Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Fii gata!

Dumnezeu l-a chemat… şi el a răspuns: „lată-mă!” Exod 3:4

Când ne vorbeşte Dumnezeu, mulţi dintre noi suntem ca pierduţi în ceaţă; nu dăm nici un răspuns. Răspunsul lui Moise a arătat că el ştia unde se afla. A fi gata înseamnă a avea o relaţie bună cu Dumnezeu şi a şti unde ne aflăm în prezent. Suntem atât de insistenţi în a–I
spune lui Dumnezeu unde ne-ar plăcea să mergem! Omul care este gata pentru Dumnezeu şi pentru lucrarea Lui este cel care răspunde imediat când aude chemarea Lui. Noi aşteptăm cu gândul la vreo posibilitate deosebită, la ceva senzaţional, iar când se iveşte o astfel de posibilitate, ne grăbim să strigăm: „Iată-mă”. Ori de câte ori Isus Cristos iese în evidenţă, suntem şi noi acolo; dar nu suntem gata pentru o lucrare obscură.

A fi gata pentru Dumnezeu înseamnă a fi pregătiţi să facem lucrul cel mai mic sau cel mai mare, fără nici o deosebire. Nu avem nici o preferinţă cu privire la ce să facem; oricare ar fi planul lui Dumnezeu, noi suntem prezenţi, gata. Oricând apare vreo lucrare, auzim vocea lui Dumnezeu, aşa cum Domnul nostru a auzit vocea Tatălui Său, şi suntem gata pentru ea cu toată promptitudinea dragostei noastre pentru El. Isus Cristos vrea să facă cu noi ceea ce a făcut şi Tatăl Său cu El. El poate să ne pună unde vrea. În lucrări plăcute sau neplăcute, deoarece unitatea noastră cu El este aceea dintre El şi Tatăl. „Ca ei să fie una cum şi noi suntem una.”

Fii întotdeauna pregătit pentru vizitele neaşteptate ale lui Dumnezeu. O persoană care este gata nu mai trebuie să se pregătească. Gândeşte-te la timpul pe care-l pierdem încercând să ne pregătim după ce ne-a chemat Dumnezeu! Rugul în flăcări este un simbol al lucrurilor ce înconjoară sufletul care este pregătit; el este aprins de prezenţa lui Dumnezeu.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EVREI 11:8

„Prin credinţă, Avraam, fiind chemat să plece într-un loc pe care avea să-l primească de moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se ducea.”

Dumnezeu a vorbit lui Avraam şi pentru că patriarhul a crezut Cuvîntul lui Dumnezeu, El i-a socotit aceasta ca neprihănire, şi nouă celor care vrem să-L urmăm pe Domnul ne trebuie aceeaşi credinţă. Chemarea lui Dumnezeu este o problemă de credinţă şi nu de ce sîntem noi. Se spune despre Avraam că „…el a ascultat şi a plecat……fără să ştie unde se ducea”.

Credinţa nu stă pe loc, ea lucrează, ascultă; ea nu face socoteli ci acceptă un viitor necunoscut şi se bazează pe credincioşia neschimbătoare a lui Dumnezeu. Tot aşa este şi cu mîntuirea. Mîntuirea noastră ne este asigurată
pentru că Dumnezeu a făcut tot ce trebuia ca să ne mîntuiască şi ne-a dat Cuvîntul Său care să ne confirme această siguranţă, bazată pe lucrarea Domnului Isus de la cruce şi pe Cuvîntul lui Dumnezeu care nu poate să mintă; este nezdruncinabilă pentru că este fondată pe Stînca veacurilor. Ea nu cunoaşte şovăielile fireşti ale experienţelor religioase pur sentimentale şi uşor impresionabile.

Cel credincios răspunde chemării lui Dumnezeu bazîndu-se pe făgăduinţele Lui. Atunci certitudinea pe care o are cu privire la chemarea sa, nu se clatină. El ascultă şi Il urmează pe Dumnezeul său cu bucurie. Această ascultare a credinţei caracterizează de acum înainte relaţiile sale cu Tatăl său ceresc. El descopere că jugul Său este uşor şi sarcina Sa nu este grea. Iată exact opusul legalismului oamenilor care umblă prin voinţa lor, confundînd voinţa cu credinţa şi legea cu harul. Pe drumul credinţei, inima este bucuroasă şi dragostea desăvîrşită izgoneşte frica.

Cînd credinciosul este sigur de voia lui Dumnezeu, cînd ştie că el este unde vrea Tatăl său să fie, nu se teme de ce va veni. Ajungînd în ţara Canaanului, Avraam nu s-a agitat, nu s-a forţat să împlinească el însuşi făgăduinţele lui Dumnezeu. El nu s-a apucat să traseze graniţele ţării pe care i-a promis-o Cel Atotputernic sau să-şi facă recunoscute drepturile sale printre locuitorii ţării. Toate acestea erau treaba lui Dumnezeu. Dar el a zidit un altar. In vechime altarul pe care se aduceau jertfele era locul unde putea cineva să se apropie de Dumnezeu. Prin acest altar, credinţa lui Avraam îşi demonstra valabilitatea şi continuitatea. Să ne dea şi nouă Dumnezeu o astfel de credinţă care este o demonstrare că, deşi lucrurile făgăduite de Dumnezeu nu se văd, ele totuşi exista şi sînt ale noastre, iar noi sîntem ai lui Hristos.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„El a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte.”

A fost o vreme în viaţa mea când am avut impresia că, dacă eu cred acest lucru, vine blestem asupra mea. Doar nu pot fi atât de făţarnic, ar fi o minciună! mi-am zis. Cine îndrăzneşte să creadă:” El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn? În aceste două cuvinte „păcatel noastre” sunt cuprinse toate. Şi oare aşa vorbeşte în continuare Cuvântul: „Prin rănile Lui vom fi odată, cândva, vindecaţi?” Nu, ci: ” Prin rănile Lui am fost vinecaţi.”

Îndrăzniţi să primiţi: „Aşa este, m-am vindecat!”

Dar ce este de făcut, dacă mi se pare că totuşi am o rană, sau ceva nu este în ordine? Ce nu poate fi în ordine, dacă El a purtat păcatele noastre şi prin El, noi am fost vindecaţi? Este scris:” Am fost!” Numai dacă ar fi aşa! „Doamne, ajută-mă ca şi eu să am parte de aceasta!” spun mulţi. Dar fii mai atent şi ascultă:” Prin rănile Lui am fost vindecaţi.” Este nevoie de curaj. Sunt oameni care au fost robiţi de duşman întrun mod îngrozitor timp îndelungat, poate chiar stăpâniţi de duhuri necurate. Dar după ce s-au pocăit, au găsit pacea. Aceştia sunt din nou ispititţi. Totul li se pare a fi negru şi consideră la un moment dat, că tot ceea ce au experimentat s-a zădărnicit. În asemenea situaţii este nevoie de statornicie. Isus Hristos a plătit plata plata tuturor păcatelor şi neascultării. „Plata păcatului este moartea.” El a gustat moartea pentru fiecare dintre noi. A luat păcatele noastre şi le-a aruncat în marea uitării. Asemenea depărtării răsăritului soarelui de asfinţit, a pus fărădelegile noastre de noi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL NICIODATĂ NU VA LIPSI

Voi fi cu tine; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi deloc. Iosua 1.5

Acest cuvânt către Iosua este citat în Noul Testament astfel: „El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5).

Prea iubiţilor, avem înaintea noastră o viaţă de lupte; dar Domnul Oştirilor este cu noi. Avem noi oare de condus un popor numeros şi nestatornic? Această făgăduinţă ne garantează toată înţelepciunea şi prudenţa ce ne trebuie. Avem de luptat cu vrăjmaşi şireţi, vicleni şi puternici? Iată puterea, vitejia şi izbânda. Sau avem de cucerit o moştenire mare? Avem zălogul biruinţei în lupta noastră: însuşi Domnul este cu noi. Ar fi un dezastru daca El ne-ar lipsi; dar, cum aceasta nu e cu putinţă, şoapta îngrijorării va fi oprită, împiedicată de zăgazul credincioşiei dumnezeieşti. În nici o împrejurare Domnul nu ne va părăsi; orice ar veni, El va fi cu noi. Prietenii ne părăsesc, ajutorul lor este ca o ploaie repede şi trecătoare de Aprilie; dar Dumnezeu este credincios, Domnul Isus este acelaşi în veac, iar Duhul Sfânt rămâne în noi.Aşadar, inima mea, fii liniştită şi încrezătoare! Dacă norii se adună, Domnul îi poate împrăştia. Dacă Dumnezeu nu mă poate lipsi de prezenţa Lui, nici credinţa mea nu va slăbi; daca El nu mă va părăsi, aş putea eu să-L părăsesc?

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

DOMNUL să te mustre, Satano! DOMNUL! să te mustre, El care a ales Ierusalimul. Zaharia 3.2

Dumnezeu amintea de şederea Sa în Ierusalim şi de comuniunea cu poporul Său. Dar cum era posibil acest lucru? Dumnezeu este sfânt, dar poporul nu era sfânt şi, mai mult, era sclav, iar Ierusalimul era în mâinile duşmanilor lui Dumnezeu. Iosua, marele preot, reprezentantul poporului în faţa lui Dumnezeu, stătea în faţa îngerului lui Dumnezeu. Satana stătea la dreapta lui ca să-l pârască. El, domnul acestei lumi avea o vorbă de spus cu privire la Iosua şi la tot Israelul. De altfel ţara Canaan, moştenirea poporului lui Dumnezeu, era în posesia Satanei. În Luca 4.6 noi vedem cum Satana vrea să-l dăruiască Domnului Isus toate bogăţiile pământului. „Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc.”Prin păcat omul este despărţit de Dumnezeu şi a ajuns sub stăpânirea acestui duşman al lui Dumnezeu, încă de la naştere. Toate încercările de scăpare au eşuat. Sfârşitul este moartea. Dar Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci vrea ca să primească viaţa veşnică. Aşa vedem şi în versetul nostru de bază, că Domnul intră în primul rând şi ia cuvântul pentru apărarea lui Iosua: „Domnul să te mustre, Satano.” Satana trebuia să tacă, gura i-a fost închisă. Isus Cristos l-a învins pe cel puternic chiar pe crucea de pe Golgota! Şi pentru tine ia cuvântul ca să nu rămâi o jertfă a Satanei. Nu, Dumnezeu ar vrea să te salveze şi să te aducă în comuniune cu El, în veşnica siguranţă. Dar este foarte important cum te porţi faţă de această dragoste a lui Dumnezeu: o primeşti sau o respingi. Hotărârea este o problemă a ta personală. Decide-te azi şi primeşte-L pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitorul şi Salvatorul tău!

Pe pământ există oameni care afirmă că totul se reduce numai la pământ, la ceea ce poţi apuca aici, că totul se reduce numai la materie. În ziua judecăţii vor vedea contrariul, dar va fi prea târziu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, sunt atâţia pentru care să mă rog, atât de mulţi care au nevoie de eliberare. Cât de înfometat privesc eu la Tine!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!» i corinteni 16,13*

Ce este o maşină fără motor? Putem oare vorbi despre un trup fără duh? Ce este un om născut din nou fără credinţa biruitoare? Este important să ne punem aceste întrebări, deoarece în zilele noastre există nu numai o recesiune în plan material, ci şi o decădere la nivelul credinţei, iar acest lucru este înspăimântător. Credinţa copiilor lui Dumnezeu nu mai este biruitoare. Dar Scriptura ne spune dar că aceste două concepte – credinţă şi biruinţă – sunt inseparabile: «… biruinţa asupra lumii este credinţa noastră» (1 Ioan 5,4). Nu este scris «credinţa noastră aduce victoria», ci «… biruinţa asupra lumii este credinţa noastră». Trebuie să acceptăm că acolo unde credinţa este despărţită de biruinţă vorbim practic de trădare. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel ne spune: «Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încerca-ţi-vă» (2 Cor. 13,5). Cu alte cuvinte, cum se prezintă astăzi starea de funcţionare a motorului credinţei noastre? Este inert: victoria, puterea, bucuria lipsesc. De ce stau oare toate pe loc? Dragii mei cititori, întrebarea este vitală şi acesta este motivul pentru care apostolul Pavel ne îndeamnă: « Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!» (1 Cor. 16,13).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Ea a legat funia cărămizie la fereastră. Iosua 2:21

Rahav depindea de împlinirea făgăduinţei făcute de iscoadele pe care le considera reprezentanţi ai Dumnezeului lui Israel. Credinţa ei era simplă şi neclintită, dar foarte ascultătoare. Să legi o funie cărămizie la fereastră era un act foarte neînsemnat, dar ea nu a îndrăznit să îl neglijeze. Suflete, nu este aceasta o lecţie pentru tine? Ai ascultat în totul de Domnul tău, chiar dacă unele porunci ţi s-au părut neimportarite? Ai păstrat cum ţi-a cerut El regulile botezului şi ale Cinei? Neglijarea acestor puncte sacre arată că în inima ta există multă neascultare. De acum înainte, în toate lucrurile, fii fără pată; leagă o funie Ia fereastră, dacă asta ţi se cere. Fapta aceasta a lui Rahav ne dă o lecţie mult mai solemnă. M-am încrezut eu necondiţionat în sângele lui Isus? Am legat funia cărămizie la fereastra mea cu un nod gordian, pentru ca nimeni să nu-mi poată slăbi credinţa? Pot să privesc spre Marea Moartă a păcatelor mele, şi spre Ierusalimul speranţelor, prin puterea binecuvântată a sângelui vărsat? Dacă funia atârnă la fereastra mea, trecătorii pot vedea o pată de culoare care sare în ochi; este bine ca viaţa mea să sară în ochii tuturor privitorilor. De ce să mă ruşinez? Dacă oamenii sau diavolii vor să se uite, n-au decât; sângele Său este lauda şi cântecul meu. Suflete, există Cineva care va vedea funia, chiar şi atunci când tu slăbeşti în credinţă şi nu o mai vezi; Iehova, Răzbunătorul, o va vedea şi va trece pe lângă tine. Zidurile Ierihonului au căzut. Casa lui Rahav era chiar lângă zid, şi totuşi a rămas în picioare. Firea mea este construită alături de zidul omenirii, dar când rasa va fi distrusă la sfârşit, eu voi fi în siguranţă. Suflete, leagă funia cărămizie din nou la fereastră, şi odihneşte-te în pace.

Seara

Şi Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine. Genesa 32:12

Când a ajuns în faţa pârâului Iaboc, şi 1-a văzut pe Esau venind spre el cu oameni înarmaţi, Iacov a căutat protecţia lui Dumnezeu. Ca prim argument, Iacov a spus: „şi Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine”. O, ce pledoarie convingătoare! S-a prins de cuvântul, de cuvântul lui Dumnezeu „Tu ai zis”. Atributul credincioşiei lui Dumnezeu este un corn al altarului de care ne putem ţine, dar promisiunea este o ancoră mai puternică fiindcă mai conţine ceva. „Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine”. A spus Dumnezeu ceva, şi nu s-a ţinut de cuvânt? „Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi” (Romani 3:4). Va fi Dumnezeu mincinos? Nu îşi va ţine promisiunile? Nu se va împlini în grabă orice cuvânt ieşit de pe buzele Lui? Solomon, la binecuvântarea templului, a folosit aceeaşi pledoarie. L-a rugat pe Dumnezeu să-şi amintească cuvintele pe care le spusese tatălui său David şi să binecuvânteze locul când un om face o promisiune, onoarea lui este în joc. Îşi semnează numele, şi trebuie să-şi plătească datoriile; altfel, îşi pierde creditul. Însă nu s-a auzit niciodată că Dumnezeu nu şi-ar achita promisiunile. Reputaţia Celui Prea înalt nu a fost şi nu va fi niciodată deteriorată. El este punctual; nu se grăbeşte niciodată, şi nu întârzie niciodată. Cercetează Cuvântul lui Dumnezeu, şi compară-L cu experienţa poporului lui

Dumnezeu. Vei găsi că cele două sunt într-un acord perfect, de la un capăt la celălalt. Mulţi patriarhi au spus împreună cu Iosua: „niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit, toate vi s-au împlinit” (Iosua 23:14). Dacă ai o promisiune divină, nu trebuie să pledezi cu dacă, trebuie să ceri cu siguranţă. Domnul îşi va îndeplini promisiunea, fiindcă altfel nu ar fi dat-o. Dumnezeu nu ne oferă făgăduinţe ca să ne liniştească şi să ne trezească speranţele o vreme, pentru ca apoi să le pună capăt. Când vorbeşte, o face fiindcă intenţionează să facă cum a spus.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

El va lucra. (Psalmul 37:5)

Odată credeam că după ce m-am rugat, era responsabilitatea mea să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să primesc răspunsul. Însă Dumnezeu m-a învăţat o cale mai bună şi mi-a arătat că efortul propriu întotdeauna împiedică lucrarea Lui. De asemenea mi-a descoperit că atunci când mă rugam şi-mi puneam toată încrederea în El pentru ceva, El pur şi simplu vroia ca eu să aştept într-o atitudine de laudă şi să fac numai ce-mi spune El. A sta liniştit, fără să faci nimic decât să te încrezi în Domnul, produce un sentiment de incertitudine, şi există deseori o mare ispită de a-ţi lua lupta în propriile mâini.

Ştim cu toţii ce dificil este să salvezi un om de la înec când acesta încearcă să-şi ajute salvatorul, şi este la fel de dificil pentru Domnul să ducă luptele noastre pentru noi, când insistăm să le ducem noi. Nu că Dumnezeu nu ar vrea, dar nu poate, pentru că intervenţia noastră împiedică lucrarea Lui. C.H.P.

Forţele spirituale nu pot lucra atâta vreme cât noi ne încredem în forţele pământeşti.

Deseori nu reuşim să-I dăm lui Dumnezeu ocazia de a lucra, pentru că nu realizăm că El are nevoie de timp pentru a ne răspunde la rugăciune. Dumnezeu are nevoie de timp ca să coloreze un trandafir sau să facă să crească un stejar mare. Şi Îi trebuie timp ca să facă pâine din lanurile de grâu. El alege pământul, apoi îl ară şi-l afână. Îl însămânţează şi-l udă cu ploi şi rouă. Apoi aduce căldura dătătoare de viaţă firicelului de iarbă, mai târziu creşte spicul şi bobul de grâu auriu, şi în sfârşit dă pâine celor flămânzi.

Toate acestea iau timp. De aceea semănăm sămânţa, lucrăm pământul şi apoi aşteptăm şi ne încredem în Dumnezeu până se împlineşte planul Său. Înţelegem acest principiu când este vorba de cultivarea unui câmp, şi trebuie să învăţăm aceeaşi lecţie în ce priveşte viaţa noastră de rugăciune. Dumnezeu are nevoie de timp ca să ne răspundă la rugăciuni. J.H.M.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 12.1-16

Cel drept este privit acum în viaţa sa de familie: cu soţia sa (v. 4), în casa sa (v. 7), lângă slujitorul său (v. 9), cu animalul său (v. 10), la munca sa (v. 11). Unde trebuie să se manifeste cel dintâi credincioşia celui credincios, dacă nu în relaţiile lui de familie şi în munca de zi cu zi?

Învăţăturile înţelepciunii nu trebuie confundate cu ceea ce, în lume, numim morală. Morala este o sumă de reguli de bună comportare, stabilite de oameni pentru propriul lor beneficiu; ele sunt exprimate deseori sub formă de maxime. Unele dintre ele, cu siguranţă, sunt împrumutate din creştinism, iar altele sunt inspirate de bunul simţ sau din experienţa vieţii în societate. Morala omului însă nu face loc intervenţiei lui Dumnezeu, în timp ce aici avem principii divine, transmise de Dumnezeu.

Iacov 3.15 deosebeşte „înţelepciunea de sus” de înţelepciunea acestui veac, „pământească, naturală”, sufletească, diabolică, cum a fost, de exemplu, cea prin care a vorbit Petru în Matei 16.22 şi care L-a determinat pe Domnul să-1 numească „Satan”.

Versetul 15 ne arată că omul este incapabil să judece singur dacă se află sau nu pe o cale dreaptă. Lumea este plină de astfel de nebuni care-şi îndreaptă paşii după morala omenească, în loc să asculte sfatul lui Dumnezeu.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 3:14-21

Încolo fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Efeseni 6:10

Privirile agitate şi îndreptate peste umărul meu spre acul indicator al nivelului de benzină mi-au adus aminte că a rămânea în pană de benzină nu era pentru nimeni o posibilă distracţie. Nimeni nu dorea să rămânem blocaţi în mijlocul unui drum necunoscut, într-o maşină fără benzină. Mai mult, era o problemă ce se putea preveni. Fuseseră o mulţime de staţii de benzină la care am fi putut umple rezervorul mereu. Dacă rămâneam fără benzină, era numai din pricina că dorisem să văd până la ce punct mă puteam juca încordând nervii tuturor şi să ies pentru benzină în ultima instanţă. Am ieşit la următoarea staţie de benzină. Dar odată plinul făcut, aceasta n-a rezolvat toate problemele noastre. După ce am ajuns la destinaţie, am început să simţim o pierdere de putere spirituală din vieţile noastre. Ne călcasem pe bătături. Nervii ne erau zdruncinaţi. Mânia era gata să izbucnească. Numai după scuze şi o rugăciune tăcută de supunere faţă de Domnul, ni s-a restaurat puterea interioară. Când ne-am uitat unii la alţii, ne-am zâmbit şi ne-am îmbrăţişat, de parcă ne oprisem să facem din nou plinul pentru inimi şi pentru minţile care aveau nevoie din nou de energie. De fapt, la fel ca şi în cazul maşinii, nu mai puteam merge mai departe fără sursa de putere. Aveam pe Duhul Sfânt în inimile noastre, dar ÎL întristasem şi ÎL blocasem pentru a nu mai putea inunda vieţile noastre cu puterea Sa. În timpul călătoriei pe drumul vieţii n-ai avut nici o criză de putere? Nu încerca să vezi cât de departe poţi merge fără puterea Duhului Sfânt. Adu-ţi aminte, El este sursa nelimitată de putere spirituală. 
M.R.D. II

Tată, prin aceste dulci simţiri,

Te rugăm acum cu glas fierbinte,

Locuieşte numai Tu în noi,

Cu Tine umple-ne de azi-nainte.
Havergal.

Potenţialul limitat al omului
scoate in relief puterea nelimitată
a lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Eu te voi instrui şi te voi învăța calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta.” Nu fiți ca un cal sau ca un catâr, care nau pricepere. 

Psalmul 32.8,9

David a scris acest psalm după ce păcătuise grav împotriva Domnului. Citim în psalm cum el încercase mai întâi săşi ascundă păcatul, după care la mărturisit Domnului în cele din urmă şi a fost iertat.

Apoi Dumnezeu ia transmis mesajul serios că avea săl instruiască în vederea căii pe care trebuia să meargă. David fusese dependent de propria sa înțelepciune şi de propriile sale dorințe, care îl înşelaseră întrun mod cumplit. Acum, el trebuia să fie dependent de Domnul, care avea săl sfătuiască având ochiul asupra lui. Ochiul este un instrument uimitor. El ne vorbeşte despre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care discerne în mod deplin orice nevoie pe care o avem şi care poate să ne călăuzească pe căile Domnului. Cineva care şia slujit stăpânul vreme de mulți ani ştie să privească la ochii stăpânului său şi să înțeleagă astfel ce doreşte acesta. La fel şi noi, trebuie să ne obişnuim să privim la ochii Stăpânului nostru, pentru a recunoaşte care este voia Sa în orice împrejurare. Aceasta implică familiarizarea cu Cuvântul lui Dumnezeu şi o dorință reală de a face voia Sa. Următorul verset spune: „Nu fiți ca un cal sau ca un catâr, care nau pricepere”.

Calul este un animal puternic, viguros, întotdeauna gata de a înainta, în timp ce catârul este încăpățânat şi greu de urnit. A te grăbi să înaintezi fără gândul Domnului sau a rămâne în urmă când cunoşti acest gând sunt două lucruri la fel de greşite pentru cel credincios. Trebuie să fim liniştiți şi să ne supunem în mod simplu Domnului. „Iată, ochiul Domnului este peste cei care se tem de El, peste cei care aşteaptă bunătatea Lui” (Psalmul 33.18).

L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Romani 3.23

Noutăți despre Titanic

Echipa de cercetare, care a studiat materialul din care a fost construit Titanicul, a numit în mod ironic tragedia Titanic: „Challenger-ul din 1912”, pentru că și naveta spațială Challenger a ajuns la catastrofă din cauza unei greșeli de material. Ea a explodat în 28 ianuarie 1986 numai la 73 de secunde după start la înălțimea de 15 kilometri. În cel mai mare accident în istoria astronauticii, toți cei șapte astronauți au murit.

„Greșeala de material” își are la noi cauza în păcat. La început, totul a fost absolut fără greșeală. Căci „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune” (Geneza 1.31). Dar neascultarea omului față de Creatorul său a stricat totul.

Biblia trebuie să constate că „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Trist, dar adevărat! Dar vestea bună este că această sentință a Bibliei este doar prima parte a acestei constatări. Ea continuă în felul următor: „Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3.24).Starea noastră stricată este condamnată de Dumnezeu. Dar în același timp – și pe cheltuiala Lui –, Dumnezeu pune la dispoziție mijlocul de mântuire. Pe baza jertfei Domnului Isus, El vrea să ne scape de starea noastră absolut pierdută. El ne dă posibilitatea „de a ne naște din nou” și să cunoaștem o viață nouă.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SA FACI FAȚA EȘECULUI (2)    

„Întoarceți-vă … și vă voi ierta abaterile” (leremia 3:22)

Care e rădăcina eșecurilor? Eșecul nu stă în puterea dușmanului, în propria ta slăbiciune sau în șovăiala lui Dumnezeu de a ne ajuta să fim biruitori. Israelul a fost învins de o cetate mică după ce a cucerit puternicul lerihon. Eșecul lor, la fel ca al nostru, a fost consecința păcatului nemărturisit (losua 7). Dar odată ce păcatul lor a fost adus la lumină și rezolvat, Dumnezeu le-a adresat cuvinte de încurajare: „Nu te teme …la cu tine pe toți oamenii de război … lată că îți dau în mâinile tale pe împăratul din Ai și pe poporul lui, cetatea lui și țara lui” (losua 8:1).

Păcatul nemărturisit te va distruge, dar păcatul mărturisit îți va aduce iertarea și restaurarea care duce la biruință.

Autoarea Hannah Whitall Smith ne povestește că s-a mutat într-o casă nouă. În pivniță, ea a observat un butoi de cidru curat, închis la ambele capete. S-a gândit să-l deschidă și să vadă ce se află în el, dar s-a hotărât să-l lase neatins. În fiecare primăvară și toamnă când se făcea curățenie, își aducea aminte de butoi, însă amâna deschiderea lui. În mod inexplicabil, casa a început să se umple de molii. A folosit toate metodele știute pentru a scăpa de ele, dar fără izbândă. În cele din urmă, aducându-și aminte de butoi, l-a deschis și din el au ieșit mii de molii!

Lecția e simplă: toate lucrurile de care ne agățăm și care sunt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu ne vor face să cădem înaintea dușmanului. Să ai mereu înaintea ta rugăciunea lui David: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima!… Vezi dacă sunt pe o cale rea” (Psalmul 139:23-24). Orice îți descoperă Dumnezeu, mărturisește numaidecât și prin credință primește iertarea și curățirea făcută de El. Atunci vei putea sta victorios înaintea dușmanilor tăi.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Totul sau nimic?

Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins… şi s-a aruncat în mare.

Ioan 21:7

Ai avut vreodată în viaţa ta o criză în care ai abandonat totul în mod deliberat, categoric şi fără rezerve? Este o criză a voinţei. În exterior poţi ajunge de multe ori până aici, dar aceasta nu valorează nimic. Criza reală şi adâncă a renunţării totale este o criză interioară, nu exterioară. Renunţarea doar la lucrurile exterioare poate fi indiciul unei robii totale.

Ţi-ai predat voinţa în mod deliberat lui Isus Cristos? E nevoie de o decizie a voinţei, nu a sentimentelor; sentimentele sunt doar „marginea aurită” a acestei decizii. Dacă dai loc prima dată sentimentelor, nu vei lua niciodată această hotărâre. Nu-L întreba pe Dumnezeu ce va cuprinde aceasta, ci ia hotărârea de a-ţi preda Lui voinţa având în vedere lucrurile pe care le vezi fie mai la suprafaţă, fie în locurile adânci şi profunde ale lăuntrului tău.

Dacă ai auzit vocea lui Isus Cristos deasupra talazurilor, lasă să se spulbere convingerile tale, lasă să dispară consecvenţa ta, dar păstrează relaţia ta cu El.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

JUDECăTORI 6:14

„Du-te cu puterea aceasta pe care o ai.”

Ghedeon îşi făcea lucrul său ascunzînd grîul de madianiţi,duşmani de moarte ai poporului său. Pentru că lucra în felul acesta şi era „credincios în puţine lucruri”, Dumnezeu putea să-i încredinţeze sarcini mai mari.

Copil al lui Dumnezeu, „du-te cu puterea pe care o ai!…” Nu te gîndi că-ţi trebuie o „chemare specială” ca să aduci suflete la Domnul Isus. Dumnezeu nu 1-a chemat pe Ghedeon cînd se lupta cu madianiţii, ci cînd îşi îndeplinea datoria familiară. Ascultă glasul care îţi spune: „Du-te!”. Sufletul pe care ar vrea Dumnezeu să-1 mîntuiască prin tine este chiar lîngă tine. Domnul ţi-1 va arăta.

Dacă inimile noastre ar arde de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, n-am putea spune că nu avem ocazii ca să-L mărturisim. Dar să nu uităm că inima noastră firească ştie totdeauna să se îndreptăţească prin argumentări personale ca să-şi poată scuza pasivitatea, cînd Dumnezeu ar vrea să ne conducă la luptă pentru cîştigarea de suflete. Să ne punem deci pe lucru! Căci tot aşteptînd şi amînînd hotărîrea noastră de a lucra pentru Domnul Isus, vom sfîrşi prin a cădea într-un somn în ce priveşte slujirea pentru El şi Satan va avea grijă să ne dea el de lucru, chiar dacă lucrul acela nu este vinovat în sine, dar ne împiedică să fim folositori „…pentru orice lucrare bună.” „Du-te cu puterea pe care o ai.” Din punct de vedere omenesc, această putere nici nu există, dar din punct de vedere dumnezeiesc, ea este reală şi totdeauna în plină activitate; ea se desăvîrşeşte însă în slăbiciune. Cînd instrumentul lui Dumnezeu este gata, puterea lui Dumnezeu se arată în el.

Ghedeon avea să expună înaintea lui Dumnezeu situaţia umilitoare şi dezonorantă a poporului său. Tot aşa şi noi, cînd am recunoscut şi am judecat înaintea Lui tot ce este nepriceput şi firesse şi pretenţios în noi, atunci puterea Lui poate să lucreze nestînjenită. Cu această putere a Lui să pornim la lucru. Cîte oi pierdute! Cîţi oameni care bîjbîie în întuneric, căutînd pe cineva care să-i conducă! Dragostea nu aşteaptă, ea merge şi caută „să mîntuiască ce era pierdut.” „Duceţi-vă…” a spus Domnul Isus, „…şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele…” Ne trebuie altceva decît prezenţa Lui? Dumnezeu să ne ajute să putem şi noi să spunem, în ziua aceea: „Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul” (Isa.8:18).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

Suntem pregătiţi pentru ziua revenirii Lui Isus?

Cine sunt aceia care vor putea merge cu Isus când va reveni? Desigur numai aceia ale căror haine sunt spălate în sângele Mielului şi care au îmbrăcămintea de nuntă.

Cel ce nu are acestea, fie el cât de creştin, crezând că faptel lui sunt de ajuns, acesta se va ruşina, pe când cei care sunt pregătiţi nu vor avea în viaţă lucruri ca: nedreptatea, uşurinţa, nestatornicia, tot ce este legat de alegerea persoanelor. Astfel se va vedea copiii căror duh sunt. Îmărăţia Lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în adevăr, în fapte şi dreptate. Esenţial este ca pe toate planurile să trăim o viaţă plăcută Lui Dumnezeu pentru ca să nu ne ruşinăm la venirea Lui. Cercetându-ne, observăm cât de necesar este ca să citim Scriptura cu ochii deschişi, şi să ne adunăm laolaltă pentru a ne atrage atenţia şi a creşte prin Cuvântul Domnului; este nevoie de fraţi asemenea lui Pavel, care nu doresc să vorbească cu o înţelepciune deosebită, ci prin puterea convingătoare a Duhului. Cu o voce răsunătoare şi puternică nu este încă rezolvată problema. Totul depinde dacă Duhul Sfânt locuieşte în noi, atunci cuvântul semănat aduce roade spre slava Lui Dumnezeu. „Dumnezeul păcii sfinţească El Însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” 1 Tesaloniceni 5:23,24. Ferice de cel ce crede cuvântul Lui, şi se încrede în faptele Sale măreţe.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DUŞMANI DEVENIŢI PRIETENI

Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe duşmanii lui.

Proverbe 16.7

Trebuie să iau seama ca Domnul să poată încuviinţa căile mele. Chiar aşa, voi avea vrăjmaşi, şi poate cu atât mai mulţi cu cât mă voi sili să fac ce este bine. Dar ce făgăduinţă! Dumnezeu îşi va scoate lauda chiar din mânia omului, şi o va potoli atâta de bine, încât nu mă va mai supăra!

El poate sili pe un vrăjmaş să nu-mi mai facă rău, chiar dacă ar fi hotărât să nu-mi dea pace. Aşa a fost când Laban, urmărind pe Iacov, nu îndrăznea nici să-l atingă (Gen. 31.22). Sau El va potoli furia unui vrăjmaş, schimbând-o în prietenie, cum s-a întâmplat când Esau a ieşit înaintea lui Iacov pentru a-1 îmbrăţişa frăţeşte, atunci când el se temea că va fi lovit cu sabia, împreună cu familia lui. Domnul mai poate aduce la pocăinţă pe un împotrivitor furios, făcând din el un frate în Cristos şi un tovarăş de lucru pentru El, cum a făcut cu Saul din Tars. Oh! să binevoiască El să lucreze aşa, de câte ori apare un duh de prigoană!Ferice de omul ai cărui vrăjmaşi ajung ca leii pentru Daniel în groapa unde a fost aruncat: paşnici şi ţinându-i tovărăşie. Când, în sfârşit, va veni moartea, ultimul meu inamic, rog pe Domnul să mă găsească în pace; dar prima mea grijă să fie, să fiu plăcut Domnului. El să-mi dea credinţa şi sfinţenia, lucruri în care Cel Prea înalt găseşte plăcere.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Luca 14.26

În acest verset ne este prezentată o ură pentru cei mai apropiaţi, dar acesta nu în felul cum o găsim în această lume. Domnul însuşi a fost supus părinţilor Săi, chiar dacă a trebuit să le spună, ca fiu, la doisprezece ani; „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Cuvântul Său ne învaţă de nenumărate ori cum trebuie să ne comportăm în familie şi cum în general să se comporte copiii faţă de părinţi. În cuvântarea Sa de pe munte a dat indicaţii clare şi precise pentru cei ce vor să-L urmeze şi tot ce poate să-i despartă de El. Mulţimea nu s-a gândit să îl urmeze, dar pentru fiecare personal rămâne calea deschisă pentru a intra în ucenicia Sa. Urmarea Domnului trebuie să fie o hotărâre fermă şi neclintită. Apostolul Pavel a înţeles şi a transpus lucrul acesta în practică, căci pentru el lumea era răstignită, Legăturile naturale nu le dispreţuia, dar nu se lăsa încătuşat de ele.

Seminţia lui Levi ne dă mărturia în ce priveşte drepturile lui Dumnezeu: „Levi a zis despre tatăl său şi despre mama sa: „Nu i-am văzut!” Şi despre fraţii lui: „Nu vă cunosc!” Iar de copii n-a vrut să mai ştie.” Căci ei păzesc Cuvântul Tău, şi ţin legământul Tău” (Deut. 33.9).

Ura de care ne vorbeşte textul nostru de bază se referă la lucrurile rele, lumeşti, necredincioase, pe care poate le practică tatăl, mama, copiii, sau soţia celui credincios

De acestea nu trebuie să ne lăsăm încătuşaţi cu nici un chip, chiar dacă trebuie să suferim ocara.Inimile noastre sunt pornite mereu să se depărteze de mărturia lămurită a Cuvântului. Suntem gata să primim păreri fără să le cercetăm în linişte la lumina mărturiilor lui Dumnezeu. Din această pricină nu se deosebeşte întunericul de lumină.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Dumnezeul meu, tăria mea, nădejdea mea şi bucuria mea, încet, dar sigur se pare că ajung la o înţelegere mai clară a Ta. Iveşte-Te prin toţi norii şi ceaţa de sorginte pământească.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… îmi ungi capul cu untdelemn si paharul meu este plin de dâ peste el. Da, fericirea si îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.»

Psalm 23,5-6

Psalmul 23 conţine o promisiune veşnică pe oare duşmanul nu o poate anula. Ce minunat este că noi, copiii lui Dumnezeu chiar dacă ne-am afla în valea cea mai întunecoasă, ca şi pe culmile cele mai însorite, nu trebuie să ne temem, deoarece Domnul este tot timpul alături de noi! Dumnezeu însuşi ne pregăteşte masa. Domnul, din pricina numelui Său, vrea să te conducă şi pe tine pe drumul cel drept; eşti tu însă cu adevărat dispus să te laşi condus de El? Se întâmplă adesea că şi dacă suntem pe calea Sa totuşi trebuie să trecem prin văi întunecate, pe unde nu am dori să mergem: «… altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi» (Ioan 21,18). In plus, aceste văi neguroase încep să se înmulţească în zilele noastre, deoarece noi, copiii lui Dumnezeu străbatem astăzi mlaştina întunecoasă a vremurilor din urmă. Noaptea se lasă din ce în ce mai tare, după cum a spus Isaia: «Vine dimineaţa şi este tot noapte» (Isaia 21,12). Să nu ne mirăm deci că pe calea cea dreaptă străbatem uneori porţiuni de drum foarte întunecate; la capătul ei este însă lumină, iar pe malul celălalt ne aşteaptă mult iubitul şi binecuvântatul Domn Isus Cristos. El este ţinta noastră şi-L vom vedea foarte curând.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Ci v-aţi apropiat… de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.

Evrei 12:22, 24

Cititorule, tu te-ai apropiat de „sângele stropirii” întrebarea nu este dacă te-ai apropiat de cunoştinţa doctrinei, sau de păzirea ceremoniilor, sau de anumite experienţe, ci dacă te-ai apropiat de sângele lui Isus. Sângele lui Isus este viaţă oricărei evlavii vitale. Dacă te-ai apropiat cu adevărat de Isus, știm cum ai reuşit — Duhul Sfânt te-a adus aici. Te-ai apropiat de sângele stropirii fără nici un merit al tău. Vinovat, pierdut şi neajutorat, ai venit să primeşti prin sângele Său, şi numai prin sângele Său, nădejde veşnică. Ai venit la crucea lui Christos cu inima îndurerată şi tremurând, şi te-ai bucurat atât de mult să auzi glasul sângelui lui Isus! Picăturile sângelui Său sunt o muzică cerească pentru nenorociţii fii ai pământului. Noi Suntem plini de păcate, dar Mântuitorul îndeamnă să ridicăm ochii spre El. Uitându-ne la rănile Lui sângerânde, auzim fiecare picătură de sânge strigând: „s-a sfârşit! Am pus capăt păcatului, şi am adus în locul lui dreptatea veşnică”. O, ce dulce este glasul sângelui lui Isus! Dacă ai venit o dată la el, vei veni întotdeauna. Viaţa ta va fi o viaţă în care te vei uita „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Întreaga ta purtare va putea fi caracterizată de fraza „apropiaţi-vă de El” (1 Petru 2:4). Nu de Cel de care m-am apropiat o dată, ci de Cel de care mă apropii mereu. Dacă ai venit o dată la sângele stropirii, vei simţi nevoia să vii în fiecare zi. Cel care nu doreşte să se spele zilnic în el nu s-a spălat niciodată. Credinciosul simte că este privilegiul şi bucuria lui să aibă o fântână care curge veşnic. Experienţele trecute tsunt o hrană îndoielnică; numai apropierea zilnică de Ghristos ne poate oferi bucurie şi mângâiere. Haideţi să ne Stropim uşiorii cu sânge în dimineaţa aceasta şi apoi, mâncând Mielul pascal, să ne asigurăm că îngerul morţii va trece pe lângă noi.

 

Seara

Am vrea să vedem pe Isus.

Ioan 12:21

Strigătul constant al lumii este „cine ne va face un bine?” Oamenii caută satisfacţie în bunăstare, bucurie şi bogăţii lumeşti. Dar păcătosul condamnat ştie că există un singur bine. „Oh! dacă aş şti unde să-Lgăsesc” (Iov 23:3). Când o persoană îşi simte cu adevărat vinovăţia, poţi să-i aduci tot aurul Indiei la picioare şi îţi va spune: „ia-1. Vreau să-L găsesc pe Isus!” Este o binecuvântare pentru un om să-şi centreze dorinţele asupra unui singur obiect. Dacă ai cincizeci de dorinţe diferite, inima ţi se transformă într-un lac cu apă stătătoare, care curge într-o mlaştină plină de miasme şi boli. Dar când dorinţele îi sunt adunate într-un singur canal, inima îi devine un izvor de apă limpede, care curge învolburat spre câmpiile roditoare. Fericit este cel care are o singură dorinţă, dacă acea dorinţă este întemeiată pe Christos, chiar dacă nu este încă realizată. Dacă Isus este dorinţa sufletului, este un semn binecuvântat al lucrării divine. Un asemenea om nu va fi niciodată mulţumit cu altceva. El va spune: „II vreau pe Christos; trebuie să-L am. Regulile nu-mi sunt de nici un folos; am nevoie de El. Nu-mi oferiţi altceva. Îmi oferiţi un ulcior gol, când eu mor de sete. Daţi-mi apă, sau mor. Isus este dorinţa sufletului meu. Vreau să-L văd pe Isus!” Este aceasta dorinţa ta, cititorule? Ai o singură dorinţă în clipa aceasta, şi anume Christos? Dacă da, nu eşti departe de împărăţia cerurilor. Nu ai decât un singur gând, acela de a fi spălat de toate păcatele în sângele lui Christos? Poţi să spui într-adevăr: „dau tot ce am ca să fiu creştin. Renunţ la tot ce am şi sper, dacă pot să simt că prezint interes pentru Isus”? Dacă da, înveseleşte-te şi uită-ţi temerile. Domnul te iubeşte, şi vei ajunge curând în lumină. Bucură-te în nădejdea revenirii Sale

 

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Mâna Domnului a făcut asemenea lucruri.
(Iov 12:9)

 

Acum câţiva ani, a fost găsit cel mai magnific diamant din istoria lumii într-o mină din Africa. Acesta a fost prezentat apoi regelui Angliei pentru a-i împodobi coroana. Regele l-a trimis la Amsterdam ca să fie tăiat de un expert în prelucrarea pietrelor scumpe. Îţi poţi imagina ce a făcut cu el?

A luat acest giuvaer de o valoare inestimabilă şi a făcut o crestătură în el. Apoi l-a lovit o dată tare cu ciocanul lui, şi minunatul giuvaer a căzut în mâna lui, spart în două. Câtă nesăbuinţă! Ce pierdere! Câtă lipsă de grijă!

De fapt, nu aşa stăteau lucrurile. Pentru că vezi tu, acea singură lovitură cu ciocanul fusese studiată şi plănuită zile întregi, ba chiar săptămâni. Desene şi trasări au fost făcute pe piatra preţioasă. Calitatea lui, defectele, şi posibilele linii de-a lungul cărora s-ar fi putut crăpa au fost studiate până la cel mai mic detaliu. Şi omul căruia i-a fost încredinţat era unul dintre cei mai iscusiţi tăietori în pietre preţioase din lume.

Acum mai crezi că lovitura aceea a fost o greşeală? Nu, a fost cheia bolţii şi culmea măiestriei tăietorului în pietre preţioase. Când l-a lovit, a făcut singurul lucru care i-ar fi dat acelui giuvaer cea mai perfectă formă, strălucire şi splendoare a lui. Lovitura care părea să distrugă acea minunată piatră preţioasă era de fapt răscumpărarea ei perfectă, pentru că din jumătăţile obţinute s-au format două giuvaere magnifice. Numai ochiul dibaci al expertului tăietor în piatră a putut vedea frumuseţea celor două diamante ascunse în piatra neşlefuită şi netăiată aşa cum ieşise din mină.

Câteodată, în acelaşi fel, Dumnezeu îngăduie să cadă o lovitură usturătoare peste viaţa ta. Sângerezi, simţind durerea, şi sufletul tău plânge în agonie. La început crezi că lovitura este o greşeală îngrozitoare. Dar nu este, pentru că tu eşti pentru Dumnezeu cea mai preţioasă bijuterie din lume. Şi El este cel mai iscusit tăietor în pietre scumpe din univers.

Într-o zi tu trebuie să fii una din bijuteriile care vor împodobi coroana Împăratului. Aşa cum stai acum în mâna Lui, El ştie foarte bine ce trebuie să facă cu tine. Nici măcar unei singure lovituri nu i se va permite să cadă asupra sufletului tău temător fără voia dragostei lui Dumnezeu. Şi poţi fi sigur că din adâncul experienţei, vei vedea binecuvântări negrăite, şi o bogăţie spirituală pe care nu ţi-ai imaginat-o niciodată înainte. J.H.M.

Într-una din cărţile lui George MacDonald, unul din personaje face această remarcă dureroasă: „Mă întreb de ce m-a făcut Dumnezeu. Nu văd nici un scop în aceasta!” Un alt personaj îi răspunde: „Poate nu vezi nici un scop acum, dar El nici n-a terminat să te facă. Şi pe lângă aceasta, tu te împotriveşti procesului”.

Dacă oamenii ar crede că sunt încă în procesul creaţiei, dacă s-ar supune Creatorului, lăsându-L să-i modeleze aşa cum modelează olarul lutul, şi dacă s-ar preda pe ei înşişi acţiunii roţii Lui într-un act minunat şi deliberat, curând vor vedea că sunt în stare să mulţumească pentru fiecare apăsare a mâinii Lui, chiar dacă este dureroasă. Şi uneori ei trebuie nu doar să creadă, ci şi să aibă în vedere scopul lui Dumnezeu: „Să ducă pe mulţi fii la slavă” (Evrei 2:10).

 

Nici o singură lovitură nu poate lovi,

Dacă Dumnezeul dragostei nu găseşte potrivit.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 11.18-31

Tendinţa inimii noastre egoiste este de a acapara şi de a reţine mai mult decât avem nevoie (v. 24,26). Să citim în Luca 6.38 ce drum ne recomandă Domnul Isus. Vom găsi aici că adevărata cale de a fi binecuvântaţi este să ne ocupăm de binele altora. Uneori, aceasta sfidează prevederea şi înţelepciunea omenească, dar Dumnezeu nu are aceeaşi aritmetică cu cea pe care o are omul. El răstoarnă calculele şi previziunile acestuia. Bogăţiile sunt întotdeauna o piedică pentru cei care se încred în ele (v. 28; comp. Marcu 10.24 cu 1 Timotei 6.17,18). Ambiţia noastră trebuie să fie aceea de a fi „bogaţi în fapte bune”.

Cu toate acestea, există în lume un lucru de cea mai mare valoare, pe care suntem invitaţi să-1 căutăm şi să-1 câştigăm. Ce poate avea mai mare preţ decât sufletul! Pentru a-l răscumpăra pe al nostru, Domnul „a vândut tot ce avea” (Matei 13.44-46). Da, „cel înţelept câştigă suflete” (v. 30). Cunoaştem noi această fericită slujbă? Era a ucenicului Andrei (Ioan 1.41-43), dar poate fi şi a noastră, indiferent de vârstă sau de nivelul de cunoştinţă. De ce anume are nevoie în mod deosebit cel care vrea să câştige suflete pentru Domnul? Cu siguranţă, de o înţelepciune promptă în a prinde ocaziile (Efeseni 5.15,16) şi de o dragoste dispusă să găsească drumul înspre inimi (1 Corinteni 9.19,22)!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 23:1-12

..Învăţaţi de la Mine căci Eu sunt blând şi smerit cu inima…   Matei 11:29

Când pictura lui Rafael „Madona Sixtină” a fost adusă la Drezda în Germania, ea a fost expusă mai întâi în palatul regal. Locul cel mai luminos din salon era ocupat de către tronul regal. Observând situaţia, regele s-a sculat de pe tron, spunând: „Să-i facem loc nemuritorului Rafael!” Tot astfel, există numai un tron în inima omului, şi cea mai importantă întrebare pentru noi este: Cine ocupă locul acela al autorităţii? Este el ocupat de Cristos sau de eul nostru? În zilele lui Isus, conducătorii religioşi, plini de mândrie doreau să fie văzuţi cu El. Autoinvitându-se la ospeţe şi banchete, căutau locurile cele mai bune din faţă. Chiar şi ucenicii Săi s-au certat care să fie mai mare. Cu toate acestea, între ei stătea Dumnezeu „Cel arătat în trup” (1 Timotei 3:16), spunând: „Eu sunt blând şi smerit cu inima”. Singura Sa consideraţie era cum să-L glorifice pe Dum- nezeu şi să-i binecuvânte pe cei din jur. Dacă vrem să-I urmăm exemplul şi să învăţăm de la El, atunci dorinţele noastre egoiste trebuie date la o parte. Horatius Bonar a comentat odată că el poate să-şi dea seama când un creştin creşte şi se zideşte. EI a spus: „Un credincios ÎL va înălţa pe învăţătorul lui, va vorbi puţin despre realizările sale şi va deveni tot mai mic în propriii lui ochi”. Azi să ne punem următoarea întrebare: „Cine stă pe tronul vieţii mele – eul sau Mântuitorul?” Dacă este eul, atunci să învăţăm de la Isus care este blând şi smerit cu inima. Să-I facem loc lui Isus! H.G.B.

Isuse, Mare fără margini

De binecuvântări şi har;

Umila noastră mulţumire

în faţa Ta-ngenunche iar. Traian Dorz.

Dă-I lui Dumnezeu acel loc în inima ta pe care-l are El în univers.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi o femeie, care de doisprezece ani avea hemoragie, … venind pe dinapoi, a atins marginea hainei Lui; şi îndată sa oprit hemoragia ei … Şi Isus a spus: „Ma atins cineva, pentru că Eu am cunoscut că a ieşit putere din Mine”.  Luca 8.4346

Hainele lui Hristos (2) – Puterea Sa

Când apostolul Petru a relatat detaliile slujirii lui Hristos înaintea celor adunați în casa lui Corneliu, el a spus: „Dumnezeu La uns cu Duhul Sfânt şi cu putere” (Fapte 10.38). Domnul Isus a umblat vindecândui pe bolnavi şi eliberândui pe cei care erau apăsați de diavolul. Oamenii din Nazaret au dat şi ei mărturie despre acest lucru, atunci când au declarat că lucrări de putere fuseseră făcute de către Domnul Isus.

Femeia cu scurgere de sânge sa apropiat de Domnul şi a atins marginea hainei Lui pentru a primi vindecare. Domnul Isus a întrebat cine se atinsese de El (nu din cauză că nu ştia, ci pentru ca femeia însăşi să mărturisească acest lucru). El simțise că o putere ieşise din El. Cât de minunat este să vedem că tot ceea ce a stat în legătură cu lucrarea Domnului pe pământ nu numai că a fost caracterizat de putere, însă această putere a acționat pentru binecuvântarea altora. El a lucrat minuni, în har, pentru păcătoşi, căci a venit nu ca să judece lumea, ci ca păcătoşii să fie mântuiți (Ioan 3.17).

Însă Domnul va purta alte haine caracterizate de putere, întro zi viitoare. Perioada harului se apropie de sfârşit, iar ziua de răzbunare va veni curând (Isaia 61.2). Hristos Se va arăta ca „Împărat al împăraților şi Domn al domnilor”, îmbrăcat cu o „haină înmuiată în sânge” (Apocalipsa 19.13,16). Acest sânge nu este sângele Său vărsat la cruce, ci este sângele vrăjmaşilor Săi (Isaia 63.3). În acel timp El Îşi va exercita puterea pentru ai judeca pe cei vii şi pentru a lovi națiunile care vor face război împotriva Lui. El va veni în putere şi cu o mare glorie (Matei 24.30).Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… pricina de poticnire a crucii …Galateni 5.11

Crucea lui Hristos

Un om care nu vrea să înțeleagă ce s-a întâmplat la Golgota, nu poate și nu va înțelege lucrarea de răscumpărare a Domnului nostru. Doar când simți povara păcatului, cunoști crucea și o prețuiești. Un om religios care se bizuie pe meritele sale presupuse înaintea lui Dumnezeu, nu vrea crucea, pentru că ea înseamnă sentința morții pentru el și meritele lui.

Pentru iudeii care se autoîndreptățeau, crucea Domnului Isus a fost pedeapsa dreaptă pentru un răzvrătit. Gândul că Mesia al lor ar fi fost acolo răstignit, a fost pentru ei o pricină de poticnire. Și pentru grecii instruiți, filozofi, a fost o nebunie când li s-a predicat Hristos ca răstignit.

Pentru un credincios adevărat, care înțelege prea bine necesitatea morții lui Hristos și are iertarea păcatelor sale, crucea este în însemnătatea ei fundamentul credinței sale și a fericirii sale veșnice. Totul se datorează suferințelor și morții Celui răstignit. El își duce viața sa ca și creștin sub semnele acestei cruci. Lui îi este, să spunem așa, „zugrăvit Isus Hristos ca răstignit” (Galateni 3.1).

Credinciosul are pacea pe care Domnul a făcut-o prin „sângele crucii Lui” (Coloseni 1.20). Propovăduirea crucii este pentru el puterea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1.18). Din cauza crucii este gata să accepte să fie persecutat (Galateni 6.12). El este conștient că poate fi înconjurat de vrăjmașii acestei cruci, dar el se laudă cu crucea Domnului său (Filipeni 3.18; Galateni 6.14). El admiră tot mereu biruința Domnului său la cruce și se bucură că Cel răstignit, Mântuitorul său, este acum „înălțat foarte sus” (Isaia 52.13).

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ FACI FAȚĂ EȘECULUI (1)

„Poporul a rămas încremenit și cu inima moale ca apa” (losua 7:5)

Chiar și cei mai pregătiți credincioși experimentează eșecul și marea întrebare în asemenea situații nu este „cum am putut să fac una ca asta?” ci „care e cea mai bună modalitate de a face față eșecului?” Cufundarea în gânduri prin care ne auto-condamnăm este ceva firesc pentru noi, dar nu ne face nici un bine. Ea nu produce decât descurajare și aduce eșec după eșec. Ca urmare a păcatului lui Acan, Israelul a suferit înfrângerea de la Ai și a fugit dinaintea dușmanului. Asemenea nouă, ca răspuns la înfrângerea lor, „poporul a rămas încremenit și cu inima moale ca apa”. Credința i-a părăsit și într-o altă traducere se spune că „orice duh a plecat de la ei”. Chiar și losua, liderul lor, „s-a aruncat cu fața la pământ” (v. 6) căzând în disperare și crezând că lucrurile se vor înrăutăți! Ai trecut și tu pe acolo? Recunoști tiparul? înfrângere, descurajare, disperare și deznădejde.

Care a fost reacția lui Dumnezeu? „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe fața ta? Israel a păcătuit … Scoală-te, sfințește poporul” (v. 10-13). El este un Dumnezeu al pocăinței – nu se mulțumește doar cu mustrările de conștiință; un Dumnezeu al trezirii – nu al complacerii în eșec! Sfințenia e o cale, nu un loc. Când te-ai abătut de la cale, planul lui Dumnezeu este simplu – revin-o la ea numaidecât. Mărturisește-ți păcatul (1 loan 1:9). Prin credință, acceptă mila și iertarea lui Dumnezeu. Și refuză condamnarea lui Satan (Romani 8:1). „Uitând ce este în urma mea … alerg spre țintă” (Filipeni 3:13-14). Ca un copil care învață să umble, când cazi, nu rămâne jos și nu renunța. Scurtează timpul în care ești jos – ridică-te în picioare și mergi din nou. Nu uita: clipa care te face conștient de păcat ar trebui să aducă și mărturisirea lui și siguranța iertării!

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Poţi coborî de pe munte?

„Câtă vreme aveţi lumină, credeţi în lumină.”

loan 12:36

Cu toţii avem momente când ne simţim cum nu se poate mai bine şi spunem: „Mă simt apt pentru orice; ce bine-ar fi să rămân aşa tot timpul!” Dar nu suntem chemaţi să rămânem aşa tot timpul. Acele momente sunt momente de iluminare lăuntrică, pe care apoi trebuie să le trăim în practică chiar şi atunci când nu suntem deloc înclinaţi să facem asta. Mulţi dintre noi nu suntem buni pentru această lume de toate zilele atunci când nu suntem „pe vârful muntelui”. Şi totuşi, trebuie să ne ridicăm viaţa obişnuită la standardele revelate în ceasurile de înălţare.

Nu lăsa niciodată să dispară un sentiment care s-a trezit în tine într-un ceas de înălţare. Nu-ţi pune picioarele minţii tale să se odihnească la căldură, spunând: „Ce stare minunată!” Acţionează imediat. ii ceva. tocmai pentru că n-ai vrea să faci nimic. Dacă, la o oră de rugăciune. Dumnezeu ţi-a arătat ceva de făcut, nu spune: „Vfoi face”; fă acel lucru! la-te de ceafă şi scutură lenea cuibărită în tine. Lenea se vede întotdeauna în tânjirea după ceasurile de înălţare; vorbim despre ajungerea la momente înălţătoare. Trebuie să învăţăm ca, în zilele de întuneric, să trăim la înălţimea lucrurilor pe care le-am văzut pe munte.

Nu te da bătut din cauză că nu ai reuşit odată; încearcă din nou. Distruge-ţi orice posibilitate de retragere şi rămâi predat lui Dumnezeu printr-un act de voinţă. Nu-ţi schimba niciodată deciziile, însă ai grijă să iei fiecare decizie în lumina ceasului de înălţare!

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

IOV 19:25

„Dar ştiu că Răscumpărăorul meu este viu.”

Iată, noi numim fericiţi pe cei care au răbdat. Aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfîrşit i-a dat Domnul; pentru că Domnul este plin de milă şi de îndurare.” (Iacov 5:11) De aceea, pentru zidirea şi pentru îmbărbătarea noastră, Duhul Sflnt ne-a păstrat cartea acestui patriarh. şi cîte avem de învăţat din cartea aceasta!Iov a fost încolţit din toate părţile; mai întîi de Satan prin calamităţile pe care le-a adus peste el, dar cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Insă în toate nenorocirile care s-au abătut peste el, Iov n-a spus nici un cuvînt necuviincios despre Dumnezeu. Cruntă trebuie să fi fost pentru el suferinţa sufletească atunci cînd propria lui soţie nu numai că nu i-a fost de nici un ajutor şi mîngîiere, dar 1-a îndemnat să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu.

Apoi judecăţile nedrepte şi aspre ale prietenilor lui i-au produs deasemenea mari dureri sufleteşti, pe care numai cel care a trecut pe drumul acesta le poate înţelege. Dar cele mai profunde suferinţe le-a simţit cînd a fost acuzat de propriile lui gînduri, cînd a. realizat că a vorbit despre ce n-a înţeles, despre lucruri prea minunate pe care nu le-a cunoscut (cap. 42:3). Totuşi cuvintele textului de care ne ocupăm arată că el a găsit secretul răbdării. El ştia că Răscumpărătorul lui era viu, că îl va îndreptăţi şi că va vedea izbăvirea Sa. El nu vedea mai dinainte ziua arătării Domnului şi a lucrării Sale de răscumpărare. Ce har însă avem noi credincioşii care ştim nu numai că Răscumpărătorul nostru este viu dar şi că El este la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi şi pentru sfinţirea noastră. „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău.” (Ioan 17:17).

Iubite cititor, treci acum prin suferinţe trupeşti sau sufleteşti care ţi se par atît de grele, de nesuportat? Nu te pripi înaintea Domnului, pune-ţi mîna la gură, nu murmura, nu te tulbura ci zi ca Iov: „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu.” Acesta este strigătul credinţei, aceasta este odihna şi siguranţa noastră, secretul recăpătării bucuriei şi păcii, secretul biruinţei. „Totuşi Domnul aşteaptă să arate îndurare faţă de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu al dreptăţii: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El (sau îl aşteaptă)” (Isa.30:18). Domnul Isus nu este numai Răscumpărătorul nostru care ne-a mîntuit şi ne-a iertat toate păcatele, dar El este şi Apărătorul nostru, Fratele şi Prietenul nostru adică tot ce avem nevoie.

Să-L invocăm pe El în rugăciunile noastre avînd în vedere cine este Domnul pentru noi. Există un Acuzator? Avem un Apărător. Există un vrăjmaş? Domnul Isus ne este prieten.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii.”

2 Timotei 2:4

Un ostaş adevărat are preocupări mai împortante decât să se îngrijească de hrană, sau alimente. Prin aceasta nu înţelegem să nu fim harnici în a ara, sau semăna, dar să nu lăsăm ca grijurile să pună stăpânire peste noi. Avem un Tată Bun care ştie de ce avem nevoie. Luca 13:20. „Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Matei 6:33. Mântuitorul a vorbit odată timp de trei zile, şi nimeni nu s-a îngrijit de mâncare. Foamea lor era după Cuvântul Lui Dumnezeu. Pe vremea aceea oamenii erau temători de Dumnezeu, nu ca astăzi.

Mulţi care sunt consideraţi în zilelenoastre, ca fiind întro stare bună, pe vremea aceea, s-ar fi spus despre ei că ceva nu este în ordine la ei, sau încă nu sunt unde trebuie să fie. Modul de viaţă este uşuratic, vorbele nefolositoare, el nu este încă condus de Duhul Sfânt. Cât de puţin rămâne în talerul cântarului la unii, de la o vestire a Cuvântului, la cealaltă! La unii fiecare cuvânt este înghiţit de duhul lor lumesc. Să dea Domnul ca mulţi să recunoască nevoia curăţirii şi să nu amâne aceasta! Isus nu doreşte şi nu va lua la El o mireasă cu o credinţă şi o dragoste făţarnică, niciuna cu lucruri aparente, ci numai pe aceia care sunt pătrunşi de Duhul Lui şi au o umblare asemănătoare cu El.

Cel ce luptă lupta cea bună se abţine de la toate lucrurile nefolositoare. Acesta se simte acasă în visteria Lui Dumnezeu, a Tatălui nostru credincios şi Dumnezeu îi dă mântuirea ca zid şi întăritură.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

TOATE ÎNDREPTATE SPRE SFINŢENIE

În ziua aceea, va sta scris până şi pe zurgălăii cailor: „Sfinţi Domnului.”

Zaharia 14.20

Fericită zi va fi când totul va fi sfinţit pentru Domnul şi când chiar zurgălăii cailor vor răsuna proclamând sfinţenia Domnului. Această zi a sosit pentru mine; nu sunt la mine toate lucrurile sfinţite pentru Dumnezeu? Nu este lucrul meu – munca mea – în totul pentru El? De azi înainte tot ce-mi aparţine trebuie să fie ca al unui adevărat preot: îmbrăcămintea cuviincioasă, casa un templu, masa un altar, cuvintele o mireasmă.Te rog, Domnul meu, nu lăsa în mine nimic necurat sau întinat. Fiind încredinţat că aceasta se poate împlini, aştept ca Dumnezeu să-mi ajute să fiu aşa. Pentru că eu însumi sunt proprietatea Domnului Isus, îl voi lăsa pe El să facă inventarul a tot ce am, căci totul îi aparţine; şi-mi iau hotărârea să i-o dovedesc, prin întrebuinţarea acestor bunuri. Aş dori să-mi petrec zilele, de dimineaţa până seara, într-o sfântă rânduială, pentru ca clopoţeii cailor mei să sune voios. Şi de ce nu? Căci cine are mai mult drept la muzică, decât sfinţii? Dar clopotele mele, cântarea mea şi însăşi bucuria mea vor purta pecetea sfinţeniei şi vor vesti Numele prea fericitului Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu DUMNEZEU, un mare preot milos şi, vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Evrei 2.17

În ce priveşte legăturile cu Dumnezeu avem nevoie de un mare Preot. Isus, Fiul lui Dumnezeu este acest Mare Preot al mărturisirii noastre. El a venit de la Dumnezeu şi ni L-a descoperit în mod desăvârşit pe Dumnezeu; şi dacă-L privim ca Marele nostru Preot ajungem prin El la Dumnezeu. Pentru aceasta era nevoie de o lucrare de ispăşire. După Levitic 16 în Israel marele preot a mers în Sfânta Sfintelor în ziua cea mare a ispăşirii pentru păcatele poporului. Această lucrare trebuia să se facă an de an şi marele preot trebuia să o facă în primul rând pentru el, deoarece el însuşi era un om păcătos şi pentru păcatele lui trebuia adusă o jertfă. Cu totul altfel e cu credincioşii. Marele nostru Preot nu este un om de pe pământ. Numele Său de „Isus” ne spune despre venirea lui pe pământ, că El trebuia să se facă asemenea fraţilor. Dar El era şi „Fiul lui Dumnezeu”, deci corespundea slavei şi sfinţeniei cortului ceresc: sfânt, fără vină, fără cusur. Prin jertfa Sa, El a adus ispăşirea păcatelor poporului Său. El a isprăvit totul, toate cerinţele neprihănirii, sfinţeniei şi slavei lui Dumnezeu. Marele nostru Preot a fost milos faţă ne noi, care nu ne puteam salva singuri, şi a adus El jertfa de ispăşire. Domnul a fost credincios în a face voia lui Dumnezeu şi în a-L proslăvi pe Tatăl. Ceea ce El a făcut este desăvârşit şi are valabilitate veşnică; nu are nevoie de o repetare. Calea spre Dumnezeu ne este deschisă: toţi care se apropie prin credinţă au intrare slobodă în prezenţa lui Dumnezeu. Şi acest Dumnezeu este totodată şi Tatăl lor prin Isus.În Domnul Isus era puterea Duhului şi astfel se simţea mereu ca Slujitorul lui Dumnezeu ridicat deasupra influenţei acelora cu care avea de a face.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, am o mare şi implicită dorinţă după un semn de la Tine. Dă-mi doar un semn că mă foloseşti pentru ceva din planul Tău.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.»

Psalm 23,4

Când inima ta este ancorată în promisiunile Sale veşnice, atunci umbli pe calea rugăciunii. Eşti vindecat — cum spune profetul Ieremia — de necurăţia ta. Bineînţeles, ispitele
rămân şi întunericul se poate aşterne chiar şi pe calea dreaptă, dar: «să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu» (Evrei

Calea cea dreaptă poate să străbată uneori nisipurile mişcătoare ale încercării. Poate chiar tu, dragă cititorule, treci în această perioadă pe acolo. Este întuneric beznă şi nu
vezi nici în spate, nici în faţă. Poţi să te uiţi numai în sus. Dar e de-ajuns, după cum spune Sfânta Scriptură: «chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău».

Trăind după Scriptură ne împotrivim diavolului, care vrea
să ne cufunde în mlaştină, să ne cuprindă frica. Dar Dumnezeul nostru – chiar şi în mijlocul încercării – vrea să aibă părtăşie cu tine. Domnul este lumina şi salvarea ta! Ai toate motivele să te bucuri, nu să te temi.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Sângele scump al lui Christos.

1 Petru 1:19

Aşezaţi la piciorul crucii, vedem cum din mâinile şi picioarele Sale străpunse curg stropi purpurii de sânge. Este sânge preţios, fiindcă are putere de răscumpărare şi o uimitoare eficacitate. Prin el, păcatele poporului lui Christos sunt iertate. Păcătoşii sunt răscumpăraţi din robia legii. Sunt împăcaţi cu Dumnezeu şi făcuţi una cu El. Sângele lui Christos este scump și datorită puterii sale de curăţire; el „ne curăţeşte de orice păcat” Mii Ioan 1:7). „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada” (Isaia 1:18). Prin sângele lui

Isus, credinciosul este curăţit de orice pată; nu-i mai rămâne nici o zbârcitură. Sângele Său preţios, care ne face curaţi, îndepărtează petele nedreptăţii şi ne îngăduie să fim primiţi „în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6), fără să ţină seama de multele ocazii în care ne-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Sângele lui Christos este scump şi datorită puterii sale de păstrare. In sângele Său, suntem la adăpost de îngerul nirnicirii. Aminteşte-ţi că adevăratul motiv pentru care suntem cruţaţi este sângele de pe uşiorii uşii. Prin gândul acesta suntem mângâiaţi în clipele de îndoială, fiindcă ştim că Dumnezeu nu se îndoieşte niciodată. Sângele lui Christos este scump şi prin puterea sa sfinţitoare. Acelaşi sânge, care ne îndepărtează păcatele, ne face să ne naştem din nou şi ne conduce la o viaţă de ascultare şi de păzire a poruncilor lui Dumnezeu. Nu există nici o altă sfinţenie mai mare decât cea care curge din venele lui Isus. Şi, în final, sângele lui Isus este nespus de scump, fiindcă ne dă puterea să învingem. Stă scris: „ei l-au biruit prin sângele Mielului” (Apocalipsa 12:11). Cum ar fi putut altfel? Cel care. luptă prin sângele lui Isus luptă cu o armă invincibilă. Sângele lui Isus! Păcatul moare în prezenţa lui, moartea nu mai este moarte, și porţile cerului se deschid larg. Sângele lui Isus! Vom merge înainte, biruitori spre biruinţă, atâta timp cât ne încredem în puterea lui!

Seara

Și mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.

Exod 17:12

Rugăciunea lui Moise era atât de puternică încât depindeau toţi de ea. Cererile lui Moise învingeau mai mulţi duşmani decât bătălia lui Iosua. Totuşi, era nevoie de amândouă. In conflictele sufletului, forţa şi fervoarea, hotărârea şi credincioşia, vitejia şi violenţa trebuie să-şi unească forţele, şi totul va fi bine. Trebuie să lupţi cu păcatul, dar cea mai mare parte a luptei trebuie purtată în cămăruţa ta, cu Dumnezeu. Rugăciuni ca cea a lui Moise aduc legământul în faţa lui Dumnezeu. Toiagul era simbolul lucrării lui Dumnezeu în favoarea lui Moise, simbolul guvernării lui Dumnezeu în Israel. Învaţă, şovăielnicule, să înalţi promisiunile şi jurământul Domnului în faţa Sa. Dumnezeu nu se poate dezice de propriile Sale declaraţii. Ridică toiagul făgăduinţei, şi vei căpăta ce doreşti. Când Moise a obosit, prietenii l-au ajutat. Atunci când rugăciunile tale slăbesc, lasă credinţa să-şi sprijine un braţ şi speranţa să ţi-1 ridice pe celălalt. Atunci rugăciunea întemeiată pe Piatra lui Israel, Stânca mântuirii noastre, va persevera şi va învinge. Teme-te de slăbiciune; dacă Moise ar fi căzut, cine ar fi scăpat? Este mai uşor să lupţi cu păcatul în public decât să te rogi împotriva lui în particular. Se spune că Iosua nu a obosit luptând, dar Moise a obosit rugându-se. Cu cât este mai spiritual exerciţiul, cu atât este mai greu pentru carne şi sânge. Să strigăm atunci după putere spirituală, şi Duhul lui Dumnezeu, care ne ajută în toate neputinţele noastre, aşa cum 1-a ajutat pe Moise, ne va întări ca să ţinem mâinile sus „până la asfinţitul soarelui”. Să ne ajute Dumnezeu să rămânem treji până la asfinţitul vieţii, când vom ajunge răsăritul unui soare mai bun, în ţara în care rugăciunea se va transforma în slavă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. (Evrei 11:8)

Avraam „nu ştia unde se duce” – pentru el era pur şi simplu suficient să ştie că mergea cu Dumnezeu. El nu se baza atât de mult pe promisiuni cât se baza pe Cel care a promis. Şi el nu se uita la dificultatea circumstanţelor, ci se uita la Împăratul lui – eternul, nemărginitul, invizibilul, înţeleptul şi singurul Dumnezeu – care coborâse de pe tronul Său pentru a-i arăta lui calea şi care, cu siguranţă, se va descoperi.

O, credinţă glorioasă! Lucrările şi posibilităţile tale sunt acestea: mulţumirea de a întinde pânzele cu ordinele încă pecetluite, datorită încrederii neclintite în înţelepciunea Domnului, Înaltul Amiral; şi bucuria de a te scula, de a lăsa totul şi de a-L urma pe Hristos, datorită siguranţei îmbucurătoare că ce este cel mai bun pe pământ nu se poate compara cu ce este cel mai neînsemnat în cer. F.B. Meyer

Nu este nicidecum suficient să porneşti vesel cu Dumnezeu în orice aventură a credinţei. Trebuie de asemenea să-ţi strângi bucuros toate ideile despre cum va fi călătoria şi să le rupi în bucăţele, pentru că nimic din planul tău de călătorie nu se va întâmpla aşa cum te aşteptai.

Călăuza ta nu te va duce pe căi umblate. El te va conduce pe căi pe care nici n-ai fi visat vreodată că le vei vedea cu ochii tăi. El nu cunoaşte frica şi Se aşteaptă ca tu să nu te temi de nimic când este El cu tine.

 

Ziua a trecut; singur şi slăbit

Bâjbâi în căutarea drumului meu

Într-un ţinut pustiu şi fără soare.

Cărarea ce duce la lumină

N-am găsit-o! În noaptea aceea întunecoasă

Dumnezeu m-a luat de mână.

 

El m-a condus ca să nu mă rătăcesc,

Şi m-a adus pe o cale sigură şi nouă

Pe care n-o cunoşteam.

Pe la ape de odihnă, prin păşuni verzi

L-am urmat – calea nu avea

Mărăcini şi pietre.

 

Întunericul greu şi-a pierdut puterea,

Ochii mei obosiţi zăreau în sfârşit

Licărirea zorilor.

Înainte, înainte în siguranţă, prin strălucirea răsăritului

Am mers, cu mâna mea în a Lui, şi iată,

Noaptea a trecut.

Annie Porter Johnson

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 11.1-17

Putem remarca cum, în aproape fiecare verset al acestui capitol, partea şi caracterul celui drept sunt puse în antiteză cu cel rău. La fel este şi în viaţa de zi cu zi a copilului lui Dumnezeu: aşezat alături de cei necredincioşi din această lume, credincioşia sa scoate în evidenţă (prin contrast) nelegiuirea lor (şi invers): un om drept în mijlocul perversiunii, un om integru între oameni ai necredinţei…

Versetele de la 9 la 14 prezintă în special aspectele vieţii în societate. Cel drept nu este chemat să trăiască singur. Prezenţa lui în mijlocul lumii care-1 observă este o mărturie. Epistola către Tit ne îndeamnă să trăim drept… în veacul acesta, „pentru a împodobi” – precum fac ilustraţiile unei cărţi – „învăţătura Dumnezeului nostru Mântuitor” (Tit 2.10-12).

„înţelepciunea este cu cei smeriţi” (v. 2). Credinciosul care rămâne lângă Dumnezeu nu are niciodată o părere înaltă despre sine. Cel mai bun remediu împotriva mândriei este să ne îndreptăm gândurile spre măreţia Domnului Isus.

Versetul 12 pune în contrast mândria cu priceperea: astfel, în timp ce mândria este însoţită de nedreptăţirea aproapelui, priceperea mă va ajuta întotdeauna să găsesc motive de a-1 considera pe celălalt superior mie (Filipeni 2.3).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Deuteronom 31:1-8

El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Evrei 13:5

„TĂTICULE, M-AI UITAT!”

A fi uitat este unul dintre cele mai dezamăgitoare şi tulbuătoare sentimente din viaţă. În cartea sa: „Psalmii populari ai credinţei”, pastorul Ray Stedman povesteşte o experienţă personală care subliniază cât de îngrozitor este să fii lăsat deoparte. „Într-o duminică dimineaţa, scrie el, după serviciul divin, am plecat acasă singur. Fiica mea Laurie, de 7 ani, era în sala copiilor. Am crezut că este cu mama ei. Soţia mea a crezut că este cu mine. Astfel, Laurie a rămas la biserică.” De îndată ce pastorul şi soţia au ajuns acasă, şi-au dat seama imediat de cele întâmplate şi repede au plecat spre biserică după Laurie. El a relatat: „Am găsit-o aşteptându-mă cu lacrimi mari în ochi. Cu cel mai sfâşietor reproş în voce, mi-a spus: „Tăticule, m-ai uitat!” Cu toţii am fost uneori uitaţi sau nebăgaţi în seamă de alţii. Dar există o persoană care niciodată nu va face aşa ceva – Tatăl nostru Cel ceresc. Psalmistul a spus: „Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană” (Psalmul 34:15). Suntem întotdeauna sub ochii Săi care veghează. În orele acelea de singurătate, când prietenii te-au uitat, când încercările te strivesc şi nu ştii ce să faci, nici încotro s-o iei, mângâie-te în asigurarea că Domnul te vede. El ne cunoaşte în ce împrejurări ne aflăm şi se preocupă de noi. El este Acela care va merge cu tine. El a promis că „în nici un chip nu te va părăsi” (Evrei 13:5). Nici un copil al lui Dumnezeu nu poate să spună: „Tăticule, m-ai uitat!”  
R.W.D.

Clipă de clipă păşesc cu Isus,

Clipă de clipă, am viaţă de sus.

Privind la El, o ce bucurie!

Clipă de clipă-s al Lui pe vecie.  
Whittle

Tu poţi să-L uiţi pe Dumnezeu, dar El nu te va uita niciodată.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ce vom spune deci față de aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care, în adevăr, nu La cruțat pe propriul Său Fiu, ci La dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El? Romani 8.31,32

Să ne încredem mai mult în El! Să căutăm să primim mai mult de la El! Favoarea Celui care nu La cruțat pe Fiul Său pentru noi este infinită. Conştiența ei nu ne face să ne îngâmfăm, ci simțământul măreției darurilor Sale ne va ține smeriți. Cu cât suntem mai adânc smeriți, cu atât putem vedea şi simți mai clar că Dumnezeu este pentru noi, că Hristos a murit pentru noi pe când eram vrăjmaşi şi că Tatăl La dat pe Fiul Său pentru noi pe vremea când eram nelegiuiți.

Aceasta este o perspectivă binecuvântată a credinței şi nimic altceva decât credința nu o poate vedea; şi, văzândo prin credință, putem înțelege că toate lucrurile sunt ale noastre. AvânduL pe Hristos, avem totul. „Cum nu ne va da, împreună cu El, toate lucrurile?” Dumnezeu a dăruit nenumărate binecuvântări omului, însă avea ceva în ceruri mai mare decât orice dar: Fiul Său; şi pe El La dat pentru noi. Iar după ce ni La dat, ne va refuza El vreun alt lucru care este spre binele nostru? Hristos este al nostru; prin urmare, toate sunt ale noastre, „pentru că voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu”.

Dificultățile de pe calea noastră pot continua; Satan poate continua să ne hărțuiască; însă putem fi siguri că, dacă Dumnezeu La dat pe Fiul Său pentru noi, El ne va trece cu bine prin toate. El ne pune la dispoziție tot ceea ce ne trebuie, împreună cu puterea Sa. Vom ajunge cu bine la destinație, fiindcă Dumnezeu, care nea purtat până aici, este în continuare pentru noi; şi cine ne va despărți de dragostea Sa? Calea noastră poate fi întunecată şi spinoasă, dificilă şi periculoasă, plină de ispite şi de griji, însă Dumnezeu este pentru noi! Hristos a suferit, a fost ispitit, a plâns şi a înălțat rugăciuni, iar acum El este cu noi în toate încercările noastre şi ne îndreaptă privirile către Dumnezeu, Tatăl nostru, şi către cer, unde este casa noastră. De ce neam teme?

J. N. Darby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Fiindcă, măcar că au cunoscut …, inima lor fără pricepere s-a întunecat. Romani 1.21

Noutăți despre Titanic

Informațiile sale s-au verificat și au corespuns realităților. Cercetătorii din Halifax s-au bucurat că li s-a înmânat bucata de oțel pentru a o cerceta. Specialistul Ken Karis Allen a studiat cu un microscop special straturile de oțel și a descoperit ceva interesant: oțelul care a stat decenii pe un birou și a servit ca prespapier și oțelul care a stat tot așa de mult timp sub presiune enormă pe fundul oceanului, sunt absolut identice! Structurile celulei, granulația și compoziția chimică corespund deplin. Mai ales cota de sulf este la amândouă foarte ridicată.

Astfel s-a făcut dovada că materialul din care a fost construit Titanicul a fost absolut neadecvat. Oțelul cu această structură și la o temperatură scăzută este așa de casabil, încât la o coliziune se sparge ca porțelanul.

Toate acestea ne amintesc de ceea ce spune Biblia despre natura omului. Știința, tehnica și arta arată foarte convingător, că avem inteligența și capacitatea pentru descoperiri mărețe și lucrări de artă geniale. Și Cuvântul lui Dumnezeu nu combate acest fapt. Problema constă nu în faptul că suntem capabili de performanțe extraordinare, ci mai mult în aceea că sâmburele nostru interior este stricat.

Aceste cuvinte sunt dure. Dar nu schimbă nimic în această realitate. Tot ce suntem și facem noi poartă amprenta ratării. Nu vedem dovada pentru aceasta, dacă observăm oamenii din jurul nostru? Și cum se prezintă lucrurile în viața mea proprie?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CONSILIU DE FAMILIE

„Vă îndemn fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire.”

(1 Corinteni 1:10)

Pentru a-ţi călăuzi familia eficient, trebuie să ştii să ţii consilii de familie în mod regulat.”Consiliul de famile” e locul în care:

1) Îşi stabileşte scopuri;

2) Discută despre împărţirea responsabilităţilor;

3) Abordează chestiunile prin care se determină dacă echipa câştigă, sau pierde.

Taţilor, chiar dacă aveţi o poziţie de autoritate, familia voastră trebuie să înveţe să le pună în practică. Asta înseamnă să clarificaţi anumite probleme, să discutaţi despre părerile diferite, să motivaţi şi să apreciaţi fiecare membru al familiei.Încercaţi să discutaţi cu inima deschisă. Nu fiţi nişte simpli ascultători a ceea ce vă spun copiii, încercaţi să înţelegeţi ce simt.

Da, voi sunteţi şefii şi da, puteţi încerca să vă impuneţi dorinţa dacă doriţi. Dar mai devreme sau mai târziu veţi avea necazuri, întrucât resentimentele se intensifică atunci când oamenii se simt lăsaţi pe dinafară.

Fiecare membru al echipei voastre trebuie să ia parte la procesul de luare a deciziei. Implicați-i! Rugați-L pe Dumnezeu să vă ajute să priviți dincolo de ceea ce doriți voi, spre ceea ce este cel mai bine pentru voi toți. Și să nu cădeți pradă vrăjii de a primi mulțumiri imediate. Ceea ce astăzi vi se pare bun vă poate face să rătăciți de la calea unei zile de mâine mai bune.

Nu lăsați „intruși” să participe la consiliu. Spuneți-le să rămână la propriul lor consiliu. Deseori părerea lor se bazează pe zvonuri, pe interese proprii sau pe invidie. Respectați intimitatea echipei voastre. Zidiți loialitate. Strângeți-vă împreună la rugăciune în mod regulat. Când faceți asta, toată lumea are de câștigat!

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Lipsa de atenţie spirituala

Dar înălţimile tot n-au fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost întru totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.

2 Cronici 15:17

Asa n-a mers până la capăt cu ascultarea lui de Domnul; în general, umblarea lui a fost dreaptă, dar nu în întregime dreaptă. Fereşte-te să spui despre vreun lucru: „O. asta nu contează prea mult!”. Faptul că nu contează prea mult pentru tine poate însemna că pentru Dumnezeu contează foarte mult. Nici un lucru nu trebuie să fie lipsit de semnificaţie pentru un copil al lui Dumnezeu. Cât ÎI vom mai face pe Dumnezeu să încerce să ne înveţe ceva? El nu-Şi pierde niciodată răbdarea. Tu spui: ..Ştiu că sunt într-o stare bună înaintea lui Dumnezeu”; si totuşi „înălţimile” rămân; există un lucru în viaţa ta în privinţa căruia n-ai ascultat. Protestezi spunând că inima ta este întru totul a lui Dumnezeu, când în viaţa ta există încă vreun lucru în privinţa căruia El te face să-ţi pui semne de întrebare? Ori de câte ori apar semne de întrebare, opreste-te imediat, indifereni despre ce este vorba. Nimic în viaţa ta nu este doar un detaliu lipsit de importanţă.

Există unele lucruri în legătură cu viaţa ta trupească sau intelectuală cărora nu le dai deloc atenţie? În general umblarea ta este bună, dar eşti neglijent; există o recidivare pe linia lipsei de atenţie. Nu ai mai multă nevoie de o pauză în concentrarea spirituală decât inima ta are nevoie de o pauză in funcţionare. Nu poţi avea o pauză morală şi totuşi să rămâi moral, nici nu poţi avea o pauză spirituală şi totuşi să rămâi spiritual. Dumnezeu vrea să fii cu totul al Lui, iar aceasta înseamnă că trebuie să ai grijă să te menţii într-o stare bună din punct de vedere spiritual. Pentru aceasta este nevoie de foarte mult timp. Unii dintre noi se aşteaptă să „îndepărteze nenumăratele înălţimi” în câteva minute.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EVREI 10:22, 23

„Să ne apropiem dar cu o inimă curată, cu credinţă deplină… să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre”

Textul de astăzi ne indică trei caracteristici principale ale unui credincios integru: o inimă curată, o credinţă deplină
şi o nădejde care nu se clatină, nu se îndoieşte. Iată pe scurt adevărata viaţă creştină..

O inimă curată, sinceră, faţă de Dumnezeu este baza oricărei slujiri pentru El, este mijlocul unei sănătoase părtaşii cu El. El doreşte să poată conta pe o inimă întreagă pentru El şi va folosi o viaţă care îi este dată fără rezervă, dar nicidecum nu va folosi o inimă împărţită. Cîte lucruri deformate, nesincere, cîte reticienţe ascunse nu ne îngăduim noi faţă de Dumnezeu în inimile noastre! Dar nimic nu scapă ochilor Săi. El ne cere astăzi să ne revizuim viaţa în lumina acestui text şi să lepădăm tot ce nu-I place, tot ce este duplicitate în inima noastră faţă de El şi faţă de semenii noştri.

O credinţă deplină sau mai bine zis „o deplină siguranţă a credinţei”, ne este absolut necesară ca să putem face faţă greutăţilor. Viaţa noastră nu este uşoară; dimpotrivă, ea este semănată cu o mulţime de piedici. Pentru că umblăm cu Dumnezeu, noi suferim un asalt după altul din partea vrăjmaşului care face tot ce-i stă în putere ca să ne descurajeze şi să ne hărţuiască. Dar cu o deplină siguranţă a credinţei putem rămîne fermi în greutăţi ca şi cum am vedea pe Cel ce este nevăzut, fiind deplin încredinţaţi că sîntem în Domnul Hristos şi că trăim, prin El, viaţa Lui de înviere şi de biruinţă. Iată credinţa care contează, care este adevărată şi care îşi dovedeşte autenticitatea prin biruinţele pe care le cîştigă. Dar ea aparţine numai unei inimi adevărate, sincere, curate.

O nădeje care nu se clatină, (care nu se indoieşte) şi care este strîns legată de credinţă. Sînt atîtea făgăduinţe în Cuvîntul lui Dumnezeu, pe care credinţa şi le însuşeşte pentru că ele sînt garantate de Domnul Isus. Dacă inima noastră este curată şi dacă avem o deplină siguranţă a credinţei, ne vom putea ţine fermi şi nu ne vom clătina în nădejea noastră pe care Cuvîntul o numeşte „fericita noastră nădejde”. Da, este fericită cu adevărat căci ea este legată de arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos. (Tit 2:13), pe care noi îl iubim fără să-L fi văzut, credem în El fără să-L vedem şi ne bucurăm cu o bucurie negrăită şi strălucită. Da, este fericită nădejdea noastră pentru că îl vom vedea aşa cum este şi vom fi ca El. Această slavă ne este confirmată de Cuvîntul lui Dumnezeu care spune: „Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Col. 1:27).

O ce glorioasă nădejde avem!.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: ,,Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mânile! Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” Ţefania 3:16-17

 

Aceasta este o sărbătoare asemănătoare celei de care am vorbit ieri. Ni se pare că, parcă i-am auzi cântând în ceruri. Mai demult nu puteam să mă bucur, pentrucă mă încredeam în mine însumi. Apoi un frate mi-a subliniat aceste versete în Biblia mea, prin aceasta s-a făcut lumină în viaţa mea şi am acceptat valabilitatea acestei promisiuni pentru viaţa mea. Tot aşa aşa m-aş bucura ca să aibă parte de această bucurie atât cei vârstnici, cât şi cei tineri, după cum este scris:”Tineri şi tinere, bătrâni şi copii să laude Numele Domnului!”Unii nu mai sunt la fel de plini de bucurie ca şi atunci când au fost la fel de plini de bucurie, ca şi atunci când au fost tineri în credinţă. Aceştia stagnează în viaţa de credinţă în viaţa de credinţă, şi pot doar povesti de frumuseţea vremurilor trecute. Dar nu este bine aşa. Eu mă bucur că şi la bătrâneţe este frumos; în ochii mei Mântuitorul este mai mare, a crescut faţă de cum a fost în anii tinereţii. În special mă bucur că este scris:”Vei scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi şi nu te vei mai îngâmfa pe Muntele Meu cel Sfânt! Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului. Şi cei ce se încred în El nu vor fi daţi de ruşine…Cel care nu este dispus să-şi piardă viaţa, aceluia Domnul nu poate să-i dea nimic. Sunt atât de mulţi care nu vor să sufere nevinovaţi şi nu lasă din cuvântul lor. Cel care nu se pune în totalitate la dispoziţia Lui Dumnezeu, rămâne un pământ neroditor. Cel care-şi iubeşte viaţa şi ţine la ea, nu poate avea parte de viaţă din Dumnezeu. „Cel ce îşi pierde viaţa, o va găsi.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

… EL ÎMPLINEŞTE DORINŢELE

Celor neprihăniţi, li se împlineşte dorinţa.

Proverbe 10.24

Pentru că această dorinţa este o dorinţă dreaptă, după voia lui Dumnezeu, El le-o împlineşte. Nu ar fi bine nici pentru om, nici pentru societate, ca o astfel de făgăduinţă să poată fi făcută celui nedrept. Să ţinem poruncile Domnului şi atunci El va lua în seamă dorinţele noastre.Dacă s-ar întâmpla ca cei neprihăniţi să aibă dorinţe nedrepte, ele nu le vor fi împlinite. Dar nu sunt acestea năzuinţele lor adevărate, ci sunt simple abateri şi sunt fericiţi să fie refuzaţi în împlinirea dorinţelor. Dorinţele lor sfinte ajung la Domnul şi El nu le respinge. Dacă ni se pare că cererile noastre sunt neluate în seama, să ne lăsăm încurajaţi de făgăduinţa dată nouă azi şi să cerem încă o dată. Am primit un refuz categoric? Să-I
mulţumim, ştiind că El nu împlineşte pentru noi nimic din ceea ce este dăunător.Dar sunt lucruri pe care le putem cere cu îndrăzneală. Ceea ce trebuie să dorim înainte de toate, este să fim sfinţi şi în totul predaţi, să fim asemenea Domnului Cristos şi gata pentru cer. Iată dorinţele harului şi nu ale firii noastre; atunci Dumnezeu nu va face nici o restricţie dorinţelor noastre, ci va face mai mult decât ce cerem sau gândim noi. „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37.4). Cere cu îndrăzneala şi nu te teme.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 DUMNEZEU stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har. 1 Petru 5.5

Ce mare diferenţă între aceste două stări! Dumnezeu trebuie să se împotrivească celor mândri. Dacă omul îşi ocupă locul său, atunci Dumnezeu nu găseşte nimic căruia trebuie să i se împotrivească. Orice obstacol de împotrivire a harului binecuvântărilor este îndepărtat şi fluviul binefacerilor Lui poate să se reverse în inima smerită. Poate să fie slăbiciune, sărăcie şi nimic atrăgător în inima respectivă, dar Dumnezeu poate să locuiască în astfel de inimi şi aceasta e destul. Acolo unde este mândrie, aroganţă, îngâmfare, putem fi siguri că Dumnezeu nu este prezent. Astfel de om poate fi mântuit dar el nu savurează adevărata fericire de a locui Dumnezeu cu el. Cunoaştem noi această fericire în viaţa noastră acum, când e în jurul nostru atâta îngâmfare? „Căci aşa vorbeşte Cel Prea înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt. Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isa. 57.15). „El ridică pe sărac din ţarină şi înalţă pe cel lipsit din gunoi” (Ps. 113.7). Toate iniţiativele de autoînalţare sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu. El îi înjoseşte pe cei mândri.

Domnul nostru să-i păzească pe toţi ai Lui în har de orice fel de îngâmfări, mândrie sau înălţare şi El să ne călăuzească pe calea smereniei. In zilele noastre avem nevoie de a ne ruga pentru şi mai multă smerenie şi supunere faţă de voia Iui Dumnezeu ca nu cumva să ne murdărim de mândria lumii acesteia, care în zilele noastre nu cunoaşte limite.

Diavolul lucrează asupra sărmanei noastre inimi, ca să facem din slujba noastră şi din adevărul lui Dumnezeu, o pricină de laudă pentru noi, aşa că gândurile noastre se învârtesc mereu în jurul nostru. Nu este de mirare atunci că Domnul nu se mai slujeşte de noi; căci, cum poate El să se mai servească de aceia care nu-I dau slava cuvenită? Să ne smerim adânc la picioarele Lui, şi El ne va folosi în lucrarea Sa.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, cer să Te văd; am fost preocupat şi departe de Tine în viaţa exterioară; iartă-mă şi trage-mă aproape de Tine ca să am din nou neasemuită partăşie cu Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.» Psalm 23,3

Cine înţelege profunzimea acestei promisiuni devine puternic şi de neclintit. Dacă El te călăuzeşte pe calea cea bună – din pricina Numelui Său – ar putea oare să meargă ceva rău în viaţa ta? Niciodată! Toate temerile, neîncrederea, nemulţumirile şi cârtirile îşi au originea în necredinţă. Lasă-mă să îţi spun foarte deschis: Domnul va fi onorat şi lăudat doar dacă tu iei promisiunile Sale în serios. Textul de astăzi spune: «îmi înviorează sufletul şi mă povâţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său» (Psalm 23,3). Promisiunile Bibliei sunt garantate în Numele lui Isus, căci este scris: «In adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi _yyAmin „, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu» (2 Cor. 1,20). Certitudinea că suntem conduşi pe calea cea bună ne mângâie inima. Acelaşi David care a avut această certitudine în viaţa lui, a mărturisit: «Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg» (Psalm 119,32). Este ca un cerc dumnezeiesc binecuvântat în care ajungem şi în care este atât de uşor să rămânem în ascultare.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?

Psalmi 22:1

Priviţi-L pe Mântuitorul în adâncurile durerii. Nici un alt loc nu este mai plin de durere decât Calvarul, şi nici un alt moment atât de sfâşietor ca cel în care Christos strigă „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” In momentul acesta, slăbiciunea fizică se uneşte cu tortura mentală a ruşinii şi infamiei la care era supus. Agonia spirituală cauzată de lipsa prezenţei Tatălui întrecea orice limită, şi durerea devenise insuportabilă. Era cel mai întunecat ceas al groazei. Coborâse acum în fundul abisului suferinţei. Nici un om nu poate înţelege pe deplin aceste cuvinte. Unii dintre ei cred că avem dreptul să strigăm uneori „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” întradevăr, sunt vremuri în care zâmbetul Tatălui este eclipsat de nori şi întuneric, dar atunci trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată. In cazul nostru, este o părăsire iluzorie; în cazul lui Christos a fost o părăsire reală. Noi suferim când simţim că dragostea Tatălui ne este retrasă pentru puţin timp; dar cine poate spune cât de adâncă a fost agonia Fiului, în momentul în care Tatăl şi-a întors faţa de la El? In cazul nostru, strigătul este cauzat adesea de necredinţă.

In cazul Său, era urmarea unui fapt îngrozitor, fiindcă Dumnezeu îşi întorsese într-adevăr faţa de la El. O, suflet sărman care ai trăit odinioară în prezenţa Domnului, dar acum te-ai cufundat în întuneric, aminteşte-ţi că El nu te-a părăsit cu adevărat. Dumnezeul care se ascunde în nor este tot Dumnezeul nostru, şi ne iubeşte la fel de mult şi atunci când se învăluie în toată strălucirea harului. Dar de vreme ce gândul că Dumnezeu ne-a părăsit ne cufundă într-o asemenea suferinţă, cum credeţi că a fost sufletul Mântuitorului când a strigat „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?”

Seara

Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.

Psalmi 28:9

Poporul lui Dumnezeu are nevoie să fíe sprijinit. Ei sunt şovăielnici prin însăşi natura lor. Nu au aripi, şi dacă au, sunt ca porumbeii domestici, care stau lângă mâncare; au nevoie de har divin ca să-i facă să urce pe aripile argintii acoperite cu pene aurite. Prin natura ei „scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:7), dar sufletele păcătoase ale oamenilor sunt legate de pământ. O, Doamne, „,fii sprijinitorul lor în veci”! David însuşi spunea „la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul” (Psalmi 25:1), şi din strigătul acesta răzbate nevoia ca şi sufletele altor oameni să fie ridicate. Când ceri binecuvântări pentru tine, nu uita să ceri şi pentru alţii. Sunt trei domenii în care poporul lui Dumnezeu are nevoie să fie înălţat. In primul rând, au nevoie să fie înălţaţi în caracter. Ridică-i, Doamne; nu permite poporului Tău să fie asemeni lumii. Lumea zace în mrejele răului; nu-i lăsa să fie ţinuţi şi ei acolo. Lumea caută argint şi aur, plăceri şi pofte; înalţă-ţi poporul mai presus de acestea, Doamne. Ţine-i deoparte de „gunoaiele” acestei lumi, şi nu-i lăsa să se transforme în „scormonitori”, cum îi numeşte John Bunyan pe cei care aleargă mereu după aur. Inalţă-le inimile spre Domnul lor şi spre moştenirea lor cerească. In al doilea rând, sprijineşte-i în timpul conflictelor. O Doamne, dă-le biruinţa când par gata să se prăbuşească în bătălie. Dacă sunt sub călcâiul duşmanului, ajută-i să prindă sabia Duhului şi să se elibereze. Doamne, sprijineşte sufletul copiilor Tăi în ziua bătăliei. Nu-i lăsa să jelească în praf. Nu îngădui vrăjmaşului să-şi bată joc de ei. Dar dacă trebuie să îndure persecuţia, ca Ana (vezi 1 Samuel 1:2-20), ajută-i să cânte îndurarea Domnului care îi va elibera. In ultimul rând, putem să cerem Domnului să-i sprijine în timpul din urmă. Să-i ducă acasă, să le ridice trupurile din morminte şi să le înalţe sufletele în slava împărăţiei Sale veşnice.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Mă încred în Cuvântul Tău. (Psalmul 119:42)

 

Puterea credinţei noastre este direct proporţională cu nivelul nostru de încredere că Dumnezeu va face exact ce a promis. Credinţa n-are nici o tangenţă cu sentimentele, cu impresiile, cu lucrurile văzute, cu probabilitatea sau improbabilitatea unui eveniment. Dacă încercăm să cuplăm aceste lucruri cu credinţa, nu ne mai odihnim în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că credinţa nu depinde de ele. Credinţa se bazează numai pe puritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi când Îl credem pe Dumnezeu pe Cuvânt, inimile noastre au pace.

Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în a ne exersa credinţa. El face aceasta pentru a ne binecuvânta personal, pentru a binecuvânta biserica mare, şi ca o mărturie pentru necredincioşi. Însă noi avem tendinţa de a fugi de încercarea credinţei noastre în loc s-o întâmpinăm cu bucurie. Când vin încercările, răspunsul nostru ar trebui să fie: „Tatăl meu ceresc a pus această cupă a încercărilor în mâna mea pentru ca mai târziu să am ceva plăcut”.

Încercările sunt hrana credinţei. O, fie ca noi să ne lăsăm pe mâna Tatălui nostru ceresc! Este bucuria inimii Lui să facă bine tuturor copiilor Săi. Însă încercările şi dificultăţile nu sunt singura cale prin care credinţa este exersată şi prin aceasta amplificată. Citirea Scripturilor de asemenea ne ajută să-L cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum Se descoperă El în ele.

Eşti tu în stare să spui cu sinceritate, din cunoştinţele tale despre Dumnezeu şi din relaţia ta cu El, că într-adevăr El este o Fiinţă minunată? Dacă nu, lasă-mă să te încurajez cu toată bunăvoinţa să-L rogi pe Dumnezeu să te aducă la acest punct, pentru a putea aprecia pe deplin blândeţea şi bunătatea Lui, pentru a putea recunoaşte măcar cât de bun este El, şi pentru a putea cunoaşte ce plăcut este pentru inima lui Dumnezeu să facă bine copiilor Săi.

Cu cât ne apropiem mai mult de acest punct în omul nostru dinăuntru, cu atât suntem mai bucuroşi să ne lăsăm pe mâna Lui şi cu atât suntem mai mulţumiţi cu toate lucrările pe care le face El cu noi. Deci, când vin încercările, vom spune: „Am să aştept cu răbdare să văd binele pe care-l va face Dumnezeu în viaţa mea, cu siguranţa calmă că El îl va face”.

În felul acesta, vom da o bună mărturie înaintea lumii şi prin aceasta vieţile altora vor fi întărite. George Mueller

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 10.16-32

Un om drept este recunoscut mai ales după limbajul său (comp. cu Matei 26.73). Acordăm noi suficientă atenţie acestui aspect, de a nu rosti vorbe grele, cuvinte necuviincioase sau nebune? (Efeseni 4.29; 5.4). Dacă suntem dintre aceia care obişnuim să spunem orice ne trece prin minte, atunci v. 19 şi 20 ni se adresează în special nouă.

„Limba celui drept este argint ales”: ea filtrează necurăţiile şi nu lasă să treacă decât ceea ce are valoare. În inima credinciosului pulsează două izvoare şi amândouă curg prin aceeaşi poartă a buzelor (Iacov 3.9-11): fântâna vieţii (v. 11; comp. cu Ioan 4.14), care îi poate înviora pe mulţi (v. 21), şi izvorul de necurăţie al cărnii, din care ţâşnesc toate gândurile rele (Matei 15.18,19; Proverbe 12.18). Înţelepciunea ne va arăta, prin intermediul învăţăturii ei, când să vorbim şi când să tăcem (de citit rugăciunea din Psalmul 141.3).

Versetele 24-30 compară sfârşitul celui rău cu al celui drept. Cel rău se teme (v. 24), dar teama lui nu este frica de Domnul, ci o groază nedefinită şi superstiţioasă, care are la orizont moartea, pentru care el nu este pregătit (Iov 15.20,21). Cât de diferită de aceasta este calea celui credincios! În ce priveşte viaţa prezentă, Dumnezeu îi împlineşte dorinţele drepte (v. 24), iar cât despre viitor, inima i se bucură într-o aşteptare fericită (v. 28).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Iacov 1:19-27

Religiunea curată şi neîntinată… este să cercetăm, pe orfani şi pe văduve în necazurile lor. Iacov 1:27

UN CRÂMPEI DE CER

Poţi fi în cer chiar dacă stai cu picioarele ferm pe pământ. Nu, nu vorbesc despre răpiri misterioase. Am în minte o călătorie pe care o putem efectua ori de câte ori facem ceva cu amabilitate, fără egoism, în numele lui Isus. Un om de afaceri creştin l-a auzit pe pastorul său relatând despre o văduvă care fusese evacuată din apartamentul pe care-l ocupa, deoarece nu-şi putuse plăti chiria. Mobila îi stătea afară pe iarba din faţa casei. Nu ştia unde să plece şi nici ce să facă. Pastorul a spus că dacă s-ar găsi cineva s-o ajute, acea persoană ar putea „vedea un crâmpei din cer”. Omul de afaceri s-a dus să vadă ce putea face pentru biata femeie. S-a întors la biserică în seara aceleiaşi zile şi a spus: „Am fost în cer. M-am dus la văduva aceea, am plătit chiria pentru ea, am ajutat-o să-şi mute din nou lucrurile în locuinţă şi i-am umplut frigiderul cu mâncare. Am avut o bucurie cum n-am mai experimentat de mulţi ani”. Ai vrea să fii în cer pentru o vreme, fără ca să părăseşti totuşi pământul? Fă ceva cu amabilitate şi lipsit de egoism pentru cineva aflat în nevoie. Bucuria şi mulţumirea pe care o vei vedea pe feţele oamenilor pe care-i ajuţi, te vor face să te simţi bine şi te vei întreba dacă în cer poate fi mai bine decât aşa. Unul dintre motivele pentru care încercăm să ne înfigem rădăcinile atât de adânc în pământ este tocmai egoismul nostru. Cu cât devenim mai altruişti, cu atât mai multă bucurie cerească vom simţi. Urmaţi exemplul acestui om de afaceri din povestirea noastră de azi şi veţi vedea un crâmpei din cer.  
H.V.L.

Priveşte la nevoia semenului tău

Şi pune umărul să-l scoţi din greu.

Spune-i că-l iubeşti, dar nu uita

Fapta dovedeşte dragostea.  Anonim

Un test al adevăratei iubiri creştine: Ii ajuţi pe cei care nu-ţi pot întoarce ajutorul?

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi Abimelec a stăpânit peste Israel trei ani. Şi Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului; şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec …

Şi locuitorii Sihemului au pus pânditori pentru el pe vârfurile munților … şi au intrat în casa dumnezeului lor şi au mâncat şi au băut şi au blestemat pe Abimelec.   Judecători 9.22,23,25,27

Judecătorii lui Israel – Abimelec (2) – Cearta

Domnia nelegiuită a lui Abimelec a durat doar puțin înainte ca o ceartă, venită de la Dumnezeu Însuşi, să intervină între el şi locuitorii Sihemului, care finanțaseră asasinarea celor şaptezeci de frați ai lui. Dumnezeu este cu totul drept. Când un om nu se pocăieşte de răul comis, Dumnezeu Însuşi intervine în judecată.

În acest capitol avem o tristă istorie, marcată de multă confuzie. Oamenii din Sihem sau răzvrătit împotriva lui Abimelec şi lau urmat pe Gaal, fiul lui Ebed, care ia provocat pe Abimelec şi pe Zebul, maimarele cetății. Zebul ia dat de ştire lui Abimelec, care, imitândul pe tatăl său Ghedeon, şia împărțit oamenii în trei grupuri şi, după doar două zile, ia biruit pe oamenii din Sihem. Cei care au rămas dintre ei au continuat să se răzvrătească şi sau baricadat în turnul templului idolului lor. Îndemnândui pe oamenii săi săl imite, Abimelec a tăiat o ramură de copac, a puso pe umăr şi sa îndreptat către turn. Acolo, el şi oamenii săi au pus ramurile în jurul turnului şi leau dat foc, omorândui pe toți cei care îşi găsiseră refugiul acolo.

Abimelec a încercat o tactică asemănătoare pentru cucerirea cetății următoare, Tebeț, însă o femeie a aruncat o piatră de moară, care ia zdrobit capul, după care, Abimelec, fiind rănit de moarte, îi porunceşte celui care îi purta armele săl omoare cu sabia. „Şi Dumnezeu a întors asupra lui Abimelec răutatea pe care o făcuse tatălui său, ucigând pe cei şaptezeci de frați ai săi. Şi toată răutatea bărbaților Sihemului, Dumnezeu a întorso asupra capetelor lor, şi blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal, a venit asupra lor” (versetele 56 şi 57). Dumnezeu este drept!

E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Și cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare? Eclesiastul 6.12

Noutăți despre Titanic

Mai întâi s-a verificat oțelul modern. La lovirea cu ciocanul s-a auzit un zgomot înăbușit, iar bucata de probă a prezentat o îndoitură în formă de V, dar nicio fisură. Apoi s-a verificat bucata originală de la Titanic. Și când ciocanul a lovit, s-a auzit un zăngănit, iar oțelul s-a spart în bucăți.

Declarația verificării a fost totuși pusă sub semnul întrebării. Pe bună dreptate s-a indicat spre faptul că oțelul de la Titanic s-a putut modifica în decenii prin depozitarea sub presiunea puternică ce domină în adâncul oceanului. Iar o simulare a unor astfel de împrejurări nu a fost posibilă.

Atunci a venit în ajutor „întâmplarea”: un anumit domn Bud Weatherup din provincia canadiană Scoția de Nord a citit aceste cercetări și s-a anunțat la echipa de cercetare în Halifax. El a relatat despre tatăl său Edwin Blow Weatherup, care s-a mutat în 1921 din Irlanda în Canada și care mai întâi a lucrat în Belfast în biroul de salarizare pentru Titanic-Werft Harland & Wolff. El avea, ca amintire de la construirea Titanicului, o bucată de oțel de un țol și un sfert, care cădea la ștanțarea găurilor mari de nituire a oțelului la corpul vaporului. El a prevăzut această bucată de oțel cu inițialele sale și l-a folosit ca prespapier.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ ÎNVINGI ÎNDOIALA     

„Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi” (Matei 21:21)

Îndoiala este o poartă prin care diavolul intră în viața ta. Îndoiala face ca „lupta credinței” să devină „lupta credinței”. Când teama, confuzia, descurajarea și disperarea se cuibăresc în ființa ta, ele îți fură încrederea, bucuria și pacea. Dar îndoiala nu e ceva omenesc? Firește că este, dar e și vicleșugul lui Satan! „Cine nu crede pe Dumnezeu, îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său” (1 loan 5:10). Îndoielile tale scot la iveală lipsa încrederii în ceea ce spune Dumnezeu. Așadar, cum poți să nu te mai îndoiești? La fel cum faci față oricărui alt păcat -recunoscând că ai o problemă și făcând ceva în această privință. îndoiala nu poate fi biruită prin judecată, nici chiar prin împotrivire; ea se va supune numai unei renunțări totale. Prin încercarea de a-ti birui îndoielile una câte una semeni cu un alcoolic ce încearcă să-si reducă băutura cu câte un pahar. Nu merge așa. Soluția are două etape:

1) Ea începe cu o decizie de tipul odată si pentru totdeauna. E nevoie de o renunțare totală la dreptul tău de a te îndoi de ceva ce a promis Dumnezeu, înseamnă să spui: „de acum înainte, nu mă voi îndoi de Dumnezeu!” înseamnă să crezi că atunci când îi predai Lui un lucru, El îl ia și se confruntă cu el.

2) Prin credință, declară: ..Doamne, cred deplin întregul Tău Cuvânt!” Va mai bate îndoiala la ușa ta? Da, însă în loc s-o lași să intre, „luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău” (Efeseni 6:16). Nu te neliniști, nu te lupta și nu intra în dezbateri cu îndoielile tale. în schimb, repetă mărturisirea de credință, nu-ți lua în considerare sentimentele și încrede-te în Dumnezeu făcând ceea ce-ți spune.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Învincibilitatea launtrică

„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine.”

Matei 11:29

„Domnul îl disciplinează pe acela pe care îl iubeşte” (Evrei 12:6, Bucureşti 2001). Cât de jalnice sunt plângerile noastre! Domnul începe să ne aducă în locul unde putem avea părtăşie cu El, noi gemem şi spunem: ..O, Doamne, lasă-mă să fiu ca alţi oameni!” Isus ne cere să stăm alături de El şi să luăm jugul împreună cu El. „Jugul Meu este uşor, vino lângă Mine şi-l vom purta împreună”. Te-ai identificat tu astfel cu Domnul Isus? Dacă da, Îi vei mulţumi lui Dumnezeu pentru apăsarea mâinii Lui.

„Celor care nu au tărie El le măreşte puterea” (Isaia 40:29, KJV). Dumnezeu vine, ne scoate din sentimentalismul nostru şi atunci plângerile noastre se transformă într-un imn de slavă. Singura cale de a cunoaşte puterea lui Dumnezeu este aceea de a lua jugul lui Isus asupra noastră şi de a învăţa de la El.

„Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” De unde-şi iau sfinţii bucuria? Dacă nu i-am cunoaşte pe unii credincioşi, am spune: „O, el sau ea n-are nici o povară de purtat”. Ridică vălul! Faptul că sunt acolo pacea, lumina şi bucuria lui Dumnezeu este o dovadă că şi povrara este acolo. Povara pe care o pune Dumnezeu striveşte strugurii din viaţa noastră şi din ei curge vinul. Însă cei mai mulţi dintre noi vedem numai vinul. Nici o putere de pe pământ sau din iad nu poate învinge Duhul lui Dumnezeu dintr-un duh omenesc; este o invincibilitate lăuntrică.

Dacă în tine sunt vaiete, scoate-le afară fără menajamente. Este o mare vină a unui creştin să fie slab când puterea lui Dumnezeu se află în el.

MANA DE DIMINEAŢĂ

PSALMI 32:5

„ţi-am făcut cunoscut păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”

Dumnezeu în grija şi dragostea Lui de a ne învăţa să trăim în neprihănire şi în sfinţenie, a găsit cu cale să ne păstreze în Cuvîntul lui, grozava cădere în păcat a lui David descrisă în 2 Samuel 11 şi 12 (rugăm pe cititor să revadă aceste texte). Biblia spune că el era un om după inima lui Dumnezeu şi totuşi, neveghind, a putut avea o atît de îngrozitoare cădere în păcat: adulter şi crimă. Dar textul de astăzi ne arată cum a fost restaurat David. După ce Dumnezeu l-a făcut să treacă printr-un adînc proces lăuntric, descris în psalmul 39 şi 51, el îşi mărturiseşte fărădelegea, recunoscînd că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Numai în felul acesta a căpătat iertare, ridicare şi reabilitare.

Iertare: fiind încredinţat că Dumnezeu nu-i mai ţine în seamă păcatul.

Ridicare: răsuflînd uşurat că mîna Domnului nu mai apăsa asupra lui.

Reabilitare: părtăşia lui personală cu Dumnezeu fiind reluată deplin. şi numai după aceea a putut să izbucnească cu bucurie şi să spună: „Ferice de omul căruia Domnul nu-i ţine în seamă nelegiuirea…” (vs.l)

Mulţi copii ai lui Dumnezeu care n-au vegheat, au avut experienţe triste de cădere în păcat, nu neapărat ca a lui David, dar căderi care i-au lipsit pentru o vreme de dulcea părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul. Dar au fost reabilitaţi prin har pe aceeaşi cale a mărturisirii. Păcatul trebuie recunoscut şi mărturisit Domnului. În momentul cînd facem lucrul acesta cu inima sinceră, El iartă deplin vina păcatului nostru. Dacă păcatul este cunoscut numai între mine şi Dumnezeu, problema se termină acolo, înaintea Lui. Dar dacă păcatul a fost deja cunoscut în mod public spre ruşinea noastră şi ca ocară asupra mărturiei Domnului, trebuie să fie mărturisit deschis. Trebuie mers cu toată umilinţa în faţa fraţilor şi mărturisit păcatul în mod sincer, neîncercînd să aducem nici o scuză pentru a ne justifica. Mărturisirea smerită şi sinceră însoţită de dovada unei vieţi şi atitudini schimbate, sînt calea unei reabilitări publice depline. Apăsarea lăuntrică şi tensiunea din adunare dispar făcînd loc unei scumpe părtaşii frăţeşti şi dînd astfel posibilitate Duhului Sfînt să-şi continue liber lucrarea atît individual cît şi în strîngerea laolaltă.

Dumnezeu l-a trezit pe David prin proorocul Natan. Să nu ne împotrivim cînd El ne cercetează în orice fel găseşte El cu cale, ca să ne trezească şi să ne reabiliteze. Prelungirea stării de cădere ne lipseşte de părtăşia ascunsă cu Domnul Isus, menţine Duhul Sfînt întristat şi ruinează mărturia. Numai Satan este bucuros.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura.” Ţefania 3:13

„Dragostea desăvârşită alungă frica; Cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste”, este scris în 1 Ioan 4:18. A paşte şi a se odihni fără nicio frică, înseamnă a mânca aşa cum este scris: „Se satură de belşugul casei Tale, şi-i adăpi din şuvoiul desfătărilor Tale.” Mulţi privesc la Biblie ca la un îndrumător în viaţa, altora le foloseşte drept hrană. Unii se tem de revenirea Lui Hristos, alţii se tem că ar putea să se supere în ziua următoare. De ce? Doar este scris: „În gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare.” Şi fiul risipitor a început să pască şi să se odihnească după ce a venit acasă şi tatăl său a pregătit masa festivă. Dumnezeu pregăteşte şi în zilele noastre mese festive, şi creştinii necredincioşi se înfurie pentru aceasta, ca şi fiul cel mare din pildă. Celui întors, nimeni nu-i putea lua bucuria, dar tot aşa, nici supărarea fratelui mai mare. El doar s-a aşezat la masă şi a mâncat; în felul acesta a putut fi pe placul tatălui. În casa părintească putem să paştem şi să ne odihnim fără teamă. Aici nu ne mai temem de nicio cădere, deoarece avem un bun păstor. Poţi să te încrezi în ajutorul Mântuitorului şi în promisiunile Lui. Ceea ce promite El, va şi împlini. Prin credinţa în puterea Lui Dumnezeu, suntem păstraţi spre mântuire. În credinţă avem odihnă, căci cel ce crede intră în odihnă. Roada dreptăţii va fi pacea, roada neprihănirii va fi odihna şi liniştea pe vecie. Poporul Meu va locui
în locuinţa păcii, în case, fără grijă şi în adăposturi liniştite.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ALEGEREA MEA ESTE ALEGEREA LUI

El ne alege moştenirea.

Psalmul 47.4

Daca am fi lăsaţi în mâinile duşmanilor noştri, partea care ne-ar lăsa-o ar fi fără îndoială foarte mizerabilă. Dar pentru noi care credem, Domnul este Acela care ne dă în stăpânire o moştenire care ne asigură locul, prin înţelepciunea Sa infinită. Un gând mai înalt ca al nostru ne pregăteşte destinul. Dumnezeu este Dătătorul tuturor lucrurilor şi noi suntem fericiţi că este El; alegerea noastră este să-L lăsăm pe El s-aleagă pentru noi.Dându-ne seama de propria noastră nebunie, preferăm să-L vedem conducându-ne şi alegându-ne El destinul. Simţim mai multă siguranţă lăsându-L pe Domnul să conducă barca noastră, decât dacă am fi lăsaţi la propria noastră judecată. Şi încredinţăm bucuros durerile noastre din prezent şi necunoscutul din viitor, hotărârii Tatălui nostru, Mântuitorului nostru şi Mângâietorului nostru.Suflete al meu, adu-ţi azi dorinţele la picioarele Domnului Isus. Şi dacă ai fost încăpăţânat şi plin de voinţa ta personală, dornic să fii şi să faci toate după propria ta minte, acum renunţă la egoismul tău lipsit de judecată şi lasă firmele în mâinile Domnului. Spune „El trebuie sa aleagă”. Dacă alţii discută despre suveranitatea Domnului şi slăvesc libera voinţă a omului, tu să le răspunzi: „El va alege pentru mine”. Cea mai bună alegere a mea este să-L las pe El să aleagă. Eu aleg ce El a ales mai întâi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! Isaia 55.1

În lumea aceasta fiecare marfă are un preţ; dar nu acelaşi lucru este în ochii lui Dumnezeu. El socoteşte pe păcătosul care se pocăieşte, neprihănit, fără plată din cauza harului, şi a răscumpărării prin sângele lui Isus Cristos. Prin har suntem mântuiţi, prin credinţă, şi acesta este DARUL lui Dumnezeu.Simion vrăjitorul, din Faptele Apostolilor, credea că darul Duhului Sfânt se poate cumpăra cu aur. La fel şi Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei care era lepros, a venit cu zece talanţi de argint, 6000 de sicii de aur şi zece haine de schimb să plătească pentru vindecarea lui, dar le-a adus degeaba. Fiind un om de seamă credea că i se va face o ceremonie, dar proorocul Elisei trimite numai un slujitor să-i spună să se scalde de şapte ori în apa Iordanului şi atunci se va curăţa. Un astfel de leac aşa de ieftin nu i-a fost pe plac lui Naaman. La fel se poate întâmpla şi cu tine. Te străduieşti mult, printr-o umblare bună, prin rugăciune şi citirea Bibliei să-L satisfaci pe Dumnezeu şi crezi că prin aceasta vei câştiga pacea.

La fel a crezut şi Cain că-L poate satisface pe Dumnezeu cu roadele pământului. Dumnezeu poate să ia ca răsplată a păcatelor NUMAI şi NUMAI măreţul sânge al Fiului Său Isus Cristos, deoarece NUMAI unica Sa jertfă a fost sfântă, curată şi dreaptă, şi ea L-a satisfăcut pe deplin pe Dumnezeu. Numai sângele Mielului dumnezeiesc putea să ierte păcatele şi să le îndepărteze. Dacă tu negi, sau nu primeşti aceasta ca dar fără plată, vei pieri în vecii vecilor. „Celui ce îi este sete, să vină, cine vrea să ia apa vieţii fără plată” (Apoc. 22.17). În NIMENI altul nu este mântuire decât în Domnul Cristos.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, binecuvântează-ne azi în acest Colegiu; scapă-ne de indolenţă şi lene spirituală şi fă ca lucrările Tale să fie atotputernice.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mi tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine …»

Psalm 23,4

Neînsemnata conjuncţie «căci» are o putere uimitoare de transformare. David cântă despre experienţa credinţei sale şi o descrie foarte clar în Psalmul 23. Ar fi trebuit sa moară de frică când era înconjurat de duşmani, dar s-a ancorat puternic în Domnul: «căci Tu eşti cu mine». Acest «căci» mută imediat perspectiva asupra persoanei sublime a lui Dumnezeu. Când Domnul ocupă locul care doar Lui I se cuvine în viaţa ta, atunci poţi experimenta un «căci» biruitor. Ai motive de teamă şi îngrijorare, dar îndrăzneşti să spui: «nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine». Acest mic cuvânt face să dispară şi frământarea asupra lipsei de putere. Te plângi: «nu am putere, vreau să II slujesc pe Domnul mai bine, dar peste tot mă lovesc de uşi închise». Nu dispera, căci Domnul acceptă lipsa ta de putere. Psalmistul mărturiseşte: «El mi-a frânt puterea în drum …» (Psalm 102,23). Ascultă însă Cuvântul Său: «iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide». Şi care este motivul? «Căci ai puţină putere …» (Apoc. 3,8). Exact, pentru că tu eşti slab, El este tare în tine. Pentru că tu nu poţi, El poate!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Toţi cei care mă văd îsi bat joc de mine, îsi deschid gura, dau din cap.

Psalmi 22:7

Batjocura a fost un ingredient de seamă în alaiul celor care L-au condus pe Domnul. Iuda L-a batjocorit în grădină; marele preot şi scribii au râs de El; Irod l-a considerat neînsemnat; servitorii şi soldaţii L-au pălmuit şi L-au insultat cu brutalitate; Pilat şi gărzile sale i-au ridiculizat regalitatea, şi cât timp a fost pe cruce a fost batjocorit şi insultat prin gesturi şi urlete hidoase. Ridicolul este întotdeauna greu de suportat, dar, când suntem îndureraţi, este atât de crud încât ne sfâşie inima. Imaginează-ţi-L pe Mântuitorul răstignit, sfâşiat de chinuri sufleteşti dincolo de înţelegerea omenească, şi apoi priveşte mulţimea furibundă, înnebunită de beţia uciderii! Cu siguranţă ca vedeau în Cel răstignit doar ceea ce voiau ei să vadă, altfel nu L-ar fi onorat cu atâta dispreţ. Dar, până la urmă, a fost o manifestare a neputinţei răului care domnea în ei, fiindcă tot ce au putut să facă a fost să-L batjocorească. O Isuse, atât de disspreţuit si părăsit de oameni” (Isaia 53:3), cum ai putut muri pentru cei care te-au tratat atât de oribil? Este o taină a dragostei, a iubirii divine uimitoare, a iubirii care întrece orice măsură. Şi noi Te-am dispreţuit înainte de a ne naşte din nou, şi chiar şi acum punem de multe ori lumea pe primul loc. Totuşi, Tu ai sângerat ca să ne vindeci rănile, şi ai murit ca să ne dai nouă viaţă. O, dacă am putea să te aşezăm pe un tron de slavă în inimile tuturor oamenilor! Am vrea să-ţi înălţăm laude peste mări şi ţări, ca să te iubească toţi cei care Te-au respins odată.

Noi, cei creaţi de Tine, Te-am dispreţuit

N-am priceput cât eşti de mare şi slăvit;

Am ascultat vrăjmaşul, care ne-a orbit

Şi Te-am adus până la cruce, să fii răstignit.

Seara

Bine de cel neprihănit! Lui îi merge bine.

Isaia 3:10

Celor neprihăniţi le merge întotdeauna bine! Dacă proorocul ar fi spus „spune-ţi neprihăniţilor că le va merge bine în timpuri de belşug” am fi fost mulţumitori pentru o asemenea binecuvântare, fiindcă belşugul aduce şi multe pericole. Este un dar din cer să fii asigurat contra ispitelor bogăţiei. Dacă ar fi scris „celui neprihănit îi merge bine în timpuri de prigoană”, am fi fost mulţumiţi că primim o asemenea făgăduinţă, fiindcă prigonirea este greu de îndurat. Dar când nu este menţionat timpul, înseamnă că este inclusă orice vreme. „Binele” lui Dumnezeu trebuie înţeles întotdeauna în sensul cel mai larg. De la începutul anului şi până la sfârşit, de la primele umbre ale serii până la ivirea zorilor, în toate condiţiile şi în toate împrejurările, celui neprihănit îi va merge bine. Ii merge atât de bine, încât nu există nimic mai bun, fiindcă este bine hrănit; se hrăneşte cu trupul şi sângele lui Isus. Este bine îmbrăcat; poartă haina neprihănirii lui Christos. Este bine adăpostit; locuieşte în Dumnezeu. Este bine căsătorit; sufletul lui este unit prin legăturile căsătoriei cu Christos. Este bine păzit; Domnul este Păstorul lui. Este bine asigurat; cerul este moştenirea sa. Este bine aşezat – ocrotit de dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi vorbeşte cu bunătate. Prea iubiţilor, dacă Dumnezeu spune că vă merge bine, pot să vină zece mii de diavoli să spună contrariul, şi le vom râde în faţă. Binecuvântat să fie Dumnezeul care ne ajută să credem în El când totul se întoarce contra noastră! Neprihănitule, întotdeauna îţi merge bine, fiindcă aşa spune Cuvântul. Orice ai vedea, încrede-te în Dumnezeu. Da, încrede-te în autoritatea divină, şi nu lua în seamă ce vezi sau simţi. Cel pe care îl binecuvântează Dumnezeu este cu adevărat binecuvântat, fiindcă El este adevăr şi dreptate şi siguranţă.

IZVOARE IN DEŞERT

Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh;
şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1 Tesaloniceni 4:16-17)

Era „dis de dimineaţă” (Luca 24:1), „pe când era încă întuneric” (Ioan 20:1), când Domnul Isus a înviat din morţi. Numai luceafărul de dimineaţă, nu soarele, strălucea deasupra mormântului Său când s-a deschis. Umbrele Ierusalimului nu se retrăseseră încă, şi locuitorii lui încă nu se treziseră. Da, era încă noapte, era un timp de întuneric şi adormire, când El a înviat, dar învierea Lui nu a deranjat somnul oraşului.

Şi va fi în timpul întunericului unei dimineţi devreme, când numai luceafărul de dimineaţă va străluci, când trupul lui Hristos – Biserica Lui – va învia. Ca şi El, sfinţii Săi se vor trezi în timp ce copiii nopţii şi ai întunericului îşi vor dormi în continuare somnul morţii lor. Când vor învia, sfinţii nu vor deranja pe nimeni, şi lumea nu va auzi glasul care-i cheamă. Liniştit, cum i-a culcat Domnul Isus – pe fiecare în mormântul lui tăcut, ca pe nişte copii ţinuţi în braţe de mamele lor – la fel de liniştit şi blând îi va trezi El când va sosi ceasul. La fiecare vor veni cuvintele dătătoare de viaţă: „Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână!” (Isaia 26:19). Prima rază de glorie îşi va croi drum până-n mormintele lor. Sfinţii vor sorbi prima rază de lumină a dimineţii, în timp ce norii de la răsărit vor da semne foarte slabe de apariţie. Parfumul plăcut al dimineţii, împreună cu liniştea ei încântătoare, cu prospeţimea ei înviorătoare, cu dulcea ei singurătate, şi cu puritatea ei tăcută – toate atât de solemne şi totuşi atât de pline de speranţă – vor fi ale lor.

O, ce contrast imens între aceste binecuvântări şi neagra noapte prin care tocmai au trecut! O, ce contrast imens între aceste binecuvântări şi mormintele din care au fost eliberaţi! Îşi vor scutura de pe ei murdăria pământului care-i ţinea odată, aruncând mortalitatea deoparte, şi vor învia cu trupuri de glorie „ca să întâmpine pe Domnul în văzduh”. Lumina „Luceafărului strălucitor de dimineaţă” (Apoc. 22:16) îi va călăuzi în sus de-a lungul unei căi cu totul noi. Razele acelui Luceafăr de dimineaţă, ca şi steaua din Betleem, îi va conduce în prezenţa Împăratului. „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5).

Horatius Bonar

În timp ce oştile cereşti cântă Osana, coborând din cer,

Cu sfinţii glorificaţi însoţiţi de îngeri,

Cu har pe fruntea Lui, ca o aureolă de glorie,

Îi va primi Isus pe ai săi.

„Eu vin curând”. Amin. Vino, Doamne Isuse. Apocalipsa 22:20

Un soldat spunea odată: „Când voi muri, să nu-mi cântaţi cântece de înmormântare. Ci mai degrabă cântaţi-mi deşteptarea, chemarea de dimineaţă, pentru învierea celor chemaţi”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Proverbe 10.1-15

Începând cu acest capitol, Proverbele se prezintă sub forma unor fraze inspirate de înţelepciune, cărora nu ne va fi uşor să le înţelegem întotdeauna ordinea şi nici să le desprindem ideile principale. Din lipsă de spaţiu, nu ne vom putea opri aici decât la un număr restrâns de versete (însă pentru un studiu mai aprofundat ne putem folosi de lucrarea: „Etude sur les Proverbes” – „Studiu asupra Proverbelor”, de Henri Rossier).

Cel dintâi verset are rol de introducere generală: „Un fiu înţelept îl înveseleşte pe tată’ (v. 1). El este completat de v. 24 din cap. 23: „Tatăl celui drept va avea multă bucurie” (vezi şi 15.20; 17.21,25; 29.3). Să ne gândim la satisfacţia pe care o au părinţii noştri când văd la noi manifestări ale trăsăturilor dreptăţii şi înţelepciunii conform gândului lui Dumnezeu. Şi ce să mai spunem când, privind mai sus, spre necurmata plăcere a Tatălui, II vedem pe Dumnezeu admirând înţelepciunea Fiului Său, arătată nu numai în veşniciile trecute, ci şi în timpul cât a străbătut acest pământ… (cap. 4.3; Matei 3.17; 17.5).

Versetele care urmează ne arată în ce fel un fiu înţelept îşi onorează şi îşi bucură tatăl: Dreptatea practicată în lucrare (v. 4-5), în umblare (v. 9), în vorbire (v. 11,13,14) -iată ce a manifestat Domnul Isus şi ceea ce a stârnit o bucurie infinită în inima Tatălui Său (vezi Ioan 8.29)!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 12:1-10

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoane, în strâmtorări, pentru Cristos…

2 Corinteni 12:10

MULŢUMIRI PENTRU SPINI

Nu prea des îi mulţumim lui Dumnezeu pentru încercări, dureri ale inimii şi pentru dificultăţile prin care trecem. Deşi suntem gata să-I mulţumim pentru bunătatea Sa, uneori nu ne dăm seama că tocmai împrejurările potrivnice sunt binecuvântări deghizate. Predicatorul scoţian George Matheson a avut şi el această problemă. Şi-a dat seama că nu este la fel de gata să-L slăvească pe Dumnezeu pentru lucrurile care mergeau rău ca şi pentru cele ce mergeau bine. Totuşi, după ce a început să-şi piardă vederea, şi-a schimbat modul de gândire. S-a zbătut câteva luni de zile cu povara grea ce căzuse peste el, până când a ajuns la punctul în care a putut să se roage: „Dumnezeul meu, nu Ţi-am mulţumit niciodată pentru ţepuşul meu. Ţi-am mulţumit de mii de ori pentru trandafirii mei, dar niciodată pentru ţepii lor. Aşteptam de la lume să-mi dea recompense pentru crucea mea, dar niciodată n-am văzut în crucea ce-o port, slava mea. Învaţă-mă să apreciez valoarea ţepuşului meu”. Când ne socotim binecuvântările, să includem şi slăbiciunile, greutăţile, poverile şi încercările prin care trecem. Dacă facem astfel, vom descoperi că Dumnezeu a folosit dificultăţile noastre mai mult decât „lucrurile bune”, pentru a ne ajuta să creştem spiritual. De ce este aşa? Pentru că în aceste situaţii dificile descoperim suficienţa harului Său. In încercări ne întoarcem spre Dumnezeu. In timp ce depindem numai de El, descoperim că puterea Lui în slăbiciune este făcută desăvârşită (2 Corinteni 12:9). Stai puţin şi te gândeşte la modul în care te-a călăuzit Dumnezeu până aici. Când ÎL lauzi pe Dumnezeu pentru binecuvântările tale, îţi aduci aminte să-I mulţumeşti şi pentru spini?
P.R.V.

Iţi mulţumesc de-al încercărilor tumult,
C-am învăţat din ele să Te iubesc mai mult.
Şi când în focul luptei credeam că nu pot sta,
Am învăţat că zilnic depind de mila Ta.   Sorrell

Cei ce pot să-I mulţumească lui Dumnezeu în încercări transformă poverile în binecuvântări

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Mergeți, mâncați … şi trimiteți porții la cei care nau nimic pregătit … pentru că bucuria

Domnului este tăria voastră.  Neemia 8.10

Bucuria Domnului (3)

„Trimiteți porții la cei care nau nimic pregătit.” Există mulți oameni în jurul nostru care nau auzit niciodată mesajul mântuirii. Este responsabilitatea noastră să le împărtăşim vestea bună despre harul lui Dumnezeu. Cele din urmă cuvinte ale Domnului Isus pe pământ au fost: „Veți fi martorii Mei … până la marginea pământului” (Fapte 1.8). Avem vecini, rude, prieteni care nau înțeles sau nau auzit niciodată vestea bună a mântuirii. Să le trimitem şi lor „porții”! Cu cât vom căuta mai mult binele spiritual al altora, cu atât ne vom bucura mai mult în Domnul. Cu cât cineva trimite mai multe porții celor în nevoie, cu atât devine mai bogat (Proverbe 11.24).

Însă „a trimite porții” nu se limitează doar la evanghelizare. Ca şi credincioşi, trebuie să ne zidim unii pe alții (Romani 14.19). Scopul şi dorința noastră zilnică să fie acelea de a fi folosiți de Domnul pentru a le încuraja pe celelalte mădulare ale singurului Trup. Există multe feluri în care putem trimite „porții la cei care nau nimic pregătit”. Îi putem vizita pe cei ce nu se pot deplasa, pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu ei. Putem trimite mesaje, scrisori, articole sau cărți celor care au nevoie de ajutor spiritual.

Trebuie să ne amintim însă că nu putem da altora ceea ce nu avem noi înşine mai întâi. Trebuie ca eu să fiu hrănit din Cuvântul lui Dumnezeu mai întâi, înainte de ai putea ajuta pe alții în felul acesta. Dorința de a fi de ajutor altora trebuie simțită adânc pentru a o putea duce la îndeplinire cu energie. Trebuie să avem inimi care să tânjească după binecuvântarea altora; când lucrurile stau aşa, acțiunile noastre vor fi combinate cu rugăciuni fierbinți pentru ei. Lucrul cel mai important este să avem o dorință fierbinte şi să fim gata de a jertfi ceea ce este necesar pentru a trimite porții altora, ca şi ei să aibă parte de bucuria Domnului.M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Toate acestea le-am cercetat cu înțelepciune …

Eclesiastul 7.23

Noutăți despre Titanic

Pe vremea aceea, dimensiunile enorme ale ghețarilor nu erau cunoscute exact. Abia după catastrofă s-a format o patrulă internațională pentru ghețari. Aceasta comunică de atunci încoace poziția și viteza ghețarilor și le transmite către punțile de comandă.

Astfel se discută mai departe cauza nenorocirii. Însuși vaporul stă în punctul central în căutarea răspunsurilor. Nu au fost găsite erori de proiectare la construirea Titanicului. Totuși, după scoaterea anumitor părți ale epavei, materialul folosit pentru construire a ajuns în centrul interesului.

Astfel s-au realizat cercetări de material asupra bucăților de oțel din corpul vaporului în laboratoarele de stat canadiene, mai întâi în Ottawa, apoi în Halifax. Pentru aceasta s-a folosit așa-numita încercare de încovoiere prin șoc (reziliență), un procedeu de control pentru aprecierea fragilității materialului cu ajutorul unui ciocan pendul. Pentru comparare au fost testate câte o bucată de oțel modern folosit la construirea vapoarelor și o bucată de oțel de la Titanic.

Utilajul de control computerizat lucrează extrem de precis, procesul depinde totuși foarte mult și de temperatură. De aceea ambele bucăți de oțel au fost depozitate înainte în alcool rece, la minus 1 grad, pentru a simula temperatura apei oceanului la momentul accidentului Titanicului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LA CE SE UITĂ COPIII TAI?

„Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei”

(Psalmul 101:3)

Astăzi, peste jumătate din copiii cu vârsta între nouă și șaptesprezece ani au cablu de acces la internet sau la televiziune prin satelit în dormitoarele lor. Vechea imagine a familiei strânse în jurul unui singur televizor în sufragerie e aproape inexistentă. În schimb, copiii stau singuri în locuri în care pot alege orice doresc ei să vadă. Firește, nici nu trebuie să stea în dormitorul lor pentru că acum au acces la orice pe dispozitive care se țin în mână, cum ar fi o tabletă Android sau un iPhone. Un cunoscut cercetător pe probleme sociale explică astfel: „Aproape tot ceea ce văd copiii ajunge în mintea lor necenzurat și nefiltrat”. Sub regula „libertății de expresie”, guvernul și tribunalele permit cablul și internetul prin care copiii și nepoții tăi au acces la imagini cu relații sexuale, violență, nuditate și profanare. Ești îngrijorat? Ar trebui să fii! De ce oile au nevoie de păstor? Din același motiv pentru care copiii au nevoie de părinți iubitori și atenți – lupii! Pentru că tu nu ai fost expus acestor lucruri diavolești nu-ți garantează faptul că pruncii tăi nu le vor cădea pradă. Mulți părinți nici măcar nu-și fac timp să știa la ce se uită copiii lor! Nu fi unul dintre ei! După relația păcătoasă cu Batșeba și după necazurile pe care le-a adus în familia sa, David a spus: „Voi umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei mele. Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei” (v. 2-3). Părinților, la ce se uită copiii voștri?

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ce să Tăcem cu poverile?

Arunca asupra Domnului povara ta. Psalmul 55:22

Trebuie să facem distincţie între poverile pe care e bine şi drept să le purtăm şi poverile pe care e rău să le purtăm. N-ar trebui niciodată să purtăm povara păcatelor sau a îndoielilor, dar există poveri puse asupra noastră de Dumnezeu, pe care El nu doreşte să ni le ia, ci vrea ca noi să le aducem înapoi la EL ..Aruncă asupra Domnului ceea ce ţi-a dat El” (RV marg.). Dacă începem să lucrăm pentru Dumnezeu, dar pierdem legătura cu El, sentimentul responsabilităţii va fi copleşitor şi ne va dobori; dar dacă aducem înapoi la Dumnezeu ceea ce El a pus asupra noastră, El ne eliberează de sentimentul responsabilităţii făcându-ne conştienţi de prezenţa Lui.

Mulţi lucrători au început să-L slujească pe Dumnezeu cu mult curaj şi cu dorinţe bune, dar fără a avea o părtăşie strânsă cu Isus Cristos; de aceea, după puţin timp s-au prăbuşit. Ei n-au ştiut ce să facă cu povara, au obosit, iar ceilalţi oameni au început să spună: ..Ce sfârşit trist după un astfel de început!”

„Aruncă asupra Domnului povara ta” – ai purtat-o singur toată, dar acum pune unul din capetele ei pe umerii lui Dumnezeu. ..Domnia va fi pe umerii Lui.” Încredinţează-I lui Dumnezeu ceea ce ţi-a dat El; nu lepăda povara, n-o lăsa jos, ci pune-o asupra Lui. şi pe tine împreună cu ea, şi vei vedea că povara va fi mai uşoară când vei simţi prezenţa Lui. Nu încerca niciodată să te desparţi de povară.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

1 CORINTENI 1:26 „Fraţilor, priviţi la chemarea voastră.”

Voi aţi primit iertarea păcatelor; aţi fost mîntuiţi, dar aceasta este numai un început. Dumnezeu vrea să vă ia în slujba Sa. Chemarea despre care vorbeşte textul de astăzi nu este o experienţă excepţională ci împlinirea normală si regulată a planului lui Dumnezeu pentru viaţa voastră. Crucea Domnului Hristos a fost prezentată corintenilor în aşa fel încît fiecare credincios să-şi găsească în ea chemarea lui personală, care nu era rezervată unor privilegiaţi, ci destinată tuturor sfinţilor. Tot aşa ar trebui să fie şi astăzi: fiecare credincios ar trebui să fie personal convins de chemarea sa. Pentru el, chemarea crucii este o obligaţie, nu o experienţă facultativă. Să ne punem în dimineaţa aceasta întrebarea: Ce vrea Domnul cu viaţa mea?

Saul din Tars prigonea Biserica şi hotărîse să-i piardă pe creştini. Dar într-o clipă el a devenit apostolul Pavel; Domnul Isus i S-a descoperit. De atunci încolo, el a predicat crucea pe care înainte o hulise, şi a cărei experienţă a avut-o pînă la sfîrşitul vieţii sale. De aceea a putut să spună: „Departe de mine gîndul să mă laud cu altceva decît cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume.” (Gal. 6:14). Părtăsia suferinţelor lui Hristos a devenit cheia vieţii sale şi revelaţia personală a crucii pe care a primit-o, l-a determinat să vestească Evanghelia tot restul vieţii sale.

Această chemare ne-o oferă Domnul şi nouă. Prin Duhul Său Sfînt El vrea să ne dea şi nouă o revelaţie deosebită a crucii Domnului Isus Hristos. Aceasta nu înseamnă o experienţă specială, ieşită din comun, o vedenie, un glas sau altceva de felul acesta ci o simplă şi adîncă înţelegere a crucii şi ce a însemnat ea pentru noi, pentru ca apoi, să putem spune şi altora cu toată convingerea că crucea Domnului Isus este dovada cea mai mare a dragostei lui Dumnezeu faţă de nişte păcătoşi pierduţi. Dar crucea Lui trebuie să fie propovăduită nu numai celor necredincioşi ci şi credincioşilor pentru a avea totdeauna vie în fiinţa lor Persoana şi lucrarea Lui. La cruce, ascultarea Domnului Isus a fost desăvîrşită în cel mai înalt grad. Prin crucea lui Hristos, Dumnezeu Însuşi a fost proslăvit pe deplin şi în virtutea ei a intrat Domnul Hristos în slava lui Dumnezeu, ca OM. „între crucea de la Golgota şi scaunul de domnie al lui Dumnezeu erau legături care nu pot fi înţelese de nici o făptură. Crucea este locul unde iubirea Domnului Isus pentru Tatăl a fost arătată într-o limbă pe care numai Tatăl o putea înţelege.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!  Domnul a abătut dela tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire!” Ţefania 3:14-15

Aş dori să vă încurajez prin a vă opri asupra acestui cuvânt. În Fapte 3:19 citim:” Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu!” Aceasta trebuie să devină realitate. Dar pentru aceasta este nevoie doar de o clipă. După aceea este valabil” „Domnul a luat pedeapsa ta.” Vrei tu să crezi aceasta? Mulţi spun: „Eu cred aceasta, dar cad mereu în păcat.” Aici găsim scris: „El a îndepărtat pe vrăjmaşul tău”, iar în alt loc este scris:”Eu sunt cu tine, un Mântuitor puternic.” Cel mai mare duşman este Diavolul, el face eul nostru să se îngâmfe.

El umblă ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită. Dar găsim tot mereu îmbărbătarea:” N-aveţi nicio teamă de ei, şi nu vă tulburaţi!” Isus l-a învins. În 1 Ioan 5:18 citim: „Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el.” Noi trebuie să ne apărăm cu mântuirea, împotriva ei Satana în zadar ar încerca să dea atacuri. Domnul Împăratul lui Israel este cu tine, de aceea nu te teme de niciun rău. Cu mai mult de doăzeci de ani în urmă am văzut că nu ni se poate întâmpla niciun rău, dar credeam că sunt nevoit să păcătuiesc. Astăzi nu mai gândesc aşa; este o nenorocire mare dacă un om cade în păcat, sau necredinţă. Mai demult mă temeam să nu cad, pentru că eu consideram că este cea mai mare nenorocire. Dar dacă nu ne mai temem de niciun rău, suntem întro stare fericită. În această situaţie stăm neclintiţi pe stânca noastră, Isus Hristos. Cel care crede, nu fuge.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

UN TRUP SCHIMBAT, CA AL LUI

Noi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos, care va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale.

Filipeni 3.20-21

Când suntem frământaţi de dureri încât nu suntem în stare să ne gândim sau să ne rugăm, simţim starea de neputinţă a trupului nostru, iar când suntem ispitiţi prin poftele cărnii, ne dăm seama cât de vrednică de dispreţuit este această fire pământească. Trupul nostru care ne smereşte şi, prin aceste porniri ale sale, ne face un mare serviciu. De ne-am smeri în adevăr, ştiind că trupurile noastre se înrudesc cu ale animalelor şi chiar ne leagă de ţarină.

Dar Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos va schimba această stare de lucruri. El ne va face asemenea trupului slavei Sale, pe toţi care credem în El. Sufletul nostru a fost deja transformat prin credinţă; aşa şi corpul nostru se va reînnoi şi se va potrivi sufletelor noastre transformate prin Duhul Sfânt. Când va avea loc această schimbare, nu putem şti, dar numai această nădejde ne poate susţine, şi întări în zilele de încercări şi dureri din trup. Încă puţin timp şi vom fi asemenea Domnului Isus; atunci nu va mai fi nici un fel de suferinţă: dureri, mădulare umflate, inimi şovăitoare. Bătrânul nu va mai fi o grămadă de infirmităţi, nici bolnavul un morman de carne în agonie. „Vom fi schimbaţi asemenea trupului Său slăvit!” înviere minunată, în aşteptarea căreia, chiar trupul nostru de carne se poate odihni în siguranţă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele DOMNULUI ISUS CRISTOS, şi prin Duhul DUMNEZEULUI nostru. 1 Corinteni 6.11

Ce erau unii din credincioşii din Corint? În versetele 9 şi 10 sunt enumerate unele lucruri în care trăiau unii din ei odinioară. Nici un om nu se poate sustrage de la cercetarea lui Dumnezeu. „Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Rom. 3.12). Dar credinciosul poate spune cu inima plină de mulţumire: „Dar am fost spălat, am fost sfinţit, am fost socotit neprihănit în Numele Domnului Isus.” Aceasta era şi partea corintenilor credincioşi. Nu numai că cel credincios a fost spălat dar este şi sfânt – aceasta înseamnă că este pus deoparte, el nu mai este din lume şi a fost făcut părtaş de a sluji Marelui şi Veşnicului Dumnezeu. Credinciosul este socotit şi neprihănit prin credinţă. Domnul Isus a fost dat pentru nelegiuirea noastră pentru a ne curaţa de toate păcatele şi din cauza neprihănirii pe care am primit-o prin această jertfă am fost sfinţiţi. Am „fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Dumnezeu spune celor care au crezut în Domnul Isus: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor” (Evr. 10.17). Ce HAR minunat!

De ce oare le aminteşte apostolul Pavel corintenilor ceea ce au fost odinioară? Vai, şi noi uităm adesea de unde am fost scoşi şi ce lucrare a trebuit să facă Domnul Isus pentru noi. A privi la dragostea Domnului Isus este partea credinciosului. Amintirea lucrării desăvârşite de mântuire şi marea dragoste a Domnului nostru este motorul laudei şi mulţumirii în adunarea de adorare ca şi tot timpul vieţii noastre.A avea o cunoştinţă temeinică despre originea cerească a Adunării lui Dumnezeu, înseamnă a avea cea mai bună apărare împotriva învăţăturii stricate.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de şovăitoare pare a fi natura mea când e vorba de a cugeta la adevărurile profunde ale harului Tău! Şi totuşi, nu cunosc eu puterea şi puritatea părtăşiei cu Tine?

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Domnul nu va părăsi poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.» 1 Samuel 12,22

Cuvântul «dar» marchează anumite puncte de cotitură în mesajul Bibliei; acesta este felul de manifestare al Dumnezeirii. Când Iosif a avut probleme mari în Egipt, citim: «Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere» (Gen. 39,21). Acest fapt a transformat celula sa într-un palat, căci acolo unde este Domnul este lumină şi dragoste. Acolo nu poate fi niciodată întuneric.

Când poporul s-a răzvrătit împotriva lui Moise, găsim scris: «… Atunci slava Domnului s-a arătat întregii adunări» (Num. 16,19). Prezenţa slavei Domnului a fost «dar»-ul salvator al lui Dumnezeu pentru Moise. Totul s-a luminat în jurul lui.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. Odinioară, când ne aflam sub puterea întunericului, când eram copii ai mâniei ca toţi ceilalţi şi când ne aflam făra
speranţă în ghearele duşmanului, în universul din jurul nostru a strălucit omnipotentul «dar» al lui Dumnezeu: «Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos» (Efes. 2,4-5). Nu ar trebui ca viaţa noastră să-I fie dedicată şi să-L laude doar pe Domnul nostru?

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Prea iubitul meu este ca un mănunchi de mir.

Cântarea Cântărilor 1:13

Mirul a fost ales să-L simbolizeze pe Isus din cauza valorii, parfumului şi farmecului său, din cauza calităţilor sale dezinfectante, vindecătoare şi conservante, şi din cauza legăturilor sale cu jertfa. Dar de ce este El comparat cu „un mănunchi de mir”? Mai întâi, din cauza abundenţei. El nu este o picătură, ci un ocean. Nu este un fir sau o floare, ci un mănunchi întreg. În Christos îmi sunt împlinite toate nevoile, aşa că nu scap nici un prilej de a cere. „Prea iubitul” nostru este comparat cu un mănunchi şi din cauza varietăţii, fiindcă în Hristos nu există numai un lucru necesar, ci „în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2:9). Orice necesitate poate fi împlinită în El. Gândeşte-te la toate titlurile lui Isus, şi vei vedea că există o mare varietate: Profet, Preot, Rege, Mire, Prieten, Păstor. Studiază-L în viaţa, moartea, învierea, înălţarea şi a doua Sa venire; priveşte-L în virtuţile, bunătatea, curajul, jertfirea, dragostea, credincioşia, adevărul şi îndurarea Sa. El este un mănunchi de desăvârşire. „Un mănunchi de mir” care trebuie păstrat — depozitat într-un recipient de valoare, şi nu aruncat, trebuie să-L considerăm comoara noastră cea mai de preţ. Trebuie să-I păzim cuvintele şi legile. Trebuie să ne ţinem sub Cheie gândurile şi cunoştinţele despre El, altfel diavolul le va fura. Mai mult, Isus este „un mănunchi de mir” pentru calităţile sale unice. Simbolul sugerează ideea harului deosebit, distinctiv. Dinainte de întemeierea lumii, El a fost pus deoparte pentru poporul Său, şi îşi oferă parfumul numai celor care înţeleg cum să intre în comuniune cu El, cum să aibă părtăşie cu El. O, binecuvântat este poporul căruia Domnul îi dezvăluie secretele Sale, şi pentru care a fost pus deoparte. O, fericiţi şi aleşi sunt acei care au fost făcuţi să spună „prea iubitul meu este ca un mănunchi de mir”.

Seara

Să-și pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, si va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.

Levitic 1:4

Domnul nostru făcut păcat pentru noi este simbolizat aici prin transferul semnificativ al păcatelor asupra taurului, transfer înfăptuit prin intermediul bătrânilor poporului. Punerea mâinii nu era doar o atingere, fiindcă în alte locuri din Scriptură cuvântul „a pune” are înţelesul de a apăsa, ca în expresia „mânia Ta mă apasă” (Psalmi 88:7). Cu siguranţă că aceasta este însăşi esenţa şi natura credinţei, care nu numai că ne aduce în contact cu marele înlocuitor, ci ne şi învaţă cum să lăsăm asupra Lui toată povara vinovăţiei noastre. Iehova a pus toate păcatele poporului pe capul înlocuitorului, dar fiecare păcătos este chemat să ratifice personal acest legământ solemn, şi să pună mâna pe capul „Mielului care a fost junghiat” (Apocalipsa 13:8). Credinciosule, îţi aminteşti ziua în care ai obţinut pentru prima dată iertarea prin Isus, Purtătorul Păcatelor? Poţi să te alături scriitorului care spune: „sufletul meu îşi aminteşte cu încântare ziua eliberării. Împovărat de vină şi plin de teamă, L-am văzut pe Salvatorul şi înlocuitorul meu, şi mi-am pus mâna pe capul Lui. O, cât de timid am fost la început, dar apoi mi-a crescut curajul, şi încrederea mi s-a întărit până când mi-am vărsat tot sufletul înaintea Lui. Acum mă bucur neîncetat ştiind că păcatele mele nu mă mai apasă, fiindcă au fost puse pe capul Lui. Asemeni bunului samaritean, Isus a pus toate păcatele mele viitoare în contul Său”. Binecuvântată descoperire! Veşnică mângâiere pentru sufletul meu!

Păcatele mele fără număr au trecut

Asupra Lui, şi pentru veci au dispărut

Pierdute în şuvoiul sângelui de la Calvar

Ce spală orice crimă, prin jertfa şi prin har.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi-a zis:
„Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!” (Ezechiel 3:22)

 

Ai auzit vreodată ca cineva să fie foarte folosit de Hristos fără să fi experimentat mai întâi o perioadă deosebită de aşteptare, sau o răsturnare totală a planurilor lui? De când a fost trimis apostolul Pavel în pustiul Arabiei pentru trei ani – timp în care trebuie să fi fost umplut cu Vestea cea Bună – până în ziua de azi, se pare că cei care vor fi folosiţi vor avea o perioadă de aşteptare. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să cauţi să vorbeşti despre încrederea în Domnul Isus, dar în loc de asta El să-ţi ceară să arăţi ce este încrederea, prin aşteptare?

Experienţa mea este cu mult mai puţin severă decât a lui Pavel, dar revelează acelaşi principiu. Odată când credeam că uşa a fost larg deschisă ca eu să intru în domeniul literar cu o mare oportunitate, uşa s-a închis la fel de repede. Doctorul meu a intrat şi mi-a spus simplu: „Niciodată! Trebuie să alegi între a scrie şi a trăi, pentru că nu le poţi face pe amândouă”. Era în anul 1860, şi n-am ieşit din carapacea mea izolatoare cu cartea mea Ministry of Song (Slujba Cântării) înainte de 1869. Atunci am văzut înţelepciunea deosebită care m-a ţinut în aşteptare timp de nouă ani în umbră.

Dragostea lui Dumnezeu este neschimbătoare. El ne iubeşte la fel chiar şi când nu vedem şi nu simţim dragostea Lui. Iar dragostea şi suveranitatea Lui sunt egale şi universale. De aceea, deseori El reţine bucuria noastră şi conştientizarea progresului nostru, pentru că El ştie cel mai bine ce anume va desăvârşi şi va înlesni lucrarea Lui în noi. Frances Ridley Havergal

 

Am lăsat în tăcere

Acea lucrare a mea,

Şi am luat ce-mi fusese trimis –

Un timp de odihnă.

Glasul Stăpânului m-a chemat

Să mă odihnesc deoparte;

„Deoparte numai cu Isus”,

A răsunat în ecou inima mea.

 

Am luat odihna şi liniştea

Din mâna Lui,

Şi-am simţit că această suferinţă prezentă

Era în planul Lui.

Cât de des noi alegem să lucrăm,

Când El spune: „Odihneşte-te!” –

Căile noastre sunt oarbe şi întortocheate;

Calea Lui e cea mai bună.

Lucrarea pe care El Însuşi a dat-o,

El o va duce la bun sfârşit.

Pot fi alte misiuni

Pentru picioare obosite;

Pot fi alte îndatoriri

Pentru mâini obosite,

Prezentul, este ascultarea

De poruncile Lui.

 

Este o binecuvântată odihnă

Să stăm liniştiţi,

Să lăsăm mâna Lui să ne modeleze,

După cum vrea El.

Lucrarea Lui trebuie terminată.

Lecţia Lui trebuie însuşită;

El este Maistrul,

Nu uita!

 

Nu este vorba doar de a „lucra”.

Trebuie să fim învăţaţi;

Şi Isus „a învăţat” ascultarea,

Câştigată prin suferinţă.

Pentru noi, jugul Lui este uşor,

Sarcina Lui este uşoară.

Disciplina Lui e foarte necesară,

Şi plină de dreptate.

 

Noi trebuie să fim slujitorii Lui;

Noi nu alegem niciodată

Dacă o unealtă sau alta

Va fi folosită de mâinile noastre.

În lucrare sau în aşteptare

Fie ca noi să împlinim

Nicidecum voia noastră, ci numai

Voia Stăpânului!

 

Dumnezeu dă locuri de odihnă precum şi locuri de muncă. Aşa că odihneş–te-te şi fii mulţumitor când El te aduce, obosit şi slăbit, la ape de-a lungul drumului.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 9.1-18

Cuvântul care „era la început cu Dumnezeu”, şi care „era Dumnezeu”, a coborât pentru a le vorbi oamenilor şi pentru a li-L descoperi pe Tatăl (este măreţul subiect al Evangheliei după Ioan). Însă acest Cuvânt care nu a rămas singur cu Dumnezeu, ci „şi-a construit casa” (v. 1) în mijlocul oamenilor (Ioan 1.14 notă: „Şi-a ridicat cort printre noi”), este totodată înţelepciunea. Ea întâi invită la masă: „Veniţi… mâncaţi… beţi” (v. 5, comp. cu Ioan 6.51). Cel dintâi lucru pe care îl oferă înţelepciunea este înviorarea (apoi învăţătura, îndrumarea, instrucţia). Domnul Isus întâi umple inimile şi apoi duhul şi mintea, deoarece, dacă dragostea pentru El nu se află înaintea „poruncilor Lui”, nici pe acestea nu vom fi capabili să le păzim.

învăţătura înţelepciunii se deschide cu începutul. Şi ce găsim la început? Teama de Domnul (v. 10), altfel spus, conştientizarea autorităţii Celui care ne învaţă Din respect pentru Dumnezeu, trebuie să dăm importanţă fiecărui cuvânt al Său şi acest respect să nu ne lipsească niciodată când citim Biblia.

In lume, o altă voce caută să-i „abată” pe oameni: este cea a nebuniei (şi a păcatului)! Împrumutând înfăţişarea înţelepciunii (comp. v. 4 cu 16), ea ne oferă posibilitatea să ne bucurăm de „plăcerile trecătoare ale păcatului” (Evrei 11.25). Dar să privim mai de aproape la feţele invitaţilor ei: la masa sinistrului ei ospăţ stau morţii (v. 18; 2.18,19).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Evrei 11:23-29

Prin credinţă Moise… n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon. Evrei 11:24

„LOCUL ACESTA ESTE OCUPAT”

La sfârşitul secolului al optulea, trăia în nordul Angliei un profesor de istorie şi teolog creştin, foarte devotat, cunoscut sub numele de Venerabilul Bede. Într-o zi s-au apropiat de el nişte călugări care se luptau cu ispitele şi care veniseră să caute soluţii. Bede le-a spus: „Ştiu despre ce vorbiţi. Când ispita îmi bate la uşa inimii, răspund întotdeauna: „Locul acesta este ocupat” şi cu aceasta ea pleacă”. Cu secole înainte, când Moise a auzit bătaia ispitelor la uşa inimii sale, nu le-a lăsat acestora nici un loc pentru a se cuibări. Scriitorul Epistolei către evrei ne revelează cele ce s-au petrecut în inima lui Moise. In primul rând „n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon”.

Aceasta a fost credinţa care l-a determinat să spună „Nu” lumii şi întregii glorii a Egiptului. În al doilea rând, el „a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu”. Aceasta înseamnă un „Da” accentuat realităţilor spirituale eterne, în schimbul plăcerilor trecătoare ale păcatului. Şi în final, „el socotea ocara lui Cristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului”. Acesta era calculul clar al credinţei că adevărul şi neprihănirea vor aduce răsplătiri veşnice. Problemele sunt aceleaşi şi pentru noi astăzi. Trebuie să ne cultivăm dragostea pentru Cristos, pentru poporul Lui, pentru neprihănire, astfel că plăcerile păcatului vor fi repede respinse în favoarea bucuriei eterne şi a păcii divine. Fie ca inimile noastre să fie umplute cu Cristos. Apoi, când ispita va bate la uşa noastră, să spunem imediat: „Locul acesta este ocupat”. 
D.J.D.

Să nu te temi luptând cu Domnul,

Mergi plin de-avânt şi curajos;

Că nu-i putere să-l înfrângă

Pe cel ce luptă cu Cristos. Traian Dorz.

Când bate la usă cel rău, lasă-L pe Isus sa răspundă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi Petru, răspunzânduI, a spus: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceştemi să vin la Tine pe ape”. Şi El ia spus: „Vino!”. Şi Petru, coborând din corabie, umbla pe ape, ca să vină la Isus. Matei 14.28,29

Hrănirea celor cinci mii a fost o manifestare minunată a harului lui Dumnezeu față de poporul Său pământesc. Psalmistul spune: „Voi sătura cu pâine pe săracii săi” (Psalmul 132.15). Din nefericire, binecuvântarea lor ca națiune a fost amânată din cauză că Lau respins pe Domnul Isus.

Domnul a dat drumul mulțimilor şi Sa urcat singur pe munte pentru a Se ruga. De acolo, El ia privit pe cei ai Săi, care se trudeau vâslind pe mare (Marcu 6.48). Aceasta este o imagine a poziției Lui actuale în cer, unde trăieşte pururi pentru a mijloci pentru cei care vin la Dumnezeu prin El (Evrei 7.25,26). Corabia bătută de valuri îl simbolizează pe Israel în timpul prezent – el este lăsat în voia națiunilor. Izbăvirea lui va veni atunci când Domnul Se va întoarce pe pământ cu putere şi cu glorie, la sfârşitul veacului. Petru simbolizează rămăşița credincioasă prin felul în care răspunde la cuvintele Domnului, care li Sa adresat astfel: „Îndrăzniți; Eu
sunt, nu vă temeți”. Răspunsul lui Petru constituie o frumoasă expresie a supunerii față de Isus, manifestată de rămăşiță, pe măsură ce ea părăseşte siguranța oferită de națiuni pentru a merge la El, prin credință, în ciuda necazului care o înconjoară.

Cu siguranță, această atitudine trebuie să ne caracterizeze şi pe noi – Adunarea – în ziua de astăzi. Adesea ne mângâiem cu gândul că Petru a fost aşa cum noi suntem, din cauza greşelilor sale, însă oare noi am fi coborât din corabie, pentru a merge pe apă către Domnul? Întradevăr, el a început să se scufunde atunci când şia luat ochii de la Domnul Isus, însă a strigat: „Doamne, scapămă!”, şi a descoperit că Domnul era mai aproape decât ar fi crezut. Să urmăm şi noi exemplul lui şi să umblăm prin credință (2 Corinteni 5.7), „privind țintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşitorul credinței” (Evrei 12.2). S. Attwood

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Am văzut că orice muncă și orice iscusință la lucru își are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Și aceasta este o deșertăciune… Eclesiastul 4.4

Noutăți despre Titanic

Ultima supraviețuitoare a Titanicului, Lillian Gertrud Asplund, care avea propriile amintiri de la această scufundare, a murit în 6 mai 2006 în vârstă de 99 ani. Împreună cu mama ei și un frate au supraviețuit nenorocirii, în timp ce tatăl și trei frați de-ai ei au murit la scufundarea vaporului. Ea este înmormântată în Shrewsbury, Massachusetts.Prin coliziunea cu ghețarul, corpul vaporului a fost deteriorat sub linia de plutire pe o lungime de 90 metri prin șase găuri. Ciocnirea a fost așa de puternică, încât încăperile cu marfă și halele cu cazane au fost inundate rapid. Imediat s-a observat: Titanicul nu mai are scăpare.

O responsabilitate deosebită a avut-o, fără îndoială, căpitanul Smith. El n-a micșorat viteza vaporului în ciuda mai multor atenționări de la alte vapoare cu privire la existența ghețarilor, ci a menținut cursul și viteza. A vrut să demonstreze performanța Titanicului și să dovedească faptul că acesta este mai performant față de vaporul de concurență, Olympic. Totuși a fost scos de sub învinuire prin cercetările ulterioare; comportamentul lui era odinioară practică uzuală pe vapoarele rapide. Chiar și căpitanii concurenților principali au afirmat că și ei ar fi acționat în același fel.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

POȚI SPARGE TIPARUL (5)

„Du-te la scăldătoare … și spală-te” (loan 9:11)

Domnul Isus i-a spus acestui orb să meargă la scăldătoarea Siloamului și să-și spele noroiul de pe ochi. lată o întrebare: Ce ar trebui să speli tu astăzi, pentru a vedea ceea ce Dumnezeu dorește să vezi și pentru a face ceea ce dorește El să faci? Fie că este un obicei distrugător, o relație dăunătoare sau o atitudine nepotrivită, trebuie să scapi de ele. lacov scrie: „Supuneți-vă, deci, lui Dumnezeu, împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită!” (lacov 4:7-8). Dumnezeu își va face partea, dar și tu trebuie s-o faci pe a ta. Dumnezeu își va extinde harul asupra ta, dar tu trebuie să te porți ca atare. Se spune că apa care curgea în scăldătoarea Siloamului venea de sub Templu și era folosită pentru spălarea uneltelor folosite la închinare și la jertfe. Cu alte cuvinte, această apă nu venea dintr-un izvor făcut de mâna omului, ci din prezența lui Dumnezeu. Nu uita această idee! Domnul Isus a spus: „Acum voi sunteți curați, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” (loan 15:3). Pavel vorbește despre „botezul cu apă prin Cuvânt” (Efeseni 5:26). David scrie: „Cum își va ține tânărul curată cărarea? îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). Secretul unei trăiri creștine reușite este să-ți speli în fiecare zi mintea în Scriptură. Imaginează-te făcând baie în Cuvântul lui Dumnezeu, iar noroiul și murdăria curgând de pe tine. Asta ți se întâmplă când meditezi la Cuvântul Său.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Stăpânirea morală

.. moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui… prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi fală de păcat şi vii pentru Dumnezeu.

Romani 6:9-11

Viaţă veşnică împreună cu El.
Viaţa veşnică este viaţa pe care Cristos a arătat-o pe plan uman; aceeaşi viaţă, nu o imitaţie a se
manifestă în trupul nostru muritor atunci când suntem născuţi în Dumnezeu. Viaţa veşnică nu este un dar de
la Dumnezeu, ci este dăruirea de Sine a lui Dumnezeu.
Energia şi puterea care s-au manifestat în Îsus se vor manifesta în noi prin harul suveran desăvârşit al lui Dumnezeu, o dată ce am luat decizia morală cu privire la păcat.

„Veţi primi puterea Duhului Sfânt” nu putere ca un dar de Ia Duhul Sfânt, căci puterea este Duhul Sfânt, nu ceva ce ne dă El. Viaţa care era în Isus devine a noastră prin intermediul crucii Lui. o dată ce am luat decizia să ne identificăm cu El. Dacă este greu să fim într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, aceasta e din cauză că refuzăm să luăm o hotărâre categorică în privinţa păcatului. Imediat ce am luat hotărârea, viaţa deplină a lui Dumnezeu vine în noi. Isus

a venit ca să ne dea o sursă inepuizabilă de viaţă:…..ca să fiţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”. Viaţa veşnică n-are nimic de-a face cu timpul; ea este viaţa pe care a trăit-o Isus când era aici pe pământ. Singura sursă de Viaţă este Domnul Isus Cristos.

Chiar şi cel mai slab sfânt poate experimenta puterea divinităţii Fiului lui Dumnezeu, dacă este gata să se dea pe sine la o parte. Orice urmă dc energie din noi înşine va umbri viaţa lui Isus din noi. Trebuie să continuăm să ne dăm pe noi înşine la o parte şi atunci încet, dar sigur, plinătatea vieţii lui Dumnezeu ne va invada întreaga fiinţă, iar oamenii vor cunoaşte că am fost cu Isus.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

LUCA 22:32

„Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ţi se slăbească credinţa…”

În momentul celei mai mari umiliri, a celei mai profunde înjosiri, cu puţin îninte de marea jertfă, Domnul nostru se gîndea la un ucenic, la acela care avea cea mai mare nevoie, cu toate că se socotea cel mai tare. şi astăzi Domnul Se roagă pentru noi toţi pentru aceleaşi motive ca atunci cînd S-a rugat pentru Petru. Este oare un singur credincios care să se simtă atît de tare, de sigur pe mîntuirea lui şi care să nu mai aibă nevoie de rugăciunea Domnului? Dar noi ştim că aceasta este lucrarea Lui de la înălţare şi pînă la Răpire. Ce mîngîietor şi întăritor este pentu noi adevărul acesta: Domnul Isus plin de toată slava din cer, aşezat la dreapta Măririi, Se roagă pentru noi, pentru fiecare în parte. şi cîtă nevoie avem de un Apărător aşa de scump şi bun ca El! Supravieţuim în lupta crîncenă a vieţii numai datorită rugăciunilor Lui mai ales cînd ştim că Satan vrea să ne cearnă ca pe grîu pe fiecare din noi. Fără-ndoială Că nu se pune problema pierderii mîntuirii pe care Domnul Isus ne-a cîştigat-o cu preţul sîngelui Său. Dar aici este vorba de slăbirea credinţei aşa cum o arată Cuvîntul lui Dumnezeu şi de cauzele acestei slăbiri. Să ne oprim puţin asupra cîtorva feluri de slăbire a credinţei (ITim. 1:19) „…să păstrezi… un cuget curat pe care unii l-au pierdut şi au naufragiat cu privire la credinţă.” Deci nepăstrarea unui cuget curat duce neapărat la naufragiul credinţei, nu al sufletului (ITim. 5:8). „Dacă cineva nu poartă grijă de cei din casa lui, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decît un necredincios.” O credinţă tăgăduită este o mărturie rea înaintea oamenilor şi o pricină de poticnire pentru ei. (ITim. 6:10) Unii care au umblat după iubirea de bani, au rătăcit de la credinţă „căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.” (ITim. 6:21) Vorbăriile goale şi lumeşti pot duce la îndepărtarea de la credinţă sau la greşirea ţintei. Citiţi în întregime aceste texte din Sfînta Scriptură.Iată numai cîteva cazuri în care credinţa poate fi compromisă. Să ne cercetăm în lumina acestor texte din Cuvîntul lui Dumnezeu şi apoi să facem ce spune apostolul Pavel la 2Cor. 13:5: „Pe voi înşivă cercetaţi-vă dacă sînteţi în credinţă… Afară numai dacă sînteţi dezaprobaţi.” nu lepădaţi, căci Domnul nu leapădă pe nici unul din ai Săi. Domnul Isus ştie cît de firavă şi de superficială este credinţa noastră mai ales în aceste vremuri din urmă. Să nu fim mîndri şi să nu negăm starea adevărată a credinţei noastre ci mai degrabă să-L rugăm pe Domnul Isus să ne mărească credinţa.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, să-I slujească întrun gând.”

Ţefania 3:9

Dacă într-un loc este trezire, acolo sunt fraţi şi surori care se pocăiesc, depun mărturie, şi astfel ajung şi unii, şi alţii la credinţă. Dar pe urmă fraţii devin tot mai deştepţi, fiecare crezând că el cunoaşte mai mult. Iar dacă la o oră de adunare cineva vorbeşte, şi ceilalţi nu ajung la amvon, atunci nu a fost nimic bun. „Au fost doar vorbe goale” spun ceilalţi. Astfel este creată o atmosferă în care nimeni nu mai vine la credinţă. În această situaţie se caută greşeală la cei care vestesc Cuvântul, în loc să se bucure de har, şi să se hrănească împreună din Cuvânt. Unii au de-a face cu bucătarul, în loc să se hrănească. Părerile diferă; unii ar dori hrană mai sărată, mai condimentată, pe când alţii consideră că este prea multă. Astfel, probabil este chiar bine dacă pentru unii vestirea a fost prea iute, iar pentru alţii prea nepiperată. Dar a sluji împreună Domnului, a veni în ajutor unii altora, este cu totul altceva. Cinci stând pe bancă, şi ordonând, lăsând pe al şaselea să facă lucrul, nu avansează. Ajungem la ţinta dorită dacă ne încredem copilăreşte şi avem bucurie şi satisfacţie în Cuvânt. Dacă citesc aceste capitole, atunci constat :Isus este biruitor şi văd totodată că Dumnezeu este de partea noastră şi ne dă şi voinţa, şi înfăptuirea după plăcerea Lui. Dacă suntem orientaţi asemenea Lui Isus Hristos, atunci Duhul Sfânt ne leagă laolaltă, atunci suntem o inimă şi un duh. „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” „Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL NU-ŞI MAI ADUCE AMINTE

Le voi ierta păcatele şi nu-Mi voi mai aduce aminte de fărădelegile lor.

Evrei 8.12

De îndată ce Îl cunoaştem pe Domnul, primim iertarea păcatelor. Noi îl găsim în El pe Dumnezeul harului, care şterge fărădelegile noastre. Oh, ce veselă descoperire! Dar această făgăduinţă este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu? Nu-şi va mai aduce aminte de păcatele noastre? Poate El oare să le uite? El ne spune că le va uita şi El ştie ce spune. El ne vede ca şi cum n-am fi căzut niciodată în păcat. Marea ispăşire a îndepărtat atât de mult păcatul, încât el nu mai există în mintea lui Dumnezeu. Credinciosul este primit acum în Domnul Isus Cristos, precum era Adam în starea lui de nevinovăţie; ba mai mult încă, el se îmbracă acum în neprihănirea dumnezeiască, în timp ce haina lui Adam era omenească.Marele nostru Dumnezeu nu-Şi va mai aduce aminte de păcatele noastre, pentru a le pedepsi, şi nu ne va iubi cu nimic mai puţin din cauza lor. Aşa precum o datorie o dată plătită este ştearsă şi încetează de a mai fi socotită ca datorie, tot aşa Domnul priveşte ca şterse în întregime, fărădelegile noastre. Deşi avem remuşcări şi plângem, pe drept cuvânt, că ne-am irosit viaţa în păcate, totuşi să ne bucurăm că nu vor mai fi pomenite. Aceasta ne face să urâm păcatul. Iertarea prin har ne face sa fim foarte precauţi să nu-L mai supărăm pe Dumnezeu prin neascultarea noastră.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

 Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris în oaste. 2 Timotei 2.4

Odinioară eram robii Satanei deoarece făceam voia şi pofta lui. Dar când prin dragostea şi lucrarea Duhului Său am venit la pocăinţă, am fost smulşi din această putere a întunericului şi strămutaţi de partea Iui Dumnezeu. Noi suntem acum prea iubiţii, răscumpăraţi cu un preţ mare de Domnul. El vrea să ne bucurăm de dragostea, harul şi binecuvântările pe care ni le-a dat. El vrea ca să fim luptători ai sfintei cauze a credinţei. În faţa propăşirii Evangheliei, a creşterii credincioşilor, în lucrarea de supunere cu fidelitate, stau mari şi mulţi împotrivitori. De aceea este necesar să avem toată armătura lui Dumnezeu şi să veghem. Ce ar fi cu un mercenar (soldat plătit) dacă l-ar preocupa cele de acasă şi toată ziua ar scrie scrisori? Dacă toţi ar face astfel s-ar putea gândi cineva la victorie? Cei 300 de ostaşi ai lui Ghedeon care au băut din picioare apa, putând să vegheze dacă vine duşmanul, au fost apţi pentru luptă. Cei care s-au aplecat jos ca să bea, să guste ceea ce este pământesc, NU au fost apţi pentru luptă. Numai cei 300 de ostaşi au fost apţi să spargă ulcioarele, să ia în mănă făcliile, să sune din trâmbiţă şi să câştige victoria. Noi toţi suntem chemaţi să luptăm. Dar pentru această luptă noi trebuie să fim pregătiţi, şi aceasta vrea să o facă Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă mai ascultăm ce ne şopteşte duşmanul cel viclean sau chiar mai facem unele lucrări de ale lui, atunci NU suntem vrednici luptători ai Domnului.Toţi slujitorii lui Dumnezeu au fost mai întâi învăţaţi în şcoala lui Dumnezeu. Cei care au înţeles mai bine ţinta şi însemnătatea creşterii lor au devenit cei mai tari şi mai stăruitori în slujba lor între oameni. Cei care au fost numai nişte scântei aprinse de oameni, nu au avut în ei nici adâncime, nici puterea de a stărui, nici adevăr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Câtă nevoie avem de Tine însuţi! Fă aceasta o zi pe veci memorabilă pentru părtăşia strânsă cu Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«însă eu sunt totdeauna cu Tine; Tu m-ai apucat de mâna dreaptă.»

Psalm 73,23

Cuvintele mici au de multe ori semnificaţii profunde, semnificaţii infinit mai importante când e vorba de Cuvântul lui Dumnezeu. Un astfel de cuvânt mic e «totuşi»; el exprimă credinţa de neclintit a omului ispitit, care în toate frământările vieţii se bazează numai şi numai pe Dumnezeu. Când pacea din jurul tău parcă a luat sfârşit, agaţă-te cu toată puterea de Isus, astfel încât să poţi spune împreună cu prorocul Isaia: «... vor face pace cu Mine» (Isaia 27,5). Acest lucru este valabil şi în ce priveşte procesul ireversibil de îmbătrânire, căcis nimeni nu poate opri degradarea trupului. Dar cel născut din nou se bucură împreună cu psalmistul: «Cel fară prihană înverzeşte ca finicul şi creşte ca cedrul din Liban» (Psalm 92,12).

De câte ori nu ai spus cu recunoştinţă «totuşi» după ce ai primit ajutor, când toate în jurul tău păreau a se prăbuşi, de cele mai mult ori din cauza păcatelor tale! Uităm mult prea uşor că întunericul şi problemele sunt adeseori consecinţa propriei noastre neascultări. Dar iată, Domnul în mila Sa ne-a iertat pe deplin, astfel încât şi pentru noi este Valabil textul din Isaia 64,4: «… niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se si cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu în afară de Tine sa fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.»

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu.

Psalmi 22:14

Binecuvântatul nostru Domn a fost teribil de mişcat şi tulburat în suflet. „Duhul omului îl sprijineşte la boală, dar duhul doborât de întristare cine îl va ridica?” (Proverbe 18:14). Depresia adâncă este cea mai dureroasă încercare; orice altceva este nimic în comparaţie cu ea. Când Mântuitorul a strigat către Dumnezeu „nu Te îndepărta de mine” (Psalmi 71:12), a exprimat nevoia oricărui om tulburat şi chinuit de povară. Credinciosule, apropie-te de cruce în această dimineaţă, şi slăveşte-L pe Regele Gloriei, căci El este mai aproape de tine decât oricare altul, în nenorocire şi durere; observă-I dorinţa de a fi un Mare Preot Credincios,: care are „milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15). Cei încercaţi de tristeţe ar trebui să caute părtăşia apropiată cu Isus Ca să simtă în mod direct dragostea Tatălui nostru. Să nu ne lăsăm pradă disperării, de vreme ce învăţătorul a trecut înaintea noastră prin valea ei întunecată. Este posibil ca uneori să ne simţim obosiţi şi neliniştiţi în suflet, şi să dorim lumina feţei Domnului. In asemenea ocazii, să ne întărim gândindu-ne la simpatia Marelui nostru Preot. S-ar putea ca picăturile noastre de durere să dispară în oceanul suferinţei Sale, dar dragostea noastră va creşte. O, dragoste adâncă şi puternică a lui Isus, vino în inima noastră ca revărsarea unor ape! Acoperă-ne toate puterile, îneacă-ne toate păcatele, spală-ne toate grijile, ridică-ne sufletul de pe pământ şi poartă-1 până la picioarele Domnului. Apoi lasă-ne acolo, ca pe nişte scoici sfărâmate, spălate de dragostea Lui, fără preţ şi fără merite; iar când Domnul îşi va pune urechea lângă noi, va auzi în inimile noastre ecoul valurilor dragostei Sale, care ne-au purtat până la limanul odihnei veşnice.

Seara

Grădina împăratului.

Neemia 3:15

Menţiunea lui Neemia ne aminteşte de Paradisul pregătit pentru Adam de împăratul împăraţilor. Păcatul a ruinat curând locaşul desfătărilor, şi i-a aruncat jos pe copiii oamenilor, la pământul care le-a adus spini şi pălămidă. Suflete, aminteşte-ţi căderea, fiindcă a fost căderea ta. Jeleşte-L pe Domnul iubirii, atât de dispreţuit de primii membri ai rasei din care faci şi tu parte. Priveşte balaurii şi demonii care locuiesc astăzi pe pământul care a fost

odinioară grădina încântărilor. Gândeşte-te şi la altă grădină a împăratului, udată de apele sângelui împăratului. Este Ghetsemani, şi ierburile sale amare sunt mai dulci decât fructele Edenului pentru sufletele născute din nou. Aici a fost nimicită viclenia şarpelui din prima Grădină. Aici, blestemul a fost luat de la pământ şi pus pe capul Seminţei făgăduite. Suflete, gândeşte-te la agonie şi patimi; întoarce-te în grădina de pe Muntele Măslinilor şi priveşte-L pe Mântuitor salvându-te din starea ta pierdută. Aceasta este Grădina Grădinilor, fiindcă aici a avut loc lupta dintre vina păcatului şi puterea iubirii. Dar nu mai există o altă grădină a împăratului? Ba da, suflete, tu eşti, sau ar trebui să fii. Au înflorit florile în inima ta? Au apărut primele fructe? Se poate plimba împăratul la umbra copacilor din grădină? Asigură-te că plantele sunt udate şi plivite, şi că vulpile sunt izgonite. Vino, Doamne, şi îngăduie adierii Tale cereşti să împrăştie miresmele din grădina mea. Nu trebuie să uităm nici biserica, şi ea o grădină a împăratului. O, Doamne, trimite-i prosperitate. Reclădeşte-i zidurile, hrăneşte-i plantele, culege-i fructele, şi transformă-i pustiul într-o grădină a împăratului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. (Luca 4:1-2)

Isus a fost umplut cu Duhul Sfânt şi totuşi a fost ispitit. Cea mai puternică forţă a ispitei vine deseori asupra unei persoane când aceasta este foarte aproape de Dumnezeu. Cineva a spus odată: „Diavolul ţinteşte sus”. De fapt, el a făcut pe un ucenic să spună că nici nu-L cunoaşte pe Hristos.

De ce doar foarte puţini oameni au avut un conflict atât de mare cu diavolul cum a avut Martin Luther? Pentru că Martin Luther zdruncina însăşi împărăţia celui rău. Şi amintiţi-vă de luptele teribile pe care le-a avut John Bunyan!

Când un om are plinătatea Duhului lui Dumnezeu, va avea mari conflicte cu Ispititorul. Dumnezeu îngăduie ispita pentru că ea face pentru noi ceea ce furtunile fac pentru stejari, ne înrădăcinează mai adânc, şi ea face pentru noi ceea ce căldura face pentru picturile pe porţelan, ne dă durabilitate mare în timp. Nu vei realiza niciodată pe deplin cât de puternic eşti alipit de Hristos, sau El de tine, până nu-şi va folosi diavolul toată puterea lui ca să te atragă la el. Abia atunci vei simţi strângerea mâinii drepte a lui Hristos. selectat

Necazurile nemaipomenite nu sunt întotdeauna pedeapsa pentru nişte păcate nemaipomenite, ci uneori sunt încercările care rezultă din darurile nemaipomenite ale lui Dumnezeu. Dumnezeu foloseşte multe instrumente de pilire şi Îşi şlefuieşte nestematele cu pile aspre. Şi sfinţii pe care El îi iubeşte în mod deosebit şi pe care doreşte să-i facă să strălucească cel mai tare, vor simţi deseori uneltele Lui asupra lor. R.
Leighton

Mărturisesc cu bucurie că datorez mai mult focului, ciocanului şi pilei Domnului meu decât oricărei alte unelte din atelierul Lui. Câteodată mă întreb dacă am învăţat vreodată ceva decât la capătul nuielei lui Dumnezeu. Când sala mea de clasă este cea mai întunecoasă, atunci văd cel mai bine.

Charles H. Spurgeon

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 8.22-36

Cele pe care „le-a pregătit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc” (1 Corinteni 2.9) izvorăsc din Hristos. El este înţelepciunea lui Dumnezeu (care este) în taină, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veacuri spre gloria noastră” (1 Corinteni 2.7; 1.30). Versetele 22-31 ridică cortina de peste evenimentele derulate înainte de lucrurile create şi ne poartă atât de departe cât pot pătrunde gândurile noastre. Înţelepciunea era deja acolo, o Persoană alături de Dumnezeu: Fiul alături de Tatăl, într-o plinătate reciprocă de dragoste şi de bucurie, pentru a concepe, apoi pentru a înfăptui împreună actul creaţiei. De aici mai învăţăm un lucru extraordinar: înainte să fi existat un singur om, înainte chiar să fi fost pământul, pentru a-1 susţine, înainte şi de „începutul pulberii lumii”, noi, tu şi eu, eram deja cunoscuţi şi iubiţi. „Desfătările Mele erau în fiii oamenilor” (8.31) este minunata declaraţie a Preaiubitului lui Dumnezeu dinainte de a exista timpul. El nu voia să Se bucure singur de dragostea Tatălui. De aceea, întreaga lucrare pe care plănuise să o facă urmărea acest scop: să-i introducă pe oamenii salvaţi şi făcuţi desăvârşiţi în propria Sa fericire, în gloria lui Dumnezeu, Tatăl Său.

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 51:1-13

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. 1 Ioan 1:9

CU JUMĂTATE DE INIMĂ SAU DIN TOATĂ INIMA?

Aţi citit despre omul care din pricina mustrărilor sale de conştiinţă a trimis o scrisoare la biroul de încasare a impozitelor? In scrisoare, omul spunea: „Nu mai pot sâ dorm, deoarece anul trecut când am complectat formularul privind câştigul meu, am raportat intenţionat mai puţin. Aveţi alăturat un cec de 150 de dolari, şi dacă n-am să pot dormi nici acum, am să vă trimit şi restul”. Este lăudabil faptul că omul şi-a mărturisit fărădelegea, dar restituirea cu jumătate de inimă oglindeşte superficialitatea regretului său. Mărturisirea sa a fost impulsionată de dorinţa personală de a avea pace, şi nu de remuşcarea pentru fapta imorală comisă. Când credem în Isus Cristos, suntem socotiţi neprihăniţi. Păcatele trecutului nostru, ale prezentului şi ale viitorului sunt iertate. Dar din cauză că suntem pângăriţi de păcat în umblarea noastră de zi cu zi, avem nevoie de curăţirea zilnică, prin mărturisire. Aceasta restaurează părtăşia dintre noi şi Tatăl ceresc. Dar trebuie să fim sinceri. Trebuie să venim la El cu sincere păreri de rău pentru păcatele noastre şi cu dorinţa onestă de a ne lăsa de ele. Nu există îndoieli asupra acestui lucru – când ne mărturisim Domnului păcatele, şi o facem cu seriozitate, El ne iartă. Dar să nu uităm, El nu numai că ne aude cuvintele, dar ne vede şi inimile şi ne citeşte motivele. Este o învăţătură teribilă! De aceea, haideţi să fim cinstiţi. Numai când regretăm cu adevărat faptul că am păcătuit putem avea siguranţa că am fost reabilitaţi pentru părtăşia cu Domnul.– R.W.D.

Dă-mi curaj, Isuse, să-ţi mărturisesc

De inima-mi cea plină de păcat,

Ca deplin iertarea s-o găsesc,

De sub poveri să fiu eliberat
D.J.D.

Dumnezeu a promis iertare celor ce se pocăiesc.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Lângă râurile Babilonului, acolo neam aşezat şi am plâns, când neam amintit de Sion. În sălciile din mijlocul lui neam atârnat harfele. Psalmul 137.1,2

Dacă a existat vreodată un timp în care cineva să aibă scuze pentru a ceda, acesta a fost timpul robiei babiloniene. Întregul sistem iudaic era dărâmat; puterea împărătească trecuse din mâna casei lui David în mâna lui Nebucadnețar; gloria plecase din Israel; nimic nu mai rămânea pentru fiii exilați ai lui Iuda, decât săşi atârne harfele în sălcii şi să se aşeze lângă râurile Babilonului, pentru a plânge din cauza gloriei care dispăruse, din cauza luminii care se stinsese şi din cauza măreției care se prăbuşise.

Acesta ar fi limbajul necredinței oarbe, însă – binecuvântat să fie Dumnezeu! – atunci când totul pare pierdut iremediabil, credința se înalță întrun sfânt triumf. Ea nu are nevoie de sprijin din partea oamenilor, nici din partea lucrurilor care se află în jurul ei; ea îşi găseşte „toate izvoarele” în Dumnezeu. Prin urmare, credința străluceşte cel mai puternic atunci când totul în jur este întunecat. Când pe cer sunt cei mai negri nori, credința se scaldă în lumina favorii şi a credincioşiei divine.

Aşa a gândit şi apostolul Pavel, atunci când, în vederea valului copleşitor al apostaziei care urmează să se abată asupra creştinătății, la îndemnat pe Timotei să aibă „un model de cuvinte sănătoase” (2 Timotei 1.13). La fel şi Petru, ştiind că va avea loc distrugerea întregii creații, îi încurajează pe cei credincioşi să se străduiască să fie „găsiți de El în pace, fără pată şi fără vină” (2 Petru 3.14). Iuda, la rândul lui, din cauza apariției nelegiuirii, îi încurajează pe cei credincioşi să se zidească pe credința lor preasfântă (Iuda 20). Întrun cuvânt, aceasta a fost gândirea Duhului şi, prin urmare, gândirea credinței.C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… am văzut că în toate este numai deșertăciune … și că nu este nimic trainic sub soare. Eclesiastul 2.11

Noutăți despre Titanic

După multă căutare, în 1985 s-a găsit nava avariată. Ea se află în Atlanticul de Nord față-n față cu Terra-Nova la o adâncime de 3.821 metri. Imediat după aceea s-au întreprins primele cercetări cu un submarin de cercetare. Pentru circa 30.000 euro se oferă scufundări chiar și pentru persoane private.La această adâncime mare, presiunea apei este enormă, de circa 370 de ori mai mare decât presiunea atmosferică normală. Acolo, pe o lungime de aproximativ 600 metri, se află trei mari părți ale vaporului: prora, o parte din mijloc și pupa. Prora s-a păstrat cel mai bine. În marile săli ale clasei întâi au rezistat aproape neatinse scufundării impresionantele candelabre. Chiar și tacâmurile și multe din marile oglinzi sunt nedeteriorate. Au fost aduse la suprafață în total 5.500 de obiecte ale Titanicului.Cu privire la drepturile de posesie asupra părților epavei și asupra multor obiecte găsite se poartă discuții până astăzi în fața instanței. În orice caz, unele obiecte se pot vedea în muzeul de marină din Londra.Cercetarea cauzelor nenorocirii nu se va încheia poate niciodată. Cei mai importanți martori s-au înecat; în afară de căpitan, s-au înecat și ofițerii William Murdoch și James Moody, cu care căpitanul a fost pe puntea de comandă la momentul coliziunii cu ghețarul. De asemenea toți inginerii și tehnicienii Titanicului s-au înecat.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

POȚI SPARGE TIPARUL (4)

„El s-a dus, s-a spălat, și s-a întors văzând bine” (loan 9:7)

Uneori Domnul Isus i-a vindecat pe oameni vorbindu-le, alteori și-a pus mâinile peste ei. Vindecarea acestui orb, însă, nu a fost o lucrare de o clipă; „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului”. El s-a dus, s-a spălat, și s-a întors văzând” (v. 7). Întrebare: cât de departe era scăldătoarea Siloamului? Pentru un orb orice călătorie este lungă. Imaginează-ți acest om cu noroi pe ochi, încercând să-și croiască drum spre scăldătoarea Siloamului. Putem învăța o lecție importantă de aici. Chiar și când ne atinge Dumnezeu, uneori trebuie să umblăm cu mizeria pe noi până ajungem la locul vindecării, al eliberării și al scăpării, lată încă un gând. Cel ce i-a spus acestui om despre Isus și l-a adus la El a trebuit să-l însoțească până și-a căpătat vederea și a putut să umble singur. Nu-i poți spune cuiva care se luptă cu o problemă: „ți-am spus despre Isus și chiar te-am adus la biserică, dar tu încă orbecăiești în întuneric și ești legat de aceleași probleme, așa că mă dau bătut”. Dumnezeu nu renunță niciodată la oameni și nici noi nu trebuie să renunțăm la ei. Când cineva continuă să se lupte cu o dependență, unii creștini spun că nu ar trebui să fie mântuit. întrebare: de câte ori nu cădem noi pradă resentimentului, mândriei, poftei, lăcomiei, bârfei, etc? Lista este nesfârșită și cu toate acestea, Dumnezeu nu renunță la noi. Uneori, oamenii trebuie să stăruie pentru izbăvirea și vindecarea lor până când ele se întâmplă efectiv. Atât de mult trebuie să-i iubești, să crezi în ei, să te rogi pentru ei și să lucrezi cu ei până la vindecare.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Sfinţenia morală

Dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

Romani 6:5

Învierea împreună cu El. Dovada că am fost răstignii împreună cu îsus este aceea că am o asemănare clară cu El. Venirea Duhului lui Îsus în mine schimbă viaţa mea personală înaintea lui Dumnezeu, învierea lui Îsus I-a dat autoritatea de a-mi dărui viaţa lui Dumnezeu; viaţa mea practică trebuie să fie zidită pe temelia vieţii Lui. Pot avea acum viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care se va arăta prin sfinţenie.

Ideea care străbate toate scrierile apostolului Pavel este aceea că, după ce am luat decizia să mă identific cu îsus în moartea Lui, viaţa de înviere a lui Îsus pătrunde în fiecare părticică a naturii mele umane. Este nevoie de atotputernicie pentru a trăi viaţa Fiului lui Dumnezeu în trupul muritor. Duhul Sfânt nu poate fi primit ca un musafir în casă. El invadează totul. După ce am decis că „omul meu vechi” (adică ereditatea păcatului) trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus, Duhul Sfânt mă invadează. El preia controlul asupra tuturor lucrurilor. Partea mea este să umblu în lumină si să ascult de tot ce-mi descoperă El. După ce am luat decizia morală cu privire la păcat, este uşor să mă socotesc în realitate ca fiind mort faţă dc păcat, deoarece găsesc toi timpul în mine viaţa lui Isus. Aşa cum există un singur gen de umanitate, la fel există un singur gen de sfinţenie, sfinţenia lui Isus, şi tocmai această sfinţenie mi s-a dat mie. Dumnezeu pune sfinţenia Fiului Său în mine şi acum aparţin unui nou ordin din punct de vedere spiritual.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

IEREMIA 2:2

„Mi-aduc aminte de dragostea pe care o aveai cînd erai tînără……cînd Mă urmai în pustie, într-un pămînt nesemănat.”

Cît de potrivite sînt pentru urechile noastre astăzi cuvintele pe care proorocul le spunea acum circa două mii şase sute de ani „la urechile cetăţii Ierusalimului”, la urechile poporului infidel şi retrograd, care îşi renegase şi uitase trecutul glorios pe care l-a avut prin prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor.Dar dacă noi îl uităm pe Domnul nostru, El nu ne uită. El nu uită condiţiile care au făcut posibilă binecuvîntarea întoarcerii noastre la El.”Mi-aduc aminte de dragostea ta……cînd Mă urmai în pustie…”. Acolo nu era nimic confortabil, ci tot ce trebuia să facă din noi nişte străini şi călători în lumea aceasta. Dumnezeu a îngăduit acest „pustiu” pentru ca să depindem de El şi să nădăjduim în El. „Aşa cum este El, aşa sîntem şi noi în lumea aceasta.” (lloan 4:17). şi noi îl urmăm din toată inima noastră, făcînd voia Lui şi bucurîndu-ne de harul şi de darurile Sale suficiente pentru fiecare zi.

„Mi-aduc aminte de dragostea ta cînd erai tînără.” Era starea de trezire, era primăvara unei vieţi noi de înviere; toate lucrurile şi stările vechi şi triste erau înghiţite de prospeţimea şi binecuvîntarea vieţii îndestulate de har ale dragostei dintîi.Dar din lipsa de veghere şi de stăruinţă ne-am obosit de viaţa din deşert unde totuşi aveam bucuria părtăşiei cu Domnul Isus. Dumnezeu avea un plan pentru viaţa noastră; dar noi ne-am sustras ca să urmăm propriul nostru drum. Ne mai privind ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşitorul credinţei noastre, am privit la dreapta şi la stînga şi am cedat, mai mult sau mai puţin, chemărilor lumii şi ale inimii noastre fireşti şi am părăsit pe Domnul, izvorul de apă vie, ca să ne săpăm puţuri crăpate. Poate că nu L-am părăsit de tot, dar dragostea noastră faţă de El nu mai este cea dintîi, cea de la început.

Viaţa noastră a devenit inutilizabilă pentru Domnul; El nu ne mai poate folosi şi cei din jurul nostru sînt lipsiţi de binecuvîntarea pe care Lui I-ar place să le-o dea prin noi. S-a dus bucuria, s-a dus aşteptarea Lui! Dar dragostea Lui pentru noi nu se schimbă niciodată, este constantă şi desăvîrşită.

Oh, să revenim la izvorul de apă vie! Să-I mărturisim că ne-am răcit faţă de El şi să nu dăm odihnă pleoapelor noastre pînă cînd Domnul nostru ni Se va descoperi din nou! Să ne întoacem la Acela care este plin de îndurare şi gata să ne ierte. Dar pentru părăsirea dragostei dintîi, Domnul cere pocăinţă ca să poată să ne dea sfeşnicul înapoi şi atunci viaţa noastră va străluci din nou pentru El.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului.” Ţefania 3:9

Versetul 9 începe cu cuvântul „atunci”. Înainte de acest „atunci” este o vreme când vor striga la Domnul. Cel care-şi vede starea de păcat şi strigă la Domnul, Dumnezeu i Se descoperă, intervine şi face ceea ce este scris: „Atunci voi da popoarelor buze curate.” Buzele curate sunt deci un dar de la Dumnezeu. Mulţi se străduiesc să nu rostească vreun cuvânt nefolositor, sau lipsit de dragoste, să fie curaţi în vorbirea lor. Dar fiecare va trebui să constate: „Am buzele necurate.” De ce? Pe la noi se spune: experienţa ne învaţă altfel. Mulţi constată că sunt nevoiţi să păcătuiască. Ei au experienţă că nu pot fi liberi, că sunt nevoiţi să fie legaţi. Au experienţa că omul cel vechi este în viaţă. Aceasta însă nu ne învaţă doar experienţa, ci chiar şi copiii sunt aşa. La noi copiii ştiu să spună întâi:”nu”, fără să-i înveţe nimeni. Acest cuvânt este născut în ei. Deci, aşa este: Dumnezeu ne dă buze curate. Şi dacă avem buzele curate, atunci şi inima, şi gândurile, totul este curat. Odată şi eu am crezut că acest lucru pot să-l înfăptuiască doar credincioşii adevăraţi, dacă au o viaţă lungă trăită în seriozitate. Dar astfel de oameni nu sunt de găsit. De aceea ştiu unii că nu există libertate. Cine sunt cei care spun acestea? Desigur, aceia care se luptă fără a birui. Dacă privim Cuvântul Lui Dumnezeu nu putem spune că nu este posibilă libertatea, altfel contrazicem pe Dumnezeu. Cel care caută buze curate nu poate sta contra Lui Dumnezeu. Cel care doreşte să obţină buze curate, nu are voie să se opună Lui Dumnezeu şi Cuvântului Său. Domnul dăruieşte ochi care văd şi urechi care aud. Tot aşa El dăruieşte şi buze curate tuturor celor care se păzesc de necredinţă, care iau în serios mântuirea oferită prin Isus Hristos.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PĂRTĂŞIE STRÂNSĂ

Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele său, zicând: „Cunoaşte, pe Domnul!”, căci toţi îl vor cunoaşte, de la mic la mare.

Ieremia 31.34

Noi putem să nu cunoaştem multe lucruri, dar îl cunoaştem pe Domnul şi aceasta e mare lucru. Cel mai neînsemnat credincios Îl cunoaşte pe Dumnezeu în Domnul Isus, poate ca nu atâta cât ar dori să-L cunoască, dar în sfârşit, îl cunoaşte în adevăr. Nu cunoaştem numai învăţăturile Lui, ci îl cunoaştem pe El. El este Tatăl şi Prietenul nostru şi suntem personal în legătură cu El; putem zice: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”! Având legătură strânsă cu El, am petrecut multe zile prea fericite în sfântă părtăşie cu El. Noi nu suntem străini pentru Dumnezeul nostru; şi inima Lui este de partea noastră.Aceasta întrece orice ar fi putut natura să ne înveţe. Nu carnea şi sângele ni L-au descoperit pe Dumnezeu. Isus Cristos L-a făcut cunoscut pe Tatăl inimilor noastre. Dacă apoi Domnul ne-a făcut să-L cunoaştem pe El însuşi, nu este acesta izvorul oricărei cunoştinţe? A-L cunoaşte pe Dumnezeu, aceasta este viaţa veşnică, îndată ce intrăm în legătură cu Dumnezeu, avem dovada că suntem născuţi din nou. Oh, sufletul meu, bucură-te în această cunoaştere şi dă slavă lui Dumnezeu în toate zilele vieţii tale!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte DUMNEZEU. Şi DUMNEZEU poate să vă umple cu orice har, pentru ca având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună. 2 Corinteni 9.7-8

În Elveţia, la o întâlnire a misionarilor care lucrau în afara ţării, un vorbitor amintea de un mare bogătaş, care an de an dona pentru misiune o sumă însemnată de bani. Vorbitorul a încheiat discursul cu următoarea frază: „Atâta timp cât mai există astfel de bogătaşi, misionarii nu o să ducă lipsă.”Apoi s-a ridicat administratorul unui orfelinat şi a spus că el are să spună o istorisire. „La fratele său a venit un om îmbrăcat într-un costum mai uzat care a spus că vrea să doneze pentru misiune o mică sumă de bani. Fratele l-a întrebat din ce grupare de credincioşi face parte. Dar omul a spus că suma nu e de la nici o grupare ci e de la el personal. „Dar cine sunteţi dumneavoastră?”, a întrebat casierul, voind să completeze actele necesare. „Eu sunt cioban a răspuns cel întrebat „şi suma pe care o dau este salariul anual pe care-l primesc de la stăpân. Stăpânul a hotărât să-mi dea de mâncare şi atunci am adus banii aici.”Vorbitorul a încheiat discursul cu cuvintele: „Atâta timp cât mai există astfel de păstori nu va fi lipsă nici în orfelinate şi nici în misiune.”Domnul Isus lucrează chiar şi prin cei care în aparenţă sunt fără mare valoare, dar care şi-au pus inima şi punga la dispoziţia Mântuitorului. Domnul ne-a pus doar ca administratori peste veniturile noastre. Suma nu-l interesează pe El, ci dragostea şi slobozenia cu care efectuăm această lucrare. Atât celor bogaţi cât şi celor săraci care doresc să dea pentru lucrare le este dată promisiunea: „Cine seamănă mult, mult va secera” (2 Cor. 9.6). Să fim atenţi că se are în vedere ce are omul, nu ceea ce nu are.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Radiază prin mine, o, Doamne! Dă-mi zâmbetul Tău aprobator şi binecuvântarea ta şi ajută-mă să fiu întru totul mulţumit cu Tine.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu. „»

Matei 13,30

Nouă nu ni se cere să îl distrugem pe duşman; acest lucru nu intră în atribuţiile noastre. În mod aparent suntem pasivi şi nu facem nimic. Dar exact această «pasivitate» în Isus Cristos este, paradoxal, cea mai mare activitate a credinţei. Atacuri ale duşmanului? Da, dar dacă esti în Isus diavolul nu poate să-ţi facă absolut nimic. Respinge aceste atacuri prin puterea sângelui Lui! Începe o nouă viaţă de rugăciune! Caută să ai o legătură mai strânsă cu Sfânta Scriptură! Ai grijă ca faptele, acţiunile tale să fie lumină! Fă totul din dragoste pentru Isus! Împrăştie sămânţa Cuvântului! Depune mărturie! Aceste urme ale luminii nu pot fi şterse, ele rămân, ele te conduc spre eternitate. în ceruri va fi scris despre tine cu litere de aur: «căci faptele lor îi urmează!» (Apoc. 14,13) Umblă cu Domnul Isus şi atunci cu siguranţă vei lăsa în urma ta fapte care vor rămâne pe veci.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart.

Psalmi 22:14

Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat

Doar Ţie, din toţi regii, datorat)

O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng

Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fol se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

Seara

Uită-te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele.

Psalmi 25:18

Este bine să împletim rugăciunile de durere cu cele în care ne recunoaştem păcatele – fiindcă, atunci când ne aflăm în puterea lui Dumnezeu, nu suntem absorbiţi în totalitate de durere, şi ne amintim şi de ofensele pe care I le-am adus. Este bine, de asemenea, să aducem durerea şi păcatul în acelaşi loc. David ş-a adus durerea în faţa lui Dumnezeu, şi tot în faţa lui Dumnezeu şi-a mărturisit păcatul. Poţi să-I încredinţezi orice durere, cât de neînsemnată, lui Dumnezeu, fiindcă El îţi numără perii capului, şi poţi să-i spui Lui marile dureri, fiindcă El tine oceanul în palmă. Du-te la El, oricare ţi-ar fi necazul, şi îl vei găsi gata să te ajute. Dar trebuie să-I aducem Lui şi păcatele. Trebuie să le purtăm până la cruce, ca să fie spălate în sânge de vină şi curăţate de puterea lor pângăritoare. Lecţia spirituală a acestui text este

următoarea: cu un duh smerit, trebuie să ne înfăţişăm Domnului durerile şi păcatele. Observă că tot ce cerea David referitor la durere era „uită-te la ticăloşia şi truda mea”. Dar următoarea cerere este mai precisă, mai definită, mai hotărâtă, mai clară: „şi iartă-mi toate păcatele mele”. Mulţi suferinzi ar fi spus: „îndepărtează-mi ticăloşia şi truda, şi uită-te la păcatele mele”. Dar David nu a spus asta. El a strigat: „Doamne, în ceea ce priveşte ticăloşia şi truda mea, mă, încredinţez înţelepciunii tale. Priveşte-le, Doamne. Le las în seama ta. Aş fi bucuros să scap de ele, dar fă Tu cum doreşti. Dar cât despre păcatele mele, Doamne; ştiu ce aş vrea să se întâmple cu ele. Vreau să fie iertate; nu mai pot îndura să stau sub blestemul lor nici un moment”. Un creştin consideră că durerile sunt mai puţin grave decât păcatul; poate îndura tulburările, dar nu poate purta povara vinovăţiei.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor. (Matei 10:27)

 

Domnul nostru ne duce mereu la întuneric ca să ne spună ceva. Poate fi întunericul unui cămin unde o pierdere grea a lăsat storurile; întunericul unei vieţi singuratice şi pustii, în care o boală ne-a separat de lumina şi activităţile vieţii; sau întunericul unei mâhniri zdrobitoare şi a unei dezamăgiri.

Acolo ne spune El tainele Sale – mari şi minunate, eterne şi infinite. El ne deschide ochii, orbiţi de strălucirea lucrurilor pământeşti, ca să privească la constelaţiile cereşti. Şi urechile noastre detectează dintr-odată chiar şi şoapta glasului Său, care de multe ori a fost acoperită de tumultul strigătelor pământeşti.

Însă aceste revelaţii vin întotdeauna şi cu responsabilitatea corespunzătoare: „Ce vă spun Eu … să spuneţi la lumină … să propovăduiţi de pe acoperişul caselor”. Noi nu trebuie să zăbovim în întuneric sau să stăm în cămăruţă. Curând vom fi invitaţi să ne ocupăm locul în zarva şi furtunile vieţii. Şi când va veni momentul acela, noi trebuie să spunem şi să propovăduim ce am aflat.

Aceasta dă o nouă semnificaţie suferinţei, a cărei cea mai tristă parte este deseori sentimentul aparent al inutilităţii pe care aceasta îl provoacă. Suntem tentaţi să gândim: „Cât de nefolositor sunt! Ce fac, de sunt diferenţiat de ceilalţi? De ce este irosit «parfumul scump» (Ioan 12:3) al sufletului meu?” Acestea sunt vaietele disperate ale celui ce suferă, dar Dumnezeu are un scop în toate. El Îşi aduce copiii pe culmi tot mai înalte ale părtăşiei, ca să-L poată auzi vorbind „faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui” (Exod 33:11), şi apoi să transmită mesajul celor de la poalele muntelui. Au fost cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe munte irosite? Dar timpul petrecut de Ilie la Muntele Horeb sau anii petrecuţi de Pavel în Arabia?

Nu există nici o scurtătură spre o viaţă de credinţă, care este o absolută necesitate pentru o viaţă sfântă şi victorioasă. Trebuie să avem perioade de meditaţie şi părtăşie personală cu Dumnezeu. Sufletele noastre trebuie să aibă momente de părtăşie cu El pe munte şi să treacă prin văile odihnei liniştite la umbra unei stânci mari. Trebuie să petrecem unele nopţi sub stele, când întunericul a acoperit lucrurile pământeşti, a redus la tăcere zgomotul vieţii omeneşti şi ne-a lărgit orizontul, descoperindu-ne infinitul şi eternul. Toate acestea sunt absolut esenţiale aşa cum este hrana pentru trupurile noastre.

Numai în felul acesta simţirea prezenţei lui Dumnezeu poate deveni avuţia sigură a sufletelor noastre, permiţându-ne să spunem tot timpul, cum scria şi psalmistul odată: „Tu eşti aproape, DOAMNE” (Psalmul 119:151). F.B. Meyer

 

Unele inimi, precum primulele de seară, se deschid mult mai frumos în umbrele vieţii.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 8.1-21

Acum înţelepciunea se întoarce spre cei pierduţi şi îşi face auzită lămurit chemarea ei de har (la fel ca în cap. 1). De astă dată se aşază pe înălţimi, în mijlocul drumurilor, la porţile oraşelor, pretutindeni pe unde trece lumea. Răspântia (v. 2) este locul de drum unde avem ocazia să schimbăm direcţia şi acolo vedem că sunt trimişi şi slujitorii împăratului din parabolă, ca să caute şi să poftească pe câţi vor găsi (Matei 22.9). Proverbe 9 ne va arăta că şi înţelepciunea îşi are ospăţul pregătit (la fel ca Matei 22) şi că trimite invitaţii prin slujitori.

Voi, care încă mergeţi pe calea cea largă, răspundeţi acum vocii insistente care vă cheamă la răspântie! Este vocea lui Isus. El vă vrea fericiţi. El vă spune lucruri minunate, cuvinte drepte, limpezi şi adevărate, tuturor celor care-L ascultaţi (v. 6,9). El are puse deoparte comori care nu se pot compara cu aurul sau cu argintul acestei lumi şi dă moştenire „avuţii trainice” (v. 18), „adevărate”, „bunuri viitoare” (Evrei 10.1), „o avere mai bună şi statornică” (Evrei 10.34). Cât de glorios este „ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc” (1 Corinteni 2.9; comp. cu v. 17-21)!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: loan 21:15-25

Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? …Paşte oile Mele.

Ioan 21:17

TE-AI LEPĂDAT DE CRISTOS?

Iuda n-a fost singurul ucenic care I-a întors spatele lui Isus în noaptea arestării şi a judecării Sale. Şi Petru a făcut-o, negând vehement de trei ori, că ar fi fost vreo legătură între el şi Omul din Galileea (loan 18:15-18, 25-27). Dar după înviere, aşa cum spune textul ales pentru astăzi, Domnul Isus Şi-a condus cu tandreţe şi gingăşie ucenicul năvalnic la locul reabilitării şi trimiterii lui în lucrare. Experienţa lui Petru nu este unică. Cu toţii ne-am lepădat de Cristos, într-un fel sau altul – şi la fel ca Petru, tânjim să fim reabilitaţi. Când eram student la Institutul Biblic Moody, am lucrat în timpul verii la o fabrică, ducând materia primă la cei din schimbul doi de la liniile de asamblare. Era un grup de bărbaţi şi femei foarte duri. Limbajul lor era numai blesteme şi blasfemii, iar atitudinea aceea a unor rebeli şi vulgari. Faptul că nu înjuram ca ei a fost repede băgat în seamă. Într-o zi, când eram în pauza de cafea, unul dintre cei mai duri bărbaţi din grup, m-a întrebat dacă nu eram „unul dintre pocăiţii aceia buni.” Am îngânat un răspuns cât mai încâlcit şi vag cu putinţă. În inima mea însă, am ştiut că mă lepădasem de Domnul. Următoarele zile au fost o agonie spirituală. Apoi mi-am mărturisit căderea Domnului şi El m-a iertat. Peste câteva zile am avut ocazia să-mi expun credinţa colegilor mei de lucru – şi pentru aceasta şi azi mă bucur din partea multora de respect.
Te-ai lepădat şi tu de Domnul într-un fel? Mărturiseşte-I lui Isus. Spune-I cât de rău îţi pare. Ca şi Petru, vei fi reabilitat şi chemat din nou în lucrarea Lui. D.C.E.

Păcătos şi fără ajutor

Cerusem mila Lui cea mare.

O, sfânt Cuvânt izbăvitor

l-am auzit, primind iertare Simon

Când Dumnezeu iartă, este vremea ca si noi să uităm.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Fiind vrăjmaşi, am fost împăcați cu Dumnezeu

prin moartea Fiului Său. Romani 5.10

Mulți oameni afirmă că toate punctele de vedere religioase sunt în fond aceleaşi, mai ales când toate vorbesc despre dragoste şi despre bunătate. Însă aceasta este ca şi cum ai spune că un fastfood şi un restaurant de lux sunt acelaşi lucru, fiindcă ambele servesc mâncare. Nimeni nar afirma aşa ceva, însă oamenii nu folosesc acelaşi standard şi în domeniul spiritual.

Care sunt trăsăturile distinctive ale creştinismului? Există câteva, de o mare importanță! Putem trece pe scurt în revistă câteva dintre ele, privind la subiecte ca Dumnezeu, cerul, iadul, păcatul şi mântuirea. Creştinismul declară că există un singur Dumnezeu, revelat nouă ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care Se află în cer. Iazul cu foc a fost făcut pentru diavolul şi pentru îngerii săi căzuți, însă oamenii care Îl resping pe Dumnezeu vor suferi şi ei acolo pentru totdeauna. Păcatul a corupt inima omenească, de aceea ea se află la cea mai mare distanță față de Dumnezeu, în ciuda tuturor eforturilor eticii, ale educației şi ale moralității.

Creştinismul învață că mântuirea este gratuită, prin credința în jertfa Domnului Isus, care, deşi este Dumnezeu adevărat, a devenit Om adevărat. Oferta harului lui Dumnezeu arată că orice încercare de a câştiga favoarea Sa prin meritele sau prin eforturile noastre este nu numai inutilă, ci şi o ofensă la adresa Lui.

Totuşi Dumnezeu continuă să ofere mântuirea şi „oricine cheamă numele Domnului va fi mântuit” (Fapte 2.21). Biblia este de ajuns pentru a ne arăta căile lui Dumnezeu şi pentru a ne atrage inimile către El. S. J. Campbell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, și urechea nu obosește auzind. Eclesiastul 1.8

Noutăți despre Titanic

În istoria navigației nu a existat un eveniment care a stârnit o așa mare groază și o așa mare atenție ca scufundarea Titanicului. În călătoria lui inaugurală de la Southampton la New-York, vaporul de lux, cel mai mare din lume și care părea de nescufundat, s-a lovit de un ghețar și s-a scufundat în două ore și patruzeci de minute. Aceasta s-a întâmplat în noaptea de 15 aprilie 1912. Din cei 2.208 pasageri și membrii ai echipajului s-au înecat 1.504 oameni în valurile reci ca gheața ale Oceanului Atlantic, printre care căpitanul Edward John Smith, care de bunăvoie s-a scufundat cu vaporul. Dintre morții scoși din Atlantic, dintre care unii nu au fost identificați niciodată, au fost înmormântați 121 victime în Fairview Cemetry în Halifax, în provincia Scoția Nouă din Canada.Interesul cu privire la soarta Titanicului este până astăzi neîntrerupt. Aceasta o arată de exemplu filmul american „Titanic”, care a rulat în 1997 și a depășit toate recordurile. Cu un total de 11 premii Oscar și cu un rezultat de înregistrare mondial de peste 1,8 miliarde dolari, este considerat până astăzi cel mai de succes film al tuturor timpurilor. Doar în Germania l-au văzut 18 milioane spectatori.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

POŢI SPARGE TIPARUL (3)

„Eu una știu: că eram orb, și acum văd” (loan 9:25)

După ce Domnul Isus i-a redat vederea, fariseii au încercat să-l atragă pe acel om într-o dezbatere teologică despre cine era Isus și de unde-i venea puterea, dar el a refuzat să se certe cu ei. El a spus simplu: „eu una știu: că eram orb, și acum văd” și același argument continuă și astăzi. Unii oameni spun: „perioada minunilor a trecut”. Adevărul e că nu există o perioadă a minunilor; ci numai un Dumnezeu al minunilor care spune: „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6). Biblia spune: „Isus Hristos este același ieri și azi și în veci!” (Evrei 13:8). Asta înseamnă că El este același. Ce a făcut, El mai face încă. Ce a spus, El mai spune încă. Oricare ar fi problema ta, ai două opțiuni: să trăiești cu ea și să încerci să te obișnuiești sau să crezi că Dumnezeu te poate elibera de ea. Anumite lucruri, cum ar fi alcoolismul, dependența și abuzul pot exista în familia ta, însă prin harul lui Dumnezeu poți întrerupe ciclul! Te rog să asculți următoarele: puterea lui Dumnezeu este mai mare decât obiceiul tău! Nu numai că El te poate elibera de lucrul care te ține prizonier, dar El te poate elibera de efectele lui persistente. Cuvântul Său pentru tine este acesta: „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte, și nu vă mai uitați la cele vechi! lată, voi face ceva nou, și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum” (Isaia 43:18-19). Așadar, întoarce-te la Dumnezeu astăzi. Dă-i o șansă. Ai încercat alte lucruri, acum încearcă-L pe El. Nu te va dezamăgi!

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Decizia morală cu privire la păcat

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.

Romani 6:6

Răstignirea împreună cu El. Ai luat această decizie cu privire la păcat – că trebuie răstignit imediat în tine? E nevoie de mult timp ca să ajungi la o decizie morală cu privire la păcat, dar cel mai mare moment din viaţa ta este atunci când decizi că, aşa cum Isus Cristos a murit pentru păcatul lumii, la fel păcatul trebuie să moară în tine – nu să fie înfrânat, suprimat sau împiedicat, ci răstignit. Nimeni nu poate determina pe cineva să ia această decizie. Noi putem fi sincer convinşi – putem să avem o convingere religioasă -, dar ceea ce trebuie să facem e să luăm decizia pe care Pavel ne îndeamnă s-o luăm.

Reculege-te, petrece un timp singur cu Dumnezeu, ia decizia morală şi spune-I: „Doamne, fa-mă una cu moartea Ta până când voi şti că păcatul este mort în mine”. Ia această decizie morală că păcatul din tine trebuie să fie dat morţii.

În cazul Iui Pavel, aceasta nu a fost o aşteptare divină legată de viitor, ci o experienţă radicală şi definitivă din viaţa lui. Sunt eu gata să-L las pe Duhul lui Dumnezeu să mă cerceteze până când voi şti care este natura păcatului din viaţa mea – lucrul care pofteşte împotriva Duhului lui Dumnezeu în mine? Dacă da, voi fi de acord cu verdictul lui Dumnezeu împotriva naturii păcatului: că trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus? Nu mă pot socoti „mort faţă de păcat” dacă n-am trecut prin această chestiune radicală a voinţei înaintea lui Dumnezeu.

Mi-am însuşit eu marele privilegiu de a fi răstignit împreună cu Crisios până când nu mai rămâne în carnea şi în sângele meu decât viaţa lui Cristos? „Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc; dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

GENEZA 17:1

„Cînd a fost Avraam în vîrstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat, şi i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul Cel Atotputernic.”

Cînd i S-a arătat Dumnezeu, Avraam era într-o incapacitate completă, el ajunsese la capătul lui însuşi. Dar chiar în starea aceasta el a avut o întîlnire cu Dumnezeu care S-a descoperit ca Cel Atotputernic.Ce decoperire! Ce sursă a tot ce are omul nevoie! Dar pentru mulţi credincioşi, Dumnezeu nu este încă izvorul oricărui bine. Cîţi creştini suspină cu o dorinţă fierbinte ca Domnul însuşi să fie totul pentru ei, să aibă tot locul în inima lor! Cîte vieţi, sincere şi loiale, dar plăpînde şi fără putere, suspină după ceva mai mult. Totuşi, noi nu avem nevoie de ceva, ci de Cineva; nu de o binecuvîntare, oricît de imediat necesară ar fi ea, ci de Acela care binecuvintează; nu de putere în ajutorul neputinţei noastre, ci de Dumnezeu însuşi, izvorul de putere. Să-I mărturisim Lui nevoile noastre, starea noastră; să-I deschidem inima larg, căci El doreşte fierbinte să fie totul pentru noi. Să umblăm înaintea Lui, cu El, oricît de împotrivitor ar fi curentul care a cuprins majoritatea. El ne-a chemat la această umblare. Viaţa şi umbletul acesta sînt posibile însă cînd am terminat cu noi înşine şi cu căutarea lucrărilor şi intereselor noastre chiar atunci cînd se pare că ele sînt legitime şi chiar evlavioase. Dacă umblarea noastră înaintea lui Dumnezeu nu îndeplineşte condiţia: „…fii fără prihană…”, oricît ne-am strădui în umblarea şi lucrările noastre, ele n-au nici un preţ înaintea Lui.Resursele noastre proprii trebuiesc puse deoparte; Domnul Isus trebuie să aibă tot locul în inima noastră. Avraam s-a aruncat cu faţa la pămînt. Cunoaştem noi atitudinea aceasta? ştiu genunchii noştri să se îndoaie mereu în adorare? Să ne recunoaştem neputinţa dar şi cauza care ne-a adus în această stare. Cultivăm noi părtăşia cu Domnul nostru cu toată seriozitatea şi cu dorinţa fierbinte ca El să ne umple cu El însuşi? Dacă este aşa, El va veni la noi cu toată plinătatea Sa, schimbîndu-ne viaţa aşa cum a schimbat-o pe a lui Avraam care a devenit „tatăl credincioşilor”.”A venit Domnul Isus aici pe pămînt ca să pretindă ceva de la mine? Ca şi smochinul fără rod, şi eu sînt lipsit de roade, sînt uscat. Dar Domnul, binecuvîntat să fie El, a venit în lumea aceasta pentru că eu sînt în adevăr aşa. Răul care este în mine, în loc de a depărta pe Dumnezeu, L-a adus la mine în persoana lui Hristos. Tot răul din mine, fiinţă mizerabilă, a adus în lume pe Isus Hristos.” (J.N.D.) O, de am realiza că El este tot şi noi nimic!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi.” Matei 14:27

Acestea sunt cuvintele pe care le-a adresat Domnul Isus ucenicilor Săi care erau pe mare, în timpul unei furtuni mari. Mântuitorul nu era cu ei în corabie. În ziua anterioară a hrănit cinci mii de oameni, în afară de femei şi copii, prin înmulţirea celor cinci pâini şi a celor doi peşti. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte ca să Se roage singur la o parte. Pe când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare s-au înspăimântat şi au zis:” Este o nălucă”, şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi.” Câtă mângâiere cuprindeau aceste cuvinte pentru ucenici! Şi noi ne găsim în situaţii când teama pune stăpânire peste noi şi ne întrebăm: „Cum va fi dacă se continuă în felul acesta?” În astfel de situaţii este important să ne uităm la locul potrivit. Dar, unde? În Cuvântul Lui Dumnezeu. Căci în Cuvânt putem afla că nu ne cade nicun fir de păr fără ştirea Lui, şi că toate sunt spre folosul nostru. Astfel putem să recunoaştem în toate conducerea înţeleaptă a Lui Dumnezeu. Dacă privim la greutăţi, începem să să ne plângem, dar dacă avem în faţa ochlor promisiunile Lui Dumnezeu suntem încurajaţi şi nu trebuie să ne temem. „Îndrăzniţi, Eu sunt” spune Mântuitorul şi astăzi tuturor acelora care se încred în El. Dacă ne încredem în El nu mai trebuie să ne necăjim de una, sau de alta, căci El ne dă posibilitatea de a ne odihni în voia Sa. După ce Petru a ieşit din corabie pe apă pentru a merge la Isus, văzând vântul puternic şi simţind că se cufundă, a strigat: „Doamne, ajută-mă!” El a privit la vânt şi la valuri şi de aceea a început să se scufunde, dar când a privit la Domnul şi a cerut ajutorul Lui, a fost salvat. Acesta este un exemplu şi pentru noi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PRIVEŞTE ŞI VEI TRĂI

Şi Domnul spuse lui Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi pune-l într-o prăjină; şi se va întâmpla, că oricine va fi muşcat şi-l va privi, va fi vindecat.

Numeri 21.8

Aceasta este o imagine admirabilă a Evangheliei. Domnul Isus, socotit în rândul răufăcătorilor, este atârnat pe cruce în faţa noastră. O privire spre El ne va vindeca îndată de muşcătura arzătoare a păcatului: „Oricine îl va privi, va fi vindecat”. Acela, care-şi plânge cu amar păcatul, să ia seama la aceste cuvinte şi le va găsi adevărate. Eu am trăit această experienţă: privind la Domnul Isus răstignit, am fost vindecat îndată. Şi tu, suflete, dacă priveşti prin credinţă la El, vei trăi. Poate că-ţi dai seama şi tu de influenţa păcatului cu veninul lui şi nu mai ai nădejde; dar, să ştii bine că nu este decât o singură nădejde. Şi acest leac este sigur: „Oricine va privi la El, va fi vindecat”.

Şarpele de aramă nu era înălţat ca să fie privit cu curiozitate de cei sănătoşi; ci era hotărât pentru cei ce fuseseră muşcaţi. Domnul Isus, adevăratul Mântuitor, a fost atârnat pe lemn pentru adevăraţii vinovaţi. Dacă muşcătura şarpelui veninos a făcut din tine un beţiv, un hoţ, un desfrânat sau un mincinos, o privire încrezătoare la acest Mântuitor, te va vindeca de aceste vicii, şi te va ajuta să trăieşti în sfinţenie şi părtăşie cu Dumnezeu. Priveşte numai şi vei trăi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Ioan 15.12

Cei mântuiţi de Domnul Isus trebuie să se iubească unii pe alţii cu o iubire „fierbinte, dintr-o inimă curată.” Este o poruncă a Domnului de a ne iubi unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El. Dacă ne preocupă această dragoste a lui Cristos, ale cărei raze pornesc de la crucea Golgotei spre noi atunci aceasta va lucra în noi dragostea sfântă. Când dragostea lui Cristos este motorul inimilor noastre nu se poate să nu-i iubim pe fraţii noştri. Domnul Isus ne iubeşte pe toţi, indiferent de slăbiciunile, lipsurile şi păcatele noastre. Dragostea Sa faţă de noi L-a trimis la moarte. Nici apele văii morţii nu au putut îndepărta sau opri iubirea Lui. El însuşi S-a dat pentru noi.

Domnul Isus este pentru noi modelul desăvârşit de urmat. Să nu ne iubim atunci unii pe alţii cum ne-a iubit El? „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi” (1 Ioan 3.16). „Prea iubiţilor să ne iubim unii pe alţi, căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Ioan 4.7). Adevărata dragoste este izvorul naturii dumnezeieşti, care se revarsă şi care îi umple pe cei mântuiţi. Ea se descopere în diferite feluri. Poate uneori trebuie să şi mustre, să arate greşelile sau chiar trebuie să sancţioneze. Şi Domnul Isus la fel procedează cu cei care îi îmbracă cu iubirea Sa veşnică. Oamenii zilelor din urmă se caracterizează după 2 Tim. 3.2 ca fiind iubitori de sine. Dacă mai este în fiecare mântuit această tendinţă păcătoasă, avem nevoie de har deosebit ca să pricepem dragostea Sa.

Dacă umblăm pe urmele Domnului Isus şi dacă ne lăsăm pătrunşi de Duhul Său cel bun, vom primi har să arătăm în mijlocul unei lumi moartă în păcate, ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu. Orice acţiune a dragostei este dirijată de sus, de la Dumnezeul şi Tatăl nostru.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

0, Doamne, Te slăvesc pentru rugăciunile sfinţilor, care m-au înconjurat ca o atmosferă a cerului, şi pentru harul de nespus care vine la mine prin răscumpărarea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan).»

2 Corinteni 2,11

Fii atent la micile urme lăsate de duşman în viaţa ta! Vulpile mici distrug viile roditoare. Prinde-le! Ignorarea acestor mici cicatrici lăsate de diavol în inima ta poate avea repercusiuni serioase asupra vieţii tale de credinţă. Din acest motiv nu evita confruntarea biruitoare cu duşmanul. Isus este învingător! Ce ne spune Domnul despre buruienile care cresc împreună cu grâul? El răspunde astfel la întrebarea slujitorilor nedumeriţi: «… Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta»
(Matei 13,28). Brusc, observi că în biserica ta, poate chiar în familia ta, buruienile au crescut împreună cu grâul. Aceasta este lucrarea duşmanului, acestea sunt urmele lui. El caută să strice tot ce poate, se străduieşte din răsputeri să nimicească lucrarea Domnului. Tu însă rămâi în Isus! Suntem în lume, dar nu mai facem parte din ea. Suntem
înconjuraţi din toate părţile de puteri demonice, dar ele
nu mai au nici o putere asupra noastră atât timp cât Domnul rămâne în noi şi noi în El. Atunci Cuvântul Său lucrează în şi prin tine; prin acest lucru reuşeşti nu numai să-ţi recunoşti duşmanul, dar şi să i te împotriveşti cu succes, iar el va fi învins şi fără putere în viaţa ta.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Locul numit „Căpăţâna”. Luca 23:33

Dealul „Căpăţânii” este dealul mângâierii; casa alinării este construită din lemnul crucii; templul binecuvântărilor cereşti are drept temelie stânca sfărâmată — despicată de suliţa care i-a străpuns coasta. Nici o scenă din istoria sacră nu bucură sufletul ca tragedia de pe Calvar.

Cea mai întunecată vreme

Care a răsărit vreodată pe pământul păcătos

Atinge inima cu degete solemne

Mai dulce decât aripile unui înger; nu-i frumos?

Nu-i minunat că păcătosul se întoarce cu speranţă

Spre cruce, nu spre steaua ieslei, ca să capete viaţă?

Lumina izvorăşte din întunericul de pe Golgota, şi fiecare fir de iarbă este înmiresmat de umbra lemnului blestemat. In acel loc al setei, harul a săpat o fântână din care izvorăşte apă curată ca cristalul, şi fiecare picătură este capabilă să aline bocetul omenirii. Tu, care ai avut vremurile tale tulburi, vei mărturisi că nu pe Muntele Măslinilor ai aflat mângâiere, nici pe culmea Sinaiului, şi nici pe Tabor; Ghetsemani, Gabata şi Golgota ţi-au fost izvor de mângâiere. Ierburile amare din Ghetsemani ţi-au îndulcit amărăciunea vieţii, biciul de pe Gabata ţi-a îndepărtat grijile, şi gemetele de pe Calvar ţi-au adus alinare, mângâiere. Nu am fi cunoscut niciodată dragostea lui Christos în toată adâncimea şi înălţimea ei, dacă El nu ar fi murit; n-am fi putut ghici dragostea adâncă a Tatălui dacă El nu şi-ar fi oferit singurul Fiu ca jertfă. Toate binecuvântările pe care le primim ne vorbesc despre dragostea Lui, la fel ca scoica care, apropiată de ureche, şopteşte despre adâncurile din care a venit; dar dacă dorim să auzim oceanul, nu trebuie să privim binecuvântările zilnice, ci răscumpărarea de la cruce. Cel care doreşte să cunoască dragostea se va retrage la Calvar şi îl va vedea pe Omul Durerilor murind.

Seara

Un înger al Dumnezeului, al cărui sunt eu şi căruia îi slujesc eu, mi s-a arătat azi-noapte. Faptele Apostolilor 27:23

Furtunile şi întunericul, împreună cu pericolul iminent al naufragiului, aduseseră echipajul într-o situaţie tristă. Un singur om a rămas calm şi, prin cuvintele sale, i-a îmbărbătat pe toţi ceilalţi. Pavel a fost singurul om care a avut destul curaj ca să spună „oamenilor, liniştiţi-vă” (Fapte 27:25). La bord se aflau soldaţi romani veterani şi marinari încercaţi, dar sărmanul prizonier evreu avea mai mult duh decât toţi la un loc. El avea un Prieten tainic care îl încuraja. Domnul Isus trimitea un mesager ceresc care îi şoptea cuvinte de mângâiere slujitorului său credincios; de aceea, Pavel era încrezător şi vorbea ca un om liniştit. Dacă ne temem de Domnul, putem să ne aşteptăm la intervenţii neaşteptate atunci când împrejurările ne ameninţă. Îngerii nu sunt reţinuţi de furtuni sau ascunşi de întuneric. Ei nu consideră o umilire să-i viziteze pe cei mai săraci membri ai familiei cereşti. Dacă vizitele îngerilor sunt puţine şi rare în timpuri obişnuite, în nopţile cu furtună sunt mai dese. Prietenii ne pot abandona când suntem sub presiune, dar întâlnirile cu locuitorii lumilor îngereşti vor fi mai frecvente. Prin puterea cuvintelor lor încurajatoare, care ajung la noi de la tron pe scara lui Iacov, vom fi întăriţi să facem lucruri mari pentru Dumnezeu. Dragă cititorule, treci printr-un timp de încercare? Cere ajutor special. Isus este îngerul legământului, şi dacă este căutat din toată inima, se lasă găsit. Cei care, asemenea lui Pavel, sunt păziţi de îngerul lui

Dumnezeu în noaptea furtunii, când ancora nu mai prinde şi stâncile sunt la un pas, să-şi amintească că prezenţa îngerilor le aduce curaj şi tărie.

O, înger al lui Dumnezeu, vino aproape

Alungă-mi teama şi împrăştie furtuna

Călăuzeşte-mă prin foc şi ape

Căci mâna Ta mângâie totdeauna.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine! (Iov 10:2)

 

O, suflet încercat, poate că Domnul te trece prin această încercare ca să-ţi dezvolţi darurile spirituale. Ai o serie de daruri pe care nu le-ai fi descoperit niciodată dacă n-ar fi fost încercările. Nu ştii că credinţa ta nu se arată niciodată atât de mare în timpul verii călduroase, cât se arată în timpul unei ierni geroase? Dragostea ta este mai tot timpul ca un licurici, care străluceşte foarte puţin când nu este înconjurat de întuneric. Iar speranţa este ca stelele – nevăzute în strălucirea soarelui prosperităţii şi descoperite doar în timpul unei nopţi de împotrivire. Necazurile sunt deseori montura neagră pe care Dumnezeu o foloseşte pentru a monta pietrele preţioase ale darurilor copiilor Săi, făcându-le să strălucească şi mai tare.

Nu te-ai rugat tu pe genunchi cu puţin timp înainte, zicând: „Doamne, cred că n-am deloc credinţă. Te rog, arată-mi că am”? Nu era rugăciunea ta, chiar dacă n-ai realizat poate pe moment, o rugăciune care de fapt cerea încercări? Căci cum ai putea să ştii dacă ai credinţă, până nu-ţi este încercată credinţa? Poţi să te bazezi pe faptul că Dumnezeu trimite deseori încercări pentru ca darurile noastre să fie descoperite şi pentru ca noi să fim siguri de existenţa lor. Şi este mai mult decât doar descoperirea darurilor noastre – noi experimentăm adevărata creştere
în har ca un alt rezultat al încercărilor noastre care au fost sfinţite de El.

Dumnezeu nu-Şi antrenează soldaţii în corturi confortabile şi în lux, ci punându-i să îndure marşuri lungi şi servicii grele. Îi face să treacă prin şuvoaie de apă, să înoate prin râuri, să urce pe munţi, şi să meargă multe mile obositoare cu bagaje grele.

Dragă creştine, n-ar putea aceasta să explice necazurile prin care treci acum? N-ar putea fi acesta motivul pentru care El Se ocupă de tine?

Charles H. Spurgeon

A fi lăsat în pace de Satan nu este o dovadă că eşti binecuvântat.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 7.1-27

Capitolul 7 prezintă cu solemnitate pericolul la care femeia străină îl expune pe tânărul fiu al înţelepciunii. Asistăm la o adevărată vânătoare a sufletului (comp cu 6.26): Ea stă la pândă; această femeie destrăbălată, gălăgioasă şi fără astâmpăr (v. 11), care-şi ascunde intenţiile perverse sub înveliş religios (v. 14), umblă de colo-colo, pândindu-şi prada la adăpostul nopţii. Armele ei sunt cuvintele dulci şi clipitul seducător al pleoapelor (cap. 2.16; 5.3; 6.25). Victima ei este un tânăr uşuratic, fără ocupaţie, învins mai dinainte, pentru că nu are voinţă şi pentru că este dominat de simţuri.

Scena este repede jucată: inconştient, fără minte, el „a mers deodată după ea”. Laţul „păsărarului” – adică al lui Satan – este închis deodată (v. 23; Psalmul 91.3). Prea târziu…! Plăceri de o clipă, dar cu ce preţ plătite! „îşi pierde viaţa…” şi nu ştie.

Tineri creştini, voi sunteţi şi mai responsabili, pentru că aţi fost preveniţi de toate acestea. în plus, ştiţi şi unde poate fi găsită resursa: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Păzindu-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119.9). Gândiţi-vă la exemplul lui Iosif şi la răspunsul lui categoric, prezentat în Geneza 39.9, iar în ceasul pericolului, strigaţi la Cel care oricând „poate să-i ajute pe cei ispitiţi” (Evrei 2.18).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 4:1-6

„…căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii” Efeseni 4:3

PĂSTREZI PACEA?

Cât de plăcut este pentru Domnul ca poporul Lui să trăiască împreună în unitate! Cu toate acestea, există multă ceartă, muşcături şi luptă care continuă în unele biserici. Într-o mânăstire din Germania, nu departe de Babenhausen, sunt expuse două perechi de coarne de cerb care stau permanent încrucişate. Au fost găsite în poziţia aceasta cu mulţi ani în urmă. Se pare că animalele s-au luptat sălbatic şi coarnele lor s-au încrucişat aşa de tare că n-au mai putut fi desfăcute. Rezultatul a fost că amândoi cerbii au murit de foame. Cineva a comentat: „Aş duce aceste coarne în fiecare casă şi şcoală ca să fie un semnal de alarmă pentru cei care se luptă până la ultimul efort pentru a-şi impune punctul lor de vedere. Le-aş duce în fiecare biserică până ce mesajul lor tăcut ar pătrunde adânc în inimile celor care îşi găsesc plăcerea de a-şi încrucişa coarnele cu alţi creştini, la cel mai mic act de provocare”. În Neemia 5, putem citi că israeliţii, din egoism, se tratau urât unul pe altul. Neemia i-a mustrat pe conducători şi le-a spus să facă imediat restituirea şi repararea răului comis. Ei au răspuns cu umilinţă: „Le vom da înapoi şi… vom face cum ai zis”, după care întreaga adunare a spus: „Amin!” şi L-au lăudat pe Domnul (Neemia 5:12, 13). Poporul a acceptat mustrarea lui Neemia şi a început să trăiască în pace unul cu altul. Fie ca toţi care Il cunoaştem pe Domnul „să păstrăm unitatea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Este singura modalitate prin care vom avea pace în biserică! 
H.G.B.

Binecuvântează, Doamne, adunarea,

Te rugăm cu lacrime curate

Să trăim mereu cu dragoste-mpreună

Şi în sfântă dulce unitate.
Fennema

Nu-i loc în grădina lui Cristos pentru mărul discordiei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi a fost că, pe când erau ei acolo, sau împlinit zilele ca ea să nască; şi La născut pe Fiul ei cel întâinăscut şi La înfăşat în scutece şi La culcat în iesle, pentru că nu era loc pentru ei în han.  Luca 2.6,7

Hainele lui Hristos (1) – Sărăcia Sa

Putem medita fără încetare la faptul că Domnul gloriei a venit în această lume în împrejurări atât de umile. El na ales ca loc al naşterii Sale Roma, centrul politic şi militar al lumii de atunci, nici Atena sau Alexandria, centre ale filosofiei şi ale intelectului, ci un oraş mic, întro provincie romană neînsemnată. El na ales nici măcar Ierusalimul ca să Se nască acolo, ci mica cetate Betleem. Şi chiar în această mică cetate, El Sa născut nu în han, ci întrun staul.

Potrivit obiceiului din acele zile, El a fost înfăşat în scutece. Aceste prime „haine” ale Mântuitorului nostru vorbesc despre cât de smerit a acceptat El să devină, prin har. Pe măsură ce timpul a trecut, El a purtat hainele umile ale oamenilor obişnuiți din Galileea. Nu Sa ruşinat să poarte hainele de tâmplar (Marcu 6.3).

El a fost bogat înainte de a veni în lume. Cât de bogat? Psalmistul ne oferă o idee atunci când scrie despre hainele Domnului de dinainte de a Se întrupa: „Cel care Se înveleşte cu lumina ca şi cu o manta” (Psalmul 104.2). Apostolul Pavel ne spune: „Cunoaşteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, Sa făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți” (2 Corinteni 8.9). Totuşi, făcând aceasta, El nu a renunțat nicio clipă la atributele dumnezeirii Sale.

Cineva a spus foarte bine că, «atunci când a devenit ceea ce nu a fost înainte, El na încetat niciodată să fie ceea ce dintotdeauna fusese». B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Ei au strigat din nou: Răstignește-L! Marcu 15.13

Crucea lui Hristos

Pentru Mântuitorul nostru, crucea a însemnat înjosire adâncă și dureri mari pentru trup și suflet. El Însuși a luat locul nedemn la cruce care i se cuvenea creaturii. Sărăcia și respingerea Lui, viața Sa de renunțare și dăruire pentru alții, singurătatea Sa și durerile Sale – toate acestea și-au găsit punctul culminant la cruce.

Tocmai aici, El a aflat ura fără margini și adâncă a inimii omenești, și tocmai această cruce a fost locul pe care i l-a oferit omul, în orbirea și aroganța sa, lui Dumnezeu, Dumnezeu în Persoana Fiului Său iubit, Omul Isus Hristos. Omul a cerut explicit crucea pentru Fiul lui Dumnezeu. Omul a avut pentru Fiul lui Dumnezeu numai crucea și un mormânt, nimic altceva. Cu voia sa declarată, omul amăgit de satan L-a pus pe Isus pe cruce. Dar faptul că Cel răstignit acolo vrea să fie Răscumpărătorul omului, este ca o jignire pentru omul mândru. În zilele de demult, societatea omenească se debarasa de cei mai nevrednici la cruce. Ce impertinență să-i vestești acum omului pe Mântuitorul răstignit! Cu toate că Hristos a fost deplin nevinovat, cuvântul crucii este disprețuit de cei mai mulți și astăzi la fel ca mai demult!

Conform înțelepciunii lui Dumnezeu, crucea a fost pentru Mântuitorul nostru locul unde s-a descărcat asupra Lui mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului. Acolo, El a purtat pedeapsa noastră, acolo a fost punctul de intersecție dintre mânie și dragoste, întâlnirea dreptății și a păcii. Dar pentru omul păcătos, în neînțelegerea lui, crucea este o pricină de poticnire.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

POȚI SPARGE TIPARUL (2)

„A scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta” (loan 9:6)

Dr. Samuel Rodriguez, președintele Conferinței Naționale Spaniole Creștine pe tema Lidershipului subliniază faptul că ADN-ul se află în salivă și că atunci când Domnul Isus a scuipat, orbul a primit un transfer de ADN divin. El spune că Domnul Isus nu a pus saliva pe ochii bărbatului, ci pe pământ – materialul din care a fost făcut omul. Cu alte cuvinte, Domnul Isus s-a întors la rădăcina problemei! Să înțelegem un lucru: Dumnezeu nu-ți tratează pur și simplu simptomele; El se întoarce la sursa problemei tale pentru a te elibera de ea. Pentru a schimba rodul, El schimbă rădăcina. Acest om nu a avut niciodată abilitatea de a vedea; s-a născut orb și a avut nevoie de o minune creatoare. Aceasta necesită un transfer de ADN divin, care să-l facă ceea ce nu a fost niciodată si care să-i dea ceea ce nu a avut niciodată. Dumnezeul nostru este măreț, nu-i așa? Știi de ce a venit Domnul Isus? „Să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:1-3). Nu contează dacă părinții tăi au contribuit la problema ta sau pur și simplu ai făcut alegeri greșite în viață, Domnul Isus te poate elibera, te poate reface și-ți poate dărui o viață nouă. Domnul Isus nu a dat vina pe acest om sau pe părinții lui, deoarece El nu se ocupă cu condamnarea; Isus se ocupă cu transformarea.

 

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 L-am văzut eu pe El?

După aceea, S-a arătat într-un alt chip la doi dintre ei. Marcu 16:12

 

A fi mântuit şi a-L vedea pe Isus nu este acelaşi lucru. Mulţi sunt părtaşi ai harului lui Dumnezeu, dar nu L-au văzut niciodată pe Isus. O dată ce L-ai văzut pe Isus, nu mai poţi fi niciodată acelaşi, lucrurile nu te mai atrag aşa cum te atrăgeau înainte.

Trebuie să faci întotdeauna distincţie între ceea ce vezi tu că este Isus şi ceea ce a făcut El pentru tine. Dacă ştii doar ce a făcut El pentru tine, nu ai un Dumnezeu destul de mare; dar dacă L-ai văzut pe Isus aşa cum este El, experienţele pot veni şi trece, dar tu vei rămâne neclintit, întrucât L-ai văzut „pe Cel care este nevăzut”. Orbul din naştere n-a ştiut cine era Isus până când n-a apărut El şi i S-a arătat. Isus Se arată celor pentru care EI a făcut ceva, dar noi nu-I putem dicta când să vină. El poate veni deodată, în orice moment..„Acum îl văd!”

Isus trebuie să se arate personal atât prietenilor tăi, cât şi ţie; nimeni nu-L poate vedea pe Isus prin ochii tăi. Când unul L-a văzut pe Isus şi celălalt nu, se produce o despărţire. Tu nu-1 poţi aduce pe prietenul tău la Isus dacă Dumnezeu nu-1 atrage la El. L-ai văzut pe Isus? Atunci vei vrea ca şi alţii să-L vadă. .Atunci s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.” Trebuie să le spui şi altora, chiar dacă nu te vor crede.

 

„O, dac-aş putea să-ţi spun, cu siguranţă ai crede!

O, dac-aş putea doar să-ţi spun ce am văzut!

Cum să-ţi spun şi cum ai putea să primeşti,

Cum. până când El nu te aduce acolo unde sunt eu?”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 PSALM 62:1

„Du-mă pe stînca pe care n-o pot ajunge.”

Exclamaţia aceasta a psalmistului nu este o cerere banală, ci un strigăt cum spune versetul 1. Strigătul acesta iese adeseori din inima credinciosului. Poziţia noastră în Hristos este realizată şi desăvîrşită, dar vai, starea noastră înaintea oamenilor nu este în totul spre slava Mîntuitorului, ba uneori este chiar în contradicţie cu tot ce cuprinde mîntuirea şi făgăduinţele Sale. Harul Său a făcut din noi împăraţi şi preoţi, dar experienţa noastră zilnică este atît de departe de această viaţă normală pentru un om în Hristos. Suferim noi cînd sîntem departe de El, departe de această stare de har şi de putere spirituală? Este o „stîncă” mai presus de noi, de starea noastră? Avem noi dorinţa de a o ajunge? şi atunci, strigăm către El ca să ne conducă pe înălţimile ei? Sau ne mulţumim că sîntm mîntuiti, cu o viaţă religioasă de adunare, cu o formă de evlavie şi fără să dorim nimic mai mult. El ne poate izbăvi de această stare dacă dorim şi strigăm să ne ridice la înălţimea staturii plinătăţii Domnului Isus. El cunoaşte luptele noastre cu lumea, cu duhul ei ademenitor, cu firea noastră, cu dorinţele şi ispitele ei; cu diavolul şi lucrările lui. Dar „Stînca” aceasta noi n-o putem ajunge prin noi înşine ci numai prin El care ne conduce acolo şi de aceea să nu încercăm să ajungem la ea prin propriile noastre puteri. Chemarea noastră însă are un ţel incomparabil mai înalt decît o religiozitate de adunare. Da „Stînca” aceasta este Domnul Hristos şi Dumnezeu şi-a propus din veşnicie să ne facă „…asemenea chipului Fiului Său…” şi nu să rămînem mereu nişte nereuşite asemănări care în orice caz nu-L preamăresc pe Dumnezeu. Apoi „Stînca” aceasta este şi plinătatea de Duh la care deasemenea sîntem chemaţi: „Fiţi plini de Duhul” (Ef. 5:18). Domnul Isus ne-a promis această plinătate. „Cine crede în Mine, din inma lui vor curge rîuri de apă vie… Spunea lucrurile acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El.” (Ioan 7:38-39)

Să ne pocăim recunoseîndu-ne totala lipsă de plinătate a Duhului şi să ne întrebăm cu sinceritate şi seriozitate: „Doamne, am eu o cît de mică asemănare cu Tine?” Este adevărat că Dumnezeu ne vede deja în Domnul Hristos, asemenea Lui, dar ne văd şi cei din jurul nostru? Reflectăm noi chipul Domnului Isus sau îl reflectăm pe al nostru? „Doamne, du-mă pe STÎNCA pe care n-o pot ajunge.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 “Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” Matei 10:28

Citim de multe ori cuvântul: ”Nu te teme”, în Scriptură. Mântuitorul a adresat cuvintele de mai sus ucenicilor Săi înainte de a-i trimite. El i-a încurajat să nu se teamă de suferinţă, sau de moarte. Cea mai mare împotrivire au găsit-o la farisei şi la învăţători. Aceştia nu au putut suporta ca oameni neînvăţaţi să apară şi să predice Evanghelia făcând semne şi minuni. Nu le-a fost pe plac faptul că poporul îi asculta, de aceea pizma şi ura împotriva ucenicilor Domnului era tot mai mare. Lupta este aceeaşi şi astăzi. Dacă un om se naşte din nou prin puterea Lui Dumnezeu şi începe să slăvească lucrarea făcută de Dumnezeu prin Isus Hristos, recunoscând că are siguranţa iertării păcatelor sale, că nu mai este nimic vrednic de condmnat în viaţa acelora care sunt găsiţi în Hristos Isus, lumea creştină i se împotriveşte. Atunci se spune despre omul acesta: ”Şi-a pierdut minţile, nu mai este scăpare pentru el”, iar ura şi prigonirea din partea lumii creştine se manifestă sub formele cele mai diferite. Dar cel care are mântuirea în Hristos nu se teme de o împotrivire în acest fel, căci este convins că acolo unde este împotrivire, acolo este şi Dumnezeu. Iar acolo unde dăm de formalităţi creştine şi întuneric, acolo se dezlănţuie prigonirea. Cât de important este să ne ţinem tare de cuvintele Mântuitorului spuse ucenicilor Săi: ”Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul.” Trăim vremurile de pe urmă şi diavolul foloseşte toate mijloacele împotriva celor născuţi din Dumnezeu. De aceea să fim neclintiţi în dorinţa noastră de a mărturisi despre dragostea şi puterea Lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LOCUL SUPREM AL BIBLIEI

Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nici o nenorocire.

Psalmul 119.165

Da, o adevărată dragoste pentru Cartea sfântă ne aduce multă pace, al cărei izvor este în Dumnezeu. Legea Sa să ajungă tovarăşa obişnuită a vieţii noastre; ea va aduce în inimile noastre o adâncă mângâiere pe care nimic altceva nu ne-ar putea-o da. Duhul Sfânt lucrează prin acest cuvânt, ca un Mângâietor a cărui binefăcătoare influenţă vine să alunge frământările inimilor noastre.Nimic nu poate fi o piatră de poticnire pentru acela în care locuieşte Cuvântul lui Dumnezeu. Crucea lui de fiecare zi, ajunge pentru el o plăcere; el este pregătit pentru cuptorul încercării, şi zbuciumat nu se miră de el, nici nu este abătut. El nu este enervat ca acela care e în bogăţie, nici zdrobit prin împotrivire; căci este deasupra împrejurărilor schimbătoare ale vieţii din afară. Dacă Domnul îi trimite o mare încercare a credinţei, care face pe altul să spună: „Aceasta e prea tare, cine o poate îndura?”, credinciosul o primeşte fără a murmura, pentru că greutăţile care se pot naşte în mintea sa sunt stăpânite de teama pe care o are el faţă de legea Dumnezeului său, care pentru el este autoritatea supremă, înaintea căreia se pleacă bucuros. Doamne, lucrează azi în noi această dragoste, această pace, această odihnă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 Ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. Evrei 1.4

Care este minunăţia sau superioritatea Numelui acesta de „Fiu” care-I revine Domnului Isus? În gândul de creaţie al lui Dumnezeu şi îngerii au fost numiţi „fiii lui Dumnezeu” (Iov. 2.1). Puternici în întemeierea lor, ca şi în inteligenţa lor ei, sunt „duhuri slujitoare”. În Ps. 103.20 sunt numiţi „tari în putere” Dar Domnul Isus este FIU şi aceasta înseamnă o înălţare pe care îngerii nu o au. „Căci căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Tu eşti FIUL Meu, astăzi te-am născut?” (Evr. 1.5). Rugăm cititorul să observe deosebirea dintre „Fiu” cum este numit Domnul Isus şi „fii” cum au fost numiţi îngerii în Iov 2.1. Iată o mărturie pe care este bine să o reţinem. Dumnezeu vorbeşte despre Fiul Său cu toată preţuirea pe care a avut-o din veşnicie. Niciodată nu a vorbit de o fiinţă creată, astfel de lucruri cum a vorbit de Fiul. Fiul nu se deosebeşte numai în rang de îngeri, aşa cum se deosebesc arhanghelii de mulţimea îngerilor; deosebirea nemărginită constă în faptul că El este Cel veşnic, Fiul necreat. Situaţia Sa veşnică rămâne neschimbată, chiar dacă pentru un timp foarte scurt a fost aşezat mai prejos decât îngerii din pricina morţii Lui. De aceea merită să-I aducem toată adorarea, lauda şi mărirea acum şi în vecii vecilor.

Formele pot să-şi facă loc şi în adunările creştinilor, în rugăciunile mereu aceleaşi, în legăturile cu fraţii pe care îi salutaţi prin luarea în deşert a Numelui cel scump, în obişnuinţa de a veni la o adunare, nu pentru ţinta arătată în Scriptură, ci pentru a se face mai răi, prin secte sau grupări care nu sunt altceva decât „taberi” în care s-au statornicit formele. Dacă vrem să mergem cu un Cristos lepădat, trebuie să fim lepădaţi de lume. Dacă Stăpânul nostru a „suferit dincolo de poartă” nu putem să ne aşteptăm să domnim dincoace de poartă. El este: „afară din tabără.” Oh, să ieşim la El, iubiţi creştini.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, bunătatea Ta este proaspătă pentru sufletul meu, dar ce înceată este creşterea mea în harul Tău atotputernic! Inviorează-mă, deschide-mi fiinţa spre orizonturi mai măreţe astăzi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Cristos.»

1 Corinteni  3,11

Ziua răsplătirii, ziua judecăţii, ziua în care vom sta ca Biserică a lui Isus în faţa tronului de judecată al lui Dum­nezeu este foarte, foarte aproape. De aceea, drămuieşte-ţi timpul! Ai grijă ca pe temelia sfinţeniei tale – Isus Cristos – să clădeşti aur, argint şi pietre preţioase. Ţelul vieţii ta­le să fie slăvirea Numelui Domnului. Lasă prima ta dra­goste pentru Isus să fie vlăstarul vieţii şi al acţiunilor tale, căci doar aşa tot ce ai făcut va avea valoare veşnică, iar re­colta vieţii tale va fi un adevărat triumf la tronul de judeca­tă a lui Isus. O asemenea viaţă va fi fără îndoială ţinta ata-curilor celui rău, dar Scriptura spune: «Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie» (Psalm 126,5). Pla-nifică-ţi cu mare băgare de seamă timpul, căci în curând nu-1 vei mai avea! «… strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură» (Matei 6,20). Poate te întrebi: cum pot să încep în mod practic să-mi investesc viaţa şi resursele pentru eter­nitate? Răspunsul – roagă-te mai mult! Citeşte Cuvântul mai mult! Stai în părtăşie cu Dumnezeu mai mult! Acesta este începutul.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod si femei, care se boceau, îsi băteau pieptul, si se tânguiau pentru El.

Luca 23:27

În mulţimea care îl urma pe Mântuitorul spre mormânt, existau câteva suflete care deplângeau sincer şi amarnic. chinurile Lui. Vaiurile şi bocetele lor erau acompaniamentul potrivit pentru marşul durerii. Când îl văd pe Isus ducându-şi prucea spre Calvar, mă alătur femeilor îndurerate şi bocesc cu ele fiindcă, într-adevăr, este o cauză de durere adevărată, o cauză mai profundă decât îşi imaginau ele. Ele boceau nevinovăţia chinuită, bunătatea

persecutată, iubirea rănită, Blândeţea muribundă; însă inima mea are un motiv mai adânc şi mai amar. Păcatele mele au fost biciul care I-a sfâşiat umerii şi au încununat cu spini fruntea Lui sângerândă. Păcatele mele au strigat „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” şi au aşezat crucea pe umerii Săi zdrobiţi. Moartea Sa este destul de îngrozitoare pentru ca întreaga veşnicie să se cutremure, dar faptul că Eu L-am ucis este mult mai dureros, dincolo de lacrimi şi regrete. Nu e greu de ghicit motivul bocetelor femeilor, dar nici una dintre ele nu putea avea mai multe motive să-L iubească decât are inima mea. Văduva din Nain şi-a văzut fiul înviat, dar eu am fost înviat singur la o viaţă nouă. Soacra lui Petru a fost vindecată de friguri, dar eu am fost vindecat de boala păcatului, care este mult mai gravă. Din Maria Magdalena au fost scoşi şapte draci, dar din sufletul meu a fost izgonită o legiune. Maria şi Marta au fost favorizate de vizitele Lui, dar eu locuiesc în permanenţă cu El. Mama Sa i-a născut trupul, dar El a format în mine speranţa slavei. Fiindcă le întrec în datorii pe aceste femei sfinte, lăsaţi-mă să nu rămân în urma lor în exprimarea durerii.

Cu sufletul plin de iubire şi chin

Îi scald picioarele în lacrimi —

Şi plâng mereu în suflet Mirele divin

Căci m-a salvat prin grele patimi.

Seara

Indurarea Ta mă face mare.

Psalmi 18:35

Cuvintele acestea pot fi traduse prin „bunătatea Ta mă face mare”. David a recunoscut bucuros că măreţia Sa nu se datora meritelor lui, ci bunătăţii lui Dumnezeu. „Providenţa” este o alta variantă, şi providenţa nu este nimic altceva decât bunătatea în acţiune. Bunătatea este mugurele, iar providenţa este floarea; bunătatea este sămânţa, şi providenţa este recolta. „Ajutorul Tău” este un alt cuvânt pentru providenţă. Providenţa este aliatul tuturor sfinţilor, care îi ajută în slujba Domnului. Alte două variante sunt „umilinţa” şi „protecţia Ta”. Cuvântul protecţie combină toate ideile menţionate până acum, inclusiv pe cea a umilinţei. Versetul spune că Dumnezeu s-a umilit pe Sine însuşi pentru ca noi să fim mari. Suntem atât de mici încât, dacă Dumnezeu îşi manifestă măreţia, suntem călcaţi în picioare. Dar Dumnezeu, care trebuie să se aplece ca să privească cerurile şi îngerii, îşi apleacă privirile mult mai jos ca să se uite la noi şi ne face mari. Mai sunt câteva versiuni. De exemplu, versiunea Septuaginta spune „pedeapsa Ta m-a făcut mare”, referindu-se la corecţia unui tată. Versiunea caldeeană menţionează că „prin cuvântul Tău am fost îmbogăţit”. Ideea rămâne aceeaşi. David îşi subscrie măreţia bunătăţii Tatălui ceresc. Fie ca acest sentiment să fie oglindit şi în inimile noastre, şi în această seară să ne aruncăm coroanele la picioarele lui Isus strigând „îndurarea Ta mă face mare”. Cât de miraculos am experimentat bunătatea lui Dumnezeu! Cât de blânde au fost pedepsele Lui! Cât de mare răbdarea Lui! Cât de folositoare învăţăturile Lui! Cât de stăruitoare rugăminţile! Meditează la această temă, credinciosule. Trezeşte-ţi recunoştinţa, adânceşte-ţi umilinţa şi reînnoieşte-ţi iubirea înainte să adormi în seara aceasta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 Toate acestea pe mine mă lovesc! (Geneza 42:36)

Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. (Romani 8:28)

 

Mulţi oameni sunt în lipsă când este vorba de putere. Dar cum se produce puterea?

Acum câteva zile, eu şi prietenul meu treceam pe lângă o centrală electrică ce producea electricitate pentru tramvaie. Am auzit zbârnâitul şi vuietul nenumăratelor roţi ale turbinelor, şi l-am întrebat pe prietenul meu: „Cum se produce puterea?“ El a răspuns: „E generată pur şi simplu de rotirea acestor roţi şi de frecarea pe care ele o creează. Frecarea produce curentul electric“.

Într-un mod similar, când Dumnezeu doreşte să producă mai multă putere în viaţa ta, El creează mai multă frecare. El foloseşte această presiune pentru a genera putere spirituală. Unii oameni nu se pot folosi de ea, şi fug de presiune în loc să primească puterea şi s-o folosească pentru a se ridica deasupra experienţei dureroase care a produs-o. Opoziţia este esenţială pentru menţinerea echilibrului real dintre forţe. Forţa centripetă şi forţa centrifugă acţionează în opoziţie una faţă de cealaltă ca să menţină planeta noastră pe orbită. Acţiunea de propulsare cuplată cu reacţiunea de repulsie menţin Pământul pe orbită în jurul soarelui în loc să-l lanseze în spaţiu şi pe o cale de distrugere sigură.

Dumnezeu ne călăuzeşte vieţile în acelaşi fel. Nu este suficient să avem doar o forţă de propulsare. Avem nevoie şi de o forţă egală de repulsie, aşa că El ne reţine şi ne trece prin încercările vieţii ca să ne testeze. Presiunile ispitelor şi ale încercărilor şi toate lucrurile care par a fi împotriva noastră ne ajută să progresăm şi ne întăresc temelia.

Haideţi să-I mulţumim Lui atât pentru greutăţi cât şi pentru aripile pe care El le produce. Şi realizând că suntem divin propulsaţi, haideţi să alergăm înainte cu credinţă şi răbdare pentru chemarea noastră înaltă şi cerească.   A.B.Simpson

 

Într-o fabrică sunt roţi şi angrenaje,

Sunt manivele, scripeţi, curele de transmisie întinse sau lejere –

Unele se învârtesc repede, altele se rotesc încet,

Unele împing înainte, altele trag înapoi;

Unele sunt line şi silenţioase, altele sunt agitate şi zgomotoase,

Bat, huruie, zăngăne, se mişcă cu zmucituri;

 

Într-o confuzie sălbatică, într-un haos aparent,

Ridică, împing, transmit – dar îşi fac treaba.

De la cel mai puternic levier la cel mai mic zimţ sau angrenaj,

Toate se mişcă împreună pentru scopul plănuit;

Şi în spatele lucrării este o minte care controlează,

Şi o forţă care direcţionează, şi o mână care conduce.

 

Aşa că toate lucrurile lucrează pentru preaiubiţii Domnului;

Unele pot fi rele dacă le luăm singure;

Unele pot părea că ne împiedică; altele pot să ne tragă înapoi;

Dar ele lucrează împreună, şi lucrează spre bine,

Toate dorinţele zădărnicite, toate refuzurile neînduplecate,

Toate contradicţiile, greu de înţeles.

Şi forţa care le ţine, le grăbeşte şi le întârzie,

Le opreşte şi le porneşte şi le ghidează – este mâna Tatălui nostru.

Annie Johnson Flint

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 Proverbe 6.20-35

Încă de la începutul cărţii, tânărului creştin i-a fost amintit (tot ca o îndatorire de frunte, imediat după tea­ma de Domnul) să asculte de părinţi şi să li se supună lor (cap. 1.8,9). Versetele 20-22 fac o revenire asupra acestui subiect important, pentru a da învăţăturii oferite de tată şi de mamă acelaşi loc pe care Deuteronom 11.18,19 îl atribuie cuvintelor lui Dumnezeu (vezi şi Proverbe 23.22). A asculta de părinţi înseamnă, în lumina acestor versete, a asculta de Dumnezeu: lucru nu numai „drept (Efeseni 6.1), ci şi plă­cut în Domnul” (Coloseni 3.20). Fie ca această ascultare să se vadă în căminele creştine cu atât mai mult cu cât ea dis­pare atât de repede în lumea zilelor noastre! (2 Timotei 3.2). Influenţei căminului i se opune încă o dată cea a femeii stră­ine, care personifică păcatul (cap. 2.16; 5.3,20, apoi 7.5). Să nu fim surprinşi de aceste avertismente repetate. Ştim din experienţă că ispitele îşi înnoiesc atacul; şi vor fi cu atât mai puternice, cu cât vor întâlni în gândurile sau în obiceiurile noastre necurăţii nejudecate.

La rândul ei, lenea deschide larg porţile pentru poftele cărnii, aşa cum putem învăţa şi din istoria lui David şi a în­grozitorului său păcat (2 Samuel 11).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 Text: Luca 20:45-21:4

A văzut şi pe o văduvă săracă aruncând acolo doi bănuţi. Luca 21:2

EXEMPLELE ANONIME

Deşi unele „nume mari” din lucrarea creştină trăiesc deplin învăţăturile lui Cristos Isus, vasta majoritate a creştinilor care-L onorează pe Dumnezeu sunt necunoscuţi şi numele lor nu se trâmbiţează nicăieri. Să ne gândim la pastorii credincioşi ce se zbat în orăşele mici, cu potenţial mic pentru ca bisericile lor să crească. Să ne gândim la misionarii care rareori sunt cunoscuţi în afara cercului îngust al celor ce-i sprijină în lucrare. Gânditi-vă la perechile creştine care îşi iau responsabilitatea să fie părinţi adoptivi, ca astfel să-i ajute pe copii ce au o viaţă grea de dus. Cunosc un om care munceşte ca învăţător într-o şcoală, dar care petrece multe ore în fiecare săptămână pentru a forma noi biserici într-o arie unde nu există mărturia lui Cristos. Nu ajunge niciodată să vorbească într-o biserică mare. Nu a fost citat niciodată şi nu i s-a acordat nici o onoare. Dar nu-i pasă. El ştie că Dumnezeu cunoaşte, şi aceasta contează cu adevărat. În textul de astăzi, văduva care a dat mai mult decât oamenii bogaţi din vremea ei, nu este menţionată cu numele în textul biblic, în mod similar, scriitorul Epistolei către evrei, după ce citează pe câţiva dintre marii eroi ai credinţei, se referă la o mulţime de anonimi, bărbaţi şi femei, care i-au fost credincioşi lui Dumnezeu prin persecuţii de necrezut şi prin suferinţe (Evrei 11:35-40). Poate că vei primi puţină cinste aici pe pământ, dar continuă să faci ceea ce Dumnezeu vrea ca să faci. Lucrarea ta are o valoare eternă şi într-o zi Dumnezeu însuşi te va lăuda pentru că ai fost un exemplu anonim.  H.V.L.

Las altora slava şi faima Şi fără părere de rău. Eu caut doar slava lui Isus                                Şi gloria Numelui Său                      Horton

Dacă slujeşti numai pentru aplauzele oamenilor, vei sacrifica aprobarea lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Să ascund Eu de Avraam ce fac? Pentru că Avraam va fi, într‑adevăr, o națiune mare şi puternică şi toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el.   Geneza 18.17,18

Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v‑am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le‑am făcut cunoscut. Ioan 15.15

Părerea obişnuită despre profeție este că ea nu foloseşte oamenilor decât în măsura în care are referire directă la timpul şi la circumstanțele în care ei se află. Nu poate exista o părere mai greşită. Avraam a avut un mult mai mare folos din profeția cu privire la Sodoma şi la Gomora decât a avut Lot; totuşi, acest lucru nu s‑a întâmplat fiindcă Avraam s‑a aflat acolo, căci nu el locuia în Sodoma, ci Lot.

Sunt cu totul de acord că, atunci când va avea loc împlinirea unei profeții în toate detaliile ei, vor fi acolo persoane care vor beneficia cel mai mult de împlinirea ei. Sunt însă convins că cea mai mare valoare a profeției este pentru cei care sunt preocupați cu Hristos şi care vor fi în cer împreună cu El, la fel cum Avraam era alături de Domnul, în loc să fie, ca Lot, în mijlocul cetăților nelegiuite. Dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că Apocalipsa ar trebui să ne ofere cea mai mare binecuvântare nouă, care suntem asociați prin har cu Hristos, fiind mădulare ale Trupului Său. Noi însă vom fi în cer atunci când ceasul încercării va veni peste cei care locuiesc pe pământ.

Este clar că Apocalipsa va constitui o mângâiere minunată şi un mare ajutor pentru sfinții care vor trăi în acea vreme, însă acesta nu este un motiv ca ea să nu fie astăzi de o şi mai mare binecuvântare pentru cei care vor fi răpiți de Hristos înainte de acea vreme. Viziunile profetice vor avea mare preț pentru cei aflați în evenimentele respective, însă cel mai mare preț este întotdeauna ataşat credinței, înainte ca evenimentele să confirme adevărul Cuvântului. Acesta este un principiu invariabil cu privire la profeție şi la adevărul divin, în general.       W. Kelly

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit și scrâșnește din dinți împotriva lui. Psalmul 37.2

Cum să întâmpini împotrivirea

După ce a devenit creștină, o femeie hindusă a văzut că toate rudele ei necredincioase căutau să-i facă viața amară. Într-o zi, un misionar a întrebat-o: „Când soțul dumitale se enervează și te persecută, ce faci?“. Ea a răspuns: „Pregătesc mai bine mâncarea și curăț mai bine prin casă. Când îmi vorbește cu răutate, caut să-i răspund cu atenție și să-i arăt în orice fel că, dacă am devenit creștină, am devenit și o soție bună“. Soțul acelei femei s-a împotrivit predicilor misionarului; dar credeți că a putut să se împotrivească și „predicilor“ soției sale? Duhul Sfânt a folosit mărturia ei bună și s-a întors și el la Mântuitorul. Când suntem nedreptățiți, să trăim resentimente? Să căutăm să ne răzbunăm sau să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne răzbune? Dacă-L vom lăsa pe Dumnezeu să lupte pentru noi, nu vom pierde lupta. Puterea dragostei poate schimba pe orice om. Când apar neînțelegeri, cel credincios cu adevărat poate să ierte din toată inima gândind că și pe el l-a iertat Dumnezeu de atâtea ori. Cine nu iartă distruge puntea pe care trebuie să treacă el însuși. Să întâmpinăm împotrivirea cu dragoste și vom vedea roadele ei în viața de familie, dar și în colectivitate!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

POȚI SPARGE TIPARUL (1)

„Cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui?” (loan 9:2)

„Ucenicii Lui L-au întrebat: „învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Când un om este prins în capcana unui obicei distrugător, obișnuim să spunem: „moștenire de familie”. Psihiatrii ne spun că 90% dintre cei ce abuzează de alții au fost ei înșiși abuzați; pur și simplu ei „exprimă prin gesturi” ceea ce li s-a făcut și lor. Ei spun că dacă alcoolismul și dependența există în familia ta, ai și tu gena dependenței, ceea ce înseamnă că te afli într-un risc mai mare de-a te apuca de băutură sau de droguri. însă trebuie să remarcăm că Domnul Isus nu s-a lansat în dezbaterea pe tema „moștenire sau fire”. în esență, El a spus: „Este doar o ocazie ca Dumnezeu să-Și arate dragostea și harul prin eliberarea acestui om.” Așadar, dacă problema este prea mare pentru tine, ea nu este prea mare pentru Dumnezeu. De fapt este o platformă unde El poate să-și demonstreze harul în viața ta. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Dumnezeu nu-ți consultă trecutul pentru a-ți determina viitorul. înainte de a te întâlni cu Hristos, erai mort spiritual. De aceea El a spus: „trebuie să te naști din nou” (loan 3:3). Din acel moment, trecutul nu mai are nici o putere asupra ta (exceptând puterea pe care i-o dai tu). Așa că, poți scăpa de „moștenirea de familie” prin puterea și harul Domnului.