Mana Zilnica

11 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Omul spiritual

Să Îl cunosc pe El. Filipeni 3:10

Iniţiativa celui sfânt nu este îndreptată spre autoîmplinire, ci spre cunoaşterea lui Isus Cristos. Omul spiritual nu crede niciodată că situaţia în care se află este întâmplătoare, nici nu se gândeşte să-şi împartă viaţa în secular şi sacru; el vede orice situaţie în care este pus drept un mijloc de a-L cunoaşte pe Isus Cristos. Predarea lui este fără rezerve. Duhul Sfânt este hotărât să ne facă să-L arătăm pe Isus Cristos în fiecare domeniu al vieţii noastre şi ne va întoarce mereu şi mereu în acelaşi punct până când vom face acest lucru. Autoîmplinirea duce la întronarea lucrării, pe când cel sfânt Îl întronează pe Isus Cristos prin lucrarea lui. Orice facem, fie că mâncăm sau bem sau spălăm picioarele ucenicilor, trebuie să avem iniţiativa de a-L arăta pe Isus în acel lucru. Fiecare etapă din viaţa noastră prezentă îşi are corespondentul în viaţa lui Isus. Domnul nostru a experimentat relaţia Sa cu Tatăl chiar şi în lucrurile cele mai umile,

„Isus fiindcă ştia… că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce…. a luat un ştergar… şi a început să spele picioarele ucenicilor” (Ioan 13:3-5).

Scopul omului spiritual este: ..Să Îl cunosc pe El”. Îl cunosc pe El aici unde sunt azi? Daca nu, atunci nu Îi sunt credincios Lui. Nu sunt aici ca să mă realizez pe mine însumi, ci să-L cunosc pe Isus. În lucrarea creştină, iniţiativa apare de multe ori din ideea greşită că ceva trebuie făcut şi că eu trebuie să fac lucrul respectiv. Omul spiritual nu gândeşte niciodată in felul acesta; scopul său este de a-L arăta pe Isus Cristos în orice împrejurare s-ar afla.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„De atunci, mulţi din ucenicii Lui, s-au retras şi nu mai umblau cu El.” Ioan 6:66

Credinciosul devotat şi stăruitor nu este scutit de piedici, ispite şi atracţii de tot felul, dar el le biruieşte prin credinţă în Omul care a biruit orice situaţie prin ascultarea şi dependenţa de Tatăl său. Creştinul superficial însă, chiar dacă nu le poate birui, el nu renunţă totuşi la creştinismul lui cu numele exterior, ci pur şi simplu, se retrage şi nu mai merge cu Domnul. El leapădă astfel chemarea pe care şi-a însuşit-o la început, pentru ca să urmeze pe o cale mai largă şi să aleagă o viaţă mai uşoară. Şi totuşi, slava credinciosului adevărat este de a purta dispreţul Domnului său şi de a împărtăşi ocara Sa, pe când creştinul cu numele le evită. Când un astfel de creştin abandonează drumul strâmt şi drept, nu devine neapărat un necredincios, dar caută să meargă pe un drum alăturat, el renunţă la cele două condiţii pe care Domnul Isus le cere acelora care vor să meargă după El: să se lepede de sine şi să-şi ia crucea. Cauzele cele mai obişnuite ale acestei abandonări sunt:

1. Viaţa proprie, egoistă, fără simţul răspunderii pe care o avem ca creştini; în ea se găseşte totdeauna terenul propice pentru tot felul de necredincioşii faţă de adevăr, de neascultări faţă de Dumnezeu şi apoi urmează o retragere, la început aproape neobservată, dar care încetul cu încetul devine o robie vizibilă sau ascunsă. Ce uşor ne putem lăsa să alunecăm pe un drum mai larg, într-o viaţă mai lejeră. Curentul de care ne-am lăsat prinşi sfârşeşte prin a ne lua cu totul şi a ne face inutili pentru Dumnezeu iar „în ziua aceea”: paie, fân, trestie !
   
2. A doua cauză este că am încetat să mai veghem asupra pericolelor, chemărilor lumii, asupra influeneţelor din afară, am părăsit grija ca „nimeni să nu ne ia cununa”. Drumul este în adevăr strâmt; lângă viaţa Duhului nu este loc pentru viaţa proprie. Drumul este îngust; nu se poate să pretinzi adevărul şi să-l trâmbiţezi făcând totuşi în viaţă compromisuri cu lumea şi cu păcatul. Şi dacă cineva este pe punctul de a se îndepărta, de a se retrage, ca acei ucenici şi a nu mai umbla cu Domnul Isus, să se oprească şi să-şi mărturisească starea înaintea lui Dumnezeu, înainte de a fi prea târziu, ajungând să piardă favoarea de a trăi şi lucra pentru El şi să-şi piardă cununa şi orice răsplată. Cât despre un astfel de om, dacă a fost născut din nou, va fi mântuit, dar ca prin foc. Şi focul în Scriptură închipuie judecata lui Dumnezeu. Domnul să ne ajute să nu ajungem aici!
   

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Matei 11:28-29

Dacă un om însetat găseşte un izvor, faptul acesta îl înviorează. Sau dacă este cineva înfometat şi primeşte o bucată de pâine, se bucură mult de ea. Fiecare om este trudit, împovărat şi dornic de odihnă. Dar cei mai mulţi caută odihna în loc greşit, unii în plăcerile lumii, iar cei care sunt mai evlavioşi, în modul lor de viată. Dacă-i apasă povara păcatelor, atunci ei vor să trăiască o viaţă mai bună înaintea lui Dumnezeu. Ar dori să nu se mai enerveze, să nu mai folosească cuvinte urâte faţă de alţii, să ţină poruncile. Dar de repetate ori ei eşuează. Acestor oameni li se adresează Isus: „Veniţi la Mine; Eu vă voi da odihnă”. Domnul Isus doreşte să ne dea odihna Sa. Pe urmă ne îndeamnă: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine” şi „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine să-şi ia crucea şi să mă urmeze”. In ce constă acest jug?, această cruce? Este ocara din partea lumii, pentru Isus. Să nu uităm însă, Cuvântul care spune: „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăţia cerurilor”. Jugul Lui este bun şi sarcina Lui este uşoară. Intr-adevăr, dacă suntem trudiţi şi împovăraţi şi ne întâlnim cu blândeţea şi cu smerenia Mântuitorului, ne înviorăm. Ce mare îndurare şi har este faptul că El s-a aplecat spre cei aflaţi în păcate pentru a-i elibera de legăturile lor. Într-adevăr: „Când îti întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICIODATĂ DESPĂRŢIŢI DE DUMNEZEU

„Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” Ioan 11.26

Da, Doamne, credem; noi nu vom muri niciodată. Sufletul nostru poate să fie despărţit de trupul nostru, ceea ce înseamnă un fel de moarte; dar sufletul nostru nu va fi niciodată despărţit de Dumnezeu, ceea ce înseamnă adevărata moarte – moarte care este plata păcatului – şi această pedeapsă ar fi cel mai rău lucru care ar putea să ni se întâmple. Noi suntem scăpaţi de acest lucru, căci cine va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru? Noi suntem mădulare ale trupului lui Cristos; şi Cristos va pierde El părţile trupului Său? Noi suntem uniţi cu El prin căsătorie; va fi El lipsit de soţia Lui şi va deveni văduv? Imposibil. Este în noi o viaţă care nu poate fi despărţită de Dumnezeu, căci Duhul Sfânt locuieşte în noi; şi cu El, cum putem să murim? Isus însuşi este viaţa noastră; de aceea nu este posibil ca noi să murim, căci El nu poate muri din nou. În El noi am murit o dată din pricina păcatului şi osânda de moarte nu poate să fie executată de două ori. Acum noi trăim şi trăim pentru totdeauna. Plata neprihănirii este viaţa veşnică şi noi avem neprihănirea chiar de Ia Dumnezeu; prin urmare, noi putem cere plata cea mai mare.

Trăind şi crezând astăzi, credem că noi vom trăi şi ne vom bucura. Şi mergem înainte cu încrederea fermă că viaţa noastră este asigurată prin viaţa Mântuitorului nostru viu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine?” 2.Sam. 9,1.

Când David – omul după inima lui Dumnezeu – a fost încoronat pe tron a cercetat dacă mai există vreo sămânţă din spiţa lui Saul, împotrivitorul lui cel mai mare, dar nu ca să-l judece ci ca să-i facă bine din pricina lui Ionatan, prietenul său. Mefiboşet, fiul lui Ionatan a fost primit foarte bine, aşa cum citim în 2 Samuel cap. 9.Şi astăzi pentru oamenii păcătoşi mai este har şi aceasta din pricina lui Isus Hristos. Nu este lumea împovărată de păcate, plină de necazuri? Şi totuşi Domnezeu mai are răbdare. Dar oamenii merg din rău în mai rău, unii chiar se împotrivesc harului lui Dumnezeu. Dumnezeu însă care niciodată nu a fost duşmanul oamenilor nu s-a împietrit faţă de ei. Ce va fi cu soarta acelora care leapădă oferta lui Dumnezeu? Aş dori ca dumneata să nu fi un astfel de împotrivitor, stimate cititor. De aceea, recunoaşte chiar acum starea ta de păcătoşenie şi primeşte graţierea pe care ţi-o dă astăzi Dumnezeu, prin Isus Hristos. Mâine s-ar putea să fie prea târziu. Când te hotărăşti să primeşti mântuirea în dar prin credinţa în jertfa Domnului Hristos duşmanul sufletului tău îţi va şopti că dacă nu faci cutare sau cutare lucru nu vei fi mântuit. În felul acesta este dată la o parte Evanghelia lui Hristos, căci Evanghelia îmi descoperă pe Dumnezeu coborându-se la mine în starea în care sunt păcătos, vinovat, ticălos şi pierdut prin vina mea; mai mult: Dumnezeu îmi aduce iertarea DEPLINĂ a tuturor păcatelor mele şi o mântuire deplină de la pierzare, prin ceea ce a făcut Isus pe cruce. Evanghelia îmi spune că Dumnezeu este TOTUL şi eu NIMIC. „Dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” (Gal. 2.21). Mântuirea se primeşte prin credinţa în lucrarea care a făcut-o El. Noi trebuie să luăm de-a gata ceea ce a făcut în locul nostru. Aceasta nu înseamnă că pot să-mi fac de cap în faptele firii pământeşti, întrucât SUNT mântuit, prin harul Lui pot să umblu în faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce cred în Isus.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Trimite-ne mai mulţi studenţi, o, Doamne, până când acest loc va fi umplut cu bărbaţi şi femei prin care Tu să Te poţi slăvi peste tot în lume.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El Însuşi pentru voi.» Deut. 1,30

Ai obosit în lupta grea cu viaţa şi eşti doborât la pământ? Tot timpul apar probleme, iar sufletul tău este măcinat de griji. Nu îţi mai găseşti liniştea interioară. Situaţii limită, fară ieşire, tratament incorect, pedepse nedrepte, boli care te ameninţă, probleme care te amărăsc, solicitări extenuante – toate te ţin mereu în priză şi nu te mai poţi linişti. Ascultă însă care este îndemnul Scripturii: «Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi» (Exod 14,14). El poate face toate lucrurile acestea mult mai bine ca tine. Înaintea Lui nu rezistă nici un vrăjmaş. De ce te mai lupţi atunci singur? Pentru că, în inconştienţa ta încă mai crezi că ai destulă putere să le faci pe toate prin forţe proprii. Dar eşti în inferioritate, pentru că este scris: «El mi-a frânt puterea în drum» (Psalm 102,23). De ce? Ca să te opreşti din luptă. Domnul Isus Cristos a luptat şi a biruit pentru tine. Lupta ta inutilă îşi are originea în falsa ta încredinţare că le poţi rezolva pe toate. Lupta noastă cea mai grea, paradoxal, este aceea de a nu lupta deloc. Lasă totul pe seama Domnului! El însuşi Se va lupta pentru tine!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„După ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” 1 Petru 5:10

Ai văzut curcubeul strălucind pe cer: glorioase sunt culorile lui, şi minunate nuanţele sale. Este frumos dar, vai, dispare curând. Culorile strălucitoare sunt înlocuite de nori pufoşi, şi cerul nu mai sclipeşte în nuanţele cerului. Nu este ceva stabil. Cum ar putea fi? Cum ar putea să dureze un spectacol făcut din raze de soare şi picături de ploaie? Însuşirile caracterului creştin nu trebuie să se asemene cu frumuseţea trecătoare a curcubeului ci, din contră, să fie stabile, fixe, consacrate. Caută, credinciosule, să rămâi în orice lucru bun pe care îl faci. Să nu-ţi fie caracterul o inscripţie pe nisip, ci una pe stâncă! Să nu-ţi fie credinţa „o închipuire deşartă a unui vis”, ci o temelie de piatră, în stare să îndure îngrozitorul foc care va consuma tot ce este „lemn, fân, trestie” (1 Corinteni 3:2) în caracterul ipocritului. Să ai „rădăcina şi temelia pusă în dragoste” (Efeseni 3:17). Să-ţi fie convingerile adânci, dragostea reală şi dorinţele sincere. Să-ţi fie întreaga viaţă întemeiată şi stabilă, ca să nu te clatine detunăturile iadului şi furtunile pământului. Dar aminteşte-ţi cum se câştigă binecuvântarea de a fi „înrădăcinaţi şi rodiţi în El” (Coloseni 2:7). Cuvântul apostolului arată spre suferinţă: „după ce veţi suferi puţină vreme”. Nu are nici un rost să sperăm că suntem înrădăcinaţi dacă nu trec vânturile peste noi. Toate cioturile de pe rădăcinile stejarului şi toate nodurile de pe ramuri ne spun că au trecut multe furtuni peste el, dar indică şi adâncimea la care au ajuns rădăcinile. In acelaşi fel, creştinul este întărit şi zidit de toate încercările şi furtunile vieţii. Nu te teme, deci, de vânturile încercării, ci mângâie-te cu gândul că Dumnezeu îşi împlineşte binecuvântarea prin disciplina lor.

Seara

„Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma.” Ioel 1:3

În felul acesta simplu, prin harul lui Dumnezeu, ţara avea să beneficieze întotdeauna de o mărturie vie a adevărului — prea iubiţii Domnului treceau mărturia Domnului şi legământul făcut urmaşilor lor, iar aceştia descendenţilor. Aceasta este prima noastră datorie. Trebuie să începem cu familia. Cel care nu-şi începe lucrarea acasă este un pastor rău. Cei nemântuiţi trebuie căutaţi prin toate mijloacele, iar „drumurile şi gardurile” (Luca 14:23) trebuiesc cercetate, dar căminul este pe primul loc. Vai de cei care inversează ordinea Domnului. Datoria noastră personală este să-i învăţăm pe copiii noştri calea Domnului; nu putem trece această responsabilitate asupra învăţătorilor de la Şcoala duminicală, sau asupra altor ajutoare. Ei ne pot asista, dar nu ne pot scăpa de obligaţia noastră sfântă; Împuterniciţii şi sponsorii sunt instrumente nepotrivite cu această situaţie. Mamele şi tatii trebuie să-şi instruiască familia în teamă de Domnul, ca şi Avraam, şi să vorbească copiilor lor despre lucrările minunate ale Celui Prea înalt învăţătura părintească este o îndatorire naturală. Cine ar putea să urmărească cu mai mare interes binele copilului, în afară de cei care sunt autorii făpturilor lor fizice? Neglijarea instruirii copiilor este mai rău decât o nebunie. Religia în familie este necesară pentru familie însăşi, pentru naţiune, şi pentru biserica lui Dumnezeu. Unul dintre cele mai efective mijloace de prevenire a necredinţei şi a erorilor doctrinale este instruirea copiilor în credinţă. Totuşi, acest mijloc este cu totul neglijat. Părinţii trebuie să înţeleagă importanţa acestei chestiuni. Este o îndatorire plăcută să vorbim fiilor şi fiicelor noastre despre Isus, şi chiar mai mult, fiindcă s-a dovedit a fi o muncă acceptată. Dumnezeu a salvat copiii prin rugăciunile şi poveţele părinţilor. Fie ca fiecare casă în care intră această carte să-l onoreze pe Domnul şi să primească zâmbetul Său aprobator.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Dar după câtăva vreme pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară.” 1 Împăraţi 17:7

Săptămână după săptămână, cu un duh ferm şi statornic, Ilie a urmărit pârâul cum s-a făcut din ce în ce mai mic şi în final a secat. Ispitit deseori să se poticnească în necredinţă, a refuzat totuşi să lase circumstanţele lui să se interpună între el şi Dumnezeu. Necredinţa se uită la Dumnezeu prin circumstanţe, aşa cum vedem deseori soarele estompat de nori sau fum. Dar credinţa Îl pune pe Dumnezeu între ea şi circumstanţele ei, şi se uită la ele prin El.Pârâul lui Ilie a scăzut până a ajuns doar cât un firicel argintiu, care forma băltoace la baza stâncilor mari. Apoi băltoacele s-au evaporat, păsările au zburat şi animalele sălbatice de pe câmpuri şi din păduri n-au mai venit să bea apă, pentru că pârâul secase complet. Şi numai atunci, la duhul răbdător şi credincios al lui Ilie, a venit cuvântul Domnului şi a spus: „Du-te la Sarepta” (v. 9).Cei mai mulţi dintre noi am fi devenit neliniştiţi şi obosiţi, şi ne-am fi făcut alte planuri cu mult înainte să ne vorbească Dumnezeu. Cântatul nostru ar fi încetat de îndată ce pârâul ar fi curs mai puţin melodios prin albia lui stâncoasă. Ne-am fi atârnat harfele în sălciile din apropiere şi am fi început să ne plimbăm de colo-colo pe iarba uscată, îngrijorându-ne de situaţia noastră grea. Şi probabil, cu mult înainte ca pârâul să sece efectiv, am fi născocit un plan, L-am fi rugat pe Dumnezeu să-l binecuvânteze şi am fi plecat în altă parte.Dumnezeu ne va scoate deseori din încurcăturile pe care noi le creăm, pentru că „îndurarea Lui ţine în veac” (1 Cronici 16:34). Totuşi, dacă am fi fost răbdători şi am fi aşteptat să vedem desfăşurarea planului Său, nu ne-am fi trezit niciodată într-o încurcătură atât de imposibilă şi fără nici o ieşire. De asemenea n-ar fi trebuit niciodată să ne întoarcem şi să mergem înapoi pe acelaşi drum, cu atâţia paşi irosiţi şi atât de multe lacrimi de ruşine.

„Nădăjduieşte în Domnul!” (Ps. 27:14). Aşteaptă-L cu răbdare!

F. B. Meyer

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 6.19-34

    Ochiul simplu este acela care nu se îndreaptă decât spre un singur obiect. Pentru credincios, acest obiect este „comoara” lui: DomnulHristos. Noi Îl contemplăm „cu faţa descoperită” in Cuvânt şi această viziune ne luminează tot lăuntrul nostru (citiţi 2 Corinteni 3.18 şi 4.6,7). Inima noastră nu poate fi în acelaşi timp şi în cer şi pe pământ. A îndrăgi o comoară cerească şi, în acelaşi timp, a aduna bunuri pentru pământ sunt, prin urmare, două ocupaţii absolut incompatibile. Tot astfel, este imposibil să slujim mai mult decât unui singur stăpân (v. 24); dacă vom încerca, vom constata că poruncile primite sunt adesea contradictorii. Renunţând însă la Mamona (la „bogăţii” – vezi Luca 16.13), nu cumva ne expunem privaţiunilor, riscând să fim lipsiţi de ceea ce ne este necesar în clipa tic faţă? Domnul ne avertizează cu privire la această scuză rea. De aceea, vă spun: Nu vă îngrijoraţi…” (v. 25). Să deschidem ochii, după cum ne invită Domnul Isus, şi să observăm în creaţie mărturiile nenumărate cu privire la grija plină de afecţiune şi de bunătate a Tatălui ceresc îndreptată spre cele mărunte: flori, păsări… (comp. cu Psalmul 147.9).

    Nu, Dumnezeu nu va rămâne niciodată dator faţă de cei care vor pune interesele Sale pe primul plan în viaţa lor, faţă de cei care-L vor alege pe El (Luca 10.42). Dar trebuie să începem cu aceasta.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 1:1-14

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos.” Efeseni 1:3

„BEA-L TOT!”

V-aţi gândit vreodată la apele care curg continuu peste stâncile cascadei Niagara? Dar la milioanele de flori care împânzesc câmpurile şi pădurile unde nici un ochi de om nu le-a văzut vreodată? Apa şi florile nu sunt lucruri de prisos; ele ilustrează generozitatea cu care Dumnezeu ne dăruieşte totul din cauza bunătăţii Sale şi a harului Său fără margini. El ne invită să luăm, fără plată, din infinitele Sale resurse până ce vom fi pe deplin satisfăcuţi. Un băieţel a avut un accident şi a fost spitalizat. După ce a fost pus în pat cât mai confortabil, o soră medicală i-a adus un pahar mare cu lapte. S-a uitat cu poftă la el, dar nu l-a luat. Venea dintr-o familie săracă unde rare ori îşi potolise foamea în întregime. Dacă a primit un pahar cu lapte, a fost numai în parte umplut, şi chiar şi atunci trebuia să-l împartă cu unul din frăţiorii lui. În sfârşit, s-a uitat la pahar şi la sora medicală, apoi a întrebat: „Cât pot să beau din el?” Sora medicală i-a răspuns: „Bea-l tot! Mai este!”Tot aşa, nu există limite ale graţiei divine din care putem gusta în mod gratuit. Izvoarele reîmprospătării spirituale curg în permanenţă pentru a aproviziona pe cel credincios zi de zi. Suntem binecuvântaţi „cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Cristos” (Efeseni 1:3), şi acestea includ şi iertarea (v. 7), cunoştinţa (v. 8), moştenirea vieţii veşnice (v. 11) şi siguranţa v.13). Avem o bogăţie a graţiei divine asigurată pentru acum şi pentru veşnicie (Efeseni 2:7). Nu trebuie să cerem toată ziua: „Doamne, binecuvântează-mă”, ci mai degrabă să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru harul bogat care deja este al nostru!      – H.G.B.

El ne dă mai mult har când poverile sporesc, 
Trimite putere cu cât munca e mai tenace. 
El vine cu mila când durerile ne cresc, 
Şi la mulţimea-ncercărilor răspunde cu pace. –  Flint

Cele mai mari nevoi pe care le avem nu pot întrece bogăţia resurselor lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Cei doi îngeri au venit la Sodoma seara.”  Geneza 19.1

Acești doi îngeri, pe care eu îi numesc evangheliști cerești, au intrat în Sodoma. Nu au vrut să intre în casa lui Lot. De ce? Cred că motivul este foarte simplu: ei nu socoteau că această casă avea o reputație bună. Obiceiurile casei lui Lot erau de așa fel, încât cei doi mesageri simțeau că ar fi mai bine să stea afară, decât să intre înăuntru. Ce lecție pentru noi! Care este atmosfera din casele noastre? Este casa mea locul în care Domnul Isus poate fi întotdeauna găsit și în care cei ai Săi sunt mereu bineveniți? Acești slujitori ai lui Dumnezeu au simțit că lucrurile nu stăteau așa cu casa lui Lot, de aceea au dorit să stea afară.

Totuși, Lot ia constrâns să intre, iar ei au acceptat; și îndată ce au intrat, oamenii cetății sau adunat în jurul casei și adevăratul caracter al nelegiuirii cetății sa manifestat. Apoi îngerii iau lovit cu orbire pe acei oameni. Să remarcăm cum Dumnezeu a lovit astăzi creștinătatea cu orbire, cu o orbire morală, spirituală. Ne îndreptăm cu repeziciune către momentul despre care vorbește Epistola a doua către Tesaloniceni, unde se spune că „Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca ei să creadă minciuna, ca să fie judecați toți cei care nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nedreptate” (2 Tesaloniceni 2.11).

Acest lucru va avea loc doar după ce Domnul îi va fi luat pe ai Săi de pe acest pământ. Atunci orbirea judiciară va cădea peste toți cei care au respins lumina. Însă, deși momentul aplicației depline a acestui loc din Scriptură nu a venit încă, orice credincios care privește cu atenție în jur nu poate să nu observe orbirea morală care a căzut peste creștinătate, în special peste acele țări care au fost atât de favorizate de Dumnezeu prin Cuvântul Său.

W. T. P. Wolston

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește, ca toți oamenii să fie mântuiți” 1 Timotei 2.3,4

„Ghidul turistic spre cer”

Apoi lacrimile i-au curs pe obraji, când a istorisit despre Cel la care au venit odinioară vameșii și păcătoșii și care poate salva și pe cel mai mare păcătos. Fețele întunecate, împietrite au ascultat cu atenție vestea bună. Baedeker scria: „Nu se poate compara nimic din civilizația noastră cu Sahalin. De o generație, rușii trimit acolo, în acea insulă plină de ceață și gheață, pe cei mai gravi răufăcători. Încătușați, marcați cu fierul pe frunte și pe obraz, înconjurați de gheața lacului împietrit, nu văd nicio cale de scăpare, iar existența lor înseamnă moartea de vii”.

Dr. Baedeker avea multe exemplare de Noul Testament cu el, ca cei aflați acolo să poată studia după predica sa acest ghid turistic spre cer. Dar nu toți întemnițații știau să citească, mulți dintre ei nu învățaseră niciodată. Tocmai pentru aceștia, dr. Baedeker avea în bagajul său o ediție prescurtată a ghidului turistic spre cer. Era o carte unică, și anume o carte fără cuvinte.

Dr. Baedeker relata cândva: „Comandantul închisorii m-a lăsat să aștept două ore în anticameră. Până la urmă am fost lăsat să intru și am primit permisiunea să vizitez întemnițații. Un soldat de pază m-a dus într-o temniță subterană, înfiorătoare. Aici, celulele erau umede, reci, întunecoase și trezeau teama. Întemnițații trebuiau să-și petreacă aici nopțile pe podeaua de piatră și erau chinuiți de șobolani și de gângănii”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

OCROTIRE DIVINA

„Va vedea sângele … și nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre” (Exodul 12:23)

Când îngerul morții a vizitat Egiptul, numai cei ai căror ușiori erau vopsiți cu sânge de miel au fost protejați împotriva „nimicitorului”. Sângele Domnului Isus (Mielul lui Dumnezeu) este încă cea mai bună ocrotire a ta împotriva dușmanului care „dă târcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8).

Un autor scrie: „Când diavolul vede o persoană sau o familie care este sub protecția sângelui Domnului Isus, el merge mai departe. Diavolul preferă să găsească o pradă mai ușoară decât să-și creeze necazuri cu cineva care îi aparține Domnului. La fel cum hoțul preferă pe cineva care nu cunoaște bine împrejurimile, care nu este atent și pare a fi slab, tot astfel, dușmanul își alege victimele bazându-se pe ceea ce pare a fi un lucru sigur. Fă-l să caute în altă parte…acoperă-ți familia și pe cei dragi cu…sângele Domnului Isus”.

Dumnezeu a pus un gard viu în jurul Gomerei, nevasta profetului Osea ca s-o protejeze de relațiile adulterine și ca s-o atragă înapoi la soțul ei. El a spus: „îi voi astupa drumul cu spini, i-l voi astupa cu un zid, ca să nu-și mai afle cărările (Osea 2:6). înainte ca familia ta să plece de acasă dimineața, roagă-L pe Dumnezeu să-i înconjoare cu protecția Sa Divină, să-i păzească pe parcursul zilei și să pună în calea lor un obstacol care să-i ferească de influențele rele.

Dumnezeu ți-a dat autoritate în fața diavolului, așa că spune-i: „Nu ai dreptul să le faci rău celor dragi ai mei în nici un fel. Am autoritate asupra ta în Numele Domnului Isus și prin puterea Duhului Sfânt și declar nule și neavenite orice strategii și uneltiri pe care le-ai plănuit”.

10 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Leneşul spiritual

„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, nepărăsind strângerea noastră laolaltă.” Evrei 10:24-25

Noi toţi putem fi nişte leneşi spirituali; nu vrem să avem de-a face cu duritatea şi problemele vieţii aşa cum sunt ele; obiectivul nostru principal este să „ne pensionăm”. Provocarea din Evrei 10 este de a ne îndemna unii pe alţii şi de a rămâne împreună. Amândouă cer iniţiativă: iniţiativa de a deveni asemenea lui Cristos, nu iniţiativa împlinirii proprii. O viaţă solitară, retrasă, închisă este diametral opusă vieţii spirituale pe care a predicat-o Domnul Isus Cristos.

Adevăratul test al spiritualităţii noastre vine atunci când ne confruntăm cu nedreptatea, răutatea, nerecunoştinţa şi tulburarea – lucruri care au tendinţa de a face din noi nişte leneşi spirituali. Noi vrem să folosim rugăciunea şi citirea Bibliei cu scopul de a ne izola. Venim la Dumnezeu de dragul păcii şi al bucuriei, adică nu vrem să devenim asemenea lui lsus Cristos, ci numai să ne bucurăm de El. Acesta este primul pas în direcţia greşită. Toate aceste lucruri pe care le căutăm sunt efecte, dar noi încercăm să facem din ele cauze

„Socotesc că este drept – a spus Petru – să vă ţin treji aducându-vă aminte” (2 Petru 1:13). Este un lucru foarte deranjant să fii lovit în coaste de cineva trimis de Dumnezeu, de cineva care este activ spiritual. Munca activă şi activitatea spirituală nu sunt acelaşi lucru. Munca activă poate fi o falsificare a activităţii spirituale. Pericolul leneviei spirituale este acela că nu vrem să fim însufleţiţi, singurul lucru despre care vrem să auzim este pensionarea spirituală. Isus Cristos nu încurajează niciodată această idee a pensionării. ..Du-te şi spune fraţilor Mei…”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cine va căuta să-şi scape (salveze) viaţa o va pierde şi cine o va pierde o va păstra.” Luca 17:33

„Cuvintele acestea, spuse de Domnul Isus, se referă la Ierusalim a cărei grijă era de a scăpa de judecată… împotriva lui, pentru că L-a respins. Atunci ar fi mai bine să piardă tot, chiar viaţa, mai degrabă decât să se unească cineva cu aceia care aveau să fie judecaţi.” (Darby) Pentru noi însă, cei credincioşi, cuvintele acestea au un înţeles mult mai adânc. Nu stă, în nici un caz în puterea unui credincios să-şi salveze viaţa, nici să şi-o piardă, nici să-o păstreze, astfel harul n-ar mai fi har. Sensul, pentru noi, al acestor cuvinte, este de a înţelege să ne purtăm la înălţimea chemării pe care am primit-o.

Dacă un copil al lui Dumnezeu încearcă să-şi scape viaţa de incovenienţele unei vieţi cu adevărat creştine – şi câte sunt ca: evitarea prigonirii, a batjocorei, a ruşinii de oameni, a pierderilor materiale, etc. – el îşi va pierde viaţa de biruinţă şi posibilitatea de a slăvi pe Domnul Isus, de a avea o scumpă legătură cu El. Ce pierdere enormă! Dar a pierde viaţa, zi după zi, pentru El renunţând la noi înşine, ceas după ceas, urmându-L oriunde ne conduce El şi în orice situaţie, oricât ne-ar costa, aceasta este într-adevăr, nu o pierdere, ci un mare câştig. Căci noi suntem chemaţi să-l urmăm în felul acesta, nu ca nişte mercenari, ci din dragoste pentru El care nu Şi-a scăpat viaţa Lui de la moarte, pentru ca S-o scape pe a noastră de la pierzare şi chin veşnic. În măsura în care vom renunţa la noi înşine, pierzîndu-ne felul de viaţă inutil şi fără nici o slavă, pentru Domnul nostru, vom descoperi că abia atunci am regăsit-o; da, o viaţă abundentă în Har şi mai ales în părtăşia noastră cu El. Când viaţa noastră va fi cu adevărat dăruită Lui, când vom fi conştienţi de a face orice sacrificiu pe care ni l-ar cere El, mai ales viaţa proprie, atunci se deschide între noi şi Mântuitorul nostru, un curent de legătură nebănuit de minunat care se va arăta în viaţa noastră, atunci ne vom regăsi şi viaţa de aici de pe pământ, nu numai aceea de mai târziu din cer. Şi câtă nevoie avem să ne regăsim această adevărată viaţă aici, recâştigând în acelaşi timp, vremea pe care am pierdut-o, chiar ca credincioşi, pentru atâtea lucruri şi activităţi fără nici o valoare în lumina veşniciei! Ne vom regăsi deci viata aici, pe pământ, prin fiecare act prin care Domnul Isus este slăvit, măcar de acum înainte. A ne pierde deci viaţa în contextul acestui verset, nu numai că nu este o pierdere, chiar dacă într-adevăr, am pierdut rude, prieteni, poziţii sociale, bunuri materiale şi orice ar mai fi faptul că le-am pierdut pentru Scumpul nostru Mântuitor, este pentru noi cel mai mare câştig. „Cu cât un creştin se află legat de lume, cu atât mai mult are de pierdut şi de suferit. El nu se poate bucura aici cu lumea care a omorât pe Domnul lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit s-aduc pacea, ci sabia.” Mat.10:34.

Omul ar zice că nu ar trebui interpretat cuvânt cu cuvânt ceea ce a spus Mântuitorul cel blând şi smerit cu inima în versetul de mai sus. Dar tocmai din smerenia
Lui a rezultat război; pentru că El nu a putut face nimic în afară de ceea ce a văzut la Tatăl. Si cei ce-L urmează se smeresc sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi se ghidează după Cuvântul lui Dumnezeu. Prin aceasta ei mărturisesc că faptele acestei lumi sunt rele şi datorită acestui fapt se ajunge la dezbinare. „Căci de acum înainte, din cinci, cari vor fi într-o casă, trei vor fi desbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei”. Astfel cei dintr-o casă se vor duşmănii. Isus spune: „Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit Cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi”. Dacă o gospodină răutăcioasă se pocăieşte şi se linişteşte, asemenea unui miel, suntem de părere că toată familia se bucură împreună cu bărbatul acesteia. Dar de multe ori nu este aşa. Tot la fel şi în cazul unui bărbat dur şi vicios, poate chiar brutal, dacă se pocăieşte, considerăm că toată familia se bucură şi în special soţia. Dar cu părere de rău trebuie constatat că nu este totdeauna aşa. Sau dacă un bărbat sau o fiică cu un mod de viaţă uşuratic se pocăieşte ar fi motive suficiente pentru bucurie în casă; totuşi de multe ori se manifestă părerea: „Acuma exagerezi,exact aşa cum era exagerat ceea ce făceai înainte. Chiar aşa nu se pot concepe lucrurile; să nu mai participi la distracţii şi să sfinţeşti duminica aşa cum spui tu, nu se poate. Din cauza ta nu este linişte în familie; mai bine te-ai pune în rând cu lumea. Nu vezi că în comunitatea unde frecventezi sunt cei mai dispreţuiţi oameni? De ce nu te duci la o biserică mai ca lumea?” Dar un creştin adevărat nu se lasă înşelat căci ştie: „Trebuie să fii ascultător mai de grabă de Dumnezeu decât de oameni”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

IUBEŞTE BISERICA

„Tu te vei scula şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el. Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului şi le este milă de ţarina lui.” Psalmul 102.13-14

Da, rugăciunile noastre pentru Biserică sunt ascultate. Ora împlinirii lor se pregăteşte. Noi preţuim adunările de rugăciune, şcolile de duminică şi toate lucrările din casa lui Dumnezeu. Inima noastră se uneşte cu tot poporul lui Dumnezeu şi spune:

Nu este miel în toată turma Ta

Pe care l-aş dispreţui la masă,

Nu este vrăjmaş înaintea feţei căruia

M-aş teme să apăr cauza Ta.

Dacă aceasta este dorinţa tuturor, în curând vor veni timpuri de înviorare din partea Domnului. Adunările noastre vor fi pline, sfinţii învioraţi şi păcătoşii se vor întoarce la Dumnezeu. Aceasta nu se întâmplă însă decât prin mila lui Dumnezeu; dar acest timp va veni şi noi trebuie să-1 aşteptăm. Acest timp hotărât se apropie. Să ne trezim. Să iubim toate pietrele Sionului şi chiar pe acelea căzute. Să ştim să culegem cel mai mic adevăr, cea mai slabă învăţătură, pe cel mai slab credincios, chiar dacă ei ar fi dispreţuiţi şi socotiţi ca ţărâna. Dacă noi avem milă de Sion, Dumnezeu are de asemenea milă de el; şi dacă noi ne punem toată silinţa şi toată plăcerea în lucrarea Domnului, Dumnezeu îşi va găsi şi El plăcerea în această lucrare.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Şi Saul a zis lui David: Du-te şi DOMNUL să fie cu tine!” 1. Sam. 17,37.

In Saul şi David putem vedea religiozitatea externă şi adevărata credinţă stând faţă în faţă. După ce David a prezentat credinţa lui faţă de prezenţa şi puterea lui Dumnezeu, Saul a spus: „Du-te şi Domnul să fie cu tine”. Vai, ce puţin cunoştea acest om ce înseamnă de a avea pe Dumnezeu cu el. Saul căuta să dea aparenţa că se încrede în Dumnezeu, dar în realitate îşi punea nădejdea în armura lui. Este un lucru ruşinos folosirea cuvintelor frumoase care nu sunt din pornirea inimii, aşa cum e cazul lui Saul. Cât de des vorbim şi noi despre nădejdea noastră în Domnul şi ne bazăm totuşi câteodată pe împrejurări sau cel puţin sperăm în ajutorul lor.

Aşa s-a întâmplat şi cu Saul. El a spus: „Dumnezeu să fie cu tine” şi totuşi a îmbrăcat pe David cu haine, coif de aramă şi platoşă. El nici nu gândea ca David să lupte în alt mod decât în cel obişnuit.

Cât de des se întâmplă şi cu noi aşa. Ne folosim de starea materială şi-L excludem prin aceasta pe Dumnezeu. Dar nu avem voie să ne folosim de starea materială? Nu îi erau necesare lui David acele lucruri? Desigur, dar numai când stă în corelaţie cu credinţa în veşnicul Dumnezeu, şi cu slava Sa! Starea noastră materială nu are voie niciodată să excludă pe Dumnezeu. Nu este nici o stare mai binecuvântată decât aceea a unui suflet care trăieşte, ca un copil, într-o deplină atârnare de Dumnezeu, mulţumindu-se pe deplin să aştepte vremea lui. E drept că această stare îşi are şi ea încercările ei. Dar omul duhovnicesc învaţă cele mai adânci lecţii şi se bucură în încercările cele mai grele căci nu este părăsit ci are pe Dumnezeu de partea sa. Ce bucurie să atârni de cineva a cărui bucurie este să te binecuvinteze! Numai cei care au gustat din această stare pot preţui această bucurie. Şi în această direcţie Marele nostru exemplu este Domnul Isus care a fost totdeauna supus lui Dumnezeu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Binecuvântează-ne pe toţi în ziua asta, păzeşte-ne minţile şi inimile de gânduri confuze şi emoţii înşelătoare, de fantome ale imaginaţiei, şi ţine-ne cu totul ai Tăi.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt. „» EXOD 3,5

Ce i-a dezvăluit Domnul slujitorului Său Moise?

– Sfinţenia Sa. Aceasta este întotdeauna prima trăsătură de caracter pe care Domnul o dezvăluie copiilor Săi. In prezenţa Sa suntem obligaţi să ne descălţăm, adică să renunţăm la tot ce este lumesc în viaţa noastră.

– Credincioşia Sa: «Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui lacov» (Exod 3,6). Cu alte cuvinte, Eu sunt Dumnezeul veşnic credincios care i-a călăuzit pe strămoşii tăi şi care te va călăuzi şi pe tine! Prin revelarea sfinţeniei Sale Domnul i-a luat lui Moise încrederea în forţele proprii; prin dezvăluirea credincioşiei Fiinţei Lui i-a dăruit robului Său încrederea în El.

Cum a reacţionat Moise la această întâlnire directă cu Domnul? «Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu» (Exod 3,6). Iată victoria! Exact acest lucru la urmărit Dumnezeu. Doar acum a putut să îl trimită în lucrare. Cu alte cuvinte, numai atunci când în urma întâlnirii directe cu Dumnezeu suntem cuprinşi de o teamă sfântă, El ne poate folosi cu succes în lucrarea Sa!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Impreună cetăţeni cu sfinţii. Efeseni 2:19

Ce înseamnă să fii cetăţean al cerului? Înseamnă că suntem sub guvernarea cerului. Christos, Regele cerului, domneşte în inimile noastre, şi rugăciunea noastră zilnică este „facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Proclamaţiile date de tronul slavei sunt primite liber de noi; decretele Marelui Rege sunt ascultate cu drag. Apoi, în calitate de cetăţeni ai Noului Ierusalim, vom împărţi onorurile cerului. Gloria care aparţine sfinţilor canonizaţi ne aparţine şi nouă, fiindcă suntem deja fii ai lui Dumnezeu, prinţi de sânge imperial; purtăm deja hainele nepătate ale dreptăţii lui Isus; avem deja îngeri care să ne slujească, sfinţi care să ne întovărăşească, pe Christos drept frate, pe Dumnezeu ca Tată şi o coroană de nemurire drept răsplată. Împărtăşim onorurile cetăţeniei, fiindcă am intrat în ansamblul bisericii celor întâi născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Ale noastre sunt porţile de perle şi zidurile de hrisolit, a noastră este lumina azurie a oraşului care nu are nevoie de lămpi sau soare, al nostru este râul vieţii, şi cele douăsprezece feluri de fructe care cresc în pomii de pe maluri; nu există nimic care să nu ne aparţină. „Fie lucrurile de acum fie cele viitoare” 1 Corinteni 3:22), toate sunt ale noastre. Ca cetăţeni ai cerului, ne bucurăm de desfătările lui. Se vor bucura acolo păcătoşii care se căiesc — rătăcitorii care se întorc? La fel ne vom bucura şi noi. Vor cânta ei imnuri de glorie în cinstea harului triumfător? Şi noi vom cânta. îşi vor arunca coroanele la picioarele lui Hhristos? Vom arunca şi noi onorurile noastre. Vor fi ei încântaţi de zâmbetul Lui? Nu va fi mai puţin dulce pentru noi. Se uită ei înainte, aşteptând a doua Sa venire? Aşteptăm şi tânjim şi noi. Dacă, deci, suntem cetăţeni ai cerului, să avem umblete şi acţiuni demne de această mare onoare.

Seara

Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua întâi. Genesa 1:5

Seara era „întuneric” (Genesa 1:5) şi dimineaţa era „lumină” (vers. 5). Totuşi, amândouă sunt numite cu termenul care înseamnă lumină — „ziua”. Acest lucru este remarcabil, fiindcă are o analogie exactă în experienţa spirituală. Există întuneric şi lumină în fiecare credincios, totuşi credinciosul nu este numit „păcătos”, deşi există păcat în el. El este numit „sfânt”, fiindcă posedă un anumit grad de sfinţenie. Acesta ar trebui să fie un gând liniştitor pentru cei care îşi jelesc slăbiciunea, şi apoi întreabă „pot să fiu copil al lui Dumnezeu, dacă există atâta întuneric în mine?” Da, poţi; fiindcă tu, ca şi ziua, îţi iei numele de la dimineaţă, nu de la seară. In Cuvântul lui Dumnezeu, se vorbeşte despre tine de parcă ai fi sfânt deja, fiindcă vei fi în curând. Eşti numit copil al luminii, deşi mai există întuneric în tine. Eşti numit după calitatea predominantă în ochii lui Dumnezeu, fiindcă, într-o zi, va fi singurul principiu care va rămâne în tine. Observă că seara vine prima. Natural, în ordinea timpului, noi suntem întuneric întâi, şi bezna vine odată cu trista înţelegere, care ne aduce într-o stare de adâncă umilire „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul” (Luca 18:13). Locul dimineţii este al doilea; ea răsare când harul învinge firea. John Bunyan spunea: „cea din urmă ţine pentru totdeauna”, şi aceasta este o binecuvântare. Ceea ce este întâi face loc, la timpul potrivit, la ceea ce vine pe urmă, dar după ceea ce vine pe urmă nu mai vine nimic. De aceea, deşi eşti întuneric în mod natural, după ce devii lumină în Domnul, nu mai urmează nici o seară. „Soarele tău nu va mai asfinţi” (Isaia 60:20). Prima zi din viaţa pământului a fost o seară şi apoi o dimineaţă; dar ultima zi, cea în care vom fi cu Dumnezeu pentru totdeauna, va fi o zi fără seară. Va fi o amiază sfântă, măreaţă şi eternă.

IZVOARE IN DEŞERT

„L-am strigat, dar nu mi-a răspuns.” Cântarea cântărilor 5:6

Odată ce Domnul ne-a dat o credinţă mare, se ştie că El o încearcă cu întârzieri lungi. El a îngăduit ca glasul slujitorilor Lui să răsune în urechile lor, ca şi cum rugăciunile lor s-ar fi întors dinspre un cer dispreţuitor. Credincioşii au bătut la poarta cerului, dar ea a rămas nemişcată, ca şi cum balamalele ei ar fi ruginit. Şi la fel ca Ieremia, ei au strigat: „Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră” (Plângeri 3:44).Adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu au îndurat perioade lungi de aşteptare răbdătoare fără nici un răspuns, nu pentru că rugăciunile lor au fost spuse fără intensitate, nici pentru că Dumnezeu nu a acceptat cererile lor. Au fost nevoiţi să aştepte pentru că aşa I-a plăcut Celui care este suveran şi care dă „după plăcerea Lui” (Filip. 2:13). Şi dacă Lui Îi face plăcere să ne exerseze răbdarea, nu poate El să facă ce vrea cu ce-i al Lui?Nici o rugăciune nu se pierde, şi nici o rugăciune nu este rostită în zadar. Nu există rugăciune care să nu primească răspuns sau care să nu fie înregistrată de Dumnezeu, şi unele lucruri pe care le vedem ca refuzuri sunt pur şi simplu întârzieri. Horatius Bonar

Hristos amână uneori ajutorul Său ca să ne încerce credinţa şi să învioreze rugăciunile noastre. Corabia noastră poate fi azvârlită de valuri în timp ce El continuă să doarmă, dar El Se va trezi înainte ca ea să se scufunde. El doarme, dar niciodată mai mult decât trebuie, pentru că El nu întârzie niciodată.

Alexander Maclaren

Fii liniştit, suflet trist! Nu înălţa nici un strigăt mânios,

Ci aşterne pustiul inimii tale goale

În faţa cercetării atente a Ochiului atotvăzător;

Aşteaptă! Şi prin neagra nelinişte şi profunda disperare,

Dumnezeu va coborî în mila Sa, şi va umple locul

Uscat şi mort cu lumină, şi cu viaţă, şi cu aer de primăvară.

John Campbell Shairp

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 6.1-18

    Milosteniile (v. 1-4), rugăciunile (v. 5-15) şi posturile (v. 16-18) sunt trei manifestări principale prin care oamenii cred că se achită de „îndatoririle lor religioase”. Când acestea sunt făcute într-un mod care atrage atenţia altora, aprecierea pe care o primesc ţine deja loc de răsplată (Ioan 5.44). Vai, cât de vicleană este inima omului şi cum se foloseşte ea şi de lucrurile cele mai bune pentru a se îngâmfa! Darurile cele mai generoase, când sunt făcute la vedere, pot fi însoţite de cel mai crunt egoism; pe chipul nostru afişăm mâhnirea (regretul, căinţa), … iar în adâncul inimii ascundem mulţumirea de sine.Domnul ne învaţă cum să ne rugăm. Rugăciunea nu este nicidecum un act merituos, ci o umilă prezentare a nevoilor noastre înaintea Tatălui ceresc, în taina cămăruţei noastre. Nu devin oare prea adesea rugăciunile noastre fraze negândite şi repetări obositoare? (vezi Eclesiastul 5.2). Până şi această frumoasă rugăciune pe care Domnul le-a dat-o ca învăţătură ucenicilor Săi (v. 9-13), atât de bine adaptată necesităţilor momentului, a devenit pentru mulţi o repetiţie zadarnică. Copilul lui Dumnezeu are privilegii pe care israelitul nu le avea: poate să se apropie în orice vreme, prin Duhul, de tronul harului, în Numele Domnului Isus. Folosim noi din plin acest privilegiu?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Filipeni 3:1-11

în ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decit cu crucea Domnului nostru Isus Cristos…     Galateni 6:14

ZDROBIT ÎN FAŢA CRUCII

Cu mare umilinţă contemplăm crucea pe care a murit Cristos. Toată autoîndreptăţirea noastră, toată mândria, toate faptele noastre bune pălesc în comparaţie cu semnificaţia şi importanţa ei. Fără cruce am fi goi şi pierduţi fără speranţă. În prefaţa cărţii sale, „Crucea lui Cristos”, John R. W. Stott scrie: „Când cineva îndrăzneşte să scrie (sau să citească) o carte despre cruce, există, desigur, un mare pericol de a-şi aroga o cunoaştere mai mare decât este cu putinţă. În parte este aşa deoarece ceea ce s-a petrecut la cruce, când „Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu Sine”, este un mister atât de mare, încât îi vom sonda adâncimile o veşnicie întreagă; şi în parte este aşa pentru că ar fi cel mai necuviincios lucru să simulăm o detaşare rece în timpul contemplării crucii lui Cristos. Vrând-nevrând, suntem implicaţi. Păcatele noastre L-au pus pe cruce. Aşadar, departe de a ne flata, crucea discreditează pretenţia noastră de-a fi justificaţi prin propriile fapte. Noi nu putem sta înaintea ei decât cu capul plecat şi cu duhul zdrobit. Vom rămâne aşa până când Domnul Isus ne vorbeşte inimilor noastre rostind cuvântul iertării şi al acceptării, iar noi, cuprinşi de dragostea Lui şi plini de mulţumire, mergem în lume trăindu-ne vieţile în slujba Sa.” Nu e de mirare că apostolul Pavel a văzut toată neprihănirea sa câştigată prin religiozitate ca fiind fără nici o valoare. Crucea lui Cristos a scos la lumină golul ei. Ori de câte ori începem să ne gândim în termeni prea înalţi despre noi înşine, avem nevoie să ne vedem pe noi înşine în lumina crucii. Când mândria ne este zdrobită înaintea crucii, nu ne mai slăvim pe noi înşine.– D.C.E.

Nu poţi sta în faţa crucii
Unde Isus a murit
Făr să-ţi vezi hidoasa zgură
Al mândriei, chip cumplit. – D.J.D.

Adevărata umilinţă nu înseamnă să te uiţi în jos la tine însuti,

ci să te uiţi în sus la Cristos.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și unul dintre răufăcătorii răstigniți Îl hulea, spunând: „Nu ești Tu Hristosul? MântuieșteTe pe Tine Însuți și mântuieștene și pe noi”. Dar celălalt, răspunzând, la mustrat, zicând: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași sentință? Și noi, în adevăr, pe drept suntem aici, pentru că primim ce ni se cuvine pentru ceea ce am făcut, dar Acesta na făcut nimic rău”. Și Ia spus lui Isus: „AminteșteȚi de mine, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!”. Și Isus ia spus: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis”.  Luca 23.3942

Cele șapte cuvinte de pe cruce (2)

Hristos crucificat! Și nu numai atât, ci a fost crucificat între doi tâlhari, care se făcuseră vinovați de răscoală împotriva Romei. Conducătorul lor fusese Baraba, al cărui nume înseamnă „fiul tatălui” (Matei 27.16). Conducătorii iudei convinseseră mulțimile să ceară ca Isus din Nazaret să fie crucificat, iar Baraba să fie eliberat. Pilat a fost de acord și astfel Isus, adevăratul Fiu al Tatălui, a luat locul celui vinovat de omor. Acum, când atârna pe cruce între tovarășii lui Baraba, era hulit de către ei.

Apoi, dintro dată, a avut loc un miracol, atunci când unul dintre ei a înțeles că Isus era Mesia. Mărturisinduși păcatul, el la mustrat pe tovarășul său și La onorat pe Hristos, numinduL „Domn” și rugânduL săȘi aducă aminte de el atunci când avea să vină în Împărăția Sa. Ce credință a avut acest om! Credința lui a fost răsplătită de promisiunea lui Hristos că avea să fie cu El în paradis în chiar acea zi – „Și Isus ia spus: «Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis»”. Uimitor har!

După aproximativ treizeci de ani, apostolul Pavel a scris că a fi împreună cu Hristos este „cu mult mai bine”. A fi în paradis cu Hristos acum este mai bine decât săL slujești pe pământ. Pavel Îl văzuse pe Domnul (Fapte 9). Mai târziu, când a fost răpit în paradis, a putut gusta fericirea celor credincioși care „au adormit”. Însă tâlharul de pe cruce a crezut fără să vadă nimic din acestea. Cât de prețioasă pentru Domnul trebuie să fi fost cererea lui! A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Negreșit, Fiul Omului Se duce după cum este rânduit” Luca 22.22

Dragostea și ura

Crucea Mântuitorului pune în evidență două mari realități: dragostea lui Dumnezeu și ura oamenilor. Dumnezeu Și-a arătat dragostea față de oameni dăruindu-L pe Fiul Său ca preț de răscumpărare. Iar Fiul – expresie a iubirii divine – a îndurat totul pentru a împlini gândurile de har ale Tatălui Său în favoarea păcătoșilor, pe care Dumnezeu a vrut să-i mântuiască. Ura împotriva lui Dumnezeu, manifestată față de Mântuitorul de-a lungul slujbei Sale, a ajuns la apogeul ei la cruce, când oamenii L-au dat la moarte pe Acela, de la care ei nu primiseră decât binefacere peste binefacere.Ura înspăimântătoare, împotrivirea fără margini a împins pe căpeteniile poporului să înduplece mulțimea să ceară eliberarea unui criminal, iar pe Isus să-L răstignească. Nu au putut spune nimic rău despre Mântuitorul, și cu toate acestea au cerut moartea Lui. Vrăjmașul omenirii – diavolul – urla prin acei oameni, pe care îi manevra cu ușurință. Era evident că setea de sânge a mulțimii putea fi potolită numai dacă Isus va fi omorât. Ei doreau un singur lucru: crucificarea. Oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Crucea Mântuitorului împarte lumea în două: unii care au primit eliberarea adusă de Hristos și alții care se împotrivesc. De care parte se situează cititorul?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

STII SA PRIMEȘTI SFATURI?

„Când nu este chibzuință, poporul cade” Proverbe 11:14

Singurul lucru mai grav decât comiterea unei greșeli este s-o ascunzi și să lași ca mândria să te zăvorască înăuntru. De ce facem așa? Din nesiguranță! Din stimă de sine scăzută! Toți suntem predispuși să fim defensivi din când în când. Dar dacă descoperi că acesta este un tipar după care îți trăiești viața, trebuie să faci ceva în această privință.

Așadar:

1) încearcă să te asculți în timp ce vorbești; fii conștient de tendința ta de a te apăra și de a-ți justifica faptele.

2) Ferește-te de limbajul defensiv al trupului. De exemplu, faptul că-ți încrucișezi brațele când cineva își exprimă părerea ar putea fi modul tău subconștient de a spune: „Nu mă interesează ceea ce spui”.

3) Opune-te fricii pe care o trăiești când te simți atacat, respirând adânc și rugându-te în gând: „Doamne, primesc puterea Ta acum”. Când combini acțiunea fizică cu cea spirituală vei reuși să micșorezi reacția ta emoțională.

4) Dacă există o justificare autentică și credibilă pentru fapta ta, enunț-o cu calm și fără implicare emoțională. Iar dacă ești într-adevăr o persoană curajoasă, întreabă un prieten sau un coleg de serviciu dacă ai o atitudine defensivă. Apoi, refuză să devii defensiv dacă răspunsul său este „da”.

5) Nu te repezi asupra atacatorului. întreabă-l pur și simplu ce ar face el în situația de față. Apoi, mulțumește-i că ți-a împărtășit părerea sa.

6) Dacă te faci vinovat de o decizie greșită sau de un comportament nepotrivit, încearcă să recunoști înainte ca totul să iasă la lumină. Un simplu „am făcut o greșeală” îți va da credibilitate, îți va păstra integritatea și nu va lăsa ca greșeala să definească ceea ce ești tu în ochii celorlalți. Ar fi posibil chiar ca nivelul lor de încredere în tine să crească.

9 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Marele test

„Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului.” losua 24:19

Te sprijini câtuşi de puţin pe altceva decât pe Dumnezeu? A mai rămas în tine vreo urmă de încredere în vreo virtute naturală sau în vreo împrejurare de viaţă? Te bazezi pe tine însuţi în vreun fel în privinţa acestei noi cerinţe pe care Dumnezeu ţi-a pus-o înainte? Acest lucru îl are în vedere punerea la probă. Este adevărat când spui: ,.Nu pot trăi o viaţă sfântă”; dar te poţi decide să-L laşi pe Isus Cristos să te facă sfânt. „Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului” , dar tu poţi să te pui în locul în care atotputernicia lui Dumnezeu să lucreze prin tine. Ai o relaţie suficient de bună cu Dumnezeu pentru a te aştepta ca El să-Şi manifeste viaţa Sa minunată in tine? „Nu! Ci vom sluji Domnului” (24:21). Nu este un impuls, ci o hotărâre deliberată. Tu spui: „Dar nu se poate ca Dumnezeu să mă fi chemat pe mine la aceasta, sunt prea nevrednic, nu se poate să fie vorba de mine”. De tine e vorba şi cu cât eşti mai slab şi mai neputincios, cu atât mai bine. Cel care mai are ceva în care să-şi pună încrederea este ultimul care să ajungă să declare: „Ii voi sluji Domnului”.

Noi spunem: „Dacă aş putea crede cu-adevărat!” Problema este: „Vreau într-adevăr să cred?” Nu este de mirare că Isus Cristos pune atât de mult accent pe păcatul necredinţei. „Şi n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor” (Matei 13:58). Imaginaţi-vă cum am fi dacă am crede cu adevărat ce a spus Dumnezeu! Îndrăznesc să-L las pe Dumnezeu să fie pentru mine tot ceea ce El spune că va fi?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Să nu vă certaţi pe drum .”Geneza 45:24

Iosif avea să se facă cunoscut fraţilor lui în împrejurări atât de deosebite pe care ni le istoriseşte capitolul acesta. El le dăduse binecuvântarea sa şi ei văzuseră toată slava lui în Egipt. Îmbărbătaţi de iertarea lui, îmbogăţiţi de cadourile lui, ei aveau să plece să aducă pe bătrânul lor tată la Iosif. Ei aveau deci tot ce le trebuia pentru această călătorie. Dar Iosif cunoştea pe fraţii lui, ştia de ce fuseseră capabili cu privire la el.

Iată-i deci uşuraţi în conştiinţa lor şi încărcaţi de bunătăţi. Dar când erau gata de plecare, recomandarea fratelui le-a sunat în urechi: „Să nu vă certaţi pe drum!”. Oh! ce mult ne spune nouă astăzi vorba aceasta, nouă care am primit şi ne bucurăm enorm de iertarea Lui Dumnezeu, de curăţirea păcatelor noastre prin credinţa în jertfa Domnului Isus. Domnul ne-a vorbit de Slava Lui viitoare, de manifestarea Lui curândă ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, care va aduce un sfârşit la toată trena de nenorociri de pe pământul acesta. Dar şi El ne cunoaşte bine! Ştie de ce suntem în stare şi în aşteptarea întoarcerii Lui, El ne spune prin gura apostolului Pavel: „Trăiţi în pace între voi”. Atât de uşor este distrusă unitatea dintre fraţi printr-un gând manifestat de apărare, printr-un cuvânt inutil, ca să nu mai spunem de minciuni, insulte , defăimări, acuzaţii nedrepte cu privire la un frate sau o soră. Poate că în unele cazuri, lucrul acesta s-a întâmplat în trecut şi gândim că s-a uitat totul, dar Dumnezeu nu le-a uitat. Dacă am fi luat ca un îndemn personal aceste cuvinte: „Să nu vă certaţi între voi!”, câte lucruri rele , câte răniri, câte despărţiri triste ar fi fost evitate, dar câtă dezonoare a Domnului Isus ar fi fost de asemenea evitată şi ce efect binecuvântat ar fi unitatea frăţească. Să fim cuprinşi nu numai de realitatea chemării cereşti a Lui Dumnezeu, pe care ne-a dat-o în Domnul Hristos, dar şi de marea răspundere pe care o avem de a menţine şi manifesta slava Lui între noi. Să trăim deci ca oameni care nu numai că posedăm iertarea Lui Dumnezeu şi suntem inundaţi de bogăţiile Harului Său, dar şi ca credincioşi care, trăind din iertare şi bucurându-ne de ea, să fim gata să iertăm pe cei care ne-au greşit, ca să nu spun care chiar ne-au rănit adânc; să ne pregătim împreună ca să slăvim pe Prea iubitul nostru Mântuitor ca să fim şi slăviţi împreună cu El. Să fim siguri că în firea noastră nu valorăm mai mult ca fraţii lui Iosif! Dar noi avem cu mult mai mult decât ei, Îl avem în noi pe Domnul Isus. „Să nu vă certaţi între voi!”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si tu, fiul omului, spune copiilor poporului tău: „Neprihănirea celui neprihănit nu-l va mântui în ziua fărădelegii lui, şi cel rău nu va cădea lovit de răutatea lui, în ziua când se va întoarce de la ea, după cum nici cel neprihănit nu va putea să trăiască prin neprihănirea lui în ziua când va săvârşi o fărădelege”. Ezechiel. 33:12.

Dacă un om se încrede în neprihănirea proprie, Dumnezeu nu ţine seama de o astfel de neprihănire. De aceea este scris: „Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit”. Trebuie să rămânem în harul lui Dumnezeu până la sfârşit. Cât de mângâietoare este însă situaţia păcătosului dacă se întoarce de la starea de păcat, atunci urmarea răutăţii lui nu-i cauzează nici o pierdere. Tatăl nostru ceresc afirmă: „Nu va cădea”. Ce mângâiere poate fi aceasta pentru criminali, curvari, hoţi, beţivi sau tâlhari sau alţii asemenea lor. Chiar şi vrăjitorii sunt incluşi. Dumnezeu nu are plăcere de moartea păcătosului, ci vrea cu atât mai mult ca el să se pocăiască şi să trăiască. Astfel nimic nu poate să-i dăuneze. Ne putem închipui ce înseamnă aceasta? Lucrul acesta ne face să ne gândim la Romani 5:20: „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult”. Asta înseamnă că Dumnezeu nu-şi mai aduce aminte de aceste păcate, nici în ziua judecăţii de apoi. Dumnezeu nu-şi mai aduce aminte de ele, le şterge ca ceaţa şi cât de departe este miazăzi de miazănoapte, tot la fel îndepărtează nelegiuirile noastre de la noi. De aceea nu le mai vedem. Da, să cunoşti un Mântuitor şi să-L ştii al tău, să trăieşti mereu sub ocrotirea lui fără griji, e minunat!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CREDINCIOŞIE ŞI SLUJBĂ

Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană, acela îmi va sluji.Psalmul 101.6

Dacă David a vorbit astfel, putem să fim siguri că şi Fiul lui David – adică Domnul Isus – gândeşte la fel ca David. Domnul Isus Se gândeşte la oamenii credincioşi şi are ochii îndreptaţi asupra lor pentru a-i cerceta, a-i îndruma, a-i face să înainteze pe cale şi în sfârşit pentru a-i răsplăti. Nici un om cu inima neprihănită să nu se creadă dispreţuit de Domnul; însuşi împăratul are ochii îndreptaţi asupra lui.Din această atenţie împărătească rezultă pentru noi două lucruri: întâi, „ca ei să locuiască lângă mine” aşa cum este scris. Domnul Isus îi duce pe credincioşii Săi în casa Sa şi le dă un loc în palatul Său; El îi face tovarăşi ai Lui şi Se bucură în mijlocul lor. Să fim vrednici de încrederea Domnului nostru şi El ni Se va arăta. Cu cât ne-ar costa mai mult credincioşia noastră faţă de El, cu atât mai mult va fi ea răsplătită; cu cât oamenii ne vor lepăda, cu atât mai bucuros ne va primi Dumnezeul nostru.Apoi, El spune despre cel sincer: „acela îmi va sluji”. Domnul Isus îi va face slujitori spre slava Sa, pe aceia care, dispreţuind viclenia şi înşelătoriile, rămân credincioşi Persoanei Sale, Cuvântului Său şi crucii Sale. Slujitori cinstiţi de împărat, ei vor face parte din alaiul Lui împărătesc. Părtăşia şi slujirea sunt plata credincioşiei lor. Fă-mă, Doamne, credincios, ca să pot locui cu Tine şi să pot să-Ţi slujesc.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în DOMNUL! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă. Cântaţi-I o cântare nouă!     Ps. 33,1.3.

Credinciosul prin harul lui Dumnezeu a devenit o creaţie nouă În Isus Hristos. Glasul lui Dumnezeu a răsunat odată: „Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar.” în starea aceasta nu putea fi nici o bucurie, nici o laudă pe buze. Dar Dumnezeu a găsit o cale ca cei neprihăniţi să poată fi plini de fericire şi de laudă în faţa Lui. Este foarte important pentru fiecare copil al lui Dumnezeu să înţeleagă că el a primit neprihănirea dumnezeiască În Isus Hristos şi că are un loc înaintea lui Dumnezeu. Dacă sufletul se bucură de acest har, atunci este în stare să laude pe Dumnezeu şi să intoneze „o cântare nouă.” Această cântare slăveşte măreaţa mântuire şi salvare. Dacă Israel avea o mântuire temporară, atunci cel credincios de astăzi cunoaşte o mântuire veşnică care a pregătit-o Dumnezeu ÎN Isus. Dumnezeu ne vede numai prin Isus Hristos ca pe nişte copii curaţi pentru adorare. El „ne-a rânduit să fim înfiaţi ÎN Isus Hristos mai dinainte după buna plăcere a voiei Sale. Acum El vrea „să locuiască în mijlocul cântărilor de laudă” ale credincioşilor. Toată viaţa noastră să fie o cântare de laudă; da, avem dreptul ca împreună cu toţi copiii lui Dumnezeu să venim în faţa Lui cu mulţumire şi cu adorare.
O adunare după voia lui Dumnezeu, unde se aduce adevărata adorare, se adună numai în jurul Persoanei Domnului Isus. O astfel de adunare e despărţită de orice sectă sau partidă sau biserică omenească; cei ce o alcătuiesc sunt numai creştini născuţi din nou, mădulare ale Trupului lui Hristos. Ea nu este sub povăţuirea unei singure persoane care face totul. în ea nu sunt alte rânduieli decât cele care sunt recunoscute de Noul Testament. Singura autoritate este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu părerile unui om, oricât de dotat ar fi el. Aduci şi tu adorare într-asemenea adunare sau te mai găseşti acolo unde omul conduce totul?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

0, Doamne, în ultima vreme atât de mult sunt asaltate hotarele minţii mele de interese periferice, încât periferia pare a fi centrul. Fii Tu însuţi puternicul meu Centru şi Periferie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug.» EXOD 3,2

Unde ne-a întâlnit Domnul pe noi?

– In pustie, în singurătate; acolo Moise a fost rupt total de contextul social al vremii sale.

– La muntele lui Dumnezeu, Horeb. In limba ebraică «Horeb» înseamnă «sterp». Dacă inima ta este neconsolată, dacă sufletul tău este trist şi gol, atunci poţi fii sigur că Dumnezeu este cel mai aproape de tine.

Cum i S-a înfăţişat Domnul lui Moise?

– Ca Dumnezeul cel veşnic şi drept: «Iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc» (Exod 3,2). Flacăra dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu nu se consumă niciodată. In acelaşi timp, El Se revelează ca Dumnezeul dragostei eterne. Dragostea Lui nu are sfârşit.

– Prin Cuvântul Său. Faptul că Moise nu L-a recunoscut pe Domnul ne dezvăluie o tragedie adâncă. Cu toate că Domnul i-a fost atât de aproape, Moise nu L-a recunoscut. El a spus: «Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul» (Exod 3,3). Exista o singură metodă prin care Domnul îl putea trezi pe Moise «lin somnul adânc al lipsei lui de cunoaştere. Cuvântul Său! El a strigat din rug şi a vorbit: «”Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!”» (Exod 3,4). A fost o conversaţie directă cu Dumnezeu; Cuvântul Domnului l-a dus pe Moise direct în prezenţa Sa.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Şi nu uita nici una din binefacerile Lui. Psalmi 103:2

Este plăcut şi profitabil să observi mâna lui Dumnezeu la lucru în viaţa sfinţilor din vechime, şi să vezi bunătatea Lui eliberându-i, îndurarea Lui iertându-i şi credincioşia Sa păstrând legământul cu ei. Dar oare nu ar fi mai interesant şi mai profitabil să urmărim mâna lui Dumnezeu în propriile noastre vieţi? Nu ar trebui să ne privim istoria ca fiind la fel de plină de Dumnezeu, de bunătatea şi adevărul, Lui, de dovezile credincioşiei şi sincerităţii Lui, ca şi vieţile sfinţilor din vechime? Îl nedreptăţim pe Domnul nostru atunci când credem că a lucrat Cu putere şi că şi-a arătat tăria doar celor din vechime, dar că nu face minuni şi nu îşi „descoperă braţul Lui cel sfânt” (Isaia 52:10) pentru sfinţii care sunt acum pe pământ. Să ne revedem vieţile. Cu siguranţă că vom descoperi unele incidente fericite, încurajatoare pentru noi şi onorante pentru Dumnezeul nostru. Nu ai avut nici o eliberare? Nu ai trecut prin nici un râu sprijinit de prezenţa divină? Nu ai trecut nevătămat prin foc? Nu ai avut nici o descoperire? Nu ai avut nici un privilegiu? Nu te-a ascultat niciodată Dumnezeul care i-a răspuns lui Solomon după inima lui, şi nu ai primit răspuns la cererile tale? Nu te-a săturati niciodată de bunătăţi Dumnezeul despre care David cânta „El îţi Satură de bunătăţi bătrâneţea” (Psalmi 103:105)? Nu ai fost niciodată păscut în păşuni verzi? Nu ai fost dus niciodată la ape de odihnă? Cu siguranţă că bunătatea lui Dumnezeu a fost aceiaşi, pentru tine şi pentru sfinţii din vechime. Să-i cântăm deci îndurarea într-o cântare nouă. Să luăm aurul curat al mulţumirii şi diamantele laudei şi să facem din ele o coroană pentru capul lui Isus. Să ne înălţăm sufletele într-o cântare la fel de dulce ca cea picurată de harpa lui David, lăudându-l pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veci.

Seara

Si Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Genesa 1:4

În viaţa credinciosului lucrează două principii. In starea sa firească, el era subiectul unui singur principiu, întunericul. Totuşi, acum a intrat lumina, şi aceste doua principii sunt în conflict. Observaţi cuvintele apostolului Pavel în capitolul şapte din Romani: „găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele” (Vers. 21-23). Cum s-a ajuns la această stare de lucruri? „Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric”. Întunericul, în sine, este liniştit şi netulburat; totuşi, atunci când Domnul trimite lumina, izbucneşte conflictul, fiindcă sunt două lucruri opuse. Acest conflict nu încetează până când credinciosul nu devine lumină în Domnul. De vreme ce există despărţire în creştinul dinăuntru, trebuie să fie despărţire şi în afara lui. De îndată ce o persoană primeşte lumină de la Domnul, începe să se separe de întunericul din jurul ei. Se desparte de religia lumii şi de ceremoniile exterioare, fiindcă nu-l mulţumeşte nimic, în afară de Evanghelia lui Christos. Se desparte de cei care sunt lumeşti şi de distracţiile uşuratice, şi caută tovărăşia credincioşilor, fiindcă „noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, fiindcă îi iubim pe fraţi” (1 loan 3:14). Lumina adună lumină în jurul ei, şi întunericul adună întuneric. Nu trebuie să încercăm niciodată să unim ceea ce a despărţit Dumnezeu. Asemeni lui Christos, să mergem „afară din tabără, şi să suferim ocara Lui” (Evrei 13:13), să ieşim din mijlocul răului şi să fim poporul lui Dumnezeu. Christos a fost „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26). Cum a fost El trebuie să fim şi noi — să nu ne asemănăm cu lumea, să ne despărţim de orice păcat, şi să ne deosebim de restul omenirii, ca să fim ca învăţătorul.

IZVOARE IN DEŞERT

Te-am lămurit în cuptorul urgiei. (Isaia 48:10)

Nu vine Cuvântul lui Dumnezeu la noi ca o ploaie uşoară, înlăturând furia flăcărilor? Nu este el ca o armură rezistentă la foc, împotriva căreia căldura n-are nici o putere? Atunci lasă urgiile să vină, căci Dumnezeu m-a lămurit. Sărăcie, poţi intra pe uşa mea, căci Dumnezeu este deja în casa mea şi El m-a lămurit. Boală, poţi să pătrunzi în viaţa mea, căci am un leac gata pregătit – Dumnezeu m-a lămurit. Orice s-ar întâmpla în valea plângerii, ştiu că Dumnezeu m-a lămurit.Dragă creştine, nu te teme, căci Domnul Isus este cu tine. În toate încercările tale grele, prezenţa Sa este atât mângâierea cât şi siguranţa ta. El nu-i va părăsi niciodată pe cei pe care i-a ales pentru Sine. „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine” (Gen. 26:24) este cuvântul promisiunii Sale sigure pentru aleşii Săi care experimentează „cuptorul urgiei”. Charles H. Spurgeon

Căldura cuptorului durerii din mine mă face să tremur,

    Dumnezeu suflă în foc cu suflarea Lui;

Şi toată inima mi se înfioară de suferinţă

    Şi tremură de dogoarea focului;

Şi totuşi eu şoptesc: „Cum vrea Dumnezeu!”

Şi în focul cel mai fierbinte rămân liniştit.

El vine şi pune inima mea, bine încălzită,

    Pe nicovala tare, pregătit astfel

S-o bată ca să-i dea forma chipului Său minunat

    Cu ciocanul Lui mare, lovitură după lovitură;

Şi totuşi eu şoptesc: „Cum vrea Dumnezeu!”

Şi la cele mai grele lovituri ale Lui rămân liniştit.

El ia inima mea înmuiată şi o bate;

    Scânteiele zboară la fiecare lovitură;

El o întoarce şi pe o parte şi pe alta şi o încălzeşte,

    Şi o lasă să se răcească, şi o face să strălucească;

Şi totuşi eu şoptesc: „Cum vrea Dumnezeu!”

Şi în mâna Lui puternică rămân liniştit.

De ce m-aş plânge? Pentru că atunci

    Necazul va fi simţit şi mai mult;

Sfârşitul poate veni, şi va veni mâine,

    Când Dumnezeu Şi-a făcut lucrarea în mine;

Aşa că spun cu încredere: „Cum vrea Dumnezeu!”

Şi, încrezându-mă până la capăt, rămân liniştit.

Julius Sturm

Povara suferinţei pare să fie piatră de mormânt atârnată de gâtul nostru. Însă în realitate este pur şi simplu greutatea care trebuie să-l tragă în jos pe scufundător când caută perle. Julius Richter

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 5.31-48

    Cel care vorbeşte aici _– să nu uităm – este Mesia, Împăratul lui Israel. Învăţătura Lui a fost numită Carta sau Constituţia împărăţiei, pentru că ea enunţă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească supuşii. Câtă deosebire între aceasta şi constituţiile naţiunilor de pe pământ! În timp ce codurile de legi ale oamenilor au la bază apărarea drepturilor persoanei şi regula egoistă: „Fiecare pentru el!”, învăţătura Domnului Isus stabileşte nu numai principiile non-violenţei, ci pune bazele iubirii, ale smereniei şi ale renunţării, principii total străine de spiritul acestei lumi! Mulţi cred că asemenea principii pot fi aplicate pe pământul pe care trăim. Oare creştinii care le respectă ad-litteram vor fi ei victimele fară apărare ale abuzurilor de tot felul? Să fim siguri că Dumnezeu va şti să-i protejeze. In plus, un asemenea comportament va putea fi o mărturie puternică pentru cei care vor dori să-i facă rău credinciosului, reuşind chiar să-l motiveze să se întoarcă la Dumnezeu.    Versetele 38-48 ne umilesc şi totodată ne mustră. Cât de departe suntem noi de Cel despre care ne vorbesc I Petru 2.22,23; lacov 5.6 şi atâtea alte pasaje…! Ceea ce-i conferea autoritate învăţăturii Domnului era tocmai faptul că El făcea ceea ce îi învăţa pe alţii (7.29).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 8

L-ai făcut (pe om) cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.  Psalmul 8:5

COROANA CREAŢIUNII

Oare omul nu este altceva decât o formă foarte evoluată a unui animal? Aceasta este deducţia logică a evoluţioniştilor atei şi ceea ce susţin umaniştii atei. Ei subliniază că oamenii sunt într-o competiţie pe tărâmul puterii şi al înfăţişării fizice. Ei vin în sprijinul acestui punct de vedere afirmând că o persoană cu un temperament agresiv, cu trup atrăgător, puternic din punct de vedere fizic şi cu capacităţi superioare, tinde să-i domine pe ceilalţi. Ei afirmă, de asemenea, că unele calităţi umane, cum ar fi protejarea din instinct a celui slab, pot fi găsite şi la animale. Delfinul brun, de exemplu, a putut fi observat ajutându-şi un tovarăş rănit. Totuşi, aceasta nu este întreaga istorie. C.S. Lewis a afirmat că putem prezenta mărturii solide ale faptului că ne distingem de animale. Omul adesea decide să acţioneze împotriva instinctului. Putem asculta porunca lui Isus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc” (Matei 5:44). Animalele nu fac aşa ceva! Da, comportarea noastră poate fi uneori brutală, iar animalele apar uneori foarte umane. Aceasta nu dovedeşte că ne tragem din ele, ci pur şi simplu comfirmă învăţătura din Biblie care arată că fiinţele umane au o natură păcătoasă, decăzută, şi au nevoie de iertarea şi transformarea lui Dumnezeu. Şi când ne încredem în Isus Cristos, suntem schimbaţi. Prin puterea vieţii noi şi prin prezenţa Duhului Sfânt, putem trăi deasupra instinctelor noastre decăzute.Să încercăm să punem azi în practică dragostea şi neprihănirea. Nu este oare aceasta intenţia lui Dumnezeu pentru coroana creaţiunii Sale?

H.V.L.

Deşi păcatul a stricat coroana creaţiunii,
Dumnezeu ne zice: Omule, nu dispera,
L-am trimis pe Fiul, păcatele să-ţi curăţească,
Iar avea-vei chipul şi asemănarea Mea.  – D-J.D

Omul dovedeşte că este mai mult decât un animal prin faptul că doreşte să fie tot mai mult ca Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Eu Lam căutat pe Domnul și El mia răspuns și ma scăpat de toate temerile mele.  Psalmul 34.4

Dacă ești copil al lui Dumnezeu, atunci acest verset este pentru tine. Nu contează unde te afli în această lume și nici cât de umilă este poziția ta în societate, fiindcă Domnul te va auzi și te va scăpa de toate temerile tale.Versetul 6 ne oferă o promisiune – „Acest întristat a strigat și Domnul la auzit și la salvat din toate necazurile lui”.

Este un lucru uimitor să vedem cum Dumnezeul universului poate fi chemat chiar și de cei mai neînsemnați și smeriți oameni, și cum El le răspunde și îi scapă. Nu contează dacă ești bogat sau sărac, dacă ești tânăr sau bătrân, dacă ești sănătos sau cuprins de boală – același Dumnezeu, care la auzit și la scăpat pe psalmist, Se îngrijește de tine exact acolo unde te afli. Ce mângâiere este să știi că „ochii Domnului privesc spre cei drepți și urechile Lui sunt deschise la strigătul lor” (versetul 15) și că „Îngerul Domnului Își așază tabăra în jurul acelora care se tem de El șii scapă” (versetul 7)!

Cum stau lucrurile cu tine acum? Câteodată calea ne este pietroasă și anevoioasă, iar dificultățile par să ne asalteze la orice pas și, ceea ce este cel mai rău, nimeni nu este cu noi. Acestea sunt momente care pun adânc sufletul la încercare. Uneori, descurajarea venită în urma timpurilor grele produce amărăciune în inimă și face ca totul să pară și mai rău.

În astfel de momente, să ne amintim că nu suntem niciodată singuri, chiar și când trecem prin cele mai negre și mai grele împrejurări! Același Domn care Șia avut privirea asupra slujitorului Său David Își are privirea asupra ta acum. Același Dumnezeu care a vegheat cu credincioșie asupra lui aude și strigătele tale. David sa încrezut în Domnul pentru a fi scăpat – și noi putem să ne încredem în El!

S. J. Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… în vremea aceea erați … fără nădejde …Efeseni 2.12

„Ghidul turistic spre cer”

Pentru un întemnițat din Rusia țaristă nu mai exista speranță că va duce cândva o viață normală. Orice om din marea împărăție trebuia să aibă un pașaport și, dacă i se cerea, trebuia să-l arate. Toate pedepsele erau marcate în pașaport. Chiar dacă un pașaport era schimbat de o duzină de ori, toate condamnările anterioare erau trecute în noul pașaport. Astfel, un amărât de om nu putea scăpa de contravențiile sale. Ele îi urmăreau pașii cu perseverența feroce a unui copoi până la mormânt. Ai fost o dată un răufăcător, ești pentru totdeauna un răufăcător, acesta era principiul necruțător al sistemului de pașapoarte în împărăția țaristă.

În una din călătoriile sale de la Ural până la Oceanul Pacific, dr. Baedeker a vestit la peste 40.000 de întemnițați Evanghelia și a împărțit 12.000 de Biblii, „ghidul turistic spre cer”. Nu numai întemnițații, ci și unii dintre polițiști au fost foarte impresionați. Unii dintre ei au avut parte de o schimbare a cursului vieții lor.

Când a ajuns pe insula Sahalin, întemnițații de acolo l-au întrebat: „De ce veniți la noi? Aici nu mai există speranță”. El le-a răspuns: „Dacă așa stau lucrurile, atunci să mă iertați că n-am venit mai întâi la voi. Un loc unde nu mai există speranță, este cel mai bun loc pentru vestea despre mântuirea lui Dumnezeu”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA DRAGOSTEI!

„Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el”

(1 loan 4:16)

Când Dr. E. Stanley Jones a predicat despre dragoste într-o biserică din India, un prezbiter al bisericii i-a povestit cum un necredincios pe care îl iubea și pe care l-a ajutat, crea probleme și amenința că dezbină biserica. Prezbiterul l-a întrebat pe Dr. Jones ce să facă întrucât, în acest caz, dragostea nu părea să dea rezultate. „Mărește doza!” i-a sugerat Jones.

Firea noastră egoistă ne face să credem că fericirea apare când obținem ceea ce ne dorim și când toate nevoile ne sunt împlinite. Cu toate acestea, când chiar obținem un loc de muncă mai bun, o casă mai mare sau puțină faimă, ne dăm seama că suntem goi, deoarece aceste lucruri nu ne aduc fericire de durată și împlinire. De fapt, ele ne stârnesc apetitul pentru mai mult – și ne învârtim în cerc.

Peter Gillquist a spus: „De fiecare dată când avem ocazia să manifestăm în vreun fel dragostea lui Dumnezeu față de alții, cercul dragostei noastre se întregește încă o dată”.

Sf. Francis de Assisi a exprimat cel mai bine lucrul acesta în celebra sa rugăciune: „Doamne, fă-mă o unealtă a păcii tale. Acolo unde există ură, lasă-mă să semăn dragoste; acolo unde este suferință, iertare; acolo unde este îndoială, credință; acolo unde este disperare, nădejde; acolo unde este întuneric, lumină; și acolo unde este tristețe, bucurie. O, Stăpâne Divin, încuviințează să nu caut atât de mult consolare , cât să-i consolez pe alții; să nu fiu înțeles, cât să înțeleg; să nu fiu iubit, cât să iubesc. Căci dăruind primim; iertând, suntem iertați; murind, ne naștem pentru viața veșnică”.

8 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Voinţa de a fi credincios

„Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi.” losua 24:15

Voinţa stă la baza întregii activităţi a omului. Nu pot renunţa la voinţă, trebuie s-o exersez. Trebuie să vreau să ascult şi trebuie să vreau să primesc Duhul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu ne dă o viziune despre adevăr, nu se pune niciodată problema ce va face El, ci ce vom face noi. Dumnezeu iese înaintea noastră, a tuturor, cu nişte cerinţe mari; cel mai bun lucru este să-ţi aminteşti ce-ai făcut în alte ocazii când ai fost atins de Dumnezeu – atunci când ai fost mântuit sau când L-ai văzut prima dată pe Isus sau când ai înţeles un anumit adevăr. Atunci a fost uşor să I te supui lui Dumnezeu: aminteşte-ţi de acele momente acum, când Duhul Iui Dumnezeu îţi iese înainte cu o nouă cerinţă.

„Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi.” Este o hotărâre deliberată, nu ceva spre care eşti atras cu uşurinţă; şi orice altceva rămâne în suspensie până când te decizi. Chestiunea este între tine şi Dumnezeu; nu sta la sfat cu carnea şi sângele despre ea. Cu fiecare nou pas pe care îl faci, oamenii din jurul tău devin toi mai nedumeriţi şi tocmai aici apare tensiunea. Dumnezeu lasă ca părerea sfinţilor să aibă valoare pentru tine şi totuşi, tu eşti din ce în ce mai puţin sigur că ceilalţi înţeleg pasul pe care-l faci. Nu este treaba ta să afli unde te duce Dumnezeu; singurul lucru pe care ţi-l va explica Dumnezeu este persoana Lui însuşi.

Spune-I deschis: „Voi fi credincios”. Imediat ce te hotărăşti să-I fii credincios lui Isus Crisios, devii un martor împotriva ta însuţi. Nu-i consulta pe alţi creştini, ci spune-l Lui: „Te voi sluji”. Să vrei să fii credincios – şi acordă şi altora acest credit.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cele douăspezece porţi erau douăsprezece perle. Fiecare poartă era o perlă.” Apocalipsa 21:21

Orice poartă este simbolul unei intrări. Deşi în descrierea lui Ioan, aceste 12 porţi se referă la cele 12 seminţii a lui Israel, nu-i mai puţin adevărat că ele sunt şi simbolul unei intrări libere în cer pentru toţi care au fost sfinţiţi prin sângele Domnului Isus. Tot Israelul adevărat, sau cum îl numeşte Pavel „Israelul lui Dumnezeu” (Galateni 6:16), va intra în Noul Ierusalim. De ce sunt porţile de perle ? Ce este o perlă ? O rană s-a făcut în scoică prin pătrunderea înăuntrul ei a unui grăunte de nisip, apoi scoica imediat secretă sideful organic peste care se aşează o materie organică formându-se o mică sferă. Perla este simbolul purităţii şi este de mare preţ. Ea ne mai vorbeşte de Biserică, despre Mireasa cumpărată de Domnul Hristos (Matei 13:45-46), pentru care El a suferit nu o rană uşoară, ci chiar moartea cu care a plătit această scumpă „Perlă”. Ea înseamnă caracterul deosebit, unic pe care îl are Biserica în ochii Domnului Isus. Formarea perlei se poate însă aplica şi în vieţile credincioşilor. O nenorocire poate fi transformată în binecuvântări, rănile sufleteşti pot fi transformate în adevărate perle în aceia care nu murmură, nu se plâng, ci suferă în tăcere ca scoica rănită de bobul de nisip, dar care produce o perlă de mare preţ. O, suferinţele în tăcere ale Domnului Isus, ce „Perlă de mare preţ” au produs. Tăcem şi noi ca El? „Fiecare poartă era o perlă”. Fiecare necaz, orice suferinţă trupească, orice pagubă sau pierdere, poate să fie transformată într-o „perlă”, perla primirii cu evlavie a căilor lui Dumnezeu. Dumnezeu are puterea de a transforma toate nenorocirile în viaţa copiilor Lui în adevărate imagini ale Fiului Său. Şi ce mare binecuvântare este o astfel de transformare pentru toţi cei din jurul nostru. Procesul acesta al transformării noastre de-a lungul vieţii în chipul Domnului Isus, necesită în mâinile Marelui Sculptor, o daltă şi un ciocan. Dacă bucata de marmură ar avea glas, ar putea spune ce înseamnă fiecare lovitură de ciocan, dar, la urmă iese acea operă desăvârşită şi admirată de toţi. Dar ea a tăcut şi rezultatul a fost o capodoperă. Nu vom fi noi, fiecare în parte, o lucrare de artă desăvârşită având chipul Domnului Hristos în noi ? Nu vom împodobi noi cerul spre slava Aceluia care a suferit, cum nu ne putem da seama, ca să scoată din noi acea „Perlă de mare preţ ?”

„După ce a făcut prin El însuşi curăţirea păcatelor mele, Hristos S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, în locurile cereşti. El nu s-a aşezat acolo înainte de a termina lucrarea; şi acum singura întrebare este: Ce valoare are lucrarea Lui ?” – J.N.D.

Răspunsul este: Valoarea unei Perle De Mare Preţ.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea”. Ezech. 33:7.

În Ioan 10, este scris: „Cine intră pe uşă este păstorul oilor”; Aici citim: „Acum fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel”, iar în Isaia 58 este scris: „Vesteşte poporului Meu, nelegiuirile lui”. Deci, porunca lui Dumnezeu este ca să-i mustrăm pe cei neascultători de Cuvântul lui Dumnezeu. In Ezechiel 33:8 este scris: „Când zic celui rău: „Răule, vei muri negreşit” şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta”. In zilele noastre decăzute, dacă atenţionezi pe cineva, aceasta este considerat ca şi cum l-ai judeca, iar alţii spun: „Să nu-ţi arunci mărgăritarele la porci”. Dar nu este hotărâtor ceea ce spun oamenii; esenţial este să facem voia lui Dumnezeu. Căci cel care vrea să fie prietenul lumii acesteia, devine duşmanul lui Dumnezeu. In versetul 9 este scris: „Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău ca să se întoarcă de la calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul”. In alt loc este scris: „Blestemat este cel care face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului”. Vedem cât de important este să atenţionăm pe cei păcătoşi – pe cei care înjură şi întrebuinţează numele Domnului în chip nevrednic, pe cei clevetitori, pe cei care se ocupă de glume proaste, precum şi pe cei mincinoşi, luaţi într-un cuvânt, pe toţi cei fără teamă de Dumnezeu. Dacă ascultă de atenţionare pot fi mântuiţi, iar dacă nu se pocăiesc, noi nu suntem răspunzători.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

TABĂRA ÎNGERULUI

Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. Psalmul 34.7

Noi nu putem să-i vedem pe îngeri, dar este de ajuns că ei ne văd pe noi; marele înger al Legământului, între alţii, „Acela pe care noi îl iubim fără să-L fi văzut” are ochiul îndreptat spre noi, zi şi noapte. El are sub El o armată de îngeri şi-i însărcinează cu paza sfinţilor Săi, astfel ca să-i scape de orice rău. Dacă diavolii caută să ne facă rău, aceşti trimişi strălucitori ai lui Dumnezeu lucrează în folosul nostru.Domnul îngerilor nu este un oaspete trecător, care ne face vizite când şi când, ci El Se aşează în jurul nostru cu armatele Sale. El îşi are comandamentul Său peste tot unde se găsesc aceia care îşi pun încrederea în Dumnezeul cel viu. Tabăra Lui îi înconjoară pe cei credincioşi în aşa fel, încât să nu poată fi atacaţi din nici o parte, chiar dacă vrăjmaşul ar pătrunde până în întăriturile dumnezeieşti. Astfel noi avem o gardă permanentă, o ocrotire sigură. Înştiinţaţi de santinelele lui Dumnezeu, noi nu vom fi surprinşi de atacuri subite, nici nu vom fi zdrobiţi de puteri mai mari. Scăparea ne este anunţată şi ne este şi dată de Căpetenia mântuirii noastre; scăparea noastră va fi reînnoită, până când luptele noastre se vor sfârşi şi vom putea schimba câmpul de bătaie, de pe acest pământ, cu casa noastră de odihnă acolo sus.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DUMNEZEU a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui DUMNEZEU; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Gen. 1,27.

La creaţie Dumnezeu a spus totdeauna „să se facă” şi s-a făcut. Dar când a fost vorba de om a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea noastră.” Cuvântul „chip” arată că este asemănător. Omul trebuia să fie reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ şi trebuia să-l administreze. Această poziţie înaltă a omului era legată de o mare răspundere. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, fapt care ne arată că omul este în caracter şi calitate asemănător cu Dumnezeu deşi într-o măsură foarte mică.Dar ce a făcut omul cu aceste asemănări şi calităţi? El nu a căutat onoarea lui Dumnezeu ci şi-a căutat interesele proprii. Chipul a fost distrus prin păcat. Şi totuşi mâna lui Dumnezeu se poate recunoaşte chiar şi atunci când omul se îndepărtează. Noi credincioşii putem vedea în om tot timpul chipul lui Dumnezeu pentru care Fiul Său a înfăptuit lucrarea de mântuire şi ne-a salvat din mâna satanei.

Tot timpul satan s-a străduit să depărteze pe om de Dumnezeu. Printre multele mijloace ale sale vrem să amintim una din cele mai rafinate şi anume: predestinaţia. Sunt idei şi oameni care susţin că nu pot crede pentru că nu au fost hotărâţi de Dumnezeu din veşnicie. înlătură oare această teorie răspunderea sub care se află fiecare om de a crede mărturia lămurită şi simplă care se găseşte în Biblie? NU, ci dimpotrivă toate acestea ne arată răutatea inimii, chipul dezumanizat de către satan care-l face pe om să nu primească mărturia lui Dumnezeu. Este scris clar şi pentru toţi de pe pământ: „Cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică” (2 Tes. 1.8-9). Oamenii sunt făcuţi răspunzători să creadă Cuvântul Evangheliei şi vor fi pedepsiţi pentrucă nu l-au crezut. Oricine crede în Domnul Isus are viaţa veşnică. (loan 3.16).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, ce măreţe şi glorioase schiţe ale planurilor Tale au trecut şi trec prin faţa ochilor duhurilor noastre! Doamne, noi nu vedem calea, dar Te cunoaştem şi ne încredem în Tine. Ţine minţile şi inimile noastre tari şi liniştite în Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Moise păştea turma … şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.» EXOD 3,1

O întâlnire cu Domnul are întotdeauna consecinţe neaşteptate. Cu cine S-a întâlnit Domnul în lumina acestei experienţe extraordinare pe care a avut-o Moise?

– Cu cei ce şi-au găsit pacea. Moise era păstor. Există oare o ocupaţie mai paşnică? Moise avea o viaţă liniştită. Este însă foarte adevărat că 40 de ani a petrecut în acest fel. Doar atunci a fost gata pentru a-L întâlni pe Dumnezeu.

– Cu cei loiali, credincioşi. Moise păstorea turma de oi a socrului său cu credincioşie, altfel nu ar fi rezistat atât timp, mai ales dacă ne gândim la educaţia de care avusese parte. Prin aceasta îi recunoaştem sinceritatea. Isus va spune mai târziu: «Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu» (Ioan 18,37) şi «oile Mele ascultă glasul Meu» (Ioan 10,27). Moise era onest şi loial. Aceasta este o altă condiţie absolut necesară pentru ca Domnul să ne poată întâlni.

– Cu cei dezamăgiţi. Moise era un om dezamăgit de viată. Eforturile sale de a-şi elibera poporul din robia egipteană nu s-au soldat cu nici un rod. Dimpotrivă, a trebuit să fugă şi s-a rătăcit în pustie. Dar acolo Dumnezeu la întâlnit şi i-a încredinţat o nouă misiune.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Spune-mi, te rog de unde îţi vine puterea ta cea mare. Judecători 16:6

Care este secretul puterii în credinţă? El se află în hrana care o alimentează; fiindcă credinţa studiază ce înseamnă făgăduinţa — o emanaţie a harului divin, o revărsare a inimii lui Dumnezeu. Şi credinţa spune: „Dumnezeul meu nu mi-ar fi putut oferi această făgăduinţă, dacă nu ar fi fost dragostea şi harul; de aceea, este aproape sigur că Cuvântul Său se va împlini”. Credinţa se întreabă: „cine a dat această făgăduinţă?” Ea nu se gândeşte atât de mult la măreţia ei, cât la cine este autorul ei. Credinţa îţi aminteşte că Dumnezeu nu poate minţi – Dumnezeul atotputernic, Dumnezeul neschimbător; şi, de aceea, concluzionează că făgăduinţa trebuie împlinită. Credinţa înaintează în convingere fermă. Ea îşi aminteşte de ce a fost dată făgăduinţa – adică pentru slava lui Dumnezeu. Ea simte că slava lui Dumnezeu este perfect sigură, că El nu îşi va păta niciodată armura şi nu îşi va face de râs coroana; de aceea, făgăduinţa trebuie să stea în picioare. Credinţa consideră de asemenea că lucrarea uimitoare a lui Isus este o dovadă clară a intenţiilor Tatălui de a-Şi împlini Cuvântul. „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Mai mult, credinţa priveşte înapoi la trecut, fiindcă bătăliile lui au întărit-o, şi victoriile i-au dat curaj, îşi aminteşte că Dumnezeu nu a dezamăgit-o niciodată; nu, fiindcă El nu Şi-a dezamăgit nici un copil. Îşi aduce aminte de vremuri de mare primejdie, când a venit eliberarea; de ceasuri de grozavă nevoie, când a găsit putere cu care să înfrunte cererile zilei, şi a strigat „nu, nu voi crede niciodată că El s-ar putea schimba, şi că Şi-ar părăsi vreodată slujitorii. „Până aici, Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12), şi El mă va ajuta şi de aici încolo”. Credinţa vede fiecare făgăduinţă în legătură cu Dătătorul ei, şi, fiindcă face aşa, poate să spună cu tărie: „da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate filele vieţii mele ” (Psalmi 23:6).

Seara

Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele; Tu eşti întotdeauna nădejdea mea! Psalmi 25:5

Atunci când începe să păşească cu picioare tremurătoare pe calea Domnului, credinciosul cere să fie condus ca un copil care se tine de mâna tatălui, şi râvneşte să fie instruit în alfabetul adevărului. Învăţătura experimentala este refrenul rugăciunii lui David în psalmul 25:4-5. David ştia multe, dar se simţea neştiutor, şi dorea să mai frecventeze şcoala Domnului. El se roagă pentru o bursă în şcoala harului de patru ori în aceste două versete. Ar fi bine dacă credincioşii s-ar interesa de căile vechi ale adevărului lui Dumnezeu, şi ar cere fierbinte Duhului Sfânt să le dea o înţelegere sfinţită şi un spirit dornic de a învăţa, în loc să-şi folosească propriile planuri şi să croiască cărări noi, după mintea lor. „Căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele”. Iehova cel întreit este Autorul şi Desăvârşitorul mântuirii poporului Său. Este El Dumnezeul mântuirii tale? Găseşti în alegerea Tatălui, în ispăşirea Fiului şi în trezirea Duhului temeiul speranţelor tale veşnice? Dacă da, poţi să foloseşti aceste mijloace de har ca bază pentru obţinerea viitoarelor binecuvântări. Dacă Domnul a rânduit să te mântuiască, cu siguranţă că El nu va refuza să te înveţe în căile Lui. Este o binecuvântare să ne putem adresa Domnului cu încrederea pe care a manifestat-o David în textul de început; ea ne dă o putere mai mare în rugăciune, şi mângâiere în încercări. „Tu eşti întotdeauna nădejdea mea”. Răbdarea este slujnica şi fiica credinţei; aşteptăm cu plăcere atunci când suntem siguri că nu aşteptăm în zadar. Este datoria şi privilegiul nostru să-L aşteptam pe Domnul în slujire, închinare, expectativă şi încredere în toate zilele vieţii noastre. Credinţa noastră va fi încercată; şi, dacă este adevărată, va continua să sufere încercările fără să se vaite. Nu vom obosi aşteptându-L pe Dumnezeu, dacă ne vom aminti cât de mult şi cu câtă răbdare ne-a aşteptat El pe noi.

IZVOARE IN DEŞERT

Ei zboară ca vulturii. (Isaia 40:31)

Există o fabulă despre felul în care păsările au căpătat aripi la început. Povestea spune că iniţial ele au fost făcute fără aripi. Apoi Dumnezeu a făcut aripile, le-a aşezat jos înaintea păsărilor fără aripi şi le-a spus: „Luaţi aceste poveri şi căraţi-le”.Păsările aveau glasuri plăcute cu care cântau şi pene minunate care scânteiau în soare, dar nu puteau să zboare prin aer. Când li s-a cerut să ridice poverile care stăteau întinse la picioarele lor, la început au ezitat. Totuşi curând s-au supus, au ridicat aripile cu ciocul lor şi le-au pus pe umerii lor ca să le care.Pentru puţin timp povara li s-a părut grea şi dificil de purtat, dar curând, continuând să care povara şi să strângă aripile la piept, aripile s-au ataşat de corpul lor mic. Au descoperit repede cum să le folosească şi s-au ridicat cu aripile lor sus în văzduh. Greutăţile au devenit aripi. Aceasta este o parabolă pentru noi. Noi suntem păsările fără aripi, şi îndatoririle şi sarcinile noastre sunt aripile pe care Dumnezeu le foloseşte ca să ne înalţe şi să ne poarte spre cer. Ne uităm la poverile şi greutăţile noastre, şi încercăm să fugim de ele, dar dacă le vom căra şi le vom lega de inima noastră, ele vor deveni aripi. Şi pe ele vom putea apoi să ne înălţăm şi să zburăm spre Dumnezeu.Nu este nici o povară atât de grea încât să nu devină o binecuvântare pentru noi atunci când ne înălţăm bucuroşi cu dragoste în inima noastră. Dumnezeu intenţionează ca sarcinile noastre să fie ajutorul nostru; a refuza să-ţi apleci umerii ca să cari o povară înseamnă să pierzi o nouă oportunitate de a creşte.                              J. R. Miller

Indiferent cât de copleşitoare ar fi, orice povară pe care Dumnezeu a pus-o cu dragoste cu însăşi mâna Sa pe umerii noştri este o binecuvântare.
Frederick William Faber

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 5.17-30

    Nu putem citi v. 17 şi următoarele fără să nu ne cuprindă teama: Domnul declară aici nu numai că n-a venit să desfiinţeze înspăimântătoarea lege a lui Dumnezeu care ne condamna pe toţi, ci, în plus, El dă o interpretare şi mai severă a voii divine. Până în acel moment, un israelit scrupulos ar fi putut spera să merite viaţa eternă dacă, într-o oarecare măsură, ar fi „păzit toate acele lucruri din tinereţea lui” (vezi Marcu 10.20). Acum însă, cuvintele lui Isus nu-i mai lasă nicio speranţă. Iar dacă astfel sunt cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu, atunci cine mai poate fi mântuit? Da, în acel Om fără seamăn era prezentă întreaga plinătate a dreptăţii divine, însă aceeaşi Persoană care a venit să facă cunoscut dreptatea a venit şi pentru a o împlini în locul nostru (v. 17; Psalmul 40.8-10).

    În iudaismul din vechime nu conta ce gândea Dumnezeu nici despre mânie, nici despre privirile păcătoase: condamnate erau numai extremele acestora, crima şi adulterul. Poruncile Domnului ţintesc, în schimb, spre sursa acestor fapte culpabile şi ne conştientizează că sediul lor este în inima noastră, care este capabilă de aceleaşi urâciuni (15.19).

    Domnul are grijă ca, mai înainte să auzim vorbindu-se despre har, noi să putem înţelege în ce măsură avem nevoie de acest har.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 6:27-36

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei care vă blastămă… Luca 6:27, 28

MARCĂ PREŢIOASĂ

Imaginaţi-vă că aţi ieşit la cumpărături. Treceţi pe lângă o tarabă a unui vânzător de cremă de ghete şi vânzătorul vă atrage atenţia spunându-vă: „Cumpăraţi acest miracol al ştiinţei moderne care face ca pielea obişnuită a pantofilor să capete o nouă strălucire, nemaivăzută. Secretul ei constă într-un amestec rar de uleiuri extrase din măduvă de os de pui de balenă. Este atât de bună crema că în curând toţi vecinii dumneavoastră vor observa diferenţa şi vă vor întreba ce folosiţi. Desigur că ea costă mai mult – douăzeci de lei pentru un borcan – dar nu vă puteţi îngădui să n-o cumpăraţi”. Până la acest moment, aţi avut răbdare, dar acum este prea de tot. Aşa că veţi spune: „Sunt sigur că aveţi toată încrederea în crema dumneavoastră, dar ce-i cu asta! După câte văd, crema cu care sunt daţi pantofii dumneavoastră nu face ceva mai grozav decât crema pe care eu dau doi lei. Dacă ceea ce vreţi să-mi vindeţi este atât de grozav, atunci de ce nu vă lucesc pantofii mai tare ca ai mei?” Eforturile noastre de a-i face pe oameni interesaţi de viaţa creştină sunt uneori tot la fel de neconvingătoare. Prea des le cerem să-L primească pe Isus ca Salvator şi să plătească marele preţ al călcării pe urmele Lui, dar falimentăm să le dăm o mărturie vizibilă că noi avem o viaţă mai bună decât un necredincios moral şi integru. Atunci cum ne stabilim credibilitatea? Iubind aşa cum a iubit Cristos – nu numai pe prieteni. Să faci binele şi să fii amabil când nu se aşteaptă nimeni şi când nu merită nimeni. Prin puterea Duhului Sfânt, să arătăm lumii marca noastră scumpă care schimbă într-un mod evident felul nostru de trai. – M.R.D. II

Să trăiască-n mine zi de zi
Gândul lui Cristos cel bun.
Puterea dragostei să-mi ţină
Tot ce fac şi tot ce spun.  – Wilkinson

Trăieşte astfel ca atunci când oamenii te vor cunoaşte, să-L cunoască pe Cristos.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Îl vedem pe Isus.   Evrei 2.9

Iar noi toți, privind ca întro oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.  2 Corinteni 3.18

Pentru noi, cerul este deschis și credința poate spune: „Îl vedem pe Isus”. În vechime, Dumnezeu a locuit în mijlocul poporului Său, în sanctuar, însă perdeaua dinăuntru nu era ruptă și nu exista o cale de apropiere de El. Acum perdeaua este ruptă, iar cerul este deschis. Intrarea în Locul Preasfânt este deschisă. Epistola către Evrei afirmă peste tot acest lucru, fiindcă ea prezintă poziția noastră de închinători în prezența lui Dumnezeu, în „adevăratul cort, pe care la ridicat Domnul, și nu omul” (Evrei 8.2).

Nu numai că cerul ne este deschis ca închinători, însă 2 Corinteni 3 mai prezintă un aspect, diferit de cel din Evrei. Aici Pavel pune în contrast gloria legii, văzută strălucind pe fața lui Moise, cu gloria lui Dumnezeu, care strălucește acum pe fața Domnului Isus.

Este un privilegiu minunat săL privim prin credință pe Cel care este în glorie. În felul acesta devenim ca El, fiind schimbați în același chip cu al Lui. Aceasta este adevărata cale prin care viața Lui să se poată manifesta în trupurile noastre muritoare. Simpla familiarizare cu doctrina despre poziția noastră cerească nu va avea acest efect transformator, însă preocuparea inimii cu Omul ceresc nu poate să nu influențeze sufletul, detașândul de tot ceea ce este aici, jos. Creștinismul este superior legii și în această privință. El nu ne așază înainte un cod de legi, ci o Persoană binecuvântată.Preocuparea cu Domnul Isus – hrănindune cu El și contemplânduL – este cea prin care suntem aduși, prin Duhul Sfânt, în părtășie cu Tatăl nostru. Putem avea comuniune cu gândurile și cu afecțiunea Lui față de Cel binecuvântat, care este acum așezat la dreapta Lui. Iată deci care este sursa întregului nostru progres, a puterii și a binecuvântării noastre.

W. W. Fereday

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Deseori am fost în călătorii, în primejdii …, în osteneli și necazuri … 2 Corinteni 11.26,27

„Ghidul turistic spre cer”

Toate aceste călătorii se desfășurau în parte cu mare osteneală: în lungul și latul Europei, cu căruța sau cu sania de-a curmezișul Siberiei peste drumuri nesfârșite și câmpii întinse acoperite cu zăpadă.

Suntem uimiți de John Wesley, care a străbătut Anglia pe un cal, ca să evanghelizeze. Dar călătoriile sale pălesc în fața miilor de kilometri parcurși de dr. Baedeker în slujba pentru Domnul. Care era motivația sa? De a predica Evanghelia și de a-i pune pe păcătoși în fața necesității de a se pocăi și de a crede în Domnul Isus. El a răspândit astfel sămânța bună în diverse limbi și cu speranța că va urma o recoltă bogată. Dar și pe copiii lui Dumnezeu, care erau lipsiți de orice părtășie, a dorit să-i încurajeze. În acest sens și-a pus la dispoziția Stăpânului său ceresc toate darurile sale și abilitatea sa în limbi străine.

Câmpul său deosebit de lucru au fost lagărele de prizonieri din Siberia. Inima sa era aprinsă de dragostea de a le duce acestor sărmani Cuvântul lui Dumnezeu. „Ei au în primul rând dreptul la Evanghelie, vestea eliberării pentru cei legați”, spunea el. Ei nu erau legați numai prin vină și păcat, ci ei erau literalmente legați cu lanțuri și cătușe la mâini și la picioare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TU ITI ÎNGROPI TALANTUL?

„Mi-a fost teamă, și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ” (Matei 25:25)

Una dintre cele mat cunoscute pilde spuse de Domnul Isus ilustrează cum stau lucrurile în împărăția lui Dumnezeu: „Cel ce nu primise decât un talant, a venit și el și a zis: „Doamne,… mi-a fost teamă, și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ…”. Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean și leneș! … se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, și, la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! Luați-i, deci, talantul, și dați-l celui ce are zece talanți. Pentru că celui ce are, i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel ce n-are, se va lua și ce are! Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară” (v. 24-30). îți poți imagina că mergi la serviciu iar luna viitoare vezi că șeful tău îi dă salariul tău altcuiva, în timp ce ești și tu de față? Exact asta se întâmplă în această povestire. E o imagine a ceea ce se va întâmpla la tronul de judecată al lui Hristos – și tu vei fi prezent și vei vedea totul.

De ce Domnul a fost atât de dur cu omul acela? Pentru că și-a îngropat talantul. Dar de ce l-a îngropat? Pentru că „i-a fost teamă”.

Teamă de ce anume?

a) l-a fost teamă că talantul pe care i l-a dat Dumnezeu nu era la fel de valoros ca sarcina încredințată,

b) l-a fost teamă să-și asume riscul în caz că dădea greș.

c) l-a fost teamă că nu are darurile pe care le aveau ceilalți și astfel, că el nu contează. Așa cum în iad există grade diferite de pedepse (Matei 11:21-24), la fel există grade diferite de răsplătiri în rai.

Modul în care îți folosești acum talanții determină ce răsplată vei primi atunci.

7 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Toate lucrurile nobile sunt dificile

„Intră pe poarta cea strâmtă… căci strâmtă este poarta, îngustă este calea.” Matei 7:13-14

Dacă vrem să trăim ca ucenici ai lui Isus, trebuie să ne amintim că toate lucrurile nobile sunt dificile. Viaţa creştină este într-un mod glorios dificilă, dar dificultatea ei nu ne face să cădem şi să batem în retragere, ci ne stimulează să învingem. Apreciem noi într-atâta uimitoarea mântuire a lui Isus Cristos, încât să trăim din plin pentru gloria Lui?

Dumnezeu mântuieşte oamenii prin harul Lui suveran, prin ispăşirea lui Isus; El, după buna Lui plăcere, lucrează în noi a voi şi a înfăptui. Dar noi trebuie să transpunem în trăirea practică această mântuire. Dacă începem, de pe baza Răscumpărării Sale, să facem » ce ne porunceşte El, vom descoperi că putem face aceasta. Dacă nu reuşim, este deoarece n-am pus în practică ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi. Criza va arăta dacă am practicat sau nu, dacă ascultăm de Duhul lui Dumnezeu şi aplicăm în viaţa noastră,dacă ceea ce a pus Dumnezeu în noi prin Duhul Său, atunci, când va veni criza, vom descoperi că atât propria noastră natură, cât şi harul lui Dumnezeu vor fi alături de noi.

Mulţumim lui Dumnezeu că El ne dă de făcut lucruri dificile! Mântuirea Lui este un lucru îmbucurător, dar eroic şi sfânt în acelaşi timp. Ea testează întreaga noastră valoare. Isus îi duce pe „mulţi fii în slavă” şi Dumnezeu nu ne va scuti de îndatoririle unui fiu. Harul lui Dumnezeu formează nişte oameni care să semene puternic cu Isus Cristos, nu nişte papă-lapte. Se cere multă disciplină pentru a trăi o viaţă nobilă de ucenic al Iui Isus în lucrurile practice. Este întotdeauna nevoie să facem un efort pentru a fi nobili.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus”. Filipeni 4:7

Cuvintele acestea sunt adresate celor ce se îngrijorează din diferite pricini şi din nefericire, sunt atâtea lucruri, mai ales în aceste zile din urmă, care aduc atâta îngrijorare şi apăsare sufletească, chiar şi unor scumpi copii ai lui Dumnezeu. De aceea Sfânta Scriptură este plină, pe de o parte, de exemple de oameni ai” lui Dumnezeu care au trecut prin multe necazuri, dar care au primit ajutorul Lui, iar pe de altă parte, sunt nenumărate îndemnurile şi încurajările care ne sunt date în Ea pentru ca să căpătăm putere şi har, ca să nu cădem de oboseală. De aceea este bine să ni le însemnăm nu numai în Biblie, dar şi săpate în inimile noastre, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.Pacea lui Dumnezeu, pe care o primeşte păcătosul iertat împreună cu mântuirea în Domnul Isus, este una, şi cea de care vorbeşte textul nostru, este alta. Prima are o bază juridică: decretul de iertare dat de Dumnezeu pe temeiul sângelui vărsat pe cruce al Mielului lui Dumnezeu, iar a doua este efectul practic al prezenţei Domnului Hristos în inima şi viaţa celui credincios. Această pace, a lui Dumnezeu, spune textul „care întrece orice pricepere” nu depinde niciodată de împrejurări, ci dimpotrivă, se manifestă foarte adesea în mijlocul necazurilor şi al împotrivirilor de tot felul. Viaţa celor care cunosc această pace este presărată de greutăţi şi lupte, dar în inima şi duhul lor sălăşluieşte seninătatea şi liniştea de sus. Această odihnă a sufletului care rămâne statornic, când totul se clatină, nu se explică; ea întrece orice pricepere pentru că este cu totul opusă gândirii şi logicii omeneşti; fiindcă acastă pace nu este de pe pământ, ci este cerească.

Cum să nu ne bucurăm de pacea aceasta şi s-o avem totdeauna, fiind în armonie cu Dumnezeu şi cu voia Sa, umblând în lumina Lui şi dorind întodeuna să-L ascultăm. Aşa a trăit Domnul Isus, de aceea El era plin de pace şi în împrejurările cele mai ostile şi mai ales când era pe cruce.

Pacea aceasta, care întrece orice pricepere, este exact ceea ce avem nevoie astăzi pentru că necazurile, mizeria, luptele şi suferinţele trupeşti şi sufleteşti fac parte integrantă din viaţa de pe pământul acesta blestemat. Să ne păstrăm deci neîntrerupt în prezenţa lui Dumnezeu şi atunci pacea noastră va fi neîntreruptă şi ne va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. Totuşi nu în ascultarea noastră de acum înainte găsim pacea, ci în ascultarea pe care Domnul Hristos a arătat-o la cruce. Temelia cea mai sigură a păcii noastre este prezenţa Domnului Isus la Dreapta lui Dumnezeu. Este Cineva pentru mine la dreapta Măririi. Ce mângâiere!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El”. Psalm.103:13.

Pentrucă El ştie cât de „puternici” suntem. El cunoaşte slăbiciunile noastre, îşi aduce aminte că suntem doar ţărână. Dacă nici acest lucru nu ne îndeamnă la închinare, atunci oare ce ar putea s-o facă? Dumnezeu este cu mult mai mult decât ceea ce credem. Este un lucru groaznic dacă noi presupunem că Dumnezeu nu ne mai iubeşte. El îi iubeşte pe toţi care sunt născuţi din El. De aceştia se bucură El. Dumnezeu iubeşte şi lumea; dacă n-ar fi aşa, noi n-am fi mântuiţi; Dar dragostea Lui trebuie primită, în acest fel este posibil ca dragostea Sa să producă schimbare în viaţa noastră. Crezând în bunătatea lui Dumnezeu viaţa noastră se umple de plinătatea Lui.Plinătatea lui Dumnezeu are adâncimea, lăţime şi înălţime. Cine a putut cuprinde aceasta? Eu am început măsurarea acestor dimensiuni demult; Dar acum mi se pare ca şi cum aş fi la început, deoarece se alungesc la Infinit. De aceea este scris: „Nu uita niciuna din binefacerile Lui”. Dacă privim înapoi, putem să ne dăm seama cât de bun este El faţă de noi. El s-a îndurat de noi pe când Îi eram încă duşmani. El se îndură de toată creaţiunea Sa. Cu câtă răbdare ne-a condus prin mila Lui.Da, bunătatea Sa ne-a călăuzit la pocăinţă. Dacă privesc înapoi trebuie să spun că este adevărat cuvântul: „El arată păcătoşilor calea” şi prin harul Său am fost păzit de multe. Din ziua în care mi-a dăruit pacea Sa pot să spun: „Fericirea şi îndurarea m-au însoţit până azi”. Dacă Domnul ne-ar fi răsplătit după fărădelegile noastre, am fi fost pierduţi pe vecie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CORUL MUNŢILOR

Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui. Isaia 49.13

Aşa de mari sunt mângâierile Domnului, încât nu au în vedere numai pe sfinţi, ci chiar cerurile şi pământul cântă împreună de bucurie. Este greu să faci ca un munte să cânte; cu toate acestea prorocul cheamă Libanul şi Hermonul, piscurile Basanului şi ale Moabului, El doreşte să-i vadă pe toţi cântând psalmi din cauza îndurării arătată Sionului. Şi noi nu putem să schimbăm munţii noştri de greutăţi, de încercări, de îngrijorări şi de oboseli în prilejuri de a-L lăuda pe Dumnezeul nostru? „Munţilor, izbucniţi în strigăte de bucurie.”Această făgăduinţă, că Dumnezeu are milă de săraci, este însoţită ca de un cor de clopote, care sună toate odată. Ascultaţi muzica lor: „Bucuraţi-vă!” „Fiţi veseli!” „Izbucniţi în strigăte de bucurie!” Domnul vrea ca poporul Său să fie plin de bucurie din pricina dragostei Sale nemărginite. El nu ne vrea trişti, nici să trăim în îndoieli, ci cere de la noi adorarea din inimi credincioase. El nu vrea să fim lipsiţi; de ce să suspinăm şi să fim morocănoşi, ca şi cum El ne-ar vrea răul? Dă-ne Tu, Doamne, o harfă bine acordată ca vocea heruvimilor care cântă înaintea tronului Tău!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DUMNEZEU a zis: Să se facă lumină! Şi a fost lumină. DUMNEZEU a văzut că lumina era bună. Gen. 1,3.4.

Facerea lumii în cele şase zile înseamnă nu numai creaţie, ci şi o lucrare de refacere a pământului pentru a fi locuibil pentru oameni, în starea aceea de „pustiu şi gol” mai întâi Dumnezeu a făcut lumina. Nu pentrucă lui Dumnezeu i-ar fi trebuit lumină pentru lucrarea Lui ci pentru că lumina este o creaţie minunată a Lui, temelia celorlalte lucrări. Dumnezeu se reliefează în lumină după cum El însuşi este lumină. Unde ajunge lumina, întunericul se îndepărtează. „Iată că nici întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul ca lumina” (Ps. 139.12). Aceste două noţiuni sunt preluate de Cuvântul lui Dumnezeu şi folosite în chip duhovnicesc. Dumnezeu este şi Izvorul luminii duhovniceşti. El lasă ca lumina să cadă în inima întunecată a omului pentru a îndepărta această stare. în felul acesta arată Duhul lui Dumnezeu oamenilor starea nenorocită la care i-a dus păcatul. Cine vrea să primească această lumină şi crede în jertfa Domnului Isus de la cruce, adusă pentru iertarea păcatelor, primeşte iertare şi pace. în felul acesta inima este salvată de întunericul păcatului. Tot de lumină are nevoie şi fiecare credincios în parte. Când un copil al lui Dumnezeu lasă ca lumina Cuvântului Sfânt să pătrundă cu toată intensitatea sa în inimă se va produce o schimbare în părerile şi gândurile cele vechi. Toate par de atunci încolo schimbate şi într-o lumină nouă. Biblia pare o carte nouă. Scăpaţi de atmosfera întunecată care învăluie sistemele religioase, creştinul va putea vedea totul în lumina cerească a Scripturii, parcă ar fi o întoarcere din nou la Dumnezeu. În încurcătura religioasă a zilelor noastre fiecare avem nevoie de lumina sfântă a Bibliei pentru a putea recunoaşte adevărul. Rămâne pentru fiecare o problemă, dacă vrea să lase pătrunderea luminii de Sus în inimă sau dacă se mai hrăneşte cu lumina slabă pe care o dă omul.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta” (Psalmul 73:22). O, Doamne, aceste cuvinte mă descriu pe mine mie însumi înaintea Ta. Mi-e ruşine de atitudinea minţii mele, atât de prostească, atât de „dobitocească”, când o privesc în lumina curatei şi sfintei asemănări cu Dumnezeu pe care o cere Domnul nostru.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată că El vine pe nori şi orice ochi îl va vedea, chiar şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.» APOCALIPSA 1,7

Următorul adevăr îmi devine tot mai clar: în ultima vreme, în jurul împărăţiei Domnului Isus se dă o luptă tot mai aprigă. Dacă El are într-adevăr toată puterea în cer şi pe pământ, dacă toate lucrurile îi sunt cu adevărat subordonate, atunci autoritatea lui Satan este o minciună. însuşi diavolul, conform spuselor lui Isus, este tatăl minciunii. Dacă eşti slujitorul lui Satan şi eşti robit de sentimente de tristeţe, de pasiuni întunecate, Biblia îţi spune clar: «Impotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi» (Iacov 4,7-8). Sunt atât de fericit că pot fi o mărturie a adevărului extraordinar al victoriei lui Cristos pe cruce. Concluzia este aceea că, dacă Fiul lui Dumnezeu, prin suferinţele pe care le-a îndurat, prin sângele Său şi prin moartea răscumpărătoare pe crucea de pe Golgota a câştigat victoria finală, atunci Satan şi-a pierdut toată puterea. Dacă afirmi că tu crezi în Isus Cristos şi totuşi eşti încă legat, lasă-mă să îţi spun cu toată sinceritatea: El a nimicit puterea pe care Satan o avea asupra ta datorită păcatelor tale!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.” 1 Tesaloniceni 5:25

Am pus deoparte această dimineaţă pentru a reîmprospăta memoria cititorului asupra subiectului rugăciunii pentru pastori, şi implorăm fiecare creştin să răspundă cererii din text, înălţată de apostol şi repetată de noi. Fraţilor, munca noastră este de o solemnitate importantă, şi implică binele sau răul a mii de oameni. Noi tratăm cu sufletele afacerile veşnice ale lui Dumnezeu, şi cuvântul nostru este fie o mireasmă de viaţă spre viaţă, fie de moarte spre moarte. Asupra noastră apasă o mare responsabilitate, şi va fi nevoie de o mare îndurare ca să fim găsiţi nevinovaţi de sângele oamenilor la sfârşit. Ca ofiţeri în armata lui Christos, suntem o ţintă specială pentru furia oamenilor şi diavolilor; ei aşteaptă să ne împiedicăm şi încearcă din toate puterile să ne oprească. Chemarea noastră sfântă ne aduce ispite de care tu eşti ferit. Cel mai adesea ne împiedică să ane bucurăm în mod personal de adevăr în timpul lucrării şi să îl tratăm oficial. întâlnim multe cazuri încâlcite, şi mintea noastră este tulburată. Vedem căderi dureroase, şi inimile noastre sunt rănite; vedem milioane de oameni pierind, şi sufletul nostru se scufundă. Vrem ca tu să beneficiezi de predicile noastre. Vrem şa fim o binecuvântare pentru copiii tăi. Dorim să fim folositori sfinţilor şi păcătoşilor; de aceea, dragă prietene, mijloceşte ipentru noi în faţa lui Dumnezeu. Suntem nefericiţi când nu avem parte de ajutorul rugăciunilor tale, dar dacă trăim prin cererile tale suntem fericiţi. Nu trebuie să aştepţi binecuvântare ide la noi, ci de Stăpânul nostru, dar de multe ori El a oferit binecuvântări prin pastorii Săi. Cere, deci, iar şi iar, să fim vasele de lut în care să aşeze Domnul comoara Evangheliei. Noi, întreaga companie de misionari, pastori, misionari ai oraşelor şi studenţi, vă implorăm în Numele Domnului ,fraţilor, rugaţi-vă pentru noi”.

Seara

Atunci Eu am trecut pe lângă tine… şi am zis: trăieşte.

Ezechiel 16:6

Mântuitule, gândeşte-te cu recunoştinţă la porunca îndurătoare din textul nostru. Observă mai întâi cât de maiestuoasă este această poruncă a lui Dumnezeu. Când privim un păcătos, noi vedem numai păcatul, şi nu ne aşteptăm decât la rău. Totuşi, Dumnezeul veşnic trece pe lângă el în slava Sa. Îl priveşte, se opreşte, şi pronunţă un singur cuvânt, un cuvânt regesc: „trăieşte”. Aşa vorbeşte un Dumnezeu. Cine altcineva ar putea să se târguiască cu viaţa şi să o ofere printr-un singur cuvânt. In al doilea rând, această poruncă este multiplă. Când El spune „trăieşte”, porunca Lui include mai multe lucruri. Este vorba de viața judecătorească. Păcătosul era gata să fie condamnat, dar Cel Atotputernic îi spune „trăieşte” şi el se ridică, iertat şi absolvit. Este vorba de viaţa spirituală înainte să-L cunoaştem pe Isus, ochii noştri nu-L puteau vedea, şi urechile noastre nu-i puteau auzi vocea. Totuşi, Iehova a spus „trăieşte”, şi noi, cei „morţi în greşelile şi păcatele” (Efeseni 2:1) noastre, am fost înviaţi. Mai mult, este o viaţă glorioasă, care este desăvârşirea vieţii spirituale. „Am zis trăieşte”. Acest ultim cuvânt te însoţeşte de-a lungul întregii vieţi şi, în clipa în care umbrele morţii te înfăşoară, auzi vocea Domnului care îţi spune încă „trăieşte”. In dimineaţa învierii, acelaşi cuvânt va fi strigat de arhanghel: „trăieşte”. Prin puterea acestui cuvânt, sufletele sfinţilor se vor înălţa la ceruri, ca să trăiască pentru totdeauna binecuvântarea prezenţei Dumnezeului lor. In al treilea rând, este o poruncă irezistibilă. Saul din Tars călătorea pe drumul spre Damasc, plănuind să închidă copiii viului Dumnezeu. El a auzit o voce din cer şi a văzut o lumină mai strălucitoare decât soarele, aşa că a strigat „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9:6). In al patrulea rând, este o poruncă a harului liber. Când salvează păcătoşii, Dumnezeu vrea ca ei să slăvească harul Său gratuit, fără bani şi fără plată. Creştini, recunoaşteţi-vă poziţia: sunteţi datori harului. De vreme ce Dumnezeu v-a poruncit să trăiţi, arătaţi-vă recunoştinţa trăind vieţi creştineşti, zeloase.

IZVOARE IN DEŞERT

M-a făcut o săgeată ascuţită. (Isaia 49:2)

Plaja Pietricica, de pe coasta Californiei, a devenit foarte renumită pentru pietricelele frumoase care se găsesc acolo. Valurile albe furioase mugesc mereu, tunând şi lovindu-se de stâncile de pe ţărm. Aceste pietre sunt prinse în capcana braţelor valurilor necruţătoare. Ele sunt azvârlite, rostogolite, frecate unele de altele, şi sfărâmate de marginile ascuţite ale stâncilor. Zi şi noapte, acest proces de măcinare continuă implacabil. Şi care este rezultatul? Turiştii din toată lumea se strâng acolo ca să adune frumoasele pietre rotunde. Ei le expun în cabinete şi le folosesc pentru a-şi decora casele. Dar puţin mai departe pe coastă, imediat după vârful stâncii, este un golfuleţ liniştit. Protejat de largul oceanului, la adăpost de furtuni, şi întotdeauna în bătaia soarelui, nisipurile sunt acoperite cu o mulţime de pietricele niciodată căutate de călători.

Deci, de ce aceste pietre au rămas neatinse în toţi aceşti ani? Pur şi simplu pentru că au scăpat de toată hărţuiala şi de tot procesul de măcinare al valurilor. Liniştea şi pacea le-au lăsat aşa cum au fost întotdeauna – zgrunţuroase, neşlefuite şi lipsite de frumuseţe – pentru că cizelarea este rezultatul dificultăţilor.

Întrucât Dumnezeu ştie ce nişă trebuie să umplem, hai să ne încredem în El ca să ne dea forma potrivită ei. Şi întrucât El ştie ce lucrare avem de făcut, hai să ne încredem în El ca să ne macine în aşa fel încât să fim pregătiţi aşa cum trebuie.

O, lovituri care loviţi! O, dureri care străpungeţi

    Această inimă slabă a mea!

Ce sunteţi voi decât uneltele Stăpânului

    Care dau chip unei lucrări divine?

Aproape toate bijuteriile lui Dumnezeu sunt lacrimi cristalizate.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 5.1-16

    A-L urma pe Isus înseamnă, în primul rând, a-L asculta (Ioan 12.26), iar abia după aceasta, în noi se pot manifesta aceleaşi trăsături de caracter ca ale Lui. Aceste trăsături sunt tocmai cele pe care Domnul le explică acum ucenicilor Săi.    Ferice de cei care au o credinţă simplă (curată) şi care nu pun preţ pe propria lor înţelepciune; ferice de cei care sunt mâhniţi de răutatea lumii, fără să înceteze însă a arăta în acelaşi fel bunătatea şi mila; ferice de cei care suferă pentru Numele Domnului tot felul de nedreptăţi şi de persecuţii… Acesta nu este genul de fericire pe care şi-o doresc majoritatea oamenilor, departe de aşa ceva, însă pentru ca cei credincioşi să fie fericiţi este suficient ca ei să aibă aprobarea Domnului. Bucuriile împărăţiei lor le sunt rezervate.

    In v. 13 şi 14 este prezentată poziţia lor actuală. Ţinându-se separat de rău, creştinul îndeplineşte pe pământ rolul sării, care împiedică stricăciunea. În acelaşi timp, el este şi lumina, având responsabilitatea de a face să strălucească trăsăturile morale ale lui Dumnezeu înaintea oamenilor şi, în primul rând, „pentru toţi cei care sunt în casă”, adică pentru familia lui. Obrocul, recipient folosit pentru a măsura, este un simbol al activităţii, iar patul (Luca 8.16), al leneviei, ambele extreme putând întuneca strălucirea pe care trebuie s-o aibă un copil al lui Dumnezeu.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Iov 1:6-22

Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna”.  Iov 1:12

SAH-MAT-ul DIAVOLULUI

Ca să câştigi o partidă de şah, trebuie să blochezi mutările adversarului sau să-i dai mat. Aceasta înseamnă că regele lui este atacat de una sau de mai multe piese şi capturarea lui nu mai poate fi împiedicată. Este atras în cursă. L-ai blocat din toate părţile. Adversarul poate avea mai multe piese pe tabla de şah decât tine, dar dacă regele lui nu are unde să mai fugă, este învins. Jocul acesta fascinant îmi aminteşte de viaţa creştină. Satan este un duşman formidabil, care profită de toate dificultăţile noastre. Când suntem sub presiunea încercărilor, ne simţim încercuiţi şi ni se pare că nu mai avem unde să mergem. In asemenea circumstanţe, mulţi creştini îşi compromit convingerile şi se dau bătuţi. Totuşi, răspunsul lui Iov în mijlocul încercărilor, a fost diametral opus. El şi-a păzit inima de rău. Citim că „în toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1:22).  Te-au făcut adversităţile să te simţi căzut în capcană, încercuit şi înfrânt? Rezistă acelor ispite care te vor conduce spre plăceri păcătoase. Nu demisiona dându-te bătut, pradă amărăciunii şi înfrângerii. Tu ai o deschidere pe care n-o are nici un jucător de şah. Când eşti „încercuit”, tu poţi să ceri promisiunile lui Dumnezeu şi să faci ceea ce este corect. Dacă urmezi acest curs, Dumnezeu îţi va deschide o cale de scăpare ca să poţi răbda încercarea (1 Cor. 10:13). El ne garantează acest lucru. Bizuie-te pe El să-ţi deschidă calea la vremea potrivită. 
Adu-ţi aminte, şah-matul diavolului nu înseamnă că partida este terminată. – D.J.D.

Pentru cel ce-n Domnul se-ncrede
De-a pururi îl aşteaptă deschis.
Iar sfântul Cuvânt va rămâne
Adăpost în furtună promis.    – Anonim

Lucrurile pe care le aruncă Satan în calea  noastră pentru a ne înfrânge, ne pavează drumul spre victorie.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Pentru că așa zice Cel măreț și Cel înălțat, Cel care locuiește în eternitate și al cărui Nume este Sfânt: „Eu locuiesc în loc înalt și sfânt și cu cel cu duhul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhul celor smeriți și să înviorez inima celor zdrobiți”.   Isaia 57.15

Cât de măreț este Cel care rostește astfel de cuvinte! Am putea crede că, de la înălțimea acestei măreții, Dumnezeu nu ne găsește deloc vrednici de a Se preocupa de noi. El locuiește în eternitate, nu are nici început, nici sfârșit, iar noi suntem doar niște făpturi nesemnificative care trăim în timp. El este infinit de înălțat, locuind în locuri înalte și sfinte, deasupra oricărei închipuiri a făpturii.

Însă, uimitoare bunăvoință a harului! Deși locuința Lui este mai presus de toate cerurile, El locuiește totuși cu cel cu duhul zdrobit și smerit, cu cel întrun contrast total cu tot ceea ce înseamnă mărire și demnitate. Nu numai că ființele omenești sunt slabe și pieritoare, ci ele sunt și păcătoase și vinovate, vrednice de disprețul și de judecata lui Dumnezeu.

Cine este deci cel cu un duh zdrobit și smerit? Este cel care își recunoaște cu onestitate vina și starea păcătoasă, smerinduse și judecânduse pe sine. El Îi dă dreptate lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu, în har, locuiește cu el. Există o condiție nemenționată aici, dar care este imperativ necesară pentru ca Dumnezeu să poată locui cu un astfel de păcătos. Această condiție a fost revelată în Noul Testament, atunci când citim, în Ioan 3.16, că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât La dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața eternă”. Acum harul lui Dumnezeu strălucește și mai mult, fiindcă El nu numai că Își găsește plăcerea să locuiască cu cei cu duhul zdrobit și smerit, ci La dat pe Fiul Său ca să moară pentru ei! Acest lucru este cu siguranță de natură săi învioreze pe cei care au duhul zdrobit și smerit prin pocăință și prin judecată de sine.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Așa că vom proprovădui Evanghelia și în ținuturile care sunt dincolo …2 Corinteni 10.16

„Ghidul turistic spre cer”

Soția sa, care la fel ca el se dedase îndeletnicirilor lumești, a privit cu uimire schimbarea totală a soțului ei. Ea a admirat credincioșia lui hotărâtă de a înainta în credință. Până la urmă l-a însoțit la una din prelegeri și a fost mântuită și ea. Astfel, amândoi au primit aceeași credință în Salvatorul lor și siguranța tare ca stânca: au ajuns de pe calea sigură spre iad pe calea spre viața veșnică în glorie. De atunci s-au simțit împreună îndemnați să-și dedice viața răspândirii veștii bune. Dr. Baedeker a devenit un vestitor neobosit al Evangheliei și unul care răspândea cu mare hărnicie Biblia, care este un ghid turistic unic, „ghidul turistic spre cer”.

Câmpul său de lucru a fost Europa și Asia. Putea fi întâlnit în palate regale în Stockholm și în colonii de deținuți în insulele Sahalin, în cel mai îndepărtat colț al Asiei de Est. El a vestit Evanghelia în sălile luxoase ale unui palat austriac, al cărui deținător invitase vecinii să asculte mărturia oaspetelui său. Altă dată a fost întâlnit în curtea mare a unui orfelinat din Constantinopol, apoi imediat după aceea era în Smirna în mijlocul unui grup de greci, printre armenieni, turci și iudei, unde ținea într-o zi șase discursuri pentru cei care doreau foarte mult să asculte vestea bună. Puțin mai târziu era la catedra unui amfiteatru mare al unei universități din Ungaria, Rusia sau Finlanda, unde vorbea studenților.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

MODALITĂȚI DIFERITE DE A TE RUGA (4)

„Când Mă va chema, îi voi răspunde” (Psalmul 91:15)

Când încercăm să stăm în rugăciune o perioadă mai lungă de timp, mintea noastră are tendința de a o lua razna. în acele clipe, oare Dumnezeu se supără pe noi? Nu, când mintea ta zboară in altă parte – Duhul lui Dumnezeu încă este cu tine. Uneori aceste gânduri răzlețe te pot călăuzi în rugăciune. Un autor scrie: „încep să mă rog și apoi îmi imaginez că am izbândă într-un anume lucru, ori reiau o conversație cu o persoană pe care sunt supărat. Sau încerc să mă gândesc cum să rezolv o problemă care mă îngrijorează. Obișnuiam să consider acele lucruri niște obstacole în calea rugăciunii, dar am ajuns să le văd ca pe niște rugăciuni care așteaptă să fie înălțate. Poate motivul pentru care vin în mintea mea nu este neapărat capacitatea mea redusă de a mă concentra, ci mai degrabă faptul că mintea mea este preocupată de acele lucruri. Așa că, în loc să încerc să suprim aceste gânduri, e mai bine să încep să vorbesc cu Dumnezeu despre ele. Și ca din senin, mă întorc la rugăciune. Firește, suntem liberi să ne rugăm în modul care ne ajută cel mai bine să trăim bucuria prezenței lui Dumnezeu”. Cu siguranță, lucruri precum aranjarea părului, gătitul, curățenia sau repararea mașinii ne distrag atenția. Când ele apar, scrie-le pe o hârtie și spune: „De acestea mă voi ocupa mai târziu”, apoi întoarce-te la rugăciune. Dezvoltarea unei vieți bogate și roditoare de rugăciune nu este ceva ce realizezi peste noapte; trebuie să perseverezi, roadele însă, depășesc eforturile depuse. Tu nu ești unic; toți ne luptăm cu distrageri de la rugăciune. Cei ce izbândesc sunt cei ce învață cum să gestioneze aceste distrageri ale atenției.

6 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Viziune şi realitate

Şi pământul pârjolit va deveni un iaz. Isaia 35:7. KJV

Întotdeauna avem viziunea unui lucru înainte ca el să devină real Când realizăm că, deşi viziunea este reală, ea nu este încă o realitate în noi, atunci Satan vine cu ispitele lui şi suntem înclinau să spunem că n-are rost să mergem mai departe. În loc ca viziunea să devină reală, în faţa noastră a apărut valea umilinţei.

„Viaţa nu-i ca un minereu nefolositor. Ci ca un fier scos din adâncul beznei, bătut de loviturile destinului pentru a fi modelat şi folosit.”

Dumnezeu ne dă viziunea, apoi ne coboară în vale ca să ne modeleze după forma viziunii şi acolo, în vale, mulţi dintre noi cădem şi renunţăm. Orice viziune dată de Dumnezeu va deveni realitate dacă avem răbdare . Gândeşte-te cât de mult timp are Dumnezeu! El nu Se grăbeşte niciodată. Noi suntem întotdeauna într-o grabă frenetică. După ce vedem lumina gloriei acelei viziuni, pornim înainte pentru a acţiona, dar viziunea nu este încă reală în noi. Dumnezeu trebuie să ne ducă în vale şi să ne treacă prin foc şi prin apă pentru a ne modela, până când vom ajunge în punctul în care El să ne poată încredinţa realitatea viziunii. Chiar din momentul când am primit viziunea Dumnezeu este la lucru, modelându-ne conform scopului pe care-l are cu noi, dar noi fugim mereu încercând să scăpăm din mâinile Lui şi să ne modelăm după propriul nostru scop.

Viziunea pe care o dă Dumnezeu nu este o „Fata morgana”, ci o viziune despre ceea ce vrea El să fii. Lasă-L pe Olar să te pună pe roata Lui şi să le modeleze cum Ii place şi tot aşa de sigur cum Dumnezeu e Dumnezeu şi tu eşti tu, vei fi modelat exact după viziunea Sa. Nu te descuraja în acest proces. Dacă ai avut vreodată o viziune de la Dumnezeu. El nu leva lăsa niciodată să te mulţumeşti cu mai puţin, oricât ai încerca.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„..Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-I cereţi voi.” Matei 6:8

În inimile noastre trebuie să fie o vie încredinţare că, înainte chiar de a începe să ne rugăm, Tatăl ceresc cunoaşte situaţia şi trebuinţele copilului Său. Deci, chiar dacă noi nu înţelegem căile Lui pe care ne trece, să ne apropiem cu încredere de El care ştie tot şi poate totul: El vrea să ne pună în aplicare credinţa noastră şi să ne inspire duhul, pentru ca rugăciunea pe care I-o adresăm să respire o totală încredere în El şi o deplină părtăşie cu El Tatăl nostru ceresc. În felul acesta, orice duh de formalism şi legalism fiind îndepărtat, cerurile se deschid ca să trimită răspunsul binecuvântat pe care îl aşteptăm.

Se întâmplă ca Dumnezeu să aştepte până când copilul Său să ştie că numai Tatăl său ceresc poate interveni şi până când el să înţeleagă că orice efort al înţelepciunii proprii trebuie să înceteze. Când vom recunoaşte că am ajuns la capătul posibilităţilor noastre şi că toate resursele noastre sunt epuizate, izvoarele lui Dumnezeu încep să ţâşnească de sus. Dumnezeu priveşte din cer şi când ne vede că suntem într-o stare plăcută Lui, ne face să vedem strălucirea slavei Sale, şi astfel, copii Săi, să-L poată cunoaşte mai bine.

La versetul 6, Domnul Isus spune: „Dar tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti”. Ce îndemn minunat pentru a avea o viaţă de rugăciune susţinută. Ne luăm noi timp pentru a intra în odăiţă ? Dăm noi importanţă rugăciunii pentru ca să închidem uşa? Şi negreşit, lăsăm noi afară orice gând şi activitate firească, fie ea şi cea mai legitimă ? Dacă da, vom face marea descoperire că Tatăl nostru este acolo, cu noi, în locul tainic al rugăciunii. Şi atunci, vom putea să ne vărsăm inimile înaintea Lui, să-I spunem tot, absolut tot ce ne apasă, şi să fim siguri că Cel care vede în ascuns ne va asculta. Cererile noastre personale cât şi mijlocirea noastră pentru alţii vor ajunge înaintea Lui şi Tatăl nostru ne va răsplăti cu răspunsurile îndurării Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit”.
Plângeri 3:22.

Trăim datorită bunătăţii lui Dumnezeu. Nu putem creşte dacă viaţa noastră nu este trăită în dragostea îndurarea şi bunătatea lui Dumnezeu. Cine poate trăi din îndurare? Doar acela care recunoaşte că are nevoie de ea. Mulţi dintre cei care frecventează regulat Biserica se consideră a fi bun şi drepţi, fapt pentru care nu pot ajunge din lumină în lumină şi nu pot avea izbândă după izbândă. Ce înseamnă oare faptul că: „Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât de mare este bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El”. Aceia au parte de har, care sunt conştienţi că nu-l merită, dar se încred totuşi în Domnul. De multe ori mi s-a părut că pentru mine nu mai este har. De sute şi mii de ori mă frământa acest lucru: pentru tine nu mai este har. In asemenea împrejurări trebuia să-mi spun: totuşi, eu mai cred în bunătatea lui Dumnezeu. Astfel am experimentat ceea ce este scris în Isaia 54:9-10: „şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi apele lui Noe; după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine”. Aceste versete m-au încurajat de multe ori. Am constatat că strădaniile mele pentru o viaţă pe placul Său sunt zadarnice; de aceea am ajuns la concluzia: singurul fapt care îmi vine în ajutor este credinţa în promisiunea că nu se mânie şi nu mă mustră. Lăudată fie bunătatea Sa!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DRAGOSTEA SA, DARUL SĂU, FIUL SĂU

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Ioan 3.16

Dintre toate stelele cerului, steaua polară este cea mai folositoare marinarului. Acest verset este ca o stea polară, căci el aduce la mântuire mai multe suflete decât oricare alt verset din Scriptură. El este printre făgăduinţe ceea ce Carul Mare este printre constelaţii.

Cuvintele care-l compun strălucesc cu o lumină deosebită. Vedem aici mai întâi arătarea dragostei lui Dumnezeu prin cuvintele”Atât de”, care ne arată mărimea ei nemărginită. Apoi avem darul lui Dumnezeu in măreţia şi gratuitatea Sa. Acest dar este Fiul lui Dumnezeu, dar unic şi nepreţuit al acestei dragoste, care niciodată nu s-a arătat atât de desăvârşit ca atunci când acest Fiu prea-iubit a fost trimis din cer, pentru ca să trăiască şi să moară pentru oameni. Aceste trei puncte sunt pline de lumină.Apoi vine singura condiţie cerută pentru mântuire, singura potrivită pentru toţi oamenii vinovaţi: să creadă. Ea este susţinută de o descriere detaliată: „oricine crede în El.” Mulţi se pot regăsi în cuvântul „oricine” şi s-ar fi simţit înlăturaţi prin vreun alt cuvânt mai puţin cuprinzător. Apoi vine marea făgăduinţă că cel ce crede în Isus nu piere, ci are viaţa veşnică. Aceasta dă curaj oricărui om care simte că e gata să piară şi că singur nu se poate mântui. Noi credem în Domnul Isus şi avem viaţa veşnică.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui DUMNEZEU se mişca pe deasupra apelor.    Gen. 1,2.

Textul de astăzi în limba ebraică începe cu: „Şi….” fapt care a făcut pe unii cercetători ai Sfintei Scripturi să-l socotească ca o legătură unică cu versetul 1. Dar nu este aşa. Ce important este să citim Cuvântul lui Dumnezeu cu atenţie! Multe lămuriri false au temelia în citirea superficială a Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a făcut pământul într-o stare brută care apoi să-l finiseze, să evolueze, ci toate s-au petrecut aşa cum a ordonat Dumnezeu.Din ce cauză era pământul pustiu şi gol? Scriptura nu ne spune aici direct, dar citim în Isaia 45.18: „… l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit.” Dumnezeu nu întocmeşte nimic pustiu şi gol. Aceasta nu ar fi o lucrare onorabilă pentru El. Starea de dezordine este urmarea căderii satanei. Satana, care a fost creat „era un heruvim ocrotitor” până în momentul când s-a împotrivit lui Dumnezeu. Satana este stăpânitorul întunericului şi aşa a ajuns omul fără Dumnezeu. Numai Duhul lui Dumnezeu poate să lumineze pe oameni. Credinciosul răscumpărat ştie că pustiul şi golul sunt lucrarea satanei şi de aceea se străduieşte să fie o solie de a scoate pe oameni de sub această dominaţie şi a le arăta salvarea în Isus,care pe crucea Golgotei a învins pe acest duşman.Păziţi-vă inima cu toată sârguinţa! Păziţi-vă de orice influienţă religioasă falsă! Ţineţi seama că trăiţi într-o lume a cărei atmosferă este ucigătoare pentru viaţa duhovnicească. Cu o pătrundere infernală, vrăjmaşul caută să întindă în jurul vostru mrejele din toate părţile şi numai o legătură neîntreruptă cu Dumnezeu vă poate păzi! înviaţi împreună cu Domnul Hristos, gândiţi-vă la lucrurile de sus nu la cele de pe pământ, pentru că cetăţenia voastră este în ceruri de unde aşteptaţi pe Domnul care va schimba trupul stării voastre smerite!

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

0, Doamne, la Tine vin cu laudă şi mulţumire, dar cu un dor după o apreciere conştientă şi mai profundă a bunătăţii Tale. Binecuvântează-mă azi cu putere şi capacitate mărite de a Te lăuda.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.» 2 CRONICI 16,9

Cum vrem să îi slujim Domnului? Eu am fost realmente marcat de faptul că Dumnezeu caută oameni care doresc să I se dedice total. Acest lucru atrage după sine descoperirea, revelarea Lui în totalitate. Eşti tu bărbatul sau femeia care este gata să îşi încredinţeze viaţa în mâna Domnului fară nici cea mai mică reţinere? Predicatori, lideri spirituali şi pastori de biserici, nu ştiţi voi că binecuvântarea lui Dumnezeu îi ocoleşte pe cei care slujesc la doi stăpâni? Nu vezi unde este problema ta şi a adunării pe care trebuie să o slujeşti? Avem o slujbă preoţească pentru că noi ne rugăm şi ne luptăm pentru sufletele pierdute înaintea lui Dumnezeu. Avem de asemenea şi o slujbă de profet, căci stăm în faţa oamenilor pentru Dumnezeu, cu mărturia arzătoare a eliberării prin Domnul Isus: «Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului!» (Isaia 52,11).

Trebuie să îi slujim Domnului cu râvnă, deoarece: «porunca împăratului era grabnică» (1 Sam. 21,8). Se apropie miezul nopţii şi trebuie să ne grăbim căci nu mai aveți multă vreme! Domnul Se reîntoarce curând, iar noi vom fi judecaţi pentru talanţii cu care El ne-a înzestrat. Domnul ne sfătuieşte: «Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce» (Luca 19,13).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Dar cel ce mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit si fără să se teamă de vreun rău. Proverbe 1:33

Dragostea divină este izbitoare atunci când străluceşte în mijlocul judecăţilor. Frumoasă este steaua singuratică care străluceşte printre norii de furtună. Dătătoare de viaţă este oaza care înfloreşte în pustietatea deşertului. La fel de frumoasă şi strălucitoare este şi dragostea în mijlocul pedepselor. Când izraeliţii L-au provocat pe Cel Prea înalt prin continua lor idolatrie, El i-a pedepsit lipsindu-i de rouă şi ploaie, astfel încât ţara a fost bântuită de foamete. Dar, în timpul acesta, El a avut grijă de siguranţa aleşilor Săi. Dacă toate celelalte pâraie secaseră, unul curgea încă pentru Ilie, şi când acesta a secat, Dumnezeu i-a găsit un alt loc de adăpost. Nu, nu a fost doar unul, fiindcă Dumnezeu avea mai mulţi „Ilie”, o rămăşiţă aleasă prin har, cincizeci de oameni ascunşi într-o peşteră; deşi toată ţara era bântuita de foamete, cei cincizeci din peşteră erau hrăniţi de la masa lui Ahab, prin credincioşia lui Obadia, sprijinitorul temător de Dumnezeu. Să tragem deci concluzia: orice s-ar întâmpla, poporul lui Dumnezeu este în siguranţă. Poate să se cutremure pământul, pot să se despice cerurile, credinciosul va fi în siguranţa printre epavele lumii, liniştit ca în vremurile de pace. Dacă Dumnezeu nu-Şi salvează poporul sub cer, îl va salva în cer. Dacă lumea devine prea fierbinte pentru ei, cerul va fi locul lor de primire şi asigurarea lor. Fii liniştit, deci, când vei „auzi de războaie ţi veşti de războaie” (Matei 24:6). Nu te lăsa distras, fii liniştit şi nu te teme de rău. Orice ar veni pe pământ, tu vei fi în siguranţă sub aripile lui Iehova. Rămâi în făgăduinţele Sale, şi odihneşte-te în credincioşia Sa. Înfruntă cel mai negru viitor, fiindcă nu-ţi va aduce nimic teribil. Singura ta grijă ar trebui să fie să arăţi lumii binecuvântările care vin asupra celor ce ascultă de vocea înţelepciunii.

Seara

Câte fărădelegi şi câte păcate am făcut? Iov 13:23

Te-ai gândit vreodată cât de multe sunt păcatele poporului lui Dumnezeu? Gândeşte-te cât de îngrozitor este păcatul tău, şi vei vedea că nu este un păcat ici şi unul colo, înălţate ca nişte vârfuri de munte, ci sunt nedreptăţi care se îngrămădesc unele peste altele, ca în mitul grecesc în care giganţii îngrămădeau muntele Pelion peste muntele Osa, munte peste munte. Ce acumulare de păcate există în viaţa unui sfânt al lui Dumnezeu! Dacă ai încerca să înmulţeşti păcatele unei singure persoane cu mulţimea celor răscumpăraţi „pe care nu putea s-o numere nimeni” (Apocalipsa 7:9), ţi-ai face o idee despre marea vinovăţie a poporului pentru care şi-a vărsat Isus sângele. Totuşi, putem să ne dăm seama de mărimea păcatelor gândindu-ne la mărimea remediului pregătit pentru el: sângele lui Isus Christos, singurul şi iubitul Fiu al lui Dumnezeu! Îngerii şi-au aruncat coroanele în faţa Iui. Toate simfoniile cerului îi înconjoară tronul slăvit; El este „mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” (Romani 9:5). Totuşi El a luat forma unui slujitor şi a fost biciuit şi străpuns, lovit şi chinuit, şi în final ucis, fiindcă nimic în afară de sângele Fiului lui Dumnezeu nu putea face ispăşire pentru păcatele noastre. Nici o minte omenească nu poate măsura infinita valoare a jertfei divine. Fiindcă, oricât de mare ar fi păcatul poporului lui Dumnezeu, Ispăşirea, care 1-a îndepărtat, este cu mult mai mare. De aceea, chiar şi atunci când păcatele îl înconjoară ca un şuvoi negru şi amintirea trecutului este amară, credinciosul poate să se ridice în faţa tronului sfânt şi măreţ al lui Dumnezeu şi să strige: „cine-i va osândi? Christos a murit! Ba, mai mult, El a şi înviat” (Romani 8:34). Pe de o parte, amintirea păcatelor îl umple de ruşine şi durere, dar, pe de altă parte, ea îi descoperă strălucirea îndurării lui Dumnezeu. Vina este noaptea întunecată în care steaua iubirii divine străluceşte cu şi mai mare putere.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine! (2 Cronici 20:12)

Un israelit numit Uza şi-a pierdut viaţa pentru că „a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat” (2 Samuel 6:6). El a pus mâinile pe el cu cele mai bune intenţii – ca să-l susţină, „pentru că erau să-l răstoarne boii” (2 Samuel 6:6) – dar cu toate acestea, el şi-a depăşit limitele atingând lucrarea Domnului, şi „Dumnezeu l-a lovit pe loc” (2 Samuel 6:7). A trăi o viaţă de credinţă presupune deseori să lăsăm lucrurile să meargă singure.

Dacă am încredinţat ceva lui Dumnezeu, trebuie să ne luăm mâinile de pe acel lucru. El îl poate păzi mai bine decât putem noi, şi El nu are nevoie de ajutorul nostru. „Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele” (Ps. 37:7).Lucrurile din viaţa noastră pot să pară că nu merg bine, dar Dumnezeu cunoaşte împrejurările noastre mai bine decât noi. Şi El va lucra la momentul perfect, dacă avem încredere deplină în El că va lucra în felul Său şi la timpul Său. Deseori nimic nu este mai evlavios ca lipsa noastră de acţiune, sau nimic nu este mai dăunător ca lucrul nostru neobosit, pentru că Dumnezeu a promis să lucreze după voia Sa suverană. A. B. Simpson

Fiind nedumerit, spun:

    „Doamne, fă-o Tu bine!

Noaptea este ca ziua pentru Tine,

    Întunericul ca lumina.

Mi-e frică să ating

Lucruri care implică atât de mult;

Mâna mea tremurândă poate dărâma,

Mâna mea neîndemânatică poate strica;

A Ta nu poate face nici o greşeală”.

Fiind cuprins de îndoieli, spun:

    „Doamne, fă-mă să înţeleg;

Care este calea adevărată şi sigură?

    Care va fi câştigul?

Eu nu sunt înţelept ca să ştiu,

Nici nu sunt sigur pe picioarele mele ca să merg;

Ce este atât de clar pentru Tine,

Doamne, fă clar şi pentru mine!”

Este o mare mângâiere să arunci situaţiile dificile şi nedumeririle vieţii în mâna lui Dumnezeu şi să le laşi acolo.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 4.12-25

    Citatul din Isaia 9.1,2 este preluat în capitolul nostru (la v. 16) cu o uşoară modificare: astfel, dacă în timpul profetului poporul încă „umbla în întuneric”, aici el ,stă (în întuneric)”, avându-şi locuinţa departe de lumina lui Dumnezeu, fiind lipsit de orice curaj, fără nicio speranţă. Este exact momentul când Dumnezeu poate interveni. Cel care este Lumina poate să aducă eliberarea. El trece. La chemarea Lui, atraşi de dragostea Sa, câţiva ucenici se alipesc de El şi Îl urmează: doi de aici, doi de colo: Simon şi Andrei; Iacov şi Ioan. Pentru aceşti oameni sosise clipa decisivă, care le va schimba viaţa dintr-o dată şi pe care n-o vor uita niciodată (19.27). Da, ei îşi părăsesc îndată tatăl, corăbiile, mrejele, pentru că au găsit un Stăpân ca nimeni altul, şi promisiunea unei noi slujbe: vor deveni pescari de oameni. La timpul potrivit, Domnul îi va face pe aceştia evanghelişti şi apostoli.    Nu toţi creştinii sunt chemaţi să-şi lase îndeletnicirea cu care-şi câştigă pâinea sau să renunţe la bucuria legăturilor de familie, dar fiecare creştin a auzit într-o zi sau alta în inima lui glasul cunoscut care-i spunea: „Urmează-Mă” (8.22). Aţi răspuns voi acestei chemări?

    Versetele 23 şi 24 rezumă într-un mod admirabil întreaga lucrare a dragostei Domnului Isus.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Petru 1:22 – 2:3

…ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire…  1 Petru 2:2

O SETE DUPĂ LAPTE

In textul biblic de astăzi, apostolul Petru ne atrage atenţia asupra statorniciei Cuvântului lui Dumnezeu. El ne reaminteşte că iarba se usucă şi floarea cade, dar Cuvântui lui Dumnezeu rămâne  în veci. De aceea el este un standard neschimbabil pentru comportarea corectă. Trebuie să lepădăm orice răutate, orice vicleşug şi orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire şi să dorim laptele duhovnicesc al Cuvântului.  Cuvântul tradus prin „dorinţă” este un cuvânt tare în limba originală.  Poate fi tradus şi prin „a jindui”, sau „a dori cu înfocare”. Fiind născuţi din nou, şi recunoscând Cuvântui lui Dumnezeu ca nepieritor, trebuie să-L dorim cu înfocare aşa cum doreşte laptele un copil de curând născut. Ce vie îmi este şi azi în minte nepoţica noastră Kelsey, care avea doar 8 săptămâni. Nou venită pe lume, tânjea după sticluţa ei cu lapte. Ne dădea de ştire când venea vremea pentru masă. Dacă mămica sau tăticul întârziau cumva, umplea casa cu strigătele ei insistente. Apoi, când în sfârşit, sosea sticluţa, se avânta spre ea ca spre tot ce era mai valoros. Nu se oprea din supt până când nu golea sticla şi dorinţa i se potolea. Cu aproximativ un an în urmă, fratele unui bun prieten al meu L-a primit pe Cristos. Avea o dorinţă puternică să cunoască tot Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, în ziua când a fost născut din nou, a stat toată noaptea citind şi studiind evangheliile. Mă întreb de câtă vreme, atât eu cât şi tu, nu mai suntem atât de însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu?  Doamne, ajută-ne să ne dezvoltăm o astfel de sete după laptele curat al Cuvântului Tău. – D.C.E.

Dă-mi, Doamne, o dorinţă înfocată
Cuvântul Sfânt să nu-l uit niciodată,
Ci să-L ascund în inimă curată,
Piciorul din calea-I să nu mi se-abată. – Branon

Cel care gustă numai ocazional din Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i va cunoaşte pe deplin gustul niciodată.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Dacă lați crede pe Moise, Mați crede și pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar, dacă nu credeți scrierile lui, cum veți crede cuvintele Mele?” Ioan 5.46,47

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (1) – Introducere

De mai multe ori în Evanghelii vedem că Domnul Isus citează din cele cinci cărți ale lui Moise. Este interesant să observăm că Domnul Isus face referire la această secțiune a Vechiului Testament cu termenul simplu „Moise”, așa cum vedem în textul citat mai sus. De aici învățăm că El la recunoscut pe Moise ca autor al Pentateuhului, în ciuda a ceea ce afirmă azi teologii moderni.

„Pentateuh” vine din limba greacă și înseamnă „cinci volume”. Evreii numesc aceste cinci cărți „Tora”, adică „instruire”. Vom încerca, în această serie de meditații, să privim la Pentateuh, prezentând pe scurt subiectul general al fiecărei cărți. Dorința noastră este săL vedem pe Domnul Isus în ele, fiindcă El Însuși a spus că Moise a scris despre El.

În Geneza, cartea începuturilor, vom găsi creația, formarea națiunilor, precum și familia din care avea să vină „sămânța femeii”.

În Exod vom vedea răscumpărarea poporului lui Dumnezeu.

În Levitic vom învăța despre imaginile jertfei lui Hristos.

În Numeri îi vom vedea pe fiii lui Israel călătorind prin pustie, ca imagine a poziției noastre prezente în lume.

În Deuteronom vom vedea cum poporul a primit instrucțiuni de la Moise înainte de a intra în țară, fiindcă un popor răscumpărat trebuie întotdeauna să fie un popor ascultător.

Însă, în toate acestea, Îl vom vedea pe Domnul Isus Hristos, care este Centrul și Tema acestor cinci cărți.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Romani 10.17

„Ghidul turistic spre cer”

Apoi a pornit mai departe pe mare spre Melbourne și a străbătut al cincilea continent de-a lungul și de-a latul.

S-a întors în Europa până la Le Havre trecand prin Capul Horn. De aici a pornit în sus pe Sena cu un vapor cu aburi până la Paris, pentru ca de acolo să viziteze iarăși casa părintească din Witten. Puțin mai târziu a fost oaspetele unor prieteni din Canterbury, apoi în Weston-super-Mare, unde a obținut cetățenia engleză.

Aici, în Weston-super-Mare, Dr. Baedeker a trăit o schimbare decisivă în viața sa. Un prieten l-a invitat la o evanghelizare. Deja după prima expunere, interesul său și mai mult conștiința sa au fost trezite. A revenit și seara următoare la evanghelizare, și minunea harului s-a petrecut. El a mărturisit în fața lui Dumnezeu păcatele sale și indiferența sa. În acest punct de cotitură, în interiorul său s-a desfășurat un proces, prin care a dispărut pentru totdeauna necredința sa de ani de zile. El L-a primit pe Hristos ca Mântuitorul și Domnul său, iar inima sa a fost umplută de bucurie. Experiența acestei nopți memorabile a exprimat-o el însuși prin cuvintele: „Am intrat ca un necredincios german mândru și am ieșit ca un ucenic credincios și smerit al Domnului Isus. Dumnezeu să fie lăudat!”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

MODALITĂȚI DIFERITE DE A TE RUGA (3)

„M-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului”

(Deuteronom 9:25)

Găsește modul de rugăciune care ți se potrivește. In Scriptură, oamenii se roagă ridicați în picioare, pe genunchi, așezați pe scaun sau culcați pe pământ, cu mâinile și cu fața ridicate spre cer sau cu capul aplecat. Găsește metoda care funcționează cel mai bine pentru tine și folosește-o. Unii se roagă mai bine dacă se mișcă. Dacă te numeri printre ei, du-te la plimbare, condu mașina sau aleargă. Ești liber să-ți folosești corpul și să adopți o poziție care să te ajute să-ți întorci gândurile și inima spre Dumnezeu. Când iți recunoști păcatele, poate ți se va părea util să stai cu capul plecat și să te așezi pe genunchi; lucrul acesta te va ajuta să-ți aduci aminte și să trăiești smerenia acelei clipe.

Când te închini, poate dorești să-ți îndrepți fața către cer. Când ceri călăuzire, poate ți se va părea potrivit să-ți ridici mâinile spre cer, semn că exprimi din toată inima: „Doamne, facă-se voia Ta!” Când te rogi pentru cineva, să spunem la un restaurant, poate vei dori să privești persoana în ochi în timp ce vorbești cu Dumnezeu și spui: „Tată, îți sunt atât de recunoscător pentru această persoană. Tu și care sunt nevoile ei. Te rog să iei aminte la dorințele inimii ei”. Când îl lauzi pe Dumnezeu, pune-ți un CD cu muzică de închinare și cântă și tu. ideea este să te apropii de Dumnezeu cu bucuria, entuziasmul și simplitatea cu care aleargă un copil în brațele unui părinte iubitor. Așa cum amprentele tale sunt unice, la fel temperamentul tău nu seamănă cu al altcuiva. Așa că, apropie-te de Dumnezeu într-un mod natural, spontan și care te face să te simți în largul tău.

5 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Nu fă socoteli fără Dumnezeu

„Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra” Psalmul 37:5

Dumnezeu pare a dispune de o modalitate minunată de a da peste cap lucrurile pe care noi le-am planificat fără să ţinem cont de El. Ajungem în situaţii care nu au fost alese de Dumnezeu şi deodată descoperim că am făcut planuri fără El, că El nu a intrat ca un factor real în calculele noastre. Singurul lucru care ne fereşte de posibilitatea de a ne îngrijora este punerea lui Dumnezeu ca factor esenţial în toate calculele noastre.

În problemele spirituale obişnuim să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc, dar avem tendinţa să gândim că este o impertinenţă să-L punem pe El pe primul loc în problemele practice ale vieţii noastre. Dacă ne imaginăm că, atunci când ne apropiem de Dumnezeu, trebuie să ne îmbrăcăm „haina spirituală” de duminică, nu ne vom apropia de El niciodată. Trebuie să venim la El aşa cum suntem.

Nu fă socoteli având în vedere răul.

Vrea într-adevăr Dumnezeu să nu punem la socoteală răul? „Dragostea… nu socoteşte răul” (1 Corinteni 13:4-5). Dragostea nu este ignorantă în ceea ce priveşte existenţa răului, dar nu-l consideră un factor de luat în seamă. Aparte de Dumnezeu, e adevărat că luăm în calcul răul; ne facem socoteli cu gândul la el şi ne începem toate planurile de pe această bază.

Nu fă socoteli gândindu-te la zile negre.

Nu poţi strânge bani albi pentru zile negre dacă te încrezi în Isus Cristos. Isus a spus: „Să nu vi se tulbure inima” (loan 14:1). Dumnezeu nu-ţi va feri inima de tulburări. Aceasta este o poruncă: „Să nu…” îmbărbătează- te de o sută şi una de ori pe zi pentru a face asta, până când îţi vei forma obiceiul de a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc şi de a face socoteli avându-L pe El în vedere.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine.” „…Un vas de cinste”. „Un rob …blând cu toţi”.

2 Timotei 2:15,21,24

Iată trei însuşiri de seamă pe care trebuie să le aibă orice copil al lui Dumnezeu, care este un lucrător împreună cu El. Nu este deci vorba aici numai de aceia care conduc o adunare ci de orice credincios care doreşte să-I slujească lui Dumnezeu cu toată inima.

– Un lucrător, indiferent în lucrurile mari ca şi în cele mici, trebuie să fie aprobat înaintea lui Dumnezeu. Această aprobare nu înseamnă o investiţie specială, ci doar aceea pe care o avem cu toţii „acceptaţi în Preaiubitul” (Evrei 1:6 ) şi aceasta se referă la marele dar pe care Tatăl nostru ni l-a dat în Preaiubitul Său Fiu. Deşi în poziţia aceasta noi nu avem nici un merit personal, ea totuşi implică şi mai mare răspundere, de a fi separaţi de orice lucru incompatibil cu această favoare înaltă. De aceea spune apostolul: „un lucrător care să nu-i fie ruşine” şi care pentru a fi colaborator al lui Dumnezeu, trebuie să cunoască bine voia Lui şi aceasta printr-o temeinică cunoaştere a Cuvântului Lui. Numai în condiţia aceasta el poate „să împartă drept Cuvântul adevărului”.

– Un vas care să aibă neapărat aceste trei însuşiri: de cinste, sfinţit
şi folositor. Ce înseamnă un vas de cinste sau de onoare ? Lucrul acesta îl determină scopul pentru care a fost făcut. Fără-ndoială este vasul care va aduce cinste Celui ce l-a făcut. Un astfel de vas trebuie să fie curat şi pentru că aici este vorba de un vas pentru lucrarea lui Dumnezeu, el trebuie să fie curăţit de orice învăţături false care aduc nu numai confuzie în cercurile creştine dar, vai, şi multă dezonoare a Numelui Domnului Isus. Un astfel de vas trebuie să fie „pregătit pentru orice lucrare bună” printr-o stăruitoare cercetare a Cuvântului lui Dumnezeu.

– Un rob presupune pe cineva care are un Stăpân sau Domn şi care este totdeauna gata şi doritor să facă voia Lui nu din obligaţie, nu din frică, ci din dragoste şi recunoştinţă pentru El care l-a cumpărat cu un preţ aşa de mare: sângele Lui. Şi în acest verset se arată că robul trebuie să aibă trei caracteristici: să fie blând; să fie capabil să înveţe, să aibă
o îngăduinţă răbdătoare. Evanghelia după Marcu ni-l prezintă pe Domnul Isus ca pe modelul de Rob desăvârşit şi noi suntem chemaţi să-I urmăm pilda. Noi putem uşor aluneca într-o atitudine rigidă, de superioritate şi legalistă, dar dacă urmăm pilda Modelului nostru, vom avea totdeauna o atitudine de blândeţe şi răbdare faţă de oameni şi numai atunci putem avea nădejdea că „Dumnezeu le va da pocăinţa”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Bucură-te tinere în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, ar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.”     Ecl.2:9.

Acesta este un verset deosebit. Dacă-l citim superficial putem ajunge la concluzia că tânărului îi este permis să facă toate după pofta inimii sale.

Într-adevăr, mulţi oameni pe jumătate evlavioşi susţin că este nevoie ca tinerii să trăiască după concepţii proprii, adică să aibă parte de plăcerile lumii aceştia. De multe ori în discuţii cu asemenea oameni, ei susţineau că cinematografele, teatrul precum şi balul mascat ar fi permise pentru tineri. Ba chiar şi sportul practicat în zilele de duminică îl admit. Câţi au fost otrăviţi de asemenea lucruri! De aceea putem înţelege atenţionarea Eclesiastului: „Să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată”. De acest lucru mulţi oameni, atât tineri cât şi bătrâni, nu vor să audă. Nu este scris degeaba: „Să ştii dar că trebuie să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu, pentru a da socoteală despre viaţa ta”. Dacă meditezi asupra acestei realităţi, îţi piere pofta de tot ceea ce-ţi oferă lumea: constaţi că tot ce-ţi poate da este doar necaz şi nenorocire. Îndepărtează deci tristeţea şi durerea din inima ta şi caută mântuire în sângele Mielului; astfel vei putea experimenta că există o bucurie statornică nu ca şi aceea pe care ţi-o oferă lumea. Sunt unii care consideră că a trăi pentru Dumnezeu este o viaţă de plâns, dar cei cu adevărat credincioşi chiar dacă sunt tineri pot experimenta că adevărata bucurie este în urmarea căii Domnului Isus. Căci Mântuitorul a venit pentru ca noi să avem viaţă din belşug şi bucurie deplină prin părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul. Într-adevăr la El este bucuria deplină şi la dreapta Sa desfătare veşnică.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

IZBĂVIRE DEPLINĂ

Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi.

Ieremia 39.17

Când credincioşii Domnului au de suferit pentru El, ei primesc dovezi preţioase ale dragostei Sale şi uneori au chiar noutăţi fericite pe care să le ducă acelora care sunt de partea lor şi îi ajută. Ebed-Melec era un etiopian dispreţuit, dar el fusese bun cu Ieremia, de aceea Domnul i-a trimis o făgăduinţă specială prin gura prorocului Său. Să ne amintim de slujitorii lui Dumnezeu prigoniţi şi vom fi răsplătiţi.

Ebed-Melec trebuia să fie izbăvit din mâna acelora de a căror răzbunare se temea. El era un biet negru, dar Domnul a avut grijă de el. Mii de oameni erau loviţi de haldeeni, dar de acest smerit negru nu se puteau atinge. Noi, de asemeni, am putea să ne temem de oamenii puternici care vin împotriva noastră, dar dacă în timpul prigoanei am fost credincioşi cauzei Domnului, El de asemenea ne va fi credincios. De altfel, ce ar putea să facă un om fără îngăduinţa Domnului? El ar putea să-şi muşte buzele de mânie, să scrâşnească din dinţi de ciudă, dar nu ne va atinge. Să ne temem de Domnul şi nu ne vom mai teme de nimic. Nici un pahar de apă proaspătă dat unui proroc al Domnului, dispreţuit, nu-şi va pierde răsplata; şi dacă noi suntem pentru Domnul Isus, şi El va fi de partea noastră.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

La început, DUMNEZEU a făcut cerurile şi pământul. Gen. 1,1.

Primul verset al Bibliei vorbeşte că Dumnezeu a făcut cerul adică întreg cosmosul şi a creat pământul. Este foarte însemnat să înţelegem că, crearea tuturor lucrurilor nu poate fi cercetată prin concepţia omenească. O putem pricepe numai prin descoperirea dumnezeiască. „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede nu a fost făcut din lucrurile care se văd.” (Evrei 11.3). Dumnezeu este Izvorul TUTUROR lucrurilor, Cuvântul Lui a chemat totul la viaţă. Din mai multe texte noi ştim că Domnul Isus este înfăptuitorul întregii creaţii dumnezeieşti şi în felul acesta este arătat în Evanghelia după Ioan cap. 1: Cuvântul. Pentru credincios nu este de loc greu ca să recunoască: „El a spus şi s-a făcut” că El a ordonat şi a luat fiinţă. Aceste cuvinte exclud pe deplin gândul despre evoluţie. Dumnezeu nu a avut nevoie de evoluţie ci a creat prin Cuvântul puterii Sale şi după gândul Lui. Cât de preţios este acest lucru pentru credinţă! Credinciosul cunoaşte pe Dumnezeul dragostei care s-a revelat în Hristos Isus şi are libertatea să-I slujească în dragoste, exprimând voia Creatorului într-o lume ruinată de păcat. Biblia prezintă o lume creată de mâna lui Dumnezeu. Biblia prezintă o Dumnezeire prin a cărei putere infinită au fost chibzuite, formate şi făcute toate lucrurile. Teoria evoluţiei spune că toate aceste lucruri s-au făcut printr-un proces material de acţiuni întâmplătoare, negândite de nimeni, proces pentru care autorii teoriei nu dau nici o explicaţie. Bine a spus prof. Edwin Conklin,mare biolog de la universitatea din Princeton: „Probabiliatea ca viaţa să apară la întâmplare prin accident este comparabilă cu probabiliatea ca un dicţionar să rezulte dintr-o explozie într-o tipografie.” Teoria evoluţiei este o minciună monstruoasă, o tăgăduire a lui Dumnezeu, o tăgăduire a sufletului omenesc, ea face din om o fiară, ea goleşte omenirea de toate lucrurile sfinte pe care Dumnezeu le-a revelat în Cartea Sa.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te binecuvântez pentru acest Colegiu, că în el Tu Te dovedeşti a fi „un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit. În necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii” (Isaia25:4).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

« Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. » ROMANI 12,1

Încotro se îndreaptă calea adevăratei slujiri duhovniceşti? La Isus! «Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze» (Ioan 12,26). Această cale este cea mai sigură. Cei care păşesc pe ea fac parte din cei care îl «urmeazăpe Miel oriunde merge El» (Apoc. 14,4). Problemele apar în urma conflictelor, iar conflictele se nasc din mândrie, căci eul nostru, firea noastră păcătoasă nu vrea să slujească, ci să domine. Din acest motiv cel care vrea să umble în slujire trebuie să pornească la drum şi să meargă doar împreună cu Isus, căci numai El îl va elibera de mândrie şi încăpăţânare. Unde este începutul acestei căi? Isus spune: «şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu» (Ioan 12,26). Unde a fost El? Pe crucea Golgotei! Aşa cum El S-a jertfit pe Sine însuşi pe cruce, aşa începe fiecare intrare în slujbă a unui copil de-al Lui — cu sacrificiu de sine pe altar, adică la cruce. «Dedicarea» fără sacrificiu este lipsită de sens şi de rod, însă slujirea începută prin crucificarea împreună cu Isus oferă posibilităţi nesfârşite de binecuvântare.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Chemaţi să fiţi sfinţi. Romani 1:7

Noi suntem gata să-i privim pe sfinţii apostolici ca fiind cu totul deosebiţi de ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Toţi cei pe care Dumnezeu i-a chemat prin harul Său şi i-a sfinţit prin harul Său sunt sfinţi, dar noi îi privim pe apostoli ca pe nişte fiinţe extraordinare, departe de slăbiciunile şi ispitele noastre. Făcând aşa, uităm următorul adevăr: cu cât trăieşti mai aproape de Domnul, cu atât îţi simţi mai mult vinovăţia, şi cu cât te onorează mai mult Stăpânul în slujba Sa, cu atât mai mult te chinuieşte firea şi răul în fiecare zi. Adevărul este că, dacă l-am vedea pe apostolul Pavel, ne-am gândi că seamănă foarte cu ceilalţi aleşi. Şi, dacă am vorbi cu el, am spune „cred că experienţa lui seamănă foarte mult cu a noastră. El a fost mai credincios, mai sfânt şi mai învăţat decât noi, dar a avut de îndurat aceleaşi încercări. In unele privinţe, este însă mult mai greu încercat decât noi”. Nu-i privi deci pe sfinţii din vechime ca pe nişte oameni neatinşi de slăbiciuni şi păcate, şi nu-i trata cu reverenţa mistică care te face aproape idolatru. Sfinţenia lor poate fi atinsă chiar şi de noi. Noi suntem „chemaţi să fim sfinţi” de aceeaşi voce care i-a silit şi pe ei la o vocaţie mai înaltă. Datoria creştinului este să-şi croiască drum spre cercul iniţiator al sfinţeniei. Şi dacă aceşti sfinţi ne-ar fi superiori în realizările lor, aşa cum, de altfel, şi sunt, să le urmăm exemplul; să le imităm ardoarea şi sfinţenia. Avem aceeaşi lumină pe care au avut-o şi ei; avem acces la acelaşi har. De ce să ne mulţumim, deci, fără să le egalăm caracterul ceresc? Ei au trăit cu Isus, şi au trăit pentru Isus, de aceea au ajuns să fie ca Isus. Să trăim prin acelaşi Duh ca şi ei, „privind ţintă la Isus” (Evrei 12:2), şi sfinţenia noastră se va vedea în curând.

Seara

Incredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca Veacurilor. Isaia 26:4

De vreme ce avem un Dumnezeu pe care să ne bizuim, să ne sprijinim pe El cu toată greutatea. Să scoatem afară toată necredinţa şi să scăpăm de temerile şi îndoielile care ne chinuiesc atât de mult. Nu există nici o scuză pentru temere atunci când Dumnezeu este temelia în crederii noastre. Un părinte iubitor este foarte îndurerat văzând că fiul său nu se poate încrede în el. Cât de lipsită de generozitate şi bunătate este purtarea noastră atunci când ne încredem atât de puţin în Tatăl nostru ceresc, care nu ne-a dezamăgit niciodată şi nu ne va dezamăgi. Ar fi foarte bine dacă îndoielile ar putea fi izgonite din casa lui Dumnezeu. Totuşi, mă tem că bătrâna Necredinţă este la fel de vioaie astăzi, ca şi în zilele psalmistului, care întreba „s-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?” (Psalmi 77:8). David nu a pierdut mult timp experimentând puterea săbiei uriaşului Goliat, totuşi a spus „nu-i alta ca ea” (vezi 1 Samuel 21:9). El o încercase o dată în timpul victoriei din tinereţe, şi se dovedise a fi un metal potrivit; de aceea, a lăudat-o în timpul din urmă. In acelaşi fel trebuie să vorbim şi noi despre Dumnezeul nostru, fiindcă nu este altul ca El în cer sau pe pământ. „Cu cine mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? ziice Cel Sfânt” (Isaia 40:25). Nu există nici o stâncă ca stânca lui Iacov, şi înşişi duşmanii noştri vor recunoaşte. În loc să îngăduim îndoielilor să trăiască în inimile noastre, să luăm toată ceata lor detestabilă şi, aşa cum a făcut Ilie cu proorocii lui Baal, să le ucidem pe stâncă (1 Regi 18:40). Să le ucidem la pârâul sacru care curge din coasta rănită a Mântuitorului. Am trecut prin multe încercări, dar nu am fost în nici un loc în care să nu găsim în Dumnezeu tot ce avem nevoie. Să îndrăznim, deci, să ne încredem „în Domnul pe vede”, siguri că „Stânca Veacurilor” va fi, ca întotdeauna, ajutorul şi sprijinul nostru

IZVOARE IN DEŞERT

De aceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie. Acolo, îi voi da iarăşi viile. (Osea 2:14-15)

Deşertul este cu siguranţă un loc ciudat pentru vii! Poate fi adevărat că bogăţiile vieţii de care avem nevoie se pot găsi în deşert – un loc care simbolizează singurătatea, şi prin care cu greu ne putem găsi calea? Şi nu este numai acest adevăr, ci versetul 15 continuă şi zice: „şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde, şi acolo va cânta ca în vremea tinereţii ei„. „Acor” înseamnă „frământat”, însă valea Acor este numită „o uşă de nădejde”.Da, Dumnezeu ştie că avem nevoie de o experienţă în deşert. El ştie precis unde şi cum să producă acele calităţi durabile în fiinţele noastre. Cea care a fost idolatră, care a fost răzvrătită, care a uitat de Dumnezeu şi a spus cu toată încăpăţânarea: „Voi alerga după ibovnicii mei” (Osea 2:5), îşi va găsi calea blocată de Dumnezeu. „Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi” (Osea 2:7). Şi când se va simţi complet deznădăjduită şi abandonată, Dumnezeu va zice: „Iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei”.Ce Dumnezeu iubitor avem! din Firimituri

Noi nu ştim niciodată unde a ascuns Dumnezeu izvoarele Sale. Noi vedem o piatră mare şi n-avem nici cea mai vagă idee că ea acoperă sursa unui izvor. Vedem un loc stâncos şi nu ne imaginăm că ascunde o fântână.

Dumnezeu mă conduce în locuri vitrege şi dificile, şi numai acolo realizez că sunt în sălaşul izvoarelor eterne.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 4.1-11

    Îmbrăcat cu puterea Duhului Sfânt, Isus este gata să-Şi împlinească slujba; însă, ca orice slujitor al lui Dumnezeu, El trebuie mai întâi să fie pus la încercare. Astfel a avut El de-a face cu marele vrăjmaş. Pentru a-l abate pe un om al lui Dumnezeu de la calea ascultării, Satan utilizează două tactici principale: sau îi prezintă lucruri înspăimântătoare (pentru Hristos, aceasta va fi în special lupta din Ghetsimani), sau îi aşază lângă drum lucruri de dorit ~ şi aceasta este ceea ce face diavolul aici.

    Să remarcăm că, citând v. 11 şi 12 din Psalmul 91, Satan evită să adauge şi versetul următor, care face aluzie la propria sa zdrobire: „Vei păşi peste leu şi peste năpârcă, vei călca în picioare leul tânăr şi şarpele”. Năpârca este şarpele căruia Geneza 3.15 îi vestise că va avea capul zdrobit de Hristos, „sămânţa femeii”. În felul acesta, în Eden, fără a-i lipsi nimic, cel dintâi Adam a suferit o triplă înfrângere: prin „pofta cărnii”, „pofta ochilor” şi „trufia vieţii” (1 Ioan 2.16), în timp ce Omul desăvârşit a triumfat în pustiu asupra şarpelui celui vechi prin Cuvântul suveran al Dumnezeului Său (Psalmul 17.4). Iar „în ceea ce El însuşi a suferit, fiind ispitit, poate (acum) să-i ajute pe cei ispitiţi” (Evrei 2.18).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 5:1-16

Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi ci ca nişte înţelepţi.  Efeseni 5; 15

UMBLAŢI CU BĂGARE DE SEAMĂ!

Creştinii care nu bagă de seamă cum umblă, se poticnesc. De aceea, Biblia vorbeşte foarte mult despre umblarea noastră ca oameni creştini, ea fiind modul nostru de viaţă. De exemplu, trebuie să umblăm într-o „viaţă nouă” (Romani 6:4); „frumos ca în timpul zilei” (Romani 13:13); „ca nişte copii ai luminii” (Efeseni 5:8); „într-un chip vrednic de Domnul” (Coloseni 1:10); „cu înţelepciune faţă de cei din afară (cei necredincioşi),(Coloseni 4:5); „nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:1); şi în textul de azi ni se spune „să umblăm cu băgare de seamă”. Cu alte cuvinte, să avem grijă. Pentru a ilustra o umblare prevăzătoare, G. Campbell Morgan, în cartea sa. „Cum să trăieşti”, se referă la zidurile care sunt ridicate în jurul clădirilor, pentru a le proteja de intruşi. Coama zidului este din beton în care sunt introduse cioburi de sticlă spartă având vârfurile ascuţite îndreptate în sus, ameninţând să străpungă şi să rănească pe eventualul aventurier ce s-ar încumeta să le escaladeze. Morgan descrie cum umblă o pisică pe un asemenea zid. Cu grijă extremă şi încet, cu mişcări calculate, îşi aşează lăbuţele cu precauţiune, una câte una, printre muchiile ascuţite ale cioburilor de sticlă spartă. Aşa, spune Morgan, trebuie să fie o umblare „cu băgare de seamă”. „Tu şi eu, adaugă el, trebuie să umblăm astfel… Nu putem să trecem printr-o zi fără băgare de seamă lăsând lucrurile să meargă de la sine. Fiecare pas trebuie vegheat. Fiecare moment trebuie ţinut în sfinţenie pentru Dumnezeu”. Da, trebuie să „umblăm cu băgare de seamă”. Să veghem asupra paşilor noştri! – R.W.D.

Umblarea aproape de Domnul
E pace şi calm, către ţel;
Lumina străluce pe drumul
Ce duce în faţă la Miel.–  Cowper

Nimeni nu devine „strâmb” atâta timp cât stă pe calea cea dreaptă şi îngustă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Sunt convins că nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălțime, nici adâncime, nicio altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru. Romani 8.38,39

Nimic nu este atât de puțin înțeles de către creștini ca dragostea lui Dumnezeu. Nu vorbesc despre dragoste ca esență a Lui, căci acea dragoste trece dincolo de orice înțelegere, fiind prea mare, prea uimitoare pentru a putea fi exprimată în cuvinte. Mă refer la dragostea specială pe care Dumnezeu o are față de copiii Săi, față de toți cei care Îi aparțin Fiului Său.Mulți creștini limitează dragostea lui Dumnezeu la bunătatea Lui manifestată față de ei, la purtarea de grijă zilnică a lui Dumnezeu față de ei și la multele îndurări pe care El li le acordă. Mulți spun: «Știu că Dumnezeu mă iubește, fiindcă ma izbăvit din multe necazuri și ma purtat prin multe dificultăți». Un astfel de răspuns nu este greșit, fiindcă Dumnezeu, în îndurarea Lui, intervine în astfel de momente și îi eliberează pe creștini. Însă, de cealaltă parte, au fost mulți creștini care nu au fost eliberați atunci când au trecut prin necazuri, prin persecuții și prin dificultăți, ci au fost lăsați pradă acestora. Nu îi iubea Dumnezeu la fel de mult ca pe cei pe care ia eliberat? Avem un exemplu în cazul lui Iacov, care a fost executat de Irod, în timp ce Domnul la izbăvit pe Petru de o soartă similară (Fapte 12.111).

Nu trebuie nicidecum să măsurăm dragostea lui Dumnezeu cu împrejurările noastre. Vântul blând și cald de la miazăzi poate sufla asupra noastră, aducând liniște și prosperitate, iar vântul de la miazănoapte poate sufla și el, aducând necazuri, dureri, suferințe și dezamăgiri. Nimic însă nu schimbă dragostea lui Dumnezeu. Adevărul măreț este că El ne iubește așa cum Îl iubește pe Fiul Său. Vorbind despre noi, Domnul Ia spus Tatălui: „Iai iubit așa cum Mai iubit pe Mine” (Ioan 17.23).

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… dacă ai voi să faci o mulțime de cărți, să știi că n-ai mai isprăvi …Eclesiastul 12.12

„Ghidul turistic spre cer”

Deja în anul 1827, Karl Baedeker a achiziționat în Koblenz o editură pentru ghiduri turistice. Din acea perioadă, harnicul librar și-a extins afacerea sa spre o editură de specialitate dominatoare pentru țările din Europa, Asia și America de Nord. Editura își avea sediul în Leipzig, ulterior în Freiburg, unde în 1984 a fost preluată de editura Langenscheidt. În afară de aceasta, în Ostfildern lângă Stuttgart există o filială, numită după întemeietorul Karl Baedeker, care editează ghiduri de orașe și ghiduri automobilistice. Pe scurt, numele Baedeker are un renume bun și este cunoscut în toată lumea.

În familia Baedeker era un om deosebit, și anume Dr. Friedrich Wilhelm Baedeker. El era un văr al întemeietorului firmei și provenea din aceeași familie renumită și bine văzută de librari și învățați. El a văzut lumina lumii în anul 1823 ca fiu al cercetătorului naturist și ornitolog Baedeker în localitatea Witten în zona Ruhr.

După studiul filozofiei în Bonn și Freiburg, pe care l-a încheiat cu titlul de doctor, a început de tânăr călătoriile sale de cercetare. Pe vremea aceea, orice călătorie în depărtare era o aventură periculoasă. Astfel, a plecat din Londra la bordul unui velier francez cu trei catarge și a navigat spre Tasmania, o insulă mare la sud-est de Australia. Trecerea îndrăzneață peste mare a durat mai mult de patru luni. Acolo a rămas doi ani ca profesor de limba franceză și limba germană.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

MODALITĂȚI DIFERITE DE A TE RUGA (2)

„Ezechia a luat scrisoarea … și a citit-o…înaintea Domnului”

(Isaia 37:14)

Ezechia, unul dintre regii lui Israel, a primit o scrisoare de amenințare de la un rege mult mai puternic – regele Asiriei. Suveranul asirian a cerut predarea necondiționată si i-a spus lui Ezechia să nu se încreadă în Dumnezeu. Scrisoarea era clară, avertizându-i că daca vor opune rezistentă vor trebui „să-și mănânce balega și să-și bea udul” înainte de a muri (2 împărați 18:27). Așa ca, Ezechia s-a dus la Templu cu scrisoarea si „a întins-o înaintea Domnului”. Apoi s-a rugat: „Dumnezeul lui Israel, care șezi pe heruvimi! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor împărățiilor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul! Doamne, pleacă-Ți urechea, și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii, și privește” (Isaia 37:16-17). Ezechia a spus de fapt: „Doamne, citește te rog această scrisoare și apoi fă ceva!” Și Dumnezeu a făcut! Firește, ceea ce a făcut El a fost spectaculos. „îngerul Domnului a ieșit, și a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Și când s-au sculat dimineața, iată că toți aceștia erau niște trupuri moarte” (Isaia 37:36). Așadar, ce hârtie ai dori să întinzi înaintea Domnului? Un extras de cont care te copleșește? Sentința unui divorț? Un diagnostic medical? Un email plin de mânie? Orice hârtie care îți provoacă stres poate fi o invitație la rugăciune și un motiv care poate fi prezentat înaintea Domnului. Dacă pentru tine este important, este important și pentru El. Poate spui: „Nu am mai făcut așa ceva până acum”. încearcă! Lasă situația în mâna Lui, încrede-te în El și privește cum EI rezolvă lucrurile pentru tine.

4 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Una dintre marile interdicţii ale lui Dumnezeu

Nu te tulbura, aceasta duce numai la rău. Psalmul 37. RV

Tulburarea înseamnă a ajunge sărac lipit din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui „Nu te tulbura”, dar cu totul alta este să ajungi în starea în care să nu poţi să te tulburi. Pare aşa de uşor să vorbim despre „a te odihni în Domnul” şi despre „a-L aştepta cu răbdare”, atâta timp cât cuibul nu este stricat – atâta timp cât nu ajungem să trăim, ca mulţi alţii, în agitaţie şi teamă. Este oare posibil atunci să te odihneşti în Domnul? Dacă această poruncă nu dă rezultae atunci, nu va da rezultate nicicând. Această interdicţie trebuie să dea rezultate atât in zile de tulburare, cât şi în zile de pace, altfel nu va da niciodată rezultate. Şi dacă nu va da rezultate în cazul tău, nu va da rezultate în cazul nimănui. Odihna în Dumnezeu nu depinde nicidecum de împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuşi

Agitaţia sfârşeşte întotdeauna în păcat. Noi ne imaginăm că puţină frământare şi îngrijorare arată de fapt cât de înţelepţi suntem, însă, în realitate, aceasta arată mai degrabă cât de răi suntem. Tulburarea izvorăşte din hotărârea de a ne urma propria cale. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată şi n-a fost niciodată tulburat, deoarece scopul Său nu a fost să-Şi realizeze propriile idei, ci să împlinească planul lui Dumnezeu. Tulburarea este ceva rău pentru un copil al lui Dumnezeu.

Ţi-ai impuiat sufletul tău neînţelept cu ideea că situaţia ta este prea grea pentru Dumnezeu? Lasă la o parte toate „presupunerile” tale şi odihneşte-te la umbra Celui Atotputernic. Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei tulbura cu privire la acel lucru. Toată tulburarea şi îngrijorarea noastră este cauzată de faptul că nu-L luăm în calcul pe Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Şi acum, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său”. Fapt. Ap. 20:32

Pavel încredinţează pe bătrânii din Efes lui Dumnezeu şi Cuvântului harului Său. El nu-i încredinţează unei anumite clase de oameni, nici chiar apostolilor sau urmaşilor lor, sau unor consilii generale, sau părinţilor cu tradiţiile lor sau învăţătorilor cu dogmele lor. O, nu, niciunul din aceştia nu le-ar fi putut fi de folos în prezenţa unor „lupi răpitori”, care erau gata să pătrundă între ei, nici împotriva „lucrurilor stricăcioase” pe care unii dintre oamenii din Efes, s-au ridicat ca să le înveţe (versetele 29,30). Nimic nu poate sta în picioare în ziua cea rea, nimic nu poate să întărească un suflet în astfel de situaţii, decât Dumnezeu însuşi şi Cuvântul harului Său.

Deşi s-ar putea ca noi să nu avem de întâmpinat chiar astfel de lucruri care îi aşteptau pe efeseni, totuşi, noi trebuie să ştim bine că niciodată nu vom putea să înaintăm pe cale, fără a avea ca autoritate Cuvântul lui Dumnezeu şi prezenţa Lui ca putere. Niciodată, poate, de când există Creştinătatea, n-a fost o vreme ca acum, în care să fie imperios de necesar ca sufletul nostru să aibă de a face cu Dumnezeu şi adevărurile Lui, în modul cel mai direct şi personal. Nu se face, nu trebuie ca cineva să-şi agaţe credinţa de mâneca altuia. Chiar acum, în vremea noastră, se va face cunoscut într-un fel cu totul deosebit, a cui credinţă se bazează numai pe puterea şi abilitatea oamenilor şi a cui se bazează pe puterea lui Dumnezeu. Ce lucru trist este să vezi pe mulţi credincioşi sinceri, că aleargă după predicatori buni, după învăţături mai originale, după diferite forme de confesiune şi nu după Hristos şi Cuvântul Lui.

Să cântărim adânc astfel de situaţii şi să fim convinşi că ne cere o serioasă atenţie. Să fim siguri că sufletul nostru este întemeiat pe temelia solidă a Cuvântului lui Dumnezeu, că avem autoritatea Lui directă şi clară cu privire la ce facem şi la locul unde ne aflăm. Să fim deasemenea siguri că avem mereu cu noi Prezenţa Sa divină. Aceste două lucruri vor aduce o pace dulce sufletului nostru, şi o statornicie sfântă, orice s-ar întâmpla, orice vremuri vor veni.

„Nici o împrejurare nu a putut vreodată să împiedice puterea harului din inima OMULUI din cer, ca să vină în ajutorul celor care ar avea nevoie de El”. J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii dar ei s-au răsculat împotriva Mea.” Isaia 1:2.

Astfel vorbeşte Domnul acelora care au devenit copiii Lui dar ulterior s-au depărtat de El. Aceştia sunt consideraţi acum mai nechibzuiţi decât boul şi măgarul: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său; dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine”. Oare Dumnezeu nu trebuie să folosească cuvinte asemănătoare în timpurile noastre, faţă de poporul nostru care s-a îndepărtat de El, sau faţă de cei care nu s-au întors la El? Cât de actual este şi pentru timpurile noastre constatarea lui Dumnezeu: „Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel, I-au întors spatele” şi pe deasupra ei doresc să rămână în păcatele lor deşi Domnul spune „Vai de poporul păcătos „. Cât de mult se adevereşte astăzi ceea ce citim, în versetele 5 şi 6: „Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav şi toată inima suferă de moarte. Din tălpi până în creştet, nimic nu-i sănătos; ci numai răni, vânătăi şi came vie, nestoarse, nelegate, şi ne alinate cu untdelemn”. Sunt mulţi care nici nu doresc să se vindece din starea lor de păcat, considerând că umblatul la biserică şi rugăciunile lor sunt pe placul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu spune: „Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre. Mi-au ajuns o povară nu le mai pot suferi”. Este bine să ştim că Dumnezeu nu ascultă rugăciunile unor oameni ca aceştia deoarece mâinile lor sunt mânjite cu sânge, de aceea spune Domnul: „Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie. Nu vreau luni noi şi sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea”. Dumnezeu urăşte toate manevrele religioase. El doreşte pocăinţa adevărată aşa cum citim în următoarele versete ale acestui capitol.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CUVÂNTUL, HRANA NECESARĂ

„Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” Matei 4.4

Dacă Dumnezeu ar vrea, am putea să trăim fără pâine, ca şi Domnul Isus în timpul celor patruzeci de zile; dar noi n-am putea să trăim fără Cuvântul Său. Prin acest Cuvânt am fost creaţi şi numai prin el suntem păziţi, căci „El ţine toate lucrurile prin cuvântul puterii Sale.” Pâinea este un ajutor; Domnul însuşi este primul izvor al existenţei noastre. El poate să ne facă să trăim fără acest ajutor, tot aşa de bine ca şi prin el; să nu-L mărginim la un singur fel de a lucra. Să nu fim prea dornici numai după lucrurile văzute, ci să privim la Dumnezeul nevăzut. Am întâlnit credincioşi care ne-au povestit că în zilele de mare sărăcie când le lipsea pâinea, le scădea şi pofta de mâncare; şi alţii ne-au spus că atunci când mijloacele de trai le lipseau, Domnul le trimitea ajutoare neaşteptate.

Dar nouă ne trebuie Cuvântul lui Dumnezeu. Cu el putem să ne împotrivim diavolului. Dacă ne-ar fi luat, am cădea în puterea vrăjmaşilor noştri, pentru că am slăbi repede. Sufletele noastre au nevoie de hrană şi nu există alta pentru ele decât Cuvântul Domnului. Toţi predicatorii şi toate cărţile din lume nu pot să-i procure sufletului o adevărată hrană; numai Cuvântul ieşit din gura lui Dumnezeu poate să-l hrănească pe credincios. Doamne, dă-ne totdeauna această pâine. Noi preţuim acest Cuvânt mai mult decât bucatele împărăteşti.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Nădăjduieşte în DOMNUL! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în DOMNUL!     Ps. 27,14.

Un comerciant credincios se găsea după o serie de pierderi într-o postură foarte rea. El era foarte posomorit şi sănătatea lui suferea mult din această cauză. Nevasta lui deşi era posomorită încerca să-l întărească. Ea a rugat insistent pe Dumnezeu ca să-i vină în ajutor. Dumnezeul cel Atotputernic a lucrat într-un chip minunat.

Fetiţa cea mai mare care avea opt ani s-a sculat cu ochii în lacrimi şi a spus: „Eu am avut un vis foarte trist. Se părea că Dumnezeu a murit şi a fost înmormântat de îngeri. Tatăl care de mult nu a mai zâmbit nu s-a putut abţine şi i-a spus: „Copilaşule, ştergeţi lacrimile. Dumnezeu nu poate să moară.” Acest cuvânt a lovit-o puternic pe mamă. „Tu înveţi copila să nu plângă, căci Dumnezeu nu poate să moară şi tu însuţi nu scoţi de aici mângâierea de care ai nevoie. De ce nu vrei să te rezemi pe Acela care nu poate să mintă si care nu dormitează? Nu a numărat El perii de pe capul nostru? El nu poate să-i părăsească pe cei care se încred în El.” Profund mişcat, tatăl a prins încredere în Dumnezeul cel viu. El i-a dat puterea să se autodepăşească. Cunoşti şi tu pe Acest Dumnezeu Atotputernic? Cine se încrede în El nu va fi dat niciodată de ruşine!

J. H. Pestalozzi (1746-1827) pedagog de talie internaţională şi creştin a cărui operă a fost caracterizată ca „forţă generatoare a noilor curente pedagogice” a scris: „Copilul meu, există un Dumnezeu de care ai nevoie, acum când nu mai ai nevoie de mine. Este un Dumnezeu care te ia în braţele Lui, când eu nu te mai pot proteja; este un Dumnezeu care cugetă la fericirea şi bucuriile tale.”

„Voinţa lui Dumnezeu şi tot ceea ce eu îmi pot închipui mai nobil, mai bun pentru mine însumi, sunt tot una. De aceea, nu mai trăiesc pentru mine însumi, ci pentru Cel ce m-a luat în braţele Lui părinteşti.”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, mintea mea este tulbure în legătură cu ei. Doamne, fii Tu turnul lor cel tare; se pare că nimeni nu-i bagă în seamă şi nu le poartă de grijă. Impiedică-l pe vrăjmaş să-i epuizeze. Ei sunt cum sunt datorită credincioşiei faţă de Tine. Doamne, preia Tu controlul cu tărie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«De la idoli v-aţi întors la Dumnezeu ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat.» 1 TESALONICENI 1,9

Cum am putea oare caracteriza cel mai bine viaţa Domnului Isus de pe pământ? Dedicare completă pentru Tatăl şi dorinţa necondiţionată de a face doar voia Lui. Viaţa Lui a fost o slujire neîntreruptă pentru şi înaintea lui Dumnezeu. Această dedicare supremă a culminat la cruce prin sângele Său curs pentru mântuirea sufletelor: «Eu le dau viaţa veşnică» (Ioan 10,28).

Care este atunci slujba unei persoane care îl iubeşte şi ÎI urmează pe Domnul Isus Cristos – care este slujba ta? Evident, aceeaşi cu cea a Stăpânului. Numai slujind la fel ca El putem să devenim asemenea Lui. Uită-te la Domnul Isus care le-a slujit tuturor, observă-L cu atenţie şi vei şti cum trebuie să slujeşti: «şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească…» (Matei 20,27-28). Deci omul care s-a întors cu adevărat la Dumnezeu poate fi recunoscut prin slujirea şi dedicarea sa continuă. Entuziasmul religios este o imagine palidă în comparaţie cu această slujire duhovnicească dezinteresată. Eşti tu un slujitor a Domnului lui Isus sau un servitor al cărnii, şi în cele din urmă al lui Satan? Mi-e teamă că mulţi creştini au deviat de pe calea lui Cristos pentru că au nesocotit importanţa slujirii.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău. Ioan 17:17

Sfinţirea începe prin regenerare. Duhul lui Dumnezeu insuflă în om acel nou principiu prin care el devine „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în Christos Isus. Lucrarea aceasta, care începe la naşterea din nou, este îndeplinită în două moduri: prin moarte, atunci când poftele cărnii sunt supuse şi stăpânite, şi prin înviere, prin care viaţa pusă de Dumnezeu în noi este făcută „un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică” (loan 4:14). Această operaţiune se repetă în fiecare zi, prin ceea ce numim perseverenţă, iar creştinul este păstrat încontinuu într-o Stare de har şi este făcut să „prisosească în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8) spre lauda şi slava lui Dumnezeu, şi culminează sau ajunge la desăvârşire în slavă, atunci când sufletul, purificat prin ea, este adus să locuiască cu sfinţii la dreapta lui Dumnezeu, în înălţime. Dar, în timp ce Duhul lui Dumnezeu este Autorul Sfinţirii, mai există un agent vizibil care nu trebuie uitat. Isus spune: „sfinţeşte-i prin adevărul Tău: cuvântul Tău este adevărul” (loan 17:17). Pasajele din Scriptură care dovedesc că instrumentul Sfinţirii noastre este Cuvântul lui Dumnezeu sunt multe. Duhul lui Dumnezeu ne aduce în minte preceptele şi învăţăturile adevărului şi le aplică cu putere. Acestea sunt auzite de urechi şi, fiind primite în inimă, vor lucra în noi „şi voinţa, şi înfăptuirea, după plăcerea Lui” (Filipeni 2:13). Adevărul este sfinţitor şi, dacă nu vom auzi sau citi adevărul, nu vom creşte în sfinţire. Progresăm în trăirea sănătoasă doar atunci când progresăm în înţelegerea sănătoasă. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea” (Psalmi 119:105). Nu spune despre o greşeală „este doar o problemă de opinie”. Un om care îngăduie greşelile de judecată nu va întârzia să tolereze greşelile în practică. Ţine-te bine de adevăr, fiindcă, prin adevăr, vei fi sfinţit de Duhul lui Dumnezeu.

Seara

„Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună, şi nu jură ca să înşele” Psalmi 24:4

Practicarea vizibilă a sfinţeniei este o preţioasă dovadă a harului. Dar mă tem că mulţi dintre cei care îl mărturisesc pe Christos au pervertit doctrina îndreptăţirii prin credinţă într-un asemenea mod, încât tratează faptele bune cu sfidare. Asemenea oameni vor primi sfidarea veşnică în ziua din urmă. Dacă mâinile noastre nu sunt curate, să le spălăm în sângele preţios al lui Isus, ca să putem ridica mâini curate spre Dumnezeu. „Mâinile curate” nu sunt de ajuns, dacă nu sunt legate de o „inimă curată”. Adevărata religie este o lucrare a inimii. Putem să spălăm cât vrem partea din afară a paharului. Totuşi, dacă părţile dinăuntru sunt necurate, suntem necuraţi în ochii lui Dumnezeu, fiindcă inimile noastre sunt mult mai intime decât mâinile. Însăşi viaţa noastră stă în firea lăuntrică, şi de aceea avem imperativă nevoie de curăţire lăuntrică. Dumnezeu va vedea curăţia din inimă; toate celelalte sunt puncte moarte. Omul care este născut pentru cer „nu-şi dedă sufletul la minciuna”. Toţi oamenii au bucurii care le înalţă sufletul. Persoanele lumeşti îşi înalţă sufletul prin plăceri trupeşti, care nu sunt decât deşertăciuni. Totuşi, credinciosul iubeşte lucrurile mai substanţiale. Ca şi Iosafat, este înălţat pe calea Domnului. Cel care se mulţumeşte cu coji va fi socotit printre porci. Te satisface lumea? Atunci îţi ai răsplata şi moştenirea în viaţa aceasta; fă cât mai multe aici, fiindcă nu vei cunoaşte altă bucurie. „Şi nu jură ca să înşele”. Cei care cred în Christos sunt oameni de onoare. Cuvântul creştinului este singurul lui jurământ; cu toate acestea, este la fel de bun ca jurămintele altor douăzeci de oameni. Vorbele înşelătoare te scot din cer, fiindcă mincinosul nu va intra în casa Domnului, oricare ar fi credinţa şi faptele lui. Cititorule, te condamnă textul de azi, sau speri să „sui la muntele Domnului”? (Psalmi 24:3).

IZVOARE IN DEŞERT

„Căci este o profeţie, a cărei vreme este hotărâtă … Dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” Habacuc 2:3

În captivanta broşură Colţul Aşteptării, unul dintre personaje, Adam Slowman, a fost condus în tezaurul Domnului. Printre multele minuni care i-au fost arătate s-a numărat şi „Camera Binecuvântării Întârziate”, unde Dumnezeu păstra răspunsurile la anumite rugăciuni până când considera că este înţelept să le trimită.

Celor care se roagă aşteptând un răspuns, le ia foarte mult timp să înţeleagă că întârzierile răspunsurilor nu sunt refuzuri. De fapt, în „Camera Binecuvântării Întârziate”, se află taine adânci ale dragostei şi ale înţelepciunii pe care nu ni le-am imaginat vreodată! Noi vrem să culegem binecuvântările din pom când sunt încă verzi, dar Dumnezeu vrea să aşteptăm până se coc.

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi … ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!” (Isaia 30:18). Domnul veghează asupra noastră în orice situaţie dificilă, şi El nu va îngădui nici o singură încercare peste puterile noastre. El va folosi focul Său purificator pentru a arde toate impurităţile noastre şi apoi va veni glorios în ajutorul nostru. Nu-L supăraţi, îndoindu-vă de dragostea Sa. Ci mai degrabă, ridicaţi-vă ochii spre cer şi începeţi să-L lăudaţi chiar acum pentru eliberarea care vine spre voi. Şi atunci veţi fi din belşug răsplătiţi pentru întârzierea care v-a încercat credinţa.

O, tu, puţin-credinciosule,

Dumnezeu nu te-a părăsit încă!

Când totul pare întunecat şi sumbru,

Tu uiţi atât de repede –

Uiţi că El te-a condus,

Şi cu blândeţe ţi-a degajat calea;

A vărsat strălucirea soarelui Său peste nori,

Şi noaptea ta a transformat-o în zi.

Şi dacă te-a ajutat până aici,

El nu te va lăsa acum;

Cât de rănită trebuie să fie inima Lui iubitoare,

Când vede sprânceana ta îngrijorată!

O! Nu te mai îndoi,

Încredinţează-I Lui calea ta,

Celui în care te-ai încrezut în trecut,

Şi care este acelaşi şi astăzi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 3.1-17

    Ioan Botezătorul face slujba de a vesti apropiata venire a împăratului asemeni unui ambasador care precedă o persoană importantă. Numai că împăratul nu-Şi poate găsi loc în mijlocul unui popor indiferent cu privire la starea sa de păcat. Predicarea lui Ioan este, din acest motiv, o chemare la pocăinţă; cât despre fariseii şi saducheii care veneau să fie botezaţi după propria lor îndreptăţire, pe aceştia trebuia să-i anunţe judecata.

    Se înţelege că Ioan a fost încurcat când Acela Căruia nu se considera vrednic să-I dezlege curelele încălţămintei vine, la rândul Său, să fie botezat de el. Versetul 15 ne ajută să auzim cel dintâi cuvânt rostit de Isus în această Evanghelie: „Lasă acum…”. Pentru că omul nu a ştiut să facă decât rău, se cuvine de acum să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin Hristos şi să împlinească întreaga dreptate (vezi şi Romani 10.3). „Atunci L-a lăsat”, se spune despre Ioan, deşi el era cel care boteza. Avem şi noi întotdeauna interesul să-L lăsăm pe Domnul să lucreze!

    Domnul Isus iese imediat din apă, pentru că nu are nimic de mărturisit, iar cerul se deschide pentru a da o dublă mărturie: Duhul Sfânt coboară asupra Lui asemeni unui untdelemn al ungerii care-l desemna odinioară pe împărat (comp. cu 1 Samuel 16.13) şi, în acelaşi timp, primeşte de la Tatăl Său un preţios cuvânt de iubire şi de aprobare.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 33

Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul.   Psalmul 33:12

O LECŢIE DE ISTORIE

S-ar putea oare ca Statele Unite să urmeze calea decăderii asemenea Romei antice? Să analizăm cinci motive cheie care au dus la căderea Romei, aşa cum sunt ele prezentate de Edward Gibbon în lucrarea lui clasică Declinul şi căderea Imperiului Roman?

Ele sunt:
(1) Subminarea demnităţii şi sfinţeniei căminului.
(2) Creşterea taxelor şi cheltuirea banilor publici pentru pâine şi circuri.
(3) Goana nebună după plăceri, şi sporturi care devin din ce în ce mai senzaţionale şi mai brutale.
(4) Înarmarea gigantică în timp ce adevăratul duşman era decadenţa poporului.
(5) O alterare a religiei, credinţa reducându-se doar la formă. Aceste lucruri par familiare?

Din primii ani ai istoriei americane, părinţii fondatori ai naţiunii au recunoscut providenţa lui Dumnezeu şi au acceptat că destinul acestei naţiuni este în mâna Sa. Dar astăzi vedem cum numele Lui este dezonorat, standardele Lui referitoare la bine şi rău sunt luate în bătaie de joc, poruncile Lui ignorate. Drept rezultat, aceiaşi factori care au subminat puterea Imperiului Roman, secătuiesc încet şi puterea naţiunii americane.
Ce pot face creştinii, cetăţeni ai Statelor Unite – sau ai altor ţări din lume – ca să împiedice declinul naţiunilor lor? Trebuie să spunem altora despre Cristos şi despre importanţa credinţei în Dumnezeu. Trebuie apoi să susţinem adevărul şi dreptatea si să cerem conducătorilor noştri să conducă ţara cu dreptate. Lecţia istoriei este clară: Nici o naţiune nu poate supravieţui dacă Dumnezeu nu este Domnul ei! – P.R.V.

Dă înţelepciune, Doamne, şi putere
Celor ce să ne conducă i-ai pus.
Ne iartă păcatul şi vindecă ţara
Te rugăm în numele lui Isus.  – Land

Este imposibil să guvernezi bine lumea fără Dumnezeu şi fără Biblie.– George Washington

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Ființa Lui este plină de farmec.”  Cântarea Cântărilor 5.16

„Tu ești mai frumos decât fiii oamenilor; harul este turnat pe buzele Tale.”   Psalmul 45.2

Farmecul lui Hristos este dat de umanitatea Lui perfectă. El este asemenea nouă în toate lucrurile, cu excepția păcatelor și a naturii noastre păcătoase. El a crescut în înțelepciune și în statură (Luca 2.52). A lucrat, a plâns, Sa rugat și a manifestat dragoste. A fost ispitit în toate lucrurile asemenea nouă, cu excepția păcatului, care nu a existat în El (Evrei 4.15).

Cât de perfectă și de reală este umanitatea Lui! Marta La mustrat; Ioan, care văzuse lucrările Sale pline de putere, nu a ezitat săși plece capul la pieptul Lui; ucenicii Iau pus întrebări nechibzuite, Lau mustrat, Lau venerat și Lau adorat în aceeași împrejurare. În toate acestea, farmecul ființei Sale sa manifestat întrun chip minunat. Ia primit pe toți păcătoșii; întotdeauna a manifestat milă (Matei 9.36; 14.4; Marcu 1.41). Nu ia vindecat doar pe cei care meritau să fie vindecați, ci ia vindecat pe toți (Matei 8.16). A fost desăvârșit de smerit; a acceptat să Se nască întrun staul și a fost îngropat întrun mormânt care nuI aparținea.

Farmecul Lui sa manifestat cel mai mult în căile Sale față de cei păcătoși. De exemplu, Nicodim, un învățător al lui Israel, șia constatat ignoranța fără să i se spună niciun cuvânt aspru. Iar în ceo privește pe femeia din Samaria, El îi prezintă cele mai adânci adevăruri și, cu blândețe, dar și cu credincioșie, îi pune în lumină păcatul.

Toate elementele caracterului Său perfect au fost întrun echilibru fermecător. Blândețea Lui na însemnat niciodată slăbiciune. Curajul Lui na fost niciodată brutal. PrivițiL în tot timpul de când a fost arestat, până la răstignirea Sa: niciodată nu Șia pierdut calmul și nici demnitatea! PrivițiL pe cruce, purtând păcatele noastre în trupul Său (1 Petru 2.24), pentru ca noi să fim îndreptățiți (Galateni 3.24) și să avem viața eternă (Ioan 3.36)! Nu este Ființa Lui plină de farmec?

C. I. Scofield

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„A plătit prețul călătoriei și s-a suit în corabie” Iona 1.3

„Ghidul turistic spre cer”

La târgul internațional de turism din Berlin este multă agitație. Expozanți din toată lumea fac reclamă cu prospecte strălucitoare și filme video colorate. Orice se poate obține: munți și mări, obiectivele turistice din San Francisco și Shanghai, împlinirea visului dulce sub palmieri și pe nisipul alb la marginea mării azurii. Vizitatorii târgului dau de înțeles că doresc să plece în lumea largă. Ei sunt dispuși să economisească mult, dar nu să renunțe la concediu. Răsfoiesc broșuri cu reclame, caută un țel, rezervă … departe de stresul cotidianului. Deasupra norilor trebuie să fie libertatea neîngrădită, libertatea călătoriei, marea dorință …

Noi toți suntem în călătorie, nu numai fanii concediilor, ci și cei care rămânem acasă. Călătoria noastră a început și ea are o țintă. Dar care?

Pentru orice călătorie bine planificată, chiar dacă ar fi numai o scurtă excursie pentru o tură de schi, ai nevoie de o hartă și de un ghid turistic de încredere. Pentru că totul trebuie să decurgă bine și nu după motoul: cu telescaunul spre munte și cu elicopterul de salvare înapoi, sau mai rău.

Cele mai cunoscute ghiduri turistice sunt cele ale lui Baedeker. Ele pot fi recunoscute de departe cu coperțile lor roșii și nu sunt numai utile, ci și obiecte de colecție de dorit, deoarece ele există de 200 de ani.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

MODALITĂȚI DIFERITE DE A TE RUGA (1)

„EI mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu” (Romani 8:27)

Cineva care se pricepe mai bine decât tine la rugăciune, se roagă deja pentru tine. „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu” (v. 26-27).

Să remarcăm faptul că Duhul Sfânt „mijlocește pentru noi după voia lui Dumnezeu”. Uneori ni se pare dificil să fim „prezenți în totalitate” în timpul rugăciunii. Toți știm cum e să stai cu o persoană când mintea ei zboară la milioane de kilometri depărtare. Care este răspunsul? încearcă să-ți notezi ce se întâmplă în timp ce te rogi.

Două dintre cele mai obișnuite obstacole în calea rugăciunii profunde sunt acestea:

a) Mintea ta este ușor distrasă de alte gânduri;

b) Oboseala.

Când autorul John Ortberg i-a împărtășit unui prieten aceste două frustrări, acesta i-a sugerat lui John să iasă din casă și să-L invite pur și simplu pe Domnul Isus să meargă cu el. Ortberg scrie: în ziua următoare m-am dus la ocean, m-am descălțat, am început să alerg și L-am invitat pe Domnul Isus să mi se alăture. Am descoperit cel mai ciudat lucru. Ca să comunic cu Isus necesita efort. Dar îl invitasem cu mine și nu mă puteam abține să nu mă gândesc la El. Mintea mea cugeta la faptul că Isus era cu mine. M-am trezit că vorbesc cu El despre pelicani și valuri. îmi veneau în minte oameni și preocupări și mă trezeam că-l spun lui Isus despre toate acestea. Din acel moment totul s-a schimbat”.

Așadar, invită-L pe Domnul Isus să vină cu tine astăzi si împărtășește cu El fiecare lucrușor pe care îl faci.

3 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Concentrarea păcatului personal

„Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate.” Isaia 6:5

Când ajung în prezenţa lui Dumnezeu, nu realizez că sunt păcătos într-un sens nedefinit, ci realizez concentrarea păcatului dintr-un anumit domeniu al vieţii mele. Omul poate spune uşor „O. da sunt un păcătos”, dar când ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, nu poate scăpa cu o astfel de afirmaţie. Judecata se concentrează asupra unui păcat anume: „Eu sunt acel păcătos”. Acesta este întotdeauna semnul că un bărbat sau o femeie se află în prezenţa lui Dumnezeu. Acolo nu există niciodată un sens vag
al păcatului, ci concentrarea păcatului dintr-un domeniu specific, personal. Dumnezeu începe judecându-ne, prin Duhul Sfânt, cu privire la un lucru fixat în mintea noastră; dacă acceptăm judecata Lui asupra acelui punct, El ne va duce mai departe, la baza lucrurilor, arătându-ne marea noastră înclinaţie spre păcat. Aşa procedează Dumnezeu întotdeauna cu noi când ne aflăm în mod conştient în prezenţa Lui.

Această experienţă a concentrării păcatului este adevărată atât în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre sfinţi, cât şi în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre păcătoşi. Când un om este pe prima treaptă a scării experienţei, el poate spune: „Nu ştiu unde am greşit”, dar Duhul lui Dumnezeu îi va
arăta unde a gresit. Efectul viziunii sfinţeniei Domnului asupra lui Isaia a fost să-l facă să-şi dea seama că el era un om cu buze necurate. „Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit».” Focul curăţitor trebuia să fie aplicat acolo unde era o concentrare a păcatului.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Increde-te în Domnul din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările.” Proverbe 3:5-6

Totdeauna, în orice moment şi în orice împrejurare, noi avem de a face cu Dumnezeu. Oamenii care se uită la alte cauze, sunt împinşi în mod sigur spre necredincioşie. Şi aşa se poate să fie, într-o oarecare măsură, şi cu un sfânt al lui Dumnezeu: dacă se opreşte la împrejurări, el pierde sensul că are de-a face cu Dumnezeu. O dată ce am ajuns să cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu, îl cunoaştem ca Dragoste. Apoi ştiind că totul vine de la El, le interpretăm pe toate prin prisma dragostei Lui. Se poate să ni se dea să trecem prin durere, amărăciune şi încercare, ca făcând parte din disciplina Lui, dar ştiu că totul vine de la Dumnezeu în care am încredere. Privesc la împrejurări, prin El, şi nimic nu mă poate despărţi de dragostea Lui.

Nu este adevărat că ne oprim adeseori asupra împrejurărilor în care ne găsim plasaţi şi reflectăm la ceea ce credem noi despre ele şi că ne gândim şi la judecată? Noi trebuie să fim ocupaţi nu cu împrejurările ci cu intenţia pe care o are Dumnezeu prin ele. Poate că este vreun rău ascuns care lucrează în inima mea şi totuşi, eu nu-mi dau seama de el. Ei bine, Dumnezeu trimite unele împrejurări care îmi descoperă răul ca să-l pot înlătura. Nu este aceasta o binecuvântare ? Împrejurarea acţionează asupra a ceea ce este în inima mea şi dă la iveală tot. Astfel, răul fiind descoperit, împrejurările sunt uitate toate – numai lucrarea lui Dumnezeu se vede şi efectul binecuvântat pe care l-au adus.

Dacă sunt împrejurări care ne apasă şi ne tulbură inimile, să spunem doar atât: „Dumnezeu este Cel cu care am de-a face”, şi „Oare ce are El de lucru cu mine ?” În momentul când inima mea este adusă să recunoască prezenţa lui Dumnezeu, totul este în regulă – inima mea se supune. Sufletul se află în părtăşie cu El şi în aceste împrejurări oricare ar fi ele. Dacă suntem deci în părtăşie cu Dumnezeu, fiecare greutate devine un prilej de manifestare a slavei Sale. Împrejurările nu au o putere negativă asupra celui credincios care face voia lui Dumnezeu în toate împrejurările. Când ne plângem de împrejurări, murmurăm împotriva lui Dumnezeu care le dirijează. În momentul când ne dăm seama de dragostea care le-a ordonat şi de mâna care le-a dirijat nu putem decât să-I mulţumim. – J.N.D

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Nu te grăbi să-ţi deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer şi tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.”     Eclesiastul 5:2.

Deasemenea este scris: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire”,şi „Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii”, de aceea Eclesiastul ne îndeamnă: „Nu rosti cuvinte pripite”.

Este posibil ca cineva să spună ceva despre noi ce nu ne este pe plac, şi dacă aflăm aceasta suntem hotărâţi să-l întâmpinăm aşa cum se cuvine. Dar dacă trece puţin timp ne trec şi nervii şi nu mai avem nimic de spus. Poate că dacă ne întâlneam cu o zi înainte i-am fi reproşat şi discuţia s-ar fi încheiat cu ceartă. Dar dacă stăm înaintea lui Dumnezeu renunţăm să spunem multe lucruri pe care în alte împrejurări le-am spune. Căci cu vorbe multe este inevitabil să nu păcătuieşti, de aceea este bine ca vorbirea noastră să fie cumpătată. În versetele 3-5 este scris: „Căci dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu,nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-i plac cei fără de minte;de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nici o juruinţă decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti. Este important să ne împlinim juruinţele făcute faţă de Dumnezeu, dar tot la fel suntem datori să ne ţinem de cuvântul dat faţă de oameni. „Căci dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor,nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea teme-te de Dumnezeu”. La câtă ură şi duşmănie au dus vorbele răutăcioase! Acestea sunt asemenea unui pumnal sau a unei săgeţi în stare să ucidă atât trupeşte cât şi sufleteşte. Doamne, te rog păzeşte limba mea să nu vorbească răutăcios şi buzele mele ca să nu amăgească.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O CĂLĂUZĂ PE TOATE CĂRĂRILE

El va fi călăuza noastră până la moarte. Psalmul 48.14

O călăuză ne este de neapărată trebuinţă. Sunt cazuri în care am da tot ce avem pentru ca să ştim ce avem de făcut şi pe ce drum s-o luăm. Am vrea să facem binele, dar şovăim între două moduri în care am putea să procedăm. Oh, cine ne va da o călăuză?

Domnul Dumnezeul nostru primeşte să ne slujească de călăuză. El cunoaşte drumul şi ne va conduce până ce vom ajunge în pace la sfârşitul călătoriei noastre. Am putea să dorim o cârmuire mai sigură? Să ne predăm în întregime cârmuirii Sale şi nu vom fi în primejdie să greşim drumul. Să facem din El Dumnezeul nostru şi vom găsi în El călăuza noastră. Dacă urmăm Cuvântul Său, nu ne vom rătăci deloc în viaţă, numai cu condiţia să învăţăm înainte de toate să ne sprijinim pe El la fiecare pas.Noi avem făgăduinţa că dacă El este Dumnezeul nostru pentru toate zilele şi pentru veşnicie, nu va înceta niciodată să ne călăuzească. Chiar El însuşi ne va conduce „până la moarte”, pentru ca să locuim cu El pentru veşnicie. Această făgăduinţă a cârmuirii dumnezeieşti ne garantează siguranţa pentru întreaga noastră viaţă. Mântuirea mai întâi, apoi cârmuirea până la ultima noastră clipă şi în sfârşit viaţa fericită în veşnicie. N-ar trebui fiecare să caute din tinereţe pe Dumnezeu, să se bucure în El în tot timpul vieţii şi să se odihnească în El la bătrâneţe? Să privim la El pentru călăuzire, pentru ca să putem să ne încredem în El şi-n clipa plecării noastre de pe pământ.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DOMNUL a vorbit lui Moise, şi a zis: Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Numeri 13,1.2

Dacă citim numai aceste două versete suntem înclinaţi să credem că iscodirea ţării Canaanului ar fi fost după voia lui Dumnezeu. Moise i-a îmbărbătat să se suie şi să o ia în primire. (Deut. 1.21). Ca să intre în binecuvântările pregătite de Dumnezeu trebuia numai ASCULTARE şi CREDINŢĂ. Aici s-a arătat că poporul nu are nici credinţă, nici ascultare. „Voi v-aţi apropiat de mine” a spus Moise, „şi aţi zis: Să trimitem nişte oameni înaintea noastră ca să iscodească ţara.” Era nevoie de aceasta? Prin aceasta nu a fost oare jignit Dumnezeul adevărului? Dumnezeu le-a acceptat cererea dar pentru popor a fost o amară durere, încă 38 de ani au mai călătorit şi din numărul bărbaţilor care au ieşit din Egipt numai doi au intrat în ţara făgăduită. Toţi ceilalţi au murit în pustie din cauza necredinţei lor. In 1 Cor. 10.6 citim: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pildă.”

In privinţa lucrării de mântuire a Domnului Isus şi a harului Său dătător de iertare, cei care au crezut au intrat în comuniune intimă cu Dumnezeu. De această credinţă vorbeşte apostolul în Romani 1.17 şi Galateni 3.11 unde e amintit versetul: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Asemenea verset îl mai regăsim în conţinut şi în Evrei 10.38 unde este vorba de statornicie. Toate promisiunile lui Dumnezeu pentru calea noastră şi pentru slava viitoare sunt „DA” şi „AMIN.” Putem să ne bazăm pe credinciosia lui Dumnezeu în orice împrejurări. Prin aceasta îl vom cinsti pe Acela care a spus: „Voi cinsti pe cine Mă cinsteşte.” Vrem oare să-L întristăm prin necredinţa noastră?

Adevăratul mijloc ca să înaintăm în viaţa duhovnicească este ca să trăim pentru Dumnezeu şi nu pentru altceva.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, triumfă azi binecuvântând. Aceşti studenţi, o, Doamne, îi încredinţez în mâna Ta. Tu ştii că am un plan al meu, clar şi hotărât, pentru care mă întâlnesc cu ei zi de zi, dar îţi mulţumesc că Tu ai planurile Tale mari; du-le la împlinire, o Doamne, cu putere şi har.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

« Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.» FAPTELE APOSTOLILOR 10,43

Ce mesaj puternic! În Numele Lui găsim puterea care ne iartă, deoarece ceea ce stă în spatele Numelui Iui Isus este sângele Său vărsat pe crucea Golgotei. Cine îl cheamă pe Isus este curăţit prin sângele Său preţios şi devine alb ca zăpada, căci: «sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat» (1 Ioan 1,7).

Numele Său are şi puterea dătătoare de viaţă veşnică. Dacă crezi în Numele Său, crezi şi în Persoana Sa. El, Isus Cristos, este Fiul lui Dumnezeu cîare nu numai că a murit, dar a şi înviat. El este «învierea şi viaţa» (Ioan 11,25).

Numele Său semnifică şi mai mult decât atât – El este balsam vindecător pentru sufletele noastre rănite. Când vede oribilul păcat săvârşit de poporul lui Dumnezeu prin idolatrie, prorocul Ieremia strigă: «Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu este nici un doctor acolo?» (Ier. 8,22). Dar, cu o cântare de laudă Biblia răspunde profetic: «Numele tău este ca o mireasmă vărsată» (Cânt. 1,3). Poate consideri că păcatele tale sunt prea mari, rănile din sufletul tău prea dureroase şi crezi că nimeni nu te mai poate ajuta. Totuşi preţiosul Nume al lui Cristos o poate face. Numai Isus te înţelege şi te ajută. Numele Lui te poate vindeca atât în trup, cât şi în suflet!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup.

Geneza 41:4

Visul lui Faraon a fost prea adesea experienţa mea de trezire. Zilele de lenevie au ruinat în mod distrugător toate realizările din timpurile de hărnicie zeloasă. Anotimpurile de răceală au îngheţat toată strălucirea genială din perioadele de zel şi entuziasm, şi atacurile lumeşti m-au tras înapoi de la înaintarea vieţii divine. Trebuie să mă feresc de rugăciunile slabe, de laudele slabe, de îndatoririle slabe şi de experienţele slabe, fiindcă acestea vor mânca grăsimea mângâierii şi păcii mele. Dacă neglijez rugăciunea, fie şi pentru scurt timp, pierd toată spiritualitatea la care am reuşit să ajung. Dacă nu primesc provizii proaspete din cer, grâul din hambar este consumat cutând de foametea care urlă în sufletul meu. Atunci când omizile indiferenţei, tăciunele asemănării cu lumea şi râmele îngăduinţei de sine îmi rod inima şi îmi fac sufletul să tânjească, toată rodnicia anterioară şi creşterea în har nu-mi mai sunt de nici un folos. Cât de neliniştit aş fi dacă nu aş avea nici o zi slabă, nici o oră urâtă la vedere! Dacă aş călători în fiecare zi spre ţinta dorinţelor mele, aş ajunge curând la ea, dar poticnelile mă ţin încă departe de premiul înaltei mele chemări şi mă jefuiesc de înaintările atât de trudnice. Singurul mod de a avea toate zilele „grase” este să le hrănesc în păşunea potrivită, să le petrec cu Domnul, în slujba Lui, în tovărăşia Lui, în teamă de El, şi pe calea Lui. De ce să nu fie fiecare an mai bogat decât precedentul în dragoste, rodnicie şi bucurie? Sunt mai aproape de colinele cereşti; ar trebui să am mai multe experienţe cu Domnul şi să semăn mai mult cu El. O Doamne, ţine blestemul slăbiciunii sufleteşti departe de mine. Nu mă lăsa să strig „sunt pierdut! sunt pierdut! vai de mine!” (Isaia 24:16), ci hrăneşte-mă din belşug în casa Ta, ca să laud numele Tău.

Seara

Dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu EL. 2 Timotei 2:12

Noi nu trebuie să ne gândim că suferim pentru Christos şi împreună cu Christos dacă nu suntem în Christos. Iubite prieten, ţi-ai pus încrederea numai în Christos? Dacă nu, nu contează ce jeleşti pe pământ, nu suferi cu Christos. Asemenea suferinţe nu-ţi oferă speranţa de a împăraţi cu El în ceruri. Nici nu trebuie să credem că toate suferinţele unui creştin sunt suferinţe cu Christos; ca să suferi cu Christos, trebuie să fii chemat de Dumnezeu la suferinţă. Dacă suntem nesocotiţi şi nesăbuiţi, şi ajungem în situaţii pe care harul nu ni le-a pregătit, trebuie să considerăm că păcătuim, nu că suntem în strânsă legătură cu Isus. Dacă lăsăm pasiunea să ia locul judecăţii şi permitem dorinţelor noastre să domnească în locul autorităţii scripturale, încercăm să purtăm bătăliile Domnului cu armele diavolului. Dacă suntem răniţi în bătălie, nu trebuie să fim surprinşi. Atunci când necazurile vin peste noi ca rezultat al păcatului, nu trebuie să ne imaginăm că suferim cu Christos. Când Maria a vorbit de rău pe Moise, şi a fost lovită de lepră, nu a suferit pentru Dumnezeu. Mai mult, suferinţele pe care Dumnezeu le acceptă trebuie să aibă slava şi scopurile lui Dumnezeu. Dacă sufăr ca să-mi fac un nume sau ca să câştig aplauze, nu voi primi altă răsplată decât cea a fariseului făţarnic. Este esenţial ca dragostea pentru Isus şi dragostea faţă de aleşii Săi să fie întotdeauna motivul principal al răbdării noastre. Trebuie să manifestăm Spiritul lui Christos în blândeţe, bunătate şi iertare. Să ne cercetăm inimile, şi să vedem dacă suferim într-adevăr cu Isus. Dacă acesta este motivul suferinţelor noastre, ce sunt „întristările noastre uşoare” (2 Corinteni 4:17) faţă de a împăraţi împreună cu El? O, este o binecuvântare să fii în cuptorul încercării cu Christos, şi este o onoare să înfrunţi batjocura şi ridicolul cu El. Dacă nu ar exista nici o răsplată viitoare, ar trebui să ne considerăm fericiţi cu onoarea prezentă. Totuşi, ştiind că răsplata este veşnică, mai mare decât am avea dreptul să ne aşteptăm, nu ne vom ridica crucea cu zel şi nu ne vom continua drumul cu bucurie?

IZVOARE IN DEŞERT

Cel ce ară pentru semănătură, ară oare necontenit? (Isaia 28:24)

Într-o zi de vară timpurie mă plimbam pe o pajişte superbă. Iarba era atât de mătăsoasă, de deasă şi de frumoasă ca un covor oriental imens şi verde. La un capăt al pajiştii stătea un copac bătrân şi frumos care servea ca sanctuar pentru nenumărate păsări sălbatice, ale căror cântece vesele păreau să umple aerul proaspăt şi dulce. Am văzut două vaci care stăteau la umbră, exprimând un măreţ tablou al mulţumirii. Şi pe drum în jos, atrăgătoarele păpădii îşi combinau auriul cu purpuriul regesc al violetelor sălbatice. M-am sprijinit de gard mult timp, ospătându-mi ochii înfometaţi şi gândindu-mă în sufletul meu că Dumnezeu n-a făcut niciodată un loc mai frumos decât această pajişte superbă.

A doua zi am trecut din nou pe drumul acela, şi spre marea mea dezamăgire, mâna distrugătorului fusese acolo. Un fermier cu un tractor mare, care acum staţiona pe pajişte, a pricinuit într-o singură zi o devastare teribilă. În loc să văd iarba mătăsoasă şi verde, acum vedeam doar pământul urât, gol şi maroniu. S-au dus păpădiile şi frumoasele violete. Şi în locul multitudinii de păsări cântătoare, acum erau doar câteva, care scurmau pământul cu stăruinţă pentru a găsi viermi. În deznădejdea mea, am spus: „Cum poate cineva să distrugă ceva atât de frumos?”

Dar apoi, dintr-odată mi s-au deschis ochii, ca de o mână nevăzută, şi am avut o viziune. Viziunea era a unui lan de grâu copt gata pentru seceriş. Vedeam parcă imensele spice foarte încărcate în soarele toamnei şi aproape că auzeam muzica vântului când trecea prin mustăţile spicelor aurii. Şi fără să-mi dau seama, pământul cel gol s-a îmbrăcat într-o splendoare pe care n-o avusese în ziua precedentă. O, dacă măcar am putea prinde mereu viziunea secerişului bogat când vine Mai-Marele Fermierilor, aşa cum face deseori, ca să are prin sufletele noastre – dezrădăcinând şi răsturnând ceea ce credeam noi că este cel mai frumos şi lăsând numai ce este gol şi neplăcut înaintea ochilor noştri în agonie.

De ce să fiu înfricoşat şi surprins de plugul Domnului, care trage brazde adânci în sufletul meu? Ştiu că El nu este un fermier oarecare sau iraţional – scopul Său este să producă o recoltă.

Samuel Rutherford

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 2.7-23

    După o lungă călătorie, prefigurată de Psalmul 72.10, magii au fost conduşi de steaua care s-a oprit deasupra Pruncului. Ce subiect de mare încântare pentru ei („s-au bucurat cu bucurie foarte mare”)! L-au întâlnit, I s-au închinat, I-au adus daruri şi „au plecat în ţara lor pe alt drum” (v. 11). Nu este aceasta istoria tuturor celor care vin la Mântuitorul?

    Planurile ucigaşe ale lui Irod au fost dejucate; la fel şi cele ale lui Satan, care căuta să-L elimine chiar de la venirea Sa pe lume pe Cel care va deveni învingătorul său. Călătoria în Egipt, mijlocul poruncit de Dumnezeu pentru a-L sustrage pe Prunc de la acele planuri criminale, ilustrează şi harul Celui care a dorit să urmeze aceeaşi cale ca şi poporul Său odinioară.

    Copilului divin I-au fost date deja două nume în capitolul precedent: Isus (Dumnezeu Mântuitorul – cap. 1.21), atât de scump inimii fiecărui credincios, şi Emanuel (Dumnezeu cu noi – cap. 1.23). Acum I se adaugă cel de Nazarinean” (v. 23). Împreună, cele trei nume au o triplă semnificaţie: din punct de vedere moral, Isus a fost separat şi consacrat pentru Dumnezeu, în acord cu Numeri 6; de asemeni, El a „ieşit din tulpina lui Isai” (tatăl lui David), ca o Odraslă, ca o Ramură purtând roade (Isaia 11.1); în al treilea rând, El va fi, timp de treizeci de ani, un cetăţean necunoscut (obscur) al dispreţuitului Nazaret (loan 1.47).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Iacov 1:1-12

„DAR AM NEVOIE DE RĂBDARE”

„Ba mai mult ne bucurăm chiar si in necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare” Romani 5:3

Dacă nu ţi-ai pierdut niciodată răbdarea stând la rând undeva, trăind cu soţul, soţia sau copiii, ori un coleg sau colegă de cameră, sau împlinindu-ţi datoriile zilnice de serviciu, atunci n-are rost să citeşti mai departe. Articolul acesta nu este pentru tine. Dar dacă eşti un om obişnuit, atunci te vei bucura de a avea ocazia să înveţi cum să dobândeşti mai multă răbdare. Iată formula: NECAZUL ADUCE RĂBDARE. Acesta este adevărul textului din Romani 5:3, pentru că termenul „necazul” folosit aici, înseamnă presiune sau durere. Iar termenul răbdare înseamnă perseverenţă sau stăruinţă.  Se spune despre o femeie că avea foarte puţină răbdare. S-a dus la pastorul ei şi i-a spus: „Frate pastor, roagă-te ca Dumnezeu să-mi dea răbdare!” „Să ne aplecăm capetele chiar acum şi să aducem această nevoie înaintea Domnului”, a spus pastorul. A început să se roage: „Tată ceresc, trimite încercări şi necazuri în viaţa acestui copil al Tău. Las-o să aibă necazuri mai mari ca în prezent”. Înainte de-a mai putea rosti vreun cuvânt, femeia l-a întrerupt: „Dar, frate pastor, eu am nevoie de răbdare, nu de necazuri! Ştiu, a spus el cu blândeţe, dar Dumnezeu spune că aceasta este cea mai bună cale de-a o învăţa”. Iacov ne spune să privim „ca o mare bucurie” când trecem prin felurite încercări, ca unii care ştim că încercarea credinţei noastre lucrează răbdare (Iacov 1:2, 3). Fibra morală a răbdării creşte hrănită numai cu stres. Aşa că, data viitoare când simţiţi presiunea încercării de-a trăi ca un creştin într-o lume ostilă, rugati-vă pentru putere şi spuneţi Domnului: „Iţi mulţumesc pentru o altă ocazie de-a învăţa răbdarea!”  – D.J.D.

Deşi-i întuneric şi-ncercare pe cale
Şi zi de zi îngrijorările m-apasă greu,
Cu răbdarea mă reazem pe braţele Sale;
El ştie ce-i este mai bine sufletului meu. – Pentecost

Când Dumnezeu îţi întinde răbdarea, El îţi lărgeşte sufletul.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Isus spunea: „Tată, iartăi, pentru că ei nu știu ce fac”.

Și, împărțind hainele Lui între ei, au aruncat sorți.  Luca 23.34

Cele șapte cuvinte de pe cruce (1)

În decurs de o săptămână, multe profeții biblice au fost împlinite, profeții făcute cu mult timp înainte. Totuși, oamenii care Lau dat pe Hristos să fie răstignit au fost pe deplin responsabili pentru fapta lor nelegiuită. Lau așezat pe Domnul pe cruce, iar acest lucru a însemnat suferințe teribile pentru El, nu numai fizice. Totuși, nicio plângere nu sa auzit din gura Lui, ci Sa rugat pentru vrăjmașii Săi. Cât de impresionant este săL auzim spunând: „Tată, iartăi, pentru că ei nu știu ce fac”!

Cincizeci de zile mai târziu, în virtutea acestei scurte rugăciuni, Petru a predicat iudeilor despre faptul că Îl omorâseră pe Prințul vieții, după care lea spus că făcuseră lucrul acesta din neștiință (Fapte 3.15,17). Mesajul lui Petru a făcut ca trei mii de iudei să se pocăiască în ziua aceea, fiindcă Domnul Isus începuse o lucrare nouă, din cer. Totuși, conducătorii iudeilor, așa cum respinseseră slujirea lui Hristos pe pământ – El a venit la ai Săi și ai Săi nu Lau primit (Ioan 1.11) – tot așa au respins mărturia apostolilor despre învierea lui Hristos și înălțarea Lui la dreapta lui Dumnezeu (Fapte 3–5).

Când Ștefan a dat mărturie despre aceste lucruri, a devenit primul martir. Pe când era împroșcat cu pietre, el sa rugat pentru acei oameni nelegiuiți, ca păcatul să nu le fie ținut în seamă, după care a adormit în Domnul. El a înțeles că trăia întrun timp al harului și a urmat exemplul Stăpânului său. Este foarte probabil ca rugăciunea lui Ștefan să fi contribuit la convertirea lui Saul din Tars – persecutorul înverșunat al creștinilor – care era prezent la execuția lui Ștefan. În această zi a harului, să arătăm și noi, prin cuvinte și prin fapte, că aparținem Domnului Isus! A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos” 2 Timotei 2.8

Drumul crucii

Pentru a descrie suferințele Mântuitorului, Duhul Sfânt a folosit un bărbat, care el însuși a trecut deseori prin apele durerilor. David a suferit mult. Dar citind psalmii și evangheliile vom remarca imediat că suferințele Mântuitorului au trecut cu mult peste ceea ce a suferit David. În timp ce evangheliile relatează mai mult despre viața și activitatea Domnului, în psalmi găsim ce a simțit sufletul Său în mijlocul oamenilor păcătoși, care L-au urât, L-au batjocorit și L-au disprețuit. Mântuitorul a fost Cel curat, Cel desăvârșit; El n-a cunoscut păcatul și nu a făcut păcat. Dar în grădina Ghetsimani a văzut adâncul apei, prin care trebuia să treacă. În fața Lui era paharul, pe care i l-a dat Tatăl să-l bea; atunci a început să Se întristeze și să Se tulbure adânc. Crucea, cu toate chinurile ei și cu toată rușinea ei, era în fața Mântuitorului. El, Cel sfânt și drept, trebuia pus în numărul celor fărădelege. Domnul a privit în abisul stricăciunii inimii omenești a celor care erau pe punctul de a pune mâna pe El. Ceasul Său sosise, de aceea nimic nu-i mai reținea de la împlinirea planurilor lor rele. Cu toată puterea sa, satan stătea în spatele acelor oameni, și Mântuitorul a putut să le spună: „Acesta este ceasul vostru și puterea întunericului”. Domnul nu a ținut cont de coaliția celor care Îl urau fără temei, ci a mers pe drumul crucii până la capăt pentru mine și pentru tine.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNTOARCE CELĂLALT OBRAZ!

„Oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt” (Matei 5:39)

Există două modalități de a reacționa la critica negativă. Dacă există adevăr în ea, accept-o cu smerenie și schimbă-te! Dacă nu, fă ceea ce ne-a învățat Domnul Isus: „Ați auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: „.. .oricui te lovește peste obrazul drept, întoarceri și pe celălalt” (v. 38-39).

Uneori, critica din partea unei persoane nu are de fapt nimic de-a face cu tine; acea persoană se simte pur și simplu înșelată de viață. Decât să-și ia în propriile mâini visele inimii, astfel de persoane încearcă să distrugă visele altora în încercarea de a-i trage în jos, la nivelul lor de disperare. Deși este tentant să dorești să plătești cu aceeași monedă și să le dai în vileag defectele și eșecurile, nu aceasta e pilda pe care ne-a lăsat-o Domnul Isus. Și nici nu ești chemat să faci pe moralistul. „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii” (Romani 12:17-18).

Ce înseamnă să întorci celălalt obraz? înseamnă să nu-i lași pe cei care te critică să-ți intre în suflet. Ascultă-i, mulțumește-le și primește-le critica cu scepticism dacă nu-i adevărată! Economisește-ți timpul și energia pentru cei în care ai încredere, pentru cei care te iubesc îndeajuns de mult încât să-ți spună adevărul chiar și când doare. Cineva scrie: „Nu-i datorezi nimic unui critic!” Domnul Isus a spus: „rugați-vă pentru cei ce vă asupresc” (Matei 5:44).

2 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Condiţiile uceniciei

„Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Luca 14:26. 27. 33

Dacă cele mai apropiate relaţii ale vieţii intră în contradicţie cu cerinţele Lui, Isus Cristos spune că trebuie să se treacă la o ascultare imediată de El însuşi. Ucenicia înseamnă devotament personal şi înflăcărat faţă de o Persoană – faţă de Domnul nostru Isus Cristos. Există o mare diferenţă între devotamentul faţă de o persoană şi devotamentul faţă de principii sau faţă de o cauză. Domnul nostru nu a proclamat niciodată o cauză; El a proclamat devotamentul personal faţă de Sine însuşi. A fi ucenic înseamnă a fi un devotat rob din dragoste al Domnului Isus. Mulţi dintre cei care ne numim creştini nu-i suntem devotaţi lui Isus Cristos. Nici un om de pe pământ nu are această dragoste înflăcărată pentru Domnul Isus daca nu i-o dă Duhul Sfânt. Noi Îl putem admira. Îl putem respecta şi-L putem venera pe El, dar nu-L putem iubi. Singurul care-L iubeşte cu adevărat pe Domnul Isus este Duhul Sfânt şi El este Cel care toarnă în inimile noastre însăşi dragostea lui Dumnezeu. De fiecare dată când Duhul Sfânt vede o ocazie de a-L glorifica pe Isus, El va lua inima, energia, întreaga ta fiinţă şi te va face pur şi simplu să arzi de devotament faţă de Isus Cristos.

Viaţa creştină este caracterizata de o creativitate morală şi spontană. De aceea ucenicul este pasibil de aceeaşi învinuire ca şi Isus Cristos – aceea de inconsecvenţă. Dar Isus Cristos a fost întotdeauna consecvent faţă de Dumnezeu; şi creştinul trebuie să fie consecvent faţă de viaţa Fiului lui Dumnezeu din el, nu faţă de nişte crezuri stricte şi bine înrădăcinate. Oamenii se dedică crezurilor şi Dumnezeu trebuie să-i scoată din prejudecăţile lor înainte ca ei să-I poată fi devotaţi lui Isus Cristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neştiinţă, porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate, pământul locuit”. Fapt. Ap. 17:30-31

Însăşi porunca lui Dumnezeu către oameni să se pocăiască, ne îndreaptă privirile către o nouă ordine a timpului şi evenimentelor care depăşesc perioada legii, având ca temelie harul care sălăşluieşte în inima lui Dumnezeu. Pentru că dacă nu ar fi fost iertare la El, nu ar fi fost porunca de pocăinţă. Dreptatea lui Dumnezeu a fost slăvită de condamnarea şi crucificarea Domnului Isus şi aceeaşi dreptate a fost slăvită prin salvarea de la pierzare a milioane de suflete. Omul firesc nu înţelege Evanghelia. Strigătul lui este mereu: „Ce trebuie să fac eu ?” Omul a lucrat perfect în ce priveşte distrugerea lui însuşi. El este cu totul înclinat spre rău, este ruinat în întregime. Prin urmare, el este foarte potrivit pentru Evanghelia lui Dumnezeu. Este cea mai înaltă sfidare de care se poate face vinovat un păcătos împotriva lui Dumnezeu, când, fără a avea conştiinţa spălată în sângele Domnului Isus, el, în aşa zisa lui închinare, îl numeşte pe Dumnezeu, Tatăl lui. Nici un pahar de otravă nu este aşa de mortal ca paharul în care se amestecă Legea şi Harul, a faptelor şi a credinţei, în locul Evangheliei harului lui Dumnezeu. Totuşi, vai ! oamenii bucuroşi primesc paharul acesta cu otravă, căutând să-şi mulţumească conştiinţa prin ce pot face ei. A încerca să vindeci un suflet de vina pe care o are faţă de Dumnezeu, prin orice altă cale decât sângele lui Hristos, înseamnă a lua otravă ca să vindeci boala, a relua falimentul Legii ca să înlocuieşti Harul. „Harul se aplică la orice păcat şi la orice rău care este in noi, dar el este descoperirea preţioasă a faptului că, prin Isus, acest păcat şi rău a fost ridicat de pe cugetele noastre.

Un singur păcat la un copil al lui Dumnezeu este mai oribil în ochii lui Dumnezeu decât toate păcatele lumii întregi. Totuşi, având cea mai deplină cunoştinţă a stării noastre, lui Dumnezeu îi place să nu fie faţă de noi decât un singur lucru: DRAGOSTE !”

„A rămâne în prezenţa lui Dumnezeu în simţământul harului este tot secretul sfinţeniei, a păcii şi a odihnei inimii. Nu putem să avem idei corecte despre HAR mai înainte de a fi în mod permanent stabiliţi pe marea Sa temelie: Darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu în Domnul Isus Hristos.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” Isaia1:18.

Acest verset este amintit cu plăcere de mulţi oameni,dar deseori ei uită ce este scris mai înainte: „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă. Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut. Încetaţi să mi faceţi răul. Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă”. Dacă citim aceste versete vedem că avem ceva de făcut. Oare venim să sprijinim legea? Eu sunt în regulă cu faptele mele, dar sunt mulţi alţii care nu se pot lăuda cu fapte: „Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită care este legea slobozeniei şi va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta va fi fericit în lucrarea lui”. Dar cum putem să ne spălăm? Putem să aruncăm răul din noi? Toate trebuie să fie în conformitate cu Cuvântul. Dacă aud de spălare sau curăţirea noastră mă gândesc la o curăţire sau o spălare în sens biblic. Cuvântul ne spune ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem. De aceea ca prim punct esenţial este căinţa, restituirea bunurilor furate,plata corectă a impozitelor, vizitarea văduvelor şi a orfanilor. Să ne păstrăm neîntinaţi de lume şi să fim cu băgare de seamă în lucrarea Demnului, căci este scris: „Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului”.(Ier.48:10). După aceea putem veni şi dacă păcatele ne-ar fi cum e cârmâzul,se vor face albe ca zăpada,de vor fi roşii ca purpura se vor face ca lâna. Si dacă consideră cineva că este imposibil să fie curăţit atunci doresc să-i mărturisesc că prin sângele lui Isus este singura modalitate de a fi curăţit de orice păcat.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SOMN ÎNVIORĂTOR

... căci prea iubiţilor Lui, El le dă pâine ca în somn. Psalmul 127.2

Viaţa noastră nu este o viaţă de griji şi de nelinişte, ci o viaţă de credinţă fericită. Tatăl nostru ceresc cunoaşte nevoile copiilor Săi, deci ştie de ce avem nevoie înainte de a-I cere ceva. Putem deci să mergem la culcare la ora potrivită, fără a ne istovi stând până târziu şi făcând combinaţii şi planuri. Dacă am învăţat să ne odihnim în Dumnezeu, nu vom avea insomnii din pricina temerilor şi a presimţirilor întunecoase; ci vom arunca orice îngrijorare asupra Domnului şi nu ne vom gândi decât la El şi la harul Său, şi El ne va da un somn dulce şi întremător.

A fi preaiubiţi de Domnul, iată cea mai mare cinste şi, cel ce o are poate să nu mai dorească nimic altceva; deci orice dorinţă egoistă poate fi înlăturată. Ce poate fi chiar în cer mai mare decât dragostea lui Dumnezeu? Odihneşte-te deci, sufletul meu, căci în El tu ai toate lucrurile.

Şi încă ne-am zbate încoace şi încolo dacă Domnul însuşi ne-ar da nu numai motivul pentru care să fim liniştiţi, dar chiar însăşi pacea Sa. Da, El ne-o dă. Însuşi Isus este pacea noastră, odihna noastră, totul. La sânul Său ne odihnim în perfectă siguranţă, atât în viaţă cât şi în moarte.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de înstrâmtorat sunt până când va fi îndeplinit! Luca 12,50.

Aceste cuvinte le-a spus Domnul şi Mântuitorul nostru cu mult timp înainte de a suferi moartea pe cruce. De fapt, drumul Lui mergea în întregime spre cruce. Numai prin drumul crucii Isus a putut să slăvească pe Tatăl în întregime şi pentru vecii vecilor. Toate valurile judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului au trebuit să acopere pe Mielul lui Dumnezeu. Cu acest botez trebuia să fie botezat, în această adâncime de suferinţe pe care noi niciodată nu suntem în stare să le cercetăm trebuia să meargă El.Domnul Hristos a trebuit să sufere moartea în toată amărăciunea ei ca plată pentru păcatele care le-a luat de bună voie asupra Lui. Noi pricepem puţin fioru Lui din Ghetsimani. Şi totuşi a vrut să fie botezat cu acest botez al suferinţei ca să isprăvească lucrarea.

De ce a trebuit să vină toată suferinţa asupra Lui? „Pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea.” Prin lucrarea Lui desăvârşită zăgazurile dragostei dumnezeieşti au fost deschise să curgă spre noi. Dar pentru aceasta Domnul nostru prea iubit a trebuit să păşească în adâncimi mari. Să nu uităm lucrul acesta, căci este împlinit pentru noi care credem.El a spus ucenicilor şi prin ei şi nouă: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea.” Să privim la Masa Domnului cu ochii ţintă spre suferinţele şi moartea Lui, ca acestea să dea naştere în inimile noastre la admiraţie sfintă şi la adorarea care NUMAI Lui i se cuvine.Masa Domnului ne pune înainte cele mai scumpe adevăruri. Mântuirea este săvârşită, păcatele sunt iertate. Harul domneşte prin neprihănire. Boldul morţii este înlăturat. Slava veşnică ne este descoperită din partea lui Dumnezeu. Unitatea unui singur Trup ne este înfăţişată înaintea noastră. Nu mai este nevoie de alte explicaţii, decât de o simplă şi sfântă practicare a amintirii morţii Domnului Hristos

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Păstrează această casă, o, Doamne, pe plan spiritual şi pe orice alt plan, într-o măreţie de nespus. Dă-ne lumina şi revelaţia în care îţi afli Tu plăcerea.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.» IOAN 1,12

Numele lui Isus are putere absolută şi veşnică. Numai credinţa poate percepe, trăi şi avea parte de această putere. Cum ar fi altfel posibil ca oricine cheamă acest Nume să fie salvat de la pieire? Exact despre acest lucru vorbeşte profetul Ioel: «Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit» (loel 2,32). Un astfel de om va fi scos şi de sub puterea forţelor întunericului» «izbăvit de sub puterea întunericului» (Col. 1,13). Orice om, din pricina păcatelor sale se găseşte sub influenţa directă a lui Satan, este robul lui: «Cine păcătuieşte, este de la diavolul» (1 Ioan 3,8) Dar în momentul în care cheamă prin credinţă Numele eliberator al lui Isus, lanţurile păcatului cad; Satan îşi pierde autoritatea şi puterea asupra lui şi nu mai are voie să se atingă de el: «ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte şi cel rău nu se atinge de el.» (1 Ioan 5,18). Dacă diavolul s-ar atinge de cel născut din nou, L-ar provoca pe Dumnezeu însuşi: «căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui» (Zah. 2,8). De cine cheamă prin credinţă Numele lui Isus are parte de întreaga Lui biruinţă de pe cruce!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Inima noastră îşi găseşte bucuria în El. Psalmi 33:21

Binecuvântat este faptul că un creştin se poate bucura chiar şi în mijlocul încercărilor. Deşi necazurile îl înconjoară, el cânta; şi, asemeni multor păsări, cântă mai frumos în colivie. Valurile pot să-l înece, sufletul său se va ridica la lumină şi va vedea lumina de pe faţa lui Dumnezeu. El are un optimism care îi ţine capul deasupra apei şi îl ajută să cânte în mijlocul furtunii „Dumnezeu este cu mine încă”. Cui i se cuvine slava? O, lui Isus – totul este al lui Isus. Necazurile nu-i aduc neapărat mângâiere credinciosului, dar prezenţa Fiului lui Dumnezeu în cuptorul de foc alături de el îi umple inima de bucurie. El este bolnav şi suferind, dar Isus îl vizitează şi îi pregăteşte patul. El este pe moarte, şi apele reci ale Iordanului îl împresoară până la gât, dar Isus îşi pune braţele împrejurul lui şi strigă „nu te teme, prea iubitule; moartea este o binecuvântare; apele morţii Izvorăsc din cer. Ele nu sunt amare; sunt dulci ca nectarul, fiindcă izvorăsc de la tronul lui Dumnezeu”. Atunci când sfinţii Înaintează cu greu prin torente, şi talazurile se îngrămădesc în jurul lor, şi inima şi carnea slăbesc, aceeaşi voce îi spune „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41:10). Iar când ajunge la marginile Infinitului necunoscut, şi este prea înspăimântat ca să intre în Împărăţia umbrelor, Isus îi spune „nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia” (Luca 12:32). Astfel întărit şi încurajat, credinciosul nu se teme să moară. El este chiar doritor să plece, fiindcă, de când L-a văzut pe Isus, Luceafărul de Dimineaţă, tânjeşte să-L privească ca pe un soare strălucitor. Cu adevărat, prezenţa lui Isus este tot cerul pe care îl dorim. El este „slava zilelor noastre strălucite; mângâierea nopţilor noastre”.

Seara

Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei care se pogoară îngroapă. Psalmi 28:1

Strigătul este expresia naturală a durerii şi o declaraţie potrivită pentru vremurile în care toate celelalte mijloace de exprimare ne părăsesc; însă strigătul trebuie îndreptat spre Domnul şi numai spre El, fiindcă a striga către oameni este o risipă de energie. Dacă ne gândim la capacitatea de ascultare a Domnului, şi la puterea Lui de a ajuta, vedem imediat motivele pentru care să strigăm spre Dumnezeul mântuirii noastre. Nu va avea nici un rost să strigăm către stânci „cădeţi peste noi, şi acoperiţi-ne” (Apocalipsa 6:16) în Ziua Judecăţii, dar Stânca noastră ne aşteaptă strigătele. „Nu rămâne surd la glasul meu”. Cei care se roagă mecanic sunt mulţumiţi şi fară răspunsuri, dar cei care strigă din inimă nu pot fi. Ei nu se mulţumesc să-şi liniştească mintea şi să-şi supună voinţa prin rugăciune; ei vor să meargă mai departe şi să obţină răspunsuri actuale din cer, altfel nu au odihnă. Ei tânjesc să obţină răspunsurile pe loc, şi se tem de tăcerea Domnului. Vocea lui Dumnezeu este adesea atât de teribilă încât cutremură sălbăticia, dar tăcerea Lui este la fel de îngrozitoare pentru cel care se roagă. Când Dumnezeu pare să-şi închidă urechea, noi nu trebuie să închidem gura, ci să strigăm cu şi mai multă tărie. Fiindcă atunci când vocea noastră răsună de durere şi zel, El nu va întârzia să ne audă. Ce îngrozitor ar fi dacă Domnul nu ar mai răspunde niciodată la rugăciunile noastre! „Dacă Te vei depărta de mine fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei care se coboară în groapă”. Lipsiţi de Dumnezeul care răspunde rugăciunilor noastre, am fi într-o stare mai proastă decât morţii din morminte, şi am aluneca în curând la nivelul celor căzuţi în iad. Noi trebuie să avem răspunsuri la rugăciune. Cazul nostru este urgent şi de o nemaipomenită necesitate. Cu siguranţă că Domnul ne va linişti minţile agitate, fiindcă în inima Lui există numai îndurare, şi nu va îngădui pieirea aleşilor Săi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit; şi când vei alerga, nu te vei poticni. (Proverbe 4:12)

Domnul construieşte un pod al credinţei numai sub picioarele unui călător credincios. El nu construieşte niciodată podul cu câţiva paşi mai înainte, pentru că atunci n-ar mai fi un pod al credinţei. „Noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7).

Cu ani în urmă se foloseau uneori porţi automate pe drumurile de ţară. Ele blocau în siguranţă drumul dacă se apropia vreun vehicol, iar dacă un călător se oprea înainte să ajungă la poartă, aceasta nu se deschidea. Dacă însă călătorul conducea direct spre ea, greutatea vehicolului apăsa arcurile de sub drum, şi poarta se deschidea ca să-l lase să treacă. Vehicolul trebuia să meargă în continuu înainte, altfel poarta rămânea închisă. Aceasta ilustrează calea de a trece de orice barieră care blochează drumul slujirii lui Dumnezeu. Fie că bariera este un râu, un munte, sau o poartă, tot ce trebuie să facă un copil al Domnului Isus este să se îndrepte direct înspre ea. Dacă este un râu, va seca pe măsură ce se apropie de el, atât timp cât el îşi face drum înainte. Dacă este un munte, va fi mutat şi aruncat în mare (Marcu 11:23), cu condiţia ca el să se apropie de el cu o credinţă neclintită.

Este vreo barieră mare care blochează chiar acum calea slujirii tale? Atunci îndreaptă-te drept spre ea, în Numele Domnului, şi nu va mai fi acolo. Henry Clay Trumbull

Noi stăm şi plângem în zadar, în timp ce glasul Celui Atotputernic ne spune să nu încetăm să mergem înainte şi în sus. Hai să înaintăm cu îndrăzneală, chiar dacă este întuneric şi abia putem vedea pădurea din faţa noastră, sau dacă drumul nostru ne duce printr-o trecătoare, unde din orice poziţie avantajoasă nu putem dibui decât câţiva paşi înainte.

Mergeţi înainte! Şi dacă este necesar, la fel ca israeliţii din vechime vom găsi un stâlp de nori şi de foc care să ne călăuzească pe drumul nostru prin pustiu. Dumnezeu ne va asigura ghizi şi hanuri de-a lungul drumului, şi vom descoperi hrană, îmbrăcăminte şi prieteni la fiecare etapă a călătoriei noastre. Şi aşa cum Samuel Rutherford, marele slujitor scoţian, afirma odată atât de simplu: „Orice s-ar întâmpla, cel mai rău lucru va fi doar un călător obosit care primeşte o urare fericită şi cerească de bun venit acasă”.

 

Merg pe drumul care urcă, căci el

se ţine după soare,

Urc prin păşunile nopţii unde

curg râurile strălucitoare:

Dacă te-ai fi gândit să mă cauţi în

vechiul şi întunecatul meu sălaş,

Ai fi găsit acest bilet pe uşă,

„E pe Drumul care urcă”.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 1.18-25; 2.1-6

    Isus a vrut să vină în această lume în felul tuturor oamenilor, adică prin naştere. Iosif şi Maria, bucurându-se de o favoare excepţională, au fost cei aleşi pentru a primi şi a creşte Copilul divin. Gândurile lui Dumnezeu se împlinesc: în acord cu profeţiile, naşterea Moştenitorului la tronul lui David are loc în cetatea regală a Betleemului. Să remarcăm că în această evanghelie nu se vorbeşte nimic nici despre ieslea care I-a servit drept leagăn, nici despre ceva care să amintească de sărăcia Lui. Dimpotrivă, Dumnezeu a vegheat ca Fiul Lui să fie onorat de vizita nobiliară a magilor veniţi din Răsărit. Cât despre oficialităţile iudaice, niciuna nu este calificată din punct de vedere moral să vină să se prostearnă înaintea lui Mesia al lui Israel: nu au dorit venirea Sa. De altminteri, ne aflăm într-una dintre cele mai întunecate perioade din istoria acestui popor, când, încălcându-se prevederile din Deuteronom 17.15, la Ierusalim împărăţea un edomit – crudul Irod.    Cu excepţia unui mic număr de suflete evlavioase, pe care ni le va aminti Luca, nimeni în Israel nu-L aştepta pe Hristos. Şi astăzi, dintre toţi cei care pretind că sunt ai Lui, oare câţi aşteaptă într-adevăr întoarcerea Lui?

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 4:25-32

…orice clevetire, si orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Efeseni 4:31

CLEVETIRE BUNĂ

Este de necrezut, dar în limba engleză, cuvântul bârfă (gossip) vine de la „God-sib” care înseamnă „o rudenie în ochii lui Dumnezeu”. Termenul corespunde „naşilor” de la care se aşteaptă să formeze o relaţie mai apropiată în jurul tinerei familii care are un nou născut. La începutul folosirii lui, cuvântul „gossip” a însemnat „a încredinţa ceva bun”.  Într-o povestire imaginară, Smith şi Jones mergeau la aceeaşi biserică, dar niciodată nu erau de acord, nici în cele mai mici lucruri. De fapt, nici măcar nu vorbeau unul cu celălalt. Acest lucru l-a îngrijorat pe diaconul Brown, care s-a hotărât să intervină. L-a vizitat pe Smith şi l-a întrebat: „Ce crezi despre Jones?” „Este cel mai josnic maniac dimprejur!” a răspuns el. „Dar, a spus Brown, trebuie să recunoşti că se poartă foarte drăguţ cu familia sa.” „O, desigur, este amabil cu ai lui.” A doua zi, diaconul Brown s-a dus la Jones şi a spus: „Smith mi-a spus că te porţi foarte bine cu familia ta. Ce crezi despre Smith?” „Oh, este un terchea-berchea, un om de nimic!” „Dar cred că admiţi că este foarte cinstit în afaceri”, a răspuns Brown. „Da, este cinstit în afaceri.”  Diaconul Brown s-a dus a doua zi la Smith. „Ştii că Jones mi-a spus că eşti foarte cinstit în afaceri?” „Ei bine, nu mă aşteptam la aşa ceva!” a răspuns Smith. Duminica următoare, Smith şi Jones s-au salutat dând din cap. Brown a continuat să „medieze”. La adunarea generală anuală, Smith şi Jones au zâmbit şi au votat pentru acelaşi lucru! Avem nevoie de mai multă „clevetire” ca aceea a diaconului Brown. – H.G.B.

Dacă un cuvânt de-al meu 
Poate face viaţa luminoasă, 
Doamne, ajută-mă mereu 
Să-i fac cuiva inima voioasă.– Anonim

Vorbeşte despre alţii în acelaşi fel cum ai dori ca ei să vorbească despre tine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Samson a coborât la Timna și a văzut o femeie în Timna, dintre fiicele filistenilor. Și sa suit și a spus tatălui său și mamei sale, zicând: „Am văzut o femeie în Timna dintre fiicele filistenilor; și acum luațimio de soție” … Și Samson a zis tatălui său: „Pe ea iamio, pentru că este potrivită în ochii mei”.  Judecători 14.13

Judecătorii lui Israel – Samson (2) – Satisfacerea voinței proprii

Samson sa născut și, pe măsură ce creștea, Domnul îl binecuvânta, iar Duhul Domnului a început săl miște. Ca nazireu, el trebuia să fie sfânt, separat pentru Domnul (Numeri 6.2,5,8). Scopul special al lui Dumnezeu pentru Samson era ca el să înceapă săl elibereze pe Israel din mâna filistenilor (Judecători 13.5). Domnul nostru Isus „Sa dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu și a Tatălui nostru” (Galateni 1.4). Fie ca noi să fim vase pentru cinste, sfințite și folositoare Stăpânului, pregătite pentru orice lucrare bună! Din nefericire, Samson „a coborât”. Deși această expresie are și o semnificație geografică, ea este folosită adesea întrun sens moral. Vedem cum Samson a fost „atras și ademenit de propria lui poftă” (Iacov 1.14), după care pofta avea să dea naștere păcatului, iar păcatul, odată făptuit, avea să aducă moartea. Dumnezeu le interzisese israeliților să ia în căsătorie femei din națiunile înconjurătoare.

Samson are mulți imitatori în ziua de astăzi. Dând la o parte voia clar exprimată a lui Dumnezeu, el le spune părinților lui săi ia de soția o femeie filisteancă, pentru că acest lucru era potrivit în ochii lui! Ce contrast între el și Acela despre care citim că nu Șia plăcut Lui Însuși și că întotdeauna a făcut lucrurile plăcute Celui care Îl trimisese (Romani 15.3; Ioan 8.29)!

Copiii trebuie săi cinstească pe părinții lor. Astfel, chiar omenește vorbind, Samson avea o atitudine cu totul nepotrivită față de părinții lui. Dumnezeu însă avea să folosească această cumplită voință proprie pentru aȘi împlini scopurile.E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Să luăm, dar, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Evrei 4.1

Avertizare întârziată

2 iulie 2002: 71 de persoane, dintre care 50 de elevi ruși cu rezultate deosebite la învățătură, care se duceau în vacanță în Spania, și-au pierdut viața în urma ciocnirii dintre un avion Tupolev 154 și un avion cargo Boeing 757 deasupra lacului Constance din Germania. Potrivit anchetei, vinovați ar fi controlorii de zbor elvețieni, care au transmis prea târziu piloților de pe Tupolev avertismentul pentru a evita coliziunea.Și cu privire la mântuirea sufletelor noastre, orice avertizare întârziată poate fi o catastrofă cu urmări veșnice. De aceea Scriptura spune că vremea potrivită este acum. Dacă omul stă prea mult pe gânduri, viața își continuă „mersul” și va veni o clipă când va fi prea târziu să mai caute mântuirea lui Dumnezeu. Cea mai elementară chibzuință ar trebui să trezească pe fiecare și să-și pună cu curaj întrebarea asupra problemei vitale: întâlnirea cu Dumnezeu. Cum Îl vom întâlni pe Dumnezeu? Ca Judecător sau ca Mântuitor? Dacă dorim să-L întâlnim pe Dumnezeu ca Mântuitor, atunci trebuie să facem ce spune El: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela, pe care L-a trimis El”. Să ne grăbim să ascultăm chiar acum vorbirea lui Dumnezeu!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

Al GRIJĂ DE SUFLETUL TĂU!

„Îmi înviorează sufletul” (Psalmul 23:3)

David a spus: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul” (v. 1-3). Astăzi, motoarele mașinilor sunt computerizate. O luminiță aprinsă pe bord te va înștiința că ceva s-a stricat și că a sosit timpul să faci o verificare tehnică. La fel este și cu sufletul tăui Trebuie să fii atent la semnale! Nu aștepta până treci printr-un colaps spiritual, moral, emoțional sau relațional ca să te oprești și să fii cu băgare de seamă. Când setea sufletului tău nu este potolită și nevoile sale nu sunt împlinite, el va căuta alinare pe altă cale, care deseori te va răni. Trebuie să știi, să deosebești acel timp. Majoritatea dintre noi nu ne luăm pauze ca „să ne înviorăm sufletul”. Suntem prinși în mrejele sentimentului de vinovăție, ca și cum dacă ne-am opri, am da oarecum dovadă de iresponsabilitate. Sau ne este frică să nu pierdem teren pentru că ne-am luat un minut pentru noi înșine. Unul din lucrurile care se realizează cel mai greu în viață nu este succesul, ci simțul echilibrului. Așadar, când îți stabilești un scop si pornești spre împlinirea [ui, nu uita de sufletul tău. Chiar și Dumnezeu s-a odihnit ( Geneza 2:2). Dacă El s-a odihnit, și tu trebuie să faci la fel. Puterea odihnei stă în faptul că te lasă să te bucuri de călătoria vieții, nu doar de destinație. Firește, dacă nu vrei să iei o pauză din activitate, se poate să ajungi în spital din necesitate. Când Dumnezeu te duce „să paști în pășuni verzi”, bucură-te de ele, lucrul acesta se întâmplă ca să te împrospăteze și să te învioreze. Așa că, ai grijă de sufletul tău!