Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul și se gândeau la Numele Lui. „Și ei vor fi ai Mei, o comoară deosebită”, zice Domnul oștirilor, „în ziua pe care o pregătesc. Și-i voi cruța, cum cruță un om pe propriul său fiu care-i slujește”.
Maleahi 3.16,17

Maleahi, mesagerul Domnului, a fost ultimul dintre profeții Vechiului Testament. Au trecut cam patru sute de ani de tăcere profetică, până la apariția lui Ioan Botezătorul, ca înainte-mergător al lui Hristos. Aceste patru secole au reprezentat o perioadă întunecată în istoria lui Israel. Cei reveniți după șaptezeci de ani din robia babiloniană se depărtaseră repede de Domnul și își pierduseră caracterul de rămășiță. Nu mai exista teamă de Dumnezeu în Israel și persista o stare de indiferență, în ciuda avertismentelor date.

Atunci Domnul a apelat la persoane individuale, căutând un răspuns la acțiunile dragostei Sale. Domnul a ascultat și nu a făcut-o în zadar, căci i-a auzit pe aceia care se temeau de Domnul și meditau la Numele Său. El i-a auzit vorbind unul cu altul, în teama de Domnul. Ei nu vorbeau despre starea de lucruri din jurul lor, deși le provoca întristare, ci despre Numele Său. Așteptau ziua când El avea să vină ca Soare al dreptății, aducând vindecare sub aripile Lui. Ei știau că El îi iubește. A fost scrisă o carte de aducere-aminte înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul. El îi cunoștea pe cei care erau ai Lui și îi numește „o comoară deosebită”. Când judecata avea să cadă asupra celor nelegiuiți, această rămășiță credincioasă avea să fie cruțată, pentru că Îi aparținea Lui.

Trăim astăzi într-un timp asemănător cu acela. Și noi așteptăm, nu Soarele dreptății, ci Luceafărul strălucitor de dimineață. Îl așteptăm pe Fiul din cer, pe Cel care ne izbăvește de mânia viitoare. Iar în timp ce-L așteptăm, ce minunat să știm că El ne iubește și că Se îngrijește de noi!

J Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Așa vorbește acum Domnul oștirilor: Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănați mult, și strângeți puțin…”
Hagai 1.5,6

Mâna rănită

În vara acelui an a avut loc o mare expoziție de pictură în orașul vecin, iar William Dixon și-a dus băiatul să o viziteze. Băiatului i-au plăcut picturile și istorioarele pe care tatăl i le spunea. Tabloul, care l-a impresionat cel mai mult, a fost însă unul care Îl reprezenta pe Domnul Isus mustrându-l pe Toma. Sub pictură erau scrise cuvintele Domnului:  „Adu-ți  degetul  încoace  și  uită-te  la  mâinile Mele.” Băiatul a citit ce scria acolo și a spus: „Te rog, tati, spune-mi povestea acestei picturi.” „Nu, nu a acestei picturi!” a fost răspunsul aspru al tatălui. „De ce nu a acesteia?” a întrebat băiatul. „Fiindcă este o istorioară pe care n-o cred.” „Oh, nu-i nimic, nu crezi nici povestea lui Jack ucigașul uriașilor, cu toate că este una din poveștile mele preferate. Te rog spune-mi povestea acestei picturi, tati!”

Ca să scape de gura copilului, domnul Dixon a spus povestea, și aceasta a făcut o impresie deosebită asupra băiatului. „Este la fel ca și în cazul nostru, tati! Când domnul Lovatt a vrut să mă ia, dumneata i-ai arătat mâna rănită. Poate că atunci când Toma a văzut rănile din mâinile Omului Bun, a simțit că-i aparține.” „Poate că așa o fi”,a răspuns Dixon. Băiatul continuă: „Omul cel Bun părea atât de trist…, mă gândesc că Îi părea rău că Toma n-a crezut de la început. A fost un lucru urât din partea lui, nu-i așa?” Tatăl nu dădu niciun răspuns.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DOMNUL ISUS NU CONDAMNĂ, EL CURĂȚĂ ȘI VINDECĂ

„Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11)

     Episodul din Evanghelia după Ioan din care face parte expresia precedentă include niște personaje și-o temă bine conturate: „Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie… şi i-au zis lui Isus: „…Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre astfel de femei… Isus… le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea!” …Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul câte unul… Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne” I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (am spicuit din primele 11 versete din capitolul 8).

Să remarcăm două lucruri:

1) Oamenii care nu au niciun drept să te condamne, te vor condamna. Domnul Isus cunoștea inimile fariseilor. Ei aveau acest obicei de a se ridica pe ei înșiși în slăvi, și de a-i desconsidera pe ceilalți. Scopul lor din acea zi a fost să-L prindă în cursă pe Domnul Isus. Ferește-te de fariseii zilelor noastre! Găsește-ți prieteni printre cei care au fost răscumpărați prin har și care știu cum să-l extindă asupra altora.

2) Cel care are dreptul să te condamne, nu o va face. Stai aproape de El! Când faci așa, vei descoperi că rănile tale nu sunt permanente și te vei vindeca mult mai repede. Hristos va vindeca rănile trecutului tău pentru că harul Său e mai mare decât rușinea ta. Acolo unde abundă păcatul – harul Său este și mai abundent! Nu există limită a adâncimii rușinii pe care o poate înlătura de la noi, pentru că nu există limită a harului de care ne poate face parte.

Astăzi, dacă simți povara trecutului tău murdar și a căilor tale rușinoase, vino la Domnul Isus. El este gata să te ierte și să te elibereze. Invitația Domului Isus cere un răspuns din partea ta.

Ce spui? Amin?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 4:1-16

Pentru ce nedreptatea? Pentru ce mizeria? Pentru ce asuprirea? Pentru ce conflictele de care este plină lumea? Se fac eforturi pentru a se soluţiona aceste probleme prin doctrine sociale şi economice; eforturi pentru a se remedia prin conferinţe internaţionale… Singura explicaţie adevărată însă nu este dată niciodată, pentru că omul, în orgoliul său, refuză să o recunoască: starea sa de păcat. Domnul, departe de a fi indiferent la toate aceste suferinţe (Plângeri 3.3436), Se foloseşte de necazul oamenilor pentru a Se arăta ca singurul Mângâietor adevărat (2 Corinteni 1.3; Isaia 51.12).

Începând cu versetul 4, Predicatorul (Eclesiastul) analizează diferite forme ale „lucrului rău care se face sub soare“ şi de fiecare dată se face auzită concluzia: deşertăciune, goană după vânt, preocupare neplăcută (finalele v. 4, 6, 8, 16). Reflexiile lui au o deschidere generală; până şi lumea le recunoaşte adesea înţelepciunea. Versetul 6 afirmă, de exemplu, că odihna duhului împreună cu o situaţie modestă valorează mai mult decât „amândouă mâinile pline“ împreună cu chin (vezi şi 1 Timotei 6.6). Dacă, din punct de vedere omenesc, o asociere oferă mai multe avantaje şi chiar plăcere în muncă, în umblare sau în luptă (v. 912), pentru creştin, adevărata forţă constă întotdeauna în comuniunea lui personală cu Domnul.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Destul ați ocolit muntele acesta; întoarceți-vă spre nord.
Deuteronom 2.3

Cuvântul Domnului hotăra totul. El stabilea cât de mult trebuia să rămână poporul într-un loc și indica, de asemenea, în ce direcție trebuia să-și îndrepte pașii. Israeliții nu aveau nevoie să facă planuri; era prerogativa lui Dumnezeu să stabilească totul pentru ei; treaba lor era să asculte. Aici nu găsim menționat nici norul și nici trompetele, ci doar cuvântul lui Dumnezeu și ascultarea lui Israel.

Nimic nu poate fi mai scump pentru un copil al lui Dumnezeu (dacă inima îi este într-o stare bună) decât să fie călăuzit, în toate acțiunile sale, de către porunca divină. Această călăuzire ne scutește de multă confuzie și de o mulțime de temeri. În cazul israeliților, nu era nevoie ca ei să se preocupe cu timpul în care aveau să stea într-un anume loc, nici cu direcția în care urmau să o apuce. Domnul stabilea totul pentru ei. Israeliții nu aveau de făcut decât să aștepte călăuzirea Lui și să facă ceea ce li se spunea.

Da, era nevoie de ceva foarte important: de un duh răbdător și ascultător. Când Dumnezeu a spus: „Destul ați ocolit muntele acesta”, dacă israeliții ar fi răspuns: «Nu, ci vrem să mai stăm; ne simțim bine aici»; sau dacă, atunci când Dumnezeu a spus: „Întoarceți-vă spre nord”, ei ar fi răspuns: «Nu; noi preferăm să o luăm spre sud», care ar fi fost rezultatul? Ei bine, ar fi fost lipsiți de prezența divină și cine i-ar mai fi călăuzit, ajutat și hrănit? Ei puteau să conteze pe prezența lui Dumnezeu cu ei doar dacă umblau pe drumul indicat de El. Dacă alegeau un altul, nu mai rămâneau pentru ei decât foametea și întunericul. Șuvoiul de apă din stâncă și mana cerească nu se găseau decât pe drumul ascultării.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

„El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuiește în locașul Lui cel sfânt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiți…”
Psalmul 68.5,6

Mâna rănită

Primarul a spus: „Îi vom asculta pe amândoi și apoi vom supune decizia la vot.” Domnul Lovatt a spus: „Așadar, domnilor, soția mea și cu mine am pierdut un băiat cu mult timp în urmă și credem că acest băiat ar umple locul rămas liber. Vom face cum putem mai bine să-l creștem pe băiat în frica de Domnul. În plus, un copil atât de mic are nevoie de o femeie care să-i poarte de grijă.” Domnul Dixon și-a scos bandajul de pe mâna stângă arătând tuturor rana provocată la salvarea copilului. Apoi a spus: „Am un singur argument.” Timp de câteva momente a domnit tăcere în cameră; ochii unora s-au umplut de lacrimi, inimile lor erau mișcate de realitatea faptei. Mâna rănită a fost apelul la conștiința lor, la simțul lor de dreptate. Pretindea copilul pe motivul că suferise pentru el. Astfel, când decizia a fost supusă votului, majoritatea a hotărât în favoarea dorinței lui William Dixon. Deasupra tuturor acestor motivații omenești, era Dumnezeu care veghea asupra copilului. În felul acesta, pentru Dixon a început o nouă viață. Copilul nu a dus lipsă de purtarea de grijă a unui tată și a unei mame, fiindcă domnul William Dixon se străduia să se ocupe de copil în mod deosebit. Dar și copilul s-a dovedit a fi inteligent șia răspuns rapid educației care i-o dădea tatăl adoptiv. Mereu își aducea aminte cum tatăl cel nou l-a salvat din flăcări și cum a cerut să-i fie încredințat din cauza mâinii rănite de foc.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU

„Domnul este bun” (Naum 1:7)

     Biblia spune: „Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră…” (Exod 32:1). De ce și-au făcut ei un vițel de aur? Pentru că voiau să aibă un dumnezeu care se poate vedea… și pentru că asta văzuseră în Egipt! E mai greu să ai o relație cu un Dumnezeu nevăzut, iar Moise, reprezentantul Său, stătuse atât de mult pe Muntele Sinai, încât se simțeau neajutorați și abandonați. Așa că au făcut ce facem și noi când suntem speriați – recurgem la confortul lucrurilor familiare. Mark D. Roberts scrie: „De câte ori nu ne găsim și noi într-o situație asemănătoare? Auzim că Dumnezeu ne cheamă la ceva nou și pășim cu îndrăzneală prin credință. Însă când nu-i mai simțim prezența și când rugăciunile noastre par să se lovească de tavan, ne simțim abandonați, speriați și neajutorați. Încercăm să ne agățăm de orice.” Biblia spune: „Domnul este bun, El… cunoaşte pe cei ce se încred în El.” Nancy Ortberg spunea: „Un element dificil al schimbării vizează locul în care Îl găsim pe Dumnezeu. Dacă ne dorim schimbarea, atunci trebuie să dăm la o parte lucrurile superficiale din viața noastră. Mulți cârtim și suntem nemulțumiți, în loc să acceptăm asta, convinși că Dumnezeu se află în mijlocul schimbării, și că atunci și-acolo descoperim adevăruri noi despre El, pe care până în acel moment nu le înțelesesem. Fie că vorbim despre pierderea unei persoane dragi, de pierderea locului de muncă, de mutarea într-un alt oraș, de plecarea copiilor de acasă – dacă avem curajul să străbatem porțiunile dificile, vom descoperi că Dumnezeu este acolo, și că El este  minunat, desăvârșit, uimitor și bun.” Când Dumnezeu închide o ușă, El deschide o alta – dar trebuie să fii dispus să-i treci pragul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 3:1-22

Dumnezeu rânduieşte „timpul“ tuturor făpturilor Sale. Astfel, El a determinat data naşterii noastre şi pe cea a tuturor evenimentelor din viaţa noastră. Asemeni psalmistului, creştinul poate spune cu încredere: Doamne, „zilele mele sunt în mâna Ta“ (Psalmul 31.15). La ceea ce El a făcut, „nu este nimic de adăugat … şi nimic de scăzut“ (v. 14). „El a făcut orice lucru frumos la timpul său“ (v. 11); creaţia a ieşit perfectă din mâinile lui Dumnezeu. Însă oricarear fi minunile încă vizibile astăzi în natură, noi tot nu o putem admira în splendoarea şi în prospeţimea ei străveche. Omul a întinato şi a degradato prin răutatea lui (v. 16); a supuso deşertăciunii (Romani 8.20). Spinii şi pălămida îi aduc aminte de căderea lui (Geneza 3.8). În plus, în mijlocul naufragiului produs de păcat, omul însuşi nu subzistă decât ca o tristă epavă a binecuvântărilor sale trecute. Şi versetul 20 evocă, în cele din urmă, sentinţa din Geneza 3.19: „Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“. Acest „un timp pentru a muri“ (v. 2) expiră pentru fiecare, adesea mult prea curând decât neam închipui. Drag cititor, dacă încă nu eşti mântuit, să ştii că de asemenea există un timp pentru a te întoarce la Dumnezeu, şi acesta este astăzi!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Să mergem spre maturitate … și vom face aceasta, dacă va îngădui Dumnezeu.
Evrei 6.1,3

Dumnezeu dorește să creștem spiritual, fiindcă ne iubește. Curând după ce Domnul Isus a murit, după ce a înviat și după ce S-a înălțat la cer, mulți dintre iudei au crezut în El, însă au avut de înfruntat persecuția, lepădarea și tot felul de împotriviri. Unii dintre ei s-au descurajat și, după câțiva ani foarte dificili, se gândeau chiar să se întoarcă la iudaism, pentru a scăpa de persecuție. Uitaseră că mai-marii iudei Îl lepădaseră pe Mesia? Ei încetaseră să mai crească spiritual și își pierduseră apetitul pentru ceea ce îi unise cu Mesia cel disprețuit (Evrei 5.11-14). Nu le spusese El că toată autoritatea Îi fusese dată în cer și pe pământ? (Matei 28.18). Nu știau că El era la dreapta lui Dumnezeu, încununat cu glorie și cu cinste? (Evrei 2.9).

Ei credeau probabil că slujba lui Hristos pe pământ era suficientă pentru ei. Domnul Isus fusese respins de poporul Său chiar de la început și, de asemenea, după învierea și înălțarea Sa. Apoi El i S-a arătat lui Saul din Tars, pe când acesta îi persecuta pe iudeii care crezuseră în Mesia-Isus. De la acea întâlnire memorabilă, Saul, care a devenit cunoscut ca apostolul Pavel, în loc de a-i mai persecuta pe credincioși, a căutat mereu să-i aducă la mântuire pe cei de același neam cu el. Dorința lui era ca ei să creadă în Isus, iar apoi să-L urmeze și să crească spiritual. Din nefericire însă, mulți dintre cei care răspunseseră cu credință la acest mesaj dădeau acum înapoi. Autorul Epistolei către Evrei a simțit gravitatea acestui lucru și a dorit să-i încurajeze pe acești credincioși. „Să mergem înspre maturitate”, să ne lăsăm purtați de Duhul Sfânt într-acolo, îi îndeamnă el.

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Domnul a făcut toate pentru o țintă, chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii.”
Proverbe 16.4

Mâna rănită

Copilul n-a fost rănit, însă mâna cu care bărbatul s-a ținut de țeava fierbinte a suferit arsuri grave. Cu timpul, arsura s-a vindecat, însă a lăsat o urmă adâncă pe care urma s-o poarte până la moarte. Sărmana bătrână Peggy nu și-a putut reveni din șoc, și în scurt timp a murit. Cu ocazia aceasta s-a pus întrebarea: Ce se va alege de copil? Domnul Lovatt, cea mai respectabilă persoană a satului, a insistat să-i fie dat lui copilul spre adopție, fiindcă atât el, cât  și  soția  lui  doreau  tare  mult  să  aibă  un  băiat,  căci pierduseră unul.

Spre surprinderea tuturor, salvatorul copilului făcuse o cerere similară. Prin urmare, a fost greu să se ia decizia cui  să  i  se  încredințeze  copilul.  Astfel,  s-a  constituit  o întrunire, alcătuită din preot și alți oameni importanți din sat. Morarul a spus: „Este un gest frumos, atât din partea lui Lovatt, cât și a lui Dixon că s-au oferit să adopte acest copil orfan, însă mă aflu în încurcătură când este vorba cui să-l încredințăm. Dixon are primul dreptul de a-l avea, fiindcă i-a salvat viața. Însă pe de altă parte, Lovatt are o soție, și copilul are nevoie de grija unei femei.” Preotul a spus: „Un om cu concepții ateiste, cum este Dixon, nu poate fi potrivit pentru copil; pe când Lovatt și soția lui sunt ambii buni creștini și l-ar putea îndruma pe copil pe calea cea bună. Dixon l-a salvat pe băiat, însă ar fi un lucru regretabil pentru viitorul copilului, dacă cel ce l-a scos din flăcări l-ar îndruma spre ruina veșnică.”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IARTĂ ȘI ELIBEREAZĂ-TE!

„Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul…” (Efeseni 4:32)

     După ce a reușit să scape cu viață din teroarea și torturile lagărului de concentrare nazist, Corrie ten Boom se afla într-o biserică și vorbea… când s-a trezit stând față în față cu un bărbat care fusese unul din cei mai cruzi gardieni de care avusese parte în lagăr. Omul acesta o umilise și-o persecutase sistematic atât pe ea, cât și pe sora ei, batjocorindu-le încă de la sosire, pe când se aflau la dușul pentru despăduchere. Acum, bărbatul stătea în fața ei cu mâna întinsă, întrebând-o: „Mă poți ierta?” Corrie spunea mai târziu: „Am rămas în picioare cu inima înghețată, dar știam că voința funcționează indiferent de temperatura inimii. M-am rugat: „Doamne Isuse, ajută-mă!” Fără nici un sentiment, mecanic, mi-am pus mâna în mâna care mi-era întinsă și în acel moment am simțit ceva incredibil. Un curent mi-a pornit de la umăr, a coborât prin braț și a țâșnit în mâinile încleștate. Apoi, acea împăcare caldă mi-a inundat întreaga ființă, aducându-mi lacrimi în ochi. „Te iert, frate”, am strigat eu din toată inima. Am stat mult timp ținându-ne de mâini, fostul gardian și fosta deținută. Nu am cunoscut niciodată dragostea lui Dumnezeu la fel de intens cum am cunoscut-o în acea clipă.” Biblia spune: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32) Trebuie să ierți și tu pe cineva? Treci dincolo de sentimentele tale și fă-o! În acel moment, te vei elibera și vei putea umbla în pacea și bucuria Domnului!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 2:12-26

„Ce folos are omul din toată truda…?“ era prima întrebare pusă de Eclesiast (cap. 1.3). „Niciun folos“ a răspuns versetul 11. În ce priveşte prezentul, se frământă, zilele lui sunt durere, iar îndeletnicirea lui, trudă; nici noaptea nu are odihnă (v. 22, 23). Iar cât despre viitor, realizează că nimic nu este stabil.

În faţa acestui tablou disperant (v. 20), ce va face copilul lui Dumnezeu? Lui nui este interzis să iubească viaţa şi să vadă zile fericite aici, pe pământ. Aceasta însă nu va fi străbătând lumea în căutarea unei fericiri iluzorii. Partea lui este să împlinească aceste cerinţe: „…săşi păzească limba de rău, … să facă binele, … să caute pacea…“ (1 Petru 3.10,11; când nu suntem fericiţi, îi acuzăm atât de liber pe alţii!). Pe de altă parte, munca este necesară, dar ea trebuie făcută paşnic, împlinită pentru Domnul, nu pentru a ne servi propria ambiţie (2 Tesaloniceni 3.12; Coloseni 3.2325). Dragi prieteni, fie ca nimeni să nu se întrebe: Care este scopul muncii mele? Pentru că lucrurile nu au nicidecum aceeaşi înfăţişare atunci când sunt privite în lumina soarelui ca atunci când sunt privite în lumina eternităţii. Numai veşnicia va arăta ce este cu adevărat de folos.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Naaman, căpetenia oștirii împăratului Siriei, era un om mare înaintea stăpânului său și mult onorat, pentru că prin el dăduse Domnul eliberare Siriei; și el era un bărbat puternic și viteaz, un lepros.
2 Împărați 5.1

Toate virtuțile lui Naaman erau umbrite de un lucru important: era bolnav de lepră. Ce imagine avem aici, a oamenilor din această lume, care au abilități deosebite și care au realizat lucruri mari, însă care sunt păcătoși! Această boală cumplită a leprei a fost folosită de Dumnezeu pentru a ne ilustra ravagiile făcute de păcatul care a infestat întreaga omenire. Lepra este o boală care se dezvoltă în sânge și care izbucnește apoi pe diferite suprafețe ale corpului, ajungând să-l distrugă în întregime pe cel bolnav de ea. La fel face și natura păcătoasă din noi, care nu este atât de vizibilă într-un copilaș, dar care, odată cu trecerea timpului, se manifestă din ce în ce mai mult prin diferite păcate. Orice boală simbolizează ravagiile păcatului într-o anumită măsură, însă lepra este cea mai izbitoare imagine a acestui lucru.

Pentru ca Naaman să fie vindecat de lepră era necesară o minune a lui Dumnezeu. Elisei a trimis un mesager ca să-i spună lui Naaman să se scalde de șapte ori în râul Iordan. Când a auzit acest mesaj, Naaman s-a umplut de furie. El credea că va scăpa de lepră într-un cu totul alt mod, însă nu exista decât un singur mod, iar după ce s-a scăldat de șapte ori în râul Iordan, a fost complet vindecat. În mod similar, este nevoie de o minune a harului lui Dumnezeu pentru a rezolva problema păcatului nostru. Iordanul vorbește despre moarte – despre moartea lui Hristos – iar cufundarea în moartea Sa aduce vindecare sufletelor păcătoase care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor.

Găsim în Noul Testament cazuri de leproși vindecați de către Domnul Isus. Aceasta este o dovadă a puterii Sale asupra păcatului și a rezultatelor ei pentru cei păcătoși care își mărturisesc vina și se încred în El ca Domn și Mântuitor.

L M Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa?”
Proverbe 20.24

Mâna rănită

William Dixon era un om necredincios. El se îndoia de existența lui Dumnezeu mai ales după ce soția sa a murit la doi ani după ce s-au căsătorit; după puțin timp, a murit și băiețelul lor. În loc să caute încurajare la Dumnezeu care o poate da, Dixon era deprimat și amărât așa cum este starea oricărui om necredincios: „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului…” (Efeseni 2.1-2).

La zece ani după moartea soției sale s-a petrecut un incident tulburător în satul în care locuia. Casa bătrânei Peggy Winslow a luat foc și a ars până la temelii. Sărmana bătrână a fost scoasă afară vie, dar aproape înecată cu fum. Dintr-o dată, sătenii care stăteau acolo au fost îngroziți de strigătele disperate ale unui copil. Era vorba de micuțul  Dickey  Winslow,  nepotul  orfan  al  bătrânei.  Flăcările l-au trezit și l-au condus la fereastra de la mansardă. Oamenii s-au îngrozit când au văzut starea copilului, dar se părea că este prea târziu să se facă ceva, deoarece scările căzuseră deja. Dintr-o dată, William Dixon s-a repezit spre căsuța în flăcări și a început să urce pe o țeavă de fier din afara clădirii. L-a luat în brațe pe copilul care tremura. A coborât pe unde urcase, ținând copilul în mâna dreaptă, în timp ce cu stânga se ținea strâns de țeavă. Cei doi au ajuns în siguranță jos, chiar în momentul în care peretele în flăcări s-a prăbușit. Bucuria tuturor nu poate fi descrisă în cuvinte.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

DUMNEZEU ESTE CU TINE

„Ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască” (Luca 24:16)

     Când te confrunți cu o criză, e ușor să-ți pierzi perspectiva. Așa li s-a întâmplat celor doi ucenici ai lui Hristos pe drumul spre Emaus. Descurajați de moartea Sa, ei „vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.” (Luca 24:14-16).

Când îți iei privirea de la Domnul Isus, începi să te simți neajutorat în situația în care te găsești. Dr. Michael Youssef spune: „Când trec printr-o criză majoră, am tendința să devin genul de persoană cu privirea încețoșată. Percepțiile mele sunt denaturate. Așteptările mele sunt nerealiste. Deseori îi resping exact pe cei care mă pot ajuta, la fel cum au făcut și cei doi ucenici. Percepția lor despre persoana care mergea alături de ei și cu care vorbeau era diminuată. Cel a cărui moarte o jeleau era viu! – dar nu și-au dat seama de lucrul acesta pentru că se concentrau pe altceva.” Însă totul s-a schimbat în clipa în care L-au recunoscut pe Isus. „S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat, şi S-a arătat lui Simon.” Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.” (Luca 24:33-35).

Să remarcăm următoarele cuvinte: „s-au sculat chiar în ceasul acela”. Într-o clipă ei au trecut de la teamă la curaj, de la durere la bucurie, de la disperare la speranță. Asta se întâmplă când Dumnezeu „luminează ochii inimii”! (Efeseni 1:18)

Când nu te mai concentrezi asupra problemei și îți ațintești privirea la Isus, perspectiva ta se întregește și te umpli de speranță.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

 

Eclesiastul 2:1-11

Eclesiastul şia pus inima întâi să cunoască. Şi câte lucruri pasionante a descoperit el în toate domeniile: în arte, în ştiinţe, în turism, în arheologie…! Astăzi, acestea sunt puse la îndemâna tineretului prin mijloace moderne. Cu cât mai mult înaintează însă Înţeleptul în cercetările sale, cu atât mai arzătoare îi devin problemele şi cu atât mai descurajat ajunge. Spiritul omenesc este prizonier între zidurile propriilor raţionamente. Singur Cuvântul lui Dumnezeu eliberează gândirea şi comunică adevărata cunoştinţă. Preocupare neplăcută, chinuitoare, obositoare! – aceasta a fost trista concluzie a Înţeleptului (cap. 1.13,18; 12.12)!

Atunci să nu ne mai gândim la altceva – vorbeşte el cu sine – decât la plăcerile vieţii (cap. 2.13)! Însă şi acolo experienţa lui se întoarce în loc; deşertăciune şi nesăbuinţă sunt cuvintele care o rezumă de astă dată. Orice bucurie omenească este alterată din start de sentimentul că nu este durabilă (Proverbe 14.13).

Ar putea atunci abundenţa de bunuri pământeşti să dea satisfacţie? Cine oare avea oportunităţi mai mari decât Solomon să acumuleze şi să administreze bogăţii, desăvârşind „lucruri mari“, pe care ambiţia omenească nu încetează să şi le propună? (2 Cronici 9.22…). Să ascultăm însă cum le apreciază el în final: „deşertăciune şi goană după vânt“ (v. 11).

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Voi sunteți sarea pământului … Voi sunteți lumina lumii.
Matei 5.13,14

Prin harul lui Dumnezeu avem hainele spălate și albite în sângele Mielului (Apocalipsa 7); tot prin acest har am fost mântuiți prin credință, care nu este de la noi, ci este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2); am fost mântuiți nu prin fapte făcute în dreptate, ci potrivit îndurării Sale (Tit 3).

Trebuie să ținem bine minte însă că însăși epistola care declară că mântuirea nu este prin fapte declară la fel de limpede că faptele trebuie să însoțească invariabil mântuirea; că în timp ce faptele nu sunt cauza mântuirii, ele trebuie să fie mereu consecința ei; că cei care au fost acceptați în Cel Preaiubit trebuie întotdeauna să aibă o stare potrivită cu această acceptare (Efeseni 1.6; 2 Corinteni 5.9). Unii ca aceștia vor căuta mereu să aibă o conștiință fără vină înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Cu blândețe a inimii, ei vor dori să manifeste zi de zi acele haruri care sunt dovezi adevărate ale credinței, așa cum florile sunt dovezi ale venirii primăverii.

Există patru pasaje importante în Noul Testament care prezintă caracterul creștin în toată strălucirea și puterea lui: Matei 5.3-12, cu cele nouă fericiri ale lui; 1 Corinteni 13, cu cele șaisprezece calități fără seamăn ale lui; Galateni 5.22,23, cu cele nouă părți ale roadei cerești; și 2 Petru 1.5-8, cu descrierea dezvoltării maturității depline a creștinului.

Împreună, aceste patru părți din Biblie ne oferă o superbă și o completă imagine a trăirii creștine; și ar fi bine ca, din când în când, să ne examinăm în lumina lor. Ca un ajutor în această direcție, în afara citirii noastre zilnice din Cuvânt, ar trebui să punem deoparte un timp în care să medităm la aceste pasaje.

G Henderson

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea și a zis: «Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea!…»”
Luca 19.41,42

Ziua cercetării

În toate împrejurările descrise de Evanghelii, observăm perfecțiunile inimii divine și umane ale Domnului Isus. Inima Sa a simțit toată durerea din cauză că nu putea împlini gândurile Sale de har față de cetatea Ierusalimului. Domnul Se gândea la ceea ce urma să sufere cetatea, pentru că nu a recunoscut ziua când a fost cercetată. Domnul Isus Hristos a căutat de atâtea ori să o strângă așa cum își strânge cloșca puii sub aripi, dar cetatea n-a vrut. Domnul știa în amănunțime ceea ce urma să îndure în timpul îngrozitorului asediu al romanilor, dar și despre judecata care va veni.

Răbdarea lui Dumnezeu față de poporul Său, ca și față de întreaga lume, este mare și depășește concepția noastră omenească. Harul Său, răbdarea Sa, îndurarea Sa, dreptatea Sa, sfințenia Sa se exercită într-un chip desăvârșit în cârmuirea Sa față de oameni. Însă când răbdarea Sa va lua sfârșit, măsura divină fiind umplută, Dumnezeu va executa judecățile Sale.

Ierusalimul nu a cunoscut ziua cercetării lui de către Domnul Isus, și de aceea au venit peste el zile groaznice. Ce har că ziua de astăzi este o zi a cercetării! Astăzi suntem chemați de Mântuitorul să mergem la El. Ne lăsăm oare cercetați de harul Domnului Isus Hristos, care dorește să ne dea pace în sufletele noastre?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 1:1-18

Cartea Eclesiastul poate fi rezumată prin aceste cuvinte ale Domnului Isus: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete“ (Ioan 4.13). Fântâna din Sihar este imaginea lumii aride şi amăgitoare, unde nu se poate găsi o fericire de durată. Cea mai mare parte a oamenilor seamănă cu sărmana samariteancă. Nu sunt gata să primească apa vie, darul fără plată al Fiului lui Dumnezeu, decât după ce, de nenumărate ori, vor fi făcut experienţa c㠄apa“ de pe pământ nu poate în niciun fel potoli setea sufletului (comp. cu Ieremia 2.13). Ei bine, această experienţă a fost făcută; ea se găseşte consemnată în această carte pentru ca noi să nu mai avem nevoie să o începem din nou! Şi a fost făcută de cineva care, prin înţelepciunea şi prin măreţia lui, era şi calificat să cerceteze „tot ce se face sub ceruri“ (v. 13). Eclesiastul (sau Predicatorul) nu este altul decât Solomon, împărat la Ierusalim. Mărturia lui are întotdeauna aceeaşi valoare, pentru c㠄nu este nimic nou sub soare“ (v. 9). Multe lucruri, fărăndoială, şiau schimbat înfăţişarea, însă inima omului a rămas identică, iar consecinţele păcatului sunt întotdeauna acolo: „Ce este strâmb nu poate fi îndreptat şi ce lipseşte nu poate fi numărat“ (v. 15).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru că vă spunem aceasta prin Cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care rămânem până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor care au adormit.
1 Tesaloniceni 4.15

Cele patru revelații date lui Pavel – Răpirea

Am privit la trei dintre revelațiile date lui Pavel: evanghelia, taina și Cina Domnului. Vom privi acum la răpire.

Apostolul Pavel tocmai le spusese tesalonicenilor că cei iubiți ai lor care muriseră în Hristos aveau să se întoarcă împreună cu El, la venirea Sa în glorie (1 Tesaloniceni 3.13; 4.14). Dar cum putea fi aceasta posibil pentru cei care muriseră deja? Răspunsul la această dificultate a venit „prin cuvântul Domnului”. Atunci când Pavel a folosit această expresie nu s-a referit la vreo profeție din Vechiul Testament, ci la o revelație specială dată lui de Domnul Însuși, ca răspuns la această dilemă. Acest cuvânt descoperit lui Pavel arăta că avea să fie o „răpire” a celor morți și a celor vii. El prezintă această revelație în versetele 15-17, spunând că cei morți vor fi înviați și schimbați înaintea celor vii, atunci când Domnul va coborî din cer. Apoi noi, cei vii, care rămânem, vom fi răpiți împreună cu ei, ca să fim „pentru totdeauna cu Domnul”.

Pavel descrie venirea Domnului pentru cei credincioși (morți sau vii) prin termenul „răpire”, care înseamnă „a smulge” sau „a apuca repede și cu forță”. Domnul Isus ne va smulge repede și cu putere din această lume. Prin urmare, această revelație, cuvântul Domnului către Pavel, ne arată că Isus va veni mai întâi pentru ai Săi. Însă aceasta va fi pentru ca noi să putem veni împreună cu El atunci când Se va arăta în slavă. Să veghem și să-L așteptăm!

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor…”
Isaia 41.10

Câştigarea energiei

Alimentarea cu energie este deja de decenii o temă centrală în societatea noastră modernă, unde se aprind tot mereu dezbateri politice, ideologice și mai presus de toate științifice. Carburanții fosili devin mai puțini, fără să luăm în calcul că utilizarea lor are influențe dăunătoare asupra mediului. Adesea se descrie în aceste zile scenariul schimbării amenințătoare a climei, care după părerea multor cercetători a început deja. Febril se caută după energii alternative. Chiar și energia atomică de la Cernobîl stă din nou în discuție. Energia este astfel și o întrebare de putere politică, așa cum de exemplu arată deslușit pocherul prețurilor de gaz între Rusia și aliații săi de odinioară. Fără energie nu merge (aproape) nimic, aceasta se vede cu durere în orașele noastre industrializate, când doar pentru scurt timp se întrerupe alimentarea cu curent electric. Urmarea este un haos mediu până la grav. Fără energie nu merge nimic. Aceasta este valabil și pentru viața noastră, pentru viața noastră normală ca creștini. Dar de unde să luăm energia pentru cerințele care ni se cer de la școală, familie, locul de muncă, prieteni și vecini? De unde să luăm puterea să trăim așa cum Îi place lui Dumnezeu?

Din rugăciune! Şi din legătura zilnică, personală cu Domnul Isus, care Se interesează de cel mai mic detaliu al vieții noastre de zi cu zi. Putem discuta cu El totul și să luăm din puterea Sa. Căci rezervele de energie ale lui Dumnezeu nu sunt amenințate să se termine vreodată!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FRUMUSEȚEA PIEPTARULUI (3)

„Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului” (1 Petru 2:7)

     Când ne uităm la pieptarul purtat de marele preot al lui Israel, învățăm că:

a) suntem prețioși pentru Dumnezeu;

b) suntem aproape de inima Lui;

c) El nu ne va întoarce spatele niciodată.

Poate că te gândești: „Dacă Dumnezeu nu ne va întoarce niciodată spatele, înseamnă că putem trăi oricum ne place?” Nu, și iată de ce. Fiind copil răscumpărat al lui Dumnezeu, nu numai că tu ești prețios în ochii Lui, dar și El este prețios în ochii tăi. Deci vei prețui relația ta cu El mai presus de orice altceva și o vei proteja de orice ar putea reprezenta o amenințare.

Întrebare: Când ți-ai dat seama cât de valoros și de prețios ești în ochii lui Dumnezeu, mai poți tu să păcătuiești și să continui să trăiești în păcat? Firește că nu! Dimpotrivă, gândurile tale se vor alinia la următoarea idee. „Nu așa se comportă un credincios care este prețios pentru Domnul.” Un diamant nu aparține noroiului, mizeriei și ticăloșiei păcatului. Locul lui de drept este aproape de inima lui Dumnezeu unde lucește și strălucește. Faptul că știi care este identitatea ta adevărată, nepătată și prețioasă înaintea lui Dumnezeu, în Hristos, te ridică deasupra dorinței de a ceda în fața păcatului. Te face să-ți dorești să umbli și să trăiești ca un fiu de rege. Firește, viața sfântă este rezultatul faptului că te vezi așa cum te vede și Dumnezeu – „în Hristos.” Așa că, în loc să cedezi ispitei, te vei întreba: „Ce ar face Domnul Isus în această situație?” Apoi vei lua din puterea Lui și vei face ceea ce este corect și bine. O înțelegere adevărată a harului lui Dumnezeu nu împiedică sfințenia, ci o produce!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 31:1031

Acest admirabil portret al femeii virtuoase ne arată cum Înţelepciunea (însăşi viaţa lui Hristos) poate şi trebuie să fie pusă în practică în toate detaliile vieţii de zi cu zi şi de familie. Tinere creştine, fie ca Domnul să vă dea dorinţa de aI fi Lui plăcute, asemănânduvă cu această femeie curajoasă, cinstită, cutezătoare! Ce anume o caracterizează? – ea este activă, veselă, energică, miloasă, înţeleaptă, binevoitoare. Câmpul ei de lucru este casa (citiţi Tit 2.4,5); podoaba ei: puterea şi demnitatea (v. 17, 25; comp. cu 1 Petru 3.3…); scopul ei: săşi onoreze soţul, obiectul fericitului ei devotament (v. 23), şi să aducă roade pentru el (v. 16); secretul ei – acesta ne este dezvăluit abia în versetul 30: ea se teme de Domnul. Cu adevărat, o soţie atât de înzestrată, „cine poate găsi?“. O soţie înţeleaptă vine de la Domnul, răspunde capitolul 19.14.

Tot astfel şi voi, tinerilor, nu vă încredeţi întro judecată făcută în pripă, nici întruna după aparenţe! „Farmecul este înşelător…“ şi a înşelat pe mulţi. Gingăşia trecătoare a unui chip este departe de a fi întotdeauna o reflectare a adevăratelor calităţi creştine. Şi nu uitaţi, la încheierea acestei cărţi, de îndemnul din capitolul 4.23: „Păzeşteţi inima mai mult decât tot ce se păzeşte…“. Pentru că ea aparţine în primul rând Domnului!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Nu te mira că ți-am spus: „Trebuie să fiți născuți din nou”.
Ioan 3.7

Creștinismul nu este un sistem menit să curme manifestările cărnii, nici nu este listă cu ce „să nu faci”, deși aceasta este o idee îmbrățișată de mulți. Legea a fost un astfel de sistem, însă cerințele și interdicțiile ei nu au produs niciodată roade pentru plăcerea lui Dumnezeu; de fapt, nu au făcut decât să producă și mai multe roade amare. Nu acesta este principiul prin care creștinii pot ca „în toate să împodobească învățătura Dumnezeului nostru Mântuitor” (Tit 2.10).

Gloria morală a creștinismului nu stă în suprimarea răului, ci în exprimarea unei vieți noi. Trebuie să înțelegem bine acest lucru! Creștinismul – vorbim despre ceea ce este vital și real, nu de mărturisirea goală, moartă și falsă – nu este un nou set de idealuri, calculate pentru a înălța viața cea veche, nici un sistem etic pentru corectarea tendințelor rele ale acestei vieți și nici introducerea unei noi puteri pentru reformarea ei, ci o viață în întregime nouă, dăruită celor care cred în Fiul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, care este El Însuși puterea ei.

Aceste cuvinte solemne, „trebuie să fiți născuți din nou” (Ioan 3.7), retează orice nădejde de a obține roade bune de la viața veche a cărnii. Pentru Dumnezeu, aceasta nu este viață, ci moarte, fiindcă principiul ei de bază este de a acționa pentru propria plăcere, indiferent de voia lui Dumnezeu. Carnea s-a dovedit a fi rea în mod complet, fără putință de vindecare. A o cultiva este inutil, fiindcă nicio cultivare nu poate face ca mărăcinele să producă smochine, nici nu poate schimba carnea în duh. Însă aceste cuvinte solemne promit, de asemenea, o viață nouă, într-o împărăție nouă. Această viață nouă este produsă prin puterea Duhului Sfânt, introducându-l pe cel care o primește în Împărăția lui Dumnezeu, o Împărăție care înseamnă pace și bucurie în Duhul Sfânt. Iar împotriva acestor lucruri nu există lege.

J T Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Temelia Cuvântului Tău este adevărul… Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găsește o mare pradă.”
Psalmul 119.160,162

Biochimistul şi Biblia

George Washington Carver (1864-1943), printr-o muncă susținută de credința sa în Dumnezeu, a ajuns de la sclav la cel mai mare biochimist al lumii. El este cel mai bine cunoscut pentru faptul că a descoperit sute de feluri în care pot fi folosite arahida și cartoful dulce. În anul 1921, dr. Carver a fost invitat să vorbească în fața Senatului șia Comitetului de Resurse al S.U.A. cu privire la posibilitățile oferite de arahide. La încheierea prezentării, președintele Senatului l-a întrebat: „Doctore Carver, de unde ați învățat toate acestea?” „Dintr-o Carte veche”, a răspuns doctorul. „Ce carte?” a întrebat președintele. „Biblia.” „Vorbește Biblia despre arahide?” „Nu, domnule, dar vorbește despre Dumnezeu care a creat arahida. L-am rugat să-mi arate ce să fac cu arahidele și El mi-a arătat.”

Iată un răspuns bine întemeiat despre atotputernicia lui Dumnezeu, dar și despre implicarea lui Dumnezeu pentru bunăstarea oamenilor! Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, dăruiește omului cunoștință deplină în orice capitol al istoriei sale. Biblia ne descoperă însă în primul rând cine este Dumnezeu: un Dumnezeu care este Lumină și Dragoste, care nu trece cu vederea păcatul creaturilor Sale, dar care a dat lumii mijlocul de salvare: Fiul Său care a murit pe cruce, ca cei care se încred în El să fie salvați din starea lor de necredință și păcat.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FRUMUSEȚEA PIEPTARULUI (2)

„Avem un Mare Preot însemnat… pe Isus, Fiul lui Dumnezeu” (Evrei 4:14)

     Astăzi vom vorbi despre alte două semnificații ale pieptarului purtat de marele preot al lui Israel:

1) Era aproape de inimă. O dată pe an, de Ziua ispășirii, marele preot intra în „Sfânta Sfintelor” unde era prezența lui Dumnezeu, pentru a obține iertarea pentru păcatele poporului. Purta pe el diferite lucruri, fiecare dintre ele semnificând adevăruri diferite. Dar dintre toate straiele pe care le purta, pieptarul se afla cel mai aproape de inimă. Lucrul acesta vorbește despre cât de mult te iubește și te prețuiește Dumnezeu, și despre dorința Lui de a fi aproape de tine. Astăzi, El îți spune: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5). Ce promisiune minunată!

2) Numele fiecărei seminții era gravat pe pieptar (vezi Exod 39:14). Când ceva este scris, se poate șterge sau se poate acoperi, însă nu și dacă este „gravat.” Există două căi prin care putem păcătui. Mai întâi prin alegerea noastră deliberată, iar apoi cedând slăbiciunilor noastre. Dumnezeu ne va pedepsi și ne va mustra pentru a ne readuce pe calea cea bună, dar nu ne va întoarce niciodată spatele și nici nu ne va alunga! Suntem așa de prețioși în ochii Lui! Dumnezeu își aduce aminte de prețul pe care l-a plătit pentru noi și spune: „Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii!” (Apocalipsa 3:5).

Câtă vreme te încrezi în Hristos, poți fi sigur de dragostea și de acceptarea lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 31:1-9

Cine era împăratul Lemuel? Nu-l mai găsim menţionat în nicio altă parte; tot ce cunoaştem despre acest tânăr prinţ sunt recomandările mamei sale, precum şi faptul că numele lui semnifică: dat lui Dumnezeu. Ce (să-ţi spun) fiul promisiunilor mele!, exclamă această femeie evlavioasă. Ca şi Ana cu privire la micul Samuel, şi ea îşi închină copilul Domnului, Celui care are toate drepturile asupra lui. În această calitate, ea s-a simţit apoi responsabilă de a-l instrui ca pe un adevărat nazireu. Istoria lui Israel a arătat unde-l pot târî femeile şi băutura pe un împărat (1 Împăraţi 11; 16:8-9).

Lemuel este pus în gardă cu privire la aceste rele ameninţătoare (Eclesiastul 10:17; Osea 4:11). Apoi el primeşte îndemnuri pozitive: să fie susţinătorul tuturor celor dezmoşteniţi, purtătorul de cuvânt al celor muţi! Am putea cota acest rol ca fiind prea modest pentru un împărat. Aceste instrucţiuni însă conţin esenţa slujbei religioase, potrivit cu Iacov 1:27; să se păstreze neîntinat de lume (de zăpăceala ei, de murdăriile ei) şi să se ocupe de cei năpăstuiţi.

Tânărul Lemuel şi-a amintit cuvânt cu cuvânt de profeţia cu care mama lui îl învăţa (v. 1). Dacă şi voi aţi avut privilegiul de a fi educaţi de o mamă evlavioasă, fiţi atenţi să nu uitaţi niciodată învăţăturile din copilărie (cap. 1:8; 6:20-22)!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dumnezeu să Se îndure de noi și să ne binecuvânteze, să facă să strălucească fața Sa peste noi … Dumnezeu ne va binecuvânta; și toate marginile pământului se vor teme de El.
Psalmul 67.1,7

Ați remarcat cât de mult Îi face plăcere lui Dumnezeu să binecuvânteze? Imediat după ce i-a creat pe Adam și pe Eva, „i-a binecuvântat” (Geneza 1.28). După potop, când Noe și familia sa au ieșit din corabie, citim că „Dumnezeu a binecuvântat pe Noe și pe fiii lui” (Geneza 9.1). Când l-a chemat pe Avraam, i-a zis: „Te voi binecuvânta … și vei fi o binecuvântare. Și voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta … și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12.2,3). O concordanță ne poate arăta de câte ori apare cuvântul „binecuvântare” în Vechiul Testament și putem vedea astfel cât de mult Își găsește Dumnezeu plăcerea în a-i binecuvânta pe cei ai Săi.

Dar cum stau lucrurile în Noul Testament? Aici exemplele abundă și ele. Cei care Îl cunosc pe Domnul își pot uni glasurile cu cel al lui Pavel și pot exclama cu o bucurie nețărmurită: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Hristos” (Efeseni 1.3).

Da, am fost nespus de binecuvântați! Orice ar veni în viața noastră, să ne aducem aminte că am fost binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală în Hristos. Cu siguranță putem spune: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Său cel sfânt! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Și nu uita niciuna din binefacerile Lui … Binecuvântați pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!” (Psalmul 103.1,2,22).

A M Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Scapă-ți viața; să nu te uiți înapoi și să nu te oprești în vreun loc din câmpie. Scapă la munte, ca să nu pieri.”
Geneza 19.17

Scapă-ţi viaţa!

Îngerul i-a adresat lui Lot aceste cuvinte, după ce l-a scos pe acesta din Sodoma. Încă nu se vedea ploaia de foc și pucioasă. Dar ea a venit!

La sfârșitul lui aprilie din anul 1907, un miner a dat într-o mină a bazinului carbonifer peste o vână de apă subterană a unei cariere vechi. Apa s-a revărsat imediat cu putere în galerii. Strigând: „Salvați-vă! Vine apa!”, minerul a fugit spre ieșire. Unii l-au crezut și au fugit împreună cu el. Alții au râs, deoarece nu fusese văzută acolo niciodată apă și au spus: „Este numai o glumă proastă!” Astfel s-au înecat 16 mineri, deoarece n-au dat crezare strigătului de avertizare.

Drag cititor, câte strigăte de avertizare ai auzit deja până acum? Vestea bună despre mântuirea în Domnul Isus a fost vestită deseori și probabil Dumnezeu ți-a vorbit prin evenimente puternice, care pentru moment te-au pus pe gânduri. Dumnezeu nu vrea pierzarea ta veșnică și te cheamă: „Grăbește-te, salvează-ți sufletul!” Te lasă indiferent astfel de avertizări sau le dai atenție? Acestea nu sunt simple informații sau glume. Acolo unde te afli, poate pe un pat de boală, poate departe de ai tăi printre străini, Mântuitorul, Domnul Isus, îți este aproape. El a murit pe cruce pentru tine. Disprețuiești o astfel de dragoste? Refugiază-te la Mântuitorul și recunoaște-ți vina! El vrea să te ierte.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FRUMUSEȚEA PIEPTARULUI (1)

„Erau douăsprezece… fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii.” (Exod 39:14)

     Când ne uităm la pieptarul purtat de marele preot al Israelului, înțelegem cât de prețioși suntem în ochii lui Dumnezeu, în calitatea noastră de copii răscumpărați ai Săi. Biblia ne dă informații foarte detaliate despre straiele marelui preot, iar în Scriptură nici un cuvânt nu este lipsit de semnificație. Când analizăm acest pieptar, descoperim ceva minunat despre modul în care ne privește Dumnezeu. Pe el erau prinse douăsprezece pietre, fiecare având numele uneia dintre cele douăsprezece seminții. Și pentru că Domnul Isus este Marele nostru Preot, să ne uităm la acest pieptar și să vedem ce putem învăța. Aceste pietre erau pietre prețioase. Dumnezeu nu a folosit pietrele obișnuite care se găseau din abundență în Israel; pentru a ne reprezenta, El a ales nestematele cele mai scumpe, mai rare și mai prețioase, adică: sardonix, topaz, smarald, rubin, safir, diamant, opal, agat, ametist, hrisolit, onix și iaspis. (Exod 39:10-13) Să remarcăm cuvântul „prețios”. Dumnezeu îmi spune că „ai preţ în ochii Mei” (vezi Isaia 43:4). De asemenea, spune că am fost răscumpărați prin sângele „scump” al Domnului Isus (vezi 1 Petru 1:19). Cum se stabilește valoarea unui lucru? Prin prețul pe care cineva este dispus să-l plătească. Iată un adevăr pe care nu trebuie să-l uiți când greșești și Satan te condamnă din cauza păcatelor și fărădelegilor tale. În pofida faptului că știe toate păcatele tale – trecute, prezente și viitoare – Dumnezeu te iubește atât de mult, încât și-a trimis Fiul ca să te răscumpere prin vărsarea scumpului Său sânge. Câtă vreme te încrezi în Hristos, valoarea ta în ochii lui Dumnezeu nu se diminuează niciodată. De ce consideră Dumnezeu că ești prețios? Pentru că El te vede tot timpul „în Hristos”!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 30:15-33

Agur a observat şi a regrupat, pentru instruirea noastră, pe de o parte lucrurile periculoase sau odioase, iar pe de altă parte pe cele înţelepte sau frumoase. Pofta ochilor şi cea a cărnii cer şi una şi alta să fie satisfăcute: Dă, dă! Amândouă au aceeaşi mamă nesătulă: lipitoarea, adică această sete de bucurie lipită de fiecare om pentru a-i devora viaţa (v. 15, 16). La aceste pofte se adaugă mândria (1 Ioan 2:16); ea se manifestă în mai multe feluri, însă versetul 17, care trebuie privit cu maximă seriozitate de către toţi tinerii, pune în special accentul pe dispreţul faţă de autorităţi şi pe spiritul de independenţă. În paralel cu aceste principii ale lumii, versetele 18 şi 19 prezintă căile tainice ale lui Dumnezeu în judecată şi în dragoste.

Versetele 21-23 enumeră patru lucruri detestabile, deoarece răstoarnă ordinea stabilită de Dumnezeu. Apoi ne învaţă că înţelepciunea merge la pas cu conştientizarea propriei slăbiciuni, cu chibzuinţa, cu încrederea, cu comuniunea, cu simţământul nimicniciei (v. 24-28), în timp ce frumuseţea este legată de umblare (v. 29-31). Câte lecţii învăţăm de la un om care se declară prost, dar pe care smerenia îl aşază cu siguranţă în rândul celor pe care Dumnezeu îi socoteşte înţelepţi! (1 Corinteni 1:26-29; 2:12-13; 8:2).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și, dacă vei aduce un vițel ca ardere-de-tot, … să aduci o jumătate de hin de vin ca dar de băutură, ca jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului.
Numeri 15.8,10

Și chiar dacă sunt turnat ca jertfă de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre, mă bucur și mă bucur cu voi toți.
Filipeni 2.17

Pentru că eu sunt deja turnat ca o jertfă de băutură și timpul plecării mele a venit.
2 Timotei 4.6

Orice ardere-de-tot, orice jertfă de pace și orice jertfă adusă pentru împlinirea unui jurământ trebuiau însoțite de un dar de mâncare și de o jertfă de băutură. Cantitatea acestor două jertfe însoțitoare depindea de mărimea animalului adus ca jertfă. Preotul turna jertfa de băutură atunci când ardea jertfa pe altar. Jertfa putea arde ore întregi pe altar până să fie complet mistuită.

Scriindu-le filipenilor din închisoarea de la Roma, apostolul Pavel aseamănă moartea sa apropiată cu o jertfă de băutură turnată peste jertfa măreață a credinței filipenilor. Ne minunăm de smerenia sa, însă smerenia exemplului folosit de el mai devreme în capitol, a Domnului Isus Hristos, o depășea cu mult. Moartea lui Pavel avea să fie ca o completare la jertfa lor, ca o mireasmă plăcută Domnului. În ochii săi, slujba lor era mult mai măreață decât a sa; slujba sa, necesară, așa cum fusese, aproape nu se mai distingea. Când privim la cât de mult l-a folosit Domnul pe Pavel în slujba Sa, suntem înclinați să credem altfel. Cât de mult putem învăța din exemplul binecuvântatului apostol!

Când s-a apropiat timpul să apară pentru ultima oară înaintea lui Nero, Pavel a făcut din nou referire la martirajul său, spunând: „Eu sunt deja turnat ca o jertfă de băutură și timpul plecării mele a venit” (2 Timotei 4.6). Urma să plece în curând din această lume, însă lucrarea lui avea să fie continuată de către alții.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Nu vă înșelați: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamănă omul, aceea va și secera.”
Galateni 6.7

Ce semănăm?

Fiecare vorbă este o sămânță, care poartă în ea un rod: bun sau rău. Ce înspăimântător va fi când în veșnicie, în fața tronului de judecată al lui Dumnezeu, oamenii neîmpăcați nu numai că își vor regăsi cuvintele, ci și roadele și consecințele lor. Îngrozitoare priveliște, înspăimântătoare recoltă cu urmări veșnice!

Un poet spune: „Acesta este blestemul faptei rele: ea trebuie să dea naștere la rău, continuând să-l reproducă!” Această afirmație este adevărată și este valabilă și pentru vorbele rele. Într-un ziar a fost povestit un exemplu din viață despre ce roade înfricoșătoare ale cuvintelor noastre găsim unde nici nu bănuim: Un domn în vârstă a fost chemat să vorbească cu un bărbat tânăr, care și-a jefuit stăpânul și de aceea zăcea în închisoare. „Mi se pare că v-am mai văzut undeva”,a zis bătrânul către cel întemnițat. „Cu siguranță”, a răspuns el, „au trecut de atunci zece ani, iar dumneavoastră sunteți răspunzător împreună cu mine că zac aici.” „Cum așa?” a întrebat interlocutorul surprins.

„Doar nu v-am făcut în toată viața mea nici cea mai mică nedreptate.” „Probabil nu cu intenție, dar nici nu mi-ați spus niciodată ce este bine și ce este rău.”

Să înțelegem și să luăm învățătură din acest exemplu că este greșit să tăcem atunci când știm să spunem o vorbă bună și nu o spunem sau să facem o faptă bună și nu o facem!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VORBIREA CREȘTINULUI

„Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute” (Proverbe 10:32)

     Când George H. W. Bush a candidat la președinția Statelor Unite în 1988, el a recunoscut că a făcut o remarcă nepotrivită la adresa jurnalistului american Dan Rather și a corespondentului Casei Albe, Lesley Stahl, după o confruntare în direct. Bush s-a referit la Rather folosind un termen ce nu se poate reda, și totodată a luat în deșert Numele lui Dumnezeu atunci când a vorbit despre Columbia Broadcasting System.

Când a fost confruntat, el a zis: „Dacă aș fi știut că microfonul este pornit, nu aș fi luat Numele lui Dumnezeu în deșert și îmi cer iertare pentru asta.” De fapt, el nu ar fi trebuit nicidecum să zică așa ceva, fie că era înregistrat, fie că nu!

Nu uita: la Dumnezeu se înregistrează întotdeauna! Biblia spune: „Căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui” (Proverbe 5:21). Cu secole în urmă, Domnul Isus a declarat: „Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.” (Luca 12:2-3) Stai o clipă și gândește-te la aceste două versete: „Inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi.” (Proverbe 15:28) „Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăţi.” (Proverbe 10:32)

Primul verset ne spune că un om înțelept se gândește înainte să vorbească, pentru că își dă seama că fiecare cuvânt atrage o consecință. Cel de-al doilea verset ne spune că un om neprihănit știe automat ce este acceptabil, și nu uită faptul că Dumnezeu aude fiecare cuvânt. Așadar, fii atent la vorbirea ta!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 30:1-14

Până aici Dumnezeu a vorbit prin Solomon, cel mai înţelept dintre înţelepţi. Ca pentru a arăta însă că această carte a Sa nu datorează nimic înţelepciunii omeneşti, El Se foloseşte de aici încolo de Agur, un om care recunoaşte despre sine însuşi că este mai prost decât oricine.

Prezentându-se astfel (v. 2) şi mărturisindu-şi în felul acesta neştiinţa, Agur începe prin a pune întrebări fundamentale: cine este Creatorul; cine este Fiul Său; cum se ajunge în cer? Pentru a răspunde la acestea, Dumnezeu a trebuit să Se reveleze, să coboare El Însuşi din cerul unde omul nu putea urca şi să comunice planurile Sale glorioase şi Cuvântul Său încercat (v. 5; comp. întrebările din v. 4 cu Ioan 3:13; Efeseni 4:10; Marcu 4:41 şi Luca 1:31-32).

Agur cunoştea duhul său mărginit şi, în acelaşi timp, că inima îi este înşelătoare şi de aceea Îi adresează lui Dumnezeu o dublă rugăciune:

1. ca deşertăciunea (umblarea după ale lui, după bunăvoinţa oamenilor) şi minciuna să fie îndepărtate de la el;

2. să rămână dependent, pentru că este conştient atât de riscurile bogăţiei, cât şi de cele ale sărăciei.

Înţelepte cereri, care ne pot inspira şi pe noi!

Fără să-şi facă iluzii cu privire la sine, Agur cunoaşte, de asemenea, şi principiile lumii: răzvrătire, propria îndreptăţire, orgoliu, asuprire (v. 11-14). „Generaţia” noastră este oare mai bună faţă de a lui?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea el și a cerut voie de la căpetenia famenilor să nu se întineze.
Daniel 1.8

Fiecare credincios are responsabilitatea de a exercita o influență evlavioasă. Prin exemplul și prin mărturia noastră trebuie să-i ajutăm pe cei din jurul nostru să cunoască mai bine Persoana lui Isus Hristos și calea pentru a-L urma. Din ceea ce ne spune Biblia despre Daniel înțelegem că el a fost un om care și-a folosit influența cu înțelepciune. Mărturia lui consecventă a avut un impact nu doar asupra prietenilor săi, ci și asupra a patru împărați.

Daniel avea o convingere de nestrămutat că orice cuvânt din Scriptură era adevărat. Prin urmare, el a refuzat să mănânce din mâncarea de la masa împăratului, fiindcă Exod 34.15 interzicea consumarea oricărei mâncări oferite idolilor, iar idolatria era o practică obișnuită în Babilon. Dedicarea lui Daniel față de Dumnezeu a întrecut orice teamă de a fi pedepsit pentru refuzul de a mânca bucatele alese ale împăratului.

Domnul a onorat credința lui Daniel, făcându-l să găsească favoare înaintea oamenilor puternici. De asemenea, Dumnezeu le-a dat lui Daniel și prietenilor săi înțelepciune și cunoștință pentru a sluji așa cum se cuvine ca demnitari, în poziții care făceau ca influența lor evlavioasă să se răspândească de-a lungul întregului imperiu.

Foarte puțini dintre noi au oportunitatea de a exercita influență asupra conducătorilor unei țări. Exemplul nostru însă poate avea un impact la locul de muncă, asupra vecinilor noștri sau chiar asupra generațiilor viitoare. Așa cum viața lui Daniel a dovedit, o influență evlavioasă își are rădăcinile în credința că Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. Dacă convingerile noastre nu sunt întemeiate pe principii biblice, viața noastră de mărturie nu poate fi consecventă și vom fi la latitudinea preferințelor omenești, nu adânc înrădăcinați în principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, hotărârea de a rămâne în ceea ce ne învață Scriptura nu este negociabilă.

T Hadley, Sr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi… a zidit un altar Domnului… și a adus arderi-de-tot pe altar.”
Geneza 8.18,20

La ce ne închinăm?

Dumnezeu i-a spus lui Noe să-și facă o corabie și să intre în ea; tot Dumnezeu i-a spus și când să iasă. Noe a trebuit doar să asculte. Când ascultarea

și credința merg împreună, atunci rezultatul va fi o mare binecuvântare. Chiar pe locul unde se petrecuse judecata a ridicat un altar. Corabia îl purtase pe Noe și familia sa cu bine deasupra apelor judecății: în ea, Noe a trecut din lumea cea veche în cea nouă, în care și-a luat locul ca închinător.

Să observăm cu atenție că Noe a zidit un altar „lui Dumnezeu”. Un suflet superstițios s-ar fi închinat corăbiei, cu ajutorul căreia fusese scăpat, căci inima omului este aplecată să-L înlocuiască întotdeauna pe Dumnezeu cu mijloacele Lui de salvare. Așa a fost în vechime și tot așa stau lucrurile și astăzi la mulți oameni. Într-adevăr, corabia a fost numai mijlocul de scăpare, rânduit de Dumnezeu. Dar credința lui Noe a trecut de la corabie la Dumnezeul corăbiei. De aceea, părăsind-o, în loc să arunce o privire înapoi sau să se uite la corabie ca la ceva sfânt și vrednic de cinstire, i-a zidit lui Dumnezeu un altar și i-a adus lauda care i se cuvine ca unic Salvator. Avem aici o învățătură simplă, dar de mare folos. Îndată ce inima Îl părăsește pe Dumnezeul cel viu, prăbușirea nu mai are margini. Pe această cale se merge spre cea mai grosolană închinare la idoli. Iată un prilej bun să ne cercetăm la ce ne închinăm!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII SINCER CU TINE ÎNSUȚI!

„Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge” (Proverbe 21:6)

     E mai ușor să-ți păstrezi integritatea decât s-o redobândești. Poate că vei plăti scump să faci ceea ce este bine, dar te va costa și mai mult să-ți abandonezi principiile. „Ca o potârniche, care cloceşte nişte ouă pe care nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decât un nebun.” (Ieremia 17:11) În 1994, jucătorul de golf Davis Love a cerut o lovitură de pedeapsă în timpul rundei a doua a campionatului Western Open. El și-a mutat marcatorul de pe calea liniei de plasare a altui jucător; dar nu și-a putut aminti dacă și-a mutat și mingea înapoi în locul său original. Deoarece nu era sigur, a solicitat o lovitură suplimentară. Și acea lovitură a făcut să fie eliminat din turneu. La sfârșitul anului, Love a avut cu 590 $ mai puțin pentru a se putea califica automat pentru Masters și a trebuit să câștige un turneu pentru a accede la unul dintre cele mai râvnite evenimente ale Golfului. Din fericire, povestea are un final fericit. Cu o săptămână înainte de marele eveniment, el s-a calificat prin câștigarea unui turneu în New Orleans și a câștigat 237.600 de dolari prin faptul că a terminat al doilea la Mastersul din 1995. Mai târziu, când a fost întrebat cum s-ar fi simțit dacă ar fi ratat Mastersul din cauza acelui penalti, Love a răspuns: „Întrebarea este cum m-aș fi simțit dacă aș fi câștigat și mi-aș fi petrecut restul vieții întrebându-mă dacă nu cumva am trișat?!”

După cum a spus Shakespeare: „Față de tine însuți fii cinstit, și ceea ce urmează, ca noaptea după zi, e că nu vei fi necinstit cu niciun om de pe pământ!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 29:15-27

Nuiaua şi mustrarea dau înţelepciune. Nuiaua poate fi folosită în sens propriu pentru copii sau poate îmbrăca toate formele disciplinei Domnului înspre ai Săi. Însă nu există pedeapsă mai rea pentru cineva decât să fie lăsat de capul lui (v. 15; Psalmul 81:12)!

Graba în cuvinte (v. 20), mânia (v. 22), mândria (v. 23) sunt la origine mai degrabă fărădelegi. În contrast însă cu cel dintâi Adam, versetul 23 ne îndreaptă privirile spre Isus. Drumul Lui de umilinţă fără egal are la capătul său gloria supremă (comp. cu Filipeni 2:5-11).

O altă cursă este întinsă de teama de om; aceasta nu poate merge însoţită de teama de Dumnezeu (v. 25). Căutând să fim plăcuţi oamenilor (sau să nu fim neplăcuţi lor), încetăm să fim plăcuţi Domnului. Câţi nu au fost antrenaţi la rău de tovarăşi răi cărora n-au avut îndrăzneala să le spună nu! Dacă trebuie să luăm o poziţie curajoasă şi ne temem de consecinţe, să ne încredem în Dumnezeu; El ne va aşeza pe un loc apărat.

În final, versetul 27 ne aminteşte că nu există nicio comuniune între dreptate şi fărădelege (2 Corinteni 6:14-15). Fie ca Dumnezeu pe noi să ne păzească în comuniunea Sa!