Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 Noiembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Og, împăratul Basanului, a ieșit împotriva noastră la luptă, el și tot poporul său, la Edrei.
Deuteronom 3.1

În timp ce Israel se pregătea să intre în țara promisă, Og, împăratul Basanului, i s-a împotrivit. El avea șaizeci de cetăți întărite, cu ziduri înalte, cu porți și încuietori. Og însuși era un uriaș, judecând după dimensiunile patului său. Poporul său stăpânea acel ținut, în pace și în siguranță. Dacă cineva le amenința pacea și teritoriul, erau gata să iasă la luptă. Din această cauză n-au vrut să-i lase pe israeliți să le traverseze țara.

Acest lucru ne amintește că cei care locuiesc pe pământ caută bunurile și lucrurile acestei lumi, pentru a le acumula și păstra pentru ei înșiși, așa cum făcea Og. Ei încearcă să-și întemeieze un loc confortabil, în care să trăiască în pace și în siguranță. Lucrurile acestui pământ sunt piedici serioase pentru progresul nostru spiritual și mulți au fost împiedicați de ele. Dacă înaintăm cu hotărâre pentru a intra în stăpânirea binecuvântărilor noastre din locurile cerești (Efeseni 1.3), lucrurile pământului se vor interpune imediat în calea noastră.

Aceste lucruri pământești sunt necesare pentru umblarea noastră pe acest pământ. Avem nevoie de hrană, de haine, de o locuință; trebuie să muncim pentru a ne întreține. Ele însă devin vrăjmași atunci când ocupă un loc nepotrivit, când suntem preocupați cu ele și când le dorim. Într-un astfel de caz, orice progres este imposibil. Biruința se obține prin renunțarea la orice dorință de a le avea, având încrederea că Tatăl nostru știe de ce avem nevoie (Matei 6.32), și prin administrarea cu credincioșie a acelor lucruri care nu sunt decât pentru puțin timp, preocupându-ne astfel doar cu Hristos. Doar atunci ne vor fi încredințate adevăratele bogății, care sunt ale noastre (Luca 16.10-13).

A Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Înțelepciunea este un izvor de viață pentru cine o are …
Proverbe 16.22

Afirmaţii

„Cei ce nu cred într-o altă lume sunt morți în această viață.”

J. W. Goethe, poet german

„Eu mă bazez pe ceva sigur. Eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și, fiindcă El trăiește, și eu voi trăi.”

Michael Faraday, fizician englez

„Dacă eu cred că există o altă viață, iar la moarte să presupunem că nu există, eu nu am pierdut nimic, în schimb, dacă eu cred că există și la moarte se adeverește că da, există, eu am câștigat totul, iar tu ai pierdut totul.”

Blaise Pascal, scriitor francez

„Minunata organizare și armonie a universului nu poate să fi fost realizată decât conform planului unui Creator atotputernic. Aceasta este și rămâne unica mea convingere.”

Isaac Newton, fizician englez

„Nu este de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită.”

Grigore Moisil, matematician român

„Toți se gândesc să schimbe lumea, dar nimeni nu se gândește să se schimbe pe sine.”

Lev Tolstoi, scriitor rus

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TRECE LA FAPTE DACĂ NU AI PACE!

„Umblarea după lucrurile Duhului este … pace” (Romani 8:6)

     Atunci când gândurile tale, faptele tale și planurile tale sunt aprobate de Dumnezeu, El le va confirma, dându-ți o „înștiințare” lăuntrică a acestui fapt (vezi 1 Ioan 2:20). Biblia spune: „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători” (Coloseni 3:15). Când ești condus de Dumnezeu, vei avea pace chiar și în mijlocul celor mai dificile circumstanțe. Pacea Lui este asemenea unui arbitru de tenis care hotărăște ce este „safe” (în teren) și ce este aut pentru tine. Ai grijă la pacea falsă. Uneori dorința ta de a face anumite lucruri va fi atât de puternică încât va produce o pace care vine din propriul tău entuziasm vizavi de acea idee. Pe măsură ce trece timpul, această pace falsă va dispărea și va ieși la lumină voia lui Dumnezeu care este adevărată. Deci, ai răbdare. Ca regulă, nu trebuie să te grăbești prea tare atunci când iei decizii importante. Biblia spune: „Umblarea după lucrurile Duhului este … pace.” Așadar, nu trece la fapte dacă pacea lăuntrică nu este o contrapondere la ceea ce crezi sau auzi. Nu trebuie să le explici altora de ce nu ai pace; firește, uneori nu știi de ce. Spune: „Simt că nu e înțelept să fac lucrul acesta deocamdată pentru că nu am pace.” Când ai pace, ai putere. Și încă ceva: Atunci când știi că ai auzit clar vocea lui Dumnezeu, fă tot ce-ți stă în putință pentru a-ți păstra pacea și nu te neliniști.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 8:1-11

O pace minunată succedă chinurile din capitolul 7. Vinovat am înţeles că nu mai este acum nici-o condamnare pentru mine: sunt în Hristos Isus, în siguranţă deplină. Om nenorocit, fără nici-o putere de a face binele am descoperit o putere numită: legea Duhului de viaţă, care mă eliberează de sub legea păcatului, adică de sub dominaţia sa. Acestea sunt cele două mari adevăruri pe care mi le-am însuşit prin credinţă.

Cel mai îndemânatic sculptor, dispunând de cele mai bune unelte, nu va putea finisa nimic dintrun lemn mâncat de carii. Dumnezeu este Maestrul cel bun, iar legea, această unealtă bună (cap. 7:12), care însă s-a dovedit slabă şi ineficace prin carnea noastră coruptă prin păcat (v. 3-7). Noi eram în carne (v. 9), obligaţi să lucrăm potrivit voii sale. De acum însă noi suntem în Hristos Isus, umblând potrivit Duhului (v. 4).

Este adevărat că, deşi noi nu mai suntem în carne, carnea încă este în noi. Abia după ce am crezut, Duhul lui Dumnezeu a venit El Însuşi să locuiască în noi ca adevăratul Stăpân al casei. Carnea, omul cel vechi, vechiul proprietar, nu mai este prezentă decât ca un locatar nedorit, închis într-o cameră. Nu mai are niciun drept, însă trebuie ca eu să veghez să nu-i deschid uşa.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: