
DOMNUL ESTE APROAPE
M‑am rugat Dumnezeului cerurilor.
Neemia 2.4

Un predicator englez pe nume Thomas Watson, care a trăit în secolul al șaptesprezecelea, a fost ascultat, pe când predica, de către un cunoscut episcop din vremea lui. Acestuia i‑a plăcut atât de mult mesajul lui Watson, încât a mers acasă la el, ca să‑i mulțumească. Episcopul fusese mișcat în special de rugăciunea pe care Watson o făcuse la sfârșit, așa că i‑a cerut o copie a ei. Watson însă i‑a răspuns: «Îmi pare rău, dar nu vă pot da așa ceva. Rugăciunea mea n‑a fost studiată dinainte, ci m‑am rugat așa cum Dumnezeu mi‑a dat în acele momente, dintr‑o inimă plină de dragoste față de El».
Pare limpede că Neemia a avut o astfel de viață, de rugăciune. În cartea sa citim de multe dintre rugăciunile sale făcute Dumnezeului cerurilor. Când împăratul Persiei i‑a pus o întrebare, Neemia s‑a rugat înainte de a răspunde (Neemia 2.4). Când vrăjmașii iudeilor au complotat împotriva lor, Neemia și‑a condus poporul în rugăciune (capitolul 4.9). Când a fost batjocorit în mod public, el s‑a rugat în taină (capitolul 6.14). După ce i‑a mustrat aspru pe preoți și pe cei din popor care păcătuiseră, s‑a rugat cerând îndurarea lui Dumnezeu (capitolul 13.14,22,29,31). Neemia, la fel ca Thomas Watson, n‑a făcut rugăciuni studiate mai dinainte. Ele au venit din preaplinul inimii sale, spunându‑I cu simplitate Domnului tot ceea ce se întâmpla în momentele respective.
O astfel de trăire simplă în atmosfera rugăciunii trebuie prețuită. Rugăciunea trebuie să fie la fel de naturală pentru copiii lui Dumnezeu precum respirația. Cu siguranță că este bine să avem un timp de rugăciune personală, iar Neemia s‑a rugat în felul acesta (capitolul 1.4). Este de asemenea bine să fim împreună cu cei ai Domnului pentru rugăciunea colectivă, așa cum făceau cei dintâi creștini (Fapte 2.42). Iar dacă vom cultiva obiceiul de a vorbi frecvent cu Dumnezeu, de‑a lungul întregii zile, nu ne va veni greu să‑I adresăm rugăciuni în public.
S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ
Despre gândurile rele
Făcând orice gând rob ascultării de Hristos.
2 Corinteni 10.5

Ți se întâmplă desigur și ție, atunci când vrei să te preocupi cu adevărat cu Domnul Isus, să simți că în inimă se ivesc gânduri rele, nedorite, pe care le urăști. Și te oprești din preocuparea pe care o aveai și Îi mărturisești Domnului aceste gânduri. Ei bine, ocupația aceasta este o trudă fără sfârșit, căci nu faci altceva decât să provoci alte gânduri rele. N‑ai ajuns încă să te bucuri de o deplină eliberare de tine însuți, de firea ta, de „carne“, chiar dacă ești om credincios. Dacă sufletul tău ar fi eliberat, ai înțelege că nu‑ți este de folos să te oprești la nivelul acesta, să‑I tot mărturisești Domnului astfel de gânduri care nu fac altceva decât să‑i permită cărnii să triumfe, tot ocupându‑te cu ea. Lasă asemenea gânduri deoparte și tratează‑le prin atitudinea: „Nu sunt eu“. Dacă sufletul nu‑ți este eliberat, nu vei putea; dar, dacă te bucuri de libertate, vei putea, căci nu vei suferi. Atunci când vin gânduri rele în suflet, gânduri nedorite și de disprețuit, în loc să te ocupi cu mărturisirea lor, să nu încetezi să te ocupi cu Domnul Isus! Lasă gândurile să treacă, cum ai face cu o persoană nedorită, pe care o știi că nu se corectează și al cărei contact te pătează și‑ți aduce numai suferințe!
Îndepărtează‑le, nu te apropia de ele, lasă‑le acolo unde sunt! (Majoritatea celor credincioși pățesc la fel în ceea ce privește gândurile rele, nedorite, de disprețuit.) Deci nu te mai opri la ele! Continuă ca și cum n‑ai auzi sugestiile cărnii! Fii surd cu privire la ele! Dacă însă la rădăcina lor este voința ta nezdrobită, atunci va trebui să Îi mărturisești lui Dumnezeu astfel de gânduri, dar nu analizând de zor răul, ci, conștient de slăbiciune, privind în sus, cu ochii țintă spre Cel de la care vine toată puterea!
Citirea Bibliei: Iov 17.1-16 · Fapte 10.34-48

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
Matei 19.1‑26

La începutul acestui capitol, Isus, răspunzând la o întrebare a fariseilor, condamnă încă o dată divorţul (vezi 5.31,32).
După aceasta, El îi binecuvântează pe copilaşii care sunt aduşi la El şi îi mustră pe ucenicii care voiau să‑i oprească. Facem şi noi parte dintre aceia care aduc, prin rugăciune, suflete tinere la Domnul? sau, dimpotrivă, dintre aceia care îi împiedică să vină, poate printr‑un exemplu rău?
În v. 16 vedem un tânăr care se apropie de Isus cu o dorinţă binevenită, să obţină viaţă eternă, numai că întrebarea lui era pusă greşit, iar Domnul vrea să‑l facă pe vizitatorul Său să înţeleagă acest lucru. «Vrei să faci binele (sau: un lucru bun)? Ei bine, iată poruncile!» Răspunsul tânărului arată că el nu‑şi dădea seama că era incapabil să facă vreun bine, cât de mic. Atunci Domnul îi explică faptul că în inima lui locuieşte un idol: bunurile sale trecătoare (proprietăţile sale), un obstacol care împiedică pe atât de multe persoane să vină la Domnul Hristos şi să‑L urmeze! Nu, viaţa eternă nu se primeşte făcând binele. Şi nici cel mai bun temperament, însoţit de cele mai înalte aptitudini naturale, nu ne ajută la nimic ca să o merităm, … pentru că viaţa eternă nu se primeşte pe merit, ci în dar: este darul fără plată al lui Isus, făcut tuturor acelora care‑L urmează (Ioan 10.28).

ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (2) | Fundația S.E.E.R. România
„…Cel slab să zică: Sunt tare!” (Ioel 3:10)

Să observăm că în acest verset Biblia nu spune: „Cei slabi să-și cheme prietenii și să discute despre slăbiciunile lor”, nici: „Cei slabi să vorbească despre neajunsurile lor”, și nici: „Cei slabi să se plângă de slăbiciunile lor”… Nu, Scriptura ne spune aici, în esență: „Cei slabi să declare opusul a ceea ce simt!” Așadar, în loc să vorbești despre felul în care ești, vorbește despre felul în care dorești să fii. Vorbește despre ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune că poți fi, că poți avea și că poți experimenta.
Dacă te trezești în fiecare dimineață simțindu- te epuizat și înfrânt, în loc să te plângi, tu trebuie să declari: „Domnul îmi va da putere, mă încred în El. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, mă voi bucura și mă voi veseli în ea!” (vezi Psalmul 118:24) Când faci asta, nu numai că îți vei schimba sentimentele, ci și atitudinea. Nu vei începe ziua cu o tristețe profundă și o atitudine deplorabilă, ci cu o mentalitate de învingător, cu un zâmbet pe buze, cu umerii drepți și cu pași vioi! Când Cuvântul lui Dumnezeu devine cuvântul tău, El îți va întări duhul și te va ajuta să te vezi pe tine însuți și situațiile tale într-un mod cu totul nou.
Domnul Isus a spus: „Dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11:23). Să reținem cuvintele „va avea lucrul cerut”. Așadar, în fiecare zi, când te trezești și te uiți în oglindă spune: „Bună dimineața, copil binecuvântat, puternic, sigur, încrezător și foarte iubit de Dumnezeu. Tu poți face astăzi, prin Hristos care te întărește, tot ce este în voia Lui să faci!” Amin?!



Lasă un comentariu