Mana Zilnica

  • 25 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Iosafat s-a temut și și-a îndreptat fața să-L caute pe Domnul; și a vestit un post prin tot Iuda.
    2 Cronici 20.3

    Iosafat, împăratul lui Iuda, era atacat de o armată imensă și nu avea de unde să aștepte ajutor, decât de sus. Felul cum el a acționat în această strâmtorare ne poate ajuta și pe noi să facem față încercărilor din ziua de azi.

    Citim în versetul nostru că împăratul „și-a îndreptat fața să-L caute pe Domnul”, ceea ce înseamnă că atenția lui s-a îndreptat către a-L căuta pe Domnul în rugăciune. La fel și noi, atunci când suntem în încercare, cel mai bun lucru este să strigăm la Tatăl nostru. Fiind copii ai Săi, putem fi siguri că El ne iubește și Se îngrijește de detaliile vieților noastre.

    Datorită lucrării de la cruce și a învierii lui Hristos, cei care și-au pus încrederea în El au fost aduși într-o relație nouă cu Dumnezeu, care acum este Tatăl nostru (Ioan 20.17; Romani 8.14-16). De asemenea, Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt pentru a-Și face locuința în noi pentru totdeauna, ca mărturie a mântuirii noastre depline. El este interesat de orice aspect al vieților noastre și ne ascultă rugăciunile.

    Iosafat era pregătit pentru această încercare, deoarece cultivase obiceiul de a-L căuta pe Domnul în viața de zi cu zi. Dacă dorim să fim pregătiți pentru evenimentele neașteptate, atunci trebuie să ne exersăm să-L căutăm pe Dumnezeu în fiecare zi, recunoscând autoritatea Lui asupra noastră și dependența noastră de El. Iosafat se temea de Domnul, adică Îl respecta și Îl punea pe primul loc în viața lui. El era gata de asemenea să se tăgăduiască pe sine, prin practicarea postului, și a făcut aceasta în unitate cu alții.

    În timpuri de criză putem fie să alegem compromisul, fie să chemăm Numele Domnului. Dacă ne examinăm obiceiurile și viața, putem ști dacă atenția ne este îndreptată către Domnul sau către alte lucruri. Dacă ne începem ziua gândindu-ne la El și nu la planurile noastre, și dacă citim în mod regulat Scriptura și o aplicăm în viața noastră, atunci vom demonstra că avem o inimă care se teme de Domnul și care este hotărâtă să-L caute pe El.

    T Hadley, Sr

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”
    Ioan 10.28

    Adevărata viaţă

    Un mareșal din armata lui Napoleon, foarte credincios împăratului, a fost rănit mortal într-o luptă. Pe când i se apropia sfârșitul, mareșalul a trimis după împăratul. Napoleon a venit. Sărmanul muribund credea că împăratul putea face totul. Poate chiar se gândise să-l pună în locul lui Dumnezeu, căci a început să-și implore conducătorul să-i salveze viața. Împăratul a clătinat trist din cap și s-a îndepărtat. Muribundul, însă, simțind tot mai tare strânsoarea rece a morții, a continuat să strige: „Salvează-mă, împărate Napoleon! Salvează-mă!” În ceasul morții, mareșalul a descoperit că nici măcar puternicul împărat Napoleon nu putea să-i adauge nici măcar o clipă la lungimea vieții.

    Dacă viața noastră are valoare, atunci noi trebuie să fim conștienți și să prețuim viața. Sufletul, partea nevăzută, pusă de Dumnezeu în trupul nostru, este viața noastră. Trupul fără viață nu mai are nicio valoare. Mulți nu dau importanță acestui adevăr și își trăiesc viața pe acest pământ în păcate și neascultare față de Dumnezeu. Adevărata viață nu este aici, ci dincolo de mormânt, în prezența lui Dumnezeu. Adevărata viață este aceea pe care Mântuitorul o dă celor care se încred în El, Salvatorul ceresc. Vestea bună stă în faptul că astăzi este momentul potrivit pentru a primi adevărata viață de la Dumnezeu. Orice amânare poate fi un veșnic prea târziu. Şi atunci, după acest prea târziu, urmează pedeapsa veșnică.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AI FOST CHEMAT LA O LUCRARE SPECIALĂ

    „Din El tot trupul… prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea…” (Efeseni 4:16)

         Pasajul întreg din scrisoarea apostolului Pavel spune astfel: „Din El (din Hristos) tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” Există două tipuri de creștere – o creștere simbiotică și o creștere parazitară. Creșterea simbiotică apare în urma unei relații în care se dăruiește și se primește, iar din aceasta ambele părți au de câștigat. Creșterea parazitară este atunci când una dintre părți o alimentează pe cealaltă, dar nu primește nimic în schimb. Așadar, când ieși din biserică și spui: „Nu am înțeles nimic din predică,” probabil că practici creșterea parazitară. Aceasta se caracterizează prin vorbe precum: „Roagă-te pentru mine! Dă-mi și mie un sfat! Ajută-mă, dar să nu aștepți nimic de la mine!” Creșterea simbiotică se caracterizează prin cuvinte și atitudini de tip: „Da, am nevoi, dar sunt dispus și să dăruiesc, pentru că toată lumea trebuie să aibă un folos!” Trupul tău este făcut din sisteme. Acestea includ sistemul respirator, sistemul circulator, sistemul muscular, sistemul limfatic, sistemul endocrin, osos, imunitar etc. Ele sunt interdependente. Așa că atunci când unul dintre ele se strică, restul trupului suferă și el. În loc să spui: „Mă duc la biserică”, nu uita că tu ești biserica! Pavel scrie: „după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, cu toate că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos…

    Acum, deci, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.” (1 Corinteni 12:12,18). Dumnezeu dorește să fii un mădular al bisericii care funcționează pe deplin. Dacă nu ești sigur care este rolul tău, cere-I lui Dumnezeu să-ți arate!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Daniel 2:1-16

    Cât de mult se aseamănă vremea lui Daniel cu cea a lui Iosif! Dumnezeu îi vorbeşte lui Nebucadneţar, precum lui Faraon odinioară, prin intermediul viselor profetice (Geneza 41). Iar cel pe care El îl pregăteşte să interpreteze visele este şi de data aceasta tot un tânăr captiv de neam din Israel. Faptul că Daniel s-a ferit de orice necurăţie (comp. cu Geneza 39) este ceea ce l-a învrednicit să fie ales pentru a revela tainele lui Dumnezeu. Iar în aceeaşi măsură în care şi noi ne vom păstra neîntinaţi de lume, Domnului Îi va face plăcere să ne instruiască şi să Se slujească şi de noi.

    Remarcăm cum Daniel rămâne în umbră până când incapacitatea oamenilor de a înţelege gândurile lui Dumnezeu este constatată cum se cuvine. Caldeenii înşişi afirmă: „Nu este niciun om … care să poată arăta lucrul acesta … decât dumnezeii…“ (v. 10, 11; capitolul 5.11). Ei nu fac altceva decât să-şi recunoască ignoranţa, precum altădată vrăjitorii Egiptului (Exod 8.19). Concluzia caldeenilor ar fi trebuit să-l umilească şi să-l încurce pe monarhul orgolios, dar din contră! Cuprins de o mare mânie, el porunceşte să fie ucişi toţi înţelepţii.

    Prin contrast, versetul 14 scoate în evidenţă prudenţa şi buna judecată a lui Daniel. El cere să se rezerve un timp pentru a putea aduce toată această problemă înaintea lui Dumnezeu.


  • 24 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Pentru că, deși de mult trebuia să fiți învățători, … ați ajuns să aveți nevoie de lapte; … hrana tare este pentru cei maturi, care, prin obișnuință, au simțurile deprinse să deosebească binele și răul.
    Evrei 5.12,14

    Orice credincios trebuie să dorească laptele curat al Cuvântului, pentru a crește prin el și pentru a nu rămâne un prunc (1 Petru 2.2). Această atitudine corectă, care implică o dorință sinceră pentru Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie promovată alături de judecata făcută asupra cărnii. O dorință sinceră de a-L cunoaște pe Domnul Isus așa cum este El acum în glorie, combinată cu judecata de sine, conduce la simțuri exersate și la discernământ spiritual.

    Discernământul spiritual este necesar pentru a percepe diferențele dintre un sistem religios care îl promovează pe om, respingându-L pe Isus, și trăirea prin credință, în devotament față de El. Un sistem religios, chiar dacă a fost instituit de Dumnezeu în trecut, dar care Îl leapădă pe Hristos, este un instrument în mâna lui Satan, o piedică pentru creșterea spirituală reală. Satan este un imitator al lui Dumnezeu și folosește sisteme religioase precum iudaismul sau imitațiile lui pentru a se împotrivi credincioșilor adevărați.

    Avraam, tatăl celor credincioși, a trebuit să învețe să-și pună încrederea în Dumnezeu, și astfel toți cei credincioși trebuie să învețe să se încreadă în El și numai în El. Starea carnală este o altă piedică în calea creșterii spirituale. Credincioșii din Corint se grupaseră în jurul unor lideri și se mândreau cu darurile lor spirituale. Această stare a condus la lipsa de discernământ, la ceartă și la indiferență față de Domnul. Starea descrisă în Evrei 5 și 6 își are remediul în dragoste (Evrei 6.10), în speranță (versetele 11 și 18), în credință (versetul 12) și în sârguință sau în râvnă (versetul 11). Când ochii noștri sunt îndreptați către Domnul Isus ancora sufletului nostru – avem siguranță, tărie și perseverență. Astfel, fiind atrași către El, vom crește, călăuziți de Duhul Său.

    A E Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    ” …ochii Mei sunt cu luare-aminte la toate căile lor; ele nu sunt ascunse înaintea Feței Mele și nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele.”
    Ieremia 16.17

    Dumnezeu vede totul!

    Dumnezeu-Creatorul privește din cer jos pe pământ și ia cunoștință de noi. El vede acțiunile noastre, aude cuvintele noastre și înregistrează gândurile noastre. David a fost conștient de această atotștiință a lui Dumnezeu. El s-a rugat lui Dumnezeu: „Ştii când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu și când mă culc și cunoști toate căile mele” (Psalm 139.2-3). Faptul că Dumnezeu vede totul poate provoca în noi oamenii un adânc sentiment neplăcut. De ce? Pentru că El observă toate greșelile noastre – și pe acelea pe care le ascundem de cei din jurul nostru. El cunoaște chiar intențiile și sentimentele noastre rele: egoism, mânie, lăcomie etc.

    Cum ne comportăm în această situație? Anihilăm gândul că Dumnezeu știe totul despre noi, pentru că acesta este neplăcut pentru noi? Dar atenție! Cu aceasta, problema noastră nu este rezolvată, căci Dumnezeu ne va trage la răspundere pentru toate păcatele noastre.

    De aceea este mai bine să alegem calea pe care a pășit David. El a depus o mărturie completă în fața lui Dumnezeu: „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!» Şi Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalm 32.5).

    Pentru că Isus Hristos a murit la cruce, Dumnezeu iartă pe fiecare care își recunoaște greșelile înaintea Lui.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND S-A RUGAT DOMNUL ISUS (5)

    „A început să Se roage… ‘facă-se nu voia Mea, ci a Ta.’ ” (Luca 22:41-42)

         Domnul Isus S-a rugat înainte de a fi confruntat cu cea mai mare criză din viața Sa. Biblia spune: „S-a dus, ca de obicei, în muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. Când a ajuns la locul acela… S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat, şi a început să Se roage, zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.” (Luca 22:39-43). Domnul Isus nu a așteptat până în clipa celei mai mari crize a Lui ca să Se roage. Timp de trei ani și jumătate de misiune pe pământ, El Și-a consolidat o viață de rugăciune. Înainte să-l învieze pe Lazăr din morți, citim: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi…” (Ioan 11:41-42). Domnul Isus a avut o relație atât de apropiată cu Tatăl Său, încât în momentele de presiune și durere, El a putut merge la Dumnezeu, încrezător că va avea parte de harul Său puternic. Poți face și tu la fel? Dacă nu procedezi ca Isus, vei fi vulnerabil față de oameni și situații care îți scapă de sub control. Gândește-te la următoarea întrebare: crezi că Domnul Isus S-a rugat atât de mult – pentru că a dorit, sau pentru că a știut că trebuie? Răspunsul este: a dorit! Și dacă dorești să-I calci pe urme și să te bucuri de cele mai bogate binecuvântări ale lui Dumnezeu, trebuie să treci de la „trebuie” la „doresc”. Iată un adevăr pe care cei care se roagă îl cunosc: cu cât te rogi mai puțin, cu atât mai puțin îți dorești să te rogi; și cu cât te rogi mai mult, cu atât îți dorești mai mult să te rogi! Puterea din spatele succesului uimitor al lui Hristos în viață a fost puterea rugăciunii. Începând de-acum, ia-ți angajamentul că te vei ruga în fiecare zi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Daniel 1:9-21

    Dacă noi nutrim dorinţa de a fi credincioşi, atunci putem conta întotdeauna pe ajutorul Domnului pentru aceasta. El este stăpân pe împrejurările noastre, iar când noi luăm în mod curajos poziţie pentru Domnul, El nu va permite, din pricina gloriei Sale, ca noi să fim făcuţi de ruşine în faţa lumii. „Pe cei care Mă onorează îi voi onora“ – este promisiunea Sa de neschimbat (1 Samuel 2.30). Pentru Daniel şi pentru tovarăşii săi, Dumnezeu intervine aici în două moduri. În primul rând, îi creează lui Aşpenaz o dispoziţie de inimă pentru a fi favorabil (comp. cu istoria lui Iosif: Geneza 39.21). În al doilea rând, El permite ca aspectul fizic al celor patru tineri să justifice schimbarea hranei. Pe plan spiritual, unii tineri credincioşi care se află la studii se găsesc poate în aceeaşi situaţie cu a lui Daniel şi a celor trei prieteni ai săi. Din punct de vedere omenesc, abţinerea de la anumite surse de instrucţii şi culturi, considerate acum ca fiind indispensabile, i-ar pune în inferioritate faţă de tovarăşii lor. Dacă ei renunţă la acestea prin credinţă, binecuvântarea de sus le este asigurată. Aşa a fost cu aceşti patru studenţi: ei şi-au trecut în mod strălucit examenul şi vor fi apoi martori credincioşi pentru Dumnezeu, în timp ce despre alţi tineri nu vom mai auzi vorbindu-se nimic (Psalmul 119.98-100).


  • 23 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Doamne, Cuvântul Tău este întărit în ceruri pentru totdeauna.
    Psalmul 119.89

    Am ascuns Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.
    Psalmul 119.11

    Aceste două versete reprezintă două motouri pentru timpul prezent. Ele arată adevăratul loc pentru Cuvânt: „Întărit în ceruri” și „ascuns în inima mea”. Inima este pusă în legătură cu tronul lui Dumnezeu prin intermediul Cuvântului Său, oferind astfel creștinului toată stabilitatea și siguranța morală pe care acest Cuvânt o poate da. În mijlocul tulburărilor, al confuziei și al opiniilor contradictorii ale oamenilor este o îndurare nespusă să avem stabilitate și siguranță. Este o dulce mângâiere și o odihnă pentru inimă să avem pe ce ne sprijini cu întreaga siguranță pe care o dă credința. Cât de scumpe sunt aceste cuvinte: „Doamne, Cuvântul Tău este întărit în ceruri pentru totdeauna”! Nimic nu poate atinge acest Cuvânt; el este deasupra oricărei puteri a oamenilor și a diavolului.

    Dar să ne aducem aminte și de celălalt aspect: „Am ascuns Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. Acesta este marele refugiu moral pentru suflet în aceste zile întunecate și rele. A avea Cuvântul lui Dumnezeu ascuns în inimă este marele secret pentru a fi ferit toate capcanele vrăjmașului și de toate influențele rele care sunt la lucru în jurul nostru. Satan și agenții săi nu pot face absolut nimic împotriva unui suflet care se ține alipit cu reverență de Scriptură. Credinciosul care a învățat în școala lui Hristos forța și semnificația expresiei „Este scris” este pus la adăpost de săgețile arzătoare ale Celui rău.

    Lucrul important pentru poporul lui Dumnezeu în toate timpurile este ascultarea. Ascultare de ce? De Cuvântul Domnului! Ce odihnă pentru inimă! Ce autoritate pe calea credinței! Nu există nimic ca acest Cuvânt. El liniștește duhul într-un fel minunat și oferă o consecvență sfântă caracterului.

    C H Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.”
    Coloseni 3.13

    Iertarea greşelii

    John D. Rockefeller a construit marele imperiu Standard Oil. Rockefeller era un om care pretindea performanță înaltă de la directorii săi. Într-o zi, unul dintre directori a făcut o greșeală de două milioane de dolari. Vestea s-a răspândit repede în toate birourile directoriale și toți directorii făceau tot posibilul să nu dea ochi cu Rockefeller. Unul dintre directori nu a avut de ales, având fixată o întrevedere cu șeful. Așa că, deși avea emoții, a intrat în biroul lui Rockefeller. În timp ce se apropia, Rockefeller și-a ridicat ochii de pe foaia de hârtie pe care scria ceva și i-a spus fără nicio introducere: „Presupun că ai auzit de greșeala de două milioane de dolari comisă de prietenul nostru.” –

    „Da”, a răspuns directorul așteptând ca Rockefeller să explodeze de mânie. „Ei bine, am făcut o listă cu toate calitățile bune ale prietenului nostru și am descoperit că în trecut ne-a adus de multe ori mai mulți bani decât suma pierdută acum dintr-o greșeală. Punctele bune sunt cu mult mai numeroase decât această greșeală omenească. Așa că eu consider că ar trebui să-l iertăm; ești de acord?”

    Putem aplica învățătura de astăzi atât în familie, cât și în relațiile cu ceilalți oameni. Câte lucruri rele, câte neajunsuri, câte neînțelegeri ar fi date la o parte prin punerea în practică a învățăturii Cuvântului lui Dumnezeu! De aceea să ne iertăm unul pe altul așa cum ne-a iertat Mântuitorul.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND S-A RUGAT DOMNUL ISUS (4)

    „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine” (Luca 22:31-32)

         Domnul Isus S-a rugat atunci când era preocupat de cei pe care îi iubea. El i-a zis lui Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” Iar Petru chiar s-a întors! Ucenicul care s-a lepădat de Domnul lui într-un moment de slăbiciune a stat până la urmă în fața unei mulțimi de mii de oameni și le-a predicat Evanghelia, și trei mii au fost câștigați pentru Hristos! Domnul Isus nu numai că i-a vindecat pe ucenicii Săi, dar i-a și avertizat de păcat. Însă în final, El Și-a dat seama că cel mai măreț lucru pe care îl putea face era să se roage pentru ei. Din nefericire, acesta e un adevăr la care avem tendința să ajungem mai târziu, și nu mai devreme… Promitem, încercăm, ne zbatem – și numai după ce toate eforturile noastre au dat greș, ne rugăm! Rugăciunea nu trebuie să fie ultimul lucru la care recurgi, ci prima ta reacție! Prin rugăciune, situația este mutată din mâinile tale în mâinile lui Dumnezeu. Îți aduci aminte de cei patru bărbați care și-au adus prietenul neputincios și l-au așezat la picioarele Domnului Isus? (vezi Marcu 2:3-5). Asta faci atunci când te rogi pentru cineva. Nu e ușor să duci povara altcuiva și să I-o prezinți lui Dumnezeu în fiecare zi în rugăciune. Însă este cel mai eficient lucru pe care îl poți face pentru acea persoană! Oamenii din vechime obișnuiau să spună: „Rugăciunea mișcă mâna care mișcă lumea.” Și au avut dreptate! Când o persoană dragă te dezamăgește sau te rănește, în loc să te mânii, adu-o înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Invită-L pe Dumnezeu să ia parte la situație, apoi dă-te la o parte și lasă-L să lucreze!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Daniel 1:1-8

    Daniel se distinge de ceilalţi profeţi prin câteva trăsături deosebite. Una dintre ele este că în cartea sa el îmbrăţişeaz㠄timpurile naţiunilor“ (Luca 21.24b), cu alte cuvinte, această perioadă foarte lungă care se aşterne între strămutarea în Babilon şi restabilirea viitoare a lui Israel sub domnia lui Hristos. O altă trăsătură o constituie faptul că acest om al lui Dumnezeu ne vorbeşte şi prin exemplul său. Câte lecţii preţioase putem învăţa împreună cu el! Cea dintâi dintre acestea este hotărârea fermă de inimă de a nu se întina… (v. 8). Ca tânăr străin adus la curtea unui monarh păgân, el ar fi putut găsi destule scuze pentru a se conforma regimului imperial (contrar rânduielilor legii). Şi ce mai rămăsese din cultul iudaic, de vreme ce o parte din vasele templului distrus se aflau la Babilon? (v. 2). Nu era el însuşi doar un captiv, obiect al unei bunăvoinţe speciale, din moment ce, dispreţuind bucatele împăratului, prin faptul că le refuzase, ar fi trebuit să atragă într-un mod periculos atenţia asupra lui şi asupra prietenilor săi? Pentru acest om al credinţei însă, nici dificultăţile personale, nici mediul ostil, nici falimentul cultului iudaic nu răpesc, orice-ar fi, autoritatea cuvântului Dumnezeului său. Dragi prieteni, are acest Cuvânt aceeaşi valoare şi pentru noi?

    Atunci să fim la fel de atenţi ca şi aceşti tineri, pentru a elimina din „regimul“ nostru tot ceea ce poate să ne întineze trupul şi duhul (2 Corinteni 7.1).


  • 22 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Mândria merge înaintea pieirii, și un duh îngâmfat înaintea căderii.
    Proverbe 16.18

    Mândria este cel mai mare rău dintre toate relele care ne pândesc, iar dintre vrăjmașii noștri, ea este acela care moare cel mai încet și cel mai greu. Chiar și fiii veacului acestuia își pot da seama de acest lucru. Madame de Stael a spus pe patul de moarte: «Știți care este ultimul lucru care moare în om? Este iubirea de sine!».

    Dumnezeu urăște mândria mai mult decât orice, pentru că ea dă omului locul care aparține Aceluia care este înălțat mai presus de toți. Mândria întrerupe părtășia cu Dumnezeu și aduce disciplinarea Lui, pentru că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri”. El va distruge numele celor mândri și ni se spune că este rânduită o zi când „trufia omului va fi coborâtă și mândria oamenilor va fi îngenuncheată”. Sunt încredințat deci că cineva nu poate face un mai mare rău semenului său decât să-l laude și să-i alimenteze mândria. „Cel ce lingușește pe semenul lui îi întinde o cursă sub picioare” și „O gură lingușitoare lucrează căderea”.

    Mai mult, vederea noastră este prea scurtă ca să putem judeca măsura de evlavie a fratelui nostru. N-o putem evalua cum trebuie fără cântarul din Locul Preasfânt, iar acesta este în mâna Aceluia care cercetează inimile. Prin urmare, să nu judecăm nimic înainte de vreme, până va veni Domnul și va da pe față gândurile inimii și când fiecare își va primi lauda de la El. Până atunci, să nu-i judecăm pe frații noștri, nici pentru rău, nici pentru bine, ci să fim moderați și să ne aducem aminte că cea mai sigură și mai bună judecată este aceea pe care ne-o aplicăm nouă înșine atunci când îi socotim pe ceilalți mai presus decât noi.

    J N Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    ” …Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din făcea bine…”
    Fapte 10.38

    Vizitatorul ceresc

    Ce descriere impresionantă a vieții Domnului Isus Hristos aici pe pământ avem și în versetul de astăzi! Domnul Isus este Dumnezeu, dar El a devenit Om pentru a trăi aici spre plăcerea și gloria lui Dumnezeu. Pentru aceasta a fost uns de Dumnezeu cu Duhul Sfânt și cu putere. El, un Vizitator ceresc, un Străin smerit, un Om diferit de ceilalți oameni, a umblatdinlocînloc.

    Umblarea Sa a fost unică, încât Natanael a putut spune:”Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!” Iar Pilat, după ce L-a cercetat cu amănunțime, a putut exclama: „Iată, Omul!” Cuvintele Domnului erau cu putere divină și, în același timp, erau cuvinte de har, pe care nu le rostise nimeni înainte. Pe drept cuvânt, aprozii au putut spune mai-marilor lor: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” Oamenii însă L-au tratat cu ură și dispreț  pe  Mântuitorul. Totuși,  El  „umbla  din  loc  în  loc, făcea bine și vindeca”. Domnul Isus Hristos umbla ca un necunoscut, neobservat, nedorit, un străin fără patrie în lumea pe care o făcuseră mâinile Lui.

    Starea omenirii zilelor noastre nu este mai bună ca în vechime. Şi astăzi, omenirea își urmează calea sa de împotrivire față de adevărurile lui Dumnezeu. Însă Vizitatorul, Omul ceresc, mai bate la ușile încuiate ale inimilor. Chiar și aceste rânduri sunt o atenționare că Mântuitorul te cheamă la o altă viață și pe tine, cititorule!


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND S-A RUGAT DOMNUL ISUS (3)

    „S-a dus în munte, ca să Se roage” (Marcu 6:46)

         Să ne uităm la o altă situație când Domnul Isus S-a rugat: când presiunile și așteptările celorlalți amenințau să înlăture planul lui Dumnezeu din viața Sa. Biblia spune: „…pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit, şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo. Simon şi ceilalţi care erau cu El s-au dus să-L caute; şi când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută.” El le-a răspuns: „Haide să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.” Şi s-a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea…” (Marcu 1:35-39). Iată ce lecție putem învăța de aici: Dacă nu înțelegi planul lui Dumnezeu și dacă nu îl urmezi, alții vor încerca să facă planuri pentru viața ta. În urma vreunui succes precum al Domnului Isus în fiecare cetate pe care a vizitat-o, mulți predicatori ar fi rămas și ar fi zidit o biserică acolo, pentru a se bucura de aplauzele și răsplata cuvenite în urma lucrării lor. Însă nu și Domnul Isus! El umbla în ascultare de voia Tatălui. Când te uiți în urmă la greșelile pe care le-ai făcut, vei vedea că ai luat decizii ca răspuns la presiuni, nu la rugăciuni. Când nu te rogi, devii indiferent. Dumnezeu are un plan pentru viața ta, și o agendă. Pentru a te sincroniza cu ambele, trebuie să te rogi constant. Domnul Isus Și-a dat seama că are timp să facă numai ceea ce I-a trasat Tatăl Său, și asta L-a ajutat să spună „nu” la toate celelalte… Tu ai fost chemat să-i iubești pe oameni – dar și să fii pe placul lui Dumnezeu. Iar încrederea ta în rugăciune vine (vezi 1 Ioan 3:21-22) atunci când știi că lucrezi în cadrul voii lui Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Cântarea Cântărilor 8.11-16

    Afecţiunile Soţiei iudeice, după toate încercările care le vor fi purificat, nu vor avea seninătatea fericită a celor ale Bisericii, astăzi. Aceasta se bucură cu Hristos de relaţii deja ferm statornicite. Binecuvântat fie Dumnezeu că pentru noi nu mai exist㠄dacă“, nici verbe la modul condiţional (v. 1, 2)! Numele noastre sunt săpate în gravuri de „peceţi“ pe umerii şi pe inima Marelui nostru Preot (v. 6; Exod 28.11,12,29). Noi avem parte de această dragoste desăvârşită care înlătură frica (1 Ioan 4.18). Crucea este locul unde noi am cunoscut-o în expresia ei supremă. Acolo dragostea a fost mai mare decât păcatul nostru şi mai puternică decât pedeapsa cuvenită lui: moartea. Nici chiar apele înspăimântătoare ale judecăţii n-au putut atinge dragostea din inima binecuvântată a Mântuitorului (v. 7; Psalmul 42.7).

    În „sora mic㓠a lui Iuda le recunoaştem pe cele zece seminţii, care numai după aceasta vor atinge deplina lor dezvoltare spirituală (v. 8). Atunci va domni pacea (v. 10) şi întreaga vie a lui Israel va repurta roade (v. 11, 12). Va avea acolo pentru adevăratul Solomon deopotrivă mărturie şi laudă (v. 13). Astăzi însă Domnul doreşte să le audă rostite cu vocile noastre, din inimile noastre. Împreună cu Duhul, Mireasa răspunde: „Amin, vino, Doamne Isuse…“ (v. 14; Apocalipsa 22.17,20).


  • 21 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    La masă era culcat la sânul lui Isus unul dintre ucenicii Săi, pe care-l iubea Isus.
    Ioan 13.23

    Ucenicul pe care îl iubea Isus

    De cinci ori în Evanghelia sa, Ioan face referire la sine însuși ca la ucenicul „pe care îl iubea Isus”. Era aceasta o laudă arogantă? Nicidecum, fiindcă Ioan se minuna pur și simplu de dragostea și de harul Domnului Isus față de el și nu voia în niciun fel să insinueze că el era mai iubit de Domnul decât ceilalți ucenici. Ce trebuie să învățăm din aceasta este că a fi preocupați cu dragostea Domnului este cu mult mai important decât a fi preocupați cu dragostea noastră pentru Domnul. Un frate mai în vârstă obișnuia să spună: «Nu încercați să-L iubiți mai mult pe Domnul, ci cufundați-vă în dragostea Lui pentru voi».

    Prima oară când întâlnim această expresie îl vedem pe Ioan stând la pieptul Domnului Isus. Această scenă a avut loc în camera de sus, în noaptea când Domnul a fost vândut. El tocmai le spusese ucenicilor că unul dintre ei urma să-L trădeze. Aceste cuvinte au produs consternare în rândul ucenicilor. Petru i-a făcut semn lui Ioan să-L întrebe pe Domnul cine era acela la care făcea referire (versetul 24). Există un motiv pentru aceasta. Atunci când credincioșii umblă în mod obișnuit având simțământul dragostei lui Hristos, ei se află într-un loc de apropiere în care pot primi comunicări din partea Domnului. Să remarcăm însă că Ioan nu s-a așezat la pieptul lui Isus cu scopul de a primi comunicări divine, însă le-a primit, fiindcă inima sa era obișnuită să fie lângă Isus – era obișnuită să locuiască în realitatea dragostei personale a lui Hristos pentru el.

    Este de asemenea bine să înțelegem că „sânul” sugerează nu atât o poziție geografică, cât o stare de apropiere. Fiul este „în sânul Tatălui”, iar ucenicul este în sânul Fiului. Este locul apropierii și al comuniunii, un loc deschis nouă tuturor.

    B Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus.”
    Filipeni 2.4,5

    Vioara colecţionarului

    Fritz Kreisler a fost un faimos violonist austriac. El a câștigat mulți bani din concertele și compozițiile sale, dar fiind un creștin practicant, a dăruit altora o mare parte din acești bani. Așa se face că, atunci când a descoperit o vioară deosebită în una din călătoriile sale, nu a putut să o cumpere. Mai târziu, după ce a strâns banii de care avea nevoie pentru a cumpăra vioara, s-a dus la vânzător cu speranța să o poată cumpăra. Dar, spre dezamăgirea sa, vioara a fost vândută unui colecționar de viori. Kreisler s-a dus la colecționar acasă și s-a oferit să cumpere vioara. Colecționarul i-a spus că vioara a devenit cel mai de preț obiect din colecția sa și nu o vinde. Dezamăgit profund, violonistul era gata să plece, când i-a venit o idee. „Pot să cânt ultima dată la acest instrument înainte de a fi păstrat în tăcere?” Colecționarul i-a acordat permisiunea și curând camera a fost umplută cu atâta armonie, încât inima proprietarului viorii a fost adânc mișcată. „Nu am niciun drept să păstrez vioara pentru mine”, a spus el. „Este a dumneavoastră, domnule Kreisler. Luați-o și lăsați și pe alții să audă armoniile acestei viori.”

    Așa este și viața noastră; ea poate fi asemenea unei viori ținute într-o colecție sau poate fi utilă prin harul lui Dumnezeu spre binele celorlalți. Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce ești pentru ceea ce ai putea deveni. Să ne lăsăm folosiți de Dumnezeu spre binele semenului nostru!


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND S-A RUGAT DOMNUL ISUS (2)

    „…S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.” (Marcu 1:35)

         Când nu te rogi – îți așterni drumul spre eșec. Motivul pentru care Domnul Isus nu a greșit niciodată este că El nu a neglijat niciodată rugăciunea. Să vedem un alt moment când Isus S-a rugat: când a avut sufletul încărcat. În timpul misiunii sale de pe pământ, vărul Său Ioan Botezătorul a fost arestat și decapitat pentru că l-a confruntat pe guvernator cu păcatul său. „Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu.” (Matei 14:13) Dezamăgirea, singurătatea, divorțul și moartea vor scrie capitole importante în viețile noastre. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru terapeuți și doctori, dar în ultimă instanță nu există nimeni care poate vindeca o inimă frântă așa cum o face Dumnezeu. „Tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile. El socoteşte numărul stelelor, şi le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui.” (Psalmul 147:3-5) Fie că vorbim despre vindecarea bolilor sau despre salvarea din păcat, nicio situație nu este prea mare sau prea mică pentru a atrage atenția Dumnezeului nostru plin de dragoste. Pentru a înțelege capacitatea lui Dumnezeu de a vindeca, să ne uităm la viața lui Iov. Nimeni în istorie nu a pierdut mai mult decât el… și cu toate acestea, Dumnezeu l-a scos la liman. În Iov capitolul 11, de la versetul 16 citim: „Îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineţii. Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zădarnică. Te vei uita în jurul tău, şi vei vedea că te poţi odihni liniştit. Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura, şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.” Ești cumva trist și cu sufletul încărcat? Fă ce a făcut Domnul Isus: fă-ți timp să te rogi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Cântarea Cântărilor 7.1-13

    Psalmul 45.11 îi declara Miresei pământeşti: „Împăratul va dori frumuseţea ta, pentru că este Domnul tău: adoră-L“; acum „Cântarea“ conţine un fel de răspuns la această invitaţie: „Eu sunt a Preaiubitului meu…“, spune logodnica Împăratului (v. 10). Ea este conştientă de legăturile care o unesc cu El: El este Domnul ei. Ea se mândreşte nu cu poziţia de regină, ci cu dragostea Soţului. Nu numai frumuseţea ei (descrisă în v. 1-9) este ceea ce doreşte Împăratul. Ea afirmă plină de siguranţă: „dorinţa Lui este pentru mine“ (v. 10). Am putea spune că acolo se află nota cea mai înaltă a Cântării … şi în acelaşi timp cea mai modestă. A fi siguri că Domnul ne iubeşte nu este o pretenţie, pentru că această dragoste nu este nicidecum fondată pe meritele noastre. Sufletul este statornicit în har. Şi sperăm că fiecare dintre cititorii noştri are această siguranţă, că este iubit personal de Domnul Isus.

    În via lui Israel, nepăzită şi atât de mult timp neroditoare, vom vedea în sfârşit muguri şi flori, promiţând o recoltă măreaţă (v. 12). Ei bine, fiecare răscumpărat este acum chemat să aducă închinare lui Dumnezeu prin Isus Hristos, oferind aceste fructe delicioase ale laudei păstrate pentru Preaiubitul (v. 13; Evrei 13.15; Deuteronom 26).


