Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Sanbalat și Gheșem au trimis la mine, spunând: „Vino, să ne întâlnim împreună în satele din șesul Ono”. Dar ei gândeau să-mi facă rău. Și le-am trimis soli, spunând: „Eu fac o lucrare mare și nu pot să cobor. De ce să înceteze lucrarea, lăsând-o și coborând la voi?”. … Zidul a fost terminat în a douăzeci și cincea zi a lunii Elul, în cincizeci și două de zile.
Neemia 6.2,3,15

După captivitatea babiloniană – Reconstrucția zidului este încheiată

Satan nu renunță niciodată ușor. N-a făcut-o nici atunci și n-o face nici acum. Când lucrarea era aproape încheiată, vrăjmașii au încercat din răsputeri să-l atragă pe Neemia departe de ea. De cinci ori i-au propus să se întâlnească cu ei în diferite locuri, ultima oară prin intermediul unei scrisori defăimătoare. Neemia a refuzat de fiecare dată. Era angajat într-o lucrare importantă și nu voia să se lase distras de la ea. Vrăjmașii au încercat de asemenea să-l înspăimânte, pentru a se refugia în templu, iar pentru aceasta au mituit profeți și profetese, pentru a-l determina să facă ceea ce Dumnezeu interzisese. Neemia și-a dat seama de viclenia vrăjmașilor și a refuzat orice propunere a lor. A încredințat toate aceste lucruri în mâna lui Dumnezeu și a dus la bun sfârșit lucrarea de rezidire. Toți care au auzit despre încheierea ei au recunoscut că doar Dumnezeu făcuse ca ea să fie terminată într-un timp atât de scurt.

Cum privim noi o misiune pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o? O vedem oare ca pe o lucrare mare fiindcă nu noi suntem cei care o facem, ci pentru că ne-a fost încredințată de un Dumnezeu mare? Indiferent de cum pare o lucrare în ochii oamenilor, dacă Dumnezeu ne-a încredințat-o ca o responsabilitate, ea este o lucrare mare și trebuie să o ducem la bun sfârșit cu credincioșie. Să nu ne lăsăm distrași de la nimic din ce Dumnezeu ne-a dat în grijă!

De îndată ce zidul a fost înălțat și porțile au fost puse la locul lor, Neemia a trecut la responsabilitatea de a administra cetatea așa cum trebuie. El a trasat sarcini bărbaților pe care îi știa credincioși și le-a dat instrucțiuni cu privire la timpul când porțile puteau fi deschise și când trebuiau să stea închise și încuiate. Totul trebuia făcut în ordine deplină. Zidul fusese ridicat pentru protecția lor. La fel, separarea de lume oferă protecție creștinilor astăzi.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

… să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne …
Evrei 12.1

Subofițerul și întrebările sale

Cu multe întrebări în suflet, m-am așezat liniștit și adâncit în mine însumi într-un colț. Atunci a venit băiatul cel mic și s-a rezemat de genunchii mei și mi-a spus cu o căldură drăgălașă: „Povestește-mi acum ceva despre Mântuitorul!”. Am început, în încurcătura mea, să povestesc despre miei și oi, despre boi, despre măgari și cai, căci despre Mântuitorul nu știam nimic. Dar băiatul o ținea pe a lui: să povestesc despre Mântuitorul și a insistat atât, încât în cele din urmă am spus că nu știu nimic despre El. „Ești așa de mare”, a spus copilul, „și nu știi nimic despre Mântuitorul? Atunci nici n-o să ajungi în cer”. Deși purtam numele de creștin, la cer, desigur, încă nu m-am gândit în mod serios. Dar a fost groaznic pentru mine să-mi aud sentința din gură de copil, că n-o să ajung în cer. Am ieșit afară, mi-am vizitat camarazii din sat, dar n-am avut liniște și am hotărât să las să treacă timpul cinei, înainte de a mă întoarce din nou acasă. În sfârșit, pe la ora nouă seara m-am dus iar acolo. Cina se sfârșise, desigur, dar mi s-a păstrat porția de mâncare cu bunăvoință. Am început să mănânc. Atunci a venit băiețelul, care tocmai trebuia să se ducă la culcare, m-a privit serios și a spus: „Întâi trebuie să te rogi, apoi să mănânci!”. Acesta a fost un șoc nou și mai puternic.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TE-AI RUGAT?

„Aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri” (Filipeni 4:6)

     Imaginează-ți că intri într-un restaurant și întrebi dacă e gata comanda. „Când ați făcut-o?” întreabă chelnerul. „O, nu am făcut-o,” răspunzi tu. „M-am gândit că poate aveți ceva pe numele meu.” E la fel de ridicol ca și cum ai aștepta ca Dumnezeu să-ți răspundă la rugăciuni pe care nu le-ai spus – sau pe care nu le-ai făcut cu credință. Biblia spune: „nu aveţi, pentru că nu cereţi.” (Iacov 4:2). Dumnezeu îți va da oare tot ceea ce ceri? Nu! „Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre” (v. 3). Cererea ta trebuie să fie în armonie cu voia lui Dumnezeu. „Dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1 Ioan 5:14). Ieremia a spus: „Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută” (Plângerile lui Ieremia 3:25). Rugăciunea în nădejde arată încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. Așadar, în loc să-ți faci griji, să discuți cu oricine, dar nu cu Dumnezeu sau să iei problema în propriile mâini, spune: „Doamne, mă voi încrede în Tine indiferent de rezultat” și El îți va onora credința. Pavel scrie: „Aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” Ai nevoie de un loc de muncă? De ajutor ca să depășești o problemă? De mântuirea cuiva drag? De o umblare spirituală mai profundă? De vindecare fizică sau emoțională? De călăuzire? Domnul Isus a zis: „Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” (Luca 12:32). Dumnezeu dorește să fie bun cu tine, așa că spune-i „tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4). Apoi mulțumește-i și crede că răspunsul va veni – la timpul stabilit de El!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 15:14-33

Apostolul este convins de cele mai bune lucruri cu privire la creştinii din Roma (v. 14). A avea o părere foarte bună despre fraţii noştri înseamnă a avea încredere în Hristos care este în ei şi totodată aceasta îi stimulează să se menţină la acest nivel.

Cu o umilinţă impresionantă, Pavel nuşi anunţă vizita sa printre cei din Roma ca şi cum aceştia ar avea nevoie de îndemnurile lui, ci, dimpotrivă, recunoscând capacitatea lor de a se îndemna unul pe altul (v. 14). Nici ca şi cum ei ar fi avut onoarea să se bucure de prezenţa lui, ci ca având el însuşi dorinţa să se bucure de prezenţa lor (v. 24b). De asemenea, marele apostol le scria fraţilor de la Roma că el are nevoie de rugăciunile lor (v. 30).

Presat de zelul său pentru Evanghelie, Pavel căutase în mai multe rânduri să meargă la Roma (v. 22). Dumnezeu însă, în înţelepciunea Lui, nu ia permis. Această capitală a lumii antice nu trebuia să devină centrul lucrării lui. Nu trebuia ca biserica din Roma să se poată impune apoi ca una întemeiată de un apostol, pentru a se ridica deasupra altor adunări,… cum nu sa lipsit să o facă mai târziu. Biserica (în întregime) este adevărata capitală cerească şi eternă a gloriei şi a căilor lui Dumnezeu (J.N.D.).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cine are poruncile Mele și le ține, acela este cel care Mă iubește … Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui … Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi; și Noi vom veni la el și vom locui la el.
Ioan 14.21,23

Cel care Îl iubește pe Hristos va păzi cuvintele Lui. Este o diferență între a păzi poruncile Lui și a păzi cuvintele Lui. Porunca este o îndatorire distinctă. Bineînțeles că nu vrem să călcăm poruncile Lui, însă dorim noi să păzim cuvintele Lui?

Dar ce înseamnă să păzim cuvintele Lui? Dați-mi voie să folosesc un exemplu. O mamă trebuie să plece de acasă într-o dimineață, își cheamă fiica și îi spune: «Fiica mea, fă cutare și cutare lucru în timp ce sunt plecată, iar după ce voi veni, voi face eu restul de treburi!». Când se întoarce, ea descoperă că fiica ei fusese ascultătoare și se achitase de toate îndatoririle prescrise, dar, când se apucă să facă restul de treburi, vede că fiica sa le făcuse și pe acestea. Ea îi spune fiicei: «Dar eu nu ți-am spus să le faci și pe acestea». «Nu», răspunde copila, «însă m-am gândit că-ți va face plăcere să le fac și pe acestea». Ea a păzit cuvintele mamei sale. Dragostea adevărată îi dăduse imbold, iar această dragoste este ceea ce Domnul prețuiește mai mult decât orice.

Remarcați ceea ce spune Domnul aici: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi; și Noi vom veni la el și vom locui la el”. Dacă păzim poruncile Lui, promisiunea Sa este: „Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui”. Dacă păzim Cuvântul Lui, El Însuși va veni împreună cu Tatăl să locuiască cu noi. Nu va fi doar o manifestare pasageră, o arătare a Lui către noi, ci o locuire permanentă. Sunt adâncimi nepătrunse de binecuvântare pe care Domnul ni le prezintă în această porțiune din Scriptură și fie ca noi toți să dorim tot mai mult să le cunoaștem și ca această locuire a Tatălui și a Fiului să fie o realitate pentru viețile noastre!

W T P Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare.
Efeseni 4.22

Subofițerul și întrebările sale

În vremea aceea nu-mi dădeam seama că era o nelegiuire să trăiești ca om fără Dumnezeu și ca creștin fără Hristos. Pe lângă aceasta era ciudat pentru mine că mereu îmi lipsea ceva și nu știam ce. Odată, la aniversarea împăratului, fanfara regimentului nostru a cântat coralul „Acum mulțumiți toți lui Dumnezeu”. Atunci mi-au dat lacrimile, dar n-am știut de ce. Apoi am ajuns într-o zi într-un sat unde trebuia să rămânem opt zile, iar eu am fost încartiruit la un țăran care m-a primit prietenos. Când mi-a repartizat camera, m-a întrebat dacă vreau să mănânc cu el sau mai bine singur. Am răspuns politicos că prefer să mănânc în compania lui. Pentru că tocmai era prânzul, m-a condus în camera unde el și familia lui stăteau toți la aceeași masă. Dar atunci s-a întâmplat ceva deosebit pentru mine. Când a fost adusă mâncarea, toți s-au ridicat cu mare respect, iar stăpânul casei a mulțumit cu glas evlavios lui Dumnezeu pentru mâncare! M-am ridicat și eu, din politețe firească, dar în inimă se ridicau întrebări și eram cuprins de o emoție lăuntrică. Am mâncat puțin; țăranul credea că sunt timid și a insistat prietenos să mănânc. Când toți au fost sătui, și-au dorit toți „să le fie de bine” și fiecare a plecat la treaba lui.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PROSPERITATE FINANCIARĂ

„Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa” (2 Corinteni 9:10)

     Unii oameni cred că Dumnezeu nu este de acord să avem bani sau că nu dorește să avem prea mulți. Dar Biblia spune: „vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa … În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie” (v. 10-11). Vrei un sfat bun? Implică-l pe Dumnezeu în finanțele tale și păstrează această implicare! E un domeniu în care poți avea o relație interactivă cu El, dar trebuie să-L inviți. Gândește-te la asta. Ai auzit pe cineva rugându-se: „Doamne, în toți acești ani nu ți-am dăruit Ție și mi-am urmărit propriul plan. Prin urmare, acum am intrat în acest necaz financiar. Eu cred în continuare că planul meu poate funcționa și voi găsi o soluție, iar Tu poți ajuta pe altcineva”? Nu, când ajungem la fundul sacului, dorim ca Dumnezeu să se implice, așa că ne dăm toate silințele să-L convingem să ne vină în ajutor. În acel moment, rugăciunile noastre devin un S.O.S. „Doamne ajută-mă! Te rog fă ceva! Orice!” Ajungem la un punct în care suntem în sfârșit dispuși să recunoaștem că El controlează totul. Nu ne mai este rușine să-L rugăm să facă ceea ce am știut întotdeauna că poate face: să miște niște bani într-o parte sau să ia presiunea financiară din altă parte. Așadar, ce te oprește să-L implici pe Dumnezeu acum – înainte să ajungi în lipsuri? Nu ar fi bine să ceri intervenția Lui directă imediat și cât de des este posibil? Deci, apleacă-te în rugăciune!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 14:19-23; 15:1-13

Aceste versete continuă subiectul relaţiilor noastre în raport cu alţi credincioşi. În afară de punerea în gardă de a nui scandaliza, găsim şi recomandări pozitive:

1. „Să urmărim cele ale păcii şi cele ale zidirii unuia de către altul“ (v. 19). Ori criticile tind tocmai spre un rezultat invers.

2. A purta, în mod esenţial prin rugăciune, neputinţele celor slabi (ceea ce nu înseamnă nicidecum a fi indulgent cu păcatele), amintindune că şi noi avem cea mai mare nevoie de sprijinul fraţilor şi al surorilor pentru propriile noastre neputinţe.

3. Să nu căutăm ceea ce near plăcea nouă, ci ceea ce ar face bine aproapelui nostru. În felul acesta vom merge pe urmele Modelului desăvârşit (v. 2,3).

4. Să căutăm să avem aceeaşi gândire, astfel ca părtăşia în închinare să nu fie tulburată (v. 5,6) şi săi primim pe alţii cu acelaşi har cu care am fost primiţi şi noi (v. 7).

Subliniem calificativele date în acest capitol 15 pentru „Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos“ (v. 6). El este „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii“ (v. 5), care răspândeşte mângâieri asupra noastră prin Cuvântul Său (v. 4); El este „Dumnezeul speranţei“ (v. 13), care doreşte ca noi să fim umpluţi de speranţă din abundenţă; versetul 33 Îl desemnează ca fiind „Dumnezeul păcii“ (v. 33) care doreşte să fie cu noi toţi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

David a luat înapoi tot.
1 Samuel 30.18

Când Samuel l-a uns pe David, Duhul Domnului a venit asupra acestuia, însă a trebuit ca, mai târziu, David să se retragă în peștera Adulam. Acolo, el a devenit punctul de atracție al tuturor celor care se aflau în necazuri, în datorii, sau care erau nemulțumiți dintr-un motiv sau altul. David era conducătorul lor, aceasta fiind o frumoasă imagine a Domnului Isus, ca și Căpetenie a mântuirii noastre (Evrei 2.10).

Însă, spre deosebire de Domnul nostru, David s-a rătăcit. Fiind urmărit ca o potârniche în munți, el și-a zis: „Acum voi pieri într-o zi de mâna lui Saul. Nimic nu este mai bine pentru mine decât să scap în grabă în țara filistenilor” (1 Samuel 27.1). Vedem aici, fără îndoială, o concluzie a egoismului și a descurajării, nu a dependenței de Dumnezeu. Ce dezonoare pentru Domnul ca împăratul de drept al lui Israel să-și ducă tovarășii pe teritoriul vrăjmașilor poporului (1 Samuel 27.8-12). Falimentul manifestat în inimă conduce la falimentul manifestat în umblare.

Era necesară deci disciplinarea. După unul dintre raidurile lor, David și oamenii săi s-au întors la Țiclag și au descoperit că cetatea fusese arsă de către amaleciți. Mai mult, soțiile, fiii și fiicele lor fuseseră luate captive. David și oamenii săi și-au ridicat glasul și au plâns. Păcatul nostru are consecințe amare, care adesea îi afectează și pe cei mai dragi ai noștri, nu numai pe noi. David devine acum un țap ispășitor, fiindcă oamenii lui se gândeau să-l ucidă cu pietre. Ce era de făcut? Mai întâi, el este „foarte strâmtorat”, văzând efectele păcatului său asupra tovarășilor săi. „Întristarea potrivit lui Dumnezeu lucrează pocăință” (2 Corinteni 7.10). Nu există restabilire fără pocăință. Apoi, David „s-a întărit în Domnul Dumnezeul său” (1 Samuel 30.6). El s-a întors la locul din care căzuse, atunci când alesese descurajarea în locul încrederii în Dumnezeu. În cele din urmă, David L-a întrebat pe Domnul și, după ce a ascultat de îndrumările Lui, a descoperit ca adevărată promisiunea Sa. „Vei lua înapoi toate” (versetul 8).

S Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia …
Efeseni 2.1-2

Subofițerul și întrebările sale

Am intrat în armată ca un om tânăr și zelos. Am cutreierat toată țara, în mod deosebit în vremurile agitate, atunci când trebuia să fim când într-un loc, când în altul; astfel am ajuns până dincolo de granița patriei noastre. Am fost sănătos și uneori bolnav, am avut belșug și am dus și lipsă. Am mărșăluit pe jos și am mers cu trenul, am vizitat biserici și teatre, am fost vesel pe ringuri de dans și curând am ajuns suspinând prin spitale. Am fost bine văzut de superiorii mei și respectat de camarazii mei, treceam drept educat în felul meu.

Dacă m-ar fi întrebat cineva despre religia mea, i-aș fi spus că sunt creștin. Dar puteți să credeți acest lucru? Despre creștinismul adevărat nu știam nici cel mai neînsemnat lucru. Toată religia mea consta în aceea că era rușine să furi și că ai datoria să fii supus superiorilor. Știam și eu că ar exista un Dumnezeu; dar la El nu mă gândeam și nici nu-L cunoșteam. Nici acum nu pot să pricep cum a fost posibil să fiu păzit de păcate grosolane și infracțiuni, de vreme ce am trăit absolut fără Dumnezeu în lume. Poate pentru că mi-am închipuit ceva în sensul acesta, că aș fi un om cumsecade și cinstit, despre care nimeni n-ar putea spune ceva rău?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE INTIMITATE (2)

„Au căzut pe grumazul lui Pavel, şi l-au sărutat” ((Faptele Apostolilor 20:37)

     Afectivitatea emoțională este unul din cele mai semnificative daruri pe care îl poți face cuiva. Ea umple sufletul ambelor persoane. Înlătură singurătatea. Și da, chiar și în societatea noastră modernă, Biblia este un reper după care să ne ghidăm în ceea ce privește afectivitatea emoțională dintre oameni. Prezbiterii bisericii din Efes, dându-și seama că nu-l vor mai vedea niciodată pe Pavel, „au căzut pe grumazul lui Pavel, şi l-au sărutat, căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care   le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa” (v. 37-38). Celebrul atlet Bill Russell spune: „Majoritatea oamenilor pot mai greu să iubească decât să găsească o persoană pe care s-o iubească.”

Așadar, ce poți face tu?

1) Înțelege care este sursa fricii tale. Ce te-a determinat să eviți dorința de a fi cunoscut?

2) Acceptă-te așa cum ești – fiecare trăsătură, fiecare defect – capodopera lui Dumnezeu; atunci nu te vei mai îngrijora că ești respins pentru că nu ești perfect.

3) Testează apele. Începe treptat, cu câțiva prieteni și începe să-ți împărtășești nevoile și ceea ce simți cu adevărat. Mărturisește-ți luptele și problemele cu; imaginea de sine, obiceiurile rele sau alte greutăți. În loc să pretinzi că ești ceva ce nu ești, cere ajutor. Bucură-te să fii autentic.

4) Fă-ți obiceiul de a spune „te iubesc” persoanelor importante din viața ta chiar dacă ți se pare ciudat. Nu te mai teme. „Te iubesc” nu se traduce prin „vreau să fiu sclavul tău” și nici „voi tolera orice și voi rămâne în relație cu tine.” Ci înseamnă „sunt dedicat relației noastre și cred că putem rezolva problema cu ajutorul lui Dumnezeu.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 14.118

Cartea Faptele Apostolilor nea arătat cât de greu lea fost creştinilor scoşi din iudaism să se elibereze de formele religiei lor. Şi astăzi, în creştinătate, sunt mulţi credincioşi care acordă o importanţă deosebită practicilor exterioare: să nu consume carne, să ţină sărbători … Să ne ferim săi criticăm! Eu nu am dreptul să mă îndoiesc că un creştin nu ar lucra „pentru Domnul“ (v. 6), că el nu Iar fi Domnului un slujitor responsabil. Întro manieră generală, înclinaţia de ai judeca pe alţii este întotdeauna dovada că îmi cunosc prost propria inimă. Pentru că, dacă pe de o parte simt cu adevărat scârbă faţă de mine, iar pe de altă parte sunt pătruns de sentimentul harului lui Dumnezeu care mă suportă, atunci orice duh de superioritate ar dispărea din gândirea mea. Cum aş mai putea să mă erijez în judecător, când ştiu că eu însumi trebuie să mă prezint în curând în faţa instanţei lui Dumnezeu (v. 10, chiar fiind deja îndreptăţit)? Şi nu numai că nu trebuie să judec motivaţia comportării unui frate, ci trebuie să veghez să nul scandalizez prin a mea. Sunt îndemnat să mă abţin de la ceea ce lar putea distruge (contrar zidirii) pe un alt credincios. Şi argumentul decisiv pentru aceasta îl am în v. 15: acest frate este „acela pentru care a murit Hristos“.

 
 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Nu vă încredeți în cuvinte ale minciunii, zicând: „Templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului sunt acestea!”.
Ieremia 7.4

Ieremia a primit de la Dumnezeu o misiune foarte dificilă, însă necesară. El trebuia să stea la intrarea templului și să predice pocăința către poporul Israel (versetele 1-3). Babilonienii se apropiau și judecata stătea să cadă asupra cetății. Ieremia, de asemenea, trebuia să-i atenționeze pe cei din popor să nu se încreadă în cuvinte mincinoase cu privire la templu. Conducătorii spuneau că Dumnezeu nu avea să distrugă cetatea în care se afla templul Său; prin urmare, mesajul lor către popor era ca acesta să se încreadă în templu, nu în Dumnezeul lui Ieremia.

Ieremia a apelat la ceea ce avusese deja loc în istoria lui Israel, pentru a arăta cât de greșită era ideea că prezența templului avea să-i cruțe de judecată. „Mergeți acum la locul Meu care era în Șilo, unde am făcut să locuiască Numele Meu la început, și vedeți ce i-am făcut, din cauza răutății poporului Meu Israel” (versetul 12). Dumnezeu distrusese Șilo în zilele lui Samuel, chiar dacă acolo se afla cortul în care Dumnezeu Își așezase Numele (1 Samuel 4.12-22). Israeliții, idolatri și corupți din punct de vedere moral, îndrăzniseră să folosească chivotul legământului ca pe un fel de talisman împotriva filistenilor, însă fără folos (1 Samuel 4.4,5; Psalmul 78.58-60).

La fel, în zilele lui Ieremia, ei se închinau împărătesei cerurilor și își jertfeau demonilor copiii (Ieremia 7.18,31), și totuși pretindeau protecție din partea lui Dumnezeu, fiindcă erau păzitori ai casei Sale! Chivotul nu-i salvase în trecut, iar templul nu avea să-i salveze acum. Se spune pe drept că cei care nu învață din evenimentele istoriei sunt condamnați să le repete. Ierusalimul avea să cadă sub judecată la fel cum căzuse Șilo. Cum stau lucrurile cu Adunarea astăzi? Dacă ne încredem în formele și în ritualurile creștine, crezând că astfel Dumnezeu va ignora starea noastră lumească și păcatele nejudecate, nu ne încredem oare și noi în cuvinte mincinoase?

B Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău …
Daniel 6.22

Ocrotirea divină

Necazul lui Daniel a dat prilej lui Dumnezeu să-Și arate îndurarea și ocrotirea Sa. Dumnezeu Însuși a trimis pe îngerul Său, ca să-l ocrotească pe Daniel care și-a pus încrederea în Cel care poate totul. Cine poate descrie într-un mod potrivit bucuria adâncă, pe care a avut-o Daniel aflat într-o astfel de împrejurare, care din punct de vedere omenesc era fără scăpare? Ce realitate divină! Avem o lecție de mare importanță în arătarea ocrotirii lui Dumnezeu. În dumnezeieștile Sale învățături, Mântuitorul a spus ucenicilor: „V-am spus aceste lucruri, ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. Domnul Isus, știind că Se află în apropierea plecării Sale de pe pământ, era preocupat și de faptul că îi va lăsa singuri pe ucenicii Săi, pe care îi așteptau ispite, lupte și dureri fără seamăn. Cuvintele Domnului și Mântuitorului nostru au curs de pe buzele Sale ca un izvor nesecat al păcii, ce va curge din generație în generație și din veac în veac. Așa cum ucenicii au fost mângâiați de învățăturile Domnului, tot așa vom fi mângâiați și noi. Cu toate că astăzi nu suntem puși în fața unui cuptor aprins sau a unei gropi cu lei ca în vremea lui Daniel, totuși în diferitele încercări din viață să lăsăm ca ocrotirea Domnului să-și facă lucrarea în inimile noastre după ce L-am primit pe Învățătorul ceresc ca Mântuitor!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

DESPRE INTIMITATE (1)

„Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine” (Geneza 2:25)

     Adam și Eva nu aveau secrete unul față de altul. „Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” În calitatea lor de cuplu, Dumnezeu le-a zis că au putere să stăpânească pământul. Aici a intervenit Satan. Ce a atacat el? Intimitatea! „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.” (Geneza 3:7). Cuvântul intimitate înseamnă „legătură strânsă, prietenie, cadru familial.” Când Adam și Eva au pierdut-o, ei au început să se ascundă de Dumnezeu – și unul de altul. Și de atunci ne tot ascundem unii de alții. Afectivitatea emoțională stă la temelia oricărei relații semnificative. Fără ea, relațiile ajung să fie superficiale și nu ne împlinesc. Ne este teamă să le arătăm celorlalți temerile, nevoile, nesiguranțele, secretele, speranțele, visele, părerile ciudate sau neputințele. Această teamă este înrădăcinată în singurătate, sau în teama de a fi neadecvat. „Poate ești dezamăgit de mine pentru că nu-ți pot împlini toate așteptările” – spui tu. Sau teama de a pierde controlul: „Acum că știi ce simt, poți folosi sentimentele mele pentru a mă controla.” Femeile se joacă de-a „greu de cucerit”, iar bărbații se joacă de-a „tipul dur” care nu are nevoie de nimeni. Care este răspunsul? Învățați să vă rugați împreună. Cele mai sincere clipe sunt înaintea lui Dumnezeu care știe deja totul despre noi. Când împărtășim astfel de clipe, barierele dispar, inimile se înmoaie și ne apropiem mai mult unul de celălalt.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 13:1-14

A fi supus autorităţilor înseamnă a fi supus lui Dumnezeu care lea rânduit – cu excepţia cazurilor când ceea ce cer acestea este în mod evident în contradicţie cu voia Domnului (comp. cu Fapte 4.19; 5.29). Creştinul care profită de securitatea şi de serviciile publice asigurate de Stat trebuie să se comporte ca un bun cetăţean, săşi plătească cu scrupulozitate impozitele (v. 7), să respecte legile şi regulamentele: poliţia, vama etc…

„Să nu datoraţi nimănui nimic“ (v. 8) este un îndemn pe care nu trebuie săl uităm, mai ales în această epocă în care se poartă creditele (când ele au devenit un obicei)! Datoriile pot fi o capcană din mai multe puncte de vedere: 1. Angajează un viitor care nu ne aparţine. 2. Ne leagă mai mult de oameni decât de Dumnezeu (Ieremia 17.7). 3. Sunt expresia unui spirit nerăbdător şi a voinţei proprii. Trebuie oare să achiziţionez ceva pentru care Domnul încă nu mia dat banii necesari? O singură datorie trebuie să ne lege: dragostea, care rezumă toate instrucţiunile acestui capitol: dragostea pentru Domnul (1 Petru 2.13), pentru fraţii noştri şi pentru toţi oamenii.

Ce motivaţie puternică pentru a trăi în credincioşie şi care ne înviorează inimile găsim în expresia: „vine dimineaţa“ (Isaia 21.12)! Cât timp durează noaptea morală a acestei lumi, credinciosul este invitat să îmbrace „armele luminii“ (v. 12; Efeseni 6.13…). Domnul vine!

 
 

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Sufletul care, având necurăția lui peste el, va mânca din carnea jertfei de pace, care este pentru Domnul, sufletul acela va fi nimicit din poporul său.
Levitic 7.20

Un israelit întinat nu avea voie să mănânce din jertfa de pace. Dacă totuși mânca, în timp ce întinarea lui nu era judecată și curățită potrivit îndrumărilor Scripturii, el ajungea sub cea mai aspră judecată a lui Dumnezeu, fiind „nimicit din poporul său”.

Privind la comuniune, așa cum este ea prezentată în Noul Testament de către apostolul Pavel, vedem că unii credincioși ajungeau sub disciplina Domnului, fiind loviți cu boală sau chiar cu moartea, din cauză că nu se judecau pe ei înșiși în ce privea umblarea și starea lor, în legătură cu Cina Domnului. Ei nu deosebeau trupul Domnului. Prin urmare citim: „De aceea sunt mulți între voi slabi și bolnavi și mulți adorm” (1 Corinteni 11.30). Este imposibil deci să fim în comuniune cu Tatăl, cu Fiul Său, Isus Hristos, și unii cu alții și totuși să avem o umblare nepotrivită.

Ei nu trebuiau să se examineze ca să vadă dacă erau israeliți, căci erau așa prin naștere; la fel, în cazul nostru, nu trebuie să ne examinăm pe noi înșine ca să vedem dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, fiindcă acest lucru a fost pentru totdeauna stabilit atunci când am fost născuți din Dumnezeu. Însă, așa cum un israelit întinat trebuia să se curățească înainte de a mânca din jertfa de pace, tot așa și noi trebuie să fim curați atunci când venim la masa Domnului. Cât de binecuvântat este să știm că, după ce am fost pentru totdeauna făcuți desăvârșiți prin jertfa lui Hristos, dacă se întâmplă să păcătuim, aceasta nu este o chestiune de condamnare veșnică, ci una de comuniune! Prin avocatura Domnului Isus și prin acțiunea Cuvântului și a Duhului Său în sufletele noastre, suntem aduși la mărturisire înaintea Lui și suntem curățiți prin Cuvânt, fiind din nou restabiliți în comuniune cu Cel care este Sfânt și Adevărat.

H H Snell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
2 Corinteni 5.21

Cea mai mare minune pe care a văzut-o vreodată lumea, s-a petrecut în urmă cu aproape două mii de ani. Atunci a trăit pe pământ un Om care n-a păcătuit niciodată. În toate a făcut ceea ce era drept înaintea lui Dumnezeu și nu a început să trăiască astfel abia când a avut 20 sau 30 de ani; deja de mic copil, El a trăit numai spre bucuria lui Dumnezeu. Știți despre cine este vorba: despre Isus Hristos, Fiul Dumnezeului celui Viu. El a fost singurul, a cărui viață a corespuns exact gândurilor lui Dumnezeu. Biblia mărturisește despre El: „N-a făcut păcat”.

Cel mai bun dintre noi trebuie să recunoască: există unele lucruri care aș vrea să le ascund. În schimb, viața lui Isus a fost complet curată, încât judecătorul nedrept Pilat a trebuit să recunoască: Omul acesta este un Om drept. Dar Dumnezeu a trebuit să-L judece și să-L pedepsească pe propriul Său Fiu, acest Om drept, pentru păcatele noastre. Nu este aceasta o minune divină? Chiar dacă este de neînchipuit, este adevărată. Cel care crede poate spune: „El a fost răstignit pentru păcatele mele. El Și-a jertfit viața, ca eu să pot fi iertat”. Puteți spune și voi aceste cuvinte? Salvarea făcută de Hristos la cruce este suficientă pentru păcatele tuturor oamenilor. Dar ea este atribuită numai celor care își recunosc păcatele în fața lui Dumnezeu, le pare rău de vina lor și Îl acceptă pe Isus Hristos ca Salvatorul lor personal.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

ÎNVĂTĂTURA TATĂLUI (2)

„Ea l-a ademenit, şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare” (Proverbe 7:21)

     Psihologul Henry Brandt povestește despre fiul său care s-a supărat că nu i-a permis să meargă singur cu o fată cu mașina, după lăsarea întunericului, pe malul unui lac. „Ce e greșit în asta, tată?” a întrebat fiul. „Nu ai încredere în mine?” Brandt a răspuns: „În mașină, noaptea, pe malul unui lac, cu o femeie frumoasă? În mine nu aș avea încredere!” Solomon s-a implicat puternic și de timpuriu în viețile copiilor săi și i-a educat din perspectiva lui Dumnezeu asupra relațiilor intime. Cele mai ample secțiuni din Proverbe care se ocupă de un singur subiect se găsesc în capitolele 5 până la 7. În capitolele 5 și 6, Solomon s-a ocupat exclusiv de relațiile premaritale – desfrâul. El a alocat aproape întreg capitolul 7 relațiilor extramaritale – adulterul. Între aceste două subiecte, el a ținut un discurs deschis despre relațiile intime după voia lui Dumnezeu. Prea multă vreme pastorii și părinții și-au băgat capul în nisip, sperând că acest subiect va dispărea pur și simplu. Dar acest subiect nu poate fi evitat. George Gallup a afirmat: „Nu e nici o îndoială în această privință, problemele legate de sex vor fi cele mai importante probleme cu care se vor confrunta toate bisericile în viitorul apropiat. Avortul, SIDA, relațiile premaritale, homosexualitatea – toate acestea vor fi la ordinea zilei.” Solomon  și-a avertizat fiul în privința pericolului:  „Ea l-a ademenit, şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare.” Așadar, fie că ești tată, mamă, părinte singur, bunic sau bunică, copilul tău nu va face mutarea greșită dacă nu se află în locul nepotrivit, cu persoana nepotrivită, la momentul nepotrivit. Așadar, învață-l: „Dacă nu vrei să te arzi, stai departe de foc!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 12:9-21

În versetele 18 era vorba de slujirea noastră înaintea lui Dumnezeu; versetele 916 enumeră mai degrabă îndatoririle faţă de fraţii noştri, în timp ce versetele 1721 tratează problema responsabilităţii pe care o avem faţă de toţi oamenii.

Fiecare dintre aceste îndemnuri trebuie să fie subiect de meditaţie, pentru ai găsi aplicaţia în viaţa de zi cu zi – căci autoritatea Cuvântului se extinde atât asupra vieţii de familie, cât şi asupra serviciului, atât în timpul săptămânii, cât şi în timpul duminicii, atât în zilele de bucurie, cât şi în zilele de tristeţe (v. 15)…! Nu există împrejurare în care să nu putem şi să nu trebuiască să ne purtăm ca şi creştini.

Versetul 11 ne încurajează la activitate. Cu toate acestea, diferitele slujbe prezentate înaintea noastră: binefacere, ospitalitate (v. 13)… trebuie rezumate toate cu expresia „slujiţi Domnului“ (şi nu propriei reputaţii).

A rămâne la lucrurile smerite şi cu cei smeriţi (v. 16), a suferi cu răbdare nedreptăţi sau insulte (v. 1720) sunt atitudini contrare naturii noastre. Numai aşa se poate însă manifesta viaţa lui Hristos în noi (1 Petru 2.22,23): cum sa manifestat în El. A face bine este singura replică faţă de rău care ne este permisă şi, de asemeni, este singura modalitate de al învinge.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

L-am așteptat cu răbdare pe Domnul; și El S-a plecat spre mine și mi-a auzit strigătul.
Psalmul 40.1

Cu ceva timp în urmă, un iepure sălbatic a intrat în grădina casei mele și s-a stabilit acolo. Când mi-am dat seama de lucrul acesta, el deja rosese toată scoarța unui cireș și mâncase toate florile plantate de soția mea. Am cumpărat o cușcă pentru prins iepuri și am pus în ea niște salată și un morcov pentru a-l atrage înăuntru. Așa cum m-am așteptat, a doua zi l-am găsit prins în cușcă. Se luptase mult ca să iasă afară și fața îi era plină de răni din cauza aceasta. L-am luat și l-am eliberat într-o pădure din apropiere.

Această întâmplare ilustrează ceea ce facem noi câteodată, atunci când Domnul ne lasă prinși în încercările noastre: ne luptăm, ne agităm și facem orice efort pentru a scăpa, ceea ce ne produce răni spirituale și chiar fizice. Domnul îngăduie necazuri în viața noastră doar cu intenția de a ne binecuvânta și mai mult prin ele, iar după ce învățăm lecțiile necesare, El este credincios ca să ne scoată din ele. Să presupunem că acel iepure ar fi putut să înțeleagă că avea să fie eliberat în curând; nu ar fi așteptat el în liniște acel moment?

Răbdarea reprezintă o lecție grea de învățat, în special pentru noi, care trăim într-o lume ce dorește satisfacție imediată. Răbdarea este însă vitală pentru a nu zădărnici scopurile înțelepte ale lui Dumnezeu pentru viața noastră. David ne încurajează să-L așteptăm cu răbdare pe Domnul. El însuși a așteptat cu răbdare ca Domnul să-și aplece urechea spre el și să-l asculte. Apoi Domnul l-a scos din acea groapă cumplită. Necazul lucrează răbdare, prin urmare, „răbdarea trebuie să-și facă pe deplin lucrarea” în noi, căci ceea ce El a lucrat pentru David va lucra și pentru noi.

R A Barnett

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

… Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.
Evrei 13.5

Ajutor divin

Era un timp greu în Rusia acelor ani când s-au întâmplat cele ce vom relata. Familia o ducea greu. Casa era rece, doar câțiva cărbuni mai pâlpâiau în sobă. În jurul mesei stăteau șase copii, care își așteptau hrana care întârzia să vină. Într-un ungher al casei, copleșit de apăsare, tatăl se gândea ce ar putea să facă. Dintr-o dată, tatălui i-a venit un gând bun. S-a ridicat hotărât în picioare și a spus copiilor: „Nu mai avem de mâncare, dar avem un Dumnezeu la care putem să apelăm în orice împrejurare”. După o rugăciune scurtă, dar venită dintr-o inimă sinceră, toată familia a început o cântare de laudă la adresa lui Dumnezeu, care susține lumile cu puterea Sa și care poate să le poarte de grijă și lor. Când ultimele cuvinte ale cântării s-au stins, s-a auzit un ciocănit în ușă. Un bărbat trimis de Cel în care și-au pus încrederea, a adus o frumoasă sumă de bani, pe care a dăruit-o familiei aflată în necaz. Acum sosise timpul să cânte o nouă cântare. Întreaga familie a învățat o lecție mare: „Am fost tânăr, și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea” (Psalmul 37.25). Dumnezeu răspunde întotdeauna credinței sincere.

Cunoaștem și noi această lecție?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

DACĂ ÎTI DORESTI CEVA, FII DARNIC!

„Vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată” (Luca 6:38)

     Într-o noapte, a venit un om la Maica Tereza și i-a spus că familia lui de opt persoane nu a mâncat nimic de o săptămână. Când a ajuns la acel om acasă, Maica Tereza a văzut chipurilor celor mici suferind de malnutriție, așa că le-a dăruit un sac de orez. Atunci mama copiilor a făcut ceva interesant. A păstrat jumătate din orez și a plecat cu cealaltă jumătate. Când s-a întors, Maica Tereza a întrebat-o: „Unde ai fost?” Ea a răspuns: „La vecinii mei. Și lor le este foame.” Maica Tereza spune: „Nu am fost mirată că a dăruit; săracii sunt de obicei foarte generoși. Dar am fost surprinsă că a știut că le e foame. Ca regulă, când suferi, nu ai timp pentru alții.” Biblia ne învață că atunci când te concentrezi pe nevoile altora, Dumnezeu va avea grijă ca nevoile tale să fie împlinite (vezi Efeseni 6:8).

Așadar, dacă îți dorești răsplată de la Domnul, dăruiește! Iată de ce:

1) Dărnicia este cheia binecuvântării. Domnul Isus a spus: „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra.”

2) Sămânța pe care o semeni acum determină recolta pe care o vei culege mai târziu. Când găsești o cauză mai mare decât propriul tău interes și când te dăruiești acelei cauze, descoperi două lucruri. Primul, e bine să-ți recunoști limitările câtă vreme nu-ți trăiești viața în jurul lor. Al doilea, binecuvântarea lui Dumnezeu vine atunci când dăruiești ceea ce ai și nu atunci când vorbești despre ceea ce nu ai.

Așadar, dacă îți dorești ceva, dăruiește!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 11:16-36

Pentru a ilustra situaţia lui Israel şi, respectiv, a naţiunilor, apostolul se slujeşte de imaginea unui măslin bun, carel simbolizează pe poporul iudeu. O parte din ramurile măslinului au fost rupte, din pricina necredinţei (v. 20), iar în locul lor au fost altoite ramuri din măslinul sălbatic al naţiunilor. Cu toţii ştim însă că un grădinar face întotdeauna invers: altoieşte în copacul sălbatic lăstarul speciei pe care doreşte să o obţină. Această altoire, împotriva firii (v. 24), a naţiunilor pe trunchiul lui Israel subliniază deci harul nespus prin care noi, care nu suntem iudei, avem parte de promisiunile făcute lui Avraam. Iar dacă neam făli cu aceasta, am avea de suferit urmări grave (v. 20).

Va veni timpul, după răpirea credincioşilor, când creştinătatea necredincioasă va fi, la rândul ei, judecată; după care întreaga rămăşiţă a lui Israel va fi mântuită de către marele Salvator (v. 26). Astfel, în timp ce naţiunile nu aveau niciun drept în ce priveşte originea, Israel şi le pierduse pe ale sale: toţi deci erau în aceeaşi stare iremediabilă, fără altă resursă decât îndurarea de sus. Apostolul se opreşte cu adoraţie asupra acestor planuri de nepătruns, asupra acestui adânc al bogăţiilor şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu (v. 33).

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Nu că am obținut deja premiul sau că am ajuns deja desăvârșit; însă urmăresc, dacă aș putea să-l și apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. … Alerg drept spre țintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
Filipeni 3.12,14

Apostolul Pavel socotea că avantajele sale pământești nu reprezentau nimic în comparație cu Hristos. Vedem o expresie cheie în afirmația: „Și eu am fost apucat de Hristos Isus”. Expresia „am fost apucat” este foarte sugestivă. Pentru ilustrație, să ne gândim la băiatul demonizat din Marcu 9.18, care era apucat de duhul rău, fiind astfel complet biruit. Pavel, într-un mod pozitiv, fusese apucat de Domnul Isus.

Este însă mai mult. Pavel spune că dorea să apuce acel premiu, pentru care el însuși fusese apucat de Hristos Isus. Hristos avusese un scop divin pentru care îl apucase pe Pavel, iar acest lucru conferea un caracter ceresc întregii perspective a apostolului. El era astfel hotărât să apuce acel lucru pe care scopul lui Hristos îl hotărâse pentru el: demnitatea și gloria chemării de sus a lui Dumnezeu. La fel, noi nu suntem ai noștri, iar măsura în care înțelegem că Hristos ne-a apucat va fi măsura în care vom aprecia chemarea de sus.

Vigoarea dorinței lui Pavel pare incredibilă. Atunci când el scrie: „Alerg drept”, folosește același termen folosit mai devreme, pentru persecutarea Adunării (Filipeni 3.6). Când îi persecuta pe ucenici, întreaga sa existență era dedicată amenințărilor și măcelului (Fapte 9.1). Acum însă el era pe deplin angajat în a urmări cu perseverență scopul pe care Hristos Isus i-l așezase înainte. Dacă Îl vedem cu claritate pe Cel care ne-a așezat scopul înainte, vom avea energia spirituală necesară pentru a ne urma cu stăruință chemarea.

S J Campbell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor.
Psalmul 107.13

Cum am devenit liber

Un deținut a istorisit următoarele: „Zece ani mi-am făcut tot felul de planuri cum aș putea scăpa dintre zidurile acelei închisori. Zece ani am fost plin de răzbunare pe autorități și pe toți oamenii. Zece ani, zi de zi, visam despre o viață în afara zidurilor închisorii. Într-o zi, însă, când am deschis aparatul de radio, am găsit o emisiune creștină. Câteva cuvinte din Biblie mi-au atins inima: «Adevărat, adevărat vă spun, le-a răspuns Isus, că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi». În acel moment mi-am amintit ce mă învățase mama mea. Părea că Dumnezeu îmi spunea: «Tu ești de fapt un întemnițat, dar adevărata ta închisoare nu sunt aceste ziduri, ci sufletul tău este prins în robia păcatului». Am stat și am cugetat în liniște. Apoi am plâns cu amar și L-am rugat pe Dumnezeu să mă elibereze de starea mea rea. Prin Cuvântul Său, Dumnezeu mi-a îndreptat sufletul spre Golgota, acolo unde Fiul Său a rezolvat o dată pentru totdeauna problema iertării păcatelor. Atunci, o pace adâncă a pătruns în sufletul meu. Am devenit un om liber de păcat. Planul de a fugi din închisoare l-am pus deoparte. Ca un eliberat al Domnului, am început să le spun și colegilor mei cum pot să devină și ei liberi”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

ÎNVĂTĂTURA TATĂLUI (1)

„Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău” (Proverbe 1:8)

     În cartea Proverbe, cuvântul fiule este folosit de douăzeci și trei de ori, iar cuvântul tată de nouăsprezece ori. Așadar, cartea este o scrisoare din partea tatălui către fiul său. De asemenea, este o scrisoare de la un tată către alți tați despre cum să fii un tată bun. Ea dă învățătură taților despre cum să-și îndrume copiii, dar și despre cum să trăiască înaintea lor. În mod interesant, scrisoarea conține numeroase avertizări despre relațiile intime greșite și despre necazurile pe care le pot aduce acestea. Cu toții am auzit istoria băiatului de doisprezece ani al cărui tată a spus: „Fiule, nu crezi că e timpul să avem o discuție despre relații intime?” Micuțul a răspuns: „Firește, tată. Ce ai vrea să știi?” Tristul adevăr este că în ziua de astăzi copiii noștri primesc educația sexuală la școală, de la prieteni, de pe Internet și prin experimentare – dar nu de acasă. Solomon scrie: „pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute?” (Proverbe 5:20). Educația sexuală este răspunsul – câtă vreme implică profesorul potrivit, clasa potrivită și lecția potrivită. Profesorul potrivit ești tu, tată; clasa potrivită este familia ta; lecția potrivită este Biblia. Un studiu efectuat pe 10.000 de liceeni a arătat că valorile și supravegherea părintească puternică au cel mai semnificativ efect asupra activității sexuale în rândul adolescenților. Părinții care aveau o relație apropiată cu fiicele lor și care le supravegheau temele și activitățile, au influențat curba probabilității ca ele să rămână însărcinate în afara căsătoriei cu 42 de procente. Așadar, taților (și mamelor), vorbiți! Implicați-vă! Nu permiteți lumii să vă îndrume copiii.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 12.18

Până aici am văzut ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi; capitolele 12–15 ne învaţă ceea ce El aşteaptă acum de la noi. Domnul Şia câştigat toate drepturile asupra vieţilor noastre. SăI prezentăm ceea ce Îi aparţine Lui: trupurile noastre, ca o jertfă vie (spre deosebire de jertfele moarte aduse potrivit cultului iudaic), astfel ca El să poată lucra prin ele. Înainte însă de aI sluji, trebuie ca priceperea noastră reînnoită să discearnă voia Domnului (citiţi Coloseni 1.9,10). Oricare iar fi înfăţişarea, ea este întotdeauna „bună şi plăcută şi desăvârşit㓠(întărim aceste cuvinte)… pentru singurul motiv că este voia Sa (v. 2; Ioan 4.34). De asemenea este important să ne controlăm gândurile şi să le judecăm, în aşa fel încât ele să rămână gânduri ale umilinţei, nu ale propriei satisfacţii; gânduri sănătoase, nu întinate.

În versetele 68 sunt enumerate câteva daruri ale harului: profeţia, slujirea în adunare, învăţătura, îndemnarea, administrarea, conducerea turmei… Toate aceste activităţi – vor spune unii – nu mă privesc; ele sunt pentru creştini mai în vârstă şi cu experienţă. În tot cazul, ultima din versetul 8 poate fi împlinită de orice credincios, indiferent de vârstă: „cine arată îndurare, so facă cu bucurie“.

 
 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

După cum într-un trup avem multe mădulare, iar mădularele n-au toate aceeași funcție, așa și noi, cei mulți, suntem un singur trup în Hristos, și fiecare, mădulare unii altora.
Romani 12.4,5

Se spune adesea că niciun om nu este o insulă, adică total izolat de ceilalți. Trăim în zile când în lume se pune mare accent pe individualitate, însă, din nefericire, chiar și cei credincioși nu doresc uneori să se sprijine unii pe alții. În versetele de mai sus, Pavel ne reamintește că fiecare creștin are un dar, că darul fiecăruia este distinct și că Dumnezeu ne-a dat aceste daruri pentru ca Trupul să poată crește într-un fel echilibrat. Fiecare mădular trebuie să-și exercite darul prin credință. Poate că noi nu vedem rezultatul lucrării noastre, însă Dumnezeu îl vede și Își dă binecuvântarea.

Dacă stăm deoparte de restul mădularelor, vom suferi nu numai noi, ci și restul Trupului. Dacă un dar este accentuat în dauna altora sau dacă unele daruri sunt neglijate și socotite neimportante, atunci tot Trupul suferă (1 Corinteni 12). Avem nevoie unii de alții, iar darurile spirituale sunt unelte cu care trebuie să zidim, nu jucării cu care să ne jucăm, nici arme cu care să ne luptăm unii împotriva altora. Acest lucru se întâmpla la Corint și se întâmplă adesea și astăzi.

Accentul din versetele de care ne ocupăm este pus pe faptul că mădularele formează un singur Trup în Hristos și astfel sunt unite unele cu altele. Prin urmare, ca mădulare ale aceluiași Trup, împărtășim aceleași bucurii, aceleași privilegii și aceleași responsabilități unii față de alții. Avem nevoie unii de alții și suntem cu toții păzitorii fraților noștri. Să petrecem un timp săptămâna aceasta rugându-ne pentru fiecare credincios din adunarea noastră și să-L întrebăm pe Domnul cum putem fi folosiți pentru întărirea și încurajarea fiecăruia, fiindcă avem nevoie unii de alții!

T P Hadley

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

… Împăratul a luat cuvântul și a zis …: „Daniele, robul Dumnezeului celui Viu, a putut Dumnezeul tău … să te scape de lei?”.
Daniel 6.20

Întrebarea necredinței

Cu toate că împăratul Dariu a văzut în comportarea lui Daniel lucrarea lui Dumnezeu, el era totuși un om al necredinței. A fost plăcut impresionat de înțelepciunea lui Daniel și astfel împăratul a avut de gând să-l pună ca dregător peste toată împărăția. Dar cu privire la Dumnezeu a exprimat cuvinte ale necredinței: a putut Dumnezeul tău să te scape de lei? Însă la capătul opus necredinței se află credința în atotputernicia lui Dumnezeu. Așa s-a întâmplat cu Daniel, cu prietenii săi și cu mulți alții. Și noi putem cunoaște atotputernicia lui Dumnezeu.

Doar o privire în creația minunată a lui Dumnezeu ne poate face să recunoaștem cât de mare este puterea Lui. Comparativ cu puterea creatoare a lui Dumnezeu, națiunile sunt ca o picătură din vadră și ca praful de pe un cântar. Atotputernicul Dumnezeu Se îngrijește de tine și de mine. Nu putem înțelege aceasta, dar să nu ne îndoim niciodată de promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu! Cât de departe merge oare încrederea noastră în atotputernicia lui Dumnezeu?

Avem nevoie de Dumnezeu numai atunci când nu mai știm încotro să o apucăm? Fără îndoială, nu există niciun lucru în viața noastră, care să fie prea mare sau prea mic pentru Dumnezeu. El este și astăzi un Dumnezeu al marilor minuni.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

PRINCIPIUL RECIPROCITĂTII

„Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 10:4)

     Până la un moment dat Evanghelia a fost predicată exclusiv iudeilor. Toate acestea aveau să se schimbe: „Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: „Cornelie!” Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat, şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele. Trimite acum nişte oameni la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru” (v. 3-5). Ca urmare a rugăciunilor și a generozității lui Corneliu, el a devenit primul păgân care a auzit Evanghelia și care a fost mântuit. Ce răsplată! Dumnezeu aude cuvintele pe care le spui altora atunci când suferă. El vede dăruirea și jertfa ta atunci când ți le permiți cel mai puțin. Când faci lucrurile acestea, pregătești calea ca Dumnezeu să te ajute. El strânge acolo sus tot ce ai făcut, ca atunci când tu te găsești la vreme de nevoie să ai de unde să primești ajutor. O doamnă se ruga să poată deschide un cabinet de îngrijire pentru animale, dar nu-și putea permite să-și facă reclamă. Așa că s-a dus la adăpostul de animale și s-a oferit voluntar să le perieze pentru ca acestea să aibă șanse mai mari să fie adoptate. În mod interesant, cu cât muncea mai mult voluntar, cu atât mai bine mergea afacerea ei, căci vestea s-a răspândit din gură în gură, până a ajuns să aibă mai mulți clienți decât putea duce. Tu spui: „Asta înseamnă că dacă nu-i ajut pe alții Dumnezeu nu mă va ajuta?” Dar dragostea lui Dumnezeu este necondiționată și când spui nu unei oportunități de a dărui, ratezi oportunitatea de a primi. Principiul reciprocității e simplu: Când ești generos cu alții, Dumnezeu promite că va fi generos cu tine (vezi 2 Corinteni 9:6-8).

    

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 11:1-15

În ciuda necredinţei sale, Israel nu era lepădat definitiv. Apostolul era el însuşi o mărturie a ceea ce harul putea împlini din nou în favoarea iudeului răzvrătit (v. 1). Deja în vremea sa, Ilie se înşelase când crezuse că tot poporul Îl abandonase pe Iahve. În descurajarea sa, sărmanul Ilie ajunsese până la a face plângeri lui Dumnezeu împotriva lui Israel (v. 2,3). Cât har însă în răspunsul divin (v. 4)! În orice vreme, Domnul Şia păstrat o rămăşiţă credincioasă, care nu sa plecat înaintea idolilor lumii. Facem şi noi parte din ea în timpul de acum (v. 5)?

Versetul 9 ne dă un exemplu de ce pot fi aceşti idoli: plăcerile de la mese pot deveni o cursă pentru cei necredincioşi şi, adaugă Psalmul 69:22, prosperitatea, un laţ.

După numeroase chemări, Israel a fost în final orbit, spre folosul naţiunilor. Dorinţa arzătoare a apostolului însă rămânea aceasta: ca gelozia iudeilor faţă de noii beneficiari ai mântuirii (gelozie de pe urma căreia a suferit chiar el însuşi: Fapte 13:45; 17:5; 22:21-22) să-i provoace să caute harul pe care până atunci l-au dispreţuit (v. 14; cap. 10:19).

Fie ca toţi cei din preajma noastră să ne invidieze văzând binecuvântările noastre creştine!

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

    Se cere administratorilor ca fiecare să fie găsit credincios.
1 Corinteni 4.2

Fiind slujitor al lui Hristos și administrator al tainelor încredințate lui de către Dumnezeu, Pavel se purta cu credincioșie în lucrarea sa. Pavel se identifică cu Sosten în această lucrare și acesta este motivul pentru care el folosește cuvintele „slujitor” și „administrator” la plural. După ce îi atenționase pe corinteni cu privire la starea lor carnală, Pavel se ocupă acum de tendința lor de a-l judeca pe el, pe însoțitorii lui și lucrarea lui. Totuși, dorința lui Pavel era ca ei să se poarte ca niște ucenici adevărați ai lui Hristos. Dorea ca ei să învețe de la el și de la Apolo, nu să emită judecăți cu privire la ei.

În acest capitol vedem de asemenea cum Pavel trecuse prin multe încercări și necazuri în lucrarea sa pentru corinteni. Ca un părinte, el îi îndeamnă să calce pe urmele lui.

Apoi Pavel face referire la un alt exemplu de credincioșie: Timotei, care slujise împreună cu Pavel, părintele său spiritual. Apostolul era ca un părinte pentru credincioșii din Corint, iar ei aveau încă de învățat multe lecții, pe care Pavel le predă pe rând în această epistolă. Pentru a-i ajuta să învețe și să aplice aceste lecții, Pavel a hotărât să li-l trimită pe Timotei. Credincioșii din Corint erau și ei copii preaiubiți ai lui Pavel, însă apostolul îl numește pe Timotei „copil credincios” al său, lucru care nu putea fi spus despre cei care încă nu doreau să pună învățăturile sale în practică. În Timotei aveau să vadă ce însemna credincioșia într-un fel practic. Mândria, voința proprie și alte trăsături ale cărnii trebuiau judecate, pentru ca trăsăturile lui Hristos – manifestate în Timotei – să se arate în dragoste și în blândețe și printre ei. Facă Domnul ca și noi să fim vase pregătite pentru orice lucrare bună, astfel ca trăsăturile minunate ale Domnului să se manifeste în cuvintele, în faptele și în purtarea noastră!

A E Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.
Efeseni 5.15

Comunicarea cu copiii

Un tată veni de la serviciu și, fără alte cuvinte, începu să citească ziarul. Copilul său, care ar fi dorit să vorbească cu tatăl său, zise:

— Tăticule, când voi crește mare, și eu va trebui să citesc ziarul?

— Când ești adult, simți nevoia să știi tot ce se petrece în lume și să mergi în pas cu lumea.

— Ce înseamnă a merge în pas cu lumea?

— Însemnă a ști să te orientezi după ea. Înțelegi?

— Nu, tăticule.

— Ei bine, atunci nu mai vorbi. Acum lasă-mă să citesc ziarul.

— Învățătorul nostru vorbește mult, tată.

— Da, el are voie, însă copiii trebuie să tacă; ai înțeles?

 
 

În viața de familie, comunicarea între părinți și copii este foarte importantă. Fiecare părinte este responsabil față de Dumnezeu cu privire la copiii săi. De aceea Scriptura învață pe fiecare părinte să se comporte cu înțelepciune față de copii și să-și rezerve timp pentru a-i crește în învățătura Domnului.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

PENTRU ANGAJATORI!

          „Mâna celor harnici îmbogăţeşte” (Proverbe 10:4)

     Nu presupune niciodată că instrucțiunile tale sunt înțelese clar și că vor fi duse la îndeplinire. Biblia spune: „Mâna celor harnici îmbogăţeşte”, iar cuvântul harnic înseamnă să acorzi atenție sporită detaliilor. Când dai cuiva instrucțiuni, verifică pentru a fi sigur că acea persoană a luat aminte. Dacă nu, ar trebui să-ți faci griji. Cei cu puțină carte și cei superficiali au tendința de a se baza pe memoria lor în orice lucru, dar cel mai scurt creion este totuși mai bun decât cea mai bună memorie.

Când cineva crede că ceea ce spui nu e atât de important încât să-și ia notițe, acea persoană îți transmite un semnal. Chiar dacă intențiile sale sunt bune, în graba lui și în încrederea exagerată în sine însuși, instrucțiunile tale pot fi uitate cu ușurință. Cei ce duc lucrurile la capăt pun întotdeauna întrebări suplimentare despre ceea ce au de făcut și despre instrucțiunile primite.

De exemplu, când spui cuiva să dea telefon pentru a rezolva o anumită problemă, acea persoană ar trebui să te întrebe automat:

a) Există un termen limită pentru asta?

b) Când ai nevoie de un raport privind rezultatele acestui telefon?

c) Mai există și alte informații pe care trebuie să le știu?

Dacă aceste întrebări nu sunt puse, probabil acea persoană nu-și prea ia în serios sarcina primită. Când cineva îți spune: „voi încerca s-o fac”, este un semnal de alarmă, pentru că în majoritatea cazurilor n-o va face. Cuvântul „a încerca” dezvăluie deseori o hotărâre pe jumătate. Dă instrucțiuni unei persoane anume – nu la două odată. Consemnează data în care ai dat instrucțiunile și data în care ai nevoie de un raport.

Cu alte cuvinte, dă instrucțiuni numai persoanei calificate să le primească și să le pună în practică. Acest lucru este benefic chiar și în lucrarea de slujire din biserică.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 10:14-21

„Credinţa este din auzire, iar auzirea, prin Cuvântul lui Dumnezeu“ (v. 17). Este deci absolut necesar ca acest Cuvânt eficace să fie proclamat în toată lumea. „

„Ce frumoase sunt picioarele celui care aduce veşti bune”, scria deja profetul (Isaia 52:7). Atunci era vorba de Hristos singur. De atunci încoace este vorba despre „cei care vestesc pacea”, pentru că răscumpăraţii devin, la rândul lor, predicatori. Dacă fiecare dintre ei doreşte să fie un mesager plin de râvnă acolo unde-l trimite Domnul, chemarea evangheliei s-ar întinde până la marginile pământului locuit (v. 18). Versetul 15 ne arată cum trebuie să predice credincioşii: nu numai prin cuvinte, ci şi prin frumuseţea morală a umblării lor, având picioarele încălţate cu „ravna Evangheliei păcii” (Efeseni 6:15).

Trista întrebare, „cine a crezut”?“ (v. 16; Isaia 53:1), subliniază faptul că multe inimi vor rămâne împietrite.

Aceasta era situaţia lui Israel, în ciuda avertismentelor din tot Vechiul Testament: Moise (v. 19), David (v. 18), Isaia (v. 15,16,20,21), cu alte cuvinte, Legea, Psalmii şi Profeţii. Să luăm însă aminte să nu fie şi neascultare şi împotrivire (v. 21).

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Să ai un model de cuvinte sănătoase.
2 Timotei 1.13

Și cele ce ai auzit de la mine înaintea multor martori încredințează la oameni de încredere, care să fie capabili să-i învețe și pe alții.
2 Timotei 2.2

David a dat lui Solomon, fiul său, modelul …
1 Cronici 28.11

Ce nechibzuință ar fi fost ca Solomon să fi ignorat modelul primit de la tatăl său pentru construirea templului! El ar fi putut spune: «Sunt mult mai înțelept decât tatăl meu, de aceea pot întocmi un model mai bun»; sau, «Acel model era bun pentru generația tatălui meu, dar avem nevoie de ceva nou pentru generația mea». Solomon însă nu a gândit așa, fiindcă David primise acel model prin inspirația divină, iar el și împărații evlavioși care au venit după el au căutat să urmeze rânduiala pe care Dumnezeu o dăduse. Vedem că împăratul nelegiuit Ahaz a încercat să schimbe modelul care fusese primit de la Domnul de către David. De exemplu, Ahaz a înlocuit altarul pentru arderile-de-tot cu un altul. Acest lucru a dus la dezastru, pentru el și pentru poporul său (2 Împărați 16.10-16; 2 Cronici 28.19).

Există aici o lecție pentru noi. Lui Pavel i s-a încredințat modelul pentru Adunare. De exemplu, modelul după care trebuie să funcționeze o adunare locală se găsește în 1 Corinteni. Îndemnul său către Timotei a fost de a păstra aceste instrucțiuni și de a le încredința apoi la oameni de încredere din generația următoare, care, la rândul lor, să le predea următoarei generații.

Existau deja în timpul lui Pavel oameni ca Ahaz, care se întorseseră de la adevăr (2 Timotei 1.15; 2.17,18), așa că nu trebuie să ne surprindă să-i vedem și astăzi. În ce ne privește însă pe noi, care credem în Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să ținem cu tărie acest Cuvânt și modelul dat nouă de Dumnezeu, până la venirea Domnului.

K Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu …
Romani 8.28

Rugăciuni neascultate

Cineva a spus: „Unul din cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu sunt rugăciunile neascultate”. De câte ori nu ne-am rugat cu insistență pentru un anumit lucru, gândind că viața ne va rămâne goală și fără sens dacă nu-l vom primi? În acele momente când n-am primit ceea ce așteptam cu atâta ardoare, cu siguranță am fost zdrobiți și nefericiți. Mai târziu însă, când ne-am dat seama că Dumnezeu controla și situația aceea, am înțeles că El nu ne-a răspuns la ceea ce ceream, pentru că ne pregătise ceva mai bun. În „toate lucrurile” din versetul de astăzi se cuprind și rugăciunile neascultate.

Avem mai multe exemple în acest sens. Să ne gândim la profetul Ilie! Într-o împrejurare a fost așa de descurajat, încât s-a rugat astfel: „Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei” (1 Împărați 19.4). Această rugăciune nu a fost ascultată. Dumnezeu a trimis un înger la Ilie cu o turtă coaptă și un ulcior cu apă. Cu puterea dată de acea mâncare, profetul a putut merge patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele lui Dumnezeu, Horeb. Acolo, Ilie a primit o misiune nouă. Și cu noi se poate întâmpla ceva asemănător. Probabil, suntem descurajați. Rugăciunea nu ne este ascultată. Dar chiar atunci, Dumnezeu ne poate da o misiune nouă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRATA IERTARE

„Nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei” (Daniel 3:27)

     Când împăratul Nebucadnețar i-a aruncat pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego în cuptorul cu foc, Dumnezeu i-a scos de acolo și „nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.” Noi am întâlnit oameni care au fost în cuptor și încă „miros a fum”. Atitudinea lor spune: „Am trecut printr-o perioadă grea și încă sunt supărat.” Dar tu? Experiențele prin care ai trecut ți-au împietrit sau ți-au înmuiat inima? Când vorbești, ai un aer pozitiv sau negativ? Ești legat cumva de amintirile trecutului? Vorbești de durerea ta cu oricine vrea să asculte? Nu-ți dai seama ce faci – că te legi cu lanțuri de trecutul tău? Când elefanții de la circ sunt mici și nu-și dau seama de forța lor, ei sunt legați cu un lanț de un stâlp, pentru a le limita mobilitatea.

Mai târziu, după ce au crescut și au forță să rupă acel lanț, ei rămân în continuare legați. De ce? Pentru că ei acceptă această limitare ca fiind permanentă! Însă nu lanțul îi ține legați, ci amintirea! Dacă ești legat de amintiri dureroase care-ți produc atacuri de panică, cuvântul pentru tine astăzi este următorul: „Doamne, Dumnezeul nostru, alţi stăpâni în afară de Tine au stăpânit peste noi, dar acum numai pe Tine, şi numai Numele Tău îl chemăm. Cei ce sunt morţi acum nu vor mai trăi, sunt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit, şi le-ai şters pomenirea” (Isaia 26:13-14). Oricare ar fi amintirea care nu-ți dă pace, trebuie să declari eliberarea în Numele lui Isus din strânsoarea ei. Când te încrezi în Cuvântul lui Dumnezeu, activezi puterea Lui de a te face liber.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 10:1-13

Afecţiunile apostolului pentru poporul său se dezvăluiau prin buna manieră a rugăciunii (v. 1). Şi aceasta este şi datoria noastră pentru apropiaţii noştri care nu sunt întorşi la Dumnezeu. Pavel ştia din proprie experienţă că poţi să fii plin de zel pentru Dumnezeu şi totuşi să urmezi o cale complet greşită. Câte iniţiative, adesea generoase şi sincere, sunt sortite eşecului, pentru că nu sunt potrivit cunoştinţei! Şi aceasta este cu atât mai mult realitatea zadarnicelor eforturi depuse de atâtea persoane pentru a câştiga cerul, deşi nu este nevoie de altceva decât să primeşti Cuvântul care este aproape de tine (v. 8). Ca un om căzut într-o prăpastie care se încăpăţânează să iasă de acolo prin forţe proprii şi nu se încrede în coarda pe care salvatorii i-au aruncat-o la îndemână!

Versetele 9 şi 10 ne aduc aminte că credinţa din inimă şi mărturisirea cu gura sunt de nedespărţit. Astfel, ne putem îndoi de realitatea unei convertiri, dacă cel în cauză nu are curajul s-o declare.

În capitolul 3:22 nu exista deosebire în faţa păcatului: toţi erau vinovaţi. Aici nu este deosebire în ce priveşte mântuirea (v. 12): toţi o pot obţine. Domnul este îndeajuns de bogat pentru a putea satisface nevoile tuturor acelora care-L cheamă.