Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 5 August 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iată, temerea de Domnul, aceasta este înțelepciune; și depărtarea de rău este pricepere!

    Iov 28.28


    „Iată, temerea de Domnul, aceasta este înțelepciune.” Cât de vitale sunt aceste cuvinte și totuși cât de puțin sunt ele puse la inimă! Temerea de Domnul despre care se vorbește aici nu înseamnă spaimă sau teroare, ci un respect cuvenit măreției, puterii și adevărului Său. Dumnezeu este cu totul deasupra întregii imaginații și a celor mai înalte gânduri ale omului. Măreția Sa este de așa natură, încât orice făptură trebuie să-I dea cel mai înalt loc. Într-adevăr, să faci acest lucru este înțelepciune, fiindcă înțelepciunea înseamnă aplicarea corectă a cunoștinței. Cu cât cunoaștem mai mult, cu atât avem nevoie să aplicăm corect această cunoștință. Dacă Îl cunoaștem pe Domnul, Îi vom oferi un loc aparte de oricine și de orice. Îi vom oferi cel mai înalt loc, așa cum citim în 1 Petru 3.15: „Sfințiți-L în inimile voastre pe Hristos ca Domn [sau: pe Domnul Dumnezeu]”.

    Mai există o parte a versetului nostru de astăzi: „Depărtarea de rău este pricepere”. Priceperea este percepția corectă a cunoștinței. Cei credincioși sunt de acord în general că trebuie să se abțină de la rău, însă mulți nu percep pericolul identificării cu principiile rele sau cu cei care practică răul. 2 Timotei 2.19 ne spune: „Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!”. Aceasta nu înseamnă doar a ne abține de la a comite nedreptatea, ci a ne depărta de ea, a o părăsi în mod complet. De asemenea, 1 Tesaloniceni 5.22 ne amintește să ne ferim de orice formă – de orice aparență – a răului. Suntem responsabili să urmăm acest sfat pe care Cuvântul lui Dumnezeu ni-l dă.

    Avem un exemplu în Vechiul Testament cu privire la acest aspect. Iosafat era un împărat evlavios, care L-a onorat pe Domnul, însă care a dovedit lipsă de pricepere atunci când s-a aliat cu Ahab, un împărat nelegiuit. Dumnezeu l-a trimis pe văzătorul Iehu pentru a-l mustra pe Iosafat cu aceste cuvinte: „Să-l ajuți tu pe cel rău și să-l iubești tu pe cei care-L urăsc pe Domnul?” (2 Cronici 19.2). Acestea sunt cuvinte de care și noi trebuie să ne amintim întotdeauna.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Când va închide el, nimeni nu va deschide.

    Și s-a închis ușa.

    Isaia 22.22; Matei 25.10


    Intrați prin ușa harului!

    Următoarea afirmație este sigură: Dacă Dumnezeu închide o ușă, atunci aceasta rămâne închisă. În Apocalipsa 3.7 citim că El „închide și nimeni nu va deschide”. – După ce Noe a intrat cu toată familia sa în corabie, „Domnul a închis ușa după el” (Geneza 7.16). Pe atunci existau pe pământ oameni foarte mari, uriașii, oameni puternici (Geneza 6). Dar, când a venit apa, niciunul nu a îndrăznit să spargă ușa închisă și astfel toți s-au înecat.

    Dumnezeu, care a închis ușa corabiei, va închide curând și ușa harului și nimeni nu o va mai putea deschide. La miezul nopții morale va răsuna un strigăt: „Iată Mirele, ieșiți-I în întâmpinare!” (Matei 25.6). Atunci toți cei care sunt pregătiți, pentru că L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor, vor fi atrași la El. Credincioșii morți vor învia și cei în viață vor fi preschimbați și vor merge cu toții la El. Ușa harului se va închide atunci și toți care vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, vor auzi răspunsul: „Nu vă cunosc!” (Matei 25.11,12).

    De aproape două mii de ani, ușa harului este deschisă. Ați intrat prin ea? Nu așteptați până se face prea târziu! „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

    Citirea Bibliei: Iov 14.1-22 · Fapte 9.31-43

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU UNEȘTE PUNCTELE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Eu am vestit de la început ce are să se întâmple, şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare…” (Isaia 46:10).


    Într-o zi, un om de afaceri și-a sunat soția ca s-o anunțe că va veni cu cineva la masă. Soția lui avea grijă de trei copii școlari și unul mic acasă, așa că avea treabă destulă. Dar a fost de acord și mâncarea pe care a pregătit-o a fost delicioasă și servită cu eleganță. Oaspetele, un oficial important din Spania, s-a simțit foarte bine în casa lor și a mulțumit familiei în mod repetat pentru că l-au invitat și l-au tratat cu o cină gătită și cu căldura și părtășia din familie.

    După mai mulți ani, niște prieteni ai acestei familii au mers în Spania ca misionari. Însă lucrarea lor a fost oprită de legislația țării. Când acest oficial spaniol a aflat că misionarii erau prieteni cu acea familie care l-a găzduit într-un mod atât de plăcut, el și-a folosit toată influența pentru a ridica restricțiile care li se impuseseră. Drept urmare, în acea provincie a Spaniei s-a ridicat o biserică plină de viață și mulți oameni au fost câștigați pentru Hristos. Ați înțeles de ce? Pentru că o soție ocupată a fost dispusă să așeze o farfurie în plus la masă, pentru un oaspete, iar acel musafir s-a dovedit a fi „conectat cu cerul.”

    Asemenea unui om de afaceri înțelept, Dumnezeu stabilește scopul, apoi pune la punct planul necesar pentru a-l îndeplini. În Cuvântul Său (Isaia 46:9-10), El ne spune: „Eu sunt Dumnezeu… Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ‘Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea’… da, Eu am spus şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui”.

    Cu alte cuvinte, Dumnezeu face conexiunile!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 13:21-38


    „Ucenicul pe care-l iubea Isus” este numele pe care îl ia Ioan în evanghelia sa. El cunoştea dragostea Domnului pentru ai Săi (v. 1), dar se ştia şi pe sine ca obiect personal al acestei dragoste; a probat–o aproape de inima lui Isus ~ locul celor mai intime comunicări. Este însă un mister înfiorător pe care Domnul îl dezvăluie acum. Îl denunţă pe trădătorul Iuda, pe care El Însuşi îl cunoştea încă de la început (cap. 6.64). Atunci Satan intră în acest om, care era pregătit să-l primească şi care pleacă în noapte ca să-şi înfăptuiască îngrozitoarea trădare. Domnul vorbeşte din nou de crucea Sa, unde gloria Lui va străluci în umilinţă (v. 31), dar şi de învierea Sa, prin care Dumnezeu Îl va glorifica pe Acela care L-a glorificat pe deplin (v. 32). Dar cum vor fi recunoscuţi ucenicii Lui de acum înainte, câtă vreme El nu va mai fi în mijlocul lor? Printr-un semn sigur: dragostea lor unii pentru alţii (v. 35). Este oare aceasta cu adevărat ceea ce ne caracterizează şi pe noi? Iată un test şi pentru inimile noastre!

    Spre deosebire de Ioan, care era preocupat de afecţiunile lui Isus pentru el, Petru pune în valoare propriul lui devotament, ~ fără a lua seama la avertismentul Domnului!

  • 4 August 2022

     

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Toate cele despre mine vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate și slujitor credincios și împreună-rob în Domnul, pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoască cele despre voi și ca să vă mângâie inimile, împreună cu Onisim, credinciosul și preaiubitul frate, care este dintre voi. Ei vă vor face cunoscut toate cele de aici.

    Coloseni 4.7-9


    Tihic a fost un ajutor prețios al lui Pavel, în special în anii din urmă ai slujirii apostolului. Îl întâlnim pentru prima dată în Troa, în Fapte 20.4, ca făcând parte din grupul care l-a însoțit pe Pavel în călătoria sa din Macedonia până în Asia, locul de baștină al lui Tihic. El este menționat din nou în versetele citate mai sus și, cu termeni similari de apreciere, în Efeseni 6.21,22. Tihic era un mesager de încredere care îl cunoștea bine pe Pavel, care lucra cu el și care, de asemenea, îi putea încuraja pe sfinți. Deși alții din Asia l-au părăsit în cele din urmă pe Pavel, Tit 3.12 și 2 Timotei 4.12 ne arată că Tihic a rămas un mesager fidel până la sfârșit.

    Deși uneori Pavel era singur, în mod evident el se bucura să lucreze împreună cu un grup de frați însuflețiți de aceleași scopuri. Domnul îi încredințase o slujbă dublă: evanghelia și adevărul despre Adunare, pe care el îl numește „taină”. În Cuvântul lui Dumnezeu, o taină este un adevăr care a fost mult timp ținut ascuns și pe care omul n-ar fi putut să-l descopere singur, dar pe care Dumnezeu l-a revelat. Evanghelia și adevărul cu privire la Adunare sunt revelații speciale ale lui Dumnezeu pentru această dispensație a harului, în care noi trăim.

    Pavel nu fusese niciodată la Colose, dar el se ruga pentru sfinții de acolo și dorea rugăciunile lor pentru el. Apostolul le-a scris o epistolă care a venit în întâmpinarea nu numai a nevoilor lor spirituale, ci și a nevoilor noastre astăzi. Însă, alături de învățătura și de îndemnurile necesare, erau și veștile personale pe care Tihic le aducea. Vedem în aceasta cât de strânse erau legăturile de dragoste ale credincioșilor de la început.

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Îmi cunosc fărădelegile și păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta.

    Psalmul 51.3,4


    Să admitem că suntem păcătoși!

    Fariseul din Luca 18 mergea la templu pentru a se ruga. Dar cuvintele rostite de el nu au fost rugăminți, pentru că el nu avea nevoie de nimic! Fariseul considera că este mult mai bun decât toți oamenii pe care îi vedea venind și plecând, mai ales decât vameșul care stătea departe de el.

    Fariseul mulțumea. Dar cui Îi mulțumea? Lui Dumnezeu? Da, el spunea: „Dumnezeule, Îți mulțumesc”, dar de fapt se gândea la sine însuși: „… că nu sunt ca ceilalți oameni”.

    Acest om religios nu avea niciun simțământ pentru sfințenia lui Dumnezeu și nici pentru starea adevărată a inimii lui, care era stricată prin păcat. El nu vedea niciun motiv să-I ceară lui Dumnezeu har și a mers acasă la fel de orb cum venise la templu.

    Vameșul, dimpotrivă, se vedea în lumina sfințeniei lui Dumnezeu și aceasta îl făcea foarte smerit. Dacă vrem să venim în contact cu Dumnezeu, trebuie să recunoaștem starea în care ne găsim. Vameșul se ruga: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”. – Și Domnul Isus Hristos spune: „mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt”.

    Cine vine la Dumnezeu într-o astfel de stare primește iertarea și pacea.

    Citirea Bibliei: Iov 13.1-28 · Fapte 9.17-30

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU-ȚI IGNORA COPIII! – Fundația S.E.E.R. România

    „Fiule, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura” (Proverbele 23:15)


    Dacă reușești să asiguri familiei un trai bun, dar nu reușești să-ți înveți copiii să trăiască conform principiilor Scripturii, succesul tău va fi în van și vei ajunge să trăiești cu regrete. Un copil obișnuit petrece în jur de 6-7 ore, zilnic, pe Internet, uitându-se la televizor sau interacționând cu prieteni din anturaj. Și fiecare minut petrecut în felul acesta creează sistemul de valori care îi va modela ca persoane. Așa că mai bine ai fi mai mult alături de ei! Dacă trebuie să faci vreun sacrificiu material pentru a-i dezvolta pe plan spiritual, acesta va fi un sacrificiu de care te vei bucura mereu.

    Dorothy Lawe Nolte a scris câteva cuvinte profunde pe care orice părinte înțelept ar trebui să și le însușească: „Dacă un copil trăiește cu critică, el învață să condamne. Dacă un copil trăiește în ostilitate, el învață să lupte. Dacă un copil trăiește în batjocură, el se învață timorat. Dacă un copil trăiește în rușine, el învață să se simtă vinovat. Dar dacă un copil trăiește în toleranță, el învață să fie răbdător. Dacă un copil trăiește în încurajare, el învață ce este încrederea. Dacă un copil trăiește în laude, el învață să aprecieze. Dacă un copil trăiește în corectitudine, el învață ce este dreptatea. Dacă un copil trăiește în siguranță, el învață să aibă credință. Dacă un copil trăiește în aprobare, el învață iubirea de sine. Dacă un copil trăiește în acceptare și prietenie, el învață să găsească dragostea în lume.”

    Înțeleptul Solomon, care a fost și el tată, a spus-o astfel: „Fiule, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura!” Așadar, învață-ți copiii și nepoții să fie înțelepți!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 13:1-20


    Pentru inima Domnului, moartea Lui însemna mai întâi „să plece din lumea aceasta la Tatăl” (v. 1; comp. cu 16.28). Îi lăsa însă pe aceia pe care-i iubea într-o lume plină de corupţie şi de violenţă. Şi, aşa cum un călător mergând pe drum are picioarele pline de praf, credincioşii, deşi având „tot trupul spălat” (v. 10) prin sângele crucii (Apocalipsa 1.5), sunt, prin contactul lor necontenit cu răul, expuşi întinării în gânduri, în cuvinte şi în fapte.

    Dar Domnul S–a îngrijit cu credincioşie şi de aceasta, pentru că veghează la sfinţenia practică a alor Săi. Ca mare preot suveran, El le spală picioarele, altfel spus, îi curăţă făcându–i să se judece continuu în lumina Cuvântului (apa) aplicat conştiinţelor lor (Efeseni 5.26; Evrei 10.22). Această slujbă a dragostei trebuie s–o exersăm şi noi unii pentru alţii. În umilinţă, punându–ne la picioarele lor, avem să le arătăm fraţilor noştri, prin Cuvânt, în ce au greşit sau care sunt pericolele la care se expun (Galateni 6.1).

    Dragi prieteni, Domnul nu a spus: fericiţi sunteţi dacă veţi cunoaşte aceste lucruri, ci, ştiindu–le, „fericiţi sunteţi dacă le veţi face” (v. 17).

  • 3 August 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iudeii deci se minunau, spunând: „Cum știe Acesta carte, fără să fi învățat?”. Isus deci le-a răspuns și a zis: „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis. Dacă dorește cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta, dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cine vorbește de la sine însuși caută gloria lui însuși; dar Cine caută gloria Celui care L-a trimis, Acela este adevărat și în El nu este nedreptate”.

    Ioan 7.15-18


    Era o pricină de mirare pentru iudei că El, care nu învățase niciodată carte în școlile lor, avea o astfel de cunoștință. Acest lucru Îl conduce pe Domnul la enunțarea unui test pentru orice învățătură adevărată. Care este sursa ei? Este omenească, sau divină? Învățătura Domnului venea de la Tatăl, care Îl trimisese. Nimic nu-L clatină pe Domnul din această poziție pe care o luase, ca „Cel trimis”. Dacă S-a suit la sărbătoare, n-a făcut acest lucru pentru a-i uimi pe oameni prin cunoștința Sa, ci pentru a da mărturie despre Cel care Îl trimisese.

    Mai mult, învățătura adevărată îl supune pe ascultător la un test. Prin urmare, dacă învățătura Domnului este din cer, ea necesită o stare corectă a sufletului pentru a fi primită. Dorința de a împlini voia Tatălui face sufletul capabil să recunoască ceea ce este de la Dumnezeu. Dacă dorim să cunoaștem, trebuie să fim pregătiți să practicăm. Nimic nu ne face mai orbi față de adevăr ca activitatea voinței proprii. Cât de simplu ar fi adevărul și cât de limpede ar fi calea noastră, dacă n-am avea altă dorință decât să facem voia Lui!

    Mai mult, învățătura adevărată impune un test și vorbitorului. Caută el să se glorifice pe sine, sau pe cel care l-a trimis? Motivațiile nu sunt pure în acela care, chiar dacă spune adevărul, caută totuși slava sa proprie. Cel care caută doar slava lui Dumnezeu în învățătura Sa „este adevărat și în El nu este nedreptate”.

    Avem deci un test pentru învățătură (versetul 16), un test pentru ascultător (versetul 17) și un test pentru vorbitor (versetul 18). În cazul Domnului, învățătura era perfectă și Învățătorul era perfect; falimentul era de partea ascultătorilor.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioși, ca lumina evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei.

    2 Corinteni 4.3,4


    Lumina evangheliei slavei lui Hristos

    La început de august 1914, într-o seară când toată Europa fremăta, ministrul de externe britanic, Sir Edward Grey (1862-1933), era în biroul lui. Aruncând de acolo o privire asupra Londrei a observat că peste tot în locuințe luminile se stingeau, pentru că oamenii se duceau la culcare. El a scris atunci următoarea propoziție: „Și în Europa se sting acum peste tot luminile și nu vedem încă dacă se vor reaprinde”. Primul Război Mondial abia începuse cu câteva zile în urmă!

    Astăzi, la mai bine de 100 de ani de la acel moment, cam aceleași cuvinte se pot spune despre creștinătatea din Europa. Odinioară aici a strălucit „lumina evangheliei slavei lui Hristos”, acum însă tot mai mulți oameni își închid inima la vestea minunată a evangheliei. Ei nu vor să mai audă că prin credința în Domnul Isus pot fi mântuiți și pot deveni copii ai lui Dumnezeu.

    Dar nu doar oamenii nu arată niciun interes pentru evanghelie, ci și în societate în general sunt dezonorate și îndepărtate standardele biblice și vestea bună despre Hristos.

    Totuși, Cuvântul lui Dumnezeu este valabil și astăzi: „Dumnezeu e lumină” (1 Ioan 1.5); El încă spune: „Să lumineze lumina din întuneric”. El dorește să lumineze în inimile oamenilor, ca ei să recunoască în Isus Hristos, pe „fața” Lui, slava Dumnezeului veșnic (2 Corinteni 4.6).

    Citirea Bibliei: Iov 12.1-25 · Fapte 9.1-16

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CE AI SEMĂNAT, ACEEA VEI CULEGE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Daţi, şi vi se va da…” (Luca 6:38).


    La sfârșitul secolului al XIX-lea, un membru al parlamentului britanic a mers în Scoția pentru a ține un discurs important. S-a dus până în Edinburgh cu trenul, apoi a luat o trăsură trasă de cai, luând-o spre sud, unde era destinația sa finală. Dar drumurile erau proaste și trăsura s-a împotmolit în noroi. Un băiat scoțian de la o fermă din zonă a venit să dea o mână de ajutor și l-a ajutat să mute trăsura. Parlamentarul l-a întrebat cât îi datorează. „Nimic,” a răspuns băiatul. „Ești sigur?” a insistat politicianul, dar băiatul a rămas ferm pe poziție și a refuzat plata. „Totuși, n-ai vrea să fac ceva pentru tine?” Ce vrei să te faci când vei fi mare?” Băiatul a răspuns: „Vreau să fiu doctor.” Politicianul s-a oferit să-l ajute pe tânărul scoțian ca să ajungă la facultate și cum era de așteptat și-a respectat promisiunea. Cam o jumătate de secol mai târziu, Winston Churchill s-a îmbolnăvit grav de pneumonie în timp ce participa la o conferință de război în Maroc. Medicii i-au administrat un „medicament miraculos”, numit penicilină, care fusese descoperit de Alexander Fleming.

    Știi despre cine era vorba? Fleming era tânărul scoțian care venise în ajutorul acelui membru al parlamentului din trăsura împotmolită… care nu era altul decât Randolph Churchill, tatăl lui Winston Churchill.

    Într-adevăr, ceea ce semeni aceea vei secera. Domnul Isus la acest adevăr S-a referit când a spus: „Daţi, şi vi se va da.”

    Așadar, când Dumnezeu îți spune să pui o sămânță de bunătate în viața cuiva, El o face pentru că are pregătit un seceriș binecuvântat pentru tine, undeva… cândva… în călătoria vieții tale.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 12:37-50


    Odată cu capitolul 12 se încheie şi o mare diviziune a acestei evanghelii, pentru că, într–adevăr, începând cu capitolul 13, Domnul Se va adresa numai ucenicilor Săi.

    Aici avem cele din urmă cuvinte adresate poporului. De acum înainte, acesta va fi împietrit ca naţiune, conform profeţiei lui Isaia. Vedem cum se verifică versetul 11 din capitolul 1: „A venit la ai Săi (în Israel) şi ai Săi nu L-au primit”. De asemenea este confirmat şi versetul următor; unii L–au primit şi, pentru acest motiv, au primit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu (cap. 1.12). „Chiar dintre mai–mari, mulţi au crezut în El”, fără totuşi a avea îndrăzneală să–şi mărturisească credinţa. Şi motivul ne este dat: „au iubit mai mult gloria oamenilor decât gloria lui Dumnezeu” (v. 43). Noi, cărora ne lipseşte un asemenea curaj de a ne mărturisi credinţa, să ne întrebăm dacă uneori nu se întâmplă aceasta din acelaşi motiv.

    Pentru ultima dată, Isus afirmă public şi solemn caracterul divin al slujbei Sale. El este Trimisul lui Dumnezeu şi în acelaşi timp „întipărirea fiinţei Tatălui” (v. 44,49; Evrei 1.3). Niciunul din cuvintele Sale nu este altceva decât expresia absolută a gândului divin. Să medităm la acest exemplu minunat şi, la rândul nostru, să învăţăm de la El deopotrivă ce trebuie să vorbim şi cum să vorbim (v. 49).

  • 2 August 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr.

    Ioan 11.5


    Taina dragostei divine este că ea îngăduie durerea, iar astfel, prin intermediul acestei dureri, suntem conduși către o cunoaștere mai profundă a dragostei lui Dumnezeu. Tatăl iubește pe Fiul, „totuși Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinței” (Isaia 53.10). Și care a fost motivul? „Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8).

    Lazăr era bolnav, iar surorile lui au făcut ceea ce trebuia – l-au adus în rugăciune înaintea Domnului. Ele I-au trimis vorbă, spunând: „Doamne, iată, acela pe care-l iubești este bolnav” (Ioan 11.3). Dar când a auzit, Isus n-a răspuns în felul în care surorile ar fi dorit, ci „a rămas două zile în locul în care era” (versetul 6). Aceasta este taina dragostei divine. Durerea lor s-a adâncit atunci când Lazăr a murit, însă a fost un lucru temporar. Dragostea divină era la lucru, în deplin acord cu scopurile divine ale lui Dumnezeu pentru gloria Sa și pentru binecuvântarea lor deplină. Când Isus a sosit, Marta s-a plâns: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit” (versetul 21). El i-a spus: „Fratele tău va învia … Eu sunt învierea și viața” (versetele 23 și 25). Când Isus i-a văzut plângând, pe Maria și pe iudei, „a suspinat în duh și S-a tulburat în Sine”. Ajungând la mormânt, „Isus plângea”. Atunci iudeii au spus: „Iată cât îl iubea!” (verstele 33-36).

    Putem conta întotdeauna pe dragostea și pe compasiunea Domnului Isus. După ce S-a rugat Tatălui, El a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” (versetul 43). Va veni ziua când „întâi vor învia cei morți în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiți în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh” (1 Tesaloniceni 4.16,17). Să fim siguri că „nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălțime, nici adâncime, nici o altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 8.38,39).

    R. A. Barnett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Să caute pe Dumnezeu și, bâjbâind, să-L găsească, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi. Căci în El avem viața, mișcarea și ființa.

    Fapte 17.27,28


    Prezența lui Dumnezeu

    Un tânăr atras de aventură și-a propus să traverseze America de Nord cu bicicleta, din est spre vest. Țara întinsă îl tulbura și îl emoționa totodată. În timp ce se deplasa pe autostrăzile Canadei, lungi de sute de kilometri, întâlnind doar ici-colo câte o mașină, a fost cuprins de un sentiment puternic de singurătate. Din când în când era să cadă în depresie. Acolo însă, pe străzile singuratice, prin pădurile dese, a conștientizat pentru prima dată că există un Dumnezeu în cer. Nu știa de unde îi venise acel gând, pentru că acasă nu auzise nimic despre Dumnezeu, dar acum simțea prezența Lui și a început să vorbească cu Dumnezeu! Se ruga pentru prima dată în viața lui, iar Dumnezeu îl asculta.

    În călătoria sa nu s-au întâmplat lucruri deosebite, dar tânărul a simțit ocrotirea lui Dumnezeu și ajutorul Său: în fiecare seară găsea undeva un acoperiș deasupra capului; când i s-a stricat bicicleta, a întâlnit oameni amabili care l-au ajutat. Se simțea oarecum sub paza lui Dumnezeu și în siguranță. Această experiență deosebită l-a marcat. Totuși au mai trecut câțiva ani până a înțeles că Dumnezeu nu vrea să-i dovedească bunătatea Sa doar pentru viața lui de pe pământ, ci vrea să-l salveze din starea lui și să-i dea viața veșnică. Dumnezeu l-a căutat tot timpul, a mers după el cu răbdare, până când tânărul s-a întors la El.

    Citirea Bibliei: Iov 11.1-20 · Fapte 8.26-40

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM STAI CU FOAMEA SPIRITUALĂ? (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.” (Psalmul 119:143)


    Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru medicii pricepuți care știu să diagnosticheze bolile și să prescrie tratamente care vor aduce vindecare și sănătate. Dar iată ceva la care să te gândești: cum ar fi ca bolile noastre legate de stres să poată fi tratate prin meditație, la fel de bine ca prin medicație?

    Psalmistul a scris: „Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea. Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!… Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta.” (Psalmul 119:143-144, 165). Când există un dezechilibru chimic în corpul tău, el trebuie tratat prin medicamente, un regim alimentar diferit și exerciții zilnice. Însă atunci când sufletul îți este flămând până acolo că devine disfuncțional, el trebuie tratat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu vorbim aici despre citirea fugitivă a câtorva versete înainte de-a ne începe ziua…. știm deja că fluturii zboară pe toate florile, dar numai albinele culeg mierea! Uneori trebuie să meditezi mult la un verset înainte de a-i sorbi dulceața; „să-ți întinzi mâinile spre el” și „să meditezi adânc” la el până prinde rădăcină și începe să crească în tine (vezi Psalmul 119:48).

    Este nevoie de timp pentru a schimba trăsături de caracter imprimate adânc în ființa ta. Este posibil ca Dumnezeu să lucreze într-un anumit domeniu din viața ta mai multe săptămâni sau chiar luni. Obiceiurile și căile noi au nevoie de timp ca să se imprime în tine. Trebuie să recunoști lucrul acesta și să-L lași pe Dumnezeu să-ți descopere și să fixeze noile adevăruri în viața ta. Nu te păcăli singur, crezând că dacă citești un anumit adevăr biblic el va produce o schimbare instantanee. El trebuie aplicat zi de zi, și asta cere timp și meditație!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 12:20-36


    În vechile morminte egiptene s–a găsit grâu vechi, de mii de ani, capabil încă să germineze. Dar, deşi s–a scurs mult timp şi deşi a fost conservat în vase foarte preţioase, acest grâu nu s–a putut înmulţi acolo. Ca să poată răsări spice încărcate de boabe asemănătoare cu sămânţa, trebuia ca aceasta să fie pusă în pământ, să fie sacrificată. Aceasta este imaginea pe care o foloseşte Isus pentru a vorbi despre moartea Lui. Dorinţa de a–L vedea, exprimată de greci, I–a purtat gândurile spre consecinţele minunate ale lucrării Sale de la cruce: binecuvântarea naţiunilor sub domnia universală a Fiului Omului; multe roade (v. 24b); judecarea lui Satan (v. 31); toţi oamenii atraşi la El Însuşi (v. 32). Prin faţa sufletului Său sfânt trece însă şi acest ceas încărcat de suferinţe. El Se îndreaptă către Dumnezeu, care–I răspunde din cer prin promisiunea învierea (v. 28).

    Pentru poporul iudeu sosise amurgul. Lumina avea să dispară la orizont: Isus urma să–i părăsească (v. 35; Ieremia 13.16). Ziua de astăzi, o zi de har, este şi ea pe sfârşite. Se apropie clipa când nu va mai fi posibil să crezi (comp. cu v. 40). A fost pentru Isus un solemn „acum” (v. 27,31). Pentru noi, acum este timpul să credem în El.

  • 1 August 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Sunteți păziți prin puterea lui Dumnezeu, prin credință.

    1 Petru 1.5


    Când spunem că Dumnezeu îi păzește pe ai Săi, ne întrebăm din ce cauză trebuie să facă El aceasta. Iată răspunsul: Pentru că au nevoie să fie păziți; altfel ar cădea.

    Să presupunem că întâlnesc o persoană care a alunecat într-un păcat și eu i-aș spune: «Nu e nicio problemă; Dumnezeu rămâne credincios». Deși acesta este în mod abstract un adevăr, nu este tocmai ceea ce ar trebui să-i spun acestui om, ci mai degrabă ar trebui să-i trezesc conștiința. Pe de altă parte, știu că, dacă Dumnezeu nu m-ar păzi, aș putea cădea și eu oricând. N-am nici cea mai mică îndoială că Dumnezeu îi va păzi pe ai Săi până la capăt. Ei nu vor pieri nicidecum.

    Înțelegem deci că avem nevoie să fim păziți și că trebuie să rămânem mereu dependenți, în fiecare clipă, de acest har; dar acest verset ne arată și că harul nu ne va lipsi niciodată. În felul acesta rămânem în dependență, ceea ce este un lucru nespus de binecuvântat. Credinciosul trebuie să învețe că este în întregime dependent, așa cum spune Domnul: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15.5). Chiar dacă nu afirmă cu glas tare, omul gândește că este în stare să facă multe lucruri! De aceea trebuie să învățăm dependența și în același timp adevărul binecuvântat al credincioșiei lui Dumnezeu, care nu dă greș.

    „Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință.” De ce prin credință? Deoarece credința face ca sufletul meu să înțeleagă dragostea Lui. Astfel, credința ne îndreaptă inima spre El, și nu spre noi înșine, într-un fel în care ne face să înțelegem și să prețuim ceea ce este Dumnezeu, Cel care lucrează în harul Său și care ne ține prin puterea Sa.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Îmi înviorează sufletul.

    Psalmul 23.3


    Înviorarea din partea Domnului

    Pastorul Wilhelm Busch (1897-1966) a relatat cum o cântare l-a ajutat odată să treacă peste o mare deprimare: „Mi-am început slujba într-o regiune unde totul părea mort din punct de vedere spiritual. Acolo unde evanghelia începea totuși să lucreze, se aprindeau și mai mari flăcările împotrivirilor. Pe lângă acestea, făceam și eu greșeli. În plus, pe atunci sufeream de dureri puternice de spate, pe care le puteam suporta doar când mergeam cu bicicleta. Eram obosit, deznădăjduit, descurajat. Într-o zi călduroasă de vară, în timp ce mă deplasam cu bicicleta, am auzit deodată o cântare dintr-o cârciumă. Curios fiind, am trecut cu bicicleta pe lângă fereastra deschisă și am încercat să deslușesc ce se întâmpla acolo. Într-un colț, câțiva tineri tocmai cântau:

    O, de-ai putea tu crede, / Minuni mari ai vedea. / Întotdeauna Domnul / Cu drag te-ar ajuta.

    Desigur, nimeni nu-i asculta pe cei care cântau – dar mie mi s-a părut că Domnul Însuși îmi vorbea și că dorea să mă învioreze prin această cântare. Mai târziu am regretat că nu le-am dat mâna celor care cântau acolo – poate și ei ar fi avut nevoie de o îmbărbătare în fața respingerii de care aveau parte”.

    Fiecare verset din Biblie, indiferent dacă este cântat, rostit sau scris, transmite înviorare, mângâiere, îmbărbătare. Domnul nostru știe când, unde și cum înviorarea Sa își va atinge scopul. Să observăm cu atenție și astăzi dovezile dragostei și ale purtării Sale de grijă!

    Citirea Bibliei: Iov 10.1-22 · Fapte 8.14-25

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM STAI CU FOAMEA SPIRITUALĂ? (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Căutaseră pe Domnul de bunăvoia lor şi-L găsiseră. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.” (2 Cronici 15:15)


    Înfometarea prelungită poate afecta sănătatea în mod serios. Îți pierzi capacitatea de a gândi limpede. Vederea ți se încețoșează. Îți slăbește puterea și nu mai ești productiv. Dar la fel stau lucrurile și în viața spirituală. Domnul Isus ne-a atenționat: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Ori, știind lucrul acesta, cum este posibil să nu ne facem timp să citim Biblia? Știm că este vital pentru sănătatea noastră spirituală, mentală și emoțională, și cu toate acestea, fie nu prea citim Cuvântul, fie o facem superficial. De ce oare?

    1) Pentru că nu suntem motivați. Nu am experimentat bucuria care vine când descoperim noi înșine marile adevăruri din Cuvântul lui Dumnezeu. Ne complacem în această situație și ne mulțumim să primim hrana spirituală prin intermediul altora. Însă atunci când ești serios în studierea Bibliei, nu te vei mai mulțumi cu o cunoaștere de mâna a doua.

    2) Pentru că nu știm cum s-o facem. Auzim o predică frumoasă și ne gândim: „De ce nu am văzut și eu asta?” Pentru că mulți învățători ai Cuvântului petrec multe ore studiind Sfânta Scriptură, dar noi nu!

    3) Pentru că ne-am lenevit. Studiul biblic necesită autodisciplină. E nevoie de timp, efort, concentrare și perseverență. Niciun mare adevăr nu se găsește la suprafață; trebuie să sapi adânc. În Vechiul Testament, când poporul Israel a căutat „pe Domnul de bunăvoia lor, L-au găsit. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.”

    Să știi că Dumnezeu vrea și poate să facă același lucru și pentru tine.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 12:1-19


    În acest tablou emoţionant, zugrăvit de primele trei versete (1-3), sunt figurate diferite aspecte ale închinării: prezenţa Domnului, comuniunea, mărturia, slujirea sfântă, lauda. Nu este vorba de o sărbătoare în cinstea lui Lazăr: Isus este centrul acestei adunări: Lui „I-au pregătit deci o cină”. Şi singurul titlu dat lui Lazăr pentru a fi la masă cu El era acela de mortul care a primit o viaţă nouă (cum este cazul tuturor celor răscumpăraţi). Acest om nu spune nimic, nu face nimic, ci pur şi simplu este aici viu, prezenţa lui fiind îndeajuns pentru a le aminti tuturor ceea ce a făcut Domnul pentru el. Marta slujeşte şi activitatea ei este aici în totul cum se cuvine (spre deosebire de Luca 10.40). De asemenea, Maria răspândeşte parfumul care este „de mare preţ” şi pentru inima Mântuitorului şi care umple casa, imagine a adorării exprimate în comun de răscumpăraţii recunoscători. Cel necredincios nu are decât dispreţ pentru o asemenea închinare şi, în fond, aceasta se întâmplă pentru că el onorează un alt dumnezeu: banul (v. 6).

    În versetul 10 îl vedem pe Lazăr asociat cu Domnul Isus ca ţintă a urii oamenilor.

    Apoi asistăm la intrarea solemnă a Împăratului lui Israel în cetatea Sa, Ierusalim, precedată de reputaţia atât de trecătoare pe care o dăduse marea Sa minune.

  • 31 Iulie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria Lui eternă în Hristos Isus, după ce veți suferi puțin timp, El Însuși vă va desăvârși, vă va așeza, vă va întări și vă va face neclintiți: Lui fie gloria și puterea, în vecii vecilor! Amin.

    1 Petru 5.10,11


    Doxologiile din Noul Testament (13) – Dumnezeul oricărui har

    Simon Petru străbătuse o cale lungă: de la un ucenic care se lepădase de Domnul, la unul dintre cei mai importanți apostoli. Domnul prezisese căderea și restabilirea lui Petru – „Când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi” (Luca 22.32). Harul a lucrat restabilirea sa, de aceea cheia acestei epistole este harul lui Dumnezeu.

    În versetul de astăzi putem vedea relatarea scrisă a felului cum experiența apostolului a fost folosită pentru a-i întări pe frații săi, rugându-se pentru ei și încredințându-i în mâna Dumnezeului oricărui har. Dacă cineva cunoștea cu adevărat harul lui Dumnezeu în Hristos, acela era Simon Petru. Pentru el, Dumnezeu era Dumnezeul oricărui har. Ce titlu minunat și cât de adevărat! Da, El este Dumnezeul oricărei mângâieri, Dumnezeul răbdării, Dumnezeul speranței, Dumnezeul păcii și Dumnezeul gloriei – însă, mai presus de toate, El este Dumnezeul harului (vedeți 2 Corinteni 1.3; Romani 15.5,13,33; Fapte 7.2).

    Petru încheie aceste cuvinte cu o doxologie. Dumnezeul oricărui har ne-a chemat la gloria eternă în Hristos Isus! Harul are un scop în vedere. Între timp experimentăm suferințe, în așteptarea gloriei, iar aceasta a fost și calea lui Hristos (Luca 24.26), însă aceste suferințe sunt folosite de Dumnezeu pentru a ne desăvârși, pentru a ne întări și pentru a ne face neclintiți. Ele nu sunt vrednice să fie puse alături de gloria care va veni (Romani 8.18).

    Acest Dumnezeu al harului este vrednic de toată lauda noastră. El ne-a mântuit atunci când eram vrăjmașii Săi. L-a trimis pe preaiubitul Său Fiu aici pe pământ, care a plătit prețul răscumpărării noastre și care a suferit cumplit pentru aceasta. Iar când noi, fiind copii ai Săi, se întâmplă să ne depărtăm și să ne rătăcim, El ne restabilește prin același har. A Lui să fie gloria și puterea în vecii vecilor!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?

    Psalmul 22.1


    Strigătul de la cruce

    Acest strigăt al Domnului Isus Hristos de pe Golgota ne îndeamnă să ne oprim o clipă în fața crucii și să auzim glasul care răzbate de acolo și să medităm la el. Dumnezeu nu L-a cruțat pe singurul Său Fiu, ci „L-a supus suferinței”, așa cum spune profetul Isaia. – De ce a trebuit Isus să sufere?

    Milioane de credincioși cunosc răspunsul și fiecare în parte spune: Din cauza păcatelor mele pe care Domnul le-a ispășit pe cruce. Acolo El a devenit pentru mine jertfa dată de Însuși Dumnezeu, pentru că eu nu-I puteam aduce nimic. Din strigătul Domnului meu înțeleg cât de groaznic este păcatul meu în ochii lui Dumnezeu, de vreme ce El a trebuit să coboare în judecată pentru mine. Acum pot să-L slăvesc pe Domnul și Mântuitorul meu și Îi voi aduce pe veci mulțumire pentru jertfa Sa. Deoarece El a fost părăsit de Dumnezeu, eu voi fi veșnic la Dumnezeu, în slava cerului.

    Credinciosul mai vede ceva în acest De ce al Mântuitorului. Este expresia purității lui Hristos și a vieții Sale fără păcat. El nu I-a dat lui Dumnezeu niciun motiv să-L părăsească și de aceea a avut dreptul să întrebe: „De ce?”.

    Toți cei care cred că pot să meargă în cer fără credința în Salvatorul Isus Hristos ar trebui să știe că Dumnezeu nu L-ar fi dat niciodată pe singurul Său Fiu să sufere în felul acesta, dacă ar fi existat o altă cale de a-i salva pe oameni de la judecata veșnică.

    Citirea Bibliei: Iov 9.1-35 · Fapte 8.1-13

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM STAI CU FOAMEA SPIRITUALĂ? (1)

    „Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.” (Psalmul 107:9)


    Când ești bolnav, una dintre primele întrebări pe care ți-o adresează medicul pentru a-ți stabili diagnosticul, este: „Cum stai cu pofta de mâncare?” De ce? Pentru că atunci când îți pierzi dorința de a mânca, ceva nu funcționează bine în organismul tău. Același principiu se aplică și sănătății spirituale. Una dintre trăsăturile majore ale oamenilor de pe paginile Scripturii era aceea că au fost flămânzi după Dumnezeu în rugăciune, și erau disciplinați să studieze și să înțeleagă Cuvântul Său.

    Ce l-a făcut pe evanghelistul George Mueller să aibă atâta succes? În timpul vieții, el a citit Biblia cam de 200 de ori – și peste jumătate din aceste lecturări au fost pe genunchi: el se ruga în timp ce studia. Când Îl cunoști pe Dumnezeu atât de bine, te vei ruga în mod specific și vei primi răspunsuri specifice. Adevărul este că ai fost creat cu un gol de forma lui Dumnezeu, și numai Dumnezeu îl poate umple. Un succes mai mare nu-l va umple… Nici mai mulți bani… Nici o altă relație… Nici dacă ai locui într-un palat și ai fi rege!

    De aceea, psalmistul a scris: „Învaţă-mă orânduirile Tale! Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale. Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi. Mă desfătez în orânduirile Tale şi nu uit Cuvântul Tău. Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc Cuvântul Tău! Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale! Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale! Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile Tale. Tu mustri pe cei îngâmfaţi, pe blestemaţii aceştia care se rătăcesc de la poruncile Tale. Ridică de peste mine ocara şi dispreţul! Căci păzesc învăţăturile Tale. Să tot stea voievozii şi să vorbească împotriva mea: robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale. Învăţăturile Tale sunt desfătarea mea şi sfătuitorii mei.” (Psalmul 119:12-24).

    Cuvântul lui Dumnezeu este „hrană pentru suflet”; așadar, dacă ți-ai hrănit trupul dar ți-ai neglijat sufletul, rearanjează-ți prioritățile chiar de astăzi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 11:45-57


    Dumnezeu a răspuns Fiului Său nu numai înviindu–l pe Lazăr, ci deopotrivă aducând la credinţa în El pe mulţi martori aflaţi în faţa acestei scene minunate (v. 42b; v. 45). Această minune însă, cea mai mare dintre cele pe care le relatează această evanghelie şi ultima înaintea propriei Sale învieri, este şi cea care decide moartea Lui, pentru că, începând „din ziua aceea” au loc sumbrele uneltiri care culminează cu crima (v. 53). Iudeii răspund astfel la întrebarea pe care Domnul le-o pusese în capitolul 10.32.

    Preoţii par a se teme ca nu cumva poporul, urmându–L pe Isus, să atragă atenţia romanilor şi astfel, represaliile lor, când, din contră, respingerea Domnului este cea care va fi, patruzeci de ani mai târziu, cauza distrugerii locului lor de cult (Ierusalimul) şi a naţiunii lor de către romani (v. 48).

    Dumnezeu permite ca profeţia lui Caiafa să depăşească infinit gândurile acestui om sfidător şi rău. Isus Îşi va da viaţa pentru naţiune (pentru că Israel va fi restaurat mai târziu), precum şi pentru a-i aduna într–unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi” (v. 52). Satan răpeşte şi împrăştie (comp. cu cap. 10.12), în timp ce, prin lucrarea Sa, Isus adună de aici, de jos, pe cei care fac parte din familia lui Dumnezeu.

  • 30 Iulie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și el a zis: „Arată-mi, Te rog, gloria Ta”. Și El a zis: „Voi face să treacă toată bunătatea Mea pe dinaintea feței tale și voi vesti Numele Domnului înaintea ta; și voi fi îndurător cu cine voi fi îndurător și voi avea milă de cine voi avea milă”. Și a zis: „Tu nu-Mi poți vedea fața, pentru că omul nu poate să Mă vadă și să trăiască”.

    Exod 33.18-20


    Ar putea vreun om să înțeleagă înțelepciunea supremă și căile minunate ale lui Dumnezeu, înainte ca Dumnezeu să le descopere? Așa ceva ar fi imposibil. Dacă Dumnezeu ar fi spus în Vechiul Testament că Fiul Său avea să devină Om; că avea să fie născut într-un staul; că avea să trăiască treizeci și trei de ani și jumătate pe acest pământ; că avea să sufere de foame și de sete; că avea să fie respins, batjocorit, scuipat și, în cele din urmă, crucificat, ar fi crezut cineva toate acestea, în cazul în care ar fi putut să le înțeleagă? Dacă Dumnezeu ar fi spus că Fiul Său, prin moartea de la cruce, avea să devină mijlocul de mântuire pentru milioane de oameni și că, prin moartea Sa, poporul Israel avea să fie mântuit și avea să primească toate promisiunile pe care Dumnezeu le dăduse poporului Său, ar fi înțeles cineva așa ceva? Imposibil! Nu putem înțelege căile lui Dumnezeu înainte ca El să ni le arate. Când El Se descoperă ochilor noștri, atunci ne minunăm la vederea gloriei căilor Sale.

    În Efeseni 3.9,10 citim: „Dumnezeu, care a creat toate, pentru ca înțelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor și autorităților în cele cerești”. Prin Adunare, îngerii învață înțelepciunea lui Dumnezeu, fiindcă, deși ei slujesc în prezența Lui de milioane de ani, nu au cunoscut pe deplin măreția, vastitatea și adâncurile înțelepciunii Lui. Este limpede deci că sfinții Vechiului Testament nu puteau cunoaște ceea ce cunoaștem noi acum despre lucrarea Domnului, nici nu puteau înțelege rezultatele ei așa cum le înțelegem noi astăzi.

    În plus, israeliții nu vor cunoaște nici în viitor ceea ce cunoaștem noi acum cu privire la lucrarea Domnului Isus. Ei nu vor putea niciodată pătrunde măreția ei, așa cum o facem noi. Nu că noi am putea înțelege pe deplin măreția acestei lucrări, însă putem să ne adâncim în ea mult mai mult decât o vor putea face sfinții din Mileniu.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide! Fiindcă oricine cere, primește; cine caută, găsește; și celui care bate, i se va deschide.

    Luca 11.9,10


    Filosofia mea nu merge atât de departe

    Filosoful Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) a fost un om de acțiune, care a crezut în binele din om. În ciuda studiilor sale teologice, el a rămas însă departe de Dumnezeul Bibliei și de Isus, Mântuitorul.

    În scrierile sale citim: „Omul poate face ceea ce ar trebui; iar când spune: «Nu pot», atunci de fapt nu vrea. Toată puterea umană este dobândită prin lupta cu sine și prin depășirea de sine”.

    Odată Fichte a fost vizitat de baronul Kottwitz, pe care filosoful l-a tratat cu un aer de superioritate. În timpul războaielor lui Napoleon, baronul Hans Ernst von Kottwitz (1757-1843) își sacrificase o mare parte din avere pentru a oferi un loc de odihnă și hrană sutelor de persoane fără adăpost din Berlin, comandamentul francez de la acea vreme punându-i la dispoziție o cazarmă.

    În timpul conversației lor au abordat și tema rugăciunii. Filosoful educat a spus: „Domnule baron, copilul se roagă, bărbatul vrea”. Kottwitz i-a răspuns: „Domnule profesor, am grijă de 600 de oameni și de multe ori nu știu de unde să iau pâinea zilnică necesară. Într-o astfel de situație cunosc o singură soluție: rugăciunea către Tatăl meu ceresc. Iar aceasta m-a ajutat întotdeauna”. Fichte a tăcut o vreme și apoi a spus tulburat: „Da, dar filosofia mea nu merge atât de departe”.

    Citirea Bibliei: Iov 8.1-22 · Fapte 7.51-60

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ RECUNOȘTI VOCEA LUI DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România

    „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” (1 Samuel 3:9)


    Samuel era un băiat care lucra în Locașul sfânt, dar nu a recunoscut vocea lui Dumnezeu când El i-a vorbit. Mai târziu însă, urechea sa a devenit portalul prin care Dumnezeu S-a adresat unei națiuni întregi. A învăța să recunoști vocea lui Dumnezeu nu este o competență pe care o dobândești peste noapte, pentru că El ne vorbește în momente diferite, în moduri diferite și în circumstanțe diferite. Pentru a recunoaște vocea lui Dumnezeu, avem nevoie de următoarele:

    1) Maturitate spirituală. Domnul Isus ne-a explicat de ce-l urmează oile pe păstor: „oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:4). Să observăm că Isus a zis că „oile” Sale (nu „mieii” Săi) „Îi cunosc glasul”. Mieii urmează oile adulte până când li se dezvoltă simțurile. Asta înseamnă că pentru cei imaturi există har. Așadar, dacă auzul tău spiritual nu s-a dezvoltat încă, Dumnezeu va lucra în tine până când acest auz ți se va dezvolta.

    2) În al doilea rând, tu trebuie să înveți să nu-L limitezi pe Dumnezeu! Când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, s-a cutremurat tot muntele… pe când lui Ilie i-a vorbit printr-un susur blând. Nu-L limita pe Dumnezeu și nu încerca să-L încadrezi în tipare omenești. El poate să-ți vorbească prin Biblie, prin cei care au pregătirea necesară ca să te învețe din Cuvântul Său, printr-o cântare, printr-o situație dureroasă, ori prin gândurile și dorințele tale, când ești supus Lui… Cheia este să stai aproape de Dumnezeu și să ai urechile ciulite!

    3) În al treilea rând, pentru a recunoaște vocea lui Dumnezeu, tu trebuie să fii supus. Regele David a spus: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8). Când vine vorba despre recunoașterea vocii lui Dumnezeu, care dintre următoarele răspunsuri ți se potrivește: „Când mă voi simți mai bine”? „Când voi reuși să-mi fac loc în programul meu încărcat”? „Mă mai gândesc la asta”? Dar ia seama bine la versetul următor (Iov 36:11): „Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire şi anii în bucurie”.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 11:28-44


    Marta înţelege că sora ei poate pătrunde mai bine decât ea gândurile Domnului. O cheamă. Maria însă nu poate decât să spună şi ea: „Doamne, dacă ai fi fost aici” (v. 32; comp. cu v. 21). Ea nu ştie să privească decât în urmă, ca multe persoane aflate în doliu. Isus, cu inima strânsă, cere să fie condus la mormânt. Şi Îl vedem plângând. Oare nu ştia El ce avea să facă? Sigur că ştia, însă, în prezenţa ravagiilor morţii şi a tragicelor ei influenţe asupra spiritului oamenilor, Fiul sfânt al lui Dumnezeu este copleşit de durere, de tulburare, de mâhnire. Da, acolo este Învingătorul morţii, însă, pentru ca gloria lui Dumnezeu să strălucească înaintea mulţimii care avea să fie martoră, trebuie din nou constatat cum se cuvine stadiul de alterare al lui Lazăr (v. 39) şi, de asemeni, ca mai întâi Domnul să atribuie puterea Sa unei acţiuni a harului Celui care L-a trimis (v. 41,42). Numai atunci puternicul Său strigăt de poruncă face să iasă mortul din mormânt, încă înfăşurat în fâşiile sale de pânză” Ce înfiorare pentru întreaga asistenţă!

    Cât despre noi, să reţinem promisiunea pe care Domnul i–o face Martei: „dacă vei crede, vei vedea” poate nu exact ce speri, dar cu siguranţă „gloria lui Dumnezeu” (v. 4 şi 40).

     


     

  • 29 Iulie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cum voi purta eu singur necazul vostru și povara voastră și cearta voastră?

    Deuteronom 1.12


    Acesta era motivul temerii lui Moise: „Necazul vostru și povara voastră și cearta voastră”. Ei nu se înțelegeau între ei; existau controverse, neînțelegeri și dispute; și cine ar fi putut rezolva aceste lucruri? Ce umăr omenesc putea susține o astfel de povară? Cât de diferit ar fi putut sta lucrurile în mijlocul lor! Dacă ar fi umblat în dragoste, nu ar fi fost niciun caz care să trebuiască rezolvat și, prin urmare, nici nevoia de a judeca sau de a decide între ei. Dacă fiecare mădular al adunării ar fi căutat binele, interesele și fericirea fratelui său, nu ar fi existat nici „ceartă”, nici „necaz”, nici „povară”. Dacă fiecare ar fi făcut tot ceea ce îi stătea în putere pentru a promova binele comun, cât de plăcut ar fi fost rezultatul!

    Însă, din nefericire, nu așa au stat lucrurile în privința lui Israel aflat în pustie; și, lucru cu mult mai smeritor, oare nu așa stau lucrurile cu Adunarea lui Dumnezeu, deși privilegiile noastre sunt cu mult mai înalte? Abia fusese formată Adunarea, prin prezența Duhului Sfânt, iar murmurele și nemulțumirile au și început să se audă. Și pe ce teme? Pe „neglijare”, fie ea imaginară, fie reală. Indiferent că era reală sau nu, eul era la lucru. Dacă neglijarea era doar imaginară, eleniștii erau de vină; iar dacă era reală, evreii erau de vină. În general, în astfel de cazuri, greșeala este de ambele părți; însă adevăratul fel de a evita toate certurile, nemulțumirile și murmurele este să pui eul în țărână și să cauți cu râvnă binele altora.

    Chiar în prezența Domnului Însuși, a Cărui viață a fost o completă lepădare de sine, apostolii au avut o dispută cu privire la cine să fie cel mai mare. O astfel de dispută nu ar fi avut loc niciodată, dacă fiecare ar fi cunoscut secretul minunat al punerii eului în țărână și al căutării binelui altora. Niciunul dintre cei care cunosc adevărata înălțime morală, care constă în golirea de sine, nu va căuta un loc de înălțare pentru sine însuși. Apropierea de Hristos satisface atât de mult o inimă smerită, încât onoarea, distincțiile și răsplătirile au o mică valoare. Dar unde eul este la lucru, acolo vor fi invidie și gelozie, ceartă și nemulțumiri, confuzie și orice lucrare rea.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    [Tatăl a zis:] „Dar, dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne!”. Și Isus i-a zis: „Dacă poți … Toate sunt cu putință celui care crede”.

    Marcu 9.22,23


    Dacă poți…

    Un om l-a adus la Domnul Isus pe singurul lui fiu posedat de un demon violent care, încă din copilărie, îl arunca pe băiat în apă sau în foc. Tatăl îl scăpa de fiecare dată cu greu de la înec sau de la arsură. Tatăl a strigat: „Dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne!”.

    La prima vedere am putea spune că omul s-a adresat persoanei potrivite, pentru că numai Domnul Isus îl putea ajuta! Dar Domnul a auzit îndoială în cuvintele lui, fiindcă spusese: „Dacă poți face ceva”. Domnul a răspuns la acest dacă cu un alt dacă: Dacă poți crede, sau cu alte cuvinte: Importantă nu este întrebarea dacă Eu pot, ci dacă tu crezi. Apoi i-a explicat tatălui: „Toate sunt cu putință celui care crede”. Tatăl nu s-a apărat, ci a primit corectura și a spus: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”. Cât de contrar, dar totodată cât de înviorător este acest răspuns sincer! Apoi Domnul a scos demonul și l-a redat pe băiat tatălui său.

    Câteodată, când suntem în necaz, gândim și spunem și noi la fel: Dacă poți, vino și ajută-ne! – Și Dumnezeu ne dă de înțeles, la fel de blând, că la necredință El nu va răspunde. Prin credință – oricât de mică ar fi – să ne bazăm pe promisiunile lui Dumnezeu! Cu încredere în El, care singur are puterea și poate totul, ajungem la liniște și avem parte de ajutorul Său.

    Citirea Bibliei: Iov 7.1-21 · Fapte 7.35-50

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PRACTICĂ SMERENIA! – Fundația S.E.E.R. România

    „Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat”. (Matei 23:12)


    Apostolul Pavel a făcut una dintre cele mai extraordinare lucrări pe care le-a cunoscut lumea, și totuși a afirmat următorul lucru despre sine însuși: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15). Când oamenii i-au spus lui Pavel cât de important era ce făcea, el a rămas smerit aducându-și aminte ce a fost. Dacă crezi că te-a chemat Dumnezeu, răspunsul tău trebuie să fie o plecăciune în smerenie înaintea Lui.

    Când Îngerul Domnului i-a spus bătrânului Zaharia că va avea un fiu, pe Ioan Botezătorul, Zaharia a căzut la pământ și nu s-a mișcat, așa încât oamenii s-au întrebat dacă nu cumva a murit. Ezechiel are o carte în Biblie care îi poartă numele. Este ceva extraordinar, nu-i așa? Cu toate acestea, când Dumnezeu l-a chemat, el a căzut cu fața la pământ și Dumnezeu i-a spus să se ridice: „Fiul omului, stai în picioare şi-ţi voi vorbi!” (Ezechiel 2:1).

    Când Ioan autorul Apocalipsei L-a văzut pe Isus stând în mijlocul celor șapte biserici, el a scris: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort” (Apocalipsa 1:17). Înțelegi tiparul care se conturează aici?

    Apostolul Pavel scrie: „să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare…” (Efeseni 4:1-2). Gândește-te la expresia „umblare cu Dumnezeu”: în a cui companie ești? A lui Dumnezeu! Poți numi o chemare mai înaltă? Cu cât mai înaltă este chemarea ta, cu atât mai mic trebuie să te faci după propria ta estimare. Smerenia nu înseamnă să te consideri o persoană neînsemnată, ci să te gândești mai puțin la tine. Domnul Isus a concluzionat astfel: „Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.” Așa că – practică smerenia!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 11:1-27


    În neliniştea lor, cele două surori din Betania I–au adresat Prietenului divin o rugăciune care ne poate servi drept model: „Doamne, iată, acela pe care-l iubeşti este bolnav” (v. 3). Numindu-L Domn, ele Îi recunosc autoritatea şi nu-şi permit să–I dicteze, de exemplu: vino să-l vindeci! Ele expun simplu cazul care le preocupa. De asemenea, ele cunoşteau dragostea Lui şi la aceasta fac apel. Totuşi, această afecţiune nu-I impune lui Isus să plece imediat în Iudeea, după cum nici intenţiile criminale ale iudeilor nu-L împiedică să meargă acolo când a sosit momentul. El nu Se lasă condus de sentimente, cum facem noi adesea, nici oprit de teama de oameni. Ascultarea de Tatăl Său este singura care-I dirijează paşii. Prin această întârziere, gloria lui Dumnezeu va străluci şi mai mult, pentru că Lazăr este deja de patru zile în mormânt atunci când Domnul Isus ajunge în Betania. Ne aflăm uneori în faţa unor persoane încercate de doliu. Şi resimţim atunci totala insuficienţă a compasiunii omeneşti (asemenea celei a iudeilor din v. 19). Totul se schimbă însă când ne îndreptăm privirile spre Cel care este „Învierea şi Viaţa”. Atunci înţelegem plinătatea valorii lucrurilor veşnice.

  • 28 Iulie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar voi, preaiubiților, zidindu-vă pe credința voastră preasfântă, rugându-vă prin Duhul Sfânt, păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viață eternă.

    Iuda 20,21


    Credinciosul are nevoie să se zidească în fiecare zi pe credința sa preasfântă. Ea face referire la voia revelată a Domnului, așa cum vedem în versetul 3: „credința dată sfinților o dată pentru totdeauna”. Pe ea se sprijină cel credincios. Fiind sigur că ea constituie o temelie de nezdruncinat împotriva atacurilor oamenilor și ale demonilor, el se poate zidi pe ea. Zidirea implică o hrănire continuă cu Scriptura, pentru ca sufletul să fie întărit. În strânsă legătură cu acest aspect stă rugăciunea „prin Duhul Sfânt”, nu o recitare formală a unor rugăciuni, ci comuniunea spirituală cu Dumnezeu, prin care sunt aduse înaintea Lui toate nevoile și toate dificultățile. Rugăciunea prin Duhul Sfânt poate rezulta doar dintr-o umblare prin Duhul Sfânt.

    Urmează o poruncă clară: „Păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu” (versetul 21). Remarcați că nu ni se cere să-L facem pe Dumnezeu să ne iubească. Un astfel de gând este cu totul opus Celui a cărui natură este dragostea, iar crucea ne-a demonstrat dragostea Lui pe deplin. Această dragoste este neschimbătoare, chiar dacă noi, uneori, nu o savurăm așa cum ar trebui. Niciodată să nu ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu! Împrejurările prin care trecem nu o pot schimba, iar sufletul care se bazează pe ea va fi triumfător în conflictele și în dificultățile vieții.

    Mai există un îndemn: trebuie să așteptăm venirea Domnului nostru Isus Hristos – îndurarea Lui pentru viața eternă. Avem încă de pe acum viața eternă, prin credința în Cel care este El Însuși viața eternă, însă ne îndreptăm către un loc unde viața va domni și unde totul va fi potrivit cu această viață pe care deja o avem prin Duhul. În felul acesta, sufletul încrezător privește cu speranță în sus și așteaptă cu răbdare venirea Domnului.

    H. A. Ironside

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!

    Evrei 4.7


    Acum este ziua mântuirii

    Tocmai voiam să mă duc la culcare, când a sunat telefonul. „Ați putea, vă rog, să veniți la spital? Un muribund dorește să vorbească cu dumneavoastră. Vă rog, grăbiți-vă!” Puțin mai târziu mă aflam la patul bolnavului. Era un om în floarea vârstei. În seara aceea, o mașină a derapat pe șoseaua umedă și l-a lovit. Picioarele îi erau zdrobite. Dramatic era faptul că șoferul a fugit de la locul accidentului, iar bărbatul grav rănit a fost găsit numai după câteva ore.

    Acum era prea târziu! La amiază fusese sănătos, acum era mistuit de dureri îngrozitoare. În după-masa aceea ar fi râs dacă cineva i-ar fi vorbit despre moarte. Acum gemea: „O, Doamne, păcatele mele, mă tem atât de mult…”. I-am spus câteva cuvinte din Sfânta Scriptură și i-am amintit de Numele Domnului Isus, dar nu mă auzea. Avea dureri foarte mari. Apoi a devenit inconștient.

    Și așa a murit. Am stat șocat lângă patul său. Aș fi deschis fereastra și aș fi strigat întregului oraș aglomerat: „Căutați pe Domnul Isus atât timp cât mai este de găsit! Pocăiți-vă acum cât mai este timp! Curând poate să fie prea târziu! Pe patul de moarte ești prea slab să mai faci acest pas! Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”.

    Mâine poate să fie prea târziu, veșnic prea târziu! Ascultați astăzi de glasul Lui! Acum este ziua mântuirii!

    Citirea Bibliei: Iov 6.1-30 · Fapte 7.17-34

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII UN SUSȚINĂTOR! (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Iosua… slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el va pune pe Israel în stăpânirea ţării aceleia.” (Deuteronomul 1:38)


    Când vine vorba despre darul susținerii, să subliniem câteva aspecte:

    1) Susținerea este un dar neglijat. Oare de ce? Pentru că nicio lucrare nu pare mai necesară în biserică astăzi decât încurajarea. Sunt atât de frecvente descurajarea și temerile, și e atât de dificil să găsești – chiar și în biserică – încurajare. În multe comunități și biserici există ceva ce-am putea numi „comitetul dușurilor reci” – un grup de oameni mereu gata să-ți spună de ce o lucrare nu dă rezultate, și să-ți demonstreze că un oarecare program nu funcționează. Oamenii aceștia sunt mult mai vocali decât cei care încurajează, fapt care ne duce la următorul aspect:

    2) Susținerea este un dar necesar. Indiferent cât de bine par să meargă lucrurile sau cât de bine arată cineva pe dinafară, fiecăruia dintre noi ne prinde bine uneori puțină încurajare. De fapt, susținerea este atât de importantă, încât întreaga biserică ar trebui să fie implicată în ea. Biblia spune: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie”. (Evrei 10:24-25). Biserica este un loc în care oamenii trebuie ridicați, nu dărâmați. Noi trebuie să-i susținem pe oameni atunci când n-au nevoie, și să nu așteptăm până când au nevoie de încurajare! Dacă așteptăm prea mult, încurajarea poate veni prea târziu. Nu aștepta să se întâmple ceva bun ca să rostești o încurajare; fă-o ca o practică obișnuită. „Dar nu știu ce să le zic,” spui tu. Dacă Îi ceri lui Dumnezeu înțelepciune în sensul acesta, El ți-o va da. „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4).

    Așadar, fii un susținător!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 10:22-42


    Plini de rea‑credinţă, iudeii Îl iau din nou la întrebări pe Domnul: „Dacă Tu eşti Hristosul, spune-ne deschis!” (v. 24). Iar El nu numai că le–o spusese (de exemplu, cap. 8.58), ci le–o şi arătase (v. 25,32,37,38). De acum încolo, activitatea Sa va fi rezervată turmei Sale. Oile Îi aparţin de drept, în primul rând pentru că Tatăl I le–a dat Lui în mod expres (v. 29), apoi pentru că El le–a răscumpărat. Şi preţioasele versete 27 şi 28 ne spun pe de o parte ce face El pentru oile Lui, anume că le dă viaţă veşnică, le conduce şi le ţine la adăpost în mâna Lui, şi, pe de altă parte, ce le caracterizează, faptul că ascultă de glasul Lui şi că Îl urmează. Nu este acesta răspunsul potrivit la dragostea Lui minunată?

    Încă o dată iudeii caută să–L ucidă cu pietre (cap. 8.59), acuzându–L acum de blasfemie. „Om fiind, Te faci pe Tine Însuţi Dumnezeu” (v. 33), pretind ei. Aceasta era, într–adevăr, ambiţia celui dintâi Adam şi este, de atunci, a tuturor urmaşilor lui: de a fi egali cu Dumnezeu. Dar Isus a urmat tocmai calea inversă: „Fiind în chip de Dumnezeu”, „la înfăţişare fiind găsit ca un om, S–a smerit” (Filipeni 2.6–8).

    „Mulţi au crezut în El acolo” concluzionează totuşi versetul 42 (ca şi cap. 8.30) devenind fericitele Sale oi.

  • 27 Iulie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în cortul întâlnirii, la întâi ale lunii a doua, în anul al doilea după ieșirea lor din țara Egiptului.

    Acestea sunt poruncile și rânduielile pe care le-a poruncit Domnul prin Moise fiilor lui Israel, în câmpiile Moabului.

    Numeri 1.1; 36.13


    Călătoria lui Israel prin pustie, de la Sinai și până în câmpiile Moabului, a durat aproximativ treizeci și opt de ani. În tot acest timp, Dumnezeu Și-a călăuzit cu credincioșie poporul către țara promisă, fără să piardă niciodată din vedere scopul Său, chiar dacă poporul l-a pierdut de cele mai multe ori. Călătoria prin pustie a scos la iveală inima necredincioasă a israeliților, însă, chiar dacă L-au ispitit pe Domnul de multe ori, murmurând împotriva Lui, El le-a vorbit aceste cuvinte din Numeri 15.2: „Când veți intra în țara locuințelor voastre, pe care v-o dau”; și, din nou, în versetul 18: „Când veți intra în țara în care vă voi duce”. Toată necredința și toate murmurele lor n-au putut zădărnici scopul lui Dumnezeu de a-i aduce în țara în care curgea lapte și miere. El niciodată nu i-a abandonat; și niciodată nu ne abandonează nici pe noi. Ce răbdare infinită!

    Toate aceste lucruri li s-au întâmplat ca imagini pentru noi și sunt scrise pentru învățătura noastră. Ce trebuie deci să învățăm din ele? Dumnezeu ne învață astăzi, așa cum a dorit să-l învețe și pe Israel în trecut, acest mare adevăr: carnea nu folosește la nimic. Tot ceea ce a fost încredințat responsabilității omului s-a sfârșit cu faliment, fiindcă omul nu ascultă de glasul lui Dumnezeu. Neascultarea este cauza slăbiciunii și a falimentului. Ce istorie tristă!

    Dumnezeu rămâne însă credincios, în ciuda falimentului omului. El mustră și disciplinează, iar când aceste metode produc efectul dorit, El ne amintește de Hristos și de lucrarea Lui încheiată de la cruce, prin care a fost glorificat. Într-adevăr putem fi încredințați că Cel care a început o bună lucrare în noi o va duce la bun sfârșit până în ziua lui Isus Hristos (Filipeni 1.6). Ce resursă minunată!

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”.

    1 Timotei 1.15


    De ce nu sunteți credincios?

    Pentru că vă temeți să fiți batjocorit de prieteni și de cunoscuți? Isus Hristos spune: „De oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în această generație adulteră și păcătoasă, Se va rușina și Fiul Omului când va veni în slava Tatălui Său” (Marcu 8.38).

    Sau vă deranjează umblarea unor oameni care spun că sunt credincioși? Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu” (Romani 14.12).

    Poate gândiți că Dumnezeu ar trebui să fie mulțumit cu faptele dumneavoastră? Isus Hristos spune: „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.3).

    Poate nu sunteți dispus să renunțați la păcat și la tot ce vă reține să veniți la Hristos? El spune: „Ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16.26).

    Sau vă temeți că Hristos nu v-ar primi? El vă cheamă: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37).

    Poate vă îngrijorați că nu veți rămâne statornic până la țintă? Pavel spune: „Sunt încredințat că Acela care a început în voi o bună lucrare o va duce la capăt până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1.6).

    Citirea Bibliei: Iov 5.1-27 · Fapte 7.1-16

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII UN SUSȚINĂTOR! (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „…Întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruiască în credinţă…” (Faptele Apostolilor 14:22).


    Un susținător are abilitatea de a face între altele și aceste trei lucruri:

    1) El confirmă. „După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruiască în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Faptele Apostolilor 14:21-22). Omul cu „limba iscusită” este un stâlp de susținere în vremuri de încercare. El știe să-i motiveze pe cei aflați în necazuri și să-i atenționeze, atunci când pornirea le aduce necaz. El aruncă o vestă de salvare credinciosului care se îneacă în marea îndoielii.

    2) El consolează. Biblia spune: „Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat.” (Faptele Apostolilor 16:40). Aici, darul susținerii se manifestă în forma sa cea mai fină. Pavel și Sila au fost acuzați pe nedrept, au fost bătuți cu nuiele și aruncați în temniță, cu mâinile și picioarele prinse în butuci. Când a aflat biserica despre toate acestea, credincioșii au fost foarte supărați. În mod uimitor, după ce au fost eliberați din închisoare, în loc să caute consolare și mângâiere la frații în credință, Pavel și Sila au mers la biserică și au oferit ei înșiși încurajare.

    3) El confruntă. „Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul. Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie…” (Filipeni 4:2-3). Aceste două femei, din biserică, nu se înțelegeau prea bine una cu cealaltă, așa că Pavel și-a luat în serios rolul de împăciuitor și le-a confruntat. A fost prietenos, a fost corect, a fost ferm… Și tu trebuie să fii la fel!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ioan 10:7-21


    În această evanghelie nu întâlnim parabole. Acela care este „Cuvântul” Se adresează oamenilor printr-un limbaj direct. În schimb, ce preţioase imagini şi comparaţii foloseşte Domnul pentru a ni Se descoperi! Vedeţi pasajele în care El afirmă: „Eu sunt” (6.35,48,51; 8.12; 10.7,9,11,14; 11.25; 14.6; 15.1,5). „Eu sunt uşa oilor”, spune El în versetul 7 şi în versetul 9. Pentru a fi mântuiţi, este necesar să intrăm „prin El” (comp. cu Efeseni 2.18). Dar noi avem nevoie să fim şi conduşi. Lăsaţi de capul nostru, suntem precum oaia, animal lipsit de inteligenţă, care se rătăceşte atunci când nu este condusă (citiţi Isaia 53.6). În contrast cu oamenii plătiţi, cu hoţii şi cu tâlharii, abili în a pustii sufletele, Isus Se prezintă aşadar ca Păstorul cel bun (v. 11 şi 14). Şi, în acest sens, aduce două dovezi. Cea dintâi este darul de bunăvoie al vieţii Sale pentru a-Şi răscumpăra oile, mărturie supremă a dragostei Sale pentru ele şi totodată ~ să nu uităm ~ motiv al dragostei Tatălui pentru El (v. 17).

    Cea de-a doua dovadă este cunoaşterea pe care El o are faţă de oile Sale şi, reciproc, pe care ele o au faţă de Păstorul lor (v. 14). O legătură atât de strânsă confirmă drepturile pe care le are asupra turmei şi asupra inimii fiecăruia dintre noi.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne