Categorie: Romanian devotionals

  • 6 Mai 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, trezindu-Se, a mustrat vântul și a spus mării: „Liniște! Taci!”. Și vântul a stat și s-a făcut liniște mare.

    Marcu 4.39


    Ce moment trebuie să fi fost când Domnul a liniștit furtuna pe marea Galileii! Ce lucru minunat și măreț să fii martor la un astfel de moment – la fel cum ar fi și acum când ne gândim la el, dacă am avea inimi sensibile la slava lui Hristos! Oamenii pot vorbi despre legea necesară a fenomenelor, despre legile naturii și despre cursul lucrurilor. Cu siguranță însă că prima lege a naturii este ca ea să asculte de Creatorul ei. Iar aici, într-o clipeală din ochi, Marea Galileii a simțit prezența și a ascultat cuvântul Celui care, după buna Sa plăcere, schimbă mersul lucrurilor sau care cu o simplă atingere face ca totul să se prăbușească (Marcu 4).

    Acesta era Isus-Iahve. Acesta era Dumnezeul de care au ascultat odinioară Iordanul și Marea Roșie: „Ce ai tu, mare, de fugi? tu, Iordanule, de te întorci înapoi? Voi, munților, de săriți ca berbecii? voi, dealurilor, ca mieii? Cutremură-te înaintea Domnului, pământule!”. Aici se află răspunsul, fie că ascultăm glasul Mării Roșii în zilele Exodului, fie pe cel al Mării Galileii în timpurile evangheliei. Prezența lui Dumnezeu constituie secretul. „El a vorbit și s-a făcut.”

    Citim că, atunci când soarele și luna s-au oprit în mijlocul cerului, Domnul ascultase de vocea unui om. Iosua era acela care vorbise Domnului atunci, iar Domnul a luptat pentru Israel. A fost cu totul extraordinar acel eveniment. Însă Isus acționează îndată, de la Sine Însuși, fără ca acest lucru să fie consemnat de Duhul Sfânt ca ceva extraordinar. Toată uimirea vine din partea inimilor nepregătite și necredincioase ale ucenicilor, care nu cunoșteau slava Dumnezeului lui Israel.

    Însă noi, preaiubiților, sub îndrumarea Celui care ia din lucrurile lui Hristos ca să ni le descopere, ar trebui să înțelegem și să discernem mai bine Cine este Acela care a despărțit Marea Roșie și care a făcut ca Iordanul să se tragă înapoi și care a liniștit apele Mării Galileii…

    J. G. Bellett    

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus deci le-a zis: „… Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”.

    Ioan 8.28,31,32


    „Așa stă scris”

    Când s-a realizat filmul (în 1939) după cartea „Pe aripile vântului”, regizorul a căutat pentru rolul principal o persoană potrivită și a găsit o actriță, până atunci necunoscută, cu numele Vivien Leigh. După ce i s-a dat rolul principal, actrița a studiat în cele mai mici amănunte personajul principal descris în carte. La toate probele de filmare, actrița era prezentă cu cartea. Prin perseverența ei de a fi o copie fidelă a personajului principal al cărții, l-a dus la disperare de multe ori pe regizor. Când acesta făcea abateri de la cele scrise, actrița deschidea cartea și spunea: „așa stă scris”.

    Cum ne comportăm noi față de Cartea Cărților: Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu? Cât de exact luăm noi adevărurile Bibliei? Ce poziție luăm față de ce este scris în ea? Într-o zi, toate cărțile lumii vor fi risipite în vânt, dar Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, va rămâne.

    Mântuitorul spune: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5.39). Mântuitorul l-a biruit pe Satan prin Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Întreitul „este scris” al Domnului aflat în pustie în fața dușmanului Său a condus la cea mai mare biruință. Să rămânem fără întrerupere la ce „este scris” și vom fi binecuvântați de Dumnezeu în lucrările noastre!

    Citirea Bibliei: Geneza 22.1-12 · Psalmul 5.1-6

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    STĂRUINȚA – Fundația S.E.E.R. România

    „Fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică”. (1 Corinteni 15:58)


    Una dintre temele predominante din Biblie este stăruința. Apostolul Pavel scrie: „De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” În Galateni, capitolul șase cu versetul nouă, el scrie din nou: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”.

    Apostolul Iacov adaugă: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1:12). Hotarul care îi separă pe învingători de învinși nu este talentul; este stăruința.

    Să fii stăruitor înseamnă:

    1) Să dai tot ce ai, nu mai mult decât ai. Unii cred în mod eronat că a fi perseverent necesită mai mult decât ai de oferit. Prin urmare, ei se descurajează și încetează să se mai străduiască. Însă a fi perseverent înseamnă a oferi 100% – nu mai mult, și cu siguranță nu mai puțin.

    2) Să lucrezi cu hotărâre, în loc să-ți accepți soarta. Oamenii stăruitori nu se bazează pe noroc, pe soartă sau pe destin pentru a avea succes, ci pe Dumnezeu. Ei cred cu tărie că perioadele de încercare nu sunt momente în care să nu mai încerci.

    3) Să te oprești când ai terminat, nu când ai obosit. Ca să izbutești, de multe ori trebuie să te silești să dai mai mult decât crezi că poți. Nu uita, victoria nu se declară decât atunci când a fost parcurs și ultimul pas din cursă. Așa că, alipește-te de harul lui Dumnezeu, stăruie, nu renunța – și continuă să înaintezi până vei trece linia de sosire și vei câștiga premiul!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 5:1-11


    Iată binecunoscuta istorisire a pescuirii minunate şi a unui eveniment încă mai minunat: convertirea lui Simon. Ce făcea acesta în timp ce Învăţătorul divin vorbea mulţimilor de lângă El? Spăla năvoadele murdărite în urma lucrului fără rezultat din timpul nopţii precedente. Isus îl va obliga să-L asculte, cerându-I să iasă pe lac, pentru ca El să Se poată adresa din barcă poporului strâns pe mal şi în acelaşi timp omului de lângă El. Apoi Domnul le va vorbi întrun alt fel lui Simon şi tovarăşilor lui. Umplândule năvoadele, El Se va înfăţişa astfel ca Stăpânul universului care porunceşte peştilor mării, potrivit Psalmului 8.6,8, şi care poate totul acolo unde omul nu poate nimic. Cuprins de teamă, convins de păcat în prezenţa Domnului, Simon se aruncă în genunchi, strigând: „Pleacă de la mine” (v. 8). Dar oare pentru a pleca de la el la căutat Domnul cel plin de dragoste pe păcătos?

    Luca este singurul care ne relatează această întâlnire hotărâtoare a Domnului cu ucenicul Său, Petru. Cartea Fapte ne va arăta cum Petru, devenit pescar de oameni, va fi mijlocul unei pescuiri minunate, de aproximativ trei mii de suflete (Fapte 2.41).

  • 5 Mai 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

    2 Corinteni 5.17


    Dați-mi voie să întreb: Ești în Hristos? Dacă nu ești în Hristos, ești pierdut; dacă ești în Hristos, ești în siguranță. Care este efectul? Hristos este dreptatea ta. Vei merge în slavă în această dreptate a Lui, și nu în a ta. Noi nu realizăm cât de răi suntem ca păcătoși în firea păcătoasă. Dacă știu ce înseamnă a fi pierdut fără Hristos, nu voi gândi că este o îngâmfare să mă glorific prin faptul că sunt în El. Nici n-am nevoie să mă mai gândesc la mine însumi, deoarece sunt desăvârșit de fericit în prezența lui Dumnezeu. El m-a făcut fericit prin harul care m-a adus acolo și prin comuniunea pe care o am în prezent cu El Însuși în locul în care El m-a așezat.

    În Hristos găsim sfârșitul istoriei omului. Citim: „Acum, la sfârșitul veacurilor, El S-a arătat o singură dată, înlăturând păcatul prin jertfa Sa” (Evrei 9.26). De ce spune acest lucru, când sfârșitul încă nu venise? Deoarece la cruce vedem despărțirea totală dintre Dumnezeu și lume. Aici, toată istoria punerii la probă a omului a ajuns la sfârșit. Pentru Dumnezeu, sfârșitul a avut loc atunci când omul L-a lepădat pe singurul Său Fiu. Fără lege, omul s-a dovedit a fi un păcătos fără frâu; sub lege, s-a dovedit a fi călcător al ei. După aceea, Dumnezeu a venit în lume, în har, iar lumea L-a lepădat. Istoria morală a omului s-a încheiat la cruce; el a fost dovedit ca fiind un păcătos pierdut. Dar, în Hristos, sunt cu totul scos din această stare: „Voi nu mai sunteți în firea păcătoasă, ci în Duhul”. Nu numai că păcatele mi-au fost înlăturate, dar am fost adus chiar în locul în care este Hristos, cel de-al doilea Om. Prin urmare, nu ni se spune că nu mai este condamnare pentru cei ale căror păcate le-a purtat Hristos, oricât de adevărat este acest lucru, ci că nu mai este condamnare pentru cei care sunt în Hristos. Cum ai putea condamna ce este în Hristos, în slavă? Este o creație nouă. Viața lui Dumnezeu este în noi, dreptatea lui Dumnezeu este a noastră, noi stăm înaintea lui Dumnezeu în acest loc cu totul nou.

    J. N. Darby    

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satan o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sabatului?

    Luca 13.16


    Optsprezece ani…

    Corina avea ziua de naștere. Împlinise optsprezece ani și primise multe cadouri. Dorea să savureze din plin seara – și aproape uitase de ora biblică săptămânală. A pornit la drum în ultima clipă, iar acolo nu a fost prea atentă la ceea ce se spunea. Dar deodată a auzit cuvintele: „Femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satan o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sabatului?”. Cuvintele „optsprezece ani” se refereau la ea! Și ea era „legată”! Dumnezeu îi dăruise sănătate și multe alte bucurii și o chemase adesea la Sine, însă ea nu ascultase chemarea Lui. Era legată de Satan!

    Când s-a întors acasă, s-a pus pe genunchi și s-a rugat: „Doamne Isuse, am păcătuit împotriva Ta, dar acum doresc să fiu liberă”. Corina știa bine că Domnul Isus venise „să vestească celor captivi eliberarea, … să dea drumul celor apăsați” (Luca 4.18). Ea și-a mărturisit vina, a crezut și a avut parte de frumoasa experiență a eliberării: „Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi” (Ioan 8.36). Poate că astăzi cineva are ziua de naștere. Și împlinește optsprezece ani… sau treizeci și cinci de ani… sau șaptezeci și doi de ani. Și încă este legat de Satan… Nu deznădăjduiți! Puteți fi eliberați de cătușele păcatului la fel ca această fiică a lui Avraam!

    Citirea Bibliei: Geneza 21.22-34 · Psalmul 4.1-8

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BIRUITOR ASUPRA NECAZURILOR – Fundația S.E.E.R. România

    „Suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu…” (2 Corinteni 6:4).


    Viața de creștin vine cu binecuvântări – dar și cu lupte. Nu le poți avea pe unele fără celelalte. Apostolul Pavel descrie lucrul acesta în felul următor: „În toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări; în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, cu toate că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, cu toate că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile” (2 Corinteni 6:4-10).

    Dumnezeu va lupta alături de tine pe câmpul de luptă, te va purta prin furtuni și va transforma anotimpul necazului în anotimpul biruinței. Când credința ta este ca un foc, ea atrage puterea Sa și aduce harul Lui în situația în care te afli. Biblia spune: „cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” (vezi Evrei 5:8). Deci, cu Dumnezeu vei fi biruitor. Așa că, bucură-te!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 4:31-44


    Dat afară din Nazaret, Domnul Isus Îşi continuă slujba la Capernaum. El dă învăţături şi vindecă cu o autoritate care n-ar fi trebuit săi uimească atât de mult pe oameni (v. 32,36), dacă ar fi vrut să recunoască în El pe Fiul lui Dumnezeu. În schimb, demonii nu se înşală în această privinţă. Iacov 2.19 ne declară că ei „cred şi tremură”. Şi, în timp ce Domnul Se afla pe pământ, activitatea lor se intensifica pentru a I se împotrivi. El întâlnea aceste duhuri necurate până şi în sinagogă, dar nu le permitea să mărturisească despre El.

    Versetele 38 şi 39 ne istorisesc despre vindecarea soacrei lui Simon. Isus Se apleacă cu tandreţe asupra bolnavei, pentru că nu de departe Se ocupă El de suferinţele noastre. Şi cum a folosit această femeie sănătatea pe care tocmai a recăpătato? Întrun mod foarte grăitor pentru toţi: „îndată ea le slujea”.

    Deşi străin de această lume, Domnul Isus nu era străin de durerile şi de necazurile ei. Nici chiar seara nu Şia întrerupt lucrarea neobosită, iar dimineaţa a fost iarăşi gata săŞi reia activitatea, pentru că petrecuse câteva momente deoparte, singur cu Dumnezeu. Iar această dependenţă ~ lucrarea ~ nu se lasă oprită de mulţimile care caută săL reţină.

  • 4 Mai 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului, în legătura păcii.

    Efeseni 4.1-3


    Apostolul Pavel îi îndeamnă pe efeseni să umble într-un chip vrednic de chemarea lor cerească, chemare care îi cuprinde pe toți sfinții lui Dumnezeu într-un singur Trup, oferindu-le o moștenire eternă în Hristos. O astfel de umblare necesită judecată de sine și căutarea folosului celorlalți. A fi smeriți înseamnă să fim gata să trăim ca unii nebăgați în seamă, lucru care nu este deloc ușor pentru carne, însă care devine ușor pentru cel care își găsește cu adevărat toată plăcerea în Hristos. Blândețea înseamnă a-ți sacrifica drepturile personale de dragul Domnului, fără să te împotrivești în mod egoist. Astfel, smerenia nu oferă pricină de poticnire, iar blândețea nu se împiedică de pricinile de poticnire. Îndelunga-răbdare îndură lucrurile nepotrivite, dificultățile și chiar insultele, fără să fie frustrată sau mânioasă. Îngăduința are ca motiv dragostea veritabilă.

    Trebuie ca aceste lucruri să fie urmărite cu sârguință, pentru a putea păstra „unitatea Duhului, în legătura păcii”. Duhul Sfânt i-a unit pe toți cei credincioși și i-a făcut una, în ciuda diferitelor condiții care i-au caracterizat pe fiecare înainte. Unitatea Duhului nu înseamnă o conformitate de opinie, ci este o unitate formată pe temelia adevărului curat al lui Dumnezeu, care, prin urmare, exclude tot ceea ce este în opoziție cu Sine Însuși, cum ar fi doctrinele eronate și practicile morale păcătoase. Dumnezeu nu poate îngădui învățăturile care dau la o parte standardul fixat de El în Cuvântul Său, deși El este îndelung-răbdător față de slăbiciunea, falimentul și inconsecvența sfinților Săi. Pot exista diferențe între noi, acolo unde Scriptura oferă doar principii generale, și totuși putem menține unitatea Duhului, cu condiția ca inimile noastre să fie cu adevărat unite în afecțiunea față de Domnul Isus. Legătura păcii este cu adevărat un lucru foarte prețios!

     

    L. M. Grant    

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci sunt bine încredințat că nici moarte, nici viață … nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

    Romani 8.38,39


    Teama (2)

    Vrea Dumnezeu ca noi să trăim cu frică? – Nu, niciodată! El este un Dumnezeu iubitor și iertător și vrea să ne dăruiască viața veșnică. De aceea L-a dat la moarte pe Fiul Său Isus Hristos: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

    Nimeni nu trebuie să meargă în pierzare! Dar depinde de noi, dacă acceptăm sau nu oferta plină de dragoste a lui Dumnezeu. El a dat totul pentru a ne împăca cu Sine. Iar ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi este să ne recunoaștem vinovăția, să o mărturisim sincer înaintea Lui și să credem în Isus Hristos, primindu-L ca Mântuitor al nostru. Atunci suntem acceptați de Dumnezeu și în siguranță pentru totdeauna. Fiecare copil al lui Dumnezeu are înaintea lui un viitor minunat: „Și moarte nu va mai fi, nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21.4).

    Cei care au experimentat harul lui Dumnezeu se știu iubiți de El și au pace în suflet în toate situațiile vieții. „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau prigonire, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie sau sabie?” (Romani 8.35).

    Așadar, ne putem învinge teama primind iubirea Sa.

    Citirea Bibliei: Geneza 21.1-21 · Psalmul 3.1-8

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EȘTI ÎNGRIJORAT? ROAGĂ-TE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci… aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni…” (Filipeni 4:6).


    Dacă ești răvășit emoțional și după ce te-ai rugat – roagă-te mai mult! Prin cultivarea disciplinei în rugăciune frecventă, vei descoperi abilitatea de a-ți păstra liniștea și calmul. În timp ce aștepți liniștit și calm înaintea Domnului, tu vei experimenta eliberarea din strânsoarea fricii exercitată asupra duhului tău. Uneori s-ar putea să fii tentat să crezi că rugăciunea ta a fost ineficientă – poate chiar după ce ai spus „Amin”! Ia neliniștea persistentă ca pe un semnal că ai nevoie de mai mult timp; că trebuie să revizuiești toate detaliile problemei tale și să Îi spui lui Dumnezeu cât de tare te afectează, și uneori chiar să recunoști că îți e teamă că El nu va câștiga lupta suficient de rapid. Faptul că ai o preocupare adâncă și persistentă pentru o problemă nu este același lucru cu îngrijorarea.

    Îngrijorarea înseamnă să alegi să te temi în loc să lași problema complet în mâinile lui Dumnezeu.

    Așa că, dacă ai tendința să te îngrijorezi mult, roagă-te mult! Spune: „Doamne, te rog să rezolvi problema aceasta. Ia-o în mâinile Tale. Spune-mi ce dorești să fac eu, dacă vrei să fiu implicat în soluționarea ei. Prin faptul că o las în seama Ta, eu o consider rezolvată. În Numele lui Isus mă rog, Amin!”

    Într-un astfel de moment, disciplinează-ți mintea să nu se îngrijoreze, să nu continue să caute răspunsuri sau să găsească soluția. Tu ai rezolvat problema prin faptul că i-ai dat-o lui Dumnezeu, și responsabilitatea ta majoră acum este să aștepți călăuzirea Sa. Când El va dori să treci la fapte, ți-o va spune clar. În timp ce aștepți în prezența Sa, El îți va călăuzi gândurile spre pasul următor pe care trebuie să-l faci. Și dacă nu te îndrumă să faci ceva – nu face nimic, așteaptă!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 4:16-30


    Vedem lucrarea Domnului debutând la Nazaret, locul unde fusese crescut. Mărturia noastră începe în căminul nostru, între cunoscuţii noştri. Probabil că vom avea mai mult curaj pentru a-i evangheliza pe păgâni decât avem pentru a lua o poziţie înaintea celor care ne cunosc.

    În sinagogă, Învăţătorul divin citeşte pasajul din Isaia care Îl recomandă ca Mesagerul harului. El proclamă captivilor deschiderea închisorilor (Isaia 61.1 şi 42.7). Dacă celor din închisori li sar vesti amnistierea şi punerea în libertate, cum neam putea oare imagina ca unii să mai prefere captivitatea; ca alţii să îndrăznească să se bizuie mai degrabă pe nevinovăţia lor, aşteptând cumva să fie eliberaţi pe cale legală; ca mulţi, din contră, să spună: „aceasta nui pentru mine, sunt prea vinovat” şi, în sfârşit, ca mulţi să refuze să creadă vestea graţierii? Sunt atitudini nebuneşti, foarte nesigure şi totuşi frecvente la cei care refuză mântuirea. Dar unii dintre cei prinşi de Satan au primit cu bucurie oferta eliberării. Voi cu care dintre aceşti prizonieri vă asemănaţi? Tristul sfârşit al acestui episod ne prezintă în ce fel au răspuns acelor veşti bune locuitorii Nazaretului ~ exponenţi ai întregului popor.

  • 3 Mai 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus deci, ridicându-Și ochii și văzând că o mare mulțime venea spre El, i-a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia?”.

    Ioan 6.5


    O mare mulțime se afla în acel loc sterp, având nevoie de hrană. În ce privește puterea omenească, era imposibil ca această nevoie să fie împlinită. Însă Domnul era prezent acolo și El avea să împlinească această nevoie. Însă, înainte de a face acest lucru, El folosește acea dificultate pentru a pune la încercare credința ucenicilor Săi. Aveau ei credință pentru a folosi resursele Domnului atunci când, în ce privește resursele lor, nu mai exista nicio speranță?

    Ne putem oare îndoi că lucrurile stau la fel și acum? În mijlocul poporului lui Dumnezeu sunt îngăduite dificultăți de netrecut, pentru ca astfel să fim puși la încercare. Noi mărturisim că Îl urmăm, că fără El nu putem face nimic și că harul Său ne este de ajuns. Prin urmare, mărturisirea noastră este pusă la încercare printr-o dificultate pe care singuri nu o putem birui. Totuși, ni se spune că „El știa ce avea de gând să facă” – cuvinte care ne asigură că, în viața noastră individuală sau colectivă, nu se poate ivi nicio dificultate pe care El să n-o poată rezolva. În aceste zile grele din urmă, învățătorii și conducătorii ne pot înșela așteptările, însă există Unul la care putem apela în cea mai neagră zi și în fața celei mai mari dificultăți, cu certitudinea că El știe ce are de făcut.

    Adesea, rădăcina problemei este că, de partea noastră, suntem înceți în a recunoaște faptul umilitor că noi nu știm ce este de făcut. Toți credem că știm și că totul ar merge strună dacă ceilalți ar face cum zicem noi. În felul acesta eșuăm în a ne îndrepta către Cel care cu adevărat știe ce are de făcut. La fel ca în cazul ucenicilor, dificultățile dau pe față sărăcia credinței noastre; în același timp, ele descoperă măreția resurselor care se află în Domnul. Filip nu s-a putut gândi decât la felul cum banii ar fi putut rezolva acea dificultate, deși a trebuit să admită că o astfel de soluție n-ar fi oferit fiecăruia decât „câte puțin”. Cât de diferit au stat lucrurile în ce-L privește pe Domnul, care, atunci când a acționat, a dat tuturor „cât au vrut”!

    H. Smith    

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol și m-am ascuns.

    Geneza 3.10


    Teama (1)

    Teama este declanșată de amenințări care ne pot distruge fericirea și sănătatea sau chiar ne pot curma viața! Să ne întrebăm care este adevărata cauză a fricii. Totul a început în grădina Eden, când primii oameni au încălcat porunca lui Dumnezeu, cu toate că El îi avertizase în prealabil: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar, din pomul cunoștinței binelui și răului, să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Geneza 2.16,17).

    După ce au încălcat porunca, oamenii s-au ascuns de Dumnezeu, pentru că le era teamă. Cum putem ieși din această stare? Nu ne ajută la nimic să-L considerăm pe Dumnezeu mort sau să-L ignorăm.

    Realitatea este că moartea domnește în această lume și ea reprezintă cea mai mare amenințare pentru noi, oamenii. De moarte nimeni nu poate scăpa. „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit …” (Romani 5.12). Moartea nu este așadar o problemă biologică, de care am putea scăpa cândva cu ajutorul medicinei. Moartea este plata păcatului. Pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu, trebuie să murim. Dar odată cu moartea nu se termină totul. Există un „după aceea”: „Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Fiecare om trebuie să dea odată socoteală înaintea lui Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU TRĂDA NICIODATĂ ÎNCREDEREA CUIVA! – Fundația S.E.E.R. România

    „Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat”. (Proverbele 11:13)


    Trădarea este mai rea decât bârfa. Bârfitorul nu simte neapărat dușmănie față de victimă; însă trădătorul divulgă informații cu bună știință, încălcând încrederea. El se face vinovat de „trădare relațională” nesocotind încrederea pe care cineva și-a pus-o în el. Iuda s-a aflat în această postură, în Ghetsimani. El L-a trădat pe Domnul Isus, fără prea mare efort, pentru că era la curent cu programul Său. Biblia ne spune: „Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.” (Ioan 18:2). Iuda s-a folosit de faptul că știa care sunt obiceiurile Domnului, pentru a-L face să sufere. Mai târziu, acest comportament a generat atâta ură de sine încât Iuda s-a sinucis.

    Faptele de trădare îți distrug stima de sine și sentimentul demnității. Așadar, ai trădat vreodată încrederea cuiva? De ce ai făcut-o? Care a fost câștigul? Ai obținut vreun oarecare avantaj din interior? Care era lucrul pe care erai invidios sau care îți producea nemulțumire în acel moment? Exista un conflict nerezolvat între tine și cealaltă persoană? Te-ai pocăit de ceea ce ai făcut? Luând lucrurile în sens invers, ți-a trădat cineva încrederea? Dacă e așa, culegeai de fapt ceea ce ai semănat? Ce învățătură prețioasă ai tras de aici? L-ai eliberat din toată inima pe cel care ți-a greșit, și nu mai dorești să fie pedepsit? Dacă nu, ești încă legat de acea persoană și ea îți controlează viața. Renunță! Adu-ți aminte că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Luptă-te să devii o persoană de încredere, pe care alții să se poată baza știind că le vei păstra secretele. Iar dacă ești o persoană de încredere și nu te-ai confruntat niciodată cu trădarea, dă slavă Domnului! Ești un „suflet credincios”. Și dacă ai fost binecuvântat cu un prieten demn de încredere, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru el!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 4:1-15


    Domnul a fost ispitit în pustiu, locul unde Israel îşi înmulţise cârtirile şi poftele (Psalmul 106.14). Cel dintâi atac al vrăjmaşului este pentru Isus ocazia de a aminti acest adevăr fundamental: că omul are un suflet care cere să fie hrănit şi că singura hrană pentru omul lăuntric este Cuvântul lui Dumnezeu.

    Apoi, acestui Om perfect dependent, Satan Îi oferă toate împărăţiile lumii şi gloria lor. Câţi nu şiau vândut sufletul pentru infinit mai puţin! Lumea face parte, întradevăr, din moştenirea destinată Domnului Isus. Dar, fie că este vorba de întregul pământ, fie de o simplă bucată de pâine, Hristos nu vrea să le primească decât din mâna Tatălui Său (Psalmul 2.8).

    Atunci Satan insinuează pentru a doua oară: „Dacă eşti Fiu al lui Dumnezeu” (v. 3 şi 9), ca şi cum lucrul acesta era de probat. O asemenea probă ar fi fost exact punerea la îndoială a ceea ce Tatăl venise să-I proclame în mod solemn (cap. 3.22) sau, cu alte cuvinte, aceasta ar fi însemnat chiar ispitirea lui Dumnezeu.

    Domnul Isus nu ar fi putut fi un model pentru noi dacă L-ar fi învins pe diavol în timp ce era îmbrăcat în puterea Lui divină. El însă triumfă prin armele puse la dispoziţia omului: o dependenţă totală de Dumnezeu, o ascultare deplină faţă de Cuvânt şi o încredere nezdruncinată în promisiunile Lui.

  • 2 Mai 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: a-i cerceta pe orfani și pe văduve în necazul lor, a se păstra neîntinat de lume.

    Iacov 1.27


    Trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători ai lui. Un om poate părea religios, plin de râvnă în toate lucrările sale, și totuși religia lui să fie dovedită a fi deșartă prin faptul că nu-și stăpânește limba. Un astfel de om nu a învățat să fie „încet la vorbire”, după cum ne îndeamnă versetul 19. Dând frâu liber limbii sale, el dă frâu liber eului său (versetul 26).

    Religia curată și neîntinată, singura care poate sta în prezența lui Dumnezeu, este de așa natură, că elimină eul. Cel care îi cercetează pe orfani și pe văduve în necazul lor nu găsește într-o astfel de lucrare ceva care să slujească eului și propriei importanțe. Dacă se preocupă cu cei necăjiți și sărmani, el nu va face altceva decât să slujească, și nu să fie slujit. În plus, el se ține separat de lume, pentru a nu fi întinat de ea.

    „A se păstra neîntinat de lume” este o expresie de o forță deosebită. Lumea este ca o mlaștină în care mult prea mulți își găsesc plăcerea să se scalde și să se amuze (vedeți 2 Petru 2.22). Adevăratului creștin nu-i place să se tăvălească în noroi, iar dacă practică religia pură, el va merge mai departe de atât și va umbla în separare completă de această mlaștină, pentru ca nici măcar stropii ei să nu-l atingă.

    Cât de sărăcăcioasă și de slabă este religia adevărată în ochii acestei lumi! Dacă ea ar fi formată din ritualuri, din ceremonii și din alte lucruri de felul acestora, creștinătatea ar aprecia-o, însă ea, în realitate, reprezintă revărsarea dragostei divine, care se exprimă prin compasiunea și prin slujirea față de cei care nu au nicio posibilitate de a oferi vreo răsplată, ca și prin separarea sfântă de sistemul lumesc întinat care ne înconjoară.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.

    1 Ioan 4.19


    Un cuvânt spus la timpul potrivit

    Într-o zi, un ofițer a ajuns la o pensiune unde dorea să înnopteze. El Îl cunoștea și Îl iubea pe Domnul și i-ar fi plăcut să le spună și gazdelor despre Isus, Mântuitorul său. Dar nu s-a ivit nicio ocazie. Dorind să lase cel puțin un semn în urma sa prin care gazdele să afle după plecarea lui cui Îi aparținea și cui Îi slujea, a scris pe o bucată de hârtie, cu litere mari, cuvintele: „Eu Îl iubesc pe Cel de pe cruce”.

    La scurt timp după plecarea oaspetelui, proprietarul a observat bilețelul de pe masă și și-a chemat soția să i-l arate. Femeia a citit acele câteva cuvinte o dată, de două ori… În cele din urmă, a exclamat cu emoție profundă și cu lacrimi în ochi: „Noi nu suntem așa cum ar trebui; noi nu-L iubim pe Cel care a murit pentru noi pe cruce!”.

    Acele puține cuvinte i-au determinat pe amândoi să caute calea mântuirii.

    După aproximativ un an, ofițerul a trecut iarăși pe la pensiune. Dar cât de uimit a rămas când proprietarul și soția sa l-au întâmpinat cu așa mare bucurie, de parcă le-ar fi fost un vechi și bun prieten! Și chiar era, pentru că cei doi găsiseră între timp pace prin credința în Cel răstignit, iar acum ofițerul li se părea ca un prieten drag, cunoscut de multă vreme. Împreună L-au lăudat pe iubitul lor Mântuitor, care suferise pentru ei pe cruce și care le câștigase mântuirea veșnică prin moartea și prin învierea Lui.

    Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNFRUNTĂ-ȚI ÎNDOIELILE! (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Dacă nu voi vedea… nu voi crede.” (Ioan 20:25)


    Unii dintre noi am luat mesajul creștinismului și l-am pus într-o cutie pe care am scris: „Nu vorbi, nu întreba!” Te-ai simțit vreodată ca și cum ai avea nevoie de permisiunea cuiva pentru a plânge atunci când ai pierdut pe cineva drag? Sau te-ai simțit intimidat atunci când a trebuit să recunoști că „nu știi sigur”?

    Istoria lui Toma, necredinciosul, ne învață nu numai că nu e rău să ai îndoieli – ci și că uneori este necesar! Dacă nu ai îndoieli, nu crești. Vei îmbrățișa răspunsurile altcuiva, și în multe cazuri, ele vor fi neadecvate pentru întrebările tale – chiar dacă ești suficient de cinstit ca să ți le pui. Întrebare: Ți s-a întâmplat vreodată ca vreun suflet religios, bine intenționat, să te pună cu „botul pe labe” și să te facă să crezi că întrebările tale sunt o ofensă la adresa lui Hristos? În acest caz, este timpul să iei aminte la cuvintele blânde ale Celui care îți cunoaște îndoielile și temerile mai bine decât tine: „Pace vouă!… Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” (Ioan 20:26-27)

    Rostește următoarea rugăciune: „Doamne, asemenea lui Toma, încă mă lupt cu anumite îndoieli. Încă nu mi-am făcut ordine în viața mea. Știu că atunci când îmi voi pune încrederea în Tine se va întâmpla lucrul acesta. Îți mulțumesc că mă accepți cu luptele mele și nu-mi ignori îndoielile. Toma a ajuns, în cele din urmă, în locul în care a putut spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu.” Îți mulțumesc că ai răbdare cu mine și cu strădaniile mele de a ajunge și eu în acel loc. Amin!”

    Așadar, cum trecem peste îndoielile noastre? Ca Toma! Confruntându-le cu onestitate, aducându-le la Isus și crescând spiritual prin ele.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 3:15-38


    Ioan îndemna poporul şi predica Evanghelia (v. 18). Mesager credincios, el a vorbit despre Hristos şi despre puterea Sa, după care este pus deoparte; misiunea sa a fost împlinită. Ce frumos exemplu este el pentru noi, cei care dorim să slujim Domnului! Nu este în puterea noastră să convertim pe nimeni, oricear fi, însă viaţa şi cuvintele noastre trebuie să-i pregătească pe cei care ne cunosc, astfel încât să-L primească pe Domnul Isus. Pentru aceasta nu este suficient să chemăm la pocăinţă; trebuie să-L prezentăm pe Mântuitorul.

    Deci apare Isus.

    Prin har, El Se alătură celor din poporul Său încă de la primii lor paşi pe calea cea bună. Este botezat, Se roagă (fapt menţionat numai de Luca) şi, ca răspuns divin, Duhul Sfânt coboară peste El; în acelaşi timp, vocea Tatălui I se adresează Lui personal: „Tu eşti Fiul Meu Preaiubit: în Tine Îmi găsesc plăcerea Mea!” (în Matei 3.17, cuvântul fusese spus pentru cei din jur). Fie ca şi noi să ne putem găsi în El toată plăcerea noastră!

    Genealogia Domnului Isus în Evanghelia după Luca merge înapoi până la Adam şi până la Dumnezeu, atestând calitatea Lui de Fiu al Omului în acelaşi timp cu cea de Fiu al lui Dumnezeu. Matei 1.117 stabilea titlul Lui de Fiu al lui David şi al lui Avraam, moştenitor al promisiunilor divine făcute lui Israel.

  • 1 Mai 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Moise și Aaron au intrat în cortul întâlnirii, și au ieșit și au binecuvântat poporul; și gloria Domnului s-a arătat întregului popor. Și a ieșit foc dinaintea Domnului și a mistuit pe altar arderea-de-tot.

    Levitic 9.23,24


    În îndurarea Sa, Domnul răscumpărase poporul, după care l-a călăuzit prin puterea Sa și a deschis pentru el vistieriile bogate ale inimii Sale. Primele capitole din Levitic vorbesc despre gloriile lui Hristos și ale jertfei Sale mărețe. Dumnezeu Își găsește plăcerea în a-l vedea pe poporul Său apropiindu-se de El cu mâinile și cu inimile pline de Hristos. Când ei prezintă înaintea lui Dumnezeu ceea ce au savurat din Fiul Său preaiubit, o mireasmă plăcută se înalță către Dumnezeu Tatăl, pentru plăcerea Sa eternă. Ni se amintește despre acest lucru în 2 Corinteni 2.14,15: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care întotdeauna ne conduce la victorie în Hristos și descoperă prin noi în orice loc parfumul cunoștinței Lui. Pentru că noi suntem o mireasmă a lui Hristos către Dumnezeu”. Dumnezeu vede nu doar perfecțiunile lui Hristos și infinita valoare a sângelui Său, ci îi vede și pe cei ai Săi înveșmântați în aceleași perfecțiuni și stând înaintea Lui potrivit cu propria Sa estimare a acelui sânge prețios.

    Focul era semnul prin care Dumnezeu arăta că a primit jertfa, așa cum vedem în versetele citate din Levitic. Focul cobora din cer și mistuia jertfa, ca semn al aprobării și al acceptării înaintea lui Dumnezeu. Pe baza acestei jertfe, Dumnezeu putea acționa în binecuvântare, iar acest lucru este simbolizat de faptul că Moise și Aaron au ieșit și au binecuvântat poporul.

    La fel și în ziua de astăzi, cel credincios este acceptat în Cel Preaiubit – acceptat în Cel pe care Dumnezeu L-a acceptat și Căruia I-a dat toată puterea și gloria. El L-a dat să fie Cap peste toate lucrurile din cer, de unde acum El oferă daruri și binecuvântări celor ai Săi. „Ne-a făcut plăcuți în Cel Preaiubit; în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greșelilor, după bogățiile harului Său” (Efeseni 1.6,7). Minunat Domn și Mântuitor!

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fără vărsare de sânge nu este iertare.

    Evrei 9.22


    Sângele, unica temelie a iertării noastre

    Una dintre nenumăratele binecuvântări care ne sunt date prin lucrarea Domnului Isus este iertarea tuturor păcatelor noastre. Dumnezeu ne-a luat marea vină care era înaintea Lui, întreaga povară a păcatelor noastre care ne frământa conștiința și apăsa sufletul. Ce mare eliberare! Cât de mult se bucură inima noastră când înțelege cu adevărat că, oricât de mare și de grea ne-a fost vina înaintea lui Dumnezeu, El a iertat-o pe deplin!

    Ca să ne poată fi iertate păcatele, a fost necesară o temelie dreaptă, pentru că Dumnezeul cel sfânt nu poate trece cu vederea păcatul, ci trebuie să-l judece corespunzător naturii Sale sfinte.

    Unica temelie pe care pot fi iertate păcatele este sângele Domnului Isus care a curs la Golgota, moartea Sa pe cruce, în care Dumnezeu a judecat toate păcatele noastre.

    Când sângele Său, sângele Mielului „fără cusur și fără pată” (1 Petru 1.19), a curs la cruce, au fost împlinite toate imaginile Vechiului Testament care vorbesc despre moartea Lui. Numai acest sânge poate îndepărta păcate și el este temelia tuturor binecuvântărilor pe care le avem.

    Sângele Tău, Isuse, mă leagă fericit

    De toți ai Tăi pe care prin har i-ai mântuit.

    —T. Dorz

    Citirea Bibliei: Geneza 19.1-22 · Psalmul 1.1-6

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNFRUNTĂ-ȚI ÎNDOIELILE! (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Toma… le-a răspuns… dacă nu voi vedea… nu voi crede”. (Ioan 20:25)


    Toma nu a fost de față când Domnul Isus li S-a arătat ucenicilor prima oară, după înviere. Și la fel cum suntem mulți dintre noi, experiențele altora nu au fost suficient de bune pentru Toma – trebuia să le aibă pe ale sale proprii. Și Domnul Isus a făcut tot posibilul ca să le aibă. De reținut faptul că Domnul Isus nu l-a subestimat pe Toma pentru îndoielile sale, ci El a înțeles că orice întrebare care se naște dintr-o inimă sinceră nu este o interpelare sceptică; ci este o căutare a adevărului.

    Biblia ne spune: „După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:26-28).

    Putem extrage două învățături importante din această istorisire:

    1) Îndoielile noastre ne pot duce efectiv la un nou nivel al credinței. Când ți se îneacă toate corăbiile, când durerea în anumite situații pare insuportabilă, când se produce vreun eveniment devastator și îndoiala apare neanunțată, nu o nega – recunoaște-o! Perioadele de îndoială devin săli de învățare, atunci când te conduc la Dumnezeu pentru răspunsuri. În timp ce te străduiești ca să-ți croiești drum pentru a ieși din ele, tu poți să atingi un nou nivel al credinței.

    2) Îndoielile te pot conduce la o relație mai profundă cu Domnul Isus. Mărturia altora nu te va aduce prea aproape; la urma urmelor, ai nevoie de propria ta experiență personală cu Domnul, nu-i așa? Și o poți avea! Toma a început prin a se îndoi de Isus, și a sfârșit ca martir pentru cauza Sa. Gândește-te la asta, astăzi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 3:1-14


    Drumurile de odinioară erau, în general, atât de proaste, încât trebuiau reparate şi îndreptate de fiecare dată când escorta unei înalte personalităţi avea să treacă pe acolo. Privită din punct de vedere moral, aceasta este lucrarea lui Ioan Botezătorul. Însărcinat să pregătească venirea lui Mesia, el ia avertizat pe iudei că numai calitatea de fii ai lui Avraam nu era suficientă pentru ai pune la adăpost de mânie. Ceea ce Dumnezeu cerea de la ei era pocăinţa însoţită de roade adevărate. Pocăinţa, sau mânie? Această alegere pe care trebuia să o facă atunci Israel este astăzi în dreptul oricăruia dintre noi.

    Persoane din clase sociale diferite i se adresează lui Ioan rând pe rând şi el are pentru fiecare de spus câte ceva din partea lui Dumnezeu. Astfel, Cuvântul dă răspuns fiecăruia, potrivit stării şi împrejurării în care se află.

    În urmă se prezintă oamenii de război. Aceştia se aşteptau probabil să fie înrolaţi sub steagul lui Mesia, întro armată care să scuture jugul roman. Răspunsul lui Ioan pare săi fi surprins (v. 14). Să nu ne gândim că Domnul are nevoie de noi pentru a împlini acţiunile Sale de răsunet. Ceea ce El aşteaptă de la noi este o mărturie cinstită, blândeţe şi mulţumirea cu situaţia în care ne aflăm (1 Corinteni 7.24).

  • 30 Aprilie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el. Pentru că nu este autoritate decât de la Dumnezeu; și cele care există sunt rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se opune autorității se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu; și cei care se împotrivesc își vor primi judecata.

    Dar Petru și apostolii, răspunzând, au spus: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

    Romani 13.1,2; Fapte 5.29


    Pavel și Petru au scris epistole în timpul domniei lui Nero și, mai târziu, au fost martirizați sub domnia aceluiași împărat. Istoria relatează multe exemple cu privire la nelegiuirea lui Nero și la felul cum el i-a persecutat pe creștini. Totuși, Duhul Sfânt l-a inspirat pe Pavel să le scrie sfinților din Roma versetele citate mai sus, care rămân atât de actuale și pentru noi astăzi.

    La fel rămân și cuvintele lui Petru, din prima sa epistolă: „Fiți supuși deci, pentru Domnul, oricărei instituții omenești, fie împăratului, ca autoritate supremă, fie guvernatorilor, ca trimiși de el spre pedepsirea răufăcătorilor și spre laudă pentru cei care fac bine. Pentru că așa este voia lui Dumnezeu, ca, făcând binele, să reduceți la tăcere neștiința oamenilor fără minte” (1 Petru 2.13-15).

    Ascultarea față de Dumnezeu, Creatorul nostru, deci față de cea mai înaltă autoritate dintre toate, implică supunerea față de autoritățile pământești existente, indiferent de felul cum au dobândit ele puterea, omenește vorbind. Însă, atunci când autoritățile omenești acționează în mod deliberat împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, noi, cei credincioși din ziua de astăzi, la fel ca apostolii odinioară, trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni. Acest lucru va produce, cel mai probabil, consecințe neplăcute: ocară și suferințe de tot felul. Apostolii, în Fapte 5, au fost bătuți, însă au plecat „bucurându-se că au fost socotiți vrednici să fie disprețuiți pentru Numele Lui” (versetul 41). Suntem noi pregătiți să facem la fel?

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara. Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, zicând: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.

    Matei 27.45,46


    „Pentru ce M-ai părăsit?”

    Când citim aceste cuvinte ale Domnului Isus Hristos rostite pe cruce, ne gândim la ele cu mare considerație. Cuvintele au o însemnătate esențială, dar nu le putem înțelege în profunzimea lor.

    După răstignire, pe la amiază, s-a făcut deodată întuneric peste toată țara. Înainte, Fiul lui Dumnezeu fusese batjocorit, iar deodată toată batjocura a amuțit.

    În acele trei ore de întuneric, Dumnezeu L-a ascuns pe Fiul Lui de privirile oamenilor, pentru că atunci Dumnezeu a adus cele mai adânci suferințe asupra Lui. – De ce? Mântuitorul lumii, răstignit pe cruce, fusese părăsit de oameni, iar în acele ore era părăsit și de Dumnezeu, pentru că a vrut să ispășească toate păcatele tuturor celor care cred în El. Isus a ocupat locul oamenilor păcătoși în judecata divină, de aceea Dumnezeu Și-a întors privirea de la El.

    Fără această jertfă, nimeni nu ar fi putut fi salvat. Acum, moartea Domnului Isus este spre binele tuturor celor care Îl primesc prin credință în viața lor. „Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5).

    Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

    „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia… să facă bine…” (1 Timotei 6:17-18).


    Bob Thompson a fost unul dintre cei mai duri șefi. Timp de 40 de ani și-a presat angajații, de la autostradă, 6 zile pe săptămână, din aprilie și până în decembrie, ca să termine ce aveau de făcut înainte de-a veni înghețul. Loialitatea, sudoarea și efortul angajaților l-au ajutat să devină un om foarte bogat. Iar Thompson și-a amintit de lucrul acesta și a returnat favorul. Când și-a vândut compania, cea mai mare companie de asfalt și pavaje din Michigan, le-a oferit celor 550 de angajați, 128 de milioane de dolari din câștigul său. Aproximativ 90 de angajați au devenit milionari peste noapte.

    Bob Thompson a fondat Compania Thompson-McCully cu 3.500 de dolari, bani pe care soția sa Ellen i-a câștigat ca profesor suplinitor. Primii cinci ani au fost plini de provocări. Thompson nu a luat niciun salariu. Și atunci de ce oare a oferit atât de mult din averea sa? „Așa am crezut că este bine,” a spus el. „Am înțeles că oamenii din jurul meu au trecut prin toată durerea și suferința alături de mine. Am vrut să-i răsplătesc.” Când au fost înmânate cecurile, Thompson nu a fost prezent. El a spus: „Nu am vrut să fiu acolo pentru că era prea emoționant.”

    Acest om de-o modestie ieșită din comun, a practicat ce a predicat apostolul Pavel. „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia… să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii.” Facerea de bine nu este o ocupație sporadică, este un loc de muncă „cu normă întreagă”.

    Omul de caracter este ghidat de principiile Scripturii, care îl motivează să se întrebe, în orice situație: „Care este binele pe care eu aș putea să-l fac?” Și răspunsul este mereu același: „Fă bine celor din jur!” Este Cuvântul de la Dumnezeu pentru tine – azi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 2:39-52


    Acest pasaj are o importanţă deosebită: este, în adevăr, singura secvenţă din copilăria şi din tinereţea Domnului Isus pe care Dumnezeu găseşte cu cale să ne-o prezinte. Astfel avem aici, în special pentru tineri şi pentru copii, Modelul prin excelenţă. El este desăvârşit în relaţiile Sale cu Tatăl ceresc, ale Cărui chestiuni (v. 49: „cele ale Tatălui”) au prioritate faţă de oricare altele. Ce desăvârşit este şi în raporturile cu învăţătorii din templu: deşi infinit mai înţelept decât ei toţi, El nu îi învaţă, ci îi ascultă şi îi întreabă, singura atitudine care se cuvenea vârstei Lui! Este desăvârşit şi în relaţiile cu părinţii: „le era supus”, precizează versetul 51, pentru a nu se născoci ideea că lea scăpat prin nesupunere. El, care avea conştienţa suveranităţii Sale de Fiu al lui Dumnezeu, Sa plecat întro ascultare totală încă de la vârsta cea mai tânără, în casa părinţilor Lui.

    Remarcăm râvna Copilului Isus în templu şi interesul Său precoce pentru adevărurile divine; nimic altceva nu La atras în vestita cetate a Ierusalimului, pe care, probabil, o vizita pentru prima oară. Care este însă preţul cu care noi evaluăm prezenţa Domnului şi învăţătura Lui?

  • 29 Aprilie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Terah a luat pe Avram, fiul său, … și au ieșit împreună din cetatea Ur a caldeenilor, ca să meargă în țara Canaanului.

    Atunci, ieșind din țara caldeenilor, a locuit în Haran și, de acolo, după ce a murit tatăl său, l-a strămutat în țara aceasta în care locuiți voi acum.

    Geneza 11.31; Fapte 7.4


    Avram a fost împiedicat de legăturile naturale să răspundă chemării făcute lui de Dumnezeu. Chemarea îi fusese adresată lui Avram, însă, cum uneori firea naturală poate demonstra un mare zel în a răspunde chemării și poate prelua chiar conducerea, și aici îl vedem pe Terah preluând comanda: „Terah a luat pe Avram, fiul său, … și au ieșit împreună din cetatea Ur, … ca să meargă în țara Canaanului”. Firea poate încerca să meargă pe drumul credinței, având cele mai bune intenții, însă, fiindcă este caracterizată de încrederea în sine, ea va încerca întotdeauna să facă mai mult decât are puterea să împlinească. Prin urmare, vedem că, deși Terah a ieșit din Ur pentru a merge în țara Canaanului, n-a ajuns niciodată acolo. Firea se oprește la jumătatea drumului, în Haran, iar acolo locuiește până în ziua morții.

    Dar cum stau lucrurile cu Avram, omul lui Dumnezeu? Pentru un timp, el a îngăduit să fie împiedicat de la a asculta pe deplin de chemarea lui Dumnezeu. Nu numai că tatăl său a fost cu el, ci s-a lăsat condus de tatăl său, după cum citim: „Terah a luat pe Avram”. Rezultatul a fost că s-a oprit undeva înainte de țara în care a fost chemat.

    Câți dintre noi nu am fost împiedicați pentru un timp de cineva drag de la a urma o cale de separare, potrivită cu chemarea lui Dumnezeu! Chemarea ajunge la acel credincios, el recunoaște justețea ei, însă întârzie să-i dea răspuns. Sufletul se agață de speranța că, dacă va mai amâna puțin, acea persoană dragă va ajunge să înțeleagă și ea chemarea și atunci vor putea împreună să-i dea curs. Însă, în timp ce credința nu poate aduce firea la nivelul ei, firea îl poate trage, din nefericire, în jos pe omul credincios și-l poate împiedica pe cale.

    H. Smith    

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine își ascunde fărădelegile nu prosperă, dar cine le mărturisește … capătă îndurare.

    Proverbe 28.13


    Dumnezeu iartă păcatele, dacă I le mărturisim

    Un tânăr de 25 de ani pe nume William a întreprins pe cont propriu o călătorie aventuroasă și periculoasă în zona râului Hay din Canada. Proiectul lui a sfârșit tragic.

    După un timp, vânătorii canadieni i-au găsit cadavrul într-o colibă părăsită. Mâna lui dreaptă se sprijinea pe o scrisoare pe care i-o scrisese mamei lui în ultimele ore de slăbiciune: „Soarele strălucește, mamă, și eu tremur de frig. Nu mai am nicio putere, pentru că nu am mai mâncat nimic de mult timp. De 40 de zile nu m-am întâlnit cu niciun om. Am câteva reviste la mine, dar relatările lor sunt așa de nesemnificative. Am și jocuri de cărți, dar ele nu-mi dau nimic în singurătatea mea. Singurul lucru ce mă mișcă este întrebarea dacă Dumnezeu îmi va ierta păcatele”.

    Ce cutremurător! Tânărul era fără putere, fără perspectivă, în singurătate, cuprins de teamă și nu avea nimic care să-i distragă atenția de la gândul că va trebui să părăsească în curând lumea aceasta.

    Biblia ne dă răspunsul la ultima lui întrebare: Cine își mărturisește cu sinceritate păcatele și se bizuie pe lucrarea de ispășire a Domnului Isus, acela are iertarea păcatelor sale și este pregătit să-L întâlnească pe Dumnezeu. „Ți-am făcut cunoscut păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile». Și tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32.5).

    Citirea Bibliei: Geneza 18.1-15 · Iuda 5-16

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LECȚII DE PESCUIT (5) – Fundația S.E.E.R. România

    „La cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” (Luca 5:5)


    A cincea lecție de pescuit (și ultima!) despre care vom vorbi astăzi, spune: Bazează-te pe promisiunile lui Dumnezeu. În încercările lor anterioare de a pescui, ucenicii se încrezuseră în abilitățile și îndemânările proprii. De data aceasta, însă, s-au încrezut în promisiunea lui Hristos: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” (vers. 4). Acum, Domnul Isus nu a spus în mod specific: „Petru, dacă mergi cu Mine la pescuit, îți promit că vei prinde mulți pești.” Dar nici nu trebuia s-o spună, deoarece Petru a înțeles, atunci când Hristos s-a urcat în corabia sa și i-a spus să meargă la pescuit. Iar când Domnul Isus i-a spus exact unde să arunce mreaja, era imposibil să o scoată goală! Petru s-a așteptat ca Dumnezeu să acționeze și să Se țină de promisiune.

    Când ai prezența lui Dumnezeu în corabia ta, planul lui Dumnezeu în mintea ta și promisiunile lui Dumnezeu în inima ta, nu poți da greș! S-ar putea să spui: „Sună extraordinar, dar nu știi prin ce împrejurări trec eu. Astăzi sunt copleșit de problemele cu care mă confrunt. Trec printr-o perioadă foarte dificilă.”

    Dacă te simți doborât de împrejurări, fă următorul lucru: citește Biblia, găsește o promisiune specifică de la Dumnezeu, și începe s-o invoci! Dar nu te folosi de Biblie numai atunci când ai probleme! Dumnezeu lucrează când te încrezi în El și vei vedea că promisiunea Sa îți va insufla puterea de-a face față situației prin care treci. Doar pentru că tu nu ți-ai putut rezolva problema asta nu înseamnă că nu există soluție. Cu Dumnezeu, succesul începe deseori din punctul eșecului. Numai după ce „ai pescuit toată noaptea și nu ai prins nimic” intervine El.

    Așadar, Cuvântul pentru tine astăzi este acesta – nu renunța! Încearcă din nou. De data aceasta invită-L pe Isus în „corabia” ta și El va aduce o schimbare.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 2:21-38


    Pentru Copil sa făcut tot ceea ce prevedea legea Domnului. (Acest nume, Domnul, este repetat de patru ori în versetele 2224, ca pentru a confirma drepturile divinităţii asupra acestui Copil şi împlinirea chiar din leagăn a voii lui Dumnezeu cu privire la El.) Jertfa oferită în templu dă la iveală sărăcia lui Iosif şi a Mariei (citiţi Levitic 12.8). Şi de data aceasta, Eliberatorul lui Israel este înfăţişat nu maimarilor poporului, ci unor bătrâni smeriţi şi evlavioşi, lui Simeon şi Anei. Pentru ce motiv le este lor acordată această favoare? Pentru că ei Îl aşteptau!

    Duhul la condus pe Simeon în templu şi i L-a arătat pe Cel care este „Mângâierea lui Israel” (v. 25), Mântuirea lui Dumnezeu, Lumina naţiunilor şi Gloria poporului. Îl vede cu ochii lui, Îl ţine în braţe pe acest Copilaş şi aceasta este de ajuns pentru credinţa lui. Îi aduce glorie lui Dumnezeu şi apoi vesteşte că Isus va fi piatra de încercare pentru a descoperi starea inimii (Isaia 8.14); şi aceasta este El şi astăzi.

    La rândul ei, Ana, femeie a rugăciunii şi a mărturiei de credinţă, vine şi i se alătură în laudă. Nepărăsind templul, ea a împlinit versetul 4 din Psalmul 84. Din plinătatea inimii, ea vorbeşte despre El şi, în această privinţă, rămâne pentru noi un prea frumos exemplu!

  • 28 Aprilie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Toți care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați.

    2 Timotei 3.12


    Ce este lumea și cum poate creștinul să trăiască în ea? (3)

    Trebuie să fim în contact cu lumea, într-o anumită măsură, însă acest contact nu trebuie să fie niciodată părtășie. Domnul Isus, care nu a fost din această lume, a suferit și a fost strâmtorat; singurătatea și necazul au fost reale pentru El, iar ele vor fi reale și pentru noi, exact în măsura în care călcăm pe urmele pașilor Lui. Totuși, prea mulți dintre noi găsim mângâiere și satisfacție în sistemul nelegiuit al lumii, și avem simțământul cu totul nepotrivit că suntem acasă aici. Oare aceasta să fie casa noastră, o casă în care Hristos nu este? Pe acest pământ, dacă Îi aparținem Lui, nu suntem decât niște străini și călători, obosiți și lipsiți de cămin.

    Fiind în lume, nu putem evita contactul cu ea, însă este trist că acest contact are loc la nivele la care nu ar trebui să existe deloc; și el n-ar exista deloc dacă am purta în trupul nostru omorârea Domnului Isus. Multe sunt înșelăciunile cu care vrăjmașul amăgește inima, chiar și pe cea a copiilor lui Dumnezeu. Întrunirile și slujbele religioase, în care carnea are toată libertatea să participe, înlocuiesc trăirea prin credința în Fiul lui Dumnezeu. Cei evlavioși din vechime, care au primit mărturie că erau plăcuți lui Dumnezeu, au fost disprețuiți în vremea lor, au fost socotiți ca gunoiul acestei lumii, fiindcă toate interesele lor au fost legate de cer.

    Spre deosebire de ei, noi suntem niște credincioși «onorabili». Trăim prea mult potrivit cu sistemul lumii, ca să intrăm în conflict cu el, iar rezultatul este că suntem supuși neloiali ai lui Hristos și scăpăm de cruce și de ocara ei. Totuși, cuvintele acestea rămân mereu adevărate: toți cei care vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați. Calea este una strâmtă. Facă Domnul să fim dintre cei „puțini” care o găsesc! Fiecare purtăm cu noi propriul pașaport – suntem pecetluiți cu Duhul Sfânt și așteptăm să fim răpiți, pentru a-L întâlni pe Domnul nostru și pentru a fi pentru totdeauna cu El – ce speranță fericită!

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară.

    Ioan 6.37


    Greșise ușa

    Un bărbat care era de mult timp îngrijorat de mântuirea sufletului său a primit pace cu Dumnezeu prin vestirea evangheliei de către Robert M’Cheyne. La sfârșitul predicii a venit la predicator pentru a-i spune ce s-a petrecut în inima lui. Bucuria Domnului umplea așa de mult sufletul său și fața îi strălucea atât de tare, încât M’Cheyne l-a întrebat direct: „Cum ați primit mântuirea?”. Acel bărbat i-a răspuns: „Am încercat tot timpul să intru pe ușa sfinților, dar, în timp ce vorbeați, mi-am recunoscut greșeala și am intrat pe ușa păcătoșilor”.

    Și astăzi, mulți oameni caută să intre pe ușa sfinților, în loc să intre pe ușa păcătoșilor. Ei încearcă să se lase de păcate și de obiceiuri rele, chiar se laudă cu promisiuni de îmbunătățire și decid ca în viitor să se comporte altfel decât în trecut. Cu alte cuvinte, ei încearcă să devină mai buni și să se facă potriviți pentru prezența lui Dumnezeu. În tot acest timp întorc spatele ușii prin care ar trebui să intre. Domnul Isus a venit nu pentru a-i chema pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. El a venit „să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19.10). Atât timp cât încerci să-ți câștigi mântuirea, vei găsi o ușă încuiată. Vino acum așa cum ești, cu păcatele tale, la Isus, și acceptă-L pe Cel care singur este Mântuitorul păcătoșilor!

    Veniți la Hristos ca oameni păcătoși, nu ca sfinți!

    Citirea Bibliei: Geneza 17.1-27 · Iuda 1-4

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LECȚII DE PESCUIT (4) – Fundația S.E.E.R. România

    „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” (Luca 5:4)


    A patra lecție de pescuit la care vom medita astăzi spune: Planul lui Dumnezeu pentru viața ta implică întotdeauna risc. De ce? Deoarece El dorește să trăiești prin credință. De ce crezi că Domnul Isus i-a zis lui Petru: „Depărteaz-o la adânc”? Pentru că acolo sunt peștii cei mari. Majoritatea oamenilor își duc traiul în apele de suprafață ale vieții. Ei își duc zilele la un nivel superficial. În viața lor există puțină profunzime; ei se mulțumesc să stea pe lângă mal, neintrând niciodată în ape mai adânci. De ce? Pentru că e mai sigur în apele mici. Ei se gândesc: „Dacă merg în ape adânci, poate vor fi valuri. Ele mi-ar putea clătina barca și m-aș putea răsturna. Așa că rămân aici unde este confortabil și unde pot să stau liniștit.” Abia dacă ne udăm pe degetele de la picioare, deoarece ne este teamă să intrăm în apa care ne trece peste cap. Noi ne imaginăm că: „Dacă vom fi prea serioși în angajamentul nostru față de Dumnezeu, poate vom deveni niște fanatici. Familia s-ar putea supăra. Ce vor crede prietenii? Dacă Dumnezeu ne va cere să facem ceva ce nu suntem capabili să facem?” Așa că ne mulțumim să rămânem în apa puțin adâncă – și pierdem atât de multe!

    Să înțelegem un lucru: planul lui Dumnezeu pentru viața ta este un plan bun, un plan care va fi spre folosul tău (vezi Ieremia 29:11-14). El spune: „Lasă-mă să intru în corabia ta. Lasă ca prezența mea să te însoțească oriunde mergi – în afacerea ta, în cariera ta, în familia ta, în căsnicia ta, în orice domeniu. Lasă-mă să te călăuzesc. Conlucrează cu planul meu și Eu te voi binecuvânta mai mult decât ai visat tu vreodată!” Ce te împiedică să-L crezi pe cuvânt și să mergi înainte prin credință, astăzi?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 2:1-20


    La rândul său, împăratul August este unul dintre instrumentele de care Se foloseşte Dumnezeu pentru aŞi înfăptui planurile minunate. Necunoscuţi de nimeni, Iosif şi Maria merg la Betleem şi acolo este locul naşterii Domnului Isus. Dar ce primire I sa făcut aici, pe pământ, Fiului lui Dumnezeu! PriviţiL culcat întro iesle, pentru că la han nu era loc pentru El! Venirea Lui deranjează lumea. Câte inimi nu seamănă ca acest han: nu se găseşte aici loc pentru Domnul Isus!

    Nu unora mari, ci câtorva umili păstori le este transmisă vestea bună: „Vi sa născut un Mântuitor”. Sa născut pentru ei şi pentru noi. În timp ce lumea este indiferentă faţă de naşterea Mântuitorului, cerul întreg celebrează această taină fără seamăn: „Dumnezeu Sa arătat în carne, a fost văzut de îngeri” (1 Timotei 3.16). Întrun cor minunat, ei Lau slăvit pe Dumnezeu, anunţând pacea pe pământ şi buna plăcere a lui Dumnezeu în oameni (comp. cu Proverbe 8.31). Graţie semnelor care leau fost date, păstorii găsesc Copilaşul. Ei comunică ceea ce au venit să vadă şi să audă şi, la rândul lor, Îi dau glorie lui Dumnezeu (v. 20). Să ne alăturăm şi noi lor în recunoştinţă şi laudă.

  • 27 Aprilie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ca să fiți fără cusur și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume.

    Filipeni 2.15


    Ce este lumea și cum poate creștinul să trăiască în ea? (2)

    Creștinul dorește să fie un martor pentru adevăr, pentru Dumnezeu și pentru judecata viitoare, care va avea loc la arătarea lui Hristos, în timpul când oamenii vor crede că sunt în pace și în liniște. El mai dorește ca, prin aceste mijloace, ei să afle și calea de scăpare din cursa în care Satan conduce omenirea.

    Noi, cei mântuiți, trebuie să avem o poziție distinctă, luându-ne locul alături de un Hristos lepădat de lume, în opoziție față de lumea care L-a răstignit și fiind marcați de o stare și de o chemare cerească, curați și fără vină, fii ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în mijlocul căreia strălucim ca niște lumini în lume. Aceasta este marea misiune a copiilor lui Dumnezeu. Însă a trăi în felul acesta costă ceva. Este ca atunci când înoți împotriva unui curent puternic – totul în jur se mișcă împotriva ta; există o presiune constantă, care ne-ar birui, dacă nu ne-am împotrivi energic și la fel de constant.

    Când învățăm să ne însușim cuvintele lui Dumnezeu, să le practicăm și să dăm mărturie cu privire la ele prin viețile noastre, atunci se pornește furtuna. A aparține unei așa-numite biserici este destul de ușor; la fel și a face ceea ce toți ceilalți fac sau a fi un om onest și un cetățean model. Toate acestea nu stârnesc persecuție. Cineva poate fi așa și totuși să meargă în direcția curentului. Însă a străluci ca o lumină în lume stârnește vrăjmășia din partea lumii. Oriunde este văzut Hristos, El este urât de oameni; dacă ei Îl văd în mine, eu voi fi urât de ei din cauza aceasta. Dacă sunt un copil al lui Dumnezeu și absolut nimeni nu are nimic împotriva mea, înseamnă că viața lui Hristos nu se manifestă în trupul meu muritor, iar El nu este văzut în mine.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său.

    Romani 8.28


    Lena Maria Vendelius

    În situațiile cele mai dificile de viață, credincioșii pot simți mai profund dragostea și apropierea lui Dumnezeu de ei. Un exemplu impresionant este viața suedezei Lena Maria Vendelius, care a venit pe lume fără brațe. Ea a devenit cunoscută ca dublă campioană mondială la înotul pentru persoane cu dizabilități și, de asemenea, a fost o cântăreață apreciată.

    În autobiografia ei, Lena Maria spune: „A fost Dumnezeu cu mine când am fost doar un embrion? S-a gândit El la mine înainte să mă nasc? Da, cred aceasta și mai cred că înfățișarea mea nu contează atât de mult. Cel mai important lucru este relația mea cu El”. Cu siguranță, Lena Maria s-a întrebat adesea de ce permite Dumnezeu suferință, boală și handicapuri.

    Ea a mărturisit: „Nu am răspunsuri simple la aceste întrebări, dar poate că tocmai ceea ce ne face să suferim ne modelează. Poate că întunericul tocmai de aceea trebuie să existe, pentru că altfel nu am putea recunoaște ce este lumina. Unii oameni consideră probabil credința mea ca fiind naivă, dar am experimentat de așa multe ori că Dumnezeu este cu mine, atât în situații însemnate, cât și în situații neînsemnate, și că El îmi dă putere și bucurie. De aceea pot să privesc plină de încredere viitorul, chiar dacă nu știu ce îmi va aduce. Dumnezeu mă iubește și știu că nimic nu mă poate despărți de această dragoste”.

    Citirea Bibliei: Geneza 16.1-16 · 2 Petru 3.11-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LECȚII DE PESCUIT (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” (Luca 5:5)


    A treia lecție de pescuit spune: Conlucrează cu planul lui Dumnezeu pentru viața ta! „Domnul Isus i-a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele” (Luca 5:4-6). Domnul Isus i-a învățat pe ucenici unde să pescuiască, când să pescuiască și cum să pescuiască. Și El te va învăța și pe tine cum să izbuteşti în viață. Dar ca și în cazul lui Petru, uneori planul tău trebuie să eșueze ca să fii dispus să accepți planul lui Dumnezeu. Și dacă de asta este nevoie, Dumnezeu te va lăsa să eșuezi.

    Să reținem două lucruri:

    1) Petru nu s-a certat cu Domnul Isus, ci pur și simplu L-a ascultat. În calitate de pescar de meserie, s-ar putea să se fi gândit: „Doamne, cine ești Tu ca să-mi spui cum să pescuiesc?” Poate s-o fi gândit că dacă nu a prins nimic noaptea, când peștele trage cel mai bine, cu siguranță că nu va prinde nimic în miezul zilei, când soarele face apa să strălucească. Însă nu L-a contrazis, ci s-a supus. Și tu trebuie să faci la fel.

    2) Petru nu a dat curs sentimentelor sale. Fără îndoială că el era rupt de oboseală după ce a muncit toată noaptea. Însă nu a întrebat: „La ce folos? De ce să continui?” În loc să se lase condus de sentimente, el și-a pus în aplicare credința în promisiunea Domnului – și rezultatele au fost uimitoare. Iar dacă tu îți pui încrederea în Domnul Isus astăzi, El va face la fel și pentru tine.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 1:57-80


    Elisabeta îl aduce pe lume pe acela care avea să fie profetul Celui Preaînalt (v. 76). Vecinii şi rudele sau bucurat împreună cu ea. Observaţi câtă bucurie umple aceste capitole (1.14,44,47,58; 2.10)! Este acum ocazia pentru Zaharia săşi arate credinţa, confirmând frumosul nume al copilului (Ioan înseamnă favoare de la Domnul). Imediat ia revenit graiul şi, cu primele lui cuvinte, La lăudat şi La binecuvântat pe Dumnezeu. Plin de Duhul Sfânt, el Îl preamăreşte pe Domnul pentru marea eliberare pe care o va împlini în favoarea poporului. Culmi cu mult mai înalte pot atinge însă cântările noastre creştine, de vreme ce, prin venirea lui Hristos şi prin lucrarea Lui de la cruce, Dumnezeu nea eliberat nu de vrăjmaşi pământeşti, ci de însăşi puterea lui Satan. Fiind astfel eliberaţi, nu avem noi un măreţ privilegiu, de aI sluji Domnului „fără frică, în sfinţenie şi dreptate înaintea Lui, în toate zilele noastre” (v. 74,75)?

    „Ne-a cercetat Răsăritul din înălţime” (v. 78), adaugă Zaharia. În vremea lui Ezechiel, gloria se depărtase în direcţia Răsăritului. Ce taină minunată: această glorie divină revine pentru a cerceta poporul neputincios şi nenorocit (v. 79). De data aceasta, ea nu mai revine sub forma unui nor strălucitor, ci sub înfăţişarea umilă a unui Copilaş.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne