Mana Zilnica

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a făcut moștenitor al dreptății, cea potrivit credinței.
Evrei 11.7

Prin purtarea sa evlavioasă, Noe se distingea de restul oamenilor din jurul său. Petru scrie că purtarea dreaptă este cu totul străină celor necredincioși (1 Petru 4.4), așa că cei din jurul lui Noe cu siguranță credeau că acesta era un ciudat. Noe însă nu dorea să fie altfel decât ceilalți, ci ducea o viață a credinței, care îl făcea foarte diferit față de toți.

Această credință a lui a fost pusă la test atunci când Dumnezeu i-a spus să construiască o corabie. Totuși, credința este o dovadă a lucrurilor care nu se văd, de aceea, chiar dacă judecata lui Dumnezeu nu era deocamdată vizibilă, Noe a început să construiască. Fără îndoială că toți l-au batjocorit încă și mai mult, însă credința se bazează pe Dumnezeu, nu pe popularitate. Urechile lui Noe erau deschise la instrucțiunile lui Dumnezeu, fiindcă el „a fost divin înștiințat”. Credința noastră, de asemenea, își va găsi sprijinul în Cuvântul lui Dumnezeu.

Noe a fost de asemenea „cuprins de teamă”. El a avut nu doar urechi deschise, ci și o inimă sensibilă. De asemenea, a avut mâini gata de a lucra. Adevărata ascultare este întotdeauna caracterizată de dedicare și de sârguință. Dacă dorim să moștenim binecuvântările rezervate dreptății credinței, trebuie să cerem Domnului urechi deschise, inimi motivate și mâini sârguincioase pentru a împlini voia Sa.

S J Campbell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

… Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios …
Daniel 6.4

Credincioșia lui Daniel

Nu mult timp după ce a fost așezat în funcția de răspundere, Daniel a devenit ținta atacurilor dregătorilor. În dorința de a-l găsi vinovat cu ceva, dușmanii s-au lovit de credincioșia lui Daniel. Vrăjmașul cel vechi, diavolul, nu are odihnă nicio clipă și a schimbat tactica. Vrăjmașii lui Daniel au atacat viața religioasă a lui Daniel, care ajunsese cunoscută. Ei se gândeau să-l pună pe Daniel în încurcătură, să-i creeze o situație în care viața lui spirituală de om credincios lui Dumnezeu să vină în conflict cu obligațiile lui în împărăție. Ei știau că Daniel avea ca primă prioritate a vieții sale pe Dumnezeu și în al doilea rând treburile împărăției. În felul acesta, vrăjmașii lui Daniel sperau să adune asupra capului lui norii negri ai începutului încercării. Satan latră, dar nu-l poate mușca pe omul care și-a pus încrederea în atotputernicia lui Dumnezeu.

Cu greu găsim un om care să aibă o încredere la fel de fermă ca și Daniel. În viața sa, chiar și în cele mai nefavorabile condiții, nu exista nimic de obiectat. Daniel L-a căutat pe Dumnezeu. Daniel se găsea acolo la curtea împăratului, căruia i s-a supus, dar a rămas atașat lui Dumnezeu. Daniel și-a exercitat slujba ireproșabil. Atitudinea lui Daniel ne aduce aminte de Domnul Isus care, ca Om pe acest pământ al răzvrătirii, a întrecut pe toți în credincioșia Sa.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

></ifram
DIN VALE PE CULME

„În temniţă Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:20-21)

     Când soția lui Potifar a pretins că a fost abuzată de către Iosif, soțul ei a crezut-o și a ordonat ca Iosif să fie aruncat în închisoare. Unii dintre noi ar spune: „Putea să-și păstreze locul de muncă, să se distreze, sau poate chiar să obțină o promovare.” Nu și Iosif! În acel moment din viața sa, nu a existat un loc mai potrivit în care s-ar fi putut afla, pentru că era exact acolo unde dorea Dumnezeu. În închisoare l-a întâlnit pe paharnicul împăratului, care l-a prezentat lui Faraon, iar în cele din urmă l-a pus pe tron.

Uneori Dumnezeu ne duce în vale pentru a ne ridica apoi pe culme.

Noi trebuie să știm însă că atunci când ajungem jos, călătoria nu este terminată. Biblia spune despre Iosif: „Până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105:19). Faraon urma să aibă un vis pe care nimeni din împărăția lui nu-l putea tălmăci în afară de Iosif. Prin urmare, Iosif era pe cale să ajungă de la zăbrelele închisorii la al doilea ca importanță după Faraon.

Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate face o astfel de minune. Dacă ne-am afla în închisoare, aproape toți ne-am mulțumi cu o grațiere, cu un rând de haine și cu câțiva bănuți ca să ajungem acasă. Dumnezeu însă a pregătit ceva mai bun pentru Iosif. La fel a pregătit și pentru tine! El știe unde te duce. El știe ce lecții trebuie să înveți pe parcurs așa încât, când vei ajunge la destinație, vei putea împlini planul Său.

Așadar, caută să vezi mâna lui Dumnezeu în situația în care te găsești astăzi.

https://www.youtube-nocookie.com/embed/PlLeAae92nI e>

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Fapte 8:1-25

Domnul le poruncise ucenicilor: Veţi fi martorii Mei atât în Ierusalim, cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului (cap 1:8). Până aici ei împliniseră doar prima parte a acestui ordin. Pentru a-i face să urce la etapa următoare, Domnul recurge, în înţelepciunea Sa, la un mijloc dureros: persecuţie (căreia moartea lui Ştefan i-a tras semnalul). Ea are ca rezultat risipirea celor credincioşi şi, în consecinţă, purtarea evangheliei în locuri îndepărtate. Astfel, un vânt neplăcut are adesea efectul fericit de a semăna departe seminţele bune.

Evanghelistul Filip (ales sau numit în cap. 6:5) coboară în Samaria pentru a-L predica pe Hristosul: nu o doctrină, ci o Persoană (v. 5; comp. cu v. 35). Câtă putere ar avea mărturia noastră dacă, în loc de a prezenta numai adevăruri, am vorbi celor din preajma noastră de Acela de care ne este (sau ar trebui să ne fie) plină inima!

Astfel, aceşti samariteni, dispreţuiţi şi respinşi de către iudei, de acum iau parte împreună cu ei la botezul şi la darul Duhului Sfânt. Nici naşterea, nici meritele, nici banii cum credea Simon vrăjitorul nu pot să asigure cuiva acest privilegiu.

Totul decurge din harul integral al lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.
Fapte 2.42

Primele capitole din Fapte prezintă începutul mărturiei creștine în această lume în care Hristos fusese lepădat. Dumnezeu însă Îl înălțase la dreapta Sa în glorie și Îl dăduse Cap Adunării, peste toate lucrurile (Efeseni 1.20-23).

După ce Hristos a fost glorificat, Duhul lui Dumnezeu a fost trimis din cer, așa cum citim în Fapte 2.1-4. Ucenicii, umpluți cu Duhul, au dat imediat mărturie despre puterea lui Dumnezeu. Ei erau acum uniți ca mădulare unii cu alții și uniți cu Hristos, Capul lor din cer.

Cele patru lucruri menționate în versetul de la început formează baza acestei unități. Primul este învățătura apostolilor. Noul Testament nu fusese încă scris, așa că exista doar învățătura orală a apostolilor, care fuseseră martori ai morții, învierii și înălțării Domnului Isus, și care puseseră temelia pe care Adunarea era zidită (Efeseni 2.19,20). Stăruința în învățătura apostolilor era strâns legată de comuniune. Hristos este cheia care deschide marea taină a lui Hristos și a Adunării și care leagă împreună inimile sfinților.

La frângerea pâinii, așa cum este ea descoperită în 1 Corinteni 10 și 11, noi dăm expresie practică unității dintre mădularele Trupului și Domnul Isus, Capul glorificat din cer. Prin credință înțelegem privilegiul nostru sfânt și dorința fierbinte a Domnului ca cei ai Săi să fie strânși laolaltă în prima zi a săptămânii, pentru a-și aminti de El.

Cel de-al patrulea lucru menționat este rugăciunea. Pentru a menține o mărturie echilibrată, așa cum a fost cea de la începutul istoriei Adunării, este esențială dependența noastră completă de Domnul. Toate aceste resurse sunt încă la dispoziția noastră, până când El va veni să ne ia la Sine.

J Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”.
Matei 21.37

Aprecierea fiului

Nemaifiind altcineva la licitație care să solicite tabloul fiului, avocatul a anunțat că doica va primi tabloul și licitația se încheie. Toți cei prezenți așteptau ca licitația să continue pentru alte lucruri de valoare din casa bogatului. Avocatul a luat cuvântul și a spus: „Acest om bogat a lăsat prin testament, ca toată avuția să fie dată de moștenire aceluia care va prețui pe fiul său și va dovedi interes pentru tabloul său, cumpărându-l”.

Dumnezeu a binevoit să trimită în lumea noastră murdară de păcat pe Fiul Său, ca să mântuiască ce era pierdut. Era normal ca Fiul lui Dumnezeu să fie primit cu mare cinste. Dar ce au făcut oamenii? Nu L-au primit pe Salvatorul lor. Oamenii au iubit mai mult întunericul, nedreptatea, păcatul. Oamenii L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu, pentru că El aducea mesajul Tatălui ceresc, lumina asupra stării nenorocite a omului. Omul se crede bun, deși Dumnezeu spune că este rău. Dumnezeu cheamă pe om la acceptarea Fiului Său ca Mântuitor, dar omul se împotrivește. Înfiorătoare împotrivire cu rezultate nefericite pentru veșnicie! Femeia din istorioară a fost recompensată pentru aprecierea fiului acelui om bogat. Cu mult mai mult vor fi recompensați cei care Îl primesc pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor al lor!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SLOBOZENIA ÎN HRISTOS

„Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36)

     Noi trăim și creștem copiii într-o lume a presiunii anturajului. Alții stabilesc standardul, iar noi ni-l însușim, îl dăm mai departe sau chiar îl punem în aplicare. În unele cazuri e bine, însă nu și când vorbim de direcția vieții noastre. Domnul Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” Asta înseamnă că ești liber de presiunea pe care alții încearcă s-o pună asupra ta; liber să fii persoana pe care Dumnezeu te-a chemat să fii; liber să apelezi la El pentru răspunsuri în loc să te uiți și să cauți soluții la oameni. Biblia spune: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.” (Ioan 3:27).

Când treci dincolo de aparențe, descoperi că mulți dintre noi se luptă cu nesiguranța. Noi suntem ființe competitive, care ne comparăm mereu unii cu alții. Suntem invidioși pe posesiunile celorlalți, pe abilitățile și pe realizările lor. Ne trezim că încercăm să ținem pasul cu anumite persoane sau să fim exact ca ele. Și drept consecință, devenim frustrați, deoarece acționăm în afara a ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să fim. Cu alte cuvinte, nu suntem noi înșine!

Înțelege un lucru: Viața de creștin este o cursă și trebuie să alergi pe traseul corect. Niciodată nu te vei bucura de plinătatea binecuvântării lui Dumnezeu până nu-ți iei angajamentul să fii persoana creată de Dumnezeu să fii. Așadar, uită-te în oglindă astăzi și spune cu voce tare: „Sunt ceea ce sunt. Nu pot fi nimic altceva decât ceea ce m-a chemat Dumnezeu să fiu. Așa că, mă voi concentra să fiu cel mai bun – și să sărbătoresc fiecare clipă.”

/MaOROZCoZQQ” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>me>

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 7:44-60

Ştefan îşi încheie mărturia. Deşi înfăţişat ca acuzat înaintea sinedriului, din contră, el face, din partea lui Dumnezeu, o aspră judecată asupra acestui popor cu gâtul înţepenit (vezi deja Exod 32:9; 33::3).

Voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt, le spune el, cel plin de Duh.

Ce contrast între pacea ucenicului, absorbit de viziunea glorioasă a lui Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu, şi turbarea vrăjmaşilor lui! Această turbare se extinde, fără nici măcar o înscenare de judecată, la crima care va antrena, pentru multe secole, respingerea iudeilor ca naţiune şi risipirea lor pe tot pământul. Comparând ultimele cuvinte ale acestui om al lui Dumnezeu (v. 59,60) cu cele ale Domnului pe cruce (Luca 23:46 şi 34), remarcăm încă o dată cât de mult se aseamănă ucenicul cu Stăpânul spre care îşi fixase ochii.

Această crimă este concluzia tragică a istoriei poporului răzvrătit, relatată de Ştefan. El o semnează cu propriul sânge, devenind, după lunga listă a profeţilor persecutaţi (v. 52), primul martir al Bisericii (citiţi 1 Tesaloniceni 2:15,16). Şi exact această scenă introduce, în chip magistral, dispensaţia Bisericii caracterizată de prezenţa Duhului Sfânt pe pământ (Ştefan era plin de Duh Sfânt) şi de prezenţa lui Hristos glorificat la dreapta lui Dumnezeu, după cum Îl descrie martorul credincios.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru că toți caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos. Cunoașteți însă încercarea lui, că a slujit împreună cu mine pentru evanghelie ca un copil pentru tatăl său. Pe el deci sper să-l trimit îndată ce voi vedea ce va fi cu mine.
Filipeni 2.21-23

Adresându-se filipenilor, Pavel se prezintă pe sine și de asemenea pe Timotei ca fiind „robi ai lui Hristos Isus”. De ce? Fiindcă, în această epistolă, Pavel Îl prezintă pe Hristos ca marele Rob. Era deci foarte potrivit ca Pavel și Timotei să urmeze exemplul adevăratului Slujitor. La fel trebuie să facem și noi astăzi.

După ce Îl prezintă pe Hristos ca Rob (Filipeni 2.5-11), Pavel îi încurajează pe filipeni să fie și ei adevărați robi. Pentru încurajarea lor, el folosește propriul său exemplu, urmat de cel al lui Timotei și al lui Epafrodit. Acesta este motivul pentru care dorea să-l trimită pe Timotei, având încrederea că el însuși avea să vină mai târziu. Misiunea lui Timotei era dublă: mai întâi, de a-i informa pe filipeni cu privire la situația lui Pavel, misiune pe care au avut-o și alții, cu anumite ocazii (Efeseni 6.21,22; Coloseni 4.8,9); apoi, de a purta de grijă nevoilor filipenilor. După vizita sa, Timotei urma să se întoarcă la Pavel, pentru ca și acesta să capete încurajare, aflând detalii despre starea lor. Nu există niciun motiv să ne îndoim că Timotei și-a împlinit misiunea.

Trăsăturile care îl recomandau pe Timotei sunt minunate; ele oferă un standard pentru orice credincios. Grija lui Timotei pentru sfinți este ceea ce cu toții trebuie să avem, o grijă a mădularelor unele pentru celelalte. Caracterul încercat al lui Timotei implică faptul că el fusese pus la probă și trecuse cu bine orice test, iar acest lucru era cunoscut de credincioșii din Filipi. Timotei slujise ca rob împreună cu Pavel. Cum stau lucrurile cu noi? Suntem ca Timotei, sau căutăm foloasele noastre?

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare … Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face …
Eclesiastul 1.8-9

Aprecierea fiului

Un om bogat și-a pierdut soția pe când copilul lor avea doar câțiva ani. Pentru îngrijirea copilului a angajat o doică. Când copilul a ajuns la adolescență, s-a îmbolnăvit și a murit. Cu inima zdrobită de durere în urma acestei noi pierderi, la scurt timp a murit și tatăl. Se împlineau și în acest caz cuvintele înțeleptului care spune:

„Căci omul nu-și cunoaște nici măcar ceasul, întocmai ca peștii prinși în mreaja nimicitoare și ca păsările prinse în laț; ca și ei sunt prinși și fiii oamenilor …” (Eclesiastul 9.12). Pentru că nu se cunoștea nicio rudenie apropiată care să moștenească avuția acelui om bogat, avocatul a organizat o licitație pentru toate lucrurile din casă. La licitație s-au prezentat mulți oameni bogați. Dar acolo a venit și doica, care a slujit în casă. Ea avea puțini bani, dar spera să cumpere unele lucruri de care și-a legat amintirile. Licitația a început cu un tablou al fiului acelui om bogat. Când a fost anunțat tabloul, nimeni nu s-a oferit să-l cumpere. Pentru acest motiv, licitația a scăzut la câțiva dolari. Doica a fost singura care s-a ridicat și a oferit prețul pentru tablou. „El este pentru mine amintirea cea mai de preț, deoarece îl reprezintă pe fiul acestui stăpân pe care l-am slujit aproape 15 ani”, a declarat doica.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU CÂND NU EXISTĂ RĂSPUNSURI

„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului” (Deuteronom 29:29)

     Pierderile suferite în viață ne lasă cu dureri profunde și cu întrebări. Mame sau tați tineri sunt răpuși de cancer. Ruina financiară dă peste cap planurile de pensie. Copiii merg la închisoare, sunt uciși sau își iau viața. Asemenea vremuri ridică întrebări la care este dificil, dacă nu cumva chiar imposibil să răspundem. Analizăm circumstanțele la nesfârșit. Facem speculații referitoare la detalii, căutând indicii care ne-ar putea face să înțelegem mai bine sau să suportăm mai ușor. Întoarcem lumina reflectorului spre noi, spre alții și chiar spre Dumnezeu, întrebându-ne ce am fi putut sau ar fi trebuit să facem diferit pentru a împiedica cele întâmplate. Ne întoarcem spre prieteni, frați credincioși și pastori numai pentru a auzi ceea ce par a fi platitudini religioase și încercări eșuate de a ne micșora durerea. Când răspunsurile par să întârzie și când cerul tace, ce trebuie să facem?

Iată două versete care îți pot fi de ajutor în astfel de vremuri:

1) „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre” (Deuteronom 29:29). Când vorbim de înțelegerea celor întâmplate, noi avem teritoriul nostru, iar Dumnezeu îl are pe al Său. Al nostru se limitează la ceea ce decide El să ne descopere. În acel moment, trebuie „să te încrezi în Domnul din toată inima ta, şi să nu te bizui pe înţelepciunea ta” (Proverbe 3:5).

2) „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Poate Dumnezeu îți va da explicații, poate nu. Dar El este „Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 22:13), ceea ce înseamnă că El are un plan și că lucrează spre binele nostru și spre slava Sa. Așadar, încrede-te în El!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 7:20-43

Ştefan fusese acuzat că rostise cuvinte de hulă
împotriva lui Moise (cap. 6:11). Vedem însă, din contră, cu ce veneraţie deosebită vorbeşte el despre acest patriarh! Frumuseţea pe care Dumnezeu o vedea în acel copil încă de la naştere (v. 20), mai târziu puterea lui în cuvinte şi în fapte (v. 22), dragostea pentru fraţii lui care la îndemnat săi cerceteze (v. 23), incapacitatea de a fi înţeles, cu care este întâmpinat din partea lor când a vrut săi elibereze (v. 25,35) sunt tot atâtea trăsături care ar fi trebuit să poarte privirea poporului spre Mântuitorul pe care L-au respins.

De altfel, însuşi Moise vestise venirea Sa, îndemnându-i să asculte de El (v. 37). Şi Petru, înainte de Ştefan, citase deja Deuteronom 18.15 în cuvântarea sa din cap. 3:22. Dublă mărturie despre împlinirea Scripturilor!

Poporul însă s-a arătat nesupus şi idolatru încă de la începutul istoriei sale şi, în pofida celor mai mari dovezi de dragoste şi de răbdare din partea lui Dumnezeu, caracterul său natural nu s-a schimbat. Aşa sunt şi sărmanele noastre inimi. Cât de departe ne-am putea întoarce printre amintiri, chiar până în frageda noastră pruncie, vom regăsi neascultarea şi pofta.

Numai puterea lui Dumnezeu a putut să ne dea o altă natură.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscut.
Ioan 15.15

Aceste cuvinte au fost rostite pentru bucuria și mângâierea celor care sunt ucenici ai Lui. Să le păstrăm cu scumpătate în inimile noastre și să experimentăm binecuvântarea deplină de a fi făcuți părtași gândurilor Domnului – „Pentru că «cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învățătură?». Noi însă avem gândul lui Hristos”.

De vreme ce aceasta este poziția noastră, trebuie să fim cu băgare de seamă asupra inimilor noastre, ca să nu înșelăm încrederea Domnului, căci, dacă păcătuim și nu prețuim privilegiile noastre înalte, Domnul nu poate avea nicio încredere în noi. Dacă ne găsim plăcerea în lucrurile care ne înconjoară, oricare ar fi ele, dacă mințile noastre sunt deschise către lume, conducându-ne astfel către iubirea față de ea, toate acestea înseamnă uzurparea locului pe care Hristos trebuie să-l aibă în inimile noastre. Gândurile lui Hristos nu sunt îndreptate către lume, ci către cei ai Săi. El le face cunoscut partea pe care o au în El, binecuvântarea moștenirii lor și le trezește astfel interesul către întreaga familie a lui Dumnezeu.

Dacă aceasta este starea noastră (și așa trebuie să fie, dacă am crezut în Domnul Isus Hristos), trebuie să avem grijă ca nu cumva să admitem în sufletele noastre ceva care să tulbure această armonie, împiedicându-ne astfel să primim comunicările divine cu bucuria și cu plăcerea de copii preaiubiți. Despre toate acestea, lumea nu cunoaște nimic, însă ele sunt privilegiul celor sfinți, pe care nici Satan și nici lumea nu-l poate lua de la ei.

J N Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii … au văzut lucrările Domnului …
Psalmul 107.23-24

Strigăt după ajutor

Imaginea pe care o avem aici înaintea noastră la citirea acestui psalm, vorbește despre mărimea lui Dumnezeu și nimicnicia omului. Ce este omul în comparație cu elementele dezlănțuite ale naturii? „Apucați de amețeală, se clătinau ca un om beat, și zadarnică le era toată iscusința.” Omul poate să se ridice în semeția lui îndrăzneață și să fie convins în gândurile lui de puterea și iscusința lui, că va ajunge la țintă.

Dar Dumnezeu „a zis și a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării”. Cine poate vorbi ca Dumnezeu? Iov, care de altfel totdeauna avea ceva de comentat, a fost adus la tăcere de puterea și mărimea lui Dumnezeu în lucrările creației. În acest psalm, acei oameni au recunoscut neputința lor și au strigat la Dumnezeu. Ce fericire însă! Dumnezeu a răspuns și i-a scos din necazurile lor. Omul, care nu-L cunoaște pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul său personal, este în realitate încătușat în apăsare și neliniște. Ca un sclav sărman, el nu cunoaște libertatea. Acum a venit clipa când sufletul său nu mai vede nicio cale de ieșire, decât să strige după ajutor. Dumnezeu așteaptă acest strigăt, și niciunul care vine la El cu necazul păcatelor sale, nu va fi dat de rușine.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROADE SPIRITUALE

„N-a găsit decât frunze” (Matei 21:19)

     Biblia spune: „pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum, şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi pe dată smochinul s-a uscat” (v. 18-19). Poate te gândești că a fost o faptă destul de urâtă. La urma urmelor, nu a fost vina smochinului că nu avea pe el nici o smochină.

Atunci de ce l-a blestemat Domnul Isus?

Vom găsi răspunsul în următoarele cuvinte: „În smochin, fructele apar odată cu frunzele.” Când Domnul Isus a văzut frunzele în copac, avea dreptul să se aștepte să găsească și fructe. Și pentru că nu a găsit, l-a blestemat pentru că l-a amăgit și a lăsat impresia că are rod. Fiecare dintre noi trebuie să ia aminte la următoarea învățătură.

Ai grijă să nu expui o coroană impresionantă de frunze fără să ai vreun rod! E nevoie de mai mult decât de un abțibild cu un pește, lipit pe mașină, de o insignă cu numele Isus la rever și de o Biblie mare sub braț pentru a-i influența pe alții și pentru a-i câștiga pentru Hristos.

Biblia spune: ” Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23).

Acestea sunt roadele pe care oamenii le văd, le ating, le gustă și de care se bucură. Și acestea le dorește Dumnezeu să se manifeste și în viața ta astăzi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 7:1-19

Ştefan nu profită de posibilitatea pe care i-o dă marele preot de a se justifica pe sine faţă de acuzaţiile false care i se aduc. Duhul Sfânt de care este umplut îi dictează chiar în acel ceas ce trebuie să răspundă (Luca 12:11-12). El se va folosi de istoria lui Israel pentru a le prezenta căile lui Dumnezeu şi credincioşia Sa în acelaşi timp cu infidelitatea poporului. Într-adevăr, această istorisire, care ocupă un spaţiu important în Cuvântul lui Dumnezeu, prezintă, sub formă de pilde (sau imagini, tipuri), învăţături destinate să servească drept avertismente (1 Corinteni 10:11).

Avraam fusese chemat de Dumnezeul gloriei şi ascultase (Evrei 11:8). El luase prin credinţă promisiunile pe care Dumnezeu i le făcuse înainte de naşterea lui Isaac. Descendenţii lui trebuia să stea un timp în Egipt, să sufere robia, apoi să iasă de acolo şi să slujească Domnului în ţara promisiunii. Îmi vor sluji (v. 7) ce cuvinte menite să atingă conştiinţa acestui popor nesupus şi răzvrătit!

Istoria lui Iosif, respins de fraţii lui, apoi înălţat de Faraon, ilustrează întrun mod remarcabil atât ura iudeilor împotriva lui Hristos, cât şi poziţia glorioasă pe care Dumnezeu I-a dat-o după ce îl eliberase din toate necazurile lui (v. 10).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și a fost că, pe când se despărțeau de El, Petru I-a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine ca noi să fim aici și să facem trei corturi: unul pentru Tine și unul pentru Moise și unul pentru Ilie”, neștiind ce spune.
Luca 9.33

Simon Petru – Eroarea sa

Simon Petru a fost numit „fericit” de către Domnul Isus, pentru mărturisirea sa: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16.16-18). Totuși, impulsivitatea lui Petru, lipsa de autocunoaștere și ignoranța cu privire la scopurile lui Dumnezeu l-au făcut să greșească de multe ori.

La scurt timp după mărturisirea sa, Simon L-a mustrat pe Domnul, atunci când Acesta a vorbit despre moartea Sa pe cruce (Matei 16.21-23). Hristos l-a mustrat, numindu-l „o piatră de poticnire”. Cât de scurt a fost drumul de la „o piatră fericită” la „o piatră de poticnire”! Acest incident a fost doar un precursor al incidentelor care aveau să urmeze.

Când Petru, Iacov și Ioan au fost pe „muntele cel sfânt”, ei au avut privilegiul de a vedea o imagine a gloriei mileniale a lui Hristos, însă Petru a înțeles semnificația acestui eveniment mult mai târziu. Reacția lui imediată a fost să facă un comentariu cu totul eronat. El a sugerat să se construiască trei corturi, unul pentru Domnul, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Simon a făcut eroarea de a-L pune pe Domnul pe aceeași treaptă cu Moise și cu Ilie. Cu alte cuvinte, el a spus: «Doamne, ar trebui să fii impresionat că ești în prezența unor oameni atât de venerați și de prețuiți, precum Moise și Ilie. Este o mare onoare pentru Tine». Cel care spusese mai înainte: „Tu ești Fiul Dumnezeului celui viu”, Îl punea acum pe Domnul Isus pe aceeași treaptă cu acești oameni onorabili, însă supuși căderii. Tatăl însă îl corectează îndată prin declarația Sa. Cât de des vorbim și noi cu nebăgare de seamă, însă cât de grav este când vorbirea noastră greșită afectează gloria Domnului Isus!

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Își taie cedri, goruni și stejari … Copacii aceștia slujesc omului pentru ars, el îi ia și se încălzește cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, și tot din ei face și un dumnezeu căruia i se închină, își face din ei un idol și îngenunchează înaintea lui!
Isaia 44.14-15

Statueta

O familie din insula Madagascar a dat comandă unui meșter să le confecționeze o statuetă la care să se închine. La termenul stabilit au mers la meșter să ia statueta, dar acesta nu se apucase de lucru. Meșterul a luat imediat o creangă dintr-un copac și până oaspeții au stat la masă, el a cioplit statueta. Resturile de lemn le-a pus pe foc. Cei doi au plătit statueta și au plecat acasă. După scurt timp au fost vizitați de un creștin care le-a citit din Biblie versetele de astăzi. Descrierea atât de potrivită cu ceea ce au văzut ei la meșter când le-a făcut statueta a uimit-o pe femeie. Ea s-a lăsat convinsă de adevărul Bibliei și a aruncat zeitatea fără nicio valoare în foc și a devenit o creștină credincioasă Mântuitorului ei. Aceasta a însemnat pentru ea dispreț și suferințe, dar pentru femeie a devenit clar că adevărul Evangheliei are întâietate față de acei idoli ai religiei moștenite.

Iată un exemplu care trebuie să dea de gândit fiecărui închinător creștin și să se întrebe: să mă închin înaintea unei bucăți de lemn sau nu? Dumnezeu dorește ca închinarea noastră să fie în duh și adevăr potrivit cerințelor Sale exprimate în Biblie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVATĂ SĂ TE ÎNCURAJEZI SINGUR

„David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul” (1 Samuel 30:6)

     David tocmai a câștigat o serie de victorii militare spectaculoase. Însă când s-a întors de pe câmpul de luptă, găsindu-și casa distrusă de amaleciți și familia luată prizonieră, inima i s-a frânt. El și oamenii săi au căzut la pământ și au plâns până nu au mai avut lacrimi. Însă el nu a rămas la pământ. „David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” (v. 8). Auto-încurajarea lui David, bazată pe călăuzirea lui Dumnezeu, l-a condus spre următoarea victorie.

Este o lecție importantă și pentru noi. Trebuie să învățăm cum să vorbim cu noi înșine, cum să invocăm promisiunile lui Dumnezeu și cum să ne rugăm pentru noi înșine. Iată și o promisiune din Psalmi pe care ne putem baza: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5). Bucuria ta va reveni. Dumnezeu a promis așa! Deci, uită-te în oglindă astăzi și declară: „Și asta va trece. Ce nu mă distruge mă face mai puternic. Între timp, voi lăsa ca situația aceasta să mă apropie mai mult de Tine, Doamne.” Începe să te încurajezi singur!

Cele mai aprigi lupte aduc cele mai mari victorii. Slăbiciunile tale pot deveni surse ale unor calități pe care nu știai că le ai. Amintindu-și de cele mai dificile clipe din viața sa, Iosif a spus: „Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20). El face la fel și astăzi! Nu ceilalți îți controlează destinul, ci Dumnezeu și El nu este ca oamenii. El îți poate transforma durerea în câștig, iar cicatricile în binecuvântări.

Regăsește-te, restabilește-ți prioritățile și hotărăște-te să mergi înainte.

Cuvântul pentru tine astăzi este: Învață să te încurajezi singur.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 6:1-15

Tabloul armonios din capitolele 2:42 şi 4:32 este deja umbrit. Un murmur (o reclamaţie pe care nu îndrăznim să o formulăm cu glas tare) se înalţă din mijlocul ucenicilor. Să veghem încât să facem să tacă în noi astfel de murmure de nemulţumire sau de invidie, pentru că, prin ele, nimicitorul vrea să tulbure comuniunea copiilor lui Dumnezeu (citiţi 1 Corinteni 10:10).

Pentru a îndrepta lucrurile ajunse în această stare, sunt aleşi slujitori. Noi nu ne-am fi gândit că, până şi pentru a sluji la mese, se cuvine să fim plini de Duh Sfânt (v. 3). Şi totuşi, aceasta este starea normală a creştinului şi ea ar putea fi şi a noastră, dacă o dorim. Însă nu aşa cum cred unii, cerând ca Duhul Sfânt să mai vină o dată, pentru că El este deja în cel credincios, ci lăsându-L în deplină libertate în tot templul inimii noastre.

În special la Ştefan, Duhul străluceşte sub trei caractere: de putere, de dragoste şi de chibzuinţă (sau de înţelepciune: v. 8 şi 10; comp. cu 2 Timotei 1:7). Lucrările (v. 8) şi cuvintele (v. 10) acestui om al lui Dumnezeu închid gura vrăjmaşilor lui, care nu pot face altceva decât să tocmească martori mincinoşi împotriva lui (comp. cu Matei 26:59). Faţa lui însă străluceşte deja de o frumuseţe cerească (v. 15).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Ne vom veseli și ne vom bucura de tine. Ne vom aminti de iubirea ta mai mult decât de vin.
Cântarea Cântărilor 1.4

Când venim prima oară la Domnul Isus și dobândim acea siguranță minunată a iertării și a acceptării noastre perfecte în El, prospețimea credinței aduce o bucurie atât de profundă, încât suntem ridicați deasupra împrejurărilor noastre. Totul în jurul nostru pare că Îi dă laudă lui Dumnezeu.

Totuși, această bucurie, atât de efervescentă și de reală, nu ține la nesfârșit, după cum ne-am fi așteptat, ci începe să pălească, spre nedumerirea noastră.

Răspunsul îl găsim în versetul citat mai sus. Bucuria este o parte foarte importantă a vieții creștine, însă nu se poate susține pe ea însăși. Dacă facem un scop din ea, o vom pierde. Bucuria nu poate hrăni sufletele noastre. Ea nu poate fi decât rezultatul unui lucru mai important decât ea însăși – „Ne vom veseli și ne vom bucura de Tine„. Fiul lui Dumnezeu, care a murit și a înviat pentru noi, este Obiectul care poate umple cu adevărat inimile noastre cu o bucurie solidă și durabilă. Trebuie să ne hrănim cu El și cu hrana tare a Cuvântului Său. Astfel, putem spune împreună cu Ieremia: „Cuvintele Tale au fost găsite și eu le-am mâncat; și cuvântul Tău a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele!” (Ieremia 15.16).

Versetul nostru spune: „Ne vom aminti de iubirea ta mai mult decât de vin”. Vinul este un simbol al bucuriei, însă cu cât mai important este să ne amintim de dragostea Domnului Isus, decât de bucuriile acestei vieți! Dragostea Lui, Cuvântul Lui și El Însuși rămân pentru totdeauna la fel, în timp ce bucuria noastră fluctuează; ea nu poate rămâne constantă. Să facem din dragostea Lui, din Cuvântul Lui și din Persoana Lui subiecte ale meditației noastre, iar rezultatul va fi o bucurie pură și prețioasă.

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.
1 Timotei 2.5

Unicul Mijlocitor

În Faptele Apostolilor 4.12 citim despre Isus Hristos: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. Acest Nume salvator este traducerea cuvintelor ebraice: Cel Veșnic este Mântuitorul. Numai El singur, nu instituțiile religioase, nu eforturile noastre ne salvează sufletele de la pedeapsa veșnică.

Peste toate părerile oamenilor rămâne valabil ce este scris: „Este un singur mijlocitor„. Nimeni nu pune avocat la avocatul său. În 1 Ioan 2.1 citim: „… Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor [sau Avocat], pe Isus Hristos, Cel neprihănit”. În Evrei 7.25 este scris: „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei”. Un mijlocitor este un intermediar, o persoană care mijlocește sau stă la mijloc între doi oameni, comunicând cu amândoi. Prin Hristos, Dumnezeu Se apropie de oameni cu iertarea păcatelor. În consecință, să reținem că orice păcătos sărman se poate apropia de El fiind sigur că nu va fi respins. Să ne încredem și noi în lucrarea acestui unic Mijlocitor: Isus Hristos!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TESTEAZĂ APELE (2)

„Fiecare să-şi cerceteze fapta lui” (Galateni 6:4)

     Un pastor scrie: „Când eram tânăr, aș fi putut participa la o sută de teste despre daruri și abilități și nu aș fi descoperit niciodată că am darul învățării, pentru că nu am desfășurat niciodată această activitate. Numai după ce am început să accept oportunitățile de a vorbi și am văzut rezultatele, am primit confirmarea din partea altora și mi-am dat seama că Dumnezeu m-a înzestrat să fac lucrul acesta.”

Dacă nu ești dispus să-ți asumi riscul implicării, nu vei știi niciodată la ce te pricepi. Cu siguranță că vei face greșeli – și unele te vor descuraja atât de tare că vei dori să renunți și să nu mai încerci niciodată. Dacă însă transformi greșelile în experiențe din care ai ceva de învățat, nu numai că vei descoperi ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci, dar vei crește și vei deveni expert.

Pavel scrie: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.” (v. 4-5). Apoi adaugă: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşa dar, cât avem prilej, să facem bine la toţi” (v. 9-10).

Astăzi, te invit să privești cu mare atenție la zilele care ți-au mai rămas și să iei hotărârea de-a le transforma în ceva semnificativ. Cele mai triste cuvinte din lume se găsesc pe o piatră funerară pe care scrie: „Când am realizat că mor, am descoperit că nu am trăit.”

Nu lăsa să se spună asta despre tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 5:33-42

De data aceasta, pentru a-i elibera pe ai Săi, Dumnezeu nu Se mai foloseşte de un înger, ci de un renumit fariseu (sectă opusă celei a saducheilor), numit Gamaliel. Era un învăţător cunoscut şi respectat printre iudei. Cu moderaţie, servindu-se de exemple pe care fiecare le cunoştea, el îi îndeamnă pe colegii lui la a avea răbdare, pentru că sfârşitul urma să arate dacă această lucrare era de la oameni sau de la Dumnezeu. De altfel, niciodată nu este greu să distingi de ce parte se află cei care pretind a fi cineva (v. 36). Nu tot aşa era însă cu apostolii. Recunoscând că prin ei înşişi nu erau nimic, ei dădeau toată gloria Numelui lui Isus, pe care nu încetau să-L vestească (cap. 3:12; 4:10).

Domnul îi prevenise altădată pe ucenici că se va pune mâna pe ei, că vor fi persecutaţi, predaţi sinagogilor şi închişi (Luca 21:12). Într-adevăr, toate aceste încercări nu întârzie să vină (v. 17-32), iar de atunci, ele n-au încetat să fie partea celor credincioşi, aici sau acolo. Noi Îi mulţumim adesea Domnului că ne-a cruţat de persecuţiile care fac ravagii în alte ţări. Să nu uităm însă că a suferi pentru Numele Său este o onoare. Apostolii se bucură că au fost socotiţi vrednici de aceasta (v. 41; comp. cu 1 Petru 4:19; Matei 5:11,12).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Isus spunea: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac”.
Luca 23.34

Mântuitorul nostru, în ultimele Sale clipe de viață, a găsit timp să mijlocească pentru vrăjmașii Săi. El a făcut această cerere, la apogeul suferințelor Sale din partea oamenilor nerecunoscători. Celui care întrebase: „De câte ori să iert pe fratele meu?”, El i-a răspuns: „Nu zic de șapte ori, ci de șaptezeci de ori șapte” (Matei 18.21,22).

Natura sfântă a Domnului Isus L-a făcut foarte sensibil la insultele și la nerecunoștința oamenilor, însă inima Lui a fost întotdeauna dispusă să-i ierte atât pe cei care I se împotriveau fățiș, cât și pe cei care o făceau cu viclenie.

Să remarcăm cum S-a comportat El față de ucenicii Săi, care L-au părăsit exact atunci când avea mai multă nevoie de compasiunea lor! De îndată ce a înviat dintre cei morți, El S-a grăbit să risipească temerile ucenicilor și să-i asigure de dragostea Sa neschimbătoare. I-a întâmpinat cu o binecuvântare (Ioan 20.20,21) și S-a despărțit de ei, la înălțarea Sa, tot cu o binecuvântare (Luca 24.50).

Trebuie să căutăm să găsim circumstanțe atenuante celor care greșesc și să nu facem comentarii răutăcioase, nici insinuări. Când suntem tentați să avem un duh neiertător, să ne gândim unde am fi acum, dacă Domnul S-ar fi purtat la fel cu noi. Să ne aducem aminte de îndemnul: „După cum și Hristos v-a iertat, așa și voi” (Coloseni 3.13)!

J R MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.
Ioan 8.12

Urme

Misionarul și exploratorul britanic David Livingstone (1813-1873) a trăit mulți ani în Africa și a lăsat după el urme de lumină. Indiferent încotro l-au dus pașii, prin jungla sau prin stepele marelui continent, în urma lui a rămas amintirea dragostei Mântuitorului. Băștinașii, a căror limbă n-a reușit niciodată s-o învețe, își mai aminteau după mulți ani de bărbatul blajin, a cărui bunătate îl însoțise toate zilele vieții lui. Livingstone învățase lecția bunătății în școala Mântuitorului, despre care citim că umbla din loc în loc făcând bine.

Cugetând la viața Mântuitorului așa cum ne-o descriu Evangheliile, suntem impresionați că faptele bunătății Sale erau totdeauna amestecate cu îndurare și erau făcute cu scopul ca Dumnezeu să fie glorificat prin ele. Atunci când de atâtea ori comportările omenești erau marcate de asprime, duritate, spirit de răzbunare, mila și dragostea Mântuitorului erau totdeauna arătate. Chiar și cei mai mari păcătoși au găsit la El iertare.

Cine pășește pe calea credinței va găsi urmele Mântuitorului, va primi lumina vieții și el însuși va putea lăsa pe unde trece un exemplu pentru semenii săi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TESTEAZĂ APELE (1)

„Fiecare în parte, suntem mădulare unii altora” (Romani 12:5)

     Bob Buford a fost un om de afaceri de succes care a simțit că Dumnezeu îl cheamă în lucrare. Însă nu era sigur care este acea lucrare, așa că s-a hotărât să testeze apele. A adunat mai mulți pastori din biserici mari pentru a vedea dacă îi poate ajuta prin experiența sa organizatorică. Costul acestui demers era suficient de scăzut așa încât, chiar dacă nu ar fi dus nicăieri, și-ar fi putut continua căutările în altă parte. Dacă din impuls ar fi renunțat la funcția sa de director executiv și ar fi acceptat o poziție în conducerea vreunei biserici, și-ar fi putut rata chemarea și ar fi pus în pericol șansa lui de a continua cercetările. Prin urmare, astăzi Bob Buford este cunoscut în lume prin modelul promovat de el în domeniul organizării lucrării bisericii.

Când te hotărăști să „testezi apele” trbuie să ții cont de angajamentele luate în trecut și să ți le onorezi.

Amos a devenit profet în timp ce avea de îndeplinit în continuare datoria de păstor.

Pavel nu a încetat să se ocupe de facerea corturilor când s-a apucat de plantarea de biserici.

E nevoie de timp și de răbdare pentru a înțelege care este voia lui Dumnezeu și majoritatea dintre noi avem facturi de plătit și familii de îngrijit.

Așadar, ce ar trebui să facem? Să ne păstrăm activitatea curentă – dar să testăm apele! Și să nu uităm că nu suntem singuri.

Dumnezeu este mai preocupat de succesul nostru decât suntem noi. Când simțim că am primit undă verde de la El, să apăsăm ușor accelerația și să mergem înainte.

Dramaturgul Arthur Miller a spus: „E greșit să rămâi într-o lucrare despre care știi că nu ți se potrivește. Dumnezeu nu  te-a pus pe pământ pentru a-ți irosi anii într-o activitate în care planul Său sau scopul Său pentru viața ta nu sunt incluse, indiferent cu cât ești plătit pentru asta.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Faptele Ap. 5:17-32

Marele preot şi cei împreună cu el sunt plini de invidie văzând că nişte oameni fără carte şi care nu făceau parte din cler au un asemenea succes asupra mulţimilor. Mai ales saducheii, negând învierea, sunt deosebit de înverşunaţi împotriva apostolilor care o vestesc pe cea a Domnului Isus (v. 17; cap. 4:1,2). Neputând să-şi impună autoritatea în alt mod, ei îi aruncă în închisoare pe aceşti oameni pe care nu ajung să-i facă să tacă. Domnul însă trimite un înger pentru a-i elibera pe slujitorii Săi, care imediat se întorc să dea învăţătură în templu. Mai-marii sunt informaţi şi îi fac să se înfăţişeze înaintea sinedriului.

Vreţi să aduceţi asupra noastră sângele Omului acestuia, le spun ei, deşi, în faţa lui Pilat, ei înşişi împreună cu tot poporul au cerut ca sângele Lui să fie asupra lor şi asupra copiilor lor (Matei 27:25). Apoi le ordonă încă o dată să tacă.

Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni, răspund Petru şi apostolii (v. 29; vezi cap. 4:19). Şi încă o dată dau o şi mai strălucită mărturie despre glorioasa înviere a lui Isus, Domn şi Mântuitor, ca şi despre iertarea de păcate prin El.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Totuși cei mai mulți dintre ei nu I-au plăcut lui Dumnezeu, pentru că au fost uciși în pustie.
1 Corinteni 10.5

Orice suflet născut din nou are capacitatea și dorința de a-I fi plăcut lui Dumnezeu. Însă „fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți” (Evrei 11.6).

Enoh a fost un credincios din Vechiul Testament care a fost plăcut lui Dumnezeu, prin faptul că s-a păzit de întinarea și de nelegiuirea veacului în care trăia (Evrei 11.5); apoi Dumnezeu l-a luat din acel veac, fără să vadă moartea. El este o imagine frumoasă a speranței pe care creștinii o au de a fi eliberați de mânia viitoare.

Dumnezeu însă nu Și-a găsit plăcerea în mulți dintre fiii lui Israel. Ei au fost caracterizați de poftă, de idolatrie, de curvie, de ispitire a lui Hristos și de cârtire. Drept urmare, Dumnezeu i-a făcut să cadă în pustie. Acestea au fost scrise pentru învățătura noastră, ca să nu cădem în aceleași capcane.

O viață plăcută lui Dumnezeu are un efect pozitiv asupra vieții noastre de rugăciune, fiindcă Ioan scrie: „Orice cerem primim de la El, pentru că ținem poruncile Lui și practicăm cele plăcute înaintea Lui” (1 Ioan 3.22). Doar un singur Om a putut spune: „Eu fac totdeauna lucrurile plăcute Lui” (Ioan 8.29). El este, prin urmare, exemplul perfect pentru noi. Chiar dacă nu facem întotdeauna lucrurile plăcute lui Dumnezeu, din cauza cărnii care locuiește în noi, trebuie să ne aducem aminte că izbăvirea noastră a fost împlinită prin Hristos și că avem puterea de a ne da pe noi înșine lui Dumnezeu, prin Duhul care locuiește în noi (Romani 8.13).

Să punem la inimă îndemnul care spune: „Încolo deci, fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Isus ca, după cum ați primit de la noi cum trebuie să umblați și să fiți plăcuți lui Dumnezeu, cum și umblați, să prisosiți și mai mult” (1 Tesaloniceni 4.1).

R A Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat … păcatul lui îl apasă …
Isaia 24.19-20

Ne mirăm?

O româncă se afla în Japonia în martie 2011 când s-a produs marele cutremur de pământ. Ea a declarat unui reporter că a trecut prin cel mai groaznic moment din viață. Cutremurul a prins-o în apartamentul ei de la etajul zece. „Se zguduia totul în jurul meu. Ușile se închideau și se deschideau. Vesela cădea de pe rafturi, tablourile de pe pereți”, își amintea cu emoție femeia. „Doar gândul la Dumnezeu m-a ajutat să trec prin catastrofă”, a fost concluzia acestei femei.

Ne aflăm pe un pământ al nesiguranței, pe un pământ pe care s-a înfăptuit cea mai mare crimă din istoria universului: omorârea Fiului lui Dumnezeu. Ne aflăm pe un pământ în care răutatea crește din zi în zi, iar întocmirile din inima oamenilor sunt îndreptate numai spre rău. Păcatul apasă asupra pământului și asupra locuitorilor lui. Ne mirăm că Dumnezeu vorbește locuitorilor pământului? Ceea ce este mai trist stă în faptul că ne aducem aminte de Dumnezeu numai în astfel de împrejurări tragice. Gândim că dacă ne facem semnul crucii sau spunem un „Doamne ajută” de formă scăpăm de consecințele păcatului nostru. Dumnezeu așteaptă de la noi realitatea: recunoașterea stării noastre rele și acceptarea lui Hristos ca unicul Salvator.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU RENUNTA!

„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut” (2 Corinteni 4:7)

     Pavel scrie: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.” „Vasele de lut” se referă la cești, boluri, ulcioare, etc., iar ceea ce contează este conținutul lor. Vasul poate fi ciobit sau crăpat, dar dacă este spălat și curățat, el poate fi folosit din nou. Așadar nu te da bătut numai pentru că cineva a descoperit că ești un vas de lut ciobit și crăpat.

Pe drumul pe care mergi se aude un plânset pe care poate numai tu îl vei auzi. Un hoț poate fi mântuit dacă te vei ruga pentru el și vei uita de durerea ta, întrucât mesajul care îi mântuiește pe alții e cel care ne mântuiește și pe noi. Acceptarea celor căzuți este puterea – nu slăbiciunea – Evangheliei. E o diferență uriașă între răceala unei inimi răzvrătite și strigătul unei inimi frământate care spune : „Doamne, scapă-mă de mine însumi.”

O frântură a harului lui Dumnezeu ne aduce pe toți pe genunchi și ne face să ne mărturisim păcatul și să renunțăm la el, atunci când „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5).

Un pastor scrie: „Lumea ne ascultă versiunea proprie a succesului și se descurajează. Ei cred că în timp ce ei trec prin probleme, la noi totul merge ca pe roate. Asta pentru că noi am falsificat datele și nu le-am spus tot adevărul. Dumnezeu să aibă milă de noi!  Mesajul nostru ar trebui să fie că am fost mântuiți prin har, suntem mântuiți prin har și vom fi mântuiți prin har.”

Dacă trebuie, du-te la casa Olarului și lasă-L să te așeze din nou pe roată și să te remodeleze – dar nu renunța! (vezi Ieremia 18:1-4).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 5:1-16

Capitolul 4 începea printro conjuncţie adversativă (dar) care anunţa intervenţia vrăjmaşului împotriva adevărului începând de afară. Capitolul 5 se deschide printr-un alt dar, care introduce lucrarea sa înăuntru, pentru coruperea Adunării. Şi ştim că de atunci Satan n-a încetat să fie activ în aceste două feluri. Duhul de imitaţie şi dorinţa de a părea evlavioşi i-au antrenat la minciună pe Anania şi pe Safira. Petru îi mustră cu o sfântă indignare, iar ei sunt loviţi imediat de mâna lui Dumnezeu. Soarta lor veşnică nu este aici în discuţie. Este vorba de o manifestare a guvernării lui Dumnezeu. Sub pretext că suntem obiecte ale harului Său, să nu ne gândim cumva că Dumnezeu ar avea mai puţin dezgust faţă de păcat; El este sfânt şi astfel trebuie să fie copiii Săi (1 Petru 1:15-17).

Şi mare frică ia cuprins pe toţi cei care au auzit (v. 5). Este un sentiment pe care trebuie să-l cultivăm şi noi faţă de Acela care ne citeşte gândurile cele mai tainice.

Versetele 12-16 ne vorbesc despre minunile dragostei înfăptuite prin mâinile apostolilor
şi, de asemenea, ne arată că nu este suficient să-i admirăm pe cei credincioşi; trebuie făcut pasul cu îndrăzneală pentru a ne alătura Domnului (v. 13,14).

În Apocalipsa 21:8, fricoşii sunt cei dintâi numiţi printre cei pierduţi veşnic.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Căpeteniile s-au apropiat de mine, zicând: „Poporul lui Israel și preoții și leviții nu s-au despărțit de popoarele țărilor, făcând după urâciunile lor, ale canaaniților, ale hetiților, ale fereziților, ale iebusiților, ale amoniților, ale moabiților, ale egiptenilor și ale amoriților, pentru că au luat dintre fiicele lor pentru ei înșiși și pentru fiii lor și au amestecat sămânța sfântă cu popoarele țărilor; și mâna mai-marilor și a căpeteniilor a fost cea dintâi în necredincioșia aceasta”. Și, când am auzit acest lucru, mi-am sfâșiat haina și mantaua și mi-am smuls perii capului și barba și am stat jos uimit.
Ezra 9.1-3

După captivitatea babiloniană – Vești tulburătoare

Ezra și tovarășii săi ajunseseră în Ierusalim doar de câteva zile când au primit vestea că mulți israeliți, chiar preoți și leviți printre ei, se căsătoriseră cu femei din popoarele țărilor din jur, iar mai-marii și căpeteniile fuseseră cei dintâi în necredincioșia aceasta. Ezra, la auzul acestor lucruri, și-a sfâșiat hainele, și-a smuls perii capului și barba și s-a aruncat la pământ, rămânând acolo până în clipa când se aducea jertfa de seară.

În clipa când se aducea jertfa de seară – timpul când, mai târziu, Domnul nostru Isus murea pe cruce pentru păcatele noastre – Ezra a îngenuncheat, cu rușine și cu umilință, și a început să se roage, mărturisind acest mare păcat al neascultării, comis prin amestecarea cu popoarele din jur. El s-a identificat cu cei care păcătuiseră și I-a dat dreptate lui Dumnezeu, cu toată smerenia. A folosit mereu cuvântul „noi” și niciodată cuvântul „ei”. Mulți dintre israeliți, bărbați, femei și copii, i s-au alăturat, plângând cu amar.

Atunci când păcatul este dat pe față, tendința noastră naturală este să-i blamăm pe cei care au păcătuit, făcându-ne pe noi înșine să părem buni, prin contrast. Înaintea lui Dumnezeu însă, nu suntem doar persoane individuale, ci facem de asemenea parte dintr-o colectivitate, cu care suntem asociați, fie că vorbim de adunare, de o comunitate sau de un popor. El să ne ajute să ne luăm locul cu umilință înaintea Lui! Ezra nu a întors spatele celor din popor și nici nu a plecat înapoi în Babilon, pentru a găsi oameni mai buni. A fost însă necesară nu doar mărturisirea, ci și abandonarea păcatului, pentru ca ei să beneficieze de binecuvântare (Proverbe 28.13).

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci căpeteniile și dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce privea treburile împărăției …
Daniel 6.4

Tactica vrăjmașului

Daniel întrecea pe toate căpeteniile și dregătorii, pentru că în el era un duh înalt. Vrăjmașul oricărui bine, diavolul, a lucrat în așa fel prin oamenii săi, ca Daniel să devină ținta invidiei și urii tuturor acelora care râvneau după acel post însemnat. Îi întindeau tot felul de curse lui Daniel. Intenția acestora era de a găsi un motiv, pentru care să-l poată acuza pe Daniel înaintea împăratului. Dar orice încercare a vrăjmașilor lui Daniel s-a dovedit zadarnică.

Cugetând la viața Mântuitorului pe pământ, recunoaștem că El era, în mod cu totul deosebit, ținta atacurilor vrăjmașului cel vechi, diavolul, și a oamenilor inspirați de acesta. Tot timpul, acest pârâș al oamenilor – diavolul – a căutat să găsească ceva în Omul Isus Hristos, dar nu a putut găsi, fiindcă în Domnul totul era desăvârșit. Cine ar putea scoate la lumină, din cercetarea Evangheliilor, vreun fapt din activitatea Domnului Isus, care ar fi avut alt obiectiv decât gloria lui Dumnezeu și binecuvântarea omului? Forța spirituală a personalității Mântuitorului se exprima în afirmațiile și faptele pe care le făcea. Astfel, nu trebuie să fim surprinși citind despre impresia deosebită, pe care o făcea pretutindeni: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta” (Ioan 7.46). Dușmanii Domnului nu găseau motive de acuzare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

INTEGRITATEA

„Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte…” (Proverbe 11:3)

     Cuvântul „integritate” derivă de la cuvântul „întreg”, termenul matematic ce desemnează numărul întreg în opoziție cu fracția. Așadar, când umbli în integritate sau neprihănire înseamnă că spui întregul adevăr, nu numai o parte din el. De aceea când depunem jurământ la tribunal ne angajăm că vom spune „adevărul și numai adevărul și nimic altceva decât adevărul.”

Oare de ce denaturăm adevărul? De ce îl înfrumusețăm sau spunem jumătăți de adevăr? Uneori o facem pentru câștiguri bănești, alteori pentru a obține avantaje sociale. Uneori pentru a ne ascunde faptele, alteori pentru a ne apropia anumite beneficii. Iacov, al cărui nume înseamnă „înșelătorul”, a conspirat cu mama sa înșelându-și tatăl pentru a primi dreptul de întâi născut – o moștenire de două ori mai mare, care aparținea de drept lui Esau, fratele său mai mare. Și Iacov a plătit scump!

Și-a irosit paisprezece ani din viață ca fugar, muncind pentru socrul său… care a fost un înșelător mai mare și mai priceput decât Iacov! În cele din urmă, în disperare, Iacov a avut o întâlnire cu Dumnezeu, de la care a auzit aceste cuvinte: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge… căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” (Geneza 28:15). În acea zi, sistemul de valori al lui Iacov s-a schimbat, și „cel ce a luat” a devenit „cel ce a dat”. El i-a spus lui Dumnezeu: „Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.” (Geneza 28:22). Iar după aceea, Dumnezeu l-a binecuvântat mai mult decât visase el vreodată: Iacov s-a întors acasă după mulți ani, alături de o familie frumoasă, mari bogății și un nou nume: Israel.

Adevărul este că integritatea îți aduce beneficii de fiecare dată. De ce? Fiindcă Dumnezeu garantează asta!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 4:23-27

Petru şi Ioan îi regăsesc pe ceilalţi ucenici (numiţi ai lor, în v. 23), le spun şi lor hotărârea mai-marilor poporului, după care, în loc să se hotărască cu privire la ce au de făcut, apelează la resursa lor comună: rugăciunea (vezi şi cap. 6:4; 12:5,12; 14:23). Ei recunosc, în revolta iudeilor şi a naţiunilor împotriva lui Dumnezeu şi a Sfântului Său Slujitor, Isus (v. 27), împlinirea Scripturilor (încă parţială, ceea ce i-a făcut pe apostoli să omită să citeze, din Psalmul 2, înfricoşătorul răspuns divin la aceste provocări ale oamenilor).

Îndrăzneala este un cuvânt caracteristic acestui capitol (v. 13,29,31) şi al cărţii în ansamblu, care se încheie aproximativ tot cu acest cuvânt (cap. 28:31). Aceasta nu are nimic dea face cu energia cărnii, care cândva îl împinsese pe Petru înainte şi care apoi îl părăsise. Ucenicii o obţin ca răspuns la rugăciunile lor. Să-i imităm şi noi, atunci când simţim că ne părăseşte curajul!

Ca urmare, în versetele 32-37 avem o nouă descriere minunată a Adunării în prospeţimea dragostei dintâi. Fără pretenţia de a reveni la acest fericit început, să ne străduim să trăim în spiritul său, lăsând deoparte egoismul nostru şi prinzând toate ocaziile de a ne dedica fraţilor noştri.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

În anul morții împăratului Ozia L-am văzut pe Domnul șezând pe un tron, înalt și ridicat; și poalele Lui umpleau templul.
Isaia 6.1

Ce efect puternic a avut această viziune asupra tânărului profet! El L-a văzut pe Domnul în măreția Sa, „șezând pe un tron, înalt și ridicat”, în sfințenia Sa, proclamată de serafimi, „sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Oștirilor”, și în gloria Sa, „tot pământul este plin de gloria Lui”. Nu este de mirare că templul s-a cutremurat și s-a umplut de fum.

Cred că Isaia s-a cutremurat și el. În capitolul precedent, el rostise șase vai-uri binemeritate asupra celor din Israel care Îl dezonorau pe Dumnezeu prin atitudinea și prin faptele lor. Însă, când L-a văzut pe Domnul, a strigat: „Vai de mine!”. Acesta este întotdeauna efectul prezenței lui Dumnezeu asupra sufletelor oamenilor. În acel loc sfânt nu ne mai gândim la „buzele necurate” ale altora, fiindcă descoperim că propriile noastre buze sunt necurate.

Domnul însă avea un remediu pentru Isaia. Cărbunele luat de pe altar de unul dintre serafimi i-a atins buzele și necurăția lor a fost îndepărtată. Ce imagine minunată avem aici cu privire la efectul curățitor al lucrării lui Hristos asupra celor care recunosc că au nevoie de această curățire! Așa cum ne spune 1 Ioan 1.7, „sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat”.

A urmat trimiterea profetului, care, după ce a fost curățit de chiar Dumnezeul a Cărui sfințenie o încălcase, răspunde la chemarea Domnului, „Pe cine să trimit?”, cu minunatele cuvinte: „Iată-mă, trimite-mă!”. Înțelegerea sfințeniei lui Dumnezeu și a curățirii făcute de El ne face capabili să proclamăm mesajul Lui.

G W Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, și să trăiască …
Ezechiel 33.1

Tânărul și peștera

Chiar dacă starea lui fizică a rămas neschimbată, s-a hotărât să meargă târându-se în continuare cât îl vor ține puterile. Curând a simțit o frânghie de care s-a agățat cu o mare speranță. Dumnezeu, care nu dorește moartea păcătosului, era acolo, ca să salveze sufletul și trupul acestui fiu neascultător, dar care și-a încredințat viața în mâinile Salvatorului ceresc. A continuat să înainteze până ce a apărut o rază slabă de lumină, care a crescut treptat până când a putut vedea o deschizătură. În cele din urmă a ieșit din peșteră. Echipa de căutare l-a găsit cu hainele zdrențuite, sângerând, dar cu inima plină de pace că a găsit pe Cel care este Lumina lumii.

Dragi tineri, și nu numai, nu suntem obligați să nu respectăm indicațiile Bibliei. Nu trebuie să cădem așa de adânc în „peștera” păcatului, ca să fim salvați de acolo. Dar dacă cineva este deja căzut în acel loc îngrozitor, dorim să-i spunem, prin aceste rânduri, că Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului. Dragostea lui Dumnezeu este așa de mare față de omul căzut în păcat, încât a pregătit o cale de scăpare. Această cale de salvare este Însuși Fiul Său. Cine se încrede în Mântuitorul va fi condus de la întuneric la lumină, de la moarte la viață.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ MODALITĂTI DE SLUJIRE

„Să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” (Evrei 13:16)

     Când Ronald Reagan era guvernatorul Californiei, a plecat odată din biroul său mai devreme, spunându-i administratorului său, Michael Deaver: „Am câteva lucruri de rezolvat.” Curios, Deaver a frunzărit dosarul cu chestiuni curente de pe biroul guvernatorului. Deasupra se afla o scrisoare mototolită din partea cuiva care fusese trimis în Vietnam. Soldatul îi scrisese lui Reagan, povestindu-i despre viața sa în sud-estul Asiei și despre cât de dor îi era de soția sa. În acea zi era aniversarea căsătoriei lor și dorea să-i spună soției cât de mult o iubește și cât de mult tânjea să fie cu ea. Deși îi trimisese deja soției o felicitare, soldatul îl rugase pe guvernator să-i dea un telefon să vadă dacă este bine și să-i transmită dragostea sa, în caz că nu primește felicitarea.

A doua zi, Deaver a descoperit că Reagan făcuse mult mai mult decât îl rugase soldatul: cumpărase un buchet de trandafiri roșii și–l dusese soției soldatului. Dale Rowlee, șoferul guvernatorului, i-a spus lui Deaver că Reagan se apropiase de femeie cu o atitudine foarte umilă și–i oferise buchetul din partea soțului iubitor, aflat în jungla teribilă de la celălalt capăt al lumii. Apoi stătuse peste o oră cu ea la o cafea, ascultându-i poveștile despre familia ei. Smerenia lui Reagan a fost de fapt, unul din secretele popularității sale.

Cineva a spus: „A fi smerit față de superiori este o datorie; față de egali, curtoazie; iar față de inferiori, noblețe.” Nu faptele mari de bunătate, ci acelea mărunte ne fac mari, după măsura pe care o are Dumnezeu despre bunătate. „Lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 4:1-22

O lucrare atât de puternică nu poate să nu stârnească împotrivirea lui Satan. Instrumentele lui ne sunt cunoscute: Ana, Caiafa, preoţii, bătrânii şi cărturarii, pe scurt, principalii responsabili de condamnarea Domnului. Dacă iar fi cruţat pe ucenici, prin însuşi faptul acesta ar fi recunoscut că au fost nedrepţi când Lau omorât pe Învăţătorul. Orgoliul îi împiedică să o facă. Ei perseverează în ura lor împotriva Numelui lui Isus. El Însuşi devenea de atunci încolo piatra de încercare în cel mai înalt grad: pentru unii, Piatra cap de unghi, aleasă, preţioasă, iar pentru alţii, o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere (comp. v. 11 cu 1 Petru 2:4-8). Versetul 12 este fundamental; el afirmă valoarea unică şi necesitatea Numelui lui Isus pentru a fi salvaţi.

Ucenicii sunt recunoscuţi că fuseseră împreună cu Isus (v. 13). Dacă vom trăi în mod obişnuit în comuniune cu Domnul, acest fapt va fi remarcat şi despre noi.

Toată împotrivirea maimarilor iudeilor nu poate împiedica lucrarea evangheliei (v. 4), nici închide gura apostolilor, pentru că aceştia au primit de la Dumnezeu Însuşi chemarea şi misiunea lor (v. 19). Şi Cuvântul este în ei ca un foc mistuitor (v. 20; Ieremia 20:9).