Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

N-au putut să intre din cauza necredinței.
Evrei 3.19

Aici, ca de altfel peste tot în Scriptură, învățăm că necredința este lucrul care întristează inima lui Dumnezeu și Îi dezonorează numele. Nu numai atât, ci ea ne fură toate binecuvântările, demnitățile și privilegiile pe care harul infinit ni le-a dăruit.

Nici nu ne dăm seama cât de mult pierdem, în orice privință, din cauza necredinței inimii noastre. În ce-i privește pe israeliți, țara era înaintea lor, în toată frumusețea și belșugul ei, iar ei primiseră porunca să intre și s-o ia în stăpânire, însă „n-au putut să intre din cauza necredinței”. La fel și noi, din cauza necredinței nu savurăm plinătatea binecuvântării pe care harul suveran ne-a pus-o la dispoziție. Toată bogăția cerului este revărsată asupra noastră, dar noi eșuăm în a ne-o însuși. Suntem săraci, slabi, goi și pustii, când ar trebui să fim bogați, puternici, plini și roditori. Suntem binecuvântați cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești, în Hristos, însă cât de puțin ne bucurăm de ele! Cât de puțin le înțelegem și cât de puțin ne gândim la ele!

De asemenea, pierderile sunt mari în ce privește lucrarea Domnului în mijlocul nostru. Citim în Evanghelii despre un loc în care Domnul nu a putut face multe minuni din cauza necredinței locuitorilor de acolo. Nu vorbește lucrul acesta conștiințelor noastre? Îl împiedicăm cumva să lucreze în mijlocul nostru, prin necredința noastră? Unii vor spune că Domnul Își va face lucrarea indiferent că avem sau nu credință și că nicio putere de pe pământ sau de sub pământ nu va împiedica împlinirea planurilor Sale.

Lucrul acesta este perfect adevărat, însă nu modifică deloc afirmația de dinainte: „N-a făcut multe lucrări de putere acolo, din cauza necredinței lor” (Matei 13.58).

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte …?
Romani 7.24

Desțelenitorul

Înflăcărarea temperamentului lui Martin Luther l-a făcut să-și împlinească datoria întocmai, chiar să exagereze asprimea regimului impus tinerilor călugări. Apăsat de teama prezentării înaintea lui Dumnezeu și știindu-se nepregătit pentru aceasta, din cauza stării lui de păcat, el ar fi strigat ca apostolul în versetul de azi. Până la un timp avusese convingerea tare că acele chinuri pe care le îndura în starea de călugăr vor constitui un mare merit înaintea lui Dumnezeu și că aceasta ar fi fost de ajuns ca să-i câștige cerul. Totuși, convingerea aceasta n-a fost în stare să astupe prăpastia deschisă în sufletul lui. Mai târziu, el mărturisea: „Am fost călugăr timp de aproape 20 de ani. M-am chinuit în toate felurile. M-am rugat, am postit, am vegheat, am suferit frig până ce era să mor; și prin toate aceste lucruri, eu socoteam că Dumnezeu va trebui să privească la asprimea vieții mele și la credincioșia mea. În felul acesta, eu trăiam în idolatrie, înșelat de visările omenești, căci nu credeam în Hristos și mă temeam de El ca de un judecător groaznic. Astfel am început să caut alți mijlocitori: Maria, sfinții, faptele mele bune… Nu era nimic, niciun lucru pe care să nu-l fi îndeplinit pentru a scăpa de această povară; mă spovedeam în toate zilele, dar aceleași ispite se repetau fără încetare”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII DESCHIS LA ÎNVĂTĂTURĂ!

„Binevoiască Domnul, Dumnezeul tău, să ne arate drumul pe care trebuie să mergem şi să ne spună ce avem de făcut!” (Ieremia 42:3)

     Douăsprezece albine au fost puse într-un borcan și lăsate într-o încăpere întunecoasă. După un timp, au pus un fascicul de lumină la baza borcanului și au înlăturat capacul borcanului. Din instinct, albinele au zburat spre lumină și nu au putut scăpa din borcan. Așa că au murit încercând să-și găsească ieșirea prin partea de jos a borcanului. Apoi, cercetătorii au luat douăsprezece muște obișnuite și au repetat experimentul. În câteva secunde, muștele au găsit calea de ieșire din borcan. Albinele sunt mai inteligente decât muștele și au un instinct de supraviețuire mai puternic dar cu toate acestea, chiar acel instinct le-a sortit pieirii.

Iată ce învățătură putem trage de aici. Poți fi foarte inteligent și totuși ideile preconcepute te pot duce la eșec în viață. Presupunerile, rigiditatea și puterea obiceiului te pot determina să faci lucruri care nu vor funcționa și care nu au nici un sens. Dr. James Dobson spune: „Până în anul 1992, mi-am scris cărțile cu creionul, pe carnețele cu foi galbene. Am făcut așa ani de zile, până când au apărut procesoarele de cuvinte. Secolul al douăzecilea era aproape pe sfârșite când m-am hotărât și eu să le folosesc.”

Îți e teamă să abandonezi un vechi sistem de gândire, să dobândești o deprindere nouă sau să abordezi un nou proiect? Când ai terminat de învățat, ești terminat! Singurele limitări adevărate sunt cele pe care ni le punem singuri atunci când refuzăm să învățăm. „Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!” (Proverbe 9:9). „O inimă pricepută dobândește ştiinţa, şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa.” (Proverbe 18:15).

Nu lăsa ca temerile și ideile preconcepute să te împiedice să crești; fii deschis față de învățătură.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 5:12-21

Pentru un credincios întors la Dumnezeu pe patul de moarte, epistola ar fi putut să se încheie cu versetul 11. Problema păcatelor sale a fost rezolvată; el este gata pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru cel care continuă însă să trăiască pe pământ, o problemă dureroasă se pune de acum înainte: el are încă în el natura veche, păcatul, care nu poate produce decât roade rele (alterate, corupte, stricate). Riscă el deci să-şi piardă mântuirea?

Ceea ce urmează, de la capitolul 5:12 până la capitolul 8, ne învaţă cum S-a îngrijit Dumnezeu de aceasta: El a condamnat nu numai faptele, ci şi voinţa rea din care au luat ele naştere, pe omul cel vechi (cap. 6:6), absolut după asemănarea lui Adam, strămoşul său. Să ne imaginăm că un tipograf neglijent, în timp ce pregăteşte clişeul pentru o carte, a lăsat să-i scape grave greşeli care falsifică total ideea autorului. Aceste greşeli se vor reproduce în tot atâtea exemplare câte va scoate. Cea mai înaltă tehnică de a le lega nu va schimba cu nimic conţinutul. Pentru a avea un text fidel, scriitorul va trebui să scoată o nouă ediţie, după un alt clişeu.

Primul Adam este ca acest clişeu rău. Câţi oameni, atâţia păcătoşi! Dumnezeu însă nu a căutat să îmbunătăţească rasa adamică. El a dat naştere unui Om nou, Hristos, şi ne-a dat viaţa Lui.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Și a fost așa: când au auzit Sanbalat și Tobia și arabii și amoniții și asdodiții că repararea zidurilor Ierusalimului înainta și că spărturile începeau să se astupe, s-au mâniat foarte tare. Și au uneltit toți împreună să vină să se lupte împotriva Ierusalimului și să-i facă stricăciuni. Dar ne-am rugat Dumnezeului nostru și am pus strajă împotriva lor, zi și noapte, din cauza lor.
Neemia 4.7-9

După captivitatea babiloniană – Veghere și rugăciune

Împotrivirea vrăjmașilor creștea pe măsură ce lucrarea înainta. Disprețul de la început a fost înlocuit de indignare, de furie și de conspirație. Iudeii care locuiau aproape de vrăjmași i-au înștiințat pe frații lor de planurile acestora. Astăzi, Satan este întristat atunci când vede că lucrarea lui Dumnezeu înaintează și va folosi orice mijloace pentru a o opri.

Neemia se îndreaptă mereu în rugăciune către Dumnezeu. Rugăciunile lui sunt scurte, la obiect, fără nimic elaborat. Și noi ne putem ruga lui Dumnezeu simplu și direct. Noi Îl cunoaștem ca Tată al nostru, iar Domnul Isus, ca Mare Preot și ca Avocat, este la dispoziția noastră tot timpul. El Și-a dat viața pentru noi și continuă să ne iubească nemăsurat.

Domnul ne spune să veghem și să ne rugăm. Neemia a continuat să repare zidul Ierusalimului, veghind și rugându-se zi și noapte. Lucrătorii erau înarmați cu săbii, cu sulițe, cu arcuri și cu scuturi. Jumătate dintre cei din popor purtau arme, iar cealaltă jumătate lucra. Cel care suna din trompetă era lângă Neemia, gata de a suna alarma, atunci când vrăjmașii se apropiau. Lucrătorii erau împrăștiați de-a lungul zidului și aveau porunca să se strângă la un loc la sunetul trompetei. Fie ca și noi să fim gata de a ne ajuta unii pe alții, la porunca Domnului!

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

… Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă plouă mântuire.
Osea 10.12

Desțelenitorul

Născut în Eisleben (Germania) la 10 noiembrie 1483, dintr-o familie de mineri, Martin Luther a avut, după cum se pare, o copilărie destul de grea. Tatăl său i-a înlesnit totuși studiile, pentru că, observând strălucitele calități ale fiului său, l-a putut trimite când avea 14 ani la Magdeburg pentru a-și completa studiile. El a urmat apoi, la Universitatea din Erfurt, Facultatea de drept, unde a găsit o bibliotecă bine îngrijită. Avea 20 de ani când i-a căzut în mână Biblia, pe care n-o văzuse niciodată. A citit-o cu curiozitate, chiar cu interes, dar fără ca, pentru moment, să-i înțeleagă adâncimea. La acel moment, Luther voia să înțeleagă Biblia cu inteligența și nu cu inima.

Puțin câte puțin a pus tot mai multă seriozitate în citirea Bibliei, încât, de îndată ce și-a pus boneta de doctor în avocatură, s-a întrebat dacă era potrivit să îmbrățișeze cariera juridică, după dorința familiei sale. Adânc chinuit în sufletul său de sentimentul păcatelor sale, deodată s-a hotărât să intre la o mănăstire, unde, spera el, va găsi răspuns la toate întrebările care i se puneau în față. Tânărul se aștepta să găsească la mănăstire modelul unei vieți sfinte și acea pace a sufletului pe care o căuta cu atâta ardoare.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

PREGĂTESTE-I PENTRU ADOLESCENTĂ

„Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană”  (Proverbe 20:11)

     Când vezi în copilul tău semne ale adolescenței, e vremea să vorbești cu el. Ca părinte de preadolescent, datoria ta seamănă cu cea a unui antrenor de fotbal care și-a pregătit echipa toată vara până la începutul toamnei. Acum, primul meci stă să înceapă, iar indicațiile directe nu mai pot fi date de către antrenor. Așa că, antrenorul își strânge jucătorii în vestiar și le ține un ultim discurs înainte ca echipa să intre pe teren. Le reamintește principiile fundamentale ale jocului și le ține vechea prelegere despre victorie. Tot astfel, ca părinte de preadolescent, în perioada grădiniței și în anii școlii primare l-ai învățat să facă diferența dintre bine și rău, ce să creadă și cum să se comporte. Proba cea mare, numită adolescență stă să înceapă și echipa ta va intra pe teren. Din acel moment, foarte puține sfaturi părintești se mai pot da. Un psiholog creștin recomandă ca părinții să-i ducă pe copiii de unsprezece-doisprezece ani într-o „excursie de pregătire pentru adolescență”, în care să li se repete și să se accentueze valorile morale și principiile familiei: educația sexuală și schimbările apărute în corp la adolescență, cum să facă față presiunii sociale și alte elemente cheie care trebuie discutate. După aceasta, ți-au mai rămas de făcut încă două lucruri:

1) Asigură-l de dragostea ta și de faptul că-i vei fi mereu alături și că asta nu se va schimba niciodată.

2) Roagă-te pentru copilul tău în fiecare zi. Nu te limita doar la rostirea de rugăciuni, ai încredere în puterea rugăciunilor tale: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 5:1-11

Odată achitat, îndreptăţit, cel credincios lasă să strălucească bucuria lui (v. 1). Pacea cu Dumnezeu este de acum partea sa cea mai preţioasă. Este împăcat cu Judecătorul suprem tocmai prin fapta care ar fi trebuit să atragă asupra lui mânia pentru totdeauna: moartea Fiului Său (v. 10)! Într-adevăr, iubirea lui Dumnezeu nu se poate compara cu niciuna alta. Este propria Lui dragoste (v. 8), ea găsindu-şi toate motivaţiile în Sine Însuşi. El a iubit sărmane fiinţe, care nu aveau nimic vrednic de iubit, mai înainte ca acestea să fi făcut un cât de mic pas către El, pe când erau încă fără putere, nelegiuite (sau neevlavioase: v. 6), păcătoase (v. 8) şi vrăjmaşe (v. 10; 1 Ioan 4:10-19). Şi această dragoste este acum turnată în inimile noastre (v. 5).

În faţa lumii care se făleşte cu avantaje prezente şi trecătoare, cel credincios, departe de a fi ruşinat (speranţa nu înşală: v. 5), se poate folosi de acest drept al său, de viitorul lui extraordinar: gloria lui Dumnezeu (v. 2). În plus, el este capabil să găsească bucuria în necazurile prezente. Pentru că acestea produc roade preţioase (v. 3,4) care dau speranţei sale cu atât mai multă viaţă şi înflăcărare! Şi nu numai atât (v. 11): noi avem dreptul să ne lăudăm în aceste daruri, însă înainte de toate în Acela care ni le dă: în Dumnezeu Însuşi, devenit Dumnezeul nostru prin Domnul nostru Isus Hristos.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Matei 11.29

Există adesea, în oamenii mari, un amestec de măreție și de umilință. Cel mai puternic și mai sfânt dintre toți oamenii care au călcat pe acest pământ a fost, de asemenea, cel mai blând și mai smerit. Nu e de mirare că simbolul Lui este un miel și că Duhul, care L-a uns, a venit asupra Lui în forma unui porumbel.

Domnul nu a fost atras de nimic din măreția și din gloria carnală a acestei lumi. El a suferit cu blândețe nedreptatea și ocările înaintea scaunului de judecată al lui Pilat și a ignorat batjocurile celor din jurul crucii. Toate acestea nu au produs în el nicio privire mânioasă și niciun cuvânt amar, ci doar minunata rugăciune: „Tată, iartă-i” (Luca 23.34). El a ales blândețea și smerenia ca trăsături pe care ucenicii Săi să le contemple și să le imite, spunând: „Învățați de la Mine”.

Lumea spune: «Respinge orice afront și fă totul pentru onoarea ta»; Scriptura spune: „Biruiți răul prin bine” (Romani 12.21). Lumea spune: «Când ești mustrat pentru că ai greșit, n-ai ce face decât să înghiți în sec»; Scriptura spune: „Dacă, făcând bine și suferind, veți răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu” (1 Petru 2.20).

Să căutăm să fim ca Domnul și să avem „un duh blând și liniștit” (1 Petru 3.4)! Să nu dorim un loc înalt în adunare sau în lume! Să onorăm eforturile altora și să căutăm să-i imităm! Să intuim binele oriunde și să dăm credit fraților noștri! Creștinul smerit are un izvor interior continuu de fericire și de pace. Să fim siguri că nicio fericire nu se compară cu cea a unui creștin blând și smerit!

J R MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar oamenii aceia au stăruit de împărat și i-au zis: „… orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba!”.
Daniel 6.15

Ostilitatea față de Daniel

Daniel a fost tratat cu ostilitate, așa cum li se întâmplă tuturor oamenilor cu adevărat mari. Faima lui de înțelept evreu la curtea Babilonului a stârnit opoziția și invidia colegilor caldeeni, precum și nemulțumirea unor prinți străini cuibăriți la împărăție. La începutul perioadei supremației persane în Orientul Antic, Daniel, invidiat de înalții satrapi din cauza zvonului că avea să fie numit mare-vizir, a devenit victima unei conspirații politico-religioase și a fost aruncat în groapa cu lei.

Ostilitatea față de Domnul Isus, care a venit ca Om pe acest pământ la poporul care era numit „ai Săi”, s-a văzut în faptul că aceștia nu L-au primit. Deși Hristos era Creatorul tuturor lucrurilor, lumea nu L-a cunoscut. Ce trist este modul în care a fost tratat Fiul lui Dumnezeu! Motivul acestei stări triste a poporului nu era lipsa de mărturie a gloriei Domnului, ci mai degrabă păcatul împotrivirii și răzvrătirea din inimile oamenilor. Cât a trebuit să sufere în inima Sa Domnul venit din cer, ca să-Și viziteze făptura! Cât de mult a apăsat asupra Lui această ostilitate a oamenilor! Urmărind drumul Mântuitorului pe acest pământ, Îl putem vedea pe singurul Om care a umblat după voia lui Dumnezeu. Oamenii își urmăresc propria lor slavă; Domnul nu a căutat altceva decât slava Tatălui Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I TII PIEPT LUI SATAN (4)

„Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt” (Matei 4:8)

     Biblia spune: „Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” „Pleacă, Satano” i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (v. 8-10). Să reformulăm: Satan i-a zis Domnului Isus: „Dacă-mi slujești mie, te ajut să ajungi în vârf.” Când cea mai mare dorință a ta este să-L slăvești pe Dumnezeu, ești condus de Dumnezeu. Dar când cea mai mare ambiție a ta este să devii faimos, ești condus de Satan. El va apela la mândria ta, căci mândria este chiar în centrul ființei sale. Căderea sa din cer a fost precedată de aceste aspirații semețe: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” (Isaia 14:13-14). Satan vrea să-i ia locul lui Dumnezeu, dar Dumnezeu este Atotputernic. Satan râvnește la tronul lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu abdică. Satan vrea să te câștige de partea lui, dar Dumnezeu nu te va lăsa niciodată. În realitate, nu-l poți învinge pe Satan prin propria ta forță, dar nici nu trebuie. Biblia spune: „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16)

r=”0″ allowfullscreen></iframe>

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 4:13-25

Dacă Dumnezeu este puternic să împlinească ce a promis (v. 21), omul, de partea lui, este total neputincios să împlinească propriile sale obligaţii. De aceea, promisiunile făcute lui Avraam (şi creştinului) nu conţin nicio condiţie este suficient să crezi. Toate înfăţişările exterioare păreau să contrazică ceea ce Dumnezeu îl asigurase pe Avraam. Acesta însă nu sa îndoit, fiind deplin convins (v. 20,21). De unde îi venea lui această credinţă neclătinabilă? Din aceea că Îl cunoştea pe Cel care îi făcuse promisiunile şi Lui Îi acorda o încredere deplină. Semnătura cuiva pe care-l respectăm are mai multă valoare pentru noi decât cea a unui necunoscut şi ea garantează angajamentele sale.

Credinţa crede promisiunile, deoarece ea Îl crede pe Dumnezeul care lea făcut (v. 17 şi 3; comp. cu 2 Timotei 1:12). Ea îşi însuşeşte marile adevăruri afirmate prin Cuvântul Său: moartea Domnului Isus pentru ispăşirea păcatelor noastre şi învierea Lui pentru îndreptăţirea noastră (v. 25). Drag prieten, ajuns aici cu lectura, poţi spune oare împreună cu toţi cei credincioşi: ŤAm această credinţa care aduce mântuirea. Pentru păcatele mele a fost dat Isus; pentru îndreptăţirea mea L-a înviat Dumnezeuť?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și îngerului adunării din Sardes scrie-i: „Acestea le spune Cel care are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: Știu lucrările tale – că ai numele că trăiești, și ești mort. Fii veghetor și întărește cele care rămân, care sunt aproape să moară, pentru că nu am găsit lucrările tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Amintește-ți deci cum ai primit și ai auzit și păstrează și pocăiește-te! Deci, dacă nu vei veghea, voi veni ca un hoț și nicidecum nu vei ști în ce ceas voi veni asupra ta”.
Apocalipsa 3.1-3

„Fii veghetor!” Acest puternic îndemn al Domnului Isus a fost adresat adunării din Sardes. Credincioșilor de acolo le mergea numele că trăiau, însă erau morți. În trecut, ei avuseseră un zel înfocat pentru Hristos și fuseseră folosiți de Duhul Sfânt. Acum însă erau într-o stare de adormire spirituală și de neveghere; nu le mai rămăsese decât reputația unei vieți spirituale.

Cele șapte adunări din Apocalipsa 2 și 3 prezintă, într-un fel profetic, istoria creștinătății. În acest context, Sardesul reprezintă perioada Reformei, care la început a fost o lucrare de la Duhul Sfânt, însă care, treptat, s-a cufundat în moarte și în tradiționalism. Dar acum o sută optzeci de ani a avut loc o mare trezire cu privire la speranța întoarcerii lui Hristos. Este remarcabil că Filadelfiei (adunării care urmează după Sardes) i-a fost făcută promisiunea răpirii: „Te voi păzi de ceasul încercării care va veni asupra întregii lumi” (Apocalipsa 3.10). Toți cei din Sardes adormiseră, atât credincioșii adevărați, cât și cei falși (versetul 6). Apoi însă Sardesul este chemat să vegheze, altfel Domnul avea să vină ca un hoț. Filadelfia s-a trezit din acea stare.

Domnul Isus a profețit despre acest lucru în pilda celor zece fecioare (Matei 25.1-13). Cele cinci fecioare chibzuite și cele cinci fecioare nechibzuite au adormit toate laolaltă. Întreaga creștinătate pierduse nădejdea revenirii lui Hristos. A fost însă un strigăt la miezul nopții: „Iată Mirele; ieșiți-I în întâmpinare” (Matei 25.6). A existat o restabilire a acestei nădejdi a Adunării. Mulți dintre noi ne amintim cât de strălucitoare era această nădejde în primele zile de după convertirea noastră. Să fim treji și să veghem în vederea revenirii Lui!

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai Lui.
Faptele Apostolilor 2.32

Un dolar în plus

Un vestitor al evangheliei din SUA s-a mutat într-o localitate necunoscută, pentru a vesti acolo vestea bună a Salvatorului Isus Hristos.

Într-o zi călători cu autobuzul de acasă spre centrul orașului. Când s-a așezat, a constatat că șoferul îi dăduse un dolar mai mult ca rest. Se gândi: „Îl voi restitui!”. Apoi iarăși se gândi: „Ah, e numai un dolar! Cine se mai îngrijorează pentru o sumă atât de mică? Acceptă-l ca pe «un dar din partea lui Dumnezeu»!”.

Când ajunse la stația dorită, ezită o clipă la coborâre. Apoi îi dădu șoferului banii și spuse: „Mi-ați dat cu un dolar mai mult”.

Șoferul zâmbi. „Nu sunteți dumneavoastră noul predicator din oraș? De mult timp m-am gândit să vin și să vă ascult. Dar mai întâi am vrut să văd ce veți face, dacă vă dau mai mult rest. Voi veni duminică!”

După ce evanghelistul coborî din autobuz, a trebuit să se sprijine de următorul stâlp și să înalțe o rugăciune scurtă spre cer: „O, Dumnezeule, aproape era să-L vând pe Fiul Tău pentru un dolar”.

Exemplul arată cât de mult suntem observați de oamenii necredincioși și cum ne pun la probă – fără să observăm! Să acționăm întotdeauna la fel cum ar fi acționat Învățătorul nostru! Să ne gândim că purtăm Numele Domnului Isus Hristos, dacă ne numim „creștini”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I TII PIEPT LUI SATAN (3)

„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos” (Matei 4:6)

     Biblia spune: „diavolul L-a dus în Sfânta cetate, L-a pus pe streaşina Templului, şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.” „De asemenea este scris” a zis Iisus: „Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.” (v. 5-7). Nu uita că Satan va cita greșit Scripturile. Așadar, când te lupți într-adevăr cu el, trebuie să fii capabil să spui așa cum a spus Isus: „De asemenea este scris.” Domnul Isus l-a învins pe Satan prin folosirea corectă a Scripturilor – și acesta e un secret pe care Satan speră să nu-l afli niciodată. Așa că înarmează-te cu Cuvântul lui Dumnezeu. Încarcă-ți tolba cu versete și stai cu arcul pregătit. Să observăm unde a avut loc ispitirea: în biserică [templu]! „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos”. Dintre toate locurile posibile, Satan se va folosi și de biserică împângu-te să faci șiretlicuri ca să-i impresionezi pe ceilalți, să atragi atenția asupra faptelor tale bune și să manipulezi calea prin care poți ajunge să ocupi o poziție importantă. Dumnezeu te-a chemat să fii slujitor, nu stea. Să îngenunchezi, nu să te umfli în pene. „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5:5-6). Când Satan i-a zis Domnului Isus să sară de pe streașina Templului, Domnul Isus a refuzat. Nu pentru că Dumnezeu nu l-ar fi prins, ci pentru că nu trebuia să dovedească nimănui nimic, cu atât mai puțin diavolului. Nici tu nu trebuie.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 4:1-12

Când o scară este prea scurtă pentru a ajunge la un obiect aflat la înălţime, un om suit pe ultima treaptă nu mai poate pune mâna cu uşurinţă pe cele care sunt dedesubtul lui. Nu este deosebire, am citit în capitolul 3:22; nici iudeul, nici grecul (iudeul cu nimic în plus faţă de grec) nu ajung la gloria lui Dumnezeu. Nimeni nu poate ajunge acolo pe scara propriei dreptăţi; ea se va dovedi întotdeauna prea scurtă. O dovadă în acest sens este că nici Avraam (v. 3) şi nici David (v. 6), cei care într-un mod incontestabil au fost cel mai sus pe scara faptelor, nu sau folosit de ea pentru a fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă ei nu au făcut-o, cine ar putea pretinde asta? Pentru a demonstra mai bine că mântuirea prin har nu are nimic comun cu pretenţiile fireşti şi cu lăudăroşia poporului iudeu (cap. 3:27), versetele 9 şi 10 ne amintesc că patriarhul Avraam a primit îndreptăţirea prin credinţă înainte de a primi semnul circumciziei (Geneza 15:6; 17:24). În momentul când Dumnezeu l-a socotit drept, el încă mai era ca păgânii.

Pentru a fi mântuit, trebuie mai întâi să recunoşti că eşti vinovat, cu alte cuvinte, să te declari de acord cu sentinţa divină din capitolul precedent. Cel neevlavios (sau nelegiuit), şi numai el, este îndreptăţit de Dumnezeu (v. 5; comp. cu Matei 9:12).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Israel a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua.
Iosua 24.31

Iosua, ca și Iosif, este o imagine a Domnului Isus. Numele său, care înseamnă Iah-Mântuitorul, este echivalentul ebraic al numelui Isus. Moise a fost cel care l-a scos pe Israel din Egipt, iar Iosua l-a adus în țara Canaan. Ce l-a calificat însă pentru acest rol măreț? Dumnezeu Însuși ne spune că Iosua, ca și Caleb, „L-a urmat în totul pe Domnul” (Numeri 32.12). Acesta este secretul succesului în slujba lui Dumnezeu. Iosua însă a dat dovadă și de o mare disponibilitate de a învăța. El nu a știut care era motivul zgomotului din tabără, atunci când israeliții făcuseră vițelul de aur, însă Moise, care fusese mai aproape de Dumnezeu pe vârful muntelui, a știut ce se petrecea (Exod 32.17,18). Poate că această experiență l-a făcut să rămână în cortul întâlnirii, atunci când Moise a mutat acel cort afară din tabără (Exod 33.11) – el a dorit să fie în prezența lui Dumnezeu. O astfel de comuniune tainică l-a făcut capabil să conducă poporul lui Dumnezeu (Deuteronom 31.3,7,14,23). El era „plin de duhul înțelepciunii” atunci când Moise a murit (Deuteronom 34.9).

Moise și Iosua formează una dintre marile perechi din Scriptură, precum Ilie și Elisei, Pavel și Timotei. Dacă ar fi fost o chestiune doar de putere omenească, atunci cuvintele lui Dumnezeu către Iosua ar fi fost copleșitoare: „Moise, slujitorul Meu, a murit; acum ridică-te”. Dumnezeu însă a adăugat: „Cum am fost cu Moise, la fel voi fi cu tine” (Iosua 1.5). Acest lucru făcea toată diferența și, fiindcă Iosua nu s-a întors „nici la dreapta, nici la stânga”, ci a ascultat de legea lui Dumnezeu cu gândul, cuvântul și fapta, a avut izbândă (Iosua 1.7,8).

Mai târziu, la bătrânețe, Iosua a împărtășit secretul biruinței sale celor din popor, încurajându-i să se alipească de Domnul (Iosua 23.6,8). Viața lui personală și cea de familie au fost o confirmare a îndemnurilor sale: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24.15). Noi suntem foarte mici în comparație cu Iosua, însă, dacă avem încredere în Dumnezeu și dorința de a face voia Lui, „Căpetenia oștirii Domnului” va fi și cu noi (Iosua 5.14).

S Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine …
Isaia 43.2

Încotro mergem?

Era o vreme frumoasă, caldă, de primăvară, care parcă te invita la o plimbare cu motocicleta! Deci, la drum! Dar la întoarcere, o mașină sport din direcția opusă derapă și ajunse pe contrasens. Coliziunea a fost inevitabilă. Plimbarea cu motocicleta sfârși la secția de reanimare.

Zeci de oameni au parte de astfel de evenimente. Astăzi – plini de viață; mâine – cu totul altfel! Nu trebuie să fie neapărat un accident, o boală sau o catastrofă naturală, care apare în viață. Există suficiente probleme în domeniul interuman: șomaj, depresie etc. Toate acestea pot schimba viața noastră de la o zi la alta în așa fel, încât suntem zdruncinați și descurajați.

Încotro mergem atunci cu necazul nostru? Există Cineva care ne înțelege mai bine decât oricare prieten apropiat: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El a suferit nespus de mult, când a fost răstignit, când a fost judecat de Dumnezeu pentru păcatele tuturor oamenilor. Moartea Sa a avut loc și pentru noi. De aceea El îi invită pe cei care nu mai văd nicio cale de ieșire: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”.

Mulți au trăit adevărul acestor cuvinte. Ei au început să citească Biblia și au recunoscut că Isus Hristos a murit pentru vina lor. Ei au crezut ce scrie în Biblie despre Mântuitorul, au recunoscut înaintea lui Dumnezeu păcatele lor și au primit iertarea. Din acel moment, ei L-au cunoscut pe Domnul Isus ca Mântuitorul și Ajutorul lor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I TII PIEPT LUI SATAN (2)

„Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale” (1 Petru 5:8)

     Când Domnul Isus s-a luptat cu diavolul în pustie, Satan nu a reușit să dea nici o lovitură. De trei ori Domnul Isus i-a zis: „Este scris!” (Matei 4:4, 7, 10). Cu aceste trei argumente solide, Satan a fost doborât și nu s-a mai putut ridica. Să ne uităm la fiecare dintre cele trei ispitiri. „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini” (v. 3). Satan a atacat în două moduri:

1) „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu.” Satan te va face să te îndoiești de mântuire, de Mântuitor, de faptul că ești neprihănit înaintea lui Dumnezeu (vezi 2 Corinteni 5:21). El îți va aduce aminte de toate defectele și eșecurile tale. El îți va spune: „Viața de creștin este prea grea; renunță!” Asta e o minciună; nu-l crede. Da, Duhul Sfânt îți va arăta și el defectele caracterului tău ca să le poți corecta. Însă nu ești mântuit prin propria ta neprihănire. „Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8).

2) „Porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” Patruzeci de zile de post L-au făcut pe Isus să flămânzească. Avea stomacul gol, așa că Satan a adus în discuție subiectul pâinii. În ce domeniu ești gol? Tânjești după atenție, după succes, după intimitate? Tu trebuie să fii conștient de punctele tale slabe și să le aduci la cunoștința lui Dumnezeu înainte ca Satan să se folosească de ele și să-ți spună: „Împlinește-ți nevoile. Ia problema în propriile tale mâini. Lasă-L pe Dumnezeu afară din toate astea.”

Nu, dacă ți-ai putea trăi viața creștină fără Dumnezeu, nu ai avea nevoie de El! Dar numai viața trăită în totală dependență de Dumnezeu învinge strategiile lui Satan de fiecare dată.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 3:19-31

În faţa tribunalului lui Dumnezeu, orice gură este acum închisă. Cei acuzaţi, fără excepţie, sunt recunoscuţi vinovaţi, condamnaţi de lege pentru pedeapsa cu moartea (v. 19). Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria (sau: nu ajung la gloria) lui Dumnezeu (v. 23). Din acest motiv, sentinţa teribilă vei muri negreşit, anunţată deja de Dumnezeu înainte de căderea omului (Geneza 2:17), va fi confirmată: plata păcatului este moartea (cap. 6:23).

Pentru cel necredincios, fie el dintre naţiuni sau iudeu, această sentinţă este definitivă, iar tribunalul înaintea căruia toţi vom fi citaţi într-o zi este o realitate înspăimântătoare (Apocalipsa 20:11). Iată-L însă pe Avocatul care intervine în favoarea acelora care, fie iudei, fie dintre naţiuni, L-au ales prin credinţă. El nu caută să minimalizeze faptele comise, cum fac avocaţii înaintea instanţelor omeneşti. El pledează, din contră, spunând: Sentinţa este dreaptă, dar ea a fost deja executată; datoria este plătită; o moarte, a Mea, a achitat plata înspăimântătoare a păcatelor lor.

Da, dreptatea lui Dumnezeu este satisfăcută, pentru că o crimă care a fost ispăşită nu poate deveni din nou cap de acuzare. Şi, după cum Dumnezeu este drept condamnând păcatul, El este la fel de drept îndreptăţindu-l pe păcătosul care este din credinţa în Isus (v. 26).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și, ieșind din corabie, Isus a văzut o mare mulțime și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi fără păstor; și a început să-i învețe multe.
Marcu 6.34

Cineva a spus despre Hristos: „El a fost cel mai generos și mai accesibil dintre oameni”. Putem observa în felul Său de purtare o delicatețe și o bunătate care n-au fost niciodată văzute în vreun om, însă simțim întotdeauna că El a fost un străin aici. Cât de adevărat este acest lucru! El a fost un străin aici, însă a fost atât de aproape de orice durere și de orice nevoie a oamenilor. Distanța pe care a păstrat-o și apropierea pe care a arătat-o au fost perfecte. El a făcut mai mult decât să privească la suferința din jurul Său: a pătruns în ea cu o compasiune proprie Lui. De asemenea, a făcut mai mult decât să refuze întinarea din jurul Său: S-a păzit pe Sine de orice atingere de ea.

Să-L privim manifestând această combinație de apropiere și de distanță în Marcu 6. Aceasta este o scenă mișcătoare. Ucenicii s-au întors la El după o lucrare obositoare, iar Domnul are grijă de ei și ia seama la faptul că erau osteniți. „Veniți deoparte și odihniți-vă puțin” (versetul 31). Însă, văzând mulțimea care Îl urma, El Se preocupă cu aceeași grijă și de ea, luând seama la nevoile ei.

În această scenă Îl vedem foarte aproape de feluritele nevoi ale celor din jurul Lui, fie că era vorba de oboseala ucenicilor, fie de nevoia de hrană a mulțimii. Ucenicii însă au devenit repede iritați de atenția pe care El o dădea mulțimii și L-au îndemnat să le dea drumul oamenilor. Așa ceva însă nu se potrivea inimii Domnului. A intervenit deci o înstrăinare imediată între El și ei, exprimată prin faptul că le poruncește să intre în corabie. Însă această separare în inimă și în duh a lor față de El nu face decât să le creeze noi probleme. Vântul și valurile le sunt potrivnice pe mare și, atunci când erau la capătul puterilor, Domnul este din nou aproape de ei, pentru a-i ajuta și păzi.

J G Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
1 Ioan 3.8

Nimicitorul lucrărilor diavolului

Trebuie să nu uităm niciodată că moartea Domnului Isus Hristos a produs rezultate mult mai mari decât îndepărtarea păcatelor noastre. Pentru noi, îndepărtarea păcatelor are o mare importanță. Însă Hristos a fost și Robul lui Dumnezeu și prin aceasta Însoțitorul Său în lupta împotriva lui satan. Hristos a fost arătat nu numai ca să ne împace pe noi cu Dumnezeu, ci și ca să nimicească lucrările diavolului. Contribuția diavolului la războaie, foamete, epidemii etc. este enormă. Dumnezeu însă păstrează supremația și transformă în bine răul, pe care l-a făcut satan. Dragostea lui Dumnezeu, care nu se sfârșește niciodată, stă împotriva vrăjmașului sufletelor noastre. Dragostea dumnezeiască transformă totul spre ce este mai bine pentru cei care ascultă de Mântuitorul și s-au încredințat conducerii Sale.

Omul credincios este caracterizat de o viață nouă. El a fost odinioară sclavul păcatului, dar prin credința în Mântuitorul a devenit un om liber, un om cu un alt orizont. Acesta este marele har arătat în Persoana Domnului. Fericit este un astfel de om care beneficiază de lucrarea Mântuitorului și călătorește împreună cu Domnul său spre veșnicie! Un astfel de om are un Ocrotitor în Persoana Mântuitorului. Orice cititor se poate bucura de o astfel de lucrare a Domnului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I TII PIEPT LUI SATAN (1)

„Nu suntem în neştiinţă despre planurile lui Satan” (2 Corinteni 2:11)

     Nimic nu-l încântă mai mult pe diavolul decât scepticismul cu care este privit în prezent. Cu cât ne îndoim mai mult de existența lui sau îi minimalizăm importanța, cu atât mai multă libertate are de a ne răni și de a ne pune bețe-n roate. Domnul Isus nu a pus niciodată la îndoială realitatea diavolului. Biblia spune: „Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul” (Matei 4:1). Însă Domnul Isus a ieșit victorios. Și a dovedit că Dumnezeu folosește planurile lui Satan pentru a ne întări. Vremurile de încercare sunt de fapt vremuri de pregătire spirituală. „Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4). Dumnezeu te iubește prea mult pentru a te lăsa la starea de om neștiutor și imatur. „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?” (Evrei 12:5-10). Pavel spune: „Nu suntem în neştiinţă despre planurile lui Satan.” Când Generalul Patton l-a contraatacat pe Feldmareșalul Rommel în cel de-al Doilea Război Mondial, se spune că Patton a strigat în toiul luptei: „Îți citesc cartea, Rommel! Îți citesc cartea!” Patton a studiat cartea lui Rommel despre atacurile infanteriei. El cunoștea strategiile liderilor germani și își pregătea acțiunile în consecință. Când cunoști planurile lui Satan, te poți împotrivi atacurilor lui.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 3:1-18

Cine are dreptate? Dumnezeu, care condamnă? Sau acuzatul, care se apără?

Dumnezeu să fie adevărat şi orice om, mincinos strigă apostolul (v. 4). Cuvântul lui Dumnezeu nu este desfiinţat pe motiv că nu a fost crezut de iudei, depozitarii lui (v. 3; Evrei 4:2). Cu cea mai mare inconsecvenţă, iudeii se mândreau că posedă legea (cap. 2:17), deşi ea dă mărturie împotriva lor. Este ca un criminal care, în timp ce-şi susţine nevinovăţia, aduce el însuşi poliţiei documentul convingător stabilind vinovăţia lui. Astfel Duhul lui Dumnezeu, asemeni unui procuror într-un tribunal, dă citire înaintea acuzatului iudeu unei serii întregi de versete de necombătut scoase din propriile sale Scripturi (v. 10-18).

Un alt argument ar putea fi însă adus de către acuzat: Nu neg nedreptatea mea, însă ea scoate în relief dreptatea lui Dumnezeu (v. 5). Cu alte cuvinte, nedreptatea mea Îl slujeşte pe El. Ce înspăimântătoare rea credinţă! Dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeu ar trebui să renunţe la a mai judeca lumea (v. 6) şi ar trebui să-i fie recunoscător lumii pentru răutatea ei care, prin contrast, accentuează sfinţenia Sa. El însă ar înceta atunci să mai fie drept şi S-ar tăgădui pe Sine Însuşi (2 Timotei 2:13). Înainte de verdictul final, Dumnezeu îndepărtează şi ultimele raţionamente în dosul cărora creatura Sa caută întotdeauna să se ascundă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și împăratul s-a sfătuit și a făcut doi viței de aur. Și le-a zis: „Este prea mult pentru voi să vă suiți la Ierusalim: iată dumnezeii tăi, Israele, care te-au scos din țara Egiptului!”. Și a pus pe unul în Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan. Și lucrul acesta a fost un păcat; și poporul a mers până la Dan, să se închine înaintea unuia dintre ei.
1 Împărați 12.28-30

Aceia care își puneau inima să-L caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel au venit la Ierusalim să jertfească Domnului Dumnezeului părinților lor.
2 Cronici 11.16

După timpurile glorioase de mare devotament față de Dumnezeu, sub domnia lui David și a lui Solomon, cât de trist este să-i vedem pe israeliți abandonându-L pe Dumnezeu pentru idoli! Au fost însă unii care au rămas credincioși, fiindcă inima lor era ancorată în Dumnezeu.

Cât de cumplit este să vezi inima omului, astăzi îndreptată într-o direcție, iar mâine abandonând tot ceea ce credea a fi adevărul. Această schimbare poate fi din cauza vreunui câștig, sau din cauza legăturilor de familie, sau pentru că noua cale pare mai atractivă. Se vor găsi, bineînțeles, tot felul de justificări, însă trebuie să ne aducem aminte că inima noastră naturală este înșelătoare și deznădăjduit de rea.

Am văzut însă că „cei care își puneau inima să-L caute pe Domnul” au făcut ceea ce Dumnezeu dorea de la ei. Au recunoscut că ceea ce era prezentat acolo nu era potrivit Cuvântului lui Dumnezeu și au respins așa ceva. Ei au procedat astfel fiindcă doreau să-I fie credincioși lui Dumnezeu, ascultând de El. Au dorit aprobarea Lui și comuniunea cu El. Fie ca și noi să avem o inimă care să-L caute și să-L onoreze, dându-I locul care I se cuvine!

A Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!
Apocalipsa 5.12

Cea mai mare biruință

În ziua de 21 octombrie 1805 în bătălia de la Trafalgar a avut loc ceea ce ar putea fi catalogată ca fiind una din cele mai mari victorii ale istoriei moderne. În lupta aceasta, 27 de corăbii aparținând Marinei regale britanice, conduse de amiralul Nelson, au înfruntat 33 de corăbii ale Alianței franco-spaniole. În ziua aceea istorică, Alianța a pierdut 22 de corăbii, în timp ce britanicii nu au pierdut niciuna demonstrând superioritatea flotei lor în materie de război. Într-un mesaj către țară, lordul Nelson declara: „Cuvântul victorie nu este destul de grandios pentru a exprima și descrie scena”.

Dar cea mai mare biruință din istoria universului a fost câștigată la cruce de către Mântuitorul nostru. Acolo, El a biruit păcatul, moartea și pe satan. Prin moartea Sa pe cruce, Domnul a luat puterea aceluia care avea puterea morții, adică a lui satan, și a izbăvit pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor. Hristos a câștigat cheia morții și a mormântului. Acolo unde este Mântuitorul, moartea se dă la o parte. Toți cei ce cred în Mântuitorul pot să se bucure de această grandioasă și supremă biruință.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

APA VIE

„Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete” (Ioan 4:14)

     Domnul Isus i-a cerut femeii de la fântână, apă de băut. Surprinsă că un evreu vorbește cu o samariteancă, ea l-a întrebat de ce îi cere apă. El a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut tu … Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, … apă vie.” „Oricui bea din apa aceasta, în veac nu-i va fi sete” (v. 10,13,14). Să observăm diferența dintre „apa aceasta” și „apa pe care i-o voi da Eu.” Domnul Isus nu discuta despre calitățile diferite ale apei în funcție de regiune. El vorbea despre cele cinci căsnicii eșuate și despre bărbatul cu care trăia în prezent. De fapt, ea nu avea cum și nici unde să găsească satisfacția după care înseta. O relație dezamăgitoare după alta; oricât de des a băut din „apa aceasta”, setea nu-i putea fi potolită. Iar răspunsul ei la fiecare relație ratată a fost o altă relație ratată – presupunând, așa cum facem și noi adesea că în cele din urmă va funcționa! Domnul Isus nu a criticat lipsa moralității ei. Nu, El i-a oferit singurul remediu împotriva goliciunii. „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.” Indiferent spre ce te îndrepți ca să găsești împlinire – dependențe, relații intime, relații una după alta, bani sau popularitate – toate acestea sunt apă care nu poate potoli setea. Când îți concentrezi atenția asupra Domnului Isus, petrecând mai mult timp cu El, vorbind cu El și sorbind Cuvântul Său în fiecare zi, cu siguranță golul din lăuntrul tău va dispărea. Deci, vino la apa vieții!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 2:17-29

Aceste capitole ne poartă cu gândul la o şedinţă a unui tribunal. Unul după altul, cei acuzaţi se înfăţişează înaintea Judecătorului suprem. După condamnarea barbarului, a omului necivilizat (cap. 1), apoi a omului moral şi civilizat (începutul cap. 2), este rândul iudeului să fie chemat la bară. El se prezintă cu capul sus. Numele său de iudeu, legea pe care se odihneşte, Dumnezeul adevărat pe care pretinde că-L cunoaşte şi-L slujeşte (v. 17), toate acestea, cu siguranţă, îi vor stabili superioritatea faţă de ceilalţi acuzaţi şi-l vor achita.

Cei răspunde însă Demnitarul suprem?

Nu te voi judeca nici după titlurile tale (v. 17), nici după cunoştinţa ta (v. 18), nici după cuvintele tale (v. 21), ci după faptele tale. Tu deci, care înveţi pe alţii, tu, care predici, tu, care zici, ceea ce Mă interesează pe Mine este ceea ce faci şi, de asemenea, ceea ce nu faci (Matei 23:3). Departe de a te scuza, privilegiile tale îţi agravează vina.

Păcatul păgânilor este numit fărădelege (sau nelegiuire): o umblare fără lege şi fără frâu, după capriciile proprii (cap. 1:18; 1 Ioan 3:4). Păcatul iudeilor se numeşte călcare de lege (v. 23), altfel spus, neascultare faţă de poruncile divine cunoscute. Şi cu cât mai responsabili sunt astăzi creştinii, câtă vreme ei au tot Cuvântul lui Dumnezeu!

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Și au adus măgărușul la Isus și își aruncau hainele pe el și S-a așezat pe el … Și cei care mergeau înainte și cei care urmau strigau: „Osana! Binecuvântat fie Cel care vine în Numele Domnului!”.
Marcu 11.7,8,9

Istoria acestui măgăruș dezlegat, care a devenit purtătorul Domnului Isus, este o provocare pentru noi astăzi. Trebuie să-L lăsăm pe Hristos să-Și exercite drepturile asupra noastră, în timpul când El este lepădat. La fel cum El S-a așezat pe măgăruș, iar măgărușul I s-a supus și L-a purtat, tot așa trebuie și noi să-L purtăm în mărturie.

Vedem un lucru similar în Vechiul Testament, când preoții purtau chivotul mărturiei pe umeri. În perioada de har, Hristos este încă respins, deși toate drepturile Îi aparțin (Matei 28.18; 1 Petru 3.22). Totuși, acum El nu-Și impune aceste drepturi, însă va veni timpul când orice genunchi va fi silit să se plece înaintea Lui (Filipeni 2.10,11). Astăzi, El dorește un răspuns al dragostei față de El, așa cum s-a întâmplat în casa din Betania, când Maria I-a uns capul și picioarele (Marcu 14.3).

Un astfel de răspuns a venit din partea lui Saul din Tars, atunci când a văzut cine era cu adevărat Mesia cel respins. Din acel moment, el L-a urmat pe Domnul, dându-I locul cuvenit și purtându-L în mărturie înaintea iudeilor și a națiunilor. Aceasta este tema cărții Fapte: Hristos, Mesia cel respins, însă înălțat, purtat în mărturie de către cei ai Săi. Astăzi, această misiune ne revine nouă. Trebuie să fim vase sfințite, gata de a fi folosite de Stăpân. Va veni timpul când, potrivit Psalmului 118, Israel va spune: „Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului”. Ei Îl vor mărturisi ca Mântuitor și ca Mesia. Între timp, există o rămășiță, ilustrată prin măgărușul dezlegat, luată dintre iudei și dintre națiuni, care deja Îl mărturisesc astfel.

A E Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Cine are o inimă înțeleaptă primește învățăturile …
Proverbe 10.8

Afirmaţii

„Cu puterea noastră nu putem face nimic.”

Martin Luther, teolog

 
 

„Oamenii slabi au deseori gânduri revoluționare: ei consideră că le-ar merge mai bine dacă n-ar fi cârmuiți de nimeni, dar nu-și dau seama că nu se pot guverna nici pe sine, nici pe alții.”

Johann Wolfgang Goethe, poet

 
 

„Inimile celor fățarnici sunt ca marmura de pe morminte, pe care nici focul soarelui, nici focul dragostei, nici focul iadului nu o poate încălzi; ei cunosc toate cuvintele afară de cuvântul vieții.”

Giovani Papini, scriitor

 
 

„Cea mai mare dorință a mea este ca pe Dumnezeul, pe care-L găsesc pretutindeni în afară, să-L percep de asemenea și înăuntrul ființei mele.”

Johannes Kepler, astronom

 
 

„Du-te în spitale și privește de aproape suferințele, durerile și slăbiciunile pe care le îndură oamenii; vizitează închisorile și pe nenorociții din ele; du-te și vezi pe săraci în lipsurile mari în care se află; și vei înțelege cât de mult greșești când te plângi de starea în care te afli.”

Ioan Hrisostom, teolog

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU PRIVI ÎN URMĂ!

„Oricine … se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9:62)

     Domnul Isus a căutat oameni pregătiți pentru a face mai mult decât a crede în El – El a vrut oameni dispuși să-L urmeze. Începutul lucrării Sale a fost marcat de oameni precum Andrei, Petru, Filip și Natanael (vezi Ioan 1:35-52); oameni dispuși să lase în urmă ceea ce erau și ceea ce aveau pentru a-L urma pe El. Domnul Isus i-a chemat pe oameni la un angajament radical. Când „a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, … le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze” (Marcu 8:34). Fără jumătăți de măsură, ci cu dorința de a-L urma neîncetat. Credința în Isus te va duce în cer, dar nimic altceva, în afară de trăirea cu El zi de zi, nu te va face folositor pentru Împărăția Lui de pe pământ. Trei persoane diferite i-au spus lui Isus: „Doamne, Te voi urma” (vezi Luca 9:57-61), însă nu au fost gata să renunțe la vechile lor priorități (vezi v. 62). Domnul Isus a răspuns prin această metaforă de mare putere: „Oricine … se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu”. Să-L urmezi pe Isus înseamnă că tot ce ai lăsat în urmă rămâne în urmă – prietenii vechi, atașamente vechi, moduri de viață vechi. Nu poți face brazda dreaptă a uceniciei dacă te uiți în urmă, spre trecut. Nu lăsa ca atracția gravitațională a vechilor eșecuri, vinovății, temeri, rușini, trădări, pierderi, abuzuri, respingeri, resentimente și neiertări să-ți ruineze viitorul. Pune piciorul în prag și alătură-te celor dispuși să-L „urmeze pe Miel oriunde merge El” (Apocalipsa 14:4).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 2:1-16

Indiferent cât de jos ar fi căzut un om, el întotdeauna va găsi pe unul mai mizerabil decât el, faţă de care, comparându-se, ar ieşi în avantaj! Cel împătimit de jocuri de noroc îl dispreţuieşte pe bietul beţiv şi acesta, la rândul lui, se consideră superior unui răufăcător. În realitate, toate viciile se află în stadiu iniţial (în germene) în propria noastră inimă. Atunci când noi îi judecăm pe alţii (v. 1), facem dovada că ştim foarte bine să recunoaştem răul; arătăm deci că avem o conştiinţă. Şi această conştiinţă ne condamnă pe noi înşine atunci când, la rândul nostru, comitem fapte asemănătoare.

Toţi oamenii au o conştiinţă (Geneza 3:22). În bunătatea Sa, Dumnezeu Se foloseşte de ea ca să-i împingă spre pocăinţă (v. 4), fără însă a autoriza pe cineva săşi judece aproapele. Numai Unul singur are dreptul să judece: Isus Hristos (v. 16; Ioan 5:22; Fapte 10:42). El va pune întro zi în lumină lucrurile ascunse ale oamenilor, toate faptele lor şi intenţiile de nemărturisit, ascunse cu atâta grijă (Matei 10:26). Mărturisiţi-I Lui fără întârziere secretele voastre cele mai ruşinoase!

Conştiinţa voastră nu este o voce duşmănoasă, ci un prieten care vine să vă spună: vorbeşte despre aceasta Domnului Isus; El va şti să Se ocupe de ea.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.
Fapte 2.42

Dar mă tem ca nu cumva … gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea față de Hristos.
2 Corinteni 11.3

Coborârea Duhului Sfânt asupra celor credincioși a avut un efect imediat și minunat. Dumnezeu introducea astfel o nouă dispensație, care, spre deosebire de cea a legii, nu avea niciun lider omenesc, așa cum fusese Moise, niciun mare preot, precum Aaron; nicio jertfă de animale și nicio slujbă ritualică, precum cele de la cort. Dimpotrivă, în simplitatea credinței, ucenicii erau în mod minunat uniți și stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.

Să remarcăm că învățătura apostolilor este menționată prima, fiindcă învățătura lor cu privire la Hristos constituie baza comuniunii. Fără adevărul cu privire la El nu exista niciun sens pentru strângerea credincioșilor laolaltă, însă supunerea lor față de Hristos și față de Cuvântul Lui îi aducea laolaltă pentru a se bucura de o comuniune vitală, care era acompaniată de frângerea pâinii și de rugăciuni. Mai târziu, ei au fost binecuvântați cu alte învățături, precum cea revelată prin apostolul Pavel, cu privire la Hristos și la Adunare. Supunerea față de această învățătură făcea ca părtășia, frângerea pâinii și rugăciunile lor să fie încă și mai prețioase.

Din nefericire, în creștinătate astăzi au fost adăugate forme și ritualuri, iar oamenii ocupă locuri proeminente, luându-și diferite titluri. Astfel de practici tăgăduiesc „simplitatea care este în Hristos”, în loc să se supună ei. Simplitatea zilelor de început ale creștinismului a fost pierdută. Fie ca toți cei care au găsit această simplitate, în adunări mici și neînsemnate, să fie întăriți de Domnul și, cu o credință smerită, să prețuiască tot mai mult această resursă binecuvântată a lui Dumnezeu!

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

… de trei ori pe zi … se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.
Daniel 6.10

Lauda adusă lui Dumnezeu

Lauda cuvenită lui Dumnezeu ocupă un spațiu mare în Sfânta Scriptură și așa a fost și în viața lui Daniel. Rugăciunea lui Daniel arăta dependența lui de Dumnezeu, iar lauda era oferită pentru ceea ce este Dumnezeu. Lauda se naște într-o inimă ascultătoare de Dumnezeu. Înainte de a-L lăuda pe Dumnezeu cu sinceritate, trebuie să experimentăm personal bunătatea Sa arătată prin lucrarea Mântuitorului de pe cruce. Trebuie să cunoaștem personal realitatea existenței Sale și a dragostei Sale față de noi. Dumnezeu este dispus să primească pe orice păcătos în baza jertfei Fiului Său la cruce. Numai firea noastră pământească și inima noastră încăpățânată ne împiedică să cunoaștem bunătatea și dragostea lui Dumnezeu. Iar dacă ajungem la această cunoaștere, în mod natural vom cânta lauda care i se cuvine lui Dumnezeu. Fiind creștini, avem multe motive pentru care să-L lăudăm pe Dumnezeu, indiferent de temerile și suferințele noastre, indiferent de dezamăgirile, dar și de succesele noastre. Dacă lipsesc din viața noastră rugăciunea și lauda, să ne amintim de Daniel, să ne amintim de multele binefaceri pe care Dumnezeu ni le-a dăruit în harul Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎMBRACĂ HAINA LAUDEI

„O haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:3)

     Lauda acționează ca o lupă. Ea face ca lucrul asupra căruia te focalizezi să se mărească, ca să fie „preamărit”.

David a zis: „Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui! Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele” (Psalmul 34:3-4). Este greșit să aștepți până când nu mai ai nici o problemă, până când ai mai puține probleme, sau până când acestea s-au rezolvat ca să-L lauzi pe Domnul.

Lauda este una din marile chei biblice ale rezolvării problemelor, deoarece te face să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, Cel care rezolvă problemele.

Charles Spurgeon a spus: „Cele mai fericite clipe ale mele sunt atunci când Îl laud pe Dumnezeu, când Îl ador cu adevărat pe Domnul Isus Hristos. În această laudă uit de problemele bisericii și de orice altceva. Pentru mine, aceasta e cea mai apropiată înțelegere a ceea ce va fi în ceruri.” Dumnezeu ți-a promis „o haină de laudă în locul unui duh mâhnit.” Iată cum funcționează: Când începi să-L lauzi deși duhul îți este mâhnit, experimentezi un nou sentiment al speranței și al bucuriei. Prin închinare îți aduci aminte că Dumnezeu este mai mare decât situația cu care te confrunți și nu numai că El poate să-ți gestioneze îngrijorările, dar și că El este dispus, dorește și așteaptă s-o facă. Psalmistul a scris: „De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.” (Psalmul 119:164). Umple-ți ziua cu laudă. Nu-ți lua numai „pauză de cafea” sau „pauză de ceai”, ia-ți și „pauză de laudă.”

Începe să-L lauzi pe Dumnezeu pentru două lucruri:

1) Pentru atributele Sale. Pentru puterea, dragostea, harul, bunătatea, călăuzirea și mila Sa.

2) Pentru faptele Sale. Adu-ți aminte de bunătatea Sa față de tine.

Dezbracă duhul mâhnit și îmbracă haina laudei.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 1:18-32

Înainte de a explica modul în care Dumnezeu îl îndreptăţeşte pe păcătos, fiecare trebuie să fie convins că este păcătos. De aceea, ca să spunem aşa, Dumnezeu va deschide aici proces omenirii în întregime. Am fi înclinaţi să gândim că păgânii sunt scuzaţi; ei nu au Cuvântul scris. Totuşi, ei au înaintea ochilor o altă carte mereu deschisă: cea a Creaţiei (Psalmul 19:1). Ei însă n-au vrut să-L recunoască şi să-L onoreze pe Autorul ei şi au neglijat să-I aducă mulţumiri (ceea ce este o datorie universală). Orice fiinţă omenească a primit o inteligenţă care-i permite să discearnă faptele evidente şi să tragă concluzia că există un Dumnezeu. Oamenii însă au folosit această facultate pentru a născoci idoli şi, făcându-se robi forţelor răului, sau dedat la cele mai rele pofte.

Este de o urâţenie de nesuportat portretul pe care-l face aici Dumnezeu omului natural. Dumnezeu îi declară vinovaţi nu numai pe aceia care se dedau ei înşişi la asemenea vicii, ci şi pe toţi cei care îşi găsesc plăcerea în cei care le fac (v. 32). A citi un roman care istoriseşte aceste lucruri imorale, a te complace în descrieri tulburi (murdare) şi nesănătoase înseamnă a te plasa sub aceeaşi judecată dreaptă (v. 32; Psalmul 50:18).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Domnul este bun, un loc întărit în ziua necazului; și El cunoaște pe cei care se încred în El.
Naum 1.7

Se pare că Naum a profețit în timpul domniei împăratului Ezechia, atunci când împăratul Asiriei a invadat țara. Să privim la cele trei părți ale versetului de mai sus:

1. Domnul este bun. Câteodată, împrejurările noastre sunt bune, altă dată sunt rele, la fel cum Ezechia cu siguranță a experimentat și el. Totuși este minunat să știm că Dumnezeul nostru este întotdeauna bun. „Tu ești bun și binefăcător” (Psalmul 119.68). El ne iubește și toate împrejurările pe care le îngăduie în viețile noastre vin din inima Sa plină de dragoste, iar El lucrează prin ele potrivit cu scopurile Sale. Dintr-o temniță romană, apostolul Pavel scria în Noul Testament: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul” (Filipeni 4.4). Poate nu vom putea să ne bucurăm totdeauna în împrejurările noastre, însă putem cu siguranță să ne bucurăm totdeauna în Domnul, fiindcă este bun.

2. Un loc întărit în ziua necazului. Toate cetățile lui Iuda fuseseră cucerite de împăratul Asiriei și părea că Ierusalimul însuși avea să cadă în mâinile vrăjmașului. Domnul însă este un loc întărit (o cetățuie) care nu va cădea niciodată. În ziua necazului, când pare că totul cedează în jurul nostru, putem fugi la adăpost în acest loc întărit, unde vom găsi odihnă și siguranță.

3. El cunoaște pe cei care se încred în El. Ce minunat că El ne cunoaște! El ne știe nu numai numele (Ioan 10.3), ci și numărul perilor capului (Luca 12.7). Ce cunoaștere perfectă și intimă! Cuvântul ebraic pentru „încredere” în acest verset are semnificația de „refugiu”. Nădăjduim că toți cititorii L-au găsit ca refugiu și adăpost împotriva judecății eterne; și, de asemenea, că toți, ca și credincioși, Îl cunosc ca refugiu și loc întărit în împrejurările zilnice ale vieții.

K Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Isaia 53.6

Salvatorul omorât

Aceasta este o povestire adevărată. Să înțelegem prin aceste rânduri emoționante ce a făcut Mântuitorul pentru noi. Domnul Isus Hristos Se bucura de toată cinstea cerului. Noi însă eram pierduți și rătăceam pe căile păcatului, ca acel om care se pierduse prin munții Alpi. Mântuitorul a venit să ne caute.

Cum a fost răsplătită bunătatea Sa? „Iată moștenitorul; veniți să-L omorâm și să punem stăpânire pe moștenirea Lui.” Acesta a fost răspunsul omului la binefacerile Salvatorului. În loc să fie recunoscători Mântuitorului, oamenii L-au răstignit. Salvatorul ceresc Și-a dat viața pe cruce, pentru ca noi, prin credința în El, să avem viața veșnică. Domnul și Salvatorul omenirii ar fi putut să Se răzbune pe oamenii nerecunoscători, care L-au răstignit, dar El a vrut să-i conducă pe toți spre adăpostul ceresc.

Ca și omul din povestire, și tu trebuie să-ți regreți păcatele și să i le mărturisești Salvatorului ceresc; așa vei obține iertarea Sa. Cuvântul Domnului spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi” (1 Ioan 1.9,10).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CHEIA UNEI VIETI BIRUITOARE

„El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4)

     Se spune că un pastor a fost invitat la masă de către una din familiile din parohia lui, iar doamna s-a gândit să-l impresioneze. După servirea mesei, ea a dorit ca pastorul să citească ceva ziditor pentru familie. Ea i-a spus unuia dintre copii: „Te rog du-te și adu Cartea cea Bună, cartea pe care o iubim, cartea pe care o citim în fiecare zi.” Ghici ce s-a întâmplat? Copilul s-a întors cu catalogul de cumpărături! Serios acum, așa cum nu te poți dezvolta fizic fără aportul zilnic de hrană sănătoasă, nu te poți dezvolta nici spiritual fără părtășia zilnică în Cuvântul lui Dumnezeu. Tot ceea ce îți trebuie pentru a duce o viață de creștin plină de bucurie și de victorii se găsește în Biblie. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte” (v. 3-4).

Ce a folosit Domnul Isus pentru a învinge ispitirile la care a fost supus de către Satan în pustie? Intelectul? Stăpânirea de sine? Nu, El a folosit Scripturile pentru că știa că diavolul nu are nici un cap de acuzare asupra lor. Vrei să ai succes în carieră, în familie, în relații și în orice alt domeniu? „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune” (Iosua 1:8).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 1:1-17

Epistolele sunt scrisori adresate de apostoli unor adunări sau unor credincioşi şi în ele găsim prezentate adevărurile creştine. Epistola către Romani, deşi a fost scrisă după altele, a fost pe drept aşezată prima, pentru că subiectul ei este Evanghelia. Şi, înainte de a primi o învăţătură creştină, trebuie să începem prin a deveni creştini. Prieten cititor, ţi se oferă acest prilej, dacă până acum le-ai scăpat pe celelalte! Cere-I Domnului să atingă inima şi conştiinţa ta prin puterea singurului Cuvânt şi prin autoritatea Evangheliei, puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede (v. 16).

Această scrisoare a fost scrisă cu mult înaintea călătoriei dramatice relatate la sfârşitul cărţii Faptele Apostolilor. Pavel nu-i văzuse deci până acum niciodată pe romani. Dar ceea ce este obligatoriu pentru o lucrare utilă el este plin de dragoste pentru ei şi, mai presus de toate, pentru Acela despre care le va vorbi: Isus Hristos. Numele Său umple cele dintâi versete. Nu este El, întradevăr, conţinutul (substanţa) Evangheliei, fundamentul tuturor relaţiilor dintre Dumnezeu şi om? Pe de altă parte, faptul că Pavel era gata să vestească Evanghelia unora pe care deja îi numea preaiubiţi şi sfinţi (v. 15,7) ne confirmă că această veste bună nu se limitează numai la o simplă iertare de păcate. Ea cuprinde tot adevărul în Hristos.