DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Deci Adunarea, în toată Iudeea și Galileea și Samaria, avea pace, zidindu-se și umblând în frica Domnului; și creștea prin mângâierea Duhului Sfânt … Ei deci, trimiși de adunare, străbăteau Fenicia și Samaria, istorisind întoarcerea națiunilor; și făceau mare bucurie tuturor fraților.
Fapte 9.31; 15.3

Samaritenii – Primiți pe deplin în binecuvântare

În aceste versete, Samaria și samaritenii sunt menționați pentru ultima oară în Cuvântul lui Dumnezeu. Când am privit la Fapte 8, am văzut că iudeii credincioși persecutați au mers în Samaria și au predicat Cuvântul acolo. Predicarea lui Hristos de către Filip a adus o mare mulțime de oameni la Domnul. Vizita lui Petru și a lui Ioan a confirmat părtășia lor cu acești noi convertiți, iar Dumnezeu le-a dat Duhul Sfânt prin intermediul celor doi apostoli. Pe drumul de întoarcere la Ierusalim, Petru și Ioan au predicat evanghelia în multe sate ale samaritenilor.

Domnul, Capul Adunării, care este Trupul Său, a binecuvântat predicarea Cuvântului, întorcând pe mulți la El. Trupul este unul singur, la fel cum Capul este unul singur. Rivalitatea și ura din vechime dintre iudei și samariteni – ca și cea dintre iudei și națiuni – a dispărut dintre urmașii Domnului Isus Hristos, care i-a făcut pe cei credincioși să fie un singur om nou, în Sine Însuși (Efeseni 2.15).

Prin urmare, citim că adunările din toată Iudeea, Galileea și Samaria erau în pace, se zideau și se înmulțeau. Regiunile geografice pot fi menționate în Scriptură, însă frații nu mai sunt numiți iudei, samariteni sau dintre națiuni, fiindcă 1 Corinteni 12.13 ne spune: „Printr-un singur Duh noi toți am fost botezați într-un singur trup”. Să ne bucurăm de această unitate minunată în care am fost aduși în Hristos!

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.”
Evrei 12.1

Dresorul şi tigrul

Un dresor de la circ, în vârstă de 35 de ani, și-a început numărul fără probleme. Cei doi tigri pe care îi avea în arenă l-au ascultat multe minute, până când unul dintre animale s-a repezit la el, l-a apucat de picioare și apoi nu i-a mai dat drumul. Colegii dresorului au sărit în ajutorul bărbatului, dar nu l-au putut scoate din ghearele tigrului. Şocați, oamenii din public s-au grăbit să iasă din arena circului. În cele din urmă, tigrul s-a retras, iar dresorul a fost dus la spital. Medicii însă nu l-au mai putut salva; era prea târziu. Tigrul, care l-a sfâșiat pe dresor, a fost împușcat.

Așa este și cu păcatul, care este o realitate începând de la primii oameni, Adam și Eva, până când Dumnezeu îl va judeca definitiv. Păcatul nu este o simplă dogmă teologică, ci o realitate îngrozitoare, care distruge viața oamenilor. Păcatul nu este doar un termen urât din Biblie sau pe buzele preotului sau ale predicatorului, ci este o forță universală întunecată, care vatămă lumea cu prezența lui. Problema păcatelor a trebuit să fie tratată conform cu sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, iar dragostea Sa a găsit o cale pentru aceasta, singura cale care exista – să Îl trimită pe Fiul Său. Mântuitorul a fost judecat în locul celor care se încred în El, astfel ca ei să nu mai fie judecați. Numai Mântuitorul ne poate salva din ghearele păcatului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EXERCIȚIUL SMERENIEI

„…Se certaseră între ei, ca să ştie cine este cel mai mare.” (Marcu 9:34)

     Când Domnul Isus i-a întrebat pe ucenici: „Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum?”… ei au tăcut, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să ştie cine este cel mai mare. Atunci Isus… le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!” (Marcu 9:33-35). După ce au stat cu Domnul Isus zi și noapte, timp de trei ani, ucenicii au avut de învățat și lecția smereniei.

Asta înseamnă că niciunul dintre noi nu este scutit! Iar Domnul Isus i-a învățat o lecție pe care nu au uitat-o niciodată, și ar fi bine să n-o uităm nici noi. „Isus, fiindcă ştia că… de la Dumnezeu vine și la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.” (Ioan 13:3-5). Apoi i-a șocat spunându-le: „Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.” (Ioan 13:14-15).

Chuck Swindoll scrie: „A-ți pleca genunchiul pentru a-i ajuta pe alții sau pentru a-ți recunoaște slăbiciunea este considerat un semn al vulnerabilității față de cei care ar putea profita de tine. Prea mulți lideri ajunși în acele poziții cred că merită să fie slujiți, excepție făcând scurtele perioade de timp în care e avantajos să fie văzuți slujindu-i pe alții – dar nu pentru mult timp și nu prea des! Dar nu trebuie să fie la fel pentru urmașii lui Hristos. Pentru ei, smerenia nu reprezintă un concept religios, ci este un fel de a trăi!”

Așadar, de astăzi practică smerenia!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 8.1-14

Prin viziunea coşului cu fructe (v. 1), Amos trebuie să înţeleagă faptul că Israel este copt pentru judecată. Spre deosebire de noaptea Paştelui, nimicitorul nu va mai trece nicidecum pe deasupra poporului, cruţându-l (v. 2), ci va fi „ca jalea pentru singurul fiu” (v. 10). „Zgomotul” zadarnic al cântărilor (cap. 5.23) se va schimba în urlete, iar cântecele, în bocete (v. 3, 10). „Tăcere!” concluzionează versetul 3, ca pentru a pune capăt acestui vacarm inutil. Orice gură este de acum închisă înaintea Domnului.

Sfârşitul capitolului ne vorbeşte însă despre o altă tăcere, cea a lui Dumnezeu, care este cea mai gravă pedeapsă!

Puţine pasaje sunt atât de cutremurătoare ca versetele 11 şi 12. Cuvântului divin, mult timp dispreţuit, oamenii îi vor înţelege valoarea abia după ce nu-l vor mai auzi. Atunci „vor rătăci de la o mare la alta, vor cutreiera încoace şi încolo”, într-o disperare de nedescris. Şi nu-l vor găsi! (comp. cu 1 Samuel 28.6,15). Dragi prieteni, să evaluăm privilegiul pe care-l avem: Cuvântul lui Dumnezeu este astăzi încă la îndemâna noastră, „aproape de tine” spune apostolul, „în gura şi în inima ta” (Romani 10.8).

În nicio altă vreme nu a fost Biblia atât de larg răspândită. Lipsesc însă mai degrabă foamea şi setea sufletului pentru a-şi însuşi promisiunile şi învăţăturile ei. Fie ca Dumnezeu să le trezească în fiecare dintre noi!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru orice lucru este o vreme și pentru orice ocupație un timp sub ceruri: … un timp pentru a tăcea și un timp pentru a vorbi.
Eclesiastul 3.1,7

Eclesiastul și creștinul

N-am trecut cu toții prin situații în care am spus anumite lucruri, ca după aceea să ne dăm seama că mai bine am fi tăcut? De asemenea, cu toții am irosit ocazii în care am tăcut, când am fi putut da mărturie pentru Domnul. Moise, slujitorul credincios al Domnului, a fost provocat să vorbească atunci când era timpul să tacă; și ce consecințe tragice a avut acest lucru! „I-au întărâtat duhul; și el a vorbit nechibzuit cu buzele lui” (Psalmul 106.33). Putem deci ca și noi să ne unim cu David în rugăciunea lui: „Pune, Doamne, o strajă gurii mele, păzește ușa buzelor mele” (Psalmul 141.3).

Ar fi prea simplist și cu siguranță greșit ca cineva să spună: «De-acum nu voi mai vorbi deloc și astfel nu voi mai spune nimic greșit»; vedem că există de asemenea „un timp pentru a vorbi”. Aceasta este adevărat atât pentru conversațiile noastre cu cei necredincioși, cât și cu cei credincioși. În ce privește evanghelia, avem un frumos exemplu în întâmplarea cu leproșii din 2 Împărați 7.9: „Și au zis unul către altul: «Nu facem bine; ziua aceasta este o zi de veste bună și noi tăcem: dacă vom zăbovi până la lumina dimineții, ne va ajunge pedeapsa; și acum veniți să mergem și să spunem casei împăratului»”. Era „un timp pentru a vorbi”! Când ne gândim la starea poporului lui Dumnezeu, înțelegem că există un timp pentru a vorbi pentru adevărul lui Dumnezeu și pentru binele celor credincioși. Avem un astfel de exemplu în Estera: „Pentru că, dacă tu vei tăcea cu totul în timpul acesta, ajutorul și eliberarea iudeilor vor veni din altă parte, iar tu și casa tatălui tău veți pieri. Și cine știe dacă n-ai venit la împărăție tocmai pentru un timp ca acesta?” (Estera 4.14).

M Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”
Ioan 3.15

Siguranța mântuirii

Mântuirea lui Dumnezeu este un lucru sigur. Şi este un lucru sigur, fiindcă este lucrarea lui Dumnezeu. Cum ai putea ști cu siguranță că ești mântuit? Citește 1 Ioan 5.1113: „Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața. V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.” Cine este acela care Îl are pe Fiul? Toți aceia care au crezut în Mântuitorul și L-au acceptat în inima lor (Ioan 1.12). Dacă Îl ai pe Mântuitorul Isus Hristos, ai viața. Viața veșnică! Nu viața temporară, ci viața veșnică!

Dumnezeu dorește, ca noi să avem siguranța mântuirii. Noi nu putem trăi viața creștină întrebându-ne și îngrijorându-ne în fiecare zi dacă suntem sau nu mântuiți. Iată de ce Biblia dezvăluie atât de clar planul mântuirii! Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit (Ioan 3.16; Faptele Apostolilor 16.31). Crezi tu că Isus este Mântuitorul, Cel care a murit pentru a plăti în locul tău pedeapsa pentru păcatele tale (Romani 5.8; 2 Corinteni 5.21)? Te încrezi tu numai în EL pentru mântuire? Dacă răspunsul tău la aceste întrebări este un sincer DA, atunci ești mântuit! Siguranța înseamnă „a renunța la orice îndoială”. Prin prezența Cuvântului lui Dumnezeu în inima ta, poți renunța la orice îndoială în ceea ce privește realitatea mântuirii tale pentru veșnicie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

Fundația SEER

CUM LUCREAZĂ DUMNEZEU

„Dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” (Luca 5:5)

     Biblia spune: „Când a încetat (Isus) să vorbească, i-a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele. Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul, şi au mers după El.” (Luca 5:4-11).

Adevăratul test al credinței tale vine atunci când nimic din ce-ai încercat nu a dat rezultate, iar Dumnezeu îți spune să faci ceva care îți împinge credința până la limită. În acel moment ai de făcut o alegere: să cazi pradă îndoielilor, sau să spui ca Petru: „La cuvântul Tău, voi arunca mrejele.” Această istorie ne învață că Dumnezeu lucrează atât de diferit și înțelept!

1) El se folosește de lucruri obișnuite pentru a face lucruri neobișnuite. La locul lor de muncă, acolo unde în aparență nimic special nu se întâmpla vreodată, Se arată Isus, îi cheamă și le schimbă viețile. Așadar, caută-L pe Dumnezeu în rutina ta zilnică și nu fi surprins atunci când El te va surprinde!

2) El te îndepărtează de siguranța superficială, înspre zona riscurilor profunde. Cele mai mari capturi și cele mai mari furtuni se află pe aceeași mare. Dacă-ți dorești rezultate impresionante, trebuie să înfrunți furtuni grele. Fără risc, nu poți fi răsplătit. Fără luptă, nu-i cunună!

3) El te implică în ceva, pentru a te învăța altceva! Planul lui Dumnezeu pentru acești oameni a fost să-i implice într-o minune și mai mare: pescuirea sufletelor. Astăzi, El are același plan și pentru tine. Și planul începe să devină realitate, atunci când spui: „Doamne, la cuvântul tău, așa voi face.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 7.1-17

În capitolul 3.7, Domnul promisese că nu va face nimic înainte să-Şi descopere taina robilor Săi, profeţilor. Îl informează deci pe Amos de intenţiile Sale, iar la această marcă a încrederii, profetul răspunde, precum Avraam altădată, printr-o mijlocire stăruitoare (Geneza 18.17-23). Vorbeşte cu libertatea celui care-L cunoaşte îndeaproape pe Dumnezeul său: Pedeapsa Ta nu este prea grea? Nu uita că Iacov este mic (Însuşi Dumnezeu îl numeşte un viermişor în Isaia 41.14). Exact pe dos faţă de lăudăroşia sărmanului popor, care pretindea: „Nu ne-am luat noi putere prin tăria noastră?” (cap. 6.13).

După ce pledase pentru poporul lui într-un fel atât de mişcător, Amos este tratat drept conspirator de către unul dintre şefii religioşi. Cât de mult se aseamănă el cu Isus, Cel pe care preoţii Îl acuzau înaintea lui Pilat: „Pe Acesta L-am găsit pervertind naţiunea noastră” (Luca 23.2)!

Departe de a se mânia sau de a revendica onoarea datorată unui profet, Amos îşi recunoaşte cu plăcere originea umilă. Autoritatea sa îi era conferită nu prin naştere, nici prin educaţie, ci exclusiv printr-o chemare divină (comp. cu Galateni 1.1). Apoi îl anunţă pe preotul necredincios la ce să se aştepte din partea Domnului.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și Barnaba își propunea să-l ia cu ei și pe Ioan, numit Marcu; dar Pavel considera că nu este bine să-l ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia și nu mersese cu ei în lucrare.
Fapte 15.37,38

Tineri din Scriptură – Ioan Marcu

Când Barnaba și Pavel au pornit în prima lor călătorie misionară, l-au luat cu ei pe un tânăr, Ioan Marcu. Însă Marcu, pe neașteptate, s-a întors acasă în timpul acestei prime misiuni. Dorința lui de a-L sluji pe Domnul se poate să fi fost sinceră, însă doar sinceritatea nu este de ajuns pentru greutățile câmpului de misiune. A călători împreună cu apostolul Pavel însemna să te expui multor situații în care viața îți era pusă în pericol. Poate că dorul de casă și de mama lui a jucat un rol în faptul că Marcu a abandonat lucrarea în Pamfilia.

Acum, la începutul celei de-a doua călătorii misionare, Barnaba a propus ca Marcu să fie luat din nou cu ei. Rezultatul trist al acestei sugestii a fost o ceartă aprinsă între Pavel și Barnaba. Apostolul Pavel a insistat ca Marcu să nu meargă împreună cu ei în această nouă călătorie, însă Barnaba era hotărât să-l ia cu ei pe tânăr. Barnaba, al cărui nume înseamnă „fiul mângâierii” – oricând căutând ceea ce era mai bun în oameni și dorind să-i încurajeze – era gata să-i ofere o nouă șansă rudei sale. Pavel însă nu era de acord să riște cu cineva care ar fi putut din nou să fugă la prima dificultate apărută.

Cearta dintre Pavel și Barnaba trebuie să fi apăsat greu asupra tânărului Marcu. El era cauza acestei despărțiri! Câtă tulburare trebuie să-i fi produs această situație! Adesea, o încercare grea dă pe față adevărata stare de suflet și slăbiciunile de caracter. Necazurile nu produc starea de suflet, ci o scot la iveală. Acest moment de criză trebuie să fi marcat viața lui Ioan Marcu, fiind exact ceea ce îi trebuia.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

„În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El…”
Romani 1.20

Minunea cascadei

David Livingstone, misionar și explorator în Africa centrală, de la mijlocul secolului al XIX-lea, a plecat să vadă ce niciun alt european nu mai văzuse și care și pentru el era mai presus de tot ce-și imaginase. În jurnalele sale ne vorbește despre o cascadă uriașă, pe care el a numit-o Cascada Victoria, și despre ce a însemnat experiența aceasta pentru el. Auzise el de la băștinași că era ceva pe cursul superior al fluviului, însă ce anume, nu era sigur. Mugetul se auzea de la kilometri distanță și norul de picături se putea vedea de la 10 km. depărtare. Livingstone a scris în jurnalul său despre neputința de a transpune în cuvinte splendoarea ce i-a copleșit sufletul, când a privit pentru prima oară cascada. Deodată, fluviul Zambezi se lățea pe 1,5 km., apoi curgea puțin în pantă, după care se prăvălea de la 121 m. înălțime. Câteva minute a privit înmărmurit la splendoarea care i se înfățișa. Ştiuse că era ceva acolo, însă descoperirea era mai presus de tot ce-și imaginase misionarul.

Măreția creației ne obligă să recunoaștem splendoarea lucrării Creatorului și că, în adevăr, însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă  la  ele.  Şi  această  măreție  a  creației  ne  obligă  la reflecție. Să privim în liniște minunile lui Dumnezeu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

Fundația SEER

„DOAMNE, UNDE EȘTI?” (2)

„Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!” (Iov 35:14)

Ai încercat vreodată să stai și să privești cum încolțește o sămânță?

E imposibil, nu-i așa?

Sămânța stă în pământ până când vine vremea potrivită ca să încolțească. Cred că putem trage o învățătură de aici: Dumnezeu a plantat anumite lucruri în tine și trebuie să aștepți ca ele să prindă rădăcină și să crească. Problemele nerezolvate din trecut pot submina acest proces. Deseori este nevoie de rugăciune și de sfătuire pentru ca acestea să iasă la iveală, așa încât să le poți confrunta efectiv. La Dumnezeu, amânarea nu înseamnă refuz.

Vorbind cu Iov, Elihu, prietenul său i-a zis: „Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă, Cel Atotputernic nu ia aminte. Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!” (Iov  35:13-14).

Ce sfat extraordinar! Charles Trumbull a spus: „Dumnezeu știe când să ne dea (sau nu!) semne vizibile de încurajare. E bine atunci când ne trimite o confirmare, însă creștem mai repede atunci când ne-am încrezut în El și fără aceste semne. Și aceștia dintre noi primesc întotdeauna cea mai mare dovadă a dragostei.” Dumnezeu răspunde fiecărei rugăciuni; doar că în dreptul unora dintre ele, El scrie: „Încă nu a sosit vremea potrivită!”

Iov întreabă: „Cât va dura această încercare? De ce nu răspunde Dumnezeu?” Pentru că durează atât cât vrea Dumnezeu să dureze – și de obicei tot acest timp pare neplăcut. Dar iată o veste bună. În cele din urmă, rugăciunile tale nu vor mai fi îndreptate doar spre primirea unui răspuns, ci mai mult pe apropierea de Dumnezeu. Iar când Îl lăsăm pe El să lucreze, se întâmplă următoarele:

1) Începem să  înțelegem că El este cu noi;

2) Dezvoltăm un nivel mai profund al apropierii de El;

3) Descoperim că ne putem încrede în El până la sfârșitul călătoriei!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 6.1-14

Încă din capitolele anterioare, Domnul pusese degetul pe împietrirea inimii poporului Său rătăcit, pe îngâmfare, pe egoism şi pe pasiunea după satisfacţii (cap. 2.6; 4.1; 5.11; comp. cu 1 Corinteni 10.24; 1 Ioan 3.17). Acum vedem cum inteligenţa lor se exersează în vederea propriilor plăceri (v. 5). Ce stare de lucruri care vorbeşte şi conştiinţelor noastre! Nu este necinstit să întrebuinţăm în folosul nostru ceea ce Domnul ne-a încredinţat pentru slujirea Sa? Şi aceasta fără a mai pune la socoteală că drumul poftelor ne conduce, din punct de vedere spiritual, la aservire faţă de Vrăjmaş (comp. cu v. 7)! Putem observa, de asemenea, ce anume se mai alătură pe drumul prosperităţii materiale şi al gusturilor rafinate: „voi nu vă întristaţi de spărtura lui Iosif” (v. 6). Contemporanii lui Amos nu mai sufereau din cauza divizării lui Israel în două regate. Şi astăzi, aceeaşi cauză, anume urmărirea asiduă a satisfacţiilor, a comodităţii şi a propriilor interese, produce acelaşi efect: o indiferenţă vinovată faţă de starea de ruină a Bisericii şi faţă de diviziunile creştinilor între ei.

Versetul 8 afirmă dezgustul lui Dumnezeu pentru mândrie, rădăcina oricărui păcat. Domnul să ne înveţe să o judecăm în noi, atât în manifestările ei evidente, cât şi în cele mai subtile! Să ne amintim că El „Se împotriveşte celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iacov 4.6).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și ei cântau o cântare nouă, spunând: „Vrednic ești să iei cartea și să-i deschizi pecețile, pentru că ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminție și limbă și popor și națiune și i-ai făcut împărați și preoți pentru Dumnezeul nostru, și vor împărăți pe pământ!”.
Apocalipsa 5.9,10

Vrednicia Mielului se datorează atât Persoanei Sale, cât și lucrării pe care El a împlinit-o. Vrednicia lucrării Sale, așa cum este ea menționată în Apocalipsa 5.9, este în mod direct legată de răscumpărarea împlinită de Mielul înjunghiat. Lucrarea Sa de răscumpărare Îl face vrednic de închinare. Totuși, această lucrare este în mod intim legată de ceea ce El este, fiind dependentă de Persoana Sa. Mielul a fost capabil să răscumpere datorită a ceea ce El este – Fiul lui Dumnezeu, care a devenit Om.

Vrednicia Mielului stă în perfecțiunea Persoanei Sale. Mielul este vrednic, pentru că este divin. El este Dumnezeu; El este Fiul lui Dumnezeu (Apocalipsa 2.18). Dumnezeirea Sa este scoasă în relief de titlurile care Îi sunt acordate în Apocalipsa. El este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă. El este „Cel viu” (Apocalipsa 1.18) sau „Cel care este, Cel care era și Cel care vine, Cel Atotputernic” (Apocalipsa 1.8). Aceste titlu atribuie Mielului natura lui Iahve Însuși: „Eu sunt Cel ce sunt” (Exod 3.14; Ioan 8.58). Mielul are aceeași natură cu Iahve. El este Iahve, la fel ca Tatăl și ca Duhul Sfânt. Acest adevăr este confirmat de titlul de „Cel dintâi și Cel de pe urmă”, în Vechiul Testament. „Eu, Domnul, sunt Cel dintâi; și Eu sunt Același cu cei din urmă” (Isaia 41.4). „Eu sunt Cel dintâi și Eu sunt Cel din urmă și în afară de Mine nu este Dumnezeu” (Isaia 44.6). Mielul are această natură divină și primește închinare de la îngeri și de la oameni, acea închinare care Îi aparține doar lui Iahve.

T Hadley, Sr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, …s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu națiunile și cu popoarele lui Israel.”
Fapte 4.27

Unirea în împotrivire

Cercetând cu atenție Biblia, găsim tabloul unei coaliții formate din popoarele lumii care se împotrivesc lui Dumnezeu și Fiului Său. Conducătorul acestei uniri în împotrivire față de Dumnezeu și Domnul Isus Hristos este vechiul vrăjmaș: diavolul. Există un duh al răutății, al fărădelegii care se împotrivește lui Dumnezeu, un spirit în care oamenii fac tot ce voiesc fără să țină seama de voința supremă a Dumnezeirii. În toată lumea vedem națiuni răzvrătite împotriva lui Dumnezeu și a planului Său de salvare a omenirii din păcat și moarte. Tot mai mult sunt date la o parte valorile biblice, valorile morale. Există o adevărată unire în lupta împotrivirii față de Mântuitorul și lucrarea Sa.

Când Domnul Isus Hristos va veni în glorie, va nimici națiunile și pe cei care s-au ridicat împotriva Lui. Judecata lui Dumnezeu este pregătită pentru toți împotrivitorii lui Hristos.

Chemarea noastră este să observăm, de pe acum, această mare împotrivire față de Fiul lui Dumnezeu și să luăm poziția corectă cerută de Scriptură. Mântuitorul merită toată ascultarea noastră. El a suportat marea împotrivire; El a purtat păcatele noastre la crucea de pe  Golgota; El a adus o mare mântuire tuturor care o primesc; El a biruit păcatul, moartea și pe cel ce are puterea morții – diavolul. Să ne supunem Domnului Isus, care ne-a iubit atât de mult, încât Şi-a dat viața pe cruce pentru mântuirea noastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„DOAMNE, UNDE EȘTI?” (1)

„Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi…” (Iov 30:20)

     Te găsești cumva în situația în care Dumnezeu nu-ți răspunde la rugăciuni? Patriarhul Iov a trecut și el prin aceasta: „Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi… Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.” (Iov 30:20, 26). Cu toții trecem prin perioade în care avem impresia că Dumnezeu S-a mutat și nu ne-a lăsat adresa unde să-L găsim! Oare ce pune la cale? De ce nu ne răspunde?

Însă anumite lecții se învață numai când Dumnezeu tace:

1) Tăcerea nu înseamnă absență. Un proverb spune: „Cuvintele-s de argint, dar tăcerea e de aur!” Uneori Dumnezeu îți spune: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Ca să stai tăcut lângă cineva, trebuie să cunoști foarte bine acea persoană. Tăcerea mută accentul de pe cuvinte și clădește un grad de intimitate în care ele nu mai sunt necesare. Dacă dorești să ai liniște în prezența lui Dumnezeu, învață să intri în meditație și să taci înaintea Lui.

2) Tăcerea îți pune credința la încercare. De câtă credință este nevoie de fapt, atunci când cineva îți veghează fiecare pas? E ca și cum un părinte ar alerga alături de copilul său care învață să meargă pe bicicletă. La-nceput, mai ales dacă-i micuț, copilul este lipsit de încredere, dar va părea ciudat dacă și la vârsta de douăzeci de ani părintele va mai alerga pe lângă el! La un moment dat, Dumnezeu Își ia mâinile de pe volan ca să vadă cât ai progresat. O vreme, drumul poate fi nesigur, dar acesta e momentul în care dovedești cât de departe ai ajuns și în ce (ori în CINE) ți-ai pus încrederea!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 5.14-27

Binele se identifică cu Dumnezeu (Psalmul 4.6): „Căutaţi binele, ca să trăiţi” (v. 14) are drept corespondent: „Căutaţi pe Domnul şi veţi trăi” (v. 6). Pentru a căuta binele însă trebuie să-l iubim, tot aşa cum de rău fugim în măsura în care ne este groază de el (v. 15; Romani 12.9). Dar, am putea spune, nu întotdeauna este uşor să distingi binele de rău. Fără îndoială, nici morala omenească nu ne va ajuta câtuşi de puţin la aceasta, ea neputând face nimic altceva decât să compare pe om cu om. Singurul ghid sigur este Cuvântul Dumnezeului nostru.

Asemeni acestei mulţimi creştine care repetă: „Vină împărăţia Ta”, apelând astfel ziua propriei judecăţi, unii ar dori ziua Domnului, fără să ţină cont că ea semnifică nenorocirea lor. Şi îşi înmulţesc formele religioase „sărbători, jertfe, adunări solemne” închipuindu-şi că pot să-I ascundă lui Dumnezeu adevărata stare! „Depărtează de la Mine zgomotul cântărilor tale” (v. 23), răspunde Domnul cu asprime

Şi câte cântări şi rugăciuni nu sunt pentru Dumnezeu altceva decât un zgomot fără sens! Ceea ce aşteaptă El, să nu uităm, este adevărul în inimă (Psalmul 51.6).

Ştefan le va cita mai-marilor iudeilor versetele 25-27, pentru a-i face conştienţi de cât de vechi şi totodată de grav este păcatul lor (Fapte 7.42,43). 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinței voastre și de osteneala dragostei și de răbdarea speranței în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru.
1 Tesaloniceni 1.3

Domnul Isus Hristos constituia izvorul și obiectul credinței, al dragostei și al nădejdii tesalonicenilor. „Lucrarea credinței”, „osteneala dragostei” și „răbdarea speranței” se aflau acolo; mărturia divină era lucrătoare în orice fel. De fapt, fără această energie vie, creștinismul nu poate exista. El este compus din adevărurile sale obiective și din puterea care conferă acestor adevăruri expresia lor vie. Aceste adevăruri și această putere rămân și astăzi, deși multe lucruri caracteristice Bisericii primare au dispărut; însă credința, nădejdea și dragostea rămân, iar fără ele creștinismul nu poate exista.

N-ar trebui deci ca o prezentare corectă a adevărului și o primire la fel de corectă a lui să producă și astăzi aceleași efecte? Iar dacă ele nu sunt produse, nu înseamnă oare că evanghelia predicată este una nepotrivită? Bineînțeles că nu trebuie să limităm harul lui Dumnezeu, care lucrează chiar și în astfel de circumstanțe, însă vorbesc aici despre responsabilitatea pe care adevărul o așază asupra sufletului. În cazul tesalonicenilor, efectul evangheliei nu a fost limitat, așa cum adesea se întâmplă astăzi, doar la a căpăta pacea cu Dumnezeu și la a cunoaște că avem viața veșnică. Dacă inima se sprijină cu credință pe adevărurile divine care constituie temelia creștinismului, puterea lucrătoare și transformatoare a acestor adevăruri nu va întârzia să se facă simțită.

Fără să minimalizez în vreun fel lucrarea pe care Dumnezeu o face, cred că în așa-numitele „treziri” vedem două lucruri distincte: pe de o parte, acțiunea lui Dumnezeu: suflete trezite într-o manieră remarcabilă și multe dintre ele aduse la Hristos; de cealaltă parte, lucrarea omului, care caută să acționeze asupra cărnii, prezentând adesea o evanghelie trunchiată, făcând astfel ca mințile oamenilor să se concentreze prea mult asupra propriilor simțăminte. Rezultatul este, în cele mai multe cazuri, chiar și acolo unde lucrarea este reală, asemănător cu ceea ce se întâmplă plantelor de seră, care se usucă imediat ce căldura și celelalte condiții create în mod artificial încetează. Convertirea nu înseamnă totul. Înflăcărarea nu va putea niciodată înlocui adevărul sădit în suflet, iar activitatea nu este singurul semn al vieții și al puterii spirituale.

A H Rule

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare și au zis: «Doamne, Doamne, deschide-ne!»”
Matei 25.11

Prea târziu!

În fiecare an este la fel. Docentul le explică studenților că trebuie să înceapă din timp cu lucrarea lor de diplomă. Dar nu toți îl cred. Unii gândesc că ar putea cu un efort final să compenseze timpul pierdut. La data predării îi trimit docentului un e-mail disperat și îi explică de ce nu au putut preda la timp lucrarea pretinsă. Răspunsul sună totdeauna la fel: „Lucrările predate prea târziu nu au putut fi luate în considerare.”

Este neplăcut dacă trebuie să repeți un an de studii din cauza neglijenței. Mult mai grav și definitiv este însă, dacă noi nu aducem în ordine la timp cu Dumnezeu problema păcatelor noastre . Cine nu și-a pus în timpul vieții sale încrederea în Isus Hristos ca Mântuitorul său, trebuie să petreacă întreaga veșnicie fără El. Acestui om îi merge apoi ca celor cinci fecioare, despre care relatează Biblia. Pentru că nu au avut ulei în lămpile lor, au venit prea târziu la nuntă. Ele au stat în fața ușii închise și Domnul le-a spus:

„Nu vă cunosc!” (Matei 25.12).

Ce îngrozitor când cineva va sta în lumea cealaltă în fața lui Isus Hristos și va trebui să audă cuvintele Sale: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege” (Matei 7.23).

Astăzi nu este prea târziu să recunoaștem păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu și să credem în Mântuitorul, pentru a fi mântuiți pentru veșnicie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

Fundația SEER

 

RELAȚIE ȘI PĂRTĂȘIE

„Dacă zicem că avem părtăşie cu El… avem părtășie unii cu alții.” (1 Ioan 1:6-7)

     Dumnezeu este responsabil pentru relația noastră cu El. În clipa în care îți pui nădejdea în Isus Hristos, Fiul Său, devii un membru al familiei cu drepturi depline. Însă tu ești responsabil pentru părtășia ta cu Dumnezeu. Biblia spune: „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul.” Oprește-te și gândește-te când ai experimentat ultima dată tensiune în relația ta cu cineva din familie. Încă făceați parte din aceeași familie, însă conversațiile voastre au devenit superficiale și ați descoperit că vă simțiți mai bine dacă nu vă întâlniți. Când intervine ceva între două persoane apropiate, primul lucru care dispare este dovada părtășiei. La fel este și în umblarea cu Dumnezeu. Dintr-odată rugăciunile noastre devin superficiale, lipsite de consistență și sterile, rezumându-se la: „Doamne, te rog să binecuvântezi această mâncare!” Și evităm să mai petrecem timp cu Dumnezeu!

Pur și simplu nu mai ai timp pentru părtășia cu El! Principala condiție pentru a experimenta părtășia cu Domnul Isus este să-L urmezi în fiecare zi și să asculți poruncile Sale. Când Petru și ceilalți ucenici se aflau la pescuit, Domnul le-a spus să arunce năvoadele în partea dreaptă a bărcii. Când L-au ascultat, năvoadele li s-au umplut de pește. În acea zi, însă, ceva mult mai măreț s-a întâmplat. Când s-a apropiat Isus de ei, Ioan a spus: „Este Domnul” (vezi Ioan 21:7). Ceea ce a urmat a fost o masă binecuvântată și un timp extraordinar de părtășie cu Isus. Așadar, dacă simți azi că nu te trage inima spre Domnul, înseamnă că ai încetat să mai ai părtășie cu El, sau ai început să nu-L mai asculți. Dacă e așa, fă tot ce poți și întoarce-te la părtășia cu Isus!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 5.1-13

„Veniţi la Betel şi lucraţi fărădelege!“ – invita ironic capitolul 4.4 – „La Ghilgal, înmulţiţi fărădelegea!…“. Acum însă Dumnezeu îndeamnă cu stăruinţă: „Nu căutaţi Betelul şi nu mergeţi la Ghilgal…“; „căutaţi-Mă şi veţi trăi…, căutaţi pe Domnul şi veţi trăi“ (v. 4-6).

Pentru a trăi, omul n-are ce face cu o religie; îi trebuie un Mântuitor. Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin El (Ioan 14.6). Să recunoaştem măreţia Celui care a creat şi care susţine lumile (Evrei 1.2,3): Pleiadele, Orionul, aceste constelaţii, când le descoperim în clar de noapte, copleşesc inteligenţa noastră; zadarnic ne străduim să estimăm fantastica distanţă până la ele. Fiul lui Dumnezeu însă a înfăptuit o lucrare nespus mai minunată. Umbra ameninţătoare a morţii veşnice, care ne învăluia deja, a transformat-o în dimineaţă, înghiţind-o în victoria învierii Lui (v. 8). Negreşit, întunericul domneşte încă în lume; asuprirea şi nedreptatea sunt lucruri obişnuite. Creştinul însă nu este copleşit; chiar şi „într-un timp rău“, el ştie unde să-L găsească pe Mântuitorul său.

„Căutaţi-L“ (v. 8)! Acesta trebuie să fie cuvântul nostru de ordine de fiecare dată când ne deschidem Biblia (Psalmul 27.8).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cuvintele Tale au fost găsite și eu le-am mâncat; și cuvântul Tău a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele! Pentru că Numele Tău este chemat peste mine, Doamne Dumnezeul oștirilor! N-am stat în adunarea celor batjocoritori, nici nu m-am veselit. Am stat singur, din cauza mâinii Tale.
Ieremia 15.16,17

Ieremia fusese chemat de Dumnezeu ca profet al națiunilor, pentru a le proclama cuvântul Domnului către ele. Dar, dacă trebuie să ofere hrană prin cuvânt altora, cât de vital era ca el însuși să se hrănească cu cuvintele lui Dumnezeu. Când simțea durerea provocată de respingerea mesajului său, cât de prețioase deveneau cuvintele lui Dumnezeu! El nu precizează care erau aceste cuvinte, însă, la fel cum slujitorii lui Iosia au găsit Cartea Legii în templu, la fel au fost găsite de Ieremia cuvintele lui Dumnezeu. Chiar dacă alții le refuzau, Ieremia le primea. El le-a mâncat cu bucurie. Aceasta înseamnă că el le-a digerat, astfel încât au devenit parte din ființa sa.

Cât de mulți, la fel ca Ieremia, au descoperit, în mijlocul experiențelor lor, că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu au devenit bucuria inimii lor! Această bucurie interioară este cu totul străină celor care refuză sau ignoră ceea ce Dumnezeu dorește să le spună. Mulți sunt batjocoritori, care disprețuiesc ceea ce nu înțeleg. Ieremia spune că el nu s-a așezat în adunarea celor batjocoritori. Un credincios înțelege ușor că o astfel de asociere este o insultă la adresa lui Dumnezeu. Ieremia nu a împrumutat nimic din obiceiul celor necredincioși, care se mândresc cu necredința lor și cu refuzul de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu.

Ieremia spune: „Am stat singur, din cauza mâinii Tale”. Era mâna lui Dumnezeu, care intervenea pentru a-i dărui putere, încredere și mângâiere; de aceea Ieremia a ales un loc al singurătății, în contrast cu alegerea naturală a necredinței. Nu trebuie să-l compătimim pe Ieremia, ci mai degrabă trebuie să ne bucurăm pentru el, fiindcă a găsit adevărata fericire în prezența Domnului său, într-un loc al separării de rău.

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo», și s-ar muta…”
Matei 17.20

Binecuvântare pentru China

În 25 iunie 1865, un tânăr englez mergea agale încoace și încolo de-a lungul țărmului de la Brighton. Era adâncit în gânduri. La final s-a rugat: „Doamne, dă-mi 24 de lucrători binevoitori, iscusiți…” Era preocupat tânărul englez cu întemeierea unei firme proprii sau de ce L-a rugat pe Dumnezeu pentru lucrători?

Hudson Taylor – așa se numea tânărul – se gândea în timpul plimbării sale la milioanele de chinezi, care nu auziseră niciodată de Vestea Bună despre Isus Hristos. De aceea L-a rugat pe Dumnezeu pentru lucrători pentru misiune.

Poziția sa în această rugăminte se oglindea în următoarele cuvinte: „Nu m-ar neliniști dacă aș avea misionari și niciun ban; căci este lucrarea Domnului să aibă grijă de ai Săi. El nu pretinde de la mine să preiau eu responsabilitatea Lui. Dar să am bani și niciun misionar, ar fi într-adevăr critic.”

Prin curajul credinței și încrederea în Dumnezeu a lui Hudson a luat ființă o lucrare mare și binecuvântată în China, prin care mulți oameni L-au cunoscut personal pe Mântuitorul Isus Hristos.

Poate te gândești că Hudson Taylor a avut o credință extraordinară. Dar știi ce a spus el? „Dumnezeu nu a așteptat credință mare, ci credință într-un Dumnezeu mare.”

De aceea începe în credința ta nu cu milioanele din China, ci începe simplu în împrejurimea ta să spui despre acest Dumnezeu mare!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

Fundația SEER

ALEGE BINELE!

„Căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine” (1 Tesaloniceni 5:15)

    „Când singura unealtă pe care o folosești este ciocanul, ai tendința să vezi toate problemele ca pe niște cuie” a zis odată cineva. Să recunoaștem, din cauza personalității noastre puternice, unii dintre noi sunt înclinați să folosească mai mereu ciocanul, chiar și când abordări mai blânde ar da rezultate mai bune. Dacă și tu ai această problemă, ia aminte la următoarele trei recomandări:

1) Fii temperat! Când ești supărat, este foarte posibil să faci din țânțar armăsar. Deci, atunci când vine vorba de reacția ta și de nivelul decibelilor, folosește această regulă sigură: Atunci când reacția este mai mică decât fapta, întotdeauna problema se micșorează.

2) Nu tărăgăna lucrurile! Dacă nu duci la spital o persoană rănită, suficient de repede, acea persoană și-ar putea pierde viața. Și dacă nu-ți ceri iertare când ai greșit față de cineva, relația se poate pierde. A ști când să acționezi – și când să nu acționezi – este la fel de important ca a acționa în mod potrivit. Doamna Dorothy Neville a spus: „Adevărata artă a conversației nu este numai a spune lucrul potrivit în locul potrivit, ci și să lași lucrul greșit nespus, atunci când ești ispitit s-o faci.”

3) Nu trage concluzii pripite! Un om a intrat într-un restaurant și l-a întrebat pe chelner: „Aveți ceva pentru sughiț?” La care chelnerul îi trage o palmă peste față! „Hei, ce te-a apucat?” a exclamat omul. Chelnerul a zâmbit: „Nu mai sughiți, nu-i așa?” Omul a zis: „Dar nici nu am sughițat! Îmi trebuia ceva pentru soția mea, ea sughite… E în mașină!” Ești și tu înclinat să tragi concluzii pripite? Temperează-te, și vei reuși să reacționezi în mod adecvat, „căutând să faci ce este bine”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 4.1-13

Altădată, când Domnul trimitea urgii asupra Egiptului, îl punea la adăpost pe Israel (Exod 8.22; 9.6,7,26; 10.23; 12.12,13). Acum asistăm la o „răsturnare“ şi în sens moral (v. 11): iată-L pe Dumnezeu constrâns să-Şi lovească propriul popor „asemeni Egiptului“ (v. 10)! Foamete, secetă, dăunători, epidemii, cutremur de pământ: cinci calamităţi se abat una după alta, cu rostul de a vorbi conştiinţei acestei naţiuni rebele. Vai, tristul refren se întâlneşte de cinci ori: „totuşi nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul“ (v. 6, 8, 9, 10, 11)! Să nu aruncăm însă cu piatra! Nu arată Domnul aceeaşi răbdare şi faţă de noi? Dacă foloseşte adesea mijloace apăsătoare, o face întotdeauna cruţându-ne ca pe „un tăciune smuls din foc“ (comp. cu Zaharia 3.2). Ne-am întors noi la El? Mai devreme sau mai târziu va trebui să-L întâlnim pe Dumnezeu. Dacă nu acum, în har, venind la Domnul cu o inimă pocăită, atunci El îl va vizita pe păcătos în judecată (Luca 12.58,59). „Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău“ (v. 12).

Care este pentru orice om astăzi singurul mod de a se putea pregăti pentru această solemnă întâlnire? Să-şi mărturisească păcatele şi să accepte iertarea pe care Isus o acordă gratuit. A făcut fiecare dintre noi aceasta?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Filip, coborând într-o cetate a Samariei, le-a predicat pe Hristos … Și a fost mare bucurie în cetatea aceea … Și apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria primise Cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru și pe Ioan care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duh Sfânt. Pentru că El nu coborâse încă peste niciunul dintre ei, ci erau numai botezați pentru Numele Domnului Isus. Atunci au pus mâinile peste ei, și ei au primit Duh Sfânt.
Fapte 8.5,8,14-17

Samaritenii – Bucurie în cetate

După ce Ștefan fusese omorât cu pietre, o mare persecuție s-a pornit împotriva credincioșilor și mulți dintre ei s-au răspândit prin Iudeea și prin Samaria. Filip, unul dintre cei șapte diaconi, s-a dus în Samaria și L-a predicat pe Hristos acolo. Mulți oameni l-au auzit și au luat seama la lucrurile spuse de el, impresionați fiind de multele minuni pe care le făcea. Acest lucru a produs multă bucurie în cetate. Chiar și un vrăjitor, pe nume Simon, care mai înainte îi uimise pe locuitorii cetății cu vrăjitoriile lui, a mărturisit că a primit credința. El a fost botezat și nu se mai despărțea de Filip, privind la minunile și la semnele pe care acesta le făcea.

Dumnezeu nu le-a dat imediat Duhul Sfânt acestor samariteni care crezuseră, așa cum El procedează astăzi. Fără îndoială că, prin aceasta, El a dorit să elimine tendința de a forma o adunare samariteană, rivală celei iudaice. Apostolii i-au trimis pe Petru și pe Ioan la Samaria, iar ei s-au rugat pentru acești noi credincioși, care deja fuseseră botezați. De asemenea, ei și-au pus mâinile peste ei, exprimând astfel comuniunea cu ei, și astfel samaritenii au primit Duhul Sfânt. În felul acesta, orice gând de independență a fost înlăturat și unitatea Adunării a fost păstrată.

Ipocrizia lui Simon a fost dată pe față atunci când le-a oferit bani lui Petru și lui Ioan pentru a primi puterea de a dărui Duhul Sfânt. Apostolii i-au spus să se pocăiască de această ticăloșie. Pe drumul de întoarcere la Ierusalim, Petru și Ioan au predicat evanghelia în multe sate ale samaritenilor.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.”
Romani 3.23,24

De ce depinde?

Un predicator intră într-o discuție cu un bărbat într-o călătorie cu trenul. El i-a spus acestuia despre Isus Hristos, care a murit pentru oamenii păcătoși, pentru ca ei să poată primi iertarea păcatelor și viața veșnică. Celălalt susținea ideea că Dumnezeu îi va da un loc în cer din cauza caracterului său ireproșabil și a vieții sale exemplare. Degeaba încerca creștinul să-l convingă că toți oamenii au păcătuit și astfel au închis calea spre Dumnezeu.

La scurt timp, controlorul de bilete intră în compartiment și spuse: „Biletele, vă rog!” Călătorii au luat biletele din buzunar și le-au înmânat controlorului. Acesta le-a verificat, le-a dat înapoi și a mers la alți călători.

Predicatorul se folosi de situație: „Biletul dumneavoastră a fost singurul obiect pe care l-a interesat pe controlor. El nu s-a interesat de caracterul dumneavoastră sau de stilul dumneavoastră  de  viață.  A  depins  dacă  aveți  un  bilet valabil.

Așa este și cu mântuirea. Avem nevoie de un bilet valabil pentru cer. Pe acesta nu-l putem dobândi prin mijloace proprii. Noi îl primim ca dar de la Isus Hristos, dacă Îi deschidem Lui inima noastră și credem că El a murit la cruce pentru ștergerea vinei noastre. Numai când suntem răscumpărați cu sângele Său prețios, suntem îndreptățiți de Dumnezeu și acceptați pentru totdeauna.”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE SĂ AI TRECERE ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU

„Ai milă de mine, după făgăduinţa Ta!” (Psalm 119: 58)

     O singură clipă în care ai trecere înaintea lui Dumnezeu valorează mai mult decât o viață întreagă de năzuințe. Prin faptul că a căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu, dintr-o văduvă săracă Rut a ajuns să fie soția lui Boaz, care era un om bogat. Este ceea ce a făcut-o regină pe Estera, și a adus-o în poziția de a salva poporul iudeu. Pe măsură ce capeți trecere înaintea lui Dumnezeu, ți se vor deschide noi orizonturi, oamenii potriviți îți vor veni în ajutor și vei descoperi idei, strategii și resurse în locurile cele mai neașteptate. Să însemne asta că nu vei experimenta împotrivire? Nicidecum! De fapt, când faci ceva de valoare, trebuie să te aștepți la reacții ostile de la cei care nu sunt preocupați de planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Este inevitabil!

Dar Biblia spune chiar că „Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului pe care îl îndreaptă încotro vrea” (Proverbe 21:1). La fel ca schimbarea direcției unui râu ce curge, Dumnezeu poate schimba inimile oamenilor și îți poate da trecere înaintea celor care altfel ar putea să te respingă, ori să nu te ia în calcul sau în considerare. Solomon a mai scris (Proverbe 16:7): „Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui”. Deci, când oamenii ți se opun sau nu sunt de acord cu tine, trebuie doar să te concentrezi să fii pe placul lui Dumnezeu – și lasă-L pe El să se ocupe de restul. Nu uita: Dumnezeu intervine în clipa în care tu nu mai poți. El îți poate da binecuvântări pe care, din punct de vedere omenesc, nu le meriți și pentru care nu îndeplinești condițiile. Așa cum Duhul Sfânt L-a ajutat pe Domnul Isus să-Și îndeplinească misiunea vieții, El te va echipa și te va ajuta și pe tine să împlinești planul Său pentru viața ta (vezi Luca 4:18-19). Așadar, nu te mai strădui atât de mult să faci ca lucrurile să se întâmple în termenii tăi, și începe să te rogi să ai trecere înaintea lui Dumnezeu. El ți-a promis-o, și El Își ține promisiunile!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 3.1-15

Israel era o familie pe care Dumnezeu Şi-o alesese dintre toate familiile de pe pământ. De aceea…, spune Domnul, adăugând încă o zală la acest lanţ, pentru a arăta că din această alegere decurg cele mai stricte obligaţii. O spunem încă o dată: cu cât mai strânsă relaţia, cu atât mai mare responsabilitatea (citiţi Matei 11.20-24). O aceeaşi greşeală va fi resimţită în mod diferit, după cum ea a fost comisă de către un străin, de către un rob sau de către un fiu.

Dumnezeu este gata să-Şi cerceteze poporul prin judecată. Cu toate acestea, nimic nu se va face fără avertisment. Pentru o turmă, răgetul unui leu este cel mai eficient semnal de alarmă. Amos, păstorul din Tecoa, ştia bine aceasta, de aceea caută să smulgă poporul din inconştienţă. „Faceţi să se aud㠅 Ascultaţi…“, strigă el (v. 9, 13). Dumnezeu însă va mai folosi încă o voce pentru a-l scutura pe Israel din somnolenţă şi din împietrire. Întreaga profeţie a lui Amos este încărcată de aluzii cu privire la un cutremur de pământ ce urma să aibă loc doi ani mai târziu (cap. 1.1b; 2.13-16; 3.14,15; 6.1; 9.1,11 etc.).

Noi, cei care prin har facem parte din familia cerească a lui Dumnezeu, să ne plecăm urechea la toate felurile în care Tatăl nostru găseşte cu cale să ne avertizeze.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Eu una știu: că, orb fiind, acum văd.
Ioan 9.25

În această relatare din Ioan 9 citim despre un om care era orb din naștere. Ucenicii L-au întrebat pe Isus: „Rabi, cine a păcătuit: acesta, sau părinții lui, că s-a născut orb?”. Domnul a răspuns: „Nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui, ci aceasta este pentru ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Prin neascultarea unui singur om, păcatul a intrat în lume și, prin urmare, toți sunt păcătoși și orbi față de starea lor pierdută. „Pentru că toți au păcătuit și n-au ajuns la gloria lui Dumnezeu” (Romani 3.23).

După ce a răspuns la această întrebare, Isus a făcut tină și a uns ochii orbului, iar apoi l-a trimis să se spele la scăldătoarea Siloam, de unde acesta s-a întors văzând. N-a durat mult ca vecinii și cunoscuții lui să-l observe și să se mire cum de se putuse întâmpla așa ceva. Fariseii l-au întrebat despre cum ajunsese să vadă și s-au poticnit de faptul că Domnul făcuse această minune într-o zi de sabat. De aceea, ei au tras concluzia că acest Om, Isus, trebuia să fi fost un păcătos. Apoi însă vine răspunsul de neclintit al omului care fusese orb: „Eu una știu: că, orb fiind, acum văd … Dacă Omul acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic”. Această afirmație a fost făcută fără nicio ezitare. De unde avea cel care fusese orb o asemenea siguranță? El Îl întâlnise pe Cel smerit și plin de dragoste care umbla printre oameni – pe Cel care a putut spune: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8.12).

Ei l-au dat afară din sinagogă pe cel care fusese orb, însă Isus l-a găsit și l-a întrebat: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”. El a răspuns: „Cred, Doamne!”, după care I s-a închinat (versetele 35 și 38). Ce răspuns frumos din partea unei inimi atinse de bunătatea Domnului!

Ai tu aceeași siguranță pe care a avut-o acest om? Poți spune și tu că ai fost orb, dar că acum vezi, fiindcă Domnul Isus ți-a deschis ochii?

J Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Lasă mânia, părăsește iuțimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.”
Psalmul 37.8

Mânia sau dragostea?

Am citit despre un bărbat că, în timp ce își schimba roata la noua lui mașină, băiețelul lui a luat o piatră ascuțită și a început să zgârie aripa mașinii. Mânios, bărbatul a luat mâna copilului și l-a lovit peste ea de mai multe ori, fără să își dea seama că avea în mână o cheie de fier. Din cauza multiplelor fracturi, copilul și-a pierdut toate degetele de la acea mână. Când l-a văzut pe tatăl lui pentru prima dată după operație, l-a întrebat cu ochii plini de lacrimi: „Tati, îmi vor crește degetele la loc?” Tatăl a rămas împietrit de durere. S-a întors la mașină și a lovit-o de mai multe ori, de parcă mașina ar fi fost de vină. Devastat de propriile-i fapte, stând în fața mașinii, s-a uitat la zgârieturile făcute de băiețelul lui și a simțit cum inima i se rupe în bucăți când a văzut doar niște mici zgârieturi.

Mânia și dragostea nu au limite. Firea pământească este capabilă de orice rău. Alege dragostea și răbdarea față de copii! Adeseori, și soțiile sunt victime ale agresiunii mâniei soțului, și în unele cazuri și invers. Uneori, colegii de muncă sau participanții la traficul rutier pot fi victimele unei comportări nepotrivite. Natura noastră veche în care locuiește mânia trebuie înfrânată. Prin puterile noastre nu putem. Avem nevoie de o natură nouă, dăruită de Dumnezeu, prin pocăința și credința în Mântuitorul. Această natură nouă poate frâna acțiunile greșite ale firii vechi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ȘTIINȚA DOVEDEȘTE CĂ BIBLIA ESTE ADEVĂRATĂ (6)

„Fă-ţi o corabie… să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime” (Genesa 6:14-15)

     Mai îngăduiți-ne două argumente și ne vom opri, pentru că subiectul este inepuizabil:

8) Biblia a prezentat în detaliu planul de construcție a unei corăbii. În Genesa, Dumnezeu i-a spus lui Noe să construiască o corabie, care avea o capacitate de aproximativ 50.000 metri cubi, și s-o umple cu atâtea persoane și animale, câte erau necesare repopulării pământului. Dimensiunile corabiei, pe care i le-a comunicat Dumnezeu lui Noe, s-au dovedit a fi semnificative. În 1609, în localitatea Hoorn din Olanda, s-a construit o navă cu aceleași dimensiuni, fapt care a revoluționat construcția navală. Conform Registrului Naval al lui Lloyd (după cum scrie în Almanahul World), până în 1900, toate vapoarele mari de pe oceane se apropiau ca proporții de arca lui Noe. Și dacă ți se pare că nu dovedești că ești versat sau educat, crezând că lumea a fost cândva distrusă de potop, mai gândește-te o dată. Aproximativ 85% din suprafețele stâncoase din lume se compun din roci sedimentare, ceea ce indică faptul că la un moment dat, în trecut, globul pământesc a fost acoperit de apă.

9) Apoi, ia în considerare ce spune Biblia în domeniul meteorologiei. Solomon a scris: „Vântul suflă spre miazăzi, şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.” (Eclesiastul 1:6). Aerul din jurul pământului se învârtește în cercuri uriașe, în sens invers acelor de ceasornic în emisfera nordică, și în sensul acelor ceasornicului în cea sudică. Drept rezultat, meteorologii ne pot spune cu destulă precizie cum va fi vremea, așa încât să ne putem îmbrăca adecvat. Deci, când vorbim despre Biblie – pur și simplu nu există nicio altă carte la fel! Când crezi mesajul ei central, de mântuire prin Hristos, ai parte de pace și bucurie pe pământ și vei trăi în ceruri cu Dumnezeu pentru vecie după ce vei muri. Mai bine de-atât nu se poate!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 2.1-16

Odată cu Moab, lista nelegiuiţilor nu este nicidecum închisă. Iuda şi Israel îşi au locul printre popoarele vinovate! Şi încă păcatul lui Israel îl întrece pe cel al tuturor vecinilor săi. Aceştia din urmă îşi exercitaseră răutatea numai împotriva vrăjmaşilor lor, pe când în Israel cei puternici îi zdrobiseră pe slabi, îi întinaseră pe nazirei, închiseseră gurile profeţilor (v. 12).

„Au vândut pe cel drept pentru argint şi pe cel nevoiaş pentru o pereche de încălţăminte“ (v. 6 şi 8.6); au călcat în picioare pe sărac, au asuprit pe cel drept şi au abătut dreptul celor nevoiaşi (cap. 5.11,12). Ne gândim la Domnul Isus, atât de des numit „Cel Drept“ (de exemplu în Fapte 22.14) sau „Cel Sărac“ (Psalmul 40.17; 41.1). El n-a încetat să fie asuprit, lovit, înainte de a fi trădat, vândut şi, în cele din urmă, dat la moarte (Iacov 2.6 şi 5.6). Ca pentru a sublinia din nou crimele poporului Său, Domnul le aminteşte de minunile Sale de odinioară făcute pentru Israel. I-a nimicit pe vrăjmaşii lor gigantici (v. 9); l-a eliberat din Egipt şi l-a călăuzit în traversarea pustiei (v. 10). Ce fapte de putere şi de dragoste sunt acestea şi cum evocă ele lucrarea mântuitoare făcută pentru toţi oamenii! Această lucrare însă întâmpină din partea lor aceeaşi ingrată nerecunoştinţă. Tu ce răspuns ai dat dragostei Mântuitorului?

via La 97 de ani pastorul Orest Hapenciuc s-a ”mutat”

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru orice lucru este o vreme și pentru orice ocupație un timp sub ceruri: … un timp pentru a rupe și un timp pentru a coase.
Eclesiastul 3.1,7

Eclesiastul și creștinul

Întâlnim des în Biblie persoane care și-au rupt hainele. Voi menționa doar pe câteva dintre ele: Iacov („Și Iacov și-a sfâșiat hainele și și-a pus un sac peste coapse și l-a jelit pe fiul său multe zile” – Geneza 37.34); Iosua și Caleb („Și Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră țara, și-au sfâșiat hainele” – Numeri 14.6); Ezra („Și, când am auzit acest lucru, mi-am sfâșiat haina și mantaua și mi-am smuls perii capului și barba și am stat jos uimit” – Ezra 9.3). Ruperea hainelor era un semn al jalei și al umilinței. În viața celui credincios există „un timp pentru a rupe”, un timp în care trebuie să plângem și să ne smerim înaintea Domnului. Motivul poate fi falimentul personal sau un simțământ adânc al stării joase a poporului lui Dumnezeu, în aceste zile din urmă.

Există însă și „un timp pentru a coase”, un timp pentru a vindeca ceea ce este zdrobit sau pentru a-i încuraja pe cei care sunt întristați. Când Domnul i-a chemat pe cei dintâi ucenici, aceștia „aruncau un năvod în mare” (Marcu 1.16) – o lucrare care ne duce cu gândul la slujba de evanghelist. Mai târziu, unii „își reparau plasele” (Marcu 1.19) – o lucrare care necesită îndemânare, comparabilă cu cea a unui păstor: „Cine vorbește cu ușurătate este asemenea străpungerilor unei săbii, dar limba înțeleptului este sănătate” (Proverbe 12.18). Ce ușor putem rosti cuvinte pripite și astfel să rănim pe un frate sau pe o soră! Poate noi nici nu luăm seama la astfel de greșeli, dar Îi mulțumim lui Dumnezeu că există în poporul Său unii care pot rosti cuvinte de natură să aducă vindecare. Să ne rugăm ca toți să avem o limbă care să aducă vindecare, atunci când este „un timp pentru a coase”.

M Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea.”
Efeseni 2.14

Garduri sau poduri?

Tocmai în acel moment, vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui și, copleșit de ceea ce a văzut, și-a îmbrățișat fratele mai mare spunând:

Ești un om deosebit, încât te-ai gândit, ca tu să construiești un pod așa de frumos după tot ce ți-am spus și ți-am făcut! Iartă-mă, frate!

Şi s-au iertat unul pe altul. Tâmplarul, văzându-și treaba terminată, începu să-și adune uneltele, ca să plece în alte locuri.

Așteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata.

Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit.

Istorioara aceasta este plină de învățăminte. Suntem înclinați din firea noastră veche și păcătoasă să facem mai degrabă garduri decât poduri. Acest lucru se petrece între indivizi, între colectivități de oameni și chiar în familii. Suntem atenționați în Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, despre această tactică a diavolului, care dorește să strice orice înțelegere între oameni. Însă Mântuitorul a murit pe cruce, ca să ne dăruiască un sens nou în viață. Prin înțelepciunea venită de sus vom putea construi poduri și nu garduri.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ȘTIINȚA DOVEDEȘTE CĂ BIBLIA ESTE ADEVĂRATĂ (5)

„Pământul se va preface în zdrenţe ca o haină…” (Isaia 51:6)

7) Biblia pomenește de prima lege a termodinamicii. Cunoscută drept Legea conservării energiei, ea afirmă că diversele forme de energie ale unui sistem se pot transforma reciproc, dar suma cantităților tuturor formelor de energie rămâne constantă, ea nu poate fi creată sau distrusă. Această lege desființează teoria „stării staționare” sau a „creației continue” a lui Sir Fred Hoyle, teorie care a fost negată de către oamenii de știință. Hoyle a susținut că în anumite perioade, în universul denumit „irtrons”, materia (sau energia) era creată în mod continuu. Dar prima lege a termodinamicii susține opusul: astăzi nu mai are loc „creația.”

Biblia spune: „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor.” (Genesa 2:1). Expresia „au fost sfârșite” în originalul din limba ebraică indică o acțiune încheiată în trecut și care nu se va mai întâmpla niciodată!

Cea de-a doua lege a termodinamicii spune că toate procesele fizice, fiecare sistem ordonat, cu timpul tinde să devină dezordonat. Cu alte cuvinte, totul se strică și se deteriorează pe măsură ce energia devine din ce în ce mai puțin disponibilă utilizării.

Psalmistul a scris: „Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină… Dar Tu rămâi Același, şi anii Tăi nu se vor sfârşi.” (Psalmul 102:25-27).

Cu cât mai mult descoperă oamenii de știință despre viața pe pământ, cu atât mai mult află ceea ce Biblia ne-a învățat atât de clar de secole. Indiferent cât ești de sincer sau cât de mult încerci, pentru a deschide o ușă închisă, trebuie să folosești cheia care se potrivește. Biblia este cheia care-ți deschide ușa înțelegerii tuturor lucrurilor din viață și a planurilor lui Dumnezeu pentru tine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 1.1-15

Pentru a nega inspiraţia Bibliei, necredincioşii fac mare caz de numărul şi de diversitatea oamenilor care au scris-o. Tocmai aceasta însă este ceea ce i-o confirmă. Perfecta concordanţă a mărturiilor a patruzeci de scriitori, întinzându-se pe o perioadă de o mie cinci sute de ani, este un miracol incontestabil. Pentru a pregăti execuţia unei lucrări de artă, un constructor se va folosi de o mulţime de ingineri, de desenatori, de tehnicieni…, fiecare unindu-şi aptitudinile şi dezvăluind meticulozităţi proprii. Aceasta însă nu va împiedica lucrarea să fie concepută de el, condusă după planul său; va purta numele lui. Slujitorii de care S-a folosit Dumnezeu pentru a-Şi redacta Cuvântul sunt diferiţi. Daniel era mai-mare peste căpetenii, Ieremia şi Ezechiel, preoţi, Amos, el este un simplu păstor (v. 1). Chemarea divină însă l-a situat printre acei „oameni sfinţi ai lui Dumnezeu“ care „au vorbit sub puterea Duhului Sfânt“ (cap. 7.14,15; 2 Petru 1.21). Cartea lui nu poate decât să confirme armonia perfectă dintre toate părţile Scripturilor. Amos începe acolo unde ne lasă sfârşitul profeţiei lui Ioel (comp. v. 2 cu Ioel 3.16). Ioel a vorbit despre naţiuni în ansamblul lor. Amos le aminteşte pe rând, Siria, Filistia, Tir, Edom, Amon (de asemenea Moab, în cap. 2), afirmând astfel că fiecare dintre aceste popoare a întrecut cu mult măsura prin păcatele sale.