Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și a fost un strigăt mare în popor și între soțiile lor împotriva iudeilor … Și m-am mâniat foarte mult când am auzit strigătul lor și cuvintele acestea. Și m-am sfătuit în inima mea și am mustrat pe mai-mari și pe căpetenii și le-am zis: „Voi luați camătă fiecare de la fratele său! … Lucrul pe care-l faceți nu este bun. Nu trebuie să umblați în temere de Dumnezeul nostru, ca să nu fim de batjocură națiunilor, vrăjmașii noștri? … Vă rog, să lăsăm camăta aceasta!”.
Neemia 5.1,6,7,9,10

După captivitatea babiloniană – Probleme interne

Capitolele 3 și 4 din Neemia prezintă o imagine frumoasă a poporului lui Dumnezeu, angajat în lucrarea de reconstruire a zidului și veghind în rugăciune, împotriva atacului vrăjmașilor. Satan însă nu sfârșise mijloacele de împotrivire față de lucrarea desfășurată acolo. Se ivește acum o gravă problemă internă, care a tulburat armonia lucrării și a împiedicat înaintarea ei.

Contrar legii lui Dumnezeu (Levitic 25.35-42), nobilii și conducătorii îi împrumutaseră pe cei săraci din popor cu bani pentru a-și procura hrană și pentru a-și plăti taxele, și le luaseră dobândă, forțându-i astfel să-și vândă copiii ca robi. Este ușor de înțeles de ce o astfel de purtare produsese o mare nemulțumire în popor. Neemia, de asemenea, s-a mâniat foarte tare când a auzit despre aceasta. A convocat o mare adunare, unde i-a mustrat cu asprime pe conducătorii care se făcuseră vinovați de un astfel de păcat. Ce mărturie nepotrivită dăduseră ei înaintea vrăjmașilor lor! Neemia, împreună cu alții, făcuseră tot ce putuseră pentru a-i răscumpăra pe israeliții aflați în robie. Această problemă trebuia rezolvată imediat.

Neemia era atent ca, prin purtarea sa personală și în cea oficială, ca guvernator, să dea un bun exemplu celorlalți, arătând ospitalitate și renunțare la drepturile sale, precum și la orice oportunitate de câștig și de îmbogățire.

Nouă, creștinilor, ni se spune în 1 Ioan 3 să ne iubim frații cu fapta și cu adevărul și că trebuie să ne dăm viața pentru ei. În 1 Timotei 5, porunca apostolului este ca bătrânii care păcătuiesc să fie mustrați înaintea tuturor, fără părtinire.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug.
Ioan 10.10

Pentru mine

Era redus mintal. Nu învățase nici să citească, nici să scrie – cât despre socotit, nici vorbă. Deseori îl găseai în fața casei, unde împreună cu copiii mici făcea neghiobii. El avea grijă de ei, iar micuții erau atașați cu toată inima de el. Într-o zi, micuța fetiță blondă alergă peste drum. Totul se petrecu fulgerător. Frânele scrâșniră, apoi liniște de mormânt, până când țipetele copilului speriat sfâșiară liniștea. Nu i se întâmplase nimic, dar prietenul infirm al copilului era mort. Alergase direct între vehicul și fetiță.

După ani de zile, o tânără stătea cu logodnicul ei la mormântul acelui prieten. „Sunt 20 de ani de atunci”, spuse ea. „El a murit pentru mine – altfel aș fi fost eu înmormântată aici.”

Apoi privi îndelung la marea cruce a cimitirului de sub bătrânul mesteacăn. „Unul a murit pentru noi toți. Încet, încep să înțeleg ce înseamnă: Isus Hristos a murit pentru noi, pentru a ne dărui viața veșnică.”

El a venit pe acest pământ, ca să ducă o viață absolut fără păcat și apoi să moară pentru alții, care din cauza vieții lor păcătoase meritau moartea veșnică. Pe baza jertfei Sale, Dumnezeu poate acum să grațieze și să dăruiască viața veșnică fiecăruia, care își recunoaște sincer păcatele și Îl primește în credință pe Isus Hristos ca Salvator.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UNDE TE TRIMITE DUMNEZEU ASTĂZI?

„Du-te la Sarepta … şi rămâi acolo.” (1 Împărați 17:9)

     Izvorul din care a băut Ilie a secat, iar corbii care i-au adus mâncare în fiecare zi n-au mai venit. Când se întâmplă așa, Dumnezeu încearcă să-ți atragă atenția! El te pregătește să mergi mai departe. Apoi Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la o văduvă săracă într-o cetate numită Sarepta, asigurându-l că aceasta îi va da de mâncare. Probabil lucrul acesta nu a fost ușor pentru liderul obișnuit cu mulțimile. Ilie a găsit-o pe văduvă în mijlocul foametei, pregătind o ultimă mâncare pentru ea și fiul ei. Cu toate acestea, el i-a lansat provocarea de a-L asculta pe Dumnezeu, promițându-i: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.” (v. 14).

Ce i-a dat lui Ilie credința de a spune așa ceva?

Dovada credincioșiei lui Dumnezeu din propria lui viață! Poți vorbi despre credință numai când umbli în credință. Când te întovărășești cu oameni evlavioși, credința este contagioasă; credința ta crește. Asta i s-a întâmplat și văduvei. Poate ea și fiul ei nu au mâncat trei feluri de mâncare la o masă, dar Dumnezeu s-a îngrijit ca pe durata foametei să aibă tot ce le-a trebuit.

Așadar, dacă acum nu ai chiar tot ce-ți dorești, ascultă-L pe Dumnezeu în lucrurile pe care ți le-a dat, și încrede-te că atunci când vine vremea potrivită, El te va face să prosperi. Putem observa că atât credința văduvei, cât și a profetului au fost puse la încercare.

Deci fie că ești la început pe drumul credinței, fie că umbli cu Dumnezeu de mai demult, încercările credinței vor veni mereu peste viața ta. Te conduce Dumnezeu astăzi spre propria ta Sareptă? Nu te împotrivi!

„Du-te degrabă”, pentru că binecuvântarea Sa depinde de ascultarea ta.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 9:19-33

În necredinţa lor înverşunată, oamenii îşi permit săL judece pe Dumnezeu după măsura lor: „În definitiv, pentru că El nu va face decât ceea ce a pretins”, spun unii, „de ce anume ne poate trage El pe noi la răspundere?” (v. 19). „Orice ar face cineva”, adaugă ei, „dacă este predestinat, atunci, mai devreme sau mai târziu, tot va fi mântuit; şi, din contră, dacă nu este ales, toate eforturile lui nu-i vor putea schimba în final soarta”. Şi, din acest raţionament fals, decurg alte întrebări, cum ar fi:

Nu este nedrept că unii au fost aleşi, iar alţii nu?

Dacă a cunoscut mai dinainte soarta celor pierduţi, de ce i-a mai creat?

Cum poate un Dumnezeu bun să consacre propria creatură nenorocirii?

Acest capitol ne învaţă că Dumnezeu n-a pregătit niciun vas spre dezonoare (sau mânie v. 21). Dimpotrivă, El i-a suportat şi încă îi mai suportă cu multă îndelungă-răbdare (v. 22). Păcătoşii însă, ei înşişi sunt cei care se pregătesc neobosit pentru pierzarea veşnică.

Un lucru este cert, le putem răspunde noi tuturor celor care obiectează: Dumnezeu va chemat, pe voi, care aveţi în mâini Cuvântul Său. El a vrut să facă şi din voi un vas al îndurării. Numai refuzul vostru poate împiedica realizarea intenţiei Sale de dragoste (citiţi 1 Timotei 2:4).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și ce va rămâne din carnea jertfei să se ardă cu foc a treia zi. Și dacă va mânca cineva din carnea jertfei sale de pace a treia zi, nu va fi primită, nu se va socoti celui care a adus-o: va fi o urâciune; și sufletul care va mânca din ea își va purta nelegiuirea.
Levitic 7.17,18

Nicio jertfă de pace nu putea fi mâncată după mai mult de două zile, deoarece, dacă cel ce adusese jertfa și prietenii săi invitați continuau să mănânce din ea timp de mai multe zile, era ca și când cineva ar fi înjunghiat un animal pentru sine, în loc să-l aducă jertfă Domnului.

Ce imagine minunată a comuniunii ne este prezentată aici! Dumnezeu găsește odihnă în partea oferită Lui; Aaron, care stropise sângele, imagine a Preotului în cer, împreună cu fiii săi, care sunt o imagine a Adunării, își aveau și ei partea lor; cel care adusese jertfa și prietenii săi se hrăneau și ei din aceeași jertfă, iar ce rămânea era ars în foc. Poate fi vreo altă imagine care să arate mai bine ce înseamnă comuniunea acum? Ce apropiere de Tatăl, ce bucurie, ce recunoștință, ce închinare trebuie să fie asociate cu această participare comună la acea Persoană care L-a mulțumit și glorificat pe Dumnezeu într-un mod atât de perfect!

Deși harul divin ne-a chemat, ne-a mântuit și ne-a pus deoparte pentru Dumnezeu prin sângele lui Isus și prin locuirea Duhului Sfânt, totuși Cel la care am fost acum aduși este sfânt. Și El ne spune: „După cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea; pentru că este scris: «Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt»” (1 Petru 1.15,16). Astfel, în timp ce ne bucurăm în Hristos Isus, în care suntem deplini în ce privește poziția și apropierea de Dumnezeu, trebuie să fim conștienți de resursele pe care El ni le-a pus la dispoziție, pentru a fi păziți de neglijență cu privire la starea noastră și pentru a aduce, prin Hristos, „jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13.15).

H H Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.
Ioan 17.4

Tatăl a fost glorificat

Deși era Dumnezeu peste toate, Creatorul atotputernic și Susținătorul întregului univers, Hristos Domnul n-a făcut niciodată vreun pas în lipsa unei porunci divine. Când diavolul L-a ispitit, Domnul a acționat numai în conformitate cu autoritatea Cuvântului divin. El n-a făcut minuni pentru a Se mări pe Sine Însuși, a venit în templul Său doar atunci când a fost trimis de Dumnezeu și a așteptat timpul hotărât de Dumnezeu în care să primească împărățiile acestei lumi. Ascultarea Sa a fost absolută, de la iesle până la cruce. Nimic din ceea ce Îl arăta pe Dumnezeu Tatăl nu a lipsit din mărturia lui Hristos, oricare ar fi fost dificultățile prin care a trecut. Împotrivirea păcătoșilor nu a constituit decât o ocazie pentru arătarea acestei lucrări a Domnului. Aceasta a făcut ca suferința Domnului să fie fără margini.

Cu toate aceste suferințe, Domnul Și-a împlinit misiunea de a manifesta această glorie pe pământ în fața a tot ce se opunea ei. Lucrarea dată de Tatăl a fost sfârșită. Tatăl a fost glorificat pe pământ prin Fiul. Prin lucrarea Sa, Domnul aduce pe mulți oameni la viața veșnică, la slava veșnică. Te numeri și tu, cititorule, printre acești beneficiari ai lucrării Domnului? Dacă încă nu ai primit mântuirea, vino cu grăbire la Mântuitorul și încrede-te în El!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ZECE PORUNCI PENTRU O CĂSNICIE REUSITĂ

„Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea” (Evrei 13:4)

     Iată zece porunci pentru a-ți zidi o căsătorie reușită:

1) Dumnezeu a zis: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea” așa că rămâneți fideli unul altuia. Renunțând la ceilalți, pune-ți soția/soțul mai presus decât mama, tatăl, fiul și fiica ta. Soția/soțul tău este partenerul tău de viață.

2) Adu-ți aminte că „voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” (1 Corinteni 3:16). Nu abuza de sănătatea ta prin îmbuibare și atunci poți spera că te vei bucura de viață alături de cei pe care îi iubești.

3) Nu lăsa cariera sau pasiunile să te înstrăineze de propria ta familie. „Fiii sunt o moştenire de la Domnul, … o răsplată dată de El” (Psalmul 127:3) și darul cel mai prețios pe care li-l poți oferi este timpul tău.

4) Nu uita că sfințenia este o virtute.

5) Împărțiți de bună voie bunurile lumești și nu lăsa ca soțul sau soția ta să ducă lipsă. „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25).

6) Nu uita să spui „te iubesc.” Chiar dacă dragostea este constantă, soția/soțul tău nu se satură niciodată să audă aceste cuvinte.

7) Nu uita că aprobarea soțului/soției tale valorează mai mult decât privirile admirative a sute de străini.

8) Păstrează pacea și armonia în familia ta, căci așa vei avea o bătrânețe plină de bucurii.

9) Iartă neîncetat, căci cine este acela dintre noi care nu are nevoie de iertare? „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32).

10) Onorează-L pe Dumnezeu și atunci când copiii tăi vor crește Îl vor onora și ei pe Dumnezeu dar și pe tine

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 9:1-18

Capitolele 1-8 ne amintesc de istoria fiului risipitor: păcatul său se înmulţise, însă harul se înmulţise şi mai mult. Îmbrăcat cu haina îndreptăţirii, el nu a devenit argat în casa tatălui său, ci de atunci a început să se bucure cu el din plin de relaţia de fiu (Luca 15:11-32).

În capitolele 9-11 va fi vorba de fratele mai mare, altfel spus, de poporul iudeu, de privilegiile lui naturale, precum şi de gelozia lui. Asemeni tatălui din parabolă, apostolul dorea să-l facă pe Israel să înţeleagă ce înseamnă harul suveran; nu este legat de avantaje ereditare. Dintre descendenţii lui Avraam, nu toţi au fost copii ai promisiunii. Esau, de exemplu, acest profan, deşi frate geamăn cu Iacov, n-a putut moşteni binecuvântarea. Şi Dumnezeu a pronunţat cu privire la el acest cuvânt teribil: pe Esau l-am urât (v. 13). Putem noi să punem la îndoială faptul că dragostea Sa n-a epuizat mai întâi toate resursele? Este îndeajuns să ne gândim la lacrimile Domnului Isus pentru Ierusalimul vinovat (Luca 19:41), durere căreia apostolul îi dă un ecou sfâşietor în versetele noastre (v. 2 şi 3). Repetăm: Nimeni nu are mântuirea asigurată prin drepturile din naştere, ci aceasta este numai prin har.

Copii din părinţi creştini, acesta este un avertisment serios pentru voi!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dacă țineți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, așa cum Eu am ținut poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am vorbit acestea pentru ca bucuria Mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină.
Ioan 15.10,11

Vă scriem aceste lucruri, ca bucuria voastră să fie deplină.
1 Ioan 1.4

Domnul vorbește despre o bucurie deplină, la fel și apostolii. Această bucurie este minunată, fiindcă Domnul o numește ca fiind a Sa – „pentru ca bucuria Mea să fie în voi”. Care a fost bucuria Lui? Răspunsul îl găsim în Scriptură: „Este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta, și legea Ta este înăuntrul inimii Mele” (Psalmul 40.8). El S-a bucurat să facă voia Tatălui, iar această bucurie nu a scăzut niciodată, ci a fost întotdeauna deplină.

Cuvântul Său ne este dat ca să avem aceeași bucurie cu a Lui și ca bucuria noastră să fie deplină. Primind Cuvântul Său și acționând conform lui în ascultare față de Tatăl, vom avea o bucurie deplină. Este o mult mai mare bucurie să facem bine cuiva, decât să strângem bunuri pentru noi înșine! Însă a-L onora pe Dumnezeu în viața zilnică, prin ascultarea de Cuvântul Său prețios, oferă o bucurie mai mare decât cea izvorâtă din ajutorul dat semenilor noștri. Aceasta din urmă aduce o bună măsură de bucurie, însă prima aduce o bucurie deplină.

Totuși, a-ți găsi plăcerea în a face voia lui Dumnezeu implică a-ți găsi plăcerea în a fi o binecuvântare pentru alții. Prin urmare, Galateni 6.9,10 ne spune: „Să nu obosim făcând binele … Așadar, când avem ocazia, să facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credinței”. Sunt mulți oameni în nevoie, iar dacă le facem bine datorită credinței în Dumnezeul cel viu, acest lucru ne va aduce o bucurie deplină. Avem o responsabilitate specială cu privire la credincioși. Dacă le facem bine de dragul Domnului, aceasta le va produce lor bucurie, iar nouă, o bucurie deplină.

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

… să te lupți lupta cea bună și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut …
1 Timotei 1.18-19

Un cuget curat

Un călător mergea într-o noapte pe un drum necunoscut, pe o potecă îngustă, prin munți, pe marginea unei prăpastii. Fiindcă ploua, călătorul se grăbea să ajungă acasă cât mai repede. Însă, la o cotitură a drumului, se împiedică de o piatră și era să cadă în prăpastie. Se ridică, mulțumi lui Dumnezeu că i-a scăpat viața și apoi plecă mai departe. Nu făcu decât câțiva pași și simți că ceva îl oprește în loc. Părea că vede cum un alt călător vine și cade peste piatră. Glasul conștiinței îi spunea: „Nepăsarea ta poate pricinui moartea altui om”. Atunci se întoarse și aruncă piatra în prăpastie. În sufletul lui domnea acum o liniște adâncă, liniștea unei conștiințe împăcate că a știut să facă binele și l-a făcut.

Cugetul sau conștiința este capacitatea dăruită din partea lui Dumnezeu omului la căderea sa în păcat, ca să deosebească între bine și rău. De îndată ce omul a păcătuit prin ascultarea de satan, s-a dovedit incapabil de a se opune răului. Pentru ca omul să poată face binele și să fie părtaș la natura divină, trebuie să se nască din nou. Pentru iluminarea cugetului său și pentru călăuzire, îi trebuie Cuvântul lui Dumnezeu, care dă lumina necesară pentru a acționa potrivit cu noua sa natură, totdeauna în concordanță cu gândul lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU RĂMÂNE PE LOC!

„Au ieşit … ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo” (Geneza 11:31)

„Alergi spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:14) sau te-ai stabilit într-un loc? Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avraam – unul care continuă să influențeze lumea modernă. Un fapt mai puțin cunoscut este că și Terah, tatăl lui Avraam „a ieşit … ca să meargă în ţara Canaan”, țara belșugului, unde Dumnezeu i-a zis după câțiva ani lui Avraam să meargă. Terah însă nu a ajuns niciodată acolo: „Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo”. Fără îndoială, nu putea fi ușor să călătorești sute de kilometri străbătând un ținut pietros, cu turme, cirezi, copii și servitori. Imaginează-ți ce logistică rudimentară exista pe atunci! Nu existau firme care să-ți împacheteze și să-ți transporte lucrurile! În cele din urmă, Terah s-a hotărât că nu poate merge mai departe, așa că s-au stabilit acolo unde li s-a părut confortabil.

Un pastor adaugă: „Mă întreb de câte ori nu facem și noi la fel? Avem un vis măreț de a excela în carieră, ca părinți, în umblarea noastră cu Dumnezeu. Începem, dar dăm de greutăți și împlinirea scopului nostru nu se întâmplă atât de repede precum am sperat. Poate la fel ca tatăl lui Avraam și noi spunem: „Să rămânem aici. Nu e chiar ceea ce ne-am dorit, dar e destul de bine.”

Nu cădea în această capcană. Tu ai fost menit să ai mai mult decât „destul de bine.” Nu te mulțumi cu puțină dragoste, puțină bucurie, puțină pace, puțină mulțumire sau cu puțină fericire. Asumă-ți riscuri, strânge-ți corturile, ia-ți lucrurile și mergi mai departe. Extinde-ți viziunea. Poate ai fost ținut pe loc, dar poți începe din nou.” Așa că, aleargă spre premiul chemării tale cerești.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 8:31-39

O asemenea prezentare a gândurilor veşnice ale lui Dumnezeu îl lasă pe cel răscumpărat fără cuvinte. Orice întrebare pe care ar fi putut să şi-o pună din nou şi-a găsit deja răspunsul perfect! Dumnezeu este pentru el; ce vrăjmaş s-ar hazarda să-l atingă iarăşi? Dumnezeu îl îndreptăţeşte; cine va îndrăzni de acum să-l acuze? Singurul care putea să-l condamne: Hristos, a devenit marele său Mijlocitor! Şi ce ne-ar putea refuza un Dumnezeu care ne-a făcut în Fiul Său cel mai de preţ dintre toate darurile? El ne va dărui toate împreună cu El (v. 32). Da, inclusiv încercări, dacă trebuie (v. 28).

Ar părea că încercările tind mai degrabă să ne despartă de dragostea Domnului Hristos, producând în noi murmure sau descurajare. Dimpotrivă! toate lucrurile ne ajută să experimentăm această dragoste pe care n-am fi putut-o cunoaşte altfel. Oricare ar fi forma încercării: necaz, strâmtorare, persecuţie, în fiecare dintre ele, harul variat al Domnului găseşte modalităţi speciale pentru a se exprima: sprijin, mângâiere, afecţiune, înţelegere perfectă

La fiecare suferinţă va răspunde o formă personală a dragostei Sale. Iar când se va sfârşi pentru totdeauna cu pământul şi cu necazurile lui, vom rămâne pentru eternitate obiectele dragostei lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Hai să trecem la straja acestor necircumciși; poate că Domnul va lucra pentru noi; pentru că pe Domnul nimic nu-L împiedică să salveze prin mulți sau prin puțini”.
1 Samuel 14.6

Adesea am admirat această faptă îndrăzneață de credință a lui Ionatan. Dacă ea este înțeleasă așa cum trebuie, va fi o sursă de inspirație pentru toți cei care doresc să facă un pas al credinței pentru interesele lui Hristos, împotriva puterii vrăjmașului.

Starea poporului Israel era foarte joasă. Israeliții erau paralizați de frică, iar Saul, împăratul lor, nu avea credință pentru a acționa, el urmând să fie în scurt timp lepădat de Dumnezeu, din cauza neascultării sale. În plus, vrăjmașii îi lăsaseră pe israeliți fără nicio armă. Iată în ce stare cumplită zăcea poporul lui Dumnezeu! Acest lucru ni se poate întâmpla și nouă, atât individual, cât și colectiv. O stare de demoralizare ne poate afecta în așa măsură, încât să devenim total inactivi.

Vedem însă cum credința era la lucru în Ionatan. El este încredințat că Domnul este cu el, că lupta este a Lui și că El poate mântui prin mulți sau prin puțini. Credința manifestă întotdeauna aceste trăsături. Ea va acționa, cu hotărâre și independent de oameni, privind doar la Domnul; credința nu are nevoie de aprobarea oamenilor, ci se bazează deplin pe Dumnezeul cel viu. Ea recunoaște că „puterea este a lui Dumnezeu” (Psalmul 62.11) și că puterea vrăjmașului nu reprezintă nimic în comparație cu cea a lui Dumnezeu. Ea este adesea neconformistă, trecând dincolo de ritualurile și de obișnuințele oamenilor; nu se teme de vrăjmași, dar nici de regulile religiei carnale. Ești tu un Ionatan? Dacă nu, dorești să fii ca el?

B Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel și să-l arunce în groapa cu lei …
Daniel 6.16

Daniel în groapa cu lei

Sfatul celor răi a biruit: Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. Groapa a fost acoperită cu o piatră și pecetluită cu sigiliul împărătesc, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. O situație definitivă, fără ieșire, am zice noi. Cine și-ar mai putea imagina măcar o cale de ieșire dintr-o groapă cu lei? Necredința tuturor a spus probabil: Oare va fi în stare Dumnezeu, Stăpânul lui Daniel, să-Și apere și să-Și salveze supusul? Oare merită să rămâi credincios lui Dumnezeu chiar cu prețul vieții? Oare trebuie să mergem cu credința noastră atât de departe, încât nimic să nu ne despartă de legătura noastră cu Dumnezeu? Nici chiar un decret de condamnare la moarte? Această experiență din viața lui Daniel este un simbol, un fel de pregustare a unei experiențe de proporții și mai mari, care va fi partea celor credincioși lui Dumnezeu din vremea sfârșitului.

Împăratul a mai putut spune doar atât: „Dumnezeul tău căruia necurmat Îi slujești să te scape!”. Da, acestui Dumnezeu, care conduce totul în lume cu brațele Sale atotputernice, i s-a încredințat Daniel. Nu doar acum când se afla în pericol, ci cu mult înainte. Aici este o lecție pentru noi toți. Să ne încredințăm lui Dumnezeu viața în momentul când auzim chemarea evangheliei Sale și nu numai când suntem în primejdie!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

DUMNEZEU TE PĂZESTE

„Tu mă înconjori pe dinapoi…” (Psalmul 139:5)

     Ce încurajare să știi că Dumnezeu este cu tine, iar Biblia spune că El îți păzește chiar și spatele. Un autor scrie: „În călătoria lui Israel prin pustie și spre Țara Promisă, soldații aveau o avangardă și o ariergardă. Avangarda era formată din santinele care mergeau înainte ca să exploreze și să sugereze un plan de înaintare. Ariergarda stătea la urmă pentru a strânge ceea ce a rămas și pentru a se asigura că nu lasă în urmă nimic de valoare. Dumnezeu este ariergarda mea. Continui să merg înainte, la fel ca tine, uneori ducându-mi viața într-un ritm prea alert și fără a duce lucrurile la bun sfârșit. Dar Dumnezeu vine în urma mea și termină ceea ce am făcut eu cu jumătate de măsură. Dacă ar fi să privești în urmă, câte sarcini ai vedea că au rămas neterminate pentru că urgența altor sarcini noi te-a solicitat înainte de a o termina pe prima? Dacă ți-ai dat toate silințele, Dumnezeu va face restul!

Am discutat cu câțiva părinți despre adolescenții lor. Ei mi-au zis: „Dacă aș fi făcut…” și le reamintesc cu blândețe că au făcut tot ce au putut. Acum trebuie să se încreadă în ariergarda lui Dumnezeu care va trece la fapte și care va termina cele începute de ei, va culege lucrurile stricate, le va repara și le va transforma în ceva extraordinar de frumos.” Ți-a dat Dumnezeu ceva de făcut? „Ațintește-ți privirea la ceea ce te așteaptă acum, peste o jumătate de an sau un an.” „Nu te abate nici la dreapta nici la stânga” (Proverbe 4:27).

Aceasta e o provocare mai ales în aceste vremuri în care sunt atâtea lucruri care ne distrag atenția. Nu uita, puterea celui ce te trimite este mai importantă decât puterea celui ce este trimis.

Cuvântul pentru tine astăzi este următorul: Dumnezeu te păzește pe „dinapoi și pe dinainte”!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 8:22-30

Pe acest pământ, pângărit prin păcat, domnesc nedreptatea, suferinţa şi teama. Omul a supus întreaga creaţie, astăzi inclusiv cosmosul, în serviciul deşertăciunii (v. 20) şi al stricăciunii (v. 21). Suspinele tuturor celor asupriţi se înalţă către Marele Judecător (Plângeri 3:34-36). Noi înşine de asemenea suspinăm în trupul smereniei noastre (Filipeni 3:21). Resimţim oboseala atât din cauza păcatului din jurul nostru, cât şi, în plus, din cauza păcatului pe care trebuie să-l judecăm necontenit în noi înşine (v. 13). Slăbiciunea noastră este mare: nu ştim nici cum să ne rugăm, nici ce să cerem.

Dar Duhul are şi această menire, de a mijloci pentru noi întrun limbaj pe care Dumnezeu îl înţelege (v. 27). Noi nu cunoaştem nicidecum mai bine ce este bun pentru noi. Însă versetul 28 ne spune că tot ceea ce vine a fost pregătit de Dumnezeu şi în final se înscrie în hotărârea Sa, căreia Hristos îi este centrul. Căci, pentru a-I da Fiului Său însoţitori în glorie, Dumnezeu a cunoscut mai dinainte, a predestinat, a chemat, a îndreptăţit şi a glorificat aceste fiinţe, odinioară mizerabile şi pierdute, pe care le acum pregăteşte pentru a răspunde chemării cereşti (v. 29).

Ce minunat lanţ al gândurilor divine, care leagă veşnicia trecută de veşnicia viitoare şi dă sens clipei de faţă!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.
Galateni 6.14

Crucea este des folosită ca un simbol de către creștini, însă ce loc are crucea Domnului Isus Hristos, prezentată în versetul de mai sus, în inima noastră? Pe măsură ce vedem tot mai puțini credincioși frecventând adunările, ne întrebăm dacă nu cumva creștinii au abandonat semnificația crucii Domnului Isus Hristos. Cât de bine este să privim la cruce și să medităm la semnificația ei adâncă!

Vedem la cruce dragostea lui Dumnezeu pentru frații și pentru surorile noastre. Trebuie să-i privim pe toți cei împreună-credincioși cu noi în această lumină, iar acest lucru ne va schimba total atitudinea față de ei. Vom fi mai răbdători, mai generoși, mai plini de dragoste față de ei, știind că ce este al nostru este și al lor.

La cruce vedem, de asemenea, dragostea lui Dumnezeu pentru cei pierduți. Când îi privim prin prisma crucii, îi vom prețui așa cum Dumnezeu Însuși îi prețuiește și vom dori tot mai mult mântuirea lor.

Dacă ne gândim la cruce atunci când trecem prin încercări, devenim tot mai siguri că Domnul ne iubește, că El a suferit infinit de mult pentru noi și că planul Său pentru noi este perfect. Înțelegem astfel, privind la cruce și la prețul plătit de El, cât de prețioși suntem în ochii Lui. Acest lucru ne va ajuta să nu ne mai comparăm cu alții, ci să înțelegem că suntem scumpi pentru inima lui Dumnezeu.

Privirea la cruce face deci să-i apreciem mai bine pe frații și pe surorile noastre, pe semenii noștri și pe vrăjmașii noștri; de asemenea, această privire va face ca viața noastră să fie trăită tot mai mult pentru gloria lui Dumnezeu.

A Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

… nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu.
3 Ioan 11

Calc pe urmele tale!

Un avocat obișnuia, în drumul lui spre birou, să intre în bodega de la colțul străzii, ca să bea în fiecare dimineață o țuică. Într-o dimineață de iarnă, cu zăpadă mare, în timp ce trotuarele nu erau curățate, el a luat-o spre bodegă ca de obicei. Deodată a auzit o mișcare în spatele lui și, întorcându-se, a văzut pe băiețelul lui venind după el. „Ce faci?”, îl întrebă tatăl.

„Calc pe urmele tale!”, răspunse băiatul, care într-adevăr se străduia prin zăpada mare să pășească pe urmele tatălui său. Avocatul îl certă pe băiat și-l trimise acasă, dar cuvintele „calc pe urmele tale!” i s-au întipărit în minte. Când ajunse în dreptul bodegii, cuvintele băiatului l-au făcut să nu intre, ci să-și vadă mai departe de drum. Ajuns la birou, luă o carte de legi, dar parcă fiecare pagină avea scris pe ea cuvintele: „Calc pe urmele tale!”. A lăsat cartea și a început să deschidă corespondența. Fiecare scrisoare parcă îi spunea: „Calc pe urmele tale!”. Atunci a lăsat toate deoparte și a început să se gândească la viața lui și a familiei sale. Și-a dat seama că merge pe o cale greșită care duce la dezastru. Răspunderea pentru copilul său îl apăsa mult. Avocatul a întors pagina vieții. A părăsit calea cea rea a necredinței și a început o viață nouă în compania Mântuitorului său. O, de-ar urma toți exemplul bun al acestui avocat!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BIRUINȚA CREDINCIOSULUI

„Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:23)

     Dumnezeu dorește să reușești în viață (vezi Iosua 1:8). El îți va da uneltele, strategiile și relațiile necesare pentru aceasta. David a început ca tânăr păstor, dar Dumnezeu l-a făcut împăratul lui Israel. Biblia spune: „izbutea în tot ce făcea, şi Domnul era cu el” (1 Samuel 18:14). Însă definiția lui Dumnezeu pentru reușită este foarte diferită de definiția pe care o dă lumea.

Fostul senator american Mark Hatfield povestește că a făcut turul Calcuttei împreună cu Maica Tereza. Au vizitat „Casa muribunzilor”, în care erau îngrijiți bolnavii în faze terminale și dispensarul unde sute de săraci stăteau la rând pentru a primi îngrijiri medicale. Văzând-o pe Maica Tereza slujindu-i pe toți acești oameni, hrănindu-i și îngrijindu-i pe cei lăsați de alții să moară, Hartfield a fost copleșit de magnitudinea suferinței cu care ea și cei cu care lucra se confruntau zilnic. „Cum puteți suporta povara fără să fiți zdrobită pe dinăuntru?” a întrebat el. Maica Tereza a răspuns: „Stimate senator, eu nu sunt chemată să fiu un om de succes, eu sunt chemată să fiu un om credincios.”

Unii dintre noi sunt chemați să slujească sub lumina reflectoarelor, în timp ce alții sunt chemați să slujească din umbră. Unii au privilegiul să primească aplauzele și răsplătirile, dar majoritatea dintre noi nu-l au. Trebuie să ne simțim descurajați? Deloc! Cu Dumnezeu, credincioșia este socotită drept reușită. Într-o zi, când vei sta înaintea lui Dumnezeu, vei auzi aceste cuvinte: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 8:12-21

Astfel, noi nu mai datorăm nimic cărnii, acestui creditor lacom şi crud (v. 12). Pentru că am devenit copiii lui Dumnezeu, iar Tatăl nostru nu admite să fim aserviţi! El Însuşi a plătit tot ceea ce noi datoram ca să devenim liberi, nemaidepinzând decât de El. Odinioară, sclavul roman putea fi eliberat şi, în situaţii de excepţie, chiar adoptat de stăpânul său, primind toate drepturile la moştenire. Este o slabă imagine a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru bietele făpturi căzute, întinate şi răzvrătite împotriva Lui! Nu numai că le-a acordat iertare, îndreptăţire şi eliberare completă, ci le-a făcut şi membri ai propriei Sale familii. Şi sunt pecetluiţi cu Duhul Său, prin care copiii lui Dumnezeu cunosc relaţia lor cu Tatăl. Tată (Ava în ebraică) este deseori primul cuvânt pe care-l rosteşte desluşit un copilaş (v. 15-16; 1 Ioan 2:13b).

Pe lângă această certitudine pe care ne-o dă, Duhul ne învaţă să facem să moară adică să nu mai lăsăm să fie împlinite faptele cărnii (v. 13). Şi, lăsându-ne conduşi de El, ne vom face cunoscuţi ca fii ai lui Dumnezeu (v. 14; comp. cu Matei 5:44-45), în aşteptarea clipei când vom fi înfăţişaţi astfel înaintea întregii creaţii (v. 19).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Og, împăratul Basanului, a ieșit împotriva noastră la luptă, el și tot poporul său, la Edrei.
Deuteronom 3.1

În timp ce Israel se pregătea să intre în țara promisă, Og, împăratul Basanului, i s-a împotrivit. El avea șaizeci de cetăți întărite, cu ziduri înalte, cu porți și încuietori. Og însuși era un uriaș, judecând după dimensiunile patului său. Poporul său stăpânea acel ținut, în pace și în siguranță. Dacă cineva le amenința pacea și teritoriul, erau gata să iasă la luptă. Din această cauză n-au vrut să-i lase pe israeliți să le traverseze țara.

Acest lucru ne amintește că cei care locuiesc pe pământ caută bunurile și lucrurile acestei lumi, pentru a le acumula și păstra pentru ei înșiși, așa cum făcea Og. Ei încearcă să-și întemeieze un loc confortabil, în care să trăiască în pace și în siguranță. Lucrurile acestui pământ sunt piedici serioase pentru progresul nostru spiritual și mulți au fost împiedicați de ele. Dacă înaintăm cu hotărâre pentru a intra în stăpânirea binecuvântărilor noastre din locurile cerești (Efeseni 1.3), lucrurile pământului se vor interpune imediat în calea noastră.

Aceste lucruri pământești sunt necesare pentru umblarea noastră pe acest pământ. Avem nevoie de hrană, de haine, de o locuință; trebuie să muncim pentru a ne întreține. Ele însă devin vrăjmași atunci când ocupă un loc nepotrivit, când suntem preocupați cu ele și când le dorim. Într-un astfel de caz, orice progres este imposibil. Biruința se obține prin renunțarea la orice dorință de a le avea, având încrederea că Tatăl nostru știe de ce avem nevoie (Matei 6.32), și prin administrarea cu credincioșie a acelor lucruri care nu sunt decât pentru puțin timp, preocupându-ne astfel doar cu Hristos. Doar atunci ne vor fi încredințate adevăratele bogății, care sunt ale noastre (Luca 16.10-13).

A Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Înțelepciunea este un izvor de viață pentru cine o are …
Proverbe 16.22

Afirmaţii

„Cei ce nu cred într-o altă lume sunt morți în această viață.”

J. W. Goethe, poet german

„Eu mă bazez pe ceva sigur. Eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și, fiindcă El trăiește, și eu voi trăi.”

Michael Faraday, fizician englez

„Dacă eu cred că există o altă viață, iar la moarte să presupunem că nu există, eu nu am pierdut nimic, în schimb, dacă eu cred că există și la moarte se adeverește că da, există, eu am câștigat totul, iar tu ai pierdut totul.”

Blaise Pascal, scriitor francez

„Minunata organizare și armonie a universului nu poate să fi fost realizată decât conform planului unui Creator atotputernic. Aceasta este și rămâne unica mea convingere.”

Isaac Newton, fizician englez

„Nu este de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită.”

Grigore Moisil, matematician român

„Toți se gândesc să schimbe lumea, dar nimeni nu se gândește să se schimbe pe sine.”

Lev Tolstoi, scriitor rus

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TRECE LA FAPTE DACĂ NU AI PACE!

„Umblarea după lucrurile Duhului este … pace” (Romani 8:6)

     Atunci când gândurile tale, faptele tale și planurile tale sunt aprobate de Dumnezeu, El le va confirma, dându-ți o „înștiințare” lăuntrică a acestui fapt (vezi 1 Ioan 2:20). Biblia spune: „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători” (Coloseni 3:15). Când ești condus de Dumnezeu, vei avea pace chiar și în mijlocul celor mai dificile circumstanțe. Pacea Lui este asemenea unui arbitru de tenis care hotărăște ce este „safe” (în teren) și ce este aut pentru tine. Ai grijă la pacea falsă. Uneori dorința ta de a face anumite lucruri va fi atât de puternică încât va produce o pace care vine din propriul tău entuziasm vizavi de acea idee. Pe măsură ce trece timpul, această pace falsă va dispărea și va ieși la lumină voia lui Dumnezeu care este adevărată. Deci, ai răbdare. Ca regulă, nu trebuie să te grăbești prea tare atunci când iei decizii importante. Biblia spune: „Umblarea după lucrurile Duhului este … pace.” Așadar, nu trece la fapte dacă pacea lăuntrică nu este o contrapondere la ceea ce crezi sau auzi. Nu trebuie să le explici altora de ce nu ai pace; firește, uneori nu știi de ce. Spune: „Simt că nu e înțelept să fac lucrul acesta deocamdată pentru că nu am pace.” Când ai pace, ai putere. Și încă ceva: Atunci când știi că ai auzit clar vocea lui Dumnezeu, fă tot ce-ți stă în putință pentru a-ți păstra pacea și nu te neliniști.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 8:1-11

O pace minunată succedă chinurile din capitolul 7. Vinovat am înţeles că nu mai este acum nici-o condamnare pentru mine: sunt în Hristos Isus, în siguranţă deplină. Om nenorocit, fără nici-o putere de a face binele am descoperit o putere numită: legea Duhului de viaţă, care mă eliberează de sub legea păcatului, adică de sub dominaţia sa. Acestea sunt cele două mari adevăruri pe care mi le-am însuşit prin credinţă.

Cel mai îndemânatic sculptor, dispunând de cele mai bune unelte, nu va putea finisa nimic dintrun lemn mâncat de carii. Dumnezeu este Maestrul cel bun, iar legea, această unealtă bună (cap. 7:12), care însă s-a dovedit slabă şi ineficace prin carnea noastră coruptă prin păcat (v. 3-7). Noi eram în carne (v. 9), obligaţi să lucrăm potrivit voii sale. De acum însă noi suntem în Hristos Isus, umblând potrivit Duhului (v. 4).

Este adevărat că, deşi noi nu mai suntem în carne, carnea încă este în noi. Abia după ce am crezut, Duhul lui Dumnezeu a venit El Însuşi să locuiască în noi ca adevăratul Stăpân al casei. Carnea, omul cel vechi, vechiul proprietar, nu mai este prezentă decât ca un locatar nedorit, închis într-o cameră. Nu mai are niciun drept, însă trebuie ca eu să veghez să nu-i deschid uşa.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Voi lua inima de piatră din carnea voastră.
Ezechiel 36:26

Acest verset este cu referire la Israel, însă el are o aplicație practică pentru noi astăzi. Există trei lucruri în inima omenească de natură să ne împiedice a-L urma pe Hristos:

1. Confortul – „Oricine nu-și poartă crucea sa și vine după Mine nu poate fi ucenic al Meu” (Luca 14.27). Dacă inima noastră iubește o viață confortabilă, acest lucru ne va împiedica să-L urmăm pe Hristos. Domnul ne spune foarte clar că avem de plătit un preț pentru a-L urma. Prin urmare, dacă inima noastră alege întotdeauna drumul cel mai ușor, nu-L vom urma pe Hristos pentru mult timp.

2. Păcatul îngăduit – „Lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3.19). Cât de mulți oameni au fost împiedicați să-L urmeze pe Hristos din cauză că inima lor a fost hotărâtă să urmeze o cale păcătoasă! Satisfacerea poftelor a devenit un idol pentru mulți în ziua de astăzi. O astfel de tendință a inimii noastre ne va împiedica să-L urmăm pe Hristos.

3. Eul – „Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3.5). Nu poți fi un închinător al lui Dumnezeu, atâta vreme cât ești propriul tău dumnezeu. Dorința de a fi propriul tău dumnezeu face ca inima să I se împotrivească lui Isus Hristos.

Dacă astfel de lucruri există în inima noastră, este timpul să le scoatem afară și să o apucăm cu hotărâre pe urmele pașilor lui Hristos.

T P Hadley

SĂMÂNȚA BUNĂ

Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu … și urmați-le credința!
Evrei 13.7

Desțelenitorul

Ziua de 31 octombrie 1517 este, probabil, cea mai importantă zi din istoria protestantă. Aceasta este ziua când Martin Luther, călugăr augustin și profesor de teologie, a bătut în cuie pe ușa catedralei din Wittenberg (Germania) cele 95 de teze împotriva învățăturii și practicilor bisericii din vremea sa. Scânteia unei treziri a maselor și-a produs efectul. Lupta a început. Vrăjmașul sufletelor nu dorea, ca oamenii să se bucure de rezultatele de la cruce ale Mântuitorului. Dăruit de Dumnezeu cu o credință puternică, cu o încredere fără margini în înțelepciunea lui Dumnezeu, Luther nu cunoștea piedici, nu se gândea să le evite. Nimic nu-l putea opri; se năpustea asupra vrăjmașului cu capul plecat, crezând că este imposibil ca Domnul să nu facă să-și ajungă scopul.

Înainte de toate, Luther a fost un desțelenitor; el nu putea nici să înceteze, nici să se odihnească. Tatăl ceresc, care i-a dat lumină acestui bărbat al credinței prin Scriptură, a permis ca el să traducă în limba poporului său german Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare realizare a tuturor timpurilor. Cuvintele rostite de Luther la terminarea traducerii Bibliei – „Luați lumină” – au avut un ecou profund în multe inimi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE MEREU CU UN PAS ÎNAINTE (3)

„Nici o urgie nu se va apropia de cortul tău” (Psalmul 91:10)

     Pentru Keith Pulles, un băiețel de nouă ani, pregătirea piscinei familiei pentru iarnă semnala sfârșitul verii. El scrie: „Priveam trist de la fereastră cum tata deschidea un recipient și începea să verse chimicale în piscină. Apoi mai scotea un recipient și mai vărsa și din acela. „Multe chestii se pun în piscină”, mă gândeam eu. Apoi a sunat telefonul și am alergat să verific identitatea celui care a sunat. „Persoană necunoscută, număr necunoscut.” Mama și tata m-au avertizat să nu vorbesc cu străinii, dar în acea zi o voce mi-a spus: „Răspunde!” Îndemnul a fost atât de puternic, încât am ridicat receptorul și am răspuns. „Pot să vorbesc, vă rog, cu domnul Steve Pulles?” Nu am recunoscut vocea. Probabil vreun agent de vânzări, dar ceva m-a făcut să spun: „Așteptați, mă duc să-l chem.” M-am dus afară, cu telefonul în mână și am strigat: „Tată, la telefon!” Tata a venit pe la garajul din spatele curții și a luat telefonul fără fir. „Alo? Alo? Cu cine vorbesc?” a întrebat tata. Deodată s-a auzit un zgomot asurzitor venit din spatele curții. „Piscina!” a strigat el. Ce s-a întâmplat? Tata a amestecat două substanțe chimice pe care nu ar fi trebuit să le amestece. Amestecul a explodat în apă, producând un fum toxic. Dacă tata ar fi fost acolo în acea clipă, ar fi putut muri. Persoană necunoscută? Nu prea cred. Persoana care ne-a sunat în acea zi cu siguranță avea numărul corect.”

Psalmistul a zis: „Nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.” În acest fel te ocrotește Dumnezeu pe tine și pe cei dragi ai tăi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 7:12-25

Aceste versete se aseamănă cu eforturile zadarnice ale unui om împotmolit într-o mlaştină. Fiecare mişcare pentru a se elibera nu face altceva decât să-l afunde şi mai mult. Văzându-se pierdut, el ajunge să strige după ajutor. Din punct de vedere moral, această dramă ilustrează istoria multor copii ai lui Dumnezeu pe parcursul unei perioade imediat după convertirea lor. Apostolul se pune în locul unui asemenea credincios (pentru că, dacă nar fi fost credincios, pe de o parte n-ar fi avut lupte, iar pe de altă parte nu şi-ar fi găsit plăcerea în legea lui Dumnezeu; v. 22). Şi ne zugrăveşte disperarea lui. Vai! strigă acest om, în loc să merg din progres în progres, mă simt cu fiecare zi mai rău. Descopăr succesiv că eram sub păcat (cap. 3.9), că acesta stăpânea asupra mea (cap. 5.21), mă domina (cap. 6.14), mă ţinea rob (cap. 7.23), de asemenea, că locuieşte în mine (v. 17,20), cumva ca un virus care a pus stăpânire pe centrii mei vitali.

Cine mă va elibera de acest trup al morţii? (v. 24). Mă recunosc incapabil, fără putere, sunt deci gata să mă încredinţez Altuia. Şi Isus mă ia de mână.

Este o experienţă dureroasă, dar necesară! De îndată ce nu mai aştept nimic de la mine însumi, pot aştepta totul de la Hristos.

Ai apărut Tu, Doamne, şi lanţul ni l-ai rupt;

În faţa iubirii Tale, durerea noastră-a dispărut.

Ce ferice când credinţa, prin har, pe noi ne-nvaţă

Că avem pacea Ta, mântuirea şi Duhul Tău de viaţă!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

El le-a spus: „Veniți voi înșivă deoparte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin”.
Marcu 6.31

Slujire și odihnă

Sunt trei motive pentru care ucenicii au fost chemați deoparte, într-un loc pustiu.

Primul motiv este că Domnul Însuși S-a retras într-un loc pustiu, din cauza uciderii martorului Său, Ioan Botezătorul, ucidere care constituia un semn sigur al propriei Lui respingeri și crucificări. Acest lucru arăta că dispensația urma să se schimbe, astfel că Domnul ia un loc de separare față de poporul vinovat. Acest motiv dispensațional este proeminent în Matei 14.13.

Un al doilea motiv, proeminent în Evanghelia după Marcu, este că lucrarea ucenicilor îi pusese pe aceștia în contact cu lumea și crease o emulație, astfel încât „mulți veneau și plecau”. În astfel de împrejurări, slujitorul are nevoie să fie separat de duhul neliniștit al lumii, pentru a fi cu Domnul și pentru a se odihni puțină vreme.

Cel de-al treilea motiv este prezentat în Evanghelia după Luca, unde citim că ucenicii au fost duși deoparte pentru a fi instruiți de către Domnul (Luca 9.10,18-27).

Și noi, în timpul de acum, avem nevoie să fim separați de lume, pentru a învăța că nu suntem din ea, chiar dacă suntem trimiși în ea pentru a face lucrarea Domnului. Binecuvântările noastre sunt cerești, nu pământești. De asemenea, avem nevoie să fim singuri cu Domnul, pentru a scăpa de duhul lumii. Avem nevoie să stăm în prezența Domnului, pentru a cunoaște gândul Său. Totuși, poporul a văzut cum Domnul și ucenicii plecau și au mers după ei. Se părea că ucenicii aveau să fie lipsiți de odihna necesară, însă Domnul, în grija Sa minunată pentru cei ai Săi, a întâmpinat El Însuși poporul. Putea fi odihnă pentru ucenicii Săi, însă nu și pentru El.

H Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

… este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credință și care duce la credință, după cum este scris …
Romani 1.17

Desțelenitorul

Luther însă stăruia să caute în sine însuși temelia pocăinței pe care o știa necesară mântuirii și a răspuns argumentelor binevoitorului său prieten, așa cum fac atât de multe persoane sincere: „Cum aș putea eu crede în îndurarea lui Dumnezeu, atâta timp cât încă nu sunt întors la El? Trebuie să se lucreze în mine o schimbare, înainte ca Dumnezeu să mă poată primi”. Atunci Staupitz i-a arătat lui Luther că Domnul, departe de a-l fi părăsit, îl făcea să treacă pe acest drum de suferință morală, pentru ca să i Se descopere ca un Tată bun și iubitor, care nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui, ca să trăiască.

Nu a trecut mult timp și Luther a fost chemat ca profesor la catedra de filozofie a Universității din Wittenberg. Dumnezeu era la lucru în viața lui Luther. O parte din îndatorirea sa de profesor consta din a lămuri Sfânta Scriptură. Într-o zi, când medita în izolarea chiliei sale asupra lecției pe care avea s-o țină, ochii i s-au îndreptat spre Biblia deschisă înaintea lui și a citit din ea cuvintele versetului de astăzi. Sufletul i-a fost luminat prin aceste cuvinte. De atunci, învățătura lui Luther a suferit o transformare. Până atunci, în el era admirat profesorul cu dar de vorbire, savantul. După aceea însă, studenții aveau înaintea lor un creștin adevărat.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE MEREU CU UN PAS ÎNAINTE (2)

„Scut şi pavăză este credincioşia Lui!” (Psalmul 91:4)

     La o sărbătoare câmpenească, un vânzător i-a oferit lui Mavis Gustafson Pigford o Biblie gratuită. A pus-o în poșetă și a lăsat-o acolo. Mai târziu, în timp ce se plimba, a apărut o mașină, iar șoferul a îndreptat spre ea un pistol spunându-i să urce. Ea scrie: „Am făcut așa cum mi-a spus. Apoi șoferul a tras pe dreapta și a început să mă lovească cu toată forța. M-am zbătut și în cele din urmă m-a împins afară din mașină. Înainte ca picioarele mele să atingă pământul, am auzit un foc de armă și am simțit o durere ascuțită în coaste. M-am prăbușit, după care a apărut bărbatul acela, mi-a luat portmoneul, mi-a pus poșeta pe cap și a tras în ea. Am simțit un impact înfiorător. Încă în stare conștientă, am auzit mașina plecând și eu m-am târât până la cea mai apropiată casă. Femeia a sunat după ajutor și în timp ce eram dusă la spital, poliția a prins șoferul acela nebun și drogat care m-a atacat. Înainte de operația prin care urmau să-mi extragă glonțul dintre coaste, a venit să mă vadă sora mea. „Știi ce ți-a salvat viața?”  m-a întrebat ea. Mi-a dat Biblia pe care o aveam în poșetă. Înăuntru era înțepenit un glonț, cu vârful oprit exact la Psalmul 37:14-15: „Cei răi trag sabia … ca să junghie pe cei cu inima neprihănită. Dar sabia lor intră în însăşi inima lor, şi li se sfărâmă arcurile.”

Iată încă un exemplu al faptului că Dumnezeu este mereu cu un pas înainte: „El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui, şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; Fiindcă Mă iubeşte-zice Domnul-de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.” (Psalmul 91:3-4,11,14).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 7:1-11

Nu numai că legea condamnă (reprimă) faptele rele pe care leam comis, dar ea judecă şi natura mea păcătoasă, de exemplu, incapacitatea mea de a iubi, pe Dumnezeu şi pe aproapele meu, aşa cum cere ea. Păcatul deci mă aşază implacabil sub condamnarea după legea lui Dumnezeu Sunt însă salvat prin acelaşi mijloc prin care am fost eliberat de păcat: prin moarte (adică moartea mea cu Hristos: v. 4). Când un vinovat este decedat, justiţia omenească nu-l mai poate pune în închisoare.

Este oare legea ceva rău, de vreme ce Dumnezeu a trebuit să mă protejeze de rigorile ei? Nicidecum! strigă din nou apostolul (v. 7). Dacă întrun muzeu pun mâna pe un obiect expus, se poate să nu fiu conştient de comiterea vreunei infracţiuni. Dar, din contră, sunt foarte vinovat cât timp există un indicator nu atinge! Aceeaşi inscripţie totodată le va stârni multor vizitatori dorinţa de a întinde degetul spre obiectele expuse. Pentru că natura orgolioasă a omului îl îndeamnă să încalce orice reguli, pentru a-şi afirma independenţa! Tot aşa, prin lege, Dumnezeu mă surprinde în flagrant delict de neascultare şi scoate în evidenţă pofta care este în mine, ca să mă convingă mai bine de păcat.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

A trimis un om înaintea lor: Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în butuci, sufletul său a intrat în fiare, până la timpul când s-a împlinit ce a spus: Cuvântul Domnului l-a încercat. Împăratul a trimis și l-a dezlegat; stăpânitorul popoarelor l-a eliberat. L-a pus domn peste casa lui și cârmuitor peste toate avuțiile lui.
Psalmul 105.17-21

Dumnezeu a trimis un Om și înaintea noastră: pe Acela care este propriul Său Fiu. Ni se spune că „El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit”. Cât de trist este modul în care El a fost tratat! Hristos a fost vândut pentru treizeci de arginți – prețul unui rob. Suferințele lui Iosif în temniță au fost nimic în comparație cu suferințele lui Hristos, atunci când a fost condamnat la moarte pe cruce. Acolo, El a suferit batjocura și persecuția din partea celor pe care El Însuși îi crease. Mai mult, a îndurat suferința de a fi părăsit de Dumnezeu, purtând păcatele noastre, timp de trei ore de întuneric. Sufletul Său a intrat cu adevărat în fiare.

„Până la timpul când s-a împlinit ce a spus.” Aceste cuvinte au fost mai adevărate cu privire la Hristos, decât fuseseră cu privire la Iosif. Ce spusese Hristos? „Toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. Pentru că El va fi dat în mâinile națiunilor și va fi batjocorit și va fi insultat și va fi scuipat și Îl vor biciui și Îl vor omorî și a treia zi va învia” (Luca 18.31-33). Învierea minunată a Domnului Isus dintre cei morți este simbolizată de ceea ce se spune despre Iosif: „Împăratul a trimis și l-a dezlegat”. Dumnezeu I-a desfăcut Domnului Isus legăturile morții.

Iosif a fost apoi înălțat într-o poziție de mare autoritate în Egipt, însă Domnul Isus a fost înălțat și I s-a dat un Nume mai presus de orice nume. Fie ca încă de pe acum să-I dăm cinstea și gloria datorate Numelui Său!

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu, de asemenea, lucrez”.
Ioan 5.17

Odihna promisă

Adversarii Domnului Isus L-au considerat vinovat că lucrează în ziua de sabat. Dar El a făcut aceasta pentru a alina suferința. Răspunsul Domnului la învinuirea care i se aducea, a fost că El și Tatăl nu puteau avea odihnă într-o lume plină de păcat și de nefericire. Sfințenia nu se poate odihni acolo unde este păcat, nici dragostea acolo unde este durere. Și cel credincios este de asemenea înconjurat de trudă, luptă și durere, dar o zi de odihnă se apropie. A fost un timp când, din cauza păcatului, nu cunoștea odihna; dar apoi a auzit vocea Mântuitorului chemând: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”. Cititorul nostru a auzit această chemare? A răspuns la ea?

Unii creștini par să se oprească la faptul de a fi mântuiți, dar viața creștină înseamnă mai mult decât atât. Dacă trăim pentru noi înșine și nu pentru Mântuitorul, nu vom avea parte de odihnă. Odihna este promisă aceluia care răspunde chemării la supunere și la jugul uceniciei împreună cu Mântuitorul său. Această odihnă va veni atunci când vom fi în glorie și vom înceta să lucrăm. Această lume este scena muncii și luptelor noastre. Dar în curând vom pleca de aici și vom intra în ceea ce Dumnezeu numește „odihna Mea”. Să ne bucurăm de această lucrare a Domnului!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE MEREU CU UN PAS ÎNAINTE

„Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24)

     Când soțul Wildei Lahmann s-a trezit la primele ore ale dimineții răsuflând greu și ținându-se de piept, nu mai aveau timp pentru a chema salvarea. Ea l-a pus în mașină, a trântit ușa și a plecat în grabă spre spital. Ea scrie: „Treizeci de kilometri până la spital. Nu vom reuși. Doamne, te rog trimite-ne un ajutor! După vreo doi kilometri am văzut ceva. Oare vederea îmi juca feste? Era o ambulanță cu un paramedic lângă. Ne aștepta oare pe noi? Cine ar fi putut suna după salvare? Am frânat puternic și am alergat strigând după ajutor. Au început tratamentul pe loc și l-au dus pe Randy în grabă la spital. Următoarele trei zile au fost critice. Nu am plecat de la căpătâiul său, rugându-mă să se trezească.

Când s-a trezit, a întrebat: „Ce s-a întâmplat?” „Ai avut un atac de cord puternic. Încă vreo două minute și cine știe?” „Ai sunat paramedicii?” a întrebat Randy. „Nu,” am răspuns eu. „Salvarea fusese chemată pentru un accident petrecut în acea intersecție. Echipajul a sunat la sediu pentru a li se confirma locația. Apoi, după câteva clipe am apărut noi.” Accidentatul din intersecție era soțul meu. Atacul de cord al lui Randy ar fi fost fatal dacă paramedicii nu ar fi fost acolo.”

Deseori, când apare o criză nu mai ai timp să-ți suni pastorul sau partenerul de rugăciune. În astfel de clipe, e bine să știi că Dumnezeu a zis: „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!”

El este gata să intervină izbăvindu-ți „viaţa din groapă” (Psalmul 103:4) cu mult timp înainte ca tu să știi că ai dat de necaz!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 6:15-23

De nimic nu face omul mai mult caz decât de libertatea lui. Dar aceasta este absolut o iluzie. Voinţa liberă nu este altceva decât robia diavolului (J.N.D.).

Totuşi, omul nu îşi dă seama de aceasta decât după întoarcerea sa la Dumnezeu. Numai încercând să zboare, pasărea captivă simte că iau fost ştirbite aripile. Oricine practică păcatul este rob al păcatului, învăţa Domnul Isus. El însă adăuga: Dacă Fiul vă va elibera, veţi fi cu adevărat liberi (Ioan 8:34-36). Liberi, nu să facem voia noastră proprie: aceasta ar însemna să ne aşezăm din nou sub aceeaşi robie!

Este de ajuns că am împlinit, în timpul deja trecut, voia omului păcătos (şi pentru ce roade? v. 21; 1 Petru 4:3), că am lucrat pentru impostorul Satan, întrun târg al înşelării, cu condiţia unui tragic salariu: moartea, pe care Hristos a suferit-o în locul nostru (v. 23).

Nu! dacă suntem liberi, aceasta este pentru aI sluji lui Dumnezeu şi pentru aL asculta din inimă (v. 17; 2 Corinteni 10:5) asemeni acestui tânăr sclav, răscumpărat într-o zi de la un stăpân crud de către un călător care avusese milă de el, care, în loc să meargă să-şi trăiască viaţa, cerea să nu fie părăsit de binefăcătorul lui; toată dorinţa lui era de atunci să-i slujească.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Apostolii s-au adunat la Isus și I-au spus toate, atât ce făcuseră, cât și ce îi învățaseră pe oameni.
Marcu 6.30

Slujire și odihnă

După ce apostolii și-au împlinit misiunea, s-au adunat la Domnul Isus. Fuseseră trimiși de El, iar acum veniseră înapoi la El. Cât de bine este ca orice slujitor, după ce a împlinit o lucrare oricât de mică, să vină înapoi la Domnul și să-I spună despre toate lucrurile pe care le-a făcut. Prea adesea suntem înclinați să spunem despre aceste lucruri altora, deși uneori poate fi o încurajare pentru poporul Domnului să audă despre lucrările făcute pentru El. Există însă această mare diferență: dacă strângem adunarea lui Dumnezeu, așa cum au făcut Pavel și Barnaba la Antiohia, acest lucru trebuie făcut pentru a prezenta ceea ce Dumnezeu a făcut și cum El a deschis uși pentru lucrare (Fapte 14.27); când însă, după lucrare, venim la Domnul Isus, Îi spunem ceea ce noi am făcut.

Este o mare binecuvântare să revedem faptele și cuvintele noastre în prezența Aceluia care niciodată nu ne flatează și înaintea Căruia nu ne putem lăuda și nu putem ascunde nimic și, astfel, să ne descoperim slăbiciunile și defectele. Din nefericire, putem fi plini de noi înșine și de importanța lucrării noastre, însă, în prezența Domnului, putem vorbi despre tot ceea ce ne apasă mintea și inima, căpătând astfel o liniște în care să ne putem gândi cu sobrietate la noi înșine sau să uităm de noi înșine și de lucrarea noastră, pentru a fi preocupați doar cu El.

Nu ni se spune nimic despre vreun comentariu al Domnului cu privire la lucrarea lor, însă vedem compasiunea și grija Lui față de ei. Ucenicii vorbiseră despre lucrarea lor, însă El este preocupat de ei și de odihna de care aveau nevoie. De aceea, El le spune: „Veniți voi înșivă deoparte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin”. Odihna eternă rămâne, însă aici este vorba de „odihniți-vă puțin”.

H Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri … judecă simțirile și gândurile inimii.
Evrei 4.12

Desțelenitorul

Drept culme a necazurilor, superiorii mănăstirii i-au luat lui Luther Biblia și i-au recomandat să citească diferite cărți, care nu numai că au înlocuit Cartea lui Dumnezeu, dar n-au făcut altceva decât să-i crească nedumerirea și neliniștea. Și totuși, tocmai în mănăstire, în mijlocul acelei organizații în care totul părea să-l depărteze de adevăr, Dumnezeu i-a deschis ochii. Vicarul general, Staupitz, izbit de chipul palid al tânărului său subordonat, ale cărui merite remarcabile și foarte evlavioase, sincere le cunoștea, îi spuse într-o zi: „Pentru ce, dragul meu frate, te chinui cu aceste speculații și gânduri prea înalte? Privește la coasta străpunsă a Domnului Isus pe cruce, la sângele pe care El l-a vărsat pentru tine: acolo, tu vei întâlni îndurarea lui Dumnezeu. În loc să te frămânți, gândindu-te la greșelile pe care le-ai făptuit, aruncă-te în brațele Mântuitorului. Puneți încrederea în El, în dreptatea Lui, în jertfa Lui ispășitoare, săvârșită prin moartea Lui pe cruce. Nu fugi de El! Dumnezeu nu este împotriva ta. Tu ești cel care te depărtezi de El. Apleacă-ți urechea să asculți pe Fiul lui Dumnezeu. El a coborât pe pământ, ca să te asigure de îndurarea divină. El îți spune: «Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc …, nimeni nu le va smulge din mâna Mea»”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE RUGA DOAR – CREDE!

„Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24)

     Unul din pericole atunci când ne rugăm este să nu așteptăm ca Dumnezeu să răspundă. Biblia spune: „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Singura monedă de schimb folosită de Dumnezeu este credința, iar „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17).

Când te adâncești în Scriptură, credința prinde rădăcini și începe să crească. Credința face ca rugăciunea ta să fie eficientă. Dar dacă credința ta este după Cuvântul lui Dumnezeu, iar răspunsul întârzie? Continuă să te rogi și să crezi!

„Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:35-36).

Vă reamintim ilustrația foarte sugestivă referitoare la credință: Când o comunitate rurală de fermieri a fost lovită de o secetă puternică, biserica locală a organizat o întâlnire de rugăciune. Aproape toți sătenii au participat (interesant cum necazul ne poate atrage atenția). Când pastorul a stat înaintea bisericii pline până la refuz, el a observat în rândul din față o fetiță de unsprezece ani, radiind de entuziasm. Lângă ea, pe banchetă, se afla o umbrelă de un roșu aprins, gata să fie folosită. Frumusețea și inocența acelui tablou l-a făcut pe pastor să zâmbească, în timp ce compara credința copilei cu cea a tuturor celorlalți din biserică.

Uitându-se la adunare, el a anunțat: „Noi toți am venit să ne rugăm pentru ploaie, dar ea a venit așteptând ca Dumnezeu să răspundă!” Așadar, nu te ruga doar – crede!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 6:1-14

Este cât se poate de uşor spun unii! Pentru că harul prisoseşte, iar nedreptăţile noastre fac ca harul să strălucească şi mai mult, atunci să profităm de el şi să ne lăsăm duşi de toate capriciile voinţei cărnii (v. 1:15). Însă ni-l putem imagina oare pe fiul risipitor, după ce a văzut ce primire i-a făcut tatăl, să mai dorească să se întoarcă în ţara îndepărtată, spunându-şi: Acum ştiu că voi fi primit acasă oricând îmi va plăcea să mă întorc? Nu, un astfel de raţionament nu poate fi niciodată al unui adevărat copil al lui Dumnezeu! În primul rând, pentru că el ştie că acest har L-a costat pe Mântuitorul lui şi se teme să-L întristeze; în al doilea rând, pentru că păcatul nu mai este atrăgător pentru el. În adevăr, un cadavru nu mai poate fi ispitit prin plăceri şi tentaţii. Moartea mea cu Hristos (v. 6) i-a luat păcatului toată puterea şi autoritatea asupra mea. Şi aceasta este o eliberare minunată!

Capitolul 3:13-18 constata că toate mădularele omului: limba lui, picioarele lui, ochii lui erau unelte ale nelegiuirii în slujba păcatului (6:13). Ei bine! odată cu întoarcerea mea la Dumnezeu, chiar aceste mădulare îşi schimbă proprietarul. Ele devin unelte ale dreptăţii, la dispoziţia Celui care are toate drepturile asupra mea.