Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Menirea învierii Lui

„Nu trebuia să pătimească Cristosul acestea și să intre in gloria Sa?”

Luca 24:26

Crucea Domnului nostru este poarta dc intrare în viaţa Lui. Învierea Lui înseamnă că El are acum putere să-mi dea viaţa Sa. Când sunt născut din nou, de sus, primesc de la Domnul cel înviat însăşi viaţa Sa.

Menirea învierii Domnului nostru este aceea de a-i duce pe ..mulţi fii la slavă”. Împlinirea menirii Lui Îi dă dreptul să ne facă fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Noi nu suntem niciodată într-o relaţie cu Dumnezeu ca aceea în care este Fiul lui Dumnezeu, dar suntem aduşi de către Fiul în relaţia de fii. Atunci când Domnul nostru a înviat din morţi, a înviat la o viaţă absolut nouă, la o viaţă pe care El n-a mai trăil-o înainte de întrupare. A înviat la o viaţă care n-a existat înainte. Iar pentru noi învierea Lui înseamnă că am înviat la viaţa Lui de înviere, nu la viaţa noastră veche. Intr-o zi vom avea un trup de slavă ca al Lui, dar putem să cunoaştem de pe acum eficacitatea învierii Lui şi să umblăm în înnoirea vieţii. „Să-L cunosc pe El în puterea învierii Lui”.

„…după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu”. ..Duhul Sfânt” este numele practic pentru Viaţa veşnică ce lucrează aici şi acum in fiinţele umane. Duhul Sfânt este divinitatea ca putere activă, care aplică Ispăşirea la experienţa noastră. Mulţumim lui Dumnezeu pentru adevărul glorios și măreţ că Duhul Sfânt poate lucra în noi însăşi natura lui Isus dacă ne supunem Lui.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

ROMANI 12:1

„Vă îndemn dar fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu.”

Dacă ne gîndim la îndurările nespus de mari ale lui Dumnezeu

faţă de noi, am mai putea oare noi să ne mai reţinem în a ne aduce trupurile ca o jertfă pe care Dumnezeu o aşteaptă de la noi şi care îi este scumpă? Să ne gîndim puţin la unele din îndurările Lui, ca să ne dăm scama ce mult ne-a dat El şi ce puţin ne cere. El nu ne cere trupurile noastre ca o jertfă pînă nu S-a dat El mai întîi nouă, prin jertfa Fiului Său pe cruce.Îndurarea că ne-a şi hotărît mai înainte de veşnicii să fim ca Domnul Isus. Îndurarea că ne-a şi chemat; Dumnezeu a pus în aplicare hotărîrea Lui. Îndurarea că ne-a şi socotit neprihăniţi, de îndată ce ne-a chemat. El nu a aşteptat să vadă dacă noi vom face fapte neprihănite, ci ne-a şi socotit neprihăniţi ca efect al îndurării chemării Lui. Ce minunat! Îndurarea că ne-a şi proslăvit. Fantastic! Noi care sîntem dispreţuiţi în lumea aceasta sîntem proslăviţi înaintea cerului şi va veni vremea cînd El ne va proslăvi şi înaintea întregii lumi cînd vom veni să împărăţim împreună cu Domnul Isus.

Îndurarea că nimeni si nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos (Rom. 8:35-39). Ce siguranţă nezdruncinabilă!Îndurarea că avem în Domnul Isus un apărător în permanenţă şi cu toate învinuirile pîrîşului nostru, sîngele Domnului nostru este garanţia sigură a iertării şi restaurării noastre cînd am greşit.Dar ca să înşirăm toate îndurările lui Dumnezeu aici ar însemna să copiem Biblia. Mai bine să o citim cu umilinţă ca să-L vedem pe El în toate îndurările pe care ni le-a dat în Prea Iubitul Său.Noi nu îl răsplătim pe Dumnezeu dacă în schimbul dragostei Lui ne aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfîntă şi plăcută. Aceasta vine de la sine ca un efect al îndurărilor Lui.- O jertfă vie, aceasta înseamnă să fie continuă şi nu sporadică.- O jertfă sfîntă care să aibă în toate privinţele caracterul sfinţeniei lui Dumnezeu.- O jertfă plăcută pentru că ea slăveşte pe Dumnezeu. Harul ne-a dat toate îndurările lui Dumnezeu şi ţot harul ne va ajuta să-I aducem trupurile noastre ca o jertfă de recunoştinţă.”

Noi nu putem avea idei juste despre har înainte de a fi ferm întemeiaţi pe marea temelie a harului: darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu în Domnul Isus” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

” Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup,înarmaţi-vă şi voi cu acest fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul.” 1 Petru 4:1

Este bine ca să fim atenţi la noi înşine. Dacă nu am fost trataţi după cum ne-am fi aştepatat, după concepţiile proprii, şi acest lucru ne roade, trebuie să fim atenţi cu noi înşine. Dacă împărtăşim astfel de gânduri, nu putem conta pe binecuvântare. Dacă gândeşti astfel:” Nu sunt suferit, sunt urmărit în continuu”, atunci ai grijă unde cauţi rezolvare pentru cazul tău.

Despre Domnul citim: „Dispreţuit şi părăsit de oameni era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El.” Mulţi cred că cineva vrea să-i pună la o parte, dar dacă Dumnezeu vrea să folosească pe cineva, nu pot ridica oamenii obstacole în calea Lui. Să ne gândim doar la viaţa lui David. Dacă ocolim drumurile educaţiei din partea Lui Dumnezeu, nu ne poate folosi. Domnul ar putea să Se folosească de mulţi, dacă nu ar fi aşa de sensibili, dacă nu ar fi supăraţi datorită faptului că nu sunt stimaţi suficient. Dacă nu suntem veghetori, dacă devenim nefericiţi în cazul în care se întâmplă ceva contrar voinţei noastre, acesta este un semn că vrem să fim în prim plan, căutăm să fim stimaţi, vrem să fim ceva în ochii lumii.

Dacă nu suntem veghetori şi dorinţa noastră este ca, în loc de ucenic, să fim maistru, sau în loc de slujitoare, stăpână, foarte repede devnim nefericţi. Dacă gândim: „Ar trebui să fiu tratat în altfel, sau toţi ceilalţi ar trebui să privească la mine întrun fel, sau altul”, atunci suntem pe o cale greşită. Când constatăm că ceva nu este în ordine în viaţa noastră, să căutăm vindecarea în Scriptură şi astfel putem fi eliberaţi de ceea ce s-a lipit de noi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PĂSTRAŢI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUCRĂRII

În noaptea următoare, Domnul i S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; că după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma.

Faptele Apostolilor 23.11

Eşti un martor al Domnului şi te găseşti în primejdie acum? În acest caz, adu-ţi aminte că nu vei muri până nu-ţi vei termina lucrarea. Dacă Domnul îţi mai cere să fii mărturie pentru El, vei trăi pentru a mărturisi. Cine poate sfărâma vasul pe care El vrea să-l mai folosească?Şi dacă nu mai are să-ţi încredinţeze vreun lucru, de ce să te temi la gândul că te cheamă la El, punându-te astfel la adăpost de vrăjmaşi? Treaba ta trebuie să fie de a sluji ca martor al Domnului Isus, şi nimeni şi nimic nu te poate opri până nu e terminată. Eşti părăsit de prieteni şi trădat de aceia în care aveai încredere? Planul lui Dumnezeu nu va fi împiedicat să se împlinească. Domnul ţi se va arăta în noaptea ta de tristeţe: „Trebuie să-mi mai fi martor”, îţi va spune El. Ai curaj şi bucură-te în Domnul.

Dacă această făgăduinţă nu este pentru acum, ar putea fi pentru vremea ce vine; însuşeşte-ţi-o! Aminteşte-ţi să te rogi pentru misionari şi aceia care sunt prigoniţi, pentru ca Domnul să-i păzească până la terminarea lucrării lor pe pământ.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Ioan 14.27

Sunt două feluri de pace, care ne sunt prezentate în textul nostru de bază. După ce Domnul Isus a împlinit lucrarea cea mare de mântuire, a venit în mijlocul ucenicilor Săi ca cel înviat cu salutul: „Pace vouă.” „Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul” (Ioan 20). El a venit să propovăduiască pacea pe care El a făcut-o: „făcând pace prin sângele crucii Lui” (Col. 1.20). Semnele cuielor în mâini şi coasta Sa străpunsă erau semnele de netăgăduit, că El a fost în mormânt şi acum este pacea între Dumnezeu şi păcătos, care în credinţă se închină în faţa Sa. Sângele Său este TEMELIA păcii.

Prin credinţa în acest sânge am primit „pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos” (Rom. 5.1). Aceasta e pacea de care vorbeşte Domnul Isus: „Vă las pacea”. El însuşi a făcut această pace la crucea de pe Golgota. După aceea auzim de o altă pace, pe care Domnul o numeşte: „pacea Mea”. E pacea pe care o savura Domnul nostru când umbla pe acest pământ în deplină dependenţă şi intimă comuniune cu Dumnezeu şi Tatăl Său. Această pace, care depăşeşte orice înţelepciune, care este nepreţuit de valoroasă, Domnul vrea să ne-o dăruiască tot timpul pribegiei pe acest pământ. Pacea cu Dumnezeu o primim prin credinţă în sângele vărsat pentru noi de Domnul Cristos, pe când pacea Lui o gustăm prin comuniunea (părtăşia) cu El şi cu Dumnezeu Tatăl nostru.

Ce valoros şi binecuvântat este să fi preocupat de Acela care e pacea noastră! (Efes. 2.14) Domnul să ne binecuvânteze ca privirea noastră să fie tot timpul ţintită spre El, ca să savurăm tot mai mult dragostea Sa şi să umblăm tot mai mult în pacea Lui.Tertulian, mare scriitor creştin, a scris despre pacea şi statornicia martirilor: „Arşi pe rug, legaţi la jumătatea unui stâlp, aceasta este înfăţişarea biruinţei noastre; aceasta este haina împodobită a izbânzii noastre; pe un astfel de podium ne sărbătorim noi biruinţa.”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, fa intelectul meu să scânteieze cu învăţătura Duhului Tău cel Sfânt.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru.»

Romani 6,10-11

Al şaselea efect al morţii Domnului Isus pe cruce se reflectă asupra naturii noastre păcătoase. Suspinăm apăsaţi de natura noastră păcătoasă pentru că, în lumina neprihănirii şi sfinţeniei lui Dumnezeu, observăm că suntem stricaţi, pervertiţi, porniţi în a face rău încă de la naştere. Umblăm aplecaţi sub această povară până când înţelegem efectul biruinţei lui Isus asupra firii noastre, a eului nostru. Acest aspect este descris în mod clar în versetul de mai sus.

Dacă încă te simţi păcătos şi ai porniri şi atitudini rele, atunci cu siguranţă trebuie să păşeşti prin credinţă înaintea crucii lui Isus. El a murit pentru mine, deci şi eu am murit cu El faţă de păcat, chiar dacă nu simt acest lucru. Dacă adopţi o astfel de atitudine, atunci, conform textului din Romani 6,7 ești «izbăvit de păcat», deoarece omul care a murit a fost eliberat de păcatul care este în el, de firea sa veche. Dumnezeu nu mai vede această natură păcătoasă, căci ea a fost răstignită pe cruce odată cu Isus Cristos.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineța

Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?

Luca 23:31

Printre alte interpretări acordate acestei întrebări sugestive, următoarea este plină de învăţăminte: „dacă Christos, înlocuitorul nevinovat al păcătoşilor, a suferit atât de mult, ce se va întâmpla când păcătosul însuşi — copacul uscat — va cădea în mâinile unui Dumnezeu mânios?” Când L-a văzut pe Isus în locul păcătoşilor, Dumnezeu nu L-a cruţat, iar când îi vede pe păcătoşi fără Christos, nu îi poate cruţa. Păcătosule, Isus a fost târât la cruce de vrăjmaşii Săi; în acelaşi fel, tu vei fi târât de diavol la locul pregătit Isus a fost părăsit de Dumnezeu; şi dacă EL care a fost considerat păcătos din cauză că purta păcatele noastre, a fost părăsit, la ce te poţi aştepta tu? „Eli, Eli, Lama sabactani” (Marcu 15:34) — ce strigăt îngrozitor! Dar cum va fi strigătul tău, când vei întreba „Doamne! Doamne! De ce m-ai lepădat?” şi ţi se va răspunde „fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele, si nu vă plac mustrările mile, de aceea si eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza” (Proverbe 1:25-26)? Dacă Dumnezeu n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său”

(Romani 8:32), crezi că te va cruţa pe tine? Te vei zbate ca pe cărbuni aprinşi când va începe să te chinuiască conştiinţa! O, păcătoşilor bogaţi, veseli şi virtuoşi, cine va voi să fie în locul vostru când va spune Dumnezeu „trezeşte-te, sabie, împotriva omului care m-a respins; loveste-l, şi fă-l să simtă durerea pe care am simţit-o Eu”? Isus a fost scuipat; păcătosule, tu vei fi Cufundat în ocară! Nu putem exprima în cuvinte toate durerile care s-au adunat asupra capului lui Isus, care a murit pentru noi; de aceea, ne este imposibil să ştim ce oceane de durere se vor aduna deasupra capului tău, dacă vei muri aşa cum eşti acum. Poţi să mori aşa; s-ar putea să mori chiar acum. In numele chinurilor lui Isus, în numele rănilor şi sângelui Său, nu atrage asupra ta mânia viitoare! Increde-te în Fiul lui Dumnezeu, şi nu vei muri niciodată.

Seara

Nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.

Psalmi 23:4

Cât de îndependent poate deveni creştinul prin Duhul Sfânt! Ce lumină strălucitoare ne poate lumina când totul este întuneric! Cât de neclintiţi, cât de fericiţi, cât de calmi, cât de împăcaţi putem fi, când lumea se clatină şi temeliile pământului se zguduie! Nici chiar moartea, cu toată teribila ei influenţă, nu are putere să oprească muzica din inima creştinului. Ba chiar face ca această muzică să devină mai clară, mai cerească şi mai dulce, până când ultimul ei act face ca vocea noastră pământească să se amestece cu corurile cereşti, şi bucuria noastră pământească să se transforme în eternă binecuvântare! Să ne încredem, deci în puterea binecuvântată a Duhului, care ne poate mângâia. Dragă cititorule, eşti sărac? Nu te teme; Duhul Sfânt îţi poate da, în sărăcia ta, mai mult belşug decât au bogaţii. Nici nu-ţi imaginezi câtă bucurie poate fi pregătită pentru tine în căsuţa pe care Duhul o înconjoară cu trandafirii mulţumirii. Simţi că puterile îţi scad? Te aştepţi să suferi nopţi de chin şi zile de durere? O, nu fi trist! Patul poate deveni un tron pentru tine. Deşi acum nu crezi, fiecare durere poate deveni un foc care să-ţi topească zgura din suflet — o flacără de slavă care îţi va purifica toate ungherele sufletului. Ţi se întunecă ochii? Isus va fi lumina ta. Iţi slăbeşte auzul? Numele lui Isus va fi cea mai bună muzică, şi persoana Sa va deveni desfătarea ta. Socrate spunea „filosofii nu pot fi fericiţi fără muzică”. Creştinii pot fi mai fericiţi decât filosofii, chiar dacă toate motivele exterioare de bucurie le sunt luate. In Tine, Doamne, va triumfa inima mea, orice s-ar întâmpla! Prin puterea Ta, Duh prea Sfânt, mă voi bucura neîncetat, chiar dacă totul în jur se va întuneca.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi,
în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos;
căci când sunt slab, atunci sunt tare.
(2 Corinteni 12:10)

 

Traducerea literală a acestui verset adaugă un accent uluitor, permiţându-i astfel să vorbească pentru sine cu o putere pe care n-am fi realizat-o probabil niciodată. Este aşa cum urmează: „De aceea îmi găsesc plăcerea în a fi fără putere, în a fi insultat, în a trece prin situaţii critice, şi în a fi vânat şi forţat într-un colţ pentru Hristos; căci când sunt fără putere, sunt dinamită„.

Secretul cunoaşterii atotsuficienţei lui Dumnezeu stă în a ajunge la capătul a tot ce ţine de noi şi de circumstanţele noastre. Odată ce am ajuns în acest punct, vom înceta să căutăm compătimire pentru situaţia noastră dificilă sau pentru că am fost trataţi rău, deoarece vom recunoaşte că aceste lucruri sunt condiţiile necesare pentru binecuvântări. Atunci ne vom întoarce de la circumstanţele noastre la Dumnezeu, realizând că ele sunt dovada lucrării Lui în viaţa noastră. A.B.Simpson

George Matheson, bine-cunoscutul predicator orb al Scoţiei, a spus odată: „Dumnezeul meu iubit, nu Ţi-am mulţumit niciodată pentru spinii mei. Ţi-am mulţumit de o mie de ori pentru trandafirii mei, dar nici măcar o dată pentru spinii mei. Întotdeauna am privit înainte spre locul unde voi fi răsplătit pentru crucea mea, dar nu m-am gândit niciodată la crucea mea ca la o glorie prezentă.

Învaţă-mă, o, Doamne, să Te glorific prin crucea mea. Învaţă-mă valoarea spinilor mei. Arată-mi cum m-am înălţat la Tine pe calea durerii. Arată-mi că printre lacrimile mele am văzut curcubeele mele”.

 

Vai de cel care nu vede niciodată

Stelele care strălucesc printre chiparoşi.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 6.1-19

„A te pune chezaş” pentru cineva înseamnă a întări mărturia despre acea persoană că ea prezintă garanţie în dreptul angajamentelor pe care şi le-a luat. Deşi porneşte de la un sentiment aparent bun, Dumnezeu urăşte acest gen de chezăşie: în primul rând, pentru că exprimă încrederea în om, iar în al doilea rând, pentru că se angajează în mod nechibzuit viitorul, care nu-I aparţine decât Lui (Ieremia 17.5; Iacov4.13,14).

Versetele 6-8 îi îndeamnă pe cei leneşi să facă o vizită la furnicar. Ce lecţii utile putem învăţa de la acest mic popor muncitor: hărnicie, perseverenţă, prudenţă, ordine, întrajutorare, disciplină de bunăvoie! Niciuna nu stă degeaba, iar dacă povara uneia este prea grea, o tovarăşă îi vine repede în ajutor. Să învăţăm şi noi să luăm seama la exemplele vii pe care Dumnezeu ni le pune la dispoziţie ici şi colo în creaţia Lui!

După ce am înţeles din cap. 4 şi 5 că mădularele celui credincios trebuie păzite şi sfinţite în totalitate pentru Dumnezeu (4.21-27; 5.1,2), în cap. 6 (v. 12-19) vedem cum mădularele omului firesc sunt puse în slujba răului. La fel a fost şi starea noastră pe când eram robi ai păcatului, dar am fost eliberaţi! Şi tot Romani 6.18 şi 19, care ne aminteşte acest mare adevăr, ne îndeamnă cu tărie să ne punem de acum mădularele în slujba dreptăţii, dându-le, ca roabe, pentru sfinţire.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Romani 6:1-14

…socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru. Romani 6:11

FORMULA SUCCESULUI

Când ne punem încrederea în Isus, suntem aduşi din moartea spirituală într-o relaţie schimbătoare a vieţii cu Dumnezeu. Pavel a spus că acest adevăr trebuie făcut o parte vitală a vieţii noastre de zi cu zi. Trebuie să ne socotim morţi faţă de tot ceea ce nu-I place lui Dumnezeu şi vii pentru lucrurile care-I aduc onoare şi glorie lui Cristos. Keith Brooks, un învăţător biblic de la începutul secolului nostru, ne spune cum acest adevăr s-a formulat în cele ce s-au petrecut cu una din persoanele de conducere dintr-o fabrică de ceramică, pe nume John Foster. Proprietarul fabricii îşi scrisese formulele după care prepara argila pentru vasele sale, într-un carneţel pe care-l păstra la loc sigur, în biroul său, şi îl păzea cu gelozie. Intr-o zi, Foster a fost confruntat cu o ispită aproape irezistibilă. Fără să ştie că proprietarul plecase din birou, John Foster a intrat la el şi a văzut cartea cu formule stând deschisă pe birou. L-a lovit imediat gândul că dacă ar putea copia câteva formule, le-ar putea folosi pentru a-şi putea deschide el fabrica lui de ceramică. Vedea deja bogăţiile de care urma să fie înconjurat. O bătălie uriaşă interioară se dezlănţuise, dar a încetat repede. Socotindu-se mort faţă de păcat, a închis cartea, a ridicat-o spre cer şi a spus: „Aleluia! Victorie pentru Cristos!” Deşi a rămas pentru mulţi ani în aceeaşi funcţie, cu acelaşi salar, o mare bucurie însă i-a cuprins inima, deoarece a pus în aplicare adevărul din Romani 6:11. Citiţi Romani, capitolul 6. Apoi începeţi să vă socotiţi morţi faţă de păcat „dar vii pentru Dumnezeu”. Păcatul îşi va pierde puterea de atracţie. Veţi avea o formulă pentru succes.
P.R.V.

Nu alege alunecoasa cale spre păcat,
Când culmi divine-ţi stau în cale;
Tu ai puterea Domnului să-nvingi
Şi laurii coroanei răsplătirii Sale.  
D.J.D.

Gândiţi-vă mai puţin la puterea
păcatului asupra voastră
si mai mult la puterea lui Cristos în voi

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Copacii sau dus odată să ungă un împărat peste ei. Şi au zis măslinului: „Împărățeşte peste noi!”. Şi măslinul lea zis: „Sămi las eu grăsimea mea cu care, prin mine, Dumnezeu şi omul sunt onorați şi să mă duc să mă clatin peste copaci?” … Şi tufa de spini a zis copacilor: „Dacă întradevăr mă ungeți împărat peste voi, veniți, punețivă încrederea în umbra mea; iar de nu, să iasă foc din spin şi să mistuie cedrii Libanului”.  Judecători 9.8,9,15

Judecătorii lui Israel – Abimelec (1) – Pilda lui Iotam

Abimelec, al cărui nume înseamnă „tatăl meu a fost împărat”, fiul lui Ghedeon, ia convins pe oamenii din Sihem săi dea bani, cu care a tocmit nişte oameni nelegiuiți pentru ai omorî pe cei şaptezeci de frați ai săi. Cel mai tânăr dintre ei, Iotam, a scăpat. De pe vârful muntelui Garizim, el a strigat către oamenii din Sihem şi lea spus pilda despre copacii care şiau ales un împărat să domnească peste ei.

Toți copacii prețuiți pentru roadele lor au refuzat propunerea. Măslinul a preferat să producă untdelemn, pentru jertfele aduse lui Dumnezeu şi de folos pentru oameni, decât să se frământe pentru copaci. Smochinul a dorit să continue să producă dulceața roadelor sale. Chiar şi vița cea smerită a refuzat propunerea, nevrând să schimbe vinul care înveseleşte inima lui Dumnezeu şi a oamenilor cu gloria deşartă de a domni peste copaci.

Însă tufa de spini deabia aştepta să i se propună un astfel de lucru. Ea nici nu putea fi considerată un copac şi nu producea nimic folositor, însă avea o mândrie şi o ambiție imensă. Cum ar fi putut să găsească adăpost copacii la umbra ei? Însă tufa de spini ia amenințat cu un foc care avea săi mistuie chiar şi pe cei mai mari dintre ei, dacă nu făceau acest lucru.

Să ne asemănăm toți cu Domnul Isus, care Şia găsit plăcerea în ai sluji pe oameni şi să fim astfel o adevărată mângâiere şi binecuvântare pentru cei din jurul nostru! Să nu dorim puterea prin care săi facem pe ceilalți să stea la picioarele noastre, nici să nui rănim cu fapte sau cu cuvinte spinoase!    E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima. Mă voi lăsa găsit de voi, zice Domnul …

Ieremia 29.13,14

Dumnezeu doreşte realitatea

M-am născut într-o familie de creștini temători de Dumnezeu. Căutând de mic să fac ce este bine și ascultând de părinți, de învățători și apoi de profesori, credeam că este suficient pentru a fi plăcut lui Dumnezeu. Cu prilejul sărbătorilor mari de Paște, Rusalii, Crăciun și în anumite ocazii mai mergeam la biserică. Mai târziu însă, am căutat împlinirea, fericirea în spectacole, chefuri și diferite anturaje. Faptul că foloseam băutura și tutunul și că înjuram, nu credeam că sunt cele mai mari păcate. Mereu mă comparam cu alți colegi și cu oameni de o moralitate mai joasă decât a mea. Ceea ce se petrecea în sufletul meu și nu înțelegeam era faptul că, deși căutam și doream fericirea, simțeam lăuntric un gol mare. Am început să merg mai des la biserică, dar nu puteam să mă desprind de anturajele în care eram prins. Dar când am citit în Biblie că Dumnezeu spune: „Dacă Mă veți căuta cu toată inima, Mă voi lăsa găsit de voi”, lucrurile s-au schimbat. Am înțeles că Dumnezeu dorește realitatea, nu forma de evlavie. Eu eram un păcătos care avea nevoie de iertarea divină. Acest lucru a fost posibil prin credința sinceră în Mântuitorul, care prin jertfa Sa de la cruce a adus iertarea în dar. De atunci, totul s-a schimbat în viața mea.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PENTRU A FI LIDER, INVAȚA NECONTENIT!    

„Dați-vă … toate silințele ca să uniți cu credința”

(2 Petru 1:5)

Ca lider, ar trebui să te bazezi pe următoarele versete: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia… El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești… De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori” (v. 3-8).

Să remarcăm verbul „a uni”. Fie că ești lider acasă, la locul de muncă sau la biserică, trebuie să înveți și să crești mereu. Când investești continuu în tine însuți, în timp, rezultatul inevitabil este creșterea. Chiar dacă este adevărat că unii se nasc cu mai multe daruri naturale decât alții, abilitatea de a fi lider e o colecție de competențe, dintre care aproape toate pot fi deprinse și îmbunătățite. Dar procesul nu are loc peste noapte. E complicat să fii lider. Există mai multe fațete, cum ar fi: respectul, experiența, tăria emoțională, competențele omenești, disciplina, viziunea, avântul și sincronizarea – și lista poate continua. De aceea liderii au nevoie de așa de multă pregătire pentru a fi eficienți. Pentru a continua să fii un lider, trebuie să continui să înveți, iar procesul de învățare este pe termen lung, ducând la auto-disciplină și perseverență. Scopul tău trebuie să fie să devii mai bun cu fiecare zi, să clădești ceva pe succesul de ieri și să înveți din greșelile lui. Solomon a spus-o astfel: „să asculte însă și înțeleptul, și își va mări știința” (Proverbe 1:5).

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

De ce nu ni se spune desluşit?

Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul Omului dintre cei morţi.

Marcu 9:9

Nu spune nimic până când Fiul Omului nu a înviat în tine – până când viaţa lui Crisios cel Înviat nu te domină, astfel încât să înţelegi ce i-a învăţat Crisios pe oameni când a trăit pe pământ. Când ajungi la o stare lăuntrică bună, cuvintele pe care le-a rostit Isus îţi sunt atât de clare, încât eşti uimit că nu le-ai înţeles mai înainte. Nu le-ai fi putut înţelege înainte pentru că nu erai matur din punct dc vedere spiritual ca să le poţi purta.

Domnul nostru nu ascunde de noi aceste lucruri; ele nu pot fi purtate până când nu ajungem într-o stare corespunzătoare în viaţa spirituală. ..Mai am să vă spun multe alte lucruri, dar acum nu le puteţi purta.” Trebuie să avem comuniune cu viaţa Lui înviată înainte de a putea purta anumite cuvinte. Ştim noi ce înseamnă primirea vieţii înviate a lui Isus? Dovada că ştim este faptul că putem înţelege Cuvântul Lui. Dumnezeu nu ne poate revela nimic dacă nu avem Duhul Lui. O atitudine îndărătnică îl va împiedica efectiv pe Dumnezeu să ne reveleze ceva. Dacă ne-am format o părere fixă despre o doctrină, lumina lui Dumnezeu nu va mai veni la noi in acea direcţie, căci nu o putem primi. Acest mod îngust de a gândi se va sfârşi imediat ce viaţa Lui de înviere va putea pătrunde în noi.

„Nu spuneţi nimănui…” – dar atât de mulţi spun ce au văzut pe Muntele Transfigurării. Ei au primit viziunea şi mărturisesc despre ea, dar viaţa lor nu se potriveşte cu ea, pentru că Fiul Omului n-a înviat încă in ei. Mă întreb când va lua El chip în tine şi în mine?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

MATEI 11:12

„împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mîna pe ea.”

Domnul păcii a venit în lumea aceasta ca să aducă fericirea oamenilor şi pace pe pămînt; dar atunci ca şi astăzi, oamenii au refuzat să intre în împărăţia Sa. Ei sînt de acord cu o anumită formă de evlavie, dar de îndată ce Dumnezeu vrea să domnească în viaţa lor şi să le impună voia Sa descoperită prin Cuvîntul Său, este război şi dezbinare. Ştiind că el va fi învins în acest război, Satan a propus creştinătăţii o pace dezonorantă pe care ea a acceptat-o. Dar peste tot unde Dumnezeu are credincioşii Săi, războiul n-a încetat niciodată, ci dimpotrivă devine mereu tot mai îndîrjit.Creştinătatea a încheiat un pact cu lumea şi lumea a pus mîna pe ea. Satan este foarte mulţumit, dar creştinătatea merge din ruină în ruină pînă va sfîrşi într-o apostazie totală.

Textul nostru vorbeşte de o luptă care de asemenea va continua pînă la sfîrşit şi va culmina cu biruinţa definitivă a celor credincioşi. O altă traducere spune că „împărăţia cerurilor este forţată şi cei violenţi pun mîna pe ea.” Ce chemare! Sîntem noi dintre cei „violenţi”? care, prin puterea şi dragostea lui Dumnezeu, asediază fortăreaţa lui Satan şi iau sufletele cu asalt? Sîntem noi dintre luptătorii aceia care invadează împărăţia întunericului şi se împotrivesc vrăjmaşului, luptînd pentru eliberarea sufletelor? Sau sîntem dintre aceia care se mulţumesc că sînt mîntuiţi şi nu le mai pasă de alţii? Domnul Isus nu ne-a spus: „de acum şedeţi liniştiţi că aţi scăpat de Satan”! Nu, nu. El ne-a spus „duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate naţiunile…” şi „duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Matei 28:19 şi Marcu 16:15). Dar pentru aceasta trebuie o rîvnă din partea noastră, egală cu năvala sau cu violenţa, cum spun unele traduceri. Dacă, prin natura noastră avem puţină putere, El ne dă puterea Sa pentru a domina situaţiile create de Satan care ţine sufletele legate. El ne dă înţelepciune să folosim orice prilej pentru a mărturisi pe Acela care ne-a scăpat pe noi şi vrea să scape şi pe alţii. O, de-am realiza ce răspundere mare avem de a mărturisi din toată inima pe Domnul Isus care ne-a iubit aşa de mult. Să ne gîndim că dacă alţii nu ne-ar fi adus vestea bună a mîntuirii, noi am fi murit în păcatele noastre. „A nu face nimic pentru Hristos, înseamnă a-l servi pe Satan.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Luaţi jugul Meu asupra voastră.” Matei 11:29

Odată cu ieşirea poporului Israel din Egipt, ei au trebuit să mănânce tot mielul, şi anume cu verdeţuri şi ierburi amare. Cel ce ocoleşte verdeţurile amare, acestuia Mielul nu-i este de ajutor spre a ieşi din Egipt. Dacă cei necredincioşi vorbesc despre noi lucruri neadevărate, pentru noi trebuie să fie un motiv de bucurie, gândindu-ne la cuvintele Lui Isus: „Bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie.” Dar cum ne comportăm dacă cineva din rudele noastre, sau aşa zişii creştini vorbesc împotriva noastră? Mâncăm noi verdeţurile amare? Dacă vrem să fim binecuvântaţi, atunci nu avem voie să ne plângem de suferinţă, cât de greu ne este, cât trebuie să îndurăm. Acestea nu subt semne bune. Dacă vrem ca umblarea nostră să fie binecuvântată şi să avem folos de pe urma ei, atunci umblarea noastră trebuie să fie asemănătoare cu cea a Domnului. El fiind ocărât, nu a ocărât, nu a ameniţat când a suferit, ci Şi-a încredinţat soarta în mâna Celui ce judecă drept. Câţi sunt dintre aceia, care sunt foarte sensibili! Dacă nu sunt lăudaţi pentru lucrarea lor, consideră că nu au muncit suficient, cu toate că nimeni nu gândeşte aşa ceva despre ei. Dacă îi întreabă cineva dacă au făcut un lucru, sau altul sunt supăraţi. Sunt multe lucruri mărunte pe care oamenii le acceptă din partea lumii, dar dacă sunt făcute de credincioşi, ei se împotrivesc. Se spune în continuu: „Nu este dragoste de fraţi în lumea aceasta, tot mereu aceleaşi lipsuri.” Acestea nu înseamnă suferinţele Domnului Hristos! Suferim datorită gândurilor proprii. Trebuie să ne cercetăm starea noastră în lumina dumnezeiască. Fraţii şi surorile care trăiesc pentru Domnul nu se plâng în nicio împrejurare. Dumnezeu Însuşi grijeşte de ajutor pentru noi; partea noastră este să-I predăm toate Lui şi să ne încredem în El.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

FĂRĂ TEAMĂ DE OAMENI

Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine.

Deuteronom 28.10

Deci, de ce să ne temem de ele? Am da dovadă de neîncredere mai mult decât de credinţă. Dumnezeu ne poate face atât de asemănători cu El, încât oamenii să fie siliţi să recunoască lucrarea Lui în noi, că-I purtăm Numele pe drept şi că suntem într-adevăr ai Lui. Dacă am putea să căpătăm acest har pe care Domnul doreşte să-l răspândească peste noi!

Fiţi siguri că oamenii fără evlavie se tem de adevăraţii sfinţi. La drept vorbind le este silă de ei, dar le este şi teamă de ei. Haman tremura în faţa lui Mardoheu chiar când îi punea la cale moartea (Estera 6). Şi, de fapt, ura lor este rezultatul temerii pe care o au de ei, dar sunt prea mândri pentru a o mărturisi. Să urmăm drumul adevărului şi al dreptăţii, fără să ne cutremurăm de fel. Frica nu este partea oamenilor hotărâţi, ci a acelora care se poartă rău şi luptă împotriva lui Dumnezeu. Dacă în adevăr, Numele Domnului este chemat, pomenit cu smerenie, suntem în siguranţă. Un cetăţean al Romei nu avea decât sa spună: sunt Roman, pentru a avea drept la protecţia legiunilor armatei marelui imperiu; cine este un copil al lui Dumnezeu, are ca pază atotputernicia Lui, care mai lesne ar lăsa cerul fără îngeri, decât să lase pe unul dintre sfinţii Săi fără apărare. Puteţi îndrăzni ca leul în numele adevărului, căci Dumnezeu e cu voi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. Evrei 10.14

Credinciosul are în Mântuitorul său o stare desăvârşită. El este curăţat şi salvat prin sângele lui Isus primind o natură (fire) nouă. Dumnezeu îl vede pe cel mântuit – care acum este copil şi moştenitor al Său în valoarea nemărginită a lucrării şi a persoanei Mântuitorului. El ne spune: „Acum dar, nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus.” Dumnezeu a împlinit o lucrare desăvârşită: „Şi voi PRIN El sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor. 1.30).

În ceea ce priveşte umblarea şi starea creştinului există un progres şi o creştere. Lucrarea lui Dumnezeu pentru creştin este desăvârşită datorită mântuirii sale veşnice, pe când lucrarea lui Dumnezeu în credincios încă nu a luat sfârşit. Creştinul trebuie să se întărească duhovniceşte, să crească în interior, să ajungă la maturitate şi în toate să se asemene Mântuitorului său. Aceasta e şi dorinţa oricărui credincios adevărat. Cu fidelitate un astfel de creştin ascultă de glasul Păstorului. El se roagă şi umblă în frică de Dumnezeu. Creştinul ştie că sfânta lui chemare este ca să trăiască pentru Cel care a murit în locul lui.

Abia atunci când credinciosul va vedea pe Domnul său, va fi în vecii vecilor ca El. De aceea, să rămânem credincioşi promisiunilor Lui până ne va lua la El în împărăţia Sa.Sunt mulţi inşi care în loc să privească la Cristos şi la moartea Sa, se uită la ei înşişi. Se uită mai mult la capacităţile lor decât la ce li s-a dat în afară de ei şi astfel sunt înlănţuiţi într-o stare de nesiguranţă, de plâns şi de aceea nu-şi pot lua locul de închinători fericiţi. Ei se roagă şi cer mântuirea, în loc să se bucure că o au. Privesc la faptele lor slabe în loc să privească la Cristos, care a făcut o ispăşire deplină.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, minunea de a fi una cu Tine aşa cum Tu eşti una cu Tatăl! Acordă-ne această unitate pentru slava Ta şi, în acest scop, înalţă peste noi lumina Feţei Tale şi dă-ne pacea.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul postru Isus Cristos!»

1 Corinteni 15,55-57

Ca o a cincea consecinţă a jertfei lui Cristos pe cruce, aş vrea să înţelegem repercusiunile pe care moartea Lui le-a avut asupra morţii. Moartea este o realitate crudă. Acest lucru l-au simţit mulţi dintre cititorii mei când au stat lângă mormântul unei persoane dragi. Nici Domnul Isus nu a ignorat realitatea şi duritatea ei. Când a mers în Beta-nia să îl învie pe prietenul Sau Lazăr, care era mort de 4 zile, a plâns la mormântul acestuia. Dar, totodată există şi o altă realitate minunată, şi anume învingerea morţii pjdn moartea lui Isus. Cu toate că îmbătrâneşti, promisiunea Psalmului 92 este valabilă şi pentru tine; în plus, conform cuvintelor apostolului Pavel, în interiorul tău întinereşti: «iik- chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi» (2 Cor. 4,16). Un asemenea om are tinereţea veşnică descrisă de Psalmul 103,5 şi va deveni asemenea unui stejar. Aici este minunea! Prin moartea Sa, Isus Cristos ne-a împăcat cu Dumnezeu, ne-a eliberat de sub puterea lui Satan, ne-a salvat din robia păcatului şi ne-a dăruit viaţa veşnică.

 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Fiii oamenilor, până când va fi batjocorită slava Mea?

Psalmi 4:2

Un scriitor inspirat a întocmit o listă a tristelor onoruri acordate de orbitul Israel mult-aşteptatului Rege. Mai întâi, L-au purtat într-o procesiune de onoare, 1a care au luat parte legionari romani, preoţi iudei, bărbaţi şi femei, în timp ce Regele îşi purta singur crucea. Acesta a fost triumful dăruit de lume Celui care i-a învins cel mai crunt duşman. Strigătele de batjocură L-au aclamat şi ocările I-au fost singurele cuvinte de laudă. Apoi, I-au oferit vin în semn de mare cinste. In loc să-I ofere o cupă aurită cu vinul primilor struguri, i-au dat să bea drogul ucigaşilor condamnaţi, pe care 1-a refuzat fiindcă voia să simtă Conştient gustul morţii. Când a strigat „mi-e sete” (Ioan 19:28), i-au dat oţet amestecat cu fiere, atingându-i buzele cu un burete. Câtă răutate şi lipsă de ospitalitate faţă de Fiul Regelui. În al treilea rând, i-au asigurat o gardă de onoare, care şi-a arătat Stima faţă de El trăgându-i la sorţi hainele, considerate pradă de război. Aceştia au fost paznicii Celui slăvit în cer — patru jucători brutali. I s-a găsit un tron de onoare pe lemnul blestemat al crucii, fiindcă oamenii răzvrătiţi nu au putut afla alt loc de odihnă pentru Domnul lor. Crucea era, de fapt, expresia sentimentelor lumii faţă de El. „Iată”, păreau să spună ei, „modul în care L-am trata şi pe Dumnezeu, dacă am putea ajunge la El”. In cele din urmă, titlul Său de onoare a fost „regele iudeilor” dar naţiunea aceasta orbită L-a negat, şi L-a numit în realitate „Regele hoţilor”, preferându-1 pe Baraba şi plasându-L pe Isus între doi tâlhari. Slava Sa a fost transformată în batjocură de către fiii oamenilor, dar va străluci mereu în ochii sfinţilor şi ai îngerilor, din veşnicie în veşnicie.

Seara

Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăvește-mă de vina sângelui vărsat, si limba mea va lăuda îndurarea Ta.

Psalmi 51:14

În această mărturisire solemnă, cel dintâi lucru care ne sare în ochi este faptul că David şi-a recunoscut vina. Nu a numit-o ucidere, şi nu a tratat-o ca pe un accident întâmplat unui om vrednic, ci i-a menţionat adevăratul nume, vina sângelui vărsat. Deşi nu îl ucisese cu mâna lui pe Urie, soţul Batşebei, plănuise uciderea în inima lui; în faţa Domnului, era un ucigaş. învaţă să fii cinstit cu Dumnezeu în mărturisirile pe care I le faci. Nu-ţi ascunde păcatele sub nume frumoase; oricum le-ai numi, nu vor fi mai plăcute. Priveşte-ţi păcatele aşa cum le priveşte Dumnezeu; recunoaşte-le adevăratul caracter cu inima deschisă. Observă că David era evident apăsat de ticăloşia păcatului său. Este uşor să vorbeşti, dar greu să simţi înţelesul vorbelor. Psalmul 51 este portretul unui suflet chinuit de remuşcări. Să căutăm să simţim aceeaşi tulburare fiindcă, oricât de excelente ar fi cuvintele noastre, dacă nu suntem conştienţi că păcatele noastre ne duc în iad, nu putem aştepta iertarea. Textul nostru este o rugăciune fierbinte adresată Dumnezeului mântuirii. Este dreptul Lui să ierte; mântuirea celor care Îl caută se oglindeşte în numele şi natura Sa. Mai mult, textul II numeşte „Dumnezeul mântuirii mele” (subl. autorului). Da, binecuvântat să-I fie numele! Ori de câte ori II caut prin sângele lui Isus, primesc bucurie prin „Dumnezeul mântuirii mele”. Psalmistul sfârşeşte cu un jurământ vrednic de laudă: dacă Dumnezeu îl va izbăvi, va cânta — nu, mai mult decât atât, va „lăuda”. Cine ar putea cânta un alt cântec în faţa unei asemenea îndurări! Observă subiectul cântecului: îndurarea lui Dumnezeu. Trebuie să lăudăm lucrarea scumpului nostru Mântuitor, iar cel care ştie cela mi mult despre dragostea iertătoare va cânta cel mai tare.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Puterea lor stă în a fi liniştiţi. (Isaia 30:7, KJV)

 

Liniştea interioară este absolut necesară în adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Mi-amintesc că am învăţat aceasta într-o perioadă de mare criză din viaţa mea. Întreaga mea fiinţă părea să palpite de nelinişte, şi nevoia pe care o simţeam după o intervenţie rapidă şi puternică era copleşitoare. Însă circumstanţele erau de aşa natură că nu puteam face nimic, şi persoana care m-ar fi putut ajuta nu făcea nimic.

Pentru un timp părea ca şi cum m-aş fi făcut ţăndări din cauza frământării mele interioare. Apoi, dintr-odată, „un susur blând şi subţire”
(1 Împăraţi 19:12) a şoptit în adâncul sufletului meu: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Cuvintele au fost rostite cu putere, şi am ascultat. M-am adunat, aducându-mi trupul la linişte deplină, şi am forţat duhul meu tulburat să tacă. Abia atunci, uitându-mă în sus şi aşteptând, am ştiut că Dumnezeu era Cel care vorbise. El era în mijlocul crizei mele şi a neajutorării mele, şi eu m-am odihnit în El.

Aceasta a fost o experienţă pe care n-aş fi ratat-o pentru nimic în lume. Aş putea spune că din liniştea aceea părea să provină puterea care a rezolvat criza şi care a condus foarte repede la o soluţie de mare succes. În timpul acestei crize am învăţat efectiv că „puterea [mea] stă în a fi liniştit”. Hannah Whithall Smith

Există o pasivitate perfectă care nu este lene. Este o linişte vie născută din încredere. Tensiunea tăcută nu este încredere, ci doar nelinişte comprimată.

 

Nu în larma furtunii urlătoare,

Nu în cutremur sau flăcări devoratoare;

Ci în liniştea care poate transforma orice frică,

A venit la profet susurul blând şi liniştit.

 

O, suflete, taci pe muntele lui Dumnezeu,

Chiar dacă grijile şi nevoile se agită în jurul tău ca o mare;

Din rugăciuni, cereri şi dorinţe nemărturisite,

Opreşte-te, şi ascultă ce-ţi va spune Dumnezeu.

 

Orice părtăşie are pauze de odihnă,

Forţe noi cresc cu fiecare nivel de putere;

Cele mai plăcute Aleluia ale celor binecuvântaţi

Sunt tăcute, timp de jumătate de oră.

 

O, odihneşte-te, într-o linişte totală a sufletului,

Renunţă la cuvinte, lasă rugăciunea şi lauda pentru un timp,

Lasă-ţi întreaga fiinţă, liniştită, în controlul Lui,

Şi învaţă întreaga semnificaţie a glasului şi zâmbetului Lui.

 

Nu să lupţi ca un atlet pentru o cunună,

Nici să apuci cerul prin violenţa voinţei;

Ci să şezi cu Tatăl tău ca un copil,

Şi să cunoşti fericirea care urmează după al Său „Fii liniştit!”

     Mary Rowles Jarvis

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 4.20-27; 5.1-23

Simţurile celui credincios (ilustrate în aceste versete de organele vitale) trebuie să rămână în totalitate sub controlul înţelepciunii. Această înţelepciune, drag prieten creştin, îţi este pusă la dispoziţie de Dumnezeu (Iacov 1.5), pentru că tu ai răspunderea să-ţi controlezi urechile (v. 20), ochii (v. 21,25), picioarele (v. 26,27; vezi Psalmul 119.101), gândurile, buzele (cap. 5.2) şi, mai presus de toate, inima, centrul motor care guvernează întreaga fiinţă (v. 23). Ţine de tine ca inima să nu-ţi fie prinsă (în cursă). Câţi nu şi-au irosit viaţa şi nu au vărsat lacrimi amare, pentru că, în tinereţea lor, au lăsat să se dezvolte în ei afecţiuni care nu erau după voia Domnului…

Dacă buzele sunt poarta de ieşire a inimii, ochii sunt principala poartă de intrare. Să veghem ca ochii noştri să privească drept înainte, spre Isus, ţinta alergării credinţei (Evrei 12.2)! In felul acesta, nicio lăcomie nu va putea găsi acces de bunăvoie în inima noastră.

Versetul 8 şi următoarele descriu mizeria celui care se lasă deturnat de „străină”, a celui care şi-a dat anii „celui nemilos” (v. 9). I-am dat şi noi deja prea mulţi ani lui Satan, înainte de convertirea noastră. Am mai dori oare să reintrăm sub stăpânirea lui…?

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Samuel 30:7-10; 21-25

Partea trebuie să fie aceeaşi atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie cât şi pentru cel ce a rămas la calabalâcuri: s-o împartă deopotrivă. 1 Samuel 30:24

CUM POT SĂ AJUT?

La ceremonia de sfinţire a unei mari catedrale din Milano, o fetiţă din mulţime a strigat: „Şi eu am ajutat la construcţie! Şi eu am ajutat să se construiască!” „Cum?” a întrebat unul din soldaţii de pază care se afla în apropiere. „Spune-mi ce ai făcut?” Fetiţa a răspuns: „Am adus prânzul pentru tăticu în timp ce lucra aici”. Avea dreptate. Deşi nu luase parte activă la construcţie, eforturile ei au contribuit la terminarea acelui edificiu minunat. Cerul va fi plin de surprize. Printre ele, cred, va fi recunoaşterea eforturilor acelor credincioşi care L-au servit pe Domnul, necunoscuţi şi neapreciaţi de nimeni. Adeseori credem că cei angajaţi pe frontul conflictului spiritual cu cel rău vor primi mai mare răsplată de la Domnul decât ceilalţi. Dar toţi credincioşii care vor fi stat la locul în care i-a pus Domnul vor auzi vocea Lui, spunându-le: „Bine rob bun şi credincios!” In 1 Samuei 30:24, David a spus celor care au rămas la calabalâcuri să împartă egal din prada de război cu cei care au fost în luptă. Acelaşi lucru este valabil şi în serviciul lui Cristos. Credincioşii, care din pricina bolilor sau a împrejurărilor nu pot să-L servească la fel ca alţii, dar care fac ceea ce pot, vor primi aceeaşi răsplată ca acei din prima linie a conflictului. Isus a spus că „Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său… şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Matei 16:27). Astfel, chiar dacă suntem în vâltoarea luptei, sau în spatele frontului, este o răsplată pentru fiecare din noi. 
R.W.D.

Orice slujbă pentru Mire

Va avea o răsplătire.

Faptele din bucurie

Vor rămâne pe vecie. 
D.J.D.

O faptă măruntă făcută în Numele lui Isus nu este o faptă măruntă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el; dar Ioan Îl oprea, spunând: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”. Şi Isus, răspunzând, ia zis: „Lasă acum; pentru că aşa se cuvine, să împlinim toată dreptatea”. Matei 3.1315

În această Evanghelie, care Îl prezintă pe Domnul Isus ca Împărat, pare uimitor ca El să fie botezat cu botezul lui Ioan pentru pocăință, fiindcă El este în mod absolut lipsit de păcat. Ioan na putut înțelege acest lucru, însă Domnul ia spus că se cuvenea să împlinească toată dreptatea. Acesta în mod sigur nu este un exemplu pentru noi astăzi, căci nimeni nu poate fi acum botezat cu botezul lui Ioan.

Cât de minunat este faptul că Domnul Isus Sa identificat astfel cu cei care îşi mărturiseau păcatele! Deşi lipsit de păcat, El de fapt mărturisea păcatele celor credincioşi ca şi cum erau ale Sale. Botezul vorbeşte despre moarte şi despre îngropare. Astfel, El a arătat către acel moment, de la cruce, când avea să ia asupra Sa păcatele celor care aveau să creadă în El.

În general, împărații şi oamenii mari ai acestei lumi nu au gândul de a se identifica în mod deplin cu starea supuşilor lor. Ei doresc mai degrabă să se înalțe deasupra celor din popor.

Acesta a fost caracterul lui Saul, primul împărat al lui Israel. David, care a fost ales de Dumnezeu ca împărat, a luat asupra sa, întro anumită măsură şi în anumite împrejurări, responsabilitatea falimentelor poporului. În alte cazuri însă, a falimentat şi el în această privință. Fiului său Solomon ia lipsit însă cu totul această virtute, iar acest lucru sa extins aproape la toți împărații care iau urmat. Evanghelia după Matei niL arată pe Împăratul ales de Dumnezeu pus la încercare şi dovedit, în toată viața Sa pe pământ, ca fiind perfect potrivit pentru a domni.L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

El [Avraam] nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu …, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește, poate să și împlinească. Romani 4.20,21

Credința

Credința este acceptarea mărturiei lui Dumnezeu în suflet. Această acceptare este lucrată de puterea lui Dumnezeu.Credința face viitorul prezent și nevăzutul vizibil.

Credința este marele principiu al vieții divine de la început până la sfârșit. Suntem îndreptățiți prin credință și trăim prin credință; stăm prin credință și umblăm prin credință.

Credința Îl onorează pe Dumnezeu, iar Dumnezeu onorează credința. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, credința înseamnă să dai dreptate lui Dumnezeu în Hristos. Credința se bazează exclusiv pe El. Astfel, gândirea este dominată și umplută tot mai mult de El și devine o rugăciune continuă. A te baza pe Dumnezeu este altceva decât a te baza pe binecuvântările lui Dumnezeu. Pentru a savura binecuvântări nu am nevoie de credință, dar pentru a mă baza pe Dumnezeu este nevoie de credință. Dumnezeu ne ia câteodată unul sau altul din daruri, pentru ca, credința noastră să se înflăcăreze și să învățăm să ne bazăm doar pe El. Dumnezeu nu consideră credința niciodată prea îndrăzneață.

Credința înseamnă să te bazezi deplin pe corectitudinea și credincioșia lui Dumnezeu, iar orice cuvânt din gura Lui să-l consideri ca fiind mai prețios și mai adevărat decât tot ce putem percepe cu simțămintele noastre.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu” (loan 15:12)

Trage aer în piept și ține-l acolo o clipă. Acum expiră. Unde s-a dus aerul? Aerul pe care tocmai l-ai dat afară va face înconjurul pământului în următoarele doisprezece luni, timp în care fiecare moleculă pe care ai expirat-o va fi inspirată de altcineva pentru a fi expirată din nou. în felul acesta noi suntem legați unii față de alții, suntem conectați prin respirație unii de alții și de Cel care a suflat prima oară peste noi suflare de viață. întrucât există o chimie comună membrilor din rasa umană, suntem interdependenți. Noi suntem afectați pozitiv sau negativ de faptele celorlalți. în perioada generației egoiste denumită „Generația Eu”, era un lucru obișnuit să-i auzi pe oameni spunând: „Câtă vreme nu rănesc pe nimeni, nu e treaba nimănui ce fac eu”. Din nefericire, tot ceea ce facem îi afectează pe oameni și nu există așa numitele fapte complet independente. Poetul John Donne a scris: „Nici un om nu este o insulă, în întregime singură, ci fiecare om este o bucată de continent, o piesă dintr-un întreg”. Având lucrul acesta în minte, citește aceste două versete:

1) „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții” (loan 13:34).

2) „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții” (Romani 13:8). Asta înseamnă că astăzi ai obligația să arăți că-ți pasă într-un mod practic.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ciocnirea dintre Dumnezeu şi păcat

El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

I Petru 2:24

Crucea lui Isus este revelaţia judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului. Nu asocia niciodată crucea lui Isus Cristos cu martiriul. Crucea a fost un triumf suprem care a zdruncinat înseşi temeliile iadului. Nu există nimic mai sigur în timp sau eternitate decât ceea ce a făcut Isus Cristos pe cruce. El a repus întreaga rasă umană într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. A făcut din răscumpărare baza vieţii umane, a deschis o cale pentru ca fiecare om să poată ajunge în comuniune cu Dumnezeu.

Crucea n-a fost o întâmplare în viaţa lui Isus: El a venit tocmai pentru ea. EI este „Mielul jertfit de la întemeierea lumii”. Întruparea lui Cristos n-ar avea nici un sens fără Cruce. Fereşte-te să-L separi pe Dumnezeu arătat în carne de Fiul devenit păcat. Întruparea s-a făcut cu scopul răscumpărării. Dumnezeu S-a întrupat pentru a da la o parte păcatul, nu pentru a realiza ceva pentru Sine însuşi. Crucea este evenimentul central al timpului şi al eternităţii, precum şi răspunsul la enigmele acestora.

Crucea nu este crucea unui om, ci Crucea lui Dumnezeu şi ea nu poate fi niciodată înţeleasă prin experienţa umană. Crucea este arătarea naturii lui Dumnezeu, poarta prin care oricare om poate ajunge în unire cu Dumnezeu. Când ajungem la Cruce, noi nu trecem prin ea, ci rămânem în viaţa spre care Crucea este poarta.

Centrul mântuirii este Crucea lui Isus; mântuirea se obţine atât de uşor, deoarece ea L-a costat atât de mult pe Dumnezeu. Crucea este locul unde Dumnezeu se uneşte cu omul păcătos în urma unei lovituri puternice şi unde se deschide calea către viaţă – dar această lovitură a fost asupra inimii lui Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 6:18

„Faceţi tot timpul prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciuni pentru toţi sfinţii.”

Rugăciunea nu trebuie să fie o formă, ea nu este o repetare mecanică şi nu trebuie să devină un clişeu. Rugăciunea adevărată este o viaţă, un curent continuu, o putere, este o proslăvire a lui Dumnezeu. Dar ea mai este şi o luptă, o forţă ofensivă, îmbrăcată cu autoritatea Domnului Isus şi bazată pe cuvintele şi făgăduinţele lui Dumnezeu. Rugăciunea nu se opreşte; noi trebuie să ne rugăm în orice vreme, cu intensitatea, cu ardoarea şi implorarea inspirate de Duhul Sfînt. Cuvîntul implorare exprimă căldura unei profunde dorinţe a inimii. Apostolul Pavel a avut grijă să arate că rugăciunea este o parte vitală a armurii luptătorului; o putere indispensabilă în lupta spirituală împotriva vrăjmaşului, dar care trebuie să îmbrăţişeze şi pe ceilalţi sfinţi care sînt ca şi noi luptători în războiul sfînt „împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului, împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti.” (Ef.6:12). În consecinţă cîmpul de acţiune al rugăciunii este foarte întins. Să nu ne sustragem de la datoria de a ne ruga, nici să nu o neglijăm, rugîndu-ne sporadic, fără elan şi mai ales, fără credinţă.

Să privim cîmpul de bătălie ocupat de forţele împotrivitoare! Dar el este acoperit de un nor de tămîie care se ridică spre cer. Sînt rugăciunile sfinţilor. Ca şi stîlpul de nor care se aşeza odinioară între Israel şi Egipteni, prezenţa Domnului Isus protejează pe sfinţii Lui în tot timpul luptei. Oh, va veni odată şi vremea odihnei noastre, cînd cuvîntul sau ideea de luptă va dispare definitiv din vocabularul ceresc. Rugăciunea pricepută, învăţată de Dumnezeu şi condusă de Duhul Sfînt, cîştigă o biruinţă deplină.

Cînd ne rugăm, să fim conştienţi că sîntem un singur duh cu Domnul. Cîtă vreme sîntem aici pe pămînt sîntem în război. În spatele tuturor împotrivirilor oamenilor faţă de Dumnezeu şi de lucrarea Lui, este o rezistenţă invizibilă a vrăjmaşului şi a hoardelor lui. Înarmaţi de Conducătorul nostru dumnezeiesc, fiind fermi în El, luptătorii, chiar dacă au împotriva lor pe aceşti vrăjmaşi puternici şi reali, vor fi mai mult decît biruitori prin Acela care ne-a iubit. Lupta va creşte în intensitate, fără încetare; ea se va termina numai cînd Domnul Isus va ridica pe ai Săi la sunetul trîmbiţei.”A birui pe Satan, a rezista ispitelor lui, dovedeşte vigoarea vieţii creştine. Pentru aceasta avem nevoie să fim ocupaţi cu Domnul Isus.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” Isaia 53:10

Dacă privim suferinţele Mântuitorului atunci putem constata că scopul acestora nu a fost înţeles pe vremea aceea. Cei care-L iubeau, apropiaţii Lui erau îngrijoraţi de soarta Lui, şiL pângeau. De aceea Isus le spune femeilor care-L plângeau în drumul spre Calvar: „Nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri!” Chiar şi pe Petru a trebuit să-l mustre, când acesta I-a spus:” Să Te ferească Dumnezeu, Doamne, să nu Ţi Se întâmple aşa ceva!” El i-a răspuns:” Înapoia Mea, Satano; căci gândurile tale nu sunt gânduriel Lui, ci gânduri de-ale oamenilor.” În zilele noastre oare nu este asemănător? Nu înţelegem rostul suferinţelor Lui, şi de aceea ne rezumăm doar al superficialităţi. Pavel spunea:” Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu îmlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Hristos pentru trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1:24. Domnul Isus a fost o adevărată jertfă de ispăşire;El a fost mânat de dorinţa de a ne asigura o mântuire dplină, desăvârşită, şi care să dureze veşnic. De aceea a putut purta şi îndura suferinţa. Dar în toate acestea nu Şi-a pierdut nimic din măreţia Sa. De aceea a trebuit să recunoască până şi sutaşul care a asistat la răstignire: „Cu adevărat acesta a fost Fiul Lui Dumnezeu!” Mai pe urmă mulţi au fost luminaţi cu privire la necestatea suferinţelor Sale, fiind neîncetat mulţumitori până în veşnicie pentru ceea ce a făcut El pentru ei, lăudând Mielul Sfânt.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

UN ÎMPĂRAT, UN DOMN

Domnul va fi împărat peste tot pământul; în ziua aceea Domnul va fi singurul Domn şi Numele Său va fi singurul Nume.

Zaharia 14.9

Viitor binecuvântat! Aici nu e visarea unei înflăcărări, ci mărturisirea neschimbatului Cuvânt. Domnul va fi cunoscut de toate popoarele şi slăvita Sa putere va fi recunoscută de toate triburile pământului însă, cât suntem de departe de acel timp! Cine se pleacă în faţa marelui Rege? Câtă revoltă, împotrivire faţă de El! Şi pe pământ, câtă mulţime de domni şi zei! Chiar printre creştinii, câte deosebiri de păreri despre Domnul Cristos şi Evanghelie! Dar într-o zi nu va fi decât un singur Rege si un singur Domn. Oh, să strigăm în fiecare zi: „Vie împărăţia Ta!”Să nu tot discutăm când va veni acel timp, de teamă să nu pierdem binefăcătoarea siguranţă ca va fi aşa. Pe cât de sigur că Duhul Sfânt a vorbit prin prorocul, tot atât de sigur e şi că tot pământul va fi plin de slava Sa. Domnul Isus n-a murit în zadar; nici Duhul lui Dumnezeu nu lucrează în zadar. Planul Tatălui nu va fi răsturnat. Acolo unde a biruit Satana, Domnul Isus va fi încununat cu slavă şi Domnul atotputernic îşi va restabili domnia. Să mergem deci la treburile noastre zilnice şi la serviciul nostru obişnuit, întăriţi în această credinţă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 David a zis lui Saul: Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina Filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el. 1 Samuel 17.32

David a stat în faţa lui Saul, împăratul Israelului, a cărui obligaţie era de a-l întâmpina pe acel duşman aprig al poporului – Goliat – şi de a face să ia sfârşit cele patruzeci de zile de ocări aduse poporului şi Dumnezeului Celui Viu. Starea intimă, înaltă, a credinţei lui David se vede din răspunsul lui către Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.”

David nu putea să-l înfrângă pe Goliat cu propria sa putere, dar Dumnezeul Cel Viu, pe care se bizuie în toată credinţa, poate să biruie. În faţa ochiului său duhovnicesc stătea Acela, care odinioară era în faţa zidurilor Ierihonului când Iosua a trebuit să lupte. Această „căpetenie a oştirilor lui Dumnezeu” mai este şi azi în acţiune. Lupta lui Israel în acele zile era o luptă a lui Dumnezeu, la fel ca atunci când soarele şi luna trebuia să se oprească din mersul lor, ca Iosua să judece pe canaaniţi cu judecata lui Dumnezeu.Nimic nu ne dă fermitate şi dârzenie în luptă ca adevărul că acţionăm pentru Dumnezeu şi că El este cu noi. Având convingerea că stăm de partea lui Dumnezeu nimic nu ne poate abate de la calea slujbei pentru El. Pavel putea să spună: „Pot totul ÎN Cristos care mă întăreşte” (Fil. 4.13). Cel mai slab credincios poate totul prin Cristos. David a cunoscut puterea prezenţei lui Dumnezeu în pustietate şi singurătate, înainte de a ieşi la iveală. Acolo Dumnezeu l-a scăpat din ghearele leului şi din laba ursului, şi acum El îl poate scăpa din mâna filisteanului. Aceasta este credinţa adevărată: care în orice împrejurare se alipeşte de Dumnezeu.

Raymond Lull, nobil spaniol, strălucit profesor universitar din sec. al XIII-lea, fiind omorât cu pietre, a spus: NUMAI ISUS.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

0, Doamne, vreau să Te slăvesc pentru răscumpărarea Ta cea măreaţă care acţionează la rădăcina tuturor problemelor noastre. Prin puterea ta cea mare, învie-ne la înnoirea vieţii în această zi de Paşti.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în EL Căci tot ce este în lume — pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii — nu este de la Tatăl, ci din lume.»

1 Ioan 2,15-16

Dacă evaluăm toate aceste efecte pe care moartea lui Isus le-a avut asupra acestei lumi, trebuie să ne gândim şi cine este stăpânul, Dumnezeul ei. Dumnezeul lumii este Satan, prinţul întunericului. Dar exact pe acest pământ, pentru această lume, Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce şi 1-a înfrânt pe Satan, stăpânitorul ei. Prin urmare oricine crede în Domnul cel răstignit şi în moartea Sa este şi el crucificat şi mort faţă de păcat, iar duhul lumii nu mai are nici o pu-tere asupra lui. Acesta este scopul morţii lui Isus, după cum spune textul din Galateni 1,4: «El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău…». Nu este trist când copiii lui Dumnezeu refuză despărţirea totală de lume? Fiecare asociere conştientă cu duhul lumii înseamnă crucificarea din nou a Domnului Isus. Un copil al lui Dumnezeu trăieşte prin naşterea din nou într-o nouă dimensiune, căci este scris: «Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos» (Filip. 3,20). Prin puterea morţii lui Isus trăim acum în lume, dar nu mai facem parte din ea.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Să ieşim dar afară din tabără la EL

Evrei 13:13

Purtându-şi crucea, Isus a ieşit afară din tabără ca să sufere. Motivul pentru care creştinul părăseşte tabăra păcătoasă a lumii nu trebuie să fie acela că îi place să fie singur, ci pentru că Isus a făcut aşa, şi ucenicii Săi trebuie să-I urmeze exemplul. Christos nu a fost „din lume” (loan 17:14). Viaţa şi mărturia Sa au fost un continuu protest faţă de conformitatea cu lumea. Nu vei găsi nicăieri atâta dragoste pentru neamul omenesc ca în inima Sa, dar El s-a despărţit totuşi de păcătoşi. Ca şi El, poporul Său trebuie să iasă „afară din tabără la El”. Trebuie să ia poziţie ca martori ai adevărului. Trebuie să fie pregătiţi să meargă pe drumul cel strâmt. Trebuie să aibă inimi curajoase, netemătoare, care să-L iubească pe Christos în primul rând şi adevărul Său în al doilea rând, mai presus de orice pe lume. Isus vrea ca poporul Său să iasă afară din tabără pentru propria lor sfinţire. Nu poţi să creşti în har dacă te conformezi lumii. Viaţa de despărţire poate să fie un drum al durerii, dar este calea spre siguranţă. Şi deşi viaţa despărţită te va costa multe dureri şi îţi va aduce o bătălie în fiecare zi, va fi o viaţă fericită până la urmă. Nici o bucurie nu o poate întrece pe cea a unui soldat al lui Christos. Isus i se descoperă şi îi oferă atâta mângâiere încât războinicul se simte mai calm şi mai liniştit în luptă decât se simt ceilalţi în timpul odihnei. Drumul sfinţeniei este drumul părtăşiei. Dacă II urmăm pe Christos afară din tabără prin harul Său divin sperăm să câştigăm coroana. Coroana de glorie va urma crucea despărţirii. Un moment de ruşine va fi răsplătit de glorie eternă; clipele de suferinţă nu vor mai însemna nimic când vom fi „întotdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17).

Seara

În numele Domnului, le tai în bucăţi.

Psalmi 118:12

Domnul nostru Isus, prin moartea Sa, nu a răscumpărat doar o parte din noi, ci întreaga noastră fiinţă. Prin răstignirea şi moartea Sa, a intenţionat întreaga noastră sfinţire — duh, suflet şi trup — astfel încât să poată domni fără nici un rival în triplul Său regat. Este treaba firii născute din nou prin Dumnezeu să susţină drepturile Domnului Isus Christos. Suflete, de vreme ce eşti copil al lui Dumnezeu, trebuie să cucereşti fiecare parte din tine care nu este supusă lui Christos; trebuie să-ţi pleci toate puterile şi pasiunile în faţa sceptrului de argint al domniei lui Isus. Nu trebuie să fii mulţumit până când Cel care este Rege prin răscumpărare nu devine Rege prin încoronare şi nu preia controlul în viaţa ta. Văzând că păcatul nu mai are nici un drept asupra noastră, purtăm lupta cea bună a credinţei şi căutăm, în numele lui Dumnezeu, s-o ducem până la capăt. Trupul meu este un mădular al lui Christos. Voi tolera să fie condus de prinţul întunericului? Suflete, Christos a suferit pentru păcatele tale şi te-a răscumpărat cu sânge preţios. Vei permite ca memoria ta să devină o magazie a răului, şi pasiunile tale combustibile pentru focul nedreptăţii? Vei permite ca judecata ta să fie pervertită de eroare sau ca voinţa ta să fie înlănţuită de păcat? Nu, suflete, tu eşti al lui Christos, şi păcatul nu are nici un drept asupra ta. Fii curajos, creştine! Nu te speria, fiindcă vrăjmaşii tăi spirituali nu te vor putea distruge niciodată. Poţi să-i învingi, deşi nu prin propria ta putere; cel mai slab dintre ei te depăşeşte. Dar poţi să-i învingi prin sângele Mielului. Nu întreba „cum să-i înfrâng, când sunt atât de puternici şi înfricoşători?”, ci du-te la Cel tare să te întărească, aşteaptă-L cu umilinţă, şi Dumnezeul Iui Iacov îţi va veni în ajutor. Atunci îţi vei putea cânta victoria obţinută prin harul Său.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

M-am dus la locul meu de strajă, şi stam pe turn ca să veghez
şi să văd ce are să-mi spună Domnul. (Habacuc 2:1)

 

Fără nădejdea noastră vigilentă, ce sens mai are să aşteptăm ajutor de la Dumnezeu? Nu va fi nici un ajutor fără ea. Dacă vreodată nu reuşim să primim putere şi protecţie din partea Lui, este doar pentru că nu am căutat aceasta. Ajutorul ceresc este oferit deseori, şi totuşi trece pe lângă noi. Îl pierdem pentru că nu stăm în turn, privind atent la orizont după vreun semn al apropierii lui, şi apoi nu suntem pregătiţi să deschidem larg porţile inimii noastre ca să poată intra. Omul care nu aşteaptă nimic şi deci nu este numai ochi şi urechi, va primi puţin ajutor. Urmăreşte-L pe Dumnezeu în evenimentele vieţii tale.

Este o veche zicală care spune: „Cei care urmăresc providenţa lui Dumnezeu nu vor lăsa niciodată ca providenţa lui Dumnezeu să-i caute pe ei”. Şi mai putem interpreta această zicală, spunând: „Cei care nu urmăresc niciodată providenţa lui Dumnezeu, nu vor fi niciodată urmăriţi de providenţa lui Dumnezeu”. Dacă nu pui vasele pentru apă afară când plouă, nu vei colecta niciodată apă.

Trebuie să fim mai practici şi să folosim bunul simţ cu Dumnezeu în revendicarea promisiunilor Lui. Dacă un om ar merge la bancă de mai multe ori pe zi, şi-ar pune cecul la geamul casierului, şi apoi l-ar lua şi ar pleca cu el fără să-l încaseze, n-ar trece mult timp şi banca l-ar soma să iasă din local.

Oamenii care merg la bancă, merg cu un scop. Ei îşi prezintă cecul, primesc banii cash, şi apoi pleacă, efectuând astfel o tranzacţie reală. Ei nu-şi pun cecul pe tejghea, discutând despre frumuseţea semnăturii şi arătând cât de frumos este desenul de pe el. Nu, ei vor să primească bani pentru cecul lor şi nu vor fi satisfăcuţi fără acest fapt. Aceştia sunt oamenii care întotdeauna sunt bine primiţi la bancă, nu cei care pur şi simplu irosesc timpul casierului.

Din nenorocire, un foarte mare număr de oameni se joacă de-a rugăciunea. Ei nu se aşteaptă ca Dumnezeu să le dea un răspuns, şi astfel ei îşi risipesc pur şi simplu timpul de rugăciune. Tatăl nostru ceresc doreşte să facem tranzacţii reale cu El în rugăciunea noastră. Charles H. Spurgeon

 

Nu ţi se va tăia nădejdea. Proverbe 23:18

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 4.1-19

Copilul cu părinţi creştini începe să dobândească noţiunile elementare ale înţelepciunii lui Dumnezeu din familie. Negarea, dispreţuirea sau abandonarea (v. 2) „învăţăturii bune” primite în casa părintească sunt tot atâtea atitudini care nu pot fi binecuvântate şi prea adesea ele constituie punctul de lansare în pierderea mărturiei în viaţă (comp. v. 10 cu Exod 20.12).

„Tatăl va face cunoscut copiilor adevărul Tău” (Isaia 38.19). Învăţătura creştină este în responsabilitatea capului de familie. Adesea tatăl le transmite copiilor săi ceea ce, la rândul său, el însuşi a primit de la părinţii săi (Psalmul 78.4-6). Solomon, scriitorul inspirat al Proverbelor, îşi amintea, cu siguranţă, de cele din urmă cuvinte ale tatălui său, David (v. 3; 1 împăraţi 2.1-3).

Versetele 11 -13 ne instruiesc cu privire la umblare, în timp ce v. 14-19 cuprind amănunte cu privire la cale. Ne este descrisă cărarea celor răi tocmai pentru a şti să o evităm şi pentru a porni cu hotărâre pe cărarea celor drepţi. Aceasta este „ca lumina strălucitoare, care luminează tot mai mult, până când ziua e deplină” (v. 18). Înţelepciunea este un domeniu în care, în mod normal, se progresează puţin câte puţin (comp. Luca 2.52). Oprirea din această creştere, cauzată de o conştiinţă aflată într-o stare rea, este, în schimb, un lucru anormal.

Fie ca v. 18 să poată rezuma viaţa fiecăruia dintre noi!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 6:10-20

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa…

Efeseni 6:18

„TE INTÂLNESC LA RUGĂCIUNE?”

Cât de des stăm de vorbă cu Isus? Ne rugăm cu regularitate sau numai ocazional? Domnul nostru ne-a spus că trebuie „să ne rugăm şi să nu ne lăsăm” (Luca 18:1). Pavel a dat ecou aceluiaşi adevăr când ne sfătuieşte: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2). Se spune că primii creştini nu se întâlneau fără să invoce binecuvântarea lui Dumnezeu, şi nu plecau fără să-I aducă mulţumiri. Ni se spune, de asemenea, că în evul mediu orice întâmplare făcea ca imediat, toţi credincioşii, să se adune la rugăciune. Când umbrele nopţii se risipeau şi răsăritul soarelui înviora lumea, când clopotul anunţa moartea cuiva sau când păsările migratoare anunţau schimbarea anotimpului, credincioşii îngenuncheau şi se rugau.

Sir Thomas Browne, autorul cărţii „Religio Medici” a făcut un legământ cu sine însuşi „să mă rog în toate locurile unde liniştea invită sufletul la meditaţie şi să nu fie stradă în oraşul meu unde să nu iau legătura cu Salvatorul”. John Fletcher de Madeley din Anglia, avea obiceiul ca, de fiecare dată când se întâlnea cu un creştin, să nu-l lase fără să-l întrebe: „Prietene, te-am întâlnit în rugăciune?” Acest salut neobişnuit îi aducea aminte persoanei că viaţa trebuie să fie o expresie a părtăşiei neîntrerupte în rugăciune cu Dumnezeu. Dacă cineva te-ar saluta aşa neobişnuit ca John Fletcher, ce ai răspunde? Este viaţa ta caracterizată de legătura plină de bucurie cu Isus şi de stăruinţa neobosită în rugăciune? H.G.B.

Nu-i ceas mai sfint decât acela în care-s fraţii adunaţi
şi inimi lângă inimi una în duh se roagă-ngenuncheaţi;
când rugăciunea lor se-nalţă scăldată-n lacrimi prin Cristos,
îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri, pământu-i sus iar ceru-i jos.

Traian Dorz

Un creştin ce nu se roagă lui Cristos este un creştin neputincios.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Mergeți, mâncați ce este gras şi beți ce este dulce, … pentru că bucuria Domnului este tăria voastră.

Neemia 8.10

Bucuria Domnului (2)

Neemia, văzând că cei din popor erau trişti şi că plângeau, a fost îndemnat de Duhul Sfânt săi mângâie şi să le dea un sfat care săi ajute să biruie tristețea. Era normal ca ei să recunoască falimentul lor şi al părinților lor, însă nu să continue în această stare de tristețe. Domnul dorea ca ei să fie fericiți, fiindcă bucuria Lui era tăria lor. Primul sfat a fost ca ei să meargă şisă mănânce ce este gras şi să bea ce este dulce.

Întradevăr, Dumnezeu doreşte ca noi să fim îmbogățiți, bine hrăniți şi să ne bucurăm de hrana pe care El a pregătito pentru noi. Când fiul risipitor sa întors acasă, recunoscânduşi greşeala, tatăl a tăiat vițelul cel gras, căci de acum fiul reîntors nu avea să mai mănânce roşcovele pe care le mâncau porcii. Totuşi, cât de mulți copii ai lui Dumnezeu sunt subnutriți, fie din cauză că se hrănesc prea rar cu hrana bogată pe care Dumnezeu neo pune la dispoziție, fie din cauză că se hrănesc cu alte feluri de hrană. Ieremia spune: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu leam mâncat; şi cuvântul Tău a fost pentru mine veselia şi bucuria inimii mele!” (Ieremia 15.16). Omul fericit din Psalmul 1 meditează la Cuvântul lui Dumnezeu zi şi noapte, de aceea el este mereu roditor.

Şi care băutură poate fi mai dulce decât apa, care este Cuvântul lui Dumnezeu? Domnul Isus Hristos a spus că oricui bea din apa acestei lumi îi va fi iarăşi sete, căci ea nu poate niciodată satisface inima copilului lui Dumnezeu, a cărui nouă natură nu poate fi săturată decât de apa Cuvântului, care este mai dulce „decât mierea şi decât picurul din faguri” (Psalmul 19.10). Dacă doreşti să fii fericit în Domnul, fii cu luareaminte la lucrurile cu care îți hrăneşti sufletul! Este o realitate tristă a zilelor noastre că mulți creştini neglijează Cuvântul lui Dumnezeu. Lasă deci Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască din belşug în tine (Coloseni 3.16)!    A. M. Behnam

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele. Evrei 6.12

O mărturie a harului

Francis Asbury s-a născut în 1745 în Anglia. Încă de mic copil, Asbury a fost îndreptat de mama sa spre Scriptură și rugăciune. Iată o lucrare bună a părinților! În tinerețe, Asbury L-a primit în viața sa pe Mântuitorul. A fost atât de încântat de mântuirea primită prin credință, încât a început să spună și altora ce a găsit el în Mântuitorul său. Deoarece în America acelor ani se simțea lipsa vestitorilor Evangheliei, Asbury a plecat acolo și a devenit foarte activ călătorind în multe zone ale acestui ținut. Se știe că a călătorit timp de 45 de ani parcurgând în jur de cinci sute de mii de kilometri, de cele mai multe ori pe cal. Practic, el n-a avut o casă în America, ci se adăpostea pe unde putea.

Francis Asbury și-a închinat întreaga viață slujirii semenilor săi, renunțând la un cămin pentru a putea răspândi Evanghelia. O astfel de lucrare plină de sacrificii cere multă credință. Și Biblia ne îndeamnă să ne aducem aminte de înaintașii noștri, care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, și să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire, urmându-le credința. Și astăzi, lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de bărbați și femei, care doresc să se dedice lucrării Sale și să fie o mărturie a harului Domnului în localitatea de baștină sau în alte locuri.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

„Să nu datorați nimănui nimic” (Romani 13:8)

Nimic nu este mai greșit decât să-ți închipui că dacă ai câștiga la loto toate problemele tale s-ar rezolva! Aproape jumătate din cei care devin milionari peste noapte falimentează în câțiva ani. De ce? Dintr-o varietate de motive: afaceri proaste, o viața extravagantă, planuri nebunești și rude „binevoitoare”. Și încă un motiv – unul foarte important! Crezând că au abilitatea de a transforma totul în profit și că norocul este de partea lor, ei încep să joace și să parieze la niveluri înalte – și ajung să piardă tot. încearcă să înțelegi: dacă nu cheltuiești mai puțin decât câștigi, nici o sumă nu-ți va fi vreodată suficientă! Așadar, dacă ești deștept, când obții o mărire de salariu sau primești un cadou neașteptat, nu trebuie să adopți un stil de viață mai extravagant. Mai bine redu-ți datoria înainte ca ea să devină o piatră în jurul gâtului tău și să te facă să te îneci. Nici un venit nu va fi suficient dacă nu ții în frâu ritmul în care cheltuiești banii. Singura cale prin care poți înainta din punct de vedere financiar este să-ți refuzi unele lucruri pe care ți le dorești și să pui deoparte pentru viitor. Dacă nu ai disciplina de a face lucrul acesta, mereu vei avea datorii. Când guvernul are datorii, pur și simplu taxele noastre vor crește și noi le plătim. Dar când tu intri în datorii – ești pe cont propriu. Nu așa dorește Dumnezeu să trăiești. Adevărata bucurie nu vine prin obținerea tuturor lucrurilor pe care ți le dorești, ci prin descoperirea binecuvântărilor de care ți s-a făcut parte deja și învățând să te bucuri de ele. lată care ar trebui să fie scopul tău: „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții”.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Agonia Lui şi mântuirea noastră

Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit numit Ghetsimani, ghetsimani, și a spus ucenicilor:…..Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine”.

Matei 26:36. 38

Nu putem pătrunde niciodată adâncimea agoniei lui Cristos din Gheisimani.dar cel puţin nu trebuie s-o înţelegem greşit. Este agonia îmbinată a lui Dumnezeu şi a Omului faţă în faţă cu păcatul. Nu putem şti nimic despre Ghetsimani prin experienţa personală. Ghetsimani şi Calvarul reprezintă ceva unic; ele sunt pentru noi poarta către Viaţă.

Nu de moartea pe cruce S-a temut Isus în Ghetsimani; El a spus foarte clar că a venit cu scopul de a muri. In Ghetsimani El S-a temut ca nu cumva să nu poată trece prin aceasta ca Fiu al Omului. El putea trece ca Fiu al lui Dumnezeu – Satan nu L-ar fi putut atinge în această privinţă; dar atacul lui Satan a fost să-L facă să pară că trece prin aceasta doar ca o Fiinţă izolată, ca Dumnezeu izolat în trup omenesc; aceasta ar fi însemnat că El n-ar mai fi putut fi Mântuitor. Citeşte istoria agoniei Sale în lumina ispitirii din pustie: „Atunci diavolul L-a lăsat pentru o vreme”. în Ghetsimani Satan a venit din nou şi a fost din nou învins. Atacul final al lui Satan împotriva Domnului nostru ca Fiu al Omului s-a dat în Ghetsimani.

Agonia din Ghetsimani a fost agonia Fiului lui Dumnezeu în împlinirea destinului Său ca Mântuitor al lumii. Perdeaua este dată la o parte pentru a revela tot ce L-a costat pe El pentru a face posibil ca noi sa devenim fii ai lui Dumnezeu. Agonia Lui este baza simplităţii mântuirii noastre. Crucea lui Cristos este un triumf pentru Fiul Omului. Ea semnifică nu numai faptul că Domnul nostru a învins, ci şi că El a învins pentru mântuirea rasei umane. Orice fiinţă umană poate veni acum în prezenţa lui Dumnezeu datorită suferinţelor prin care a trecut Fiul Omului.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 6:17

„Luaţi şi coiful mîntuirii şt sabia Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu.”

Cînd credinciosul şi-a înţeles poziţia sa în Hristos în locurile cereşti, el a înţeles şi că are de dat o luptă, dar nu se teme fiindcă îşi cunoaşte locul unde se află. El este însă şi conştient că trebuie să se îmbrace cu toată armătura pe care i-a pregătit-o Dumnezeu, Nu însă această armătură îi asigură cerul pentru că, după cum am spus, el este deja în Domnul Isus, în locurile cereşti, ci îi este dată ca să învingă atacurile vrăjmaşului.

Dacă platoşa are ca scop să asigure inima luptătorului, coiful îi va apăra capul căci o lovitură mai tare la cap îl scoate din luptă şi devine un invalid care nu mai poate lupta pentru Domnul Hristos.Coiful acesta al mîntuirii pentru noi cei credincioşi este de o însemnătate covîrşitoare. El este siguranţa mîntuirii pe care o avem în Domnul Isus. Cîţi credincioşi însă nu au coiful acesta pe cap! Ei se zbat în nesiguranţă şi se chinuiesc să facă şi ei sărmanii ceva ca să fie siguri că au mîntuirea şi se trudesc s-o păstreze. Dar ea ne este asigurată de nenumărate locuri din Scriptură şi astfel, neţinînd seama de aceste texte clare, pe deoparte ei se lipsesc de bucuria mîntuirii depline în Hristos iar pe de altă parte nu-şi dau seama că dezonorează pe Domnul, arătînd prin nesiguranţa lor că lucrarea de la cruce n-ar fi suficientă dacă nu fac şi ei ceva.

În textul nostru, Duhul Sfînt pune alături de coiful mîntuirii şi sabia Duhului, adică Sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu. Am spus mai sus că Sînt nenumărate locurile care ne atestă siguranţa mîntuirii. Soldat al lui Hristos, pune mîna pe această sabie ca să te apere împotriva vrăjmaşului care vine cu tot felul de şoapte, îndoieli şi confuzii. Să luăm pildă pe Domnul Isus care atunci cînd a fost ispitit de diavolul, a folosit cu precizie această sabie: „Este scris.” Să nu uităm însă că şi Satan cunoaşte ce este scris, de aceea să fim plini de Cuvîntul lui Dumnezeu şi să-1 mînuim cu iscusinţă. Vrăjmaşul are săgeţi pe care le foloseşte în viaţa noastră proprie – atunci cînd neascultarea şi duhul de independenţa ne cuprind provocîndu-ne amăgiri spirituale care sînt mai greu de recunoscut decît păcatul. Coiful mîntuirii ne adăposteşte capul în întregime iar Domnul Hristos ne acopere prin prezenţa şi puterea” Lui biruitoare. Să nu uităm că „Satan are mai mult interes să facă pe un credincios să se poticnească în luptă decît să compromită un creştin lumesc, căci scopul lui este să dezonoreze pe Domnul Hristos şi Evanghelia în faţa lumii.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Ioan 21:16

După învierea Lui Isus, când ucenicii au fos laolaltă Simon le-a spus:” mă duc să pescuiesc”, iar ceilalţi i-au răspuns: „Venim şi noi cu tine.” Şi îndată s-au urcat în corabie. Dar toată noaptea n-au prims nimic. Dimineaţa Isus era pe mal. El i-a întrebat: „Copii, aveţi ceva de mâncare?” şi ei i-au răspuns:”Nu”. El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă, şi veţo găsi.” Au aruncat-o deci şi nu mai puteau trege de mulţimea peştilor. Atunci Ioan şi-a dat seama că este Domnul. Petru s-a aruncat în mare şi a înotat la mal. Acesta era Petru, cel care L-a tăgăduit pe Isus, dar s-a şi căit.

Atunci Isus l-a întrebat: „Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” Iar Petru Îi răspunde: „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.”

Isus i-a zis a doua oară:” „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Isus i- zis: „Paşte oiţele Mele.”

Isus i-a zis a treia oară:” Mă iubeşti?” şi I-a răspuns:”Doamne, Tu toate le ştii, ştii că Te iubesc.”

Isus i-a zis: „Paşte oile Mele. Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai, dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi atul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi. A zis acest lucru ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. „Petru a devenit un păstor credincios. Isus zicea:”Pe această piatră voi zidi biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICIODATĂ UITAŢI

Tu eşti robul Meu, Israele! Nu te voi uita.

Isaia 44.21

Domnul nostru nu-i poate uita pe robii Săi, aşa încât să înceteze de a-i mai iubi. El nu i-a ales numai pentru un timp, ci pentru totdeauna. El ştia ce vor ajunge, când i-a chemat în familia lui Dumnezeu. El şterge păcatele lor ca un nor, şi desigur, El nu-i va izgoni pentru păcate, odată ce le-a şters. Ar fi o hulă numai să gândeşti un astfel de lucru.De asemenea nu-i poate uita, până-ntr-atâta încât să nu se mai ocupe de ei. De ne-ar uita măcar o
clipă, am fi duşi la ruină. De aceea ne spune: „Nu te voi uita”. Oamenii ne uită; chiar aceia cărora le-am făcut bine, se întorc împotriva noastră. Noi nu putem ocupa un loc constant în inima omului; dar Dumnezeu nu-i uită pe adevăraţii Lui slujitori. El însuşi se leagă cu noi, – nu pentru ceea ce am făcut noi, ci pentru ceea ce a făcut El pentru noi; am fost răscumpăraţi cu un preţ prea mare, pentru a fi apoi uitaţi şi lăsaţi la o parte. În Domnul Isus vedem noi rodul muncii sufletului Său, şi cum ar putea uita El, munca sufletului Său? Tatăl vede în noi, mireasa Fiului Său. Domnul Se gândeşte mereu la noi. Şi în această zi vom fi sub paza Lui. Oh, dacă am putea şi noi să nu-L uităm niciodată pe Dumnezeu!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Eu sunt a iubitului meu, şi el doreşte de mine. Cântarea Cântărilor 7.10

În „Cântarea Cântărilor” tema principală este starea de vorbă dintre mire şi mireasa pământească (Israel). Se referă deci, în primul rând la vremea viitoare, când va apărea rămăşiţa credincioasă a poporului Israel.Dacă unul dintre cei credincioşi a fost reabilitat şi a fost iertat pe deplin, mai are totuşi nevoie de ajutorul frăţesc în dragoste, pentru a-şi recâştiga legătura intimă frăţească. Cât de des ni se întâmplă ca şi miresei care la început a spus: „Prea iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui” (cap. 2.16).

Întâlnim pe câte un credincios care spune: „Isus e al meu, nu mă las de El” şi după ani de smerenie şi experienţă trebuie să spună: „Isus nu mă lasă în veci, aceasta este nădejdea mea.” La fel spune şi mireasa mai târziu: „Eu sunt a iubitului meu şi el doreşte de mine.”Lăsând să lumineze lumina Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la situaţia legăturii noastre cu Domnul, nu vom vorbi aşa de lesne despre dragostea noastră faţă de El. Ceea ce El vrea să aibă este inima noastră căci pe aceasta o doreşte.

Duhul vremii de azi vorbeşte mult despre dragostea noastră pentru El. Dar numai acele fapte pot să-i fie plăcute, care izvorăsc din legătura intimă cu El. Sunt şi fapte ascunse care au fost făcute spre slava Lui aici pe pământ şi care vor ieşi la iveală la tronul de judecată a lui Cristos. Va veni în curând, căci dorinţa Lui este mai mare decât a noastră. De aceea să nu căutăm slujba ci pe El însuşi şi să nu vorbim despre dragostea noastră către El, ci de dragostea Lui faţă de noi.

Să luăm seama ca adorarea noastră să nu fie despărţită de lucrarea de la cruce. Cristos să fie temelia şi Duhul Sfânt puterea în slujba de adorare în faţa lui Dumnezeu şi nicidecum sculptura, muzica, pictura şi orice ar fi în lume, lucruri care se găsesc în bisericile lumii. Uneltirile ascunse ale ei sunt greu de descoperit deoarece sunt adâncimi ale Satanei.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Domnul meu, fă această zi pe deplin glorioasă. Pentru mine personal, slujindu-Ţi Ţie, cer să fiu păzit de orice distragere a atenţiei.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi pe voi, care odinioară eraţi străini si vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum.»

Coloseni 1,21

Iată o a treia consecinţă a morţii lui Isus, consecinţa legată de ispăşirea păcatului nostru. Textul din Romani 5,10 ne asigură că prin moartea Fiului suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Ne întrebăm: cum se raportează El la nenumăratele noastre păcate? Ei bine, eu Îi sunt nespus de recunoscător Domnului Isus pentru textul din 1 Corinteni 15,3 care spune: «Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi». Deci poţi fi sigur: moartea Sa pe cruce, sângele Său vărsat au şters întreaga ta vină! Citim în Coloseni 2,13-14: «ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile Lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic». Nu este minunat? Sângele Său, sângele nevinovat al Fiului lui Dumnezeu şterge absolut toate păcatele noastre ca şi cum acestea nu ar fi existat niciodată. Dumnezeu însuşi a plătit pentru ele cu sângele propriului Său Fiu.

De aceea Sfânta Scriptură spune de nenumărate ori că El «a murit pentru noi» şi «pe când eram noi încă fără puterâfiCristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi» (Rom. 5,6).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus.

Luca 23:26

Vedem în Simon ducând crucea o imagine a lucrării bisericii şi din toate generaţiile; ea a fost purtătoarea crucii lui Isus. Observă deci, creştine; Isus nu a suferit ca să te scutească pe tine de suferinţă. El a purtat o cruce, nu ca să scapi tu, ci ca să-o poţi îndura. Christos te salvează din păcat, dar nu şi din durere. Aminteşte-ţi acest lucru, şi aşteaptă-te să suferi. Să ne mângâiem însă cu următorul gând: în cazul nostru, ca şi în al lui Simon, nu purtăm crucea noastră, ci a lui Christos. Când eşti chinuit pentru credinţă sau când religia aduce încercarea ridicolului asupra ta, aminteşte-ţi că nu este crucea ta, ci crucea lui Christos. Ce fericit eşti că poţi purta crucea Mântuitorului! Porţi crucea după El. Ai o tovărăşie binecuvântată; cărarea ta poartă urmele paşilor Domnului tău. Urma umerilor Săi însângeraţi este întipărită pe cruce. Este crucea Sa, şi El merge înaintea ta ca un păstor înaintea oilor. Ia-ţi crucea în fiecare zi, şi urmează-L. Nu uita că porţi această cruce în tovărăşie. După părerea unora, Simon a purtat doar un capăt al crucii, şi nu întreaga cruce. Acest lucru este foarte posibil; Christos a dus partea cea mai grea, lemnul transversal, iar Simon a dus capătul, care era mai uşor. Cu siguranţă că la fel faci şi tu. Duci capătul mai uşor, fiindcă Isus poartă greul. Şi aminteşte-ţi că, deşi Simon a purtat crucea puţin timp, acest fapt i-a oferit onoare veşnică. Crucea pe care o purtăm ne este dată pentru puţină vreme, şi apoi vom primi coroana de slavă. Cu siguranţă vom iubi crucea şi, în loc să ne ferim de ea, o vom socoti o comoară, fiindcă ea „lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17).

Seara

Smerenia merge înaintea slavei.

Proverbe 15:33

Umilirea sufletului aduce întotdeauna o binecuvântare. Dacă ne golim inimile de egoism, Dumnezeu le va umple cu dragostea Sa. Cel care doreşte o părtăşie apropiată cu Christos trebuie să-şi amintească cuvântul Domnului „iată spre cine-mi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă si are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu” (Isaia 66:2). Dacă vrei să te înalţi spre cer, umileşte-te. Nu spunem despre Isus „a coborât ca să poată urca”? Aşa trebuie să faci şi tu. Trebuie să te apleci ca să poţi creşte, fiindcă cerul are cea mai dulce părtăşie cu sufletele umile, şi numai cu ele. Dumnezeu nu va refuza nici o binecuvântare unui suflet umil. „Ferice de cei săraci în Duh, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:3) este o făgăduinţă care conţine toate comorile şi bogăţiile. Întregul tezaur al lui Dumnezeu va fi dăruit sufletului care este destul de umil ca să-1 primească tară să se înalţe. Dumnezeu ne binecuvântează pe toţi în măsura în care este sigur pentru noi să fim binecuvântaţi. Dacă nu primeşti o anumită binecuvântare, este din cauză că nu este bine pentru tine s-o ai. Dacă Tatăl tău ceresc ar îngădui ca sufletul tău mândru să câştige o victorie în războiul Său sfânt, ţi-ai însuşi singur coroana şi, când ai întâlni un nou duşman, ai cădea. Eşti ţinut jos pentru propria ta siguranţă. Când un om se umileşte sincer şi nu îndrăzneşte să dorească nici un dram de înălţare, nu există limită în ceea ce poate face Dumnezeu pentru el. Umilinţa ne pregăteşte pentru binecuvântarea lui Dumnezeu şi ne echipează pentru relaţiile cu semenii. Adevărata umilinţă este o floare rară care îţi înmiresmează grădina. Este un sos cu care poţi asezona orice fel de mâncare, pentru că îmbunătăţeşte totul. Fie că se roagă, slăveşte, lucrează sau suferă, sarea umilinţei nu poate fi niciodată prea multă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi.
(2 Împăraţi 4:4)

 

Văduva şi cei doi fii ai ei urmau să fie singuri cu Dumnezeu. Ei n-aveau de-a face cu legile naturii, cu conducătorii oamenilor, cu comunitatea, sau cu preoţia. N-aveau de-a face nici măcar cu marele profet al lui Dumnezeu, Elisei. Ei trebuia să fie izolaţi de toţi oamenii, separaţi de raţiunea omenească, şi îndepărtaţi de orice tendinţă naturală de a judeca dinainte circumstanţele prin care treceau. Ei urmau să fie ca nişte oameni aruncaţi în întinderea vastă a spaţiului înstelat, depinzând numai şi numai de Dumnezeu – în contact cu Sursa minunilor.

Acesta este un ingredient din planul lui Dumnezeu de a lucra cu noi. Trebuie să intrăm într-o cameră secretă a izolării în rugăciune şi credinţă care este foarte roditoare. În anumite momente şi locuri, Dumnezeu va ridica un zid misterios în jurul nostru. El va îndepărta toate suporturile pe care obişnuiam să ne bazăm, şi va înlătura modalităţile noastre obişnuite de a rezolva lucrurile.

Dumnezeu ne va separa pentru ceva divin, complet nou şi neaşteptat, şi care nu poate fi înţeles examinând circumstanţele noastre anterioare. Vom fi într-un loc unde nu ştim ce se întâmplă, unde Dumnezeu croieşte haina vieţilor noastre după un nou tipar, şi astfel ne face să ne uităm la El.

Majoritatea creştinilor duc o viaţă monotonă – o viaţă în care pot prevedea aproape tot ce le va ieşi în cale. Dar sufletele pe care le conduce Dumnezeu în neprevăzut şi în situaţii speciale El le izolează. Tot ce ştiu ele este că Dumnezeu le susţine şi că El Se ocupă de vieţile lor. Astfel, aşteptările lor vin numai de la El.

Ca şi această văduvă, noi trebuie să ne detaşăm de lucrurile de afară şi să ne ataşăm înăuntrul nostru numai de Domnul ca să vedem minunile Lui.

din Hrana Sufletului

De multe ori prin cele mai dificile încercări, Dumnezeu aduce cele mai plăcute descoperiri despre Sine. din Nestemate

 

Câteodată Dumnezeu închide uşa şi ne închide înăuntru,

Ca să ne vorbească, poate prin necaz sau suferinţă,

Şi delicat, de la inimă la inimă, deasupra hărmălaiei,

Să ne spună din nou un gând preţios.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 3.21-35

Învăţăturile înţelepciunii trebuie reţinute! Acest lucru va fi benefic în primul rând pentru viaţa sufletului meu. „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu” (Luca 4.4). Ele îmi vor fi o adevărată podoabă a harului „pentru gâtul” meu (v. 22; cap. 1.9; cap. 4.9); mersul îmi va fi întărit ziua, iar noaptea mă voi putea odihni în siguranţă. Somnul îmi va fi dulce (v. 24). De unde atunci şovăirile şi judecăţile greşite, care mă fac să mă poticnesc chiar şi ziua? De unde temerile şi frământările interioare, care mă asaltează uneori şi noaptea? Acestea apar pentru că am pierdut din vedere învăţăturile Domnului; am abandonat simpla încredere în El (v. 26), alegând să raţionez după mintea mea.

În al doilea rând, Dumnezeu, care-mi cunoaşte inima egoistă, îmi aminteşte şi care-mi sunt îndatoririle faţă de aproapele meu (v. 27; Luca 6.30). Pentru că sunt copilul Lui, El aşteaptă de la mine o îndreptare totală, fără cel mai mic compromis în fapte, cuvinte sau intenţii. Blândeţea şi bunătatea sunt virtuţi de care lumea profită pentru a-1 jefui pe creştinul care le manifestă, dar cel credincios nu va fi niciodată în pierdere, pentru că Dumnezeu dă un mai mare har, după cum anunţă Iacov, citând v. 34 (lacov 4.6).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Filipeni 3:17-4:1

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos. Filipeni 3:20

NU EŞTI ÎNCĂ ACASĂ

Eroii de azi sunt adesea supraestimaţi. Multe din personalităţile sportului, cântăreţi sau stele de cinema, primesc aclamaţii care sunt cu mult mai mari decât nivelul realizărilor lor. Pe de altă parte, creştinii fac lucruri cu semnificaţii eterne, prin rugăciune şi slujire pentru Domnul, şi îşi petrec întreaga viaţă în obscuritate. Pentru a nu pierde perspectiva reală, trebuie să avem întotdeauna în minte faptul că viaţa aceasta este numai o pregătire pentru gloria care va urma. Istorisirea de mai jos, foarte cunoscută de altfel, va ilustra a ceastă afirmaţie. Când Theodore Roosevelt era preşedinte, a fost la o partidă de vânătoare în Africa. La reîntoarcerea în Statele Unite, un misionar care se reîntorcea după 40 de ani de slujire din junglele Africii, călătorea cu acelaşi vapor. Când vaporul a ancorat, aclamaţiile şi aplauzele celor ce-l aşteptau pe şeful executiv american, au însoţit debarcarea sa; dar, nu a fost nimeni care să-l aştepte pe misionar. Pe moment, omul lui Dumnezeu a fost cuprins de milă faţă de el însuşi. S-a gândit, că atunci când preşedintele vine acasă după o scurtă partidă de vânătoare, sute de persoane s-au adunat să-l salute. Dar, Doamne, când unul din lucrătorii Tăi, unul din misionarii Tăi, vine acasă după o viaţă de slujire, nu e nimeni să-l salute. Imediat însă a auzit parcă şoapta Domnului: „Dar, fiul Meu, tu nu eşti încă Acasă”. Copilule al lui Dumnezeu, nu te-ai simţit şi tu la fel ca misionarul acela credincios? Atunci uită-te la binecuvântata realitate exprimată atât de frumos de textul de azi. Cetăţenia ta nu e în lumea aceasta. Intr-o zi vei primi salutul bine meritat de bun venit acasă. D.J.D.

Când munca-ţi va fi gata,

Duios te va chema acasă.

O, ce sfântă bucurie

Şi revedere glorioasă!  Anonim

Cea mai bună folosire a vieţii este s-o cheltuieşti pentru ceea ce poate ramânea după ea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Mă rog ca toți să fie una, după cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, ca lumea să creadă că Tu Mai trimis.  Ioan 17.21

Rugăciunea lui Hristos către Tatăl (7)

În această rugăciune unică a Domnului nostru către Tatăl, El Sa rugat pentru unitatea celor care aveau să creadă în El. Această unitate se bazează pe lucrarea împlinită a lui Hristos la cruce. Ea rezultă de asemenea din lucrarea Lui cerească prezentă, Tatăl şi Duhul Sfânt lucrând împreună cu El. Unitatea dintre Tatăl şi Fiul trebuie să se reflecte în unitatea dintre cei credincioşi: „Ca ei să fie una ca Noi” (versetul 11). Aceasta nu este o unitate care să poată fi organizată de noi, aşa cum unii cred şi pretind că o pot lucra. Nu, ci unitatea cu privire la care Domnul Sa rugat depinde de păzirea celor credincioşi de către Tatăl Său. Tatăl este sfânt (versetul 11), iar unitatea pe care El a pregătito este, prin urmare, o unitate în sfințenie, conformă cu standardele divine, nu o unitate făcută de om.

Apoi Domnul La rugat pe Tatăl săi păzească pe ucenici în numele Său, fiindcă El nu avea să mai fie cu ei, pentru ai păzi, aşa cum făcuse până atunci. În rugăciunea Sa, Domnul Isus Se plasează deja în cer, iar ucenicii sunt văzuți ca lăsați în această lume, însă în grija Tatălui. Ei aveau să fie o mărturie față de lume, de aceea Domnul Se roagă pentru unitatea lor. Iar această unitate există: toți credincioşii adevărați sunt în strânsă legătură cu Tatăl şi cu Fiul, astfel că lumea poate cunoaşte că Tatăl La trimis pe Fiul. De ce? Fiindcă Tatăl şi Fiul locuiesc în cei credincioşi prin faptul că Duhul Sfânt locuieşte în ei.

În lumea care va veni, gloria lui Hristos va fi manifestată în mod public (versetul 23). Atunci rugăciunea Sa va fi împlinită pe deplin, „când va veni ca să fie glorificat în sfinții Săi şi să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toți cei care au crezut” (2 Tesaloniceni 1.10). Atunci va fi o unitate manifestată.

E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Atunci el a făcut un alt vas …Ieremia 18.4

Vasul sfărâmat

Fața fetiței s-a luminat de bucurie. Henry a întrebat-o pe fetiță, dacă va mai primi bătaie de la mama ei. „O, nu, domnule, acesta este un ulcior mai bun ca cel vechi.” Povestea cu vasul sfărâmat este istoria vieții fiecărui om. Dumnezeu i-a creat pe strămoșii noștri – Adam și Eva – după chipul Său. Ei erau într-o comuniune perfectă cu Creatorul lor. Însă, prin neascultarea de Dumnezeu, a apărut păcatul. Și când păcatul a intrat în primii oameni, vasul acela frumos s-a sfărâmat în multe bucăți. Iar astăzi, omenirea se află în situația în care nu există nicio posibilitate de a pune bucățile la loc și a restaura natura umană în măsura ei de la început. Noi nu suntem capabili să restaurăm ființa umană. Și nici Dumnezeu nu încearcă să o restaureze. Însă Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pentru a realiza măreața lucrare de răscumpărare și pentru a ne oferi ceva ce este dincolo de imaginația noastră: o natură nouă în locul celei vechi, pe care nicidecum nu o putem repara. Cu alte cuvinte, Mântuitorul a înlocuit vasul cel vechi, spart și fără putința de a-l repara, cu un vas nou. Una din problemele ființei noastre umane este aceea că ne cheltuim toată energia de a repara vasul cel vechi. Dar cine primește oferta lui Dumnezeu, va deveni o creatură nouă, un om mântuit cu o natură nouă.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

„Am făcut o juruință Domnului, și n-o pot întoarce” (Judecători 11:35)

După ce a ajuns în Lumea Nouă, Cortez, exploratorul spaniol a debarcat împreună cu echipajul și a dat foc corăbiilor în timp ce marinarii priveau buimăciți și îngroziți. Prin această faptă, Cortez le-a pecetluit dedicarea față de explorarea noului teritoriu și s-a asigurat că ei nu vor renunța niciodată și nu se vor întoarce. Și știi ceva? Neavând altă alternativă, percepția ta se limpezește, amânarea este alungată și ești pus în fața unei decizii. Când ești pus la colț, începi să privești în profunzimea ta și făcând astfel, descoperi calitățile date de Dumnezeu de care nu ai știut niciodată. Când te apropii de un termen limită, în tine se eliberează un flux creativ. De exemplu, nimic nu-ți intensifică mai mult dedicarea decât amenințarea eșecului sau riscul de a te face de rușine. în „Tirania e-mailului”, John Freeman spune: „Atenția este una din cele mai prețioase resurse moderne. Dacă o irosim într-o comunicare frivolă, rămânem fără ea atunci când avem într-adevăr nevoie de ea”. Distragerile atenției te secătuiesc, îți încețoșează mintea și îți întrerup ritmul. Proiectele dau greș, companiile intră în faliment și căsniciile eșuează din cauza modului în care distragerile atenției ne golesc de resurse și ne distrug relațiile. Vezi să nu ajungi la sfârșitul vieții și privind în urmă să descoperi că ai ratat lucrurile care aveau o reală însemnătate pentru a face loc lucrurilor care nu aveau nici o valoare, lefta a făcut o juruință lui Dumnezeu, care a dus la victorie pentru poporul Israel și la promovarea lui în funcția de conducător al poporului. E un angajament pe care trebuie să-l iei astăzi: „Am făcut o juruință Domnului, și n-o pot întoarce”.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Hotarele neîncrederii

„Iată, vine ceasul… când veţi fi risipiți.” loan 16:32

În acest pasaj Isus nu îi mustră pe ucenici; credinţa lor era reală, dar era tulburată; ea nu se dovedea în lucrurile realităţii prezente. Ucenicii erau risipiţi în urmărirea propriilor interese, slujeau unor interese care nu erau ale lui Isus Cristos. După ce am ajuns la o relaţie perfectă cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, credinţa noastră trebuie să fie pusă în practică în viaţa de fiecare zi. Vom fi risipiţi, dar nu pentru a sluji, ci pentru a trece prin pustiiri interioare şi pentru a ajunge să cunoaştem ce înseamnă moartea lăuntrică faţă de binecuvântările lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi pentru aceasta? Nu noi alegem acesi lucru, ci Dumnezeu pregăteşte situaţiile în aşa fel, încât să ne aducă acolo. Până când nu trecem prin această experienţă, credinţa noastră se sprijină pe sentimente şi binecuvântări. Dar, o dată ce am ajuns acolo, indiferent unde ne pune Dumnezeu sau care sunt pustiirile interioare, îl putem lăuda pe El pentru că totul este bine. Aceasta înseamnă credinţa pusă în practică în viaţa de fiecare zi.

„… şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” L-am lăsat pe Isus singur în urma risipirii rânduite de providenţa Lui? Pentru că nu-L vedem pe Dumnezeu în împrejurările în care ne aflăm? Întunericul vine prin suveranitatea lui Dumnezeu. Suntem gata să-L lăsăm pe El să facă ce vrea cu noi – să fim lipsiţi de binecuvântările Sale evidente? Până când Isus Cristos nu este Domnul nostru, toţi slujim propriilor noastre scopuri; credinţa noastră este reală, dar încă nu este statornică. Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată; dacă suntem gata să aşteptăm, vom vedea că Dumnezeu ne arată că nu ne-a interesat propria Sa persoană, ci numai binecuvântările Sale. Sentimentul binecuvântărilor Lui este fundamental pentru noi.

„îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Avem nevoie de tărie spirituală.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 6:16

„Pe desupra tuturor, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău.”

Cuvîntul lui Dumnezeu dă scutului credinţei un loc de primă importanţă. Scutul acesta trebuie să protejeze întreaga noastră fiinţă. în armura soldatului din vechime, scutul era nelipsit şi mai de folos decît arma de atac. Să nu uităm că scutul acesta care face parte din armătura lui Dumnezeu, este un har, căci credinţa „nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Ef. 2:8). Prudenţa şi perspicacitatea noastră, raţionamentele şi înţelepciunea firească, nu sînt de nici un folos pentru a ne proteja de „săgeţile arzătoare” ale vrăjmaşului nostru.

Care ar putea fi aceste săgeţi? în primul rînd – îndoiala „…oare a zis Dumnezeu…?”. Apoi învinuirile crude şi vai ce arzătoare sînt acestea mai ales cînd vin de la fraţi; învinuiri lăuntrice cu privire la păcate care au fost pe deplin iertate în sîngele Domnului Isus, dar care sînt încă vii în memoria noastră; iuţimea, mai ales cînd este provocată cu răutate, poate duce la o ceartă, care dacă nu este curmată imediat, poate avea rezultate ireparabile; uşurătatea şi glumirea cu păcatul pot fi tragice dacă nu folosim scutul credinţei, pentru că Cel Rău cunoaşte toate părţile vulnerabile ale fiinţei noastre şi acolo îşi îndreaptă săgeţile arzătoare. Numai cu scutul acesta al credinţei putem stinge, putem face ineficiente aceste săgeţi.

In epistola către Evrei cap. 11 este de optsprezece ori spus: „prin credinţă…” ceea ce arată pe deoparte ce preţ pune Dumnezeu pe credinţă şi pe de altă parte ce rezultate nemaipomenite aduce ea. şi tot în această epistolă Duhul Sfînt spune: „…fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui.” Credinţa aceasta vie se bazează pe făgăduinţele neschimbătoare ale lui Dumnezeu şi astfel ele devin o putere personală a fiecăruia dintre noi. Lupta este dîrză şi continuă pînă vom pleca, de aceea acesta parte din armătura lui Dumnezeu nu trebuie să ne lipsească nici o clipă. Sîntem însă mîngîiaţi de gîndul că, dacă altădată Dumnezeu i-a spus lui Avraam cînd se întorcea de la o luptă crîncenă şi inegală: „Avraame nu te teme; Eu sînt scutul tău”, (Gen 15:1), cu cît mai mult astăzi El este scutul acelora care sînt copiii Lui; dar El îi vorbeşte lui Avraam şi de o răsplată foarte mare care este chiar El însuşi.Săgeţile otrăvitoare şi arzătoare ale vrăjmaşului nostru ne pot răni, ne pot scoate din luptă, ne pot cauza dureri pînă la capătul vieţii, dar nu ne pot despărţi de Domnul Isus. El l-a biruit pe Satan care, crezînd că L-a înfrînt, a fost înfrînt el însuşi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.” Ioan 20:29

Toma, unul din cei doisprezece, nu a fost împreună cu ucenicii când li S-a arătat Isus, de aceea n-a vrut să creadă că ei L-au văzut pe Domnul. „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” a spus Toma. Opt zile după aceea pe când ei stăteau cu uşile încuiate a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă.” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele, şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns Toma I-a zis:”Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Atunci Isus i-a zis: „Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.” Aceasta este o atenţionare foarte împortantă pentru noi. Misionarul Hebich a spus: „Cuvântul Lui Dumnezeu nu ne este dat pentru a-L inţelege, ci pentru a-L crede.” Iar Isus spune: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi:”Vedem”, de aceea păcatul vostru rămâne.” Isus S-a născut noapea întro iesle. Poporul Israel a trebuit să mănânce mielul în Egipt, trebuia să mănânce tot mielul, şi aceasta noaptea. A fost nevoie de aceasta pentru a ieşi din Egipt. Cei care nu au mâncat din ele, trebuiau să moară. Deci omul, când este în întuneric trebuie să creadă că Isus i-a spălat păcatele lui, chiar dacă nu a experimentat această realitate. Faptul că Isus S-a născut noaptea întro iesle din Betleem ne arată că noi trebuie să credem că El ne-a spălat păcatele noastre, chiar dacă nu vedem aceasta, şi că Şi-a dat viaţa ca jertfă de ispăşire, devenind astfel viaţa noastră; dacă noi credem cuvântul mântuirii, nu avem păcate. Dar atunci când credinţa noastră se limitează doar la ceea ce vedem, rămânem în păcat.

De aceea:” ferice de cei ce nu văd, şi totuşi cred.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

VIESPILE DOMNULUI

Voi trimite viespii bondăreşti şi îi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, cananiţi şi hetiţi.

Exodul 23.28

Nu vom căuta să adâncim ce erau aceste viespi bondăreşti; este de ajuns sa ştim că era armata trimisă de Dumnezeu înaintea poporului Lui pentru a-i înţepa pe inamicii săi, făcându-i astfel mai uşoară cucerirea ţării. Dumnezeul nostru alege felul Lui de a lupta pentru poporul Său, hărţuindu-i pe duşmani înainte ca ei să înceapă lupta; adesea El foloseşte mijloace, la care cei pe care-i apără nu s-ar fi gândit niciodată. Sunt multe influenţe misterioase care îi tulbură pe vrăjmaşii lui Israel. În Apocalipsa 12:16 este scris: „Pământul a dat ajutor femeii”.Să nu avem niciodată frică! Chiar astrele cereşti pot să lupte – în cursa lor – împotriva vrăjmaşilor sufletelor noastre. Uneori, când pornim la luptă, se poate să nu-i mai găsim pe inamici, căci: „Dumnezeu va lupta pentru voi şi voi veţi rămâne liniştiţi”. Aşa este scris. Bondarii lui Dumnezeu pot face mai mult decât armele voastre. Niciodată nu ne-am putea închipui, mijloacele folosite de Dumnezeu pentru a câştiga o biruinţă. Să ascultăm deci de porunca lui Dumnezeu, de a merge la luptă, pentru cucerirea neamurilor pentru Domnul Isus. Vom vedea că Domnul a trecut înaintea noastră şi a pregătit calea, iar acela care va merge pe urmele Sale, va recunoaşte cu bucurie că „dreapta Sa şi braţul sfinţeniei Sale, i-au adus biruinţa”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Luca 10.25

Cu această întrebare a încercat un învăţător al legii pe Domnul Isus. „S-a sculat” – aşa găsim scris – şi prin aceasta dădea de înţeles că recunoaşterea de sine însuşi şi smerenia erau complet departe de el. Domnul Cristos i-a arătat prin pilda samariteanului că un om pe jumătate mort nu poate face nimic, ci trebuie ca altul să facă în locul lui.

Celălalt nici nu întreabă, ca învăţătorul legii, cine-i aproapele său, ci pune mâna şi e gata să ajute din dragoste pe oricine are nevoie de ajutor. În acest samaritean vedem pe însuşi Domnul Isus Cristos. Ca să-l ajute pe învăţătorul legii la recunoaşterea de el însuşi şi să-şi cunoască povara păcatului, Domnul îl îndeamnă să facă la fel. Prin aceasta devin toţi oamenii ca „aproapele tău.” Îndemnul de a iubi pe alţii ca pe sine însuşi, trebuia să-i deschidă ochii şi să-l îndemne la pocăinţă. În Marcu 10.17 vedem pe tânărul bogat, dornic să aibă viaţa veşnică. A pus aceeaşi întrebare. S-a ostenit să ţină legea, dar într-o singură direcţie nu a împlinit-o, în aceea de a-şi iubi aproapele ca pe sine însuşi. Şi acest om nu a găsit pacea cu Dumnezeu, deoarece inima lui a fost legată de avuţiile pământeşti.

La fel şi temnicerul din Filipi (Fapt. 16.29-30) a pus aceeaşi întrebare către Pavel şi Sila, dar el nici nu „s-a sculat” nici „nu a alergat” ci a „sărit înăuntru” şi „tremurând de frică s-a aruncat la picioarele” celor doi. În Matei 11.12 este scris că: „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, Şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.”Temnicerul a găsit iertare şi pace cu Dumnezeu, el şi casa Lui. Vrei să ai şi tu parte de această fericire. Atunci întoarce-te ca fiul risipitor din Luca 15, care s-a pocăit şi a găsit iertarea păcatelor.

Pacea lui Dumnezeu este pregătită şi pentru tine! Vrei să o primeşti acum? „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de redusă este aprecierea mea cu privire la ispăşirea Ta şi la mântuirea Ta desăvârşită! Doamne, fă-mă să fiu mai plin de recunoştinţă; să fiu mereu un pasionat îndrăgostit de Domnul Isus Cristos.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.»

Evrei 2,17

Acest verset prezintă o a doua consecinţă a morţii lui Isus. Ea se referă la Satan, marele vrăjmaş. Diavolul este duşmanul de moarte al lui Dumnezeu, dar şi al oamenilor, căci el i-a dus în păcat. Fiindcă plata păcatului este moartea, Satan a fost stăpânul morţii până la moartea Mielului. Spun «până» fiindcă, prin jertfa Sa, Domnul Isus ne-a eliberat de:

1. groaznica moarte a doua (moartea veşnică), deoarece fără sacrificiul lui Isus am fi ajuns după moartea fizică în mâinile lui Satan.

2. cutremurătoarea frică de moarte, căci poţi «să mori» în timpul vieţii de nenumărate ori din cauza fricii de moarte. Dar citim în Evrei 2,15: «şi să-i izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor».

3. teribila moarte a celor neîmpăcaţi cu Dumnezeu. Când Mielul lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa pe crucea Golgotei, toate lucrurile s-au schimbat: din copiii lui Satan şi ai morții am devenit copiii lui Dumnezeu şi ai vieţii. Să-I mulţumim dar Domnului Isus Cristos care ne-a împăcat cu Tatăl şi ne-a eliberat din robia de moarte în care diavolul ne ţinea prizonieri din cauza păcatelor noastre!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcatpentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în EL

2 Corinteni 5:21

Întristatule creştin, de ce plângi? Iţi jeleşti nelegiuirea? Priveşte-L pe Domnul tău desăvârşit, şi aminteşte-ţi că eşti complet în El. În ochii lui Dumnezeu, eşti al fel de perfect, de parcă n-ai fi păcătuit niciodată; mai mult decât atât, Dumnezeul Dreptăţii te-a îmbrăcat cu veşmintele Sale divine, astfel încât acum ai mai mult decât îndreptăţirea unui om — ai îndreptăţirea lui Dumnezeu! O, tu care plângi din cauza păcatului înnăscut şi a stricăciunii, aminteşte-ţi că nici unul dintre păcatele tale nu te poate condamna. Ai învăţat să urăşti păcatul, dar ai învăţat şi că păcatul nu este al tău; el este pus pe capul lui Christos. Tu nu stai în picioare prin tine însuti, ci prin Christos.

Nu eşti acceptat prin tine, ci prin Domnul. Eşti la fel de primit de Dumnezeu astăzi, cu toată păcătoşenia ta, cum vei fi şi atunci când te vei afla în faţa tronului Său, liber de orice vină. O, te implor, prinde-te de gândul preţios al desăvârşirii în Christos! Fiindcă tu ai „totul deplin în El” (Coloseni 2:10). Îmbrăcat în veşmintele Mântuitorului, eşti la fel de sfânt ca Cel Prea Sfânt. „Cine-i va osândi? Christos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:34). Creştine, lasă-ţi inima să se bucure, fiindcă eşti primit „în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6). De ce să te temi? Zâmbeşte întotdeauna. Trăieşte aproape de învăţătorul tău. Trăieşte în suburbiile Cetăţii cereşti. În curând, la timpul cuvenit, te vei înălţa la cer şi vei domni împreună cu Isus. Şi toate acestea se vor întâmpla fiindcă Domnul „a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”.

 

Seara

Veniţi, să ne suim la Muntele Domnului.

Isaia 2:3

Este un beneficiu extraordinar pentru sufletele noastre să putem fugi din lumea aceasta rea spre ceva mai nobil şi mai bun. Grijile şi înşelăciunile acestei lumi sunt gata să înăbuşe tot ce este bun în noi şi să ne facă să devenim nervoşi, deprimaţi, mândri şi lumeşti. Este bine pentru noi să smulgem aceste buruieni, fiindcă seminţele cereşti nu pot creşte laolaltă cu ele. Unde vom găsi o seceră mai bună decât în părtăşia cu Dumnezeu şi lucrurile împărăţiei?

În văile Elveţiei, mulţi dintre locuitori se îmbolnăvesc fiindcă aerul este închis şi stătut; însă sus, în munţi, vei găsi un neam de oameni puternici, care respiră aerul curat şi proaspăt care vine de pe zăpezile din vârfurile Alpilor. Ar fi bine ca cei din vale să-şi poată lăsa casele dintre ceţuri şi miasme şi să vină să respire aerul proaspăt de munte. Intr-o asemenea excursie vă invit şi eu în seara aceasta. Fie ca Duhul Sfânt să ne ajute să ieşim din ceţurile fricii şi din miasmele neliniştii şi bolilor care s-au adunat în valea acestui pământ.

Să urcăm spre munţii bucuriei şi binecuvântării. Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să taie funiile care ne ţin legaţi aici şi să ne ajute să urcăm! Prea adesea, stăm ca vulturul legat de stâncă. Dar, spre deosebire de vultur, noi începem să ne iubim lanţurile, şi poate că, dacă s-ar ivi ocazia, am ezita să ne eliberăm. Să ne ajute Dumnezeu ca, prin harul Său, să ne eliberăm măcar sufletele, dacă trupul este neputincios. Lăsându-ne trupurile de carne în urmă, aşa cum şi-a lăsat Avraam slujitorii când a fost chemat să-l aducă jertfă pe Isaac, să urcăm în duh pe culmea muntelui. Şi acolo să ne bucurăm de părtăşia Celui Prea înalt.

 

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă”.
(2 Împăraţi 6:17)

 

Aceasta este rugăciunea pe care trebuie s-o înălţăm pentru noi înşine şi unul pentru altul: „Doamne, deschide-ne ochii ca să vedem”. Suntem înconjuraţi, la fel cum era şi profetul Elisei, de „caii şi carele de foc” ale lui Dumnezeu (2 Împăraţi 6:17), aşteptând să ne conducă în locuri de glorioasă victorie.

Odată ce ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, vom vedea toate evenimentele din viaţa noastră, fie mari fie mici, fericite sau triste, ca „un car de triumf” pentru sufletul nostru. Tot ce vine asupra noastră devine un car de triumf din momentul în care îl tratăm ca atare. Pe de altă parte, chiar şi cea mai mică încercare poate deveni un obiect care distruge tot ce întâlneşte în cale, ducând la mizerie şi disperare, dacă îi permitem.

Deci diferenţa stă în alegerea pe care o facem. Totul depinde nu de evenimentele în sine, cât de modul în care le privim. Dacă pur şi simplu stăm culcaţi, lăsându-le să vină peste noi şi să ne zdrobească, ele devin un car necontrolabil de distrugere. Însă dacă ne suim în ele, ca într-un car de biruinţă, ele vor deveni carele lui Dumnezeu care ne duc triumfători înainte şi în sus.

Domnul nu poate face mai nimic cu un suflet zdrobit. De aceea Adversarul încearcă să-i împingă pe oamenii lui Dumnezeu spre disperare şi deznădejde dincolo de condiţia lor sau de condiţia bisericii. S-a spus adesea că o armată descurajată intră în luptă cu certitudinea înfrângerii. Am auzit recent o misionară spunând că s-a întors acasă bolnavă şi deprimată, pentru că duhul ei şi-a pierdut curajul, ceea ce a avut drept consecinţă un trup nesănătos.

Trebuie să înţelegem mai bine aceste atacuri ale Vrăjmaşului asupra duhului nostru şi cum să le opunem rezistenţă. Dacă reuşeşte să ne scoată din poziţia noastră corectă, el caută mai apoi să asuprească „pe sfinţii Celui Preaînalt” (Daniel 7:25) printr-un asediu prelungit, până când, într-un final, din pură slăbiciune, renunţăm şi la cea mai mică speranţă de victorie.

Hannah Whitall Smith

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 3.1-20

Pentru tine, tânăr credincios, răsună aceste cuvinte pline de dragoste ale Tatălui ceresc: „Fiul meu, nu uita…” (v. 1). Expresia „fiul meu” se repetă de paisprezece ori în cap. 1-7. Citându-le evreilor Proverbe 3.11,12, apostolul va fi obligat să le spună: „Aţi uitat de tot îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii…” (Evrei 12.5,25). În ce ne priveşte, să luăm bine seama la avertismentele pe care le găsim în aceste capitole, gândindu-ne la Cel care ni le adresează.

Bunătatea şi adevărul sunt de nedespărţit: ele corespund perfect naturii Dumnezeului dragostei şi al luminii. Şi, pentru că noi suntem copiii acestui Dumnezeu, se cuvine să gravăm bunătatea şi adevărul pe inimile noastre (v. 3)!

Există o pricepere care se caută prin rugăciune (am învăţat aceasta din cap. 2): este priceperea prin care Duhul Sfânt ne ajută să pătrundem gândurile lui Dumnezeu: ferice de toţi cei care o găsesc (v. 13)! Însă există şi una în care nu am voie să-mi pun încrederea: este propria mea pricepere (v. 5). Nu pot în acelaşi timp să mă sprijin şi pe priceperea mea şi să mă încred şi în Dumnezeu din toată inima; să urmez şi raţionamentele mele… şi instrucţiunile de sus. „Nu fiţi înţelepţi în ochii voştri”, recomandă Romani 12.16, reluând v. 7 din capitolul nostru.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 20:19-23

În seara aceleiaşi zile, …pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus… Ioan 20:19

PRIN UŞILE ÎNCUIATE

Imaginaţi-vă emoţiile contradictorii ale ucenicilor din ziua învierii, înainte ca Isus să apară în mijlocul lor. Credeau cu toţii că Domnul lor murise. Se temeau de iudei, astfel când ei se întâlneau în secret, încuiau uşile. Cu toate acestea, o speranţă le stârnea inimile din momentul când au auzit că mormântul era gol. Apoi, în ciuda uşilor încuiate, Isus a stat în mijlocul lor. Primele Lui cuvinte au fost: „Pace vouă!” (Ioan 20:19).

Unii dintre noi avem uşi emoţionale sau spirituale „încuiate” în vieţile noastre. Poate fi duşmănia pe care o ţinem ascunsă de multă vreme. Poate fi o ofensă sau o rană adâncă pe care o purtăm înăuntrul nostru de ani de zile. Poate fi o amintire urâtă şi teribilă din copilărie, care ne rupe legăturile cu oamenii. Poate fi chiar un sentiment de mânie, pe care-I nutrim faţă de Dumnezeu, pentru cele ce ni s-au întâmplat cu ani în urmă. Aceste uşi încuiate ne ţin închişi în lumea noastră mică şi plină de frică. Ele ne împiedică să creştem spre maturitate şi să cunoaştem fericirea. Dar uşile încuiate nu L-au putut împiedica pe Domnul şi nu-L pot opri nici azi. Emoţia pe care o simţi, scânteia de speranţă ce o ai, vine de la Duhul Sfânt. încurajează-le! Nu te teme să vorbeşti cu Isus. Varsă-ţi inima înaintea Lui şi spune-I exact ceea ce simţi. La vremea pe care o va alege, El va pătrunde prin aceste uşi încuiate, aducându-ţi iertarea, vindecarea şi fericirea. Numai în felul acesta vei cunoaşte adevărata semnificaţie a cuvintelor: „Pace vouă!”
D.C.E.

Isuse, Tu Om al durerii

 Ce-ai suferit pentru mine,

Doar ochii Tăi pot să vadă

Rana-mi ascunsă-n ruşine.   Twells

Dacă Isus este ţinut afară, atunci înăuntru trebuie să fie ceva rău.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ascultarea este mai bună decât jertfa, şi luareaaminte decât grăsimea berbecilor.  1 Samuel 15.22

Acestea au fost cuvintele solemne rostite de profetul Samuel către împăratul Saul, cu foarte mulți ani în urmă. Motivul pentru care ele au fost rostite este foarte important, iar lecția pe care o învățăm este una salutară. Samuel, ca mesager al voii lui Dumnezeu, ia poruncit lui Saul săl nimicească pe Amalec, duşmanul de neîmpăcat al poporului lui Dumnezeu. Bărbații, femeile, copiii, oile, boii, cămilele, măgarii, tot ce avea suflare trebuia nimicit. Nu trebuie să punem sub semnul întrebării poruncile lui Dumnezeu – ele sunt cu totul justificate.

Datoria lui Saul era să împlinească în totul instrucțiunile clare ale lui Dumnezeu. În mod evident, el a gândit altfel. La cruțat „pe Agag şi ce era mai bun din turmă şi din cireadă, şi vite grase şi miei şi tot ce era bun şi na vrut să le nimicească; dar orice lucru care era prost şi slab, pe acela la nimicit” (versetul 9). Cu alte cuvinte, Saul a acționat ca şi cum sar fi priceput mai bine decât Dumnezeu. A crezut căl poate convinge pe Samuel că de fapt cruțase cea mai bună parte a turmelor lui Amalec pentru a fi jertfită Domnului. Cu siguranță că un astfel de motiv, gândea el, era vrednic de laudă: el nu sa îmbogățit pe sine, ci a vrut săL onoreze pe Dumnezeu. Totuşi, Domnul gândea altfel, iar această faptă avea săl coste pe Saul împărăția.

Era în joc un principiu important. Cum putea Saul să cârmuiască o împărăție, dacă nu asculta în totul de Dumnezeu? Cum putea să aştepte să fie ascultat de supuşii săi, dacă el însuşi nu asculta de Cel care era deasupra lui? Dacă supuşii lui ar fi gândit că puteau să modifice după bunul plac poruncile lui Saul, unde ar mai fi fost autoritatea lui? Gândul lui Saul că putea aduce îmbunătățiri poruncii lui Dumnezeu a fost o greşeală de neiertat.

Care este deci drumul pe care trebuie săl urmeze creştinul? Acela al ascultării de Dumnezeu, indiferent de prețul plătit. Va veni timpul când creştinul va fi chemat să stea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Va putea el atunci să se scuze că na făcut voia lui Dumnezeu exact aşa cum este ea exprimată în Cuvântul Său?                J. Pollock

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… am ajuns ca un vas sfărâmat. Psalmul 31.12

Vasul sfărâmat

La vârsta de 20 de ani, Henry Moorhouse și-a predat viața în brațele Mântuitorului. Imediat după pocăința sa, a început să-L mărturisească pe Hristos ca Domn și Mântuitor al său. Împărțea pliante, vorbea cu trecătorii și uneori predica pe la colțuri de stradă. Într-o zi, pe când se plimba printr-o mahala sărăcăcioasă din Londra, a văzut o fetiță care se întorcea cu un ulcior cu lapte spre casă. Împiedicându-se, a scăpat ulciorul care s-a spart. Fetița a început să plângă amarnic. Henry a mers la fetiță, a ridicat-o și i-a spus să nu mai plângă. „Dar mama mă va bate, pentru că am spart ulciorul”, zise fetița.Henry s-a aplecat să adune bucățile ulciorului spart și a încercat să le prindă la loc. În acel moment, fetița s-a oprit din plâns. Ea privea cu o oarecare speranță cum el încerca să prindă bucățile la un loc. Însă imediat vasul s-a sfărâmat din nou. Fetița a început să plângă din nou. Henry a încercat încă o dată să repare ulciorul. A reușit cu multă migală să refacă vasul cu excepția toartei. I-a dat fetiței să vadă dacă poate să o fixeze. Ea a pus toarta la ulcior, însă celelalte bucăți s-au împrăștiat din nou. Fetița a început să plângă și mai tare. Atunci Henry s-a dus cu fetița într-un magazin care vindea vase de ceramică și a cumpărat unul nou. Apoi a umplut vasul cu lapte și i l-a dat fetiței.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ÎNTELEGE-TI ISPITELE (3)

„Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări” (lacov 1:2)

Diavolul știe că atunci când îți dai seama că el este sursa ispitelor își pierde avantajul. El știe că atunci când înțelegi că el a fost cel care a inițiat ispita, vei da înapoi mai repede decât atunci când crezi că de la tine pornește ispita. Dacă diavolul s-ar apropia de tine și ți-ar spune: „Am venit ca să te fac să păcătuiești și să te simți condamnat”, vulnerabilitatea ta la ispitirile lui s-ar evapora! El nu-ți va spune asta – dar dacă nu uiți lucrul acesta, vei avea avantaj în fața lui. Pavel a spus-o astfel: „nu suntem în neștiință despre planurile lui” (2 Corinteni 2:11). O altă percepție eronată este aceea că ispita e pierdere de vreme și efort irosit degeaba. în perioadele lungi de ispită avem impresia că am pierdut teren, nu că l-am câștigat. Nu! A ține piept ispitei înseamnă a te lupta „lupta cea bună a credinței” (1 Timotei 6:12) și atunci Dumnezeu îți dezvoltă caracterul. „Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi” (lacov 1:2-4). Firește, răsplata ta depășește beneficiile din prezent țintind spre răsplătirea veșnică. „Cu toate că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre … să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:6-7). Să mai adăugăm și glorioasa garanție a lui Dumnezeu: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții” (lacov 1:12).

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Dacă ai fi cunoscut!

„Dacă ați cunoscut…, în această zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi.”

Luca 19:42

Isus a intrat triumfător în Ierusalim; întreaga cetate s-a pus în mişcare; dar era acolo un dumnezeu străin: mândria fariseismului. Era un dumnezeu care părea religios şi drept, dar, în realitate, era „un mormânt văruit”.

Ce anume mă orbeşte pe mine în această zi a meat Am eu vreun dumnezeu străin – nu un monstru dezgustător, ci o anumită stare sufletească ce mă domină? Mai mult decât o dată Dumnezeu m-a adus faţă în faţă cu dumnezeul străin şi am ştiut că trebuie să renunţ la acesta, dar n-am făcut-o. Am trecut prin criză ca prin urechile acului şi tot mai am acel dumnezeu străin; sunt orb faţă de lucrurile care sunt spre pacea mea. Este un lucru înspăimântător că putem fi în locul unde Duhul lui Dumnezeu ar trebui să aibă cale liberă în noi, şi totuşi, noi facem ca vina noastră înaintea lui Dumnezeu să crească tot mai mult.

„Dacă ai fi cunoscut” – cuvintele lui Dumnezeu pătrund direct în inimă, având în urma lor lacrimile lui Isus. Aceste cuvinte implică responsabilitatea pentru propriile noastre greşeli. Dumnezeu ne trage la răspundere pentru ceea ce nu vedem. „Acum sunt ascunse de ochii tăi” – pentru că nu te-ai predat Lui niciodată cu adevărat. Ce tristeţe de nedescris aduc cuvintele „care puteau fi”! Dumnezeu nu mai deschide niciodată uşile care au fost închise. El deschide alte uşi, dar ne aminteşte că există uşi pe care noi le-am închis, uşi care n-ar fi trebuit niciodată închise, gânduri care n-ar fi trebuit să fie niciodată murdărite. Nu-ţi fie teamă niciodată când Dumnezeu îţi aduce în faţa ochilor trecutul. Lasă amintirea să lucreze. Ea este un slujitor al lui Dumnezeu, cu mustrările, pedepsele şi întristările ei. Dumnezeu va transforma acel „care puteau fi” într-o recoltă minunată pentru viitor.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 6:15

„Avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii.”

Textul acesta însemnează fără doar şi poate: „Să fiţi pregătiţi ca nişte mesageri gata să ducă vestea bună a păcii.” Prin aceasta apostolul ne spune să fim totdeauna în alertă, avînd răspuns imediat la orice întrebare şi dînd fără ezitare o mărturie bună şi corectă. Lui Timotei, de pildă, îi spune: „Vesteşte Cuvîntul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blîndeţea şi învăţătura.” (2Tim.4:2), şi desigur nu este neapărat vorba de a vesti Cuvîntul de la catedră sau de a face o lucrare de felul acesta fără să fi fost trimis şi înzestrat de Duhul Sfînt cu darul de evanghelist, învăţător, de episcop sau orice altă lucrare în adunare. Aici este vorba de lucrarea de mesager sau de purtător al veştii bune la care sîntem cu toţii chemaţi, fără excepţie, bărbat sau femeie. Ceea ce ni se cere este rîvnă si dragoste pentru suflete.

Să ne gîndim la tăcerile noastre care au dezonorat pe Domnul şi care s-au datorat lipsei de curaj, sau ruşinii sau comodităţii noastre. Putem să fim plini de teorii frumoase, buni cunoscători ai Cuvîntului, dar cînd este vorba să spunem oamenilor despre Domnul Isus şi lucrarea Lui de la cruce, atunci tăcem! şi cînd, vai, cinstea şi slava lui Dumnezeu şi a Cuvîntului Lui sînt zeflemisite, nu numai că nu protestăm dar ne arătăm chiar indiferenţi. Trec poate zile, săptămîni şi luni fără să spunem un cuvînt cuiva despre vestea cea bună a păcii, şi de fiecare dată cînd nu am luat poziţia de mesager, cînd nu am ridicat drapelul Evangheliei, nu am făcut decît să întărim poziţia vrăjmaşului. Dumnezeu să ne dea supleţe şi atitudine de permanentă alertă care să prindă orice prilej pentru a aduce un suflet la pomnul Isus, pentru a sprijini pe cineva în suferinţă sau pentru a da mărturie despre adevărul lui Dumnezeu.

Să nu spunem că nu avem ocazii de a mărturisi, căci ziua este plină de astfel de prilejuri. Lipsa de roadă în viaţa noastpu nu este din pricina lipsei de oportunităţi de tot felul de a face ceva pentru Domnul nostru ci pentru că n-avem dragoste pentru Domnul Isus şi pentru sufletele oamenilor. Da, ne lipseşte rîvna de care vorbeşte textul nostru.

Să-I cerem lui Dumnezeu să ne trezească la realitate şi să ne izbăvească de somnul nostru, de egoism şi de comoditate. Să aducem întreaga noastră fiinţă ca o jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu şi de folos pentru o lume ruinată în păcat. Să stăm în picioare pentru Domnul nostru, fiind încălţaţi cu rîvna Evangheliei păcii ştiind că am ajuns la „sfîrşitul vremurilor” şi să nu ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu ca acela care a ascuns talantul în pământ.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta Lui Dumnezeu.” Coloseni 3:1

Isus a murit pentru păcatele noastre, a fost înmormântat şi a treia zi a înviat după Scripturi. Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu El, aşa după cum este scris: „El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit, şi a înviat pentru ei.” Mulţi ajung numai până la Golgota, considerând că Isus a murit pentru păcatele noastre. De aceea, ei nu scapă de păcat.

În 1 Corinteni 15:7 găsim scris: „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre.” Deci prin învierea Lui Isus avem parte de naşterea din nou. Prin înviere devenim o făptură nouă, după Scriptură. Înaintea Lui Dumnezeu numai o făptură nouă este plăcută. Deci, numai dacă ar fi murit, şi nu ar fi înviat, credinţa noastră ar fi zadarnică, iar noi am pieri cu toţii! „Dar acum Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.” 1 Corinteni 15:20. Căci aşa cum printrun om, prin Adam a venit moartea, tot aşa printru om, Isus este învierea morţilor. Căci precum toţi mor în Adam, aceia care cred în Isus vor trăi.

Cititorule drag, ai tu această viaţă? Când ai avut parte de mărturia că eşti un copil al Lui Dumnezeu şi de arvuna Duhului Sfânt, aşa cum este scris în Efeseni 1:13-14? Dacă ai parte de toate acestea, atunci aparţii de cei cărora le sunt ierate păcatele şi nu au nimic vrednic de osândă în viaţa lor. Atunci eşti părtaş Împărăţiei Lui Dumnezeu şi umbli după lucrurile de sus, căci patria noastră este în ceruri.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SĂ PRIMEŞTI ÎNŞTIINŢAREA

Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului, când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor Iui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit – zice Domnul.

2 Împăraţi 22.19

Mulţi din cei care dispreţuiesc înştiinţarea, vor pieri; dar ferice de acela care ia seama la Cuvânt, şi se cutremură. Aşa a făcut Iosia şi a fost scutit de judecăţile rostite de Domnul împotriva lui Iuda, din pricina păcatelor sale. Dacă şi inima ta s-a muiat şi te-ai smerit, vei fi şi tu scutit, şi apărat în ziua cea rea. Dumnezeu face un semn, pune o pecete pe fruntea acelora care suspină şi plâng din pricina păcatului veacului acesta. Îngerul distrugător a primit ordin să bage sabia în teacă până la punerea peceţii, pentru ca aleşii Lui să fie puşi la adăpost (Apocalipsa 7.1-3). El îi cunoaşte. Sunt timpuri ameninţătoare? Se vede necredincioşia înaintând cu paşi grăbiţi, făcându-vă să vă temeţi de o pedeapsă asupra unui popor care se adânceşte în păcat? Poate că aveţi dreptate. Ei bine, făgăduinţa „că nu vor vedea ochii tai toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuia” este şi pentru tine. Dar voi vă găsiţi într-o aşteptare mai bună, mai mângâietoare, a venirii Domnului Isus, şi atunci zilele de întristare vor avea sfârşit.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum? Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. Luca 24.17

Doi, din cei ce-l urmau pe Domnul Cristos, au mers în ziua învierii Lui spre Emaus. Pe drum au discutat despre înspăimântătoarele lucruri care s-au petrecut în Ierusalim şi ai căror martori au fost şi ei. Cei doi au văzut în Domnul trimisul Iui Dumnezeu, Mesia lui Israel, împlinitorul prorociilor, „Izbăvitorul lui Israel.” Gândurile lor erau îndreptate spre binecuvântările pământeşti ale lui Israel, care credeau că vor scăpa de duşmanii lor. Dar acum Domnul a murit şi cu El s-a dus în mormânt toată nădejdea lor. Complet dezamăgiţi, mai ales că unele femei le-au spus că au găsit mormântul gol, ei nu ştiau ce să creadă din toate aceste lucruri şi astfel profund întristaţi mergeau pe drumul lor. Dar Domnul s-a gândit la ei – căci este imposibil ca El să lase inimile întristate şi singure. Încontinuu El este prezent acolo unde ai Lui au nevoie de El. Isus poate să-i facă fericiţi. Ochiul Său priveşte tot timpul cu profundă dragoste spre ai Săi şi unde vede pe unul întristat, nefericit sau posomorât este imediat gata de a-l îmbărbăta şi de a-i aduce fericirea în inimă.

Orice întristare ai avea în inima ta, oricând poţi să te duci la Domnul Isus şi vei vedea milostenia şi dragostea Lui. Cunoaşterea acestui adevăr umple inima de pace şi fericire. Câtă îmbărbătare pentru copiii iui Dumnezeu, care sunt încercaţi şi ispitiţi, loviţi în tot felul şi înjosiţi, să se gândească la faptul că Dumnezeu nu-i vede decât purtaţi în inima Iui Isus! Înaintea lui Dumnezeu ei strălucesc neîncetat în lumina fără seamăn a lui Cristos; ei sunt îmbrăcaţi cu o frumuseţe dumnezeiască. Lumea nu-i poate vedea astfel, dar Dumnezeu aşa îi vede şi aici e marea deosebire. Lumea nu poate vedea pietrele scânteietoare pe care iubirea lui Dumnezeu a săpat numele celor răscumpăraţi.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Atrage-mă, o, Doamne, într-o comuniune vitală cu Tine. Ce mare schimbare aduce soarele în lumea naturală şi ce mare schimbare se produce când Tu străluceşti asupra noastră! Continuă să străluceşti asupra noastră până când vom fi copleşiţi de prezenţa Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Cristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate. El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh.» 1 Petru 3,18

În momentul în care Isus a murit, El a restabilit partășia intimă a omului cu Dumnezeu. Acesta este înţelesul măreţ din Matei 27,50-51: «Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos». In momentul în care Domnul Isus a murit, Dumnezeu însuşi a deschis Locul Preasfânt, care fusese închis din cauza păcatului. Această refacere a relaţiei pe verticală dintre Dumnezeu şi om a fost consecinţa morţii lui Isus Cristos.

Ultimul Său strigăt şi ruperea perdelei de la intrarea în Sfânta Sfintelor au avut loc în acelaşi moment, motiv pentru care autorul Epistolei către Evrei ne spune: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată» (Evrei 10,19-22). Acest lucru este valabil pentru noi, cei care credem în Domnul. Prin moartea lui Isus perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt şi acum avem intrare liberă în Sfânta Sfintelor.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Au luat deci pe Isus, și L-au dus. Ioan 19:16

El fusese în agonie toată noaptea. După ce şi-a petrecut zorii în holul lui Caiafa, a fost dus de la Caiafa la Pilat, de la Pilat la Irod, şi de la Irod înapoi la Pilat. Din cauza aceasta, nu mai avea putere, pentru că nu-I fusese îngăduit să se odihnească. Erau însetaţi de sângele Lui, aşa că L-au lăsat să moară, purtând povara crucii. Ce procesiune sfâşietoare! Nu degeaba plângeau fiicele Sionului. Plângi şi tu, suflete. Ce învăţăm văzând cum ÎI duc pe Domnul nostru? Nu pricepem adevărul oglindit în ţapul Ispăşitor? Nu lua marele preot ţapul punându-şi mâinile pe capul lui, şi nu mărturisea păcatele întregului popor, pentru ca ele să treacă asupra ţapului? Apoi se alegea un om care să ducă ţapul in pustie, şi el ducea păcatele poporului într-un loc în care să nu poată fi găsite. ÎI vedem pe Isus adus în faţa preoţilor şi conducătorilor, care ÎI declară vinovat. Dumnezeu însuşi transferă vina noastră asupra Lui: „Domnul a făcut să cadă asupra Luii nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6); „El l-a făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5:21). Ca purtător al vinei noastre, ducându-ne păcatul — reprezentat de cruce — pe umeri, marele Ţap Ispăşitor a fost dus de soldaţi. Prea iubitule, crezi că El a purtat şi păcatul tău? In timp ce priveşti crucea, vezi în ea vina ta? Există o singură cale prin care poţi să ştii dacă îţi purta sau nu păcatul. Ai pus mâna pe capul Lui, mărturisindu-ţi păcatul, şi ai crezut în El? Atunci păcatul nu mai apasă asupra ta; a fost transferat asupra lui isus, şi El II duce pe umeri, o povară mai grea decât Crucea. Nu lăsa imaginea să se şteargă fără să te bucuri de eliberarea ta şi să-L iubeşti pe Răscumpărătorul care ţi-a purtat vina.

Seara

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturora. Isaia 53:6

Aceasta mărturisire aparţine întregului popor al lui Dumnezeu. Am căzut cu toţii; de aceea, în cor, de la primul intrat în ceruri până la ultimul, putem spune „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi”. Mărturisirea, deşi unanimă, este unică şi individuală: ,fiecare îşi vedea de drumul lui”. Fiecare persoană are propria vină. Cu toţii suntem păcătoşi, dar fiecare are propriul caracter. Cu toţii ne unim în căinţă, dar fiecare are o poziţie individuală. „Fiecare îşi vedea de drumul lui” este o mărturisire a faptului că fiecare a păcătuit în felul său, cu o intensitate diferită de toţi ceilalţi. Această mărturisire este deschisă. Nu există nici un cuvânt de apărare şi nici o silabă de scuză. Mărturisirea este o renunţare la orice formă de îndreptăţire. Este declaraţia vinovatului conştiente — grav vinovat, vinovat fără scuze. Ei stau în picioare, cu armele răzvrătirii distruse, şi strigă „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”. Totuşi, nu auzim nici un vaiet care să urmeze mărturisirii, fiindcă următoarea propoziţie este aproape un cântec „Domnul a făcut să cadă asupra hui nelegiuirea noastră”. Este cea mai dureroasă afirmaţie, dar ne aduce mângâiere. Este ciudat să vezi că mila domneşte în mijlocul nefericirii, că sufletul obosit găseşte odihnă pe culmile durerii. Mântuitorul rănit vindecă inimile rănite. Iată cum căinţa cea mai umilă dă loc încrederii, privindu-L pe Christos pe cruce!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Glorificaţi pe Domnul în mijlocul focului.

(Isaia 24:15, KJV)

 

Observaţi micul cuvânt „în”! Noi trebuie să-L onorăm pe Domnul în încercare – chiar în lucrul care ne mâhneşte atât de mult. Şi cu toate că sunt exemple în care Dumnezeu n-a îngăduit ca sfinţii Săi să simtă măcar focul, de obicei focul produce durere.

Tocmai acolo, în văpaia focului, noi trebuie să-L glorificăm. Noi facem aceasta exersând credinţa perfectă în bunătatea şi dragostea Lui care a îngăduit ca această încercare să vină peste noi. Ba mai mult, noi trebuie să credem că după ce vom ieşi din foc va rezulta ceva mult mai demn de laudă pentru El decât am experimentat până acum.

Pentru a trece prin focuri, este nevoie de o credinţă mare, căci o credinţă mică nu va reuşi. Trebuie să câştigăm victoria în cuptor. Margaret Bottome

Un om are doar atâta credinţă cât arată în vremuri de încercare. Cei trei bărbaţi care au fost aruncaţi în cuptorul de foc au ieşit afară exact aşa cum au intrat – cu excepţia funiilor cu care erau legaţi. Cât de des Dumnezeu ne înlătură lanţurile în cuptorul suferinţei!

Aceşti trei bărbaţi au umblat prin foc fără să fie arşi – pielea lor nu era nici măcar băşicată. „Focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, … nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei” (Daniel 3:27).

Aşa trebuie să iasă creştinii din cuptorul încercărilor de foc – eliberaţi de lanţurile lor, dar neatinşi de flăcări.

 

A ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Coloseni 2:15

 

Aceasta este adevărata biruinţă – să biruieşti boala trecând prin ea, să biruieşti moartea trecând prin moarte şi să biruieşti orice altă circumstanţă potrivnică trecând prin ea. Crede-mă, există o putere care ne poate face biruitori în mijlocul conflictului.

Sunt înălţimi pe care le putem atinge, de unde putem privi înapoi peste drumul pe care am venit şi putem cânta cântarea noastră de biruinţă de această parte a cerului. Îi putem face pe alţii să ne considere bogaţi, deşi suntem săraci, şi îi putem îmbogăţi pe mulţi în sărăcia noastră. Noi trebuie să biruim în ea.

Biruinţa Domnului Hristos a fost câştigată în umilinţa Lui. Şi poate că şi biruinţa noastră se va arăta prin ceea ce alţii văd ca umilinţă. Margaret Bottome

Nu-i aşa că este foarte captivant să vezi un om împovărat cu multe încercări, care însă e cu inima veselă ca sunetul unui clopoţel? Nu-i aşa că este ceva contagios şi îndrăzneţ să-i vezi pe alţii grozav de ispitiţi, dar „mai mult decât
biruitori” (Rom. 8:37)? Nu este încurajator să vezi un tovarăş de drum cu trupul frânt, însă păstrând splendoarea răbdării de neînfrânt?

Ce mărturie dau acestea despre puterea darului de har al lui Dumnezeu!

John Henry Jowett

 

Când orice sprijin pământesc cade,

Şi viaţa pare o mare agitată,

Eşti tu atunci o minune susţinută de Dumnezeu,

Satisfăcut şi liniştit şi liber?

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 2.1-22

Înainte de a „lua în mâini” educarea „fiului”, înţelepciunea ii testează înclinaţiile: este „fiul” hotărât să se lase învăţat, pentru a găsi cunoştinţa lui Dumnezeu? (v. 5); se supune el de bunăvoie disciplinei din această „şcoală”?; pentru că, în adevăr, nicio învăţătură nu este profitabilă dacă nu este însoţită de dorinţa de a dobândi cunoştinţă şi nici dacă lipseşte conștientizarea importanţei ei. În felul acesta ne putem explica cum se poate întâmpla ca un şcolar rău să devină dintr-o dată un bun elev: se schimbă brusc din momentul când ajunge să înţeleagă că viitorul lui depinde de munca lui.

Înţelepciunea şi priceperea ni se oferă ele însele. Dumnezeu nu limitează darurile Duhului Său (loan 3.34). În acelaşi timp însă, noi trebuie să le urmărim, să le căutăm activ prin rugăciune (v. 3; comp. cu 1 Corinteni 14.1). Versetele 1-4 îl invită pe cel credincios să facă un efort înşeptit: dacă vei primi cuvintele…, păstra poruncile…, pleca urechea…, îndrepta inima…, striga…, căuta…, cerceta… într-adevăr, dacă inima noastră
nu este angajată ferm şi personal, cea mai bună educaţie
nu ne va putea păzi mult timp (v. 10,11; vezi Daniel 1.8). Tendinţa noastră va fi să ne adaptăm mediului în care ne vom afla: vom fi la discreţia influenţelor negative (v. 12-22); şi, de asemeni, ziua plecării de acasă ar putea marca o întorsătură fatală pentru noi (citiţi 1 Corinteni 15.33).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Corinteni 15:1-20

Dar acum Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. 1 Corinteni 15:20

DIN PRICINA PAŞTELOR

Cristos a înviat! Ce mesaj schimbător de vieţi conţin aceste scurte cuvinte! Oamenii cărora le scria apostolul Pavel această epistolă ştiau acest lucru, dar unii din ei nu captaseră adevărul că prin învierea Sa, Cristos îi asigură pe toţi credincioşii Săi că vor învia şi ei în trup. Acest adevăr a fost deosebit de mângâietor pentru o femeie, pe nume Frieda Barkman, după ce fiul ei adoptiv, Vernon, în vârstă de 15 ani, a fost omorât într-un accident. Temându-se că va fi curând uitat de către cei mai mulţi din prietenii săi, ea a început să le scrie cu multă insistenţă, sperând ca în felul acesta, le va păstra vie memoria fiului ei. Apoi, deodată şi-a dat seama că ea n-are nevoie să mai facă aceasta. Vernon era încă viu. Nu îşi încetase existenţa. El se va întâlni din nou cu toţi prietenii lui. De unde ştia? Iată răspunsul ei: „Datorită Paştelui. Pentru că la ultima noastră rugăciune în familie, el s-a rugat: „Iţi mulţumesc, Doamne, Dumnezeule, că sunt copilul Tău”. Rareori mă gândesc la toţi bunicii mei, la unchi şi mătuşi şi la mulţi alţii ce au plecat din lumea aceasta. Cât de repede uităm noi! Cât de repede vom fi uitaţi, după ce-am plecat. Dar acesta nu este un lucru de care trebuie să ne îngrijorăm. Datorită Paştelui, ştim că noi, creştinii, ne vom întâlni din nou de partea cealaltă. In trupurile de slavă ne vom îmbrăţişa unii cu alţii din nou. Datorită Paştelor, orizontul este strălucitor! Viaţa poate părea deprimantă, dar nu este – nu pentru un copil al lui Dumnezeu! Datorită Paştelor, Cristos trăieşte, şi noi vom trăi. 
H.V.L.

Zburăm acum spre locul în care Cristos

Cu drag ne conduce spre cerul frumos.

Ca Isus trăi-vom învierii misterul;

A noastră e crucea, mormântul şi cerul.  Wesley

Învierea lui Cristos este mugurul promisiunii – învierea noastră este floarea împlinirii ei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Le vestea evanghelia lui Isus şi învierea.  Fapte 17.18

În toate predicile apostolilor, promisiunile lui Dumnezeu sunt prezentate a fi împlinite prin acest singur lucru – prin învierea lui Isus dintre cei morți. Ei fuseseră înceți în a înțelege din Scriptură că Domnul trebuia să sufere şi să fi înviat dintre cei morți. Iudeii Îl aşteptau pe Mesia pentru a le îmbunătăți starea ca națiune. Nu aveau nici o idee despre necesitatea morții şi a învierii şi nu înțelegeau solemnitatea crucii, unde Domnul avea să moară, ca Jertfă pentru păcat.

Să ne oprim puțin înaintea mormântului Domnului, întro meditație solemnă! Ce taină a dragostei! Ce loc pentru Fiul lui Dumnezeu! Mielul ispăşitor a fost înjunghiat pentru noi, a murit şi a fost îngropat. Toate acestea au fost cunoscute mai dinainte de Dumnezeu. Scopul Său nu a fost îmbunătățirea vechii creații, ci începerea uneia noi. Isus trebuia să fie primul care să învieze dintre cei morți. El a înviat; fâşiile de pânză au rămas jos, iar ştergarul de pe fața Lui a fost împăturit cu grijă şi pus deoparte. Dumnezeu a triumfat în mod glorios. Isus a trecut prin moarte, iar acum El este „Începutul, Cel întâinăscut dintre cei morți” (Coloseni 1.18).

Piatra lepădată de zidari a devenit începutul unei noi creații – Piatra vie, Hristosul înviat! Adam a fost începutul vechii lumii, pe care a începuto prin păcat şi prin moarte. Dar ce creație trebuie să fie aceea care Îl are pe Hristos ca început şi ca temelie! Binecuvântat Întâinăscut dintre cei morți, toți frații Tăi sunt una cu Tine în înviere! Nu vedem încă această nouă creație, însă Îl vedem pe Isus, încununat cu cinste şi cu glorie.    C. Stanley

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării …1 Corinteni 1.18

Crucea lui Hristos

Răstignirea Domnului Isus nu este doar un eveniment istoric, unde un Om complet nevinovat a fost omorât în mod groaznic, ci de atunci crucea ridicată în această lume e ca un semn al lui Dumnezeu, care nu poate fi trecut cu vederea, pentru dragostea Sa față de oamenii pierduți.

Crucea Domnului Isus este răspunsul lui Dumnezeu la păcatul și vina oamenilor. Este judecata Sa, socoteala Sa cu păcatul, executată asupra Celui fără păcat, dar făcut păcat pentru noi, Locțiitorul nostru. În același timp este oferta lui Dumnezeu pentru păcătoși să accepte harul și îndreptățirea Lui.Crucea este expresia necazului adânc și a mizeriei omului, a totalei sale nedemnități, a lipsei de putere și a rușinii. Este locul cel mai umilitor pentru omul arogant și mândru. Din natura sa, el nu iubește crucea. Și numai gândul la ea îl supără pe omul care se consideră drept și este sigur de sine. Numai când vede vina vieții sale, simte cum inima lui este atrasă de cruce, pentru că atunci Îl iubește pe Acela care a murit pe ea.

Crucea este în sens figurat locul pe care Dumnezeu i l-a indicat omului vechi. Dumnezeu nu are un alt loc pentru omul păcătos. Este locul potrivit, chiar necesar pentru creatura nedemnă și în același timp locul potrivit pentru Dumnezeul dragostei, care face cunoscută dragostea Sa tocmai acestei creaturi.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

„Ferice de cel ce rabdă ispita” (lacov 1:12)

Cea de-a doua percepție eronată este aceasta: ispita este un păcat. Diavolul dorește să te învinovățești pentru ispitele care vin în viața ta. De ce? Pentru că atunci când crezi că tu ești sursa lor, te simți condamnat și descurajat. Pe măsură ce te afunzi în descurajare devii o pradă ușoară, iar diavolul te convinge să mergi mai departe și să cedezi ispitei.

În mod ironic, ai cedat ispitei prin teama că ai căzut deja. Nu, ispita în sine nu este păcat; păcatul apare numai când cedezi în fața ei! Mulți dintre noi ne simțim deficitari spiritual, departe de Dumnezeu, chiar prefăcuți pentru că avem impresia că noi înșine am inițiat ispita. Imaginează-ți un hoț în casa ta și când îl detectezi, el te acuză că tu ești hoțul! L-ai crede? Sigur că nu! Cu toate acestea, e modalitatea prin care Satan se apropie de noi.

După ce ne ispitește, el ne aduce acuzații prin gânduri precum: „Un creștin adevărat nu ar avea niciodată astfel de gânduri!” Când ne cunoaștem propria slăbiciune, acuzațiile lui par plauzibile și îl credem. Apoi ne simțim condamnați, alunecăm spre descurajare și cedăm ispitei.

Să înțelegem un lucru: condamnarea vine de la diavol (1 Timotei 3:6). Biblia spune: „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Când Satan trimite ispita, Duhul Sfânt lucrează în noi, ajutându-ne să-i respingem sugestiile și amintindu-ne de disponibilitatea Domnului Isus de a ne ajuta să ieșim biruitori. „Prin faptul că El însuși a fost ispitit… poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți” (Evrei 2:18).

Așadar, când ești ispitit, respinge condamnarea diavolului și apelează la ajutorul Domnului Isus pentru a fi biruitor.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Gloria care întrece totul

„Domnul… m-a trimis ca să capeţi vederea.” Fapte 9:17

Când Pavel şi-a primit vederea, el a primit pe plan spiritual o revelaţie a Persoanei lui Isus Cristos şi, de atunci începând, Isus Cristos a umplut întreaga lui viaţă şi slujire: „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). Nimic nu a mai putut atrage mintea şi sufletul lui Pavcl decât faţa lui Isus Cristos.

Trebuie să învăţăm să ne menţinem un caracter integru până în cele mai mici chiar detalii revelate în viziunea dată de Isus Cristos.

Trăsătura constantă a unui om spiritual este capacitatea de a înţelege cine este Domnul Isus Cristos pentru sine, precum şi capacitatea de a explica altora scopurile lui Dumnezeu. Pasiunea arzătoare a vieţii lui este Isus Cristos. Oricând întâlneşti această calitate într-un om, simţi că el este un om după inima lui Dumnezeu.

Nu lăsa niciodată ca vreun lucru să-ţi abată privirea de la Isus Cristos. Acesta este testul spiritualităţii tale. A nu fi spiritual înseamnă a fi fascinat tot mai mult de alte lucruri.

De când ochii mei au privit la Isus,

Nu mă mai atrage ce-i în jurul meu;

Atras de lumina primită în duhul,

La Cel răstignit eu privesc mereu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

EFESENI 6:14

„Avînd mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii…”

Aceste două părţi ale armăturii celui credincios se completează una pe alta. Dacă nu sîntem încinşi cu adevărul, atunci platoşa noastră, capătă fisuri. Lupătătorul Domnului care vrea să biruiască, chiar dacă se găseşte sub noul legămînt al harului, are totuşi nevoie să se îmbrace cu ce îi porunceşte Dumnezeu.El trebuie să vegheze ca întreaga lui fiinţă să fie strînsă cu centura adevărului; el nu numai că trebuie să fie legat de adevărul biblic, dar întreaga sa viaţă trebuie să exprime dreptatea. Lipsa de sinceritate în viaţa creştină este deja o fisură: toate celelalte arme ale sale sînt atunci fără eficacitate. O fisură cît de mică în fuselajul unui avion în zbor poate duce la prăbuşirea lui. Brîul la o haină lungă – în orient – libera mişcările, permitea un mers uşor şi liber. Această „centură a adevărului” însemnează că atitudinile noastre, viaţa noastră, umbletul nostru sînt caracterizate de sinceritate, de lipsa oricărei duplicităţi sau prefăcătorii. Ea îi dă celui credincios o ţinută demnă care reflectă credincioşia lui faţă de Domnul Isus, mai întîi şi apoi faţă de oamenii care îl înconjoară.

De altfel, noi care sîntem chemaţi să reflectăm chipul Modelului nostru desăvîrşit, trebuie să-L arătăm în primul rînd ca ceea ce este El însuşi „Cel Adevărat”. „îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii” este propriu zis protejarea inimii. Pe cîmpul de luptă inima luptătorului credincios este ameninţată de tot felul de săgeţi arzătoare ale celui rău: viclenia, atracţiile lumeşti, porniri lăuntrice, felurite glasuri, care uneori împrumută chiar limbajul Scripturii, pot pătrunde în inimă dacă nu este protejată de platoşa neprihănirii care este Domnul Isus însuşi. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi neprihănire. Să ne îmbrăcăm deci cu El, care a fost dat pentru păcatele noastre şi a fost înviat pentru neprihănirea noastră. A ne îmbrăca în Domnul Hristos este a trăi viaţa Lui de înviere. A ne îmbrăca deci cu platoşa aceasta a neprihănirii nu înseamnă nicidecum a îmbrăca o neprihănire a noastră: „să faci şi să nu faci” cutare sau cutare lucru, ci printr-o credinţă simplă, nefilozofată, să realizăm că de fapt noi sîntem îmbrăcaţi în Domnul Isus pentru că sîntem în El după cum a spus-o.

El însuşi: „în ziua aceea veţi cunoaşte că……voi sînteţi în Mine şi Eu sînt în voi.” (Ioan 14:20).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ioan 20:15

Este un lucru de înţeles că Maria, din care Domnul a scos şapte draci Îl căuta pe Isus. Maria era acolo şi plângea. Dar Isus a întrebat-o:”Pe cine cauţi? Ea nu ştia că este Isus, credea că este grădinarul şi de aceea a spus:” Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau. Atunci Isus o cheamă pe nume:”Maria!”, iar ea recunoscându-L I-a răspuns:”Învăţătorule!”După aceea primeşte misiunea:” Du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tătăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru.”

Nu este impresionant ceea ce spune Isus:” Spune fraţilor Mei!” Iar Maria pleacă în grabă să comunice ucenicilor vorbele Lui Isus, şi că ea L-a văzut. Şi în seara aceleaşi zile, cea dintâi a săptămânii, Isus li Se arată. Ucenicii erau adunaţi cu uşile închise, căci se temeau de Evrei. Isus le-a spus: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Cu câtă plăcere au ascutat ucenicii cuvintele Lui. Era cea mai mare bucurie pentru ei ca să vestească ce a făcut Isus pentru ei, cum i-a chemat din lumea păcatului, dovedindu-şi bunătatea Sa în viaţa lor. După aceste vorbe a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Dacă ierteţi cuiva păcatele, vor fi ieratate, şi celor ce le veţi ţinea, vor fi ţinute.” Cui puteau ucenicii să iete păcatele? Tuturor care au crezut în Isus şi s-au căit, iar ceilalţi au fost împietriţi. Căci Isus este o mireasmă a vieşii pentru viaţă, şi o mireasmă a morţii pentru moarte. De aceea să credem în Isus, încrezându-ne în harul Său.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ADEVĂRATA ÎNDELETNICIRE A INIMII

Puneţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.

1Timotei 4.15

Aici avem practic făgăduinţa că, împlinind cu atenţie darurile noastre pentru lucrarea Domnului, vom face progrese văzute de toţi. Nu vom fi folosiţi printr-o citire în grabă a Cuvântului lui Dumnezeu, ci numai printr-o adâncă meditaţie. În cunoaşterea lui Dumnezeu nu vom creşte prin marele număr de fapte bune făcute cu nepăsare – numai pentru a fi făcute – ci dându-ne pe noi înşine în tot ceea ce facem. În fiecare muncă se găseşte o răsplată; numai să nu fie făcută în grabă şi de mântuiala, ci din toata inima.Dacă ne împărţim pe noi înşine între Dumnezeu şi Mamona, între Domnul Isus şi noi înşine, nu vom avea propăşire. Trebuie să ne dedăm în întregime lucrării sfinte, sau altfel vom fi nişte leneşi în lucrurile cereşti, iar munca noastră nu va avea o răsplată. Sunt eu un slujitor al Mântuitorului? Să fiu în întregime, fără a-mi cheltui puterea de muncă pentru lucruri pământeşti. De ce să mă amestec în politică sau distracţii deşerte? Sunt creştin? Slujba pentru Domnul Isus să fie singura mea ţintă. Să ne dedăm în totul lucrării pentru slava Domnului Isus, dacă dorim ca Biserica şi lumea să simtă influenţa puternică dorită de Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Care… a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, ajungând cu atât mai pe sus de îngeri.

Evrei 1.3-4

Noi ştim că în ierarhia creaţiei, oamenii au o poziţie inferioară faţă de îngeri. Să-L încadrăm oare pe Domnul Isus în postură egală cu a îngerilor? Niciodată! Duhul Sfânt nu ne lasă în necunoştinţă, ca să nu se nască vreun gând de înjosire la adresa Domnului nostru. El ne mărturiseşte că „după ce a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, ajungând cu atât mai presus de îngerii.” Domnul Isus a devenit „cu atât mai pe PRESUS” deoarece El avea un NUME „mai minunat” decât toată creaţia cerească. La fel şi mărturia lui Ştefan este în favoarea Domnului Isus, care acum este în slava lui Dumnezeu. Isus a fost „făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngerii” din cauza suferinţelor şi a morţii, dar acum „este încununat cu slavă şi cinste”, în faţa Lui închinându-se toţi îngerii şi toate fiinţele cereşti. Dar totodată cu această descriere a înălţării Lui în slavă şi cinste, Duhul Sfânt ne descoperă prin Cuvântul lui Dumnezeu, adevărul Numelui Său şi al Persoanei Sale. Numele Domnului este mai presus de orice nume.

Fiul a devenit „mai presus decât îngerii” nu numai pe temelia răscumpărării veşnice, ci mai mult prin temelia a ceea ce este El însuşi în sinea Sa, în comparaţie cu toţi îngerii. Isus a moştenit un Nume mai minunat decât ei. Întemeiat pe poziţia Lui personală şi proprie a primit Numele de FIU. Fiul este oglindirea slavei lui Dumnezeu, El este întipărirea Fiinţei Lui, El ţine toate lucrurile, a făcut curăţirea păcatelor şi sade la dreapta lui Dumnezeu. De aceea Fiul este mai presus de toate şi în Numele Lui trebuie să se închine toată creaţia.

Cea mai frumoasă dovadă despre o lucrare cu adevărat duhovnicească, este că ea caută să înalţe pe Cristos. Oriunde a strălucit lumina Duhului în pustiul acestei lumi, ţinta acestei lumini a fost să înalţe Numele lui Isus. Orice a fost făcut de Duhul Sfânt, orice s-a spus sau scris, TOTUL a avut ca scop slava Mântuitorului nostru binecuvântat.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, binecuvântate să fie tonul şi puterea glasului Tău, tonurile sale de gingăşie şi dragoste în Har, tonurile sale de putere în marile furtuni ale Naturii. Doamne, fă ca glasul Tău glorios să se audă în acest Colegiu şi în sufletul meu.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.» Ioan 19,30

Moartea lui Isus este o taină nespus de mare, iar cuvintele omeneşti nu o pot descrie şi nu pot cuprinde profunda ei semnificaţie. La Golgota nu a murit un om cu o viaţă normală, trecătoare, limitată în timp, ci Cel care există din veşnicii. Atunci a murit Dumnezeu în Isus Cristos; acolo, pe dealul Golgotei a murit «Viaţa veşnică». Dar cum viaţa veşnică nu poate să se sfârşească – ar fi un nonsens — dragostea suverană şi dătătoare de viaţă dintre Tată şi Fiu a fost prezentă acolo, la cruce! În Cântarea Cântărilor 8,6 găsim scrisă profeţia: «căci dragostea este tare ca moartea». Când «Viaţa veşnică» a strigat «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Matei 27,46), Dumnezeu a tăcut — «va tăcea în dragostea Lui» (Ţef. 3> 17).

Iată cât de dur este acest cuvânt de la cruce, cu toate semnificaţiile sale pentru noi, cei care suntem muritori. El este într-adevăr puterea nemărginită a lui Dumnezeu, după cum găsim scris în 1 Corinteni 1,18. Pentru lume jertfa de pe cruce este o nebunie; ce ar putea oare înţelege mintea noastră pervertită de păcat din sacrificiul lui Cristos? Domnul nostru Şi-a dat viaţa de bună voie; nu I-a fost luată. El Şi-a plecat capul şi a ales să moară de dragul tău şi de al meu.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Isus nu i-a răspuns la nici un cuvânt. Matei 27:14

E1 nu a ezitat niciodată să-i binecuvânteze pe oameni, dar nu a spus nici un cuvânt în apărarea Lui. „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta” (Ioan 7:46), şi niciodată nu a tăcut vreun om ca El. A fost tăcerea aceasta indiciul jertfei Sale desăvârşite? A arătat că nu voia să rostească nici un cuvânt care să împiedice uciderea Sa, fiindcă se consacrase ca jertfă pentru noi? Se dăruise atât de deplin încât nu intervenea deloc în apărarea Sa, şi se lăsa să fie legat şi ucis ca o victimă supusă şi ascultătoare? A fost această tăcere un indicator al neputinţei păcatului? Nimic nu putea fi spus în apărarea vinovăţiei omului; de aceea, El i-a purtat întreaga povară şi a stat mut în faţa judecătorului. Nu este tăcerea răbdătoare cel mai bun răspuns la acuzaţiile lumii? Suferinţa tăcută răspunse unor întrebări într-un mod mult mai concludent decât cea mai puternică elocvenţă. Cei mai buni martori ai creştinismului timpuriu au fost martirii. Nicovala rupe o mulţime de ciocane îndurându-le în tăcere loviturile. Prin tăcerea Sa Mielul lui Dumnezeu ne oferă un exemplu de înţelepciune. Intr-un moment în care orice cuvânt ar fi fost o ocazie de blasfemie, datoria Sa a fost să nu ofere Combustibil pentru flăcările păcatului. Neclaritatea şi falsul, nevrednicia şi lucrurile vrednice de dispreţuit se vor distruge singure peste puţin timp; de aceea, adevărul îşi permite să-şi arate înţelepciunea prin tăcere. Este evident că Domnul nostru, prin tăcere, a furnizat o împlinire a profeţiei. O cuvântare de apărare ar fi fost contrară profeţiei lui Isaia. „Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis deloc gura, ca un miel pe care-l duci la măcelărie si ca o oaie mută înaintea celor ce o tun;) n-a deschis gura” (Isaia 53:7). Prin tăcerea Sa, a dovedit că era adevăratul Miel al lui Dumnezeu. In Calitatea aceasta îl salutăm în această dimineaţă. Fii cu noi, Isuse, şi, în tăcerea inimilor noastre, ajută-ne să ascultăm vocea iubirii

Seara

Va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

Isaia 53:10

Toţi cei care ÎI iubesc pe Domnul să se roage pentru împlinirea făgăduinţei din acest text. Este uşor să te rogi când îţi întemeiezi credinţa pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Cum ar putea Cel care a rostit Cuvântul să refuze să-1 împlinească? Adevărul neschimbător nu se poate dezice prin minciună, credincioşia veşnică nu se poate degrada prin neglijenţă. Dumnezeu să-L binecuvânteze pe Fiul; legământul Său ÎI obligă. Ceea ce cerem de la Isus prin Duhul Sfânt I-a fost promis de Dumnezeu. Oricând te rogi pentru împărăţia lui Christos, priveşte cu ochii

credinţei spre ziua binecuvântată în care Cel răstignit va primi coroana acolo unde oamenii L-au respins. Intăreşte-te, lucrătorule credincios, chiar dacă ţi se pare că lucrarea ta are puţin succes. Nu va fi întotdeauna aşa. Timpurile bune te aşteaptă. Ochii tăi nu pot vedea viitorul binecuvântat. Adu telescopul credinţei, şterge îndoiala de pe lentile, priveşte prin el, şi vei vedea slava viitoare. Cititorule, aceasta este rugăciunea ta continuă? Aminteşte-ţi că acelaşi Isus care ne-a spus să cerem „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11), a spus mai întâi „sfmţească-se Numele Tău. Vie Împărăţia Ta ,facă-se voia Ta, precum în cer aşa și pe pământ” (vers. 9-10). Nu te ruga numai pentru păcatele, nevoile, nedesăvârşirile şi încercările tale. Lasă-le la porţile stelelor şi caută-L pe Christos. Apoi, în timp ce te apropii de scaunul milei, înalţă această rugăciune: „Doamne, lărgeşte împărăţia scumpului Tău Fiu”. O asemenea cerere, prezentată stăruitor, va înălţa spiritul devoţiunii tale. Aminteşte-ţi că îţi dovedeşti sinceritatea lucrând pentru slava Domnului.

IZVOARE IN DEŞERT

S-au uitat … şi iată că slava Domnului s-a arătat în nor.

(Exod 16:10)

Trebuie să te obişnuieşti să cauţi conturul luminos, argintiu al norilor de furtună. Şi odată ce l-ai găsit, continuă să te concentrezi asupra lui mai mult decât asupra cenuşiului întunecat din centru. Nu te lăsa descurajat indiferent cât de stresat sau înconjurat de probleme ai fi. Un suflet descurajat nu este de nici un ajutor, nefiind în stare nici să ţină „piept împotriva uneltirilor diavolului” (Ef.6:11) nici să biruiască în rugăciune pentru alţii. Fugi de orice simptom al acestui vrăjmaş ucigător care este descurajarea, aşa cum ai fugi de un şarpe. Nu şovăi nici o clipă să-i întorci spatele, doar dacă n-ai vrea să guşti praful amar al înfrângerii.

Caută promisiuni specifice ale lui Dumnezeu, spunând cu voce tare despre fiecare: „Această promisiune este pentru mine”. Apoi, dacă tot mai ai sentimente de îndoială şi descurajare, varsă-ţi inima înaintea lui Dumnezeu, rugându-L să-l mustre pe Adversar, care te hărţuieşte fără milă.

În clipa în care te întorci cu toată inima de la orice simptom de descurajare şi de neîncredere, binecuvântatul Duh Sfânt îţi va reînvia credinţa şi va insufla puterea divină a lui Dumnezeu în sufletul tău. Iniţial, s-ar putea să nu-ţi dai seama că se întâmplă asta, dar odată ce te-ai hotărât să eviţi cu intransigenţă orice atac chiar şi a celei mai mici tendinţe spre îndoială şi deprimare, vei vedea cum se depărtează rapid forţele întunericului.

Oh, numai de ar putea vedea ochii noştri puternicele armate ale tăriei şi puterii care sunt tot timpul în spatele întoarcerii noastre de la oştile întunericului la Dumnezeu, n-am mai da nici cea mai mică atenţie eforturilor Vrăjmaşului nostru viclean de a ne îndurera, de a ne trage în jos sau de a ne descuraja! Toate atributele miraculoase ale Divinităţii sunt puse la îndemâna chiar şi a celui mai slab credincios care, în Numele Domnului Hristos şi într-o credinţă simplă, de copil, se dă pe sine însuşi lui Dumnezeu şi se întoarce la El pentru ajutor şi călăuzire. selectat

Într-o zi de toamnă, pe când eram în preria deschisă, am văzut un vultur rănit mortal de o împuşcătură de armă. Cu ochii încă sclipitori ca două cercuri mici de lumină, şi-a întors încet capul, aruncând o ultimă privire scrutătoare şi plină de dor spre cer. De atâtea ori a străbătut aceste spaţii înstelate cu aripile lui superbe. Cerul minunat era căminul inimii lui. Era domeniul vulturului. Acolo şi-a arătat el de mii de ori puterea splendidă. În acele înălţimi ameţitoare s-a jucat cu fulgerul şi s-a întrecut cu vântul. Şi acum, jos departe de căminul lui, vulturul zăcea pe moarte. El a gustat moartea pentru că – doar o dată – a uitat şi a zburat prea jos.

Sufletul meu e acel vultur. Acesta nu este căminul lui. El nu trebuie să-şi ia niciodată privirea de la cer. Trebuie să-mi păstrez credinţa, trebuie să-mi păstrez speranţa, trebuie să-mi păstrez curajul, trebuie să-L păstrez pe Hristos. Ar fi mai bine să mă târăsc imediat de pe câmpul de bătălie, decât să nu fiu curajos. Nu este timp pentru sufletul meu să se retragă. Păstrează-ţi privirea aţintită spre cer, suflete al meu; păstrează-ţi privirea aţintită spre cer!

Priveşte mereu în sus–

Valurile care mugesc la picioarele tale,

Yehova-Yireh le va învinge

Când vei privi în sus.

Priveşte mereu în sus–

Chiar de întunericul pare să-ţi înfăşoare sufletul;

Lumina Luminii îţi va umple sufletul

Când vei privi în sus.

Priveşte mereu în sus–

Când eşti epuizat, distras cu bătălia;

Căpetenia ta îţi dă putere biruitoare

Când priveşti în sus.

Nu putem vedea răsăritul privind spre vest. Proverb japonez

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Proverbe 1.20-33

Înţelepciunea şi-a luat ca obligaţie educarea „fiilor” ei (a ucenicilor ei), însă, în aceeaşi măsură, ea se îndreaptă şi spre cei din afară, pentru a-i invita şi pe alţii să devină ucenici. Dumnezeu nu a dat Cuvântul Său numai pentru îndrumarea (sau: instrucţia, corectarea, disciplinarea, atenţionarea) celor credincioşi. Biblia este în acelaşi timp Evanghelia harului, care le arată celor neconvertiţi calea mântuirii. Priviţi înţelepciunea – şi prin ea pe Domnul Isus – cum caută cu stăruinţă sufletele, pretutindeni pe unde sunt ele rătăcite! Sunt cunoscute acele locuri zgomotoase, în care lumea petrece pentru a uita, mai cu seamă dacă le vom fi frecventat şi noi înainte de întoarcerea noastră la Dumnezeu. Pentru a-Şi face auzit glasul peste toată această gălăgie, înţelepciunea strigă (comp. cu loan 7.37 şi 12.44); şi acest Cuvânt pe care Dumnezeu îl vesteşte pretutindeni are un dublu efect: mântuire pentru unii şi condamnare pentru alţii (comp. cu Fapte 17.32-34).

Pentru cei care refuză să asculte (şi, vai, sunt numeroşi aceştia), aceeaşi voce care astăzi face să răsune chemarea stăruitoare a harului va deveni într-o zi ironică şi cutremurătoare (v. 26). Atunci va fi prea târziu (comp. v. 28 cu Amos 8.12). Însă cei care ascultă vor locui în siguranţă, fără să se teamă de judecată (v. 33), şi vor fi beneficiarii promisiunii din v. 23: „Voi revărsa Duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele…”

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Marcu 12:41-44

RESTURI PENTRU DOMNUL?

…nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot care să nu mă coste nimic.

2 Samuel 24:24

Dragostea noastră pentru Cristos se va dovedi în lucrarea noastră de slujire pentru El. Dacă părtăşia noastră cu El este corectă, vom pune deoparte cel mai bun timp pentru părtăşia cu El, şi-I vom da cele dintîi roade ale muncii noastre. Isus va fi pe primul loc.

Cu toate acestea, îi dăm de multe ori ceea ce rămîne din darurile pe care tot El ni le dă pentru a ne bucura de ele. Sîntem ca şi copilul acela care a venit fugind într-o zi la tatăl său, să-i arate cîteva monede pe care le primise de ziua lui. „Uite tăticule, ce am primit!
Ştii ce-o să fac cu ei? Îmi voi cumpăra un camion jucărie, ştii, unul din acelea mari, iar restul am să-i dau Domnului.”

Isus a observat sacrificiul văduvei sărace. Ea, din sărăcia ei, a dat tot ce avea. Bănuţii ei au însemnat mai mult decît sumele mari date de către ceilalţi din abundenţa lor. Principiul pe care îl subliniază aici Domnul Isus este că dragostea este darnică. Ea nu se gîndeşte cît poate păstra, ci cît poate dărui. Dragostea ce se dăruieşte va plăti cu bucurie orice preţ, oricît ar fi de mare. David a spus: …nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot care să nu mă coste nimic” (2 Samuel 24:42).

Ce I-ai putea da Domnului, ceva care să te coste? Un cuvînt plin de îmbărbătare în climatul de deprimare din camera unui invalid? Un dar pentru o organizaţie misionară care să te priveze de unele articole de lux? Sacrificiile noastre Ii fac plăcere Celui ce-a sacrificat totul pentru noi. El merită mult mai mult decît resturile
noastre.    – D.J.D.

De-acum nu mai sîntem ai noştri;

Ne-ai dobîndit pe veşnicie.

Ne dâruim şi fără de reţineri

Iţi vom sluji Isuse Ţie.    – Murray

Măsura dragostei noastre este măsura sacrificiilor noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Iată Robul Meu … Nu va rupe trestia frântă și nu va stinge mucul care fumegă.
Isaia 42.1,3

Ce poate face Domnul Isus cu cineva ca mine, care greșește atât de des și care se dovedește așa de înșelător? Cât de multe promisiuni am lăsat neîmplinite și cât de multe au fost zilele în care nu m-am rugat! Cât de des, întocmai ca o trestie, m-am plecat sub presiunea ispitelor! Și cât de des am fost ca un muc care fumegă, aproape stins de lucrurile pe care le-am comis, ca și de cele pe care le-am omis! Totuși, Domnul nu m-a abandonat! Trestia poate fi frântă, însă El nu o va rupe; mucul poate pâlpâi aproape imperceptibil, însă El va face ca flacăra lui să se înalțe iar!

Știind deci că El nu ne va abandona niciodată, de ce totuși continuăm să-I rănim inima prin repetate căderi? Mai degrabă să ne judecăm instabilitatea și necredința și să strigăm către Cel care are suficientă tărie pentru a ne face neclintiți. Suntem poate obosiți și descurajați, însă avem la dispoziție un braț atotputernic, veșnic, pe care să ne sprijinim. „El nu obosește, nici nu-Și poate pierde puterea” (Isaia 40.28). Să ascultăm asigurarea Lui plină de har: „Nu te teme, pentru că Eu sunt cu tine. Nu te uita cu îngrijorare, pentru că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te voi întări și te voi ajuta și te voi sprijini cu mâna dreaptă a dreptății Mele” (Isaia 41.10). Apoi, părăsind orice reazem și refugiu omenesc, vom putea spune: „Domnul este stânca mea și cetățuia mea și salvatorul meu; Dumnezeul meu … în care mă încred” (Psalmul 18.2). Tot Cuvântul lui Dumnezeu ne spune și cum să facem lucrul acesta: „Încrede-te în Domnul cu toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta! Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3.5,6).

J R MacDuff

Cum tremură-n mână săgeata,

În arc de viteaz vânător,

C-un strigăt în piept de voios Maranata!

Fii gata, fii gata de zbor!

C Ioanid

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.
Isaia 55.7

Crucea

Ludwig al IX-lea, numit „cel sfânt”, a ajuns împărat la vârsta de doisprezece ani. Mama sa energică a înăbușit o răscoală a unor nobili împotriva sa. Când a preluat el însuși domnia, toți împotrivitorii săi s-au refugiat în străinătate, pentru că împăratul alcătuise o listă cu numele acestora, iar după fiecare nume însemnase o cruce. Acest lucru a fost interpretat astfel: Ludwig îi va omorî pe toți dușmanii săi. Când a auzit împăratul aceasta, le-a asigurat tuturor fugarilor iertarea la întoarcere. Ce însemnau însă crucile care urmau numelui? Ludwig a explicat: „Crucile trebuie să-mi amintească mereu de crucea Mântuitorului meu și să mă facă gata să iert!”. O gândire nobilă! Toți cei care s-au încrezut în promisiunea împăratului au fost grațiați.

Versetul de astăzi vorbește de o iertare incomparabil mai mare, care garantează nu numai o siguranță temporară, ci una veșnică. Fiecărui „om rău” și fiecărui „om nelegiuit”, Dumnezeu vrea să-i arate îndurare și să-i acorde iertare. Pe „lista” lui Dumnezeu se află după numele dumneavoastră tot o cruce, și anume crucea de la Golgota, pe care a murit Fiul lui Dumnezeu pentru păcătoși și nelegiuiți. De aceea Dumnezeu poate fi „bogat în îndurare” și nu obosește iertând.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNTELEGE-TI ISPITELE (1)

„Nu ne duce în ispită…” (Matei 6:13)

     Mulți dintre noi suferim inutil din cauza percepțiilor noastre eronate în ce priveşte ispita. Prima este aceasta: așteptăm ca ispitele să înceteze – sau cel puțin să scadă în intensitate. Când au intrat în Țara Promisă, iudeii au avut aceeași așteptare. Ei au fost surprinși să constate că în țară încă se aflau canaaniții. Așa că s-au simțit descurajați, gândindu-se probabil că o luaseră direcţia greșită. „Cu siguranţă nu aceasta este Țara Promisă!” Cuvântul lui Dumnezeu spune clar că viața creștinului, de la început și până la sfârșit, este o luptă. Pavel spune că noi suntem chemați să luptăm împotriva „domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12), iar nivelul ispitei crește pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu. Să remarcăm: când poporul Israel a părăsit prima dată Egiptul, Dumnezeu nu i-a condus prin țara filistenilor „cu toate că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt” (Exod 13:17).

Dumnezeu le-a înțeles puţinătatea credinței și i-a protejat de dușmanii lor. Dar mai târziu, după ce credința lor s-a întărit, El le-a îngăduit să se confrunte cu cele șapte națiuni puternice. La fel ca atunci, pentru a avea o viață victorioasă, şi noi azi trebuie să ne confruntăm cu ispita și să luptăm pentru a ne croi drum spre victorie, convinşi că „Cel ce este în noi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Firește, atacul dușmanilor a dovedit poporului Israel că se afla în Țara Promisă. Așadar, faptul că experimentezi ispita este o dovadă că asculți cu adevărat de Hristos!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

O inimă deschisă sau o inimă împietrită faţă de alţii?

Cristos… mijloceşte pentru noi… Duhul… mijloceşte pentru sfinţi.

Romani 8:34.27

Avem oare nevoie de un argument mai puternic decât acesta pentru a deveni mijlocitori: Cristos „trăieşte pururea ca să mijlocească”; Duhul Sfânt „mijloceşte pentru sfinţi”? Trăim noi într-o asemenea relaţie cu semenii noştri, încât să facem lucrarea de mijlocire ca nişte copii ai lui Dumnezeu învăţaţi de Duhul Său? Să începem cu împrejurările în care ne aflăm – casele noastre, afacerile noastre, ţara noastră, criza actuală care ne atinge atât pe noi, cât şi pe alţii -suntem noi copleşiţi de aceste lucruri? Ne scot ele din prezenţa lui Dumnezeu, nelăsându-nc timp pentru închinare? Dacă e aşa, haideţi să ne oprim şi să intrăm într-o astfel de relaţie vie cu Dumnezeu, încât relaţia noastră cu alţii să poată fi menţinută pe linia mijlocirii prin care Dumnezeu realizează minunile Lui.

Ai grijă să nu o iei înaintea lui Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a face voia Lui. Noi alergăm înaintea Lui implicându-ne într-o mie şi una de activităţi şi, în consecinţă, devenim atât de împovăraţi din cauza oamenilor şi a greutăţilor, încât nu ne mai închinăm Domnului, nu mai mijlocim. Dacă povara şi apăsarea vin asupra noastră şi noi nu ne aflăm într-o atitudine de închinare, ele vor produce în sufletul nostru nu numai împietrire faţă de Dumnezeu, ci şi descurajare. Dumnezeu aduce mereu în calea noastră oameni pentru care nu avem nici o afinitate şi, daca nu trăim într-o atitudine de închinare în faţa lui Dumnezeu, tendinţa naturală este să-i tratăm fără dragoste, să le oferim un verset care împunge ca o lance, să le dăm un sfat dojenitor şi să-i lăsăm. Un creştin fără inimă trebuie să fie o cumplită întristare pentru Domnul nostru.

Trăim noi astfel, încât să putem mijloci împreună cu Domnul nostru şi cu Duhul Sfânt?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 6:13

„De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi să vă împotriviţi în ziua cea rea şi să rămîneţi în picioare după ce veţi fi biruit toate.”

Stefan, înainte de a muri ca martir, a văzut pe Domnul Isus stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu, gata să-l primească în slavă. Domnul nostru este în picioare şi noi soldaţii Lui trebuie să fim în picioare. Aceasta este poziţia credinciosului luptător, deşi sîntem „aşezaţi în locurile cereşti, în Hristos.”Cînd vrăjmaşul se aruncă asupra noastră, cînd lupta este grea, să rămînem în picioare în Domnul Hristos, să nu ne clătinam, să nu ne temem de nimic şi să nu ne rotim privirile în jurul nostru cu îngrijorare! (Isa. 41:10) Dumnezeu vrea să ne vadă în picioare în duh, fermi în Domnul Isus, întăriţi de puterea Lui biruitoare şi îmbrăcaţi cu armătura Lui, înfruntînd pe vrăjmaş şi ducînd lupta după poruncile date.Cînd în rugăciune, Dumnezeu ne pune pe inimă un suflet încercat, obiect al asalturilor vrăjmaşului, să ne ţinem în picioare pentru el şi întăriţi în Domnul, în numele Biruitorului, să rezistăm vrăjmaşului, luptînd pentru acel suflet; „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările Diavolului.” (1loan 3:8); să invocăm această făgăduinţă! Ca şi Moise altă dată, să ne ridicăm mîinile înaintea tronului, să respingem orice înfrîngere şi prin rugăciunile noastre să înconjurăm cu un zid protector pe aceia care luptă.

Pentru că Domnul ne spune: „împotriviţi-vă!”, s-o facem. Domnul Hristos vrea să intensifice lupta noastră împotriva vrăjmaşului, căci „ziua cea rea” este aproape. în ciuda oboselii luptei şi deşi sîntem ţinta vrăjmaşului, vom rămîne în picioare, neatinşi şi biruind totul datorită armăturii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Fără-ndoială însă că lupta noastră, lupta credinţei este în permanenţă însoţită de harul lui Dumnezeu şi biruinţa este deci datorită aceluiaş HAR. Să nu uităm că Omul Isus Hristos a avut o luptă mult mai grea decît noi, tot timpul vieţii Lui pe pămînt şi a biruit totul fiind într-o permanentă şi neîntreruptă legătură cu Tatăl Său, izvorul nesecat al oricărui har. Numai un credincios devotat poate să spună cît este de grea lupta pe care o are de dus: împotriva lui Satan şi a hoardelor lui, împotriva lumii şi împotriva lui însuşi. Unui astfel de credincios Cuvîntul îi spune că avem un Mare Preot care a fost ispitit în toate, ca şi noi, dar fără păcat…: „Să ne apropiem dar de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evr. 5:16)

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

Învierea Lui Hristos

Ioan 20

După moartea Lui Isus, ucenicii Săi şi Maria Magdalena, precum şi alte femei au fost foarte triste, căci au simţit că au pierdut ce au avut mai scump Unele femei au plecat cu gândul să îmbălsămeze trupul neînsufleţit al Lui Isus. Grija lor cea mai mare era: „Cine va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?” şi iată că s-a făcut un cutremur mare, căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a rostogolit piatra de la intrarea în mormânt şi s-a aşezat pe ea. Străjerii au tremuart de frică, şi au rămas ca nişte morţi. Aici putem vedea ce este omul.

Când Dumnezeu vorbeşte, nici armele nu mai ajută la nimic. Când au venit femeile, au găsit mormântul gol! S-au dus la Petru şi la ucenicul pe care-l iubea Isus şi le-au spus: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus.” Atunci cei doi ucenici au fugit la mormânt. Ioan a alergat mai tare ca Petru şi a ajuns primul la mormânt, s-a uitat înăuntru, a văzut pânza de in aruncată jos, dar n-a intrat.

Când a ajuns Simon Petru la mormânt, a intrat şi a văzut fâşiile de pânză jos. Ştergarul, care era pus pe capul Lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus întrun loc, singur. Atunci a intrat şi celălat ucenic, a văzut şi a crezut. Pentru mine este foarte important că Petru a intrat îndată în mormânt. Astfel a văzut ceva ce nu putea vedea altfel, şi anume ştergarul făcut sul şi pus întrun loc, anume, singur.

Prin Isus am intrat în odihna veşnică a Sabatului. Cel care a găsit odihna în El renunţă la viaţa lui de până atunci. Această odihnă o găsesc numai aceia care intră în mormânt, adică renunţă la viaţa lor.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CALEA SFÂNTĂ

… cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu se vor putea rătăci.

Isaia 35.8

Calea sfinţeniei este atât de dreaptă şi luminoasă, încât nici cele mai simple, şi nepricepute suflete nu se pot înşela, dacă o urmează fără întrerupere. Înţelepţii lumii au multe rătăciri, ei fac chiar greşeli deosebit de mari şi sfârşesc prin a nu-şi atinge ţinta. Prudenţa acestei lumi are vederea scurtă, şi ea conduce la locuri întunecoase pe aceia care o aleg. Sufletele sincere nu cunosc altceva mai bun, decât să facă ce le arată Dumnezeu şi aceasta îi ţine mereu pe drumul împărătesc, pe care merg sub ocrotirea lui Dumnezeu.Suflete, nu cauţi tu niciodată să ieşi dintr-o încurcătură prin înşelăciune sau altceva asemănător? Ţine dreaptă calea sfântă a adevărului şi a integrităţii, şi vei fi urmat cel mai bun drum. Viaţa ta să fie fără întorsături sau cotituri. Fii drept şi fără teamă. Urmează-L pe Domnul Isus, fără să te gândeşti la urmări. Cine se foloseşte de minciună pentru a scăpa dintr-o mare nenorocire, ar putea să cadă într-un rău mai mare. Calea lui Dumnezeu e cea mai bună dintre toate. Mergeţi pe ea, chiar când oamenii v-ar crede nebuni; astfel veţi fi cu adevărat înţelepţi.

Doamne, Te rog călăuzeşte-i pe slujitorii Tăi pe un drum sigur, din pricina vrăjmaşilor lor.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre. Romani 5.3

Lauda omului natural (firesc) este în floare, fie pentru puterea sa, fie pentru bogăţia sa (Ier. 9.23). Dar aceasta este ceva neplăcut pentru Dumnezeu. Iacov ne scrie că toată lauda este rea. Omul lumesc se laudă cu lucrările sale pe care le face în independenţa sa faţă de Dumnezeu; dar fiecare independenţă Îl necinsteşte şi Îl întristează pe Dumnezeu.Dar cu ce se laudă credinciosul? El se laudă cu acele lucrări pe care Dumnezeu i le dăruieşte prin har. El are pacea cu Dumnezeu. Calea creştinului aduce cu sine şi necazuri. Apostolul Pavel spune în Fapte 14.22 „că în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” şi el însuşi a avut parte de multe necazuri. Nu-i de mirare când, creştinul se laudă cu lucruri de care omul lumesc se teme? La fel omul lumesc se deosebeşte de creştin prin faptul că unul fuge de ceea ce celălalt caută: distracţiile şi anturajele.

Ceea ce unul savurează, pe celălalt îl întristează, ceea ce unul numeşte viaţă pentru celălalt este moarte. Răbdarea creştinului în necazuri aduce biruinţa şi biruinţa aduce nădejdea. Ce însemnată este deci îmbărbătarea din Romani 12.12: „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz; stăruiţi în rugăciune. Pe calea supunerii, credinciosul învaţă să înfrunte necazurile, dar mai învaţă şi îndurarea Domnului său care va găsi în curând împlinire. Ori de câte ori apar obstacole între inima creştinului şi Domnul, negreşit că nu se poate bucura de starea de faţă a Domnului, ci suferă în faţa greutăţilor ce-l năpădesc, după cum un nor, care vine în dreptul Soarelui, ne lipseşte pentru câtva timp de razele Iui. Norul însă nu face Soarele să nu mai lucească, ci ne face doar să nu-l mai vedem. La fel se întâmplă când ne întristăm din pricina necazurilor, greutăţilor şi piedicilor, care ne acoperă de strălucirea feţei Tatălui nostru. Pentru Dumnezeul nostru nici o greutate nu este prea mare, la El totul este posibil.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, adevărul ce iese în faţă în această dimineaţă este adevărul despre sfinţire. Iartă-mă dacă, pe neobservate, am deviat de la acest mare scop al Tău.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fară cusur și fară prihană.»

1Petru 1,19

De ce este Isus numit Mielul lui Dumnezeu?

1. Este numit Mielul lui Dumnezeu pentru că aceasta a fost natura Sa pe pământ. Mielul este simbolul nevinovăţiei şi al curăţiei. Aşa a fost şi este Isus în toate lucrurile: «a fost ispitit ca şi noi, dar fară păcat» (Evrei 4,15).

2. Este numit Mielul lui Dumnezeu ca să ne arate calea. El a venit de la Dumnezeu pe acest pământ cu un scop precis, şi anume să fie jertfit pentru păcatele noastre: «Vrednic este Mielul, care a fost junghiat» (Apoc. 5,12). El nu S-a abătut cu nici un chip de la calea pe care trebuia să meargă, căci a decis: «Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta» (Ioan 12,27).

3. Isus este numit Mielul lui Dumnezeu pentru a ne dezvălui felul biruinţei Sale. Biruinţa lui Isus este biruinţa mielului. Cine este mai lipsit de ajutor ca un miel? Şi iată că cel mai slab face cel mai mare, cel mai imposibil lucru! Mielul, în slăbiciunea lui, duce tot ceea ce este mai greu. Isus a obţinut victoria totală pe cruce fară a Se împotrivii într-adevăr, «El a fost răstignit prin slăbiciune» (2 Cor. 13,4), dar a înviat în putere. De aceea Cuvântul «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» (Ioan 1,29) are atâta putere în paradoxul său divin.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Să mă sărute cu sărutările gurii lui. Cântarea Cântărilor 1:2

Timp de câteva zile am zăbovit asupra patimilor Domnului, şi vom continua tot cu ele. Astăzi, la începutul lunii, suntem chemaţi să avem sentimentele miresei lui Solomon. Observaţi cum aleargă spre El, fără nici un cuvânt introductiv, fără ca măcar să-i menţioneze numele; ea intră în subiect imediat, fiindcă vorbeşte despre Cel care este singurul El din lumea ei. Cât de îndrăzneaţă este dragostea ei! Bunătatea care i-a permis păcătoasei pocăite să-I spele picioarele cu mir de nard a fost foarte mare. Iubirea care a îngăduit ca Maria să stea la picioarele Lui şi să înveţe a fost deplină. Dar aici, dragostea, puternică, înflăcărată, aspiră la mai mult şi vrea o părtăşie completă. Estera tremura în prezenţa lui Ahaşveroş, dar mireasa care este liberă în iubire desăvârşită nu cunoaşte teama; Dacă am priprimit acelaşi spirit liber, am cere acelaşi lucru. Prin „sărutări” înţelegem variatele manifestări de afecţiune care îl asigură pe credincios de dragostea lui Isus. Sărutul împăcării pe care l-am experimentat la convertire a fost mai dulce decât mierea. Sărutul acceptării ne arde încă fruntea, fiindcă ştim că El ne-a acceptat persoana şi lucrarea prin har divin. Tânjim ca sărutul părtăşiei zilnice, prezente, să fie schimbat în sărutul de bun venit, care îndepărtează sufletul de pământ, şi apoi în sărutul desăvârşirii, care ne va umple de bucuria cerului. Credinţa este drumul nostru, dar părtăşia pe care o simţim este odihna. Credinţa este calea, dar comuniunea cu Isus este izvorul din care îşi astâmpără setea peregrinii. O Doamne al sufletelor noastre, nu te purta ca un străin cu noi; îngăduie ca buzele binecuvântării Tale să atingă buzele cererilor noastre. Îngăduie ca buzele plinătăţii Tale să atingă buzele nevoii noastre, şi vom simţi imediat efectul vindecător al sărutării Tale.

Seara

Este vremea să căutaţi pe Domnul. Osea 10:12

Numele lunii aprilie este un derivat al verbului latin aperio, care înseamnă a deschide. Toţi mugurii şi bobocii se deschid acum, şi am ajuns la porţile anotimpului florilor. Cititorule, dacă eşti încă nemântuit, fie ca inima ta, în acord cu trezirea universală a naturii, să se deschidă dă-L primească pe Domnul. Fiecare floare îmbobocită îţi spune „este vremea să căutaţi pe Domnul”. Nu dezacorda armonia naturii, lasă-ţi inima să îmbobocească şi să înflorească dorinţe sfinte. Vrei să spui că sângele fierbinte al tinereţii îţi curge năvalnic în vene? Atunci te îndemn să-i aduce Domnului tinereţea ta. Pentru mine a fost o fericire negrăită să fiu chemat din tinereţe, şi Il laud pe Domnul în fiecare zi pentru acest lucru. Mântuirea este nepreţuită; este binevenită oricând, dar mântuirea timpurie are o dublă valoare. Tineri şi tinere, fiindcă puteţi pieri înainte să apucaţi să înfloriţi, căutaţi-L pe Domnul acum. Iar voi, care experimentaţi primele semne ale bătrâneţii, grăbiţi pasul. Junghiurile şi tusea sunt semne pe care trebuie să le luaţi în seamă. Este într-adevăr „vremea să căutaţi pe Domnul”. Nu cumva văd câteva fire argintii amestecate în şuviţele odinioară negre şi lucioase? Anii trec pe nesimţite, şi moartea este mai aproape decât credeţi. Fiecare întoarcere a primăverii ar trebui să vă inspire să vă rânduiţi casa. Dragă cititorule, dacă eşti înaintat în vârstă, îngăduie-mi să te implor să nu mai zăboveşti. Astăzi este un timp de har — fii recunoscător, fiindcă timpul este puţin şi se scurtează cu fiecare ticăit al ceasului. În camera ta tăcută, în prima

seară a noii luni, îţi vorbesc cât pot de bine prin hârtie şi cerneală. Din adâncul sufletului meu, ca slujitor al Domnului, te avertizez că „este vremea să cauţi pe Domnul”. Nu neglija avertismentul. S-ar putea să fie ultima chemare înainte de distrugere, ultima silabă de pe buzele harului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Iată, chiar dacă mă va omorî, tot mă voi încrede în El. (Iov 13:15, KJV)

Căci ştiu în cine am crezut. (2 Timotei 1:12)

 

N-am să mă îndoiesc, chiar dacă toate corăbiile mele de pe mare

Vin acasă purtate de vânt cu catargele şi velele rupte;

Voi crede că Mâna care nu greşeşte niciodată,

Lucrează, prin experienţe aparent rele, spre binele meu.

Şi chiar dacă plâng pentru că velele acelea sunt zdrenţuite,

Tot voi striga, în timp ce speranţele mele cele mai bune zac năruite:

„Mă încred în Tine”.

 

N-am să mă îndoiesc, chiar dacă toate rugăciunile mele se întorc

Fără răspuns din ţara liniştită şi neprihănită de sus;

Voi crede că este o dragoste plină de înţelepciune

Care a refuzat aceste lucruri după care tânjesc;

Şi chiar dacă uneori nu mă pot abţine să nu mă întristez,

Totuşi pasiunea curată a credinţei mele neclintite

Va arde strălucitoare.

 

N-am să mă îndoiesc, chiar de ar ploua cu necazuri,

Şi problemele ar roi ca albinele în jurul unui stup.

Voi crede că înălţimile la care vreau să ajung

Se pot atinge doar prin chinuri şi dureri;

Şi chiar dacă gem şi mă chircesc sub crucile mele,

Totuşi voi vedea prin cele mai severe pierderi ale mele

Măreţul câştig.

 

N-am să mă îndoiesc. Credinţa aceasta e bine ancorată,

Ca o corabie etanşă, sufletul meu înfruntă fiecare furtună;

Atât de mare este curajul lui care nu va cădea

În faţa puternicei şi necunoscutei mări a morţii.

Oh, de aş putea striga, chiar dacă duhul părăseşte trupul,

„Nu mă îndoiesc”, ca să audă toţi care ascultă,

Cu ultima mea suflare.

 

Un marinar bătrân spunea odată: „În furia furtunilor trebuie să facem un singur lucru, pentru că este o singură cale de supravieţuire: trebuie să îndreptăm corabia într-o poziţie sigură şi s-o menţinem aşa”. Şi aceasta, dragă creştine, trebuie să faci şi tu. Câteodată, ca şi Pavel, în mijlocul furtunii care se dezlănţuie asupra ta, nu poţi vedea soarele sau stelele care să te ajute să navighezi. Acesta este momentul când poţi face doar un singur lucru, pentru că este o singură cale. Raţiunea nu te poate ajuta, experienţele din trecut nu te vor lumina, şi nici chiar rugăciunea nu-ţi va aduce vreo consolare. O singură cale rămâne: trebuie să-ţi pui sufletul într-o singură poziţie şi să-l menţii acolo.

Trebuie să te ancorezi tare în Domnul. Şi apoi, orice ar veni – uragane, valuri, furtuni, tunete, fulgere, stânci ascuţite, sau talazuri violente – trebuie să te prinzi de cârmă, menţinându-ţi ferm încrederea în credincioşia lui Dumnezeu, în promisiunile legământului Său şi-n dragostea Sa eternă în Domnul Isus Hristos.

     Richard Fuller

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 1.1-19

Folosindu-Se de cel mai înţelept dintre cei mai înţelepţi, de Solomon (despre a cărui înţelepciune citim în 1 împăraţi
4.29-34), Dumnezeu ne-a dăruit „proverbele”, „Cartea înţelepciunii”, carte care se adresează tuturor, dar în mod deosebit tânărului (v. 4). Da, ţie, tânăr credincios ajuns la vârsta reflectării şi a judecăţii personale, îţi este dedicată cartea aceasta! A fost scrisă special pentru tine, pentru că a sosit momentul orientării tale, a alegerilor tale decisive. În şcoala lui Dumnezeu, unde se urmăreşte educarea ta în spirit creştin, sub autoritatea şi exemplul părinţilor tăi (v. 7-9), cartea Proverbe constituie unul dintre „manualele” de bază. Ea conţine definiţii, reguli (şi aplicaţii ale lor), exerciţii, exemple de urmat şi altele care nu trebuie urmate. Înţelepciunea (Cuvântul cu care se identifică) este în acelaşi timp o Persoană care învaţă şi care îndrumă paşii acelora pe care ea îi numeşte fiii Săi.

Asemeni cărţii psalmilor, care începea cu punerea deoparte a celui credincios (Psalmul 1.1), şi aici vom putea vedea cum cea dintâi instrucţiune dată fiului îl previne să evite „calea celor păcătoşi”, a celor care caută să-1 ispitească spunându-i: „Vino cu noi” (v. 11). Înţelepciunea îi arată unde duce această cale şi îl pune în gardă: „fiul meu, să nu porneşti la drum cu ei” (v. 15; citiţi Efeseni 5.11)!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Isaia 53

AGONIA CRUCII

S-a smerit şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, si încă moarte de cruce. Filipeni 2:8

Cei mai mulţi creştini înţeleg semnificaţia spirituală a jertfei lui Cristos de la Calvar, dar noi uneori uităm de agonia îngrozitoare pe care a suferit-o El acolo. Ştim că cel mai greu lucru de suportat a fost despărţirea de Tatăl, dar nu trebuie să uităm că suferinţele Sale au fost atît de grozave încît întrec orice imaginaţie.

In cartea sa „îndrăzneşte să crezi”, Dan Baumann împărtăşeşte cîteva gînduri despre răstignire, care ne vor aprofunda sentimentele de mulţumire faţă de ceea ce-a făcut Mîntuitorul nostru pentru noi. El scrie: „Secolul douăzeci a uitat cît de crudă şi de hidoasă a fost în realitate răstignirea. Uneori, poate din lipsă de înţelepciune şi inconştienţi fiind, am înfrumuseţat răstignirea. Ea a fost cea mai dureroasă metodă de execuţie publică din primul secol. Victima era aşezată pe o cruce din lemn. Cuie, confecţionate din lemn, erau bătute prin mîinile şi picioarele victimei, apoi crucea era ridicată şi fixată în pămînt, carnea crucificatului sfîşiindu-se şi trupul atîrnîndu-i în dureri extraordinare. Istoricii ne spun că nici chiar soldaţii nu puteau să privească imaginea îngrozitoare, de aceea luau băuturi tari pentru a-şi amorţi simţurile.” Isus a îndurat timp de 6 ore o asemenea agonie.

Cu o proaspătă conştientizare a agoniei Mîntuitorului, să-I mulţumim mai mult, acum, pentru jertfa Sa de pe Calvar. El ne-a iubit aşa de mult că a acceptat să moară pentru noi – chiar moartea atît de dureroasă de pe cruce.    – R.W.D.

 

Te-ai aşezat cu braţe-ntinse
Să aperi un pămînt pierdut,
Căci numai Tu ştiai că-n lume
N-aveam alt preţ, n-aveam alt scut.

C. loanid

 

Niciodată na vom putea jertfi prea mult pentru El care Şi-a jertfit totul pentru noi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Ioan 10.17,18

Este de cea mai mare importanță să vedem că Domnul Isus nu a fost forțat nicidecum să meargă la cruce. Nu a fost forțat să părăsească gloria pe care o avea la Tatăl din eternitate și să vină aici, pe pământ. După ce a venit în această lume, nu a existat nimic care să-L forțeze să meargă la cruce; în orice moment al întregii Sale vieți, de la ieslea Betleemului la crucea Golgotei, S-ar fi putut întoarce acolo de unde venise.

Moartea n-a avut niciun drept asupra Lui. El a putut spune despre viața Sa: „Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi” (Ioan 10.18). Și, în drumul Său de la Ghetsimani la cruce, Îl auzim spunând: „Sau gândești că nu pot să rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26.53). Batjocoritorii au spus către El: „Pe alții i-a mântuit; pe Sine Însuși nu Se poate mântui”, însă ar fi trebuit să spună: „Pe Sine Însuși nu vrea să Se mântuiască”.

Binecuvântat să fie Numele Său! El nu S-a cruțat pe Sine, nici nu I-a fost milă de Sine Însuși, ci I-a fost milă de noi. A privit la starea în care eram: fără speranță, vinovați și ruinați; a văzut că nu exista niciun ochi căruia să-i fie milă și niciun braț care să salveze. Toată lauda să fie dată Numelui Său mare! El a coborât aici, în această lume nenorocită, și a devenit Om, pentru a putea, ca Om, să Se jertfească pe Sine și să ne scape de iazul cu foc. Mai mult, El ne-a asociat cu Sine Însuși pe temeiul nou și veșnic al unei răscumpărări împlinite, în puterea vieții de înviere, potrivit cu planurile veșnice ale lui Dumnezeu și spre lauda gloriei Sale.

C H Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne Dumnezeule! Voi pomeni dreptatea Ta și numai pe a Ta.
Psalmul 71.16

Uimirea omului de știință

Louis Pasteur (1822-1895) a pus bazele microbiologiei și ale bacteriologiei. A inventat vaccinarea, imunizarea și pasteurizarea, datorită cărora au fost salvate atâtea vieți omenești. El este autorul legii biogenezei, care afirmă că viața nu poate proveni decât din viață, contrazicând ideea, pe atunci la modă, a evoluției prin generare spontană. Pentru Pasteur nu exista nicio contradicție între știință și creștinism. El a afirmat cu tărie că „știința îi apropie pe oameni de Dumnezeu”. Ca om de știință remarcabil, el a ajuns la concluzia că pretutindeni există dovezi ale unui „proiect divin” și a refuzat afirmațiile necredinței. „Cu cât studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului”, afirma omul de știință.

Natura este o carte mare, în care se poate citi oriunde despre Dumnezeu. În ea putem vedea lucrarea Creatorului. Această carte este deschisă ziua și noaptea. O poate citi orice muritor. Nimeni nu se poate scuza că nu are timp, deoarece fiecare se mișcă în natură; se întâlnește la fiecare pas cu minunile ei. Da, natura este oglinda lucrării lui Dumnezeu! În ea Îl vedem pe Dumnezeu în orice clipă. Din acest motiv, în ziua judecății divine, nimeni nu se va putea scuza.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ-I SLUJIM PE ALTII? (4)

„Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)

     Vorbim despre ce te împiedică să-i slujești pe ceilalți; un alt obstacol este Controlul. Chiar dacă este important să te concentrezi asupra înțelegerii celorlalți, trebuie totodată să fii autentic și deschis, așa încât și ei să te înțeleagă pe tine. Dar pentru că asta te poate face să te simți vulnerabil, mulți dintre noi nu doresc să fie transparenți. Autorul și fostul căpitan al marinei americane Mike Abrashoff remarca: „Unii lideri au impresia că dacă îi țin pe oameni în întuneric, mențin un anume control. Dar asta denotă nebunia liderului și eșecul organizației. Caracterul ascuns duce la izolare, nu la reușită! Cunoașterea înseamnă putere, da, însă liderii au nevoie de putere colectivă. Am descoperit că atunci când oamenii știau care sunt obiectivele, cu atât mai mult erau de acord – și cu atât mai bune erau rezultatele pe care le obțineam împreună”.

De fiecare dată când oamenii simt că informația li se ascunde, se creează o distanță. Se simt ca niște intruși și prin urmare le scade moralul, dimpreună cu performanța. În cartea sa: „Lead, Follow, or Get Out of the Way (Condu, urmează sau dă-te la o parte – n.tr.)” Jim Lundy scrie despre ceea ce el numește „plângerea subordonaților” – care sună cam așa: „Noi, cei neinformați, lucrând pentru cei inaccesibili, facem imposibilul pentru cei nemulțumitori”! Te-ai simțit vreodată așa? Apoi tot Lundy scrie și „plângerea ciupercilor”, care auziţi cum sună: „Avem sentimentul că suntem ținute în beznă. Din când în când vine cineva și împrăștie peste noi bălegar. Dar când ne scoatem capetele, ele ne sunt tăiate și ne sunt puse în conserve.”

Liderii buni nu se izolează și nu-i țin pe oameni în întuneric, cu bună știință, ci îi informează și îi includ în procesul de luare a deciziilor, ori de câte ori este posibil. Fă-le cunoscut oamenilor cine ești și ce crezi!

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Grija faţă de alţii sau ipocrizia din noi înşine

 

Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţă, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte.

1 loan 5:l6

 

Dacă nu suntem atenţi la felul cum lucrează Duhul lui Dumnezeu în noi, vom deveni nişte ipocriţi spirituali. Vedem cum cad alţi oameni și ne transformăm discernământul într-o critică ironică, în loc să-1 transformăm în mijlocire pentru ei. Revelaţia ne este dată nu prin ascuţimea minţii noastre, ci prin înţelegerea directă pe care ne-o dă Duhul lui Dumnezeu şi. dacă nu suntem atenţi la sursa revelaţiei, vom deveni critici cu privire la alţii, uitând ce spune Dumnezeu: „…să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei care n-au săvârşit un păcat care duce la moarte”. Ai grijă să nu ajungi un ipocrit petrecându-ţi tot timpul încercând să-i îndrepţi pe alţii înainte ca tu însuţi să te închini lui Dumnezeu.Una dintre cele mai subtile poveri pe care Dumnezeu le pune asupra noastră ca sfinţi este această povară a discernământului cu privire la alte suflete. El ne revelează anumite lucruri cu scopul ca noi să aducem povara acestor suflete înaintea Lui şi să ne formăm gândul lui Cristos în legătură cu ele: dacă mijlocim în acest mod. Dumnezeu spune că ne va da „viaţa pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte”. Aceasta nu înseamnă că Î1 determinăm pe Dumnezeu să accepte gândul nostru, ci înseamnă că noi ne ridicăm până la nivelul la care Dumnezeu ne poate arăta care este gândul Lui cu privire la cel pentru care mijlocim.Vede Isus Cristos munca sufletului Lui în noi? Nu o poate vedea dacă noi nu ne identificăm atât de mult cu El, încât să ajungem să avem perspectiva Lui cu privire la oamenii pentru care ne rugăm. Să învăţăm să mijlocim din toată inima pentru ca Isus Cristos să fie pe deplin mulţumit cu noi ca mijlocitori.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Eu am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi I-ai dat din lume.” Ioan 17:6

Rugăciunea preoţească a Domnului Isus dă o minunată dezvăluire a părtăşiei binecuvântate şi intime care uneşte pe Tatăl cu Fiul. Împlinind lucrarea pe care I-a dat-o Tatăl s-o facă, înainte de a Se întoarce în cer, înainte de ceasul tragic din Ghetsimani, în momentul acela când Se apropia de cruce, Fiul lasă să-I ţâşnească din inimă aceste cuvinte filiale anunţând lucrarea de Mare Preot pe care avea s-o împlinească de îndată ce va fi proslăvit. Domnul Isus şi-a ridicat ochii spre cer, şi a spus: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine… Eu am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.” În ceasul acesta fără seamăn, Domnul Se roagă pentru oamenii pe care I i-a dat Tatăl. Se roagă întâi pentru ucenici, această primă generaţie de misionari şi apoi pentru noi, toţi credincioşii din toate veacurile „şi Mă rog nu numai pentru ei ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.” Toţi suntem cuprinşi în termenul acesta: „Aceia pe care Mi i-ai dat Tu.” Deplin conştienţi de nevrednicia noastră în faţa unui asemenea har, ştim că suntem şi noi incluşi în această rugăciune. De şapte ori Domnul Isus repetă vorba aceasta: „…pe care Mi i-ai dat Tu.” Două fapte de seamă ies în evidenţă din aceste cuvinte: întâi îndurarea nemărginită a lui Dumnezeu care a binevoit să ne aleagă mai înainte de a exista noi şi de a ne dărui Domnului Isus fără să fi avut cel mai mic motiv ca să ne aleagă şi al doilea, nezdruncinabila siguranţă că, atâta vreme cât Dumnezeu ne-a dat Domnului Hristos, nimeni şi nimic nu ne va putea smulge din mâna Lui pentru că nu noi ne-am dăruit Lui, ci Dumnezeu ne-a dăruit Domnului Isus. O, ce glorioasă situaţie şi poziţie avem în El. În virtutea acestor cuvinte ale Domnului, avem dreptul să ne prezentăm înaintea tronului de har şi să spunem: „Doamne, sunt unul din aceia pe care Tatăl ţi i-a dat din lume; vin la Tine în totala mea ignoranţă şi slăbiciune, ştiind că Tu mi-ai făcut cunoscut Numele Tău şi că Tatăl ţi-a dăruit viaţa mea, cum ai spus-o Tu. Foloseşte-o spre slava Ta! Domnul să facă ca bogăţia pe care o cuprinde rugăciunea aceasta, a Lui, să pătrundă adânc în inimile noastre şi să ne facă astfel să ne consacram vieţile pentru El, pentru că suntem pe veci ai Lui!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Iată, în mâinile Tale Îmi incredinţez duhul.”

Înainte de a muri Isus S-a gândit la mama Lui, şi a încredinţat-o ucenicului pe care-l iubea. Din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă. Şi Isus a strigat cu glas tare:” Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul!” După aceasta, ştiind că totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura a zis:” Mi-e sete!” Câţi am găsit în El mântuirea! I-au întins un burete îmbibat cu oţet ca să bea. Când a luat Isus oţetul a zis: „S-a isprăvit!” Apoi şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul. Da, pentru noi a isprăvit lucrarea, căci a purtat păcatele noastre, pentru că El ne-a promis că ne va mântui şi prin moartea Sa a plătit totul; căci moartea este plata păcatului. El a plătit deci pentru fiecare fărădelege şi neascultare preţul cuvenit, aducând o jertfă de ispăşire, veşnic valabilă. Mântuirea Lui are valabilitate veşnică. Ne-a împăcat prin trupul Său în moarte, făcându-ne astfel sfinţi, fără prihană şi fără vină înaintea Lui Dumnezeu.La moartea Mântuitorului perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două de susu până jos. Astfel avem cale liberă în locul preasfânt prin sângele Lui. Aici este scaunul harului şi chivotul legământului, pâinea cerească, toiagul lui Aaron şi deasupra heruvimii care acoperă scaunul harului. Toţi cei care intră acum prin credinţă au mărturia că sunt copii ai Lui Dumnezeu, se hrănesc cu pâinea cerească şi aduc roade în răbdare.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

APE PESTE PĂMÂNTUL ÎNSETAT

Voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat. Isaia 44.3

Simţiţi voi astăzi sete după Dumnezeul cel viu şi sunteţi mâhniţi că nu vă puteţi bucura în El? Aţi pierdut bucuria pe care o dă credinţa, şi este rugăciunea voastră: „dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale”? Vă simţiţi goi şi asemenea unui pământ uscat, fără vreo roadă pe care o aşteaptă Dumnezeu de la voi, fiind pătrunşi de gândul că nu sunteţi folositori nici pentru Biserică, nici pentru lume? Ei bine, iată tocmai făgăduinţa de care aveţi nevoie: „Voi turna apă peste pământul însetat”. Veţi primi harul pe care-l doriţi, care va răspunde la toate nevoile voastre şi încă pe deasupra. Apa potoleşte setea şi răcoreşte trupul. Veţi fi răcoriţi şi readuşi în stare bună. Apa readuce viaţa într-o plantă când este ofilită; tot aşa şi viaţa noastră va fi reînnoită prin har. Apa face să se desfacă bobocii şi fructele să crească; şi voi veţi aduce roade pentru împărăţia lui Dumnezeu. Puteţi primi şi să vă bucuraţi de toate bogăţiile şi mângâierile harului, în toată plinătatea lor. Veţi fi adăpaţi din ele; şi aşa cum păşunile sunt acoperite şi prefăcute în lacuri prin apele râurilor revărsate, iar pământul însetat, în izvoare de ape, tot aşa sufletul vostru va fi inundat de harul Domnului.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„…ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la DUMNEZEU; şi să primească, prin credinţă în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.” Fapte 26.18

Fariseul Saul şi-a propus sa izgonească şi să omoare pe toţi cei ce Îl urmau pe Isus din Nazaret. El credea că făcând aşa îi slujeşte lui Dumnezeu. El nu ştia că vechiul sistem ebraic fusese îndepărtat şi că omul poate fi mântuit numai prin Isus Cristos şi prin lucrarea lui de la cruce. Pe drumul spre Damasc i-a ieşit în întâmpinare arătându-i-se în măreţia lui cerească. Când a înţeles Saul că acest Isus este Fiul lui Dumnezeu pe care-L răstignise împreună cu poporul lui, a ascultat glasul care-i vorbea şi din clipa aceea viaţa lui a luat un alt curs.Când el întreabă: „Cine eşti, Doamne?” Domnul îi răspunde: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.” De atunci face din Saul solul Lui care mai târziu devine Pavel propovăduitorul Evangheliei harului Domnului faţă de întreaga lume. Această însărcinare a fost îndeplinită de Pavel prin puterea lui Dumnezeu într-o supunere într-adevăr rar întâlnită. Versetul de azi ne dezvăluie patru puncte esenţiale:

– mântuirea;
– iertarea păcatelor;
– moştenirea;
– sfinţirea prin credinţă.

Mântuirea înseamnă să iei prin credinţa iertarea păcatelor şi să primeşti o putere nouă ca să întorci spatele vieţii din trecut plină de întuneric şi păcat. Dumnezeu răspunde cu iertarea păcatelor celor care se recunosc păcătoşi şi cred în Fiul Lui. Prin credinţă un asemenea om primeşte fire (natura) dumnezeiască şi o moştenire cerească şi veşnică şi tot prin credinţă devine un om sfinţit, adică pus deoparte pentru Dumnezeu. Stimate cititor, eşti încă nemântuit? Îndreaptă-te acum spre izvorul Vieţii. El te aşteaptă. VINO!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O,Doamne, par a fi un pustiu întrupat înaintea Ta, urât şi sterp; dar, slavă Numelui Tău, Tu poţi face „pustietatea să se veselească şi să înflorească asemenea trandafirului” (Isaia 35:1).

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Adică, Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.»

2 Corinteni 5,19

Ce semnifică pentru tine sângele lui Isus Cristos (şi nu mă gândesc aici la semnificaţia Iui abstractă)? Inimile noastre trebuie realmente să se cutremure, căci «fară vărsare de sânge nu este iertare» (Evrei 9,22). Prima afirmaţie a versetului se referă cu siguranţă la sacrificiul, la jertfa de ispăşire a Domnului Isus. Dar în acelaşi timp versetul ne vizează în mod direct şi pe noi. Am înţeles oare la ce se referă Biblia când vorbeşte despre sângele lui Isus Cristos? Sângele şi viaţa sunt inseparabile, nu pot exista unul fară celălalt. Superficial privind lucrurile, noi poate înţelegem prin sângele lui Isus un lichid care face minuni. Dar în realitate, prin vărsarea sângelui Său scump, Domnul Isus Cristos — Mielul fară pată — a făcut o ispăşire completă pentru păcatele lumii.Ştii tu ce răspundere avem dacă am cunoscut puterea minunată a sângelui lui Isus şi daca nu suntem pregătiţi să ne asumăm consecinţele unei vieţi autentice de credinţă? Domnul a creat prin moartea Sa pe cruce o punte peste prăpastia dintre Dumnezeu şi sufletul tău. Ai trecut tu însă peste această punte până la capăt şi ai strigat din tot sufletul «Dumnezeul meu, sunt hotărât, pe veci sunt al Tău!»?

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Isaia 53:5

Pilat L-a dat pe Domnul nostru soldaţilor romani să-L biciuiască. Biciul roman era un instrument de tortură îngrozitor. Era făcut din tendoane de bou. Printre ele erau intercalate oase ascuţite, astfel că, de fiecare dată când lovea, tăia adânc şi sfâşia carnea până la os. Mântuitorul a fost, fără îndoială, legat de un stâlp şi apoi biciuit. A mai fost bătut şi înainte, dar probabil că această biciuire a fost cea mai crudă pedeapsă. Suflete, priveşte-L şi jeleşte-I sărmanul trup chinuit. Credinciosule, poţi să-L priveşti fără lacrimi, în timp ce stă în faţa ta ca o imagine a dragostei torturate? El, care era odată alb ca un crin nevinovat, este acum purpuriu, scăldat în propriul Său sânge. Simţind vindecarea pe care au îndeplinit-o rănile Sale în noi, nu ni se înmoaie inimile de dragoste şi durere? Dacă L-am iubit vreodată pe Domnul Isus, acum trebuie să simţim că dragostea noastră creşte.

 

Vedeţi cum Domnul a pătimit
Pe cruce pentru omul întinat!
In timp ce păcătoşii L-au lovit
Şi l-au batjocorit, şi l-au scuipat.
Din trupul Său zdrobit şi chinuit
A curs izvor de sânge-n veşnicie
Legat a fost şi biciuit, şi inima I-a plâns,
Ca să avem noi bucurie.

 

Ar trebui să ne închidem în casă şi să plângem; dar (fiindcă afacerile ne cheamă, ne vom ruga ca Mântuitorul să sape imaginea rănilor în inima noastră pentru toată ziua. La căderea nopţii, ne vom întoarce să stăm de vorbă cu El, şi să ne plângem păcatele care L-au costat atât de mult.

SEARA

Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea sub stâncă, de la începutul seceratului până a căzut peste ei ploaie din cer, si a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii.

2 Samuel 21:10

Dacă dragostea unei mame a făcut-o să-şi jelească fii ucişi atâta timp, cum am putea noi să încetăm să jelim suferinţele binecuvântatului nostru Domn? Riţpa a alungat păsările de pradă; noi nu vom putea alunga gândurile lumeşti şi păcătoase care ne mânjesc mintea şi ne îndepărtează de cele sfinte? Plecaţi, păsări ale răului! Lăsaţi jertfa în pace! Singură şi fără adăpost, Riţpa a îndurat căldura verii, roua nopţii, şi ploaia. Somnul a fugit de ochii ei plânşi; inima îi era prea grea ca să doarmă. Cât de mult şi-a iubit copiii! O să urmăm exemplul Riţpei, sau o să ne plângem la prima încercare? Suntem atât de laşi încât nu putem îndura suferinţele Domnului? Demonstrând un curaj neobişnuit, a alungat fiarele. Nu vom fi în stare să înfruntăm orice vrăjmaş de dragul lui Isus? Copiii ei au fost ucişi de alţii, dar ea i-a plâns şi a vegheat. Ce ar trebui să facem noi, ştiind că păcatele noastre L-au crucificat pe Domnul? Obligaţiile noastre sunt nemăsurate; dragostea noastră ar trebui să fie înflăcărată, şi căinţa noastră adâncă. Treaba noastră ar trebui să fie vegherea, ocupaţia noastră protejarea Numelui Său, misiunea noastră înălţarea crucii Lui. Corpurile acelea descărnate s-ar putea s-o fi înfricoşat pe Riţpa, mai ales în timpul nopţii, dar în jertfa Domnului nostru pe cruce nu există nimic respingător sau înfricoşător. Nicicând n-a existat mai multă frumuseţe decât cea oglindită de Domnul la Calvar. Isuse, în noaptea aceasta vom veghea cu Tine. Descoperă-ni-Te. Atunci nu vom mai sta în pânză de sac, ci în haine regale.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Vântul era împotrivă. (Matei 14:24)

Vânturile din luna martie sunt deseori aspre şi furtunoase. Şi totuşi ele sunt tipice pentru perioadele furtunoase din viaţa mea. Într-adevăr, ar trebui să mă bucur că am ocazia să cunosc astfel de perioade. Este mai bine să cadă ploile şi să vină şuvoaiele decât să trăieşti tot timpul în legendara ţară a lui Lotus sau în luxurianta vale a lui Avalon, unde soarele străluceşte mereu şi vânturile puternice nu bat niciodată. Furtunile ispitei pot părea crude, dar nu mă conduc ele la o intensitate şi la o ardoare mai mare în viaţa mea de rugăciune? Nu mă obligă ele să mă agăţ mai tare de promisiunile lui Dumnezeu? Şi nu mă lasă ele cu un caracter mai rafinat? Furtunile necazului provocat de o pierdere grea sunt intense, dar ele reprezintă una din căile Tatălui de a mă atrage spre El. Scopul Lui este să vorbească încet şi tandru inimii mele în locul ascuns şi tainic al prezenţei Sale. Este o glorie deosebită a Stăpânului să poată fi văzut numai când vântul este împotrivă şi barca mea este lovită de valuri.Domnul Isus Hristos nu este ocrotirea mea împotriva furtunilor vieţii, ci El este ocrotirea mea perfectă în furtuni. El nu mi-a promis niciodată o trecere uşoară, ci doar o aterizare sigură.

 

O, întinde pânzele spre furtuna cerească,

Şi apoi, indiferent ce vânturi predomină,

Nici o stâncă nu te va sfărâma, nici o lipsă de vânt nu te va întârzia;

Nici o ceaţă nu te va ascunde, nici o furtună nu te va opri;

Deşi călătoreşti departe şi pribegeşti mult

Prin stropi de apă sărată şi peste spuma albă a mării,

Nici un vânt nu poate să bată decât ca să te ducă mai repede acasă.

                                    Annie Johnson Flint

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 41

Prin Duhul profetic, Hristos declarase la sfârşitul Psalmului 40: „Sunt întristat şi sărac”: sărăcie de bunăvoie, destinată îmbogăţirii noastre! (2 Corinteni 8.9). Ferice de acela care-L înţelege pe acest Săraci Ferice şi de acela care ştie să se pună în locul celor săraci, al celor umiliţi, al celor care sufăr…! Şi tot ferice şi de acela care, măcar în duh, dacă nu în realitatea văzută, ia această poziţie de sărac, ca şi învăţătorul său! (Matei 5.3).

Versetul 3 aduce preţioase încurajări credincioşilor bolnav. În primul rând avem promisiunea ajutorului divin. Chiar dacă „omul din afară trece”, omul dinăuntru este reînnoit zi de zi, sub grija marelui Doctor al sufletelor (2 Corinteni 4.16). Ba, mai mult! „Orice pat” de boală va fi transformat în chip miraculos, pentru că prezenţa Domnului la căpătâiul lui are putere să-i schimbe suferinţa în bucurie. Ce plăcută companie, bună să-l facă să uite faptul că nu a fost înţeles, precum şi indiferenţa căreia i-a fost, poate, obiectul (v. 8)!Noi ştim în ce moment s-a împlinit v. 9. Cu câtă tristeţe a trebuit Domnul să-l citeze înainte de a-i da trădătorului Iuda „bucăţica” care avea să-1 facă cunoscut… (Ioan 13.18,26). Cea dintâi carte a Psalmilor se încheie aici, cu o laudă eternă, Căreia, prieteni credincioşi, îi putem alătura şi amin-ul nostru!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Samuel 12:15-25

Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.

Luca 23:43

CU CRISTOS IN PARADIS

Misionarul David Miner Stern a căzut pradă amărăciunii când Dumnezeu a crezut de cuvinţă s-o ia la El pe fetiţa sa. Se părea că Stern nu va putea depăşi această mare durere, deşi era un bun creştin. Devenise atât de deprimat, că mergea zilnic la cimitir să plângă pe mormântul ei. Cu bastonul în care se spijinea putea atinge mormanul de pământ care acoperea sicriul. Într-un fel, aceasta îi dădea o oarecare mângâiere – ca şi cum în felul acesta putea avea un contact cu ea. Durerea îi era atât de mare, încât se temea că va trebui să renunţe la lucrarea sa de misionar. Totuşi, Dumnezeu, în bunătatea Sa, i-a adus eliberarea din această stare, într-o zi, în timp ce stătea la cimitir, deodată şi-a dat seama cât de greşit era să-şi concentreze atenţia asupra trupului neînsufleţit al fetiţei. Duhul Sfânt i-a imprimat în minte cele scrise în Luca 23:43, acolo unde Domnul Isus vorbeşte tâlharului în agonia morţii: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. A început să repete cuvintele: „cu Cristos în rai”, în timp ce mergea spre casă. Realitatea binecuvântată că fetiţa lui era cu Isus i-a pătruns adânc în suflet. Şi-a spus: „Ce aş putea cere mai mult pentru iubita inimii mele decât aceasta?” În mângâierea acestor gânduri a putut să-şi reia îndatoririle cu bucurie, în loc să se mai gândească la fetiţa lui în mormânt, se gândea la ea văzând-o în siguranţă, în prezenţa lui Isus. Eşti rănit pentru că Dumnezeu ţi-a luat pe cineva drag? Adu-ţi aminte adesea că cei care mor în Domnul sunt cu Cristos în paradis. H.G.B.

A fost cândva… vor spune cronici sfinte.

Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.

De cele vechi nu ne-om aduce-aminte

Căci vom străbate veşnic ceruri noi.   C. Ioanid

Când Dumnezeu Îşi şterge lacrimile, durerea lasă loc cântării nemuritoare.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și lea zis: „Mergeți, mâncați ce este gras și beți ce este dulce și trimiteți porții la cei care nau nimic pregătit; pentru că ziua aceasta este sfântă pentru Domnul nostru; și nu vă întristați, pentru că bucuria Domnului este tăria voastră”.  Neemia 8.10

Bucuria Domnului (1)

Când cei șaptezeci de ani de captivitate sau încheiat, iudeilor li sa îngăduit să se întoarcă în țara lor. Printre cei care sau întors era și Ezra, care „își îndreptase inima să caute legea Domnului și so împlinească și să învețe în Israel rânduieli și judecăți” (Ezra 7.10). În luna a șaptea, poporul sa adunat întrun loc deschis și iau cerut lui Ezra săi învețe din cartea Legii. El a citit din ea și a explicato, iar ei au fost atenți și au înțeleso bine. Rezultatul a fost că sau întristat și au plâns din cauza nenorocirii care venise peste ei ca rezultat al răzvrătirii lor și a părinților lor (vedeți Neemia 8.19). Un alt motiv pentru întristarea lor este prezentat în Ezra 3.12 și în Hagai 2.3.

Când au făcut comparația dintre templul cel nou și templul lui Solomon, a fost corect săși recunoască falimentul și să plângă. Aceasta are aplicație clară la noi. Când Duhul Sfânt ne convinge de falimentul nostru, iar noi, cu inimi zdrobite, ne recunoaștem păcatele și lipsurile, simțim o întristare adâncă. De asemenea, când comparăm starea noastră cu cea din zilele apostolilor sau cu cea din timpul trezirilor din istoria Bisericii, nu se poate altfel decât să simțim o mare întristare. Această întristare însă nu trebuie să fie tonul general al stării noastre în mod continuu. Întristarea evlavioasă trebuie să fie începutul unei treziri, nu scopul ei.

Bucuria Domnului este tăria noastră. Neemia, călăuzit de Duhul Sfânt, arată acest lucru în cuvintele citate la început. Ele conțin patru adevăruri prețioase care conduc la tărie spirituală. Vom privi la fiecare dintre ele în meditațiile noastre viitoare.                                                                A. M. Behnam

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Omul nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, și n-are nicio putere peste ziua morții …
Eclesiastul 8.8

Şi apoi?

De fapt, oricine știe, dar mulți nu vor să accepte: viața pe acest pământ trece cândva. Te străduiești să obții ceva: note bune pentru încheierea școlii, o calificare bună, o meserie bună, mulți bani. De-abia ai obținut ceva, că vrei mai mult. Și în toate acestea uiți și înăbuși gândul că odată totul va avea un sfârșit și că atunci va trebui să lași totul în urmă. Această clipă poate veni oricând: un accident ca tânăr, anevrism cerebral la 30 de ani sau un infarct la 50 de ani. Numai Dumnezeu știe când se termină viața noastră. Și El te întreabă: Și apoi? Ai reglementat totul cu El? Este vina ta iertată? Știi unde vei fi după moarte, o veșnicie întreagă?

Realitatea Bibliei: „Căci orice făptură este ca iarba, și toată slava ei, ca floarea ierbii” (1 Petru 1.24) ne stă în față la tot pasul. Fiindcă suntem așa de trecători, Dumnezeu a pregătit o posibilitate imediată de mântuire a sufletelor noastre: Isus Hristos. Cine nu vine astăzi la Hristos nu știe dacă mâine va mai avea prilejul. Totul depinde de momentul deciziei fiecărui om în parte.

Nu amâna, mâine poate fi prea târziu, un prea târziu pentru eternitate! Aici și acum omul își decide calea pe care merge: calea vieții veșnice prin credința în Mântuitorul sau cea a pierzării veșnice prin necredință.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ-I SLUJIM PE ALTII? (3)

„Dar ei, fără să le pese…” (Matei 22:5)

Ce te mai împiedică să-i slujești pe oameni?

Indiferența. Un binecunoscut comediant glumea: „Oamenii de știință au anunțat astăzi că au descoperit remediul împotriva apatiei. Cu toate acestea, ei declară că nimeni nu și-a manifestat nici cel mai mic interes față de el.” Când vine vorba de comunicare, acelaşi lucru se poate spune despre mulți dintre noi: suntem indiferenți față de modul în care suntem înțeleși. Poate nu ne simțim neapărat superiori față de ceilalți, dar nici nu ne abatem de la ceea ce știm, pentru a ajunge să-i înțelegem. De ce? Pentru că e o muncă grea!

În realitate, indiferența este o altă formă de egoism care ne împiedică să intrăm în legătură cu oamenii. Romanciera engleză George Eliot a scris odată următoarele: „În vastitatea acestei lumi, încearcă să te preocupi și de alte lucruri în afară de satisfacerea și împlinirea micilor tale dorințe egoiste. Încearcă să acorzi însemnătate celor mai bune gânduri sau fapte, şi altor lucruri bune în afară de acelea petrecute cu propria ta ființă. Apreciază viețile altora mai mult decât propria ta viață.

Vezi care sunt necazurile lor și cum le fac ei față.” Oamenii te apreciază cu adevărat atunci când faci efortul, oricât de mic, de a încerca să vezi lucrurile din perspectiva lor. Pavel scria: „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10) Toți cei pe care îi întâlnești se luptă cu o anumită teamă sau duc o luptă, iar dacă ești grijuliu și sensibil, Dumnezeu îți va da un cuvânt prin care vor fi ridicați.

În Isaia găsim scris: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.” (Isaia 50:4) Ce dar – să fii în stare să ridici pe cineva care se luptă!

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Sfinţire sau asprime faţă de Dumnezeu?

El… Se miră că nimeni nu mijloceşte.

Isaia 59:16

Motivul pentru care mulţi dintre noi încetăm să ne mai rugăm şi ne împietrim faţă de Dumnezeu este că avem numai un interes emoţional faţă de rugăciune. Sună frumos să spunem că ne rugăm; citim cărţi despre rugăciune, care ne spun că este bine să ne rugăm, că mintea noastră se linişteşte şi sufletul se înalţă atunci când ne rugăm: dar Isaia spune că Dumnezeu Se miră de aceste gânduri despre rugăciune. Închinarea şi mijlocirea trebuie să meargă mână în mână; nu e posibilă una fără cealaltă. Mijlocirea înseamnă a ajunge să avem gândul lui Cristos în legătură cu cel pentru care ne rugăm. Deseori, în loc să ne închinăm lui Dumnezeu, noi facem afirmaţii despre cum funcţionează rugăciunea. Oare ne închinăm sau avem o dispută cu El zicând ..Dar, Doamne, nu văd cum vei proceda? Acesta este un semn sigur că nu ne închinăm Lui. Când îl pierdem din vedere pe
Dumnezeu, devenim duri şi dogmatici. Azvârlim cererile noastre la tronul lui Dumnezeu şi-I dictăm ce vrem să facă. Nu ne închinăm lui Dumnezeu, nici nu încercăm să formăm în noi gândul lui Cristos. Dacă suntem aspri faţă de Dumnezeu, vom deveni aspri şi faţă de oameni.Ne închinăm noi lui Dumnezeu în aşa fel, încât să ne ridicăm până la El, pentru a putea ajunge să înţelegem gândul Lui în legătură cu cei pentru care ne rugăm? Trăim noi într-o relaţie sfântă cu Dumnezeu sau suntem aspri şi dogmatici? „Dar nimeni nu mijloceşte cum trebuie.” Atunci fii tu însuţi acela, fii cel care se închină lui Dumnezeu şi trăieşte într-o relaţie sfântă cu El. Implică-te în lucrarea reală dc mijlocire şi nu uita că ea este cu adevărat o lucrare, o lucrare care necesită toată energia; dar este o
lucrare ce nu conţine nici o capcană. Predicarea Evangheliei are capcane, dar rugăciunea de mijlocire nu are.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” Filipeni 4:13

Apostolul Pavel fusese aproape de moarte, într-o situaţie când puterea şi curajul celui mai tare credincios nu mai pezenta nici o nădejde. El ştia ce însemna lipsa oricărui sprijin şi ajutor omenesc. Dar el tocmai în astfel de momente îşi punea încrederea în Acela care a biruit moartea. Când resursele omeneşti se terminaseră, el a făcut apel la resursele lui Dumnezeu. El a refuzat să fie oprit din alergarea lui şi să fie descurajat atunci când orice alt om ar fi abandonat lupta. Apostolul ştia că Domnul îl chemase şi că slăbiciunea lui era canalul prin care se putea manifesta puterea lui Dumnezeu printre oameni. Pentru încurajarea credincioşilor, el putea să spună: „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.”Dar dând o mărturie pentru Dumnezeu, el dădea o mărturie şi pentru filipeni, cărora le exprima recunoştinţa pentru grija şi dragostea lor. Învăţase să umble singur cu Dumnezeu, dar ştia să se bucure şi de părtăşia fraţilor în credinţă. Atârnarea lui deplină de Dumnezeu nu excludea nevoia atenţiei şi a devotamentului lor pentru el. De aceea, după ce spune „pot totul în Hristos…” el continuă spunând: „Aţi făcut totuşi bine că aţi luat parte la strâmtorarea mea.” Noi care avem toate bogăţiile harului lui Dumnezeu la îndemână, suntem înconjuraţi de suferinţele grele şi ascunse ale altora, de persoane care au nevoie de ajutor, de ajutorul nostru. Să fim şi noi pentru acestea ce erau filipenii pentru apostolul Pavel. Şi în măsura în care îi vom ajuta, vom face experienţa că şi noi vom găsi în Domnul Isus tot ce vom avea nevoie în suferinţele şi greutăţile noastre. Prin grija noastră pentru alţii şi prin consacrarea noastră faţă de ei, vom dovedi că putem totul în Hristos care ne întăreşte. şi să fim încredinţaţi că Dumnezeu nu rămâne dator. Să luăm ca pildă chiar pe Domnul Isus care S-a consacrat în totul pentru noi, neprecupeţind chiar viaţa Lui ca să ne scape nu de suferinţe vremelnice ci de acelea care ar fi durat toată veşnicia. Şi apoi, chiar aici pe pământ, n-a fost El totdeauna ajutorul şi sprijinul nostru, „un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.”? Domnul să ne dea harul ca, chiar atunci când ni se pare că am ajuns la capătul puterilor noastre, să putem spune şi noi cu puţina credinţă pe care o avem: „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Matei 26:46

Acesta a fost cel mai greu ceas din viaţa Lui Isus. Nici nu ne putem închipui aceasta. Am avut multe încercări în viaţă şi mi se părea că Dumneze m-ar fi părăsit, odată chiar am crezut că m-a părăsit numai pentru câteva clipe. A fost atât de groaznic, cum n-aş fi putut să-mi închipui. Nici n-aş fi mai putut trăi. Dacă ne pierdem nădejdea, atunci ne piere şi dorinţa de a mai trăi. În această situaţie grea mi-am adus aminte de Isus, că a fost ispitit asemenea nouă şi de aceea poate veni în ajutorul nostru când suntem ispitiţi. Şi în clipa aceea am simţit ajutorul Său. Eu nu aş fi fost capabil să mă ajut. A Lui să fie lauda şi mulţumirea pentru aceasta! Cum S-a simţit El oare când a fost părăsit de Tatăl Său? Trebuie să fi fost un întuneric cum nu se poate mai mare. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap şi ziceau: „Tu, care strici Templul, şi-l zideşti la loc în trei ziel, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Tu Fiul Lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii îşi băteau joc de El, şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este Împăratul lui Israel să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte.” Toate acestea au fost atacuri din partea diavolului venite prin oameni evlavioşi. La aceasta s-a mai adăugat şi întunericul de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea. Atunci Isus a strigat:” Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Prin aceasta El ne-a scăpat pe noi de a trăi în continuare departe de Dumnezeu. Ce har minunat!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RUGĂCIUNE, MULŢUMIRE, LAUDĂ

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.

Filipeni 4.6-7

Nu îngrijorări, ci rugăciuni. Nici o teamă, ci o părtăşie plină de bucurie cu Dumnezeu. Aduceţi nevoile şi dorinţele voastre înaintea Dumnezeului vieţii voastre, Păzitorul sufletului vostru. Aduceţi-le Lui cu o îndoită măsură de rugăciuni şi multe laude, fără nici o îndoială, ci cu recunoştinţă în rugăciunea voastră. Să fim siguri că rugăciunile noastre sunt împlinite de Domnul şi să-L slăvim pentru aceasta. El ne dă acest har; să-i aducem laudele noastre. Nu îngăduiţi ca vreo nevoie să nu fie adusă înaintea Lui şi să vă roadă inima; aduceţi-le toate la cunoştinţa Lui. Alergaţi, nu la oameni, ci numai la Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus, care vă iubeşte în El.În felul acesta vei găsi însăşi pacea lui Dumnezeu. Nu vei fi în stare să înţelegi pacea care te va cuprinde ca într-o îmbrăţişare infinită. Inima şi mintea, prin Isus Cristos, ţi se vor cufunda într-un ocean de odihnă. De-ar veni moartea, sărăcia, suferinţa sau prigoana, vei fi în Domnul Isus la adăpostul oricărui vânt sau nor ameninţător. Ascultă numai de această Invitaţie duioasă a lui Dumnezeu. Da, Doamne, cred; dar, Te rog, ajută-mă în necredinţa mea!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Când vei înceta să plângi…? Umple-ţi cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.

1 Samuel 16.1

Ce întrebare serioasă: „Când vei înceta să plângi pe Saul?” Întristarea noastră este alinată atunci când sorbim din izvoarele dragostei Tatălui nostru şi ne odihnim în El. Golul şi lipsa lăsată de durere în inima noastră se umple când luăm cu credinţă copilărească ce spune El: „Căci Mi I-am ales.” Aceasta reglementează totul, şterge lacrima, este un balsam pentru inima noastră întristată, pansează rana şi nivelează golurile. Dar nu este uşor să te transpui în locul celui întristat. A trecut un timp chiar şi la Samuel până când fără şovăire a împlinit porunca lui Dumnezeu cu ascultare.Dumnezeu îi spune: „Du-te” dar el răspunde: „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.” În îndurarea Lui, Dumnezeul cel milostiv se apleacă la glasul omului îndoielnic şi puţin credincios şi fără nici un cuvânt de mânie îi arată calea. „Să iei cu tine un viţel şi să zici: vin să aduc o jertfă Domnului.”Între copiii lui Isai se găseau unii dotaţi cu frumuseţe şi putere firească. Astfel când vine Eliab spre Samuel, vedem că acesta îl primeşte gândindu-se: „Negreşit unsul Domnului este aici înaintea Lui.” Dar nu era aşa, căci Domnul nu se uită la înfăţişarea şi puterea omenească. Şi aşa au venit au venit pe rând toţi cei, şapte fii ai lui Isai în faţa lui Samuel, fii cu un fizic desăvârşit, dar fără preţ.Din fire omul firesc nu poate sta înaintea lui Dumnezeu, nu poate face ceva pentru El. Dumnezeu se uită la inimă nu la exterior. Cât de des suntem şi noi în primejdie să preţuim ce este în exterior ca şi Samuel şi să ne lăsăm influenţaţi aşa de uşor de exterior.Creştinii despărţiţi de zadarnica religie a lumii dau pentru Cristos o mărturie pe care nu o pot da atâta timp cât sunt uniţi cu ea.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, fii din plin prezent azi – marea, voioasa prezenţă a Duhului Sfânt care pătrunde pretutindeni.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.» Levitic 17,11

Ce cuvânt puternic! Duhul lui Dumnezeu ne explică în ce fel ne-a împăcat Dumnezeu cu El, în ciuda păcatelor noastre: prin sângele vărsat pe cruce de Domnul Isus. Puterea Lui este nemăsurată! Să încercăm să ne închipuim cu ochii spirituali ce putere veşnică a fost şi este până astăzi în sângele Său, ce ocean de har s-a revărsat când Fiul lui Dumnezeu Şi-a sacrificat viaţa! În Matei 27,50-52 acest eveniment tulburător este descris astfel: «Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis». Complexitatea în plan spiritual a momentului în care sângele Fiului lui Dumnezeu a curs pe cruce nu ne-o putem nici măcar închipui! Dumnezeu face orice pentru noi, dacă îl rugăm cu credinţă, în Numele Iui Isus; El ne iartă şi ne şterge toate păcatele, însă numai şi numai prin sângele scump al Fiului Său!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

A fost pus în numărul celor fărădelege. Isaia 53:12

De ce a îngăduit Isus să fie inclus în numărul păcătoşilor? Această bunătate minunată a fost justificată de mai multe motive puternice.În felul acesta El putea deveni Avocatul lor.În unele situaţii, avocatul apărării trebuie să se identifice cu clientul. Ei nu pot fi priviţi separat de ochi legii. De aceea, când păcătosul este adus la bara de judecată, Isus apare şi El. Răspunde tuturor acuzaţiilor. Arată spre mâinile şi picioarele Sale străpunse şi provoacă Dreptatea să aducă alte probe mai concludente. Pledează în numele sângelui Său, şi pledează atât de triumfător, fiind pus în număr lor şi împărtăşindu-le soarta, încât Judecătorul spune: „Izbăvește-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el” (Iov 33:24). Domnul nostru a fost pus în numărul celor fărădelege pentru ca ei să-şi simtă inimile atrase spre El. Cine se teme de cel care este scris pe aceeaşi listă? Cu siguranţă că putem veni cu îndrăzneală la El ca să ne mărturisim vinovăţia. Cel care este pus în numărul nostru nu ne poate condamna. Nu a fost El scris pe lista păcătoşilor pentru ca noi să putem fi trecuţi pe lista de onoare a sfinţilor? El a fost sfânt, şi numărat între sfinţi; noi eram vinovati. număraţi printre vinovaţi. El şi-a transferat numele de pe lista sfântă pe lista acuzării, pentru ca numele noastre să fie şterse de pe lista neagră şi scrise pe lista acceptării, în virtutea transferului complet dintre Isus şi poporul său. Isus a preluat toată nefericirea şi păcatele noastre, iar noi am preluat tot ce-i aparţinea Lui. Dreptatea Sa, sângele său şi tot ce avea ne-a fost acordat ca moştenire. Bucură-te, credinciosule, de uniunea cu Cel care a fost pus în numărul păcătoşilor. Demonstrează că eşti salvat fiind numărat printre cei care sunt „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în El.

SEARA

Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul. Plângerile lui Ieremia 3:40

Soţia care îşi iubeşte soţul absent îi aşteaptă cu dor întoarcerea. O separare prelungită îi aduce moarte în suflet. La fel se întâmplă cu sufletele care ÎI iubesc pe Domnul. Ei trebuie să-I vadă faţa. Nu pot îndura să fie departe de părtăşia cu El. O privire dezaprobatoare sau mustrătoare este dureroasă pentru copiii iubitori care nu vor să-şi supere tatăl; ei sunt fericiţi doar când Îl văd zâmbind. Prea iubitule, la fel ai fost şi tu cândva. Un cuvânt din Scriptură, o mustrare, o atingere cu nuiaua erau destul ca să alergi la Tatăl tău, strigând: „Spune-mi de ce eşti supărat pe mine!” La fel este şi acum? Eşti mulţumit să-L urmezi pe Isus de la distanţă? Poţi să contempli liniştit sfârşitul părtăşiei tale cu Christos? Poţi să înduri să-L vezi depărtându-se de tine fiindcă şi tu te-ai depărtat de El? Te-au despărţit păcatele de Dumnezeu, şi inima ta nu are nici o grijă? Ingăduie-mi să te avertizez cu blândeţe: este dureros să te văd trăind mulţumit fără să vezi faţa Mântuitorului. Ar fi bine să realizăm ce rău este să avem dragoste puţină pentru Cel care a murit pe cruce, bucurie puţină în preţiosul nostru Isus, părtăşie puţină cu Cel iubit! Îmbracă-ți sufletul în văluri de doliu şi jeleşte-ţi nepăsarea. Nu te opri din plâns! Aminteşte-ţi unde ai primit mântuirea. Du-te imediat la cruce. Acolo, şi numai acolo, poți să-ţi trezeşti sufletul. Nu contează cât de aspru, cât de nepăsător, cât de mort ai devenit, întoarce-te la condiţia ta naturală, sărac şi zdrenţuit şi mânjit cum eşti. Prinde-te de cruce şi priveşte în ochii Săi. Spală-te în izvorul sângelui. Atunci te vei întoarce la dragostea dintâi. Vei experimenta din nou simplitatea credinţei şi blândeţea inimii.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Iar voi toţi, care aprindeţi focul, şi puneţi tăciuni pe el, umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe care i-aţi aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri. (Isaia 50:11)

Acesta este un avertisment solemn pentru cei care umblă în întuneric şi care încearcă să găsească singuri lumina. Ei sunt descrişi ca unii care aprind un foc în jurul căruia sar scântei. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că atunci când suntem în întuneric, suntem ispitiţi să găsim propria noastră cale de ieşire, fără să ne încredem în Domnul şi fără să ne bizuim pe El. În loc să-L lăsăm pe El să ne ajute, încercăm să ne ajutăm singuri. Căutăm lumina căii fireşti şi sfatul prietenilor noştri. Tragem propriile noastre concluzii şi în felul acesta putem fi tentaţi să acceptăm o cale de izbăvire care nu este deloc a lui Dumnezeu.Lumina pe care o vedem poate fi de la focul pe care noi l-am aprins, sau de la un semnal luminos înşelător care ne conduce spre stâncile periculoase. Iar Dumnezeu va îngădui să umblăm în falsa lumină a acestor scântei, dar la sfârşit vom avea necazuri.Iubiţilor, nu încercaţi niciodată să ieşiţi dintr-un loc întunecos decât la momentul hotărât de Dumnezeu şi în felul Său. Un timp de necaz şi întuneric are rostul de a te învăţa lecţii de care ai neapărată nevoie. Izbăvirea prematură poate zădărnici lucrarea harului lui Dumnezeu în viaţa ta. Încredinţează-I Lui întreaga situaţie, şi binevoieşte să rămâi în întuneric, ştiind că El este prezent.Nu uita, este mai bine să umbli în întuneric cu Dumnezeu decât să umbli singur în lumină. din Susurul blând

Încetează să mai împiedici planurile lui Dumnezeu şi voia Sa. Dacă atingi ceva de-al Lui strici lucrarea. Dacă muţi limbile unui ceas cum îţi convine ţie, nu se schimbă timpul. Tu ai putea să grăbeşti dezvăluirea unor aspecte ale voii lui Dumnezeu, dar lucrarea Lui pe termen lung va avea de suferit. Tu poţi să forţezi un boboc de trandafir să se deschidă, dar vei strica floarea. Lasă totul în grija Lui, fără excepţie. „Facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu” (Marcu 14:36). Stephen Merrit

                                     t

Calea Lui

 

Dumnezeu m-a trimis mai departe când eu aş fi vrut să stau

    (Era rece în pădure);

Nu ştiam de ce.

Am auzit o lespede de stâncă prăbuşindu-se în apropiere

    De-a curmezişul potecii unde am stat.

 

El mi-a spus să stau când eu aş fi vrut să merg;

    „Facă-se voia Ta”, am spus.

S-a găsit într-o zi în zori,

De-a curmezişul drumului pe care aş fi mers,

    Un şarpe cu capul sfârtecat.

 

Acum nu mai întreb de ce,

    Chiar dacă nu văd

Cărarea dinaintea mea, eu merg pe calea Lui;

Căci dacă eu nu ştiu, El ştie,

    Şi El va alege căi sigure pentru mine.

                         din Zilele şcolii duminicale

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 40

Psalmul 40 este unul glorios. Hristos, Omul înviat, ia cuvântul pentru a dezvălui „lucrările minunate” şi „gândurile” lui Dumnezeu îndreptate înspre noi (El Se asociază cu ai Săi: v. 5). Acest lucru îl putem vedea în patru tablouri succesive.Primul tablou ne poartă în eternitatea trecută (v. 6 şi 7, citate în Evrei 10.5-9). Fiul, singurul vrednic să reglementeze chestiunea păcatului, Se prezintă pentru a fi Robul ascultător: „Iată, vin…” – „şi a venit…”, confirmă Efeseni 2.17.Următorul tablou ni-L arată pe Isus pe pământ: El vesteşte şi împlineşte „toată dreptatea” (Matei 3.15), dă mărturie despre Dumnezeul bunătăţii şi al adevărului, vorbeşte despre credincioşia Sa şi despre salvarea Sa. Întreaga viaţă a lui Hristos este rezumată în v. 8-10.În cel de-al treilea tablou, Salvatorul este înaintea noastră în ceasul solemn, când trebuie să strige: „Nelegiuirile Mele M-au ajuns…” (v. 12). Nelegiuirile Mele…? O, El Se încarcă cu nelegiuirile noastre, ale mele şi ale tale, şi acestea sunt şi prea numeroase, după ce, în Psalmul 38.4, le-am văzut ca fiind şi prea apăsătoare.Ultimul tablou ne readuce la v. 1-3, unde „groapa pieirii” şi „noroiul mocirlei” fac loc Stâncii învierii. Hristos, eliberat din moarte prin puterea lui Dumnezeu, pe care a aşteptat-o cu răbdare, îşi cântă lauda şi îi invită şi pe oameni să I se alăture, pentru a-L celebra în acelaşi fel (v. 3).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Marcu 15:6-15

Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. 2 Corinteni 5:21

ÎN LOCUL MEU

Chiar în centrul credinţei creştine stă cel mai important fapt: Cristos a murit pentru noi. Gândindu-ne la cele ce s-au petrecut cu Baraba, vom vedea acest adevăr mult mai clar. Auzind strigătul mulţimii: „Baraba! Baraba!” în timp ce stătea în celula condamnaţilor la moarte , probabil că o transpiraţie rece i-a cuprins corpul. Apoi a auzit paşi ce se apropiau. Cheia se răsuceşte în zarul uşii. Uşa se deschide cu geamăt. Dar spre uimirea sa, este eliberat. Este liber! Un om numit Isus i-a luat locul. Comentând evenimentul din viaţa lui Baraba, Donald Grey Barnhouse a scris: „El a fost singurul om din lume care a putut spune că Isus i-a luat fizic locul. Dar eu pot spune că Isus Cristos mi-a luat locul meu spiritual. Pentru că eu eram cel ce meritam moartea. Eu eram acela care meritam revărsarea mâniei divine asupra mea. Eu meritam pedeapsa eternă în iazul de foc. El a fost dat pentru fărădelegile mele. A fost dat judecăţii din pricina păcatelor mele… Cristos a fost înlocuitorul meu. El plătea datoria faţă de justiţia şi sfinţenia divină. De aceea pot spune că întreg creştinismul se poate formula în trei fraze scurte: Meritam iadul; Isus a luat locul meu; nu-mi mai rămâne acum decât cerul Lui.” Cristos a murit fizic pentru Baraba. El a murit spiritual în locul Fiecăruia dintre noi. Când ne încredem în Cristos, ieşim afară din închisoarea morţii, la lumina strălucitoare a iertării şi a libertăţii. Ce adevăr uimitor! Cristos a murit pentru mine. El mi-a luat locul!
D.C.E.

Cristos nu a murit martir
Urcând calvarul greu,
Ci din dragoste S-a dat, iertând
Păcatul tău şi-al meu.
Adams

Cristos ne-a luat locul pentru ca noi să avem pacea Sa; El a luat păcatul nostru
pentru ca noi s-avem mântuirea Lui.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și, în ziua aceea, când sa făcut seară, lea spus: „Să trecem dincolo!”. Și, dând drumul mulțimii, ei Lau luat, așa cum era, în corabie.   Marcu 4.35,36

După o zi plină de activitate, ucenicii Lau luat pe Domnul Isus cu ei în corabie.Marcu specifică faptul că Lau luat așa cum era.Ce înseamnă această expresie? O explicație a ei ar fi că Isus și ucenicii Săi au plecat spre celălalt mal al mării Galileii fără vreo pregătire în prealabil și fără chiar ca Domnul să fi părăsit corabia în care stătuse întreaga zi pentru a învăța mulțimile. Probabil că această expresie ne spune de asemenea ceva despre umanitatea Domnului Isus.El făcuse vindecări și dăduse învățătură întreaga zi, iar acum era obosit. Dovada acestui lucru este că, atunci când furtuna sa dezlănțuit, El dormea. Dincolo de toate semnificațiile pe care această expresie lear putea avea, există în ea ceva foarte prețios pentru noi: Domnul Isus ne invită să venim la El exact așa cum suntem; dorim noi săL luăm exact așa cum El este? De prea multe ori noi dorim săL luăm pe Domnul Isus așa cum vrem noi ca El să fie. Îl dorim după cum ne convine nouă, nu după cum este El. Încercăm săL schimbăm după gusturile noastre, mai degrabă decât să ne conformăm viața cu ceea ce El este. Trăim în perioada laodiceeană, când drepturile poporului iau locul autorității Domnului Isus Hristos.Cu mulți ani în urmă, această stare de lucruri la făcut pe H. A. Ironside să scrie: «Sunt căutate lucrurile care sunt de natură să facă Adunarea să fie populară. Doar drepturile omului sunt respectate; drepturile Domnului Isus Hristos nu sunt nici măcar luate în considerare. Trăim întrun timp când, în multe locuri religioase, este mai ușor să trăiești fără Hristos, decât cu El. Este mai ușor să împlinim ritualuri religioase fără Duhul Sfânt, decât ca El să lucreze cu putere în mijlocul nostru». T. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuși?
Luca 9.25

Şi apoi?

Scriitorul renumit Lev Tolstoi povestea într-o poveste despre un rob, care a fost lăsat liber de bunul său stăpân. În plus putea să primească, ca răsplată pentru serviciile sale, așa de mult teren cât putea să înconjoare de la răsăritul soarelui până la apusul lui.

La primele raze ale soarelui din ziua următoare, bărbatul porni la drum. El nu se odihni și nu făcu nicio pauză și mâncă doar în mers pentru a nu pierde deloc timpul. Pas cu pas, averea lui se mărea. Încet se făcu seară, dar robului nu îi era suficient. Mări pasul – această câmpie, acea bucată de pădure și acolo în spate terenul arabil, toate acestea dorea cu orice preț să le obțină.

Și într-adevăr: la apusul soarelui reuși să ajungă la punctul de plecare; un sentiment de fericire trecu prin pieptul său: Toate acestea îmi aparțin! Dar în același moment, acest sentiment de fericire deveni o durere puternică. Bărbatul se ținu de piept, căzu la pământ și rămase mort, lovit de infarct.

Tolstoi încheie povestea: De cât de puțin pământ are nevoie omul: un metru jumătate sub pământ!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ-I SLUJIM PE ALTII? (2)

„Să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine…” (Romani 12:3)

     Un alt lucru care te va împiedica să-i slujești pe ceilalți este Aroganța. Ceea ce cred și simt ceilalți nu contează pentru tine. Oamenii aroganți rareori ajung la un numitor comun cu ceilalți. Şi ei nici nu cred că ar trebui asta, deoarece după propria lor părere trăiesc în sfere mai înalte și nu trebuie să coboare la nivelul nimănui. Ei se așteaptă ca lumea să vină la ei. Judecătorul Louis D. Brandeis a remarcat: „Nouăzeci la sută din controversele serioase care apar în viață rezultă din neînțelegere. O persoană nu cunoaște faptele celeilalte persoane, sau nu i se par importante şi nu îi apreciază punctul de vedere.” O piesă veche a formației Beatles are versul următor: „Mă descurc cu puțin ajutor din partea prietenilor”. E ridicol ca cineva să creadă că deține toate răspunsurile! Asemenea oameni pot deveni doctrinari, înguști la minte și aroganți, ascultându-și doar propriile gânduri și ignorând sfaturile și sugestiile altora. Când obiectivul tău principal este să-ți găsești argumente pentru propriul tău punct de vedere, oamenii îți vor întoarce spatele, dacă ai o atitudine de tipul „cum vreau eu sau deloc”! Pentru a-i câștiga, trebuie să fii dispus să zidești o relație. Există o legătură între „liniște” și „ascultare”. Relațiile se întăresc atunci când îi asculți pe oameni, când îi iubești, când te interesezi de ei și când în urma întâlnirii cu tine se simt mai bine sau mai buni decât înainte. „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă.” (Proverbe 1:5)