Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

El ne-a mântuit, nu pentru fapte, împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci după propria Sa îndurare.
Tit 3.5

Faptele împlinite în dreptate pe care le-am făcut noi înainte de convertire sunt ca niște „haine mânjite” înaintea lui Dumnezeu. Pavel se încrezuse în astfel de fapte până să-L întâlnească pe Domnul, pe drumul Damascului. După convertirea sa, el a scris: „Dar cele care îmi erau câștig le-am socotit pierdere, datorită lui Hristos. Dar, într-adevăr, și socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos; și să fiu găsit în El nu având ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe aceea care este prin credința în Hristos, dreptatea de la Dumnezeu, prin credință” (Filipeni 3.7-9). El a făcut minunata descoperire că dreptatea pe care o căuta fusese deja pusă de Dumnezeu la dispoziția tuturor celor care cred în Domnul Isus Hristos.

Avraam a crezut în Dumnezeu și aceasta i-a fost socotită ca dreptate. De altă parte, israeliții, „necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să-și stabilească propria lor dreptate, nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu” (Romani 10.3). Fie iudei, fie națiuni, „Dumnezeu i-a închis împreună pe toți în necredință, ca să arate îndurare tuturor” (Romani 11.32).

Toți cei care își fac veșminte din faptele lor vor descoperi la sfârșit că acestea sunt la fel de nefolositoare ca șorțurile din frunze de smochin cu care Adam și Eva au încercat să-și acopere goliciunea. Mântuirea nu este prin fapte, pentru ca nimeni să nu se laude, de aceea trebuie să-i implorăm pe oameni să renunțe la eforturile lor inutile și să se bazeze doar pe îndurarea Domnului. „Să-și părăsească cel rău calea sa și omul nedrept gândurile sale și să se întoarcă la Domnul – și El va avea milă de el – și la Dumnezeul nostru, pentru că El nu obosește iertând” (Isaia 55.7).

R A Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

… i-a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră …
Marcu 16.14

Oferta unui lector

În pauza de după ora de filozofie, lectorul vorbea cu studenții pe coridor. Printre altele afirma:

— Predicatorii sunt deosebit de înțelepți, ca să exploateze crizele ivite în viața oamenilor. Dacă moare cineva drag în familie, acești predicatori vin și oferă credința în Dumnezeu ca suport moral în astfel de clipe grele.

— Domnule lector, zise un student credincios, fiecare dintre noi vom avea astfel de momente grele în viață. Dacă noi am fi atei, ce ne-ați oferi în asemenea momente de criză din viață?

— Nu am nimic de oferit în locul lui Dumnezeu, răspunse lectorul și plecă imediat dintre studenți.

La astfel de oameni ca și lectorul din întâmplarea de astăzi, le putem spune: nu ne luați ceea ce nu ne puteți da! În spatele necredinței stă vrăjmașul sufletelor, diavolul, care dorește să-i ducă pe oameni în pierzarea veșnică. Acest vrăjmaș îi inspiră pe oameni să vorbească despre creație fără Creator, de mântuire fără Mântuitor. Însă Dumnezeu oferă iertarea Sa prin credința în Fiul Său. Și tot Dumnezeu oferă suport moral în orice situație a omului. Dumnezeu oferă viața veșnică celor care L-au primit pe Mântuitorul. Dumnezeu este marele Dăruitor. Să ne încredem în El!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UMBLATI ÎN LUMINĂ!

„Judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume…” (Ioan 3:19)

     Iată câteva observații utile despre „umblarea în lumină.”

1) Păcatul este vrăjmașul lui Dumnezeu și al tău. Domnul Isus a spus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte” (Luca 11:23). Neutralitatea și pasivitatea nu sunt opțiuni; trebuie să tratezi păcatul ca pe un  vrăjmaș.

2) Fii cinstit cu tine însuți și cu Dumnezeu. Nu-ți scuza păcatul ca fiind „o stare” sau „o tendință.” Tu nu ai făcut doar o judecată greșită – ai păcătuit. Poate ai avut un trecut zbuciumat, însă astăzi ai ocazia să te schimbi.

3) Nu tolera auto-condamnarea. Tu nu trebuie să te bălăcești în condamnare înainte de a-ți recunoaște păcatul. Faptul că te simți nefericit nu înseamnă că meriți iertarea. Ea vine numai prin har și prin credință. Fiecare secundă petrecută în auto-condamnare reprezintă timp pe care ți l-a furat Satan. Clipa care aduce recunoașterea păcatului aduce și curățirea de păcat.

4) Mărturisește-ți păcatul de fiecare dată. „Dar Dumnezeu nu obosește să tot vin la El?” întrebi tu. Nu. Dumnezeu l-a acceptat pe Domnul Isus ca substitut pentru toate păcatele tale pentru totdeauna, așa încât El nu te va respinge niciodată. Isaia a spus poporului lui Dumnezeu: „Să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55:7).

Mai presus de toate, ai răbdare cu tine însuți. Dă-i timp Duhului Sfânt să dezvolte în tine puterea de care ai nevoie pentru a transcende vechea ta fire și pentru a învinge obiceiurile tale păcătoase și fii sigur ca așa se va întâmpla (vezi Filipeni 1:6).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 23:1-15

Comandantul tot nu-şi explică furia iudeilor împotriva unui om căruia nu-i găseşte nimic de reproşat. Pentru a se lămuri, aduce prizonierul înaintea sinedriului. Un cuvânt abil al lui Pavel (dar oare era el rostit prin Duhul?) atrage de partea sa partida fariseilor. Învierea lui Isus Hristos era fundamentul doctrinei sale şi, indirect, cauza împotrivirii iudeilor. Pavel însă nici nu mai are ocazia să pronunţe numele Mântuitorului său; a aruncat acest măr al discordiei între adversarii tradiţionali fariseii şi saducheii şi o mare tulburare se şi stârneşte în sinedriu. Încă o dată, comandantul trebuie să-l pună pe Pavel în siguranţă.

După toate aceste evenimente însă, apostolul, singur şi descurajat, are nevoie de reconfortare. Domnul Însuşi îi face o vizită şi stă lângă slujitorul Său (v. 11). Fără niciun reproş dimpotrivă, recunoaşte mărturia curajoasă pe care Pavel tocmai a dat-o la Ierusalim. El îl mângâie şi îi aduce aminte de adevărata lui misiune: de a vesti mântuirea nu iudeilor, ci naţiunilor. Va pleca la Roma cu această ţintă.

De am putea face şi noi neîntrerupt experienţa că Domnul este aproape şi că nu trebuie să ne îngrijorăm de nimic (Filipeni 4:5-6; 2 Timotei 4:17)!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și Domnul mi-a zis: „Spune-le: Nu vă suiți, nici nu vă luptați, pentru că Eu nu sunt în mijlocul vostru, ca să nu fiți bătuți dinaintea vrăjmașilor voștri”. Și v-am spus, dar n-ați ascultat, ci v-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului și v-ați semețit și v-ați suit în ținutul muntos.
Deuteronom 1.42,43

Era imposibil ca Domnul să-i însoțească pe drumul voinței proprii și al răzvrătirii; și, cu siguranță, fără prezența Domnului, Israel nu avea nicio șansă împotriva amoriților. Dacă Dumnezeu este pentru noi și cu noi, nu poate exista altceva decât biruință. Este culmea nebuniei să ne închipuim că Îl putem avea pe Dumnezeu cu noi dacă faptele și căile noastre nu sunt drepte. „Numele Domnului este un turn tare: cel drept aleargă în el” (Proverbe 18.10). Dacă nu umblăm într-o dreptate practică, este o îngâmfare să vorbim despre Domnul ca despre turnul nostru tare.

El ne poate veni în ajutor în cele mai mari adâncimi ale slăbiciunii și falimentului nostru, dacă ne mărturisim starea cu sinceritate. Însă, a afirma că Îl avem pe Domnul cu noi, în timp ce ne împlinim propria voie și umblăm în nedreptate, nu este altceva decât ticăloșie și împietrire a inimii. „Încrede-te în Domnul și fă binele” (Psalmul 37.3). Aceasta este ordinea divină; însă a spune că ne încredem în Domnul în timp ce facem răul înseamnă să schimbăm harul lui Dumnezeu în desfrânare și să ne așezăm în brațele diavolului, care nu caută decât să ne ruineze moral. „Ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El” (2 Cronici 16.9).

Având o conștiință bună, putem ține capul ridicat atunci când trecem prin tot felul de dificultăți; însă a încerca să umblăm pe un drum al credinței cu o conștiință rea este cel mai periculos lucru din lume. Putem ține sus scutul credinței doar atâta vreme cât mijlocul ne este încins cu adevărul și pieptul ne este acoperit de platoșa dreptății.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

… a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim …
Daniel 6.10

Locul rugăciunii

Să observăm ceva foarte important în felul în care Daniel se ruga. El avea o țintă precisă în actul rugăciunii. El ținea ferestrele odăii de rugăciune deschise spre Ierusalim. El își aducea mereu aminte că era un captiv într-o țară străină. El își aducea mereu aminte de legământul lui Dumnezeu cu poporul Său și de făgăduințele divine pentru oamenii credincioși. Din locul tainic al rugăciunii personale, Daniel, așa cum se rugase Solomon pe vremuri la sfințirea templului, chema Numele Domnului în rugăciune, se smerea înaintea Celui Sfânt, căuta fața Sa, își mărturisea păcatele și cerea ca Domnul să se îndure de el și de poporul său și să-i întoarcă în țara promisă. Daniel recunoștea că se găsea acolo în captivitate din cauza păcatelor tuturor, însă se ruga fierbinte ca Domnul să salveze pe poporul Său.

O țintă hotărâtă în rugăciune și un loc hotărât pentru rugăciune, iată ceea ce ar face bucurie lui Dumnezeu să găsească în viața noastră de comuniune cu El! În gestul lui Daniel de a deschide ferestrele spre Ierusalim nu era nimic tendențios, nimic care să ofenseze religia sau convingerile altora. El se ruga acolo în taină. Odaia sa de rugăciune era un loc personal, era locul întâlnirii sale cu Dumnezeu. Dar deși în ascuns, rugăciunea sa nu a rămas mult timp o taină pentru vrăjmașii săi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA RUGĂCIUNII DE MIJLOCIRE

„Moise, alesul său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui” (Psalmul 106:23)

     Uneori, Dumnezeu acționează în mod suveran, fără să-ți dea de știre și fără să-ți dea explicații. Alteori, El acționează numai ca răspuns la rugăciune. Rugăciunile lui Rees Howells, „mijlocitorul scoțian” au fost atât de puternice încât au primit credit pentru dejucarea planurilor naziste și influențarea anumitor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru pricepere și înzestrări, dar unele lucruri se întâmplă numai când „vom stărui necurmat în rugăciune” (Faptele Apostolilor 6:4). Biblia spune că Dumnezeu ar fi nimicit Israelul dacă „Moise, alesul său, nu ar fi stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui.” Înaintea celor mai mari treziri spirituale din istorie, a existat o forță nevăzută, nelăudată și cunoscută sub numele de „putere mijlocitoare.”

Multe din victoriile pe care le celebrăm în mod deschis sunt mai întâi câștigate de astfel de oameni aflați în locurile tainice ale rugăciunii. Este o lucrare deosebită și s-ar putea ca Dumnezeu să te cheme și pe tine s-o practici. Chiar dacă picioarele nu te pot duce dincolo de ușa casei tale, prin rugăciune tu poți limita acțiunile lui Satan și poți învinge cele mai bine ticluite planuri ale sale. Prin rugăciune poți chema forțele cerului în orice situație, oriunde, în orice moment, pentru oricine. Nu e de mirare că Satan dejoacă puterea rugăciunii de mijlocire și ar face orice pentru a ne împiedica să ne dăruim în întregime acestei lucrări. În rugăciune nu există distanță.

Dumnezeu a spus: „Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” (Psalmul 2:8). E timpul să renunțăm la rugăciunile de tipul „Doamne, binecuvântează-mă” și să începi să ceri lucruri mai mari de la Dumnezeu. Când ceea ce rostim pe pământ se aliniază la ceea ce a decretat Dumnezeu în cer – lucrul acela se va face! (vezi Matei 18:18).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 22:12-30

Noul convertit a pus două întrebări care se completau una pe alta: Cine eşti, Doamne? (v. 8) şi Ce să fac, Doamne? (v. 10). Cel de-al doilea răspuns îi este dat prin Anania, care adaugă: Şi acum, ce zăboveşti? (v. 16).

Trei ani mai târziu, la Ierusalim, Pavel are privilegiul de a-L vedea pe Cel Drept şi de a primi porunci din gura Sa (v. 17). El însuşi dorise să lucreze printre iudei, socotind că mărturia lui ar fi fost cu atât mai puternică, cu cât era cunoscut anterior ca un duşman înverşunat al adevărului (v. 19:20). El însă fusese pus deoparte pentru lucrarea printre naţiuni (Galateni 1:15-16).

Versetul 18 este de netăgăduit. Iudeii n-au primit niciodată mărturia apostolului. Comandantul este nevoit să-l scape din nou pe Pavel de furia gloatei. În momentul când va fi supus torturilor, Pavel declară, ca şi în capitolul 16:37, că este născut cetăţean roman. În Filipeni 3, considerând toate lucrurile ca o pierdere (Filipeni 3:7-8), avea să pună în valoare un alt drept de cetăţenie: cerească (Filipeni 3:20). Pe aceasta nimeni nu o are prin naştere. Şi nici nu poate fi cumpărată cu bani (v. 28). Această cetăţenie o au numai aceia care au fost născuţi din nou (Ioan 3:3).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și, lăsând toate, ridicându-se, L-a urmat.
Luca 5.28

Subiectul uceniciei este vast și provocator. Dacă aplicăm la noi înșine chemarea la ucenicie din Luca 5, suntem copleșiți de măreția Celui care ne cheamă. Cum Îi răspundem noi lui Hristos? Levi (numit și Matei) a răspuns așa cum trebuia: s-a ridicat și L-a urmat. Cuvinte simple, însă ce schimbare a vieții implică ele! În loc să slujească propriilor pofte, lăcomiei și lui Satan, el Îl urma acum pe Domnul Isus. În ziua următoare, Levi și-a folosit casa pentru Hristos, invitând pe mulți oameni la un ospăț. Astfel L-a slujit el pe noul său Stăpân, care a putut să folosească acea ocazie pentru gloria lui Dumnezeu, pentru încurajarea lui Levi, pentru mântuirea păcătoșilor și pentru instruirea celorlalți ucenici ai Săi.

Cuvântul „ucenic” este folosit, în diferite forme, de aproximativ două sute șaptezeci de ori în Noul Testament; așa cum am spus, acest subiect este vast. Un ateu a spus odată că doar două feluri de oameni contează în această lume: adevărații creștini și adevărații comuniști. Dar ce diferență! Aceste două categorii reprezintă două lumi distincte, doi stăpâni complet diferiți! Categoria creștinilor reprezintă crucea și lumea învierii. Ei Îl recunosc pe Domnul Isus drept Cap. Lumea și categoriile ei îl reprezintă pe Satan și împărăția lui. Dumnezeu însă ne-a scos din împărăția întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui. Tatăl ne-a dat o minunată parte, legată de Fiul dragostei Sale. Acest lucru ne determină să reprezentăm această Împărăție în viața de zi cu zi, ca adevărați ambasadori și supuși ai Împăratului, Domnul nostru. În Matei 10.24, Domnul spune că ucenicul trebuie să fie ca Stăpânul său; el trebuie să stea la picioarele Stăpânului său și să învețe de la El, să pună învățătura Lui în practică și să-L urmeze, reprezentându-L în lume prin umblare și prin cuvânt.

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra.
Psalmul 37.5

Billy și capul de pește

Mama și băiatul au deschis gura peștelui, dar n-au găsit nimic. Dezamăgit, Billy s-a pus pe pat plângând până când adormi. Între timp, mama se uită în grabă prin ziarul în care fusese învelit capul de pește. Mare i-a fost mirarea să-și vadă numele într-un anunț scris de notar. Deoarece notarul nu cunoștea adresa mamei lui Billy, dăduse acel anunț în ziar. Acolo era scris că trebuia să ia legătura cu notarul în legătură cu o moștenire. Una din prietenele mamei lăsase prin testament o frumoasă moștenire în bani. Când Billy află vestea cea frumoasă, fața i se lumină.

— Așa, deci Domnul Isus mi-a ascultat rugăciunea. Fără capul de pește nu am fi aflat niciodată despre acești bani.

Această povestire adevărată ne arată cum Dumnezeu răspunde la o rugăciune făcută cu credință. Chiar dacă nu întotdeauna lucrurile se desfășoară ca în întâmplarea descrisă aici, să nu uităm că întotdeauna Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută cu credință. Partea noastră este să ne încredințăm viața în mâna Domnului și El va lucra așa cum consideră că este de folos pentru binele nostru vremelnic și veșnic.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

REGULA DE AUR (3)

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:39)

     Pentru a face ca Regula de Aur să devină parte a vieții tale zilnice, trebuie să încerci să faci următoarele trei lucruri pentru ceilalți:

1) Să ai încrederea în ei. Fără încredere nu poate exista relație adevărată. Secretarul de Stat al Statelor Unite, Henry L. Stimson a spus: „Cea mai mare lecție pe care am învățat-o din îndelungata mea viață este că singura cale prin care poți face pe cineva demn de încredere este să ai încredere în el; și că cea mai sigură cale prin care îl poți face pe cineva nedemn de încredere este să nu ai încredere în el și să-ți faci vizibilă neîncrederea.” Oare întotdeauna este ușor? Nu, mai ales când e vorba de o persoană pe care nu o cunoști foarte bine. Cu toate acestea, asta spune Regula de Aur a lui Hristos. Când te străduiești să-ți investești încrederea în alții la fel cum ai vrea ca alții s-o investească în tine, adu-ți aminte că persoana care se încrede în alții întotdeauna va pierde mai puțin decât cea care nu are încredere în ei.

2) Să le mulțumești. Expertul în relații interumane, Donald Laird a spus: „Ajută-i întotdeauna pe oameni să-și sporească stima de sine. Nu cred că există vreun compliment mai mare pe care îl poți face cuiva decât să-l ajuți să fie util și să-și găsească împlinirea în această utilitate.” Cum putem face asta? Spunându-le că le apreciem eforturile. Lăudându-i în prezența persoanelor apropiate lor. Așa cum a remarcat producătorul de pe Broadway, Billy Rose: „Trebuie să renunți la grade sau blazoane dacă vrei să te închini!”

3) Să-i prețuiești. Studiile confirmă că 70 la sută dintre angajații care-și părăsesc locul de muncă o fac pentru că nu se simt prețuiți. Aceasta este o acuzație la adresa modului îi care angajatorii își tratează angajații! Nu există nici o persoană în lume care să nu-și dorească să fie apreciat. Nu-i așa că și tu?

Așadar, fă-ți un obicei din practicarea Regulii de Aur.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 21:33-40; 22:1-11

Pavel a fost smuls din violenţa mulţimii prin intervenţia comandantului garnizoanei romane. Acesta, după ce mai întâi l-a confundat cu un răufăcător vestit, s-a mai domolit, auzindu-l vorbind greceşte, şi i-a permis să se adreseze poporului. În faţa poporului care păstra o linişte solemnă, Pavel aminteşte că el avea, într-adevăr, un trecut foarte vinovat, dar într-un sens cu totul opus celui la care se gândeau iudeii. Înzestrat cu calităţi şi cu avantaje puţin întâlnite, evreu din evrei; după lege, fariseu (Filipeni 3:5), reputaţia sa era a unui om pios şi fără pată. Însă zelul său religios, asemănător celui care-i anima pe capii acestei mulţimi, l-a condus, în ciuda avertismentelor învăţătorului său Gamaliel, la a lupta împotriva lui Dumnezeu (v. 3; cap. 5:39).

Eu sunt Isus Nazarineanul, pe care tu Îl persecuţi (v. 8) este răspunsul cutremurător pe care l-a auzit din cer. Atingându-se de aceşti sărmani creştini, persecutându-i până la moarte, el de fapt lupta împotriva Fiului lui Dumnezeu. Dar, în loc să-l pedepsească pentru îndrăzneala lui nelegiuită, Domnul, în acelaşi timp în care îi reda vederea, îi deschidea şi ochii inimii (Efeseni 1:18), făcând din acest om pus deoparte încă de la naştere un instrument credincios pentru El.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.
Efeseni 4.30

Duhul Sfânt Își face locuința în cel credincios și astfel sunt împlinite cuvintele Domnului către ucenicii Săi: „El va fi în voi” (Ioan 14.17). După aceasta, Duhul Sfânt nu mai părăsește niciodată această locuință a Lui. Este adevărat că David s-a rugat: „Nu lua Duhul Tău cel Sfânt de la mine” (Psalmul 51.11), însă, în acea perioadă, Duhul Sfânt nu fusese trimis de Tatăl pe pământ ca să locuiască în cei credincioși. „Duhul Sfânt încă nu era, pentru că Isus nu era încă glorificat” (Ioan 7.39). Învierea și înălțarea lui Hristos sunt motivele pentru care noi, în această perioadă a harului, avem Duhul Sfânt locuind în noi. Privilegiile noastre sunt întemeiate pe lucrarea împlinită a lui Hristos și decurg din glorificarea Lui.

Prin urmare, Duhul lui Dumnezeu nu-l părăsește pe credinciosul din al cărui trup a binevoit să-Și facă templul. Însă, dacă cel credincios îngăduie cărnii să acționeze, Duhul lui Dumnezeu este întristat și, în loc ca El să ne comunice lucrurile lui Hristos, trebuie să ne mustre.

Un tată nu părăsește casa din cauză că fiul său este neascultător, însă, până când fiul nu-și mărturisește starea, este trist și nu-și poate manifesta simțămintele de dragoste față de el. Adevărata dragoste față de el nu poate acționa altfel, iar fiul, în loc de zâmbete, vede tristețe pe chipul tatălui său. Tot așa, copiii lui Dumnezeu, în loc să se bucure de manifestările Duhului Sfânt înăuntrul lor, trebuie să aibă parte, din cauza purtării lor rele și neascultătoare, de mustrările Lui. De aceea suntem îndemnați: „Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării”.

H F Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul …
Psalmul 40.4

Billy și capul de pește

Billy se întorcea spre casă gânditor. Povestirea pe care o auzise la școala duminicală era într-adevăr interesantă. Din povestire, Billy reținuse că trebuia plătită o taxă și Domnul Isus i-a spus lui Petru să meargă la mare, să arunce undița și va prinde un pește, în gura căruia se va găsi banul necesar. Petru a ascultat fără șovăire și lucrurile s-au întâmplat întocmai cum spusese Domnul (Matei 17.24-27).

Mama lui Billy era o văduvă foarte săracă. Billy s-a tot gândit în mintea sa de copil și i s-a părut normal ca Domnul să o ajute pe mama lui. De atunci înainte, Billy s-a rugat și a pus deoparte orice bănuț până a strâns cinci franci. Cu acești bani, Billy merse la magazin.

„Cu ce te pot ajuta?”, întrebă vânzătorul. — „Aș dori un pește mare”, zise Billy. — „Un pește mare costă mai mult de cinci franci.” — „Atunci dați-mi un cap de pește.”

Vânzătorul căută un cap mare de pește, pe care îl înveli într-un ziar. Plin de încredere, Billy merse bucuros spre casă și din pragul casei zise: „Mamă, uite ce am cumpărat”. — „Dar de ce?” — „Pentru ca să avem cu ce să ne plătim datoriile. Așa s-a întâmplat și cu Petru.”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

REGULA DE AUR (2)

„Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:2)

     În cartea sa: „Alergând cu uriașii,” John Maxwell povestește despre un pastor care a împărtășit adunării sale următoarele reguli când a preluat păstorirea bisericii:

1) Dacă aveți o problemă cu mine, veniți să ne întâlnim în privat. La fel voi face și eu.

2) Dacă altcineva are o problemă cu mine și vine la voi, trimiteți-l la mine. Și eu voi face la fel.

3) Dacă cineva nu vine la mine, spuneți: „Să mergem să-l vedem împreună.” Și eu voi face la fel.

4) Aveți grijă cum mă interpretați – prefer să mă interpretez singur. Ne vine prea ușor să interpretăm greșit intențiile. De asemenea, voi avea grijă la modul în care vă interpretez pe voi.

5) Dacă e confidențial, nu spuneți mai departe. Dacă voi sau oricine altcineva mi se confesează, nu voi spune altora decât dacă acea persoană își va face rău singură, dacă va răni pe altcineva sau dacă un copil a fost abuzat fizic. Aștept același lucru din partea voastră.

6) Nu citesc scrisori nesemnate.

7) Nu manipulez. Nu voi fi manipulat. Nu-i lăsa pe alții să te manipuleze. Și nu lăsa ca alții să încerce să mă manipuleze prin tine.

8) Când aveți îndoieli, spuneți. Dacă pot răspunde fără să interpretez ceva greșit sau fără să înșel încrederea cuiva, o voi face.

Aceste opt reguli se pot reduce la una singură: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. Căsniciile bune, relații bune de afaceri și de prietenie își au temelia pe Regula de Aur pe care ne-a dat-o Domnul Isus.

Un ultim gând: „Feriţi-vă de orice se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5:22). Dacă oamenii și-ar putea forma părerea că profiți de pe urma lor chiar și după ce ai avut ocazia să le explici motivele, atunci trebuie să-ți schimbi ideile sau să le reformulezi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 21:15-32

Pentru a ajunge din Grecia la Roma, apostolul îşi propusese să treacă prin Ierusalim! (cap. 19:21). În pofida acestei abateri inoportune, voia Domnului se va împlini (v. 14). Doar calea pe care ne-o alegem singuri nu este niciodată simplă; ne putem aştepta să întâlnim pe ea tot felul de complicaţii. Pavel este invitat de bătrânii de la Ierusalim să iudaizeze pentru a-i linişti pe credincioşii iudei, şi astfel se găseşte antrenat întrun mod contrar învăţăturii sale. Ce încurcătură penibilă pentru el! Încă o dată vedem cât de mult erau legaţi creştinii de la Ierusalim de religia lor iudaică. Ei încercau să pună vinul nou în burdufuri vechi (Matei 9:17). Acestor israeliţi zeloşi pentru lege, Iacov, menţionat în versetul 18, le vorbeşte despre o lege a libertăţii şi despre religia curată şi neîntinată (Iacov 1:27; 2:12) care constă nu într-o curăţire a trupului (v. 24), ci în a se păstra neîntinat de lume şi în a-i cerceta pe cei necăjiţi în necazul lor.

Pavel este aici ca prins într-un angrenaj. Frecventează templul şi se supune ritualurilor cultului pentru a fi pe placul fraţilor. În zadar, de altfel, pentru că iudeii iau aceasta drept o provocare şi caută să-l omoare, punând în mişcare toată cetatea (v. 30)!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”. El I-a spus: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc”. El i-a spus: „Paște mielușeii Mei”.
Ioan 21.15

Simon Petru – Misiunea sa

Domnul Isus pregătise micul dejun pentru ucenici și i-a invitat să mănânce, împărțind fiecăruia dintre ei (versetele 12 și 13). Ce scenă mișcătoare și cât de potrivită cu harul Său, prin care S-a făcut Slujitor al celor pe care îi iubește! Acum scena este pregătită pentru un dialog între Domnul și Petru, dialog care conduce la restabilirea lui Petru în lucrarea sa.

Am văzut deja că Petru știa acum că fusese iertat. Era însă necesară o lucrare mai adâncă de restabilire. Prima sa întâlnire cu Domnul fusese personală, însă aceasta urma să se desfășoare în prezența celorlalți ucenici. Păcatul lui Petru fusese public, iar restabilirea sa ca apostol trebuia să fie de asemenea publică. Una este să fii iertat și alta este să fii restabilit într-o poziție de slujire. Domnul nostru Isus este plin de har și de înțelepciune!

Simon Petru se lepădase de Domnul Isus de trei ori, iar Domnul îi pune tot de trei ori întrebarea: „Mă iubești?” (versetele 15-17). Acest lucru trebuie să fi atins puternic conștiința lui Petru. Domnul îl întreabă: „Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”. Aceasta era o referire la ceilalți ucenici, fiindcă Petru se lăudase că, și dacă toți ceilalți aveau să se lepede de Hristos, el nu avea să o facă. Carnea nu are nicio putere, de aceea el ar fi trebuit să vegheze și să se roage, nu să se laude. Întrebările Domnului l-au făcut să exclame: „Doamne, Tu toate le știi; Tu știi că Te iubesc”. Acum Petru nu se mai laudă, ci se bazează în totul pe Domnul și pe cunoașterea Lui divină. El primește o nouă misiune, nu doar cea de „pescar de oameni”, ci Domnul îi dă în grijă turma Lui. Petru, zdrobit și cu o cunoaștere adâncă a harului, va ști cum să călăuzească și să hrănească oile și mielușeii lui Hristos.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim …
Daniel 6.10

Dependența lui Daniel

Ca și în cazul altor mari eroi ai credinței, viața lui Daniel a excelat în profundă consacrare, în acel simțământ al dependenței sale totale față de Dumnezeu și într-un spirit neobosit de încredere și recunoștință față de felul minunat în care Dumnezeu i-a purtat de grijă.

Daniel a intrat în odaia sa de rugăciune. Iată un fapt remarcabil la acest bărbat al credinței! Trei sunt ocaziile de rugăciune pe care le găsim consemnate în cartea scrisă de Daniel, fiecare din ele apărând ca niște ferestre deschise spre viața sa lăuntrică cu Dumnezeu. Prima ocazie este consemnată în capitolul 2. A doua ocazie, când putem privi din nou înăuntrul vieții spirituale a acestui bărbat al credinței, este aceea relatată în capitolul 6. Apoi în capitolul 9 îl putem privi din nou pe Daniel îngenuncheat în rugăciune. Capitolul 6, deși nu ne oferă prea multe detalii despre rugăciune, ne descoperă totuși un fapt foarte important privind programul spiritual al acestui mare slujitor al lui Dumnezeu. Acest fapt se află cuprins în versetul 10. Dacă ne luăm timp să citim cu atenție întâmplarea dramatică descrisă în acest capitol, cât și deznodământul ei minunat, vrând-nevrând gândul nostru se va întoarce la acest verset ca fiind singura explicație a izbăvirii atât de minunate a profetului din groapa cu lei unde fusese aruncat.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

REGULA DE AUR (1)

„Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12)

     Încearcă să te identifici cu una din următoarele afirmații:

(a) Sunt întotdeauna o persoană etică.

(b) În cele mai multe situații sunt o persoană etică.

(c) Sunt o persoană etică într-o oarecare măsură.

(d)  Sunt rareori o persoană etică.

(e) Nu sunt niciodată o persoană etică. În care categorie te încadrezi? Dacă suntem sinceri, cei mai mulți dintre noi ne-am plasa cel mai probabil în categoria (b). De ce? Datorită convenienței personale. Gândește-te puțin. Nu-ți convine să plătești prețul succesului. Nu-ți convine să practici disciplina personală. Nu-ți convine să-i pui pe ceilalți pe primul plan. Nu-ți convine să riști să fii confruntat. Majoritatea dintre noi credem că e bine să fii o persoană etică – dacă nu cumva suntem implicați în greșeala etică a cuiva.

Dacă însă ești serios în stabilirea unui standard etic după care să trăiești, nu trebuie să cauți mai departe de Regula de aur: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. Și atunci:

1) Vei avea parte de pace și stimă de sine. Când totul a fost spus și făcut, trebuie să poți trăi cu tine însuți deoarece „oriunde te-ai duce, te iei pe tine însuți cu tine.” Dacă singura cale prin care poți câștiga este înșelătoria, îți pierzi respectul de sine, îți este teamă să nu fii demascat și îți pierzi încrederea în apropierea de Dumnezeu chiar dacă te simți gol.

2) Va exista un avantaj reciproc. Ești genul de persoană care crede că pentru a câștiga, altcineva trebuie să piardă? Această filozofie nu funcționează. Dacă îi tratezi pe ceilalți oameni așa cum vrei să fii tu tratat, ei vor câștiga dar și tu. Nu există învinși.

3) E ușor de înțeles. Pur și simplu te pui în papucii altcuiva.

Atât! Nu există reguli complicate și devieri de la regulă. Așa că, trăiește după Regula de aur.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 21:1-14

Dragostea frăţească se manifestă pe tot parcursul acestei călătorii (v. 1,6,12). La Tir, ca şi la Milet, Pavel se desparte de fraţii săi după ce sau rugat împreună în genunchi pe mal (v. 5; cap. 20:36,37). Duhul subliniază aici prezenţa copiilor, atât de dorită în adunări!

La Cezareea, Pavel este găzduit la Filip, care se stabilise acolo după ce predicase în toate cetăţile începând cu Azot (între care, fără îndoială, Lida şi Iope: cap. 8:40; 9:32,36). Fiicele lui făceau o lucrare bună pentru Domnul, pe care totodată nu o exercitau în adunare (1 Corinteni 14:3,34).

Ceea ce-l conduce pe apostol în această călătorie sunt afecţiunile lui, întotdeauna la fel de înflăcărate pentru cei din poporul său. El era purtătorul darurilor de la adunările din Macedonia şi Ahaia şi se bucura să le ducă el personal la Ierusalim (Romani 15:25). Dar el nu ţine cont nici de avertismentele Duhului (v. 4), nici de cele ale profetului Agab (v. 11; vezi cap. 11:28), nici de rugăminţile fraţilor (v. 12). Nu ne putem permite să-l judecăm. Această istorisire însă ne este lăsată ca să ne înveţe că, neascultând decât de sentimentele sale, chiar dacă acestea sunt bune, până şi un apostol poate să se abată de la calea dependenţei. Este o lecţie serioasă pentru fiecare dintre noi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și am ieșit noaptea … și am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmate și porțile lui arse de foc … Și le-am zis: „Vedeți starea cea rea în care ne aflăm, cum Ierusalimul este pustiit și porțile lui sunt arse de foc; veniți și să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de batjocură”. Și le-am spus despre mâna Dumnezeului meu, care fusese bună peste mine și, de asemenea, de cuvintele împăratului pe care le spusese către mine. Și ei au zis: „Să ne ridicăm și să reconstruim!”. Și și-au întărit mâinile pentru bine.
Neemia 2.13,17,18

După captivitatea babiloniană – Pregătiri pentru lucrare

Neemia n-a pierdut timpul deloc. La trei zile după ce ajunsese în Ierusalim, el și câțiva dintre oamenii săi au ieșit din cetate și au cercetat zidurile Ierusalimului și porțile lui. Fără să spună cuiva despre ceea ce făceau, au înconjurat cetatea și și-au format o părere despre starea de lucruri.

După ce a strâns poporul și pe conducători, le-a prezentat situația și i-a îndemnat: „Veniți și să reconstruim”. Apoi le-a istorisit despre cum mâna cea bună a lui Dumnezeu fusese peste el și despre cuvintele împăratului. Concluzia a fost: „Să ne ridicăm și să reconstruim!”. Mâinile lor au fost astfel imediat întărite pentru a începe lucrarea.

Vedem aici manifestat darul de cârmuire sau de conducere. Neemia a acționat repede după ce a ajuns în Ierusalim. A acționat fără să-și trâmbițeze intențiile; a cercetat situația, fără să se încreadă doar în capacitatea lui de a judeca situația, ci luând cu sine și pe alții. Apoi a adunat poporul, le-a vorbit despre starea deplorabilă a zidurilor și a porților Ierusalimului, însă nu a dat vina pe nimeni, ci a propus o soluție pozitivă: „Veniți și să reconstruim”. N-a propus ca doar ei să reconstruiască, ci s-a inclus și pe el însuși în această lucrare. Apoi a încurajat poporul, mărturisind despre mâna bună a lui Dumnezeu și despre cuvintele favorabile rostite de împărat către el.

Rezultatul a fost din două părți. Poporul a răspuns: „Să ne ridicăm și să reconstruim!”, iar vrăjmașii și-au arătat împotrivirea, disprețuindu-i și acuzându-i.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

… nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt …
Romani 5.5

„Vaporul speranțelor”

Din cauza numărului mare de imigranți, Titanicul a fost numit „vaporul speranțelor”. Mulți oameni au sperat că în America vor începe o viață nouă. Echipat cu cea mai modernă tehnică a anului 1912, Titanicul a fost considerat un vapor foarte sigur. Călătoria a început cu bucuria și optimismul de a călători cu cea mai mare și mai luxoasă navă a timpului, dar s-a încheiat cu un dezastru. Viața fiecărui om se aseamănă cu acel „vapor al speranțelor”.

Speranțe înșelătoare îi fură omului timpul de a gândi la salvarea sufletului său. Mulți oameni își trăiesc viața fără Dumnezeu. Și totul se va încheia cu un dezastru. Însă adevărata viață nu este aici, ci dincolo de orizontul lumii, în prezența lui Dumnezeu. Problema mântuirii veșnice este de o importanță atât de fundamentală, încât merită să ne interesăm de ea până nu este prea târziu. Istoricul Nicolae Iorga spunea: „Viața nu înseamnă a trăi, ci a ști pentru ce trăiești”. Să fim mulțumitori lui Dumnezeu că ne-a dat posibilitatea să călătorim pe un „vapor” sigur în această viață. Adevăratul „vapor al speranțelor” pentru toți oamenii este credința în Hristos.

Numai Mântuitorul ne poate duce în siguranță prin valurile acestei lumi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI FĂTARNIC!

„Lăsaţi-vă de minciună” (Efeseni 4:25)

     Nu defectele te fac fățarnic; ci faptul că le ascunzi și pretinzi că nu le ai! Să remarcăm două lucruri despre fățărnicie:

1) E la fel de firească precum respirația. Ea face apel la eul tău. Suntem prinși în plasă pentru că pare atât de impresionantă și ne face să obținem multe beneficii. Cui nu-i place asta?

2) E greu să-i ții piept. E mai ușor să înveți un nou convertit decât să-l corectezi pe unul vechi, închistat în religie.

Pentru a câștiga lupta cu fățărnicia, trebuie mai întâi să recunoști că ai o problemă cu ea. Numai atunci Duhul Sfânt poate începe în tine lucrarea de mântuire și te poate pune pe calea spre libertate. Dar ai grijă, e o luptă îndelungată și grea. Dorința noastră de a arăta bine în fața celorlalți moare încet – dacă nu cumva deloc.

Pavel scrie: „Iată, deci, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiți în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. De aceea, lăsaţi-vă de minciună” (v. 17-25).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 20:17-38

La Milet, Pavel îi cheamă pe bătrânii adunării din Efes pentru a le da recomandările sale şi pentru aşi lua rămas bun. Le aminteşte ce a fost lucrarea lui printre ei şi exemplul pe care şi l-a fixat ca să li-l dea. Îi avertizează cu privire la pericolele dinăuntru (v. 29) şi de afară (v. 30) care ameninţă adunarea. Cum să le facă faţă? Îi îndeamnă la veghere (v. 31), dar mai presus de toate îi încredinţează harului lui Dumnezeu (v. 32). În cel priveşte, apostolul nu are decât un singur gând: să termine în credincioşie alergarea lui (este a lui personală; comp. cu 2 Timotei 4:7), precum şi lucrarea (aceasta este a Domnului). Viaţa lui nu mai are alt sens şi el este gata să o sacrifice pentru această Adunare pentru care vărsase deja multe lacrimi (v. 19:31; Coloseni 1:24). Dar ce erau acestea faţă de valoarea infinită pe care ea o are înaintea lui Dumnezeu? Pe El La costat nu mai puţin decât sângele Propriului Său Fiu (v. 28; 1 Petru 1:19). Apostolul găseşte în acest preţ incomensurabil motivul devotamentului său şi îl reaminteşte administratorilor de la Efes, pentru a sublinia responsabilitatea lor.

În încheiere, Pavel aminteşte unul dintre cuvintele Domnului Isus: Este mai ferice să
dai, decât să primeşti (v. 35).

Săl putem pune şi noi în practică, imitându-L pe Acela care ne-a dat totul!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Nicidecum nu te voi lăsa și cu nici un chip nu te voi părăsi.
Evrei 13.5

Cu siguranță că aceste cuvinte i-au mișcat pe destinatarii Epistolei către Evrei. Ei erau familiarizați cu ele din Scripturile Vechiului Testament (Deuteronom 31.6,8; Iosua 1.5; 1 Cronici 28.20). Această promisiune a fost dovedită a fi adevărată de nenumărate ori. Să luăm cazul lui Iosif, de exemplu. El „a fost despărțit de frații săi” în Egipt (Deuteronom 33.16), însă Dumnezeu a fost cu el acolo (Geneza 39.2,3,21,23). Ce mângâiere și ce resursă a fost aceasta pentru Iosif, în acei ani atât de dificili, departe de familia sa! Cuvintele sale către paharnicul lui faraon arată ceva din adâncimea simțămintelor sale: „Adu-ți aminte de mine când îți va fi bine” (Geneza 40.14). Din nefericire, paharnicul a uitat de el.

Iosif nu făcuse nimic pentru care să fie aruncat în închisoare. În aceasta, el este o mică imagine a Domnului Isus, care „n-a făcut nimic rău” (Luca 23.41) și care „a fost luat prin asuprire de la judecată” (Isaia 53.8). Ce durere a fost pentru El să sufere toate acestea din partea poporului Său pământesc! Apoi toți ucenicii Săi „L-au părăsit și au fugit” (Matei 26.56). Cu puțin timp înainte le spusese: „Să nu vi se tulbure inima” (Ioan 14.1); acum căuta mângâietori și nu găsea niciunul (Psalmul 69.20). El a fost părăsit de oameni, însă urma ceva infinit mai dureros: să poarte păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, să fie făcut păcat pentru noi și să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46).

Domnul Isus a fost complet singur pe cruce, în timpul celor trei ore de întuneric, însă acum El făgăduiește tuturor celor care cred în El: „Nicidecum nu te voi lăsa și cu niciun chip nu te voi părăsi”. Avem toate motivele să fim plini de curaj, știind că beneficiem de un astfel de ajutor, și trebuie să ne amintim de El, potrivit cu cererea Lui plină de dragoste: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea” (1 Corinteni 11.23-26).

S Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniță; ci o pune într-un sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
Luca 11.33

Lumina lumii

Domnul Isus Hristos venit în această lume era Lumina. El era „Lumina lumii” (Ioan 8.12). Dumnezeu Îl trimisese în această lume, astfel încât toți puteau să-L vadă strălucind. Prorocii Îl vestiseră; tot ce spuseseră ei despre Domnul se împlinise. Ioan Botezătorul venise înaintea Lui, după Scripturi, pentru a pregăti inimile, ca toți să-L primească. Toate gândurile Domnului Isus Hristos, lucrările și cuvintele Sale dădeau mărturie despre ceea ce era El.

Dumnezeu nu neglijase nimic, pentru ca Fiul să fie cunoscut. Lumina strălucea în toată splendoarea ei. Dar un lucru era necesar, pentru ca ea să producă efectele sale în aceia care o vedeau: credința, care privește la Mântuitorul în toată simplitatea, îndepărtând orice altă considerație, orice alt raționament. Necredința vine întotdeauna cu tot felul de întrebări. Credința însă Îl vede pe Isus Hristos ca Lumină a vieții sale.

Să privim la Lumina lumii și să lăsăm să ne lumineze viața! Astfel, mulți vor vedea în gândirea, vorbirea și faptele noastre că Isus Hristos este Lumina pe cărarea vieții noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU UITA SĂ-I MULTUMESTI LUI DUMNEZEU

„Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul” (Deuteronom 8:10)

     Noi am hotărât să retipărim această povestire, întrucât mesajul ei este veșnic. Doi copii în haine zdrențuite și prea mari pentru ei au apărut la ușă. „Aveți ziare vechi, doamnă?” Eu eram ocupată. Voiam să spun nu pana când le-am văzut picioarele. Încălțați cu sandale mici îmbibate de lapoviță.

„Intrați să vă fac o ciocolată caldă.” Conversația a lipsit. Sandalele lor ude au lăsat urme pe gresie. Le-am oferit cacao cu pâine prăjită și gem pentru a-i întrema înainte de-ai trimite în frigul de afară. Apoi m-am dus la bucătărie pentru a lucra la bugetul pentru cheltuielile casnice. Tăcerea din încăperea din față a ajuns până la mine. M-am uitat înăuntru. Fetița își ținea ceașca goală în mâini și se uita la ea.

Băiatul a întrebat: „Doamnă, sunteți bogată?” M-am uitat la papucii mei jerpeliți. „Bogată? Nici gând!”

Fetița a așezat ceașca înapoi pe farfurie cu mare grijă. „Ceștile dumneavoastră se potrivesc cu farfuriile.” Vocea ei părea a unui om bătrân.

Apoi au plecat, ținând legătura de ziare în bătaia vântului. Nu au spus mulțumesc. Nici nu era nevoie – au făcut mai mult de atât. Mult mai mult. Cești și farfurii de ceramică albastră, dar care se potriveau. O ciorbă de cartofi; un acoperiș deasupra capului; soțul meu cu un loc de muncă sigur – și lucrurile astea se potriveau. Am mutat scaunele de lângă foc și am făcut curat în sufragerie. Urmele de noroi lăsate de acele sandale mici erau încă ude pe gresia mea. Le-am lăsat așa. Vreau să rămână acolo în caz ca uit cât sunt de bogată!”

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu uita să-i mulțumești lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 20:1-16

Manifestarea ostilă de la Efes îl conduce pe Pavel la a părăsi această cetate (comp. cu Matei 10:23). După ce sa dus în Grecia, trecând prin Macedonia, se întoarce pe acelaşi drum şi ajunge la Troa. Istorisirea care urmează (v. 7-12) confirmă că cina se celebra, ca şi astăzi, în ziua întâi a săptămânii. Suntem şocaţi de somnul lui Eutih din timpul predicării apostolului. Dar oare nu ne vorbeşte Pavel şi nouă atunci când citim epistolele lui? Câtă atenţie acordăm noi acestora? Accidentul grav care se produce ne arată, din punct de vedere moral, unde poate conduce indiferenţa faţă de Cuvânt: la cădere şi la o stare de moarte. Harul lui Dumnezeu însă face aici o minune care oferă mângâiere.

Privind această scenă, ne putem gândi prin analogie la istoria Bisericii responsabile. Somnul ei, căderea ei şi moartea ei aparentă sunt rezultatul neglijării învăţăturii apostolilor. Totuşi, Domnul a îngăduit o trezire, urmată de hrănire şi de mângâierea alor Săi, în aşteptarea zorilor marii plecări (v. 11).

Pavel părăseşte Troa, mergând pe jos. Se alătură prietenilor săi la Asos, de unde reia calea mării spre Ierusalim.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Să lase să crească în voie pletele părului capului său … nazireul să-și radă capul consacrării lui la intrarea cortului întâlnirii … după aceea nazireul va putea să bea vin.
Numeri 6.5,18,20

Părul lung al nazireului nu este dificil de interpretat; 1 Corinteni 11.1-15 ne oferă răspunsul – „Nu vă învață chiar firea că este o dezonoare pentru bărbat dacă are părul lung? Dar dacă o femeie are părul lung, este glorie pentru ea”. Părul lung al femeii mărturisește despre autoritatea sub care ea este așezată. Părul lung al nazireului arată deci că el lua o poziție umilă și de dependență. El renunța la drepturile sale și devenea nesemnificativ. Nazireul creștin, în separarea lui practică pentru Domnul, iubește locul de umilință și își găsește plăcerea să calce pe urmele Celui care S-a golit pe Sine Însuși. Dumnezeu să ne dea tuturor o dorință tot mai aprinsă de a trăi ca nazirei adevărați, separați pentru Domnul!

Vedem că perioada nazireatului se sfârșea. Separarea noastră durează doar atâta vreme cât ne aflăm în pustie. Venea timpul când nazireul, după ce își împlinise jurământul, putea să bea vin. Va veni un timp de bucurie pentru sfinții lui Dumnezeu, când cuvintele Domnului se vor împlini: „Nu voi bea din acest rod al viței, până în ziua aceea când îl voi bea cu voi nou, în Împărăția Tatălui Meu” (Matei 26.29). Atunci, aflați în prezența Sa și complet liberi de păcat și de lumea cea rea, vom avea o bucurie veșnică, iar poziția umilă va fi schimbată cu una glorioasă, alături de El, pe tronul Lui.

Binecuvântarea cu care se încheie acest capitol ne oferă o revelație prețioasă a Trinității (versetele 24-26). De trei ori era invocat numele lui Iahve asupra copiilor lui Israel – Tatăl, care păzește; Fiul, care este plin de har; Duhul Sfânt, care dă pacea. Cât de mare va fi binecuvântarea atunci când El va veni a doua oară, pentru a-Și binecuvânta poporul și toată creația!

A C Gaebelein

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului …
Psalmul 23.1, 6

Păstorul cel tânăr

Tânărul a mai trăit doar câteva zile de la prima noastră întâlnire. Nu am mai avut timp să-i citesc sau să-i explic alte pasaje din Scriptură. Din când în când se auzea tusea lui sufocantă. Alteori dormea adânc; dar de câte ori putea să cugete sau să asculte, aceste versete din Luca 15 îl încurajau. L-a primit pe Hristos ca Mântuitor al lui și s-a rugat sincer să fie dus acasă pe umerii Păstorului ceresc, precum a fost dusă oaia pierdută. A murit umil, în pace, aproape triumfător, ultimul cuvânt pe buzele lui fiind Numele lui Isus, Mântuitorul și Păstorul lui. Păstorul cel tânăr a plecat în patria veșnică unde a întâlnit pe Păstorul cel Bun, care a venit în lumea noastră și la crucea de pe Golgota Și-a dat viața pentru toți cei care Îl primesc în viețile lor.

Cititorilor, vă rog cugetați la această întâmplare și gândiți-vă că într-o zi trebuie să părăsiți acest pământ al nedreptății, al lacrimilor, al durerii. Unde veți merge? Și astăzi Păstorul cel Bun cheamă prin cuvântul Evangheliei pe fiecare în parte spunând: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIRTUTEA SMERENIEI (2)

„Cine este smerit cu duhul capătă cinste” (Proverbe 29:23)

     Se spune că un pastor tânăr era foarte cunoscut pentru darul predicării. Însă când adunarea sa a crescut numeric – i-a crescut și eul! Într-o duminică, după ce a rostit cea mai bună predică a sa, un membru al bisericii i-a strâns mâna și i-a spus: „Sunteți unul dintre cei mai mari predicatori din generația noastră.” Tânărul predicator a zâmbit și a intrat în mașină. În timp ce el și soția sa mergeau cu mașina spre casă, el i-a spus soției ce i-a zis enoriașul. Soția nu a răspuns, așa că, după ce i-a smuls o replică afirmativă, el a întrebat-o: „Oare câți mari predicatori există în această generație?” Ea a răspuns: „Cu unul mai puțin decât crezi tu, dragă!”

Încearcă să ți-L imaginezi pe Domnul Isus luând un prosop și un lighean pentru a spăla noroiul de pe picioarele tale. În zilele acelea în care străzile erau nepavate, acest obicei era o politețe obișnuită. Când mergeai în vizită la cineva acasă, gazda îți spăla picioarele, fiind un mijloc de a-ți spune: „Îți urez bun venit și te onorez.” Când ucenicii Domnului Isus au protestat, El le-a spus: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu …  Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:15-17).

Cineva l-a întrebat odată pe Leonard Bernstein, strălucitul dirijor al Filarmonicii din New York, care este cea mai dificilă poziție din orchestră. El a răspuns: „Vioara a doua.” Oricine dorește să stea pe scaunul din față. Însă în Împărăția lui Dumnezeu suntem chemați să-i punem pe ceilalți pe primul loc și pe noi pe locul al doilea. Când facem asta, Dumnezeu ne promite că ne va onora.

Tg-M” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 19:23-41

Se afla la Efes un templu încărcat de splendoare, închinat zeiţei Diana, socotit printre faimoasele şapte minuni ale lumii antice. Vizitarea acestui templu, precum şi miniaturile de argint vândute acolo ca amintiri aduceau mari venituri artizanilor cetăţii. Şi, cum predicarea evangheliei nu putea să ducă decât la declinul comerţului lor, îi vedem pe aceşti meşteri cum se asociază pentru a-şi susţine interesele, dând, cu ipocrizie, un pretext religios acţiunilor lor (comp. cu Apocalipsa 18:11). Este atât de trist să vedem că încă şi astăzi multe persoane, în loc să caute cu stăruinţă adevărul, sunt preocupate de prosperitatea lor materială (v. 25) sau de părerile altora!

Zgomote imense se înalţă în favoarea zeiţei acestea doar pentru a demonstra că era incapabilă să arate că este mare şi deci că nu se putea apăra singură (comp. cu 1 Împăraţi 18:26-29).

Deşi se crede mai evoluată şi mai luminată ca altădată, lumea n-a făcut altceva decât să-şi schimbe zeii, în timp ce inimile nu s-au schimbat. Mulţimile astăzi se închină idolilor stadioanelor, ai spectacolelor şi ai muzicii şi îi urmează, pentru că pe aceştia îi găsesc oferiţi de stăpânitorul acestei lumi, maestru în arta de a îndepărta sufletele oamenilor.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Dar centurionul, dorind să-l salveze pe Pavel, le-a împiedicat planul și a poruncit celor care pot înota să iasă la țărm, aruncându-se primii; și ceilalți, unii pe scânduri, alții pe lucruri din corabie; și așa a fost că toți au ajuns în siguranță la țărm.
Fapte 27.43,44

Ultimele capitole din Fapte ne oferă o descriere detaliată a călătoriei lui Pavel către Roma. Privind cu atenție la ea, vedem declinul mărturiei creștine, de la punctul ei strălucitor de început, la Cincizecime, când inimile erau deplin unite, la punctul ei de sfârșit, când corabia mărturiei este sfărâmată în bucăți. Pavel, în lanțuri, trebuia să se înfățișeze înaintea puterilor acestei lumi. El se distinge ca fiind vasul lui Dumnezeu, care dă mărturie despre adevărul, despre harul și despre puterea Celui care este înălțat mai presus de lume.

Pavel, prizonierul, preia comanda corabiei, având gândul divin cu privire la tot ceea ce se întâmpla. „Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc a stat lângă mine în noaptea aceasta, spunând: «Nu te teme, Pavele!»”. Dumnezeu i-a dat asigurarea că toți cei din corabie aveau să fie scăpați, iar Pavel adaugă: „Am încredere în Dumnezeu că va fi așa cum mi s-a spus”.

Vedem astăzi că Adunarea, ca martor sau ca sfeșnic în această lume, se destramă și, în ciuda eforturilor depuse pentru a salva corabia, ea se rupe în bucăți. Tot ceea ce este încredințat omului sfârșește în faliment. Însă adevărata Corabie a siguranței, în care se află împlinite toate promisiunile lui Dumnezeu, rezistă și este mai solidă și mai perfectă ca niciodată. Nimeni din cei care și-au pus încrederea doar în Domnul Isus Hristos nu va fi dat de rușine.

Resursele care au susținut Biserica primară sunt valabile și pentru noi astăzi – Cuvântul Său, Duhul Său și prezența Sa. Cuvântul Său este revelația divină care ne călăuzește. Duhul Sfânt este puterea divină de care avem nevoie. Prezența Domnului nostru, care rămâne credincios promisiunilor Sale, va veni în întâmpinarea oricărei nevoi pe drumul nostru către cer.

J Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn … Căci erați ca niște oi rătăcite …
1 Petru 2.24-25

Păstorul cel tânăr

Am explicat acestui sărman tânăr, care era pe moarte, planul mântuirii, folosindu-mă de propria lui întâmplare, simplă și emoționantă. Am citit acele câteva versete din Luca 15 unde este descrisă așa de frumos dragostea păstorului pentru oaia pierdută, și el a înțeles imediat asemănarea și m-a urmărit cu interes în timp ce îi explicam semnificația deplină a pildei. Domnul, în mila Lui, i-a deschis nu numai mintea, ci și inima, pentru a primi cele spuse. Tânărul însuși era oaia pierdută.

Isus Hristos este Păstorul cel bun, care a fost trimis de Tatăl pentru a căuta pe el și pe alții care sunt pierduți ca și el. Întocmai cum sărmanul tânăr îndurase răceala zăpezii și viscolul pătrunzător, tot așa binecuvântatul nostru Mântuitor a suferit împotrivirile violente ale păcătoșilor față de Sine, disprețul amar și ocările grămădite asupra Lui, fără să-Și deschidă gura pentru a rosti un singur cuvânt de plângere și la urmă Și-a dat viața Lui scumpă, ca noi să fim răscumpărați din pierzare și să fim aduși în siguranță în casa veșnică. Mântuitorul nu-i va lăsa pe răscumpărații Săi să străbată singuri cărarea vieții plină de primejdii, ci îi va duce pe umerii Lui, la turma cerească. Sărmanul tânăr părea că soarbe toate aceste adevăruri. A primit totul, a înțeles totul. N-am văzut niciodată o dovadă mai clară a puterii Duhului Sfânt de a aplica Cuvântul lui Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

VIRTUTEA SMERENIEI (1)

„Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa” (Proverbe 22:4)

     Când Benjamin Franklin avea douăzeci și doi de ani, locuia în Philadelphia după ce scăpase de o ucenicie opresivă. El încerca, cum se spune, „să se regăsească.” În sufletul său ardea o întrebare: „Care sunt cele mai importante priorități din viața mea?” Drept răspuns, el a dezvoltat doisprezece „virtuți” – valori care îi puteau guverna viața. Acestea erau cumpătarea, liniștea, ordinea, hotărârea, chibzuința, hărnicia, sinceritatea, dreptatea, moderația, curățenia, calmul și castitatea. Franklin și-a luat lista virtuților și a arătat-o unui prieten bătrân cerându-i părerea. Prietenul său le-a citit și a spus: „Benjamin, ai uitat-o pe cea mai importantă.” Surprins, Franklin l-a întrebat care este aceasta. Bătrânul i-a răspuns: „Smerenia.” Franklin a adăugat-o numaidecât la listă. El și-a organizat viața în cicluri repetate de treisprezece săptămâni, concentrându-se asupra uneia dintre acele virtuți în fiecare săptămână. La șaptezeci și opt de ani, el a început să cugete la viața sa și la calitățile în jurul cărora a zidit-o. Deși se simțea destul de bine pentru faptul că le atinsese pe aproape toate, iată ce a spus despre smerenie: „Nu mă pot lăuda cu prea mult succes în dobândirea acestei virtuți; dar am avut mult de-a face cu manifestarea ei.”

Biblia spune: „Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa.” Smerenia este o virtute interesantă; trebuie s-o arăți – dar să nu știi că o  ai! Jonathan Edwards a spus: „Nimic nu ține o persoană mai departe de diavol decât smerenia.” Dacă există ceva pe lumea aceasta pe care eul tău nu-l va căuta niciodată și pentru care nu se va zbate, aceasta este smerenia. Cu toate acestea, smerenia stă la baza succesului pe toate planurile.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Fapte 19:1-22

Credincios promisiunii făcute (cap. 18:21), apostolul soseşte la Efes, capitala provinciei Asia. Va rămâne aici trei ani (cap. 20:31), succedându-l pe Apolo, în timp ce, la Corint, Apolo udă ceea ce apostolul sădise (cap. 18:27-28; 1 Corinteni 3:6). Nu vedem între aceşti slujitori ai lui Dumnezeu nici gelozie, nici vreun gând de revendicare a vreunui câmp special din lucrare.

Botezul lui Ioan, singurul cunoscut de aceşti efeseni, îi pregătea pe iudeii pocăiţi să primească un Mesia împărăţind pe pământ. Creştinul, dimpotrivă, are o poziţie cerească; el este pus, prin Duhul Sfânt, în relaţie cu un Hristos mort şi înviat adevăr subliniat într-un mod cu totul special de Epistola către Efeseni.

Cuvântul Domnului creştea şi se întărea (v. 20) nu numai prin minunile făcute de apostol, ci şi prin autoritatea Sa asupra inimilor. Cuvântul îi determina pe aceşti credincioşi să mărturisească ceea ce făcuseră şi să renunţe în mod public la practicile de vrăjitorie. Plini de dragostea dintâi (Apocalipsa 2:4), aceşti efeseni nu vor să aibă deloc comuniune cu lucrările neroditoare ale întunericului (Efeseni 5:11).

Dragi prieteni, îşi arată Cuvântul lui Dumnezeu puterea în lume prin roade vizibile şi în vieţile voastre?

 
 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și totuși, în lucrul acesta, n-ați crezut pe Domnul Dumnezeul vostru.
Deuteronom 1.32

Când a venit timpul ca israeliții să ia în stăpânire țara, Moise a trebuit să le spună: „Nu vă înspăimântați, nici nu vă temeți de ei! Domnul Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, Se va lupta El Însuși pentru voi, după toate câte a făcut pentru voi, înaintea ochilor voștri, în Egipt” (versetele 29 și 30). Însă dificultățile care le stăteau înainte au scos la iveală necredința lor în promisiunile lui Dumnezeu. Ajunși sub disciplina lui Dumnezeu, au rătăcit patruzeci de ani în pustie, fiindcă Dumnezeu spusese: „Niciunul dintre oamenii aceștia, din această generație rea, nu va vedea țara cea bună” (versetul 35).

Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos „ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos” (Efeseni 1.3). Pentru noi, creștinii, locurile cerești sunt ceea ce era Canaanul pentru israeliți: țara în care trebuiau să intre și să o ia în stăpânire. Nu există niciun copil al lui Dumnezeu care să nu vrea să se bucure de locurile cerești, chiar dacă știe foarte puțin despre ele. Totuși, mulți dintre ei simt că sunt complet incapabili de a intra în țară și de a o lua în stăpânire. Ei i-au văzut pe vrăjmași, au încercat să lupte, au biruit în unele lupte și au fost biruiți în altele și, în cele din urmă, necredința și-a făcut loc în inimile lor și s-au întrebat: Oare vrea Dumnezeu cu adevărat ca noi să ne bucurăm de aceste binecuvântări spirituale?

Dumnezeu însă ne-a dat aceste binecuvântări și ne-a poruncit să intrăm în ele și să le luăm în stăpânire. Deci ce trebuie să facem pentru a ne bucura de ele și pentru a nu rătăci toată viața într-un loc pustiu? Sunt multe metode la care apelăm, mai puțin la una: „Tot ce veți cere rugându-vă, credeți că ați primit, și veți avea” (Marcu 11.24). Vechea generație necredincioasă trebuie să moară (Deuteronom 2.16). Doar o generație nouă, credincioasă, poate intra și lua în stăpânire. Să cerem să ne bucurăm în mod practic de binecuvântările spirituale pe care le avem în Hristos, apoi să credem, bazându-ne pe Domnul, și le vom avea!

A Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri.
Luca 15.5

Păstorul cel tânăr

— Și cum ai adus-o acasă? Mă gândesc că nici aceasta nu a fost ușor. A venit să te urmeze pe drum înapoi?

— Ei, n-am vrut să mă încred în ea și pe lângă aceasta era sleită și obosită. Așa că am pus-o pe umeri și astfel am adus-o acasă.

— Și s-au bucurat toți cei din casă când te-ai întors cu oaia?

— Sigur că s-au bucurat, a răspuns el. Tata și mama și vecinii care au auzit de pierderea noastră au venit toți în dimineața următoare să întrebe de oaie, căci în astfel de situații vecinii sunt cât se poate de binevoitori unii față de alții. S-au întristat când au auzit că am umblat pe afară toată noaptea întunecată. S-a făcut dimineața până am ajuns acasă și sfârșitul a fost că m-am ales cu răceala aceasta. Mama spune că nu mă voi mai face bine niciodată; Dumnezeu știe. Oricum, eu am făcut tot ce am putut, ca să salvez oaia.

Minunat! m-am gândit. Iată întreaga istorisire a Evangheliei. Oaia s-a pierdut, tatăl își trimite fiul să o caute și să o aducă înapoi. Fiul se duce de bunăvoie, suferă tot fără să se plângă și la sfârșit își jertfește viața, ca să găsească oaia, iar când o găsește, o duce pe umerii lui acasă, la turmă, și se bucură împreună cu prietenii și vecinii că oaia ce a fost pierdută este acum găsită.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

STANDARDUL DUBLU

„Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.” (Proverbe 4:19)

     Biblia spune: „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.” (v. 18-19). În 1966, Dr. Joseph Fletcher a publicat o carte care a devenit best seller. Cartea se numește „Etica situației.” În ea autorul spune că dragostea este singurul standard pentru deosebirea binelui de rău. Consecința a fost haosul etic. De ce? Pentru că ne permite să ne stabilim propriile standarde, care s-au schimbat de la o situație la alta. Și pentru a înrăutăți și mai mult lucrurile, face parte din firea noastră să fim indulgenți cu noi înșine, să ne judecăm potrivit intențiilor noastre în timp ce pentru ceilalți aplicăm standarde mai înalte și îi judecăm pe baza faptelor lor. De exemplu, cineva care înșeală statul în privința taxelor sau fură provizii de la locul de muncă, se așteaptă la onestitate din partea companiei la care cumpără acțiuni și de la clienții de afaceri cu care lucrează. Asta se numește standard dublu.

E ușor să fim dezgustați de persoane care nu trec testul de etică – mai ales când ne-au greșit. Dar e mult mai greu să luăm decizii etice în propriile noastre vieți. Să înțelegem un lucru: Când comportamentul tău este la marginea eticii, invariabil vei cădea dincolo de acea margine! Se poate să-i păcălești pe oameni o vreme, dar faptele tale te prind totdeauna în laț. La fel cum cineva pare să profite temporar de necinste, a fi cinstit pare uneori o propunere necâștigătoare. Dar atât plăcerea ta cât și beneficiul tău vor fi pe termen scurt pentru că în ultimă instanță vom sta cu toții la judecată înaintea lui Dumnezeu – și cum vei arăta atunci? Așa că, „dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 18:12-28

Uneltirile iudeilor şi acuzaţiile lor înaintea lui Gallio nu-l împiedică pe Pavel săşi continue lucrarea la Corint. Domnul îl protejează, potrivit promisiunii Sale (v. 10).

Apoi el se pune la drum, trece prin Efes, unde îi lasă pe Acuila şi pe Priscila, coboară la Ierusalim prin Cezareea, încheinduşi, în sfârşit, la Antiohia, cea dea doua călătorie misionară (vezi harta de la sfârşitul Bibliei). Iar de la versetul 23 începe cea de-a treia călătorie a neobositului apostol. El trece din nou prin Frigia şi prin Galatia (vezi cap. 16:6), unde se formaseră adunări care-i vor hrăni multe temeri (Galateni 1:2; 4:11).

Chiar în acest timp soseşte la Efes un alt slujitor deal lui Dumnezeu. Este Apolo, lucrător remarcat prin darul vorbirii şi prin puterea sa de a prezenta Cuvântul, consecinţe ale înflăcărării lui (v. 25) pentru că nu poţi vorbi bine decât despre lucrurile careţi umplu inima (Matei 12:34-35). În plus, el îi învaţă cu râvnă şi cu îndrăzneală
cele despre Isus. Darurile personale nu-l împiedică însă pe Apolo să primească cu smerenie de la Acuila şi de la Priscila adevărurile pe care încă nu le cunoştea. El este prompt să asculte, de aceea lucrarea lui în Ahaia, unde se va duce după aceasta, nu va avea decât de câştigat.