Mana Zilnica

Categorie: Samanta Buna

  • 24 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Bucuria disperării

    Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Apocalipsa 1:17

    Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu. „El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Tatălui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste tine, ea îţi aduce pace şi mângâiere de nedescris, sentimentul că „dedesubt sunt mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: „Nu te teme”. Blândeţea Lui este nespus de dulce.Îl cunosc eu în felul acesta? Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Avraam a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca neprihănire”. IACOV 2:23

    Cum
    a cunoscut Timotei că Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu? A cunoscut aceasta prin instruire dumnezeiască şi ştia de la cine a învăţat. El a recunoscut în Scriptură glasul adevărat al lui Dumnezeu. Aşa trebuie să fie întotdeauna. Nu este suficient numai să fii convins cu mintea că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să-i cunoaştem puterea în inimă şi cuget, prin instruirea Duhului Sfânt. În cazul acesta noi nu mai avem nevoie de dovezi omeneşti că Biblia este dumnezeiască, după cum nu avem nevoie de o lanternă pentru a dovedi că soarele străluceşte. şi atunci vom crede tot ce spune Dumnezeu, pentru că El spune, şi nu pentru că omul îi dă crezare sau pentru că aşa simţim noi. Avraam a crezut pe Dumnezeu; el nu a avut nevoie să se ducă la caldeeni sau la egipteni ca să afle de la ei dacă ceea ce a auzit era în realitate Cuvântul lui Dumnezeu. El ştia în Cine a crezut şi aceasta i-a dat o sfântă statornicie. El putea să spună fără nici o îndoială: „Dumnezeu a stabilit o legătură între sufletul meu şi El însuşi prin Cuvântul Lui, pe care nici o putere a pământului sau a iadului nu ar putea s-o schimbe vreodată. „Am putea spune şi noi la fel? Acesta este adevăratul fundament al oricărui credincios din toate timpurile şi în orice împrejurare. şi dacă deci Dumnezeu a stabilit această legătură între noi şi El, o întreţinem noi? O serioasă, sfântă şi susţinută citire a Cuvântului Lui şi fără-ndoială o recunoaştere şi supunere totală sub autoritatea supremă a Scripturii Sfinte, este singura cale de a cultiva această legătură între noi şi Tatăl nostru şi de a propăşi în viaţa spirituală.

    Oricum, ne-am putea întreba: „Poate o religie raţională, o „credinţă” moştenită, un crez religios să susţină sufletul în faţa unui
    scepticism obraznic şi îndrăzneţ care raţionează pentru orice şi care nu crede nimic? Imposibil. Noi trebuie să fim în stare să stăm neclintiţi în faţa unui sceptic, a unui raţionalist necredincios şi să spunem cu calmul şi demnitatea unei credinţe lucrate de Dumnezeu: „ştiu în Cine am crezut.” Dumnezeu a vorbit şi glasul Său atinge inima. Cuvântul însuşi Se face auzit cu toată zarva şi confuzia acestei lumi. C.H.M. „Faptul de a ne bucura de Cuvânt, depinde în primul rând de starea noastră spirituală în general, şi de acţiunea Duhului Sfânt în noi. Mijlocul cel mai însemnat de a profita de Cuvântul lui Dumnezeu este de a veghea cu grijă asupra sufletului nostru înaintea lui Dumnezeu; în sfârşit, de a ne ruga totdeauna când îl citim, de a-I cere Lui să ne dea hrana necesară şi de a păstra sufletul nostru în părtăşie cu El prin intermediul Cuvântului Lui.” J.N.D.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Pustia şi ţara se vor bucura; pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul.” Isaia 53:1

    Cuvântul Lui Dumnezeu este citit în general foarte superficial, de aceea multe lucruri sunt trecute cu vederea. Cu totul altfel este dacă avem ochii şi urechile deschise şi lăsăm să ne vorbească Cuvântul. Altfel ajungem pe o altă temelie. Vedem starea oamenilor care nu sunt în Hristos, o viaţă de plâns! Toţi care nu sunt în Hristos se plâng, sunt nemulţumiţi de soţ, sau soţie, de vecini, sau de condiţiile de viaţă ale timpului. E greu de găsit un lucru care să-i mulţumească. Dar nu ajung până acolo, încât să se vadă singuri vinovaţi. Cu toate că se plâng de lipsurile interioare şi exterioare, ei se consideră a fi oamnei buni şi drepţi. Cauza nefericirii lor o găsesc în împrejurările exterioare. „De ce cârtesc oamenii în viaţa lor?” întreabă Ieremia. „Fiecare să cârtească împotriva păcatelor sale.” Dacă suntem nefericiţi, şi căutăm greşeala şi cauza la noi înşine, atunci putem să aşteptăm un ajutor în scurt timp. Cu totul altfel este la cei ce sunt în Hristos! Ei cunosc izbăvirea Lui Dumnezeu. Chiar dacă umblă în întunericul văii umbrei morţii, nu se tem de niciun rău; chiar şi noaptea este luminată pentru ei. Căci Cântul este Candela lor şi o lumină pe cărare. Pot să spună împreună cu Pavel: „Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli;ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi;ca neavând nimic, şi totuşi stânind lucrurile.” Da, ei înfloresc precum crinii.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    UNUL SINGUR, MAJORITATE

    Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus. Iosua 23.10

    Pentru ce să numărăm persoanele? Un singur om este majoritatea, când este însoţit de Dumnezeu, chiar dacă de cealaltă parte ar fi o mie. S-ar putea ca ajutoarele noastre să fie prea numeroase, pentru ca Dumnezeu să poată lucra prin ele, cum a fost cazul lui Ghedeon, căruia îi crescuseră puterile micşorându-şi numărul luptătorilor. Armatele lui Dumnezeu nu sunt niciodată prea mici. Când a voit să întemeieze o naţiune, a chemat numai pe Avraam şi l-a binecuvântat. Pentru a învinge pe măreţul Faraon, nu S-a folosit decât de Moise şi Aaron. Adesea, Dumnezeu s-a folosit de un singur om, mai bine decât de trupe instruite de ofiţeri îndemânatici. Toţi israeliţii la un loc au biruit atâta cât Samson? Saul, cu armatele sale, au lovit miile, lor, iar David, zecile lui de mii.Domnul poate da inamicului mari succese, pentru a-l bate la sfârşit. Dacă avem credinţă, Îl avem pe Domnul de partea noastră; atunci ce ne poate face mulţimea oamenilor? Un câine ciobănesc poate mâna înaintea lui o mare turmă. Dacă Domnul te-a trimis, frate, puterea Lui va împlini în tine planul Său. Încrede-te în această făgăduinţă şi arată-te curajos.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Încolo, fraților, toate cele adevărate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute şi dacă este vreo laudă, la acestea gândiți. Ce ați şi învățat şi ați primit şi ați auzit şi ați văzut în mine, pe acestea facețile! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. Filipeni 4.8,9

    Acest pasaj a fost descris ca fiind «un nou Eden», un adevărat paradis al lui Dumnezeu, şi aşa şi este. Vechiul Eden avea tot felul de roade care erau bune de mâncat, iar Dumnezeu Se afla acolo; însă părinții noştri au pierdut dreptul de a fi acolo din cauza neascultării lor. Au fost alungați din el, iar sabia heruvimului a fost pusă să păzească intrarea, pentru ca cei păcătoşi să nu se poată niciodată reîntoarce în acel loc.

    Avem aici însă prezentat un nou Eden deschis pentru noi, iar intrarea în el este prin crucea Domnului nostru Isus Hristos; prin acea cruce nea fost deschisă o intrare largă în acest paradis, unde toate lucrurile sunt bune şi unde putem să ne desfătăm cu frumusețile şi cu roadele lui glorioase – lucruri adevărate, vrednice de respect, drepte, curate, vrednice de iubit, vorbite de bine şi vrednice de laudă.

    Ce roade, ce binecuvântări ne aşteaptă în acest Eden! Totul este Hristos şi, pe măsură ce ne bucurăm de frumusețea Lui şi de gloriile Persoanei Sale, Dumnezeul păcii va fi acolo, iar noi vom umbla cu El şi El cu noi. Marele apostol, care cunoştea şi iubea atât de mult acest paradis al lui Dumnezeu, nu are nimic mai mult de spus, decât săi îndemne pe cei credincioşi să intre în el. De ce altceva am mai avea nevoie? J. T. Mawson

    Noi mergem spre ceruri, mergem cântând spre Sion,

    Vedeavom peal gloriei Rege domnind pe cerescul Său tron!

    C. Ioanid

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, cât de încet sunt în a arăta, în obiceiurile şi în căile mele, harul minunat al lui Dumnezeu! Când va fi frumuseţea Ta peste mine, pentru onoarea Ta?

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Isus tăcea şi nu răspundea nimic.» Marcu 14,61

    Am fost foarte impresionat de această tăcere a Domnului Isus în timpul suferinţei Sale. Tăcerea Sa reprezintă o parte decisivă din victoria câştigată. Provocările jignitoare ale duşmanului: «… dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!» (Matei 27,40) au fost anihilate prin tăcerea Sa. Triumful Său – «S-a isprăvit!» (loan 19,30) – a strălucit şi mai puternic prin tăcerea Sa şi l-a făcut pe sutaşul roman să exclame în cele din urmă «… Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!» (Matei 27,54). Pe cruce Cristos a tăcut. Din păcate însă foarte puţini credincioşi au acest dar al lui Isus. De ce te justifici atât de mult? De ce îţi aperi tot timpul cauza? Gândeşte-te cum a reacţionat Mântuitorul: «... nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător» (1 Petru 2,23). Domnul Isus a fost gata să moară pentru ca noi să trăim – de aceea a tăcut. Noi nu putem să mefgem pe o altă cale decât a Lui şi aceasta este calea morţii eului. Carnea, firea pământească îşi revendică drepturile, dar duhul este tăcut. Cei care Ii aparţin cu totul lui Cristos pot să tacă şi în faţa celei mai mari nedreptăţi. Dar cei care îşi iubesc mândria se agită şi vorbesc mult. Practici tu tăcerea lui Dumnezeu? Vorbirea noastră în rugăciune cu El este importantă, dar şi mai important este ca Domnul să ne poată vorbi. II asculţi? El ne cheamă: «… Ascultaţi-Mă dar» (Isaia 55,2).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea. Psalmi 66:20

    Privind în urmă la rugăciunile noastre, dacă suntem sinceri, vom fi grozav de uimiţi că am primit un răspuns. S-ar putea să fie şi unii care să creadă că rugăciunile lor meritau un răspuns – aşa cum credea fariseul — dar adevăratul creştin, pivind retrospectiv, îşi deplânge rugăciunile şi, dacă s-ar putea întoarce în timp, ar vrea să se roage mai sincer. Aminteşte-ţi, creştine, cât de reci au fost rugăciunile tale. In loc să te lupţi în rugăciune ca Iacov, te-ai rugat slab şi puţin – departe de credinţa aceea umilă, fierbinte şi perseverentă care strigă: „nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta” (Genesa 32:26). Dar, şi aceasta este o minune, Dumnezeu ţi-a auzit rugăciunile reci, şi nu numai că le-a auzit, ţi-a şi răspuns. Gândeşte-te că te-ai rugat rar, numai Când aveai necazuri şi fugeai la tronul milei. Dar când a venit izbăvirea, unde au dispărut rugăciunile? Totuşi, chiar dacă ai încetat să te mai rogi, Dumnezeu nu a încetat să te binecuvânteze. Când te-ai îndepărtat de tronul milei, Dumnezeu nu te-a părăsit, iar lumina strălucitoare a Şechinei a fost îtotdeauna vizibilă între aripile heruvirnilor. O, e minunat că Domnul priveşte cu îndurare cererile noastre spasmodice, care vin şi pleacă odată cu nevoile noastre. Ce Dumnezeu uimitor este El, să asculte rugăciunile celor care vin la El în nevoie, dar neglijează după ce au primit răspunsul; care se apropie de El când sunt forţaţi, dar care uită să I se adreseze când au parte de îndurări şi durerile încetează! Fie ca bunătatea Sa în ascultarea rugăciunilor să ne atingă inimile, ca să putem fi găsiţi făcând „în toată vremea… tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18).

    SEARA

    Numai purtaţi-vă în chip vrednic de Evanghelia lui Christos.

    Filipeni 1:27

    Cuvântul „purtaţi-vă” nu se referă numai la vorbire, ci la întregul curs al vieţii şi purtării noastre în lume. Cuvântul grecesc semnifică acţiunile şi privilegiile cetăţeniei. Astfel, ca cetăţeni ai Noului Ierusalim, suntem chemaţi să devenim Evanghelii pentru Christos. Ce fel de purtare este aceasta? In primul rând, Evanghelia este foarte simplă. Aşadar creştinii ar trebui să fie simpli şi umili în obiceiuri. Manierele noastre, vorbirea noastră, îmbrăcămintea şi întreaga noastră purtare ar trebui să oglindească simplitatea care este frumuseţea sufletului. Evanghelia este întrutotul adevărată. Este aur fără aramă, şi viaţa creştinului va fi lipsită de valoare şi strălucire fără diamantele adevărului. Evanghelia este o Evanghelie neînfricată. Ea proclamă cu îndrăzneală adevărul, fie că le place oamenilor, fie că nu. Noi trebuie să fim la fel credincioşi şi cutezători. Dar Evanghelia este şi foarte blândă. Observaţi spiritul Fondatorului ei: „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3). Unii oameni, care mărturisesc a fi creştini, sunt mai aspri decât tăişul săbiei; asemenea oameni nu sunt ai lui Christos. Să căutăm să-i câştigăm pe ceilalţi prin blândeţea cuvintelor şi acţiunilor. Evanghelia este foarte iubitoare. Este mesajul unui Dumnezeu al iubirii pentru un neam căzut şi rătăcit. Ultima poruncă a lui Christos către ucenicii Săi au fost „iubiţi-vă unul pe altul” (Ioan 13:34). O, dacă sfinţii ar avea o unitate mai reală, mai iubitoare, şi o compasiune mai mare pentru sufletele celor căzuţi! Nu trebuie să uităm că Evanghelia este sfântă. Ea nu scuză niciodată păcatul: îl iartă, dar numai prin răscumpărare. Dacă vieţile noastre vor semăna Evangheliei, trebuie să ne ferim, nu numai de păcatele mari, ci şi de orice lucru care ar arunca o umbră asupra conformităţii noastre cu Christos. De dragul Său, de dragul nostru, şi de dragul celorlalţi, trebuie să ne luptăm zi de zi să ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelie.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu. (Geneza 21:2)

    „Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam” (Psalmul 33:11). Dar trebuie să fim pregătiţi să aşteptăm cronometrajul lui Dumnezeu. Cronometrajul Său este precis, pentru că El face toate lucrurile „exact la timpul” hotărât de El. Nu este pentru noi să cunoaştem cronometrajul Său, şi de fapt nici nu-l putem cunoaşte – trebuie doar să-l aşteptăm.Dacă Dumnezeu i-ar fi spus lui Avraam când era încă în Haran că are să aştepte 30 de ani până va ţine în braţe copilul promis, curajul l-ar fi părăsit. Aşa că Dumnezeu, ca un act al dragostei Sale îndurătoare, a ascuns de Avraam numărul anilor istovitori cât trebuia să aştepte. Numai când s-a apropiat sorocul, cu doar câteva luni înainte, Dumnezeu Şi-a revelat promisiunea: „La anul pe vremea aceasta … Sara va avea un fiu” (Geneza 18:14). „Vremea aceasta” a venit în sfârşit, şi curând râsul zglobiu care a umplut casa patriarhului a făcut cuplul înaintat în vârstă să uite aşteptarea lungă şi grea.Aşa că îmbărbătează-te, copile drag, când Dumnezeu îţi cere să aştepţi. Cel pe care-L aştepţi nu te va dezamăgi. El nu va întârzia nici 5 minute peste „vremea aceea”. Şi-n curând „întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16:20).O, ce fericit e sufletul pe care Dumnezeu îl face să râdă! Atunci necazul şi plânsul fug pentru totdeauna, cum fuge întunericul de zorii zilei. selectat

    Ca pasageri, nu este pentru noi să umblăm cu hărţile maritime şi cu compasul. Trebuie să-L lăsăm pe abilul Căpitan să-Şi facă singur lucrarea. Robert Hall

    Unele lucruri nu pot fi împlinite într-o zi. Chiar Dumnezeu nu face un apus glorios într-o clipă. Timp de câteva zile El adună ceaţa cu care va construi superbele Lui palate pe cerul de vest.

    Dimineţi glorioase – dar când? Ah, cine va spune?

    Muntele cel mai râpos va deveni câmpie,

    Şi pământul arid va fi saturat de ploaie.

    Toate porţile de aramă vor fi sfărâmate; barele de fier,

    Transformate, formează o scară spre stele.

    Locurile accidentate vor fi netezite, şi toate căile întortocheate îndreptate,

    Pentru cel care poate aştepta cu răbdare.

    Aceste lucruri vor avea loc în ziua hotărâtă de Dumnezeu:

    Poate nu va fi mâine – dar va fi.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 37.5-20

    Slujitorii lui Ezechia au ascultat de împăratul lor şi au rămas tăcuţi în faţa duşmanului; de asemenea, au fost credincioşi suveranului lor, raportându-i cuvintele rostite de Rabşache (36.21,22); acum îi vedem împlinind aproape de Isaia misiunea care le fusese încredinţată, punând în practică proverbul pe care ei înşişi îl transcriseseră (vezi Proverbe 25.1 şi 13). Pentru a afla secretul frumoasei lor supuneri va trebui să remarcăm că ei erau sub conducerea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul credincios rânduit de Dumnezeu, care II simbolizează pe Domnul Isus (22.20).După prima provocare a Asirianului, Ezechia a fost încurajat de răspunsul profetului. Acum însă este din nou încercat: el primeşte de la împăratul Asiriei o scrisoare plină de ameninţări la adresa lui şi totodată dispreţuitoare faţă de Domnul. Conştient şi de neputinţa sa şi de faptul că era ofensat Numele Dumnezeului lui Israel, Ezechia intră din nou în Templu, unde depune scrisoarea arogantă. De astă dată nu se mulţumeşte numai cu o rugăciune înălţată de Isaia (v. 4), ci el însuşi se adresează Domnului. Remarcaţi argumentele lui: nu face nicio menţiune despre el, nici despre popor, pentru că singura care contează este gloria Celui care „şade între heruvimi”. „Dumnezeii naţiunilor”” subjugate de Asiria nu trebuie confundaţi cu Cel care „singur este Dumnezeul tuturor împărăţiilor pământului” (v. 12,16 – comp. dc asemenea v. 17 cu Psalmul 74.10,18

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Faptele 16:16-26

    Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu…  Faptele 16:25

    CÂNTAREA DE LA MIEZUL NOPŢII

    Cum au putut să cânte Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingând mesajul. Oameni cu motive egoiste răs- pândiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cântau. Dar nu erau cântări de jale şi dor, cântările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cântări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau cânta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători. Cântările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cânte după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cântarea. Cea mai bună explicaţie de ce cântă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei. Cel care umblă cu Domnul poate cânta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate cânta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

    Eu am un cânt în suflet de la Isus –
    Susurul blând şi dulce-al vocii Sale:
    „Să nu te temi nicicând, Eu sunt cu tine
    Influxul şi refluxul vieţii tale!” – Bridgers

    Cei care umblă în lumină pot cânta în noapte plină.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui CRISTOS. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. 2 Timotei 2.3-4

    Călătorim printr-o lume plină de duşmănie şi lipsită de frica de Dumnezeu. Toţi cei care vor să trăiască cu evlavie simt duşmănia şi mânia acestei lumi. Aceasta a simţit-o în cea mai mare măsură Domnul Isus. A venit în lumea care-I aparţinea şi care era proprietatea Lui, în sânul poporului Său prea iubit, dar acesta nu L-a primit. El a venit să mântuiască ce era pierdut. El a vestit cea mai minunată solie de har ce se putea propovădui vreodată şi şi-a arătat dragostea, puterea şi îndurarea la mii şi mii, dar oamenii nu s-au liniştit până nu L-au răstignit.

    În tot timpul istoriei se vede ura înverşunată a omului faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său. Îndeosebi cei aleşi de Dumnezeu pentru vestirea Evangheliei şi a Cuvântului Său divin au fost ţinta mâniei şi prigoanei. Care era viitorul lui Timotei? Fără îndoială că întristări de orice natură. De aceea apostolul îl îmbărbătează ca să nu deznădăjduiască, ci să fie tare în credinţă şi să sufere întristări împreună cu cei întristaţi. Ca un slujitor credincios al lui Dumnezeu şi ca un ostaş bun al lui Isus Cristos, Timotei trebuia să fie înştiinţat de toate necazurile, greutăţile şi împotrivirile. Este un mare privilegiu să stai în slujba Domnului şi să suferi ocara din pricina Numelui Său. Domnul însuşi este gata oricând să întărească pe slujitorii Lui, dându-le îmbărbătarea necesară pentru a nu le scădea moralul şi a nu da înapoi din lupta în care s-au înrolat pentru Domnul Isus Cristos. O, Doamne lucrează continuu prin Duhul Tău ca nădejdea Ta să ne învioreze în fiecare zi.

    Nu trebuie să încetăm de a stărui în înfăptuirea a ceea ce este Adunarea lui Dumnezeu – ca Trup al Domnului Isus în cer. Dacă uităm lucrul acesta vom alege una din numeroasele secte din creştinătate.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    … Doamne Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție! Psalmul 104.1

    Lucruri minunate

    Cuvintele acestui psalm ne introduc în visteria înțelepciunii, mărimii și puterii lui Dumnezeu. Relatarea biblică despre începutul creației este de o frumusețe și de o măreție deosebită. În fața unui astfel de tablou, credința se înclină cu admirație înaintea Dumnezeului-Creator. Lumea poate se întreabă cum au fost create toate acestea, iar știința poate să ridice ipotezele ei; dar omul cu credință dată de Dumnezeu înțelege că lumile au fost create prin Cuvântul lui Dumnezeu.

    Cât de mare și cât de prețioasă este o astfel de credință, care ne transpune în starea de a înțelege lucrurile minunate ale creației!

    Cu cât citim cu mai multă credință Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai bine înțelegem cum au devenit toate. În acest psalm, minunile se înșiră una după alta, dar credința le înțelege pe toate. Aici stăm ca în fața unei expoziții, în care putem privi obiectele, unele după altele.

    Să facă Domnul să învățăm să stăm în liniște și să admirăm lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, și aceasta să întărească credința noastră! Să fim și noi ca și psalmistul, oameni credincioși care să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru mântuirea adusă prin Fiul Său și să privim în liniște măreția lucrărilor Sale!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    ODATĂ CU IERTAREA ÎNCEPE PROCESUL VINDECĂRII

    „Să iertați orice aveți împotriva cuiva” (Marcu 11:25)

    Ofensele cel mai greu de iertat sunt făcute de persoanele care îți sunt cele mai apropiate. De ce? Pentru că trebuie să trăim cu ele în fiecare zi! Când suntem tineri, emoțiile noastre sunt atât de intense încât rănile și suferințele ne pot însoți toată viața. Durerea este și mai mare când cel care ne-a greșit ne este părinte. Poate mama te-a respins, în loc să dea dovadă de dragostea de care aveai nevoie sau un tată alcoolic care te-a maltratat zi și noapte. Victimele unor asemenea orori pot fi în continuare măcinate de resentiment și mânie chiar și după zeci de ani. Aceasta te poate face să „joci un rol” și să-i rănești pe aceia pe care îi iubești în prezent și de care ai nevoie cel mai mult. Care este răspunsul? Iertarea. Dr. Archibald Hart definește iertarea ca fiind „renunțarea la dreptul de-a te răni pentru că tu m-ai rănit”.

    Numai când găsești maturitatea emoțională de a-i elibera pe cei care ți-au greșit, fie că și-au cerut iertare, fie că nu, rănile tale vor începe să se vindece. Domnul Isus a spus-o astfel: „când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre”, lată ceva la care poate nu te-ai gândit: disponibilitatea lui Dumnezeu de a te ierta depinde de disponibilitatea ta de a-i ierta pe ceilalți. Tu spui: „Dacă îl iert, scapă prea ușor”. Nu, pe tine te scutești de necaz. Te eliberezi de durere și resentiment și vei umbla pe calea binecuvântării lui Dumnezeu. Lasă ofensa și ofensatorul în grija lui Dumnezeu; El este singurul care înțelege ce a făcut acea persoană și de ce a făcut-o. în ceea ce te privește pe tine – odată cu iertarea începe procesul vindecării.


  • 23 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Necredinţa îngrijorării

    „Nu vă ingrjorați de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul wostru. gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.” Matei 6:25

    Isus caracterizează îngrijorarea din viaţa unui ucenic drept necredinţa. Dacă am primii Duhul lui Dumnezeu, El va „pune degetul pe rană” întrebând: „Unde este locul lui Dumnezeu în relaţia aceasta, în planurile acestei vacanţe, în aceste cărţi pe care vrei să le citeşti?” El insistă întotdeauna în această direcţie până când învăţăm să-L punem pe El pe primul loc. Ori de câte ori punem pe primul loc alte lucruri, apare confuzia.

    „Nu vă îngrijoraţi…” Nu lua asupra ta presiunea gândurilor cu privire la viilor. A te îngrijora nu numai că este ceva rău, ci este şi necredinţă, deoarece, dacă te îngrijorezi, înseamnă că nu crezi că Dumnezeu poate avea grijă de detaliile practice ale vieţii tale,tocmai aceste detalii ne îngrijorează. Ai remarcat vreodată, din spusele lui Isus. ce anume va înăbuşi cuvântul pe care El îl pune in noi? Diavolul? Nu, ci grijile lumii acesteia. Este vorba întotdeauna de micile griji. Nu voi crede acolo unde nu pot să văd. Singurul tratament împotriva necredinţei este ascultarea de Duhul Sfânt.

    Marele cuvânt spus de Isus ucenicilor Lui este predarea deplină.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!”

    PSALMUL 107:8

    Subiectul acestui psalm este bunătatea Domnului faţă de fiii oamenilor. Psalmul vorbeşte de izbăvirile acordate omului, în împrejurările cele mai nenorocite în care nebunia lui l-a aşezat, şi aceste izbăviri ca răspuns la strigătul lui de amărăciune şi chin. Dar scopul propriu zis al psalmului este ca să îndemne pe aceia care au avut astfel de experienţe triste, să laude pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor. În el este şi o nuanţă de mirare şi de tristeţe pe care o are Domnul din pricina ingratitudinei oamenilor care au aşa de puţină recunoştinţă faţă de nemărginita Sa bunătate şi atât de puţine laude în inima lor faţă de harul Lui nespus de mare. Dar în acelaşi timp psalmul are şi o notă de înştiinţare.

    Ne trebuie neapărat o încercare ca să ne aducă aminte ce am primit mai înainte şi să fim recunoscători? Aşa se întâmpla cu poporul lui Dumnezeu care uita mereu minunile pe care le făcuse Domnul pentru ei, dar de care ei îşi aminteau numai când erau nenorociţi. O, grozava primejdie de a ne obişnui cu bunătatea Domnului, fie din punctul de vedere material, fie spiritual, ca şi cum ni s-ar cuveni! Nu se cuvine mai degrabă să-I fim recunoscători?

    într-un alt psalm (103) Duhul Sfânt ne spune: „Binecuvintează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui” (vs. 2) Este însă în psalmul nostru şi o notă de dragoste care cere răspunsul inimilor noastre. Ucenicii din Biserica de la început îşi exprimau dragostea prin viaţa lor în întregime predată, care, dacă nu ducea până la martiraj, era cel puţin o supunere totală faţă de voia lui Dumnezeu, fără să reţină nimic pentru ei înşişi. Să reflectăm la tot ce avem, la tot ce suntem la toate darurile lui Dumnezeu dar mai ales la „darul Lui nespus de mare” (2Cor. 9:15), să-I mulţumim şi să-I fim recunoscători fiindcă: „…darul harului lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Rom. 6:23).

    Viaţa noastră să fie acum marcată printr-o adevărată laudă a lui Dumnezeu şi printr-o dăruire de noi înşine, fără rezerve. Lauda este ca o armă de luptă care-l face pe vrăjmaş să dea înapoi. „în clipa când am început cântările de laudă, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi a lui Moab, …şi au fost bătuţi.” (2Cr. 20:22)

    Lauda este o notă mai înaltă decât mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru binecuvântările Lui faţă de noi. Ea este preamărirea Persoanei de la care vin ele.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.” Fapte Ap.13:40-41

    Mă bucur că aici este vorba despre o istorisire, şi nu despre o predică. Pentru a istorisi n-am avut nevoie de studii. Aţi avut nevoie de studii pentru ca să vorbiţi despre lucruri pământeşti, să cunoaşteţi mai mult? Această cunoştinţă vine de la sine. Eu am putut să mint fără să mă gândesc mult. Câteodată trebuia totşi să-mi dau silinţa ca prin minciunile mele să nu mă dau de gol; dar tatăl minciunilor, Diavolul mi-a venit în ajutor cu sfatul lui. Azi am un alt Tată Ceresc. El îmi dă înţelepciune pentru a cunoaşte lucrurile de care trebuie să am cunoştinţă. În versetul 42 citim:” Cînd au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.”, sau cu alte cuvinte, noi vrem să fim creştini! Nu ar trebui oare să ne ruşinăm dacă citim în verstul 43: „Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, cari stăteau de vorbă cu ei, şi-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu.”

    Cât de important este să rămânem în harul Lui Dumnezeu! Cel ce crede în Isu este drept. Dorim să umblăm în lumina Duhului Sfânt, să ne lăsăm mustraţi, sau vrem ca Dumnezeu să ne respingă? Prin vizitarea unor adunări încă nu am făcut nimic. Cel care nu se întoarce din toată inima la Dumnezeu, şi nu este condus de Cuvântul Lui Dumnezeu şi de Duhul Sfânt nu este moştenitor, ci născut din curvie. Să dea Dumnezeu, ca să ne plecăm înaintea Lui fiecare om care este dornic de mântuire, pentru ca de acum încolo să trăiască sub conducerea şi mustrarea Duhului Sfânt.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    TOTALA SPRIJINIRE PE DUMNEZEU

    Căci El va izbăvi pe săracul care strigă, şi pe nenorocitul care n-are ajutor. Psalmul 72.12

    Săracul strigă; de altfel, ce ar putea face? Strigătul lui este auzit de Dumnezeu; ce-i trebuie mai mult? Acela dintre cititori care este sărac, sa strige la El; prin aceasta va arăta înţelepciune. Nu strigaţi la urechile prietenilor voştri, căci chiar dacă ar putea să vă ajute, ei vor face aceasta numai dacă Domnul le va pune pe inimă. Cel mai sigur este să mergeţi direct la Dumnezeu, strigând. Acela care aleargă drept spre ţintă e cel mai bun alergător. Alergaţi la El şi nu la alte mijloace.”Vai!” zici tu, „eu nu am nici prieteni, nici ajutor”. Cu atât mai bine; te poţi baza pe Domnul de doua ori – ca unul fără mijloace şi fără ajutor. Pentru nevoia ta dublată, să faci o îndoită rugăciune. Chiar pentru nevoile trecătoare poţi să aştepţi toate de la Dumnezeu, căci El îngrijeşte de copiii Săi în toate privinţele. Cât pentru nevoile spirituale, care sunt cele mai însemnate dintre toate, Domnul va auzi strigătul tău, te va izbăvi şi te va ajuta.Prietene sărac, încearcă-L pe Dumnezeul tău bogat. Tu, care eşti fără ajutor, sprijineşte-te pe ajutorul Lui. Ştiu că El nu m-a uitat niciodată pe mine şi sunt sigur că nu te va uita nici pe tine. Vino ca un cerşetor şi Dumnezeu nu va refuza să te ajute. Isus este împărat şi El nu te va lăsa sa pieri.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Când faci o promisiune lui Dumnezeu, nu întârzia so împlineşti, pentru că El nu găseşte nicio plăcere în nebuni; împlineşte ce ai promis! Mai bine este să nu promiți decât să promiți şi să nu împlineşti. Nu îngădui gurii tale săți îndrepte carnea spre păcat şi nu zice înaintea îngerului că a fost o greşeală. Pentru ce să Se mânie Dumnezeu la glasul tău şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? Eclesiastul 5.46

    Şi a fost aşa: după două luni, ea sa întors la tatăl ei şi el a împlinit asupra ei promisiunea pe care o făcuse. Judecători 11.39

    Judecătorii lui Israel – Iefta (3) – Un jurământ nesăbuit

    Iefta fusese ales de bătrânii Galaadului şi se tocmise cu ei cu privire la răsplată. Totuşi, Duhul Domnului a venit peste el, iar Domnul ia dat pe vrăjmaşii săi în mâinile sale. În aceasta vedem suveranitatea Domnului – El nu Se limitează la a folosi doar oameni „buni” ca instrumente pentru aŞi împlini scopurile.

    În drumul său către bătălie, Iefta a făcut un jurământ, cu totul nepotrivit, Domnului. El a promis să jertfească Domnului ca arderedetot pe cel din casa lui care avea săi iasă primul în întâmpinare, când urma să se întoarcă victorios de la lupta cu amoniții.

    Când sa întors biruitor, fiica sa, singurul său copil, ia ieşit în întâmpinare jucând. Ce şoc! Ce tulburare pentru inima lui! Totuşi, în timp ce a regretat amarnic că făcuse un jurământ atât de nesăbuit, a ținut săl împlinească, iar fiica sa şia onorat tatăl, arătânduse gata de a se da pe sine.

    Cât de important este să împlinim ceea ce am promis, fie lui Dumnezeu, fie semenilor noştri! „Da” al nostru trebuie să fie „da” şi „nu” al nostru trebuie să fie „nu” (Matei 5.37). Să nu facem promisiuni cu uşurătate, pe care să nu le putem împlini. Dumnezeu ne ține responsabili pentru cuvintele noastre.

    Să fim plini de recunoştință pentru faptul că Dumnezeu este marele Dăruitor! El este credincios. Tot ceea ce a promis, El poate să facă şi va face. „El, care, întradevăr, nu La cruțat pe propriul Său Fiu, ci La dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El?” (Romani 8.32).E. P. Vedder, Jr.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, cât de totală este nevoia mea după Tine! Vino astăzi, în împrejurările în care ne aflăm, în plenitudinea puterii Tale.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.»

    Apocalipsa 2,10

    Suferinţele au urmări binecuvântate. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă: «… în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri» (Fapte 14,22). De ce? Răspuns: «Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă» (2 Cor. 4,17). Care sunt urmările binecuvântate ale suferinţei?

    1. Suferinţa ne îndeamnă să ne rugăm mai sincer, pentru a ajunge să apreciem mai mult lucrarea lui Dumnezeu decât lucrarea noastră: «… m-a ascultat în ziua necazului meu» (Gen. 35,3).

    2. Suferinţa ne face să experimentăm într-un mod miraculos putera lui Dumnezeu: «… un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz» (Isaia 25,4).

    3. Suferinţa ne face să-L căutăm pe Domnul cu toată inima: «Doamne, ei Te-au căutat când erau în strâmtorare» (Isaia 26,16).

    4.
    În suferinţă simţim într-un mod special mângâierea şi sprijinul Domnului: «care ne mângâie în toate necazurile noastre» (2 Cor. 1,4).

    5. Suferinţa ne învaţă ceea ce nu putem învăţa în timpurile de pace şi linişte, şi anume răbdarea: «… căci ştim că necazul aduce răbdare» (Rom. 5,3).

    6. In suferinţă suntem protejaţi: «în mijlocul multelor necazuri prin care au trecut» (2 Cor. 8,2).

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Psalmi 138:8

    Încrederea pe care psalmistul o prezintă aici este o încredere de origine divină. El nu spune „am har destul ca să sfârşesc ce am început. Credinţa mea este atât de tare încât nu mă voi clătina. Dragostea mea este atât de fierbinte încât nu se va răci niciodată. Hotărârea mea este atât de puternică încât nimic nu o poate clinti”. Nu, el depindea numai de Domnul. Dacă ne încredem în ceva care nu-şi are temelia pe Stânca Veacurilor, încrederea noastră nu este decât un vis. Ea va cădea peste noi şi ne va acoperi cu ruine, spre durerea şi confuzia noastră. Timpul desface tot ce toarce natura, şi cei care se îmbracă cu hainele ei se cufundă în confuzie veşnică. Psalmistul era înţelept El se Sprijinea numai pe lucrarea Domnului. Domnul a început lucrarea aceasta fără noi. El o va duce mai departe, şi dacă nu o sfârşeşte El nu va fi niciodată sfârşită. Dacă avem o pată pe haina neprihănirii, suntem pierduţi; dar credinţa noastră este că Domnul care a început va sfârşi. El a făcut totul, trebuie să facă totul, şi va face totul. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în ceea ce facem sau am hotărât că vom face, ci în ceea ce Domnul va face. Necredinţa insinuează: ” nu vei putea niciodată să stai în piceaoare. Priveşte răul din inima ta; n-o să poţi niciodată să învingi păcatul. Aminteşte-ţi de plăcerile şi ispitele care te asediază; vei fi prins cu siguranţă de ele şi te vei lăsa târât”. Ah, da, am pieri într-adevăr dacă am fi lăsaţi în seama puterii noastre. Dacă ar trebui să navigam bazându-ne pe corăbiile noastre fragile, am avea de ce să ne lăsăm cuprinşi de disperare. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! El „va sfârşi ce a început” şi ne va duce la „limanul dorit” (Psalmi 107:30). Nu putem fi niciodată prea încrezători atunci când ne încredem în El şi nu putem purta niciodată prea multe poveri atunci când avem Asigurarea Lui.

    SEARA

    Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint. Isaia 43:24

    Închinătorii la Templu erau obişnuiţi să aducă daruri parfumate care să fie arse pe altarul lui Dumnezeu. Totuşi Israel, în timpurile sale de răzvrătire, devenise; zgârcit şi nu mai aducea jertfe de mulţumire Domnului său. Aceasta era o dovadă evidentă a împietririi inimii lor faţă de Dumnezeu şi casa Sa. Cititorule, această afirmaţie are vreo legătură cu tine? Oare acuzaţia din text nu poate fi îndreptată şi împotriva ta, uneori? Cei care sunt săraci material, dar bogaţi în credinţă, vor fi acceptaţi chiar dacă darurile lor sunt puţine; dar, sărmane cititor, îi dai Domnului tău partea cuvenită, sau ţii în buzunar bănuţul văduvei? Credinciosul bogat trebuie să fie mulţumitor pentru darurile încredinţate lui, şi să nu uite marea sa responsabilitate, fiindcă „cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Dar, cititorule bogat, îţi dai seama de obligaţiile tale, şi îi dai Domnului partea cuvenită beneficiilor pe care le-ai primit? Isus şi-a dat sângele pentru noi; ce îi dăm noi în schimb? Noi suntem ai Lui, şi tot ce avem este al Său, fiindcă El ne-a răscumpărat pentru Sine. Putem să ne mai purtăm ca şi cum am fi ai noştri? O, dacă am avea mai multă consacrare şi mai multă iubirel Binecuvântatul nostru Isus, cât de bun eşti să accepţi trestia mirositoare cumpărată cu argint! Nimic nu este prea scump ca să-Ţi fie adus tribut, totuşi Tu primeşti cu bucurie cele mai mici dovezi de afecţiune! Ne primeşti bietele margarete şi nu-mă-uita ca pe nişte lucruri de preţ, deşi ele nu sunt decât un mănunchi de flori sălbatice aduse de un copil mamei lui. Ajută-ne să nu ne zgârcim niciodată faţă de Tine. Din clipa aceasta, fie să nu mai auzim niciodată acuzaţii în privinţa zgârceniei darurilor noastre către Tine. Iţi vom da primele roade ale bunăstării noastre şi îţi vom plăti zeciuială din toate. Atunci vom putea spune „din mâna Ta primim ce-Ţi aducem” (1 Cronici 29:14).

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Zadarnică le era toată iscusinţa. Atunci, în strâmtorarea lor,au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. (Psalmul 107:27-28)

     

    Eşti cumva la capătul iscusinţei,

    Creştin cu fruntea încreţită?

    Te gândeşti la ce este înaintea ta,

    Şi la tot ce înduri acum?

    Simţi că toată lumea e împotriva ta,

    Şi eşti singur în mijlocul bătăliei?

    Adu-ţi aminte – la capătul iscusinţei

    Este locul unde se arată puterea lui Dumnezeu.

     

    Eşti cumva la capătul iscusinţei,

    Orbit de o durere epuizantă,

    Simţind că n-o poţi îndura,

    Că nu poţi suporta tensiunea,

    Zdrobit de suferinţa continuă,

    Năucit, şi uluit, şi amorţit?

    Adu-ţi aminte – la capătul iscusinţei

    Este locul unde-I place lui Isus să vină.

     

    Eşti cumva la capătul iscusinţei?

    Lucrarea ta se întinde înaintea ta,

    Toate zac începute şi neterminate,

    Apăsându-ţi inima şi mintea,

    Tânjeşti după puterea de a le face,

    Întinzând mâini tremurânde?

    Adu-ţi aminte – la capătul iscusinţei

    Stă Cel ce ne poartă povara.

     

    Eşti cumva la capătul iscusinţei?

    Atunci eşti chiar în locul

    Unde se află minunatele resurse

    Ale Celui care nu te părăseşte:

    Fără îndoială că pe o cale mai luminoasă

    Paşii tăi vor ajunge-n curând,

    Dar numai la capătul iscusinţei

    Se arată „Dumnezeul care poate”.

    Antoinette Wilson

     

    Nu te descuraja – ar putea fi ultima cheie de pe inel care deschide uşa. Stansifer

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 36.1-10 şi v.22; 3 7.1-4

    Aşezate între două diviziuni profetice ale cărţii Isaia, cap. 36-39 constituie un adevărat intermezzo istoric. Este vorba de o istorie pe care o cunoaştem deja din 2 împăraţi 18.30-20.21 şi din 2 Cronici 32. Dumnezeu ne-o dă aici pentru a treia oară, ca pe o vie ilustraţie pe de o parte a încrederii în El, iar pe de altă parte, a răspunsului pe care-l primeşte această încredere. Neaşteptată în această parte a cărţii, frumoasa istorie a lui Ezechia are rolul de a întări „mâinile slăbite” şi de a încuraja „genunchii care se clatină” (35.3), ea fiind, în al treilea rând, şi o ilustraţie a situaţiei în care se va găsi rămăşiţa lui Israel în timpul invaziei asiriene.

    Victorios până atunci, duşmanul se prezintă „lângă apeductul iazului de sus, pe drumul mare al ogorului nălbitorului” (36.2), în acelaşi loc în care, la năvălirea lui Reţin, profetul şi fiul său, Şear-Iaşub, fuseseră trimişi în întâmpinarea lui Ahaz cu un mesaj de har (cap. 7.3,4). în faţa provocării acestui nou cotropitor, Ezechia îşi poate aminti de promisiunea făcută tatălui său în acelaşi loc: „Ia seama şi fii liniştit, nu te teme de nimic şi să nu îţi slăbească inima…” (cap. 7.4).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Faptele 11:19-26

    Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia. Faptele 11:26

    TRĂIND LA ÎNĂLŢIMEA NUMELUI NOSTRU

    Ucenicii din Antiohia au cinstea de-a fi fost primii urmaşi ai lui Cristos care să poarte numele de creştini. In „Comentariul Cunoştinţelor Biblice”, Stanley D. Toussaint a făcut această observaţie asupra cuvântului „creştin”: „Terminaţia „-in” înseamnă „aparţinând partidei, sau grupării lui…”, de aceea, creştinii erau cei care aparţineau partidei lui Cristos”. A fi identificat ca „aparţinând partidei lui Isus” nu este numai un privilegiu, ci şi o responsabilitate. Se aşteaptă de la noi să trăim la înălţimea numelui nostru. Un soldat a fost adus înaintea lui Alexandru cel Mare, învinuit de comportament grosolan. La sfârşitul judecăţii, cuceritorul lumii i-a spus soldatului: „Cum te cheamă?” „Alexandru” a răspuns el. împăratul a răspuns: „Am întrebat, care îţi este numele?” Soldatul a răspuns din nou: „Alexandru”. ImpăratuLfurios ia spus din nou: „Vreau să ştiu cum te cheamă?” Când soldatul a răspuns a treia oară, generalul a replicat furios: „Eşti vinovat de învinuirile ce ţi se aduc si vei suferi consecinţele”. Apoi a adăugat: „Ori îţi schimbi comportamentul ori îţi schimbi numele. Nici un om nu poate purta numele de Alexandru şi să facă ceea ce ai făcut tu!” Dacă cineva ca Alexandru a putut fi ofensat de comportarea unuia ce-i purta numele, cu cât mai mult este Cristos interesat de comportamentul celor ce-I poartă Numele Eşti tu – sunt eu – la înălţimea numelui ce-l purtăm? Este neceasr oare ca Domnul Isus să ne spună: „Schimbă-ţi comportarea sau schimbă-ţi numele”? – R.W.D.

    Tu porţi iubitul nume-al lui Cristos

    Şi lumea toată spre tine se va uita.

    Îl vor primi sau nu, e ne-ndoios

    După exemplul arătat de viaţa ta.  – Anonim

    Ai vrea ca Isus să te reprezinte în acelaşi fel cum Îl reprezinţi tu?

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Matei 18.15

    David în Psalmii lui spune: „Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună” (Ps. 133.1). Da, ce lucru plăcut este ca, într-o lume plină de ură şi pizmă, familia lui Dumnezeu să-şi ocupe locul ei de dragoste şi de curăţie. Dar trăind în această lume unde locuieşte Satana şi păcatul, intervin chiar şi între credincioşi câte o neînţelegere, câte o greutate. Intenţiile Satanei de a dezbina inimile şi de a distruge mărturia lui Dumnezeu nu ne sunt necunoscute.

    De ce însă să discut cu fratele meu care a păcătuit împotriva mea despre lipsurile lui? Ca să-l câştig pe fratele meu. Pentru a ajunge la ţelul acesta, este foarte important să mă deplasez la el şi să-l mustru numai între patru ochi. La Domnul Isus avem pilda cea mai bună. Oare nu merge El pe urma fiecărui rătăcit şi nu-l caută până-l găseşte şi îl readuce pe cale? „Du-te şi mustră-l între tine şi el.” Este foarte interesant că în acest capitol din care e versetul de astăzi se vorbeşte de osteneala Domnului Isus pentru oaia rătăcită şi de bucuria găsirii ei. Prin aceasta El vrea să ne arate ce valoare mare are fiecare oaie din turma Sa. Da, El în dragostea Lui şi-a jertfit viaţa pentru noi. Vedeţi ce plini de valoare suntem în faţa Sa? De aceea să ne cufundăm în dragostea Lui şi în felul acesta nu vom leza nici vreo oiţă din turma Domnului.Chiar şi în vechime Dumnezeu vorbeşte mult de conlucrare, de părtăşie, de unitate: „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta, să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui” (Lev. 19.17). Astfel de versete găsim multe în Vechiul Testament, dar pentru noi creştinii născuţi din nou „legătura frăţească” să fie la înălţimea la care ne-a chemat Marele nostru Mântuitor.Simţămintele omeneşti sunt foarte şubrede şi trebuie să le cercetăm totdeauna foarte de aproape ca să nu ne rătăcim.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Pe alocurea vor fi mari cutremure de pământ…” Luca 21.11

    Să ascultăm avertizările!

    Numit de localnici Nevado del Ruiz, acest vulcan se află în Columbia și are o amintire supărătoare, cauzată de valurile de lavă scurse pe laturile sale. În anul 1985, un val de lavă clocotită a pornit la vale cu o viteză de peste 80 km/oră și a înecat, în câteva minute, 23.000 oameni, adică aproape toată populația orășelului Armero. Autoritățile au fost avertizate cu privire la cutremur, însă, din cauza unor false alarme anterioare, populația orașului nu a fost evacuată.

    Inima omului este nespus de rea și înșelătoare. Niciodată nu este dispusă să asculte avertizările. Mereu auzim spunându-se: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!” (2 Petru 3.4). În marea „cuvântare de rămas-bun” a Mântuitorului, din care este citat versetul de astăzi, El spune că în perioada sfârșitului, cutremurele vor fi o parte din judecata lui Dumnezeu. Tot Mântuitorul, care a exprimat foarte clar ceea ce va fi în viitor, dorește și astăzi să salveze oameni de mânia viitoare a lui Dumnezeu. Mulți au acceptat această ofertă, s-au plecat înaintea lui Dumnezeu și s-au smerit. Ei vor fi păziți nu numai de judecățile temporare ale lui Dumnezeu, ci vor fi în siguranță și față de judecata care va veni peste toți oamenii. Se află și cititorul printre acești oameni?

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    TEAMA DE A NU PIERDE PE CINEVA DRAG

    „Se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol”. (1 Samuel 20:18)

    Este în viața ta cineva a cărei dispariție de pe pământ să te îngrozească? îți dă neliniște?

    Dacă e așa, începe să pui aceste lucruri în practică:

    1) Cere-I lui Dumnezeu harul de a accepta moartea ca pe o parte inevitabilă a vieții! Atât tu, cât și persoana dragă veți muri în cele din urmă și nimeni în afară de Dumnezeu nu știe cine va muri primul. De aceea, îngrijorarea pentru ceva ce nu poți controla fură pacea și bucuria.

    2) Profită la maxim de fiecare clipă! Dacă ai cunoaște data exactă a plecării cuiva drag, ce ți-ai dori să fi făcut? Sau să nu fi făcut? Ai face călătoria despre care ați discutat mereu? Ai fi mai puțin critic și ai face mai multe complimente? Ai petrece mai mult timp cu acea persoană și i-ai spune mai des că o iubești?

    3) Nu mai irosi nici o clipă din timpul tău în certuri si supărări.

    4) Depune toate eforturile pentru a te asigura că cel drag are o relație bună cu Dumnezeu. Apoi poți fii sigur că veți petrece veșnicia împreună.

    5) Nu uita că persoana dragă îi este dragă si lui Dumnezeu. El o iubește chiar mai mult decât tine. „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine” (Psalmul 23:4).

    6) încearcă să-ți imaginezi persoana dragă în rai. Domnul Isus a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc … ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (loan 14:2-3). Această despărțire va fi temporară, dar reîntâlnirea va fi veșnică.

     

     

     


     

  • 22 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Aceasta explică totul

    „Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca ei să fie una în Noi.” loan 17:21

    Dacă treci printr-o perioadă de singurătate, citeşte Ioan 17, care-ţi va explica exact de ce te afli în acea situaţie – Isus S-a rugat ca tu să fii una cu Tatăl, aşa cum este El. Îl ajuţi tu pe Dumnezeu să răspundă la această rugăciune sau ai un alt scop cu privire la viaţa ta? Din momentul când ai devenit ucenic, nu mai poţi fi tot atât de independent pe cât erai înainte.

    În Ioan 17 ni se arată că scopul lui Dumnezeu nu este să răspundă rugăciunilor noastre, dar, prin rugăciune, noi ajungem să cunoaştem gândul lui Dumnezeu. Există o rugăciune căreia Dumnezeu trebuie să-i răspundă, şi anume rugăciunea lui Isus – „Ca ei să fie una cum şi Noi suntem una”. Suntem noi atât de aproape de Isus Cristos?

    Dumnezeu nu-Şi face griji cu privire la planurile noastre; El nu ne întreabă: „Vrei să treci prin această pierdere, prin această încurcătură?”, ci îngăduie asemenea lucruri, pentru că are propriul Lui scop. Lucrurile prin care trecem ori ne fac oameni mai plăcuţi, mai buni, mai nobili, ori ne fac mai dificili şi vânători de greşeli, mai insistenţi în urmarea propriei noastre căi. Lucrurile care se îmâmplă în viaţa noastră ori ne fac diavoli, ori ne fac sfinţi; totul depinde de relaţia noastră cu Dumnezeu.

    Dacă spunem: „Facă-se voia Ta”, avem parte de mângâierea din Ioan 17, mângâierea de a şti că Tatăl nostru lucrează comform înţelepciunii Sale. Când înţelegem care este scopul lui Dumnezeu, nu vom deveni înguşti la minte şi cinici. Isus S-a rugat pentru nimic mai puţin decât unitatea noastră absolută cu El, aşa cum este una cu Tatăl. Unii dintre noi suntem departe de aceasta, dar Dumnezeu nu ne va lăsa în pace până când nu vom fi una cu El. Isus S-a rugat ca noi să fim astfel.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă.” PSALMI 23:2

    Întreg Psalmul 23 ne vorbeşte de asigurarea deplină a aceluia care se încrede şi se bazează pe credincioşia Celui ce este credincios în tot ce a făgăduit. Dar ceea ce linişteşte şi bucură sufletul, în psalmul 23 nu este propriu zis ceea ce dă Domnul ci, Domnul însuşi. El ne face să ne odihnim liniştiţi în păşuni verzi şi ne duce la ape de odihnă. Dulcea şi îmbelşugata păşune, acolo unde seceta nu poate ajunge; siguranţa de a ne bucura în linişte şi pace de înviorările dumnezeieşti, sunt partea noastră prin grija Bunului Păstor. El ne înviorează sufletul şi ne călăuzeşte „pe cărări drepte din pricina Numelui Său.” Binecuvântarea depinde de ceea ce este El şi nu de ceea ce am luat noi. Fără-ndoială, avem binecuvântarea aceasta infinită adică pe El însuşi şi învăţăm să o gustăm în păşunile verzi şi odihnitoare ale părtăşiei cu El. Să ne lăsăm deci conduşi de El, să-L urmăm în mod hotărât şi serios astăzi în mijlocul împrejurărilor împotrivitoare ale vieţii. Nu simţim noi nevoie de a ne lăsa duşi la apele odihnitoare ale prezenţei Sale şi ale Cuvântului Său?

    O, de-am realiza câtă nevoie avem de a fi şi a rămâne neîntrerupt în prezenţa Domnului Isus! Când mulţi din ucenicii Lui „s-au întors şi nu mai umblau cu El, Domnul a zis celor doisprezece: „voi nu vreţi să vă duceţi?” Dar Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Vremurile şi evenimentele se precipită tot mai mult, Satan oferă oamenilor tot felul de invitaţii, chiar religioase dar false, şi atunci „unde să ne ducem?” Cine altul ne-ar putea duce la păşuni verzi şi la ape de odihnă în prezenţa Lui? Bunul nostru Păstor nu este numai o călăuză ca mulţi aceia care se consideră astfel, ci El a zis: ” Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. El ne-a scos afară din pustia acestei lumi prin jertfa Lui şi ne conduce spre cer. „La cine să plecăm? Pustiu urât e lumea; Sub mreaja lui Satan e laţ amăgitor… La cine să plecăm? Cine să ne dea ca Tine cuvintele luminii, ape vii din cer? Rămânem lângă Tine scump Mântuitor. La cine să plecăm? Ca Tine nimeni altul de noi nu se-ngrijeşte: o, cât ne iubeşti! In inmă ne porţi, pe viaţă şi pe moarte. Rămânem lângă Tine, scump Mântuitor!”

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii, foarte necăjiţi că învăţau norodul şi vesteau în Isus învierea morţilor.” Fapte Ap.4:1-2

    Şi astăzi este tot aşa ca şi în trecut, dacă prin slujitorii ai Lui Dumnezeu oamneii sunt ajutaţi, atunci aşa numiţii evalvioşi sunt necăjiţi, în loc să se bucure, să se căiască şi să creadă şi ei în Mântuitorul înviat, spre a putea ajta şi alţi pe oameni. Acestora le spune Petru: „Dumnezeu după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să va binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale. Da, de câte ori au dorit aceştia să interzică lui Petru, sau celorlalţi apostoli propovăduirea! Predicile apostolilor aduceau multe roade. În scurt timp

    numărul credincioşilor a crescut cu cinci mii. Aceasta era insuportabil pentru cărturari şi preoţi. Cei care L-au răstignit pe Isus,i-au adus pe apostoli înaintea lor şi i-au întrebat în numele cui, şi cu ce putere au vindecat bolnavii. Petru, plin de Duhul Sfânt le-a răspuns: „Mai mari ai norodului, şi bătrâni ai lui Israel, fiindcă suntem traşi azi la răspundere pentru o facere de bine pentru un om bolnav, s-o ştiţi cu toţii, s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră deplin sănătos în Numele Lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „Piatra lepădată” de voi zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.

    În nimeni altul nu este mântuire;căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în caare trebuie să fim mântuiţi.”

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    CÂNTECUL ÎNCREDERII

    Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei şi dreapta Ta mă mântuieşte. Psalmul 138.7

    Dacă ni se pare înfiorător să trecem prin strâmtorare, totuşi mersul nostru e binecuvântat, căci îl însoţeşte o făgăduinţă specială. Şi dacă avem o făgăduinţa sfântă, ce poate realiza strâmtorarea? Ce mă învaţă Domnul aici? Acest: „Tu mă înviorezi”, îmi spune că atunci voi avea mai multă viaţă, putere şi credinţă. Nu este adevărat că deseori greutăţile ne înviorează, aşa cum face aerul proaspăt când simţim că suntem gata să leşinăm?

    În faţa furiei vrăjmaşilor noştri şi mai ales a Satanei, voi întinde oare mâna pentru a-i lovi? Nu. Căci Domnul meu va folosi braţul Său, mai puternic decât al meu, şi mă va apăra împotriva lor, mai bine decât aş putea-o face eu. Domnul zice: „Răzbunarea este a Mea”. El mă va scăpa prin puterea şi înţelepciunea Sa. Ce mai doresc?

    Inima mea, spune-ţi adesea această făgăduinţă, până ce o vei putea folosi ca un cântec plin de încredere şi mângâiere în zilele triste. Roagă-te să te învioreze, şi restul încredinţează-l în mâinile Domnului, care va împlini totul pentru binele tău.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Întorcândumă, am văzut… pe Cineva asemenea unui Fiu al Omului, îmbrăcat cu o mantie careI ajungea până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Apocalipsa 1.12,13

    Hainele lui Hristos (7) 
    Gloria şi demnitatea Sa preoțească

    Ioan, exilat în Patmos, a scris că era „în Duh în ziua Domnului” (versetul 10). După ce a auzit un glas puternic în spatele lui, sa întors şi La văzut pe Fiul Omului. NuL mai văzuse niciodată pe Domnul având o astfel de înfățişare! Hristos stătea în mijlocul a şapte sfeşnice de aur. Citim mai târziu că cele şapte sfeşnice reprezentau şapte adunări (versetul 20).

    În această viziune, Domnul Isus apare ca un preot, deşi nu în aspectul de mijlocire, ci în cel de judecată. Brâul de aur denotă demnitatea împărătească şi faptul că El acționează cu o supremație oficială față de mărturia Sa pe pământ. Aşa cum am spus deja, haina Sa nu este încinsă pentru slujirea preoțească, ci mai degrabă pentru judecata preoțească solemnă. Acest adevăr iese în evidență atunci când citim că ochii Lui erau ca para focului. Ei puteau vedea şi judeca ceea ce se întâmpla în adunările din timpul lui Ioan şi, de asemenea, tot ceea ce urma să aibă loc în istoria ulterioară a Adunării, până la răpire. Nimic nu este ascuns de privirea Sa preoțească.

    Apocalipsa este o carte a judecății. Hristos urmează să ia cartea pecetluită cu şapte peceți şi să declanşeze judecățile asupra națiunilor şi asupra lui Israel. La sfârşitul Apocalipsei ni se prezintă judecata finală a celor morți în păcatele lor. Însă, înainte de toate aceste lucruri, El judecă adunările încapitolele 2 şi 3. Acesta este un principiu al lucrărilor lui Dumnezeu. El întotdeauna începe cu cei ai Săi – „Este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4.17; a se vedea şi Ezechiel 9.6 şi Amos 3.2). În această zi a Domnului, când ne vom aduna laolaltă pentru a ne aminti de El, să nu uităm de demnitatea Celui care este în mijlocul nostru şi care cercetează şi încearcă inimile noastre. B. Reynolds

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, vorbeşte-mi acum. lnspiră-mă pentru astăzi; o amorţeală, adâncă şi devastatoare, pare a se ţine strâns de puterile mele.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.» 2 Petru 1,3


    Enoh a început să îl cunoască din ce în ce mai mult, mai profund pe Dumnezeu printr-o ascultare consecventă; prin aceasta, umblarea sa a deveăluit din ce în ce mai sigură. Enoh mergea cu Dumnezeul său peste tot: la lucru, în familie, în vizite. Cu cât suntem mai consecvenţi în umblarea noastră zilnică cu Domnul, cu atât suntem mai aproape de El. Enoh nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu şi totuşi umbla cu El ca şi cum L-ar fi văzut. Intr-o zi însă o voce i-a spus: «Vino, Enoh, e timpul!» — şi imediat a fost
    lângă Domnul şi L-a privit cu o bucurie de nedescris pe Cel cu care a umblat atâta vreme. Biblia spune clar: «… Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase» Evrei 11,5). De aici deducem că Enoh a fost realmente căutat, dar el dispăruse fară absolut nici o urmă. Cum a fost posibilă răpirea lui Enoh? Prin faptul că a trăit o viaţă dumnezeiască. Timp de 300 de ani a perseverat în sfinţenie, în dragoste şi în rugăciune, fiind prin aceasta o mărturie în faţa celorlalţi oameni.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „I-a călăuzit pe drumul cel drept.” Psalmi 107:7

    Unele experienţe îl fac pe credincios să se întrebe: „de ce mi se întâmplă mie aşa ceva? Am căutat lumină, dar nu am găsit decât întuneric; am căutat pace, dar am găsit tulburare. Am spus în inima mea: temelia mea este neclintită; nu voi fi clătinat niciodată. Doamne, Tu ţi-ai ascuns faţa, şi eu sunt tulburat. Ieri puteam să nădăjduiesc cu siguranţă; astăzi dovezile mele sunt nesigure, şi speranţele se sting. Ieri puteam urca pe muntele Pisga ca să văd până în depărtări. Puteam să mă bucur cu încredere de moştenirea mea viitoare. Astăzi, sufletul meu nu mai are nici o speranţă, şi sunt înconjurat de temeri; nu mai am pici o bucurie, numai nefericiri. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru mine? Aceasta este calea care mă va duce Spre cer?” Da, aceasta este. Eclipsa de credinţă, întunecarea minţii, slăbirea speranţelor — toate fac parte din metodele lui Dmnezeu de a te pregăti pentru moştenirea care te aşteaptă. Aceste încercări îţi testează şi îţi întăresc credinţa. Ele sunt valurile care te înalţă pe stâncă, vânturile care îţi îndreaptă Corabia spre ţărmul cerului. Conform cuvintelor lui David, se va spune şi despre tine „Domnul l-a dus la limanul dorit” (Psalmi 107:30). Prin onoare şi dezonoare, prin bine şi rău, prin bogăţie şi prin sărăcie, prin bucurie şi întristare, prin prigonire şi prin pace prin toate aceste lucruri ne întărim sufletele, şi fiecare din aceste lucruri ne ajută pe cale. O, credinciosule, nu te gândi că durerile nu fac parte din plan; ele sunt o parte necesară. „In împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:22). învăţaţi, deci, „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin meaturi” (Iacov 1:2).

    O, suflete al meu, te linişteşte
    Aşteaptă în tăcere răspunsul Său divin;
    Deşi nu ştiu acum ce mi se pregăteşte
    Cred cu tărie că-mi vei da doar cer senin.

    SEARA

    „Ce frumos eşti, prea iubitule, ce plăcut eşti.” Cântarea Cântărilor 1:16

    Din orice punct de vedere, Prea Iubitul nostru este cel mai frumos. Variatele noastre experienţe sunt menite să ne furnizeze noi puncte din care să vedem frumuseţea lui Isus. Cât de binefăcătoare se dovedesc încercările noastre atunci când putem câştiga din ele viziuni ale lui Isus care nu ni s-ar fi arătat în viaţa de zi cu zi. L-am văzut „din vârful muntelui Amana, din vârful muntelui Seir şi Hermon” (Cânt. 4:8), şi ni s-a arătat în toată strălucirea puterii Sale; dar L-am văzut şi „din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor” (vers. 8) şi nu am pierdut nimic din frumuseţea Lui. De pe patul bolnavului, de la marginile mormântului, ne-am întors ochii spre Mântuitorul sufletului nostru, şi El nu a fost niciodată altfel decât „frumos de tot” (vers. 7). Mulţi dintre sfinţii Săi L-au privit din întunericul temniţelor sau din flăcările rugurilor, dar nu au spus un singur cuvânt rău despre El; dimpotrivă, I-au slăvit farmecul nespus. O, ce îndeletnicire nobilă şi plăcută este să-L priveşti mereu pe Domnul Isus! Este o plăcere negrăită să-L vezi pe Mântuitor în toate slujbele Sale şi să-L găseşti perfect în fiecare — să întorci caleidoscopul, şi să găseşti noi combinaţii de har. In iesle şi în veşnicie, pe cruce şi pe tron, în grădină şi în împărăţie, printre tâlhari sau în mijlocul îngerilor, pretutindeni El este „plin de farmec” (Cânt. 5:16). Examinează cu atenţie fiecare faptă a vieţii Sale şi fiecare trăsătură a caracterului său, şi vei vedea că El este frumos în fiecare clipă. Judecă-L cum vrei, nu-L vei putea găsi vinovat de nimic; cântăreşte-L cât îţi place, nu vei putea găsi nimic uşor în El. Veşnicia nu va descoperi nici o umbră în Prea Iubitul nostru ci dimpotrivă, pe măsură ce vor trece veacurile, slava Sa va străluci cu o şi mai mare splendoare. Frumuseţea Sa va umple minţile cereşti cu o bucurie din ce în ce mai mare.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.” Psalmul 37:5

    Sensul literal al acestui verset este: „Rostogoleşte-ţi calea pe urmele lui Yehova şi încrede-te în El, şi El lucrează„. Ne atrage atenţia intervenţia imediată a lui Dumnezeu odată ce încredinţăm, sau „rostogolim” poverile de orice fel din mâinile noastre în ale Lui. Fie că povara noastră este un necaz, o dificultate, o nevoie trupească, sau cu privire la mântuirea cuiva drag, „El lucrează„.

    Când lucrează El? „El lucrează” acum. Noi ne purtăm ca şi cum Dumnezeu nu a acceptat imediat încrederea noastră în El şi ca urmare întârzie împlinirea a ceea ce I-am cerut să facă. Nu înţelegem că „El lucrează” în timp ce încredinţăm. „El lucrează” acum! Lăudaţi-L pentru acest fapt real.

    Speranţa că El va lucra este ceea ce-L împuterniceşte pe Duhul Sfânt să împlinească ceea ce am „rostogolit” asupra Lui. În momentul acela nu mai este în mâna noastră, şi nu trebuie să mai încercăm s-o facem noi. „El lucrează!” Debarasează-te de povară şi nu încerca s-o iei din nou. Ce uşurare este să ştii că într-adevăr El este la lucru în dificultatea prin care trecem! Şi când cineva îţi spune: „Dar nu văd nici un rezultat”, nu-i da atenţie.”El lucrează” dacă am „rostogolit” poverile noastre asupra Lui şi „dacă ne uităm ţintă … la Isus” (Evrei 12:2) ca El să rezolve lucrurile. Credinţa noastră poate fi încercată, dar „El lucrează”. Cuvântul Său este adevărul! V.H.F.

     

    Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu care lucrează pentru mine. Psalmul 57:2

     

    O traducere frumoasă mai veche a acestui verset spune: „El va împlini cauza ce-o ţin în mână”. Lucrul acesta mi se pare foarte real în ziua de azi. Lucrul acesta „pe care-l ţin în mâna mea” – lucrarea mea de azi, acest concept pe care nu-l pot stăpâni, această sarcină în care mi-am supraestimat abilităţile – aceasta este ce pot „striga” după El să facă „pentru mine”, cu siguranţa liniştită că El o va face. „Cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, sunt în mâna lui Dumnezeu” (Ecl. 9:1). Frances Ridley Havergal

    Domnul va urmări promisiunile legământului Său. Orice apucă şi ţine în mâna Sa va împlini. De aceea îndurările Sale trecute sunt garanţii pentru cele viitoare, şi motive întemeiate de a continua să strigăm către El. Charles H. Spurgeon

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 34.9-17; 35.1-10

    Capitolul 34 ne aduce în atenţie pedeapsa care se va abate asupra Edomului. Acest popor blestemat, descinzând din Esau, va fi nimicit în întregime, iar ţara sa, muntele Seir, va deveni o pustietate „în veci de veci” (34.10). Unii predicatori moderni îndrăznesc să afirme că Dumnezeu, în dragostea Lui, nu poate condamna pe nimeni, însă un astfel de pasaj le aduce o dezminţire solemnă.

    Capitolul 35 oferă o altă privelişte: aici vedem ce va fi moştenirea lui Israel (fratele lui Esau). Până şi pustia va deveni acolo o grădină minunată, în care va străluci neumbrită „gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru” (v. 2). Să observăm, de asemenea, „veselia şi bucuria” care se degajă din micul cap. 35. O asemenea perspectivă nu este oare în măsură să reanimeze inimile descurajate? (v. 3). Tot aici găsim şi cel mai puternic motiv al speranţei creştine: venirea Domnului pentru a-Şi răpi Biserica. în ce ne priveşte, să nu o uităm niciodată şi să vorbim despre ea şi altor credincioşi. Nu există niciun mijloc mai eficace pentru întărirea mâinilor slăbite şi a genunchilor care se clatină, altfel spus, pentru a ne încuraja în slujire, în rugăciune şi într-o umblare neşovăielnică (v. 3; Evrei 12.12). „Măngâiaţi-vă deci unii pe alţii cu aceste cuvinte”, recomandă apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 4.18).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Faptele 2:1-4

    Şi voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi in veac. Ioan 14:16

    AJUTORUL NOSTRU PERSONAL

    Când Domnul Isus a promis că va trimite ucenicilor Săi „un alt Mângâietor”, El le-a spus că vor avea o altă persoană asemănătoare Lui pentru a fi cu ei. Isus a discutat cu ucenicii, i-a învăţat, i-a încurajat şi i-a cunoscut îndeaproape. Astfel, la Rusalii, când El L-a trimis pe Duhul Sfânt să locuiască în toţi cei credincioşi, Acesta le-a dat aceeaşi atenţie individuală, deşi nevăzută, pe care le-o dăduse El însuşi până atunci ucenicilor. Poate că prietenul meu din Grecia, Sotos Boukis, este o ilustraţie a acestui fapt. Pe când eram profesor într-un colegiu creştin, am condus mai multe călătorii de studiu prin Europa. Înainte de plecarea mea în primul turneu ca şi conducător pentru cazuri speciale de urgenţă, am ştiut că domnul Boukis, un creştin minunat, ne va călăuzi în timpul celor 7 zile pe care grupul format din 25 de studenţi urma să le petreacă în Grecia. Am fost mulţumit şi m-am simţit uşurat atunci când am ajuns la hotelul din Salonic (Tesalonic din Biblie), că acest bărbat ne aştepta. Îsi luase o săptămână din concediul său pe anul acela, pentru a călători cu noi pe timpul şederii noastre în Grecia. Cunoştinţele, călăuzirea şi asistenţa lui personală au fost de nepreţuit. Îmi dădea multă linişte şi pace sufletească ştiindu-l alături de mine. Aceasta este numai o imagine în miniatură despre tot ce face Duhul Sfânt în viaţa credincioşilor. El nu este o putere mistică, ci o fiinţă care locuieşte în noi. El este avocatul nostru (Ioan 14:16, 26), puterea noastră pentru a depune mărturie (Ioan 15:26, 27), şi ghidul nostru care ne duce la tot adevărul (Ioan 16:13). În duminica de Rusalii, să-I mulţumim Domnului Isus că El ne-a trimis Mângâietorul. – D.C.E.

    O, Duhule preasfinte, ceresc mângâietor,

    Revarsă vieţii noastre Tu harul sfinţitor!

    Preschimbă viaţa noastră în chipul lui Isus,

    Şi fă-ne să ne-ncredem în tot ce El ne-a spus.
    Traian Dorz

    Duhul omului falimentează, dacă Duhul Domnului nu îl umple în întregime.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „El (David) a domnit acolo şapte ani şi şase luni, iar la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani.” 1 Cronici 3.4

    Hebronul care este la o depărtare de vreo 40 km de Ierusalim este astăzi sub stăpânire musulmană. Aici se găseşte peştera Macpela în ogorul lui Efron unde au fost înmormântaţi Avraam, Isaac şi Iacov. Hebronul este locul morţii. Acolo a început domnia lui David, aşa cum ne aminteşte textul nostru de azi. Marea majoritate a poporului nu l-a recunoscut în timpul acela ca împărat deşi a fost uns de proorocul Samuel. Numai unii credincioşi s-au strâns în jurul său. Dar a venit şi ziua în care el a intrat victorios în Ierusalim şi a fost recunoscut de toţi ca stăpân, conducător de oşti, împărat. Toate acestea vorbesc despre Acela cu privire la care David era numai o slabă imagine, la Domnul nostru Isus Cristos. El este împăratul împăraţilor. Acum se află proslăvit în cer şi în curând stăpânirea Lui se va întinde peste tot pământul. Acum sunt puţini cei care îl recunosc. Pentru lume, El este încă Cel Răstignit, Cel lepădat. Jertfa de la cruce este punctul de referinţă al tuturor binecuvântărilor împărăţiei, la fel cum Hebronul era punctul acesta pentru David. Odinioară Domnul Isus a fost lepădat şi înjosit până la moarte dar în curând va fi „Domn al domnilor şi împărat al împăraţilor.” Atunci toţi duşmanii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui.

    Stimate cititor al acestor rânduri azi este încă ziua când poţi să te HOTĂRĂŞTI pentru Domnul Cristos, ca apoi să şi domneşti împreună cu El. Dacă nu vrei să te decizi pentru El, atunci vei rămâne mai departe un împotrivitor şi un lepădător a lui Dumnezeu şi al Fiului Său Preaiubit. În felul acesta vei fi considerat un duşman şi astfel vei primi răsplata ca atare.

    Toţi care slujesc în Adunarea lui Dumnezeu să aibă grijă să propovăduiască Cuvântul în toată curăţenia şi simplitatea lui, să-l dea aşa cum l-au primit de la Dumnezeu.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.” Matei 27.45

    Întunericul

    Evangheliile nu ne spun cum a simțit Mântuitorul chinurile pe care oamenii au îndrăznit să i le provoace, dar Vechiul Testament ne-a descoperit aceasta într-un mod remarcabil. Domnul a fost răstignit în jurul orei 9 dimineața, fiind batjocorit de oamenii nelegiuiți, inclusiv de către liderii religioși ai acelor vremuri. Dumnezeu a adus apoi întunericul adânc peste toată țara de la ora 12 până în jurul orei 15. În timpul acestor ore, Mântuitorul a suferit cu mult mai mult decât vom putea să înțelegem vreodată. Aceasta nu a fost din cauza cruzimii oamenilor, ci din partea mâniei de nedescris, de neînduplecat a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Hristos, care nu a cunoscut păcat, a fost făcut păcat pentru noi, iar Dumnezeu l-a judecat.

    Cât de groaznice au fost acele ore ale suferințelor, ale crucii, pentru Mântuitorul, ne arată Psalmul 88. Acest psalm descrie simțămintele Domnului, când a suferit judecata lui Dumnezeu. Cât de îngrozitor a fost pentru Isus, când Dumnezeu a trebuit să stea împotriva Fiului! Să ne gândim la această adâncime a suferințelor, a crucii Mântuitorului: El, Cel drept și nevinovat, a acceptat judecata lui Dumnezeu, pentru că a dorit să-i salveze pe oameni. Aceste adevăruri ale suferințelor Mântuitorului să ne conducă la întoarcerea noastră la Dumnezeu!

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU (2)

    „Orânduirile Domnului sunt fără prihană” (Psalmul 19:8)

    Să remarcăm:

    1) „Orânduirile Domnului sunt fără prihană”. Când oameni precum Platon și Shakespeare vorbesc, efectul cuvintelor lor depinde de aportul nostru la acest proces. Poate unii dintre noi suntem interesați și captivați, în timp ce alții pot fi indiferenți sau plictisiți. Cuvintele lor ar putea fi descrise drept neutre în mod intrinsec, dar rîu la fel sunt și cuvintele lui Dumnezeu: ele radiază! Asemenea căldurii și luminii, ele sunt surse ale energiei spirituale. Ele posedă o putere dinamică care produce schimbare peste tot pe unde merg. Tot astfel, Cuvântul lui Dumnezeu este dinamic. Din el radiază o putere transformatoare care schimbă pe oricine care trăiește în „mediul” lui!

    2) „Judecățile Domnului sunt adevărate” (v. 9). Cuvântul evreiesc pentru „adevărat” vine de la „certitudine, onestitate și credincioșie”. Cu o încredere absolută, poți pune totul în joc când te bazezi pe Cuvântul lui Dumnezeu. El îți garantează că Dumnezeu spune ceea ce crede și crede ceea ce spune. Te poți simți în siguranță cu fiecare silabă a lui. Cu alte cuvinte, „omul … trăiește … cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4).

    3) „Robul Tău primește si el învățătura de la ele: pentru cine le păzește, răsplata este mare” (Psalmul 19:11). Cuvântul lui Dumnezeu e mai mult decât o listă cu „ce ai voie să faci și ce nu”. E asemenea radarului care te avertizează când te găsești în pericolul de a rătăci de la drum și de a da de necaz. Conștiința ta este într-o măsură insuficientă iar fără Cuvânt nu face față. „Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine!” (v. 12-13). Când asculți de Cuvântul lui Dumnezeu, „răsplata ta va fi mare”!

     

     

     

     


     

  • 21 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Raţionamentele divine ale credinţei

    „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”

    Matei 6:33

    Când privim la aceste cuvinte ale lui Isus, le găsim a fi cele mai revoluţionare cuvinte pe care le-a auzit vreodată urechea umană. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu…” Noi susţinem exact contrariul, chiar şi cei mai spirituali dintre noi: „Dar trebuie să trăiesc; trebuie să am atâţia bani; trebuie să mă îmbrac; trebuie să mănânc.” Marea grijă a noastră nu este împărăţia lui Dumnezeu, ci viaţa noastră pământească. Isus inversează ordinea, spunându-ne: „Caută să ai mai întâi o relaţie bună cu Dumnezeu, fă din aceasta cea mai mare preocupare a vieţii tale şi nu te îngrijora niciodată de celelalte lucruri”.

    „Nu vă îngrijorați de viața voastră…” Domnul nostru a sublimat că, din punctul Lui de vedere, este cu totul iraţional să ne îngrijorăm in privinţa mijloacelor de existenţă. Isus nu a spus că omul care nu se gândeşte la nimic în viaţă este binecuvântat – un asemenea om este nechibzuit. Dar Isus ne-a învăţat că un ucenic trebuie să facă din relaţia lui cu Dumnezeu preocuparea dominantă a vieţii lui şi să fie fără grijă cu privire la orice altceva în comparaţie cu aceasta. El spune: „Nu faceţi din ce veţi mânca sau ce veţi bea factorul conducător al vieţii noastre, ci concentraţi-vă în mod absolut asupra lui Dumnezeu”. Unii oameni sunt neglijenţi cu privire la ceea ce mănâncă sau beau şi suferă din această cauză; nu le pasă cum se îmbracă şi parcă nu-i interesează cum arată. Ei sunt neglijenţi în treburile lor pământeşti şi Dumnezeu îi trage la răspundere pentru aceasta. Isus spune că marea grijă a vieţii trebuie să fie aceea dc a pune relaţia noastră cu Dumnezeu pe primul loc, şi orice altceva, pe locul al doilea.

    Una dintre cele mai severe discipline ale vieţii creştine este aceea de a-I permite Duhului Sfânt să ne aducă în armonie cu învăţătura lui Isus din aceste versete.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Voi fi ca roua pentru Israel; El va înflori ca un crin şi va da rădăcini ca Libanul. OSEA 14:5

    În
    Orient, roua este o binecuvântare chiar mai mare decât în ţările cu climă temperată. Ce înţeles duhovnicesc poate avea pentru noi textul acesta? Dumnezeu ar dori să învioreze viaţa noastră spirituală, să-i ridice nivelul şi să transforme viaţa noastră ca s-o facă să fie mai înviorată şi mai rodnică. Rouă este o provizie a cerului pentru vremurile de secetă. Când nu sunt nori care să anunţe ploaia, nici vânt, nici furtună, cerul împlineşte această minune: în amurg, în zori de zi, pământul se acopere cu rouă, şi aceasta fără zgomot; când totul este liniştit, deodată pământul este udat de ea. Ploaia de binecuvântări spirituale provine prin mijloacele de har sau prin instrumentele alese de Dumnezeu. Dar rouă cerească vine direct de sus. Rouă cade cu condiţia să nu fie vânt, când pământul este uscat şi cere o înviorare a Creatorului.

    Să ne oprim din alergarea noastră febrilă şi să ne mărturisim Domnului uscăciunea, recunoscând înaintea Lui totala lipsă de prospeţime şi înviorare a vieţilor noastre sterile, chiar dacă avem o activitate religioasă oarecare, dar care este departe de a fi ce aşteaptă Domnul de la noi. „îţi merge numele că trăieşti…” (Apoc. 3:1). Roua nu cade decât în amurg sau în zori de zi când atmosfera este liniştită şi cerul senin. Când nu sunt nori între Dumnezeu şi noi, nici frământare în noi, când inima celui credincios se odihneşte în supunere şi smerenie aşteptând totul de la Dumnezeul ei, El udă viaţa copilului Său cu rouă
    Sa binefăcătoare. Atunci el înfloreşte ca crinul şi îşi adânceşte rădăcinile ca cedrul din Liban, manifestându-se astfel harul care înfrumuseţează şi prelucrează viaţa noastră şi care ne cere să fim tari în credinţă ale cărei rădăcini sunt împlântate în Domnul Hristos. Rouă de sus care se depune peste sufletele noastre obosite şi uscate va îndepărta uscăciunea şi rutina unei vieţi religioase şi reci şi va turna prospeţimea lucrurilor cereşti. Această rouă este Domnul însuşi. Să rugăm pe Dumnezeu să facă linişte deplină în sufletele noastre ca să-şi poată trimite roua binecuvântată de care, da, avem cu toţii atâta nevoie. şi roua nu este numai o înviorare peste vieţile noastre seci dar este şi o hrană. „Când cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana.” (Num. 11:9). Iar părtăşia în unire a fraţilor este asemuită cu roua Hormonului (Ps. 133:3). În adevăr, ce înviorare când în adunare este unire, pace şi iubire. Roua aceasta liniştită comunică vieţii noastre puterea şi gândurile lui Dumnezeu care ne înviorează continuu.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „După ce au auzit aceste cuvinte, au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” Fapte Ap.2:37

    Apostolul Petru, prin puterea Duhului Sfânt explică profeţiile referitoare la moartea Lui Isus, cum trupul Lui nu va cunoaşte putrezirea, şi câte se vor întâmpla cu El.

    Auzind acestea cei ce-l ascultau au rămas străpunşi în inimă şi au întrebat: „Fraţilor, ce să facem?” Petru le-a răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele Lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre.” Pentru a primi Duhul Sfânt trebuie să dăm morţii viaţa noastră, să ne considerăm morţi împreună cu Hristos, fiind la dispoziţia Lui Dumnezeu. Atunci avem parte de iertarea păcatelor. Duhul Sfânt locuieşte astfel în noi şi ni-L descopere pe Isus. Căci cine nu are Duhul Sfânt nu este al Lui.

    Petru spune: „Făgăduinţa este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Şi cu multe alte cuvinte mărturisea, îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Omul care este de părere că poate fi plăcut înaintea Lui Dumnezeu cu fapte bune este pe căi greşite şi nemântuit. Darul Duhului Sfânt nu se poate cumpăra cu bani, ci este un dar al harului Lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Dacă am primit harul Duhului Sfânt, atunci stăruim în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni şi nu ne lăsăm furaţi de învăţături omeneşti, sau filozofii, ci ne lăudăm cu Isus Hristos, şi nu ne încredem în firea pământească. De aceea propovăduim lucrarea Lui şi lăudăm faptele mâinilor Lui.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    PLOUĂ FĂRĂ NORI? NICIDECUM

    Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Eclesiastul 11.3

    De ce să ne temem de norii care vin să întunece cerul nostru? Ei ne ascund soarele pentru o clipă, dar nu pot să-l stingă, şi-l vom vedea lucind din nou, în curând. Aceşti nori sunt încărcaţi cu ploaie şi, cu cât sunt mai negri, cu atât mai îmbelşugată va fi revărsarea care va cădea din ei. Cum am avea ploaie fără nori?Încercările ne-au adus de fiecare dată binecuvântări şi ne vor aduce mereu. Deci ele sunt plăcuţii vestitori aducători de haruri binefăcătoare. Domnul nostru ne poate adăpa cu necazuri, dar nu ne va îneca în mânia Sa. Scrisorile de dragoste ale Domnului nostru, ne sosesc adesea sub învelişuri negre. Carele Lui huruie, dar sunt pline de binecuvântări. Toiagul Lui îmboboceşte cu flori mirositoare şi fructe delicioase. Să nu ne tulburăm când se întunecă cerul, ci să cântăm, căci ploile din aprilie ne aduc florile din mai.Doamne, norii sunt aşternutul picioarelor Taie. În ziua întunecoasă, Tu eşti lângă noi. Cu dragoste Te privim şi ne bucurăm. Credinţa vede norii descărcându-se şi făcând să reînverzească colinele şi câmpiile.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Om al durerilor şi obişnuit cu suferința.   Isaia 53.3

    Cu cât privim mai mult drumul binecuvântatului nostru Domn pe acest pământ, cu atât mai mult ni se ataşează inimile de El prin legături adevărate de afecțiune. El a fost singur mereu; ca Om aici jos a fost perfect singur şi nimic nu încearcă inima mai mult ca acest lucru. „Iată, vine ceasul şi a şi venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui şi pe Mine Mă veți lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine” – nimeni altcineva, doar Tatăl! A căutat milă şi na găsito; a căutat pe unii care să vegheze împreună cu El, iar ei au adormit; a căutat pe unii care să stea alături de El, dar toți Lau părăsit şi au fugit. Este trădat cu un sărut. A simțit acest lucru pe deplin: „Nu un vrăjmaş, ci tu, un om, prietenul Meu”.

    UrmărițiL peste tot! Aceasta doboară mândria inimii, ne aşază ca oameni foarte jos, însă Îl aşază pe El ca Om întro perfecțiune minunată; nu un Om în slavă, ci un Om care trece prin orice lucru de natură să încerce inima în cel mai adânc fel; un Om pus la probă în orice chip, care Şia plecat capul ca Jertfă, simțind aceasta atât de adânc, încât sudoarea I sa făcut ca picăturile mari de sânge; care a trecut prin toate ca Om, pentru ca inimile noastre săL poată urma; a trecut prin toate adâncurile, iar nouă, sărmane ființe, nu nea rămas decât să stăm deoparte şi săL contemplăm. Este bine să nu fim şi noi adormiți, precum ucenicii odinioară! Acesta este punctul care ne atrage afecțiunile şi care ne cerne voința. Voința şi afecțiunile nu merg niciodată împreună; voința reprezintă eul, afecțiunile însă se sprijină în mod necesar pe Altul. El este Obiectul perfect – „De aceea Mă iubeşte Tatăl Meu, fiindcă Îmi dau viața, ca iarăşi so iau”. SăL priveşti în smerenia umblării Sale, dânduSe pe Sine Însuşi pentru noi, niciodată dând înapoi, perfect în toată înaintarea Lui şi liniştit de parcă nimic nu se întâmpla – dacă privim la Hristos astfel, vom mai putea oare să căutăm să ne satisfacem propria voință?

    J. N. Darby

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Doamne, aş vrea să-mi vărs inima înaintea Ta – în momentul de faţă sufletul meu nu are o trăire înălţătoare, nici intelectul meu nu este viguros, ambele sunt istovite; dar Te ador că Tu nu eşti niciodată amorţit, nici istovit şi „Tu ştii din ce suntem făcuţi” (Psalmul 103:14).

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.» 1 Petru 1,15

    Cum arată umblarea în ascuns cu Dumnezeu? Mi-l închipui pe Enoh umblând cu Dumnezeu şi văd:

    1.
    O părtăşie sfântă. Enoh vorbeşte cu Dumnezeu şi Dumnezeu vorbeşte cu Enoh. Ei împărtăşesc absolut totul unul cu celălalt. Numai printr-o astfel de părtăşie sfântă putem să umblăm cu Dumnezeu şi doar aşa devine umblarea noastră o umblare către cer. Suntem noi un model pentru alţii în umblarea noastră cu El? Părtăşia sfântă, intimă cu Domnul se realizează prin studiul Scripturii şi prin rugăciune.

    2. Păstrarea sfântă a cadenţei. Cum trebuie să umblăm cu Domnul? «Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus» (1 Ioan 2,6). În concluzie, nici prea încet, nici prea repede. Credincioşii obosiţi sunt cei care o iau înaintea lui Dumnezeu şi brusc realizează că El nu le-a binecuvântat planurile, în ciuda rugăciunilor lor fierbinţi. Domnul nu vrea să faci planuri, ci vrea să îţi dezvăluie planurile Sale. Ţine pasul cu El! Credincioşii rămaşi în urmă sunt cei care merg prea încet, sunt prea leneşi şi se dovedesc astfel neascultători. Cum umbli tu cu Dumnezeu?

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul. 1 Petru 2:3

    Dacă” – atunci această favoare nu este garantată oricărui membru al rasei umane. „Dacă” – deci există posibilitatea şi probabilitatea ca unii să nu fi gustat încă bunătatea Domnului. „Dacă” – deci nu este o binecuvântare generală, ci Bila specială, şi este necesar să ne testăm ca să vedem dacă am cunoscut harul Domnului. Nu există nici o favoare spirituală care să nu fie acordată adevăratului căutător. Dar, dacă aceasta este o chestiune care necesită rugăciune sinceră, nimeni nu ar trebui să fie mulţumit atâta timp cât există un „dacă” în privinţa experienţei sale de a „gusta într-adevăr că bun e Domnul”. Întrebarea aceasta se poate naşte chiar în inima unui adevărat credincios, din cauza neîncrederii în sine, dar continuarea unei asemeni îndoieli este un mare rău. Noi trebuie să luptăm să ne prindem de mâna Mântuitorului cu braţele credinţei, şi să spunem: „ştiu în tine am crezut, şi sunt încredinţa că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea” (2 Timotei 1:12). Nu te lăsa bătut, credinciosule, până când nu te asiguri de interesul tău faţă de Isus. Nu lăsa nimic să te mulţumească până în momentul în care, prin lucrarea Duhului Sfânt în inima ta, ai siguranţa că eşti un „copil al lui Dumnezeu” (Romani 8:16). O, nu te poticni aici; nu lăsa un „dacă”, sau un „poate”, sau un „posibil” să-ţi mulţumească sufletul. Clădeşte pe adevărurile veşnice, şi clădeşte cu ele. Adună „îndurările Mele faţă de David” (Isaia 55:3), şi strânge-le bine. Aruncă-ţi ancora în ape adânci, şi asigură-te că sufletul tău este bine legat de ancoră. Treci de aceşti dacă. Nu mai sta în valea îndoielilor şi temerilor. Treci Iordanul neîncrederii, şi intră în Canaanul păcii unde mai locuiesc canaaniţii, dar unde pe pământ curge într-una „lapte şi miere” (Levitic 20:24).

    SEARA

    Este grâu în Egipt. Genesa 42:2

    Foametea chinuia toate popoarele, şi era inevitabil ca Iacov şi familia lui să sufere. Dar Dumnezeul providenţei, care nu-i uită niciodată pe cei aleşi, strânsese un grânar pentru poporul Său avertizându-i pe egipteni şi îndemnându-i să strângă grâne în anii de belşug. Iacov nu s-ar fi aşteptat niciodată ca eliberarea să vină din Egipt, dar auzise că acolo era grâu. Credinciosule, atunci când toate lucrurile par a fi împotriva ta, stai liniştit, fiindcă Dumnezeu ţi-a pregătit o rezervă; pe lista durerilor tale se află o clauză salvatoare. Într-un mod anume, El te va elibera, şi într-un mod anume, te va ajuta. Locul de unde îţi va veni scăparea va fi neaşteptat, dar ajutorul va veni în vreme de nevoie, şi tu vei slăvi Numele Domnului, dacă oamenii nu te vor hrăni, o vor face corbii; dacă pământul nu va avea roade, cerul va aşterne mană. De aceea, fii tare şi încrede-te în Domnul. Dumnezeu poate face ca soarele să răsară de la apus dacă vrea, şi El poate schimba izvorul durerilor în izvor de bucurii. Grâul din Egipt era în mâinile iubitului Iosif; el deschidea şi închidea grânarele după bunul său plac. La fel, bogăţiile providenţei sunt în puterea Domnului Isus care le va împărţi liber poporului Său. Iosif avea cu ce să-şi întreţină familia, iar Isus este credincios în împlinirea nevoilor copiilor Săi. Misiunea noastră este să cerem ajutorul care ne-a fost pregătit; nu trebuie să ne lăsăm pradă disperării, ci să ne trezim. Rugăciunea ne va aduce în curând în prezenţa Fratelui nostru împărătesc. Odată ajunşi în faţa tronului Său, trebuie doar să cerem şi vom primi. Proviziile Sale nu se sfârşesc niciodată; mai există destul grâu. Inima Sa nu este împietrită; El este gata să ne împlinească nevoile. Doamne, iartă-ne necredinţa, şi ajută-ne în seara aceasta să ne apropiem de plinătatea Ta şi să primim „har după har” (Ioan 1:16).

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Mă gândesc la cântările mele noaptea. (Psalmul 77:6)

    Am citit undeva de o pasăre care nu vrea niciodată să cânte cântecul pe care doreşte stăpânul ei să-l audă câtă vreme colivia ei este în plină lumină. Poate învăţa o notă de aici sau o măsură de acolo, dar niciodată un cântec întreg, până nu-i este acoperită colivia şi nu dispare lumina soarelui.

    Mulţi oameni se comportă la fel, nu învaţă niciodată să cânte până nu cad umbrele întunericului. Să ne amintim mereu că legendara privighetoare cântă cu spinul înfipt în pieptul ei; şi a fost într-o noapte în Betleem când s-a auzit cântecul îngerilor; şi „la miezul nopţii s-a auzit o strigare: «Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!»” (Matei 25:6).

    În adevăr, este de-a dreptul îndoielnic ca sufletul unui om să poată cunoaşte cu adevărat dragostea lui Dumnezeu în toată bogăţia ei şi mângâierea ei, şi desăvârşirea ei care satisface pe deplin până nu se întunecă cerul şi devine ameninţător. Lumina răsare din întuneric, şi dimineaţa se naşte din sânul nopţii.

    James Creelman călătorea odată prin Balcani în căutarea lui Natalia, regina exilată a Serbiei. În una din scrisorile sale, descria călătoria astfel:În timpul acelei memorabile călătorii, am aflat că rezerva de ulei de trandafiri a lumii este în Munţii Balcani. Lucrul care mi-a atras cel mai mult atenţia a fost că trandafirii trebuia strânşi în timpul celor mai întunecate ore ale nopţii, culegătorii începeau la ora unu şi terminau la ora două noaptea. Iniţial această practică mi s-a părut a fi o superstiţie sau o tradiţie, dar cercetând mai îndeaproape, am aflat că cercetările ştiinţifice actuale au demonstrat că 40% din parfumul trandafirilor dispare la lumina zilei.

    Şi este un fapt real şi incontestabil al vieţii şi culturii umane că şi caracterul unui om se întăreşte cel mai mult în timpul celor mai negre zile. Malcolm J. McLeod

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 32.1-8; 33.17-24

    În aceste capitole nu trebuie să căutăm o istorie închegată a evenimentelor viitoare; dimpotrivă, cele prezentate sunt tot atâtea imagini distincte, proiectate una câte una pe ecranul profetic. Izolate sau grupate, aceleaşi fapte pot apărea în mai multe rânduri din perspective şi lumini diferite. Din acest motiv, pentru a treia oară în această carte, avem ocazia să admirăm zorii radioşi ai împărăţiei milenare, de data aceasta în cap. 32 şi 33.După îngrozitoarea nimicire a asirianului şi a falsului împărat, Antihrist (30.31-33), se face loc adevăratului împărat, Hristos, şi El va domni în dreptate (de data aceasta, cu siguranţă, accentul se pune pe dreptate sau pe justiţie): 32.16,17; 33.5,15. Aceia care vor scăpa teferi (rămăşiţa poporului) îl vor contempla – cu ochi „care văd” (32.3) – „pe împărat, în frumuseţea Lut (33.17). Cu încântare, vor descoperi în El „un Om” care va fi pentru ei protecţie, odihnă, viaţă a sufletului lor (32.2).

    Iubiţi copii ai lui Dumnezeu, cât de scumpe sunt şi pentru inimile noastre aceste promisiuni făcute lui Israel, pentru că şi noi trăim în aceeaşi lume nedreaptă şi-L aşteptăm pe acelaşi Domn, care este „mai frumos decât fiii oamenilor” (Psalmul 45.2)! Subliniem şi v. 8 din cap. 32, pentru a ne îndrepta gândul spre nobleţea morală care trebuie să caracterizeze comportarea celor pe care Dumnezeu îi pune alături de cei nobili (1 Samuel 2.8).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: 1 Ioan 3:16-24

    …ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile. Ioan 3:19, 20

    FAPTE SAU SENTIMENTE?

    Cât de lipsită de culoare ar fi viaţa fără sentimente! Gândiţi-vă numai la o petrecere fără râsul spontan, la o înmormântare fără vărsare de lacrimi. Muzica lui Bach, Beethoven şi Handel ar suna în urechile unor stoici. O execuţie magnifică a unei orchestre simfonice nu ar stârni aplauze. Emoţiile sunt parte a ţesăturii vieţii şi în ele însele sunt bune, dar nu te poţi bizui pe ele atunci când este vorba de morală şi adevăr. De aceea, trebuie întotdeauna să depindem de Cuvântul lui Dumnezeu. Un cântec popular spune: „Nu poate fi greşit când pare atât de bun”. Acest lucru e periculos! Dacă ne încredem în Cristos ca Mântuitor, unele adevăruri rămân constante indiferent de fluctuaţia sentimentelor noastre. Sentimentul spune: „Sunt păcătos, pierdut, condamnat”. Adevărul răspunde: „Suntem justificaţi prin credinţă”(Rom. 5:1). Sentimentul spune: „Nu pot face faţă responsabilităţilor”. Adevărul răspunde: „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Sentimentul spune: „Mă simt singur şi mi-e frică”. Adevărul răspunde: „Niciodată n-am să te părăsesc” (Evrei 13:5). Apostolul Ioan recunoaşte că sentimentele pot să reprezinte în mod greşit adevărul. El spune că numai când iubim cu fapta şi cu adevărul, vom şti că suntem ai lui Cristos (1 Ioan 3:18-20). Cuvântul ne spune că astfel „ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osândeşte inima noastră”, ori când ne simţim pierduţi. Dumnezeu ne-a dat o gamă bogată de emoţii. Dar atunci când sentimentele noastre sunt contrare adevărului – adevărul Cuvântului lui Dumnezeu – nu trebuie să ne încredem în ele.
    D.J.D.

    Pe Stâncă stau şi tremur câte-odată,
    Genunchi-s slabi şi inima s-a-ngrijora,
    Dar Stânca cea de veacuri neclintită
    Sub mine niciodată nu va tremura.  Anonim

    Sentimentele nu sunt înlocuitorii adevărului si ai credinţei.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    TATĂ, izbăveşte-Mă din ceasul acesta! Ioan 12.27

    Ca omul să fie mântuit a trebuit ca Cristos să stea în locul omului înaintea lui Dumnezeu. Şi din această pricină, Dumnezeu a trebuit să-L părăsească pe Domnul Isus. Numai aşa putea omul păcătos să fie mântuit iar păcatele să-i fie îndepărtate. Acest lucru îl putem înţelege mai bine din strigătul Domnului: „Tată, izbăveşte-mă din ceasul acesta.” Cât de mari au fost suferinţele Domnului din partea oamenilor, totuşi nu L-au făcut să scoată un astfel de strigăt. Era în acest strigăt suferinţa din partea lui Dumnezeu pentru omul încărcat de păcate şi aceasta stătea în faţa sufletului Său. Domnul Isus a trebuit să fie în „coarnele bivolului” deoarece a vrut să fie Salvatorul şi Mijlocitorul omului în faţa lui Dumnezeu. Inima omului era în duşmănie cu Dumnezeu şi pe acest om, Domnul trebuia să-l înlocuiască în faţa judecăţii Lui.La fel auzim şi strigătul: „Scapă-mă din gura leului!” DA, putem să-I mulţumim Domnului căci după ce a trecut dincolo de moarte, putea să spună: „Da, Tu m-ai izbăvit din coarnele bivolului.” Lucrarea era desăvârşită! TOT ce era împotriva omului a fost lămurit. Înlocuitorul nostru a suportat mânia lui Dumnezeu, a băut paharul amar, a suportat crucea. El a fost Cel ce a suferit şi noi suntem aceia care tragem foloasele. Dreptatea lui Dumnezeu este pe deplin satisfăcută. TOATE cerinţele ei sunt îndeplinite, de aceea noi, cei ce credem, suntem slobozi. Pecetea a fost ruptă, epistola a fost deschisă şi citită iar păcatele noastre au fost aruncate în marea uitării. Dreptatea dumnezeiască nu mai are nici un fel de cerinţe şi pe temeiul dreptăţii, Dumnezeu poate să se apropie de cei ce erau păcătoşi odinioară. Dumnezeu poate dărui oricui darul fără plată a Fiului Său cel Sfânt. Oricui poate să-i ierte păcatele, să-l facă fericit şi să-i dea viaţa veşnică pe calea cea dreaptă a credinţei în Isus cel răstignit de oameni, dar înviat în puterea Sa şi a Tatălui.În Domnul Cristos toţi care cred găsesc TOTUL DEPLIN!

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Întreabă pe cei din neamurile trecute și ia aminte la pățania părinților lor.” Iov 8.8

    Întrebări şi răspunsuri

    Ce este greu? A te cunoaște pe tine. Și ce este ușor? A da sfaturi altora.

    Ce folos poate să aducă învățătura, când este pusă acolo unde nu trebuie? Ea este ca o lampă așezată într-un loc acoperit de întuneric.

    Cine are cel mai mult? Cel ce dorește cel mai puțin.

    De ce aștepți, ca alții să te înțeleagă? Caută să înțelegi tu pe alții.

    De ce oamenii lumii îmbrățișează cu aviditate orice filozofie care Îl exclude pe Dumnezeu? Pentru că firea pervertită urăște prezența unui Suveran, care condamnă păcatul și oferă calea Sa de salvare.

    Iubești viața? Atunci nu mai risipi timpul din care este făcută.

    De ce trebuie să ne rugăm? Fiindcă nicio zi nu este completă fără a vorbi cu Dumnezeu.

    Ce efect are bârfa? Ea rupe relațiile dintre prieteni.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU (1)

    „Legea Domnului este desăvârșită” (Psalmul 19:7)

    Dintre toate cuvintele rostite vreodată numai „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător” (Evrei 4:12). Deci, atunci când citești Biblia, ai acces la o putere care-ți poate schimba viața. Să privim la câteva din minunatele caracteristici și efecte atribuite Cuvântului lui Dumnezeu în Psalmul 19.

    1) legea Domnului este desăvârșită”. Pentru a înțelege cuvântul „lege”, gândește-te la forțele guvernatoare prin care funcționează lucruri precum atracția gravitațională, aerodinamica și fizica. Când negi sau sfidezi aceste legi, suferi; când operezi în conformitate cu ele, câștigi, dar oricum ai face tu, ele sunt mereu în vigoare! La fel este și Cuvântul lui Dumnezeu. El nu poate fi îmbunătățit, nu se poate adăuga nimic la el și nu se poate scădea nimic din el. El este potrivit și are puterea de a împlini planurile Sale pentru viața ta. în plus, el „înviorează sufletul”! De ce să nu-l accepți?

    2) „Mărturia Domnului este adevărată” (v. 7). Poți conta pe caracterul demn, de încredere și pe acuratețea Cuvântului lui Dumnezeu în toate împrejurările din viața ta. într-o lume cu valori, condiții și relații în schimbare, poți să-ți pui toată încrederea în Scriptură, convins că ea va rezista – și că te va susține și pe tine! în plus, Biblia „dă înțelepciune celui neștiutor” – celui ignorant și imatur. Va produce în tine o înțelepciune care va depăși înțelepciunea pe care o poți primi din cărți și prin educație.

    3) „Orânduirile Domnului sunt fără prihană” (v. 8). Orânduirile Domnului sunt precise, corecte și pline de virtute, iar noi suntem chemați să „ne dăm … toate silințele ca să unim cu credința noastră fapta” (2 Petru 1:5) Cu alte cuvinte, să urmărim excelența în materie de morală. Lucrul acesta nu se poate realiza prin puterea voinței, ci prin puterea cuvântului supranatural al lui Dumnezeu.

     

     

     


     

  • 20 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Tărâmul realului

    „Prin răbdarea voastră vă veți câştiga sufletele voastre.” Luca 21:19

    Când un om se naşte din nou, un timp el nu mai are aceeaşi robusteţe ca înainte în felul lui de a gândi sau de a raţiona. Trebuie să arătăm viaţa cea nouă, să ne formăm în noi gândul lui Cristos. „Câştigă-ţi sufletul prin răbdare.” Mulţi dintre noi preferă să stea în pragul vieţii creştine în loc să meargă înainte să-şi zidească sufletul conform vieţii noi pe care Dumnezeu a pus-o în ei. Eşuăm pentru că suntem ignoranţi în privinţa modului în care am fost alcătuiţi şi punem pe socoteala diavolului lucruri care sunt, de fapt, rezultatul naturii noastre nedisciplinate. Gândiţi-vă ce putem fi atunci când suntem provocaţi! Există anumite lucruri pentru care nu trebuie să ne rugăm: de exemplu, pentru indispoziţie. Indispoziţia nu dispare niciodată prin rugăciune, indispoziţia dispare atunci când este alungată brutal. Ea îşi are aproape întotdeauna originea în starea fizica, nu în cea morală. Este nevoie de un efort continuu pentru a nu asculta de indispoziţiile care izvorăsc din starea fizică; nu te lăsa cuprins de ele niciodată, nici măcar o secundă. Trebuie să ne apucăm de ceafă şi să ne scuturăm; şi vom descoperi că putem face ceea ce am crezut că nu putem. Problema cu cei mai mulţi dintre noi este că nu vrem. Viaţa creştină este o viaţă de curaj spiritual întrupat.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine” ROMANI 14:7

    Versetul acesta rezumă în câteva cuvinte, rostul nostru aici, şi scopul pentru care ne-a chemat Dumnezeu: să nu trăim pentru noi ci pentru Domnul Isus care ne-a cumpărat cu preţul sângelui Său. „Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim (vs. 8) Este aceasta o realitate în viaţa noastră? Noi nu ne mai aparţinem nouă, nici în viaţă nici în moarte. „şi dacă murim, pentru Domnul murim” deci „noi suntem ai Domnului.” Apostolul bazează acest fapt binecuvântat pe moartea şi învierea Domnului Hristos, prin care El a câştigat ca Om toate drepturile asupra noastră precum şi dreptul Lui de a stăpâni asupra celor vii şi a celor morţi. „Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat.” (vs. 9). Datorită Lui, biruitorul morţii, noi suntem la adăpost pentru totdeauna. El, este Domnul nostru, căruia noi îi datorăm totul, care ne-a cumpărat cu un preţ aşa de mare şi faţă de care suntem răspunzători, în ce priveşte purtarea noastră. Noi nu putem să călcăm drepturile Sale fără să fim pedepsiţi.” J.N.D.

    Ce preţios este adevărul că noi aparţinem Domnului Isus şi în viaţă şi în moarte! Poate să existe o siguranţă şi o odihnă mai mare ca faptul acesta? Ai Lui şi în viaţă, ai Lui şi după ce am murit. „Al Tău Doamne Isuse sunt, al Tău, numai al Tău: Prin scumpu-ţi sânge ce ai vărsat, pe veci m-ai cumpărat.” Cum ar trebui să fie viaţa noastră dacă recunoaştem din toată inima că-I aparţinem Lui! Tot ce suntem şi tot ce posedăm îi aparţin numai Lui. Este aceasta o realitate în viaţa noastră? Este trupul nostru al Lui cu tot ce cuprinde el? Este El Stăpân pe mintea noastră, pe gura noastră, pe simţămintele noastre, într-un cuvânt pe inima noastră? Numai noi ştim de câte ori L-am deposedat de drepturile pe care le are asupra noastră! şi dacă a fost aşa, paguba nu a fost a Lui ci a noastră, căci dacă am trăit pentru noi, şi nu pentru Domnul Hristos, ne-am lipsit şi ne lipsim de scumpa părtăşie cu El care emană din faptul că îi aparţinem Lui, trup şi suflet şi duh. Crucea Domnului Isus este izvorul şi puterea ascunsă a unei vieţi predate în întregime. De aici trebuie să ne luăm puterea de a-L urma pe Acela care a venit pe pământ ca să slujească şi să-şi dea viaţa, iar noi suntem chemaţi să mergem pe urmele Lui ca să putem spune şi noi: „Pentru mine, a trăi este Hristos.” (Filipeni 1:25).

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „În ziua Cinzecimii erau toţi împreună în acelaşi loc.” Fapte Ap.2:1

    Mîntuitorul a spus în cuvintele de rămas bun: „Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” De la înălţarea Lui Isus şi până în ziua Cinzecimii ucenicii au fost laolaltă întrun gând, stăruind în rugăciune. Între ei nu a fost dezbinare pentrucă, dacă ar fi fost, nu ar fi putut să primească Duhul Sfânt. Atunci s-a întâmplat ceva deosebit. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt. Apoi au ieşit fără frică şi au vestit învierea Domnului Isus Hristos. Toţi au avut parte de putere cerească, mai ales Petru.

    Nu a mai cunoscut frică, nici slujnică, dar nici de învăţaţi şi nici de marele preot. El le-a spus: „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.

    Dumnezeu L-a înviat şi noi suntem martori pentru aceasta.”Să ştie bine dar toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” Iar acum, după ce a înviat, sfinţeşte pe toţi aceia care cred în jertfa trupului Domnului Isus Hristos, care are valabilitate veşnică.    

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    NU CUTEZĂM SĂ NE ÎNDOIM

    Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier. Isaia 45.2

    Această făgăduinţă e făcută lui Cyrus, dar e şi pentru orice adevărat slujitor al lui Dumnezeu. Înainte tot mereu şi calea ni se va lumina. Abaterile de la cale şi ocolirile ne vor fi oferite de şiretenia oamenilor şi vicleniile Satanei, fără ca noi să ne vedem siliţi sa mergem pe ele, fiind căi lăturalnice. Uşile de arama vor fi sfărâmate şi zăvoarele de fier care le ţintuiesc vor cădea în bucăţi. Nu vom avea nevoie, pentru a le răsturna, nici de frânghie, nici de topoare, însuşi Domnul va face minuni şi lucruri neaşteptate se vor împlini pentru noi.

    Să părăsim deci temerile noastre neîntemeiate, pentru a merge înainte cu hotărâre, pe cărarea datoriei. N-a spus oare Domnul: „Voi merge înaintea ta”? Să încetăm de a ne îndreptăţi şi să îndrăznim să ne avântăm drept înainte. Este vorba de lucrarea Domnului; El ne va face în stare şi va îndepărta toate piedicile. Dacă El va sfărâma porţile de aramă, cine-L poate împiedica în împlinirea planului Său şi sa stea împotriva hotărârilor Sale? Ucenicii Domnului au la îndemână mijloace nesfârşite. Cu toate că drumul e închis pentru puterile omeneşti, el este liber în faţa credinţei. Când Însuşi Domnul declară că va lucra, cum ne putem îndoi

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Matei 28.20

    Ridicânduşi ochii, nau văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.  Matei 17.8

    Domnul urma să Se înalțe la cer, însă gândurile Sale Se îndreptau către cei ai Lui, pe care îi lăsa aici. El pare să spună: Mă duc la Tatăl, în cer, însă voi fi cu voi pentru totdeauna! Ioan, apostolul care stătuse la sânul Lui, spune accentuat, cu privire la Domnul care nu mai este aici: „Comuniunea noastră este întradevăr cu Tatăl şi cu Fiul Său” (1 Ioan 1.3).

    În mijlocul acestei lumi pline de încercări, cât de liniştitor este să ştim că Mântuitorul este mereu cu noi şi că, fiind copii ai lui Dumnezeu, nu există niciun moment în care să nu fim păziți de Domnul Isus! Prezența Lui cu noi nu este ca cea a oamenilor, care sunt prezenți când ne este bine şi absenți când ne este greu. El este cu noi în boală şi în singurătate, în bucurie şi în încercări, în viață şi în moarte.

    Eşti încercat şi ispitit? Durerea şi confuzia întunecă realitatea harului şi ajutorului Său? Fii sigur că El are în vedere un scop binecuvântat pentru tine! Prin îndepărtarea unui sprijin sau a unui refugiu natural, El doreşte săți arate din ce în ce mai mult bunătatea Sa. Creştinul poate exclama: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care întotdeauna ne conduce la victorie în Hristos!” (2 Corinteni 2.14). Acest lucru se dovedeşte în mod special adevărat atunci când dinaintea ochilor noştri dispare orice altă țintă, rămânând doar „Isus singur” (Matei 17.8). J. R. Macduff.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, cât de completă este nevoia mea de Tine! La Tine vin, dă-mi o reînnoire plină de har a vieţii Tale, până când puterile mele de gândire, imaginaţia mea şi vorbirea mea vor fi în întregime de la Tine. Caut atingerea Ta şi harul Tău răscolitor azi.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.» 1 Timotei 4,1

    De ce a fost umblarea cu Dumnezeu vitală pentru Enoh? Pentru că a fost un personaj asemănător nouă, celor care trăim în timpurile de pe urmă. Conform textului din Geneza 6, în acea perioadă s-a produs un amestec între duhuri şi oameni. Timpurile noastre reflectă cu fidelitate acele vremuri. Ocultismul, spiritism, prevestirea viitorului etc. se practică laolaltă cu creştinismul. Oamenii au inimile împărţite, îl acceptă şi pe Domnul, dar şi pe Satan. Acum, ca şi atunci, avem de a face cu o invazie de duhuri. Enoh a trebuit să umble cu Dumnezeu, să se alipească tare de El pentru a nu fi atras în acel ocultism. O spun cu toată se-riozitatea: astăzi mai mult ca niciodată trebuie să umblăm cu Domnul, altfel vom cădea pradă duhului Anticristului, care este diavolul îmbrăcat în straie creştine. A existat însă şi un motiv minunat pentru care Enoh a trebuit să umble cu Dumnezeu: el a fost destinat răpirii înainte de judecată! Numai după răpirea sa a venit potopul. Îmi este mai clar ca niciodată că toţi «adevăraţii Enoh» sunt destinaţi răpirii înaintea judecăţii care va veni asupra acestei lumi.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Bunătatea Ta cea minunată
    Psalmi 17:7

    Când dăruim ceva cuiva odată cu inima noastră, facem o faptă cu adevărat bună, dar trebuie să recunoaştem că acest lucru nu se întâmplă des. Nu la fel se întâmplă cu Domnul şi Stăpânul nostru. Favorurile Lui sunt însoţite întotdeauna de ragostea din inima Sa. El nu ne aruncă firimituri reci de la masa Sa luxoasă, ci ne lasă să mâncăm din farfuria Lui şi ne condimentează mâncarea cu aroma iubirii Sale. Când ne pune aurul harului Său în palmă, însoţeşte darul de o strângere de mână, care este la fel de preţioasă ca însuşi darul. El va veni în casele noastre în vizită, dar nu se va purta ca un musafir mândru în căsuţa unui om sărman; El se va aşeza lângă noi, fără să ne dispreţuiască sărăcia sau să ne condamne slăbiciunea. Prea iubiţilor, cât de dulce este zâmbetul Lui! Ce cuvinte plăcute picură de pe buzele Lui! Câte îmbrăţişări ne păstrează! Dacă nu ne-ar da decât bănuţi de aramă, felul în care ni i-ar da i-ar transforma în bani de aur, dar El ne dă daruri costisitoare, aşezate frumos într-un coşuleţ aurit. Este imposibil să te îndoieşti de sinceritatea darurilor Sale, fiindcă pe fiecare binefacere este imprimată inima Sa însângerară. El ne dă „cu mână largă, şi fără mustrare” (Iacov 1:5). Nu ne scoate niciodată Ochii spunându-ne că suntem o povară, nu priveşte cu răceală pe níci unul dintre cei sărmani, ci ne strânge la pieptul Său cu bucurie, oferindu-Şi bucuros viaţa pentru noi. Nardul Său are o mireasmă pe care nici o altă inimă nu ar putea s-o producă; fagurii Săi au o dulceaţă care reflectă însăşi esenţa iubirii Lui. O, ce comuniune rară produce o asemenea sinceritate! Să ne ajute Domnul să-I gustăm mereu binecuvântările!

    SEARA

    I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste. Osea 11:4

    Tatăl nostru ceresc ne trage adesea cu funii de dragoste, dar o, cât de şovăitori suntem noi când alergăm spre El! Cât de greu răspundem îndemnurilor Sale blânde! El vrea să avem o credinţă simplă în El, dar noi nu am ajuns încă la încrederea lui Avraam. Noi nu ne lăsăm grijile lumeşti în seama lui Dumnezeu ci, ca şi Marta, ne împovărăm cu prea multă servire. Credinţa noastră slabă nu aduce roade sufletului; noi nu ne deschidem gura larg, deşi Dumnezeu a promis să ne-o umple, (vezi Psalmi 81:10). Nu te invită El în seara aceasta să ai încredere în EI? Nu-L auzi cum spune „vino, fiul Meu, şi ai credinţă în mine. Perdeaua s-a sfâşiat. Intră în prezenţa Mea şi apropie-te cu curaj de tronul harului Meu. Sunt demn de toată încrederea ta; lasă-ţi grijile asupra Mea. Scutură praful grijilor, şi pune-ţi veşmintele de sărbătoare”? Dar deşi suntem chemaţi cu iubire să ne încredem în binecuvântările harului, noi nu răspundem. Altădată, El ne cheamă la părtăşie cu El. Noi stăm pe pragul casei lui Dumnezeu; El ne invită să venim în sala de ospăţ şi să cinăm cu el, dar noi refuzăm onoarea. Mai sunt camere secrete nedescoperite încă; Isus ne invită să intrăm în ele, dar noi ne tragem înapoi. Ruşine inimilor noastre reci! Nu suntem demni de Domnul Isus, nu suntem pregătiţi să-I fim slujitori, şi cu atât mai puţin mirese. Totuşi, El ne-a chemat să fim carne din carnea Lui şi os din oasele Lui, logodiţi cu EI printr-un legământ slăvit. Aceasta este dragostea! Dar dragostea aceasta nu acceptă refuzuri. Dacă nu ascultăm invitaţiile blânde ale iubirii Sale, El ne va trimite pedepse care să ne aducă mai aproape de El. El va face tot ce trebuie ca să te apropie de Sine. Ce copii nebuni suntem, să refuzăm funiile de iubire şi să cerem lovituri de bici, fiindcă Isus ştie să folosească biciul în favoarea noastră!

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau? (Ioan 18:11)

    Dumnezeu este de o mie de ori mai meticulos cu noi decât chiar şi un artist cu tabloul său. Trasându-ne cu pensula durerii, şi cu împrejurări de diferite culori, ne pictează în cea mai înaltă şi cea mai bună imagine vizualizată de El, numai dacă vom primi amarele Lui daruri de smirnă într-o atitudine spirituală potrivită.

    Însă când este îndepărtat de la noi paharul durerilor şi lecţiile din el sunt suprimate sau trec neobservate, facem mai mult rău sufletului nostru decât am putea repara vreodată. Nici o inimă omenească nu-şi poate imagina dragostea incomparabilă pe care Dumnezeu o exprimă în darul Său de smirnă. Cu toate acestea, acest mare dar pe care sufletul nostru ar trebui să-l primească este lăsat să treacă pe lângă noi din cauza indiferenţei noastre indolente, şi până la urmă nu ne alegem cu nimic.

    Apoi, cu inima pustie venim şi ne plângem, zicând: „O, Doamne, mă simt atât de arid, şi este atât de mult întuneric înăuntrul meu!” Sfatul meu pentru tine, copil drag, este să-ţi deschizi inima pentru durere şi suferinţă, şi aceasta îţi va aduce mai mult bine decât să fii plin de emoţie şi sinceritate. Tauler

     

    Vaietul chinului omului a ajuns până la Dumnezeu,

    „Doamne, alungă durerea:

    Umbra ce întunecă lumea pe care ai creat-o,

    Lanţul strâns, care sugrumă

    Care strangulează inima, povara care apasă

    Pe aripile ce vor să-şi ia zborul,

    Doamne, alungă durerea din lumea pe care ai creat-o,

    Ca să Te iubească mai mult”.

    Atunci Domnul a răspuns la plângerea lumii Sale:

    „Să alung durerea,

    Şi cu ea puterea sufletului de a îndura,

    Întărit prin încordare?

    Să alung mila, care leagă inimă de inimă,

    Şi marele sacrificiu?

    Aţi pierde voi pe toţi eroii voştri care se înalţă din focul

    Înţelepciunii înspre cer?

    Să alung dragostea care răscumpără cu un preţ

    Şi zâmbeşte în faţa pierderii?

    Puteţi voi înlătura din viaţa voastră ceea ce se înalţă la Mine

    Hristosul pe crucea Sa?”

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 30.15-22; 31.4-9

    Capitolele 30 şi 31 invocă o dublă nenorocire asupra poporului răzvrătit care şi-a căutat ajutorul în Egipt. Niciodată nu vom ajunge să repetăm suficient de des, împreună cu Cuvântul lui Dumnezeu, că punerea încrederii în oameni este întâi nebunie (deoarece nu există un loc mai rău decât acesta), în al doilea rând, este necredinţă, cât timp Dumnezeu a stabilit încă de la începutul acestei cărţi să nu avem nimic de-a face cu omul (2.22), în al treilea rând, este o jignire adusă lui Dumnezeu, o dispreţuire a puterii şi dragostei Sale, ca şi cum El n-ar fi capabil să ne protejeze sau ca şi cum n-ar ţine de plăcerea Lui să facă aceasta.

    Calea eliberării şi a puterii o găsim trasată în frumosul v. 15 din cap. 30: întoarcerea la Domnul, în loc de mersul la lume (Egipt), şi rămânerea în odihnă, în loc de zbuciumare! liniştea şi… încrederea” sunt condiţii necesare pentru a distinge îndrumarea Domnului: „Când veţi merge la dreapta sau când veţi merge la stânga”, „urechile tale (personal) vor auzi un cuvânt în urma ta, spunând: «Aceasta este calea, umblaţi pe ea!»” (v. 21). De câte ori nu ne-am rătăcit, pentru că inima noastră a neglijat să acorde atenţia cuvenită acestui glas statornic şi apropiat…! (Proverbe 5.12-14).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Evrei 12:1-11

    Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar v-aţi întors la Păstorul… sufletelor voastre. 1 Petru 2:25

    CE TE COSTĂ?

    Când era tânăr căsătorit, Arthur Schirmer, şi-a petrecut mult timp frecventând barurile, pariind Ia cursele de cai, angajându-se în multe alte activităţi în care îşi căuta plăcerea. Deşi ştia o mulţime de lucruri despre Biblie, nu-L cunoştea pe Isus ca Mântuitor. Simţea că a fi creştin însemna o piedică în calea de-a căuta bogăţiile şi plăcerile. Într-o zi, Jean, singurul lui copil, mândria vieţii sale, a devenit creştină. Cu multă credincioşie, depunea mărturie înaintea părinţilor ei şi, după câţiva ani, au fost de acord ca într-o zi să meargă la un program de evanghelizare. Acolo, Arthur şi soţia lui, Audrey, l-au primit amândoi pe Isus ca Mântuitorul lor. Timpul trecea şi nu se vedea nici un semn de creştere spirituală în vieţile lor. Tristă din cauză că părinţii ei nu se mai maturizau în Cristos, fiica lor, Jean, acum de 21 de ani, a cerut unui grup de tinere femei să i se alăture în rugăciune pentru părinţii ei. Ea a spus: „Doamne, ascultă-mi rugăciunea, nu are importanţă cât m-ar costa şi ce sarcrificiu personal trebuie să fac!” La două zile după aceea, Domnul a răspuns la rugăciunea ei, a fost luată de un vârtej în timp ce înota şi s-a înecat. Privind în urmă, tatăl ei scrie: „Mi-am revizuit viaţa stearpă şi am strigat la Domnul cu lacrimi de pocăinţă: „O, Doamne, în toţi aceşti ani mi-am condus singur viaţa şi am făcut o ruină din ea. Acum vreau ca Tu să preiei conducerea!” Până atunci, Arthur şi soţia lui nu şi-au schimbat vieţile. Au fost apoi folosiţi în mod minunat de Dumnezeu – dar, vai, cu ce preţl Cât te va costa, omule ce te pretinzi a fi creştin şi trăieşti o viaţă lumească, ca să te predai cu totul lui Isus?  -H.G.B.

    Predă-ţi viaţa lui Cristos acum,

    Dăruieşte-l totul fără amânare.

    Vei cunoaşte bucuria cea mai mare

    Spunând: „Cristos e singurul meu drum!”    
    Branon

    Consacrare înseamnă să ne luăm mâinile de pe ceea ce deja aparţine lui Dumnezeu.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    DUMNEZEU este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în DUMNEZEU, şi DUMNEZEU rămâne în el.

    1 Ioan 4.16

    Este un mărgăritar de mare preţ pentru orice suflet care a putut să-L recunoască pe Dumnezeu plin de dragoste. Noi eram pierduţi şi fără nici o nădejde, eram morţi în păcate şi nelegiuiri. Aceasta era starea noastră naturală, aşa cum citim în Efeseni 2. Nu aveam nici cea mai mică înclinaţie spre Dumnezeu. „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit pe când eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos, prin har sunteţi mântuiţi” (Efes. 2.4-5). Îndurarea, dragostea şi harul ne întâmpinau pe când noi eram în starea amintită. Nu ar trebui să ne copleşească această dragoste? Dacă acest act măreţ ne stă în faţă şi în adâncă mulţumire ia locul de frunte în inima noastră, atunci rămânem în dragoste, ÎN Dumnezeu însuşi. In practică nu există o binecuvântare mai mare decât să ne odihnim în această măreaţă dragoste. În felul acesta va fi proslăvit Dumnezeu prin noi şi în noi. Binecuvântările prezenţei lui Dumnezeu vor fi puse în practică acolo unde dragostea Lui va fi recunoscută şi savurată în întreaga viaţă de credinţă.

    Câtă odihnă, câtă mângâiere şi câtă bucurie avem, când ştim şi ne gândim că Făcătorul lumii, Acela care o ţine, ne iubeşte veşnic sufletele, ne iubeşte în totul. Ochiul Iui veghează necurmat asupra noastră, inima Lui e totdeauna îndreptată spre noi şi El a luat asupra Sa grija pentru nevoile noastre trupeşti şi duhovniceşti! Noi avem totul deplin ÎN Cristos. El este, ca să zicem aşa, cămara de lucruri scumpe a cerului şi magazia lui Dumnezeu pentru noi. Să nu-i rănim dar inima iubitoare şi să nu-i necinstim slăvitul Nume întorcându-ne faţa de la El! Să rămânem cât mai aproape de izvor, să rămânem în dragostea Lui.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Și ziceau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui” Apocalipsa 6.16,17

    Ziua cea mare

    În 20 mai 1947 în Africa a putut fi văzută o eclipsă totală de soare. Un astfel de eveniment se petrece foarte rar pe acest continent. Pentru africani, această eclipsă a fost o scenă de groază, deși li s-a vorbit din timp despre ceea ce avea să se întâmple. Un african a alergat acasă și a luat un cuțit lung, pe care l-a manevrat în direcția soarelui, ca să îndepărteze întunericul. Un altul s-a pus cu fața la pământ crezând că va fi tot timpul noapte și el va trebui să moară.

    Spaima africanilor a fost însă de scurtă durată. Ce va fi când se va revărsa judecata lui Dumnezeu asupra pământului? Cei ce n-au crezut în Hristos și astfel au rămas pe pământ la răpirea Bisericii, vor avea parte de o spaimă așa de mare, încât vor zice stâncilor și munților: „Cădeți peste noi …”.

    Însă cei care se încred în Cel ce poate să-i ocrotească de mânia viitoare, vor fi în liniște, pentru că vor fi scăpați de ziua cea mare a judecății. Ei vor auzi cuvintele: „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (Apocalipsa 3.10).

    Se află și cititorul printre acești oameni fericiți? S-a asigurat cititorul prin credința în Mântuitorul cu privire la ziua cea mare a judecății divine?

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    ASIGURA-ȚI RELAȚIA!

    „Să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12)

    Majoritatea oamenilor nu și-au plănuit dinainte să fie infideli. Din întâmplare s-au aflat cu persoana nepotrivită, la momentul nepotrivit, în dispoziția nepotrivită. Biblia ne avertizează clar: „cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”. Când te gândești „mie nu mi se va întâmpla”, ești o țintă pentru diavol!

    Așadar, cum îți poți asigura relația împotriva unei infidelități? Printr-o comunicare constantă.

    1) Comunică regulat cu Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Când vă rugați… să vă rugați: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:7-11). Comunicarea zilnică cu Dumnezeu te înarmează împotriva nebuniei maritale. El a știut și că trebuie să vă rugați laolaltă. Cuplurile care se roagă împreună sunt mai greu de despărțit.

    2) Fii credincios Cuvântul Său! Cărțile despre căsnicie te pot informa, dar numai Biblia, manualul de căsnicie a lui Dumnezeu are puterea de a transforma viața voatră împreună. Lecturarea Bibliei împreună îți luminează înțelegerea; ea expune, sensibilizează și curățește intențiile inimii; îți păzește relația.

    3) Comunicați în mod deschis unii cu alții. Zidește „împrejmuiri relaționale” pentru ca ispita să rîu pună stăpânire. Stabilește reguli sensibile de interacțiune cu partenerul/a tău/ta. Fiți deschiși și cinstiți unul cu celălalt în legătură cu relațiile sociale, relațiile de la locul de muncă și cele de la biserică. Tot ceea ce face ca soțul sau soția ta să se simtă stingherit trebuie notat și când e posibil, schimbat. După Dumnezeu, voi reprezentați cea mai bună protecție reciprocă împotriva eșecului.

    Așadar, ascultă, învață și iubește!

     

     

     


     

  • 19 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Mă ridic din ruine

    Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Romani 8:35

    Dumnezeu nu-l scuteşte pe om de necazuri; EI promite: „Voi fi cu el în strâmtorare”. Nu contează ce fel de necazuri şi ce forme cumplite pot lua acestea în viaţa unui om, nici unul dintre ele nu pot să-l scoată din relaţia lui cu Dumnezeu. Noi suntem „mai mult decât învingători” în toate aceste lucruri. Pavel nu se referă la lucruri imaginare, ci la lucruri care sunt cumplit de reale; şi el spune că suntem mai mult decât învingători in mijlocul lor, nu prin ingeniozitatea noastră sau prin curajul nostru sau prin orice altceva, ci numai prin faptul că nici unul dintre ele nu afectează relaţia noastră cu Dumnezeu în Isus Cristos. Pe drept sau pe nedrept, suntem acolo unde suntem, exact în situaţia în care ne aflăm. Îmi pare rău pentru creştinul în ale cărui împrejurări nu se află nimic din ceea ce el nu ar dori.”Necazul…?” Necazul nu este niciodată un lucru nobil; dar oricum ar fi necazul – istovitor, iritant sau extenuant, el nu este în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.

    Nu lăsa niciodată ca grijile sau necazurile să te despartă de dragostea lui Dumnezeu.”Strâmtorarea…?”Poate dragostea lui Dumnezeu să dăinuiască atunci când totul spune că dragostea Lui este o minciună şi că nu există dreptate?”Foametea…?” Putem nu numai să credem în dragostea lui Dumnezeu, ci să fim mai mult decât învingători, chiar şi atunci când suferim de foame? Sau Isus Cristos este un înşelător şi Pavel este un înşelat, sau se întâmplă ceva extraordinar cu un om care se ţine de dragostea lui Dumnezeu chiar şi atunci când totul vorbeşte împotriva caracterului lui Dumnezeu. Logica este redusă la tăcere în faţa fiecăruia dintre aceste lucruri. Numai un singur lucru poate răspunde la toate acestea: dragostea lui Dumnezeu în Cristos Isus. „Mă ridic din ruine” de fiecare dată.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui.” LUCA 9:24


    Fără-ndoială că textul acesta nu se referă la mântuirea sufletului nostru de la pierzare, pentru că nu stă în puterea noastră ca să ne salvăm ci este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu în har, prin credinţa în jertfa Domnului Isus de la Golgota. Ce bine de aceia care au crezut în lucrarea de la cruce şi au primit astfel mântuirea; ce rău de aceia care au respins dragostea lui Dumnezeu care vrea ca toţi să vină la pocăinţă şi care astfel au pierdut o mântuire aşa de mare. Dar aici Domnul Isus Se referă la ce am făcut sau ce nu am făcut pentru EL. Un verset mai sus, (23) ne dă cheia de a înţelege mai bine ce a vrut El să spună. Cuvintele textului nostru sunt deci adresate acelora care vor să meargă după El. De aceea Domnul arată în vs. 23 trei condiţii de seamă:

    1.- „Să se lepede de sine…”, adică să renunţe la el, la pretenţiile lui şi chiar la neprihănirea lui personală şi la închipuirile lui. Iată ce înseamnă să-şi piardă cineva viaţa personală, egoistă pentru a o pune la dispoziţia Domnului Isus. Iată ce înseamnă o viaţă mântuită, câştigată, trăită pentru Acela care a trăit, a murit şi a înviat pentru noi. Dar dacă cineva încearcă să scape de renunţarea de sine, şi-a pierdut viaţa, adică şi-a irosit-o, trăind-o doar pentru el, şi-a pierdut şansa de a trăi pentru Domnul Isus. Aceasta nu înseamnă că şi-a pierdut mântuirea ci doar cununa.

    2.-„Să-şi ia crucea în fiecare zi…”. Crucea înseamnă suferinţă, ocară, moarte. Nu este altă cale de a-L urma pe El. Negreşit că cine vrea să-şi scape viaţa, fuge de cruce dar ea ne este oferită de Mântuitorul pentru că duce la slavă. Moartea Lui a câştigat viaţa noastră. Moartea eului nostru, a vieţii proprii, ne câştigă viaţa cu privilegilul de a trăi pentru Domnul Isus.

    3.- „…şi să Mă urmeze”. Nu putem să mergem pe urmele paşilor Lui decât dacă am renunţat la tot şi ne-am luat crucea. Acesta a fost drumul pe care a mers El şi care a sfârşit în slavă şi pe drumul acesta ne invită să mergem ca să ne facă părtaşi slavei Lui.” Satan se sileşte să convingă pe copiii lui Dumnezeu să nu se împovăreze cu crucea… Noi avem dreptul de a lua crucea ca trimisă de mâna lui Dumnezeu şi de a zice: nu vreau nimic decât pe Hristos, nimic decât crucea.” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Binecuvântat să fie omul care se increde în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!” Ieremia 17:7

    Cel ce se încrede în Domnul nu zideşte pe nisip, ci pe stâncă şi crede promisiunile Lui Dumnezeu. Chiar dacă va trece prin ape, râurile nu-l vor îneca; iar dacă va trece prin foc, flacăra nu-l va arde. Isaia 43:2. Vedem pe tot parcursul Sfintei Scripturi că cei care şi-au pus încrederea în Dumnezeu au trecut prin multe necazuri. Putem să vedem aceasta la David când este urmărit de Saul, sau la Ilie. Tot aşa ete vizibil şi la Pavel, şi putem spune că la toţi aceia care se încred în Domnul. Moise a dorit să mai bine părtaş suferinţelor poporului său, decât să aibă parte de plăcerile trecătoare ale păcatului. El a suferit multe, dar a putut trăi şi multe minuni cu Dumnezeul lui. Toţi oamenii binecuvântaţi sunt oameni ai credinţei. Dacă ne încredem în Dumnezeu, înseamnă că îi predăm grijile noastre şi aşteptăm toate de la El. Atunci suntem asemenea unui pom sădit lângă apă apă, care are rădăcinile în râu şi nu se teme de secetă. Chiar dacă vine arşiţa, nu ne temem pentru că promisiunile Lui sunt ca umbra binefăcătoare a norilor, sau ca roua întro regiune secetoasă. Nu suntem îngrijoraţi de un an secetos; asemenea oameni au roade tot timpul, sunt ca şi un copac mare sub care cei slabi găsesc ocrotire, şi mângâiere, din mângâierea de care au avut la rândul lor parte. Fiindcă ei cred aşa cum este scris, viaţa lor este ca un izvor de apă vie. Dumnezeu i-a binecuvântat şi ei înşişi sunt o binecuvântare pentru alţii.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    VOM PUTEA VORBI PENTRU DUMNEZEU

    Dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ieremia 15.19

    Sărmane Ieremia! Dar de ce să fie socotit sărman? Prorocul care plânge era un slujitor ales şi cinstit de Dumnezeu, mai presus de mulţi. Dar, pentru că el spunea adevărul, era dispreţuit. Cuvântul, atât de dulce pentru el, era amar pentru ascultătorii săi; îi era cerut să rămână în credincioşia sa, pentru ca Domnul să continue a vorbi prin el, poporului. El trebuia să lucreze cu îndrăzneală şi plin de adevăr cu oamenii din timpul său, pentru ca să despartă pe cei ce voiau să meargă cu Dumnezeu, ascultând de poruncile Sale, de cei care se împotriveau. Domnul îl încuraja, făgăduindu-i că el va fi gura Sa.Ce cinste! Nu doreşte oare orice predicator şi orice credincios să fie ca el? Să vorbească însuşi Dumnezeu prin noi! Ce minune! Cuvântul nostru va fi sigur, adevărat, curat, puternic; el nu se va întoarce fără rod, ci va fi o bincuvântare pentru cei care-l vor primi; iar aceia care-l vor respinge, vor face aceasta spre paguba lor. Această făgăduinţă să fie pentru tine şi toţi lucratorii Domnului!

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi săşi ia zilnic crucea şi să Mă urmeze.  Luca 9.23

    «Dacă exersăm puțină lepădare de sine în fiecare zi, vom ajunge în ceruri foarte confortabil.» Cât adevăr, în întregime practic, există în această maximă! Calea lepădării de sine este adevărata cale a creştinului. În versetul citat mai sus, Domnul nu zice: „Să se lepede de câteva lucruri care îi aparțin”. Nu, el trebuie „să se lepede de sine”, iar acest lucru trebuie să aibă loc „zilnic”.

    Acest sine urâcios ne va întâmpina la fiecare pas, căci, deşi ştim prin har că „omul vechi este răstignit” – este mort şi îngropat în viziunea lui Dumnezeu – totuşi aceasta priveşte poziția în Hristos, în conformitate cu viziunea lui Dumnezeu asupra noastră. Însă principiul poziției noastre trebuie să fie aplicat în practică. Dumnezeu ne vede perfecți în Hristos. Noi nu suntem în carne, dar carnea este în noi şi trebuie tăgăduită şi strunită de puterea Duhului Sfânt.

    Să luăm aminte: sinele trebuie lepădat nu numai în grosolănia sa, ci şi în rafinamentul său; nu numai în obiceiurile lui josnice, ci şi în gusturile lui cultivate; nu numai în asprimea şi în necioplirea sa, ci şi în cele mai lustruite şi mai elegante forme! Aşa ceva nu se vede mereu. Se întâmplă prea des că, precum Saul, cruțăm ce considerăm cel mai bun şi trecem prin ascuțişul sabiei numai „ce este fără valoare şi nebăgat în seamă”.

    Dacă cititorul va citi cu atenție 1 Corinteni 8.10, va găsi cea mai prețioasă lecție asupra subiectului lepădării de sine. Titlul acestei întregi secțiuni poate fi pus astfel: «Orice măsură în lepădare de sine; niciun centimetru în abandonarea adevărului». Acesta ar trebui să fie mereu motoul creştinului. Dacă este o chestiune a sinelui, abandonează totul; dacă este o chestiune a adevărului, nu abandona nimic! „Dacă o mâncare face pe fratele meu să se poticnească, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să se poticnească” (1 Corinteni 8.13). Nobilă hotărâre! Domnul să ne dea har so ducem la îndeplinire! C. H. Mackintosh.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    „Ca o ploaie care cade pe un pământ cosit” (Psalmul 72:6), „ca roua pentru Israel” (Osea 14:5). – O, Doamne, aceste cuvinte vin în mintea mea în această dimineaţă cu o insistenţă dulce. Fii ca ploaia şi ca roua pentru noi astăzi, înviorându-ne, remodelându-ne şi binecuvântându-ne. La Tine vin plin de o mare şi veselă speranţă.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea.» Evrei 11,5

    Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul într-o perioadă în care cei din jur nu voiau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre sine că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29).

    In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în:

    1 – umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24),

    2 – credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 1,5) şi

    3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4).

    Credinţa lui Enoh în Dumnezeu l-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în credinţă: «… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invizibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dumnezeu şi umblă cu El, Îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să vestească revenirea Lui.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. Eclesiastul 10:7

    Obrăznicia uzurpă adesea locurile înalte, iar cel mare cu adevărat doreşte să treacă neobservat. Aceasta este o ghicitoare a providenţei, a cărei răspuns va fi într-o zi bucuria celor drepţi; dar este un lucru atât de obişnuit, încât nici unul dintre noi nu ar trebui să murmure dacă aceasta este şi partea lui. Când a fost pe pământ, deşi era Prinţul împăraţilor pământului, Domnul nostru a umblat pe cărarea umilinţei, Rob al robilor şi slujitor al tuturor; ce mirare este deci dacă urmaşii Săi, care sunt din neam regesc, vor fi priviţi ca nişte persoane inferioare? Lumea este întoarsă pe dos; de aceea, cei din urmă sunt cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă. Priviţi-i pe slujitorii Satanei stăpânind pământul! Ce cai înalţi călăresc ei! Cât de sus îşi ridică frunţile! Haman este la curte, iar Mardoheu stă la poartă; David este fugar în munţi, iar Saul domneşte peste împărăţie; Ilie plânge în peşteră, şi Izabela se desfată în palat; totuşi, cine ar vrea să fie în locul celor mari? Şi cine, pe de altă parte, nu-i invidiază pe sfinţii dispreţuiţi? Când se învârte roata, cei care sunt jos se ridică, şi cei de sus coboară. Răbdare, deci, credinciosule, veşnicia va îndrepta nedreptăţile timpului. Să nu cădem în greşeala de a lăsa apetitul şi pasiunile să se înalţe, în timp ce puterile nobile umblă în praf. Harul trebuie să domnească ca un prinţ, şi să facă din membrele trupului instrumente ale dreptăţii. Duhului Sfânt îi place ordinea, de aceea ne aşează puterile şi facultăţile la locul şi timpul cuvenit, oferind locul de cinste facultăţilor spirituale care ne leagă de Marele Rege. Să nu stricăm planurile divine, ci să cerem harul de a ne ţine în stăpânire trupurile. Nu am fost născuţi din nou ca să permitem pasiunilor să domnească peste noi, ci pentru a domni noi în Christos Isus peste întreitul regat al spiritului, sufletului şi trupului, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

    SEARA

    Şi Ilie dorea să moară. 1 Împăraţi 19:4

    Este un lucru remarcabil că Ilie – omul pentru care Dumnezeu pregătise o soartă infinit mai bună, care nu avea să moară niciodată, fiindcă urma să fie luat la cer într-un car de foc ca să nu vadă moartea, se ruga acum: „o, Doamne, ia-mi sufletul, cad nu sunt mai bun decât părinţii mei” (1 împăraţi 19:4). Avem aici o dovadă memorabilă a faptului că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor cu aceeaşi monedă, deşi o face întotdeauna în consecinţă. El i-a dat lui Ilie ceva mai bun decât ceruse, şi din asta se vede că Dumnezeu a auzit într-adevăr rugăciunea lui Ilie. Este ciudat că neînfricatul Ilie se sperie atât de tare de ameninţarea Izabelei încât vrea să moară, şi este o binecuvântare că Tatăl ceresc nu îi răspunde pe măsură. Există o limită în doctrina rugăciunii prin credinţă. Nu trebuie să credem că Dumnezeu ne va da tot ce ne trece nouă prin cap să cerem. Ştim că uneori cerem şi nu primim, fiindcă „cerem rău” (Iacov 4:3). Dacă cerem ceea ce nu este făgăduit, dacă contrazicem spiritul pe care vrea Domnul să-l cultivăm, dacă cerem ceva contrar voinţei Sale sau ne îndoim de providenţa Sa, dacă cerem pentru a ne mulţumi egoismul şi fără să ne gândim la slava Lui, nu trebuie să ne aşteptăm să primim ceea ce cerem. Totuşi, când cerem prin credinţă, fară îndoieli, şi nu primim exact lucrul pe care l-am cerut, vom primi un echivalent, şi mai mult decât un echivalent Aşa cum remarca cineva „dacă Domnul nu-ţi dă argint, îţi va da aur; şi dacă nu-ţi da aur, îţi va da diamante”. Dacă nu-ţi dă exact lucrul pe care l-ai cerut, îţi va da ceva echivalent, şi te vei bucura mai mult de acesta. Roagă-te mult, deci, dragă cititorule, şi fa din seara aceasta un timp de mijlocire continuă. Dar ai grijă pentru ce te rogi.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Nu sfârşise el încă de vorbit, şi-a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca. Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul … care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui”. (Geneza 24:15,26-27)

    Orice rugăciune evlavioasă este ascultată chiar înainte de a fi terminată – „Nu sfârşise el încă de vorbit …”. Aceasta pentru că Hristos ne-a asigurat în Cuvântul Său: „Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23). Când ceri prin credinţă şi-n Numele lui Hristos – adică, în unitate cu El şi cu voia Lui – „vi se va da” (Ioan 15:7).

    Atât timp cât Cuvântul lui Dumnezeu nu poate să cadă, ori de câte ori îndeplinim aceste simple condiţii, răspunsul la rugăciunea noastră a fost deja dat şi împlinit în cer în timpul rugăciunii, chiar dacă nu se va arăta pe pământ decât mult mai târziu. De aceea este înţelept să închei fiecare rugăciune cu laudă şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu pentru răspunsul pe care deja l-a dat.

    „Binecuvântat să fie Domnul, … care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui” (vezi Daniel 9:20-27, 10:12) din Mesaje pentru vegherea de dimineaţă

    Când ne încredem în Dumnezeu pentru o binecuvântare, trebuie să avem o atitudine de credinţă şi să începem să acţionăm şi să ne rugăm ca şi cum binecuvântarea ar fi deja a noastră. Să-I răspundem lui Dumnezeu ca şi cum El ne-a îndeplinit cererea. Această atitudine de încredere înseamnă să ne bizuim pe El pentru ceea ce am cerut şi să luăm ca atare faptul că El ne-a dat ce am cerut şi va continua să ne dea.

    Când oamenii se căsătoresc, au imediat o nouă perspectivă de viaţă şi încep să se comporte ca atare. Aşa ar trebui să fie şi când Îl primim pe Hristos ca Salvator al nostru, ca Sanctificator al nostru, ca Vindecător al nostru, sau ca Eliberator al nostru. El Se aşteaptă ca noi să avem o nouă perspectivă, în care să-L recunoaştem pe El în capacitatea şi rolul pentru care ne-am încrezut în El, şi în care să-L lăsăm să fie pentru noi tot ce I-am cerut prin credinţă.

     

    Lucrul pe care-l cer când Dumnezeu mă îndeamnă să mă rog,

    Începe în acelaşi mod în care va apare în viaţa mea.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 29.1-24

    După invazia din cap. 28, Ierusalimul tot nu cunoaşte eliberarea (vezi 40.2). El va suferi un nou asalt, din partea unei formidabile coaliţii de popoare, însă, de data aceasta, toţi duşmanii se vor topi ca un vis, pentru că Cel atacat va fi „Ariel” (Leul lui Dumnezeu), cetatea adevăratului David. Concomitent cu eliberarea, Dumnezeu va înfăptui încă o lucrare pentru poporul Său, vrednică de El: aceasta va fi în conştiinţă (v. 18-24). Urechile surde şi ochii orbi, potrivit profeţiei din cap. 6, v. 10, vor fi deschise. Inteligenţa îi va fi redată poporului, iar cuvintele cărţii, mai înainte pecetluite (v. 11), vor fi înţelese şi primite. Să ne amintim cu această ocazie că Biblia este o carte inaccesibilă inteligenţei naturale şi că, pentru a o înţelege, este nevoie de Duhul Sfânt.

    Versetul 13 va fi citat de Domnul cărturarilor şi fariseilor, pentru că el exprimă starea lor (Matei 15.7,8). A-L onora pe Domnul cu buzele, având inima cu totul depărtată de El, este, cu siguranţă, o stare în care ne putem găsi şi noi dacă nu ne-am judecat pe noi înşine. Această formă de ipocrizie îi poate înşela pe alţii, pentru că ne poate face să părem mai evlavioşi decât suntem, dar nu-L va putea înşela pe Cel care ne citeşte inimile! (Ezechiel 33.31,32).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: 2 Corinteni 1:1-14

    Binecuvântat să fie Dumnezeu… care ne mângâie în toate necazurile noastre… 2 Corinteni 1:3, 4.

    RĂNIT PENTRU A VINDECA

    Dumnezeu poate să îngăduie să fim răniţi, ca prin vindecarea pe care ne-o dă să ne facă vindecători ai altora. Apostolul Pavel declară că Dumnezeu „ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Cor. 1:4). Nenumăraţi oameni ai lui Dumnezeu au suferit boli, greutăţi, şi adversităţi, care i-au pregătit pentru a le sluji altora. V. Gilbert Beers, un lider creştin foarte respectat, a spus că el şi soţia lui au învăţat semnificaţia versetului din 2 Corinteni 1:4 prin moartea fulgerătoare a fiului lor celui mai mare. Aveau inimile sfâşiate, dar pe măsură ce săptămânile treceau, au început să simtă vindecarea minunată a lui Dumnezeu. Apoi s-au trezit atraşi în vieţile altor fiinţe rănite ca şi ei. Beers a scris: „Am început să descoperim, în lunile care au urmat, că am ajutat la vindecarea altor fiinţe rănite, într-un mod cum nu mai făcusem până atunci”.

    Nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne rănească, frângându-ne inima, prin dureri sau prin persecuţii. Durerile vor veni. Trăind într-o lume păcătoasă, suntem condamnaţi să suferim mai devreme sau mai târziu. Dar putem fi siguri că Dumnezeu va lăsa durerea spre binele nostru. Crezând acest lucru din toată inima, vom avea mângâierea lui Dumnezeu, vindecare şi pace. Prin durerile noastre şi experimentând purtarea Sa de grijă plină de har, vom putea deveni mai bine echipaţi ca până atunci, pentru a aduce mângâiere şi vindecare altora.
    H.V.L.

    SUGESTIE DE ACŢIUNE

    Gândiţi-vă la încercările prin care aţi trecut până acum.
    Cunoaşteţi pe cineva care trece acum prin aceleaşi lucruri?
    De ce să nu-i trimiteţi o carte poştală sau să-i daţi un telefon, ca să-l încurajaţi.

    Suferinţa poate pregăti pe creştinul obişnuit pentru lucrări neobişnuite.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Fiindcă şi CRISTOS a suferit pentru voi, …. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. 1 Petru 2.21-23

    O asistentă de la un spital s-a plâns unui credincios, că pacienţii sunt nemulţumiţi de ea şi ca urmare o tratează foarte rău. El i-a răspuns: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru această situaţie.” „Cum credeţi că aş putea face aceasta?” a întrebat asistenta. „Dacă transportaţi un vas plin cu un lichid şi vă atinge cineva s-ar putea să se verse conţinutul. Dacă noi suntem atinşi de cineva, întristaţi, batjocoriţi; … atunci se va vărsa ceea ce este în noi. Dacă suntem plini de dragostea Domnului Isus vom arăta în orice împrejurare caracterul Domnului Isus.”Ce chip minunat şi desăvârşit este Domnul nostru Isus Cristos! El a fost batjocorit dar nu batjocorea pe nimeni. El a suferit dar nu ameninţa. El însuşi S-a predat Celui ce judeca drept. Ca să fim urmaşii Lui trebuie să ne ghidăm după chipul Său şi să-l imprimăm adânc în inimile noastre. Poate în diferite acţiuni ne putem stăpânii într-o formă conştientă, dar poate încleştăm pumnii în buzunare sau strângem din dinţi. O, de-am arăta chipul minunat al Domnului Isus şi caracterul Său împrejurul nostru, ca oamenii să vadă ceea ce este nou în noi. Aceasta o să aducă mai multe roade decât o frumoasă predică scrisă ori citită. „Când suntem ocăriţi binecuvântăm, când suntem prigoniţi, răbdăm, când suntem vorbiţi de rău ne rugăm” (1 Cor. 4.12-13).Păziţi-vă inima cu toată sârguinţa! Păziţi-vă de orice influenţă religioasă falsă, de orice formalism! Ţineţi seama că trăiţi într-o lume a cărei atmosferă este ucigătoare pentru viaţa duhovnicească. Cu o pătrundere necruţătoare înlesnită prin cunoaşterea inimii omeneşti, timp de mai bine de şase mii de ani vrăjmaşul şi-a întins în jurul nostru mrejele şi numai o legătură neîntreruptă cu Dumnezeu ne poate păzi.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „… îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.” Evrei 3.13

    De astăzi într-un an

    Dacă ne-am așeza în locul lui Rao, probabil am proceda la fel. Să ne oprim o clipă scurtă, dar necesară pentru a sta în prezența lui Dumnezeu și a Cuvântului Său, unde putem asculta un cuvânt de avertizare și de mântuire! Ce este viața noastră? „Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere”, este răspunsul lui Dumnezeu în Scriptură. Ce va fi de astăzi într-un an? Ce va fi de astăzi într-o lună? Ce va fi peste o zi? Nu știm. Dar ceea ce este sigur este faptul că dușmanul cel groaznic, moartea, pândește la ușa omului. Iată de ce trebuie să ne punem viața în ordine în fața lui Dumnezeu!

    Dumnezeu vrea să luăm decizia cea bună. Să nu pierdem timpul ca și Rao cugetând și amânând întoarcerea la Dumnezeu! În final, Rao a ales partea cea bună. Ce vom face noi? Dacă nu dăm niciun răspuns, atunci și aceasta este o alegere. Dacă nu urmăm sfatul lui Dumnezeu și trăim mai departe în necredință, vinovăția este a noastră. Poporul, care Îl înconjura pe Isus, a pus următoarea întrebare: „«Ce să facem, ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?». Isus le-a răspuns: «Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El»”. Iată calea dorită de Dumnezeu pentru tine, cititorule!

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    LIDER IN VIRTUTEA CALITĂȚILOR

    „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos” (Isaia 48:17)

    în cazul în care te întrebi dacă Dumnezeu dorește să izbândești sau nu, răspunsul este un răsunător „da!” El le-a spus iudeilor: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos, și te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” Dar vei izbândi numai dacă știi și faci lucrurile potrivite. Numai când liderul crește, compania sau lucrarea se va dezvolta. E uimitor cât timp, bani și energie cheltuim pe lucruri care nu produc dezvoltare. Logourile, websiturile, broșurile și sloganurile au toate importanță, însă ele nu vor compensa o conducere incompetentă. Așadar, ce ar trebui să faci?

    Odată ce știi că umbli în voia lui Dumnezeu și că viața ta personală este în ordine, cheile spre succes sunt prioritățile și concentrarea. Un bine-cunoscut pastor și lider ne oferă următoarele îndrumări:

    1) Concentrează-ti 70% din energie pe dezvoltarea calităților. Liderii eficienți care își ating potențialul petrec mai mult timp făcând ceea ce știu să facă bine decât făcând ceea ce fac prost.

    2) Concentrează-ti 25% din energie pe lucruri noi. Dacă vrei să te dezvolți, trebuie să te schimbi și să-ti îmbunătățești abilitățile. Asta înseamnă să abordezi domenii noi. Dacă dedici timp unor lucruri noi care au legătură cu domeniile pe care le stăpânești, vei crește ca lider.

    3) Concentrează 5% pe domenii ale slăbiciunilor. Nimeni nu poate evita complet implicarea în domeniile în care nu se pricepe. (Remarcă: aici nu vorbim despre păcat sau slăbiciuni^ de caracter care trebuie rezolvate). Cheia e să delegi oamenilor înzestrați lucrurile la care nu te pricepi. în felul acesta ești liber să te concentrezi pe domeniile calităților pe care ți le-a dat Dumnezeu.

     

     

     

     


     

  • 18 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Nu te îngrijora!

    „Uitaţi-vă la păsările cerului… Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp…” Matei 6:26,28

    Uitaţi-vă cum cresc crinii de pe câmp, ei există pur şi simplu! Gândiţi-vă la mare, la aer, la soare, la stele şi lună – toate acestea pur şi simplu există, şi ce lucrare fac ele! Atât de des, prin eforturile noastre conştiente de a fi statornici şi folositori, distrugem influenţa menită de Dumnezeu să se manifeste prin noi. Isus a spus că există o singură cale de a ne dezvolta din punct de vedere spiritual, şi aceasta este concentrarea asupra Iui Dumnezeu. „Nu vă frământaţi cum să fiţi de folos altora, credeţi în Mine” – fiţi atenţi la Sursă şi din voi „vor curge râuri dc apă vie”. Nu putem ajunge la izvoarele vieţii noastre naturale prin raţiune, iar Isus ne învaţă că, în viaţa spirituala, creşterea nu depinde dc concentrarea noastră asupra ei, ci de concentrarea asupra Tatălui nostru din ceruri. Tatăl nostru ceresc ştie în ce situaţie ne aflăm; dacă noi continuăm să ne concentrăm asupra Lui, vom creşte din punct de vedere spiritual ca şi crinii de pe câmp. Oamenii care ne influenţează cel mai mult nu sunt cei care se opresc să discute cu noi, ci aceia care îşi trăiesc viaţa ca stelele de pe cer sau ca şi crinii de pe câmp, într-un mod cu totul simplu şi neafectat. Acestea sunt vieţile care ne modelează.Dacă vrei să-I fii folositor lui Dumnezeu, caută să ai o relaţie corectă cu Isus Cristos şi El te va face folositor în fiecare minut pe care-l trăieşti, fără ca tu să-ţi dai seama că eşti folosit de El.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Orice lucru care poate suferi focul, să fie trecut prin foc ca să se cureţe.” NUMERI 31:23

    Nu orice metal poate să treacă prin foc în procesul de curăţire, ci numai anumite metale. În context sunt menţionate: aurul, argintul, arama, fierul şi plumbul.

    Legea aceasta a lui Dumnezeu prefigurează una din legile Duhului de viaţă care este în Isus Hristos. Aceia care se supun ei într-un duh filial îi cunosc eficacitatea şi binecuvântarea. Sunt credincioşi care pot trece prin focul curăţirii lui Dumnezeu dar alţii nu pot şi nici nu vor. Aceştia din urmă poate se bucură într-o oarecare măsură de binecuvântare dar ei nu cunosc roade şi bucuria unei totale supuneri sub disciplina Tatălui ceresc. Cei dintâi nu atrag atenţia deloc şi cu atât mai puţin încuviinţarea mulţimilor. Dar ei trec prin foc şi Dumnezeu însuşi îi curăţeşte. Astfel de vieţi sunt criticate şi judecate poate chiar de cei dinăuntru, dar Dumnezeu le onorează şi sunt scumpe inimii Lui. Să nu considerăm deci ca un lucru ciudat cuptorul în care ne găsim acum. Dumnezeu are un plan măreţ cu noi şi dacă nu putem să-l înţelegem acum, veşnicia ni-l va descoperi. Ce fericiţi vom fi atunci că n-am cârtit, că ne-am lăsat curăţiţi, dar în cele din urmă ne vom bucura de strălucirea pe care Domnul a realizat-o în noi prin curăţirea Lui.

    Să recunoaştem mâna lui Dumnezeu dacă în viaţa noastră focul cuptorului arde lent, dar cu tenacitate; să vedem în el dragostea lui Dumnezeu şi să nu ne îndoim nici o clipă de planul minunat pe care îl are cu privire la noi. El ne vrea să semănăm cu Domnul Isus căci la aceasta ne-a rânduit mai de dinainte, ca să căpătăm slava Lui. Căci întristările noastre, necazurile, suferinţele trupeşti şi sufleteşti, lucrează pentru noi tot mai mult cum spune Cuvântul, „o greutate veşnică de slavă”. Ce har de a înţelege astăzi gândul inimii iubitoare a Tatălui nostru care va împlini în curând cu noi ce Si-a propus din veşnicie! ”

    Numai Domnul poate realmente să ne mângâie când ne loveşte; şi mângâierea noastră provine din siguraţa că loviturile sunt aplicate de mâna Lui iubitoare: ce vine din această mână este totdeauna desăvârşit.” J.N.D.

    Cei trei tineri de pe vremea lui Daniel au preferat cuptorul aprins şi încins de şapte ori, decât să se închine înaintea statuii lui Nebucadneţar. Dar izbăvirea a venit din mâna unuia care semăna cu un Fiu de Dumnezeu. Eşti Tu Doamne Isuse cu mine în cuptor şi-ţi mulţumesc că nu sunt singur.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Aşa vorbeşte Domnul: Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul.” Ieremia 17:5

    Încrederea în oameni este idolatrie, de asemenea şi a căuta ajutor de la oameni. Totuşi sunt atât de mulţi oameni, chiar evlavioşi, care caută sprijin la oameni.Mulţi credincioşi fac rondul ţării şi cerşesc. Şi pe lângă acestea poate mai şi predică despre faptul că Dumnezeu este Tatăl lor şi le dăruieşte tot ce au nevoie. Dar prin faptele lor dovedesc despre credinţa lor că este moartă. Blestemat este cel ce se încrede în om. De aceea asemenea oameni sunt ruşinaţi. Cât de mulţi sunt aceia care aşteaptă să-i ajute unul, sau altul şi să aibă răbdare cu ei. Aceştia sunt oameni nemulţumiţi, nenorociţi, foarte sensibili a căror inimă este plină de împotrivire şi vicleşug. Chiar şi cei care doresc să trăiască pentru Dumnezeu, se vor ruşina atâta timp cât se bazează pe puterile proprii.Din toate părţile sunt înconjuraţi de blestem. Alţii, încrezători că se pricep, îşi fac planuri şi umblă pe drumurile proprii, dar cu toată ştiinţa lor rămân de ruşine. Trece mult timp până omul îşi dă seama că nu poate să se încreadă în propria ştiinţă. Căci este scris:”Dacă cineva crede că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” 1 Corinteni 8:2. Şi ” Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşeală singur.” Dacă omul ajunge să recunoască aceasta atunci urmează dorinţa:”Vindecă-mă Tu, Doamne şi voi fi vindecat, mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit.” Îngăduie-mi să găsesc har în Tine, căci cu mine însumi am ajuns de ruşine.     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    PIERDERI ÎNFRÂNTE

    Vă voi răsplăti anii, pe care i-au mâncat lăcustele. Ioel 2.25

    Da, aceşti ani pierduţi, după care suspinăm, ne vor fi înlocuiţi prin harul Dumnezeului nostru, cu ani mult îmbelşugaţi pentru slujba Sa, cu cât cei pierduţi înainte de pocăinţa noastră, au fost o pagubă.Lăcustele modei, reîntoarceri la firea noastră, starea de căldicei, toate aceste abateri le socotim ca o plagă grozavă, acum. Oh, dacă nu le-am fi lăsat să se abată peste noi! Dar Domnul, în bunătatea Lui, ne-a scăpat de ele şi acum suntem plini de râvnă în slujba Sa. Slăvit să fie Numele Său!Recoltele noastre de haruri duhovniceşti sunt atât de bogate, încât suntem mai mult decât răsplătiţi pentru abaterile noastre din anii de neglijare a legăturii cu Mântuitorul. Experienţele noastre personale triste, sunt schimbate în roade binecuvântate şi ne folosesc să-i înştiinţăm şi pe alţii să se ferească de astfel de abateri. Trebuie să ajungem tot mai înrădăcinaţi în smerenie şi atârnare copilărească de El; aşa putem să recâştigăm timpul pierdut. Astfel printr-o minune a dragostei, anii în care devastatorul mâncase totul, ne sunt înapoiaţi. Nu-i în asta o mare favoare? Să credem şi vom ajunge ca Petru, care, a devenit un om mai folositor, după ce şi-a recunoscut slăbiciunea şi greşeala. Doamne, Te rugăm să ne ajuţi Tu.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Şi acum vă îndemn să fiți cu voie bună, pentru că nu va fi nicio pierdere a vieții vreunuia dintre voi, ci numai a corăbiei.  Fapte 27.22

    Pavel a avut dreptate. Corabia sa făcut bucăți, însă cei două sute şaptezeci şi şase de oameni au ajuns cu bine la țărm. Ținând cont că în cartea Fapte ni se prezintă începutul Adunării, nu este greu să vedem în această întâmplare o imagine a fragmentării mărturiei la sfârşitul istoriei ei pe pământ. Toți cei care şiau pus încrederea în Domnul Isus ca Mântuitor al lor vor ajunge cu bine „la țărm”, fiindcă El Însuşi a spus că oile Lui nu vor pieri niciodată (Ioan 10.28). Însă ce au făcut ei cu „lucrul bun” încredințat lor (2 Timotei 1.14)?

    Sunt multe amănunte interesante în această istorie fascinantă de navigație antică. Probabil că cel mai sugestiv este cel care ne arată ceea ce sa întâmplat la Limanuri Bune, când Pavel ia avertizat pe cei de la bord cu privire la pericolul care le stătea înainte. Ei însă nu lau crezut şi au hotărât să plece în larg, în loc să ierneze acolo. La început, lucrurile au părut să meargă bine, însă dintro dată au fost loviți de o mare furtună. În ciuda măsurilor disperate, au fost duşi încoace şi încolo pe mare, până când „lea fost luată orice speranță de a se salva” (Fapte 27.720).

    Dumnezeu la rânduit pe Pavel slujitor al Adunării şi, de asemenea, slujitor al evangheliei (Coloseni 1.23,24). Totuşi, creştinii lau părăsit (2 Timotei 1.15), punând ideile şi metodele lor în locul adevărului lui Dumnezeu pe care el li la prezentat. Însă, la fel cum Pavel a fost în corabie până la sfârşit, tot aşa epistolele sale continuă să ne ofere adevărul lui Dumnezeu şi astăzi. Să urmăm exemplul lui, crezânduL pe Dumnezeu şi fiind cu voie bună! Mărturia creştină în general nu se va îmbunătăți şi mulți o vor apuca pe propriile lor căi, însă, dacă noi ne hrănim cu Hristos şi ne încurajăm unii pe alții, atât prin exemplu, cât şi prin cuvinte (Fapte 27.3437), Îl vom glorifica pe Dumnezeu chiar şi întrun „timp ca acesta” (Estera 4.14). S. Attwood

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Doamne, în această dimineaţă de Sabat, păzeşte-mă de privelişti şi sunete neobişnuite; desfa-mă din legăturile care mă leagă de prezent şi de actual şi umple-mă cu Duhul Tău pe întreg parcursul acestei zile.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «… Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi şi sufletul vostru va trăi.» Isaia 55,2-3

    Cum poţi să slujeşti cu bucurie dacă nu Îl recunoşti şi nu Îl iubeşti pe Domnul? Dacă L-ai asculta, «… atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta ca valurile mării» (Isaia 48,18). Dacă faci ceea ce Îi place înseamnă că El este tot timpul lângă tine, chiar în viaţa ta. Să-I faci voia este singurul lucru care îţi poate sătura sufletul. Dacă nu îl cunoşti pe Domnul, nu poţi să îl iubeşti, să-L asculţi şi să ai încredere totală în El. Şi totuşi, să-L cunoşti pe singurul Dumnezeu adevărat este singura rezolvare a problemelor tale: «încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3,5-6). Ce ar trebui deci să faci? Să-I accepţi provocarea: «Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.» (Isaia 1,18). Cât de simplă şi totuşi cât de pătrunzătoare este această invitaţie a Domnului din Sfânta Scriptură: «întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi» (Isaia 45,22). Răspunde afirmativ astăzi şi vei fi mântuit!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El. Coloseni 2:9-10

    Toate atributele lui Christos, ca Dumnezeu şi om, sunt puse la dispoziţia noastră Toată plinătatea Dumnezeirii, oricâte minunăţii ar include, este a noastră ca să ne facă desăvârşiţi. Dumnezeu nu ne poate înzestra cu atributele divinităţii, dar a făcut tot ce se putea face, fiindcă şi-a pus puterea divină şi Dumnezeirea în sluijba mântuirii noastre. Atotputernicia Sa, omniscienţa, omniprezenţa, statornicia şi infailibilitatea se unesc pentru a ne apăra. Trezeşte-te, credinciosule, şi priveşte-l pe Domnul Isus desăvârşindu-ţi mântuirea cu toată puterea Dumnezeirii Sale! Cât de mare este harul Său, cât de neclintită credincioşia sa, cât de statornică imuabilitatea Sa, cât de infinită puterea sa, cât de nesfârşită cunoştinţa Sa! Toate acestea sunt stâlpii templului Salvării, prin Domnul Isus. Şi toate, fără să piardă nimic din infinitatea lor, ne sunt făgăduite ca moştenire veşnică. Fiecare strop de iubire adâncă căzut din inima Mântuitorului este al nostru; Fiecare muşchi de pe braţul iubirii, fiecare diamant din coroana slavei, imensitatea cunoaşterii divine şi asprimea dreptăţii divine sunt ale noastre, şi vor fi folosite pentru noi. întreaga fiinţă a lui Christos, şi minunatul Său caracter de Fiu al lui Dumnezeu, sunt transformate în cea mai mare bucurie a noastră. Înţelepciunea Sa este conducerea noastră, cunoştinţele Sale învăţătura noastră, puterea Sa protecţia noastră, dreptatea Sa siguranţa noastră, dragostea Sa mângâierea noastră, îndurarea Sa alinarea noastră, şi neclintirea Sa încrederea noastră. El nu are nici o rezervă, ci deschide adâncurile muntelui lui Dumnezeu şi ne invită să săpăm în minele lui şi să găsim comorile ascunse acolo. „Toate, toate sunt ale tale”, spune EL ,,Mulţumeşte-te cu privilegiile Mele şi bucură-te de toată bunătatea Domnului”. O, ce bine este să-L priveşti pe Isus şi să-L chemi cu siguranţa că va răspunde nevoilor tale cu dragoste şi putere, fiindcă nu cerem decât cele făgăduite deja.

    SEARA

    Dar mai pe urmă. Evrei 12:11

    Cât de fericit va fi creştinul încercat „mai pe urmă” Nu există un calm mai profund decât liniştea dinaintea furtunii. Cine nu se bucură de strălucirea soarelui după ploaie? Ospeţele de victorie sunt pregătite pentru soldaţii încercaţi. După ce ucidem leul, putem gusta mierea.
    După ce urcăm Muntele încercărilor, ne putem odihni în Valea Liniştii. După ce trecem de Valea Umilinţei şi luptăm cu diavolul, îl Vedem pe Cel Slăvit aducându-ne o ramură vindecătoare din Pomul Vieţii. Durerile noastre, ca şi corăbiile care trec pe ocean, lasă o linie argintie de sfinţenie „mai pe urmă”. Este pacea — pacea dulce, adâncă – care urmează furtunii teribile din inimile noastre chinuite şi vinovate. Iată, deci, starea fericită a creştinului! Cele mai bune lucruri îi sunt păstrate pentru la urmă, şi în lumea aceasta le primeşte pe cele mai rele. Dar chiar şi aceste lucruri rele devin „mai pe urmă” bune; lacrimile semănătorului sunt urmate de bucuria secerătorului. Chiar şi acum, el se îmbogăţeşte prin pierderi, se ridică prin căderi, trăieşte prin moarte şi devine plin după ce a fost golit. Dacă, deci, necazurile îi aduc atâtea „roade dătătoare de pace” (Evrei 12:11) în viaţa aceasta, cât de mare îi va fi bucuria „mai pe urmă”, în ceruri? Dacă întunericul nopţilor lui este la fel de luminos ca zilele lumii, cum vor fi zilele lui? Dacă lumina stelelor lui este mai strălucitoare decât lumina soarelui, cum va fi răsăritul? Dacă poate cânta în temniţă, cum va cânta în ceruri? Dacă îl poate lăuda pe Domnul în flăcări, cum îl va slăvi în faţa tronului slavei? Dacă răul este bun pentru el acum, cum va fi bunătatea lui Dumnezeu faţă de el pe urmă? O, binecuvântat „mai pe urmă” Cine nu şi-ar dori să fie creştin? Cine nu ar vrea să poarte crucea acum pentru o coroană care va veni „mai pe urmă”? Dar această lucrare pune la încercare răbdarea, fiindcă odihna nu vine azi, nici mâine, ci „mai pe urmă”. Aşteaptă, suflete, şi lasă răbdarea „să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4).

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Am fost apăsaţi peste măsură de mult, …aşa că nici nu mai trăgeam nădejdede viaţă…pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. (2 Corinteni 1:8-9)

     

    Apăsat peste măsură; da, apăsat până în pânzele albe;

    Apăsat foarte intens, peste puterile mele;

    Apăsat în trupul meu şi apăsat în sufletul meu,

    Apăsat în mintea mea până când talazuri negre se rostogolesc.

    Apăsare din partea vrăjmaşilor şi apăsare din partea prietenilor.

    Apăsare peste apăsare, până când viaţa aproape se sfârşeşte.

     

    Apăsat pentru a nu cunoaşte alt ajutor afară de Dumnezeu;

    Apăsat pentru a iubi toiagul Lui şi nuiaua Lui.

    Apăsat în libertatea în care nimic nu se ţine de mine;

    Apăsat în trăirea vieţii mele pentru Domnul,

    Apăsat în trăirea vieţii lui Hristos din belşug.

     

    Apăsarea momentelor dificile ne face să preţuim viaţa. De fiecare dată când viaţa noastră este cruţată şi ne este dată înapoi după o încercare, este ca un nou început. Mai bine i-am înţelege valoarea şi astfel să ne străduim să facem mai mult pentru Dumnezeu şi pentru binele oamenilor. Şi apăsarea pe care o îndurăm ne ajută să înţelegem mai bine încercările altora, înzestrându-ne cu aptitudinea de a-i ajuta şi de a-i mângâia.

    Unii oameni au o părere superficială despre ei. Cu acest caracter superficial, ei se leagă foarte uşor de o teorie sau de o promisiune, manifestându-şi apoi fără nici o reţinere neîncrederea lor faţă de cei care dau înapoi în încercare. Însă un om care a trecut prin mari suferinţe nu va face aşa niciodată. El este foarte delicat şi blând, şi înţelege ce înseamnă cu adevărat suferinţa. La aceasta se referea Pavel când spunea: „În noi lucrează moartea” (2 Corinteni 4:12).

    Încercările şi timpurile grele sunt necesare pentru a ne împinge înainte. Ele lucrează la fel ca focul din cala unui vapor cu aburi puternic care produce energia ce pune-n mişcare pistoanele, porneşte motorul şi propulsează marele vas pe mare, chiar când înfruntă vântul şi valurile. A.B. Simpson

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 28.1-29

    Odată cu cap. 28 se deschide cea de-a treia parte a acestei cărţi. Pentru început se face o revenire asupra unei teme deja abordate, pentru a fi prezentată în detaliu invadarea temutului Asirian profetic în Efraim (cele zece seminţii) şi apoi în Iuda. îmbătat de orgoliu, nenorocitul popor evreu va fi dus în rătăcire, pentru că va avea cutezanţa să creadă că se poate pune la adăpost sigur făcând „legământ cu moartea” (v. 15), aici simbolizată de conducătorul imperiului roman, iar din acest „legământ” i se va trage pieirea. Asemeni unui ciclon, Asirianul va devasta Ierusalimul. Domnul Se va folosi de această „furtună de ape puternice care năvălesc” (v. 2) pentru a-Şi împlini „lucrarea Sa ciudată … fapta Sa neobişnuită” (v. 21): judecata – în timp ce lucrarea Sa obişnuită este să mântuiască şi să binecuvânteze (Ioan 3.17).

    Dar prăbuşirea tuturor valorilor şi a oricărui sprijin omenesc îi dă lui Dumnezeu ocazia de a arăta temelia sigură pe care a pus-o El în Sion. Cu câtă dragoste o priveşte, accentuând cu satisfacţie fiecare expresie: „o piatră, o piatră încercată, o preţioasă piatră de unghi, o temelie sigură” (v. 16)! Da, această piatră, simbol al Domnului Hristos, „lepădată de oameni”, este „preţioasă înaintea lui Dumnezeu” şi, de asemeni, are preţ pentru noi, cei care credem (1 Petru 2.4,6,7). Pentru fiecare, Domnul Isus devine literalmente piatra de încercare. Este El preţuit de inima noastră, sau nu?

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Daniel 6:1-17

    (Daniel) de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Daniel 6:10

    SEMNEAZĂ CONDICA

    Unul din profesorii mei de seminar, Charles W. Koller, punea mare accent pe valoarea „rugăciunii de seara”. În una din cărţile sale, el dă o ilustraţie referitoare la importanţa încheierii fiecărei zile în prezenţa lui Dumnezeu. El scrie: ” Cu ani în urmă, înainte de-a apărea ceasurile electrice, am primit un dar minunat şi scump, un ceas de perete. Arcul principal al ceasului era prea aproape de pârghia de ajustare a vitezei, astfel că ceasul ori era prea înainte ori prea în urmă cu ceva – niciodată nu mergea exact. Am folosit acest ceas mulţi ani. Cum a fost posibil? Aveam un ceas de buzunar, o bijuterie nu alta, care mergea cu exactitate şi în fiecare seară, înainte de-a merge la culcare obişnuiam să potrivesc după el ceasul mare de perete. Astfel nu era niciodată prea greşit – ca şi creştinii cu adevărat dedicaţi lui Cristos – niciodată desăvârşiţi, dar care se corectează în fiecare seară când conştienţi semnează condica lui Dumnezeu la ieşirea din activitatea zilei, înainte de-a merge la culcare”. Daniel ne-a dat un exemplu minunat, de felul în care putem face acest lucru pe parcursul întregii zile. El „a îngenuncheat” de trei ori pe zi. Desigur, putem să îngânăm o rugăciune tăcută oricând şi în orice loc – în timp ce ne îmbrăcăm, mâncăm sau chiar când conducem maşina. Dar Daniel a demonstrat că există o mare nevoie de un timp mai îndelungat pentru rugăciune, atunci când suntem în afara lucrurilor care ne distrag atenţia. Acest timp ar trebui să includă şi sfârşitul zilei, când să vorbim cu Domnul. Acesta ne va linişti inimile şi ne va ajuta ca să adormim în pace în paturile noastre.Când a fost ultima oră când „ai semnat condica lui Dumnezeu?” –

    În binecuvântatul calm al înserării
    Mă-ntorc din lumea trudei şi-a deşertăciunii.
    Ce plăcut să ai un colţ tăcut şi primitor,
    Unde să stai plecat în taina rugăciunii.– Bullock

    Nici o zi nu este completă fără a vorbi cu Dumnezeu.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului. Luca 17.26

    Unii caută să explice că înainte de a se arăta Fiul Omului în văzduh va îmbrăca pământul de la un pol la altul cu haina frumoasă a dreptăţii. Ei caută să înveţe că va veni o împărăţie a dreptăţii şi a păcii ca rezultat al luptei oamenilor pentru colaborare. Dar versetul nostru de azi pune capăt unei astfel de idei şi de ideal. Cum era în zilele lui Noe? Acoperea dreptatea pământul atunci, cum acoperă apa fundul mării? Oare dreptatea lui Dumnezeu cârmuia pământul? Oare a fost atunci înzestrat pământul cu recunoaşterea lui Dumnezeu?

    Răspunsul Scripturii este astfel: „Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ” (Gen. 6.11-12). „Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul Omului” (Luca 17.30). Cât de clar este acest adevăr! Omenirea merge în mod inevitabil spre destrămare iar civilizaţia şi tehnica nu au posibilitatea de a îmbunătăţii inima omului. Anticrist se va arăta cu putere dându-i-se proslăviri. Credinciosul îl aşteaptă mai întâi pe Domnul Isus din cer pentru slavă. Prin venirea Sa propovăduieşte întregii lumi necesitatea pregătirii pentru lucrurile din urmă. Îndurarea lui Dumnezeu este mântuire şi de aceea El mai aşteaptă ca şi în zilele lui Noe. La fel cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi în zilele noastre până când se va auzi: „Apoi Domnul a închis uşa după el” (Gen. 7.16). Ca să scapi de judecată şi să primeşti viaţa veşnică, VINO AZI la Isus căci El singur poate mântui.

    Albert Einstein a spus: „Religia mea constă din umila admiraţie a nemărginitului Spirit superior, care se revelează pe Sine în amănuntele neînsemnate pe care noi suntem în stare să le pricepem cu mintea noastră slabă, neputincioasă. Adânca convingere a prezenţei unei Forţe superioare în Univers formează ideea mea despre Dumnezeu.”

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    … Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii. 2 Corinteni 6.2

    De astăzi într-un an

    Rao primi din nou o sticlă de la misionar, dar îngrozit citi pe ea: „A se lua pentru prima dată o lingură de astăzi într-o lună!”.

    – Repede, repede, strigă el, spune misionarului că se înșală. Vreau să mă ajute imediat! Cine știe, dacă voi mai trăi de astăzi într-o lună!

    – Acum este bine? întrebă solul, care aduse o nouă sticlă pe care era scris: „A se lua mâine!”.

    – Nu, strigă hindusul deznădăjduit, nu! Ce îmi ajută un medicament, pe care îl pot lua abia mâine? Acum sunt bolnav, acum e vorba de viață și de moarte. Du-te și roagă-l pe misionar să vină el însuși la mine. Trebuie să vorbesc cu el.

    Solul a transmis rugămintea și misionarul l-a urmat. El a luat o sticlă nouă și i-a dat lui Rao medicamentul necesar pentru scăderea febrei acestuia.

    – Prietene, spuse misionarul, tu nu ai putut aștepta, când ai simțit că este vorba de viața ta. Poți, ai voie să aștepți, când este vorba de mântuirea sufletului tău, când trebuie hotărât cu privire la viața veșnică sau la moartea veșnică?

    Imediat, fără să se mai gândească mult, Rao L-a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor al său personal. După ce s-a însănătoșit trupește și sufletește, a spus și altora întâmplarea sa.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    MAI CUM SA FACI FAȚA SCHIMBĂRII (3)     

    „Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15)

    Cu Marea Roșie în față și carele lui Faraon în spate, Moise le-a spus iudeilor: „Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceștia, pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, stați liniștiți.” Domnul i-a zis lui Moise: „… Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (v. 13-15). Să remarcăm că Dumnezeu i-a spus Israelului două lucruri. Primul, că El va lupta pentru ei. Al doilea, că trebuie să meargă înainte în ciuda fricii lor. Când te afli față în față cu necunoscutul, e normal să simți teamă, dar în acel moment trebuie să-ți pui încrederea și credința în Dumnezeu! Pentru ca El să-și împlinească promisiunea față de tine, trebuie să asculți și să faci ce ți-a spus.

    Cum trebuie să te confrunți cu schimbarea? în trei moduri:

    1) Concentrează-te asupra beneficiilor ei pe termen lung, și nu pe inconveniențele pe termen scurt.

    2) Fii sincer cu tine însuți referitor la ce simți cu adevărat și la teama în privința schimbării și adu-le înaintea lui Dumnezeu în rugăciune.

    3) Păstrează o atitudine deschisă față de noile idei și refuză să fii influențat de cei cu o gândire rigidă. Bazează-te pe acest verset: „Lărgește locul cortului tău; și întinde învelitoarele locuinței tale: nu te opri! Lungește-ți funiile, și întărește-ți țărușii! Căci te vei întinde la dreapta și la stânga” (Isaia 54:2-3). Dumnezeu nu se schimbă, dar El se mișcă! Pentru a reuși, trebuie să te miști cu El.

     

     

     


     

  • 17 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Înălţarea Lui şi unirea noastră cu El

    „Pe când îi binecuvânta, S-a desparţit de ei și a fost înălțat la cer.” Luca 24:51

    Noi nu avem nici o experienţă in viaţa noastră care să corespunda evenimentelor din viaţa Domnului Isus de după Transfigurarea Lui. Din acel moment viaţa Domnului nostru a fost o viaţă de mijlocire. Până în momentul Transfigurării El a afişat viaţa normală, desăvârşita a unui om; de la Transfigurare încolo – Ghetsimani, Crucea, Învierea – totul este neobişnuit pentru noi. Crucea Lui este uşa prin care fiecare om poate intra în viaţa lui Dumnezeu: prin învierea Sa El are dreptul să dea viaţa veşnică oricărui om şi, prin înălţarea Sa, Domnul nostru a intrat în cer şi a lăsat uşa deschisă pentru omenire.Pe Muntele înălţării Transfigurarea Lui a fost încheiată.

    Dacă Isus S-ar fi înălţat la cer direct de pe Muntele Transfigurării, S-ar fi dus singur. El n-ar fi fost pentru noi altceva decât o Fiinţă glorioasă Dar El a întors spatele gloriei şi a coborât de pe munte pentru a Se identifica cu omenirea căzută.Înălţarea este împlinirea Transfigurării. Domnul nostru S-a întors în gloria Lui de la început; dar El nu S-a întors doar ca Fiu al lui Dumnezeu; S-a întors la Dumnezeu atât ca Fiu al Omului, cât şi ca Fiu al lui Dumnezeu. Acum oricine are acces liber direct la tronul lui Dumnezeu prin înălţarea Fiului Omului. Ca Fiu al Omului, Isus Cristos Şi-a limitat în mod deliberat omnipotenţa, omniprezenţa şi omniscienţa, dar acum acestea sunt ale Lui în toată puterea. Ca Fiu al Omului.

    Isus Cristos are acum toată puterea Ia tronul lui Dumnezeu El este Regele regilor şi Domnul domnilor din ziua înălţării Sale şi până acum.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Eu sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor înţelepţi şi celor neînţelepţi.” ROMANI 1:4

    Domnul ar vrea înainte de toate să ne desprindă privirile de la noi înşine şi să le îndrepte asupra lumii. Toţi avem nevoie să fim izbăviţi de obiceiul de a ne concentra asupra preocupărilor noastre, a greutăţilor noastre şi chiar, pentru unii dintre noi, să ne izbăvească de umblarea după binecuvântări personale oricât de necesare şi de legitime ar fi. Urechile noastre ar trebui să fie surde la chemările inimii noastre naturale. Ar trebui să nu mai avem timp nici dorinţa de a ne asculta pe noi înşine sau pe alţii. În felul acesta, Domnul ar putea să dirijeze privirile noastre asupra Lui şi asupra unei lumi pierdute; în vieţile noastre se va produce o schimbare în aşa fel că vom putea spune: „Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor şi celor înţelepţi şi celor neînţelepţi.” Dumnezeu doreşte să ne ajute să nu mai suspinăm din pricina unei vieţi sterile şi fără rod şi să ne izbăvească de eforturile legate de viaţa noastră proprie, de eul nostru. Dar El poate să realizeze toate acestea în măsura în care ne predăm Lui aşa cum suntem şi deplin.

    Dumnezeu ne-a mântuit de ceea ce suntem din fire: creaturi mizerabile şi decăzute. Cu cât vom cunoaşte mai mult valoarea mântuirii prin har, dragostea lui Dumnezeu şi puterea crucii Domnului Isus, cu atât mai mult ne vom da seama că aici pe pământ noi vom fi totdeauna nişte datornici. Atunci, privirea noastră asupra lumii nu va mai fi aceea de judecător, de fariseu, sau de „mai neprihănit decât alţii.”Nu vom mai avea o privire de compătimire, de aer de superioritate, sau chiar de detaşare cu repulsie, ci vom avea privirea unui dartornic având o datorie infinită faţă de Dumnezeu şi faţă de lumea pe care a iubit-o atât de mult. Puterea Evangheliei emană de la slăvitul nostru Mântuitor. Acela care a fost consumat de dragostea şi râvna pe care a avut-o pentru păcătoşi, poate să aprindă şi în noi această flacără divină, care va face ca vorbirea noastră simplă să fie strălucitoare, înţeleasă de cei care ne ascultă, dacă emană dinir-o inimă plină de iubire. Noi avem de proclamat un minunat şi scump Mântuitor.Dar Domnul Isus vrea să ne ia privirile de la noi înşine ca să ni Ie îndrepte numai asupra Lui, să ne inunde de Persoana şi dragostea lui şi atunci, din această părtăşie scumpă, va izvorâ din inma noastră dragostea pentru toţi aceia pentru care şi-a dat viaţa.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fier, cu un vârf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor, şi pe coarnele altarelor.” Ieremia 17:1

    Putem să vedem de aici că păcatul nu este ascuns şi nimeni nu poate să acopere păcatul.

    „Domnul…răstoarnă calea celor răi.”

    Dacă aceasta nu se întâmplă în viaţa aceasta, atunci se va împlini dincolo. Dacă noi nu ne judecăm singuri, atunci vom fi judecaţi. Cuvântul Domnului este judecătorul gândurilor şi al înclinaţiilor inimii. Nicio făptură nu se poate ascunde dinaintea Lui. Totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Lui. Dacă va trebui să răspundem pentru fiecare cuvânt nesocotit, cu cât mai mult pentru faptele noastre rele! Aşa cum arată şi versetul de mai sus, toate sunt scrise pe tabla inimii noastre. De aceea omul nu le poate uita. Faptele rele îl urmează asemenea unui căţel care latră încontinuu. Şi totuşi, Pavel spune: „Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă pentru premiul chemării cereşti.” Noi suntem chemaţi să devenim asemnea chipului Fiului Său. Ce trebuie sa fac pentru ca să pot uita ca Pavel? Pavel a fost un om evlavios în privinţa Legii, un duşman al adunărilor, care dorea să nimicească pe creştini, dar Isus i s-a arătat şi l-a întrebat: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” După aceea Saul întrebat: „Doamne, ce vrei să fac?” Deci el s-a întors la Dumnezeu, astfel a avut parte de iertarea păcatelor. De aceea a putut uita tot ce-a fost în urmă. Dumnezeu l-a asigurat că nu-şi mai aduce aminte de păcatele lui. Dacă doreşti să fii scăpat de trecutul tău, predă-te Lui Isus, urmează Cuvântul Lui, şi dacă te încrezi în har vei avea siguranţa iertării păcatelor.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    NU SUNTEM LIPSIŢI

    Cei neprihăniţi vor moşteni fericirea. Proverbe 28.10

    Cartea Proverbelor este o carte de făgăduinţe. Şi făgăduinţele trebuie socotite ca proverbe pentru poporul lui Dumnezeu. Iată una vrednică să fie luată în seamă. Suntem obişnuiţi să gândim despre bunurile noastre pământeşti că noi le câştigăm, dar aici ni se spune că fericirea o moştenim.Răutatea şi viclenia vrăjmaşilor noştri nu pot lucra nicidecum distrugerea noastră; ei vor cădea în groapa pe care au săpat-o. Moştenirea ne este în aşa fel dată, încât noi nu vom putea fi lipsiţi de ea, nici nu ne vom putea depărta de ea.Dar ce anume stăpânim chiar de pe acum? Avem un cuget curăţit prin sângele scump al lui Isus. Avem dragostea lui Dumnezeu care rămâne neschimbată peste noi. Avem trecere înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, în orice timp am avea nevoie. Avem providenţa lui Dumnezeu care veghează peste noi, îngerii lui Dumnezeu ca să ne slujească şi, mai pe sus de toate, Duhul lui Dumnezeu locuind în noi. De fapt, toate lucrurile sunt ale noastre. „Fie lucrurile de acum, fie lucrurile viitoare, toate sunt ale voastre.” Isus este al nostru. Da, Sfânta Treime este unitate în noi. Deci să fim pe deplin mulţumiţi, să nu ne văietăm, să nu avem un spirit limitat sau de robie, căci avem în stăpânire lucruri măreţe. Să ne hrănim cu Dumnezeu şi să ne bucurăm în El toate zilele.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Plăcerea lui este în legea Domnului şi cugetă la legea Lui zi şi noapte.  Psalmul 1.2

    Noi, creştinii, adesea vorbim despre marile foloase ale meditării asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Nu cu mult timp în urmă, cineva ma întrebat: «Care sunt aceste foloase?». Psalmul 119.97101 ne descrie câteva dintre ele. Acest pasaj însă ne oferă mai întâi temelia meditației: „Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea”. Lucrurile la care cugetăm ne definesc pe noi ca persoană şi întotdeauna vom cugeta la lucrurile sau la persoanele pe care le iubim. Îmi aduc aminte de un slujitor al Domnului care iubea studiile biblice desfăşurate în case. El le numea «hobbyul său». Întotdeauna vorbea cu înflăcărare despre ceea ce se vorbise în vreun studiu recent. Ca şi psalmistul, el medita la Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă îl iubea.

    Deci care sunt beneficiile unei astfel de meditații?

    Mai întâi, înțelepciunea. Psalmistul vorbeşte despre faptul că era mai înțelept decât vrăjmaşii săi. Ei nul puteau birui, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu îi dădea înțelepciune cum să lupte cu ei.

    Apoi, el vorbeşte despre pricepere. Deşi sună uimitor, meditația la Cuvântul lui Dumnezeu ne va face mai pricepuți decât învățătorii noştri (luați seama, elevi şi studenți!). Nu că vom avea mai multă cunoştință decât învățătorii noştri sau că am putea săi disprețuim; nu, ci Cuvântul lui Dumnezeu ne va oferi o pricepere care trece dincolo de cunoştința şi de experiența omenească. Vom avea mai multă pricepere chiar şi decât cei bătrâni. Cuvântul lui Dumnezeu, nu mulțimea anilor, oferă adevărata pricepere.

    Cel deal treilea folos este păzirea de rău. Să remarcăm că, mai întâi, psalmistul vorbeşte despre păzirea picioarelor de orice cale rea, pentru ca astfel să poată păzi Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este partea noastră. Apoi, el atribuie păzirea sa faptului că era învățat de către Dumnezeu. Aceasta este partea lui Dumnezeu. El îi va păzi întotdeauna pe cei care doresc să fie învățați de El şi care meditează la Cuvântul Său. G. W. Steidl.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, în astă zi fă ca glasul Tău glorios să fie auzit, şi să fie auzit de mine. O, vorbeşte-mi, pune liniştea Ta în inima şi mintea mea şi vorbeşte cu putere răscolitoare.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Pe cine altul am eu în cer afara de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.» Psalm 73,25

    In ziua de azi pericolul de a citi şi a asculta Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, şi totuşi de a nu-l aplica în mod practic în viaţa de zi cu zi este foarte mare. Totul se rezumă la cunoaşterea Domnului în Duh, nu din punct de vedere sentimental sau intelectual. Cui îi lipseşte cunoaşterea duhovnicească îi lipseşte de fapt totul. Chiar dacă acţiunile noastre exterioare vorbesc despre credinţa în Isus Cristos, totuşi Dumnezeu ne spune prin prorocul Osea: «Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot!» (Osea 6,6). Se pune întrebarea: «Cum pot să-L cunosc mai bine?» Iată răspunsul: «Frica Domnului este începutul ştiinţei» (Prov. 1,7). Cine nu îl cunoaşte, nu-L poate iubi din inimă. Un asemenea om poate simţi dragostea sufletească pentru Domnul, dar dragostea atotcuprinzătoare prin Duhul Sfânt îi lipseşte. Această lipsă de iubire faţă de Domnul se manifestă în fiecare zi prin dragoste de sine, răsfăţ şi dorinţa diabolică de a avea întotdeauna dreptate. Dar Domnul îi caută pe cei care Îl iubesc din inimă. «Domnul îi păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc» (Psalm 145,20). în Deuteronom 13,3 ni se spune: «… Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.»

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Trebuie să trăiască şi El cum a trăit Isus. 1 loan 2:6

    De ce trebuie creştinii să-L imite pe Isus? Trebuie să o facă pentru binele lor. Dacă vor ca sufletele lor să fie sănătoase, dacă vor să scape de boala păcatului şi să se bucure de puterea creşterii în har, Isus trebuie să fie modelul lor. De dragul fericirii lor, dacă vor să se bucure de o părtăşie sfântă şi fericită cu Isus, şi dacă vor să fie scăpaţi de grijile şi necazurile lumii, trebuie să trăiască aşa cum a trăit El. Nu este nimic care să te ajute mai mult în mersul spre cer decât imaginea lui Isus în inima ta, ajutându-te în orice mişcare. Atunci când, prin puterea Duhului Sfânt, eşti gata să păşeşti pe urmele lui Isus, eşti fericit şi recunoscut ca fiu al lui Dumnezeu. Poziţia lui Petru care ÎI urma „de departe” (Luca 22:54) este nesigură şi grea. De dragul credinţei, luptă-te să fii ca Isus. Ah, sărmană credinţă, ai fost greu încercată de vrăjmaş, dar nu ai fost niciodată atât de rănită ca în momentul în care te-au lovit prietenii. Cine a făcut rănile acestea din mâinile bunătăţii? Cel care s-a dat drept credincios, dar a folosit pumnalul făţărniciei. Omul care intră în mijlocul turmei, ca un lup îmbrăcat în haine de oaie, oboseşte turma mai mult decât leul de afară. Nu este nici o armă mai mortală decât sărutul lui Iuda. Creştinii falşi batjocoresc Evanghelia mai mult decât o pot face criticii sau necredincioşii. Dar, mai ales de dragul lui Isus, să căutăm să-I urmăm exemplul. Creştine, îţi Iubeşti Mântuitorul? Este Numele Său preţios pentru tine? Iţi este dragă cauza Lui? Vrei să-L vezi stăpânind toate împărăţiile lumii? Vrei să fie slăvit? Tânjeşti ca toate sufletele să-I fie supuse? Dacă este aşa, urmează-I exemplul; fii o „epistolă a lui Christos” (2 Corinteni 3:3), „cunoscută şi citită de toţi oamenii” (vers. 2).

    SEARA

    Tu eşti robul Meu; Eu te aleg. Isaia 41:9

    Dacă am primit harul lui Dumnezeu în inimile noastre, efectul său practic este să ne facă slujitori ai lui Dumnezeu. S-ar putea să fim slujitori necredincioşi – cu siguranţă nefolositori – dar, binecuvântat să-I fie numele, suntem slujitorii Lui, purtând însemnul Lui, mâncând la masa Lui, şi ascultând poruncile Lui. Odinioară eram slujitori ai păcatului, dar Cel care ne-a eliberat ne-a luat în familia Lui şi ne-a învăţat să-i ascultăm voia. Noi nu ne slujim perfect Stăpânul, dar am face-o dacă am putea. Atunci când auzim vocea lui Dumnezeu spunându-ne „tu eşti robul Meu” putem să răspundem împreună cu David „sunt robul Tău… şi Tu mi-ai desfăcut legăturile” (Psalmi 116:16). Dar Domnul nu ne cheamă numai ca robi, ci ca aleşi ai Săi: „Eu te aleg”. Nu noi L-am ales de la început, El ne-a ales. Dacă suntem slujitorii lui Dumnezeu, nu se întâmplă la fel întotdeauna; schimbarea trebuie împlinită prin harul atotputernic. Ochiul atotputerniciei ne-a căutat, şi vocea harului neschimbat declară „te-am iubit cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Cu mult înainte ca timpul sau spaţiul să fie create,

    Dumnezeu şi-a scris numele pe inimile poporului ales. El i-a predestinat să fie conform imaginii Fiului Său, şi i-a rânduit să fie moştenitori ai bogăţiei dragostei Sale, harului Său şi slavei sale. Ce mângâiere se află aici! Oare ne-a iubit Domnul atât de mult, numai ca să ne lepede? El ştia cât de încăpăţânaţi vom fi. El a înţeles că inimile noastre sunt rele, totuşi a făcut alegerea. O, Mântuitorul nostru nu este un iubit uşuratic! El nu se lasă vrăjit de frumuseţea ochilor bisericii Sale pentru un moment, pentru ca în următorul să o alunge din cauza necredincioşiei. Nu, El s-a logodit cu ea pentru totdeauna, şi este Scris despre Iehova că „urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2:16). Alegerea veşnică este o legătură între recunoştinţa noastră şi credincioşia Lui, care nu se poate rupe niciodată.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger [lui Moise] în pustia muntelui … Domnul i-a zis: „Acum, du-te, te voi trimite în Egipt”. (Fapte 7:30,33-34)

    Deseori Domnul ne cheamă deoparte de la lucrul nostru pentru o perioadă şi ne cere să stăm liniştiţi şi să învăţăm înainte de a ieşi din nou la lucru. Şi orele petrecute în aşteptare nu sunt un timp pierdut.

    Odată un cavaler antic a realizat, în timp ce fugea din faţa vrăjmaşilor lui, că o potcoavă a calului său trebuia înlocuită. Prudent ar fi fost să-şi continue cursa fără întârziere. Totuşi, înalta înţelepciune i-a şoptit să se oprească pentru câteva minute la potcovarul de pe drum. Deşi auzea galopând copitele cailor vrăjmaşilor lui care se apropiau, a aşteptat până când a fost schimbată potcoava calului înainte de a-şi continua escapada. Când au apărut vrăjmaşii, la numai 100 de yarzi depărtare, a sărit în şa şi a zburat cu iuţeala vântului. Atunci şi-a dat seama că oprirea i-a grăbit de fapt escapada.

    De multe ori Dumnezeu ne va cere să aşteptăm înainte de a porni, pentru a ne reface total forţele după ultima noastră misiune înainte de a intra în următoarea etapă a călătoriei şi a lucrării noastre. din Zile cerului pe pământ

    Aşteptând! Da, aşteptând cu răbdare!

    Până când următorii paşi vor fi clari;

    Să aud, cu urechea inimii,

    Glasul care mă va chema.

    Aşteptând! Da, aşteptând plin de speranţă!

    Cu speranţa care nu se stinge;

    Stăpânul S-a angajat să mă călăuzească,

    Şi ochii mei sunt aţintiţi spre El.

    Aşteptând! Aşteptând în perspectivă!

    Poate astăzi este ziua când

    Stăpânul va deschide repede

    Poarta viitorului meu drum.

    Aşteptând! Da, aşteptând! Tot aşteptând!

    Ştiu, chiar dacă am aşteptat mult,

    Că, în timp ce El Îşi urmăreşte scopul,

    Aşteptarea Lui nu poate fi greşită.

    Aşteptând! Da, aşteptând! Tot aşteptând!

    Stăpânul nu va întârzia:

    Căci El ştie că eu aştept

    Ca El să deschidă poarta.

    J.Danson Smith

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 26.1-21; 27.1-13

    Prima parte a cărţii Isaia (cap. 1-12), având ca subiect judecata lui Israel, se încheia cu o magnifică viziune asupra împărăţiei de o mie de ani. Observăm că şi această a doua parte (cap. 13-27), care abordează tema pedepsirii naţiunilor, se încheie în acelaşi fel: este înălţată o cântare, din ale cărei versuri, cu totul speciale, câteva merită a fi subliniate şi în Bibliile noastre: v. 3 şi 4 din cap. 26, care au susţinut atâtea generaţii de copii ai lui Dumnezeu (comp. cu Psalmul 16.1); v. 8 şi 9, care dau glas suspinelor adânci ale credinciosului; de asemeni v. 13, care ne aminteşte de legăturile robiei din trecut. îi cunoaştem prea bine pe aceşti alţi „stăpâni”: este vorba de Satan, de lume şi de poftele noastre, cei care ne-au dominat până când am fost dezrobiţi de Domnul, Căruia îi aparţinem de acum înainte (2 Cronici 12.8).

    In cap. 27, leviatanul, imagine a diavolului („şarpele cel vechi”), îşi pierde puterea (este redus la neputinţă -Psalmul 74.14; Apocalipsa 20.1-3). După aceasta, Israel este prezentat ca o viţă nouă (comp. cu cap. 5), care de astă dată nu mai produce struguri sălbatici, ci vinul curat al bucuriei fără amestec, umplând faţa pământului de roade pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru că nu mai sunt vierii cei răi care să o aibă în întreţinere, Domnul Însuşi are grijă de ea, noapte şi zi.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Exod 4:10-17

    Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta, şi te voi învăţa ce vei avea de spus. Exod 4:12

    FII GATA SĂ DEPUI MĂRTURIE

    Moise era în pustie de 40 de ani când l-a chemat Dumnezeu, să fie purtătorul Lui de cuvânt înaintea lui faraon. Poate simţea că nu se mai putea exprima cu uşurinţă în limba egipteană, de aceea I-a spus lui Dumnezeu: „…eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară”. Moise ar fi trebuit să ştie că oricine este trimis de Dumnezeu, va fi şi împuternicit de El. Domnul a spus: „Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta”. Dumnezeu nu caută elocvenţă ci bunăvoinţă. W.G. Blaikie a spus în cartea sa: „Viaţa lui Livingstone”, că atunci când David Livingstone, care era student, a fost pus să predice la Stanford Rivers, s-a ridicat la amvon şi a uitat complet ce urma să spună. Cu toate că acest incident însemna pentru mulţi sfârşitul vorbitului în public, David Livingstone a ştiut că nu trebuie să se dea bătut. Când Dumnezeu 1-a chemat să fie misionar, a fost gata de drum. Mai târziu a scris: „Sunt încă un predicator slab şi mă exprim greu; şi unii spun că dacă ar şti că voi predica eu, nici măcar nu ar intra în biserică”. Livingstone a devenit un misionar credincios, iar când a murit, presa a scris cuvinte mari de elogiu despre el: „El n-are nevoie de un epitaf prin care oamenii să-l aprecieze, deoarece munca sa este cunoscută; el a trăit şi a murit pentru binele altora – fie aceasta faima sa; fie ca marmora să se sfărâme: acesta este Piatra-vie!” (Living-stone înseamnă piatră vie. n.tr.)

    Adeseori rămânem în tăcere atunci când Dumnezeu ne trimite să spunem despre harul Lui altora. Spunem şi noi că „nu avem o vorbire uşoară,” dar dacă mărturisim, ceea ce a făcut Domnul pentru noi, El va binecuvânta mărturisirea noastră. H.G.B.

    Tu care porţi în gura ta Cuvântul

    Şi-ndemnul spre mai bine şi frumos,

    O, nu uita că pilda ta-i avântul

    Spre-o slujbă mai curată lui Cristos.  Traian Dorz

    Dacă avem Cuvântul lui Dumnezeu în nuntea
    noastră, El poate pune cuvinte potrivite
    în gura noastră.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Taie-l! La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba? Luca 13.7

    Aici este vorba de un smochin neroditor. Ce pildă tristă ne înfăţişează un pom înalt, frumos, cu multe frunze, dar fără roade! Ce rost mai are un astfel de smochin? Nici unul. Dimpotrivă ocupă zadarnic locul unui pom bun, încurcându-i şi pe ceilalţi în creştere. Vierul respectiv în a cărui vie se găsea pomul avea multă răbdare. Trei ani la rând a venit şi a căutat roade. La fel şi Domnul Isus, trei ani la rând a slujit zi de zi în mijlocul poporului Său Israel în har, dragoste şi răbdare, mărturisind prin semne şi minuni că El este Mesia, dar a fost lepădat. Israel a fost neroditor şi Dumnezeu a orânduit judecata pentru acest popor. Dar vierul a cerut încă un an de îndurare pentru acest popor. Şi această osteneală a fost însă în zadar, poporul împotrivindu-se dragostei dumnezeieşti. Ca urmare Ierusalimul a fost distrus, iar Israel a fost lepădat ca popor a lui Dumnezeu.Din ziua Cincizecimii, Dumnezeu se îngrijeşte de un alt popor; adică de neamuri. Este cutremurător faptul că multora dintre neamurile care se cred poporul lui Dumnezeu ales, trebuie să li se spună: „Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort” (Apoc. 3.1). Milioane de creştini au numai numele de creştini şi se mulţumesc numai cu o credinţă exterioară dar nu au o lucrare a lui Isus înăuntrul lor, şi niciodată nu sunt pregătiţi să facă pasul adevăratei credinţe prin pocăinţă şi cu atât mai puţin să fie folositori Domnului Isus în lucrarea Sa. Ce înveţi tu, stimate cititor, din toate acestea? Eşti tu de folos Marelui Mântuitor? Sau trebuie să te cutremure versetul: „Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba.”Ritualismul, necredinţa, şi credinţa deşartă se răspândesc mereu in jurul nostru. În ce situaţie te afli, cititorule? „Socotiţi-vă morţi” faţă de aceste ispite religioase şi despărţiţi de orice sectă să ne alipim cu toată tăria de Adunarea lui Dumnezeu a cărei UNIC CONDUCĂTOR este Isus.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    … ți-am pus înainte viața și moartea … Alege viața, ca să trăiești …Deuteronom 30.19

    De astăzi într-un an

    – Dă-mi ceva care să mă facă sănătos! se rugă Rao. Scumpul meu misionar, ajută-mă! Nu vreau să mor acum.

    – Viața și moartea sunt în mâna lui Dumnezeu, a răspuns misionarul, care era și medic. Voi face tot ce voi putea pentru a te ajuta. Dar izbânda este la Domnul, nu la mine.

    Hindusul l-a privit cu teamă și a zis:

    – Vreau să trăiesc, nu să mor, se bocea el.

    Medicul a rugat pe unul dintre cei prezenți să meargă cu el acasă pentru a-i da medicamente pentru Rao. În timp ce se ruga pentru sărmanul păgân, îi veni o idee: umplu o sticlă, scrise un bilet și îl lipi pe sticlă. Apoi dădu solului sticla, ca s-o ducă lui Rao. Pe bilet scria: „A se lua pentru prima dată o lingură plină de astăzi într-un an”.

    – De astăzi într-un an! strigă Rao și mâinile lui căzură neputincioase pe pătură.

    – De astăzi într-un an? Trebuie să fie o greșeală. Repede, repede, fugi înapoi să-ți dea medicamentele pe care le pot lua acum, chiar acum, imediat! Nu pot să aștept până peste un an, căci s-ar putea să mor chiar astăzi!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CUM SĂ FACI FATĂ SCHIMBĂRII (2)

    „Vino în țara pe care ți-o voi arăta” (Geneza 12:1)

    Cum te-ai simți dacă Dumnezeu ți-ar spune să-ți părăsești locul de muncă, să-ți vinzi casa și să mergi într-un oraș pe care nu l-ai cunoaște? Asta i s-a întâmplat lui Avraam în vârstă de șaptezeci și cinci de ani și soției sale, Sara, care avea șaizeci și cinci de ani. „Ieși din țara ta … vino în țara pe care ți-o voi arăta”. De ce ar face Dumnezeu așa ceva? Pentru că El are un destin special și un plan pentru fiecare dintre noi! El i-a spus lui Avraam „Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare” (v. 2). Fără nici o urmă de împotrivire, Avraam a îmbrățișat schimbarea, s-a încrezut în Dumnezeu și a cules răsplătiri incredibile. Nu e de mirare că Biblia îl numește părintele credinței. Pentru a umbla cu Dumnezeu și a-l împlini voia trebuie să ai o gândire care să se conformeze planului Său. Uneori planul Său include schimbări costisitoare și inconfortabile. Cum o poți face? „Prin credință” (Evrei 11:8)! Credință în cine? în tine însuți? în alții? Nu! Credință în bunătatea lui Dumnezeu! Știai că cei ce sunt purtați de valul schimbării și nu-l opun rezistență sunt mai puțin stresați, mai sănătoși și în general mai fericiți? Așa că, începe să-ți dezvolți o „gândire a schimbării”. Ieși de pe făgașul tău și dezvoltă-ți o nouă rutină și dacă ești serios în această privință, roagă-ți prietenii și familia să-ți arate domeniile în care dai dovadă în mod constant de inflexibilitate. De unde ar trebui să începi? De la acest verset: „aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5:7). Trăiește după principiul: „Unde Dumnezeu te călăuzește, El se îngrijește”.


  • 16 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Obiceiul de a recunoaşte bogăţiile lui Dumnezeu

    … părtaşi naturii divine.2 Petru 1:4

    Noi suntem făcuţi părtaşi naturii divine prin promisiunile Lui; apoi trebuie să „cultivăm” natura divină în natura noastră umană formându-ne anumite obiceiuri; primul obicei pe care trebuie să ni-l formăm este acela de a recunoaşte tot ce a pregătit Dumnezeu pentru noi. Insă noi spunem: „O, nu-mi pot permite asta” – una dintre cele mai mari minciuni care a fost vreodată cuprinsă într-o frază. Este o dovadă de prost gust să vorbeşti despre bani în domeniul material şi la fel este şi în domeniul spiritual; totuşi, vorbim de parcă Tatăl nostru din ceruri ne-a lăsat fără nici un ban! Noi credem că este un semn de reală modestie să spunem la sfârşitul unei zile: „O, m-am descurcat astăzi, dar cu mare greutate”. Şi totuşi, Dumnezeul Atotputernic este în întregime al nostru prin Domnul Isus! Şi El va face ca până şi firul de nisip şi cea mai îndepărtată stea să ne binecuvânteze, dacă vrem să ascultăm de El. Ce contează că împrejurările sunt dificile? De ce n-ar fi? Dacă lăsăm loc autocompătimirii şi ne complăcem în a ne simţi mizerabil, alungăm bogăţiile lui Dumnezeu din viaţa noastră şi îi împiedicăm şi pe alţii să aibă parte de ele. Nici un păcat nu este mai mare decât păcatul autocompătimirii, deoarece el Îl dă jos pe Dumnezeu de pe tronul vieţii noastre şi Îl înlocuieşte cu interesele proprii. Ne deschidem gura doar pentru a ne vărsa nemulţumirile şi viaţa noastră devine un burete spiritual lacom; nu există nimic plăcut sau generos în viaţa noastră.

    Când Dumnezeu începe să fie mulţumit de noi. El ne va sărăci luându-ne toate bogăţiile de natură iluzorie, până vom învăţa că toate izvoarele noastre sunt în El. Dacă măreţia, harul şi puterea lui Dumnezeu nu se manifestă în noi (nu faţă de conştiinţa noastră). Dumnezeu ne consideră responsabili de aceasta. El poate să ne „umple cu orice har”; de aceea, învaţă să dăruieşti altora harul Lui. Poartă pecetea naturii lui Dumnezeu şi binecuvântările Lui vor veni prin tine tot timpul.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine.” IOAN 21:22

    Când Domnul Isus spune vorbele acestea lui Petru, El vrea să ne facă pe toţi ai Lui să înţelegem că nimic nu trebuie să ne atragă sau să ne reţină în lumea aceasta decât El. A-L urma pe El este singurul lucru care trebuie să ne absoarbă în viaţa şi activitatea noastră de fiecare zi în ce priveşte mersul nostru pe calea lui Dumnezeu. Sunt nenumărate lucrurile care ne-ar putea distrage atenţia de la Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei noastre şi care ne-ar putea împiedica să mergem după El. Diavolul va încerca să ne ispitească să ne uităm încoace şi în colo; să privim la acesta sau la acela; să fim entuziasmaţi şi să imităm felul de lucrare a unui lucrător în câmpul Evangheliei şi să mergem pe urmele altora, făcând unele lucruri pentru că le fac şi alţii, sau să le facem cum le fac alţii. Trebuie să ne păzim cu multă grijă de toate acestea pentru că ele vor duce la nimic. şi acestea toate se înţeleg limpede din cuvintele Domnului Isus: „Tu vino după Mine.” Fie ca aceste cuvinte să fie săpate pe inimile noastre.

    Numai în felul acesta vom fi hotărâţi şi fermi în alergarea noastră şi de folos în slujirea noastră. Nu trebuie să fim distraţi sau abătuţi de pe drumul pe care mergem urmându-L pe Mântuitorul nostru şi numai în felul în care vrea El! Cuvântul lui Dumnezeu la Evrei 12:2 ne spune: „Să privim ţintă la Isus, începătorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre…” în greceşte cuvântul „ţintă”, însemnează să privim cu stăruinţă numai la El, întorcându-ne privirea de la orice altceva. şi în adevăr, ce important este acest lucru. De îndată ce ne abatem privirea de la El spre altceva, chiar dacă ar fi un distins lucrător al Lui, înseamnă nu numai că îl jignim, dar îl împiedicăm să desăvârşească credinţa noastră, ne împiedicăm pe noi înşine de a-L avea numai pe El ca subiect de contemplare şi de adorare, şi atunci nu mai suntem altceva decât nişte creştini de adunări care se bucură în adevăr de orele de cult la adunare, sau de un vorbitor bun, dar nu mai avem în nici un caz bucuria aceea slăvită şi scumpă a părtăşiei cu El, a prezenţei Lui. S-ar putea întâmpla ca, ascultând îndemnul pe care ni-l dă Domnul Isus în versetul de astăzi, să fie puţini aceia care să ne înţeleagă sau să simpatizeze cu noi, puţini care să fie de acord cu hotărârea de a-L urma pe El cu dragoste şi în cea mai mare simplitate şi poate chiar în singurătate, ba s-ar putea ca unii să ne osândească socotindu-ne nişte bigoţi, dar nici aceasta nu trebuie să ne distragă atenţia de la Domnul nostru, ci să facem ce ne spune El: „Ce-ţi pasă? Tu vino după Mine”

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” Ieremia 17:9

    Cât de adevărat este aceasta! Cât de capabil este omul să se împotrivească pentru ca să dovedească bărbăţie, dar şi aceasta este doar o aparenţă. Împletirea împotrivirii cu frica este urmarea păcatului. Cine poate să cunoască adâncurile inimii? Singur Dumnezeu este Cel care cercetează inima şi rărunchii, şi El răsplăteşte fiecăruia după faptele sale. Întradevăr, ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea.

    Ca o potârniche, care cloceşte nişte ouă pe care nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept, trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale. Ce va putea secera un om ca acesta? Dar cetatea sfinţirii noastre, tronul slavei dumnezeieşti rămâne neclintit. Căci Tu, Doamne eşti nădejdea lui Israel. Toţi cei care se leapădă de Tine vor fi acoperiţi cu ruşine. Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie.

    „Vindecă-mă Tu, Doamne. Şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit”, căci ştiu că nimeni nu poate să mă ajute, doar Tu, de aceea vin la tronul Tău, care rămâne neclintit, şi ştiu că Tu nu mă vei respinge. Plăcerea Ta este să faci bine oamenilor, să dezlegi pe cei răniţi, să îmbărbătezi pe cei deznădăjduiţi şi să umpli inima plină de împotrivire cu pace. Doresc să-Ţi mulţumesc din toată inima că Tu m-ai eliberat din toate legăturile mele şi mi-ai vindecat rănile!Amin.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    PRIMIM AŞA CUM DĂM

    Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă. Matei 5.7

    Este oare drept, că aceia care nu iartă să fie iertaţi şi aceia care nu dau nimic săracilor să fie ajutaţi în nevoile lor? Dumnezeu ne va măsura cu propria noastră măsură: aceia care au fost stăpâni asupritori sau creditori nemiloşi, vor vedea pe Domnul lucrând sever cu ei. „Vei fi o judecată fără milă, faţă, de aceia care n-au avut milă.”Să ne trezim de azi, dând şi iertând; să învăţăm să fim îndurători; să facem totul cu bunătate, dragoste şi milă; sa nu judecăm aspru purtarea oamenilor, căutând ceartă cu ei, să nu aşteptăm prea mult de la ei, ci să fim mulţumiţi cu ce ne pot sluji. Vrem să avem parte de milă, îndurare? Să fim şi noi miloşi. Pentru a avea parte de fericire, să împlinim condiţia. Nu este oare o datorie plăcută să fii bun? Nu găsim noi mai multă plăcere în bunătate decât în mânie, în lipsă de lărgime de inimă sau indignare? Ca să căpătăm îndurare este o binecuvântare şi răsplată. Numai harul putea face o astfel de făgăduinţă. Noi iertăm semenilor noştri numai o mică datorie, în timp ce Domnul ne iartă datoria tuturor păcatelor noastre.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    De aceea şi poate să mântuiască până la desăvârşire pe aceia care se apropie de Dumnezeu prin El, trăind pururea ca să mijlocească pentru ei.  Evrei 7.25

    Aaron şi urmaşii săi îşi exercitau slujba unul după altul, fiindcă moartea îi împiedica să rămână pentru totdeauna în funcție. Domnul Isus însă rămâne pentru totdeauna. În consecință, preoția Lui este neschimbătoare. Ea nu trebuie niciodată transmisă altuia. Rezultatul fericit al acestui lucru este prezentat în versetul 25 din Evrei 7. Cei care beneficiază de slujirea Sa preoțească, venind la Dumnezeu prin El, sunt mântuiți „până la desăvârşire”, adică în mod complet, fiindcă El trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Mântuirea despre care se vorbeşte aici este acea mântuire zilnică de orice putere împotrivitoare, mântuire de care orice credincios are nevoie mereu în drumul către glorie.

    Acest verset este adesea citat pentru a arăta că Domnul poate săi mântuiască până şi pe cei mai răi dintre păcătoşi. Acest lucru este cu totul adevărat, însă versetul care spune aceasta este 1 Timotei 1.15, nu acesta. Dacă la aceasta ar fi făcut referire versetul de care ne ocupăm, atunci sfârşitul lui ar fi trebuit să fie acesta: „Fiindcă El a murit şi a înviat pentru ei”. Însă versetul spune: „Trăind pururea”. Prin urmare, mântuirea despre care se vorbeşte aici este cea de zi cu zi, care ne vine prin viața Sa, trăită întro mijlocire continuă.

    Să presupunem că un iudeu tulburat ar fi apelat la marele preot din zilele sale pentru a primi îndurare şi ajutor, pe care acesta trebuia să fie gata să i le ofere. Poate că marele preot era un om plin de bunătate şi gata săl ajute. Însă, puțin mai târziu, chiar când avea mai mare nevoie de el, iudeul află că marele preot tocmai a murit. Ne putem imagina disperarea iudeului în cauză. Un alt om, care nu cunoştea deloc cazul său şi care, poate, avea o atitudine cu totul diferită, devenea mare preot. Nu existase nicio mântuire până la desăvârşire pentru sărmanul iudeu în timpul cât marele preot de mai înainte trăise, iar acum, dacă era să o obțină, trebuia să o ia de la capăt cu noul mare preot. Îi mulțumim lui Dumnezeu că noi nu vom avea niciodată o astfel de experiență! Marele nostru Preot trăieşte veşnic! F. B. Hole

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, atinge vieţile noastre cu întăritoarea Ta putere şi bunătate şi frumuseţe; fă din acesta un timp al dezvăluirii Feţei Tale. Asta paie să fie toată rugăciunea mea.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    « Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.» Apocalipsa 3,2

    Dacă nu veghem, legătura vitală cu Isus Cristos se întrerupe. Iona, un profet şi un vestitor al cuvântului lui Dumnezeu a auzit această teribilă acuzare: «Ce dormi?» (Iona 1,6). Mântuitorul nostru binecuvântat le-a spus ucenicilor Săi adormiţi într-una din cele mai grele clipe ale vieţii Sale: «… Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!» (Matei 26,40). Mi se pare că acest somn spiritual devastator şi mortal este din păcate tot mai profund, pe măsură ce ora revenirii Lui Isus se apropie: «Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit» (Matei 25,5). Deşteaptă-te! De ce dormi? Ce motiv te-a adus în această stare de amorţeală? În versetul: «… căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu» (Apoc. 3,2) nu este nicidecum vorba de faptele tale bune, ci de faptele lui Cristos, care nu pot fi găsite în tine pentru că dăruirea ta nu este totală. Aceasta este esenţa tuturor problemelor din viaţa ta: nu există dăruire totală! Cât vrei să mai aştepţi până să I te dedici cu totul Domnului?

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. 1 Timotei 6:17

    Domnul Isus ne dă întotdeauna. El nu-şi retrage mâna nici o clipă. Uleiul nu se termină până când paharul nu este plin de dă peste el. El este un soare care străluceşte mereu. El este mana care cade în fiecare zi peste tabără. El este stânca din pustie, din care izvorăşte apa vieţii. Ploaia harului său nu se opreşte niciodată; râul bunătăţii Sale curge mereu, şi izvorul iubirii Lui nu seacă niciodată. Aşa cum Regele nu poate muri, nici harul Său nu poate înceta. In fiecare zi îi culegem fructele, şi în fiecare zi ramurile Sale se apleacă asupra noastră, încărcate de roadele îndurării. Săptămâna Lui are şapte zile de sărbătoare, şi anul Său are un ospăţ în fiecare zi. Cine s-a întors de la uşa Lui nebinecuvântat? Cine s-a ridicat flămând de la masa Lui, sau de la inima Lui neiubit? îndurările Lui „se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângeri 3:23), şi se împrospătează în fiecare seară. Cine ar putea număra binefacerile Lui, cine ar putea întocmi lista binecuvântărilor Sale? Fiecare grăunte de nisip care cade din clepsidra timpului conţine miliarde de binecuvântări. Aripile orelor noastre sunt acoperite cu argintul bunătăţii Sale şi cu aurul afecţiunii Sale. Râul timpului aduce nisipul de aur al privilegiilor Sale din munţii veşniciei. Stelele nenumărate sunt memoriale ale nenumăratelor binecuvântări. „Cine ar putea să numere pulberea lui Iacov, şi să spună numărul unui sfert din Israel?” (Numeri 23:10). Cum ar putea sufletul meu să-l preamărească pe Cel „care zilnic ne poartă povara” (Psalmi 68:19) şi care „te încununează cu bunătate şi îndurare” (Psalmi 103:4)? O, dacă aş putea să-i laud neîncetat bunătatea! O limbă nenorocită, cum ai putea să taci? Trezeşte-te, te rog, fiindcă altfel nu vei mai fi slava mea, ci o ruşine. „Deşteptaţi-vă, alăută şi arfa! Mă voi trezi în zori de zi”(Psalmi 108:2).

    SEARA

    Şi a zis: „aşa vorbeşte Domnul: faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă! Căci aşa vorbeşte Domnul: nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umplea de apă, şi veţi bea voi, turmele voastre şi vitele voastre”. 2 Împăraţi 3:16-17

    Oştile celor trei împăraţi piereau de sete. Dumnezeu voia să le trimită apă, şi cuvintele proorocului anunţau binecuvântarea viitoare. Acesta este un caz în care se vede neajutorarea umană. Nici un viteaz nu putea să facă să cadă un strop de apă din cer, sau să găsească un izvor în pământ. În acelaşi fel, poporul lui Dumnezeu ajunge adesea la capătul puterilor; ei îşi văd propria neajutorare şi descoperă unde pot cere ajutor. Totuşi, şi poporul s-a pregătit prin credinţă pentru a primi binecuvântarea. Ei au săpat gropi în care să se adune preţiosul lichid. Biserica trebuie să se pregătească pentru a primi binecuvântarea prin lucrare, eforturi şi rugăciuni; ea trebuie să sape gropile, şi Domnul le va umple. Acest lucru trebuie făcut prin credinţă, în deplina asigurare că binecuvântarea este gata să vină. În tabăra lui Israel a urmat curând un potop de binecuvântări. Apa nu a venit din cer, ca în cazul lui Ilie ci, într-un fel tăcut şi misterios, gropile au fost umplute. Domnul are metodele Sale de a acţiona. El nu este legat de timp şi loc ca noi, ci face ce îi place cu fii oamenilor. Datoria noastră este să primim ce ni se dă, şi nu să dictăm. Trebuie să observăm de asemenea abundenţa apei: destulă pentru nevoile tuturor. La fel este şi binecuvântarea Evangheliei. Toate nevoile frăţietăţii şi ale bisericii vor fi împlinite prin putere divină, ca răspuns la rugăciune; mai mult, victoria va fi acordată cu uşurinţă oştirii lui Dumnezeu. Ce fac eu pentru Isus? Ce gropi sap eu? O Doamne, fă-mă gata să primesc binecuvântările pe care eşti gata să mi le dai.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile”. Daniel 10:12-13

    Acest pasaj este o învăţătură minunată despre rugăciune şi ne arată ce obstacol direct poate fi Satan în vieţile noastre. Daniel a postit şi s-a rugat timp de 21 de zile dificile. Atât cât reiese din textul biblic, dificultatea n-a venit din cauză că Daniel nu era un om bun, nici pentru că rugăciunea lui nu era corectă, ci din cauza unui atac special din partea lui Satan.

    Domnul Şi-a trimis mesagerul angelic să-i spună lui Daniel că rugăciunea lui a fost ascultată din momentul în care a început să se roage, dar îngerul bun a fost împiedicat de un înger rău, care l-a întâmpinat pe drum şi s-a luptat cu el. Acest conflict a avut loc în ceruri, însă Daniel a avut un conflict asemănător aici pe pământ pe când agoniza în rugăciune.

    „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, … împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). Atacul lui Satan şi lupta care a urmat au întârziat răspunsul trei săptămâni pline. Daniel era aproape înfrânt, şi Satan ar fi fost bucuros să-l omoare, dar Dumnezeu n-ar fi îngăduit să vină asupra lui Daniel mai mult decât ar fi putut duce (vezi 1 Corinteni 10:13).

    Multe rugăciuni ale credincioşilor sunt împiedicate de Satan. Totuşi, nu trebuie să te înfricoşezi când vezi că rugăciunile tale fără răspuns se îngrămădesc, pentru că în curând ele vor răzbate ca un fluviu. Când se va întâmpla aceasta, nu doar că răspunsurile tale vor curge, dar ele vor fi acompaniate şi de noi binecuvântări.

    Iadul lucrează cel mai tare asupra sfinţilor lui Dumnezeu. Cele mai valoroase suflete vor fi încercate la cea mai mare presiune şi la cea mai înaltă temperatură, dar cerul nu-i va părăsi. William L. Watkinson

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 25.1-12

    Tir, înfloritoarea metropolă comercială a lumii antice, a făcut obiectul cap. 23, capitol în care am găsit prezentată cea din urmă „Profeţie despre…” (sau oracol). Fiecare dintre aceste judecăţi a condamnat omul sub câte un alt aspect moral (de mare folos pentru înţelegerea lor ne este studiul făcut de J.N.D.: „Les Prophetes”, în care găsim un tablou care le rezumă pe toate).În cap. 24, judecăţile apocaliptice menite să pună capăt puterii răului sunt desfăşurate pe pământ: şi îl zdruncină din temelii. În cap. 25 însă auzim înălţându-se o cântare emoţionantă chiar din mijlocul acestor ruine (v. 2). Rămăşiţa lui Israel, scăpată ca prin miracol de la nimicire, sărbătoreşte ceea ce a fost Domnul pentru ea în timpul necazului: acum i-a sosit „timpul cântării” (Cartea Cântărilor 2.12; comp. cu 24.13).Versetul 4 a fost mângâierea – şi totodată experienţa în încercările lor pentru credincioşi fără număr, iar v. 8 ne permite să întrevedem manifestarea unei puteri şi mai mari: ,,El
    va înghiţi moartea prin victorie (sau pentru totdeauna)”. Remarcăm că această propoziţie este la timpul viitor în cartea Isaia, în timp ce în 1 Corinteni 15.54 o vom găsi citată la timpul trecut, ca un fapt împlinit în favoarea celor credincioşi: „Moartea a fost înghiţită…” între aceste două versete a intervenit crucea şi învierea triumfătoare a învingătorului de la Golgota. Iar după „învierea” celor răi, moartea va fi nimicită (1 Corinteni 15.26).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Iov 38:4-8, 31-33

    Cunoşti tu legile cerului? Sau tu ii orânduiesti stăpânirea pe pământ? Iov 38:33

    UN DUMNEZEU DEMN DE ÎNCREDERE

    Dumnezeu nu Se schimbă. La fel, legile pe care le-a pus în funcţiune, atunci când a făcut lumile, sunt fixe si previzibile. Cu toate că secolele se scurg, legile rămân valabile ca o mărturie a faptului că ne putem bizui pe Dumnezeu. Haddon Robinson a ilustrat acest adevăr îndreptându-ne atenţia asupra unui orologiu celebru. El a scris: „în turnul primăriei din Copenhaga există cel mai complicat orologiu din lume. Au fost necesari 40 de ani ca să fie construit, la un cost de peste un milion de dolari. Ceasul are zece cadrane, 15.000 de piese şi o acurateţe de două cincimi de secundă la 300 de ani. Ceasul arată timpul zilei, zilele săptămânii, lunile anului, mişcarea planetelor pentru 2.500 de ani. Unele piese ale ceasului nu se vor pune în mişcare numai după ce vor trece 25 de secole”. „Ceea ce intrigă, adaugă Robinson, este câ acest orologiu nu este exact. Pierde la fiecare 300 de ani, două cincimi de secundă. Ca toate ceasurile, orologiul din Copenhaga trebuie să fie reglat după un orologiu mult mai precis, universul însuşi. Acest orologiu astronomic cu miliardele de piese componente, de la atomi la stele, se mişcă de secole cu mişcări atât de precise şi demne de încredere încât timpul de pe pământ trebuie potrivit mereu după el? Da, mişcarea planetelor şi a stelelor dovedeşte că Dumnezeu nu se schimbă. Lucrurile de pe pământ se prăbuşesc. Ceasurile se opresc. Maşinile se strică. Instituţiile financiare dau faliment. Oamenii ne dezamăgesc. Dar Dumnezeu şi universul Său rămân aceiaşi. Increde-te în El. Este un Dumnezeu demn de încredere! – D.C.E.

    Tu nu Te schimbi Isuse
    Cum nu se pot schimba
    Lumina şi iubirea
    Ce-n veci rămân aşa.  
    Traian Dorz

    Aşteaptă, mult de la Creator şi puţin de la creatură. Spurgeon

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    BUCURAŢI-VĂ TOTDEAUNA ÎN DOMNUL! Filipeni 4.4

    Când binecuvântatul apostol Pavel a scris această epistolă se găsea în închisoarea din Roma, loc de unde, în mod firesc nu se putea scrie despre bucurie. Dar Domnul a fost cu el, şi în felul acesta inima lui era plină de bucurie.

    Este mult mai uşor în zilele de fericire şi bunăstare să ne bucurăm ÎN Domnul ca în zilele de mare necaz, căci necazurile ne alipesc mai mult de El.Este mai primejdios pentru noi dacă nu trecem prin necazuri decât atunci când avem parte de ele. Bucuria ÎN Domnul este şi îndepărtarea de sub influenţa şi de sub puterea lucrurilor pământeşti. Noi nu trebuie să ne încredem în ajutorul lucrurilor din lume. Să nu ne bazăm pe ele. Dacă suntem sinceri, vedem uneori că ne-am bazat pe astfel de lucruri; şi din această pricină, Dumnezeu a luat aceste lucruri de la noi, ca să ne înveţe că trebuie să ne bazăm NUMAI pe El SINGUR. De aceea prea iubiţilor, să nu ne mai bazăm pe lucrurile vizuale care ne înconjoară şi să nu ne mai lăsăm ispitiţi de ele!

    Bucuria se măreşte cu cât inima trebuie să treacă prin necazuri şi încercări. Noi Îl cunoaştem pe „Păstorul cel Bun” şi milostenia Lui care totdeauna are pentru noi păşuni verzi şi ape de odihnă. Şi chiar dacă ar fi să pierd legătura cu turma, tot El este Acela care îmi readuce sufletul înapoi. Dacă trebuie să stau în faţa morţii, iarăşi nu mă tem căci El este cu mine. Dacă mă înconjoară duşmani uriaşi pot să spun: „El îmi întinde o masă înaintea lor!” Domnul însuşi mă călăuzeşte prin TOATE necazurile şi încercările şi astfel voi putea spune: „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele” (Ps. 23.6).

    Credinciosul are pe Domnul Isus şi puterea sângelui Său nu-i va lipsi niciodată. Domnul va aduna şi va pune în siguranţă pe vecie pe toţi răscumpăraţii Săi. Aceasta generează în toţi credincioşii o mare bucurie. Tu o ai?

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale …Eclesiastul 12.1

    De astăzi într-un an

    Rao, un hindus din India, a ascultat de mai multe ori vestirea Evangheliei. De fiecare dată spunea:

    – Tot ce am auzit este adevărat și corect.

    – Dar de ce nu vrei să crezi și să devii un creștin? îl întrebă misionarul.

    – Voi cugeta asupra acestui lucru, răspunse Rao. Isus a fost, desigur, un om bun, un om mare și, cu siguranță, Fiul lui Dumnezeu. Religia ta este adevărata religie și este posibil să mă pocăiesc, dar este nevoie de timp pentru aceasta, de mult timp.

    Timpul a trecut. Misionarul i-a spus lui Rao că timpul este prețios și că este periculos să amâne mereu întoarcerea la Dumnezeu.

    – Nu-mi mai spune acest lucru, îi spuse supărat Rao. Eu am destul timp, niciodată nu fac ceva în grabă. Dumnezeu este îndurător și milos; El nu va avea, desigur, nimic împotrivă, dacă voi cugeta mai adânc asupra acestei probleme; El nu face nimic pripit.

    Din nou a trecut câtva timp. Într-o noapte a venit un sol la misionar cu vestea că Rao s-a îmbolnăvit și cu rugămintea să-l viziteze. „Dar repede, repede”, a stăruit Rao prin mesagerul său, „timpul este prețios”. Misionarul a plecat spre casa lui Rao, care zăcea palid, plin de frică.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CUM SĂ FACI FATĂ SCHIMBĂRII (1)

    „Dacă … îmi vei întinde hotarele” (1 Cronici 4:10)

    Gândește-te cum ar fi să te rogi pentru reușită dari să te împotrivești schimbărilor necesare ca aceasta să se înfăptuiască. Cu toate acestea, facem lucrul acesta, nu-i așa? S-o recunoaștem; e mai ușor să te mulțumești cu starea de fapt decât să te confrunți cu „dar dacă” care vin odată cu progresul. Unii dintre noi chiar credem că este o dovadă de egoism și de lipsă de spiritualitate să ne rugăm pentru reușită. Nu și laebeț! Ascultă rugăciunea sa: „Dacă mă vei binecuvânta și-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, și dacă mă vei feri de nenorocire, așa încât să nu fiu în suferință!…”, și Dumnezeu i-a da ce a cerut. Gândește-te la lista de „schimbări” cărora te împotrivești: să părăsești un loc de muncă ce nu te împlinește, să începi o afacere sau să renunți la una neprofitabilă, să înveți să utilizezi computerul, să abandonezi o relație toxică, să renunți la o casă, la o mașină sau la un stil de viață pe care nu ți le permiți, sau să stabilești un plan responsabil de cheltuieli. Toate aceste schimbări sunt firești; ele fac parte din viața zilnică. Cu toate acestea, se instalează panica atunci când schimbarea este neașteptată. Atunci descoperim diferența dintre ceea ce spunem și ceea ce credem cu adevărat. „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său” (Romani 8:28). Cuvintele cheie din acest verset sunt „toate lucrurile”, „bine” și „plan”. Din moment ce ești în Hristos, nimic nu te poate atinge fără permisiunea Lui. în „toate lucrurile”, inclusiv în lucrurile care nu-ți plac, Dumnezeu are un „plan” și El lucrează spre „binele” tău. Vei privi în urmă și vei spune: „Dacă nu aș fi trecut prin așa ceva, nu aș mai fi experimentat binecuvântarea lui Dumnezeu de care mă bucur astăzi”.

     

     

     

     


     

  • 15 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Obiceiul de a fi la înălţimea situaţiei

    Ca sa pricepeți care este nădejdea chemării Lui.

    Efeseni 1:18

    Aminteşte-ţi că ai fost mântuit pentru ca viaţa Fiului lui Dumnezeu să se poată manifesta în carnea ta muritoare. Foloseşte întreaga energie pe care o ai pentru a împlini alegerea ta – aceea de a fi copil al lui Dumnezeu; Fii întotdeauna la înălţimea situaţiei.Tu nu poţi face nimic pentru mântuirea ta, dar trebuie să faci ceva pentru a o manifesta; trebuie să pui în practică ceea ce a lucrat Dumnezeu înlăuntrul tău. Pui tu aceasta în practică cu limba ta, cu creierul tău şi cu nervii tăi? Dacă ai rămas acelaşi supărăcios mizerabil, hotărât să mergi pe propria ta cale, atunci este o minciună să spui că Dumnezeu te-a mântuit Şi te-a sfinţit.Dumnezeu este Marele Creator, El permite dificultăţilor să vină în viaţa ta pentru a vedea dacă poţi trece cum trebuie peste ele – „Cu Dumnezeul meu sar peste un zid”. Dumnezeu nu te va scuti niciodată de cerinţele pe care le presupune calitatea de fiu sau fiică a Lui. Petru spune: „Nu vă miraţi de încercarea de foc care este în mijlocul vostru”. Fii la înălţimea situaţiei; la ce-ţi cere încercarea. Nu contează cât te doare, atât timp cât aceasta Îi dă lui Dumnezeu ocazia să Se manifeste în carnea ta muritoare.Fie ca Dumnezeu să nu mai găsească în noi văicăreli, ci să ne găsească plini de curaj şi vigoare spirituale, gata să facem faţă oricărui lucru pe care El îl aduce în viaţa noastră. Noi trebuie să ne antrenăm cu scopul ca Fiul lui Dumnezeu să Se manifeste în carnea noastră muritoare.Dumnezeu nu are muzee. Singura ţintă a vieţii este aceea ca Fiul lui Dumnezeu să se poată manifesta; orice tendinţă de a-I dicta lui Dumnezeu trebuie să dispară. Domnul nostru nu I-a dictat niciodată Tatălui Său; nici noi nu suntem aici ca să-I dictăm Iui Dumnezeu, ci suntem aici ca să ne supunem voii Lui, pentru ca să poată lucra prin noi ceea ce vrea El. Când vom înţelege acest lucru. El ne va face pâine frântă şi vin turnat pentru a-i hrăni pe alţii.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Aveţi aceleşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte ci rămâneţi cu cei smeriţi.”

    ROMANI 12:16

    Doi cunoscători de artă s-au dus la o expoziţie de pictură. Cum umblau ei prin galerie, unul din ei a zis; „Uite-te aici! Ai văzut vreodată aşa o porcărie? Ce l-a putut determina pe cineva să plaseze un lucru ca acesta într-o expoziţie? Ce păcat că unii oameni sunt aşa de orbi faţă de lipsurile pe care le au!” Prietenul lui care ţinea în mână un program al expoziţiei, s-a dat puţin înapoi şi rulându-l în forma unui telescop, a privit prin el la un punct anume din tablou. Cu cât mai mult îl examina cu atât mai mult a realizat că pictorul era un geniu. Dându-i prietenului său programul rulat, i-a spus: uită-te prin acesta la un singur loc.” şi celălalt uitându-se a exclamat: „Este frumos. La urma urmei, el este un artist.” Ce lecţie învăţăm de aici? Când te uiţi la caracterul unei persoane, este important să priveşti la o parte bună şi să rămâi la ea. Dar vai, noi prea adesea, facem tocmai invers. Privind cu grabă, ne concentrăm atenţia asupra vreunui defect al temperamentului, caracterului sau conduitei persoanei şi rămânem mereu la aceasta scăpând din vedere unele trăsături excelente ale caracterului acestei persoane. Aceasta este o greşeală serioasă pe care cei mai mulţi dintre noi sunt înclinaţi s-o facă. Un credincios ales care conducea o adunare şi care era un intelectual distins şi erudit, a întrebat odată pe un alt credincios tot aşa de distins, cum poate să considere pe uşierul adunării, un om simplu şi fără carte, mai presus de el îsuşi, căci spunea el, aşa ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Celălalt credincios i-a răspuns cam aşa: „Dacă în acel om simplu şi needucat ai să-L vezi pe Domnul Isus, cu siguranţă că îl vei privi mai presus de tine.” Să nu uităm că, atunci când privim la alţii să avem grijă să ne uităm prin „telescopul” dragostei şi vom vedea cu siguranţă în ei vreo virtute creştină, vreo calitate bună dar mai ales vom vedea pe Domnul Hristos în ei; cu siguranţă că atunci nu ne vom mai opri la nici un defect ci numai la El. Domnului nostru, cel prin care şi pentru care a fost făcut infinitul Univers nu I-a fost ruşine să Se însoţească cu cei mai smeriţi şi mai dispreţuiţi oameni căci vedea în ei sufletele scumpe pentru care venise să-şi dea viaţa.

    „Poate fi ceva mai potrivit care să mă umilească, la gândul că Domnul Hristos a luat păcatele mele ca şi când ar fi fost ale Lui?” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Vasul pe care-l făcea n-a izbutit, cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.” Ieremia 18:4

    Putem spune că aici vedem simbolizat omul din Vechiul Testament sub Lege şi din Noul Testament în har. Căci dacă primul ar fi fost desăvârşit, nu ar fi fost necesar să fie căutată o a doua posibilitate. De aceea am primit prin duh legea nouă a vieţii. Tot aşa cum olarul din lutul vasului nereuşit a făcut un alt vas după placul lui, şi Dumnezeu a făcut din omul legii o făptură nouă, aşa cum este scris în Iacov 1:17-18: „Orice ni se dă bun, şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, de bună voia Lui ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturii Lui.” El ne-a făcut copii ai Lui prin Isus Hristos după planul voiei Sale, pentru lauda harului măreţ, care ne-a făcut vrednici în Preaiubitul Său:” Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru fapte bune.” Efeseni 2:10. Şi toate cele create de El sunt desăvârşite, aşa cum este scris în Coloseni 1:22: „Ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană, şi fără vină.” Aici putem vedea ceea ce a făcut în noi Dumnezeu prin Isus Hristos. Partea noastră este doar acceptarea prin credinţă. Iar prin Duhul Sfânt ne ste destăinuit: „Orice loc pe care va călca talpa piciorului vostru, va fi al vostru.” Deuteronom 11:24, şi aceste cuvinte, sunt cuvinte despre cruce; pentru unii pricină de poticnire, iar pentru cei ce cred, mântuire. Deoarece prin Hristos suntem înfăţişaţi neprihăniţi, nu suntem vase nereuşite. Căci toată plăcerea Lui o are in sfinţii care sunt în ţară, şi în oamenii evlavioşi. Psalmul 16:3.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    LOCURILE ÎNALTE ALE LUI DUMNEZEU

    Îi voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Psalmul 91.14

    Oare mie mi se adresează Domnul cu aceste cuvinte? Da, dacă cunosc Numele Său. Slăvit sa fie Dumnezeu, că acest Nume nu-mi este străin; L-am încercat şi L-am cunoscut, pentru aceasta mă încredinţez Lui. Cunosc Numele Său ca acela al unui Dumnezeu care urăşte păcatul, căci am aflat prin puterea convingătoare a Duhului Său, că nu se învoieşte cu nici un rău. Dar, prin Domnul Isus Cristos, L-am mai cunoscut şi ca Dumnezeul iertării, căci El nu mai ţine în seamă nici una din abaterile mele. Numele Său este credincios, şi-L cunosc şi în acest fel, cu toate că am multe greutăţi.Această cunoaştere este un dar al harului Său, şi pentru acest motiv Domnul ne dă un alt har, acela de a ne aşeza la un adăpost înalt; avem deci har peste har. Observaţi ca dacă vrem să urcăm tot mai sus, poziţia poate fi periculoasă; dar dacă Domnul ne aşează acolo, suntem în siguranţă. El poate face aceasta, dându-ne mult de lucru, reuşită în serviciul nostru, conducerea unei lucrări. Si chiar dacă nu face aceasta, totuşi ne poate aşeza la un adăpost înalt, printr-o legătură mai strânsă cu El, printr-o recunoaştere mai clară a lăuntrului nostru, o sfinţenie triumfătoare asupra oricărui rău, o bucurie deosebită a slavei viitoare. Când ne conduce Dumnezeu în aceste locuri înalte, Satana nu ne poate cobori de acolo. Să fie aşa cu noi toţi chiar de azi.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    A venit deci Simon Petru, urmândul, şi a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză pe jos; şi ştergarul care era pe capul Lui nu era jos cu fâşiile de pânză, ci la o parte, înfăşurat întrun loc. Ioan 20.6,7

    Hainele lui Hristos (6) – Învierea Sa

    Duhul Sfânt, în Evanghelia după Ioan, acordă o atenție specială acelor „haine” cu care Domnul Isus a fost îmbrăcat după moartea Sa. Există câteva detalii care ne atrag imediat atenția. Fâşiile de pânză erau acolo, ca abandonate dintro dată de Cel care înviase. Învierea a demonstrat o putere măreață, cu mult superioară celei exercitate pentru aducerea la existență a primei creații (Efeseni 1.19,20; Romani 4.25) – o putere mai mare decât puterea păcatului, decât puterea lui Satan şi, în mod evident, decât a morții înseşi. Totuşi nu exista niciun semn de conflict în mormânt – fâşiile de pânză stăteau în locul care trebuia, însă Învingătorul morții lipsea din ele!

    Un alt amănunt interesant este că ştergarul care acoperise capul Domnului „nu era jos cu fâşiile de pânză, ci la o parte, înfăşurat întrun loc” (versetul 7). Aceasta este o dovadă că plecarea Domnului, imediat după înviere, sa desfăşurat în rânduială şi fără grabă. Dacă cineva Iar fi furat trupul, nar fi avut timp să împăturească cu grijă ştergarul.Cât de izbitor este faptul că ştergarul care acoperise capul Domnului era la o parte! Ca mădulare ale Trupului lui Hristos, vom avea parte de învierea dintâi, iar trupurile noastre vor fi făcute asemenea trupului de slavă al lui Hristos (Filipeni 3.21). Adunarea va avea parte de roadele învierii Domnului şi va fi plinătatea lui Hristos, aşa cum vedem în Efeseni 1.1923. Totuşi, nu trebuie să uităm niciodată acest lucru: Capul va avea întotdeauna un loc distinct! Să nu punem niciodată semnul egal între Trupul lui Hristos şi Capul lui glorios! B. Reynolds

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, îmi dau seama cât de puţin din viaţa ascunsă a credinţei în Isus am trăit în ultima vreme. Motive ascunse parcă se strecoară tot mereu. Pe căi mai adânci, creează în viaţa şi perspectiva mea simplitatea care este în Cristos – să nu mă preocupe altceva decât aprobarea Ta.

     

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.» 1Tesaloniceni 5,6

    Domnul adresează bisericii din Sardes, dar şi nouă în acelaşi timp, un îndemn extrem de serios: «Veghează!» Putem fi adormiţi spiritual în privinţa a trei domenii din viaţă: rugăciune, Cuvânt şi mărturie.

    1. Să fii treaz în viaţa de rugăciune înseamnă să iei puterea cuvântului Scripturii în serios, să te pui înainte de toate pe genunchi, să îl chemi la fiecare pas pe Dumnezeu, deoarece ştim că El ascultă rugăciunile. Domnul te aşteptă! El doreşte ca tu să-L cauţi, să însetezi după El. Dumnezeu este Cel care binecuvântează, dar: «... nu aveţi, pentru că nu cereţi» (Iacov 4,2).

    2. Aţipirea în ce priveşte citirea Cuvântului este la fel de periculoasă. Te ţii puternic de promisiunile pe care ţi le-a făcut Dumnezeu? Voinţa Lui în legătură cu sfinţirea noastră este explicată în Cuvântul Său: El doreşte mântuirea tuturor oamenilor.

    3. Putere şi impact în mărturie are numai cel care se roagă în mod constant, cel care ia Cuvântul în serios şi îl aplică în viaţă, cel care nu se lasă doborât de oboseala sufletească, ci îndrăzneşte în luptă până va fi primit înaintea tronului de har al lui Dumnezeu. Putere în mărturie are doar acea persoană care trăieşte în rugăciune şi prin Cuvânt.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Şi oricine crede, este iertat. Faptele Apostolilor 13:39

    Cel care crede în Christos primeşte o iertare prezentă. Credinţa nu-şi păstrează roadele pentru viitor, ea le arată acum. Aşadar iertarea este rezultatul credinţei, şi este acordată sufletului în momentul în care se predă lui Christos şi Îl acceptă ca totul în toate. Sunt cei care stau în faţa tronului lui Dumnezeu iertaţi acum? La fel suntem şi noi, iertaţi şi curăţaţi ca şi cei care cântă imnuri de slavă la harpele cereşti, îmbrăcaţi în haine albe. Tâlharul de pe cruce a fost iertat chiar în momentul în care şi-a întors ochii credinţei spre Isus. Bătrânul Pavel, după ani de slujire, nu a fost mai iertat decât tâlharul, care nu slujise deloc. Noi suntem „primiţi prin prea iubitul” (Efeseni 1:6) astăzi, absolviţi de păcate astăzi, achitaţi la bara de judecată a lui Dumnezeu astăzi. O, ce gând minunat! Sunt unii struguri din via lui Eşcol care ne aşteaptă să-i culegem de abia după ce vom ajunge în cer, dar există şi o mlădiţă care trece peste zid. Nu sunt ca roadele ţării Canaanului, care nu au putut fi gustate decât după trecerea Iordanului. Aceste roade sunt asemeni manei din pustie, o porţie din hrana zilnică cu care Dumnezeu ne împlineşte nevoile în călătorie. Suntem iertaţi chiar acum. Chiar acum, păcatele noastre sunt îndepărtate. Chiar acum stăm în faţa lui Dumnezeu primiţi, de parcă nu am fi fost niciodată vinovaţi. „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei care sunt în Christos Isus” (Romani 8:1). In cartea lui Dumnezeu, chiar acum, nu există nici un păcat care să strige împotriva poporului Său. Cine ar îndrăzni să-i împovăreze cu ceva? Nu este nici o pată, nici o zbârcitură; nici un defect rămas asupra credincioşilor în materie de îndreptăţire în faţa Judecătorului întregului pământ. Fie ca privilegiile prezente să ne trezească la datorie şi acum, cât timp mai trăim, să trăim pentru scumpul nostru Domn Isus.

    SEARA

    Făcuţi desăvârşiţi. Evrei 12:23

    Sunt două feluri de desăvârşire necesare creştinului: desăvârşirea îndreptăţirii prin persoana lui Isus, şi desăvârşirea sfinţirii aduse de el prin Duhul Sfânt. In prezent, stricăciunea rămâne, chiar în inimile născute din nou; experienţa ne-a arătat-o de multe ori. Fără să vrem, nutrim dorinţe rele şi gânduri necurate. Dar mă bucur să ştiu că vine ziua în care Dumnezeu va termina lucrarea pe care a început-o, şi va prezenta sufletul meu nu doar desăvârşit în Christos, ci desăvârşit prin Duh, fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfânt şi fără prihană” (Efeseni 5:27). Să fie oare adevărat că această sărmană inimă păcătoasă va deveni la fel de sfântă ca Dumnezeu? Oare acest suflet care strigă adesea „o, nenorocitul de mine, când voi fi izbăvit de acest trup de moarte?” (Romani 7:24) va fi eliberat de păcat şi moarte – oare nu va mai exista nici o ispită care să-mi chinuiască urechile, nici un gând nesfânt care să-mi tulbure pacea? O, fericită zi! De ar veni mai repede! Când voi trece Iordanul, lucrarea de sfinţire va fi terminată, dar acest lucru nu se va întâmpla până nu voi cere singur desăvârşirea. Apoi sufletul meu va primi ultimul botez prin focul duhului Sfânt Tânjesc după momentul în care voi primi ultima purificare, cea care îmi va deschide porţile cerului. Nici un înger nu va fi mai curat decât mine, fiindcă eu voi putea spune „sunt curat” în două sensuri: prin sângele lui Isus şi prin lucrarea Duhului. O, cât de mult ar trebui să preamărim puterea Duhului Sfânt, care ne ajută să putem sta în faţa Tatălui din cer! Totuşi, nu ar trebui ca speranţa desăvârşirii viitoare să ne facă să ne mulţumim cu nedesăvârşirile de acum. Dacă se întâmplă aşa, speranţa noastră este înşelătoare; o speranţă adevărată te curăţeşte şi acum. Lucrarea harului trebuie să rămână în noi acum, pentru a putea fi terminată atunci. Să ne rugăm să fim „plini de Duh” (Efeseni 5:18), ca să putem aduce roadele îndreptăţirii.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor. (Iov 37:21)

    O mare parte din frumuseţea lumii se datorează norilor. Neschimbatul albastru al unui cer frumos şi însorit nu se compară totuşi cu gloria norilor schimbători. Şi pământul ar deveni un pustiu dacă ei nu ne-ar sluji.Viaţa omului îşi are şi ea norii ei. Ei ne dau umbră, ne înviorează, dar uneori ne acoperă cu întunericul nopţii. Dar niciodată nu este un nor fără „strălucirea lui”. Dumnezeu ne-a spus: „Am aşezat curcubeul Meu în nori” (Geneza 9:13, KJV). Dacă am putea vedea norii de sus – în toată gloria lor cu aspect de valuri, scăldaţi în reflexiile luminii, şi maiestuoşi ca Alpii – ne-am minuna de strălucirea lor magnifică.

    Îi vedem numai de jos, deci cine ne va descrie „strălucirea” care le scaldă înălţimile, pătrunde în văile lor, şi se reflectă din fiecare pisc al întinderii lor? Nu cumva fiecare strop de ploaie din ei soarbe însuşiri dătătoare de sănătate, care mai târziu vor cădea pe pământ?

    O, drag copil al lui Dumnezeu! Dacă ai putea să vezi de sus durerile şi necazurile tale în loc să le vezi de pe pământ. Dacă le-ai privi de sus, din locul unde eşti aşezat „în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Ef. 2:6), ai cunoaşte frumuseţea curcubeului de culori pe care ele o reflectă spre oştirile cereşti. Ai vedea de asemenea „strălucirea” feţei lui Hristos şi-n final ai fi bucuros să vezi cum aceşti nori îşi aruncă umbrele adânci peste pantele muntoase ale vieţii tale.Adu-ţi aminte că norii se mişcă întotdeauna înaintea vântului purificator al lui Dumnezeu. selectat

     

    Nu pot şti de ce dintr-odată furtuna

    Trebuie să se dezlănţuie atât de aprig în jurul meu în furia ei;

    Dar ştiu aceasta – Dumnezeu veghează asupra căii mele,

    Şi pot să mă încred.

    Eu nu pot trage la o parte vălul nevăzut

    Care ascunde viitorul necunoscut de ochii mei,

    Nici nu ştiu dacă mă aşteaptă întunericul sau lumina;

    Dar pot să mă încred.

     

    Nu am putere să privesc dincolo de timp,

    Ca să văd încă de aici ţara de dincolo de râu;

    Dar ştiu aceasta – voi fi pentru totdeauna al lui Dumnezeu;

    Aşa că pot să mă încred.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 22.12-25

    Una dintre reacţiile oamenilor din lume, atunci când sunt ameninţaţi de o calamitate, este să-şi ia toate măsurile de prevedere posibile din punct de vedere omenesc (aşa ne ajută să înţelegem v. 8-11); o altă reacţie, mai rea, este aceea de a lăsa lucrurile să curgă într-o totală nepăsare. Aici Domnul, printr-o încercare, îl invită pe Israel să plângă şi să se smerească; am putea spune că, într-un fel, „i-a cântat de jale” (Matei 11.17). Dar poporul nu numai că nu s-a căit, ci a şi dat frâu liber veseliei şi bucuriei! Această filosofîe, numită materialistă, are mulţi adepţi în secolul nostru agitat. «Pentru că existenţa este aşa de scurtă» – spun aceşti nebuni – «şi pentru că suntem la discreţia calamităţilor, să ne bucurăm pe cât posibil de clipa de faţă!». Ideea lor este rezumată atât de scurt de sfârşitul v. 13: „Să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri”. Apostolul le citează corintenilor aceste cuvinte (din Isaia 22.13) ca pentru a le spune: Dacă n-ar exista învierea, atunci, în adevăr, n-am avea altceva de făcut decât să trăim ca animalele, în unica bucurie a clipei care trece (1 Corinteni 15.32; Luca 17.27).

    Versetele 15-25 îl pun deoparte pe administratorul necredincios, imagine a Antihristului, pentru a ni-l introduce pe fiul lui Hilchia: pe Eliachim (cel pus de Dumnezeu), o frumoasă imagine a Domnului Isus (v. 22-24; comp. cu Apocalipsa 3.7).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Matei 7:15-29      

    Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamnei” va intra in împărăţia cerurilor… Matei 7:21

    NUMAI CU NUMELE

    Mulţi dintre cei ce pretind că sunt creştini nu-I aparţin în realitate lui Cristos. Unii se numesc creştini din simplul motiv că nu fac parte din altă religie. Alţii spun că-L respectă pe Cristos ca mare învăţător şi pretind că-I urmează exemplul. Unii chiar se alătură unei biserici şi devin membri activi în ea. Dar până când aceşti oameni nu se nasc din nou, prin credinţa în Isus, ei sunt creştini numai cu numele. Pastorul scoţian Andrew Bonar îşi lua la revedere de la un misionar cunoscut care era împreună cu sora lui mai mică. „Cum te cheamă?” a întrebat-o Bonar pe fetiţă. „Cristina”, a răspuns ea. „Ce nume minunat!” a spus el. „Ştii, draga mea, tu-L ai pe Cristos în numele tău. Dar îl ai oare şi în inimă?” întrebarea lui Bonar a făcut-o pe fetiţă să se gândească. Chiar în seara aceea după o lungă discuţie cu fratele ei, ea s-a încrezut în Cristos ca Salvator al ei. Cristina nu-L mai avea pe Cristos numai în numele ei. El locuia acum în fiinţa ei. Poate tu doar pretinzi că eşti creştin, dar niciodată nu ţi-ai pus în mod conştient încrederea în Cristos. Nu ai experimentat niciodată mântuirea pe care ne-a asigurat-o jertfa Sa de pe cruce. Te implor să-L primeşti chiar azi. Biblia ne spune clar că „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3:18). Eşti un creştin numai cu numele?   R.W.D.

    Lumea te consideră creştin.

    Rolul acesta-l ştii bine juca.

    Dar eşti un om schimbat pe deplin?

    Trăieşte Cristos în inima ta? 
    H.G.B.

    Poţi avea tone de religie si să n-ai nici un gram de mântuire.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Dar cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău. Proverbe 1.33

    Înţelepciunea dumnezeiască vorbeşte în felul acesta iar credinciosul face bine dacă ascultă glasul ei. Cine o ascultă trebuie să se desprindă de înţelepciunea sa şi să se încredinţeze (să se supună) înţelepciunii lui Dumnezeu care ne este revelată în întregime în Cuvântul Său. Peste toată neliniştea şi frământarea acestei lumi stă Dumnezeul nostru Atotputernic. El se uită la noi, ne păzeşte şi ne ocroteşte în toate împrejurările noastre. El ordonează fiecare situaţie la momentul potrivit. El nu a spus că nu ne vor mai atinge dureri, dar la El se găseşte puterea, pentru ca prin credinţă, să le biruim în aşa fel încât fiecare întristare şi necaz să conţină o comoară ascunsă pentru omul nostru lăuntric. Siguranţa înţelepciunii de care vorbeşte textul nostru nu se referă la scăparea fără excepţie de orice primejdie trupească. Siguranţa, pacea şi liniştea inimii sunt în directă legătură cu „pacea LUI Dumnezeu.” „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Rom. 8.28). Chiar dacă răul ar veni peste noi ca un val copleşitor şi chiar dacă şi-ar concentra înzecit forţele, Stânca pe care stau copiii lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată clintită. Ei pot să fie siguri, deoarece siguranţa lor este dată de dragostea atotbiruitoare asupra tuturor puterilor şi instrumentelor folosite de Satana.

    „Şi când se rup temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? Domnul este în Templul Lui cel sfânt, Domnul îşi are scaunul de domnie în ceruri” (Ps. 11.3-4).

    Oare se poate zdruncina scaunul de domnie al lui Dumnezeu prin ceva de pe pământ? Niciodată. Suntem porniţi să ne depărtăm mereu de la mărturia lămurită a Cuvântului. Suntem gata să primim păreri fără să le cercetăm. Să ascultăm mai mult de Cuvânt şi vom fi păziţi de orice rău.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Isus a ieșit deci afară, purtând cununa de spini și haina de purpură. „Iată Omul!”, le-a zis Pilat. Ioan 19.5

    Iată Omul!

    Este un lucru uimitor că Fiul veșnic al lui Dumnezeu a permis ca ființele, pe care El Însuși le-a creat, să se poarte față de El cu un asemenea dispreț plin de ură. Oamenii i-au pus pe cap o cunună, pentru că Isus afirmase că este împărat (dar cununa era de spini, semn al blestemului), și L-au îmbrăcat cu o mantie de purpură. Pilat, guvernatorul roman, L-a prezentat mulțimii cu cuvintele: „Iată Omul!”. Într-adevăr, acest cuvânt Omul i se potrivea Mântuitorului pe bună dreptate, deoarece El este Omul sfaturilor lui Dumnezeu, vrednic să primească închinarea în veci.

    Dar preoții și mai-marii poporului, tocmai aceia care ar fi trebuit să recunoască în El slava Domnului în toată măreția ei, au cerut răstignirea Domnului Isus, împinși de furie și ură înverșunată. Cum a fost posibil ca aceia care erau onorați drept conducători ai poporului lui Dumnezeu să fie atât de plini de ură împotriva Lui, încât să-i ceară moartea? Să ne gândim la acest aspect al crucii, al suferințelor Domnului! Pilat a cedat în fața cererii lor nemiloase și a dat ordin ca Fiul lui Dumnezeu să fie răstignit. Ce schimbătoare este inima omului! Cu puțin timp înainte, Pilat a declarat că nu găsește nicio vină în Isus, ca apoi să cedeze în fața oamenilor. Oamenii de atunci, ca și cei de acum, au iubit mai mult nedreptatea arătând de ce parte se află.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    A CUI TOVĂRĂȘIE O PREFERI?

    „După ce lI s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor” Faptele Apostolilor 4:23

    Cu toții avem „propriile noastre tovărășii”. E locul în care ne simțim ca și acasă. Este opțiunea spre care gravităm în mod natural când avem de ales. Marele învățător biblic A.W. Tozer a spus odată: „Lucrul important despre un om nu este unde merge când este constrâns, ci unde merge când e liber să meargă oriunde dorește”. Apostolii s-au dus la închisoare siliți, dar când li s-a redat libertatea, ei au ales să se întoarcă „la ai lor”, la credincioșii care se rugau. Ce descoperire! Alegerile clare din viață – nu obligațiile -ne descoperă adevăratul nostru caracter. Să ne gândim la o ilustrație din viața reală. Duminică lipsești de la biserică. Ce faci și unde mergi? Dacă ai suferit o operație, absența ta arată că ești bolnav și obligat să lipsești de la biserică. Cu toate acestea, dacă te afli acasă, la iarbă verde sau la piață, asta spune altceva. Presupunând că nu ești într-un concediu bine-meritat, știm că ai ales să sari peste biserică în favoarea tovărășiei „alor tăi” – prietenii tăi care sunt ca și tine. Alegerea ta de a face orice altceva în loc să mergi să te rogi a devenit un obicei? Dacă da, ești în pragul alunecării spre „părăsirea adunării… cum au unii obicei” (Evrei 10:25). Obiceiurile nu sunt produsul unei singure alegeri – ci ele sunt produsul unor alegeri repetate care au devenit, în cele din urmă, răspunsuri automate. Cum poți știi care e adevărata ta stare spirituală? Prin tovărășiile în care te găsești și prin alegerile pe care le faci. Când ești liber să pleci, unde alegi să te duci? A cui tovărășie o preferi?

     

     

     


     

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne