Mana Zilnica

21 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Poarta împărăţiei

„Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Fereşte-te să-L consideri pe Domnul doar un învăţător. Dacă Isus Hristos este doar un învăţător, atunci tot ce-ar putea El face este să mă chinuie impunându-mi un standard pe care nu-l pot atinge. La ce bun să-mi prezinte un ideal atât de înalt de care nu mă pot apropia? Aş fi fericit dacă nu l-aş cunoaşte. La ce bun să-mi spună să fiu ceea ce nu pot fi niciodată – să am o inimă curată, să fac mai mult decât sunt dator sau să-I fiu cu totul devotat lui Dumnezeu? Trebuie să-L cunosc pe Isus Cristos ca Mântuitor înainte ca învăţătura Lui să aibă pentru mine un alt înţeles decât acela al unui ideal înalt, care duce doar la disperare. Dar, când sunt născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, ştiu că Isus Cristos n-a venit doar să mă înveţe; El a venit să facă din mine ceea ce mă învaţă că trebuie să fiu. Răscumpărarea înseamnă că Isus Hristos poate pune în fiecare om atitudinea care I-a condus propria Sa viaţă; toate standardele pe care le dă Dumnezeu se bazează pe această atitudine.

Învăţătura Predicii de pe munte produce disperare în omul natural – exact ceea ce a vrut Isus să se întâmple. Cât timp suntem plini de noi înşine şi înfumuraţi, gândindu-ne că putem împlini învăţătura Domnului nostru, Dumnezeu ne va permite să mergem înainte până când ne vom zdrobi ignoranţa aceasta de vreun obstacol. Atunci vom fi gata să venim la El ca nişte săraci şi să primim de la El. „Ferice de cei săraci în duh” acesta este primul principiu în împărăţia lui Dumnezeu. In împărăţia lui Isus Cristos, piatra de temelie este sărăcia, nu averea; nu deciziile întru Isus Cristos, ci sentimentul unei inutilităţi absolute – „Nu pot nici măcar începe să fac asta”. Atunci Isus spune: „Ferice de tine”.

Aceasta este poarta şi ne trebuie mult timp până să credem că suntem cu adevărat săraci! Cunoaşterea propriei noastre sărăcii ne aduce la hotarul moral de unde Isus Cristos Îşi începe lucrarea.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea…” Ieremia 6:16

Calea credinţei nu este o cale nouă: ea este tot atât de veche ca adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Deşi împrejurările se schimbă întruna şi deşi părerile şi năzuinţele sunt nestatornice ca vânturile schimbătoare, totuşi adevărul lui Dumnezeu odată dat sfinţilor Săi, rămâne acelaşi neschimbat, întreg şi vrednic de încredere.

Domnul putea să ceară lui Israel să stea şi să observe şi să întrebe cărările vechi, căci Israel s-a abătut de la ele şi şi-a ales cărări nesigure şi strâmbe umblând într-o totală dezorientare. Cărările vechi nu erau numai acelea a părinţilor şi străbunicilor lor, ci acelea stabilite în lege când Israel a ieşit la început din Egipt, dar pe care ei le-au călcat şi le-au înlocuit chiar cu urâciuni satanice de tot felul, idolatre, care plăceau firii, căci nu îi oboseau cu cerinţele dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu.

Biserica este bântuită astăzi de glasuri şi învăţături care chipurile, încearcă să îmbunătăţască falimentul ei prin introducerea de soluţii noi, dar ele de fapt sunt tot atât de vechi ca şi minciuna lui Satan din Eden. Răspunsul este simplu; să întrebăm mai de grabă în mod cinstit, de cărările, acelea introduse de Domnul Isus şi apostolii Lui, la începutul Bisericii. Evangheliile şi Epistolele ne procură o deplină înţelegere şi învăţătură cu privire la calea pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru poporul Său de-a lungul acestei întregi dispensaţiuni a Harului. Să căutăm adevărul cu toată inima în izvorul curat al adevărului Cuvântului lui Dumnezeu. Aici, şi numai aici, vom găsi siguranţă şi stabilitate, har şi pace, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos. – 2 Petru 1:2

„Inimile noastre sunt mici şi foarte înguste. Ce le-ar putea lărgi altceva decât comunicarea pe care ne-o face Dumnezeu cu privire la gândurile Sale, când ne descoperă ce este în inima Sa, ca să ne facă să cunoaştem tot ce depăşeşte orice cunoştinţă. Căci dacă aceste gânduri ale lui Dumnezeu n-ar trece peste priceperea noastră, Dumnezeu n-ar mai fi Dumnezeu. Suntem însă astfel introduşi în infinit prin Duhul Său. Nu pot să le măsor cu mintea mea, nu pot să le ating limitele, dar sunt în ele şi mulţumesc lui Dumnezeu, n-am să ies niciodată din ele.” – J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Îi veţi recunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?” Matei 7:16.

Dacă suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, atunci să ne dăruim viaţa Lui în totalitate. Această dăruire totală trebuie să fie vizibilă în orice împrejurare, chiar şi la locul de muncă. Ca şi copil al lui Dumnezeu, sunt ascultător faţă de şefi şi dacă sunt pe post de maistru, comportarea mea faţă de subalterni este asemănătoare cu cea faţă de fraţi. Un meşteşugar nu mai produce nimic care să servească drept unealtă păcatului; croitoreasa nu mai croieşte haine pentru baluri, nici pantofarul pantofi pentru distracţii; muzicantul nu mai participă la distracţii. Grădinarul nu mai împodobeşte serbări lumeşti. Mulţi creştini evlavioşi spun că pot face aceste lucruri, argumentând cu faptul că, dacă nu-l face el îl face altul şi în final, trebuie să-şi câştige şi el pâinea. Dar astfel devenim asemenea sării care îşi pierde gustul, sau lumânării puse sub obroc. Putem fi siguri că Dumnezeu se îngrijeşte de noi. Cum ar putea face asemenea lucruri un om născut din nou? Trebuie să punem la oparte creştinismul bazat pe „dar” şi „dacă”, să ascultăm şi să facem toate lucrurile după Scriptură. Un copil al lui Dumnezeu este bazat pe realitatea mântuirii şi a împăcării; şi nimeni şi nimic, nu-i poate lua această siguranţă. Pe de altă parte, trebuie să stăpânim trupurile noastre pentru ca să nu devenim nevrednici, ci să vedem care este voia lui Dumnezeu. Este bine să citim Matei 5 şi 6 şi Luca 6 şi 12 şi să trăim în conformitate cu ce scrie acolo. Regina Estera a spus: „dacă mor, mor” şi astfel a salvat tot poporul. Dacă suntem hotărâţi pe cale, atunci vor mai dispărea multe lucruri nevrednice de Domnul din viaţa noastră. Un mod de viaţă uşuratic, cu privirea îndreptată spre lume, întristează Duhul Sfânt şi are ca rezultat moartea.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

STRĂLUCEŞTI CA MULTE STELE

„Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire, vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” Daniel 12.3

Iată un cuvânt potrivit ca să mă trezească, şi care pune în faţa ochilor mei un scop în vederea căruia merită să-ţi dai osteneala să trăieşti. A fi înţelept este un lucru de mare preţ; dar înţelepciunea de care este vorba aici este o înţelepciune dumnezeiască, pe care Domnul singur o poate da. Să mă cunosc pe mine însumi, să Îl cunosc pe Dumnezeu, Mântuitorul meu! De aş putea să pun în practică adevărul ceresc şi să trăiesc în lumina lui! Ţinta vieţii mele este înţeleaptă? Urmăresc eu ceea ce trebuie să urmăresc? Trăiesc eu oare cum aş fi vrut să fi trăit dacă acum ar veni ziua morţii mele? Numai această înţelepciune poate să-mi asigure această strălucire nesfârşită ca lumina zilei veşnice. Să câştigi suflete este o ţintă slăvită şi trebuie să fii înţelept să aduci un singur suflet pe calea neprihănirii; cu atât mai mult ca să aduci mai multe suflete. Oh, dacă aş avea această cunoştinţă despre Dumnezeu şi Cuvântul Său, despre oameni şi despre Cristos, ca să pot aduce un mare număr de oameni la pocăinţă! M-aş deda atunci la această lucrare şi n-aş avea linişte până n-aş face-o. Asta face mai mult pentru mine, decât să strălucesc în lume prin izbânzi şi prin onoruri. Eu voi străluci într-o zi ca o stea cerească, poate ca nişte stele mai multe, pentru totdeauna şi fără încetare. Sufletul meu, deşteaptă-te! Doamne, însufleţeşte-mă!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute trei zeci de ani” Gen. 5,5.

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în HRISTOS 1. Cor. 15,22. Despre opt persoane citim în Genesa cap. 5 aceste cuvinte foarte grele: „apoi au murit.” Nimeni nu cunoaşte până astăzi numărul celor care au avut aceeaşi soartă. Numai Dumnezeu ştie cu precizie acest număr. Dumnezeu cunoaşte şi viaţa ta, iar dacă se va spune odată despre tine „a murit” atunci tu nu vei fi uitat de El, dar nici lucrările tale nu vor fi uitate.
Pentru fiecare om care se naşte în această lume nu este nimic mai sigur ca moartea. Nu este acest lucru cutremurător? In Romani 5.12 stă scris că moartea a pătruns asupra întregii omeniri din pricină că toţi au păcătuit. Dacă mori în păcatele tale, înseamnă că nu te-ai pocăit şi nu ai primit jertfa lui Isus făcută pentru tine. În această situaţie sfârşitul drumului tău este moartea a doua, adică pierzarea veşnică. În loan 5.28-29 Domnul Isus ne spune că toţi cei din morminte vor învia; cei care au făcut binele, adică cei care au crezut în El vor învia pentru viaţă, iar cei care au făcut răul vor învia pentru judecată. Ca urmaşi ai lui Adam, toţi oamenii trebuie să moară din pricină că toţi au păcătuit. Dar toţi care sunt „în Hristos” chiar dacă au murit vor învia prin Domnul Isus Hristos la venirea Lui, aşa cum stă scris în Biblie. Domnul Hristos nu a rămas în mormânt şi nu-i va lăsa în mormânt nici pe cei care au adormit ÎN El, ci îi va învia. Învierea acelora care au murit în păcatele lor ne este amintită în 1 Cor. 15.24 prin cuvintele, „va veni sfârşitul.” Toţi aceştia se vor înfăţişa în faţa tronului de judecată. Ce trist e să fi şi tu prezent acolo! Astăzi mai este încă har şi pentru tine ca să scapi de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să primeşti prin credinţă ceea ce a făcut Domnul Isus pentru tine. Nu amâna această lucrare a credinţei pentru ziua de mâine. S-ar putea să fie prea târziu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, în dimineaţa asta, în timp ce vom aborda capitolul 53 din Isaia, luminează-1 cu slava Ta; înmoaie şi supune, inspiră şi extaziază şi ridică-ne la nivelul unei astfel de slujiri, încât să ajungem să îţi semănăm Ţie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă;”» MARCU 4,35

La început erau mai mulţi oameni şi mai multe bărci în apropierea lor, dar în cele din urmă ucenicii au rămas singuri cu Isus şi atunci s-a iscat o furtună pustnică. Profetic, aceasta este imaginea furtunii din vremurile de pe urmă, vremuri prin care vor trece copiii lui Dumnezeu. Putem afirma că ucenicii au trăit exact acea perioadă dintre anunţarea şi naşterea împărăţiei lui Dumnezeu. Vedem pentru prima dată în Marcu 5,1 «…pe celălalt ţărm al mării» instaurarea împărăţiei lui Cristos, când legiuni întregi de demoni, la simpla poruncă a lui Isus, au dispărut. Ce imagine minunată! Este datoria noastră să facem cunoscut această împărăţie a lui Dumnezeu şi reîntarcerea lui Isus în glorie, pe norii cerului. Puterile întunericului care au înlănţuit milioane de oameni vor dispărea pur şi simplu la venirea Lui. Eu cred că acum ne găsim exact în perioada de tranziţie. Încă strigăm: «Isus vine!» – dar El nu a venit încă. În schimb e furtună, valurile sunt din ce în ce mai mari, iar corabia Bisericii lui Isus este în pericol să se scufunde. Ferice de cei care trec prin toate furtunile cu Isus la cârma corăbiei vieţii lor!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Fata Ierusalimului dă din cap după tine. Isaia 37:22

Liniştiţi de Cuvântul Domnului, sărmanii cetăţeni ai Sionului au început să se mândrească şi să clatine din cap la ameninţările lăudăroase ale lui Sanherib. Credinţa puternică face pe slujitorii lui Dumnezeu capabili să privească cu calm ameninţarea celui mai tare duşman. Noi ştim că vrăjmaşii noştri încearcă imposibilul. Ei caută să distrugă viaţa veşnică, care nu poate muri atâta timp cât Christos trăieşte; să dărâme cetăţuia care este mai presus de porţile iadului. Ei „aruncă înapoi cu piciorul într-un ţepuş” (Fapte 9:5) ca să se rănească singuri, şi ridică mâna împotriva scutului lui Iehova, ca să-şi facă rău tot lor. Noi le ştim slăbiciunea. Ce sunt ei decât oameni? Şi ce este omul, decât un vierme? Ei urlă şi tălăzuiesc ca valurile mării, înspumându-şi propria ruşine. Atunci când Domnul se ridică, ei zboară ca scânteia în faţa vântului şi sunt consumaţi ca mărăcinii în foc. Neputinţa lor de a opri cauza lui Dumnezeu şi adevărul Său îl fac pe cel mai slab soldat al Sionului să râdă şi să-i batjocorească. Mai întâi, ştim că Cel Prea înalt este cu noi, şi atunci când El iese la război, ce pot să facă duşmanii Săi? Dacă El coboară din înălţimi, „cioburile pământului” (Isaia 45:9) nu se pot întrece cu Făcătorul lor. „Toiagul” Său „de fier” îi va „sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmi 2:9) şi le va pieri până şi „pomenirea de pe pământ” ( Iov 18:17). Fugiţi, deci, temerilor! Împărăţia este în siguranţă în mâinile împăratului. Să strigăm de bucurie, fiindcă Domnul împărățeşte, şi duşmanii lui vor fi ca paiele din tocătoare.

Pe cât de-adevărat e Dumnezeu şi-al Său Cuvânt

E drept că nici o sabie din iad, sau din pământ

În veci nu ne va-nvinge.

Un singur gest să facă, şi vor fi zdrobiţi

Isus este cu noi, şi suntem neclintiţi

Nimic nu ne va atinge.

Seara

Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare? Psalmi 42:9

Poţi să răspunzi la această întrebare, credinciosule? Poţi să găseşti vreun motiv pentru care să te întristezi în loc să te bucuri? De ce să vezi totul în negru? Cine ţi-a spus că marea împrejurărilor se va retrage până când va rămâne doar sărăcie oribilă şi mâloasă? Cine ţi-a spus că „iarna nemulţumirii tale” va progresa de la îngheţ la îngheţ, de la zăpadă, gheaţă şi crivăţ la zăpadă mai adâncă şi la crivaturi mai disperate? Nu ştii că ziua urmează nopţii, valul urmează fluxului, primăvara şi vara urmează iernii? Atunci speră! Speră întotdeauna, fiindcă Dumnezeu nu te va părăsi. Nu ştii că Dumnezeu te iubeşte în mijlocul tuturor necazurilor? Munţii ascunşi de întuneric sunt la fel de reali ca în vremea zilei. In acelaşi fel, dragostea lui Dumnezeu faţă de tine este la fel de mare acum, ca şi în zilele fericite. Nici un tată nu disciplinează tot timpul. Domnul urăşte nuiaua la fel de mult ca şi tine; El o foloseşte pentru însuşi motivul pentru care ar trebui să fii şi tu doritor să o primeşti, adică pentru binele tău veşnic. Totuşi, te vei urca pe scara lui Iacov cu îngerii şi II vei privi pe Cel care stă în vârful ei – Dumnezeul tău făgăduit. Printre splendorile veşniciei, vei uita încercările vremelnice – sau ţi le vei aminti doar ca să-L binecuvântezi pe Dumnezeul care te-a condus prin ele şi a lucrat binele tău prin ele. Ridică-te şi cântă în mijlocul încercărilor. Bucură-te chiar atunci când treci prin cuptorul nefericirii. Fă pustia să înflorească ca trandafirul. Să răsune deşertul de bucuria ta extraordinară. Aceste necazuri uşoare se vor sfârşi curând; apoi, pentru totdeauna cu Domnul, vei avea parte de o veşnică binecuvântare.

Nu tremura şi nu te teme, braţul Lui e tare El nu se schimbă, şi tu îi eşti drag; Increde-te numai în El, şi ai răbdare, Christos îţi va fi totul, şi vei trece-al veşniciei prag.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu voi mai vorbi decât de data aceasta.Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lâna.(Judecători 6:39)

Există trei nivele de credinţă în experienţa creştină. Primul este să credem numai când vedem un semn sau când avem o emoţie puternică. Ca şi Ghedeon, pipăim lâna şi suntem dispuşi să ne încredem în Dumnezeu numai dacă este udă. Aceasta poate fi o credinţă autentică, dar este imperfectă. Ea priveşte în continuu la sentimente sau la alte semne, în loc să privească la Cuvântul lui Dumnezeu. Noi facem un pas mare spre maturitate când ne încredem în Dumnezeu fără să ne bazăm pe sentimentele noastre. Este o binecuvântare mai mare când credem fără să experimentăm vreo emoţie.În timp ce primul nivel de credinţă crede când emoţiile noastre sunt favorabile, al doilea nivel crede când orice sentiment este absent. Şi al treilea nivel le întrece pe celelalte două, pentru că este credinţa care-L crede pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui când circumstanţele, emoţiile, aparenţele, oamenii şi raţiunea omenească toate par să susţină contrariul. Pavel a exercitat acest nivel de credinţă când a spus: „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare” (Fapte 27:20), apoi, cu toate acestea, a continuat şi a spus: „De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus” (Fapte 27:25).Fie ca Dumnezeu să ne dea această credinţă prin care să ne încredem deplin în Cuvântul Său, chiar şi atunci când toate celelalte semne arată în direcţie contrară. C. H. P.

Când este timpul să credem?

Este când totul e calm,

Când flutură victorioasă ramura de palmier,

Şi viaţa este un psalm vesel

De bucurie şi laudă?

Nu! Căci timpul să credem

Este când valurile sunt mari,

Când norii de furtună umplu cerul,

Şi rugăciunea este un strigăt prelung:

„O, ajută şi salvează!”

Când este timpul să credem?

Este când prietenii sunt adevăraţi?

Este când traiul uşor ne face curte,

Şi în tot ce spunem şi facem

Avem numai laudă?

Nu! Căci timpul să credem

Este când suntem singuri,

Şi păsările verii au zburat,

Şi orice sprijin s-a dus,

Toate în afară de Dumnezeu.

Când este timpul să credem?

Este într-o zi viitoare,

Când ai încercat drumul tău,

Şi ai învăţat să te încrezi şi să te rogi

Prin nenorociri amare?

Nu! Căci timpul să credem

Este acum, în nevoile din momentul acesta,

Biată trestie frântă şi strivită!

Biet suflet frământat, grăbeşte-te

Să te încrezi în Dumnezeul tău.

Când este timpul să credem?

Este când speranţele sunt mari,

Când strălucirea soarelui aureşte cerul,

Şi bucuria şi extazul

Umplu toată inima?

Nu! Căci timpul să credem

Este când bucuria noastră a fugit,

Când necazul ne face să plecăm capul,

Şi totul este rece şi mort,

Totul în afară de Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 11.20-30

    In cetăţile Galileii, Domnul Isus a făcut cele mai multe dintre minunile Sale, însă, aşa cum profeţise Isaia, inimile au rămas închise: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise şi cui i s-a descoperit braţul Domnului?” (Isaia 53.1). Domnul Isus dă totuşi un răspuns la această întrebare, lăudându-L, „în timpul acela”, pe Tatăl: „Tu ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor” (v. 25). Apoi, întorcându-Se spre oameni, i-a chemat: „Veniţi la Mine!” «Veniţi cu această încredere de copil; nimeni altul în afară de Mine nu vi-L poate descoperi pe Tatăl. Şi învăţaţi nu numai din cuvintele Mele, ci „de la Mine”, din propriul Meu exemplu, „pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima”» (v. 28,29; Efeseni 4.20,21).    Lângă Domnul Isus vom găsi două lucruri în aparenţă contradictorii: odihna şi jugul. Jugul este acea piesă grea, de lemn, folosită pentru a înhăma boii şi simbolizează ascultarea şi lucrarea. Jugul Domnului este însă uşor. Pentru Domnul, jugul era reprezentat de voia Tatălui Său, iar împlinirea acestei voi Ii umplea fiinţa de desfătare. în acelaşi fel, cel răscumpărat schimbă oboseala şi povara păcatului (v. 28) cu sacrificiul de bunăvoie al dragostei (2 Corinteni 8.3-5). „Ferice de cei blânzi”, anunţase Domnul Isus în cap. 5.5; nu au ei privilegiul să-I fie Lui alături

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 18:9-14

Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii.    Proverbele 16:18

MÂNDRIA MERGE ÎNAINTEA CĂDERII

Eram în canoe împreună cu prietena mea de 14 ani, Kim, vâslind pe râul Pine, din Michigan. Trebuia să vorbesc în faţa adolescenţilor unei tabere de vară creştine, şi fusesem repartizaţi în aceeaşi canoe. Râul era umflat, şi plin de stânci, buşteni şi copaci căzuţi de la ultima furtună. Trebuia să vâslim din greu prin curenţii puternici şi prin vârtejuri înşelătoare, să evităm buştenii şi proeminenţele stâncilor. După ce am parcurs cu bine vreo 50 sau 100 de metri, am spus: „Hei, ne pricepem destul de bine!” La care, Kim a replicat: „Mândria merge înaintea căderii!” Şi a avut dreptate. Imediat am lovit malul, ne-am frecat de o stâncă, ne-am aplecat pe sub nişte crengi ce atârnau prea jos. Am ajuns în apele reci ca gheaţa ale râului şi nu numai o dată. Se întâmplă astfel de fiecare dată. De îndată ce începem să credem că suntem buni la ceva sau că am avut mari realizări – de îndată ce lăsăm mândria să ne cuprindă – Domnul ne trimite ceva umilitor în viaţă pentru a ne readuce „cu picioarele pe pământ”. Cu cât avem mai multă mândrie în noi înşine şi cu cât considerăm realizările noastre mai mari, cu atât mai convingător va fi lucrul care ne va reaminti că nu avem decât „picioare de lut”. Acest adevăr este pe deplin ilustrat de textul biblic de azi. Cel ce se laudă va fi înjosit. Cel ce se slăveşte pe sine va fi umilit. Dacă ai început să te lauzi, ai grijă! Mândria duce la pieire, şi trufia te va face să cazi. – D.C.E.

Nu mă lăsa Doamne, să mă mândresc vreodat
Cu toate talentele ce Tu mi le-ai dat.
Ştiu că din roada succesului n-aş gusta,
De n-ar fi tot, prin mila şi-ndurarea Ta. – D.J.D.

Cel ce stă la înălţime în propriile aprecieri este foarte departe de vârf.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și filistenii au chemat pe preoți și pe ghicitori, zicând: „Ce să facem cu chivotul Domnului?” 1 Samuel 6.2

Chivotul Domnului a stat suficient timp în mijlocul filistenilor pentru a aduce judecata asupra lor; prin urmare, ei au căutat un remediu potrivit cu gândurile lor pentru această situație. Este foarte instructiv faptul că Dumnezeu îngăduie oamenilor păcătoși să acționeze potrivit stării lor, însă, atunci când este vorba de cei credincioși, El dorește ca ei să acționeze potrivit Cuvântului Său. Cât de bun, și totuși cât de sfânt, este El! Consider că acesta este un adevăr important atunci când avem dea face cu oamenii din lume. Dacă israeliții ar fi întocmit, pentru chivotul Domnului, un plan după gândurile lor, nesocotind Cuvântul lui Dumnezeu, cu siguranță că El iar fi judecat (vedeți 1 Cronici 13.612); însă, când acești sărmani păgâni, care nu aveau Scripturile, au procedat potrivit cu ceea ce aveau, El lea arătat îndurare.

Domnul nu este indiferent față de oamenii tulburați și aflați în nevoie; El nu disprețuiește pe nimeni. Fără îndoială, cei care au Cuvântul lui Dumnezeu sunt întro poziție diferită. Rămâne adevărat principiul că, acolo unde sufletele nu beneficiază de cunoașterea adevărului lui Dumnezeu, îndurarea Sa le vine în întâmpinare, acționând asupra conștiințelor lor. Însă conștiința singură nu este suficientă acolo unde există cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu, oricât de important este rolul ei în sfera unde acest Cuvânt nu există.

Prin urmare, acești filisteni au construit un car nou, tras de două vaci care alăptau și care nu trăseseră niciodată la jug; toate acestea urmau să fie un test pentru Domnul, iar El a binevoit să răspundă acestui test. Cu siguranță, acest lucru a fost plin de har și el ne arată cine este Dumnezeul nostru, nu numai pentru noi, ci chiar și pentru cei care nuL cunosc. Astfel, Dumnezeu a îngăduit gândurile inimii acolo unde nu lucra decât conștiința, lipsită de lumina adevărului revelat, cu scopul ca această conștiință să fie atinsă. Dacă oamenii se împietresc sau uită de aceste lucruri, cu atât mai rău pentru ei.W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage …, pentru ca să fie văzuți de oameni …Matei 6.5

Cugetări despre rugăciune

O zi fără rugăciune este o zi fără binecuvântări; o viață fără rugăciune este o viață fără putere.

Rugăciunea este cheia dimineții și zăvorul serii.

Nici muncă fără rugăciune; nici rugăciune fără muncă.

Rugăciunea este locul unde poverile se schimbă de pe umerii tăi pe umerii Domnului.

Rugăciunea nu este o cale prin care obținem ceea ce vrem, ci o cale prin care devenim ceea ce vrea Dumnezeu.

Rugăciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a îndurării lui Dumnezeu.

Rugăciunea este alungarea întristărilor și a descurajărilor …, rodul bucuriei și al mulțumirii.

Rugăciune fără credință se mai întâlnește, dar credință fără rugăciune este de neconceput.

Familia, care se roagă împreună, rămâne împreună.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEPE SĂ GÂNDEȘTI CREATIV (2)

„Dumnezeu … cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi” (Romani 4:17)

Dumnezeu vede lucrurile pe care oamenii nu le văd și vorbește despre ele ca și cum ele ar exista deja. „Dumnezeu … cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi”. Din moment ce am fost creați după chipul Său, și noi trebuie să facem la fel. Cu alte cuvinte, trebuie să începem să gândim creativ. Directorul de film Frank Capra a spus: „O presimțire înseamnă creativitatea care încearcă să-ți spună ceva”. Deci, dacă faci parte dintr-o biserică sau dintr-o companie care ridică mereu obstacole în calea eficienței, îngrădește originalitatea și pune frână impulsului, a venit vremea să spui lucrurilor pe nume. Dacă nimeni nu te ascultă, e timpul să te rogi și să-l întrebi pe Dumnezeu dacă te afli în locul potrivit. Orânduirile nu se produc peste noapte, ele sunt create de cei ce trăiesc si lucrează în cadrul lor. Oamenii, sistemele si politicile fie ațâță focul creativității, fie îl sting.

Alexandru cel Mare l-a vizitat odată pe celebrul profesor Diogehe și l-a întrebat dacă poate face ceva pentru el. Diogene a răspuns: „Doar să nu-mi stai în lumină”. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru o persoană creativă este să nu-i stai în drum! Michelangelo, Rembrandt și Leonardo da Vinci au folosit cel mai bun echipament și au parcurs distante extraordinare pentru ă găsi cele mai bune materiale, vopsele, pensule și pânze. Și ar face-o la fel și astăzi! însă nu te aștepta ca schimbarea să apară cu ușurință. Liderii nesiguri au tendința de a penaliza onestitatea și se simt amenințați de creativitate, mai ales când aceasta sugerează că există o modalitate mai bună de a face lucrurile. Dar i-o datorezi lui Dumnezeu, ți-o datorezi ție și celor cu care lucrezi să dai tot ce ai tu mai bun.

20 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Dependenţi de prezenţa lui Dumnezeu

Cei ce se încred în Domnul… umblă şi nu ostenesc. Isaia 40:31

Nu există nimic palpitant în umblare şi totuşi, ea este testul tuturor calităţilor stabile. „Să umbli şi să nu oboseşti” este nivelul cel mai înalt posibil al puterii. Verbul a umbla este folosit în Biblie pentru a exprima caracterul – „Ioan… pe când privea pe Isus umblând, a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»”. Nu este nimic abstract în Biblie, totul este plin de viaţă şi real. Dumnezeu nu spune „Fii spiritual”, ci „Umblă înaintea Mea”.

Când nu suntem sănătoşi din punct de vedere fizic sau emoţional, dorim întotdeauna senzaţii puternice. In domeniul fizic aceasta duce la falsificarea lucrării Duhului Sfânt; în viata emoţională aceasta duce la afecţiuni necontrolate şi la distrugerea moralităţii; iar în domeniul spiritual, dacă insistam să avem experienţe palpitante, să ne înălţăm în zbor „pe aripi de vultur”, aceasta va sfârşi în distrugerea spiritualităţii.

Realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu este dependentă de un loc anume, ci doar de hotărârea de a-L pune întotdeauna pe El înaintea ochilor noştri. Problemele apar atunci când refuzăm să ne punem încrederea în realitatea prezenţei Sale. Experienţa psalmistului, care spune: „De aceea nu ne temem, chiar dacă…” (Psalmul 46:2), va fi şi a noastră atunci când ne vom baza pe realitate – nu pe conştienta prezenţei lui Dumnezeu, ci pe realitatea acestei prezenţe. Atunci vom exclama: „O, El a fost aici tot timpul!”.

In momentele critice ale vieţii noastre este necesar să-I cerem călăuzire, dar ar trebui să nu fie necesar să spunem întotdeauna: „O. Doamne, călăuzeşte-mă în cutare sau cutare problemă”. Bineînţeles că El ne va călăuzi! Dacă deciziile pe care ni le dictează judecata noastră nu sunt după voia lui Dumnezeu, El Ie va controla şi ne va atenţiona. Atunci trebuie să stăm liniştiţi şî să aşteptăm călăuzirea pe care ne-o dă prezenţa Lui.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” Galateni 6:2

Din cuvântul acesta emană o adiere de sus, un parfum ceresc, ceva din frumuseţea Celui Veşnic. Căci dacă legea ne face să ne concentrăm asupra noastră înşine, Harul lui Dumnezeu ne face să ne gândim la alţii, ne izbăveşte de robia de noi înşine şi de căutarea goală a intereselor personale.

Dacă Duhul Sfânt lucrează în vieţile noastre vom fi o binecuvântare pentru cei din jurul nostru şi le vom putea aduce ceva din Domnul Isus. Vom putea, în felul acesta să ne dăruim lor fără să auzim strigătul, nevoia lor pentru ajutor. Dragostea are ochi să vadă ceea ce nu văd alţii care se gândesc numai la ei. Dar această dragoste nu poate fi comunicată unei inimi de piatră ci unei inimi de carne care înţelege, are milă şi este totdeauna gata să facă ceva pentru alţii, deci pentru Domnul.

Câte vieţi poartă sarcini zdrobitoare şi nimeni nu este prezent ca să ajute cu ceva. O mângâiere, un cuvânt ales din Scriptură, un ajutor material, o dragoste reală. Câţi „creştini” ar şti s-o facă în adevăr dacă, în loc să se complacă în activităţile lor religioase, ar şti să împărtăşească sarcinile acelora care sunt obosiţi şi deznădăjduiţi. În loc de a-şi etala evlavia lor, care adesea este fără o valoare cerească, ar putea să ajute într-un mod discret şi ascuns pe fraţii şi surorile lor în credinţă şi să poarte împreună cu ei, tot ce-i apasă.

Câţi bărbaţi şi femei sunt încovoiaţi de sarcini grele pe care nimeni nu le vede nici nu le cunoaşte. Dar din viaţa celui credincios, ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, emană un parfum de har care deschide inimile şi pune în mişcare pe aceia care vor să asculte de îndemnul care ni se dă în textul de care ne ocupăm. Şi astfel, sarcinile sunt împărtăşite cu aceia care aproape au căzut sub greutatea lor. Să recunoaştem însă că suntem adesea prea subjugaţi de problemele noastre ca să le putem descoperi pe ale altora şi prea ocupaţi, ca să le dăm atenţie. În jurul nostru inimi împovărate şi deznădăjduite zadarnic aşteaptă un ajutor. Dumnezeu să ne deschidă ochii să vedem, şi inimile ca să înţelegem amărăciunea care ne încojoară. El să ne înveţe cum să împlinim cu adevărat legea lui Hristos adică, legea dragostei şi a altruismului. Atunci, în loc să fim o sarcină pentru alţii, vom fi în stare să le purtăm şi pe ale lor.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” 2 Tim.4:7

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da „în ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Si nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea lui” – aşa scrie apostolul Pavel. Cine primeşte cununa neprihănirii? Cei care iubesc venirea Lui, au dorinţa de a fi împreună cu Isus şi aşteaptă liniştiţi judecata de apoi. Pentru aceasta trebuie ca omul să aibă conştiinţa împăcată şi curată. Trebuie să trăiască în neprihănire pentru a se bucura de ziua aceea. Trebuie să fi avut parte de har, altfel nu poate avea siguranţă în întâmpinarea acelei zile. Pavel a putut să spună: „De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii”. El a fost unul dintre aceia care au fost îndreptăţiţi prin credinţă. Totul depinde de faptul dacă lupta pe care o luptăm este o luptă bună. Dacă este aşa atunci putem fi siguri că păstrând credinţa până la sfârşit vom obţine cununa. Mulţi pot să afirme că sunt îndreptăţiţi prin credinţă,dar trebuie luptată lupta cea bună. Zi de zi avem de luptat şi dacă nu este aşa înseamnă că nu avem viată din Dumnezeu. Pocăinţa este momentul declanşării războiului; totodată începe şi lupta. Si dacă nu ne apărăm cu ceea ce a făcut Isus pentru noi,nu putem birui. Pavel l-a îmbărbătat pe Timotei: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, apucă viata veşnică”. Duşmanul vrea să lămurească pe cei vii: „Tu nu ai încă viata” şi atunci avem nevoie de siguranţă: „Am murit împreună cu Hristos şi viata lui este a mea”. Numai dacă stăm neclintiţi în nădejdea noastră putem lupta lupta cea bună. Numai acela va primi cununa care luptă regulamentar. Să porneşti cu gândul că te vei îmbunătăţi nu este lupta cea bună!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CĂUTÂNDU-L PE DOMNUL

…tot aşa Cristos, după ce S-a adus jertfa o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă. Evrei 9.28

Aceasta este nădejdea noastră. Acela în care am crezut că a venit o dată pentru a lua păcatele celor mulţi, Se va arăta a doua oară fiilor oamenilor. Aceasta este o nădejde fericită. Această a doua arătare însă va avea anumite trăsături speciale care o vor face mai slăvită.Domnul nostru nu va mai avea nimic a face cu păcatul. El l-a şters pe deplin de la poporul Său, a suportat pedeapsa într-un mod atât de desăvârşit, încât nu Se va mai ocupa de păcat la această a doua venire. El nu Se va mai aduce jertfă pentru păcat, pentru că a nimicit păcatul.

Domnul va desăvârşi atunci lucrarea de mântuire a poporului Său care va fi în final şi pe deplin izbăvit şi se va bucura în toate privinţele de plinătatea acestei mântuiri. El nu vine ca să poarte urmările păcatului nostru, ci ca să ne aducă urmarea ascultării Sale; nu pentru a îndepărta osânda noastră, ci pentru a desăvârşi mântuirea noastră.Mântuitorul nostru Se va arăta astfel numai acelora care îl aşteaptă, dar El nu Se va arăta nicidecum în acelaşi fel acelora ai căror ochi i-a orbit egoismul şi păcatul. Pentru ei, El va fi un Judecător teribil şi nimic mai mult.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor.Mat. 5,16.

Un prieten a povestit o întâmplare care s-a petrecut pe un vapor, pe mare. Fiind furtună mare s-a întors în cabină. Deodată aude un glas: „Un om peste bord!” Prietenul meu a alergat spre punte dar şi-a pus problema dacă ar putea fi de folos sau devine o piedecă. Era tare preocupat cu ce-ar putea ajuta. Ochii lui s-au oprit la o lampă. A luat-o şi a pus-o la fereastra cabinei, fără să înţeleagă rostul acestei lucrări. După puţin timp a auzit însă voci pline de bucurie: „Este salvat.” A doua zi a aflat că lumina de la lampa care a pus-o în fereastră a ajutat pe cel ce se zbătea cu valurile să vadă şi să apuce colacul de salvare care i-a fost aruncat. De-am simţi noi toţi cei care am fost salvaţi prin Domnul Isus, răspunderea noastră pentru ceilalţi. Luminăm noi în prejurul nostru cu lumina Evangheliei? Oamenii rătăcesc în întunericul nopţii păcatului. Marea vieţii este sălbatică şi înspăimântătoare. Cât de mulţi sunt cei care sunt smulşi fără să afle despre iertarea păcatelor! O, de-ar lumina fiecare credincios în jurul lui! Chiar dacă slujba pe care o facem pentru El pare neînsemnată, Domnul o poate folosi pentru mântuirea altora. Ca să îndreptăm pe alţii spre Domnul Isus nu trebuie să fim predicatori ci trebuie ca în purtarea noastră să arătăm limpede şi simplu că noi avem „lumina ÎN Domnul.”Un vestitor al Evangheliei privea într-o zi la un sculptor care cu un ciocan şi cu o daltă pe care le mânuia cu multă măiestrie, modela din piatră o statuie. – Ah, zise credinciosul, cât aş dori să pot cu aceeaşi uşurinţă, să dau viaţă inimilor de piatră. Sculptorul îi răspunse: – Vei putea, când vei lucra aşa cum lucrez eu: în GENUNCHI. Aceste două întâmplări vorbesc mult inimilor noastre. Fiecare poate să lumineze în jurul său lumina cea sfântă a Evangheliei, chiar dacă acest lucru se face de multe ori fără vorbe. Să stăm înaintea Domnului şi să-L rugăm pe El să ne înveţe când să vorbim şi când să tăcem.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, să pot fi adus în prezenţa Ta şi să văd lucrurile din perspectiva Ta. In dimineaţa asta trebuie să vorbesc poporului Tău; unge-mă din nou, o, Doamne, cu Duhul Tău îndurător.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.» FILIPENI 3,14

Consecvenţa în umblarea pe calea Domnului este de o importanţă vitală. Te-ai depărtat cumva de ţelul pe care Domnul la pregătit pentru tine? Epistola către Evrei ne avertizează cu toată seriozitatea să nu pierdem din vedere scopul final: «De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele» (Evrei 2,1). Ţelul trebuie să fie întotdeauna Isus! Asemănarea cu El trebuie să fie din ce în ce mai izbitoare, uni-rea cu El din ce în ce mai profundă pentru ca să putem fi cu totul ai Săi. Cum o putem face? Prin rugăciune, prin sfinţire şi prin a călca pe urma paşilor Mielului. In aceste vremuri este foarte important să nu pierdem ţelul din vedere. Domnul vine din nou! Lasă-te curăţit de-tot ce este materialism şi egoism în inima ta! Te-ai rătăcit cumva pe o stradă întunecată a păcatului? Atunci nu mai ai nici o şansă să vezi ţelul – adică pe Isus. Te sfătuiesc ca, dacă cumva te-ai depărtat de pe cale, să te întorci acolo de unde ai început să pierzi direcţia. Întoarce-te la cruce, la Cel crucificat! Noaptea judecăţii lui Dumnezeu începe să coboare peste generaţia noastră. Întunericul gros al păcatului şi nonsensul existenţial s-au lăsat peste omenire. Ferice de cei care au stabilit, au hotărât că în Domnul Isus Cristos este sensul vieţii lor!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

O arvună a moştenirii noastre. Efeseni 1:14

O, ce iluminare, ce bucurie, ce mângâiere, ce desfătare simte omul care învaţă la picioarele lui Isus, şi numai acolo! Totuşi, noi nu simţim decât o infimă parte din valoarea lui Isus în viaţa aceasta. Aşa cum spunea un scriitor din vechime „nu este decât o pregustare!” Am gustat în adevăr că bun este Domnul” (1 Petru 2:3), dar nu ştim încă cât de bun şi valoros este El, deşi ceea ce ştim ne face să tânjim după mai mult. Ne-am bucurat de primele fructe ale Duhului, şi ele au făcut să flămânzim şi să însetăm după plinătatea vinului ceresc. Ne văităm în sinea noastră, aşteptând înfierea. Suntem ca Israelul în pustie, bucurându-ne de un singur strugure din Eşcol; acolo vom fi în mijlocul viei. Aici vedem mana cea măruntă, ca sămânţa de coriandru, dar dincolo vom mânca pâinea cerului şi grâul împărăţiei. Acum suntem începători în educaţia spirituală. Deşi am învăţat primele litere ale alfabetului, nu putem încă citi cuvintele, şi cu atât mai puţin propoziţiile. Dar aşa cum spunea cineva: „cel care a fost cinci minute în cer ştie mai mult decât toți teologii de pe pământ”. În prezent avem multe dorinţe neîmplinite, dar în curând ni se vor satisface toate visele. Toate puterile noastre vor găsi cea mai bună folosire în lumea veşnică a bucuriei. O, creştine, anticipează cerul cu câţiva ani. Peste puţin timp vei scăpa de toate încercările şi necazurile tale. Ochii tăi înroşiţi de lacrimi nu vor mai plânge niciodată. Vei privi cu uimire splendoarea Celui care stă pe tron. Mai mult, vei sta pe tron alături de El. Vei împărţi cu El triumful slavei Sale» Coroana Lui, bucuria Lui şi paradisul Său vor fi ale tale, şi vei fi împreună moştenitor cu Cel care este „moştenitorul tuturor lucrurilor” (Evrei 1:2).

Seara

Şi acum, ce cauţi să te duci în Egipt, să bei apa Nilului?

Ieremia 2:18

Iehova se dovedise vrednic de încrederea lui Israel prin multe minuni, îndurări şi izbăviri extraordinare. Totuşi, ei au trecut hotarele grădinii sfinţite de Dumnezeu; L-au uitat pe Dumnezeul lor adevărat şi viu şi au alergat după dumnezei falşi. Domnul i-a mustrat mereu pentru necredincioşia lor, şi textul nostru conţine o dovadă a discuţiei pe care o purta Dumnezeu cu ei. „De ce te duci în Egipt să bei din apele acelea mâloase?” Putem traduce această întrebare prin „de ce umbli încoace şi încolo şi părăseşti pâraiele răcoroase ale Libanului? De ce uiţi Ierusalimul şi te întorci spre Nof şi Tafanes? De ce eşti atât de legat de rătăcire, încât nu te mulţumeşti cu ceea ce este bun şi sănătos, şi umbli după ceea ce este rău şi înşelător?” Nu există în textul nostru nici un cuvânt de mustrare pentru creştini? O, adevăratule credincios, chemat prin har şi spălat în sângele preţios al lui Isus, ai gustat băuturi mai bune decât îţi pot oferi apele mâloase ale plăcerilor lumeşti. Ai avut părtăşie cu Christos; ai avut parte de bucuria de a-L vedea pe Isus şi de a-ţi sprijini fruntea de pieptul Său. Iţi mai aduc mulţumire noutătile, cântecele, onorurile şi distracţiile acestui pământ, după ce ai experimentat lucrurile cereşti? Poţi să trăieşti cu pleavă după ce ai mâncat din pâinea îngerilor? Bunul Rutherford spunea odinioară „am gustat din mana lui Christos, şi mi-am pierdut gustul pentru pâinea neagră a bucuriilor lumeşti”. Acelaşi lucru ar trebui să fie adevărat şi în dreptul tău. Dacă umbli după apele Egiptului, întoarce-te repede la Fântâna vie. Apele Nilului pot să li se pară dulci egiptenilor, dar pentru tine se vor dovedi amare» în seara aceasta, Isus te întreabă „ce ai tu de a face cu ei?” Ce Îi vei răspunde?

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har,
pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. Evrei 4:14,16

Marele nostru Ajutor în rugăciune este Domnul Isus Hristos. El este Avocatul nostru, care pledează mereu cauza noastră înaintea Tatălui. El este „Marele nostru Preot”, a cărui slujbă principală este de secole mijlocirea şi rugăciunea în favoarea noastră. El este Acela care primeşte cererile noastre imperfecte din mâna noastră, le curăţeşte de defectele lor, corectează greşelile lor, şi apoi cere răspunsul la ele din partea Tatălui Său. Şi El face aceasta numai în baza valorii şi neprihănirii Sale datorită suficienţei ispăşirii pe care a făcut-o.Credinciosule, îţi lipseşte puterea în rugăciune? Priveşte la Hristos, căci binecuvântatul tău Avocat a cerut deja răspunsul tău. Şi dacă tu te vei da bătut în luptă tocmai când se apropie momentul victoriei, Îl vei întrista şi-L vei dezamăgi. El a intrat deja în „Locul Preasfânt” (Ex. 26:33) pentru tine, având numele tău pe palmele Sale. Mesagerul este acum pe drum ca să-ţi aducă binecuvântarea, şi Duhul Sfânt aşteaptă pur şi simplu actul tău de credinţă, ca să poată şopti în inima ta ecoul răspunsului de la tronul lui Dumnezeu, „S-a făcut”. A. B. Simpson

Duhul Sfânt este Cel care lucrează ca să facă rugăciunile noastre acceptabile, dar noi uităm deseori acest adevăr. El iluminează mintea noastră ca să putem vedea clar dorinţele noastre, apoi înmoaie inima noastră ca să le putem simţi, şi în final trezeşte şi îndreaptă aceste dorinţe spre lucrurile lui Dumnezeu. El ne dă o viziune clară a puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, ne dă har „la vreme de nevoie”, şi ne întăreşte încrederea în adevărul Său ca să nu şovăim niciodată.Rugăciunea este un lucru minunat, şi fiecare persoană a Trinităţii este implicată în orice rugăciune acceptabilă. J. Angell James

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 11.1-19

    Domnul nu S-a mulţumit numai să trimită ucenici: El Şi-a continuat şi propria Sa lucrare, în timp ce Ioan Botezătorul, încă din cap. 4.12, şi-o sfârşise pe a sa, în închisoarea lui Irod. Întrebarea pe care ucenicii lui Ioan vin să I-o pună Domnului Isus din partea acestuia trădează descurajarea şi nedumerirea lui Ioan: «…Acela Căruia îi fusese marele premergător nu îşi lua împărăţia şi nu făcea nimic pentru a-1 elibera… Nu era El Mesia cel promis?» Domnul îi trimite lui Ioan un răspuns prin care îi pune, cu blândeţe, degetul pe rană (v. 6), însă înaintea mulţimilor dă o mărturie despre Ioan incomparabil mai măreaţă decât despre oricare alt profet (v. 7-15).    Când este vorba de intrarea în împărăţie, violenţa (năvala) devine o calitate, şi chiar o calitate indispensabilă (v. 12). Dumnezeu ne deschide toate comorile Lui, dar se cere din partea noastră să dorim fierbinte să avem tot ceea ce El ne oferă, zelul sfânt al credinţei care-şi însuşeşte cu curaj toate promisiunile divine. Vai, câţi tineri şi tinere au rămas la uşă din lipsă de hotărâre şi de forţă, de teama luptelor şi a renunţărilor. Să nu uităm că fricoşii vor fi alături de cei necredincioşi, de ucigaşi şi de toţi ceilalţi păcătoşi care nu s-au pocăit (Apocalipsa 21.8).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Faptele 20:32-38

Este mai ferice să dai decât să primeşti.  Faptele 20:35

O BINECUVÂNTARE MAI MARE

Beneficierea de amabilitate a altora îţi aduce bucurie, dar faptul că tu însuţi eşti amabil îţi aduce şi mai mare bucurie. Pavel a cunoscut acest adevăr. In timp ce era în închisoare, el spune că „s-a bucurat în Domnul” atunci când a primit darul credincioşilor din Filipi (Filipeni 4:10). Dar a găsit o satisfacţie şi mai mare atunci când le-a slujit celor din Efes fără ca să primească sprijinul lor material. Dând ecou cuvintelor lui Cristos, el a putut spune: „Este mai ferice să dai decât să primeşti”. Dr. William Ott şi soţia sa şi-au petrecut vacanţa anului 1986 lucrând în Filipine. Lucrând din greu într-o zonă de mare instabilitate politică şi cheltuindu-şi câteva mii de dolari din banii proprii, ei au ridicat calitatea echipamentului şi a educaţiei unei clinici dentare finanţată de o misiune creştină. Tot ceea ce au primit de la oameni au fost mulţumirile din inimă ale unui dentist al clinicii. Dar acest lucru a fost sufficient. După ce s-au întors acasă, Dr. Ott i-a spus unui coleg, pe nume Dr. Maurice Irvine, despre vacanţa lor de vară. Comentând conversaţia aceea, Dr. Irvine a spus că a observat la doctorul Ott un adânc sentiment de mulţumire, ceva cu care nu s-ar fi întâlnit după o vacanţă plină de distracţii. El experimenta suprema bucurie care se naşte numai din slujirea dezinteresată. Gândeşte-te cum îţi planifici concediul. Sau când îţi planifici bugetul familiei. Împlineşte cuvintele lui Isus aşa cum le-am citit în Faptele 20:35. Vei fi mai fericit şi mai împlinit decât oricând. Este o binecuvântare să primeşti, dar mai mare binecuvântare este să dai! – H.V.L.

Iubirea este viaţa cea adevărată, 
Domnul Însuşi dăruind mereu ne-arată. 
Când dai, e sfântă, pură desfătare 
Ce-ţi dă o dublă binecuvântare. – Anonim

Câştigul îl face pe om harnic, economiile îl fac pregătit, dărnicia îl face binecuvântat.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Domnul spusese lui Avram: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău, în țara pe care țio voi arăta. Și te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare și vei fi binecuvântare”. Geneza 12.1,2

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (3) – Geneza (B)

Geneza este compusă din două mari părți. Prima (capitolele 1–11) acoperă o perioadă de două mii de ani și prezintă patru evenimente importante:creația, căderea omului, potopul și formarea națiunilor. Aceste patru mari evenimente au pus temeliile lumii în care trăim noi astăzi. Cea dea doua parte (capitolele 12–50) acoperă o perioadă de doar trei sute de ani, însă descrierea ei este mult mai lungă. Ea se concentrează pe istoria a patru oameni dintro familie aleasă de Dumnezeu să fie cea din care avea să fie format poporul Israel și din care avea să vină Mesia. Acești patru oameni sunt: Avraam, Isaac, Iacov și Iosif. Sunt șapte oameni prezentați în Geneza, a căror istorie și al căror caracter însumează liniile principale ale adevărurilor care vor fi mai târziu dezvoltate dea lungul Bibliei. Aceștia sunt:

Adam – primul om, autoritate, stăpânire;

Enoh – umblarea cu Dumnezeu, răpirea;

Noe – harul și dreptatea, guvernarea;

Avraam – chemarea lui Dumnezeu, alegerea, principiul credinței;

Isaac – filiația, substituirea, învierea;

Iacov – disciplina lui Dumnezeu, rezumatul profetic al istoriei lui Israel;

Iosif – suferința și domnia, moștenirea. Istoria lui Iosif prezintă una dintre cele mai importante imagini ale lui Hristos din Scriptură: lepădat de frații săi, vândut națiunilor, înălțat ca domn asupra lor și, de asemenea, restabilindui pe frații săi. B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

El [Dumnezeu] a făcut ca toți oamenii … să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor. Faptele Apostolilor 17.26

Limitele vieții noastre

La 9 iunie 1865, scriitorul englez Charles Dickens se întorcea din Franța. Se afla în ultimul vagon al unui tren. La un moment dat, pe podul Staplehurst, trenul a deraiat și doar un singur vagon a rămas pe pod, celelalte prăbușindu-se împreună cu locomotiva. Dickens se afla în acel vagon, care rămăsese pe pod.

La citirea unei astfel de informații, cu siguranță mulți vor spune: „A avut noroc” sau „a avut zile”. Viața fiecărui om este unică în felul ei. Dumnezeu a hotărât dinainte zilele vieții noastre, a stabilit limitele vieții noastre pământești. Sub niciun motiv, niciunul nu are dreptul să le scurteze. Dar răspunderea noastră este să umplem aceste hotare printr-o viață trăită spre cinstirea lui Dumnezeu. De aceea să ne întrebăm: corespundem acestei răspunderi? Ce bine ar fi să nu ocolim această întrebare! Și cum putem corespunde chemării lui Dumnezeu? Căutând pe Dumnezeu și voia Sa! Dumnezeu este aproape de fiecare dintre noi. Creația și Cuvântul Său – Biblia – ni-L arată pe Dumnezeu. Să folosim viața care ne-a fost dată pentru a găsi pacea, fericirea, viața veșnică, pe care Dumnezeu le dăruiește prin credința în Fiul Său!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEPE SĂ GÂNDEȘTI CREATIV (1) HI

„Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său” (Geneza 1:27)

Biblia te numește „copil al lui Dumnezeu”, la o pauză si gândește-te la ce înseamnă lucrul acesta. Creativitatea lui Dumnezeu este deja imprimată în ADN-ul tău; datoria ta este s-o recunoști, s-o eliberezi și s-o pui în funcțiune. George Lois, director în domeniul publicitar a spus: „Creativitatea poate rezolva aproape orice problemă. Actul creativ, înfrângerea obiceiului prin originalitate, învinge totul”. Dacă dorești, însă, să-ți eliberezi creativitatea, trebuie, mai întâi, să identifici barierele și să începi să le dai la o parte, lată o barieră des întâlnită: „La noi întotdeauna s-au făcut lucrurile în felul acesta”.

Cei ce spun așa au încetat să mai aibă o părere. Ei nu fac decât să-și însușească gândirea vremii, așteptându-și salariul și întorcându-se acasă la sfârșitul zilei fără să gândească, fără să reflecteze sau fără să ia măcar în calcul posibilitățile schimbării. Dacă ești și tu unul dintre acești oameni, e timpul să te trezești și să privești în jur. Rutina care ucide gândirea, reprezintă cancerul creativității. Dacă te duci indiferent la serviciul tău zilnic, rutina te predispune la greșeli. De ce? Pentru că există șanse ca, în virtutea obiceiurilor, să-ți fi pierdut abilitatea de a gândi critic și de a-ți pune sub semnul întrebării metodele. începe să pui la îndoială politici, tehnici, forme, reguli, hârtii – orice lucru care a devenit rutină.

întreabă: „De ce facem asta? E necesar? Am putea-o face mai bine?” La ferma succesului nu există vaci sacre. Dacă insiști să faci lucrurile așa cum s-au făcut dintotdeauna, vei ajunge să fii depășit din punct de vedere al gândirii, al vânzărilor, al producției și în cele din urmă vei ieși din afacere. Așadar, începe să gândești creativ.

19 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Autoritate peste cel credincios

” Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

Domnul nostru nu insistă niciodată asupra autorităţii Sale; El nu spune niciodată „Trebuie să faci…!” Ne lasă cu totul liberi să alegem atât de liberi, încât Îl putem scuipa în faţă, aşa cum au făcut unii; atât de liberi, încât Îl putem trimite la moarte, aşa cum au făcut unii; şi El nu va scoate nici un cuvânt. Dar când viaţa Lui se naşte în mine prin puterea Răscumpărării Lui imediat Îi recunosc dreptul de a avea autoritate absolută asupra mea. Este o stăpânire morală –”Tu eşti vrednic...”. Numai nevrednicia din mine refuză să se plece în faţa celui ce e vrednic. Dacă, atunci când întâlnesc un om care e mai sfânt decât mine, nu recunosc vrednicia lui şi nu ascult de el, aceasta este o dovadă a nevredniciei din mine. Dumnezeu ne educă prin intermediul oamenilor care sunt puţin mai buni decât noi, nu din punct de vedere intelectual, ci în ceea ce priveşte sfinţenia, până când vom ajunge sub stăpânirea Domnului însuşi. Atunci intreaga atitudine a vieţii noastre va fi una de ascultare de El. Dacă Domnul nostru ar insista asupra ascultării noastre. El ar deveni un stăpân care se impune cu forţa şi ar înceta să mai aibă autoritate. El nu insistă niciodată asupra ascultării, dar atunci când într-adevăr Îl vedem, ascultăm de El imediat. El devine cu uşurinţă Domnul vieţii noastre, iar noi trăim adorându-L de dimineaţa până seara. Creşterea noastră în har se arată în modul în care privim uitarea. Trebuie să redăm cuvântului ascultare înţelesul lui real. Ascultarea este posibilă numai între egali. Este vorba de o relaţie între tată şi fiu, nu între stăpân şi servitor. „Eu şi Tatăl una suntem.” „Măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit.” Fiul a fost ascultător ca Răscumpărător, pentru că era Fiu, şi nu pentru a deveni Fiu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain. Prin ea a primit el mărturie că este neprihănit” Evrei 11:1

Deşi sunt aşa de multe religii în lume, în realitate ele sunt numai două: religia lui Cain şi religia lui Abel.

Religia lui Cain declară că eu trebuie să aduc lui Dumnezeu ceva din ce am produs eu pentru ca să mă poată primi. Religia lui Cain poate fi văzută în diferitele religii din toată lumea, încluzînd din nefericire, o bună parte din cele care se numesc creştine. Oricine crede că va fi primit şi va căpăta trecere înaintea lui Dumnezeu pentru ce face sau dă el, aparţine religiei lui Cain. O astfel de religie este o urâciune pentru Dumnezeu.

Religia lui Abel pe de altă parte este efectiv mult mai mult decât o religie. Este viaţă. Abel a jertfit un miel lui Dumnezeu, recunoscând prin aceasta că era un păcătos şi că poate fi primit de Dumnezeu -prin moartea unei victime nevinovate. Mielul lui Abel, închipuieşte pe Domnul Isus Hristos, Acela care a venit în lume ca să salveze pe păcătoşi, astfel încât orice persoană poate veni la Dumnezeu şi să spună: „Sunt un păcătos vrednic de moarte. Nu am nimic de adus. Nu am nimic de oferit. Dar vin în virtutea sângelui lui Hristos care s-a vărsat pentru mine. Jertfa adusă de Abel nu i-a obţinut numai acceptarea lui de către Dumnezeu, dar ea mărturiseşte şi că era neprihănit. Neprihănit în el însuşi ? Nicidecum ! El era un păcătos ca şi Cain. El a căpătat neprihănirea prin jertfa pe care a oferit-o. Numai aceasta i-a procurat neprihănirea înaintea lui Dumnezeu.

Presupunem că o fată săracă dintr-o familie fără bani, fără poziţie socială se căsătoreşte cu un om foarte bogat. Cu bărbatul ei bogat, ea acum se poate prezenta oriunde în societate şi oamenii ar trata-o ca pe o regină. Cu câteva luni înaintea căsătoriei ei, lumea ar fi tratat-o ca pe o scamă pe o haină. De ce? Pentru că înainte ea se putea prezenta numai în ce era ea însăşi. Dar acum ea se prezintă nu în ce este ea însăşi, ci în ceea ce este în virtutea relaţiei ei de soţie a acestui soţ foarte bogat.

Şi tu şi eu putem deasemenea să căpătăm mărturia înaintea lui Dumnezeu că suntem socotiţi neprihăniţi, nu în noi înşine, nu prin faptele noastre ci în neprihănirea Domnului Hristos cum spune la 1 Corinteni 1:30. „Legea şi harul sunt amândouă perfect de drepte şi au ca Autor pe Dumnezeu. Dar ele sunt irecociliabile în principiile lor, în raţiunea lor de a fi. Una pretinde dreptatea omului, cealaltă o descoperă pe aceea a lui Dumnezeu când omul este un păcătos pierdut.” – J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate”.
Psalm. 103:8.

La mila Lui nu se poate adăuga sau scădea ceva. Ce ar fi cu noi oamenii, dacă Dumnezeu n-ar fi milostiv? De aceea este scris: „Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. Ci cât de sus sunt cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi”. Cât de mult se străduieşte omul să stea înaintea lui Dumnezeu cu faptele lui! Atunci când gândeşte că a făcut un lucru cât se poate de bine, de fapt nici nu a început şi când crede că a sfârşit un lucru, este încă foarte departe de acesta. Ce este omul în comparaţie cu Dumnezeu? Ne dăm seama că, atunci când cineva crede că ştie ceva, încă nu ştie aşa cum trebuie. Iar cel care consideră că este cineva, cu toate că nu este nimic, se înşală singur. Cineva a spus odată că domnişoarele şi doamnele încrezute, vor fi odată hrană pentru viermi şi cu acest lucru sunt de acord. Ce poate fi omul, atâta timp cât nu este mântuit? Si chiar dacă este mântuit, totuşi trupul se reîntoarce în pământ. Dacă trăieşte foarte mult, poate împlini o sută de ani, dar cu toate acestea, anii unei vieţi pământeşti sunt asemenea unui strop de apă într-o mare sau asemenea unui fir de nisip pe o plajă, în comparaţie cu veşnicia. Dumnezeu este plin de îndurare faţă de om şi îl poartă cu răbdare. El vede că suntem supuşi morţii, de aceea îşi revarsă mila asupra omenirii.

Mila unui om se poate manifesta faţă de unul din semenii săi; dar mila lui Dumnezeu se revarsă asupra lumii întregi. El pedepseşte şi mustră, învaţă şi îngrijeşte ca şi un păstor turma sa. Se îndură de toţi care se lasă atraşi de El, ascultând, păstrând şi trăind după Cuvântul lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNCĂLŢĂMINTE DEOSEBIT DE BUNĂ

„Încălţămintea ta să fie de fier şi de aramă şi puterea ta să tină cât zilele tale.” Deuteronom 33.25

Două lucruri sunt pregătite pentru călător: încălţămintea şi puterea.

Încălţămintea îi este necesară pentru a călători pe drumuri gloduroase şi rele şi pentru a-i călca în picioare pe vrăjmaşii de moarte. Noi nu mergem cu picioarele goale; nu ar fi potrivit pentru fii cu de sânge regesc. Încălţămintea noastră nu va fi deloc din materiale obişnuite, ci va avea tălpi durabile de metal, care nu se vor uza deloc, chiar dacă călătoria ar fi lungă şi grea. Noi vom fi apăraţi aşa cum cer nevoile drumului şi ale luptei. Să mergem deci vitejeşte şi să nu ne temem de nici un rău, chiar dacă ar trebui să punem piciorul pe şerpi veninoşi sau chiar pe balaur.Puterea noastră de asemenea va ţine cât lungimea zilelor noastre şi ea va fi potrivită cu efortul care trebuie făcut şi după povara de purtat. Puterea noastră trebuie să fie după felul zilelor noastre, acesta este înţelesul din versetul de mai sus. Dacă astăzi ne vine o încercare grea sau o lucrare care cere toată energia noastră, ni se va da de asemenea o putere egală. Această făgăduinţă făcută lui Aşer este şi pentru toţi aceia care au destulă credinţă ca s-o ia ca pentru ei. Fie ca această făgăduinţă să ne dea îndrăzneala care trebuie să se nască în inima credincioasă.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„DOMNUL, care m-a izbăvit din ghiara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean. Şi Saul a zis lui David: Du-te, şi DOMNUL să fie cu tine” 1. Sam. 17,37.

David niciodată nu s-a lăudat cu victoria obţinută asupra leului sau a ursului. Nici de data aceasta nu ar fi amintit-o dacă nu trebuia să arate temelia tare pe care se baza în lucrarea care îi stătea înainte. El a vrut să dovedească că nu merge în puterea lui proprie. A fost ceva asemănător cu răpirea lui Pavel în al treilea cer. Patrusprezece ani a fost ascuns acest lucru în inima lui Pavel şi niciodată nu s-ar fi ştiut de el dacă starea corintenilor nu ar fi cerut să li-l facă cunoscut.De-ar fi această pildă o lecţie demnă de urmat şi pentru noi. Oh, cât de repede suntem gata să vorbim şi să ridicăm faptele noastre sărăcăcioase în faţa altora! Carnea, firea veche este totdeauna înclinată să se mândrească şi să înalţe eul pentru orice lucrare. Este necesar să avem inimi pline de laudă către Tatăl şi Dumnezeul nostru. Pentru aceasta este nevoie de supunere, pentru a deosebi glasul credinţei şi cel al religiozităţii. Saul vorbea frumos parcă ar fi vrut să dea impresia unei nădăjduiri în Dumnezeu. Cuvintele lui: „Domnul să fie cu tine” erau o formulă fără putere, o înşiruire de cuvinte spuse la întâmplare. În înţelesul obişnuit al cuvântului formalismul înseamnă: ţinerea, respectarea şi alipirea de forme; efectuarea de lucruri care închipuiesc ceva sau prin care se caută producerea de mişcări sau tulburări sufleteşti. Formalism înseamnă „umbra”, înlocuirea materială a adevăratei închinăciuni în duh şi adevăr, precum şi înlocuirea lucrării Duhului Sfânt cu lucrările firii pământeşti; înseamnă înlocuirea credinţei dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Să ne ferim atât în vorbire cât şi în practică de FORMALISM.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Fă să fie lumină şi dulceaţă şi bucurie toată ziua. Preia controlul cu blânda Ta putere şi tărie; în harul Tău, luminează-ne pe plan fizic şi mintal şi spiritual.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri si pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru EL» COLOSENI 1,16

Întreg Vechiul Testament relevă dorinţa lui Dumnezeu de a-L descoperi pe Fiul Său ca Răscumpărător. Lui Moise Domnul i-a dezvăluit în detaliu planul Său din veşnicii, adică sacrificiul Fiului Său iubit. Este emoţionant când Domnul îi vorbeşte lui Moise despre «sângele jertfit» (vezi Exod 34,25). O, de am înţelege ce preţ avem în ochii Săi şi cât L-a costat salvarea noastră! El ne vorbeşte nouă, astăzi, aşa cum i-a vorbit şi lui Moise. Ni Se descoperă astăzi ca odinioară. Dumnezeu doreşte ca noi să-L cunoaştem tot mai mult pe Miel. Aceasta a fost Sfinţenia care radia din Moise: Isus – Mielul, templul, calea, jertfa şi preotul. Toate acestea m-au dus cu gândul la Apocalipsa: «căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul» (Apoc. 21,33). Cea mai mare bucurie a lui Dumnezeu este descoperirea Fiului Său, Isus Cristos! El este totul în toate, atât pentru creaţie, cât şi pentru oameni. Dumnezeu a făcut oamenii după chipul Său, pentru gloria Sa: «… i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său …» (Rom. 8,29).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărirea Lui. Deuteronom 5:24

Marele însemn al lui Dumnezeu în toate lucrările Sale este manifestarea propriei Sale glorii. Orice altceva ar fi fost nedemn de El. Dar cum se poate manifesta gloria lui Dumnezeu în nişte creaturi căzute, cum suntem noi? Ochiul omului nu este singur; el are tendinţa să-şi privească mereu propria onoare. Îşi supraestimează puterile, şi nu este pregătit să vadă gloria Domnului. Este clar, deci, că şinele trebuie îndepărtat din drum, ca să-L putem slăvi pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care El îşi aduce adesea poporul în probleme şi dificultăţi, astfel încât, conştientizaţi de propria nebunie şi neputinţă, să fie în stare să vadă maiestatea lui Dumnezeu care le vine în ajutor. Cel care îşi petrece viaţa pe un drum lin şi uşor nu va vedea prea mult din gloria Domnului, fiindcă are puţine ocazii de a se elibera de sine; de aceea, are puţine goluri care să fie umplute cu descoperirea lui Dumnezeu. Cei care navighează pe pâraie şi vaduri ştiu puţine despre Dumnezeul furtunilor, dar cei care fac „negoţ pe apele cele mari” (Psalmi 107:23) văd „minunile Lai în mijlocul adâncului” (vers. 24). în mijlocul oceanului de pierderi, sărăcie, ispite şi mustrări învăţăm multe despre puterea Domnului, fiindcă simţim neputinţa omului. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu, deci, dacă ai fost condus pe un drum stâncos. Astfel vei experimenta măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu. Necazurile tale te-au îmbogăţit cu o comoară de cunoştinţe care nu puteau fi câştigate prin alte mijloace. Încercările tale au fost despicătura stâncii în care te-a aşezat Iehova, aşa cum a făcut cu slujitorul Său Moise, astfel încât să-I vezi slava atunci când trece prin faţa ta. Slavă Domnului că nu ai fost lăsat în întunericul şi ignoranţa pe care o aduc continua prosperitate, şi că în vâltoarea nenorocirilor ai fost echipat pentru razele slavei Sale în lucrările minunate pe care El le-a făcut pentru tine.

Seara

Nu va frânge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge un fitil care fumegă. Matei 12:20

Ce este mai slab decât o trestie ruptă, sau un fitil care fumegă? Dacă o raţă sălbatică se aşează pe o trestie dintr-o mlaştină sau un râu, trestia se va îndoi. Dacă cineva o atinge cu piciorul, se va rupe sau se va frânge. Orice adiere de vânt care trece peste râu o mişcă încoace şi încolo. Nu ne putem imagina nimic mai fragil sau mai slab, sau a cărui existentă să fie mai ameninţată, decât o trestie ruptă. Gândiţi-vă acum la un fitil care fumegă – ce este el? Este adevărat că mai are o scânteie de viaţă. Totuşi, este aproape stins; răsuflarea unui copil îl poate nimici. Nimic nu este mai precar decât existenţa flăcării lui. Textul nostru vorbeşte despre lucruri slabe, şi totuşi Isus spune despre ele „nu va frânge o trestie ruptă, si nici nu va stinge un fitil care fumegă”. Unii din copiii lui Dumnezeu au fost făcuţi în stare să înfăptuiască lucruri măreţe pentru El. Dumnezeu are Samsoni care pot ridica porţile Gazei şi le pot duce până în vârful dealului. El are câţiva credincioşi cu inimă de leu, dar majoritatea copiilor Săi sunt o rasă timidă şi fricoasă. Sunt ca nişte grauri, speriaţi de orice trecător; sunt ca o turmă mică şi înspăimântată. Dacă vine ispita, sunt prinşi în laţ ca păsările; dacă sunt ameninţaţi de încercări, sunt gata să leşine. Bărcuţa lor fragilă se mişcă încolo şi încoace, împinsă de fiecare val; sunt purtaţi de vânt ca nişte păsări de mare pe creasta valurilor. Sunt slabi, fără putere, fără înţelepciune şi fără prevedere. Totuşi, aşa slabi cum sunt, şi pentru că sunt atât de slabi, făgăduinţa aceasta îi priveşte în mod special. Acesta este harul şi îndurarea! Aceasta este iubirea şi bunătatea! Făgăduinţa aceasta ne descoperă compasiunea lui Isus — blândă, iubitoare şi delicată. Nu trebuie să ne temem niciodată de atingerea Sa. Nu trebuie să ne temem că vom auzi un cuvânt aspru de la El. Deşi ne poate mustra pentru slăbiciunea noastră, El nu ne va dojeni niciodată. Trestiile rupte nu vor primi nici o lovitură din partea Lui, şi fitilurile care fumegă nu vor fi lovite de nici o privire încruntată.

IZVOARE IN DEŞERT

„Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Ioan 18:11

Să „bea paharul” a fost un lucru mai mare decât potolirea mărilor sau învierea morţilor. Profeţii şi apostolii puteau să facă minuni uimitoare, dar ei n-au făcut întotdeauna voia lui Dumnezeu şi au suferit în consecinţă. A face voia lui Dumnezeu şi a experimenta suferinţa este cea mai înaltă formă de credinţă şi cea mai glorioasă realizare creştină.Să vezi cele mai înalte aspiraţii ale tale de om tânăr zdrobite pentru totdeauna; să porţi zilnic poveri care sunt întotdeauna grele, fără să vezi vreodată uşurarea; să te trezeşti epuizat de sărăcie în timp ce doreşti doar să faci bine altora şi să oferi o viaţă plăcută celor dragi; să fii încătuşat de o neputinţă fizică incurabilă; să fii complet singur, despărţit de toţi cei pe care îi iubeşti, să înfrunţi trauma vieţii singur; însă în toate acestea, să fii totuşi în stare să spui în timpul unei şcoli disciplinare atât de grele: „Nu voi bea paharul pe care mi l-a dat Tatăl să-l beau?” – aceasta este credinţa la înălţimea ei maximă, şi succesul spiritual la punctul culminant.

Marea credinţă nu se vede atât de mult în lucrare cât în suferinţă.

Charles Parkhurst

Ca să avem un Dumnezeu înţelegător, trebuie să avem un Mântuitor care a suferit, pentru că adevărata compasiune vine din înţelegerea durerii altuia, trecând prin aceeaşi durere. De aceea nu-i putem ajuta pe alţii care suferă fără să plătim noi înşine un preţ, pentru că necazurile sunt preţul pe care îl plătim ca să putem să-i înţelegem pe alţii. Cei care doresc să-i ajute pe alţii trebuie mai întâi să sufere. Dacă vrem să-i salvăm pe alţii, trebuie să dorim să înfruntăm crucea; să experimentezi cea mai mare fericire din viaţă slujind altora este imposibil fără să bei paharul pe care l-a băut Domnul Isus şi fără să te supui botezului pe care l-a îndurat El.Cei mai mângâietori psalmi ai lui David au fost storşi din viaţa lui prin suferinţă, şi dacă lui Pavel nu i s-ar fi dat „un ţepuş în carne” (2 Cor. 12:7), am fi pierdut mult din bătăile inimii lui pline de tandreţe care răsună prin atât de multe epistole ale sale.Dacă te-ai predat lui Hristos, împrejurările tale actuale care par să apese atât de tare împotriva ta sunt unealta perfectă în mâna Tatălui cu care îţi sculptează forma pentru eternitate. Aşa că încrede-te în El şi nu împinge niciodată de la tine instrumentul pe care El îl foloseşte, altfel vei pierde rezultatul lucrării Lui în viaţa ta.

Ciudată şi dificilă într-adevăr

    Ni se pare,

Dar binecuvântarea care ne trebuie

    E în spatele ei.

Şcoala suferinţei dă absolvenţi excepţionali.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 10.24-42

    După cum „nu este ucenic mai presus de învăţătorul său” (v. 24), tot astfel, nimeni nu poate pretinde să fie tratat mai bine decât stăpânul său. Fie creştin, fie evreu în vremea necazului, adevăratul ucenic trebuie să se aştepte din partea lumii nedrepte şi pline de răutate la o împotrivire asemănătoare aceleia cu care a fost întâmpinat Domnul Isus (v. 17,18). Aceasta îi va da însă ocazia să guste şi toate resursele harului, ale acestui har nelimitat care îl cunoaşte şi îl susţine pe cel răscumpărat, păzindu-i până şi un fir de păr (v. 30; vezi 2 Corinteni 12.9).

    Credinciosul trebuie să facă faţă nu numai urii lumii, ci prea adesea şi ostilităţii cu care este întâmpinat chiar şi în propria familie (v. 36). Să nu se descurajeze! Domnul a anunţat în mod expres că va fi aşa şi a prevăzut resurse şi pentru acest caz.

    A ne lua crucea înseamnă a ne purta semnul distinctiv al condamnaţilor la moarte; altfel spus, aceasta înseamnă că am terminat cu plăcerile lumii, că am renunţat la voinţa proprie. Din punctul de vedere al oamenilor, aceasta se traduce cu a ne pierde viaţa, însă învăţătorul combate părerea omenească, afirmând că acesta este singurul mod de a o câştiga. Şi din nou aflăm din gura Domnului Isus că motivul esenţial al acestei atitudini trebuie să fie: „din dragoste pentru Mine” (2 Corinteni 5.14,15).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 8:18-28

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” Romani 8:28

BINELE DIN RĂU

Se spune despre George Friedrich Handel că atunci când sănătatea şi finanţele îi erau la cea mai joasă treaptă, a dăruit cele mai înalte opere ale creaţiei sale. Creditorii îl ameninţau cu închisoarea, şi suferea în acelaşi timp de o paralizie parţială. S-a retras atunci în singurătate şi acolo a avut o părtăşie cu Dumnezeu cum nu mai avusese până atunci. In acea vreme, Dumnezeu i-a dat putere să scrie cel mai grandios dintre toate oratoriile sale „Mesia”. I se părea că notele zboară din pana cu care scria. 
A fi creştin, nu înseamnă să treci prin viaţă „călcând numai pe petale de trandafiri”. Ca membri ai unei rase căzute, suntem supuşi la boli, accidente şi tragedii ca toţi ceilalţi. Ba mai mult, pe deasupra, avem de-a face cu conflictele spirituale declanşate de cel rău şi cu bătălia de o viaţă împotriva propriilor noastre tendinţe păcătoase. Cu toate acestea, Domnul ne susţine întotdeauna prin fiecare încercare şi lucrează ca să scoată la lumină binele din cele mai grele încercări. Poate părea ca dificultăţile să ne împiedice să fim productivi în lucrarea Domnului, dar mai degrabă este adevărat opusul. Prin intervenţia Domnului, pierderile noastre pot fi transformate în câştiguri, şi rezultatele încercărilor vor deveni binecuvântări pentru alţii. 
Cât de încurajator este să ştii că în toate lucrurile, chiar şi în necazuri, Dumnezeu lucrează ca toate împreună să fie în beneficiul nostru. A porunci răului să producă binele nu este o problemă pentru Dumnezeul nostru atotputernic şi bun.– H.G.B.

Rămân credincios cuvintelor:
Că lucrurile ce-ntâlnesc
Lucrează binele, acelor
Ce pe Domnul îl iubesc.   – Beckley

Suferinţele pot pregăti pe creştinul obişnuit pentru lucrări extraordinare.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.  Coloseni 3.2,3

Hristos este viața noastră. Viața noastră nu este aici. Pavel afirmă clar acest lucru: „Pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. Fiind morți împreună cu El, nu trebuie să acționăm ca trăind în lume. El a murit și a ieșit din această scenă, iar acum nu mai are niciun loc în ea. Prin urmare, viața noastră creștină începe cu faptul că ne luăm locul în moarte. Scriptura ne învață că Dumnezeu nea identificat atât de deplin cu Fiul Său, încât ne consideră a fi morți împreună cu El față de păcat (Romani 6), față de lege (Romani 7) și față de lume (Galateni 6). Am fost scoși din această scenă atât de complet prin moartea, învierea și înălțarea Domnului Isus, încât se spune despre noi: „Voi nu sunteți în carne, ci în Duh, dacă, întradevăr, Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi” (Romani 8.9). Viața noastră nu este aici și nici nu poate fi, deoarece am murit față de lume, iar viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Cât de ușor neam ridica deasupra împrejurărilor, dacă neam lua privirile de la ceea ce se vede și ni leam îndrepta în sus, înspre locul unde Domnul Isus este, aducândune aminte că viața noastră este acolo și că El Însuși este viața noastră! Ce putere near oferi acest lucru asupra poftei cărnii, asupra poftei ochilor și asupra mândriei vieții! Explicația pentru slăbiciunea și falimentul nostru stă în faptul că ne trăim viața în mijlocul lucrurilor acestei lumi.

Fiind mort și înviat împreună cu Hristos, relațiile de viață ale credinciosului trebuie să fie conectate cu locul în care el a fost adus, așa cum Pavel spune: „Cetățenia noastră este în cer” (Filipeni 3.20). Doar atunci când acest adevăr este acceptat, vom cunoaște bucuria preocupării cu Domnul Isus, aflat la dreapta Tatălui. Scopul lucrărilor Tatălui cu noi este de a ne face să ne bucurăm de acest adevăr.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„La Dumnezeu este înțelepciunea și puterea; sfatul și priceperea ale Lui sunt.”Iov 12.13

Afirmațiile lui Newton

Sir Isaac Newton (1642-1727) este descoperitorul legii gravitației, prin care s-au pus bazele înțelegerii mișcării corpurilor cerești. El este și autorul unor lucrări de mare valoare în domeniul fizicii și matematicii. Dar el a fost și un om credincios. Newton a declarat: „Studiez zilnic Biblia. Acest sistem extraordinar al soarelui, planetelor și cometelor poate izvorî doar din sfatul și stăpânirea unei Ființe care guvernează toate lucrurile ca Domn al tuturor”; „Ceea ce știm este o picătură, iar ceea ce ignorăm este un ocean. Minunata alcătuire a Universului, cu armoniile sale incomparabile, nu s-a putut face decât după planul unei Ființe atotștiutoare și atotputernice. Aceasta este și rămâne convingerea mea ultimă”. Când un prieten necredincios l-a întrebat: „Cum constatați existența lui Dumnezeu?”, Newton i-a arătat cerul înstelat, spunând: „Iată, acolo sus …”.

Cine este sincer în sufletul său este nevoit să recunoască faptul că la Dumnezeu este înțelepciunea, puterea, sfatul și priceperea. Creația este marea carte a lui Dumnezeu care vorbește zilnic oamenilor. Să admirăm atotputernicia lui Dumnezeu care cârmuiește toate planetele cu brațul Său! Dar să nu uităm nici de dragostea Sa care a dat pentru noi pe Fiul Său!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

RENUNȚĂ LA DUȘMĂNIE!

„Dragostea … nu se gândește la rău” (1 Corinteni 13:4-5)

A purta dușmănie cuiva este nesănătos și vei ajunge probabil în situația nefericită de-a plăti scump! După toate probabilitățile, ofensatorul a mers mai departe, a uitat ofensa și te-a lăsat cu povara. în realitate, vinovăția, nu ofensatorul reprezintă miezul problemei. Până nu înțelegi și nu accepți lucrul acesta, vei continuat să fii mâhnit.

Nu te lăsa măcinat de dușmănie și n-o lăsa sa se transforme în:

1) Auto-victimizare. Energia negativă revărsată asupra altora îți seacă resursele și îți răpește ocazia de a atinge potențialul pus în tine de Dumnezeu. Scapă de eă și nu lăsa dușmănia să pună stăpânire pe puterea ta!

2) Amărăciune. E ca un venin mortal; o cantitate foarte mică îți poate contamina întregul sistem. Suferința pe care o resimți poluează fluxul experiențelor tale zilnice, inclusiv experiența ta cu Dumnezeu!

3) Izolare. Nu simți nici o bucurie să stai în preajma cuiva care condamnă, blamează și este plin de mânie. Pe alții îi trec fiorii și se simt în pericol așa că, păstrează o distanță de siguranță, pentru situația în care devin țintă și nu -ți sunt pe plac. Aceasta e formula izolării și â singurătății auto-induse.

4) Model negativ de trăire. Poate te gândești: „Sentimentele mele nu sunt treaba nimănui!” Adevărat! – doar dacă locuiești pe o insulă pustie. Dușmănia este foarte molipsitoare: „Luați seama…ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea” (Evrei 12:15).

5) Pocăință sabotată. Pocăința și iertarea autentică nu sunt posibile până când nu ești dispus să-ți confrunți sentimentul de dușmănie. Dacă îi învinovățești în continuare pe ceilalți, eviți responsabilitatea. O atitudine negativă e ca un cauciuc spart – pană nu-l schimbi, nu reușești să ajungi nicăieri.

18 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Taina credinţei

„Cine eşti. Doamne?” a răspuns el. Fapte 9:5

Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte. Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: „Trebuie să faci asta!” sau „Fă asta!”, distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos. Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El. spun: „Nu voi face…”. El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun „Nu voi face….”. El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

Marcu 9:36

„Şi luând un copilaş l-a aşezat în mijlocul lor.”

Domnul Isus a coborât de pe muntele schimbării la faţă împreună cu ucenicii Săi. Ajuns la Capernaum, El aşteaptă un prilej în casă, ca să-i întrebe depre ce vorbeau între ei pe drum, căci urechile Lui aud totul. El ştie ce-şi spun ucenicii între ei, El ştie chiar ce gândesc. „Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să ştie cine dintre ei este mai mare.” Tăcerea lor era jenantă; era un contrast aşa de mare! Domnul Isus deabia le vorbise despre patima Sa şi ei… în mod egoist n-aveau alt gând decât să se valorifice în proprii lor ochi!

Dorinţa de a fi cel mai mare, de a avea primul loc şi de a fi băgat în seamă, este cauza multor situaţii neplăcute, care dezonorează pe Dumnezeu. Ambiţii personale şi rivalităţi se ascund cu greu sub activităţi şi lucrări, aşa zise făcute pentru Dumnezeu.

Domnul a scutit pe ucenicii Săi de ruşinea în public, a unei astfel de conversaţii dintre El şi ucenici; De aceea i-a făcut să intre în casă unde a avut loc această scenă solemnă. Le prezintă un copilaş pe care-l pune în mijlocul lor apoi, luîndu-l în braţe cu gingăşie, El se identifică cu această fiinţă mică. „Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi, în Numele Meu, Mă primeşte pe mine…” Ce lecţie ! S-o lăsăm să pătrundă în inimile noastre. Privirea Domnului să dea la iveală rădăcinile acestui rău în fundul fiinţei noastre: mândrie, deşertăciune, ambiţii personale şi „Eul” care nu este niciodată potolit, şi niciodată atât de periculos, ca atunci când lucrează sub adăpostul „lucrurilor sfânte” şi al presupusei lucrări pentru Dumnezeu.

Şi Domnul continuă: „Şi cine vrea să fie cel dintâi să fie cel din urmă şi servitorul tuturor.” Matei adaugă un îndemn: „De aceea orişicine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia Cerurilor.” Atunci când acceptăm să fim ca un copilaş, ambiţiile şi pretenţiile noastre personale, îşi pierd importanţa şi, fiind în braţele Sale, nu-L mai vedem decât pe El care este, blând şi smerit cu inima, pe Domnul şi învăţătorul nostru şi asta ne va fi cu totul de ajuns. Ce loc întâi să mai căutăm ? Poate fi un loc mai sigur şi mai minunat decât în braţele Lui ?

„Păstraţi-vă în micime, dacă vreţi să fiţi fericiţi şi binecuvântaţi. Rămâneţi în prezenţa lui Dumnezeu, şi veţi fi ţinuţi în micime!” – J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cum puteţi crede voi, cari umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu.”
Ioan 5:44

Aici este arătată starea celor care spun mereu că nu pot crede. Asemenea oameni pot crede orice, numai Cuvântul lui Dumnezeu nu vor să-L creadă. Isus spune că dacă ar veni altul în numele său, pe acela l-ar primi. Într-o asemenea situaţie ar putea crede. Dar credinţa aceasta nu le ajută la nimic,deoarece astfel ei se cufundă mai adânc în semnul păcatului. Acestora le sună mesajul lui Isus: „Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea”. Aceasta a spus Isus fariseilor şi cărturarilor, deci oamenilor evlavioşi. Cât timp omul acesta este sub lege, conştiinţa lui îl mustră, deoarece nu trăieşte după poruncile lui Dumnezeu; asemenea oameni consideră că trebuie să rămână nişte sărmani păcătoşi. Întâlnim mulţi care învaţă în felul acesta. De aceea rămân oamenii care îi urmează într-o stare de păcătoşi sărmani şi nu mai cred nici în Moise. Căci este scris: „Cine a călcat legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Deci acela nu rabdă să rămână în aceea stare de păcătos sărman. Isus spune: „Dacă aţi crede pe Moise,M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” Astfel omul care spune că nu poate crede ajunge în iad. Si Dumnezeu nu minte şi Unuia care nu minte e bine să-i dăm crezare, pentru că spune adevărul. De aceea acela care nu-L crede, Îl face mincinos. Despre asemenea oameni spune Mântuitorul: „Nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa”. Mulţi spun: „Ajută-mă în necredinţa mea”.
Dar în Biblie citim: „Cred Doamne, vino în ajutorul necredinţei mele!”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PĂRTĂŞIE ÎN SINGURĂTATE

„De aceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie şi-i voi vorbi pe placul inimii ei” Osea 2.14

Dumnezeul nostru, văzând care sunt pentru noi momelile păcatului, a hotărât, să ne ducă la El, să se folosească de atracţia mai puternică a iubirii Sale. Nu ne aducem noi aminte de plăcerea de la început pe care El ne-a făcut s-o simţim, ca să ne smulgă din vraja lumii? El va face s-o simţim şi iar s-o simţim, de fiecare dată când El ne va vedea în primejdia de a fi înlănţuiţi de vreun rău.Ca să aibă mai multă putere asupra noastră El vrea să ne tragă de o parte într-un loc care nu va fi raiul, ci un pustiu unde nimic sa nu poată să ne întoarcă atenţia de la El. În această singurătate, prezenţa Domnului ajunge să fie totul pentru noi şi noi socotim în acel moment că prezenţa Lui este mult mai preţioasă decât aceea a prietenilor noştri, când stăm sub viţa şi sub smochinul nostru. Singurătatea şi întristarea fac mai mult decât orice alt mijloc, ca să ne apropie de Tatăl nostru ceresc.Când El ne pune deoparte şi ne aduce la El, Domnul poate atunci să ne spună lucruri dulci şi plăcute spre mângâierea noastră. El „vorbeşte inimii noastre”, aşa cum spune versetul de mai sus. Oh, dacă am putea învăţa din experienţă personală, preţul acestei făgăduinţe! Atraşi de dragostea Sa şi mângâiaţi prin Duhul adevărului, îl vom cunoaşte pe Domnul şi vom izbucni în cântece de bucurie.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Iosia avea opt ani când a ajuns împărat în al optulea an al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început să caute
pe DUMNEZEUL tatălui său David. 2 Cron. 34,1.2.

Intre împăraţii celor două seminţii nu era niciunul în care Dumnezeu să-şi găsească plăcerea. Nedreptatea a luat o amploare aşa de mare încât Dumnezeu trebuia să-i dea în robia asirienilor. Dar şi între împăraţii celorlalte două seminţi nu au existat împăraţi ale căror cărări să fie potrivite cu Legea. Nu este de mirare că Dumnezeu a găsit de cuvinţă să-i dea şi pe ei în robia babiloniană. Dar existau în Iuda şi împăraţi care lucrau în deplină fidelitate faţă de Dumnezeu. Unul din cei mai de seamă a fost Iosia. Tatăl său Amon a fost un exemplu rău pentru el. Dar ce minunat că de tânăr, Iosia a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Cu ce energie a început el să cureţe templul şi ţara de idoli! Nu putem avea în vedere aici toată viaţa Lui, dar se cuvine să ne amintim că atunci când Iosia a auzit Cuvântul Domnului s-a smerit în faţa lui Dumnezeu şi şi-a rupt hainele şi a plâns. O, de-ar găsi Dumnezeu această stare la noi şi la fraţii noştri tineri. Dacă unii fraţi tineri au râvna pentru lucrarea lui Dumnezeu, acest lucru este de admirat, dar este necesară mai întâi auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi apoi învăţarea de la El însuşi. În acest fel se învaţă nu numai judecarea lucrurilor între copiii lui Dumnezeu, ci şi supunerea la judecata fraţilor mai în vârstă şi cu mai multă experienţă. Un exemplu contrar îl vedem la Roboam care a încălcat sfatul bătrânilor şi a umblat după sfatul tinerilor, lucru care l-a dus la un sfârşit jalnic. Să isprăvim odată cu firea pământească şi cu orice poate săvârşi, ori aduce ea. în Hristos, AVEM TOTUL DEPLIN, aşa că alergarea după ajutor la firea pământească este cu totul de prisos şi zadarnică. Naşterea din nou nu este o schimbare a firii noastre vechi ci aducerea unei firi noi. Şi natura cea nouă se dezvoltă, hrănindu-se numai cu Domnul Hristos.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Te slăvesc că Tu eşti şi că, prin harul Tău divin şi atotputernic, învăţ să vin în prezenţa Ta. Atinge-mi trupul şi duhul cu harul, lumina şi înţelepciunea Ta; strălucitoare şi însufleţite fă-Ţi atingerile.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!» EXOD 32,32

Faţa lui Moise strălucea şi din cauză că a vorbit cu Domnul. Dar ce vorbeşte oare Moise cu El? Moise ar fi avut suficiente motive să se plângă de slăbiciunea sa şi de cât de mult avea nevoie de puterea şi de ajutorul Lui să îşi îndeplinească misiunea. Dar nu a facut-o. Rugăciunea sa nu a fost îndreptată spre sine. Moise renunţase demult la eul său. Era un mijlocitor al poporului înaintea lui Dumnezeu, o prefigurare a Marelui Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Isus Cristos. Moise a fost eliberat din cercul vicios al propriilor interese şi experienţe. Acum îi păsa doar de Domnul, de slava Lui, care erau mai importante decât orice altceva. Ba mai mult, Moise reflecta divinitatea lui Dumnezeu care vorbea cu el. Domnul i-a arătat mijlocul de răscumpărare prin sângele Mielului jertfit, singura cale care şterge păcatele dinaintea Lui. Domnul i-a vorbit lui Moise despre jertfă şi despre preot, căci El, în iubirea Sa nemăsurată pentru noi, oamenii, a plănuit din veşnicie eliberarea noastră prin sângele Fiului Său Isus Cristos: El urma să fie şi jertfa şi preotul. Putem doar să bănuim ne-răbdarea Domnului de a împărtăşi unui om această taina minunată a răscumpărării, taină pe care şi îngerii doreau să o cunoască.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Ei să pornească cei din urmă, după steagul lor. Numeri 2:31

Tabăra lui Dan încheia coloana atunci când armata lui Israel mărşăluia. Daniţii ocupau locul cel din urmă, dar ce conta poziţia lor, de vreme ce erau o parte a oştirii, la fel ca triburile din faţă? Urmau acelaşi stâlp de nor, mâncau aceeaşi mană, îşi astâmpărau setea din aceeaşi stâncă, şi călătoreau spre aceeaşi moştenire. Haide, inimă, înveseleşte-te. Deşi eşti ultima fi cea din urmă, este privilegiul tău să faci parte din armată şi să mergi aşa cum merg cei din faţă. Cineva trebuie să fie ultimul în onoruri şi preţuire; cineva trebuie să facă munca de jos pentru Isus, şi de ce să nu fiu eu acela? Intr-un sat amărât, printre ţărani şi ignoranţă, sau pe o stradă lăturalnică, printre cei mai înrăiţi ticăloşi, voi munci în continuare, şi voi merge „după steagul” meu. Daniţii ocupau o poziţie folositoare. Animalele rătăcite trebuiau adunate, şi lucrurile pierdute trebuiau recuperate de pe câmp. Sufletele înfocate pot să croiască cărări noi, să înveţe adevăruri nemaiauzite şi să câştige tot mai multe suflete pentru Christos; însă cei mai conservatori sunt angajaţi în a reaminti bisericii credinţa dinainte şi a ridica fiii ei căzuţi. Fiecare poziţie are îndatoririle ei, şi copii lui Dumnezeu care sunt mai înceţi vor descoperi că starea lor poate fi o binecuvântare pentru toată oştirea. Paza de la coadă este un loc de pericol. Sunt duşmani în Spatele nostru, la fel de periculoşi ca cei din faţă. Atacurile pot veni de. oriunde. Am citit că Amalec a căzut peste Israel şi i-a omorât pe cei din spate. Creştinul experimentat va găsi mult de lucru pentru armele sale ajutându-i pe cei săraci, care se Indoiesc, disperaţi, tulburaţi, pe cei care sunt cei din urmă în credinţă, înţelegere şi bucurie. Aceştia nu trebuie să rămână neajutaţi; de aceea, este treaba sfinţilor învăţaţi să poarte steagul printre cei de la coadă. Suflete, ai grijă să-i ajuţi azi pe cei de la coadă.

Seara

Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul. Ioel 2:8

Lăcustele ţin şirul întotdeauna. Deşi numărul lor este legiune, ele nu se îngrămădesc unele peste altele, amestecându-şi coloanele. Acest remarcabil fapt al naturii ne arată că Domnul a insuflat spiritul ordinii în universul Său. Cele mai mici creaturi sunt la fel de controlate ca cele mai mari planete sau ca solii îngereşti. Ar fi înţelept ca şi credincioşii să fie conduşi de aceeaşi influenţă în vieţile lor spirituale. Mai întâi, în privinţa darurilor creştine, nici o virtute nu ar trebui să uzurpe sfera alteia sau să ia viaţa celorlalte în folosul său. Afecţiunea nu trebuie să înăbuşe cinstea, curajul nu trebuie să elimine blândeţea, modestia nu trebuie să întreacă energia, şi răbdarea nu trebuie să ucidă hotărârea. In al doilea rând, în privinţa îndatoririlor noastre, nici una nu trebuie să treacă în faţa celeilalte; folosul public nu trebuie să izgonească pietatea particulară, biserica nu trebuie să pună la colţ închinarea în familie. Este o greşeală să-i oferi lui Dumnezeu o datorie pătată de sângele alteia. Fiecare lucru este frumos la timpul lui, şi nu altfel. Isus le-a spus fariseilor „pe acestea trebuia să el faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute” (Matei 23:23). In al treilea rând, aceeaşi regulă se aplică poziţiilor noastre personale. Trebuie să avem grijă să ne ştim locul, să-l ocupăm, şi să-l ţinem. Trebuie să lucrăm după priceperea pe care ne-a dat-o Duhul şi să nu intrăm în domeniile fraţilor noştri. Domnul Isus ne-a învăţat să nu umblăm după poziţii înalte, ci să dorim să fim ultimii între fraţii şi surorile noastre. Fie ca spiritul invidiei şi ambiţiei să se îndepărteze de noi. Să simţim puterea poruncii învăţătorului şi să facem cum ne instruieşte El, ţinând şirul cu restul oştirii. In seara aceasta, haideţi să ne cercetăm dacă păstrăm sau nu „unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Rugăciunea noastră să fie ca, în toate bisericile Domnului Isus, să domnească pacea şi ordinea.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” 2 Cronici 16:9

Dumnezeu caută bărbaţi şi femei ale căror inimi sunt îndreptate spre El şi care se vor încrede mereu în El orice ar dori El să facă cu vieţile lor. Dumnezeu este gata şi doreşte să lucreze cu mai multă putere ca altă dată prin poporul Său, şi ceasul secolelor bate ora 11.Lumea priveşte şi aşteaptă să vadă ce poate face Dumnezeu într-o viaţă dedicată Lui. Şi nu numai lumea aşteaptă, ci Dumnezeu Însuşi aşteaptă să vadă cine va fi cel mai devotat om care a trăit vreodată: dornic să fie nimic, pentru ca Hristos să poată fi totul; acceptând în totalitate scopurile lui Dumnezeu ca fiind ale lui; primind smerenia, credinţa, dragostea şi puterea lui Hristos, dar neîmpiedicând niciodată planul lui Dumnezeu, ci lăsându-L întotdeauna să-Şi continue lucrarea Sa minunată. C. H. P.

Nu există nici o limită la ceea ce Dumnezeu poate să facă prin tine, cu condiţia ca să nu cauţi gloria ta personală.

George Mueller, la mai mult de 90 de ani, când s-a adresat unor slujitori şi altor lucrători creştini, a spus: „Eu m-am întors la Dumnezeu în noiembrie 1825, dar n-am ajuns să-mi predau toată inima decât după patru ani, în iulie 1829. Atunci am realizat că dragostea mea faţă de bani, renume, poziţie, putere şi plăceri lumeşti s-a dus. Dumnezeu, şi numai El, a devenit totul meu în toate. În El am găsit tot ce aveam nevoie, şi nu-mi mai doream nimic altceva. Prin harul lui Dumnezeu, înţelegerea suficienţei Lui a rămas până în ziua aceasta, făcând din mine un om foarte fericit. Aceasta m-a făcut să mă intereseze numai lucrurile lui Dumnezeu. Şi astfel, dragi credincioşi, vă întreb cu toată dragostea, v-aţi predat toată inima lui Dumnezeu, sau este ceva în viaţa voastră la care refuzaţi să renunţaţi, în ciuda chemării lui Dumnezeu? Înainte de momentul în care mi-am predat viaţa, citeam puţin din Scripturi, dar preferam alte cărţi. Dar din momentul acela, adevărul pe care El mi l-a revelat despre Sine Însuşi a devenit o binecuvântare inexprimabilă. Acum pot să spun cu onestitate din adâncul inimii că Dumnezeu este o Fiinţă infinit de minunată.Vă rog, să nu fiţi mulţumiţi niciodată până nu veţi putea spune şi voi din lăuntrul sufletului vostru: «Dumnezeu este o Fiinţă infinit de minunată!»” selectat

Rugăciunea mea astăzi este ca Dumnezeu să mă facă un creştin extraordinar.

George Whitefield

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 10.123

Cei doisprezece ucenici au devenit apostoli (v. 2). În timp ce îi enumeră pe toţi, scriitorul Matei îşi aduce aminte de vechea sa ocupaţie şi o consemnează: „Matei, vameşul…” (vezi 21.31 sf.). După ce au fost instruiţi prin cuvintele şi prin exemplul divinului Învăţător, a sosit momentul să fie trimişi (apostol înseamnă trimis) ca lucrători la seceriş. Un copil nu merge toată viaţa la şcoală, este evident aceasta, însă, întrun sens, credinciosul este tot timpul în şcoala lui Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu trebuie să ne însuşim lecţiile de bază, în special cele despre totala noastră incapacitate naturală, iar numai după aceea putem fi folosiţi de Domnul. Să mai observăm câteva aspecte de maximă importanţă: Cel care cheamă, care pregăteşte, care trimite, care îndrumă, susţine, încurajează şi îi răsplăteşte pe slujitorii Săi este Domnul. Aceştia nu umblă dintrun impuls propriu şi nici trimişi de oameni. Ei nu numai că nu aşteaptă nicio plată de la oameni, ci şi dau gratuit ceea ce au primit gratuit. Cât de mult sunt pierdute astăzi din vedere aceste adevăruri simple în creştinătate! Sub formă de comitete, de ierarhii sau de diverse organizaţii, între Domnul şi lucrătorii Săi sau interpus persoane, adesea bine intenţionate, în detrimentul lucrătorilor şi, mai presus de toate, al lucrării care le fusese încredinţată.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 4

„Eu mă culc şi adorm in pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină in locuinţa mea”  Psalmul 4:8

CREDINŢĂ SI ADĂPOST

Credinţa copilărească – acea încredere deplină care ne face să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt şi să-I acceptăm promisiunile – ar trebui să caracterizeze pe fiecare credincios. Acest gând mi-a venit în minte în timp ce le citeam nepoţilor mei o poveste înainte de culcare. Doi frăţiori se depărtaseră de casa lor, care nu era departe de o pădure deasă. Spre seară, umbrele au întunecat cărarea şi cei doi mititei s-au încurcat şi curând se rătăciră în pădure. Când părinţii au sesizat lipsa de acasă a copiilor, au început căutările – căutând toată noaptea şi până a doua zi, când i-au găsit pe cei doi băieţi. După ce s-au liniştit, părinţii i-au întrebat pe copii ce au făcut când şi-au dat seama că s-au rătăcit în pădure. Cel mai mare a răspuns: „Când s-a întunecat, am îngenuncheat şi I-am cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de Jimmy şi de mine. Apoi ne-am culcat”. Când credinţa noastră este la fel ca aceasta – când este atât de puternică încât putem doar să-I cerem simplu lui Dumnezeu să ne ajute şi să lăsăm rezultatele pe seama Sa, putem trece cu bine prin cele mai grele momente ale vieţii. Psalmistul ne spune că acest lucru este posibil. El a spus: „Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul. Cel ce te păzeşte nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel” (Psalmul 121:3, 4). Treci prin groaza de a fi pierdut în mijlocul pădurii întunecoase a problemelor vieţii, a temerilor şi a nedumeririlor? Nu dispera. Există speranţă. Pune-ţi încrederea în Tatăl ceresc. Cere-I să aibă grijă de tine. El te va ajuta să fii la adăpost în deplină siguranţă. – P.R.V.

