Mana Zilnica

Lună: august 2026

  • 6 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră țara, și‑au sfâșiat hainele. Și au vorbit către toată adunarea fiilor lui Israel, zicând: „țara pe care am străbătut‑o ca s‑o cercetăm este o țară foarte, foarte bună. Dacă Domnul va avea plăcere de noi, ne va aduce în țara aceasta și ne‑o va da”.

    Numeri 14.6‑8

    Binecuvântați oameni! Iosua și Caleb trăiau în lumina prezenței divine, în timp ce adunarea lui Israel era învăluită în întunericul necredinței. Ce contrast! Aceasta este diferența întotdeauna, chiar și între copiii lui Dumnezeu. Vedem oameni cu privire la care nu avem nicio îndoială că sunt copii ai lui Dumnezeu, dar care nu se ridică la înălțimea revelației divine în ce privește poziția și partea lor ca sfinți ai lui Dumnezeu. Sunt întotdeauna plini de îndoieli și de temeri; nori întunecați plutesc mereu deasupra lor; totul este negru pentru ei; se uită doar la ei înșiși, la împrejurări și la dificultăți; nu sunt niciodată fericiți și nu pot manifesta acea încredere plină de bucurie și de curaj care se cuvine unui creștin și care aduce slavă lui Dumnezeu.

    Toată această stare este cu adevărat lamentabilă; ea n‑ar trebui să existe, iar dacă există, atunci cu siguranță ceva este în neregulă. Creștinul trebuie să fie întotdeauna în pace și fericit, mereu în stare să‑L laude pe Dumnezeu, orice ar fi. Bucuria sa nu decurge din sine însuși, nici din împrejurările prin care trece, ci din Dumnezeul cel viu, fiind o bucurie care se înalță mai presus de orice influență pământească. El poate spune despre Dumnezeu că este izvorul tuturor bucuriilor sale. Acesta este privilegiul minunat până și al celui mai slab dintre copiii lui Dumnezeu. Însă acesta este exact punctul în care falimentăm în mod atât de trist. Ne luăm ochii de la Dumnezeu și îi fixăm asupra noastră înșine, asupra împrejurărilor, asupra întristărilor sau asupra dificultăților noastre. Prin urmare, totul este întuneric și nemulțumire, murmur și plângere. Așa ceva nu este deloc creștinism, ci necredință – o necredință întunecată, fatală, dezonorantă pentru Dumnezeu și deprimantă pentru noi. „Dumnezeu nu ne‑a dat un duh de timiditate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință” (2 Timotei 1.7).

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Biblia mamei

    Dacă n‑ar fi fost legea Ta desfătarea mea, aș fi pierit în necazul meu. Niciodată nu voi uita rânduielile Tale, pentru că prin ele m‑ai făcut să trăiesc. Al Tău sunt, salvează‑mă, pentru că am căutat rânduielile Tale.

    Psalmul 119.92‑94

    Era în august 1944. Un lung șir de prizonieri, disidenți politici, așteptau în zona de recepție a unui lagăr. Ei trebuia să‑și predea toate lucrurile personale. Unul dintre prizonieri dorea totuși să păstreze un obiect, Biblia pe care i‑o dăduse mama lui la plecare. La biroul de primire i‑au înregistrat numele, vârsta și adresa. Apoi a trebuit să semneze un document. El a pus calm Biblia pe masă și a semnat. Ofițerul a luat cartea și a privit aspru la prizonier; acesta a spus liniștit: este Biblia mamei mele. Omul a ridicat din umeri și i‑a dat‑o înapoi.

    De ce a vrut acel tânăr să păstreze cartea? Nici el nu putea spune exact, dar, dincolo de toate, probabil că dorea să aibă o amintire de la mama lui în acea singurătate. Apoi, chinuit de foame, de frig și de tratamente inumane, a început să citească Biblia și a găsit în ea mângâiere și încurajare. Mai târziu, el avea să scrie:

    Îmi amintesc bine ziua când Dumnezeu mi S‑a revelat prin cuvântul din Psalmul 31.1: „În Tine, Doamne, mi‑am pus încrederea; să nu fiu dat de rușine niciodată: salvează‑mă, în dreptatea Ta”. Am început să mă rog cum nu mă mai rugasem niciodată până atunci. În nenorocirea mea am strigat către Dumnezeu, și El m‑a auzit. Dumnezeul credincios mi‑a răspuns. În cartea Lui I‑am recunoscut iubirea revelată în Isus. Da, Isus a murit pentru a‑i salva pe cei pierduți – pentru a mă salva pe mine.

    Citirea Bibliei: Iov 15.1-35 · Fapte 10.1-16

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 18.1‑14

    Lumea se complace în poziția celui mare. Ucenicii nu scapă nici ei de această mentalitate: ei doresc să știe „cine este deci mai mare în Împărăția cerurilor” (v. 1). Domnul le răspunde că primordial este să intre în împărăție, iar pentru cel intrat acolo, important este să fie nu mare, ci mic. Pentru a le întipări și mai bine în inimi această învățătură, cheamă un copilaș și îl așază în mijlocul lor.

    Avem poate și noi copii mici în jurul nostru: ei sunt așezați lângă noi ca modele de încredere și de simplitate. Să ne ferim să nu‑i dispretuim din pricina slăbiciunilor lor, a neștiinței sau a naivității lor. Mai mult însă decât aceasta, să ne ferim să nu‑i facem să păcătuiască (sau să se mânie). Exemplul rău al unuia mai vârstnic este cea mai rea cursă întinsă celor mai mici. Isus repetă aici ceea ce spusese deja cu privire la prilejurile de cădere (comp. v. 8,9 și cap. 5.29,30).

    Departe de a‑i dispretuia pe acești micuți, Dumnezeu răspunde la slăbiciunea lor printr‑o grijă deosebită: responsabilizează îngeri să vegheze asupra lor. Și să nu uităm că Domnul Isus a venit pentru a‑i mântui (v. 11), astfel că ei beneficiază de lucrarea Lui chiar dacă mor înainte de a fi atins vârsta responsabilității. Parabola cu oaia rătăcită ne învată ce valoare are un singur mielușel pentru Bunul Păstor.

    SPIRITUL DE ÎNVINGĂTOR | Fundația S.E.E.R. România

    „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare…” (2 Corinteni 4:8)

    Podul Brooklyn din New York, care leagă Brooklynul de insula Manhattan, este unul dintre cele mai faimoase din lume. Când a fost conceput pentru prima dată în 1867, experții în construcția de poduri din întreaga lume i-au spus proiectantului, un inginer creativ pe nume John Roebling, că ideea lui nu va funcționa. Roebling l-a convins pe fiul său Washington, care era și el inginer, că ideea lui merita să fie pusă în practică. Cei doi au dezvoltat un concept, au rezolvat problemele preconizate și anticipate de alții, și au angajat cu entuziasm o echipă pentru a construi podul. După doar câteva luni de construcție, un accident tragic la fața locului i-a luat viața lui John, iar câteva luni mai târziu, un alt eveniment l-a afectat grav pe Washington, care a rămas paralizat, incapabil să vorbească sau să meargă. Toată lumea credea că proiectul va fi abandonat, deoarece cei doi Roebling erau singurii care cunoșteau dinamica construirii podului. Washington, însă, putea încă să gândească și avea o dorință arzătoare de a vedea podul terminat. În timp ce zăcea pe patul de spital, i-a venit o idee. El comunica cu inginerii folosind un deget pentru a bate printr-un cod pe brațul soției sale ceea ce voia ca ea să le transmită. Washington a transmis instrucțiunile sale prin soția sa Emily timp de treisprezece ani, până când podul a fost construit și inaugurat! Acesta este spiritul de învingător.

    Marele savant Albert Einstein a spus: „Cel ce spune că e imposibil nu ar trebui să-l împiedice pe cel ce nu crede așa ceva!” Iar apostolul Pavel afirma despre același lucru astfel: „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.” (2 Corinteni 4:8-9)

    Așadar, fă azi din aceste versete din Scriptură motto-ul vieții tale, care să te încurajeze și să te motiveze să nu „dai bir cu fugiții” când treci prin circumstanțe potrivnice!

  • 5 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Sau nu știți că sfinții vor judeca lumea? Iar dacă lumea este judecată de voi, sunteți voi nevrednici de cele mai neînsemnate judecăți?

    1 Corinteni 6.2

    Credincioșii din Corint ar fi trebuit să știe că „sfinții vor judeca lumea“. Acest lucru fusese afirmat încă din Vechiul Testament: „Până a venit Cel Bătrân de zile și judecata a fost dată sfinților locurilor preaînalte și a sosit timpul hotărât și sfinții au luat în stăpânire împărăția“ (Daniel 7.22). Dacă ar fi cunoscut corintenii cu adevărat acest lucru, nu s‑ar mai fi târât unii pe alții înaintea tribunalelor lumii. Și noi, dacă am cunoaște acest adevăr, am înceta să facem multe lucruri nepotrivite.

    Aceste versete ne deschid un extraordinar orizont al autorității și al responsabilității, în lumina cărora lucrurile din viața aceasta pot fi numite „cele mai neînsemnate“. Avem îndemnul ca ele să fie judecate chiar de către cei mai neînsemnați din adunare. Iată cum evaluează Scriptura lucrurile privite ca importante în acest veac, în comparație cu cele ale veacului viitor!

    Este limpede că, atunci când un credincios are o problemă cu un altul, cazul trebuie adus înaintea sfinților, nu înaintea lumii (1 Corinteni 6.1). Există însă o cale cu mult mai bună: să suferim nedreptatea, lăsând ca Domnul să rezolve problema și să‑i dea pocăință celui care ne‑a nedreptățit (1 Corinteni 6.7). Cel mai rău lucru este să‑i nedreptățim pe frați.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Este omul mort?

    În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.

    Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nicidecum nu va vedea moartea, niciodată.

    Geneza 2.17; Ioan 8.51

    Spuneți‑i astăzi oricărui om în lume că este mort: vă va considera anormal! Spuneți‑i că nu va vedea niciodată moartea: nu va înțelege nici atât! În această Biblie, pe care cei credincioși o iubesc atât de mult, fiind Cuvântul lui Dumnezeu, mai citim că, în ziua când omul va mânca din fructul oprit, va trebui să moară. Atunci, ori Biblia nu este credibilă, ori Dumnezeu ne‑a mințit, pentru că tu și cu mine suntem încă vii. Chiar și ucenicii Domnului, care nu numai că au crezut Cuvântul Său, dar au fost aleși de Dumnezeu să ne transmită minunatul mesaj al harului, au murit de mult. Atunci, ori Domnul Isus ar fi rostit acestea cu indiferență, ori ucenicii nu au înțeles nimic din cuvintele pe care le‑a pronunțat El. Și într‑un caz și în altul, Biblia ar fi compromisă.

    Dar ce știm noi? „Tot Cuvântul Tău este adevăr și orice judecată a dreptății Tale este pentru totdeauna“ (Psalmul 119.160). Aici, în Biblie, se află adevăratul sens pe care Dumnezeu îl dă morții. Așa cum moartea unei ființe scumpe mă lipsește de orice comunicare practică, tot astfel, prin neascultare, omul este privat de orice comuniune cu Dumnezeul de trei ori sfânt. Așadar, față de Dumnezeu, omul este mort în greșelile și în păcatele sale (Efeseni 2.1; Coloseni 2.13). Toate eforturile pe care le depune să‑și construiască „turnul său Babel“, pentru a se înălța până la Dumnezeu, tot ce se numește astăzi „religie“, din care, vai!, nu a scăpat nici creștinismul, acestea nu fac altceva decât să agraveze situația față de un Dumnezeu care, în Domnul Isus, a venit până la el.

    Citirea Bibliei: Iov 14.1-22 · Fapte 9.31-43

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 17.14‑27

    Adorarea creştină are efectul de a‑l purta pe cel credincios, în duh, sus, „pe munte“, în prezenţa Domnului glorificat. Ce bine ar fi să putem cunoaşte şi noi mai des asemenea momente…! Dar trebuie să ştim să şi coborâm împreună cu El în mijlocul împrejurărilor vieţii din această lume în care împărăţeşte Satan. Aceasta este ceea ce experimentează aici ucenicii. Vindecarea copilului lunatic Îi dă lui Isus ocazia să sublinieze atotputernicia credinţei.

    Scena din v. 24‑27 este în acelaşi timp şi instructivă şi sensibilizatoare. Petru, întotdeauna gata să treacă la fapte înainte de a cugeta, uitând de viziunea gloriei şi de glasul Tatălui, se angajează în numele Învăţătorului său să plătească darea pentru Templu. Isus îl întreabă cu blândeţe dacă s‑a văzut vreodată ca un fiu de împărat să plătească taxă către propriul său tată; iar Simon era tocmai cel care Îl recunoscuse cu puţin înainte ca fiind „Fiul Dumnezeului celui viu“ (16.16)! După această clarificare, Domnul îi dă totuşi lui Petru misiunea să plătească această sumă (pe care El nu era dator s‑o dea), pentru a‑Şi arăta deopotrivă puterea Sa, a Aceluia care stăpâneşte peste întreaga creaţie, inclusiv asupra peştilor mării (Psalmul 8.6,8), precum şi dragostea Sa, a Aceluia care Se asociază cu slabul Său ucenic, plătind în mod egal şi pentru el.

    DUMNEZEU ARE UN PLAN PENTRU VIAȚA TA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte…” (Efeseni 2:10)

    Iată o notiță din însemnările unui pastor: „Pentru ochiul obișnuit, era o bucată de marmură mutilată. Sculptura abandonată fusese lăsată deoparte cu jumătate de secol în urmă, dar un tânăr artist pe nume Michelangelo a văzut în acea piatră ceva ce alții nu vedeau. Cioplirea blocului de marmură de cinci metri și jumătate i-a consumat aproape patru ani din viață, dar acea piatră aparent fără valoare era destinată să devină ceea ce mulți consideră cea mai frumoasă și valoroasă statuie sculptată vreodată. Michelangelo a readus la viață o piatră moartă și, insuflându-i talentul său artistic, l-a adus pe David la existență. În timp ce cioplea, el credea deja că în interiorul pietrei se afla capodopera. Tot ce trebuia să facă era să îndepărteze piatra în exces, pentru ca David să poată ieși la iveală. El nu privea ceea ce era, ci vedea ce putea fi! Nu vedea imperfecțiunile sau surplusul pietrei. El vedea capodopera finală, de o frumusețe fără egal. Și exact așa te vede Dumnezeu. Pavel ne-a lăsat scris că „noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Fiecare operă de artă își are originea în imaginația artistului. La fel, tu îți ai originea în imaginația lui Dumnezeu. Ai fost conceput de Dumnezeu cu mult înainte de a fi conceput de părinții tăi, ai fost conturat în imaginația Atotputernicului înainte de a prinde chip și formă în pântecele mamei tale!”

    Așadar, indiferent de ce cred alții despre tine sau de ce crezi tu despre tine însuți, Dumnezeu te vede ca pe o potențială capodoperă. A te vedea pe tine însuți altfel decât așa, înseamnă a-ți scădea valoarea și a-ți altera adevărata identitate. Dar aflând și acceptând adevărata ta identitate, vei descoperi și că Dumnezeu are un plan pentru viața ta!

  • 4 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu vin curând: ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu‑ți ia cununa.

    Apocalipsa 3.11

    Exista pericolul ca acești creștini din Filadelfia să piardă nu doar „o cunună“, ci „cununa lor“, adică acea cunună care îi distingea. Ceea ce‑i diferențiază pe cei din Filadelfia este că ei prețuiesc adevărurile cu privire la Hristos și la Adunare într‑un timp în care, peste tot, ele sunt tăgăduite. După ce ei s‑au întors la înțelegerea și la practicarea adevărurilor cu privire la Hristos și la Adunare, rămâne întotdeauna pericolul ca ei să piardă aceste adevăruri și să fie atrași în corupția din jur și în lipsa de realitate și în atotsuficiența creștinătății. De aceea există îndemnul: „Ține cu tărie“.

    Satan va face toate eforturile pentru a‑i conduce pe cei care au spiritul Filadelfiei să renunțe la ceea ce le‑a fost dăruit. Vrăjmașul se va folosi deopotrivă de credincioși și de necredincioși pentru a‑i face pe cei din Filadelfia să abandoneze ceea ce au. Va folosi argumentul că există câțiva în Sardes care nu și‑au pătat hainele și că sunt în Laodiceea păcătoși sărmani, orbi și goi. Însă a te întoarce la ceea ce Domnul condamnă înseamnă a abandona ceea ce El aprobă. Toate înșelăciunile vrăjmașului sunt întâmpinate cu aceste cuvinte de atenționare ale Domnului: „Ține cu tărie“. Dacă cei din Filadelfia țin cu tărie, Domnul le va deschide cu siguranță uși, oriunde ar fi ele, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celorlalți, oriunde s‑ar afla ei.

    Acest îndemn, de a ține cu tărie, arată că perioadele de trezire sunt urmate de perioade de declin, în care mulți eșuează și își pierd cununa. Este bine să faci parte din Filadelfia, însă Filadelfia nu este un refugiu unde sfinții să se relaxeze, ci este formată din aceia care au aprobarea lui Hristos și care, din chiar acest motiv, sunt ținta atacurilor vrăjmașului.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cuibul păsărilor de mare

    Iată, acum este timpul foarte potrivit.

    2 Corinteni 6.2

    Se istorisește că, în anumite țări din nord, locuitorii se hrăneau odinioară cu ouăle păsărilor de mare, care își construiau cuibul pe flancul falezelor abrupte. Într‑o zi, un om plecat în căutarea acestor ouă a observat, la câteva sute de metri sub el, un cuib mare. Din locul unde se găsea era extrem de greu să‑l atingă, dar s‑a decis să încerce aventura. După ce a înfipt un țăruș mare, a desfășurat o coardă lungă și s‑a lăsat să alunece în gol de‑a lungul falezei, până la înălțimea cuibului. Acesta fiind însă mai retras, a trebuit să facă să oscileze coarda, mișcându‑și trupul, și prin amplitudine să se apropie de proeminență. A fost obositor, dar a reușit să atingă cu piciorul pintenul îngust. S‑a hotărât astfel ca la viitoarea revenire a coardei să sară. Cu niciun preț nu trebuia să‑și piardă echilibrul, altfel căderea și moartea îl așteptau. Dintr‑o săritură sprintenă s‑a lansat și s‑a agățat de perete. Dar în această mișcare a pierdut coarda, care s‑a întors în spate. S‑a văzut într‑o situație disperată, pentru că în jur nu era nimeni care să‑l poată ajuta. A înțeles într‑o fracțiune de secundă că trebuie să acționeze la următoarea oscilație, când mai era încă timp. „Acum ori niciodată“, gândea el. Luându‑și curaj, s‑a lansat cu ambele mâini într‑un asalt impresionant și a reușit să prindă coarda din zbor în momentul când revenea spre el. Aceasta a fost salvarea lui. Având îndrăzneala să se arunce în gol, a izbutit.

    Sunt lucruri în viață în care trebuie acționat acum, căci altfel nu vor mai putea fi făcute niciodată. Câteodată în viața noastră este „acum“ ori „niciodată“. Ziua de ieri a trecut, cea de mâine nu a venit încă, iar astăzi este momentul care trece foarte repede. Ne‑am salvat noi în brațele Mântuitorului?

    Citirea Bibliei: Iov 13.1-28 · Fapte 9.17-30

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 17.1‑13

    Capitolul 16 se încheia cu gândul la suferinţele şi moartea lui Isus; cap. 17 se deschide cu apariţia Sa în glorie, care răspunde promisiunii făcute ucenicilor (16.28). După dispreţul de care Fiul Său a avut parte de la poporul Israel şi după toate formele de necredinţă pe care Acesta le‑a întâmpinat în capitolul precedent, Dumnezeu a dorit să pună în scenă, în faţa unor martori aleşi dintre oameni, o anticipare a decorului măreţiei Sale imperiale.

    Ce scenă grandioasă! Cei trei ucenici nu pot însă s‑o suporte: teama pune stăpânire peste ei (după ce dormiseră – Luca 9.32). În final, Dumnezeu trebuie să ia cuvântul, pentru ca Preaiubitul Său să nu fie confundat cu cei doi care‑L întovărăşeau în glorie. Abia mai târziu, după învierea Domnului, ucenicii vor înţelege semnificaţia acestei minunate viziuni şi li se va permite să o relateze: aceasta este ceea ce va face Petru în cea de‑a doua sa epistolă (2 Petru 1.17‑18).

    Dar acum, în timp ce Moise şi Ilie se întorc la odihna lor, Fiul lui Dumnezeu Îşi reia înfăţişarea Sa de OM smerit, cu chip de rob, pe care încetase să o poarte doar pentru o clipă… Şi, coborând de pe munte, Îşi continuă drumul crucii, absolut singur…

    AI UN DAR PE CARE DUMNEZEU ÎL POATE FOLOSI? | Fundația S.E.E.R. România

    „Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:6)

    În acest sens, un pastor scria: „Dumnezeu a folosit o abilitate aparent întâmplătoare pentru a-l poziționa strategic pe David. Și abilitatea de a arunca cu praștia nu este singurul exemplu. Când David cânta la harpă, liniștea duhul lui Saul (vezi 1 Samuel 16:23). Așa l-a cunoscut David pe Ionatan (fiul regelui Saul). Așa a învățat obiceiurile de la curtea regelui. Fără abilitățile sale muzicale, David nici măcar n-ar fi pus piciorul în palat! Nu știi niciodată ce abilitate va folosi Dumnezeu pentru scopurile Sale, așa că n-o subestima nici pe cea mai ciudată! Dumnezeu poate folosi orice pentru planurile Sale, dacă pur și simplu ne lăsăm folosiți de El.

    Dumnezeu a folosit abilitatea lui Noe de a construi corăbii, abilitatea lui Iosif de a interpreta visele, precum și cunoștințele astronomice ale magilor. Nicio abilitate nu este nerambursabilă sau inutilizabilă în marele plan al lui Dumnezeu! Dar iată ce trebuie să înțelegi: cei mai renumiți psalmi s-au născut din cele mai grele circumstanțe. Cei mai mângâietori psalmi au fost scriși în cele mai incomode situații: David traversând „valea umbrei morții”… David chinuit din cauza aventurii sale adulterine cu Bat-Șeba… David – fugarul ce se ascundea în peșterile din Adulam… Sigur că el n-ar fi dorit să se afle în niciuna dintre aceste situații, dar ele au dat naștere versurilor profunde pe care le găsim în Psalmul 23, Psalmul 51 și Psalmul 142.

    Poate că te lupți cu depresia sau poate că te clatini din cauza unei greșeli care pare de neiertat, sau pur și simplu ești sătul și obosit să tot fii sătul și obosit!… Poate că nu-ți plac circumstanțele actuale, dar ele pot fi cheia dezvoltării caracterului tău. Iar dezvoltarea caracterului este cheia viitorului tău!”

    Așadar, lasă-te folosit de Dumnezeu și pune-ți „talantul” în negoț.

  • 3 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Împărăția cerurilor este asemenea unui năvod aruncat în mare și care a adunat de toate; din care, când s‑a umplut, trăgându‑l pe țărm și stând jos, au adunat în vase pe cele bune și au aruncat afară pe cele rele.

    Matei 13.47,48

    Nu există lucrare mai mare și mai binecuvântată decât să fii „pescar de oameni“ și să „prinzi“ oameni în acest timp de har! Și Domnul a încredințat această lucrare nu numai celor de meserie pescari (Marcu 1.16; Luca 5.10)!

    Faptul că năvodul adună în el „de toate“ ne arată, pe de o parte, că avem înaintea noastră lucrarea imperfectă a omului, iar pe de altă parte, că vestea bună nu se adresează numai unei clase deosebite de oameni, ci tuturor, indiferent de rasă sau de statut social. Nu există niciun indiciu că o anumită națiune ar fi exclusă. Rezultatul predicării evangheliei este deci acesta: sunt strânși tot felul de pești!

    Cu toate acestea, nu toți peștii mării sunt strânși cu acest năvod. Gândul este în consens cu ceea ce spune Iacov în Fapte 15.14: „Simon a istorisit cum întâi Dumnezeu a căutat să ia dintre națiuni un popor pentru Numele Său“. Conform Scripturii, nu va exista o mântuire a tuturor oamenilor, după cum nu va fi nici o creștinare a întregii lumi. Desigur, Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului (1 Timotei 2.4). Niciunul dintre cei care vor fi în iad nu‑I va putea reproșa lui Dumnezeu că el ar fi dorit să fie mântuit, dar nu a fost ales de Dumnezeu. Rezultatul predicării evangheliei este o mulțime limitată de pești care intră în năvod, în timp ce în mare rămân cei mai mulți pești.

    În această parabolă nu se spune că pescuirea ar avea loc de mai multe ori. Mai degrabă, întreaga lucrare care se întinde pe parcursul a mai multor secole în acest timp de har este rezumată într‑o singură acțiune.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dima

    Dima, din dragoste pentru veacul de acum, m‑a părăsit.

    2 Timotei 4.10

    Câtă durere pentru apostol, să fie abandonat când avea poate cea mai mare nevoie! Aceasta a produs răni adânci în inima lui. Omul suferă mai mult când este rănit în casa prietenului. Dar de ce l‑a părăsit Dima? Din cauza primejdiilor? Posibil! Din moment ce alături de Pavel s‑ar fi expus la privațiuni, era de preferat să stea departe de Roma și de compania unuia mai mult întemnițat decât liber. Sau cumva din cauza vreunui păcat secret care, încetul cu încetul, i‑ar fi scăzut standardele? Posibil! Sau pentru că a neglijat rugăciunea și a cedat ispitelor?

    Mai mulți sunt creștinii ruinați prin păcate mici, decât cei ruinați prin păcate mari; vulpile mici distrug viile în floare. Sau pentru că a obosit în lucrare? Totuși, Dima nu L‑a abandonat pe Hristos, ci pe Pavel. El credea încă în Isus ca Mântuitor al păcătoșilor. Voia să rămână creștin, dar prefera acum să se preocupe mai mult de interesele lui decât de lucrarea creștină. Se retrăsese din postura de ucenic activ. Mulți obosesc și cad. Dar cum explică Pavel?

    Dima „a iubit veacul de acum“! Dragostea excesivă pentru lumea aceasta îndepărtează de la credință. Când lumea lucrează în inimă, distruge credincioșia pentru Hristos. Dragostea pentru Hristos și pentru lume nu pot viețui în aceeași inimă. Nu le poți avea pe amândouă: și pe Hristos și lumea! Lumea înstrăinează de Dumnezeu. Spiritul vremii a pus stăpânire pe Dima și l‑a sugrumat. Fusese prieten apropiat și colaborator cu unul dintre cei mai sfinți oameni care a trăit vreodată, dar dragostea pentru lume l‑a doborât. Tradiția spune că Dima a căzut așa de rău, încât a devenit preot într‑un templu păgân. „Gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ!“ (Coloseni 3.2).

    Citirea Bibliei: Iov 12.1-25 · Fapte 9.1-16

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 16.13‑28

    Din întrebarea pe care Domnul le‑o pune ucenicilor Săi aflăm că părerile despre El erau împărţite; şi la fel sunt şi astăzi. Dar tu, cititorule, poţi spune cine este Isus şi ce reprezintă El pentru tine? Tatăl din ceruri i‑a dictat lui Petru minunata mărturisire: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!“ (v. 16). Aceasta este temelia de neclintit pe care Domnul va zidi Adunarea Sa, în care fiecare credincios, asemeni lui Petru, va deveni o piatră vie. Cum ar putea izbuti forţele răului împotriva celor care sunt ai lui Hristos şi pe care El Însuşi îi zideşte? Domnul îl va onora pe ucenicul Său cu o misiune specială: aceea de a deschide (prin predicile lui) porţile împărăţiei pentru iudei şi pentru naţiuni (Fapte 2.36; 10.43).

    „De atunci“, Isus, menţionând Adunarea, va trebui să vorbească şi despre preţul pe care‑l va plăti pentru a o dobândi: suferinţele şi moartea Sa. Sărmanul Petru! Cu o clipă înainte vorbise sub inspiraţie divină, iar acum devine un instrument al lui Satan! Vrăjmaşul caută să‑L abată şi pe Hristos de la calea Sa de ascultare, dar este recunoscut pe dată şi respins.

    Isus, Cel care a străbătut primul calea renunţării totale, nu ascunde ceea ce presupune mersul în urma Sa (comp. cu cap. 10.37‑40). Suntem noi gata să‑L urmăm cu orice preţ? (Filipeni 3.8).

    CUNOAȘTE „VREMEA” ÎN CARE TE AFLI | Fundația S.E.E.R. România

    „El este ca un pom… care îşi dă rodul la vremea lui…” (Psalmul 1:3)

    Unul dintre secretele împlinirii destinului tău este să știi mereu în ce anotimp te afli! Dacă nu știi sau nu-ți pui problema, te vei simți exasperat și dezamăgit.

    De exemplu, uneori a învăța să urmezi pe cineva este mai oportun decât a învăța să conduci; alteori, a face față eșecului poate fi mai urgent și mai important decât a face față succesului. Una dintre cele mai mari greșeli pe care le facem este să ne concentrăm toată energia pe anotimpul următor, în loc să ne bucurăm de anotimpul în care ne aflăm, să-l valorificăm la maximum și să învățăm din el. Dumnezeu vrea să te ducă acolo unde El dorește să ajungi, chiar mai mult decât dorești tu să ajungi acolo.

    Așadar, bucură-te de călătorie și înțelege că Dumnezeu te va duce acolo când vei fi pregătit. Frustrarea ta actuală îți va da un motiv de sărbătoare în viitor, dacă vei rămâne pe calea aceasta suficient de mult timp. Dumnezeu dezvoltă în tine rezistența emoțională. Cheia rezistenței emoționale este să trecem prin niveluri ridicate de dezamăgire, care ne distrug, astfel încât Dumnezeu să ne poată reconstrui cu o încredere sfântă. Îți poți imagina cum s-a simțit David când și-a văzut frații plecând la război, în timp ce el a rămas acasă să păzească o turmă de oi? Dar urma să vină și ziua lui! Și la fel și a ta… În timp ce-o aștepți, nu ocoli planurile lui Dumnezeu căutând scurtături. Dumnezeu te pregătește. Dar cu cât oportunitatea este mai mare, cu atât durează mai mult.

    Motivul pentru care ne irităm este că gândim la scară mare fără să gândim pe termen lung. Reconsideră-ți calendarul și fii încurajat când situația durează mai mult decât ai estimat tu. Asta înseamnă că Dumnezeu vrea să te pregătească bine pentru ceva mai măreț decât îți poți imagina tu! Lasă acest gând să te însuflețească, azi!

  • 2 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Său sânge, a intrat o dată pentru totdeauna în locurile sfinte, după ce a obținut o răscumpărare eternă.

    Evrei 9.12

    De trei ori ni se spune în Noul Testament că Domnul Isus Și‑a vărsat „propriul Său sânge“. Preoții din Vechiul Testament aduceau încontinuu sânge de animale în slujba de la cort și, mai târziu, în cea de la templu. Niciun preot nu și‑a adus vreodată propriul sânge înaintea lui Dumnezeu. Chiar și să fi fost posibil un asemenea lucru, sângele lui Aaron și al fiilor săi era pătat de păcat. În toate aceste imagini și simboluri din Vechiul Testament, Aaron trebuia să aducă jertfe atât pentru sine, cât și pentru restul poporului (Levitic 16.6).

    Epistola către Evrei Îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind răspunsul final la toate simbolurile și umbrele Vechiului Testament. Pentru că Domnul Isus a fost fără păcat (Evrei 4.15), sângele Său a fost deosebit de scump în ochii lui Dumnezeu (1 Petru 1.19).

    Fiul lui Dumnezeu a devenit Om pentru a putea muri și pentru a‑Și putea vărsa propriul sânge. În versetul de astăzi ni se spune nu doar că El a murit, ci, de asemenea, că El a intrat în locurile sfinte, în chiar prezența lui Dumnezeu, în virtutea sângelui Său vărsat. El a intrat acolo o dată pentru totdeauna. Imaginea acestui lucru o avem prin intrarea lui Aaron în Locul Preasfânt în ziua Ispășirii (Levitic 16). Aaron intra acolo cu sânge de viței și de țapi, însă nu putea rămâne acolo, ci trebuia să iasă, pentru ca, în anul următor, să intre din nou, având cu el sângele altor jertfe. Domnul Isus însă a intrat acolo o dată pentru totdeauna. El nu va părăsi acel loc, fiindcă nu trebuie să‑Și verse sângele din nou. Jertfa Lui este irepetabilă și are rezultate eterne.

    Lăudat fie Numele Său! Prin sângele Lui avem intrare liberă înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, în locurile sfinte! Ne putem apropia cu îndrăzneală, pentru a ne închina (Evrei 10.19). Hristos ne‑a deschis această cale!

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Bogatul

    Nebunule, în noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și cele pe care le‑ai pregătit, ale cui vor fi?

    Luca 12.20

    Terenul bogatului din parabolă rodise mult și el se gândea în sine: „Ce voi face, pentru că nu mai am unde să‑mi adun roadele?“ (Luca 12.17). Țintind fie să ne umplem hambarele, fie să pescuim „peștele cel mare“, cu toții suntem în căutarea fericirii. A devenit chiar expresie consacrată aceasta, „peștele cel mare“, ilustrând aspirația după o situație bună, după o muncă bine plătită, după o căsătorie reușită, familie, copii, succes, onoare, bani. Dar pescuitul fericirii nu este nicidecum lucru simplu. Unii reușesc, alții nu. Aceasta se numește a avea șansă. Unii au șansă, alții nu. Îi plângem mai mult pe cei care o au, decât pe cei care nu o au. Căci cei care au șansă nu pot să‑și pună peștele lor mare în barcă: trebuie să‑l lase deoparte, ceea ce înseamnă că va sfârși întotdeauna prin a fi mâncat de rechini. Și, când ajung la mal, nu le rămâne altceva decât foame și sărăcie. Ajung la țărm goi. Unul trebuie să‑și lase hambarul plin și să plece de pe pământ. Altul are captura mâncată de rechini. Trebuie să părăsim totul în ceasul morții, iar cei care au avut șanse nu sunt mai câștigați față de cei care n‑au avut. Nu este vorba de mult sau de puțin, ci dacă putem lua în barcă și păstra agoniseala.

    Care sunt deci bogățiile care rămân și despre care Domnul Isus spune că nici moliile, nici rugina nu le vor atinge? Trei lucruri rămân: credința, speranța și dragostea. Credința în Isus! Speranța că El va veni din nou! Dragostea turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt și care rămâne pentru eternitate! Pe acestea le putem lua cu noi în barca vieții! Ele ne vor fi păstrate când toate celelalte dispar.

    Citirea Bibliei: Iov 11.1-20 · Fapte 8.26-40

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 16.1‑12

    Încă o dată fariseii cer un semn (cap. 12.38…); încă o dată Isus le aminteşte de semnul lui Iona: moartea Sa pe care urma să o împlinească. Creştinii de azi, care sunt în ajunul revenirii Lui, nu mai trebuie să aştepte semne înainte de venirea Sa. Credinţa lor se odihneşte pe promisiunea Sa şi nu pe dovezi vizibile, pentru că altfel nu ar mai fi credinţă. Totuşi, câte indicii avem că aici, jos, se apropie sfârşitul istoriei Bisericii! Mândria omului creşte mai mult ca oricând; lumea creştinată manifestă caracteristicile din 2 Timotei 3.1‑5. În plus, sunt şi semne exterioare: poporul evreu se întoarce în ţara lui, naţiunile Europei încearcă să se unească în cadrul vechiului imperiu roman… Să deschidem ochii şi să ni‑i ridicăm spre cer: Isus revine.

    Domnul îi lasă pe aceşti necredincioşi şi pleacă (v. 4). Acum însă chiar ucenicii Lui Îl întristează, atât prin lipsa lor de încredere, cât şi prin faptul că nu‑şi mai aduc aminte, după cum în cap. 15.16‑17 Îl mâhniseră prin lipsa lor de pricepere. Nu suntem şi noi uneori ca ei? Să reţinem îndemnul pe care Dumnezeu ni‑l dă prin chiar gura lui Petru, de a arunca asupra Lui toate îngrijorările noastre, căci El Însuşi Se îngrijeşte de noi (1 Petru 5.7).

    NU VEI ATINGE NICIODATĂ PERFECȚIUNEA (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” (Evrei 10:14)

    Autoarea Dorothy Littell Greco, din care am citat și ieri, mai scria: „Pentru unii perfecționiști, teama de a greși duce la un fel de paralizie, făcându-ne să ne chinuim pentru fiecare decizie. Pentru a te ajuta să îți dai seama dacă perfecționismul s-a strecurat în viața ta, gândește-te la următoarele întrebări:

    1) Te simți confortabil să ceri ajutor sau doar să-l oferi?

    2) Ești capabil să primești critici constructive fără să te plasezi în defensivă?

    3) Ai convingerea persistentă că nu te ridici la un standard iluzoriu?

    4) Te critici aspru?

    5) Ești capabil să simți bucurie? Absența bucuriei poate fi adesea unul dintre cele mai buni indicii ale perfecționismului. Acesta stoarce încet bucuria din viață, reducând creativitatea, accentuând greșelile și făcându-ne robi ai succesului. Adevărul este că, oricât de mult ne-am strădui, nu vom putea fi niciodată suficient de perfecți pentru a plăti datoria păcatului nostru. Și nici nu trebuie să fim! Biblia ne spune că: „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu… Căci printr-o singură jertfă, El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi!” (Evrei 10:12,14)

    Să reținem: când Dumnezeu te face desăvârșit, va fi pentru totdeauna, și odată ce vei înțelege acest adevăr, viața ta se va schimba.” Gigi Graham Tchividjian, fiica cea mai mare a lui Billy Graham, spunea: „Nu trebuie să fim perfecți pentru a fi o binecuvântare. Ni se cere doar să fim autentici, să avem încredere în perfecțiunea Domnului care acoperă imperfecțiunea noastră, știind că într-o zi vom fi, în sfârșit, tot ceea ce Hristos vrea să fim și pentru care ne-a mântuit!” Acesta este și Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

  • 1 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mă voi ridica și voi merge la tatăl meu și‑i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău; fă‑mă ca pe unul din argații tăi.

    Luca 15.18,19

    Fiul risipitor ne prezintă un exemplu al păcătosului trezit. În timp ce era mistuit de foame, în țara îndepărtată, el „și‑a venit în fire“. Acest lucru arată adevărata natură a pocăinței, care înseamnă, în mod literal, o schimbare a minții. Ea înseamnă să‑mi judec păcatul în lumina harului. Pocăința este o schimbare interioară în atitudinea față de Dumnezeu. Fiul risipitor și‑a dat seama că în casa tatălui său era belșug de pâine, cu alte cuvinte, că în casa tatălui exista bunătate. Bunătatea lui Dumnezeu, nu judecata lui Dumnezeu, este cea care conduce la pocăință (Romani 2.4). În felul acesta, fiul, trezit în conștiință cu privire la starea în care ajunsese, este acum atras către casa tatălui său.

    Dându‑și seama de starea sa lipsită de orice speranță și, totodată, de belșugul din casa tatălui, fiul s‑a ridicat și a pornit înapoi spre casă. Și‑a pregătit o mărturisire, care începea cu aceste cuvinte: „Am păcătuit“, lucru foarte adevărat. Cea de‑a doua parte a ei nu mai era însă conform cu adevărul, fiindcă cererea de a fi făcut ca unul dintre argați nu era potrivit cu măreția inimii tatălui său.

    Pe măsură ce se apropia de casă, îngrijorarea lui creștea, cu siguranță. Exista o lucrare în inima lui, însă nu și o siguranță deplină. Cât de adevărat este acest lucru cu privire la mulți credincioși astăzi!

    El n‑a primit un loc de argat, ci locul de fiu (Luca 15.22). Domnul să ne ajute ca și noi să cunoaștem pacea cu Dumnezeu și siguranța deplină a mântuirii noastre!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Bătrânul și marea

    Strânge pentru sine însuși și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.

    Luca 12.21

    Scriitorul american Ernest Hemingway îl descrie pe bătrânul pescar care pleacă singur în barca lui, în căutarea unui pește mare: Pândește momentul fluxului și așteaptă.

    Deodată ceva mușcă din momeală. „Trebuie să fie un pește foarte mare, pentru că trage de funie și duce barca în larg. Dar aceasta este bine legată și nu poate să scape. Cu un asemenea pește, m‑am făcut bogat“, își zicea el. Mai trebuie să‑l aducă la suprafață. Dar peștele scapă mereu în adâncul întunecos, având la celălalt capăt al firului barca și cu bătrânul în ea. Timp de două zile și trei nopți s‑a dat lupta între om și pește. Care dintre cei doi se va istovi mai întâi? Care dintre ei va triumfa?

    Mâinile pescarului sunt sângerânde, umărul lui de asemenea, din cauza frecării coardei. Îi este foame, se hrănește cu scoici crude; îi este frig, se acoperă cu un sac; îi este sete, bea restul dintr‑o sticlă cu apă dulce… și peștele îl trage mereu mai departe de țărm. În cele din urmă, peștele obosește. Se ridică la suprafață; bătrânul îl vede. Este un pește sabie, uriaș. Bătrânul îl străpunge cu harponul; acum va putea să‑l aducă. Dar este prea mare ca să intre în barcă. Rânduiește încărcătura pe flancul ambarcațiunii și înalță pânza. Barca înaintează, trăgând greutatea. Bătrânul încearcă să evalueze un preț. Cât valorează oare în lire? I‑ar trebui un creion să facă socoteala, dar nu are.

    Ce mai contează? Este mulțumit. Acum sosesc rechinii! Unul, doi, trei… Are loc o nouă luptă între bătrân și monștri. A omorât câțiva, dar sunt prea numeroși și… devorează peștele. Când bătrânul intră în port, mort de oboseală, din peștele său mai rămăseseră doar câteva resturi de schelet! Totul fusese mâncat. Și bătrânul ajunge la coliba lui mai sărac și mai necăjit decât fusese vreodată.

    Citirea Bibliei: Iov 10.1-22 · Fapte 8.14-25

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 15.21‑39

    Isus face o vizită în părţile Tirului şi ale Sidonului. Aceste cetăţi păgâne, după cum spusese El, erau mai puţin vinovate decât cele din Galileea, în care făcuse cele mai multe dintre minunile Sale (cap. 11.21,22); ele nu aveau parte de niciuna din binecuvântările „Fiului lui David“ (v. 22) şi erau străine de legămintele promisiunii (Efeseni 2.12). Acesta era şi cazul nostru, al oamenilor dintre naţiuni. Printr‑un cuvânt neobişnuit gurii Sale, Domnul începe să sublinieze acest fapt în faţa sărmanei cananite care‑L ruga pentru fiica ei. Şi această femeie îşi recunoaşte întreaga nevrednicie. Când ne însuşim poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu, harul poate străluci cu toată intensitatea. În adevăr, dacă ar fi vorba de cel mai mic drept sau de cel mai mic merit al omului, atunci nu ar mai fi har, ci lucru datorat (Romani 4.4). Pentru a preţui din ce în ce mai mult măreţia acestui har faţă de noi, nu trebuie să uităm niciodată nimicnicia şi nevrednicia noastră înaintea lui Dumnezeu.

    După acestea, Domnul Se întoarce din nou spre poporul Său. Potrivit Psalmului 132.15, El îi binecuvântează din belşug hrana şi îi satură cu pâine pe săracii acestui popor. Şi în această a doua minune, ca şi în cea dinainte, El acţionează cu inima mişcată de milă pentru mulţimi (v. 32; cap. 14.14).

    NU VEI ATINGE NICIODATĂ PERFECȚIUNEA (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Prin har aţi fost mântuiţi… Nu prin fapte…” (Efeseni 2:8-9)

    Un perfecționist caută să atingă întotdeauna, nimic mai puțin, decât perfecțiunea. Dorothy Littell Greco, autoare creștină și susținătoare înflăcărată a căsniciei, scria: „Am fost perfecționistă de când mă știu… Trebuia să iau note maxime, trebuia să câștig mereu și trebuia să mulțumesc pe toată lumea. Orice era perceput ca greșeală sau eșec declanșa un torent de auto-condamnare. Perfecționismul provine adesea din nesiguranță și dintr-o înțelegere greșită a harului. În primii ani, părinții ar trebui să comunice prin cuvinte și fapte copiilor că sunt demni de iubire, chiar dacă nu fac nimic pentru a merita această iubire. Dar nu toți am beneficiat de o astfel de educație parentală.

    Multe dintre nevoile noastre erau întâmpinate cu frustrare sau chiar furie, așa că ne gândeam mai degrabă că „ceva nu e în neregulă cu mine!” Când se întâmplă frecvent asta, cu timpul se strecoară rușinea și ne distorsionează înțelegerea pe care o avem despre propria noastră valoare. Vocea perfecționismului a devenit mai puternică când am început să-L urmez pe Domnul Isus. Mi- era teamă să nu fiu judecată și exclusă, ceea ce m-a motivat să-mi dovedesc valoarea în fața colegilor mei creștini. Deși credeam, teoretic, că am fost mântuită prin har, trăiam ca și cum aș fi cumpărat mântuirea pe credit… și tot acumulam o datorie enormă! Trăiam ca și cum Isus ar fi rupt „contractul de mântuire” în momentul în care aș fi făcut o greșeală. Când am început să înțeleg că mândria și frica de oameni erau motorul perfecționismului meu, am mărturisit acest lucru ca păcat și strânsoarea a început să slăbească. La fel ca femeia samariteană de la fântână, aveam nevoie ca Isus să intervină și să mă reorienteze cu blândețe către apa Lui cea vie!”

    Deci, nu trebuie să fii perfect pentru a fi o binecuvântare pentru ceilalți – trebuie doar să fii autentic! Reține acest Cuvânt din partea lui Dumnezeu – e pentru tine!

Calendar

august 2026
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele postări

Urmărește-ne