Mana Zilnica

Mana Zilnica

7 Iulie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Și poporul a venit în tabără și bătrânii lui Israel au zis: „De ce ne-a bătut Domnul astăzi înaintea filistenilor? Să luăm din Șilo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru și să ne salveze din mâna vrăjmașilor noștri”.
1 Samuel 4.3

Israel suferise o grea înfrângere. Singura lor nădejde de a le face față filistenilor era ca Dumnezeu să le ofere protecție și ajutor. Ei știau aceasta și s-au gândit că ar fi putut dobândi biruința dacă ar fi avut chivotul Domnului cu ei în luptă. Uitau că acel chivot era doar un simbol material al unei relații spirituale și că era complet nefolositor dacă această relație nu era vie și reală. Protecția divină era rezultatul părtășiei cu Dumnezeu, însă această părtășie era ruptă prin necredincioșia poporului.

Există un sens în care și astăzi creștinii trimit să fie adus chivotul. Mărturisitorii străini de viața din Dumnezeu se bazează pe ritualuri exterioare, precum botezul și Cina Domnului; practică forme de rugăciune și de citire a Scripturii care nu mai sunt expresia dragostei aprinse a sufletului; merg la biserică nu fiindcă Îl iubesc pe Dumnezeu, ci deoarece cred că acest obicei Îl va face pe El să se alieze lor în luptele vieții. Toate acestea sunt forme prin care se încearcă aducerea chivotului legământului pe câmpul de bătălie, în timp ce inimile nu sunt într-o legătură bună cu Dumnezeul legământului.

Nu trebuie să uităm niciodată că nimic nu ne poate oferi protecție și ajutor, decât comuniunea vie cu Hristos. Trebuie să ne ascundem în locul Său tainic, dacă dorim să fim la umbra Sa. Trebuie să locuim în Locul Preasfânt, dacă dorim să fim la adăpostul aripilor Sale. Nu trebuie să existe nimic între noi și Dumnezeu, dacă dorim să umblăm împreună cu El și să ne bucurăm de părtășia cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.

F B Meyer

 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ți urechea la vorbele mele!”
Proverbe 4.20

Afirmaţii

„Omul are nevoie de Dumnezeu așa cum are nevoie de oxigen.” (Alexis Carrel)

„Fiecare vede ceea ce tu pari a fi, dar puțini simt ceea ce ești.” (Machiavelli)

„Calitatea înseamnă să muncești bine atunci când nu te supraveghează nimeni.” (Henry Ford)

„Lucrurile prețioase nu sunt acelea procurate cu bani.” (Albert Einstein)

„Prieteniile condiționate de suferințe comune sunt cele mai gingașe și mai rezistente.” (Tudor Arghezi)

„Toți oamenii sunt trecători, dar nu toți trecătorii sunt oameni.” (Lucian Blaga)

„Fericit este acela ale cărui gânduri bune rodesc în fapte și ale cărui gânduri rele pier în mugure.” (Walter Scott)

„Oamenii nu trebuie judecați după aparențe.” (La Fontaine)


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUVÂNT PENTRU SOȚI ȘI SOȚII (5)

„Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii…” (1 Petru 3:7)

     Bărbaților, trebuie să vă cunoașteți nevestele și să le respectați nevoile. Când Dumnezeu a făcut femeia, El a creat-o să fie o persoană care primește și dă înapoi. A făcut-o puțin mai delicată, puțin mai caldă și puțin mai emoțională, cu scopul de a-ți răspunde ție. Femeia răspunde bărbatului în așa fel încât el va primi exact lucrul pe care și-l dorește, dăruind și nu cerând. Când soția ta se simte iubită cu adevărat și are sentimentul siguranței, nu trebuie să-ți faci griji că nu-și va îndeplini responsabilitatea în casă. Nu va trebui să te întrebi dacă vei avea o relație activă, pentru că ea va fi gata să-ți împlinească nevoile. Dar asta înseamnă să pui pe primul loc soția și familia. Uneori, acest lucru presupune să spui: „Îmi pare rău băieți, în seara asta nu merg cu voi pentru că mă întâlnesc în oraș cu soția mea.” Când ești un astfel de soț, vei avea parte de răspunsul pe care ți-l dorești, fără să-l ceri! Însă fii atent; în profunzime pot exista lucruri sensibile care trebuie rezolvate înainte să progresați în cuplu. Dacă așa stau lucrurile, smerește-te și spune: „Îmi pare rău că te-am dezamăgit. Nu te-am iubit așa cum trebuie și sunt conștient că relația noastră a avut de suferit. Nu ți-am acordat timpul și atenția de care ai nevoie. Dar de astăzi mă voi schimba. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi încerca să te iubesc așa cum meriți.” Domnule dragă, poate soția ta va leșina când va auzi lucrul acesta prima dată, însă dacă perseverezi, poți avea căsnicia la care ai visat dintotdeauna!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Hagai 1.1-15

Cartea lui Ezra ne învaţă cum, la întoarcerea din Babilon, Zorobabel şi însoţitorii lui întreprind reconstrucţia templului, apoi cum încetează lucrul, opriţi de manevrele de intimidare şi de demersurile vrăjmaşilor.

S-au scurs cincisprezece ani de când încetaseră lucrul, iar acele ameninţări nu mai sunt acum decât un fals pretext, astfel că profetul nici măcar nu le mai pomeneşte. El face de ruşine poporul, comparând devastarea casei Domnului cu râvna depusă de fiecare pentru împodobirea propriei locuinţe (Filipeni 2.21). Ce trist egoism şi, de asemeni, ce socoteală greşită! Toată truda lor nu produsese decât risipă (comp. cu Psalmul 127.1,2). Dragi prieteni creştini, astăzi este „timpul de construire” a casei lui Dumnezeu, „Adunarea Dumnezeului celui viu” (1 Timotei 3.15).

Cum putem lucra pentru aceasta? Ocupându-ne de suflete, de aceste „pietre vii” zidite pe Temelia care este Isus Hristos, având pentru Adunare aceeaşi solicitudine care-l ţinea asediat pe apostol în toate zilele, nepărăsind strângerile (1 Corinteni 3.10-17; 2 Corinteni 11.28; Evrei 10.25)! Din nefericire, de câte ori lipsa de râvnă şi de dragoste pentru Adunare merge însoţită de grija pentru propriul confort

Să luăm deci bine seama la căile noastre (v. 5, 7)!


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: