Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu.
Psalmul 73.28

Efectul apropierii mele de Hristos mă face să fiu în comuniune cu El cu privire la alții, mai degrabă decât să mă preocup cu propriile mele circumstanțe. Cum aș putea să mă bucur cu cel care se bucură sau să mă întristez cu cel care este întristat, decât dacă trăiesc aproape de Hristos și dacă am inima plină de El? O, dacă am fi suficient de aproape de Hristos pentru a ne trage din El tot harul și tot devotamentul, ca să putem astfel corecta în noi înșine orice tendință egoistă!

Activitatea în lucrare, deși făcută cu sinceritate, dacă nu-și are izvorul în comuniunea cu El, va degenera într-o rutină și va fi chiar periculoasă; sufletul se depărtează astfel de Dumnezeu fără să știe. Dacă suntem aproape de Hristos, fericirea noastră nu se va baza pe starea Adunării, ci vom fericiți să trăim pentru ea. Slujirea creștină se bazează nu pe ceea ce găsește în mijlocul celor pentru care se ostenește, ci pe ce aduce acolo. Când trăim bucurându-ne de Domnul, acest lucru se va traduce în lucrarea noastră și va influența împrejurările Adunării. Dacă Adunarea merge bine, aceasta este o mare mângâiere, însă noi trebuie să venim, de dragul lui Hristos, în întâmpinarea oricărei nevoi a Adunării.

Dacă stăm aproape de Domnul, dacă suntem în comuniune cu Dumnezeu în Locul Preasfânt, îi vom vedea pe toți credincioșii prin ochii Lui, ca fiindu-I dragi, ca fiind plăcerea lui Hristos și rod al muncii sufletului Său. Astfel, mijlocirea pentru ei devine ușoară și plină de har. Dragostea lui Dumnezeu pentru ai Săi este adevăratul imbold pentru lucrarea pe care o facem pentru ei.

Lucrul cel mai important este să fim aproape de El în inima noastră, după care vom lucra pentru El așa cum El Însuși ar face-o. Un timp de singurătate cu Domnul ne prinde foarte bine în lucrarea noastră. Doar astfel Îl putem avea pe El înaintea ochilor, și nu lucrarea; de asemenea, învățăm că lucrarea noastră este în mâinile Lui, nu în ale noastre. Cel care este cel mai aproape de Hristos Îl va sluji cel mai bine și nu există lucrare adevărată fără a fi aproape de El.

J N Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Tată, Doamne al cerului și al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți… și le-ai descoperit pruncilor…”
Luca 10.21

Inima nouă

–    Dumneavoastră, stimate domn, sunteți bogat ca un împărat și înțelept ca un episcop, și totuși nu sunteți sigur că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu; iar noi, săraci ca oile noastre și nu cu mult mai deștepți decât ele, înțelegem această carte. Ea este hrană și băutură pentru inimile noastre. Noi suntem bogați, căci avem acest dar minunat. Noi suntem, să mă scuzați, domnia voastră, mai bogați decât dumneavoastră.
–    Nu te grăbi, băiatul meu, nu te grăbi, replică moșierul zâmbind. Ce crezi, nu i-ar plăcea tatălui tău să fie în locul meu?
–    Niciodată, stimate domn! zise băiatul. Să renunțe tatăl meu la cer și să vândă locul unde se află mama și frățiorul meu? Să renunțe la Hristos? Nu, domnia voastră! Dumneavoastră nu aveți bani suficienți pentru a cumpăra „inima nouă” pe care i-a dat-o tatălui Domnul nostru Isus! Spunând aceste cuvinte, strânse cu amândouă mâinile Biblia la piept.
–    „Inima nouă” pe care i-a dat-o Isus? întrebă nobilul.
Cum este posibil acest lucru?
Așa ceva omul cel bogat în lucrurile acestei lumi încă nu mai auzise. Însă în Biblie este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-avăzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru ceice-L iubesc” (1 Corinteni 2.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (1)

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28)

     Dumnezeu a zis: „Am găsit pe David… om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” (Faptele Apostolilor 13:22). Când Dumnezeu spune lucrul acesta despre cineva, ar fi bine să dai dovadă de înțelepciune și să urmărești viața acelui om. La început, David a fost păstor la oi… dar a ajuns rege! Șansele ca așa ceva să se întâmple erau zero. Păstorii se aflau așa de jos pe scara socială, încât nu puteau fi nici măcar martori într-un proces, întrucât cuvântul lor nu era luat în considerare. Cu toate acestea, David a ajuns să scrie psalmii cei mai citiți din toate timpurile! Înțelege un lucru: când Îl inviți pe Dumnezeu în viața ta, El anulează datoriile trecutului și rescrie viitorul. Însă trebuie să alegi ceea ce a ales Dumnezeu pentru tine! Există un contrast puternic între Pavel și David. Pavel și-a trăit episoadele de neascultare înainte de a-L întâlni pe Hristos, apoi a dus o viață exemplară. David a devenit rege la treizeci de ani și în cei patruzeci de ani de domnie a experimentat păcatul, inclusiv adulterul și crima.

Sunt două lecții importante aici:

1) Nu te grăbi să judeci. Nimic nu se termină, până când nu zice Dumnezeu că se termină! Istoria lui David este o avertizare pentru cel neascultător, o mustrare pentru neprihănirea prin fapte, o verificare a dreptății lui Dumnezeu care nu te va lăsa să scapi de consecințe, și o mărturie a dragostei Lui care nu te va abandona niciodată.

2) Dumnezeu poate scoate ceva bun chiar și dintr-o situație neplăcută. El poate lua toate experiențele prin care ai trecut și le poate face să lucreze spre bine – fie spre binele tău, fie spre binele altora. Concluzie: El poate face ca „toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 11.10-28

Acest capitol anunţă şi istoriseşte în detaliu rivalitatea dintre două din cele patru dinastii în care avea să fie împărţit imperiul grec al lui Alexandru. În acest împărat al Nordului se recunoaşte linia Seleucizilor, guvernând regiunile situate la nord de Palestina: Siria, Asia Mică, în timp ce împăraţii Sudului sunt Lagizii (sau Ptolomeii), stăpânind Egiptul. Între aceste două puteri rivale aveau să alterneze războaiele şi tratatele de alianţă, cu linguşiri omeneşti, şantaje şi ameninţări, căsătoriile diplomatice şi asasinatele. Relaţiile dintre naţiuni nu s-au schimbat deloc de atunci, iar manualele de istorie nu sunt altceva decât triste reflectări despre ce conţine inima omului: lăcomie (v. 8), violenţă şi crime (v. 14), moravuri rele (v. 17), înşelăciune (v. 23), corupţie (v. 24), trădare (v. 26), minciuni (v. 27).

Cât de deşartă apare, după două mii de ani, retrospectiva acestor conflicte având drept miză ţara lui Israel (v. 16) şi care-i va măcina în guvernări de scurtă durată pe aceşti monarhi îngâmfaţi!

Politica internaţională din perioada împăraţilor aparţinând dinastiei Seleucizilor şi a Ptolomeilor este descrisă aici anticipat într-un mod atât de exact, încât unii raţionalişti, încurcaţi, au făcut tot posibilul pentru a demonstra că acest capitol nu putea fi scris decât după împlinirea evenimentelor pe care acesta le anunţă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Ucenicul acela, pe care-l iubea Isus, i-a spus deci lui Petru: „Este Domnul!”.
Ioan 21.7

Ucenicul pe care îl iubea Isus

Sunt două pescuiri miraculoase relatate în Noul Testament (Luca 5.5; Ioan 21.3). Una apare la începutul lucrării publice a Domnului, atunci când El i-a chemat pe cei dintâi ucenici, iar cealaltă apare după învierea Sa, când, în harul Său, El le întărește chemarea de a-L urma. Prima pescuire minunată, descrisă în Luca 5, a reprezentat o adevărată descoperire pentru Simon Petru. El a înțeles atunci că Hristos avea putere asupra creației și că era cu adevărat o Persoană Divină. Astfel, Petru și-a părăsit năvodul și s-a încrezut pe deplin în Cel care putea purta de grijă de toate nevoile sale, în timp ce avea să-și împlinească lucrarea de „pescar de oameni”.

Simon Petru însă căzuse adânc, din cauza încrederii în dragostea sa pentru Domnul. El se lăudase că nu o să se lepede de Hristos, fiindcă Îl iubea mai mult decât ceilalți ucenici (Matei 26.33; Ioan 21.15). Aici vedem pericolul încrederii în dragostea noastră pentru Domnul, în contrast cu a fi ucenici pe care Domnul îi iubește, încrezându-ne astfel în dragostea Lui pentru noi.

Dimineața, după ce ucenicii se osteniseră în zadar toată noaptea să prindă ceva, Domnul Isus Și-a făcut apariția pe țărm. Ucenicii nu știau că este El. Însă, după ce au aruncat plasa la porunca Sa și după ce au văzut mulțimea de pești pe care o prinseseră, ucenicul pe care îl iubea Isus a spus: „Este Domnul!”. El a fost primul care și-a dat seama cine era Străinul acela. Petru, potrivit firii sale impulsive, a sărit imediat în apă, pentru a ajunge la El. Discernământul spiritual pare să fie tot mai rar printre cei ai Domnului. Ce anume ne va face să discernem mai clar glasul sau voia Domnului? Rămânerea în Hristos și conștiența dragostei și a aprobării Sale!

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Din gura copiilor… Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor Tăi, ca să astupi gura vrăjmașului și omului cu dor de răzbunare.”
Psalmul 8.2

Inima nouă

O ilustrare a versetului de astăzi o găsim într-o veche povestire. Patrik era un păstor într-un ținut mlăștinos al Irlandei. Tatăl său păștea vitele moșierului. Tatăl și fiul erau săraci. Ei locuiau într-o căsuță sărăcăcioasă care primea lumină printr-o singură fereastră. Cu toate acestea, era căminul lor drag. Tatăl și fiul aveau o carte pe care o iubeau mai presus de orice. Erau îndreptățiți să facă acest lucru, pentru că acestei cărți îi datorau tot ceea ce îi făcea fericiți. În ea era scris că, în ciuda sărăciei lor, ei erau împărați și preoți. Într-o seară, pe când Patrik ședea în fața căsuței cu Biblia pe genunchi și aștepta întoarcerea tatălui său acasă, auzi deodată vocea puternică a moșierului prietenos și bun la inimă, care răsări înaintea lui ca din pământ.

– Ei, băiatul meu, ce găsești tu în această carte groasă și veche? Cât am citit în ea, n-am înțeles nici jumătate din cele citite.
– Dați-mi voie, domnia voastră, să vă întreb: Nu adeveresc chiar cuvintele dumneavoastră cât de adevărată este această carte? Nu ați citit că Dumnezeu „a ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-a descoperit pruncilor”? întrebă Patrik.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII TRUP ȘI SUFLET!

„Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:10)

     Solomon cel înțelept ne-a sfătuit: „Gustă viaţa… în tot timpul vieţii tale deşerte pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare…Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:7-10) Profesorul Howard Hendricks scria: „Recent, mi-am pierdut unul din cei mai buni prieteni, o femeie de optzeci și șase de ani. A fost cea mai extraordinară profesoară cu care am avut de-a face vreodată. Ultima oară când am văzut-o pe planeta Pământ a fost la una din acele „întâlniri creștine” când toți stăm în fotolii adânci și încercăm să părem pioși. Atunci a apărut ea, m-a privit și a spus: „Hendricks, nu te-am mai văzut de multă vreme… Spune-mi cinci cărți extraordinare dintre cele pe care le-ai citit în ultimul an!” Lucrul acesta a schimbat numaidecât dinamica grupului. Logica ei era: „Să nu ne plictisim unul pe altul, să trecem la subiect. Și dacă nu găsim nimic de discutat, atunci să intrăm într-o dezbatere!” Avea optzeci și trei de ani când a făcut ultima călătorie în Țara Sfântă. Am mers cu un grup de fotbaliști. Una din cele mai vii amintiri ale mele este când ea a ieșit în față și a strigat la ei: „Haideți odată, oameni buni!” A murit recent, în somn, acasă la fiica ei… care mi-a spus că înainte de a muri, prietena mea își făcuse o listă cu obiectivele ei pentru următorii zece ani!” Așadar, fie că ai nouăsprezece sau nouăzeci de ani, cuvântul pentru tine astăzi este: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” Cu alte cuvinte, fii trup și suflet!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 10.15-21; 11.1-9

Pentru a putea înţelege partea vizibilă a profeţiei (cap. 11), capitolul 10 ne întâmpină ajutându-ne să întrevedem latura ei ascunsă, care este corespondentul ceresc al acestor evenimente de pe pământ. Mai-marii acestei lumi, deşi se cred liberi, seamănă cu nişte marionete; ei sunt dirijaţi din sfere mai înalte, de către „căpetenia autorităţii“ satanice, prin intermediul acestor „fii“ care se numesc patimi (Efeseni 2.2). Dumnezeu însă are de asemenea legiunile Sale de îngeri cu conducătorii lor (Evrei 1.14). Şi, lucru minunat, noi putem, prin rugăciunile noastre, să punem în mişcare forţele lor invizibile, să purtăm aceleaşi lupte şi să experimentăm, împreună cu Ilie şi cu Daniel, c㠄mare putere are cererea fierbinte a celui drept“ (Iacov 5.16).

În capitolul 11, Dumnezeu îi deschide profetului său o largă perspectivă asupra evenimentelor ce urmau să aibă loc. Trei monarhi perşi aveau să se succeadă: Cambises al II-lea, Gaumata Magul şi Darius Histaspes (recunoscuţi, respectiv, în Ezra 4.6,7,24). După ei, bogatul şi puternicul Xerxes (Ahaşveroş din cartea Estera) va întreprinde o formidabilă ofensivă împotriva Greciei (Iavan). Apoi va avea loc ascensiunea fulgerătoare a lui Alexandru cel Mare (v. 3, 4), divizarea şi mai rapidă a imperiului său „în cele patru vânturi“ (izbitoare ilustraţie a cărţii Eclesiastul), urmată de îndelungate certuri între principalii săi moştenitori.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

A doua zi, o mare mulțime care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, au luat ramuri de palmier și I-au ieșit în întâmpinare, și strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”.
Ioan 12.12,13

De obicei, când împărații acestei lumi intrau în capitala imperiului lor, erau îmbrăcați în armură strălucitoare și călăreau pe cai albi, pentru a-și ilustra puterea. Însă felul în care Împăratul lui Dumnezeu a intrat în Ierusalim a fost similar cu cel în care a sosit în Betleem, în noaptea în care S-a născut. Isus a călărit pe un măgăruș, ilustrând umilința și pacea. În mod remarcabil, măgărușul era împrumutat, ca și primul pătuț al Domnului – o iesle.

El a fost un om fără casă, fără armată și fără vreun alt semn vizibil al puterii. Nu este surprinzător că Isus, Creatorul tuturor lucrurilor, nu a avut nimic în posesie? Cu ceva timp în urmă, El împrumutase o corabie și prânzul unui băiețel. Pe una o folosise ca podium de pe care să predice; pe celălalt, pentru a hrăni în mod miraculos o mulțime flămândă. Iar acum, înainte de sfârșitul săptămânii, trupul Său avea să fie așezat într-un mormânt împrumutat. Faima Lui se înălța pe aripile a ceea ce fusese probabil cea mai mare minune a Lui – învierea dintre morți a prietenului Său, Lazăr – iar când mulțimea a auzit că venea la Ierusalim, entuziasmul a ajuns la cota maximă. Fiindcă era sărbătoarea Paștelui, mai mult de un milion de oameni veniseră în Cetatea Sfântă. Isus era înconjurat de pelerini; unii și-au așternut hainele pe drum, în timp ce alții tăiau ramuri din copaci pentru a le așeza pe calea Sa. Pe când trecea, mulțimea striga: „Osana, Fiul lui David!”.

Isus respinsese mai înainte orice încercare a oamenilor de a-L face împărat. Totuși, la această sărbătoare de Paște, lucrurile erau diferite. El îi instruise pe ucenicii Lui să-I aducă un măgăruș pentru intrarea Sa în cetate, indicând faptul că El era Împăratului profețit de Zaharia (Zaharia 9.9). După această clară demonstrație publică, elita religioasă avea să fie forțată fie să-L primească, fie să-L respingă – să-L așeze pe tronul inimilor lor sau să-L țintuiască pe o cruce.

T Hadley, Sr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Isus a întins mâna, S-a atins de el și a zis: «Da, voiesc, fii curățit!» Îndată l-a lăsat lepra.”
Luca 5.13

Omul compătimitor

Într-o cetate în care Se afla Mântuitorul, un lepros a venit la  Domnul,  s-a  aruncat  cu  fața  la  pământ  și  L-a  rugat: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.” Acel om deosebise în Domnul Isus puterea divină care singură putea să-l vindece din starea sa nenorocită. Lepra simbolizează păcatul pe care numai Domnul îl poate curăți. Acel om știa că Isus Hristos are puterea de a vindeca lepra, dar se îndoia de voința Domnului.

O astfel de îndoială este de înțeles într-o lume caracterizată de egoism, necredință și nepăsare. Într-o astfel de lume poți să te îndoiești întotdeauna de bunăvoința celor care ar putea să vină în ajutorul celor nenorociți, al celor apăsați de păcatele lor. Leprosul încă nu-L cunoștea pe singurul Om ceresc care Se deosebea totalmente de toți ceilalți oameni. Nu-L cunoștea pe Acela care, mișcat de milă față de creatura Sa, binevoise să vină din cer pentru a-i da ajutorul de care avea nevoie. Domnul Isus Hristos era Omul compătimitor, dar în același timp Dumnezeu arătat în trup. Slaba credință a leprosului a primit răspunsul plin de har din gura Domnului: „Da, voiesc, fii curățit!”

Atât leprosul, cât și mulțimea din jur au putut să vadă ceva din gloria Persoanei Domnului. Mântuitorul S-a atins de lepros și acesta a fost vindecat. Lepra nu putea face niciun rău Învățătorului venit din cer în ajutorul celor nenorociți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALEGE SĂ FII MULȚUMITOR

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2)

     Un om stătea pe o bancă în parc și arăta atât de deprimat, încât un polițist a încercat să-l consoleze. „Ai pățit ceva?” „Da, a răspuns el. Acum câteva luni, bunicul meu mi-a lăsat moștenire 500.000 de lire și câteva zăcăminte de petrol.” Polițistul a comentat: „Ăsta nu prea pare un motiv de  supărare!” „Da, dar nu ai auzit povestea până la capăt. Luna trecută unchiul meu mi-a lăsat 1.000.000 de lire.” Polițistul a dat din cap. „Nu înțeleg. Atunci de ce ești atât de nefericit?” El a răspuns: „Pentru că uite, suntem la sfârșitul lunii, și nimeni nu mi-a mai dat nimic!”

Serios vorbind, această persoană face parte din categoria oamenilor care sunt nefericiți indiferent cât de mult ar avea. Psalmistul ne arată că putem scăpa de atitudinea de nemulțumire cultivând recunoștința. „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!”

Gândirea și mulțumirea merg mână în mână. Amintirea este catalizatorul pentru închinare. O cântare de mulțumire spune așa: „Ia în seamă harul Său bogat/ tot ce Domnul tău în dar ți-a dat; ia în seamă cât de minunat/ Domnul zi de zi Te-a binecuvântat!”

Psalmistul ne încurajează să facem trei lucruri:

1) Să ne gândim la ceea ce ne-a dat Dumnezeu – iertare, vindecare, ocrotire, răscumpărare, dragoste și compasiune (vezi versetele 1-5).

2) Să ne gândim la ceea ce nu ne-a dat Dumnezeu – pedeapsa pe care o merităm pentru păcatele noastre (vezi versetele 8-12).

3) Să ne gândim la ceea ce ne-a promis Dumnezeu. „Bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El.” (Psalmul 103:17)

Dumnezeu te acceptă atunci când accepți lucrarea lui Hristos. Deci, uită-te în oglindă în fiecare dimineață și spune: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!” Nu-i târziu nici acum s-o faci!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 10.1-14

Uneori Dumnezeu răspunde imediat la rugăciunile alor Săi. În capitolul 9.21, cuvântul Său a ajuns la Daniel pe când el încă se ruga. Alteori, dimpotrivă, ca în acest capitol, El amână intervenţia Sa, pentru a testa cât de reale sunt dorinţele noastre, cât de perseverentă este credinţa noastră. Dar chiar dacă uneori trebuie să ne rugăm mult timp înainte de a fi împlinită rugăciunea, niciodată să nu tragem concluzia din aceasta că Dumnezeu nu ascultă (1 Ioan 5.15). El îi spune lui Daniel că rugăciunea lui a fost auzită încă din prima zi. Acest verset 12 ne dezvăluie starea morală plăcută lui Dumnezeu, care este, am putea spune, cheia comunicării cu cerul. Să reţinem secretul lui Daniel: el şi-a pus inima să înţeleagă şi să se smerească.

Comparând viziunea din versetele 5 şi 6 cu cea a apostolului Ioan în Patmos (Apocalipsa 1.13-16), înţelegem că Acela care apare aici încărcat cu atributele dreptăţii suverane nu poate fi altul decât „Unsul“ cel „nimicit“ (cap. 9.26) care va fi, de asemenea, glorificat. Într-o astfel de prezenţă, cel mai evlavios dintre oameni este paralizat de o spaimă mortală. (Pentru a putea fi un canal al revelaţiilor divine, trebuie ca mai întâi moartea să-şi fi făcut lucrarea în noi – 2 Corinteni 4.12.) Dar acelaşi cuvânt al harului vine să-l liniştească şi pe Daniel, cum mai târziu o va face şi faţă de Ioan: „Nu te teme“, „nu te teme de nimic, om preaiubit“ (v. 12, 19).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

El Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim și a trimis soli înaintea feței Sale; și ei, ducându-se, au intrat într-un sat de samariteni, ca să facă pregătiri pentru El. Și nu L-au primit, pentru că fața Lui era îndreptată să meargă la Ierusalim. Și ucenicii Săi, Iacov și Ioan, văzând aceasta, au spus: „Doamne, vrei să spunem să coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie?”. Dar El, întorcându-Se, i-a mustrat și a spus: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți; pentru că Fiul Omului n-a venit ca să piardă viețile oamenilor, ci ca să le mântuiască”.
Luca 9.51-55

Samaritenii – Foc din cer

Nu numai că iudeii nu aveau legături cu samaritenii, însă vedem că samaritenii, de partea lor, nu ezitau să se răzbune pe iudei. Domnul era în drum spre Ierusalim, unde avea să sufere și să moară pentru cei păcătoși – fie ei iudei, samariteni sau dintre națiuni. Fiindcă Se îndrepta către Ierusalim, samaritenii din acel sat nu au vrut să-L primească.

Vedem apoi cât de puternice au fost resentimentele ucenicilor iudei. Domnul lor și ei, ucenicii Lui, fuseseră insultați. Această insultă trebuia pedepsită, gândeau Iacov și Ioan. Ei au făcut referire la ceea ce credeau a fi un exemplu din Scriptură. În apropierea acestor locuri, cu secole în urmă, Ilie, atunci când fusese tratat cu lipsă de respect, poruncise în două rânduri să cadă foc din cer și să-i mistuie pe cei care veniseră să-l prindă. Acești „fii ai tunetului” doreau să facă la fel. N-am dorit și noi de multe ori să procedăm așa?

Vedem acum felul în care se manifestă „blândețea și bunătatea lui Hristos”. El îi mustră pe cei doi ucenici, care nu știau de ce duh erau însuflețiți. Domnul mergea spre cruce, unde avea să moară pentru a salva viețile oamenilor, în timp ce Iacov și Ioan voiau să-i distrugă pe acei samariteni. Ce contrast izbitor între gândurile noastre și gândurile Lui, între căile noastre și căile Lui! Apoi Scriptura ne spune că au plecat în alt sat (versetul 56).

Noi trăim în vremea harului, în care Dumnezeu este îndelung-răbdător. El dorește ca niciun om să nu piară. Să căutăm să-I semănăm tot mai mult!

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.”
Evrei 11.6

Religios sau credincios?

Fără să stea prea mult pe gânduri, episcopul l-a așezat pe frizer pe scaun și a luat briciul în mână.

– Dar dumneavoastră nu vă pricepeți, a reacționat șocat frizerul.
–    Domnule, vă promit că mă voi strădui și voi face tot ce îmi stă în putere să îmi fac bine treaba.
–    Dar străduința dumneavoastră nu este suficientă pentru mine!
–    Da, aveți dreptate, răspunse episcopul. În același fel, nici străduința  dumneavoastră  nu  este  suficientă  pentru Dumnezeu.Una dintre minciunile preferate ale lui satan este că oamenii pot fi mântuiți prin eforturi proprii, că străduințele, faptele bune sau religiozitatea sunt necesare pentru a-și câștiga favoruri înaintea lui Dumnezeu. Potrivit unui studiu efectuat de diferite organizații, 95% dintre locuitorii României se declară creștini. Dar ce fel de creștini? Creștini autentici sau numai cu numele? Este foarte important de știut de către toți cititorii, că un creștin autentic este acela care și-a pus încrederea, din inimă, în harul lui Dumnezeu arătat prin Fiul Său, este acela la care schimbarea în bine este vizibilă de către toți oamenii.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ CE-I MAI BUN ÎN OAMENI

„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut” (2 Corinteni 4:7)

     Una din cele mai neplăcute neînțelegeri menționate în Scriptură s-a iscat între doi dintre cei mai de succes lucrători ai tuturor timpurilor: Pavel și Barnaba. De la ce-a pornit această divergență? Din cauza tânărului Ioan Marcu. Barnaba a dorit să-l ia cu ei în următoarea lor călătorie misionară, iar Pavel nu a dorit lucrul acesta. De ce? Se pare că Pavel nu era foarte încântat că Ioan Marcu își dorea timp liber pentru a-l petrece cu familia. Vedeți, uneori persoanele pasionale, precum Pavel, conduse de scop, nu văd lucrurile prea clar! Însă după un timp, Pavel  s-a răzgândit și a scris: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit, şi a plecat… Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă” (2 Timotei 4:10-11).

Din această situație putem învăța trei lecții importante:

1) Fiecare merită încă o șansă. La urma urmelor, asta face Dumnezeu pentru tine în mod repetat. Atenție: când ești îngăduitor, poți fi rănit și dezamăgit, însă dacă dorești să semeni cu Hristos, este un risc pe care trebuie să ți-l asumi!

2) Nu toți au aceeași chemare. Poate persoana pe care te-ai supărat nu este chemată să facă ce ai fost tu chemat să faci, sau poate a fost chemată să facă altfel. Nu face din preferințele tale o condiție a dragostei, acceptării și interacțiunii cu alții.

3) Caută ce-i mai bun în alții, nu ce-i mai rău. Biblia spune: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut.” Asta înseamnă că toți cei cu care avem de-a face au o „comoară”. În același timp este responsabilitatea ta să cauți această comoară și s-o prețuiești. În general vorbind, când oamenii se simt apreciați, ei au tendința să se ridice și să-ți împlinească așteptările.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 9.15-27

Daniel nu mai acţionează aici în calitate de profet (comp. cu v. 6). El devine mai degrabă avocatul lui Israel şi ştie să găsească argumentele potrivite pentru a atinge inima lui Dumnezeu. Îi cere să intervin㠅 „pentru dragostea Domnului“ (v. 17): „pentru multele Tale îndurări“ (v. 18), „pentru Tine, … pentru că cetatea Ta şi poporul Tău se numesc după Numele Tău“ (v. 19; comp. cu Psalmul 25.11 şi cu Levitic 22.32). O astfel de rugăciune Îi este plăcută lui Dumnezeu, care Se grăbeşte să răspundă la ea. Mesagerul este din nou Gabriel, acelaşi care va fi ales pentru a anunţa naşterea Mântuitorului şi a precursorului Său (Luca 1.19,26). Aici însă îngerul nu este trimis să transmită nici pe departe un mesaj fericit. El îi luminează mintea lui Daniel cu privire la:

1. Respingerea lui Mesia după 69 (7+62) de săptămâni de ani – a acestor 483 de ani (69×7) care vor fi socotiţi de la începerea reconstruirii Ierusalimului, în timpul lui Neemia;

2. Distrugerea cetăţii şi a templului de către romani sub Titus (v. 26);

3. În sfârşit, într-un timp încă viitor, tragica respingere comisă de iudeii orbiţi de Satan şi primirea, în locul lui Hristos, a unui „pustiitor“, Antihristul (v. 27).

În capitolul 24 din Matei, versetul 15 şi următoarele, Domnul Isus confirmă cu solemnitate profeţiile lui Daniel.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care luminează tot mai mult, până când ziua e deplină. Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu știu de ce se poticnesc.
Proverbe 4.18,19

Deși înainte de convertire a umblat în întuneric și în păcat, acum credinciosul este binecuvântat cu „lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos” (2 Corinteni 4.6). Această lumină binecuvântată ridică inima deasupra împrejurărilor și aduce o bucurie negrăită. Totuși, ne aflăm încă într-o lume învăluită în întuneric, în care nu putem evita încercările, suferințele și nevoile.

În astfel de momente tindem să credem că lumina a scăzut în intensitate, însă nu este adevărat. Mai degrabă felul cum o percepem noi s-a schimbat, fiindcă nu-L ținem pe Domnul Isus înaintea ochilor noștri. Simțămintele noastre nu sunt un etalon de măsură aprobat de Dumnezeu. Lumina pe care ne-o dă El strălucește continuu și ne face să prețuim tot mai mult simplitatea adevărului divin și să tânjim după acel timp când nu va mai exista întuneric. Până atunci, lumina va continua să strălucească. Nu dorim noi venirea acelui timp mai mult decât atunci când ne-am întors la Domnul?

Pe lângă partea pozitivă a adevărului cu privire la cei credincioși, vedem că există și o parte negativă, deosebit de solemnă: „Calea celor răi este ca întunericul gros”. Fiindcă noi umblăm în lumină, ni se pare ciudat că cei nelegiuiți nu disting lucrurile care nouă ni se par atât de clare și atât de simple. „Ei nu știu de ce se poticnesc.” Ceea ce credincioșii recunosc a fi adevărul simplu este cu totul străin necredincioșilor. Ei se poticnesc de lucruri care pentru noi sunt elementare, iar poticnirea lor îi îndreaptă către pierzarea și întunericul veșnic. Acest lucru este într-un contrast trist cu „lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu”.

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului și a zis: «Bărbați atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși.»”
Fapte 17.22

Religios sau credincios?

Episcopul John Taylor Smith (1860-1938) obișnuia să spună la întâlnirile de evanghelizare, pe care le organiza pentru folosul oamenilor, o întâmplare de care avusese parte într-o zi, în timp ce se afla la frizerie. În timp ce episcopul încerca să-i vorbească frizerului despre lucruri importante  care  țin  de  veșnicia  fiecărui  om,  frizerul,  foarte vorbăreț, părea că nu dă deloc atenție spuselor clientului său. În cele din urmă, episcopul l-a întrebat:-    Vă considerați un om religios?
–    Da, răspunse frizerul, mă străduiesc, fac tot ce îmi stă în putere să fiu un om religios.
Când episcopul a fost gata, a plătit, dar înainte de a pleca, i-a spus frizerului:
–    Observ că părul dumneavoastră este destul de lung și barba vă este cam neîngrijită. Cum se face că nu v-ați ocupat puțin și de înfățișarea dumneavoastră?
–    O, sunt atât de ocupat cu clienții, încât nu mai am timp și pentru mine.
–    Atunci, vă rog să luați loc și să mă lăsați să mă ocup puțin de dumneavoastră, spuse episcopul. Îmi va face plăcere să vă tund și să vă bărbieresc în timp ce vom continua discuția despre cele veșnice.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎN PREZENȚA LUI DUMNEZEU

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam” (Psalmul 90:1)

     La sfârșitul unei zile grele, te simți bine când vii acasă, într-un loc pe care îl știi – un loc  în care poți să-ți arunci papucii, să stai în halat și să nu-ți pese ce cred ceilalți. Spiritual vorbind, prezența lui Dumnezeu ar trebui să-ți fie măcar la fel de confortabilă. Cu timpul, vei învăța să te duci la El ca să primești putere, protecție și călăuzire. Dumnezeu dorește să nu uiți că ești în prezența Lui oriunde, și să fii conștient de apropierea Lui tot timpul. Noi ne gândim la Dumnezeu ca la un zeu cu care putem discuta, în loc să ne gândim la El ca la un loc în care să locuim. Dar Dumnezeu dorește să-L vedem ca pe Cel în care „avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Faptele Apostolilor 17:28).

Când Dumnezeu a călăuzit poporul Israel prin pustie, El nu apărea o dată pe zi și apoi dispărea. Nu, stâlpul de foc era prezent cu ei toată noaptea, iar stâlpul de nor era cu ei toată ziua. Dumnezeu nu ne părăsește niciodată! Domnul Isus a promis: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20). Psalmistul a zis: „Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului” (Psalmul 27:4). „Drăguț”, spui tu. „Și mie mi-ar plăcea să locuiesc în casa lui Dumnezeu, dar m-am blocat în lumea reală.” Deblochează-te! O singură decizie – a ta! – te ține departe de prezența Tatălui ceresc. Nu trebuie să-ți schimbi adresa, ci doar percepția!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 9.1-14

Acest frumos capitol ni-l arată pe Daniel făcând uz de două resurse care sunt întotdeauna la dispoziţia noastră: Cuvântul şi rugăciunea. De astă dată nu printr-o viziune a fost învăţat, ci cercetând Scripturile. Din ele a aflat: 1. că eliberarea lui Israel este aproape (v. 2; citiţi Ieremia 29.10…); 2. pentru ce motive mâna Domnului lovise şi risipise poporul şi în ce condiţii putea avea loc restabilirea (v. 11; citiţi Levitic 26.40…); 3. atitudinea potrivită pentru ca Dumnezeu să asculte şi să ierte (citiţi 1 Împăraţi 8.47…). Cu faţa spre Ierusalim, Daniel reia cuvânt cu cuvânt expresiile dictate de Solomon: „Noi am păcătuit şi am făcut nelegiuire şi am făcut ce este rău şi ne-am răzvrătit…“ (v. 5, 15; cap. 6.10). Însă nu numai că Daniel ne este prezentat ca ireproşabil, ci în plus el suferise de-a lungul unei întregi vieţi de exil consecinţele păcatului altora. Cu toate acestea, mărturiseşte nelegiuirea ca fiind a lui; cufundat în durere şi umilinţă în faţa lui Dumnezeu, el ia asupra lui fărădelegile poporului său. Este ceea ce Hristos a făcut în mod desăvârşit. Fără a avea niciun păcat, El S-a încărcat cu ale noastre, le-a mărturisit ca fiind păcatele Sale, suferind singur în locul nostru pedeapsa pe care am fi meritat-o noi (Psalmul 40.12).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Simone, Simone, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta; și tu, când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi.
Luca 22.31,32

Judecarea cărnii în cele mai mici lucruri este secretul pentru a fi păziți de cădere. Cunoașterea de sine este o lucrare neplăcută, însă foarte folositoare. Petru este cernut și trebuie să învețe că încrederea pe care o avea în sine însuși este chiar pricina căderii sale. La sfârșit, Domnul nu numai că-i restabilește sufletul, ci îl face și un canal al binecuvântării. Când ajungi să-ți cunoști nimicnicia, poți să-i ajuți pe alții. De aceea, Domnul îi încredințează lui Petru turma Sa.

Smerenia înaintea oamenilor este adesea cea mai bună dovadă a restabilirii înaintea lui Dumnezeu. Să presupunem că părtășia mea cu Dumnezeu este întreruptă; inima naturală spune: «Trebuie să rezolv problema înainte de a veni la Hristos». Însă El este plin de har și, dacă știu acest lucru, trebuie să vin la El îndată, așa cum sunt, după care să mă smeresc adânc înaintea Lui. În El și doar în El vom găsi ceea ce va restabili sufletele noastre.

Pentru a fi cu adevărat restabilit, credinciosul trebuie să recunoască punctul în care a căzut, momentul când sufletul său a abandonat comuniunea și a început să caute propria voie. Comuniunea cu Dumnezeu nu este în întregime restabilită și nici eul și voința proprie nu sunt complet zdrobite, până când credinciosul nu descoperă punctul în care inima sa a început să-și piardă sensibilitatea spirituală, căci prezența lui Dumnezeu ne face să simțim aceasta. Psalmistul nu spune că trebuie mai întâi să-și restabilească sufletul și apoi să vină la Dumnezeu, ci: „El îmi restabilește sufletul” (Psalmul 23.3). Drumul alunecos al păcatului este adesea străbătut cu pași repezi, fiindcă păcatul tinde să slăbească în suflet autoritatea singurelor lucruri care ne pot împiedica să comitem păcate încă și mai mari, anume Scriptura și conștiența prezenței lui Dumnezeu, care oferă Scripturii puterea practică asupra sufletului nostru.

J N Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”
Proverbe 22.6

Sfatul ziaristului

Ziaristul Chuck Colson a scris: Când am fost la Palatul Buckingham, prințul Philip m-a întrebat: Ce putem face cu criminalitatea aici in Anglia? Eu i-am răspuns: Trimiteți mai mulți copii la școala duminicală. El a crezut că glumesc. Dar am arătat un studiu al sociologului Christy Davies, care a descoperit că în prima parte a anilor cu începere de la 1800, societatea britanică a fost marcată de un nivel crescut de criminalitate și violență, care a scăzut semnificativ la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900. Ce a schimbat caracterul național al unui întreg popor? În acea perioadă, frecventarea școlii duminicale a crescut simțitor până în anul 1888, când 75% din copiii din Anglia au fost „înrolați” în aceste școli. De atunci, frecvența a început să scadă, fapt care a dus la creșterea criminalității și a dezordinii.

Dacă umplem sălile de școală duminicală, putem schimba inimi prin Cuvântul lui Dumnezeu și putem reface societatea. Înseamnă că acei copii nu se vor mai abate niciodată de pe calea cea bună? Nu, dar înseamnă că vor înțelege ce au învățat, își vor aminti bucuria de a fi în „casa Tatălui” și se vor întoarce, deoarece ei știu că vor fi primiți. Vor observa că tatăl fiului risipitor este un model extraordinar: i-a lăsat să plece, dar le-a oferit un loc de întoarcere, bucurându-se de revenirea lor…

Părinților, să aplicăm sfatul ziaristului, pentru binele veșnic al copiilor noștri!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE-ȚI BLOCHEAZĂ MINTEA?

„Mă gândesc la căile mele…” (Psalmul 119:59)

     Una din principalele căi pentru a izbuti în viață este să ai o abordare corectă a lucrurilor. Însă pentru aceasta trebuie să faci o evaluare a locului din care pornești. Acest lucru ar putea dura mai mult timp. În funcție de cât de bine te cunoști, poate fi chiar un lucru dificil. Este important să te analizezi obiectiv și să te separi de atitudinea ta. Scopul tău nu este să te condamni singur, ci să te vezi clar, așa încât să poți face schimbări pozitive în modul tău de a gândi. Când tăietorii de lemne profesioniști descoperă un baraj din bușteni pe un râu, se cațără într-un copac foarte înalt din apropierea râului pentru a vedea care este problema și pentru a găsi cauza. Ei caută „bușteanul-cheie” care a creat blocajul. Odată ce bușteanul va fi dat la o parte, râul are grijă de restul. O persoană neexperimentată va petrece ore, zile, chiar săptămâni mutând buștenii dintr-o parte în alta fără nici un rezultat. Ideea este că nu trebuie să-ți schimbi toată gândirea, ci doar cele câteva elemente care te împiedică să ai o abordare corectă a vieții. Când vei face această schimbare, viața ta va începe să curgă în direcția bună. Iată câteva întrebări care te vor ajuta să descoperi „bușteanul-cheie” care te ține pe loc. Cum te împaci cu tine însuți? În ce situații ai cea mai negativă părere despre tine însuți? Ce îți cauzează cele mai mari probleme în relațiile tale cu alții: nesiguranța, resentimentul, inferioritatea? Care sunt gândurile negative care îți controlează mintea constant? Acestea sunt întrebări importante, fiindcă ești „ca unul care îşi face socotelile în suflet”. (Proverbe 23:7). Dacă dorești să-ți schimbi viața în bine, roagă-L pe Dumnezeu să te facă conștient de lucrurile care blochează acest proces.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 8.15-27

Îngerul Gabriel este numit să-i explice lui Daniel viziunea care l-a înspăimântat atât de mult. La sfârşitul vremurilor împărăţiei care va veni – cea din Nord, a imperiului grec – atunci când răutatea oamenilor va ajunge la culme (v. 23), se va ridica nu un corn, ci un împărat, numit Asirianul, diferit de cornul cel mic din capitolul 7. Acest om îşi va folosi inteligenţa extraordinară doar pentru a face răul (v. 24, 25) şi, în cele din urmă, va cuteza să-L atace pe Hristos. Atunci va fi zdrobit prin intervenţia directă a lui Dumnezeu (fără mână), în contrast cu istoria imperiilor, unde vedem cum Dumnezeu foloseşte pe câte unul pentru a-l înlătura pe altul (Iov 34.20).

Acest capitol ne-a arătat aşadar cum coarnele berbecului (imperiul mezilor şi cel al perşilor) au fost frânte şi înlocuite de cornul ţapului (imperiul grec) şi, în cele din urmă, de însuşi împăratul îndrăzneţ. Dumnezeu permite ca acest om să se înalţe, să-şi elimine concurenţii, să umple pământul cu isprăvile sale, însă finalul său este de a fi zdrobit (Proverbe 6.15). Istoria ne oferă deja un exemplu mult prea asemănător. Este vorba de Alexandru, zis cel Mare, cuceritorul aprig, mort la treizeci şi trei de ani după ce subjugase un imens imperiu, şi care ilustrează fără îndoială mai mult decât bine această parabolă a Domnului Isus: „Ce i-ar folosi unui om dacă ar câştiga toată lumea şi şi-ar pierde sufletul?“ (Matei 16.26).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Iosafat a stat în adunarea lui Iuda și a Ierusalimului, în casa Domnului, înaintea pridvorului celui nou; și a zis: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, nu ești Tu Dumnezeu în ceruri? și nu ești Tu Cel care stăpânești peste toate împărățiile națiunilor? Și în mâna Ta este tăria și puterea și nimeni nu Ți se poate împotrivi”.
2 Cronici 20.5,6

Când Iosafat, împăratul lui Iuda, a vestit un post pentru tot poporul, pentru a căuta ajutorul lui Dumnezeu, au venit oameni din fiecare cetate pentru a se ruga. Acțiunile și cuvintele lui Iosafat ne învață câteva adevăruri importante cu privire la rezolvarea problemelor prin rugăciune:

1. Dumnezeu este mai mare decât problemele noastre. Împăratul a afirmat că Dumnezeu este Cârmuitorul națiunilor, împotriva Căruia nimeni nu poate sta (versetul 6). Multe probleme trec dincolo de putința noastră de a le rezolva, însă pentru El nimic nu este imposibil (Matei 19.26). Dacă ne rugăm punând accentul pe măreția Lui, problemele noastre vor căpăta adevărata dimensiune.

2. Dumnezeu dorește să-i implice și pe alții în rugăciune alături de noi. Familii întregi din Iuda au răspuns la chemarea împăratului și au venit împreună înaintea lui Dumnezeu (2 Cronici 20.13). Rugăciunea a avut un rol central și în viața Bisericii primare (Fapte 2.42).

3. Prin rugăciune, Domnul ne va da o soluție la problemă. Răspunsul Său poate fi cel la care ne-am gândit sau unul cu totul neașteptat; El ne poate spune să așteptăm, rămânând în situația respectivă, fără să întreprindem ceva, sau ne poate îndruma să acționăm într-o direcție nouă. Oricum ar fi, călăuzirea din partea lui Dumnezeu va fi potrivit voii Sale perfecte. Domnul folosește orice prilej pentru a întări încrederea noastră în El și pentru a ne crește în dreptate.

Nu știm cât a așteptat poporul un răspuns, însă nu a acționat până nu a înțeles voia lui Dumnezeu. El le-a spus să nu se teamă, nici să nu se descurajeze, ci să se încreadă în El. Rugăciunea, de asemenea, ne aduce în prezența lui Dumnezeu, astfel încât să putem primi putere și călăuzire pentru încercările vieții.

T Hadley, Sr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceți-vă dar la Dumnezeu, și veți trăi.”
Ezechiel 18.32

Să trăieşti fără Dumnezeu?

Unui tânăr i se ia permisul de conducere din cauza unui delict în circulație. El se întreabă: cum să trăiesc fără mașină?

Un om de patruzeci de ani, care a făcut carieră, trebuie din motive de sănătate să se retragă din profesie pentru scurt timp. Gândurile sale se rotesc în jurul întrebării: Cum să trăiesc fără succesele mele profesionale?

O femeie în vârstă nu mai poate să lucreze în jurul casei ei și de aceea trebuie să o vândă. Îngrijorată se întreabă: Cum să trăiesc fără grădina mea?

Toate acestea sunt situații care aruncă viața noastră de pe cursul obișnuit. Există totuși o întrebare care este mult mai importantă, dar care se pune mult mai rar: Cum putem să trăim fără Dumnezeu?

Mulți cred că pot să se descurce destul de bine fără El. Ei nu se interesează de cerințele Sale și își spun că pot fi fără El mai liberi și mai fericiți. Totuși, aceasta este o minciună a lui satan, care vrea să ne abată de la Dumnezeu și să ne arunce în nefericire. Noi oamenii avem nevoie de o legătură cu Creatorul nostru, pentru a putea duce o viață fericită și împlinită. De aceea Dumnezeu ne spune: Întoarceți-vă dar la Mine, și veți trăi!

Această întoarcere include pocăința de viața noastră încăpățânată și recunoașterea păcatelor noastre. Astfel ajungem la pace cu Dumnezeu, pentru că Fiul Său Isus Hristos a suferit și a murit la cruce pentru noi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SUB CE LEGE EȘTI TU?

„Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii” (Romani 8:2)

     Tu spui: „Sunt atât de departe de standardele lui Dumnezeu! Oare va veni vreodată vremea când firea pământească își va înceta activitatea și nu mă va mai trage în jos?” Avem vești rele și vești bune. Vestea rea este că, la fel cum legea gravitației funcționează mereu, tot așa este și „legea păcatului” la care răspunde firea păcătoasă. Vestea bună este că putem accesa o lege mai înaltă după care să trăim. Aceasta se numește „legea Duhului de viaţă în Hristos Isus” care anulează „legea păcatului și a morții.” Legea gravitației spune că tot ce urcă trebuie să coboare. Însă atunci când te afli în avion, se aplică o altă lege – legea aerodinamicii. Iată cum funcționează: avionul se deplasează cu o anumită viteză, iar forța de tracțiune corespunzătoare îl face să părăsească raza de acțiune a atracției gravitaționale. Asta nu înseamnă că legea gravitației nu mai este legea gravitației. Înțelegi ideea?

Poate întrebi: „Care este legea Duhului”? Bună întrebare. Iată răspunsul. Când ești locuit de Duhul Sfânt și când te încrezi în puterea Sa și nu în a ta, ceea ce înseamnă să fii sensibil la călăuzirea Lui și să asculți de poruncile Lui, nu mai ești controlat de „legea păcatului și a morții”! Nu se pune problema să te străduiești mai tare, ci să te sprijini mai mult pe Duhul lui Dumnezeu care locuiește în tine și să primești de la El puterea de a trăi victorios.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 8.1-14

Noua viziune acordată lui Daniel înainte de sfârşitul celui dintâi imperiu (v. 1) priveşte deja raporturile dintre cel de-al doilea (Persia) şi cel de-al treilea imperiu (Grecia sau Iavan), precum şi evoluţia finală a acestuia din urmă. Stăpânirea medo-persană (berbecul) trebuia să fie înlăturată şi înlocuită de „ţap“, adică de imperiul grec. La rândul său, acest imperiu urma să se destrame la moartea lui Alexandru, fiind împărţit între patru dintre generalii săi (v. 8). Punct cu punct, viziunea a fost în mod remarcabil confirmată de istorie.

Apoi fără tranziţie, trecând peste perioada actuală, profeţia ne poartă înspre „timpul sfârşitului“ (v. 17). În timp ce Occidentul va fi guvernat de „fiar㓠(cap. 7), un alt personaj deosebit de puternic se va ridica în Orient, în locul ocupat odinioară de unul dintre celelalte „coarne“. Este vorba despre Asirian, menţionat de către alţi profeţi. Singura sa ambiţie va fi să se mărească, să se înalţe tot mai mult. Se va întinde spre „(ţara) cea frumoas㓠(Israel) şi, în neînfricata sa necredinţă, va lua de la Ierusalim închinarea către Dumnezeu. Nimic nu-l va egala în mândrie şi în nebunie. Şi totuşi! … A călca în picioare darurile cereşti şi jertfa lui Hristos, a arunca la pământ adevărul, acestea sunt deja atitudinea tuturor celor care astăzi reneagă credinţa (v. 9-12).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Ridicați-vă, plecați și treceți râul Arnon! Iată, am dat în mâna ta pe Sihon amoritul, împăratul Hesbonului, și țara lui; începe, ia în stăpânire și intră în luptă cu el.
Deuteronom 2.24

Principiul important care răzbate aceste diferite instrucțiuni este faptul că, pentru Israel, orice lucru era stabilit prin Cuvântul lui Dumnezeu. Nu era treaba lui Israel să cerceteze de ce trebuia să nu se atingă de stăpânirea lui Esau sau de cea a lui Lot, însă trebuia să ia în stăpânire ținutul lui Sihon. Israeliții trebuiau în mod simplu să facă ceea ce li se spunea. Dumnezeu face totul așa cum vrea El; Își are ochii ațintiți către pământ. Oamenii cred că El a uitat de această lume, însă nu este așa, binecuvântat să fie Numele Lui! El este, așa cum apostolul ne spune, „Domn al cerului și al pământului” și El a hotărât „timpuri rânduite și hotarele locuirii” oamenilor (Fapte 17.24,26).

Dumnezeu este Cârmuitorul suveran al lumii. El nu dă nimănui socoteală de ceea ce face. El ridică pe unul și coboară pe altul. El dispune de împărății, de tronuri, de guverne și acționează potrivit voii Sale. Însă, în același timp, El îi ține responsabili pe oameni pentru acțiunile lor, în diversele poziții în care providența Sa i-a așezat. Cârmuitorii și cei cârmuiți de ei, împărații, guvernanții, magistrații, judecătorii și toate clasele de oameni vor da, mai devreme sau mai târziu, socoteală înaintea lui Dumnezeu.

Împărații și magistrații vor trebui să dea socoteală de felul în care și-au folosit puterea care le-a fost încredințată și bogățiile care le-au trecut prin mână. Nobilii și cei bogați care și-au cheltuit averile și timpul cu ușurătate, în lux și în deșertăciune, vor trebui să dea și ei socoteală înaintea tronului de judecată al Fiului Omului. Ochii Lui sunt ca para focului și văd tot ceea ce este în inima omului; picioarele Sale sunt ca bronzul strălucitor, pentru a zdrobi, într-o judecată fără cruțare, tot ceea ce este contrar lui Dumnezeu.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.”
Iacov 1.19

Reguli de viaţă

Nu te baza numai pe propriul tău cap, ci urmează și un alt sfat, în mod deosebit sfatul acelora care se tem de Dumnezeu și înțeleg mai bine lucrul respectiv.
Nu te înghesui să vorbești mult. Ferește-te ca vorbirea ta să nu fie înțepătoare sau batjocoritoare.
Dacă vorbești despre Dumnezeu și Mântuitorul tău, atunci vorbește cu mare smerenie și respect. Rușinează-te ca să faci o zicală cu Numele Domnului Isus. Cine sfințește pe Dumnezeu în inima sa, nu Îl va defăima cu gura. Când vorbești despre tine, atunci vezi să nu fie în ea iubire de sine!
Fii curajos, vioi și cuo față veselă în toate împrejurările.
Nu citi pentru a omorî timpul cărți ușuratice și prostești. Un înțelept nu face ceva nechibzuit, când este prezent un domn mare sau un oarecare om onorabil – cu cât mai mult tu în prezența lui Dumnezeu.
Nu petrece timp de prisos cu îmbrăcatul și dezbrăcatul, dar mai puțin cu curățatul și împodobitul și privitul în oglindă. Nu fă nicio muncă, fie ea cât de mică, doar de suprafață și fără hărnicie. Tot ce vine de pe mâinile tale fă cu vioiciune și cu toată puterea. Nu fi leneș în ceea ce ai de făcut (Romani
12.11).
Nu fi nestatornic în lucrarea pe care intenționezi să o faci; căci nu poți pune deoparte ceea ce ai îi mâini fără voia Domnului.
Indiferent ce faci, vezi ca nimeni, mult mai puțin tu însuți, să-ți deranjeze pacea ta interioară și liniștea ta în Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FEREȘTE-TE DE INTOLERANȚĂ!

„…Dumnezeu nu este părtinitor…” (Faptele Apostolilor 10:34)

     Toleranța nu înseamnă doar să fii de acord și să accepți diferențele, ci presupune și acceptarea dreptului celeilalte persoane de a crede așa cum dorește și de a se comporta conform acestor convingeri. Unul dintre marile teste ale maturității spirituale este disponibilitatea noastră de a iubi și de a ne ruga pentru cei ale căror credințe și comportamente le considerăm inacceptabile. În loc să îi condamnăm pe cei care greșesc, ar trebui să îi tratăm ca pe un orb care se îndreaptă spre marginea unei stânci. Reacția noastră nu trebuie să fie de condamnare, ci de compasiune și de a încerca să-i oprim și să le arătăm o cale mai sigură.

Să ne înțelegem: compasiunea nu înseamnă compromis, la fel cum nu-L putem acuza pe Dumnezeu, care îi iubește pe păcătoși și urăște păcatul, de compromis. De ce nu-L imităm pe Tatăl nostru ceresc? În vremurile biblice, evreii au desconsiderat neamurile și le numeau „câini” (vezi Matei 15:26-28). Dar Isus a venit și a răscumpărat acei „câini” și i-a transformat în ucenici. Când Corneliu, care făcea parte dintre neamuri, l-a invitat pe iudeul Petru la el acasă, Petru a fost reticent la început, dar Dumnezeu l-a luminat. El a explicat: „Ştiţi… că nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.” (Fapte 10:28).

Dumnezeu a dezrădăcinat tradițiile existente și a deschis noi oportunități pentru Evanghelie. Și Petru a continuat: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.” (Fapte 10:34-35). Nu cumva Dumnezeu dorește să extindă și granițele minții tale pentru slava Lui? Dacă ești deschis, El te va binecuvânta!

></iframe>

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 7.15-28

Dacă aceste subiecte profetice ne par anevoioase, atunci să-l imităm pe Daniel, cel care a dorit să cunoască adevărul (v. 19) şi care a întrebat pentru a-l afla (v. 16). Aceste evenimente atât de apropiate acum de noi trebuie să ne fie de maxim interes din motive cu atât mai multe.

Întâi este vorba despre forma pe care o va lua, după răpirea Bisericii, lumea în care trăim. Şi vedem deja foarte limpede conturându-se curentele care converg spre acest înspăimântător tablou final: asuprire şi violenţă (v. 19); negarea oricărei relaţii cu Dumnezeu (fiarele; citiţi 2 Petru 2.12); preamărirea nebună a omului (acest corn care se ridică proferând lucruri mari)…

Apoi să nu uităm că martorii, numiţi „sfinţii locurilor preaînalte“, vor trece prin această perioadă tragică. Ei vor avea de suferit, vor fi asupriţi (lit. „epuizaţi“: v. 25), însă după aceea vor primi împărăţia şi judecata (v. 18, 22; Apocalipsa 20.4). Iar ceea ce în versetul 14 I-a fost atribuit Fiului Omului îi va fi deopotrivă dat şi poporului sfinţilor locurilor preaînalte (v. 27). Au fost călcaţi în picioare (v. 23) de „stăpânirile“ răutăţii (v. 27). La rândul lor, vor primi această stăpânire atunci când Domnul, Cel care mai mult decât oricine a fost credincios până la moarte, Şi-i va asocia pe ai Săi în har, ca să domnească împreună cu ei (Psalmul 149.5-9).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și, în ziua întâi a săptămânii, Maria din Magdala a venit dis-de-dimineață la mormânt … A alergat deci și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, și le-a spus: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus”.
Ioan 20.1,2

Ucenicul pe care îl iubea Isus

Ioan și Petru apar de multe ori împreună în această Evanghelie. Aici, în dimineața învierii, îi vedem alergând împreună spre mormânt, după ce Maria le adusese vestea că trupul Domnului dispăruse. Ei au pornit împreună, însă Ioan, ucenicul pe care îl iubea Isus, a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt.

Ca aplicație, dacă trăim ca ucenici pe care Domnul îi iubește, aceasta ne va da energie să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Când un creștin nu are o siguranță deplină sau când privește la realizările lui, mai degrabă decât la harul divin, pentru a fi aprobat de Dumnezeu, pașii săi nu vor fi siguri și nu va avea energie să continue alergarea.

Ioan ajunge primul la mormântul gol și privește înăuntru, însă se oprește la intrare. Petru ajunge și el, însă intră imediat în mormânt. Ioan și Petru aveau personalități cu totul diferite. Ioan era înclinat către reflectarea liniștită, în timp ce Petru era impetuos; totuși, Dumnezeu i-a adus împreună într-o părtășie foarte strânsă. Ce minunat că Domnul folosește oameni cu temperamente foarte diferite! După cum în creația Lui vedem diversitate și complexitate, la fel stau lucrurile și printre cei pe care El îi cheamă să umble și să lucreze împreună pentru Hristos.

Evenimentele din dimineața învierii și din zilele care au urmat vor lucra schimbări fundamentale în viețile acestor doi prieteni. Petru în special va învăța că, atunci când dragostea noastră pentru Hristos falimentează, dragostea lui Hristos pentru noi nu va falimenta niciodată, nici chiar în ceasul cel mai întunecat al vieții noastre.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.”
Coloseni 3.17

August Hermann Francke

Francke s-a născut în 22 martie 1663 în Lübeck. În 1679 a început studiul de teologie șia obținut în 1685 gradul de magistru în Leipzig. Pregătind o predică a ajuns la schimbarea decizională în viața lui. El trebuia să predice despre credința vie, pe care el însuși nu o cunoștea. În această stare a îngenuncheat și L-a rugat pe Dumnezeu să-l mântuiască.
Grija deosebită a lui Francke era pentru copiii neglijați. În 1695 cineva a pus în cutia de colectă pentru săraci, pe care a instalat-o în casa parohială, șapte guldeni. Cu această sumă modică, Francke a îndrăznit cu încredere în Dumnezeu să întemeieze o școală pentru săraci. El a cumpărat cărți și l-a pus pe un student sărac să-i învețe pe copii zilnic două ore. Cei mai mulți copii luau cărțile, le vindeau și nu se mai întorceau. Francke nu s-a lăsat însă descurajat. El a cumpărat cărți noi și le-a adunat după cursuri. Printr-o donație de 500 taleri a întemeiat încă în același an o casă de copii.
Alte realizări ale lui Francke au fost: în 1696 o instituție de instruire pentru învățători de școală gimnazială, în 1697 o școală în latină, în 1699 o farmacie, în 1701 o tipografie, editură și librărie, în 1712 instituția pentru răspândirea Bibliei și în 1721 un spital. În 8 iunie 1727 a fost chemat de Dumnezeu în veșnicie după o viață împlinită. În viața și lucrarea lui August Hermann Francke a stat principiul: Totul spre onoarea lui Dumnezeu și în slujba aproapelui!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DEZVOLTĂ POTENȚIALUL COPILULUI TĂU

„Credinţa ta neprefăcută… s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice” (2 Timotei 1.5)

     Se spune că Timotei a devenit un slujitor al lui Dumnezeu când avea șaptesprezece ani. El a fost copilul spiritual al lui Pavel și succesorul său. Lucrul acesta a fost posibil datorită influenței celor două femei din viața lui: bunica sa Lois și mama sa Eunice. E interesant faptul că bunicul și tatăl său nu sunt menționați. Așadar, ca părinte chiar dacă ai rămas singur, tu poți crește un copil deștept și fericit.

Potrivit unui studiu realizat pe o perioadă de zece ani la Facultatea de Medicină din Harvard, există șase factori care au legătură cu capacitatea intelectuală a copilului:

1) Cea mai critică perioadă în dezvoltarea mentală a copilului este între opt și optsprezece luni.

2) De obicei, mama este cea mai importantă persoană din mediul copilului.

3) Cantitatea de limbaj „viu” adresat copilului între douăsprezece și optsprezece luni este absolut determinantă.

4) Copiii cărora li s-a dat acces liber în toate zonele de locuit din casă au progresat mult mai rapid decât aceia ale căror mișcări au fost restricționate.

5) Familia este cel mai important cadru în care se lucrează educația.

6) Cei mai buni părinți sunt cei care excelează în trei funcții cheie: sunt designeri și organizatori excepționali ai mediului propice pentru copiii lor; le permit copiilor să-i întrerupă timp de treizeci de secunde pentru a face schimb de impresii și de informații; și sunt disciplinatori fermi dar le arată în același timp o afecțiune profundă.

Cu alte cuvinte, își iubesc copiii, discută cu ei, îi tratează cu respect, îi expun la lucruri interesante, le organizează timpul, îi disciplinează în mod corect și îi cresc în familii puternice și stabile. Aceasta este o rețetă ce se aplică în timp, dar care produce copii deștepți și fericiți.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 7.1-14

Să reţinem schema cărţii Daniel. În primele şase capitole l-am văzut pe acest om al lui Dumnezeu trăind: ni s-a derulat filmul vieţii lui. În ultimele şase îl vom auzi vorbind: el va rosti profeţiile sale.

Este rândul lui Daniel să aibă un vis, a cărui temă generală este aceeaşi cu cea a visului lui Nebucadneţar din capitolul 2. De astă dată însă, cele patru monarhii succesive ale timpurilor naţiunilor sunt văzute sub înfăţişarea unor fiare. Babilonul este figurat prin leul cu picioare de vultur (comp. cu Ieremia 4.7; 49.19,22,30); Persia, prin ursul feroce; imperiul grec, prin leopardul rapid. Când însă este vorba de cea de-a patra fiară, care se iveşte „înspăimântătoare şi îngrozitoare şi nemaipomenit de puternic㓠(v. 7), nu există făptură atât de monstruoasă între animalele create pentru a i se putea prelua numele (cap. 2.40). Este vorba de imperiul roman, mai ales în forma pe care o va relua: cele zece coarne (sau zece împăraţi), cu cornul cel mic dominant. Acest din urmă corn îl reprezintă pe şeful imperiului, om vândut lui Satan, cu o inteligenţă fără pereche, pusă în slujba unei ambiţii nemăsurate, proferând blasfemii… „Am privit, până ce…“ (v. 9; comp. cu capitolul 2.34). „Cel Bătrân de zile“, adică Însuşi Dumnezeu, va distruge dintr-o dată această întrupare a spiritului rău, înainte să-I dea Fiului Omului „stăpânire şi glorie şi o împărăţie“ (v. 14).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței.
Evrei 12.1,2

Epistola către Evrei este, într-un anumit sens, o lungă predică menită să-i încurajeze pe cei credincioși. Ea este de asemenea o frumoasă prezentare a Persoanei glorioase a lui Hristos și a lucrării Sale de răscumpărare, ca și a poziției și lucrării Sale prezente în cer. Inima scriitorului clocotește datorită dragostei față de Cel Preaiubit și, impresionat de măreția și de frumusețea Sa, limba lui „este ca pana unui scriitor iscusit” (Psalmul 45.1).

Scriitorul se așază de multe ori în rândul credincioșilor cărora le scrie. În mod evident, el nu se consideră mai bun decât ei și recunoaște că, fiind prizonier în Roma, avea nevoie de încurajare în aceeași măsură ca ei. El îi îndeamnă însă, pe ei ca și pe noi, să ațâțe flacăra dragostei lor pentru Domnul și a unora pentru ceilalți. Îndemnurile lui sunt la angajament, la implicare, la dedicare și la eforturi susținute, toate datorită dragostei pentru Domnul. Secretul era de a-și lua privirile de la ei înșiși, de la împrejurările și de la necazurile lor, și de a privi doar la El, la Inițiatorul și Desăvârșitorul credinței. El este adevăratul Biruitor, fiindcă nimeni altul nu este ca El! El este de asemenea Exemplul nostru și Cel care ne încurajează să mergem înainte și să nu dăm înapoi.

Totul în viața creștină începe și se sfârșește cu Isus, fiindcă în Persoana Lui minunată se găsește tot ceea ce poate fi pentru gloria lui Dumnezeu. Toate lucrurile de care avem nevoie se găsesc în El. În curând, Domnul Isus va umple întreg universul cu Persoana Lui glorioasă. El a vorbit odinioară credincioșilor evrei, iar acum ne vorbește nouă, pentru a ne umple cu Sine Însuși.

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

„…Nicodim, un fruntaș aliudeilor… a venit la Isus noaptea și i-a zis: «Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu…»”
Ioan 3.1,2

Învăţătorul dumnezeiesc

Oamenii care Îl auzeau pe Învățătorul venit din cer erau așa de mirați și impresionați de învățătura Domnului Isus, încât voiau să-L oprească să nu plece de la ei. Ce avea Învățătorul ceresc, încât mulțimile mergeau după El? Domnul îi învăța ca Unul care avea putere. Învățătorul a depășit autoritatea profeților. El nu spunea: „Așa zice Domnul!”, ci „Așa vă zic Eu!” Domnul Isus Hristos vorbea cu autoritatea lui Dumnezeu.
Ucenicul Petru a fost primul care a constatat puterea cuvintelor Mântuitorului. Învățătorul era în barca lui Petru și la un moment dat i-a spus să arunce plasa de pescuit. Petru știa că acolo nu sunt pești – se străduise toată noaptea și nu prinsese nimic –, dar la cuvântul Domnului Isus, a aruncat plasa. Îndată au năvălit în plasă o mulțime de pești, așa cum Petru nu mai văzuse. Astfel a văzut Petru puterea cuvintelor Învățătorului ceresc!
Învățătorul ne cheamă să mergem la El pentru a ne da odihnă pentru sufletele noastre. Şi tot de la El putem învăța tot ce avem nevoie să știm în călătoria noastră spre cer. Cuvintele Domnului sunt duh și viață. Dumnezeiasca Lui putere ne dăruiește tot ce privește viața și evlavia. Ascultând învățăturile Domnului și Mântuitorului nostru vom ajunge la fericita concluzie: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta” și că Isus Hristos este un Învățător venit de la Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EVITĂ CEARTA!

„Acolo unde este… duh de ceartă, este tulburare  și tot felul de fapte rele” (Iacov 3:16)

     Apostolul Pavel scrie: „Să aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:2-4). Cearta face ravagii în relații. De multe ori pornește de la un „eu” inflamat și te duce la comparație, competiție și condamnare. Același lucru îl subliniază Iacov: „Acolo unde este… duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele.” Așadar, fii veghetor în ce privește cearta! Și când își ițește capul – retează-i-l! Biblia ne avertizează: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:15). Dacă vrei ca astăzi să umbli în binecuvântarea lui Dumnezeu, încearcă să trăiești în armonie cu ceilalți. Este posibil lucrul acesta de fiecare dată? Nu, dar cu cât înveți mai repede s-o faci, cu atât mai bine îți va merge. Când Dumnezeu îți spune „să întorci și celălalt obraz,” sau „să-ți vezi bârna din ochi”, sprijină-te pe harul Său și fă-o. Roagă-te: „Doamne, dă-mi înțelepciunea Ta în această situație!” – și El ți-o va da. „Înţelepciunea care vine de sus, este întâi curată, apoi pașnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” (Iacov 3:17-18). Concluzie: Dacă vrei să ai parte de binecuvântarea lui Dumnezeu în viața ta – evită cearta!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 6.16-28

În groapa cu lei se reînnoieşte minunea din cuptorul cu foc, de la capitolul 3. Omul lui Dumnezeu este cruţat de colţii fiarelor, precum odinioară cei trei prieteni ai săi de arşiţa flăcărilor. Şi Evrei 11.33,34 ne dezvăluie secretul lor comun: prin credinţ㠅 „au astupat gurile leilor, au stins puterea focului“. S-ar putea întreba cineva de ce Dumnezeu pe aceşti slujitori i-a scăpat, în timp ce pe alţii i-a lăsat să-şi piardă viaţa pe ruguri sau în arene, ca martiri (compară cu Evrei 11.37). Aceasta a fost, înainte de orice, pentru ca Dumnezeu să-Şi arate puterea cu care i-a protejat pe martorii Săi; El Se găseşte aici angajat vizavi de Darius. Acest episod din viaţa profetului corespunde cuvânt cu cuvânt experienţei descrise în Psalmul 57 (v. 4, 5 şi solemnul verset 6).

Cât de mult ne face Daniel să ne gândim la Domnul Isus! Credincios de la început până la sfârşit, aşa a fost Hristos. Era străin, despărţit de lume şi totuşi mereu gata să facă în ea un bine, să descopere gândul lui Dumnezeu. Ca şi Daniel, El n-a oferit nicio ocazie pentru vreo acuzaţie şi a fost condamnat fără motiv, tocmai din cauza credincioşiei Sale (comp. cu v. 4). Însă El a ieşit triumfător din moarte (acest domeniu al leului răcnind; Psalmul 22.13,21), care va fi partea celor răi. Da, glorie Răscumpărătorului nostru!