  • 20 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Pentru orice lucru este o vreme; și pentru orice ocupație, un timp sub ceruri: … un timp pentru a plânge și un timp pentru a râde; un timp pentru a jeli și un timp pentru a sări de bucurie.
    Eclesiastul 3.1,4

    Eclesiastul și creștinul

    Pentru Solomon, viața părea să fie o constantă schimbare între nunți și înmormântări, între timpuri de bucurie și timpuri de jale. Cu siguranță, acestea sunt două aspecte care fac parte din viața oamenilor. Ele sunt strâns legate în experiența personală. Chiar și Domnul Isus le-a experimentat aici pe pământ. El a mers la o nuntă (Ioan 2) și a vărsat lacrimi la o înmormântare (Ioan 11).

    Apostolul Pavel a vorbit și el despre aceste două aspecte. El vorbește despre bucurie de mai multe ori în Epistola către Filipeni (1.4,18,25; 2.2,17,28,29; 3.1; 4.1,4,10). În aceeași epistolă însă el vorbește și despre lacrimile sale: „Mulți, despre care v-am spus deseori și spun și acum plângând, umblă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos” (3.18). Ca și credincioși, vom simți adânc bucuria și întristarea în viața noastră și în cea a celorlalți credincioși, însă nu în același fel în care le simt cei care sunt fără Dumnezeu și fără nădejde în lume. Și cât de binecuvântat este să putem fi, ca și Pavel, împreună-lucrători la bucuria celorlalți (2 Corinteni 1.24)! „Bucurați-vă cu cei care se bucură, plângeți cu cei care plâng” (Romani 12.15).

    Ce credeți că este mai ușor? Să nu ne grăbim să răspundem! Când cei credincioși trec prin suferință și durere, simțim noi compasiune și putem plânge împreună cu ei? Și cum stau lucrurile atunci când cei credincioși se bucură fiindcă Domnul le-a dat în sfârșit binecuvântarea pe care o așteptau de mult timp? Cât de bine este să ne putem bucura împreună cu ei, fără urmă de egoism!

    M Vogelsang

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    ” …unul din ucenicii Lui (Isus) i-a zis: «Doamne, învață-ne să ne rugăm…»”
    Luca 11.1

    Cugetări despre rugăciune

    Cu cât te rogi mai adânc, cu atât ajungi mai sus.

    Orice om care este prea ocupat să se roage, este mai ocupat decât îl vrea Dumnezeu.

    Dacă vrei să te asculte Dumnezeu când te rogi, trebuie să-L asculți și tu când îți vorbește.

    Nu te ruga numai ca să scapi de necazuri. Nu te ruga numai ca să dobândești o mângâiere în suflet. Roagă-te și ca să ți se dea putere să faci voia lui Dumnezeu în toate situațiile.

    „Facă-se voia Ta”, adică voia lui Dumnezeu, este rugăciunea care are ascultarea garantată.

    În viața de rugăciune este mai bine să ai inima plină chiar dacă  n-ai  cuvinte,  decât  să  ai  cuvinte  și  inima  să-ți  fie goală.

    Scopul adevărat al rugăciunii nu este să-L schimbăm pe Dumnezeu, ci pe noi înșine.

    Uneori rugăciunea va schimba împrejurările, dar de cele mai multe ori ea te va schimba pe tine.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND S-A RUGAT DOMNUL ISUS (1)

    „El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga…” (Luca 5:16)

         Dacă dorești să știi și să experimentezi mai multe lucruri despre rugăciune, analizează viața Domnului Isus: 1) El S-a rugat când presiunile vieții au crescut. „Se răspândea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Iar El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga” (Luca 5:15-16). Atunci când crezi că nu ai timp să te rogi, e momentul în care trebuie să te rogi cel mai mult. Secretul puterii primite de la El se găsește în timpul petrecut cu Dumnezeu. 2) Isus Hristos S-a rugat când a trebuit să ia decizii importante. Când a trebuit să-și aleagă prietenii cei mai apropiați, Domnul Isus a căutat călăuzirea Tatălui Său. „Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, şi a ales dintre ei doisprezece pe care i-a numit apostoli.” (Luca 6:12-13). Când stai și te gândești – adevărul te lovește în moalele capului! Petrecem un an, ca să nu mai vorbim și de resursele materiale aferente, ca să ne organizăm nunta. Cu toate acestea, în mod uimitor, nu căutăm călăuzirea lui Dumnezeu când trebuie să ne alegem partenerul cu care ne vom petrece restul vieții! Dumnezeu nu este numai Creatorul universului; este și Stăpânul care îl conduce. Îți poți imagina ce cunoștințe are în materie de a conduce o afacere cu succes? Biblia spune: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos, şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi” (Isaia 48:17). Înainte de a angaja pe cineva, de-a te căsători, de a întocmi un plan sau de a face o investiție, Dumnezeu te invită să discuți cu El și să înțelegi punctul Său de vedere. „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:6)


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Cântarea Cântărilor 6:1-13

    Descrierea înflăcărată pe care Sulamita a ştiut să o facă despre Preaiubitul ei le-a atras şi pe altele să-L caute. Un astfel de rezultat trebuie să aibă şi mărturia noastră. Cei care ne înconjoară nu se înşală în această privinţă. Numai accente izbucnind din plinătatea inimilor noastre îi pot conduce la Isus. „Fiicele Ierusalimului“ au auzit vorbindu-se din nou despre splendoarea Mirelui, dar cât priveşte frumuseţea Miresei, aceasta le este deja vizibilă. Ea este „cea mai frumoasă dintre femei“ (v. 1, 13). Frumuseţea morală a Adunării, reflectare a celei a lui Isus, îi va pregăti pe cei neîntorşi la Dumnezeu să primească evanghelia.

    Dar, înainte de toate, această frumuseţe este apreciată de Domnul (v. 4). El de asemenea are ochii asupra aceleia pe care a iubit-o până la moarte. Şi ce vede în ea? Perfecţiunea cu care El Însuşi a înveşmântat-o (comp. cu Ezechiel 16.7-14). El poate din nou s-o numeasc㠄desăvârşita Mea“ (v. 9), iertându-i indiferenţa şi nereţinând decât un lucru: că ea nu s-a ruşinat cu El; a mărturisit public numele Lui. La rândul Său, El o recunoaşte ca fiind a Lui înaintea lui Dumnezeu (Matei 10.32). Şi noi ne gândim la clipele apropiate în care Mirele divin Îşi va prezenta Lui Însuşi Adunarea Sa, fără pată, fără zbârcitură, fără nimic de felul acestora, ci sfântă şi fără cusur pentru eternitate (Efeseni 5.27; 1.4).


  • 19 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Și spunea și mulțimilor: „Când vedeți un nor ridicându-se de la apus, îndată spuneți: «Vine ploaie»; și așa se întâmplă. Și când suflă vântul de sud, spuneți: «Va fi arșiță», și așa se întâmplă. Fățarnicilor, înfățișarea pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar timpul acesta, cum de nu-l deosebiți?”.
    Luca 12.54-56

    Creștinul nu așteaptă ca anumite evenimente să aibă loc, însă cu siguranță că ia seama la ele atunci când au loc. Multe dintre evenimentele care au loc astăzi în lume sunt semne ale venirii judecăților apocaliptice. Timpul răbdării și al îngăduinței lui Dumnezeu față de această lume se apropie cu repeziciune de sfârșit. Dumnezeu va pregăti apoi scena pentru domnia glorioasă a lui Hristos, când toți vrăjmașii Lui vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale (Matei 22.44).

    Întrebarea pentru fiecare dintre noi este aceasta: Deosebesc eu timpurile? Sau sunt ca unul dintre aceia pe care Domnul i-a numit ipocriți – care aveau cunoștință cu privire la orice lucru, dar nu cu privire la voia lui Dumnezeu pentru ei? Dacă această lume va fi judecată în curând – și noi știm că va fi – ce fel de oameni ar trebui să fim noi? Ar trebui nu numai să umblăm în separare față de lume, ci să dăm și mărturie față de ea, după cum găsim scris în 2 Petru 3.11: „Toate acestea deci urmând să fie descompuse, ce fel de oameni trebuie să fiți voi, în purtare sfântă și evlavie?”.

    Nu vom mai fi pentru mult timp aici. Venirea Domnului pentru a-i lua pe toți creștinii adevărați din această lume este aproape. Simțim nevoia de a fi din nou înflăcărați și de a trăi la înălțimea adevăratei noastre chemări. Dacă nu trăim în așteptarea venirii Domnului, este pentru că am devenit căldicei – afecțiunile noastre au fost atrase de altceva. Când de trist este ca Hristos, la venirea Lui, să ne găsească într-o astfel de stare! „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!” (Matei 25.6).

    J Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    ” …știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea.”
    Romani 5.3,4

    Încercări pe cale

    Se povestește că un împărat a organizat o mare întrecere la care urmau să participe toți tinerii din împărăția sa. Câștigătorul urma să primească o pungă de aur. Linia de sosire era în curtea palatului. Cursa a început și alergătorii au avut surpriza, ca la mijlocul drumului care ducea la palatul împărătesc să găsească o grămadă înaltă de pietre. Unii au trecut pe lângă, alții pe deasupra și până la urmă au ajuns în curtea palatului. Toți concurenții au trecut linia de sosire, cu excepția unuia. Împăratul nu a declarat cursa terminată. După o vreme, un alergător a pășit pe poartă.A ridicat o mână însângerată și a spus: „O, împărate, îmi pare rău că am sosit așa de târziu, dar în mijlocul drumului am dat peste o grămadă de pietre și mi-a luat ceva vreme să le dau la o parte. Ba chiar m-am și rănit. O, preamărite împărate, iar sub grămada de pietre am găsit această pungă cu aur.” Şi împăratul a răspuns: „Fiule, tu ai câștigat cursa.”

    Ceva asemănător se petrece și pe calea credinței. Împăratul ceresc permite, ca pe calea noastră să se găsească adeseori încercări, greutăți, necazuri, neplăceri, suferințe care pot părea ca niște pietre, pe care firea noastră pământească ar vrea să le ocolească. Dar tocmai sub aceste pietre încercărigăsim o învățătură cu mult mai de preț decât aurul care piere, o învățătură care duce la biruință.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PENTRU CE VEI FI ȚINUT MINTE?

    „Cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele…” (Daniel 12:3)

         Dr. James Kennedy a scris: „Să ne gândim la piramida de la Giza (Gizeh), una din cele mai masive structuri din lume. Cineva a construit o casă memorială în cinstea lui însuși. E vorba de regele Khufru (Kefren), nume nu prea cunoscut! Șahul Indiei a construit Taj Mahalul ca ofrandă în cinstea soției sale, dar cu toate acestea și el a construit degeaba; la urma urmelor, cine cunoaște numele Arjumand? Dar Marele Zid chinezesc? Astronauții îl pot vedea din spațiu, dar cu toate acestea nimeni nu-și mai aduce aminte de Qin Shihuang, cel care a fost responsabil inițial de cea mai mare construcție din lume ridicată de mâna omenească. Chiar dacă acești oameni au fost uitați, tu poți lăsa o amprentă permanentă asupra lumii. Cum? Conducându-i pe alții la Hristos!” Biblia spune: „Cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele…” Louis Pasteur, pionierul și părintele imunologiei, a trăit într-o perioadă în care mii de oameni mureau în fiecare an de rabie. El a lucrat ani de zile la un vaccin, și exact când era pe cale să-l testeze pe el însuși, un băiețel de nouă ani, pe nume Joseph Meister a fost mușcat de un câine turbat. Mama lui Joseph l-a implorat să testeze vaccinul pe fiul ei. Așa că, Pasteur i-a injectat vaccin timp de zece zile – și băiatul a supraviețuit! Zeci de ani mai târziu, dintre toate epitafurile pe care le-ar fi putut alege, Pasteur a cerut ca pe piatra lui funerară să fie încrustate cuvintele: JOSEPH MEISTER A TRĂIT! Cea mai mare moștenire a ta poate fi formată din toți aceia care vor trăi veșnic, datorită faptului că le-ai împărtășit Evanghelia. Domnul Isus a zis: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63). Ce mișcă inimile oamenilor? Ce schimbă vieți? Cuvintele Domnului Isus!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Cântarea Cântărilor 5:2-16

    De câte ori nu ne putem recunoaşte şi pe noi în egoismul şi în nepăsarea vinovată a preaiubitei! Isus bate la uşa inimii noastre. Lipsa de ardoare spirituală însă, plăcerea pentru comoditate sau neglijarea de a ne judeca fac să găsim nenumărate scuze pentru a nu asculta de vocea Duhului Său. Cu tristeţe, Domnul „pleac㓠(v. 6). Să ştim atunci – pentru a regăsi comuniunea cu El – să manifestăm înflăcărarea tinerei soţii! Pentru a-L descrie pe Preaiubitul ei, ea nu are termeni suficient de arzători, nici comparaţii suficient de convingătoare. Şi noi, dragi prieteni, ce-am avea de spus dacă ne-ar întreba cineva cu privire la Domnul Isus? (comp. cu Matei 16.15,16). Cu ce este El mai mult decât acesta sau acela? (v. 9). Am şti noi să vorbim despre dragostea şi puterea Lui, precum şi despre coborârea şi ascultarea Lui până la moarte de cruce? Am avea noi ceva de spus despre harul şi înţelepciunea Lui, despre perfecţiunile umblării şi lucrării Sale? „Nu are … o înfăţişare care să ne facă să-L dorim“, spunea Israel prin gura profetului (Isaia 53.2). Frumuseţea gloriilor morale ale lui Mesia (ascunse poporului necredincios) o fac însă pe Soţie să strige: „Toată Fiinţa Lui este de dorit“ (v. 16). Această Persoană este cu adevărat Obiectul tuturor dorinţelor noastre?


  • 18 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Vrăjmașii lui Iuda și ai lui Beniamin au auzit că fiii robiei construiesc un templu Domnului Dumnezeului lui Israel. Și ei s-au apropiat de Zorobabel și de capii părintești și le-au zis: „Lăsați-ne să construim cu voi, deoarece căutăm ca și voi pe Dumnezeul vostru și Îi jertfim din zilele lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici”.
    Ezra 4.1,2

    Samaritenii – Împotrivirea lor

    Când iudeii întorși din captivitate au început să rezidească templul, samaritenii, pe care Cuvântul lui Dumnezeu îi numește „vrăjmașii”, s-au oferit să zidească împreună cu ei. Conducătorii iudeilor au respins pe bună-dreptate această ofertă, fiindcă samaritenii nu se închinau lui Dumnezeu, așa cum o făceau ei. Poporul țării vorbea despre Dumnezeu ca „Dumnezeul vostru”, iar iudeii, în răspunsul lor, L-au numit „Dumnezeul nostru” și „Domnul Dumnezeul lui Israel”.

    Lumina nu poate fi amestecată cu întunericul. Dumnezeu poruncise poporului Său să nu se amestece cu locuitorii țării, ca să nu fie atras în idolatria și în imoralitatea lor. Cum puteau samaritenii să contribuie la zidirea templului Aceluia care era absolut sfânt, care poruncise lui Israel să nu aibă alți dumnezei în afară de El și care interzisese închinarea la idoli?

    Acești oameni care locuiau în Samaria și-au dat în curând pe față vrăjmășia. Ei au încercat să-i descurajeze pe iudei, să-i împiedice să zidească și chiar au angajat sfătuitori împotriva lor. Au scris împăratului, acuzându-i că rezidesc cetatea răzvrătită a Ierusalimului, iar după ce a venit răspunsul, s-au grăbit să-i silească să înceteze lucrul.

    Astfel, lucrarea a încetat vreme de câțiva ani. Samaritenii și celelalte popoare păgâne din jur s-au dovedit a fi vrăjmași ai poporului lui Dumnezeu și piedici în calea lucrării Sale. La fel și astăzi, Dumnezeu condamnă înjugarea la un jug nepotrivit cu cei necredincioși, în orice privință, dar mai ales în lucrurile spirituale.

    E P Vedder, Jr

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori!”
    Psalmul 1.1

    Anturajul

    Fericirea unui om nu constă să aibă mulți prieteni și un anturaj diversificat, ci fericirea adevărată o găsește într-un grup mic de prieteni, dar cu frică de Dumnezeu și oameni care cugetă la Cuvântul Domnului. Persoanele, cu care intrăm în contact zi de zi, joacă un rol imens în viața noastră. Oricât de independenți ne credem, grupurile din care facem parte au un cuvânt extrem de greu de spus în evoluția noastră spirituală.  Un înțelept proverb românesc zice: „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!” Cei din jur ne vor eticheta și ne vor judeca după anturajul în care ne găsim. Dacă vom trece pe stradă alături de un bețiv sau un bătăuș, vom fi catalogați și noi la fel. Lumea judecă ceea ce vede. Chiar dacă noi nu suntem ca cei cu care ne însoțim la drum, a sta un timp îndelungat lângă ei ne va influența și pe noi într-un mod negativ.

    La vârsta adolescenței, anturajul contribuie într-un mod major la luarea deciziilor pentru viitor. În acel timp trebuie o atenție deosebită. Ce sfaturi minunate oferă Cuvântul lui Dumnezeu și cu privire la anturaj! Când ne supunem modului de gândire al lui Dumnezeu, toate lucrurile conduc la fericirea noastră. De aceea să ne folosim de acest Cuvânt și să căutăm anturajul cel bun! Să nu ne oprim pe scaunul batjocoritorilor, ci să căutăm salvarea sufletului nostru prin credința în Mântuitorul!


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂRTIREA NU NE ESTE DE NICIUN FOLOS

    „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesaloniceni 5:18)

         În esență, Biblia are de spus un singur lucru despre văicăreală – nu o practica! Tu spui: „Dacă ai avea problemele mele și tu te-ai plânge!” Dacă simți asta, ascultă sfatul apostolului Pavel: „Faceţi toate lucrurile fără cârtiri” (Filipeni 2:14).

    De ce?

    1) De obicei, cârtirea nu face decât să agraveze lucrurile. Și iată cum se întâmplă: ai o problemă, așa că te plângi și rămâi blocat. Te simți rău, așa că te plângi și mai mult… și ajungi să fii stresat, fără să ai în schimb vreo soluție.

    2) Cârtirea nu te duce unde trebuie să ajungi. În loc să-I încredințezi situația lui Dumnezeu, Îi pui la îndoială înțelepciunea și ajutorul. Mii de iudei au murit în pustie din această cauză. Pavel scria: „Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi… Aceste lucruri… au fost scrise pentru învăţătura noastră…” (1 Corinteni 10:10-11) Când nu iei în seamă binecuvântările și te concentrezi doar asupra problemelor, îți pierzi bucuria.

    3) Cârtirea poate duce la boli legate de stres. „O inimă liniştită este viaţa trupului.” (Proverbe 14.30) Fii sincer: câți cârtitori cu „o inimă liniștită” cunoști? În loc să te plângi, începe să-ți numeri binecuvântările. Autoarea Barbara Johnson ne dă acest exemplu oarecum ironic: „Pe un bilețel scris de mână, lipit pe un stâlp de telegraf, scria așa: „Pierdut câine cu trei picioare, orb de ochiul stâng, cu colțul urechii drepte lipsă, recent castrat și care răspunde la numele Lucky (n.tr. Norocosul)!”

    Fiindcă ești copilul răscumpărat al lui Dumnezeu, norocul nu are nimic de-a face cu tine, deoarece tu ești binecuvântat! Așadar, Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Cântarea Cântărilor 4:1-16; 5:1

    În timp ce Domnul contemplă cu încântare frumuseţea Soţiei Sale, spre ce se îndreaptă privirile acesteia? Prea adesea ne lăsăm orbiţi de atracţiile strălucitoare şi exaltante ale lumii (Libanul)!

    În inconştienţa în care ne aflăm, nu distingem acolo „vizuinile leilor“, nici leoparzii vicleni (v. 8). Domnul însă vede pericolele la care suntem expuşi în acest mediu fascinant şi caută cu blândeţe să ne detaşeze de acesta: „Vino cu mine din Liban…“ (v. 8). Iar ceea ce ar trebui să ne îndepărteze este dragostea pentru El, mai degrabă decât teama de pericol. „Sora Mea, mireaso“: aceste nume reprezintă tandrul apel spre a relua legătura cu El. Domnul are asupra sufletului pe care-l iubeşte drepturi exclusive. Ea este o „fântână pecetluită“, din care numai El are dreptul să bea, „o grădină închisă“, unde nimic străin nu are voie să intre şi ale cărei flori, fructe şi parfumuri sunt rezervate doar pentru El. Dar, „ca să-i picure miresmele“, trebuie uneori să sufle vântul încercării sau briza din sud (v. 16). În felul acesta, sentimentele pentru El se vor redeştepta, prezenţa Lui va fi dorită şi El Însuşi, răspunzând acestei invitaţii („să vină Preaiubitul“), va avea plăcerea să culeagă, să guste şi să împartă ceea ce slaba noastră dragoste Îi va fi pregătit (cap. 5.1).


  • 17 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Ei au venit la Ierihon; și, pe când ieșea din Ierihon cu ucenicii Săi și cu o mare mulțime, fiul lui Timeu, Bartimeu, orbul, ședea lângă drum cerșind. Și, auzind că este Isus Nazarineanul, a început să strige și să spună: „Fiu al lui David, Isuse, ai milă de mine!”.
    Marcu 10.46,47

    În contrast cu mulțimea, Bartimeu era conștient de nevoia pe care o avea, precum și de completa sa incapacitate de a-și rezolva această nevoie. Ca întotdeauna, sufletul aflat în nevoie este cel atras către Isus și care discerne gloria Sa. Poporul Îl vede pe Isus ca fiind Nazarineanul, însă credința Îl poate discerne acolo pe Fiul lui David, pe Cel despre care este scris că va deschide „ochii orbi” (Isaia 42.7). Astfel, orbul poate „să strige și să spună: «Fiu al lui David, Isus, ai milă de mine!»”.

    Când un suflet Îl caută pe Isus, vor fi întotdeauna piedici peste care trebuie să treacă. Mulți voiau ca orbul să tacă din gură, pentru ca Domnul să nu fie deranjat de un cerșetor (versetul 48). Însă credința, ridicându-se deasupra piedicilor, striga și mai tare, iar Domnul, în harul Său, S-a oprit și a poruncit să fie chemat. Aruncându-și haina, orbul s-a ridicat și a venit la Isus. Este bine, într-adevăr, atunci când suntem conștienți de nevoia noastră și întrezărim ceva din gloria lui Isus, să aruncăm haina oricărei dreptăți a noastre proprii în care ne-am putea încrede și să venim la El așa cum suntem, plini de nevoi și neajutorați.

    Când Domnul îl întreabă ce dorea să facă pentru el, orbul răspunde: „Să-mi capăt vederea”. Domnul ia locul de Dăruitor, iar orbul îl acceptă pe cel de primitor. Imediat Domnul onorează această credință simplă. Orbul își primește vederea, apoi Îl urmează pe Isus, fiind de acum ucenic al Său. El nu a încercat să-L urmeze pe Isus mai întâi, pentru ca apoi să-și poată căpăta vederea, ci mai întâi și-a căpătat vederea, iar apoi L-a urmat. Trebuie ca mai întâi să primim mântuirea și iertarea prin lucrarea împlinită la cruce de Hristos, iar apoi Îl putem urma ca pe Cel în care sufletul nostru își găsește toată plăcerea.

    H Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, și nu nesocoti pe mamă-ta când a îmbătrânit.”
    Proverbe 23.22

    Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!

    Cu trei luni înainte ca tatăl meu să moară de cancer, mi-a scris o scrisoare. Tocmai părăsisem viața sigură de la universitate și am început să lucrez ca scriitor liber-profesionist. Viața mi se părea destul de nesigură.

    Tatăl meu scria: „Te cunosc și știu ce ai realizat până acum. Înțeleg idealurile tale și modul de a scrie. Dorești să le transmiți oamenilor speranță și siguranță. Rămâi credincios acestei linii. Domnul să te binecuvânteze! Şi dacă ajungi vreodată la un punct când îți faci griji de veniturile zilnice, vino la mine. Cred că știu cum te pot ajuta.”

    Când tatăl meu a scris această scrisoare, aveam 26 de ani, eram căsătorit de un an și aveam un băiețel. Dar eu eram încă fiul său și el știa că aveam nevoie de această încurajare. Până astăzi îi sunt mulțumitor pentru această scrisoare.

    Cu toate că educația încetează când suntem adulți, nu trebuie să dăm niciodată deoparte cu ușurătate sfaturile părinților  noștri  temători  de  Dumnezeu.  Cuvântul  lui Dumnezeu pretinde de la noi: „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta” (Efeseni 6.2). Aceasta este valabil până la sfârșitul vieții noastre.

    Dumnezeu ne dă prin Cuvântul Său, Biblia, încurajare și îndrumare  pe  cale.  Sfaturile  Lui  sunt  înțelepte  și  fără greșeală.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SPARGE TIPARUL!

    „Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne-o va da.” (Numeri 14:8)

         Când unii dintre iudei au văzut uriași în Țara Promisă și au vrut să se întoarcă în Egipt, Caleb a spus: „Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne-o va da.” În acea clipă s-au petrecut două lucruri: „Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre…” și „slava Domnului s-a arătat peste Cortul Întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.” (Numeri 14:10) Când cei din jurul lui Caleb au spus „nu”, Dumnezeu a spus „da”! – iar noi nu avem nevoie de altceva decât de aprobarea Lui! Când o ai, îi poți trece cu vederea pe cei ce pun bețe-n roate, și poți merge mai departe. Dacă aștepți să fie cineva de acord, să te aprobe și să te aplaude, nu vei ajunge nicăieri. A existat o vreme când omenirea a crezut că pământul este plat și că omul nu va păși niciodată pe lună. În 1899, Biroul de Patente din Statele Unite aproape s-a închis pentru că funcționarul, Charles H. Duell a declarat: „Tot ce s-a putut inventa, a fost inventat!” Privind în retrospectivă, această afirmație este ridicolă, însă unii dintre noi gândesc la fel. Încetăm să mai învățăm, pentru că avem impresia că suntem prea bătrâni. Ne este frică să ne schimbăm cariera, ca să nu ne punem în pericol pensia. Nu ne urmăm visele, ca să nu dăm greș sau ca să nu fim ridiculizați. Suntem atât de obișnuiți cu limitele auto-impuse și ne spunem: „nu pot face asta”, încât credem că nu putem face nimic. În esență, ne-am creat o cutie, ne-am târât înăuntru și acum căutăm ceva sau pe cineva pentru a-l învinovăți pentru lipsa noastră de credință. Nu Dumnezeu te-a închis într-o cutie, tu singur ai intrat acolo – și acum trebuie să iei inițiativa să ieși din ea. Astăzi, hotărăște-te s-o faci – iar Dumnezeu îți va binecuvânta strădania!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Cântarea Cântărilor 3.1-11

    Să nu ne mirăm dacă avem dificultăţi în a găsi prezenţa Domnului în patul nostru (v. 1; imagine a lenei) sau, prin contrast, în hărmălaia cetăţii (v. 2)! Dimpotrivă, pe genunchi şi în reculegere în camera noastră Îl putem întâlni întotdeauna pe Acela care ne iubeşte sufletul (comp. cu v. 4). Dar chiar şi acolo, să nu vină nimic să ne distragă şi să ne tulbure comuniunea (v. 5)!

    Din pustie, imagine a lumii aride, un parfum se poate înălţa până la Dumnezeu (v. 6). Cândva, Isus a traversat tot această lume şi întreaga Sa viaţă a fost doar „de bun miros“ pentru Tatăl. Mirul vorbeşte despre suferinţele Sale (de la leagăn până la mormânt; Matei 2.11b; Ioan 19.39); tămâia, despre diversitatea perfecţiunilor Sale morale. În sfârşit, „toate felurile de pudre ale negustorilor“ sugerează experienţele cotidiene în care Dumnezeu Se simte glorificat. Un astfel de parfum, cel al lui Isus, suntem şi noi chemaţi să-l facem să se înalţe către Dumnezeu.

    Curând, pentru Israel ca şi pentru Biserică, va fi sfârşitul pustiei (v. 6; comp. cu Numeri 21.19,20). Adevăratul Solomon va fi pregătit totul în vederea odihnei mileniale (v. 7-10). Pe El Îl va împodobi coroana Sa, iar ziua aceea va fi cea a „veseliei inimii Lui“ (v. 11; Psalmul 132.18).


  • 16 Aprilie 2017

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Și, când era în strâmtorare, s-a rugat Domnului Dumnezeului său și s-a smerit mult înaintea Dumnezeului părinților săi. Și s-a rugat Lui. Și El a fost înduplecat de el și a auzit cererea lui și l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăția sa. Și Manase a cunoscut că Domnul, El este Dumnezeu.
    2 Cronici 33.12,13

    Deși Manase a fost fiul evlaviosului Ezechia, a devenit cel mai nelegiuit împărat al lui Iuda. Ni se spune că „Manase a rătăcit pe Iuda și pe locuitorii Ierusalimului, ca să facă mai mult rău decât națiunile pe care le nimicise Domnul dinaintea fiilor lui Israel” (versetul 9). Această stare de lucruri a durat mult, fiindcă Manase a domnit cincizeci și cinci de ani. După ce ignorase cu nerușinare orice atenționare din partea lui Dumnezeu, Manase a fost luat captiv de împăratul Asiriei și pus în lanțuri.

    Dumnezeu a folosit acest lucru pentru a lucra la inima lui Manase; el și-a văzut adevărata stare, iar încăpățânarea și răzvrătirea lui au fost zdrobite. Pentru un om mândru, care a stăruit vreme îndelungată în rău, va fi foarte dificil să se smerească, însă bunătatea lui Dumnezeu poate să conducă la pocăință chiar și pe unul ca acesta. Manase s-a smerit adânc și s-a rugat lui Dumnezeu cu un duh zdrobit.

    Dumnezeu nu întârzie să dea răspuns la astfel de rugăciuni, oricât de mare ar fi fost nelegiuirea. Această întâmplare este o mărturie remarcabilă în Vechiul Testament cu privire la faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu al harului deplin. Inima lui Manase a fost schimbată. Dumnezeu a îngăduit să fie adus înapoi în împărăția sa și să aibă prilejul de a repara ceva din răul pe care îl comisese, totul fiind o mărturie cu privire la harul lui Dumnezeu.

    Au existat însă consecințe ale păcatelor lui Manase care nu au putut fi înlăturate, iar poporul a trebuit să sufere mult timp din cauza lor. Harul lui Dumnezeu, deși este minunat și îl iartă complet pe păcătosul care crede în Isus, nu dă la o parte guvernarea Lui dreaptă. Creștinii trebuie să învețe și ei acest lucru.

    L M Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    ” …dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”
    Luca 13.5

    Atenţie – Pericol de moarte!

    Viața noastră zilnică este plină de atenționări. Pe tablourile electrice este scris: „Atenție, înaltă tensiune!”, pentru ca noi să nu atingem sârmele. În fața unei case care stă să se prăbușească, ne atenționează un panou: „Pericol de dărâmare – accesul interzis!”

    Când un șofer claxonează, sărim repede la o parte. Când sună sirena de la mașina de pompieri, eliberăm imediat strada. Dar atenționarea lui Dumnezeu: „Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel”, lasă reci pe cei mai mulți oameni. De ce nu iau tot așa în serios chemarea dumnezeiască ca și atenționările din viața de zi cu zi?

    Dacă pe banca din parc este scris: „Atenție, proaspăt vopsit!”, atunci nu ne așezăm pe ea. Dacă Ministerul Sănătății atenționează cu privire la anumite alimente, le aruncăm. Dar dacă Dumnezeu ne explică în dragostea Lui:

    „Plata păcatului este moartea” (Romani 6.23), atunci aproape nimeni nu se oprește din a păcătui.

    Biblia ne comunică ceva foarte important: „Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare… Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața” (1 Ioan 5.9, 11, 12).

    Nu te pune te rog în pericol în timp ce lași nebăgată în seamă  atenționarea  lui  Dumnezeu!  Începe  să  citești regulat Biblia și crede în Fiul lui Dumnezeu!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CREDEȘINUTE-NDOI

    „El… măreşte puterea celui ce cade în leşin” (Isaia 40:29)

         Un băiețel nu se putea mișca și doctorii au spus că nu mai puteau face nimic pentru a-l ajuta. Așa că mama lui a luat un coș portocaliu, l-a pus înăuntru, a legat o sfoară în jurul coșului, și-a legat sfoara de talie și îl trăgea după ea peste tot. După o vreme, băiețelul și-a dezvoltat un obicei pe care mama lui nu l-a agreat: a început să balanseze coșul. Uneori îl balansa atât de tare, încât se răsturna și cădea din el. Indiferent de câte ori îl punea mama sa la loc, el continua să facă același lucru. În cele din urmă, și-a balansat coșul când era singur și a reușit să iasă din el. Apoi, spre marea mirare a tuturor, a învățat să umble și a reușit să aibă o viață extraordinară. Acel băiețel a făcut un lucru pe care nici doctorii și nici măcar mama sa nu au crezut că se poate întâmpla: a refuzat să se mulțumească cu viața trăită într-un coș în care l-a pus cineva. Te-a pus și pe tine cineva în vreun coș? Dacă e așa, balansează-l până vei reuși să te eliberezi! Unii sunt „experți” auto-declarați în a ne spune ce putem și ce nu putem face. Ei nu se pot bucura de niciun lucru care este ieșit din comun. Una din marile promisiuni ale Bibliei este aceasta: „El… măreşte puterea celui ce cade în leşin.” Te rog, ia aminte la aceste versete încurajatoare: „Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului.” (Mica 3:8). Iată un altul: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.” (Matei 19:26). Astăzi declară: „Doamne, ai promis… cred – și asta rezolvă totul!”



    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Cântarea Cântărilor 2.1-17

    Prin fructele sale se deosebeşte un măr de copacii pădurii (v. 3). În mijlocul oamenilor, numai Hristos a produs pentru Dumnezeu acest fruct a cărui dulceaţă o pot savura acum răscumpăraţii Săi (v. 5; Numeri 18.13). Precum Maria la picioarele Domnului ei, noi suntem chemaţi să ne hrănim ascultând Cuvântul Lui.

    „Steagul Lui peste mine“ este „dragostea“ (v. 4). Ostaşi ai lui Isus Hristos, noi nu ne urmăm Comandantul constrânşi, ci din dragoste pentru Persoana Lui!

    Biblia se încheie cu promisiunea Sa: „Iată, Eu vin curând“ (Apocalipsa 2.7,12,20). Ce ecou au aceste cuvinte în inima acelora care-L iubesc! „Glasul Preaiubitului meu! Iată-L că vine“ (v. 8). Până la trezirea zorilor, să ştim să rămânem, asemeni unei porumbiţe sperioase, în crăpătura stâncii, la adăpost de întinăciuni şi de pericole (v. 14, 17). Şi să nu avem încredere în „vulpile mici“ care strică viile în floare (v. 15)! Crescând, aceste vulpi mici vor deveni din ce în ce mai crude (Romani 6.14). Şi, odată cu floarea, va dispărea în plus orice speranţă de fruct. Să nu tolerăm astăzi o asemenea fraudă mică, un astfel de păcat aparent neînsemnat, care mai târziu ne vor domina, frustrându-L pe Domnul de rodul care-I aparţine!


Calendar

iulie 2026
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne


Abonează-te

Nu rata meditația de azi!

Abonează-te și primește meditația zilnică direct în căsuța ta de email. Alătură-te celor peste 200 de abonați!