Mă voi desfăta în Tine, Doamne, în extaz;
Sub mâna Ta, din valuri mă retrag
Şi-oi alerga la Tine în vreme de necaz,
Căci Tu-mi eşti prietenul cel bun şi drag.  – Anonim

Cel ce se abandonează pe sine Lui Dumnezeu nu va fi niciodată abandonat de Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Și a fost așa: după ce au fost umplute vasele, ea a zis fiului său: „Mai adumi un vas”. Și el ia zis: „Nu mai este niciun vas”. Și untdelemnul sa oprit.”   2 Împărați 4.6

Citim în acest loc din Scriptură despre o văduvă aflată în nevoie, care apelase la profetul Elisei, din cauză că cei care o împrumutaseră voiau săi vândă cei doi fii ca robi, în schimbul datoriei ei. Soluția lui Elisei a făcut loc intervenției puterii lui Dumnezeu. Ea trebuia să împrumute cât de multe vase putea de la prieteni și de la vecini și să le umple din vasul cu untdelemn pe care îl avea acasă. Crezând cuvintele profetului, ea a ascultat de instrucțiunile lui și a dobândit astfel o mare cantitate de ulei, suficientă pentru ași plăti datoria.

Putem învăța cel puțin trei lecții prețioase din această întâmplare, privind la untdelemn ca la o imagine a Duhului Sfânt.

1. Vasele trebuiau să fie goale înainte de a putea fi umplute cu untdelemn. La fel, viețile noastre trebuie să fie golite de eul nostru și de păcat, dacă dorim să fim folosiți și plini de Duhul Sfânt (Efeseni 5.18).

2. Uleiul a continuat să curgă atât timp cât au fost vase goale. Ce demonstrare a puterii Duhului Sfânt am vedea în lume, dacă ar fi mai multe vase goale! Ce bine ar fi dacă tot mai mulți dintre noi am putea spune, împreună cu Pavel: „Cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii” (1 Corinteni 2.4).

3. A existat o viață pe pământ în care untdelemnul nu a încetat niciodată să curgă. Scumpul nostru Domn Isus Hristos a umblat în puterea Duhului Sfânt întrun așa fel, încât Dumnezeu a fost încontinuu glorificat de orice gând, cuvânt și acțiune a Lui. „Pentru că Acela pe care La trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna Lui” (Ioan 3.34,35).

G. W. Steidl

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor … și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat” Isaia 63.9

Binecuvântarea din spatele norului

O misionară engleză a lucrat mulți ani pentru copiii din India. Ascultarea, dragostea, dedicarea erau semne distinctive ale vieții sale. Într-o zi însă a suferit o leziune gravă ca urmare a unui accident tragic. O bandă de hinduși rău intenționați au săpat o groapă în fața casei ei. Ea a căzut în acea groapă și s-a accidentat grav. Toți au sperat că își va reveni repede și se va întoarce la lucrarea ei, însă ea a rămas invalidă pentru restul vieții sale, rareori ieșind din casă. Cineva ar putea considera această situație un final tragic. Însă misionara știa că Dumnezeu avea un plan cu ea chiar în mijlocul unei înfrângeri aparente. Ea a văzut binecuvântarea din spatele acelui nor întunecat. Tot timpul l-a petrecut scriind peste treizeci și cinci de cărți, care au fost un mare beneficiu pentru milioane de oameni. Proza și poezia ei au încurajat multe inimi în suferință.

Cine nu vede în astfel de întâmplări mâna Domnului? Necazurile noastre dau prilejul lui Dumnezeu să-Și arate îndurarea Sa. În greutățile și îngrijorările noastre, El ne face să gustăm mila și mângâierile Sale. Greutățile, prin care trecem, ajung pentru noi prilejul de a vedea ajutorul și dragostea unui Dumnezeu, pe care învățăm să-L cunoaștem ca pe un Tată plin de grijă.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IMPORTANȚA VORBIRII CU NOI ÎNȘINE

„lată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde” (Plângerile lui leremia 3:21)

În capitolul trei din Plângeri este descris modul în care ne mistuie disperarea și cum putem s-o biruim.

Spirala lamentării lui leremia începe în versetul unu: „Eu sunt omul care â văzut suferința” iar din acest moment totul devine un strigăt al disperării. Când circumstanțele în care ne găsim se înrăutățesc, vorbirea noastră cu noi înșine seamănă foarte mult cu cea a lui leremia. El l-a învinovățit pe Dumnezeu pentru simptomele sale fizice, pentru tortura lui emoțională și pentru sentimentul că este prins în cursă. El enumeră situațiile în care Dumnezeu nu i-a răspuns la rugăciuni și teama lui că a fost ales de Dumnezeu să fie obiectul batjocurii publice.

Toate acestea sunt elemente clasice ale depresiei. Nu e de mirare că s-a simțit neputincios și deznădăjduit! Acest fel de vorbire cu noi înșine declanșează si intensifică disperarea și depresia și ne alimentează perspectiva negativă asupra circumstanțelor.

Momentul de cotitură a apărut când leremia și-a schimbat acest fel de a vorbi cu sine însuși: „lată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde”. El și-a modificat șirul gândurilor, amintindu-și de bunătatea lui Dumnezeu și de mila Sa: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc î n fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (v. 22-23).

Când îți schimbi mintea – îți schimbi starea de spirit! Lucrul acesta nu se întâmplă automat; ai datoria de ă-ți refocaliza gândirea cu bună știință, exact în clipa în care dorești cel mai puțin s-o faci.

Să remarcăm: împrejurările în care se găsea leremia nu s-au îmbunătățit – perspectiva lui, însă, da. Un șuvoi de gânduri încurajatoare au declanșat o schimbare în ceea ce privește vorbirea lui lăuntrică – iar depresia a dispărut: „Domnul este partea mea de moștenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El” (v. 24).

lată câtă însemnătate are vorbirea ta cu tine însuți!

17 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Miracolul credinţei

„Învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare” 1 Corinteni 2:4

Pavel a fost un învăţat şi un orator de prim rang; el nu vorbeşte dintr-o umilinţă nedemnă, ci spune că ar umbri puterea lui Dumnezeu dacă, atunci când predică Evanghelia, i-ar impresiona pe oameni prin „vorbirea lui strălucită”. Credinţa în Isus este un miracol produs numai prin puterea Răscumpărării, nu printr-o vorbire impresionantă, nu prin insistenţă şi succes, ci numai prin puterea lui Dumnezeu. Puterea creatoare a Răscumpărării vine prin predicarea Evangheliei, dar niciodată nu se datorează personalităţii predicatorului. Adevăratul post al predicatorului ar trebui să fie nu abţinerea de la mâncare, ci abţinerea de la oratorie, de la a face impresie printr-un stil ales de exprimare, de la orice ar putea împiedica prezentarea Evangheliei lui Dumnezeu. Predicatorul este acolo un reprezentant al lui Dumnezeu – „ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi”. El este acolo ca să prezinte Evanghelia lui Dumnezeu, nu idealuri umane. Dacă oamenii vor să fie mai buni doar datorită predicării mele, ei nu se vor apropia niciodată de Isus Cristos. Tot ceea ce mă măguleşte în predicarea Evangheliei va sfârşi prin a face din mine un trădător al lui Isus; împiedic puterea creatoare a Răscumpărării Lui să-şi facă lucrarea.

„Şi după ce voi fi înălţat…. voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Sufla un vânt uşor de miazăzi, şi ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele…” Fapt. Ap. 27:13

Un vânt uşor, plăcut, care te poate face să gândeşti că eşti stăpân pe soartă, este adesea primul semn al furtunei distrugătoare care vine peste cei care ascultă mai degrabă de ce spun „cârmacii” decât de ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său. Să fim atenţi la acest vânt uşor, ori din ce direcţie ar veni! Dumnezeu v-a vorbit, dar voi n-aţi vrut să luaţi seama la înştiinţarea Lui şi se pare că totul merge liniştit în viaţa voastră. Dar diavolul este pe cale de a vă hrăni cu o închipuire din care vă veţi trezi, când va fi poate prea târziu. Este un lucru extrem de solemn să ascultăm de Dumnezeu, căci lucrul acesta nu va rămânea nepedepsit. În curând vântul furtunos va începe să sufle şi veţi vedea atunci ce înseamnă să vă sustrageţi de la ascultarea de voia şi Cuvântul Lui.

Sau poate aţi mers împreună cu Domnul Isus, aţi ascultat şi aţi avut experienţe binecuvântate cu El, dar ispita a venit, chemarea voastră a fost pusă la încercare şi cineva s-a interpus ca „cârmaci” între voi şi El. L-aţi ascultat şi v-aţi abătut de pe drumul corect. Cu acel cârmaci pe care l-aţi acceptat, aţi experimentat poate un fel de bucurie şi de exuberanţă (vioiciune), gândind că era o binecuvântare a lui Dumnezeu dar, neîntrebându-l pe El cu privire la acel „cârmaci”, v-aţi aşezat singuri în faţa unui naufragiu.

Metoda lui Satan, este de a vă pune înainte nişte „cârmaci” care pretind că ştiu mai bine decât Dumnezeu. Oh, aceşti cârmaci care sunt cauza naufragiului atâtor credincioşi care au început bine, dar care la urmă va duce negreşit la pierderea cununilor! Să nu ne încredem în aceste vânturi uşoare care bat azi din toate părţile; vor fi fără-ndoială, urmate de furtună şi de dezastru. La început este plăcut, ne încântă şi ne transportă în irealitate, dar trezirea din ea va fi dureroasă. În vremurile acestea din urmă sunt multe glasuri atrăgătoare, dar înşelătoare, căci Satan, ca să înşele pe oameni, „se transformă în înger de lumină”. Să ascultăm numai de glasul Bunului Păstor. Să nu ridicăm niciodată ancora fără a fi siguri de voia lui Dumnezeu şi să nu acceptăm alt traseu pentru vieţile noastre decât cel stabilit de El. Vântul uşor este înşelător ! El începe cu o uşoară neascultare de Dumnezeu, dar va duce sigur la naufragiu şi la pierderea a tot, afară de vieţile noastre. Să căutăm prin citirea Cuvântului şi prin rugăciune să cunoaştem voia lui Dumnezeu.

„Dumnezeu ne dă suficientă lumină ca să deosebim voia Lui, dar apoi, El aşteaptă ca să o ascultăm. Când am ascultat, tot El ne va face să vedem rezultatele binecuvântate.” – J.N.D. În ascultarea strictă de Cuvântul Lui, nu este naufragiu, nu este nici o pagubă, ci numai o cunună care ne aşteaptă.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire. Ea n-ascultă de niciun glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său” Tef. 3:1-2

Trăim în zilele noastre vremurile de apostazie proorocite, asemănătoare cu ceea ce spune Cuvântul de mai sus. Este groaznic câte se spun de aşa numiţii duhovnici care sunt, de fapt aceia care conduc poporul din punct de vedere religios, nu se sfiesc să publice oficial că, Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi dintre ei petrec împreună cu batjocoritorii, stau la mesele de joc şi beau în neştire. Avem multe exemple din ţară şi este o realitate tristă. Este adevărat că mulţi profeţi sau duhovnici sunt uşuratici, neluînd în seamă Cuvântul. „Proorocii, ei sunt uşuratici şi înşelători, preoţii, ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă legea”. Dacă ar fi să spunem tot ceea ce se vesteşte astăzi de la amvoane, nu este luat în derâdere Cuvântul lui Dumnezeu? Este de plâns! La cina Domnului iau parte beţivi care în cursul săptămânii ocărăsc pe Dumnezeu şi oamenii parcă nu văd. Sunt legaţi la ochi de cei orbi şi induşi în eroare prin vorbele lor, acceptând mântuirea unor persoane care s-au lepădat de Hristos. Dacă moare cineva se spune de obicei: „A terminat cu suferinţa şi a plecat acasă fericit – deşi pe baza Scripturii mulţi dintre ei ajung în iad. Domnul care este în mijlocul lor este drept şi nepărtinitor; prin servi credincioşi propovăduieşte dreptatea Sa neîncetat. Dar cei răi nu se ruşinează de nimic, continuînd să trăiască în răutatea lor. Tată drag, îndură-Te de multe suflete şi scapă-i din robia păcatului, umple-i cu Duhul Tău şi dă-le curaj să mărturisească Cuvântul Tău, ca să nu lipsească veghetorii de pe zidurile Sionului, care să nu tacă atunci când Ierusalimul va fi pregătit.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CURAJOŞI PENTRU ADEVĂR

„Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea tari şi vor face mari isprăvi.” Daniel 11.32

Domnul este Dumnezeul oştirilor, Domnul este numele Său. Aceia care se înrolează sub steagul Său vor avea un comandant care-i va pregăti pentru luptă şi le va da putere şi vitejie. Timpurile despre care Daniel scria erau din cele mai grele, dar este făgăduinţa că poporul lui Dumnezeu va ieşi biruitor în cele mai bune condiţii. Ei vor avea putere şi energie ca să biruiască pe vrăjmaşul cel puternic.Oh, de-am învăţa să-L cunoaştem pe Dumnezeul nostru, puterea Sa, credincioşia Sa, dragostea Sa care nu se schimbă şi să fim gata să jertfim totul pentru El. El poate să înflăcăreze râvna noastră, în aşa fel încât să fim gata să trăim şi să murim pentru El. De L-am cunoaşte pe Dumnezeul nostru printr-o părtăşie intimă cu El; atunci vom deveni asemenea Lui şi vom fi pregătiţi să stăm în picioare pentru adevăr şi neprihănire. Acela care contemplă faţa lui Dumnezeu, nu se va teme niciodată s-o întâlnească pe aceea a omului. Să rămânem în El şi vom câştiga din aceasta o inimă eroică care nu se va mai teme de o armată de duşmani. O armată nenumărată de oameni şi chiar de demoni va fi în faţa ochilor noştri ca neamurile înaintea lui Dumnezeu, care par ca nişte lăcuste. Dumnezeu să ne dea în această vreme de minciună putere să fim dedicaţi adevărului.”

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul. Efes.6,14.

In faţa lui Dumnezeu neprihănirea noastră este desăvârşită căci ea este însăşi Hristos. Pentru aceasta nu ne trebuie „armătura.” Noi şedem în locurile cereşti, unde totul este desăvârşit şi în pace. Dar în luptele noastre cu duşmanii ne trebuie armătura practică. Mai întii mijlocul nostru trebuie să fie încins cu ADEVĂRUL. Mijlocul este sediul puterii noastre, şi transmite mai departe semnalele inimii. Dacă noi permitem inimii noastre să colinde în orice mediu, atunci satana primeşte cu uşurinţă putere asupra noastră. Această parte a armăturii este deci aplicarea practică a adevărului asupra inimii noastre. Dar pentru aceasta este necesar ca inima să fie ţinută în frâu şi tot ce este rău să fie judecat. În felul acesta toate adevărurile lui Dumnezeu au puterea lor ideală asupra creştinului. Într-o astfel de inimă satana nu va mai găsi nici un punct de atac.

Adevărul mai pune în faţa noastră şi marea problemă a ASCULTĂRII. Dumnezeu nu ne târăşte niciodată cu sila pe drumul ascultării, ci doar ne arată calea pe care trebuie să umblăm ca să fim fericiţi. Şi dacă nu vrem să înţelegem să dăm la o parte orice piedică pe care ne-o pune în cale firea noastră pământească, pentruca să răspundem chemării dumnezeieşti, ne lipsim de îndurarea pe care ne-o dă Dumnezeu ca să ne facă fericiţi. De multe ori, inimile noastre încep cu socoteala jertfelor, a piedicilor şi a greutăţilor în loc să alerge pe calea ascultării pline de râvnă pentru Acela a cărui chemare a răsunat în urechile noastre. Multe binecuvântări adevărate însoţesc fiecare pas pe calea ascultării, pentrucă ascultarea este rodul credinţei şi credinţa ne leagă de Dumnezeu, făcându-ne să avem o legătură vie cu El. Privind ascultarea din acest punct de vedere, vom vedea cât de mult se deosebeşte această ascultare de legalism (duh de robie faţă de lege, cu totul potrivnic harului). Să stăm dar gata, încinşi în felul acesta cu adevărul, fiind nişte harnici slujitori ai Marelui nostru Mântuitor.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

„Uneşte-mi inima ca să se teamă de Numele Tău” (Psalmul 86:11, KJV). Sufletul meu este cu totul împrăştiat din cauza îngustimii, a conştientei de sine, a acceptării unui standard inferior, care planează în jurul meu şi mă împiedică în timp ce mă rog. Doamne, fii atotputernic pentru mine!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Moise s-a pogorât de pe Muntele Sinai cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se pogora de pe munte nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.» EXOD 34,29

Evlavia naturală, necalculată este ceva absolut sublim. Este dovada minunată a sfinţeniei lui Dumnezeu într-o viaţă de om. Ea radiază involuntar în exterior, datorit Duhului Sfânt şi nu eului nostm păcătos. Care este scopul adevărat al sfinţeniei tale? Ţelul lui Moise a fost Dom-nul. Trăind permanent în prezenţa Sa, el a radiat în jur divinitatea lui Dumnezeu. Faţa sa strălucea pentru că a rămas umil în prezenţa Lui. «Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi» (Exod 24,18). Moise a petrecut mult timp în părtăşie cu Domnul. Eu sunt însă mai degrabă uimit, impresionat de cât de mult timp îşi petrece Dumnezeu revelându-Se pe Sine şi descoperindu-Se oamenilor care sunt asemenea lui Moise. Acesta a avut desigur motive serioase de agitaţie şi putea foarte bine să spună: «Doamne, nu am timp să stau, căci mii de oameni mă aşteaptă». Dar el a rămas smerit în prezenţa Domnului.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Ştim, fraţi prea iubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră. 1 Tesaloniceni 1:4

Mulţi vor să-şi cunoască alegerea înainte de a privi la Christos, dar nu pot învăţa următorul lucru: îşi pot descoperi alegerea doar „privind ţintă la Isus” (Evrei 12:2). Dacă vrei să fii sigur de propria ta alegere, asigură-ţi inima înaintea lui Dumnezeu punându-ţi următoarele întrebări: te simţi un păcătos pierdut şi vinovat? Atunci du-te imediat la crucea lui Christos şi spune-I lui Isus situaţia ta. Spune-I că ai citit în Biblie că „pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (loan 6:37). Spune-I că a spus „adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice că Christos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi” (1 Timotei 1:15). Priveşte la Isus şi crede în El, şi te vei încredinţa în mod direct de alegerea ta, fiindcă dacă crezi cu siguranţă, eşti ales. Dacă te predai cu totul lui Isus şi te încrezi în El, atunci eşti unul din aleşii lui Dumnezeu; dar dacă te opreşti şi spui „vreau să ştiu mai întâi dacă sunt ales”, nu ştii ce ceri. Du-te la Isus, deşi eşti atât de vinovat, du-te aşa cum eşti. Uită toate întrebările curioase despre cei aleşi. Asigurarea Duhului Sfânt îţi va fi oferită, astfel încât vei putea spune „ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce i-am încredințat” (2 Timotei 1:12). Christos este prezent la fiecare consiliu ceresc. El îţi poate spune dacă ai fost ales sau nu, dar tu nu o poţi afla în alt mod. Pune-ţi încrederea în El, şi răspunsul Lui va fi „te-am iubit cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea” (Ieremia 31:3). Nu există nici o îndoială în privinţa alegerii tale, dacă tu L-ai ales pe El.

Fii prin alegerea lui Dumnezeu

Credem în Domnul Isus.

Seara

Nici unul să nu scape. 1 Regi 18:40

Atunci când proorocul Ilie a primit răspuns la rugăciune, şi focul venit din cer a consumat jertfe în prezenţa întregului popor, el a cerut israeliţilor să prindă preoţii lui Baal. Apoi a strigat cu putere „nici unul să nu scape”. El i-a dus pe toţi la pârâul Chison şi i-a înjunghiat acolo. Noi trebuie să facem la fel cu păcatele noastre. Toate sunt blestemate; nu trebuie păstrat nici unul. Păcatul tău favorit trebuie să moară. Nu-l cruţa, deşi strigă şi te imploră. Doboară-l, chiar dacă îţi este drag, aşa cum i-a fost Isaac lui Avraam. Loveşte-l, fiindcă Dumnezeu a lovit păcatul atunci când apăsa asupra propriului Său Fiu. Cu o voinţă fermă şi neclintită, trebuie să condamni la moarte păcatul care a fost odată idolul inimii tale. Te întrebi cum poţi face asta? Isus va fi puterea ta. Harul de a învinge păcatul ţi-a fost acordat prin legământul harului. Ai puterea de a câştiga victoria în cruciada împotriva poftelor, fiindcă Christos Isus ţi-a promis să fie cu tine „până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Dacă vrei să triumfezi asupra întunericului, plasează-te în prezenţa Soarelui Neprihănirii. Nici un loc nu este atât de potrivit pentru descoperirea păcatului şi recuperarea de sub puterile şi vinovăţia lui nu este la fel de bun ca prezenţa imediată a lui Dumnezeu. Iov nu a ştiut să scape de păcat până când nu şi-a odihnit ochii credinţei în Dumnezeu. Atunci s-a lepădat de sine şi s-a căit „în ţărână si cenuşă” (Iov 42:6). Aurul pur al creştinului devine adesea mat. Avem nevoie de focul sfânt care să topească zgura. Să alergăm la Dumnezeu. El este un foc mistuitor, dar nu ne va mistui sufletele, ci numai păcatele. Lăsaţi bunătatea lui Dumnezeu să ne inspire o gelozie sfântă şi o mânie îndreptăţită împotriva nelegiuirilor noastre, care sunt o urâciune pentru El. Du-te la luptă înarmat cu puterea Lui, şi distruge toată ceata blestemată de păcate. „Nici unul să nu scape”.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Eu privesc liniştit din locuinţa Mea. (Isaia 18:4)

În acest pasaj, Asiria se ridică împotriva Etiopiei, al cărei popor este descris ca fiind „tare şi puternic” (v.2). Când armata înaintează, Dumnezeu nu face nici un efort ca să-i oprească, şi ai impresia că vor fi lăsaţi să facă ce vor. Domnul priveşte din „locuinţa” Sa în timp ce soarele continuă să strălucească peste ei, însă „înainte de seceriş” (v.5) toată armata aceea mândră este înfrântă la fel de uşor cum este tăiată o mlădiţă din viţă.Nu este aceasta o frumoasă imagine a lui Dumnezeu – care priveşte liniştit? Însă liniştea Lui nu trebuie confundată cu un asentiment sau un consimţământ pasiv. El aşteaptă pur şi simplu momentul potrivit şi Se va ridica la momentul cel mai oportun, exact când planurile celor răi sunt pe punctul de a reuşi, ca să-i copleşească pe vrăjmaşi cu dezastru. Şi când vedem răul din lumea aceasta, când privim succesul aparent al răufăcătorilor, şi când suferim opresiunile celor care ne urăsc, să ne amintim acele minunate cuvinte ale lui Dumnezeu – „Eu privesc liniştit”.Da, Dumnezeu are un alt punct de vedere, şi în spatele cuvintelor Lui este înţelepciune. De ce i-a urmărit Domnul Isus pe ucenicii Săi trăgând la vâsle în noaptea aceea furtunoasă? De ce, fără să-L vadă ceilalţi, a urmărit cursul evenimentelor îngrozitoare desfăşurate la Betania, când Lazăr a trecut încet prin stadiile bolii lui terminale, a murit şi a fost în final înmormântat într-un mormânt stâncos? Domnul Isus aştepta pur şi simplu momentul potrivit când putea să intervină cel mai eficient.Este Domnul liniştit cu tine? Cu toate acestea, El este atent şi încă vede totul. El Şi-a pus degetul pe pulsul tău şi este extrem de sensibil chiar şi la cea mai mică schimbare. Şi El va veni să te salveze la momentul potrivit.

din Comentarii devoţionale zilnice

Orice ne-ar cere Domnul şi oricât de încet poate părea că lucrează, putem fi absolut siguri că El nu va fi niciodată un Mântuitor confuz sau înfricoşător.

 

O, suflet neliniştit, sub nuia,

Tatăl tău vorbeşte, fii liniştit, fii liniştit;

Învaţă să fii liniştit în Dumnezeu,

Şi lasă-L să te modeleze după voia Sa.

 

O, suflet rugător, fii liniştit, fii liniştit,

El nu-Şi poate călca Cuvântul promis;

Cufundă-te în voia Sa binecuvântată,

Şi nădăjduieşte în Domnul cu răbdare.

 

O, suflet ce aşteaptă, fii liniştit, fii tare,

Şi chiar dacă El întârzie, încrede-te şi aşteaptă;

Nu te îndoi, El nu va aştepta prea mult,

Nu te teme, El nu va veni prea târziu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 9.18-38

    Evangheliile nu pot nici pe departe să cuprindă toate minunile făcute de Domnul Isus (vezi Ioan 21.25). Dumnezeu le-a consemnat în Cuvântul Său numai pe acelea care îşi găsesc un corespondent în învăţătura pe care El vrea să ne-o dea.    Învierea fetei fruntaşului sinagogii are, printre altele, o aplicaţie profetică: Domnul este privit ca fiind pe cale să redea viaţa poporului Său, Israel. În tot acest timp (cel de faţă), El este la dispoziţia tuturor acelora care se apropie de El prin credinţă, aşa cum a făcut această femeie (v. 20).    In Isus se află suficientă putere pentru a vindeca „orice boală şi orice neputinţă” (v. 35); în inima Sa se află suficientă dragoste pentru a-Şi purta întregul popor ca Adevăratul Păstor al lui Israel (v. 36) şi, cu toate acestea, chiar dacă pe ici pe colo întâlneşte şi credinţă (aici, din partea celor doi orbi: v. 28,29), El Se loveşte de cea mai cumplită necredinţă (v. 34).Noi, cei care traversăm aceeaşi lume şi ne confruntăm cu aceleaşi nevoi (în mod trist, adesea cu inimi atât de nesimţitoare: Iacov 2.15,16), să-I cerem Domnului să ne dezvăluie mai
clar perspectiva măreţului Său seceriş (Ioan 4.35) şi să-L rugăm să scoată noi lucrători (v. 38).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 16:13-18               

„pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui” Matei 16:18

VIE SI SĂNĂTOASĂ

Referindu-se la unele acţiuni pline de nebunie luate de împăratul roman Diocleţian, C. H. Spurgeon subliniază absurditatea împotrivirii faţă de Dumnezeu şi de caracterul indestructibil al Bisericii Sale. Spurgeon scrie: Diocleţian a bătut o monedă pe care apare inscripţia: „Numele de creştin este pe cale de dispariţie”. În Spania au fost ridicatei două coloane monumentale de către Diocleţian. Pe unele, din ele a fost scris: „în cinstea lui Diocleţian Jovian Maximian Herculeus Augustul Cezar care a extins Imperiul Roman în est şi vest şi a stârpit numele creştinilor care au dus republica la ruină”. Pe cel de-al doilea obelisc era o inscripţie care-l slăvea pe cezar pentru că „a abolit superstiţia lui Cristos şi a răspândit închinarea la zei”. Spurgeon continuă şi spune, aşa cum a observat un scriitor modern: „Avem aici un monument ridicat de păgânism deasupra mormântului inamicului învins. Dar… departe de-a fi dispărut, creştinismul era în ajunul triumfului lui permanent şi final… Nici în Spania, nici în altă parte, nu poate fi arătat mormântul creştinismului; pentru că nu există nici unul, deoarece cei vii n-au mormânt”. Cât de adevărat! Biserica nu are mormânt. Păstrată de Dumnezeu şi înzestrată cu putere de Duhul Sfânt, ea este indestructibilă. Nici o putere, omenească sau demonică, nu este în stare să o biruiască Da, Biserica este vie şi sănătoasă – şi întotdeauna va fi aşa!  -R.W.D.

Din vremi ce-au fost, ce sunt, şi-or trece cu zel 
Unde sunt azi împăraţi şi titani? 
Dar Biserica Ta se roagă la fel 
Şi azi ca acum o mie de ani. – Coxe

Lucrătorii Domnului pot fi opriţi, dar lucrul Domnului va continua.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Iar lângă crucea lui Isus stăteau mama Lui și sora mamei Lui, Maria a lui Cleopa, și Maria din Magdala. Isus deci, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe carel iubea stând alături, ia spus mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!”. Apoi ia spus ucenicului: „Iată mama ta!”.  Ioan 19.2527

Cele șapte cuvinte de pe cruce (3)

Mulți Îl batjocoreau pe Domnul Isus răstignit, care le făcuse numai bine în timpul vieții Sale. În contrast cu aceștia, era un grup mic de credincioși devotați, care stăteau aproape de cruce. Cu aproximativ treizeci și trei de ani în urmă, mama Domnului – împreună cu Iosif – Îl aduseseră în templu. Cu acea ocazie, Simeon spusese că o sabie avea să străpungă sufletul Mariei (Luca 2.35). Stând acolo lângă cruce, ea trebuie să fi realizat că acea profeție se împlinea acum înaintea ochilor ei.

Cealaltă Marie – cumnata mamei Domnului – era și ea acolo, împreună cu Maria Magdalena, din care Domnul scosese șapte demoni (Luca 8.2). Aceste femei aveau un mare devotament față de El și, datorită acestui devotament, Maria Magdalena avea să fie prima ființă umană căreia Domnul i Se va arăta după înviere (Ioan 20). Toți ucenicii fugiseră, cu excepția celui „pe care Isus îl iubea” și care stătea și el acolo, împreună cu aceste femei credincioase.În această scenă de adâncă umilință, Domnul a privit la mama Sa și, de asemenea, la ucenicul care era acolo. Frații Săi încă nu credeau în El, iar acum El, fiul cel mai în vârstă al Mariei, urma să plece din lumea aceasta. Gândinduse la ea, El a încredințato în grija ucenicului Său credincios.

A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, ca să ne aducă la Dumnezeu”

1 Petru 3.18

Să ne gândim!

Domnul Isus Hristos, devenit Om, a renunțat în întregime la voința Sa și a făcut întotdeauna doar ceea ce plăcea Tatălui Său. De la iesle la cruce, El a fost condus în toate de voia și gloria lui Dumnezeu. El a fost singurul Om desăvârșit, fără pată, care a călcat vreodată pe acest pământ murdar de nelegiuiri. El a fost Cel Drept care a murit pentru cei nedrepți, păcătoși, pentru a ne aduce la Dumnezeu. Mântuitorul a părăsit cerurile și a venit pentru noi jos, în această lume întunecată și plină de păcat. A coborât în adâncimile întunecate ale morții. El a suferit părăsirea de către Dumnezeu, care a produs o durere mai adâncă pentru sufletul Său decât i-ar fi putut provoca toți oamenii și demonii împreună.

Toate acestea le-a făcut pentru noi, păcătoșii, și totuși cât de puțin ne gândim la suferințele Domnului! Suntem foarte indiferenți și insensibili. Se pare că ne mulțumim să primim mântuirea ca rezultat al crucii și suferințelor Mântuitorului, al agoniei și durerii Lui, al durerii inexprimabile, în timp ce, în aceeași măsură, inimile noastre sunt reci și indiferente față de El. Această stare de lucruri poate fi schimbată chiar astăzi. Cum? Gândindu-ne mai profund la ceea ce a făcut Domnul și Mântuitorul nostru, ca să ne aducă la Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LASERUL LUI DUMNEZEU

„Mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri” Evrei 4:12

Te tulbură uneori cititul Bibliei? Ai impresia câteodată că predica îți este adresată ție? „Cuvântul lui Dumnezeu este…mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul…

Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este…descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face” (v. 12-13). Când vine vorba de judecarea cauzelor noastre, Domnul Isus, Medicul suprem, poate determina cu precizia unui laser diferența dintre ceea ce este sănătos în viețile noastre și ceea ce trebuie scos afară.

Autorul Jon Walker scrie: „sub pielea de la mâna mea dreaptă s-a dezvoltat un chist și fiindcă eram jurnalist, trebuia să fac ceva. Procedura era delicată, fiind nevoie de un chirurg care să taie exact în locul potrivit. Acest medic era sigur că poate s-o facă, însă eu aveam emoții. Operația a decurs excelent și singurul lucru care îmi aduce aminte de chist e o mică cicatrice.

Cuvântul lui Dumnezeu e la fel de delicat și de precis precum un chirurg care îndepărtează cu dibăcie un chist de pe cartilaj. El operează în mod desăvârșit, îndepărtează atitudinile, gândurile, motivațiile și faptele nepotrivite, lăsându-ne „goi și descoperiți înaintea ochilor Săi” (v. 13). Când Dumnezeu îți vorbește, El o face cu un scop – ca viața ta să se asemene cu cea a lui Hristos. Răspunsul tău trebuie să fie mereu acesta: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima!” (Psalmul 139:23). Lasă Cuvântul lui Dumnezeu să scoată în evidență acele domenii din viața ta care au nevoie de schimbare. Nu fugi de acest proces și nu uita: „Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic. El face rana, și tot El o leagă; El rănește, și mâna Lui tămăduiește.” (Iov 5:17-18).

16 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Dumnezeu este suveran

„Cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer?” Matei 7:11

Isus fixează reguli de conduită pentru cei care au Duhul Lui. Prin argumentul simplu al acestor versete, El ne îndeamnă să ne umplem mintea cu gândul că Dumnezeu deţine controlul asupra tuturor lucrurilor, ceea ce înseamnă că ucenicul trebuie să aibă permanent o atitudine de încredere desăvârşită şi dorinţa de a cere şi de a căuta.

Fixează-ţi în minte ideea că Dumnezeu este prezent. Dacă acest lucru este fixat în mintea ta, atunci, când vei trece prin greutăţi, îţi va fi la fel de uşor ca şi respiraţia să-ţi aminteşti: „Tatăl meu ştie toate acestea!” Nu este nici un efort, acest gând vine în mod natural atunci când ne presează problemele. Înainte obişnuiai să ceri ajutor de la o persoană sau alta, dar acum noţiunea controlului divin devine aşa de puternică în tine, încât întotdeauna mergi la Dumnezeu. Isus fixează regulile de comportare pentru cei care au Duhul Lui şi aceste reguli funcţionează pe baza următorului principiu: Dumnezeu este Tatăl meu. El mă iubeşte. El nu va uita niciodată nimic, aşa că de ce să mă îngrijorez?

Sunt situaţii, spune Isus, când Dumnezeu nu poate îndepărta întunericul de la tine. dar şi atunci trebuie să te încrezi în El. Uneori Dumnezeu îţi poate părea a fi un prieten lipsit de bunătate, dar nu este aşa; Îţi va părea a fi un tată denaturat, dar nu e aşa; Îţi va părea a fi un judecător nedrept, dar nu este aşa. Păstrează tot mai puternic în mintea ta ideea că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Nimic nu se întâmplă în viaţă fără ca voia lui Dumnezeu să fie în spatele acelui lucru, de aceea, te poţi odihni cu încredere deplină în El. Rugăciunea nu este doar o cerere, ci o atitudine a minţii ce produce atmosfera în care a cere este ceva perfect natural. „Cereţi şi vi se va da.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători.” Iacov 1:22

Iată un îndemn solemn pe care l-am citit de nenumărate ori, dar pe care l-am nesocotit poate tot de atâtea ori. Ne place să auzim şi să citim cuvântul lui Dumnezeu, dar îl socotim noi ca pe autoritatea supremă pentru vieţile noastre ? Îl lăsăm noi să pătrundă în adâncul fiinţei noastre încât: „să despartă sufleul şi duhul, încheieturile şi măduva ?”, adică să controleze fiinţa noastră până în cele mai mici amănunte judecând şi gândurile şi simţirile noastre ? Dacă nu am pornit pe drumul acesta îngust, dar care duce la viaţă, având drept autoritate şi călăuză, acest Sfânt Cuvânt al lui Dumnezeu, dacă îl nesocotim, permiţându-ne adeseori să trecem peste ce este scris, nesocotim de-a dreptul pe Dumnezeu care ni L-a dat. Textul de astăzi ne atrage atenţia asupra gravei situaţii de a nu pune în practică ce citim sau auzim din Cuvântul lui Dumnezeu. Ne lăsăm uşor emoţionaţi de Cuvântul pe care-l auzim sau citim, dar fără ca viaţa noastră să fie adusă în mod practic sub controlul şi autoritatea Lui. Acumulăm multe cunoştinţe sfânte şi bune, fără însă ca inima şi cugetul nostru să fie trezite şi puse în alertă, cercetându-ne în lumina acestor cunoştinţe şi ascultând imediat de ce ne spune Dumnezeu.Să-l luăm şi în privinţa aceasta ca pildă pe Domnul Isus care a ascultat şi a pus în practică Cuvântul lui Dumnezeu. „Este scris…” a fost pentru El mijlocul de a lupta şi a combate pe Cel Rău cu insinuările şi minciunile lui.Ce aşteptăm atunci ? Cultul de duminica viitoare când noi nu am trăit ce am auzit, citit şi învăţat din Sfânta Scriptură ?Ce aşteptăm atunci ? O trezire generală când noi personal nu ne supunem cerinţelor unei astfel de treziri ? Ea trebuie să înceapă cu trezirea personală a noastră.Ce aşteptăm apoi ? Împăcarea copiilor lui Dumnezeu, când noi nu am pus în ordine cu fratele nostru ceea ce numai noi putem aranja între noi ?Ce aşteptăm deci ? Binecuvântarea asupra vieţii noastre sau a familiei noastre când, prin neascultarea de Cuvânt noi n-am trăit cu recunoştiinţă pentru binecuvânţăriile primite ?

Ce aşteptăm în sfârşit ? Întoarcerea Domnului Isus ca să vină să ne ia cu El şi să ne pună în posesia slavei şi fericirilor din cer când noi am nesocotit de atâtea ori Cuvântul Lui ? Ne putem noi aştepta la cuvintele „Bine rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău.”? Să ne mărturisim deschis înaintea lui Dumnezeu neascultarea, nerespectarea, nesocotirea autorităţii Cuvântului Lui şi să-L rugăm să ne izbăvească de această atitudine gravă. „Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului, se pierde” – Proverbe 13:13

„Marele mijloc de a profita de Cuvânt este de a veghea mult asupra sufletelor voastre înaintea lui Dumnezeu.” – J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Agar, roaba Saraei de unde vii şi unde te duci?”
Gen.16:8.

Ingerul Domnului pune această întrebare Agarei,slujitoarea lui Avraam,când aceasta a fugit de stăpâna ei pentru a nu fi smerită. A ajuns la o fântână pustie pe drumul care duce la Sur şi Agar ar fi avut parte de zile amare dacă n-ar fi ascultat de cuvântul îngerului trimes de Domnul. Dar ea a ascultat şi s-a întors smerindu-se sub mâna stăpânei ei şi în acest fel a obţinut o promisiune în legătură cu sămânţa ei. Sunt oameni cărora nu le place dacă sunt întrebaţi: „De unde vii şi unde mergi?” Mulţi evită răspunsul sau mint, deoarece sunt lucruri ruşinoase în viaţa lor sau au o conştiinţă încărcată şi doresc să ascundă aceasta continuînd să trăiască în păcat. Înaintea lui Dumnezeu însă nu se poate ascunde nimic. Alţii trăiesc o viaţă cu care nici părinţii şi nici Dumnezeu nu pot să cadă de acord; dacă sunt întrebaţi cu ce scop fac aceasta, ori evită răspunsul, ori mint. Şi aceştia au promisiuni,dar nu asemănătoare cu cea a Agarei care n-a căutat să ascundă nimic. Promisiunea adresată acestora este: „Toţi mincinoşii, egoiştii şi închinătorii la idoli nu vor intra în împărăţia cerurilor”. Dacă sunt întrebat de unde vin şi încotro merg,răspund cu bucurie: „Vin din cetatea pierzării şi acum mă duc călăuzit de harul lui Dumnezeu în Sion pentru a vedea slava lui Dumnezeu care poate fi şi a mea prin jertfa Domnului Isus”. Ce poţi răspunde tu, cititorule drag? Ai întors spatele lumii acesteia? Aştepţi Mirele? Ai ulei în candelă? Ai siguranţa mântuirii şi a faptului că eşti copil al lui Dumnezeu? Eşti moştenitor al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor cu Hristos? Dacă da, atunci strigă: „Aleluia!”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CUVÂNT CELUI CE ŞCHIOPĂTEAZĂ

… voi izbăvi pe cei şchiopi…Ţefania 3.19

Sunt mulţi şchiopi de ambele sexe. Puteţi să-l întâlniţi „pe cel ce şchiopătează” de douăzeci de ori într-o oră. Îi vedem pe străzile principale, căutând să meargă cu cea mai mare siguranţă posibilă; dar ei sunt infirmi şi suferă în mersul lor. Pe drumul ceresc se află mulţi neputincioşi de aceştia. Poate că mulţi spun în ei înşişi: „Ce se va întâmpla cu noi? Păcatul ne va birui şi Satan ne va dărâma. Cum noi suntem gata să cădem, Domnul nu va putea niciodată să facă din noi buni ostaşi, nici buni vestitori.” Ei bine, „Eu îi voi izbăvi pe cei şchiopi”, zice Domnul, şi făcând aceasta, El însuşi Se va slăvi. Oricine va întreba: Cum poate o femeie care şchiopătează, să alerge şi să câştige premiul? Da, pentru ca toată lauda să fie dată harului atotputernic.

Doamne, când mă poticnesc în credinţă, în rugăciune, în a Te lăuda, în slujire, în milă, salvează-mă, Te rog stăruitor. Numai Tu poţi să întăreşti pe infirmi ca mine. Doamne, nu mă lăsa să pier pentru că sunt printre cei mai din urmă, ci ridică prin harul Tău pe cel mai greoi călător – chiar pe mine. Iată, El a spus că aşa va fi şi de aceea, ca Iacov biruind în rugăciune, eu merg înainte, deşi şchiopătând.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi noi poporul Tău, turma păşunii Tale, Te vom lăuda în veci, şi vom vesti din neam în neam laudele Tale.

Ps. 79,13.

Pentru, noi cei credincioşi, nu există decât un SINGUR Păstor. Ferice de toţi aceia care sunt în turma Lui şi care călătoresc în viaţa aceasta sub îndrumarea toiagului Său. Dragostea acestui Păstor pentru oile Sale s-a arătat prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru ele. El, Fiul lui Dumnezeu Prea Iubit şi-a dat viaţa de bună voie pentru noi. Acum, ca cel înviat şi înălţat la dreapta lui Dumnezeu, El ne paşte din cer şi ne conduce prin Duhul Său cel Sfânt. Acest Domn ne roagă în Cuvântul Său să ne amintim mereu, mereu de dragostea Lui. El s-a coborât în valurile reci ale morţii ca să ne scape din pierzare. Cunoştinţa că: „El m-a iubit şi S-a dat pentru mine” face pe fiecare răscumpărat ca să aducă suprema şi deplin îndreptăţită laudă. Avem un loc preţios la Masa Domnului unde ne amintim de jertfa Lui. El vrea să nu uităm niciodată să-i aducem adorarea pe care numai El singur o merită. Aducerea laudelor şi a adorării trebuie să fie pentru noi o necesitate vitală. Planul satanei ca şi pornirea inimilor noastre este să nu ajungem cu niciun chip la ţinta pe care ne-a pus-o Dumnezeu în faţă, mai ales în ce priveşte Persoana în jurul căreia ne strângem şi căreia trebuie să-i aducem adorare în duh şi adevăr. Sunt mulţi care cred că adevăraţii credincioşi se unesc în jurul sângelui Domnului Isus. Sângele nespus de scump al lui Hristos ne dă dreptul, fiecăruia în parte, să aducem adorare Domnului. Dar când ne adunăm ca Adunare a lui Dumnezeu nu trebuie să pierdem din vedere faptul că Sfântul Duh ne adună în jurul Persoanei lui Hristos cel răstignit şi înălţat în slavă. Dacă ne adunăm după o datină sau după o formă oarecare, oricât de importantă ar fi, înseamnă că ne strângem în jurul a altceva decât numai în jurul lui Hristos. Este foarte însemnat să cumpănim urmările practice, care izvorăsc din acest adevăr.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, atinge cu putere energizantă şi cu dulce bunătate şi frumuseţe toate vieţile noastre azi; fă din această zi un timp al descoperirii Feţei şi puterii Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor.» ZAHARIA 1,3

Există din păcate în viaţa copiilor lui Dumnezeu o renunţare tragică şi de neînţeles la tot ce e bun şi venit de la El. Împăratul Solomon a părăsit calea ascultării de Domnul, iar Dumnezeu i-a luat regatul. Imeneu şi Alexandru au părăsit de asemenea calea credinţei şi au fost daţi pe mâna lui Satan. În aceste vremuri din urmă şi Biserica lui Isus este în pericolul de a devia calea Mielului, deoarece părăseşte tot mai mult dragostea dintâi. Dacă nu se va pocăi, i se va lua lumina.

Domnul îşi cheamă copiii credincioşi să se reîntoarcă pe calea cea bună. El o face cu blândeţe: «întoarceţi-vă la Acela de la care v-aţi abătut mult, copii ai lui Israel» (Isaia 31,6). O face consecvent, plin de dragoste: «poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, nici unul din ei nu caută să se ridice» (Osea 11,7). Strigă iertător: «Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat» (Isaia 44,22). Domnul ne cheamă pe toţi: «întoarceţi-vă la Mine … şi Mă voi întoarce şi Eu la voi» (Zah. 1,3). Rugăciunea ta: «Întoarce-te, Doamne!» (Psalm 90,13) are sens, are rost doar dacă eşti dispus să te întorci şi tu.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

În toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia.Exod 16:21

Munceşte ca să-ţi menţii sensul deplinei dependenţe de voia Domnului şi plăcerea pentru permanenţa celor mai bogate desfătări. Nu încerca niciodată să te hrăneşti cu mana veche sau să cauţi ajutor în Egipt. Toate trebuie să vină de la Isus, sau eşti ruinat pentru totdeauna. Vechile ungeri nu vor ajunge până la sufletul tău; capul tău trebuie să fie uns cu ulei proaspăt picurat din cornul aurit al sanctuarului, sau slava va conteni. Astăzi s-ar putea să fii pe vârful muntelui lui Dumnezeu, dar Cel care te-a pus acolo trebuie să te ţină acolo; altfel, te vei cufunda mult mai repede decât ai visat. Muntele tău stă neclintit doar atunci când este aşezat de El; dacă el îşi ascunde faţa, te vei tulbura curând. Dacă Mântuitorul vrea, nu există nici o fereastră spre cer pe care să nu ţi-o poată întuneca într-o clipă. El poate tulbura bucuria din inima ta, lumina din ochii tăi, şi puterea vieţii tale. In mâna Sa se află liniştea ta şi, dacă este voia Lui, te poate părăsi. Domnul nostru este hotărât să ne facă să ne simţim şi să ne recunoaştem dependenţa, fiindcă EL ne permite să ne rugăm doar pentru „pâinea noastră cea de toate zilele” (Matei 6:11), şi ne promite doar că „puterea ta să ţină cât zilele tale” (Deuteronom 33:25). Nu este cel mai bine pentru noi să fie totul aşa, ca să ne prezentăm adesea în faţa tronului Său, şi să ne amintim constant de iubirea Lui? O, cât de bogat este harul care ne hrăneşte în mod continuu şi nu se opreşte din cauza nerecunoştinţei noastre! Ploaia de aur nu încetează niciodată; norii de binecuvântare întârzie mult deasupra caselor noastre. O Doamne Isuse, ne plecăm la picioarele Tale, conştienţi de neputinţa noastră de a face ceva fără Tine, şi în fiecare favoare pe care o vom primi, Iţi vom lăuda Numele binecuvântat şi vom recunoaşte iubirea Ta nesfârşită.

Seara

Tu te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el. Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărâna lui.Ps.102:13-14

Un om egoist aflat în necaz este foarte greu de mângâiat, fiindcă izvoarele mângâierii se află cu totul în interiorul lui; când este trist, toate izvoarele seacă. Dar un creştin plin de dragoste şi generozitate are alte izvoare care să-l binecuvânteze cu mângâiere, în afară de cele din interiorul lui. Mai întâi, el poate să meargă la Dumnezeu şi să găsească ajutor abundent acolo; poate descoperi motive de mângâiere în lucrurile legate de lume în general, de ţară şi, mai ales, de biserică. David era extraordinar de îndurerat în momentul în care a scris psalmul din care a fost luat textul nostru. El scrie „semăn cu pelicanul din pustie, sunt ca o cucuvaie din dărâmături, nu mai pot dormi, şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş” (Psalmi 102:6-7). Singura lui mângâiere era gândul că Dumnezeu se va „scula, şi va avea milă de Sion”. Chiar dacă David era trist, Sionul va prospera. Nu conta cât de jalnică era condiţia lui, Sionul se va ridica. Creştine, învaţă să te mângâi cu lucrarea lui Dumnezeu pentru biserică. Nu ar trebui să iubeşti şi tu ceea ce iubeşte atât de mult Domnul tău? Chiar dacă drumul tău este întunecat, nu poţi să te încurajezi cu triumfurile crucii şi înaintarea adevărului? Necazurile noastre personale vor fi uitate atunci când vom vedea nu numai ce a făcut şi ce face Dumnezeu pentru Sion, dar şi lucrurile glorioase pe care le va face pentru biserică. Credinciosule, încearcă această reţetă oricând te cuprinde tristeţea şi durerea: uită de tine şi grijile tale mărunte, şi caută binele şi prosperitatea Sionului. Când îţi pleci genunchiul în rugăciune în faţa Domnului, nu-ți limita cererile la cercul îngust al vieţii tale, oricât de încercat ai fi. înalţă rugăciuni pentru prosperitatea bisericii. „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului” (Psalmi 122:6), şi sufletul tău va fi împrospătat.

IZVOARE IN DEŞERT

Pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului … pentru că ai ascultat de porunca Mea!
(Geneza 22:16-18)

Din vremea lui Avraam, oamenii au învăţat că atunci când ascultă de glasul lui Dumnezeu şi Îi dau Lui tot ce au mai scump, El le înmulţeşte de mii de ori. Avraam a renunţat la singurul şi unicul său fiu la porunca Domnului, şi făcând aceasta, toate dorinţele şi visurile lui cu privire la viaţa lui Isaac, precum şi speranţa lui cu privire la o moştenire importantă, au dispărut. Dar Dumnezeu l-a înapoiat pe Isaac tatălui său, şi familia lui Avraam s-a înmulţit foarte mult, „ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării” (v.17). Şi prin descendenţii lui, „când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Gal. 4:4).Exact aşa Se ocupă Dumnezeu de fiecare copil al Său când noi ne sacrificăm cu adevărat. Dăm tot ce avem şi acceptăm sărăcia – şi apoi El trimite bogăţie. Părăsim o zonă înfloritoare a lucrării la porunca Lui – şi apoi El ne dă una mai bună decât am visat vreodată. Dăm toate speranţele noastre scumpe şi murim faţă de noi înşine – şi apoi El ne trimite bucurie debordantă şi viaţa Lui, ca s-o avem din belşug (vezi Ioan 10:10).Cel mai minunat dar dintre toate este Însuşi Domnul Isus Hristos, şi noi nu vom înţelege niciodată pe deplin enormitatea sacrificiului Său. Avraam, ca tată pământesc al familiei lui Hristos, trebuia să înceapă cu predarea lui însuşi şi a singurului său fiu, aşa cum Tatăl nostru ceresc L-a sacrificat pe singurul Său Fiu, Isus. N-am fi putut niciodată să ajungem să ne bucurăm de privilegiile şi de bucuriile membrilor familiei lui Dumnezeu pe o altă cale.

Charles Gallaudet Trumbull

Noi uneori părem să uităm că ceea ce ia Dumnezeu de la noi, ia cu foc, şi că singurul drum care duce la o viaţă de înviere şi de ascensiune puternică ne conduce mai întâi la Ghetsimani, la cruce şi la mormânt.

Suflet drag, crezi că experienţa lui Avraam a fost unică şi izolată? Este doar un exemplu şi un model al felului în care Dumnezeu Se ocupă de cei ce sunt pregătiţi să asculte de El cu orice preţ. „Fiindcă a aşteptat cu răbdare, [Avraam] a dobândit făgăduinţa” (Evrei 6:15), şi la fel şi tu. Momentul celui mai mare sacrificiu al tău va fi totodată momentul precis al celei mai mari şi mai miraculoase binecuvântări. Râul lui Dumnezeu, care nu seacă niciodată, se va revărsa peste malurile lui, aducându-ţi un belşug de bogăţie şi har.Într-adevăr, nu există nimic ce Dumnezeu nu va face pentru cei care vor îndrăzni să păşească prin credinţă pe ceea ce pare a fi doar o ceaţă. Când ei fac primul lor pas, găsesc sub picioarele lor o stâncă.

F. B. Meyer

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 9.1-17

    Bolile pe care Domnul le-a întâlnit, sub diferitele lor forme, şi pe care le-a vindecat, sunt tot atâtea aspecte ale stării triste în care a găsit făptura creată de El. Lepra pune accentul pe întinarea prin păcat; frigurile simbolizează agitaţia necontenită care-i stăpâneşte pe oamenii acestei lumi; demonizatul este direct stăpânit de Satan, în timp ce surdul, orbul şi mutul (v. 27,32; cap. 11.5) au simţurile incapabile să perceapă chemarea Domnului şi nu ştiu să se roage. Paraliticul care a fost adus la Domnul Isus demonstrează totala incapacitate a omului de a face cea mai mică mişcare spre Dumnezeu (comp. cu Ioan 5.7); el nu spune nimic: doar aşteaptă şi… speră. Dar Doctorul divin (v. 12) ştie că o boală şi mai gravă măcina sufletul acestui paralitic şi începe prin a-1 elibera întâi de aceasta: „Iertate sunt păcatele tale” (v. 2). Ce ar trebui să ne neliniştească mai mult, atât la noi, cât şi la alţii: boala, sau păcatul?

Să urmărim acum chemarea lui Matei, aşa cum o relatează chiar el: Matei nu ezită să mărturisească faptul că făcea parte dintre păcătoşii pentru care venise Domnul Hristos.Întrebarea din v. 14, pusă de ucenicii lui Ioan, dă prilejul unei noi învăţături: Pentru a putea cuprinde vinul cel nou al Evangheliei, burdufurile cele vechi ale religiei iudaice nu-şi mai au rostul.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Iosua 7:10-26

…şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge.  Numeri 32:23

BOMBE CU EFECT ÎNTÂRZIAT

Intr-una din cărţile lor despre afacerea Watergate, intitulată: „Ultimele zile”, Robert Woodward şi Carl Bernstein, au inclus un paragraf care pentru mine ilustrează un adevăr al versetului de azi. Ei au scris: „Pentru a se apăra, preşedintele a plantat bombe cu efect întârziat… Nixon a tăinuit, a dat răspunsuri echivoce, a minţit. Unele din bombe au explodat deja, iar la altele se mai aude tic-tacul dispozitivului de amorsare”. După cum ştim acum, bombele au explodat având ca rezultat demisia preşedintelui.

Atunci când păcatele nu sunt mărturisite ci ascunse, ele sunt la fel ca bombele cu efect întârziat. Nu pot sta ascunse pentru totdeauna. Să ne gândim numai la păcatul lui Acan, a cărei povestire am citit-o azi. Neascultând porunca Domnului de-a distruge totul din Ierihon, el a păstrat o manta, o placă de aur şi ceva argint. Când a îngropat aceste comori în cortul lui, nu s-a gândit, totuşi, că era ca plantarea unei bombe cu efect întârziat. Tic-tacul ceasului focosului obiectelor îngropate a funcţionat până când Israel a fost învins atât de ruşinos la Ai. Atunci a fost descoperit păcatul lui Acan, iar el a fost cumplit pedepsit pentru el. Cu aproximativ un an în urmă, am văzut acest principiu ilustrat atât de bine în America, atât pe tărâm politic cât şi religios, atunci când scandalurile au ieşit la lumină. Dar înainte de-a ne grăbi să arătăm cu degetul acuzaţiei spre alţii, să privim în propriile noastre vieţi. Poate şi noi avem păcate ascunse şi nemărturisite. Dacă este aşa, a sosit vremea să ne pocăim, mărturisindu-le şi să-I cerem lui Dumnezeu să ne ierte. Este singura cale de-a dezamorsa aceste „bombe cu efect întârziat”. – D.C.E.

Ajută-mi, Doamne, să nu-mi ascund păcatul!
Greşelile-mi secrete ce stau la pândă,
Ţi le voi spune Ţie şi nu la altul.
Să fiu mereu curat, Tu îmi dă izbândă! –D.J.D.

Unul din motivele pentru care astăzi trebuie să facem ce este bine, este ziua de mâine.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și David a dorit și a zis: „O, de miar da cineva de băut apă din fântâna care este la poarta din Betleem!”.  2 Samuel 23.15

Aceasta a fost dorința inimii lui David, o dorință care a găsit răspunsul grabnic din partea a trei bărbați dintre vitejii devotați care se aflau în jurul lui în peștera Adulam. Nu fusese dată nicio poruncă. Nimeni nu fusese desemnat să facă aceasta. Na fost decât o simplă exprimare a unei dorințe, iar ea a constituit prilejul manifestării unei afecțiuni veritabile și a unui devotament adevărat. Dacă ar fi fost dată o poruncă expresă cuiva, ea nar fi fost decât o ocazie pentru arătarea ascultării grabnice, însă rostirea unei dorințe a scos la iveală acel atașament fierbinte față de persoana lui David, atașament despre care citim cu atâta plăcere.

Fapta celor trei viteji reprezenta un sacrificiu mult prea scump pentru oricare altul afară de Domnul. Prin urmare, David na permis ca mireasma plăcută a acestei jertfe să fie oprită din drumul ei către tronul lui Dumnezeu.

Cât de puțin șiau imaginat acești trei viteji că fapta lor de dragoste și de devotament va fi înregistrată pe paginile veșnice inspirate, unde avea să fie citită de milioane de oameni! Nu sau gândit niciodată la așa ceva. Inimile lor aparțineau în întregime lui David și viața nu li sa părut prea scumpă pentru ai face pe plac și pentru ai înviora duhul. Dacă ar fi făcut acest gest cu scopul de ași câștiga un nume pentru ei înșiși, fapta lor ar fi fost lipsită de tot farmecul ei. Dar nu, ci ei au făcuto din dragoste pentru David! Acesta a fost izvorul acțiunii lor. Ei au dovedit că David le era mai scump decât însăși viața. Au uitat de toate, fiind preocupați săl slujească pe David, iar mirosul plăcut al jertfei lor sa ridicat către tronul lui Dumnezeu, în timp ce consemnarea faptei lor strălucește pe paginile inspirate divin și va continua să strălucească atâta vreme cât vor exista aceste pagini.

O, cât de mult tânjim și noi după așa ceva în ceL privește pe adevăratul David în aceste zile ale lepădării Lui! Dorim cu însuflețire un devotament mai intens și o măsură mai mare de jertfire de sine ca roade ale dragostei lui Hristos care ne constrânge.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință. Efeseni 6.2

Ce semeni, culegi!

Un tânăr, care s-a hotărât să se căsătorească, i-a promis viitoarei sale soții – la dorința ei – să alunge din casă pe bătrânul său tată. Într-o zi l-a condus deci pe bătrân afară din sat, spunându-i să se ducă unde va vrea, la el nu mai are ce căuta. Atunci ochii bătrânului s-au umplut de lacrimi și i-a spus fiului: „Vezi acolo sus, pe deal, piatra aceea mare? Până acolo l-am condus și eu pe tatăl meu lăsându-l în voia sorții. Condu-mă deci și tu până acolo!”. – „Doamne!”, a strigat fiul, „ce am de gând să fac? Tu, tată, ai făcut părinților tăi aceeași nedreptate, pe care voiam să ți-o fac și eu acum? Oare și copiii mei vor face la fel cu mine? Vino înapoi și de acum înainte cea mai bună cameră din toată casa va fi a ta și te voi îngriji cu dragoste până la moarte”.

Există un principiu dumnezeiesc, care mai curând sau mai târziu se aplică în viața fiecărui om: „Ce seamănă omul, aceea va și secera” (Galateni 6.7). Mulți oameni săvârșesc răul gândind că nu-i vede nimeni, dar dreptatea lui Dumnezeu se arată: „Iată că cel rău pregătește răul, zămislește fărădelegea și naște înșelăciunea: face o groapă, o sapă, și tot el cade în groapa pe care a făcut-o” (Psalmul 7.14,15). Să luăm seama!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TRECI PESTE!

„Cine acopere o greșeală, caută dragostea, dar cine o pomenește mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni” (Proverbe 17:9)

Nenumărate relații de prietenie se distrug pentru că o persoană s-a simțit ofensată de ceva ce a spus sau a făcut cealaltă persoană. Un semn al creșterii spirituale este rapiditatea cu care treci peste jigniri și insulte; cu cât ești mai matur, cu atât îți ia mai puțin timp să „acoperi o greșeală” și să mergi mai departe. Un scriitor creștin a spus: „Prietena ta se descotorosește de tine și îți rănește sentimentele sau e prea ocupată să-ți dea telefon și să-ți răspundă la e-mailuri. Poate ați ieșit la cină cu un alt cuplu și celălalt bărbat îți insultă soțul în încercarea de a fi amuzant. Ofensele dor. Domnul Isus a spus că va fi așa (loan 1:33).

Oamenii sunt oameni. Dacă ai fost ofensat de un prieten sau te-ai simțit jignit, treci peste asta! Apasă pe butonul „Anulare”. Nu lăsa ca amărăciunea să aibă măcar răgazul de a prinde rădăcini. „Dragostea nu pizmuiește; …nu se gândește la rău,…sufere totul” (1 Corinteni 13:4-7). Pare imposibil și, fără dragostea lui Dumnezeu așa și este. Așadar, cedează în fața dragostei Divine, treci cu vederea ofensele și umblă în dragoste, fiindcă s-ar putea ca săptămâna viitoare să fii tu cel care are nevoie de dragoste necondiționată. Când vine vorba despre desăvârșire, cu toții am dat greș. Dacă dorești ca prietenii tăi să-ți treacă cu vederea ofensele, grăbește-te să le treci și tu cu vederea pe ale lor”.

Fă din rugăciunea aceasta și rugăciunea ta: „Tată, îți mulțumesc pentru relațiile cu care m-ai binecuvântat. Astăzi iau hotărârea să eliberez pe oricine mi-a greșit vreodată în cel mai neînsemnat fel, să trec cu vederea, să uit și să merg mai departe. Nu-mi voi mai aduce aminte de greșelile lor. Voi da dovadă de milă și de dragoste necondiționată. în Numele Domnului Isus. Amin.

15 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Sentimentul onoarei spirituale

Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor. Romani 1:14

Pavel era copleşit de sentimentul datoriei sale faţă de Isus Cristos şi a trăit ca să arate aceasta. Cea mai mare inspiraţie din viaţa lui Pavel era faptul că-l vedea pe Isus Cristos drept creditorul lui spirital. Am eu acest sentiment al datoriei faţă de Cristos cu privire la orice suflet nemântuit? Onoarea spirituală a vieţii mele ca sfânt este să-mi îndeplinesc datoria faţă de Cristos cu privire la aceste suflete. Orice părticică din viaţa mea care are valoare se datorează răscumpărării prin Isus Cristos; fac eu ceva care să-I permită Lui să răscumpere prin mine alte vieţi? Pot face aceasta numai în măsura în care Duhul lui Dumnezeu pune in mine acest sentiment al datoriei. Eu nu sunt chemat a fi o persoană superioară celorlalţi oameni, un rob al Domnului Isus. „Nu mai sunteţi ai voştri…” Pavel s-a vândut” lui Isus Cristos. El spune: „Sunt dator fiecărui om de pe faţa pământului, datorită Evangheliei lui Isus; sunt liber doar pentru fi cu totul rob”. Aceasta este caracteristica vieţii atunci când se atinge acest punct al onoarei spirituale. Încetează să te mai rogi pentru tine şi trăieşte pentru alţii ca rob al lui Isus. Aceasta înseamnă să fi în realitate „pâine frântă” şi „vin vărsat”‘.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne conduce totdeauna în carul lui de biruinţă în Hristos.” 2 Corinteni 2:14

Un tânăr s-a dus o dată la un bătrân credincios şi l-a rugat să se roage pentru el, spunându-i: „Mă găsesc mereu într-o stare de nerăbdare. Aţi vrea, vă rog, să vă rugaţi pentru mine ca să fiu mai răbdător ? Bătrânul a fost de acord şi au îngenunchiat împreună, iar omul lui Dumnezeu a început să se roage: „Doamne, trimite-i acestui tânăr necaz de dimineaţă, trimite-i necaz şi după amiază…” Tânărul i-a dat cu cotul şi i-a spus: „Nu, nu necaz, ci răbdare!”. Dar bătrânul i-a spus: „necazul este acela care lucrează răbdare!” Dacă vrei să cunoşti răbdarea, trebuie să ai necaz. Dacă vrei să cunoşti biruinţa, trebuie să ai luptă; este ridicol ca cineva să vorbească de biruinţă fără să fi fost vreodată în luptă. Trebuie să fii pregătit să intri în arenă cu Domnul Isus Hristos însuşi şi El te va învăţa cum să lupţi şi cum să câştigi biruinţa zi după zi, dar te avertizez că va trebui să fii pregătit să plăteşti preţul. Nimeni nu poate să aibă bucuria unei biruinţe fără să plătească un preţ. Exemplul perfect îl avem în Domnul Isus. Numai o persoană răstignită poate avea părtăşie cu un Domn răstignit. Domnul Hristos a câştigat o minunată biruinţă pe drumul Crucii. Deci numai pe drumul Crucii, tu şi eu putem experimenta biruinţa.” Da, acesta este preţul: răstignirea eului, a vieţii proprii, lepădarea de sine şi mersul pe urmele paşilor Domnului Isus, căci numai de la El putem, învăţa totul. Ce răbdare a manifestat El totdeauna când a fost pe pământ în învinuiri, în insulte şi dispreţ, El a păstrat mereu acelaşi calm şi răbdare dumnezeiască şi plină de demnitate. „Când era insultat, nu răspundea cu insulte, când suferea nu ameninţa, ci se încredinţa în mâinile Celui care judecă drept.” – 1 Petru 2:23

Dar chiar şi acum când este în cer şi nu mai este obiectul hărţuielilor oamenilor, El îşi continuă excercitarea răbdării Lui faţă de noi care îl supărăm atât de des. Dragostea nespusă pe care o are pentru noi este sursa îndelungei Lui răbdări faţă de noi. Am învăţat şi noi de la El răbdarea adevărată ?

„Răbdarea cere o totală încredere în Dumnezeu în timp ce îşi face lucrarea ei. Noi trebuie s-o urmăm, nu să mergem înaintea ei. Dacă răbdarea îşi face lucrarea desăvârşită, în sufletele noastre renaşte primăvara.” – J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte
copii prea iubiţi.” Efes. 5:1

Dacă întrebăm copiii mici: „Eşti cuminte?” unii răspund: „Da!” Alţii spun: „Câteodată”, pe când alţii evită răspunsul. Dacă am fi întrebaţi noi astăzi,ce am răspunde? După întoarcerea mea la Dumnezeu, a fost un timp în care la întrebarea dacă sunt cuminte, n-aş fi putut răspunde cu da. Totuşi dorinţa mea a fost să-L slujesc pe Dumnezeu cu orice preţ. Care a fost cauza? Mă uitam la mine şi nu la Isus, nu mai contam pe mântuirea deplină în Hristos. Cine poate să spună atunci: „Eu sunt un copil ascultător şi cuminte? „Numai aceia care cred în mântuirea deplină săvârşită de Hristos. Este scris: „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru fapte bune”. El ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos după buna plăcere a voiei Sale”. Astfel am devenit copii ai lui Dumnezeu, plăcuţi înaintea Lui.

În această credinţă trebuie să stăm neclintiţi, conştienţi de faptul că suntem copiii Lui ascultători. Dacă nu suntem copii ascultători, nu putem să-L urmăm pe Isus, negăm ceea ce a făcut El pentru noi şi nu acceptăm situaţia noastră nouă, posibilă prin jertfa Sa. Dar dacă credem în lucrarea desăvârşită a Lui, atunci suntem în dragostea Sa, iar dragostea Sa este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate, nu caută folosul său, nu se gândeşte la rău, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. şi în puterea dragostei Lui putem să umblăm la fel cum a umblat şi Hristos. Astfel putem fi o mireasmă plăcută lui Dumnezeu. Căci, dacă credem cum spune Scriptura, din noi vor ţîşni izvoare de apă vie, vom fi asemenea luminii şi sării umblând în mod vrednic de chemarea noastră ca şi copii ai luminii, aşteptând măreaţa arătare a Mântuitorului nostru Isus Hristos care va veni în curând.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

MÂNGÂIEREA CELUI CE PLÂNGE

Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Matei 5.4

Pentru a ajunge în Sion, trecem prin valea plângerii. S-ar putea crede că a fi trist şi a fi binecuvântat sunt două lucruri care nu se potrivesc, dar Mântuitorul care este nespus de înţelept, le-a unit în această fericire. Omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit. Mâhnire asupra păcatului, asupra păcatului nostru şi asupra păcatului altuia, este pecetea lui Dumnezeu pentru credincioşii Săi. Când Duhul de îndurare s-a revărsat asupra casei lui Dumnezeu, toţi vor fi mâhniţi. După cum apa ne dă binefaceri superioare, tot aşa din această sfântă tristeţe primim cele mai mari binecuvântări. Dar această binecuvântare făgăduită celui care varsă lacrimi nu este făcută pentru zile foarte îndepărtate; nu, Cristos îl numeşte fericit chiar de acum.Duhul Sfânt va mângâia sigur inimile care plâng pentru păcatele lor. Ele vor fi mângâiate prin sângele lui Isus Cristos şi prin puterea curăţitoare a Duhului Sfânt. Credincioşii vor fi mângâiaţi cu privire la păcatul lor care se revarsă în localitatea lor şi-n timpul lor, prin siguranţa că Dumnezeu Se va slăvi, cu toată răzvrătirea oamenilor. Ei vor fi mângâiaţi cu aşteptarea că în curând vor fi pe deplin eliberaţi de păcat şi vor fi răpiţi pentru a fi pentru totdeauna în prezenţa slăvită a Domnului lor.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

DUMNEZEUL oricărui har, care v-a chemat în HRISTOS ISUS la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi Puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi văva face neclintiţi. 1. Pet. 5,10.

