Mana Zilnica

Mana Zilnica

21 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă pe ucenicul pe care-l iubea Isus și … I-a spus lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?”.
Ioan 21.20,21

Ucenicul pe care îl iubea Isus

Domnul Isus tocmai îi descoperise lui Simon Petru cum și când avea acesta să moară. Când avea să fie bătrân, Dumnezeu avea să-i dea harul să moară răstignit: „Când vei fi bătrân, îți vei întinde mâinile” (versetul 18; 2 Petru 1.14). Apoi Petru L-a întrebat pe Domnul cu privire la prietenul său, Ioan: „Cu acesta ce va fi?”. Întrebarea lui Petru a fost inițiată probabil de o grijă sinceră și, poate, de o curiozitate. «Dacă eu voi fi crucificat atunci când voi fi bătrân», și-a spus el, «ce se va întâmpla cu prietenul meu cel mai bun?». Hristos i-a răspuns lui Petru: „Ce-ți pasă ție?”. Cu alte cuvinte: «Petre, aceasta nu este treaba ta!». După aceea, El a adăugat: „Tu vino după Mine!” (Ioan 21.22).

Ioan venea în urma lor, fără ca Domnul să-i spună să facă aceasta; și este clar că el avea gândul Domnului. Ucenicii n-au înțeles cuvintele Domnului: „Dacă vreau ca el să rămână până vin, ce-ți pasă ție?”. Ei au crezut că ucenicul acela nu avea să moară.

Domnul însă nu spusese că Ioan nu avea să moară, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până vin, ce-ți pasă ție?”. Ucenicul pe care îl iubea Isus a trăit mai mult decât toți ceilalți ucenici. De fapt, Petru era probabil deja în cer atunci când Ioan a scris această Evanghelie. Ucenicul care a stat la pieptul Domnului Isus în camera de sus era unul dintre „fiii tunetului” (Marcu 3.17). Lui i-au fost date viziunile din Apocalipsa. Cel care a avut cel mai adânc simțământ al dragostei Domnului avea să aibă de asemenea cea mai profundă apreciere a sfințeniei Lui și a judecății viitoare.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.”
Efeseni 5.16

Trăieşte clipa cu Dumnezeu!

Cineva a dat odată următorul anunț:

„Pierdut ieri, undeva între răsărit și apus, două ore de aur, fiecare având câte șaizeci de minute de diamant. Nu se oferă nicio recompensă, pentru că ele sunt pierdute pe veci.” Timpul este unul dintre darurile lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Fiecare avem parte de aceeași porție: pentru toți anul are 365 de zile, ziua are 24 de ore, ora are pentru toți 60 de minute și, tot la fel, minutul are pentru toți 60 de secunde. Dar, prin faptul că nu știm să-l folosim cu chibzuință, începem să-l pierdem. Să fim conștienți că satan încearcă să ne deposedeze de cât mai mult din timpul pe care l-am putea folosi spre gloria lui Dumnezeu și spre folosul semenilor noștri sau al familiei noastre.

Latinii, interesați de a profita cât mai mult de timpul pe care omul îl are la dispoziție, au inventat expresia: Carpe Diem – Trăiește clipa! Însă mulți au înțeles că trebuie să profiți la maxim de viață într-un mod ușuratic. Nu cred că acest lucru voia să-l spună Pavel în îndemnul de azi. Cred că ideea principală a apostolului este următoarea: Trăiește clipa… cu Dumnezeu, nu lăsa să-ți fie furat timpul, profită de ocazia dată, fii înțelept! Ce înseamnă să răscumperi vremea? Înseamnă să profiți la maxim de marea ocazie pe care s-ar putea să nu o mai întâlnești niciodată. Nu uita: Un sfat bun și la timpul potrivit valorează mai mult ca o comoară. Mulți regretă după ce au săvârșit o lucrare care s-a dovedit nepotrivită, că nu au cerut sfaturi mai înainte.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBAREA TA ESTE POSIBILĂ

„Lărgeşte locul cortului tău; şi întinde învelitoarele locuinţei tale…” (Isaia 54:2)

     Dorința de schimbare este cheia pentru creșterea în orice domeniu al vieții. Cei mai mulți dintre noi ne dorim o îmbunătățire, însă în același timp ne împotrivim schimbării. Dar nu poți avea una fără cealaltă! Schimbarea este posibilă numai dacă ți-o dorești din toată inima. Așa cum a observat Fred Smith, fondatorul companiei de transport Federal Express: „Ești așa cum ești pentru că așa vrei să fii. Dacă ți-ai dori cu adevărat să fii diferit, te-ai afla deja în procesul schimbării!”

Da, schimbarea nu este aproape niciodată ușoară. Ea cere timp îndelungat, cantități uriașe de energie, perseverență și – desigur – dorință. Dorința de schimbare, însă, trebuie să se traducă în decizia de schimbare. Iar această decizie trebuie luată zi de zi.

Se spune că Earl Weaver, managerul echipei de baseball Baltimore Otioles a fost nemulțumit de decizia unui arbitru, așa că și-a părăsit locul și a strigat la el: „Mai bine de atât nu poți?” Dacă dorești să te schimbi, trebuie să-ți pui aceeași întrebare. Îți vei continua strădania de a fi mai bun, sau mai bine de atât nu poți?!

Biblia spune – prin Isaia – în felul următor: „Lărgeşte locul cortului tău şi întinde învelitoarele locuinţei tale: nu te opri! Lungeşte-ţi funiile, şi întăreşte-ţi ţăruşii!” Să acordăm atenție sporită cuvintelor „lărgește, întinde, lungește, întărește”… Ce au ele în comun? Toate implică ideea de angajament și persistență. De asta e nevoie pentru a-ți schimba viața. Și vestea bună este că vei reuși, cu ajutorul lui Dumnezeu… chiar de astăzi, dacă într-adevăr vrei!

https://youtu.be/-PrkQmKZGnw

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 4.1-19

Versetele 1 şi 2 ne amintesc de Romani 3.9-19, pasaj care-i are în vedere nu numai pe evrei, ci pe toţi oamenii. Israel însă, ca depozitar al oracolelor lui Dumnezeu, este cu atât mai responsabil, cu cât respinge cunoştinţa de bunăvoie şi uită legea (v. 6; Romani 3.2). S-au alipit de idoli, „departe de Dumnezeul lor“ (sf. v. 12). Creştini, nu este această ultimă expresie un avertisment solemn şi pentru noi, cei asaltaţi de o sumedenie de modalităţi şi totodată de ocazii (fiecare le poate identifica pe ale lui) de a ne sustrage din faţa autorităţii pe care Domnul trebuie s-o aibă în viaţa noastră?

Care va fi de astă dată pedeapsa nefericitului popor? Cea mai cutremurătoare cu putinţă: abandonarea. Starea sa este incurabilă, fără speranţă. Dumnezeu renunţă la a-l mai ţine pentru Sine şi declară:

„Voi uita şi Eu pe fiii tăi“ (v. 6);

„Nu voi pedepsi pe fiicele voastre…“ (v. 14);

„Efraim s-a alipit de idoli: lăsaţi-l“ (v. 17).

Acest înspăimântător tablou al corupţiei celor zece seminţii ar fi trebuit să fie în tot acest timp un avertisment pentru Iuda. Ghilgalul şi Betelul (casa lui Dumnezeu), sedii ale promisiunilor şi ale binecuvântărilor pe parcursul întregii istorii a lui Israel, au devenit centre ale nelegiuirii, capitale ale religiei profane. Domnul îl îndeamnă în mod solemn pe Iuda să nu se suie acolo (v. 15).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: