Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru orice lucru este o vreme și pentru orice ocupație un timp sub ceruri: … un timp pentru a păstra și un timp pentru a arunca.
Eclesiastul 3.1,6

Eclesiastul și creștinul

Oricine care a trebuit să se mute și-a pus următoarea întrebare: Ce lucruri voi păstra și pe care le voi arunca? Păstratul și aruncatul au însă o aplicație și în sfera spirituală.

Timpul pentru fiecare dintre aceste două acțiuni se găsește în a doua Epistolă a lui Pavel către Timotei.

Un timp pentru a păstra: „Dar tu rămâi în cele ce ai învățat și de care ai fost deplin încredințat, știind de la cine ai învățat și că de copil cunoști Sfintele Scrieri, care pot să te facă înțelept spre mântuire, prin credința care este în Hristos Isus” (2 Timotei 3.14,15). Când este vorba de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, este „un timp pentru a păstra” sau, cum spune Pavel, pentru „a rămâne” în lucrurile pe care nu numai că le-am învățat, dar cu privire la care suntem și pe deplin încredințați. Îndemnul lui Pavel din capitolul 1.13 are și el aplicație aici: „Să ai un model de cuvinte sănătoase, cele pe care le-ai auzit de la mine, în credința și dragostea care sunt în Hristos Isus”.

Un timp pentru a arunca: Este interesant că, în aceeași epistolă, Pavel îi sune lui Timotei că sunt unele lucruri cu care este posibil să se confrunte și că pe acestea cel mai bine ar fi «să le arunce»; aceasta înseamnă să le evite cu totul și să nu se preocupe deloc cu ele. „Amintește-le acestea, îndemnându-i stăruitor înaintea Domnului să nu aibă dispute de cuvinte, nefolositoare la nimic, decât la dărâmarea celor care ascultă” (capitolul 2.14). „Iar de vorbirile deșarte, lumești, ferește-te; pentru că ei vor înainta mai mult în neevlavie” (capitolul 2.16). „Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!” (capitolul 2.19). „Dar fugi de poftele tinereții” (capitolul 2.22). „Ferește-te de întrebările nechibzuite și lipsite de învățătură, știind că nasc certuri” (capitolul 2.23). „Având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea: depărtează-te și de aceștia!” (capitolul 3.5).

M Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …A murit și bogatul și l-au îngropat. Pe când era el în Locuința morților, în chinuri, și-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam…”
Luca 16.22,23

Versurile de pe casa ţărănească

Pe o casă țărănească se puteau citi următoarele versuri din anul 1828:

Trăiesc și nu știu cât. / Mor și nu știu când. / Călătoresc și nu știu încotro. / Mă mir că sunt așa de bucuros.

Poetul acestor rânduri și-a încheiat de mult timp ultima călătorie. Întrebările sale au toate acum un răspuns. Niciun om nu știe ziua morții sale și nu cunoaște dinainte lungimea vieții sale. Numai Dumnezeu știe. Ceva a știut totuși omul: moartea este inevitabilă. „Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra și fără nicio nădejde.” A treia afirmație este zguduitoare. Era în călătorie spre veșnicie, o călătorie fără întoarcere. Ştia acest lucru, dar unde va sfârși călătoria? Nu avea certitudine, siguranță cu privire la țelul călătoriei vieții sale. La întrebarea cea mai importantă a vieții lui nu avea nicio claritate. Totuși, era așa de bucuros. Aceasta îl mira – pe bună dreptate. Dacă nu știu că odată voi fi la Hristos în cer, ca proprietate a Lui, atunci călătoria mea sfârșește în locul chinului veșnic, în iad. Diavolul, dușmanul sufletelor, șoptește oamenilor: Mănâncă, bea, fii bucuros! Savurează viața, nu-ți fă griji fără rost despre ce va fi cândva! Pe milioane de oameni i-a înșelat deja așa spre pierzarea lor veșnică.

Fără pace cu Dumnezeu, niciun om nu poate să fie cu adevărat bucuros. În interiorul lui este nefericit. Pace cu Dumnezeu există numai prin recunoașterea vinei și prin credința în Domnul Isus, dăruită de Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LUCRURILE PRIN CARE TE TRECE DUMNEZEU

„Dacă vei merge prin foc, nu te va arde…” (Isaia 43:2)

     Înainte ca Dumnezeu să schimbe circumstanțele noastre, El le folosește adesea pentru a ne schimba pe noi. Da, El ne-a promis că ne va scăpa de necaz, dar asta nu neapărat la momentul ales de noi sau așa cum credem noi… Dumnezeu dorește să facă mai mult decât să ne scape: El dorește să creștem în asemănarea noastră cu Fiul Său și în plinătatea potențialului pe care ni l-a dat Dumnezeu. De remarcat cât de des este folosit în Scriptură cuvântul „prin”. Pentru a ajunge în Țara Promisă, poporul Israel a trebuit să treacă prin Marea Roșie, prin pustiu, prin râul Iordan… Să citim din două pasaje din Scriptură: „Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare… Ei merg din putere în putere…” (Psalmul 84:6-7). „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43:2). Dumnezeu nu lucrează în minute, ore și zile, El lucrează în anotimpuri. Aurarul știe cât timp trebuie să stea minereul în foc pentru a produce aur. Olarul știe cât timp trebuie să țină lutul pe roată pentru a deveni un vas important, frumos și valoros. Încrede-te în Dumnezeu; El știe ce face! Ai răbdare; în timp ce Dumnezeu va lucra pentru tine, El va lucra în tine! După ce vei trece de această experiență, vei privi în urmă și îi vei mulțumi pentru lucrurile pe care le-ai învățat de la El!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 8.1-14

Anunţate cu trâmbiţa, judecăţile vor cădea asupra poporului vinovat (comp. cu Matei 24.28,31; Apocalipsa 8.6…). Acesta va riposta cu îndârjire: „Dumnezeul meu, noi Te cunoaştem, noi, Israel…“ (v. 2), însă protestul pe care ei îl aduc va atrage un răspuns neiertător: „Vă spun: nu vă cunosc“ (Luca 13.27). Matei 7.21 îi citează pe aceşti falşi creştini care strigă: „Doamne, Doamne!“, fără să fi fost însă vreodată interesaţi de voinţa divină, iar versetele 2-4 subliniază tocmai această contradicţie dintre expresia rostită cu buzele, „Dumnezeul meu“, şi spiritul de totală independenţă manifestat de popor. Chiar dacă odinioară Dumnezeu era Cel care desemna împăraţii şi poruncile cu privire la închinare, Israel îşi alesese singur căpeteniile şi pusese de capul lui bazele unei religii idolatre (v. 4,5,11; 1 Împăraţi 12.20,28-33). Astăzi, în creştinătate, fiecare crede că poate decide singur în ce fel va aduce închinarea, astfel că în grupurile sectare şi în biserici întâlnim atâtea modalităţi de închinare, cât să fie satisfăcute toate felurile de a privi.

Fiii lui Israel vor fi „ca un vas în care nu-ţi găseşti plăcerea“ (v. 8; Isaia 30.14). „Domnul nu găseşte plăcere în ele“ (v. 13). În ce ne priveşte, de am putea fi, oricare dintre noi, „un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună“! Şi să nu uităm de obligaţiile pe care le are „oricine rosteşte Numele Domnului“ (2 Timotei 2.19-22)!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Mi s-a dat un țepuș pentru carne.
2 Corinteni 12.7

Un țepuș pentru carne

Dumnezeu niciodată nu dă un rezervor de putere sfinților Săi. „O dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit aceasta: că puterea este a lui Dumnezeu” (Psalmul 62.11). Acest principiu este important în viața credincioșilor și, aș îndrăzni să spun, foarte important pentru cei care sunt chemați să slujească în Cuvânt. Oricum, în orice lucrare și în orice acțiune a copiilor lui Dumnezeu, este necesară puterea Lui pentru ca ei să poată umbla și sluji prin energia Duhului și prin manifestarea vieții Domnului Isus în trupurile lor muritoare.

Pentru ca viața creștinului să fie „nu eu, ci Hristos”, disciplina Tatălui intervine într-un fel adaptat fiecărui suflet în parte. Acesta este motivul pentru care, nu mă îndoiesc, toate speculațiile cu privire la care anume trebuie să fi fost țepușul lui Pavel nu au niciun rost. Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, a considerat că nu trebuie să ne dezvăluie acest lucru. Faptul că a procedat așa ne lasă să înțelegem că a existat un principiu important al lucrărilor lui Dumnezeu în cazul acestui om, principiu însă aplicabil fiecăruia dintre noi. Fiecare își va avea țepușul potrivit, care va fi exact acel lucru ce va lucra împotriva tendințelor lui naturale, pentru ca orice pretenție a puterii omenești să fie în întregime înlăturată.

Vedem acest principiu peste tot, însă cel mai clar îl vedem fiecare în propriul nostru caz. Se întâmplă rar ca cineva să cunoască țepușul tainic din carnea altuia. Până ajungem să cunoaștem „sfârșitul de la Domnul” am da orice să scăpăm de țepușul nostru. Însă El îl ține acolo, făcându-ne să ne simțim întreaga lipsă de putere. Vedem acest lucru, de exemplu, în căsătoriile nepotrivite. Sufletul este apăsat, mai ales acolo unde există o inimă sensibilă și spirituală; și nu există nicio putere de pe pământ care să poată înlătura durerea, iar eliberarea cerească nu este dăruită.

F G Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …rugăciunea ta a fost ascultată…”
Fapte 10.31

Rugăciunea lui Tyndale

Când William Tyndale și-a terminat studiile, s-a simțit îndemnat de Dumnezeu că trebuie să se despartă de atmosfera academică a universității pentru a studia limba greacă. În acel timp, Dumnezeu l-a convins că Anglia nu va putea fi evanghelizată cu Biblia în limba latină. Oamenii de rând nu vor putea afla voia lui Dumnezeu și planul Său de mântuire, până când nu vor avea Scriptura în limba lor. Însă eforturile lui Tyndale de a primi aprobarea episcopilor Londrei de a traduce Biblia în limba engleză au fost zadarnice, așa că ela părăsit Anglia, fără a se mai întoarce vreodată acolo.

Primul său Nou Testament în engleză a fost tipărit în Germania în anul 1525. Când Bibliile în limba engleză traduse de Tyndale au ajuns clandestin în Anglia, căpeteniile religioase au început să-l atace puternic. Împotriva lui a fost întocmită o lungă listă de acuzații. Tyndale a fost condamnat la moarte ca eretic. Referindu-se la împotrivirea regelui față de Biblia în engleză, Tyndale s-a rugat: „Doamne, deschide ochii regelui Angliei!” Când i-a fost prezentată regelui spre aprobare traducerea Tyndale, fără să-și dea seama cine a tradus-o, regele a spus: „În Numele Domnului, fie ca ea să se răspândească în popor.” Doi ani mai târziu, regele a ordonat ca fiecare biserică să aibă Biblia în engleză. Rugăciunea lui Tyndale dinaintea morții sale fusese ascultată.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIAȚA ÎN CUPLU

„Cine este însurat, se îngrijeşte… cum să placă nevestei.” (1 Corinteni 7:33)

     Când micuța Sara, o fetiță de patru ani din Statele Unite, a participat pentru prima dată la o ceremonie de nuntă, a pus nenumărate întrebări… între care: „Da’ de ce sunt două torturi, mami?” Mama ei i-a explicat că unul e tortul mirelui și celălalt tortul miresei.” „Dar mami, ei nu au fost învățați că trebuie să împartă?” Zâmbim… dar Biblia spune: „Cine este însurat, se îngrijeşte… cum să placă nevestei. Tot aşa, femeia măritată se îngrijeşte… cum să placă bărbatului ei.” (1 Corinteni 7:33-34). Dacă îți dedici mai mult timp carierei decât relației, sunt șanse ca aceasta din urmă să nu reziste. De aceea jumătate din căsnicii se termină cu divorțul. Când te căsătorești cu cineva, te căsătorești cu tot ceea ce este și are acea persoană, și cu toate lucrurile prin care a trecut. E o afacere la pachet!

Dacă te rogi lui Dumnezeu, El îți va da înțelepciunea și harul ca tu și soțul sau soția ta „să creșteți în har”. Poate lucrul acesta nu se va întâmpla peste noapte. După cum a spus Shakespeare: „Ce rană s-a vindecat altfel decât treptat?” Chiar și o mică zgârietură necesită timp de vindecare. Însă dacă Îi dai voie, Dumnezeu va turna undelemnul compasiunii și alifia dragostei peste rana soțului sau soției tale. Nu deveni niciodată atât de disponibil la serviciu încât să fii indisponibil acasă! Principala ta chemare este să fii cu familia ta.

Acolo trebuie să înceapă prioritățile tale, după care poți trece la vocație și la alte lucruri. De fapt, Pavel spune: „Cine nu este însurat, se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine este însurat, se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. Tot aşa, între femeia măritată şi fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei. Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laţ, ci pentru ceea ce este frumos, şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici.” (1 Corinteni 7:32-35). Poate spui: „Dar trebuie să petrec timp cu Dumnezeu!” Chemarea ta este să-L iubești pe Domnul – dar și pe soțul sau soția ta!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 7.1-16

„Am vrut să vindec pe Israel…“ (v. 1). „Voiam să-i răscumpăr“ (v. 13). Acesta este gândul lui Dumnezeu! Şi la fel este şi cu privire la tine, prieten încă neconvertit, însă este nevoie ca dorinţa ta să răspundă intenţiei Sale (Ioan 5.6). „Am vrut să-i adun pe copiii tăi“ – Se va adresa Isus, mai târziu, Ierusalimului; iar răspunsul a fost: „…şi n-aţi vrut“ (Luca 13.34).

Am putut observa deja starea morală deplorabilă a lui Israel, sub trăsăturile unei femei adultere (cap. 2) şi ale unei juncane îndărătnice (cap. 4.16). Aici el este comparat, succesiv, cu o masă de aluat dospit (v. 4), cu o turtă neîntoarsă (v. 8), cu o porumbiţă proastă (v. 11), cu un arc înşelător (v. 16). Pe un ton ironic, Domnul stigmatizează deopotrivă orgoliul şi lipsa lor de inteligenţă. Amestecul cu străinii a avut ca efect irosirea puterilor lui Efraim. „Perii albi“ (v. 9) sunt semnul energiei scăzute… „Şi el nu ştie“. În ce ne priveşte, să fim bine lămuriţi că a fraterniza cu lumea, indiferent sub ce formă, înseamnă pierderea comuniunii cu Domnul; şi, odată cu aceasta, fără să-şi dea seama, creştinul este deposedat de întreaga energie spirituală. Exemplul lui Samson confirmă acest adevăr în modul cel mai solemn (citiţi Judecători 16.19,20).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Ochii tăi să privească drept și pleoapele tale să caute drept înaintea ta. Cumpănește cărarea picioarelor tale și toate căile tale să fie bine rânduite. Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga; depărtează-ți piciorul de la rău!
Proverbe 4.25-27

Atunci când ești într-o cursă de alergare este bine să-ți ții ochii ațintiți asupra liniei de sosire. Pentru cel credincios, aceasta este Domnul Isus Hristos, aflat la dreapta lui Dumnezeu, în glorie. El este premiul nostru. Orice altceva care Îi ia locul și ne ocupă atenția se va dovedi o mare piedică în calea înaintării noastre. În timp ce ne ținem ochii ațintiți asupra Lui, trebuie să cumpănim cărarea picioarelor noastre. Cărarea sigură este cea care duce direct la El și pe această cărare vom găsi harul necesar pentru înaintarea noastră.

Privind la dreapta, putem vedea lucruri care apelează la minte, așa cum Satan a înșelat-o pe Eva și a făcut-o să creadă că neascultarea față de Dumnezeu îi va deschide o cale către dobândirea înțelepciunii. Astfel de lucruri par legitime și mulți se lasă păcăliți de aceste ispite ale intelectului. Să avem grijă să nu ne abatem în acea direcție!

Privind la stânga, vedem plăcerile și bogățiile acestei vieți – lucruri care sunt plăcute și dorite de om. Cu siguranță, copilul lui Dumnezeu trebuie să refuze și aceste ispite. Mulți credincioși înțeleg că ispitele de la stânga sunt periculoase, însă au dificultăți în a înțelege pericolul ispitelor intelectuale de la dreapta.

Un alt pericol este ispita de a privi înapoi. Când Petru L-a întrebat pe Domnul cu privire la Ioan, a primit acest răspuns: „Ce-ți pasă ție? Tu urmează-Mă!” (Ioan 21.22). Cu alte cuvinte, ochii noștri să fie îndreptați către Domnul Isus și spre nimic și nimeni altcineva. Cu privire la unii care erau afectați de această boală, apostolul Pavel a scris: „Dar ei, măsurându-se cu ei înșiși și comparându-se cu ei înșiși, nu sunt pricepuți” (2 Corinteni 10.12).

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? …Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit…”
Fapte 16.30,31

Dacă voi muri în noaptea aceasta…

Matei scrisese: Dacă voi muri în noaptea aceasta…

Deodată nu a mai putut continua să scrie propoziția. Suna așa de amenințător, așa de definitiv! Când a fost de acord cu propunerea predicatorului, i s-a părut simplu. Dar acum?

– Dacă era sincer… Da, ar putea să moară în noaptea aceasta. Iar după aceea? Se gândi scurt și scrise: …voi fi în iad.

Simți că Nicoleta stătea în spatele lui și plângea. Aceasta nu era o simplă exersare de scris, ci era un adevăr concret și groaznic, care putea să fie adevărat! Amândoi s-au așezat, pentru că n-au putut merge la culcare. Erau prea răscoliți. Matei a luat Biblia și răsfoi în ea, iar privirea i-a căzut pe versetul din Isaia 43:25: „Eu, Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.”

Aici era un cuvânt de la Dumnezeu pentru ei! Au recunoscut numaidecât. Ei s-au rugat și au recunoscut înaintea Lui, că erau păcătoși pierduți și meritau judecata. Cu mulțumire au acceptat prin credință, că Isus Hristos a murit și pentru ei. După aceea, Matei a luat iarăși foaia de hârtie șia șters cuvântul „iad” și a scris „cer”.

Noi nu avem nevoie de o bucată de hârtie, pentru ca în liniște să ne gândim la consecința vieții noastre. Câteodată ajunge și doar o nenorocire, ca de exemplu prăbușirea avionului Germanwings-Airbus din 24 martie 2015 în Alpii francezi, ca să ne lovească adânc. Ce ar fi fost, dacă și eu aș fi fost acolo?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMAI HRISTOS ÎȚI POATE SĂTURA SUFLETUL

„Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.” (Ioan 4:14)

     Există un vers dintr-un cântec ce spune așa: „Căutăm dragostea în toate locurile greșite.” Așa a fost cu femeia din Samaria pe care Domnul Isus a întâlnit-o la fântână. Iată povestea ei:

1) Încercase religia, însă nu a găsit satisfacție. Femeia i-a zis Domnului Isus: „Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” (Ioan 4:20). Deci ea avea cunoștințe despre religie în mintea ei, însă ele nu i-au săturat dorințele inimii. Ai trecut și tu prin ceva similar?

2)  Încercase relațiile, însă și acestea o dezamăgiseră. Domnul Isus i-a zis: „…cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat.” (Ioan 4:18). Ți s-a întâmplat și ție la fel? Relația de care ai cea mai mare nevoie este cu Domnul Isus!

3) Femeia aceasta a căutat să asculte de Hristos – și sufletul ei a fost săturat. Când Domnul Isus i-a zis: „oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”, ea a răspuns: „Doamne… dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete” (Ioan 4:14-15).

Religia fără o relație personală cu Dumnezeu te va lăsa nemulțumit și neîmplinit. E ca și cum ai bea apă sărată – cu cât bei mai mult, cu atât mai tare îți va fi sete.

Religia golită de relația cu Hristos e ca o suzetă din care bebelușul tot trage, și suge, dar din care nu vine hrană! Dacă ai fost dezamăgit de creștini, dacă ai fost rănit în vreo biserică, astăzi Cuvântul pentru tine este acesta: Nu renunța, până nu încerci relația personală cu Hristos! Pentru că numai El îți poate sătura sufletul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 6.1-11

Osea tocmai enunţase ceea ce aşteaptă Dumnezeu pentru a-l vindeca pe Israel: „până îşi vor recunoaşte vina“ (cap. 5.15). Nu este deci impresionant să-l vedem pe profet cum, imediat după aceasta, îşi ia într-un fel poporul de mână şi-i spune: „Veniţi, să ne întoarcem la Domnul…“? Cel ce a lovit ne va lega rănile. Un păstor explica cum a fost nevoit să rupă el însuşi piciorul unei oi neascultătoare, pentru a o face dependentă de el şi pentru a şi-o ataşa prin îngrijirile sale. Versetul 4 redă în mare starea morală a poporului … şi, din nefericire, a multor creştini. Câţi nu au avut o convertire plină de promisiuni şi totuşi către ei se poate îndrepta acum această mustrare: „Bunătatea voastră este ca … roua care trece curând“ (v. 4; Apocalipsa 2.4)! Fie ca, în pofida contactelor aducătoare de uscăciune cu această lume, Domnul să păstreze în inimile noastre prospeţimea afecţiunilor pentru El! În zadar aduceau Efraim şi Iuda animale pentru jertfe (cap. 5.6)! Domnul le răspunde: „Bunătatea Îmi place, nu jertfa“ (v. 6, pe care Domnul îl citează în două rânduri fariseilor: Matei 9.13; 12.7). Dragostea pentru Hristos, însoţită de dragostea care decurge din aceasta, cea pentru aproapele, este singurul considerent pentru care Dumnezeu recunoaşte la cineva o slujire, orice-ar fi (1 Corinteni 13.1-3).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Unul dintre ei, văzând că a fost vindecat, s-a întors înapoi, glorificându-L pe Dumnezeu cu glas tare. Și a căzut cu fața la picioarele Lui, mulțumindu-I; și era un samaritean. Și Isus, răspunzând, a spus: „N-au fost curățiți cei zece? Dar cei nouă, unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă să-I dea glorie lui Dumnezeu?”.
Luca 17.15-18

Samaritenii – Un lepros curățit

Domnul Isus trecea prin Samaria și prin Galileea în drumul Său către Ierusalim. Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși, care stăteau departe, așa cum legea poruncea. Ei au strigat la Domnul: „Isuse, Stăpâne, ai milă de noi!”. El le-a răspuns: „Mergeți, arătați-vă preoților!”.

Legea lui Dumnezeu poruncea, în Levitic 14, ca leprosul, în ziua în care era curățit, să meargă și să se arate preotului. Acesta trebuia să-l examineze cu atenție, pentru a fi sigur că era curățit cu adevărat. Dacă așa stăteau lucrurile, trebuiau apoi aduse jertfe și trebuia urmat un anume ritual, „pentru a face ispășire pentru el”, fiindcă lepra, în Scriptură, este întotdeauna un simbol al păcatului.

Toți cei zece leproși au ascultat de Domnul și au plecat să se arate preoților. Pe drum, au fost vindecați. În Romani găsim de două ori expresia „ascultarea credinței”. Credința nu înseamnă consimțământul intelectual la ceea ce spune Dumnezeu, ci ascultare practică de ceea ce spune Dumnezeu. Nouă leproși și-au continuat drumul către preoți, însă unul s-a întors, s-a aruncat la picioarele lui Isus și I-a mulțumit, glorificându-L pe Dumnezeu. Acest om era samaritean. Ar fi primit preoții iudei un samaritean și l-ar fi declarat curat? Probabil că nu! Dar nu acesta este lucrul important. Mulțumirile pe care acest om le-a adus și gloria pe care I-a dat-o lui Dumnezeu au venit din inima sa. Cât de mult l-a bucurat acest lucru pe Domnul Isus, mai ales că era vorba de un samaritean, de un străin urât de cei din poporul lui Dumnezeu! Nu un preot, ci Domnul Însuși l-a asigurat că era curățit: „Ridică-te și mergi. Credința ta te-a vindecat”.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”
2 Corinteni 6.2

Dacă voi muri în noaptea aceasta…

Un predicator vestise Evanghelia. El prezentase Vestea Bună despre Isus pe înțelesul tuturor, dar și cu seriozitate. Cei prezenți au plecat între timp toți spre casele lor; numai o pereche tânără rămase să facă ordine.

Predicatorul se întoarse însă din drum, deoarece uitase ceva. Atunci se îndreptă spre tânăr zicând: „Ei, Matei, te-ai hotărât de ce parte vei fi tu în veșnicie?” Matei își trecu brațul în jurul Nicoletei, soția lui: „Eu sper să ajung ca mulți alții în cer. Noi suntem încă tineri, ne-am căsătorit nu de mult, mai avem o viață lungă înaintea noastră. Mai avem mult timp pentru a ne gândi la aceste lucruri…”– „Şi dacă vei avea un accident sau se întâmplă altceva și nu îți mai rămâne  timp?”  Matei  îi  zâmbi  soției.  Desigur,  nu  avea tragere de inimă să răspundă la această întrebare.

Atunci, predicatorul îl rugă: „Poți să-mi faci un favor în seara aceasta?” Matei a vrut să refuze, dar totuși a acceptat. Predicatorul a scos din mapa lui o foaie de hârtie și i-a dat-o: „Ia această foaie de hârtie și în seara aceasta, înainte de a merge la culcare, scrie pe ea cuvintele: Dacă voi muri în noaptea aceasta, voi fi în iad. Matei a promis, bucuros că s-a sfârșit convorbirea și puteau pleca.

Când mai târziu s-a aflat în pat, și-a amintit de promisiunea lui. Nervos s-a ridicat să o rezolve repede. S-a așezat la masă cu foaia aceea de hârtie și cu un creion și a început  să  scrie:  Dacă  voi  muri  în  noaptea   aceasta…

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI FOST CHEMAT DE DUMNEZEU

„…Te cunoşteam… Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc…” (Ieremia 1:5)

     Așa i-a spus Dumnezeu lui Ieremia când l-a chemat în slujire: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam… Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.” Ce putem învăța din aceste cuvinte?

1) Dumnezeu te cunoaște. Cuvântul folosit aici pentru „a cunoaște” înseamnă „a cunoaște în mod intim”. Când degetele tale firave erau doar o membrană, când bătaia inimii tale nici nu se auzea pe monitor, și înainte ca doctorul să poată spune dacă vei fi băiat sau fată, Dumnezeu știa totul despre tine. „În cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:16). Dumnezeu știa ce urma să fii și te-a înzestrat cu tot ce trebuie pentru a-ți împlini scopul vieții.

2) Dumnezeu te-a sfințit și te-a pus deoparte. El a aranjat lucrurile în așa fel încât să nu-ți găsești odihna într-un alt loc, pe care El nu  l-a dorit pentru tine. Planul Său nu a fost să rătăcești, dar te vei simți pierdut… până când Îl vei găsi pe El! De aceea te simți inconfortabil în anumite locuri și în preajma anumitor oameni. Nu contează cât de mult încerci, nu te potrivești pentru că Dumnezeu te-a pus deoparte pentru El.

3) Dumnezeu te-a ales. Oamenii pot alege, însă numai Dumnezeu poate alege dinainte. Nu-ți mai face griji că unii nu-ți vor recunoaște darurile. John Mason spune: „Fiecare persoană a fost croită de Dumnezeu creatorul. Fiecare are o chemare unică și personală pentru viața lui – aceea de a fi noi înșine, și nu copii ale altora!” Dumnezeu i-a mai apoi zis lui Ieremia: „Te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine.” (Ieremia 1:7-8)

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Ai fost chemat de Dumnezeu!

https://youtu.be/zmVaAhN5ENE

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 5.1-15

Profetul li se adresează într-un fel cu totul special mai-marilor lui Israel: „preoţilor!“, „casă a împăratului!“. Aceştia însă, care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru popor, le-au devenit o cursă (v. 1), iar rezultatul este catastrofal: „şi ei s-au cufundat în stricăciunea necredinţei“ (v. 2). În cap. 4.15, Domnul îl implorase pe Iuda să nu-l imite pe Efraim. În zadar! Imediat după ce a fost anunţată căderea lui Israel, versetul 5 adaugă: „chiar şi Iuda va cădea cu ei“. Câtă inconsecvenţă şi mândrie la aceşti nefericiţi israeliţi! (v. 5). „Faptele lor nu-i lasă să se întoarcă la Dumnezeul lor“ (v. 4). Şi, ca şi cum n-ar fi fost nimic ce făcuseră, ei se apropie de Domnul cu jertfe. Dar nu-L găsesc (v. 6), pentru că este o ofensă adusă lui Dumnezeu să pretinzi să împlineşti un serviciu religios fără să fii mai întâi în regulă cu El în privinţa păcatelor. Efraim îşi descoperă boala (v. 13). În loc să se adreseze însă Marelui Medic, recunoscându-se vinovat (v. 15), el se întoarce spre Asiria, către împăratul Iareb. Aşa fac mulţi oameni: când conştiinţa nu le dă pace, în loc să se smerească înaintea lui Dumnezeu, caută ajutor şi distracţie într-o lume care nu-i poate vindeca.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă pe ucenicul pe care-l iubea Isus și … I-a spus lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?”.
Ioan 21.20,21

Ucenicul pe care îl iubea Isus

Domnul Isus tocmai îi descoperise lui Simon Petru cum și când avea acesta să moară. Când avea să fie bătrân, Dumnezeu avea să-i dea harul să moară răstignit: „Când vei fi bătrân, îți vei întinde mâinile” (versetul 18; 2 Petru 1.14). Apoi Petru L-a întrebat pe Domnul cu privire la prietenul său, Ioan: „Cu acesta ce va fi?”. Întrebarea lui Petru a fost inițiată probabil de o grijă sinceră și, poate, de o curiozitate. «Dacă eu voi fi crucificat atunci când voi fi bătrân», și-a spus el, «ce se va întâmpla cu prietenul meu cel mai bun?». Hristos i-a răspuns lui Petru: „Ce-ți pasă ție?”. Cu alte cuvinte: «Petre, aceasta nu este treaba ta!». După aceea, El a adăugat: „Tu vino după Mine!” (Ioan 21.22).

Ioan venea în urma lor, fără ca Domnul să-i spună să facă aceasta; și este clar că el avea gândul Domnului. Ucenicii n-au înțeles cuvintele Domnului: „Dacă vreau ca el să rămână până vin, ce-ți pasă ție?”. Ei au crezut că ucenicul acela nu avea să moară.

Domnul însă nu spusese că Ioan nu avea să moară, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până vin, ce-ți pasă ție?”. Ucenicul pe care îl iubea Isus a trăit mai mult decât toți ceilalți ucenici. De fapt, Petru era probabil deja în cer atunci când Ioan a scris această Evanghelie. Ucenicul care a stat la pieptul Domnului Isus în camera de sus era unul dintre „fiii tunetului” (Marcu 3.17). Lui i-au fost date viziunile din Apocalipsa. Cel care a avut cel mai adânc simțământ al dragostei Domnului avea să aibă de asemenea cea mai profundă apreciere a sfințeniei Lui și a judecății viitoare.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.”
Efeseni 5.16

Trăieşte clipa cu Dumnezeu!

Cineva a dat odată următorul anunț:

„Pierdut ieri, undeva între răsărit și apus, două ore de aur, fiecare având câte șaizeci de minute de diamant. Nu se oferă nicio recompensă, pentru că ele sunt pierdute pe veci.” Timpul este unul dintre darurile lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Fiecare avem parte de aceeași porție: pentru toți anul are 365 de zile, ziua are 24 de ore, ora are pentru toți 60 de minute și, tot la fel, minutul are pentru toți 60 de secunde. Dar, prin faptul că nu știm să-l folosim cu chibzuință, începem să-l pierdem. Să fim conștienți că satan încearcă să ne deposedeze de cât mai mult din timpul pe care l-am putea folosi spre gloria lui Dumnezeu și spre folosul semenilor noștri sau al familiei noastre.

Latinii, interesați de a profita cât mai mult de timpul pe care omul îl are la dispoziție, au inventat expresia: Carpe Diem – Trăiește clipa! Însă mulți au înțeles că trebuie să profiți la maxim de viață într-un mod ușuratic. Nu cred că acest lucru voia să-l spună Pavel în îndemnul de azi. Cred că ideea principală a apostolului este următoarea: Trăiește clipa… cu Dumnezeu, nu lăsa să-ți fie furat timpul, profită de ocazia dată, fii înțelept! Ce înseamnă să răscumperi vremea? Înseamnă să profiți la maxim de marea ocazie pe care s-ar putea să nu o mai întâlnești niciodată. Nu uita: Un sfat bun și la timpul potrivit valorează mai mult ca o comoară. Mulți regretă după ce au săvârșit o lucrare care s-a dovedit nepotrivită, că nu au cerut sfaturi mai înainte.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBAREA TA ESTE POSIBILĂ

„Lărgeşte locul cortului tău; şi întinde învelitoarele locuinţei tale…” (Isaia 54:2)

     Dorința de schimbare este cheia pentru creșterea în orice domeniu al vieții. Cei mai mulți dintre noi ne dorim o îmbunătățire, însă în același timp ne împotrivim schimbării. Dar nu poți avea una fără cealaltă! Schimbarea este posibilă numai dacă ți-o dorești din toată inima. Așa cum a observat Fred Smith, fondatorul companiei de transport Federal Express: „Ești așa cum ești pentru că așa vrei să fii. Dacă ți-ai dori cu adevărat să fii diferit, te-ai afla deja în procesul schimbării!”

Da, schimbarea nu este aproape niciodată ușoară. Ea cere timp îndelungat, cantități uriașe de energie, perseverență și – desigur – dorință. Dorința de schimbare, însă, trebuie să se traducă în decizia de schimbare. Iar această decizie trebuie luată zi de zi.

Se spune că Earl Weaver, managerul echipei de baseball Baltimore Otioles a fost nemulțumit de decizia unui arbitru, așa că și-a părăsit locul și a strigat la el: „Mai bine de atât nu poți?” Dacă dorești să te schimbi, trebuie să-ți pui aceeași întrebare. Îți vei continua strădania de a fi mai bun, sau mai bine de atât nu poți?!

Biblia spune – prin Isaia – în felul următor: „Lărgeşte locul cortului tău şi întinde învelitoarele locuinţei tale: nu te opri! Lungeşte-ţi funiile, şi întăreşte-ţi ţăruşii!” Să acordăm atenție sporită cuvintelor „lărgește, întinde, lungește, întărește”… Ce au ele în comun? Toate implică ideea de angajament și persistență. De asta e nevoie pentru a-ți schimba viața. Și vestea bună este că vei reuși, cu ajutorul lui Dumnezeu… chiar de astăzi, dacă într-adevăr vrei!

https://youtu.be/-PrkQmKZGnw

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 4.1-19

Versetele 1 şi 2 ne amintesc de Romani 3.9-19, pasaj care-i are în vedere nu numai pe evrei, ci pe toţi oamenii. Israel însă, ca depozitar al oracolelor lui Dumnezeu, este cu atât mai responsabil, cu cât respinge cunoştinţa de bunăvoie şi uită legea (v. 6; Romani 3.2). S-au alipit de idoli, „departe de Dumnezeul lor“ (sf. v. 12). Creştini, nu este această ultimă expresie un avertisment solemn şi pentru noi, cei asaltaţi de o sumedenie de modalităţi şi totodată de ocazii (fiecare le poate identifica pe ale lui) de a ne sustrage din faţa autorităţii pe care Domnul trebuie s-o aibă în viaţa noastră?

Care va fi de astă dată pedeapsa nefericitului popor? Cea mai cutremurătoare cu putinţă: abandonarea. Starea sa este incurabilă, fără speranţă. Dumnezeu renunţă la a-l mai ţine pentru Sine şi declară:

„Voi uita şi Eu pe fiii tăi“ (v. 6);

„Nu voi pedepsi pe fiicele voastre…“ (v. 14);

„Efraim s-a alipit de idoli: lăsaţi-l“ (v. 17).

Acest înspăimântător tablou al corupţiei celor zece seminţii ar fi trebuit să fie în tot acest timp un avertisment pentru Iuda. Ghilgalul şi Betelul (casa lui Dumnezeu), sedii ale promisiunilor şi ale binecuvântărilor pe parcursul întregii istorii a lui Israel, au devenit centre ale nelegiuirii, capitale ale religiei profane. Domnul îl îndeamnă în mod solemn pe Iuda să nu se suie acolo (v. 15).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru ce-L căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat.
Luca 24.5,6

El a înviat! Acesta este într-adevăr un nou început. Așa cum cineva pe drept a spus, începe aici al doilea volum al istoriei. Facă Dumnezeu ca fiecare dintre noi să înțelegem acest lucru! Moartea lui Hristos a încheiat primul volum al istoriei noastre – tot ceea ce noi eram. Al doilea volum, care se deschide cu învierea Sa, este plin de tot ceea ce El este.

Primul volum cuprinde relatarea a tot ceea ce noi, ca și copii ai lui Adam, am fost: păcatele și nelegiuirea noastră, vina și răutatea noastră umplu paginile lui – o tristă și solemnă mărturie despre omul pierdut și vinovat înaintea lui Dumnezeu. Este relatarea unui întuneric adânc, în care nu strălucește absolut nicio rază de lumină. Al doilea volum este plin de gloria Persoanei Domnului și a lucrării Lui, precum și de tot ceea ce El este în perfecțiunea biruințelor Sale. O, de-am fi tot mai versați în perceperea măreției și a gloriilor Sale!

Învierea deci a fost măreața mărturie publică dată de Dumnezeu cu privire la faptul că a fost pe deplin satisfăcut de lucrarea Domnului Isus Hristos. Prin urmare, pe drept se spune că învierea este adevărul de temelie al evangheliei. Învierea este demonstrația publică a perfecțiunii și a eficacității lucrării de ispășire împlinite de Domnul Isus. Este adevărat că cei ai Săi își aduc aminte de El în moartea Lui, însă, de fapt, Domnul înviat este Cel celebrat. Cel care a fost pe cruce și în mormânt este acum în glorie. Acum – mulțumim lui Dumnezeu! – există un Hristos viu și glorificat. El a înviat dintre cei morți și este așezat pe tronul Tatălui. Fie ca Domnul, în harul Său, să ne facă pe toți să vedem imensa importanță a acestui adevăr și să ne ferească să-l abandonăm vreodată!

W T Turpin

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: «Eli, Eli, Lama Sabactani?» Adică: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?»”
Matei 27.46

„Pentru ce?”

„Pentru ce nu era nimeni când am venit?” (Isaia 50.2). Deja ca mic copil, Isus a fost respins. La nașterea Sa nu a existat în han niciun loc pentru El. Așa că mama Lui L-a așezat într-o iesle. Aproape nimeni nu s-a interesat de Fiul lui Dumnezeu, care devenise Om. Numai păstorii simpli și magii orientali au venit să-L admire și să-L preamărească.

„Pentru ce n-a răspuns nimeni când am strigat?” (Isaia 50.2). Domnul Isus a chemat pe oameni la pocăință și la întoarcere. El i-a invitat pe toți cei trudiți și împovărați să vină la El, pentru că a vrut să le dăruiască pace lăuntrică. El a venit, ca să caute și să mântuiască ce era pierdut. Dar marea majoritate a reacționat indiferent și respingător la harul  Său.  Numai  câțiva  au  acceptat  invitația  plină  de dragoste a Mântuitorului și L-au urmat.

La final, oamenii L-au răstignit și astfel L-au respins definitiv. Acum, Isus Hristos putea să privească doar la Dumnezeu. Dar în cele trei ore de întuneric, când a ispășit păcatele noastre, chiar și cerul a rămas închis pentru El. Atunci a strigat în necazul Lui adânc:

„Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit și pentru  ce Te  depărtezi  fără  să-mi  ajuți  și  fără  s-asculți plângerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, și nu-mi răspunzi; strig și noaptea, și tot n-am odihnă” (Psalm 22.1-2).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE CHEAMĂ DUMNEZEU

„Eu l-am şi chemat… şi lucrarea lui va izbuti” (Isaia 48:15)

     Dumnezeu i-a zis lui Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit… Eu te pusesem deoparte…” (Ieremia 1:5). Când Dumnezeu se hotărăște să te folosească, se întâmplă cinci lucruri:

1) Te cheamă. Dumnezeu le cere oamenilor obișnuiți să facă lucruri neobișnuite; de exemplu, lui Petru i-a zis să coboare din barcă și să pășească pe ape.

2) Apare teama. Când Dumnezeu l-a chemat, ca să-l trimită la Faraon, Moise a zis: „Nu mă pricep prea bine la vorbit, trimite pe altcineva!”

3) Apare asigurarea. Gândul că-i va lua locul lui Moise probabil că l-a străpuns în inimă pe Iosua, așa că Dumnezeu i-a zis: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise” (Iosua 1:5).

4) Apare o decizie. Uneori îi spunem „da” lui Dumnezeu, alteori îi spunem „nu”! Când îi spunem „da”, viața noastră se umple de bucurie, iar când îi spunem „nu” – pierdem această bucurie. Însă totdeauna avem de luat o decizie.

5) Apare o viață schimbată. Cei ce spun „da” chemării lui Dumnezeu nu au o umblare fără căderi. Însă pentru că au spus „da”, ei învață și cresc până și din greșeli. Firește, acestea devin parte a abilității lor de a mărturisi altora… Iar cei ce spun „nu” lui Dumnezeu, sunt schimbați și ei: devin mai duri, mai împotrivitori față de chemarea Sa și mai predispuși să spună „nu” și data viitoare.

Auzi chemarea lui Dumnezeu? Poate are legătură cu locul tău de muncă, cu relațiile tale, cu banii tăi sau cu cea mai mare teamă a ta. Chemarea lui Dumnezeu va pătrunde adânc în ceea ce ești și-n ceea ce faci. A-I spune „da” lui Dumnezeu este cea mai bună alegere pe care o vei face vreodată! Fă-o azi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 2.18-23; 3.1-5

Într-un stil abrupt, specific profetului, descrierea stării tragice a lui Israel alternează cu promisiunile restaurării fără relatări intermediare (v. 18-23). Harul lui Dumnezeu va stabili noi legături cu poporul Său, care nu-I va mai fi rob, precum această femeie cumpărată (cap. 3.2), nici nu I se va mai adresa folosind apelativul „Stăpânul meu“, ci: „Soţul meu“ (cap. 2.16). „Te voi logodi cu Mine“, repetă Domnul de trei ori, ca pentru a-Şi pecetlui angajamentul (v. 19, 20). În acelaşi fel în care o face inelul de pe degetul unei tinere logodnice, această promisiune ar fi trebuit să vorbească inimii sărmanului popor, să-l provoace la a-şi păstra cu gelozie afecţiunile pentru Domnul (comp. cu Ieremia 2.2). Prin analogie, ne gândim la Biserică, care ar fi trebuit să fie în întregime pentru Hristos. „V-am logodit cu un singur bărbat“, le spune Pavel corintenilor (2 Corinteni 11.2), dezvăluind, de asemeni, în Efeseni 5.25-27 ceea ce Isus a făcut, ceea ce El face şi ceea ce va face pentru Adunare.

Scurta profeţie din capitolul 3 descrie într-un mod izbitor starea actuală a copiilor lui Israel: ei nu au nici împărat, nici cultul închinării, fie că este vorba de închinarea în faţa idolilor, fie de cea înaintea Domnului (v. 4). Casa lui Israel este neocupată, măturată şi împodobită, gata pentru împlinirea cuvintelor din Matei 12.45. Însă după aceasta va urma pocăinţa sa şi restabilirea sa în binecuvântarea divină, prin bunătatea Domnului (v. 5).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu?
Romani 9.20

Este deopotrivă absurd și jignitor, în cel mai înalt grad, ca sărmanele creaturi să îndrăznească să pună la îndoială planurile, hotărârile și căile atotputernicului Creator, ale atotînțeleptului Cârmuitor al universului. Cu siguranță, toți cei care fac aceasta vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să-și recunoască greșeala cumplită. Cel mai bine ar fi ca toți aceștia să ia seama la întrebarea pătrunzătoare a apostolului inspirat, citată mai sus.

Ce simplă și ce plină de forță este metoda divină de a răspunde tuturor întrebărilor rațiunii! Dacă olarul are autoritate asupra lutului pe care îl modelează – un adevăr pe care nimeni nu l-ar pune la îndoială – cu cât mai mult are autoritate Creatorul tuturor lucrurilor asupra făpturilor pe care mâna Sa le-a creat! Oamenii pot raționa și argumenta la nesfârșit, întrebând de ce a îngăduit Dumnezeu apariția păcatului și de ce nu i-a distrus El imediat pe Satan și pe îngerii săi; de ce a îngăduit ca șarpele s-o ispitească pe Eva și de ce n-a împiedicat-o să mănânce din pomul interzis.

Pe scurt, întrebările sunt nesfârșite, însă răspunsul este unul singur: „Cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu?”. Cât de oribil este ca un sărman vierme să judece căile nepătrunse ale Dumnezeului Etern! Ce orbire și ce trufie ca o creatură, a cărei înțelegere este întunecată de păcat – și astfel incapabilă de a-și forma o judecată dreaptă cu privire la orice lucru divin, ceresc sau etern – să încerce să decidă cum ar trebui să acționeze Dumnezeu!

Din nefericire, mii de oameni care acum argumentează, cu o aparentă istețime, împotriva adevărului lui Dumnezeu vor descoperi cât de greșiți sunt, atunci când va fi prea târziu să mai facă ceva. „Doamne, inima mea nu este mândră și ochii mei nu se înalță și nu umblu în lucruri prea mari și prea minunate pentru mine” (Psalmul 131.1).

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.”
Ezechiel 36.26

Inima nouă

Când mă târam înghețat și flămând prin mlaștină, priveam deseori la fiii dumneavoastră bine îmbrăcați și mai ales la moșia domniei voastre unde călăreau ei pe caii lor mândri. Atunci, inima veche spunea: „De le-ar merge odată rău și acestor înfumurați! De ce nu sunt nobil, de ce trebuie să stau cu picioarele în mlaștină până la fluiere și să pasc vacile?”

Dar, Patrik, nu m-aș fi gândit că ai avut așa de multă răutate în inima ta, replică moșierul.

Ah, domnia voastră, cu aceasta nu știți totul, nu știți ce gânduri rele au fost în inima mea. Dar mai bine tac. Domnul meu ar fi necinstit prin aceasta.

Şi ce gânduri ai acum, Patrik?

Acum însă, când îi văd, mă bucur și mă rog: „Doamne, arată-le dragostea Ta! Dă-le orice binecuvântare pe care o ai de dăruit pe pământ, dar nu-i înzestra cu bogăție deșartă! Dăruiește-le harul Tău și o locuință care e mult mai bună decât curtea boierească, o locuință în cer!” Într-adevăr, domnia voastră, astăzi pot spune că iubesc pe toți oamenii, pentru că știu că sunt iubit de Dumnezeu și pentru că am o inimă nouă. Dacă domnia voastră mergeți la Isus nu ca un moșier bogat, ci ca păcătos care are nevoie de mântuire, atunci veți fi așa de fericit cum sunt eu astăzi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (5)

„Iată cele din urmă cuvinte ale lui David” (2 Samuel 23:1)

     Pentru că toți suntem muritori, se pare că ultimele noastre cuvinte sunt deseori considerate definitorii, sau foarte importante. Întrebarea cea mai importantă însă este nu ce cuvinte vom rosti pe ultima sută de metri a vieții, ci dacă am trăit la potențialul nostru maxim și dacă am împlinit planul lui Dumnezeu pentru viața noastră. Biblia spune: „Iată cele din urmă cuvinte ale lui David.” Ce va dori el oare să ne spună? Istoria lui este ca o tablă de șah, piesele fiind binele și răul, câștigul și pierderea, victoria și înfrângerea. În timpul vieții sale, unul din fiii săi i-a violat fiica, un altul și-a ucis fratele, soția i-a întors spatele, prietenii l-au trădat, un alt fiu i-a luat tronul, socrul său a încercat să-l ucidă, iar familia l-a respins, fapt pentru care David și-a petrecut mult timp ascunzându-se prin peșteri. Și-acum, stă să ne vorbească pentru ultima oară. Oare ne va spune despre Goliat? Despre Saul? Sau despre Batșeba? Nu! „Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălţat sus de tot, cuvântul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel” a fost următorul: „Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea. Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: „Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineţii, când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie… Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?” (2 Samuel 23:1-5). De ce au fost scrise aceste cuvinte în Scriptură? Pentru noi, care asemenea lui David, suntem imperfecți, dar ale căror inimi nu încetează să se întoarcă spre Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 2.1-17

Cauza lui Israel nu se poate apăra (v. 2; comp. cu Isaia 1.18)! După un rechizitoriu cutremurător, Dumnezeu pronunţă pedeapsa pentru infidelitatea acestui popor: „de aceea, iată, îţi voi îngrădi calea…“ (v. 6) … „de aceea Îmi voi lua înapoi grâul…“ (v. 9). „De aceea…“ şi ne-am putea aştepta la o pedeapsă încă şi mai severă. Dar ce anunţă versetul 14?: „De aceea, iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie şi voi vorbi inimii ei“. Neasemuit har al lui Dumnezeu! Păcatul alor Săi Îi dă Domnului ocazia de a-Şi dezvălui mila infinită. În loc să alunge „soţia“ nerecunoscătoare şi vinovată, El o ia de mână şi, singur cu ea, îi vorbeşte într-un fel care să-i atingă inima. Dar de ce este menţionată aici această sinistră vale a Acorului? Nu ne vorbeşte ea despre păcatul lui Acan şi despre dezastruoasele sale consecinţe? (Iosua 7.26). Iată însă că tocmai pe aceasta o alege Dumnezeu pentru a o face, de acum, „o uşă a speranţei“ (comp. cu Isaia 65.10). Din punct de vedere moral, şi pentru noi este la fel. Valea tulburării, locul unde avem de-a face cu Dumnezeu în chestiunea greşelilor noastre din trecut, devine „o uşă a speranţei“. Astfel, Dumnezeu ne arată că bucuria comuniunii cu El are obligatoriu ca punct de plecare mărturisirea păcatelor noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Luați aminte, tot Iuda, și voi, locuitori ai Ierusalimului, și tu, împărate Iosafat! Așa zice Domnul: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea acestei mari mulțimi, pentru că lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu … Nu voi veți avea de luptat cu această ocazie; înfățișați-vă, stați și vedeți salvarea Domnului”.
2 Cronici 20.15,17

Domnul a folosit un om relativ necunoscut, numit Iahaziel, pentru a-l încuraja pe Iosafat și pe poporul lui Dumnezeu. Mesajul lui este unul scurt, însă conține lecții prețioase pentru acele momente când teama pune stăpânire pe noi.

Mai întâi, Iahaziel le spune să alunge teama, care întotdeauna ne face să nu mai vedem lucrurile clar. Spaima face ca mușuroiul să ne pară un munte. Această expresie, „nu vă temeți”, apare de foarte multe ori în Biblie. Ea nu înseamnă că nu trebuie să ni se facă niciodată frică, ci că nu trebuie să trăim în frică și să fim paralizați de ea. Frica va bate întotdeauna la ușa noastră, însă trebuie să lăsăm credința să răspundă, și atunci vom constata că nu mai este nimeni înaintea ușii. Acest lucru ne ajută să înțelegem a cui este de fapt lupta. Ea nu este a noastră. Neemia, atunci când avea înainte o luptă similară, a declarat: „Dumnezeul nostru va lupta pentru noi” (Neemia 4.20). La fel a afirmat credința lui Moise, a lui Ezechia, a lui Iosua și a lui David (Deuteronom 3.22; 2 Cronici 32.8; Iosua 23.3; 10.10,14; 1 Samuel 17.47).

Apoi, în versetele 16 și 17, vedem că trebuie să fim pregătiți să luptăm cu vrăjmașul. Aceasta este adevărata pregătire pentru biruință: a ne poziționa astfel încât să vedem cum lucrează Dumnezeul nostru! Pavel a spus: „După ce veți fi învins toate, să stați în picioare. Stați deci în picioare” (Efeseni 6.13,14). De îndată ce ne-am făcut partea prin a ne poziționa astfel încât să putem fi într-o stare morală potrivită și să putem fi folosiți de Dumnezeu, trebuie să stăm liniștiți și să vedem mântuirea Domnului, fiindcă El va lupta pentru noi.

T Hadley, Sr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.”
1 Ioan 5.13

Inima nouă

Patrik, băiatul meu, replică moșierul mișcat, surprins de mărturisirea deslușită, tu vorbești ca un episcop și totuși ești numai un păstor. Nu te înșeli?

Imposibil, stimate domn, strigă Patrik. Eu am Cuvântul lui Dumnezeu care nu înșală niciodată.

Dar te poți înșela în însemnătatea Cuvântului pe care se bazează credința ta, spuse moșierul.

Ah, domnia voastră, Cuvântul însuși este așa de lămurit, că oricine îl poate înțelege. Chiar aici scrie așa ceva:

„Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă… cei ce vor merge pe ea, chiar și cei fără minte nu vor putea să se rătăcească” (Isaia 35.8).

Şi ce-ai făcut pentru a veni la credință?

Nu m-am hărțuit cu gândurile mele rele. Am citit cuvintele Domnului Isus și le-am crezut. El spune: „N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși.” De aceea m-am dus la El, pentru că am fost un păcătos.

Şi acum ești sigur că ai o inimă nouă?

Simt că nu e aceeași inimă veche care îmi bate în piept. Când aveam inima veche, uram pe toți aceia cărora le mergea mai bine decât mie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (4)

„Atunci cei trei viteji au trecut…” (2 Samuel 23:16)

     David a știut cum să-și formeze lideri. El nu i-a „folosit” pe oameni pentru a obține ceea ce-și dorea. El le-a recunoscut talentul, le-a oferit nenumărate prilejuri să slujească, apoi i-a răsplătit și i-a onorat. Drept rezultat, ei au fost gata să-și dea viața pentru el. În 2 Samuel 23 citim: „David a avut o dorinţă şi a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?” Atunci cei trei viteji au trecut prin tabăra Filistenilor, şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David” (2 Samuel 23:15-16).

E imposibil să înveți să fii lider, dacă nu ai chemarea de-a fi lider. La urma urmelor, a fi lider înseamnă a fi în acțiune. Ca lideri, tendința noastră naturală este să le dăm altora sarcini, și nu funcții de lider pe care să le ducă la îndeplinire. Însă dacă nu delegăm autoritatea – dimpreună cu responsabilitatea – oamenii nu vor câștiga niciodată experiența de care au nevoie pentru a conduce bine.

Dacă ești lider, răspunde sincer la această întrebare: Le dai oamenilor ocazia să aibă experiențe de lider? „Dacă vor da greș?” întrebi tu. Contează pe asta – vor greși! Însă dacă ai ales oameni cu abilitatea autentică de a fi lideri, vor învăța din asta. Dr. John Maxwell scrie: „Pe măsură ce am îmbătrânit, am ajuns să mă văd ca pe unul care înlătură barierele. Aceasta e funcția mea principală ca lider de grup. Dacă pot da la o parte barierele pentru ca membrii din echipa mea să fie lideri, atunci mi-am îndeplinit slujba. Cu cât elimin mai multe bariere pentru oamenii mei, cu atât mai probabil ei își vor atinge potențialul.” David și-a format lideri care au fost cunoscuți drept „viteji”… și tu, la rândul tău, trebuie să investești în oameni!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 1.1-11

Profeţia lui Osea, contemporan cu Isaia, ne poartă în perioada cărţii 2 Împăraţi, înainte de strămutări. Ea se adresează mai ales celor zece seminţii (numite adesea Efraim, după numele celei aflate în capul şirului), care s-au cufundat în idolatrie mai repede decât Iuda. Întinat prin idolii săi, necredincios legământului cu Dumnezeul său, Israel este reprezentat prin femeia necurată pe care profetul este invitat s-o ia de soţie. Înseşi numele copiilor săi exprimă condamnarea (comp. cu Isaia 8.1-4; precizăm că, în aceste capitole, verbele „a curvi“, „a se prostitua“ sau expresia „a comite adulter“ semnifică părăsirea lui Dumnezeu şi alipirea de idoli).

Israel însuşi a rupt relaţiile care-l uneau cu Domnul. Totuşi, versetul 10, citat de Pavel în Epistola către Romani, ne arată că fărădelegea lui Israel a avut o consecinţă neaşteptată şi minunată: credincioşii, „nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni“, sunt numiţi de atunci „fii ai Dumnezeului celui viu“ (Romani 9.24-26). Dumnezeul acesta viu devine Tată. Sentinţa „Lo-Ami“ pronunţată asupra Israelului vinovat a fost urmată de chemarea unui popor ceresc, o familie, care se bucură cu Dumnezeul său şi Tată de o legătură indisolubilă, căreia nici chiar păcatele noastre nu-i pot aduce vreo atingere (1 Petru 2.10).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Elisei s-a întors la Ghilgal. Și era foamete în țară; și fiii profeților ședeau înaintea lui. Și el a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare și fierbe mâncare pentru fiii profeților”.
2 Împărați 4.38

În această perioadă de foamete, Elisei vine la Ghilgal, iar fiii profeților așteaptă ca omul lui Dumnezeu să le ofere ceva de mâncare. Ei putuseră distinge, prin credință, harul administrat prin lucrarea lui Elisei, iar Dumnezeu Își găsește plăcerea să dea răspuns credinței, oricât de slabă ar fi ea, și nu-i va dezamăgi niciodată pe cei care așteaptă toate de la El.

Elisei îi spune slujitorului său să pună la foc oala cea mare și să fiarbă mâncare pentru fiii profeților. Fiindcă era foamete, am fi putut crede că mâncarea trebuia fiartă într-o oală mică, însă la Dumnezeu resursele nu lipsesc niciodată. Credința cere o oală mare. Putem aștepta lucruri mari de la un Dumnezeu mare.

Doar slujitorul primise porunca de a fierbe mâncare, însă un altul a ieșit la câmp și s-a întors de acolo cu o poală plină de curcubete sălbatice (versetul 39). El a crezut că poate adăuga ceva la resursa pe care Elisei o primise din cer, însă râvna lui carnală nu a făcut altceva decât să aducă moartea în oală. Când mâncarea a fost servită, fiii profeților au sesizat imediat pericolul și au apelat la ajutor din partea omului lui Dumnezeu. Elisei are un antidot pentru otravă: făină, pe care o aruncă în oală. Această făină vorbește despre Hristos. Lucrurile pe care omul caută să le adauge la resursa lui Dumnezeu sunt date pe față și corectate prin prezentarea lui Hristos.

În Noul Testament îl găsim pe apostolul Pavel detectând „curcubetele sălbatice” care îi amenințau pe sfinții din Colose. „Vedeți să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după cunoștințele elementare ale lumii și nu după Hristos” (Coloseni 2.8). Pentru a îndepărta aceste influențe otrăvitoare, distructive pentru adevărata viață creștină, el li-L prezintă pe Hristos. În El sunt toate lucrurile de care avem nevoie.

H Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.”
1 Ioan 1.9

Inima nouă

Patrik, spuse el, a fost un timp în viața mea când mi-am dorit și am cerut aceeași credință. Nu aveam de cerut nimic altceva pentru mine în această lume; știam însă și faptul că nu pot lua în veșnicie bogățiile cu mine. De aceea îmi doream ceva mai de preț decât aceste bogății. Pe atunci L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea o inimă nouă, dar El nu mi-a ascultat rugăciunea, cu toate că tatăl meu spunea că El face acest lucru.

O, stimate domn, atunci nu v-ați rugat bine. Dumneavoastră ați venit la Dumnezeu ca moșier bogat și așa ați vrut să rămâneți înaintea Lui. Dar în fața lui Dumnezeu, cel mai bogat și mai bun om este sărac și păcătos. Dar dumneavoastră nu ați vrut să fiți așa. Astfel, Dumnezeu nu a putut să vă asculte rugăciunea. O, dacă ați vrea, domnia voastră, să mergeți la Dumnezeu ca un om simplu, sărac! Dar acest lucru ar fi, după părerea dumneavoastră, o înjosire. Nu, domnia voastră, pe această cale nu-L veți găsi niciodată pe Domnul spre mântuirea dumneavoastră.

Cum ai mers tu la Domnul, Patrik? a vrut să știe moșierul.

Ca un nenorocit, ca un copil păcătos și vinovat; așa am și fost. L-am rugat să mă ierte și i-am recunoscut că sunt foarte rău. Ştiam faptul că nu pot pretinde îndurarea lui Dumnezeu, căci, deși eram copil, păcătuisem deseori împotriva Lui.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (3)

„S-au suit toţi să-l caute” (2 Samuel 5:17)

     Pavel scrie: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei” (1 Timotei 6:12). Trebuie să lupți ca să beneficiezi de unele dintre promisiunile lui Dumnezeu. Iebusiții care populau Ierusalimul i-au spus lui David: „Să nu intri aici” (2 Samuel 5:6). Așa că așteaptă-te la împotrivire față de viziunea ta, mai ales atunci când nu există nicio dovadă care s-o valideze. Și ceea ce a îngreunat și mai mult lucrurile, Ierusalimul era cu sute de metri deasupra armatei lui David, și singura cale de acces era prin izvorul de apă, adică prin noroi. „Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului” (2 Samuel 5:7). Înțelege un lucru: Dacă trebuie, Dumnezeu te va duce prin situații dificile pentru a te urca apoi pe tron. Să remarcăm cuvântul „Dar…” Când ești afundat în probleme până la gât și când dușmanul îți spune că nu o vei scoate la capăt, bazează-te pe promisiunile lui Dumnezeu, și spune: „Dar…” Ridică-te prin credință și proclamă ceea ce ți-a promis Dumnezeu. „Aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, şi vor face mari isprăvi.” (Daniel 11:32) Dumnezeu îți poate arăta cum poți exploata împrejurările spre binele tău și spre slava lui Dumnezeu. Însă nu te aștepta ca toți să te ajute! „Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel, şi s-au suit toţi să-l caute.” Va trebui să lupți pentru a-ți împlini destinul, și va trebui să lupți ca să nu-l pierzi. Și cu fiecare nouă bătălie, va trebui să te întorci spre Dumnezeu pentru noi instrucțiuni. „David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva Filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul i-a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe Filisteni în mâinile tale.” (2 Samuel 5:19). Astăzi – mergi mai departe, și să știi că Dumnezeu este cu tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 12.1-13

Împlinirea celor dintâi evenimente ale profeţiei este garanţia că şi cele anunţate pentru timpul sfârşitului vor avea loc cu certitudine. Perioada actuală a harului este ca o lungă paranteză care întrerupe de aproape două mii de ani cursul profeţiei. Ea dă acum fiecăruia ocazia de a se întoarce la Dumnezeu, pentru a se pune la adăpost de judecata viitoare.

Dintre cei din poporul lui Daniel, „oricine va fi găsit scris în carte“ va fi eliberat (v. 1b). Cei care sunt numiţi înţelepţi vor învia pentru viaţa eternă; ceilalţi, pentru grozăvia pierzării eterne. Atunci va lua sfârşit vremea rânduită pentru judecată; soarta fiecărui om va fi definitiv stabilită şi absolut nimic nu va mai constitui vreun obstacol în desfăşurarea pe pământ a planurilor lui Dumnezeu. Profeţia, să nu uităm, îl are întotdeauna ca obiect pe Israel; chiar istoria împărăţiilor neamurilor este privită aici în relaţie cu poporul ales. Gândurile lui Dumnezeu însă au ca centru invariabil întâi de toate gloria lui Hristos. De aceea ele sunt pecetluite şi ascunse de cei răi, în timp ce înţelepţii sunt invitaţi să le înţeleagă. Noi de asemenea le vom înţelege, în măsura în care vom avea pe inimă această glorie a Domnului Isus.