, mângâiaţi-vă şi întariţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr. 1 Tesaloniceni 5:11

De ce unele biserici sunt vibrante şi cresc continuu, în timp ce altele par că se luptă descurajate? Poate că diferenţa constă în atitudine. Dacă membrii unei biserici se întăresc şi se încurajează reciproc, întreaga atmosferă este optimistă. Dar un spirit critic, negativ, hrăneşte descurajarea şi falimentul. Bruce Larson a ilustrat puterea încurajării în cartea sa „Wind and fire” (Vânt şi foc). Scriind despre cocorii de dune, a spus: „Aceste păsări mari, care traversează distanţe enorme peste continente, au trei calităţi remarcabile. În primul rând, îşi schimbă alternativ poziţia de conducere. Nici o pasăre nu va sta în vârful unghiului tot timpul. În al doilea rând, îşi aleg conducători care pot rezista turbulenţelor. Apoi, tot timpul când una din ele este în frunte, celelalte croncănesc semnalându-şi astfel prezenţa”. Larson a comentat: „Acesta nu este un model rău pentru biserică. Cu siguranţă că avem nevoie de lideri care să facă faţă turbulenţelor şi cei care sunt în conducere trebuie să împartă autoritatea şi cu alţii. Dar mai mult ca orice, avem nevoie de-o biserică ce-şi semnalează prezenţa alături de liderii ei, încurajându-i”. Este o lecţie pentru fiecare dintre noi în acest obicei unic al cocorilor de dune. Să ne verificăm atitudinile. Suntem critici la adresa liderilor noştri din biserică? Ne plângem despre slujba pe care cineva o face în biserică? Avem un spirit negativ? Dacă este aşa, este vremea să-i încurajăm pe alţii, să-i sprijinim pe liderii noştri, întărindu-ne unii pe alţii. Cine poate să spună ce se va petrece în biserica noastră, dacă am începe să „croncănim” încurajator?    – D.C.E.

Dacă ajutoru-mi poate uşura
Povara fratelui meu,
Dă-mi iubirea şi înţelepciunea Ta
Să-l ajut atunci la greu. Anonim

Trăieşte pentru a-i ridica pe alţii, şi nu pentru a-i demola.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunați să frângem pâine, Pavel a stat de vorbă cu ei, urmând să plece a doua zi; și a prelungit cuvântul lui până la miezul nopții.
Fapte 20.7

Apostolul Pavel, neabătut de pe cale de persecuțiile și de necazurile pe care le îndurase, și-a continuat mersul, predicând Cuvântul tuturor. El nu ascundea nimic din ceea ce era de folos poporului lui Dumnezeu și nu se dădea înapoi de la a vesti întreg planul lui Dumnezeu. Timpul era scurt; răul își făcea simțită prezența pretutindeni în jur; unii creștini adoptau învățături false, iar onoarea și mărturia Domnului erau afectate. Toate acestea nu-l descurajau pe apostol, ci, dimpotrivă, păreau mai degrabă a fi un imbold pentru a-și continua și sfârși alergarea. Ce minunat! Vedem cum Hristos îi umplea inima la fel cum El umplea cerul către care Pavel se îndrepta. Hristos era totul pentru el!

Apostolul trăia ceea ce predica. Umblarea lui era în acord cu doctrina pe care o prezenta. El vestea adevărul singurului Trup și, prin urmare, căuta să fie împreună cu cei credincioși ori de câte ori avea prilejul. La fel s-a întâmplat la Troa. Deși se grăbea să ajungă la Ierusalim, el a zăbovit în Troa suficient timp pentru a putea petrece acolo ziua Domnului – prima zi a săptămânii – împreună cu credincioșii care se adunau în acea zi pentru a frânge pâinea.

Ce împrejurare fericită a fost aceasta pentru apostol, iar ea este la fel și astăzi pentru copiii lui Dumnezeu! În prima zi a săptămânii, ziua învierii, frângem pâinea în amintirea Domnului, care S-a adus jertfă de bun miros pentru Dumnezeu.

Ne aducem aminte, de asemenea, de promisiunea Lui că va veni din nou, fiindcă, la frângerea pâinii, vestim moartea Lui până va veni.

J Redekop

Ne înălțăm toți inima

Și glasul nostru-n cânt,

Știind că orice laudă

Primită-I prin Hristos.

J G Deck

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.
Ioan 3.2

Viața Mântuitorului

Un comentator biblic a scris: „Prima remarcă pe care am făcut-o, citind evangheliile, a fost: Iată Unul care nu a făcut nimic pentru El Însuși! Ce minune de a găsi aici, pe pământ, un astfel de Om! Dumnezeu era singura Lui rațiune de a trăi!”. Ce a fost viața Mântuitorului? O viață de activitate neobosită, ca dragostea lui Dumnezeu să fie cunoscută în colțurile cele mai întunecoase ale societății, pretutindeni unde erau cele mai mari nevoi. Această viață nu se așeza la adăpost, ferindu-se de starea lumii, ci ea introducea acolo dragostea lui Dumnezeu. Cu cât Domnul Se purta cu mai multă credincioșie, cu atât era mai disprețuit și batjocorit; cu cât era mai mare smerenia Sa, cu atât mai puțin era luat în seamă. Dar aceasta nu a schimbat cu nimic comportamentul Său, pentru că El a lucrat numai pentru slava lui Dumnezeu. În toate împrejurările, Hristos făcea totul pentru slava lui Dumnezeu, pentru cinstirea Numelui Său. Ce este viața Mântuitorului pentru noi? Un simplu fapt istoric, de care ne amintim la Crăciun și la Paște? Dacă în viața noastră încă nu știm că Domnul Isus este un Învățător și un Mântuitor venit de la Dumnezeu, pe care trebuie să-L acceptăm în mod personal pentru iertarea păcatelor noastre, suntem departe de mântuire.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM TE DESCURCI, FRATE SLUJITOR? (3)

„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră…” (Isaia 30:15)

     Dumnezeu a spus cuvintele citate mai devreme: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar n-aţi voit!” Când ești secătuit din punct de vedere emoțional și spiritual, din cauza așteptărilor altora, devii cu ușurință indiferent față de întreaga mulțime de emoții omenești.

Deși este indicat să nu te încarci cu emoții negative, vei constata că – în timp – și emoțiile pozitive vor fi afectate, întrucât nu mai simți mare lucru, nici bun, nici rău… Când ți se întâmplă asta, mai mult ca sigur vei ajunge să fii călăuzit de lucruri precum: program supraîncărcat, gestionare defectuoasă a timpului, teama de a acționa, tolerarea relațiilor toxice și a obiceiurilor nesănătoase, suferință sau durere nevindecată și scopuri greșite. Așadar, care este soluția, care e răspunsul? „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră…”

În loc să te forțezi și să te zbați să mergi înainte, oprește-te și vorbește cu Dumnezeu despre ceea ce se petrece în viața ta. În loc să te simți izolat și apăsat de imposibilitatea situației în care te găsești, include-L pe El în ecuație, rugându-te astfel: „Ajută-mă, Doamne, să am mintea îndreptată spre Tine.

În această perioadă aglomerată și stresantă, ajută-mă să-mi pun în ordine prioritățile potrivit cu voia Ta, să am gândurile Tale și să las ca gândirea lui Hristos să-și aibă autoritatea cuvenită în viața mea. Cuvântul Tău spune că mi-ai pregătit pacea. Fiindcă Tu ești Cetățuia mea și Izbăvitorul meu, nu mă voi lăsa tulburat sau cuprins de frică. Îți mulțumesc pentru că inima și mintea mea și-au găsit odihna prin Hristos Isus. Amin!”

15 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Cheia mesajului misionarului

El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

I Ioan 2:2

Cheia mesajului misionarului este ispăşirea făcută dc Isus Cristos. Priveşte orice aspect al lucrării lui Cristos: vindecarea, mântuirea sau sfinţirea şi vei vedea că nu este nimic fără margini în toate acestea. Dar ..Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (loan 1:29), acesta este un lucru fără margini. Mesajul misionar se referă la însemnătatea nemărginită a lui Isus Cristos ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre; misionarul este un om care este impregnat cu adevărul acestei revelaţii.

Cheia mesajului misionarului este aspectul eliberator al vieţii lui Cristos. nu blândeţea sau bunătatea Sa, nici chiar faptul că El ni L-a revelat pe Dumnezeu ca Tată. Mare şi nemărginit în semnificaţie este faptul că Isus este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre. Mesajul misionarului nu este un mesaj patriotic, nu favorizează naţiuni sau indivizi, el este pentru lumea întreagă. Când vine în mine Duhul Sfânt. El nu ia in considerare predilecţiile mele, ci mă face una cu Domnul Isus.

Misionarul este cel care e devotat Domnului şi Stăpânului Său, el nu trebuie să-şi proclame propriul lui punct de vedere, ci să-L vestească pe „Mielul lui Dumnezeu”. Este mai uşor să aparţin unui grup care spune ce a făcut Isus Cristos pentru mine. este mai uşor să fiu un adept al vindecării divine sau al unui gen special de sfinţire sau al botezului cu Duhul Sfânt. Dar Pavel n-a spus: „Vai mie dacă nu spun ce a făcut Cristos pentru mine,” ci: „Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia” (1 Corinteni 9:16). Aceasta este Evanghelia: „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„S-a prezentat El însuşi viu, prin multe dovezi de netăgăduit, fiind văzut de ei timp de patruzeci de zile şi vorbind despre lucrurile care privesc împărăţia lui Dumnezeu”. FAPTE 1:3

Ce lucruri minunate s-au întîmplat în timpul celor patruzeci de zile, cînd S-a înfăţişat la ai Săi, El însuşi viu! Ce bucurie de nedescris vor fi avut ucenicii şi toţi aceia care-L iubeau şi îl urmaseră, mai ales că moartea Lui îi umpluse de durere şi desnădejde. Cum va fi arzînd inima în ei cînd au primit revelaţia Unui HRISTOS VIU! Cît de naturale şi de uşoare au fost arătările Lui ca şi cînd, parcă nimic nu se întîmplase. Mai degrabă ucenicii s-au speriat cînd L-au văzut mergînd pe mare spre ei şi au crezut că este o nălucă. Şi acum, după teribila moarte de pe crucea Golgotei, iată-L viu şi plin de toată puterea în cer şi pe pămînt. El o întîlneşte pe Maria dis de dimineaţă, ca mai de mult, şi o chiamă pe nume. El îi întîmpină pe pescarii prea iubiţi, care şi-au părăsit mrejele ca să-L urmeze, dar care se trudiseră toată noaptea şi nu prinseseră nimic. El le pregăteşte o simplă masă pe malul Tiberiadei şi ce dulce li se adresează: „Copii, aveţi ceva de mîncare?” El merge alături de cei doi ucenici pe drumul Emausului şi cînd a realizat cît de deprimaţi şi trişti erau, răspunde îndoielilor lor prin revelaţia Lui însuşi, făcîndu-li-se cunoscut la frîngerea pîinii. Prezenţa Lui pentru scurt timp, a făcut din ei nişte martori plini de rîvnă încît s-au sculat chiar atunci şi s-au întors la Ierusalim unde întîlnindu-i pe ucenici adunaţi la un loc, le-a dus slăvitul mesaj al învierii: „A înviat Domnul cu adevărat! O, slăvita Lui prezenţă care poate face din cei ce o trăiesc, adevăraţi martori. Ne arde şi nouă inima cu adevărat pentru că avem un Mîntuitor viu, umplîndu-ne de rîvna de a duce, acolo unde ne găsim, mesajul că Domnul este viu şi că El vrea să dea viaţă adevărată şi veşnică tuturor acelora care-L primesc şi cred în El? În toate timpurile, oameni din orice categorie, au lăsat o mărturie a admiraţiei şi extazului pe care le-au avut în strălucita Prezenţă a Domnului! Moise pe muntele Sinai, Isaia în templu, Petru, Iacov şi Ioan pe muntele schimbării la faţă, Ioan pe insula Patmos! Prezenţa reală a Domnului Isus în inima noastră prin trăirea zilnică a părtăşiei cu El, ne poate face nişte martori reali cu feţele radiind de fericire încît oamenii să poată spune: „ei au umblat cu Isus”.

Să avem ochii deschişi ca să putem privi bogăţiile slavei moştenirii noastre şi nemărginita mărime a puterii Lui, care a lucrat în El, cînd Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi! Prezenţa Domnului şi părtăşia Lui aduc bucurie totdeauna. Hristos este viaţa noastră şi bucuria noastră veşnică; un credincios, dacă este lipsit de ajutorul din afară, cu atît mai mult se poate sprijini pe El. Înţelepciunea omenească nu se poate sprijini pe Dumnezeu; numai credinţa poate fiindcă ea n-are nimic cu înţelepciunea firească.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii”.

Isaia 12:3.

Cum se face acest lucru, să scoatem apă cu bucurie? Sau cum se mai poate spune: să stai la picioarele Lui Isus? Mulţii sunt de părere că la Adunare stăm la picioarelelui Isus. Dar aceasta, de multe ori este pusă sub semnul întrebării. Putem să stăm la picioarele lui Isus în casă, în grajd, pe câmp, în birou sau în fabrică. Mai avem nevoie să scoatem apă cu bucurie din izvoarele mântuirii dacă suntem izbăviri şi avem iertarea păcatelor? Da, acum este nevoie, acuma trebuie scos. Când scoatem apă într-un vas? Când acesta este gol, când este nevoie de ea. Pe plan duhovnicesc este la fel. Atunci scoatem când de exemplu, cineva spune: „Tu nu mai eşti atât de plin de viaţă cum erai în trecut”. Atunci poţi să scoţi cu un polonic plin: „Hristos este viaţa mea”. Oare de câte ori avem nevoie de această viaţă! Poate că spui: „M-am născut din nou”, dar aceasta este doar o închipuire. Și atunci poţi răspunde: „Dumnezeu este mântuirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic”. Dar poate că vocea lăuntrică vorbeşte din nou: „Ți-ai închipuit numai acest lucru” -şi atunci repetăm din nou şi din nou acest verset. Este un lucru binevenit dacă „înghiţim” de mai multe ori acelaşi verset. Multe prescripţii medicale sună în felul următor: la fiecare oră câte o lunguriţă.

Dacă vine ispita de genul: „pentru tine nu mai este har”, atunci putem scoate apă din Isaia 54:10: „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar bunătatea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul care are milă de tine”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SUSŢINUŢI PRIN MÂNCARE

După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine. Ioan 6.57

Numai pe temeiul unirii noastre cu Fiul lui Dumnezeu trăim. După cum Omul-Dumnezeu şi Mijlocitorul Isus Hristos trăieşte prin Tatăl, care L-a trimis şi care există prin El Însuşi, tot aşa şi noi înşine trăim prin acest Mântuitor, care ne-a înviat. Hristos este şi Izvorul vieţii noastre, obârşia vieţii noastre şi Susţinătorul vieţii noastre. Şi după cum viaţa trupului nostru este întreţinută prin hrana trupească, tot aşa şi viaţa noastră duhovnicească este întreţinută prin hrana duhovnicească, care este Domnul Isus. Ceea ce ne face să trăim nu este viaţa Sa, nici moartea Sa, nici lucrarea, nici cuvintele Sale, ci este El Însuşi, în care sunt cuprinse toate lucrurile. Noi ne hrănim cu Însuşi Domnul Isus.

Acest lucru se întâmplă nu numai când luăm Cina Domnului, ci şi atunci când ne gândim la El, când credem în El cu o credinţă care ni-L însuşeşte, când îl lăsăm să ne pătrundă cu dragostea Sa, şi-L primim în noi prin puterea vieţii lăuntrice. Noi ştim ce înseamnă să ne hrănim cu Domnul Isus, dar nu suntem în stare să lămurim acest lucru. Lucrul cel mai sigur şi mai bun este să ne hrănim cât mai mult cu El. Suntem chemaţi să ne hrănim din belşug şi vom fi foarte câştigaţi dacă facem din El pâinea noastră şi băutura noastră.

Îţi mulţumesc, Doamne, că ceea ce este o nevoie pentru viaţa mea lăuntrică, adică să mă hrănesc cu Tine, este totodată şi cea mai mare desfătare a mea; şi eu mă hrănesc cu Tine în acest moment.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

In adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele; și-mi voi împlini juruințele în fața celor ce se tem de Tine. Ps. 22,25.

Vorbele de mai sus sunt cuvintele unei prorocii. Noi putem să le socotim că sunt adresate Dumnezeului și Tatălui Domnului nostru Isus după moartea și învierea Sa. Noi nu putem cumpăni și pricepe ce mare și adânc a fost necazul și suferințele Lui când a fost răstignit pe cruce, când toată povara păcatului a fost aruncată de Dumnezeu asupra Lui ca s-o ducă și s-o ispășească. El a adus jertfa de ispășire și a îndepărtat tot ce ne despărțea de Dumnezeu.

„în adunarea cea mare” a celor pe care i-a salvat prin sângele Său din lanțurile satanei și i-a spălat de păcatele lor, se intonează acum o cântare nouă, o cântare de laudă pentru Dumnezeul nostru. Și ce har minunat că noi avem posibilitatea de a cânta în acest mare cor. Ca mântuiți avem dreptul să cântăm mărețul și nemărginitul har a lui Dumnezeu.

Cine cântă cu Hristos? Toți care sunt spălați în sângele Lui, și care au fost salvați de judecata cea mare și au intrat în lumina și bucuria deplină a mântuirii.

In Efeseni 1.3-4 ni se arată caracterul acestei cântări de laudă, pe care putem s-o intonăm încă de acum. In curând o vom intona în desăvârșire în salva Lui. Tema laudei este „Dumnezeul și Tatăl, Domnului nostru Isus Hristos” care acum este și Tatăl nostru. Lui i se cuvine lauda și mulțumirea în vecii vecilor. Și în zilele noastre Domnul Hristos intonează cântarea de laudă dar NUMAI acolo unde creștinii sunt adunați pentru Numele Său, căci numai acolo El este în mijlocul lor. (Mat. 18.20).

 

Singura noastră țintă este să înălțăm Numele lui ISUS, deoarece credem că tocmai în casa Sa, El a fost lipsit de cinstea care i se cuvine. El a fost detronat și în locul Lui a fost pusă autoritatea omenească. „Nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin ISUS HRISTOS și prin Dumnezeu Tatăl”. (Gal. 1.1). Iată miezul învățăturii noastre.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, fă
să se dovedească faptul că voi fi „ca un pom sădit lângă un izvor de apă” (Psalmul 1:3), aducând roadă lui la vreme.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos.» FILIPENI 1,6

De multe ori zilele noastre sunt pline de haos şi furtună, iar duşmanul încearcă prin toate metodele sale diabolice să ne facă să cădem. Trebuie să reacţionăm însă imediat şi să ne adăpostim în Isus. Aceasta este de fapt lupta credinţei noastre — să punem în practică ceea ce afirmăm că credem. Cred cu toată puterea în biruinţa care se obţine din consecvenţa cu care ne întâlnim în părtăşie cu Domnul si Mântuitorul nostru. Cu alte cuvinte, cine vrea să biruie în viaţa de zi cu zi în lupta cu ispita trebuie să se întâlnească zilnic cu Biruitorul. El dă voinţei înfăptuirea; El poate ceea ce noi, prin puterea noastră, nu putem: «Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 11,9). Şi dacă eşuăm trebuie să ne resemnăm? Nu! Cine îsi mărturiseşte eşecurile şi înfrângerile şi se smereşte poate fi sigur că este iertat prin sângele Său scump. Resemnarea este o tactică a diavolului pe care o foloseşte pentru a contraataca. Isus Hristos este însă începutul şi desăvârşirea credinţei noastre; El va duce la bun sfârşit lucrarea de mântuire pe care a început-o în noi.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui?

Maleahi 3:2

Prima Lui venire a avut loc fără fast şi desfăşurări de putere. Dar, într-adevăr, au existat puţini oameni care ar fi suportat măreţia ei. Irod şi tot Ierusalimul au fost neliniştiţi auzind de naşterea minunată. Cei despre care se presupunea că îl aşteptau au dovedit falsitatea declaraţiilor lor respingându-L atunci când a venit. Viaţa Sa pe pământ a fost o vânturătoare ciudată, care a cernut grămada de credinţe religioase, şi puţini au putut rezista procesului. Dar cum va fi a doua Sa venire? Ce păcătos poate îndura gândul ei? Va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, și cu suflarea bubelor Lui va omorî pe cel râu” (Isaia 11:4). Când a răspuns soldaţilor, în umilinţă, „Eu sunt acela” (loan 18:5), ei au căzut la pământ. Care va fi groaza duşmanilor Săi când marele „Eu Sunt” se va descoperi pe deplin? Moartea Lui a zguduit pământul şi a întunecat cerul. Care va fi splendoarea zilei în care, ca Mântuitor viu, va aduna viii şi morţii Înaintea Lui? O, fie ca groaza Domnului să-i convingă pe oameni să se lepede de păcat şi să dea „cinste Fiului, ca să nu se mânie” (Psalmi 2:12)! Deşi miel, El este şi „Leul din seminţia lui Iuda” (Apocalipsa 5:5), care sfâşie prada în bucăţi; deşi „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3), îşi va zdrobi duşmanii „cu un toiag de fier” şi îi „va sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmi 2:9). Nici unul din duşmanii Lui nu va putea îndura furtuna mâniei Lui şi se vor ascunde cu toţii din faţa furiei Sale devastatoare. Totuşi, poporul Său spălat cu sânge va aştepta cu bucurie şi speranţă venirea Sa, și o va privi fără teamă. Pentru ei, El este şi acum un cuptor de rafinare, şi când îi va încerca, ei vor ieşi „curaţi ca aurul” (Iov 23:10). Să ne cercetăm pe noi înşine în dimineaţa aceasta şi sä no asigurăm de chemarea şi alegerea noastră, astfel încât venirea Domnului să nu trezească presimţiri întunecate în mintea noastră. O, dacă am avea harul de a alunga toată făţărnicia, fim găsiţi sinceri şi fără acuzaţii în ziua venirii Lui!

Seara

Să răscumperi cu un miel pe întâiul născut al măgăriţei; iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul.

Exod 34:20

Fiecare întâi născut al animalelor aparţinea Domnului. Totuşi, de vreme ce măgarul era necurat, nu putea fi prezentat ca jertfa. Ce se putea face deci? Putea fi eliberat de legea universală? In nici un caz. Dumnezeu nu îngăduie excepţii. Măgarul i se cuvenea Lui, dar El nu îl primea. Nu voia să anuleze cererea, dar nu putea fi mulţumit cu victima. Nu mai rămânea alt mijloc de eliberare în afară de răscumpărare – animalul putea fi salvat numai prin înlocuirea sa cu un miel. Dacă nu era răscumpărat, trebuia să moară. Această lege din Vechiul Testament ne învaţă o lecţie importantă. Animalul necurat eşti chiar tu. Eşti proprietatea Domnului, care te-a făcut şi te păstrează în viaţă. Dar eşti atât de păcătos încât Dumnezeu nu vrea şi nu poate să te primească. De aceea, s-a ajuns la următoarea înţelegere! Mielul lui Dumnezeu trebuia să ia locul tău, pentru ca tu să nu mori pentru veşnicie. Fă în aşa fel încât întreaga lume să cunoască recunoştinţa ta faţă de Mielul nepătat care a sângerat pentru tine şi te-a răscumpărat de sub blestemul de moarte al legii. Probabil că israeliții se întrebau uneori cine trebuia să moară, mielul sau măgăruşul. Oare omul nu se va opri să evalueze şi să compare? Cu siguranţă, nu există grad de comparaţie între valoarea sufletului unui om şi viaţa Domnului Isus. Totuşi, Mielul a murit, iar omul şi măgăruşul au fost cruţaţi. Admiră infinita dragoste a lui Dumnezeu faţă de tine şi ceilalţi oameni. Imaginează-ţi – viermii sunt cumpăraţi cu sângele Fiului Celui Prea înalt; praful şi cenuşa sunt răscumpărate cu un preţ mai mare decât aurul şi argintul. Ce nenorocire s-ar fi abătut peste noi dacă această răscumpărare nu ar fi avut loc! Frângerea gâtului măgăruşului era o pedeapsă de moment Dar cine poate măsura „mânia viitoare” (Matei 4:7), pentru care nu se poate imagina nici o limită? Cât de preţios este slăvitul Miel, care ne-a răscumpărat de la o asemenea soartă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. (Psalmul 51:17)

Oamenii aceia pe care Dumnezeu îi foloseşte cel mai mult ca să-I aducă glorie sunt cei complet zdrobiţi, pentru că jertfa pe care El o acceptă este „o inimă zdrobită şi mâhnită”. Până nu a fost zdrobită puterea naturală a lui Iacov, atunci când „i s-a scrântit încheietura coapsei” (Geneza 32:25) la Peniel, el nu a ajuns la punctul în care Dumnezeu putea să-l îmbrace cu putere spirituală. Şi până nu a lovit Moise stânca de la Horeb, zdrobindu-i suprafaţa, nu a ţâşnit acea apă proaspătă din ea ca să bea poporul. (vezi Exod 17:6).Până când cei trei sute de soldaţi ai lui Ghedeon aleşi special nu „au spart ulcioarele pe care le aveau în mână” (Jud. 7:19), care simbolizau zdrobirea vieţilor lor, nu a strălucit lumina ascunsă a făcliilor, aducând teroare în mijlocul vrăjmaşilor lor. Odată o văduvă săracă a rupt sigiliul de pe singurul vas de untdelemn care i-a mai rămas şi a început să toarne din el, şi Dumnezeu a înmulţit în chip miraculos untdelemnul, pentru ca ea să-şi plătească datoriile şi să aibă din ce trăi. (vezi 2 Împăraţi 4:1-7).Până nu şi-a riscat Estera viaţa şi s-a lăsat zdrobită sub legile stricte ale curţii unui împărat păgân, ea nu a obţinut favoarea de a-şi salva poporul de la moarte. (vezi Estera 4:16).Odată Domnul Isus a luat „cinci pâini şi… le-a frânt” (Luca 9:16) şi pâinea s-a înmulţit şi a hrănit cinci mii de suflete. Chiar prin procesul frângerii pâinilor a avut loc miracolul. Când Maria a spart frumosul ei „vas de alabastru cu mir foarte scump” (Matei 26:7), distrugând valoarea şi utilitatea lui viitoare, parfumul minunat a umplut casa. Şi când Domnul Isus a lăsat ca trupul Lui preţios să fie zdrobit de spini, de piroane şi de suliţă, viaţa Lui interioară s-a revărsat ca un ocean de apă limpede ca cristalul pentru păcătoşii însetaţi ca să bea şi să trăiască.Un frumos grăunte de grâu, până nu este îngropat şi zdrobit în pământ prin MOARTE, miezul lui nu încolţeşte, producând sute de alte seminţe sau grăunţe. Şi aşa a fost întotdeauna în istoria plantelor, a oamenilor şi a întregii vieţi spirituale – Dumnezeu foloseşte LUCRURILE ZDROBITE.

Cei care au fost cuprinşi de puterea Duhului Sfânt şi sunt folosiţi pentru gloria lui Dumnezeu sunt cei care au fost zdrobiţi în finanţele lor, zdrobiţi în voinţa lor proprie, zdrobiţi în ambiţiile lor, zdrobiţi în idealurile lor înalte, zdrobiţi în reputaţia pe care o au în lume, zdrobiţi în dorinţele lor, şi deseori zdrobiţi în sănătatea lor. Da, El îi foloseşte pe cei care sunt dispreţuiţi de lume şi pe cei care par total deznădăjduiţi şi neputincioşi, aşa cum a spus Isaia: „Ologii iau parte la [pradă]” (Isaia 33:23).

 

O, zdrobeşte-mi inima; dar zdrobeşte-o ca pe un ogor

    Care este arat şi sfărâmat pentru a primi grăunţele de grâu;

O, zdrobeşte-o cum sunt zdrobiţi mugurii sigilaţi de frunze verzi,

    Rupe-o, ca să se desfacă floarea aurie;

Vreau să ofer dragostea mea marelui Stăpân al Dragostei,

Lasă parfumul să se înalţe, sparge alabastrul.

 

O, zdrobeşte-mi inima; zdrobeşte-o, Dumnezeule biruitor,

    Ca izvorul etern al vieţii să se reverse peste tot;

O, să fie zdrobită ca atunci când trunchiurile legate,

    Rupând lanţurile reci, îşi recâştigă libertatea;

Şi când dumbrava sacră a minţii înmugureşte spre viaţă,

Umple-mă de bucurie, ca păsările, care cântă speranţa lor şi biruinţa Ta.

Thomas Toke Bunch

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 34.822

În timpul asedierii Ierusalimului, Domnul îi dă lui Ieremia misiunea transmiterii unui mesaj personal către împăratul Zedechia (v. 26), fărăndoială, celui la care face referire v. 3 din cap. 32. Dumnezeu îi promite împăratului căl cruţă şi că va avea parte de o moarte paşnică („în pace”). Din v. 89 aflăm că intenţiile împăratului nu fuseseră rele; el chiar era animat de o oarecare bunăvoinţă faţă de Ieremia (cap. 38.10,16), dar îi lipsea cu desăvârşire tăria de caracter. Nu avea puterea pe care credinţa io va da lui Neemia întro situaţie similară (vezi Neemia 5). După ce a decretat punerea în libertate a tuturor robilor evrei, Zedechia nu este în stare să respecte mult timp această hotărâre. Atunci Domnul îi aduce aminte care sunt, în această privinţă, instrucţiunile clare ale legii, de care părinţii lui nu ţinuseră deloc cont. Şi noi ne amintim de învăţăturile cu privire la robul care, din dragoste, nu voia să fie eliberat, frumos antetip al Domnului Isus (Exod 21.26).

Dumnezeu urma să Se folosească de acţiunea răutăcioasă a acestor oameni, pentru a le ilustra pedeapsa carei aştepta. El va acţiona asemeni lor, altfel spus, retrăgândule libertatea pe care leo dăruise odinioară şi aservindui împăratului Babilonului (Luca 6.38).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 23:33-43    

LA UN PAS DE MOARTE

Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai. Luca 23:43

Atât timp cât trăieşte cineva există speranţă pentru convertirea sa la Cristos. Una din ultimele fapte ale Domnului nostru Isus de pe cruce a fost să-i dăruiască mântuire unui muribund.

Un căpitan de vapor, pe nume Bjorn Kristiansen, zăcea pe patul morţii într-un spital. Aproape că inima nu-i mai bătea şi nu mai respira. O soră medicală norvegiană i-a vorbit: „Căpitane Kristiansen, eşti pe moarte. Îl cunoşti pe Isus Cristos? Mă voi ruga pentru dumnevoastră”. Kristiansen i-a auzit vocea, şi mai târziu şi-a amintit că s-a agăţat de acele cuvinte ca de firul vieţii. Spre uimirea doctorilor, Bjorn a revenit la viaţă. El s-a încrezut în Cristos şi a ştiut că a fost salvat.

Poate că nu vom şti niciodată că suntem în prezenţa unei persoane pe moarte, a cărei stare spirituală ne este necunoscută. Mărturia noastră poate constitui diferenţa dintre rai şi iad pentru viata aceea în clipele ei finale. Trebuie să ştim şi să fim gata să împărtăşim esenţialul Evangheliei: Dumnezeu ne iubeşte, dar păcatul ne-a despărţit de El. Isus Cristos, Fiul desâvârşit al lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru a plăti pedeapsa păcatelor noastre şi pentru a ne da viaţa veşnică. Trebuie să ne rugăm cu persoana aceea şi s-o invităm să se roage cu noi.

Ceea ce trebuie spus unei persoane aflate pe moarte, nu este diferit de ceea ce trebuie să le spunem tuturor. Problema este aceeaşi pentru toţi. Să fim gata să le spunem celor vii şi celor în pragul morţii despre Isus. Nu putem să ştim cine este la un pas de moarte.     D.J.D.

Condu-mă spre un suflet apăsat,

Să spun cuvântul ce alină;

Prietenii pierduţi sunt în păcat

Şi nu ştiu drumul spre lumină.     Houghton

Noi, care ştim nevoia, trebuie să fim gata să semănăm, sămânţa.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ferice de cei săraci în duh, pentru că a lor este Împărăția cerurilor.
Matei 5.3

Cât este de important să înțelegem adevărata semnificație a acestor cuvinte ale Domnului și să pătrundem pe deplin în adevăratul duh al învățăturii Sale. Starea de suflet și binecuvântarea sunt inseparabile – una depinde de cealaltă. Iată ce trebuie să înțelegem bine! Această primă fericire, observați, stă la baza tuturor celorlalte.

Cu siguranță, nimic nu poate fi atât de necesar pentru un suflet care are de-a face cu Dumnezeu, ca sărăcia în duh! Nu sărăcia în lucrurile materiale, nici cea în cuvinte sau în căi, ci sărăcia în duh – în inimă, în simțăminte, în omul dinăuntru; iar toate acestea înaintea Dumnezeului viu. Cât de des am spus poate cu privire la cineva care ne-a greșit: «Îl iert, dar nu pot să uit ce mi-a făcut»! Cât de diferită este starea omului descris aici de Domnul – sărac în duh! Isaia 57.15 spune: „Eu locuiesc … cu cel cu duhul zdrobit și smerit”. Acesta a fost întotdeauna duhul Fiului Omului.

Însă harul care smerește duhul semeț al omului și care îl aruncă în țărână, zdrobit și umilit, înaintea lui Dumnezeu, așază totodată temelia unui caracter creștin adevărat și a celei mai bogate binecuvântări pentru suflet. Este adevărat că se întâmplă ca apoi, uneori, să ne uităm locul, iar duhul vechi al omului natural să se arate pentru un timp, însă Domnul știe cum să ne aducă înapoi. Binecuvântat să fie Numele Lui!

A Miller

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Nu te teme nici de spaimă năpraznică …; căci Domnul va fi nădejdea ta …
Proverbe 3.25,26

Nu te teme

„Teama de nenorocire” este un foarte mare rău, prea bine cunoscut de multe inimi temătoare și suferinde. De câte ori nu se teme inima cu mult înainte de un necaz viitor! Își imaginează o imagine de viitor sumbră și încearcă să ia povara, pentru care nu a primit puterea necesară, asupra sa în avans. Se dă ascultare unor bănuieli și astfel se mărește suferința, în loc să se asculte de glasul mângâietor al înțelepciunii de sus. De aceea vrem să fim atenți la ce ne spune înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu. Ea dorește să ne scape de griji și supărări care nu sunt necesare.

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41.10).

„Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și râurile nu te vor îneca …” (Isaia 43.2).

„Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El știe din ce suntem făcuți; Își aduce aminte că suntem țărână” (Psalmul 103.13,14).

„Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta” (Exod 14.13).

„Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1.9).

Nu trebuie să facem niciodată loc în inimile noastre neîncrederii, ci să acceptăm mulțumitori ce dorește să lucreze în noi înțelepciunea și dragostea divină!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM TE DESCURCI, FRATE SLUJITOR? (2)

„Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” (Ioan 10:11)

     Uneori, slujitorii se ascund în spatele programului lor încărcat pentru a evita să le spună oamenilor „nu”. Domnul Isus a știut când să se implice și când nu… Învață de la El! Nu vei fi niciodată în stare să slujești eficient, dacă te simți obligat să împlinești toate nevoile de fiecare dată. Iar Dumnezeu nici nu-ți cere asta! El Se așteaptă să răspunzi numai la ceea ce-ți scoate El în cale.

Un pastor spunea odată: „Nu voi uita expresia de pe fața consilierului meu când a auzit că urmează să intru în lucrare. „Dar nici măcar nu-ți plac oamenii!” a exclamat el. Îmi amintesc că m-am gândit: „Și ce dacă? Lucrarea implică predicarea și conducerea unei biserici. Nu trebuie să-mi bat capul cu oamenii”. Total greșit! Noi avem cutezanța de a ne concentra atât de mult asupra programelor, încât fugim de cei pe care Dumnezeu ni-i scoate în cale. Sunt uimit cât de departe merg birocrațiile pentru a face schimbări în structurile bisericești, în loc să se focalizeze pe oameni. Nevoile personale au prea mare însemnătate, ca să te dedici rigidității vreunui program. Unii dintre noi credem că problema cu gestionarea nevoilor, în mod personal, este aceea că ele se pot înmulți ca iepurii.

În plus, programele există pentru a te împiedica să fii copleșit, nu? Greșit! „Mitul lucrării” care spune: „Ce faci pentru unul trebuie să faci pentru toți” este rețeta epuizării!” Domnul Isus Și-a petrecut o mare parte din timp împlinind nevoi personale. Și El a spus: „Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” Dar pentru asta trebuie să faci loc neprevăzutului în viața ta!

14 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Cheia lucrării misionarului

” Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă deci şi învăţi pe toate neamurile…”

Matei 28:18-19. KJV

Baza chemării misionare este autoritatea lui Isus Cristos, nu nevoia celor pierduţi. Noi suntem tentaţi să-L privim pe Domnul ca pe Unul care ne ajută în lucrarea pe care o facem pentru Dumnezeu. Dar Domnul nostru este Domn absolut, suveran şi suprem, peste ucenicii Săi. El nu spune că oamenii vor fi pierduţi pentru totdeauna dacă nu ne ducem la ei; El spune, pur şi simplu: „Duceţi-vă deci şi învăţaţi pe toate neamurile”. Cu alte cuvinte, „duceţi-vă pe baza revelaţiei cu privire la suveranitatea Mea; învăţaţi-i pe oameni şi predicaţi bazaţi pe o relaţie vie cu Mine”.

Atunci cei doisprezece au mers… la muntele unde le poruncise Isus să meargă” (v. 16). Dacă vreau să cunosc suveranitatea universala a lui Cristos, trebuie să-L cunosc eu însumi pe El şi să ştiu cum să fiu singur cu El; trebuie să-mi rezerv timp să mă închin Fiinţei al cărei nume îl port. „Veniţi la Mine” – acesta este locul unde trebuie să ne întâlnim cu Isus. Eşti trudit şi împovărat? Câţi misionari nu sunt aşa! Noi lăsăm aceste cuvinte minunate ale Suveranului universal al lumii pentru o discuţie de după strângere, dar ele sunt cuvintele pe care Isus le adresează ucenicilor Săi.

„Duceţi-vă…” A te „duce” înseamnă pur şi simplu a „trăi”. în Fapte 1:8 se află descrierea modului în care trebuie să mergem. Isus n-a spus: ..Duceţi-vă în Ierusalim, în Iudcea, în Samana”.ci: „Îmi veţi fi martori” în toate aceste locuri. El îşi asumă sarcina de a stabili unde să mergem.

„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…”-acesta este modul de a ne continua mersul în viaţa de fiecare zi. Nu contează unde suntem trimişi; Dumnezeu Se ocupă de aceasta.

„Nici unul dintre aceste lucruri nu mă clatină” (Fapte 20:24. KJV) Aşa trebuie să mergem până când vom pleca din această viaţă.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Rugaţi-vă neîncetat”. 1 TESALONICENI 5:17

 

Un grup de lucrători în via lui Dumnezeu, s-au întîlnit ca să discute despre unele locuri din Scriptură mai dificile. Printre altele, s-au întrebat cum se poate aplica îndemnul imperativ „Rugaţi-vă neîncetat”. S-au prezentat diferite păreri şi pînă la urmă, unul din ei a fost desemnat să scrie ceva în legătură cu aceasta, şi să fie citit la întîlnirea din luna următoare. O fată de serviciu care a auzit această propunere a exclamat: „Cum? O lună întreagă ca să se afle înţelesul acestui verset? Este unul din cele mai uşoare şi mai bune texte din Biblie!” Bine, bine, Maria, a spus un bătrîn lucrător, ce poţi tu să ne spui despre asta? Vrem să ştim cum ai înţeles-o tu. Te poţi tu ruga tot timpul?” „O, da domnule”. „Cum, cînd tu ai atîtea lucruri de făcut?” „Domnule, cu cît mai multe am de făcut, cu atît mai mult mă pot ruga.” Bine, Maria, spune-ne şi nouă cum faci? „Bine, domnule, a spus fata. Cînd mai întîi îmi deschid ochii dimineaţa mă rog: Doamne deschidemi ochii minţii mele. În timp ce mă îmbrac, mă rog ca să pot umbla îmbrăcată în haina neprihănirii dată de El; cînd mă spăl, mă rog ca Domnul să mă curăţească de orice întinare căpătată şi aceasta prin spălarea cu apă, prin Cuvînt; cînd muncesc, mă rog ca să mi se dea puterea necesară pentru ziua respectivă; cînd încep să aprind focul, mă rog ca Dumnezeu să aprindă în mine rîvna pentru El; în timp ce mătur casa, mă rog ca inima mea să fie curăţită de orice impuritate; cînd îmi pregătesc şi îmi iau masa de dimineaţă mă rog ca să fiu hrănită cu mana ascunsă şi cu laptele curat al Cuvîntului; cînt sînt ocupată cu copiii cei mici, privesc în sus la Dumnezeu ca la Tatăl meu şi mulţumesc pentru duhul de înfiere şi-L rog să mă ajute să fiu copilul Lui ascultător – şi aşa mai departe, toată ziua. Tot ce fac îmi procură gîndul necesar pentru rugăciune.

„Destul! Destul!” a strigat bătrînul. Iată cum se împlineşte Cuvîntul: „Ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor” (Mat. 11:25). „Mergi înainte, Maria”, a spus el, „roagă-te neîncetat.” În ce ne priveşte pe noi, fraţilor, să binecuvîntăm pe Domnul pentru lecţia aceasta, şi să nu uităm că El a zis: „El face pe cei smeriţi să umble în dreptate, El învaţă pe cei smeriţi, calea Sa” (Ps. 25:9).Studierea Bibliei e de folos dacă ne aduce o viaţă creştină adevărată. Pe unii acumularea de cunoştinţe doctrinare îi duce mai degrabă la mîndrie.Bune sînt întîlnirile pentru aprofundarea Cuvîntului lui Dumnezeu, dar dacă ea nu este făcută după rînduiala lui Dumnezeu, nu ne aduc nici un folos. Trăirea în dragostea pe care ne-o recomandă Domnul Isus înseamnă viaţă. Iată ce ne spune Scriptura despre Ezra: „Căci Ezra îşi pusese inima să adîncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni…” Iar apostolul Pavel apune: „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce ati văzut în mine, acestea să le faceţi” (Fii. 4:9). Domnul însuşi ne spune: „învăţaţi de la Mine”. Să urmăm pilda Lui şi în privinţa rugăciunii stăruitoare.A ne ruga neîncetat înseamnă a fi mereu într-un duh de rugăciune, avînd grijă să ridicam totdeauna „mîini curate”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii”.

Isaia 12:3.

Ce fericiri sunt oamenii care ştiu cum să scoată apă! Nu degeaba porunceşte Domnul Isus: „Învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu”. Oamenii sunt foarte diferiţi în felul lor şi sunt ispitiţi în moduri şi pe căi diferite. Deseori se întâmplă, când li se pare unora: „La mine nu este ceva în ordine, eu sunt aşa sau altfel” şi se gândesc la ispitele care le dau cel mai mult de lucru. De aceea spunem uşor că noi mai suntem aşa. Dar cel care crede aşa ceva, acela leapădă Numele lui Isus, acela nu mai socoteşte că: „Am murit odată cu Hristos față de păcat şi am înviat cu Hristos, viața Lui este viața mea”. Dar cel care înţelege să scoată cu bucurie apă din izvoarele mântuirii, prin faptul că se uită la ceea ce a făcut Isus, aceluia îi merge bine. Pot să vină îngrijorări de orice fel, că el poate să spună cu bucurie: „Isus se îngrijeşte de mine!” Astfel lucrează după cum crede că este mai folositor şi se încrede în Dumnezeu şi nu în bogăţia nesigură. Dacă ai deja ceva provizii, vine duşmanul şi spune: „Iată, ai ceva aici pentru zile când vei fi bătrân”. Dar este periculos dacă încrederea noastră nu se bazează numai pe Dumnezeu, ci şi pe Mamona. Există dar mulţi care frecventează Adunarea şi n-au de luptat împotrivă la nimic. Ei sunt într-o stare de mare indiferentă, ei nu sunt ispitiţi, deoarece ei nu-l observă pe duşman. Acesta este un lucru ciudat. Este foarte important să stăm în luptă: „Dacă credem, atunci vorbim: „Este nevoie să-l cunoaştem pe Satana şi să nu slujim lui Mamona şi să nu trăim, închinându-ne la idoli. Dar mulţi nu lasă ca Dumnezeu să le vorbească, iar alţii scot cu bucurie apă din izvoarele mântuirii şi sunt fericiţi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICIODATĂ RUŞINAT

De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Matei 10.32

Frumoasă făgăduinţă! Este o bucurie pentru mine să Îl mărturisesc pe Mântuitorul meu. Oricare ar fi fost greşelile mele, nu mă ruşinez de Domnul Isus şi nu mă tem să mărturisesc credinţa mea în jertfa Lui. Doamne, eu nu ascund deloc neprihănirea Ta în inima mea.Ce urmare plăcută îmi făgăduieşte versetul de mai sus, dacă eu Îl mărturisesc pe Domnul Isus. Prietenii mei mă părăsesc, vrăjmaşii mei se bucură de înfrângerile mele, dar Domnul nu îl va tăgădui niciodată pe slujitorul Său. Chiar de aici de pe pământ, Stăpânul meu recunoaşte că sunt al Lui şi-mi arată semnele dragostei Sale. Dar va veni o zi când eu va trebui să mă înfăţişez înaintea împăratului. Ce bucurie pentru mine să ştiu că Domnul Isus mă va legitima, zicând: „Acest om a crezut cu adevărat în Mine; el s-a învoit să primească batjocuri pentru Mine; îl recunosc că este al Meu.” Un om care a apărat pricina împăratului său, poate să fie înălţat de mâna Sa şi să fie încărcat cu onoruri. Dar aceasta este prea puţin faţă de slava nespus de mare de a fi recunoscut chiar de faţă cu Domnul Isus, împăratul ceresc. Oh, să nu mă ruşinez niciodată de Mântuitorul meu! Şi niciodată slăbiciunea mea să nu mă facă să mă mulţumesc cu liniştea unui om fricos sau cu un compromis cu lumea. Să mă ruşinez eu să-L mărturisesc pe Acela care făgăduieşte că şi El mă va mărturisi la rândul Său?

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

In toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Fil. 1,4.5.

Apostolul Pavel putea confirma că din prima zi a activității lui la Filipi până când a scris epistola către ei, filistenii au fost alături de el în răspândirea Evangheliei. Lucrarea a început-o apostolul Pavel. (Vezi Faptele Ap. 16.13-40). Această lucrare a început în chip tainic afară din oraș unde câteva femei se adunau pentru rugăciune și unde Domnul a deschis inima Lidiei în așa fel ca să creadă cele spuse de Pavel și Sila. Din cauza credinței aceștia au ajuns în închisoare dar Dumnezeu a lucrat cu putere asupra temnicerului încât prin harul Său a venit și el la credință. Aceasta a fost prima zi de mărturie în Filipi.”Până acum” de care vorbește apostolul în epistola lui, era iarăși un timp în care a stat în temniță dar de data aceasta la Roma. Deși se găsea în împrejurări foarte grele totuși apostolul vorbește în epistola către Filipeni despre bucurie mai mult ca oricând. în deosebi se bucura că filipenii lucrau neobosit pentru propășirea Evangheliei. După ce au auzit Evanghelia nu s-au mulțumit numai să savureze fericirea mântuirii ci au lucrat alături de Pavel pentru propășirea Evangheliei, „în apărarea și întărirea Evangheliei voi sunteți toți părtași aceluiași har.” (cap. 1 v.7). Ei au suferit pentru propășirea lucrării (cap. 1 v.29) se rugau pentru apostol și au luat parte la nevoile lui (4.15). Ce exemplu minunat sunt pentru noi acești filipeni, noi care obosim așa de ușor în lucrarea Domnului!

 

Orice slujbă neadevărată urmărește să lege sufletele de slujitor, în felul acesta este ridicat și slăvit slujitorul iar Dumnezeu dat la o parte sufletul rămânând fără o temelie dumnezeiască pe care să se poată odihni.

Orice slujbă adevărată urmărește dimpotrivă să lege sufletele numai de Dumnezeu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, vin la Tine în dimineaţa asta cu un simţământ de cădere spirituală. Curăţeşte-mă prin harul Tău şi restabileşte-mă în locurile cereşti, în Cristos Isus.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă.» 1 PETRU 5, 8-9

Această îmbărbătare a apostolului Petru ne avertizează să fim treji şi veghetori mai ales când tocmai am experimentat puterea biruinţei lui Isus. Exact acelaşi lucru îl spune şi apostolul Pavel în Efeseni 6, 10-11. El nu ne îndeamnă să luptăm cu toate forţele împotriva atacurilor devastatoare ale diavolului, ci mai degrabă ne porunceşte să fim tari în Domnul. Negăm prin aceasta lupta credinţei? Nu! Nu luptăm să ajungem la biruinţa lui Isus, ci luptăm din postura celui care beneficiază de ea! Cineva poate protesta însă în felul următor: dacă Satan a fost într-adevăr învins, de ce mai poate încă să acţioneze?

1. Pentru că biruinţa Mântuitorului divin trebuie dovedită lumii văzute şi nevăzute de către cei care cred în Isus Hristos.

2. Pentru că omul nu poate fi salvat decât prin decizia sa personală. El trebuie să aleagă între Isus şi Satan, între lumină si întuneric, între viaţă şi moarte.

3. Pentru că Dumnezeul cel sfânt şi suveran nu are nevoie să distrugă întunericul prin forţă.

Simpla existenţă a lui Dumnezeu şi darul dragostei Sale, Isus Hristos, lumina lumii, a împăcat omul cu Tatăl şi i-a luat diavolului toată puterea.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Christos Isus, Domnul meu. Filipeni 3:8

Cunoaşterea spirituală a lui Christos este o cunoaştere personală. Nu pot să-L cunosc pe Isus prin întâlnirea unei alte persoane cu El. Nu, trebuie să II cunosc eu însumi, trebuie să îl cunosc pe răspunderea mea. Ea este o cunoaştere inteligentă. Trebuie să îl cunosc pe El, nu din vise şi viziuni, ci aşa cum îl descoperă Cuvântul Său. Trebuie să cunosc natura Lui, Divină şi umană. Trebuie să cunosc îndatoririle Lui, atributele Lui, lucrările Lui, ruşinea Lui şi slava Lui. Trebuie să meditez la El până când ajung să pricep „împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea” şi să cunosc „dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:18-19). Trebuie să fie o cunoaştere afectivă. într-adevăr, dacă îl voi cunoaşte cât de puţin, îl voi iubi. O uncie de cunoaştere din inimă este mai preţioasă decât o tonă de învăţare cu mintea. Cunoaşterea noastră despre El trebuie să fie o cunoaştere mulţumitoare. Când îl cunosc pe Mântuitorul, mintea mea se umple până sus. Simt că am căpătat lucrul după care tânjeam. Isus spunea: „Eu sunt pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” (loan 6:35). În acelaşi timp, trebuie să fie o cunoaştere captivantă. Cu cât cunosc mai mult despre Prea Iubitul, cu atât vreau să aflu mai mult. Cu cât urc mai sus, cu atât mai înalte vor fi culmile care îmi cheamă paşii. Vreau să iau tot ce pot să iau. Ca şi comoara zgârcitului, aurul mă va face mai lacom. În concluzie, această cunoaştere a lui Christos Isus va fi cea mai fericită cunoaştere. De fapt, va fi atât de înălţătoare, încât mă va purta deasupra încercărilor, îndoielilor şi durerilor. Cât timp mă voi bucura de ea, voi fi mai mult decât „omul născut din femeie”, care „are viaţa scurtă, dar plină de necazuri” (Iov 14:1). Mă va înfăşură în nemurirea Mântuitorului veşnic viu, şi mă va încununa cu coroana de aur a bucuriei Sale. Vino, suflete, aşează-te la picioarele lui Isus şi învaţă de la El astăzi.

Seara

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia.

Romani 12:2

Dacă un creştin poate fi salvat în timp ce se conformează acestei lumi, va fi posibil numai prin foc. De o asemenea salvare trebuie să te temi înainte să o doreşti. Cititorule, vrei să părăseşti lumea aceasta în întunericul disperării, şi să intri în cer asemeni unui marinar naufragiat care urcă pe stâncile ţării sale ca să ajungă acasă? Atunci fii lumesc. Amestecă-te cu cei care iubesc banii, şi nu-L iubesc pe Dumnezeu (vezi Matei 6:24). Refuză să ieşi din tabără purtând ruşinea lui Isus (vezi Evrei 13:11-13). Sau vrei să ai cerul dedesubt şi deasupra? Vrei să „puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălţimea; și să cunoaşteţi dragostea lui Christos, care întrece orice cunoștinţă” (Efeseni 3:18-19)? Vrei să primeşti intrarea în bucuria Domnului tău? Atunci „ieşiţi din mijlocul lor, si despărţiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ceea ce este necurat” (2 Corinteni 6:17). Vrei să atingi „credinţa deplină” (Evrei 10:22)? Nu o poţi atinge dacă trăieşti împreună cu păcătoşii. Vrei să arzi de dragoste fierbinte pentru Dumnezeu? Dragostea ta va fi descurajată de interesele societăţii lumeşti. Poţi fi copil în har, dar nu poţi deveni un mare creştin, nu poţi fi un „om mare” (Efeseni 4:13) în Christos Isus, atâta timp cât te lepezi de principii şi faci afaceri cu lumea. Prietenia cu moştenitorii iadului este dăunătoare pentru un moştenitor al cerului. Un curtean care este prietenos cu duşmanii regelui trezeşte suspiciuni. Chiar şi cedările mici sunt periculoase. Spinii mici fac răni mari, moliile minuscule distrug hainele bune, iar frivolitatea şi neascultarea vor jefui credinţa de o mie de bucurii. Dacă eşti credincios, dar îţi compromiţi credinţa, nu ştii ce pierzi prin asemănarea ta cu lumea. Ea taie tendoanele puterii tale, şi te va face să cazi când trebuie să alergi. De aceea, pentru binele tău, şi pentru creşterea ta în har, dacă eşti creştin, fii creştin, şi deosebeşte-te de ceilalţi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate,şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini. (Fapte 12:7)

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu… Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au deslegat legăturile fiecăruia.(Fapte 16:25-26)

Aşa lucrează Dumnezeu. În cel mai întunecat ceas al nostru, El vine spre noi peste valuri, ca un înger care a venit în celula lui Petru când s-a ivit ziua execuţiei lui Petru. Şi când a fost gata spânzurătoarea pentru execuţia lui Mardoheu, insomnia împăratului a dus în cele din urmă la acţiunea lui în favoarea poporului favorit al lui Dumnezeu. (vezi Estera 6).Dragă suflete, s-ar putea să trebuiască să experimentezi tot ce poate fi mai rău înainte să fii eliberat, dar vei fi eliberat! S-ar putea ca Dumnezeu să te facă să aştepţi, dar El Îşi va aminti întotdeauna de promisiunea Lui şi va apare la timp ca să împlinească Cuvântul Lui cel sfânt care nu poate fi desfiinţat. F.B. Meyer

Dumnezeu are o simplitate în felul în care Îşi împlineşte planurile, şi totuşi are resurse potrivite pentru orice dificultate. Credincioşia Lui faţă de copiii Lui care se încred în El este fermă, şi El este neclintit în urmărirea scopurilor Sale. În viaţa lui Iosif, Îl vedem pe Dumnezeu lucrând printr-un om închis împreună cu Iosif, mai târziu printr-un vis, şi în final prin ridicarea lui Iosif din închisoare la poziţia de guvernator. Şi timpul petrecut de Iosif în închisoare i-a dat puterea şi fermitatea de care avea nevoie ca guvernator.Este întotdeauna mai sigur să te încrezi în metodele lui Dumnezeu şi să trăieşti după ceasul Său. Samuel Dickey Gordon

Dumnezeu în providenţa Sa are o mie de chei cu care deschide o mie de uşi diferite ca să-i salveze pe ai Săi, indiferent cât de disperată ar fi situaţia. Să ne facem cu credincioşie partea noastră, care este pur şi simplu să suferim pentru El, şi să punem partea lui Hristos asupra Lui şi s-o lăsăm acolo. George MacDonald

Dificultatea este de fapt atmosfera din preajma unui miracol, sau a unui miracol în faza lui iniţială. Totuşi dacă este să fie un mare miracol, situaţia înconjurătoare nu va fi doar o dificultate, ci o totală imposibilitate. Şi mâna copilului Său care se agaţă cu putere de El face dintr-o situaţie disperată o plăcere pentru Dumnezeu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 33.118

Încă o dată Domnul Se adresează slujitorului Său aflat în închisoare, pentru că din nou are revelaţii preţioase pe care să i le facă, invitândul totodată să se roage pentru a le obţine (v. 3; Amos 3.7). Dumnezeu este întotdeauna dispus să ne înveţe lucruri mari şi ascunse, pe care nu le cunoaştem, dar mai întâi ne invită să I le cerem.

Ieremia urmează să audă vorbinduise despre subiectul cel mai scump inimii lui: restaurarea poporului, după dezastrul ce se va abate asupra lui. În unele regiuni, în care pământul este arid, există sate întregi părăsite, ca urmare a depopulării zonelor rurale. Cu greu găseşti privelişti mai lugubre … Cu cât mai sinistră trebuie să fi fost dezolarea unei cetăţi precum Ierusalimul, devastat şi ars după exilul locuitorilor ei! (v. 10; vezi Neemia 2.13,14). Promisiunile lui Dumnezeu sunt însă categorice: bucuria şi viaţa vor umple din nou oraşul. Acestuia i se va da un nume nou: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 16), care ne aminteşte că nimeni nu va intra în cetatea cerească pe temeiul propriei lui dreptăţi. Totul se va baza acolo pe dreptatea lui Hristos. De asemeni, cele două familii prin care erau asigurate relaţiile poporului cu Dumnezeu, cea a împăraţilor şi cea a preoţilor, vor avea din nou reprezentanţi (v. 17,18).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Ioan 5:1-13

FAPTE – NU SENTIMENTE!

V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi… aveţi viaţă veşnică. 1 Ioan 5:13

Siguranţa mântuirii noastre trebuie să se întemeieze pe fapte şi nu pe sentimente. Emoţiile pot fi nestatornice şi înşelătoare. Apostolul Ioan scrie: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţă veşnică”. Domnul vrea ca noi să ne bizuim mai degrabă pe faptele înregistrate în Cuvânt pentru a avea siguranţa mântuirii decât pe sentimentele noastre schimbătoare.

Când George B. McClellan a fost desemnat general maior al armatei americane, a scris soţiei sale: „Nu mă simt cu nimic deosebit de felul în care m-am simţit ieri. Într-adevăr, nu mi-am pus încă noua uniformă. Sunt sigur, totuşi, că sunt comandantul armatelor Uniunii deoarece ordinul preşedintelui Lincoln dat în sensul acesta este chiar în faţa mea”.

Acceptând autoritatea cuvântului comandantului suprem, Mc- Clellan a fost încrezător de poziţia sa. In mod similar, toţi cei ce L-au primit pe Isus Cristos ca mântuitor pot să se încreadă cu desăvârşire în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, care spune că noi suntem Justificaţi prin credinţă” (Romani 5:1) şi am „trecut din moarte la viaţă” (1 Ioan 3:14).

Prietene, poţi spune: „…ştiu în cine am crezut. Si sunt încredinţat că El are putere să păzească ce l-am încredinţat până în ziua aceea?” (2 Timotei 1:12). Este un lucru minunat să ai deplină siguranţă că eşti destinat cerului. Poţi avea această încredere, bazându-te pe Isus Cristos, Cuvântul viu, şi pe Biblie, şi nu pe sentimentele tale oscilante.    – H.G.B,

Atât de dulce-i să te-ncrezi în Isus

Şi să-L crezi pe Domnul pe Cuvânt.

Eu stau pe făgăduinţele-I de sus –

Aşa vorbeşte Domnul” meu Cel Sfânt.    -Stead

 

Când cineva este în Cristos, este în siguranţă;
tot ceea ce poate să-i facă diavolul
este numai să-l îngrijoreze.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Coloseni 3.3

Apostolul accentuează responsabilitatea noastră, legată de faptul că suntem morți și înviați împreună cu Hristos. Fiind morți împreună cu El, nu trebuie să acționăm ca și cum am fi încă vii în această lume (Coloseni 2.20). Noi trecem prin aceleași etape prin care Hristos a trecut. El a murit față de această scenă și nu mai are niciun loc în ea; El este, în ce privește lumea aceasta, un om mort. De aceea și noi ne începem viața creștină luându-ne locul în moarte. Suntem îngropați cu Hristos în botez (Coloseni 2.12), iar Dumnezeu ne socotește morți. De aici izvorăște responsabilitatea noastră de a umbla conform acestui adevăr, de a da morții mădularele noastre care sunt pe pământ (Coloseni 3.5). Scriptura ne învață că Dumnezeu ne-a asociat atât de complet cu Hristos, încât ne socotește împreună cu El morți față de păcat (Romani 6), morți față de lege (Romani 7) și morți față de lume (Galateni 6). Prin urmare, credința acceptă această socotire ca fiind adevărată. Prin moartea și învierea lui Hristos, noi am fost scoși din această scenă și introduși într-un loc nou, iar acest lucru s-a făcut atât de complet, încât se poate spune despre noi că nu mai suntem în firea păcătoasă, ci în Duhul, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi (Romani 8.9).

Viața noastră deci nu este aici, nici nu poate fi, căci suntem morți, ci este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Ce binecuvântare ar fi dacă am accepta consecințele depline ale acestui adevăr! Ce câștig imens am avea, dacă ne-am începe viața creștină acceptând moartea asupra a tot ceea ce suntem de la natură și asupra a tot ceea ce este în jurul nostru! Cum am fi ridicați deasupra împrejurărilor noastre, dacă doar am privi dincolo de ceea ce se vede, către locul unde Se află Hristos, amintindu-ne că viața noastră este acolo, că El Însuși este viața noastră!

E Dennett

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos …
Efeseni 2.4,5

Din moarte la viață

Experiența, prin care a trecut Mel Trotter, este specifică fiecărui om. Sentința biblică este categorică pentru toți oamenii: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23). Fiecare om ar putea striga: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?” (Romani 7.24). Toate încercările omului de a-și schimba natura se vor dovedi fără niciun rezultat. Profetul Ieremia întreabă: „Poate un etiopian să-și schimbe pielea, sau poate un pardos [leopard] să-și schimbe petele? Tot așa, ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?”.

Toți oamenii, care doresc să treacă din moarte la viață, trebuie să vină la Mântuitorul care nu obosește iertând. El dăruiește o natură nouă celor care-L primesc ca Salvator al lor personal: „Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ezechiel 36.26). Un astfel de om cu o natură nouă poate să se depărteze de alcool ca și de orice păcat. Un astfel de om a trecut din moarte la viață, adevărata viață veșnică. Ce mare este dragostea lui Dumnezeu față de oameni! Cunoaște și cititorul această dragoste?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM TE DESCURCI, FRATE SLUJITOR? (1)

„Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una… nu… se duce să caute pe cea rătăcită?” (Matei 18:12)

     Într-o parabolă spusă de Mântuitorul, când un călător a fost jefuit și lăsat să moară pe drumul Ierihonului, Domnul a adăugat: „un preot și un Levit au trecut înainte pe alături” (Luca 10:31-32). Sună rece, nu-i așa? Dar dacă l-au ignorat pe bărbat pentru că se grăbeau să nu întârzie la un studiu biblic sau la o întâlnire de comitet, și nu din cauza lipsei de compasiune?! Ar fi avut vreo scuză? Un slujitor scrie: „Această pildă nu m-a marcat decât după ani petrecuți în lucrare. Am trecut pe lângă atât de mulți oameni cărora le-ar fi prins bine ajutorul meu, dar fiindcă am fost prea implicat în programele bisericii, viețile distruse de pe marginea drumului n-au avut loc în agenda mea. Dragostea nu se referă la eficiență; ea nu poate fi programată. Acest om rănit nu ar fi putut aștepta trei săptămâni ca să obțină o programare, sau ca samariteanul să pornească o lucrare de îngrijire a victimelor asemenea lui”.

Experiențele cu beneficiile cele mai mari rareori apar în pachețele strălucitoare. Ele se găsesc în întâlniri neașteptate și în momentele critice din viețile oamenilor. De fapt, unii care nu-și mai amintesc despre ultima ta predică își amintesc în detaliu ce le-ai spus când i-ai vizitat la spital sau când v-ați întâlnit la o cafea anul trecut – pentru că în acele ocazii au fost atinși sau ajutați în mod personal. Nimic dintr-o lucrare nu este mai ispititor decât să crezi că munca ta în slujba mulțimilor îți justifică ignorarea celor ce pot fi atinși numai personal.

Domnul Isus a spus: „Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una, nu se duce să caute pe cea rătăcită?” Când Petru a spus: „Doamne, știi că Te iubesc!”, Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele!” (Ioan 21:16) Astăzi, El îți spune și ție aceste cuvinte, slujitorul Domnului!

13 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Descurajarea individuală şi creşterea personală

Moise a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. Exod 2:11

Moise a văzut oprimarea poporului său şi a fost sigur că el era cel care trebuia să-1 elibereze; plin de o dreaptă indignare în duhul său, a început să facă dreptate. După prima lovitură pentru Dumnezeu şi pentru dreptate. Dumnezeu a permis ca Moise să ajungă într-o stare de descurajare totală şi l-a trimis în deşert să păzească oile timp de patruzeci de ani. La sfârşitul acelei perioade, Dumnezeu i S-a arătat lui Moise şi i-a spus să meargă şi să elibereze pe poporul Său, dar Moise I-a răspuns: „Cine sunt eu, ca să mă duc?” (Exod 3:10-11). La început Moise a înţeles că el era omul care trebuia să elibereze poporul, dar mai întâi a trebuit să fie pregătit şi disciplinat de Dumnezeu. El. ca individ, a avut dreptate, dar n-a fost omul potrivit pentru acea lucrare până când n-a învăţat să aibă comuniune cu Dumnezeu.

Poate că avem viziune de la Dumnezeu şi o înţelegere foarte clară a voii Lui şi trecem la treabă, dar apoi vine ceva echivalent celor patruzeci de ani în pustie ai lui Moise, ca şi cum Dumnezeu ar fi părăsit acea idee cu totul; când ajungem cu totul descurajaţi. Dumnezeu Se întoarce şi reînvie chemarea, iar noi suntem cuprinşi de tremur şi întrebăm: „O. Dar cine sunt eu ca să mă duc? „Trebuie să învăţăm primul mare pas al lui Dumnezeu: „Eu sunt cel ce sunt te trimite”. Trebuie să învăţăm că efortul nostru individual pentru Dumnezeu este o impertinenţă; individualitatea noastră trebuie să fie arsă de relaţia personală cu Dumnezeu (vezi Matei 3:17). Noi ne fixăm atenţia asupra perspectivei individuale a lucrurilor; avem viziunea – „Ştiu că asta vrea Dumnezeu să fac”, dar n-am învăţat să intram în ritmul lui Dumnezeu. Dacă treci printr-o perioadă de descurajare, urmează o mare creştere personală.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” ROMANI 7:24

Iată strigătul, adeseori neexprimat, al copilului lui Dumnezeu, În măsura în care dorinţa după sfinţenie se întăreşte tot mai mult în inima lui, cu hotărîrea fermă de a trăi, în realitatea vieţii care este în Domnul Isus Hristos, el suspină din adîncul inimii după o astfel de izbăvire: O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi…! Este deci vorba de strigătul unui om neprihănit prin credinţă, dar care realizînd prin Duhul Sfînt poziţia lui în Hristos, poate să se schimbe şi să spună cu mare bucurie: „Mulţumesc lui Dumnezeu că nu este nici o condamnare pentru mine căci sînt în Domnul Isus Hristos.

Cugetul nostru cunoaşte eficacitatea sîngelui răscumpărător; dar, deşi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, noi simţim totuşi o adîncă nevoie după sfinţenia care întîmpină împotrivire în firea noastră veche; cele două firi se împotrivesc una alteia, şi această luptă îl face pe cel credincios să strige: „O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi”? Care este pricina înfrîngerilor şi căderilor noastre? Omul vechi – viaţa personală – care vrea să slujească lui Dumnezeu dar pe care El nu-l poate folosi. Suspinăm cînd constatăm lipsurile în mărturia noastră creştină, în caracterul şi temperamentul nostru; sîntem desnădăjduiţi şi privirile noastre se îndreaptă întruna spre noi înşine pentru că încă n-am realizat că viaţa noastră proprie nu poate să fie „creştină”.Începem ziua cu noi înşine şi aşa o sfîrşim. În felul acesta tot ce gîndim şi vrem să facem intră în legătură, nu cu Domnul Hristos, ci cu eul nostru. Totuşi, în slavă, Marele nostru Preot ne cunoaşte deplin. El aude strigătele şi mărturisirile noastre cele mai intime. El vrea să răspundă la ele şi să îndrepte starea noastră. Dumnezeu să fie binecuvîntat că nu ne lasă fără ajutor, dacă, fără a striga disperaţi ca creştinul din Romani 7 ne recunoaştem neputinţa firii vechi.Prin legea Duhului de viaţă în Isus Hristos, noi putem fi izbăviţi de viaţa personală, egoistă care pînâ în prezent a fost centrul fiinţei noastre, pentru a ne face să găsim în Domnul Isus un centru cu totul nou. Firea noastră veche trebuie să fie răstignită împreună cu Domnul Hristos, crucea fiind singurul loc pe care-l merită; abia atunci intrăm într-o viaţă cu adevărat nouă şi cu o orientare cu totul nouă. Schimbarea aceasta de regim începe la Golgota dar îşi află plinătatea în învierea împreună cu Mîntuitorul nostru care ne face să cunoaştem această înflorire în viaţa din Dumnezeu. În momentul ispitei să ne afirmăm poziţia noastră şi să zicem: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul nostru!” El este Acela care ne izbăveşte şi ne izbăveşte ASTĂZI!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn pentru noi” Psalm 46:7

Aceasta este o cântare a fiilor lui Core. Se merită să imităm această cântare. Căci acelora care cântă această cântare nu li se poate întâmpla nicio nenorocire. Sunt oameni care-L iubesc pe Dumnezeu şi acelora toate lucrurile lucrează împreună spre binele lor. Nu observăm niciun pic de murmur nici măcar în necazuri mai mari. Pentrucă ei cântă: „Dumnezeu este tăria noastră, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”. Și pentrucă l-au experimentat pe Dumnezeu în necazuri, pot să continuie: „De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar răsturna pământul şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor, chiar dacă valurile mării ar urla şi ar spumega şi s-ar ridica până acolo încât să se cutremure munţii”. Aceasta ar cutremura pe mulţi. „Dar este un râu ale cărui pâraie înveselesc cetatea lui Dumnezeu”. Acesta este Ierusalimul cel nou, Mireasa Mielului.; acestea sunt sufletele în care locuieşte Dumnezeu şi aceia să rămână veseli, ca unii din care curg izvoare de apă vie. Şi pentrucă Dumnezeu locuieşte în ei vor rămânea tari, fiindcă Dumnezeu îi ajută întotdeauna, la timpul potrivit, încă de dimineaţă. Și ei strigă: „Veniţi şi priviţi lucrările lui Dumnezeu, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ!” Dacă privim înapoi ce minuni a făcut Domnul în Egipt, cum a condus pe poporul Lui cu mână puternică, afară din Egipt, cum i-a făcut cale prin Marea Roşie, cum i-a înnecat tot acolo pe egiptenii care i-au urmărit şi cum a izgonit popoarele din Canaan dinaintea poporului Său Israel, astfel putem vedea cum îi poate Dumnezeu prăbuşi şi cum îi poate ajuta pe cei credincioşi. Copiilor Lui, El le este un turn de scăpare. De aceea nu trebuie să ne temem, pentrucă El este un turn de scăpare. Slăvit să-I fie Numele Său cel Sfânt!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DACĂ, ŞI O ÎNTREITĂ PROMISIUNE

Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. 2 Cronici 7.14

Noi care chemăm Numele Domnului, putem să ne rătăcim şi noi. Dar ce har din partea Dumnezeului nostru că El este gata să ne ierte. Dacă am rătăcit, să alergăm la tronul harului ca să căpătăm iertarea. Dar mai întâi trebuie să ne smerim. Nu trebuie să fim smeriţi pentru faptul că mai putem păcătui, după ce am primit atâtea binecuvântări prin dragostea Lui? Doamne, ne plecăm în ţărână în faţa Ta, căci îţi mărturisim necredinţa şi vina noastră. Oh, grozăvie a păcatului! Grozăvie de şapte ori mai mare din partea fiinţelor pe care El le-a favorizat atât! Să ne rugăm ca să căpătăm har şi să fim curăţaţi şi izbăviţi de puterea păcatului. Doamne, ascultă-ne şi astăzi şi nu lepăda strigătul nostru!

În rugăciunea noastră, să căutăm faţa Domnului, dacă El ne-a lepădat din cauza greşelilor noastre şi să-L rugăm stăruitor să vină din nou la noi. Doamne, priveşte-ne prin Fiul Tău Isus şi iută-te din nou cu plăcere la slujitorii Tăi. Totodată să ne abatem de la rău; Dumnezeu nu poate să se întoarcă spre noi decât atunci când noi ne vom întoarce de la păcat. Şi abia atunci vom primi întreita asigurare de a fi ascultaţi, iertaţi şi vindecaţi. Tatăl nostru, dă-ne aceste haruri, pentru dragostea Domnului Isus!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Păziți-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, și să le facă lumea plecăciuni prin piețe; ei umblă după locurile dintâi în sinagogi, și după locurile dintâi la ospețe. Luc. 20,26.

După ce Domnul Isus a avut o întrevedere cu cărturarii, s-a apropiat de ucenici și i-a avertizat asupra stării lor morale. Deși cărturarii aveau un mare renume, nu au putut să-L prindă cu vorba pe Domnul Hristos. Dar El i-a făcut să tacă prin întrebările puse, mai ales când i-a întrebat dacă Hristos este fiul lui David, cum de David îl numește Domn. David nu l-a văzut pe Domnul dar L-a recunoscut, pe când ei îl vedeau și totuși nu L-au primit. în capitolul 14, Domnul Hristos i-a învățat adevărul că cine se înalță va fi smerit iar cine se smerește va fi înălțat. Ce mult S-a coborât Domnul Isus încât s-a putut spune despre El: „Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.” In schimb la farisei și la cărturari era un țel cu totul diferit. Ei însuși se înălțau și așteptau plecăciuni de la oameni. De aceea Domnul le-a promis grele și aspre judecăți. Tendința de ridicare stă în strânsă legătură cu natura omenească și de aceia nu era numai pentru ucenici o primejdie ci și pentru noi. Și pentru noi e valabilă avertizarea: „Păziți-vă.” In ucenici regăsim chipul nostru. De exemplu când mergeau drumul spre Ierusalim, iar Domnul mergea să sufere și să moară, ei se certau pentru primul loc. Mama fiilor lui Zebedei cerea de la Domnul ca fiii ei să șadă unul la dreapta și altul la stânga Lui. Oare nu se arată aici tocmai ceea ce este în inima noastră?

Uneori cerem ceva și cerem pentru satisfacerea poftelor noastre, ale firii pământești. De aceea să lăsăm Duhul Sfânt să ne călăuzească ce să cerem. Domnul să ne ferească de a cere ceva care nu este pentru proslăvirea Sa.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, sporeşte-mi siguranţa că exist în conştiinţa Ta, şi nu că Tu exişti în a mea. „Căci în toată lumea nu este nimeni în afară de Tine, Dumnezeul meu, nu este nimeni în afară de Tine.”

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.» EVREI 7,25

Îşi poate pierde mântuirea un copil al lui Dumnezeu? Cel născut din nou prin credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos pe crucea de pe Golgota este pecetluit cu Duhul Sfânt, care este un zălog al salvării. Duhul Sfânt ne revelează adevărul complet al mesajului Cuvântului lui Dumnezeu. Un om care a primit Duhul Sfânt este salvat pe veci. Domnul Isus spune cu fermitate că nimeni nu-I va smulge oile din mâini: «nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu» (loan 10,29). Se pune totuşi întrebarea: ce se întâmplă dacă în minunata poziţie de copil mântuit al lui Dumnezeu totuşi păcătuiesc? loan răspunde: «dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Avocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor), pe Isus Hristos, Cel neprihănit» (1 loan 2,1). Cel născut din nou este eliberat de păcat şi de puterea acestuia, dar nu şi de prezenţa şi de atacurile lui. Biblia ne avertizează cu toată seriozitatea că prin păcate neştiute putem pierde cea de-a «doua sfinţire». Prima sfinţire o reprezintă viaţa veşnică în gloria cerească, dar cea de-a doua este răsplata pe care o primim. Această a doua sfinţire, «cununa» sau «moştenirea», o primim numai prin dedicare totală lui Isus.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă.

2 Corinteni 7:10

Calea adâncă şi spirituală pentru păcat este lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Pocăinţa este o floare rară, şi nu creşte în grădina lumii. Perlele cresc natural în scoici, dar pocăinţa nu se arată niciodată în sufletul păcătosului dacă Duhul Sfânt nu lucrează în el. Dacă ai o părticică de ură adevărată faţă de păcat, o ai fiindcă ţi-a dat-o Dumnezeu, fiindcă spinii naturii umane nu produc nici o singură smochină. „Ce este născut din carne, este came” (loan 3:6). Adevărata pocăinţă se referă direct la Mântuitor. Când ne pocăim de păcate, trebuie să avem un ochi îndreptat la ele şi unul la cruce. Ar fi încă şi mai bine dacă ne-am aţinti amândoi ochii la Christos şi am vedea fărădelegile noastre în lumina iubirii Lui. Adevărata durere pentru păcat este mai ales practică. Nici un om nu poate spune că urăşte păcatul dacă trăieşte în el. Căinţa ne face în stare să vedem răul păcatului, nu doar în teorie, ci practic – aşa cum un copil care se frige se teme de foc. Vai de el ca un om care a fost jefuit de curând şi acum tremură de frica hoţilor. II vom ocoli – îl vom ocoli în toate – nu numai în lucrurile mari, ci şi în cele mici, aşa cum oamenii ocolesc viperele, care nu sunt şerpi atât de mari. Adevărata durere pentru păcat ne va face să ne stăpânim cu mare atenţie limba, ca să nu spunem un cuvânt greşit Vom fi foarte atenţi la acţiunile noastre zilnice, ca să nu păcătuim cu ceva. Vom încheia fiecare zi cu dureroasa mărturisire a rieîmplinirilor noastre, şi ne vom trezi în fiecare climineaţă cu rugăciuni fierbinţi, pentru ca Domnul să ne păzească şi să nu păcătuim împotriva Lui. Pocăinţa sinceră este continuă. Credincioşii se pocăiesc până în ultima lor zi. Durerea lor pentru păcat nu este intermitentă. Orice altă durere încetează cu timpul, dar această durere

creşte odată cu noi, şi este atât de dulce şi de amară încât îi mulţumim lui Dumnezeu fiindcă ne îngăduie să suferim până vom intra în odihna veşnică.

Seara

Dragostea este tare ca moartea.

Cântarea Cântărilor 8:6

A cui poate fi această dragoste, mai puternică decât distrugătoarea rasei umane, biruitoarea regilor? Nu sună ca o ironie dacă o aplic la dragostea mea pentru Domnul Isus, săracă, slabă şi lipsită de viaţă? Eu II iubesc, şi poate că, prin harul Său, aş putea chiar să mor pentru EL Totuşi, dragostea mea, în sine, nu poate îndura o zgârietură sau o julitură, darmite moartea. Cu siguranţă că textul vorbeşte despre dragostea Prea Iubitului meu — dragostea lui Isus, neasemuitul Iubitor al sufletelor. Dragostea Lui a fost într-adevăr mai tare decât cea mai teribilă moarte, fiindcă a îndurat triumfătoare încercarea crucii. A fost o moarte chinuitoare, dar dragostea a supravieţuit chinului. A fost o moarte ruşinoasă, dar dragostea a dispreţuit ruşinea. A fost o moarte pedepsitoare, dar dragostea a purtat fărădelegile noastre. A fost o moarte părăsită, singuratică, de la care Tatăl ceresc şi-a întors faţa, dar dragostea a îndurat blestemul şi a fost slăvită mai presus de toate. Nu a existat niciodată o asemenea dragoste, sau o asemenea moarte. A fost un duel disperat, dar dragostea a câştigat victoria. Ce mai ai de spus, inimă? Nu ai nici o emoţie contemplând o asemenea afecţiune cerească? Ba da, Doamne, tânjesc şi doresc să simt dragostea Ta arzând ca un cuptor înăuntrul meu. Vino şi aprinde focul sufletului meu.

Aş vrea să am o mie de vieţi curate

Şi să le dăruiesc pe toate, imediat

In schimbul unei picături vărsate

Din sângele ce-a curs pentru păcat!

De ce să nu II iubesc şi eu pe Isus cu o dragoste „tare ca moartea”? El o merită, iar eu o doresc. Martirii au simţit o asemenea dragoste, şi ei erau came şi sânge De ce să nu o simt şi eu? Ei şi-au jelit slăbiciunile, totuşi slăbiciunea lor a fost transformată în putere Harul le-a dăruit o statornicie neclintită. Acelaşi har este valabil pentru mine. Isus, Iubitul sufletului meu, toarnă din dragostea Lui, dragoste „tare ca moartea” în inima mea în seara aceasta.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu vă îngrijoraţi de nimic. (Filipeni 4:6)

Îngrijorarea n-ar trebui să se găsească niciodată într-un credincios. În ciuda mărimii, a dimensiunii şi a diversităţii încercărilor, suferinţelor şi dificultăţilor noastre, îngrijorarea n-ar trebui să existe sub nici un motiv. Aceasta pentru că avem un Tată în ceruri care este atotputernic, care Îşi iubeşte copiii aşa cum Îl iubeşte „pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16), şi a cărui bucurie şi plăcere deplină este să-i ajute permanent în orice situaţie. Ar trebui să luăm aminte la Cuvântul Său, care spune: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri”.

„În orice lucru” – nu doar când ne-a luat foc casa sau când partenerul nostru de viaţă şi copiii noştri iubiţi sunt grav bolnavi, ci chiar şi în cele mai mici probleme ale vieţii. Trebuie să aducem toate lucrurile la Dumnezeu – lucruri mici, lucruri foarte mici, chiar şi lucrurile pe care lumea le numeşte banale. Da, trebuie să aducem orice lucru, trăind întreaga zi într-o sfântă părtăşie cu Tatăl nostru ceresc şi cu scumpul nostru Domn Isus. Ar trebui să ne dezvoltăm un fel de instinct spiritual, care să ne facă să ne întoarcem imediat spre Dumnezeu când o grijă nu ne lasă să dormim noaptea. În timpul acestor nopţi fără somn, ar trebui să vorbim cu El, aducând diversele noastre probleme înaintea Lui, indiferent cât de mici ar fi. Vorbeşte de asemenea cu Domnul despre orice încercare cu care te confrunţi sau despre orice dificultate pe care o ai în familia ta sau în viaţa profesională.

„Prin rugăciuni şi cereri” – cerând cu stăruinţă, perseverând şi răbdând, şi aşteptând, aşteptând, aşteptându-L pe Dumnezeu.

„Cu mulţumiri” – punând întotdeauna o bună temelie. Chiar dacă n-avem posesiuni, există un lucru pentru care putem fi mulţumitori întotdeauna – că El ne-a scăpat de iad. De asemenea putem să-I mulţumim că ne-a dat Cuvântul Său sfânt, Duhul Său Sfânt, şi cel mai preţios dar dintre toate – pe Fiul Său. De aceea când luăm în consideraţie toate acestea, avem foarte multe motive să-I mulţumim. Fie ca acesta să fie ţelul nostru!

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). Aceasta este o binecuvântare atât de minunată, de autentică şi de scumpă încât ca s-o cunoşti cu adevărat, trebuie s-o experimentezi, pentru că ea „întrece orice pricepere”.

Să punem la inimă aceste adevăruri, umblând în ele instinctiv, astfel încât rezultatul să fie vieţi care-L glorifică pe Dumnezeu mai mult decât înainte.

George Mueller, din O viaţă de încredere

Cercetează-ţi inima de câteva ori pe zi, şi dacă găseşti ceva care îţi tulbură pacea, adu-ţi aminte să faci paşii potriviţi ca să restabileşti liniştea.

Francis de Sales

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 32.1628 şi 3644

Şi astăzi, când cineva cumpără un teren sau o casă, trebuie să îndeplinească o serie de formalităţi înaintea notarului şi a autorităţilor, în urma cărora noul cumpărător primeşte un act oficial, care dovedeşte calitatea lui de proprietar. Ieremia va păstra cu grijă actele sale de proprietate asupra ogorului (v. 14). Prin „Cuvântul harului Său”, Dumnezeu garantează copiilor Săi „moştenirea între toţi cei sfinţiţi” (Fapte 20.32). Şi noi putem afirma împreună cu Pavel: „Sunt convins că El poate să păzească ce Iam încredinţat pentru ziua aceea” (2 Timotei 1.12). De altfel, acest sfârşit al împărăţiei lui Iuda seamănă destul de bine cu imaginea din zilele celei dea doua Epistole către Timotei. În mijlocul ruinei, Ieremia, singur şi întemniţat, asemeni apostolului, ştie în Cine a crezut şi către Domnul se înalţă rugăciunea lui (v. 1625). El pune în antiteză necazul prezent cu binecuvântările de altădată, cunoscând puterea cea mare a Domnului (v. 17), îndurarea Lui (v. 18) şi măreţia sfatului Său (v. 19; comp. cu 2 Timotei 1.7). „Pentru Tine nimic nu este prea greu” – poate spune el (v. 17). Aceasta este ceea ce, în frumosul Său răspuns, Dumnezeu îi confirmă profetului – şi, de asemeni, ne confirmă nouă (v. 27; comp. cu Matei 19.26).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Evrei 11:30-40

ESTE CREDINŢA TA VIZIBILĂ?

Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit. Evrei 11:39

Credinţa lui Arthur şi Wilda Matthews, misionarii din nordul Chinei, a fost o credinţă autentică. Au fost luaţi captivi de către comunişti dar ei şi-au dat seama că acest fapt le dădea ocazia să-şi pună în practică ceea ce spuseseră chinezilor ani de zile – că Dumnezeu este credincios şi că El merită toată încrederea noastră. Ştiau că modul cum vor răspunde în timpul schingiuirilor, ori va confirma ori va nega mărturisirea lor de până atunci. După o vreme de captivitate, au fost eliberaţi. Când s-au reîntors la ai lor, au descoperit că faptul că rămăseseră tari în timpul cât fuseseră
încarceraţi, le-a adus o nouă putere şi eficacitate în tot ce mărturisiseră până atunci. Creştinii din acea regiune a Chinei au văzut clar în credinţa soţilor Matthew o credinţă reală. Ceea ce spuseseră cu buzele a fost verificat de vieţile lor.

Dacă vrei sâ fii un martor roditor pentru Dumnezeu, realizarea
faptului că nu trebuie numai să vorbeşti despre Isus ci să te şi încrezi în El în timpul încercărilor, are o importanţă vitală. Nimic nu demonstrează mai clar adevărul mărturiei noastre verbale pentru Cristos, ca o viaţă plină de roada Duhului însuşi, caracterul lui Isus – care se poate vedea. Dacă ai numai o mică ocazie să-i prezinţi cuiva Evanghelia, poţi încă să-i fii de folos lui Dumnezeu. Comportamentul tău creştin, răspunsul la problemele cu care eşti confruntat, şi purtarea de grijă din dragoste, interesul pe care-l ai poate avea un impact uimitor în vieţile oamenilor cu care vii în contact. Dacă o viaţă sfântă susţine cuvintele mărturiei tale, atunci credinţa ta se va vedea.    – P.R.V.

Un creştin mai degrabă se vede

Decât se-aude când vorbeşte.

Mai degrabă după fapte-l voi crede

Prin viaţă văzând cum păşeşte.    – Herrell

Oamenii se pot îndoi de cuvintele tale, dar vor crede ceea ce faci

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Să ne apropiem cu inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței.
Evrei 10.22

El îl aduce pe Avraam în țara Canaan, apoi începe să-i conducă gândurile către o altă țară. Avraam stă aproape de Dumnezeu și este așezat pe un loc al credinței suficient de înalt de unde să poată vedea că țara este încă în întregime înaintea lui. Domnul i Se descoperă într-o stare de comuniune, îi vorbește și îi face cunoscut planurile Sale; iar Avraam I se închină. Acest lucru îl face Dumnezeu și cu noi; ne face creștini, ne aduce în țara promisă și ne arată că ea încă se află în întregime înaintea ochilor noștri. Acum nu este timpul pentru odihnă. Ochii noștri văd tot mai limpede căile lui Dumnezeu și avem privilegiul de a fi străini și călători împreună cu Dumnezeu; și vom fi străini și călători până când vom ajunge în casa Tatălui.

Iubiți frați, cum stau lucrurile cu voi în această privință? Puteți să spuneți: «Casa mea este casa Tatălui, iar inima mea este acolo»? Puteți afirma cu toată inima: «Nu am nicio casă până când nu voi ajunge acolo, și nici nu vreau vreuna în afară de ea»? Nu există nimic nepotrivit între noi și Dumnezeu, niciun nor, niciun păcat; altminteri, Hristos nu S-ar putea afla acolo la dreapta Lui, iar El Se află acolo tocmai pentru că a înlăturat orice păcat. Se odihnește deci sufletul vostru doar pe lucrarea și pe Persoana Domnului Isus? Domnul să ne dea harul să credem mărturia Lui și să ne încredem în puterea Sa!

Este una dintre trăsăturile credinței ca ea să se bazeze pe Dumnezeu, nu numai în ciuda dificultăților, ci în ciuda imposibilităților. Credința nu se preocupă cu mijloacele pe care le-ar putea folosi Dumnezeu, ci se bazează pe promisiunea Lui. Pentru omul natural, credinciosul poate părea lipsit de înțelepciune; totuși, din momentul în care totul devine o chestiune de mijloace care să-l scoată pe om din impas, nu mai este Dumnezeu cel care lucrează. Nu mai este lucrarea Lui acolo unde sunt căutate diverse mijloace pentru rezolvarea dificultăților. Credința se raportează numai și numai la voia Lui. Astfel, ea nu se preocupă nici cu mijloacele, nici cu împrejurările; cu alte cuvinte, nu se sfătuiește cu carnea și cu sângele. Să nu uităm niciodată că, atunci când lucrurile sunt cu putință la om, nu mai este nevoie de credință, fiindcă nu mai este nevoie de energia Duhului. Creștinii lucrează mult și realizează puțin – de ce?

J N Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Dumnezeu, Mântuitorul nostru … ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui …
Tit 3.4,5

Din moarte la viață

Încercând să-și tragă picioarele prin viscolul de afară, Trotter se îndreptă spre lacul Michigan, ca să-și înece acolo durerile pentru totdeauna. Trecând de clădirile întunecate de pe strada Van Buren, Trotter se împiedică. Un tânăr ieși pe ușa singurei case luminate și îl ajută să se ridice, invitându-l înăuntru. Trotter îl urmă. Tânărul îl așeză într-o cameră caldă, plină cu oameni abandonați. Supraveghetorul misiunii, pe nume Harry Monroe, se simți îndemnat să se roage cu voce tare: „O, Dumnezeule, mântuiește-l pe acest sărman om!”.

Apoi Harry expuse povestea vieții sale înainte de a-L întâlni pe Hristos. „Isus te iubește, și eu la fel. El vrea să te mântuiască chiar în seara aceasta. Spune-i Mântuitorului că vrei să-i dai un loc în inimă”, zise predicatorul. Trotter acceptă sfatul. Ceva în sufletul său se mișcase. În acel moment, lanțurile alcoolismului și ale disperării căzură. De atunci, totul s-a schimbat în viața lui Trotter. El a trecut de la moarte la adevărata viață, dar nu prin faptele lui, ci prin îndurarea lui Dumnezeu. Apoi a slujit timp de patruzeci și trei de ani celor care îi întâlnea pe străzi la fel cum a fost el. Trotter este un exemplu pentru mulți care au fost robiți de păcat și au fost eliberați.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

BENEFICIILE CITIRII CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

„Cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele…” (Ieremia 15:16)

     Dumnezeu le promite anumite lucruri celor ce petrec timp în fiecare zi ca să-L cunoască prin Cuvântul Său.

Să ne uităm la câteva dintre ele:

1) Bucurie. „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oștirilor.”

2) Putere. „Acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.” (Faptele Apostolilor 20:32)

3) Pace. „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nicio nenorocire.” (Psalmul 119:165) „De ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu…” (Isaia 48:18)

4) Stabilitate. „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.” (Psalmul 16:8-9)

5) Izbândă. „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” (Iosua 1:8)

6) Rugăciuni ascultate. „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15:7)

Așadar: bucurie, putere, pace, stabilitate, izbândă, rugăciuni ascultate – sunt lucruri pe care și le dorește toată lumea. Le cauți și tu? Ei bine, le ai la îndemână! Dumnezeu a promis că ți le va da când petreci timp cu El, în Cuvântul Său, în fiecare zi.

12 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Umblarea în pas cu Dumnezeu

Enoh a umblat cu Dumnezeu. Genesa 5:24

Testul vieţii creştine şi al caracterului unui om nu este ceea ce face el în momentele excepţionale din viaţă, ci ceea ce face în momentele obişnuite, atunci când nu există nimic extraordinar sau palpitant. Valoarea unui om se vede în atitudinea pe care o are faţă de lucrurile obişnuite, atunci când nu este în faţa reflectoarelor (vezi Ioan 1:35-36). Este greu să înveţi să umbli în pas cu Dumnezeu, aceasta înseamnă să experimentezi o nouă energie pe plan spiritual. Atunci când înveţi să mergi cu Dumnezeu e întotdeauna dificil să intri în ritmul Său; dar când ai intrat în ritmul Lui, singura caracteristică ce se manifestă în tine este viaţa lui Dumnezeu. Omul iese din vedere, fiind unit cu Dumnezeu, şi nu se mai văd decât ritmul şi puterea lui Dumnezeu.

E dificil să mergem în pas cu Dumnezeu, pentru că. atunci când începem să umblăm cu El, descoperim că El este în faţa noastră înainte ca noi să fi făcut măcar trei paşi. El are un mod diferit de a acţiona şi trebuie să fim instruiţi şi disciplinaţi în căile Lui. S-a spus despre Isus că nu va obosi, nici nu Se va descuraja” (Isaia 42:4, Bucureşti 2001), deoarece El n-a lucrat niciodată de pe poziţia Lui, ci numai de Depoziţia Tatălui Său; şi noi trebuie să învăţăm să facem la fel. Adevărurile spirituale se învaţă în atmosfera prezenţei lui Dumnezeu, nu prin raţionamente intelectuale. Duhul lui Dumnezeu schimbă modul în care privim lucrurile; lucruri care n-au fost niciodată posibile devin deodată posibile. A umbla în pas cu Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a fi una cu El. E nevoie de mult timp ca să ajungi la aceasta, dar perseverează! Nu renunţa din cauză că acum îţi este foarte greu -continuă şi, în scurt timp, vei descoperi că ai o viziune nouă şi un scop nou.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. MATEI 16:24

Învăţătura pe care Domnul a dat-o ucenicilor Săi se menţine şi astăzi. Din partea Lui, nimic nu s-a schimbat; pentru credinţa devotată şi ascultarea filială, nu s-a modificat nimic. Adevăraţii ucenici sînt bărbaţi şi femei care trăiesc în asociere cu Mîntuitorul răstignit, înviat şi acum proslăvit. Supuşi Cuvîntului Său, ei împlinesc lucrarea credinţei şi a dragostei printre oameni, ca şi ucenicii de la început şi cu aceiaşi rîvnă şi spirit de sacrificiu.”Dacă voieşte cineva…” Dumnezeu nu mai foloseşte limbajul vechiului legămînt, El nu mai porunceşte, El propune. Este vorba de o invitaţie pe care noi sîntem liberi s-o acceptăm sau s-o refuzăm. În pasajul acesta nu este vorba de mîntuirea prin har, nici de neprihănirea prin credinţă, ci de condiţia de viaţă a unui ucenic care se înrolează de bună voie şi acceptă ascultarea şi disciplina învăţătorului său. El nu ne obligă în mod legalist, dar îl obligă dragostea lui pentru El şi onoarea de a fi ucenic al unui astfel de învăţător.

„Să se lepede de sine…” în punctul acesta precis, sîntem puşi la încercare. A ne lepăda de noi înşine înseamnă, a renunţa la tot ce poate cuprinde EUL nostru, fiind gata să ne dăruim Domnului, şi în această privinţă, cea mai bună pildă o avem chiar în El care a renunţat la toată slava din cer; S-a desbrăcat pe Sine însuşi, sau S-a făcut fără reputaţie, venind pe pămînt ca să ne mîntuiască. Dacă la temelia vieţii noastre nu este o astfel de renunţare, nu vom putea niciodată să fim ucenici adevăraţi şi folositori Stăpînului şi Domnului nostru. Am renunţat noi cu adevărat la noi înşine? Dacă mai ţinem la prestigiul nostru, la poziţia şi capabilităţile noastre, la pretenţiile pe care le ridică eventuala educaţie morală şi scolastică, dacă nu ne desbrăcăm de toate acestea ca de nişte zdrenţe, căci aceasta este valoarea lor în ochii învăţătorului nostru dumnezeiesc, nu vom fi niciodată în stare să îl urmăm cu folos şi spre slava Lui.”Să-şi ia crucea” iar Luca spune: „în fiecare zi”. Nu crucea pe care o ţin în mînă preoţii şi pe care o sărută bieţii oameni neştiutori, nu o cruciuliţă de aur cu un lănţişor la gît, ci ceea ce a însemnat ea pentru Domnul Isus: suferinţă, ruşine, dispreţ şi chiar moarte. Aceasta ne oferă El, poate se întreabă cineva? Da, dar această cruce purtată pentru El, duce la slavă aşa după cum a dus la slavă Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru. Ceea ce dă valoare consacrării noastre nu este numai hotărîrea de a urma pe Mîntuitorul şi de a ne lua crucea, ci actul voluntar pe care-l împlinim, fiind conştienţi că nu o facem din obligaţie poruncită, ci din dragostea faţă de Domnul Isus şi faţă de oameni.”Să Mă urmeze”. A merge pe urmele paşilor Lui implică o fermă hotărîre de a umbla cum a umblat El pe pămînt: într-o totală ascultare şi dependenţă de Tatăl, în smerenie, în dragoste şi dăruire tuturor acelora care îl căutau şi chiar care nu-L căutau. Paşii lui au dus la jertfa supremă a trupului Său pentru cîştigarea sufletelor noastre. Să primim invitaţia pe care ne-o face, în condiţiile pe care ni le spune mai dinainte şi în felul acesta vom putea sluji oameniilor şi slăvi pe Dumnezeu.Marele folos al vieţii creştine adevărate, este s-o foloseşti pentru ceva care are voaloare pentru toată veşnicia.Domnul are nevoie nu de creştinul de duminică, ci de cei care şi-au luat crucea şi-L urmează în fiecare zi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Nu este Esau frate cu Iacov? – zice Domnul; totuşi am iubit pe Iacov.” Maleahi 1:2.

După ce mâncarea a fost pregătită, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, şi l-a îmbrăcat cu ele pe Iacov, i-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul, care erau fără păr, pentru ca tatăl să nu observe pipăindu-l pe Iacov cine stă înaintea lui, deoarece Isaac era orb. Mama i-a dat lui Iacov mâncarea s-o ducă la tatăl său, şi să spună că el este întâiul născut. Iacov s-a temut că dacă ar descoperi tatăl că el nu este Esau, atunci în loc de binecuvântare, ar veni blestem peste el. Dar mama a rămas hotărâtă şi a spus: „Blestemul acesta fiule să cadă peste mine! Ascultă numai glasul meu!” Aceasta a putut s-o spună bazându-se pe făgăduinţa pe care a primit-o în legătură cu Iacov. Vorbind omeneşte Iacov a intrat la tatăl ca un mincinos. Probabil că a intrat cu inima tremurândă şi a spus: „Eu sunt Esau, fiul tău întâi-născut”. Dar tatăl i-a răspuns: „Glasul este glasul lui Iacov. Apropie-te să te pipăi, fiul meu, dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu”. Și Isaac a întrebat din nou: „Eşti tu cu adevărat fiul meu Esau?” Si Iacov i-a răspuns: „Eu sunt!” Când Isaac a simţit mirosul hainelor lui, l-a binecuvântat.

Și această întâmplare ne învaţă, că nu putem fi plăcuţi înaintea Lui Dumnezeu prin faptele noastre, ci numai prin credinţă. Aceasta să ne dea curaj, ca nişte oameni care suntem legaţi de păcat, să ne bazăm pe mântuirea prin Hristos, şi să-i mulţumim că a purtat pedeapsa noastră şi ne-a făcut să ne ţinem morţi faţă de păcat. Și când „simte” Tatăl ceresc acest miros, atunci primim şi noi binecuvântarea şi siguranţa că suntem plăcuţi înaintea „Celui Prea înalt”. EL ne va putea astfel conduce cu binecuvântarea Lui, precum a făcut-o şi cu Iacov.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SEMNUL LEGĂMÂNTULUI HARULUI

Domnul Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti. Deuteronom 30.6

Vedem aici care este adevărata tăiere împrejur.

Cel ce face această lucrare este „Domnul, Dumnezeul tău”. Numai El poate să lucreze cu izbândă în inima noastră şi s-o dezbrace de tot ce este fire veche şi întinăciune. Să ne facă pe noi să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră şi cu tot sufletul nostru, este o minune a harului, pe care numai Duhul Sfânt poate s-o lucreze. Pentru aceasta să privim numai la Domnul şi să nu fim niciodată mulţumiţi când vom face altfel. Această tăiere împrejur nu se face în carne, ci în duh. Ea este semnul cel mai însemnat din legământul harului. Dragostea lui Dumnezeu este semnul care nu se poate şterge, pe care El l-a dat poporului ales. Prin această pecete sfântă, este întărită alegerea celui credincios. Încredinţarea noastră nu trebuie să se sprijinească pe o slujbă dinafară; ea trebuie să fie întărită prin pecetea pe care o aplică Duhul Sfânt pe inima noastră.

Şi Dumnezeu vrea să facă acest lucru cu tine „pentru ca tu să trăieşti”. Umblarea după lucrurile firii pământeşti aduce moartea. Prin biruinţa asupra firii pământeşti găsim viaţă şi pace. Dacă umblăm după îndemnurile Duhului, vom trăi. Domnul Dumnezeul nostru să ducă la bun sfârşit lucrarea harului începută în noi, astfel ca noi să putem să trăim pentru Domnul în înţelesul cel mai înalt şi cel mai complet al cuvântului.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar El fiindcă rămâne în veac, are o preoție, care nu poate trece de la unul la altul. De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de DUMNEZEU prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei. Evr. 7,24-25.

Pentru noi credincioșii există un singur Mare Preot, nu mai mulți. Așa cum este El, Apostolul mărturisirii noastre tot așa este unicul Mare Preot. Peste El moartea nu are putere. Preoția Lui este de neclintit, veșnică. Cine oare ar putea trece în locul Lui, cine poate să-L înlocuiască? Domnul Isus este unicul care prin dragostea și ascultarea Lui până la moarte a proslăvit pe Dumnezeu și ne-a mântuit pe noi, și după ce „a inițiat o răscumpărare veșnică” „a intrat în cer ca să se înfățișeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu.” Acolo trăiește pentru noi. Putem noi oare să ne pierdem pe drumul acesta plin de nevoi și griji? NU, niciodată, căci El este Acela care ne va purta de grijă până la sfârșit. Chiar dacă noi suntem slabi și fără putere, El este liber și puternic, El se consumă pentru noi. Așa cum El are milă de slăbiciunile noastre tot așa El poate să ne mântuiască în chip desăvârșit. Dragostea și adevărul dumnezeiesc ne dau siguranța veșnică. Ele lucrează împreună și concomitent, pentru a duce pe fiecare copil al lui Dumnezeu peste cursele și încercările celui rău, și de a-i duce acasă spre slava lui Dumnezeu și Tatăl nostru. „Căci dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. (Romani 5.10). A Lui să fie slava și mărirea pentru aceste realități dumnezeiești de care ne-a făcut parte!

Marele nostru Dumnezeu și Tată a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13.5).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cuvintele robului Tău rostesc a mea adâncă rugă –

Aştept de la Tine, Dumnezeul meu, tandreţea

Pe care-n nici un om n-o pot găsi,

Nici inima n-o plănuieşte, nici poate a o-nchipui.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!»

1 CORINTENI 15,57

«Ce să fac ca firea mea veche să rămână în moarte?» se întreabă unii mai ales când constată că în viaţa de toate zilele experimentează atât de rar biruinţa. Să ne punem următoarea întrebare: crezi cu adevărat că Isus Cristos a murit şi în locul tău pe cruce? Dacă da, atunci şi pentru tine este valabil textul din Romani 6,6: «Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului». Prin aceasta vreau să spun că, în momentul în care duşmanul încearcă să ne ispitească prin oameni care ne jignesc, ne acuză pe nedrept sau ne înşeală fără pic de ruşine, avem o ocazie extraordinară să dovedim că noi credem cu toată fiinţa în puterea morţii lui Isus. Doar atunci crucificarea împreună cu El se dovedeşte a fi cheia victoriei în confruntarea cu tot ce e negativ. Dumnezeu are grijă ca în viaţa noastră de zi cu zi să fim crucificaţi. Peste tot ne întâlnim cu crucea deoarece, dacă nu ar fi ispitele, nu am avea ocazia să practicăm victoria lui Isus Cristos de pe crucea Golgotei. Trebuie să îi iubim pe cei care ne «cioplesc» cel mai mult, deoarece, cu fiecare atac pe care-l suferim avem ocazia să ne rugăm aşa cum găsim scris în 2 Corinteni 2,14: «Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos…».

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Mă gândesc adânc la poruncile Tale.

Psalmi 119:15

Există momente în care singurătatea este mai bună decât societatea, şi tăcerea mai bună decât cuvintele. Am fi creştini, mai buni dacă am petrece mai mult timp singuri, aşteptându-1 pe Dumnezeu şi adunând, prin meditaţie asupra Cuvântului Său, putere spirituală pentru a lucra în slujba Sa. Trebuie să medităm la lucrurile lui Dumnezeu, fiindcă în ele aflăm hrană adevărată. Adevărul este uneori ca un ciorchine de struguri. Dacă vrem să facem vin din el, trebuie să îl zdrobim; trebuie să îl tescuim şi să îl strecurăm de multe ori. Picioarele vierului trebuie să zdrobească cu veselie boabele; altfel, mustul nu curge. Trebuie să stoarcă bine strugurii, ca să nu risipească preţiosul lichid. Şi noi trebuie să zdrobim tiorchinii adevărului prin meditaţie, dacă vrem să scoatem din ei mustul mângâierii, Trupurile noastre nu sunt păstrate în viaţă numai prin introducerea mâncării în gură. Procesul care susţine muşchii, încheieturile, nervii şi oasele este procesul digestiei. Prin intermediul digestiei, mâncarea exterioară este asimilată vieţii interioare. Sufletele noastre nu se hrănesc numai ascultând asta, şi cealaltă, şi apoi o altă parte a adevărului divin. Ascultarea, citirea, însemnarea şi învăţarea cer digestie internă pentru utilitate completă, şi digestia internă a adevărului rezidă în meditaţie asupra lui. De ce oare unii creştini avansează cu încetinitorul în viaţa divină, deşi ascultă multe predici? Fiindcă neglijează timpul de rugăciune şi nu meditează la Cuvântul lui Dumnezeu. Le place făina, dar nu o macină. Vor porumb, dar nu merg pe câmp să-1 adune. Fructele atârnă în pom, dar ei nu le culeg; apa curge la picioarele lor, dar ei nu se apleacă să bea. Doamne, scapă-ne de o asemenea nebunie, şi fie ca hotărârea noastră din dimineaţa aceasta să fie: „Mă gândesc adânc la poruncile Tale”.

Seara

Mângâietorul, adică Duhul Sfânt.

Ioan 14:26

Trăim Într-o vreme care a fost încredinţată Duhului Sfânt. Isus ne mângâie, nu prin prezenţa Sa fizică, aşa cum va face în viitor, ci prin locuirea şi rămânerea în noi a Duhului Sfânt, Mângâietorul bisericii. Rolul Duhului Sfânt este de a mângâia inimile copiilor lui Dumnezeu. El ne convinge de păcat, ne luminează şi ne învaţă. Totuşi, principala parte a lucrării Sale este să aducă bucurie inimilor reînnoite, să întărească pe cel slab, şi să ridice pe cei căzuţi. Duhul Sfânt mângâie, dar Isus Christos este Mângâierea. Dacă putem folosi această metaforă, Duhul Sfânt este Doctorul, dar Isus este Leacul. Duhul Sfânt vindecă rana, dar o face aplicând pe ea balsamul numelui şi harului lui Christos. El nu trage aceasta putere din ceea ce este El, ci din lucrurile lui Christos. Deci dacă îi acordăm Duhului Sfânt numele Paraclet (din grecescul parakletos, care înseamnă „mângâietor” aşa cum facem uneori, atunci inimile noastre trebuie să-i confere binecuvântatului Domn Isus titlul de Paraclesis. Dacă Duhul Sfânt este Mângâietorul, Isus este Mângâierea. Şi dacă creştinul are atâtea provizii pentru nevoile lui, de ce să mai fie trist şi disperat? Duhul Sfânt s-a angajat să fie Mângâietorul tău. Iţi imaginezi cumva, credincios slab şi nevrednic, că îşi va neglija datoria sfântă? Crezi că s-a angajat să facă un lucru pe care nu-1 poate duce la capăt? Dacă lucrarea Sa este să te întărească şi să te mângâie, crezi că şi-a uitat treaba sau că va neglija datoria pe care o face spre binele tău? Nu gândi atât de nedrept despre binecuvântatul Duh, al cărui nume este „Mângâietorul”. El găseşte plăcere în a-ţi da „un undelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 64:3). Crede în El, şi El te va mângâia până când „casa de jale” (Eclesiastul 7:2) este închisă pentru totdeauna, şi Ospăţul de Nuntă (Apocalipsa 19:9) începe.

IZVOARE IN DEŞERT

Stăpânul lui Iosif…a luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă…Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea. Geneza 39:19-20,23

Când Dumnezeu îngăduie să mergem la închisoare pentru că Îi slujim Lui, acesta este aproape cel mai binecuvântat loc din lume în care am putea fi, pentru că El merge cu noi. Iosif se pare că cunoştea acest adevăr. El nu s-a supărat, nu s-a descurajat şi nu s-a răzvrătit, nici n-a căzut în auto-compătimire gândindu-se că „totul era împotriva lui”. Dacă ar fi făcut aşa, mai marele temniţei n-ar fi avut niciodată încredere în el.Să ţinem şi noi minte că dacă permitem auto-compătimirii să se instaleze, nu vom fi niciodată folosiţi de Dumnezeu din nou până când aceasta nu va fi total îndepărtată. Iosif pur şi simplu a încredinţat totul în mâna Domnului cu o încredere plină de bucurie, şi drept rezultat, mai marele temniţei a lăsat toate lucrurile în grija lui Iosif.Doamne Isuse, când uşa închisorii se va închide în urma mea, ajută-mă să mă încred în Tine cu o bucurie desăvârşită şi debordantă. Dă lucrării Tale prin mine o mare izbândă, şi chiar în închisoare fă-mă „cu adevărat liber” (Ioan 8:36).

Sunt o pasăre mică,

    Izolată de câmpurile văzduhului,

Şi stau în colivia mea şi cânt

    Aceluia care m-a pus acolo;

Mulţumit să fie prizonierul,

    Pentru că, Dumnezeul Meu, aceasta Îţi face Ţie plăcere.

Colivia mea mă îngrădeşte de jur împrejur,

    Nu pot să zbor liber,

Dar deşi aripile mele sunt legate strâns,

    Sufletul meu este în libertate;

Pentru că pereţii închisorii nu pot controla

    Zborul şi libertatea sufletului.

Am învăţat să iubesc întunericul necazului, pentru că acolo văd strălucirea feţei lui Dumnezeu. Madame Guyon

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 32.115

Capitolul 32 se deschide prin prezentarea unor evenimente în special critice. Ierusalimul, asediat de armata babiloniană, este preocupat săşi trăiască cele din urmă zile ale independenţei sale. Pentru al face pe Ieremia să tacă, sub acuzarea că subminează curajul asediaţilor, împăratul are grijă săl închidă în închisoarea palatului. Captivitatea profetului însă nu împiedică Cuvântul Domnului de a ajunge până la el şi, de asemenea, nici pe profet nul împiedică, conform instrucţiunilor primite, să cumpere ogorul vărului său, Hanameel, prin intermediul credinciosului Baruc, menţionat aici pentru prima dată. Acest act capătă, întrun moment ca acesta, o semnificaţie remarcabilă: Cunoscând din Cuvântul Domnului că dezastrul este iminent şi inevitabil, Ieremia îşi manifestă în felul acesta, public, credinţa sa în Cuvântul divin, potrivit căruia restaurarea lui Israel îşi va găsi ulterior împlinirea cu tot atâta certitudine (cap. 31).

Situaţia personală a profetului este fără perspectivă (şi la cei poate fi util un ogor unui întemniţat?), iar cea a poporului era disperată. Din punct de vedere omenesc, Ieremia nu mai putea aştepta nimic nici de la compatrioţii lui, nici de la inamicii caldeeni. El însă, împotriva oricărei speranţe, crede cu speranţă (vezi Romani 4.18), iar acest ogor pe care îl cumpără le dă tuturor o mărturie.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 34

MAI BUN DECÂT 911!

Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Psalmul 34:15

Un articol din revista americană Reader & Digest mi-a reamintit adevărul că Dumnezeu este gata să audă şi să răspundă atunci când îl chemăm, în nevoile noastre. Era pe vremea când în circuitul telefonic american se introdusese numărul 911 pentru tot felul de urgenţe. Prin punerea în funcţiune a acestui sistem, cel ce formează numărul 911 nu trebuie să spună telefonistei unde se află. Numele lui şi adresa apar imediat pe ecranul telefonistei de serviciu.

Introducerea acestui număr a avut un succes răsunător. De exemplu, un copil de 6 ani a sunat la numărul 911 pentru a anunţa că a luat foc casa în care locuia. Chiar când operatoarea îi spunea copilului speriat ce să facă, echipa de pompieri fusese deja trimisă la locul incendiului. O fetiţă îngrozită a sunat, spunând că cineva încerca să forţeze uşa şi să intre în casă. In mai puţin de trei minute hoţul a fost arestat şi fetiţa salvată. În alt oraş, o fetiţă a sunat la 911 spunând că un bărbat o bate pe mama ei, după care a închis repede telefonul. Poliţia a sosit la timp şi l-a arestat pe cel ce voia să comită un viol.

Dumnezeu aude strigătele copiilor Săi. Ori de câte ori îl chemăm, din orice situaţie, ştim că ne ascultă şi ne răspunde. Cuvintele lui David din Psalmul 34 se aplică şi azi tuturor: „Ochii Domnului sunt peste cel fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor”.

Când eşti în necaz, cheamă-L pe Dumnezeu. El a promis să-ţi răspundă. Este mai bun decât numărul de urgenţă 911 !

Poţi să ştii că Dumnezeu veghează

Şi-I acolo, pretutindeni,

Cu iubire şi răbdare

Ne-aşteaptă, să ne-audă-n rugăciune. – Roworih

Nu va suna niciodată ocupat pe linia rugăciunii cu cerul.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și fiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până au intrat în țara locuită; au mâncat mană până au ajuns la hotarul țării Canaanului.
Exod 16.35

Ne aflăm într-o lume care nu oferă absolut nimic bun pentru sufletele noastre. Așa a fost ea pentru Domnul nostru și așa este ea și pentru noi. Totuși beneficiem de resurse în Dumnezeu. El este pentru noi izvorul apelor vii prin Hristos, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui. Suntem binecuvântați în locurile cerești cu orice binecuvântare spirituală. Izvoarele noastre inepuizabile sunt în Hristos. El a spus: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”. Prin har am fost aduși într-o poziție minunată de apropiere de Dumnezeu și am fost acceptați de El în Hristos, însă trebuie să menținem un simțământ constant de dependență de El. Acest simțământ este cel care ne face să ne putem lăuda în Domnul.

Când fiii lui Israel erau la adăpostul sângelui stropit, El le-a dat ca hrană mielul fript la foc. Acest lucru ne arată nu numai că suntem în siguranță pentru veșnicie, în virtutea sângelui prețios al Mielului lui Dumnezeu, ci și că, în timpul acestei nopți de veghere, Cel care a murit pentru noi este tăria noastră. Trebuie să fim în comuniune cu El, în ce privește gândurile, umblarea și afecțiunile Lui.

De asemenea, după ce israeliții au fost răscumpărați din Egipt și trecuți prin Marea Roșie – locul morții și al judecății – au ajuns în pustie, lipsiți de orice mijloc vizibil de subzistență și, prin urmare, în întregime dependenți de Dumnezeu. Acest lucru I-a oferit ocazia Celui care îi alesese și care îi răscumpărase să-Și dovedească puterea și bunătatea prin grija Lui față de ei. Zi de zi, potrivit cuvântului Său, El le-a trimis mana din cer, pentru a-i hrăni. „El a poruncit norilor de sus și a deschis ușile cerurilor; și a plouat peste ei mană, ca să mănânce, și le-a dat grâul cerurilor” (Psalmul 78.23,24).

H H Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate … Tit 3.3

Din moarte la viață

Mel Trotter era fiul unui cârciumar din America. Băutura era pentru el la discreție și cu ușurință a devenit dependent de alcool. Încercând să scape de tentațiile marelui oraș, cam prin anul 1890, Mel Trotter s-a mutat în Iowa și reuși să rămână treaz îndeajuns cât să se căsătorească. Sărmana soție află curând că se căsătorise cu un alcoolic. Acesta jurase de mai multe ori că își va îndrepta viața. Dar această luptă de unul singur nu a dat rezultate. Omul nu poate face nimic prin forțele proprii. Nici măcar nașterea unui copil nu l-a putut opri de la băutură. La vârsta de doi ani, copilul a murit.

De la ceremonia de înmormântare, Trotter a plecat la o cârciumă. Apoi a luat un tren spre Chicago, fugind de eșecul său, de alcool și de adevărul că nu poate să-și biruie patima. În noaptea de 19 ianuarie 1897, fără adăpost, fără nimic pe cap, în zdrențe, Mel Trotter își vându încălțămintea pentru o ultimă băutură.

Iată cât de puternică este dependența de alcool! Vrăjmașul sufletelor oamenilor caută prin toate mijloacele posibile să distrugă sufletele oamenilor. El vrea să-i ducă pe oameni pentru totdeauna în pierzare. De aceea fiecare să se grăbească să vină la Mântuitorul, care nu obosește salvând pe oameni din pierzarea veșnică!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

AI GRIJĂ DE SURSA VIETII!

„Celui ce îi este sete… să ia apa vieţii…” (Apocalipsa 22:17)

     Babilonienii încercuiseră Ierusalimul și-i tăiaseră resursele de hrană. Cam cât vor putea evreii rezista? Această întrebare îi măcina pe babilonieni. Dar a trecut o lună, apoi două, apoi un an întreg… și ei tot rezistau! Secretul supraviețuirii Ierusalimului l-a reprezentat sursa de apă provenită dintr-un izvor din afara zidurilor cetății. Ezechia poruncise săparea unui tunel de vreo 55 de metri prin piatra dură, iar apa curgea pe sub zidurile cetății într-un rezervor din interiorul cetății, numit Scăldătoarea Siloamului. F

ără ea, poporul lui Dumnezeu ar fi fost înfrânt. Aceasta nu este, însă, o altă povestire biblică; ci o lecție importantă.

Pentru a duce o viață de izbândă trebuie:

1) Să cunoști adevărata sursă a vieții tale;

2) Să ai grijă de ea;

3) Să te alimentezi din ea zilnic.

Dacă siguranța ta, tăria, valoarea proprie sau strategia vieții tale vin din orice altă sursă decât de la Dumnezeu, vrăjmașul te poate înfrânge. Tot ce ai nevoie vine de la Dumnezeu – așa că ai grijă de relația ta cu El și hrănește-o, căci ea va fi mereu punctul focal al atacului Satanei. O zi fără citirea Cuvântului lui Dumnezeu nu este numai un accident; e o pregătire pentru eșec. Lipsa rugăciunii nu înseamnă neglijență, ci este o nebunie extremă. Tu spui: „Păi, sunt bine acum, deși nu mă rog și nu citesc Biblia prea mult!” Poate nu ai ajuns încă la ceasul încercării. Când însă va veni, fără să ai o sursă stabilă din care să te alimentezi, te vei lupta mai mult și vei învinge mai puțin. Chiar așa dorești tu să trăiești? Dacă nu, cuvântul pentru astăzi este acesta: „cel însetat… să vină să ia apa vieţii…”!