Mana Zilnica

Mana Zilnica

8 Noiembrie 2017

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

    Se cere administratorilor ca fiecare să fie găsit credincios.
1 Corinteni 4.2

Fiind slujitor al lui Hristos și administrator al tainelor încredințate lui de către Dumnezeu, Pavel se purta cu credincioșie în lucrarea sa. Pavel se identifică cu Sosten în această lucrare și acesta este motivul pentru care el folosește cuvintele “slujitor” și “administrator” la plural. După ce îi atenționase pe corinteni cu privire la starea lor carnală, Pavel se ocupă acum de tendința lor de a-l judeca pe el, pe însoțitorii lui și lucrarea lui. Totuși, dorința lui Pavel era ca ei să se poarte ca niște ucenici adevărați ai lui Hristos. Dorea ca ei să învețe de la el și de la Apolo, nu să emită judecăți cu privire la ei.

În acest capitol vedem de asemenea cum Pavel trecuse prin multe încercări și necazuri în lucrarea sa pentru corinteni. Ca un părinte, el îi îndeamnă să calce pe urmele lui.

Apoi Pavel face referire la un alt exemplu de credincioșie: Timotei, care slujise împreună cu Pavel, părintele său spiritual. Apostolul era ca un părinte pentru credincioșii din Corint, iar ei aveau încă de învățat multe lecții, pe care Pavel le predă pe rând în această epistolă. Pentru a-i ajuta să învețe și să aplice aceste lecții, Pavel a hotărât să li-l trimită pe Timotei. Credincioșii din Corint erau și ei copii preaiubiți ai lui Pavel, însă apostolul îl numește pe Timotei “copil credincios” al său, lucru care nu putea fi spus despre cei care încă nu doreau să pună învățăturile sale în practică. În Timotei aveau să vadă ce însemna credincioșia într-un fel practic. Mândria, voința proprie și alte trăsături ale cărnii trebuiau judecate, pentru ca trăsăturile lui Hristos – manifestate în Timotei – să se arate în dragoste și în blândețe și printre ei. Facă Domnul ca și noi să fim vase pregătite pentru orice lucrare bună, astfel ca trăsăturile minunate ale Domnului să se manifeste în cuvintele, în faptele și în purtarea noastră!

A E Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.
Efeseni 5.15

Comunicarea cu copiii

Un tată veni de la serviciu și, fără alte cuvinte, începu să citească ziarul. Copilul său, care ar fi dorit să vorbească cu tatăl său, zise:

— Tăticule, când voi crește mare, și eu va trebui să citesc ziarul?

— Când ești adult, simți nevoia să știi tot ce se petrece în lume și să mergi în pas cu lumea.

— Ce înseamnă a merge în pas cu lumea?

— Însemnă a ști să te orientezi după ea. Înțelegi?

— Nu, tăticule.

— Ei bine, atunci nu mai vorbi. Acum lasă-mă să citesc ziarul.

— Învățătorul nostru vorbește mult, tată.

— Da, el are voie, însă copiii trebuie să tacă; ai înțeles?

 
 

În viața de familie, comunicarea între părinți și copii este foarte importantă. Fiecare părinte este responsabil față de Dumnezeu cu privire la copiii săi. De aceea Scriptura învață pe fiecare părinte să se comporte cu înțelepciune față de copii și să-și rezerve timp pentru a-i crește în învățătura Domnului.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

PENTRUANGAJATORI!

          “Mâna celor harnici îmbogăţeşte” (Proverbe 10:4)

     Nu presupune niciodată că instrucțiunile tale sunt înțelese clar și că vor fi duse la îndeplinire. Biblia spune: “Mâna celor harnici îmbogăţeşte”, iar cuvântul harnic înseamnă să acorzi atenție sporită detaliilor. Când dai cuiva instrucțiuni, verifică pentru a fi sigur că acea persoană a luat aminte. Dacă nu, ar trebui să-ți faci griji. Cei cu puțină carte și cei superficiali au tendința de a se baza pe memoria lor în orice lucru, dar cel mai scurt creion este totuși mai bun decât cea mai bună memorie.

Când cineva crede că ceea ce spui nu e atât de important încât să-și ia notițe, acea persoană îți transmite un semnal. Chiar dacă intențiile sale sunt bune, în graba lui și în încrederea exagerată în sine însuși, instrucțiunile tale pot fi uitate cu ușurință. Cei ce duc lucrurile la capăt pun întotdeauna întrebări suplimentare despre ceea ce au de făcut și despre instrucțiunile primite.

De exemplu, când spui cuiva să dea telefon pentru a rezolva o anumită problemă, acea persoană ar trebui să te întrebe automat:

a) Există un termen limită pentru asta?

b) Când ai nevoie de un raport privind rezultatele acestui telefon?

c) Mai există și alte informații pe care trebuie să le știu?

Dacă aceste întrebări nu sunt puse, probabil acea persoană nu-și prea ia în serios sarcina primită. Când cineva îți spune: “voi încerca s-o fac”, este un semnal de alarmă, pentru că în majoritatea cazurilor n-o va face. Cuvântul “a încerca” dezvăluie deseori o hotărâre pe jumătate. Dă instrucțiuni unei persoane anume – nu la două odată. Consemnează data în care ai dat instrucțiunile și data în care ai nevoie de un raport.

Cu alte cuvinte, dă instrucțiuni numai persoanei calificate să le primească și să le pună în practică. Acest lucru este benefic chiar și în lucrarea de slujire din biserică.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

 

Romani 10:14-21

„Credinţa este din auzire, iar auzirea, prin Cuvântul lui Dumnezeu“ (v. 17). Este deci absolut necesar ca acest Cuvânt eficace să fie proclamat în toată lumea. „

“Ce frumoase sunt picioarele celui care aduce veşti bune”, scria deja profetul (Isaia 52:7). Atunci era vorba de Hristos singur. De atunci încoace este vorba despre “cei care vestesc pacea”, pentru că răscumpăraţii devin, la rândul lor, predicatori. Dacă fiecare dintre ei doreşte să fie un mesager plin de râvnă acolo unde-l trimite Domnul, chemarea evangheliei s-ar întinde până la marginile pământului locuit (v. 18). Versetul 15 ne arată cum trebuie să predice credincioşii: nu numai prin cuvinte, ci şi prin frumuseţea morală a umblării lor, având picioarele încălţate cu “ravna Evangheliei păcii” (Efeseni 6:15).

Trista întrebare, “cine a crezut”?“ (v. 16; Isaia 53:1), subliniază faptul că multe inimi vor rămâne împietrite.

Aceasta era situaţia lui Israel, în ciuda avertismentelor din tot Vechiul Testament: Moise (v. 19), David (v. 18), Isaia (v. 15,16,20,21), cu alte cuvinte, Legea, Psalmii şi Profeţii. Să luăm însă aminte să nu fie şi neascultare şi împotrivire (v. 21).


 

Single Post Navigation

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: