Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Dar știu că Răscumpărătorul meu trăiește și la urmă El Se va ridica pe pământ. Și după ce această piele a mea va fi nimicită, totuși fiind în carnea mea voi vedea pe Dumnezeu.
Iov 19.25,26

Saducheii au fost adesea în conflict cu Domnul Isus. Una din trăsăturile distinctive ale acestei secte era că respingea ideea învierii trupului. Hristos a scos în evidență această eroare citând din Vechiul Testament (Marcu 12.18-27). Învățătura despre înviere a fost „adusă la lumină” în plinătatea ei în Noul Testament (2 Timotei 1.10), însă ea apare și în Vechiul Testament, așa cum putem vedea în cartea Iov.

Această carte a fost probabil scrisă în timpurile patriarhale, fiind astfel una dintre cele mai vechi cărți ale Bibliei. Cât de remarcabilă este deci afirmația lui Iov despre înviere! El se roagă să-i fie înscrise cuvintele – „O, de ar fi scrise cuvintele mele! O, de ar fi înscrise într-o carte! De ar fi gravate cu condei de fier și plumb, în stâncă, pentru totdeauna!” (Iov 19.23,24). Rugăciunea sa a primit răspuns: mii de ani mai târziu, noi citim cuvintele lui! Iov vorbește despre Răscumpărător și, să remarcăm, Îl numește: „Răscumpărătorul meu„. Toate adevărurile biblice trebuie la un moment dat să fie personalizate; dacă doctrina lui Hristos este ținută doar la nivel intelectual, și nu în inimă, prin credință, ea este inutilă. Iov Îl vede, în mod profetic, pe Răscumpărătorul său stând pe pământ. El vorbește despre Dumnezeu în aceste versete, însă noi știm că Răscumpărătorul este Domnul Isus Hristos, „Dumnezeu manifestat în trup”. El a stat odinioară pe pământ și va sta din nou, la a doua venire a Sa (Zaharia 14.4).

Într-un capitol precedent, Iov întreabă: „Dacă moare un om, va trăi el din nou?”. Acum însă el răspunde la propria întrebare, spunând: „După ce această piele a mea va fi nimicită”, o figură de stil care ilustrează moartea, „totuși fiind în carnea mea voi vedea pe Dumnezeu”. Aceasta este o puternică afirmare a nădejdii sale în învierea trupului. Cât de minunat este să vedem atât unitatea Scripturii în ce privește doctrinele ei, cât și nădejdea tuturor sfinților de-a lungul veacurilor!

B Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

… Isus, ca Cel care știa că i-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, și, fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
Ioan 13.1

Iubiți până la capăt

Să cugetăm în aceste momente la lucrarea dragostei Mântuitorului față de ai Săi! Ultimul Său gând înainte de a intra în întunericul morții a fost cu privire la ai Săi. De asemenea, primul Său gând după ce a înviat a fost tot la ei. Ce lucrare măreață a dragostei Sale! Cu cât har i-a căutat Domnul, cu câtă dragoste li S-a revelat, cu ce delicatețe S-a purtat față de ei, potrivit nevoilor fiecăruia, până când au fost pregătiți pentru a-L vedea și auzi din gura Lui lucrurile Sale minunate!

Ce inimă ar putea cugeta la lucrurile petrecute în acea zi a învierii fără a fi profund mișcată? Mântuitorul nu Și-a cerut drepturile înaintea celor care L-au necinstit, nici nu S-a răzbunat pe dușmanii Săi, nici nu a dovedit Israelului că era Creatorul și Mesia al lor. A căutat compania celor iubiți de El, pentru ca ei să poată învăța de pe propriile Sale buze relația și bucuria în care îi va aduce, o relație și o bucurie pe care până în acel moment numai Domnul le cunoscuse. Această bucurie și acel loc în Casa Tatălui sunt urmarea lucrării Domnului și sunt partea celor care L-au primit pe Mântuitorul în viețile lor.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

SECRETUL BUCURIEI (3)

„Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse” (Psalmul 16:11)

     Cuvântul fericire (în engl. happiness) vine de la vechiul cuvânt englezesc happ, care înseamnă „șansă” și este echivalentul cuvântului latinesc, fortuna, care înseamnă „noroc.” Ambele cuvinte sugerează că atunci când lucrurile se întâmplă așa cum ne dorim, suntem fericiți, iar când nu se întâmplă, suntem nefericiți. Dar o astfel de fericire este temporară și fragilă; adevărata bucurie este permanentă și statornică. Unii creștini sunt atât de serioși și sobri încât te fac să crezi că Dumnezeu se încruntă atunci când râdem și urăște tot ce are legătură cu bucuria și încântarea. Psalmistul a scris: „Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse.” C.S. Lewis spune că: „Bucuria este activitatea primordială a cerului;” iar noi putem spune că Biblia este una din cărțile cele mai pline de bucurie care au fost scrise vreodată.

Cuvintele bucurie și bucuros se găsesc de cel puțin 245 de ori în Biblie. Cuvântul veselie apare de aproximativ 150 de ori și suntem îndemnați să ne bucurăm și să ne veselim de aproape 400 de ori! Asta înseamnă că bucuria nu este o emoție, este o atitudine. Emoțiile nu pot fi comandate; nimeni nu-ți poate spune să te simți fericit când nu ești. Dar poți alege să fii bucuros indiferent de circumstanțe. Bucuria nu este un bun care poate fi cumpărat. Mulți oameni descoperă prea târziu că banii nu pot cumpăra fericirea, dar nici bucuria. S-a spus că săracii sunt într-o stare mai bună decât bogații. A căuta fericirea și bucuria în materialism este ca și cum ai bea apă sărată; cu cât bei mai multă, cu atât îți este mai sete. Secretul bucuriei de durată constă în înțelegerea faptului că ești iubit necondiționat, prețuit și acceptat de Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

1 Corinteni 6:1-20

La Corint exista şi o altă dezordine. Fraţii ajunseseră până acolo încât îşi purtau neînţelegerile în faţa tribunalelor acestei lumi. Tristă mărturie, întradevăr! Apostolul îl mustră în egală măsură atât pe cel care na suferit nedreptatea, cât şi pe cel care a comiso. Apoi el derulează principalele vicii obişnuite la păgâni şi declară cu solemnitate că nu poţi să fii mântuit şi să trăieşti în continuare în nelegiuire.

Şi aşa eraţi unii dintre voi, spune el în concluzie (v. 11). Dar iată şi ce a făcut Dumnezeu: v-a spălat, v-a sfinţit, v-a îndreptăţit! Oare a făcut-o ca să vă murdăriţi din nou?

Odată înlăturat păcatul, nimic nu este interzis dar orice lucru poate să pună stăpânire pe mine, dacă nu veghez (v. 12). „Răul nu este în lucruri, ci în dragostea pentru lucruri, care se află în inimă” (J.N.D.).

Versetele 13-20 se referă la curăţie. De ar putea fi gravate acestea în special în inima tânărului creştin, atât de expus poftelor cărnii! Propriul său trup nu-i mai aparţine. Dumnezeu l-a răscumpărat ca să-l facă, pentru Hristos, un mădular al trupului Său (v. 15) şi, pentru Duhul Sfânt, un templu care trebuie să fie sfânt cum este Locatarul său divin (v. 19).

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Preotul Ezra a adus legea înaintea adunării, atât a bărbaților cât și a femeilor și a tuturor celor care puteau auzi și înțelege, în cea dintâi zi a lunii a șaptea. Și a citit în ea în fața locului deschis care era înaintea Porții Apelor, de dimineață până la amiază, în prezența bărbaților și a femeilor și a acelora care puteau înțelege. Și urechile întregului popor erau atente la cartea legii … Și citeau lămurit din cartea legii lui Dumnezeu și îi dădeau înțelesul și explicau cele citite.
Neemia 8.2,3,8

După captivitatea babiloniană – Citirea legii

Zidul Ierusalimului a fost terminat în a douăzeci și cincea zi a lunii Elul. O săptămână mai târziu, poporul s-a strâns laolaltă cu o mare dorință de a i se citi Cuvântul lui Dumnezeu. Fuseseră protejați și ajutați de Domnul, iar acum doreau să-I slujească și își dădeau seama că aveau nevoie să cunoască ce era scris în Cuvântul Său. Fie ca și noi să avem aceeași dorință în ziua de astăzi!

Fuseseră făcute pregătirile necesare. Ezra stătea pe o platformă de lemn, așa încât să poată fi auzit de miile de oameni care se adunaseră pe locul deschis din fața Porții Apelor (apa este un simbol adesea folosit în Scriptură pentru a desemna Cuvântul lui Dumnezeu). Lângă el stăteau leviții, care ajutau poporul să înțeleagă Legea. Poporul s-a plecat cu respect și s-a închinat Domnului atunci când cartea Legii a fost deschisă. Ezra citea din ea și ceilalți traduceau și explicau, fiindcă Legea fusese scrisă în ebraică, cu nouă sute de ani în urmă, iar poporul vorbea aramaica. Citirea dura de dimineața până la miezul zilei.

La auzul celor scrise, poporul a început să plângă, fiindcă a devenit conștient de neascultarea sa față de Legea lui Dumnezeu. Conducătorii i-au îndemnat pe cei din popor să nu mai plângă, amintindu-le că aceea era o zi sfântă pentru Domnul. Mai degrabă, ei trebuiau să mănânce ce este gras și să bea băuturi dulci și să trimită porții și celor care nu aveau. Bucuria Domnului era tăria lor. Acest lucru este adevărat și astăzi. Dumnezeu dorește să ne dea bucurie, pe măsură ce citim și înțelegem Cuvântul Său – o bucurie adâncă, pe care să o împărtășim și altora. Poporul a urmat instrucțiunile care îi fuseseră date.

E P Vedder, Jr

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

În nimeni altul nu este mântuire: pentru că nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.
Faptele Apostolilor 4.12

Aveți dreptate, dar…

Odată, un misionar a povestit următoarea întâmplare: Am poposit cândva la o colibă aflată la marginea unui râu și am discutat cu câțiva turiști. Am ajuns să vorbim și despre creația minunată a lui Dumnezeu și despre Cuvântul Său, și le-am mărturisit evanghelia despre dragostea lui Dumnezeu și despre mântuirea în Isus Hristos. Toți au ascultat atenți; niciunul nu a avut ceva de replicat. Mai mulți au dat din cap aprobator, iar apoi un bărbat în vârstă și-a dres glasul și a spus: „Credința dumneavoastră este bună. Am văzut de multe ori, cum învățătura dumneavoastră a schimbat viața oamenilor“.

M-am bucurat de observația făcută și l-am întrebat: „Dar cum stau lucrurile cu dumneavoastră? Nu doriți să aparțineți Domnului Isus și să găsiți pace cu Dumnezeu? Nu doriți să scăpați de judecata viitoare, de pierzarea veșnică?“. — „Ah“, răspunse acesta, „am 72 de ani. Pentru mine nu mai este nimic de făcut în ceea ce privește aceste lucruri“. L-am întrebat: „Vă rog să-mi spuneți: dacă ați cădea în acest râu, iar cineva ar dori să vă scoată din apă, ați spune: Ah, lasă, am deja 72 de ani?“. Bătrânul râse și spuse: „Aveți dreptate, dar…“.

De acest „dar“ s-au agățat mulți, nu L-au primit pe Domnul Isus ca Salvator și astfel au neglijat, din indiferență, să se îngrijească de fericirea lor veșnică.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

SECRETUL BUCURIEI (2) – Fundația SEER

„O inimă veselă este un bun leac” (Proverbe 17:22)

     Biblia spune: „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” Știai că râsul este un medicament atât de bun, încât te eliberează de stres, ameliorează durerile de cap, luptă împotriva infecțiilor și poate îndepărta hipertensiunea? Unii doctori ne spun că râsul produce beneficii fizice similare cu cele obținute în urma unor exerciții fizice intense. Când îți lași capul pe spate și izbucnești în râs, mușchii abdomenului, pieptului, umerilor și altor părți din corp se contractă, iar pulsul și tensiunea cresc. Un singur hohot de râs poate duce la dublarea pulsului de la 60 la 120, în timp ce tensiunea sistolică poate crește de la 120 la 200. Apoi, când te oprești din râs, bătăile inimii și tensiunea scad sub normal – fapt ce semnalează stres redus. Dumnezeu a creat râsul pentru că știe că este bun pentru sănătate. Nu confunda, totuși, fericirea cu veselia. Veselia vine din bucurie, nu din fericire și e important pentru sănătatea ta emoțională să înțelegi lucrul acesta. Sunt perioade în care nu putem și nu trebuie să fim fericiți – atunci când alții suferă, când trecem prin tragedii, când ne pierdem locul de muncă sau persoane dragi. În fața nedreptății, fericirea este nepotrivită, dacă nu chiar imposibilă.

Cu toate acestea, bucuria care vine din cunoașterea dragostei și acceptării necondiționate de către Dumnezeu, te ajută să-ți păstrezi bucuria. Iată motivele:

1) Fericirea este în afară; bucuria este lăuntrică.

2) Fericirea depinde de circumstanțe externe; bucuria depinde de caracterul lăuntric.

3) Fericirea depinde de ceea ce ni se întâmplă, bucuria depinde de ceea ce locuiește în noi.   

4) Fericirea se bazează pe șansă; bucuria se bazează pe alegere.

Așadar, astăzi – alege bucuria!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

1 Corinteni 4:6-21

Care alta era rădăcina certurilor de la Corint, dacă nu mândria? (Proverbe 13:10). Fiecare se fălea cu darurile lui spirituale şi cu ce cunoştinţe avea (cap. 1.5), uitând că pe toate le primiseră numai prin har. Pentru a putea rămâne smeriţi, să ne aducem întotdeauna aminte de versetul 7: „Ce lucru ai tu, pe care să nu‑l fi primit?”.

În plus, a se umfla astfel de vântul propriei importanţe înseamnă a dori altceva decât pe Isus Hristos răstignit (cap. 2:2), înseamnă „a împărăţi” de acum, deşi este scris: dacă răbdăm (acesta este prezentul), vom şi împărăţi împreună cu El (2 Timotei 2:12). Pavel, de partea sa, n-a inversat lucrurile. Accepta de bunăvoie să ia locul, pentru momentul prezent, de gunoiul lumii, de lepădătura tuturor (v. 13), loc cu care prea puţini creştini ştiu să se împace. Cunoscând însă că mergea spre adevărata fericire, îi roagă pe corintenii lui cei dragi să-l urmeze pe un astfel de drum. El era tatăl lor spiritual (v. 15) şi dorea ca ei să-i semene, aşa cum copiii seamănă cu părinţii lor. Dacă avertismentele sale nu ar fi fost însă ascultate, el era gata, atunci când ar fi venit la ei, să folosească nuiaua, adică să-i corecteze cu severitate, datorie de tată de care el se va achita, spre folosul copiilor lui preaiubiţi (v. 14).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Robii și slujitorii, după ce făcuseră jăratic (pentru că era frig), stăteau și se încălzeau; Petru dar stătea cu ei și se încălzea.
Ioan 18.18

Acesta a fost ultimul pas pe drumul descendent care l-a condus pe Petru la lepădarea de Domnul Isus. El afirmase cu îndrăzneală la început că niciodată n-avea să se lepede de Domnul său, chiar și atunci când Domnul Isus i-a spus clar că așa urma să facă (Matei 26.34,35). Această atitudine de încredere în sine era semn al unui mare pericol. Apoi, când Domnul Se ruga în grădină, Petru n-a găsit necesar să vegheze împreună cu El, ci a dormit. Luca 22.45 ne spune: „Ridicându-Se de la rugăciunea Sa, a venit la ucenicii Săi și i-a găsit dormind de întristare”. Petru credea că era gata să înfrunte vrăjmașul și că nu avea nevoie de rugăciune. Când au venit cei care L-au arestat pe Domnul Isus, el a scos sabia și i-a tăiat urechea robului marelui preot (Ioan 18.10). Aceasta a fost o râvnă carnală, lipsită de curaj spiritual. Împreună cu ceilalți ucenici, Petru L-a părăsit pe Domnul și a fugit (Matei 26.56).

El a fost totuși curios să vadă ceea ce avea să se întâmple cu Domnul, așa că, fiind ajutat de Ioan, a pătruns în curtea marelui preot. Acolo, în curte, oamenii făcuseră un foc, iar Petru a stat împreună cu ei ca să se încălzească. Era frig afară, însă și inima lui se răcise, într-o anumită măsură, față de Domnul și se afla într-o companie nepotrivită. Dacă vom căuta focul acestei lumi, nu vom găsi o căldură adevărată acolo. Petru voia de fapt să dea impresia celor nelegiuiți că era unul dintre ei. O astfel de ipocrizie trebuia dată pe față, iar Domnul a îngăduit ca cei necredincioși să i se adreseze lui Petru în această privință. Cea de-a treia tăgăduire a lui Petru a făcut ca privirea Domnului să se intersecteze cu cea a lui Petru, iar acesta a ieșit afară și a plâns cu amar. Prin această experiență tristă, Petru a învățat că nu se putea încrede în el însuși, ci în Domnul.

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Daniel a fost scos din groapă și nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.
Daniel 6.23

Încrederea lui Daniel

Încrederea lui Daniel în Dumnezeu nu a fost niciodată dezamăgită. Deși a căzut victimă răutății de-a dreptul satanice a societății corupte din jurul tronului împărătesc și a fost aruncat la lei, Daniel a fost păzit și salvat în mod minunat de către Dumnezeu datorită credincioșiei făgăduințelor dumnezeiești. Dumnezeu este Cel care a promis copiilor Lui de pe pământ că va fi cu ei chiar și în ceasul celor mai grele încercări.

Biblia ne arată cât de plăcută Îi este lui Dumnezeu această încredere. Bunătatea și favoarea Sa se odihnesc peste cei care sunt plini de încredere: „Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută” (Plângeri 3.25). De unde aveau acești bărbați sfinți din Vechiul Testament o astfel de încredere? Nu erau păcătoși? Nu știau că orice om este vinovat înaintea lui Dumnezeu? Ei aveau credință, iar aceasta le-a dat încredere. Dumnezeu le-a dat promisiuni și le-a spus că El este îndurător și plin de har, încet la mânie și mare în bunătate și adevăr. Cât de mult trebuie să ne rușinăm, că nouă ne lipsește încrederea pe care au arătat-o acești bărbați! Avem prea puțină încredere în Dumnezeu, care este dragoste, care ne-a salvat, care ne-a făcut copiii Săi, care ne-a binecuvântat în Hristos cu tot felul de binecuvântări, care ne încununează în fiecare zi cu bunătate.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SECRETUL BUCURIEI (1)

„Bucuria Mea să rămână în voi” (Ioan 15:11)

     Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” Bucuria despre care vorbește Domnul Isus este unică, deoarece este bucuria Lui și ea ne împlinește așa cum bucuria lumii n-o poate face. Când ești un urmaș credincios al învățăturilor lui Hristos, vei avea o bucurie lăuntrică reală și de durată indiferent de indicatorii economici, de ratele dobânzilor, de deficitele bugetare și chiar de boală sau moarte.

Nu poți fi fericit fără să fii bucuros, dar poți fii bucuros fără să fii fericit! Cum este posibil una ca asta? Domnul Isus le-a spus  ucenicilor săi că noi ne bucurăm de o dragoste care transcende toate celelalte lucruri – dragostea Tatălui nostru ceresc oferită necondiționat și care, odată acceptată, este experimentată permanent.

Nimic nu se compară cu dragostea lui Dumnezeu. Dragostea Lui nu are la bază înfățișarea, personalitatea, avuțiile, nici chiar bunătatea morală. Ea este oferită fără nici o precondiție. Ea nu este nici capricioasă, nici schimbătoare. Nu poți face nimic pentru a-L face pe Dumnezeu să te iubească mai mult și nu poți face nimic ca să te iubească mai puțin. Mai mult, dragostea divină nu-ți dă numai „fluturi în stomac,” ci ea lucrează constant pentru a te conduce spre luarea unor decizii înțelepte, pentru a te feri de luarea deciziilor greșite și pentru a te corecta atunci când ai luat decizii greșite.

Dragostea lui Dumnezeu garantează acceptarea Sa când toți ceilalți te-au respins, iertarea Sa când toți ceilalți te-au judecat și mila Lui când toți ceilalți te-au condamnat. Când te răsfeți în dragostea Sa, experimentezi un izvor de bucurie care îți inundă inima. Și pentru că nu lumea îți dă această bucurie – lumea nu ți-o poate lua.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

1 Corinteni 4:6-21

Care alta era rădăcina certurilor de la Corint, dacă nu mândria? (Proverbe 13:10). Fiecare se fălea cu darurile lui spirituale şi cu ce cunoştinţe avea (cap. 1:5), uitând că pe toate le primiseră numai prin har. Pentru a putea rămâne smeriţi, să ne aducem întotdeauna aminte de versetul 7: „Ce lucru ai tu, pe care să nu-l fi primit?”.

În plus, a se umfla astfel de vântul propriei importanţe înseamnă a dori altceva decât pe Isus Hristos răstignit (cap. 2:2), înseamnă „a împărăţi” de acum, deşi este scris: dacă răbdăm (acesta este prezentul), vom şi împărăţi împreună cu El (2 Timotei 2:12). Pavel, de partea sa, n-a inversat lucrurile. Accepta de bunăvoie să ia locul, pentru momentul prezent, de gunoiul lumii, de lepădătura tuturor (v. 13), loc cu care prea puţini creştini ştiu să se împace.

Cunoscând însă că mergea spre adevărata fericire, îi roagă pe corintenii lui cei dragi să-l urmeze pe un astfel de drum. El era tatăl lor spiritual (v. 15) şi dorea ca ei să-i semene, aşa cum copiii seamănă cu părinţii lor. Dacă avertismentele sale nu ar fi fost însă ascultate, el era gata, atunci când ar fi venit la ei, să folosească nuiaua, adică să-i corecteze cu severitate, datorie de tată de care el se va achita, spre folosul copiilor lui preaiubiţi (v. 14).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Hrana lui zilnică, întreținerea lui permanentă, îi era dată de către împărat în fiecare zi, în toate zilele vieții sale.
2 Împărați 25.30

Ioiachin nu primea din partea împăratului hrană pentru o lungă perioadă, ci hrana îi era dată în fiecare zi. Avem aici o imagine a poziției în care se află cei credincioși ai Domnului. Partea de fiecare zi este tot ceea ce ne trebuie. Nu avem nevoie astăzi de proviziile pentru mâine; ziua de mâine încă nu a venit și nevoile ei nu sunt încă actuale. Setea de care s-ar putea să suferim în lunile care vor veni nu are nevoie să fie potolită acum, fiindcă nu o simțim încă. Dacă avem îndeajuns pentru fiecare zi în parte, nu vom duce niciodată lipsă de nimic.

Nu putem mânca sau bea mai mult decât provizia de fiecare zi. Orice surplus va avea nevoie să fie depozitat și va aduce cu el îngrijorarea de a nu fi furat de hoți. Un toiag este de ajutor călătorului, însă o legătură de toiege va fi o povară pentru el. „Suficient” este la fel de îndestulător ca un ospăț și este cantitatea de care ne putem bucura cu adevărat.

Trebuie să ne mulțumim cu ceea ce Tatăl ne dă zilnic. Experiența lui Ioiachin este și a noastră: avem o parte sigură și perpetuă, dată nouă, prin har, de Dumnezeu. Cu siguranță, acesta este un motiv de recunoștință din partea noastră.

În ce privește harul, avem nevoie de o provizie zilnică. La fel și cu puterea: nu o putem înmagazina, ci trebuie să cerem în fiecare zi ajutor de sus. Este minunată siguranța că o parte zilnică ne este asigurată. Din Cuvânt, prin predici, meditație, rugăciune și dependență de Dumnezeu, vom primi în fiecare zi putere. Avem tot ceea ce ne trebuie în Domnul Isus. Să ne bucurăm de partea dată nouă în fiecare zi! Să nu suferim niciodată de foame, în timp ce pâinea zilnică a harului se află pe masa îndurării!

C H Spurgeon

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu …!
1 Ioan 3.1

Iertarea fiului

La auzul acestei vești bune, fiul a rămas uimit.

— Tata mă iartă?! Mă iartă tata? Ah, scumpul meu tată!

— Da, tata te iartă! Și nu numai atât, ci m-a trimis să te aduc acasă. Ți-am adus și haine, ți-am cumpărat și bilet pentru călătorie. Toate sunt gata. Pregătește-te să plecăm acasă!

— Ah, tata mă primește iarăși acasă?! Vai, scumpul meu tată! Cât de mult te-am supărat și cât de bun și iertător ești tu!

Istorioara aceasta ne aduce aminte de dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu față de oameni. Noi suntem în rolul acelui fiu care și-a părăsit tatăl. Ne-ar plăcea să cunoaștem inima lui Dumnezeu, dragostea Lui față de noi? Nu avem decât să privim la cruce. Acolo, Dumnezeu a permis, ca preaiubitul Său Fiu să poarte judecata care ni se cuvenea nouă. Acolo, la Golgota s-au pus bazele iertării noastre. Iertarea Tatălui ceresc este pentru oamenii mântuiți un izvor adânc și nesecat de bucurie. Ea depășește orice iertare, întocmai cum soarele eclipsează lumina unei lumânări. Ea este o măsură de compasiune și răbdare neînțeleasă de noi, care este gata să ierte păcatele.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM ESTI PERCEPUT DE CEILALTI?

„I-a făcut o haină pestriţă” (Geneza 37:3)

     Dumnezeu i-a dat lui Iosif un vis despre măreția lui viitoare – un vis în care frații săi se plecau înaintea sa. Dar când le-a povestit visul, frații săi au ticluit un plan ca să-l omoare. Pentru a înrăutăți și mai mult situația, tatăl său „îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, … şi i-a făcut o haină pestriţă.” Încearcă să vezi lucrurile din perspectiva fraților lui Iosif: „Cum de el are parte de tratament special? Noi cu ce am greșit?” Iată câteva lecții importante pe care le putem învăța de aici:

1) Ai grijă cum ești perceput de ceilalți; entuziasmul tău poate fi interpretat drept aroganță.

2) Când Dumnezeu te binecuvântează, El o face întotdeauna spre folosul celorlalți. Într-o zi, Iosif avea să poarte straie împărătești și să se plimbe în caleașca lui Faraon, dar acesta era numai un beneficiu mărunt. Adevărata sa chemare era să păstreze genealogia familiei, din care avea să facă parte Răscumpărătorul lumii.

3) Trebuie să fii generos cu cei ce au mai puțin decât tine. Frații lui Iosif au muncit din greu și meritau și ei iubirea tatălui lor. Haina pe care o purta Iosif nu însemna că el era mai bun decât ei; ci era pur și simplu semnul unui destin diferit.

4) Haina primită de la tatăl său nu l-a scutit pe Iosif de greutăți. De fapt, a suferit mai mult decât toți din cauza ei. De ce? Pentru că nivelul dedicării tale determină nivelul atacului lui Satan.

5) Caracterul lui Iosif, nu haina lui, a fost ceea ce l-a sprijinit de-a lungul anilor trădării, ispitei, acuzării și închisorii. De unde știm asta? Pentru că a putut privi în urmă și a putut vedea mâna lui Dumnezeu la lucru: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

1 Corinteni 3:16-23; 4:1-5

Alături de lucrători adevăraţi care pot face o lucrare rea (v. 15), există falşi slujitori care strică (sau distrug) templul lui Dumnezeu, acest templu care este sfânt ca şi Cel care locuieşte în el. Şi noi de asemenea suntem sfinţi aminteşte apostolul (v. 17). Nimeni să nu-şi facă iluzii nici cu privire la ce este, nici cu privire la ce face (v. 18). Înţelepciunea lumii este nebunie pentru Dumnezeu, iar înţelepciunea lui Dumnezeu, nebunie pentru lume (v. 19). Şi una şi cealaltă se apreciază în funcţie de ţelul urmărit. Omul natural îl consideră vrednic de milă pe creştinul care estimează el sacrifică pentru un viitor neclar şi nesigur avantajele şi plăcerile clipei prezente. De am putea fi toţi atinşi de acest gen de nebunie!

Ce sunt de altfel mizerabilele deşertăciuni cu care ne-am putea mândri, faţă de ceea ce noi posedăm deja? Toate lucrurile sunt ale noastre, afirmă Pavel; ele sunt ale noastre, pentru că noi suntem ai lui Hristos, Căruia Îi aparţin toate. Sub dependenţa de El, noi ne putem folosi de toate pentru serviciul Său. Ceea ce contează cel mai mult pentru oricine este să fie găsit credincios (cap. 4:2). Pentru că fiecare este un administrator, mai mic sau mai mare, şi fiecare, în această calitate, îşi va primi lauda nu din partea fratelui său, ci din partea Aceluia care citeşte inimile (v. 5; vezi 2 Timotei 2:15).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Noi, cei mulți, suntem un singur trup în Hristos, și fiecare, mădulare unii altora.
Romani 12.5

Apostolul Pavel folosește câteva metafore pentru a descrie Adunarea. În 1 Corinteni, el folosește o analogie din agricultură, atunci când scrie: „Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3.5-9). Pavel folosește de asemenea o metaforă din arhitectură în 1 Corinteni. El îi descrie pe sfinți ca fiind „clădirea lui Dumnezeu” (versetul 9). Ca un arhitect înțelept, Pavel a pus temelia, însă fiecare trebuie să ia seama ce zidește pe ea. Nimeni nu poate pune o altă temelie în afara celei care a fost pusă și care este Isus Hristos.

Pavel folosește apoi o metaforă de ordin anatomic pentru ilustrarea Adunării. Pavel îi descrie pe cei credincioși ca fiind „Trupul lui Hristos”. Această ilustrație o folosește doar în epistolele sale către Romani, Corinteni, Efeseni și Coloseni. El folosește cuvântul grecesc „soma” (trup) de treizeci de ori, pentru a ilustra modul de funcționare al adunării. Pavel folosește acest cuvânt pentru a face referire la trupul omenesc, cu diversele lui mădulare, și apoi face aplicații la Trupul lui Hristos.

Această metaforă este folosită cel mai mult în Epistola către Corinteni. Ne dăm seama repede că destinatarii acestei epistole erau carnali și imaturi. Erau divizați și unitatea lipsea din mijlocul lor. Cu siguranță că, citind ceea ce este scris în capitolul 12, era imposibil să nu distingă mesajul Duhului lui Dumnezeu: creștinii sunt mădulare unii altora. Când pierdem din vedere acest lucru, începem să credem că suntem independenți și că putem funcționa de unii singuri, neavând nevoie de alții. Începem de asemenea să credem că unele mădulare sunt mai importante decât altele. Acest fel de gândire ne face să fim nemulțumiți de locul pe care Domnul ni l-a dat în Trup. Pierdem din vedere Persoana Sa și scopul Său. Să reținem aceste cuvinte: suntem mădulare unii altora!

T P Hadley

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău”.
Luca 15.21

Iertarea fiului

Un tată a primit de la fiul său următoarea scrisoare: „Dragă tată, să știi că eu, fiul tău, care te-am părăsit în urmă cu 20 de ani, trăiesc în G. și am ajuns într-o stare nenorocită. Nu mai am nici bani, nici sănătate. Am pierdut totul și simt că mi se apropie sfârșitul. Înainte de a muri, îți scriu această scrisoare, prin care te rog să mă ierți!”.

Tatăl a citit scrisoarea udând-o cu lacrimile sale și, chemând pe celălalt fiu al său, i-a zis:

— Iată ce scrie fratele tău! Scumpul nostru se prăpădește, dar noi trebuie să-l salvăm neapărat!

— Pentru fratele meu, a răspuns fiul, sunt gata să merg până la marginile pământului și să-l aduc acasă.

Și luând banii necesari pentru drum, a plecat în țara străină să-și caute fratele. Acolo, un om îmbătrânit înainte de vreme stătea întins pe lavița unei case sărăcăcioase și întunecoase. Când a bătut la ușă, i s-a răspuns:

— Intră, cine ești?

— Eu sunt fratele tău. Ah, scumpul meu frate, în ce stare te găsesc! Dar încurajează-te, căci îți aduc o veste bună: tata te iartă pentru tot trecutul tău!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

STĂPÂNIREA DE SINE

„Daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa … înfrânarea” (2 Petru 1:5-6)

     Dacă ai credință în Domnul Isus, în clipa în care te rogi pentru mântuire, o vei primi. Nu la fel este și cu înfrânarea. Da, trebuie să te rogi pentru ea, dar Petru scrie: „Daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa … înfrânarea.” Ea devine realitate numai când „îți dai toate silințele” s-o practici zilnic. Iată trei domenii din viață care te vor pune la încercare:

1) Caracterul. Împrejurările nu sunt scuze pentru un temperament care se aprinde repede. Biblia spune: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbe 16:32). Când îți pierzi cumpătul, pierzi respectul și credibilitatea ta în fața celorlalți.

2) Timpul. Viața se definește prin timp, iar timpul pierdut înseamnă viață pierdută. E nevoie de timp pentru a zidi relații, pentru a deprinde competențe, pentru a face fapte semnificative, pentru a împlini scopuri și pentru  a duce la capăt planurile. O viață dezorganizată este deseori rezultatul unui timp dezorganizat.

3) Limba. Biblia spune: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har” (Coloseni 4:6). Fiecare zi aduce cu ea noi oportunități de a ne ține limba în frâu; dacă ești înțelept, vei profita de ele! Dacă trebuie neapărat să vorbești, lasă ca următorul principiu biblic să guverneze ceea ce spui: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (v. 6).

Benjamin Franklin a spus-o astfel: „Dacă vrei să trăiești înțelept, fă ceea ce trebuie și nu ceea ce-ți place.” Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Dă-ți toate silințele” ca să-ți ții în frâu limba, să-ți răscumperi timpul și să-ți formezi un caracter frumos.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

1 Corinteni 3:1-15

Absorbiţi de diviziunile lor, corintenii nu făcuseră niciun progres. Semănau cu nişte şcolari codaşi care-şi disputau profesorul „cel mai savant” sau sala de clasă cea mai frumoasă. Pavel le afirmă că a se ocupa de slujitori mai degrabă decât de învăţătura lor era o copilărie şi o dovadă că tot fireşti rămăseseră (v. 3). De câte ori nu confundăm şi noi adevărul cu acela care îl prezintă: De exemplu, dacă îl ascultăm pe un astfel de slujitor al lui Dumnezeu având ideea preconcepută că el nu ne poate învăţa nimic, atunci vom primi exact ce ne-am aşteptat!

Apostolul vorbeşte apoi despre responsabilitatea celui care zideşte. În lucrarea lui Dumnezeu, privită ca un ogor de semănat sau ca o clădire, fiecare lucrător are o activitate proprie. Poate aduce materiale (adică diferite aspecte ale adevărului) care să zidească sufletele, prezentându-le: dreptatea lui Dumnezeu (aurul), răscumpărarea (argintul), gloriile variate ale lui Hristos (pietrele scumpe). Sub aparenţa unui mare volum de lucru însă, poate zidi şi cu lemne, fân, paie, lucrare care nu va rezista deloc la foc. Da, fiecare să ia bine seama cum (nu cât) zideşte (v. 10) pe această temelie unică şi nepieritoare: Isus Hristos!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine.
Matei 11.29

Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele.
Matei 28.20

În trecut se puteau vedea des animale care trăgeau două câte două la același jug. Pentru arat se foloseau de obicei doi boi înjugați. Domnul folosește și El imaginea unui jug la care noi trebuie să ne înjugăm. Prin aceasta, El face referire la voia Tatălui, la împlinirea gândurilor lui Dumnezeu. El ne spune cu alte cuvinte: «Abandonați-vă pe voi și tot ce aveți în mâinile Mele!».

Să ne amintim de prietenii lui David, care au venit la el când locuia în peșteră. Cei care Îl urmează pe Domnul Isus sunt atrași la El și răspund chemării Sale de a veni la El. Apoi El le spune: „Eu voi fi cu voi”. Prezența Domnului Isus alături de cei ai Săi este pentru prima dată sugerată în Matei 1: „Emanuel, Dumnezeu este cu noi”. Mai târziu, în capitolul 18, El spune: „Acolo Eu sunt în mijlocul lor”.

Putem compara aceasta cu Matei 11.28-30. Când luăm jugul Domnului asupra noastră, El, în harul Său, Își ia locul alături de noi și El este Cel care, de fapt, poartă întreaga povară. A lua jugul împreună cu El înseamnă să fim sub influența Lui, învățând cum să împlinim voia lui Dumnezeu. El nu ne dă o listă cu porunci, ci vine exact acolo unde ne aflăm noi, ca să putem astfel învăța de la El. Verbul „a învăța” folosit aici înseamnă „a învăța ca un ucenic”. Domnul ne încurajează, adăugând: „Căci Eu sunt blând și smerit cu inima”. El nu este un stăpân aspru, așa cum erau fariseii, cu sistemul lor religios copleșitor. Domnul nostru este exact contrariul: blând și smerit cu inima. El ne atrage la Sine prin aceste caracteristici. Luând jugul Său, vom deveni și noi smeriți și blânzi.

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine …
Galateni 2.20

Cel ce te iubește

În fiecare secundă mor doi oameni, se sting două vieți pe planeta Pământ. Nimic nu este mai real decât moartea. Nimeni nu se poate sustrage acesteia, și totuși mulți oameni acționează ca și cum toate acestea nu i-ar privi pe ei. Înmormântarea era la final. Oamenii plecau din cimitir. Unii ușurați că au rezolvat o obligație neplăcută, alții în tristețe liniștită. În fața porții cimitirului, un colportor tocmai distribuia pliante cu titlul „Cel ce vă iubește”. Un tânăr trecu cu alți participanți la înmormântare prin poarta cimitirului. Purta doar o cămașă neagră și pe brațe se puteau vedea tatuaje. Brațul stâng era împodobit cu un cap de diavol. Colportorul îi întinse un pliant. Tânărul citi titlul.

— Este Isus Hristos, care vă iubește, adaugă explicând colportorul.

— N-am nevoie de El, spuse celălalt hotărât.

— Ascultați, cel pe care îl aveți pe braț nu vă iubește.

— Ba da, spuse tânărul zâmbind disprețuitor, mă iubește. Creștinul se cutremură:

— Vă iubește? Da, ca ucigașul victima.

Zâmbetul disprețuitor dispăru de pe buzele tânărului. Deveni foarte serios. Colportorul continuă:

— Dar Cel, despre care este scris aici, vă iubește cu adevărat, așa cum sunteți. El este Domnul Isus. Fără El sunteți pierdut. El a murit pentru dumneavoastră la cruce. El vrea și poate să vă salveze.

Atunci, tânărul luă pliantul și plecă gânditor de acolo.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DRAGOSTEA TREBUIE SĂ AIBĂ CA TEMELIE ÎNCREDEREA

„Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii” (1 Tesaloniceni 3:12)

     Adevăratul test al încrederii într-o relație este să fii în stare să-ți împărtășești secretele și zbaterile, temerile lăuntrice și eșecurile Aceasta este intimitatea bazată pe onestitate. E nevoie de curaj ca să fii onest cu Dumnezeu și chiar de mai mult curaj pentru a fi onest unul cu celălalt. Relația dintre Adam și Eva este descrisă prin următoarele cuvinte: „Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” (Geneza 2:25). Ei erau deschiși și transparenți unul cu celălalt pentru că nu aveau nimic de ascuns sau de care să se rușineze. Poate ai fost atât de rănit    într-o relație încât ai spus: „Nu voi mai avea încredere în nimeni niciodată.” Asta pentru că nu te-ai vindecat încă. A nu mai avea încredere niciodată e ca și cum ai locui într-un turn. Ești la adăpost față de lucrurile amenințătoare ale vieții, dar ești atât de detașat de viață, încât pierzi conștiența oamenilor, locurilor, zilelor și evenimentelor. Vorbești numai de trecut pentru că ai încetat să mai trăiești. Avem o veste bună pentru tine! „El tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile” (Psalmul 147:3). Procesul vindecării, pe care-L poate face Dumnezeu, te poate elibera ca să te bucuri de viață, să ai încredere din nou și să trăiești fără teamă. Nu te izola! Indiferent dacă ai pierdut o afacere sau un prieten, încă ești în viață! Ești gata să trăiești sau vei continua să repeți ceea ce nimeni, nici măcar tu nu poți schimba – trecutul? Unii dintre noi au harul de a trăi singuri și de a se simți compleți și împliniți. Dacă ești unul dintre aceștia, ferice de tine! Dar dacă nu ești, încrede-te în Dumnezeu care poate aduce o persoană potrivită și în viața ta.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

1 Corinteni 2:1-16

Ştim că, în lume, un dar de orator, o vădită superioritate, şi cuvintele convingătoare ale înţelepciunii (v. 4) pot fi suficiente ca să asigure triumful aproape în orice cauză. Pentru a transmite însă credinţa, Dumnezeu nu S-a folosit de aceste aptitudini omeneşti, nici de abilităţile propagandei (v. 4,5). Pavel, în ciuda învăţăturii sale, nu s-a făcut remarcat la Corint nici prin înţelepciunea sa, nici prin cultura sa, nici prin talentul său de a vorbi convingător. El şi-ar fi contrazis învăţătura, deoarece crucea lui Hristos, pe care el o propovăduia, înseamnă tocmai sfârşitul lucrurilor cu care se făleşte omul. Departe însă de a fi cumva în pierdere, credinciosul a primit deopotrivă lucrurile nevăzute, dăruite de Dumnezeu, precum şi mijlocul de a le discerne şi de a-şi însuşi aceste daruri: Duhul Sfânt, singurul Reprezentant pe care Dumnezeu Îl foloseşte pentru a-Şi transmite gândurile (v. 12).

La ce poate sluji o partitură muzicală, fără instrumentul la care să fie interpretată, o casetă sau un disc, fără aparatul care să permită să fie ascultate? Şi care ar fi efectul celui mai frumos concert asupra unui public compus din oameni complet surzi? Tot aşa, limbajul Duhului este de neînţeles pentru omul natural (omul sufletesc, animat numai de sufletul său creat, fără învăţătura şi puterea Duhului Sfânt). Din contră, cel spiritual poate primi cele spirituale prin mijloace spirituale (v. 13-15).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?
Marcu 4.38

Ce întrebare: „Nu-Ți pasă?”! Cât de mult trebuie să fi rănit ea inima sensibilă a Domnului! Cum puteau ei să creadă că El era indiferent la pericolul în care se aflau? Cât de mult trebuie să fi pierdut din vedere dragostea Sa, ca să nu mai vorbim de puterea Sa, dacă au putut să întrebe: „Nu-Ți pasă?”!

Ne putem însă vedea și pe noi în acești ucenici. Cât de des, în momente de strâmtorare și de încercare, inimile noastre, dacă nu buzele noastre, au pus întrebarea: „Nu-Ți pasă?”! Poate am fost pe un pat de boală și știam că un singur cuvânt din partea Dumnezeului atotputernic ar fi putut alunga într-o clipă suferința; și totuși cuvântul nu a venit. Sau poate suntem în lipsuri materiale și știm că argintul și aurul și vitele de pe o mie de dealuri sunt ale lui Dumnezeu și, totuși, trec zile după zile și nevoile noastre nu sunt împlinite. Într-un cuvânt, poate trecem prin ape adânci și învolburate într-un fel sau altul; furtuna ne lovește și mica noastră corabie este înecată de valuri; am ajuns la capătul puterilor, iar inima este gata să pună cumplita întrebare: „Nu-Ți pasă?”. Acest gând este foarte smeritor. A întrista inima plină de dragoste a Domnului Isus prin necredința și prin suspiciunea noastră ne umple de cea mai adâncă smerire.

Cât de absurdă este necredința! Cum poate Cel care Și-a dat viața pentru noi – care a venit din cer pe acest pământ plin de trudă și de păcat și a murit de o moarte rușinoasă, pentru a ne scăpa de mânia eternă – să nu aibă grijă de noi în orice moment? Ucenicii credeau că vor pieri avându-L pe Fiul lui Dumnezeu cu ei în corabie! Ce s-a întâmplat până la urmă? Furtuna a fost potolită și marea a devenit ca sticla la glasul Celui care, în vechime, a chemat lumile la existență.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să nu datorați nimănui nimic …
Romani 13.8

Perna datoriilor

Scriitorul latin Ambrosius Macrobius povestea că împăratul Augustus a dat ordin atunci când a murit un fruntaș al Romei să nu i se ia perna pe care dormise. Acel bărbat era plin de datorii și toate lucrurile lui fuseseră scoase la licitație, dar i se lăsase perna. Lumea se mira de dorința împăratului, care a dat următoarea lămurire: „Cred că acea pernă are o putere deosebită, căci răposatul dormea bine pe ea, deși era plin de datorii”.

Sărăcia este grea, dar datoriile sunt îngrozitoare. Putem fi săraci și totuși vrednici de cinste, însă omul cu datorii va ajunge negreșit subiectul de discuție al celorlalți. Multe familii s-au ruinat cheltuind mai mult decât câștigul lor. Nesocotința este o molimă a vremii noastre și de ea sunt molipsiți mulți. Banii se câștigă greu, dar se cheltuiesc cu ușurință. Cheltuielile mici și multe golesc punga mare. A fi econom înseamnă a câștiga pe jumătate lupta vieții. Nu este așa de greu să câștigi bani, dar este greu să-i cheltuiești cu înțelepciune. Sute de oameni nu ar ști ce este nevoia, dacă mai înainte ar ști ce este risipa. Cine disprețuiește sfatul, o să cumpere o căință amară. Însă tinerilor, care abia pășesc în viață, un sfat bun poate să le fie tot atât de preț ca și aurul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPUNE MEREU ADEVĂRUL

„Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte … în minciună” (Apocalipsa 21:27)

     Iată două povestiri cu privire la adevăr:

1) Într-o dimineață, o mamă se afla la cumpărături și s-a întâlnit cu fiul ei în acel magazin. Furioasă și alarmată că a chiulit de la școală, ea i-a cerut să-i explice de ce nu este la cursuri. A ascultat cu atenție și apoi a răspuns: „Eu nu te acuz că spui o minciună, dar nu am auzit niciodată ca școlile să-i scutească de la ore pe elevii cu o purtare bună.”

2) Un dentist cu o seringă în mână îi spune pacientului aflat pe scaun: „S-ar putea să simțiți o ușoară înțepătură. Pe de altă parte, s-ar putea să simțiți ca și cum un catâr v-a lovit cu copita în gură.”

Zâmbim, dar morala acestor două povestiri este clară. Uneori adevărul doare – dar nu la fel de mult ca atunci când suntem mințiți. Când nu spui cuiva adevărul pentru că nu vrei să-i rănești sentimentele, riști să-l rănești și mai mult. Adevărul e ca o oglindă; cei pe care îi iubești se pot vedea așa cum sunt în realitate și pot face corectările și ajustările necesare. Când nu spui adevărul despre propria ta persoană, riști să-ți pierzi credibilitatea, iar când problema a trecut, poate dura mult până ți-o vei recâștiga, dacă nu cumva ai pierdut-o pentru totdeauna. De aceea Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16).

Când te deschizi și îți împărtășești problemele, îl ajuți pe celălalt să aibă libertatea de a face la fel. Și în acest proces, amândoi sunteți vindecați. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Spune întotdeauna adevărul.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

1 Corinteni 1:1-16

O adunare numeroasă fusese formată la Corint prin slujba lui Pavel (Fapte 18.10); şi apostolul, tot atât de fidel ca păstor pe cât de zelos ca evanghelist, continuă să vegheze asupra ei cu o grijă plină de afecţiune (comp. cu 2 Corinteni 11.28). Le scrie din Efes această primă scrisoare, adresată în acelaşi timp către „toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos“ (v. 2). Dacă facem parte dintre aceştia, ea este deci şi pentru noi.

Pavel a primit de la Corint veşti neplăcute. În această adunare se iviseră diverse dezordini. Înainte însă de a aborda aceste subiecte dureroase, le aduce aminte acestor credincioşi de bogăţiile lor spirituale, atribuindule harului lui Dumnezeu (v. 4,5). Pentru a putea aprecia mai bine responsabilitatea noastră şi pentru a lua mai în serios viaţa creştină, să încercăm din când în când să facem bilanţul inestimabilelor noastre privilegii. Şi să ştim săI mulţumim Domnului, aşa cum face aici apostolul.

Prima mustrare adusă adunării din Corint este cu privire la dezacordurile dintre ei – tendinţă care ne pândeşte şi pe noi uneori! Ei urmau un om (Pavel, Apolo, Chifa şi Hristos, pe careL considerau un învăţător mai bun decât alţii: Ioan 3.2), în loc să fie uniţi în comuniunea cu „Isus Hristos, Domnul nostru“, Fiul lui Dumnezeu (v. 9). Fie ca această comuniune să fie întotdeauna partea noastră! (1 Ioan 1.3).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pilat a răspuns: „Ce am scris, am scris”.
Ioan 19.22

Hristos a acceptat să fie omorât în modul cel mai rușinos. Răstignirea era o formă de execuție special creată pentru a fi rușinoasă și deosebit de crudă. Invenție a romanilor, ea exprima disprețul trufaș cu care barbarii cuceriți erau omorâți. La o astfel de moarte a fost dat Isus de către conducătorii iudeilor. Pilat a scris un titlu, pe care l-a pus deasupra crucii: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor”. Pentru iudei, acest lucru era provocator, iar Pilat aceasta și intenționase. Ei îi forțaseră mâna pentru a-L condamna pe Isus, iar el s-a răzbunat prin a face public faptul că Isus din Nazaret, pe care ei Îl urau, era Împăratul iudeilor. Acesta era ultimul lucru pe care ei l-ar fi admis, de aceea au protestat, însă Pilat a fost de neclintit. N-a vrut să schimbe nici măcar o singură literă, iar răspunsul său scurt: „Ce am scris, am scris”, a devenit proverbial.

În toată această întâmplare putem vedea mâna lui Dumnezeu. Cuvântul Se făcuse trup și locuise printre noi. El era cunoscut oamenilor ca fiind Isus din Nazaret – un titlu de dispreț. Când, cu o săptămână în urmă, intrase în Ierusalim, fusese dată mărturie cu privire la gloria Lui, mărturie pe care ar fi dat-o pietrele, dacă n-ar fi dat-o oamenii, după cum ne spune Luca. Aici însă nu era o mărturie dată prin gura oamenilor, așa că o bucată de lemn, inscripționată la porunca lui Pilat, a dat mărturie că Isus cel disprețuit din Nazaret era cu adevărat Împăratul iudeilor. Este remarcabil cum Domnul nostru Însuși a adoptat acest titlu de dispreț în cer, unde este glorificat, în urma morții și învierii Sale. Fapte 22.8 ne descoperă lucrul uimitor că Isus Nazarineanul este în cer. Titlul de pe cruce a fost scris în cele trei limbi de circulație din acel timp. În felul acesta a fost indicat faptul că întreaga lume a fost implicată în răstignirea Lui.

F B Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Sunt ca un om care n-aude și în gura căruia nu este niciun răspuns.
Psalmul 38.14

Lucrarea tăcerii Mântuitorului

Cuvintele acestui psalm au fost scrise de David sub călăuzirea Duhului Sfânt și s-au împlinit când Mântuitorul a fost pe pământ. Să ne gândim la înscenarea cu martori falși care au ridicat o mărturie mincinoasă împotriva Domnului! Cu toate acuzațiile mincinoase, Domnul a tăcut.

La prima înfățișare în fața lui Pilat, iudeii L-au acuzat că sucește mintea poporului și că oprește să se plătească bir cezarului. Domnul a învățat cu totul altfel: „Dați, dar, cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”. De multe ori citim că iudeii au căutat martori mincinoși, ca să-L poată condamna la moarte. A fost acuzat și că ar agita poporul. Acest lucru l-au făcut chiar preoții cei mai de seamă. Toate acuzațiile aduse Domnului nu au fost adevărate.

Cum a răspuns Domnul la toate aceste acuzații? În Matei 27.12 citim: „Dar n-a răspuns nimic la învinuirile preoților celor mai de seamă și bătrânilor”. Oricum ni s-ar părea, totuși trebuie să recunoaștem că cele mai mărețe declarații sunt adesea rostite în tăcere. Tăcerea Mântuitorului este o lucrare ce conține în ea înțelepciunea dumnezeiască. Tăcerea Mântuitorului este profundă ca și eternitatea. Să învățăm de la Mântuitorul nostru când trebuie să vorbim și când să tăcem!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI UN CRITIC, FII UN SUSTINĂTOR (2)

„Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte” (Proverbe 12:25)

     De ce ne este mai ușor să fim critici decât susținători?

1) Din cauza importanței pe care   ne-o atribuim. Odată ce am atins un anumit nivel de cunoaștere, credem că „știm cel mai bine.” Uneori, însă, ceea ce noi suntem gata să predăm altora nu suntem gata să învățăm. În acel moment trebuie să facem o alegere – să ne retragem și să-l lăsăm pe Dumnezeu să se ocupe de ei sau să încercăm să insistăm să accepte. În astfel de clipe, ar fi bine să ne aducem aminte de vechiul proverb: „Cel pe care l-am convins forțat își păstrează încă părerea personală.” Poate a existat o vreme în care nu ai fost prea deschis la învățătură, așa că roagă-te pentru acești oameni ca Dumnezeu să lucreze conform planului Său.

2) Din cauza darurilor noastre. Noi nu putem crede că talentele și experiențele noastre sunt unice pentru noi – date prin harul lui Dumnezeu (vezi Romani 12:6). Așa că, ne așteptăm ca toți ceilalți să se ridice la nivelul nostru și îi desconsiderăm atunci când nu o fac. „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc” (Psalmul 127:1). Fă un pas în spate și lasă-l pe Dumnezeu să lucreze în ei!

3) Din cauza experiențelor noastre. Noi suntem modelați de atitudinile celor ce s-au îngrijit de noi. Ei alimentează în noi mecanismul cooperării, pozitiv și negativ, cu care noi lucrăm. Firește, unii părinți au crezut efectiv că lauda ne rănește, iar critica ne ajută.

Deci, noi trebuie să ne schimbăm modul de a gândi și să începem să sincronizăm ceea ce spunem cu ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte.” Așa că, fii un susținător!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

1 Corinteni 1:1-16

O adunare numeroasă fusese formată la Corint prin slujba lui Pavel (Fapte 18.10); şi apostolul, tot atât de fidel ca păstor pe cât de zelos ca evanghelist, continuă să vegheze asupra ei cu o grijă plină de afecţiune (comp. cu 2 Corinteni 11.28). Le scrie din Efes această primă scrisoare, adresată în acelaşi timp către „toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos“ (v. 2). Dacă facem parte dintre aceştia, ea este deci şi pentru noi.

Pavel a primit de la Corint veşti neplăcute. În această adunare se iviseră diverse dezordini. Înainte însă de a aborda aceste subiecte dureroase, le aduce aminte acestor credincioşi de bogăţiile lor spirituale, atribuindule harului lui Dumnezeu (v. 4,5). Pentru a putea aprecia mai bine responsabilitatea noastră şi pentru a lua mai în serios viaţa creştină, să încercăm din când în când să facem bilanţul inestimabilelor noastre privilegii. Şi să ştim săI mulţumim Domnului, aşa cum face aici apostolul.

Prima mustrare adusă adunării din Corint este cu privire la dezacordurile dintre ei – tendinţă care ne pândeşte şi pe noi uneori! Ei urmau un om (Pavel, Apolo, Chifa şi Hristos, pe careL considerau un învăţător mai bun decât alţii: Ioan 3.2), în loc să fie uniţi în comuniunea cu „Isus Hristos, Domnul nostru“, Fiul lui Dumnezeu (v. 9). Fie ca această comuniune să fie întotdeauna partea noastră! (1 Ioan 1.3).

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău.
Deuteronom 8.2

Patruzeci de ani au rătăcit israeliții prin pustie și, la sfârșit, tot nu erau supuși, nici dependenți. Am învățat noi oare lecția aceasta? Unii dintre noi am umblat cu Domnul treizeci, patruzeci, cincizeci sau poate șaizeci de ani și tot nu am învățat lecția dependenței și a supunerii. Să observăm însă acest lucru: Hristos Și-a început existența de Om cu o dependență și o supunere perfectă – aceasta este diferența dintre El și noi! Noi avem nevoie de zeci de ani ca să le învățăm și nici atunci nu le învățăm în mod perfect. El a început în felul în care noi ar trebui să încheiem. Să nu lăsăm ca inimile noastre să uite Cine a fost Cel care a binevoit să devină Om adevărat, perfect în toate lucrurile în care noi falimentăm!

Diferența dintre El și noi este fără îndoială infinită, însă este o mare mângâiere pentru inimă să vadă că Dumnezeu a găsit într-un Om toate lucrurile după care inima Sa tânjea; și că, chiar dacă noi am falimentat în a le manifesta înainta Sa, El le are manifestate în mod perfect în Hristos. Dumnezeu Tatăl a găsit în Cel binecuvântat tot ceea ce inima Sa dorea să găsească în om. Cel binecuvântat, în dependența și în supunerea Lui absolută, este așezat înaintea noastră ca model a ceea ce, prin harul și prin Duhul Său, Dumnezeu dorește ca noi să fim.

Domnul să ne dea harul să folosim pustia în acest scop: nu numai ca pe locul în care întâmpinăm încercări și dificultăți, ci ca pe o școală în care Dumnezeu perfecționează ceea ce El Însuși a pus în noi! Este minunat să înțelegem că Dumnezeu lucrează cu privire la ceea ce El a pus în noi și că folosește împrejurările dificile – spinii, durerile, întristările și strâmtorările – pentru a-Și împlini scopul Său binecuvântat cu privire la noi. Când inimile noastre sunt umplute de Duhul Sfânt cu simțământul acestei realități, este o imensă binecuvântare.

W T Turpin

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos.
Efeseni 2.13

Subofițerul și întrebările sale

Hotărâtoare pentru mine a fost duminica următoare. Atunci am participat la o strângere a creștinilor credincioși, pe care n-am să-i uit niciodată. De atunci, situația mea s-a schimbat; credința în Mântuitorul, care Și-a vărsat sângele pentru mine, care a suferit moartea pentru mine, ca eu să fiu eliberat de binemeritata judecată veșnică a lui Dumnezeu, mi-a adus pace în inimă. De atunci vreau să-i slujesc Mântuitorului și Cuvântul Său este bucuria mea.

Aceasta este istorisirea subofițerului german de odinioară, după propriile lui cuvinte. Cine vine la Mântuitorul cu o inimă sinceră găsește răspuns la toate întrebările și va fi impresionat de dragostea și adevărul lui Dumnezeu. Fie ca toți cititorii acestor rânduri să se întrebe: Sunt un creștin adevărat sau numai unul cu numele? Astăzi există această posibilitate de a trece de la forma de evlavie moștenită din moși strămoși la credința adevărată, descoperită de Dumnezeu în evanghelie. Așa vom înțelege că în credința de formă am fost fără Dumnezeu și fără pace în inimă. Dar acum, prin credința în Mântuitorul, totul s-a schimbat, căci Hristos este pacea inimilor celor credincioși.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

NU FI UN CRITIC, FII UN SUSTINĂTOR (1)

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei 7:1)

Părinților, voi puteți zdrobi sufletul copiilor voștri prin faptul că accentuați greșelile, în loc să accentuați ceea ce fac bine. Enoriași ai bisericii, vă puteți descuraja pastorul prin critică sau îl puteți încuraja până va ajunge la plinătatea chemării pe care i-a făcut-o Dumnezeu.

De ce alegem să fim critici, în loc să fim susținători? Pentru că e mai ușor să arătăm cu degetul spre greșelile altora decât să rezolvăm propriile noastre greșeli! Când insistăm pe defectele altora, avem o părere mai bună despre noi înșine.

Dar Domnul Isus ne spune: „Cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău” şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?… Făţarnicule” (v. 4-5). Gândește-te la persoana, grupul sau organizația la adresa cărora ești cel mai critic și față de care critici. Încerci să-ți construiești o imagine bună în ochii altora? Duci cu tine răni nevindecate și probleme nerezolvate așa încât îți descarci mânia pe oricine îți apare în cale?

Domnul Isus a spus: „Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:34-37).

Care este răspunsul? Roagă-te: „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne” (Psalmul 19:14).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 16:17-27

Motivele de bucurie pe care Pavel le găsea în credincioşii din Roma (v. 19) nu l-au făcut să uite pericolele la care erau expuşi aceştia. Înainte de a-şi încheia epistola, el îi pune în gardă cu privire la învăţătorii falşi, recunoscuţi prin aceea că ei caută să placă lor înşişi, slujind propriilor ambiţii şi pofte (pântecele: v. 18; Filipeni 3:19). Soluţia nu este să discuţi cu unii ca aceştia, nici să studiezi erorile lor, ci să te depărtezi de ei, fiind simpli când este vorba de rău (v. 17-19; Proverbe 19:27). Fără îndoială că aceste manifestări ale răului nu ne lasă indiferenţi. De asemenea, pentru a ne încuraja, Duhul ne afirmă că în curând Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre (v. 20).

Printre primii creştini se aflau şi multe rude ale lui Pavel (v. 11-21), roade, cu siguranţă, ale rugăciunilor lui (cap. 9:3; 10:1). Fie ca aceasta să stimuleze mijlocirea noastră pentru ai noştri care încă nu s-au întors la Dumnezeu!

Ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la credinţa noastră este ascultarea (v. 19 şi 26b), iar cele pe care credinţa noastră le poate aştepta de la El, prin Domnul nostru Isus Hristos, sunt: puterea (v. 25), înţelepciunea (v. 27) şi harul (v. 20,24). Împreună cu apostolul, să-I dăm glorie, exprimând recunoştinţa noastră şi pe deasupra trăind pentru plăcerea Lui.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

În ea vă bucurați mult, deși, pentru puțin, acum, dacă trebuie, sunteți întristați prin felurite încercări.
1 Petru 1.6

Poate exista întristare în încercări, din pricina presiunii, însă ea este doar pentru puțin timp și dacă trebuie. Să nu ne impacientăm: Cel care stabilește dacă trebuie este Dumnezeu. El nu-Și găsește plăcerea în a ne întrista. Dacă trebuie, vom trece prin încercare, însă doar pentru puțin timp. Secretul este să avem încredere deplină în dragostea lui Dumnezeu, având siguranța că El este la cârma tuturor lucrurilor. Nu trebuie să privim la împrejurări sau la cauzele secundare, ci trebuie să vedem mâna Domnului în încercarea credinței.

Când va veni ziua în care lucrurile vor fi așa cum le dorește Dumnezeu, aceste încercări vor fi găsite spre laudă, cinste și glorie, la arătarea lui Isus Hristos. El face o lucrare acum; ne poate pune în cuptor, pentru a scoate la iveală valoarea credinței. Nu este vorba de a fi curățiți, ci El ne trece prin tot ceea ce vede că este necesar pentru disciplinarea noastră. El folosește lucrurile care sunt în lume: răul, păcatul, răutatea oamenilor. Toate acestea sunt folosite de El ca instrumente pentru a ne zdrobi și exersa inima, astfel încât ascultarea noastră să fie simplă, iar credința noastră să fie găsită spre laudă, cinste și glorie la arătarea Domnului Isus.

Nu mă preocup prea mult cu faptul că hotelul în care stau este unul lipsit de confort, căci stau acolo doar două sau trei zile în călătoria mea. Doresc poate ca situația să fie alta, însă nu mă preocup prea mult cu ea, fiindcă nu locuiesc acolo. Nu locuiesc în această lume. Nu trăiesc în lume, ci doar mor în ea.

J N Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lepădați, dar, orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie …
1 Petru 2.1

Subofițerul și întrebările sale

N-am putut să mă rog. Atunci copilul și-a împreunat mâinile și s-a rugat pentru mine și apoi s-a dus la culcare. Mâncarea aproape mi-a rămas în gât. Purtam numele de creștin, dar nu știam nici măcar să mă rog. Apoi au venit iar înăuntru toți ai casei. S-a ținut slujba de seară; întâi s-a cântat, apoi s-a citit un capitol din Biblie și s-a explicat cât mai simplu. În sfârșit, au îngenuncheat toți și eu împreună cu ei și atunci s-a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile trupului și sufletului primite și s-au rugat să fie păziți de orice rău. Apoi toți și-au dat mâna, și-au urat o noapte bună și au plecat de acolo. Numai țăranul și soția lui au mai rămas în cameră și au mai vorbit cald și cordial cu mine, mi-au descris sfârșitul unei vieți petrecute în slujba lumii și mi-au spus că acesta este drumul pierzării. Dar mi-au spus cum Mântuitorul i-a iubit pe păcătoși și cum El a purtat la cruce păcatul și pedeapsa noastră în locul nostru. Țăranul m-a rugat să vin la Isus spre mântuirea mea veșnică și a mai spus: „Sângele lui Isus Hristos ne curăță de orice păcat. Întoarceți-vă la El și veți fi mântuit!”. Toate păcatele vieții mele trecute se așezau în fața sufletului meu și mă speriau. Atunci m-am rugat: „Dumnezeule, Tu, Dumnezeul acestei case, fii și Dumnezeul meu!”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VOM FI CA EL

„Vom fi ca El” (1 Ioan 3:2)

     Ne-am dori ca toți părinții să scrie aceste cuvinte pe peretele din camera copiilor lor, iar cei ce trec prin încercări, fizice sau mentale, să-și pună capul pe pernă gândindu-se la această promisiune: „Vom fi ca El.” Să punem la inimă această promisiune: „Vom fi ca El.” Vom absolvi această viață și vom intra în asemănarea cu El. Vom avea un trup de slavă. În starea noastră actuală, trupul nostru lumesc se luptă cu duhul nostru născut din nou. Ochii noștri privesc la ce nu trebuie. Papilele gustative doresc băuturi nepotrivite. Inima noastră știe că nu trebuie să ne îngrijorăm, dar mintea continuă să se îngrijoreze. Poți mărturisi și tu la fel ca Pavel? „După omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele” (Romani 7:22-23). În cer, mădularele tale nu se vor mai răzvrăti. Noul tău trup va fi un trup de slavă, toate mădularele cooperând spre un scop comun. Joni Eareckson Tada, care a ajuns într-un scaun cu rotile la vârsta de șaptesprezece ani, spune: „Abia aștept să fiu îmbrăcată în neprihănire; fără urmă de păcat. E adevărat, va fi minunat să stai în picioare, să te întinzi, să ajungi până la cer, dar va fi și mai minunat să aduci o laudă care va fi curată. Nu voi mai fi schilodită de distrageri ale atenției, nu voi mai avea dizabilități din cauza nesincerității și nu voi mai avea handicapul unei inimi împărțite. Inima mea se va alătura altora și va fierbe într-o adorare efervescentă. În sfârșit vom avea părtășie deplină cu Tatăl și Fiul. Pentru mine, aceasta va fi cea mai importantă parte a cerului.” Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Vom fi ca El.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 16:1-16

Capitolul 12 ne învăţa ce trebuie să fie consacrarea şi slujba creştină. Capitolul 16 ne arată practica, prin intermediul acestor iubiţi credincioşi din Roma, cărora Pavel le adresează salutările sale. Avem aici un eşantion (sau un specimen) al unei pagini din cartea veşniciei. Nu există nicio faptă din lucrarea pentru Domnul nostru care să nu fie aşternută în scris în cartea Sa; şi nu numai fapta în sine, ci şi felul cum a fost făcutăť (C.H.M.). Astfel, în versetul 12, Trifena, Trifosa şi Persida cea preaiubită nu sunt numite împreună, pentru că, dacă cele dintâi sau ostenit în Domnul, cea dea treia „sa ostenit mult“
şi lucrările lor nu sunt confundate. Totul este apreciat şi înregistrat de Acela care nu Se înşală.

Pavel, la rândul lui, nu uită ce a fost făcut pentru el (v. 2b,4). Îi regăsim aici pe împreunălucrătorii săi, Priscila (Prisca) şi Acuila (Fapte 18). Adunarea se strângea în simplitate în casa lor (ce contrast cu bogatele bazilici clădite de atunci încoace la Roma!).

Salutările în Hristos contribuie la strângerea legăturilor de comuniune frăţească. Nu trebuie deci să neglijăm să le transmitem acelora pentru care avem încredinţare.