Etichetă: poezie

  • 15 Aprilie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Prin El, să împace toate […] fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El. Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași în gândire, prin lucrări rele, acum dar v-a împăcat în trupul cărnii Lui, prin moarte, ca să vă prezinte sfinți și fără pată și de neînvinuit înaintea Lui.

    Coloseni 1.20-22

    Lucrarea împăcării este dublă. În timp ce împăcarea lucrurilor este o lucrare încă viitoare, împăcarea persoanelor, adică a credincioșilor, este deja împlinită. „Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași în gândire, prin lucrări rele, acum dar v-a împăcat în trupul cărnii Lui, prin moarte.“ Aceasta era trista stare naturală în care se aflau cei care acum sunt împăcați. Ei nu erau doar pângăriți de păcat, așa cum este creația, ci erau „străini și vrăjmași [ai lui Dumnezeu] în gândire, prin lucrări rele“. Avem aici oameni, făpturi inteligente, care au o gândire, o facultate morală, care îi situează deasupra animalelor și care îi face capabili să fie într-o relație conștientă cu Dumnezeu. Dar păcatul i-a separat și i-a îndepărtat de Dumnezeu în ce privește gândirea (înțelegerea) lor. Ei nu Îl cunosc, nu mai sunt în relație cu El, sunt total înstrăinați de Dumnezeu, iar gândirea (înțelegerea) lor întunecată s-a întors spre rău până la punctul în care au ajuns nu numai străini față de lucrurile divine, ci chiar vrăjmași ai lui Dumnezeu. Iar această stare morală se manifestă prin „lucrări rele“. Prin harul lui Dumnezeu, astfel de ființe sunt acum împăcate, apropiate de Dumnezeu, Îl cunosc pe El și sunt aduse într-o stare potrivită pentru a fi într-o relație cu El, pentru a se bucura de prezența și de dragostea Lui.

    Hristos este Cel care a făcut posibil acest lucru. În virtutea lucrării perfecte pe care El a împlinit-o în trupul cărnii Sale, prin suferință și moarte, a fost înfăptuită împăcarea. Și încă de acum credincioșii se bucură de beneficiile acestei împăcări, ale cărei roade glorioase și binecuvântate însă nu vor fi văzute în plinătatea lor decât în glorie, așa cum vom vedea în versetul următor. Să remarcăm că apostolul le face colosenilor o aplicație personală a acestui mare și prețios adevăr. „Și pe voi“, le spune el, insistând asupra acestei poziții de excelență pe care ei o au în Hristos și pe care doar El, prin moartea Sa, a putut să le-o dea.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.

    1 Corinteni 1.18

    Cuvântul crucii

    În creștinătate este o tradiție ca, în săptămâna de dinaintea Paștelui, oamenii să se gândească în mod deosebit la crucificarea Mântuitorului. Iată un lucru bun, dar el nu trebuie să rămână la nivel de tradiție, pe care o uităm repede! Crucea Domnului Isus vorbește despre suferințele și moartea Sa; ea era o necesitate absolută, pentru ca oamenii să poată veni la Dumnezeu. Înainte de moartea Sa, Isus Hristos L-a rugat pe Tatăl Său să îndepărteze de la El „paharul“ pe care trebuia să-l bea. Dumnezeu nu L-a scutit pe Fiul Său de moartea prin răstignire. Astfel, Domnul Isus a murit pentru vina noastră, purtând la Golgota păcatele noastre. Acolo Dumnezeu L-a pedepsit pentru ceea ce am făcut noi. Acolo a curs sângele prețios al Mielului fără cusur și fără pată, pe baza căruia Dumnezeu îl poate ierta pe cel care își mărturisește păcatele și crede în lucrarea de mântuire a Fiului Său. Crucea este dovada că omul este stricat și incapabil să se mântuiască pe sine. Pentru mulți, crucea este o nebunie. Ei nu sunt dispuși să recunoască în fața lui Dumnezeu falimentul lor, și de aceea vor merge în pierzarea veșnică. Dar cel care recunoaște în fața lui Dumnezeu păcatul său va fi salvat.

        De sus, din cer, cu iubire azi El te cheamă ca să vii.

        Vin’ și primește-L acum! El pentru tine a murit.

    Citirea Bibliei: Geneza 7.1-16 · 1 Petru 4.1-6

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 7:1-17

    „Când Îi plac Domnului căile unui om, îi pune chiar şi pe vrăjmaşii săi în pace cu el” (Proverbe 16.7). Cuvântul acesta se dovedeşte acum adevărat pentru David. Şi, de când locuieşte într-o splendidă casă de cedru, se gândeşte cu seriozitate la chivotul Domnului care locuia într‑un simplu cort. Nobil sentiment din partea lui! Aceia dintre noi care se bucură de o viaţă asigurată şi confortabilă nu trebuie să uite niciodată că Stăpânul nostru a trecut prin această lume ca un călător divin, neavând un loc unde să‑Şi plece capul.

    David îşi propune să construiască o casă demnă pentru Domnul. Dar ascultaţi cum îi răspunde El, în esenţă, prin gura lui Natan: „Mi-am însuşit această calitate de călător, ca să împărtăşesc prin har soarta poporului Meu. Iar timpul odihnei Mele n-a sosit încă. Dar ceea ce tu nu poţi face va fi împlinit de unul dintre descendenţii tăi”.

    Domnul Se referă în primul rând la Solomon, fiu al lui David, care va construi templul. Dar v. 14, citat în Evrei 1.5, arată că acest Împărat, Fiu al lui David, sub aspect profetic este Isus, Fiul lui Dumnezeu. Despre El exclusiv se poate afirma că împărăţia Îi va fi stabilită pentru totdeauna. Binecuvântările personale (v. 8, 9) sau colective (v. 10) îşi au toate sursa în această Persoană fără seamăn.

    NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC () | Fundația S.E.E.R. România

    „Evanghelia… trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Corinteni 9:16)

    Să privim împreună la alte două modalități în care putem să învingem frica de eșec.

    1) Urmărește scopul pe care ți l-a dat Dumnezeu în viață. Pentru a reuși cu adevărat în ceva, trebuie să ai o pasiune pentru acel lucru. Iar Dumnezeu nu numai că îți va dezvălui planul Său, dar îți va da și pasiunea de a-l împlini. Apostolul Pavel a avut darul, educația și relațiile necesare pentru a fi în stare să urmeze o serie întreagă de diferite alte cariere; dar el a scris: „Trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” Care este pasiunea ta? Studiaz-o; este un indiciu al destinului tău.

    2) Pune-ți aceste trei întrebări:

    a) „Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă nu reușesc?” Îl vei avea în continuare pe Dumnezeu, talentele tale, familia ta și alte oportunități.

    b) „A mai făcut cineva acest lucru înainte?” Și chiar dacă nu, ce dacă?!

    c) „Această teamă este oare un semnal că nu am oamenii, procesele sau planurile adecvate pentru a reuși în acest moment?”

    Apoi pune-ți întrebarea cu adevărat importantă: „Care sunt beneficiile de care mă voi bucura dacă voi reuși?” Învață să adopți atitudinea de tipul „pot s-o fac”. Privește-ți frica în față și afirmă cu îndrăzneală: „Pot totul în Hristos, care mă întărește!” (Filipeni 4:13) Nu lăsa familiaritatea acestui verset să te facă să-l recitiți mecanic. Spune-l cu voce tare. Absoarbe cu adevărat cuvintele, lasă-le să-ți pătrundă în suflet. Trebuie să admiți că Hristos te întărește ca să reușești pentru slava lui Dumnezeu! Și trebuie să crezi că, atunci când te călăuzește, El îți oferă tot ce ai nevoie pentru a reuși în ce te-a chemat să faci!

  • 28 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (4)

    Al șaptelea pas a fost reprezentat de lucrarea publică a Domnului. Acesta ne aduce înapoi la ultimul capitol al Evangheliei după Ioan. Este ultimul pas pe calea restabilirii lui Petru. Păcatul în sine a fost rezolvat cu ocazia discuției private. Rodul rău al vechiului pom fusese judecat și mărturisit înaintea Domnului, iar conștiința lui Petru fusese ușurată; dar rădăcina rea, care produsese rodul rău, trebuia să fie descoperită și judecată, pentru ca inima să poată fi pe deplin restabilită în părtășia cu Domnul. Pentru folosul nostru, această lucrare este făcută în public, pentru că avem cu toții rădăcina răului în noi, chiar dacă nu am căzut într-un păcat anume. Astfel că Domnul i Se adresează lui Petru nu pe numele său nou, potrivit cu harul, ci pe numele său natural: „Simone, al lui Iona“. Petru Îl tăgăduise pe Domnul de trei ori, iar acum Domnul pune trei întrebări prin care îi testează inima. Petru își judecase păcatul; acum este condus să se judece pe sine. Scriptura spune: „Dacă ne-am judeca pe noi înșine, n-am fi judecați“ (1 Corinteni 11.31). În spatele tuturor căderilor noastre exterioare se află carnea care nu a fost judecată.

    Prima întrebare pe care Domnul a pus-o, pentru a-l cerceta pe Petru, a fost: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“. Petru mărturisise public că Îl iubea pe Domnul mai mult decât ceilalți, pentru că el spusese: „Chiar dacă toți se vor poticni, totuși eu nu“ (Marcu 14.29). Acum Domnul pare să-i spună lui Petru: «Încă mai mărturisești că Mă iubești mai mult decât ceilalți?». De aici învățăm că rădăcina căderii lui Petru, ca și a noastră de multe ori, consta în faptul că nu și-a judecat încrederea în sine a cărnii. Ca și în cazul lui Petru, această încredere în sine se manifestă prin faptul că ne considerăm mai buni, mai puternici și mai devotați decât alții. Și, cu cât suntem mai activi în slujire, cu atât suntem mai predispuși să credem că merităm mai multă cinste. Poate nu facem ca Petru, să ne exprimăm încrederea în noi înșine în cuvinte, însă în inimă poate să-și facă loc gândul că suntem mai buni decât alții, mai dăruiți decât ei și că, oricât de mult ar putea ei să se abată, noi nu o vom face. Așa se manifestă încrederea în sine și deșertăciunea cărnii, iar Domnul ne va conduce să o detectăm și să o judecăm.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.

    Evrei 4.13

    Fizicianul Röntgen

    Au trecut aproape 130 de ani de când fizicianul Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit razele X (în anul 1895). De atunci este posibil să vezi prin corpul uman, ceea ce este de folos pentru multe persoane bolnave. Totuși, este ceva ce omul nu poate face: nu poate cunoaște și înregistra ceea ce este dincolo de domeniul materiei fizice, anume gândurile, motivațiile și sentimentele.

    Prin ipocrizie, minciună și prefăcătorie, mulți pot ascunde adevăratele lor sentimente și gânduri, crezând că nimeni nu le cunoaște. Așa să fie? Probabil veți spune: „Sigur că nu“. Și aveți dreptate, pentru că, într-adevăr, Dumnezeul Creator vede ce este în inima oricărui om. Totul a fost consemnat cu exactitate, până și cele mai tainice gânduri și sentimente.

    Într-o zi, Judecătorul divin le va pune pe toate în lumină. Așa că este mai bine să ne mărturisim păcatele în timpul vieții, pentru că putem primi ajutor. Isus Hristos Și-a sacrificat viața pe crucea Calvarului pentru a rezolva problema păcatelor înaintea lui Dumnezeu. Oricine își recunoaște păcatele, și cele manifestate și cele ascunse, și își pune încrederea în Mântuitorul primește prețioasa asigurare: „Eu ți-am șters fărădelegile ca pe un nor gros, și păcatele tale, ca pe un nor. Întoarce-te la Mine, pentru că Eu te-am răscumpărat“ (Isaia 44.22).

    Citirea Bibliei: Mica 5.1-15 · Proverbe 29.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 25:32-44

    În timp ce Nabal petrece ca un împărat (după ce-l respinsese şi-l insultase pe adevăratul împărat), Dumnezeu Însuşi îl loveşte. Nu pierdem nimic dacă-L lăsăm pe Dumnezeu să acţioneze pentru noi.

    Abigail, femeie a credinţei, se distinge prin bunul ei simţ, prin agerimea ei (se grăbeşte: v. 18, 23, 42), prin umilinţa ei, prin devotamentul ei. „Când Domnul te va pune conducător, … adu-ţi aminte de roaba ta”, îi ceruse ea (v. 30, 31; compară cu rugămintea tâlharului din Luca 23.42).

    Abigail primeşte un răspuns care-i întrece toate aşteptările: David o face acum soţia lui. Şi, fără nici un regret, ea îşi părăseşte averile pământeşti pentru a împărtăşi în peşteri şi în deşerturi soarta împăratului respins. Căsătorită anterior cu un neghiob, ea devine însoţitoarea fericită a „omului iubit”: acum, în suferinţele lui, dar după aceea, în împărăţia lui! Ce frumoasă imagine a Adunării, Mireasa lui Hristos, care împărtăşeşte poziţia Domnului ei, astăzi necunoscută şi respinsă de lume, cum este şi El Însuşi, mâine ca să împărăţească cu El în glorie! „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună”, ni se aminteşte în 2 Tim. 2.12 (vezi şi Rom.8.17).

    EȘTI STRESAT? (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace…” (Isaia 55:12)

    Să analizăm trei strategii testate și eficiente pentru a face față stresului:

    1) Pune-te pe tine însuți zilnic pe lista cu „lucruri de făcut”! Alocă 15 minute de două ori pe zi pentru a te remonta, a te înnoi, a te aduna și a te reface. Distanțează-te de sursa de stres, chiar dacă asta înseamnă doar să ieși afară pentru câteva minute și să faci o plimbare pentru a-ți împrospăta creierul. Cântă melodia preferată sau fă orice altceva care te ajută să te relaxezi. Și perseverează chiar și atunci când alte evenimente amenință să împiedice acest lucru. Ești important – învață să te prețuiești!

    2) Înveselește-te! Biblia spune: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10); când bucuria ta dispare, dispare și puterea și capacitatea de a face față situațiilor. Unii oameni cred că creștinii ar trebui să fie întotdeauna sobri, fără umor și la fel de liniștiți ca mormântul. Dar Domnul Isus a ieșit din mormânt – și acesta este unul dintre cele mai bune motive din lume pentru a sărbători și a fi cu bucurie în inimă și pe față!

    3) Relaxează-ți mușchii înțepeniți cu reprize de exerciții de relaxare de câte cinci minute, pe tot parcursul zilei. Nu mai sta pe gânduri, ci pune-te-n mișcare! Întinde-te, aplecă-te, rotește-ți umerii tensionați, aleargă… fă în așa fel încât sângele revigorant să circule prin tot corpul, în timp ce mintea ia o mică pauză. Dă drumul la muzica de laudă, cântă în timp ce dai cu aspiratorul… leagănă-te în timp ce amesteci în mâncarea de pe aragaz… mișcă-te împingând căruciorul de cumpărături…

    Activitatea fizică determină creierul să secrete beta-endorfină, care te ajută să te calmezi. Noi nu am fost făcuți să trăim sub stres! Biblia spune: „Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace.” Iar asta a venit direct din gura Celui care ne-a creat și ne-a răscumpărat, așa că ar fi bine să crezi că este adevărat!

  • 20 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Întregii plinătăți a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El și, prin El, să împace toate față de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El.

    Coloseni 1.19,20

    Din cauza păcatului, creația era pângărită, îndepărtată de Dumnezeu, în afara oricărei relații cu El, cu plinătatea. Dar i-a plăcut plinătății Dumnezeirii, aceasta a fost buna ei plăcere, să împace toate lucrurile cu ea însăși, să reapropie de ea toate lucrurile, să repună toate lucrurile în relație imediată cu Dumnezeu, după ce le-a făcut potrivite pentru aceasta. Împăcarea aceasta are loc pe temeiul lucrării împlinite de Hristos la cruce: „Făcând pace prin sângele crucii Lui“.

    Trebuie să remarcăm foarte clar că temelia a fost pusă, pacea a fost făcută, în virtutea jertfei oferite la cruce; așa cum se spune în altă parte: „Dar acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desființarea păcatului prin jertfa Sa“ (Evrei 9.26), iar în altă parte: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii!“ (Ioan 1.29). Dar puterea divină nu a intervenit încă pentru punerea în practică a efectului acestei împăcări a tuturor lucrurilor din ceruri și de pe pământ, pentru introducerea acestui nou regim, în care totul va fi repus în ordine, în care cerurile și pământul, eliberate de prezența și de puterea răului, se vor bucura de relația lor cu Dumnezeu și de binecuvântările care rezultă din această relație, în care toate lucrurile vor fi făcute curate pentru Dumnezeu, potrivit întregii valori a jertfei lui Hristos.

    O primă manifestare a acestei împăcări va avea loc în Mileniu, atunci când se va împlini acest cuvânt: „Bunătatea și adevărul s-au întâlnit, dreptatea și pacea s-au sărutat. Adevărul va răsări din pământ și dreptatea va privi din ceruri“ (Psalmul 85.10-13). Orice manifestare a răului va fi reprimată, dar, când vor fi întemeiate noile ceruri și noul pământ, în care va locui dreptatea (2 Petru 3.13; Apocalipsa 21.1-5), atunci răul va fi stârpit cu desăvârșire și împăcarea își va face efectul pe deplin. Este ceea ce și noi așteptăm, potrivit promisiunii Sale (2 Petru 3.13).

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci avem parte de Hristos, dacă ținem cu tărie, până la sfârșit, încrederea de la început.

    Evrei 3.14

    Siguranța mântuirii

    Mulți creștini sunt tulburați când găsesc în Biblie versete care, referindu-se la creștini, adaugă cuvântul „dacă“, cum este cazul cu cel de mai sus. Se întreabă, cu oarecare neliniște, dacă vor putea ține încrederea și credința până la capăt.

    Este însă important să facem distincția între două puncte de vedere sau de raportare diferite. Când privim la această chestiune din punctul de vedere al lui Dumnezeu, atunci nu există niciun „dacă“. Când am venit la Dumnezeu mărturisindu-ne păcatele și crezând în Mântuitorul, am fost salvați, am primit viața nouă și am devenit copii ai lui Dumnezeu în care locuiește Duhul Sfânt. Toate acestea, în temeiul răscumpărării perfecte împlinite de Domnul Isus la cruce și a lucrării perfecte a lui Dumnezeu pe baza acesteia! Tot ce a făcut Dumnezeu este absolut sigur și desăvârșit.

    Dar, cum oamenii sunt ființe responsabile, avem și versete în Biblie care se referă la mărturisirea din punctul de vedere al omului. De aceea găsim acest „dacă“. Sunt oameni care afirmă că sunt mântuiți și credincioși, dar în al căror comportament nu se poate vedea nimic din ce pretind ei a fi. Atunci apar dubii. Domnul cunoaște cine este al Lui cu adevărat, pe când noi nu putem ști întotdeauna adevărul. Dar, în timp, se va arăta cine este adevărat. Un creștin fals, care are doar o mărturisire exterioară, mai devreme sau mai târziu va abandona cursa și se va depărta de credință. Dumnezeu însă îl va aduce la destinație pe orice credincios adevărat.

    Citirea Bibliei: Iona 1.1-17 · Proverbe 26.10-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 21:1-15

    Viaţa de pribegie a lui David tocmai începe. El se duce la Nob, la preotul Ahimelec.

    Domnul le va aminti incidentul acesta iudeilor pentru a le dovedi că toate lucrurile (inclusiv legea) trebuie supuse lui Mesia al lor, al cărui tip era David (Marcu 2.25, 26).

    Înainte de a înfrunta dificultăţile, înainte de a întreprinde orice, să mergem la Isus, Marele nostru Preot. Să-I cerem Lui, ca şi David, hrană şi sabie. Cuvântul Lui, înţeles şi primit, ni le va oferi, prin credinţă, şi pe una şi pe cealaltă.

    Vai, de pe buzele lui David va trebui să auzim o minciună (v. 2)! Apoi vedem o altă cădere, când caută refugiu la vrăjmaşii lui Israel şi se preface că este nebun înaintea lui Achiş, un prinţ filistean. Ce scenă tristă! Nu este el unsul Domnului, învingătorul lui Goliat, imagine în alte timpuri a Domnului Isus?

    Tot aşa, este o privelişte tristă atunci când un creştin uită că este un reprezentant al lui Hristos şi se poartă înaintea lumii ca un nebun!

    Dar suntem mângâiaţi să aflăm din titlul Psalmului 34 că, după greşeala lui, David reabilitat a putut să compună cu ajutorul Duhului acest psalm remarcabil: ȚVoi binecuvânta pe Domnul în orice timp…Ț (Psalmul 34.1).

    DE CE NE ÎMPOTRIVIM SCHIMBĂRII? (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

    Ce se întâmplă atunci când încerci să implementezi schimbarea la momentul nepotrivit? De fapt, când este momentul potrivit pentru a o face? Din punctul de vedere al liderului, anumite momente sunt mai bune pentru a face schimbări decât altele.

    Dr. John Maxwell, care a scris best-seller-ul „Cele 21 de legi supreme ale liderului”, spunea: „Am elaborat următoarea listă de indicii, pentru a mă ajuta să parcurg acest proces: ‘Această schimbare va aduce beneficii adepților mei? Este ea compatibilă cu scopul organizației? Este această schimbare specifică și clară? Cele mai importante 20% persoane care mă influențează sunt în favoarea ei? Această schimbare se poate testa, înainte de a ne lua un angajament total față de ea? Sunt disponibile resurse fizice, financiare și umane pentru a realiza această schimbare? Este aceasta reversibilă? Este această schimbare următorul pas evident? Are aceasta beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung? Conducerea este capabilă să producă această schimbare? Toate acestea indică oare faptul că momentul este potrivit?’ Înainte de a introduce o schimbare importantă, parcurg această listă și încerc să răspund la fiecare din aceste întrebăre cu „da” sau „nu”. Dacă la mai multe întrebări apare „nu”, trag concluzia că momentul poate să nu fie cel potrivit.” Întăresc și eu că momentul este foarte important.

    Biblia spune: „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… Orice lucru El îl face frumos la vremea lui.” (Eclesiastul 3:1, 11). Așa că, dacă te gândești să faci o schimbare, vorbește cu Dumnezeu, „Cel care deține timpul” – și întreabă-L pe El ce ar trebui să faci? Și când ar trebui s-o faci? Și cum?! Apoi pășește înainte prin credință, și ai încredere că El te va călăuzi!

  • 8 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vi se poruncește: Când veți auzi sunetul cornului, al cavalului, al lăutei, al lirei, al psalterionului, al cimpoiului și al tuturor instrumentelor muzicale, să cădeți la pământ și să vă închinați chipului de aur pe care l-a ridicat împăratul Nebucadnețar.

    Daniel 3.4,5

    În capitolul 3 din Daniel, instrumentele muzicale joacă un rol foarte important, așa cum se întâmplă și astăzi în lumea religioasă. Instrumentele muzicale stârnesc emoțiile și, având efect asupra simțămintelor, oferă oamenilor un sentiment de devotament, care este cu totul lipsit de realitate. În Vechiul Testament, instrumentele muzicale erau folosite în slujba de la templu, însă nu există nicio bază pentru ele în închinarea specifică Noului Testament. Unii numesc închinare a sta și a asculta un cor sau o orchestră, însă muzica nu face altceva decât să acționeze asupra părții emoționale a ființei noastre, neavând nimic de-a face cu adevărata închinare către Tatăl și Fiul, care trebuie să fie în duh și în adevăr. Cei care argumentează că instrumentele muzicale au fost folosite în Vechiul Testament trebuie să-și aducă aminte că acea dispensație era una a simbolurilor. Instrumentele folosite în Vechiul Testament sunt o imagine a cântării cu inima a celor răscumpărați din dispensația actuală.

    Un slujitor al lui Dumnezeu mi-a spus odată că mulți oameni veneau la biserica lui pentru a I se închina lui Dumnezeu cu ajutorul muzicii, de aceea el făcea în așa fel încât să aibă cei mai buni muzicieni, căci altfel oamenii n-ar mai fi venit. De fapt, acei oameni nu făceau altceva decât să-și satisfacă dorința după muzică, o dorință bună când se află la locul ei, însă care nu trebuie niciodată confundată cu închinarea adevărată. O inimă plină de Hristos înalță cea mai frumoasă melodie pentru urechea lui Dumnezeu.

    Să nu uităm deci că, în această dispensație, suntem îndemnați să cântăm Domnului cu inimile noastre (Efeseni 5.19). De acolo trebuie să se înalțe muzica: dintr-o inimă plină de laudă pentru Dumnezeul oricărui har.

    H. A. Ironside

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Întoarce-te …, zice Domnul. Nu-Mi voi întuneca fața peste voi, pentru că Eu sunt îndurător.

    Ieremia 3.12

    Fotografia mamei

    Cu mulți ani în urmă, o tânără și-a părăsit satul natal pentru a lucra într-o metropolă. Mama ei, o văduvă care credea în Domnul Isus, se tot frământa și se întreba dacă fiica ei avea să trăiască după voia lui Dumnezeu. În noul mediu în care a ajuns, fata a părăsit în scurt timp calea cea dreaptă și îngustă. Mama a observat acest lucru din scrisorile care îi soseau din ce în ce mai rar și care erau tot mai scurte și mai lipsite de detalii personale. În cele din urmă, veștile n-au mai venit deloc. Chiar propriile ei scrisori erau returnate, cu nota „Destinatar necunoscut“.

    Mama era îngrijorată. Într-o zi, a auzit că fata ei a fost văzută prin oraș, așa că a plecat de îndată să-și găsească copilul. Zile în șir a căutat în zadar și tocmai era pe cale de a renunța, când i-a venit o idee: și-a făcut o fotografie, pe care a xeroxat-o, după care a început să întrebe prin baruri și prin cluburi de noapte dacă i se permite să o afișeze acolo. Apoi s-a întors acasă. La scurt timp, fiica ei a intrat într-unul dintre aceste localuri și a văzut fotografia. „Femeia aceasta seamănă cu mama“, s-a gândit ea înainte să se uite mai atent, „Da, chiar ea e!“. Sub fotografie a citit următoarele: „Mama te iubește“. Nu se aștepta la asta. Încerca să-și imagineze cum o căutase mama ei în acel cartier rău-famat al orașului. Și-a amintit de copilăria ei fericită și de rugăciunile mamei. După o luptă cu sine, a hotărât să se întoarcă acasă. Mama a îmbrățișat-o în culmea fericirii, iar curând bucuria ei a fost de necuprins, căci fata ei a luat decizia de a se schimba și L-a primit pe Isus ca Mântuitor personal.

    Citirea Bibliei: Amos 1.1-15 · Proverbe 22.9-16

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 16.1-13

    Împăratul care umbla după imboldurile cărnii este dat la o parte în gândurile lui Dumnezeu, cu toate că domnia lui continuă un anumit număr de ani. Şi este prezentat un alt împărat, cel despre care Samuel spusese: „Domnul Şi-a căutat un om după inima Sa” (13.14).

    Acesta este David, al cărui nume înseamnă „preaiubit” ~ un tip al lui Hristos, al Celui care este în chip desăvârşit după inima lui Dumnezeu. Samuel nu era pregătit să-l recunoască, deoarece, în ciuda experienţei pe care o avusese cu Saul, privea încă la înfăţişarea exterioară. Suntem prea înclinaţi să judecăm după ceea ce vedem şi să ne lăsăm impresionaţi de calităţile (sau de defectele) exterioare. Însă „Dumnezeu nu are în vedere faţa omului”, repetă Galateni 2.6. El priveşte la inimă! Toate înfăţişările evlavioase prin care ne putem înşela pe noi sau pe alţii nu-L vor înşela pe El.

    Samuel vizitează această familie a lui Isai; şi tânărul păstor, pe care neglijaseră să-l invite la sărbătoare, va fi tocmai el uns „în mijlocul fraţilor săi” ca împărat pentru Domnul. Această ungere cu untdelemn (simbol al Duhului Sfânt) ne aminteşte de felul în care a fost descris Fiul preaiubit al Tatălui la Iordan de către Ioan Botezătorul: „Cel peste care vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste El, Acesta este Cel care botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1.33; compară cu sf. v. 12).

    RUGĂCIUNEA DE BINECUVÂNTARE | Fundația S.E.E.R. România

    „Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.” (Evrei 11:20)

    Astăzi vom vorbi despre două motive biblice pentru a-ți binecuvânta copiii și nepoții:

    1) Rugăciunea are putere. În Sfânta Scriptură, binecuvântarea unui tată era o rugăciune cu ochii deschiși, adresată lui Dumnezeu pentru copiii săi. Isaac, care era fermier, i-a spus fiului său: „Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer și grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug!” (Geneza 27:28). Copiii tăi te-au auzit vreodată vorbind cu Dumnezeu despre ei? Sau mai degrabă spunându-le cuvinte dure de genul: „Cum ai putut fi atât de prost? Tu nu gândești niciodată? Tu nu vei face niciodată nimic!” Dacă așa stau lucrurile, cere-le iertare! Lasă-i să te audă rostind cea mai bogată binecuvântare a lui Dumnezeu peste viața fiecăruia dintre ei. Rugăciunea de binecuvântare a unui tată pentru familia sa este un lucru puternic – ea schimbă viața!

    2) Rugăciunea de binecuvântare dă încredere și nădejde în Dumnezeu cu privire la viitor. Biblia spune: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbele 29:18). Consilierii școlari ne spun că mulți dintre elevii lor nu au viziune. De ce? Pentru că nu întrevăd nimic cu privire la viitorul lor, în afară de criză economică, șomaj și vremuri grele. Ei au nevoie ca cineva să creadă în ei și în viitorul lor… să creadă că pot reuși, și că pot trăi o viață fericită… că-i așteaptă tot ce este mai bun, dacă se încred în Dumnezeu. Isaac nu a așteptat ca băieții săi să-și conceapă propria viziune pentru viitor. El s-a rugat în mod deschis pentru succesul lor viitor, pentru ascensiunea lor și pentru respect și bunăvoință din partea familiei și a societății. Copiii tăi nu au nevoie de manipulare din partea ta; au nevoie să îi motivezi. Iar tu faci asta binecuvântându-i!

  • 12 Ianuarie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.

    Marcu 10.45

    Noul Testament pe scurt (2) – Marcu

    Marcu înseamnă „apărare“, iar Evanghelia lui ne oferă o relatare pe scurt, însă plină de energie, a slujirii Domnului Isus, fiindcă aici El este prezentat ca fiind Slujitorul perfect al lui Dumnezeu. Limbajul din această Evanghelie este direct și simplu, iar descrierea evenimentelor urmează o ordine cronologică. Niciuna dintre celelalte Evanghelii nu urmează această ordine, ci fiecare dintre ele folosește o ordine conformă cu tema respectivă a ei. Smerenia Domnului Isus și slujirea Lui neobosită strălucesc într-un mod minunat în această Evanghelie, în care scenele se derulează cu rapiditate. Domnul vine în întâmpinarea nevoilor nenumărate la momentul potrivit și într-un mod desăvârșit.

    Moartea Lui, de asemenea, este prezentată ca jertfire a Aceluia care a fost perfect devotat față de voia lui Dumnezeu, jertfire prin care a fost împlinită nevoia cea mai adâncă a omenirii. În Evanghelia după Marcu, caracterul morții Sale este cel de jertfă pentru păcat – nu doar că El a purtat păcatele noastre, ci că a purtat judecata deplină împotriva păcatului, împotriva rădăcinii, a principiului a tot ceea ce este pe deplin contrar lui Dumnezeu. El L-a slujit pe Dumnezeu cu un devotament absolut în această chestiune, chiar până acolo încât să fie abandonat de Dumnezeu în timpul celor trei ceasuri de întuneric.

    Să remarcăm apariția frecventă a cuvântului „îndată“ în această Evanghelie. În acest caracter prețios de Slujitor, Domnul Isus trebuie nu doar admirat pentru devotamentul Său, ci și urmat, ca Exemplu perfect, de către toți cei mântuiți prin harul Său.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Preoții de seamă, bătându-și joc de El, cu cărturarii și cu bătrânii, spuneau: „Pe alții i-a mântuit, pe Sine Însuși nu Se poate mântui!“.

    Matei 27.41,42

    „Pe alții i-a mântuit“

    Conducătorii poporului își băteau joc, spunând: „Pe alții i-a mântuit“. Conștienți sau nu, ei au spus ceva însemnat, care era adevărat și care caracteriza din plin viața Domnului Isus. El i-a mântuit pe oameni de păcatele lor și le-a vindecat rănile. Cuvântul „mântuit“ acoperă ambele sensuri. Nu se putea nega faptul că El îi vindecase pe orbi și pe șchiopi, și chiar înviase morții. Însă El făcuse mai mult decât atât: El i-a mântuit pe oameni pentru cer, oferindu-le viață nouă. El a spus: „Păcatele tale sunt iertate“ (Marcu 2.5), și: „Eu le dau viață eternă“ (Ioan 10.28). El a atârnat pe cruce pentru că a dorit să le ofere oamenilor viață eternă. El nu a mântuit oameni doar în timpul vieții Sale active pe pământ. Chiar și acolo, pe cruce, l-a mântuit pe unul dintre tâlharii răstigniți împreună cu El (Luca 23.43). Și acum Isus oferă mântuirea tuturor celor care vin la El.

    Ce trist că se gândeau la „alții“, dar nu și la ei! Au recunoscut că „alții“ au nevoie de El, dar ei personal nu fuseseră mișcați. Și, cu siguranță, nu era vina Mântuitorului că ei nu au primit mântuirea, pentru că „Dumnezeu … dorește ca toți oamenii să fie mântuiți“ (1 Timotei 2.4) – doar dacă ei răspund chemării Lui. Fiul lui Dumnezeu a trebuit să moară pentru împlinirea acestei dorințe. Dacă refuz să vin la El, atunci arăt că nu doresc să fiu salvat. „Veniți la Mine toți“ este mesajul de mântuire care încă mai poate fi auzit. Să nu fim indiferenți față de dragostea Celui care a fost supus suferinței!

    Citirea Bibliei: Osea 12.1-14 · Iacov 5.13-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Judecători 6:28-40

    Ghedeon a făcut experienţa păcii lăuntrice. Dar în viaţa lui, în acelaşi timp, luptele aşteaptă să înceapă în afară. Înainte de toate, el trebuie să ia poziţie în casa părintească. Unde începe mărturia noastră? Acasă, în propria familie, arătând acelora care ne cunosc cel mai bine cum ne-a schimbat Dumnezeu (Marcu 5.19). Pentru cei mai mulţi dintre noi, o asemenea luare de poziţie nu poate aduce decât bucurie în familie; dar pentru mulţi întorşi de curând la Dumnezeu, din ţările musulmane, de exemplu, faptul acesta va determina consecinţe teribile.

    Putem simţi că, înainte de a se supune, Ghedeon a trecut printr-o mare neliniște sufletească. Ştia ce risc îşi asuma (v. 30), deşi a acţionat noaptea. Însă Dumnezeu îl sprijină şi schimbă întâi starea de inimă a lui Ioas, apoi pe cea a locuitorilor cetăţii.

    După ce a lucrat în Ghedeon, Domnul va putea lucra prin el. Trâmbiţa lui strânge oastea. Dar, iată! Lui Ghedeon îi lipseşte încă încrederea. Îi trebuie un semn şi Domnul consimte să i-l dea: acest dublu semn al lânei. Dumnezeu este totdeauna răbdă­tor cu noi şi, dacă ne adresăm Lui cu o inimă dreaptă şi simplă, ne va arăta limpede voia Sa.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU ȘTIE CE ESTE CEL MAI BINE PENTRU TINE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.” (Proverbele 19:21)

    Ai auzit vreodată afirmația: „Diavolul stă în detalii”? Dar citatul foarte drag perfecționiștilor: „Amănuntele fac perfecțiunea, și perfecțiunea nu-i un amănunt”? Da, detaliile pot fi complicate și controversate, dar dacă ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, tu știi că El a creat lumea în cele mai mici detalii și Dumnezeu este în detalii!

    Atunci când îți pui inima să faci ceva și nu se întâmplă, este omenește să experimentezi dezamăgirea. În astfel de momente, iată ce trebuie să ai în vedere:

    1) Lucrezi cu informații limitate. Poate că știi rezultatul sau punctul final unde vrei să ajungi, dar Dumnezeu știe ce este mai bine pentru tine, și face planuri în consecință. În Biblie citim: „Eu sunt Dumnezeu… Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isaia 46:9-10).

    2) Încercarea de a lucra în afara voii lui Dumnezeu este ca și cum ai încerca să sapi o gaură într-un zid solid cu o furcă. În loc să-ți sapi calea de ieșire dintr-o închisoare, îți sapi drumul spre ea – atunci când ai pretenția de-a obține ceea ce vrei tu. Chiar vrei să duci la îndeplinire un plan pe care nu Dumnezeu l-a rânduit? Poți să te bazezi pe El pentru a ști ce este mai bine pentru tine?

    Iată ce spune Sfânta Scriptură: „Domnul oştirilor a luat această hotărâre. Cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă. Cine o va abate?” (Isaia 14:27) Este mai bine să fii dezamăgit temporar, decât să te alegi cu ceva la care nu poți face față!

    Povestea poporului Israel sună în sinteză cam așa: „El… i-a izbăvit din mâna vrăjmașului… Atunci, ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui. Dar au uitat curând lucrările Lui şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui, ci i-a apucat pofta în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. El le-a dat ce cereau, dar a trimis o molimă printre ei…” (Psalmul 106:10, 12-15).

    Așadar, încrede-te în Dumnezeu, iar El îți va da ce este cel mai bine pentru tine!

  • 2 Ianuarie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.

    Matei 11.29,30

    Noul Testament pe scurt (1) – Matei

    Matei înseamnă „darul lui Iahve“, iar el a scris prima carte din Noul Testament, o carte scrisă dintr-o perspectivă iudaică și care păstrează o continuitate admirabilă cu Vechiul Testament. Ea Îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca fiind Mesia cel îndelung așteptat, Împăratul lui Israel. Prin urmare, genealogia Sa merge înapoi până la David și la Avraam, fiind genealogia lui Iosif. Ea stabilește deci dreptul oficial al lui Hristos la tronul lui David.

    Evanghelia după Matei este singura carte din Scriptură care folosește expresia „Împărăția cerurilor“. Acest lucru arată că, sub legea lui Moise, autoritatea împărăției lui Iahve fusese încredințată iudeilor. Prin urmare, Ierusalimul fusese cartierul ei general. Însă, din cauza falimentului lui Israel, Dumnezeu a întrerupt această stare de lucruri, iar împărăția Sa își are acum cartierul general în ceruri. El a vorbit odinioară pe pământ, din mijlocul iudeilor, iar acum El vorbește din ceruri. Din acest motiv, Matei folosește des expresia „Împărăția cerurilor“ când descrie împărăția lui Dumnezeu. Această Evanghelie prezintă o schimbare completă în căile dispensaționale ale lui Dumnezeu, fiindcă Hristos, adevăratul Împărat, a venit pe acest pământ, iar apoi S-a întors în cer.

    În acord cu toate aceste lucruri este de așteptat ca Matei să insiste asupra supunerii și ascultării depline față de autoritatea suverană a Domnului Isus; nu față de lege, ci față de Cel care este mai presus de lege. „Luați jugul Meu și învățați de la Mine.“ Accentul este deci pus pe fapte – pe fapte ale credinței, bineînțeles – fiindcă autoritatea este subiectul important din această Evanghelie, nu harul, precum în cea a lui Luca. Cât de bine este ca astfel de lecții să se coboare adânc în inimile noastre!

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Binecuvântarea Domnului îmbogățește și El nu adaugă nicio durere la ea.

    Proverbe 10.22

    Câmp petrolier

    În timpul recesiunii din 1930 din Statele Unite, un fermier modest deținea un mare teren în vestul Texasului. El trăia în sărăcie, luptându-se din greu să-și hrănească familia, când o companie petrolieră i-a cerut permisiunea de a face un foraj pe proprietatea lui. Gândind că nu avea ce pierde, fermierul a dat permisiunea. La o adâncime nu foarte mare, compania a descoperit cel mai important câmp petrolier care se găsise până atunci în America de Nord. Se puteau extrage peste 80.000 de barili pe zi. Acel fermier a devenit multimilionar peste noapte. De fapt, el era bogat de când cumpărase acel teren, pentru că petrolul era acolo, doar că el nu știa.

    Aceasta ne face să ne gândim la aceia care au Biblia, dar nu o citesc niciodată. Trăiesc în sărăcie, deși înaintea lor stă Cuvântul lui Dumnezeu, încărcat de o bogăție inepuizabilă. Trebuie să descoperiți această comoară! Cuvântul este „viu și lucrător“ (Evrei 4.12), acționând în lăuntrul ființei noastre. Să îl primim așa cum ni l-a prezentat Isus: „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17.17). Să nu ne temem de schimbarea pe care o produce în inima și în conștiința noastră. Este mijlocul prin care Dumnezeu ne prezintă harul și bunătatea Lui în Fiul Său, dându-ne viața eternă.

    Fermierul nu a ezitat. Să nu ezităm nici noi atunci când Dumnezeu ne spune: „Alege viața“! Nu există bogăție mai mare. Biblia este o carte unică. Mesajul ei de iertare și de eliberare produce o transformare profundă a ființei noastre.

    Citirea Bibliei: Osea 2.1-15 · Iacov 1.9-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Judecători 1.16-26

    Abia începută, această carte a Judecătorilor ne pune în faţă un declin, pe cât de trist, pe atât de rapid. Care este motivul? În esenţă, uitarea prezenţei Domnului. Ghilgal nu mai este locul judecării de sine, nici locul unde se găseşte Îngerul Domnului (2.1). Care este consecinţa?  O mare teamă de puterea oamenilor! Carele lor de fier devin un subiect de groază (Prov. 29.25). Pare să existe aici o asemănare cu zilele lui Iosua. Luarea Luzului ne aminteşte de luarea Ierihonului. Dar aceasta nu este o chestiune de credinţă nici din partea fiilor lui Iosif, nici din partea omului care le-a arătat intrarea în cetate. Rahav a fost cruţată datorită credinţei ei. Este cu totul diferit cazul trădătorului din Luz care, în loc să trăiască acolo cu poporul, pleacă şi îşi ridică o cetate în altă parte. O victorie care nu este rod al încrederii în Dumnezeu nu va dura niciodată.

    Declinul este general, dar, individual, fiecare seminţie este caracterizată de măsura în care tolerează sau se supune, cu mai multă sau mai puţină putere de rezistenţă, prezenţei vrăjmaşilor în teritoriul ei. Tot aşa în Adunare, delăsarea colectivă este un rezultat al delăsării individuale. Fiecare credincios are răspunderea lui personală. Ar trebui să ne întrebăm fiecare dintre noi: „Care este răspunderea mea? Cum mi-a fost mărturia din ziua în care m-am întors la Dumnezeu?”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎN ACEST AN, FĂ MAI ÎNTÂI LUCRURILE IMPORTANTE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmul 90:12)

    Cu toții avem aceleași douăzeci și patru de ore în fiecare zi – adică 1.440 de minute, sau 86.400 de secunde. Iar noi „trebuie să dăm socoteală lui Dumnezeu” pentru modul în care le folosim (vezi Eclesiastul 11:9). Un bun punct de plecare este să-ți pui întrebarea: „Cum mi-aș petrece ultimele douăzeci și patru de ore, dacă aș ști că a doua zi voi sta în fața lui Dumnezeu?”

    Răspunsul te poate ajuta să-ți stabilești prioritățile în viață.

    Gândește-te: dacă cineva îți fură mașina, îți poți lua alta. Dacă ți se fură portofelul, câteva apeluri telefonice la unitatea care ți-a eliberat cardul rezolvă de obicei problema. Dar pe cine poți suna când îți pierzi… timpul? Cum îți petreci timpul este de fapt modul în care îți trăiești viața!

    Efeseni 5:16 spune: „Răscumpăraţi vremea”, așa că învață să faci următoarele:

    1) Nu mai spune „da” tuturor. Atunci când instinctul tău spiritual îți spune „nu”, iar instinctul tău social de a-i mulțumi pe oameni îți spune „da”, mergi după instinctul tău spiritual! Domnul Isus așa a făcut! Iar asta I-a permis să Îi spună Tatălui Său: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat- o s-o fac.” (Ioan 17:4). Nu lăsa ca lucrurile bune să-ți fure lucrurile cele mai bune; renunță la unele activități, ca să poți excela în altele.

    2) Lasă-te călăuzit de Duhul, nu de firea pământească. Apostolul Pavel spunea: „Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16) Mai mult, când umbli în Duhul, arzi uleiul, nu fitilul; Duhul Sfânt îți dă putere.

    3) Pune lucrurile importante pe primul plan. Un semn al adevăratei maturități este să faci ceea ce nu ai chef să faci, atunci când nu ai chef să faci! Așadar, anul acesta, pune lucrurile importante pe primul loc… și lasă-le acolo!

  • 10 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus, știind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

    Ioan 13.1https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Se spune adesea că dragostea este oarbă, însă considerentul acesta este o insultă adusă dragostei. Cu siguranță că asemenea cuvinte nu se aplică și nu se pot aplica dragostei lui Hristos. El a știut tot ceea ce era în noi, iar acum cunoaște toate căile, toate slăbiciunile și toate nechibzuințele noastre, însă ne iubește, în ciuda tuturor acestor lucruri, cu puterea acelei dragoste prin care El lucrează pentru a ne elibera de orice lucru, dinăuntrul nostru sau din afara noastră, care ne-ar împiedica părtășia sfântă cu Tatăl și cu El Însuși.

    Le ce ne-ar folosi să fim iubiți cu o dragoste oarbă? La nimic, cu siguranță! Cum am putea să ne bazăm cu adevărat pe o iubire care a acționat față de noi fără să cunoască petele și defectele noastre? Imposibil! Dragostea de care avem nevoie este o dragoste superioară tuturor defectelor noastre, o dragoste care să ne poată elibera de ele. Și pe aceasta o avem în Hristos, binecuvântat să fie numele Lui! O dragoste care, oricât de mult ne-ar arăta ceea ce suntem în noi înșine, nu va arăta acest lucru nimănui altcuiva! Este o dragoste care vine la noi cu ligheanul cu apă și cu ștergarul și care se apleacă într-un har de neoprit și într-o smerenie infinită, pentru a ne curăța de orice întinare și pentru a ne oferi simțământul mângâietor de a fi „în întregime curați“ (Ioan 13.10). De o astfel de dragoste avem nevoie și această dragoste, în plinătate și în putere divină, este ceea ce am descoperit în inima Slujitorului perfect, care este încins și acum pentru a ne sluji înaintea tronului.

    Iubindu-i pe ai Săi care erau în lume, El i-a iubit… Până când? Atât timp cât s-au comportat bine și au umblat cu picioarele neîntinate? Nu! O astfel de dragoste nu ne-ar fi folosit la nimic, ci El ne-a „iubit până la capăt“. Ce dragoste scumpă, perfectă, divină, eternă!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El [Hristos] a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn.

    1 Petru 2.24

    Condamnarea păcatului

    Mântuitorul nostru ne-a purtat păcatele pe cruce și a fost pedepsit din cauza lor de Dumnezeul cel sfânt, care nu poate suporta păcatul. Mântuitorul a luat asupra Sa păcatele celor care cred în El și a purtat judecata lui Dumnezeu pentru fiecare păcat. Nu putem înțelege ce a fost pentru El, Cel Sfânt și fără de păcat, să poarte toate păcatele mele și ale tale în trupul Său, ca și cum ar fi fost ale Sale! Dar El a vrut să ne facă ai Săi și să ne salveze de la pierzare. De aceea a fost dispus să intre în acele ore îngrozitoare de întuneric și să plătească prețul suprem, moartea. Să nu uităm că Mântuitorul nostru a murit de bunăvoie; El știa că numai pe baza morții Sale poate Dumnezeu să ne ierte totul și să ne dea viață veșnică.

    Pe cruce, Domnul Isus a rezolvat nu numai problema păcatelor noastre, ci și problema naturii noastre păcătoase, căci El a luat asupra Sa judecata lui Dumnezeu și cu privire la această fire împotrivitoare lui Dumnezeu, fiind făcut păcat pentru noi. Pentru El a fost oribil să fie pus în condiția noastră păcătoasă. În mod profetic Îl auzim strigând: „Mă afund în noroi adânc și nu mă pot ține; am intrat în vâltoare, șuvoiul trece peste capul meu“ (Psalmul 69.2). Acest noroi este starea noastră naturală.

    Când Dumnezeu „a condamnat păcatul în firea păcătoasă“ (Romani 8.3), nu ne-a lovit pe noi, ci pe Fiul Său, pe care L-a făcut păcat pentru noi. Din exclamația Sa, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“, înțelegem puțin cât de groaznice au fost suferințele Sale. El a îndurat totul pentru noi.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 3.1-27 · Psalmul 115.9-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Deuteronom 28:1-14https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Acest capitol corespunde cap. 26 din Levitic. Împreună, ele constituie o dublă şi solemnă mărturie care îl avertizează pe Israel cu privire la consecinţele ascultării sau ale neascultării sale (Iov 33.14). „Dacă vei asculta …“ (v. 1, 2, 13). De multe ori în această carte a răsunat che­marea: „Ascultă, Israele!“ Să ne punem fiecare numele în locul celui al lui Israel şi să deschidem urechile la poruncile Domnului! „Vorbeşte, pentru că robul Tău ascultă“, va răspunde tânărul Samuel

    (1 Samuel 3.10). Şi Domnul Hristos va putea spune prin Duhul profeţiei: „Domnul … Îmi trezeşte urechea, ca să ascult ca un ucenic“ (Isaia 50.4). De acest fapt, al ascultării de Cuvânt, de respectarea lui şi de punerea sa în practică, va fi întotdeauna legată binecuvântarea Domnului (Apocalipsa 1.3). El ne va desfăta şi îmbogă­ţi pretutindeni şi neîncetat sufletele, „în cetate şi în câmp“ (v. 3). Viaţa noastră de familie şi toate lucrurile pe care vom „pune mâna“ vor purta această marcă (v. 8). Vom merge din victorie în victorie (v. 7).

    În sfârşit, această extraordinară abundenţă a prosperităţii spirituale (v. 11) nu va putea trece neobservată şi originea ei va fi evidentă pentru toţi: ea vine de la Domnul căruia Îi aparţinem şi al Cărui Nume va fi astfel glorificat (v. 10).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNARMAT PENTRU RĂZBOIUL SPIRITUAL (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Luați toată armătura lui Dumnezeu…” (Efeseni 6:13)

    Astăzi vom menționa alte trei piese ale armurii spirituale pe care Dumnezeu ne-a pus-o la dispoziție ca să trăim victorioși:

    1) „Scutul credinţei”. Pentru ce? Pentru a „stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău” (Efeseni 6:16). Îți amintești filmele western de demult? Acolo erau redate bătăliile dintre americanii nativi și coloniști. Coloniștii înconjurau vagoanele, iar americanii nativi trăgeau cu săgeți aprinse în ei. Ambele tabere au înțeles că nu poți lupta cu focul și cu dușmanii în același timp; săgețile aprinse erau un mijloc de a distrage atenția. Satan folosește aceeași tactică. Dar credința (concentrarea asupra Cuvântului lui Dumnezeu) stinge aceste săgeți de foc!

    2) „Coiful mântuirii” (Efeseni 6:17). Acest coif al mântuirii îți protejează mintea. Când Satan îți șoptește: „Dacă ai fi cu adevărat creștin, nu ai mai păcătui!”, tu îi poți respinge atacurile proclamând identitatea ta în Hristos: ești un copil al lui Dumnezeu cumpărat cu sânge, iertat pe deplin, considerat neprihănit și legat de cer!

    3) „Sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17). „Cuvântul lui Dumnezeu” la care se face referire aici nu este logos (cuvântul scris), ci rhéma, care înseamnă „rostire.” Este nevoie de rostirea Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satan; utilizarea Cuvântului potrivit la momentul potrivit rezolvă problema. Iată de ce Satan se luptă atât de mult cu tine pentru a nu citi Biblia. De trei ori L-a atacat pe Isus în pustie și de trei ori Isus i-a răspuns: „Este scris…” (Matei 4:4-10). Domnul Isus l-a biruit pe Satan cu ajutorul Scripturii! Diavolul poate să te întreacă în argumente, dar nu are nicio apărare împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Așadar, memorează Scripturile și folosește-le ca pe o armă pentru a-l învinge pe Satan.

  • 25 Septembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar bărbatul care va fi curat și nu va fi în călătorie și va pregeta să țină Paștele, sufletul acela va fi nimicit din poporul său, pentru că n-a adus darul Domnului la timpul hotărât.

    Numeri 9.13 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Neglijarea voită a Paștelui ar fi dovedit, din partea israeliților, o lipsă totală de apreciere a privilegiilor și a binecuvântărilor venite în urma răscumpărării și a eliberării din țara Egiptului. Cu cât o persoană realiza mai mult realitatea divină a evenimentului care fusese împlinit în acea noapte memorabilă, în care adunarea lui Israel și-a găsit refugiul și odihna la adăpostul sângelui, cu atât mai doritor era să ajungă din nou în „ziua a paisprezecea a lunii întâi“, pentru a avea oportunitatea de a comemora acea ocazie glorioasă; iar dacă intervenea vreun lucru care îl priva de savurarea acestei rânduieli în „luna întâi“, el era foarte bucuros și recunoscător că putea să se folosească de posibilitatea de a-l celebra în „luna a doua“. Însă omul care se mulțumea să treacă de la an la an fără a ține Paștele dovedea că inima lui era departe de Dumnezeul lui Israel. Ar fi fost o blasfemie ca cineva să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu față de părinții săi și despre savurarea binecuvântării răscumpărării, în timp ce ar fi neglijat de la an la an tocmai sărbătoarea rânduită pentru a comemora acea răscumpărare.

    Oare nu putem, până la un anumit punct, să aplicăm aceste lucruri și la noi, cu privire la Cina Domnului? Fără îndoială, putem face acest lucru cu foarte mult folos. Există o legătură între Paște și Cina Domnului – cea dintâi fiind imaginea, iar cea de-a doua fiind comemorarea morții lui Hristos. Așa citim în 1 Corinteni 5.7: „Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit“. Această propoziție stabilește legătura. Paștele era comemorarea răscumpărării lui Israel din robia Egiptului, iar Cina Domnului este comemorarea răscumpărării din robia și mai grea, a păcatului și a lui Satan. Prin urmare, așa cum fiecare israelit credincios ar fi dorit să țină Paștele, la timpul hotărât, potrivit cu toate ritualurile și ceremoniile lui, în același fel orice creștin adevărat dorește să celebreze Cina Domnului, la timpul rânduit și potrivit cu toate principiile stabilite de Noul Testament cu privire la ea. Dacă un israelit ar fi neglijat Paștele, chiar și o singură dată, el ar fi fost nimicit din adunare. O astfel de neglijență nu ar fi fost tolerată în adunarea din vechime. Ea ar fi fost sancționată dintr-odată de Dumnezeu.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L invitase și-a zis: „Omul Acesta, dacă ar fi un proroc, ar ști cine și ce fel de femeie este aceea care se atinge de El: că este o păcătoasă“.

    Luca 7.39

    Fariseul și femeia păcătoasă (4)

    Simon a fost deodată martor ocular al unei întâmplări inedite. Părerea lui cu privire la acea situație era tipică unui fariseu. El știa despre existența lui Dumnezeu și considera că era posibil ca Dumnezeu să trimită profeți. Foarte binevoitor, a recunoscut că există păcat și, drept urmare, păcătoși care fac păcate. Dar el însuși nu se simțea vizat. Când auzea cuvântul „păcat“, se gândea întotdeauna numai la alții. Nu-și vedea propriile-i păcate și nici situația periculoasă în care se afla. Își imagina că Dumnezeu nu dorea să aibă de-a face cu păcătoșii și, prin urmare, că un profet ar fi trebuit să evite o asemenea categorie.

    Fariseul nu se cunoștea pe sine și nici chinul produs de păcat. De aceea putea să și-L închipuie pe Dumnezeu ca fiind în cel mai rău caz un judecător lipsit de milă. Cu o astfel de atitudine, el nu putea să aibă o viziune corectă asupra lui Isus Mântuitorul!

    De fapt, toate religiile inventate de oameni afirmă că există deopotrivă și păcătoși, dar și oameni buni care nu au nevoie de niciun Mântuitor și de niciun har.

    Gândurile neexprimate ale fariseului nu I-au rămas ascunse Domnului, după cum nici simțămintele femeii păcătoase nu trecuseră neobservate când ea își vărsa lacrimile pe picioarele Lui. Așa că îi va adresa lui Simon un cuvânt personal.

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 3.1-15 · Ioan 17.1-8

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Numeri 36:1-13

    Din nou le întâlnim pe cele cinci fiice ale lui Ţelofhad, pe care le cunoaştem deja. De data aceasta însă căpeteniile lui Manase vin la Moise şi la mai-marii poporului pentru a vorbi despre această problemă a moştenirii, aparent fără mare importanţă. Despre ce era vorba? Fiecare seminţie avea să aibă teritoriul ei. Dar în cazuri ca cel de faţă, când o femeie îşi primea partea, căsătoria ei cu un bărbat din altă seminţie ar fi făcut ca moştenirea ei să treacă la seminţia soţului. Aceasta n-ar fi trebuit să se întâmple. Moise rezolvă cauza cu autoritate de la Domnul. Căsătoriile se vor face între persoane din aceeaşi seminţie. Tineri şi tinere care sunteţi ai Domnului, această învăţătură vă priveşte pe voi! Căsă­toria poate să vă facă să vă pierdeţi bucuria moştenirii voastre cereşti. Dacă cel sau cea cu care gândiţi să vă căsătoriţi într-o zi nu are parte în moştenirea voastră, nu vă angajaţi sub nici un motiv pe o asemenea cale!

    Este remarcabil că această carte a pustiului se încheie cu o asemenea notă, privind moştenirea. De fapt Iordanul nu fusese încă trecut. Nu aveau ei destul timp pentru a gândi la aceas­ta? Gândul lui Dumnezeu nu este aşa. El ne spune încă de acum despre patria noastră cerească, pentru că doreşte ca inimile noastre să se ocupe cu ea.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MĂRTURISIREA PROBLEMELOR | Fundația S.E.E.R. România

    „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” (Efeseni 5:2)

    Vindecarea spirituală are loc atunci când ești capabil să-ți mărturisești problema cuiva suficient de matur pentru a te ajuta s-o rezolvi, și suficient de dedicat pentru a nu te lăsa baltă. Ce înseamnă să „trăiești în dragoste”? 1) Să crezi în dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu față de tine. 2) Să arăți dragostea Lui celorlalți. 3) Să fii capabil să accepți dragostea lor în schimb. Numai așa poți ajunge să fii desăvârșit din punct de vedere spiritual! Iar iubit poți fi doar în măsura în care te lași cunoscut de ceilalți. Atunci când o parte din viața ta este ascunsă, umbrită, plină cu secrete pe care le știi doar tu și Dumnezeu, când ceilalți îți spun cuvinte de apreciere, tu te gândești în adâncul tău: „Dacă ai ști tot adevărul despre mine, nu m-ai aprecia deloc!” Astfel, nu poți să primești dragostea lor și să fii întărit prin ea. Păcatul ne izolează, iar păcatul și izolarea ne vor îmbolnăvi sufletul, și chiar și trupul. Mărturisirea și apoi rugăciunea, conectarea unul cu celălalt și cu Dumnezeu, fac loc Duhului Sfânt și promovează vindecarea. A fi pe deplin cunoscut și pe deplin iubit este cel mai vindecător dar pe care ni-l putem oferi unul altuia! Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16) Noi toți suntem păcătoși iertați, sau în curs de recuperare, și nimeni nu poate fi în siguranță într-o relație dacă este iubit doar pentru că este inteligent, puternic, frumos sau de succes. Un învățător al Bibliei spunea: „Când ne întrebăm sincer care persoană din viața noastră înseamnă cel mai mult pentru noi, descoperim adesea că este vorba despre cei care, în loc să ne dea sfaturi, soluții sau leacuri, au ales mai degrabă să ne împărtășească durerea și să ne atingă rănile cu o mână caldă și tandră.” Așadar, mărturisește-ți problemele, secretele și îndoielile – în primul rând lui Dumnezeu, și apoi unei persoane în care ai încredere.

  • 13 Septembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    [Amon] a făcut rău în ochii Domnului, cum făcuse Manase, tatăl său. Și Amon a jertfit tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse Manase, tatăl său, și le-a slujit. Și nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise Manase, tatăl său, pentru că el, Amon, a înmulțit vina.

    2 Cronici 33.22,23https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Lecții din viața lui Amon (3) – Ziua de mâine nu este a noastră

    Amon a semănat cu tatăl său în unele aspecte, însă s-a deosebit de el într-o privință foarte importantă: „Nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise Manase, tatăl său“. El a știut prea bine ce i se întâmplase tatălui său și a fost martor la schimbările care avuseseră loc în viața acestuia. El însă probabil a socotit că aceste schimbări au fost bune pentru tatăl său, nu însă și pentru el, astfel că l-a imitat în orice aspect, în afară de unul. Amon a fost îngropat „în mormântul său, în grădina lui Uza“ (2 Împărați 21.26), chiar în același loc unde tatăl său fusese îngropat. De smerit însă nu s-a smerit, iar acesta era singurul lucru necesar. S-a asemănat cu tatăl său, însă cu excepția celui mai important lucru: pocăința. Și astfel a pierdut totul.

    Amon a domnit doar doi ani. Poate că a crezut că avea timp și că putea să se mai bucure puțin de viață, după care să se pocăiască, așa cum făcuse tatăl său. Nu știm exact cum au stat lucrurile, însă știm sigur că ziua de mâine nu este a noastră. Amon nu se putea baza pe ziua de mâine, așteptând să se smerească înaintea lui Dumnezeu mai târziu. Trebuie să învățăm „să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă“ (Psalmul 90.12).

    „Astăzi este ziua mântuirii“ (2 Corinteni 6.2), ziua în care de asemenea Îi putem sluji „Dumnezeului viu și adevărat“, așteptând venirea Domnului nostru Isus Hristos din cer (1 Tesaloniceni 1.9,10). Dacă este să facem planuri, să spunem astfel: „Dacă Domnul vrea, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru“ (Iacov 4.15).

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui!

    Psalmul 103.2

    Motive de nemulțumire? (1)

    De ce ești adesea nemulțumit? Ai atâtea motive să fii recunoscător! De pildă:

        Dacă ai mâncare în frigider, haine de îmbrăcat, un acoperiș deasupra capului și un pat în care să dormi, ești mai bogat decât 75% din populația lumii.

        Dacă ai bani într-un cont bancar și ceva în portofel, faci parte din cei 8% din populația lumii care formează clasa bogată.

        Dacă te-ai trezit în această dimineață cu puțin mai multă sănătate decât o persoană bolnavă, ești mai binecuvântat decât milioane de oameni care nu vor supraviețui în această săptămână.

        Dacă nu ai fost niciodată soldat în tranșee, dacă nu ai experimentat niciodată singurătatea unui condamnat pe nedrept sau torturat în timpul unui interogatoriu politic, atunci stai mai bine decât cinci milioane de oameni în acest moment.

        Dacă ai o Biblie, ești extraordinar de binecuvântat. A treia parte a lumii nu are acces la Cuvântul lui Dumnezeu.

        Dacă poți merge la biserică fără teama constantă de a fi atacat, dacă poți asculta în liniște Cuvântul lui Dumnezeu, fără pericolul de a fi arestat, torturat și ucis, te poți bucura de ceva ce milioane de oameni de pe acest pământ ar dori să experimenteze măcar o dată.

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 20.1-12 · Ioan 13.1-15

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Numeri 27:1-11

    Ieri am observat că în numărtoare erau incluşi numai bărbaţii. Iată totuşi câteva femei cărora li se dedică aici un întreg paragraf şi, mai apoi, întreg capitolul 36. Ce era atât de remarcabil la aceste cinci fiice ale lui Ţelofhad, ca să se spună atâta despre ele? Putem socoti că au fost foarte curajoase când au îndrăznit să se înfăţişeze înaintea lui Moise, a lui Eleazar, a căpeteniilor şi a întregii adunări pentru a reclama o parte de moştenire. Să fie oare murmure ca cele pe care le-am auzit adesea în mijlocul poporului? Cu siguranţă nu! Murmurele exprimau regretul pentru ceea ce a fost lăsat în urmă, Egipt, pe când cererea acestor femei era dictată de ataşamentul pentru ceea ce le stătea înainte: ţara promisiunii. De aceea Însuşi Domnul le-o aprobă din toată inima. Răspunzându-i lui Moise, cel care „a adus cauza lor“ înaintea Lui, El declară: „Fiicele lui Ţelofhad vorbesc drept“     (v. 5, 6). Ce exemplu dau ele celor dintre noi care au avut părinţi creştini! Să ne întrebăm dacă „moştenirea părinţilor noştri“, cea pe care generaţiile anterioare au aşteptat-o cu entuziasm, are aceeaşi atracţie şi acelaşi preţ pentru inima noastră (comp. cu 1 Împăraţi 21.3).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DESPRE AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ | Fundația S.E.E.R. România

    „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa…” (Matei 19:5)

    Dacă ești părinte, renunțarea la copii este adesea una dintre cele mai dificile etape ale vieții de părinte. Scriitoarea și publicista americană Erma Bombeck a comparat-o cu înălțarea unui zmeu. Ea spune: „Mama și tata aleargă pe drum în speranța că vor prinde o adiere de vânt. În cele din urmă, și cu mult efort, reușesc să ridice zmeul la câțiva metri în aer. Tocmai când cred că este în siguranță, se profilează un mare pericol.

    Zmeul plonjează spre liniile electrice și se învârte periculos printre copaci. Este un moment înfricoșător. Apoi, pe neașteptate, o rafală de vânt prinde zmeul și îl duce în sus. Mama și tata încep să dea drumul la sfoară cât de repede pot. Atunci zmeul devine greu de ținut. Părinții ajung la capătul sforii și încep să se întrebe ce să facă în continuare. Micul aparat de zbor cere mai multă libertate. Se ridică din ce în ce mai sus. Tata se ridică în vârful picioarelor pentru a se adapta la tracțiune. Acum zmeul este susținut cu greu între degetul arătător și degetul mare. Apoi vine momentul eliberării. Sfoara îi alunecă printre degete, iar zmeul se înalță maiestuos pe cerul frumos al lui Dumnezeu.

    Zmeul este acum o simplă pată de culoare pe cer. Părinții sunt mândri de ceea ce au făcut – dar sunt triști când își dau seama că munca lor s-a terminat. A fost o muncă a iubirii… Dar, cum au zburat… și unde s-au dus anii?!” A fi părinte este o experiență îmbucurătoare și terifiantă, o experiență care a fost rânduită de la început. Odată cu eliberarea supremă, sarcina ta de părinte s-a încheiat. Copilul tău este liber, la fel și tu, pentru prima dată după aproximativ douăzeci de ani.

    Ce urmează? Întreabă-L pe Dumnezeu – El are cu siguranță un plan pentru viața ta!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne