Mana Zilnica

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Pentru orice lucru este o vreme și pentru orice ocupație un timp sub ceruri: … un timp pentru a îmbrățișa și un timp pentru a se feri de îmbrățișare.
Eclesiastul 3.1,5

Eclesiastul și creștinul

Ideea de a îmbrățișa pe cineva poate fi privită în două feluri.

Într-un sens, ea reprezintă felul poetic de a descrie intimitatea dintre două persoane. Există un timp pentru a îmbrățișa și, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, aceasta are loc în cadrul căsătoriei. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa și vor fi un singur trup” (Geneza 2.24). Apostolul Pavel tratează acest subiect în 1 Corinteni 7.1-5. Trăirea potrivit ordinii lui Dumnezeu în creație va fi spre binecuvântarea reciprocă a soțului și a soției. Dar, dacă cineva se complace în relații intime în afara căsătoriei, aceasta înseamnă păcat și are ca rezultat doar durere și dezastru. Prin urmare, există un timp pentru a ne feri de îmbrățișare.

Îmbrățișarea poate fi și mijlocul de a arăta prețuirea pentru cineva, iar în mijlocul celor credincioși se poate spune că există, în general, un timp pentru a îmbrățișa. Domnul a spus: „Vă dau o poruncă nouă, să vă iubiți unii pe alții … Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenici ai Mei” (Ioan 13.34,35). Din nefericire însă, se poate ivi printre cei credincioși și un timp pentru a se feri de îmbrățișări; de exemplu, atunci când cineva trebuie pus sub disciplină (1 Corinteni 5.11). Ce minunat este ca, într-un astfel de caz, harul lui Dumnezeu să-l conducă pe cel care a păcătuit la pocăință și la restabilire! După restabilirea lui, va veni din nou „timpul pentru a îmbrățișa”.

M Vogelsang

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.”
Isaia 1.18

Substanţa chimică pentru curăţat petele

Era agitație la târg! Diversele oferte atrăgeau mulți oameni! Vânzătorii își lăudau marfa. Cu câteva calendare evanghelistice mergeam și eu de la stand la stand. Cineva face o demonstrație: o substanță chimică pentru curățat petele. Cerneală, fructe, grăsime, pete de vopsea dispar fără urmă de pe cămăși și cravate. Tot ce s-a pătat devine perfect de curat. „Substanța este într-adevăr fantastică.” Vânzătorul zâmbește. „M-ați convins. Dar știți cum aș putea să scot petele din sufletul meu, vreau să spun, cum se poate curăți un om de păcatele sale? Vă spun eu: Este Vestea Bună despre Domnul Isus Hristos, cuvântul crucii. Ea trebuie acceptată. Cine pleacă acum fără să cumpere substanța sau uită tubul în dulap, aceluia nu-i ajută la nimic. Petele rămân. Tot așa este cu Vestea Bună a Evangheliei și a Cuvântului lui Dumnezeu.” – Deschid arbitrar calendarul evanghelistic. Întoarcerea fiului pierdut este tema de astăzi: Recunoașterea vinei lui, întoarcerea sa adevărată, dragostea tatălui, care se uită după el și îl ia în brațe. Întoarcerea de la troaca porcilor în casa tatălui! „Vedeți,  tot  așa  vine  în  dragoste  și  har  Dumnezeu  în  întâmpinarea păcătosului, care este gata să își recunoască păcatele.  –  Doriți  acest  calendar?”  –  „Da”,  răspunde vânzătorul și ca recompensă îmi dăruiește un tub mare cu substanță chimică pentru curățat petele. Ceva au comun ambele mijloace: ele trebuie folosite, altfel nu ajută la nimic.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

URMĂREȘTE SCHIMBAREA!

„…Ca să fiţi desăvârşiţi…” (Iacov 1:4)

     Dacă te gândești serios să-ți schimbi modul de viață, de la un expert în leadership am obținut următoarele sfaturi: „Nu te schimba numai cât să scapi de probleme – schimbă-te cât să le poți rezolva. Nu-ți schimba numai circumstanțele pentru a-ți face viața mai bună – schimbă-te pe tine însuți ca să-ți îmbunătățești circumstanțele. Nu continua să faci aceleași lucruri învechite, așteptând rezultate diferite – obține rezultate diferite făcând ceva nou. Nu te uita la schimbare ca la un lucru greu ce trebuie făcut – ci ca la ceva util ce poate fi făcut. Nu te codi să plătești prețul schimbării – căci dacă n-o faci, vei plăti prețul faptului că nu te-ai schimbat niciodată.” Biblia spune: „Răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.” Formarea caracterului este un proces lent; nu te aștepta să fie ușor. Când încerci să scapi de greutățile vieții, scurtcircuitezi procesul, îți amâni creșterea și ajungi să ai o durere mai mare – acea durere nefolositoare care însoțește negarea și evitarea. O scrisoare a fost returnată oficiului poștal care a trimis-o, iar pe plic erau scrise următoarele cuvinte: „Destinatarul decedat.” Datorită unei omisiuni, scrisoarea a fost retrimisă la aceeași adresă. De data aceasta scrisoarea a fost returnată cu următoarele cuvinte: „Destinatarul este încă decedat!” Să fim sinceri, nici unuia dintre noi nu-i place schimbarea; facem tot ce ne stă în putere pentru a o evita. Ne dorim o îmbunătățire, însă nu dorim să plătim prețul aferent. Asta este o problemă, deoarece nu vei deveni niciodată ceea ce intenționează Dumnezeu să fii – rămânând așa cum ești! Nu e suficient să-ți dorești schimbarea și să fii deschis la ea, trebuie s-o urmărești!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

 

Daniel 6.1-16

Imperiul „capului de aur“ a trecut într-o singură noapte. Prezent la formarea lui, Daniel a asistat şi la căderea lui, şaptezeci de ani mai târziu. Şi îl regăsim pe profet, bătrân la peste nouăzeci de ani, dominând evenimentele şi persoanele. El nu este mai impresionat de strălucirea omului, cum este de prăbuşirea lui. Deşi străin (atât din punct de vedere moral, cât şi în sens propriu), el i-a slujit cu tot atâta conştiinciozitate şi pe îngâmfatul Nebucadneţar, şi pe lumescul Belşaţar şi, cum va face acum, pe slabul Darius (comp. cu 1 Petru 2.18…). Această fidelitate atrage asupra lui încrederea suveranului, dar totodată şi invidia colegilor. Ei uneltesc împotriva lui, iar împăratul, indus în eroare de demersul lor ipocrit, îşi semnează decretul irevocabil. Daniel însă, slujitorul său atât de bun, n-a putut să se supună acestui decret. Şi, în adevăr, a fost nevoie ca acest complot să fie ţesut, pentru ca noi să putem afla că omul lui Dumnezeu avea un obicei sfânt. De trei ori pe zi, el îngenunchea în camera lui, pentru a-L chema pe Dumnezeul său (1 Împăraţi 8.48,50 şi Psalmul 55.17).

Dragi prieteni, noi astăzi putem să ne punem pe genunchi ori de câte ori dorim, fără să fim hărţuiţi. Să facem uz de acest privilegiu, pentru a găsi în el, ca şi Daniel, izvorul tainic al puterii şi al înţelepciunii!

 
 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Făcându-ne cunoscut taina voii Sale.
Efeseni 1.9

Dacă cineva spune că nu vrea să cunoască taine, răspunsul meu este că nu vrea să cunoască ceea ce Dumnezeu dorește să-l învețe. Dumnezeu, în bunătatea Sa perfectă, ne-a oferit mântuirea, după care ne-a dezvăluit toate aceste adevăruri prețioase – „Făcându-ne cunoscut taina voii Sale”. Această taină nu înseamnă ceva ce nu putem înțelege, ci ceva despre care nu am fi putut cunoaște nimic înainte ca Dumnezeu să ne reveleze.

Nimeni să nu spună: «Tot ce vreau să știu este că sunt mântuit». Dorința noastră trebuie să fie de a cunoaște tot ceea ce Dumnezeu binevoiește să ne învețe. Cuvântul „taină” înseamnă ceea ce Dumnezeu a găsit cu cale să țină secret, ceva ce înainte nu a fost revelat, dar care acum, după ce a fost revelat, este perfect inteligibil. Semnificația cuvântului „taină”, așa cum lume îl folosește, este cu totul diferită de cea pe care o găsim în Cuvântul lui Dumnezeu. Există multe lucruri minunate în profeții, însă ele nu sunt numite „taine”. În Noul Testament există multe „taine” explicate, precum cele ale împărăției cerurilor (Matei 13.11). Babilonul, de asemenea, este numit o taină (Apocalipsa 17.5).

Dumnezeu va uni toate lucrurile din cer și de pe pământ sub domnia lui Hristos. El nu intenționează ca cerurile, așa cum sunt acum, să fie complet despărțite de pământ, ci să aibă un sistem unitar al gloriei cerești și pământești, sub autoritatea lui Hristos – aceasta este taina voii Lui. Este însă ceva mai mult decât atât. El dorește ca noi să avem parte la glorie împreună cu Hristos. Există două mari părți ale tainei voii Sale. Prima este Hristos, iar a doua este Adunarea: „Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos și la Adunare” (Efeseni 5.32). Nu Adunarea este taina, ci „Hristos și Adunarea”. Adunarea este doar o parte subordonată a tainei, fiindcă ea aparține lui Hristos, Capul ceresc peste toate lucrurile.

W Kelly

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …Orice făptură este ca iarba… iarba se usucă, floarea cade…, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.”
Isaia 40.6-8

Biblia

În anul 303 d.H., împăratul Diocletian a emis un decret, care corespundea unei declarații de război – nu împotriva unui dușman de-al său, ci împotriva unei cărți: Biblia. În acest decret reglementa, ca toți care posedă o Biblie să fie omorâți.

Ca urmare, mulți creștini au trebuit să-și dea viața, și fiecare Biblie care se găsea, era arsă. După un anumit timp, Diocletian a fost convins că și-a atins scopul. El era de părere că această carte a creștinilor era stârpită pe deplin din împărăția sa. De aceea a ridicat un stâlp cu inscripția:

„Numele creștinilor s-a stins!”

Dar Diocletian s-a înșelat puternic. 22 de ani mai târziu, Constantin, un împărat succesor, s-a întors la Dumnezeu. Imediat a ordonat lui Eusebiu să întocmească 50 de copii ale Bibliei.

De ce nu a reușit Diocletian să distrugă Biblia? Pentru că ea este Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Însuși veghează, ca Cuvântul Său să rămână veșnic. De-a lungul timpului, Biblia a fost prigonită de multe ori. Astăzi, ea se tipărește și se răspândește în fiecare an în milioane de exemplare.

Această carte a avut, ca nicio altă carte, o mare influență asupra noastră, a oamenilor. Ea a dat multă mângâiere și a schimbat nenumărate vieți înspre bine. Biblia te poate schimba și pe tine, dacă o citești regulat și crezi mesajul ei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SFATURI PENTRU CREȘTEREA SPIRITUALĂ

„…Până ce va lua Hristos chip în voi” (Galateni 4:19)

     Astăzi vom vorbi despre trei căi scripturale care te vor ajuta să crești și să te maturizezi spiritual:

1) Conceperea. Aceasta este rezultatul uniunii dintre două persoane care se iubesc. Dragostea lui Dumnezeu pentru tine este clară și convingătoare (vezi 1 Ioan 3:1); dar tu, cât de mult Îl iubești? (citește pentru asta Ioan 21:15).

2) Formarea. Pavel scrie: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi.” Dumnezeu știe care sunt testele și încercările necesare pentru a produce în tine caracterul lui Hristos, și va face tot posibilul ca lucrul acesta să se întâmple.

3) Strădania. Când ești pregătit pe deplin să pui în negoț ceea ce a pus Dumnezeu în tine, va trebui să dai la o parte toate lucrurile negative pe care ți le-au făcut sau ți le-au spus alții. Trebuie să lupți împotriva atacurilor lui Satan indiferent de natura lor; amintiri dureroase, sentimente de deznădejde sau stimă de sine scăzută. Poate dușmanul a încercat ani la rând să te dea la o parte, să te facă să dai înapoi sau să te doboare, însă Dumnezeu îți va da putere să aduci la viață ceea ce a pus în tine. Și iată încă un lucru la care să te gândești: când se naște un copil, totul în familie se schimbă. La fel se întâmplă și cu tine. Când aduci la viață ceea ce a pus Dumnezeu în tine, toate lucrurile din viața ta vor fi schimbate. Binecuvântarea lui Dumnezeu este o binecuvântare „ce dă peste”; va atinge fiecare domeniu al existenței tale. La fel cum o mamă își dă seama că este însărcinată, tot așa este și în domeniul spiritual. Așadar, nu ezita să aduci la viață ce a fost pus în tine. Acum e vremea potrivită s-o faci!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 5.13-31

Este pentru a treia oară când, într-un moment critic, Daniel intră în scenă pentru a interpreta gândul lui Dumnezeu. Aici însă ne aflăm în cel din urmă sfert de ceas al istoriei Babilonului şi omul lui Dumnezeu nu se foloseşte nicidecum de vreun menajament când este vorba să anunţe prăbuşirea acestuia. Belşaţar nu ţinuse cont de mărturia tatălui său (v. 22). Acum lui Daniel nu-i revine altceva decât să-i traducă sentinţa irevocabilă. Trei cuvinte Îi sunt suficiente lui Dumnezeu pentru a regla soarta Babilonului şi a împăratului acestuia. „Mene, mene“, numărat şi renumărat. Să admirăm această repetiţie! Este ca şi cum Dumnezeul cel drept Îşi verifica cu grijă bilanţul înainte de a lua hotărârea finală (comp. cu Geneza 18.21).

Cântărit! Ah, acest monarh uşuratic împreună cu demnitarii lui, „puşi în cumpănă, … sunt mai puţin decât o suflare“ (Psalmul 62.9)! În final, împărţit! Cel Preaînalt, care „stăpâneşte peste împărăţia oamenilor“, va da altuia împărăţia (cap. 4.17). Istoria ne relatează cum Cirus Persanul, deturnând cursul Eufratului (care traversează Babilonul), s-a servit de albia uscată a acestuia pentru a se introduce cu soldaţii în cetate, în puterea nopţii, profitând de dezmăţul din palat. Fie ca această istorie solemnă să ne slujească şi nouă drept învăţătură! Să veghem şi să fim treji, pentru a nu fi surprinşi la venirea Domnului.

 
 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Și trebuia ca El să treacă prin Samaria … Femeia samariteancă I-a spus deci: „Cum, Tu, iudeu fiind, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samariteancă?”, pentru că iudeii nu au relații cu samaritenii … Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce știm, pentru că mântuirea este de la iudei … Noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii.
Ioan 4.4,9,22,42

Samaritenii – Apa vie

În zilele lui Hristos, iudeii nu aveau legături cu samaritenii și adesea ocoleau țara acestora atunci când călătoreau din Iudeea în Galileea. Însă Domnul nostru binecuvântat n-a procedat așa. El trebuia să treacă prin acel ținut disprețuit, fiindcă era acolo o femeie păcătoasă care avea nevoie de „apa vie”. Obosit de călătorie, Isus a petrecut timp vorbind cu această femeie păcătoasă, în a cărei inimă exista o nevoie profundă. În urma acestei convorbiri, femeia a ajuns să înțeleagă cine era ea însăși și cine era acest Om de la fântână: un Iudeu, un Profet, Hristosul Însuși!

Domnul știa foarte bine cine și ce fel de femeie era aceasta. Oferindu-i apa vie, El i-a câștigat inima. Spunându-i să se ducă și să-și cheme bărbatul, El i-a atins conștiința. Învățând-o cu privire la ceea ce Tatăl căuta, El a condus-o dincolo de conceptele ei false cu privire la închinare, făcând-o să înțeleagă lucrurile de care noi, creștinii, ne bucurăm astăzi. Descoperindu-Se ei ca Mesia cel promis, El a făcut-o să-și lase găleata la fântână și să dea mărturie despre El oamenilor din cetate.

Toate acestea erau de neînțeles pentru ucenici. Ideea că mântuirea acestei femei samaritene constituia hrană pentru sufletul Stăpânului lor era foarte ciudată pentru ei. Domnul nu le împărtășea simțămintele împotriva samaritenilor. Mulți dintre aceștia au crezut datorită mărturiei femeii. Ei L-au rugat să mai stea la ei, iar El a rămas acolo încă două zile. Mult mai mulți au crezut în El datorită cuvântului Aceluia pe care acum Îl recunoșteau ca fiind Mântuitorul lumii.

E P Vedder, Jr

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete și ciume, vor fi arătări înspăimântătoare și semne mari în cer.”
Luca 21.11

Semnele atotputerniciei

La 19 mai 1780, în nord-estul Statelor Unite și în Canada, soarele s-a întunecat și luna nu și-a mai dat lumina ei. Un ziar din Boston scria cum, în plină zi, „cocoșii cântau, răspunzând unul altuia așa cum fac ei de obicei noaptea. Sitarii, care sunt păsări de noapte, fluierau așa cum fac numai la întuneric. Broaștele orăcăiau. Pe scurt, era apariția miezului nopții la miezul zilei.” Se spune că o coală de hârtie albă, ținută la câțiva centimetri de ochi, era tot atât de invizibilă ca și cea mai neagră catifea. Vacile și-au părăsit pășunile lor și mergeau greoi spre casă pentru a fi mulse. Păsărelele și păsările de curte și-au căutat locul lor de culcare și au adormit cu capetele plecate. Oamenii vorbeau în șoaptă. Au aprins lămpi în case și, pe măsură ce întunericul creștea tot mai mult înspre miezul zilei, un mare număr dintre ei au căzut pe genunchi acasă sau în biserici și au înălțat rugăciuni fierbinți.

Este foarte interesant comportamentul multor oameni în vechime ca și în zilele noastre. Întotdeauna când apar semne ale atotputerniciei lui Dumnezeu în natură, oamenii își aduc aminte să se roage sau să frecventeze biserica; apoi uită totul și omul își continuă viața nepăsător ca și mai înainte. Ar fi de un folos veșnic ca de astăzi înainte să ne punem încrederea în Dumnezeu, care este Stăpân peste natură și care vrea să ne călăuzească pe cărarea vieții până vom ajunge în veșnicie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

NU ÎNCERCA SĂ FII PE PLACUL TUTUROR!

„Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu?” (Galateni 1:10)

     Avem adesea tendința de a cădea într-una din cele două capcane:

1) Ne gândim prea mult la noi înșine. Harry Truman a ajuns președinte după moartea lui Franklin Roosevelt. A fost momentul în care Sam Rayburn, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, l-a luat deoparte și i-a zis: „De acum înainte vei fi înconjurat de mulți oameni care îți vor spune ce om deosebit ești. Dar Harry, tu știi – și o știu și eu! – că nu ești!” Truman a pus la suflet acest sfat și a devenit un președinte cu adevărat extraordinar. Pentru a avea succes în misiunea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu în viață, îți trebuie două lucruri – dependență de Dumnezeu și încredere în Dumnezeu (vezi 1 Ioan 3:21-22). Câtă vreme cele două lucruri sunt la locul lor, vei reuși.

2) Ne gândim prea puțin la noi înșine. Mulți dintre noi ne-am făcut un scop din a schimba opinia celor din jur despre noi și a dovedi că suntem valoroși. Până nu încetezi să mai fii de acord cu opiniile celor care te critică, vei rămâne închis într-o închisoare făcută de tine însuți. Când opinia criticului tău devine opinia ta, ai ridicat o închisoare în sufletul tău, și în ea se află un singur deținut – tu. De fapt, se poate ca cei pe care ai încercat să-i impresionezi toată viața să nu fie impresionați. Și trebuie să accepți că din perspectiva lui Dumnezeu nu contează! Pentru a reuși, trebuie să fii capabil să lucrezi cot la cot cu alții fără a te lăsa controlat de stările lor de spirit și de opiniile lor.

De aceea Pavel a scris: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu?… Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” Deci, fii pe placul lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 5.1-12

Vremea lui Nebucadneţar fusese marcată de persecuţia celor credincioşi (v. 3). Cea a succesorului său, Belşaţar, se evidenţiază, din contră, prin indiferenţă religioasă, prin abundenţă lesnicioasă şi prin căutarea plăcerilor. În istoria lumii, asemenea perioade se tot succed şi epoca noastr㠄luminat㓠şi tolerantă se aseamănă mult cu cea a necredinciosului Belşaţar. Creştinii nu mai sunt persecutaţi în ţările noastre. Dumnezeu însă este insultat în alt mod; avem imaginea acestui alt mod prin acest ospăţ. Pentru a-şi împodobi masa, regele nelegiuit nu se teme să aducă vasele sfinte de la Templu. Şi desfrâul continuă de minune … până se petrece un lucru înspăimântător. Pe tencuiala zidului, „în faţa candelabrului“ (comp. cu Numeri 8.2), o mână se arată, trasează câteva cuvinte, dispare… Împăratul se îngălbeneşte, genunchii i se izbesc unul de altul; mai-marii sunt şi ei înspăimântaţi. Ce înţelept va putea citi tragica scriere? (1 Corinteni 1.19). Prinţul uşuratic şi lumesc nu-l cunoaşte pe Daniel (comp. cu Exod 1.8). Împărăteasa-mamă însă va şti să-l desemneze. Cum nici pe departe nu s-ar fi pus problema profetului, nici ea nu se afla la ospăţ. Despărţirea de lume şi discernământul spiritual merg împreună.

Pe oamenii acestei generaţii însă, Dumnezeu îi avertizează nu prin mesaje misterioase, ci prin Cuvântul Său.

 
 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

În anul morții împăratului Ozia L-am văzut pe Domnul șezând pe un tron, înalt și ridicat; și poalele Lui umpleau templul … Atunci am zis: „Vai de mine! pentru că sunt pierdut; pentru că sunt un om cu buze necurate”.
Isaia 6.1,5

Există mai mulți oameni în Scriptură care L-au văzut pe Dumnezeu și gloria Sa, într-o anumită măsură, iar acest lucru a avut un efect profund asupra vieții lor.

După ce Moise stătuse în prezența Domnului, fața îi strălucea, deși el nu știa acest lucru. Saul, pe drumul Damascului, a văzut gloria Domnului, iar aceasta i-a transformat viața, din cea a unui fanatic religios împietrit, în cea a unui discipol credincios al Domnului. Ezechiel, văzând ceva atât de glorios și atât de greu de exprimat în cuvinte omenești, a căzut cu fața la pământ. Daniel a avut o experiență similară. Ștefan, după ce a văzut cerul deschis și pe Domnul stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu, i-a iertat pe cei care îl omorau cu pietre. Petru, pe munte, a fost atât de impresionat de transformarea Domnului, încât a scris mai târziu despre acest eveniment ca unul care nu uitase niciodată ceea ce s-a întâmplat acolo. Ioan, ucenicul care a cunoscut dragostea Domnului și s-a odihnit la pieptul Lui în ultima noapte, a fost atât de copleșit de gloria Domnului, atunci când L-a văzut pe insula Patmos, încât a căzut la picioarele Lui ca mort. Simeon, credinciosul care aștepta mângâierea lui Israel, când L-a văzut pe Domnul ca Prunc, s-a închinat înaintea lui Dumnezeu.

Când medităm asupra rezultatului produs în viețile celor care au văzut gloria Domnului, distingem trei caracteristici: închinarea, smerirea și predarea. Dacă ochii noștri percep gloria Domnului, acest lucru va avea același efect și în viețile noastre. Cum să nu ne închinăm Celui care este atât de glorios? Cum să putem fi mândri în prezența Celui care este totul în toți și care totuși S-a smerit până la moarte, și încă moarte de cruce? Și cum să nu ne dăm cu totul Celui care S-a dat pe Sine Însuși pentru noi?

A Blok

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …Bunătatea lui Dumnezeu ține în veci.”
Psalmul 52.1

Dumnezeu este bun!

În fiecare zi aflăm cât de bun este Dumnezeu cu noi. Nu vrem să pierdem din vedere acest lucru, ci dorim să-i  mulțumim din inimi.

Este harul Său, când ne trezim dimineața sănătoși și putem să facem o lucrare. Nu este ceva de la sine înțeles! Să ne gândim la cei care zi de zi trebuie să se lupte cu dureri și probleme de sănătate.

El ne dovedește bunătatea Sa, în timp ce ne dă destul de mâncare. Cât de mulți oameni nu au cu ce plăti următoarea masă!

Nu este meritul nostru că Dumnezeu menține în țara noastră siguranța și pacea exterioară. Mass-media relatează zilnicdesprerăzboaieșineliniștipoliticeînîntreagalume.

În bunătatea Sa, Dumnezeu ne dăruiește privilegiul să posedăm în limba noastră o Biblie proprie. Putem să o citim,  fără  să  fim  constrânși  sau  persecutați  din  cauza aceasta.

Dumnezeu ne vrea binele, când ne pune alături creștini, cu care avem părtășie. Ne putem întări unii pe alții în credință și de asemenea să ne rugăm pentru ei.

La final vrem să-i mulțumim în fiecare zi lui Dumnezeu pentru harul Său, că El ne-a salvat pe noi, care am crezut în El, de pedeapsa veșnică. În propriul Său Fiu, care a murit pentru noi la cruce, El a plătit prețul întreg pentru mântuirea noastră.

 
 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU DOREȘTE SĂ TE ELIBEREZE

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe 14:12)

     Ai remarcat vreodată felul în care cei de la grădina zoologică au grijă de animalele rănite? Chiar dacă îngrijitorul nu dorește decât să le ajute, animalele nu înțeleg deoarece ele se concentrează numai asupra durerii. Prin urmare, ripostează față de oricine încearcă să le ajute. Se întâmplă cumva asta și în viața ta acum? Poate cei care se intitulează creștini te-au rănit, și nu te așteptai ca tocmai ei să fi fost cei care ți-au cauzat durerea. Poate ai fost rănit atât de tare, încât nu mai ai încredere în nimeni – nici măcar în Dumnezeu. Nu ai spus efectiv: „Doamne, nu am încredere în Tine!”, însă faptele tale vorbesc mai tare decât vorbele tale: eviți să citești Cuvântul Său pentru a găsi un răspuns… nu vrei să te rogi sau să lași pe cineva să se roage pentru tine… încerci să te îngropi în muncă… treci de la o relație la alta… încerci alcoolul sau substanțe care îți alterează starea de spirit… petreci ore în șir uitându-te la televizor și navigând pe internet, iar unele lucruri pe care le vezi îți murdăresc conștiința… și în final te simți tot mai rău!

Ce-i de făcut?

1) Întoarce-te la Dumnezeu. „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” (1 Petru 5:7). Dă-i Lui durerea ta, greșelile tale, încurcăturile în care ai intrat și provocările tale.

2) Iartă-l pe cel ce ți-a greșit. Când ești obsedat de ceea ce ți-a făcut, și de încercarea de a-i plăti cu aceeași monedă, nu faci decât să te ții legat de acea persoană. Însă iertarea rupe lanțul și te eliberează. Prin propria ta putere ai putea reuși să-ți alini durerea, însă Dumnezeu poate distruge rădăcina durerii și te poate ajuta să ai parte de un viitor victorios!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 4.28-37

Răbdarea lui Dumnezeu i-a acordat împăratului douăsprezece luni pentru a o rupe cu păcatele sale (v. 27, 29). Vai, rădăcina lor tainică, mândria, nu a făcut decât ca acestea să crească peste măsură (cap. 5.20)! Vine ziua când Nebucadneţar însuşi dă semnalul dezastrului său: el pronunţă fraza nebunească prin care tinde să se facă egal cu Dumnezeu (v. 30). Nici n-a sfârşit de vorbit, că sentinţa divină şi cade din cer ca un fulger, iar ceea ce este anunţat îşi găseşte împlinirea „în acelaşi ceas“ (v. 33). Cea mai impunătoare persoană de pe pământ îşi pierde raţiunea şi este coborâtă la rangul unui dobitoc stupid. De fapt, supunerea faţă de voia lui Dumnezeu este singurul lucru care-l înalţă pe om.

De îndată ce împăratul învaţă să-şi ridice ochii spre ceruri, este restabilit. El, cel care de la înălţimea palatului său trâmbiţase puterea forţei sale şi gloria măreţiei sale, de acum înainte proclamă în faţa întregului pământ: „Eu … laud şi înalţ şi preamăresc pe Împăratul cerurilor…“. Ce schimbare în inima acestui om, ieri un necredincios, astăzi un adorator! El recunoaşte temeiul lecţiei pe care a învăţat-o. Cel Preaînalt, care-l „înalţă pe cel mai de jos dintre oameni“ (v. 17b), îi „poate smeri pe cei care umblă cu mândrie“ (v. 37; Luca 18.14). La această relatare, versetul 10 din Psalmul 2 poate veni ca o concluzie: „Şi acum, împăraţilor, fiţi înţelepţi…“.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Fiii lui Aaron, Nadab și Abihu, și-au luat fiecare cădelnița și au pus foc în ea și au pus tămâie deasupra și au adus înaintea Domnului foc străin, ceea ce nu le poruncise El.
Levitic 10.1

Slujba cortului fusese instituită, iar detaliile despre cum trebuiau să se apropie preoții fuseseră date de către Dumnezeu. Preoții, fiii lui Aaron, erau consacrați, și Dumnezeu le dăduse indicații clare. Dar ce s-a întâmplat? Vedem aici repetându-se trista istorie a falimentului omului.

Nadab și Abihu fuseseră la fel de instruiți ca și frații lor, însă au neglijat instrucțiunile date de Dumnezeu. Ei s-au gândit probabil că nu avea importanță de unde aduceau focul. Câtă vreme aveau cădelnițele și tămâia, ce conta de unde era adus focul? Aceasta nu era, în ochii lor, o chestiune fundamentală. Dumnezeu nu specificase exact ce foc să folosească.

O astfel de gândire este foarte răspândită astăzi. Ea își are originea în necredința care ne caracterizează inimile. Satan a folosit cu succes această tactică pentru multe generații de credincioși. Așa cum vedem în Geneza 3, aceasta a fost metoda prin care a abordat-o pe Eva în grădina Eden, atunci când a întrebat-o: „Oare a zis Dumnezeu …?”. Printr-o astfel de întrebare, Satan sugera că Dumnezeu îi priva de ceva bun și punea la îndoială bunătatea Sa. Cât de viclean este vrăjmașul și cât de înșelătoare sunt inimile noastre!

Focul străin semnifică orice gând sau acțiune care nu decurg din comuniunea cu gândul Domnului, așa cum ne este el revelat în Cuvântul Său. Ascultarea și dependența de Dumnezeu sunt singurele atitudini care ne vor ține inimile și mințile în comuniunea binecuvântată cu El, „dărâmând raționamente și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu și înrobind orice gând ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10.5).

J Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină… de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are…”
Matei 13.44

Pilda comorii ascunse

După diferitele epoci care s-au succedat pe acest pământ, în care Domnul nu a găsit nimic pentru Sine, El a descoperit în această lume o comoară care corespundea gândurilor dumnezeiești. Ţarina este lumea în care Domnul i-a găsit pe răscumpărații Săi. În virtutea ascultării Sale și a lucrării de la cruce, Domnul posedă lumea, El a cumpărat țarina. El o posedă de drept. Scopul Lui este comoara ascunsă în ea, poporul Său, toată gloria răscumpărării care este în legătură cu ea; într-un cuvânt, Biserica sau Adunarea, prezentată nu în frumusețea ei morală și, într-un anumit sens, divină, ci ca subiect special al dorințelor și al jertfirii Domnului Isus Hristos ceea ce inima Sa a găsit în lumea aceasta, potrivit planurilor și gândurilor lui Dumnezeu.

În parabola aceasta vedem atracția puternică a acestui

„lucru nou”, care îl face pe cel care l-a găsit, să cumpere ogorul, ca să aibă ce dorea. Într-adevăr, Hristos a părăsit totul. Nu numai că El a luat chip de rob pentru a ne răscumpăra, dar El a renunțat la tot ce Îi aparținea ca Mesia pe pământ; a renunțat la promisiunile care se refereau la El, la drepturile Sale împărătești, la viața Sa, pentru a lua în stăpânire lumea care conținea comoara aceasta, poporul pe care El îl iubea.

Face parte și cititorul din această comoară răscumpărată cu sângele scump al Domnului Isus Hristos?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

coordonatori Bob & Debby Gass

 

NU LĂSA GELOZIA SĂ-ȚI DISTRUGĂ CĂSNICIA!

„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica” (1 Ioan 4:18)

     Solomon scrie: „Gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor” (Cântarea Cântărilor 8:6). Există numeroase aplicații practice ale acestui verset; una dintre ele este aceea că gelozia poate duce la moartea unei căsnicii. Când ești gelos pe partenerul tău, îl distrugi – pentru că încerci să-i controlezi fiecare mișcare. Lucrul acesta se întâmplă mai ales atunci când cineva din trecutul tău te-a trădat. Teama că s-ar putea întâmpla din nou îl ține pe partenerul tău ca pe jar. Și dacă vei continua în felul acesta, vei crea exact lucrul de care îți este frică: vei ajunge să-l îndepărtezi de tine. Chiar dacă nu va pleca, poate trăi într-o izolare emoțională fără să ți se dăruiască vreodată în întregime. Având lucrul acesta în minte, iată ce are Biblia de spus: „Noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:16-18). Când știi că Dumnezeu te iubește în pofida imperfecțiunilor tale, sentimentul stimei de sine crește și începi să crezi că meriți să fii iubit. Când se întâmplă lucrul acesta, e mai ușor să accepți că și soțul (sau soția) te iubește, și că îți va fi fidel (sau fidelă). La fel este și când ieși din această închisoare – o închisoare făcută de propria-ți minte și mână, numită „gelozie”. Astăzi, Dumnezeu dorește să te elibereze de gelozie și să-ți dea relația după care ai tânjit întotdeauna. Vorbește cu El despre asta!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 4.19-27

Putem înţelege uşor lupta interioară care se dă în inima lui Daniel atunci când descoperă semnificaţia visului. A rosti adevărul în astfel de împrejurări echivala cu a se expune morţii. Dar el nu se dă bătut. Sentimentul că a primit o misiune de la Dumnezeu îi dă curaj să dezvăluie înaintea ochilor împăratului cartea viitorului acestuia. Este un curaj care nu exclude nicidecum înţelepciunea şi blândeţea; el ştie să vorbească într-un spirit de har, „dres cu sare“ (Coloseni 4.6). Fie ca Domnul să ne încurajeze prin exemplul acestui slujitor credincios! Noi, cei care cunoaştem din Cuvânt care va fi soarta veşnică a păcătoşilor nepocăiţi, să nu ascundem această parte grozavă a Adevărului, de teamă că vom displăcea oamenilor.

Copacul cel mare, imagine a împăratului, reprezintă, de asemenea, lumea în general (vezi Ezechiel 31.3-9). Orgolioasă şi prosperă (v. 4), ea este organizată pentru a satisface toate nevoile şi toate poftele umanităţii. Umbra ei protectoare şi „ramurile“ ei felurite oferă fiecăruia locul său şi hrana sa (v. 21). Lumea însă nu uită decât un singur lucru, c㠄Cel Preaînalt stăpâneşte“ (v. 25). Astfel, judecata va veni asupra ei; Dumnezeu însă, prin Cuvântul Său, ne avertizează pe fiecare. „Rupe-o cu păcatele tale“ ne spune el (v. 27) şi împacă-te cu Dumnezeu (comp. cu Isaia 58.6,7)!

 
 

 

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Prin credință, Iacov, când era pe moarte, i-a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif și s-a închinat pe vârful toiagului său.
Evrei 11.21

Iacov a avut un loc special în planul lui Dumnezeu, însă și-a trăit prima parte a vieții fără să aibă habar de acest lucru. El a petrecut mult timp făcând planuri și încercând să rezolve situațiile prin istețimea sa. A crezut că inteligența și viclenia sa vor face ca toate lucrurile să meargă așa cum voia el.

Din cauza înșelătoriei sale, Iacov a trebuit să-și părăsească mama, pe care nu a mai văzut-o niciodată. Apoi a intrat sub influența unchiului său, un om mai viclean decât el, care i-a schimbat plata de zece ori și care l-a înșelat pe Iacov mai rău decât îi înșelase acesta pe alții. Din cauza înșelătoriei, Iacov a avut o viață grea.

Însă, la sfârșitul vieții sale, Iacov s-a schimbat. La bătrânețe a abandonat înșelătoria și a dat curs voii divine. Dumnezeu i-a dat un nume nou, Israel, care înseamnă „prințul lui Dumnezeu”, după care a început să-i modeleze viața potrivit cu acest nume nou. Astfel, de atunci încolo, Iacov a trăit ca un „prinț al lui Dumnezeu”, nu ca un înșelător.

Dumnezeu continuă să schimbe numele oamenilor, viețile și caracterele lor. El ne schimbă din păcătoși în sfinți, prin credința simplă în Hristos. El ne scoate din întuneric și ne aduce la lumina Sa minunată. Ne învață să renunțăm la căile noastre și să le adoptăm pe cele ale Lui.

Iacov a învățat acest lucru doar la bătrânețe. Cei care suntem încă tineri am face bine să luăm seama la greșelile lui și să învățăm cât mai devreme că voia lui Dumnezeu este bună, plăcută și desăvârșită. Să spunem și noi, împreună cu psalmistul: „Satură-ne dimineața de bunătatea Ta, ca să cântăm de veselie și să ne bucurăm toate zilele noastre” (Psalmul 90.14). „Fă-mi cunoscut căile Tale, Doamne, învață-mă cărările Tale! Condu-mă în adevărul Tău și învață-mă, pentru că Tu ești Dumnezeul mântuirii mele; pe Tine Te aștept toată ziua” (Psalmul 25.4,5).

G W Steidl

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem…”
1 Ioan 3.1

„Căpitanul este tatăl meu!”

În timp ce un băiat stătea pe țărm, observă un vapor care venea de la pescuit și se îndrepta spre țărm. Atunci începu să dea din mâini pentru a se face observat. Un bărbat de pe țărm îl observă și îi zise: „Nu fi așa de prostuț! Numai pentru că dai din mâini, nu va veni niciun vapor la tine.”

Dar vaporul se îndreptă și se apropie de țărm. Apoi a fost lăsată o barcă în apă care l-a adus pe băiat la bord. Băiețelul  îi  strigă  bărbatului:  „Nu  sunt  prostuț;  căpitanul este tatăl meu!”

Această povestire conține o lecție pentru noi: De ce a schimbat căpitanul direcția? Nu pentru că un băiat ar putea opri un vapor, ci pentru că el era copilul lui.

Dacă împrejurările vieții unui copil al lui Dumnezeu sunt pline de necazuri, va schimba Dumnezeu oare pentru un om care se roagă, cursul lucrurilor? Da, Dumnezeul atotputernic care conduce tot universul poate face acest lucru. Şi El o face deseori, pentru că cel care se roagă nu este un oarecare, ci este copilul Său.

Gestul băiatului de pe țărm a fost interpretat greșit de acel om; și cei din jurul nostru nu ne vor înțelege deseori. Totuși, noi să ne rugăm deschis și cu bucurie către Dumnezeu! Cât este El de sublim! Dacă credem în Isus Hristos, Dumnezeu devine Tatăl nostru. Comparativ cu întinderea universului, suntem foarte mici și neînsemnați, dar Tatăl din cer ne cunoaște personal. Avem un loc în inima Lui – precum copilul de pe țărm în inima căpitanului.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ RECUNOȘTI LUCRAREA LUI SATAN

„Multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui” (Faptele Apostolilor 8:11)

     La fel cum apostolii au făcut minuni uimitoare prin puterea lui Dumnezeu, Simon vrăjitorul putea să facă lucruri nemaivăzute prin puterea celui rău. Ce au făcut apostolii ca să rezolve situația? Au trecut-o cu vederea? Au coexistat în pace? Au spus că nu e mare lucru? Nu, Petru l-a confruntat pe Simon, spunându-i: „Pocăieşte-te… şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale.” (Fapte 8:22). Și astăzi, forțele răului sunt reale și trebuie să știi cum să le ții piept. Domnul Isus a zis: „Iată că v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului” (Luca 10:19). Biblia ne spune două lucruri importante despre omul posedat de diavol, din Gadara, pe care l-a vindecat Hristos: 1) Forțele răului care îl posedau s-au prezentat drept „Legiune… pentru că suntem mulți” (Marcu 5:9). Legiunea reprezenta o divizie de câteva mii de oameni,  bine antrenați și complet echipați, din armata romană, care primea ordine direct de la Cezar. 2) Ei „Îl rugau stăruitor să nu-i trimită afară din ţinutul acela” (Marcu 5:10). Asta pentru că își stabiliseră în el o întăritură. Să înțelegem un lucru: Nu poți câștiga bătălii spirituale cu arme naturale. E adevărat că învinovățirea lui Satan pentru toate problemele tale poate fi numai o scuză, însă atunci când nu-l vezi la treabă, el va avea avantaj de fiecare dată. Trebuie să fii înțelept și să știi când te confrunți cu probleme normale, omenești sau psihologice. Însă trebuie să ai și discernământ când ai de-a face cu „domnii, cu stăpânitori ai întunericului acestui veac… cu duhuri ale răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). Cum le poți învinge? Îmbrăcându-te (cum spune același Pavel mai departe, în Efeseni 6:13) cu „toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea.”

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 4.1-18

Acest paragraf reproduce fără vreun comentariu o proclamaţie a lui Nebucadneţar. Ce discurs, în adevăr cu totul diferit de cele pe care le pronunţă de obicei şefii de stat! Mai curând asistăm aici în faţa unei mărturii aduse înaintea tuturor locuitorilor lumii. În ce ne priveşte, în măsura noastră, nici noi să nu ne temem să rostim cu glas tare ceea ce Domnul a făcut pentru noi.

Împăratul începe prin a-şi aduce aminte de condiţia sa de odinioară. Se afla în pace (v. 4) – însă pacea lui era una înşelătoare; prospera – însă viaţa unui om nu stă în bunurile lui (Luca 12.15); tot ceea ce Dumnezeul cel Preaînalt îi pusese în mâini nu folosise decât pentru a-şi hrăni orgoliul şi mulţumirea de sine. Pentru a-l smulge din această falsă siguranţă, i-a fost trimis un gând care a avut fericitul rezultat de a-l înspăimânta şi de a-l tulbura (v. 5). Ce groază minunată! Neliniştea este deseori primul semn al lucrării lui Dumnezeu asupra unei conştiinţe. Dar şi de data aceasta, numai după ce a epuizat toate resursele omeneşti: ghicitori, vrăjitori, caldeeni, cititori în stele…, şi numai după ce neputinţa lor este dovedită din plin (2 Timotei 3.9), Nebucadneţar este dispus să accepte interpretarea lui Daniel. El distinge în acesta „duhul dumnezeilor sfinţi“ (v. 8, 18; comp. cu Geneza 41.38). Singur Duhul lui Dumnezeu este Cel care poate să explice Cuvântul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.11).

 
 

 

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă fragedă și ca o rădăcină dintr-un pământ uscat.
Isaia 53.2

Domnul nostru a fost socotit ca fiind obișnuit, fără o frumusețe aparte, însă, atunci când este examinat cu atenție, El este plin de farmec și de frumusețe, pur și vrednic de iubit.

Au fost ani când Domnul S-a mulțumit să stea în anonimat în lumea pe care mâinile Sale o creaseră. Frumusețea smereniei nu s-a manifestat niciodată așa cum s-a arătat în viața Împăratului împăraților, care a trăit ca tâmplar în Nazaret. Cel a cărui glorie inunda cerurile umbla acum ca un necunoscut pe ulițele unei cetăți disprețuite din Galileea. Cel care șezuse pe tronul Dumnezeirii ședea acum pe băncuțele neșlefuite din căsuțele celor mai săraci din popor. Cel a cărui mână aranjase stelele pe firmamentul cerului a lucrat din greu cu ferăstrăul și cu ciocanul pentru a Se întreține pe El și pe cei din familia Lui. Cel în care Dumnezeu Își găsea toată plăcerea n-a fost cunoscut de cei care au fost aproape de El, de rudele Lui după carne.

Anii Săi petrecuți în anonimat sunt ca mana ascunsă pentru cei care pot aprecia supunerea și smerenia Lui perfectă. Umanitatea Lui fără pată a fost ca roua pe care hrana îngerilor venită din cer se așeza pentru a-i hrăni pe oameni cu pâinea vieții. Nu există nimic mai pur și mai minunat pe acest pământ întinat de păcat, decât roua dimineții pe care mana se așeza. În lumea întreagă n-ar încăpea cărțile pe care Dumnezeu le-ar putea scrie cu privire la frumusețea Domnului Isus – a acelei mlădițe fragede, care a crescut înaintea lui Dumnezeu dintr-un pământ uscat.

Aceasta a fost gloria morală a lui Hristos. El este plin de farmec pentru ochii celor din poporul Lui – El, Cel care a fermecat inima lui Dumnezeu în așa măsură, încât Acesta a despicat cerurile pentru a exclama: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”.

L Sheldrake

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …Isus i-a zis: «Este scris: Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.»”
Matei 4.4

„Este scris”

În ispitirea din pustiu, ca și în tot timpul vieții Sale, Domnul Isus Hristos a păstrat poziția de ascultare și de dependență, dând lui Dumnezeu și Cuvântului Său locul cuvenit. Iată un principiu simplu, care ne pune la adăpost de orice rău și care tocmai prin această simplitate este un principiu perfect!

Cuvântul este expresia voii, bunătății și autorității lui Dumnezeu, fiind aplicabil în toate împrejurările omului. Cuvântul ne arată pe Dumnezeu, care Se interesează de tot ce-l privește pe om. De ce s-ar purta omul ca și cum ar fi propriul său stăpân, fără să privească la ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Lui? Dar vai!, vorbind de oameni în general, ei au o voință proprie. A se supune și a fi în dependență de cineva este exact ceea ce nu doresc. Este prea multă vrăjmășie a oamenilor față de Dumnezeu, pentru ca ei să se încreadă în Creatorul lor.

Tocmai această supunere, această ascultare Îl făceau pe Mântuitorul să fie cu totul diferit. Fiul lui Dumnezeu Se sprijinea pe acest Cuvânt și nu făcea nimic fără a Se hrăni dincuvintele Tatălui cerescșialerespecta.

Cititorilor, să nu uităm niciodată că prin ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos a obținut biruința și că noi avem același mijloc la dispoziția noastră, ca să răspundem oricui: „Este scris: omul trăiește cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ AI O VIAȚĂ ECHILIBRATĂ

„Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31)

     Biblia spune: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani” (Psalmul 90:10). Dacă ești binecuvântat să trăiești chiar atât de mult, îți vei petrece, în medie, douăzeci și patru de ani dormind, douăzeci de ani muncind, zece ani în biserică și în vacanță (mai mult în vacanță), șapte ani mâncând, șase ani călătorind, patru ani fiind bolnav și doi ani îmbrăcându-te. Kierkegaard a spus: „Presiunea lucrurilor care trebuie făcute este ca un miraj, încearcă să pună gheara pe victime tinere ca să nu mai aibă timp pentru Dumnezeu și pentru zidirea în ei a unui caracter cristic.” E o greșeală să credem că dacă trecem în grabă prin viață avem mai mult timp. Nu e așa! În afară de faptul că se pompează mai multă adrenalină care probabil te va face să te simți și să pari important, o agendă încărcată poate fi inamicul sufletului. Îți poate fura creșterea spirituală, împiedicându-te să reflectezi și să-ți analizezi inima. Nu vorbim aici de lucrurile pe care reușești să le duci la capăt în fiecare zi, ci de calitatea produsului vieții tale. Poți fi ocupat, și cu toate acestea să fii echilibrat. Un duhovnic spunea: „Singurătatea este laboratorul transformării.”

Există trei tipuri de solitudine:

1) Intervalele scurte, pe care le trăim zilnic.

2) Intervalele mai lungi, care implică câteva sau mai multe zile departe de toți. În ciuda programului Său încărcat, Domnul Isus Își făcuse obiceiul de a se retrage departe de cerințele mulțimii pentru a petrece timp cu Tatăl Său. (Știa El oare ceva ce noi nu știm?) El le-a zis și ucenicilor Săi: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.”

3) Solitudinea forțată. „El… mă duce la ape de odihnă” (Psalmul 23:2). Nu aștepta ca Dumnezeu să te facă să te liniștești. Străduiește-te să trăiești o viață echilibrată!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

 

Daniel 3:19-30

Acest capitol ne arată ceea ce credinciosul trebuie să facă, ceea ce Satan poate să facă, dar, de asemenea, şi ceea ce Dumnezeu face. „Nu te teme … Eu voi fi cu tine…; când vei umbla prin foc, nu vei fi ars şi flacăra nu te va mistui“. Aceasta este promisiunea făcută în Isaia 43.1,2 rămăşiţei credincioase. Şi Dumnezeu o va împlini. Aruncaţi în cuptor, cei trei nu numai că nu au suferit niciun rău, ci acolo ei au avut o minunată întâlnire. În misteriosul lor Însoţitor de moment Îl recunoaştem fără dificultate pe Fiul lui Dumnezeu. Da, cuptorul încercării este un loc de privilegiată întâlnire între Domnul şi ai Săi.

În timp ce focul i-a nimicit pe oamenii numiţi să-i arunce în flăcări pe cei condamnaţi, nici aceştia, nici nimic din ce le aparţinea n-au prins nici măcar miros de foc. Un singur lucru este consumat în cuptor: legăturile care-i împiedicaseră (v. 25). Nu acesta este adesea rezultatul încercării pentru creştin? Îl eliberează de una sau de alta din legăturile cu care lumea îl înfăşurase şi îi permite să umble liber în compania Domnului Isus.

Mânia împăratului a făcut loc consternării (v. 24). Aceşti martori tineri au ştiut, expunându-şi viaţa, să-i demonstreze împăratului realitatea credinţei lor şi să-i dea o mărturie vizibilă despre Dumnezeul lor.

 

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Isus deci, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a spus mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!”. Apoi i-a spus ucenicului: „Iată mama ta!”. Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă.
Ioan 19.26,27

Ucenicul pe care îl iubea Isus

În timpul slujirii Sale publice, Domnul Isus a păstrat o anume distanță față de mama Sa (Ioan 2.4; Matei 12.46-50). Relațiile naturale nu au avut nicio influență asupra slujirii Sale, așa cum s-a întâmplat în viețile multor altora. Mai mult, Dumnezeu a prevăzut că Maria avea să fie privită în creștinătate într-un fel contrar Scripturii. Prin urmare, Domnul a pus o distanță între El Însuși și mama Sa în timpul slujirii Sale. Însă, imediat ce lucrarea Sa pe cruce a fost împlinită, afecțiunile naturale își reiau cursul: „Femeie, iată fiul tău!”, iar apoi către ucenicul pe care îl iubea: „Iată mama ta!”. Domnul a încredințat cea mai dragă ființă a Sa de pe pământ (în mod natural vorbind) în grija ucenicului pe care îl iubea. Pe măsură ce creștem în înțelegerea dragostei lui Hristos pentru noi, va exista o dorință de a îngriji de cei de care El Însuși Se îngrijește. Adunarea, care este cea mai dragă inimii lui Hristos, va fi luată la Sine de El, așa cum Ioan a luat-o pe Maria acasă la el (Ioan 19.27).

Cel care are simțământul dragostei lui Hristos va fi cel care va rămâne în picioare în timpul încercării. Toți ucenicii îl părăsiseră pe Hristos și se ascunseseră, cu excepția lui Ioan. Chiar Simon Petru, care se lăudase cu dragostea lui pentru Hristos, nu numai că L-a părăsit, ci s-a și lepădat de El. Aceasta a fost diferența esențială dintre Petru și Ioan. Cel care nu se lăudase cu dragostea lui pentru Hristos, ci cu dragostea lui Hristos pentru el, este singurul care se află la cruce. Ucenicul pe care Domnul îl iubește va fi găsit în picioare și nu va fugi în ceasul întunecat al încercării.

B Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …Dacă vrei, poŃi sămă curăŃești.”” …dacă poŃi face ceva, fie-łi milă de noi și ajută-ne.”
Marcu 1.40; Marcu 9.22

Isus Hristos vrea şi poate să ne ajute

Melania se preocupă cu o problemă pe care nu vrea să o spună părinților ei. Ca adolescentă își spune că părinții ei ar  fi  împotriva  ei.  La  întrebările  mamei,  ea  se apără:

„Oricum nu vrei să mă ajuți!”

Carolina se străduiește de ore în șir cu o problemă de matematică de nerezolvat. Tatăl ei vrea să-i vină în ajutor. Dar ea se îndoiește de capacitățile sale: „Oricum, tu nu poți să mă ajuți!”

Adesea  luăm  o  asemenea  poziție  sceptică  față  de Dumnezeu. Uneori ne asemănăm Melaniei: credem că Dumnezeu ar fi împotriva noastră și nu vrea să ne ajute, de aceea rugăciunea ar fi fără folos. Sau suntem ca și Carolina așa de puternic acaparați de problemele noastre, încât ni se par de nerezolvat. Inconștienți ne comportăm așa ca și când Dumnezeu ar fi suprasolicitat. Dar Biblia accentuează contrariul: Dumnezeu vrea și poate să ne ajute întotdeauna. Două întâmplări din Evanghelia după Marcu arată clar acest lucru: Leprosul din capitolul 1 s-a  îndoit.

„Dacă vrei…”, spune el către Isus Hristos. Acesta îl asigură imediat: „Da, voiesc, fii curățit!” Tatăl deznădăjduit din capitolul 9 imploră: „Dacă poți…” Domnul îi răspunde: „Tu zici: «Dacă poți». Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!”

Indiferent  cât  de  mare  ar  fi  vina  vieții  noastre,  Isus Hristos vrea și poate să ne elibereze de ea. De aceea să venim la El și să-i încredințăm Lui problemele noastre!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

coordonatori Bob & Debby Gass

POȚI S-O IEI DE LA CAPĂT

„Nu va frânge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge un fitil care fumegă” (Matei 12:20)

     Nu-i așa că te bucuri când știi că Dumnezeu vrea să te îndrepte, și nu să te lepede? Pentru El, viețile distruse nu trebuie să fie sfârșitul povestirii. El a fost deseori numit Dumnezeul celei de-a doua șanse. Însă acest nume nu I se potrivește. Dacă am avea numai două șanse, cu toții am fi nefericiți, pierduți și fără speranță. Dimpotrivă, El este Dumnezeul celor „șaptezeci de ori cât șapte”! (vezi Matei 18:22). În limba greacă, șapte reprezintă infinitul. Așadar, El este Dumnezeul harului nemărginit. Câtă vreme îți recunoști eșecul în smerenie și dorești s-o iei de la capăt, El îți va da putere. „Trestia” la care se face referire în versetul de astăzi este fluierul improvizat al păstorului, care s-a uscat, s-a crăpat și a devenit nefolositor. Mucul care fumegă nu mai dă lumină și este considerat inutil. Ambele elemente reprezintă oameni dați la o parte de alții pentru că au devenit paria societății. Însă Domnul Isus repară și vindecă, nu frânge și nu-i elimină pe cei ce au greșit. El dorește să ne ofere un nou început, indiferent de eșecurile noastre. De fapt, toți greșim în multe feluri! Ca urmași ai lui Adam, căderea se ține scai de noi. Avraam a mințit și a împins-o pe Sara într-o situație riscantă. Iacov a fost un artist al înșelătoriei și un falsificator care s-a promovat pe sine însuși. Moise s-a hotărât să acționeze după mintea lui și a ajuns fugar. David a comis adulter și a devenit asasin, trădând un prieten devotat. Petru i-a întors spatele lui Hristos. Cu toate acestea, El s-a folosit de fiecare dintre aceștia pentru a-Și îndeplini planul și voia. El te va folosi și pe tine, pentru că „unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult” (Romani 5:20). Așadar, o poți lua de la capăt chiar de astăzi!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

 

Daniel 3.1-18

Pentru a le da un centru religios comun acelor popoare disparate peste care domnea, Nebucadneţar a înălţat o colosală statuie de aur în câmpia Dura. Acest act de idolatrie este simbolic. El evocă ceea ce stăpâneşte inima oamenilor: 1. statuia este din aur, metal care este obiectul unei veneraţii universale; 2. are forma unui om şi, în adevăr, acesta tinde să se adore pe sine, să se pună în locul lui Dumnezeu; 3. se aseamănă neliniştitor de mult cu chipul fiarei din timpul apocaliptic, căreia fiecare om va fi constrâns să i se închine, pentru a nu fi pedepsit cu moartea. Rămăşiţa credincioasă a lui Israel se va afla atunci în acea teribilă punere la probă (Apocalipsa 13.15…). Şadrac, Meşac şi Abed-Nego ilustrează această rămăşiţă. Va interveni oare Dumnezeu pentru a-i scăpa? Astfel răsuna sfidarea împăratului! Noi „n-avem nevoie să-ţi răspundem asupra acestui lucru“, afirmă aceşti tineri (v. 16). Credinţa celui credincios nu trebuie să se justifice înaintea celor necredincioşi. Aprobarea Domnului îi este de ajuns. Nici ameninţările nu pot acum să-i abată pe aceşti trei martori de la ascultarea strictă de Dumnezeu, după cum înainte nu reuşise nici tentaţia bucatelor alese. După ce s-au arătat credincioşi în lucrurile mici (cap. 1), ei se dovedesc acum a fi credincioşi şi în cele mari (Luca 16.10).

 
 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru orice lucru este o vreme; și pentru orice ocupație, un timp sub ceruri: … un timp pentru a arunca pietre și un timp pentru a strânge pietre.
Eclesiastul 3.1,5

Eclesiastul și creștinul

Pentru acest verset putem găsi mai multe explicații, însă nu vom apela la obiceiurile și relatările istorice iudaice, ci ne vom îndrepta către alte pasaje ale Scripturii care ne pot ajuta la înțelegerea pasajului. În Isaia 5 avem „o cântare a iubitului meu despre via sa”, în care se spune: „Preaiubitul meu avea o vie pe un deal foarte mănos. Și a săpat-o și i-a înlăturat pietrele și a plantat-o cu vița cea mai aleasă”. Pentru a pregăti solul în vederea plantării a fost necesară curățirea. Era un timp când pietrele trebuiau adunate și aruncate. Mai târziu poate fi un timp de strângere a pietrelor, poate pentru zidirea unei case.

Este interesant că Solomon mai pune aceste două lucruri împreună – pregătirea unui câmp și zidirea unei case – în altă carte a sa: „Pregătește-ți afară lucrarea și pune-ți ogorul în ordine și după aceea zidește-ți casa” (Proverbe 24.27). În viața unui tânăr creștin va fi mai întâi un timp pentru a-și pune „ogorul în ordine”, iar mai târziu, cu voia Domnului, va fi un timp pentru „a-și zidi casa”. Aceasta înseamnă să se căsătorească și să-și întemeieze o familie.

Tinere creștin, folosește-ți timpul pentru a crește spiritual, pentru a putea apoi să ai o viață de familie evlavioasă. Folosește-ți timpul și energia pentru a te familiariza cu Cuvântul lui Dumnezeu. Și poate că Domnul îți va arăta că există lucruri practice, „pietre”, în viața ta, care trebuie aruncate, pentru a nu împiedica creșterea ta spirituală.

M Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri.”
Psalmul 119.89

Stabilitatea Cuvântului

Tot pământul este instabil și plin de schimbări. Înțeleptul Solomon a spus: „Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune.” Nu există nimic pe care putem zidi cu încredere. Nicio opinie omenească nu este atât de desăvârșită, încât să nu conțină și o eroare. Nu există niciun obiect pe acest pământ, pe care să-l posedăm pe deplin. Îl păstrăm doar pentru un timp, apoi ni se scurge din mâini. Nu putem nici măsura, nici cerceta spațiul și timpul. Nu există nimic, pe care piciorul nostru să poată obține un sprijin stabil.
Dar Cuvântul lui Dumnezeu stă ca o stâncă cu toată transformarea lucrurilor și cu trecerea timpului. El este puterea stabilă, care leagă timpul de veșnicie; este adevărul absolut, pe care ne putem bizui. Nici cea mai mică parte din Cuvânt nu va trece și nici nu va cădea la pământ. Este posesia veșnică a sufletului și ea va rămâne când toate lucrurile pământești vor dispărea. Cuvântul lui Dumnezeu ne va întâmpina și în veșnicie și va fi judecătorul tuturor celor ce nu L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor.
Ferice de cel care i se supune și prin pocăință și credință adevărată primește viața veșnică! Ce înălțător este gândul că această viață dăruită de Mântuitorul nu poate fi desființată sau distrusă de moarte! Această viață este veșnică, asemenea Creatorului ei. Cuvântul lui Dumnezeu de asemenea este veșnic și rămâne veșnic valabil.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCAPĂ DE BAGAJUL MENTAL!

„Îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii” (Coloseni 3:14)

Dacă ești genul de persoană care poartă pică și care ține minte greșelile din trecut, chiar și pe cele proprii, atunci știi ce înseamnă să fii împovărat de bagajul mental. Unei relații îi este greu să supraviețuiască dacă niciuna dintre părți nu a procesat ceea ce s-a întâmplat în trecut. Asemenea sentimentului de vinovăție, bagajul mental te ține blocat. De exemplu, dacă ai fost rănit într-o relație din trecut și dacă nu ai reușit să uiți, de fiecare dată când vei face ceva similar, probabil că vei reacționa cu o fervoare necontrolată, ca și cum acea persoană ar fi chiar cea care te-a rănit prima dată. Într-o asemenea situație, partenerul se supără și devine confuz din cauza reacției tale exagerate față de o greșeală minoră, sau care la prima vedere pare a fi nevinovată. La fel cum îți faci curățenie în casă pentru a scăpa de gunoiul fizic, tot așa și casa ta mentală, emoțională și spirituală trebuie păstrată curată și în ordine. Rugăciunea, cititul, consilierea, legătura frățească, meditația, părtășia – toate acestea sunt modalități prin care te poți asigura că problemele din trecut nu interferează cu relațiile tale din prezent. Iar dacă ies la suprafață din când în când, cel mai bine ar fi să discuți cu cei cu care ești în legătură… ori cu cei în cauză! Fă-o însă cu bunătate, în adevăr și în cinste. Vechea zicală „dragostea înseamnă să nu trebuiască să spui niciodată ‘îmi pare rău’” este greșită! Iată un moto scriptural care te ajută să lași bagajul mental și emoțional la tomberon, acolo unde îi este locul: „Să        n-apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Biblia mai spune în același sens (Coloseni 3:12-14): „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi… îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 2:31-49

Într-un mod impresionant de concis, istoria naţiunilor îi este prezentată împăratului prin această ciudată statuie de om, constituită din cap până-n picioare din metale diferite. Capul de aur reprezintă cel dintâi imperiu universal, cel al Babilonului, înfiinţat după ce Dumnezeu Şi-a retras tronul din mijlocul lui Israel. Strălucitoare, dar de scurtă durată, această monarhie a făcut loc împărăţiei medo-persane (pieptul de argint) căreia, la rândul ei, i-a succedat imperiul grec al lui Alexandru (pântecele şi coapsele de aramă). În sfârşit, pulpele şi picioarele personajului evocă un al patrulea imperiu, tare ca fierul, brutal, distrugător, în care nu ne este greu să recunoaştem imperiul roman. Istoria lui – începând cu invaziile barbare, moment când a îmbrăcat cea dintâi formă a sa – este în prezent întreruptă de ceea ce numim „paranteza Bisericii“. Potrivit profeţiei însă, acest imperiu va trebui în curând să fie reconstituit, pentru puţină vreme. Va fi în el un element de slăbiciune, sugerat prin amestecul lutului cu fierul (cei zece împăraţi distincţi ai fiarei romane; Apocalipsa 17.12), ceea ce îl va face vulnerabil (v. 41, 42). Atunci piatra desprinsă fără mână, adică introducerea Împărăţiei lui Hristos, va pune capăt dominaţiei omului „care este din ţărân㓠(Psalmul 10.18), spre fericirea acestuia.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și a fost așa: când a auzit Sanbalat că noi reconstruim zidul, s-a mâniat și s-a aprins foarte tare și a batjocorit pe iudei. Și a vorbit înaintea fraților săi și a oștirii Samariei și a zis: „Ce fac acești iudei neputincioși? Vor fi lăsați ei să continue? Vor aduce ei jertfe? Vor termina ei într-o zi? Vor face ei să învieze pietrele din grămezi de moloz și încă arse?”.
Neemia 4.1,2

Samaritenii – Mânie și batjocură

După aproximativ șaptezeci și cinci de ani de la rezidirea templului, iudeii, de data aceasta sub conducerea lui Neemia, s-au apucat din nou de rezidit. Acum ei reconstruiau zidul Ierusalimului, lucrare care vorbește despre separare și despre protecție. Vrăjmașii lor sunt samaritenii, împreună cu alte popoare dimprejur. Sanbalat horonitul – adică din Bet-Horon, din Samaria – este conducătorul acestor împotrivitori ai poporului lui Dumnezeu.

Când Neemia venise de la curtea împăratului persan (capitolul 2) Sanbalat și aliatul său Tobia amonitul au fost foarte tulburați că un om venise pentru a căuta binele fiilor lui Israel. Vrăjmașii îi insultaseră pe fiii lui Israel, îi disprețuiseră și îi ocărâseră. În capitolul 4, ei se mânie și îi batjocoresc. Neemia se îndreaptă către Dumnezeu în rugăciune. Apoi îi vedem pe acești vrăjmași cum se sfătuiesc să atace Ierusalimul și să creeze confuzie. Ei recurg la amenințări. Neemia se roagă și pune o strajă ziua și noaptea. Avem multe lecții de învățat de la acest om.

În capitolul 6, atunci când lucrarea înaintase, acești împotrivitori îi cer lui Neemia să vină și să se întâlnească cu ei, având de gând să-i facă rău. Neemia refuză să lase, chiar și pentru scurt timp, lucrarea importantă care îi fusese încredințată. Atunci Sanbalat trimite un slujitor cu o scrisoare defăimătoare, acuzându-l pe nedrept. De asemenea, el mituiește israeliți pentru a profeți împotriva lui Neemia și pentru a-l intimida. Neemia însă înțelege ce se întâmplă și lasă în grija lui Dumnezeu toate aceste lucruri. Prin urmare, zidul este reconstruit în doar cincizeci și două de zile!

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”
Matei 16.26

Bogăţia

Un tânăr ambițios a vizitat un miliardar cunoscut, ca să descopere secretul succesului acestuia. Miliardarul i-a răspuns răbdător la toate întrebările. Tânărul era entuziasmat. Credea că acest om al succesului era deplin fericit și i-a spus la urmă: „Cred că nu mai există ceva care să vă doriți.” Miliardarul a răspuns fără ezitare: „Ba da, tinere, mi-aș dori din toate puțin mai mult!”

Acest răspuns l-a uimit pe acel tânăr. El a auzit multe sfaturi bune pentru a urca pe scara onorurilor și a carierei în această lume. Oare nu se poate ajunge niciodată la momentul în care să poți savura mulțumit și fericit succesul? Care este secretul unei vieți de succes? Pentru mulți oameni, „succesul” este o noțiune neclară, care nu poate fi descrisă exact. Succesul variază în însemnătatea sa în funcție de cât de mult dobândesc oamenii sau cât sunt de dezamăgiți de viață.

Căutați și dumneavoastră succes prin bunurile materiale și onoarea acestei lumi? Atunci vă va merge ca fiului risipitor, despre care relatează Biblia. „Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni” (Luca 15.16). Numai o singură cale duce spre adevăratul succes, spre adevărata și durabila satisfacție: împăcarea cu Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos. Nu amâna, cititorule, împăcarea cu Dumnezeu! Astăzi este ziua mântuirii; mâine poate fi prea târziu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE LĂSA ÎMPIEDICAT DE TEAMĂ!

„Să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine…” (2 Timotei 1:6)

     Nu lăsa teama să-ți saboteze darurile și abilitățile date de Dumnezeu. Un autor creștin scria: „Dumnezeu se așteaptă să profităm la maximum de ce ne dăruiește El… să păstrăm flacăra vie, să creștem în caracter și personalitate, să ne lărgim experiențele ca să fim din ce în ce mai eficienți. Pavel le-a zis filipenilor: „dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere” (Filipeni 1:9). Și tot Pavel i-a scris lui Timotei: „Nu fi nepăsător de darul care este în tine… pune-ți pe inimă aceste lucruri și îndeletniceşte-te în totul cu ele…” (1 Timotei 4:14-15). „Să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine…” Când nu-ți exersezi mușchii, ei slăbesc și se atrofiază… și la fel se întâmplă când nu-ți folosești darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu. Referindu-Se la slujitorul care, din pricina fricii, și-a ascuns talantul în pământ, Domnul Isus a zis: „Luaţi-i, deci, talantul, şi daţi-l celui ce are zece talanţi” (Matei 25:28). Nu te teme! Pune-ți darurile și abilitățile în slujbă, și ele se vor mări și se vor dezvolta prin practică. Nimeni nu ajunge la o dezvoltare deplină dintr-odată. Însă prin studiu, feedback și practică, un profesor bun poate deveni un profesor și mai bun, iar cu timpul, va ajunge să fie un profesor extraordinar. Depune toate eforturile! Învață cât de mult poți! „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine” (2 Timotei 2:15). Profită de fiecare ocazie pentru a-ți dezvolta și a-ți desăvârși abilitățile. Nu uita: în rai Îl vei sluji pe Dumnezeu pentru totdeauna, și pentru asta ne pregătim aici pe pământ! La fel ca atleții care se pregătesc pentru olimpiadă, și noi ne antrenăm pentru ziua cea mare care va veni, cu siguranță!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 2.17-30

Să observăm înlănţuirea: „Atunci“ Daniel s-a rugat cu prietenii lui (v. 17, 18)… „Atunci taina a fost descoperită lui Daniel“. „Atunci Daniel L-a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor“ (v. 19). Să facem cunoscut lui Dumnezeu cererile noastre este cea dintâi îndatorire a noastră, „în orice“ (Filipeni 4.6). Apoi Daniel îi pune în temă şi pe cei trei prieteni ai săi, pentru a i se alătura în rugăciune. Ce mare privilegiu este acesta, să poţi împărtăşi o greutate cu prieteni creştini şi să o poţi aduce înaintea Domnului împreună cu ei! Şi ce eficacitate deosebită este legată de aceasta, pentru că, în felul acesta, devenim beneficiarii promisiunii Sale categorice (Matei 18.19)!

Dumnezeu nu poate rămâne surd la rugăciunile acestor oameni care se tem de El. Îi descoperă taina robului Său (Psalmul 25.14). Un altul poate că ar fi alergat degrabă la împărat. Pentru Daniel însă, un lucru este de cea mai mare urgenţă: să-I mulţumească Dumnezeului Său şi să-I aducă închinare (comp. cu Geneza 24.26). Numai după aceea el este condus la Nebucadneţar. Şi vedem strălucind din nou una dintre cele mai frumoase trăsături ale acestui om al lui Dumnezeu: smerenia sa. Ca şi Iosif (Geneza 41.16), Daniel se şterge pe sine, pentru a-I atribui toată gloria doar lui Dumnezeu (v. 30; cap. 1.7). Dragi credincioşi, câtă vreme Domnul a găsit cu cale să ne folosească pentru o slujbă, să învăţăm să ne ştergem pe noi, pentru a-I lăsa Lui toate meritele pentru aceasta şi toate roadele.