Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “noiembrie 14, 2017”

14 Noiembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

David a luat înapoi tot.
1 Samuel 30.18

Când Samuel l-a uns pe David, Duhul Domnului a venit asupra acestuia, însă a trebuit ca, mai târziu, David să se retragă în peștera Adulam. Acolo, el a devenit punctul de atracție al tuturor celor care se aflau în necazuri, în datorii, sau care erau nemulțumiți dintr-un motiv sau altul. David era conducătorul lor, aceasta fiind o frumoasă imagine a Domnului Isus, ca și Căpetenie a mântuirii noastre (Evrei 2.10).

Însă, spre deosebire de Domnul nostru, David s-a rătăcit. Fiind urmărit ca o potârniche în munți, el și-a zis: „Acum voi pieri într-o zi de mâna lui Saul. Nimic nu este mai bine pentru mine decât să scap în grabă în țara filistenilor” (1 Samuel 27.1). Vedem aici, fără îndoială, o concluzie a egoismului și a descurajării, nu a dependenței de Dumnezeu. Ce dezonoare pentru Domnul ca împăratul de drept al lui Israel să-și ducă tovarășii pe teritoriul vrăjmașilor poporului (1 Samuel 27.8-12). Falimentul manifestat în inimă conduce la falimentul manifestat în umblare.

Era necesară deci disciplinarea. După unul dintre raidurile lor, David și oamenii săi s-au întors la Țiclag și au descoperit că cetatea fusese arsă de către amaleciți. Mai mult, soțiile, fiii și fiicele lor fuseseră luate captive. David și oamenii săi și-au ridicat glasul și au plâns. Păcatul nostru are consecințe amare, care adesea îi afectează și pe cei mai dragi ai noștri, nu numai pe noi. David devine acum un țap ispășitor, fiindcă oamenii lui se gândeau să-l ucidă cu pietre. Ce era de făcut? Mai întâi, el este „foarte strâmtorat”, văzând efectele păcatului său asupra tovarășilor săi. „Întristarea potrivit lui Dumnezeu lucrează pocăință” (2 Corinteni 7.10). Nu există restabilire fără pocăință. Apoi, David „s-a întărit în Domnul Dumnezeul său” (1 Samuel 30.6). El s-a întors la locul din care căzuse, atunci când alesese descurajarea în locul încrederii în Dumnezeu. În cele din urmă, David L-a întrebat pe Domnul și, după ce a ascultat de îndrumările Lui, a descoperit ca adevărată promisiunea Sa. „Vei lua înapoi toate” (versetul 8).

S Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia …
Efeseni 2.1-2

Subofițerul și întrebările sale

Am intrat în armată ca un om tânăr și zelos. Am cutreierat toată țara, în mod deosebit în vremurile agitate, atunci când trebuia să fim când într-un loc, când în altul; astfel am ajuns până dincolo de granița patriei noastre. Am fost sănătos și uneori bolnav, am avut belșug și am dus și lipsă. Am mărșăluit pe jos și am mers cu trenul, am vizitat biserici și teatre, am fost vesel pe ringuri de dans și curând am ajuns suspinând prin spitale. Am fost bine văzut de superiorii mei și respectat de camarazii mei, treceam drept educat în felul meu.

Dacă m-ar fi întrebat cineva despre religia mea, i-aș fi spus că sunt creștin. Dar puteți să credeți acest lucru? Despre creștinismul adevărat nu știam nici cel mai neînsemnat lucru. Toată religia mea consta în aceea că era rușine să furi și că ai datoria să fii supus superiorilor. Știam și eu că ar exista un Dumnezeu; dar la El nu mă gândeam și nici nu-L cunoșteam. Nici acum nu pot să pricep cum a fost posibil să fiu păzit de păcate grosolane și infracțiuni, de vreme ce am trăit absolut fără Dumnezeu în lume. Poate pentru că mi-am închipuit ceva în sensul acesta, că aș fi un om cumsecade și cinstit, despre care nimeni n-ar putea spune ceva rău?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE INTIMITATE (2)

„Au căzut pe grumazul lui Pavel, şi l-au sărutat” ((Faptele Apostolilor 20:37)

     Afectivitatea emoțională este unul din cele mai semnificative daruri pe care îl poți face cuiva. Ea umple sufletul ambelor persoane. Înlătură singurătatea. Și da, chiar și în societatea noastră modernă, Biblia este un reper după care să ne ghidăm în ceea ce privește afectivitatea emoțională dintre oameni. Prezbiterii bisericii din Efes, dându-și seama că nu-l vor mai vedea niciodată pe Pavel, „au căzut pe grumazul lui Pavel, şi l-au sărutat, căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care   le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa” (v. 37-38). Celebrul atlet Bill Russell spune: „Majoritatea oamenilor pot mai greu să iubească decât să găsească o persoană pe care s-o iubească.”

Așadar, ce poți face tu?

1) Înțelege care este sursa fricii tale. Ce te-a determinat să eviți dorința de a fi cunoscut?

2) Acceptă-te așa cum ești – fiecare trăsătură, fiecare defect – capodopera lui Dumnezeu; atunci nu te vei mai îngrijora că ești respins pentru că nu ești perfect.

3) Testează apele. Începe treptat, cu câțiva prieteni și începe să-ți împărtășești nevoile și ceea ce simți cu adevărat. Mărturisește-ți luptele și problemele cu; imaginea de sine, obiceiurile rele sau alte greutăți. În loc să pretinzi că ești ceva ce nu ești, cere ajutor. Bucură-te să fii autentic.

4) Fă-ți obiceiul de a spune „te iubesc” persoanelor importante din viața ta chiar dacă ți se pare ciudat. Nu te mai teme. „Te iubesc” nu se traduce prin „vreau să fiu sclavul tău” și nici „voi tolera orice și voi rămâne în relație cu tine.” Ci înseamnă „sunt dedicat relației noastre și cred că putem rezolva problema cu ajutorul lui Dumnezeu.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 14.118

Cartea Faptele Apostolilor nea arătat cât de greu lea fost creştinilor scoşi din iudaism să se elibereze de formele religiei lor. Şi astăzi, în creştinătate, sunt mulţi credincioşi care acordă o importanţă deosebită practicilor exterioare: să nu consume carne, să ţină sărbători … Să ne ferim săi criticăm! Eu nu am dreptul să mă îndoiesc că un creştin nu ar lucra „pentru Domnul“ (v. 6), că el nu Iar fi Domnului un slujitor responsabil. Întro manieră generală, înclinaţia de ai judeca pe alţii este întotdeauna dovada că îmi cunosc prost propria inimă. Pentru că, dacă pe de o parte simt cu adevărat scârbă faţă de mine, iar pe de altă parte sunt pătruns de sentimentul harului lui Dumnezeu care mă suportă, atunci orice duh de superioritate ar dispărea din gândirea mea. Cum aş mai putea să mă erijez în judecător, când ştiu că eu însumi trebuie să mă prezint în curând în faţa instanţei lui Dumnezeu (v. 10, chiar fiind deja îndreptăţit)? Şi nu numai că nu trebuie să judec motivaţia comportării unui frate, ci trebuie să veghez să nul scandalizez prin a mea. Sunt îndemnat să mă abţin de la ceea ce lar putea distruge (contrar zidirii) pe un alt credincios. Şi argumentul decisiv pentru aceasta îl am în v. 15: acest frate este „acela pentru care a murit Hristos“.


13 Noiembrie 2017

 
 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Nu vă încredeți în cuvinte ale minciunii, zicând: „Templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului sunt acestea!”.
Ieremia 7.4

Ieremia a primit de la Dumnezeu o misiune foarte dificilă, însă necesară. El trebuia să stea la intrarea templului și să predice pocăința către poporul Israel (versetele 1-3). Babilonienii se apropiau și judecata stătea să cadă asupra cetății. Ieremia, de asemenea, trebuia să-i atenționeze pe cei din popor să nu se încreadă în cuvinte mincinoase cu privire la templu. Conducătorii spuneau că Dumnezeu nu avea să distrugă cetatea în care se afla templul Său; prin urmare, mesajul lor către popor era ca acesta să se încreadă în templu, nu în Dumnezeul lui Ieremia.

Ieremia a apelat la ceea ce avusese deja loc în istoria lui Israel, pentru a arăta cât de greșită era ideea că prezența templului avea să-i cruțe de judecată. „Mergeți acum la locul Meu care era în Șilo, unde am făcut să locuiască Numele Meu la început, și vedeți ce i-am făcut, din cauza răutății poporului Meu Israel” (versetul 12). Dumnezeu distrusese Șilo în zilele lui Samuel, chiar dacă acolo se afla cortul în care Dumnezeu Își așezase Numele (1 Samuel 4.12-22). Israeliții, idolatri și corupți din punct de vedere moral, îndrăzniseră să folosească chivotul legământului ca pe un fel de talisman împotriva filistenilor, însă fără folos (1 Samuel 4.4,5; Psalmul 78.58-60).

La fel, în zilele lui Ieremia, ei se închinau împărătesei cerurilor și își jertfeau demonilor copiii (Ieremia 7.18,31), și totuși pretindeau protecție din partea lui Dumnezeu, fiindcă erau păzitori ai casei Sale! Chivotul nu-i salvase în trecut, iar templul nu avea să-i salveze acum. Se spune pe drept că cei care nu învață din evenimentele istoriei sunt condamnați să le repete. Ierusalimul avea să cadă sub judecată la fel cum căzuse Șilo. Cum stau lucrurile cu Adunarea astăzi? Dacă ne încredem în formele și în ritualurile creștine, crezând că astfel Dumnezeu va ignora starea noastră lumească și păcatele nejudecate, nu ne încredem oare și noi în cuvinte mincinoase?

B Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău …
Daniel 6.22

Ocrotirea divină

Necazul lui Daniel a dat prilej lui Dumnezeu să-Și arate îndurarea și ocrotirea Sa. Dumnezeu Însuși a trimis pe îngerul Său, ca să-l ocrotească pe Daniel care și-a pus încrederea în Cel care poate totul. Cine poate descrie într-un mod potrivit bucuria adâncă, pe care a avut-o Daniel aflat într-o astfel de împrejurare, care din punct de vedere omenesc era fără scăpare? Ce realitate divină! Avem o lecție de mare importanță în arătarea ocrotirii lui Dumnezeu. În dumnezeieștile Sale învățături, Mântuitorul a spus ucenicilor: „V-am spus aceste lucruri, ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. Domnul Isus, știind că Se află în apropierea plecării Sale de pe pământ, era preocupat și de faptul că îi va lăsa singuri pe ucenicii Săi, pe care îi așteptau ispite, lupte și dureri fără seamăn. Cuvintele Domnului și Mântuitorului nostru au curs de pe buzele Sale ca un izvor nesecat al păcii, ce va curge din generație în generație și din veac în veac. Așa cum ucenicii au fost mângâiați de învățăturile Domnului, tot așa vom fi mângâiați și noi. Cu toate că astăzi nu suntem puși în fața unui cuptor aprins sau a unei gropi cu lei ca în vremea lui Daniel, totuși în diferitele încercări din viață să lăsăm ca ocrotirea Domnului să-și facă lucrarea în inimile noastre după ce L-am primit pe Învățătorul ceresc ca Mântuitor!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

DESPRE INTIMITATE (1)

„Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine” (Geneza 2:25)

     Adam și Eva nu aveau secrete unul față de altul. „Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” În calitatea lor de cuplu, Dumnezeu le-a zis că au putere să stăpânească pământul. Aici a intervenit Satan. Ce a atacat el? Intimitatea! „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.” (Geneza 3:7). Cuvântul intimitate înseamnă „legătură strânsă, prietenie, cadru familial.” Când Adam și Eva au pierdut-o, ei au început să se ascundă de Dumnezeu – și unul de altul. Și de atunci ne tot ascundem unii de alții. Afectivitatea emoțională stă la temelia oricărei relații semnificative. Fără ea, relațiile ajung să fie superficiale și nu ne împlinesc. Ne este teamă să le arătăm celorlalți temerile, nevoile, nesiguranțele, secretele, speranțele, visele, părerile ciudate sau neputințele. Această teamă este înrădăcinată în singurătate, sau în teama de a fi neadecvat. „Poate ești dezamăgit de mine pentru că nu-ți pot împlini toate așteptările” – spui tu. Sau teama de a pierde controlul: „Acum că știi ce simt, poți folosi sentimentele mele pentru a mă controla.” Femeile se joacă de-a „greu de cucerit”, iar bărbații se joacă de-a „tipul dur” care nu are nevoie de nimeni. Care este răspunsul? Învățați să vă rugați împreună. Cele mai sincere clipe sunt înaintea lui Dumnezeu care știe deja totul despre noi. Când împărtășim astfel de clipe, barierele dispar, inimile se înmoaie și ne apropiem mai mult unul de celălalt.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 13:1-14

A fi supus autorităţilor înseamnă a fi supus lui Dumnezeu care lea rânduit – cu excepţia cazurilor când ceea ce cer acestea este în mod evident în contradicţie cu voia Domnului (comp. cu Fapte 4.19; 5.29). Creştinul care profită de securitatea şi de serviciile publice asigurate de Stat trebuie să se comporte ca un bun cetăţean, săşi plătească cu scrupulozitate impozitele (v. 7), să respecte legile şi regulamentele: poliţia, vama etc…

„Să nu datoraţi nimănui nimic“ (v. 8) este un îndemn pe care nu trebuie săl uităm, mai ales în această epocă în care se poartă creditele (când ele au devenit un obicei)! Datoriile pot fi o capcană din mai multe puncte de vedere: 1. Angajează un viitor care nu ne aparţine. 2. Ne leagă mai mult de oameni decât de Dumnezeu (Ieremia 17.7). 3. Sunt expresia unui spirit nerăbdător şi a voinţei proprii. Trebuie oare să achiziţionez ceva pentru care Domnul încă nu mia dat banii necesari? O singură datorie trebuie să ne lege: dragostea, care rezumă toate instrucţiunile acestui capitol: dragostea pentru Domnul (1 Petru 2.13), pentru fraţii noştri şi pentru toţi oamenii.

Ce motivaţie puternică pentru a trăi în credincioşie şi care ne înviorează inimile găsim în expresia: „vine dimineaţa“ (Isaia 21.12)! Cât timp durează noaptea morală a acestei lumi, credinciosul este invitat să îmbrace „armele luminii“ (v. 12; Efeseni 6.13…). Domnul vine!

 
 


 

12 Noiembrie 2017

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Sufletul care, având necurăția lui peste el, va mânca din carnea jertfei de pace, care este pentru Domnul, sufletul acela va fi nimicit din poporul său.
Levitic 7.20

Un israelit întinat nu avea voie să mănânce din jertfa de pace. Dacă totuși mânca, în timp ce întinarea lui nu era judecată și curățită potrivit îndrumărilor Scripturii, el ajungea sub cea mai aspră judecată a lui Dumnezeu, fiind „nimicit din poporul său”.

Privind la comuniune, așa cum este ea prezentată în Noul Testament de către apostolul Pavel, vedem că unii credincioși ajungeau sub disciplina Domnului, fiind loviți cu boală sau chiar cu moartea, din cauză că nu se judecau pe ei înșiși în ce privea umblarea și starea lor, în legătură cu Cina Domnului. Ei nu deosebeau trupul Domnului. Prin urmare citim: „De aceea sunt mulți între voi slabi și bolnavi și mulți adorm” (1 Corinteni 11.30). Este imposibil deci să fim în comuniune cu Tatăl, cu Fiul Său, Isus Hristos, și unii cu alții și totuși să avem o umblare nepotrivită.

Ei nu trebuiau să se examineze ca să vadă dacă erau israeliți, căci erau așa prin naștere; la fel, în cazul nostru, nu trebuie să ne examinăm pe noi înșine ca să vedem dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, fiindcă acest lucru a fost pentru totdeauna stabilit atunci când am fost născuți din Dumnezeu. Însă, așa cum un israelit întinat trebuia să se curățească înainte de a mânca din jertfa de pace, tot așa și noi trebuie să fim curați atunci când venim la masa Domnului. Cât de binecuvântat este să știm că, după ce am fost pentru totdeauna făcuți desăvârșiți prin jertfa lui Hristos, dacă se întâmplă să păcătuim, aceasta nu este o chestiune de condamnare veșnică, ci una de comuniune! Prin avocatura Domnului Isus și prin acțiunea Cuvântului și a Duhului Său în sufletele noastre, suntem aduși la mărturisire înaintea Lui și suntem curățiți prin Cuvânt, fiind din nou restabiliți în comuniune cu Cel care este Sfânt și Adevărat.

H H Snell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
2 Corinteni 5.21

Cea mai mare minune pe care a văzut-o vreodată lumea, s-a petrecut în urmă cu aproape două mii de ani. Atunci a trăit pe pământ un Om care n-a păcătuit niciodată. În toate a făcut ceea ce era drept înaintea lui Dumnezeu și nu a început să trăiască astfel abia când a avut 20 sau 30 de ani; deja de mic copil, El a trăit numai spre bucuria lui Dumnezeu. Știți despre cine este vorba: despre Isus Hristos, Fiul Dumnezeului celui Viu. El a fost singurul, a cărui viață a corespuns exact gândurilor lui Dumnezeu. Biblia mărturisește despre El: „N-a făcut păcat”.

Cel mai bun dintre noi trebuie să recunoască: există unele lucruri care aș vrea să le ascund. În schimb, viața lui Isus a fost complet curată, încât judecătorul nedrept Pilat a trebuit să recunoască: Omul acesta este un Om drept. Dar Dumnezeu a trebuit să-L judece și să-L pedepsească pe propriul Său Fiu, acest Om drept, pentru păcatele noastre. Nu este aceasta o minune divină? Chiar dacă este de neînchipuit, este adevărată. Cel care crede poate spune: „El a fost răstignit pentru păcatele mele. El Și-a jertfit viața, ca eu să pot fi iertat”. Puteți spune și voi aceste cuvinte? Salvarea făcută de Hristos la cruce este suficientă pentru păcatele tuturor oamenilor. Dar ea este atribuită numai celor care își recunosc păcatele în fața lui Dumnezeu, le pare rău de vina lor și Îl acceptă pe Isus Hristos ca Salvatorul lor personal.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

ÎNVĂTĂTURA TATĂLUI (2)

„Ea l-a ademenit, şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare” (Proverbe 7:21)

     Psihologul Henry Brandt povestește despre fiul său care s-a supărat că nu i-a permis să meargă singur cu o fată cu mașina, după lăsarea întunericului, pe malul unui lac. „Ce e greșit în asta, tată?” a întrebat fiul. „Nu ai încredere în mine?” Brandt a răspuns: „În mașină, noaptea, pe malul unui lac, cu o femeie frumoasă? În mine nu aș avea încredere!” Solomon s-a implicat puternic și de timpuriu în viețile copiilor săi și i-a educat din perspectiva lui Dumnezeu asupra relațiilor intime. Cele mai ample secțiuni din Proverbe care se ocupă de un singur subiect se găsesc în capitolele 5 până la 7. În capitolele 5 și 6, Solomon s-a ocupat exclusiv de relațiile premaritale – desfrâul. El a alocat aproape întreg capitolul 7 relațiilor extramaritale – adulterul. Între aceste două subiecte, el a ținut un discurs deschis despre relațiile intime după voia lui Dumnezeu. Prea multă vreme pastorii și părinții și-au băgat capul în nisip, sperând că acest subiect va dispărea pur și simplu. Dar acest subiect nu poate fi evitat. George Gallup a afirmat: „Nu e nici o îndoială în această privință, problemele legate de sex vor fi cele mai importante probleme cu care se vor confrunta toate bisericile în viitorul apropiat. Avortul, SIDA, relațiile premaritale, homosexualitatea – toate acestea vor fi la ordinea zilei.” Solomon  și-a avertizat fiul în privința pericolului:  „Ea l-a ademenit, şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare.” Așadar, fie că ești tată, mamă, părinte singur, bunic sau bunică, copilul tău nu va face mutarea greșită dacă nu se află în locul nepotrivit, cu persoana nepotrivită, la momentul nepotrivit. Așadar, învață-l: „Dacă nu vrei să te arzi, stai departe de foc!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 12:9-21

În versetele 18 era vorba de slujirea noastră înaintea lui Dumnezeu; versetele 916 enumeră mai degrabă îndatoririle faţă de fraţii noştri, în timp ce versetele 1721 tratează problema responsabilităţii pe care o avem faţă de toţi oamenii.

Fiecare dintre aceste îndemnuri trebuie să fie subiect de meditaţie, pentru ai găsi aplicaţia în viaţa de zi cu zi – căci autoritatea Cuvântului se extinde atât asupra vieţii de familie, cât şi asupra serviciului, atât în timpul săptămânii, cât şi în timpul duminicii, atât în zilele de bucurie, cât şi în zilele de tristeţe (v. 15)…! Nu există împrejurare în care să nu putem şi să nu trebuiască să ne purtăm ca şi creştini.

Versetul 11 ne încurajează la activitate. Cu toate acestea, diferitele slujbe prezentate înaintea noastră: binefacere, ospitalitate (v. 13)… trebuie rezumate toate cu expresia „slujiţi Domnului“ (şi nu propriei reputaţii).

A rămâne la lucrurile smerite şi cu cei smeriţi (v. 16), a suferi cu răbdare nedreptăţi sau insulte (v. 1720) sunt atitudini contrare naturii noastre. Numai aşa se poate însă manifesta viaţa lui Hristos în noi (1 Petru 2.22,23): cum sa manifestat în El. A face bine este singura replică faţă de rău care ne este permisă şi, de asemeni, este singura modalitate de al învinge.


 

10 Noiembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

L-am așteptat cu răbdare pe Domnul; și El S-a plecat spre mine și mi-a auzit strigătul.
Psalmul 40.1

Cu ceva timp în urmă, un iepure sălbatic a intrat în grădina casei mele și s-a stabilit acolo. Când mi-am dat seama de lucrul acesta, el deja rosese toată scoarța unui cireș și mâncase toate florile plantate de soția mea. Am cumpărat o cușcă pentru prins iepuri și am pus în ea niște salată și un morcov pentru a-l atrage înăuntru. Așa cum m-am așteptat, a doua zi l-am găsit prins în cușcă. Se luptase mult ca să iasă afară și fața îi era plină de răni din cauza aceasta. L-am luat și l-am eliberat într-o pădure din apropiere.

Această întâmplare ilustrează ceea ce facem noi câteodată, atunci când Domnul ne lasă prinși în încercările noastre: ne luptăm, ne agităm și facem orice efort pentru a scăpa, ceea ce ne produce răni spirituale și chiar fizice. Domnul îngăduie necazuri în viața noastră doar cu intenția de a ne binecuvânta și mai mult prin ele, iar după ce învățăm lecțiile necesare, El este credincios ca să ne scoată din ele. Să presupunem că acel iepure ar fi putut să înțeleagă că avea să fie eliberat în curând; nu ar fi așteptat el în liniște acel moment?

Răbdarea reprezintă o lecție grea de învățat, în special pentru noi, care trăim într-o lume ce dorește satisfacție imediată. Răbdarea este însă vitală pentru a nu zădărnici scopurile înțelepte ale lui Dumnezeu pentru viața noastră. David ne încurajează să-L așteptăm cu răbdare pe Domnul. El însuși a așteptat cu răbdare ca Domnul să-și aplece urechea spre el și să-l asculte. Apoi Domnul l-a scos din acea groapă cumplită. Necazul lucrează răbdare, prin urmare, „răbdarea trebuie să-și facă pe deplin lucrarea” în noi, căci ceea ce El a lucrat pentru David va lucra și pentru noi.

R A Barnett

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

… Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.
Evrei 13.5

Ajutor divin

Era un timp greu în Rusia acelor ani când s-au întâmplat cele ce vom relata. Familia o ducea greu. Casa era rece, doar câțiva cărbuni mai pâlpâiau în sobă. În jurul mesei stăteau șase copii, care își așteptau hrana care întârzia să vină. Într-un ungher al casei, copleșit de apăsare, tatăl se gândea ce ar putea să facă. Dintr-o dată, tatălui i-a venit un gând bun. S-a ridicat hotărât în picioare și a spus copiilor: „Nu mai avem de mâncare, dar avem un Dumnezeu la care putem să apelăm în orice împrejurare”. După o rugăciune scurtă, dar venită dintr-o inimă sinceră, toată familia a început o cântare de laudă la adresa lui Dumnezeu, care susține lumile cu puterea Sa și care poate să le poarte de grijă și lor. Când ultimele cuvinte ale cântării s-au stins, s-a auzit un ciocănit în ușă. Un bărbat trimis de Cel în care și-au pus încrederea, a adus o frumoasă sumă de bani, pe care a dăruit-o familiei aflată în necaz. Acum sosise timpul să cânte o nouă cântare. Întreaga familie a învățat o lecție mare: „Am fost tânăr, și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea” (Psalmul 37.25). Dumnezeu răspunde întotdeauna credinței sincere.

Cunoaștem și noi această lecție?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

DACĂ ÎTI DORESTI CEVA, FII DARNIC!

„Vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată” (Luca 6:38)

     Într-o noapte, a venit un om la Maica Tereza și i-a spus că familia lui de opt persoane nu a mâncat nimic de o săptămână. Când a ajuns la acel om acasă, Maica Tereza a văzut chipurilor celor mici suferind de malnutriție, așa că le-a dăruit un sac de orez. Atunci mama copiilor a făcut ceva interesant. A păstrat jumătate din orez și a plecat cu cealaltă jumătate. Când s-a întors, Maica Tereza a întrebat-o: „Unde ai fost?” Ea a răspuns: „La vecinii mei. Și lor le este foame.” Maica Tereza spune: „Nu am fost mirată că a dăruit; săracii sunt de obicei foarte generoși. Dar am fost surprinsă că a știut că le e foame. Ca regulă, când suferi, nu ai timp pentru alții.” Biblia ne învață că atunci când te concentrezi pe nevoile altora, Dumnezeu va avea grijă ca nevoile tale să fie împlinite (vezi Efeseni 6:8).

Așadar, dacă îți dorești răsplată de la Domnul, dăruiește! Iată de ce:

1) Dărnicia este cheia binecuvântării. Domnul Isus a spus: „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra.”

2) Sămânța pe care o semeni acum determină recolta pe care o vei culege mai târziu. Când găsești o cauză mai mare decât propriul tău interes și când te dăruiești acelei cauze, descoperi două lucruri. Primul, e bine să-ți recunoști limitările câtă vreme nu-ți trăiești viața în jurul lor. Al doilea, binecuvântarea lui Dumnezeu vine atunci când dăruiești ceea ce ai și nu atunci când vorbești despre ceea ce nu ai.

Așadar, dacă îți dorești ceva, dăruiește!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 11:16-36

Pentru a ilustra situaţia lui Israel şi, respectiv, a naţiunilor, apostolul se slujeşte de imaginea unui măslin bun, carel simbolizează pe poporul iudeu. O parte din ramurile măslinului au fost rupte, din pricina necredinţei (v. 20), iar în locul lor au fost altoite ramuri din măslinul sălbatic al naţiunilor. Cu toţii ştim însă că un grădinar face întotdeauna invers: altoieşte în copacul sălbatic lăstarul speciei pe care doreşte să o obţină. Această altoire, împotriva firii (v. 24), a naţiunilor pe trunchiul lui Israel subliniază deci harul nespus prin care noi, care nu suntem iudei, avem parte de promisiunile făcute lui Avraam. Iar dacă neam făli cu aceasta, am avea de suferit urmări grave (v. 20).

Va veni timpul, după răpirea credincioşilor, când creştinătatea necredincioasă va fi, la rândul ei, judecată; după care întreaga rămăşiţă a lui Israel va fi mântuită de către marele Salvator (v. 26). Astfel, în timp ce naţiunile nu aveau niciun drept în ce priveşte originea, Israel şi le pierduse pe ale sale: toţi deci erau în aceeaşi stare iremediabilă, fără altă resursă decât îndurarea de sus. Apostolul se opreşte cu adoraţie asupra acestor planuri de nepătruns, asupra acestui adânc al bogăţiilor şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu (v. 33).


 

11 Noiembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Nu că am obținut deja premiul sau că am ajuns deja desăvârșit; însă urmăresc, dacă aș putea să-l și apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. … Alerg drept spre țintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
Filipeni 3.12,14

Apostolul Pavel socotea că avantajele sale pământești nu reprezentau nimic în comparație cu Hristos. Vedem o expresie cheie în afirmația: „Și eu am fost apucat de Hristos Isus”. Expresia „am fost apucat” este foarte sugestivă. Pentru ilustrație, să ne gândim la băiatul demonizat din Marcu 9.18, care era apucat de duhul rău, fiind astfel complet biruit. Pavel, într-un mod pozitiv, fusese apucat de Domnul Isus.

Este însă mai mult. Pavel spune că dorea să apuce acel premiu, pentru care el însuși fusese apucat de Hristos Isus. Hristos avusese un scop divin pentru care îl apucase pe Pavel, iar acest lucru conferea un caracter ceresc întregii perspective a apostolului. El era astfel hotărât să apuce acel lucru pe care scopul lui Hristos îl hotărâse pentru el: demnitatea și gloria chemării de sus a lui Dumnezeu. La fel, noi nu suntem ai noștri, iar măsura în care înțelegem că Hristos ne-a apucat va fi măsura în care vom aprecia chemarea de sus.

Vigoarea dorinței lui Pavel pare incredibilă. Atunci când el scrie: „Alerg drept”, folosește același termen folosit mai devreme, pentru persecutarea Adunării (Filipeni 3.6). Când îi persecuta pe ucenici, întreaga sa existență era dedicată amenințărilor și măcelului (Fapte 9.1). Acum însă el era pe deplin angajat în a urmări cu perseverență scopul pe care Hristos Isus i-l așezase înainte. Dacă Îl vedem cu claritate pe Cel care ne-a așezat scopul înainte, vom avea energia spirituală necesară pentru a ne urma cu stăruință chemarea.

S J Campbell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor.
Psalmul 107.13

Cum am devenit liber

Un deținut a istorisit următoarele: „Zece ani mi-am făcut tot felul de planuri cum aș putea scăpa dintre zidurile acelei închisori. Zece ani am fost plin de răzbunare pe autorități și pe toți oamenii. Zece ani, zi de zi, visam despre o viață în afara zidurilor închisorii. Într-o zi, însă, când am deschis aparatul de radio, am găsit o emisiune creștină. Câteva cuvinte din Biblie mi-au atins inima: «Adevărat, adevărat vă spun, le-a răspuns Isus, că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi». În acel moment mi-am amintit ce mă învățase mama mea. Părea că Dumnezeu îmi spunea: «Tu ești de fapt un întemnițat, dar adevărata ta închisoare nu sunt aceste ziduri, ci sufletul tău este prins în robia păcatului». Am stat și am cugetat în liniște. Apoi am plâns cu amar și L-am rugat pe Dumnezeu să mă elibereze de starea mea rea. Prin Cuvântul Său, Dumnezeu mi-a îndreptat sufletul spre Golgota, acolo unde Fiul Său a rezolvat o dată pentru totdeauna problema iertării păcatelor. Atunci, o pace adâncă a pătruns în sufletul meu. Am devenit un om liber de păcat. Planul de a fugi din închisoare l-am pus deoparte. Ca un eliberat al Domnului, am început să le spun și colegilor mei cum pot să devină și ei liberi”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

ÎNVĂTĂTURA TATĂLUI (1)

„Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău” (Proverbe 1:8)

     În cartea Proverbe, cuvântul fiule este folosit de douăzeci și trei de ori, iar cuvântul tată de nouăsprezece ori. Așadar, cartea este o scrisoare din partea tatălui către fiul său. De asemenea, este o scrisoare de la un tată către alți tați despre cum să fii un tată bun. Ea dă învățătură taților despre cum să-și îndrume copiii, dar și despre cum să trăiască înaintea lor. În mod interesant, scrisoarea conține numeroase avertizări despre relațiile intime greșite și despre necazurile pe care le pot aduce acestea. Cu toții am auzit istoria băiatului de doisprezece ani al cărui tată a spus: „Fiule, nu crezi că e timpul să avem o discuție despre relații intime?” Micuțul a răspuns: „Firește, tată. Ce ai vrea să știi?” Tristul adevăr este că în ziua de astăzi copiii noștri primesc educația sexuală la școală, de la prieteni, de pe Internet și prin experimentare – dar nu de acasă. Solomon scrie: „pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute?” (Proverbe 5:20). Educația sexuală este răspunsul – câtă vreme implică profesorul potrivit, clasa potrivită și lecția potrivită. Profesorul potrivit ești tu, tată; clasa potrivită este familia ta; lecția potrivită este Biblia. Un studiu efectuat pe 10.000 de liceeni a arătat că valorile și supravegherea părintească puternică au cel mai semnificativ efect asupra activității sexuale în rândul adolescenților. Părinții care aveau o relație apropiată cu fiicele lor și care le supravegheau temele și activitățile, au influențat curba probabilității ca ele să rămână însărcinate în afara căsătoriei cu 42 de procente. Așadar, taților (și mamelor), vorbiți! Implicați-vă! Nu permiteți lumii să vă îndrume copiii.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 12.18

Până aici am văzut ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi; capitolele 12–15 ne învaţă ceea ce El aşteaptă acum de la noi. Domnul Şia câştigat toate drepturile asupra vieţilor noastre. SăI prezentăm ceea ce Îi aparţine Lui: trupurile noastre, ca o jertfă vie (spre deosebire de jertfele moarte aduse potrivit cultului iudaic), astfel ca El să poată lucra prin ele. Înainte însă de aI sluji, trebuie ca priceperea noastră reînnoită să discearnă voia Domnului (citiţi Coloseni 1.9,10). Oricare iar fi înfăţişarea, ea este întotdeauna „bună şi plăcută şi desăvârşit㓠(întărim aceste cuvinte)… pentru singurul motiv că este voia Sa (v. 2; Ioan 4.34). De asemenea este important să ne controlăm gândurile şi să le judecăm, în aşa fel încât ele să rămână gânduri ale umilinţei, nu ale propriei satisfacţii; gânduri sănătoase, nu întinate.

În versetele 68 sunt enumerate câteva daruri ale harului: profeţia, slujirea în adunare, învăţătura, îndemnarea, administrarea, conducerea turmei… Toate aceste activităţi – vor spune unii – nu mă privesc; ele sunt pentru creştini mai în vârstă şi cu experienţă. În tot cazul, ultima din versetul 8 poate fi împlinită de orice credincios, indiferent de vârstă: „cine arată îndurare, so facă cu bucurie“.

 
 

Navigare în articole