Mana Zilnica

  • 26 Martie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Și au venit la El Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, spunând: „Învățătorule, vrem să ne faci ce Îți vom cere”. Și El le-a spus: „Ce vreți să fac pentru voi?”. Și ei I-au spus: „Dă-ne ca să ședem unul la dreapta Ta și unul la stânga Ta, în gloria Ta”.
    Marcu 10.35-37

    Domnul folosește această cerere carnală într-o ocazie de a-i instrui pe ucenicii Săi. El accentuează faptul că drumul spre gloria Împărăției trece prin suferință. Doar El putea împlini răscumpărarea prin suferințele de la cruce, atunci când avea să fie părăsit de Dumnezeu. Ucenicii însă aveau privilegiul de a bea paharul suferințelor venite din partea oamenilor. Mai mult, deși El îi putea asigura de privilegiul de a suferi pentru Numele Său, totuși nu le putea da un loc la dreapta Sa, în Împărăție. El luase locul de Slujitor și lăsase în mâna Tatălui misiunea de a stabili locurile de întâietate în ziua gloriei (versetele 38-40).

    Vedem însă carnea acționând și în cei zece ucenici, a căror indignare împotriva lui Iacov și a lui Ioan dovedește că gelozia lucra în inimile lor. Cineva a spus: «Carnea se manifestă nu doar prin greșelile comise de unul sau de altul, ci și prin felul în care noi ne comportăm în prezența acestor greșeli comise de alții. Indignarea celor zece arată mândria inimilor lor la fel de mult cum a fost arătată mândria celor doi prin dorința lor după locurile cele mai înalte».

    Isus îi cheamă la Sine și corectează gândirea carnală atât a celor doi, cât și a celor zece, arătându-le calea către adevărata măreție. Dacă nu le poate da primele locuri în glorie, le poate totuși arăta drumul care conduce acolo. Cel care ia locul cel mai de pe urmă pe pământ, ca rob al tuturor, va avea cel mai înalt loc în glorie. Fiul Omului este exemplul perfect în această privință.

    H Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    ” …știți în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi…”
    Romani 13.11

    Adormit în barcă

    Cu ani de zile în urmă, la cascada Niagara, un tânăr a fost angajat ca ghid pentru turiștii care vizitează această capodoperă a creației lui Dumnezeu. Într-o zi, acest tânăr, neavând ceva special de făcut, a acostat o barcă cu mult mai sus de cascadă și s-a întins în ea să se odihnească. Legănat de mișcarea apei, el a adormit. Balansându-se din cauza curentului apei, nu după mult timp, barca a început să plutească spre cascadă. Turiștii de pe mal, văzând marele pericol în care se afla tânărul din barcă, au strigat tare la el ca să-l trezească, dar el nu s-a trezit. Încă dormea, când barca a fost atrasă rapid spre cascadă.

    Ca prin minune, la un moment dat, barca s-a sprijinit de o stâncă ce ieșea din apă în mijlocul fluviului. Turiștii care stăteau pe mal, dorind să-l ajute, și-au dublat eforturile, ca să-l trezească pe sărmanul tânăr adormit în barcă, și au strigat cât au putut de tare: „Urcă pe stâncă! Urcă pe stâncă!” Această stâncă ar fi fost salvarea lui. Dar el n-a putut fi trezit din somnul lui adânc. În câteva clipe s-a prăbușit în apele învolburate ale cascadei.

    Nu este aceasta o mare avertizare și pentru noi? Să nu ne lăsăm adormiți în barca vieții de către vrăjmașul sufletelor noastre și astfel să fim purtați cu repeziciune spre pierzarea veșnică! Să urcăm pe Stâncă – adică să ne întoarcem cu toată ființa la Mântuitorul, care ne va salva din orice pericol actual sau veșnic!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU MAI TRĂI ÎN TRECUT!

    „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte… Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19)

         Comediantul Jerry Lewis a spus odată că cel mai frumos dar de nuntă pe care l-a primit a fost un film cu ceremonia – pentru că atunci când lucrurile se vor înrăutăți în căsătoria lui, va putea sta singur într-o cameră și vizionând filmul de la coadă la cap, va ieși din încăpere un om liber! Nu știu dacă ați zâmbit sau nu, însă noi nu ne putem întoarce în trecut ca să rescriem istoria, la fel cum nu putem face oul la loc după ce l-am spart în tigaie… Când trăiești în trecut, aceasta se întâmplă mereu pe cheltuiala viitorului; însă când înveți din trecut, există posibilitatea ca viitorul tău să devină mai bun. De fiecare dată când te trezești spunând: „Dacă aș fi știut atunci ceea ce știu acum!” – gândește-te că dacă nu te maturizezi, vei spune același lucru și peste zece sau peste douăzeci de ani. Poate spui: „Ce bine ar fi fost dacă aș fi fost dispus să-mi iert soțul sau soția, în loc să-l/s-o pedepsesc! Cred că mi-aș fi salvat căsnicia și aș fi zidit o relație deosebită.” Poate te lupți cu amintirea unui avort, întrebându-te cum ar fi fost copilul care s-ar fi putut naște și bucuria pe care ar fi adus-o în viața ta. Poate ești o persoană cumsecade, dar ai făcut o greșeală și ai ajuns să ai dosar penal, iar acum spui: „Ce bine ar fi fost dacă…” Ei bine, iată ce spune Dumnezeu: 1) „Păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui” (1 Ioan 2:12). 2) „Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). 3) „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou, şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie, şi râuri în locuri secetoase.” Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: nu mai trăi în trecut!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Proverbe 29:1-14

    În această carte, înţeleptul şi nebunul, cel drept şi cel rău, bogatul şi săracul, împăratul şi robul, precum şi multe alte personaje, sunt urmărite potrivit relaţiilor lor reciproce şi a responsabilităţii pe care o au înaintea lui Dumnezeu.

    Versetele 1 şi 2 se racordează la capitolul 28. Omul care, fiind mustrat des, îşi înţepeneşte grumazul, va fi zdrobit deodată. Dacă mândria unui om nu este zdrobită, atunci el însuşi va fi cel zdrobit, deodată şi fără leac (fără îndreptare), împreună cu cel nedrept, omul lui Belial (cap. 6:15). Aceasta a fost soarta lui Faraon, a lui Saul, a lui Absalom

    Este însă întotdeauna grav, chiar şi pentru un credincios, să dispreţuiască disciplina Domnului (Evrei 12:5). Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său (v. 3). Atât de probat în familiile noastre, acest verset se aplică din cu atât mai multe raţiuni la familia lui Dumnezeu. Este bucuria Tatălui să-Şi vadă copiii iubind Înţelepciunea, care este Isus Hristos (2 Ioan 4; 3 Ioan 4).

    Mai multe versete ne vorbesc despre dreptate. Ea este impusă într-un mod cu totul special guvernatorului sau împăratului (v. 4, 12, 14), însă toţi cei drepţi (v. 7, adică toţi cei îndreptăţiţi prin lucrarea lui Hristos) trebuie să ia aminte, cu simpatie, la cauza săracului.

    Toate aceste învăţături se raportează în special la viaţa socială.


  • 25 Martie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Pentru că eu am primit de la Domnul ce v-am și dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceți aceasta spre amintirea Mea”. Tot astfel și paharul.
    1 Corinteni 11.23-25

    Cele patru revelații date lui Pavel – Cina Domnului

    În noaptea în care a fost vândut, Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Să faceți aceasta în amintirea Mea” (Luca 22.19,20). Dacă am avea doar relatările din Evanghelii, am putea concluziona că această Cină a fost doar pentru ucenici. De fapt, există astăzi unii care cred acest lucru și care nu celebrează Cina Domnului, spunând că ea nu este pentru creștini. Pavel însă a scris că primise o revelație din partea Domnului Isus glorificat cu privire la faptul că Cina trebuie celebrată de cei ai Săi până la venirea Sa (versetul 26).

    Domnul Isus este punctul central al Cinei, căci El este Cel despre care ne amintim. Fiecare aspect al Persoanei Sale binecuvântate trebuie să fie înaintea ochilor noștri: viața Sa, diferitele Sale glorii, suferințele Sale și, în mod special, moartea Sa. Hristos este punctul central, și nu închinătorii.

    Cuvântul grecesc pentru „aducere-aminte” se mai găsește doar o dată în Noul Testament, în Evrei 10.3, unde este folosit cu referire la jertfe. Ele erau o „aducere-aminte” pentru închinător, în fiecare an, însă nu într-un fel pozitiv. Repetarea anuală a jertfelor din Vechiul Testament era o aducere-aminte pentru închinător că păcatele sale nu fuseseră înlăturate în anul precedent. Ce contrast cu poziția creștinului și ce minunată este revelația dată lui Pavel! Păcatele noastre au fost înlăturate pentru totdeauna printr-o jertfă perfectă. Ele nu vor mai avea nicio aducere-aminte; noi ne amintim doar de Cel care le-a înlăturat pentru totdeauna!

    B Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi… El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui… tot ce începe duce la bun sfârșit.”
    Psalmul 1.1,3

    Omul evlavios

    Un comentator a descris acest psalm numindu-l introducerea la cartea de cântări a lui Dumnezeu. Cuvântul „ferice” folosit aici are un sens destul de diferit de ceea ce ne-am aștepta noi. Cel fericit nu este cel care are totul, ci cel care își găsește plăcerea în ceea ce spune Dumnezeu și prețuiește Cuvântul Său. Acest om fericit este idealul lui Dumnezeu cu privire la ceea ce trebuie să fie omul în această lume. El își găsește împlinirea deplină în comportamentul vrednic de toată admirația al Domnului Isus, care întotdeauna a făcut lucrurile plăcute Tatălui ceresc.

    În mod profetic, Omul despre care citim în primele trei versete ale psalmului, este Însuși Domnul Isus Hristos. El este acel Om evlavios care a fost în totalitate dependent de Dumnezeu Tatăl. Mântuitorul Şi-a găsit plăcerea în Legea lui Dumnezeu în chip desăvârșit. El a fost asemenea unui pom sădit lângă un izvor de apă; tot ce a început, a dus la bun sfârșit. Între Domnul și alți oameni nu sunt termeni de comparație. Doar Mântuitorul putea spune: „Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi” (Ioan 6.3840). Când medităm la viața Mântuitorului, admirația noastră crește ca lumina strălucitoare.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    STĂPÂNIREA DE SINE (5)

    „Sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat” (Proverbe 11:13)

         Dacă ai dorința fierbinte de a-ți controla mânia, iată două lucruri la care să te gândești:

    1) Nu-ți spăla rufele murdare în public. Când ești rănit și mânios, răspândirea bârfelor despre cel ce ți-a greșit se produce în mod natural. Nu face așa! Biblia spune: „Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat.” Rufele murdare se spală în public, în general, în două moduri:

    a) Rușinos: spui lucruri urâte atunci când știi sigur că vor fi auzite.

    b) Subtil: faci glume pe seama înfățișării, a prietenilor și a familiei acelei persoane, a relației sentimentale și a obiceiurilor, pentru a o înjosi. Lucrul acesta duce la jena simțită de cealaltă persoană, lărgește prăpastia dintre voi și face ca împăcarea să fie aproape imposibilă. Biblia spune: „Dragostea acoperă toate greşelile” (Proverbe 10:12).

    2) Nu reacționa ca și cum nu ai fi al lui Hristos. De exemplu, nu spune: „Și-a făcut-o cu mâna lui, să se descurce singur!” Poate că și-a făcut-o cu mâna lui, însă ca urmaș al lui Hristos, nu întoarce spatele semenului tău, lăsând rănile să supureze și să se infecteze. „Iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32). Cum te-a iertat Hristos pe tine? După ce ți-ai recunoscut păcatul, l-ai mărturisit, ți-ai cerut iertare și ai câștigat har? Nu! Pavel spune: „Atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10). Așa cum Dumnezeu a luat inițiativa, tu ești chemat să-ți extinzi bunătatea și spre alții, chiar înainte ca ei să-și ceară iertare. Și dacă aleg să-ți fie vrăjmași, trebuie să-i ierți oricum! Numai atunci vei avea pace, rănile îți vor fi vindecate și vei reuși să lași totul în urmă.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Proverbe 28:15-28

    A căuta să împaci calea largă şi uşoară a propriei voinţe cu calea îngustă a ascultării de Domnul înseamnă a avea o umblare întortocheată, iar aceasta sfârşeşte cu un eşec sigur (v. 18). Scopul pe care-l urmăreşte un om, fie că este de a se îmbogăţi (v. 20), fie că este pur şi simplu de a câştiga o bucată de pâine (v. 21), constituie pentru el o ocazie (şi o scuză!) de a comite fărădelegi. „Scopul scuză mijloacele”, auzim spunându-se! Ce contrast faţă de Omul desăvârşit! În pustie, El a respins propunerea Ispititorului de a-Şi procura pâinea în alt fel decât primind-o de la Tatăl.

    Versetele 22-27 arată cum prudenţa oamenilor conduce în diverse domenii la calcule greşite: pare mai iscusit să-ţi linguşeşti aproapele decât să-l mustri, dacă vrei să-i câştigi favoarea (mai târziu însă vei observa că a rezultat tocmai invers v. 23); înainte de a da altora, „bunul simţ” te povăţuieşte să te asiguri că ţie însuţi nu-ţi va lipsi nimic, iar unii ajung chiar până la a vorbi despre o „caritate bine planificată”! Promisiunea din versetul 27 pune însă binele nostru în legătură cu generozitatea noastră. Dumnezeu Se angajează să Se îngrijească de nevoile acelora care vor fi făcut dovada deopotrivă a dragostei şi a încrederii în El (Psalmul 41:1-3).


  • 24 Martie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Iată, un împărat va împărăți cu dreptate și căpeteniile vor conduce cu judecată. Și un om va fi ca un loc de ascuns împotriva vântului și ca un loc de adăpost împotriva furtunii, ca pâraiele de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari pe un pământ însetat.
    Isaia 32.1,2

    Aceasta a fost o declarație uimitoare, făcută în timpul când împărații, chiar și în Israel, se dovediseră nedrepți, în ciuda faptului că fuseseră învestiți cu autoritate de către Dumnezeu Însuși. Căpeteniile, de asemenea, eșuaseră în a-L reprezenta pe Dumnezeu cu cinste și cu demnitate.

    Un singur Împărat, Domnul Isus Hristos, va domni cu dreptate, atunci când Israel și națiunile I se vor supune, la sfârșitul necazului celui mare. Împărăția Lui de o mie de ani, o Împărăție a păcii, va fi întărită. Mai mult, El va lucra în sufletele oamenilor care vor fi căpetenii, iar aceștia vor exercita cârmuirea cu o judecată dreaptă.

    Totuși, aici accentul este pus pe o singură Persoană: „Un om va fi ca un loc de ascuns împotriva vântului”. Omul, Hristos Isus, va fi Protectorul împotriva oricărei influențe amenințătoare, așa cum credincioșii de astăzi deja au experimentat. De asemenea, El este un adăpost împotriva teribilei judecăți a lui Dumnezeu, în timpul necazului. El este Protectorul poporului Său și, totodată, Resursa lui, ca niște pâraie de apă într-un loc uscat.

    În sfârșit, El va fi și ca umbra unei stânci mari pe un pământ însetat. Când călătorești prin deșert, pe o căldură copleșitoare, ce binevenită este umbra răcoroasă a unei stânci mari! Citim despre Israel că i s-a dat apă din stâncă. Acest simbol este explicat în 1 Corinteni 10.4: „Stânca era Hristos”. El este stabil, de neclintit și tare, iar la umbra Lui vom găsi adăpost de căldura împrejurărilor noastre. Israel urmează să învețe acest lucru. Ce bine că noi îl cunoaștem încă de pe acum!

    L M Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Niciun ostaș nu se încurcă în treburile vieții, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.”
    2 Timotei 2.4

    Exemplul lui Zwingli

    Desigur, Ulrich Zwingli ocupă un loc de frunte printre cei mai mari reformatori. Dotat de Dumnezeu cu o inteligență rară și fiind un om cu o credință vie, el a primit Evanghelia cu energia oamenilor care se încred în Hristos. Pe măsură ce Dumnezeu îi descoperea diferitele adevăruri cuprinse în Biblie, el găsea în ele minunata lor îmbinare. În ochii lui, învățătura creștină prezenta un aspect uimitor și se minuna de întregul învățăturii, deși cerceta până în amănunțime diferitele părți. Potrivit mărturiilor date de ascultătorii lui, el excela în explicațiile biblice, limpezi, simple, foarte solide, căci nu făcea nicio afirmație fără să o controleze cu Scriptura. Predicile sale contra viciilor poporului și ale cetățenilor bogați indispuneau multe suflete. El spunea foarte bine: „Noi nu trebuie să ne punem încrederea decât numai în Dumnezeu.” Dar adăuga: „Deoarece cauza noastră este dreaptă, trebuie s-o apărăm și, ca Iosua și Ghedeon, să știm să ne vărsăm sângele pentru Dumnezeu și pentru patria noastră.” Aici a fost punctul slab, lipsa de veghere a lui Zwingli. El s-a avântat în luptă contra dușmanilor și astfel și-a găsit sfârșitul. Ne putem întreba ce ar fi putut fi Zwingli, la vârsta de 47 de ani, dacă și-ar fi pus în întregime în slujba Domnului calitățile lui strălucite cu care era dăruit. Dar el s-a încurcat în treburile acestei vieți. Dacă reformatorul ar fi pus în practică adevărul biblic din versetul de astăzi, lucrarea lui ar fi strălucit mai mult.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    STĂPÂNIREA DE SINE (4)

    „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură…” (Efeseni 4:29)

         Citatul biblic întreg este așa: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu…” (Efeseni 4:29-30). Când lași mânia să se dezlănțuie, n-o vei răni numai pe cealaltă persoană, ci Îl vei întrista și pe Duhul Sfânt. Te-ai gândit la asta? Ca urmaș al lui Hristos, ești chemat să încerci să înțelegi care sunt nevoile celuilalt. Asta înseamnă să nu amintești de greșeli deja mărturisite, implicându-i și pe alții sau făcând glume pe seama greutății, rasei, inteligenței sau limitărilor fizice, mentale și emoționale. Nu aduce în discuție lucruri care inflamează și care te împiedică să găsești o soluție. Și nu te folosi de nivelul decibelilor pentru a intimida sau pentru a manipula. Dumnezeu te-a creat cu capacitatea de a te mânia pentru că atunci când este folosită corect, mânia poate alimenta o schimbare pozitivă și poate fi leacul vindecător.

    Așadar:

    1) Caută o soluție, nu o „victorie”! Folosirea unor porecle sau punerea unei etichete nu face decât să înrăutățească lucrurile. Atenția ta nu trebuie îndreptată spre ce au făcut alții, ci spre ceea ce puteți face împreună pentru a rezolva situația.

    2) Recunoaște-ți defectele și cere-ți iertare. Când îți recunoști imperfecțiunile, celuilalt îi este mai ușor să și le recunoască pe ale lui.

    3) Pentru fiecare problemă dificilă pe care o rezolvi, oferă un compliment sincer. În loc să critici, încearcă să spui: „Sunt convins că nu îți este ușor să asculți așa ceva. Mulțumesc pentru că m-ai ascultat cu atâta răbdare!” Pentru faptul că te concentrezi asupra soluției și nu asupra învinovățirii, oamenii au pentru ce să trăiască și nu se simt doborâți.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Proverbe 28:1-14

    Versetul 1 ne aduce aminte de spaimele anunţate ca pedeapsă asupra Israelului vinovat (Levitic 26:36-38). În general, comportamentul unui om depinde de starea conştiinţei sale (v. 1). Dacă este vorba de o conştiinţă rea, omul va fi întotdeauna neliniştit şi va vedea pericole peste tot; dimpotrivă, dacă este bună, el va fi siguranţă şi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor (1 Ioan 3:21; Geneza 3:8).

    Versetul 13 este fundamental: îi arată păcătosului calea pocăinţei şi a iertării. De asemenea, explică din ce cauză unii creştini nu fac niciun progres. Pentru a regăsi calea comuniunii cu Dumnezeu, este absolut necesar să-şi mărturisească greşelile. Şi apoi, tot absolut necesar, este să le abandoneze, cu ajutorul Domnului. Dacă mărturisirea însă nu este făcută cinstit, am putea spune că echivalează cu a-şi bate joc de Dumnezeu.

    Pe scurt, multe lucruri pe care noi nu le înţelegem decurg din starea noastră morală. De exemplu, înţelepciunea adevărată este partea acelora care-L caută pe Domnul. Ei înţeleg totul (v. 5), în timp ce există oameni care nu încetează să pună aceleaşi întrebări, iar aceasta pentru că, în esenţă, Persoana lui Hristos nu are nicio valoare pentru ei.

    Versetul 9 ne arată că ascultarea de Dumnezeu şi împlinirea rugăciunilor sunt legate una de alta (comp. cu Ioan 15:7).


  • 23 Martie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Și erau uimiți peste măsură, spunând: „Toate le face bine; El îi face pe surzi să audă și pe muți să vorbească”.
    Marcu 7.37

    Mulțimile care Îl urmau pe Isus, văzând minunile pe care le făcea, erau pline de uimire. Toate lucrările minunate ale Domnului aduceau vindecare și binecuvântare oamenilor. Niciodată nu se mai văzuseră astfel de lucruri. Mulți Îl urmau datorită minunilor pe care le făcea, iar faima Lui se răspândea prin toate cetățile și satele, ridicând întrebarea: Cine este acest Om?

    Iată o întrebare pe care Domnul ne-o adresează nouă: „Voi cine ziceți că sunt?”. Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16.16). Putem și noi răspunde la fel?

    Mulți au crezut atunci când au văzut minunile pe care Isus le făcea, însă El nu Se încredea în ei, fiindcă știa ce era în inimile lor. Domnul știa că adevărata credință nu vine în urma semnelor și a minunilor, ci prin primirea mesajului evangheliei mântuirii. Apostolul Pavel vorbește lămurit despre acest lucru: „Cu inima se crede spre dreptate și cu gura se mărturisește spre mântuire” (Romani 10.10).

    Astăzi există multe așa-zise minuni și vindecări care prezintă un real pericol pentru noi. Cum putem distinge între ceea ce este adevărat și ceea ce este fals? Dumnezeu Însuși ne oferă răspunsul în Cuvântul Său. Adevărata credință nu are ca obiect omul, fie el bun sau rău, ci pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul celor păcătoși.

    Multele minuni pe care Domnul Isus le-a făcut, precum și adevărurile pe care le-a predicat L-au dovedit că este Fiul lui Dumnezeu. Totuși doar moartea Sa pe cruce și vărsarea prețiosului Său sânge au putut face ispășire pentru păcat. Ce lucrare minunată a împlinit El pentru noi pe crucea Golgotei! El a făcut cu siguranță toate lucrurile bine!

    J Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Vă rog, fraților, să primiți bine acest cuvânt de sfătuire, căci v-am scris pe scurt. Mai ales vă rog cu stăruință să faceți lucrul acesta…”
    Evrei 13.22,19

    Exemplul lui Zwingli

    Abatele de la Einsiedeln, om evlavios și doritor să cunoască mai mult adevărurile evanghelice, a făcut o primire călduroasă tânărului său colaborator și l-a încurajat în calea pe care o începuse. Zwingli și-a dat seama în curând că Domnul l-a condus pe un câmp de luptă mai favorabil realizării mărețului plan la care îl destinase. La Einsiedeln, Zwingli a intrat în legătură cu mai mulți înalți demnitari ai bisericii. Dumnezeu i-a dat curajul să insiste pe lângă ei, oricare le era rangul, asupra nevoii urgente a unei reforme radicale în biserica acelor timpuri. Dezgustarea lui față de abuzurile de tot felul creștea în acest loc, unde, cu toate bunele intenții ale abatelui, superstiția se vedea sub formele cele mai respingătoare. Predica lui devenea tot mai tăioasă: „Să nu credeți spunea el ascultătorilor că Dumnezeu locuiește în acest loc zis sfânt mai mult decât în cine știe ce alt loc al creației. Oriunde, El vă vede, vă aude. Ce rost s-ar putea găsi în unele fapte ca pelerinaje, daruri? Şi credeți că vă asigurați, prin acestea, favoarea lui Dumnezeu? Dumnezeu privește la inimă, și inimile noastre, ale tuturor, sunt depărtate de El, în starea noastră firească. Domnul Isus Hristos, care S-a jertfit pe Sine Însuși pe cruce, o dată pentru totdeauna, este jertfa care dă satisfacție în toată veșnicia, pentru toate păcatele care ar fi putut fi făptuite de cei care își pun încrederea în El.”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    STĂPÂNIREA DE SINE (3)

    „Din prisosul inimii vorbeşte gura” (Luca 6:45)

         Ceea ce ai stocat pe hardul unui computer poate fi vizualizat prin apăsarea unei taste. Domnul Isus a zis: „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.” Când te descarci de resentimente, te umpli de amărăciune. Când ești mânios, scapă rapid de această stare. Nu „fierbe în tine.” Și nu sta degeaba sperând că cealaltă persoană va vedea lumina și își va cere iertare. Dacă nu va face niciodată acest gest? Domnul Isus a zis: „Dacă cineva a păcătuit față de tine, du-te și încearcă să îndrepți lucrurile!” (vezi Matei 18:15). Ce prețuiești cel mai mult: punctul tău de vedere sau relația? Când ascunzi mânia și refuzi să te confrunți cu problema într-un mod sănătos, nu faci decât să-ți adaugi o vină în plus. Imaginează-ți cum te va afecta lucrul acesta. Unii doctori spun că resentimentul îți mănâncă peretele stomacului, îți atacă sistemul imunitar și te predispune la probleme de inimă, la cancer și la alte boli fizice, sociale și emoționale. Și asta nu e totul! Îți macină mintea, îți secătuiește energia și îți paralizează creativitatea. Îți oprește părtășia cu Dumnezeu, cu familia și cu prietenii, și totodată îi refuză ofensatorului tău ocazia de a-și curăța conștiința și de a îndrepta lucrurile, cu Dumnezeu și cu tine… Până nu rezolvi problema, o vei trage după tine ca pe o povară. Nu te mulțumi cu un astfel de trai! Astăzi, cere-I lui Dumnezeu curajul și puterea de a rezolva lucrurile, dacă te confrunți cu o problemă de acest fel.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Proverbe 27:14-27

    Aceste versete tratează în special viaţa casnică şi prieteniile. Să fim foarte exigenţi când este vorba să ne alegem un prieten. Să ne asigurăm că împărtăşeşte aceeaşi credinţă cu noi, că vom avea împreună libertatea să stăm pe genunchi, că va fi capabil să ne învioreze faţa (v. 17). Prietenia însă nu este cu sens unic. Iar când ne plângem de lipsa de dragoste a altora, aceasta este întotdeauna o dovadă că noi manifestăm puţin din a noastră. Pentru că dragostea răspunde la dragoste (v. 19)!

    Versetul 20 ne aminteşte că trăsătura caracteristică a ochilor este de a fi nesătui (1 Ioan 2:16), iar versetul 22 ne învaţă că nebunia este legată inseparabil de firea omenească (vezi şi cap. 22:15; Eclesiastul 9:3; Romani 3:11). Niciun fel de constrângere n-o poate înlătura într-un mod definitiv. Să fie aceasta o constatare prea pesimistă? Din nefericire, nu! Omul este întro permanentă stare de răzvrătire împotriva Creatorului său, refuză harul oferit, nu încetează să acţioneze doar împotriva intereselor sale veşnice, şi să nu numim aceasta nebunie? Atunci cum să devină omul înţelept? Primind, prin Hristos, viaţa divină.

    Versetele 23-27 ne vorbesc despre luarea-aminte a omului, despre bunurile pământeşti şi despre o cunună pieritoare. Creştini, să fim luători-aminte, însă pentru a ne asigura bunuri durabile (cap. 8:18; Luca 12:33) şi o cunună nepieritoare (1 Corinteni 9:25)!


  • 22 Martie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Pentru orice lucru este o vreme; și pentru orice ocupație, un timp sub ceruri … un timp pentru a ucide și un timp pentru a vindeca.
    Eclesiastul 3.1,3

    Eclesiastul și creștinul

    Există oare cu adevărat „un timp pentru a ucide” pentru creștin? Să privim la ceea ce Pavel ne spune în Coloseni 3.5-9: „Omorâți deci mădularele voastre, cele de pe pământ: curvie, necurăție, patimă, poftă rea și lăcomie, care este idolatrie … Dar acum dezbrăcați-vă și voi de toate acestea: mânie, supărare, răutate, defăimare, vorbire rușinoasă care ar ieși din gura voastră. Nu vă mințiți unii pe alții, pentru că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui”. Există un timp în viețile noastre când trebuie să ucidem sau să dăm morții astfel de lucruri.

    Noi ne-am dezbrăcat de omul cel vechi și de faptele lui. Însă, fiindcă avem încă natura cea veche în noi, se întâmplă ca faptele omului vechi să-și facă apariția în viața noastră. Dacă unele dintre păcatele menționate mai sus – precum curvia (relații intime în afara căsătoriei), necurăția (impuritatea morală, ca de exemplu, pornografia), patima (dorința carnală nestăpânită) sau pofta rea – și-au făcut apariția în viața noastră, atunci trebuie să luăm măsuri radicale. Trebuie să le dăm morții, lucru care poate însemna o schimbare radicală a obiceiurilor și a stilului de viață, pentru a evita anumite situații care favorizează astfel de păcate, ca de exemplu schimbarea felului în care folosim accesul la internet. Apostolul folosește o expresie mai puternică în versetul 5, „dați morții”, decât în versetul 8, „dezbrăcați-vă”, fiindcă păcatele menționate în versetul 5 creează o dependență puternică.

    După aceste lucruri foarte solemne, cât de bine este să vedem că există și un timp pentru a vindeca. Domnul știe când este nevoie ca rănile noastre să fie vindecate. „Cine vorbește cu ușurătate este asemenea străpungerilor unei săbii, dar limba înțeleptului este sănătate [sau alinare]” (Proverbe 12.18). Uneori ne rănim unii pe alții cu vorbe aspre, însă ce bine că există frați și surori ale căror cuvinte aduc alinare și vindecare!

    M Vogelsang

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde, așa încât să nu vă leneviți…”
    Evrei 6.11,12

    Exemplul lui Zwingli

    Cu privire la un punct totuși, Zwingli suferea îngrozitor. Convins adânc de sentimentul mizeriei sale morale, de slăbiciunea sa, el suspina după adevărata sfințenie, crezând, ca atâția alții, să ajungă la ea prin propriile sale eforturi. El a trecut prin lupte lăuntrice amare, până ce a învățat să se încredințeze în întregime Domnului pentru aceasta, ca și pentru orice altceva. Mai târziu scria: „Nu aveam pe nimeni care să mă ajute să mă ridic spre bine. Am coborât cu o adâncă durere, cu rușine, în adâncurile sufletului meu. Şi atunci am spus totul Aceluia singur, pe care îmi place să-L mărturisesc. Căci, ce ar putea oamenii într-un asemenea caz? Trebuie să mai adaug că am găsit răspunsul și încă un răspuns adevărat.”

    Era de temut totuși ca Zwingli să nu cumva să se lase antrenat, puțin câte puțin, de curentul politic. Domnul veghea asupra slujitorului Său și i-a pregătit un loc de odihnă și reculegere, cu totul neașteptat, în mănăstirea de la Einsiedeln, la fel cum El spusese odinioară ucenicilor Săi:

    „Veniți  singuri  la  o  parte…  și  odihniți-vă  puțin”  (Marcu 6.31). A fost chemat acolo chiar de mai-marele mănăstirii. În tăcerea și calmul mănăstirii, găsea mai mult timp pentru studii și meditație. Apoi, datorită prezenței pelerinilor, foarte numeroși, avea mereu ocazia de a răspândi până departe adevărurile care îi deveniseră scumpe și pe care nu le putea păstra numai pentru el.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    STĂPÂNIREA DE SINE (2)

    „Lăuntrul meu se va veseli, când buzele tale vor spune ce este bine” (Proverbe 23:16)

         Când vorbim de stăpânirea de sine, există două principii biblice importante:

    1) Nu da vina pe oameni și pe lucruri. Învinovățirea altcuiva este un mijloc de a scăpa de responsabilitate, în timp ce arăți cu degetul în altă parte. „Dacă ai veni la timp, nu te-aș mai bate la cap”, sau viceversa: „Dacă ai înceta să mă bați la cap, poate aș începe să ajung la timp.” Cuvintele de acest fel nu ajută, ci atrag ostilitatea celeilalte persoane, perpetuează mânia și nu reușesc să producă rezultatele pe care ți le dorești.

    2) Nu folosi cuvintele ca pe niște arme sau ca pe o formă de control. În schimb, ține-ți emoțiile sub control și exprimă-le într-un mod sănătos. Nu uita, scopul tău este să rezolvi problema și relația să fie întărită, și nu de a lăsa în urmă răni care să supureze. E ușor să procedezi așa?! Nu – de aceea ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Biblia spune că vorbele pot doborî duhul celuilalt (vezi Proverbe 18:14), îi pot zdrobi sufletul (vezi Proverbe 15:4) și pot distruge relația (Proverbe 18:21). Solomon a spus că vorbele pline de mânie „alunecă până în fundul măruntaielor” (Proverbe 26:22). Ceea ce spui poate dăinui în memoria unei persoane întreaga sa viață – până în mormânt.

    Asta e ceea ce-ți dorești? Firește că nu! Pe de altă parte, mânia gestionată corect nu va fi niciodată regretată și nu va trebui să te pocăiești pentru ea. Învață să vezi diferența dintre mânia pe care o simți și vorbele pe care le rostești. Mânia poate revela lucrurile care trebuie schimbate în relație. Așadar, cere-I lui Dumnezeu să-ți arate ce trebuie schimbat – mai întâi la tine, apoi la cealaltă persoană.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Proverbe 27:1-13

    A ne lăuda cu ziua de mâine (v. 1) înseamnă a dispune de ea ca şi cum ne-ar aparţine: facem proiecte ferme, convenim angajamente la termen, încheiem garanţii pentru altul (v. 13). Să recitim ce ne spune Iacov în această privinţă (Iacov 4:13-16). Pe de altă parte, acest verset 1 se adresează într-un mod cu totul special acelora care amână pentru mai târziu chestiunea mântuirii lor. 2 Corinteni 6:2 le repetă cu stăruinţă: Iată, acum este ziua mântuirii!.

    Este plăcut să putem conta pe un prieten. Sfaturile sale afectuoase vin din inima sa şi o înveselesc pe a noastră (v. 9). Prietenul adevărat nu este însă acela care ne va spune întotdeauna cuvinte amabile; dimpotrivă, el va şti să-şi asume riscul de a ne adresa o mustrare, chiar dacă orgoliul nostru va trebui să fie rănit (v. 5, 6). Astfel este Isus, Prietenul credincios. El ne iubeşte prea mult pentru a ne menaja. Chirurgii sunt deseori nevoiţi să facă tăieturi mari pentru a ajunge la organele din interior şi pentru a extirpa răul. Tot aşa este şi în sens spiritual: Bătăile care rănesc curăţă răul, şi loviturile, cămările sufletului (cap. 20:30). Să acceptăm fără cârtire aceste răniri necesare, recunoscând în ele mâna blândă şi sigură a Prietenului nostru suprem!


  • 21 Martie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Voi sunteți împliniți în El.
    Coloseni 2.10

    Omul nu a dorit sfințenia lui Dumnezeu, nici dragostea Lui. Prin urmare, Dumnezeu a introdus un lucru nou – un izvor de viață – și a înlăturat păcatul prin crucea Fiului Său. Iar Domnul Isus, după ce a murit pentru păcat, S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu, biruitor peste toate, și a trimis Duhul făgăduinței, pentru a ne face capabili să umblăm înaintea Lui.

    Ce poziție minunată avem! Am sfârșit-o cu păcatul; nu mai avem conștiință de păcat; Domnul Isus a înlăturat complet păcatele noastre. Nu putea să ne aducă în prezența Tatălui cu vreun păcat, oricât de mic, asupra noastră. Domnul Isus a devenit ascultător până la moarte, iar acest lucru rezolvă totul și dă putere sărmanului păcătos. Cu această libertate sfântă pot intra în prezența lui Dumnezeu, știind că Domnul Isus este acolo, așezat la dreapta Tatălui, nu doar ca Înainte-Mergător al meu, ci fiind viața mea însăși! Am o îndreptățire perfectă și o conștiință desăvârșită. N-aș putea intra în prezența lui Dumnezeu cu vreun păcat asupra mea; ar fi o nebunie să cred așa ceva și o nebunie și mai mare să încerc un astfel de lucru. Un singur păcat neiertat ne-ar face complet nepotriviți pentru prezența Sa. Sângele lui Hristos însă ne-a curățit de orice păcat, astfel că sufletul se poate bucura de Dumnezeu în prezența lui – ne lăudăm (bucurăm) în Dumnezeu. Domnul Isus glorificat, așezat la dreapta Măririi, a trimis Mângâietorul pentru a ne da putere în comuniunea noastră cu El. Iată ce loc a luat Domnul – acela de a fi una cu cei răscumpărați de pe pământ! Niciodată înainte de învierea Sa nu i-a numit pe ucenici „frați” și niciodată nu le-a spus „Pace vouă” până atunci.

    Avem dreptatea Lui; avem arvuna Duhului; așteptăm moștenirea. Avem dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre. Iar când privim la sfințenia, la puterea și la dragostea lui Dumnezeu, cât de minunat este acest gând: El este Tatăl meu! Dragostea cu care L-a iubit pe Fiul Său este dragostea cu care mă iubește și pe mine!

    J N Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă… la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!”
    Evrei 13.7

    Exemplul lui Zwingli

    „Sunt opt sau nouă ani scria în anul 1523 de când am ajuns la convingerea că nu este decât un singur Mijlocitor între Dumnezeu și noi: Domnul Isus. Domnul Isus este unicul Izvor al oricărui bine și noi suntem foarte ușor supuși greșelii de a nu ne îndrepta mereu spre El. Numai El este Mântuitorul nostru, mângâierea, bogăția, comoara sufletului nostru. Şi mi-am zis: Dacă așa este, de ce să-mi caut ajutorul la oameni? Ce ar putea să-mi dea ei? Am început atunci să cercetez cu grijă Sfânta Scriptură și pe părinții bisericii, pentru a găsi o învățătură asupra mijlocirii sfinților. Zadarnic am căutat, n-am descoperit nimic, absolut nimic în această privință.”

    Zwingli a predicat cu o mare convingere contra practicilor nebiblice. Dar nimeni nu îndrăznea să oprească pe îndrăznețul predicator, pe care toată populația îl iubea, pentru că el nu pierdea nicio ocazie, ca să vestească exact ce se găsea în Scriptură. Oricare ar fi fost problema pe care el o trata, se întemeia pe Biblie. Procedeul său favorit consta în a explica Cuvântul lui Dumnezeu, punând alături textele care se refereau la același subiect. Darul său de vorbire dădea putere și vioiciune; totul era spus cu deplină convingere și astfel își ținea ascultătorii într-o atenție încordată.

    „Dacă vezi clar ce este adevărat spunea el vei recunoaște și ce este fals.”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    STĂPÂNIREA DE SINE (1)

    „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi” (Efeseni 4:26)

         Iată planul biblic de creștere spirituală care include stăpânirea de sine: „Să vă înnoiți în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul” pentru că suntem mădulare unii altora. „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului. Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:23-32).

    Dumnezeu ți-a dat fiecare emoție pe care o simți, inclusiv mânia. Însă El vrea s-o ții în frâu. Ai remarcat cuvintele: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”? Când ești mânios, în loc să negi lucrul acesta, folosește-l pentru a determina o schimbare în bine. Când spui: „Sunt mânios pentru că prețuiesc relația, și aș vrea să discutăm despre asta” – poți contribui la vindecare și soluții. E necinstit să te prefaci că nu ești mânios, când de fapt ești… La fel este și cu exagerarea. „Niciodată nu mă asculți… Întotdeauna îmi ignori dorințele… Nimeni nu face nimic, în afară de mine!” Astfel de generalizări sunt neadevărate și contribuie doar la agravarea situației, garantând faptul că problema rămâne neștiută și nerezolvată. Voia lui Dumnezeu este să-ți controlezi mânia, în loc s-o lași să te controleze ea pe tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Proverbe
    26.1328

    După portretul nebunului (v. 1-12), iată aici alte personaje, tot atât de detestabile.

    Primul este leneşul (v. 13-16), pe care l-am întâlnit deja de mai multe ori. El invocă pericole sau greutăţi imaginare pentru a se sustrage de la îndatoriri (v. 13), neglijându-şi până şi hrana (v. 15). Uşa se întoarce în balamalele ei (v. 14); uşa efectuează o mişcare de dutevino, dar rămâne în acelaşi loc. Să ne punem şi noi întrebarea dacă, în ce ne priveşte, am înaintat mai mult decât ea, dacă am făcut vreun progres în viaţa creştină! Leneşul se răsuceşte în patul lui. Cineva se poate deci mişca sau agita, fără să furnizeze vreo activitate.

    De asemenea, ne este zugrăvit certăreţul (v. 17-21). El este capabil să înteţească focul disputelor. Versetul 17 are însă mai multe aplicaţii. A lua parte la conflicte sociale, sindicale, politice, aceasta îl expune pe copilul lui Dumnezeu la crude muşcături.

    Urmează bârfitorul, care contribuie şi el la întreţinerea certurilor (v. 20, 22), apoi înşelătorul, deghizându-şi ura din inimă sub cuvinte amabile (v. 23-25; de exemplu: 2 Samuel 20:9-10; Ieremia 12:6). Isus a avut de-a face cu diverse forme ale răutăţii şi ale ipocriziei denunţate în aceste versete (Matei 17:17; Psalmul 38:12) şi cât de mult a avut El de suferit din aceasta!


  • 20 Martie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Cine este acest Împărat al gloriei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel puternic în luptă.
    Psalmul 24.8

    Acest psalm minunat vorbește despre Împăratul gloriei. Solomon a fost o slabă imagine a acestui Împărat, însă, în ce privește împlinirea acestui psalm, trebuie să privim la Cel binecuvântat care este „mai mare decât Solomon” (Matei 12.42).

    El este Domnul cel tare și puternic. Dacă privim la semnificația acestor două cuvinte, cred că putem face următoarea aplicație cu privire la ele: El este tare pentru a împlini voia lui Dumnezeu și este puternic pentru a înlătura orice vrăjmaș.

    Cât de minunat este că, devenind Om, El a venit să facă voia lui Dumnezeu! A fost plăcerea și hrana Lui să facă voia Tatălui Său. Apoi, de asemenea, doar la menționarea numelui Său, „Eu sunt”, mulțimea care venise să-L prindă a căzut la pământ. Însă El nu venise pentru a îndrepta această lume, ci pentru a-Și da viața ca răscumpărare pentru mulți.

    El însă Se va întoarce, iar atunci când Se va arăta acestei lumi în glorie, prin tăria brațului Său va face ca voia lui Dumnezeu să se împlinească pe pământ așa cum este împlinită în cer. Iar prin puterea Sa va înlătura orice vrăjmaș. Chiar moartea însăși va fi în cele din urmă abolită de El. Cât de tare și de puternic este El!

    Dragi credincioși, sunteți slabi? Sunteți conștienți de slăbiciunea din căminele voastre, din adunările voastre și din mărturia creștină în general? Care este soluția?

    Noi Îl cunoaștem pe Domnul cel tare și puternic, pe Cel căruia I s-a dat toată puterea în cer și pe pământ (Matei 28.18). Noi suntem slabi, însă El este puternic. Dacă simțim slăbiciunea brațelor noastre în a împlini voia lui Dumnezeu, brațele Lui sunt puternice pentru a ne întări, ca să putem împlini această voie astăzi. Dacă ne simțim slabi și gata de a ceda înaintea vrăjmașilor noștri – înaintea cărnii, a lumii și a diavolului – El este tare și puternic pentru a ne elibera și a ne da biruință. Să privim la El!

    K Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. Domnul a făcut toate pentru o țintă…”
    Proverbe 16.1,4

    Exemplul lui Zwingli

    Pentru a citi Noul Testament în original, Zwingli a învățat singur greaca, a copiat chiar cu mâna lui epistolele apostolului Pavel, și le-a întipărit, cuvânt cu cuvânt, în memorie. El arăta o adevărată înflăcărare în descoperirea adevărului, care, spunea el, „este pentru mine, ceea ce este soarele pentru pământ. Așa cum ne bucurăm ori de câte ori îl vedem, așa cum el ne încurajează la lucru, tot așa duhul se îndreaptă spre lumină și se bucură când razele sale vin să risipească întunericul ignoranței. Lumina este pentru lume cea mai mare pricină de bucurie, adevărul este pentru spirit obiectul cel mai scump, cel mai prețios și cel mai dorit.” Unui prieten îi scria: „Vreau să cunosc învățătura lui Hristos la adevăratul ei izvor, fără să recurg la niciun intermediar. Filozofii și teologii n-au făcut decât să adune încurcături în spiritul meu. De aceea m-am hotărât să părăsesc aceste discipline și să caut să pătrund gândurile lui Dumnezeu, prin studiul Cuvântului Său. Pe Cuvântul Său mă voi sprijini mereu, rugând pe Domnul să-mi dea lumina Sa. N-am mai citit decât Sfânta Scriptură și, pe măsură ce înaintez în citire, sensul revelației divine ajunge mult mai clar în ochii mei, decât dacă m-aș fi îndreptat spre cine știe ce comentarii.”

    În felul acesta, Zwingli s-a familiarizat cu Biblia și mai ales cu Noul Testament. Când predica, dovedea că ceea ce știa, învățase de la Domnul Însuși și nu de la anumiți oameni.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LUCRURILE ASUPRA CĂRORA MERITĂ SĂ TE CONCENTREZI

    „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15)

         Am citit o povestire despre un om care vorbea cu un înger. Îngerul i-a spus: „Ce pot să fac pentru tine?” Omul a răspuns: „Arată-mi ziarul Wall Street care va apărea de azi într-un an. În felul acesta voi ști în ce să-mi investesc banii și voi deveni multimilionar.” Îngerul i-a făcut pe plac, și deodată s-a ivit Wall Street Journal, din aceeași zi dar din anul următor. Omul a început să răsfoiască înfrigurat paginile ziarului, studiind listările la bursă și încercând să rețină care acțiuni vor urca și care vor scădea… Deodată, în toiul căutărilor sale, s-a oprit și lacrimi au început să-i curgă șiroaie pe obraz. De ce? Tocmai trecuse și peste coloana cu decese… și-și văzuse numele trecut acolo!

    Știi, Dumnezeu nu se împotrivește să acumulezi, ori să realizezi lucruri în viață. Dar El dorește să știi că viața nu poate oferi mai mult și că dacă nu trăiești fiecare zi în lumina veșniciei, îți vei pierde timpul făcând lucruri greșite. Nu e rău să te bucuri de lucrurile trecătoare, câtă vreme principala ta atenție este îndreptată asupra lucrurilor veșnice.

    Apostolul Pavel a putut spune: „Dar eu nu ţin numai decât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 20:24). În Anglia, dacă ajungi să trăiești o sută de ani, primești o felicitare de la Palatul Buckingham, semnată de regină! Dar oricât de onorant, lucrul acesta nu suferă nicio comparație cu „felicitările” pe care le vei primi de la Dumnezeu pentru îndeplinirea misiunii pe care ți-a dat-o aici pe pământ!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Proverbe 26:1-12

    Nu gloria este ceea ce i se potriveşte nebunului pentru a-l determina să apuce pe calea înţelepciunii, ci loviturile (v. 18)! În general, disciplina Domnului şi mustrarea celui drept ne împing mai mult spre progres decât o fac complimentele sau onorurile. Să nu fim însă lipsiţi de inteligenţă, precum aceste animale domestice pe care doar biciul şi frâul le fac să asculte când nu vor să se apropie (v. 3; Psalmul 32:9)! Cu cât mai de preferat este, în adevăr, să dobândim înţelepciunea lăsându-ne instruiţi de Cuvânt, decât trecând prin experienţe dureroase!

    Exemplul profetului Mica înaintea lui Ahab ne arată că versetul 4 şi versetul 5 nu sunt contradictorii (1 Împăraţi 22:13-28). Răspunzându-i împăratului nebun după nebunia lui (1 Împăraţi 22:15), Mica îi atingea conştiinţa, îl punea în încurcătură. Răspunzându-i apoi potrivit gândurilor divine, şi nu după nebunia sa, omul lui Dumnezeu îi arăta lămurit că era străin de gândurile lui Dumnezeu (1 Împăraţi 22:17). Să ne lăsăm şi noi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu pentru a şti, după caz, pe care dintre aceste două răspunsuri să i le prezentăm nebunului.

    Un mers şchiopătat, atât în cazul celui drept (cap. 25:26), cât şi în cazul nebunului (cap. 26:7-9), înlătură toată forţa mărturiei verbale. Să veghem ca umblarea noastră să pregătească evanghelia păcii (Efeseni 6:15).


  • 19 Martie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Copilașilor, este ceasul din urmă și, după cum ați auzit că vine Antihrist, chiar acum s-au ridicat mulți antihriști; de aici cunoaștem că este ceasul din urmă.
    1 Ioan 2.18

    Evenimentele arată că sfârșitul este aproape. În spatele măștilor vesele, inimile sunt goale și suferinde. Starea de lucruri se complică tot mai mult, iar încercările de a o remedia eșuează pe rând. Moralitatea slăbește, iar modernismul și religiile false abundă. Vedem cum întunericul spiritual se instalează acolo unde lumina obișnuia să strălucească.

    Realitatea venirii lui Hristos. Întoarcerea Sa este unul dintre cele mai mărețe evenimente care vor avea loc vreodată și ea este foarte aproape. El a spus: „Dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, vin din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (Ioan 14.3). Nu poate fi nicio îndoială că așa se va întâmpla. Domnul nostru, care nu poate să mintă, a făcut această promisiune. Oamenii astăzi batjocoresc acest lucru, la fel cum au făcut atunci când Noe le-a vestit venirea potopului; potopul însă a venit, iar ei au pierit cu toții în necredința lor.

    Rapiditatea venirii lui Hristos. El va veni „într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiță” (1 Corinteni 15.52). „Apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiți în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: și astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4.17). După aceea se vor abate judecățile lui Dumnezeu asupra întregului pământ – o zi a mâniei în care nimeni nu va putea rămâne în picioare.

    Rezultatul venirii lui Hristos. Venirea Sa va avea ca rezultat revendicarea tuturor drepturilor Lui, iar credinciosul va avea parte de cea de-a doua parte a mântuirii sale veșnice. „Cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrării puterii pe care o are, de a-Și supune chiar toate lucrurile” (Filipeni 3.20,21). Atunci vom fi cu El, pentru a-L lăuda veșnic.

    Ești gata pentru acest eveniment măreț?

    F B Tomkinson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului…”
    Efeseni 2.1,2

    Exemplul lui Zwingli

    În toate timpurile, Dumnezeu a ridicat mărturii ale harului Său. Una dintre aceste mărturii a fost Ulrich Zwingli (14841531). În secolul al XVI-lea, întunericul spiritual era poate mai adânc în Elveția decât în alte părți ale Europei. Viața materială avea acolo primul loc ca și în versetul de astăzi. În general, cei care mai erau atașați de studiul Bibliei erau tratați cu batjocură. Religia nu era altceva decât o adunătură de practici grosolane, mai rele ca în alte părți. Se practica de asemenea vânzarea indulgențelor.

    În acel timp, greu din punct de vedere spiritual, Dumnezeu a permis să se nască în Elveția cel mai renumit dintre reformatori, Ulrich Zwingli. Părinții lui Ulrich, oameni cinstiți și cunoscuți pentru evlavia lor, încântați de frumoasele aptitudini ale fiului lor, s-au gândit din timp să-l facă să îmbrățișeze cariera bisericească. Peste tot s-a distins în discuțiile publice, atât de mult la modă pe atunci; Dumnezeu l-a pregătit pentru luptele oratorice, pe care avea să le aibă mai târziu, în favoarea cauzei Evangheliei. La universitate, Ulrich Zwingli a urmat studiile universitare, unde Thomas Wittembach anunța elevilor săi aurora unor timpuri noi, în care harul divin va lucra cu putere, când învățământul religios se va baza numai pe Biblie și îndeosebi pe scrierile apostolilor. El socotea că sângele vărsat de Domnul Isus pe cruce este singura și unica răscumpărare din păcate.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TU ÎI APARȚII LUI DUMNEZEU

    „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc… eşti al Meu.” (Isaia 43:1)

         Când Dumnezeu te răscumpără, devii al Lui. Și când ești al Lui, El te ocrotește! Lucrul acesta este ilustrat de istoria lui Belșațar. Biblia spune: „Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor. Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele din aur şi din argint pe care le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui” (Daniel 5:1-2). Dacă ar fi abuzat de un vas învechit, lipsit de valoare, poate nu ar fi contat, însă Dumnezeu prețuia prea mult aceste vase sfințite pentru a îngădui să fie folosite cu un alt scop. Așa că în întunericul nopții, degetul lui Dumnezeu a scris soarta lui Belșațar pe zidul palatului. Și „chiar în noaptea aceea, Belşaţar… a fost omorât. Şi a pus mâna pe împărăţie Dariu, Medul, care era în vârstă de şaizeci şi doi de ani.” (Daniel 5:30-31). De când ai devenit copilul răscumpărat al lui Dumnezeu, ai la îndemână un principiu neschimbător pe care te poți baza: „El n-a îngăduit nimănui să-i asuprească… zicând: „Nu vă atingeţi de unşii Mei” (1 Cronici 16:21-22). Poate ești nevoit să-ți câștigi pâinea pe pământ străin, să stai acasă fiind într-o situație dificilă sau să înduri necazuri din pricina credinței. Însă de un lucru poți fi sigur: Dumnezeu a investit prea mult în tine pentru a permite să fii distrus. De fiecare dată când Satan va încerca, Dumnezeu îl va opri și-i va spune: „Acest vas îți este interzis! Mi-a luat prea mult timp s-o învăț pe această femeie să se roage. Am investit prea mulți ani antrenându-l pe acest bărbat să Mă proclame! Au îndurat prea multe pentru Numele Meu, ca să te las să le faci rău. Nu te atinge de ei; sunt ai Mei!” Deci, capul sus! Tu Îi aparții lui Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Proverbe 25:16-28

    Mierea este bună, dar, dacă am vrea să facem din ea singura noastră hrană, vom fi dezgustaţi curând. La fel şi afecţiunile naturale: prietenia, bucuriile familiale sunt plăcute şi dulci, dar ele nu trebuie să ne ia prea mult loc, de teamă să nu ne învârtă spre egoism, să nu ne producă saţietate (v. 16, 27).

    Evanghelia este vestea bună prin excelenţă, apa vie pentru sufletele însetate (comp. cu v. 25). Şi fiecare credincios este ca un canal prin care această apă proaspătă a harului poate curge pentru a-i adăpa pe alţii (Ioan 7:38). Atenţie însă! Puţin nămol întro fântână face apa de nebăut. O lipsă de fermitate înaintea celui rău, un moment de relaxare şi iată izvorul tulburat şi stricat, ca şi cum am scormoni albia unui pârâu cristalin cu un băţ (v. 26)!

    A nu ne stăpâni duhul înseamnă a ni-l expune fără apărare, asemeni unei cetăţi fără întărituri, în faţa tuturor atacurilor duşmane (v. 28). Nerăbdarea, resentimentele, geloziile, mândria, îndoielile, poftele, toate batalioanele de gânduri rele se vor alinia curând acolo. 1 Petru 1:13 ne invită în acest sens să ne încingem coapsele minţii şi să fim treji, altfel spus, să ne înfrânăm imaginaţia.


  • 18 Martie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    El S-a depărtat de ei cam la o aruncătură de piatră și a îngenuncheat și Se ruga, spunând: „Tată, dacă vrei, depărtează paharul acesta de la Mine! Însă nu voia Mea, ci a Ta să se facă”. Și I s-a arătat un înger din cer, întărindu-L. Și, fiind în luptă grea, Se ruga mai stăruitor. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picături mari de sânge, căzând pe pământ.
    Luca 22.41-44

    Noaptea târziu, binecuvântatul nostru Domn a venit în Ghetsimani împreună cu ucenicii Săi. Le-a cerut să vegheze împreună cu El, iar El Însuși S-a depărtat de ei cam la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și Se ruga. Peste câteva ceasuri avea să treacă prin cele mai cumplite suferințe, El, Sfântul lui Dumnezeu!

    Nu S-a dat înapoi de la suferințele crucii, ale acelei pedepse de o cruzime extremă, pe care romanii o foloseau pentru executarea condamnaților de cea mai joasă speță. Fiind Om adevărat, El a simțit durerea pe deplin. Totuși, ceea ce oamenii nelegiuiți aveau să-I facă nu a constituit motivul pentru care sudoarea Lui s-a făcut ca niște picături mari de sânge. Era ceva cu mult mai cumplit decât atât – avea să fie părăsit de Dumnezeu!

    În timpul celor trei ceasuri cumplite de întuneric, Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi pe Cel care n-a cunoscut păcatul (2 Corinteni 5.21). Ochii lui Dumnezeu sunt atât de curați, încât nu pot privi păcatul. El nu poate privi la nelegiuire (Habacuc 1.13). Dumnezeu a așezat povara păcatelor noastre asupra lui Isus și L-a tratat pe El cu toată ura pe care o are împotriva păcatului, socotindu-L ca fiind păcatul însuși.

    Aceasta este ceea ce urma să sufere Domnul. El umblase întotdeauna într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu, iar acum această comuniune avea să fie întreruptă. El n-ar fi fost Sfântul lui Dumnezeu dacă ar fi acceptat acest pahar cu bucurie.

    Psalmul 69.20 spune că El a căutat mângâietori, dar n-a găsit nici unul. Ucenicii au adormit de întristare. Un înger a venit din cer și L-a întărit, însă niciun înger nu putea simți ce simțea El și deci nu putea fi un mângâietor. El însă S-a rugat și mai fierbinte, supunându-Se în totul voii lui Dumnezeu.

    E P Vedder, Jr

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Toți …slăveau pe Dumnezeu și ziceau: «Un mare proroc s-a ridicat între noi; și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.»”
    Luca 7.16

    Prorocul dumnezeiesc

    Prorocul este un purtător de cuvânt. El este vocea prin care Dumnezeu vorbește; în loc să vorbească direct din cer, Dumnezeu pune în gura prorocului Cuvântul Său. Apoi prorocul transmite poporului Cuvântul lui Dumnezeu. Mesajele prorocului sunt prefațate de cuvintele: „Așa vorbește Domnul!”

    Profeții din vechime au cunoscut mântuirea numai într-o anumită măsură. Dumnezeu le-a descoperit-o. Dar ei nu au avut o cunoaștere așa de clară cum au credincioșii care, prin Duhul Sfânt, sunt conduși în tot adevărul (Ioan 16.13). Prin inspirația lui Dumnezeu au avut o oarecare lumină  asupra  ei  și  profeții  au  cercetat  și  au  căutat  cu privire la ce au zis și au scris, cu toate că nu puteau să înțeleagă totul. Cuvintele grecești pentru „a cerceta” și „a căuta” sunt aici verbe compuse, care înseamnă o cercetare și explorare exactă, cu râvnă și dăruire.

    Când privim la Domnul Isus, vedem că El este prin excelență Prorocul dumnezeiesc. Domnul Isus Hristos nu este un simplu proroc, ci El este un Proroc mai presus de toți prorocii din toate timpurile. El nu doar vestește Cuvântul lui Dumnezeu, ci El este Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul este un Proroc unic. Numai Hristos putea spune: „Eu vă zic”, arătând și prin aceasta autoritatea Sa dumnezeiască. Prin lucrarea de proroc a Domnului Isus, apostolii, dar și noi găsim răspunsuri minunate. Lucrarea noastră înțeleaptă este să ascultăm de marele Proroc ceresc.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VIAȚA CONDUSĂ DE SCOPURI

    „Scrie proorocia… ca să se poată citi uşor” (Habacuc 2:2)

         Numai când ți-ai stabilit cu claritate scopurile, îți vei putea cuantifica creșterea personală. Iată opt principii care te vor ajuta să-ți stabilești scopurile corecte în viață:

    1) Începe cu rugăciune; altfel scara pe care urci se poate sprijini de zidul nepotrivit. „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte” (Proverbe 19:21).

    2) Așterne-ți gândurile pe hârtie. Dumnezeu i-a zis lui Habacuc: „Scrie proorocia… ca să se poată citi uşor”. Faptul că îți notezi scopurile pe hârtie le dă o permanență și, în plus, te umple de energie.

    3) Stabilește termene limită. „Este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă” (Habacuc 2:3). Fără termene bine stabilite, e ușor să amâni și nu vei ajunge nicăieri.

    4) Enumeră pașii pe care trebuie să-i faci. Apoi poartă cu tine oriunde această listă; îți va arăta calea pe care trebuie s-o urmezi.

    5) Stabilește etapele în ordinea priorităților: ce trebuie să faci mai întâi? Ce poți face mai târziu? Un plan este întotdeauna mai bun decât încercarea de a reține ideile în mintea ta.

    6) Treci la fapte – acum. „Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea…” (Efeseni 5:15-16). Un plan mediocru dar care e aplicat bate întotdeauna un plan strălucit – care nu este niciodată implementat!

    7) Fă câte un lucru în fiecare zi, dar care să te ducă cu un pas mai în față. De exemplu, citește Biblia sistematic timp de un an… sună un anumit număr de clienți în fiecare săptămână… angajează-te în activități caritabile în fiecare lună…

    8) Stabilește-ți scopuri cărora ești dispus să-ți dedici întreaga ta viață. Închei reamintind rugăciunea lui Moise (Psalmul 90:12): „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Proverbe 25:1-15

    Aici începe cea dea treia parte a cărţii. Slujitorii lui Ezechia ai acestui împărat care a făcut ce este bine şi drept şi adevărat, acţionând din toată inima potrivit legii şi poruncilor (2 Cronici 31:20-21) au aşezat pe primul loc cele cu privire la împăraţi: gloria lor (v. 2: care nu este nicidecum cea din 2 Cronici 32:27), inima lor (v. 3), tronul lor (v. 5), ceea ce se cuvine în prezenţa lor (v. 6). Majoritatea acestor proverbe se slujesc de comparaţii poetice, pentru a ne ajuta astfel să le înţelegem şi să le reţinem mai uşor.

    Versetele de la 8 la 10 ne invită să acţionăm cu prudenţă şi cu discreţie faţă de aproapele nostru, de teamă să nu fim apoi daţi de ruşine.

    Versetele de la 11 la 15 vorbesc despre cuvinte. Un cuvânt potrivit este un rod al dreptăţii divine (aur), întotdeauna însoţit însă de har (argint). Chiar dacă este vorba de o mustrare, cuvântul va trebui să aibă preţ pentru urechea care ştie să asculte (v. 12).

    Versetul 13 ne aminteşte ceea ce trebuie să fim soli credincioşi. „Dacă ne achităm cu credincioşie de solia pe care Dumnezeu nea încredinţato, aducem nu numai înviorare celor care o primesc, ci şi satisfacţie pentru inima Celui care nea trimis. Ne gândim noi suficient la aceasta?” (H.R.).


  • 17 Martie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Moise a zis poporului: „Nu vă temeți; stați pe loc și veți vedea salvarea Domnului, pe care o va lucra astăzi pentru voi”.
    Exod 14.13

    A sta pe loc și a vedea salvarea Domnului este un lucru dificil atunci când suntem obișnuiți să alergăm încoace și încolo, preocupați și îngrijorați cu privire la nevoile noastre. Poporul Israel nu era în mișcare la acest moment, ci își făcuse tabăra lângă mare. Totuși Moise le spune: „Stați pe loc”. De ce? Deși ei nu erau în mișcare, inimile le erau tulburate și agitate la fel ca marea pe care o aveau înainte. Neliniștea pusese stăpânire pe ei.

    Având marea înainte și carele armatei egiptene înapoia lor, israeliții s-au gândit că ar fi fost mai bine să continue să fie robi în Egipt, care este o imagine a lumii. Egiptul, cu toată robia și munca silnică a lui, părea o soluție mai bună decât moartea în pustie. N-ar fi însă mai bine să mori în pustie, pus deoparte pentru Hristos, decât să slujești lumii, care se află sub puterea lui Satan?

    Să remarcăm însă că Dumnezeu nu dorește nici să slujim lumii, nici să murim în pustie. Trebuie să învățăm să stăm pe loc, așa încât să ne putem fixa privirea asupra mărețului și atotputernicului nostru Dumnezeu. Vin momente în viața noastră când trebuie să ne dăm seama de slăbiciunea noastră completă și de incapacitatea de a face ceva cu privire la împrejurări, pe care nu le putem stăpâni. Dumnezeu îngăduie aceste împrejurări. El a făcut ca Israel să-și așeze tabăra chiar în acel loc. Când suntem acolo unde vrea El să fim, El dorește să stăm pe loc, astfel încât să putem vedea mai bine planul Său, iar ochii noștri să fie ridicați deasupra lucrurilor acestei lumi, cu toată agitația și tulburarea ei.

    Să stăm pe loc! Dumnezeu dorește să fim liniștiți – doar astfel putem vedea clar lucrarea Lui pentru salvarea noastră – o salvare pe care numai El o poate aduce. „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46.10).

    P E Hall

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    ” …Vai de mine! Sunt pierdut…, am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!”
    Isaia 6.5

    Protecţie

    În 20 martie 2015 a avut loc o eclipsă de soare pe emisfera nordică a pământului. Toți doreau să vadă spectacolul. Nenumărați oameni și-au procurat ochelari speciali pentru acel moment. Se știa desigur, că ochii trebuie să fie protejați de puterea razelor solare. S-au dat multe avertizări cu privire la ochelarii construiți personal cu protecție insuficientă pentru acel eveniment.

    Dar există o altă lumină, care strălucește mult mai luminos decât soarele! Ne referim la slava lui Dumnezeu, strălucirea caracteristicilor Sale morale. Omul fără protecție eficientă nu poate suporta aceasta. Ca păcătos, el nu poate sta în fața lui Dumnezeu. În fața „razelor” slavei Sale, el este pierdut.

    Biblia relatează despre oameni care au văzut puțin din slava lui Dumnezeu și au fost umpluți de teamă; Isaia a fost un profet recunoscut al lui Dumnezeu. Totuși, la vederea Lui a fost adânc conștient cât de ticălos era în el însuși. Şi totuși, pentru fiecare om vine clipa întâlnirii cu Dumnezeu. Şi  pentru  aceasta  ai  nevoie  de  o  „protecție”.  Nu, nu de „ochelari speciali”, nici de „ochelari construiți personal” ai închipuirilor proprii religioase. Toți avem nevoie de Mijlocitorul între Dumnezeu și om: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu L-a dat pentru noi din dragoste. Pe El L-a lovit la cruce „raza” judecății lui Dumnezeu pentru păcatele tuturor care vin la El prin credință. Şi cine Îl cunoaște pe Isus ca Salvatorul său, aceluia îi este deschisă apropierea și slava lui Dumnezeu – fără nicio teamă.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PECINEALEGICREZI?

    „Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3:13)

    Întotdeauna vor exista unii care te vor vorbi de rău. „Nu se va alege niciodată nimic de el… Părinții lui au fost așa, bunicii lui au fost la fel, și nici el nu va fi altfel!”

    Întrebarea este următoarea: pe cine alegi să crezi – pe Dumnezeu sau pe criticii tăi? Potrivit Scripturii: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17) Dumnezeu spune că prin harul Său vei dovedi că acești critici ai tăi au greșit, așa că nu le mai asculta previziunile negativiste. Nu-i mai crede pe membrii familiei, pe profesorii, pe angajatorio sau pe așa-zișii prieteni care încearcă să te doboare. Nu pleca urechea la vorbele denigratoare. Domnul Isus a zis: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Înnoiește-ți zilnic mintea prin adevărul Cuvântului lui Dumnezeu (vezi Romani 12:1-2).

    Poate ai fost abuzat, folosit, respins și neglijat, dar e timpul să ierți acele lucruri care au rămas în urmă și să începi să  înaintezi liber. Când Dumnezeu rostește un cuvânt peste viața ta, din punctul Lui de vedere, s-a și împlinit; e o „lucrare încheiată!” Datoria ta este să-l crezi, să-l rostești și să umbli în realitatea acelui cuvânt în fiecare zi.

    Când cineva îți spune ceva ce poate răni sau lăsa o cicatrice în inima ori în mintea ta, fă următoarele lucruri:

    1) Scrie lucrul acela pe o hârtie.

    2) Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să ierți și să șteargă urma cicatricii.

    3) Rupe hârtia, arunc-o la gunoi și „alergă spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:14).


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Proverbe 24:23-34

    Textul nostru încheie această scurtă diviziune care poartă numele de cuvintele înţelepţilor (cap. 22:17).

    Când oamenii caută să se facă plăcuţi semenilor lor, o fac adesea în detrimentul dreptăţii şi al adevărului. Omul lui Dumnezeu trebuie să fie fără pată în această privinţă (v. 23-25).

    Versetul 27 îi aminteşte tânărului credincios că, înainte de a se gândi la a-şi întemeia un cămin, trebuie să se preocupe să-i asigure resursele, să fie în măsură să procure cele necesare alor săi. După aceea zideşte-ţi casa. Un începător s-ar expune unui dezastru dacă s-ar lansa de unul singur într-o construcţie.

    Versetul 3 din acest capitol 24 ne pune în scenă un arhitect în care ne putem pune toată încrederea: este Înţelepciunea, adică Domnul (comp. cu Psalmul 127:1). Viaţa creştinului fidel este marcată de echilibru. Lăsându-L pe Domnul să lucreze, aceasta nu-l împiedică pe el să fie activ şi sârguincios, pentru că a avut ocazia să observe la ce decădere duce lenea, în orice domeniu (v. 30-34). Drag prieten, pentru a evita foametea spirituală a viitorului tău cămin, versetul 4 te invită să-ţi umpli mai dinainte, prin cunoştinţă, cămările memoriei. Şi Dumnezeu va face să-ţi coboare în inimă toate bunurile preţioase şi plăcute pe care le vei găsi în Cuvânt (Matei 13:52).


Calendar

iulie 2026
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne


Abonează-te

Nu rata meditația de azi!

Abonează-te și primește meditația zilnică direct în căsuța ta de email. Alătură-te celor peste 200 de abonați!