Mana Zilnica

Autor: Mana Zilnica

  • 3 Ianuarie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinței voastre și de osteneala dragostei și de răbdarea speranței în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru.

    1 Tesaloniceni 1.3


    Oamenii din lume se fac adesea cunoscuți prin fapte filantropice mărețe, prin eforturi intense și prin multă perseverență în împlinirea lucrărilor lor. În cazul tesalonicenilor, apostolul leagă de acestea alte calități, care sunt creștine în esență: „lucrarea credinței”, „osteneala dragostei” și „răbdarea speranței” – cele trei mari elemente ale vieții creștine, care aduc sufletul în relație cu Persoanele divine, oferind astfel trăsăturile unui suflet convertit cu adevărat.

    Mai mult, realitatea credinței, dragostei și speranței lor este conferită de faptul că aceste frumoase calități erau „în Domnul nostru Isus Hristos”.

    Credința, dragostea și speranța – fiecare dintre ele are nevoie de un obiect. În creștinism, acest obiect suprem este o Persoană vie: Domnul Isus Hristos. Orice activitate reală în viața creștină este rezultatul credinței, care oferă puterea, înțelepciunea și harul necesare, din partea Celui care este nevăzut și care, prin urmare, poate fi perceput doar prin credință. Adevărata osteneală creștină izvorăște din dragostea pentru Domnul nostru Isus Hristos și nu este o îndatorire legică. Răbdarea nu este o resemnare, ci este o susținută speranță care Îl are ca obiect pe Domnul nostru Isus Hristos.

    Viața credinței, a dragostei și a speranței este trăită înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru. Este o viață de teamă sfântă, trăită înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea oamenilor pentru obținerea unei poziții religioase, nici înaintea sfinților pentru dobândirea unei reputații de devotament. Acești credincioși de curând întorși la Dumnezeu deveniseră exemple pentru toți cei care crezuseră, iar vestea despre credința lor în Dumnezeu se răspândise peste tot, mărturia lor înaintea oamenilor fiind însă rezultatul unei vieți trăite înaintea lui Dumnezeu (versetul 7). Ei trăiau și umblau, în mod conștient, înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!”. Și cine aude să zică: „Vino!”.

    Apocalipsa 22.17


    „Poate vine chiar astăzi!”

    Ședeam în camera de zi și citeam o carte interesantă, când dintr-odată am auzit aceste cuvinte: „Poate vine chiar astăzi!”. Oare așteptam noi pe cineva în vizită?

    Atunci am înțeles că părinții mei vorbeau despre Domnul Isus. Prima mea reacție a fost: „O, nu, sper să nu vină astăzi! Nu sunt pregătit să-L întâlnesc!”. Știam că El va reveni pentru a-i lua la Sine pe aceia care aveau păcatele iertate și știam de asemenea că cei care nu erau pregătiți vor rămâne pe pământ și vor avea parte de judecată. Dar nu credeam că ar fi posibil ca Domnul Isus să revină chiar astăzi!

    Am încercat să mă adâncesc iarăși în cartea mea, dar mereu îmi răsunau cuvintele: „Poate vine chiar astăzi!”. Orele se scurgeau sub imperiul acestor cuvinte. M-am dus la culcare, încercând să mă liniștesc cumva cu gândul că nu eram mai rău decât alții și că voi fi și eu pregătit cândva, chiar dacă nu acum. Dar n-am putut adormi, pentru că îmi era teamă că Isus va veni și că eu voi rămâne pe pământ. Am înțeles că trebuie să mă hotărăsc pentru El. Atunci m-am rugat și I-am spus Domnului Isus că am încercat să mă fac mai bun, dar că nu am reușit. Și L-am rugat să mă primească așa cum sunt. În timp ce mă rugam, mi-am amintit deodată de un verset din Vechiul Testament: „Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat” (Isaia 43.1). Din acea seară, știu că Domnul Isus este Mântuitorul meu personal. Acum nu-mi mai este teamă că El va reveni, ci Îl aștept și mă bucur de venirea Lui! Poate vine chiar astăzi…

    Citirea Bibliei: Osea 2.16-3.5 · Iacov 1.19-27

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UN CUVÂNT PENTRU NOUL AN (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „O ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului”. (Deuteronomul 11:11)


    Anul acesta, încrede-te în Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor tale: „Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului.” Indiferent ce partid politic se află la putere, sau cine este președinte, care este rata dobânzii sau la ce niveluri se situează piața imobiliară și piața muncii – crede că Dumnezeu îți va împlini toate nevoile. Și probabil El se va folosi de diferite persoane pentru a face lucrul acesta! Domnul Isus a spus: „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38).

    Dumnezeu va folosi oameni pentru a te binecuvânta, însă El singur este sursa împlinirii nevoilor tale! Nu trebuie să uiți niciodată lucrul acesta!

    Când privești înlăuntrul tău, devii conștient de imperfecțiunea ta. Când privești în jurul tău, devii conștient de faptul că ceilalți duc aceleași lupte. Însă când te uiți la Dumnezeu, descoperi că El „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

    Mai ții minte care este versetul de la mijlocul Bibliei? Psalmul 118:8: „Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om”. Uneori Dumnezeu te va lăsa să ajungi la capătul frânghiei pentru a-ți arăta că atunci când nu-ți mai rămâne nimic altceva decât Dumnezeu, Dumnezeu îți este de ajuns, El este și are tot ce ai nevoie! Să reținem expresia „ploaia cerului”… Aceasta seamănă cu o altă promisiune pe care a făcut-o Dumnezeu: „vă voi deschide zăgazurile cerurilor… voi turna peste voi belşug de binecuvântare” (Maleahi 3:10).

    Anul acesta, ascultă de Dumnezeu – și binecuvântările cerului vor fi ale tale!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 44:1-8


    În timp ce psalmii din cea dintâi carte erau aproape toţi ai lui David, cei de care ne ocupăm acum (Psalmii de la 42 la 49) au fost compuşi de fiii lui Core, acele obiecte ale harului care fuseseră cruţate de pedeapsa care-l urmărise pe tatăl lor (vezi Numeri 26.11). Iată de ce este atât de minunat să-i auzim pe aceşti oameni amintind de minunile împlinite de Dumnezeu „în zilele de demult” (v. 1). Ei sunt în măsură să aprecieze şi să celebreze îndurarea divină mai bine decât oricare altul. Nu, nu sabia copiilor lui Israel a fost aceea care i–a putut salva, dându–le în stăpânire ţara (pentru a înţelege aceasta este suficient să ne gândim la trecerea Mării Roşii şi la luarea Ierihonului). Evocarea marilor izbăviri din trecut este întotdeauna o preţioasă lecţie pentru credincioşi. Ca şi părinţii lor, nici ei nu se pot încrede în propriile arme, pentru a ieşi învingători (v. 6). „Prin Tine” şi „prin Numele Tău”, iată singurele resurse ale celui credincios (v. 5: Osea 1.7)!

    O altă trăsătură care o face să fie diferită de cea dintâi carte a Psalmilor este folosirea aici a numelui comun pentru Dumnezeire, Elohim, în timp ce, până la Psalmul 41 inclusiv, Dumnezeu era redat cu numele Său propriu special, Iahve. Este trista dovadă că acum cei credincioşi nu mai sunt în legătură cu închinarea oficială, devenită apostată. Legământul garantat prin numele lui Iahve este rupt (Exod 6.3,6‑8), însă credinciosul face din nou apel la Dumnezeul suprem.

  • 2 Ianuarie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să înjunghie vițelul înaintea Domnului.

    Levitic 1.5


    Arderea-de-tot (1) – Devotamentul lui Hristos față de Dumnezeu

    Este foarte necesar ca, atunci când studiem învățătura despre arderea-de-tot, să ținem cont de faptul că subiectul ei principal nu este împlinirea nevoii păcătosului, ci prezentarea către Dumnezeu a ceea ce este infinit de plăcut Lui. Hristos, simbolizat de către arderea-de-tot, nu este prezentat vizând conștiința păcătosului, ci inima lui Dumnezeu.

    Crucea, așa cum este ea prezentată în arderea-de-tot, nu este expresia a cât de urâcios este păcatul, ci manifestarea devotamentului de nezdruncinat al lui Hristos față de Tatăl; nu este nici scena vărsării mâniei lui Dumnezeu asupra lui Hristos, care purta păcatul, ci dovada plăcerii depline pe care Tatăl Și-a găsit-o în Hristos, Jertfa voluntară de cea mai bună mireasmă. De asemenea, „ispășirea”, așa cum o vedem în arderea-de-tot, nu este proporțională doar cu cerințele conștiinței omului, ci cu dorința intensă a inimii lui Hristos de a împlini voia lui Dumnezeu și de a oferi o temelie sigură pentru planurile divine – o dorință care L-a făcut să-Și dea viața nepătată și prețioasă ca jertfă de bunăvoie, de un miros plăcut lui Dumnezeu.

    De la împlinirea acestei dorințe nu L-a putut deturna nicio putere pământească sau demonică. Când Petru, din ignoranță, a căutat să-L abată, prin cuvintele unei false purtări de grijă, de la drumul de ocară și de suferință al crucii – „Dumnezeu să Se îndure de Tine, Doamne! Nicidecum să nu Ți se întâmple așa ceva!” – care a fost răspunsul? „Pleacă înapoia Mea, Satan! Tu ești un prilej de poticnire pentru Mine, pentru că gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (Matei 16.22,23). La fel, într-o altă împrejurare, El le-a spus ucenicilor Săi: „Nu voi mai vorbi mult cu voi, pentru că vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine; dar ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și cum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac” (Ioan 14.30) – cuvinte ce prezintă lucrarea lui Hristos în aspectul ei de ardere-de-tot, în care, în mod evident, gândul principal este faptul că El „S-a adus pe Sine ca jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evrei 9.14).

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.

    Ioan 6.38


    Ascultare desăvârșită

    Când Fiul lui Dumnezeu a creat pământul, s-a împlinit ceea ce citim în Psalmul 33.9: „El a zis și s-a făcut; a poruncit și a luat ființă”. Universul a fost făcut la porunca Creatorului.

    Dar, pentru împlinirea planului Tatălui, nu a fost suficientă o poruncă divină. Creatorul a trebuit să devină Om și să fie „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8).

    Ca Dumnezeu veșnic, El nu cunoștea din proprie experiență ce înseamnă ascultarea. El era Acela care dădea porunci; și nimeni nu se putea împotrivi Cuvântului Său.

    Dar, pentru a face voia Tatălui, Domnul Isus, ca Om, a trebuit să învețe ascultarea (Evrei 5.8).

    El nu a ascultat niciodată din constrângere, ci întotdeauna din dragoste de Dumnezeul și Tatăl Său. Voia Tatălui a fost motivația Sa pentru tot ce a făcut. Isus Hristos a trăit nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care ieșea din gura lui Dumnezeu (Matei 4.4). „Mâncarea Lui” sau dorința inimii Sale era să facă voia Aceluia care Îl trimisese și să împlinească lucrarea Lui (Ioan 4.34).

    Ce bucurie a fost pentru Dumnezeu Tatăl să vadă pe pământ un Om care asculta în totul și întotdeauna de El! Dumnezeu Și-a găsit toată plăcerea în Domnul Isus. Cât de mult a fost onorat și preamărit Dumnezeu prin ascultarea Domnului Isus!

    Citirea Bibliei: Osea 2.1-15 · Iacov 1.9-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UN CUVÂNT PENTRU NOUL AN (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „O ţară cu munţi şi văi…” (Deuteronomul 11:11).


    Cu siguranță și-n anul acesta vei avea de înfruntat munți, și vei trece prin văi… Și chiar e necesar asta! De ce? Pentru că puterea câștigată în urma urcușului și a cuceririi muntelui este cea care te va ajuta să treci și prin următoarea vale. În vale cresc cele mai dulci fructe. Asta pentru că este udată de râurile care curg din munți. Domnul Isus a spus: „prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei” (Ioan 15:8). În acest an, Domnul Isus dorește să fii mai roditor în slujirea Lui. Și El îți spune cum să faci lucrul acesta: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:4-5).

    Ce fel de rod caută Dumnezeu în viața ta anul acesta? Apostolul Pavel ni le precizează: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22-23). Așadar, anul acesta, când te vei confrunta cu un munte, sau când vei străbate o vale, adu-ți aminte că Dumnezeu este cu tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 43


    Acest psalm se leagă mult de cel dinaintea lui, după cum ne ajută să înţelegem şi finalul său, care conţine repetarea ultimului verset din Psalmul 42 (Psalmii 42 şi 43 au aceeaşi încheiere). Sufletul meu are adesea nevoie să fie îndemnat să nu se mâhnească, să–şi pună speranţa în Dumnezeu şi să–L preamărească din nou şi pentru totdeauna. El este nu numai mântuirea mea, ci Însuşi „Dumnezeul meu”, Cel de care eu depind fără încetare, sursa „tăriei mele” (v. 2).

    Lumina Sa şi adevărul Său mă vor conduce spre o închinare înţeleaptă, dacă eu Îi cer aceasta, aşa cum psalmistul ne oferă aici un exemplu personal (v. 3 şi 4).

    Expresia subliniată ieri, „Dumnezeul vieţii mele” (Psalmul 42.8), este completată acum, prin versetul 4, de una la fel de preţioasă: „Dumnezeu, bucuria veseliei mele”. Iubiţi credincioşi, nu ne este Dumnezeu deplin suficient pentru a ne face fericiţi? Îl simţim noi ca pe Izvorul bucuriei noastre, aşa cum era El pentru Domnul Isus? (Luca 10.21). Dacă da, dacă un astfel de Dumnezeu este Cel pe care Îl cunoaştem noi, ne va mai putea fi oare inima mâhnită sau agitată? „Să nu vi se tulbure inima”, le-a spus Domnul ucenicilor Săi, „voi credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine” (Ioan 14.1). Şi în alt loc: „Aveţi credinţă în Dumnezeu” (Marcu 11.22). Credinţa! „iată măreţul zid protector” în faţa oricărei tristeţi sau tulburări pe care ni le poate provoca această lume. Ea este astăzi singura noastră resursă, aşa cum va fi, în timpul necazului, şi pentru rămăşiţa credincioasă.

  • 1 Ianuarie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru că sunt convins că nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălțime, nici adâncime, nici vreo altă creatură nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru.

    Romani 8.38,39


    Romani 8 constituie apogeul părții doctrinare a acestei epistole mărețe. Acest capitol prezintă marile consecințe ale lucrării împlinite de Hristos: îndreptățirea, sfințirea, locuirea Duhului în cel credincios, speranța eliberării, prin gloria învierii, dintr-o creație care suspină și, în cele din urmă, asemănarea cu chipul Fiului lui Dumnezeu.

    Sursa tuturor acestor bogății spirituale este dragostea lui Dumnezeu, descoperită nouă în Hristos. Mai mult, apostolul Pavel este încredințat că nu există absolut nimic care să ne poată despărți de această dragoste. Să reținem că aceasta nu este dragostea noastră pentru Dumnezeu, ci dragostea Lui pentru noi. El pune o întrebare retorică: „Cine ne va despărți de dragostea lui Hristos?”. Apoi vine răspunsul. Nici persecuția, cu suferințele ei teribile, nici puterile angelice, nici cele demonice nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. Nici măcar moartea, vrăjmașul nostru înfrânt, nu va putea produce o despărțire între noi și dragostea lui Dumnezeu.

    Și mai există ceva care nu ne va separa niciodată de dragostea lui Dumnezeu: „cele viitoare”. Acestea sunt lucrurile necunoscute și nenumite, la care nu ne-am aștepta. Suntem asigurați că aceste lucruri viitoare, oricare ar fi ele, nu ne vor despărți niciodată de dragostea lui Dumnezeu. Mari sau mici, aceste lucruri viitoare n-au nicio putere de a schimba dragostea lui Dumnezeu față de noi. Ea nu va păli și nu se va micșora vreodată; nimic nu ne va separa de ea, niciodată. Acum, când pășim într-un an nou, să facem acest lucru cu o încredere mai puternică în dragostea neschimbătoare a lui Dumnezeu!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului și ți se vor împlini gândurile.

    Proverbe 16.3


    Să-I încredințăm Domnului planurile noastre

    La început de an, oamenii își stabilesc țeluri importante pentru noul an și au așteptări mari de la ei înșiși. Oare vor reuși ei să-și îndeplinească toate bunele lor intenții?

    Și tot la început de an, mulți se gândesc și la punctele slabe din viața lor și își propun să schimbe anumite lucruri. Oare vor reuși să se schimbe pe ei înșiși și viața lor? De unde putere?

    Versetul de astăzi ne încurajează să-I încredințăm Domnului problemele noastre, tot ceea ce ne frământă. Așa cum un copil le spune plin de încredere părinților săi lucrurile care îl preocupă, tot așa să le aducem și noi înaintea lui Dumnezeu. Dar, pentru a putea vorbi cu Dumnezeu, este necesară o relație nestingherită cu El. Dacă o viață întreagă nu ne-am interesat de Dumnezeu și de voia Lui, acum ne temem de prezența Lui. Ce avem de făcut?

    Începeți să citiți – cu regularitate – Biblia și veți vedea cum Dumnezeu vă vorbește prin Cuvântul Său. Apoi rugați-vă lui Dumnezeu, mărturisindu-I Lui sincer tot ceea ce este greșit în viața dumneavoastră. Dumnezeu vrea să vă dea siguranța că păcatele vă sunt iertate. Domnul vrea să vă dea putere să trăiți noul an sub neîntrerupta Lui îndrumare.

    „Domnul te va păzi la plecare și la venire, de acum și până în veac” (Psalmul 121.8).

    Citirea Bibliei: Osea 1.1-11 · Iacov 1.1-8

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UN CUVÂNT PENTRU NOUL AN (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „De la începutul până la sfârşitul anului.” (Deuteronomul 11:12)


    Când pășești în Noul An, ia seama și la următoarele versete, și crede-le! „Țara în stăpânirea căreia vei intra, nu este ca ţara… din care aţi ieşit… Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului; este o ţară de care îngrijeşte Domnul, Dumnezeul tău, şi asupra căreia Domnul, Dumnezeul tău, are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.” (Deuteronomul 11:10-12). În primele câteva zile ale acestui nou an, ne vom uita mai bine la aceste versete. „Țara în stăpânirea căreia vei intra, nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit…” Egiptul fusese multă vreme un loc al stresului, al suferinței și al necazului. Iar Canaanul ce se întrevedea era locul biruinței oferite de Dumnezeu, al stimei de sine și al creșterii spirituale. Cu alte cuvinte, anul acesta nu trebuie să fie ca anul care a trecut.

    De ce? Pentru că „Domnul Dumnezeul tău Se îngrijește de tine.” Profetul Ieremia a spus: „Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută” (Plângerile lui Ieremia 3:21-25). Regele David a spus: „Mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5). Nu trebuie să-ți fie groază de ceea ce-ți stă înainte. Fie ca anul acesta să poți experimenta dragostea lui Dumnezeu, mila și credincioșia Sa, bunătatea și bunăvoința Lui în viața ta. Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 42


    Odată cu acest început de an deschidem şi noi cea de-a doua carte a Psalmilor. Din punct de vedere profetic, ea se aplică perioadei când rămăşiţa credincioasă dintre iudei, persecutată de Antihrist, va fugi din Ierusalim. Versetele 2, 4 şi 6 din Psalmul 42 exprimă în special durerea pricinuită de acest exil. În acelaşi timp, multe dintre cuvintele ei, ca şi cele din prima Carte a Psalmilor, pot fi puse în gura Domnului Isus, a Celui care a suferit mai mult ca oricine din cauza răutăţii poporului Său (de exemplu, v. 7 şi 10).

    Putem găsi vreun tablou care să sugereze mai expresiv suspinele sufletului însetat după prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum o face versetul 1? Ce bine ar fi să însetăm şi noi după această prezenţă a lui Dumnezeu ori de câte ori vreun păcat întrerupe comuniunea noastră cu Domnul! Şi să-L putem cunoaşte personal pe Domnul sub acest Nume scump: „Dumnezeul vieţii mele” (v. 8)! Aceasta corespunde şi devizei apostolului, după cum ne mărturiseşte el însuşi: „Pentru mine, a trăi este Hristos” (Filipeni 1.21). Hristos este Acela care, an de an, doreşte să ne conducă viaţa şi să ne-o umple cu acest conţinut preţios inimii.

    „Unde este Dumnezeul tău?” întreabă cu ironie necredincioşii (v. 3 şi 10; comp. cu Matei 27.43). Chiar dacă ei nu-L văd, partea mea să fie aceasta, de a şti întotdeauna, zi şi noapte, unde să-L găsesc, pentru a–mi înălţa spre El, cu preţuire, cântarea mea şi rugăciunea mea (v. 8).

  • 31 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Hristos.

    Efeseni 1.3


    Epistola către Efeseni este magnifică prin felul în care prezintă adevărul creștinismului, într-un contrast total cu ceea ce legea îl învăța pe israelit să aștepte. Versetul citat mai sus prezintă în mod minunat acest lucru: Îl revelează pe Dumnezeu nu ca fiind Iahve învăluit în întuneric, în mijlocul tunetelor, al fulgerelor și al cutremurului de pământ, ci ca Tată al Domnului Isus Hristos, în legătura intimă a harului pur. În locul unei promisiuni condiționate de ascultarea omului, aici este declarată o binecuvântare absolută, împlinită pentru orice credincios, rezultat exclusiv al lucrării lui Dumnezeu.

    Vedem că binecuvântarea noastră, în loc să fie temporală și de ordin material, este spirituală și, prin urmare, de un caracter mai înalt și mai minunat decât orice lucru pe care simțurile noastre naturale l-ar putea percepe. Ea nu este limitată, așa cum era cea a lui Israel, ci noi suntem binecuvântați cu toate binecuvântările spirituale, fiindcă Dumnezeu le-a revărsat din belșug peste noi, fără rezervă. Aceste binecuvântări nu se găsesc într-un cadru pământesc, precum cele ale lui Israel, ci sunt în locurile cerești. Aceasta este sfera tuturor binecuvântărilor creștine – mai presus de tot ceea ce aparține pământului și făcute sigure în mod divin, fără posibilitatea de a fi pierdute.

    Aceste binecuvântări sunt văzute nu în legătură cu prima creație și date omului în carne, ci în legătură cu Hristos. Ele sunt toate „în Hristos”, Capul noii creații, iar aceasta în contrast atât cu „în Adam”, capul primei creații, cât și cu Israelul aflat sub lege, care nădăjduia la binecuvântare pe când se afla în acele circumstanțe. Noi suntem asigurați în 2 Corinteni 5.17 că, „dacă este cineva în Hristos, este o nouă creație”.

    Inimile noastre pot fi într-adevăr umplute de recunoștință și de laudă la adresa lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător … trec ca și corăbiile de trestie …

    Iov 9.25,26


    Maiestate, a mai trecut o oră!

    Se spune că un rege era copleșit de marea răspundere de a folosi timpul cu folos pentru sufletul său și pentru țara sa. În casă avea un așa-zis „ceas de lumină”. În fiecare dimineață, în casa regelui se aprindea o lumânare pe care erau însemnate 12 liniuțe la distanțe egale, spațiul de la o linie la alta topindu-se într-o oră. Lumânarea se topea în timp de 12 ore. După fiecare linie, după fiecare oră, un servitor se prezenta în fața regelui cu înștiințarea: „Maiestate, a mai trecut o oră!”. Aceste cuvinte erau un fel de atenționare cu privire la ceea ce a făcut regele în ora care a trecut.

    A mai trecut un an! Cei care sunt foarte ocupați spun că timpul trece repede; în schimb, cei care nu prea au ocupații se gândesc că trece prea încet. Timpul își urmează cursul său neînduplecat. Nouă ne aparține numai clipa prezentă. Cât durează această clipă prezentă? O fracțiune de secundă sau nici atât! Trecutul a umplut existența noastră; prezentul implică îndeplinirea datoriei, dar și asumarea viitorului. Acest adevăr se aplică la lucrurile din această viață, dar când este vorba despre sufletul nostru, nu este permisă nicio neglijență. Acum, la sfârșit de an, să ne gândim la viitorul sufletului nostru și să-l încredințăm în mâinile sigure ale Mântuitorului!

    Orice oră pierdută fără folos nu mai poate fi recuperată. Orice zi pierdută fără să ne îndreptăm spre Dumnezeu ne aduce tot mai aproape de veșnicia departe de El. Să folosim ora aceasta care ne stă acum la dispoziție și să venim la El până se mai spune „astăzi”.

    Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să „răscumpărăm timpul, căci zilele sunt rele” (Efeseni 5.16; Coloseni 4.5). Cel care răscumpără timpul folosește orice ocazie pentru Domnul și pentru interesele Sale.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 48.20-35 · Psalmul 150.1-6

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LUCRURILE PENTRU CARE MERITĂ SĂ TRĂIEȘTI – Fundația S.E.E.R. România

    „Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare…” (Eclesiastul 2:18-19).


    Dacă lucrezi mult, poți câștiga mai mulți bani, dar nu poți câștiga mai mult timp. Sau, ca să cităm versurile unui cântec: „Poate timpul înseamnă bani, dar banii nu pot cumpăra timpul.”

    Știu povestea unui om care lucra în schimbul 2 (14:00-22:00) într-o fabrică, și se întorcea acasă pe jos. Într-o noapte, a luat-o „pe scurtătură” printr-un cimitir. O nouă groapă fusese săpată chiar pe direcția pe care o apucase el, și pentru că nu se vedea bine, din cauza întunericului, a căzut în ea. După câteva încercări nereușite de a ieși, s-a hotărât să se resemneze până dimineață, când cu siguranță avea să treacă cineva pe-acolo ca să-l ajute. În timp ce stătea acolo jos în colțul gropii, pe jumătate adormit, un cetățean turmentat s-a împiedicat și a căzut lângă el. Disperat să iasă afară, bețivul a început să țipe și să se cațere ca un nebun pe laturile mormântului. În acel moment, eroul nostru s-a ridicat, l-a atins ușor pe picior și i-a spus: „Nu are rost, prietene, am încercat și eu. Nu vei reuși să ieși singur de aici.” Dar ce să vezi?! Bețivul a reușit! De frică, dintr-o săritură a fost afară!

    Probabil că o vizită periodică în cimitirul local, noaptea, ne-ar putea ajuta și pe noi să ne reevaluăm viața și să ne rearanjăm prioritățile, nu-i așa? De exemplu, te-ar putea ajuta să te oprești și să te întrebi pentru ce trăiești cu adevărat. Înțeleptul Solomon a avut o revelație de felul acesta (parafrazez): „Deși îmi fac munca cu înțelepciune, cunoaștere și pricepere, trebuie să las tot câștigul meu unor oameni care nu au muncit pentru asta!” Un șanț poate fi pur și simplu un mormânt, chiar dacă nu e așa de adânc! Nu te mulțumi doar să-ți câștigi existența; ieși din șanțul tău și schimbă ceva. E bine să lași o moștenire; dar lasă o moștenire care să îmbogățească viețile celor care vin după tine! Gândește-te la asta, astăzi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu16.9‑20


    Un cuvânt al lui Petru de la începutul cărţii Fapte rezumă întreaga evanghelie după Marcu. Apostolul evocă „tot timpul în care Isus intra şi ieşea în mijlocul nostru (două verbe caracterizând slujba), începând de la botezul lui Ioan până în ziua când a fost înălţat” la cer (Fapte 1.21,22).

    Primul tablou al Evangheliei: la Iordan, cerul se deschide deasupra lui Isus; ultimul tablou: acelaşi cer se deschide pentru a–L primi; între aceste două momente, viaţa Lui de slujire şi de dăruire. Aprobat de Dumnezeu, El ocupă de atunci, „la dreapta măririi” (Evrei 1.3), locul odihnei şi al gloriei care Îi revin, lucrarea Lui fiind încheiată. Acum este rândul ucenicilor să şi–o împlinească, urmând instrucţiunile din v. 15‑18 … precum şi marele exemplu pe care l–au avut în faţa lor. Dar nu sunt lăsaţi să se descurce prin propriile lor resurse, ci Domnul, „înălţat”, este văzut ca Cel care dirijează lucrarea alor Săi.

    Slujba este un privilegiu etern pe care şi-l rezervă dragostea. Slujitor dintotdeauna (Deuteronom 15.17; Luca 12.37), El va coopera cu ucenicii Săi şi îi va însoţi cu puterea Sa (v. 20; Fapte 14.3; Evrei 2.4). Şi noi, creştinii, chemaţi la rândul nostru să călcăm pe urmele Sale şi să fim martori ai aceleiaşi Evanghelii, putem de asemenea conta pe El, dacă avem pe inimă să–I aşteptăm slujindu–L.

  • 30 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, când a văzut poporul că Moise întârzia să coboare de pe munte, poporul s-a adunat la Aaron și i-a zis: „Ridică-te, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; pentru că nu știm ce i s-a întâmplat lui Moise acesta, omul care ne-a scos din țara Egiptului!”.

    Exod 32.1


    Moise fusese pe munte patruzeci de zile, iar acum urma să coboare în tabără, cu cele două table ale Legii. Lucrurile însă nu stăteau deloc bine în tabăra lui Israel. Poporul zisese despre Moise: „Nu știm ce s-a întâmplat cu el”. Moise urcase pe munte pentru a sta în prezența lui Dumnezeu, în timp ce poporul aștepta jos. El spusese poporului să aștepte până avea să se întoarcă (Exod 24.12-14). Tot așa, când Domnul Isus S-a suit la Dumnezeu, îngerii au spus că El va reveni (Fapte 1.9-11). După câteva secole, Biserica a pierdut în întregime orice gând cu privire la revenirea lui Hristos și a devenit o împărăție în această lume – a zidit catedrale impunătoare, a instituit o preoție pământească și a avut chiar putere politică și militară. Atitudinea creștinilor a devenit aceasta: „Stăpânul meu întârzie să vină” (Matei 24.48,49).

    Acest lucru este ilustrat în mod profetic de poporul aflat la poalele muntelui, așteptând întoarcerea lui Moise. Israeliții au făcut un vițel de aur, probabil potrivit cu ceea ce văzuseră în Egipt. Au vestit o sărbătoare și au dansat în jurul vițelului – o scenă a idolatriei și a imoralității. Moise a fost uitat și a fost adusă închinare vițelului.

    Aaron făcuse vițelul cu „dalta” (versetul 4), însă, când a fost întrebat de Moise cu privire la felul cum fusese făcut vițelul, el a răspuns: „am aruncat aurul în foc și a ieșit acest vițel” (versetul 24). Acesta este exact felul în care oamenii au procedat: au atribuit unui miracol și providenței ceea ce era de fapt lucrarea mâinilor lor. Direcția creștinătății este către apostazie; ea disprețuiește gândul venirii Domnului, spunând: „Unde este promisiunea venirii Lui?”. Hristos însă a spus: „Da, Eu vin curând!”. Domnul este aproape. Maranata!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Numele Domnului este un turn tare; cel drept fuge în el și este în siguranță.

    Proverbe 18.10


    La sfârșit de an

    Încă două zile și anul acesta se va încheia. Va începe însă altul. Ce ne va aduce el oare? Ce ne așteaptă în viitor?

    Nu putem da un răspuns la aceste întrebări, dar din Biblie știm că acest pământ și toți oamenii de pe el merg din rău în mai rău. Problemele sunt multiple, așa că oamenii le-au scăpat de sub control.

    Dar tocmai pentru că perspectivele sunt sumbre, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă cu toată stăruința să ne îndreptăm privirile spre Acela care ține viitorul în mâna Sa, spre Domnul Isus! El ne oferă o perspectivă sigură pentru viitor. Dacă ne punem toată încrederea în El și Îl primim în viața noastră, vom primi pace în inimă și vom putea sta tari.

    El Se prezintă pe Sine: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6).

    El ne invită: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37).

    El ne oferă un cadou: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1.12).

    Toate aceste lucruri sunt posibile. Ioan 3.16, supranumit versetul de aur, certifică aceasta: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 48.1-19 · Psalmul 149.1-9

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PORUNCA DE A IUBI – Fundația S.E.E.R. România

    „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu”. (Ioan 15:12)


    Dacă dragostea ar fi un sentiment care depinde de faptele sau reacțiile cuiva, sau o emoție asupra căreia nu ai niciun control, Domnul Isus nu ar fi spus: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” Asta înseamnă că dragostea este o alegere pe care o faci. Ea este susținută de voința ta.

    Domnul Isus a spus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi” (Luca 6:27-28). Și dacă El îți poruncește să faci ceva, tot El îți dă și harul să duci la îndeplinire.

    Timp de mii de ani (și în unele culturi orientale până în zilele noastre), părinții au aranjat căsătoriile copiilor lor. Multe mirese și mulți miri nu s-au văzut niciodată unii pe alții până în ziua nunții. O anumită domnișoară din India urma în acest sens să se căsătorită cu un bărbat pe care nu-l cunoștea. Într-o zi, a primit o scrisoare de la logodnicul ei, în scopul de a o cunoaște înainte de nuntă. Dar viitoarea mireasă i-a returnat scrisoarea nedeschisă, spunând că ea crede că dragostea trebuie să se dezvăluie după nuntă, nu înainte. „Când ne naștem, a scris ea, nu ne alegem mama, tata, frații și surorile și cu toate acestea, învățăm să trăim cu ei și să-i iubim. La fel este și cu soțul sau soția!” În societățile care susțin această perspectivă, divorțul este aproape inexistent. Acum, noi nu susținem căsătoriile aranjate, însă „dragostea romantică”, noțiune care este atât de răspândită astăzi, are prea puțin de-a face cu o căsnicie reușită.

    Străduindu-te să iubești pe cineva în mod necondiționat (așa cum te iubește Hristos!), vei experimenta bucurie și împlinire. Azi, gândește-te la asta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 15.42‑47; 16.1‑8


    Acum, când este trecut ceasul crucii în care Mântuitorul a fost singur, Dumnezeu găseşte plăcere să ne dezvăluie râvna şi consideraţia câtorva persoane devotate care Îl onorează pe Fiul Său. În primul rând îl vedem pe Iosif din Arimateea care cere de la Pilat trupul lui Isus şi care se ocupă cu evlavie de înmormântarea Lui. Zorii zilei învierii ne arată apoi trei femei grăbindu–se să meargă la mormânt. Ele erau dintre acelea care „Îl urmau şi–I slujeau” înainte de a asista cu durere la răstignire (cap. 15.40,41; Ioan 12.26). În dorinţa lor de a-I face un ultim serviciu Celui pe care credeau că L-au pierdut, Îi aduc miresme pentru a-I împarfuma trupul. Au însă de învăţat lecţia inutilităţii acestor pregătiri, pentru că un înger le anunţă vestea glorioasă: Isus a înviat! Este însă o altă femeie, pe care nu o găsim la mormânt: cea care în cap. 14.3 unsese picioarele lui Isus. Însemna aceasta o lipsă de afecţiune din partea ei? Nu, ci ea a dovedit tocmai contrariul; a ştiut să discearnă momentul când să-şi răspândească parfumul. Să ne amintim că devotamentul dragostei este cu mult mai plăcut inimii Domnului cu cât este însoţit de discernerea voii Sale şi a ascultării de Cuvântul Său.

  • 29 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    După acestea am văzut: și iată o ușă deschisă în cer, și glasul dintâi, ca de trâmbiță, pe care l-am auzit vorbind cu mine, spunând: „Suie-te aici și-ți voi arăta cele ce trebuie să aibă loc după acestea”. Apocalipsa 4.1


    În Apocalipsa 1.19, lui Ioan i s-a spus să scrie „lucrurile care sunt și lucrurile care vor avea loc după acestea”. Ioan primise mesajele Domnului către cele șapte adunări din Asia (Apocalipsa 2 și 3). Acestea erau „lucrurile care sunt”. Acum, într-o viziune, Ioan vede „o ușă deschisă în cer”. Niciodată nu fusese așa ceva, deși citim despre ceruri deschise pentru a-L onora pe Domnul Isus, după ce El a fost botezat (Matei 3.16). Acum însă era deschisă o ușă în cer, pentru a permite intrarea lui Ioan, iar de acolo avea să vadă „lucrurile care vor avea loc după acestea”.

    Ioan reprezintă întreaga Adunare în această uimitoare trecere la cer. Va fi într-adevăr un lucru uimitor atunci când va veni împlinirea acestei imagini, iar cei credincioși vor fi răpiți pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh și pentru a intra împreună cu El în casa Tatălui, în cer.

    De la acest moment, Adunarea nu mai este văzută în cartea Apocalipsa ca fiind pe pământ, ci are privilegiul minunat de a privi la tot ceea ce se întâmplă pe pământ de la înălțimea gloriei cerești a lui Dumnezeu. Din acest loc minunat, Ioan a văzut „lucrurile care vor avea loc după acestea”. Orice credincios adevărat, fie că a murit, fie că încă trăiește la momentul răpirii, va avea privilegiul minunat de a fi martor la toate evenimentele mărețe pe care Ioan le prezintă în restul cărții Apocalipsa. Acum poate că nu înțelegem prea bine aceste lucruri, însă atunci le vom înțelege pe deplin și nu vom înceta să admirăm înțelepciunea, puterea și harul preaiubitului nostru Domn și Mântuitor.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

    Evrei 3.15


    Timpul pierdut

    O doamnă în vârstă s-a hotărât să facă o scurtă călătorie cu trenul, pentru a admira o regiune pe care nu o cunoștea, dar a cărei frumusețe fusese mult lăudată. Și-a cumpărat biletul de călătorie și astfel, într-o zi frumoasă de iarnă, a urcat în vagon, și-a căutat un loc bun, iar după ce l-a găsit, și-a aranjat cu grijă bagajele, punându-le când sus, în suportul de bagaje, când jos, pe podea. Apoi și-a agățat paltonul și a aranjat perdelele de la ferestrele vagonului. Când totul a fost pus în ordine, satisfăcută, a gândit că era timpul, în sfârșit, să se așeze și să admire peisajul. Dar trenul și-a încetinit mersul și curând a auzit numele gării unde trebuia să coboare. „Oh”, a gândit ea, „dacă aș fi știut că voi ajunge așa de repede, nu mi-aș fi pierdut timpul cu aceste lucruri lipsite de importanță”.

    Mulți dintre noi, ajunși la sfârșitul unui an, ar putea să spună cu regret: „Dacă aș fi știut că timpul trece atât de repede, nu l-aș fi pierdut ocupându-mă cu lucruri neînsemnate”.

    Totuși, în aceste zile, mai există îndurare: Dumnezeu vă îndeamnă să veniți la El cu tot ceea ce ați făcut greșit în viață. Atunci El vă dăruiește iertarea tuturor păcatelor, pentru că Fiul Său, Isus Hristos, Și-a dat viața la cruce, murind acolo pentru păcătoși. Această ofertă de salvare vă stă acum la dispoziție. Acceptați-o în credință!

    Benjamin Franklin (1706-1790) spunea: „Dacă îți iubești viața, nu pierde niciun timp, pentru că din aceasta constă viața”. Timpul pe care l-am avut la dispoziție astăzi nu mai revine. Să nu neglijăm timpul pe care îl avem acum la dispoziție, ci să venim chiar acum la Cel care ne spune: „Veniți la Mine” (Matei 11.28).

    Citirea Bibliei: Ezechiel 47.1-23 · Psalmul 148.1-14

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UN CUVÂNT PENTRU MAME – Fundația S.E.E.R. România

    „Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală și-i aduce laude…” (Proverbele 31:28)


    De-a lungul istoriei, oameni mari din toate domeniile au fost generoși în laudele lor la adresa mamelor. George Washington a spus: „Mama mea a fost cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Tot ce sunt îi datorez mamei mele. Atribui întregul meu succes din viață, educației morale, intelectuale și fizice pe care am primit-o de la ea.” Abraham Lincoln a scris: „Rugăciunile mamei mele m-au însoțit întotdeauna. Ele au stat lipite de mine toată viața mea.” Charles Haddon Spurgeon a afirmat: „Nu am cuvinte să spun cât datorez cuvintelor bunei mele mame.”

    Cu secole în urmă, când oamenii se duceau să se închine lui Dumnezeu în a patra duminică a Postului Mare al Paștelui, cunoscută ca Refreshment Sunday (Duminica Înviorării), erau încurajați să-și viziteze „biserica-mamă” – catedrala din dioceza lor sau biserica în care au fost botezați. Ucenicii și cei care lucrau pe proprietăți sau în case, puteau să-și ia liber pentru a-și vizita mamele și familiile, iar ziua era numită „vizitarea mamelor.” Apoi, în 1913 o doamnă pe nume Constance Smith a auzit de campania Annei Jarvis de recunoaștere publică a mamelor din America, prin stabilirea unei sărbători anuale numită „Ziua Mamei.” Inspirată de aceasta, Constance s-a hotărât să readucă Duminica Mamei în Marea Britanie, promovând-o ca pe o sărbătoare a mamelor, precum și a bisericii-mamă. Prin urmare, Duminica Mamelor este respectată astăzi în întregul Commonwealth britanic!

    Biblia ne spune despre femeia cinstită (Proverbele 31:10, 18, 26, 28) că „este mai de preţ decât mărgăritarele… Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea… Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă… Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită” etc. O dată în plus, azi – onorați-vă mama!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 15:22-41


    Omul împlineşte cea mai mare nelegiuire din toate timpurile: Îl răstigneşte pe Fiul lui Dumnezeu, necruţându-L de la nicio formă de suferinţă sau de înjosire. Mântuitorul Se află acolo, pe lemnul infamiei, reţinut de dragostea Sa pentru Tatăl şi pentru oameni. „Socotit printre cei fărădelege”, cum anunţase Scriptura (v. 28; Isaia 53.12), El cunoaşte, în plus, pe această cruce, tot felul de insulte şi de provocări. Lumea Îl respinge, condamnându-se astfel singură; dar şi cerul se închide, după cum exprimă strigătul Său de o inexprimabilă tulburare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M–ai părăsit?” (v. 34; vezi Amos 8.9,10). Cerul este închis pentru El, ca să poată să se deschidă pentru noi; deoarece, pentru a aduce pe „mulţi fii la glorie”, Căpetenia (Iniţiatorul) mântuirii noastre a trebuit să fie consumat prin suferinţe (Evrei 2.10).

    Această pagină a Scripturii <asupra căreia credinţa noastră se pleacă cu adorare> constituie documentul incontestabil care ne garantează intrarea în cerul gloriei, acces în legătură cu care ni s-a dat un semn prin perdeaua care este ruptă. Şi strigătul puternic al Mântuitorului dându-Şi duhul este dovada că El Însuşi Şi-a dat viaţa (cu de la Sine putere, printr–un act suveran): este cel din urmă act al ascultării Celui care venise aici pentru a sluji, a suferi şi a muri, dându-Şi viaţa preţioasă „ca răscumpărare pentru mulţi” (cap. 10.45).

  • 28 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu spuneți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți ogoarele, că sunt deja albe pentru seceriș. Secerătorul primește plată și adună rod spre viață eternă, pentru ca și semănătorul și secerătorul să se bucure împreună. Pentru că în aceasta este adevărat cuvântul: „Unul este semănătorul și altul secerătorul”. Eu v-am trimis să secerați ceea ce nu voi ați muncit; alții au muncit, și voi ați intrat în munca lor”.

    Ioan 4.35-38


    Pentru învățătura ucenicilor și a noastră, Domnul prezintă binecuvântarea de a umbla pe calea voii Tatălui în slujirea de dragoste pentru alții și astfel ne încurajează să călcăm pe urmele Lui.

    În primul rând, El ne prezintă secerișul spiritual, nu pe cel natural. Dacă ucenicii ar fi avut de făcut secerișul natural, ar fi trebuit să aștepte patru luni; nevoia spirituală însă este mereu prezentă. Lanurile spirituale sunt mereu „albe, gata pentru seceriș”.

    În al doilea rând, Domnul ne reamintește că acela care este angajat în această lucrare de dragoste primește răsplată. El primește nu doar o plată, care ar fi echivalentă cu munca depusă, ci o răsplată, care poate fi mai mult decât ceea ce i s-ar cuveni. Domnul nu va rămâne dator nimănui și Își rezervă dreptul de a-Și manifesta suveranitatea în ce privește răsplătirea slujitorilor Săi (Matei 20.1-16).

    În al treilea rând, rodul acestei slujiri este veșnic. Prin lucrările sale naturale, omul își asigură bunurile care pier odată cu întrebuințarea lor. În această lucrare spirituală, lucrătorul strânge roadă pentru viața veșnică (1 Tesaloniceni 2.19).

    În al patrulea rând, slujirea spirituală are ca rezultat bucuria – o bucurie care este împărtășită cu alții: „Pentru ca și semănătorul și secerătorul să se bucure împreună”. Profeții și oamenii evlavioși din vechime lucraseră, iar acum ucenicii secerau rodul lucrării lor. Nu era acest lucru adevărat, într-un anumit sens, chiar cu privire la Domnul Însuși? Tatăl lucrase până atunci (Ioan 5.17) prin profeți și prin alți credincioși încă de la începutul lumii, iar Domnul fusese trimis să încheie această lucrare (versetul 34). Într-un alt sens, Domnul, ca Semănător, începuse o lucrare cu totul nouă (Matei 13). Ca rezultat al acestei lucrări, slujitorii Lui, în timpul de acum, mai degrabă seceră decât seamănă și sunt astfel îndemnați să secere, nu să semene. Totuși, ca principiu general, rămâne adevărat faptul că „unul seamănă și altul seceră”.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.

    1 Ioan 5.12


    Pentru ce trăiesc? (1)

    Prin credință suntem într-o legătură strânsă cu Fiul lui Dumnezeu. Astfel avem tot ceea ce ne face fericiți pentru timp și pentru veșnicie.

    Probabil ne gândim că, dacă am avea o locuință mai frumoasă, prieteni mai buni sau o sănătate mai stabilă, atunci viața noastră ar fi mai bogată și mai împlinită. Dar aceasta este o înșelăciune.

    Dumnezeu spune: „Cine are pe Fiul are viața”. Isus Hristos dăruiește oricui crede iertarea păcatelor și o nădejde după moarte. El dă vieții fiecărui om credincios un sens adevărat și o împlinire.

    Pavel a înțeles acest lucru și l-a pus în practică. Când a stat în fața împăratului Agripa și a altor oameni însemnați ai timpului său, pentru a mărturisi despre credința sa, el a spus: „Fie curând, fie târziu, să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei care mă ascultați astăzi să fiți așa cum sunt eu” (Fapte 26.29). Pavel era convins că la Domnul Isus găsise adevărata viață și astfel poseda mult mai mult decât oamenii bogați și bine văzuți ai societății. De aceea el și-a dorit ca și ascultătorii săi să creadă în Mântuitorul și să devină creștini.

    Dar în versetul de astăzi am mai citit ceva: „Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața”. Cel care nu crede duce lipsă de ceea ce este cel mai important, chiar dacă ar fi cel mai bogat om din lume și ar fi admirat de mulți. El nu are pace pentru inima sa, nu are siguranță pentru viața sa, nu are iertare pentru păcatele sale, nu are viață pentru veșnicie.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 46.1-24 · Psalmul 147.11-20

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎTI PLAC PRĂJITURILE? – Fundația S.E.E.R. România

    „Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile…” (Proverbele 18:8).


    Bârfa poate fi o „prăjitură” căreia cu greu îi poți rezista. Ce e de făcut, prin urmare? Stăpânește-o, înainte de-a fi ispitit sau acaparat de ea! Întreabă-te de ce ai dori să fii purtător de vești rele?! E oare singura cale prin care poți stabili o relație cu alții? Îți place să fii în centrul atenției? Te simți superior când știi lucruri negative despre cineva, pe care cel ce te ascultă nu le cunoaște? Ești invidios pe realizările cuiva? De ce ești dispus să folosești „templul lui Dumnezeu” ca pe o „găleată de gunoi” (prin faptul că primești și cultivi bârfa)? (vezi 1 Corinteni 6:19). Ce intenționezi să faci cu ceea ce ai aflat de la bârfitor? Te plictisești și ai nevoie de mai multe activități semnificative?

    Oamenii care își cunosc planul stabilit de Dumnezeu pentru viața lor, și care sunt dedicați acestui plan, își dau seama că nu au timp de bârfă! Deci, dacă îți dorești cu adevărat s-o elimini din viața ta, declară-i război total. Spune-le tuturor că nu vei mai fi un producător sau un consumator de asemenea „prăjiturele”. Fă din mediul tău (la locul de muncă, acasă, la biserică sau în locurile de recreere) „zone libere de bârfă”, și depune toate eforturile să eviți bârfitorii.

    Înțeleptul Solomon a scris: „Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci” (Proverbele 20:19). Când îți folosești limba ca pe un instrument al neprihănirii, acțiunile tale în ceruri cresc. Și atunci vei fi în stare să declari smerit, într-o totală dependență de Tatăl: „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!” (Psalmul 19:14).

    Concluzie, și învățătura pentru azi: nu fii un bârfitor!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 15:1-21


    Şi lucrarea morţii trebuie împlinită tot „îndată” (v. 1). Urgentaţi de apropierea Paştelui şi de graba de a isprăvi cu acest Prizonier care le inspiră teama, căpeteniile poporului nu pierd nicio clipă. Îl duc pe Isus la Pilat, dar nu înainte de a-I lega mâinile care vindecaseră atâţia nenorociţi şi care făcuseră întotdeauna numai bine. Înaintea guvernatorului roman, Mântuitorul din nou păstrează tăcerea, o tăcere al cărei profund motiv îl dezvăluie Psalmul 38.13‑15; 39.9 şi Plângeri 3.28. Rugăciunea Sa din aceste clipe este: „Pe Tine Te aştept, … Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul Meu” … şi: „Tu ai făcut aceasta”.

    Întărâtat de preoţii cei mai de seamă, tot poporul, cuprins de o oarbă nebunie, cere cu strigăte mari să fie pus în libertate ucigaşul Baraba şi să fie răstignit Împăratul lor. Atunci Pilat, vrând să satisfacă mulţimea, îl eliberează pe criminal şi Îl condamnă pe Acela Căruia Îi recunoaşte nevinovăţia. Iată până unde poate merge dorinţa de a plăcea oamenilor! (Ioan 19.12).

    Soldaţilor brutali nu le pasă (îşi bat joc), pierzând ocazia de a se supune Celui care este la mâna lor (pentru că Se dăduse de bunăvoie). Şi omul îşi încununează Creatorul cu spinii pe care pământul îi produsese drept consecinţă a păcatului (Geneza 3.18).

  • 27 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Deci să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.

    Evrei 13.13


    Creștinătatea este aproape în întregime organizată după modelul taberei iudaice. Se mândrește cu preoții ei, cu sanctuarele și cu jertfele ei, se sprijină pe o temelie lumească și adesea încurajează alianța cu lumea. Îndemnul citat mai sus trebuie să aibă un ecou puternic în inimile noastre. Oare ar putea Dumnezeu să-i cheme pe ai Săi afară din sistemul religios pe care El l-a creat, după care să fie mulțumit că ei se află în sisteme religioase care niciodată n-au avut girul Său, dar care au fost create de-a lungul veacurilor de necredincioșia și de decăderea omului? La ce trezire minunată am fi martori, dacă fiecare credincios ar auzi cu adevărat chemarea: „Să ieșim la El, afară din tabără”, și i-ar da ascultare!

    Este adevărat că există o mie de motive pentru a nu da ascultare unei astfel de chemări. Iată unul dintre ele: «Nu trebuie să ne izolăm. Ar însemna să ne plasăm într-o poziție lipsită de orice bucurie spirituală». Oare? De ce atunci versetul 15 vorbește despre laudă și despre mulțumire? Cei care au ieșit la Hristos, afară din tabără, sunt plini de laudă și de mulțumire! Ei Îi oferă Lui această laudă și mulțumire, fiindcă El este Marele lor Preot, iar ei sunt îndemnați să ofere această jertfă în mod continuu. Tabăra iudaică avea trompetele de argint și multe alte instrumente muzicale, însă la ce foloseau ele? Tabăra creștină are și ea, fără îndoială, instrumente magnifice, orchestre și coruri. Dar cum rămâne cu „rodul buzelor, care mărturisesc numele Său”? Aceasta este o altă chestiune, însă este singura care contează!

    Iată o altă obiecție: «Dacă ieșim din tabără, totul va fi dezordine și confuzie». Ce ne spune însă versetul 17? Acești evrei, deși urmau să iasă din tabără, aveau conducători și îndrumători, ridicați de Dumnezeu, care vegheau asupra lor, pentru binecuvântarea sufletelor lor. Unora ca aceștia este o plăcere să te supui. Așa ceva nu arată deloc a dezordine, ci dimpotrivă!

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cel care mă găsește, găsește viața.

    Proverbe 8.35


    Pentru ce trăiesc? (1)

    Cu toții ar trebui să ne întrebăm care este sensul vieții noastre. În mod regretabil, mulți își dau un răspuns superficial. Unul spune: „Sunt pe lume pentru a-mi face datoria!”. Dar se pune întrebarea: Care este această datorie pe care o avem?

    Un arhivar aranja în fiecare zi acte și le punea pe rafturi. El spunea: „Chiar dacă ar arde toate aceste documente, lumea tot ar merge mai departe”. El suferea, pentru că făcea o activitate fără sens. Tocmai de aceea, să ne întrebăm dacă merită să trăim doar pentru îndeplinirea datoriei…

    O studentă era de părere că și-a găsit sensul vieții. Ea spunea: „Vreau să devin doctoriță. Viața mea va avea un sens frumos când voi salva vieți omenești”. — „Desigur”, i-am spune noi, „dar salvarea vieților omenești are cu adevărat sens când știi pentru ce sunt oamenii în lume”.

    Observăm că ne învârtim în cerc!

    Cine poate să dea un răspuns convingător? Numai Dumnezeu, Cel care ne-a creat. El știe pentru ce ne-a făcut. În cartea Eclesiastul spune: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12.13).

    Dacă suntem sinceri, recunoaștem că am ratat sensul vieții noastre! Nu L-am respectat pe Dumnezeu și nu am ținut poruncile Sale. De aceea trebuie să ne întoarcem spre Dumnezeu, ca viața noastră să corespundă intenției Lui, care este ca fiecare om să vină la El, să-și recunoască vina și să accepte iertarea oferită de Dumnezeu prin Domnul Isus.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 45.1-25 · Psalmul 147.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNCREDE-TE ÎN PUTEREA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

    „Voi sunteți păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă…” (1 Petru 1:5).


    Dacă mântuirea noastră este asigurată atunci când ne punem încrederea în Hristos, nu-i așa că unii ar putea profita de această siguranță? Da, s-ar putea… dar numai pentru o vreme! Pe măsură ce dragostea și bunătatea lui Dumnezeu devin însă evidente în viața lor, ei se schimbă. Harul duce la ascultare.

    „Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (Tit 2:11-12). Harul lui Dumnezeu nu doar te mângâie la vreme de necaz; el te mustră când nu asculți. Lasă-l să te mustre! Dacă te surprinzi vreodată că gândești cam așa: „Pot face orice doresc, pentru că Dumnezeu mă va ierta!”, atunci harul nu are efect asupra ta!

    Egoismul, poate – da… Aroganța, fără îndoială!… Dar harul? Nu. Harul te duce la hotărârea de a face binele, nu la permisiunea de a face răul.

    Și încă un gând: privește la Hristos, de la început și până la sfârșit! El este Alfa și Omega. El te va susține și îi va susține pe cei pe care îi iubești. Ai un copil risipitor? Îți dorești ca soțul sau soția ta să vină la Dumnezeu? Ai un prieten, a cărui credință s-a răcit? Dumnezeu vrea să-i aducă înapoi mai mult decât dorești tu. Continuă să te rogi, și nu te da bătut.

    Adevărul este că nu întotdeauna știm dacă cineva și-a pus încrederea în harul lui Dumnezeu. Poate o persoană are o credință de fațadă, fără intenția de a o adânci. Nu e treaba noastră să știm. Dar un lucru știm sigur: acolo unde există o convertire autentică, harul nu încetează niciodată să lucreze. Așadar, astăzi încrede-te în puterea mântuitoare și ocrotitoare a lui Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 14:55-72


    În plină noapte, palatul marelui preot fierbe de agitaţie. Isus Se află înaintea acuzatorilor. Martori mincinoşi aduc mărturii care nu se potrivesc, însă El nu Se foloseşte de aceasta pentru a Se apăra. Este condamnat, pălmuit şi lovit; Îl scuipă în faţă. Scumpul nostru Mântuitor acceptă toate aceste insulte vestite de profeţie (Isaia 50.6).

    În mod regretabil, curtea palatului este scena unui alt joc! Petru nu Îl crezuse pe Învăţătorul lui, pe Care chiar Îl asigurase: „Nicidecum nu Te voi tăgădui” (v. 31), apoi nu Îl ascultă, pentru a veghea şi a se ruga în Ghetsimani: în acestea consta secretul înfrângerii lui. Deşi Domnul îl avertizase, spunându-i despre carne că „este fără putere” (v. 38), totuşi Petru nu era pregătit să accepte, de aceea va gusta o amară experienţă. Ceea ce nu vrem să învăţăm cu Domnul, primind cu smerenie Cuvântul Său, vom putea învăţa, într–un mod dureros, având de-a face cu Vrăjmaşul sufletelor noastre.

    Pentru a fi şi mai convingător că nu–L cunoaşte „pe Omul acesta”, sărmanul Petru proferează blesteme şi se jură. Să nu-l condamnăm! mai degrabă să ne gândim în câte feluri Îl putem renega noi pe Domnul dacă nu veghem: prin faptele noastre, prin cuvintele noastre sau … prin tăcerea noastră (citiţi 1 Corinteni 10.12).

  • 26 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu sunt Domnul. Și sângele vă va fi semn pe casele în care sunteți; și Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi.

    Exod 12.12,13


    Paștele (2) – „Eu voi vedea sângele”

    Paștele sărbătorit în Egipt este o imagine bine cunoscută a lui Hristos, care i-a scăpat pe cei ai Săi de judecata venită asupra celor nelegiuiți. Îngerul nimicitor a trecut prin țara Egiptului și l-a lovit pe cel întâi-născut din fiecare casă. Israel a scăpat de această judecată prin moartea mielului, și prin nimic altceva. Sângele pus pe ușorii ușii și pe pragul de sus vorbea nimicitorului despre faptul că sentința morții fusese deja executată, de aceea el trecea pe lângă (sau peste) casa respectivă. Când a fost o chestiune de viață sau de moarte, sângele, și doar sângele, a constituit linia de demarcație: „Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi”. Iată ceea ce vedea Dumnezeu și care era prezentat ascultării credinței. Sângele era afară, iar israeliții erau înăuntru; ei nu puteau vedea sângele și nici nu era nevoie să-l vadă. Tot ceea ce trebuia era credința simplă în faptul că Dumnezeu îl vedea; și cu cât credința lor era mai simplă, cu atât pacea lor era mai solidă. Era privilegiul lor să mănânce mielul înăuntrul caselor lor, în timp ce nimicitorul trecea prin țară aducând o judecată cumplită asupra tuturor celor care nu se aflau la adăpostul sângelui.

    Cât de simplu este acest lucru și cât de multe învățături găsim aici! Calea lui Dumnezeu de mântuire este simplă și, pe cât de simplă, pe atât de completă: „Dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morți, vei fi mântuit” (Romani 10.9). Hristos este mântuirea lui Dumnezeu și estimarea Lui de către Dumnezeu este temelia păcii celui credincios. Mulți suferă mult din cauză că privesc la credința lor, în loc să privească la Obiectul credinței. Credința, ca să zicem așa, nu este altceva decât mâna care apucă darul lui Dumnezeu. Credința adevărată nu privește niciodată la ea însăși, ci doar la Isus. „Eu voi vedea sângele.” Nimic nu-i putea adăposti pe israeliți de judecată, decât sângele mielului.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și ea [Maria] a născut pe Fiul ei Cel întâi-născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

    Luca 2.7


    Niciun loc pentru Isus…

    Ne putem imagina cât de deznădăjduit a fost Iosif căutând un loc de adăpost pentru soția lui însărcinată! Cât de mult s-au întristat Maria și Iosif că nicăieri nu era loc pentru ei! Din relatarea biblică avem impresia că Isus a fost născut sub cerul liber, fără niciun acoperiș deasupra capului! La naștere, Isus a fost pus într-o iesle, un fel de albie în care animalele își primeau hrana.

    Este de neimaginat în ce condiții Și-a început Mântuitorul lumii viața pe pământ!

    Nu s-a găsit niciun loc pentru Cel care venise pentru a salva poporul Său din păcatele sale (Matei 1.21). Nici în Nazaret, unde a crescut, nu a fost acceptat. Nici în cetate și nici în inimile locuitorilor cetății nu era loc pentru El. Când Domnul Isus le-a prezentat harul lui Dumnezeu, oamenii aceia s-au umplut de mânie, „s-au sculat, L-au scos afară din cetate și L-au dus până la sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos, în prăpastie” (Luca 4.29).

    Nici în Ierusalim nu a fost loc pentru El. Când Pilat L-a condus pe Domnul Isus în fața poporului, acesta a strigat: „Ia-L, ia-L, răstignește-L!” (Ioan 19.15). Aceasta a fost atitudinea oamenilor din Israel față de Cel care le-a făcut numai bine timp de trei ani.

    Este de neimaginat cum ne-am comportat noi, oamenii, cu Mântuitorul lumii!

    Totuși, El ne-a iubit și a acceptat să-Și dea viața pentru dușmanii Săi.

    Să-I oferim primul loc în viața noastră, pentru că El merită toată onoarea!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 44.15-31 · Psalmul 146.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ ÎNȚELEGEM ADEVĂRATA SFINȚENIE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Va fi închinată Domnului…” (Zaharia 14:21).


    Sfințenia trebuie „închinată” întotdeauna Domnului. De fiecare dată când o „închinăm oamenilor” e greșită și nechibzuită, pentru că e numai mândrie și prefăcătorie. Domnul Isus i-a condamnat pe farisei nu pentru faptele lor pioase, ci pentru că le făceau ca să-i impresioneze pe ceilalți. Nu numai că ei trăiau după o listă lungă de „da” și „nu”, ci ei țineau și evidența celorlalți, care nu se ridicau la standardele listei lor, și îi acuzau în mod public pentru asta. Unii dintre noi am crescut în familii și biserici în care s-a practicat probabil asta, și când este pomenit cuvântul „sfințenie” ne simțim încurcați și ne gândim la creștini cu fețe sumbre și cu degete acuzatoare. Dar nu asta este sfințenia biblică, acesta este legalism! Și Dumnezeu îl urăște, iar Biblia îl condamnă.

    Pentru a înțelege ce este adevărata sfințenie, gândește-te la cuvântul „contaminare.” Este una dintre preocupările cele mai mari din orice sistem medical. Este motivul pentru care doctorii din sala de operație insistă ca instrumentele chirurgicale să fie sterilizate, la fel – capișoanele, halatele, mănușile… iar aerul din sala de operații trebuie menținut la o temperatură în care germenii nu pot trăi. Înțelegi ideea? Ajustează-ți puțin perspectiva și vei vedea și aplicația spirituală.

    Adevărata sfințenie nu te izolează de lume, ci te izolează de contaminările ei. Apostolul Pavel a mustrat biserica din Corint pentru comportamentul la Cina Domnului spunându-le: „atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat.” (1 Corinteni 11:21). Așa că, Pavel a criticat atitudinea lor, care dovedea o dezordine spirituală și o lipsă a sfințeniei: „Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm” – spune el (vers. 30).

    Care este soluția? Sfințenia ta să fie văzută în purtarea ta… dar ea trebuie „închinată” Domnului!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 14:32-54


    Îi revine acum Celui care a luat „chip de rob” (Filipeni 2.7) să arate până unde va merge ascultarea Sa. Va fi ea „până la moarte, şi chiar moarte de cruce”? (Filipeni 2.7,8). Satan pune totul la bătaie pentru a-L face pe Isus să Se abată de la calea perfecţiunii Sale. În această luptă decisivă, el se foloseşte de teama şi de înfiorarea Domnului care măsoară întreaga grozăvie a paharului mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Arma lui Isus este însă dependenţa Sa. Numele pe care Îl auzim rostit numai aici exprimă intimitatea atât de profundă dintr‑un astfel de moment: „Ava, Tată”, strigă El, ştiind că această comuniune perfectă se va întrerupe când El va purta păcatul. Dar ceea ce antrenează o ascultare fără rezerve este tocmai dragostea Sa fără rezerve pentru Tatăl: „Nu ceea ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”!

    În faţa unei astfel de lupte, cât de nescuzabil este somnul ucenicilor! Doar cu puţin timp înainte, Învăţătorul lor îi îndemnase să vegheze şi să se roage (cap. 13.33) şi le cere aceasta cu insistenţă încă în trei rânduri. În zadar! El însă este gata. Trădătorul înaintează împreună cu cei care vin să–L prindă. Atunci toţi Îl părăsesc şi fug, inclusiv, în final, tânărul înfăşurat într-o pânză fină de in: imagine a mărturiei creştine care nu rezistă la probă.

  • 25 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie și ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.

    Ioan 17.24


    Dacă dorim să știm cum este Dumnezeu, Evanghelia lui Ioan ne poate ajuta mult în această privință. Ea începe prin a prezenta „Cuvântul”, pe Cel care nu numai că era cu Dumnezeu, ci era Dumnezeu. Apoi „Cuvântul” a venit în lume, ca Fiu al lui Dumnezeu, iar oamenii au putut privi gloria Sa (Ioan 1.1-14). Vedem deci că Dumnezeu Se manifestă în mai mult de o singură Persoană, iar alte locuri din Scriptură ne arată că Duhul Sfânt este de asemenea o Persoană a Dumnezeirii. Prin urmare, este afirmată unitatea lui Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

    Aici, în Ioan 17, Domnul Isus, Fiul, Se adresează Tatălui în rugăciune. El menționează gloria esențială care I-a aparținut întotdeauna, ca Dumnezeu (versetul 5), și, de asemenea, gloria personală pe care a primit-o ca Mântuitor, ca Om perfect și ascultător, pe care Dumnezeu L-a glorificat (versetele 22 și 24). Urmează însă aceste cuvinte, care pun în lumină în mod unic relația dintre Tatăl și Fiul: „Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii”. Întreaga credință creștină se bazează pe acest adevăr cu privire la Dumnezeu: fiindcă El există în trei Persoane, dragostea a existat înainte ca acest univers să fi fost creat.

    Ce-ar însemna să nu existe Trinitate? Ar însemna că Dumnezeu n-a putut iubi până nu a creat pe altcineva. El ar fi trebuit astfel să depindă de noi, dacă dorea să arate dragoste, și astfel n-ar fi fost atotsuficient în Sine Însuși. Însă Dumnezeu, în trei Persoane, a trăit în atmosfera de dragoste înainte de a exista timpul, atunci când El era tot ceea ce exista. Doar în creștinism face sens să spui: «Dumnezeu te iubește!», fiindcă Dumnezeul creștinismului cunoaște ce înseamnă dragostea și El Însuși este dragoste (1 Ioan 4.8).

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.

    Luca 2.11


    Cel mai mare Cadou

    Mulți oameni sărbătoresc astăzi Crăciunul. Ei dăruiesc și primesc cadouri frumoase și se bucură de mâncăruri delicioase. Dar, în timpul acestei sărbători, prea puțini se gândesc la nașterea lui Isus Hristos. Ei pierd din vedere ce este mai important: Copilașul care a stat în ieslea din Betleem acum două mii de ani este cel mai mare Cadou pe care l-a făcut vreodată Dumnezeu oamenilor. El ni L-a dat pe Fiul Său Isus Hristos ca Mântuitor, ca să ne ierte și să ne dea viață veșnică.

    Nașterea Domnului Isus mărturisește că Dumnezeu este plin de har și de iubire. El nu vrea ca noi să fim pedepsiți din cauza păcatelor noastre. De aceea El L-a trimis pe Fiul Său, care a plătit la cruce cu viața Sa prețul pentru mântuirea noastră. Dar vina noastră va fi ștearsă doar atunci când Îl acceptăm pe El ca Mântuitor personal. „Oricine crede în El primește, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10.43).

    Am simțit cu toții că darurile sau mâncărurile festive de Crăciun nu ne pot face fericiți. Avem nevoie de mult mai mult. Doar o viață în comuniune cu Dumnezeu ne aduce împlinire adevărată. Noi o primim când acceptăm Cadoul Său și credem în Fiul Său Isus Hristos care a devenit Om și a murit pentru noi la cruce. Așa citim în Ioan 3.36: „Cine crede în Fiul are viață veșnică”.

    Astăzi, când ochii vă sunt încântați poate de cadourile primite de la cei dragi, este un bun prilej de a vă gândi la cel mai mare Cadou pe care Dumnezeu L-a dat tuturor. Primiți-L pe Domnul Isus în inimă și veți fi inundați de o bucurie deplină!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 44.1-14 · Psalmul 145.10-21

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NAȘTEREA DOMNULUI – Fundația S.E.E.R. România

    „Au văzut Pruncul… s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat…” (Matei 2:11).


    Ceea ce se numește „Sărbătoarea Crăciunului” trebuie să ne vorbească de Hristos! Ar fi o tragedie dacă n-ar fi așa. De ce? Deoarece Isus Hristos este Dumnezeu venit pe pământ să ne mântuie! Nașterea Sa s-a produs în cel mai umil loc, și cu toate acestea, cerul de deasupra Lui s-a umplut de cântecele îngerilor. Locul nașterii Sale a fost un staul de vite, și cu toate acestea, o stea i-a condus pe cei bogați și nobili, de la sute de kilometri depărtare, ca să I se închine.

    Venirea Sa pe lume a fost împotriva legilor vieții, iar moartea Sa a fost împotriva legilor morții – și cu toate acestea, nicio minune nu este mai mare decât nașterea Sa, viața Sa, moartea Sa, învierea Sa și învățăturile Sale! Nu a deținut ogoare, lanuri sau pescării, și cu toate acestea, a întins masa pentru 5.000 de oameni, care au avut pâine și pește pe săturate. Nu a stat niciodată pe covoare scumpe, și cu toate acestea, El a umblat pe ape și apele L-au susținut. Răstignirea Sa a fost „crima crimelor”, și cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu, răscumpărarea și mântuirea noastră nu ar fi fost altfel posibile! Când a murit, nu mulți L-au jelit, și cu toate acestea, Dumnezeu a acoperit soarele cu un văl negru. Cei care L-au răstignit nu au tremurat pentru ceea ce au făcut, și cu toate acestea, pământul s-a cutremurat sub ei.

    Păcatul nu L-a atins niciodată. Corupția nu și-a putut face loc în viața Lui. Țărâna care s-a înroșit de sângele Său nu I-a putut ține trupul mort. Timp de peste trei ani, El a proclamat Evanghelia. Nu a scris nicio carte, nu a avut vreun sediu și nu a înființat nicio organizație. Cu toate acestea, după două mii de ani, El continuă să reprezinte figura centrală a istoriei omenirii, tema perpetuă a tuturor predicilor, pivotul în jurul căruia se rotesc veacurile și singurul Răscumpărător al rasei umane. În acest timp al celebrării și al cadourilor, să ne alăturăm și noi magilor care „s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat.”

    Să nu uităm niciodată: Crăciunul vorbește despre Hristos!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 14:17-31


    Este momentul ultimei cine. În aceste ceasuri intime, de rămas bun (de adio), în care Domnul Isus voia să lase afecţiunile Sale să vorbească liber, o povară Îi copleşeşte sufletul: nu crucea care se apropie, ci tristeţea de nespus de a şti că acolo, în mijlocul celor doisprezece, se află un om care a decis pierderea Sa. „Adevărat vă spun că unul dintre voi … Mă va preda” (v. 18). La rândul lor, ucenicii se întristează şi îşi pun întrebări. Cu privire la aceasta nu au încredere în ei înşişi, cum vedem că vor avea în v. 29 şi 31, când îşi vor susţine devotamentul, în special Petru.

    După ce trădătorul este scos („îndată a ieşit”: Ioan 13.30), Domnul instituie sfânta masă de aducere‑aminte. El binecuvântează, frânge pâinea şi o împarte alor Săi; ia paharul, mulţumeşte şi li–l dă. Şi le explică sensul acestor simboluri simple, şi totodată solemne prin faptele măreţe despre care ele aduc aminte: trupul Său dat şi sângele Său vărsat, fundament de neclintit al credinţei noastre. Cititorule, nu ţi-ar plăcea să te afli în această cameră de sus, alături de Mântuitorul tău? Atunci, pentru ce nu te alături, în cea dintâi zi a fiecărei săptămâni, acelora care vestesc moartea Lui, aşteptând întoarcerea Sa?

    Domnul Isus cântă apoi un imn împreună cu cei unsprezece ucenici, după care merge, însoţit de ei, în grădina Măslinilor.

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne