Sunt printre deșertăciunile națiunilor vreunii care să dea ploaie? Sau pot cerurile să dea ploi torențiale? Nu ești Tu Același, Doamne Dumnezeul nostru? De aceea noi așteptăm ploaie de la Tine, pentru că Tu ai făcut toate acestea.
Ieremia 14.22
Ieremia a vestit Cuvântul lui Dumnezeu în vremuri foarte dificile. Poporul Îi întorsese spatele lui Dumnezeu, iar El a îngăduit ca ei să treacă prin ape adânci, atât în mod spiritual, cât și fizic. În capitolul 14, ei experimentaseră o secetă care trebuia să le aducă aminte de starea lor spirituală. Ieremia a căutat să-i aducă înapoi pe terenul unde să recunoască faptul că Domnul putea împlini orice nevoie a lor. Pe această bază trebuia întemeiată nădejdea lor, iar a noastră trebuie să fie la fel.
Când începem să ne punem nădejdea în alte resurse pentru împlinirea nevoilor noastre zilnice, nu vom fi decât dezamăgiți. Domnul Isus a vorbit despre acest lucru în Matei 6. El ne îndeamnă acolo să ne punem nădejdea în Dumnezeul nostru pentru împlinirea nevoilor de zi cu zi (Matei 6.9-13), pentru iertarea noastră (versetul 12) și pentru protecția noastră (versetul 13).
Apoi Domnul Isus ne amintește că trebuie să avem priorități corecte în viață: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina strică și unde hoții sparg și fură; ci strângeți-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu strică, și unde hoții nu sparg, nici nu fură“ (versetele 19 și 20). Când ne punem nădejdea în lucrurile pe care le-am strâns aici pe pământ, ele devin ca o greutate care ne trage în jos, nu ca o ancoră care să ne țină neclintiți.
În loc să ne îngrijorăm, trebuie să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, iar toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra (versetul 33). Cheia pentru o viață lipsită de îngrijorări este de a ne pune zilnic nădejdea în Cel care poate și vrea să împlinească orice nevoie a noastră (Filipeni 4.19).
T. Hadley, Sr.
SĂMÂNȚA BUNĂ
Toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
2 Corinteni 5.10
Înaintea scaunului de judecată
Orice om va trebui să dea socoteală înaintea lui Isus Hristos pentru ceea ce a făcut și pentru ceea ce a lăsat nefăcut. Atunci totul va fi cântărit potrivit judecății divine. Această judecată va fi diferită de orice formă a judecății omenești.
Astăzi, unii infractori scapă de pedeapsă, deoarece judecătorii nu pot pedepsi decât ceea ce se cunoaște. La scaunul de judecată al lui Hristos nimeni nu va putea însă ascunde vreun lucru. Astăzi, judecătorii își bazează verdictul doar pe dovezile aduse de martori, fiindcă ei înșiși nu au văzut faptele respective. Fiul lui Dumnezeu însă, ai Cărui ochi sunt ca o flacără de foc, vede toate faptele oamenilor. Morții înșiși vor fi înviați pentru judecată.
Astăzi, sistemele juridice de pe pământ pot pedepsi doar acele infracțiuni și delicte stipulate în lege. Judecătorul divin însă va folosi ca standard Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, care arată omului ce este bine și ce este rău.
Astăzi, cei acuzați au un avocat care să-i apere și care, în ciuda vinei lor, încearcă să le comute sentința. Înaintea scaunului de judecată al lui Hristos însă nu va exista nicio apărare. Cei care au murit neîmpăcați cu Dumnezeu își vor primi pedeapsa meritată. Însă cei credincioși, care au primit iertarea de păcate, nu vor fi judecați. Ei se vor înfățișa pentru răsplată înaintea Aceluia care a purtat pedeapsa în locul lor.
Episodul de la Ţiclag l-a lăsat pe David umilit, conştient de propria-i slăbiciune; dar l-a şi restabilit în relaţia lui fericită cu Domnul. El a fost pregătit astfel pentru domnia asupra căreia se deschide acum cartea a doua a lui Samuel.
Omul care-i aduce vestea morţii lui Saul credea că aduce „o ştire bună” (4.10). Oare nu era vorba pentru David de moartea vrăjmaşului său şi de ocazia de a urca pe tron? Dar acest om nu-l cunoaşte pe cel căruia îi vorbeşte. În inima „iubitului” Domnului străluceşte harul dezinteresat, însoţit de dragostea pentru poporul Lui şi de respectul pentru dispoziţia dată de Dumnezeu. Cum s-ar fi putut bucura el când israeliţii erau înfrânţi, iar prinţul lor, dezonorat în faţa vrăjmaşilor Domnului?
David îl întreabă pe noul venit: „De unde eşti?” (v.13). Omul confirmă că face parte dintre vrăjmaşii lui Israel, şi încă dintre cei mai răi: era amalecit! Încercând să-l trişeze pe David printr-un mesaj înşelător, n-a făcut decât să se trişeze pe sine (vezi Prov. 11.18). I-ar fi plăcut ca noul împărat să-şi ia coroana din mâna lui. În aceasta, el se aseamănă marelui Vrăjmaş care a încercat, deşi fără succes, să-L facă pe Domnul Isus să primească din mâna lui toate împărăţiile lumii şi gloria lor (Matei 4.8-10).
ÎNTREABĂ-TE ÎNTOTDEAUNA: „CE SPUNE BIBLIA?” | Fundația S.E.E.R. România
„Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase…” (Faptele Apostolilor 20:30)
Apostolul Pavel le-a spus unor lideri spirituali: „Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.” (Faptele Apostolilor 20:30-32)
Când cineva pretinde că are o „revelație specială de la Dumnezeu” care nu se potrivește cu ceea ce ne învață Sfânta Scriptura, nu-l crede! Fă și tu ceea ce făceau credincioșii din Bereea: „Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.” (Faptele Apostolilor 17:11).
Cine dădea învățăturile pe care credincioșii din Bereea le puneau sub reflectorul Scripturii? Apostolul Pavel! Niciun lider, indiferent de prestigiul lui, sau de numărul adepților, nu este scutit de o astfel de analiză. Iar liderii cu adevărat buni o primesc cu bucurie! S-ar putea să te gândești că Dumnezeu mai are încă multe lucruri să ne spună. E-adevărat, dar și când îți vei da ultima suflare, tot nu vei ști totul.
Are Dumnezeu strategii noi și eficiente pentru a atinge lumea cu Evanghelia în această eră a tehnologiei? Da, iar noi trebuie să le folosim – pentru a culege recolta finală. Dar nu trebuie să facem niciodată compromisuri când vine vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu. Totul trebuie verificat prin Scriptură! Biblia ne avertizează că: „Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase…” Uneori, cea mai mare amenințare la adresa adevărului vine din partea celor pe care îi cunoaștem sau iubim, și cu care am lucrat, dar care s-au abătut de la cale. Așadar, care este răspunsul?
Este simplu. Întreabă-te întotdeauna: „Ce spune Biblia?” – și fă din ea punctul tău de referință!
Dar, dacă nu-i va da mâna pentru două turturele sau doi pui de porumbel, atunci va aduce ca dar al lui, pentru ceea ce a păcătuit, a zecea parte din efă de floare a făinii, ca jertfă pentru păcat: să nu pună untdelemn pe ea, nici să nu pună tămâie peste ea, pentru că este o jertfă pentru păcat.
Levitic 5.11
Slăbiciunea în credință și cunoașterea îngustă a gândurilor lui Dumnezeu reprezintă o mare pierdere. Cu cât credința este mai puternică, cu atât mai clar se văd toate părțile lucrării minunate a Domnului Isus. Credința se preocupă atunci nu numai cu ceea ce i se potrivește, bucurându-se de aceasta, ci se preocupă cu partea lui Dumnezeu în tot ceea ce ne descoperă Cuvântul Său. Însă, cu cât credința este mai mică, cu atât mai mult ești înclinat să fii mulțumit cu o cunoștință care nu vede adevăratul caracter al gândurilor lui Dumnezeu și care conduce la o amestecare a acestora.
În mod normal există o vină când un credincios este sărac din punct de vedere spiritual. Toată bogăția lui Dumnezeu îi stă la dispoziție. El posedă Cuvântul lui Dumnezeu și, în el, are toată bogăția Tatălui și a Domnului Isus, precum și descoperirea întregului har al lui Dumnezeu. El își poate umple inima cu aceasta, așa încât va deveni bogat în lucrurile duhovnicești. Într-adevăr, cel care se întoarce acum la Dumnezeu n-a avut încă prilejul să aprofundeze lucrurile. Atunci, în ceea ce privește relațiile duhovnicești, el este încă sărac, chiar dacă se simte așa de bogat; căci, atunci când cineva obține siguranța că păcatele îi sunt iertate, după ce, mai întâi, s-a văzut pierdut înaintea lui Dumnezeu și a privit la iadul deschis și deodată a văzut că toate păcatele i-au fost iertate și că nu mai este nicio condamnare pentru el, atunci el se simte peste măsură de bogat. Comparativ cu starea sa de mai înainte, el este bogat, însă, în comparație cu toate comorile pe care ni le dă Tatăl, este încă sărac. El are numai o înțelegere limitată a iertării păcatelor. Însă, oricât de mare ar fi aceasta, este întotdeauna mică în comparație cu toată bogăția pe care ne-a dat-o Tatăl și Domnul Isus. În mod obișnuit însă, sărăcia duhovnicească este din propria vină, pentru că, din indolență sau din lipsă de interes, n-am citit și n-am cercetat cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca, în felul acesta, să cunoaștem ce bogății ne-a dat El.
H. L. Heijkoop
SĂMÂNȚA BUNĂ
Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.
Efeseni 5.2
Parfum de bună mireasmă
Dacă medităm la lucrarea împlinită de Domnul Isus pe cruce, recunoaștem în ea ceea ce ne privește în mod personal: „Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi“. El a suferit și a murit la Golgota pentru a ne mântui pe noi. De aceea Îi suntem profund recunoscători.
Moartea Lui a avut însă și o latură cu privire la Dumnezeu. Răscumpărătorul Și-a dat viața „ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă“. Aceasta ne face să înțelegem cât de mult L-a onorat Hristos pe Dumnezeul și Tatălui Lui prin lucrarea de la cruce. În fiecare zi a vieții Sale, Domnul Isus Își dovedise deja devotamentul față de Dumnezeu. El a trăit și a lucrat doar pentru El. Acest lucru a devenit și mai clar la cruce, unde El S-a dat pe Sine Însuși în întregime, ca jertfă lui Dumnezeu, pentru a-L glorifica. În fiecare dimineață a avut urechea deschisă pentru a asculta ceea ce trebuia să facă în ziua respectivă. Apogeul ascultării Sale este văzut însă în moartea Sa de pe cruce, când a împlinit voia lui Dumnezeu în mod suprem și până la capăt.
Dumnezeu Și-a găsit cea mai mare plăcere în devotamentul perfect și în ascultarea necondiționată a Fiului Său. Acestea două s-au înălțat către El ca un parfum de bună mireasmă. Acum noi Îi putem produce bucurie lui Dumnezeu Tatăl atunci când inimile noastre contemplă gloria morală a Domnului Isus și când Îi vorbim Tatălui despre Fiul. Inimile noastre sunt umplute astfel de uimire și de închinare.
În timp ce au loc aceste evenimente, între Israel şi filisteni începe lupta. Curând sorţii înclină în favoarea filistenilor, pentru că aceştia au la dispoziţie un corp de arcaşi împotriva cărora israeliţii, loviţi de la distanţă, nu-şi mai pot folosi armele.
Apoi deodată totul este pierdut pentru Saul. Şi, prin contrast cu David în capitolul precedent (v. 6), nici Dumnezeu nu este cu el. Singura cale de ieşire pe care o poate vedea, deşi e tragică, este să‑şi ia viaţa. Acelaşi lucru îl va face şi Iuda. Astfel, asemenea multor oameni sărmani a căror disperare i-a condus la sinucidere (mai degrabă decât în braţele Domnului), dorind să scape de o dezonoare pe pământ, Saul nu face decât să se arunce mai repede într-o nenorocire eternă. Sărmanul om! Avusese împărăţia şi tot ce şi-ar fi putut dori cineva în lumea aceasta. Dar la ce îi folosesc toate acestea celui care „şi-ar pierde sufletul?” (Marcu 8.36).
Locuitorii Iabesului din Galaad, o cetate având legături de sânge cu seminţia lui Beniamin (Judecători 21.14), îşi arată recunoştinţa faţă de Saul, care cândva îi salvase (cap. 11).
Acum vechea ordine a lucrurilor este dată deoparte, pentru a face loc împăratului ales de Dumnezeu, David, o imagine a Domnului Hristos venind să domnească în glorie.
BINECUVÂNTAREA RUGĂCIUNII FĂRĂ RĂSPUNS | Fundația S.E.E.R. România
„Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău…” (Iacov 4:3)
Un autor creștin a scris următoarele: „Conform legendei, regele Midas iubea aurul atât de mult încât, atunci când a fost ca Dyonisos să-i îndeplinească o dorință, Midas a cerut ca tot ceea ce atingea să se transforme în aur. La început, Midas a fost încântat de rezultate… dar a descoperit curând că atingerea sa făcea mâncarea necomestibilă și îmbrățișarea sa îi lăsa pe cei dragi fără viață – s-a confruntat cu „legea consecințelor neintenționate”, cum a numit-o sociologul Robert Merton. La fel ca în cazul lui Midas, a obține orice ne dorim poate duce la consecințe nedorite.
Uneori, o rugăciune fără răspuns înseamnă că Dumnezeu, în înțelepciunea Sa suverană, ne scutește de durerea consecințelor neintenționate. Uneori, Dumnezeu permite ceea ce puterea Sa ar putea împiedica. De cele mai multe ori, acest lucru ne poate provoca zbucium temporar… dar într-o zi, Îi vom adresa lui Dumnezeu la fel de multe mulțumiri pentru rugăciunile la care nu a răspuns ca și pentru cele la care a răspuns!”
Iacov a scris: „Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” (Iacov 4:2-3)
C.S. Lewis se întreba retoric: „Oare unde aș fi acum, dacă Dumnezeu ar fi îndeplinit toate rugăciunile prostești pe care le-am făcut în viața mea?!” Iar autorul pomenit la început continua așa: „Multe dintre rugăciunile noastre sunt greșite. Ne rugăm pentru confort, în loc să ne rugăm pentru caracter. Ne rugăm pentru o cale ușoară, în loc să ne rugăm pentru puterea de a reuși… Multe dintre rugăciunile noastre ar scurtcircuita planurile și scopurile lui Dumnezeu pentru viețile noastre, dacă El le-ar da curs… Poate că ar trebui să nu-I mai cerem lui Dumnezeu să ne scoată din situații dificile, ci mai bine să-L întrebăm ce vrea El să învățăm din acele situații dificile.”
Așadar, binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru toate rugăciunile la care nu ai primit răspunsul dorit de tine!
Israeliții, pe când erau înconjurați de norul rece al necredinței, spuseseră: „De am fi murit de mâna Domnului în țara Egiptului, când ședeam lângă oalele cu carne, când mâncam pâine pe săturate“. Acum însă răspunsul este: „Pâine din cer“. Minunat contrast! Cât de uimitoare este diferența dintre oalele cu carne, prazul, ceapa și usturoiul Egiptului, și această mană cerească – „hrana îngerilor“! Prima hrană aparținea pământului; cea de-a doua, cerului. Această hrană cerească a constituit însă, în mod necesar, un test pentru starea israeliților, după cum citim: „Ca să-i încerc dacă vor umbla în legea Mea sau nu“. Pentru a fi mulțumit cu „pâinea din cer“ trebuie să ai o inimă liberă de influențele Egiptului.
Știm însă că israeliții nu au fost mulțumiți de ea, ci au disprețuit-o, au numit-o „hrană proastă“ și au poftit după carne. În felul acesta au arătat cât de puțin fuseseră eliberate inimile lor de Egipt și cât de puțin erau dispuși să umble potrivit voii lui Dumnezeu. „În inimile lor s-au întors în Egipt“ (Fapte 7.39). Însă, în loc să ajungă înapoi acolo, au fost duși în cele din urmă „dincolo de Babilon“ (Fapte 7.43). Aceasta este o lecție solemnă și salutară pentru creștini. Dacă cei răscumpărați din acest veac rău nu umblă alături de Dumnezeu cu o inimă recunoscătoare, mulțumiți cu ceea ce El le oferă în pustie, sunt în pericol de a cădea în capcana influenței babiloniene. Acesta este un lucru serios. Este nevoie să ai gusturi cerești pentru a te hrăni cu pâinea din cer. Firea nu poate aprecia o astfel de hrană. Ea va tânji întotdeauna după Egipt, de aceea trebuie ținută sub judecată. Este privilegiul nostru, al celor care am fost botezați pentru moartea lui Hristos și am fost „înviați prin credința în lucrarea lui Dumnezeu“, să ne hrănim cu Hristos ca „pâine a vieții care a coborât din cer“. Aceasta este hrana noastră din pustie: Hristos prezentat de către Duhul Sfânt, prin intermediul Cuvântului scris; iar pentru înviorarea noastră spirituală, Duhul Sfânt a venit pe pământ, ca rod prețios al Stâncii lovite, care este Hristos lovit pentru noi. Ce parte prețioasă avem în această lume pustie!
C. H. Mackintosh
SĂMÂNȚA BUNĂ
Dumnezeu este dragoste. În aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu față de noi, că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
1 Ioan 4.8,9
Iubire necondiționată
Este o experiență cu adevărat copleșitoare atunci când cineva înțelege că Dumnezeu îl iubește necondiționat. Mai înainte, o astfel de persoană avea simțăminte de neliniște atunci când se gândea la Dumnezeu. Conștiința ne amintește de greșelile noastre, pe care Dumnezeu ni le ține în socoteală până când venim la El. Foarte mulți oameni își imaginează că, prin faptele lor bune, Îl vor face pe Dumnezeu să fie plin de har față de ei. Lucrurile însă nu stau așa. Nu trebuie să facem nimic pentru a merita dragostea lui Dumnezeu sau pentru a ne dovedi vrednici de ea. Oricum, ar fi imposibil să reușim așa ceva. Adevărul este cu totul altul: Dumnezeu ne iubește, deși nu suntem cu nimic vrednici de iubit; ne iubește, fiindcă El este dragoste în Sine Însuși. Deși este corect să spunem că Dumnezeu iubește necondiționat, trebuie totuși să nu uităm că acest Dumnezeu al dragostei nu va aproba în niciun moment trăirea în păcat.
Pentru că Dumnezeu este dragoste, El oferă mântuire păcătoșilor, fără să le pună condiții în prealabil. Și, pentru că El este și lumină și dragoste, nu dorește să ne lase în starea noastră păcătoasă. Prin urmare, Isus Hristos, singurul Său Fiu, a murit ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Și, fiindcă tuturor oamenilor li se poruncește să se pocăiască, întoarce-te deci la Dumnezeu și primește harul Lui în Hristos, prin credință și cu toată sinceritatea!
În timp ce David se găseşte la Gat într-o poziţie duală şi periculoasă, Saul se găseşte într-o situaţie şi mai dificilă. În faţa filistenilor, care s-au strâns pentru un nou război, inima îi tremură foarte tare, pentru că nu mai are pe ce să se sprijine. După ce-L abandonase pe Domnul, el este acum cel abandonat. Saul I se adresează Domnului pe toate căile. Trudă în zadar: Dumnezeu rămâne surd! Iată o ilustrare solemnă a textului de la Proverbe 1.24-28! Dar să ne aducem aminte că cel credincios nu poate să se aştepte să afle voia Domnului cât timp conştiinţa i se găseşte într-o stare rea.
Şi astăzi anumite persoane pretind că pot chema spiritele celor morţi, dar diavolul le foloseşte ca să rătăcească sărmanele suflete superstiţioase. Acestea se regăsesc astfel pe ele însele într-o comunicare nu cu cei morţi, ci, de fapt, cu demonii.
Copii ai lui Dumnezeu, nu fiţi nici măcar curioşi faţă de aceste lucruri! Ele sunt o urâciune în ochii lui Dumnezeu (Deuteronom 18.10-12; Levitic 19.31). Saul cunoştea lucrul acesta; în zile mai bune veghease la îndepărtarea lor din Israel (v. 3). Om inconstant, carnal, iată-l totuşi cum, în confuzia lui, a recurs la această vrăjitoare din En-Dor.
ALEARGĂ CA SĂ CÂȘTIGI! | Fundația S.E.E.R. România
„Este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Matei 5:29)
Situațiile disperate cer uneori măsuri disperate, așa că dacă vrei să întrerupi alimentarea firii pământești, trebuie să fii radical. Domnul Isus a spus așa: „Dacă ochiul tău drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l… este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Matei 5:29-30). Astfel, Mântuitorul a susținut chirurgia morală și spirituală – și asta chiar este un lucru radical! Nu există nicio cale de a discuta sau negocia cu păcatul, de a-l justifica! Oricare-ar fi lupta ta personală: jocurile de noroc, alcoolul, drogurile, relațiile greșite sau pornografia pe internet – scopul lor este să te distrugă, deci trebuie eradicate! Apostolul Pavel era familiarizat cu Scripturile Vechiului Testament. El știa de exemplu că, atunci când s-au confruntat cu o aceeași ispită, Iosif a rămas puternic, în timp ce Samson a căzut. Acesta este motivul pentru care i-a scris fiului său spiritual, Timotei, avertizându-l cu privire la păcatul care l-ar putea descalifica și l-ar putea împiedica să câștige cursa: „Fugi de poftele tinereţii…” (2 Timotei 2:22). Viața din ziua de azi este saturată cu influențe seducătoare, ceea ce înseamnă că nu putem elimina întotdeauna sursa. Așa că Apostolul Pavel îi spune lui Timotei: „Atunci când nu poți elimina influența, elimină-te pe tine însuți din ea! Și, mai mult decât atât, nu pleca agale, ci fugi!” Poți fi liber, dar mintea ta carnală îți va acorda doar câteva secunde înainte să decidă pentru tine. Așa că nu ezita, nu divaga și nu amâna. Fă ceea ce trebuie făcut! Și fă-o repede!
Într-un mod foarte binecuvântat, Petru, în răspunsul său, respinge contrastul dintre el și ceilalți, lăsându-se în seama Domnului, spunând: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc“. Este ca și cum ar fi spus: «După tăgăduirea mea teribilă s-ar părea că nu aș avea dragoste pentru Tine și că nimeni nu ar putea crede că Te iubesc, dar Tu știi că, în ciuda a toate acestea, eu Îți sunt prieten».
A doua întrebare pe care Domnul o pune probează inima lui Petru mai profund. El nu îl mai întreabă dacă Îl iubește mai mult decât ceilalți, ci dacă Îl iubește în vreun fel. El spune: „Simone, al lui Iona, Mă iubești?“. Din nou Petru se lasă în seama cunoașterii Domnului. Petru nu se mai laudă cu cunoștința pe care o are și nu se mai încrede nici în sentimentele lui; el se bazează pe ceea ce cunoaște Domnul.
În a treia întrebare, Domnul folosește pentru „dragoste“ termenul pe care îl folosise Petru, termen care, în cele două răspunsuri pe care acesta le-a dat, a fost diferit de cel pe care îl folosise Domnul, în primele două întrebări. Domnul folosise un cuvânt care implică o dragoste inteligentă și selectivă. Petru folosește un cuvânt care implică o dragoste reală, dar una emoțională, o dragoste care se atașează de o persoană fără multă înțelegere sau apreciere a gloriei persoanei iubite. Astfel că, a treia oară, Domnul întreabă: „Simone, al lui Iona, Mă iubești [Îmi ești prieten]?“. Petru, complet mișcat de a treia întrebare a Domnului, se lasă cu totul în seama Lui. El spune: „Doamne, Tu știi toate“. După tăgăduirea lui, ceilalți poate că nu mai știau ce să creadă despre dragostea lui Petru față de Domnul. Însă el Îi spune Domnului: „Doamne, Tu știi toate: Tu cunoști că Te iubesc“. Petru pare să spună: «Nu doresc să mai spun nimic despre mine însumi, despre dragostea mea sau despre devotamentul meu, ci mă las cu totul în seama atotcunoașterii Tale; Tu cunoști tot ce este în inima mea; Tu cunoști dragostea pe care alții nu o pot vedea; Tu cunoști încrederea pe care am avut-o în mine însumi și pe care am conștientizat-o atât de puțin; Tu cunoști totul și de aceea eu nu mă mai încred în zelul meu, în devotamentul meu sau în dragostea mea, ci mă încred doar în Tine, care cunoști toate, pentru ca Tu să mă păzești de cădere».
Petru nu spune: «Această cădere m-a făcut să mă simt atât de nenorocit și atât de rușinat, încât mi-am însușit această lecție și niciodată nu voi mai cădea». Dacă ar fi vorbit astfel, acesta ar fi reprezentat primul pas pe drumul spre o altă cădere. El mai degrabă a spus: «Am învățat atât de mult despre slăbiciunea mea, încât sunt conștient că pot cădea din nou, dacă Domnul, care cunoaște toate lucrurile, nu mă va ține».
Atât de perfect este Hristos, atât de perfectă este cunoștința Lui, atât de neschimbătoare este dragostea Lui, că Petru a devenit conștient că Cel împotriva Căruia a păcătuit este Singurul în care se poate încrede pentru a fi păzit de cădere pe viitor.
Cineva a spus: «Trebuie să învățăm, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere doctrinar (acest lucru poate avea loc prin experiențe dureroase), că atât de mare este răutatea inimii noastre, încât nici darurile cele mai înalte, nici harul primit din plinătatea lui Hristos, nici zelul cel mai sincer pentru Numele Lui, nici devotamentul dovedit în slujba din trecut, nici activitatea pe care o împlinim în prezent nu pot constitui o garanție că nu putem cădea! […] În timp ce vegherea și rugăciunea sunt necesare, totuși va putea să rămână fără vină și fără rușinea căderii doar acela care umblă deplin conștient de faptul că este capabil de cele mai teribile și mai urâte păcate, dacă sufletul său nu se preocupă cu Hristos». Numai El poate să ne păzească de orice cădere și să ne prezinte fără vină în prezența gloriei Sale, cu o bucurie nemărginită (Iuda 24).
Lucrarea de restabilire a harului a fost împlinită. Petru a fost condus nu doar în situația să-și judece păcatul, ci să se judece pe sine însuși și încrederea pe care o avea în sine, cea care l-a trădat și l-a făcut să cadă în mâna lui Satan. El și-a recunoscut propria nimicnicie, dar a recunoscut și atotcunoașterea Domnului.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Cine dă săracului nu va duce lipsă, dar cine își ascunde ochii va fi copleșit de blesteme.
Proverbe 28.27
De atunci, Isus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe de la bătrâni și de la preoții de seamă și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze.
Matei 16.21
Plasele cu pești
Dumnezeu nu vrea să rămână dator față de cei care acceptă să facă sacrificii pentru El, și le va asigura tot ce au nevoie. Generozitatea celor care își împart bunurile aduce binecuvântări, dar nu neapărat materiale, ci spirituale, o „comoară în ceruri“ (Marcu 10.21). Biserica primară ne oferă un frumos exemplu de viață colectivă marcată de iubire reciprocă și de generozitate, în care nimeni nu era în nevoie: Mulțimea celor care crezuseră era o singură inimă și un singur suflet; și nimeni nu spunea despre vreunul dintre bunurile lor că este al lui, ci toate lucrurile erau puse în comun între ei (Fapte 4.32).
Închipuiți-vă că v-ați câștiga existența prin pescuit și că ați avea un prieten care întotdeauna v-ar duce chiar la locul și la timpul când vă veți face meseria fără mare efort. Ați prinde în fiecare zi atât de mulți pești, încât v-ați îmbogăți. Să fi trecut oare gândul prosperității materiale prin mințile celor patru pescari? Ei munciseră toată noaptea fără succes, dar, la cuvântul Domnului, au coborât plasele pentru pescuire, iar mulțimea peștilor aproape că le scufunda bărcile. Mulți oameni astăzi se pare că sunt atrași spre Isus de cei care spun că Dumnezeu dorește ca ei să devină sănătoși și bogați. Desigur, Domnul Isus a arătat o deosebită grijă pentru săraci și pentru cei bolnavi. Nu este greșit să ne rugăm pentru sănătatea noastră și pentru nevoile noastre materiale, dar marea grijă și plăcere a Lui este să ne umple nu plasele cu pești, ci inimile cu iubirea Lui, în așa fel încât să devenim pescari de oameni.
Citirea Bibliei: Mica 6.1-16 · Proverbe 29.10-19
Isus părăsit de toți
Se apropia timpul ca Isus să fie crucificat. El era din ce în ce mai singur și avea de suferit ura tot mai mare a oamenilor. Erau totuși câteva voci care Îl sprijineau, de pildă: „Acesta este cu adevărat Profetul“ sau „Acesta este Hristosul“ (Ioan 7.41,42). Nicodim, un membru al sinedriului iudeilor, a încercat să intervină pentru a-L apăra. Dar asemenea voci au fost înăbușite și Isus a rămas singur. A fost trădat de unul dintre ucenicii Săi, tăgăduit de altul și părăsit de toți. El știuse aceasta dinainte: „Vine ceasul … să Mă lăsați singur“ (Ioan 16.32). Când a fost judecat de conducătorii iudeilor și, mai târziu, când se afla înaintea lui Pilat, cu puțin înainte de a fi crucificat, nu a avut pe nimeni care să vorbească pentru a-L apăra. Ceea ce era atunci în sufletul Domnului ne este revelat în psalmi: „Ocara mi-a frânt inima și sunt copleșit; și am așteptat compătimire, dar degeaba; și mângâietori, dar n-am găsit nici unul“ (Psalmul 69.20); „Necazul este aproape, … nu este nimeni să Mă ajute“ (Psalmul 22.11); „Orice loc de scăpare este pierdut pentru mine; nimeni nu se îngrijește de sufletul meu“ (Psalmul 142.4). Se putea baza numai pe Dumnezeul și Tatăl Lui.
Pe cruce, Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“ (Matei 27.46). A fost părăsit de Dumnezeu pentru că avea asupra Lui păcatele rasei umane, inclusiv păcatele celor care credeau în El. Să mai rămânem indiferenți și insensibili față de o asemenea suferință și o așa iubire?
Generozitatea lui David din cap. 24 păruse în final să atingă inima lui Saul. Dar, vai, nu există la el nici o dovadă de pocăinţă adevărată! Denunţarea laşă a zifiţilor, care încearcă să se facă bine văzuţi de Saul, îl trimite pe răutăciosul împărat prin ţară, împotriva celui care într-o zi îi va lua locul. Psalmul 54, scris cu această ocazie, ne lasă să înţelegem cât de dureros a fost pentru David acest act josnic al zifiţilor. El imploră ajutorul lui Dumnezeu împotriva oamenilor cruzi care caută să-i ia viaţa; ei nu L-au pus pe Dumnezeu înaintea lor (Psalmul 54.3), însă David Îl cheamă şi, ca răspuns la rugăciune, Dumnezeu Îşi protejează unsul şi-i oferă o nouă ocazie de a-şi arăta curăţia intenţiilor faţă de Saul. O expediţie nocturnă pune în mâinile lui David suliţa cu care, în două împrejurări, împăratul ucigaş încercase să-l omoare. Un singur cuvânt ar fi fost suficient: … Abişai îl aştepta. Însă şi de această dată îndurarea îi opreşte braţul.
Oare nu tocmai astfel a acţionat şi Modelul nostru desăvârşit? (vezi ca expl. Lc.9.54). Isus a pus în practică ceea ce-i învăţase mai înainte pe ucenici: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc … Fiţi deci îndurători … nu judecaţi … nu condamnaţi” (Luca 6.27, 36, 37). Să punem şi noi în practică cu atât mai mult aceste cuvinte ale Domnului Isus!
Probabil că este dificil pentru noi să înţelegem caracterul lui Saul. Cum se pot împăca aceste regrete, aceste promisiuni şi aceste manifestări de afecţiune cu implacabilitatea reînnoită cu care-l urmăreşte pe David ca să-l nimicească? Nu trebuie să confundăm niciodată credinţa cu sentimentalismul. Acesta din urmă este în stare să verse lacrimi din abundenţă, să repete fără o convingere adevărată: „am păcătuit” (15.30; 26.21) şi să‑şi ia cele mai solemne angajamente. Dar conştiinţa nu este atinsă, iar dovada stă în faptul că fructele nu durează. Saul este un om superficial, plin de emoţii, dar lipsit de puterea de a-şi pune în aplicare hotărârile bune, pentru că nu are credinţă.
Câtă demnitate păstrează David, în pofida umilinţei lui! Cu toate că este hărţuit ca „o potârniche în munţi”, toate lucrurile arată că el este stăpânul situaţiei. El îl mustră pe Abner şi, cu fermitate, îi pune lui Saul întrebări pătrunzătoare, la care acesta nu poate da nici un răspuns (v. 18).
Astfel, inimile ne sunt din nou îndreptate spre Acela care, după ce a fost umilit, batjocorit şi respins, „va fi înălţat şi va fi ridicat şi va fi foarte sus”. Şi se adaugă: „înaintea Lui împăraţii îşi vor închide gura”- Is 52.13-15.
EȘTI STRESAT? (3) | Fundația S.E.E.R. România
„V-am spus aceste lucruri pentru ca să aveți pace în Mine…” (Ioan 16:33)
Stresul este asemenea kriptonitei (acesta fiind un element chimic… fictiv, care avea efect nociv asupra lui… Superman, epuizându-i puterile); stresul încearcă să-ți dea jos mantia de forță și să te reducă la o ființă temătoare și inutilă. Ce ar trebui să faci?
1) Îngroapă-ți epuizarea în apă. Când ești extenuat, încearcă o baie cu spumant. Chiar și simplul fapt de a sta în cadă ori sub duș te poate ajuta să-ți speli oboseala și să-ți revigorezi țesuturile corpului și celulele creierului… Simte momentul și concentrează-te asupra contribuției senzoriale revigorante a apei asupra pielii tale; lasă apa să-ți „spele” stresul și să răspândească optimism în duhul tău. S-ar putea să spui: „Dar asta nu sună deloc spiritual!” Țofar, prietenul lui Iov, n-ar fi de acord cu tine! El i-a spus lui Iov, care avea mai multe necazuri decât vei avea tu vreodată: „îţi vei uita suferinţele şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs.” (Iov 11:16).
2) Cere ajutor! Repartizează responsabilitățile și sarcinile. Atunci când fiecare își face partea sa, nimeni nu rămâne epuizat. „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice!” (Eclesiastul 4:9-10).
3) Eliberează-te de perfecționism. Nimeni nu a fost și nu este perfect, în afară de Domnul Isus (iar tu nu ești Hristos!); așadar renunță la unele lucruri. Mâine, renunță la alte câteva. Cu timpul, aceste trebușoare vor înceta să te mai sâcâie și vei simți cu adevărat cum stresul din adâncul stomacului tău se dezintegrează. Nu vei scăpa niciodată complet de stres, dar poți învăța să-i faci față și să-l învingi. Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33).
Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!
ÎMPLINEȘTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România
„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.” (Iacov 1:22)
Când asculți sau citești Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-l aplici în viața ta, te înșeli singur. „De ce spui asta?” poate că întrebi… Iată de ce:
1) Te mulțumești cu a cunoaște, mai degrabă decât cu experiența. Biblia spune: „Cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat.” (Iacov 4:17). Cum ți se aplică ție acest verset? Atunci când știi adevărul, dar nu acționezi în consecință, tu nu faci pur și simplu o greșeală sau îți exersezi judecata slabă – ci păcătuiești! Biblia spune că a ști fără să aplici (cunoaștere fără trăire) este păcat.
2) Te compari cu alții. Apostolul Pavel scria: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui…” (Galateni 6:4). Și: „Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.” (2 Corinteni 10:12) Acest obicei te face să rămâi firesc, poate chiar confortabil, și cu cât înaintezi în vârstă, cu atât devii mai experimentat în a o face. În timp, îți construiești un rezervor de răspunsuri, iar atunci când adevărul atentează la confortul tău, ai 1001 motive pentru care se aplică tuturor, dar nu și ție.
3) Cuvântul te mișcă pentru scurt timp, dar nu te schimbă definitiv. Nu este nimic greșit în a răspunde emoțional la adevărul spiritual. Dar dacă mergi vesel pe drumul tău, fără să-ți schimbi comportamentul câtuși de puțin, spiritualitatea ta se va reduce la o experiență emoțională care nu prezintă interes și mai cu seamă nu durează.
4) Asemuiești comunicarea cu transformarea. Ce se întâmplă când faci asta? Rostești cuvintele potrivite, dar nu umbli pe calea potrivită. Crezi că dacă vorbești elocvent și convingător despre un punct al Scripturii, ești acoperit, scăpat. Nu ești! Iacov spune: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.”
Al șaptelea pas a fost reprezentat de lucrarea publică a Domnului. Acesta ne aduce înapoi la ultimul capitol al Evangheliei după Ioan. Este ultimul pas pe calea restabilirii lui Petru. Păcatul în sine a fost rezolvat cu ocazia discuției private. Rodul rău al vechiului pom fusese judecat și mărturisit înaintea Domnului, iar conștiința lui Petru fusese ușurată; dar rădăcina rea, care produsese rodul rău, trebuia să fie descoperită și judecată, pentru ca inima să poată fi pe deplin restabilită în părtășia cu Domnul. Pentru folosul nostru, această lucrare este făcută în public, pentru că avem cu toții rădăcina răului în noi, chiar dacă nu am căzut într-un păcat anume. Astfel că Domnul i Se adresează lui Petru nu pe numele său nou, potrivit cu harul, ci pe numele său natural: „Simone, al lui Iona“. Petru Îl tăgăduise pe Domnul de trei ori, iar acum Domnul pune trei întrebări prin care îi testează inima. Petru își judecase păcatul; acum este condus să se judece pe sine. Scriptura spune: „Dacă ne-am judeca pe noi înșine, n-am fi judecați“ (1 Corinteni 11.31). În spatele tuturor căderilor noastre exterioare se află carnea care nu a fost judecată.
Prima întrebare pe care Domnul a pus-o, pentru a-l cerceta pe Petru, a fost: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“. Petru mărturisise public că Îl iubea pe Domnul mai mult decât ceilalți, pentru că el spusese: „Chiar dacă toți se vor poticni, totuși eu nu“ (Marcu 14.29). Acum Domnul pare să-i spună lui Petru: «Încă mai mărturisești că Mă iubești mai mult decât ceilalți?». De aici învățăm că rădăcina căderii lui Petru, ca și a noastră de multe ori, consta în faptul că nu și-a judecat încrederea în sine a cărnii. Ca și în cazul lui Petru, această încredere în sine se manifestă prin faptul că ne considerăm mai buni, mai puternici și mai devotați decât alții. Și, cu cât suntem mai activi în slujire, cu atât suntem mai predispuși să credem că merităm mai multă cinste. Poate nu facem ca Petru, să ne exprimăm încrederea în noi înșine în cuvinte, însă în inimă poate să-și facă loc gândul că suntem mai buni decât alții, mai dăruiți decât ei și că, oricât de mult ar putea ei să se abată, noi nu o vom face. Așa se manifestă încrederea în sine și deșertăciunea cărnii, iar Domnul ne va conduce să o detectăm și să o judecăm.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.
Evrei 4.13
Fizicianul Röntgen
Au trecut aproape 130 de ani de când fizicianul Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit razele X (în anul 1895). De atunci este posibil să vezi prin corpul uman, ceea ce este de folos pentru multe persoane bolnave. Totuși, este ceva ce omul nu poate face: nu poate cunoaște și înregistra ceea ce este dincolo de domeniul materiei fizice, anume gândurile, motivațiile și sentimentele.
Prin ipocrizie, minciună și prefăcătorie, mulți pot ascunde adevăratele lor sentimente și gânduri, crezând că nimeni nu le cunoaște. Așa să fie? Probabil veți spune: „Sigur că nu“. Și aveți dreptate, pentru că, într-adevăr, Dumnezeul Creator vede ce este în inima oricărui om. Totul a fost consemnat cu exactitate, până și cele mai tainice gânduri și sentimente.
Într-o zi, Judecătorul divin le va pune pe toate în lumină. Așa că este mai bine să ne mărturisim păcatele în timpul vieții, pentru că putem primi ajutor. Isus Hristos Și-a sacrificat viața pe crucea Calvarului pentru a rezolva problema păcatelor înaintea lui Dumnezeu. Oricine își recunoaște păcatele, și cele manifestate și cele ascunse, și își pune încrederea în Mântuitorul primește prețioasa asigurare: „Eu ți-am șters fărădelegile ca pe un nor gros, și păcatele tale, ca pe un nor. Întoarce-te la Mine, pentru că Eu te-am răscumpărat“ (Isaia 44.22).
În timp ce Nabal petrece ca un împărat (după ce-l respinsese şi-l insultase pe adevăratul împărat), Dumnezeu Însuşi îl loveşte. Nu pierdem nimic dacă-L lăsăm pe Dumnezeu să acţioneze pentru noi.
Abigail, femeie a credinţei, se distinge prin bunul ei simţ, prin agerimea ei (se grăbeşte: v. 18, 23, 42), prin umilinţa ei, prin devotamentul ei. „Când Domnul te va pune conducător, … adu-ţi aminte de roaba ta”, îi ceruse ea (v. 30, 31; compară cu rugămintea tâlharului din Luca 23.42).
Abigail primeşte un răspuns care-i întrece toate aşteptările: David o face acum soţia lui. Şi, fără nici un regret, ea îşi părăseşte averile pământeşti pentru a împărtăşi în peşteri şi în deşerturi soarta împăratului respins. Căsătorită anterior cu un neghiob, ea devine însoţitoarea fericită a „omului iubit”: acum, în suferinţele lui, dar după aceea, în împărăţia lui! Ce frumoasă imagine a Adunării, Mireasa lui Hristos, care împărtăşeşte poziţia Domnului ei, astăzi necunoscută şi respinsă de lume, cum este şi El Însuşi, mâine ca să împărăţească cu El în glorie! „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună”, ni se aminteşte în 2 Tim. 2.12 (vezi şi Rom.8.17).
EȘTI STRESAT? (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace…” (Isaia 55:12)
Să analizăm trei strategii testate și eficiente pentru a face față stresului:
1) Pune-te pe tine însuți zilnic pe lista cu „lucruri de făcut”! Alocă 15 minute de două ori pe zi pentru a te remonta, a te înnoi, a te aduna și a te reface. Distanțează-te de sursa de stres, chiar dacă asta înseamnă doar să ieși afară pentru câteva minute și să faci o plimbare pentru a-ți împrospăta creierul. Cântă melodia preferată sau fă orice altceva care te ajută să te relaxezi. Și perseverează chiar și atunci când alte evenimente amenință să împiedice acest lucru. Ești important – învață să te prețuiești!
2) Înveselește-te! Biblia spune: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10); când bucuria ta dispare, dispare și puterea și capacitatea de a face față situațiilor. Unii oameni cred că creștinii ar trebui să fie întotdeauna sobri, fără umor și la fel de liniștiți ca mormântul. Dar Domnul Isus a ieșit din mormânt – și acesta este unul dintre cele mai bune motive din lume pentru a sărbători și a fi cu bucurie în inimă și pe față!
3) Relaxează-ți mușchii înțepeniți cu reprize de exerciții de relaxare de câte cinci minute, pe tot parcursul zilei. Nu mai sta pe gânduri, ci pune-te-n mișcare! Întinde-te, aplecă-te, rotește-ți umerii tensionați, aleargă… fă în așa fel încât sângele revigorant să circule prin tot corpul, în timp ce mintea ia o mică pauză. Dă drumul la muzica de laudă, cântă în timp ce dai cu aspiratorul… leagănă-te în timp ce amesteci în mâncarea de pe aragaz… mișcă-te împingând căruciorul de cumpărături…
Activitatea fizică determină creierul să secrete beta-endorfină, care te ajută să te calmezi. Noi nu am fost făcuți să trăim sub stres! Biblia spune: „Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace.” Iar asta a venit direct din gura Celui care ne-a creat și ne-a răscumpărat, așa că ar fi bine să crezi că este adevărat!
Al cincilea pas a fost mesajul Domnului (Marcu 16.7). Ce grijă tandră manifestă Domnul față de oile Sale rătăcite! Privirea Domnului zdrobise inima lui Petru; cuvântul Domnului atinsese conștiința lui; acum mesajul Domnului întărește credința lui. Astfel că, în dimineața învierii, El îl nominalizează pe Petru, atunci când Își transmite mesajul către ucenici. Cuvântul îngerului către femei este: „Dar duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus“. Dacă îngerul ar fi spus doar: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi“, Petru s-ar fi putut gândi: «Acest lucru nu mă include pe mine, eu nu mai pot fi socotit niciodată în numărul apostolilor». Însă numele lui Petru este menționat în mod special, pentru a-i asigura inima temătoare că, deși Îl urmase pe Domnul de departe și Îl tăgăduise, totuși Domnul va lua din nou conducerea, iar Petru Îl va urma și Îl va vedea, așa cum spusese Domnul. Petru falimentase, însă voia Domnului nu falimentează niciodată; totul se va împlini întocmai cum a spus El.
Al șaselea pas a fost discuția privată pe care Domnul a purtat-o cu Petru (Luca 24.34; 1 Corinteni 15.5). Mesajul învierii a constituit pregătirea pentru întâlnirea învierii. Cât de minunat este acest har! Noi am fi gândit că El trebuia să Se arate ucenicului pe care îl iubea Isus sau femeii devotate care Îi unsese picioarele. Însă harul ia o cale mai minunată și Domnul Se arată întâi ucenicului care Îl tăgăduise. Astfel că apostolul spune: „S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece“ (1 Corinteni 15.5).
Bietul Petru, acela care căzuse, a fost obiectul special al dragostei și al grijii Lui! Ioan și ceilalți ucenici pot aștepta, dar Petru nu poate fi lăsat să aștepte. Domnul alină mai întâi inima frântă a lui Petru și după aceea face bucurie inimii celor doisprezece. La această discuție tainică nu trebuie să fie prezent niciun străin. Domnul vrea ca tot falimentul să fie mărturisit și adus la lumină, dar acest lucru se va petrece doar între Petru și Domnul; nimeni nu va ști vreodată ce s-a petrecut între Stăpân și slujitor în acel moment solemn.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
A luat parte la ele, ca prin moarte să-l desființeze pe cel care are puterea morții, adică pe diavolul, și să-i elibereze pe toți aceia care, prin frica de moarte, erau supuși robiei toată viața lor.
Evrei 2.14,15
Dezrobire
Ce minunată eliberare a adus Isus: eliberarea de sub robia diavolului!
Sigur că ați auzit de David și de Goliat. Tânărul păstor, David, l-a doborât pe marele războinic Goliat –care se înfățișase blindat cu armură grea – cu o singură piatră din praștie, după care l-a ucis pe uriaș cu propria lui sabie. Poporul s-a bucurat că a fost eliberat de sub robia filistenilor.
Frica de moarte este peste întreaga rasă umană. Ea este sursa multor altor temeri și îngrijorări, astfel încât oamenii caută să-și îndepărteze gândurile legate de moarte. Versetul de astăzi ne arată că diavolul, adversarul lui Dumnezeu, se folosește de frica de moarte pentru a-i înrobi pe oameni. Oricine neagă acest fapt nu poate primi ajutor, dar cine crede ceea ce a spus Dumnezeu poate fi eliberat de frica de moarte, prin Isus Hristos, care l-a învins pe diavol prin moarte, l-a înfrânt cu propria lui armă, la crucea de la Golgota, așa cum David l-a învins pe Goliat.
Satan este un inamic învins. De aceea sunt atât de mulți care Îi sunt devotați lui Isus Hristos, Domnului și Mântuitorului lor. Ei au viață eternă, iar pentru ei moartea înseamnă doar plecarea acasă, unde vor fi pentru totdeauna cu Hristos, Domnul lor. Ei au crezut cuvântul lui Dumnezeu, care spune că „Plata păcatului este moartea, însă darul de har al lui Dumnezeu este viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6.23).
„Îmi întorc rău pentru bine”, va putea spune David în Psalmul 35.12. Este tocmai ceea ce făcea Nabal. Saul făcuse deja aceasta, cum el însuşi a înţeles în capitolul precedent: „Tu eşti mai drept decât mine; pentru că tu mi‑ai întors bine, iar eu ţi-am întors rău” (24.17). De data aceasta însă, David nu întoarce un bine. Într-o izbucnire de mânie, căpetenia ofensată şi-a încins spada pentru răzbunare. Acum David nu se mai aseamănă Modelului perfect care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine în mâinile Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23).
În casa lui Nabal, înţelepciunea şi prostia locuiau alături. Prostia s-a arătat prin gura necredinciosului Nabal (al cărui nume înseamnă nebun şi pe care l-am comparat deja cu nebunul din Luca 12). Acum înţelepciunea intervine la rândul ei prin credinţa Abigailei, o femeie înţeleaptă (v. 3). Cu daruri, ea vine să-l întâlnească pe cel pe care-l recunoaşte ca fiind unsul Domnului. Cade cu faţa la pământ, îşi mărturiseşte nevrednicia şi preamăreşte gloriile prezente şi viitoare pe care credinţa ei le discerne în împăratul după inima lui Dumnezeu. Vedem cum prostia şi necredinţa merg mână în mână, la fel cum adevărata înţelepciune este nedespărţită de credinţă.
EȘTI STRESAT? (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Tu îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu… și atunci… vei fi tare și fără frică.” (Iov 11:13, 15)
Atunci când ignori semnalele de avertizare, stresul cronic îți poate afecta organismul. Deci, care sunt o parte din aceste semnale? Ei bine, pentru început, stomacul tău se agită la orice formă de dezacord. Atunci când nu poți găsi o cale de ieșire pentru frustrarea acumulată, este posibil să recurgi la supraalimentare, fumat, băutură, calmante și, în general, abuzezi de corpul tău. Te izolezi, ceea ce îi afectează și pe cei dragi…
Debora M. Coty scrie despre ceea ce ea numește „Cele 3 simptome: agitație exterioară, furie interioară și oboseală cronică”. Ea spunea, mai în glumă, mai în serios: „Am știut că este timpul să mă ocup de problemele mele legate de stres atunci când mârâitul meu a devenit mai puternic decât al câinelui, iar familia mea mi-a sugerat cu tact să mă vaccinez împotriva turbării!”
În astfel de cazuri, semnele pe care nu le vedem sunt cele care pot face daunele cele mai mari. Cortizolul, un hormon pe care corpul nostru îl eliberează în pragul stresului, contribuie la sentimentele de neputință și disperare, scăpate de sub control. Iar studiile dovedesc faptul că, în timp, stresul crește tensiunea arterială, contribuie la migrene și dureri de cap cauzate de tensiune și duce la apariția colesterolului care provoacă boli de inimă. S-a observat că stresul cronic crește riscul cardiovascular cu aproape 50%! Ca să nu mai vorbim de legătura dovedită cu alcoolismul, atacurile de panică, astmul, cancerul, răcelile, depresia, gripa, insomnia, obezitatea, accidentele vasculare cerebrale și ulcerele.
Iar acele crize de plâns necontrolat pe care le experimentezi când ești epuizat nu sunt o coincidență. Stresul scade nivelul de estrogen, care poate activa izbucnirile emoționale.
Dacă te regăsești în așa ceva, te rog ia măsuri urgent! Reorganizează-ți prioritățile, apelează la Dumnezeu, încetinește ritmul… și caută ajutorul unui medic, dacă este necesar.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta (din Iov 11): „Tu îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El… Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică…”
Al treilea pas este privirea Domnului (Luca 22.61). Când Petru L-a tăgăduit pe Domnul, pentru a treia oară, citim că „Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru“. Aceasta a fost o privire, putem fi siguri, care exprima o dragoste desăvârșită. Petru tocmai Îi întorsese spatele Domnului, spunând: „Nu-L cunosc pe Omul acesta!“ (Matei 26.74). Imediat Domnul S-a întors către Petru și l-a privit într-un fel prin care trebuie să-i fi adresat acestuia următoarele cuvinte: «Tu mărturisești că nu Mă cunoști, dar Eu te cunosc și te iubesc». „Iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13.1).
O, ce dragoste, o dragoste minunată, care nu ne abandonează! Să notăm din nou că tăgăduirea categorică a lui Petru nu a ridicat resentimente sau mânie în inima Domnului. Ce diferență este între El și noi! Nouă ne este suficient un mic gest de nemulțumire, de nerecunoștință sau de răutate din partea fraților noștri și imediat ni se ridică în inimi gânduri amare și exprimăm cuvinte de amărăciune. Nu așa au stat lucrurile în privința Domnului nostru.
Al patrulea pas în procesul restabilirii lui Petru a fost cuvântul Domnului (Luca 22.61). Privirea Domnului i-a reamintit de ceea ce El îi spusese, pentru că citim: „Petru și-a amintit de cuvântul Domnului“. Privirea Domnului i-a frânt inima; cuvântul Domnului i-a atins conștiința, iar rezultatul a fost că, „ieșind afară, a plâns cu amar“. Iuda „îndată a ieșit. Și era noapte“ – noaptea eternă a disperării zadarnice. Petru „a mers afară“ în pocăință profundă pe calea restabilirii. El „a mers afară“, deoarece conștiința lui trezită nu i-a mai permis să continue în acea asociere falsă. El a plâns cu amar, deoarece dragostea neschimbătoare a Domnului îi atinsese inima.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Și, trezindu-se deplin, au văzut gloria Lui.
Luca 9.32
Simon Petru – un martor ocular
Apostolii Îl recunoscuseră pe Isus ca Mesia și Răscumpărătorul promis și s-au așteptat ca El să stabilească domnia Lui de pace pe pământ, după cum fusese spus mai dinainte în Vechiul Testament. Dar ei au eșuat în a ține cont de pasajele care vorbeau de suferințele lui Mesia, precum capitolul 53 din cartea profetului Isaia de exemplu.
Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că El „trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe … și să fie omorât și a treia zi să învieze“, ei au fost tulburați, în special Petru. Ei nu înțelegeau că Mesia trebuia întâi să sufere și să moară, ca să îi răscumpere pe ei și pe nenumărați alții, și că doar mai târziu Își va stabili El domnia în glorie. Domnul a văzut confuzia și tulburarea din inimile lor. Ei trebuiau să învețe că, deși Hristosul avea să sufere și să moară, speranța glorioasă a Împărăției Lui nu era în niciun caz incertă. Isus i-a luat pe Petru și pe alți doi ucenici pe un munte unde ei au putut vedea dinainte cum va fi gloria Domnului Isus Hristos în Împărăția Lui viitoare. În acel loc, în timp ce mai-marii poporului Îl respinseseră pe Mesia și căutau să Îl omoare, Dumnezeu Însuși dă mărturie publică despre Fiul Său: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El să ascultați!“ (Luca 9.35). Ani mai târziu, Petru vorbește despre această întâmplare. El credea cu tărie că Isus Se va întoarce și că Își va stabili Împărăția în putere și glorie și a accentuat faptul că el însuși a fost „martor ocular al măreției Sale“ (2 Petru 1.16-21). Acel eveniment de pe munte confirmă în mod impresionant afirmațiile profetice din Biblie.
Samuel moare şi, odată cu el, încetează şi rugăciunile pe care le înalţă cu credincioşie lui Dumnezeu în favoarea poporului (12.23). Moise şi Samuel sunt două exemple sublime de mijlocitori (Ieremia 15.1). Totdeauna este un fapt solemn când Dumnezeu ia la Sine pe un om al rugăciunii, bărbat sau femeie, când o voce este curmată… probabil după ce s-a rugat mult pentru noi. Dar mijlocirea Domnului nu va înceta, „El trăind pururea ca să mijlocească” pentru noi (Evrei 7.25).
David, adevăratul împărat, salvatorul lui Israel, se găseşte în mijlocul poporului lui asemenea unui păstor credincios. El a vegheat asupra turmelor bogatului Nabal cu aceeaşi grijă cu care veghease odinioară asupra celor proprii. Acum îşi trimite tinerii însoţitori la casa omului acestuia cu un mesaj de pace (v. 6; vezi şi Luca 10.5). Dar Nabal nu-l cunoaşte pe David şi-l tratează cu dispreţ (v. 10). Nabal este ca acei farisei care au spus despre Isus: „Pe Acesta nu-L ştim de unde este” (Ioan 9.29). Nabal îl respinge pe adevăratul împărat şi pe mesagerii lui. Şi faptul acesta confirmă declaraţia pe care Domnul a făcut-o ucenicilor Săi: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă respinge” (Luca 10.16).
În plus, asemeni bogatului „nebun” din Luca 12.16-20, Nabal îşi atribuie tot ceea ce Dumnezeu i-a pus în mâini: „pâinea mea”, „apa mea”, „carnea mea” etc (v.11).
ÎNNOIEȘTE-ȚI ZILNIC MINTEA! | Fundația S.E.E.R. România
„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:2)
Astăzi vom reflecta la cum ne putem înnoi mintea. Un autor creștin scria: „Modul prin care-ți poți înnoi mintea este să-ți descarci Scriptura. Medicii de la Institutul Național de Sănătate Mintală au realizat un studiu fascinant, cerându-le subiecților să îndeplinească o sarcină motorie simplă – un exercițiu de bătăi cu degetul. Și-n timp ce subiecții băteau cu degetele, medicii au efectuat un RMN pentru a identifica ce parte a creierului era activată. Subiecții au exersat apoi exercițiul de bătaie cu degetul zilnic timp de patru săptămâni. La sfârșitul perioadei de patru săptămâni, scanarea creierului a fost repetată. În fiecare caz, aceasta a arătat că zona creierului implicată în îndeplinirea acelei sarcini s-a extins. Această sarcină simplă – un exercițiu de bătut cu degetul – a antrenat literalmente noi celule nervoase și a refăcut conexiunile neuronale.
Tot la fel, atunci când citim Scriptura, antrenăm noi celule nervoase și refacem conexiunile neuronale. Într-un fel, descărcăm un nou sistem de operare care reconfigurează mintea. Nu mai gândim în felul omenesc, ci începem să nutrim gânduri dumnezeiești!” Sfânta Scriptură ne îndeamnă: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5) Cum îndeplinim această poruncă?
Tot apostolul Pavel ne spune: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti…” (Coloseni 3:16). Prin predicare, învățătură, lectură sau cântare, creierul nostru este reconectat cu Cuvântul lui Dumnezeu și ne dezvoltăm gândirea lui Hristos. Avem gândurile Lui.
Ca urmare, ajungem să facem voia Lui în loc să fim conduși de propria noastră voință. Așadar, continuă să-ți înnoiești mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu!
Aici vedem ultimul pas spre restabilirea acestui slujitor devotat. Oricum, este profund instructiv să analizăm toți pașii care conduc la restabilirea finală a lui Petru.
Primul pas a fost rugăciunea Domnului în favoarea lui Petru. Chiar înainte de a cădea Petru, Domnul vorbise despre tăgăduirea care încă nu se produsese: „Simone, Simone, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta“ (Luca 22.31,32). Este bine să remarcăm subiectul rugăciunii Domnului. El nu S-a rugat ca Petru să nu intre în ispită, nici ca Satan să nu îl cearnă și nici ca Petru să fie ferit de cădere. Cernerea, ispitirea și căderea, toate erau necesare pentru a face să se manifeste încrederea firească a lui Petru în sine însuși. Însă Domnul Se roagă ca, atunci când Petru avea să falimenteze, credința lui să nu falimenteze și ea. Efectul păcatului este distrugerea încrederii în Dumnezeu, iar dacă încrederea în harul lui Dumnezeu este pierdută, cum poate sufletul să mai fie adus înapoi la Domnul? Diavolul vrea să ne atragă în păcat, în speranța că ne va distruge credința și că ne va duce în pierzare. Însă Domnul nu îngăduie aceasta. Cernerea diavolului era în spatele căderii lui Petru; dar rugăciunea Domnului era în spatele păstrării credinței lui, iar diavolul nu putea trece dincolo de rugăciunea Domnului. Diavolul îl conduce pe Iuda să-L vândă pe Domnul, dar, neavând credință, Iuda este condus la disperare și la distrugere. Petru Îl tăgăduiește pe Domnul, dar credința lui rămâne și este condus la pocăință și la restabilire.
Al doilea pas în restabilirea lui Petru a fost atenționarea Domnului (Luca 22.34). Niciun credincios nu ajunge să cadă fără să aibă parte în prealabil de atenționare. Plini de încredere în noi înșine, nu luăm seama la atenționări; însă, sub o formă sau alta, există o atenționare. Cât de directă a fost aceasta în cazul lui Petru, pentru că Domnul a spus: „Petru, îți spun, nicidecum nu va cânta astăzi cocoșul, mai înainte ca tu să tăgăduiești de trei ori că Mă cunoști“!
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Părăsind Nazaretul, a venit și a locuit în Capernaum.
Matei 4.13
Capernaum
Isus venea deseori în orașul Capernaum, situat pe malul de nord-vest al lacului Ghenezaret și îi învăța în sinagogă în ziua Sabatului. Ascultătorii Săi erau uimiți de învățătură, deoarece „cuvântul Lui era cu autoritate“ (Luca 4.32). Aproape o treime dintre minunile relatate în evanghelii au fost făcute în Capernaum, iar o altă treime în împrejurimi. Niciun alt oraș nu a avut atât de multe dovezi că Isus era cu adevărat Mesia cel promis. Cu toate acestea, Isus a fost respins. Pocăința înseamnă să recunoaștem că suntem în întuneric. Când Biblia vorbește de întuneric, se referă adesea la corupția morală a omului.
După o partidă de cărți, un tânăr și-a omorât adversarul. Arestat și judecat, acesta a fost condamnat la moarte. Într-o zi, ușa celulei se deschide și intră un domn. Crezând că era preotul, îi spune: „Ieși! Afară! Nu vreau să te văd! Destul despre religie!“ — „Tinere, ascultă-mă, îți aduc o veste bună“. Prizonierul îl gonește pe vizitator, iar el pleacă. Gardianul îl anunță apoi că vizitatorul izgonit era guvernatorul care dăduse curs unei petiții în favoarea condamnatului. — „Cum? dă-mi o hârtie“. Și-a cerut scuze. Dar guvernatorul a scris pe margine: „Acest caz nu mă mai privește“. Înainte de a muri, condamnatul a spus: „Mor pentru că am refuzat iertarea care mi s-a oferit“.
Capernaum nu L-a primit pe Isus și mesajul Său. Așa că, în cele din urmă, Isus a trebuit să anunțe: „Și tu, Capernaum, care ai fost înălțat până la cer, vei fi coborât până la Locuința morților“ (Matei 11.23).
David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credintei de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Apoi îl vedem pe Saul suflând încă ameninţare şi ucidere (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-l urmăreşte pe David, intră din întâmplare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăjmaşul tău şi să-ţi iei locul pe tron. Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe unsul Domnului, în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19: nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor. Vorbind despre această experienţă, David va spune: … l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amintesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: Tată, iartă-i (Luca 23.34).
Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.
LUPTĂ-TE CU SATAN – PERSONAL! | Fundația S.E.E.R. România
„Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva… duhurilor răutăţii…” (Efeseni 6:12)
Când ești în război, trebuie să-ți cunoști atât dușmanul, cât și aliații. Biblia spune că înainte de a se lupta cu Siria, Ioab i-a spus fratelui său: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor.” (1 Cronici 19:12) Dacă unul era copleșit, celălalt putea interveni și putea da o necesară mână de ajutor.
Dar nu la fel stau lucrurile și în războiul spiritual. În războiul spiritual nu ne luptăm cu „carnea și sângele, ci împotriva căpeteniilor… domniilor… stăpânitorilor întunericului… și duhurilor răutății…” Iar confruntarea este o luptă „unu-la-unu”, în care trebuie să te apropii și să-ți înfrunți personal adversarul.
Când David a ieșit împotriva lui Goliat, uriașul era atât de sigur pe el încât anunțase tot Israelul: „Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voştri, dar, dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă și ne veți sluji.” (1 Samuel 17:9) Gândește-te la implicațiile pe termen lung ale acestei situații. Dacă Goliat învingea, poporul lui Dumnezeu avea să-și petreacă viața în slujba dușmanului! Mizele erau incredibil de mari pentru Israel!…
Și la fel sunt și pentru tine: Satan vrea să te învingă… iar dacă lupți după regulile firii, vei pierde. La fel cum luptătorii profesioniști au reguli pe care trebuie să le respecte, tot la fel există și reguli spirituale, infailibile, concepute să lucreze pentru tine.
Apostolul Pavel scria: „armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4) Așadar, armele de care dispui pentru a-l învinge pe Satan sunt: rugăciunea, părtășia creștină, Cuvântul lui Dumnezeu, Numele Domnului Isus și sângele Domnului Isus. Aceste cinci arme puternice ți-au fost date de Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satan. Așa că, folosește-le – astăzi, și în fiecare zi!
Epistola către Galateni, scrisă către adunările din regiunea Galatiei, reprezintă o mustrare aspră împotriva învățăturii rele potrivit căreia faptele legii ar forma standardul pentru umblarea și purtarea celui credincios. Deși mântuiți prin har, prin credință, galatenii adăugaseră legea ca principiu pentru menținerea mântuirii lor. Acest amestec este cu totul dezgustător pentru Dumnezeu, care este Dumnezeul oricărui har.
Apostolul Pavel arată că Persoana binecuvântată a lui Hristos, și nu legea, formează standardul umblării celui credincios și că Duhul lui Dumnezeu este puterea pentru a umbla cu Dumnezeu. Crucea lui Hristos este prezentată cu putere ca fiind cea care retează orice speranță ca omul aflat sub lege să producă ceva bun. Prin cruce, credinciosul este răstignit față de lume, deci este înlăturat din chiar sfera în care legea este principiul cârmuitor. El este văzut acum ca fiind în legătură cu noua creație (Galateni 6.15) și de aceea el trebuie să umble nu prin carne, ci prin Duhul.
Moartea lui Hristos este privită în capitolul 4 ca fiind modul în care am fost răscumpărați din robia legii, pentru a fi aduși în poziția de fii ai lui Dumnezeu, caracterizată de o deplină demnitate și libertate – poziție care nu putea fi cunoscută de sfinții Vechiului Testament, însă care aparține tuturor sfinților din această dispensație a harului. Suntem fii ai lui Dumnezeu, așezați de El Însuși în această poziție binecuvântată. Cât de necesară este Epistola către Galateni pentru a putea fi păziți de egoism, de încrederea în carne și de nenumăratele rele care izvorăsc dintr-o atitudine legalistă!
L. M. Grant
SĂMÂNȚA BUNĂ
„Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“ Și Simon Petru, răspunzând, a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.
Matei 16.15,16
Petru răspunde prin credință
Mulți oameni L-au urmat pe Isus după ce au fost ajutați de El în nevoie. Totuși, atunci când Isus a vorbit despre moartea Lui, precum și despre responsabilitatea lor personală înaintea lui Dumnezeu, ei au spus: „Greu este acest cuvânt; cine poate să-l asculte?“, și L-au părăsit pe Domnul. Atunci Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi dacă și ei vor pleca de la El. Petru a răspuns pentru toți: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu“ (Ioan 6.60,67-69).
Cu o altă ocazie, Isus a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?“. Ucenicii au răspuns că oamenii aveau o părere înaltă despre El. Atunci El i-a întrebat personal: „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“. Din nou, Petru este cel care răspunde: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.
Acum, că Petru L-a mărturisit ca „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“, Isus Se referă din nou la schimbarea numelui acestuia, de la Simon, la Petru. El i-a zis: „Tu ești Petru [o piatră] și pe această stâncă [gr. Petra] voi zidi Adunarea Mea“. Adunarea a fost astfel zidită pe stâncă, pe faptul și pe mărturisirea că Isus este Fiul Dumnezeului celui viu.
Petru însuși explică mai târziu că el și toți ceilalți credincioși au venit la Isus, „Piatra vie“ și, ca „pietre vii“, ei au fost zidiți o casă duhovnicească, biserica sau adunarea (1 Petru 2.4,5).
În timp ce David, viitorul împărat, este rătăcitor şi exilat împreună cu cei care-i sunt credincioşi, Saul urzeşte planuri sinistre împotriva lui. Totodată gelozia îl duce la uciderea preoţilor Domnului. Şi ceea ce n-a dus la îndeplinire contra lui Amalec, vrăjmaşul poporului ~ cruţându-l pe Agag şi animalele lui ~ nu-i este teamă să facă cetăţii Nob, trecând-o în întregime (oameni şi animale) prin ascuţişul sabiei. Pentru a-şi împlini răzbunarea, Saul se foloseşte chiar de trădător, de Doeg, un edomit, figură teribilă a Anticristului care, într-un timp viitor, se va ridica împotriva Domnului şi a lui Israel (vezi titlul Psalmului 52).
Să luăm acum în considerare o imagine plină de har: Abiatar reunit cu unsul Domnului. „Rămâi cu mine ~ îl sfătuieşte David ~ … cel care caută viaţa mea caută şi viaţa ta”.
„Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră ~ le aminteşte Isus ucenicilor Săi ~ … dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.18, 20). Această persecuţie, această ură din partea lumii este ea un motiv de temere pentru inimile noastre? Să ascultăm atunci ca venind de pe buzele Lui această promisiune de preţ, care nu dezamăgeşte: „La mine vei fi bine păzit” (v. 23; vezi Ioan 18.9)!
LEGEA ENTROPIEI | Fundația S.E.E.R. România
„…toate aceste lucruri au să se strice…” (2 Petru 3:11)
Un autor creștin a scris: „A doua lege a termodinamicii afirmă acest adevăr fizic: dacă sunt lăsate în voia lor, toate lucrurile din univers se îndreaptă spre dezordine și degradare. Mașinile ruginesc… Mâncarea se alterează… iar acest lucru este cunoscut sub denumirea de „legea entropiei”. Singura modalitate de a preveni entropia este să introduci o sursă de energie exterioară care s-o contracareze. Termenul tehnic pentru aceasta este negentropia. Iar frigiderul este un bun exemplu. Îl conectați la o priză electrică, și produce aer rece care împiedică alimentele să se strice. Dacă frigiderul este deconectat de la sursa sa de energie, entropia va prelua din nou controlul, iar lucrurile vor deveni urât mirositoare.
Oare nu asta se întâmplă și atunci când ne deconectăm de la Dumnezeu? Viața se îndreaptă spre degradare și dezordine. Așadar, cum ne depășim tendințele entropice?
Solomon răspunde: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbele 29:18) Dacă păcatul este entropie, atunci investirea energiilor noastre într-o viziune de dimensiunea lui Dumnezeu înseamnă negentropie. Expresia „fără frâu” provine din cuvântul ebraic para, iar „entropie” este o traducere corectă a acestuia.”
Aș zice că multe probleme ale Bisericii nu provin neapărat dintr-o abundență de păcate, ci mai degrabă dintr-o lipsă de viziune. Nu sugerăm că nu există probleme legate de păcat, sau că acestea n-ar trebui rezolvate. Dar, în prea multe cazuri, nu există suficientă viziune pentru a ține bisericile ocupate. Viziunea noastră nu este suficient de mare pentru a ne solicita toate energiile, așa că ne concentrăm pe probleme mărunte – care nu ne dau suficient de mult de lucru…
La fel este și în plan personal. Dacă am avea o viziune mai largă asupra a ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze în noi și prin noi, problemele noastre s-ar diminua, deoarece focalizarea noastră ar fi pe o cauză mai mare decât noi! Iată la ce ne invită El să reflectăm azi…
Într-adevăr, Dumnezeu este bun față de Israel, față de cei cu inima curată […] Dar pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu: mi-am pus încrederea în Domnul Dumnezeu, ca să istorisesc toate faptele Tale.
Mai târziu însă, Asaf a învățat că exista și o altă perspectivă asupra acestei situații. El a scris: „Până am intrat în locașurile sfinte ale lui Dumnezeu: atunci am înțeles sfârșitul lor“ (versetul 17). Asaf și-a dat seama că nedreptățile din prezent nu reflectă abilitatea ui Dumnezeu de a îndrepta lucrurile.
Drept rezultat, psalmistul începe și încheie psalmul făcând referire la bunătatea lui Dumnezeu. Versetul 1 declară că „într-adevăr, Dumnezeu este bun“. A spune că „Dumnezeu este bun“ înseamnă să afirmi un adevăr doctrinar, însă a spune că „într-adevăr, Dumnezeu este bun“ înseamnă să dai o mărturie personală, care arată că bunătatea lui Dumnezeu a fost cunoscută printr-o experiență personală. Deși Asaf aproape că se poticnise mai înainte, acum își începe psalmul plasându-se pe temelia sigură a bunătății lui Dumnezeu. Conștiența bunătății lui Dumnezeu ne întărește și pe noi astăzi.
Asaf își încheie psalmul cu o concluzie binecuvântată: „Pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu“. Una este să spui că Dumnezeu este bun, și alta este să cauți să fii aproape de El. Asaf nu voia să repete experiența dureroasă de mai înainte, de aceea, pentru a evita o altă criză a credinței, dorea să se apropie de Dumnezeu. Să remarcăm că el își pusese încrederea în Domnul Dumnezeu, în Adonai Iahve, Dumnezeul Mântuitor suveran, care are și puterea și dorința de a ne păzi. Dacă avem și noi întrebări și nedumeriri similare cu privire la nedreptățile de care lumea este plină, putem găsi același refugiu în Dumnezeu și în bunătatea Lui.
S. Campbell
SĂMÂNȚA BUNĂ
Eu sunt ușa: Dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit; și va intra și va ieși și va găsi pășune.
Ioan 10.9
Poarta castelului
Câțiva turiști doreau să viziteze un castel vechi. Au plătit biletele, iar custodele le-a dat cheia, spunându-le: „Vă rog să deschideți dumneavoastră poarta curții și apoi să mă așteptați“. Unul dintre vizitatori a introdus cheia în încuietoare, dar nu a putut-o roti. Ceilalți au încercat și ei de mai multe ori, dar fără succes, până a venit custodele.
„Nu putem deschide poarta“, a spus unul dintre turiști. „Îmi pare rău“, a spus custodele, „am uitat că un alt grup este deja înăuntru, așa că poarta nu este încuiată. Nu trebuia decât să apăsați pe mâner, ca să intrați“.
Cam tot așa stau lucrurile și când este vorba de a intra în cer pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu pentru eternitate: Dumnezeu a deschis demult ușa harului prin Fiul Său Isus Hristos, așa că nu mai este necesar să facem noi vreun efort.
Calea către Dumnezeu ne-a fot deschisă. Ușa este descuiată! Nu trebuie decât să intrăm prin har. Oricine are credință în Fiul lui Dumnezeu primește iertarea păcatelor și viața eternă.
„Prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu de la voi, [ci] este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2.8,9).
Până acum David dusese o viaţă bună: ginere al împăratului, ofiţer superior, erou popular, pare că nu are altceva de făcut decât să aştepte liniştit momentul când îi va succeda lui Saul ca împărat. Dar nu va fi aşa! Planul lui Dumnezeu prevedea pentru David ani dificili destinaţi să-l pregătească pentru ocuparea tronului. Încercarea credinciosului are exact acelaşi scop: antrenarea lui aici, jos, pentru a domni apoi cu Isus.
Astfel David trebuie să părăsească totul ~ cămin, poziţie, mijloace de existenţă. Dar, înaintea încercărilor care-l aşteaptă, are de petrecut câteva zile cu Samuel la Naiot. Este un privilegiu pentru tânărul acesta, la începutul carierei lui, să primească învăţătură şi îndemnuri de la un bătrân aflat la sfârşitul călătoriei.
Tinerilor credincioşi, vă îndemnăm să căutaţi şi voi această companie a credincioşilor mai vârstnici! Profitaţi de experienţa lor! Timotei a fost şi el instruit alături de apostolul Pavel. Învăţăturile pe care le veţi primi în felul acesta nu vă vor împiedica să aveţi ulterior experienţe personale, cum a avut şi David. Dar ele pot şi trebuie să vă pregătească să le traversaţi fără să fiţi răniţi.
DUMNEZEU TE ÎNCEARCĂ ȘI PRIN LUCRURI MĂRUNTE | Fundația S.E.E.R. România
„Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri…” (Matei 25:21).
Faptele tale mici, de bunătate, pot trece neobservate de alții, dar nu și de Dumnezeu! El le vede și te poate răsplăti în moduri la care nici nu ai visat vreodată. Să ne gândim la Iosif: trădat de frații săi și învinovățit pe nedrept de soția șefului său, ajunge să fie condamnat și petrece vreo treisprezece ani în închisoare.
Dacă a avut vreodată cineva motive să se supere pe viață și pe Dumnezeu, atunci acela ar fi putut fi Iosif. Dar, în loc să cedeze autocompătimirii, s-a concentrat asupra nevoilor celorlalți. Iosif a avut doi tovarăși de închisoare: un majordom și un brutar, care lucraseră în palatul lui Faraon… dar – căzuți în dizgrație – ajunseseră într-o celulă alături de Iosif.
Să luăm aminte ce spune Biblia: „Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei şi i-a văzut trişti…” (Geneza 40:6). Înainte ca Dumnezeu să-l lase pe Iosif să aibă grijă de națiunea egipteană, El a observat grija lui față de colegii săi de temniță… Drept urmare, atunci când unul dintre ei a căpătat bunăvoință, el l-a recomandat pe Iosif lui Faraon ca fiind un om calificat pentru a-i împlini nevoia.
Compasiunea este importantă pentru Dumnezeu. Când vezi o nevoie, încearcă s-o împlinești! Dacă visezi să faci lucruri mari, începe prin a face lucruri mici cu o atitudine bună: fii punctual! Termină-ți munca la timp! Nu te plânge! Când ți se dă o sarcină, asumă-ți-o!… și Dumnezeu te va răsplăti pentru asta.
Iată ce spune Domnul Isus: „Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25:21).
Așadar, fii plin de compasiune și de bunătate, și Dumnezeu te va răsplăti!
Mana Zilnica 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.