Categorie: Romanian devotionals

  • 15 August 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru acest motiv îți amintesc să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.

    Fii veghetor și întărește cele care rămân, care sunt aproape să moară.

    2 Timotei 1.6; Apocalipsa 3.2


    Pavel l-a îndemnat pe Timotei să înflăcăreze darul lui Dumnezeu care era în el. Dumnezeu a împlinit lucrarea de mântuire, iar noi nu mai avem nimic de făcut, decât să credem în această lucrare încheiată. Aceasta este baza pentru ceea ce urmează în viața noastră de creștini. Slujirea pentru Dumnezeu trebuie să fie o jertfă de bunăvoie, o slujbă în care, prin harul Său, avem și noi o parte.

    Cum vom caracteriza slujirea noastră pentru Dumnezeu? Este înflăcărată în mod constant, sau are suișuri și coborâșuri? Cu toții avem nevoie de un mic impuls din când în când, pentru a ne reînnoi energia pentru Domnul.

    Poate că suntem într-o stare joasă în momentul de față, precum un foc care a ajuns să pâlpâie. Dumnezeu va lucra astfel încât flacăra slujirii noastre să ardă tot mai puternic.

    Sau poate că slujirea noastră a devenit o rutină. În cazul acesta, Dumnezeu va reaprinde râvna noastră, la fel cum un cal de curse, care ajunge la un ritm confortabil pentru el, primește impuls din partea călărețului ca să alerge mai repede.

    Fiind noi înșine reînflăcărați, avem responsabilitatea să-i întărim pe cei din jurul nostru. Adresarea către adunarea din Sardes arată că era loc de îmbunătățire, însă îndemnul Duhului a fost ca ei să întărească lucrurile care rămăseseră. Să avem și noi pe inimă lucrarea aceasta! Puterea nu este în noi înșine, ci în Cel care ne-a chemat la lucrarea Sa (Psalmul 84.5).

    E. Clermont

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Până la bătrânețea voastră, Eu voi fi Același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini. Eu sunt Cel care am creat și Eu voi purta, voi sprijini și voi mântui.

    Isaia 46.4


    Purtarea de grijă a Dumnezeului nostru

    În acest verset prețios găsim cu toții multă mângâiere – nu doar aceia care sunt în vârstă și simt greutățile bătrâneții! Cu toții ne îndreptăm spre bătrânețe, dacă Domnul nu vine până atunci. David spune: „Iată, zilele mele sunt cât un lat de palmă și timpul vieții mele este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține!” (Psalmul 39.5).

    Ce mângâiere este să știm că marele Dumnezeu, Tatăl nostru, nu Se schimbă! El rămâne Același, dragostea Lui rămâne la fel, iar plinătatea puterii Sale nu scade niciodată.

    În timp ce anii se scurg și lasă urme în viața noastră, brațele puternice ale lui Dumnezeu, care nu permit să cadă niciunul dintre copiii Lui, ne poartă, ne sprijină și ne salvează până ajungem acasă. Cu siguranță, ai simțit că „Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său” (Deuteronom 1.31) pe tot drumul pe care El a permis să mergi. El va face așa și mai departe: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5).

    Nădăjduiește încă puțin! În curând vom fi în Casa Tatălui unde Îl vom lăuda pe Dumnezeul nostru pentru toată credincioșia și grija pe care ni le-a arătat aici.

    Citirea Bibliei: Iov 24.13-26.14 · Fapte 13.23-31

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVINGE URIAȘII DIN VIAȚA TA (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul…” (1 Samuel 17:46).


    Strămoșii lui Goliat au fost dușmanii poporului Israel. Și când Iosua a intrat în Țara Promisă, i-a anihilat pe majoritatea dintre ei – cu excepția locuitorilor din Gat, de unde se trăgea Goliat (vezi Iosua 11:22). De ce e important de știut? Pentru că dacă nu-ți ucizi uriașul și nu-i tai capul, se va ridica din nou la luptă împotriva ta. Poate te lupți cu probleme cu care părinții și bunicii tăi se luptau, lucruri precum: dependențe, probleme maritale, mânie, îngrijorare, depresie…

    David și-a ales „cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor” (1 Samuel 17:40) pentru că nu știa de câte va avea nevoie ca să-și ducă la îndeplinire misiunea. Și tu ai nevoie de „pietre” pentru a învinge uriașii din viața ta. Așa că:

    1) Fii neclintit! Poate va dura mai mult de o zi, o lună sau chiar un an până vei vedea rezultatele. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, vei câștiga dacă ești perseverent!

    2) Implică-L pe Dumnezeu. Prioritatea lui Dumnezeu este reputația Sa, iar obiectivul lui David era să-L apere declarând că „Israel are un Dumnezeu” (1 Samuel 17:46). Și tu ai!

    3) Continuă să te rogi și să crezi că Dumnezeu îți va da izbânda. „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni” (Efeseni 6:18). Faptul că-ți rememorezi suferințele nu le va vindeca, și faptul că-ți inventariezi problemele nu le va rezolva. Dar rugăciunea o va face!

    4) Adu-ți aminte de victoriile tale de odinioară. Tânărul David, regele de mai târziu, i-a spus regelui de atunci Saul: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean” (1 Samuel 17:37). Când îți este teamă de viitor, amintește-ți de credincioșia lui Dumnezeu din trecut: „Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a făcut, de minunile Lui şi de judecăţile rostite de gura Lui” (1 Cronici 16:12).

    Cu ajutorul lui Dumnezeu, și tu poți învinge uriașii din viața ta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 18:12-27


    După „gloria pe care Miai dat-o Tu” (cap. 17.22) urmează „paharul pe care Mi l-a dat Tatăl săl beau” (v. 11). Într-o dependenţă totală, Isus le primeşte şi pe una şi pe alta din mâna Tatălui. Potrivit cu caracterul acestei evanghelii însă, aici nu avem prezentată neliniştea luptei (Luca 22.44). În gândul Fiului ascultător, lucrarea este deja încheiată (cap. 17.4).

    Josnicul Iuda ştie unde să conducă gloata înarmată care trebuie săL prindă pe Domnul. Pentru că este locul celor mai intime şi mai preţioase întâlniri, la care luase parte şi el!

    Cel numit cu dispreţ „Isus din Nazaret”, nu era altcineva decât Fiul lui Dumnezeu. În deplină cunoştinţă de ce avea să I se întâmple, El iese înaintea acestei gloate ameninţătoare, dând o probă a puterii Sale suverane care-I va permite să fie recunoscut după Scripturi (Psalmul 27.2): un singur cuvânt îi aruncă la pământ pe vrăjmaşii Săi. Dar care este gândul inimii Lui în aceste clipe atât de cumplite pentru El? Din nou şi întotdeauna ucenicii Lui dragi! „Lăsaţii pe aceştia să se ducă” (v. 8), le porunceşte El celor care veniseră săL prindă. Până în cea din urmă clipă, Păstorul cel bun va veghea asupra oilor Sale. Acum a sosit ceasul în care Îşi va da viaţa pentru ele (cap. 10.11).

  • 14 August 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iar Aceluia care poate să vă păzească fără poticnire și să vă așeze înaintea gloriei Sale fără vină, cu mare bucurie, singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, fie glorie, măreție, putere și autoritate, mai înainte de orice veac, și acum și în toate veacurile! Amin.

    Iuda 24,25


    Doxologiile din Noul Testament (15) – El poate să ne păzească

    Tema principală a Epistolei lui Iuda este apostazia din zilele din urmă. Iuda prezintă această apostazie de la originile ei, atunci când ea s-a strecurat în mărturia creștină (versetul 4), și până la judecata asupra ei, la venirea Domnului împreună cu toți sfinții Săi (versetul 14). Pavel a afirmat același lucru atunci când a scris că „taina fărădelegii lucrează deja”, făcând de asemenea referire la „omul păcatului”, care va fi nimicit la arătarea lui Hristos (2 Tesaloniceni 2.3-8). Aceasta este cu siguranță o imagine întunecată, însă ea este de asemenea de natură să ne încurajeze, fiindcă ne arată că Dumnezeu a impus limite fărădelegii.

    De vreme ce credinciosul se găsește acum într-o scenă în care totul tinde către apostazie – tendință prezentată mai dinainte de Domnul Isus Însuși și de apostolii Săi – el va trebui să depună un efort tot mai mare pentru a rămâne de partea lui Hristos. Vor exista cu siguranță puneri la probă, în diverse feluri, în care el va trebui să plătească prețul pentru aceasta.

    Există multe capcane pentru creștin și, dacă nu veghem sau dacă suntem nepăsători, ne vom poticni. Fără îndoială, acest lucru l-a avut Iuda în vedere atunci când, la sfârșitul epistolei, i-a încredințat pe cei credincioși în mâna lui Dumnezeu, care poate să-i păzească de orice poticnire (conform cu Evrei 7.25). El poate, iar noi vom fi în glorie, în bucurie veșnică: bucuria noastră și a Lui.

    Într-adevăr, privilegiul nostru este să ne bucurăm în Dumnezeu acum, într-un fel public, în această zi a Domnului. Să-I aducem laude! „Singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, fie glorie, măreție, putere și autoritate, mai înainte de orice veac, și acum și în toate veacurile! Amin”!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea”.

    Matei 17.5


    Dumnezeu Și-a găsit toată desfătarea în Domnul Isus

    Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, pentru a duce pe pământ o viață spre bucuria Dumnezeului și Tatălui Său. El a spus: „Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu” (Psalmul 40.8). De când a fost copil, tot ceea ce El gândea, vorbea și făcea a fost în armonie cu voia lui Dumnezeu. Și în perioada în care a trăit în Nazaret și a muncit acolo ca tâmplar, Dumnezeu Și-a găsit întotdeauna plăcerea în El.

    La vârsta de aproximativ treizeci de ani, Domnul Isus Și-a început slujba publică în Israel. El a umblat prin toată țara, a vestit harul și i-a vindecat pe cei bolnavi. Cuvintele și faptele Sale dovedeau limpede că Dumnezeu era cu El. Astfel, Domnul Isus le-a putut spune iudeilor: „Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8.29). Ce bucurie a fost pentru Tatăl să privească la Domnul Isus care Îi slujea cu dăruire, care îi întâmpina cu dragoste pe oameni și care condamna răul!

    Deoarece Domnul Isus a vrut să-L onoreze pe Dumnezeu și Tatăl Său până la capătul vieții Sale, El Și-a purtat crucea spre Golgota, suferind și murind acolo. Să-I aducem și noi astăzi toată lauda pe care o merită!

    Citirea Bibliei: Iov 23.1-24.12 · Fapte 13.13-22

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVINGE URIAȘII DIN VIAȚA TA (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Iată că v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului…” (Luca 10:19).


    Când a mers să lupte cu Goliat, David i-a strigat: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului… Şi El vă dă în mâinile noastre!” (1 Samuel 17:45, 47). Nimeni din armata regelui Saul nu-L introdusese în ecuație pe Dumnezeu… însă David doar despre El a vorbit! David a văzut ceea ce ei nu văzuseră, și nu s-a lăsat intimidat de ce făceau sau vedeau ei. El a fost convins că Dumnezeul căruia Îi slujea este mai mare decât uriașul cu care avea să se confrunte!

    Crezi și tu lucrul acesta? Îl vezi tu pe Dumnezeu ca fiind mai mare decât problema ta? Dacă în situația în care te găsești ți se pare că nu există cale de scăpare, în loc să pierzi timp și energie concentrându-te asupra propriilor tale defecte și slăbiciuni, mai bine bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu, și începe să vorbești despre puterea Sa. Nu vei câștiga dacă vei lupta prin propriile tale puteri, așa că nu încerca!

    David a spus: „biruinţa este a Domnului.” (1 Samuel 17:47) Dumnezeu nu a pierdut niciodată o luptă!

    Așadar, înfruntă-ți dușmanul în Numele Domnului și declară: „Uriaș al divorțului, nu vei intra în familia mea; depresie, tu nu mă vei învinge; alcool, tutun, bigotism, nesiguranță, poftă, nu veți avea nicio putere asupra mea!” Biblia spune: „Când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă” (Isaia 59:19).

    Există trei lucruri pe care Satan nu le suportă: Cuvântul lui Dumnezeu, sângele lui Hristos și Numele lui Isus. De fiecare dată când le vei folosi, îl vei doborî – așa cum David l-a doborât pe Goliat!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 18:1-11


    După „gloria pe care Miai dat-o Tu” (cap. 17.22) urmează „paharul pe care Mi la dat Tatăl săl beau” (v. 11). Întro dependenţă totală, Isus le primeşte şi pe una şi pe alta din mâna Tatălui. Potrivit cu caracterul acestei evanghelii însă, aici nu avem prezentată neliniştea luptei (Luca 22.44). În gândul Fiului ascultător, lucrarea este deja încheiată (cap. 17.4).

    Josnicul Iuda ştie unde să conducă gloata înarmată care trebuie săL prindă pe Domnul. Pentru că este locul celor mai intime şi mai preţioase întâlniri, la care luase parte şi el!

    Cel numit cu dispreţ „Isus din Nazaret”, nu era altcineva decât Fiul lui Dumnezeu. În deplină cunoştinţă de ce avea să I se întâmple, El iese înaintea acestei gloate ameninţătoare, dând o probă a puterii Sale suverane care-I va permite să fie recunoscut după Scripturi (Psalmul 27.2): un singur cuvânt îi aruncă la pământ pe vrăjmaşii Săi. Dar care este gândul inimii Lui în aceste clipe atât de cumplite pentru El? Din nou şi întotdeauna ucenicii Lui dragi! „Lăsaţii pe aceştia să se ducă” (v. 8), le porunceşte El celor care veniseră săL prindă. Până în cea din urmă clipă, Păstorul cel bun va veghea asupra oilor Sale. Acum a sosit ceasul în care Îşi va da viaţa pentru ele (cap. 10.11).

  • 13 August 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine și vin. Și el era preot al Dumnezeului Preaînalt.

    Geneza 14.18


    Lot, nepotul lui Avraam, și-a ales partea de țară care era plăcută ochiului, care avea cele mai bune pășuni și care era aproape de o anumită cetate, numită Sodoma. Un împărat dintr-o țară mai îndepărtată începuse să strângă birurile de la Sodoma și de la patru cetăți învecinate. Acest lucru a continuat vreme de doisprezece ani, după care aceste cinci cetăți s-au răzvrătit. Atunci, acel împărat a strâns o armată, aliindu-se cu alte trei cetăți, și a pornit la luptă împotriva celor cinci cetăți răzvrătite. În lupta care a urmat, cei cinci împărați răzvrătiți au fost înfrânți, iar cei din poporul lor, cu tot cu posesiunile lor, au fost luați captivi. Printre aceștia era și Lot, împreună cu familia lui. Avraam, după ce a auzit despre aceste lucruri, a înarmat trei sute optsprezece dintre oamenii săi și, condus de Domnul, i-a înconjurat pe vrăjmași și i-a eliberat pe captivi. Războiul s-a încheiat, iar acum țara se bucura din nou de pace. Era un timp de veselie și de reflecție asupra vieții și a Dătătorului vieții.

    Prin urmare, în această scenă apare un alt împărat: Melhisedec, Împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt. Salem înseamnă „pace”. Acesta este probabil numele de dinainte al cetății Ierusalim. Melhisedec, împăratul păcii, a adus pâine și vin, pentru înviorarea și întărirea celor de acolo. Ar fi putut să aducă alte alimente, precum carne, brânză etc., însă nu a făcut acest lucru. Vinul este adesea o imagine a bucuriei, iar pâinea este o imagine a părtășiei.

    Acțiunile lui Melhisedec ne aduc aminte de ceva mai durabil decât pacea care urmează după o bătălie câștigată. Pâinea și vinul ne amintesc de pacea oferită nouă de Împăratul păcii, Domnul nostru Isus Hristos. Pâinea și vinul sunt cele două simboluri pe care noi le folosim pentru a ne aduce aminte de suferințele și de moartea Domnului Isus. El este viața noastră și bucuria noastră – El este adevăratul Împărat al păcii. Pâinea și vinul sunt simboluri ale păcii pe care o avem prin Hristos Isus, Domnul nostru.

    B. Prigge

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, … ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, atâta timp cât se zice: „astăzi”.

    Evrei 3.7,8,13


    Astăzi – pentru că Mâine nu ne aparține

    Fiecare nouă zi din viața noastră este un cadou de la Dumnezeu pe care ar trebui să-l folosim cum se cuvine.

    Astăzi fiecare om nemântuit are posibilitatea să-și pună viața în ordine cu Dumnezeu. El trebuie doar să se întoarcă spre Dumnezeu și să primească mântuirea pe care i-o oferă gratuit prin Isus Hristos.

    Astăzi Dumnezeu vrea să ne spună prin Cuvântul Său să-L iubim mai mult.

    Astăzi este ziua potrivită să ne rugăm, să-I mulțumim lui Dumnezeu și să-I spunem problemele și necazurile noastre și ale semenilor noștri.

    Astăzi putem să avem încredere că El ne va purta, ne va conduce și ne va ajuta.

    Astăzi este ocazia să spunem un cuvânt de mângâiere și de înviorare, să vizităm un prieten bolnav.

    Astăzi este ziua mântuirii în care avem posibilitatea să spunem oamenilor despre Domnul Isus.

    Să ne folosim de acest Astăzi pentru a face ceea ce dorește Dumnezeu de la noi, pentru că Mâine nu ne aparține!

    Citirea Bibliei: Iov 22.1-30 · Fapte 13.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MULȚUMEȘTE-I LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

    „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?” (Psalmul 116:12)


    Cea mai sigură cale prin care poți ruina perspectiva copilului tău de a avea o viață fericită este să îi satisfaci orice moft, să-l crești cu ideea că lumea „îi este datoare”, să cultivi în el sentimentul îndreptățirii, să nu-l lași să se spetească sub nicio formă… și astfel să nu experimenteze satisfacția care vine în urma disciplinei, a sacrificiului și a lucrului bine făcut.

    În cartea „Femei mărunte”, un personaj (doamna March) le spune fetelor sale următoarea poveste: „Au fost odată, ca niciodată, patru fete care aveau tot ce-și doreau: mâncare și o locuință, îmbrăcăminte, confort și plăceri, prieteni și părinți buni… și cu toate acestea, nu erau mulțumite! Aceste fete au luat multe hotărâri foarte bune, însă ele spuneau mereu: „Dacă am avea cutare lucru…” sau „Dacă am putea face cutare lucru…” Așa că părinții au întrebat o bătrână ce să facă pentru a le face fericite, iar ea le-a spus: „Când te simți nemulțumit, gândește-te la binecuvântările tale și fii mulțumitor.” Părinții s-au hotărât să-i încerce sfatul și în scurt timp, au fost surprinși să vadă cât de bine se descurcau fetele. Una dintre ele și-a dat seama că banii nu pot ține rușinea și părerea de rău departe de casele bogaților; alta a descoperit că este mult mai fericită cu tinerețea, sănătatea și buna ei dispoziție, decât o oarecare doamnă bogată, arțăgoasă și bolnăvicioasă ce nu se putea bucura de confortul ei; cea de-a treia a înțeles că oricât de neplăcut este să participi la pregătirea cinei, este totuși mai greu să mergi să cerșești pentru acea mâncare. Așa că s-au hotărât cu toatele să nu se mai plângă și să se bucure de binecuvântările pe care le aveau deja.”

    Întrebarea care se ridică este a psalmistului: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine?” Iar răspunsul: fiind mulțumit și mulțumitor!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 17:14-26


    Nu numai că cei credincioşi nu sunt luaţi din lume (v. 15), ci chiar sunt trimişi expres acolo de Domnul (v. 18), pentru a împlini lucrarea pe care lea încredinţato să o facă (comp. cu v. 4). Totuşi, ei nu sunt din lume, cum nici Isus nu era din ea. Poziţia lor este cea de străini chemaţi să slujească suveranului lor întro ţară vrăjmaşă. Acest capitol unic prin mesajul său ne arată că, departe de a fi uitaţi pe pământ, cei credincioşi sunt aduşi înaintea tronului harului de un „mare preot însemnat” (comp. cu Evrei 4.1416). Să ascultăm ce Îi cere Tatălui pentru ei:

    „Să-i păzeşti de [cel] rău”, ei fiind expuşi întro lume plină de rău (v. 15).

    „Sfinţeşte-i în adevărul Tău” (v. 17): este partea celor care ascultă de Cuvânt.

    „Toţi să fie una” (v. 21): este dorinţa inimii Lui şi cât de mult ne umileşte ea când ne gândim la diviziunile dintre creştini!

    „Să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu” (v. 24). Cei care nu sunt din lume nu vor rămâne în lume. Partea lor veşnică este cu Isus, pentru a vedea gloria Lui. „Vreau”, spune Domnul Isus, deoarece prezenţa alor Săi în cer împreună cu El, mărturie a plinătăţii rezultatelor lucrării Sale, face parte din gloria Sa şi din cea a Tatălui.

  • 12 August 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Noi l-am îndemnat pe Tit ca, după cum a început mai înainte, așa să și desăvârșească între voi și harul acesta … Dar mulțumire fie adusă lui Dumnezeu, care pune în inima lui Tit aceeași sârguință pentru voi, pentru că a primit, în adevăr, îndemnul, dar, fiind mai zelos, a plecat spre voi de bunăvoie.

    Tit, adevăratul meu copil potrivit credinței noastre comune: Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Mântuitorul nostru! Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să pui în ordine mai departe cele rămase neorânduite și să rânduiești bătrâni în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit.

    2 Corinteni 8.6,16,17; Tit 1.4,5


    Din felul în care Pavel i se adresează lui Tit și din detaliile oferite în Galateni 2, tragem concluzia că Tit, un grec, era unul dintre cei pe care Pavel însuși îi condusese la Hristos. Pavel l-a circumcis pe Timotei – care avea o mamă iudeică și un tată grec, nemântuit – pentru a înlătura orice pricină de ofensă pentru iudeii din sinagogile unde intra, însă, în mod deliberat, nu l-a circumcis pe Tit, insistând asupra faptului că acest lucru nu era necesar pentru mântuire.

    După ce Tit s-a maturizat din punct de vedere spiritual, Pavel l-a trimis către adunări cu diferite misiuni. Tit împărtășea grija pe care apostolul o avea pentru binele tuturor sfinților. Pavel aștepta cu înfrigurare veștile pe care Tit i le aducea de la diversele adunări unde fusese trimis. De exemplu, Pavel fusese foarte îngrijorat cu privire la problemele grave din Corint și le scrisese o epistolă credincioșilor de acolo. Cum aveau să primească ei îndemnurile lui? Când Tit a revenit cu vești de acolo, Pavel a fost foarte mângâiat de lucrurile pe care le-a auzit de la el.

    De asemenea, Tit și alți frați de încredere au strâns ajutoarele pe care adunările din Macedonia și din Ahaia le dăruiseră sfinților săraci din Iudeea – o lucrare destul de dificilă în acele vremuri, când toți banii erau de aur, de argint și de aramă. Mai târziu, Pavel i-a poruncit lui Tit să implementeze rânduiala în noile adunări din Creta și să aleagă bătrâni acolo. Aceasta era o misiune specială a apostolilor și a delegaților lor, fiindcă adunările nu-și alegeau niciodată conducătorii, la fel cum oile nu-și aleg păstorii. Avem nevoie astăzi de mai mulți frați precum Tit, cărora să le pese cu adevărat de sfinții lui Dumnezeu.

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi.

    Iacov 4.8


    Accidentul de tren

    Bill și Jim lucrau la o societate de căi ferate pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii. Bill era creștin, dar Jim nu putea să creadă într-un Dumnezeu care a creat o lume ca a noastră în care întâlnești atât de mult necaz și răutate.

    Într-o zi a avut loc un accident pe traseul dintre Seattle și Portland. Bill și Jim au sosit la locul accidentului și, din trenul rapid, n-au mai găsit decât o cantitate diformă de metal. Trenul rapid ieșise cu puțin timp în urmă din fabricație. Bill l-a provocat puțin pe Jim: „Nu-mi vine să cred că lucrăm pentru o societate care a permis așa ceva cu un tren! Această grămadă de resturi nu mai seamănă deloc cu un tren”. — „Bill”, a răspuns Jim, „știi foarte bine că acel conductor de tren a fost băut!” — „Și tu știi tot așa de bine că nu Creatorul este responsabil de starea actuală din această lume! Dumnezeu l-a creat pe om după asemănarea Lui: desăvârșit și curat. Dar, după ce Adam și Eva au păcătuit, conducerea vieții lor a fost preluată de Satan.” — „Ai dreptate, omul este acela care a stricat totul.”

    De la căderea în păcat a omului, Satan influențează mersul lumii și vrea să împingă pe cât mai mulți oameni în nenorocire. Dar, prin credința în Isus Hristos, putem scăpa de nefericirea în care Satan îi aruncă pe oamenii pe care îi are în stăpânire.

    Citirea Bibliei: Iov 21.1-34 · Fapte 12.12-25

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UNDĂ VERDE SAU ROȘIE? (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „…Iată drumul, mergeţi pe el!…” (Isaia 30:21).


    Cineva a spus mai în glumă, mai în serios: „Când Columb a pornit în călătorie, nu știa unde merge. Când a ajuns, nu știa unde se află. Și când s-a întors acasă, n-a știut unde a fost.”

    Toți avem nevoie de ajutor ca să știm în ce direcție să mergem, dacă să ne mutăm sau nu, dacă să acceptăm un anumit loc de muncă sau să intrăm într-o relație etc. Dar iată vestea bună: dacă Îi ceri, Dumnezeu te va călăuzi și, când vei face un viraj greșit, El te va readuce pe drumul bun.

    Iată trei mijloace prin care Dumnezeu va face redirecționarea ta:

    1) Prin sfătuitori înțelepți. Au trecut și alții prin ce treci tu acum. Biblia spune: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7). Afacerea ta e pe calea falimentului? Discută cu un antreprenor de succes. Experimentezi criza vieții de mijloc? Înainte să faci ceva ce vei regreta, cere ajutor. Înțeleptul Solomon a zis: „Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile” (Proverbele 12:15).

    2) Prin rugăciune și călăuzirea Duhului Sfânt. Domnul Isus a zis: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine” (Ioan 10:27). Iar Isaia a scris: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!”, când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.” (Isaia 30:21) De o astfel de siguranță ai nevoie. Așadar, „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni…” (Filipeni 4:6).

    3) Prin Sfânta Scriptură. Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.” (Coloseni 3:16). Un autor scria: „Biblia este pentru Dumnezeu ceea ce sunt mănușile chirurgicale pentru un chirurg. Domnul acționează prin Scriptură pentru a atinge adâncul inimii tale.” Dar asta înseamnă s-o citești, să ți-o însușești și s-o pui în practică!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 17:1-13


    După ce lea transmis ucenicilor dragi cele din urmă recomandări ale Sale şi cuvintele Lui de rămasbun, Isus Se întoarce înspre Tatăl Său. El, care na solicitat niciodată nimic pentru Sine Însuşi, cere acum gloria. Pentru că gloria lui Dumnezeu, a acestui „Tată drept” (v. 25), va fi onorată, glorificându-L pe Fiul ascultător!

    Ca un mesager credincios, Isus dă socoteală de misiunea pe care a împlinit-o aici, pe pământ (v. 4). Una dintre direcţiile acestei lucrări a fost să le vorbească alor Săi despre Tatăl (v. 6 şi v. 26). Acum Îi vorbeşte Tatălui despre ai Săi, pentru a-i încredinţa Lui, de vreme ce El îi va părăsi. Şi argumentele Sale sunt infinit de mişcătoare: „Au păzit Cuvântul Tău (altfel spus: au arătat dragoste pentru Mine” cap. 14.9), „au crezut că Tu Mai trimis”, spune El, deşi ştim cât de firavă era credinţa sărmanilor ucenici (v. 6-8; comp. cu cap. 14.9).

    De altfel, ei „sunt ai Tăi” (v. 9), continuă Domnul cum săi părăseşti? „Eu sunt glorificat în ei” (v. 10), adaugă El, făcând apel la interesul Tatălui ca Fiul să fie glorificat.

    De asemenea, subliniază situaţia dificilă a răscumpăraţilor Săi aflaţi întro lume atât de periculoasă şi de provocatoare pentru credinţă, lume pe care El o cunoaşte prea bine. În calitate de Mijlocitor desăvârşit, Isus pledează pentru cauza ucenicilor Săi şi astăzi pentru a noastră.

  • 11 August 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    O inimă veselă dă sănătate, dar un duh zdrobit usucă oasele.

    Proverbe 17.22


    Ori de câte ori citesc acest verset mă gândesc la un frate foarte deosebit, a cărui viață era plină de bucurie în Domnul. Acum, după ce a plecat la Cel pe care L-a iubit și L-a slujit, viața lui încă vorbește. Întreaga mea familie are încă amintiri plăcute cu privire la atmosfera minunată din casa lui, unde uneori am găzduit. Cel mai pregnant de amintim de bucuria inimii lui, care era transmisă și celor din jur.

    Cum putem avea inima plină de bucurie? Și de ce unii credincioși debordează de bucurie în Domnul, în timp ce alții sunt mai mereu triști și împovărați? Care este lucrul care ne face să fim mereu veseli și să avem o atitudine de împlinire și de bucurie, care aduce glorie Domnului și binecuvântare celor din jur? Este vorba doar de o bună dispoziție, de un simț al umorului sau de o atitudine optimistă? Nu cred! Acestea sunt trăsături omenești, care pot fi observate și în cei necredincioși. Mai mult, credincioșii predispuși la melancolie ar fi astfel lipsiți de o inimă veselă, dacă acest lucru ar fi doar o chestiune de temperament. De asemenea, calea creștină este presărată cu încercări severe, care pot întuneca până și cea mai luminoasă inimă.

    În realitate însă, o inimă veselă este rezultatul unei legături strânse cu izvorul adevăratei bucurii: Dumnezeu Însuși. Să ne aducem aminte de resursele tatălui pentru fiul risipitor, la întoarcerea acestuia: sărutările dragostei, haina dintâi, inelul, sandalele și vițelul îngrășat. Apoi tatăl a spus: „Să mâncăm și să ne veselim!”. Au început să se veselească și nu se spune că au încheiat. Aceasta este experiența fiilor risipitori, care s-au întors, care stau aproape de Tatăl și care se ospătează la masa Lui. Suntem și noi printre ei?

    G. W. Steidl

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Scriptura nu poate fi desființată.

    Ioan 10.35


    Este Biblia Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu?

    În Vechiul Testament, care constituie prima parte a Bibliei, sunt patru relatări care sunt astăzi atacate și respinse. Dar Isus Hristos afirmă că totul este adevărat și credibil.

    În primul rând, în zilele noastre este respinsă relatarea biblică despre crearea lumii. Pentru mulți, ea este un basm. Dar Isus Se referă la aceasta când spune: „Oare n-ați citit că Cel care i-a făcut, de la început i-a făcut bărbat și femeie?” (Matei 19.4).

    În al doilea rând, potopul este pus pe seama fabulelor. Dar Isus spune: „până în ziua când a intrat Noe în corabie … până când a venit potopul și i-a luat pe toți” (Matei 24.37-39).

    În al treilea rând, despre cartea profetului Daniel se susține că ar fi fost scrisă cu mult timp după ce a trăit el, în retrospectivă, deoarece în secolele de după Daniel s-au împlinit cu exactitate multe evenimente pe care el le-a descris. Mulți cred că astfel de previziuni detaliate nu ar putea fi adevărate. Dar Domnul Isus nu îl numește pe Daniel un istoric, ci „prorocul” (Matei 24.15).

    În al patrulea rând, se spune că istoria lui Iona și a peștelui ar fi un basm. Dar Isus spune: „după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele peștelui celui mare” și face referire la moartea și învierea Lui (Matei 12.40).

    „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” și de aceea este demnă de crezare în toate detaliile.

    Citirea Bibliei: Iov 19.21-20.29 · Fapte 12.1-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UNDĂ VERDE SAU ROȘIE? (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi…” (Psalmul 32:8).


    Pasiunea lui Vincent pentru slujire i-a condus pașii spre minele de cărbune din Belgia, unde a predicat minerilor, i-a hrănit pe cei săraci și și-a câștigat un loc în inimile oamenilor. Biserica sa era plină de cei dornici să învețe despre Isus Hristos. Dar superiorii săi erau nemulțumiți de faptul că el purta vechituri, trăia într-o cocioabă și-și oferea câștigul celor din jur. „Arăți mai rău decât cei pe care îi înveți,” îi spuneau ei. „Isus Hristos nu ar fi făcut la fel?” întreba Vincent. Șefii săi nu au fost de acord… și a fost dat la o parte din lucrare!

    S-a simțit rănit și plin de mânie. Singura sa dorință a fost să zidească o biserică care să Îl slăvească pe Dumnezeu, și atunci de ce oare Dumnezeu nu a îngăduit să se întâmple lucrul acesta? Apoi, într-o zi, s-a uitat la un miner care se lupta cu o încărcătură de cărbune. Mișcat de această imagine, el a început să schițeze chipul acela aplecat. Și chiar dacă nu și-a dat seama atunci, și-a descoperit de fapt adevărata chemare. Tânărul predicator care fusese respins de superiorii săi a ajuns în cele din urmă un artist de care lumea își va aduce aminte multă vreme: Vincent van Gogh.

    Împăratul David a spus: „Aveam de gând să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului… Dar Dumnezeu mi-a zis: „…Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa…” (1 Cronici 28:2-3, 6). Când Dumnezeu îți aprinde lumina roșie a semaforului, fii sensibil la ea. Și când îți respinge planurile tale pentru a le implementa pe ale Sale, spune: „Amin!”

    F.B. Meyer a scris: „Te afli în dificultate cu privire la calea pe care trebuie s-o urmezi? Du-te la Dumnezeu, primește călăuzire de la lumina surâsului Său, sau de la norul refuzului Său. Așteaptă în tăcere, chiar dacă toți din jurul tău vor insista să iei imediat o hotărâre sau să treci la fapte – și vei vedea cum voia lui Dumnezeu ți se va limpezi!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 16:19-33


    Ucenicii urmează să cunoască durerea despărţirii. Isus însă mai întâi îi mângâie, vorbindu-le de bucuria care îi aşteaptă atunci când Îl vor revedea după învierea Sa (cap. 20.20). Câte motive are cel credincios pentru a se bucura: speranţa întoarcerii Domnului (comp. cu v. 22); ascultarea de poruncile Lui (cap. 15.10,11 am experimentat noi bucuria care rezultă din aceasta?); dependenţa şi răspunsul la rugăciunile noastre (cap. 16.24); descoperirile Domnului din Cuvântul Său (cap. 17.13); comuniunea cu Tatăl şi cu Fiul (1 Ioan 1.3,4)! Acestea sunt surse inepuizabile ale unei „bucurii depline”.

    De ce oare preferă Isus să nu le spună alor Săi că Se va ruga Tatălui pentru ei (v. 26), când aceasta va fi exact tema capitolului următor? Pentru că, departe de a revendica afecţiunea ucenicilor numai pentru El, măreţul Său gând este săi pună în relaţie directă cu Tatăl.

    Domnul nu le promite alor Săi o viaţă fără încercări, nici pacea în jurul lor, ci înăuntrul lor. Prin urmare, El concluzionează: „Îndrăzniţi”. Lumea, duşmanul nostru comun, este puternică, dar „Eu am biruito”.

    Şi, prin credinţa în victoria Lui, o vom învinge şi noi (1 Ioan 5.4)!

  • 10 August 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    El a fost răstignit în slăbiciune, totuși trăiește din puterea lui Dumnezeu.

    2 Corinteni 13.4


    Domnul a putut spune: „Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica”; și totuși Duhul Sfânt a putut afirma despre El că Dumnezeul păcii L-a adus înapoi dintre cei morți (Ioan 2.19; Evrei 13.20). Vrăjmașii care-I căutau viața au căzut înaintea Lui la un singur cuvânt; și totuși, credința Lui perfectă a recunoscut grija desăvârșită și protecția lui Dumnezeu într-un așa fel încât a putut spune: „Gândești că nu pot să rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Ioan 18.5,6; Matei 26.53).

    A putut, cu o atingere, să vindece urechea slujitorului, ba chiar s-o pună la loc după ce fusese retezată, în timp ce foarte curând urma ca fruntea Lui să sângereze sub coroana de spini (Luca 22.51; Marcu 15.17,19).

    În perfecțiunea poziției Sale, ca Cel dezbrăcat de Sine, a căutat simpatie și a spus: „N-ați fost în stare un singur ceas să vegheați împreună cu Mine?”, iar la scurt timp, într-un moment de și mai mare întuneric, într-un anumit sens, El S-a putut situa deasupra compătimirii fiicelor Ierusalimului și a onorat, cu promisiunea raiului, credința tâlharului aflat pe moarte (Matei 26.40; Luca 23.28,42,43). Căci El strălucește cu putere chiar și în cele mai adânci momente ale umilinței Sale. Iar păcătoșii să știe că însăși crucea Lui caută nu compasiunea oamenilor, ci credința lor; că ea nu cere sensibilității lor omenești să simtă acele momente, ci ca prin credința inimilor lor și spre pacea deplină a conștiințelor lor să fie binecuvântați prin acele momente; nu să compătimească crucea, ci să se sprijine pe ea, și să știe că, deși a fost împlinită în slăbiciune, ea este chiar stâlpul care va susține creația lui Dumnezeu pentru totdeauna.

    J. G. Bellett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Să nu se găsească printre voi nimeni … care folosește ghicirea, nici­un prezicător al viitorului, sau care face farmece, sau cititor în stele, sau descântător, nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile, sau spiritist, nimeni care să întrebe pe morți. … Domnul Dumnezeul tău îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un Proroc ca mine: să ascultați de El!

    Deuteronom 18.10,11,15


    Influențele oculte

    Diavolul există într-adevăr, însă el se străduiește să se ascundă și să bagatelizeze ocultismul și multele sale forme de manifestare. Astfel, magia, vrăjitoria și percepția extrasenzorială (un fel de al șaselea simț) sunt banalizate în multe romane și filme științifico-fantastice, chiar și în cărțile îndrăgite de copii. În acest fel, ocultismul câștigă în puterea sa de atracție. Cât de actuală este atenționarea insistentă a lui Dumnezeu de a evita toate formele de ocultism!

    Dar dacă totuși am ajuns sub influențele oculte? – Biblia ne arată Eliberatorul: Este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; El este Profetul pe care Dumnezeu L-a trimis și de care trebuie să ascultăm. Mulți au experimentat că Isus Hristos i-a eliberat de toate complicațiile oculte și de toate temerile legate de acestea. Ei I-au mărturisit vina vieții lor și de asemenea orice legătură ocultă. Ei s-au distanțat de ocultism, pentru a-L urma pe Hristos. Și El le-a dat o viață cu totul nouă și adevărată libertate.

    Isus trăiește cu adevărat și este mai puternic decât Satan. Prin jertfa de la cruce, El l-a învins pe diavolul și dă putere celui care dorește să scape de sub domnia acestuia.

    Citirea Bibliei: Iov 19.1-20 · Fapte 11.19-30

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UNDĂ VERDE SAU ROȘIE? (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.” (Faptele Apostolilor 16:7)


    Când Dumnezeu îți dă undă verde în slujire, trebuie să pornești. În același fel, când El îți arată lumina roșie, trebuie să te oprești. Biblia spune: „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia şi s-au coborât la Troa. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!” După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia” (Faptele Apostolilor 16:6-10).

    După o perioadă cu undă verde, Dumnezeu i-a arătat lui Pavel semaforul roșu. De ce oare? Haideți să vedem împreună:

    1) Pentru că nu era momentul potrivit. Apolo trebuia să meargă mai întâi acolo, și să pună temelia.

    2) Pentru că Dumnezeu avea nevoie de Pavel și de Barnaba în altă parte.

    3) Pentru că Dumnezeu dorea ca ei să fie bine pregătiți înainte de-a pleca într-o misiune atât de importantă.

    Să observăm cuvintele: „Se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie!” Ce liniștitor! Dumnezeu te iubește atât de mult încât te va salva de propriile tale planuri greșite. Predicatorul canadian A.B. Simpson a spus: „De multe ori, nu există nimic mai dumnezeiesc decât inactivitatea noastră… sau nimic mai dăunător decât munca neobosită, căci Dumnezeu a promis că Își va împlini voia suverană.” S-ar putea ca astăzi, Dumnezeu să-ți spună: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc…” (în această situație) (vezi Psalmul 46:10). Așadar, te rog să iei aminte!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 16:1-18


    Dacă n-ar fi fost Domnul Cel care să afirme aceasta, atunci near fi fost greu să considerăm plecarea Lui ca fiind „de folos” pentru ucenici. Tot astfel, sunt multe împrejurări pe care nu le înţelegem şi care, pe moment, ne întristează, deşi sunt spre folosul nostru (v. 6,7). Duhul Sfânt trimis din cer de Isus avea săi călăuzească pe credincioşi „în tot adevărul” (v. 13). Am remarcat că Domnul confirmă, în capitolele 14-16, care este inspiraţia tuturor părţilor Noului Testament: a Evangheliilor: „Duhul Sfânt ~ vă va aminti toate câte vam spus” (cap. 14.26); a Faptelor Apostolilor: „El va mărturisi despre Mine” (cap. 15.26b,27); a Epistolelor: „Acela vă va învăţa toate” (cap. 14.26); de asemenea, a Apocalipsei: „Duhul adevărului vă va face cunoscut cele viitoare” (v. 13). Prezenţa Duhului Sfânt aici, pe pământ, are însă şi consecinţe grave, pentru lume, dovedindo vinovată de respingerea lui Hristos (v. 811).

    Prin întrebările lor (v. 17,18), ucenicii arată cât sunt de incapabili în acest moment să „poarte” învăţăturile Stăpânului lor (v. 12). Astăzi, Duhul este Cel care-L glorifică pe Isus în noi, anunţându-ne că este al Lui. În ce ne priveşte, să-L glorificăm primind şi păzind această descoperire!

  • 9 August 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să nu vezi boul fratelui tău sau oaia lui rătăcind și să te ascunzi de ele: să le întorci negreșit la fratele tău. Și dacă fratele tău nu este aproape de tine și nu-l cunoști, atunci să le strângi în casa ta și să fie la tine până le va căuta fratele tău și să i le înapoiezi. Așa să faci și cu măgarul său și așa să faci și cu haina sa și așa să faci cu orice lucru pierdut al fratelui tău, pe care-l va pierde el și-l vei găsi tu; nu vei putea să te ascunzi.

    Deuteronom 22.1-3


    Domnului Îi pasă de toți cei ai Săi. El a plătit prețul suprem vărsându-Și sângele pentru a-i răscumpăra, de aceea nu va renunța niciodată la ei. Domnul cunoaște toate pericolele și capcanele cu care ei se confruntă în această lume. În versetele de mai sus, El ne prezintă nevoia de a ne îngriji de fratele nostru, de fratele „pentru care a murit Hristos” (Romani 14.15).

    Dacă unul dintre animalele menționate se rătăcea, iar cineva îl găsea, ce trebuia acesta să facă? Trebuia să-l returneze proprietarului – fratelui său. În loc să-l certe pentru neglijența lui, el poate folosi această ocazie pentru a i-L prezenta pe Hristos. Despre bou este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul” (1 Corinteni 9.9). Lecția spirituală de aici este clară. Dacă fratele meu și-a pierdut capacitatea de a treiera grâul, el nu mai poate obține hrana spirituală necesară și în curând va suferi de foame. Ce pierdere importantă!

    Cu privire la oaie există multe exemple în Scriptură în care acest animal este prezentat ca jertfă. „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1.29). Dacă un israelit nu avea o oaie sau un miel, nu putea sărbători Paștele, nici nu putea aduce o jertfă Domnului. În același fel, astăzi, dacă un frate pierde aprecierea pentru Hristos și pentru jertfa Lui, va fi incapabil să se închine și să aducă o jertfă lui Dumnezeu.

    Măgarul era folosit la căratul poverilor. Cât de mulți credincioși suspină sub greutatea unor poveri mari, când ar putea merge la Hristos pentru a găsi odihnă (Matei 11.28)! Să-i îndreptăm și noi într-acolo pe unii ca aceștia, pentru a găsi odihnă de poverile lor!

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Veniți … să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre!

    Psalmul 95.1


    Stânca vieții e salvarea!

    Stânca vieții e salvarea,

    Adăpost de neclintit,

    Pentru cel luat de valuri

    Și de pieire pândit.

     

    Stânca vieții este Domnul,

    E Hristos crucificat;

    Te-ancorează dar de Stâncă

    Și atunci vei fi salvat!

     

    E puternică furtuna,

    Urlă valurile-n sus;

    Dar tu stai pe Stânca vieții!

    Stânca vieții e Isus.

     

    Voi, pe care valul lumii

    Încă tot nu v-a răpus,

    Apucați spre Stânca vieții!

    Stânca vieții e Isus.

     

    T. Dorz

     

    Citirea Bibliei: Iov 18.1-21 · Fapte 11.1-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ TE ELIBEREZI DE STRES – Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14)


    Te rog să răspunzi cinstit la următoarele 10 întrebări:

    1) Ești uneori morocănos, fără să știi de ce?

    2) Muncești mult, dar te simți neapreciat?

    3) Te simți vinovat și neproductiv, când ești surprins relaxându-te?

    4) Te trezești din ce în ce mai des că strigi, pentru a-ți exprima punctul de vedere, în loc să vorbești calm?

    5) Îți amintești când ai râs ultima oară până la lacrimi?

    6) Te simți epuizat după o zi liberă din cauza tuturor treburilor casnice pe care le-ai avut de făcut?

    7) Ai tendința de a mânca mai mult când ești tensionat sau copleșit?

    8) Ești mereu în defensivă?

    9) Suferi de dureri de cap și de stomac inexplicabile?

    10) Lista ta de activități are note de subsol? Ei, cum crezi că te-ai descurcat la test? Ești surprins? Dacă ești conectat la tine însuți, nu trebuie să fii surprins. Simptomele stresului exagerat nu apar peste noapte. Când computerul tău se blochează, știi că e timpul să-l oprești și să-l repornești. Când se aprinde un bec la bordul mașinii tale, nici nu te gândești să-l ignori. Când ceasul tău rămâne în urmă, știi că e timpul să-i schimbi bateriile! Concluzia este următoarea: dacă vei continua să ignori semnalele de avertizare, stresul își va revendica prețul asupra sănătății tale. Domnul Isus a spus: „Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). Cu alte cuvinte, lucrează la capitolul „controlul reacțiilor”. Nu-ți pierde pacea pentru orice mărunțiș care nu merge bine în viața ta. Când nu poți face nimic într-o situație anume, învață să ai încredere în Dumnezeu, și… păstrează-ți bucuria!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 15:16-27


    Dacă rugăciunile noastre au ca scop rodirea pentru Dumnezeu, atunci ele vor fi întotdeauna împlinite (v. 16). Dar în ce constă acest rod? În esenţă, în dragostea unii pentru alţii a celor răscumpăraţi şi în multiplele manifestări ale acestei dragoste! „Vă poruncesc aceste lucruri” (v. 17), adaugă Domnul, ca pentru a sugera toate lucrările care decurg din dragoste. Este pentru a treia oară când formulează această „poruncă nouă”, accentuând importanţa ei deosebită (v. 17; vezi v. 12 şi cap. 13.34). Când afecţiunea lipseşte între membrii unei familii, nu este acesta un lucru trist şi anormal? Cu atât mai mult când este în cauză familia lui Dumnezeu! Dimpotrivă, ura lumii faţă de credincioşi (a căror comportare condamnă lumea) este în totul normală şi trebuie să ne aşteptăm la ea ~ mai puţin când lumea găseşte ceva deal ei de iubit în noi, însă acesta este un semn deosebit de rău.

    „Nu este rob mai mare decât stăpânul său” (v. 20), repetă aici Domnul. În capitolul 13.16 spusese aceasta cu privire la slujire; aici Se referă la suferinţe.

    Astfel, numele lui Isus invocat asupra noastră este pe de o parte un motiv pentru lume să ne urască (v. 21) şi, pe de altă parte, pentru Tatăl să răspundă la rugăciunile noastre (v. 16b).

  • 8 August 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cei care coboară pe mare în corăbii, care fac comerț pe ape mari, aceia văd lucrările Domnului și lucrările Lui minunate în adânc.

    Psalmul 107.23,24


    Cât de adevărat este acest lucru! Și totuși, cât de fricoase sunt inimile noastre în fața acestor „ape mari”! Noi preferăm să călătorim pe ape puțin adânci și de aceea nu reușim să vedem „lucrările” și „minunile” Dumnezeului nostru; deoarece acestea pot fi văzute și cunoscute numai „în adânc”.

    Doar în ziua încercării și a dificultății, sufletul experimentează ceva din profunda și din inexprimabila binecuvântare de a putea conta pe Dumnezeu. Dacă toate lucrurile ar curge lin, această binecuvântare nu ar putea fi gustată. Prezența Domnului nu este simțită în timpul unei călătorii liniștite pe suprafața unui lac, ci doar atunci când urlă furtuna și când valurile se năpustesc asupra corăbiei. Domnul nu ne scutește de încercări și de necazuri; din contră, El ne avertizează că vom avea parte de ambele. Însă ne promite că va fi alături de noi atunci când vom trece prin ele, iar acest lucru este infinit mai bun.

    Prezența lui Dumnezeu în încercare este mult mai prețioasă decât a fi scutit de încercare. Simpatia inimii Lui față de noi este mult mai valoroasă decât puterea mâinii Lui pentru noi. Prezența Stăpânului alături de slujitorii Lui fideli, în mijlocul cuptorului încins, a fost mai prețioasă decât manifestarea puterii Sale, care ar fi putut să-i țină în afara acestuia (Daniel 3). Adesea noi dorim să ni se permită să călătorim fără a avea parte de încercări, însă acest lucru ar implica pierderi serioase. Prezența Domnului nu este niciodată atât de prețioasă ca în momentele în care apar dificultăți teribile.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată, mâna Domnului nu s-a scurtat, încât să nu poată mântui.

    Isaia 59.1


    Prindeți frânghia!

    Pe un râu vâslea un om. Deodată, barca lui s-a lăsat într-o parte și omul a căzut în apă. A început să dea din mâini și din picioare, dar se scufunda tot mai mult, pentru că nu știa să înoate. Oamenii au fugit într-acolo și i-au strigat: „Dă mai departe din mâini și din picioare! Nu te lăsa, altfel te îneci”. Unul dintre ei avea o frânghie lungă și i-a aruncat-o omului, dar fără să țină în mână celălalt capăt al frânghiei.

    Sfaturile bune nu-l puteau salva pe om, pentru că el nu știa să înoate; de asemenea, nici frânghia care plutea pe apă, fiindcă ea nu era legată de ceva stabil. Omul era pierdut, dacă nu intervenea cineva să-l salveze.

    Un om care a păcătuit este într-o situație asemănătoare. Sfaturi ca acestea, „Nu te lăsa!” sau „Dă mai departe din mâini și din picioare!”, nu-l ajută; nici chiar cuvintele liniștitoare: „Totul va fi bine”. Omul păcătos are nevoie de un Salvator, are nevoie de Unul care poate și care vrea să-l salveze. Omul păcătos are nevoie de Isus Hristos. Ce trebuie să facă un astfel de om pentru a fi salvat? Să strige la Salvatorul după ajutor! Îl va auzi și îl va ajuta Acesta? Da, El Se va grăbi să-l ajute, îi va arunca frânghia de salvare și va ține bine și sigur capătul ei în mâna Lui cea tare. Omul păcătos trebuie doar să o prindă, crezând în Fiul lui Dumnezeu și în jertfa Lui de la cruce.

    Citirea Bibliei: Iov 17.1-16 · Fapte 10.34-48

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AUTORITATEA NUMELUI ISUS (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea…” (2 Timotei 3:5).


    Astăzi vom învăța încă 3 lecții importante din întâmplarea cu fiii lui Sceva (Faptele ap. 19):

    1) Cei ce sunt în preajma ta nu înseamnă că sunt și de partea ta. Numai pentru că cineva petrece timp cu tine, te admiră și încearcă să te imite nu înseamnă că este de partea ta. Acești bărbați l-au urmat pe apostolul Pavel, analizându-i fiecare mișcare și încercând să facă ce făcea el. Dar aveau motive greșite. Ei nu au fost niciodată „cu” el! Îți faci griji că vei pierde anumite persoane? Încerci mereu să le întreții buna dispoziție? Te întrebi dacă vei reuși în viață fără ele? Ioan scrie: „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri.” (1 Ioan 2:19). Când Dumnezeu îți ia pe cineva care nu are ce căuta în viața ta, încrede-te în El; El știe ce este mai bine!

    2) Mai mulți nu înseamnă întotdeauna mai eficient. Acești șapte bărbați nu au putut face laolaltă ce a făcut un singur apostol împuternicit de Duhul Sfânt. Și nu uita, tatăl lor era mare preot, așa că știau cum trebuie să se poarte și cum funcționează lucrurile la biserică. Cred că ei au fost ilustrarea versetului „Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.”

    3) Succesul nu este atât de ușor de atins pe cât pare. Fiii lui Sceva și-au făcut apariția spre sfârșitul lucrării lui Pavel. Ei nu au fost prezenți de la începutul lucrării lui Pavel, atunci când apostolul a fost smerit pe drumul spre Damasc… și nici nu au fost instruiți trei ani și jumătate în pustiul Arabiei, la fel ca Pavel. Ei au căutat scurtături. Doar pentru că cineva a scris o carte despre succes nu înseamnă că poți realiza peste noapte ceea ce autorului i-a luat ani de zile. Iar asta nu din cauză că Dumnezeu nu poate să-ți ofere un succes instantaneu, ci pentru că ai nevoie de timp, de pregătire și în unele cazuri de o revizie majoră – ca să fii pregătit pentru izbândă.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 15:1-15


    Israel era o viţă neroditoare, în ciuda tuturor îngrijirilor divinului Viticultor (Psalmul 80.8,9; Isaia 5.2). Prin contrast, Isus Se prezintă ca adevărata Viţă, purtând rod prin intermediul ucenicilor. Însă, după cum întrun butuc de viţă mlădiţele nu sunt nici pe departe toate încărcate la fel, tot aşa îi împarte Domnul, după roade, pe aceia care spun căL cunosc: „nu aduc rod, … aduc rod, … aduc mai mult rod“ (v. 2) şi „aduc mult rod“ (v. 5). Pentru a face parte dintre cei care aduc mult rod, două condiţii sunt necesare: să rămânem noi în El, aşa cum ramura rămâne legată de trunchiul care o hrăneşte, şi El în noi, aşa cum însăşi ramura se lasă străbătută şi pătrunsă de seva care este viaţa ei. Pe de altă parte, să nu uităm nicicând că, dacă Tatăl ne „curăţ㓠îndepărtând din noi uneori în mod dureros ce ne întinează, El o face ca să aducem mai mult rod (v. 2).

    Şi câte alte consecinţe fericite decurg dintro astfel de comuniune! Printre acestea este cunoaşterea voii lui Dumnezeu şi, ca urmare, împlinirea rugăciunilor noastre, pentru că noi nu vrem nimic altceva decât ceea ce El Însuşi doreşte (v. 7); bucuria (v. 11), precum şi aprobarea de nepreţuit a Celui care binevoieşte să ne numească prietenii Săi (v. 14).

  • 7 August 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui fie gloria și acum și în ziua eternității! Amin.

    2 Petru 3.18


    Doxologiile din Noul Testament (14) – Domnul și Mântuitorul nostru

    Ambele epistole ale lui Petru se încheie cu o doxologie care are ca subiect harul. Petru știa din proprie experiență ce înseamnă harul, după ce cunoscuse nu numai harul care mântuiește, ci și pe cel care restabilește. Epistola a doua a fost scrisă în vederea morții iminente a lui Petru, prin martiraj (2 Petru 1.13-15). Acest lucru îi oferă un caracter solemn – ea este o avertizare cu privire la apostazia din zilele din urmă și cu privire la influența mereu periculoasă a falșilor profeți.

    O altă trăsătură interesantă a acestei epistole este că Petru menționează experiența pe care o avusese pe „muntele sfânt” al schimbării la față. El fusese martor ocular al măreției lui Hristos. Domnul Isus îi poruncise să nu spună nimănui despre aceste evenimente până când El avea să fie înviat dintre cei morți (Matei 17.9). Acum Petru scria despre el, înainte de a fi martirizat. Când fusese pe munte, îi auzise pe Moise și pe Ilie vorbind cu Hristos despre „plecarea Lui, pe care urma s-o împlinească în Ierusalim” (Luca 9.30,31). Și ce plecare a avut El! Crucificarea și suferirea mâniei lui Dumnezeu pentru păcat – pentru păcatul nostru (2 Corinteni 5.21).

    La încheierea epistolei sale, Petru se gândește la creșterea spirituală a celor credincioși, așa cum a făcut la începutul epistolei (2 Petru 1.2-11). Trebuie să prețuim harul care ne-a mântuit și să creștem în cunoașterea lui. Doar așa vor putea viețile noastre să fie roditoare. Acest har trebuie să fie preocuparea noastră continuă, nu doar în ziua Domnului, ci în fiecare zi. Așa va fi el pentru toată veșnicia. „A Lui fie gloria acum și în ziua eternității! Amin.”

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus deci, fiind obosit de călătorie, S-a așezat așa cum era lângă fântână.

    Ioan 4.6


    Contraste de neînțeles

    Domnul Isus călătorea pe jos din Iudeea spre Galileea împreună cu ucenicii Săi. Drumul lor a trecut prin Samaria și au ajuns la o fântână. Acolo au făcut o pauză. Ucenicii s-au dus între timp în cetate să cumpere ceva de mâncare. Domnul Isus S-a așezat însă, așa cum era, ostenit, lângă fântână. Călătoria L-a obosit, pentru că El este Om adevărat, dar fără păcat. El S-a așezat, ca să Se odihnească puțin. În același timp, El este Dumnezeul veșnic, despre care citim în Isaia 40.28: „El nu obosește, nici nu poate fi golit de putere”. Ce contrast de neînțeles!

    O femeie a venit din cetate la fântână, ca să scoată apă. Deoarece lui Isus I-a fost sete, El a rugat-o: „Dă-Mi să beau”. Aici se vede din nou umanitatea Sa. El era însetat, dar nu avea un vas, ca să scoată El Însuși apă din fântână. Ca Om, a fost dependent de acea femeie, pentru a-Și potoli setea. În același timp, El, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, putea să-i ofere femeii apa vie, care îi va astâmpăra pentru totdeauna setea sufletului.

    Totuși, El rămâne Dumnezeu – Dumnezeul care știe totul, care poate totul și care este peste toate.

    Citirea Bibliei: Iov 16.1-22 · Fapte 10.17-33

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AUTORITATEA NUMELUI ISUS (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4)


    Din relatarea biblică despre cei șapte fii ai lui Sceva, putem învăța și următoarele două lucruri importante:

    1) Satan știe cine ești. Demonul din acel om le-a vorbit fiilor lui Sceva, spunându-le: „Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?” (Faptele Apostolilor 19:15). Întrebare: Ai tu o relație profundă cu Dumnezeu, care să-l facă pe Satan să-ți cunoască numele și să recunoască faptul că ești o forță de care trebuie să țină seama? Când Dumnezeu l-a întrebat: „L-ai văzut pe robul Meu Iov?”, Satan a răspuns: „Da, și de fiecare dată când mă ridic împotriva lui, mă lovesc de un câmp de forță pe care nu-l pot străpunge” (vezi Iov 1:8-12) Poate ești preocupat de asta și crezi că nu te poți ridica la înălțimea unei sarcini, sau că nu ești suficient de bun… Dar înțelege un lucru: nu de tine se teme dușmanul, ci de Duhul lui Dumnezeu care este în tine!

    2) Când vine „ziua cea rea”, descoperi dacă ai cele necesare. Apostolul Pavel a spus: „luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea…” (Efeseni 6:13). Duhul cel rău din acel om a identificat slăbiciunile fiilor lui Sceva și i-a dezbrăcat de ceea ce pretindeau ei că sunt. Vei supraviețui numai dacă ai o credință autentică, pentru că într-o zi va trebui să umbli cu Dumnezeu când nu înțelegi, sau nu poți explica unde te duce… Tehnicile și darurile tale nu te vor scoate la liman. Va trebui să te bazezi pe Cuvântul Său, chiar și atunci când vei avea impresia că nu are niciun sens pentru tine. În acel moment vei descoperi (cf. Zaharia 4:6) că „lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu” zice Domnul oştirilor”.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 14:15-31


    Isus este pe punctul de a-i părăsi pe ucenicii Săi dragi, dar El nui va lăsa orfani. Le va trimite o Persoană divină pentru a-i mângâia, pentru ai sprijini, pentru a le veni în ajutor (v. 16; vezi notă: Mângâietor, adică Ajutor, Susţinător). Este Duhul Sfânt care va fi nu numai cu cei credincioşi, ci şi în ei, pentru ai învăţa (v. 26). Domnul Îl numeşte „un alt Mângâietor”, pentru că El Însuşi rămâne Mângâietorul ceresc, Mijlocitorul înaintea Tatălui (1 Ioan 2.1; vezi notă: Mijlocitor, adică Apărător, Mângâietor).

    Isus le face alor Săi alte trei promisiuni: viaţa nouă, izvorâtă din a Lui (v. 19); un loc special în dragostea Fiului ~ şi a Tatălui ~ pentru oricine îşi arată afecţiunea păzind poruncile Lui (v. 21,23); şi pacea, propria Sa pace (v. 27). Cât de adevărat este că El nu ne dă „cum dă lumea”! Lumea oferă puţin şi ia mult; ea distrage conştiinţa şi o ameţeşte asemenea unui calmant care ne amăgeşte pentru o clipă neliniştile şi agitaţiile sufletului; aceasta nu este însă decât o pace iluzorie. Ceea ce dă Isus satisface în întregime inima şi are caracter veşnic.

    De asemenea, Domnul îi face pe ucenicii Săi să înţeleagă că adevărata dragoste pentru El nu trebuie să caute să-L reţină cu egoism aici, jos, ci să se bucure de fericirea Lui (v. 28).

  • 6 August 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și el a făcut rău, pentru că nu și-a îndreptat inima să-L caute pe Domnul.

    2 Cronici 12.14


    Lecții din viața lui Roboam (4) – O inimă care-L caută pe Domnul

    Întregul parcurs al domniei lui Roboam este marcat de decizii care trădează lipsa unei înțelepciuni potrivite cu voia lui Dumnezeu. Chiar de la începutul domniei lui l-am văzut ascultând de sfatul celor care gândeau ca el și ignorând sfatul bătrânilor; l-am văzut de asemenea vrând să pornească război împotriva celor care nu gândeau ca el și care nu-l urmau. Însă cel mai rău lucru a fost că a abandonat legea Domnului. Nu știm care au fost motivele lui pentru aceasta, însă ne putem imagina cum glasul Domnului nu era cel pe care el dorea să-l audă.

    Scriptura ne spune că el a făcut rău, fiindcă nu și-a îndreptat inima ca să-L caute pe Domnul. Inima lui nu era înclinată, nici exersată și nici interesată să-L caute pe Domnul. Nu vedem nici măcar o împrejurare în care el să-L caute cu adevărat pe Domnul. Totuși, Domnul i-a vorbit prin profeți. Roboam s-a abținut să meargă la război împotriva fraților săi și s-a smerit după ce a auzit consecințele părăsirii legii Domnului. Inima lui însă nu a fost cu adevărat interesată în niciunul din aceste cazuri. Când domnia sa era șubrezită, a ascultat; însă, de îndată ce a ajuns puternic, s-a supus doar din cauza disciplinării lui Dumnezeu.

    La David vedem o atitudine cu totul diferită: „Inima mea spune din partea Ta: căutați fața Mea. Voi căuta fața Ta, Doamne!” (Psalmul 27.8). De o astfel de atitudine de inimă avem nevoie în orice moment. Iată ce înseamnă cu adevărat să umbli cu Dumnezeu! Evlavia adevărată înseamnă o inimă care-L caută pe Domnul și care dorește să fie instruită și călăuzită de El. De această cale avea nevoie Roboam și de ea avem nevoie și noi: calea înțelepciunii și a priceperii în lucrurile lui Dumnezeu. Să-L căutăm pe Domnul în diferitele împrejurări prin care trecem, iar cuvintele Domnului nostru Isus ne vor încuraja inimile: „Oricine cere primește; și cine caută găsește” (Luca 11.10).

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Domnul i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii și i-a zis: „… Poți tu să înnozi legăturile Pleiadei sau să dezlegi frânghiile Orionului?”.

    Iov 38.1,31


    Stelele nu le puteți îndepărta de pe cer!

    În timpul Revoluției Franceze (1789-1799) a existat o perioadă în care s-a acționat cu toată forța împotriva a tot ce avea de-a face cu creștinismul. Conform unor relatări, au fost îndepărtate toate simbolurile creștine din biserici și din cimitire. Distribuirea Bibliilor a fost interzisă.

    „Orice semn care aduce aminte de Dumnezeu trebuie să dispară!”, i s-a atras atenția unui om bătrân. Dar el a replicat: „Stelele nu le puteți îndepărta de pe cer! Acestea vor fi și mai departe semne vizibile ale măreției lui Dumnezeu”. Ceea ce Revoluția Franceză nu a reușit odinioară, nu va reuși nici astăzi ateismul agresiv care se dezvoltă năucitor.

    Dumnezeu Însuși ne-a spus în Vechiul Testament că Hristos Își va instaura aici pe pământ domnia Lui. Ceea ce precedă acest eveniment este descris în Psalmul 2: „Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se răscoală și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său … Cel care locuiește în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui le vorbește și în aprinderea Sa îi îngrozește … Acum, împărați, fiți înțelepți! Luați învățătură, judecătorii pământului! Slujiți Domnului cu frică și bucurați-vă tremurând!”.

    Citirea Bibliei: Iov 15.1-35 · Fapte 10.1-16

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AUTORITATEA NUMELUI ISUS (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Și Numele Domnului Isus era proslăvit.” (Faptele Apostolilor 19:17)


    Citim în acest pasaj că „Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui şi-i lăsau bolile şi ieşeau din ei duhurile rele. Nişte exorcişti iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!” Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?” Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi… au fugit goi şi răniţi din casa aceea. Lucrul acesta a fost cunoscut… şi Numele Domnului Isus era proslăvit.” (Faptele Apostolilor 19:11-17).

    Această istorisire ar trebui să aibă rolul de a-i avertiza pe cei care gândesc: „Dacă ei pot să facă asta, și eu pot!” Nu este adevărat, cel puțin în domeniul spiritual! Dacă Dumnezeu nu te cheamă și nu te echipează să faci o anumită lucrare, probabil vei fi trântit la pământ și tu! Dumnezeu nu te împuternicește să-ți faci voia proprie, ci ca să împlinești voia Sa!

    Adevărul este că poți folosi Numele lui Isus în mod eficient numai când:

    1) Îl recunoști ca Mântuitor și Domn al tău;

    2) Ai o relație personală cu El;

    3) Te bazezi pe Cuvântul Său și pui în practică principiile Sale în viața ta zilnică.

    Dacă îndeplinești aceste condiții, de fiecare dată când folosești Numele lui Isus, ești protejat și pus la adăpost de autoritatea Numelui Său!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 14:1-14


    În capitolul 13 L-am văzut pe Domnul cum îi pregătea pe ai Săi ca să aibă încă de aici, de pe pământ, „parte” cu El (v. 8). El pleacă acum să le pregătească locul în Casa Tatălui Său; pentru aceasta, trebuie să meargă înaintea lor, cam în felul în care un stăpân al casei primeşte dispoziţiile Sale de a sosi la El înaintea invitaţilor. Biblia ne dă puţine detalii cu privire la cer. Ceea ce face însă fericită şederea acolo este prezenţa Domnului. Şi El Însuşi cere, pentru propria Sa bucurie, prezenţa alor Săi cu El.

    Isus este singura Cale pentru a merge la Tatăl. El este Adevărul, este Viaţa. El na încetat nicio clipă săL descopere pe Tatăl în cuvinte şi în lucrări, de aceea, câtă durere Îi provoacă ignoranţa ucenicilor Săi! Nar putea El însă să ne spună şi nouă uneori: De atâta timp tu auzi vorbinduse despre Mine, citeşti Cuvântul Meu, cum de nu Mă cunoşti mai bine?

    „Orice veţi cere în Numele Meu, aceea voi face” (v. 13), promite Domnul. „În Numele Meu” nu este o simplă formulă, ci implică faptul că El poate fi de acord cu cererile noastre. Rugăciunea noastră devine atunci cea a lui Isus, căreia i se va răspunde negreşit. Nu numai pentru că ne iubeşte, ci în primul rând pentru că este în joc gloria Tatălui! Ar putea avea El vreun motiv mai înalt?

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne