Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dumnezeu a binecuvântat pe Noe și pe fiii lui și le-a zis: „Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți pământul”.
Geneza 9.1

Noe a început să cultive pământul și a sădit o vie.
Geneza 9.20

Izbăvirea lui Noe prin intermediul potopului a demonstrat credința lui în Dumnezeu și este o ilustrație a binecuvântării venite în urma ascultării. Potopul este cea mai puternică dovadă cu privire la judecata asupra întregii lumi, judecată care va avea loc la sfârșitul zilelor. Corabia a fost un adăpost perfect pentru Noe și pentru familia sa, la fel cum Domnul Isus îi mântuiește în mod perfect de mânia lui Dumnezeu pe cei care cred. Noe a adus arderi-de-tot lui Dumnezeu, făcând să se înalțe spre El mireasma plăcută a lucrării perfecte de răscumpărare împlinite de Fiul Său. Aceasta este prima oară când este menționat un altar în Biblie – un răspuns sacru la dreptatea și la harul lui Dumnezeu. El i-a binecuvântat pe Noe și pe familia lui și a stabilit curcubeul ca semn al promisiunilor Sale făcute lor.

Totuși, dreptul Noe, care umblase cu Dumnezeu atunci când era înconjurat de nelegiuire, trebuie să experimenteze acum falimentul propriei sale firi păcătoase. Când violența și corupția îl asaltau, Noe a rezistat prin credință; însă, după ce lumea a fost înnoită, el a trebuit să guste amărăciunea a ceea ce propria sa inimă adusese pe pământul cel nou. Agricultura și cultivarea viei sunt îndeletniciri onorabile, însă Noe a fost biruit de vinul făcut de el și a ajuns să se dezgolească în cortul său.

Aceasta este o lecție pentru noi. Cele mai mari biruințe ale credinței nu ne fac imuni la cădere. Firea noastră păcătoasă rămâne întotdeauna un vrăjmaș și ne va conduce mereu la stări rușinoase. Scriptura ne dezvăluie falimentul lui Noe, însă acest faliment nu mai este niciodată pomenit în altă parte de-a lungul ei, așa că putem fi siguri că Noe și-a recunoscut păcatul, l-a mărturisit și s-a pocăit de el. „Pentru că cel drept cade de șapte ori și iarăși se ridică” (Proverbe 24.16).

S J Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

… El Însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”.
Evrei 13.5

„Știam că nu vei uita…”

În urma unui puternic cutremur de pământ în anul 1989 în Armenia au pierit zeci de mii de oameni. Imediat după cutremur, un tată se îndrepta spre școala unde învăța fiul său. Cu toate că școala era o ruină în urma cutremurului, tatăl nu a încetat să sape printre dărâmături. Lumea îi spunea că este o muncă în zadar. Nu putea să mai găsească supraviețuitori. Nimic și nimeni nu l-au putut opri pe tatăl copilului să sape mai departe și să nu-și piardă speranța. După 38 de ore de muncă continuă, tatăl încă nu încetase să-și strige pe nume copilul. Deodată veni și răspunsul: „Tată, sunt aici!”. Copilul scăpase ca prin minune împreună cu câțiva colegi de clasă. „Le-am spus colegilor mei să nu le fie frică, fiindcă tu vei veni să ne salvezi. Știam că nu vei uita promisiunea care mi-ai făcut-o.”

Tatăl ceresc Își iubește copiii cu o dragoste veșnică. Datorită acestei iubiri infinite și cunoscând cât de mari, cât de multe, cât de variate și cât de nenumărate le sunt încercările, greutățile, durerile și ispitirile în această vale a lacrimilor, Dumnezeu, în harul Său, a pregătit resurse din belșug, a făcut promisiuni scumpe și încurajatoare. Tatăl ceresc nu uită promisiunile pentru aceia care prin credința în Mântuitorul au devenit copiii Săi. Se numără și cititorul printre acești oameni fericiți?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎMPUTERNICIT (2)

„Îţi pun azi înainte viaţa şi binele” (Deuteronom 30:15)

     Dumnezeu a zis poporului Său: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvânteze” (v. 15-16). O persoană care are dragostea lui Dumnezeu în inima sa poate îndrepta și schimba lucrurile. John Wilkes Booth a șocat lumea prin asasinarea președintelui Abraham Lincoln.

La vremea aceea, fratele lui Booth, Edwin era considerat unul dintre cei mai mari actori din America. Crezând că numele familiei a fost făcut de rușine pentru totdeauna, el s-a retras din actorie și s-a izolat. Dar această moștenire s-a dovedit a fi una pentru viață și influență. Cu câțiva ani înainte de asasinarea lui Lincoln, Edwin se afla într-o gară din Jersey City, statul New Jersey. Se afla în apropiere când un tânăr s-a împiedicat pe peron și a căzut pe șina trenului pus în mișcare. Fără să ezite, Edwin l-a salvat pe tânăr aplecându-se și trăgându-l de guler.

A existat un scurt schimb de mulțumiri, însă Edwin nu s-a gândit vreodată cât de însemnat va deveni acel moment. După câțiva ani, a primit o scrisoare din partea președintelui Ulysses Grant, mulțumindu-i pentru fapta sa eroică. De ce? Pentru că tânărul pe care l-a salvat era Robert Todd Lincoln, fiul lui Abraham Lincoln.

Edwin Lincoln a dus scrisoarea cu el în mormânt; o aducere aminte a faptului că poate nu vom fi în stare să ne schimbăm trecutul, dar putem cu siguranță să ne schimbăm viitorul. Iar prin Harul lui Dumnezeu îl poți schimba și pe al tău!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 13.1331

Apostolii, continuânduşi călătoria, ajung în Pamfilia. Acolo însă Ioan (numit şi Marcu: cap. 12.12) îi părăseşte şi se întoarce la Ierusalim. Credinţa lui nu era la înălţimea slujbei la care se angajase, nici pe măsura greutăţilor pe care le întrevedea. Nu este suficient să însoţeşti sau să imiţi un slujitor al lui Dumnezeu. Chiar şi întro lucrare comună, fiecare are responsabilitatea sa proprie înaintea Domnului şi nu poate merge decât însoţit de credinţa lui personală.

Adresânduse iudeilor în sinagoga din Antiohia Pisidiei, Pavel, ca şi Ştefan, aminteşte istoria lui Israel şi arată cum Dumnezeu a împlinit, în Isus, promisiunile făcute lui David (Psalmul 132.11). Nu fusese David un antetip preţios al Mântuitorului care trebuia să descindă din el? (v. 23). Pentru că, în antiteză cu Saul, împărat potrivit cărnii, Dumnezeu Îşi alesese în David un om după inima lui Dumnezeu, care împlinea toată voia Lui (v. 22)!

Toate se potriveau de minune pentru aL desemna pe Isus ca Mesia: mărturia lui Ioan după cea a tuturor profeţilor; împlinirea Scripturilor în moartea Sa, deşi nicio vină de moarte nu fusese găsită în El (v. 28; Isaia 53.9) şi, mai presus de toate, învierea Sa (v. 30).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Atunci preoții de seamă și bătrânii poporului s-au adunat în curtea palatului marelui preot care se numea Caiafa; și au ținut sfat împreună, ca să-L prindă pe Isus prin viclenie și să-L omoare. Dar spuneau: „Nu în sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor”.
Matei 26.3-5

Toți mai-marii au ținut sfat pentru a-L da la moarte, însă le-a fost teamă să facă acest lucru în timpul săptămânii, pentru a nu provoca tulburare în popor. Însă, în ciuda acestei intenții a lor, Dumnezeu a făcut ca totul să aibă loc chiar în timpul săptămânii, fiindcă Scriptura trebuia împlinită și, în chiar momentul când israeliții sacrificau mielul pascal, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, adevăratul Miel pascal a fost jertfit. „Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit pentru noi” sunt cuvintele mișcătoare prin care apostolul Pavel descrie acest eveniment (1 Corinteni 5.7).

Felul în care totul s-a întâmplat este foarte solemn, fiindcă el arată clar ce poate face inima omenească lăsată la latitudinea ei, deci sub puterea deplină a lui Satan. Domnul este trădat de unul care fusese tovarășul Său vreme de câțiva ani. Nu pot concepe ceva mai dureros pentru Domnul, decât evenimentele care au avut loc în acea noapte. Vedem trei oameni: pe Iuda, pe Petru și pe Domnul Isus. Iuda arată ticăloșia cărnii, Petru arată slăbiciunea cărnii, iar Domnul Isus este exemplul perfect cu privire la cum trebuie să se comporte un om în clipele cele mai dureroase și mai dificile.

Prin urmare, Hristos este Modelul și Exemplul celor ai Săi. Când a fost supus la cea mai mare presiune, s-au manifestat toate perfecțiunile și excelențele naturii Sale sfinte. Cu cât suferințele Sale au fost mai adânci, cu atât s-au manifestat mai mult perfecțiunea și harul Său neschimbător.

W T P Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Domnule, am vrea să vedem pe Isus.
Ioan 12.21

Vrem să-L vedem pe Isus

Această dorință au avut-o acei greci care veniseră la Ierusalim să se închine. A fost o dorință binecuvântată. De-ar fi mereu și în inimile noastre! Ce ar putea fi mai prețios decât a-L privi pe Isus? Odată Îl vom privi în slavă; astăzi Îl putem vedea numai în duhul, prin credință. În acest sens, autorul Epistolei către Evrei a scris: „Dar pe Acela, care a fost făcut pentru puțină vreme mai prejos decât îngerii, adică pe Isus, Îl vedem încununat cu slavă și cu cinste”. Când ne strângem, avem dorința să-L vedem pe Isus? Sunt pline inimile noastre de Persoana Sa sau ne strângem numai din datorie și din obicei sau pentru liniștirea conștiinței noastre? Vrem să aflăm ceva despre El sau căutăm să savurăm darul deosebit al unui slujitor al Domnului? Dacă ne strângem cu dorința fierbinte să-L vedem pe El, Domnul slavei, care S-a dat pentru noi la moarte, dar care a înviat și este proslăvit, izvorul binecuvântărilor noastre, atunci nu vom fi dezamăgiți niciodată, ci vom fi mereu binecuvântați.

Privește pe Isus jertfindu-Și viața Lui,

Ca noi să fim acum iertați prin jertfa Lui!

Prin moartea Sa a șters a noastră vină grea,

Cumplitele Lui răni adus-au pacea mea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎMPUTERNICIT (1)

„Du-te cu puterea aceasta pe care o ai … oare nu te trimit Eu?” (Judecători 6:14)

     Ghedeon provenea dintr-o familie de oameni săraci, așa că el nu se gândea la un viitor strălucit. Însă Dumnezeu a fost de altă părere. El i-a spus lui Ghedeon: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?” Astăzi, Ghedeon este ținut minte ca unul din cei mai mari lideri din Biblie. E ceea ce se înțelege prin „împuternicire”.

Te îndoiești că o persoană poate schimba ceva? Winston Churchill a convins Anglia că pot supraviețui mașinii de război naziste. Lee Iacocca a răsturnat situația companiei Chrysler, salvând-o. Florence Nightingale a reorganizat sistemul medical prin accentuarea aspectului sanitar și igienic din spitale, practici care au rezistat în timp până în zilele noastre. Rosa Parks, o femeie de culoare a răsturnat două secole de discriminare rasială. Însă nu trebuie să fii un George Washington, un Abraham Lincoln sau o Maica Tereza ca să schimbi ceva. Poate influența ta nu va avea un impact atât de puternic ca al lor, dar „mila începe de acasă”, ceea ce înseamnă că poți crește și te poți dezvolta acolo unde ai fost pus.

În cartea sa: „Un Psalm al vieții,” Henry Wadsworth Longfellow scrie: „Viețile marilor personalități ne aduc aminte că putem face ca viețile noastre să fie sublime; și atunci când vom pleca, să lăsăm după noi urme pe nisipul vremii.” La fel ca și Ghedeon, poate nu vei reuși să schimbi cursul istoriei familiei tale sau să repari greșelile tale din trecut, dar poți învăța din ele, poți crește și poți lăsa o moștenire care strălucește mai tare decât ceea ce ai primit la rândul tău de la înaintași. Nu știi sigur de unde să începi? Dedică-ți viața lui Hristos și începe să calci pe urmele Lui.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 13.112

Aici începe o nouă diviziune a cărţii Faptele Apostolilor. Adunarea din Antiohia devine punctul de plecare al lucrării care se va împlini printre naţiuni. Barnaba şi Saul sunt chemaţi, puşi deoparte şi pleacă însoţiţi de rugăciunile adunării. Prima lor etapă este insula Cipru, de unde era originar Barnaba (cap. 4.36). Ajungând la Pafos, apostolii sunt convocaţi de proconsulul Sergius Paulus, cel mai înalt funcţionar roman din insulă. Acest om inteligent (v. 7) Îl cunoştea pe Dumnezeul iudeilor şi dorea să audă Cuvântul Său. El însă era sfătuit de un personaj îngrijorător, de Elima, un magician iudeu (practicând deci o activitate detestabilă în ochii lui Dumnezeu: vezi Deuteronom 18.9,10) care profita de nevoile spirituale ale lui Sergius Paulus pentru a exercita asupra lui o influenţă nefastă. Împotrivirea acestui om are ca efect tocmai ceea ce el căuta să împiedice. Ea îi oferă lui Pavel (numit aşa pentru prima dată) ocazia de ai da proconsulului, prin pedepsirea profetului mincinos, o dovadă despre puterea Domnului.

Elima este o imagine a poporului iudeu care, din cauza împotrivirii faţă de Duhul lui Dumnezeu, a fost orbit spiritual până la un timp, în favoarea naţiunilor.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

La întâia mea apărare, nimeni n-a stat cu mine, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină în seamă! Dar Domnul a stat lângă mine și m-a întărit, pentru ca, prin mine, să fie împlinită predicarea și toate națiunile să audă; și am fost scăpat din gura leului. Domnul mă va scăpa de orice lucrare rea și mă va păstra pentru Împărăția Sa cerească. A Lui fie gloria în vecii vecilor! Amin.
2 Timotei 4.16-18

Pavel nu și-a petrecut zilele din urmă într-o stare de disperare, în așteptarea martirajului. Nu, ci el i-a încurajat și i-a instruit pe alții și a continuat să citească și să scrie (versetul 13). În această epistolă găsim ultimele sale cuvinte către Timotei, adevăratul său „copil în credință” (1 Timotei 1.2). Această epistolă are un caracter foarte personal și, deși conține instrucțiuni pentru cei așezați în poziții de responsabilitate, lecții pentru tineri credincioși, doxologii și binecuvântări, ea este plină de încurajări, în ciuda situației dificile în care Pavel se afla. El își trăgea puterea din multe resurse divine, întotdeauna aflate la dispoziția credinței. Pavel spune, cu alte cuvinte: «Timotei, mergi înainte! Rămâi credincios, fii tare, veghează și fii cu băgare de seamă!». Pavel i-a cerut lui Timotei să-l viziteze în închisoare, în timpul celei de-a doua întemnițări a lui, însă nu avem dovezi că Timotei ar fi ajuns acolo înainte ca Pavel să fie executat.

Cum stau lucrurile cu noi? Care sunt ultimele cuvinte pe care le-am scrie celor dragi și prietenilor? Cuvintele lui Pavel izvorau dintr-o viață de credință și de adânc devotament față de Domnul său. Ce putem spune noi pentru încurajarea altora? Și am fi fost și noi gata să-l căutăm pe Pavel, așa cum a făcut Onisifor? Sau să stăm împreună cu el, ca Luca? Îndemnurile adresate lui Timotei sunt și pentru noi astăzi. Suntem noi gata să fim instrumente pe care Domnul să le folosească așa cum Îi place?

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez. Cel ce vine din cer este mai presus de toți …
Ioan 3.30-31

Hristos este totul

Într-o seară, celebrul dirijor italian Toscanini a condus Orchestra Simfonică din Philadelphia dirijând simfonia a IX-a de Beethoven. Muzica a fost atât de maiestuoasă, încât publicul a aplaudat în picioare timp de zece minute. Toscanini a spus orchestrei: „Doamnelor și domnilor, eu nu sunt nimic, voi nu sunteți nimic. Beethoven este totul”.

Avem în fața noastră o lecție interesantă. Suntem chemați să învățăm că valoarea cea mai mare o are cel care a creat. Ioan Botezătorul a înțeles bine acest adevăr. De aceea a spus despre Mântuitorul: „Cel ce vine din cer este mai presus de toți”. Ioan Botezătorul putea vorbi despre lucrurile lui Dumnezeu în legătură cu pământul, locul său de origine, în timp ce Mântuitorul, fiind ceresc și veșnic, vorbea din perspectiva cerească. Din firea sa, omul preferă să aibă un univers fără Dumnezeu, și în acest univers să se laude cu lucrările pe care le face. Natura veche a omului se prezintă deseori sub o aparență frumoasă însușindu-și merite care nu sunt ale sale. Însă cine ascultă chemarea Mântuitorului la viața veșnică și se încrede în acest Inițiator al mântuirii, primește o natură nouă care gândește ca și Ioan Botezătorul: Trebuie ca Mântuitorul să crească și eu să mă micșorez. Un astfel de om va spune sincer: Hristos este totul!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂGĂDUINTELE LUI DUMNEZEU

„Făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”” (2 Corinteni 1:20)

     Noi putm remarca faptul că în Vechiul Testament promisiunile lui Dumnezeu se împlineau cu respectarea anumitor condiții. Cu alte cuvinte, trebuia să faci ceva: „De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării” (Isaia 1:19). Pentru a beneficia de promisiunea lui Dumnezeu, exista un preț de plătit, condiții de respectat și anumite lucruri care trebuiau făcute de persoana în cauză. Însă toate acestea s-au schimbat la cruce.

Când Domnul Isus a zis: „S-a isprăvit”, textul grecesc s-ar fi putut traduce literal cu „a fost plătit pe de-a-ntregul.” De aceea Pavel scrie: ” În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; iar atunci când rostim „Amin”, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” Ești tu un copil răscumpărat al lui Dumnezeu? Ești tu „în Hristos”? Atunci Dumnezeu spune: „Da, îți voi împlini nevoile, voi împlini față de tine promisiunile pe care ți le-am făcut.” Așa cum de la bancă ți se va spune că: „întrunești condițiile pentru acordarea creditului”, în calitate de credincios „întrunești condițiile pentru promisiunile pe care Dumnezeu ți le-a făcut în Cuvântul Său.

În legea Vechiului Testament, Dumnezeu a zis: „Dacă.” Însă celor ce sunt în Hristos și care sunt în harul Său, El le spune: „Da.” Care trebuie să fie răspunsul tău? „Amin”, care înseamnă „așa să fie”. Acesta e un adevăr care schimbă vieți! Acum înțelegi de ce Pavel a putut scrie plin de încredere: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19).

Dumnezeu nu numai că poate să-ți împlinească nevoile, ci El caută și oportunități de-a o face.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 12:7-25

Nici lanţurile, nici cei şaisprezece soldaţi, nici intenţiile criminale ale lui Irod nul pot împiedica pe Petru să doarmă liniştit în închisoare. Şi, cu atât mai mult, niciun obstacol nuL împiedică pe Domnul săl elibereze pe slujitorul Său (Psalmul 121.4). Un înger îl trezeşte, apoi îl scoate din închisoare atât cu putere (v. 7 şi 10), cât şi cu o atitudine plină de bunăvoinţă, de atenţie şi de afecţiune (v. 8). Cât de uşor este totul atunci când lucrează Dumnezeu! El cunoştea aşteptarea criminală a poporului iudeilor (v. 11), dar ascultase şi rugăciunile stăruitoare ale adunării pentru Petru (v. 5) şi acestea sunt cele care ies învingătoare. Ce trist de spus, când soseşte împlinirea rugăciunii, cu apostolul în persoană, lipseşte credinţa pentru al recunoaşte! Cât de des se întâmplă să ne rugăm cu buzele, fără să aşteptăm în mod real să primim ceea ce cerem! De câte ori încă ne îndoim, deşi răspunsul este deja la uşă!

Surd faţă de toate avertismentele divine, Irod îşi va pregăti o ureche îngăduitoare faţă de linguşirile celor din Tir şi din Sidon care, din raţiuni politice, caută prietenia acestui ucigaş. El este lovit deodată, înaintea tuturor, de o moarte oribilă, în timp ce Cuvântul Celui împotriva Căruia luptase se răspândeşte mai mult ca niciodată (v. 24).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

„Feriți-vă de orice formă a răului.” 1 Tesaloniceni 5.22

„Nu judecați după înfățișare, ci judecați judecată dreaptă.” Ioan 7.24

Trebuie să judecăm natura faptelor noastre după felul cum Dumnezeu le vede, nu după cum le consideră oamenii. Bineînțeles, nu vom dori să nesocotim punctele lor sensibile, însă de multe ori gândirea oamenilor este încețoșată de tradiția religioasă, de interpretarea eronată a Scripturii sau de alți factori. De aceea, în timp ce trebuie să avem grijă să nu rănim conștiința nimănui, principiul care trebuie să ne călăuzească este voia lui Dumnezeu.

Purtarea noastră trebuie să urmeze exemplul Domnului Isus și să fie călăuzită de Cuvânt. Domnul nu a îngăduit niciodată să fie controlat de gândirea religioasă greșită a celor din jurul Lui. Să remarcăm că El a lăsat posibilitatea de a fi acuzat de favorizare a adulterului, atunci când a acționat cu har față de femeia prinsă în acel păcat (Ioan 8.4). De asemenea, El nu a îngăduit ca părerea fariseilor să-L determine să le spună ucenicilor să nu mai facă ceea ce fariseii credeau că nu trebuie făcut în Sabat (Matei 12.1-5).

Criteriul după care trebuie să ne judecăm faptele se găsește în Scriptură: „Și totul, orice faceți în cuvânt sau în faptă, faceți toate în Numele Domnului Isus” (Coloseni 3.17). Dacă aplicăm acest principiu, întrebarea noastră va fi întotdeauna: «Ce crede Domnul despre acest lucru?», nu: «Ce cred semenii mei despre acest lucru?».

A H Crosby

Tari în Domnul să fiți, în puterea slavei Lui!

Întăriți la luptă pentru-al Său Cuvânt!

Căci în frunte luptă El: nu vă temeți nicidecum!

Să porniți la luptă, frați, cu avânt!

Îndrăzniți și luptați, pentru Domnul Sfânt vă înarmați!

Pentru slava lui Isus, pentru biruința Lui,

V-angajați, îndrăzniți, nu-L trădați!

D W Whittle

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Toate căpeteniile împărăției … sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoțită de o aspră oprire …
Daniel 6.7

Glasul mulțimii

Vrăjmașii lui Daniel, deghizați în slujbașii cei mai devotați și interesați de onoarea împăratului lor, s-au prezentat înaintea lui Dariu cerându-i să emită o poruncă prin care să se dea de știre tuturor oamenilor de pe întreg cuprinsul imperiului să înceteze închinarea la orice dumnezeu sau ființă omenească, afară de împăratul Dariu, timp de 30 de zile. Această poruncă era însoțită de amenințarea aruncării în groapa cu lei a oricăruia care ar fi îndrăznit să o încalce. Pentru ca porunca împărătească să fie de neocolit și de neschimbat, acești slujbași vicleni i-au cerut împăratului să iscălească și să sigileze acea poruncă împărătească. Glasul mulțimii conducătorilor a biruit asupra împăratului.

Privind la cele întâmplate cu Mântuitorul, observăm că ura înspăimântătoare, împotrivirea fără margini le-a împins pe căpeteniile poporului să înduplece mulțimea să ceară eliberarea unui criminal, iar pe Isus Hristos să-L răstignească. Nu au putut spune niciun rău despre Mântuitorul, și cu toate acestea i-au cerut moartea. Vrăjmașul omenirii – diavolul – urla prin acei oameni pe care îi manevra cu ușurință. Mulțimea nu se sinchisea de adevăr sau de dreptate. Ei doreau crucificarea. În realitate, era vorba despre adevărul Bibliei, atât în cazul Mântuitorului, cât și în al lui Daniel: „Oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

CINE SUNT ADEVĂRATII TĂI PRIETENII?

„Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate” (Proverbe 18:24)

     Cine sunt adevărații tăi prieteni? Oprește-te și gândește-te o clipă la asta. Câți dintre cei pe care îi consideri prieteni țin cu adevărat la tine? Câți te încurajează în viziunile și visele tale și câți dintre ei îți sunt aproape când te izbești de un zid? Dacă suntem cinstiți, majoritatea dintre noi trebuie să recunoaștem că un număr semnificativ de așa-ziși prieteni și asociați nu ne stau alături la nevoie. În realitate, mulți dintre cei cu care ne petrecem timpul ne irosesc timpul, ne fură energia și ne năruie visele.

În Vechiul Testament, David și Ionatan au fost gata să-și dea viața unul pentru celălalt. Iar Rut i-a spus soacrei ei, Naomi: „Încotro vei merge tu voi merge şi eu” (Rut 1:16).

Ai asemenea prieteni? Dacă nu, petrece-ți timpul cultivând relații cu cei cărora le pasă cu adevărat de tine; cu persoane care nu se simt amenințate de succesul tău și care vor să te vadă reușind. Păstrează astfel de prietenii, dar petrece timp serios cu oameni maturi spiritual care cred în tine și care doresc să-ți atingi potențialul dat de Dumnezeu.

Romanciera Elizabeth Jane Howard a spus: „Numește-o comunitate, legătură frățească, grupare sau familie. Oricum ai numi-o, oricine ai fi, ai nevoie de ea.”

Iată un principiu sigur referitor la cultivarea unei prietenii strânse: Tot ceea ce dorești în propria ta viață trebuie mai întâi să le dăruiești celorlalți. Dacă îți dorești prieteni adevărați, trebuie să fii un prieten adevărat. Dacă îți dorești un seceriș bogat cu binecuvântări în viața ta, aruncă sămânța binecuvântării în viețile altora.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Fapte 11:19-30; 12:1-6

Poarta harului, închisă pentru iudei ca popor al lui Dumnezeu prin moartea lui Ştefan, se afla deschisă pentru naţiuni. Dintre greci se întorc la Domnul în număr mare (v. 20,21). Isus văzuse mai dinainte acest rod al lucrării Sale atunci când nişte greci, în mod deosebit, doriseră săL vadă (Ioan 12:20). La Antiohia se înfiinţează în acest timp o adunare prosperă în care, timp de un an, îşi exercită slujba Barnaba şi Saul. Şi, văzând viaţa acestor credincioşi, li s-a dat numele Domnului lor: pentru prima dată ei sunt numiţi creştini. Este o onoare şi o responsabilitate să porţi chiar numele lui Hristos. Din mulţimea persoanelor botezate care-şi revendică frumosul nume de creştini, câţi sunt oare creştini cu adevărat?

Dragostea de fraţi a acestor credincioşi din Antiohia se exprimă prin darurile trimise spre slujire, fraţilor din Iudeea, care erau pe punctul de a suferi din nou (v. 27-30). Cum Irod Agripa (cap. 12:1) este un demn succesor al lui Irod Antipa (Luca 13:31,32; 23:11 etc.) şi al bunicului său Irod cel Mare (Matei 2), cruzimea şi dorinţa de a fi plăcut (comp. v. 3 cu Marcu 6:26) îl incită la a-l ucide pe Iacov, fratele lui Ioan, apoi la a-l pune pe Petru în închisoare.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

El I-a spus: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg și la închisoare și la moarte”.
Luca 22.33

Simon Petru – Căderea sa

Domnul îi avertizase pe ucenici că aveau să fie cernuți de Satan (Luca 22.31). Petru fusese menționat în mod special de Hristos, căci el era ca un lider al ucenicilor, iar Dumnezeu avea lucruri mari de făcut prin el. Însă, din cauza încrederii în sine, el a eșuat în a lua seama la atenționarea Domnului Isus. Cele două cuvinte ale lui Simon Petru, „sunt gata”, reprezintă cheia pentru înțelegerea căderii care a urmat. Aceste cuvinte au venit imediat după ce Domnul îl atenționase că Satan dorea să-l cearnă și au condus la căderea sa.

Simon Petru Îl iubea cu adevărat pe Domnul Isus și cuvintele lui au fost sincere, însă nu avea nicio idee despre slăbiciunea cărnii sale. Trebuia să învețe că în el, adică în carnea lui, nu locuiește nimic bun. Dacă ne lăudăm cu puterea noastră, chiar și cu cea spirituală, și dacă ne încredem în dragostea noastră sau în credincioșia noastră față de Domnul, vom cădea cu siguranță. Apostolul Pavel le-a scris corintenilor, care erau mândri din punct de vedere spiritual și plini de încredere în ei înșiși: „Cel care gândește că stă în picioare să fie atent să nu cadă” (1 Corinteni 10.12). Puterea care se gândește că este puternică este în realitate slăbiciune, iar slăbiciunea care se știe slabă este putere. Dacă cheia căderii lui Petru au fost cuvintele „sunt gata”, cheia pentru păzirea noastră sunt cuvintele Domnului: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu intrați în ispită; duhul, într-adevăr, este plin de râvnă, dar carnea, fără putere” (Matei 26.41).

Fără puterea divină nu putem birui puterea lui Satan și nici păcatul. Dacă ne încredem în carne, vom fi cernuți. Petru a trebuit să învețe că nu putea fi susținut de carne în fața morții; însă, cu toate că a căzut, credința lui nu a slăbit – rugăciunea lui Hristos pentru el a primit răspuns (versetul 32). Să ne încredințăm în brațele Celui care poate să ne păzească de orice cădere (Iuda 24)!

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
Iacov 5.16

Rugăciunea pentru lucruri mici

În timpul iernii anului 1940, soțul Josephinei Knutz, un zugrav și lucrător de produse textile, a rămas temporar fără lucru. Era un timp deosebit de greu pentru familie, literalmente ei rămânând fără niciun ban. Fiica lor, Rahel, era în convalescență după ce avusese pneumonie. Pentru că era foarte slăbită, doctorul i-a prescris ca în fiecare zi să mănânce un ou fiert. Pentru această familie fără niciun venit, și acest lucru, neînsemnat pentru unii, era imposibil. „De ce nu te rogi pentru un ou pe zi?”, i-a sugerat cineva. Ei mergeau cu regularitate la biserică, dar ideea de a se ruga pentru nevoile lor actuale era ceva ce nu luaseră încă în considerare. Josephine n-a mai pierdut timpul. Plecându-se pe genunchi a cerut, ca Dumnezeu să-i pregătească un ou în fiecare zi pentru fiica ei. Mai târziu în dimineața aceea, Josephine a auzit o cotcodăceală venind din spatele grădinii. De sub niște crengi a apărut o găină. Când s-a uitat sub crengi a găsit un ou. Și lucrurile s-au repetat până când fiica s-a însănătoșit. Dumnezeu a răspuns la rugăciune.

Rugăciunea nu este un fel de hocus-pocus. Rugăciunea este o vorbire sinceră a credinței cu Dumnezeu. Și întotdeauna, rugăciunea credinței primește un rezultat după voia lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA VORBEI (2)

„Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte” (Psalmul 49:3)

     Biblia spune că trebuie să fii înțelept în ceea ce spui. Asta înseamnă că scopul tău în conversație trebuie să fie întotdeauna acela de a aduce la lumină tot ce e mai bun în oameni, nu să-i denigrezi sau să-i reduci la tăcere. O comunicare bună duce la relații de prietenie, așa că, trebuie să fii concis atunci când te referi la limitările tale personale, la convingerile, valorile și dorințele tale. Este posibil ca mai multe probleme să fie uitate decât rezolvate, însă relațiile sănătoase necesită uneori o confruntare sănătoasă. Și există un moment potrivit și o cale potrivită de-a o face.

Când ai de-a face cu o situație dificilă, roagă-te și crede acest verset: „Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte …”

Cuvintele tale sunt un vehicul prin care sunt redate gândurile tale, iar limba ta este șoferul. Dacă nu vrei să ajungi pe un drum greșit sau să eșuezi, roagă-te: „Doamne, dă-mi cuvinte înțelepte. Ajută-mă să spun ceea ce trebuie, așa cum trebuie și la momentul care trebuie.”

Duhul Sfânt este un instructor foarte bun! El te va călăuzi, te va instrui și va lucra în viața ta până când ajungi pe drumul bun. El te va ajuta să crești în har până ajungi la maturitatea de a putea spune: „Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat nici sucit în ele. Toate sunt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa” (Proverbe 8:8-9).

Când poți spune lucrul acesta, știi că ai făcut progrese.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 11:1-18

Să nu judecăm niciodată după aparenţe, nici după împrejurările pe care nu le cunoaştem decât parţial!

Un creştin care ne-a surprins prin comportamentul său se poate totuşi să fi acţionat în ascultare de Domnul. Aşa era cu Petru atunci când intrase la Corneliu şi mâncase cu el. Aceste detalii erau tot ce voiseră să reţină cei din circumcizie (v. 2), deşi în casă se petrecuseră evenimente extraordinare, pe care apostolul le va relata acum.

Mântuirea naţiunilor fusese vestită încă din Vechiul Testament (de exemplu, Isaia 49:6; 65:1). Petru însuşi făcuse referire la aceasta în prima lui cuvântare (cap. 2:21,39). Cu toate acestea, pentru a înlătura prejudecăţile fraţilor de la Ierusalim, trebuiau dovezi categorice. Ele le sunt aduse prin această istorisire a lui Petru, confirmată de alţi şase martori care l-au însoţit. Aflând cum a fost luminat apostolul şi condus la Corneliu şi mai ales cum Duhul Sfânt a coborât peste cei dintre naţiuni, toţi recunosc voia lui Dumnezeu şi Îi dau glorie. Să ne bucurăm de această favoare care s-a extins până la noi şi, dacă nu am făcut-o până acum, să ne grăbim să primim şi noi pocăinţa spre viaţă (v. 18).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Fiți tari și curajoși! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea împăratului Asiriei, nici de toată mulțimea care este cu el; pentru că mai mulți sunt cu noi decât cu el! Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne ajute și să lupte luptele noastre.
2 Cronici 32.7,8

Acesta era un timp de mare încercare pentru poporul lui Dumnezeu. Sanherib, cu oastea lui numeroasă, începuse să asedieze Ierusalimul. Apărătorii cetății, omenește vorbind, nu puteau face față armatei superioare a asirienilor, însă Ezechia i-a îmbărbătat, în spiritul cuvintelor din Psalmul 46.1,2: „Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit. De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s-ar răsturna pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor”. Aceste cuvinte au fost adevărate pentru ei și sunt la fel de adevărate și pentru noi, creștinii.

Cum stau lucrurile cu noi? Poate că umblăm pe un drum plin de dificultăți, care parcă nu se mai termină, iar paharul nostru pare extrem de amar. Să fim încurajați de faptul că același Dumnezeu care a spulberat armata imensă a asirienilor, în zilele lui Ezechia, Își are ochii îndreptați asupra noastră. El ne va izbăvi cu siguranță, chiar dacă nu într-un mod la fel de miraculos cum a făcut-o atunci (2 Cronici 32.21).

Nu suntem întotdeauna scutiți de luptă și poate simțim că nu mai putem rezista mult, însă promisiunile lui Dumnezeu rămân sigure! Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci același Dumnezeu care i-a iubit și care i-a izbăvit pe iudei în acea zi de încercare Își are ochii asupra noastră și ne spune: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46.10). Încercarea poate fi grea, însă putem fi liniștiți chiar și în cele mai dificile timpuri, știind că „Domnul Oștirilor este cu noi” (Psalmul 46.11). Cel care domnește peste tot pământul este Acela care ne însoțește în orice necaz al nostru.

S J Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană.
Proverbe 20.11

Trei mame – trei copii

Într-un sat, trei femei au venit la o fântână după apă. În apropiere era și un bătrân care auzea cum cele trei femei își lăudau copiii. „Fiul meu este așa de inteligent, încât îi lasă în urmă pe toți ceilalți”, zise prima femeie. „Fiul meu”, zise a doua femeie, „cântă așa de frumos, ca o privighetoare”. — „Dar tu nu-ți lauzi copilul?”, o întrebă una dintre cele două femei. „Fiul meu nu are nimic deosebit în el; nu l-aș putea lăuda pentru ceva. El nu-i decât un băiat obișnuit ca toți ceilalți.”

Femeile își umplură gălețile și plecară spre casă. Bătrânul merse încet după ele. Gălețile fiind grele, femeile făceau din loc în loc câte o pauză. Deodată apărură copiii în întâmpinarea mamelor. Primul făcu o săritură și merse pe mâini câțiva pași. Mama a zis: „Ce băiat deștept!”. Al doilea începu să cânte ca o privighetoare și femeile îl ascultară cu entuziasm. Al treilea copil veni repede la mama sa, îi luă găleata din mână și plecă spre casă. Atunci, femeile îl întrebară pe bătrân: „Ce spui despre fiii noștri?”. — „Unde sunt fiii voștri?”, zise bătrânul. „Eu văd numai un singur fiu.”

Învățătura acestei întâmplări este simplă; să luăm seama la ea cu luare aminte!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA VORBEI (1)

„Să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii” (Psalmul 39:1)

     Un poet anonim a scris: „Un cuvânt pripit poate aprinde o ceartă; o vorbă tăioasă poate distruge o viață. O vorbă amară poate insufla ură; un cuvânt brutal poate nimici și ucide. O vorbă bună poate netezi cărarea; un cuvânt plin de bucurie poate lumina ziua. Un cuvânt spus la timp poate micșora stresul; un cuvânt plin de dragoste poate vindeca și poate aduce binecuvântare.”

Biblia spune: „Limba nici un om n-o poate îmblânzi” (Iacov 3:8). „Dacă nu se poate îmblânzi”, spui tu „cum pot eu s-o îmblânzesc?” Făcând o pauză înainte de a vorbi, cultivându-ți sensibilitatea față de călăuzirea Duhului Sfânt din tine și primind din puterea Sa. Aducându-ți aminte că odată ce o vorbă ți-a ieșit de pe buze, ea nu mai poate fi luată înapoi și că toate părerile de rău din lume nu pot schimba lucrul acesta.

Psalmistul, care în mod evident a făcut greșeala de a vorbi înainte de a asculta, a scris: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii.” În Biblie, abținerea de la mâncare o perioadă de timp se numește „post”.

Postul are un efect spiritual de curățire. Prin post, ne apropiem de Dumnezeu, ne întărim și devenim mai iscusiți. Iată, deci, o idee pentru tine: Cum ar fi să ții post de la vorbire în următoarele treizeci de zile? Cel puțin parțial. Isaia a spus: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4).

Așa că, nu-i da voie limbii să te conducă și cere întotdeauna călăuzirea Duhului Sfânt peste vorbele tale.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 10:25-48

Dumnezeu foloseşte mijloace diferite pentru a aduce sufletele la a-L cunoaşte pe El; convertirea etiopianului (cap. 8), a lui Saul (cap. 9) şi a lui Corneliu (cap. 10) nu se aseamănă deloc între ele. În aceşti trei oameni îi putem recunoaşte pe descendenţii celor trei fii ai lui Noe: din Ham, popoarele africane şi asiatice; din Sem, Israel şi unele popoare orientale, iar din Iafet, naţiunile Nordului şi ale Occidentului. Oricine crede în Isus Hristos primeşte iertarea păcatelor: acesta este de acum înainte mesajul universal, adresat către orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune (v. 43; Apocalipsa 5:9). În persoana lui Corneliu, cei de departe (Efeseni 2:17) aud deci, la rândul lor, Evanghelia păcii prin Isus Hristos (v. 36; cap. 2:39; Efeseni 2:17).

Ce glorioase vizite, într-adevăr, pentru această casă până atunci păgână! Un înger (v. 3); Petru şi fraţii care-l însoţesc, aducând mesajul evangheliei; de asemenea, şi mai presus de toate, Duhul Sfânt care tocmai îşi va pune pecetea pe aceşti noi convertiţi, mărturisind credinţa şi calitatea lor de copii ai lui Dumnezeu! Cum să nu fie recunoscută prin acest semn public voia harului lui Dumnezeu?

Petru nu poate decât să o confirme prin semnul botezului creştin (v. 48).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Preaiubiților, vă îndemn, ca străini și călători, să vă feriți de poftele carnale ca de unele care se războiesc împotriva sufletului.
1 Petru 2.11

Remarcați că Petru nu spune „vă poruncesc”, ci „vă îndemn”, căutând astfel un răspuns de bunăvoie din inimile noastre. Apoi, el se adresează celor credincioși, numindu-i „străini și călători”. După ce au fost mântuiți și au primit o moștenire în cer, ei sunt numiți „străini” fiindcă nu mai aparțin acestei lumi. Dumnezeu le-a dat o nădejde cerească și un cămin ceresc, așa că aici ei sunt doar „călători”.

Lumea nu este casa noastră – este foarte important să înțelegem bine acest lucru. Omul nemântuit se simte acasă în această lume, iar dacă ar fi dus în cer, ar vrea să plece de acolo numaidecât.

Pentru creștini, lucrurile stau exact invers. Ei sunt străini aici; casa lor este în cer și ei abia așteaptă să ajungă acolo. Șederea lor aici este doar temporară.

Petru ne îndeamnă să ne ferim de poftele carnale. De ce? Fiindcă ele se războiesc cu sufletul. Este important să facem diferența dintre nevoile trupești și poftele carnale. Trupul are nevoie de hrană și de băutură, însă îmbuibarea și beția înseamnă împlinirea poftelor carnale. Căsătoria este o legătură onorabilă, însă curvia și adulterul sunt pofte carnale în care oamenii se complac (Evrei 13.4). Viețile unor credincioși au fost distruse din cauză că aceștia s-au jucat cu poftele carnale. Viața Domnului Isus a fost fără pată, și acesta este standardul după care trebuie să trăiască toți cei credincioși. Felul nostru de viețuire ar trebui să fie de așa fel încât să nu existe nimic de care să fim acuzați pe drept.

S Labelle

SĂMÂNȚA BUNĂ

… niciunul nu zice: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu … care ne învață mai mult decât pe dobitoacele pământului și ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?”.
Iov 35.10-11

Avertizare

În întâmplarea de ieri l-am văzut pe proprietarul hotelului refuzând să plece din fața pericolului. A fost necredință sau încăpățânare? Credem că amândouă.

Tot așa stau lucrurile și în domeniul spiritual. Dumnezeu avertizează pe orice suflet prin Cuvântul Său de pericolul pierzării veșnice. Câți iau seama? Ce prăbușire va fi pentru sufletul care s-a încăpățânat să asculte chemarea Domnului! Din cauza necredinței, acel suflet se va scufunda sub valurile judecății, cu toate că a avut, probabil, o formă de religie construită pe nisipul propriilor gânduri. Nu putem să-L înșelăm pe Dumnezeu! El vrea realitatea credinței în viața noastră. Nu putem să fim și „da”, și „nu”! Dumnezeu vrea să ne avertizeze chiar acum, prin aceste rânduri, că este un mare pericol să auzim și să nu împlinim Cuvântul Său.

Să nu disprețuim avertizările lui Dumnezeu! În curând, acest timp de har se va termina. Cataclismele, nenorocirile nu sunt nimic în comparație cu groaznicele judecăți, care se vor abate asupra celor care au refuzat dragostea adevărului mântuirii prin credința în Hristos. Astăzi, mântuirea se mai poate primi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

APROPIE-TE DE DUMNEZEU SI RĂMÂI APROAPE DE EL

„Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12)

     Scriind despre greșelile pe care unii oameni ai lui Dumnezeu le-au săvârșit în trecut, apostolul Pavel a așternut pe hârtie următoarele cuvinte: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (v. 11-13).

Aici Pavel se adresează celor două categorii de oameni care sunt în special expuși riscului:

1) Cei ce au impresia că nu pot cădea. „Tu nu ești scutit. Ai putea fi trântit la pământ la fel de ușor ca oricine altcineva. Uită de încrederea în sine; e zadarnică. Cultivă încrederea în Dumnezeu.”

2) Cei ce cred că nu se vor mai putea ridica niciodată. „Dumnezeu nu te va abandona niciodată; El nu te va lăsa niciodată să fii împins dincolo de limitele tale; El va fi întotdeauna gata să te ajute s-o scoți la capăt.” Nu-i așa că e o veste nemaipomenită?

Dumnezeu nu numai că-ți înțelege zbaterea, dar El îți promite și o strategie de scăpare: o cale prin care să depășești situația. Așadar, iată cuvântul pentru tine astăzi: Apropie-te de Dumnezeu și rămâi acolo!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 10:1-24

Acest capitol are o importanţă deosebită pentru noi, care aparţinem naţiunilor. Întradevăr, vedem aici cum Petru le deschide naţiunilor porţile Împărăţiei cerurilor (Matei 16.19). Trebuie remarcat cu câtă grijă şi cu cât har ia pregătit Dumnezeu pe de o parte pe slujitorul Lui, iar pe de altă parte pe Corneliu, pentru întâlnirea care avea să aibă consecinţe atât de binecuvântate pentru Corneliu, ca şi pentru noi. Revelaţia de la Dumnezeu îi găseşte şi pe unul şi pe celălalt în aceeaşi fericită ocupaţie: rugăciunea. Reţinerile lui Petru de a mânca însă din conţinutul acelei mari pânze coborâte din cer ne ajută să înţelegem câte prejudecăţi iudaice erau înrădăcinate chiar şi în ucenici şi cât de superior se credea un israelit faţă de un păgân. Prin această viziune, Dumnezeu voia săi spună slujitorului Său să nu mai facă discriminare între un popor „curat“ şi naţiuni necurate. Toţi, iudei şi naţiuni, sunt păcătoşi întinaţi „închişi în necredinţă (sau în neascultare)“ pentru a deveni obiecte ale aceleiaşi îndurări (Romani 10.12; 11.3032). Să ne păzească Dumnezeu de a fi părtinitori (v. 34), considerândui pe unii ca fiind mai puţin vrednici decât alţii să primească evanghelia! Noi nu avem de ales, ci de ascultat.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și preotul Ezra s-a ridicat și le-a zis: „Ați lucrat cu necredincioșie și ați luat soții străine, ca să măriți vina lui Israel. Și acum faceți o mărturisire Domnului Dumnezeului părinților voștri și faceți plăcerea Lui și despărțiți-vă de popoarele țării și de soțiile străine”. Și toată adunarea a răspuns și a zis cu glas tare: „Cum ai zis, așa trebuie să facem”.
Ezra 10.10-12

După captivitatea babiloniană – Căsătorii interzise

Cei care erau cercetați cu privire la faptul că se căsătoriseră cu femei străine l-au îndemnat pe Ezra să acționeze. Acesta, după ce a plâns și a postit, a cerut ca poporul să se adune la Ierusalim. Poporul s-a adunat și stătea tremurând din pricina unei ploi torențiale. Ezra i-a îndemnat pe toți să-și mărturisească păcatul înaintea Domnului și să se despartă de femeile străine. Ei au fost de acord să facă așa, însă au cerut ca acest lucru să se facă în rânduială, căci erau mulți care se făcuseră vinovați de acest păcat.

După aproape trei luni, această lucrare s-a încheiat. Preoții care fuseseră vinovați au adus un berbec ca jertfă pentru vină. Cei aflați într-o poziție de responsabilitate spirituală astăzi sunt și ei răspunzători într-un fel special de a duce o viață exemplară de sfințenie. Însă oameni din orice categorie se făcuseră vinovați de astfel de asocieri păcătoase. Numele lor au fost lăsate scrise pentru noi în Cuvântul lui Dumnezeu. Unii dintre ei aveau copii rezultați din astfel de căsătorii. Ce despărțiri triste!

Dumnezeu urăște divorțul, după cum citim în Maleahi 2.16. Divorțul fusese permis în lege din pricina împietririi inimii israeliților, însă ceea ce a înjugat Dumnezeu omul nu trebuia să despartă (Matei 19.3-9). Creștinii nu trebuie să se căsătorească cu necredincioși, iar unde există deja un jug nepotrivit, credincioșii nu trebuie să-și părăsească partenerii necredincioși, dacă aceștia doresc să trăiască în continuare cu ei.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i strunești cu un frâu și o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
Psalmul 32.9

Avertizare

De mai mult de o sută de ani, muntele vulcanic Saint Helens din SUA se înălța maiestuos la peste 2.500 de metri. La poalele lui, viața decurgea normal. Vilele splendide din mijlocul imenselor proprietăți rivalizau în lux și confort. În martie 1980, vulcanul adormit manifestă o activitate alarmantă. Câteva mici explozii creară o mulțime de cratere. Sosiți în mare grabă la fața locului, specialiștii găsiră semnele unei puternice erupții de lavă, preludiu al unei foarte importante explozii. A fost dat semnalul de evacuare a populației pe o distanță de 30 de kilometri. Dar proprietarul unui hotel de pe malul lacului refuză să plece, ignorând iminentul pericol. La 18 mai, o puternică explozie dislocă o culme a muntelui, provocând o gigantică avalanșă de stânci, gheață și apă, care devastă panta cu o viteză de 250 km/oră. Lacul a fost traversat de la un capăt la altul, iar din splendidul hotel nu s-a mai găsit nimic.

Amintirea acestei întâmplări ne face să ne gândim cât de împotrivitoare este inima omenească la multele avertizări care se fac mereu. Adesea, oamenii se comportă ca un cal sau ca un catâr. Este o realitate tristă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CERUL (3)

„El … a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei” (Eclesiastul 3:11)

     De ce mor de foame mii de copii în fiecare zi, în timp ce în fiecare seară cele mai bogate națiuni ale lumii aruncă la gunoi mâncarea care ar fi suficientă pentru a-i hrăni pe acești copii? În cei 3.500 de ani de civilizație, numai 268 s-au scurs fără să izbucnească vreun război undeva pe glob. Cu toate acestea, în aceeași perioadă s-au semnat 8.000 de tratate de pace. De ce este atât de mică distanța dintre datele calendaristice de pe o piatră funerară? Ceva ne spune că nu e bine, nu e corect, nu e drept. Aici nu suntem acasă. Cine a pus aceste gânduri în mintea noastră? Biblia spune: „El … a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei.” În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, viața ta de pe pământ e numai începutul. E prima literă din prima propoziție, din primul capitol, din marea povestire, pe care o scrie Dumnezeu. Noi suntem ca porumbeii călători: Avem un detector înnăscut al căminului nostru. Suntem legați de cer și tânjim să ajungem acolo. Asta nu înseamnă că te concentrezi atât de tare asupra cerului încât nu mai ești de nici un folos aici pe pământ. Dacă vrei să auzi „bine, rob bun și credincios” (Matei 25:21) trebuie să fii un  slujitor bun și credincios al lui Dumnezeu, în fiecare zi, aici pe pământ. Dar mandatul tău este acesta: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6:33). În planul Său, totul se reduce la Împărat și Împărăția Sa. El a scris versetul: „ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ” (Efeseni 1:10). Biblia se încheie cu aceste cuvinte: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20). Cum poți ajunge în cer? Punându-ți încrederea în Domnul Isus Hristos.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 9:23-43

Odată convertit, Saul şi începe să predice Numele pe careL combătuse atât de mult până atunci (v. 20). Cu toate acestea, îi vor fi necesari încă mulţi ani de pregătire în vederea lucrării care va fi a lui, potrivit versetului 15. Tineri credincioşi, nu aşteptaţi să aveţi multe cunoştinţe, pentru a le vorbi altora despre Domnul Isus! În acelaşi timp însă, nu vă gândiţi că este de ajuns doar să fiţi mântuiţi, pentru a putea întreprinde imediat o lucrare, nu contează care! Pavel a avut nevoie de un timp de retragere în Arabia (Galateni 1.17), apoi de o nouă perioadă de anonimat la Tars (Fapte 9.30; 11.25), înainte de a fi chemat să ducă evanghelia la naţiuni împreună cu Barnaba. Abia după paisprezece ani de la convertirea lui, ceilalţi apostoli îi dau „mâna dreaptă a comuniunii“ (Galateni 2.9) pentru lucrarea printre naţiuni.

Patru frumoase trăsături îşi pun amprenta peste adunări în acest timp de început: pacea, zidirea, o teamă sfântă, precum şi creşterea făcută prin acţiunea divinului Mângâietor (v. 31). Duhul Sfânt este întotdeauna cu noi pentru a ne face să purtăm şi noi marca acestor caractere.

Capitolul se încheie cu vindecarea lui Enea şi cu învierea Dorcăi: două minuni, făcute prin Petru, care sunt mijlocul de a aduce suflete la Domnul şi de ai face pe ucenici să se bucure de mângâierea Duhului Sfânt.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Centurionul, care stătea în fața Lui, când a văzut că Și-a dat duhul strigând astfel, a spus: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!”.
Marcu 15.39

Centurionul roman nu era dintre cei care Îl urmau pe Domnul Isus și nu-L cunoscuse mai înainte, însă, de îndată ce Domnul a scos acel strigăt biruitor și Și-a dat duhul, lumina a pătruns în sufletul acelui păgân, iar el și-a plecat inima înaintea Celui răstignit, exclamând: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!”. Rațiunea omenească ar fi putut spune: «Acești conducători ai iudeilor știu ei mai bine de ce L-au condamnat. Iar dacă ar fi cu adevărat cine susține că este, ar coborî de pe cruce».

Dacă centurionul ar fi judecat așa, s-ar fi întors acasă tot păgân, însă credința a fost cea care i-a călăuzit gândurile, nu raționamentele omenești. Satan credea că a orbit ochii tuturor față de gloria Domnului și că a închis orice gură care ar fi putut da mărturie pentru El, însă omul care a condus execuția a văzut cine era Domnul și a vorbit. Moartea Domnului, care, pentru preoți și pentru farisei era o dovadă că El nu era ceea ce pretindea că este, a fost pentru centurion revelația adevărului.

Acesta este punctul în care își are începutul adevărata credință. Trebuie să începem cu Hristos crucificat, altfel nu poate exista o credință adevărată. Rațiunea oarbă nu acceptă crucea, însă credința mărturisește că Isus, care a murit acolo, este Fiul lui Dumnezeu și că lucrarea de la cruce este revelația dragostei lui Dumnezeu față de oameni și singura cale prin care ei pot fi aduși la Dumnezeu. Centurionul a plecat de la cruce cu o lumină pe care nimeni nu o putea stinge, fiindcă era bazată pe o credință reală în Fiul lui Dumnezeu.

J T Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui …
Isaia 53.4

Purtătorul suferințelor noastre

Pe acest pământ, Domnul Isus a purtat durerile noastre: a tămăduit pe cei cu inima zdrobită, a eliberat pe oameni de sub robia păcatului și de sub jugul greu al ticăloșiei diavolului, a vindecat orbirea spirituală și trupească. Mulțimea exemplelor din Evanghelii ne arată că Domnul Isus a fost marele și unicul Purtător al suferințelor oamenilor. Un sutaș s-a apropiat de Isus pentru a-L ruga cu privire la robul său, care zăcea slăbănog și se chinuia cumplit. Sutașul acela s-a văzut așa de nevrednic, încât nu a putut să accepte venirea Domnului în casa sa, dar a avut credință că un singur cuvânt al Său va rezolva toată nenorocirea. Și așa a fost.

În altă împrejurare, Mântuitorul a văzut un orb din naștere. Ca să arate lucrarea lui Dumnezeu și faptul că Isus Hristos este Lumina lumii, El S-a oprit și l-a scăpat pe acel orb de suferința lui. Fariseii au spus: „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere”. Ei aveau dreptate cu această afirmație, căci numai în vremea aceea venise pe pământ marele Purtător al suferințelor. Să ne bucurăm de astfel de lucrări ale Domnului, care arată atotputernicia Sa, dar și bunăvoința Lui pentru fiii oamenilor, iar prin credință să fim beneficiarii acestor binecuvântări!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CERUL (2)

„Să umblaţi după lucrurile de sus” (Coloseni 3:1)

     Acum cinci sute de ani, marinarii se temeau de orizont, crezând că dacă navighezi prea departe, cazi de pe marginea pământului. Iar ei erau foarte serioși; într-atât încât au ridicat un monument la Strâmtoarea Gibraltar pentru a comemora această idee. În punctul ei cel mai îngust, spaniolii au ridicat un reper din piatră cu următoarea inscripție în limba latină: „Ne plus ultra” care înseamnă „mai departe nu se poate”. Apoi, în 1492, a venit Cristofor Columb și le-a răsturnat teoria. Descoperirea unor noi lumi și a unor noi orizonturi a schimbat gândirea tuturor. Spania a recunoscut lucrul acesta pe moneda sa națională, care a ajuns să poarte inscripția:   „Plus ultra – Mai departe”.

Ți-ai pus cumva limite în gândirea ta? Regreți că ți-ai pierdut perioade din viață cu noțiuni și alergări nebunești? Ai impresia că cei mai buni ani din viața ta s-au dus? Nu e așa! Ai la dispoziție veșnicia pentru a trăi într-un trup ceresc de slavă care nu cunoaște limitări. Cele mai bune momente ale tale îți stau înainte, de partea cealaltă a mormântului. Așadar: „să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus” (v. 1-2). Apostolul Ioan a fost prizonier, înconjurat de mare pe mica insulă Patmos. Oriunde mergea, marea era acolo. Marea îl îngrădea. Îl mărginea și îl separa de cei dragi ai săi. Apoi Dumnezeu i-a descoperit slava cerului și el a scris: „marea nu mai era” (Apocalipsa 21:1). Gata cu limitările – în cer vei fi în sfârșit liber.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 9:1-22

Capitolul 8.3 menţiona un tânăr numit Saul ca fiind duşman deosebit de înverşunat al creştinilor. Potrivit propriilor cuvinte, el era „un hulitor şi un persecutor şi un batjocoritor“, pe scurt, cel dintâi dintre păcătoşi (1 Timotei 1.13,15). Puterea lui Dumnezeu însă îi va smulge lui Satan unul dintre cele mai bune instrumente şil va înrola în propriul Său serviciu. Nemulţuminduse cu ai chinui doar pe creştinii din Ierusalim, Saul, în furia şi în fanatismul său, împinge persecuţia până în cetăţile unde se întinsese lucrarea (comp. cu cap. 26.11). Iatăl că se îndreaptă spre Damasc, având în mână o împuternicire de la marele preot şi în inimă, o ură neîmblânzită împotriva ucenicilor lui Hristos. Dar, pe drum, în plină amiază, deodată este orbit de o lumină orbitoare, aruncat la pământ şi înţelege, ne imaginăm cu ce înfricoşare, că Cel carei vorbeşte de sus, din glorie, era acest Isus pe careL înfrunta în ucenicii Lui. Pentru că Domnul Se identifică cu iubiţii Lui răscumpăraţi; ei fac parte din El Însuşi!

Saul este condus la Damasc, în timp ce în inima lui se împlineşte o lucrare profundă. Domnul îi dă lui Anania misiunea săl viziteze pe noul convertit, săi deschidă ochii şi săl boteze.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Eu L-am urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul meu.
Iosua 14.8

Ce principiu plin de putere reprezintă credința! Ea curățește inima, lucrează prin dragoste și biruie lumea. Pe scurt, credința leagă inima, cu o putere vie, de Dumnezeu Însuși, iar acesta este secretul adevăratei măreții, al bunătății sfinte și al purității divine. Nu este de mirare deci că Petru o numește „o credință prețioasă”, fiindcă ea este, într-adevăr, mai scumpă decât ne putem imagina.

Priviți cum a lucrat acest principiu plin de putere în viața lui Caleb! Ce rod binecuvântat a adus el! Caleb a putut realiza adevărul cuvintelor rostite sute de ani mai târziu: „Facă-ți-se după credința ta”. El a crezut că Dumnezeu putea să-i aducă în țară și că toate dificultățile și piedicile erau nimic înaintea credinței. Iar Dumnezeu, așa cum face El întotdeauna, a dat răspuns credinței lui. „Dacă este așa, că Domnul va fi cu mine, atunci îi voi alunga, după cum a spus Domnul” (Iosua 14.12).

Cât de minunate sunt afirmațiile credinței! Cât de ziditoare și de încurajatoare! Cât de mult contrastează ele cu necredința întunecată, deprimantă și dezonorantă la adresa lui Dumnezeu! Caleb a fost tare în credință și I-a dat glorie lui Dumnezeu. Putem spune, cu toată siguranța, că, întrucât credința Îl onorează întotdeauna pe Dumnezeu, El Își găsește întotdeauna plăcerea în a o onora; și, de asemenea, suntem încredințați că, dacă cei ai Domnului s-ar încrede mai mult în Dumnezeu, dacă s-ar baza mai mult pe resursele Lui infinite, am fi martori ai unei stări cu totul diferite de cea pe care o vedem în jur. Domnul să facă să ne încredem mai mult în El, în credincioșia, în bunătatea și în puterea Lui! Atunci am putea să așteptăm rezultate mai glorioase pe câmpul evangheliei, mai mult zel, mai multă energie, mai mult devotament în Adunarea lui Dumnezeu și mai multe roade înmiresmate ale dreptății în viața celor credincioși.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Începutul înțelepciunii este frica de Domnul; și știința sfinților este priceperea.
Proverbe 9.10

Cugetări

Veghează asupra gândurilor tale, ele devin cuvinte; veghează asupra cuvintelor tale, ele devin fapte. Veghează asupra faptelor tale, ele devin obiceiuri; veghează asupra obiceiurilor, ele devin caracter. Veghează asupra caracterului, el devine destin.

Bogăția pune așa mare stăpânire pe om, încât nu omul posedă bogăția, ci bogăția îl posedă pe om.

Avarul este întotdeauna în lipsă.

Nu tăceți când trebuie să mustrați și nu mustrați când trebuie să tăceți!

Cuvintele rele aduc numai întristare. Caută deci ca vorbele tale să fie pentru cel ce le aude un balsam, o binecuvântare! Rostește cuvinte, pe care și îngerii să le poată asculta!

Arătați-mi un om, care a trăit numai pentru el și care a fost mulțumit și fericit pe pământ!

Dacă arunci cu pietre într-un pom fructifer, îți va răspunde cu fructele sale. Fiți și voi un plăcut pom fructifer, care, oricând este provocat, oferă ce are mai bun!

Remediul nedreptăților suferite este uitarea.

Cine invidiază pe alții pentru bogăția, frumusețea, puterea, noblețea, bucuria, fericirea și onorurile lor, acela suferă de o boală fără sfârșit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CERUL (1)

„Eu Mă duc să vă pregătesc un loc” (Ioan 14:2)

     În această meditație dorim să accentuăm însemnătatea pe care o are fiecare zi: să te bucuri acolo unde ești, în drumul tău spre destinație. E un sfat bun de urmat. Însă, la urma urmelor, în calitatea ta de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, dorința ta cea mai arzătoare nu trebuie să fie după cele ce sunt trecătoare, ci după cele ce sunt veșnice – patria ta cerească. Domnul Isus s descris-o în felul următor: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”

Max Lucado scrie: „Călătoria către casă e plăcută, însă nu călătoria e scopul. O parte din acest mesaj l-am pregătit pe avion. Când m-am uitat în jurul meu la ceilalți pasageri, am văzut oameni satisfăcuți. Mulțumită cărților, pernelor, rebusurilor, ei își petreceau timpul într-un mod plăcut. Să presupunem că se aude următorul anunț: „Doamnelor și domnilor, aceasta este ultima voastră destinație. Nu veți ateriza niciodată; casa voastră este acest avion, deci bucurați-vă de călătorie.” Am năvăli cu toții spre cabina pilotului, căutând o pistă de aterizare. Nu ne-am mulțumi cu această idee. Călătoria nu este destinația. Avionul nu este scopul. Cei ce se mulțumesc cu nimic mai mult decât cu bucuria călătoriei se mulțumesc cu prea puțin. Inima noastră ne spune că în viață există mai mult decât această viață.

Noi, la fel ca E.T. (personaj extra-terestru din filmul cu același nume apărut în 1982 – n.tr.) ridicăm degete îndoite spre cer. Poate nu știm înspre ce să le îndreptăm, dar știm că nu putem numi avionul casa noastră.” Domnul Isus a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc.” Pe pământ nu există nici un loc asemănător! Așa că, trăiește având cerul în gând.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 8:26-40

Filip urma să devină instrumentul unei mari lucrări în Samaria. Ce mare trebuie să fi fost astfel mirarea lui când a primit ordin săşi părăsească câmpul de lucru, pentru a merge pe un drum pustiu! Ce loc neobişnuit, întradevăr, pentru a vesti acolo evanghelia! Cu toate acestea, el ascultă fără să discute. Şi iată că pe acolo trece carul unui înalt ministru african, care făcuse o lungă călătorie pentru a se închina la Ierusalim. Cum însă ar fi putut el să-L găsească pe Dumnezeu în această cetate în care Fiul Său fusese respins? Acest om aduce totuşi o comoară, infinit mai mare decât cea a reginei lui (v. 27): o porţiune din Sfintele Scripturi. Şi Dumnezeu l-a condus în lectura sa până în inima cărţii Isaia: la capitolul 53. Astfel, totul a fost pregătit înaintea slujitorului Domnului. Etiopianul învaţă prin el să-L cunoască pe Isus. El poate fi botezat şi-şi poate continua drumul bucurându-se (v. 39), pentru a deveni, ne place să ne gândim, un mesager al harului în ţara sa îndepărtată.

Nu sunt evanghelişti doar aceia care se adresează mulţimilor. Să începem prin a fi ascultători în special în deplasările noastre. Domnul va permite atunci ca şi noi să întâlnim pe drum, chiar la momentul potrivit, pe cineva căruia vom avea ocazia să i-L vestim pe Isus.