Ce făgăduinţă minunată pentru toţi copiii lui Dumnezeu! El este şi astăzi acelaş Credincios şi Neclintit Dumnezeu. El este Izvorul întregului har, iar ţinta drumului nostru este spre Casa Tatălui unde ne aşteaptă Domnul Isus. Această chemare este har dar şi ocrotire din partea Domnului nostru. La începutul epistolei ne aminteşte că mai este puţin timp de suferinţă. Dumnezeul harului ne va desăvârşi, ne va întări, ne va da putere şi ne va fac neclintiţi ca să ajungem la ţintă. Ne încredinţăm Lui prin aceea că ne abatem privirea noastră de la necazurile vieţii privind la El. Adeseori ne ferim de suferinţă, socotind că dacă ne păstrăm vieţile vom servi mai bine cauza răspândirii adevărului lui Dumnezeu. Iată un gând grozav, în dosul căruia se ascunde trădarea Creatorului. Dacă pentru Numele lui Hristos vom rămâne statornici până la sfârşit, atunci chiar dacă ne-ar arde pe toţi, scânteile de la rugurile noastre vor răspândi lumina Evangheliei, departe pe faţa pământului. Putem noi oare să nu mărturisim despre Acela care ne-a mântuit, mai cu seamă aflându-ne în acest neam preacurvar şi păcătos care piere din pricina necunoştinţei de Dumnezeu şi care în orice minut este pândit de păcat? Vom fi mereu încurajaţi dacă fereastra odăii noastre spirituale va fi deschisă spre Ierusalim, dacă ochiul nostru spiritual va privi Ierusalimul cel de sus. Cine este cu Dumnezeu, priveşte senin înainte. Noi suntem călători în căutarea cetăţii viitoare. (Evrei 13.14). Noi nu avem loc în lume. De aceea nu te mira când eşti tratat ca un străin. Priveşte în sus de unde îţi vine izbăvirea. Nu uita că suferinţa ta are margine şi că asupra ta veghează Dumnezeu Atotputernic!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, vreau să-Ţi mulţumesc pentru groaznicele presimţiri şi năluciri ale minții care plutesc în jur când nu este rezervat suficient timp pentru rugăciune. Doamne, privesc acum la Tine; coboară, o, Doamne iubit, coboară şi dă-mi har să mă bucur în Tine azi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.» 1 PETRU 2,22-23

Pe crucea de pe Golgota a avut loc cea mai neobişnuită şi inimaginabilă inversare de situaţie, a cărei profunzime nu o putem nici măcar intui. Gândiţi-vă numai la faptul că păcatele tuturor oamenilor din toate timpurile au apăsat asupra Domnului Isus Cristos. Nu a fost ceva teoretic sau simbolic, ci o grozăvie cumplită şi reală: pedeapsa pentru toate păcatele noastre L-a lovit pe Cel care a fost fară păcat. Exact în această nedreptate supremă vedem deosebit de clar dreptatea absolută a lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Ce taină minunată! Totodată, în acelaşi context, în acelaşi timp în care privim uimiţi consecinţele binecuvântate pentru viaţa noastră ale jertfei Sale pe cruce suntem îndemnaţi de Duhul Sfânt să urmăm exemplul Mielului. Înţelege, copil al lui Dumnezeu! Când Domnul îţi spune: «vei fi o binecuvântare» (Gen. 12,2), aceasta înseamnă să primeşti puterea înnoitoare a jertfei lui Isus pentru a putea mai apoi depune şi tu mărturie: «ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi, îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi, stăpânind toate lucrurile» (2 Cor. 6,9-10).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc. Levitic 6:13

Lăsaţi rugăciunea personală să ardă necurmat pe altar. Aceasta este însăşi viaţa pietăţii. Sanctuarul şi altarul familial îşi împrumută focul de aici; de aceea, să-l lăsăm să ardă bine. Devoţiunea secretă este însăşi esenţa, evidenţa şi barometru religiei vitale şi experimentale. Ardeţi aici grăsimea jertfelor. Lăsaţi ca timpul rugăciunii voastre personale să fie, dacă este posibil, regulat frecvent şi netulburat. Rugăciunea efectivă ajută mult. Nu ai nimic pentru care să te rogi? Iţi sugerăm biserica, lucrarea, propriul tău suflet, copiii tăi, relaţiile tale, vecinii tăi, ţara ta şi cauza lui Dumnezeu şi a adevărului în (toată lumea. Să ne cercetăm pe noi înşine în această problemă importantă. Ne angajăm cu puţină căldură în devoţiunea personală? Arde focul devoţiunii cu puţină putere în inima ta? Ți se poticnesc roţile carului? Dacă este aşa, să ne alarmăm la aceste semne de decadenţă. Să ne plecăm cu suspine şi să cerem Spiritul harului şi al implorării. Să punem deoparte un timp Special pentru rugăciuni extraordinare. Fiindcă, dacă focul acesta va fi stins sub tăciunii asemănării cu lumea, va slăbi focul altarului familial şi ne va acoperi influenţa în biserică şi lume. Textul se aplică şi la altarul inimii. Acesta este într-adevăr un altar de aur. Dumnezeu vrea să vadă inimile copiilor Săi arzând pentru EL Să-i oferim lui Dumnezeu inimile noastre, strălucind de dragoste, şi să-i căutăm harul, pentru ca focul să nu se stingă niciodată; fiindcă nu poate să ardă dacă nu îl ajută Domnul să ardă. Mulţi duşmani vor încerca să îl înăbuşe, dar dacă mâna nevăzută din spatele zidului toarnă uleiul sfânt peste el, va arde din ce în ce mai tare. Să folosim textele din Scriptură drept Combustibil pentru focul din inimile noastre. Ei sunt cărbuni vii. Să fim atenţi la predici da, mai ales, să petrecem mai mult timp Singuri cu Isus.

Seara

S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena. Marcu 16:9

Probabil că Isus „s-a arătat mai întâi Mariei Magdalena”‘ nu doar din cauza marii ei iubiri şi a căutărilor perseverente, ci şi din cauză că ea era un exemplu special al puterii eliberatoare a lui Isus. Putem învăţa din experienţa Mariei că mărimea păcatelor noastre dinainte de convertire nu trebuie să ne facă să gândim că nu putem primi favoarea specială a unei apropiate părtaşii cu Domnul. Maria părăsise totul pentru a se îngriji de nevoile Mântuitorului. El era prima şi singura ei grijă. Mulţi dintre cei care mergeau alături de -El nu I-au ridicat crucea; ea a făcut-o. Ea şi-a cheltuit toată averea pentru nevoile Lui. Dacă vrem să-L căutăm mai mult pe Christos, trebuie să-I slujim. Cine sunt cei care stau sub steagul iubirii Lui şi beau din cupa părtăşiei? Sunt sigur că sunt cei care dau cel mai mult, slujesc cel mai bine, şi rămân cel mai aproape de inima însângerată a Domnului lor. Dar observaţi cum s-a descoperit Christos acestei îndurerate. A făcut-o printr-un singur cuvânt: „Marie” (loan 20:16). Maria a avut nevoie de un singur cuvânt, rostit de vocea lui Christos, pentru a-l recunoaşte pe dată. Inima ei şi-a rostit credinţa printr-un singur cuvânt, fiindcă era prea plină pentru a spune altceva. Acest singur cuvânt era cel mai potrivit pentru ocazie. El implica supunerea. Ea a spus „Invăţătorule” (vers. 16). Nu există nici o stare a minţii în care această confesiune de supunere să fie prea rece. Nu, atunci când sufletul tău arde de focul ceresc, atunci vei spune „sunt robul Tău… Tu mi-ai desfăcut legăturile” (Psalmi 116:16). Dacă poţi spune „Invăţătorule”, dacă simţi că voia Sa este voia ta, atunci te afli într-un loc sfânt şi fericit. Dacă El nu i-ar fi spus „Marie”, ea nu i-ar fi răspuns „Rabuni” (loan 20:16). Observă, deci, din toate acestea, cum îi onorează Christos pe cei care II onorează, cât de multă dragoste ne poartă Prea iubitul nostru, cum un singur cuvânt al Său ne poate transforma suspinele în bucurie, cum prezenţa Sa aduce soare în inimile noastre.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. (1 Ioan 5:4)

E uşor să-L iubeşti când cerul e senin,

Când adie vântul verii şi parfumul trandafirilor e aproape;

Nu e nevoie de prea mult efort ca să asculţi de voia Sa nepreţuită

Când ea trece prin văi pardosite cu flori, sau peste

dealuri sărutate de soare.

 

Când cade ploaia, sau ceaţa stă suspendată în aer,

Când drumul este întunecos şi accidentat, şi vântul nu mai e plăcut,

Când zorii trandafirii s-au aşezat în ţara umbrelor cenuşii,

Atunci ne este greu să ne încredem în El, şi suntem mai greoi la ascultare.

 

E uşor să te încrezi în El când au sosit păsările cântătoare,

Şi cântecele lor de laudă răsună în inima şi în casa noastră;

Dar tocmai când ne lipseşte muzica, şi zilele sunt triste şi posomorâte,

Atunci avem nevoie de credinţa care biruie orice îndoială şi teamă.

 

Şi Domnul nostru binecuvântat ne-o va da; El ne va da ce ne lipseşte;

Să cerem crezând cu credinţă – să ne bizuim pe promisiunile Lui;

El va fi pururi Conducătorul nostru, fie calea netedă sau pietroasă,

Şi Se va dovedi suficient pentru nevoile de fiecare zi.

 

A te încrede chiar când ai impresia că ai fost părăsit; a te ruga când ai impresia că cuvintele tale pătrund doar într-un spaţiu vast în care nimeni nu aude şi nici un glas nu răspunde; a crede că dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită şi că El cunoaşte împrejurările în care eşti, chiar când lumea ta pare să scârţâie ca şi cum ar merge pe drumul ei, fără să-i pese de viaţă sau să se mişte vreun pic ca răspuns la cererile tale; a dori doar ceea ce mâna lui Dumnezeu a hotărât pentru tine; a aştepta cu răbdare în timp ce aparent mori de foame, temându-te doar să nu-ţi pierzi credinţa – aceasta „câştigă biruinţa asupra lumii”; aceasta este în adevăr credinţa autentică. George MacDonald

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 8.18-34

    Cărturarului, care se oferise să-L urmeze pe Domnul oriunde va merge, Domnul nu i-a ascuns faptul că drumul Lui este unul al renunţării totale. Până şi păsările cerului, de care Tatăl ceresc Se îngrijeşte (6.26), o duc mai bine aici decât însuşi Creatorul lor. Ce umilinţă! El nu avea pe pământ nici unde să-Şi pună capul; numai pe cruce, după ce Şi-a încheiat lucrarea, a putut să-Şi odihnească – sau să-Şi plece – capul (în greacă, acelaşi verb: Ioan 19.30).    În v. 21, un alt om răspunde la invitaţia Sa printr-o scuză, aparent justificată: nu era îndreptăţit să participe la înmormântarea tatălui său? Totuşi, oricât de urgentă ar putea părea o
datorie, niciun „întâi de toate” nu poate lua locul celor pe care ni le-a poruncit Domnul (6.33). Ceea ce au hotărât apoi Cei doi oameni nu ni se mai spune. Important este să ştim dacă noi am răspuns chemării Domnului Isus.    Scena atât de cunoscută şi de frumoasă a trecerii prin furtună ilustrează călătoria credinciosului pe pământ. El întâmpină multe vijelii, dar Salvatorul lui, care este deopotrivă a Stăpânul stihiilor, este cu el (Psalmul 23.4). El porunceşte vântului şi valurilor, bolilor şi morţii, dar şi puterilor satanice, după cum demonstrează eliberarea celor doi demonizaţi din ținutul Gadarenilor (sau Gherghesenilor, sau Gherasenilor).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Isaia 55:1-5

Şi Duhul si Mireasa zic: „Vino!”… Şi celui ce îi este sete, să vină… Apocalipsa 22:17

INVITAŢIA DESCHISĂ A LUI DUMNEZEU

Dumnezeu îi învită pe toţi oamenii la El, şi dă ajutor special celor împovăraţi de sentimentele că ar fi nepotriviţi, împovăraţi de nelinişte şi de nemulţumire. 
O tânără a scris recent un articol în care spune cum a adus-o Domnul la El. A crescut în Germania Federală, mergea cu regularitate la biserică şi a fost confirmată la 14 ani, dar ştia că trebuie să fie ceva mai mult pentru sufletul ei decât atât. A continuat să-I ceară lui Dumnezeu să i se arate. Şi minunea s-a petrecut, într-o duminică ploioasă din aprilie 1970. Urmărea la televizor o predică de-a lui Billy Graham şi a cerut Domnului Isus să intre în viaţa ei. Şi-a dat seama că a făcut un pas gigantic, dar ştia în acelaşi timp că de-acum va trebui să crească. Timp de 4 ani s-a rugat Domnului s-o călăuzească spre acei care ar putea s-o ajute. Dumnezeu i-a răspuns călăuzindu-i paşii spre o universitate americană unde a găsit o organizaţie creştină a studenţilor. S-a alăturat cercului de studiu biblic şi acum este o urmaşă de neclintit a Domnului Isus. Eşti şi tu, la fel ca tânăra aceasta înainte de salvarea ei, o persoană morală tulburată de sentimentul neîmplinirii? Dumnezeu îţi vorbeşte prin aceste sentimente şi te invită să-L primeşti pe Isus ca Salvatorul tău, chiar azi. Isaia formulează invitaţia aceasta, astfel: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! (Isaia 55:1). Când crezi în Domnul Cristos, vei fi iertat, golul dinăuntrul tău va fi umplut, şi setea sufletului tău va fi astâmpărată. Acceptă invitaţia lui Dumnezeu – H.V.L.

Orice suflet din păcat să vină 
La harul şi mila Domnului. 
Isus, sigur, vă va da odihnă 
Încrezându-vă-n cuvântul Lui. – Stockton

De vei continua să respingi pe „vino!” al mântuirii, vei fi nevoit să accepţi pe „pleacă!” al condamnării.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Duhul Domnului a venit peste el; și el la sfâșiat cum se sfâșie un ied și nu era nimic în mâna lui. Și na spus tatălui său, nici mamei sale ce făcuse … nu lea spus că scosese mierea din trupul mort al leului … Și el ia zis: „Iată, nam explicato nici tatălui meu, nici mamei mele și să țio explic ție?”.  Judecători 14.6,9,16

Judecătorii lui Israel – Samson (3) – A păstra un secret

Când sa coborât din nou la Timna, lui Samson ia ieșit în cale un leu. Samson la sfâșiat cu mâinile goale, iar când sa întors pe același drum, a găsit miere în trupul leului. A luat din această miere, a mâncat și a dat și părinților săi din ea. El a folosit această întâmplare pentru a inventa o ghicitoare pe care a spuso celor treizeci de însoțitori filisteni la ospățul de nuntă, punând un rămășag că nu aveau so rezolve.

Samson nu le spusese părinților săi despre leul ucis, nici de unde avea mierea pe care leo dăduse. Vedem că Scriptura menționează acest lucru. Prin contrast, Domnul Isus a mărturisit: „Eu am vorbit deschis lumii; Eu întotdeauna iam învățat în sinagogă și în templu, unde se adună întotdeauna iudeii, și nam vorbit nimic în ascuns” (Ioan 18.20). O lipsă de deschidere cu privire la viața sa este un pericol pentru creștin. Aceasta izvorăște adesea dintro conștiință rea. Cu toții trebuie să dăm socoteală lui Dumnezeu, însă trebuie să dăm socoteală și unii față de alții. O persoană tânără dă socoteală părinților ei. «Nu e treaba ta!» nu constituie niciodată un răspuns bun al unui creștin, atunci când este întrebat despre ceva din viața lui. Suntem mădulare ale Trupului lui Hristos și, astfel, suntem mădulare unii altora.

Samson a păstrat secrete față de părinții lui, iar apoi și față de soția sa. Acest lucru a avut ca rezultat o sărbătoare de nuntă tristă, o soție în lacrimi și o căsătorie ruptă. Deschiderea este absolut esențială pentru încrederea reciprocă dintre soț și soție care, la rândul ei, constituie o parte vitală a unei căsnicii fericite.

E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Vameșul stătea departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer; ci se bătea în piept și zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Luca 18.13

Cu cine ne asemănăm?

Un fariseu și un vameș au mers la templu, ca să se roage. Însă cât de diferite au fost rugăciunile lor! Fariseul nu a cerut nimic, ci mai degrabă s-a lăudat înaintea lui Dumnezeu că el nu era ca ceilalți. Vameșii erau deosebit de disprețuiți de conducătorii evrei religioși, pentru că erau angajați să colecteze taxe de la propriul popor, care se afla sub dominație romană. Fariseul se mândrea cu ceea ce nu făcea, lucru prin care se deosebea de ceilalți; se mândrea și cu ceea ce făcea, și anume că postea de două ori pe săptămână și că dădea zeciuială din tot ce avea. În felul acesta, el de fapt spunea că Dumnezeu îi este dator. Credea oare că Dumnezeu nu poate să vadă prin poleiala subțire de mândrie religioasă deșartă?

Vameșul însă nu-și putea trece nimic în cont înaintea lui Dumnezeu. În mod sigur, el nu încerca să-L facă pe Dumnezeu datornicul său! Mai degrabă a privit simplu la adevărul care este valabil pentru întreaga omenire, realizând faptul că era total îndatorat față de Dumnezeu. Nu a făcut nici cea mai mică referire la meritul vreunei recunoașteri din partea lui Dumnezeu. Din contră! El s-a referit la sine ca fiind păcătos. Și acest om a coborât acasă îndreptățit în fața lui Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DUCI O LUPTĂ PE PLAN FINANCIAR? (2)

„Toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33)

Dacă te regăsești în această bătălie, roagă-te: „Tată ceresc, în Cuvântul Tău se spune: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Tu poți să te îngrijești de situația mea financiară; știi ce trebuie făcut. Călăuzește-mi pașii (Proverbe 3:5-6). Ajutămă să nu uit că resursele Tale sunt menite să curgă din locul prisosinței spre locul lipsei (2 Corinteni 8:14). Cred că ai un plan financiar pentru viața mea și când teama de viitor amenință să mă copleșească, voi nădăjdui mereu în Tine și Te voi lăuda tot m ai mult (Psalmul 71:14). Cred că mă însoțești în această criză și eu îmi ațintesc privirile spre Tine, iar Tu, Doarnne, ai promis că-mi vei da pace deplină (Isaia 26:3). Iartă-mi îngrijorarea. Arunc toate îngrijorările mele asupra Ta, acum (1 Petru 5:7). Pentru că nu trebuie să port aceste poveri singur, le pun jos și primesc odihna Ta divină (Matei 11:28).

Tatăl meu, Tu ai promis că te vei îngriji de toate nevoile mele (Filipeni 4:19); că îți face plăcere să-mi oferi binecuvântările și răsplătirile împărăției Tale (Luca 12:32). Doamne Dumnezeule, Tu mi-ai spus să nu mă îngrijorez de nimic, ci să aduc la cunoștința Ta cererile mele cu mulțumire (Filipeni 4:6-7). Știu că te vei îngriji chiar și de ziua de mâine, căci tu ești Dumnezeul care poartă de grijă (Matei 6:34). Tu cunoști lucrurile de care am nevoie și când arh nevoie de ele. Tu ești Dumnezeul care dăruiește nespus mai mult (Efeseni 3:20). îți mulțumesc că mi-ai împlinit deja fiecare nevoie și că mi-ai făcut parte de pace și siguranță. In Numele Domnului Isus. Amin”.

 

 

 

 

 

14 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Suferă persecuţia

Dar Eu vă spun: „Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalalt” Matei 5:39

Aceste versete arată umilinţa faptului de a fi creştin. Din punct de vedere natural, dacă un om nu răspunde înapoi când este lovit, înseamnă că este un laş; dar, din punct de vedere spiritual, dacă un om nu răspunde loviturilor, aceasta este o manifestare a Fiului lui Dumnezeu în el. Când eşti insultat, nu trebuie doar să nu te superi, ci şi faci din
aceasta o ocazie de a-L arăta pe Fiul lui Dumnezeu in viaţa ta. Nu poţi imita caracterul lui Isus, ori îl ai, ori nu-l ai. Pentru un sfânt, insulta personală devine o ocazie de a arăta blândeţea incredibilă a Domnului Isus.Învăţătura predicii de pe munte nu este „Fă-ţi datoria”, ci: „Fă ceea ce nu este de datoria ta^„. Nu este datoria ta să mergi încă o milă sau să întorci celălalt obraz, dar Isus spune că, dacă suntem ucenicii Lui, vom face întotdeauna aceste lucruri. Nu vom spune niciodata: „O, nu se mai poate aşa, am fost atât de desconsiderat şi de greşit înţeles!” De fiecare dată când insist asupra drepturilor mele, Il rănesc pe Fiul lui Dumnezeu; în schimb, pot preveni rănirea lui Isus dacă primesc
eu însumi lovitura. Acesta este înţelesul faptului de a împlini ceea ce „lipseşte suferinţelor lui Cristos”. Ucenicul înţelege că în viaţa lui este în joc onoarea Domnului lui, nu propria lui onoare.

Nu căuta niciodată dreptate la alţii, dar nu înceta niciodată să fii drept tu însuţi. Noi căutăm întotdeauna dreptatea; învăţătura predicii de pe munte este: Nu căuta niciodată dreptatea, dar nu înceta niciodată s-o practici.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Maria, deci, luând un litru cu parfum de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul capului ei.” Ioan 12:3

Maria nu a venit ca să audă o predică, deşi Cel mai mare dintre învăţători era acolo. Scopul ei acum nu era de a sta la picioarele Lui ca să audă cuvântul Lui (Luca 10:39) oricât de binecuvântat şi necesar ar fi el. Ea nu a venit nici să-şi aducă cererile ei pe care El le cunoştea deja. A fost şi lucrul acesta, nu cu mult timp înainte când a căzut la picioarele Lui şi I-a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.” Nu era deci acum intenţia ei de a-şi vărsa inima înaintea Lui. Ea nu a venit să întâlnească pe sfinţii scumpi care erau acolo, oricât de binecuvântată era această întâlnire care desigur se întâmpla des. Părtăşia cu ei nu era obiectivul ei acum.

Dar ea a venit la cel mai potrivit moment, când lumea îşi exprimase cea mai adâncă ură faţă de El. Da, ea a venit ca să-şi exprime adânca ei iubire care contrasta aşa de mult cu ura lumii şi să verse ce avea mai de preţ peste picioarele Aceluia a cărui dragoste i-a cucerit inima şi i-a absorbit întreaga ei afecţiune. Ea nu s-a gândit la Simon leprosul, a trecut pe lângă ucenici, fratele ei care a fost înviat şi sora ei nu i-au oprit atenţia, ci numai la Domnul Isus se gândea, la El care i-a umplut sufletul; ochii ei erau la El; inima ei bătea, în adevăr, numai pentru El şi în adânca ei admiraţie şi adorare, a vărsat parfumul peste picioarele Lui şi I le-a şters cu părul capului ei. Ce neobişnuită exprimare a unei dragoste şi adorări faţă de Acela care singur este vrednic de toată dragostea şi adorarea noastră. Maria nu se gândea, desigur, la semnificaţia pe care a dat-o Domnul Isus, gestului ei, ea a făcut tot cea putut ca să-I arate cât de mult îl iubea şi cât de multă recunoştiinţă îi purta. Adorarea, cinstea, închinarea şi lauda au fost singurul ei gând şi aceasta în onoarea Aceluia care era totul pentru ea. Desigur, o astfel de închinare a fost cea mai înviorătoare pentru Domnul Isus înainte de suprema jertfă pe care o avea de adus la cruce.

Putem şi trebuie să preţuim strângerea noastră laolaltă, putem şi trebuie să preţuim Cuvântul pe care îl auzim, putem şi trebuie să preţuim legătura noastră frăţească şi prin toate acestea, fară-ndoială să-L cinstim pe Domnul Isus Hristos, dar mai presus de orice, este bine să avem starea de suflet pe care a avut-o Maria faţă de „Domnul ei.” Ea a iubit mult pentru că i s-a iertat mult. Trebuie ca gândurile şi inimile noastre să fie în cer unde este Domnul şi Prietenul nostru.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Căutaţi pe Domnul toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui. Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia. Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului”. Tef. 2:3.

Ne apropiem, sau poate chiar trăim, vremuri în care mânia lui Dumnezeu este vizibilă faţă de naţiuni. O judecată pedepsitoare va urma pe cealaltă şi aceasta a început deja de câţiva ani. Mânia lui Dumnezeu se va revărsa asupra acelora care s-au lepădat de El, va dispreţui pe batjocoritori şi va lovi crunt pe hulitori. Închinătorii la idoli se vor ruşina împreună cu cei care consideră că pot trăi în lume fără Dumnezeu. Li se va întâmpla în mod asemănător locuitorilor Sodomei şi Gomorei. Duşmanilor lui Dumnezeu le va putrezi limba în gură şi ochii în adânciturile lor; limba cu care au hulit pe Dumnezeu şi ochii cu care au căutat să nimicească poporul Său. Dar poporul lui Dumnezeu este îndemnat: „Căutaţi-L pe Domnul, voi necăjiţilor din ţară, cei ce vă ţineţi de dreptatea Sa”. Aceştia sunt aceia care au fost îndreptăţiţi prin sângele Domnului Isus Hristos; ei sunt îndemnaţi să-L caute pe Domnul în orice împrejurare a vieţii lor, căci vor veni vremuri grele şi copiii Lui se vor simţi necăjiţi şi părăsiţi.

De aceea sunt îmbărbătaţi să caute sprijin în Cuvântul lui Dumnezeu şi să se încreadă în El, ştiind că şi în cea mai grea încercare, Dumnezeu le este aproape. Este important ca în asemenea vremuri să nu ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, ci să suferim împreună cu Hristos, căci astfel avem promisiunea că vom fi împreună cu El şi în slavă. Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Asta înseamnă să ne încredem în Cuvântul Său, pentru ca astfel să fim ocrotiţi în ziua necazului.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

POVERI ARUNCATE ASUPRA LUI

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.” Psalmul 55.22

Această povara este grea: las-o asupra Celui Atotputernic. Atâta timp cât o porţi tu, ea te striveşte; dar pentru braţul Său, aceasta n-are nici o greutate. Dacă totuşi Dumnezeu te cheamă să o porţi mai departe, El te va sprijini. Ea va fi asupra Lui şi nu asupra ta. Vei fi în aşa fel susţinut sub ea, încât povara va fi o binecuvântare. Cheamă-L pe Domnul în ajutor şi vei sta în picioare sub greutatea care, în ea însăşi, te-ar încovoia.Teama noastră cea mare este ca nu cumva încercarea să ne depărteze de pe cărarea datoriei; dar Domnul nu va îngădui acest lucru. Dacă suntem sinceri înaintea Lui, El nu va îngădui ca întristarea noastră să ne depărteze de la umblarea în neprihănire, în Isus, El ne priveşte ca neprihăniţi şi tot în Isus El ne păzeşte.Şi pentru timpul de acum? Te gândeşti să umbli singur prin încercările de azi? Vrei ca sărmanii tăi umeri să fie zdrobiţi de povara care te apasă? Părăseşte această nebunie. Spune toată durerea ta Domnului şi arunc-o asupra Lui. Nu arunca povara ta ca s-o iei din nou numaidecât; ci arunc-o asupra Domnului şi lasă-i-o Lui o dată pentru totdeauna. Atunci vei merge uşor ca un credincios bucuros, scăpat de acum înainte de grijă şi cântând laude măreţului Purtător de poveri.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Aceasta să vă însufleţească. Filipeni 4,8.

Ce să ne însufleţească? Neiubirea, intriga, răul, sau neiubirea de fraţi? Răul se găseşte foarte repede şi foarte uşor, aşa că nu trebuie căutări îndelungate. În Sfânta Scriptură stă scris: „TOT ce este adevărat, tot ce ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Este nevoie mai întâi ca noi, personal să ne însuşim aceste calităţi şi să le avem apoi ca ghid pe calea păcii. O, de-am avea ochii lui Barnaba care, atunci când a venit în Antiohia (Fapte 11.23) şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat! Fără îndoială că a văzut la acei tineri credincioşi câte ceva care mai trebuia îndreptat, dar el era un „om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă” şi pentru el era o bucurie să se preocupe de credincioşi. Aceasta este una din tainele păcii. Dacă inima se găseşte plină de Domnul Isus atunci nu mai este loc pentru îngâmfare, înălţare sau duh de judecată, ci la vederea lucrării lui Dumnezeu inima se umple de bucurie. Nimeni nu poate să se simtă bine în faţa lui Dumnezeu câtă vreme inima nu-i va fi zdrobită şi golită de tot ce este în ea. Dumnezeu îşi găseşte plăcerea numai într-o inimă zdrobită şi numai o inimă zdrobită e fericită cu Dumnezeu. Când inima e astfel întărită în cunoaşterea lui Dumnezeu, iubirea pentru fraţi şi pentru Adunarea Domnului va însufleţi pe acel suflet. Trăim într-un veac de rânduieli şi datine. Aerul care înconjoară bisericile oficiale este îmbâcsit de statutele unor religii de tradiţie, care dezbracă sufletul de Hristos şi de mântuirea Lui. Diavolul îi înşală pe creştini că ei măresc pe Hristos prin ţinerea a tot felul de datine şi forme, căci ştie, că în felul acesta, Hristos e dat la o parte cu desăvârşire, în timp ce formele ajung să fie ţinute cu sfinţenie. Iată de ce trebuie să ne însufleţească tot ce este după Sfânta Scriptură şi NUMAI după ea.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ajută-mă să Te pot vedea pe Tine, simţi pe Tine, crede în Tine şi să fiu pe deplin conştient de prezenţa Ta în modul şi măsura de care Tu vezi că sunt capabil. Ce aştept eu în afară de Tine?

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«S-a smerit şi S-a făcut ascultător pană la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu la înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.» FILIPENI 2,8-9

In Betleem şi pe Golgota îl vedem pe Domnul Isus dezbrăcat de puterea Sa. Nu a existat nici un pic de strălucire şi măreţie în Copilaşul din iesle. El, la cuvântul Căruia se cutremură universul, El, care este lăudat şi glorificat în eternitate de nenumărate creaturi de lumină, «S-a dezbrăcat pe Sine însuşi» (Filip. 2,7). Ne plecăm genunchii în faţa Lui în praf şi ţărână. Ce mare e Domnul nostru care S-a dezbrăcat de maiestuozitatea Sa cerească! Nu putem decât să îl slăvim din inimă pentru că, aşa, deposedat de laudă şi de glorie îi surprindem adevărata natură, până acum ascunsă. Când Domnul Isus afirmă: «Eu sunt» El ne prezintă trăsăturile care caracterizează inima Sa de Dumnezeu. «A dispreţuit ruşinea» (Evrei 12,2), adică S-a lipsit de glorie. A atârnat plin de sânge pe cruce suferind dureri de nedescris, dar şi expus public – o ruşine teribilă! Priveşte la sacrificiul Său, al Celui crucificat, dumnezeirea care străluceşte ca o lumină de nedescris! El a făcut toate aceste lucruri pentru tine. El S-a coborât de bună voie din slava cerească în durere şi în ruşine pentru ca tu şi eu să avem slava şi viaţa veşnică.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări.” Exod 20:25

Altarul lui Dumnezeu trebuia să fie construit din pietre necioplite, astfel încât să nu se vadă nici o urmă de lucrare omenească pe el. Înţelepciunea omenească vrea să rânduiască şi să aranjeze învăţăturile crucii într-un sistem mai artificial şi mai potrivit cu gusturile depravate ale naturii decăzute; totuşi, în loc să îmbunătăţească Evanghelia, înţelepciunea trupească o pângăreşte, până când devine o altă evanghelie, total diferită de adevărul lui Dumnezeu. Toate modificările şi îndreptările la Cuvântul Domnului sunt profanare şi pângărire. Inima mândră a omului este nerăbdătoare să intervină în îndreptăţirea sufletului în faţa lui Dumnezeu; pregătirile pentru Christos sunt gândite, umilinţa şi căinţa devin motiv de încredere, faptele bune sunt strigate în gura mare, priceperea naturală este lăudată, şi se încearcă pe toate căile cioplirea pietrelor de altar. Ar fi bine ca păcătoşii să-şi amintească că, în loc să perfecţioneze lucrarea Mântuitorului, încrederea lor carnală o pângăreşte şi o dezonorează. Numai Domnul trebuie să fie înălţat în lucrarea de ispăşire, şi nici urmă de ciocan sau daltă omenească nu va fi suportată. încercarea de a adăuga ceva la ultimele cuvinte ale lui Isus Christos, sau de a Îmbunătăţi ceea ce Iehova Domnul a făcut desăvârşit, este o blasfemie. Păcătosule tulburat, lasă-ţi jos uneltele. Aruncă-te în genunchi în implorare umilă. Acceptă-L pe Domnul Isus ca altar îl ispăşirii tale, şi odihneşte-te numai în El. Mulţi falşi credincioşi vor fi avertizaţi împotriva doctrinelor în care cred citind textul din dimineaţa aceasta. Există prea multe tendinţe de i aranja şi împăca adevărurile revelaţiei printre creştini; aceasta este o formă de necredinţă şi lipsă de respect. Să ne luptăm împotriva lor şi să primim adevărul aşa cum este, bucurându-ne de doctrinele Cuvântului sunt pietre necioplite, şi că astfel sunt mai potrivite pentru a construi un altar Domnului.

Seara

„Când începea să se lumineze… Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.” Matei 28:1

Să învăţăm de la Maria Magdalena cum să obţinem părtăşia cu Domnul Isus. Observaţi cum L-a căutat. L-a căutat pe Mântuitorul dis de dimineaţă. Dacă nu poţi să-L aştepţi pe Christos şi să fii răbdător în speranţa de a avea părtăşie cu El puţin mai târziu, nu vei avea deloc părtăşie cu El; fiindcă inima care este pregătită pentru părtăşia cu El este o inimă flămândă şi însetată. Ea L-a căutat cu multă îndrăzneală. Celelalte femei au fugit de la mormânt „pentru că erau cuprinse de cutremur şi spaimă” (Marcu 16:8), dar despre Maria se spune că „şedea” (loan 20:11) lângă mormânt. Dacă vrei să-L ai pe Christos cu tine caută-L cu îndrăzneală. Nu lăsa nimic să te reţină. Înfruntă lumea. Rămâi când ceilalţi fug. Şi Maria l-a căutat cu credincioşie pe Isus: ea a stat „afară lângă mormânt” (vers. 11). Unora li se pare greu să stea lângă un Mântuitor viu; ea a stat lângă unul mort. Să-L căutăm pe Christos aşa cum l-a căutat ea, agăţându-ne de ultimul lucru care a avut de a face cu El, rămânând credincioşi chiar şi atunci când toţi ceilalţi II uită. Observaţi că ea L-a căutat pe Christos din toată inima: ea stătea „plângând” (vers. 11). Lacrimile ei L-au mişcat pe Mântuitorul şi L-au făcut să iasă afară şi să i se arate. Dacă doreşti prezenţa lui Isus, plângi pentru ea! Dacă nu poţi fl fericit până nu vine să-ţi spună „eşti prea iubitul Meu”, vei auzi curând vocea Lui. In cele din urmă, ea s-a gândit numai la Mântuitorul. Cum i-a tratat pe îngeri? S-a întors de la ei; ea II căuta numai pe Domnul. Dacă Christos este singura ta iubire, dacă inima ta a izgonit toţi rivalii, nu vei tânji mult timp după prezenţa Lui. Maria Magdalena L-a căutat în felul acesta pe Isus fiindcă „a iubit mult” (Luca 7:47). Să ne ridicăm la aceeaşi intensitate de afecţiune. Dacă inimile noastre, ca şi a Mariei, sunt pline de Christos, atunci dragostea noastră, ca şi a ei, nu va fi mulţumită cu nimic altceva în schimb. O Doamne, descoperă-Te nouă în această seară!

IZVOARE IN DEŞERT

Legaţi cu funii vita pentru jertfă şi aduceţi-o până la coarnele altarului! (Psalmul 118:27)

Te simţi chemat de altarul de jertfă? De ce nu-L rogi pe Dumnezeu să te lege de el, ca să nu fii niciodată tentat să te îndepărtezi de o viaţă de consacrare, de dedicare pentru El? Sunt momente când viaţa este plină de promisiuni şi de lumină, şi noi alegem crucea; însă în alte momente, când cerul este gri, fugim de ea. Deci este un lucru înţelept să fii legat de altar.Drag şi binecuvântat Duh Sfânt, vrei Tu să ne legi de cruce şi să ne umpli cu aşa o dragoste de ea încât să n-o mai abandonăm niciodată? Te rugăm, leagă-ne cu funia stacojie a răscumpărării Tale, cu funia aurie a dragostei Tale şi cu funia argintie a speranţei în a doua venire a lui Hristos. Noi cerem aceasta ca să nu ne depărtăm de crucea de jertfă, sau să dorim să fim altceva decât părtaşi smeriţi cu Domnul nostru la durerea şi suferinţa Lui.”Coarnele altarului” te invită. Vrei să vii? Doreşti să trăieşti în permanenţă o viaţă de predare totală, dăruindu-te deplin Domnului? selectat

Am auzit odată o istorie despre un om care participa la o adunare de trezire la cort şi încerca să se dea pe sine însuşi lui Dumnezeu. În fiecare seară la altar, el se dedica Domnului. Dar când pleca în fiecare seară, diavolul venea la el şi-l convingea că întrucât nu se simţea schimbat, nu era cu adevărat răscumpărat.Tot mereu el era înfrânt de Adversar. În cele din urmă într-o seară a venit la întâlnire cărând după el un topor şi un par mare de lemn. După ce s-a dedicat încă odată, a bătut parul în pământ în locul unde îngenunchease ca să se roage. Pe când părăsea cortul, diavolul a venit la el ca de obicei, încercând să-l facă să creadă că angajamentul lui faţă de Dumnezeu nu era autentic. El s-a întors repede spre par, arătând cu degetul spre el, şi a spus: „Diavole, vezi parul acesta? Acesta este martorul meu că Dumnezeu m-a primit pentru totdeauna”.Imediat diavolul l-a lăsat, şi de atunci n-a mai avut niciodată îndoieli. din Susurul blând

Preaiubitule, dacă eşti tentat să te îndoieşti de finalitatea mântuirii tale, bate un par în pământ şi el să fie martorul tău înaintea lui Dumnezeu, şi chiar înaintea diavolului, că tu ai rezolvat această problemă pentru totdeauna.

Bâjbâi în căutarea unei binecuvântări,

Şi niciodată nu ajungi la ea?

Ascultă un cuvânt de înţelepciune,

    Şi vei reuşi.

Te lupţi pentru mântuire

    Prin rugăciunea ta fierbinte?

Pune capăt luptei, încrede-te doar, şi –

    Vei reuşi.

Pare că întârzie răspunsul

    La rugăciunea ta importantă?

Schimbă ruga în laudă, şi –

    Vei reuşi.

Nu vei cunoaşte niciodată plinătatea Lui

    Până nu vei îndrăzni cu tot curajul

Să te dedici în totul Lui, şi –

    Vei reuşi.

Cântările Duhului

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 8.1-17

    Serviciul dragostei şi cel al dreptăţii Domnului sunt cele care iau acum locul învăţăturilor Sale. Pentru început, suntem martorii a trei vindecări. Leprosul din v. 12 cunoştea puterea lui Isus, dar se îndoia de dragostea Lui: „Dacă vrei, poţi”. Isus voia şi l-a vindecat (Osea 11.3 sf.).    Centurionul din Capernaum s-a apropiat condus nu numai de sentimentul autorităţii atotputerniciei Domnului, ci şi de cel al propriei nevrednicii: „numai rosteşte un cuvânt…” Această credinţă nemaiîntâlnită L-a mirat şi L-a bucurat pe Domnul Isus. El a dat-o drept exemplu celor care-L urmau, dar ea ne umileşte totodată şi pe noi.

    Este nevoie ca învăţătorul să lucreze deopotrivă şi în familiile alor Săi: El o vindecă pe soacra ucenicului Petru.    Isus nu S-a ocupat de bolnavi în felul medicilor care consultă, care pun un diagnostic, prescriu un tratament, îşi încasează onorariul şi pleacă. El nu S-a mulţumit numai să vindece, ci „suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui” (Isaia 53.4), mergând până la sursa lor, care este păcatul. El le-a simţit toate poverile, toate amărăciunile (Ioan 11.35). O asemenea compasiune este mult mai de preţ decât eliberarea propriu-zisă şi aceasta este ceea ce experimentează mulţi credincioşi prin bolile lor.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Filipeni 4:10-23

„căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.” Filipeni 4:11

CUM SĂ FII MULŢUMIT

Sprijinindu-se cu coatele peste gard, un creştin privea într-o zi cum, în casa de alături, se muta un viitor vecin. După ce tot felul de aparate moderne de uz casnic, dispozitive electronice şi mobile tapisate în pluş au fost cărate înăuntru, creştinul nostru l-a strigat peste gard pe cel ce se muta: „Dacă vei observa că-ţi lipseşte ceva, vecine, cheamă-mă şi am să-ţi arăt cum poţi trăi şi fără el”. Creştinul acela şi apostolul Pavel aveau ceva în comun – au învăţat secretul de-a fi mulţumiţi. Dacă o nemulţumire cronică îţi bântuie viaţa, pune-ţi aceste întrebări simple: Este Isus Cristos în centrul căutărilor mele? Atunci când trăim pentru El, posesiunile materiale, deşi bune şi folositoare, vor fi văzute aşa cum sunt – lucruri de valoare temporară care nu pot aduce adevărata fericire. Nu cumva confund nevoile cu dorinţele mele? Biblia ne învaţă că Dumnezeu ne va dărui tot ce avem nevoie – nu tot ce ne dorim (Filipeni 4:19). Aş putea fi fericit şi cu mai puţin? Presiunile economice pot fi ocazii pentru ca unii dintre noi să ne restructurăm vieţile. Practicarea autodisciplinei în cheltuielile noastre ne va permite să dăm mai mult pentru lucrarea Domnului. Putem să ne dezvoltăm un stil de viaţă mai simplu, care se poate dovedi mult mai satisfăcător ca atunci când aveam mult şi ne îngrijoram mult. 

Când Pavel a scris aceste cuvinte din textul de azi, era deposedat de aproape totul – cu excepţia mulţumirii. Din cauza părtăşiei cu Isus, Mântuitorul lui atotsuficient, el a învăţat să fie fericit. Era un creştin mulţumit. Tu eşti? – D.J.D.

Nu râvni la lucrurile lumii –
Sunt numai bucurii deşarte.
Doar Domnu-i secretul mulţumirii
Ce-ţi poartă de grijă în toate.   – D.J.D.

Mulţumirea nu ţi-o găseşti când ai totul, ci când eşti

satisfăcut cu tot ce ai.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Nici să nu murmurați, cum au murmurat unii dintre ei și au pierit prin Nimicitorul.”  1 Corinteni 10.10

Să nu murmurăm, fiindcă acesta este cel mai nelegiuit lucru pe care lam putea face. Nimic nuL dezonorează pe Dumnezeu mai mult și nimic nu produce o mai mare pagubă pentru suflet. Acesta a fost păcatul cel mai mare dintre toate cele comise de Israel în pustie, fiindcă el arăta că ei nuL socoteau pe Dumnezeu vrednic de a te încrede în El. Murmurul lor nu a schimbat îndurarea lui Dumnezeu pentru ei, însă a stârnit mânia Sa dreaptă împotriva lor. „Fiți mulțumiți cu ce aveți.” Împrejurările noastre au în vedere cea mai mare binecuvântare pentru noi, iar Dumnezeu, care face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru, știe exact unde și cum trebuie să trăim.

O fetiță se plimba printro grădină și a fost atrasă de o floare foarte frumoasă care creștea acolo. «Ce frumoasă e! Și ce frumos miroase!», a exclamat ea savurândui parfumul. Apoi, privind la solul negru în care floarea creștea, a spus: «Ce rușine! O astfel de floare să fie plantată în gunoi? Nu se poate!». Apoi a tras floarea din rădăcină afară din pământ, rupândo. Grădinarul a văzuto și ia spus: «Miai omorât cea mai frumoasă floare». «Dar am văzut că era plantată în acel pământ negru și murdar», a răspuns fetița plângând. Grădinarul a spus: «Am ales acel loc pentru ea și eu însumi iam pregătit solul, fiindcă știam că doar așa va putea ajunge la perfecțiune».Ați citit despre acele unelte frumoase și folositoare pe care Hiram lea făcut pentru casa lui Dumnezeu din Ierusalim? Citim despre ele în1 Împărați 7.3851, unde se spune că „împăratul lea turnat în câmpia Iordanului, în pământ argilos, între Sucot și Țartan„. Pământul argilos a fost necesar pentru ca templul lui Dumnezeu să fie împodobit cu vase de preț, la fel cum solul negru și murdar era necesar pentru creșterea florii parfumate. Nu este nevoie să explicăm prea mult nici pilda pe care am dato și nici pasajul din 1 Împărați, ci cel mai important este să primim învățătura pe care ele neo oferă.J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și nelatimp …” 2 Timotei 4.2

„Ghidul turistic spre cer”

Întemnițatul a privit gânditor de la o foaie la alta a cărții. Degetele lui au tremurat, când a ridicat-o în lumina slabă. „Vei putea citi această cărticică, nu-i așa?”, a întrebat Baedeker. „Da, mulțumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu, această carte o pot citi.” Privindu-l, picături mari, neobișnuite au început să cadă pe mâinile sale încătușate. „Mii de mulțumiri dumneavoastră, domnule, că ați adus unui astfel de ticălos ca mine o astfel de veste!”

„Dacă aș avea mai mult de o viață aici”, a spus cândva dr. Baedeker, „le-aș petrece toate în Siberia și în Asia de Est. Aș duce vestea bună despre planul de mântuire al lui Dumnezeu tuturor acestor mii de nefericiți și lipsiți de speranță, care stau o viață întreagă în întuneric și în umbra morții”.

Scopul cel mai mare al vieții sale a fost să răspândească Biblia, ghidul turistic spre cer, și să vestească mântuirea în Hristos. El a fost atât de inventiv, încât s-a gândit și la analfabeți și le-a dus Biblia fără cuvinte.

Spre ce țintă se îndreaptă viața ta? Ai citit deja ghidul turistic spre cer? A apărut în viața ta acea schimbare decisivă de curs?

„Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DUCI O LUPTĂ PE PLAN FINANCIAR? (1)

„Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele” Matei 6:32

Donna Savage scrie: „în primii ani în care soțul meu lucra ca pastor, ipoteca pe care trebuia s-o plătim se ridica la jumătate din venitul nostru. M-am deprins să înlocuiesc panica cu pacea, rugându-mă:

1. Pentru claritate. Banii au legătură cu stima noastră de sine. Ei pot declanșa sentimente de rușine, de teamă, de mândrie și de mânie. „Descoperirea cuvintelor Tale dă… pricepere celor fără răutate” (Psalmul 119:130).
   
2. Pentru creativitate. Dacă vrei să ai mai mulți bani, trebuie să câștigi mai mult sau să cheltuiești mai puțin. Noi slujim unui Dumnezeu creativ și El „răsplătește pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Roagă-L pe Dumnezeu să-ți arate cum să-ți mărești venitul.
   
3. Pentru relații. Copiii cunosc jocul de puzzle „conectează punctele” în care trebuie să unești o serie de puncte aleatorii pentru a obține o imagine pe care altfel nu ai avea-o. Totul se reduce la relațiile corecte, iar Dumnezeu poate trimite în viața ta persoanele potrivite care au răspunsuri la problemele tale financiare.
   
4. Pentru mulțumire. Așa cum cutremurele dau în vileag defectele de structură ale clădirilor, la fel presiunea financiară dă în vileag slăbiciunea noastră spirituală.
   

Pavel a spus: „Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug” (Filipeni 4:12). Expresia cheie este aceasta: „știu să trăiesc”. Necazul ne face pe toți să ne înscriem în cursa mulțumirii cu lucrurile de bază, dar nu toți primim aceeași temă de casă . Unii dintre noi învață prin necazuri financiare și dovedind credincioșia lui Dumnezeu față de noi”. Savage continuă: „de mai multe ori l-am dat lui Dumnezeu un ultimatum spunându-i: „pot s-o fac”. Dar am sărbătorit dependența de resursele Lui clipă de clipă. Am demonstrat credincioșia lui Dumnezeu în rugăciunile mele, în cămăruța mea, dar ea nu este niciodată îngrădită de soldul contului meu bancar.” Dar a ta?

13 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Preţul viziunii

În anul morţii împăratului Ozia am văzut pe Domnul. Isaia 6:1

Adesea istoria sufletului nostru cu Dumnezeu este istoria „morţii eroilor”. Mereu şi mereu Dumnezeu trebuie să ne ia prietenii pentru a Se aduce pe Sine în locul lor; dar tocmai în acest punct ne pierdem inima, cădem şi ne descurajăm. Să aplicăm aceasta în mod personal: în anul în care a murit persoana care reprezenta pentru mine tot ceea ce trebuia să reprezinte Dumnezeu, am renunţat la tot? M-am îmbolnăvit? Mi-am pierdut curajul? Sau L-am văzut pe Domnul? Viziunea pe care o am despre Dumnezeu depinde de starea caracterului meu Caracterul determină revelaţia. Înainte de a putea spune: „L-am văzut pe Domnul”. în caracterul meu trebuie să existe ceva ce-I corespunde lui Dumnezeu. Până când nu sunt născut din nou şi nu încep să văd împărăţia lui Dumnezeu, nu văd decât conform prejudecăţilor mele. Am nevoie de operaţia chirurgicală a evenimentelor exterioare şi de o purificare interioară.

Trebuie ca Dumnezeu să fie pe primul loc, pe al doilea loc, pe al treilea loc, până când viaţa noastră îl are în faţă mereu numai pe El şi nimeni altcineva nu mai contează. „în toată lumea nu există altul, ci numai Tu, Dumnezeul meu, nu există nimeni, ci numai Tu.”

Continuă să plăteşti preţul! Lasă ca Dumnezeu să vadă că eşti gata să trăieşti la înălţimea viziunii!

MANA DE DIMINEAŢĂ

„…V-aţi întors la Dumnezeu… ca să slujiţi Dumnezeului Celui viu şi ca să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia viitoare.” 1 Tesaloniceni 1:9-10

Biblia ne vorbeşte de suferinţele ispăşitoare ale Mielului pentru toţi cei care cred, dar ea ne vorbeşte şi de „mânia Mielului” faţă de aceia care L-au respins, Apocalipsa 6:16. Dacă credinţa se bazează pe lucrarea pe care a împlinit-o Domnul Isus, ea ştie şi că cel credincios a scăpat de judecata lui Dumnezeu numai datorită Mântuitorului înviat.

„Mânia care va veni” devine un lucru tot mai clar în lumina evenimentelor care se desfăşoară în jurul nostru. Nelegiuirile comise fără ruşine pe plan internaţional, ca şi răul şi păcatul în care oamenii se tăvălesc din ce în ce mai mult şi în mod deschis în viaţa lor, toate acestea cer în mod normal o încheiere a socotelilor de la urmă. Şi noi, cei credincioşi, suntem chemaţi să slujim lui Dumnezeu în astfel de împrejurări !

Dumnezeu a înviat pe Fiul Său dintre cei morţi pentru ca slujirea noastră să se împlinească în puterea învierii Lui şi astfel să beneficiem de autoritatea şi viaţa dumnezeiască a Unui Mântuitor înviat. Suntem înştiinţaţi de lucrurile care se vor întâmpla în curând. Pentru credincios va fi „scaunul de judecată a lui Hristos” – 1 Corinteni 3:10-15. Se va face atunci o triere între ceea ce este un formalism, o slujire cu buzele, şi slujirea pe care Dumnezeu o acceptă, pentru că ea este născută din părtăşia suferinţelor Domnului Hristos şi a renunţării de sine însuşi.

Lumea şi-a făcut alegerea. Dar lumea trebuie să ştie că singurul remediu al tuturor relelor în viaţa oamenilor este întoarcerea adevărată la Dumnezeu. Suntem noi întorşi la El cu adevărat ? Am întors noi spatele în mod hotărât la toate cerinţele vieţii proprii ? Dovedim noi că slujim în adevăr Dumnezeului Cel viu ? Aşteptăm noi cu adevărat pe Acela care va veni în curând cum spune Cuvântul lui Dumnezeu ? Iată nişte întrebări pe care trebie să ni le punem cu toată seriozitatea. Domnul Isus spune unora care pretindeau că au lucrat în Numele Lui: „Niciodată nu v-am cunoscut”, sau nu v-am recunoscut ca fii ai Mei. Fie ca învierea Domnului Isus să fie pentru noi acea putere care să opereze în noi o adevărată întoarcere la Dumnezeu care să fie neapărat precedată de o adevărată şi adâncă pocăinţă. Domnul Hristos şi-a început lucrarea misionară pe pământ cu aceste cuvinte: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” El vine curând. Eşti tu gata ?

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele”. Hab.3:18.

Dacă citim în întregime acest capitol vedem cum s-a aprins mânia Domnului împotriva creaţiunii Sale care L-a părăsit. Vedem cum Domnul a scos poporul Său din robia Egiptului, făcând să treacă prin mare ca pe uscat, cum a oprit soarele în loc în vremea lui Iosua şi cum a nimicit păgânii în mânia Sa. „Ieşi ca să izbăveşti poporul Tău”. Dacă privim judecata lui Dumnezeu asupra neamurilor şi asupra tuturor acelora care s-au îndepărtat de El, ne cutremurăm şi trebuie să spunem: „Judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte„. Acest lucru va trebui să-l recunoască chiar şi duşmanii Săi. Dacă citim Biblia, vedem blestemul peste cei care s-au lepădat de Dumnezeu, pe de o parte, iar pe cealaltă parte binecuvântările Lui pentru cei drepţi. Privind la judecăţile drepte ale lui Dumnezeu şi la bunătatea Sa arătată faţă de poporul Său, profetul spune: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele. Căci Domnul Dumnezeu este tăria mea„;

El constată că Dumnezeu poartă de grijă acelora care se încred în El, îi călăuzeşte pe cărări drepte şi nu duc lipsă de nimic. Da, „El îmi face picioarele ca ale cerbilor şi mă face să merg pe înălţimile mele„. Profetul spune mereu: „El mă va conduce, El mă va ocroti„, dar după aceste constatări, mai spune ceva şi anume: „Iar eu Îi voi mulţumi şi mă voi bucura de Domnul Dumnezeul meu„; Dacă privim cu luare aminte la lucrările lui Dumnezeu, ni se umple inima de un respect adânc faţă de El, care ne determină să-I slujim bucuroşi, acesta fiind singurul lucru care are valoare veşnică. Astfel putem să trăim o viaţă plină de bucurie şi închinare pentru lucrările pline de bunătate ale lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNCREDERE TOTALĂ

Te voi scăpa şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul. Ieremia 39.18

Iată puterea ocrotitoare a credinţei în Dumnezeu. Oamenii puternici ai Ierusalimului cădeau sub sabie, dar sărmanul Ebed-Melec era în siguranţă, căci se încredea în Domnul. În cine poate să se încreadă un om mai bine decât în Creatorul său? Este o nebunie să preferăm făptura în locul Creatorului. Oh, de-am putea trăi în toate privinţele prin credinţă; atunci am fi izbăviţi de toate primejdiile. Nimeni n-a crezut şi nu va crede niciodată în Isus în zadar.Domnul spune: „Sigur te voi izbăvi!” Notaţi acest dumnezeiesc – sigur. Cu toate că presupunem că pot să fie lucruri nesigure, grija lui Dumnezeu însă pentru credincioşi este sigură. Dumnezeu însuşi este păzitorul copiilor Săi. Sub aripa Sa sfântă, există siguranţă când totul este primejdios în afară. Putem să primim această făgăduinţă ca fiind sigură, şi în toate evenimentele noastre nu va lipsi. Noi sperăm că poate vom fi izbăviţi pentru că avem prieteni, sau pentru că suntem prudenţi, sau ne sunt prevestite lucruri fericite; dar nici una din acestea nu valorează cât jumătate din această declaraţie a lui Dumnezeu: „Pentru că te-ai încrezut în Mine.” Dragă cititorule, încearcă această cale şi mergi pe ea toată viaţa ta. Pe cât de plăcută, pe atât de sigură este ea.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă DUMNEZEU, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi prorocii-şi anume, neprihănirea dată de DUMNEZEU, care vine prin credinţă în ISUS HRISTOS, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.     Rom. 3,21.22.

Neprihănirea lui Dumnezeu a fost arătată fără Lege. Legea ordona omului să iubească pe Dumnezeu arătându-i omului numai lipsurile. Unde este un cuget sincer trebuie să recunoască, că propria neprihănire zidită pe temelia Legii, nu este nimic altceva decât nişte zdrenţe murdare. Neprihănirea lui Dumnezeu stă cu totul în afara Legii şi s-a arătat prin aceea că Dumnezeu a înălţat pe Isus la dreapta măririi Sale, în slavă şi cinste. Desigur că şi Legea a mărturisit despre această neprihănire, dar mai mult nu a putut să facă. Noi citim în Isaia 46.13: „Eu îmi apropii neprihănirea: nu este departe; şi mântuirea Mea nu va zăbovi” şi în cap. 56: „Căci mântuirea Mea este aproape să vină şi neprihănirea Mea este aproape să se arate.” Aşa a fost vestită această neprihănire de către martorii lui Dumnezeu, dar în zilele lor nu a fost descoperită. Dar acum a fost revelată NUMAI prin Isus Hristos cel răstignit şi proslăvit. Legea nu ştia nimic de un mijlocitor pentru păcătosul plin de datorii. Dar acum, în Isus Hristos ne-a fost descoperită neprihănirea lui Dumnezeu. Harul mărturiseşte de o acţiune a lui Dumnezeu în Fiul Său Prea iubit. Să nu ne uităm cu o inimă plină de laudă spre Dumnezeul şi Tatăl nostru?Dacă omul trebuie să facă ceva în lucrarea mântuirii, Dumnezeu este înlăturat; şi dacă Dumnezeu este înlăturat mântuirea este cu neptuinţă. Aşa dar, dacă mântuirea este lucrarea harului, trebuie să fie NUMAI a harului. Nu poate fi pe jumătate lege şi pe jumătate har. „Voi care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.” (Gal. 5.4).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, prin Duhul Tău ce locuieşte în mine împleteşte-mă în închinare şi frumuseţe şi sfinţenie. Doamne, atinge trupul şi duhul meu până când ambele Te vor urma în unitate.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Cristos.» 1 CORINTENI 3,11

Cine poate să cuprindă complexitatea umilinţei lui Cristos? Chiar dacă ai atinge cel mai înalt nivel al smereniei, chiar dacă ai cădea în adâncul cel mai negru şi ai ajunge la ultima treaptă a suferinţei, tot nu ai realiza că Isus S-a coborât şi mai jos. In ieslea din Berieem şi pe crucea de pe Golgota vedem şi înţelegem măreţia revelaţiei Sale: «a fost arătat în trup» (1 Tim. 3,16).

Dar Isus Cristos nu a fost o simplă creaţie, ci însuşi Creatorul! El nu a fost un om, ci Dumnezeu; acest lucru îl ştim deja. Dar numai când în duh acceptăm descoperirea puterii Sale, începem să înţelegem, să pătrundem şi secretul victoriei Sale. Golgota, locul unde Cristos a fost deposedat de puterea Sa cerească şi crucificat în slăbiciune, este în acelaşi timp şi locul unde puterea Sa se descoperă pe deplin! Pe Golgota, părăsit şi neajutorat, ne-a oferit cel mai de preţ ajutor. Acolo, învins de toţi duşmanii Săi, a obţinut cea mai importantă şi strălucitoare victorie. Priveşte Mielul dezbrăcat de puterea Sa! El, şi numai El a devenit sursa puterii noastre. Doar Isus Cristos este sursa tăriei noastre!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Dar Dumnezeu i-a zis lui lona: ,,Bine faci tu de te mânii?” Iona 4:9

Mânia nu este întotdeauna sau neapărat păcătoasă, dar are tendinţa să crească repede astfel încât, de fiecare dată când o simţim, ar trebui să ne întrebăm despre caracterul ei cu următoarea întrebare: „Bine faci tu de te mânii?” S-ar putea ca răspunsul să fie „da”. Adesea mânia este lemnul aprins al nebunul, dar uneori este focul lui Ilie, coborât din cer. Facem bine când ne mâniem pe păcat, din pricina răului pe care acesta îl comite asupra bunului şi îndurătorului nostru Dumnezeu, sau pe noi înşine, fiindcă am rămas la fel de nesocotiţi după atâtea învăţături divine, sau pe ceilalţi, atunci când singura cauză a mâniei este răul pe care îl fac. Cel care nu se mânie când vede o fărădelege devine părtaş la păcat. Păcatul este un lucru detestabil şi îngrozitor, şi nici o inimă renăscută nu îl poate îndura cu răbdare. Dumnezeu însuşi este mânios în fiecare zi din cauza păcătoşilor, şi este scris în Cuvântul Său „urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul” (Psalmi 97:10). Dar mă tem că mult mai adesea mânia noastră nu este recomandată şi nici justificată, şi de aceea trebuie să răspundem „nu”. De ce trebuie să fim nervoşi cu copiii, furioşi cu servitorii şi arţăgoşi cu prietenii? Este o asemenea mânie onorabilă pentru mărturia noastră de creştini şi onorantă pentru Dumnezeu? Nu cumva este vorba de inima noastră rea, care caută să câştige stăpânire, şi nu ar trebui să-i rezistăm cu toată puterea firii noastre renăscute? Mulţi falşi credincioşi dau frâu liber mâniei, de parcă nu ar avea nici un rost să opună rezistenţă, dar adevăratul credincios îşi aminteşte că trebuie să fie învingător în fiecare privinţă, altfel nu poate fi încoronat. Dacă nu ne putem controla temperamentele, ce poate face harul pentru noi? Cineva i-a spus domnului Jay că harul este un altoi adesea aplicat la rădăcina unui măr pădureţ., Da”, i-a răspuns el, „dar fructele nu vor fi pădureţe”. Noi nu trebuie să transformăm neputinţele fireşti într-o scuză pentru păcat, ci să alergăm la cruce şi să-L rugăm pe Domnul să ne răstignească temperamentele şi să ne reînnoiască în blândeţe şi bunătate, după chipul Său.

Seara

Vrăjmaşii mei dau înapoi, în ziua când te strig: ştiu că Dumnezeu este de partea mea. Psalmi 56:9

Este imposibil pentru orice cuvânt omenesc să exprime înţelesul deplin al acestei minunate declaraţii: „Dumnezeu este de partea mea”. El a fost de partea noastră înainte de naşterea universului. El a fost de partea noastră atunci când şi-a oferit singurul Fiu prea iubit pentru noi. El a fost de partea noastră atunci când L-a lovit pe Singurul Născut şi a aşezat asupra Lui toată povara răutăţii noastre; El a fost de partea noastră — deşi era „împotriva” Lui. El a fost de partea noastră când am căzut; El ne-a iubit în ciuda tuturor. El a fost de partea noastră atunci când ne-am răzvrătit, şi L-am înfruntat cu pumnii strânşi. A fost de partea noastră când ne-a condus să-i căutăm faţa în umilinţă. A fost de partea noastră, în multe lupte; ne-a ajutat să evităm o grămadă de pericole, deşi am fost asaltaţi de ispite interne şi externe. Cum am fi putut rămâne nevătămaţi până acum, dacă El nu ar fi fost de partea noastră? El este de partea noastră cu infinitatea fiinţei Sale, cu atotputernicia dragostei Sale, şi cu infailibilitatea înţelepciunii Sale. El este de partea noastră, cu toate atributele Sale divine. El este veşnic şi neschimbător pentru noi. El va fi de partea noastră atunci când cerul se va strânge ca un sul vechi de piele; El va fi de partea noastră în veşnicie. Fiindcă El este de partea noastră, rugăciunile noastre ne vor asigura întotdeauna ajutorul Său. ” Vrăjmaşii mei dau înapoi, în ziua când te strig”. Aceasta nu este o speranţă nesigură, ci asigurare bine întemeiată: „stiu”. îmi voi înălţa rugăciunea către Dumnezeu şi voi aştepta răspunsul Lui, sigur că va veni şi că duşmanii mei vor fi înfrânţi „fiindcă Dumnezeu este de partea mea”. O, credinciosule, cât de fericit eşti cu Regele Regilor de partea tal Cât de sigur eşti cu un asemenea Protector! Cât de sigură este cauza ta, pledată de un asemenea Avocat! „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva „noastă” (Romani8:31).

IZVOARE IN DEŞERT

Dumnezeu … cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.(Romani 4:17)

Ce vrea să spună acest verset? Este exact motivul pentru care Avraam „nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, a crezut” (v. 18). Faptul că Avraam urma să devină tatăl unui copil la vârsta lui înaintată părea absurd şi absolut imposibil, şi totuşi Dumnezeu l-a numit „tatăl multor neamuri” (Gen. 17:4) cu mult înainte să existe vreun semn de împlinire. Şi Avraam a crezut că va fi tată, pentru că aşa i-a spus Dumnezeu. Aceasta este adevărata credinţă – a crede şi a mărturisi ce a spus Dumnezeu, a păşi pe ceea ce pare să fie aer şi a găsi o stâncă tare sub picioarele tale.Deci mărturiseşte cu îndrăzneală ce spune Dumnezeu că ai, şi El va împlini ceea ce crezi. Trebuie, însă, să manifeşti o credinţă autentică şi să te încrezi în El cu întreaga ta fiinţă. din Firimituri

Trebuie să dorim să trăim prin credinţă, nu să sperăm sau să dorim să trăim altfel. Trebuie să dorim ca orice lumină din jurul nostru să fie stinsă, ca orice stea din ceruri să fie ascunsă, şi să trăim neavând nimic în jurul nostru decât întuneric şi primejdii. Da, trebuie să dorim toate acestea, dacă Dumnezeu va lăsa în sufletul nostru doar o rază interioară din lumina pură şi strălucitoare pe care a aprins-o credinţa. Thomas C. Upham

A sosit clipa când trebuie să sari de pe stinghia neîncrederii tale, lăsând în urmă cuibul presupusei siguranţe şi punându-ţi încrederea în aripile credinţei. Trebuie să fii ca o pasăre tânără care începe să testeze aerul cu aripile ei neîncercate. La început s-ar putea să simţi că vei cădea la pământ. Puiul de pasăre s-ar putea să simtă la fel, dar nu va cădea, pentru că aripile lui îl susţin. Totuşi, chiar dacă aripile lui nu reuşesc să-l susţină, unul din părinţii lui va trece repede sub el, salvându-l pe aripile lui puternice.Dumnezeu te va salva în acelaşi fel. Pur şi simplu încrede-te în El, pentru că „dreapta [Lui te] sprijineşte” (Ps. 18:35). Te vezi întrebându-te: „Dar va trebui să păşesc în gol?” După cât se pare, tocmai aceasta i se cere păsării să facă, însă noi ştim că aerul este acolo şi că aerul nu este chiar atât de imaterial cum pare. Şi tu ştii că promisiunile lui Dumnezeu sunt acolo, şi că ele nu sunt nefondate deloc. Încă mai răspunzi: „Dar pare atât de improbabil ca sărmanul meu suflet neajutorat să fie susţinut de o asemenea putere”. A spus Dumnezeu că va fi? „Vrei să spui că firea mea ispitită şi slabă va fi biruitoare în luptă?” A spus Dumnezeu că va fi? „Vrei să spui că inima mea timidă şi îngrijorată va găsi pacea?” A spus Dumnezeu că da? Dacă Dumnezeu a spus aşa, cu siguranţă că nu vrei să sugerezi că a minţit! Dacă a spus, oare nu va împlini? Dacă ţi-a dat cuvântul Său – cuvântul Lui de promisiune sigură – nu-l pune la îndoială, ci încrede-te în el fără discuţie. Ai promisiunea Lui, şi de fapt ai mai mult – Îl ai pe Acela care rosteşte cuvintele cu toată convingerea.

„Da, vă spun” (Luca 12:5). Încredeţi-vă în El! J. B. Figgis

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 7.15-29

    Dacă pomii buni pot fi recunoscuţi după fructele lor bune, atunci v. 22 nu ne prezintă oare oameni de excepţie? Aparent, ei au mâinile pline de lucrări lăudabile: profeţii, miracole, demoni scoşi… având Numele Domnului întotdeauna (toată ziua bună ziua) pe buzele lor. „Nu v-am cunoscut” le va răspunde cu hotărâre Domnul Isus. Roadele voastre nu sunt cele ale ascultării de Dumnezeu.Nu ne este greu să pătrundem sensul tuturor acestor învăţături. Ceea ce ne lipseşte nu este, de fapt, înţelegerea lor, ci, mai degrabă, împlinirea lor. Din acest motiv, în încheierea cuvântării Sale, Domnul ilustrează printr-o scurtă parabolă diferenţa dintre această punere în practică şi simplul fapt de a auzi: Două case, din exterior asemănătoare; însă coborâţi la subsol şi priviţi! Una dintre ele are ca temelie stânca credinţei în Isus Hristos (1 Corinteni 3.11); constructorul ei a săpat în profunzime (Luca 6.48). Cealaltă casă se sprijină numai pe nisipul mişcător şi nesigur al sentimentelor omeneşti. Până la probă, care este necesară, aceste case pot fi confundate. Urmăriţi însă ce s-a întâmplat cu cea de-a doua casă… chibzuit şi nechibzuit sunt cele două nume pe care le primesc instructorii. Care dintre acestea vi se potriveşte?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Matei 5:13-16

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei…

să slăvească pe Tatăl vostru, care este in ceruri. Matei 5:16

LUMINI ÎN ÎNTUNERIC

Povestirea de mai jos o avem din cartea „Daily Gems” (Nestemate zilnice), de D. L. Moody. „Un orb dintr-un oraş mare a fost găsit stând la colţul unei străzi cu un felinar alături. Cineva a venit la el şi l-a întrebat de ce avea felinarul lângă el aprins din moment ce era orb, iar lumina pentru el era tot la fel ca şi întunericul. Orbul a răspuns simplu: „Ca nimeni să nu se poticnească în mine”. Noi cei care-L cunoaştem pe Cristos nu suntem orbi, desigur. Dar ca şi omul acela, trebuie să avem lumina pentru ca acei ce sunt pierduţi să poată găsi calea către cer. Fără lumina lui Cristos strălucind prin noi, cei ce-L urmăm, oamenii se vor poticni în căutarea lor după pace şi mulţumire. Lumea noastră de azi este întunecoasă, caracterizată prin pesimism şi o beznă spirituală adâncă. De aceea, este de cea mai mare importanţă, ca noi credincioşii să reflectăm ceea ce a spus Domnul Isus: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). Mântuitorul a mai spus: „Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii” (Ioan 9:5). Acum, dacă Domnul nostru S-a reîntors în slavă, totuşi, noi suntem oglinzi ale Sale după modul cum ne trăim vieţile, astfel ca alţii să fie atraşi la Lumină. Când facem astfel, glorificăm pe Tatăl nostru cel ceresc. Aşadar, să fim aşa cum ne-a poruncit Domnul: „să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5:16). Să ne încredinţăm că suntem lumini în întuneric.    – R.W.D.

Ajută-mi, lumina Ta s-o răspândesc
Unde răul e în abundenţă,
S-ajut măcar un suflet păcătos
Să găsească în Tine o nouă viaţă.  – D.J.D.

Dacă vom arde pentru Dumnezeu, păcătoşii vor fi atraşi la Lumină,

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Geneza 1.1

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (2) – Geneza (A)

În Geneza găsim germenii tuturor adevărurilor și subiectelor dezvoltate mai târziu în Scriptură. Ea începe cu un om (Adam) așezat în inocență în Eden și având acces la pomul vieții și se încheie cu un om (Iosif) îngropat întrun mormânt din Egipt. În mod evident, prima creație are o semnificație imensă. În ea vedem revelate gloria lui Dumnezeu, puterea Lui veșnică și divinitatea Sa, așa cum le poate percepe omul pe pământ (Psalmul 19.1;Romani 1.20).

Vedem apoi, după ce păcatul a intrat în lume, remediul lui Dumnezeu și scopul Său, revelate prin promisiunea cu privire la Sămânța femeii, care avea să distrugă puterea șarpelui, însă care avea să sufere făcând aceasta. Îmbrăcămintea din piei de animale a înlocuit șorțurile făcute din frunze de smochin, iar acest lucru reprezintă o aluzie divină la faptul că Dumnezeu avea să pregătească un acoperământ pentru omul vinovat, acoperământ care implica moartea unui Înlocuitor, în timp ce frunzele de smochin simbolizează eșecul omului în ași pregăti propriul acoperământ.

Există un alt principiu important prezentat încă de la început, pe care îl vedem dezvoltat dea lungul întregii Scripturi. El este ilustrat în istoria lui Cain și a lui Abel. De la acești doi oameni învățăm că, de fapt, există doar două religii în lume: una caracterizată de calea omului, iar cealaltă, de calea revelată a lui Dumnezeu. Una este religia faptelor, jertfa lui Cain fiind rodul lucrării de către om a pământului blestemat. Cealaltă este religia harului suveran al lui Dumnezeu, care o oferit un Înlocuitor pentru noi, jertfa lui Abel fiind compusă din oile întâinăscute ale turmei sale și din grăsimea lor.

Vedem deci, încă de pe primele pagini ale Bibliei, ceea ce sa repetat încontinuu dea lungul istoriei omului: oameni care caută îndreptățirea prin fapte, în contrast cu cei care manifestă credință în ceea ce oferă Dumnezeu.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Romani 3.23

… sângele lui Isus Hristos … ne curăță de orice păcat. 1 Ioan 1.7

… spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpada. Psalmul 51.7

„Ghidul turistic spre cer”

Ochii lui Baedeker au strălucit, când i-a explicat întemnițatului cărticica: „Foaia neagră reprezintă păcatele mele și ale tale; păcate împotriva lui Dumnezeu, păcate împotriva oamenilor. Păcat în inimă și în viață, neagră ca noaptea, neagră ca moartea. Această foaie se aplică la toți oamenii, «căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu» (Romani 3.23). Foaia roșie este la fel de roșie ca sângele, ca sângele prețios al Domnului Isus, care s-a vărsat la crucea de la Golgota; numai acest sânge poate șterge păcatele negre, pentru că «sângele lui Isus Hristos … ne curăță de orice păcat» (1 Ioan 1.7). «Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre» (Isaia 53.5). Pagina albă înseamnă mântuirea împlinită de Domnul Isus Hristos, iertarea deplină a tuturor păcatelor celor care se întorc la El și Îl acceptă ca Mântuitorul lor în inimile lor. Alb înseamnă dreptate deplină, pe care păcătosul o obține prin pocăință și credință. «Spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpada» (Psalmul 51.7)”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND NU ÎNȚELEGI

„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului … iar lucrurile descoperite sunt ale noastre” (Deutoronom 28:29)

Când nu înțelegi ce se petrece în viața ta, începe cu ceea ce știi sigur; și anume că Dumnezeu este bun în orice vreme, iar „bunătatea Domnului ține în veci pentru cei ce se tem de El” (Psalmul 103:17). Dumnezeu este statornic. El nu te binecuvântează astăzi, ca mâine să te blesteme: „îndurările Lui… se înnoiesc în fiecare dimineață” (Plângerile lui leremia 3:22-23).

Există, însă, lucruri pe care El alege să ni le descopere și „lucruri ascunse”, pe care nu ni le descoperă – spre binele nostru. Scriitoarea Beth Jones spune: „Dacă Dumnezeu are un secret față de noi, e spre folosul nostru și al altora. De exemplu, El nu ne învinovățește, nu ne bârfește si nu le dezvăluie celorlalți păcatele, slăbiciunile, necredința, firea pământească, egoismul sau mândria noastră. Când se întâmplă ceva, Dumnezeu știe de ce Lucrurile ascunse îi aparțin Domnului. Când ne descoperă anumite lucruri, El o face pentru că dorește ca noi să umblăm în acel adevăr prin credință. De exemplu, El își descoperă caracterul si voia în Cuvântul Său pentru ca noi să putem trăi prin credință, știind că El este bun, drept, iubitor, generos, milostiv, credincios, blând, răbdător și că ne oferă mântuire, vindecare, răscumpărare, restaurare, sfințire și binecuvântare. Lucrurile descoperite sunt ale noastre. Când nu știm de ce, iată ce știm sigur, cuvântul lui Dumnezeu este mai adevărat decât orice circumstanță său experiență și doar pentru că cunoaște totul despre noi nu înseamnă că ne spune totul.

Totodată știm că atunci când situația pare grea, Dumnezeu este în continuare bun. El oferă, nu răpește, binecuvântează, nu blestemă și indiferent ce se întâmplă sau nu se întâmplă, la sfârșitul zilei – noi suntem, totuși, câștigători!”

12 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Comunitatea spirituală

„Până vom ajunge toţi… la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos.” Efeseni 4:13

Restaurarea înseamnă aducerea întregii rase umane înapoi la
relaţia pentru care a destinat-o Dumnezeu; asta este ceea ce a făcut Isus Cristos prin Răscumpărare. Biserica încetează să mai fie o comunitate spirituală atunci când caută să-ţi dezvolte propria ei organizare. Restaurarea întregii rase umane conform planului lui Isus Cristos înseamnă cunoaşterea Lui atât în viaţa colectivă, cât şi în cea individuală. Isus Cristos a trimis apostoli şi învăţători exact cu scopul de a se putea realiza personalitatea corporativă. Noi nu suntem aici pentru a ne dezvolta o viaţă spirituală proprie sau pentru a ne bucura de o retragere spirituală; suntem aici pentru a deveni asemenea lui Isus Cristos, ca astfel să fie zidit Trupul lui Cristos.

Zidesc cu Trupul lui Cristos sau caut doar propria mea dezvoltare? Lucrul esenţial este relaţia mea cu Isus Cristos: „Să Îl cunosc pe El”. A împlini planul lui Dumnezeu înseamnă a mă abandona total în braţul Lui. De fiecare dată când vreau doar lucruri pentru mine însumi, această relaţie se strică. Va fi o mare umilinţă să-mi dau seama că nu m-am preocupat să-L cunosc pc Isus Cristos, ci numai să cunosc ce-a făcut El pentru mine.

„Ţinta mea este Dumnezeu însuşi, nu bucuria sau pacea. Nici chiar binecuvântarea, ci El însuşi, Dumnezeul meu.”

Imi măsor eu viaţa după standardul acesta sau după un altul, mai mic?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„îţi voi da comorile întunerecului şi bogăţii ascunse în locuri tăinuite, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume.” Isaia 45:3

Copil al lui Dumnezeu care faci voia Lui şi cauţi slava Sa, şi care nu poţi înţelege ce ţi se întâmplă acum, nu te alarma, aşteaptă şi vei vedea izbăvirea Lui. Domnul a zis odinioară: „Ce fac Eu tu nu pricepi acum dar vei înţelege după aceea.” – Ioan 13:7

Ţi se pare că întunerecul care te înconjoară este de nepătruns şi prea dens pentru a putea vedea lumina, dar să ai curaj; chiar din întunerecul acesta, Dumnezeu, va face să iasă comori pentru tine. Vei fi îmbogăţit cu El însuşi şi binecuvântat cu dragostea Lui nemărginită. „Cine dintre voi se teme de Domnul, care ascultă glasul Slujitorului Său ? Cine umblă în întunerec şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se sprijine pe Dumnezeul lui.” Isaia 50:10

Dumnezeu îşi are planurile Sale. El ştie să conducă pe ai Săi pe un drum pe care ei nu-l cunosc, dar ce este necunoscut pentru ei, Lui Îi este cunoscut. El este Acela care va avea ultimul cuvânt, chiar dacă se pare că vrăjmaşul triumfă acum; nu este El Începutul şi Sfârşitul? Dumnezeu a ascuns pentru noi bogăţii nespuse în acest întunerec trecător şi ni le va descoperi la timpul Său. El are cheia pentru ieşirea din închisoarea întunecoasă a necazurilor de orice fel. El este Acela care le controlează şi le stăpâneşte, El Supremul Stăpân. Să nu ne îndoim de El, să aşteptăm cu încredere; să ştim să deosebim glasul Lui de Tată care ne îndeamnă să răbdăm şi să nu ne clătinam, căci este scris: „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric”. – Psalmul 58:10

Dumnezeu are în vedere sfinţirea şi educarea noastră. El vrea să trecem prin această şcoală necunoscută şi plină de temeri cu scopul de a ne disciplina ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui şi posesorii „bogăţiilor nepătrunse a lui Hristos.”

Poate că cineva va zice în sinea lui: „e uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune.”; e uşor să dai sfaturi dacă n-ai trecut pe drumul meu, dar cel ce scrie rândurile aceastea trece printr-o perioadă de întunerec, de mai bine de şasesprezece ani, nu un întunerec moral sau spiritual, ci necazuri care ne silesc să atârnăm numai de îndurarea Lui şi să trăim de la o zi la alta numai prin Har. Nu, nu trebuie să deznădăjduim, ci să ne punem toată nădejdea în Dumnezeul oricărei îndurări căci, întunerecul se împrăştie şi lumina adevărată chiar străluceşte acum. „Domnul Isus este lumina noastră.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„S-au dus la Capernaum. Si în ziua Sabatului
Isus a intrat îndată în Sinagogă şi a început să înveţe pe norod”. Marcu 1:21.

Nu oricine îmi zice: „Doamne, Doamne,” va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceia: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Si n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege”. Noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor”. Isus le-a atras atenţia că mântuirea nu se capătă prin auzirea, ci prin trăirea Cuvântului lui Dumnezeu şi, că este cu neputinţă a fi plăcut înaintea lui Dumnezeu fără credinţă. El ne învaţă să credem şi ne şi dăruieşte credinţa. El este un învăţător minunat, nu pretinde nicio plată. Inainte de toate, doreşte să ne înveţe să „mâncăm”, de aceea ne spune: „Deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umplea” şi „mâncaţi ce e bun şi astfel va trăi sufletul vostru”. El ne învaţă că nu putem fi mântuiţi prin fapte. Ne mai învaţă că, tot ceea ce avem nu are valoare, căci din fire nu suntem drepţi nici unul, că suntem morţi în păcatele şi fărădelegile noastre. Nu există nicio deosebire, toţi suntem la fel în starea de moarte şi răutate înaintea lui Dumnezeu. Eu am avut nevoie de trei ani până am învăţat şi crezut aceasta. Dar pe urmă am învăţat că mântuirea este doar prin har, fără fapte. Ajung mereu la aceiaşi concluzie. Am un învăţător plin de răbdare. Îmi asigură toate gratuit şi mă invită să mănânc. Ne dă hrana şi băutura cea mai aleasă şi prin aceasta devenim mai veseli şi plini de viaţă ca Daniel, fiindcă hrana oferită de El are origine veşnică.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CINE, CÂND, CUM SĂ IZBĂVEASCĂ

„Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să-i păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii.” 2 Petru 2.9

Oamenii cucernici sunt ispitiţi şi încercaţi. Credinţa care n-a fost pusă la încercare nu este credinţă adevărată. Dar aceia care Îl cinstesc pe Dumnezeu sunt izbăviţi nu la voia întâmplării, nici prin mijloace diferite, ci chiar de Domnul în persoană. El însuşi garantează să izbăvească pe aceia care se încred în El. Dumnezeu îi iubeşte pe aceia care merg numai după El şi El este interesat să ştie unde sunt ei şi în ce stare se află. Adesea drumul lor pare un labirint şi ei nu ştiu cum să scape din primejdia care-i ameninţă. Ceea ce nu ştiu ei, ştie Stăpânul lor. El ştie pe cine trebuie să-l izbăvească şi ştie când şi cum îl va izbăvi. El izbăveşte pe cel neprihănit în chipul cel mai avantajos pentru el, cel mai umilitor pentru cel care l-a nedreptăţit şi în chipul cel mai onorabil pentru Dumnezeu. Să lăsăm „modul cum se va face” Domnului şi să ne mulţumim şi să ne bucurăm să ştim că El „ştie să izbăvească” pe poporul Său din orice primejdie, din încercare şi din orice ispită, şi aceasta prin dreapta Sa slăvită.Nu este partea mea să pătrund acum tainele Domnului, ci mai bine să aştept liniştit, având în vedere aceasta: cu toate că eu nu ştiu nimic, Tatăl meu ceresc ştie.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile este DOMNUL.” Prov. 17,3.

Un slujitor al Domnului a vizitat o fabrică de sticlă. El a observat cum sticlarul trece bucata de sticlă rând pe rând prin trei cuptoare. „De ce treceţi sticla prin atâtea cuptoare?” a întrebat el. „Căldura primului şi a celui de al doilea cuptor nu este destul de ridicată şi de aceea trebuie să aduc sticla şi în cel de al treilea cuptor. Temperatura înaltă face sticla transparentă.” Aceste cuvinte au dat de gândit vizitatorului.

Nu lucrează tot aşa Dumnezeu cu copiii Săi? Aşa cum sticlarul duce masa de sticlă dintr-un cuptor în altul, tot aşa trebuie Dumnezeu să ducă pe ai Săi iubiţi dintr-o încercare în alta ca să fie purificaţi de materialele străine şi să devină mai transparenţi, mai lucioşi şi mai curaţi. Câţi din cei mânfuiţi nu sunt în tigaia lui Dumnezeu? Câtă suferinţă trebuie să suporte sfinţii şi iubiţii Domnului în viaţa aceasta. Unii oftează sub povara încercării. Ce veste minunată că totuşi Domnul nu încearcă peste puterile noastre! în Maleahi 3.3 citim: „El va şedea, va topi şi va curăţa argintul.” Ne gândim oare îndeajuns la acest lucru? Dacă Dumnezeul cel Atotputernic îngăduie asupra noastră o încercare, atunci El stă lingă tigaie sau lingă cuptor şi reglează temperatura aşa ca încercarea noastră să nu fie peste măsură. La timpul hotărât de El va aduce ieşirea din acea încercare. El vrea să ne curăţească,să ne purifice. Acestea sunt căile Lui de creştere a copiilor Săi. De-am fi pătrunşi de acest lucru în necazuri şi dureri! Atunci ele vor fi pentru noi o mare binecuvântare duhovnicească. Acela care se arată mult în public, trebuie să aibă acea smerenie, acel cuget aşezat, acea minte supusă şi umilă, acea voinţă frântă, acel glas duios, care sunt roadele frumoase ale suferinţei sub mâna lui Dumnezeu. Cei care nu au aceste însuşiri lucrate de mâna lui Dumnezeu îşi vor pierde cumpătul.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Atinge-mi duhul până când va fi plin cu Tine şi se va revărsa. Gândeşte prin mintea mea până când îmi voi forma gândul „care era şi în Cristos Isus” (Filipeni 2:5).

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.» PSALM 43,5

Eşti neliniştit? Eşti stresat? Expresia «nu am timp» este ca o urmă de bici a diavolului. Graba trimite mulţi oameni la moarte timpurie. «Nu avem timp» – în ciuda tuturor modalităţilor moderne rapide de a călători şi a tehnologiei avansate. Din păcate mult prea mulţi oameni sunt prinşi în ghearele acestui spirit al grabei. Dar Isus Cristos a biruit şi acest duh. Cum poţi să fii eliberat de el? Nu prin mai mult efort, ci prin mai multă rugăciune şi dedicare. Când te pleci pe genunchi, Domnul îţi arată în Cuvântul Său calea spre eliberarea de acest duh al grabei. Nervozitatea este o consecinţă dezastruoasă a grabei. Dar textul din Proverbe 14,30 spune: «O inimă liniştita este viaţa trupului».

De ce este inima ta atât de neliniştită, atât de nervoasă? Nu din cauză că nu poţi să termini lucrul şi nici pentru că problemele tale sunt prea mari, ci pentru că nu ai încredere în Domnul. Neliniştea interioară este un semn clar al lipsei de credinţă. Dar chiar şi în toiul lucrului sau în mijlocul celei mai agitate societăţi, poţi să ai o inimă liniştită, relaxată, pentru că ea se odihneşte în Isus Cristos.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sfinţiţi în Dumnezeu Tatăl. Iuda 1

Sfinţiţi în Christos Isus” (1 Corinteni 1:2). „Prin sfinţirea lucrată de Duhul”‘(1 Petru 1:2). Observaţi unirea celor trei persoane divine, în toate faptele harului. Cât de nesăbuiţi sunt credincioşii care au preferinţe între persoanele Trinităţii, care gândesc că Isus este întruchiparea iubirii şi blândeţii, în timp ce Tatăl este drept şi sever, dar lipsit de bunătate. La fel de greşiţi sunt cei care preamăresc însuşirile Tatălui şi Ispăşirea Fiului, dar neglijează lucrarea Duhului. Nici una din persoanele Trinităţii nu lucrează aparte de celelalte, în toate faptele harului. Ele sunt la fel de unite în fapte şi esenţă. În dragostea faţă de cei aleşi ei sunt una, şi în acţiunile care izvorăsc din marea sursă centrală, sunt la fel de nedespărţiţi. Observaţi acest lucru în mod special în problema sfinţirii. În timp ce vorbim despre sfinţire ca fiind lucrarea Duhului, şi nu greşim, trebuie să nu pierdem din vedere participarea Tatălui şi a Fiului. Este corect să vorbim despre sfinţire ca despre lucrarea Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Iehova este cel care spune „să facem om după chipul şi asemănare Noastră” (Genesa 1:26), şi de aceea suntem „lucrarea Lui, şi am fost Sădiţi în Christos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). Observaţi valoarea pe care o acordă Dumnezeu adevăratei sfinţiri, de vreme ce toate persoanele Trinităţii sunt reprezentate ca lucrând împreună pentru a produce o biserică ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Şi tu, credinciosule, ca urmaş al lui Christos, trebuie să acorzi o mare importanţă sfinţirii — curăţirii vieţii şi vorbirii evlavioase. Preţuieşte sângele lui Christos ca temelie a speranţei tale, dar nu vorbi niciodată uşuratic despre lucrarea Duhului care te califică pentru „moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12). Să trăim astăzi în aşa fel, încât să arătăm lucrarea Dumnezeirii întreite în noi.

 

Seara

Împărăţia Lui cerească. 2 Timotei 4:18

Orasul marelui Rege – cerul – este un loc de serviciu activ. Sufletele răscumpărate slujesc zi şi noapte în Templul Său. Ei nu încetează niciodată să îndeplinească plăcerea Regelui lor. Ei se odihnesc pentru totdeauna, în sensul că sunt eliberaţi de grijile care îi chinuiau, dar nu se odihnesc niciodată în sensul leneviei sau inactivităţii. Ierusalimul de aur este locul de comuniune cu tot poporul lui Dumnezeu. Vom avea părtăşie veşnică cu Avraam, Isaac şi Iacov. Vom vorbi cu oastea nobilă a celor aleşi, care domnesc împreună cu El, şi care au fost aduşi acasă prin iubirea Sa şi braţul Său puternic. Nu vom cânta solo, ci II vom lăuda pe Domnul în cor. Cerul este locul victoriei realizate. Creştine, cu fiecare ocazie în care ai obţinut o biruinţă asupra poftelor tale – de fiecare dată când, după bătălii grele, ai doborât o ispită la picioarele tale – ai avut parte de o pregustare a bucuriei care te aşteaptă. Domnul îl va doborî curând pe Satan la picioarele tale, şi vei fi mai mult decât câştigător prin „Cel care te-a iubit” (Romani 8:37). Paradisul este un loc al siguranţei. Când te bucuri de o „credinţă deplină” (Evrei 10:22), ai promisiunea siguranţei glorioase de care vei beneficia în calitate de cetăţean al Ierusalimului ceresc. O, căminul meu iubit, Ierusalim, fericit port al sufletului meu! Ii mulţumesc, chiar acum; Celui care m-a învăţat să tânjesc după tine, prin dragoste, dar Ii vom mulţumi şi mai mult în veşnicie, când voi intra pe porţile tale.

Sufletu-mi a gustat rodul viţei de sus

Şi îşi doreşte să-ajungă acum

In viile cereşti, cu dragul meu Isus

Printre ciorchini de raze şi parfum.

Prin viţa cea adevărată, veşnică şi vie

Infometatu-mi suflet se va ospăta

Şi se va bucura de marele ospăţ de bucurie

Ca oaspete la nunta din împărăţia Sa.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.(Iov 23:10)

Credinţa creşte în timpul furtunilor. Acestea sunt doar cinci cuvinte mici, dar ce semnificaţie importantă au pentru cineva care a îndurat furtuni ameninţătoare!Credinţa este acea abilitate dată de Dumnezeu care, atunci când este exercitată, aduce nevăzutul în plină lumină. Se ocupă cu supranaturalul şi face imposibilul posibil. Şi da, creşte în timpul furtunilor – adică, ea creşte în timpul perturbaţiilor din atmosfera spirituală. Furtunile sunt cauzate de conflictele dintre elementele fizice, şi furtunile din lumea spirituală sunt conflictele cu elementele supranaturale, ostile. Şi tocmai în această atmosferă de conflict credinţa îşi găseşte terenul cel mai fertil şi creşte cel mai repede spre maturitate.Copacii cei mai rezistenţi nu se găsesc în adăpostul des al pădurii, ci în zonele deschise, unde vânturile din orice direcţie trec peste ei. Vânturile puternice îi îndoaie şi îi răsucesc până capătă o statură gigantică. Aceştia sunt copacii pe care îi caută fabricanţii de unelte, ca să facă mânere pentru uneltele lor, pentru că lemnul lor este foarte rezistent.La fel este şi în lumea spirituală. Adu-ţi aminte, când vezi un om de o înaltă statură spirituală, că drumul pe care trebuie să mergi ca să umbli cu el nu este un drum pe care străluceşte tot timpul soarele şi înfloresc întotdeauna florile de câmp. În schimb, calea este o potecă abruptă, stâncoasă şi îngustă, pe care vânturile iadului vor încerca să te doboare la pământ, şi pe care stâncile ascuţite te vor tăia, spinii îţi vor zgâria faţa, şi şerpii veninoşi se vor târî şi vor sâsâi peste tot în jurul tău.Calea credinţei este o cale de necaz şi bucurie, de suferinţă şi mângâiere vindecătoare, de lacrimi şi zâmbete, de încercări şi biruinţe, de conflicte şi triumfări, şi de asemenea, de strâmtorări, pericole, bătăi, persecuţii, neînţelegeri, tulburări şi nevoi. Şi totuşi, „în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Rom. 8:37).Da, „în toate aceste lucruri” – chiar şi în timpul furtunilor, când vânturile bat cel mai tare – „noi suntem mai mult decât biruitori”. Poţi fi tentat să fugi de încercarea grea a unei furtuni puternice de testare, dar mergi drept spre ea! Dumnezeu este acolo să te întâlnească în mijlocul fiecărei încercări. Şi El îţi va şopti tainele Sale, care te vor scoate din încercare cu o faţă radioasă şi cu o credinţă atât de invincibilă încât toţi demonii iadului nu vor fi în stare s-o clatine.

A. Kilbourne

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 7.1-14

    Versetele 1-6 şi 12 aşază înaintea noastră principiile care trebuie să reglementeze relaţiile noastre cu oamenii, cu fraţii noştri. Încercând să găsească soluţie la această problemă, marii gânditori ai tuturor civilizaţiilor au umplut biblioteci întregi cu doctrinele lor sociale, politice, morale sau religioase; Domnului însă îi este de ajuns un mic verset pentru a exprima şi a cuprinde soluţia Sa de înţelepciune divină, desăvârşită şi definitivă: „Toate deci câte doriţi să vă facă vouă oamenii, fa-ceţi-le şi voi la fel” (v. 12; comp. cu Romani 13.10). Ce regulă de aur este aceasta, pentru care fiecare zi este încă un prilej de a o pune în practică! Să învăţăm să ne punem întotdeauna în locul acelora cu care avem de-a face.

    Versetele 13 şi 14 ne aduc aminte că, dacă sunt doi stăpâni, sunt şi două căi şi două porţi. Calea largă este a celor mulţi, şi aceasta în ciuda unui indicator care înfioară: „Spre pieire” (v. 13)! în schimb, puţini găsesc (pentru că puţini sunt cei care caută – vezi v. 7) „calea care duce la Viaţă”. „Strâmtă este poarta”: pe ea nu se poate intra fără a lăsa bagajele „eu-lui şi ale propriei îndreptăţiri, precum şi poverile cu care vieţile noastre sunt deseori încărcate.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 13

O inimă veselă înseninează faţa… Proverbe 15:13

…cânt Domnului căci mi-a făcut bine. Psalmul 13:6

REMEDIUL PENTRU „FAŢA DE PRUNĂ USCATA” ‘

Noi produse cosmetice continuă să invadeze piaţa, promiţând frumuseţe celor ce le vor utiliza. Unele pretind să îndepărteze ridurile, altele să îmbunătăţească aspectul tenului. Câteva produse promit chiar să restaureze îmbujorarea tinerească. Producătorii de cosmeticale au propus multe răspunsuri întrebării: „Cum aş putea să arăt mereu tânără?” 
Un ziar din Detroit oferă însă o nouă soluţie. Intr-un articol întitulat: „Remediu pentru faţa de prună uscată”, autorul scrie: „Doamnelor, vreţi să arătaţi mereu tinere? Dacă da, atunci înscrieţi-vă în corul bisericii. Femeile care cântă arată mereu tinere. Muşchii obrajilor unei femei care cântă sunt atât de bine dezvoltaţi prin exerciţiu că nu vor avea de-a face cu ridurile atât de repede ca în cazul celor care nu cântă”. Acum, nu vreau să sugerez că trebuie de urgenţă să îl sunaţi pe dirijor şi să vă înscrieţi în cor. Pentru unele dintre noi, poate acest lucru ne va îmbunătăţi expresia facială, dar va produce mare pagubă armoniei corului. Ceea ce vreau să spun este că un creştin trebuie să cânte Domnului, ori este ori nu este în corul bisericii.
Cântarea reflectă o inimă fericită, iar „o inimă veselă înseninează faţa”. Nu are importanţă dacă vom cânta astfel ca cineva să ne audă, „cu psalmi, cu cântări de laudă, şi cu cântări duhovniceşti” (Efeseni 5:19), ori vom cânta în tăcere, trebuie să continuăm a-I cânta slavă lui Dumnezeu. 
Cauţi metode de a-ţi îmbunătăţi tenul şi înfăţişarea exterioară? Nu te baza numai pe ultimele realizări ale industriei cosmetice, oricât de bune ar putea fi. Cântă laudă lui Dumnezeu din toată inima. Aceasta îţi va înfrumuseţa faţa. P.R.V.

Feţe frumoase, curate, au aceia care 
De dragostea lui Isus le sunt strălucitoare. 
Suflete frumoase au cei ce-or arăta 
Spiritul lui Isus oriunde vor umbla.  – Anonim

O cântare în inimă pune zâmbetul pe faţă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Pentru mine a trăi este Hristos.  Filipeni 1.21

Epistola către Filipeni este epistola experienței creștine, fiindcă în ea este prezentată, întrun fel foarte mișcător, experiența unui credincios care trăiește viața creștină prin puterea Duhului Sfânt. Deși este scrisă de apostolul Pavel, el se adresează filipenilor nu ca apostol, ci ca slujitor al lui Isus Hristos. El nu menționează nici darurile și nici puterea, caracteristice unui apostol, ci prezintă o experiență care este posibilă pentru orice creștin.

Experiențele binecuvântate prezentate în această epistolă sunt în întregime independente de împrejurări. Când Pavel a scris epistola, împrejurările lui erau triste și dificile. Era prizonier; în mărturia creștină exista invidie și duh de ceartă; toți căutau foloasele lor; iar în afara sferei realității creștine erau mulți împotrivitori și lucrători răi. Totuși, în mijlocul acestor împrejurări dificile, apostolul se bucura de cea mai binecuvântată experiență creștină. Citind această epistolă, descoperim că Pavel avea o bucurie adâncă și continuă în Domnul, o încredere nezdruncinată în El, o pace care întrecea orice pricepere, o dragoste care se revărsa către toți sfinții și o nădejde care privea către venirea lui Hristos. Credința Lui era ancorată în Domnul, oricare ar fi fost starea în care se afla.

Care este deci secretul unei astfel de experiențe binecuvântate în mijlocul experiențelor dificile? Este cuprins întrun singur cuvânt: Hristos. AvânduL pe Hristos înaintea sufletului, ca viață, model, scop, nădejde și putere, Pavel pătrundea în toate experiențele creștine binecuvântate, prin puterea Duhului Sfânt. Fiindcă Hristos este același astăzi, este posibil, în mijlocul întunericului acestor zile din urmă, ca până și cel mai simplu credincios să se bucure de aceeași experiență creștină. „Am putere pentru toate, în El, care mă întărește” (Filipeni 4.13).

H. Smith

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii” Evrei 4.12

„Ghidul turistic spre cer”

Întemnițații au fost chemați afară și după o scurtă vestire a Cuvântului caracterizată de dragoste, dar și seriozitate, Baedeker le-a dat câte un Noul Testament. Aceștia primeau darul prețios cu mare mulțumire.

Unul din supraveghetori i-a spus că au tocmai un ucigaș foarte periculos. Baedeker a întrebat dacă l-a văzut și i s-a răspuns că nu, acesta fiind închis la separeu. Baedeker a cerut să fie dus la acesta. Baedecker îl urmă pe supraveghetor împiedicându-se, fiindcă se deplasau spre zona cea mai întunecoasă a temniței. Aici l-au găsit pe cel căutat.

La lumina palidă a unei lămpi cu petrol, Baedeker i-a oferit o Biblie. „Mulțumesc, dar nu știu să citesc”, spuse acesta întristat. „Atunci am aici ceva pentru dumneavoastră. Aceasta o puteți citi. Cuprinde tot ce trebuie neapărat să știți”. Scoase una din micile cărți fără cuvinte și o puse în mâna întemnițatului. Acesta o deschise și se uită mirat la cele trei pagini: prima era neagră, a doua roșie, iar a treia albă. „Ce înseamnă acestea? Nu înțeleg”, spuse întemnițatul.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DESPRE FRUMUSEȚE

„Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie”

(Psalmul 34:5)

Se spune că „frumusețea se află în ochiul privitorului”, dar îți poți irosi toată viața încercând să fii pe placul unui privitor nepotrivit.

O scriitoare creștină scrie: „Când vine vorba de frumusețe, fiecare dintre noi duce cu el un bagaj din copilărie… Eu mi-am atârnat în dulap haine din fiecare mărime, mi-am făcut de lucru cu machiajul în loc să-mi pun niște cremă de soare pe fată și să ies afară să mă joc. Nu am mâncat aproape nimic ca să nu mă îngraș.. mi-am irosit timpul făcându-mi griji că nu sunt destul de drăguță, când ar fi trebuit să mă bucur de lucrurile care mă făceau interesantă.

De-a lungul istoriei, definiția frumuseții a suferit modificări pentru a reflecta societatea. Uneori trebuie să fim plinuțe, alteori slabe ca scândura; uneori bronzate, alteori albe; uneori cu părul lung, alteori cu el scurt. Ne consumăm energiile ca să fim în pas cu standardele de ultimă oră și… surpriză. Mereu apare o nouă schimbare…suntem într-o căutare deșartă și neobosită. Noi trebuie să ne gândim cu seriozitate care este inima pe care încercăm s-o cucerim iar inima lui Dumnezeu este singura pe care merită s-o căutăm”.

Pavel spune: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre” (Romani 12:1-2); „dacă este cineva în Hristos…cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Nu vei găsi secretul frumuseții și al păcii lăuntrice comparându-te cu modelele ajustate de pe coperțile revistelor. O astfel de imagine este neconvingătoare. Vei găsi pacea când îl vei ruga pe Dumnezeu să-ți dea la o parte solzii de pe ochi și să-ți arate cum apari tu în ochii Lui.

„Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie”. Singura definiție sănătoasă și de durată a frumuseții vine de la Dumnezeu, întrucât El „se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Așadar, frumusețea este o îndeletnicire tainică și lăuntrică.