DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Eu sunt a preaiubitului meu și dorința lui este pentru mine.
Cântarea Cântărilor 7.10

Aceasta este cea mai înaltă notă în Cântarea Cântărilor. Versetul arată cum sufletul este preocupat cu Hristos și exprimă cea mai înaltă apreciere a Lui. Dorința Lui este pentru mine, Își găsește plăcerea în mine, iar eu, înțelegând aceasta, mă pierd pe mine însumi cu totul din vedere. Când harul și-a făcut lucrarea perfectă, frumusețea este făcută desăvârșită în cei ai Domnului, iar El Își găsește întotdeauna plăcerea în această frumusețe.

Sufletul aflat sub lege nu poate avea niciodată încredere, nici pace și nici bucurie – el este întotdeauna asaltat de îndoieli și de temeri. Legea este bună, însă noi n-o putem ține. Când ne dăm seama de acest lucru, ne întrebăm: «Ce se va întâmpla cu mine în ziua judecății?». Sufletul aflat sub lege nu crede, deși este scris cât se poate de clar, că „are viață eternă și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24).

Doar harul poate aduce sufletul într-o stare de binecuvântare și de fericire; legea nu poate face niciodată acest lucru; ce poate face ea este doar să-i condamne pe cei care o încalcă. Dacă o încalc, consecințele sunt frica și chinul, însă „dragostea desăvârșită alungă frica; pentru că frica poartă cu ea chinul” (1 Ioan 4.18). Această dragoste desăvârșită se exprimă prin harul perfect care întemeiază sufletul în dragostea deplină a Domnului nostru Isus, prin lucrarea perfectă pe care El a împlinit-o pentru noi. Mireasa mai întâi și-a exprimat bucuria inimii datorită faptului că Îl găsise pe Hristos. Ea a spus: „Preaiubitul meu este al meu și eu sunt a Lui” (Cântarea Cântărilor 2.16). În versetul nostru însă, ea atinge apogeul experienței sufletului, atunci când realizează că inima Lui își găsește plăcere în ea. Nu există o stare mai înaltă decât aceasta! El nu numai că mă iubește, ci Își găsește plăcerea în mine. Nimic nu este mai prețios decât aceasta. Ce minunat adevăr!

A Miller

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Când au ajuns la locul numit «Căpățâna», L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga.”
Luca 23.33

Isus Hristos la cruce

Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu circa 2.000 de ani în afara Ierusalimului, întrece toate evenimentele trecute și viitoare ale istoriei omenirii.

Acolo a fost răstignit Împăratul lui Israel. Isus venise ca Mesia la poporul Lui și dovedise că El este Împăratul promis. Dar iudeii L-au respins și L-au răstignit pe cruce.

Acolo, Isus a suportat batjocura oamenilor. Ei L-au ironizat pe Fiul lui Dumnezeu și au râs de încrederea Lui în Dumnezeu.

Acolo, Mântuitorul a suportat în cele trei ore de întuneric judecata dumnezeiască asupra păcatului. La sfârșit, El a strigat în dureri adânci: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Acolo s-a dezvăluit toată răutatea omului. Toate categoriile sociale L-au chinuit pe Domnul Isus care atârna nevinovat pe cruce. S-a arătat cât de rea este inima omenească.

Acolo, Dumnezeu Şi-a descoperit dragostea Lui și sfințenia Lui. El L-a dat pe Fiul Său, pentru că vrea să salveze oameni pierduți, și L-a pedepsit pe Isus Hristos pentru vina altora, pentru că El trebuie să condamne păcatele.

Acolo, Fiul lui Dumnezeu Şi-a dat viața în putere dumnezeiască, pentru a-L onora pe Tatăl și pentru a face voia Acestuia.

Acolo, Hristos a împlinit lucrarea de mântuire deplin valabilă pentru fiecare care crede în El. Dovada că Dumnezeu a primit această jertfă, este învierea Domnului Isus.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUNOAȘTE-ȚI CHEMAREA (2)

„Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu” (Ioan 14:12)

     Chemarea ta va avea mereu legătură cu o nevoie neîmplinită sau cu ocazia de a face binele. Moise și-a descoperit chemarea atunci când a dat ascultare strigătelor poporului său aflat în robie. La fel și William Wilberforce – care și-a dedicat viața eradicării sclaviei în Marea Britanie. Nelson Mandela a fost avocat și a avut ocazia să câștige bani. Dar a ales un alt drum – unul care a implicat ani de zile petrecuți în închisoare. Și când a fost în cele din urmă eliberat, el nu a căutat răzbunare, ci dreptate și egalitate pentru poporul său, schimbând în felul acesta țara și poporul. Ezechiel scrie: „Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război… După şapte zile, Cuvântul Domnului mi-a vorbit…” (Ezechiel 3:15-16).

Dacă vrei să-ți descoperi chemarea, începe să te rogi pentru situațiile care te tulbură profund. De obicei încercăm să evităm disconfortul, însă dacă simți că ești chemat să-i ajuți pe cei nevoiași, petrece timp cu astfel de persoane. Lasă ca inima ta să fie mișcată; trăiește cu convingerea că lucrurile trebuie să se schimbe, și roagă-te neîncetat: „Doamne, fă-mă un agent al schimbării!” Când i-a chemat pe ucenici, Domnul Isus a ales oameni provenind din medii diferite și cu meserii diferite. În esență, El le-a zis: „Eu cred în voi. Ceea ce știu Eu, vă voi învăța și pe voi” și le-a promis că oricine „crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Concluzie: Domnul Isus le-a dat putere urmașilor Săi să meargă și să trăiască așa cum a trăit El. Astăzi, El te cheamă și pe tine să faci la fel!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Cântarea Cântărilor 1:1-17

Să nu abordăm această carte fără ca mai întâi să-I cerem Domnului să ne păzească de orice gând profan.

Eclesiastul ne-a învăţat că lumea nu poate umple vidul din inima omului; Cântarea ne va prezenta acum dragostea divină, singura care-l poate umple. Precizăm că aici este vorba, înainte de toate, figurativ, de relaţiile viitoare ale Împăratului, Hristos, cu Israel, Soţia Sa pământească. În momentul în care se va deschide împărăţia Sa, afecţiunile acestui popor vor fi reanimate şi vor răspunde, în sfârşit, celor ale adevăratului Solomon. Vom sublinia însă în lectura noastră mai ales ceea ce se poate aplica în mod practic nevoilor actuale ale creştinului. Dragostea este legătura vitală care-l uneşte pe fiecare răscumpărat cu Mântuitorul lui: a Lui pentru noi este infinită, de neclintit; a noastră pentru El, cât de slabă şi de inconsecventă este! Să-I cerem ca El să ne tragă, pentru a putea alerga după El (v. 4).

Versetele 5 şi 6 conţin mărturisirea trecutului vinovat. Cea care vorbeşte aici ştie bine că, dacă este plăcută, aceasta nu se datorează nicidecum propriilor ei merite (citiţi Efeseni 1.6b). Însă versetele 7 şi 8 arată cum ea acum doreşte prezenţa Păstorului, iar versetul 12, cum Îl doreşte pe Împăratul. Ea Îl iubeşte; El este neîncetat pe inima ei, ca un săculeţ cu mir parfumat care-i impregnează veşmintele şi care o însoţeşte în toate locurile (v. 13; 2 Corinteni 2.14-16).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cine crede în Mine are viață eternă.
Ioan 6.47

Cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
Ioan 8.12

Dacă Fiul vă va elibera, veți fi cu adevărat liberi.
Ioan 8.36

Trei lucruri sunt dăruite oricui crede în Isus: viața, lumina și libertatea. În comparație cu acestea, toate bogățiile și plăcerile lumii nu reprezintă nimic. Totuși, mulți dintre cei care ar trebui să se bucure de aceste trei privilegii imense nici măcar nu știu că le posedă, ci, în ce privește trăirea practică, sunt în umbra morții, în întuneric și în robie.

Crezând în Hristos, primesc viața eternă. Dacă ar trebui să simt ceva în mine pentru a fi mântuit, atunci n-aș putea avea siguranța mântuirii. Am nevoie de ceva care să fie în afara mea. Adevărul veșnic al lui Dumnezeu este singurul care formează temelia păcii, pe care nicio putere a oamenilor sau a diavolului nu o poate zdruncina. Oricine aude Cuvântul Său și crede în Cel care L-a trimis este fericitul posesor al vieții eterne. Dar ce valoare are o mare comoară, dacă nu știi că este a ta? Credinciosul ar trebui să știe ceea ce posedă. Această viață eternă este în Hristos.

Așa cum am primit viața, am primit și lumina în Hristos. Dumnezeu n-a vrut să ne dea viața și să ne lase în întuneric. Adevărata sferă a vieții pe care am primit-o este lumina în care avem privilegiul să umblăm. Întunericul a trecut, umbrele au dispărut, iar norii s-au împrăștiat. Întunericul gros a făcut loc luminii vieții, care ne-a umplut sufletele, făcându-ne capabili să ne judecăm pe noi înșine și împrejurările noastre potrivit luminii adevărate.

Am primit viața și lumina și, de asemenea, am primit libertatea în Hristos. El dă viață, luminează și eliberează. El dă eliberare de vină și de condamnare, de teama de judecata viitoare, de teama de moarte și de puterea prezentă a păcatului, ca și de consecințele lui viitoare. Lăudat să fie Numele Lui!

„Lucruri noi și lucruri vechi”

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.”
Coloseni 3.13

Eforturi pentru împăcare

Fiica fostului președinte american John F. Kennedy a povestit din copilăria ei o întâmplare cu multe învățăminte pentru părinți. Într-o zi, se juca „de-a războiul” cu fratele ei în copacul casei. El era de partea americanilor, fiindcă era mai mare și mai puternic, iar ea era de partea germanilor. Aveau două căsuțe în copac și fratele ei lua bulbi de magnolii și o „bombarda” pe sora lui. Deoarece a aruncat prea multe „grenade” în capul surorii sale, aceasta s-a supărat și a mers la tatăl ei în birou. Tatăl a luat-o în brațe, i-a șters lacrimile și i-a spus că o iubește, apoi a întrebat-o ce s-a întâmplat. După ce i-a mărturisit tot ce s-a întâmplat, a trimis-o să-l cheme pe fratele ei. Fiica jubila de bucurie la gândul unei pedepse pentru fratele ei. Dar, după ce și-a adus fratele în birou, tatăl a spus că vrea să audă și părerea lui. Acest lucru a deranjat-o nespus de mult pe fiică. Tatăl i-a ascultat pe amândoi și a decis că niciunul nu avea dreptate. I-a pus pe cei doi să se împace, apoi i-a trimis pe fiecare în camera lui să citească timp de o oră. „Cred că mesajul tatălui nostru a fost că trebuie să asculți și părerea celuilalt și să faci eforturi pentru împăcare”, a concluzionat doamna Kennedy. Această concluzie adevărată este valabilă în viața de familie, dar și în relațiile cu toți oamenii. Eforturile pentru împăcare vor aduce întotdeauna roade de care ne vom bucura toată viața.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUNOAȘTE-ȚI CHEMAREA (1)

„Ce ai în mână?” (Exod 4:2)

     Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise, una dintre întrebările pe care i le-a pus a fost: „Ce ai în mână?” Moise ținea toiagul său de păstor – cel de care se folosea în fiecare zi pentru a-și conduce și a-și proteja oile. Dumnezeu însă avea un alt plan cu acel toiag – unul mai măreț! El l-a folosit pentru a despărți Marea Roșie și a conduce poporul Israel spre Țara Promisă.

Când Dumnezeu te întreabă: „Ce ai în mână?”, El dorește să te gândești la darurile, experiențele, relațiile, educația, resursele, gândirea și temperamentul tău. Dr. Martin Seligman vorbește despre „calitățile care ne definesc.”

Ele se împart în șase categorii:

1) Înțelepciune și cunoaștere. Acestea includ și curiozitatea, aplecarea spre învățătură, judecata sănătoasă și inteligența socială.

2) Curajul. Aici se regăsesc perseverența și integritatea.

3) Umanitatea. În care intră și capacitatea de a fi bun și de a manifesta mila.

4) Dreptatea. Din aceeași familie: Capacitatea de a pune în aplicare corectitudinea și spiritul de lider.

5) Cumpătarea. Alături de care se regăsesc calități precum stăpânirea de sine, prudența și smerenia.

6) Transcendența. Ai în vedere aici și aprecierea frumuseții, exprimarea recunoștinței, capacitatea de a spera și de a fi bucuros.

Cu toții avem competențe pentru fiecare din aceste calități, însă cele care rezonează cel mai profund cu tine sunt de fapt „calitățile care te definesc.” Odată ce le identifici, începi să-ți înțelegi chemarea. Însă ai grijă: dușmanul vrea să te convingă că Dumnezeu nu te poate folosi din cauza slăbiciunilor tale, când de fapt e adevărat tocmai contrariul. Cine le poate vorbi celor aflați în doliu mai bine decât cei ce au trecut printr-o pierdere?

Chuck Colson a fost avocatul șef al Casei Albe până la afacerea Watergate, însă numai după ce a trecut prin închisoare a început lucrarea Prison Fellowship. Așadar, ce ai în mână? Apucă-te de lucru!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 12:1-14

Adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale (v. 1). Acesta este momentul favorabil pentru a ne întoarce la Domnul şi pentru a ne pune toate capacităţile în serviciul Său; cu vârsta, puterile scad şi inima tinde să se împietrească. Versetele 2-7 evocă într-un mod alegoric bătrâneţea şi moartea.

Vine şi concluzia cărţii, în mod tragic identică cu introducerea (v. 8; comp. cu cap. 1.2). Cât de mult ar trebui să-I mulţumim Domnului că această carte prezintă numai o latură a adevărului! La revelaţia Dumnezeului judecător (v. 14) se adaugă astăzi cea a Dumnezeului Mântuitor. Iată de ce, mai mult decât oricare alta, această parte a Scripturii nu trebuie separată de contextul Cuvântului divin!

Diferitele culegeri ale Bibliei sunt date de un singur Păstor, toate dictate de acelaşi Duh (v. 11). Să lăsăm ca aceste cuvinte, toate împreună, asemeni unor ţepuşe sau piroane înfipte, să pătrundă în conştiinţa noastră, pentru a o face sensibilă la mântuire. Spre deosebire de cărţile oamenilor, Cuvântul lui Dumnezeu nu ne va obosi niciodată, dacă-l studiem cu rugăciune (v. 12). El ne va învăţa care este datoria oricărui om: să se teamă de Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui. Toate celelalte nu sunt decât deşertăciune.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Prin aceasta am cunoscut dragostea, pentru că El Și-a dat viața pentru noi.
1 Ioan 3.16

Privind la moartea lui Hristos, înțelegem adevărata întindere a dragostei Sale pentru noi. Moartea este cel mai înalt act de jertfire prin care poate fi exprimată dragostea, fiindcă „nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (Ioan 15.13). Noi avem nevoie de un motiv care să producă dragoste în inimile noastre și, prin urmare, iubim fiindcă El ne-a iubit întâi. Dragostea lui Dumnezeu nu are însă nevoie de niciun motiv, fiindcă ea își are izvorul în natura Lui divină și este suverană în exercitarea ei. Pentru a da exprimare dragostei divine, Hristos a făcut sacrificiul de Sine suprem. El nu S-a lăsat împiedicat de nimic pentru a pătrunde în tot ceea ce noi ar fi trebuit să suferim prin judecata dreaptă a lui Dumnezeu. El a înțeles și a cântărit în mod perfect ceea ce era înaintea Sa și a pătruns acolo, pentru ca dragostea nepătrunsă a inimii Sale să poată fi făcută cunoscut.

Nimeni nu I-a luat viața, ci a dat-o El de la Sine Însuși. În aceasta vedem atât bunătatea perfectă, cât și dragostea perfectă. Ar fi putut să plece în cer ca Om, fără să treacă prin moarte, însă atunci noi n-am mai fi cunoscut niciodată nici dragostea, nici bunătatea și nici gândurile lui Dumnezeu. Întreaga dragoste a lui Dumnezeu s-a manifestat în moartea lui Hristos. Satan a orbit ochii oamenilor și L-a zugrăvit pe Dumnezeu ca pe un Stăpân aspru și neîndurător, însă, pentru cel credincios, toată această minciună s-a risipit în prezența strălucirii dragostei lui Hristos.

Cuvintele din Ioan 13.1 ne reamintesc de dragostea plină de credincioșie a lui Hristos: „Fiindcă îi iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt”. Aceasta înseamnă că dragostea Lui, oricât de mult ar fi pusă la încercare, se dovedește neschimbătoare în caracterul ei. El a prezis trădarea lui Iuda și lepădarea lui Petru, precum și faptul că toți ucenicii aveau să-L părăsească, sub presiunea circumstanțelor, însă fluviul dragostei Sale n-a fost nicidecum tulburat. El este Cel care nu Se schimbă; în consecință, ne putem încrede în El pe deplin. Ce mângâiere negrăită că El rămâne credincios și ne iubește până la capăt!

W Magowan

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Şi iată, strâng două bucăți de lemne, apoi mă voi întoarce și voi pregăti ce am pentru mine și pentru fiul meu: vom mânca și apoi vom muri. Ilie i-a zis: Nu te teme…”
1 Împărați 17.12,13

Nu te teme!

Pe vremea profetului Ilie, o văduvă săracă se afla într-un mare necaz. Cuvintele ei sunau fără nicio speranță. Foametea a făcut să se consume toate alimentele. Numai un rest a mai rămas – care nu ajungea nici măcar pentru o masă. Acest rest dorea să-l pregătească pentru ea și fiul ei… și apoi să aștepte moartea. Ea nu mai avea nicio speranță, că s-ar putea schimba situația și ar putea primi ajutor. Atunci a venit profetul Ilie. Primul lucru ce i l-a spus, a fost: „Nu te teme!” Înainte ca profetul în misiunea lui Dumnezeu să-i spună că situația ei se va schimba, El a vrut să înflăcăreze credința ei.

În Biblie citim de multe ori expresia „Nu te teme!” Citim aceste cuvinte în prima carte a Bibliei: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare” (Geneza 15.1), și în ultima carte: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă” (Apocalipsa 1.17). Cât de impresionant spune Dumnezeu prin Isaia: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu” (43.1)! Aceste cuvinte încurajatoare li le-a spus ucenicilor Domnul când aceștia erau în furtună, înainte de a ajunge la ei și de a pune capăt necazului lor (Marcu 6.50).

Şi astăzi, Domnul vrea să înflăcăreze credința noastră slabă. Înainte de a veni în situația noastră și înainte de a ne ajuta, El vrea să întărească încrederea noastră în El și în lucrarea Lui. Da, „trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge” (Isaia 42.3). De aceea: „Nu te teme!”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ATITUDINEA POTRIVITĂ

„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5)

     Câte locuri de muncă nu se pierd din cauza unor atitudini nepotrivite? Câte promovări nu sunt trecute cu vederea din cauza felului în care se abordează munca? Câte căsnicii nu se destramă? Ar fi imposibil să calculăm. Nimeni nu ar trebui să-și piardă locul de muncă, să rateze o promovare sau să distrugă o căsnicie datorită unei atitudini nepotrivite. De ce? Pentru că atitudinea nu este ceva prestabilit, este o alegere.

Chuck Swindoll scrie: „Pentru mine, atitudinea este mai importantă decât educația, decât banii, decât circumstanțele, decât eșecurile, decât reușitele, decât ce cred ceilalți, ce spun sau ce fac… E mai importantă decât înfățișarea, decât talentele sau abilitățile cuiva. Atitudinea poate întări sau poate distruge o companie, o biserică, o familie. De remarcat este faptul că avem de făcut alegeri în fiecare zi, în primul rând în ce privește atitudinea pe care dorim s-o avem în ziua respectivă. Nu putem schimba trecutul, nu putem schimba faptul că oamenii se comportă într-un anume fel, și nu putem schimba inevitabilul. Singurul lucru pe care îl putem face este să mizăm pe soluția pe care o avem la îndemână, și aceasta este atitudinea noastră. Sunt convins că viața este 10% ceea ce mi se întâmplă și 90% modul în care reacționez la ceea ce mi se întâmplă. La fel este și cu tine. Noi suntem responsabili de atitudinile noastre.”

Să nu uităm nici îndemnul apostolului Pavel: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus.” El S-a apropiat întotdeauna de oameni cu dragoste, cu blândețe și cu o inimă slujitoare, nu cu dorința de a fi slujit. Așadar, dacă atitudinea ta nu a fost cea mai bună până acum, fă din ziua de azi un punct de început. Roagă-te: „Tată, ajută-mă să am o atitudine asemănătoare cu a lui Hristos față de toți cei cu care mă întâlnesc!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 11:1-10

Faţa apelor ar putea părea locul cel mai puţin adecvat pentru a răspândi acolo pâinea (v. 1). Această pâine însă este Cuvântul vieţii, iar apele ne vorbesc despre lume, în starea ei de tulburare şi de agitaţie. Şi este bine că Domnul ne cheamă să răspândim evanghelia cu largheţe (v. 2), fără să privim la greutăţi (v. 4), fără să punem întrebări (v. 5; Ioan 3:8) şi fără să slăbim ritmul (v. 6). Iar dacă avem tendinţa apoi să ne atribuim vreun merit, să ne amintim de sfârşitul versetului 5: Dumnezeu, care face totul. Versetul 3 evocă harul, esenţa evangheliei (Isaia 55:10-11), însă în aceeaşi măsură, de fapt anunţă şi judecata.

Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, umblă pe căile inimii tale este filosofia multor tineri nepăsători. Sfârşitul frazei însă este o adevărată provocare la a-i aduce să reflecteze: dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va chema la judecată (v. 9).

„Da, Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru fiecare nebunie de-a ta. Pentru cine şi pentru ce ai trăit? Toate acestea nu se mărginesc la pământ. Există un Dumnezeu şi acest Dumnezeu este Judecător.” (H.R.).

Prieten cititor încă neîntors la Dumnezeu, fie ca acest avertisment să te conducă la versetul 1 din capitolul 12!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Samuel slujea înaintea Domnului, ca băiat, încins cu un efod de in. Și mama sa îi făcea o mantie mică și i-o aducea în fiecare an, când se suia cu soțul ei ca să ofere jertfa de fiecare an.
1 Samuel 2.18,19

Ce lucrare minunată era aceasta! Mâinile Anei, însuflețite de dragoste, croiau mantia pentru fiul ei. Toată priceperea ei era folosită cu dorința de a-i face fiului ei o haină care să fie nu numai folositoare, ci și potrivită.

Nu numai mamele, ci și tații croiesc astfel de mantii mici copiilor lor, care sunt purtate ani îndelungi, mai mult decât orice haină materială. Cât de mulți bărbați și femei poartă astăzi mantiile pe care părinții lor li le-au croit cu mulți ani în urmă! Obiceiurile sunt hainele sufletului. Apostolul Pavel le spune celor credincioși că, după ce se dezbrăcaseră de omul cel vechi, „care se strică prin poftele înșelătoare”, se îmbrăcaseră cu omul cel nou, „care este creat după Dumnezeu, în dreptate și în sfințenia adevărului” (Efeseni 4.22-24); apoi îi îndeamnă să lepede minciuna, mânia și răutatea și să se îmbrace cu îndurarea, smerenia și blândețea. Ce cuvinte ar putea ilustra mai bine faptul că obiceiurile sunt hainele vieții interioare? Unde și cum sunt formate aceste obiceiuri? Nu la mijlocul vieții, ci la începutul ei; nu în momentele de criză, ci în împrejurările de zi cu zi; nu pe scena publică a vieții, ci în cămin, în circumstanțele copilăriei timpurii.

Fie ca mantia fără pată a dreptății să fie purtată de fiecare dintre noi. Prin conduita noastră în căminele noastre, prin felul cum păstrăm rânduiala în familie, prin acțiunile noastre, prin felul în care vorbim și în care ne petrecem timpul liber, cu toții croim mantii mici, mai bune sau mai rele, pe care copiii noștri le vor purta pentru tot restul vieții lor și pe care, poate, le vor dărui, la rândul lor, și generațiilor viitoare.

F B Meyer

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu!… În ziua fericirii, fii fericit și în ziua nenorocirii, gândește-te că Dumnezeu a făcut și pe una, și pe cealaltă…”
Eclesiastul 7.13,14

„Pentru mine au murit doi”

„Nu am vrut să-l las să procedeze așa, însă am fost luat pe sus. Următorul care venea, nerăbdător să-și ocupe locul în barcă, m-a împins înainte. Jim știa că așa se va întâmpla. În câteva secunde am fost în barca de salvare. Abia am părăsit vasul și acesta s-a scufundat, iar eu l-am privit pe Jim cum se scufunda. Acum știu că a mers să fie la Mântuitorul său și Mântuitorul tuturor care L-au primit în viața lor. Însă Jim a murit în locul meu. De aceea spun că pentru mine au murit doi. Când am văzut că vasul se scufundă, am spus lui Dumnezeu în inima mea: «Dacă ajung cu bine la țărm, Jim nu a murit în zadar. Te rog, Doamne, ajută-mă să-l întâlnesc pe Jim în ceruri! Dumnezeul lui Jim merită cunoscut, din moment ce Jim a murit pentru mine, ca să dobândesc o șansă să-L cunosc pe Mântuitorul!»”

Ce s-a întâmplat mai departe cu marinarul? El a luat Noul Testament și l-a citit. La început era neștiutor ca orice începător. Însă încetul cu încetul a înțeles calea mântuirii. A înțeles că Domnul Isus a murit în locul lui și i-a îndepărtat toate păcatele prin sângele Lui vărsat pe cruce.

Cu toate că nu vă aflați pe un vas pe mare, vă rugăm să nu uitați că și pentru dumneavoastră a murit Unul care poate să vă dăruiască viața veșnică dacă este primit în inimă. Acesta este Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TAȚILOR, BINECUVÂNTAȚI-VĂ COPIII!

„Fiule, păcatele îţi sunt iertate!” (Marcu 2:5)

     Tații din Vechiul Testament își puneau mâinile peste capul copiilor lor și rosteau anumite promisiuni peste ei, crezând că binecuvântarea lui Dumnezeu poate trece de la o generație la alta. Acesta este motivul pentru care „Isaac a chemat pe Iacov și l-a binecuvântat” (Geneza 28:1).

Tot acesta este motivul pentru care Iacov a dorit să-și binecuvânteze nepoții înainte de-a muri (vezi Geneza 48:14). Copiii care nu au tați iubitori și implicați își irosesc deseori viețile căutând sentimentul identității și al stimei de sine. Tot mai mulți ajung în tovărășia unor grupuri rebele, a unor bande de pe stradă, a unor dealeri de droguri și pe mediile sociale și Internet. Vedem consecințele peste tot în jurul nostru. În loc să-și împlinească destinul dat de Dumnezeu, acești copii ajung să fie definiți și etichetați prin stilul lor de viață drept „fugari”, „condamnați”, „scandalagii”, „dependenți.”

Înainte cu puțin timp de-a fi împușcat, Tupac Shakur, artistul rap cunoscut pentru versurile violente ale cântecelor sale, a spus: „Nu mi-am cunoscut niciodată tatăl adevărat. Știu sigur că dacă aș fi avut tată, aș fi avut parte de disciplină și de mai multă încredere. Mama te poate liniști, te poate mângâia, îți poate arăta în ce constă bărbăția ta. Dar ai nevoie de un bărbat care să te învețe să fii bărbat!”

Când a fost adus un om la Domnul Isus ca să fie vindecat, înainte ca El să-l ierte și să-l vindece, l-a chemat „fiule…” El nu a zis: „Trebuie să-ți îndrepți comportamentul” sau „Trebuie să faci așa cum spun Eu!” Nu, El a stabilit o relație cu acest om arătându-i dragoste și acceptare. Ca tată, și tu trebuie să faci la fel. Cel mai mare dar pe care îl poți oferi copiilor tăi este să-i iubești și să-i accepți așa cum sunt, fără condiții și fără să-i condamni!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 10:1-20

Să luăm bine seama la acest panou de avertizare din versetul 8: pe cel care răstoarnă o împrejmuire îl muşcă un şarpe. Dumnezeu a pus în jurul fiecăruia dintre noi bariere de protecţie (de exemplu, autoritatea părinţilor sau a educatorilor). El ştie ceea ce se află de cealaltă parte a împrejmuirii. Noi ne imaginăm uneori că sunt avantaje de care El ne privează. Dar nu! Ceea ce El doreşte este ca noi să evităm o muşcătură periculoasă. Şarpele pândeşte, şi lui nu-i trebuie nicidecum o spărtură largă pentru a se putea strecura. Puţin păcat, puţină nebunie (v. 1), de ajuns pentru a compromite mărturia copilului lui Dumnezeu (comp. cu 1 Corinteni 5:6) şi pentru a înlocui mireasma lui Hristos cu mirosul greu al putrezirii (Galateni 6:8)!

Nebunia celor care guvernează este deosebit de detestabilă (v. 5). Ea are consecinţe asupra tuturor celor care le sunt supuşi: unii ajung victimele lor, alţii ajung să le urmeze exemplul rău (de exemplu: 2 Împăraţi 21:9-16). Aceasta însă nu este un motiv pentru a vorbi de rău autorităţile, nici măcar pentru a gândi rău despre ele (v. 20). Dimpotrivă, datoria noastră creştină este de a ne ruga pentru stăpâniri (1 Timotei 2:1-2).

Versetul 12 ne vorbeşte despre Hristos, Cel Înţelept prin excelenţă. Toţi se minunau de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui (Luca 4:22).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Duhul lui Dumnezeu Se mișca peste suprafața apelor.
Geneza 1.2

Duhul și Mireasa spun: „Vino!” Și cine aude să spună: „Vino!”.
Apocalipsa 22.17

Duhul Sfânt este o Persoană divină, angajată în toate activitățile și scopurile Dumnezeirii, la fel ca Tatăl și ca Fiul. Duhul Sfânt are de asemenea un loc de strânsă asociere cu toți cei care au fost răscumpărați prin sângele lui Hristos. Aceste două trăsături ale Duhului Sfânt pot fi văzute pe prima și pe ultima pagină a Bibliei.

Pe prima pagină a Bibliei vedem cum Duhul Se mișca peste suprafața apelor. Verbul pentru „Se mișca” este același cu cel folosit pentru a descrie zborul unui vultur deasupra puilor lui, atunci când aceștia învață să zboare (Deuteronom 32.11). Duhul Sfânt este văzut mișcându-Se cu putere creativă și dătătoare de viață deasupra feței pământului. Lucrarea creației a fost declarată ca fiind bună. Însă omul, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu, fiind cununa acelei creații, a ascultat de glasul înșelătorului. Prin urmare, universul a căzut pradă dezordinii și moartea a început să domnească.

Duhul Sfânt nu Se mai mișcă deasupra pământului, ci, după moartea, învierea și înălțarea lui Hristos, El locuiește în cei răscumpărați de pe pământ (Ioan 14.17). Prin urmare, pe ultima pagină a Bibliei vedem o scenă cu totul diferită de cea de la creație. Vedem cum Duhul Sfânt este într-o asociere foarte strânsă cu Mireasa. Duhul și Mireasa sunt într-o perfectă armonie atunci când cer ca Mirele să vină.

Ultima pagină a Bibliei ne spune de asemenea că lumea cea veche urmează să treacă și că o lume restabilită, „veacul viitor”, urmează să vină, lume care va fi urmată de cerurile noi și de pământul nou. Între timp, Duhul și Mireasa îi cheamă pe păcătoșii însetați să vină și să bea din apa vieții. Astfel, atunci când Adunarea tânjește după venirea lui Hristos și caută mântuirea celor păcătoși, ea este în deplină comuniune cu Dumnezeu Duhul Sfânt.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui… Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu!…”
Eclesiastul 7.8,13

„Pentru mine au murit doi”

Putem să ne imaginăm groaza celor care trebuiau să rămână pe vas, în timp ce alții urmau să fie salvați. Cuvintele noastre sunt prea slabe pentru a descrie o astfel de scenă dinaintea morții. „Condamnat la moarte și blestemat!” a bolborosit marinarul. „Atunci toate păcatele vieții mele mi-au trecut pe dinainte. Chiar dacă n-am lăsat să se vadă în afară, între sufletul meu și Dumnezeu era o situație îngrozitoare! Aveam un coleg care era credincios Mântuitorului. Mi-a vorbit de multe ori despre salvarea sufletului meu, iar eu am râs de el și i-am spus că vreau să mă bucur de viață. În acele împrejurări nespus de grele, el era lângă mine. Nu puteam nici măcar să-i cer să se roage pentru mine; și mă tot întreb de ce nu mi-a vorbit atunci de Mântuitorul. Am înțeles însă mai târziu. Privindu-i fața, am văzut că era calmă, plină de pace și luminată de o lumină neobișnuită. M-am gândit cu amărăciune: «Pentru el este în regulă să zâmbească; sorțul lui a căzut să meargă în barca de salvare și va scăpa.» O, atunci nu l-am înțeles pe colegul meu Jim! Barca de salvare s-a apropiat de noi. Unul câte unul, oamenii au urcat în barcă. A urmat rândul lui Jim. Însă în loc să înainteze, m-a împins pe mine: «Du-te în locul meu în barcă și să ne întâlnim în cer. Eu sunt mântuit, dar tu trebuie să primești salvarea veșnică prin Domnul și Mântuitorul Isus Hristos.»”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE SUNT PIEDICILE TALE?

„Să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne…” (Evrei 12:1)

     Biblia ne îndeamnă: „să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” Care sunt lucrurile care îți pun piedică sau care te înfășoară? Viața este o cursă unică, așa că aleargă pentru a ieși câștigător. Pentru a nu te împiedica și pentru a nu-ți pierde locul în cursă, nu privi înapoi. Nu poți schimba trecutul, dar poți învăța de pe urma lui. Nu te îngrijora pentru următoarea etapă, concentrează-te asupra următorului pas. Dacă nu o faci, e posibil să cazi și să nu te mai ridici. Continuă să avansezi, și – fără să-ți dai seama – vei ajunge să ai mai multe ture în urma ta decât înaintea ta! Profită de fiecare dintre ele. Mulți dintre noi ducem în spate povara și greutatea îngrijorărilor. Persoanele mai în vârstă și mai înțelepte au ajuns să înțeleagă faptul că poverile lor nu au o importanță reală. Ne irosim puterea stingând flăcări care, dacă ar fi lăsate în pace, s-ar stinge singure. Timpul este resursa ta cea mai prețioasă. Economisește-l, și în felul acesta activele tale vor crește, iar pasivele vor scădea. Călătorește fără prea multe bagaje. Renunță la obiceiul de a te sabota singur, și la cel al temerilor inutile. În viață apar destule încercări dureroase; de ce să le mai îndurăm și pe cele de care putem scăpa? Când orbul Bartimeu a auzit că Domnul Isus se află în cetate, și-a aruncat haina ca să nu-l încurce și a alergat spre El. Credința lui a fost răsplătită: „Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.” (Marcu 10:52)

Nu vei ști niciodată cât poți fi de victorios, până nu scapi de lucrurile care te țin în urmă și care te înfășoară.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 9:1-18

Toate sunt la fel tuturor, declară versetul 2. În viaţa fiecăruia, Dumnezeu îngăduie o succesiune de evenimente pe care noi le numim, după caz, fericite sau nefericite ca să vadă dacă vreunul dintre acestea va întoarce spre El inima făpturii Sale. De altfel, Domnul n-a promis niciodată că cel credincios va fi scutit de încercări după convertirea sa. Însă diferitele împrejurări din viaţă, care ne afectează sănătatea, munca sau familia, sunt ocazia de a arăta în ce fel credinţa creştină schimbă felul nostru de a le traversa. După un eşec la examen, de exemplu, acolo unde un tânăr necredincios va vorbi de neşansă sau de nedreptate, copilul lui Dumnezeu va recunoaşte mâna sigură şi înţeleaptă a Tatălui său ceresc.

Alergarea nu este pentru cei iuţi, nici lupta pentru cei puternici (v. 11; comp. cu Romani 9.16). Omul lui Dumnezeu este cel care le câştigă. 2 Timotei 4.7 ne prezintă un bătrân întemniţat, sărac, care-şi isprăvise alergarea şi luptase lupta cea bună.

Parabola omului sărac şi înţelept (v. 13-15) ne îndreaptă privirile spre Isus. El ne-a eliberat de Vrăjmaşul cel puternic (comp. cu Evrei 2.14,15). Este o invitaţie pentru noi, acum, să nu fim nerecunoscători, nici uituci ca locuitorii acelei mici cetăţi, ci să ascultăm cuvintele Sale (v. 15, 16; 1 Corinteni 11.24).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Hristosul, după ce S-a adus o singură dată jertfă, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă.
Evrei 9.28

Este un lucru nespus de binecuvântat că Dumnezeu ne învață că moartea și judecata au fost deja înlăturate pentru noi prin jertfa Domnului de la cruce. Ceea ce pe noi ne așteaptă nu este, așa cum spun unii, o zi a judecății, în care se va decide cine este mântuit și cine nu. Scriptura nu ne spune nicăieri că noi așteptăm o astfel de zi, că noi Îl așteptăm pe Hristos, care „Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă”.

Între Hristos și cel credincios nu mai există problema păcatului și, prin urmare, nici a consecințelor lui – moartea și judecata. La venirea Sa, Hristos va exercita puterea răscumpărării asupra trupurilor noastre și astfel ne va dărui nu doar eliberare deplină și veșnică de orice consecință a păcatului, ci, într-o clipă, va schimba starea pământească a trupurilor noastre și ne va face asemenea trupului Său de slavă, astfel încât să avem capacități depline pentru a ne bucura neîncetat de El. Binecuvântată nădejde! Scumpă parte a celor credincioși! Eliberați de moarte și de judecată și având speranța fericită de a fi pentru totdeauna cu Domnul și pentru totdeauna asemenea Lui!

Cel credincios este deci îndemnat să privească înapoi la cruce și să vadă că Hristos i-a înlăturat acolo păcatele și l-a eliberat de moarte și de judecată. Apoi el privește în sus, la tronul lui Dumnezeu, și Îl vede acolo pe Isus la dreapta Măririi, ca dreptate a sa și ca Mare Preot al său (versetul 24). Iar acum el așteaptă venirea Domnului pentru a-l duce în savurarea eternă a Persoanei Sale (versetul 28). Într-o clipă, într-o clipeală din ochi, El va schimba starea trupurilor noastre și atunci, la unison, din inimile noastre recunoscătoare va țâșni lauda eternă. Dacă ni s-ar așeza înainte toate bogățiile, toate plăcerile și toate onorurile lumii acesteia, răspunsul nostru ar trebui să fie: Doar Isus este Cel care poate satisface inima mea!

H H Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa? Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduință…”
Proverbe 20.24,25

„Pentru mine au murit doi”

Fiecare întoarcere la Dumnezeu este unică în felul ei, fiindcă  și  noi  suntem  creați  să  fim  unici  și  trăim  în  împrejurări total diferite unii față de alții. La fiecare întoarcere la Dumnezeu, observăm cum Domnul îndreaptă pașii omului spre mântuirea Sa. Un marinar a istorisit că pentru mântuirea lui au murit doi. Cum este posibil așa ceva? Marinarul a răspuns: „Mântuitorul a murit pentru mine cu mult timp în urmă pe cruce la Golgota, iar colegul meu a murit și el pentru mine în urmă cu câțiva ani. Şi lucrul acesta m-a adus la Mântuitorul. Era o noapte întunecată, în care vasul nostru a fost dus de valuri spre o coastă stâncoasă. Am tras semnale de alarmă, dar nu ne-a auzit nimeni. Marinarii au umflat barca de salvare și au lăsat-o în valuri. Am crezut că este imposibil să rămânem în viață în asemenea condiții. Însă ei au încercat și Dumnezeu i-a ajutat să reușească. Cu mare greutate au dus femeile și copiii în barca de salvare și apoi s-au deplasat spre țărm. Încă o dată, încărcată cu un alt grup, barca a fost trimisă la țărm. Atunci am știut că unii dintre noi vom muri, întrucât dacă barca de salvare ar fi fost trimisă din nou, nu ar mai fi putut duce pe toți cei care rămăseseră și vasul nostru s-ar fi scufundat înainte de al patrulea drum. Așa că am tras la sorți cine să rămână. Sorțul meu a fost să rămân pe vasul care urma să se scufunde în curând.”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SHALOM

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exod 33:14)

     Cuvântul evreiesc pentru pace este shalom. În afara lui Dumnezeu, pacea va rămâne un vis de neatins, o fantezie filozofică, un pește care tocmai ți-a mâncat momeala sau pe care l-ai scăpat din cârlig. Căsniciile o iau razna și se destramă pentru că așteptăm ca partenerul nostru imperfect să ne ofere pacea desăvârșită pe care o căutăm, și descoperim că nu este capabil. Se spune că o femeie se afla la o întâlnire și încerca din răsputeri să pară bucuroasă. Remarcând piatra colosală ce-i strălucea pe deget, unul dintre invitați a exclamat: „Uau! Ce piatră frumoasă!” Ea a răspuns: „Mulțumesc. E diamant Callahan.” Admiratorul a zis: „Mi-ar plăcea să am și eu așa ceva!” La care femeia a replicat: „Nu prea cred!” „De ce”, a întrebat el. „Pentru că vine la pachet cu blestemul Callahan.” „Blestemul Callahan?! Dar ce-i asta?” a întrebat interlocutorul. Ea a suspinat și a zis: „Domnul Callahan!” Pacea desăvârșită poate veni numai de la un dătător de pace desăvârșit, și singurul care se califică este Dumnezeu. Pacea nu înseamnă absența problemelor, ci prezența lui Dumnezeu în mijlocul problemelor. Mai mult decât atât, nimeni nu va găsi pacea căutând-o. Pacea nu e ceva ce găsim; ea ne găsește pe noi, atunci când ne predăm viața Celui care a spus: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” Numai prezența lui Dumnezeu poate aduce pacea. Siguranța dragostei lui Dumnezeu, a ajutorului lui Dumnezeu și a prezenței lui Dumnezeu – iată ce îndepărtează stresul din viața noastră. Tânjești după pace? Când îți predai viața lui Hristos, vei experimenta pacea „care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 8:1-17

Pentru orice lucru este un timp şi o judecată (v. 6). Atunci când un candidat are de susţinut un examen, două zile sunt importante: cea a probelor şi apoi cea a rezultatelor. Timpul pe care Dumnezeu i-l alocă fiecăruia pe pământ corespunde celei dintâi dintre aceste zile; cea a judecăţii însă va veni inevitabil. Păcătosul, în inconştienţa lui, profitând de faptul că sentinţa împotriva unei fapte rele nu se execută imediat (datorită răbdării lui Dumnezeu), înmulţeşte relele (v. 11) şi nenorocirile (v. 6).

Omul nu-şi cunoaşte timpul (cap. 9.12; Ieremia 8.6,7), nici ce va fi (v. 7), pe când înţeleptul, învăţat de Dumnezeu, pricepe toate lucrurile (v. 1; 1 Corinteni 2.15,16). Asemeni lui Pavel, gândul referitor la tribunalul lui Hristos îi dă teamă. Înţelegând însemnătatea timpului actual, solemnitatea judecăţii (v. 5), el caută cu înflăcărare să-I fie plăcut Domnului (2 Corinteni 5.9-11). Eclesiastul nu a avut, ca noi, revelaţia cu privire la viitor. El cunoştea, cu toate acestea, importanţa acestei temeri de Dumnezeu şi afirmă că totul va fi bine pentru cei care se tem de Dumnezeu (v. 12). Ei vor întâmpina probabil persecuţia, dar nimeni nu va avea puterea să le întemniţeze duhul (v. 8, 9). Nimic nu-i va putea despărţi de dragostea lui Hristos (Romani 8.35).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

S-au temut și de Domnul și au slujit și dumnezeilor lor, după obiceiul națiunilor din care fuseseră deportați. Până în ziua aceasta, ei fac după obiceiurile lor de mai înainte: nu se tem de Domnul și nu fac nici după rânduielile lor și după judecățile lor, și nici după legea și porunca pe care a poruncit-o Domnul … la fel fac și fiii lor și fiii fiilor lor, până în ziua aceasta, cum au făcut părinții lor.
2 Împărați 17.33,34,41

Samaritenii – Originea lor

Când cele zece seminții ale lui Israel au fost luate captive de către asirieni, au fost luate și deportate în diferite părți ale imperiului asirian. În locul lor, împăratul Asiriei a adus popoare păgâne, care de asemenea fuseseră luate captive. Aceste popoare au fost așezate în țara lui Israel, țară despre care Domnul spusese: „Țara este a Mea” (Levitic 25.23).

La început, noii locuitori nu se temeau de Domnul, așa că El a trimis niște lei care i-au omorât pe unii dintre ei. Când plângerile lor au ajuns la împărat, acesta le-a trimis un preot israelit, pentru a-i învăța cum să se teamă de Domnul. Preotul i-a învățat, însă fiecare dintre aceste națiuni păgâne și-au păstrat și idolii lor și au continuat să le slujească în locurile înalte ale țării, după ce rânduiseră preoți aleși de ei.

Dumnezeu nu dorește să fie unul dintre mai mulți dumnezei. El este un Dumnezeu gelos. Noi trebuie să ascultăm de Cuvântul Său. Dumnezeu nu a acceptat închinarea samaritenilor, care încercau să se închine și Lui și idolilor lor. El ne spune limpede că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. El dăduse în Lege instrucțiuni cu privire la închinarea plăcută Lui și nu accepta niciun compromis. Poporul Său nu trebuia să se teamă de alți dumnezei, nici să-și facă chipuri turnate sau cioplite. Samaritenii și descendenții lor au încercat să se închine și Domnului și idolilor lor. Dumnezeu nu a acceptat acest lucru atunci și nu-l acceptă nici acum.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morții?”
Fapte 26.8

Credinţa în înviere

Cu toate că învierea Domnului Isus a fost dovedită deslușit, mulți oameni s-au opus conștienți acestui fapt încă de la început.

Iudeii au răspândit o minciună în timp ce afirmau că ucenicii ar fi furat noaptea trupul mort al Domnului lor, când străjerii au dormit (Matei 28.11-15).

Grecii din Atena au batjocorit când Pavel le-a vestit învierea lui Isus Hristos (Faptele Apostolilor 17.32). Așa ceva era de neînchipuit pentru ei. Nu se potrivea în știința lor.

Până astăzi, mulți oameni pun sub semnul întrebării o înviere, cu toate că creația ilustrează deslușit acest adevăr. Fiecare sămânță care este semănată, „moare”. După ce încolțește, putrezește. Dar din embrion ia naștere o plantă nouă, vie, care crește și aduce roade.

De ce nu ar putea fi posibil la Dumnezeul-Creator să învie un om mort la viață nouă? Odinioară a chemat lumea la existență,a făcut animalele și plantele și l-a creat pe om. Nu este aceasta o dovadă suficientă pentru atotputernicia Sa?

Învierea Domnului Isus este unul din adevărurile de bază ale credinței creștine. Cine o tăgăduiește, se opune mântuirii prin Isus Hristos. Cine o primește prin credință, știe: Mântuitorul a murit pentru păcatele mele și a fost înviat pentru îndreptățirea mea (Romani 4.25).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

Fundația SEER

DEZVOLTĂ O ATITUDINE DE ÎNVINGĂTOR

„Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4)

     Dezamăgirile din viață te pot face să nu vezi altceva decât negativism în ceea ce te așteaptă în viitor. Îți exprimi deznădejdea, îți desconsideri abilitățile, refuzi să-ți asumi riscurile, spui „nu” oportunităților de creștere personală, te plângi de nedreptatea vieții și spui că nimic din ceea ce faci nu va schimba lucrurile într-o împrejurare anume. Recunoști vreuna din aceste atitudini în tine însuți? Dacă da, există o veste bună. Dr. Paul Meier, un psihiatru creștin, a spus: „Atitudinile nu sunt nimic altceva decât obiceiuri ale gândirii, iar obiceiurile se pot deprinde. O acțiune repetată devine o atitudine realizată.” Asta înseamnă că prin practicare, poți dezvolta o atitudine biruitoare.

Iată cum:

1) Fii onest în încercarea ta de a învinge pesimismul. Dă-i permisiunea, unei persoane pe care o respecți, să-ți atragă atenția asupra momentelor în care ești negativist.

2) Limitează-ți ocaziile în care ești expus la lucruri negative. Întrucât începem să devenim asemenea persoanelor cu care ne întovărășim, caută oameni care îți întăresc credința și care nu-ți alimentează fricile. „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept.” (Proverbe 13:20)

3) Oferă-te voluntar să-i slujești pe oamenii cu nevoi speciale. Slujirea creează sentimente pozitive și-ți dă sentimentul valorii; în același timp, e cel mai bun lucru pe care poți să-l faci.

4) Caută ce este bun în fiecare situație și exprimă-ți credința că există mereu ceva bun!

Președintele Statelor Unite, Harry Truman a spus: „Pesimistul e cel care face ca oportunitățile să fie dificultăți, iar optimistul este cel care face oportunități din dificultăți.” Când te confrunți cu o dificultate, privește-o ca pe o oportunitate, pentru că „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 7:16-29

Ce semnifică recomandarea pe care o găsim în versetul 16? Cumva că riscăm să devenim prea riguroşi în umblarea noastră? Cu siguranţă nu înseamnă aceasta! Nu vom avea niciodată o conştiinţă prea sensibilă. Există însă un pericol căruia îi cad victimă deseori cei de curând întorşi la Dumnezeu: acela de a fi exageraţi în atitudinile sau în cuvintele lor, acestea depăşind măsura credinţei pe care o au. În acelaşi timp îi critică cu uşurinţă pe ceilalţi creştini, iar aceasta pur şi simplu deoarece încă nu se cunosc pe ei înşişi (Romani 12.3).

Versetul 21 ne prezintă cealaltă latură, a criticilor cărora, de data aceasta, noi înşine le suntem ţinta. Dacă avem aprobarea Domnului, nu trebuie să le punem la inimă. Cel care se teme de Dumnezeu iese din toate (v. 18), este învăţat să facă faţă situaţiilor celor mai periculoase. Printre aceste pericole, versetul 26 menţionează femeia a cărei inimă este (ca nişte) laţuri şi ale cărei mâini sunt lanţuri. Cel care-I este plăcut lui Dumnezeu (adică acela care se teme de El şi Îl ascultă) poate avea încredere că va fi păzit şi că va scăpa, dar cel păcătos va fi prins de ea.

Două istorii opuse ilustrează acest avertisment: cea a lui Iosif (Geneza 39.7) şi cea, tragică, a lui Samson trădat de Dalila (Judecători 16.4).

Tineri creştini, să medităm mai mult asupra acestor două exemple!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru că unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor.
Matei 18.20

Duhul Sfânt este Agentul divin care lucrează nașterea din nou și mântuirea în sufletul unui om. De la acel moment încolo, El Se implică în creșterea spirituală a celui devenit credincios, ajutându-l să facă progrese și să ajungă la maturitate. De asemenea, El ne ajută să devenim dependenți de Domnul aflat în glorie și să fim transformați în chipul Lui. Hristos nu Se mai află aici, lucru implicat în afirmația Lui cu privire la strângerea „în Numele Său”, astfel că avem nevoie de ajutorul Duhului pentru a fi strânși laolaltă în felul acesta.

Credincioșii ar trebui să depindă în totul de Domnul, în timpul absenței Lui. El Însuși le-a spus ucenicilor: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15.5). Pentru că El este acum în cer, ne-a dat Duhul Său, care să fie cu noi și să rămână în noi pentru totdeauna (Ioan 14.16). Noi avem acest mare privilegiu de a ne aduna în numele Domnului și de a ne strânge în jurul Lui, chiar dacă nu-L putem vedea în mod fizic. Suntem mângâiați de faptul că nu este nevoie de mai mult de doi sau trei pentru a ne bucura de prezența Lui.

A fi strânși în numele Lui înseamnă ca El să fie singurul Centru al strângerii. Fiind Centrul de atracție, El ne atrage la Sine și face acest lucru prin Duhul Sfânt. Expresia „sunt adunați” arată că Cineva îi adună pe cei credincioși, anume Duhul Sfânt, dacă ne supunem călăuzirii Sale. Duhul nu vorbește despre Sine, ci dorește să ne îndrepte privirile către Domnul Isus, către lucrarea Lui, către poziția Lui în cer și către venirea Lui.

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …A înviat Domnul cu adevărat…”
Luca 24.34

Martori ai învierii Domnului

În Cuvântul lui Dumnezeu găsim o mărturie întreită despre învierea Domnului Isus:

Mărturia îngerilor: când câteva femei au mers la mormânt în prima zi a săptămânii, mormântul era deschis. Au intrat în el și nu au găsit trupul Domnului Isus. În timp ce se mirau de acest lucru, doi îngeri au apărut și au zis: „Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24.5-6).

Mărturia Cuvântului lui Dumnezeu: deja în Vechiul Testament Îl auzim pe Domnul Isus spunând profetic: „Nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalm 16.10). De asemenea în Evanghelii, Mântuitorul a prezis de mai multe ori învierea Lui: „Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia” (Matei 17.22-23).

Mărturia ucenicilor Săi: împreună cu femeile care au mers primele la mormânt, Petru și Ioan au fost martori oculari ai mormântului gol. În aceeași zi, ucenicii au avut o întâlnire cu Domnul înviat. Ei au putut să-L vadă și să-L pipăie. Ei au văzut cum El a mâncat o bucată de pește prăjit și dintr-un fagure de miere. Petru a putut apoi să explice în ziua de Rusalii: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai Lui” (Faptele Apostolilor 2.32).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

Fundația SEER

CREZI LUCRUL ACESTA?

„Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine… va trăi…. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26)

     Majoritatea avem probleme serioase când vine vorba despre moarte. Se spune că Florence Nightingale se temea atât de tare de moarte, încât, după Războiul din Crimea, a făcut o depresie și stătea mai mult în casă și în pat… până când, în 1910, a murit.

Chuck Swindoll spunea că ocolim acest subiect folosind:

1) Umorul. Faptul că facem glume pe tema morții pare că o ține la distanță, așa că ne obișnuim cu gândul că nu va trebui să ne confruntăm cu realitatea sa.

2) Negarea. Regele Ludovic al XIV-lea al Franței nu permitea să fie rostit cuvântul „moarte” în prezența sa. Însă pe 1 septembrie 1715, el a descoperit că moartea nu poate fi exclusă din existență. Oamenii cheltuiesc atât de mulți bani pe creme anti-îmbătrânire, Botox și operații estetice, pentru a nu vedea dovada apropierii morții.

3) Romantismul. Un bărbat din Europa a construit o cameră specială în care să trăiască alături de soția lui decedată. Și-a așezat patul lângă sicriul ei. A decorat încăperea cu flori și lumânări și i-a compus poezii în fiecare zi, în încercarea lui romantică de a evita durerea morții ei.

4) Teama. Urmărește reacțiile pasagerilor din avionul în care te afli, când o turbulență cauzează căderi și vibrații avionului. Tineri și bătrâni deopotrivă, strigă și țipă! Dar vestea bună este că nu trebuie să te temi de moarte!

Cel care a înfrânt-o a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19) Când te pocăiești și îți încredințezi viața lui Hristos, ai parte de garanția Lui personală că ai viață veșnică. După ce Lazăr a murit, Domnul Isus i-a spus surorii acestuia, Marta: „Eu sunt învierea şi viaţa… oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată.

Crezi lucrul acesta?” Dacă și tu crezi, vei trăi cu Hristos pentru totdeauna. Hristos e viu și vii sunt toți aceia ce cred în jertfa Sa!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 7:1-15

Predicatorul a cercetat lumea. Ce a văzut el pretutindeni? Deşertăciune, suferinţă, dezordine şi nebunie. O întrebare se ridică atunci pentru Înţelept: cum trebuie să se comporte el într-o asemenea stare de lucruri în care nu poate schimba nimic? Sub formă de maxime care amintesc de cartea Proverbe, Eclesiastul ne dă acum sfaturi ale înţelepciunii şi ale chibzuinţei.

Să nu ne ferim de casa de jale (v. 2-4)! Ea ne va aduce aminte de cât de firavi suntem şi ne va da un plus de seriozitate. Vederea durerii altora ne va sensibiliza inimile şi poate ne va inspira cuvinte de simpatie, potrivite să îndrepte spre Domnul gândul celor întristaţi.

Să urmărim şi alte recomandări: Nu te grăbi să te mânii în duhul tău. Mânia este deseori fiica grabei şi merge însoţită de nebunie (v. 9).

Nu spune: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea? (v. 10; Judecători 6:13).

„Să nu credem că astăzi este mai dificil să-L urmăm pe Domnul decât în zilele părinţilor sau ale bunicilor noştri. Resursele pe care aceştia le-au găsit în Cuvântul Său şi în comuniunea cu El ne stau şi nouă la dispoziţie pentru a ne conduce într-o lume care, din punct de vedere moral, nu s-a schimbat.” (G.A.).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru orice lucru este o vreme; și pentru orice ocupație, un timp sub ceruri: … un timp pentru a dărâma și un timp pentru a construi.
Eclesiastul 3.1,3

Eclesiastul și creștinul

Uneori, clădirile vechi sunt demolate și altele noi sunt construite în locul lor. Însă chiar și în sfera spirituală, aceste două activități sunt necesare, fiecare la timpul ei. Când Dumnezeu l-a chemat pe profetul Ieremia, El a descris misiunea acestuia folosind aceste două activități: „Vezi, în ziua aceasta te-am pus peste națiuni și peste împărății, ca să smulgi și să dărâmi și să distrugi și să surpi, să zidești și să sădești” (Ieremia 1.10).

Când vrăjmașul încearcă să pătrundă în mijlocul poporului lui Dumnezeu, când doctrina eronată caută să câștige influență, atunci este „un timp pentru a demola”. Trebuie să ne împotrivim eforturilor vrăjmașului și învățăturilor greșite; acestea trebuie date pe față cu limpezime, pentru ca cei ai Domnului să fie avertizați. Există însă și un timp binecuvântat „pentru a construi”, pentru a-i zidi pe cei credincioși. Aceasta este o trăsătură importantă a strângerilor laolaltă, așa cum Pavel ne arată în 1 Corinteni 14.12: „Astfel și voi, deoarece sunteți doritori de cele spirituale, căutați să le aveți din belșug, pentru zidirea adunării”; iar în versetul 26: „Toate să fie făcute spre zidire”.

Avem nevoie de ajutor și de înțelepciune de la Domnul pentru a discerne când este nevoie de fiecare dintre aceste activități și să le exercităm într-un fel echilibrat. Unul dintre pericole este că ne putem preocupa atât de mult cu „a dărâma”, luptând împotriva învățăturilor greșite, încât uităm să zidim adunarea, iar o preocupare permanentă cu ceea ce este negativ nu este sănătoasă pentru cel credincios. Celălalt pericol este că putem fi atât de mult preocupați cu zidirea sfinților, încât nu reușim să vedem pericolele decât atunci când este prea târziu. Mulțumim lui Dumnezeu că este un timp pentru aceste amândouă activități. Să ne rugăm pentru discernământ spiritual pentru a cunoaște timpul pentru fiecare!

M Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

„V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.”
1 Ioan 5.13

Mâna rănită

După o vreme, inima lui William Dixon a devenit ca a unui copilaș. A aflat, prin citirea Bibliei, că așa cum băiatul îi aparținea, tot așa și el însuși aparținea Mântuitorului, ale cărui mâini, picioare și coastă au fost străpunse pe cruce. William Dixon s-a dăruit acestui Mântuitor, care a murit pe cruce pentru iertarea lui și a tuturor celor care cred în El. Cu siguranță, aceasta o fost o mare bucurie pentru el și pentru copil, dar și o bucurie în cer, pentru că un păcătos s-a întors de pe calea necredinței.

Dragi creștini, care ați trecut cu bine prin „săptămâna mare”, vă rog aduceți-vă aminte că Mântuitorul a suferit crucea, ca să ne aducă la Dumnezeu! Îndurarea Domnului Isus și  harul  Său  sunt  valabile  pentru  toți  care  Îl  primesc  pe Mântuitorul în inimă. O simplă amintire anuală nu ne aduce pacea în inimă, nu ne împacă cu Dumnezeu, nu face din noi oameni cu o natură nouă. Dumnezeu dorește realitatea. Mântuitorul a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre, mâinile Sale nevinovate, mâinile Sale care au făcut tot timpul binele suprem, au fost pironite pe cruce, ca noi să fim eliberați de sub tirania păcatului. Picioarele Domnului, care tot timpul au alergat pentru binele altora, au fost străpunse de cuiele necredincioșilor, iar coasta Sa a fost străpunsă de sulița unui ostaș păcătos. Dorim ca acele cuvintele spuse lui Toma de către Domnul și Mântuitorul nostru să ne ajute pe toți să fim adevărați credincioși: ” …uită-te la mâinile Mele… și nu fi necredincios, ci credincios.” Să nu ne împietrim inima; astăzi este ziua mântuirii!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU STINGE FLACĂRA!

„Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum…?” (Luca 24:32)

     După Înviere, Domnul Isus S-a întâlnit cu doi dintre ucenicii Săi care-L văzuseră răstignit și care nu știau că a înviat din morți. Apoi, mai târziu, în timp ce luau cina la ei acasă, s-a întâmplat un lucru interesant: „Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut… Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24: 31-32). Această relatare ne învață cum să păstrăm flacăra dragostei și devotamentul nostru pentru Hristos, în inimile noastre. Pe măsură ce umbli cu Domnul Isus și petreci timp în prezența Sa, El îți vorbește și Se descoperă prin Scriptură. Cu toții știm că dacă vrem ca un foc să nu se stingă trebuie să stăm lângă el, să-l scormonim și să-l alimentăm. De ce unii dintre noi ajung pe culmi mai înalte și în locuri mai profunde în umblarea lor cu Dumnezeu, în timp ce alții par să se învârtă în cerc, fără să ajungă nicăieri? Pentru că primii s-au dedicat lui Dumnezeu ca urmași ai Săi până când prezența Lui a devenit o realitate de fiecare moment în viețile lor, în timp ce ceilalți nu. E foarte simplu. Întrebarea este: din care grup faci parte tu? Dacă ești căldicel și nu umbli cu Dumnezeu din toată inima, astăzi El îți spune: „Întoarceţi-vă la Mine… şi Mă voi întoarce şi Eu la voi.” (Zaharia 1:3). Sau, cu alte cuvinte: „Întoarceți-vă și veniți la Mine! Mă veți găsi acolo unde M-ați lăsat!” Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu stinge flacăra dragostei pentru Hristos!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 6:1-12

În adevăr, orice om care stă în picioare este numai o suflare. În adevăr, omul umblă ca o umbră; în adevăr, se frământă în zadar, îngrămădeşte bunuri şi nu ştie cine le va strânge.

Experienţa Eclesiastului confirmă aceste certitudini din Psalmul 39.5,6. Omul, mediul lui, activitatea lui, toate acestea sunt trecătoare. Numai sufletul său există pentru totdeauna şi, în general, tocmai de suflet se ocupă cel mai puţin. Toată truda omului este pentru gura lui; sufletul nu i se satură cu bunuri (v. 7).

Domnul ne relatează istoria acelui bogat care-şi înşela propriul suflet, oferindu-i bunuri pământeşti (Luca 4.4; 12.6-20). Nu avem o strângere de inimă când ne gândim la multitudinea de existenţe irosite, la cumulul de abilităţi şi de energii consacrate, pentru ce? Pentru a urmări încoace şi încolo ţeluri la fel de inconsistente şi de trecătoare ca şi vântul nestăpânit. Chinuindu-se astfel, fără odihnă (v. 5) şi fără fericire (v. 6), aceste vieţi vor fi trecut ca o umbră (v. 12) şi totuşi vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu.

Creştini, aceasta trebuie să ne deschidă şi nouă ochii! Nu vom mai avea ocazia să ne reîncepem viaţa. Să fie deci folosită în întregime pentru Domnul!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
1 Petru 2.9

Dacă suntem preoți sfinți, suntem de asemenea preoți împărătești. Ce este această preoție împărătească? În mod clar este de aceeași natură cu preoția melhisedehică a lui Hristos. Domnul Își exercită preoția acum după modelul aaronic. El Se gândește la cei ai Săi de pe pământ, care sunt cuprinși de slăbiciune, și vine în întâmpinarea nevoilor și slăbiciunilor lor. În viitor, când preoția Sa va fi după modelul melhisedehic, ea nu va mai avea în vedere slăbiciunea, ci totul va fi pură binecuvântare, în urma biruinței depline.

Acum însă, înainte ca Hristos să-Și exercite preoția melhisedehică, El le spune celor ai Săi: «Voi trebuie să o exercitați!». El urmează să fie o binecuvântare pentru toți în viitor, iar acum spune: «Aceasta este ceea ce voi puteți fi acum în orice fel posibil în care dragostea și harul creștin vă îndrumă, pentru a veni în întâmpinarea oricărei nevoi, sufletești sau trupești».

Fie că ducem o bucată de pâine unui om flămând, fie că vizităm un bolnav, fie că mângâiem o inimă întristată sau spunem un cuvânt de încurajare cuiva deznădăjduit, totul decurge din faptul că suntem preoți împărătești și că ne-am achitat așa cum trebuie de cerințele acestei preoții.

Ce înseamnă preoția melhisedehică? O preoție a binecuvântării depline. Ce este creștinul? O persoană care a fost binecuvântată și care devine o binecuvântare pentru ceilalți. Dacă ești creștin, de ce crezi că ai fost lăsat în această lume? Hristos te-a lăsat în această lume pentru a fi o persoană a cărei inimă este întotdeauna îndreptată către Dumnezeu în laudă și în mulțumire, în mijlocul unei lumi nerecunoscătoare, o persoană care, de asemenea, acționează față de oameni cu bunătate și altruism, în mijlocul unei lumi egoiste. Pentru Dumnezeu, mulțumire și laudă; pentru oameni, bunătate și altruism – aceasta trebuie să fie viața noastră. Fie ca harul Domnului să lucreze în inimile noastre și să producă aceste roade spirituale!

W T P Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălțăm și inimile… spre Dumnezeudincer…”
Plângeri 3.40,41

Mâna rănită

Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă față de acel tată adoptiv necredincios, lucra prin acel copil. Impresionat de cele văzute și auzite, băiatul a continuat să spună: „Ar fi fost urât și din partea mea dacă m-aș fi opus atunci când mi-au spus de dumneata și de incendiu, și aș fi spus că nu cred că ai fi făcut lucrul acela, nu-i așa, tati?” „Nu vreau să mă mai gândesc la aceasta, băiete.” „Poate că totuși Toma Îl iubea pe Omul cel Bun, cu toate acestea… așa cum te iubesc și eu. Când văd sărmana ta mână, tati, te iubesc de milioane de ori.” Obosit, băiatul a adormit, dar odihna tatălui a fost serios afectată în noaptea aceea. Nu putea să scape de gândurile referitoare la tabloul care înfățișa Fața aceea senină și plină de durere, care se uita la el din tabloul de la expoziție. Conștiința luminată de adevăr lucra cu putere în inima lui Dixon. N-a cedat acelei influențe de la început, însă dragostea paternă pentru băiatul pentru care s-a jertfit, i-a înmuiat inima și sămânța adevărului a căzut pe un pământ bun.

Mâinile-Ţi străpunse spun c-ai suferit:

Din iubire, Doamne, pe cruce-ai murit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CALVARUL A FĂCUT PARTE DIN PLANUL LUI DUMNEZEU

„Domnul a găsit cu cale…” (Isaia 53:10)

     Psalmistul a scris: „Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit? …am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor. Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine… şi zic: „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul…” …Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate oasele mi se despart… mi se lipeşte limba de cerul gurii… mi-au străpuns mâinile şi picioarele… şi trag la sorţi pentru cămaşa mea.” (Psalmul 22:1-18). Este posibil ca David să fi descris în detaliu răstignirea lui Isus? Dar când a scris el aceste cuvinte, răstignirea nu fusese încă introdusă ca formă de execuție. Ea a fost inițiată după multe secole de către fenicieni, și mult timp după aceea a fost adoptată și de către Imperiul Roman, pentru a o aplica exclusiv celor mai periculoși dintre ne-romani. Dr. Charles Augustus Briggs spune: „Putem lua acest psalm și să-l punem alături de relatările Noului Testament despre răstignire, și vom vedea că se potrivesc perfect. E uimitor faptul că cineva a putut descrie ceva atât de fidel și de amănunțit, cu o mie de ani înainte ca lucrul acela să se întâmple!” Calvarul nu a fost rezultatul întâmplării. Cu mult timp înainte ca Isus să intre pe scena istoriei, Dumnezeu a întocmit un plan de împăcare a noastră cu El, prin patimile și jertfa lui Hristos (vezi 2 Corinteni 5:18).

Istoricul Paul L. Maier spune: „În Isaia capitolul 53 aproape că avem un comentariu sincronizat cu ceea ce s-a petrecut în Vinerea Mare. Matematic, este imposibil ca altcineva să îndeplinească acești parametri ai profeției din Vechiul Testament, mai bine decât Mântuitorul Isus.” Concluzie: „Dumnezeu a avut în plan Calvarul și jertfirea Fiului Său pentru păcat.” Mai precis, cu mult timp înainte să existe vreun Paște, Dumnezeu S-a gândit la tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Eclesiastul 5:1-20

Versetele 1 şi 2 reamintesc ce este cuvenit în prezenţa lui Dumnezeu. Să veghem ca atitudinea şi ţinuta noastră la strângerile frăţeşti să fie respectuoase şi modeste. Teama de Dumnezeu trebuie să-l caracterizeze pe cel credincios în orice moment şi nu avem dreptul la nicio „destindere” (ieşire de sub această teamă de Dumnezeu), sub pretextul că astăzi suntem în libertatea harului.

Începând cu versetul 10 se vorbeşte din nou despre bogăţii. „Cine iubeşte argintul nu se va sătura de argint…“. Un avar seamănă cu unul care caută să-şi potolească setea cu apă din mare. Cu cât bea mai mult, cu atât setea sa devine mai intensă. Aşa este înşelăciunea bogăţiilor (Matei 13.22). Avem impresia că ne servim de ban, dar în realitate noi suntem sclavul lui. Una din două: bogăţiile ori sunt păstrate de cei care le stăpânesc, în detrimentul lor spiritual (v. 13), ori pier fără să fi fost de vreun folos cuiva (v. 14; Iacov 5.3)! În final, mai devreme sau mai târziu, omul va trebui la moarte să se despartă de ele (v. 15). „Un giulgiu de înmormântare nu are buzunare”, a afirmat cineva. Comorile strânse în mormintele antice nu iau urmat pe proprietarii lor dincolo.

Versetele din 1 Timotei 6.17-19 cuprind reglementarea perfectă, pentru creştin, cu privire la această problemă a bogăţiilor.