Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Am însă de toate și din belșug; sunt copleșit, după ce am primit de la Epafrodit cele de la voi, un parfum de bună mireasmă, o jertfă primită, plăcută lui Dumnezeu. Iar Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuință, potrivit bogățiilor Sale, în glorie, în Hristos Isus.
Filipeni 4.18,19

Să remarcăm expresia din Filipeni 4.18: „Un parfum de bună mireasmă”! Aceasta este o expresie puternică. Un ajutor financiar era „un parfum de bună mireasmă, o jertfă primită, plăcută lui Dumnezeu”. Dacă ar fi fost oferit fără dragostea față de Hristos ca motivație, expresia ar fi trebuit să fie: „Banii tăi să piară împreună cu tine”; însă chiar și un simplu pahar cu apă rece este un parfum de bună mireasmă, dacă este dat de dragul lui Hristos. Cât de mult îi va surprinde El pe ai Săi cu felul în care a luat seama la fiecare lucru neînsemnat făcut de dragul Lui! Dragostea mea pentru Dumnezeu, care L-a dat pe Fiul Său să moară pentru mine, și dragostea mea pentru Cel care, prin moartea Sa, a făcut posibil să-L numesc pe Dumnezeul Lui Dumnezeu al meu, sunt ele motivația pentru care să renunț la toate pentru El?

Filipenii se goleau pe ei înșiși pentru Pavel, iar inima lui era atât de simplă, încât putea accepta totul, spunând: „Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuință”. El nu putea să refuze ultima lor bucățică de pâine oferită lui, fiindcă știa că Dumnezeul său avea să le împlinească orice trebuință. Este nevoie de gândul lui Hristos pentru a accepta ceea ce nu ai solicitat, fiindcă este dat de dragul Lui.

Odată am refuzat să primesc ceva de la o văduvă sărmană; am greșit și nu m-am ridicat la înălțimea gestului ei. Ea dorea ca evanghelia să fie predicată și venise cu cei doi bănuți ai ei. Trebuie să avem grijă și să nu refuzăm nimănui privilegiul de a se identifica cu lucrarea și cu interesele Domnului. Dumnezeu va împlini negreșit orice trebuință, însă are un plan al Lui, un plan în care oferă totul pentru satisfacerea deplină a inimii. El va îngriji de orice nevoie prezentă a celor ai Săi și le va da apoi bogățiile în slavă, prin Hristos Isus, pentru totdeauna.

G V Wigram

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc!
Psalmul 19.12

Salvatorul omorât

Într-un târziu, omul a deschis ochii. El nu înțelegea însă unde se afla. Când a văzut deasupra lui câinele uriaș, s-a speriat. Era convins că este un lup. Fără să judece prea mult, cu o mișcare bruscă și-a scos cuțitul de vânătoare și l-a împlântat adânc în pieptul câinelui. Acesta a scos un urlet sfâșietor. Ar fi putut să-l muște pe om de gât, dar nu i-a făcut niciun rău. Clătinându-se a început să-și croiască încet, cu greu și cu dureri mari, un drum spre adăpost. În urma lui rămânea pe zăpadă o dâră roșie de sânge.

Omul care fusese salvat, și-a dat seama de ceea ce făcuse și a început să plângă. S-a ridicat cu greu și a mers pe urmele câinelui. Ajuns la adăpost, Ralf a căzut jos. Cabanierul, cutremurat de suferința câinelui, a chemat ajutoare și l-au dus pe brațe în holul cabanei. Cu toții plângeau, în timp ce Ralf le lingea mâinile. Omul salvat a căzut în genunchi și i-a zis câinelui: „Iartă-mă!”. Mângâind blana câinelui salvator, acesta a lins mâna omului.

„V-a iertat”, zise cabanierul. În clipa aceea, câinele și-a lăsat capul într-o parte. Murise după ce salvase încă un om.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CEL MAI GREU LUCRU DE FĂCUT

„S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob” (Filipeni 2:7)

     Cel mai greu lucru pe care îl vei face vreodată este să-i pui pe ceilalți pe locul întâi și pe tine pe locul al doilea, întrucât în mod intuitiv, noi avem o părere înaltă despre noi înșine. Auto-conservarea este primul instinct al omului – dar nu dă rezultate. Știi cum reacționează două capre care se întâlnesc pe puntea unui râu? Înapoi nu se pot întoarce dar nici nu pot trece una pe lângă cealaltă deoarece puntea este îngustă. Caprele știu din instinct că dacă se lovesc una pe alta vor cădea amândouă în râu și se vor îneca. Așadar, cum gestionează ele situația? Experiența le-a învățat că una dintre ele trebiue să se lase jos pentru ca cealaltă să treacă peste ea; prin urmare, ambele animale supraviețuiesc și ajung la destinație tefere și nevătămate. În loc să se considere umilită, capra se percepe pe sine ca un pod peste care se trece. Așadar, situația duce la câștig pentru ambele părți.

Biblia spune că Domnul Isus „S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob.” Pentru ca și tu să faci asta, trebuie să te concentrezi asupra nevoilor celorlalți și nu asupra propriilor tale „drepturi”. Președintele Calvin Coolidge a spus: „Nici o întreprindere nu poate exista singură. Ea este în slujba împlinirii unei mari nevoi, face un serviciu măreț, nu pentru ea, ci pentru ceilalți; dacă eșuează în toate acestea, încetează să mai fie profitabilă și nu mai există.”

Ceea ce este adevărat pentru orice organizație sau companie este adevărat și pentru tine.

Dar iată partea cea mai bună: De fiecare dată când te sacrifici pentru a sluji pe cineva, împrăștii sămânța binecuvântării pe care o vei culege în mod sigur.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 28:17-31

Abia ajuns la Roma, Pavel îi şi convoacă pe cei mai de seamă iudei, cărora le explică condiţiile întemniţării sale. Şi, departe de a purta ranchiună pe cei din poporul lui, pentru tot răul pe care l-a suferit din partea lor, el le dă din nou şi întotdeauna cel dintâi loc în predicarea evangheliei. Neobosit, de dimineaţa până seara, le prezintă adevărul, până în momentul în care ei pleacă (v. 25-29; citiţi Evrei 10:38-39).

Pavel stă doi ani prizonier la Roma. Va putea însă constata că împrejurările prin care trecuse s-au întors mai degrabă spre înaintarea Evangheliei (Filipeni 1:12). Oare nu în perioada acestei captivităţi a scris el mai multe epistole, printre care cea către Efeseni, cea către Filipeni, cea către Coloseni? Noi nu le-am fi avut, dacă el ar fi fost liber să viziteze aceste adunări.

De altfel, tocmai epistolele ne îngăduie să continuăm încă puţin călătoria prin istoria marelui apostol. Pentru că aici relatarea se întrerupe şi cartea Faptele Apostolilor nu are încheiere ca pentru a ne arăta că lucrarea Duhului Sfânt aici, pe pământ, nu s-a încheiat! Ea continuă, cât timp Biserica este pe pământ, în viaţa fiecărui credincios.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el.
Deuteronom 2.30

Când Israel era gata să intre în țara promisă, a trebuit să treacă prin țara amoriților. Ei i-au vorbit cu blândețe lui Sihon, împăratul Hesbonului, spunându-i că doreau doar să treacă prin țara lui și că aveau să-i plătească tot ceea ce aveau să mănânce și să bea. Sihon însă a refuzat, împotrivindu-se astfel pe față poporului lui Dumnezeu. Israeliții nu aveau de ales și au luptat împotriva lui Sihon. Dumnezeu a spus: „Iată, am început să dau înaintea ta pe Sihon și țara lui; începe, ia în stăpânire țara, ca s-o stăpânești” (versetul 31). Ei s-au încrezut în Dumnezeu și au luptat, dobândind biruința.

Există multe lucruri care se împotrivesc creșterii noastre spirituale și luării în stăpânire a binecuvântărilor noastre din locurile cerești (Efeseni 1.3). Religia este unul dintre ele; ea ține „cheia cunoștinței” și îi împiedică pe cei care vor să intre (Luca 11.52). Filosofia, cu învățăturile oamenilor, potrivit cu elementele lumii (Coloseni 2.8), este un altul, la fel ca și împotrivirile pe nedrept numite știință (1 Timotei 6.20,21). Nu există progres spiritual dacă dăm ascultare acestor glasuri împotrivitoare. Trebuie să facem un singur lucru: să răsturnăm raționamentele „și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu și înrobind orice gând ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10.5).

Dumnezeu l-a înlăturat pe Sihon, astfel ca poporul Său să poată lua în stăpânire țara. Trebuie să luăm în stăpânire teritoriul minților noastre pentru Dumnezeu: „Nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați” (Romani 12.2). Aceasta este calea către binecuvântările noastre spirituale în Hristos. Doar astfel va fi posibil ca în noi să locuiască din belșug cuvântul lui Hristos (Coloseni 3.16).

A Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Privește liniștit minunile lui Dumnezeu!
Iov 37.14

Salvatorul omorât

Ralf era cel mai bun câine Saint Bernard din munții Alpi; salvase deja 67 de oameni. Cabanierii și toți lucrătorii de la Salvamont îl iubeau pe Ralf.

În dimineața aceea, Ralf ieși din cușca lui cu pași domoli, dar hotărâți. Privi mai întâi în diferite direcții, apoi porni pe poteca ce ducea la pârtia de schi. Vântul bătea cu mare putere. Lupta lui cu zăpada și-a meritat efortul, deoarece, după o oră de căutări, Ralf a găsit un om căzut sub zăpadă. Să fi murit oare? Câinele se apropie repede și, cu mirosul său foarte fin, simți că omul încă mai respira. Imediat, câinele îi linse mâinile și fața pentru a-l mai încălzi puțin. În multe cazuri, omul își revenea prin aceasta, iar apoi, ajutat de câine, mergea la cabană. Alteori, când omul era prea obosit, câinele dădea alarmă la cabană și atunci veneau cei de acolo în ajutor. Acum însă, omul nu se mișca deloc, iar distanța până la cabană era prea mare. Câinele își întinse corpul său mare și îmblănit peste omul aproape înghețat, ca să-l încălzească mai bine. Vântul rece îl lovea pe bietul câine, dar el stătea acolo la datorie. Câtă bucurie o fi simțit câinele când omul a început să miște?!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRANSFORMATI PRIN DUHUL DOMNULUI

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui … prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18)

     Mulți creștini cred că Dumnezeu abia așteaptă să-i pedepsească pentru eșecurile lor, iar gândirea lor eronată îi face să trăiască o viață chinuită. Când Îl vezi pe Dumnezeu în felul acesta, nu poți trăi decât în teamă, nesiguranță și neliniște, gândindu-te la păcatele și la luptele tale. Astăzi, ia hotărârea de a-ți întoarce ochii de la tine însuți și de a te uita la Domnul Isus, căci El te-a făcut deja neprihănit prin sângele Său (vezi 2 Corinteni 5:21). Cu cât te uiți mai mult la Domnul Isus, cu atât mai mult vei fi schimbat după asemănarea Sa. „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui … prin Duhul Domnului.”

Faptul de a-ți aținti privirea asupra Domnului Isus duce la cea mai măreață exprimare a sfințeniei. Mulți dintre noi credem că trebuie să facem mai mult ca să fim mai sfinți și acceptați de Dumnezeu. Când îți îndrepți toată atenția asupra lui Isus și când îi vezi dragostea, iertarea, harul îmbelșugat și darul neprihănirii plătit pentru tine cu propriul Său sânge, înțelegerea ta asupra vieții creștine se schimbă și ești transformat – dinspre interior spre exterior. Sfințenia vine prin concentrarea asupra lui Isus, nu asupra propriei tale persoane.

Nu e vorba de o schimbare a comportamentului exterior, ci de o schimbare lăuntrică, susținută de o inimă care a fost atinsă de har și de o conștiință emancipată, eliberată de vinovăție și de condamnare. Prin urmare, începi să trăiești o viață victorioasă, nu una chinuită. Aceasta este viața pe care dorește Dumnezeu s-o trăiești în fiecare zi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 28:1-16

Dumnezeu a pus sentimente de omenie în inimile păgânilor din insula Malta (cum pusese în capitolul precedent în cea a centurionului Iulius: v. 2; cap. 27:3). Ei îi primesc şi îi ajută pe naufragiaţi. În mijlocul acestora, Domnul găseşte plăcere să-l facă cunoscut pe slujitorul Său prin intermediul unei minuni. Apostolul, care n-a socotit înjositor pentru demnitatea sa să strângă lemne pentru foc, este muşcat de o viperă şi nu suferă niciun rău. Acesta era unul dintre semnele care trebuia să-i însoţească pe ucenici. Un altul era vindecarea bolnavilor prin punerea mâinilor (Marcu 16:17-18).

Bunăvoinţa barbarilor din Malta îşi găseşte repede răsplata. Toţi bolnavii din insulă, începând cu tatăl lui Publius, sunt vindecaţi prin puterea lui Dumnezeu. Şi ne-ar plăcea să credem că mulţi dintre acei oameni au găsit şi vindecarea sufletului. Astfel, împotrivirea vrăjmaşului nu va avea alt efect decât semănarea seminţei Evangheliei pe un pământ nou.

Călătoria lui Pavel se încheie. Înainte de a duce câte ceva fraţilor săi de la Roma, el însuşi este încurajat în comuniunea cu ei. Chiar şi cel mai tânăr credincios poate fi un prilej de bucurie şi de încurajare pentru un slujitor al lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
1 Petru 2.9

Petru accentuează faptul că acești iudei care crezuseră, în contrast cu cei care nu crezuseră, erau seminție aleasă, o preoție împărătească, o națiune sfântă și un popor dobândit pentru Dumnezeu. Vedem acest gând în Exod 19.6. Dumnezeu îl iubea pe Israel, îl scosese din Egipt și dorea ca el să-I aparțină în întregime, însă Israel n-a împlinit niciodată această dorință a inimii Lui. Așa că l-a pus deoparte, iar astăzi are un nou popor. Acest popor este format din toți cei credincioși, atât din Israel, cât și dintre națiuni.

Dumnezeu dorește să locuiască în mijlocul poporului Său, așa că ne-a făcut o casă spirituală, un templu în care El locuiește. De asemenea, El dorește un popor care să fie aproape de El Însuși, de aceea suntem o preoție sfântă, care să poată veni în prezența Sa cu jertfe spirituale (1 Petru 2.5). El nu vrea să fie un Dumnezeu care să stea la distanță de ai Săi.

În epistolele lui Petru citim despre două preoții. Una este o preoție sfântă, iar cealaltă este o preoție împărătească, pentru a-L reprezenta pe Hristos înaintea unei lumi nemântuite. Trebuie să manifestăm laudele, virtuțile și excelențele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumină. Trebuie să-L reprezentăm pe Hristos înaintea unei lumi necredincioase, astfel încât oamenii să poată vedea cât de scump și de dorit este El.

Hristos este acum ascuns în cer, iar lumea nu-L poate vedea, însă ea trebuie să-L vadă în noi. Suntem lăsați aici pentru a-L reproduce pe Hristos în viețile noastre, pentru ca astfel El să fie văzut și cunoscut de cei care încă nu-L cunosc. Noi nu putem face acest lucru, însă îl poate face El prin noi.

S Labelle

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toți cei care erau apăsați de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
Faptele Apostolilor 10.38

Din loc în loc

Ce descriere impresionantă a vieții Mântuitorului ca Om pe acest pământ! Domnul Isus Hristos este Dumnezeu, dar El a devenit Om pentru a trăi aici și a împlini lucrările lui Dumnezeu. Pentru aceasta a fost uns cu Duhul Sfânt și cu putere. El, un Vizitator ceresc, un Străin smerit, un Om diferit de ceilalți, a umblat din loc în loc. Umblarea Sa a fost unică. Cuvintele Sale, lucrările Sale erau cu putere și, în același timp, erau cuvinte de har, pe care nu le rostise nimeni, erau lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut. Mulțimea exemplelor din Evanghelii ne arată că Mântuitorul a fost unic în lucrările Sale.

Un poet poate lua o foaie de hârtie pe care să scrie versuri care îl fac celebru. Un specialist poate lua o bucată de material și să facă din el un obiect de valoare. Dar Mântuitorul, prin jertfa Sa, a dăruit viața la milioane și milioane de oameni. El a ridicat din moarte bărbați și femei. Lucrarea Sa este unică în univers. Oamenii însă L-au tratat cu dispreț și ură. Totuși, Domnul a umblat din loc în loc făcând binele. Și astăzi, prin aceste rânduri, Mântuitorul vrea să facă bine sufletului tău, cititorule! Încredințează-ți viața acestui Mântuitor!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (5)

„Caută să-mi ia viaţa!” (1 Împărați 19:10)

     Astăzi vom vorbi despre încă o greșeală care a dus la deznădejdea lui Ilie: Exagerarea răului. A fost acea gândire de tipul „toți sunt împotriva mea!” În realitate, aproape nimeni nu era împotriva lui Ilie. O singură persoană îi dorea răul, iar amenințarea ei nu era reală. Regina Izabela nu îndrăznea să-l ucidă pe Ilie. Gândește-te puțin: Dacă ar fi intenționat cu adevărat să-l omoare, nu ar fi trimis un sol ca să-l avertizeze, ci ar fi trimis un ucigaș! Izabela se temea de influența lui Ilie. Dacă l-ar fi făcut martir, asta i-ar fi sporit influența și probabil ar fi dus la o revoluție. După ce tocmai a văzut ce a făcut Dumnezeu proorocilor lui Baal, Izabela s-a temut probabil de ceea ce îi va face Dumnezeu dacă s-ar fi atins de proorocul Său. Așa că vorbele ei erau niște amenințări lipsite de conținut. Însă în loc să se oprească la o evaluare realistă a situației, Ilie a fugit.

Când suntem deprimați, avem tendința să exagerăm latura negativă. În realitate, Ilie nu era singura persoană care și-a păstrat credincioșia față de Dumnezeu. Mai erau încă șapte mii de prooroci care nu s-au compromis și nu s-au închinat zeilor (vezi v. 18), însă Ilie a dramatizat situația și așa a ajuns atât de deprimat.

Dacă astăzi te simți și tu la fel, pune-ți încrederea în Dumnezeu. Ridică-te și spune: „Și asta va trece. Ceea ce nu mă distruge mă face mai puternic.” Iată o promisiune pe care te poți baza cu deplină încredere: „O, cât de mare este bunătatea Ta pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!” (Psalmul 31:19).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 27:18-44

Pavel este la fel de liniştit în mijlocul furtunii, ca şi înaintea guvernatorilor şi a împăraţilor. Uraganul nu-l împiedică să audă vocea Dumnezeului Căruia Îi aparţine şi pe Care Îl slujeşte (v. 23). Deşi, când se află în încercare, oamenii manifestă adesea cel mai crunt egoism, el, apostolul mărinimos, se gândeşte la salvarea tovarăşilor săi de călătorie. Îi încurajează prin Cuvântul Dumnezeului său, după care îi îndeamnă să ia din mâncare, nu înainte de a aduce mulţumiri lui Dumnezeu înaintea tuturor (1 Timotei 4:4-5).

După multe peripeţii şi pierderea navei, ei au ajuns toţi teferi şi nevătămaţi în portul dorit (citiţi Psalmul 107:25-30). Putem vedea în această corabie, jucărie la cheremul stihiilor, o imagine a Bisericii pe pământ. Plecată pe un timp favorabil, ea n-a întârziat să întâmpine vântul încercărilor şi al persecuţiilor pe care Satan l-a stârnit împotriva ei. Lipsa de hrană, o perioadă de profund întuneric moral, recurgerea la tot felul de precauţii, toate acestea au survenit pentru că vocea apostolilor prin Cuvânt nu a fost ascultată. Se apropie ziua; odată cu ea, naufragiul final al creştinătăţii de nume (prefigurată de navă)! Domnul însă îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui din această Biserică care poartă Numele Său. Şi niciunul dintre cei pe care I i-a dat Tatăl nu va fi pierdut (2 Timotei 2:19; Ioan 17:12).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Tu numeri rătăcirile mele; pune lacrimile mele în burduful Tău: nu sunt ele în cartea Ta?
Psalmul 56.8

Plângem vreodată? Am plâns din cauza căderilor noastre sau ale altora? Sunt poverile zilnice așa de grele, încât fac să ne lăcrimeze ochii și inima? Lacrimile inimii sunt cele mai dureroase.

Uneori nu simțim compasiunea nimănui și pare chiar că nici lui Dumnezeu nu-I pasă de durerea noastră. O, nu, Lui Îi pasă și strânge în burduful Său lacrimile noastre. La timpul Său, ne va mângâia și ne va șterge lacrimile. El prețuiește lacrimile sfinților Săi, însă cele mai scumpe lacrimi pentru El sunt lacrimile pe care preaiubitul Său Fiu le-a vărsat aici pe pământ. El a plâns la mormântul lui Lazăr (Ioan 11.35) și a plâns atunci când Se ruga Celui care „putea să-L scape din moarte” (Evrei 5.7). Acele lacrimi au fost vărsate în vederea crucii, unde avea să poarte păcatele noastre.

Lacrimi, lacrimi, lacrimi – peste tot în lume, creștinii varsă lacrimi și Dumnezeu ia seama la fiecare dintre ele, le pune în burduful Său și le scrie în cartea Sa. Dar de ce îngăduie Dumnezeu ca ele să fie vărsate? De ce îngăduie El ca cei care se tem de El să treacă prin astfel de dureri și necazuri? Noi am vrea ca viața să fie fără nicio suferință, dar cât de mult am pierde dacă ar fi așa! Am fi ca niște plante de seră, cu totul nepregătite pentru a trăi în aer liber.

Un alt motiv pentru care Domnul permite ca cei ai Săi să treacă prin suferințe este ca ei să poată manifesta compasiune față de suferința altora. El dorește să plângem cu cei care plâng și să ne bucurăm cu cei care se bucură (Romani 12.15). Vom putea astfel să mărturisim: «Am trecut și eu prin asta, iar Domnul m-a sprijinit deplin».

H A Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care … să caute pe Dumnezeu.
Psalmul 53.2

Mărturia creației

Când privim în jurul nostru, ajungem la concluzia că mulți oameni trăiesc ca și cum nu ar exista Dumnezeu. Teama de Dumnezeu a dispărut la cea mai mare parte din omenire. Gândul cu privire la un Dumnezeu drept le este neplăcut oamenilor. De aceea mulți spun: „Nu există Dumnezeu!”. Astfel, ei gândesc că sunt liberi să-și clădească viața după propria lor plăcere. Ce nebunie!

Chiar dacă se țin departe de Dumnezeu în inima lor, totuși adevărul de nezdruncinat rămâne: Dumnezeu există și El îi va trage la răspundere, dacă nu se vor întoarce la Domnul. Dar de ce spun astfel de oameni în inima lor că nu există Dumnezeu? Deoarece conștiința nu le dă liniște și pace. Chiar și creația dovedește că există Dumnezeu: „Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți” (Romani 1.19,20). Cât de mare este responsabilitatea fiecăruia care vede lucrările lui Dumnezeu în creație!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (4)

„Am fost plin de râvnă pentru Domnul” (1 Împărați 19:10)

     După ce Ilie a fugit în pustie și s-a ascuns într-o peșteră, Dumnezeu l-a întrebat: „Ce faci tu aici, Ilie?” (v. 9). La care Ilie a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (v. 14).

Un alt lucru care cauzează depresia este asumarea unei vinovății false. Când luăm asupra noastră o responsabilitate la care Dumnezeu nu ne-a chemat, povara pe care o purtăm este prea grea. Dacă ai obiceiul să-i ajuți pe alții, îți dai seama în scurtă vreme că ei nu reacționează întotdeauna așa cum ți-ar plăcea. Așa stau lucrurile fie că este vorba de copiii tăi, de prietenii tăi, de soțul tău, de soția ta sau de colegii de muncă. Oamenii reacționează în multe feluri și nu-ți poți asuma o răspundere personală pentru reacțiile lor.

Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu liberul arbitru și când îți asumi răspunderea pentru deciziile altora, iei asupra ta o povară care nu va face altceva decât să te ducă la deznădejde. În cel mai bun caz îi poți influența pe oameni, dar nu-i poți controla. Decizia finală le aparține, așadar nu te lăsa doborât de ceva ce nu poți controla. Când știi că ai făcut ceea ce ți-a spus Dumnezeu, crede că El va face ceea ce tu nu poți.

De fiecare dată când încerci să lămurești, să convingi, să convertești, să controlezi sau să schimbi pe cineva, te pregătești pentru suferință. Biblia spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13).

Așadar, când ți-ai făcut partea, retrage-te și lasă-L pe Dumnezeu să și-o facă pe a Lui.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 27:1-17

Pentru a împiedica răspândirea Evangheliei, vrăjmaşul a ridicat oameni împotriva lui Pavel. Acum se foloseşte de obstacole naturale pentru a-i bloca drumul.

Mulţi creştini se aseamănă cu o corabie, al cărei mers depinde de vântul care suflă. Dacă este cel din sud, care adie blând, totul merge bine; ei ridică ancora plini de curaj (v. 13). Când însă se întoarce, devenind potrivnic, ei, iată, navighează încet, cu greu, nu mai sunt capabili să înainteze (v. 7,8) şi caută ici şi colo adăpostul oamenilor împotriva greutăţilor (v. 4). În fine, când suflă furtuna unei mari încercări, ei nu mai pot ţine drumul şi sunt duşi în derivă (v. 15). Vaporul însă îşi urmează ruta indiferent de vreme. Fie ca, mânaţi de o credinţă activă şi fermă, să înaintăm mereu spre ţintă, în ciuda tuturor furtunilor!

Deşi era binevoitor cu prizonierul său, totuşi centurionul s-a încrezut mai mult în proprietarul navei decât în ceea ce spusese Pavel (v. 11). Nu ni se întâmplă şi nouă adesea să acordăm mai multă încredere sfaturilor şi părerilor oamenilor, decât îndrumărilor Cuvântului şi Duhului Sfânt? iar aceasta, spre marea noastră pagubă (v. 10)!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

„Adevărat, adevărat îți spun: Când erai mai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai; dar, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești”. Dar a spus aceasta, arătând cu ce moarte Îl va glorifica el pe Dumnezeu.
Ioan 21.18,19

Simon Petru – Crucificarea sa

Aceste cuvinte ale Domnului Isus către Simon Petru pot părea enigmatice pentru cititorul superficial. Totuși, dacă studiem cu atenție semnificația lor, vom înțelege ceea ce Domnul a vrut să spună. La începutul uceniciei sale, Petru se lăudase cu devotamentul său față de Domnul, spunând că era gata să moară pentru El. Petru se bazase pe puterea lui și nu luase aminte la atenționarea Domnului. Aceasta este semnificația cuvintelor: „Când erai mai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai”.

Apoi Domnul îi descoperă că, atunci când avea să îmbătrânească, urma să-și întindă mâinile, aceasta fiind o referire clară la moartea prin răstignire. Istoria ne spune că Simon Petru a fost crucificat cu capul în jos; acest lucru nu poate fi afirmat cu siguranță. Este însă clar, din cuvintele Domnului, că Petru avea să moară ca martir, prin răstignire. Domnul Isus îi mai spune că, spre deosebire de anii tinereții sale, Petru, la bătrânețe, urma să nu mai aibă dorința de a fi martirizat. Nu avea să mai existe laudă în fața morții, ci Dumnezeu avea să-i dea har pentru a face față acelei încercări – altul urma să-l încingă atunci când avea să stea înaintea execuției.

Peste ani, Petru avea să le scrie creștinilor: „Dezbrăcarea de cortul meu este grabnică, după cum mi-a arătat și Domnul nostru Isus Hristos” (2 Petru 1.14). Fără nicio urmă de laudă și cu o siguranță deplină, el le vorbește credincioșilor despre apropiatul său martiraj, despre care Domnul îi vorbise cu mult timp în urmă. Cum stau lucrurile cu noi? Suntem conștienți că Dumnezeu ne va încinge cu puterea Sa atunci când vom avea de trecut prin încercare? Să ne ferim de încrederea în noi înșine și să ne bazăm doar pe harul și pe puterea Sa!

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

… de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga … cum făcea și mai înainte.
Daniel 6.1

Rugăciunea zilnică

Daniel se ruga pe față, așa că toți știau atitudinea sa. Ferestrele sale erau deschise spre Ierusalim de unde trebuia să vină Domnul. Merită să fie subliniat faptul că pentru Daniel rugăciunea și închinarea înaintea lui Dumnezeu deveniseră nu numai o prioritate, ci și un obicei demn de urmat. Pentru aceasta, el își fixase anumite momente din zi când, lăsând la o parte totul, se retrăgea pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu. Nu avea nicio importanță cât de însemnate erau răspunderile funcției sale și cât de înaltă era poziția pe care el o ocupa în conducerea țării. Daniel nu a lăsat nimic să se interpună între el și Dumnezeu. Chiar și atunci când a aflat despre interdicția poruncii împărătești, Daniel a intrat în odaia sa de rugăciune și de trei ori pe zi a îngenuncheat și s-a rugat, lăudând pe Dumnezeul lui cum făcea și mai înainte.

Necesitatea rugăciunii creștinului trebuie să devină un obicei spiritual. Nu este vorba de a face din rugăciune un fel de ceremonie obligatorie, care ne cere să ne oprim periodic câteva momente pe parcursul zilei pentru a bolborosi sau recita câteva cuvinte, fără ca inima și interesele noastre lăuntrice să fie prezente acolo. Obiceiul bun de a ne ruga trebuie să fie practicarea acelui fel de rugăciune în care se recunoaște totala noastră dependență față de Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (3)

„Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.” (1 Împărați 19:4)

     O altă cauză a depresiei este faptul că ne comparăm cu alții. Noi ne gândim: „Dacă aș fi la fel ca și cutare, aș fi fericit.” Când te compari cu alții, cauți necazul cu lumânarea (vezi 2 Corinteni 10:12). Există o singură persoană cu care trebuie să te străduiești să semeni – cu tine însuți. Când încerci să imiți pe cineva și să te comporți ca acea persoană, invariabil ajungi să fii deprimat. Trebuie să fii sincer cu tine însuți și să fii ceea ce ești. E tot ce vrea Dumnezeu. E tot ce așteaptă El. Când începem să ne comparăm cu alții, cădem într-o altă capcană: ne comparăm defectele cu calitățile lor. Uităm că poate acele persoane sunt slabe acolo unde noi suntem puternici. Mai mult, încercăm să ne motivăm prin auto-critică și condamnare. Și facem asta spunându-ne „ar trebui să”: „Ar trebui să pot fi ca acea persoană. Ar trebui să mă pot comporta mai bine. Ar trebui să pot îndeplini lucrul acesta. Ar trebui să mă pot opri” – ca și cum faptul că ne biciuim cu vorbe ar schimba lucrurile! Cicăleala altcuiva nu dă rezultate, dar nici cicălirea propriei noastre persoane.

Așadar, care este soluția? Încearcă să-ți reprogramezi gândirea prin Cuvântul lui Dumnezeu. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte” (2 Petru 1:3-4).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 26:19-32

Chemat de Isus Hristos la o lucrare de excepţie printre naţiuni, Pavel nu a fost neascultător (v. 19). Să nu fim nici noi, când este să împlinim slujbe mult mai modeste şi mai simple, pe care Domnul ni le-a încredinţat!

Pentru Festus, om fără nevoi spirituale, vorbele lui Pavel sunt adevărate nebunii (v. 24). Întradevăr, omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el (1 Corinteni 2:14). Atunci apostolul se adresează direct împăratului, plin de respect, dar în acelaşi timp cu autoritatea pe care i-o dă Cuvântul (Psalmul 119:46). Agripa îşi ascunde stânjeneala, schimbând vorba (v. 28). Ce trist este că a fi aproape convins, aproape creştin, înseamnă totuşi a fi în totul pierdut!

Cine era de invidiat? Împăratul, sau sărmanul captiv? Conştient de înalta sa poziţie înaintea lui Dumnezeu, Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, nu se gândeşte la coroana omului dinaintea lui, ci la sufletul acelui om. Să nu ne oprim nici noi la înfăţişarea oamenilor, ci să ne gândim la soarta lor veşnică!

Apostolul a apărut ca inculpat succesiv înaintea sinedriului, a lui Felix, a lui Festus şi a lui Agripa. Mai trebuie să se înfăţişeze înaintea Cezarului care, în această vreme, nu este altul decât sângerosul Nero.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Poarta Peștilor au reconstruit-o fiii lui Hasenaa; i-au pus grinzile și i-au pus ușile, încuietorile și zăvoarele … Și lângă ei au reparat cei din Tecoa; dar mai-marii lor nu și-au pus umărul la lucrarea Domnului lor … După el a reparat cu sârguință Baruc, fiul lui Zabai, o altă bucată, din unghi până la intrarea casei lui Eliașib, marele preot … După el au reparat cei din Tecoa o altă bucată … Deasupra Porții Cailor au reparat preoții, fiecare în dreptul casei lui.
Neemia 3.3,5,20,27,28

După captivitatea babiloniană – Cei care au zidit

Neemia 3 ne oferă multe detalii interesante cu privire la reconstruirea zidului. Vedem de asemenea precizia cu care Dumnezeu consemnează lucrarea celor ai Săi. El privește nu doar la ce se face, ci și la cum se face. Lui Îi place să-i vadă pe ai Săi lucrând împreună. Apar des aceste expresii: „Lângă el”, „după el” etc. Fiecare își avea lucrarea personală de făcut, însă toți lucrau împreună.

Dumnezeu i-a consemnat pe cei care au lucrat, făcând mențiuni speciale cu privire la unii dintre ei. Fiicele unui conducător au lucrat împreună cu tatăl lor. Făcătorii de parfumuri, bijutierii și negustorii au ajutat la lucrare, deși, prin natura meseriilor lor, nu erau obișnuiți cu o astfel de activitate. Mulți au lucrat, însă un om numit Baruc a reparat cu grijă (sârguință) o porțiune a zidului. Tecoiții au lucrat și ei, deși mai-marii lor au refuzat să se înjuge la lucrarea Domnului lor. Câțiva au reparat bucata de zid dinaintea casei lor. Doi oameni sunt menționați în legătură cu casa lui Eliașib, marele preot care era înrudit cu Tobia, unul dintre vrăjmașii poporului (Neemia 13.4-9). Eliașib nu a pus zăvoare și încuietori la poarta pe care o zidise. Cât de important este să accentuăm nevoia de separare și, de asemenea, să practicăm acest principiu în familiile noastre!

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze …
Proverbe 22.6

Metodă de educare

În fața unui bloc de locuit, un copil de câțiva anișori striga cât îl țineau plămânii la mama sa, care stătea de vorbă cu o vecină. Obosit de atâta strigat, copilul și-a lovit mama și i-a zis: „Tu nu auzi, proasto, că te strig?”. Vecinii știau că sunt o familie de scandalagii. Urletele lor se încheiau târziu în noapte și nu de puține ori țipetele copilului răzbăteau până la parterul blocului.

Acum știți de unde a învățat copilul un limbaj așa de vulgar. Însă cazul acestui copil nu este unul singular. Fiecare părinte trebuie să știe că cea mai eficientă metodă de educare este de a fi noi înșine ceea ce așteptăm de la copii. Marele secret stă în faptul că educația nu constă doar în cuvinte, sfaturi, porunci, ci și în exemple, climat de afecțiune, precum și în dezvoltarea raporturilor de frumoasă conviețuire plină de respect și credință. Marele moment al educației este copilăria, căreia îi sunt specifice timpul încrederii, al ascultării, al formării primelor deprinderi, timpul în care se imprimă amintiri de neșters. Pentru a crea un climat de bună creștere a copiilor, este nevoie însă de răbdare, iubire, blândețe, bunătate fără margini, jertfire. De unde toate acestea? Mântuitorul ne cheamă să mergem la El și să ne recunoaștem neștiința noastră. Numai Hristos poate să ne dea călăuzirea de care avem nevoie și în familie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (2)

„El…a şezut sub un ienupăr, şi dorea să moară” (1 Împărați 19:4)

     Biblia spune: „Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa.  A ajuns la Beer-Şeba, … şi şi-a lăsat slujitorul acolo. El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr, şi dorea să moară” (v. 3-4). Care a fost greșeala lui Ilie? Aceeași pe care o facem unii dintre noi când suntem deprimați; ne concentrăm pe sentimentele noastre, în loc să ne concentrăm pe miezul problemei. Lucrul acesta se întâmplă când suntem secătuiți. Ilie s-a prăbușit din cauza unui incident care l-a intimidat. S-a gândit în sinea lui: „Ce laș sunt – de ce fug?” Și pentru că se simțea ca un ratat, el chiar a crezut că este așa.

Sentimentele ne induc adeseori în eroare; iar atunci când ne concentrăm pe ceea ce simțim și nu pe realitate, vom da de necaz. De exemplu, când comitem o greșeală într-un anumit domeniu, avem tendința să ne simțim incapabili în toate domeniile vieții. E o părere greșită. Fiecare are dreptul să greșească. Se poate să greșești în anumite domenii, dar asta nu te face un ratat.

Experții în sănătate mentală ne încurajează să ne descărcăm sufletul și să dăm afară sentimentele. Acesta nu e răspunsul complet, pentru că se știe că nu ne putem baza pe sentimente. Dumnezeu nu ne spune să ne conectăm la sentimentele omenești, ci la adevărul Cuvântului Său (vezi Ioan 8:32). Pentru a învinge depresia, trebuie să studiezi Cuvântul Său și să faci ca sentimentele să se alinieze la ceea ce spune Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 26:1-18

Pavel, chemat să dea mărturie înaintea împăratului Agripa, îşi întinde cu solemnitate braţele înlănţuite. Ca şi în capitolul 22, el istoriseşte întâlnirea lui cu Domnul şi condiţiile în care i-a fost încredinţată slujba pe care o avea. După ce i-au fost deschişi propriii săi ochi, el primeşte misiunea să-i deschidă pe cei ai oamenilor dintre naţiuni, pentru ca şi aceştia să aibă acces, prin credinţă, la lumina, libertatea, iertarea păcatelor şi partea cerească a sfinţilor (v. 18; comp. cu Coloseni 1:12-13).

Împrejurările întoarcerii la Dumnezeu diferă între ele. Petru era în barca sa când şi-a recunoscut starea de păcat; Levi era la biroul lui, iar Zacheu era într-un copac atunci când l-a chemat Domnul (Luca 5:10-27; 19:5). Etiopianul s-a întors la Dumnezeu când era în carul lui, iar temnicerul, în închisoare, la miezul nopţii (cap. 8:27; 16:29). Pentru Pavel, dimpotrivă, era miezul zilei, în timp ce se afla pe drum (v. 13). Esenţial este că fiecare poate spune unde şi când L-a întâlnit pe Isus. Să nu ne sfiim, atunci când se iveşte ocazia, să povestim despre întoarcerea noastră la Dumnezeu; aceasta nu-i o laudă, din moment ce trebuie în acelaşi timp să vorbim despre starea tristă în care am fost găsiţi! Dimpotrivă, aceasta înseamnă să preamărim harul suveran care a vrut să ne smulgă de acolo.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Hristos Isus, Domnul nostru, în care avem îndrăzneală și intrare cu încredere, prin credința în El.
Efeseni 3.11,12

Adevărul acestor versete poate fi ilustrat printr-un contrast cu o întâmplare care a avut loc în Vechiul Testament. Împărăteasa Estera a trebuit să meargă înaintea împăratului Persiei, pentru a mijloci în favoarea poporului ei. Accesul la împărat era limitat în mod sever. El ședea pe tronul său împărătesc, în casa împărătească, și, prin lege, oricine venea în prezența lui fără să fi fost chemat putea fi condamnat la moarte, dacă împăratul nu întindea sceptrul de aur către el, ca semn al favorii.

Deși împăratul o iubea pe Estera, nu era lucru sigur că, dacă ea avea să vină în prezența lui fără să fi fost chemată, urma să rămână în viață. De fapt, ea nu mai fusese chemată la împărat de o lună, iar a intra în prezența lui fără o invitație putea însemna moarte pentru ea (Estera 4.11-16).

Ce contrast cu pasajul nostru din Efeseni! În acest timp de har, orice credincios, prin credința în Hristos Isus, Domnul nostru, are intrare liberă în prezența lui Dumnezeu. Venim cu îndrăzneală înaintea tronului de har, pentru a căpăta ajutor, și venim cu siguranța că Dumnezeu Își găsește plăcerea să ne vadă acolo. Împărăteasa Estera nu putea decât să spere că împăratul îi va întinde sceptrul, ceea ce indica favoarea lui pentru moment. Creștinul însă Îl vede pe Hristos Însuși în prezența lui Dumnezeu și știe că este primit în El acolo. „Și aceasta este îndrăzneala pe care o avem la El, că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1 Ioan 5.14). Astfel de versete din Noul Testament sunt precum sceptrul de aur al lui Dumnezeu, întins în har către noi, nu doar pentru un moment, ci pentru totdeauna.

S J Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Orice lucru El [Dumnezeu] îl face frumos la vremea lui …
Eclesiastul 3.11

Gutenberg și tiparul

Întotdeauna, Dumnezeu S-a folosit de bărbați și femei a căror inimă a fost deschisă ca să facă voia divină. Unul dintre aceștia a fost Johann Gutenberg (1400-1468). Credința în Dumnezeu l-a ajutat pe Gutenberg să cerceteze pământul cel mai bun pentru plantarea unei semințe sigure, a cărei roadă consta în mii de boabe de grâu. Meritul apariției tiparului se datorează lui Dumnezeu și nu industriei. Credința în Dumnezeu care dă și voința, și înfăptuirea, merită aprecierea noastră pentru nașterea tiparului. În anul 1436, Gutenberg s-a gândit să folosească o metodă prin care să pregătească un „bloc” pentru tipărit.

Gutenberg a lucrat mulți ani pentru a perfecționa acest sistem. Toate literele, presa pentru tipărit, hârtia, cerneala își aveau rolul lor în tipărirea unei cărți. În anul 1454 a avut loc unul dintre cele mai mari evenimente în istoria tiparului. Gutenberg s-a apucat să tipărească Biblia în întregime. Gutenberg a încercat să tipărească o Biblie la fel de frumoasă ca și Biblia copiată de mână. Biblia lui Gutenberg a fost nu numai prima carte tipărită, dar după părerea multor experți și cea mai frumoasă carte. La capătul vieții sale pe acest pământ, Gutenberg a explicat succesul său astfel: „Cel Preaînalt deseori Își descoperă secretele Sale celui umil, dar le ține ascunse de cei înțelepți”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (1)

„Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (Iacov 5:17)

     Ilie, care fusese neînfricat timp de trei ani, a început să se teamă când Izabela i-a amenințat viața. Așa că a fugit în deșert iar acolo l-a cuprins depresia și a spus: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul” (1 Împărați 19:4). Ilie a creat un cadru propice pentru depresie fiind istovit fizic, secătuit emoțional și plin de frică. Era copleșit de problemele emoționale: teamă, resentiment, vinovăție, mânie, singurătate și îngrijorare. Și Biblia spune: „Ilie era un om … ca și noi.” El s-a luptat cu aceleași probleme cu care ne luptăm și noi. El a devenit atât de deprimat încât a dorit să moară!

De ce ajungem la tulburări emoționale atât de mari? De multe ori din cauza lucrurilor care ni se întâmplă – împrejurări cumplite care apar în viețile noastre. Dar cel mai adesea cauza este o gândire defectuoasă. În realitate, emoțiile noastre sunt generate de gândurile noastre și când punem răul în față, ne vom simți deprimați. Emoțiile noastre țâșnesc din modul în care ne interpretăm viața și dacă vedem mereu lucrurile dintr-o perspectivă negativă, vom fi doborâți.

Pentru a scăpa de emoții dăunătoare, trebuie să învățăm să ne schimbăm modul de a gândi. De aceea Biblia vorbește despre „prefacere, prin înnoirea minții” (Romani 12:2).

Pentru a birui depresia trebuie să înveți să-ți corectezi gândurile și atitudinea despre viață.

Domnul Isus a spus: „Veţi cunoaşte adevărul … adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Calea spre înfrângerea depresiei este: Privește lucrurile din perspectiva corectă și aceasta este perspectiva lui Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 25:13-27

Agripa şi Berenice (ca şi Drusila, soţia lui Felix cap. 24:24) erau copiii lui Irod al IIIlea (cap. 12:1), constituind cea de-a patra generaţie a acestei dinastii criminale. Vizita de complezenţă pe care o fac noului guvernator va fi pentru ei ocazia de a afla despre ciudatul său întemniţat. Înţelegem, din felul în care Festus rezumă problema, puţinul interes pe care îl prezintă pentru el chestiunile religioase. Era vorba de un oarecare Isus, mort (v. 19). Astăzi, Hristos nu este nimic mai mult pentru mulţime. Pavel însă afirma că Isus era viu şi exact aceasta era, într-adevăr, ceea ce făcea toată diferenţa.

Apostolul este deci introdus în mijlocul acestei curţi întrunite cu mare fast. Potrivit cuvântului Domnului către Anania, el trebuia să fie un vas ales, care să-I poarte Numele înaintea împăraţilor (cap. 9:15). El era însă ambasadorul unui Împărat cu mult mai mare decât aceia înaintea cărora a fost chemat să se înfăţişeze, un ambasador în lanţuri, cum se va numi el mai târziu, totuşi uzând de îndrăzneală pentru a vorbi despre Domnul său, căci Cuvântul lui Dumnezeu nu era legat (Efeseni 6:20; 2 Timotei 2:9).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Veniți și să ne întoarcem la Domnul! Pentru că El a sfâșiat, și El ne va vindeca; El a lovit, și El ne va lega rana … Pentru că bunătatea Îmi place, și nu jertfa; și cunoștința lui Dumnezeu, mai mult decât arderile-de-tot!
Osea 6.1,6

Acest capitol începe într-o notă mai fericită decât cel precedent. Lucrarea lui Dumnezeu cu privire la Israel a avut rezultatul scontat: o întoarcere adevărată la Dumnezeu. Ei au ajuns să se încreadă în Cel care, în ciuda falimentului lor, le va lega rănile, datorită bunătății Sale. Ei Îl cunosc acum pe Dumnezeul lor, iar El îi va binecuvânta.

Dumnezeu le-a spus că nu dorea jertfe și arderi-de-tot, însă de ce le ceruse acestea? Avem aici o lecție pentru noi, o lecție pe care David a înțeles-o după căderea lui (Psalmul 51.16,17). Dumnezeu dorește doar acele jertfe însoțite de un duh de ascultare, de zdrobire de inimă, de bunătate și de cunoaștere a Lui.

Creștinii își pot împlini lucrările cu meticulozitate și într-un fel perfect; ei pot, ca și fariseii, să fie scripturali în tot ce fac, însă toate acestea nu au nicio valoare, dacă ei nu manifestă caracterul lui Dumnezeu. Când călcăm în picioare conștiințele fraților noștri și nu lăsăm loc pentru exercițiile lor de inimă și de conștiință, jertfele noastre, cu care ne mândrim, vor fi o urâciune înaintea lui Dumnezeu, căci astfel eșuăm în a manifesta caracterul Domnului nostru în faptele noastre, oricât de scripturale ar fi ele. Există un mare pericol pentru toți cei care caută să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu: duhul mândriei legaliste. Domnul să ne păzească de el!

J van Dijk

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric …
Isaia 5.20

Falsificatorul

Se spune că într-o noapte, unul dintre cele mai mari magazine a fost spart. Un hoț a intrat în magazin, dar nu a furat nimic, ci doar a făcut un lucru neobișnuit: a schimbat prețurile. Astfel, pentru lucruri extrem de valoroase trebuia să plătești un preț aproape de nimic, iar pentru lucruri cu o valoare foarte mică trebuia să plătești sume mari de tot. În ziua următoare, hoțul a venit la magazin și a făcut cumpărături.

Aceasta este o asemănare cu ceea ce face diavolul; el a intrat în lume și a schimbat valorile: a pus preț mare pe lucruri de nimic și prețuri mici pe lucruri valoroase. Mai exact spus: pe Hristos, credință, biserică, rugăciune etc. a pus prețuri mici, iar pe distracție, plăcerile păcatului, aroganță, modă etc. a pus prețuri mari. Lumea, fiind lipsită de înțelepciunea pe care o dă credința, consideră valoarea în funcție de preț. Așa că, acolo unde vede un preț mare, crede că este valoarea. Așa se explică faptul că mulțimile de oameni dau năvală la plăcerile păcatului.

Însă creștinii adevărați pot distinge prin credință adevărata valoare, fără să fie influențați de prețul afișat de „hoț” sau de înghesuiala de oameni la raftul cu diferite articole. Credinciosul caută pe Hristos, rugăciunea, biserica, Scripturile și tot ceea ce lumea disprețuiește.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTELEGE-TI COPILUL

„Dă, deci, robului Tău o inimă pricepută” (1 Împărați 3:9)

     Îți mai aduci aminte de „măscăriciul clasei” de pe vremea când erai la școală? Îi făcea pe toți să pufnească în râs în momentele cele mai nepotrivite. Pentru profesori era o pacoste, pentru părinți era o rușine și o încântare adevărată pentru toți copiii care doreau să scape de plictiseala de la școală. Probabil profesorii se întreabă dacă nu cumva Inspectoratul școlar  desemnează cel puțin un clovn în fiecare clasă pentru a se asigură că își merită fiecare bănuț din salariu. Acești mici perturbatori pricepuți sunt de obicei băieți. Adeseori ei se confruntă cu dificultăți de citire sau de altă natură. Pot fi mici de statură, dar nu întotdeauna și sunt în stare de orice pentru un hohot de râs. Părinții și profesorii nu-și dau seama că deseori în spatele acestui comportament gălăgios se găsește suferința inferiorității. Umorul este un răspuns clasic la sentimentul de stimă de sine scăzută. De aceea în rândul multor comedianți de succes există amintirea unei copilării dureroase.

Părinții lui Jonathan Winters au divorțat când el avea șapte ani și el obișnuia să plângă când era singur întrucât ceilalți copii îl luau peste picior pentru că nu avea tată. Joan Rivers glumea deseori despre înfățișarea ei neatrăgătoare când era mică. Ea spunea că arăta ca un „câine”, încât tatăl ei a trebuit să-i arunce un os pe culoarul din biserică pentru a o căsători. Acești comedianți celebri și-au făcut antrenamentul în timpul copilăriei, folosind umorul ca apărare. Tot aceasta este și sursa de inspirație a măscăriciului clasei. Făcând o glumă uriașă din orice, el ascunde deseori îndoiala care fierbe în lăuntrul lui cu privire la propria lui persoană.

Când înțelegi lucrul acesta, vei reuși să-l ajuți în împlinirea nevoilor și să îi faci față într-un mod mai eficient. „Dă, deci, robului Tău o inimă pricepută” este rugăciunea pe care toți părinții și profesorii ar trebui s-o rostească.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 24:22-27; 25:1-12

În ciuda nevinovăţiei evidente a lui Pavel şi a relei credinţe a acuzatorilor săi, Felix, pentru a nu-i supăra pe aceştia, a amânat cu laşitate hotărârea (v. 22). Dar el va amâna o hotărâre de altfel mult mai importantă: cea cu privire la sufletul său. Chemat pentru a discuta despre credinţa în Hristos (v. 24), Pavel prezintă un aspect al adevărului la care Felix nu se aştepta (v. 25). Cuvântul fără ai pătrunde în inimă îi îngrozeşte conştiinţa împietrită prin iubirea de bani (v. 26). Ne vom ocupa de acestea mai târziu, răspunde el evaziv (sau ocolind), lăsând să-i scape, poate pentru totdeauna, ocazia pe care i-o oferea Dumnezeu. În ciuda numelui său care înseamnă fericit, Felix a trecut deci pe lângă adevărata fericire. Să nu uităm niciodată că vremea potrivită este acum (2 Corinteni 6:2)!

Doi ani se scurg; apostolul este încă în închisoare. Ura iudeilor însă nu s-a potolit. De abia a fost înlocuit Felix cu Festus, că un nou complot este urzit, din care Domnul îl va scăpa pe martorul Său. Ca şi la Felix (cap. 24:27) şi la Pilat odinioară (Marcu 15:15), grija de căpetenie a lui Festus era să câştige favoarea iudeilor (v. 9). Pavel se vede din nou obligat să invoce dreptul său de cetăţean roman, făcând apel la a fi judecat de împărat.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dar sunt deosebiri ale darurilor, însă este același Duh; și sunt deosebiri ale slujbelor, și același Domn; și sunt deosebiri ale lucrărilor, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți.
1 Corinteni 12.4-6

Găsim exemple cu privire la aceste versete mai devreme în această epistolă. În capitolul 2.1-5 vedem cum Duhul Sfânt este puterea din spatele diferitelor daruri spirituale. Pavel venise în multă slăbiciune, cu teamă și tremur, la Corint. Totuși, le vorbise cu „dovada Duhului și a puterii”. Ce contrast! Când nu ne bazăm pe înțelepciunea și pe puterea noastră, Duhul Sfânt ne va da putere și ne va folosi ca instrumente pentru glorificarea lui Hristos (Ioan 16.14). Atunci când realizăm că suntem slabi, suntem puternici (2 Corinteni 12.10).

În capitolul 3 avem un exemplu despre faptul că Domnul este Cel care reglementează lucrările slujitorilor Săi. El îi încredințează fiecărui slujitor lucrarea sa. Lui Pavel, El îi dăduse lucrarea de a sădi în Corint, iar lui Apolo îi dăduse lucrarea de a uda ceea ce fusese sădit (versetele 5 și 6).

Tot în capitolul 3 vedem un exemplu despre cum Dumnezeu lucrează totul în toți. Pavel sădise, Apolo udase, însă doar Dumnezeu putea face să crească (versetele 6 și 7). Ca slujitori, noi trebuie să ne împlinim lucrarea încredințată și să lăsăm și altora loc de a împlini ceea ce Domnul le-a dat lor. Trebuie să știm însă că noi nu putem produce rezultate în inimi. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, pentru gloria Sa, iar El nu-Și va împărți gloria cu nimeni. Acest lucru elimină orice temei de laudă a omului. Fiecare își are slujirea sa, iar noi trebuie să-i apreciem pe toți cei care lucrează și se ostenesc (1 Tesaloniceni 5.12,13). Toată slava este însă a lui Dumnezeu. „Cine se laudă să se laude în Domnul” (1 Corinteni 1.31).

K Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

O inimă liniștită este viața trupului, dar invidia este putrezirea oaselor.
Proverbe 14.30

Invidia atletului

O istorisire din Grecia antică ne spune cum a murit un atlet invidios. Se spune că în orașul său, concetățenii lui au hotărât să ridice o statuie unui alt atlet. Atletul din poveste, invidios pe cel căruia i s-a ridicat statuia, în fiecare noapte se ducea și cioplea câte puțin din soclul acesteia. Spera ca odată să reușească să sape destul de mult, încât statuia să cadă de pe soclu. În cele din urmă a reușit. Statuia a căzut de pe soclu, dar… a căzut pe el și a fost prea târziu să se ferească în momentul când statuia a început să se clatine. Astfel, atletul a fost victima propriei sale invidii.

Invidia este acel sentiment de necaz și de ciudă provocat de avantajele de care se bucură altcineva, însoțit de dorința de a le avea și tu în aceeași măsură. Dacă ne pierdem energia și timpul invidiindu-i pe alții, nu vom reuși să ne îndeplinim rolul stabilit de Dumnezeu. Oasele noastre vor putrezi, adică voința și puterea fizică ne vor slăbi, și nu vom mai face binele pe care l-am fi putut face, pur și simplu pentru că suntem plini de invidie. Invidia este un păcat alături de alte păcate. Însă nu trebuie să uităm că există o cale de îndreptare: Mântuitorul ne poate da o inimă liniștită, dacă ne încredințăm viața în mâinile Sale.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU MAI FI ATÂT DE ABSORBIT DE SINE!

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:4)

     Vrei să păstrezi respectul pe care îl au ceilalți pentru tine? Când ceilalți îți împărtășesc zbaterile și reușitele, nu spune: „Asta nu e nimic; stai să vezi cum am făcut eu!”

Haman, căpetenia din regatul persan, menționat în cartea Esterei, a fost lăudăroșenia întruchipată. El „le-a vorbit despre strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie, şi despre locul pe care i-l dăduse mai presus de căpeteniile şi slujitorii împăratului” (Estera 5:11). Nu citim nici măcar o dată despre exprimarea interesului său față de altcineva decât față de propria lui persoană. Într-adevăr, el a fost deranjat atât de tare de favoarea pe care i-a arătat-o regele lui Mardoheu, un evreu, încât a ridicat o spânzurătoare pe care să-l spânzure. Cum s-a terminat această povestire? Regele l-a spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care a construit-o pentru Mardoheu. Așadar, dacă nu vrei să ai soarta lui Haman, nu mai vorbi atât de mult despre tine!

Se poate ca nici măcar să nu fi conștient de acest defect al caracterului tău în materie de comunicare. Auto-centrismul moare încet, așa că începe cu pași mărunți. Încearcă să trăiești o singură zi fără să faci din problemele tale centrul fiecărei conversații. Acordă toată atenția ta persoanelor cu care te întâlnești – și vei vedea cum se înmulțesc prietenii și cum se adâncesc relațiile.

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 24:1-21

Pavel se înfăţişează înaintea lui Felix în prezenţa acuzatorilor. Aceştia au nevoie de un avocat cu atât mai elocvent, cu cât cauza lor este mai rea. Ce contrast izbitor între linguşirile (v. 3), apoi calomniile impertinente (v. 5; comp. cu Luca 23:2) ale oratorului Tertul şi demnitatea lui Pavel în mărturisirea sa de credinţă însoţită de o prezentare sinceră a faptelor!

O sectă (v. 5 şi 14) este o grupare religioasă care face apel la un lider sau la o doctrină particulară, ori creştinul nu poate face apel decât la Hristos. Lumea religioasă însă etichetează ca fiind secte şi adunările copiilor lui Dumnezeu care sau despărţit de ea, dând ascultare Cuvântului. Ce contează!? Această expresie (ca multe altele) face parte din ocara pentru Hristos (Evrei 11:26). Ca şi Pavel, credinciosul fidel are privilegiul de a fi asociat, în dispreţul lumii, cu Cel care a fost Nazarineanul (v. 5b). Spre deosebire de lume, ceea ce căuta apostolul şi ceea ce ar trebui să ne preocupe şi pe noi era să aibă întotdeauna o conştiinţă fără vină faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni (v. 16). El se gândea la ziua învierii, când avea să dea socoteală Domnului de umblarea şi de slujirea sa. Un adevăr cunoscut trebuie întotdeauna să aibă un efect moral. Cu cât mai impunător este motivul pe care-l aduce perspectiva scaunului de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5:9-10)!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartă nelegiuirea și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Sale? El nu-Și ține mânia pentru totdeauna, pentru că Îi place îndurarea. El va avea din nou milă de noi, va călca sub picioare nelegiuirile noastre; și vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării.
Mica 7.18,19

Aceste cuvinte vor țâșni din inima rămășiței lui Israel, după ce va trece prin necazul cel mare. Toți cei din această rămășiță se for simți nevrednici de harul arătat lor de Dumnezeu, fiindcă își vor vedea păcatele mai clar ca niciodată, mai ales atunci când Îl vor vedea pe Mesia venind cu putere și cu mare glorie și își vor da seama că El este același Isus pe care ei L-au crucificat. Atunci își vor da seama că El este marele lor Dumnezeu și vor exclama cu uimire: „Cine este Dumnezeu asemenea Ție?”.

Mulți au spus că Israel, fiindcă L-a lepădat pe Mesia, nu va mai fi niciodată restabilit. Cu siguranță că Israel se va simți nevrednic de orice restabilire, însă care om dintre națiuni va spune că este mai vrednic de harul lui Dumnezeu, decât sunt iudeii? Nu a spus Domnul Isus pe cruce: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac”? Dumnezeu este mare și iartă nelegiuirea. Nelegiuirea nu este doar păcat, ci un păcat comis cu încăpățânare, în ciuda oricărei atenționări. Israel este vinovat de secole de nelegiuire. Pot spune națiunile că sunt mai bune?

De asemenea, Dumnezeu iartă călcarea de lege – neascultarea de porunci bine definite. Israel a călcat legea, iar noi nu suntem cu nimic mai buni. Însă El iartă călcările de lege, datorită lucrării de la cruce. Minunat este harul care L-a condus la suferință și la moarte, pentru a face posibilă iertarea lui Israel și a oricărui credincios astăzi! „Cine este Dumnezeu asemenea Ție?”

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Mi-e milă de norodul acesta; căci iată de trei zile stau lângă Mine și n-au ce mânca”.
Marcu 8.1-2

Purtarea de grijă

Să ne gândim astăzi la lucrarea iubirii nemărginite a Domnului, care a luat cunoștință de toate împrejurările celor care L-au înconjurat. Mântuitorul a arătat că lucrează față de poporul Său după inima Sa plină de îndurare. Compătimirea Domnului nu a întâlnit la ucenicii Săi decât expresia îndoielii și a neștiinței lor cu privire la puterea și la Persoana Sa. Neștiință vinovată, căci ei fuseseră deja martori la ceea ce făcuse Învățătorul într-o împrejurare asemănătoare! „Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceștia, acolo, într-un loc pustiu?” Vai! Nu ne asemănăm și noi adesea cu ucenicii? De câte ori, în greutățile noastre, când privim în jur, nu găsim decât pustiul sau insuficiența posibilităților de a face un lucru? De unde va veni ajutorul? „… Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele” (Matei 6.32). „Îmi ridic ochii spre munți … De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul” (Psalmul 121.1,2). În fața greutăților și a nevoilor noastre, Domnul este Același ca atunci când S-a aflat în lumea aceasta. Dacă El găsește cu cale să nu răspundă totdeauna imediat la cererile noastre, nici după dorințele noastre, este ca noi să ne încredem în El, ca această lume să ne apară ca un pustiu în care nu găsim nimic pentru suflet.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE ROGI

„Pe când Se ruga, s-a deschis cerul” (Luca 3:21)

     Când a fost botezat Domnul Isus, Biblia spune: „şi pe când Se ruga … Duhul Sfânt S-a pogorât peste El … Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” (v. 21-22).

După răstignire, ucenicii „stăruiau cu un cuget în rugăciune” (Faptele Apostolilor 1:14), iar când s-au rugat: „s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Faptele Apostolilor 4:31).

Nu vei greși crezând că rugăciunea poate fi o muncă asiduă, dar clipele care îți aduc cea mai mare răsplată vor veni în urma timpului petrecut pe genunchi. Dumnezeu folosește rugăciunea pentru a duce la îndeplinire lucrurile care nu se vor întâmpla pe nici o altă cale.

Henry Blackaby spune: „Când ne rugăm, atenția noastră se întoarce spre Dumnezeu și devenim mai receptivi ca să ne aliniem viețile noastre la voia Sa. El nu ne va echipa cu puterea Sa în timp ce alergăm spre următoarea programare! Duhul Său nu ne va da putere dacă nu dăm ascultare cuvintelor Sale. El pretinde întreaga noastră atenție. „Isus le-a spus … că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase” (Luca 18:1).

Dacă îți iei angajamentul de a petrece timp susținut în rugăciune, Dumnezeu va lucra în viața ta la fel cum a făcut-o în viața lui Isus și a ucenicilor Săi. Rugăciunea înfocată a oamenilor la Cincizecime nu a făcut ca Duhul Sfânt să coboare peste ei, ci i-a adus pe ei în punctul în care au fost gata să participe la lucrarea plină de putere pe care Dumnezeu o avea în plan.” Biblia spune: „pe când era încă întuneric de tot, Isus … S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo” (Marcu 1:35). Și înainte de a-și alege ucenicii, „a petrecut toată noaptea în rugăciune” (Luca 6:12).

Dacă lui Isus i-a trebuit o noapte întreagă ca să înțeleagă voia Tatălui Său, crezi că tu o poți înțelege printr-o rugăciune făcută în grabă?

Deci, fă-ți timp să te rogi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 23:16-35

De astă dată nu-L mai vedem pe Domnul intervenind în mod miraculos, ca la Filipi (cap. 16:26) sau ca în cazul lui Petru (cap. 12:7), pentru a-Şi elibera slujitorul. El conduce evenimentele folosindu-Se de tânărul nepot al apostolului, de calitatea de cetăţean roman a lui Pavel, precum şi de dispreţul orgolios al comandantului roman faţă de iudei cărora, fără îndoială, era mulţumit să le joace o farsă. Domnul promisese slujitorului Său că el va da mărturie la Roma (v. 11). Toate uneltirile vrăjmaşilor lui nu-l vor putea deci împiedica; mai degrabă vor contribui la aceasta, pentru că, într-adevăr, ameninţările lor îl vor determina pe Lisias să-l trimită pe Pavel sub bună escortă la Cezareea (portul în care apostolul debarcase cu puţin înainte) salvându-l astfel de comploturile iudeilor fanatici.

Odată cu prizonierul, Lisias trimite şi o scrisoare către guvernatorul Felix. Observăm cum expune cazul întrun mod avantajos pentru el, ascunzând greşeala pe care era pe cale s-o comită (v. 27; cap. 22:25). Cu toate acestea, vina păgânilor aproape că păleşte alături de vinovăţia grozavă a iudeilor. Cei patruzeci de asasini legaţi cu blestem nu şi-au putut ţine, evident, jurământul şi, prin aceasta, au chemat asupra capetelor lor acest blestem cu care se blestemaseră (v. 14).