Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Nicidecum nu te voi lăsa și cu nici un chip nu te voi părăsi.
Evrei 13.5

Cu siguranță că aceste cuvinte i-au mișcat pe destinatarii Epistolei către Evrei. Ei erau familiarizați cu ele din Scripturile Vechiului Testament (Deuteronom 31.6,8; Iosua 1.5; 1 Cronici 28.20). Această promisiune a fost dovedită a fi adevărată de nenumărate ori. Să luăm cazul lui Iosif, de exemplu. El „a fost despărțit de frații săi” în Egipt (Deuteronom 33.16), însă Dumnezeu a fost cu el acolo (Geneza 39.2,3,21,23). Ce mângâiere și ce resursă a fost aceasta pentru Iosif, în acei ani atât de dificili, departe de familia sa! Cuvintele sale către paharnicul lui faraon arată ceva din adâncimea simțămintelor sale: „Adu-ți aminte de mine când îți va fi bine” (Geneza 40.14). Din nefericire, paharnicul a uitat de el.

Iosif nu făcuse nimic pentru care să fie aruncat în închisoare. În aceasta, el este o mică imagine a Domnului Isus, care „n-a făcut nimic rău” (Luca 23.41) și care „a fost luat prin asuprire de la judecată” (Isaia 53.8). Ce durere a fost pentru El să sufere toate acestea din partea poporului Său pământesc! Apoi toți ucenicii Săi „L-au părăsit și au fugit” (Matei 26.56). Cu puțin timp înainte le spusese: „Să nu vi se tulbure inima” (Ioan 14.1); acum căuta mângâietori și nu găsea niciunul (Psalmul 69.20). El a fost părăsit de oameni, însă urma ceva infinit mai dureros: să poarte păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, să fie făcut păcat pentru noi și să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46).

Domnul Isus a fost complet singur pe cruce, în timpul celor trei ore de întuneric, însă acum El făgăduiește tuturor celor care cred în El: „Nicidecum nu te voi lăsa și cu niciun chip nu te voi părăsi”. Avem toate motivele să fim plini de curaj, știind că beneficiem de un astfel de ajutor, și trebuie să ne amintim de El, potrivit cu cererea Lui plină de dragoste: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea” (1 Corinteni 11.23-26).

S Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniță; ci o pune într-un sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
Luca 11.33

Lumina lumii

Domnul Isus Hristos venit în această lume era Lumina. El era „Lumina lumii” (Ioan 8.12). Dumnezeu Îl trimisese în această lume, astfel încât toți puteau să-L vadă strălucind. Prorocii Îl vestiseră; tot ce spuseseră ei despre Domnul se împlinise. Ioan Botezătorul venise înaintea Lui, după Scripturi, pentru a pregăti inimile, ca toți să-L primească. Toate gândurile Domnului Isus Hristos, lucrările și cuvintele Sale dădeau mărturie despre ceea ce era El.

Dumnezeu nu neglijase nimic, pentru ca Fiul să fie cunoscut. Lumina strălucea în toată splendoarea ei. Dar un lucru era necesar, pentru ca ea să producă efectele sale în aceia care o vedeau: credința, care privește la Mântuitorul în toată simplitatea, îndepărtând orice altă considerație, orice alt raționament. Necredința vine întotdeauna cu tot felul de întrebări. Credința însă Îl vede pe Isus Hristos ca Lumină a vieții sale.

Să privim la Lumina lumii și să lăsăm să ne lumineze viața! Astfel, mulți vor vedea în gândirea, vorbirea și faptele noastre că Isus Hristos este Lumina pe cărarea vieții noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU UITA SĂ-I MULTUMESTI LUI DUMNEZEU

„Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul” (Deuteronom 8:10)

     Noi am hotărât să retipărim această povestire, întrucât mesajul ei este veșnic. Doi copii în haine zdrențuite și prea mari pentru ei au apărut la ușă. „Aveți ziare vechi, doamnă?” Eu eram ocupată. Voiam să spun nu pana când le-am văzut picioarele. Încălțați cu sandale mici îmbibate de lapoviță.

„Intrați să vă fac o ciocolată caldă.” Conversația a lipsit. Sandalele lor ude au lăsat urme pe gresie. Le-am oferit cacao cu pâine prăjită și gem pentru a-i întrema înainte de-ai trimite în frigul de afară. Apoi m-am dus la bucătărie pentru a lucra la bugetul pentru cheltuielile casnice. Tăcerea din încăperea din față a ajuns până la mine. M-am uitat înăuntru. Fetița își ținea ceașca goală în mâini și se uita la ea.

Băiatul a întrebat: „Doamnă, sunteți bogată?” M-am uitat la papucii mei jerpeliți. „Bogată? Nici gând!”

Fetița a așezat ceașca înapoi pe farfurie cu mare grijă. „Ceștile dumneavoastră se potrivesc cu farfuriile.” Vocea ei părea a unui om bătrân.

Apoi au plecat, ținând legătura de ziare în bătaia vântului. Nu au spus mulțumesc. Nici nu era nevoie – au făcut mai mult de atât. Mult mai mult. Cești și farfurii de ceramică albastră, dar care se potriveau. O ciorbă de cartofi; un acoperiș deasupra capului; soțul meu cu un loc de muncă sigur – și lucrurile astea se potriveau. Am mutat scaunele de lângă foc și am făcut curat în sufragerie. Urmele de noroi lăsate de acele sandale mici erau încă ude pe gresia mea. Le-am lăsat așa. Vreau să rămână acolo în caz ca uit cât sunt de bogată!”

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu uita să-i mulțumești lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 20:1-16

Manifestarea ostilă de la Efes îl conduce pe Pavel la a părăsi această cetate (comp. cu Matei 10:23). După ce sa dus în Grecia, trecând prin Macedonia, se întoarce pe acelaşi drum şi ajunge la Troa. Istorisirea care urmează (v. 7-12) confirmă că cina se celebra, ca şi astăzi, în ziua întâi a săptămânii. Suntem şocaţi de somnul lui Eutih din timpul predicării apostolului. Dar oare nu ne vorbeşte Pavel şi nouă atunci când citim epistolele lui? Câtă atenţie acordăm noi acestora? Accidentul grav care se produce ne arată, din punct de vedere moral, unde poate conduce indiferenţa faţă de Cuvânt: la cădere şi la o stare de moarte. Harul lui Dumnezeu însă face aici o minune care oferă mângâiere.

Privind această scenă, ne putem gândi prin analogie la istoria Bisericii responsabile. Somnul ei, căderea ei şi moartea ei aparentă sunt rezultatul neglijării învăţăturii apostolilor. Totuşi, Domnul a îngăduit o trezire, urmată de hrănire şi de mângâierea alor Săi, în aşteptarea zorilor marii plecări (v. 11).

Pavel părăseşte Troa, mergând pe jos. Se alătură prietenilor săi la Asos, de unde reia calea mării spre Ierusalim.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: